Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov

Iulian – Mihail Vasile

Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov


___________________

Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

VASILE, IULIAN-MIHAIL Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov /

Vasile Iulian-Mihail – Piatra-Neamţ : Alfa, 2011

Bibliogr.

ISBN 978-606-8090-79-5

726.54(498 Roznov)

929.52 Rosetti


Ctitoriile familiei Rosetti

la Roznov

Carte tipărită cu binecuvântarea

Înaltpreasfințitului Teofan

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Editura ALFA

Piatra Neamț - 2011

Iulian – Mihail Vasile Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov

5

I. Prolegomena

Dintre toate lucrările omeneşti, dăruirea este cu prisosinţă şi de departe cea mai înaltă şi cea mai adâncă, cea mai cuprinzătoare cu alte cuvinte. Cuprinzătoare pentru că întreg omul este îmbrăţişat de a ei desăvârşire, adâncă, pentru profunzimile de suflet atinse, înaltă, pentru ale Domnului mângâieri dobândite.

De aceea, voind a vorbi despre cum iubeşte Făcătorul a Sa făptură, cei vechi au folosit un cuvânt grecesc, har, ce vrea să însemne a oferi, a dărui. Şi aceasta nu doar în forma sa activă, ci mai ales într-o formă reflexivă, căci astfel verbul reflectă mai ales calitatea a ceea ce se oferă. Un om poate dărui lucruri, sentimente, judecăţi de valoare. Când însă se dăruieşte pe sine întreg şi nu lucrurile care efectiv îl înconjoară, omul plineşte o lucrare care în sine este o icoană a Celui ce oferă şi se oferă, a Celui ce se dăruieşte şi este în consecinţă dăruit. Căci Domnul, voind a le dărui oamenilor totul, S-a dat pe Sine acestora, pentru ca tot Cel ce crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. Noi, de asemenea, nu avem nimic mai bun de oferit ca răspuns la această dragoste de nicio limitare îngrădită decât pe El Însuşi. Căci ce este mai bun decât El între fiii oamenilor? Astfel că, primindu-L pe El în Trupul şi Sângele Lui, în împlinirea poruncilor Lui, în vrednica adăstare întru Darul Lui, Îl oferim la rându-ne pe El frumos lucrător în vieţile noastre, trăind în viaţa noastră viaţa Lui cea fără de moarte.

Judecând după această erminie, zidirea unei biserici însemnează consacrarea unui spaţiu în care Dăruitorul se oferă


6

şi este oferit, în care omul simte că dă dintru sine o lucrare care este şi nu este a lui. Este a lui pentru că mâna sa pune cărămida de lut, dar Duhul Domnului este acela care suflă în lut suflare de viaţă şi face din lutul cărămizii un trup tainic, care este trupul Bisericii, în sine Trupul lui Hristos.

Felicităm cu bucurie împlinirea unei lucrări care iată, a luat trup de hârtie pentru a celebra un Trup tainic şi un trup de piatră îngemănate în preafrumoasa însoţire întru dăruire. Trupul lui Hristos care este în comunitatea creştină din Roznov a regăsit în trupul de piatră al bisericii ctitorilor familiei Rosettti o formă de dăruire care să înfrunte veacurile şi a lor trecere. Iar părintele Iulian a surprins cu exigenţa istoricului, cu inima creştinului şi cu dăruirea preotului elementele fondatoare ale acestei ofrande precum şi popasurile ce jalonează pe calea istoriei o poveste de dragoste între Dumnezeu şi poporul Său.

Protosinghel Hrisostom Rădăşanu,

Consilier Sector învăţământ – Arhiepiscopia Iaşilor (M.M.B.)


7

II. Cuvânt înainte

Lucrarea de faţă consacrată celor două ctitorii de piatră şi a curţii boiereşti de la Roznov ale familiei Rosetti, se înscrie în eforturile istoriografiei actuale de a redescoperi o parte din valorile tradiţionale româneşti: locuinţa ca univers al familiei şi biserica, locul de rugăciune pentru liniştea şi mântuirea sufletului. La o primă vedere, o carte care se ocupă de un lăcaş de cult şi o curte boierească, pare a fi un demers uşor, la îndemâna oricui. Realitatea este cu totul alta. Lipsa acută de informaţii nu ne permite să recompunem decât frânturi a ceea ce ar trebui să fie o istorie a vieţii cotidiene de la ţară a unei familii boiereşti.

Aceeaşi ştergere a amintirilor o sesiza şi o rudă apropiată a Rosetteştilor de la Roznov, Radu Rosetti, care, referindu-se, este adevărat, la anii de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor afirma: „nu cred să fie altă ţară în care toată viaţa publică şi privată să se fi schimbat mai repede şi mai desăvârşit ca la noi şi mai ales în care orice urmă a unui trecut, relativ foarte apropiat, să se fi stins atât de complet şi de repede ca la noi”. Neavând decât câteva descrieri de epocă, şi acelea fără a face referire la Roznov, încercarea de faţă este un act de mare curaj. Carte pe care o prezentăm, prin noutatea informaţiei, prin repunerea în valoare a unor documente publicate acum mai bine de un veac, nu face altceva decât să demonstreze că acolo unde există interes pentru un lucru bine făcut se pot obţine şi rezultate meritorii. Munca de informare şi documentare în


8

arhive şi biblioteci, a dus în final la o frumoasă micromonografie dedicată în primul rând bisericilor care au purtat hramul „Sfântul Nicolae” şi apoi a ctitorilor ei. În 1915, anul finalizării picturii şi sfinţirii bisericii pe care o vedem şi astăzi, au apărut două monografii de la care autorul a extins investigaţia şi asupra vechiului lăcaş de cult ce purta acelaşi hram. Prin aceasta a legat actuala biserică de tradiţia noastră creştină, care spune că în fiecare aşezare omenească trebuie să fie un lăcaş de închinăciune, oricât de mic ar fi el. În prima parte lucrarea îşi propune să facă o scurtă trecere în revistă a principalelor momente petrecute în viaţa lăcaşului de închinăciune şi slujitorilor lui de la jumătatea veacului al XVIII-lea şi până în prezent. Mai multe documente noi vin să completeze o zestre nu prea bogată de informaţii referitoare la biserica ridicată de paharnicul Roznovanu. A doua parte cuprinde scurte medalioane a celor ce s-au ostenit cu ctitorirea bisericilor. Prin aceasta lucrarea încearcă să ne introducă şi în universul curţii boiereşti de la Roznov. În final au fost selectate cu grijă şi republicate o serie de documente, care au văzut pentru prima oară lumina tiparului, în anul 1915. Cartea de faţă se adresează, după opinia noastră, atât unui public avizat cât şi tuturor acelora care vor să ştie câte ceva despre bisericile din Roznov ctitorite de Rosetteşti, de curţile care cu două veacuri şi mai mult în urmă erau mândria uneia dintre cele mai bogate familii din Moldova. Oricât de multe lucruri bune au făcut în viaţa lor ctitorii, cu timpul au fost uitate. Singura mărturie care a rămas


9

în urma lor şi care ne face să ne aducem aminte de ei este minunatul monument de artă reprezentat prin Biserica „Sfântul Nicolae”. Lecturarea testamentul ctitorilor impresionează prin cât de mult şi-au dorit să ofere bisericii splendoare, măreţie, bogăţie şi frumuseţe. Pe toate acestea le are şi astăzi Biserica „Sfântul Nicolae” din Roznov.

Dr. Silviu Văcaru,

Cercetător ştiinţific grad II - Institutul de Istorie „A. D.Xenopol” Iaşi


10

III. Introducere

Atunci când am început cercetarea istoriei Roznovului am avut în vedere să scriu o lucrare cât mai completă despre această localitate. Dar documentarea este ca urcatul pe un munte. Cu cât te străduieşti mai mult să ajungi pe vârf, cu atât descoperi mai multe frumuseţi ale naturii sau obstacole ale ei. Muntele este înşelător, la fel şi studiul asupra istoriei. Cu cât cercetezi mai mult în arhive sau alte surse de informare, cu atât descoperi mai multe date. Ele apar în cele mai diverse locuri, de cele mai multe ori acolo unde te aştepţi mai puţin. Tendinţa este de a căuta, şi a căuta ..., pentru că ai convingerea că poate undeva mai găseşti o informaţie. Aşa am aflat o serie de informaţii noi despre Rosetteşti, care îşi vor lega numele, printr-o ramură a lor de Roznov. Familie nobiliară de vază a Moldovei, începând cu a două jumătatea a veacului al XVIII-lea va construi frumoase curţi unde vor rezida mai ales vara. Alături de curţi, aşa cum era moda timpului, dar şi din necesităţi practice vor ctitori biserici. Primul care are mare grijă de acareturile de Roznov şi care îşi va lua şi numele de la această localitate este Nicolae Rosetti Roznovanu (1725-1806). El reface curtea boierească şi împreună cu soţia sa, Smaranda, născută Hrisoscoleo, ridică o biserică de zid, ca loc de închinare pentru familia sa şi, probabil, pentru cei care munceau pe moşie. Funcţiile avute de acest om politic al vremii, nu credem că l-au lăsat prea mult să stea pe moşia de aici, dar, aşa cum avem informaţii din diferite surse, familia lui şi-a petrecut mult timp aici. În clipele de


11

odihnă venea adesea aici, cei şapte muzicanţi (cinci scripcari şi doi cobzari) făcând din şederea de la Roznov o adevărată plăcere. După moartea sa, timp de aproape opt decenii, copiii, nepoţii şi strănepoţii săi nu vor mai avea aceeaşi grijă faţă de acareturile de la Roznov, acestea fiind date cu embatic la diferiţi arendaşi, care s-au străduit mai mult să facă avere decât să se ocupe de renovarea curţii sau a bisericii. Abia după retragerea colonelului Gheorghe Rosetti Roznovanu din armată şi stabilirea lui la Roznov, moşia îşi va regăsi splendoarea de odinioară. Clădirile curţilor sunt renovate, biserica veche distrusă de un cutremur va fi înlocuită cu o alta de o măreţie deosebită. Colonelul Gheorghe Rosetti va fi ultimul descendent al ilustrei familii, care va mai investi în Roznov. Un capitol aparte l-am dedicat preoţilor, diaconilor şi dascălilor care au slujit de-a lungul timpului în Roznov. Considerăm că este de datoria fiecărui om al bisericii să ştie, pe cât ne permit documentele, numele celor care i-au precedat în oficierea slujbelor religioase. Această carte se vrea a fi un prinos de recunoştinţă adus tuturor preoţilor, diaconilor şi dascălilor care s-au succedat de veacuri la bisericile din Roznov. În final, doresc să-mi exprim gratitudinea faţă de toţi care m-au sprijinit, într-un fel sau altul, pe întreg parcursul documentării mele: domnului cercetător dr. Silviu Văcaru de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iaşi, pentru ajutorul acordat în depistarea, colaţionarea şi interpretarea documentelor şi Preacucernicului Părinte Vasile Ţoc,


12

Protoiereu al Protopopiatului Roznov şi paroh la parohia „Sf. Nicolae” Roznov, pentru punerea la dispoziţie a materialelor ce au constituit baza de pornire a studiului.

Recunoştinţa noastră se îndreaptă, în aceeaşi măsură, către Preacuviosul Părinte Protosinghel Hrisostom Rădăşanu (Consilier pe probleme de învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor), către domnul Profesor dr. Adrian Alui Gheorghe, (Directorul Direcţiei judeţene Neamţ pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional), care ne-au încurajat în demersul nostru şi au girat desfăşurarea evenimentelor şi către domnul Ionel Ciubotaru, Primar al oraşului Roznov, care s-a implicat în organizarea şi susţinerea activităţii noastre.

Preot drd. Iulian – Mihail Vasile,

Paroh la parohia „Sf. Ilie” Chintinici (Roznov)

http://www.neamt.djc.ro/Departamente.aspx?id=476

http://www.neamt.djc.ro/Departamente.aspx?id=476


13

IV. Biserica – altarul pomenirii vredniciei unui neam

Orice aşezare are nota ei de originalitate, deoarece şi oamenii sunt unici şi irepetabili. Aproape în orice localitate există o construcţie unică prin simbolul său: biserica. Mai veche sau mai nouă ea reprezintă centrul spiritualităţii unei localităţi. Ea este prin simbolistică un monument de artă. Monumentul este „totdeauna înălţător prin viaţa şi limbajul său. El nu ne înalţă doar emoţional, ci ne înalţă relaţional: în relaţia cu Dumnezeu - Creatorul şi cu generaţiile umane, în timp şi peste timp”1. Cu aceeaşi înţelepciune Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vorbea despre monumente istorice „care sunt pilonii şi pilaştri reali şi simbolici ai tradiţiei creatoare şi ai continuităţii în istorie a spiritului unui neam. Monumentele istorice sunt altare ale memoriei sau pomenirii vredniciei unui neam din generaţie în generaţie. Biserica, mănăstirea, cetăţi, palate, case ţărăneşti, case boiereşti, morminte şi cruci, turnuri şi porţi, toate sunt limbaj tainic şi vizibil al tradiţiei, al continuităţii fizice şi spirituale ale unui neam, oglinzi ale sufletului său, peceţi ale jertfelniciei şi dăruirii de sine, elan al căutărilor creatoare a omului îndreptat spre Dumnezeu - Creatorul după al Cărui chip a fost creat omul. Monumentele arată creaţia lui Dumnezeu, natura, omul creator de frumuseţe a creat cultura, a cărei inimă

1 † Preafericitul Daniel, Patriarhul României, Legătura interioară dintre

Tradiţie şi Viitor, în „Monumentul”, III, 2001, p. 6.


14

mistică este cultul. Tradiţia creatoare de frumuseţe cultică şi culturală este, aşadar, o liturghie diacronică, peste timp, a geniului creator al unui popor”2.

2 Ibidem, p. 5


15

V. Biserica „Sfântul Nicolae” ctitorită de Nicolae Rosetti Roznovanu (1759)

Fiecare monument „este un unicat şi de aceea trebuie privit în funcţie de personalitatea sa”3. Ca să înţelegem valoarea unui monument de artă trebuie să privim în trecutul lui, să-i ştim istoria, ctitorii, epoca în care a fost construit. Când vorbim de Biserica „Sfântul Nicolae” din Roznov trebuie să nu uităm că de peste două sute cincizeci de ani există în această localitate o biserică cu acest hram. Vitregia vremurilor, cutremurile, dar mai ales trecerea implacabilă a timpului a făcut ca un lăcaş de cult să apună şi altul mai frumos şi mai mare să răsară.

Ca multe alte monumente istorice bisericeşti presărate pe valea Bistriţei, Biserica „Sfântul Nicolae” din Roznov, situată în dreapta şoselei Piatra Neamţ – Bacău, în mijlocul unui parc natural, rămâne adânc fixată în amintirea tuturor celor care s-au oprit în faţa acestei comori de artă. Biserica actuală, ridicată între anii 1890-18924, pe un 3 Silviu Văcaru, Adrian Brătoi, Istorie, ambient şi noua arhitectură, în Monumentul. Istorie. Arheologie. Restaurare. Conservare, Iaşi, 2003, p. 194. 4 La 23 martie 1890 Carol I promulga Legea prin care colonelul Gheorghe Rosetti Roznovanu şi soţia sa, Alexandrina, născută Câmpineanu, aveau dreptul să construiască pe proprietatea lor de la Roznov „o biserică cu un cavou de familie în care să se poată înmormânta membrii familiei ş transporta din alte cimitire rămăşiţele morţilor din această familie” (Monitorul Oficial, nr. 285 din 29 martie 1890). Vezi şi inscripţia de pe biserică, P. Gârboviceanu, Biserici cu averi proprii, seria a III-a, Bucureşti,


16

teren din apropierea curţii boiereşti, este ctitoria colonelului Gheorghe Roset Roznovanu5 şi a soţiei sale, Alexandrina, născută Câmpineanu. A fost construită, după spusele ctitorului, „în amintirea bunilor, străbunilor şi părinţilor lor, al neamului Ruset Roznovanu, al neamului Câmpineanu, al singurului lor fiu, Alexandru, răposat în anul 1883 la vârsta de 20 ani” şi a tuturor înaintaşilor6. Admirând această bijuterie arhitecturală se cuvine să ne amintim şi de biserica veche care a existat aproximativ pe acelaşi loc şi de slujitorii ei peste amintirea cărora s-a aşternut colbul uitării. Până către jumătatea secolului al XVIII-lea nu avem nicio informaţie scrisă despre existenţa unei biserici în Roznov, dar, ca oricare sat creştin, încă de la începuturile sale trebuie să

1915, p. 254). 5 Gheorghe Rosset Roznovanu (1834-1904), fiul lui Alecu şi al Ruxandrei Callimachi, a absolvit Şcoala de cavalerie din Petesburg, slujind la începutul carierei militare în Regimentului de Gardă Călare din garda imperială rusă. Venind în România a fost ofiţer activ în armata română ajungând până la gradul de colonel. În timpul războiului din 1877 a comandat Brigada 4 Călăraşi. Ca militar, a fost mult timp ataşat al Ambasadei Române din Rusia. După 1877 se retrage din armată şi, ca membru marcant al Partidului Conservator, ocupă de mai multe ori funcţia de prefect al judeţului Neamţ, deputat şi pentru o vreme preşedinte al Camerei Deputaţilor. Cu sprijinul material şi politic al familie au fost construite şcoala din Roznov, spitalul, clădirea primăriei, calea ferată Bacău – Piatra Neamţ şi multe altele. În anul 1905, la Piatra-Neamţ, i s-a ridicat o statuie aşezată iniţial în piaţa din faţa Palatului administrativ, apoi mutată în grădina publică din centrul oraşului. 6 Marele dicţionar geografic al României, alcătuit şi prelucrat după dicţionarele parţiale pe judeţe, de George Ioan Lahovari, C. I Brătianu, Grigore Tocilescu, vol. V, Bucureşti, 1900, p. 286.


17

fi avut un lăcaş de cult unde oamenii să meargă să se închine. Ipoteza noastră este întărită de mai multe documente unde întâlnim preoţi din Roznov. La 31 martie 1742 preotul Sandu din Roznov scria un zapis prin care Simion, fiul lui Vasile Fodor, împreună cu fraţii şi surorile, vindea o poiană dintre hotare, pe apa Epii, lui Ilie Cârstuţ7. Un alt document este cel din anul 17568 în care preoţii de la Roznov primesc scutire de mai multe dări. Poate mai sunt şi alte documente care să ateste existenţa unor preoţi, dar până în momentul de faţă al cercetării noi nu le-am depistat. Putem conchide că măcar cu două decenii înainte de a începe paharnicul Nicolae Rosetti Roznovanul ctitoria sa, exista un lăcaş de cult la Roznov. Probabil, această biserică al cărui hram nu-l cunoaştem, era din lemn şi la ea credem că veneau să se închine atât stăpânul moşiei cât şi locuitorii satului. Prima biserică de piatră atestată documentar la Roznov este construită de paharnicul Nicolae Rosetti Roznovanu (mort la 7 ianuarie 1806) şi soţia sa Smaranda (decedată în 1789)9. Nu ştim dacă ea a fost ridicată la început doar ca biserică pentru curtea boierească sau şi pentru sat, dar toate statisticile ulterioare construirii ei ne arată că la ea veneau şi sătenii. Oricare ar fi fost destinaţia bisericii, de sat sau de curte boierească, ea fost sfinţită la 10 octombrie 175910. Pisania

7 Arhivele Naţionale Iaşi, Documente, 791/454. 8 N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor

medievale din Moldova, Bucureşti, 1974, p. 728, nota 60. 9 Arhivele Naţionale Iaşi, Documente, 728/36; P. Gârboviceanu, op. cit., p. 251; N. Stoicescu, op. cit., p. 728. 10 P. Gârboviceanu, op. cit., p. 251; Victor Gervescu este de părere că


18

acestui sfânt lăcaş se află astăzi în altarul bisericii noi şi glăsuieşte astfel: „Această sfântă biserică care este hramul Sfântului Marele Ierarhu Nicolae au zidit-o din temeiu, cu toată cheltuiala şi osteneala dumisale Nicolae Rusătu paharnicul şi jupânesăi sale Zmarandi. Let 7268 <1759> oct(ombrie) 10”11. Prea multe detalii despre acest lăcaş de cult nu prea avem, de aceea ne vom folosi de informaţiile oferite de Petre Gârboviceanu şi Victor Gervescu la începutul secolului trecut, chiar dacă unele din ele nu pot fi sigure. Ambele cărţi au apărut în acelaşi an, 1915, nu ştim de unde s-au inspirat, dar pagini întregi scrise de cei doi sunt identice, ceea ce ne duce cu gândul că au folosit o sursă comună. Conform autorilor menţionaţi mai sus biserica a avut foarte mult de suferit în urma cutremurelor de pământ care au avut loc în 1790, 1802, 1812, 1829 şi 1838. Se pare că al doilea, care a fost cel mai puternic din istoria ultimilor două sute de ani, a dus la ruinarea bolţii şi clopotniţei, lucru care s-a întâmplat la majoritatea lăcaşelor de cult din Moldova şi Muntenia. Bolta a fost refăcută din lemn, iar clopotniţa a fost scoasă din turnul şi refăcută undeva lângă biserică. După toate probabilităţile prin 183212 biserica avea acoperişul terminat şi era în stare bună de funcţionare, dar

biserica a fost construită abia în 1771 (Victor Gervescu, Biserica

„Roznovanu”, Monografie cu un apendice şi schiţa neamului Roseteştilor, Piatra Neamţ, 1915, p. 3). Aceeaşi informaţie greşită o întâlnim şi la Radu Rosetti, Familia Rosetti. I, Coborâtorii moldoveni ai lui Lascaris Rousaitos, Bucureşti, 1938, p. 76. 11 Vezi pisania din biserică. 12 Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 728.


19

aceasta nu schimbase cu nimic dorinţa familiei Roznovanu, stăpâna moşiei Roznov, de a construi un nou lăcaş de închinare. Doar năpastele căzute asupra Moldovei i-au împiedicat să ducă la bun sfârşit o astfel de întreprindere. În anul 1872 Mitropolitul Moldovei solicită tuturor preoţilor de la parohiile din Moldova să răspundă la un chestionar referitor la biserica la care slujesc. Preotul de la Roznov, răspunde lapidar: „Biserica din satul Roznov s-au început din nou a se zidi la anul 1770 şi s-au terminat zidirea la anul 1771 când s-au şi sfinţit de protoiereul respectiv a judeţului Neamţ”13. În acelaşi an, spune preotul, au fost zugrăvite catapeteasma, porticul şi altarul14. De-a lungul timpului biserica a fost împodobită cu icoane, cruci şi veşminte15. Preotul îi considera pe Nicolae Rosetti Roznovanu şi soţia sa Bălaşa drept fondatori ai bisericii căruia îi dăruise 1.000 de galbeni, iar pe Gheorghe Rosetti Roznovanu şi pe soţia sa, Alexandrina, drept ctitori care dăruiseră bisericii 500 de galbeni16, sume importante pentru acea vreme. După câte se poate observa din acest răspuns, la puţin mai mult de 110 ani de la construirea bisericii, preoţii nu mai ştiau nici cine sunt ctitorii şi nici anul sigur al construcţiei. Greşeala citirii anului de pe inscripţie se va perpetua în timp, ea rămânând până în zilele noastre. Pe troiţa ridicată pe locul unde a fost amplasată vechea biserică se scrie: „În acest loc a fost 13 Arhivele Naţionale Iaşi, Mitropolia Moldovei, Sinodice, nr. 134, f. 4. 14 Ibidem, f. 4. 15 Ibidem. 16 Ibidem, f. 5.


