UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE „CAROL I”Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate

Autor

TITLU

Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”Bucureşti, 2014

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

© Toate drepturile asupra prezentei ediţii sunt rezervate Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”

Lucrarea a fost discutată în şedinţa Consiliului Ştiinţific al CSSAS Responsabilitatea privind conţinutul revine în totalitate autorului

ISBN

2

Războiul hibrid: Perspective juridice şi recomandări de contracarare

General de brigadă Nelu BârlăLt. col. dr. Simona Ţuţuianu

1. Războiul hibrid al Federaţiei Ruse: Relevanţa doctrinei militare ruse şi a ideologiei eurasiatice

2. Dreptul internaţional în viziunea Federaţiei Ruse. Sprijinul internaţional acordat Rusiei

3. Rolul NATO: Recomandări politice pentru acţiunile viitoare ale Alianţei Nord-Atlantice

4. Ameninţările hibride şi doctrinele militare: evoluţii în dreptul conflictelor armate şi problematica folosirea forţei în practica relaţiilor internaţionale contemporane

5. Concluzii

1. Războiul hibrid al Federaţiei Ruse: Relevanţa doctrinei militare ruse şi a ideologiei eurasiatice

Problematica războiului hibrid, în accepţiunea sa modernă, a luat avânt în anii 1960-1970, odată cu apariţia lucrărilor lui Evgeny Messner, fost colonel al statului major al armatei ţariste. Acesta a teoretizat acest tip de conflict, pe care-l numea “război insurecţional” - un război care nu se declară, la care participă şi populaţia civilă, şi în care graniţa dintre război şi pace este neclară. În articolul intitulat „Războiul asimetric”, analiștii Igor Domnin şi Alexander Savinkin evidențiază principalele concepte militare dezvoltate de Evgeny Messner, amintind faptul că acesta a fost primul analist care a intuit sub ce formă se vor desfăşura conflictele militare în secolul 21. Astfel, Messner a prezis sfârşitul iminent al unei ere a războaielor implicând armate de mari dimensiuni. În viziunea acestuia, viitoarele provocări militare nu vor mai lua forma confruntărilor armate tradiționale cu alte state, ci vor implica, mai degrabă, grupuri extremiste care recurg la tactici teroriste, iar aceste noi provocări vor necesita, pe cale de consecinţă, o revizuire a

3

întregii structuri militare naționale.1 Parafrazându-l pe Messner, "în războaiele anterioare, problema cea mai importantă a constat în cucerirea teritoriilor. De acum înainte, lupta nu va mai avea loc în cadrul bidimensional al trecutului şi nici într-unul tridimensional, așa cum a fost cazul perioadei de avânt a aviației militare, ci se va desfăşura într-un spaţiu cu patru dimensiuni, psihicul națiunilor beligerante reprezentând cea de-a patra dimensiune. (...). Lupta purtată de rebeli, sabotori, teroriști, propagandiști va juca un rol extrem de important în viitor (traducerea noastră)."2

Pentru a înţelege fundamentele războiului hibrid al Federaţiei Ruse, este necesară o reflecţie amplă asupra ideologiei eurasiatice şi doctrinei ruse, care relevă, în fond, faptul că nu există diferențe majore faţă de ideologia comunistă precursoare care a promovat un program continuu de extindere și dominare a lumii. Terminologia este puţin diferită, dar scopul final al dominaţiei în doctrina comunistă și cel asumat de doctrina rusă sunt practic identice. Astfel, presupunerea prematură că Rusia s-a schimbat şi că va deveni, în viitor, parte a Occidentului s-a dovedit a fi una eronată. Executivul de la Kremlin și Biserica Ortodoxă Rusă percep atât doctrina rusă, cât și ideologia eurasiatică, drept fundamentul spiritual al întregii națiuni ruse, o abordare atotcuprinzătoare esențială în care viitorul rușilor ca ethos este legat de popoarele Asiei Centrale. Fără a însemna neapărat distanțarea Rusiei de Europa, eurasianismul și, mai ales, componentele sale ideologice reprezintă o altfel de Europă, antiliberală și antiamericană.3 Această ideologie poate reprezenta un pericol real pentru Europa democratică confruntată cu provocările totalitare ale secolului XXI.

Principiile de politică externă evidențiate în documentele programatice de securitate adoptate de Federația Rusă în anii 2000 și

1 Igor Domnin, Alexander Savinkin, „Războiul asimetric”, OZ: The Future of War and War of the Future, nr. 5, 2005. Disponibil la: http://magazines.russ.ru/oz/2005/5/2005_5_35.html (accesat la 16 martie 2015). 2 Ibidem. 3 Pentru o prezentare a instrumentelor de soft power rusesc drept fundament al consolidării eurasianismului, vezi lucrarea Vasile Rotaru, The Eastern Partnership – A Turning Point in EU-Russia Relations?, Editura Militară, București, 2014, pp.172-176.

4

20104 – la distanţă relativ mare, aşadar, în timp, de realităţile actuale din Ucraina – vizează următoarele aspecte:

1. O lume multi-polară, în care dominația unor actori influenți precum S.U.A. este de neacceptat putând genera instabilitate și conflict;

2. Protejarea vieții și a demnității cetățenilor ruși, indiferent de locul în care aceștia se află. De asemenea, este avută în vedere protejarea intereselor comunității de afaceri ruse aflată în afara granițelor naționale;

3. Dezvoltarea unor relații trainice de prietenie cu țările aflate în ”vecinătatea apropiată” a Federației Ruse, în care aceasta are interese speciale;5 

4. ”Globalizarea alternativă”6, desemnată de cooperarea strategică cu China, India şi Iran;

5. Posibila extindere spre alte țări arabe și țări din alte regiuni, cum ar fi Africa şi America de Sud.7

Teoriile extremiste rusești vizând dominaţia mondială privesc războiul dintr-o perspectivă total neobișnuită pentru publicul din Occident. Decidenţii politico-militari ai Federaţiei Ruse au o 4 Versiunile doctrinei militare ruse din 2000 și 2010, respectiv Conceptul Securității Naționale și Conceptul de Politică Externă (ambele din 2000), disponibile online la: http://www.globalsecurity.org/military/world/russia/doctrine.htm (accesat la 2 martie 2015).5 Interviu acordat de Dmitry Medvedev canalelor rusești de televiziune NTV și Channel One Russia, 31 august 2008. Disponibil la: http://www.globalsecurity.org/wmd/library/news/russia/2008/russia-080831-medvedev01.htm (accesat la 2 martie 2015). 6 Sintagmă folosită în analiza militară realizată de Vitalii Usenko și Dmytro Usenko, intitulată ”Russian hybrid warfare: what are effects-based network operations and how to counteract them”, Academia.edu, 5 noiembrie 2014. Disponibil la: http://www.academia.edu/9272405/Russian_hybrid_warfare_what_are_effects-based_network_operations_and_how_to_counteract_them (accesat la 2 martie 2015).7 J. Peter Pham, „Russia’s Return to Africa”, The Atlantic Council, 13 March 2014. Disponibil la: http://www.atlanticcouncil.org/publications/articles/russia-s-return-to-africa (accesat la 12 martie 2015); Chamwe Kaira, „Russian buys huge land in Namibia”, The Namibian, 20.10.2014. Disponibil la: http://www.namibian.com.na/indexx.php?archive_id=129418&page_type=archive_story_detail&page=1 (accesat la 12 martie 2015).

5

concepție mult mai largă asupra războiului, vizând şase priorități majore (mai importante pentru crearea unui rezultat ireversibil și mai durabile, chiar dacă mai lente în timp, sunt cele prezentate în partea de sus a diagramei)8. Perspectiva de ansamblu este cunoscută drept Conceptul Securităţii Sociale, pe marginea căruia dezbateri susținute au debutat în parlamentul rus (Duma de Stat) la 28 noiembrie 1995, momentul când Occidentul a apreciat, în mod eronat, că evoluțiile democratice din Rusia sunt ireversibile și că Rusia ar putea deveni o țară simpatizantă a valorilor democratice occidentale.

Prezentarea priorităţilor administraţiei de la Kremlin în materie de război este ilustrativă pentru cazul Ucrainei. Foarte relevant, după cum se poate observa, strategiile informaţionale şi cele privind operaţiunile în reţea sunt esenţiale, acoperind cinci din cele şase priorităţi (doar una dintre acestea fiind desemnată de

8 Diagrama priorităţilor de război ale Federaţiei Ruse a fost preluată din aceeași analiză militară elaborată de Vitalii Usenko și Dmytro Usenko (traducerea noastră).

6

posibilitatea folosirii armelor convenţionale). De fapt, aceste priorități esențiale descrise, pe scurt, în cele ce urmează, sunt acoperite de termenul ”tehnologie politică”, prin care politologii ruşi şi occidentali desemnează complexul de mijloace folosite în războiul hibrid contra Occidentului - un eufemism proiectat în întregul spațiu ex-sovietic, presupunând manipularea populației pentru a garanta controlul deplin al factorilor de putere9.

1. Prioritatea metodologică vizează, în principal, schimbarea perspectivelor acționale şi a percepţiilor individului cu privire la lumea înconjurătoare. Biserica Ortodoxă Rusă şi crearea „lumii ruse”, bazată pe valori ideologice comune, reprezintă elemente-cheie intervenţioniste pentru atingerea obiectivelor pe termen lung ale administraţiei de la Kremlin. Biserica Rusă a acţionat în Ucraina ca un aliat natural al președintelui rus Vladimir Putin, care nu pregetă să folosească influențele culturale pentru o abordare persuasivă în relaţiile internaţionale;

2. Prioritatea cronologică sau „războiul istoriei” constă în denaturarea istoriei și a cronologiei evenimentelor, în scopul de a justifica pretențiile cu privire la noile teritorii în faţa cetăţenilor din interiorul graniţelor ţării, dar şi din afara acestora, precum şi pentru îndoctrinarea acestora cu propaganda care descrie revendicările Federaţiei Ruse drept legitime;10

9 Paul D'Anieri, Understanding Ukrainian Politics: Power, Politics, and Institutional Design, Routledge, 2015, p. 212; Andrew Wilson, "Political technology": why is it alive and flourishing in the former USSR?”, openDemocracy, 17 iunie 2011. Disponibil la: https://www.opendemocracy.net/od-russia/andrew-wilson/political-technology-why-is-it-alive-and-flourishing-in-former-ussr (accesat la 12 martie 2015); Anton Shynkaruk, “Real and Virtual Power: Political technologies in parties’ development in Ukraine and Russia”, IDEAS. Disponibil la: https://ideas.repec.org/p/cis/cei000/031.html (accesat la 12 martie 2015).  10 The rewriting of history: The Kremlin uses its version of the past to forge a new ideology for the present, The Economist, 8 noiembrie 2007. Disponibil la: http://www.economist.com/node/10102921 (accesat la 15 martie 2015); Putin: Those who rewrite history attempt to hide own disgrace, RT, 27 ianuarie 2015. Disponibil la: http://rt.com/politics/226707-russia-putin-auschwitz-history/ (accesat la 15 martie 2015); Putin blasts WWII history rewriting as lies aimed at weakening Russia, RT, 17 martie 2015. Disponibil la: http://rt.com/politics/241493-putin-history-victory-wwii/ (accesat la 24 martie 2015).

