PRODUCȚIE UNEI PUBICATII Lect. univ. dr. Viorel Nistor

PRODUCȚIE UNEI PUBICATII

Lect. univ. dr. Viorel Nistor

2019

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA

Centrul de formare continuă, învățământ la distanță și cu frecvență redusă

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării

Specializarea: Jurnalism

Producția unei publicații

Suport de curs

I. Informaţii generale

1.1. Date de contact ale titularului de curs:

Nume: Dr. Nistor Viorel

Birou:

Telefon: 0744.204682

Fax:

E-mail: [email protected]

Consultaţii:

Date de identificare curs şi contact tutori:

Numele cursului: Producția unei publicații, Anul III

Codul cursului:

Anul 2018/2019, semestrul II

Tipul cursului: obligatoriu

Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Înscrierea şi frecventarea cursului presupune participarea și promovarea cel puțin a cursului

de Genuri jurnalistice și a Atelierului de Presă din programa analitică şi efectuarea practicii în

condiţiile cerute. Înţelegerea şi asimilarea cursului Producția unei publicații solicită cunoaşterea

genurilor şi speciilor jurnalistice practicate în presa scrisă de astăzi, a unor elemente primare

privind sistemul mass-media românesc, de asemenea, presupune contactul nemijlocit cu

instituţiile de presă autohtone, locale sau naționale, pentru a avea o perspectivă practică, în privinţa

modului de organizare şi funcţionare al acestora. Acestea pot fi îndeplinite prin însuşirea noţiunilor

teoretice menţionate mai sus şi prin exercitarea efectivă a practicii în cadrul unei instituţii de presă.

Pe lângă o oarecare experienţă, se cer câteva calităţi precum dorinţă de a ști și a înțelege..

Descrierea cursului

Cursul Producția unei publicații are ca scop aprofundarea, cunoașterea în adâncime, pe

verticală, a unui domeniu fundamental al sistemului mass-media, anume presa scrisă. Formula

didactică propusă aici este diferită, căci nu se va parcurge, ca de obicei, un drum inițiatic de tip

teoretic-descriptiv, de cunoaștere prin învățare, ci o cale mai pragmatică, de învățare prin căutare

și facere. Formula aleasă este de a identifica traseul prin care ia naștere o publicație, un ziar, o

revistă, un buletin, un anuar etc., așadar, procesul de producere al unui produs din sfera presei

scrise. Tipul de activități propuse pentru inițierea în producția unei publicații sunt foarte diverse și

cuprinde toată gama, de la ideea de ziar, până la ieșirea ziarului din tipografie. Așadar, întră în

calcul studiul de piață necesar pentru identificarea conceptului de ziar, a publicului țintă, a pieței

publicității, capabilă să absoarbă noi produse mediatice. Urmează celelalte etape fundamentale, de

identificare a unui format al publicației și de concepere a unei structuri redacționale. Nu sunt lăsate

deoparte regulile elementare ale punerii în pagină, de accentuare a diferitelor elemente constituive

ale ziarului. de alegere a culorii dominante a acestuia, de calibrare și cotare a articolelor jurnalistice

ce vor alcătui publicația în cauză. Nu în ultimul rând, cursul se ocupă de operațiunile de

tehnoredactare, de machetare și de prelucrare a imaginilor. Odată parcurs, cursul procură

informațiile ce trebuie știute de un manager, dar și de un jurnalist obișnuit, despre ce se face și

cum se face un ziar, cât de mare sau cât de mic să fie, ce litere se folosesc, ce culori și ce imagini

sunt potrivite într-un anumit context, cum se asamblează toate acestea pentru a da un produs

interesant, plăcut, omogen, atractiv, armonios, provocator, plin de conținut și, peste toate, vandabil

pe o piață tot mai pretențioasă.

Organizarea temelor în cadrul cursului

Cursul este structurat în trei module, fiecare modul conţinând mai multe unităţi. În

principiu, cursul urmărește toate operațiunile necesare conceperii și realizării unei publicații.

Modulul 1 cuprinde o parte introductivă, în care este identificat rolul și locul presei scrise în

sistemul mass-media, din perspectivă diacronică și sincronică. Apoi este prezentat ziarul, ca

principal produs al acestei ramuri a jurnalismului, prin prisma principalelor sale trăsături și

condiționalități. Următoarea unitate a modulului este destinată conceptului de ziar, căutării,

identificării și definirii acestuia, căilor de urmat pentru stabilirea profilului, formatului, titlului,

publicului etc. Următoarele două cursuri sunt rezervate operațiunilor ce privesc formatul ziarelor,

al revistelor și buletinelor, problematica principală referindu-se la structurarea pe coloane, rubrici

și pagini tematice, precum și la titrare. Cu Modulul 2 se intră și mai în profunzimea conceperii și

elaborării publicației, pentru că succedentă împărțirii pe coloane este punerea în pagină. După

sublinierea principalelor reguli ale acestei operațiuni, următoarea unitate va insista asupra unor

necesare accentuări ale punerii în pagină, menite să individualizeze publicația, să-i dea relief și

pregnanță, să valorifice la maximum conținutul jurnalistic și de imagine. O miză asemănătoare, în

perspectiva atingerii atractivității și armoniei ziarului, există în alegerea culorii, ce face obiectul

cursului următor. De neocolit pe traseul producerii ziarului este desemnarea unei structuri

redacționale, respectiv obligațiile ce cad în sarcina secretariatului de redacție. În ultimul modul

sunt cuprinse activitățile de calibrare și cotare a articolelor jurnalistice, tehnoredactarea

materialelor, operațiunile de machetare și prelucrarea imaginilor, cu regulile și recomandările de

rigoare.

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs

Cursul are o componentă teoretică şi una practică. Partea practică presupune realizarea, în

condiții cât mai apropiate de realitate, a unui proiect de publicație - ca temă finală (ziar sau revistă),

urmând indicațiile din suportul de curs, de la cele două întâlniri semestriale sau solicitate tutorelui

prin email. Ca activitate curentă pregătitoare a temei finale mai sus menționate, studentul va

efectua temele curente sugerate în suportul de curs. Corespunzător fiecărei expuneri teoretice,

studentul va avea de efectuat o temă practică sau mai multe corespunzătoare. Temele ataşate

cursurilor vor fi expediate, prin email, titularului de curs, prin gruparea a 4-5 teme odată. În cursul

semestrului, sunt planificate două întâlniri, de câte două ore, cu studenţii cursanţi în scopul şi

clarificării şi aprofundării unor probleme legate de curs. În aceeaşi ordine de idei, studentul are

posibilitatea, pe tot parcursul semestrului, să pună întrebări sau să solicite clarificări legate de curs,

de temele de parcurs sau de tema finală sau orice altă problemă ce ţine de disciplină. Comunicarea

se va face prin e-mail sau în cazuri deosebite prin telefon.