20

zidită biserica veche a satului Roznov de către paharnicul Nicolae Rosetti Roznovanu, în anul 1771, şi de soţia sa, Smaranda, născută Hrisoscoleo, spre veşnică amintire”. În 1884 vechiul lăcaş este mistuit de un devastator incendiu17, pentru ca în anul 1944 să ardă complet, în urma unei rachete de semnalizare lansată de armata rusă.

Deşi nu avem nicio descriere a ei, întâmplarea a făcut să ajungă până la noi două fotografii, este drept din unghiuri care nu ne permit decât parţial să ne facem o imagine asupra acestui monument. La prima vedere pare o biserică de mici dimensiuni, de cruce treflată cu abside exterioare în dreptul stranelor. Surprinde numărul mare al contraforţilor ceea ce ne determină să credem că încă de la început a existat o problemă de preluare a presiunii exercitate de boltă asupra zidurilor. Aceasta pare să fie cauza principală care a dus prăbuşirea parţială a acoperişului în urma cutremurelor. La data când au fost făcute fotografiile, probabil cu destul de puţin timp înainte de incendiu, acoperişul era din şindrilă, pantele lui luând forma zidului bisericii. Alăturat de ea, în dreptul pridvorului, se afla un turn pătrat care servea de clopotniţă. Nu ne putem da seama dacă intrarea în biserică se făcea prin acest turn sau era o cale de acces separată. Ferestrele de mici dimensiuni, aşa cum se văd în fotografii se pare că erau doar în dreptul stranelor, ceea ce făcea ca în interior sfântul aşezământ să fie destul de întunecos.

17 Nicolae Stoicescu, op. cit., p. 728.


21

VI. Preoţii care au slujit la Roznov până la

ctitoria lui Gheorghe Rosetti Roznovanu (1892)

Se cuvine acum să amintim şi de slujitorii acestei bisericii aşa cum am reuşit să-i descoperim din vechile documente împrăştiate prin diferite dosare de arhivă, prăfuite şi îngălbenite de vreme. Datorită trecerii timpului amintirea lor s-a uitat. Cu multă muncă, grijă şi migală, numele preoţilor, diaconilor şi dascălii care au slujit în urmă cu veacuri au început să apară la lumină, parcă aduşi de Dumnezeu, spre a fi cinstiţi şi pomeniţi de noi cei de astăzi. Chiar dacă informaţiile despre ei sunt lacunare şi nu ne oferă răspuns la multe întrebări noi considerăm că ne facem o datorie creştinească în a le prezenta numele şi a căuta să spunem cât mai multe lucruri despre ei. Un prim nume de preot despre care ştim că a slujit la Roznov este Dumitru. Informaţia este înserată pe un Penticostarion, tipărit la Bucureşti, în 1743 şi aflat la schitul Nichit. Pe una din file este această însemnare: „Acest sfânt Penticostariu este al meu, a preotului Dimitrie ot Roznov şi am dat drepţi bani pe dânsul, iar cine s-ar ispiti a-l fura să fie afurisit şi anatema maranafta”18. Este aproape sigur că Penticostariu nu a fost cumpărat imediat după tipărire, de aceea credem că preotul Dumitru este unul dintre primii preoţi care a slujit la Biserica „Sfântul Neculai”.

18 Însemnări de pe manuscrise şi cărţi vechi din Ţara Moldovei, corpus editat de I. Caproşu şi E. Chiaburu, vol. I (1429-1750), Iaşi, 2008, p. 516.


22

În momentul de faţă al cercetării nu ştim care sunt cei dintâi preoţi de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Roznov. Date sigure despre slujitorii de la această biserică le avem din anii 1772-1774 în recensământul făcut de ruşi. Din acest document aflăm că în bisericile din satele Roznovul, Brăşăuţi şi Zăneşti slujeau preoţii Vasile şi Gavril, diaconii Ioniţă, Vasile şi Constantin, la o biserică, iar la alta preoţii Ştefan şi Dumitru, Ion fiul lui Popa şi diaconul Vasile19. După felul cum sunt aranjaţi în document considerăm că primii erau la biserica nou ridicată în satul Roznov de paharnicul Nicolae Rosetti. Timp de aproape 50 de ani nu mai avem nicio ştire despre personalul clerical de la Roznov. La recensământul populaţiei din 182020 pe moşia Roznov alcătuită din satele Roznov (cu biserică), Zăneşti (cu biserică), Slobozia (cu biserică), Săvineşti (cu biserică) şi Ivăneşti (fără biserică) erau, fără a ni se preciza locul, următorii preoţi şi alţi slujitori a bisericilor: preot Dumitru, preot Ioan, preot Neculai , preot Ioan Pansie (sic!), preot Ioan Toacă, preot Ştefan, preot Ioniţă cel Lungu, preot Ioniţă Grosul, preot Lupul, preot Adam, preot Ioanu, diaconul Athanasiei, diaconul Neculai, diaconul Cozma, diaconul Ioanu, diaconul Gheorghi şi Enachi dascăl. După cum reiese din această informaţie în cele patru sate cu biserică erau 11 preoţi, cinci diaconi şi un singur dascăl21. Peste 11 ani, la 1831, la Biserica „Sfântul Nicolae”, 19 Moldova în epoca feudalismului, vol. VII, partea a II-a, vol. alcătuit, cuvânt înainte şi comentarii de P. G. Dmitriev, Chişinău, 1975, p. 25-26. 20 Arhivele Naţionale Iaşi, Vistieria Moldovei, dosar 2/1820, f. 204. 21 Ibidem.


23

proaspăt renovată, întâlnim alte fete bisericeşti, unele dintre ele cu şedere efemeră în Roznov, cum ar fi: preotul Ioniţă, fiul preotului Luca sachelar, Grigore, fiul preotului Ioniţă. Alături de aceştia doi mai slujeau preotul Constantin, fiul dascălului Simion, care a oficiat aici serviciul divin cel puţin 20 de ani, şi preotul Ion, fiul preotului Vasile, întâlnit de noi în acte între 1831 şi 1845, dar cu siguranţă a stat ceva mai mulţi ani. Tot acum îl întâlnim pe diaconul Iordache, fiul preotului Lupu, probabil preotul din 1820 de la această biserică. Toţi aceştia erau ajutaţi de doi dascăli, Iordachi, fiul lui Toma şi Toader, fiul preotului Ion, care continua tradiţia tatălui. De biserică avea grijă eclisiarhul Neculai, fiul preotului Vasile22, fratele preotului Ion. Urmărind documentele vremii, ajungem la anul 1839, când aflăm despre alţi preoţi care au slujit la Biserica „Sfântul Nicolae” din Roznov. Aceştia sunt: preotul Constantin, preotul Ioan, fiul preotului Vasile, preotul Gheorghe, ginerele preotului Ioan, preotul Toader, fiul economului Ioan şi economul Ioan. Pe aceştia îi ajutau la slujbe diaconul Iordachi şi dascălii Ioan Ţugui şi Neculai. După cum se poate observa preoţia se transmitea de la tată la fiu, iar fiicele, la rândul lor, de multe ori, se căsătoreau tot cu preoţi. Preotul Ioan este fiul preotului Vasile şi are drept ginere pe preotul Gheorghe. La fel, preotul Toader, este ginerele economului Ioan. În 1845 la Biserica „Sfântul Nicolae” erau preoţi economul Toader, fiul economului Ioan, Constantin, fiul dascălului Simion, Ioan, fiul preotului Vasile şi Gheorghe, fiul

22 Ibidem, dosar 236/1831, f. 5 v. - 6.


24

economului Constantin. Diacon era Ioan, fiul economului Ioan, iar dascăli Neculai, fiul postelnicului Alexandru, Ioan Ţugui şi Ioan fiul preotului Constantin23. După câte se poate observa patru din cei cinci preoţi înregistraţi în 1839 continuau să slujească la Roznov. Doar economul Ioan nu mai este, el trecând la cele veşnice undeva între 1839-1845. După toate probabilităţile el moare, probabil, de bătrâneţe, unul din fiii său fiind deja preot la această biserică, altul apărând ca diacon, câţiva ani mai târziu, tot aici. În recensământul preoţilor şi bisericilor din ţinutul Neamţ, din anul 1851, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Roznov slujeau economul Teodor, fiul economului Ioan, preotul Constantin, fiul dascălului Simion, preotul Gheorghe, fiul economului Constantin, ajutaţi de diaconul Ioan, fiul economului Ioan, şi dascălii Neculai, fiul postelnicelului

23 Ibidem, dosar 218/1845, f. 6 v. – 7; pentru veşnica lor pomenire vom da, de câte ori vom avea informaţii, şi numele slujitorilor de la celelalte biserici de pe fosta moşie Roznov. Zăneşti, biserica cu hramul Sfântul Nicolae, preoţi: Constantin, fiul preotului Avram, Ioan, fiul preotului Adam, Toader, fiul preotului Mihalache, Dimitrie, fiul preotului Ioan; diaconi Ioan Tofan; dascăli: Toader, fiul preotului Gheorghe, Dumitru, fiul preotului Adam, Gheorghe a preotesei. Slobozia, biserica cu hramul Sfântul Gheorghe, preoţi: Sandu duhovnic, Iftimi, fiul lui Ioan Vieriu, Gheorghe Mircescu; diacon Iordache, fiul preotului Ioan; dascăli: Iordache, fiul lui Toader Savin, Vasile, fiul lui Ioan Savin şi Vasile Ceauşu. Săvineşti, biserica cu hramul Învierea Domnului, preoţi: Ion Horci, Ioan Hristiceanu duhovnic, Gheorghe Hristiceanu; dascăli: Neculai, fiul preotului Ioan, Vasile, fiul lui Roman şi Gheorghe, fiul preotului Ioan Horci. Biserica cu hramul Sfinţii Voievozi, preoţi: sachelar Lazor, Dumitru, fiul preotului Grigore; dascăli: Ioan, fiul preotului Ioan, Ioan Macari şi Ioan, fiul preotului David.


25

Alexandru şi Ioan, fiul preotului Constantin24. La acea dată preotul Constantin slujea de peste două decenii, mulţumit fiind că şi fiul său, Ioan, cânta la strana acestei biserici. Conform aceleaşi statistici preoţii deserveau un număr de 225 locuitori. Credem că în realitate se referă la 225 de familii ceea ce înseamnă pentru timpul respectiv undeva spre 1.200 de suflete. În această perioadă se observă şi o mai mare stabilitate a preoţilor la această parohie, de la recensământul din 1839 rămânând să slujească în biserică preoţii Constantin, Gheorghe şi Toader. Câţiva ani mai târziu, în 1858, aşa cum consemnează D. Furtună, printre preoţii de la biserica din Roznov se afla în continuare, economul Toader25. Avea cel puţin 20 de ani de când slujea la „Sfântul Nicolae” din Roznov. Din acelaşi dosar consultat de D. Furtună aflăm că în „biserică «n-au fost, nici este strană domnească, nici 24 Idem, Mitropolia Moldovei, Conduita şi statistica preoţilor, dosar 1, f. 42. Conform aceluiaşi recensământ la Zăneşti erau următorii preoţi:Ioan, fiul preotului Adam, Constantin, fiul preotului Adam, Toader, fiul preotului Mihalache şi Dimitrie, fiul preotului Ioan; diaconul Ioan; dascăl, Dimitrie, fiul preotului Adam. Biserica deservea 225 familii. Slobozia, preoţi: Gheorghe Andronic, Iftimi, fiul lui Ioan Vieriu, Gheorghe Savin şi Ioan Andronic; diacon, Iordachi, fiul lui Lupu; dascăli: Iordachi, fiul lui Toader Savin, Vasile, fiul Ioan Savin. Biserica deservea 180 de familii. Săvineşti, biserica cu hramul Învierea Domnului, preoţi: Ioan Horciu: dascăli: David, fiul diaconului Gheorghe; dascăli: Neculai Horciu şi Vasile Roman. Biserica deservea 125 de familii. Biserica cu hramul Sfinţii Voievozi, preoţi: Ioan fiul sechelarului Lazăr, Neculai Măcărescu; dascăli Ioan Paisa şi Ioan Macarie. Biserica deservea 105 familii (Ibidem, f. 42 v. – 43). 25 D. Furtună, Câteva notiţe despre biserica din Roznov, în „Miron Costin”, anul III, nr. 8-9, 1915, p. 123.


26

arhierească». Totuşi, în anul «când au fost domnitorul Mihail Vodă şi cu doamna la Roznov» proprietarii au îmbrăcat cu «postav roşu» două străni şi «poliţele lor», improvizând deci pentru domn şi doamnă două «din strănile întâiu din rândul din dreapta». Mai aflăm că biserica veche e «în apropiere de curte şi are împrejur o îngrădire de 7-8 fălci»; în cuprinsul acestei îngrădituri se afla curtea, biserica, «casele de posesie şi casele de vechil”26. Tradiţia spune că în anul 1850, preot la biserica din Roznov era Ioan Gervescu27, tatăl preotului Costachi Gervescu, care a funcţionat ca preot paroh la Roznov între anii 1877-1921. Până în prezent noi nu am găsit nici o sursă documentară care să ateste că Ioan Gervescu ar fi fost preot la 1850.

26 Ibidem, 124. 27 Informaţia nu este confirmată până în prezent de nici o sursă documentară.


27

VII. Biserica „Sfântul Nicolae” din Roznov

ctitorită de Gheorghe Rosetti Roznovanu (1892)28

Proiectul bisericii a fost întocmit de arhitectul rus Neculai Vladimirovici Sultanov, din St. Petersburg, consilier de stat şi director al Şcolii de Ingineri civili „Împăratul Neculai I”, cel care a ridicat la Kremlin monumentul împăratului Alexandru al II-lea, dedicat amintirii eliberării şerbilor din Rusia29. Planul bisericii este în stilul vechi slavo-bizantin, în formă de cruce greacă cu toate braţele egale. Prin arhitectura sa Biserica „Sfântul Nicolae” reprezintă un monument unicat în România. La subsol, care se întinde pe toată suprafaţa zidită, se află cavoul ctitorilor, iar deasupra pridvorului se înalţă clopotniţa, în formă de logie, deschisă, acoperişul ei fiind sprijinit pe trei coloane de piatră. În partea dreaptă a pridvorului se află veşmântăria, iar în partea stângă se găseşte încăperea care cuprinde scările ce urcă la clopotniţă. Bolta bisericii, alcătuită din piatră, sprijinită pe patru stâlpi, se termină cu un turn în formă de ceapă, caracteristică stilului rusesc. Biserica este acoperită cu tablă de aramă. Cavoul are două intrări: una principală printre cele două scări de piatră şi una secundară prin interior ce comunică cu

28 O primă variantă a acestui capitol a fost publicată de Silviu Văcaru, Iulian Vasile, Comori de artă religioasă la Biserica „Sf. Nicolae” din Roznov, în Monumentul, IX/I, partea 1, p. 359-386. 29 Marele dicţionar geografic al României, p. 286.


28

pridvorul şi de acolo în continuare până în clopotniţă printr-un sistem de scări circulare. Pentru a ajunge în incinta cavoului trebuie coborâte un prim rând de scări, după care te întâmpină un grilaj metalic construit sub forma a două uşi cu încuietoare metalică pentru diferite situaţii. După al doilea rând de scări se deschide larg incinta tot de formă treflată şi suprafaţă egală cu cea a altarului şi a naosul. Pardosit cu un rând gros de piatră la o adâncime de 3,5 m, cavoul este prevăzut cu un orificiu dreptunghiular prin care se coboară destul de lejer un sicriu normal cu ajutorul unui scripete fixat în tavan. Pe aici se coboară în cavoul propriu-zis, unde sunt depuse în cripte frumos amenajate rămăşiţele familiei Rosetti Roznovanu. Orificiul este acoperit cu o placă de marmură pe care este săpată o inscripţie. În absida corespunzătoare altarului se află mormântul ctitorilor străjuit de o parte şi de alta de două busturi sculptate reprezentând pe colonelul Gheorghe Rosetti Roznovanu şi pe soţia sa Alexandrina. Pridvorul este scurt – 2,5 m – iar deoparte şi de alta se află câte o uşă metalică care face legătura cu camera tezaurului în dreapta şi scara de serviciu ce asigură legătura cavou–pridvor–clopotniţă în stânga. Naosul are formă ovoidală, formată din cele două abside laterale despărţite prin solee. În partea dreaptă a naosului se află epitaful donat de Maria Sollohub în 189330. Pe peretele dinspre apus, de o parte şi de alta a uşii de la intrare, se află pictate tablourile ctitorilor Gheorghe şi Alexandrina

30 P. Gârboviceanu, op. cit., p. 260.


29

Roznovanu cu fiul lor Alexandru. În mijlocul naosului se află un frumos policandru de bronz aurit. Clopotniţa, situată deasupra pridvorului, are zece clopote: şapte aşezate pe latura din faţă, pe mărimi crescânde de la stânga la dreapta, în tonul gamei do major, două pe latura sudică, de mărimi egale, formând partea de armonie şi un clopot mare pe centru. Zidirea bisericii a fost încredinţată unei echipe de meşteri italieni condusă de Petro Mela, iar aplicarea planurilor a fost dată inginerului moldovean Ioan Bacalu31. În anul 1892 biserica a fost gata şi conform articolului 1 din Lege, Gheorghe Rosetti Roznovanu aduce în luna mai rămăşiţele trupeşti ale mamei sale Ruxandra Rosetti Roznovanu, născută Calimachi, răposată la Cernăuţi la 1 mai 189232. În anul următor sunt aduse din Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi osemintele fiului său Alexandru33, iar în 1895 ale surorii sale Adela Catargi34. La înzestrarea bisericii cu mobilier şi obiecte de cult au contribuit, alături de familia colonelului Gheorghe Rosetti Roznovanu, rude, prieteni şi distinse personalităţi ale vremii respective. Astfel, în anul 1893, Pavel Alexandrovici, Marele Duce al Rusiei, a dăruit icoană cu chipul Buna vestire, ocrotitoarea Regimentului de Gardă Călare din St.

31 Victor Gervescu, Biserica „Roznovanu”, Monografie cu un apendice şi schiţa neamului Roseteştilor, Piatra Neamţ, 1915, p. 4. 32 Ibidem, p. 7. 33 Ibidem. 34 Ibidem.


30

Petersburg35. În toamna aceluiaşi an Lucia Rosetti Roznovanu, născută prinţesa Conachi Vogoride, a dăruit conform dorinţei primului soţ, o Evanghelie mare legată în argint şi suflată cu aur, cinci candele şi o cădelniţă de argint (care provin de la Paraclisul Curţii Roznovanu din Iaşi)36, un covor cusut de mătuşa fondatorului Maria Rosetti Roznovanu, născută Ghica Comăneşteanu, şi patru sfeşnice mari de Plake suflate cu argint, pentru cavoul bisericii din Roznov. La rândul ei, vara primară a ctitorului, grafina Maria Nicolaevna Sollohub, a hărăzit biserici o cădelniţă de argint suflată cu aur, un sfânt Epitaf cusut cu aur (aşezat în strana din dreapta a bisericii), două coroane de cununie şi alte odoare preţioase. În anul 1895, căpitanii Grigore şi Ioan Alexandru Ghica, precum şi Lucia Alexandru Ghica, toţi copii ai Adelei Catargi (sora colonelului Gheorghe Rosetti Roznovanu), dăruiesc biserici, unde odihneşte mama lor, o carte de rugăciune legată în argint şi suflată cu aur, a bunicului lor răposatul domn şi voievod al Moldovei Grigorie Alexandru Ghica37. Între obiectele de preţ deţinute de biserica din Roznov se mai află: o icoană donată de ţarul Rusiei Neculai Alexandru al II-lea (icoana, împreună cu dedicaţia se află aşezată în strana din partea dreaptă a bisericii); o icoană cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos donată de regele Carol I al României; un Potir cu Disc, Stea, Copie şi linguriţă de argint, precum şi trei procoveţe de fir de aur, împodobite cu pietre scumpe, lucrate timp de doi

35 Ibidem, f. 9. 36 P. Gârboviceanu, op. cit., p. 257-258. 37 Victor Gervescu, op. cit., p. 8.


31

ani de regina Elisabeta a României38; o candelă de argint donată de Olga Catargiu în amintirea răposatului soţ Petre Mavrogheny, Ministru de Finanţe al României şi fost Ministru Plenipotenţiar al României la Constantinopol, Roma şi Viena; o icoană îmbrăcată în argint cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos dăruită de prinţul Leon Urusof, ambasador al Rusiei la Paris, Roma şi Viena; o icoană îmbrăcată în argint cu chipurile Marelui Mucenic Gheorghe şi a Sfântului Elefterie dăruită de Ecaterina Boierescu; un frumos rând de veşminte preoţeşti cusute cu fir de argint donate de Maria Alexandru F. Calimachi39. În anul 1897 prinţesa Adela Moruzi, născută Sturza, a hărăzit bisericii din Roznov Catapeteasma lucrată din bronz cu smalţ la casa „Hlebnicof şi fiii” din Moscova, adusă din capitala Rusiei de ctitor40. Icoana Maicii Domnului din catapeteasmă a fost îmbrăcată în argint de Alexandrina Rosetti Roznovanu, iar icoana Mântuitorului Iisus Hristos de către Ioan Teohari din Târgu Neamţ. Pictura bisericii a fost încredinţată pictorului Costin Petrescu, profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. A fost executată în tehnica al fresco în cursul anilor 1912-191341. Este în stil bizantin, fără o nuanţare a culorii, cu spaţii pline,

38 „Sunt fericită a dărui sfintei biserici din Roznov acest lucru al mâinilor

mele şi însoţit-am fiecare împunsătură din această a mea lucrare cu rugă şi

urare pentru sănătatea şi liniştea Alexandrinei Roznovanu” (Cf. ibidem., p. 11). 39 Ibidem, p. 11. 40 P. Gârboviceanu, op. cit., p. 255-256. 41 Ibidem, p. 256.


32

multe brâie înflorate şi tricolore. Cupola centrală cuprinde scena cu Mântuitorul Iisus Hristos pe scaunul de judecată, înconjurat de cei 12 Apostoli toţi pe scaune, iar în registru inferior Liturghia Îngerească. Cupolele laterale din cele două abside cuprind medalioane cu scene din viaţa lui Iisus. Deosebit de realizată artistic este reprezentarea Maicii Domnului pe tron, pictată pe bolta de deasupra altarului. Semnatarul monumentalei picturi, numit între timp profesor la Sorbona, este şi autorul vestitelor fresce de le Ateneul român din Bucureşti. Pictura a fost spălată şi restaurată în anul 1978 de pictorul Avachian, fost ucenic al profesorului Costin Petrescu. În anul 1914 s-a montat catapeteasma de către profesorii Şcolii de Înalte Meserii din Bucureşti, sub îndrumarea directă a inginerului P. Panaitescu42. Lucrată la Moscova, catapeteasma este alcătuită în întregime din bronz aurit cu încrustaţii de smalţ, culorile dominante fiind auriul, albul emailat şi albastrul icoanelor împărăteşti, îmbrăcate în argint aurit, Mântuitorul şi Maica Domnului, li se adaugă în registrul inferior icoanele Sf. Nicolae, Sf. Gheorghe, Sf. Alexandru Nevschi şi Sf. Arh. Mihail. În registrul superior se află icoanele celor 12 Apostoli, de o parte şi de alta a scenei Deisis, aflată în centru. Icoanele sunt pictate în ulei, în stil rusesc, pe panou de metal. Pe uşile împărăteşti sunt pictaţi cei 4 Evanghelişti şi icoana Bunei Vestiri, iar deasupra lor Cina cea de taină. În acelaşi stil cu catapeteasma, lucrat în acelaşi atelier

42 Victor Gervescu, op. cit., p. 15.


33

moscovit şi din acelaşi material, în biserică se află un iconostas care cuprinde două icoane (numite mai sus – Buna Vestire şi Sf.