7

3. Prioritatea bazată pe fapte și interpretările acestora vine în completarea precedentei priorităţi, dacă ne gândim la cadrele excesive ale doctrinei ruse, ideologia Rusiei ca o ”A Treia Romă”, ideologia lui Alexandr Dughin și eurasianismul acestuia, panslavismul bazat pe interpretări istorice distorsionate, etc.. Aleksandr Dughin este considerat cel mai important reprezentant al neoeuroasianismului, militând pentru fondarea unei superputeri euroasiatice. Ideile lui corespund stereotipurilor de gândire ale elitei ruse, fiind promovate mai ales în mediile militare, comunitatea de informații și la nivelul birocrației superioare de la Moscova;

4. Prioritatea economică sau „războiul economic şi de finanțe”, după cum sunt războaiele comerciale împotriva Ucrainei, utilizarea prețului nejustificat de mare la gaz ca instrument de război împotriva Europei și a Ucrainei, utilizarea sistemului bancar și financiar rus, de asemenea, ca instrument de război împotriva Ucrainei, speculațiile valutare și încercările repetate de a destabiliza moneda ucraineană și sistemul monetar ucrainean, etc.;

5. Prioritatea ecologică sau "războiul genetic" are în vedere utilizarea unor metode diversioniste precum folosirea alcoolului, tutunului sau poluarea mediului, pentru a promova în țara victimă o toleranță la abuzul de alcool, droguri, sau declanșa poluarea mediului înconjurător şi distrugere în mod deliberat infrastructura critică și facilităţile industriale ale acesteia. În conformitate cu această prioritate, Rusia a acţionat pentru a distruge infrastructura regiunilor Donețk și Luhansk (spre exemplu, minarea combinatului chimic Stirol, riscând provocarea unei catastrofe ecologice în regiunea Donețk);

6. Prioritatea militară sau „războiul convențional”. În Ucraina, Federaţia Rusă a recurs la o formă specială de război - un război hibrid nedeclarat -, prin dislocarea nou-înfiinţatelor Forțe pentru Operaţiuni Speciale, în combinație cu folosirea localnicilor îndoctrinaţi cu prioritățile de război descrise mai sus.

Rusia s-a pregătit vreme îndelungată pentru tipul de conflict în curs de desfășurare în Ucraina, unul care combină spionajul cu puterea armelor de foc, presiunea economică, războiul informațional

8

și manevrele politice diversioniste.11 Serviciile secrete ruse folosesc toate aceste instrumente fără prea mari eforturi, ca rezultat al moștenirii lăsate de predecesorii sovietici, acestea fiind acum recalibrate în lumina realităților actuale ale unui mediu de securitate în care influența se măsoară prin pârghii economice și abilități inovatoare de prezentare a faptelor din teren în beneficiul intereselor proprii de securitate. Însuși șeful armatei ruse, generalul Valeri Gerasimov, a recunoscut, anul trecut, că "mijloacele nonmilitare" au devenit indispensabile pentru Rusia și, uneori, chiar depășesc în importanță puterea armelor convenționale.12 Rusia încearcă să poarte un așa-numit război ”inside-out”, care începe cu demersuri susţinute de a influența în primul rând liderii Uniunii Europene (UE), apoi comunitatea de experți a UE, continuând cu mijloace de influență mass-media, prin activarea unor rețele sociale si blog-uri de internet ca noi forme de comunicare.

Principalele căi de acțiune urmărite în cadrele acestui război sunt lesne de identificat. În primul rând, Rusia diseminează diverse teorii conspiraționiste, nuanțate de antisemitism, pentru a eroda încrederea publicului în guvernele occidentale, invocând adesea sprijinul acordat Israelului tocmai pentru a inflama sentimentele anti-occidentale. Nucleul teoriei conspiraționiste este, de fapt, o narațiune care sugereaza că S.U.A. este controlată de sioniști care, la rândul lor, au orchestrat atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. În al doilea rând, Federația Rusă recurge la influențarea politicienilor, în scopul obținerii sprijinului acestora pentru acțiunile sale ostile împotriva altor țări, un aspect care stimulează, în același timp, imaginea unor politicieni extremiști care promovează viziuni anti-occidentale și o profundă dezangajare politică. Mai mult, încurajează jurnaliștii care produc dezinformare în conformitate cu o agendă concepută la nivel central. Nu în ultimul rând, Rusia acționează pentru formarea unui climat de opinie în Occident, care să permită invazia Ucrainei și creșterea toleranței pentru eventuale crime de genocid/ epurare etnică, prin stigmatizarea identității naționale ucraineene. 11 Mark Galeotti, ”Moscow's Spy Game: Why Russia is Winning the Intelligence War in Ukraine”, Foreign Affairs, 30 octombrie 2014. Disponibil la: http://www.foreignaffairs.com/articles/142321/mark-galeotti/moscows-spy-game (accesat la 3 martie 2015).12 Ibidem.

9

Acestea fiind spuse, se ridică întrebarea legată de identificarea celor mai eficiente mijloace de contracarare a agresiunii informaționale ruse împotriva Ucrainei și a Occidentului. Majoritatea studiilor arată că acțiunile de anihilare a acestui fenomen trebuie să fie simetrice, prin comparație cu abordarea Rusiei, în caz contrar, războiul informațional și cel bazat pe rețele va fi pierdut. Stephen Komarnyckyj propune, astfel, o strategie pentru distrugerea mașinăriei de propagandă a Rusiei, bazată pe următoarele principii13:

- Cartografierea resurselor de propagandă ale Rusiei, care necesită dezvoltarea unui cadru conceptual capabil să asigure o distincție clară între acestea, pe categorii precum: agenții de presă direct finanțate, agenți de influență, partide politice de sorginte și moștenire sovietică, etc.;

- Trecerea de la inițiative necoordonate către acţiuni de punere în comun a resurselor și activităţi specifice de coordonare;

- Detașarea de reacția promptă la materialul produs de aparatul de propagandă, pentru a pune un accent sporit pe acțiunile coordonate menite să distrugă aparatul în sine;

- Concentrarea pe subminarea lumii virtuale a lui Vladimir Putin și a artizanilor angajați, prin expunerea lipsei de onestitate şi de valori sociale a acesteia și, bineînțeles, a promotorilor ei;

- Accent prioritar pe acțiunea non-violentă. Strategia trebuie să adere la cele mai bune practici anti-discriminare. Este probabil ca descrierea, devenită tradițională, a ucrainenilor drept naziști să fie utilizată împotriva oricărei campanii organizate în scopul stopării violenţelor. De asemenea, este posibil să aibă loc încercări de a discredita aceste campanii prin infiltrarea unor agenți care să facă declarații provocatoare. De asemenea, politica ucraineană a fost afectată de mai multe partide politice care au fost, probabil, sponsorizate de Federaţia Rusă.

Urmare a acestei inițiativei de a pune bazele unei strategii solide de anihilare a propagandei rusești, Euromaidan Press14 a

13 Stephen Komarnyckyj, “A strategy for damaging Russia’s propaganda machine”, Euromaidan Press, 14 august 2014. Disponibil la: http://euromaidanpress.com/2014/08/14/a-strategy-for-damaging-russias-propaganda-machine/ (accesat la 3 martie 2015).14Euromaidan Press reprezintă o inițiativă publică care, în ”spiritul maidanului”, furnizează informații reale despre evenimentele petrecute în Ucraina. Informații

10

facilitat un schimb de opinii și discuții la nivel de experți în politica de securitate și apărare națională, care a condus la un set preliminar de acțiuni specifice, dintre care cele mai relevante pot fi rezumate după cum urmează:

1. Construirea și întreținerea resurselor informative pe internet, în scopul:

- coordonării activităților aferente rețelelor de socializare din Ucraina și din străinătate, pentru a prezenta informații veridice cu privire la criza din Ucraina;

- expunerii propagandei rusești îndreptată împotriva Ucrainei și a legăturilor dintre organizațiile, fundațiile, agențiile, ONG-urile, jurnaliștii și politicienii occidentali și Rusia (pe baza informațiilor obținute pe calea jurnalismului de investigație);

- contactării think-tank-urilor occidentale pentru furnizarea informațiilor reale și actuale cu privire la evenimentele din Ucraina;

- eliminării verigilor lipsă în analizele cu privire la Ucraina (de ordin cultural, istoric, sau privind realitățile cotidiene și știrile prezentate în mass media);

- expunerii doctrinelor și strategiilor ruse care nu au fost meticulos studiate de ONG-urile, agențiile, firmele de consultanță, grupurile de reflecție și mass-media occidentale;

- prezentării poziției guvernului ucrainean, în mod informal, prin intermediul rețelelor sociale, pe teme legate de contracararea agresiunii Federației Ruse.

2. Acțiuni în spațiul academic, determinate de necesitatea studierii și prezentării strategiilor, doctrinelor și motivațiilor Federației Rusiei, care nu au fost abordate în mod adecvat în spațiul occidental. Foarte relevant pentru problematica de interes a studiului nostru, aceste acțiuni trebuie să vizeze inclusiv noile strategii și tactici folosite de Rusia în războiul hibrid împotriva Ucrainei ce poate fi continuat în viitor în scopul destabilizării situației de securitate din Europa. Aspectele ce țin de cooperare sunt, de asemenea, foarte relevante, în scopul familiarizării comunităților de experți occidentale cu ideologia și motivațiile Federației Ruse.

suplimentare pe site-ul oficial: http://euromaidanpress.com.