Materiale bibliografice obligatorii

Brielmaier, Peter, Wolf, Eberhard, Ghid de tehnoredactare, traducere Veaceslav Odobescu Editura Polirom, Iași, 1999

Coman, Mihai (coordonator) – Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, 2 vol., Editura Polirom, Iași, 1997 (vol. 1), 2000 (vol. 2)

Deac, Ion, Conceperea și elaborarea ziarului, https://www.academia.edu/7580789/Conceperea_si_elaborarea_ziarului_Secretariat_de_redactie_Durata_cursului_56_ore_cursFuneriu, I., Principii și norme de tehnoredactare

computerizată, Editura Amarcord, București, 1998

Keeble, Richard, Presa scrisă. O introducere critică, Traducere de Oana Dan, Polirom, Iaşi, 2009

Moulliaud, Maurice & Tétu, Jean François, Presa cotidiană, traducere Valentina Pricopie, Editura Tritonic, Bucuresti, 2003

Petcu, Marian, Tipologia presei românesti, Editura Institutul European, Iasi, 2000

Popescu, Cristian Florin, Manual de jurnalism, Redactarea textului jurnalistic. Genurile

jurnalistice, vol I, Editura Tritonic, București, 2003

Randall, David, Jurnalistul universal – Ghid practic pentru presa scrisă, Editura Polirom, Iași, 1998

Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Suportul de curs va fi postat pe platforma moodle, pentru accesare fiind necesar un calculator dotat

cu pachetul Windows – office. Ar fi util, pentru diverse aplicaţii, programul Adobe Reader, care

poate fi downloadat gratuit de pe internet. De asemenea, pentru accesare și o bună comunicare,

devine necesară o conexiune la internet și pentru un schimb de informaţii prin e-mail.

Calendarul cursului

În programul semestrial de activităţi didactice, sunt prevăzute două întâlniri față în față cu studenţii

cursanți. La prima întâlnire, studenţilor le va fi prezentat cursul și vor fi inițiați în materia primelor

cursuri ce fundamentează disciplina. Pentru întâlnirea a doua, studenții se vor pune la curent cu

materia întregului curs, vor avea stabilit proiectul pentru tema finală, vor solicita lămuriri, fiind

pregătiți pentru discuții și dezbateri. Studenţii pot să formuleze întrebări, despre curs sau despre

teme, direct sau prin e-mail pe durata semestrului. Studenţii îşi vor rezolva temele şi le vor expedia

la curs după calendarul propus. Datele exacte de desfăşurare ale celor două întâlniri, ca şi datele

de predare ale temelor, vor fi anunțate în timp util pe canalele obișnuite.

Temele solicitate studenţilor se regăsesc explicit în suportul de curs. Temele de parcurs decurg

firesc din conţinutul curent al cursurilor, urmărind îndeaproape tematica acestora. Efectuarea lor

presupune studiul individual al bibliografiei şi studiul aplicat al tematicii cursului de Producția

unei publicații. Tema finală constă în realizarea unui proiect de publicație, putând fi ziar, revistă

sau altă formulă. Propunerea proiectului şi realizarea lui presupun o strânsă colaborare cu titularul

de curs.

Politica de evaluare şi notare

Fiind vorba despre un curs cu o pronunțată componentă practică, evaluarea activităţii studentului

va fi pe măsură. Însușirea părții teoretice se va evalua în realizarea temelor de parcurs, care sunt

obligatorii, și a căror valoarea din nota finală este de 25%. Cealaltă parte, cea mai consistentă a

evaluării, de 75%, este tema finală sau proiectul propriu-zis de ziar/revistă și care trebuie finalizat

până la stadiul de machetă. Mai precis, proiectul va avea o parte descriptivă, ce va cuprinde

descrierea tututor elementele ce concură la producerea unei publicații, și o parte practică, ce

înseamnă realizarea machetei propriu-zise la stadiul de print, în formatul real al ziarului. Pentru a

nu supraîncărca activitatea studentului, se oferă următoarele alternative: cine dorește, poate să facă

întreaga machetă a ziarului (printuri pentru toate paginile unei ediții a ziarului ales); în cazul

formatelor de ziar cu până la 10 pagini (4 sau 8 pagini), se cer obligatoriu patru pagini din machetă

predate în print; pentru formate de peste 10 pagini (12, 16 pagini sau mai multe), se cer obligatoriu,

de asemenea, cel puțin 4 pagini de machetă printate.

Predarea proiectului se va face până cel târziu la data susținerii examenului, în lipsa acestuia

studentul neputând fi evaluat. Cum s-a menționat, 75% din nota finală reprezintă tema pentru

proiectul final. Restul de 25% se va acorda pentru efectuarea temelor curente și pentru expedierea

lor la timp. Pentru mărire de notă, se acceptă refacerea temelor curente și a temei finale.

Elemente de deontologie academică

Cazurile de fraudă, de plagiat în elaborarea temelor, şi de rezolvare a contestaţiilor se vor

rezolva potrivit uzanţelor facultăţii. În rezolvarea temelor solicitate, studentul va trebuie să ţină

seamă de o serie de reguli deontologice ce ţin de achitarea sarcinilor primite şi de redactarea

propriu-zisă a textului. Astfel: temele primite, incluzând şi tema finală, vor fi rezolvate potrivit

cerinţei, studentul solicitând lămuriri, dacă este cazul; în utilizarea unor informaţii, date, concepte,

idei, cu obligativitate se va indica explicit sursa utilizată, în caz contrar tema nefiind luată în

considerare; temele se rezolvă individual, munca în grup fiind acceptată justificat, cu acordul

titularului de curs; temele identice sau vădit asemănătoare vor fi considerate ca inacceptabile; cum

la fel vor fi considerate preluările necritice, masive, superficiale, neconcordante sau neadaptate

cerinţei; tema finală va fi obligatoriu pe un subiect original, iar rezolvarea ei va aparţine exclusiv

studentului, în colaborare cu titularul de curs.

Studenţi cu dizabilităţi

Pentru studenţii cu dizabilităţi, se va identifica o soluţie de comun acord în vederea

asigurării egalităţii de şanse. Comunicarea va fi telefonică sau prin e-mail.

Strategii de studiu recomandatePentru o bună asimilare a informaţiilor şi de rezolvare optimă a

temelor, propun studenţilor următoarea strategie de studiu: mai întâi, va fi parcurs integral suportul

de curs, urmat, la nevoie, de solicitarea unor lămuriri de principiu în privinţa cursului. Studiul

aprofundat, ce susţine rezolvarea temelor, se va face prin gruparea mai multor unități (4-5),

expediate la pachet, în condiţiile expuse mai sus. Subiectul temei finale trebuie identificat din timp,

iar rezolvarea acesteia sau dificultăţile întâmpinate trebuie aduse la cunoştinţa titularului de curs,

pentru a stabili împreună o strategie de lucru. În paralel, se va studia şi bibliografia recomandată.