Alexandru Nevschi Biruitorul) dăruite de ţarul Nicolai al II-lea al Rusiei şi de către fratele său Marele Duce Pavel Alexandronovici. Slujba de sfinţire a bisericii a avut loc în ziua de 14 iunie 1915 fiind oficiată de Înalt Prea Sfinţitul dr. Pimen Georgescu, Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Ctitorul dăruia prin testament o sumă anuală de 20.500 lei43, bani pentru plata personalului clerical şi administrativ precum şi pentru întreţinerea clădirii si a parcului din jur. Banii erau împărţiţi astfel: 800 lei, pentru studiile la seminarul din Iaşi sau la un seminar din Rusia a unui tânăr care termină cu succes clasele primare şi doreşte să devină preot; 1.300 lei, se va da anual seminaristului care ar fi terminat deplin şi cu succes cursurile seminarului din Iaşi sau unui seminar din Rusia pentru a urma ca intern studiile teologice în vre-o una din Academiile spirituale din Rusia: Kiev, Moscova (Lavra Troiţa Sergievski), St. Petesburg (Lavra St. Alexandru Newski) sau Kazan; 2.400 lei, plata anuală pentru un preot; 1.500 lei, plata anuală pentru un diacon; 1.330 lei aur, cheltuiala anuală trebuitoare pentru slujba sfintei liturghii şi alte slujbe dumnezeieşti, conform regulilor religiei ortodoxe pravoslavnice, precum lumânări de ceară albă adevărată, de prima calitate, untdelemn bun, tămâie, vin, litie, prescuri, colive şi toate cele trebuitoare şi cerute de sfânta religie ortodoxă; 70 lei, pentru candela de la cavou; 200 lei cheltuială

43 Vezi Anexa la Testament.


34

anuală la două hramuri ale sfintei biserici din Roznov, sfântul Neculai şi sfântul Alexandru (6 decembrie şi 30 august); 600 lei cumpărarea, reînnoirea anuală şi întreţinerea veşmintelor preoţeşti, diaconeşti şi a cântăreţilor de la corul vocal; 60 lei cumpărarea, reînnoirea anuală şi întreţinerea în bună stare a cărţilor bisericeşti; 500 lei pentru micile reparaţii anuale trebuitoare bisericii în cursul fiecărui an; 1.500 lei pentru a se capitaliza spre formarea unui fond pentru reparaţiile trebuitoare bisericii, reconstruirea în viitor după timpuri şi pentru facerea apărătorilor trebuitoare în contra dărâmării malului râului Bistriţa, în dreptul bisericii din Roznov; 500 lei pentru încălzirea iarna în fiecare zi a bisericii şi a casei păzitorului bisericii; 900 lei plata anuală a unui psalt; 175 lei pe lună a unui profesor de muzică vocală religioasă, care va da zilnic lecţie de muzică vocală religioasă la şcolile de pe moşia Roznov şi care va conduce şi dirija corul vocal de muzică religioasă la toate slujbele ce se vor face în biserica din Roznov; 2.700 lei pentru diurna şi plata a cinci cântăreţi, care vor forma, cu profesorul şi cu psaltul, corul de muzică vocală bisericească; 140 lei plata anuală a unei priscorniţe pentru facerea litiilor şi a prescurilor trebuitoare la slujbele bisericii; 1.200 lei plata anuală a unui grădinar; 200 lei pentru cumpărarea de seminţe de flori, copaci roditori, trandafiri, plante de ornamentaţie şi unelte trebuitoare pentru întreţinerea perfectă a grădinii bisericii; 600 lei plata anuală a unui servitor; 200 lei pentru cheltuielile neprevăzute ale bisericii; 700 lei pentru a da ajutor la tinerii studenţi întorşi de la Academiile spirituale din Rusia; 1.000 lei la dispoziţia Reprezentantului MS Împăratul tuturor Ruşilor în ţară pentru cheltuieli de


35

transport ale delegaţilor săi şi alte cheltuieli în interesul bisericii din Roznov. Biserica din Roznov alături de faptul că este un unicat arhitectural în România, este şi un model de felul cum ctitorii s-au îngrijit s-o înzestreze cu bunuri mobile, dar şi cu resurse financiare pentru ca slujitorii ei să o întreţină aşa cum se cuvine.


36

VIII. Personalul clerical de la Biserica „Sfântul Nicolae” ctitorită de Gheorghe Rosetti Roznovanu

(1892) şi de la celelalte biserici din Roznov Despre personalul clerical care a deservit noua biserică avem ceva mai multe date. Între 1877 şi până la 1921 a slujit la Roznov preotul Costachi Gervescu44. Om de o probitate morală desăvârşită, preotul Costachi Gervescu a avut o influenţă duhovnicească deosebită asupra enoriaşilor, inclusiv a ctitorilor. El a fost cel care a reuşit să vegheze asupra scopurilor înalte urmărite de cele două testamente ale fondatorilor, reuşind în final să instituie „fondul Roznovanu”, fond material pentru întreţinerea lăcaşului de cult şi a slujitorilor lui. La data de 1 aprilie 1915, anul sfinţirii bisericii, este transferat de la parohia Bicaz, de pe domeniul Coroanei, la parohia Roznov ca preot ajutător, Victor Gervescu45, fiul preotului paroh, întreţinut de către ctitor la Seminariile din Roman şi Bucureşti, apoi la Academia Teologică din Kiev. Odată numit pe post, preotul Victor Gervescu depune o laborioasă muncă spiritual-duhovnicească şi administrativă: instituie o bibliotecă a parohiei (el însuşi scrie numeroase articole bisericeşti între care şi biografia colonelului Gheorghe Rosetti Roznovanu), se preocupă de lucrările anexe ale

44 Născut la 15 mai 1854 şi numit la biserica „Sf. Nicolae” Roznov la data de 20 iulie 1877 (P. Gârboviceanu, op. cit., p. 329). 45 Născut la 6 martie 1876 (Ibidem, p. 330).


37

bisericii, precum şi de cimitir. O activitate rodnică a avut şi ca profesor de religie, timp de aproape 20 de ani la şcoala din localitate. El s-a implicat activ în activităţile culturale desfăşurate în comunitate împreună cu intelectualii, în parteneriat cu Casa Naţională din Roznov46 şi în problemele misionare ale Bisericii din acea perioadă, în lupta împotriva curentelor neoprotestante şi a stiliştilor. Dovadă stă în acest sens evenimentul organizat la biserica din Roznov în data de 18 septembrie 1930: slujbă arhierească ţinută de P.S. Episcop Grigorie Leu Botoşăneanul cu un sobor de preoţi convocaţi din toată regiunea47. Începând cu data de 15 decembrie 1934 munca preotului Victor Gervescu se uşurează datorită angajării unui nou preot paroh la această biserică în persoana lui D. Posmoşanu48, venit de la Broşteni, care a activat timp de 8 ani,

46 Vezi ziarul „Reformatorul”, An XIII, No. 669, Piatra-Neamţ, 13 iulie 1931, p.2: „În ziua de 1 iulie 1931 au fost convocaţi toţi intelectualii din localitate şi împrejurimi în localul Casei Naţionale din Roznov pentru fixarea unui program în vederea activităţii ce va începe cu concursul membrilor Căminului cultural „Econ. Gervescu” şi a Căminului cultural „N. Iorga” din Slobozia şi de comun acord cu învăţătorii din cerc. S-a ales următorul sfat cultural cu preoţii: Econ. Stavrofor Victor Gervescu preşedinte, Al. Gervescu, Mihăilescu, Vrânceanu şi Vartolaş; învăţătorii Gervescu, Iliescu, Ceauşu, Macovei, şi D. Orghidan şeful corului bisericescă din Slobozia cu ad-ţia casei naţionale, delegat al centralei a rămas d-l Marinescu”. 47 Vezi articolul „Biserica Activă (soborul de la Roznov)” semnat de Pr. M. Gavrilescu (ziarul „Avântul”, Anul III No. 74, Piatra-Neamţ, 26 septembrie 1930, p. 1) prezentat în capitolul X. Anexe, p. 95. 48 Cf. ziarul „Curentul”, Duminică 23 decembrie 1934, p. 8.


38

până în anul 1942, alături de preotul Gervescu şi de diaconul Ioan Mârcă, angajat aici între anii 1935 şi 1945. Preotul D. Posmoşanu se implică activ în misiunea Bisericii (dovadă sunt frumoasele cercuri pastorale organizate la Roznov49), dar şi în viaţa comunităţii (participarea la instrucţiile premilitare ale Subcentrelor 1 şi 2)50. În anul 1942 se produce o nouă schimbare de generaţie a familiei Gervescu la conducerea bisericii. Prin plecarea preotului Posmoşanu, locul rămas vacant va fi ocupat de tânărul absolvent al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, Mircea Gervescu, fiul lui Victor Gervescu, care timp de 6 ani de le terminarea studiilor a activat ca preot la Dobreni, unde a ridicat o frumoasă biserică existentă şi astăzi. Venit în satul său natal şi preluând conducerea parohiei va fi un demn urmaş al înaintaşilor săi, conducând destinele acestui sfânt locaş timp de 44 ani, până în februarie 1986. Tot în anul 1942 biserica din Roznov angajează un nou diacon în persoana lui Trifan Leonard, lăcaşul având acum doi preoţi – Victor şi Mircea Gervescu şi doi diaconi – Ioan Trifan şi Trifan Leonard – dar numai pentru un singur an, deoarece în 1943 preotul Victor Gervescu se retrage din activitate pe motive de sănătate, iar diaconul Trifan se hirotoneşte preot pe seama parohiei Ruseni – Neamţ. Astfel, parohia Roznov

49 Vezi ziarul „Curentul”, Sâmbătă 18 iulie 1936, p. 11 prezentat în capitolul X. Anexe, p. 98. 50 Vezi ziarul „Dimineaţa”, Miercuri 20 noiembrie 1935, p. 11 (vezi şi numărul din Duminică 15 noiembrie 1936, p. 12) prezentat în capitolul X. Anexe, p. 98.


39

rămâne cu un singur preot şi un singur diacon. În anul 1945 se retrage şi diaconul Ioan Mârcă, rămânând la oficierea serviciilor religioase, pentru un an şi jumătate, doar preotul Mircea Gervescu. Locul diaconului Ioan Mârcă a fost completat de preotul Gheorghe Lupăcescu, la 10 decembrie 1946, absolvent şi el al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, refugiat din Basarabia, stabilit apoi în Roznov. El va slujit la această biserică până în anul 1988. Din anul 1946 cei doi preoţi, parohul Mircea Gervescu şi preot II Gheorghe Lupăcescu, vor sluji la sfânta biserică din Roznov timp de 40 de ani cu rezultate frumoase şi o înţelegere deplină. Vârsta, dar mai ales boala, rupe firul vieţii vrednicului de pomenire preot Mircea Gervescu în luna anul 1986, locul vacant fiind preluat de către preotul Vasile Ţoc – duhovnic timp de 7 ani la Seminarul Teologic Neamţ, absolvent al Facultăţii de teologie din Bucureşti, promoţia 1979. Preotul Vasile Ţoc a slujit doar doi ani împreună cu preotul Gheorghe Lupăcescu, pentru ca în urma trecerii la cele veşnice a acestuia în anul 1988, locul său să fie luat de preotul Gheorghiţă Muntean. Acesta a slujit în Biserica „Sfântul Nicolae” din Roznov, alături de preotul Vasile Ţoc, timp de 6 ani, între anii 1988 şi 1994. După căderea regimului comunist prin Revoluţia din 1989, se produc schimbări administrative în cadrul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. Acestea se reflectă şi în planul parohiilor, prin aceea că numărul credincioşilor a crescut şi era necesară o mai strânsă legătură a acestora cu preotul păstor de


40

suflete. Astfel, începe un amplu proces de reîmpărţire a parohiilor, proces care s-a aplicat şi la nivelul comunităţii din Roznov. Din încredinţarea şi cu binecuvântarea IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în anul 1995 este înfiinţată parohia Roznov II, fiind numit pe acest post preotul paroh Avram Paul, care s-a transferat de la parohia Toşorog – Neamţ. Cei doi preoţi au slujit împreună până în anul 2002, când PS Calinic Botoşăneanul a sfinţit demisolul noii biserici „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” aflată în construcţie. În anul 2000, din încredinţarea şi cu binecuvântarea IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, se înfiinţează o nouă parohie „Sfântul Ilie” Chintinici, aici fiind numit ca preot paroh Iulian–Mihail Vasile, absolvent al Facultăţii de Teologie din Iaşi, promoţia 2000; până în acel an satul Chintinici (Roznov) aparţinea ca parohie de Biserica „Sfântul Nicolae” din Roznov. La data de 26 octombrie 2000 se sfinţeşte paraclisul provizoriu al parohiei Chintinici, de către un sobor de preoţi în frunte cu preotul protopop Vasile Ţoc. Iată deci că biserica mamă din Roznov, ctitorie a familiei Rosetti–Roznovanu, a fost hărăzită de Bunul Dumnezeu să dea naştere spirituală altor două biserici – Roznov II şi Chintinici – spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor. Trebuie remarcată aici buna colaborare a celor trei parohii, preoţii parohi ai acestora participând şi slujind împreună la slujbe bisericeşti şi evenimente civile şi culturale ale tânărului oraş Roznov. În acest sens, subliniem faptul că anul 2002 a fost un an binecuvântat de Dumnezeu pentru motivul că atunci s-a încununat


41

munca, efortul material şi truda duhovnicească depuse în cele trei parohii, prin slujbe arhiereşti de sfinţire şi binecuvântare:

o la 19 iunie PS Calinic Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, sfinţeşte demisolul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” Roznov II;

o la data de 20 iulie PC Părinte Varlaam Merticaru, Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor sfinţeşte paraclisul de rugăciune al parohiei „Sfântul Ilie” Chintinici;

o la 21 iulie IPS Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei şi PS Episcop Casian al Dunării de Jos, săvârşesc Liturghia Arhierească, ocazie cu care s-au celebrat împlinirea a 110 ani de slujire neîntreruptă în biserica ctitorită de familia Gheorghe Rosetti Roznovanu.

* * *

În ceea ce priveşte prezenţa cântăreţilor bisericii în parohia „Sfântul Nicolae” din Roznov subliniem că slujirea sfântului altar de către familia Gervescu a fost completată, de serviciile mai multor cântăreţi. În tradiţia locală, Ioan Savin51 activează ca dascăl împreună cu preotul Costachi Gervescu, iar din 1915 cu preotul Victor Gervescu până în anul 1936. El este urmat în perioada 1936-1941 de către fiul său Vasile Savin ca dascăl titular şi în perioada 1936-1946 de către nepotul său Constantin Savin ca 51 Informaţia este nesigură, deoarece P. Gârboviceanu nu-l dă între dascălii de la biserica „Sfântul Nicolae” din Roznov în perioada 1915-1919 (P. Gârboviceanu, op. cit., p. 330). Familia de cântăreţi Savin este întâlnită în tot secolul al XIX-lea la biserica din satul Slobozia.


42

dascăl onorific (cu indemnizaţie fixă). Absolvent al Şcolii de cântăreţi bisericeşti din Iaşi, promoţia 1936, Constantin Savin devine titular începând cu anul 1946 până în anul 1989. El a fost ajutat la strană de către Constantin Blanaru (administratorul bisericii) şi începând cu anul 1986 şi de către Brava Ionel, numit conducător al corului parohial. Odată cu pensionarea dascălului Constantin Savin, răspunsurile la strană au fost date de către noul cântăreţ bisericesc, în persoana lui Ionel Brava. Noul dascăl s-a implicat alături de preotul paroh Vasile Ţoc în formarea corului bisericii, cor care a participat la numeroase evenimente bisericeşti şi culturale, unde a primit diplome de felicitare pentru activitatea susţinută.


43

IX. Ctitorii

Ctitorul vechii bisericii din Roznov a fost Nicolae Rosetti Roznovanu. Provenea dintr-o familie bogată şi distinsă a Moldoveni veacului al XVIII-lea. Tatăl său, Andrei, fiul lui Iordache Sturza boier cu mai multe dregătorii în Divanul Domnesc, studiase cu profesorii iezuiţi şi ştia mai multe limbi străine52. La rândul său, Nicolae, căsătorit cu Smaranda Hrisoscoleo53 cu care a avut nu mai puţin de opt fete şi un băiat54, va accede pe timpul vieţii sale la cele mai de seamă slujbe în Moldova55. Prin moştenire şi prin zestrea soţiei56 a acumulat o avere considerabilă. La aceasta a reuşit să adauge, prin cumpărări, un număr însemnat de sate, vii, case şi crâşme

52 Radu Rosetti, Familia Rosetti. I. Coborâtorii moldoveni ai lui Lascaris

Rousaitos, p. 74. 53 Decedată în 1789, după o boală apărută în toamna anului anterior, în odăile de la Mitropolie, casa ei fiind ocupată de ruşi. (Arhivele Naţionale Iaşi, Documente, 728/36); P. Gârboviceanu, Biserici cu averi proprii, p. 251. Ştirea este confirmată şi în hotărârea Divanului Domnesc din 5 ianuarie 1839 în urma procesului dintre Neculai Dimache şi fiii lui Neculai Roznovanu (Arhivele Naţionale Iaşi, Ministerul Justiţiei, tr. 1785, op. II/2036, dos. 23, f. 23). 54 Născut în 1764, probabil la Roznov (Radu Rosetti, Familia Rosetti. I.

Coborâtorii moldoveni ai lui Lascaris Rousaitos, p. 93). 55 Ibidem, p. 74. 56 Între moşiile primite de Smaranda Hrisoscoleo se aflau: Corlătenii, Furcenii şi Căcăcenii care, la rândul lor, treceau ca zestre în 1776 Balaşei Roset la căsătorie ei cu Neculai Dimachi (Arhivele Naţionale Iaşi, Ministerul Justiţiei, tr. 1785, op. II/2036, dos. 23, f. 2-1-22).


44

în Iaşi57 etc. Dintre toate locurile unde avea proprietăţi, acestea fiind aproape în toate ţinuturile din nordul şi centrul Moldovei, a ales să stea mai mult la Roznov. El este întemeietorul ramurii Roznovanu58. Aici a refăcut vechile case ale înaintaşilor şi a construit biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” (1759). Înaintat în vârstă59 şi probabil bolnav, după ce şi-a aranjat fetele căsătorindu-le cu fiii din familii importante şi bogate ale vremii, înainte de Crăciunul anului 1796 (20 decembrie), îşi face testamentul lăsând o mare parte din averea rămasă fiului său Iordache. A mai trăit aproape zece ani de la acest eveniment, trecând la cele veşnice înainte de 21 martie 180660. Din perioada când Roznovul a fost stăpânit de Neculai Rosetti, pe la începutul secolului al XX-lea se mai găseau câteva obiecte de argintărie „pe care erau armele Rosetteşti cu deviza, tradusă în limba română prin cuvintele: «În senin şi în negură teafăr»”61.

Moşia Roznovul a revenit prin diată (testament) lui Iordache Rosetti Roznovanu. Ca şi tatăl său, Iordache a ocupat importante funcţii în aparatul de stat al Moldovei. Filorus convins, a fost candidat de două ori la domnia Moldovei fără a avea o susţinere deosebită din partea oamenilor politici ai

57 Radu Rosetti, Familia Rosetti. I. Coborâtorii moldoveni ai lui Lascaris

Rousaitos, p. 76, nota 49. 58 Ibidem, p. 20. 59 Era născut prin anul 1725 (Ibidem, p. 74). Acum când îşi făcea testamentul avea, probabil, peste 70 de ani, o vârstă destul de înaintată pentru acel timp. 60 Ibidem, p. 75. 61 Ibidem, p. 74.


45

vremii. Om cult, cunoştea mai multe limbi străine, va sta mai mult la Iaşi62 şi Stânca-Iaşi63 unde îşi construieşte frumoase palate64. Moşia de la Stânca – scria Rudolf Şuţu – apare ca un castel feudal, zidit pe muchea dealului care stăpâneşte valea Prutului ... Aici e legătura cu trecutul, căci scările ce le sui, copacii ce-i vezi, via sădită, parcul regulat, aleea tunsă, biserica clădită, palatul somptuos, toate îţi spun că acolo e îngrămădită munca din neam în neam şi că, dar, fiecare rând de oameni a adăugat la munca înaintaşilor condiţia neapărată a progresului”65. Mai multe refaceri care au avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea66, au transformat castelul de la Stânca într-un loc unde „bogăţiile interioare (mobilier de artă franţuzesc, tablouri, porţelanuri, argintărie, bibliotecă fabuloasă) erau admirate de întreaga înaltă societate a Iaşilor cu ocazia nenumăratelor recepţii pe care le dădea aici familia Roznovanu”67. Spre deosebire de Stânca, curtea de la Roznov îşi pierde

62 Ion Mitican, Romantica poveste a Palatului Roznovanu, Iaşi, 2002. 63 Narcis Dorin Ion, Castele, palate şi conace din România, vol. I, Bucureşti, 2002, p. 200 şi urm. 64 La Iaşi, palatul construit de el adăposteşte în prezent Primăria municipiului. 65 Rudolf Şuţu, Iaşii de odinioară, vol. I, Iaşi, 1923, p. 168-169. 66 Silviu Văcaru, Noi date despre reparaţiile făcute la castelul de la Stânca

al familiei Roznovanu (jumătatea secolului al XIX-lea), în „Monumentul”, vol. VI, Iaşi, 2005, p. 165 şi urm. 67 Narcis Dorin Ion, op. cit., p. 198-199; despre un bal dat la Iaşi în cinstea domnului, în august 1803, care a costat o sumă fabuloasă pentru acea vreme vezi Radu Rosetti, Familia Rosetti. I. Coborâtorii moldoveni ai lui Lascaris

Rousaitos, p. 96, nota 29.