11

Cercetările privind situația din teren și starea de spirit a populației din teritoriile ocupate, studiile psihologice asupra refugiaților provenind din aceste spații și asupra militarilor angrenați în războiul împotriva Rusiei au potențialul de a oferi perspective constructive de reabilitare.

3. Sprijinul educațional și instruirea vizează, pe de o parte, ONG-urile, think-tank-urile și analiștii ucraineni - cu referire la eficientizarea muncii acestora prin intermediul rețelelor sociale și resurselor de internet, al instruirii în domeniul software și al schimbului de experiență în chestiuni particulare ce țin de problematica războiului hibrid -, iar pe de altă parte, ONG-urile, think-tank-urile și experții occidentali, interesați de ideologia, doctrinele și strategiile Federației Ruse și de modalitățile de implementare a acestora, de cultura și istoria Ucrainei, dar și de schimbul de experiență în materie de război hibrid.

În conștientizarea faptului că poate cel mai important element al războiului hibrid este războiul informațiilor, pentru ca toate aceste acțiuni să devină realitate, Ucraina are nevoie de sprijinul comunității internaționale pentru conceperea și derularea unor activități în rețea inteligent coordonate. Această țară se confruntă cu un război postmodern, nedeclarat în mod oficial și purtat deopotrivă cu mijloace militare și non-militare, de la operațiuni sub acoperire la atacuri cibernetice, operațiuni masive de lobby și, mai ales, vaste ofensive propagandistice15 îndreptate împotriva Occidentului democratic.

2. Dreptul internaţional în viziunea Federaţiei Ruse. Sprijinul internaţional acordat Rusiei

Administrația de la Kremlin vede în modelul democratic liberal occidental o amenințare existențială la adresa securității sale. Noua doctrină militară a Rusiei din decembrie 2014 include pe lista

15 Rusia alimentează un război propagandistic pe scară largă, lipsit de precedent chiar și în perioada sovietică, alocând pentru perioada 2015-2017 peste 400 de milioane de dolari numai pentru Russia Today (RT). În plus, a creat unele servicii media gigant, precum cel care grupează agențiile Rossiya Segodnia și nou-înființatul concern mediatic Sputnik, un conglomerat de posturi de radio și website-uri de știri capabil să emită în 34 de țări și în 30 de limbi, din America de Sud până în China.

12

de ameninţări la adresa securităţii Federației Ruse extinderea capabilităţilor militare ale NATO către graniţele Rusiei, dezvoltarea şi folosirea sistemelor antirachetă, dar şi implementarea doctrinei „global strike”16, prin care S.U.A. încearcă să-și dezvolte capacitatea de a lovi cu o armă de tip convenţional oriunde în lume, în maximum o oră. Toate aceste amenințări apar descrise ca o consecință a ”violării normelor de drept internațional”, considerate a deservi doar interesele blocului occidental. De remarcat și faptul că, deși mai vechea doctrină militară a Rusiei, publicată în 2010, identifica și ea extinderea NATO drept ameninţare, noul document apare într-un context mult mai fierbinte, în care percepția Kremlinului este că NATO urmărește să facă din Ucraina un front de confruntare cu Federația Rusă.

Vladimir Putin și-a consolidat, gradual, poziția autoritară prin orientarea politicii sale externe departe de principiile liberale, asociate, în viziunea sa, cu poziția dominantă a Occidentului și utilizarea excesivă și abuzivă a dreptului internațional. Fără îndoială, acum încearcă să reinstituie Novorossiya (Noua Rusie) și să creeze Uniunea Eurasiatică, prin corectarea greșelilor din 1991, când Ucraina și-a câștigat independența, iar granițele internaționale au fost redesenate. Iar, evident, dreptul internațional reprezintă un obstacol major în încercările sale vizând, după unii autori, regiuni precum Abhazia, Osetia de Sud, Crimeea, Estul Ucrainei și Transnistria17. Limitele intervențiilor militare orchestrate de Vladimir Putin depind într-o măsură covârșitoare de obiectivele sale de politică externă. Dacă scopul principal vizează extinderea Lumii Ruse, potențiale victime ar putea fi țări precum Belarus și Kazahstan, unde haosul poate fi stârnit relativ ușor datorită legăturilor strânse, deja existente, cu Rusia, regimurilor politice nedemocratice și comunității vorbitoare de limba rusă. De asemenea, dacă se urmărește ca țările aflate în

16 Vezi raportul elaborat de Amy F. Woolf, specialist în politica de securitate nucleară, intitulat ”Conventional Prompt Global Strike and Long-Range Ballistic Missiles: Background and Issues”, Congressional Research Service Report, 6 februarie 2015. Disponibil la: https://fas.org/sgp/crs/nuke/R41464.pdf (accesat la 17 martie 2015).17 Peter Kruit, ”Hybrid Warfare: How the Russians used Western Methods”,3 septembrie 2014. Disponibil la: https://warbits.wordpress.com/2014/09/03/hybrid-warfare-how-the-russians-used-western-methods/ (accesat la 15 martie 2015).

13

vecinătatea estică să nu iasă din sfera de influență a Rusiei, crește nivelul de pericol pentru Georgia și Republica Moldova. Aceste țări sunt gazde ale așa-numitelor conflicte înghețate, care ar putea lesne justifica intervenția forțelor armate ruse. Conflictele înghețate reprezintă o provocare la adresa situației de securitate și în alte două țări din vecinătatea estică, respectiv Armenia și Azerbaidjan.

În încercarea de a crea Marea Rusie, decidenții politici de la Kremlin formulează o alternativă autoritară la sistemul democratic occidental. Metodele la care recurg apar prezentate de aceștia în oglindă cu cele folosite de guvernele occidentale și NATO, în urma cărora, spre exemplu, în Kosovo și Libia au fost orchestrate schimbări de regim politic. Pe scurt, este vorba de o gamă largă de mijloace civile și de interpretări „creative” ale dreptului internațional în timpul conflictului armat. Analizele juridice au în vedere consecințele încălcării suveranității statale, care de multe ori se dovedesc inextricabile dacă ne gândim la atribuirea răspunderii și apărarea actului în sine prin recurs la presiune internațională în baza normelor de drept internațional, mai ales când armatele de troli care operează în spațiul virtual al rețelelor sociale par a fi vocea națiunii. Astfel de strategii sub acoperire ”demolează argumentele defensive ale guvernelor afectate, complică procesul de atribuire a răspunderii de către adversar și servește ca o bombă a minții care se autoactivează, setată fiind pe profeții îndoctrinate și teorii ale conspirației prezentate drept realitate obiectivă” 18.

Legat de sprijinul internațional pentru politicile lui Vladimir Putin, acesta este un subiect relativ lesne de explicat. Aliații Federației Ruse sunt din ce în ce mai puțin dispuși să acționeze după regulile noii ordini mondiale clădită pe fundamentele dreptului internațional. Astfel, Iranul își propune să meargă mai departe cu programul său nuclear, iar reacția americană sub forma Inițiativei Strategice de Apărare (Strategic Defense Initiative/ SDI) l-a determinat pe Putin să-și consolideze arsenalul nuclear. Un război

18 Nikola Schmidt, ”Neither Conventional War, nor a Cyber War, but a Long-Lasting and Silent Hybrid War”, Obrana a strategie - Defense and Strategy Journal of the University of Defence, Czech Republic, 15 decembrie 2014. Disponibil la: http://www.defenceandstrategy.eu/cs/archiv/rocnik-2014/2-2014/clanky/neither-conventional-war-nor-a-cyber-war-but-a-long-lasting-and-silent-hybrid-war.html#.VPFuy7dO5lY (accesat la 13 martie 2015).

14

între șiiți și sunniți, în continuă ascendență, ar putea remodela întregul Orientul Mijlociu, reprezentând o oportunitate perfectă pentru reconfigurarea unor noi frontiere. În Siria, supraviețuirea guvernului Assad nu reprezintă o miză importantă: pe de o parte, unitatea siriană i-ar oferi lui Putin un motiv pentru înăbușirea oricărui protest sau revoltă în țara sa, iar pe de altă parte, scenariul scindării Siriei creează oportunitatea de redesenare a unor frontiere în beneficiul intereselor admnistrației de la Kremlin. De asemenea, China are propriile sale ambiții teritoriale revizioniste în aceleași direcții în care se fac vizibile și interesele Alianței Nord-Atlantice. Acest important actor statal este la fel de frustrat de granițele stabilite în secolele IX și XX, încearcând acum să le modifice în detrimentul aliaților occidentali și al viitorului democrațiilor liberale.

În concluzie, Rusia are un interes vădit în distrugerea echilibrului sistemului relațiilor internaționale și în contestarea normelor și principiilor de drept internațional. Din nefericire, mai există un grup tot mai mare de națiuni și actori non-statali, unii dintre aceștia aliați cu Rusia, care acționează în direcția subminării sistemului internațional prin care sunt, în prezent, proiectate valorile liberale occidentale. Prin urmare, în cazul în care Occidentul nu este capabil să recunoască ordinea mondială în continuă schimbare și structurile internaționale în declin conceptual și acțional, următoarele decenii vor fi extrem de tumultoase și imprevizibile din perspectiva implicațiilor de securitate. Fiecare provocare la natura consensuală a dreptului internațional ar putea fi, astfel, descrisă ca un efort disperat al Occidentului de apărare a acestuia, fără susținere și fundamentare adecvate (voința politică reprezentând cel mai adesea un obstacol real în armonizarea pozițiilor statelor), dar și ca expresie a incapacității sale de a reglementa sistemul relațiilor internaționale și de a gestiona eficient mediul de securitate fluid și imprevizibil al secolului XXI.