Suport de curs

Structura cursurilor

1. Introducere

2. Ziarul - trăsături și condiționalități

3. Conceptul ziarului

4. Formatul ziarelor

5. Formatul revistelor și buletinelor

6. Punerea în pagină

7. Elemente de accentuare a punerii în pagină

8. Culoarea ziarului și mesajul jurnalistic

9. Structura redacțională. Secretariatul de redacție

10. Calibrarea și cotarea articolelor jurnalistice

11. Tehnoredactarea materialelor jurnalistice

12. Tehnoredactarea reportajului și anchetei (II)

13. Machetarea ziarului

14. Prelucrarea imaginilor

MODULUL I

I. Cuprinsul modulului:

1. Introducere

2. Ziarul - trăsături și condiționalități

3. Conceptul ziarului

4. Formatul ziarelor

5. Formatul revistelor și buletinelor

II. Obiectivele modulului

1. Definirea și înțelegerea de către cursant a presei scrise ca suport mediatic

2. Însușirea și înțelegerea conceptelor de ziar, publicație print, revistă și

capacitatea de a opera

3. Înțelegerea și însușirea conceptului de format de ziar și revistă și capacitatea

de a aplica aceste concepte

III. Cuvinte cheie

Tipăritură, print, ziar, revistă, buletin, publicație tipărită

UNITATE 1

Introducere

În accepțiunea comună, presă scrisă înseamnă acel tip de comunicare în masă care se servește

de un suport fizic (hârtia) pentru a difuza conținut mediatic prin inscripționarea (tipărirea)

suportului. Varianta anglicizantă de „print” (media), mai tehnică și mai nouă, desemnează practic

același lucru, fiind preferabilă uneori pentru a marca diferența în raport cu ceea ce se cheamă

presa online. Presa scrisă este forma cea mai veche de informare în masă, ziarele, în primul rând,

constituind primele instrumente de comunicare organizată. Rezultat al unui lung proces de

evoluție, printul de astăzi nu mai deține unicitatea originară în informarea colectivă, a pierdut și

întâietatea între celelalte forme de manifestare ale presei, dar nu a ieșit din competiția mass-media,

din sfera de interes a consumatorilor de informație și din calculele producătorilor de media. Există

încă un public însemnat, mai tradiționalist, dedicat ziarelor, există o comunitate numeroasă

a jurnaliștilor de presă scrisă, există, de asemenea, capitaluri substanțiale în domeniu,

manifestate, pe de-o parte, prin interesul de plasament al oamenilor de afaceri, iar, pe de altă

parte, prin interesul promoțional descifrabil în cifrele publicității ce susțin sistemul mass-

media.

Din respect pentru istoria fenomenului, pentru o bună înțelegere a metamorfozelor sale,

pentru însușirea temeinică a rolului și destinului său în societatea contemporană, presa scrisă

merită un studiu aprofundat, ales a fi făcut aici prin prisma disciplinei de management. Prin

particularitățile sale, presa scrisă invocă o organizare și o funcționare specifice, iar trăsăturile

distinctive ale managementului aplicabil acestui subdomeniu al presei au mai multe surse de

proveniență. Mai întâi, există o particularitate ce provine din natura suportului (tehnologic), din

modul de producere al informației (culegere, selectare, prelucrare) și de diseminare

(difuzare) al ei și din modul de structurare și segmentare a activității umane ce deosebesc

presa scrisă de alte forme de media. Apoi, alte particularități sunt date de existența unei stări, mai

mult sau mai puțin permanente, de criză. Pe de-o parte, se poate vorbi despre o criză conjuncturală

a sistemului mass-media, generată de o criză mai profundă de factură economică și financiară,

căpătând valențe globale, ce afectează funcționarea presei în integralitatea sa. Pe de altă parte, se

poate vorbi chiar despre o criză de sistem a mass-media, cu manifestrea unor tendințe noi,

hegemonice, unde evoluția tehnologică produce adevărate revoluții și unde presa scrisă prezintă

anumite vulnerabilități, fiind ținta unor vii și acerbe dezbateri și, nu mai puțin, a unor previziuni

nu întotdeauna optimiste. Studierea și investigarea acestui segment într-o perioadă critică este

relevantă prin prisma cercetării în sine a domeniului, dar și din perspectiva orientării profesionale

și a pieței muncii, căci presa scrisă ocupă încă o parte însemnată din această piață, absorbind

semnificativ atât interes cât și resurse. Peste toate aceste caracteristici schițate aici, managementul

ar fi activitatea menită a conștientiza, a gestiona și a armoniza multele probleme și tensiuni (eterne

sau conjuncturale) ale unui domeniu dinamic, expus și nu de puține ori contradictoriu. Este un

lucru recunoscut că, din motivele expuse și din altele, administrarea mass-media nu se aseamănă

cu nicio altă formă de management, că specificul activității, formele de organizare, particularitatea

investiției și riscul aferent fac din managementul presei scrise o sarcină organizatorică distinctă.

La categoria de presă scrisă intră o serie tipărituri de diferite mărimi, calități și prețuri, în

funcție de mai multe criterii. Forma cea mai populară, ziarele, sunt publicații periodice, tipărite pe

hârtie de calitate medie, care au între una și șapte apariții pe săptămână. La rândul lor, cele mai

cunoscute și răspândite ziare, cotidianele, sunt publicații cu apariție zilnică, cu cinci până la șapte

apariții pe săptămână. La nivel general, tirajul – numărul de exemplare imprimate pe ediție – se

poate cifra de la mii, până la milioane de exemplare, chiar zeci de milioane în cazul unui ziar

japonez. Însăși apariția termenului de mass-media (mijloace de comunicare în masă) are legătură

cu extinderea tirajelor și transformarea lor în bunuri „pentru mase” mari de oameni. Acest fenomen

a început în secolul XIX, ca urmare a perfecționării continue a tiparului și a consecințelor generale

care au decurs din prima revoluție tehnologică: mașinile de imprimare, de cules și turnat litere,

utilizarea ambelor suprafețe al hârtiei de imprimat. Conținutul ziarelor este unul variat, putând

fi, cel mai adesea, de tip generalist (de toate pentru toți) sau specializat. Tot în categoria ziarelor

pot fi încadrate și o parte dintre săptămânale, cu varianta (rară, ce e drept) a apariției bisăptămânale

sau a ziarului ce apare de trei ori pe săptămână. Ziarele cu această ritmicitate în apariție pot fi

locale sau regionale, dar și naționale cu un conținut consacrat generalist. O parte însemnată a presei

scrise o compun revistele și publicațiile de tip magazin, ce sunt periodice răspândite în întreaga

lume cu apariții săptămânale, lunare, trimestriale sau anuale.