46

importanţa pe care o avea pe timpul tatălui său. În 1812 se înţelege cu nora sa Ecaterina (Catinca Ghica) pentru a schimba o serie de sate din Moldova, printre care şi Roznovul, cu moşiile primite de aceasta în Basarabia drept zestre de nuntă68. Căsnicia fiului său Nicolae cu Ecaterina a fost de scurtă durată, până în 1819, dată după care Roznovul revine în posesia lui Iordache Rosetti. Atent cu marea avere pe care o avea, încă din timpul vieţii va da celor doi fii ai săi, Neculai şi Alexandru, în momentul când au ajuns la „legiuita vârstă” (majorat)69, moşiile ce le rămăseseră de la mama lor Profira, născută Balş, şi de la bunicul patern, Nicolae. Aceştia primeau în urma împărţirii frăţeşti mai multe 11 sălişti şi casele din Iaşi rămase de logofătul Neculai Rosetti Roznovanul70. Ajuns la bătrâneţe şi la capătul puterilor, la 12 februarie 183671 Iordache îşi scria testamentul72. Moşia Roznov 68 Arhivele Naţionale Iaşi, Documente, 427/151. Copie întărită de Divanul Judecătoresc al Cnejiei Moldovei, la 31 octombrie 1830. 69 La 30 noiembrie 1823, Alexandru Roset Roznovanu, solicita şi primea moşiile, banii şi casele din Iaşi lăsate prin testament de „bunul” său Neculai Roznovanu şi mama sa Profira (Ibidem, 143/127)- 70 Vezi în acest sens actele încheiate între fraţi, la 2 februarie 1825, cu privire la satele ce le reveneau din partea mamei şi a bunicului (Arhivele Naţionale Iaşi, Documente, 143/111, 143/112 şi 143/113), precum şi hotărârea Divanului cu întărirea domnului Ioan Sandu Sturza, din 26 mai 1826, care întărea această înţelegere (Ibidem, 143/129). 71 La 16 februarie îşi dădea obştescul sfârşit fiind înmormântat cu un sobor de preoţi, aducându-i-se şi onoruri militare. În acest scop vezi Înalta poruncă de zi dată de Mihail Sturza, domnul Moldovei, la data de 17 februarie 1836 (Radu Rosetti, Familia Rosetti. II. Celelalte ramuri, Bucureşti, 1940, p. 33); vezi şi P. Gârboviceanu, op. cit., p. 251. În vidomostia boierilor morţi în anul 1836 logofătul Iordachi Roset Roznovanu


47

împreună cu Faraoanii, Valea Mare, Clejă, Stâncenii, Unţeştii Mănăstireni, Bătrâneştii, Tulburenii, Perilipca şi mai multe vii îi reveneau fiului său mai mic Alexandru (Alecu)73. Spre deosebire de tatăl său, Alexandru, a fost o fire cheltuitoare şi generoasă74. Cele mai înalte funcţii deţinute de Alexandru au fost acelea de hatman75 al poliţiei şi de membru al Divanului Domnesc. Nu s-a ocupat prea mult de soarta curţii de Roznov. La moartea sa lăsa moştenire satul Roznov fiului său Gheorghe. Gheorghe Rosetti s-a născut la Roznov76, la 1 martie 1834 în urma mariajului lui Alexandru cu Ruxanda Calimachi77. Studiile şi le-a făcut studiile în Austria78 şi Rusia

este trecut ca decedat în Iaşi în luna martie 1836 (Mihai Răzvan Ungureanu, Izvoare genealogice inedite: Vidomostiile deceselor boiereşti (1834-1856), I, în „Arhiva Genealogică”, I (VI), 1994, nr. 1-2, p. 304 şi p. 306 nota 30). 72 Radu Rosetti, Familia Rosetti. I. Coborâtorii moldoveni ai lui Lascaris

Rousaitos, p. 96, nota 34. 73 Ibidem; născut din Mariajul lui Iordache cu Profira Balş, la 30 noiembrie 1798. 74 Pentru mai multe informaţii despre Alexandru Roseti, vezi Ibidem, p. 124-126. 75 Fusese căftănit ca hatman la 4 august 1827 (Gh. Ghibănescu, Surete şi

izvoade, Iaşi, p. 281). În izvodul de ranguri pe anul 1835 era trecut ca fiind hatman (Arhivele Naţionale Iaşi, Secretariatul de stat al Moldovei, dos. 344, f. 2 v. 76 Vezi Cuvânt la inaugurarea monumentului colonelului Gheorghe Ruset –

Roznovanu din Piatra Neamţ, din Anexă. 77 Radu Rosetti, Familia Rosetti. I. Coborâtorii moldoveni ai lui Lascaris

Rousaitos, p. 175. 78 Victor Gervescu susţine că diploma de bacalaureat şi-ar fi luat-o la Paris (Victor Gervescu, op. cit., p. 36).


48

şi a fost, ca şi cei mai mulţi dintre înaintaşii săi, un filorus convins79. Aceasta nu l-a împiedicat să lupte cu bravură în timpul Războiului de Independenţă, el fiind comandantul Brigăzii 4 Călăraşi, care a purtat grele bătălii în sectorul de front dintre Griviţa şi Vidin. Gheorghe Rosetti Roznovanu din multele moşii pe care le-a avut primite de la părinţi drept moştenire preferă ca loc de şedere şi odihnă Roznovul. După ce renunţă la cariera militară se va aşeza temeinic la Roznov refăcând vechile curţi şi apoi construind biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”. După retragerea sa din armată, din 1880, s-a dedicat politicii, fiind membru marcant al Partidului Conservator. A deţinut funcţii de deputat, senator şi prefect de Neamţ. A fost iniţiatorul mai multor proiecte de îmbunătăţire a căilor de comunicaţie în judeţul Neamţ80 şi recunoscut ca un adevărat filantrop.

79 Deşi nu a fost un admirator al principelui Carol I, regele României, acesta, proaspăt sosit în România, în timpul uneia din primele vizite pe care le-a făcut în ţară a înnoptat în noaptea de 21 aprilie 1868 la conacul lui Gheorghe Rosetti de la Roznov (Monitorul Oficial din 23 aprilie 1868). 80 Pentru mai multe detalii despre activitatea politică a lui Gheorghe Rosetti Roznovanu, vezi, Victor Gervescu, op. cit., p. 35-39.


49

X. Anexe

X.1. Despre biserica veche din Roznov81

Biserica cea veche din Roznov a fost construită la 1759 de paharnicul Nicolae Roset († 7 ianuarie 1806) şi de soţia sa, Smaranda, născută Hrisoscoleu († 1789), după cum arată următoarea pisanie (astăzi în altarul bisericii celei noi): „Această sfântă biserică, care este hramul Sfântului Marele Ierarh Neculai, s-au zidit din temelie, cu toată cheltuiala şi osteneala dumisale Nicolae Roset paharnicul şi jupânesei sale, Smarandii. Leat 7268 (1759) octomvrie 10”. Pe urma unui cutremur, la începutul veacului trecut, biserica aceasta şi-a pierdut turla şi clopotniţa, care au fost refăcute, dar nu în zid, cum erau, ci în lemn, şi clopotniţa în afară de corpul bisericii. Dorinţa de a reconstrui biserica veche au manifestat-o încă bunicul – marele logofăt Iordache Nicolae Roset († 16 februarie 1836) şi tatăl, marele hatman Alexandru Gheorghe Roset († 20 august 1853). Dar evenimente neprielnice ce s-au ţinut lanţ – Eteria de la 1821, bejenia în Basarabia, războiul ruso-turc de la 1828, arderea caselor Roznovanu din Iaşi la 1846, mişcarea revoluţionară de la 1848, războiul Crimei de la 1853 – nu le-au dat putinţă să-şi realizeze gândul înfăptuit numai în zilele noastre de nepotul şi fiul lor colonelul Gheorghe Roset Roznovanu ...

81 După P. Gârboviceanu, op. cit., p. 251-254.


50

X.2. Biserica „Roznovanu”. Notiţe istorice82

Vechea biserică din satul Roznov, comuna Roznov, judeţul Neamţ, a fost zidită în anul 1771 de către paharnicul Roset Roznovanu, în urmă marele logofăt al Moldovei, şi de soţia sa, jupâneasa Smaranda, născută Hrisoscoleo, precum se poate vedea săpat pe piatra adusa din biserica veche şi aşezată acum în sfântul altar din biserica nouă, spre amintirea bisericii celei vechi. În urma unui cumplit cutremur de pământ care s-a întâmplat la începutul veacului trecut, bolta bisericii şi clopotniţa detunându-se, au fost înlocuite cu o boltă de lemn, iar clopotele s-au scos din clopotniţă şi s-au aşezat afară de corpul bisericii, într-o clopotniţă de lemn. Iordache Nicolae Roset Roznovanu, marele logofăt al Moldovei şi Consilier de Stat al Imperiului Rusiei, precum şi Alexandru Gheorghe Roset Roznovanu, mare hatman al Moldovei, au voit să rezidească biserica. Începând amândoi a aduna materialul, n-au săvârşit marea lor dorinţă din pricina evenimentelor care au urmat: Eteria din 1821, bejenia din Basarabia în urma măcelurilor şi devastărilor turcilor, războiul din 1828, moartea lui Iordache Nicolae Roset Roznovanu, arderea caselor din Iaşi a lui Alexandru Gheorghe Roset Roznovanu în 1846, revoluţia din 1848, războiul cu ungurii din 1848-1849 şi începutul războiului din 1853 cu turcii. A fost dat lui Gheorghe Alexandru Roset Roznovanu şi

82 După Victor Gervescu, op. cit., p. 3-4.


51

prea iubitei sale soţii Alexandrina Roset Roznovanu, fiica marelui logofăt al Dreptăţii din Valahia, Ioan Câmpineanu, amândoi smeriţii robii lui Dumnezeu a tot Puternicul, a împlini această mare dorinţă a bunului şi a tatălui său.

X.3. Legea prin care Biserica din Roznov e recunoscută ca personalitate juridică83

Carol I

Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională Rege al României

Asupra raportului Ministrului nostru Secretar de Stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunei Publice sub no. 2868, Corpurile legiuitoare au adoptat şi Noi sancţionăm ce urmează: Art. 1. – Se autorizează Colonelul Gh. Ruset–Roznovanu şi soţia sa Alexandrina Ruset–Roznovanu, născută Câmpineanu, să construiască pe proprietatea din Roznov, din judeţul Neamţ, o biserică cu un cavou de familie, în care să se poată înmormânta membrii familiei şi transporta din alte cimitire rămăşiţele morţilor din această familie. Art. 2. – Biserica ce vor construi Colonelul Gh. Ruset–Roznovanu şi soţia sa Alexandrina Ruset–Roznovanu va fi capabilă să primească orice legat i se va face de către ctitori şi să-l administreze conform ultimelor voinţe.

Această lege s-a votat de Adunarea Deputaţilor în

83 Această lege s-a publicat în „Monitorul Oficial” Nr. 285 din 29 martie 1890.


52

şedinţa de la 7 martie 1890 şi s-a adoptat cu unanimitate de 76 de voturi. Preşedinte, Secretar, Gh. Gr. Cantacuzino G. Safta L. S. A. D.

Această lege s-a votat de Senat în şedinţa de la 17 martie 1890 şi s-a adoptat cu unanimitate de 60 de voturi. Vice-Preşedinte, Secretar, I. Ianov Lerescu

Promulgăm această lege şi ordonăm ca ea să fie investită cu sigiliul Statului şi publicată prin „Monitorul Oficial”. Dat în Bucureşti, la 23 martie 1890.

Regele Carol

X.4. Testamentul colonelului George Alexandru Rosetti Roznovanu prin care lasă întreaga sa

avere bisericii din Roznov84

Astăzi, anul una mie opt sute nouăzeci şi opt, august în douăzeci şi cinci zile, subscrisul colonel George Alexandru Ruset-Roznovanu, domiciliat în comuna Roznov, judeţul Neamţ, din Moldova, Regatul România, voind a regula 84 După P. Gârboviceanu, op. cit., p. 267-276.


53

ultimele mele voinţe, pe cât timp sunt sănătos şi în depline puteri fizice şi intelectuale, dispun de avutul meu cum s-a îndurat a tot puternicul şi bunul Dumnezeu a-mi da – precum urmează: Averea mea se compune din moşia strămoşească Roznov, cu toate siliştile sale, şi din moşia Ivăneşti, cumpărată de mine şi alipită la moşia Roznov, precum şi din puţină avere mobiliară ce se va găsi la moartea mea în casele, pe moşiile Roznov şi Ivăneşti şi în ori ce loc ar fi. Datoriile mele sunt:

a) 390.000 lei, trei sute nouă zeci mii, către Societatea creditului funciar rural din Bucureşti, al căruia capital scade amortizându-se în fie care an. Această sumă este asigurată cu ipotecă pe moşiile Roznov şi Ivăneşti în primul rând. b) 16.500 galbeni austrieci, şaisprezece mii cinci sute, averea parafernală a soţiei mele Alexandrina Ruset - Roznovanu, născută Ion Câmpineanu. Pentru această sumă sunt ipotecate moşiile Roznov şi Ivăneşti în al doilea rang. Averea soţiei mele e provenită din clironomie făcută în timpul convieţuirii noastre de la mătuşa sa, Safta Câmpineanu, de la moşul său Tache Câmpineanu şi de la doamna Ecaterina Teodor Balş. Dumnezeu a tot puternicul, prin nestrămutata sa voinţă, nu a îngăduit ca singurul său fiu, Alexandru, să trăiască şi părinţii mei fiind trecuţi din viaţă, sunt slobod a dispune de avutul meu cum voiesc. Deci, prin prezentul testament, dispun de totala mea avere mobilă şi imobilă şi hotărăsc să se urmeze după trecerea mea din viaţă precum urmează:

1) Leg prea iubitei mele soţii Alexandrina în plină


54

proprietate ori ce avere mobiliară va rămânea la încetarea mea din viaţă, precum efecte publice, numerar, argintărie, bijuterie, mobile din casa de la Roznov şi dependinţele ei şi, toată gospodăria casnică şi agricolă de ori ce fel din casa, dependinţele, ograda şi de pe moşiile Roznov şi Ivăneşti, în fine ori care altă avere mişcătoare a mea, ori de unde o fi, fără nici o rezervă sau restricţie.

2) Leg sfintei biserici din Roznov, clădită de mine, pe locul megieş de grădina caselor mele din Roznov, care sfânta biserică, conform cu legea din 23 martie 1890, publicată în Monitorul Oficial No. 285 din 29 martie 1890, este capabilă de a primi legate şi a le administra conform ultimelor voinţe a cititorilor, leg, acestei sfintei biserici nuda proprietate a întregii mele averi imobiliare, cu sarcinile şi îndatoririle prevăzute la vale.

3) Leg uzufructul întregii mele averi imobiliare prea iubitei şi bunei mele soţii Alexandrina, care timp de 36 ani, de când m-am însurat, a fost credincioasă, bună şi adevărată femeie, care a împărţit, de o potrivă cu mine, fericirile şi nenorocirile mele şi a fost în totul şi pentru toate perfectă pentru mine şi o rog să primească această dispoziţie a mea ca semn de adâncă, respectuoasă şi afectuoasă recunoştinţă pentru tot ce a făcut pentru mine în timpul convieţuirii noastre, cerându-i iertare de toate supărările ce am putut să-i fac. Hotărăsc ca iubita mea soţie, Alexandrina, pentru plata sumei de 16.500 galbeni austrieci, averea sa parafernală, datorită de mine, să contacteze, după săvârşirea mea din viaţă, un împrumut la Creditul funciar rural din Bucureşti, care se va plăti, atât procentele cât şi amortizarea, din venitul moşiilor


55

Roznov şi Ivăneşti. Acest capital va aparţine iubitei mele soţii pentru răfuirea sumei de 16.500 galbeni, şase spre zece mii cinci sute. Dacă soţia mea va consfinţi, voi face acest împrumut fiind eu încă în viaţă şi voi remite în mâinile sale suma de mai sus datorită de mine. Asemenea hotărăsc şi dispun ca soţia mea Alexandrina să plătească din uzufruct următoarele:

a) Ratele ce se vor datori Creditului funciar rural la capitalul de 390.000 lei, trei sute nouă zeci mii şi la capitalul de 16.500, şase spre zece mii cinci sute galbeni;

b) Impozitele de ori ce natură asupra moşiilor Roznov şi Ivăneşti;

c) O rentă viageră de 4.380 lei, patru mii trei sute opt zeci, în două părţi egale semestriale, în fie care an, nepoatei mele Lucia Ghika, fiica prinţului Alexandru Grigore Ghika şi a surorii mele acum răposată Adela Catargiu din prima căsătorie. Această rentă viageră anuală, pe care o leg nepoatei mele, Lucia, pe tot timpul vieţii sale, nu poate fi supusă la nici o urmărire.

4) Prea iubita mea soţie Alexandrina va intra imediat după trecerea mea din viaţă în deplinul său drept de proprietar absolut a averii mişcătoare, precum şi în posesiunea şi folosinţa uzufructului imobilelor mele, cu dreptul de a se folosi de venitul acestor moşii din momentul încetării mele din viaţă, fără a avea nevoie pentru tot ce-i leg prin prezentul testament de punerea în posesiune judecătorească şi fără a fi ţinută să dea vre-o cauţiune pentru uzufructul ce-i las precum de asemenea o scutesc de a face vre-un inventar.

5) După trecerea din viaţă a soţiei mele, încetând uzufructul ce-i am lăsat, biserica din Roznov devine deplină


56

proprietară a moşiilor Roznov şi Ivăneşti. 6) Potrivit cu dreptul pe care mi-l recunoaşte, ca ctitor

al acestei biserici, Legea din 23 martie 1890, privitoare la fondarea acestui aşezământ religios, dispun şi hotărăsc ca administraţia fondului ce am legat acestei biserici în Roznov să se facă în modul următor: a) Administraţia va aparţine totdeauna unui membru din familia Roset - Roznovanu, din neamul meu, care va fi desemnat în modul indicat mai jos. b) Administratorul va face toate actele de o bună administraţie spre mai marele folos al bisericii şi pentru executarea deplină a voinţei mele. c) Va arenda moşiile, fie prin bună învoială, fie prin licitaţie, sau le va administra singur, va reprezenta acest fond, în toate interesele sale, fie înaintea autorităţilor judecătoreşti, cu dreptul de a sta în judecată, de aquisă şi de a transige, fie înaintea autorităţilor administrative. d) Nu va putea însă ipoteca moşiile Roznov şi Ivăneşti, nici a face schimb cu alte moşii, sub nici un cuvânt şi nici într-un caz. e) Rog şi îndatorez pe soţia mea Alexandrina, a numi pentru prima dată pe administratorul fondului bisericii din Roznov, alegând pe unul dintre nepoţii mei, Anton sau Emanuel, fiii răposatului meu văr Neculai N. Ruset - Roznovanu, sau pe graful Jouri Alexandrovici Olsoufioff, fiul grafului Alexandru Vasilievici Olsoufioff, general aghiotant M. S. Împăratul Tuturor Ruşilor şi al grafinei Ecaterina Luowna Olsoufioff, fiica verei mele grafina Maria Necolaevna Sollohub, născută Ruset Roznovanu, sau pe căpitanul Grigore


57

Alexanru Ghika, fiul cel mai mare a surorii mele Adela Catargiu, născută Roset Roznovanu (pe care, dacă va fi numit de soţia mea administrator, îl rog mult a adăugi, pe lângă numele său, numele de familie al mumei sale şi al meu: Roznovanu); care din aceşti patru nepoţi ai mei ea va crede mai apt a îndeplini această sarcină în îndatorire. f) Administratorul ales şi desemnat de soţia mea Alexandrina va avea la rândul său dreptul şi îndatorirea de a alege pe succesorul său, tot din neamul lui Ruset Roznovanu. Se va urma astfel în toate timpurile, având fiecare administrator dreptul şi îndatorirea de a alege şi numi pe acel care va avea a-l înlocui în administraţia acestui fond, îngrijindu-se de a face totdeauna numirea la timp, pentru a asigura mersul neîntrerupt al administraţiunei fondului bisericii. g) În cazul când un administrator nu va fi desemnat pe succesorul său pentru orice motiv sau când un administrator ar pierde dreptul de a putea administra fondul bisericii pentru orice motiv sau dacă administratorul s-ar abate de le datoriile sale sau nu va respecta şi îndeplini în totul voinţele mele în privinţa hotărârilor mele pentru slujbele, pomenirile în toate cele prevăzute şi stipulate de mine în alătura anexă a testamentului meu, care anexă face parte integrantă şi nedezlipită de acest testament şi care lămureşte cele privitoare bisericii din Roznov, sau în cazul de stingere a tuturor membrilor direcţi neamului Roset Roznovanu, atunci administratorul fondului bisericii din Roznov se va alege şi numi de către reprezentantul M. S. Împăratul Tuturor Ruşilor în ţară, alegând pe cine va crede mai vrednic de a îndeplini în totul voinţele mele şi de a îngriji mai cu folos interesele


58

bisericii din Roznov. h) Pentru a putea fi ales şi numit administratorul fondului acestei biserici trebuie neapărat ca membru neamului meu să fie de religiune ortodoxă, precum au fost bunii, străbunii, părinţii mei şi precum sunt şi eu. 7) Pe cât timp soţia mea Alexandrina va fi în viaţă rolul administratorului fondului bisericii, după ce se va numi de dânsa, se va mărgini în a reprezenta biserica în drepturile ei numai ca nudă proprietară. După încetarea din viaţă a soţiei mele, administratorul bisericii va exercita atribuţiunile sale în modul următor: a) va plăti regulat şi exact la termenele fixate de Creditul funciar rural ratele dorite precum şi impozitele de orice natură, pentru moşiile Roznov şi Ivăneşti. b) va plăti renta viageră de 4.380 lei, patru mii trei sute opt zeci, în două termene legale semestriale, legată de mine nepoatei mele Lucia, pe cât timp va fi în viaţă. c) în urma acestor plăţi se va preleva în fiecare an suma de 20.500 lei, două zeci mii cinci sute, pentru a sluji la trebuinţele bisericii din Roznov, adică întreţinerea, repararea şi reconstituirea la trebuinţă, întreţinerea, serviciului religios, a preotului şi a celorlalţi servitori ai bisericii. Întreţinerea se va face astfel după cum am prevăzut şi hotărât în alăturata anexă acestui testament. Toate măsurile privitoare la buna stare a bisericii, a serviciului religios precum şi la întrebuinţarea sumei de 20.500 lei, două zeci mii cinci sute, se vor regula de administratorul fondului în înţelegere cu preotul bisericii din Roznov, cu îndatorirea şi cu condiţiunea absolută şi expresă pentru amândoi de a urma, fără cea mai mică schimbare,


59

întocmai cum am hotărât în alăturata anexă a testamentului meu. d) după prelevarea sumei de 20.500 lei, două zeci mii cinci sute, şi după ce se va stinge primul împrumut făcut de mine la anul 1884, în sumă de 200.000 lei, două sute mii, către Creditul funciar rural din Bucureşti sau după ce se va înceta plata rentei viagere de 4.380 lei, patru mii trei sute opt zeci, a nepoatei mele Lucia, leg şi hotărăsc ca biserica din Roznov să plătească, prin administratorul fondului său, din veniturile moşiilor Roznov şi Ivăneşti, suma de 4000 lei, patru mii, anual, pentru întreţinerea a patru paturi în spitalul rural din Roznov, pe cât timp va funcţiona acest spital în satul Roznov, pe locul hărăzit de mine, cu condiţie expresă că acest loc este dat numai pe cât timp va exista şi funcţiona acest spital în satul Roznov. Aceste patru paturi vor purta numele fiului meu Alexandru George Ruset Roznovanu şi se vor primi de preferinţă copii bolnavi din satele de pe moşia Roznov. e) asemenea după ce se va stinge primul împrumut făcut de mine la 1884, în sumă de 200.000 lei, două sute mii, ipotecă în moşia Roznov şi Ivăneşti, hotărăsc şi dispun ca biserica din Roznov, prin administratorul fondului său, să plătească anual suma de 2.000 lei, două mii, Societăţii Imperiale Ortodoxe a Palestinei, din care am onoare a face parte şi a cărei rezidenţă este în Moscova, având în cap astăzi pe ASI Marele Duce Sergie Alexandrovici cu rugăminte călduroasă către acea societate să primească suma de 2.000 lei, două mii, anual, şi cu jumătate din acea sumă să înlesnească mergerea şi întoarcerea la Ierusalim şi la Locurile Sfinte în fiecare an a unui moldovean, de preferinţă din Roznov, şi care


60

va fi recomandat societăţii de administratorul fondului şi de preotul bisericii din Roznov, iar cu jumătate din suma de 2.000 lei, două mii, rog pe Societatea Ortodoxă să o întrebuinţeze în interesele şi ţelul pentru care acea societate s-a fondat .