3. Rolul NATO: Recomandări politice pentru acţiunile viitoare ale Alianţei Nord-Atlantice

Declarația Summitului NATO, desfășurat în Țara Galilor, în perioada 4-5 septembrie 2014, face referire la amenințările de securitate reprezentate de războiul hibrid în două paragrafe distincte, anume paragraful nr. 13 și, respectiv, paragraful nr. 104:

15

13. Vom asigura că NATO este capabilă să abordeze eficient provocările specifice ale ameninţărilor războiului hibrid, care implică utilizarea unei game largi de măsuri militare, paramilitare şi civile, deschise şi sub acoperire, într-o arhitectură cu un grad înalt de integrare. Este esenţial ca Alianţa să dispună de instrumentele şi procedurile necesare pentru a descuraja şi a răspunde eficient ameninţărilor războiului hibrid, precum şi de capacităţile de întărire a forţelor naţionale. Aceasta include, de asemenea, dezvoltarea comunicărilor strategice, dezvoltarea scenariilor de exerciţii pentru războiul hibrid şi întărirea coordonării între NATO şi alte organizaţii, conform deciziilor relevante adoptate, în scopul îmbunătățirii schimbului de informaţii, procesului de consultare politică şi coordonării interne. Considerăm binevenită înfiinţarea unui Centru de Excelenţă pentru Comunicarea Strategică, acreditat NATO, în Letonia, aceasta fiind o contribuţie utilă la eforturile NATO în acest domeniu. Am dispus ca activitatea relativă la războiul hibrid să fie reanalizată pe măsură ce Planul de acţiune al Alianţei pentru creşterea nivelului de reacţie este implementat. 19

104. Exprimăm interesul pentru continuarea dialogului şi cooperării dintre NATO şi UE. Consultările noastre s-au extins pentru a acoperi teme care preocupă ambele organizaţii, inclusiv provocări de securitate cum ar fi apărarea cibernetică, proliferarea armelor de distrugere în masă, combaterea terorismului şi securitatea energetică. Vom căuta, de asemenea, să lucrăm mai strâns într-o serie de alte domenii, inclusiv securitatea maritimă, construcţia de capacităţi în domeniul apărării şi securităţii şi să abordăm ameninţările hibride, în concordanţă cu deciziile luate.20

La sfârșitul lunii octombrie 2014, Chatham House: The Royal Institute of International Affairs a convocat un grup de experți în domeniul securității internaționale și analiști politici dintr-o serie de state membre NATO pentru a revizui progresele înregistrate în punerea în aplicare a documentelor emise cu prilejul summitului și pentru a discuta pașii următori pe care aliații ar trebui să-i facă pentru a face față actualelor și viitoarelor amenințări de securitate. 19 Declarația summit-ului NATO adoptată de şefii de stat şi de guvern participanţi la reuniunea Consiliului Nord Atlantic din Ţara Galilor, 4-5 septembrie 2014. Disponibilă la: http://www.mae.ro/node/28465 (accesat la 4 martie 2015). 20 Ibidem.

16

Rezultatele discuțiilor apar sintetizate într-un raport ce cuprinde câteva din temele-cheie abordate și recomandări inițiale despre cum s-ar putea obține progrese în privința abordării provocărilor emergente. Dintre acestea, ne rețin atenția următoarele cinci aspecte21:

1. Metoda preferată de coerciție și subversiune a Federației Ruse este războiul hibrid, astfel că NATO trebuie să se pregătească pentru a descuraja și a se apăra împotriva unor astfel de atacuri;

2. Având în vedere lipsa de consens cu privire la semnificația războiului hibrid, este evident faptul că NATO trebuie să facă eforturi considerabile pentru abordarea corespunzătoare a acestui fenomen;

3. NATO trebuie să înțeleagă implicațiile și formele de manifestare ale războiului hibrid și, de asemenea, să instituie colaborări cu alți actori pentru a dezvolta răspunsuri civil-militare comprehensive la atacurile hibride;

4. NATO trebuie să regândească Articolul 5 și semnificația atacului armat, prin luarea în considerare a scenariilor hibride. Poate cel mai important aspect în prevenirea atacurilor hibride este reprezentat de concentrarea atenției asupra sistemelor de avertizare timpurie (early warning);

5. În plus față de războiul hibrid, NATO trebuie să-și consolideze capacitatea de a desfășura operațiuni militare combative de mare anvergură. După sfârșitul Războiului Rece, Alianța s-a concentrat în principal pe gestionarea crizelor și prevenirea conflictelor. Cu toate acestea, determinarea Rusiei de a-și folosi instrumentele militare pentru atingerea obiectivelor sale de politică externă în Ucraina și Georgia arată că Alianța trebuie să fie pregătită să-și folosească forța pentru a respinge coerciția rusă. Prin urmare, NATO trebuie să-și reexamineze întregul spectru de capabilități, atât 21 Chatham House, The Royal Institute of International Affairs, Implementing the NATO Wales Summit: From Strategy to Action, 30 octombrie 2014. Raport disponibil la: http://www.chathamhouse.org/sites/files/chathamhouse/field/field_document/20141030NATOWalesSummit.pdf (accesat la 5 martie 2015). Chatham House: The Royal Institute of International Affairs este un institut independent de analiză politică, cu sediul la Londra (informații despre activitățile acestui think-tank sunt disponibile pe site-ul acestuia: http://www.chathamhouse.org).

17

convenționale, cât și nucleare, pentru a stabili dacă acestea sunt suficient de robuste pentru descurajarea Federației Ruse și, de asemenea, să-și reasigure și susține aliații în lupta cu amenințările emergente.

Pornind de la aceste considerente, putem trage unele concluzii-recomandări de detaliu în ceea ce privește activitățile viitoare ale Alianței Nord-Atlantice:

1. În primul rând, liderii NATO trebuie să privească dincolo de abordările sale tradiționale cu privire la desfășurarea războiului și să acționeze atât la nivelul statelor membre, dar și împreună cu partenerii săi precum Ucraina, Georgia și Moldova, pentru a face față unui spectru de amenințări în plină extindere;

2. În sectorul militar, membrii și partenerii NATO trebuie să investească în domenii precum: intelligence-ul, supravegherea și recunoașterea rapidă, comandă și control, gestionarea frontierelor și capacitatea de a disloca rapid forțe pe întreg teritoriul Europei;22

3. Planificatorii NATO trebuie să-și coordoneze atent planurile de contingență (contingency plans) și exercițiile cu agențiile civile naționale, cum ar fi forțele de poliție în cazul în care, spre exemplu, protestele civile sunt folosite drept acoperire pentru avansul forțelor militare (cazul Ucrainei este semnificativ în acest context);

4. Alianța Nord-Atlantică își poate intensifica sprijinul acordat membrilor și partenerilor săi în direcția protecției infrastructurilor critice naționale, inclusiv a sistemelor cibernetice vitale;

5. Liderii NATO trebuie să aibă în vedere faptul că Uniunea Europeană este instituția potrivită pentru acordarea de asistență în scopul consolidării controlului civil asupra armatelor profesioniste. De asemenea, UE poate ajuta la combaterea corupției și promovarea economiilor puternice și diversificate, reglementate de statul de drept, poate provoca monopolurile de afaceri și mass-media și, de

22 A se vedea lucrarea lui James Jay Carafano, care afirmă că în secolul XXI guvernele și armatele naționale nu-şi mai pot asigura securitatea fără a apela la sectorul privat. James Jay Carafano, ”Sustaing Military Capabilities in the 21st Century: Rethinking the Utility of the Principles of War”, The Heritage Foundation, 6 septembrie 2005. Disponibil la: http://web.archive.org/web/20050908160557/http:/www.heritage.org/Research/NationalSecurity/hl896.cfm(accesat la 26 martie 2015).

18

asemenea, poate articula politici energetice menite să reducă dependența Europei față de importurile de gaze din Rusia. Prin urmare, o coordonare mai strânsă cu UE este dezirabilă;

6. Nu în ultimul rând, asigurarea securității împotriva întregului spectru de riscuri și amenințări de securitate trebuie privită dincolo de Europa. China folosește o strategie hibridă în revendicările sale teritoriale, recurgând la nave de pescuit, platforme de foraj și accesul intens pe piețele din afară, aceste mijloace având adesea un rol mai pregnant decât cele militare. Statul Islamic (ISIS) utilizează propaganda digitală împreună cu o strategie militară concentrată pe resurse, căutând să controleze producția de petrol la fel de mult ca și teritoriile.

Prin urmare, este foarte important ca NATO să-și consolideze măsurile de descurajare în contextul în care statele membre sunt confruntate cu amenințări directe din partea Federației Ruse, astfel încât opțiunea atacului să devină din ce în ce mai puțin atractivă pentru Vladimir Putin. De asemenea, este la fel de importantă sporirea capacității acestor țări de a rezista atacurilor hibride și de a le aborda în mod corespunzător. În ceea ce privește situația statelor nonmembre, din păcate, sprijinul NATO se rezumă la acordarea de consiliere și recomandări politice specifice. În aceste condiții, sprijinul acordat de comunitatea internațională devine vital, precum și reamintirea constantă a acțiunilor Federației Ruse din estul Ucrainei și Crimeea, în special în cadrul discuțiilor referitoare la posibila revocare a sancțiunilor economice.

În realitate, NATO dispune de mijloace limitate de abordare a amenințărilor non-militare de tip hibrid, inclusiv în statele membre. O propunere poate consta în lărgirea conceptului strategic al NATO, prin extinderea instrumentelor de apărare către sfera non-militară. O altă opțiune este, așa cum am subliniat mai sus, o sinergie sporită între NATO și UE, asigurând, astfel, un spectru larg de instrumente de răspuns. Nu în ultimul rând, o responsabilitate uriașă cade în sarcina statelor, care trebuie să acorde atenție sporită provocărilor hibride, încercând să reducă vulnerabilitățile de securitate asociate pe cât de mult posibil.

Opozanții Occidentului consideră că voința politică a acestuia de a se angaja în acțiuni militare a scăzut considerabil, însă, în realitate,

19

războaiele lor hibride se confruntă cu alte atuuri de forță occidentale.23 Astfel, cele mai semnificative măsuri în disputa cu Federația Rusă cu privire la situația din Ucraina se pot dovedi a fi următoarele: sancțiunile economice americane; acordul UE de asociere și comerț cu Ucraina; opoziția Bruxelles-ului cu privire la proiectul gazoductului South Stream în care Rusia a investit enorm atat financiar, cât și politic, destinat să transporte petrol din Marea Neagră către Europa Centrală, fără a trece prin Ucraina.24 Cu toate acestea, este evident că acțiunile hibride sunt cu atât mai puternice cu cât acestea sunt susținute de amenințarea credibilă cu folosirea forței, astfel că liderii NATO trebuie să coordoneze intens instrumentele puterii ”civile” cu capabilitățile militare consolidate pentru a oferi un arsenal de apărare mai larg împotriva viitorilor adversari.