Tipărirea acestora se face pe hârtie de calitatea cea mai bună, se pune un accent important

pe ilustrație și pe calitatea grafică, sunt tipărituri legate sau capsate și se livrează la un preț în

general scump. Profilul lor este unul divers, căci există reviste atât generaliste, cu un conținut

junalistic mai rezistent în timp, cât și specializate, pe diverse subiecte, domenii, ocupații, pasiuni.

Însuși denumirea de „magazin” provine din secolul al XVIII-lea când aceste publicații erau, în

fond, niște depozite pentru o tot felul de subiecte. Tendința revistelor și publicațiilor de tip magazin

este de a se diversifica, pe de-o parte, iar, pe de altă, de a se specializa pe verticală, pe domenii din

ce în mai înguste.

UNITATE 2

Ziarul - trăsături și condiționalități

Ziarul este definit ca „publicaţie periodică, de obicei cotidiană, în care se tipăresc ştiri,

informaţii politice, sociale, culturale etc. de actualitate”. Acesta răspunde nevoilor cele mai

stringente ale publicului consumator, cum ar fi:

� nevoia de informare, nevoie care a dus la apariţia presei

� nevoia de comuniune, sentiment pe care îl au toţi oamenii (indiferent de categoria socială

căreia îi aparţin, indiferent de nivelul de trai, de rasă etc.) că aparţin unei comunităţi al cărei

destin îl împărtăşesc cu alţii;

� nevoia de divertisment, nevoie satisfăcută în două moduri: explicit, prin benzi desenate,

foiletoane, jocuri, cuvinte încrucişate etc. şi implicit, prin cronicile condimentate despre

viaţa personalităţilor, prin faptele, prin faptele politice, care, sub pretextul că informează,

nu fac decât să distreze;

� nevoia de formare, ziarul vehiculând un anumit patrimoniu cultural şi social

(evenimentele sunt raportate şi comentate prin prisma unui cod moral şi utilizând codul

lingvistic al societăţii în care se exprimă) şi furnizând un anumit număr de informaţii care

îi permit să se descurce mai bine în viaţa de fiecare zi.

Trăsăturile distinctive ale ziarului sunt:

� disponibilitatea: cumpărat sau obţinut prin abonament, el este accesibil tuturor şi oriunde

� accesibilitatea din punct de vedere financiar

� actualizarea: prin înnoirea conţinutului, ce asigură contactul cu o cultură şi o limbă vii

� varietatea şi concentrarea fac din ziar un instrument privilegiat: varietatea conţinutului,

cu diferitele rubrici, varietatea stilurilor, cu diferite limbaje gazetăreşti oferite de faptul

divers, afişul publicitar sau mica publicitate, în sfârşit, concentrarea, cu gruparea

incursiunilor culturale în paginile unui singur număr.

Elementele care conturează complexitatea si importanța unui ziar sunt

1. respectarea riguroasă a exigenţelor

� economice - preţ relativ scăzut

� metodico-ştiinţifice - structurarea clară a faptelor de conţinut, definiri logice, noţiuni,

concept exacte

� artistico-grafice - prezentări bogate cu un ridicat nivel estetic

� tehnice - condiţii de tipărire corespunzătoare, inclusiv din perspectivă ergonomică

2. determinările de natură politică, socială, demografică, educativ-culturală, economică şi alţi

factori specifici – tradiţionali sau conjuncturali – impun tiraje care pot fi normalizate numai în

condiţiile în care aceşti parametri sunt evaluaţi în totalitate.

Ziarul sau revista trebuie să îndeplinească o serie de condiţii grafice care să corespundă

unor exigenţe ergonomice referitoare la calitatea materialelor folosite, a culegerii şi imprimării etc.

Acestea sunt:

� vizibilitatea este dată de raportul contrastant dintre fond şi elementele de tipar şi depinde

de gradul de alb al hârtiei, de calitatea imprimării şi de transluciditatea textului;

� lizibilitatea constă în posibilitatea citirii mesajului scris în funcţie de caracterele desenului,

de forma şi mărimea simbolurilor grafice utilizate (litere, cifre etc.), caractere ce depind

de lungimea rândurilor, de distanţele dintre acestea şi de lărgimea marginilor

În privinţa hârtiei, elementul fundamental îl reprezintă culoarea, pentru că fondul hârtiei va

influența şi contururile literelor. Cele mai adecvate culori sunt albul, galbenul, sau griul deschis în

diferite nuanţe, iar în cazul desenelor geometrice sau artistice (vecine sau integrate textului) sau al

benzilor desenate, se utilizează şi verdele pal, albastrul deschis sau rozul.

Alte două proprietăţi importante ale hârtiei sunt:

� asperitatea, care împiedică difuzarea uniformă a cernelurilor pe contururile literelor şi face

dificile descifrările sau chiar invizibile cuvinte sau rânduri întregi;

� transluciditatea, care trebuie să aibă un grad slab până la mediu, deoarece un contur

transparent scade luminozitatea fondului literal şi cauzează oboseală oculară.

Tipăriturile sunt produsul activității de imprimare a unor texte sau imagini pe un suport

material. Specificul activității de tipărire este conferit de posibilitatea de a repeta în mod identic

imprimarea textelor sau imaginilor respective pe suportul material, rezultând astfel mai multe

exemplare identice. Hârtia este suportul care a consacrat activitatea de tipărire, care este cel mai

răspândit și căruia îi este asociată ideea de imprimare. Aceasta reprezintă modul de prezentare a

celor mai multe tipărituri pe care le întâlnim în viața de zi cu zi: cărti, ziare, reviste, broșuri, pliante,

afișe, formulare administrative.

Datorita faptului că presa scrisă reprezintă unul dintre cele patru canale ale comunicării

mediatice (alături de radio, televiziune și internet) ziarele și revistele se prezintă ca un autentic

produs mediatic. Aceasta calitate este conferită de faptul că produsele tipărite prezintă următoarele

caracteristici:

a) identicitate între exemplarele aceleiași serii: fiind rezultatul unui proces de imprimare a unei

matrice originare pe un suport destinat acestei operatii, toate exemplarele produse astfel vor fi

identice și vor forma o unică apariție;

b) unitate de conținut în interiorul aceleiași apariții: produsul originar este astfel conceput încât

să reprezinte fie o unitate de timp, fie una tematică, fie una de subiect, fie una spațială;

c) independența în raport cu sursa productivă: fiecare exemplar tipărit este independent față de

matricea originară pe care o reproduce, nemaiavând nevoie de nici o legatură cu aceasta pentru

a putea vehicula informațiile pe care le conține (spre deosebire de produsele mediatice în flux –

radioul si televiziunea –, care presupun cu necesitate o conexiune continuă cu sursa productivă;

d) mobilitate și integritate dependente de suportul de prezentare: orice produs tipărit subzistă atât

cât rezistă suportul sau material (integritatea continutului informativ este dependentă de

menținerea integrității suportului material) și poate fi deplasat împreună cu acesta.