8) Restul venitului fondului legat de mine sfintei biserici din Roznov, şi după satisfacerea tuturor trebuinţelor şi îndeplinirea sarcinilor, plata impozitelor şi a ratelor Creditului funciar rural din Bucureşti şi renta viageră a nepoatei mele Lucia, după săvârşirea din viaţă a soţiei mele Alexandrina, va aparţine administratorului fondului bisericii din Roznov, ca semn de adâncă recunoştinţă pentru sarcina ce a luat de a îndeplini dispoziţiile legate de mine şi voinţei mele şi ca despăgubire pentru timpul ce va întrebuinţa în căutarea şi privigherea de aproape a intereselor bisericii din Roznov, cu rugămintea călduroasă a întreţine în bună stare casa cea mare din Roznov, care a fost locuinţa bunilor, străbunilor şi părinţilor mei, fără a o putea întrebuinţa la altă destinaţie decât propria locuinţă a administratorului. Asemenea va întreţine în bună stare şi grădina sădită de soţia mea Alexandrina. Atât casa cât şi moşia Roznov au fost de mai multe veacuri leagănul familiei şi al neamului Ruset - Roznovanu şi de aceea hotărârea mea de a păstra casa şi moşia Roznov bisericii din Roznov este nu numai hotărârea şi voinţa mea nestrămutată, dar şi călduroasă rugăminte pentru viitor. 9) Ca creştin ortodox pravoslavnic şi ca vechi soldat din garda imperială a MS Împăratul Neculai Pavlovivi I, punându-mi toată credinţa şi nădejdea în sentimentele de evlavie, generozitatea şi mărinimia MS Împăratul tuturor Ruşilor, Înaltul, singurul şi puternicul protector şi apărător al sfintei


61

religiunii noastre, îndrăznesc umilit a depune la picioarele sale şi a neamului împărătesc, umilă, respectuoasă şi fierbinte rugăminte de a lua sub puternicul său scut fondaţiunea pioasă şi religioasă a bisericii din Roznov, fondaţie menită slavei, măritei şi lăudatei sfintei religiuni ortodoxe. Rog respectuos pe reprezentantul MS Împăratul tuturor Ruşilor în ţară, să binevoiască a se interesa şi priveghea la păstrarea acestei fondaţiuni a bisericii din Roznov, precum şi a binevoi de a da hotărârile sale pentru tot ce se atinge de serviciul religios, buna stare a bisericii, executarea pomenirilor stipulate şi hotărâte de mine. 10) Dorinţa şi voinţa mea nestrămutată este ca moşiile pe care le leg sfintei biserici din Roznov să rămână proprietatea acestei sfinte biserici, pentru a servi la întreţinerea sa şi la serviciul religios. Dacă, ceia ce nu pot crede, în dispreţul Legii din 23 martie 1896, s-ar întâmpla ca, prin veri ce măsuri legislative sau administrative, să se ia moşiile Roznov şi Ivăneşti, în parte sau total, din posesiunea bisericii din Roznov, atunci legatul şi donaţiunea moşiilor Roznov şi Ivăneşti ce fac acestei biserici va cădea şi va rămânea revocată. În acest nenorocit caz hotărăsc şi voiesc ca administratorul fondului bisericii din Roznov, cu autorizaţia reprezentantului MS Împăratul tuturor Ruşilor în ţară, să vândă moşiile Roznov şi Ivăneşti, plătind suma ce ar rămânea sus zisele moşii datoare la Creditul funciar rural din Bucureşti. Suma rămasă din preţul vânzării se va depune la Sf. Sinod al Imperiului rus sau la altă instituţie religioasă din Imperiul rusesc, aleasă de reprezentantul MS Împăratul tuturor Ruşilor din ţară, şi cu procentele sumei depuse se va întreţine biserica din Roznov,


62

conform regulilor stabilite şi hotărâte de mine în alăturata anexă a testamentului meu, folosindu-se administratorul fondului bisericii cu suma anuală ce va prisosi peste suma fixată de mine pentru cheltuielile, întreţinerea şi repararea bisericii din Roznov, care este 20.500 lei, două zeci mii cinci sute, anual; bineînţeles că dacă asemenea nenorocită eventualitate s-ar întâmpla, fiind soţia mea Alexandrina Ruset–Roznovanu, născută Câmpineanu, în viaţă hotărăsc şi dispun ca vânzarea moşiilor Roznov şi Ivăneşti şi depunerea sumei ce ar rămânea din vânzarea moşiilor, după plata sumei datorată Creditului funciar rural din Bucureşti, se va face de către soţia mea, care singură va alege locul în Rusia unde se va depune suma rămasă şi se va folosi cât va fi în viaţă de venitul acestei sume. 11) După încetarea din viaţă a prea iubitei mele soţii, venitul moşiilor Roznov şi Ivăneşti sporind, hotărăsc şi dispun ca suma de 1.500 lei, una mie cinci sute, prevăzute la articolul din alăturata anexă a testamentului meu, să se sporească cu suma de 1.000 lei, una mie, încât suma să ajungă la suma de 2.500 lei, două mii cinci sute, anual, spre a forma un capital suficient pentru reparaţiile mari şi la trebuinţă pentru reconstruirea în totul a bisericii din Roznov. Rog din tot sufletul pe toţi aceia cărora le-am greşit să mă ierte. 12) Aceste fiind ultimele voinţe, declar că dispoziţiile de mai sus le-am făcut după o lungă şi matură cugetare şi invoc dreptatea dumnezeiască asupra oricui ar atinge întru ceva aceste dispoziţiuni testamentare ale mele, fie ei dintre rudele mele, fie dintre străini. Acest testament scris, subscris şi dat de mine însumi în deplină şi absolută libertate de cuget, l-am făcut


63

în trei exemplare şi în formă mistică. Un exemplar l-am încredinţat soţiei mele Alexandrina Ruset–Roznovanu, născută Câmpineanu, altul l-am depus la Legaţiunea imperială a Rusiei în Bucureşti şi cel din urmă se va găsi în hârtiile atingătoare bisericii din Roznov. Anul una mie opt sute nouă zeci şi opt, luna August în două zeci şi cinci zile: 1898 August 25. Kransnoe Bouitri, districtul Epifane, Gubernia Tula, Imperiul Rusiei.

Colonel George Alexandru Ruset–Roznovanu

X.5. Anexă la testamentul meu din 25 august 1898, făcând parte integrantă şi nedezlipită din

testamentul meu aici alăturat85

Vroind a arăta în modul cel mai desluşit ultimele mele voinţe în privinţa stabilirii pentru veşnicie aşezământului sfintei biserici din Roznov, clădită de mine, în amintirea bunilor, străbunilor şi părinţilor mei, al neamului Ruset– Roznovanu, al neamului Câmpineanu şi al prea iubitului şi neuitatului fiu al meu Alexandru, ca semn de credinţă, respect şi iubire, unde am adus rămăşiţele trupeşti ale familiei mele şi ale fiului meu, în anul 1893, în luna Mai, şi unde după săvârşirea mea din viaţă vroiesc şi rog pe prea iubita mea soţie Alexandrina a regula să fiu îngropat în cavou, la picioarele părinţilor mei şi ale fiului meu – dispun următoarele:

Cu suma de 20.500 lei, două zeci mii cinci sute, ce prin

85 Ibidem, p. 279-291.


64

testamentul meu aci alăturat am destinat şi regulat a se întrebuinţa anual pentru sfânta biserică din Roznov, dispun să hotărăsc următoarele: a) 800 lei, opt sute lei, aur, se va întrebuinţa anual pentru studiile la seminarul din Iaşi sau la seminarul din Rusia mai apropiat de Moldova a unui tânăr care va fi terminat deplin şi cu succes clasele primare din ţară şi care se va alege de administratorul fondului bisericii din Roznov, de preferinţă fii de preoţi din satele de pe moşia Roznov sau altă moşie din Moldova sau Basarabia care ar fi aparţinut vre-o dată familiei Ruset–Roznovanu. Această alegere se va face de către administratorul fondului bisericii, după recomandarea preotului bisericii Roznov, după ce se va constata de amândoi că tânărul are purtare bună, este sănătos, bine făcut şi are plecarea şi dispoziţiune a se pleca serviciului bisericesc. b) 1.300 lei, una mie trei sute aur, se va da anual seminaristului de mai sus, care ar fi terminat deplin şi cu succes cursurile seminarului din Iaşi sau unui seminar din Rusia mai apropiat de Moldova, pentru a urma ca intern studiile teologice în vre-o una din Academiile spirituale din Rusia: Kiev, Moscova (Lavra Troiţa Sergievski), St. Petersburg (Lavra St. Alexandru Newski) sau Kazan, de preferinţă însă se va alege, dacă va fi posibil, Academia spirituală din Kiev, care a fost întemeiată de Mitropolitul Kievului Petru Movilă din familia domnească a Moldovei. Administratorul va plăti internatul la Academia spirituală şi restul din suma de 1.300 lei, una mie trei sute, îl va da studentului, în patru rate trimestriale, pentru cumpărarea de cărţi, îmbrăcămintea, plata unui curs vocal de muzică vocală bisericească, mergerea şi întoarcerea lui din


65

Rusia la vacanţele cele mari şi alte cheltuieli. După ce tânărul trimes la seminar va termina deplin şi cu succes, cursurile seminarului şi va trece la Academia spirituală din Rusia, se va trimete un alt tânăr la seminar şi aşa se va urma în perpetuitate cu aceiaşi rânduială, ca în modul acesta biserica din Roznov să nu lipsească nici o dată de preoţi învăţaţi cu cunoştinţele teologice şi bisericeşti şi cunoscători de limba slavonă, care veacuri a fost limba bisericii Moldovei şi a lăsat urme neşterse în limba, literatura ţării şi a bisericii, în care limbă sunt documentele istorice ale noastre, actele publice şi private. Spre a începe regula privitoare studiilor viitorilor servitori ai bisericii din Roznov, am obţinut de la generozitatea Sfântului Sinod a Rusiei o bursă la Academia spirituală din Kiev şi am trimes acolo ca intern pe tânărul Victor Gervescu, fiul preotului Costache Gervescu din Roznov, spre a studia teologia şi a deveni preot al bisericii din Roznov, când se va retrage părintele său. c) 2.400 lei, două mii patru sute aur, plata anuală pentru un preot care va sluji această sfântă biserică şi când se va retrage actualul preot, părintele Costachi Gervescu, trebuie să fie săvârşit deplin şi cu succes seminarul şi Academia spirituală din Kiev, Moscova, St. Petersburg sau Kazan, posedând diplomă în regulă. Această condiţie privitoare studiilor preotului servitor al bisericii la una din Academiile spirituale din Rusia este absolută şi expresă. d) 1.500 lei, una mie cinci sute aur, plata anuală pentru un diacon care va sluji la sfânta biserică din Roznov şi care va fi în condiţiile prevăzute şi stipulate pentru preotul bisericii din Roznov, în cât se atinge de studiile teologice în una din


66

Academiile spirituale din Rusia. Acest diacon va fi totdeauna succesorul preotului bisericii când se va retrage sau va înceta din viaţă. Condiţia privitoare studiilor teologice în Rusia a diaconului este absolută şi expresă. e) 1.330 lei, o mie trei sute treizeci aur, cheltuiala anuală trebuitoare pentru slujba sfintei leturghii şi alte slujbe dumnezeieşti, conform regulilor religiei ortodoxe pravoslavnice, precum lumânări de ceară albă adevărată, de prima calitate, untdelemn bun, tămâie, vin, litie, prescuri, colive şi toate cele trebuitoare şi cerute de sfânta religiune ortodoxă la slujbele acestei sfinte biserici ce vor avea loc regulat în fiecare duminică şi la toate sfintele sărbători recunoscute de Sfântul Sinod. Bine înţeles că încât se atinge de sfintele sărbători, dacă vreodată în Moldova s-ar schimba calendarul ortodox pravoslavnic, fără o înţelegere comună şi totală cu toate bisericile ortodoxe, adoptând pe acel catolic, slujbele dumnezeieşti ale sfintelor sărbători se vor urma la biserica din Roznov întocmai şi conform celor ce se vor urma în sfintele biserici din Kremlin, la Moscova, aşa precum se urmează astăzi în toate bisericile noastre din Moldova. Această condiţie este absolută şi expresă. f) 70 lei, şaptezeci anual, pentru candela de la cavou, care rog şi prescriu a arde în perpetuitate la mormântul familiei, îngrijindu-se şi căutând în fiecare zi dimineaţa şi seara spre a nu se stinge. g) 200 lei, două sute lei, cheltuială anuală la două hramuri ale sfintei biserici din Roznov, sfântul Neculai şi sfântul Alexandru (6 decembrie şi 30 august). h) 600 lei, şase sute aur, cumpărarea, reînnoirea anuală


67

şi întreţinerea veşmintelor preoţeşti, diaconeşti şi a cântăreţilor de la corul vocal. i) 60 lei, şaizeci aur, cumpărarea, reînnoirea anuală şi întreţinerea în bună stare a cărţilor bisericeşti. j) 500 lei, cinci sute aur, pentru micele reparaţiuni anuale trebuitoare bisericii în cursul fiecărui an. l) 1.500 lei, o mie cinci sute aur, anual, pentru a se capitaliza spre formarea unui fond pentru reparaţiunile trebuitoare bisericii, reconstruirea în viitor după timpuri şi pentru facerea apărătorilor trebuitoare în contra dărâmării malului râului Bistriţa, în dreptul bisericii din Roznov, spre ferirea de nenorocirea întâmplată bisericii din Buciuleşti, din comuna Podoleni, judeţul Neamţ. În fiecare an se va depune de către administratorul fondului bisericii din Roznov suma de 1.500 lei, o mie cinci sute, la o bancă din Rusia spre a produce un venit şi a se putea mări capitalul cu dobânzile capitalizate. m) 500 lei, cinci sute, pe an, pentru încălzirea iarna în fiecare zi a bisericii din Roznov şi a casei păzitorului bisericii. n) 900 lei, nouă sute aur, plata anuală a unui psalt (cetitor) a 75, şaptezeci şi cinci, pe lună. Acest psalt va face parte din corul muzicei vocale, urmând cursurile de muzică vocală religioasă prevăzute mai la vale. o) 2.100 lei, două mii o sută aur, plata anuală a 175, una sută şaptezeci şi cinci, pe lună a unui profesor de muzică vocală religioasă, care va da zilnic lecţie de muzică vocală religioasă la şcolile de pe moşia Roznov şi care va conduce şi dirija corul vocal de muzică religioasă la toate slujbele ce se vor face în biserica din Roznov; acest profesor trebuie să fi urmat şi terminat cu succes şcoala de muzică vocală religioasă


68

din Iaşi sau a unei şcoli de muzică vocală religioasă din Rusia. Locul de profesor de muzică vocală religioasă şi dirijor al corului din biserica de la Roznov poate să fie ocupat de un student care va fi terminat cu succes şi deplin cursurile de muzică vocală religioasă şi de teologie la Academiile spirituale din Rusia, însă care în momentul întoarcerii sale în ţară nu ar avea loc vacant de diacon la biserica din Roznov, cu aceasta ca în urmă, la deschiderea locului de diacon, să ocupe acest loc, ca unul ce a învăţat şi terminat studiile teologiei pentru a deveni diacon şi preot al bisericii din Roznov. p) 2.700 lei, două mii şapte sute, anual, pentru diurna şi plata a cinci cântăreţi, care vor forma, cu profesorul şi cu psaltul, corul de muzică vocală bisericească, fiind datori şi obligaţi a cânta la toate slujbele ce se vor sluji în biserica din Roznov. Pentru formarea acestui cor doresc a se da de preferinţă elevilor (băieţi şi fete) de la şcolile de pe moşia Roznov, care vor fi mai buni cântăreţi în urma cursului făcut de profesorul citat mai sus. r) 140 lei, o sută patruzeci, plata anuală a unei priscorniţe pentru facerea litiilor şi a prescurilor trebuitoare la slujbele bisericii. s) 1.200 lei, una mie două sute aur, plata anuală a unui grădinar, care va avea şi sarcina de păzitor al bisericii şi care va avea locuinţa în casa ce se va clădi lângă biserică, cu destinaţie pentru locuinţa grădinarului şi păzitor al bisericii. Acesta trebuie să cunoască bine pomologia şi cultura florilor de ornamentaţie pentru întreţinerea în stare perfectă a grădinii din jurul bisericii făcută de mine cu mare greutate şi cheltuială. Asemenea grădinarul va fi dator şi obligat a forma o mică


69

şcoală de copaci roditori pe o parte din locul ce am lăsat pentru întreţinerea servitorilor bisericii, să înveţe pe fiii şi fiicele sătenilor de pe moşia Roznov a cultiva copaci roditori. Soţia grădinarului şi păzitor al bisericii va fi obligată şi datoare a întreţine în cea mai bună stare lingeria bisericii şi veşmintele preoţeşti şi diaconeşti. t) 200 lei, două sute aur, anual, pentru cumpărarea de seminţe de flori, copaci roditori, trandafiri, plante de ornamentaţie şi unelte trebuitoare pentru întreţinerea perfectă a grădinii bisericii. u) 600 lei, şase sute, plata anuală a unui servitor care va fi ajutor grădinarului şi păzitor al bisericii şi care va servi şi de clisiarh al bisericii. Acest loc se va da de preferinţă unui sătean din satul Roznov sau Chintinici, care ar avea purtare bună şi care va fi dator a sta cu locuinţa în grădina bisericii, spre a păzi biserica noaptea. v) 200 lei, două sute, anual, pentru cheltuielile neprevăzute ale bisericii şi micele reparaţii la casa grădinarului şi păzitorului bisericii. x) 700 lei, şapte sute, anual, pentru a da ajutor la tinerii studenţi întorşi de la Academiile spirituale din Rusia, care ar aştepta locul de diacon şi la servitori ai bisericii, infirmi şi bătrâni, lipsiţi de mijloace. z) 1.000 lei, una mie aur, anual, la dispoziţia Reprezentantului MS Împăratul tuturor Ruşilor în ţară pentru cheltuieli de transport ale delegaţilor săi şi alte cheltuieli în interesul bisericii din Roznov, conform celor prevăzute la art. G în testamentul meu aci alăturat. Suma de una mie lei va fi vărsată la fiecare început de an la Cancelarea Reprezentantului


70

MS Împăratul tuturor Ruşilor în ţară, de către administratorul fondului din Roznov, 20.500 lei, douăzeci mii cinci sute total. Economiile ce s-ar produce în cursul anului la diferitele articole ale cheltuielilor bisericii prevăzute mai sus din diferite cauze se vor adăogi în fiecare an la suma de 1.500 lei, una mie cinci sute, capital pentru reparaţiuni mari şi reconstruirea bisericii din Roznov după timpuri şi se vor depune o dată cu suma de mai sus 1.500 lei, una mie cinci sute, spre a se capitaliza la o bancă din Rusia. Cu excepţia la această regulă numai la art. H de mai sus, pentru cumpărarea de veşminte, putând aduna suma destinată pentru un an cu suma altui an. Am început slujba militară în rândurile armatei imperiale a Rusiei şi am jurat credinţă pe sfânta Evanghelie şi pe stindardul regimentului de gardă călare din garda imperială, la sfânta biserică a palatului de iarnă, în St. Petersburg, jurământ pe care m-am silit în toată viaţa mea a-l respecta şi ţine cu sfinţenie, credinţă, fidelitate şi devotamentul meu către Împăraţii tuturor Ruşilor. Familia şi armata imperială a fost, este şi va fi pentru mine nu numai o tradiţiune a familiei mele Ruset - Roznovanu, dar şi convincţiunea şi credinţa morală. Căci împăraţii Rusiei, familia imperială şi armatele lor au vărsat sângele lor spre a scoate Moldova de sub odiosul şi crudul jug al Turcilor. Dacă am putu în cursul vieţii mele să fiu cât de puţin folositor ţării şi a fi un soldat credincios steagului meu, o datoresc principiilor şi pildelor ce am luat în vârsta tinereţilor mele în rândurile armatei imperiale MS Împăratul Alexandru Alexandrovici III Pacificatorul, de neuitată memorie, binevoind a hărăzi bisericii din Roznov o sfântă icoană cu chipul marelui biruitor sfântului Alexandru Nevski,


71

devenit binefăcător acestui sfânt locaş. În anul 1894 ASI Marele Duce Pavel Alexandrovici, comandantul regimentului de gardă imperială, garda călare, binevoind asemenea a-mi dărui împreună cu dd. ofiţerii din acest regiment, ca semn de strânsă legătură şi simpatie, unui vechi tovarăş a lor, care a slujit în regimentul de gardă călare, o sfântă icoană cu chipul patronului regimentului, care este Blagoveştenia, pentru biserica din Roznov, devenit binefăcător al acestui sfânt locaş. MS Domnul şi Regele României Carol I, în anul 1898,luna iulie, bine voind, la întoarcerea sa din călătoria din Rusia, a hărăzit, bisericii din Roznov o sfântă icoană cu chipul Mântuitorului lumii, Domnul Nostru Iisus Christos, devenit binefăcătorul acestui sfânt locaş. Aceste trei icoane se vor păstra pentru totdeauna în biserica din Roznov şi se vor aşeza la locul indicat în testament de mine. domniţa Adela Moruzi, născută Sturdza, oferind în anul 1897, iconostasul (catapeteasma) bisericii din Roznov, a devenit asemenea binefăcătoarea bisericii. Se va însemna pe iconostas această pioasă hărăzire a principesei Adela Moruzi, spre amintirea de veci. Vara mea grafina Maria Nicolaevna Sollohub, născută Ruset–Roznovanu, a dăruit un frumos şi bogat aer, una cădelniţă de argint aurit şi alte odoare preţioase pentru biserica din Roznov, a devenit binefăcătoarea bisericii. Hotărăsc, prescriu, dispun şi rog ca la toate pomenirile şi la toate rugăminţile a se face în cursul sfintei liturghii când se zice ceteniile Cu pace Domnului să ne rugăm, după ce se va pomeni pe Domnitorul şi Regele ţării, Mitropolitul Moldovei şi se va îndeplini în totul şi exact pomenirile prescrise de


72

autorităţile bisericeşti din ţară, să se pomenească de-a pururea şi totdeauna:

1. Pe MS Împăratul tuturor Ruşilor, care va fi pe tronul Imperiului;

2. Pe toţi membrii familiei imperiale, după pomelnicul şi întocmai după cum se urmează în sfintele biserici din Kremlin, la Moscova;

3. Pentru slava, izbânda armatelor imperiale şi cu deosebire a regimentului de gardă călare;

4. Pe MS Domnul şi Regele Carol I; 5. Pe domniţa Adela Moruzi, născută Sturdza; 6. Pe grafina Maria Nicolaevna Sollohub, născută Ruset –

Roznovanu; 7. Pe mine, pe soţia mea Alexandrina şi pe membrii

familiilor Ruset - Roznovanu şi Câmpineanu, care vor fi în viaţă;

8. Pentru odihna sufletelor fericite întru pomenire MS Împăratul Neculai Pavlovici I, Alexandru Nicolaevici II şi Alexandru Alexandrovici II, care toţi trei au săvârşit marele şi gloriosul fapt: dezrobirea tuturor creştinilor ortodocşi din Orient de sub jugul turcilor, început de Împăratul Petru cel Mare, după sfatul, năzuinţa şi rugăminţile înţeleptului, eruditului şi marelui domn al Moldovei Dimitrie Cantemir Voievod;

9. Pentru tot neamul împărătesc cel adormit; 10. Pentru fericiţii întru pomenire înălţimile lor domnitori şi

voievozi ai Moldovei, Anton Ruset, străbun al neamului Ruset - Roznovanu şi Dimitrie, străbunul soţiei mele Câmpineanu;


73

11. Pentru bunii, străbunii şi părinţii mei, pentru fiul meu Alexandru şi pentru tot neamul Ruset– Roznovanu şi neamul Câmpineanu cel adormit. Hotărăsc, prescriu, dispun şi rog din tot sufletul meu ca

după ieşirea sfintelor daruri să se roage pentru familia Împăratului Tuturor Ruşilor, pentru familia imperială, întocmai după pomelnicul întrebuinţat în sfintele biserici din Kremlin, la Moscova pentru neamul lui, pentru ostaşii lui, pentru mărirea Imperiului său, şi pentru ca Domnul Dumnezeu mai mult să le ajute şi să le supună sub picioare pe toţi vrăjmaşii.