4. Ameninţările hibride şi doctrinele militare: evoluţii în dreptul conflictelor armate şi problematica folosirea forţei în practica relaţiilor internaţionale contemporane

Faptul că NATO nu a formulat o abordare cuprinzătoare cu privire la amenințările hibride reprezintă dovada perseverenței sale într-o abordare excesiv de conservatoare a doctrinei sale militare. Această situație s-ar putea schimba, mai ales în lumina recentelor reacții survenite în spațiul baltic. Letonia, spre exemplu, privește evenimentele din Ucraina anului 2014 ca o dovadă clară că Alianța Nord-Atlantică nu dorește și nu e capabilă să asigure o protecție adecvată, în cazul în care Rusia va repeta scenariul Crimeei în statele baltice. Mai mult, a fost lansată sugestia privind posibilitatea modificării Tratatului Nord-Atlantic, astfel ca Articolul 5 să acopere și spectrul amenințărilor hibride.25 Acesta este, desigur, un obiectiv greu de realizat, cel puțin la acest moment, când puține din statele membre NATO ar avea ceva de câștigat din confruntarea militară cu

23 Robin Niblett, ”Nato must focus on the ‘hybrid wars’ being waged on the west”, Financial Times, 17 iulie 2014. Disponibil la: http://www.ft.com/cms/s/0/3192c7a0-0cd2-11e4-bf1e-00144feabdc0.html#axzz3T1S2nczT (accesat la 5 martie 2015). 24 Ibidem. 25 Janis Berzinš, “Russia’s New Generation Warfare in Ukraine: Implications for Latvian Defense Policy”, Policy Paper nr. 2, National Defense Academy of Latvia, aprilie 2014, p. 9.

20

Rusia. În plus, această inițiativă ar transmite un mesaj în spațiul de influență al Fedrației Ruse în ceea ce privește puterea militară a acesteia și, în mod implicit, slăbiciunea Alianței Nord-Atlantice în această zonă geografică. Eșecul de a articula o politică NATO privind combaterea amenințărilor hibride este regretabil, dat fiind că strategia națională de securitate în vigoare a S.U.A. recunoaște anumite amenințări hibride drept noi amenințări reale la adresa securității naționale.26

De la sfârșitul Războiului Rece, mediul de securitate și sistemul relațiilor internaționale s-au schimbat radical și, pe cale de consecință, acest aspect are un impact major asupra tipologiei operațiilor militare și doctrinelor militare. Prăbușirea Uniunii Sovietice și disoluția Pactului de la Varșovia din 1991 au modificat raison d’etre–ul Alianței Nord-Atlantice și, treptat, folosirea forței la nivel interstatal a devenit din nou "acceptabilă"27, după cum s-a văzut în cele două campanii de luptă împotriva terorismului, conflictul ruso-georgian din vara anului 2008, intervenția NATO în Libia (2011) și recentele operațiuni ale Rusiei în Crimeea. Acest potențial de intensificare a conflictelor interstatale incumbă și problematica proliferării "conflictelor hibride", în care actorii non-statali au devenit actori deosebit de nocivi în cadrul conflictelor inter și intrastatale. Sfârșitul Războiului Rece a dat naștere unui nou mod de gândire, care nu se mai bazează exclusiv pe capabilitățile tehnologice și/ sau superioritatea numerică evidentă a forțelor armate. Abordări paralele vizează acum postmodernismul european și "războiul de generația a patra" post-11 septembrie 2001, acesta din urmă punând în discuție paradigma materialismului pozitivist al Occidentului. Schimbările doctrinare în domeniul militar depind acum radical de modul în care legile războiului și utilizarea forței sunt abordate în practică de cei

26 The National Security Strategy of the United States of America, septembrie 2002 (reafirmată în varianta din 2012). Disponibilă la: http://nssarchive.us/NSSR/2002.pdf (accesat la 9 martie 2015).27 Și de multe ori contestabilă din punct de vedere al legalității și legitimității, dat fiind că s-ar putea interpreta drept folosire abuzivă a forței, în baza art. 2(4) din Carta ONU. Planificarea și conducerea acestor operațiuni vor cădea în viitor sub incidența art. 8 bis al Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale referitor la crima de agresiune (în forma sa revizuită, post-Kampala, intrând în vigoare abia după anul 2017).

21

care le achiesează. Acest aspect a fost evidențiat de cazurile în care legitimitatea unor intervenții a fost ignorată în numele Realpolitik-ului (operațiunile din Afganistan și Irak).

Aspirațiile în materie de doctrină militară vizează o integrare a întregii societăți (nu doar armata este, așadar, vizată) în efortul comun de a se autoproteja împotriva tuturor formelor de amenințări, de la agresiunea interstatală convențională, până la noile amenințări hibride. Relevantă, în context, este și sugestia lansată de ONU, conform căreia statele ar trebui să fie mai proactive atunci când vine vorba de măsurile de protecție împotriva utilizării internetului de către teroriști.28 După cum am mai menționat, amenințări hibride ca atare nu reprezintă noi amenințări, nouă fiind doar recunoașterea faptului că astfel de amenințări multimodale necesită o abordare holistică, care să combine răspunsurile tradiționale și cele nontradiționale ale actorilor statali și non-statali (inclusiv companiile multinaționale). În același timp, răspunsurile la amenințările hibride trebuie să fie proporționale și echilibrate: de la apărare și poliție civilă, la misiuni de contrainsurgență și măsuri militare specifice.

Intensificarea cooperării în domeniul apărării și integrarea capabilităților la nivel interstatal - de genul celei intitulate de NATO "apărare inteligentă" (smart defense) - ar putea fi singura cale de urmat pentru a contracara multitudinea de amenințări în viitor. Capacitatea actorilor non-statali de a replica structurile de comandă și control ale armatelor convenționale a crescut, îndeosebi datorită tehnologiei informaționale de masă și posibilității sporite de a accesa și influența negativ or distruge sursele deschise de informare. Toate aceste evoluții au schimbat viziunile tradiționale asupra războiului asimetric, în care ”armele AK-47 și moralul insurgenților erau factorii considerați, în mod tradițional, decisivi în realizarea victoriei”.29 Conceptul războiului asimetric ajunsese să fie folosit

28 Biroul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate, “The use of the Internet for terrorist purposes”, septembrie 2012, p. 13. . Disponibil la: http://www.unodc.org/documents/frontpage/Use_of_Internet_for_Terrorist_Purposes.pdf (accesat la 10 martie 2015). 29 Sascha-Dominik Bachmann, Hakan Gunneriusson, „Hybrid wars: 21st century’s new threats to global peace and security”, Indian Journal of Asian Affairs, vol. 28, nr. 3-4, decembrie 2014. http://www.researchgate.net/profile/Dr_Sascha-Dominik_Bachmann (accesat la 11 martie 2015).

22

drept termen generic pentru descrierea unui război împotriva oponenților considerați mai slabi din punct de vedere al înzestrării cu armament și a capacității acestora de exploatare a tehnologiilor militare revoluționare.

Generalul prusac Carl von Clausewitz a abordat tematica războiului asimetric, numit de el și ”război popular”, adică bazat pe susţinerea maselor, pe insurecţie, sabotaje, etc.:- “Dacă războaiele popoarelor civilizate sunt mult mai puţin crude şi distrugătoare decât cele ale popoarelor primitive, aceasta ţine de starea socială a statelor, atât înlăuntrul lor, cât şi în relaţiile dintre ele. (...) De aici se vede cât de neadevărat ar fi să reducem războiul popoarelor civilizate la un simplu act raţional al guvernelor şi să-l închipuim detaşându-se tot mai mult de orice patimă, astfel încât, până la urmă, războiul nici n-ar mai avea cu adevărat nevoie de masele fizice ale armatelor, ci doar de raporturile dintre ele, ajungând un soi de algebră a acţiunii.”30 - “Tătarii semicivilizaţi, republicile Antichităţii, seniorii feudali şi oraşele comerciale ale Evului Mediu, regii veacului al XVII-lea, în fine suverani şi popoare în veacul al XIX-lea: fiecare poartă războiul în felul său, fiecare îl poartă altfel, cu alte mijloace şi urmărind alte obiective.”31

Amenințările hibride și posibilitățile de contracarare a acestora contestă dogma de război a lui Carl von Clausewitz, conform căreia războiul constituie o simplă continuare a politicii statului cu alte mijloace, ”transformând această definiție într-o definiție moyenne durée modernă timpurie a conflictelor armate, care presupune o stare permanentă de război și conflict de intensitate variată”.32 Eșecul NATO de a formula o strategie de răspuns globală la amenințările asimetrice și hibride este o omisiune care poate deveni extrem de costisitoare în viitor. Cooperarea internațională în privința capabilităților reprezintă condiția sine qua non a strategiilor de luptă viitoare, în scopul de a răspunde adecvat unor astfel de

30 Carl von CLAUSEWITZ, Despre Război, Cartea I, îngrijire Gen. (r) Corneliu Soare, Editura Antet, 2006, pp. 9-10.31 Ibidem, Cartea a VII-a, pp. 309-310.32 Ferdinand Braudel, La Méditerranée et le monde méditerranéen à l'époque de Philippe, Vol. II, Librairie générale française, 1993, p. 67.