Temă 1

Treceți în revistă principalele ziare naționale (primele trei – dintre cele serioase și cele tabloide)

și ziarele locale din localitatea de reședință, stabilind profilul și tirajul mediu pe ultimele șase

luni.

UNITATE 3

Conceptul ziarului

Înainte de a deveni ziar propriu-zis, acesta trebuie mai întâi să se formeze și să existe ca

și concept. Drumul de la idee la faptă este uneori destul de lung și încărcat, iar strategiile, odată

cu dezvoltarea științei marketingului, au devenit din ce în ce mai sofisticate. Astăzi, aproape niciun

ziar care se respectă nu mai funcționează și se manageriază înafara studiilor de piață și de

marketing, deceziile importante fiind luate pe bază de date și rezultate certe. Cercetarea de piață

începe încă înaintea apariției ziarului și, practic, nu se sfârșește niciodată. Studiul inițial, de obicei

destul de costisitor, efectuat de către instituții specializate de sondare a opiniei publice, are

menirea de a identifica un public țintă pentru noul produs media și un concept potrivit

pentru acest public. Analiza de piață este o activitate de amploare ce vizează nivelul de ocupare

al pieței, concurența, nișele disponibile, mărimea publicului țintă, structura lui, potențialul

de creștere. Cu cât sondajul este mai aprofundat, cu atât poate furniza informații de mai mare

acuratețe necesare conturării unui concept. Informațiile culese din piață pot servi pentru alegerea

numelui ziarului, a culorii predominante, a numărului de pagini, nemaivorbind de profil, moment

de apariție etc. Analizele și cercetarea de piață trebuie să continue pentru momentul lansării și după

apariția ziarului, pentru a măsură în profunzime mărimea succesului sau a eșecului, pentru a

dezvolta noi planuri de menținere și creștere.

Un model de analiză și raportare la piață este al celor trei „P”, respectiv produs, preț,

poziție, acești trei indicatori permițând editorilor de ziare să invedereze modul în care oferta lor se

încadrează în ținta propusă și ocupă nișa vizată, precum și evoluția comparativă cu alte produse

concurente. Produsul reprezintă oferta fizică propriu-zisă, bunul oferit spre vânzare. Jurnaliștii

consideră în general că elemental de bază al podusului îl reprezintă conținutul editorial ce le

aparține și dă profilul publicației. La acesta se adaugă însă și alte elemente de luat în considerare

precum imaginea, aspectul (designul) publicației, imaginea despre sine a cititorului,

suplimentele ce se dau cu produsul principal, de genul cărți, albume, CD-uri, obiecte, premii

etc., ce fac din oferta primară un produs mixt, mai complex.

Principala caracteristică a acestuia este perisabilitatea, căci ziarele nu pot sta pe tarabă

mai mult de o zi sau o săptămână, revistele nu mai mult de o săptămână sau o lună, în funcție de

profilul fiecăreia. Urmare a marii frecvențe de apariție, a uzurii și perisabilității continue, e mereu

nevoie de o împrospătare și o reînnoire la fel de continue. Niciun ziar însă nu se schimbă brusc,

des și fundamental, pentru că aceasta poate provoca pagube mai mari prin inducerea unor

distorsiuni în identificare, recunoaștere și receptare. Din aceste considerente, arareori se schimbă

titlul, formatul, culoarea, dar se pot modifica caracterele, dinamica culorilor, colonajul,

raportul text-imagine, numărul paginilor, structura internă etc. Procesul de reînnoire este în

general evolutiv, relativ lent, majoritatea publicațiilor se schimbă încet în raport cu schimbările de

pe piață, dar uneori sunt necesare modificări radicale de modernizare, cu toate riscurile enunțate

mai sus. Conceptul de relansare cuprinde ambele variante, și modificarea lentă și succesivă cu pași

mici, insesizabili, și schimbarea fundamentală care poate merge până la adoptarea altui titlu,

conturarea altui profil, alegerea altui format. „Relansarea” implică refacerea completă a

designului, revizuirea conținutului, înnoirea structurii editoriale. Relansarea, oricât de bine

pregătită, nu asigură și nu garantează succesul, căci goană după cititori noi îi poate îndepărta pe

cei vechi. Pe de altă parte, relansările sunt de obicei destul de costisitoare și cer investiții, ce apoi

se cer compensate prin sporirea semnificativă a vânzărilor. Când nu se întâmplă asta, relansarea

poate produce confuzie, poate dăuna sau chiar distruge publicația în cauză.

În general, prețul ziarelor este unul accesibil, relativ scăzut, dar formarea prețului nu

este întotdeauna o simplă ecuație între costuri și venituri, prețul de vânzare al unei publicații fiind

un proces dinamic și complex. Prețul de chioșc are mai multe componente, la costurile de

producție ale publicației se adaugă cele de distribuție, dar și alți factori cum sunt costurile

pentru retur, al celor promoționale (gratuite), valoarea pe care cititorii o acordă pubicației

și, la fel de important, prețurile competitorilor. Schimbările de preț, în general rare, trebuie să

aibă în vedere efectele pe termen lung și scurt. O politică agresivă de scădere a prețului poate

produce beneficii pe termen scurt, prin explozia imediată a vânzărilor, dar poate avea efecte

negative pe termen lung la contabilizarea profitului. Dar și inversa este valabilă, o mărire a prețului

poate produce scăderea vânzărilor pe termen scurt, dar va mări profitabilitatea pe termen lung.

Decizia trebuie luată în cunoștință de cauză, cu fixarea obiectivelor pe termen scurt, mediu și lung.

Poziționarea în piață este un indicator important în stabilirea succesului unei

publicații. Operațiunea de fixare a locului pe piață se poate face după mai multe criterii, după

tiraj, profil, format etc. Identificarea rangului din piață după numărul de exemplare vândute sau

tipărite este relativ ușor de făcut în condițiile în care există instituții specializate de auditare a

tirajului care prezintă date certe, neutre și de mare acuratețe. Mult mai puțin exactă este

poziționarea după profil, unde de obicei ziarele sunt împărțite, în general, în două sau trei categorii:

publicații serioase, cu un public instruit, cu venituri peste medie, ce caută informație și mai puțină

distracție; publicații tabloide sau de „scandal”, cu un public larg, de tip proletar, oameni mai ales

interesați de sport, vedete, scandaluri, televiziune. Între aceste categorii, unii autori au identificat

publicații intermediare, amestec între cele două, cu un public din clasa de mijloc, cu instrucție și

venituri medii, cu format mare transformat în tabloid.