Hotărăsc, prescriu, dispun ca la ziua onomastică a MS Împăratul Tuturor Ruşilor, care va fi pe tron, să se slujească în biserica din Roznov un Te-Deum şi să se roage pentru sănătatea, slava şi prosperitatea sa şi a Imperiului său. Asemenea în fiecare an, în ziua de Blagoveştenie (25 martie), care este patronul regimentului de gardă călare, în care am slujit, să se slujească un Te-Deum şi să se roage pentru sănătatea, slava, prosperitatea şi izbânda regimentului de gardă călare şi pentru dd. Ofiţerii ai regimentului care au dăruit sfânta icoană scrisă mai sus.

Pentru binefăcătorul sfintei biserici din Roznov A.S.I. Marele Duce Pavel Alexandrovici, în câtă vreme va fi în viaţă, hotărăsc, prescriu, dispun să se facă în ziua sa onomastică Te-Deum şi să se roage pentru sănătatea, slava şi prosperitatea sa, iar după săvârşirea sa din viaţă să se facă pururea şi totdeauna în fiecare an un parastas pentru odihna sufletului şi pomenirea în veci.

Hotărăsc, prescriu, dispun a se face pururea şi totdeauna în fiecare an în ziua de 20 octombrie un parastas anual pentru


74

odihna sufletului şi pomenirea în veci a MS Împăratul Alexandru Alexandrovici III Pacificatorul, care precum am arătat mai sus, este binefăcătorul bisericii din Roznov.

Hotărăsc, prescriu, dispun ca în fiecare an în ziua naşterii MS Domnul şi Regele Carol I, 8 aprilie, să se facă în biserica de la Roznov un Te-Deum şi să se roage pentru sănătatea, slava şi prosperitatea sa, iar după încetarea sa din viaţă, în fiecare an să se facă la data săvârşirii sale, un parastas pentru odihna sufletului şi pomenirea în veci ca binefăcător al bisericii din Roznov.

Hotărăsc, prescriu, dispun şi rog ca în ziua de 25 Aprilie a fiecărui an să se slujească în biserica din Roznov un parastas anual pentru odihna sufletului, prea iubitului şi neuitatului fiu al meu Alexandru, pe care am avut durerea a-l pierde fiind eu în viaţă şi pentru pomenirea sa în veci.

Rog şi cer de la iubita mea soţie Alexandrina, de la nepotul meu care va fi ales de soţia mea administratorul fundaţiunei bisericii din Roznov, de la succesorii săi şi de la preoţii care vor sluji bisericii de la Roznov să respecte şi să facă ca cele hotărâte, prescrise, dispuse şi rugate de mine să fie pururea respectate şi îndeplinite. Leg şi las bisericii din Roznov una chirasă şi una casă (cuirasse et casque) de gardă călare şi trei săbii ale mele, una cu care am început a servi în regimentul de gardă călare, alta cu care am făcut compania din Bulgaria şi care mi-a fost dăruită de Polcovnicul George C-tin Sturdza, fost în serviciul armatei imperiale, luată de el de la un ofiţer de dragoni englezesc, în bătălia de la Balailova, în războiul din Crimeea, a treia, o sabie îmbrăcată în argint aurit, luată în ziua de 28 noiembrie 1877 de


75

la Paşa care comanda cavaleria turcească din Plevna. Asemenea leg şi las bisericii din Roznov decoraţiile mele câştigate în rezbel şi medalia Împăratului Nicolae Pavlovici I, spre amintirea că am luat parte la rezbelul care au dezrobit pe creştinii ortodocşi. Atât chirasa, casa cât şi decoraţiile se vor păstra în biserica pentru totdeauna şi se vor îngriji spre a nu se rugini şi pierde. Hotărăsc, prescriu, dispun şi rog pe preoţii care vor succede ca servitori sfintei biserici din Roznov actualul preot al bisericii părintele Costache Gervescu, să păstreze şi îngrijească şi să ţie în cea mai mare grijă şi regulă socotelile, actele, documentele, odoarele, veşmintele şi tot ce va aparţine sfintei bisericii, înscriind cu administratorul fondaţiunei toate cele arătate mai sus. Asemenea preoţii bisericii vor ţine o altă condică, unde se va scrie istoricul bisericii din Roznov şi se va trece tot ce va fi important şi în interesul bisericii din Roznov al neamului Ruset - Roznovanu şi al neamului Câmpineanu. Această dispoziţiune încredinţată preoţilor care se vor succeda ca servitori ai acestui sfânt locaş, este absolută şi expresă, precum şi ţinerea sfintei biserici în cea mai mare curăţenie, regulă şi rânduială.

Hotărăsc, prescriu şi dispun ca în cavoul bisericii din Roznov, unde vreau şi rog a fi îngropat, să se puie o piatră de marmoră aşezată mai jos decât piatra de mormânt a familiei, adusă de mine din sfânta Mitropolie din Iaşi, unde până la clădirea bisericii din Roznov erau îngropaţi membrii din familia Ruset–Roznovanu şi să scrie pe ea cu slove chirilice: George Alexandru Ruset–Roznovanu, din garda călare şi garda împărăţiei Rusiei, născut la 1 martie 1834 şi răposat la ... . Toţi


76

membrii familiei Ruset–Roznovanu vor avea dreptul de a fi îngropaţi în cavoul bisericii din Roznov pe cât timp va fi loc în cavou, iar în urmă în grădina bisericii, făcută şi sădită de mine, fără însă a schimba planul grădinii. Administratorul şi preoţii bisericii se vor îngriji ca să se facă cavouri de piatră, boltite şi lucrate în cele mai bune condiţiuni şi la adâncimea prescrisă de legi şi regulamente.

Hotărăsc, prescriu şi dispun ca administratorii fondaţiunei bisericii şi preoţii servitori ai bisericii să nu îngăduie, sub nici un motiv, dezgroparea la 7 ani obicinuită în Moldova şi hotărăsc în modul cel mai straşnic ca să urmeze pentru morţii îngropaţi în cavoul şi grădina bisericii din Roznov, cum am urmat pentru fiul meu, muma mea, mătuşa mea şi sora mea. Pe cât timp bunul şi milostivul Dumnezeu va permite ca prea iubita mea soţie Alexandrina Ruset–Roznovanu să trăiască, ea va rămânea deplina şi singura stăpână absolută pentru tot ce priveşte sfânta biserică din Roznov, rămânând ca ctitor şi urmând,cum va găsi de cuviinţă şi cum va voi, fără ca nimeni, fie din partea autorităţilor, fie din partea rudelor mele, să se poată amesteca cât de puţin sau a-i cere vre-o socoteală. Ori de câte ori reprezentanţii MS Împăratul Tuturor Ruşilor în ţară sau delegaţii săi vor veni la Roznov, administratorii fondaţiunei îi vor primi şi găzdui în casele cele mari, în cele mai bune condiţiuni de ospitalitate.

Asemenea preoţii care vor intra în serviciul bisericii din Roznov vor fi datori a se prezenta reprezentanţilor MS Împăratul Tuturor Ruşilor în ţară. Aceste condiţiuni sunt absolute şi exprese şi tot odată voinţa şi rugămintea mea.

Făcut, scris, datat şi subscris de mine astăzi, anul una


77

mie opt sute nouă zeci şi opt, luna august în două zeci şi cinci zile: 1898 August 25, Crasnoe Bouitze, districtul Epifane, gubernia Tula, Imperiul Rusiei

Colonel Gh. Alexandru Ruset–Roznovanu

X.6. Cuvântare ţinută la primirea darurilor

M. S. Regina Elisabeta86 Fraţilor, Ne-am aduna astăzi în acest sfânt lăcaş ca să sărbătorim

una din zilele cele mai frumoase din viaţa noastră. Această zi noi o consacrăm ca drept mulţumire generozităţii şi iubirii nemărginite ce are pentru noi toţi buna noastră mamă , M. S. regina României Elisabeta.

Vestea despre fapta plină de laudă a binefăcătorilor noştri, d-l colonel Gheorghe Roset Roznovanu şi d-na Alexandrina Roset Roznovanu, care au ridicat una din bisericile cele mai măreţe şi mai frumoase din ţara românească, în memoria prea iubitului şi neuitatului lor fiu Alexandru, a pătruns în toate unghiurile ţării şi a găsit pretutindenea binecuvântare.

O asemenea faptă înaltă n-a putut să fie trecută cu vederea de buna noastră regină Elisabeta. Încercată de aceeaşi durere şi întărită de Bunul Creator, a căutat să-şi verse dorul nemărginit ce o mistuie în totdeauna, printr-un dar neîntrecut pentru biserica cea nouă din Roznov, care să aducă mângâiere



78

fondatorilor şi poporănilor ei. Care dintre noi nu cunoaşte inima bunei noastre regine, mama celor răniţi şi suferinzi pe câmpul de luptă în timpul războiului pentru neatârnare? Care dintre noi rămâne nesimţitor faţă de iubirea sa cea mare ce arată pentru scumpul său popor? Mângâierea ce ea ne aduce neîncetat este sinceră şi venită de la o mamă nenorocită, care în dorul prea iubitei sale fiice ne-a adoptat să pe toţi să fim ai săi fii. A avea o asemenea regină înseamnă a ne bucura de dragostea lui Dumnezeu, care ne-a făcut acest dar Dumnezeiesc. Inima ei simţitoare în totdeauna o vedem cu luare aminte la nevoile şi durerile supuşilor săi. Viaţa ei constă întru aceea a întări şi a mângâia neîncetat pe cei încercaţi de vreo nenorocire. Iubirea sa către aproapele nu cunoaşte margini şi totdeauna serveşte întru a încuraja şi a binecuvânta pe cei ce o ascultă şi o urmează cu resemnare pe calea spinoasă a vieţii. Ea crede fiind deplin convinsă că trăind după preceptele lui Dumnezeu, nu departe este timpul când fiecare va căpăta alinarea suferinţelor sale într-o altă viaţă veşnică, unde vom revedea fiinţele pierdute şi scumpe inimii noastre şi unde ne vom îndulci neîncetat de o fericire nepieritoare.

Dacă ne oprim pentru un moment ca să aruncăm privirea noastră asupra preţioaselor daruri ce M. S. regina a dăruit preafrumoasei biserici din Roznov, noi nu ne încredem ochilor noştri faţă de asemenea privelişte. Mintea noastră zboară către acea inimă bună, către acea mamă care prin cuvintele ei blânde şi folositoare bucură pe micii săi copii. Înaintea noastră nu apare altceva decât o simplă femeie, o bună creştină, dezbrăcată de orice podoabă, care ar dovedi-o că este regină. Departe de orice zgomot lumesc, parcă o vedem zile


79

întregi petrecând în odaia sa de lucru, împletind şi înşirând pe fire de aur mărgăritare şi alte pietre de mare preţ. Câtă mângâiere nu simţea ea în acest timp! Părea ca şi cum n-ar fi fost pe lumea aceasta; o altă viaţă se desfăşura înaintea ochilor săi. Slava lumească de care era înconjurată pe Pământ nu preţuia nimic faţă de acea stare liniştită, care se aseamănă vieţii fericite, de care drepţii se vor învrednici în cealaltă lume. Câtă plăcere nu simţea ea oare când cugeta că aceste daruri sunt lucrate sub inspiraţiunea unui înger de copilă, care din cer privea şi zâmbea scumpei sale mame! Ani de zile buna noastră regină n-a încetat de a continua opera începută. Dacă observăm cu mai multă atenţiune vedem că în aceste lucruri sfinte, menite pentru a servi la săvârşirea sfintei jertfe pe altarul dumnezeiesc se oglindeşte chipul gingaş, blând, binefăcător şi compătimitor al bunei noastre regine. Câtă credinţă şi câtă dragoste are ea către Dumnezeu! Chiar lovitura cea mai crudă ce poate suferi o mamă n-a îndepărtat-o de Dumnezeu, ce a legat-o mai de aproape cu nişte legături trainice. Viaţa sa a consacrat-o altora. Ori şi unde se simte vreo durere ea apare ca un geniu protector şi mângâietor. Iar de este cineva dintre noi încercat de o mare nenorocire, să vină în acest sfânt să privească bogatele ei daruri. Orice durere şi orice amărăciune sufletească va dispărea din inima noastră, căci îndată ne vom aduce aminte de aceea care a suferit ca şi noi, deşi era regină totuşi n-a putut fi cruţată de durerile şi amărăciunea lumii aceştia.

Fraţilor, să luăm cu toţi exemplu de la buna noastră regină, întrebuinţând totdeauna timpul spre a bine plăcea lui Dumnezeu. Să o iubim din toată inima ca pe o mamă a noastră.


80

Să-i fim întotdeauna recunoscători pentru neîntrecutul său dar şi să rugă, cerul ca să-i dăruiască ani mulţi şi paşnici, ca pururea să ne îndulcim de iubirea sa cea mare. Iar fapta ei măreaţă să ne servească de pildă şi să ne amintim întotdeauna „că nimenea din noi nu trăieşte pentru sine şi nimenea nu moare pentru sine. De trăim, Domnului trăim; şi de murim, Domnului murim. Deci ori de trăim, ori de murim, ai domnului suntem”.

Amin. Roznov, 9 februarie 1903.

X.7. Cuvântare la înmormântarea Colonelului Gheorghe Ruset–Roznovanu87

Întristată adunare şi neconsolată familie !

Ce poate fi mai jalnic şi mai dureros decât a fi cu toţii

adunaţi în jurul unui coşciug care ţine înlăuntrul său o persoană ilustră, ce arare ori apare în viaţa noastră pământească. Oare este vre-un român care să nu jelească pierderea neaşteptată a unuia dintre cei dintâi fruntaşi Moldoveni? Toţi cărora ne-a fost în putinţă ca să luăm ultimul rămas bun de la răposatul Colonel Gheorghe Ruset–Roznovanu, am venit să asistăm la această neaşteptată şi regretată întâlnire şi să împărtăşim unul altuia durerea şi neajunsurile sufleteşti ce simţim în momentul



81

de faţă. Înaintea noastră şade nemişcat unul dintre acei oameni

de fer care prin înţelepciunea şi bunătatea lui a făcut mult bine scumpei noastre patrii. Colonelul Gheorghe Ruset–Roznovanu să coboară dintr-o familie veche Moldovenească. Istoria înregistrează în analele sale că un vlăstar din această familie a fost Domn al Moldovei la 1673, anume Domnul Anton Ruset. Nu este locul nimerit ca în momentul acesta să enumăr istoricul acestei familii, căci aproape tuturora ne este cunoscut trecutul ei glorios. Mă voi mărgini să mă adresez inimilor D-voastre şi să mă inspir de tot ceia ce ele au simţit şi cum au preţuit pe acest respectabil muritor.

Colonelul Gheorghe Ruset–Roznovanu a fost un om de caracter. Câte nenorociri încercate nu i-au sângerat inima? Câte pierderi nereparabile n-au îndurat în timp de atâţia ani petrecuţi între noi? Cu toate acestea în totdeauna a fost stăpân pe sine şi credincios devizei familiei sale „in sereno et in nubes sospes”. De câte ori să întâmpla că sufletul său era grozav chinuit, cu toate acestea dacă-l întâlneai totdeauna era bun şi dispus a mângâia prin sfaturi părinteşti pe ori-care să adresa lui. Câţi părinţi, câţi orfani şi câte văduve nu ieşeau de la el cu inima plină de speranţă, căci Dumnezeu le dăruise un înger de bunătate, care-i sfătuia şi-i mângâia, şi-i ajuta atât moralmente cât şi materialiceşte. Numai un om dotat cu un suflet ales, putea să împartă atâta viaţă împrejurul său. Dacă scumpa noastră ţară ar număra mulţi ca el cât bine s-ar revărsa asupra ei, câtă dorinţă de viaţă ar nutri locuitorii săi!

Ori de câte ori ai fi fost în contact cu el nici odată nu te săturai a-l asculta. Avea atâta bunătate de inimă şi atâta


82

sinceritate încât îţi inspira numai admiraţiune, iar o voce secretă îţi dicta să urmezi pe acest om, să dai atenţiune cuvintelor lui, căci numai astfel vei putea să-ţi luminezi calea în necunoscut. Pe baza experienţei sale şi a exemplelor vii ce ţi le împărtăşea, rămâneai extasiat de atâta înţelepciune practică cu care arare ori să întâlnesc oameni în timpul de astăzi. Fără voie simţeai că viaţa întreagă s-a schimbat fiind în contact cu acest om bun. De cele mai multe ori s-a văzut că persoanele care adese ori veneau în contact cu el , au devenit cu încetul oameni de caracter. Ferice de un asemenea om care a văzut în jurul lui renăscându-se atâtea suflete. Glorie eternă îl aşteaptă dincolo de mormânt!

Colonelul Gheorghe Ruset–Roznovanu a fost un bun patriot, căci până în cele din urmă momente a nutrit cea mai mare iubire de patrie şi de neam. Strămoşii noştri păreau că reînviiază în prezenţa acestui om. Brav, cumpătat şi înţelept în ori-ce acţiune. Cât bine a făcut poporului nostru. Mărginindu-ne la judeţul din care facem parte, oare există vre-un locuitor care să nu rostească cu o deosebită admiraţiune numele eroului său? Oare în acest moment nu sunt toţi cuprinşi de cea mai mare mâhnire căci astă-zi să duce în lăcaşul cel de veci binefăcătorul lor

Câte îmbunătăţiri n-a făcut el acestui judeţ? Graţie bunei administraţiuni şi a voinţei sale de fer, astă-zi judeţul Neamţ se poate număra printre cele mai frumoase judeţe ale ţării Româneşti. Căi de comunicaţiune, instituţiuni filantropice, cu un cuvânt ori ce apare în relief în acest judeţ, este recunoscut că la mijloc a fost un cuvânt de valoare rostit de acest distins patriot. Când era vorba de vre-o îmbunătăţire, nici


83

odată nu s-a auzit că i-a fost refuzat ceva din partea celor cari conduc destinele acestei ţări. Căci toţi îl cunoşteau, şi cu multă plăcere îi satisfăceau ori-ce dorinţă, convinşi fiind că ascultând cuvintele Colonelului Roznovanu, ascultau glasul dreptăţii şi al iubirii de aproapele. Iată pentru ce el era respectat de toţi.

N-a rămas nici unul din evenimentele principale întâmplate în ţara noastră în mai bine de o jumătate de veac, în care să nu vorbească de acest bărbat ilustru. Cine nu-şi aduce aminte de Războiul de Independenţă? Câte victime n-a costat pe ţara Românească acest timp de pace şi de veşnică prosperitate în care noi trăim? Colonelul Roznovanu l-am văzut şi atunci luptând alăturea cu voinicii ţării cu un patriotism neţărmurit, numai şi numai să asigure liniştea şi neatârnarea scumpei sale Românii.

Colonelul Gheorghe Ruset–Roznovanu este unul dintre apărătorii cei mai de valoare ai legei strămoşeşti. Prin câte faze n-a trecut scumpa noastră ţară, câte neajunsuri nu se simţeau în fiii săi, câtă nesiguranţă care îi ameninţa să-şi uite credinţa strămoşască. Ei bine în tot timpul acesta se aude vocea marelui boier Moldovean care întotdeauna luptă pentru biserică pentru credinţa moştenită din veacuri.

Atât de departe a mers iubirea lui pentru această cauză sfântă încât a căutat să glorifice pe strămoşii săi clădind o prea frumoasă biserică, care să spună generaţiunilor viitoare, că nimic nu este trainic pe pământ, afară de legea creştinească adusă în lume de Fiul lui Dumnezeu. Numai urmând dulcilor precepte ale blândului Iisus viaţa ni se va părea uşoară şi bine lămurită.

Câtă plăcere, câtă bucurie sufletească nu simţea el când


84

să afla în apropierea acestui sfânt monument. Petrecea ore întregi admirându-şi opera, în care timp mintea sa făurea mii şi mii de planuri care de care mai alese şi mai impunătoare. Dar câte-odată se părea că faţa sa lua o expresiune jalnică, când se gândea la viaţa pământească că este atât de şubredă. Puţin mai rămăsese ca să-şi vadă visul cu ochii, când moartea nemiloasă l-a răpit dintre noi. Însă prea bunul Dumnezeu, ale cărui planuri sunt nestrăbătute de mintea omenească, s-a îngrijit de tot ceea ce se va întâmpla. Opera începută va fi terminată de urmaşii săi cari vor simţi cea mai mare bucurie sufletească căutând să îndeplinească sfânta dorinţă a acestui bărbat, iar Dumnezeu va răsplăti cu prisos fapta măreaţă ce vor îndeplini.

Colonelul Roznovanu în tot timpul vieţii sale s-a bucurat de mari omagii chiar din partea capetelor încoronate. Pe lângă decoraţii ce a bine meritat, el a primit numeroase daruri nepreţuite pentru sfântul locaş ce a ridicat, din partea Majestăţilor Imperiale Ţarul Rusiei Alexandru III şi Nicolai II, a marilor Duci şi din partea Majestăţii sale Regale Carol I Regele României. Iar acum un an şi jumătate, mama tuturor Românilor, Majestatea Sa Regina Elisabeta a României a onorat fapta acestui distins bărbat printr-un dar nepreţuit cusut cu propria sa mână, lucru care a procurat cea mai mare mângâiere sufletească autorului atâtor fapte sfinte.

Întristată adunare şi neconsolată familie ! Iată cine a fost omul iubit, pe care cu toţi acum îl însoţim la locaşul de veci. Iată acela care în tot timpul vieţii sale a meritat lauda şi binecuvântarea aproapelui său. Iată omul de inimă, a cărui dragoste n-a cunoscut nici odată margini. Iată adevăratul român, chipul credincios al strămoşilor săi. Iată adevăratul


85

creştin care a întrebuinţat bine talantul ce i-a fost încredinţat. Să ne reculegem dar, să citim bine în inimile noastre, să-i dăm lauda cuvenită şi să-l avem de exemplu în toată viaţa noastră.

Prea bunule şi mult iubitul nostru protector şi părinte sufletesc, ora despărţirii a sosit! Noi nu te vom mai avea în mijlocul nostru! Te duci acolo unde este veşnică linişte şi veşnică fericire! Şi rămânând neconsolaţi prin pierderea ta cu inima strânsă de durere îţi spunem ultimul adio! Eternă să-ţi fie amintirea, iar Bunul Dumnezeu să asculte rugăciunea noastră rostită cu inimă curată şi pe tine suflete măreţ, să te aşeze în corturile drepţilor unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Amin.