23

amenințări și pregătirii pentru eventualitatea apariției unor noi amenințări în viitor. Această cerință a pregătirii de luptă a fost anticipată de Sun Tzu, care a susținut în lucrările sale faptul că "războinicii victorioși mai întâi înving și apoi pornesc la luptă, în vreme ce războinicii învinși aleg calea războiului în primă instanță, încercând mai apoi să câștige."33

De la ameninţări hibride la războiul hibrid

Abordarea evenimentelor din Ucraina în grila de reconfigurare a unui nou echilibru de putere în regiune nu este una exagerată. Evenimentele recente din această țară au repoziționat Rusia în postura de principal actor în regiune. Politica ofensivă a Rusiei de anexare teritorială a Crimeei, amenințarea cu folosirea forței și sprijinul acordat grupurilor separatiste de pe teritoriul Ucrainei au luat prin surprindere Occidentul și Alianța Nord-Atlantică, găsite într-o evidentă incertitudine pozițională și acțională. Un răspuns robust la acțiunile Rusiei nu a fost unul vizibil și concertat, acest considerent datorându-se, în principal, dependenței bătrânului continent european de gazul rusesc, dar și restricțiilor de ordin legal în interpretarea art. 5 al Tratatului Nord-Atlantic. Reanexarea Crimeei, în aprilie 2014, reprezintă un fait accompli, care este puțin probabil să mai fie revizuit în viitor. Ucraina este deja o țară divizată! Destrămarea vechii Iugoslavii în anii 1990 și catastrofele umanitare din acea perioadă servesc drept un memento puternic în efortul de predicție a evoluțiilor viitoare. Încă mai există în Ucraina perspectiva unui război civil care nu implică, neapărat, intervenția militară deschisă a Federației Ruse, în condițiile în care aceasta a ales să ducă un război-proxy, să recurgă la agenți sub acoperire sau mercenari.

Care sunt lecțiile învățate despre războiul contemporan în urma episodului Crimeea? Unii cercetători s-au concentrat pe latura convențională a operațiunilor militare.34 Cu toate acestea, folosirea, în

33 Vezi capitolul 4 din lucrarea lui Sun-Tzu, The Art of War, Simon & Brown, 2011.34 Igor Sutyagin, Michael Clarke, “Ukraine Military Dispositions. The Military Ticks Up while the Clock Ticks Down”, Briefing Paper, RUSI, aprilie 2014. Disponibil la: https://www.rusi.org/downloads/assets/UKRANIANMILITARYDISPOSITIONS_R

24

studiile lor, a unor sintagme precum ”operațiuni semiacoperite” reprezintă un surogat pentru termenul, mult mai potrivit, de ”război hibrid”.35 Alții, dimpotrivă, s-au concentrat asupra elementelor de noutate ale războiului rus, care relevă o serie de caracteristici îngrijorătoare, precum: lipsa declarației de război; utilizarea civililor înarmați; blocarea facilităților militare de către protestatari; lupta simultană pe uscat, aer, mare, precum și în spațiul informațional; gestionarea trupelor într-un spațiu informațional unificat.36

Evenimentele din Crimeea ne arată că Rusia a negat existența unei stări de război, în același timp proiectându-și acțiunile militare într-un mod holistic, implicând atât civili înarmați, cât și neînarmați, susținuți de elemente combatante obișnuite. Într-o asemenea abordare, natura conflictului rămâne nedefinită într-o anumită măsură, oscilând între război și revoltă civilă, sau între agresiune interstatală și conflict intrastatal. Acesta din urmă a fost vizibil mai ales în estul Ucrainei, unde situația a devenit foarte neclară atunci când s-a reclamat implicarea Rusiei în derularea operațiunilor militare.

Așadar, odată cu apariția și proliferarea amenințărilor hibride, apare necesitatea stringentă de redefinire a războiului, îndreptându-ne, probabil, spre o epocă în care acesta va deveni o constantă și chiar o obișnuință, împreună cu toate implicațiile inerente asupra societății. E posibil chiar să nu mai existe nicio diferențiere clară între aria misiunilor ”out of area” și cele din

USIBRIEFING.pdf (accesat la 16 martie 2013); Johan Norberg, “The Use of Russia’s Military in the Crimean Crisis”, Carnegie Endowment for International Peace, 13 martie 2014. Disponibil la: http://carnegieendowment.org/2014/03/13/use-of-russia-s-military-in-crimean-crisis/h3k5?reloadFlag=1 (accesat la 16 martie 2015). 35 Johan, Norberg, Fredrik Westerlund, “Russia and Ukraine: military-strategic options, and possible risks, for Moscow”, The International Institute for Strategic Studies (IISS). Disponibil la: https://www.iiss.org/en/militarybalanceblog/blogsections/2014-3bea/april-7347/russia-and-ukraine-3b92 (accesat la 16 martie 2015). 36 Vezi principalele schimbări privind caracteristicile conflictului armat, potrivit Generalului Valery Gerasimov, Șeful Statului Major General rus, prezentate în lucrarea lui Janis Berziš, intitulată “Russia’s New Generation Warfare in Ukraine: Implications for Latvian Defense Policy”, Policy Papper nr. 2, April 2014. Riga: National Defense Academy of Latvia, 2014. p. 4

25

interiorul granițelor statale, iar frontierele între pace și război să fie, de asemenea, foarte volatile. Pe cale de consecință, "normalitatea" va fi redefinită într-o manieră radicală.37 Comunitatea internațională și jus ad bellum (componentă  a  tradiţiei  războiului  drept sau just)38 sunt orientate în prezent spre limitarea posibilităților de acțiune în conflictele militare de tipul celor derulate în secolul precedent. Realitățile mediului de securitate, extrem de fluid și impredictibil, arată cum logica hibridă a practicii de război amendează regulile acestuia. Mai mult, cutuma nerecunoașterii propriilor acțiuni face din răspunderea juridică o problemă extrem de sensibilă.

Dacă în Ucraina am fost martorii unui conflict hibrid, dezbaterile actuale pun sub semnul întrebării incidența viitoare a acestui tip de amenințări din perspectiva participării actorilor non-statali. Aceasta deoarece există unele similitudini între evenimentele din Crimeea și teatrele de terorism din Africa, mai precis între conduita Rusiei și cea a unor actori nestatali, cum ar fi grupările teroriste Boko Haram și Al Shabab. Cea mai importantă dintre acestea este desemnată de recursul la mijloacele mass-media în epoca modernă a comunicării. Astfel, episodul Crimeea poate fi privit în oglindă cu evenimentele din Kenya sau Nigeria, dat fiind că utilizarea mass-mediei a reprezentat în toate cazurile o parte integrantă a războiului, nu doar un efect colateral al acțiunilor beligerante. Iar această cazuistică poate fi extinsă și în Orientul Mijlociu, dacă ne referim la amenințarea desemnată de Statul Islamic. Diferențele înregistrate în utilizarea mass-mediei constau în faptul că islamiștii radicali folosesc mass-media ca un multiplicator de forță pentru agenda lor teroristă, în timp ce, în cazul Crimeei, s-a făcut vizibil fenomenul dezinformării, în pofida încercărilor repetate ale administrației de la Kremlin de a comunica neimplicarea Federației Ruse în faptele din teren. Numitorul comun constă însă în utilizarea mass-mediei ca principal vector de acțiune. În vreme ce Boko Haram și Al Shabab încearcă să transforme succesul tactic în

37 Håkan Gunneriusson, “Nothing is taken serious until it gets serious”, Defence Against Terrorism Review, Vol. 4, nr. 7, 2012. 38Jus  ad  bellum cuprinde mai multe cerințe esențiale, precum: existența unei cauze juste,  o  autoritate  îndreptăţită  să  recurgă la folosirea forţei, justa intenţie a celor ce fac uz de forţă, proporţionalitatea forței, recurgerea  la  forţă  în  ultimă  instanţă,  scopul urmărit să vizeze pacea națiunilor şi să existe o speranţă rezonabilă de succes.

26

teroare, evenimentele din Crimeea și Ucraina relevă o strategie radical opusă, Rusia negând consecvent implicarea ca agent activ în declanșarea ostilităților. În primul caz jus ad bellum este total ignorat, în cel de-al doilea s-a încercat ocolirea acestuia.

5. Concluzii

Din ce în ce mai mult, modalitatea dominantă de desfăşurare a conflictului în lume nu va mai consta din angajamente militare forță-contra-forţă, ghidate de principiile tradiționale ale războiului. Tot mai mult, "conflictul" va fi ceva mai vag, mai interdisciplinar, având mai mult de-a face cu psihologia și identitatea decât cu forțele militare. Pentru a fi foarte clar: forma pe care o ia războiul se poate extinde în continuare în conflicte interstatale, dar poate include, de asemenea, terorismul, insurgența, războiul informațional, și multe altele (traducerea noastră).39

Actualele reguli de drept internaţional ce guvernează admisibilitatea recurgerii la forţă între state (circumscrise conceptului jus ad bellum) au devenit relativ anacronice și parțial învechite în raport cu plaja extinsă a noilor amenințări de securitate și provocările secolului XXI; Proliferarea amenințărilor hibride și recunoașterea lor ca

potențiale amenințări la adresa păcii și securității naționale și internaționale, intensificarea conflictelor regionale (cum ar fi războiul civil libian din 2011, cel din Siria și, mai nou, din Irak), precum și continuarea scenariilor de luptă asimetrice în Siria, Irak, Afganistan sau Pakistan, vor avea un impact semnificativ asupra culturii de securitate și reconfigurării forțelor armate și acțiunilor militare tradiționale, încă influențate de conceptele de securitate ale secolului trecut; Modificarea paradigmelor juridice va fi inevitabilă pe

fundalul schimbării doctrinelor militare, dat fiind că noile mijloace și metode de "reacție flexibilă" vizând escaladarea 39 Michael J. Mazarr, ”Extremism, Terror and the Future of Conflict”, Policy Review, Hoover Institution, 1 martie 2006. Disponibil la: http://www.hoover.org/research/extremism-terror-and-future-conflict (accesat la 13 martie 2015).