Așadar, orice produs asimilat presei scrise are ca punct de plecare un concept editorial, ce

presupune existența unei componente redacționale și a uneia grafice, care reprezintă totalitatea

principiilor etice, estetice, utilitare și normative ale conținuturilor informative adoptate în scopul

asigurării apariției unei publicații. Fiecare principiu editorial este concretizat și aplicat prin

intermediul mijloacelor (tipo)grafice.

Principiile etice reprezintă angajamentul moral și de responsabilitate al echipei de

conducere și a celei redacționale în raporturile pe care le stabilește cu publicul în procesul

de informare. În mare, etica în raport cu activitatea publicistică a unei instituții mediatice sau grup

de presă capată forma consacrată a unui cod etic și deontologic, de o factură mai generală și înalt

aspirațională. În mic, principiile etice ale unui concept editorial sunt mai precise și specifice

echipei redacționale respective. Normelor deontologice declarate le sunt asociate un discurs

publicistic propriu și o serie de reguli de ordin tipografic care susțin tipul de discurs adoptat. De

exemplu, unui discurs publicistic sobru, serios i se asociază un gen de titluri directe, clare, o

coloristică pe măsură, sobră si ea, asociate cu imagini de aceeași factură, având sobreitate,

caracter oficial. Cu totul diferite vor fi ilustrația, culoarea, titlurile și imaginile într-un ziar

de tip tabloid sau care adoptă un tip de discurs ironic.

Principiile estetice pe care le presupune formarea și concolidarea unui concept

editorial țin de asigurarea individualității și a identității publicației în raport cu celelalte

produse mediatice concurente existente pe piață. Pentru realizarea acestor deziderate se au în

vedere următoarele:

� calitatea hârtiei

� dimensiunea paginilor și a elementelor de paginare

� gama coloristica a publicației (mono, bi sau multicolor)

� calitatea imprimării: lizibilitatea textului, calitatea imaginilor

Principiile de utilitate au în vedere satisfacerea la cele mai înalte cote a așteptărilor

publicului. Aceste exigențe ale cititorilor se manifestă în două moduri diferite:

� față de conținutul informativ pe care publicația îl transmite publicului

� față de modul (cât mai facil) de intrare în posesie, față de consumul acesteia (structurare,

paginare, ierarhizare, fluidizare, armonizare a conținutului)

Principiile normative înscriu publicația într-un gen anume și o asociază categoriei de

presă din care face parte, dând astfel indicii despre conținutul informativ pe care-l oferă

publicului. Oricât ar fi de diferite între ele, publicațiile respectă totuși niste principii dictate de

norma genului căruia îi aparțin. Ziarele și revistele, buletinele sau alte publicații periodice respectă

anumite elemente editoriale consecrate precum:

� mărimea paginii

� numărul de pagini

� elementele de paginație

� periodicitatea de apariție etc.

Cum s-a arătat, potrivit acestor principia normative, publicațiile informative pot fi împărțite în

ziare serioase sau tabloide, reviste, buletine.

Tot de realizarea conceptului tine și alegerea subiectelor, maniera de a le trata, modul de

redactare, respectiv, scriitură, vocabular, titraj, ilustrație, punere în pagină. Utilă și recomandabilă

ar fi realizarea unui număr zero (“pilot”), cu texte, titluri, imagini reale. Numărul zero ar fi, apoi,

distribuit unor cititori avizaţi care, după lectură, ar putea să-și spună părerea, să facă observaţii de

care să se ţină seama.

Temă 2

Faceți o prospectare a pieței de media, cu mijloacele și datele care vă stau la dispoziție (BRAT,

SNA), prin consultarea unor specaliști sau jurnaliști cu experiență sau bazându-vă pe propria

intuiție pentru a identifica un concept nou de ziar, care ar avea loc pe piață, ar avea un public

țintă și ar fi valid din punct de vedere editorial, estetic și comercial

Conceptul ales va fi folosit pentru tema finală a cursului

UNITATE 4

Formatul ziarelor

Într-un mod aplicat, ziarul este produsul mediatic informativ editat de o instituție de presă

a cărui frecvență de apariție este zilnică sau de cel puțin patru ori pe săptamână. Rolul ziarului este

să furnizeze publicului informații de actualitate, de interes, despre evenimentele zilei anterioare

sau ale celei în curs și să anunțe evenimente ce urmează să se întâmple într- un interval de timp de

maximum câteva zile. Ziarul se tipărește pe un suport material care este hârtia. Hârtia de ziar are

o densitate de 60mg/cm2 și o culoare alb-gălbuie. Densitatea trebuie să asigure ca exemplarul unui

ziar să fie destul de ușor și ca hârtia să fie destul de rezistentă și opacă, pentru a nu permite

transparența textului sau a imaginilor de pe verso.

Ziarele sunt structurate pe pagini, întotdeauna în număr par (cel mai adesea multiplu de

patru - din motive de tipărire), iar paginile pot forma fascicule tematice în cuprinsul ziarului.

Paginile ziarelor nu sunt broșate (legate), nici atunci când formează fascicole. Uneori ziarul este

însoțit de unul sau mai multe suplimente de aceleași dimensiuni ca și pagina de bază sau de

dimensiuni diferite, de regulă mai mici. Suplimentele pot fi broșate, mai ales dacă au dimensiuni

apropiate de A4 sau A5. Dimensiunile standard europene, în funcție de care se stabilesc mărimile

paginilor, sunt:

• A0 = 841mm x 1189mm;

• A1 = 594mm x 841mm;

• A2 = 420mm x 594mm;

• A3 = 297mm x 420mm;

• A4 = 210mm x 297mm

• A5 = 148mm x 210mm

Cele mai frecvente formate impuse de practica jurnalistică sunt formarul mare, formatul

mediu și formatul mic, cu utilizarea în practică a unei mari diversități de formule

intermediare. Formatul mare are dimensiuni apropiate de A2, formatul mediu (sau tabloid) se află

în proximitatea lui A3, iar formatul mic este apropiat de A4 și, cel mai adesea, de A5. Totuși, nu

există dimensiuni standard pentru aceste formate, diferențele între ele fiind date de variații în

lățimea paginii (de regulă, de o coloană) sau lungimea acesteia (de regulă, egală cu lățimea unei

coloane). Ziarele în format mare (tot mai rare) au trăsătura comună că se împăturesc în patru pentru

a ajunge la formatul A4, cum se regăsesc afișate în chioșcuri. Tabloidele, indiferent de

dimensiunea precisă a lor, se aseamănă prin aceea că se împăturesc numai în două, pentru a ajunge

la dimensiunea de expunere comercială. Reducerea paginii ziarelor la dimensiunea A4 se datorează

obișnuinței cititorilor de a citi informații tipărite pe acest tip de suprafață, dar și faptului că este

suprafața maximă care poate fi urmărită eficient cu privirea. Din acest motiv, o serie de reguli de

asezare în pagină vor ține cont de această reducție dictată de practica lecturii.