Roznov, 4 octombrie 1904

X.8. Cuvânt rostit cu ocazia aniversării de 7 ani de la moartea Colonelului

Gheorghe Ruset–Roznovanu88

Onorată Adunare,

Ne-am adunat astă-zi pentru a lua parte la pomenirea de 7 ani a defunctului Colonel Gh. Ruset Roznovanu. Voi căuta să împrospătez în memoria D-voastră pe acest om de valoare şi bun creştin, care a înţeles scopul vieţii pământeşti.



86

Onorată adunare. Cel din urmă ţel al fiinţei noastre nu este aci pe pământ, ci acolo în veşnicie, în ceruri (Filip. III, 20); „aici nu avem cetate stătătoare, ci căutăm pe cea viitoare”(Evrei XIII, 14). De aceia o singură problemă, un singur lucru se dă fie-cărui om de către Cel ce l-a adus la lumina zilei: „Să nu te alipeşti cu tot sufletul tău de adunarea mincinoaselor bunuri pământeşti, de întocmirea mai bună a drumului ce facem în această scurtă călătorie pe pământ, ci pretutindenea, în toate poziţiunile şi stările vieţii noastre să căutăm mai înainte de toate împărăţia lui Dumnezeu şi adevărul Lui” (Matei VI, 33). Ce poate fi mai natural, mai înalt şi mai îmbucurător pentru om! Cununa creaţiunei, împăratul naturii, nu trebuie oare să meargă în fruntea ei şi în slujirea creatorului său? Pentru cel creat după chipul lui Dumnezeu, poate fi oare slujire mai înaltă şi mai desăvârşită, de cât a năzui către prototipul său, de a se apropia şi a se asemăna Lui? Aceasta face adevărata fericire a omului atât pe pământ cât şi în ceruri şi poate fi atinsă de cei bogaţi ca şi de cei săracă, de învăţaţi ca şi cei de rând, de cei înconjuraţi de slavă ca şi de cei înjosiţi. Onorată adunare. Să cercetăm viaţa defunctului Colonel Gh. Ruset Roznovanu, oare corespuns-a preceptelor amintite? Toată viaţa a petrecut-o într-o activitate neobosită, dând pildă tuturor că numai în munca cinstită omul poate găsi mângâierea, liniştea sufletească şi fericirea aci pe pământ. A fost părintele săracilor şi al orfanilor, dând ajutoare material şi morale celor ce apelau la bunătatea sa, întreţinând cu cheltuiala sa copiii sătenilor pentru a-şi face studii atât în ţară cât şi în străinătate.


87

Ca un bun agricultor şi proprietar, nu înceta a învăţa pe ţăranul nostru cum trebuie să muncească pământul, cum să-şi întrebuinţeze timpul iarna pentru a nu-l pierde în lâncezeală. Aducea maiştri din străinătate pentru a-l deprinde diferite lucrări de industrie, împletitul şi confecţionarea de mobile artistice în stil naţional.

Ca un bun gospodar roman, vizita locuinţele ţărăneşti, şi i se umplea inima de bucurie, acolo unde vedea o casă adevărat românească, împodobită cu lucruri ieşite din mâna gospodinelor române, şi dojana pe acei cari împestriţau casele lor cu obiecte de industrie străină.

Fiind mai mult timp prefect al judeţului Neamţ, ca un bun gospodar a înzestra acest judeţ cu şosele bune, aducând un folos mare populaţiei ţărăneşti, căci datorită acestor şosele s-a înlesnit transportul de producţiuni şi cărăuşia. Cei bătrâni îşi aduc aminte şi astă-zi, cât de greu era să te urneşti dintr-un sat în altul cu carele încărcate, şi cât timp se perdea în zădar.

A condus destinele naţiunei române alăturea cu aleşii ţării şi s-a distins tot timpul ca bun român, lucrând cu multă dragoste de neam pentru a înzestra ţara cu legi folositoare, fiind onorat şi cu Preşedenţia corpurilor legiuitoare în ministeriul lui Lascăr Catargiu.

A fost un bun fiu al Patriei,luând parte în războiul Independenţei de pe câmpiile Bulgariei ca şi comandant de brigadă.

Aceste fapte enumerate ar fi de ajuns pentru a lămuri următorul fapt: Colonelul Gh. Ruset Roznovanu a fost un bun roman închinând viaţa şi activitatea sa pentru buna stare şi prosperare a neamului românesc.


88

Dar, înaintea noastră se vede ceva mai mult. Colonelul Gh. Ruset Roznovanu a fost un bun creştin. Numai datorită acestui fapt toată viaţa sa a fost bogată în fapte bune şi înălţătoare, asigurându-i o glorie nepieritoare. Stăpânit de un simţ creştinesc a rădicat acest măreţ locaş, care multe veacuri va spune generaţiunilor viitoare, cine a fost întemeietorul lui. Un om dotat cu înalte calităţi morale, care a iubit neamul său până la moarte, care a lucrat pentru binele lui, care şi-a iubit patria cu sfinţenie, nu putu să-şi călăuzească alt-fel viaţa de cât urmând credinţa strămoşească. Asemenea voievozilor noştri, din cari îşi trăgea origina, a glorificat credinţa sa şi a predecesorilor săi, înălţând un sfânt altar pe locul unde s-a bucurat de cea întâi rază de lumină, unde a petrecut întreagă viaţă sa, unde a încercat şi bucurii şi tristeţe. Era convins că tot ce făurim în interesul nostru este trecător, iar ceia ce făurim pentru alinarea suferinţelor altora şi pentru mântuirea sufletească, e cea mai mare faptă a unui bun creştin. Onorată adunare. Se apropie timpul când aceste momente înălţătoare vor face parte din domeniul trecutului. Ca preot şi ca un omagiu de recunoştinţă pentru binefăcătorul meu Colonelul Gh. Ruset Roznovanu, adresez o mică rugăminte acelora cărora s-au încredinţat destinele acestui sfânt locaş: dovediţi cu o oră mai devreme dragostea şi respectul ce aţi avut faţă de defunctul, îndeplinindu-i singura lui dorinţă de a termina această operă. Răsplata voastră va fi mare, căci „vrednic este lucrătorul de plata sa”. Iar tu suflete fericit, odihneşte-te în pace, şi din înălţimile în care te sălăşluieşti, nu înceta a te ruga lui Dumnezeu pentru neamul românesc şi credinţa noastră


89

strămoşască. Amin.

Roznov, 2 octombrie 1911

X.9. Cuvânt la inaugurarea monumentului colonelului Gheorghe Ruset – Roznovanu

din Piatra Neamţ89

Domnule Ministru,

Onorată Adunare,

Născut în satul Roznov, care a fost leagănul ilustrei familii Roznovăneşti, din care scoboară colonelul Gh. Ruset–Roznovanu, al cărui chip de bronz îl vedem ridicat astăzi ca recunoştinţă a cetăţenilor jud. Neamţ, vă rog să-mi daţi voie a aduce lauda cuvenită cetăţeanului distins, pe care îl sărbătorim în aceste momente. Trei calităţi mari a avut Colonelul Gh. Ruset–Roznovanu: bun ostaş, bun român şi bun creştin. Familia ilustră din care îşi trage origina colonelul Gh. Ruset–Roznovanu numără până în cele mai adânci timpuri despre care ne istorisesc cronicarii, adevăraţi boieri moldoveni cari luau parte la cârmuirea ţării Moldovei. Aşa întâlnim pe un Anton Ruset care a domnit în Moldova pe la 1673 şi care a fost omorât de turci; iar mai târziu pe paharnicul Neculai Ruset Roznovanu, în urmă mare logofăt al Moldovei; pe Iordache



90

Neculai Ruset–Roznovanu, mare logofăt al Moldovei şi Consilier de Stat al Imperiului Rusiei – bunul colonelului Gh. Ruset–Roznovanu; şi pe Alexandru Iordache Roznovanu, mare hatman al Moldovei – tatăl sărbătoritului de astă-zi. Vlăstar dintr-o familie veche de boieri Moldoveni, i-a fost dat să trăiască în epoca de renaştere a poporului român: Revoluţia de la 1848, războiul din Crimeia, Unirea Principatelor Române sub un singur sceptru al domnitorului Alexandru Ioan I. Cuza şi mai târziu venirea la tronul României a Principelui Carol de Hohenzolern, au fost atâtea evenimente care trebuia să influenţeze mult încă din tinereţe asupra acestui vlăstar boieresc. Moştenind de la tatăl său calităţile ostăşeşti, a îmbrăcat cariera militară. După ce şi-a făcut studiile liceale la Paris unde a obţinut diploma da bacalaureat, s-a dus în urmă la St. Petesburg spre a urma şcoala militară. Întors în ţară şi-a început cariera militară cu gradul de sub-locotenent. Datorită destoiniciei sale îl vedem ajuns în Războiul Neatârnării la 1877, colonel al Regimentului 8 călăraşi şi comandant de brigadă. Modul cum a ştiut să lucreze în campanie şi calităţile de bun conducător, bun ostaş şi bun român, i-au fost răsplătite prin înaltele distincţiuni şi onoruri cu care a fost încărcat de MS Carol I şi de întreaga ţară. Dacă cele spuse arată calităţile ostăşeşti ale colonelului Gh. Ruset–Roznovanu, care nu încetează până la sfârşitul carierei sale militare a fi un eminent ostaş român, fără a lua în samă multele şicane ce-i făceau adversarii săi politici, apoi ne rămâne a adăoga aici, că, în toată fiinţa lui strâns legată cu calitatea ostăşească era şi aceea de bun român.


91

Născut în satul Roznov, şi petrecând aproape întreaga viaţă în acest sat, înconjurat de ţărănimea românească, era iubit de popor şi respectat.

Să spună bătrânii satului Roznov şi cei de prin împrejurimi, cine a fost cuconu Iorgu cum îi ziceau cei mai mulţi? Să spună toţi câţi au venit în contact cu el, ce om bun a fost şi câtă milă avea de ţăranul roman, cu care ceasuri întregi sta de vorbă admirându-i înţelepciunea şi ajutându-l la nevoie cu tot cei sta în putinţă? Se îngrija de educarea poporului vizitând adesea şcoalele de pe moşia sa şi încărcând cu daruri copii cari se distingeau; învăţa pe ţărani cum să-şi lucreze ogoarele, însuşi dând pildă lucrând moşia sa în regie; da sfaturi sătenilor cum să-şi orânduiască gospodăriile lor; combătea luxul şi stambele negustorilor străini de neam cu care începeau ţărancele române să se îmbrace părăsind pitorescul port naţional; admira şi răsplătea cu multă cinste pe acei cari îşi iubeau neamul şi industria românească; înlesnea copiilor de ţărani să înveţe meşteşuguri, aducând câte un maestru la şcolile de pe moşia sa.

Dacă am văzut pe colonelul Gh. Ruset–Roznovanu ca un bun gospodar în satul său şi român cu durere de inimă pentru ţăranii ce-l înconjurau, ajutându-i şi sfătuindu-i în totdeauna pentru a-i îndruma câtre o gospodărie mai raţională, ne-a fost dat să-l vedem în acelaşi timp şi ca model de gospodar în administrarea judeţului Neamţ.

Cel întâi prefect al acestui judeţ, care a început o adevărată gospodărie a fost colonelul Gh. Ruset–Roznovanu. Lui se datoreşte în cea mai mare parte înzestrarea judeţului cu drumuri comunale şi şoşele naţionale. Numai un român


92

adevărat cu dragoste de neamul lui a putut îndeplini această lipsă, fiindu-i milă de munca bietului ţăran care se risipea în zadar pe drumuri rele şi accidentate, cauzându-i pierderi materiale şi de timp. Căile de comunicaţie, arterele care însufleţesc pământul mănos al acestei binecuvântate ţări, au fost dintre cele dintâi îmbunătăţiri cari au găsit înfăptuirea lor în timpul cât colonelul Gh. Ruset–Roznovanu a stat în capul Administraţiei acestui judeţ. Odată această operă începută, a fost dusă până la capăt de vrednicii săi urmaşi, cari au luat pildă de la dânsul.

Colonelul Gh. Ruset–Roznovanu fiind iubit de conjudeţenii săi, a fost mai în tot timpul activităţii sale politice ales în sfatul ţării ca reprezentant al lor. Achitându-se conştiincios de această mare încredere, a fost unul dintre cei mai zeloşi stăruitori pentru facerea căii ferate Bacău–Piatra Neamţ. Meritele sale naţionale fiind apreciate de întreaga adunare a reprezentanţilor ţării, a fost ales şi Preşedinte al camerei Deputaţilor, cinste pe care o ating puţinii aleşi ai Popoarelor.

Nu voiu insista asupra calităţilor sale politice, căci distinşi oratori cari au vorbit înaintea mea vi le-au arătat cu multă competenţă.

Acum îmi rămâne să vă vorbesc că sărbătoritul nostru de astă-zi, colonelul Gh. Ruset–Roznovanu a fost şi un bun creştin.

Nu-şi putea închipui că poate cine-va să se creadă bun român fără a fi şi un bun creştin. Legea şi neamul, credinţa moştenită de la strămoşi, erau pentru el nedezlipite.

Pentru lege – acest scut neînvins care a apărat întregul


93

neam românesc în scurgerea bătrânelor vremuri, întreg şi plin de viaţă, colonelul Gh. Ruset–Roznovanu a sacrificat toate bunurile pământeşti ce-şi agonisise prin muncă cinstită în tot timpul vieţii sale. Dovadă despre aceasta–biserica– nemuritorul monument ce-a ridicat în satul său natal, pe care mâni poimâine vom avea ocazia să-l admirăm.

Şi dacă câtre apusul vieţii s-au găsit de acei cari să arunce oare umbre asupra seninătăţii vieţii acestui bun ostaş, bun român şi bun creştin, apoi acele au fost rezultatul unor porniri pline de invidie.

Omul de merit nu poate fi umbrit niciodată prin asemenea meşteşugiri. Poporul să reculege îndată după un asemenea atac, şi înaintea ochilor minţii apare icoana nepătată a acelui pe care l-a iubit, şi simte că-l iubeşte mai mult.

Închei vorbirea mea aducând înaintea chipului de bronz al Colonelului Gh. Ruset–Roznovanu, omagiile pline de recunoştinţă ale sătenilor din com. Roznov, iar neamului românesc, doresc, să sporească numărul aleşilor săi.

8 Septembrie 1913


94

X.10. Cuvântare la sfinţirea bisericii din Roznov ctitorită de colonelul Gheorghe

Ruset–Roznovanu90

Înalt Prea sfinţite, Domnule Ministru,

Domnilor Epitropi, Onorată adunare,

A sosit ziua mult dorită de toţi acei cari atâta timp au aşteptat şi cu multă dragoste au venit astăzi ca să ia parte la sfinţirea prea frumoasei biserici „Roznovanu”. Pronia Dumnezeiască a îngrijit cu cea mai mare dărnicie, ca dorinţa fondatorilor acestei sfinte biserici să fie dusă la bun sfârşit. Astă-zi Dumnezeu încununează cu cunună nestricăcioasă pe acei cari ultimul lor ban l-au întrebuinţat pentru clădirea acestei sfinte biserici pentru alinarea suferinţelor aproapelui pentru mulţumirea sufletească şi mângâierea noastră a tuturor, cari de aci înainte vom asculta în acest sfânt locaş, cuvântul cel viu şi dătător de viaţă veşnică al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Onorată adunare,

Voiu căuta prin slabele mele puteri să pătrund taina lui Dumnezeu care s-a lămurit strălucit nouă astăzi. Cunosc bine pe defunctul colonelul Gh. Ruset–Roznovanu şi pe răposata sa soţie Alexandrina Gh. Ruset–Roznovanu. Aveau inimă bună, credinţă fierbinte în Dumnezeu, dragoste de aproapele până la jertfa de sine. Viaţa lor trecea liniştită şi plină de fapte bune. Dumnezeu le trimise un mângâietor, un fiu, faţă de care îşi



95

revărsau toată gingăşia iubirii părinteşti. Fericirea lor era mare, căci nu se găseau părinţi mai mulţumiţi de cât ei. Pentru acest fiu şi numai pentru ca Dumnezeu să-l ţină sănătos şi la bătrâneţe să le fie sprijinitorul şi alinătorul suferinţelor, făceau fapte caritabile, miluiau pe săraci, văduve şi pe orfani. Se părea că fericirea lor va fi veşnică şi netulburată de nici un nor, căci modul cum îşi petreceau viaţa creştineşte îi îndreptăţea în credinţa lor. Onorată adunare,

Tainele lui Dumnezeu sunt nepătrunse de mintea omenească şi se descoperă numai oamenilor credincioşi. Dumnezeu pe care-l iubeşte îl ceartă, de aceea a chemat la sine pe unicul fiu al acestei fericite perechi creştine. Cât de mare durere au simţit părinţii, când în floarea tinereţii au pierdut scumpul lor odor, mângâierea şi veselia vieţii lor! Ce poate fi mai dureros pentru părinţi – ca această pierdere...! Singura nădejde era la Dumnezeu care să-i mângâie şi să le dea putere pentru a suporta această crudă încercare. Cel necuprins după puterea Sa cea mare, le-a venit în ajutor, şi prin dragostea Sa de Părinte ceresc, i-a întărit şi i-a mângâiat. În mintea şi în inima unor asemenea părinţi zdrobiţi de durere, dragostea Cerescului Tată, a zămislit una din faptele cele mai măreţe şi mai frumoase, adică zidirea unui locaş dumnezeiesc, în amintirea străbunilor, bunilor, părinţilor şi a prea iubitului şi neuitatului lor fiu Alexandru. Onorată adunare,

Colonelul Gh. Ruset–Roznovanu şi soţia sa Alexandrina Gh. Ruset–Roznovanu, născută Câmpineanu, credincioşi Dumnezeieştii descoperiri, au început încă din anul


96

1884 adunarea materialului pentru clădirea acestui măreţ şi prea frumos locaş, care este fala bisericii române naţionale, atât prin trăinicia lui cât şi prin frumuseţea lui neîntrecută. Dar anii treceau şi pregătirile nu se mai isprăveau. A fost dat ca zidirea să se înceapă în anul 1890 şi să se termine în anul 1892. După terminarea zidăriei, fondatorii au fost cuprinşi de grija cum să împodobească în interior acest sfânt locaş Dumnezeiesc. În tot timpul erau stăpâniţi de dorinţi, pentru împlinirea cărora, bunurile lor pământeşti nu puteau să le stea în ajutor. De aci a rezultat prin voinţa lui Dumnezeu – să se temporizeze desăvârşirea operei începute. Încetul cu încetul au adunat podoabele care înfrumuseţează astăzi acest sfânt locaş. Sublima dragoste ce aveau fondatorii pentru biserică şi pentru credinţa strămoşească a atras atenţiunea şi admiraţiunea tuturor. Inimi mărinimoase, dotate cu înalte virtuţi creştine urmând glasului Dumnezeiesc, au susţinut pe fondatori şi prin daruri pline de generozitate, au adăugat perle nestemate la această podoabă ce ne ia vederile prin bogăţia şi strălucirea ei. Aşa, răposata prinţesa Adela Moruzi, născută Sturza, a hărăzit acestei sfinte biserici catapeteasma, iar fiica sa prinţesa Maria Alexandru Moruzi, soţia fiului celui dintâi domnitor al Ţării Româneşti, a dat ajutor pentru pictarea bisericii. Majestatea Sa Carol Domn şi Rege al României a hărăzit bisericii sfinte Icoane bogat împodobite. Majestatea Sa Împăratul Rusiei Nicolae Alexandrovici al II-lea a încredinţat fondatorului o sfântă icoană pentru biserica din Roznov, îndeplinind voinţa Augustului Său, Majestatea Sa Împăratul Alexandru Alexandrovici al III-lea Pacificatorul Europei, grafina Maria


97

Nicolaevna Solohub, născută Ruset - Roznovanu, a dăruit bisericii din Roznov mai multe obiecte sfinte de argint şi aur şi un prea frumos şi scop epitaf cusut în aur şi cu alte inimi generoase, între care şi proprietarii actuali ai moşiei Roznov d-l Hector Economus şi d-na Catina H. Economus, au hărăzit cu multă dragoste acestei sfinte biserici daruri nepreţuite. Onorată adunare,

N-a fost dar mai mişcător pentru fondatori, ca acel hărăzit de Majestatea Sa Doamna şi Regina Elisabeta: un sfânt Potir cu Disc, Stea, Suliţă şi Linguriţă de argint, împreună cu trei procoveţe de fir de aur, împodobite cu pietre scumpe, lucrate în răstimp de doi ani însuşi de Majestatea Sa şi însoţite de următoarele Auguste cuvinte: „Sunt fericită a dărui sfintei biserici din Roznov acest lucru al Mâinilor Mele şi însoţit-am fie-care împunsă din această a mea lucrare, cu rugă şi urare pentru sănătatea şi liniştea Alexandrinei Roznovanu”. Câtă mângâiere a revărsat în inimile pioşilor ctitori acest dar regal! Providenţa hotărâse să le dea îmbărbătare prin exemplul de resemnare al Augustei Mame, care deşi purta Coroana Regală, nu fusese cruţată de durerea cea mai grozavă – pierderea unui îngeraş de fetiţă – lumina şi mângâierea Tronului Regal. Între acestea, anii treceau şi cu ei şi viaţa pământească a fondatorilor înclina către sfârşit. Se grăbeau a pune toate la cale, ca nu cum-va să-i surprindă nepregătiţi ceasul despărţirii de cele trecătoare. Biserica nu se termina, dar fondatorii aveau o credinţă puternică că Dumnezeu le va ajuta şi că opera lor va fi desăvârşită de urmaşi, după cum ei singuri spuneau: „aibă cine-va o inimă cât de haină şi biserica tot se va isprăvi”.