27

nivelurilor de confruntare și de descurajare vor pune la îndoială conceptul juridic actual referitor la interdicția recurgerii la forță, descris în articolul 2 alineatul (4) din Carta Națiunilor Unite, cu excepțiile sale limitate prevăzute în articolul 51, și anume autoapărarea individuală sau colectivă și autorizația Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.40 În mod evident, viitoarele intervenții directe în statele eșuate vor necesita flexibilitate sporită în privința stabilirii obiectivelor militare și a capabilităților de luptă; Răspunsurile viitoare la amenințările multimodale vor

include întotdeauna opțiunea forței militare, îndreptată, cel mai probabil, împotriva actorilor non-statali. De asemenea, este nevoie de o regândire a priorităților în alocarea corespunzătoare a bugetelor militare și de o reflecție serioasă asupra rolului tehnologiei de vârf în cultura de securitate. Asta deoarece ”tendința de a crede că trebuie să existe soluții tehnologice la problemele existente s-a dovedit a fi cea mai costisitoare și cea mai autodistructivă deprindere mentală a forțelor armate occidentale, încă de la cultul ofensivei din Primul Război Mondial”41; Utilizarea, din ce în ce mai frecventă, a dronelor relevă

provocări semnificative în materia dreptului internațional. Spre exemplu, acțiunile în curs de desfășurare din așa-numitele zone "tribale" din Pakistan (Waziristan) constituie veritabile operațiuni militare, care demonstrează cât de rapid se poate atinge și chiar depăși pragul critic al unui conflict armat. Acest tip de operațiuni se pliază pe domeniul de aplicare al dreptului conflictelor armate, astfel că, în scopul exercitării dreptului la auto-apărare, în temeiul articolul 51 al Cartei ONU, "legalitatea" lor necesită fie existența unui mandat în conformitate cu prevederile art. 51 al Cartei ONU (sub forma unei

40Carta Națiunilor Unite din 26 iunie 1945. Disponibil la: http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite_ONU_.pdf (accesat la 2 martie 2015); Vezi și art. 5 al Tratatului Nord-Atlantic, Washington DC, 4 aprilie 1949. Disponibil la: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/pdf/TRATATUL%2520NORD-ATLANTIC.pdf (accesat la 2 martie 2014). 41 David Betz (2009), ”The RMA and “Military Operations Other Than War: A Swift Sword That Cuts Both Ways”. În: Bernard Loo (ed), Military Transformation and Strategy: Revolutions in Military Affairs and Small States, Routledge, 2009, pp. 114-128.

28

rezoluții a CS ONU ce autorizează utilizarea forței în contextul unei misiuni de impunere și consolidare a păcii), fie existența unui atac armat ilegal; Conceptul Strategic al NATO din 2010 a avut ca scop

prevenirea și descurajarea amenințărilor de securitate, prin dezvoltarea unei abordări holistice cu privire la o varietate extinsă de noi scenarii de conflict, de la operațiuni clasice de luptă, până la acțiuni și mijloace non-militare. În pofida inexistenței unei abordări cuprinzătoare privind amenințările hibride la nivel supranațional, concluziile decidenților politico-militari ai NATO relevă importanța acestor amenințări și nevoia de a răspunde într-un mod concertat și flexibil; Este nevoie de asumarea unor noi roluri de către state,

armatele acestora și politicieni, dar și de către actorii nonstatali (corporații multinaționale și ONG-uri), în vederea abordării corespunzătoare a amenințărilor hibride de securitate. Geografia, ca termen generic, a devenit deja depășită, după cum a arătat războiul global împotriva terorismului și, odată cu ea, unele categorii abstracte de diferențiere între spațiul extern de intervenție – misiunile ”out of area” și teatrele de operații asociate - și cel din interiorul granițelor naționale, acestea fuzionând într-un universal și abstract "câmp de luptă" cu dimensiune geografică în permanentă schimbare42;

Guvernele occidentale trebuie să-și reconsidere atent fundamentele politicilor de securitate națională și abordările referitoare la culegerea de informații, analiză, descurajare, apărare și interdicție. Fiecare scenariu trebuie să fie meticulos și suficient analizat, astfel încât ”echilibrul vital între protecție și proiecție să fie adaptat noilor evoluții de securitate, consolidat și menținut, și, pe cale de consecință, să fie restabilit echilibrul dintre securitate și libertate, respectiv între eficiență și eficacitate”43;

42 Sascha-Dominik Bachmann, Hakan Gunneriusson, „Hybrid wars: 21st century’s new threats to global peace and security”, Indian Journal of Asian Affairs, vol. 28, nr. 3-4, decembrie 2014. Disponibil la: http://www.researchgate.net/profile/Dr_Sascha-Dominik_Bachmann (accesat la 11 martie 2015).43 A se vedea lucrarea lui Frank G. Hoffman, intitulată ”Conflict in the 21st century: The rise of hybrid wars”, Potomac Institute for Policy Studies, Arlington, Virginia, decembrie 2007, în special secțiunea dedicată implicațiilor războiului hibrid asupra

29

Lexiconul de noi termeni agreați de comunitatea de securitate a proliferat: invazia Ucrainei de către Federația Rusă în 2014 a marcat realitatea unui "război ambiguu" în scopuri strategice; "hiperinsurgența" din Orientul Mijlociu amenință structura statală regională și riscă să submineze o societate occidentală deja destabilizată; "războiul cibernetic" amenință "infrastructurile naționale critice" și aducerea societăților în starea de anarhie; "hipercompetiția geopolitică" indică un mediu strategic în care abundă fricțiunile, marile războaie devenind din nou un scenariu posibil. Pericolul apare, însă, atunci când termeni precum "hibrid" riscă să devină o metaforă într-un lexicon al amenințărilor de securitate în continuă schimbare, desemnând incapacitatea guvernului de a reflecta atent asupra complexității mediului de securitate și de a elabora strategii de securitate adecvate. Amenințările hibride, prin definiție, implică, din partea statului, formularea unui concept de securitate cuprinzător, în caz contrar, terminologia uzitată riscând să fie plină de semnificație și totuși lipsită de sens, generând mai multă politică decât strategie. Cu alte cuvinte, așa cum subliniază reputatul analist politic britanic Julian Lindley-French, pericolul survine atunci când "hibriditatea devine un fel de prescurtare comodă a inadvertențelor de securitate, legate de diverse tipuri și forme de conflict, într-o frază ce induce opinia publică în eroare”44. O astfel de superficialitate în abordare afectează nu doar procesele de planificare și modalitățile de răspuns asociate noilor amenințări de securitate, dar ”ar putea produce panică și un eșec lamentabil de strategie, politică și imaginație”45.

O incursiune în istoria militară ne arată că războiul hibrid este, din multe puncte de vedere, la fel de vechi ca războiul clasic, convențional. Tehnologia și globalizarea sunt vectorii care au

planificării apărării (pp. 43-55). Disponilă online la: http://www.potomacinstitute.org/images/stories/publications/potomac_hybridwar_0108.pdf (accesat la 16 martie 2015).44 Julian Lindley-French, ”Hybrid Threats: All the Rage”, 25 noiembrie 2014. Disponibil la: http://lindleyfrench.blogspot.ro/2014/11/hybrid-threats-all-rage.html (accesat la 13 martie 2015).45 Ibidem.

30

transformat caracteristicile războiului hibrid în secolul XXI.46 În primul rând, dacă în trecut forța militară a fost de cele mai multe ori arbitrul final al victoriei sau înfrângerii în luptă, în prezent, dat fiind că inamicul nu dispune de forță armată convenţională, chiar şi cele mai puternice armate din lume sunt puse în dificultate în faţa arsenalului asimetric de luptă al acestuia. În al doilea rând, prin globalizare și interdependență economică, capabilităţile militare şi folosirea acestora nu mai sunt absolut necesare pentru a priva statele de nevoile lor de bază. Oprirea fluxului de petrol sau gaze poate reprezenta o modalitate mai eficientă de impunere a voinței unui stat. În mod similar, închiderea accesului la piețele globale și instrumentarea unor transferuri uriaşe de fonduri pot fi la fel de devastatoare din punct de vedere economic precum declanşarea unor bombe sau a unor rachete împotriva infrastructurii critice a unui stat. În al treilea rând, pentru că lumea este atât de dependentă de cibernetică, de la smartphone-uri, până la furnizarea de bunuri și servicii, cum ar fi energie electrică și apă, atacurile cibernetice pot provoca prejudicii masive la nivelul societăţii civile. Virusul informatic Stuxnet, creat pentru a ataca centralele nucleare iraniene, atacurile cibernetice orchestrate de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei și a statelor baltice, presupusul atac informatic al Coreei de Nord care a vizat compania Sony Pictures, precum și penetrarea electronică a societăților de către China în scopul obţinerii unor secrete comerciale, sunt exemple concludente ce demonstrează recursul frecvent la asemenea tactici hibride, devenit o practică curentă în mediul de securitate contemporan.

Revenind, în final, la enunţul clausewitzian - războiul reprezintă continuarea politicii cu alte mijloace -, în cazul războiului hibrid, aceste „alte mijloace pot constitui un factor de multiplicare a forței, care nu poate fi lesne anihilat nici de cele mai puternice armate”47. Dezbaterile pe marginea enunțului clausewitzian pot facilita o interpretare mai conceptuală a noilor războaie din epoca globalizării. De obicei, acestea au loc în zonele în 46 Harlan Ullman, “Hybrid War: Old wine in new bottles?”, United Press International (UPI), 9 martie 2015. Disponibil la: http://www.upi.com/Top_News/Analysis/Outside-View/2015/03/09/Hybrid-War-Old-wine-in-new-bottles/4721425822443/ (accesat la 17 martie 2015). 47 Ibidem.

31

care statele autoritare au fost fragilizate ca urmare a deschiderii față la restul lumii. În astfel de contexte, distincția între stat și non-stat, public și privat, intern și extern, economic și politic, și chiar între război și pace se estompează. Mai mult decât atât, diluarea acestor distincții binare reprezintă atât o cauză, cât și o consecință a violenței. Noile războaie au o logică diferită de logica războaielor vechi, care au predominat în secolele XIX și XX. Această logică derivă dintr-o serie de factori, precum actorii implicați, obiectivele urmărite, metodele uzitate și formele de finanțare a războiului.48 Dacă Clausewitz a fost prin excelență teoreticianul războaielor vechi - pentru el, războiul reprezentând o confruntare a voințelor politice -, în cazul noilor războaie, suntem martorii unor demersuri violente încadrate de certe influențe politice. Teza noilor războaie a deschis calea unor noi analize științifice și a unor noi perspective politice, contribuind la cristalizarea domeniului studiilor de conflict și a practicii managementului conflictelor. De asemenea, influențează dezbaterile politice la nivelul ministerelor apărării și organizațiilor internaționale - de exemplu dezbaterile din Pentagon cu privire la contrainsurgență, cele referitoare la securitatea umană din Uniunea Europeană și, în general, abordările non-tradiționale la adresa securității. Ceea ce lipsește însă în cadrul acestor dezbateri este ”cerința imperativă a unui răspuns politic cosmopolit”49.

Bibliografie

Cărți de autor

Braudel, Ferdinand, La Méditerranée et le monde méditerranéen à l'époque de Philippe, Vol. II, Librairie générale française, 1993.

Clausewitz, Carl von, Despre Război, Cartea I, îngrijire Gen. (r) Corneliu Soare, Editura Antet, 2006.48 Vezi, pe larg, descrierea acestor factori, în articolul elaborat de Mary Kaldor, „Defence of New Wars”, Stability: International Journal of Security and Development 2(1):4, 2015. Disponibil la: http://www.stabilityjournal.org/article/view/sta.at/41 (accesat la 19 martie 2015).49 Ibidem.

32

D'Anieri, Paul, Understanding Ukrainian Politics: Power, Politics, and Institutional Design, Routledge, 2015.

Gray, Colin S., Another bloody century: Future Warfare, Phoenix Press, 2007.

Loo, Bernard (ed), Military Transformation and Strategy: Revolutions in Military Affairs and Small States, Routledge, 2009.

Murray, Williamson, Peter R. Mansoor, Hybrid Warfare: Fighting Complex Opponents from the Ancient World to the Present, Cambridge University Press, 2012.

Rotaru, Vasile, The Eastern Partnership – A Turning Point in EU-Russia Relations?, Editura Militară, București, 2014.

Sun-Tzu, The Art of War, Simon & Brown, 2011.

Studii și articole

Bachmann, Sascha-Dominik, Hakan Gunneriusson, „Hybrid wars: 21st century’s new threats to global peace and security”, Indian Journal of Asian Affairs, vol. 28, nr. 3-4, decembrie 2014.

Berzinš, Janis, “Russia’s New Generation Warfare in Ukraine: Implications for Latvian Defense Policy”, Policy Papper nr.2, National Defense Academy of Latvia, aprilie 2014.

Betz, David (2009), ”The RMA and “Military Operations Other Than War: A Swift Sword That Cuts Both Ways”. În: Loo, Bernard (ed), Military Transformation and Strategy: Revolutions in Military Affairs and Small States, London: Routledge, 2009, pp. 114-128.

Carafano, James Jay, ”Sustaing Military Capabilities in the 21st Century: Rethinking the Utility of the Principles of War”, The Heritage Foundation, 6 septembrie 2005. Disponibil la:

33

http://web.archive.org/web/20050908160557/http://www.heritage.org/Research/NationalSecurity/hl896.cfm (accesat la 26 martie 2015).

Domnin, Igor, Alexander Savinkin, „Războiul asimetric”, OZ: The Future of War and War of the Future, nr. 5, 2005. Disponibil la: http://magazines.russ.ru/oz/2005/5/2005_5_35.html (accesat la 16 martie 2015).

Galeotti, Mark, ”Moscow's Spy Game: Why Russia Is Winning the Intelligence War in Ukraine”, Foreign Affairs, 30 octombrie 2014.

Gunneriusson, Håkan, “Nothing is taken serious until it gets serious”, Defence Against Terrorism Review. Vol. 4, nr. 7, 2012.

Hoffman, Frank G., ”Conflict in the 21st century: The rise of hybrid wars”, Potomac Institute for Policy Studies, Arlington, Virginia, decembrie 2007.

Kaira, Chamwe, „Russian buys huge land in Namibia”, The Namibian, 20.10.2014. Disponibil la: http://www.namibian.com.na/indexx.php?archive_id=129418&page_type=archive_story_detail&page=1 (accesat la 12 martie 2015).

Kaldor, Mary, „Defence of New Wars”, Stability: International Journal of Security and Development 2(1):4, 2015. Disponibil la: http://www.stabilityjournal.org/article/view/sta.at/41 (accesat la 19 martie 2015).

Komarnyckyj, Stephen, “A strategy for damaging Russia’s propaganda machine”, Euromaidan Press, 14 august 2014.

Kruit, Peter, ”Hybrid Warfare: How the Russians used Western Methods”,3 septembrie 2014. Disponibil la: https://warbits.wordpress.com/2014/09/03/hybrid-warfare-how-the-russians-used-western-methods/ (accesat la 15 martie 2015).

34

Mazarr, Michael J., ”Extremism, Terror and the Future of Conflict”, Policy Review, Hoover Institution, 1 martie 2006. Disponibil la: http://www.hoover.org/research/extremism-terror-and-future-conflict (accesat la 13 martie 2015).

Niblett, Robin, ”Nato must focus on the ‘hybrid wars’ being waged on the west”, Financial Times, 17 iulie 2014.

Norberg, Johan, “The Use of Russia’s Military in the Crimean Crisis”, Carnegie Endowment for International Peace, 13 martie 2014. Disponibil la: http://carnegieendowment.org/2014/03/13/use-of-russia-s-military-in-crimean-crisis/h3k5?reloadFlag=1 (accesat la 16 martie 2015).

Norberg, Johan, Fredrik Westerlund, “Russia and Ukraine: military-strategic options, and possible risks, for Moscow”, The International Institute for Strategic Studies (IISS). Disponibil la: https://www.iiss.org/en/militarybalanceblog/blogsections/2014-3bea/april-7347/russia-and-ukraine-3b92 (accesat la 16 martie 2015).

Pham, J. Peter, „Russia’s Return to Africa”, The Atlantic Council, 13 March 2014. Disponibil la: http://www.atlanticcouncil.org/publications/articles/russia-s-return-to-africa (accesat la 12 martie 2015).

Schmidt, Nikola, ”Neither Conventional War, nor a Cyber War, but a Long-Lasting and Silent Hybrid War”, Obrana a strategie - Defense and Strategy Journal of the University of Defence, Czech Republic, 15 decembrie 2014. Disponibil la: http://www.defenceandstrategy.eu/cs/archiv/rocnik-2014/2-2014/clanky/neither-conventional-war-nor-a-cyber-war-but-a-long-lasting-and-silent-hybrid-war.html#.VPFuy7dO5lY (accesat la 13 martie 2015).

Šešelgytė, Margarita, ”Can Hybrid War Become the Main Security Challenge for Eastern Europe?”, European Leadership Network, 17 octombrie 2014; http://www.europeanleadershipnetwork.org/can-hybrid-war-become-the-main-security-challenge-for-eastern-europe_2025.html (accesat la 5 martie 2015).

35

Shynkaruk, Anton, “Real and Virtual Power: Political technologies in parties’ development in Ukraine and Russia”, IDEAS. Disponibil la: https://ideas.repec.org/p/cis/cei000/031.html (accesat la 12 martie 2015).

Sutyagin, Igor, Michael Clarke, “Ukraine Military Dispositions. The Military Ticks Up while the Clock Ticks Down”, Briefing Paper, RUSI, aprilie 2014. Disponibil la: https://www.rusi.org/downloads/assets/UKRANIANMILITARYDISPOSITIONS_RUSIBRIEFING.pdf (accesat la 15 martie 2015).

Ullman, Harlan, “Hybrid War: Old wine in new bottles?”, United Press International (UPI), 9 martie 2015. Disponibil la: http://www.upi.com/Top_News/Analysis/Outside-View/2015/03/09/Hybrid-War-Old-wine-in-new-bottles/4721425822443/ (accesat la 17 martie 2015).

Usenko, Vitalii, Dmytro Usenko, ”Russian hybrid warfare: what are effects-based network operations and how to counteract them”, Academia.edu, 5 noiembrie 2014. Disponibil la: http://www.academia.edu/9272405/Russian_hybrid_warfare_what_are_effects-based_network_operations_and_how_to_counteract_them (accesat la 2 martie 2015).

Wilson, Andrew, "Political technology": why is it alive and flourishing in the former USSR?”, openDemocracy, 17 iunie 2011. Disponibil la: https://www.opendemocracy.net/od-russia/andrew-wilson/political-technology-why-is-it-alive-and-flourishing-in-former-ussr (accesat la 12 martei 2015).

Woolf, Amy F., ”Conventional Prompt Global Strike and Long-Range Ballistic Missiles: Background and Issues”, Congressional Research Service Report, 6 februarie 2015. Disponibil la: https://fas.org/sgp/crs/nuke/R41464.pdf (accesat la 17 martie 2015).

Surse on-line

36

Carta Națiunilor Unite din 26 iunie 1945. Disponibil la: http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite_ONU_.pdf (accesat la 2 martie 2015).

Tratatul Nord-Atlantic, Washington DC, 4 aprilie 1949. Disponibil la: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/pdf/TRATATUL%2520NORD-ATLANTIC.pdf (accesat la 2 martie 2014).

Declarația summit-ului NATO adoptată de şefii de stat şi de guvern participanţi la reuniunea Consiliului Nord Atlantic din Ţara Galilor, 4-5 septembrie 2014. Disponibilă la: http://www.mae.ro/node/28465 (accesat la 4 martie 2015).

Chatham House, The Royal Institute of International Affairs, Implementing the NATO Wales Summit: From Strategy to Action, 30 Octombrie 2014. Raport disponibil la: http://www.chathamhouse.org/sites/files/chathamhouse/field/field_document/20141030NATOWalesSummit.pdf (accesat la 5 martie 2015).

The National Security Strategy of the United States of America, septembrie 2002 (prevederi reafirmate în varianta din 2012). Disponibilă la: http://nssarchive.us/NSSR/2002.pdf (accesat la 9 martie 2015).

Biroul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate, “The use of the Internet for terrorist purposes”, septembrie 2012. Disponibil la: http://www.unodc.org/documents/frontpage/Use_of_Internet_for_Terrorist_Purposes.pdf (accesat la 10 martie 2015).

The Economist The rewriting of history: The Kremlin uses its version of the past to forge a new ideology for the present, The Economist, 8 noiembrie 2007. Disponibil la: http://www.economist.com/node/10102921 (accesat la 15 martie 2015).

37

Russia TodayPutin: Those who rewrite history attempt to hide own disgrace, RT, 27 ianuarie 2015. Disponibil la: http://rt.com/politics/226707-russia-putin-auschwitz-history/ (accesat la 15 martie 2015).Putin blasts WWII history rewriting as lies aimed at weakening Russia, RT, 17 martie 2015. Disponibil la: http://rt.com/politics/241493-putin-history-victory-wwii/ (accesat la 24 martie 2015).

38