Formatul unui ziar se referă și la structurarea pe coloane, rubrici și pagini tematice.

Numărul coloanelor poate fi de șase, șapte (cel mai adesea) sau opt, iar dimensiunile acestora sunt

orientative. În unele pagini pot exista mai multe sau mai puține coloane, în funcție de marimea

textelor, a fotografiilor sau a publicității.

Coloana paginii de ziar reprezintă modul standard de structurare a informațiilor în

paginile acestuia, fie că e vorba de text, fie că e vorba de ilustrație, grafică sau publicitate. Aceasta

înseamnă că informațiile transpuse în pagină nu sunt tipărite pe întreaga lățime a acesteia, deoarece

rândul rezultat ar fi mult prea lung și ar crea dificultăți la citire, atât în ceea ce privește urmărirea

continuității dintre rânduri, cât și în ce privește mișcarea capului pe care trebuie să o facă cititorul

pentru a urmări textul. Din aceste motive, paginile sunt împărțite în coloane a căror lățime permite

citirea unui rând fără mișcarea capului și urmărirea rapidă a continuității textului. În general,

lățimea unei coloane este situate între 5,5 și 3,5 cm, iar numărul optim de coloane este șase sau

șapte. Lățimea coloanei determină în buna măsură și viteza de lectură a textului și stilistica

acestuia. O coloana lată impune un ritm de lectură mai lent, dar permite o sintaxă mai

elaborată și un utilizarea unor cuvinte mai lungi. Într-o coloană îngustă viteza de lectură

crește, dar în detrimentul stilului, deoarece lățimea mică impune folosirea unor cuvinte

scurte si o sintaxă simplă. În diverse scopuri, ținând cont de punerea în pagină, coloanele pot fi

unificate (câte două, formând coloană dublă), reîmpărțite (din trei coloane standard rezultând două

coloane mai mari) sau alte combinații. Distanța dintre coloane poate să fie albă, netipărită, sau

poate fi trasată cu o linie despărțitoare.

Imaginile, pozele, graficele, caricaturile ocupă, în mod obișnuit, o suprafață a cărei lățime

este dată de lățimea coloanelor. Dar cum în prezent tehnoredactarea este computerizată, suprafețele

imaginilor nu mai sunt atât de dependente de lățimea coloanelor, deoarece acestea se pot adapta

mai ușor la dimensiunile imaginii. Astfel, se înregistraeză un câștig la imagine, dar se creează

discontinuități în lectura textului și în armonia paginii.

Un moment important în conceperea ziarului îl constituie stucturarea domeniilor,

alegerea rubricilor, desemnarea paginilor tematice. Cotidianele, dar și alte publicații, stabilesc

o repartizare riguroasă „pe pagini” a evenimentelor, faptelor, opiniilor, în funcţie de natura lor

(politice, economice, administrative, sportive, sociale etc.). Marile cotidiane occidentale, mai ales,

sunt structurate pe secţiuni, de asemenea după natura evenimentelor; cu deosebirea că secţiunile

sunt adevărate „ziare în ziar” şi pot ajunge la zeci de pagini fiecare. Astfel că este un fapt obișnuit

ca multe persoane să cumpere ziarul doar pentru una dintre secţiuni: financiară/bursă/curs valutar,

la celelalte secţiuni renunţă, aruncându-le „la coş”. În România, ziarul care s-a făcut cunoscut prin

secțiunile sale este România liberă, începând cu 2001, și săptămânalul economic Capital.

Iată câteva tipuri de pagini de ziar dintr-un cotidian de tip quality: „La zi”, „Adevăruri

scandaloase”, „Politic”,“Externe”, „Economic”, „Magazin auto”, „Sănătate”, „Informaţii”,

„Sport”. Sau un alt tip de structură: „Politică”, „Economie”, „Finanţe-Bănci-Afaceri”,

„Societate”, „Sport”, „Viaţa internaţională”. Pot să apară pagini de tipul „Cultură”,

„Spectacole” sau „Punctul pe i”, „Extemporalul de sâmbătă” sau „Horoscop” ori

„Caleidoscop”. Alte ziare se deosebesc prin ierarhizarea faptelor și evenimentelor, prin

interpretarea și punerea lor în pagină. Unele ziare pot avea rubrici permanente, precum cele de

știri, rubrici de autor sau comentariul zilei sau de genul „la închiderea ediției”, „ultima oră”,

„flash”, „flick-flack”. Multe rubrici sunt comune tuturor ziarelor chiar dacă au nume

asemănătoare, nu neapărat identice: „vremea”, „meteo”, „curs valutar”, „valute”, „horoscop”,

„horoscopul zilei”.

Pagina întâi este considerată oglinda ziarului și beneficiază de un tratament aparte, fiind

luată în discuție îndeobște la sfârșitul ședinței de sumar. Prima pagină a unui ziar este un fel de

chintesență a zilei, ce reflectă, la cea mai înaltă tensiune emoțională și profesională, fapte,

evenimente, opinii. De cea mai mare importanță sunt titrarea, care trebuie să fie sugestivă,

expresivă, cu impact la public, scrierea, care trebuie să fie fluentă, concise, exactă, și imaginile,

care trebuie să completeze informațiile sau să fie ele însele evenimente definitorii pentru intenția

informativă a zilei respective. În funcție de orientarea ziarului, de punerea în pagină și de stil,

prima pagină poate fi:

� Predominant comentativ-informativă – prevalența comentariului în detrimentul informației

� Predominant informativ-comentativă – prevalența informației în dauna comentariului

� Pagină vitrină – lipsesc textele informative sau comentariile, dar lasă loc acroșurilor

(trimiterilor) în interior

Inspirate de succesul televiziunilor, ziarele au căutat și ele soluţii de vizualizare, recurgând

la puterea de atracţie a titlurilor şi imaginilor. S-au conturat anumite reguli de elaborare a ziarului,

atenţia firească a fost acordată paginii întâi, ca pagina de prim contact cu cititorii. S-a stabilit,

astfel, o anumită proporţie între titluri-texte-imagini, în care repartizarea spaţiului imprimat să se

facă astfel: cel puţin 50% să fie ocupat de titluri şi imagini, dar de dorit ar fi ca spaţiul

menţionat să ajungă până la 70-75%, astfel încât cititorul să fie atras „de oferta

evenimenţială” şi de forma în care aceasta este prezentată.

Tema 3

Pe baza conceptului de ziar ales, dezvoltați formatul acestuia, structurându-l în pagini, coloane,

rubrici și pagini tematice

UNITATE 5

Formatul revistelor și buletinelor

Revistele sunt publicații informative sau de divertisment cu o arie tematică, în general, mai

restrânsă decât a cotidianelor. În fapt, acestea sunt publicații specializate în anumite domenii,

precum cultură, politică, modă, divertisment, tehnică, știință, artă, sport etc. Tot în categoria

revistelor intră și acele publicații a căror tematică este actualitatea, dar în care predomină analizele

și comentariile despre cele mai importante evenimente petrecute în intervalul dintre apariții.