98

Voiu trece sub tăcerea evenimentele care s-au desfăşurat în urma morţii lor căci nu merită atenţiune ca unele ce au luat naştere sub imboldul deşertăciunilor şi poftelor lumii acesteia. Un lucru îl vom putea observa lămurit în vremurile tulburi care au urmat după moartea fondatorilor – Dumnezeu nu lasă în mâna necredincioşilor soarta drepţilor. Deşi se răpise bisericii o întreagă avere, totuşi s-au găsit oameni de caracter cari să salveze fondul strict necesar pentru întreţinerea ei, asemenea oameni au fost nemuritorul Spiru Haret, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi Administratorul actual al Casei Bisericii domnul Petre Gârboviceanu. Guvernele perindându-se, lipsea omul acţiunii, acel om care să determine continuarea lucrărilor pentru desăvârşirea operei adusă până de aproape de sfârşit de fondatori. Bunul Dumnezeu a binevoit ca să înalţe pe tronul Arhiepiscopal as Sfintei Mitropolii a Moldovei şi Sucevei Înalt Prea Sfinţia Sa Dr. Pimen, dotat cu o voinţă de fer, cu o dragoste neţărmurită pentru biserica lui Hristos şi credinţa strămoşească. Mulţumită nepregetatelor stăruinţe şi supravegherii de aproape a Înalt Prea Sfinţiei Sale, s-a început şi desăvârşit pictura bisericii de câtre cel mai abil pictor bisericesc din Regat, profesorul Costin Petrescu; s-a montat catapeteasma cu toate accesoriile, de câtre personalul conducător al Şcolii Înalte de Meserii din Bucureşti, având ca director inginerul şef Panait Panaitescu şi în sfârşit astăzi, Dumnezeu a voit ca acela care a lucrat neobosit pentru terminarea bisericii să ne onoreze şi însuşi să sfinţească acest locaş Dumnezeiesc. Onorată adunare,


99

Mi-a mai rămas o datorie sfântă faţă de răposatul colonel Gh. Ruset–Roznovanu pe care îndeplinindu-o, gloria lui va fi eternă. De aceia, apelez la acei oameni care într-un acces de prea mare uşurinţă sufletească, l-au calomniat atât în timpul vieţii, cât şi după moartea lui mergând până acolo încât îl numeau trădător de neam, că doreşte să vândă ruşilor Ţara Românească. Cât de mare era această rătăcire! Oare, dacă noi astăzi simpatizăm cu Ruşii suntem trădători de neam? Aceasta n-o putem crede nici odată. O altă cauză sfântă ne face să fim de partea lor. Tot astfel s-a întâmplat şi colonelului Gh. Ruset– Roznovanu. El avea simpatii pentru Ruşi, pentru că aceştia sunt cei mai evlavioşi şi iubitori de biserică dintre toţi creştinii ortodocşi şi acest puţini au înţeles-o. Cine a mai rămas astă-zi Toma necredinciosul, să mă urmeze lângă mormântul fericitului ctitor şi fără a-i turbura liniştea veşnică, punându-i înainte întreaga corespondenţă ce a avut cu oamenii cei mai de vază din Imperiul Rus, se va convinge, cât-de lesne este a judeca pe nedrept pe cineva şi cât de mare este vina acelora cari l-au ponegrit. În toată corespondenţa sa precum şi în toate relaţiunile sale cu marii bărbaţi Ruşi, căuta şi cerea sfaturi, cum să împodobească mai frumos, cum să înzestreze şi să asigure mai bine soarta sfântului locaş ce a ridicat în satul său natal. Şi dacă prin testamentul său a numit ca executor testamentar pe nepotul său din Rusia, prinţul Iurii Olsufiev, aceasta a făcut pentru a îngrădi mai bine averea ce lăsa bisericii din Roznov. L-a ales pe acesta dintre urmaşii lui, căci era foarte bogat şi nici odată nu i-ar fi trecut prin minte să se lăcomească pentru a-şi însuşi


100

donaţiunea făcută sfintei biserici din Roznov. Fie, acum când prin voinţa lui Dumnezeu, acest sfânt locaş, salvat după atâtea naufragii ale lumii acesteia, a atins desăvârşirea lui, să amuţească ori-ce pornire răutăcioasă ori-ce ponegrire şi ori-ce hulă, faţă de acela care în viaţă a fost cel mai pios creştin care a iubit neamul şi legea strămoşească. Onorată adunare,

Se cuvine să aducem mulţumirile noastre cele mai fierbinţi Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit al Moldovei şi Sucevei Dr. Pimen, care prin Înaltul său sprijin şi prin neadormita veghere a contribuit la desăvârşirea acestui sfânt locaş; să rugăm pe Cel Atotputernic, ca să-l pună sănătos mulţi ani pentru a duce la limanul dorit turma ce i-a fost încredinţată pentru a Sa păstorire. Se cuvine să aducem mulţumiri Onor Administraţiunei Casei Bisericii, care a fost salvatoare şi protectoare bisericii din Roznov după moartea ctitorilor ei. Să mulţumim mai ales domnului administrator Petre Gârboviceanu, prieten şi sfătuitor al ctitorilor, care ne poate spune cine a fost colonelul Gh. Ruset–Roznovanu şi ce luptă uriaşă frământa sufletul acestui mare bărbat, pe când voia să asigure soarta bisericii din Roznov. Să mulţumim d-lor Epitropi, care n-au pregetat în îndeplinirea sarcinilor ce le impunea situaţiunea lor, ca conducători şi administratori ai averii acestei biserici, urându-le şi de acum înainte să fie mulţi ani străjeri neadormiţi ai bisericii „Roznovanu”. Să mulţumim bunului Dumnezeu că ne-a dăruit în persoana d-lui Hector Economus şi a d-nei Catina Economus,


101

actualii proprietari ai moşiei Roznov, creştini pioşi, plini de dragoste şi de dărnicie pentru acest sfânt locaş, rugându-i şi în viitor a avea aceeaşi dragoste şi aceeaşi protecţiune pentru această sfântă biserică. Iar tuturor cari au alergat astă-zi cu multă bucurie şi dragoste de a lua parte la această sărbătoare Dumnezeiască le urăm sporire în credinţă şi în fapte bune, viaţă, sănătate şi mulţi ani să trăiască. Cât pentru voi, ctitorii acestui sfânt locaş, care în toată viaţa voastră pământească aţi dispreţuit bunurile trecătoare, urmând învăţătura Blândului Iisus, noi care ne-am adunat astă-zi în acest sfânt locaş, rugăm fierbinte pe Cerescul Părinte, să vă învrednicească de odihnă şi răsplata cea veşnică întru Împărăţia Cerurilor.

Eternă să fie amintirea colonelului Gheorghe Ruset–Roznovanu şi a soţiei sale Alexandrina Ruset–Roznovanu. Amin. 14 iunie 1915

X.11. Biserica Activă (soborul de la Roznov)91

În faţa marii primejdii ce ameninţă însăşi temeliile Bisericii Ortodoxe Române, preoţimea, organizată de conducătorii ei, a deschis lupta contra duşmanilor, contra 91 Vezi articolul „Biserica Activă (soborul de la Roznov)”91 semnat de Pr. M. Gavrilescu în ziarul „Avântul”, Anul III No. 74, Piatra-Neamţ, 26 septembrie 1930, p. 1.


102

sectanţilor şi a calendariştilor. Teatrul de luptă sunt parohiile din dreapta Bistriţei din

jos de Piatra-Neamţ. Şi iată că episcopatul nostru reprezentat prin P.S. Episcop Grigorie Leu Botoşăneanul,înconjurat cu întregul armament special al Sf. Mitropolii: P.C. Preoţi, C. Roşescu, referent cultural, V. Chirica misionar, diacon Ilie Ghiorghiţă şi ambii protoerei ai jud. Neamţ, descalică la Biserica din Roznov în ziua de 18 sept. a.c. unde au fost convocaţi toţi preoţii regiunei şi câţiva din alte regiuni.

Cu toată vremea ploioasă s-au adunat dis de dimineaţă mulţi credincioşi în Sf. Biserică, unde P.S. Episcop, înconjurat de clerul ales, a oficiat, într-un fastuos sobor Sf. Slujbă, împodobită cu tot ce are mai de preţ Biserica noastră la asemenea ocazii. Ce minunat sobor! Cât de înălţătoare clipe! Ierarh vrednic, impunător, răscolitor de suflete! Cler ales şi plin de speranţe într-un viitor mai bun pentru Biserica noastră. Lume credincioasă, parte curioasă să audă glasul unui ierarh; destul a fost îmbibată de otrava tuturor faliţilor vieţii sociale şi a derbedeilor certaţi cu viaţa monahală.

Glasul preoţimii a răsunat prin predica plină de viaţă a Păr. Puşcaşu-Tazlău; iar înainte de a se oficia slujba parastasului pentru eroii comunei, P.S. Episcop a vorbit mulţimii cu glas de tunet, cu verva marilor maeştri ai cuvântului din epoca de aur a predicii noastre.

Ca pietrele din vârful muntelui cădeau cuvintele P. Sale: dragoste şi jertfă averea strămoşilor şi datoria contimporanilor. Din partea foştilor luptători au mai vorbit D-nii General Solomon şi D-l Vasiliu administratorul general al moşiilor generalului erou Ieremia Grigorescu. Cuvântările


103

D-lor, izvorâte dintr-o adâncă convingere creştină au umplut de admiraţie inimile tuturor, iar nouă preoţimii, ne-au dat curaj în lupta grea ce o ducem astăzi. Tot cu avânt şi cu simţire creştină a vorbit şi d-l consilier agricol Moţoi, arătând pe faţă pe duşmanii credinţei şi neamului nostru.

Onoare d-lor, iar noi preoţimea le rămânem recunoscători şi ne vom aduce aminte de ei la rugile noastre.

Cu această ocazie am audiat maiestosul cor organizat de cântăreţul Orghidan din Slobozia, corul acesta merituos să cânte nu numai în sate, ci şi în catedralele oraşelor.

Iar organizatorul acestui mare sobor a fost Păr. Econom Victor Gervescu, care a condus campania cu multă destoinicie până la sfârşit. Şedinţa intimă s-a făcut în atmosfera bătrânească a caselor Sf. Sale unde prea Sfinţitul Episcop a cules de la toţi preoţii prezenţi date cu privire la sectanţi, calendarişti, dând în acelaşi timp şi sfaturile necesare.

Rămânem recunoscători Păr. Victor Ghervescu pentru ocazia provocată de Sf. Sa; domnilor intelectuali le mulţumim şi-i rugăm ca de azi înainte aşa să le fie cuvântul de sănătos la sate, şi să înţeleagă odată pentru totdeauna, că dacă se distruge Biserica, se distruge odată cu ea şi cultura şi neamul.

Exemplul din Rusia e destul de edificator în această privinţă. Poftiţi d-lor intelectuali la sate cu asemenea intenţii, căci noi vă vom privi cu drag.


104

X.12. Instrucţia premilitară la Roznov92 Zilele trecute a avut loc în Casa Naţională din localitate

inaugurarea anului de pregătire premilitară a tinerilor ce fac parte din subcentrele 1 şi 2 din Roznov.

Serviciul religios pentru începerea noului an de instrucţie a fost oficiat de preotul D. Posmoşanu, parohul bisericii Roznov, care a vorbit despre însemnătatea jurământului. Răspunsurile au fost date de corul căminului cultural „Regele Carol II” sub conducerea d-lui D. Orghidan.

Au mai vorbit d-nii sublocotenent în rezervă Spiridon Barcan şi Gh. Burlacu despre foloasele pregătirii militare şi locotenent N. Muraru.

A urmat defilarea subcentrelor pe şoseaua din faţa Casei Naţionale.

X.13. Şedinţa cercului preoţesc „Roznov”93 La 12 iulie 1936 a avut loc şedinţa cercului preoţesc „Roznov” în biserica Sf. Nicolae din Roznov. Au asistat de dimineaţă la oficierea serviciului religios preoţii şi cântăreţii din 7 sate. Corul religios al domnului I. Gervescu a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie. Predica zilei a ţinut-o pr. D. 92 Vezi ziarul „Dimineaţa”, Miercuri 20 noiembrie 1935, p. 11 (vezi şi numărul din Duminică 15 noiembrie 1936, p. 12). 93 Vezi ziarul „Curentul”, Sâmbătă 18 iulie 1936, p. 11.


105

Posmoşanu, preşedintele cercului, explicând Sf. Evanghelie. La şedinţa intimă preoţii au discutat subiectul „Preotul predicator” pregătită şi susţinută de pr. M. Ioniţă Zăneşti, neivindu-se discuţii contradictorii. După amiază a venit şi Econ. Pr. Gh. Popovici protoereul judeţului.

Şedinţa cântăreţilor s-a ţinut la biserică, discutându-se subiectul „Necesitatea corurilor bisericeşti” susţinută cu mult talent de D. Orghidan, un bun conducător de cor la Slobozia. Subiectul a fost calificat cu „f. bine” de preotul Posmuşanu preşedintele cercului.

După amiază la „Casa Naţională” a fost şedinţă publică. Corul elevilor a cântat coruri religioase şi patriotice sub conducerea d-lui I. Georgescu. Partea a II-a programului a fost compusă din recitări şi piese de teatru ale tinerilor premilitari conduşi de Gh. Burlacu. S-a pus în scenă „Blana fermecată” de elevi cl. VII primară, „Danciul premilitar” şi „Dezertorul” jucate de premilitarii din Roznov şi Zăneşti. Preotul Vrânceanu a vorbit despre „Importanţa familiei şi rolul mamei”. Într-o atmosferă religioasă şi naţională s-a încheiat şedinţa cercului preoţesc. A vorbit apoi, mulţumind tuturor, protoereul Gh. Popovici.


1

106

X.

14.

Preo

ţii c

are

au s

lujit

la B

iser

ica

„Sfâ

ntul

Nic

olae

” di

n R

ozno

v

1 7 4 2

1 7 4 31

1 7 7 4

1 8 2 0

1 8 3 1

1 8 3 2

1 8 3 9

1 8 4 5

1 8 5 1

1 8 5 7

1 8 7 7

1 9 1 5

1 9 2 1

1 9 3 4

1 9 4 2

1 9 4 3

1 9 4 6

1 9 8 6

1 9 8 8

1 9 9 4

2 0 1 1

Obs

.

Sand

u x

D

umitr

u

x

? V

asâl

e

x

G

avril

x

D

umitr

u

x

? Io

an

x

?

Nec

ulai

x

? Io

an P

ansi

e

x

? Io

n To

acă

x

?

Ştef

an

x

?

Ioni

ţă c

el L

ungu

x

? Io

niţă

Gro

sul

x

?

Lupu

l

x

? A

dam

x

? Io

an

x

?

Con

stan

tin,

fiul

dasc

ălul

ui

Sim

ion

x x

x x

x

Ioan

, fiu

l

x

x x

x


1

107

pr

eotu

lui V

asile

Lu

pu,

fiul

preo

tulu

i Ion

iţă

x

Ghe

orgh

e,

gine

rele

pr

eotu

lui

Ioan

, fiu

l ec

onom

ului

C

onst

antin

x

x

Toad

er,

fiul

econ

omul

ui

Ioan

x x

x x

Ioan

, eco

nom

x

G

rigor

e,

fiul

preo

tulu

i Ion

iţă

x

Ioni

ţă,

fiul

preo

tulu

i Lu

ca

sach

elar

x

Con

stan

tin

Ger

vesc

u1

x

x x

Vic

tor

Ger

vesc

u2

x x

x x

x

Con

stan

tin

x

x

1 N

ăscu

t la

15 m

ai 1

854,

num

it ca

pre

ot la

bis

eric

a „S

fânt

ul N

icol

ae”

din

Roz

nov

la 2

0 iu

lie 1

877.

2 N

ăscu

t la

6 m

artie

187

6, n

umit

ca p

reot

la b

iser

ica

„Sfâ

ntul

Nic

olae

” di

n R

ozno

v la

1 a

prili

e 19

15.


1

108

Po

smoş

anu

Mirc

ea

Ger

vesc

u

x

x x

x

Ghe

orgh

e Lu

păce

scu

x x

x

Ghe

orgh

iţă

Mun

tean

x

x

Vas

ile Ţ

oc

x

x x

x

1 Dup

ă 17

43.


1

109

X.

15.

Dia

coni

i car

e au

slu

jit la

Bis

eric

a „S

fânt

ul N

icol

ae”

din

Roz

nov

1772

-17

74

1820

18

31

1832

18

39

1845

18

51

1935

19

45

Obs

.

Ioni

ţă

x

Vas

ile

x

Con

stan

tin

x

Ana

stas

ie

x

?

Nec

ulai

x

? C

ozm

a

x

? Io

an

x

?

Ghe

orgh

e

x

? Io

rdac

he

x

Ion,

fiu

l ec

onom

ului

Io

an

x

x

Grig

ore,

fiu

l pr

eotu

lui

Ioni

ţă

x

Iord

ache

, fiu

l pr

eotu

lui

Lupu

x

Ion

Mâr

că

x

x


1

110

X.

16.

Das

călii

car

e au

slu

jit la

Bis

eric

a „S

fânt

ul N

icol

ae”

din

Roz

nov

1820

18

31

1832

18

39

1845

18

51

1915

19

19

1936

19

41

1989

20

11

Enac

he

x

Ioan

Ţug

ui

x

x

Nec

ulai

, fiu

l po

stel

nice

lulu

i A

lexa

ndru

x

x x

Ion,

fiu

l pr

eotu

lui

Con

stan

tin

x x

Iord

ache

, fiu

l da

scăl

ului

To

ma

x

x

Toad

er,

fiul

preo

tulu

i To

ma

xx

ecle

siar

h N

icol

ae,

fiul

preo

tulu

i V

asile

x

Toad

er,

fiul

preo

tulu

i Ioa

n

xx

Ioan

Sav

in

x

x

Ion

x x


1

111

A

miro

nese

i3 H

ores

cu

Ghe

orgh

e

x

Vas

ile S

avin

x

x

C

onst

antin

Sa

vin

x x

x

Ione

l Bra

va

x x

x Ace

eaşi

per

soan

ă?

3 N

umit

ca d

ască

l la

bise

rica

„Sfâ

ntul

Nic

olae

” di

n R

ozno

v la

dat

a de

1 ia

nuar

ie 1

915.


112

XI. Anexă foto1

Biserica ctitorită de Neculai Ruset în 1759. Aceasta s-a deteriorat în urma unui cutremur întâmplat la începutul secolului al XIX-lea. Bolta bisericii şi clopotniţa au fost reparate, înlocuindu-se cu altele din lemn. În 1944 biserica a ars complet şi zidurile ei au fost demolate.

1 Fotografii executate şi/sau prelucrate de P.C. Preot Iulian Vasile. Mulţumim P.C. Părinte Vasile Ţoc, domnilor Viorel Nicolau şi Constantin Sandovici pentru sprijinul acordat la întocmirea anexei foto.


113

Pisania din sfântul altar al noii biserici zidită de colonelul Gheorghe Ruset Roznovanu, referitor la vechea biserică

zidită de Neculai Ruset în 1759, glăsuieşte astfel: „Această sfântă biserică care este hramul Sfântului Marele Ierarhu Nicolae au zidit-o din temeiu, cu toată cheltuiala şi osteneala dumisale Nicolae Rusătu paharnicul şi jupânesăi sale Zmarandi. Let 7268 <1759> oct(ombrie) 10”.


114

Sfintele Icoane ale Mântuitorului Iisus Hristos şi Maicii Domnului recuperate din biserica veche, în urma

incendiului din 1944 care a devastat-o


115

Troiţa ridicată pe amplasamentul vechii biserici


116

Biserica „Sf. Nicolae” Roznov (aprox. 1899)


117

Biserica „Sf. Nicolae” Roznov


118

Placa de marmură cu actul de sfinţire al bisericii actuale

ctitorită de Familia Gheorghe şi Alexandrina

Roznovanu


119

Plăcile de marmură din stânga şi dreapta pridvorului,

cuprinzând datele asupra zidirii bisericii şi Legea dată de Regele Carol I în Parlamentul României

pentru biserica din Roznov


120

Portretele, busturile şi cavoul

Familiei Gheorghe şi Alexandrina Ruset Roznovanu


121

Parcul şi conacul colonelului Roznovanu

Intrarea în curtea boierească (a. 1915)


122

Inaugurarea

monumentului eroilor la 24 august 1908 (în fundal

se observă hanul)

Colonelul Gh. Ruset Roznovanu slujind în

Armata Română


123

Preotul Costache Gervescu conducând corul bisericii din Roznov

Preotul Costache Gervescu la intrarea în biserică,

deasupra muzeului


124

Vrednicul de pomenire Preotul Victor Gervescu

Vrednicul de pomenire

Preotul Mircea Gervescu

Vrednicul de pomenire Preotul Gheorghe Lupăcescu (în dreapta) şi actualul Preot paroh Vasile Ţoc (în stânga)


125

Clădirea cu anexe unde şi-au desfăşurat activitatea şi au locuit administratorul bisericii şi celelalte persoane care

aveau în grijă treburile gospodăreşti ale moşiei


126

Aspecte din timpul Liturghiei Arhiereşti săvârşită la Roznov de I.P.S. Daniel Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei (actual Patriah al B.O.R.) şi de P.S. Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos, cu ocazia împlinirii a 110 ani de slujire neîntreruptă în biserica „Sf. Nicolae” Roznov


127

I.P.S. Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei pentru prima oară la Roznov (sept. 2008)

Momente din timpul Liturghiei Arhiereşti


128

I.P.S. Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei binecuvântând credincioşii roznoveni

Şedinţă de lucru a I.P.S. Teofan Mitropolitul Moldovei şi

Bucovinei cu preoţii Protopopiatului Roznov


129

Catapeteasma bisericii cu cele două sf. icoane

îmbrăcate în argint


130

Obiecte de cult de pe Sfânta Masă


131

Sf. Cununii şi sf. Epitaf dăruit bisericii de Grafina Maria Nicolaevna Sollohub


132

Iconostasul cu sfintele icoane Buna Vestire şi Alexandru Biruitorul dăruite bisericii de Marele Duce al Rusiei Pavel Alexandrovici şi de Împăratul Neculai Alexandrovici al II-lea

Sf. Icoană a Marelui Mucenic Gheorghe dăruită bisericii de Ecaterina Boerescu


133

Muzeul parohiei aflat la demisolul bisericii

Obiecte şi cărţi bisericeşti aflate în muzeu

Sf. Evanghelie dăruită bisericii de Lucia Ruset Roznovanu


134

Veşminte preoţeşti dăruite bisericii de Maria Alexandru F. Calimaki

Sf. Vase şi Acoperăminte dăruite bisericii de Majestatea Sa Elisabeta Regina României


135

Diverse obiecte de cult şi cărţi bisericeşti aflate în muzeu


136

Cuprins

I. Prolegomena ...................................................................

5

II. Cuvânt înainte .................................................................

7

III. Introducere .....................................................................

10

IV. Biserica – altarul pomenirii vredniciei unui neam ..........

13

V. Biserica „Sf. Nicolae” ctitorită de Nicolae Rosetti Roznovanu (1759) ..........................................................

15

VI. Preoţii care au slujit la Roznov până la ctitoria lui Gheorghe Rosetti Roznovanu (1892) ..............................

21

VII. Biserica „Sf. Nicolae” din Roznov ctitorită de Gheorghe Rosetti Roznovanu (1892) ...............................................

27

VIII. Personalul clerical de la Biserica „Sf. Nicolae” ctitorită de Gheorghe Rosetti Roznovanu (1892) şi de la celelalte biserici din Roznov ..........................................................

36

IX. Ctitorii .............................................................................

43

X. Anexe ..............................................................................

49

X.1. Despre biserica veche din Roznov .................... 49 X.2. Biserica „Roznovanu”. Notiţe istorice ............. 50 X.3.

Legea prin care Biserica Roznov e recunoscută

ca personalitate juridică ..................................

51

X.4. Testamentul colonelului George Alexandru

Rosetti Roznovanu..............................................

52


137

X.5. Anexă la testamentul din 25 august 1898 ......... 63 X.6. Cuvântare ţinută la primirea darurilor M. S.

Regina Elisabeta ...............................................

77 X.7. Cuvântare la înmormântarea Colonelului Gh.

Ruset–Roznovanu ..............................................

80 X.8. Cuvânt rostit cu ocazia aniversării de 7 ani de

la moartea Colonelului Gh. Ruset–Roznovanu .

85 X.9. Cuvânt la inaugurarea monumentului

colonelului Gh. Roznovanu din Piatra Neamţ .

89 X.10. Cuvântare la sfinţirea bisericii din Roznov

ctitorită de colonelul Gh. Roznovanu ...............

94

X.11. Biserica activă (soborul de la Roznov).............. 101 X.12. Instrucţia premilitară la Roznov ....................... 104 X.13. Şedinţa cercului preoţesc „Roznov” ................. 104 X.14. Preoţii care au slujit la Biserica „Sf. Nicolae”

din Roznov ........................................................

106 X.15. Diaconii care au slujit la Biserica „Sf.

Nicolae” din Roznov .....................................

109 X.16. Dascălii care au slujit la Biserica „Sf.

Nicolae” din Roznov ........................................

110

XI. Anexă foto ....................................................................... 112

Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov

Documents

Transcript of Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov