Regimurile totalitare<<totalitarism>>

În perioada interbelică apar trei tipuri de regimuri politice necunoscute până acum în istorie: fascismul, nazismul şi comunismul.

Partidul fascist poate fi definit ca o mişcare de masă tradiţională, antidemocratică, antiliberală şi antisemită. Deşi nou din punct de vedere istoric, regimul fascist mai întreţine legătura cu practica politică tradiţională. El poate fi definit ca o dictatură clasică. În ciuda unei concepţii comune, putem spune că regimul fascist nu este de tip totalitar, acest termen putând fi aplicat doar regimurilor nazist şi comunist. Atributul de totalitar nu este aplicabil deci pentru dictaturile fasciste interbelice, ci doar pentru cele două indicate mai sus. Ceea ce distinge regimul fascist de cel totalitar este ideologia.

Ideologia (naţional-socialismul sau nazismul, în primul caz, şi marxism-leninismul sau bolşevismul, în cel de-al doilea) este cea care face ca un regim politic să fie considerat ca totalitar. Ea reprezintă o concepţie ce se vrea ştiinţifică (prin rasism, în cazul nazismului, şi prin materialism istoric, în cazul bolşevismului), are forma unei credinţe (ceea ce o aseamănă cu religia) şi pretinde ca prin practica politică să se schimbe radical societatea.

Spre deosebire de mişcările fasciste, partidele naziste şi comuniste se prezintă, înainte de cucerirea puterii, sub forma unor secte fanatice. Ele devin partide de masă abia după ce ajung la putere. Tot aşa, ideologiile totalitare nu mai întreţin nici un raport cu tradiţia gândirii şi practicii politice, de care se rup în mod radical. Totalitarismul se distinge de precedentele sale istorice tirania, despotismul şi dictatura, cu care nu trebuie confundat.

Regimurile ideologice totalitare nu sunt nici de dreapta, nici de stânga, pentru că dreapta şi stânga presupun referinţe democratice, care trimit la regimurile politice occidentale de tip liberal. Trăsătura comună a regimurilor totalitare este că, ajungând la putere, ele caută să distrugă organizarea democratică. Diferenţa dintre ele constă în aceea că regimul hitlerist îşi manifestă în mod explicit scopurile (exterminarea evreilor), cel leninist le ascunde în permanenţă. Mai mult, bolşevismul îşi anexează idealurile universale de umanitate, libertate şi dreptate, în timp ce este exact contrariul, ceea cel face cu mult mai periculos decât nazismul. În plus, dacă regimul nazism nu a rezistat decât 12 ani, sfârşind prin a se prăbuşi în războiul pe care l-a declanşat, regimul comunist, prin prezenţa sa în tabăra învingătoare după cel de-al doilea Război Mondial, s-a întărit.

Regimurile totalitare au avut un mare impact asupra istoriei mondiale, impact care încă se mai simte in tarile cum sunt China sau Rusia. Ele se bazau pe forţă, violenţă şi dictatură.

Totalitarismul a avut perioada de glorie in perioada interbelica atunci când toate tarile erau derutate de primul război mondial, iar economia statelor învinse nu intrase in normal.

Având la baza conducerea către un singur om, totalitarismul a îndoctrinat masele politice, reducând libertatea cetăţeanului aproape de zero. In tarile afectate de acest flagel, demara frica si suspiciunea .oamenii se parau unii pe alţii, chiar in mijlocul familiei erau persoane care îşi parau părinţii sau fraţii.

Totalitarismul şi-a atins maturitatea in Rusia, Germania, Italia. În aceste state, libertatea individului era aproape in întregime redusa. Acest control absolut al statului era in opoziţie cu liberalismul si democraţia. Daca liberalismul încerca sa limiteze puterea statului, si sa protejeze drepturile sacre ale individului, totalitarismul se baza pe respectul impus cu forţa. La baza statului totalitar sta liderul atotputernic si partidul unic.

Cel mai eficient sistem totalitar a fost cel din U.R.S.S., unde s-a instaurat la putere prin lovitura de stat de la 7 noiembrie 1917. Concepţia comuniştilor era ca sursa tuturor relelor este capitalismul, pentru ca se baza pe proprietate privata, iniţiativa personala si motivaţie in realizarea profitului; astfel societatea se împarte in clase, iar burghezia deţine puterea, atât in viata economica, cat si in viata politica.

Partidul îşi recruta membrii pe baza loialităţii fata de regim. In fruntea partidului se afla liderul suprem. Propaganda urmarea îndoctrinarea maselor cu învăţătura narcist - leninista. Sistemele se bazau pe teroare care era manifestata de politia partidului. Câteva din aceste organizaţii au fost : CEKA , KGB , GRU , NKUD.

Pătura privilegiata numita nomenclatura a fost alcătuita din membri ai partidului, care erau recompensaţi cu funcţii si avantaje materiale pentru loialitatea lor fata de regim.

Dictatura bolşevica din U.R.S.S. a cunoscut forma sa extrema sub conducerea lui Stalin.Fascismul si nazismul au fost alte sisteme totalitare, care s-au instaurat si s-au dezvoltat intr-o atmosfera de

umilinţa naţionala, atât Germania cat si Italia întâmpinând mari dificultăţi economice după război.Acestea se bazau pe : naţionalism si pe câştigarea onoarei naţionale. Au fost create o serie de mituri avându-i

in prim plan pe cei doi conducători totalitari : Hitler si Mussolini.Cel din urma dorea refacerea gloriei Imperiului Roman, a cărei moştenire o revendica, iar Hitler dorea spaţiul

vital pentru poporul german. Ambele mituri se puteau înfăptui prin subjugare si preluarea de teritorii de la alte state. Si aici au apărut formaţiuni paramilitare : „Camasile Negre” in Italia si „Camasile brune si S.S.” in Germania. Hitler a făcut din rasism si antisemitism baza programului sau.

Regimurile totalitare au lăsat râni care se vindeca greu, mai ales in statele care au economie slab dezvoltata si au fost infectate de acest flagel.

1

În raport de plasamentul unei ideologi, se disting ideologii de centru, dreapta, stânga, de extremă dreaptă şi

de extremă stângă:

Extrema dreaptă

Fasciste;

Dreapta:

Conservatoare;

Neoconservatoare;

Centru:

Liberale;

Neoliberale;

Social-democrate (contemporană);

Creştin-democrate;

Stânga:

Socialiste (marxiste);

Marxiste ortodoxe;

Extrema stângă

Comuniste.

O clasificare în raport cu atitudinea exprimată faţă de schimbare împarte ideologiile politice în

patru categorii:

conservatoare (militează pentru păstrarea „ordinii” existente);

revoluţionare (orientează acţiunea politică spre schimbarea în perspectivă a „ordinii

politice”);

reformiste (susţin operarea unor schimbări graduale şi eşalonate în timp);

extremiste (sprijină schimbarea totală a ordinii existente prin violenţă, teroare etc.).

doctrina democratică:

doctrine politice liberale şi neoliberale;

doctrine politice conservatoare şi neoconservatoare;

doctrina democrat-creştină;

doctrine politice social-democrate;

doctrina dictatorială:

doctrine politice fasciste;

doctrina comunistă de tip marxist-leninist;

doctrine politice rasiste, social-darwiniste, elitiste;

doctrine militariste.

2

3