Revistele în format mare sunt, cel mai adesea, structurare pe fascicole tematice, în funcție de

domeniul sau de specializarea publicatiei respective. Frecvența de apariție a revistelor este

săptamânală, lunară, trimestrială, bianuală etc. Aspectul grafic al revistelor este fundamental, căci

acestea, folosind tehnologiile cele mai avansate de prelucrare a imaginii, răspund nevoii de consum

vizual al publicului. Prin concept și prin realizare, revistele realizează un echilibru și o armonie

între limbajul textual și limbajul imagistic.

Buletinele sunt publicații mediatice informative al cărui specific este dat de evenimentul

sau ocazia cu care apar, de regulă fie aniversativ, fie știintific sau de altă natură. Frecvența

buletinelor este aleatoare, cu excepția analelor, care au o frecvență de apariție anuală.

Dimensiunea paginilor revistelor și buletinelor variază în jurul valorilor standard ale

formatelor A3, A4 și A5, primul fiind specific doar revistelor, iar ultimul fiind propriu numai

buletinelor. Hârtia care se folosește pentru tipărirea acestor publicații este diferită: pentru cele în

format A3, se poate folosi hârtie de ziar, dar și hârtie cu densitate mai mare, peste 80g/cm2 , sau

chiar hârtie lucioasă, iar pentru revistele în format A4, cel mai adesea este folosită hârtia lucioasă.

Asemenea ziarelor, revistele au un număr par de pagini, iar prima și ultima pagină au și rol de

coperte. Revistele în format mic și buletinele se deosebesc de alte publicații prin aceea că sunt

broșate (legate), rar cele în format mare.

În privința împărțirii paginii, revistele și buletinele se disting printr-un număr mai

redus de coloane. Revistele în format tabloid (A3) sunt structurate pe 3-4 coloane, a câte 8 - 5,5

cm, și doar exceptional vor exista mai multe coloane (5 - 6), evident de dimensiuni mai mici.

Revistele în A4 au doar 2-3 coloane, cu dimensiuni între 6,5-4 cm, cu un spațiu între coloane de

0,5 cm. Reducerea numărului de coloane, chiar și în cazul revistelor în format tabloid este posibilă,

deoarece tematica revistelor este mai restrânsă decât a ziarelor și nu pretind lectură rapidă

imperativă. Paginarea în coloane cu lățime mai mare este necesară și pentru a permite o exprimare

mai elaborată, în termeni sau formule de specialitate, care uneori sunt mai lungi și necesita un

spatiu tipografic mai extins pentru a putea exprima unități sintactice mai mari. Celelalte procedee

de punere în pagină specific, titrarea, ilustrarea etc. se adaptează lățimii alese a coloanelor. În

reviste, unde imaginea joacă un rol sporit, există posibilitatea ca pagini întregi să fie dedicate

imaginilor, fotografiilor.

În privința punerii în pagină propriu-zise, aceasta nu diferă esential de cea a ziarelor. Pentru

paginile de dimensiuni tabloide, se aplică procedeele de paginare în modul sau în ramă, mai ales

pentru că numărul materialelor de pe o pagină este mai mic decât în cazul ziarelor. Pentru formatele

mici (A4 și A5), cea mai potrivită este paginarea în scară, pentru că articolele și materialele

jurnalistice publicate se întind pe mai multe pagini. Există însă și o paginare specifică revistelor.

Paginarea caleidoscopică este destul de simplă, deoarece toate materialele publicate sunt

tratate ca având aceeasi importanță în raport cu domeniul sau tematica pe care o acoperă revista.

toate paginile vor fi distribuite relativ egal cu materiale jurnalistice de aceeasi importanta. Astfel

de publicații sunt magazinele multitematice, dar fără pretenții sau fără posibilitatea de a trata izolat

și ritmic subiecte sau teme de interes pentru cititori. Ele se prezintă ca niște colecții aproape

neordonate de informații, sub forma articolelor, a căror plasare pe pagină nu are prea mare

importanță. Nu de putine ori, unele buletine știintifice sau reviste de strictă specialitate sunt editate

după un astfel de concept editorial, pentru a trata identic toate materialele și pentru a lăsa cititorii

să le judece importanța.

Potrivită modelului de paginare după curba interesului maxim, distribuția conținutului se

face gradual, cele mai importante materiale jurnalistice se găsesc la mijlocul publicației, iar la

începutul și la sfârșitul acesteia să își găsească locul materialele mai puțin importante. Acest model

este utilizat de către revistele care grupează materialele importante pe o anumita tematică și fac

din acestea un dosar pentru fiecare apariție. Tema centrală a ediției o va reprezenta tema dosarului,

iar în jurul ei se vor grupa și celelalte materiale jurnalistice. Publicațiile care adoptă acest concept

editorial se deschid cu o sectiune inițială, urmată de o sectiune generală (care poate cuprinde rubrici

permanente), cărora li se succed paginile rezervate dosarului tematic. Partea finala va cuprinde o

sectiune specială (care poate fi structurata pe diverse rubrici) și se încheie cu o secțiune finală, care

poate constitui o contrapondere a temei centrale. Modelul poate fi utilizat atât pentru formatele

A3, cât și pentru cele A4. Nu există alte condiționări decât alegerea unei teme central și constituirea

unui dosar în jurul acestei teme. Practica permite plasarea și găsirea rapidă a informațiilor și

analizelor curente, precum și folosirea dosarului tematic ca o secțiune de studiu. În acest fel se

realizează și un echilibru între exigentele jurnalistice și cele ale genului cultural, știintific sau de

alt domeniu ale publicației.

Paginarea în fascicole permite gruparea informațiilor din diferite domenii de interes în

secțiuni separate și independente. Revistele care abordează o astfel de paginare se arată interesate

de un număr relativ redus de domenii (cinci, șase, sapte) în comparație cu revistele de tip magazin.

Fiecare secțiune este tratată separat, ca prezentând o unitate jurnalistică distinctă, ceea ce le unește

fiind conceptul grafic, care nu diferă decât în anumite nuanțări față de conceptul editorial de bază.

Acest tip de punere în pagină oferă simultan claritate și varietate. Fiecare secțiune va avea un

articol de fond specific (un minidosar), un număr par de pagini, dar nu este obligatoriu să aibă și

un număr egal de pagini între secțiuni.

Temă 4

Temă identică cu tema 3 dacă s-a ales un concept de revistă

MODUL II


6. Punerea în pagină

7. Elemente de accentuare a punerii în pagină

8. Culoarea ziarului și mesajul jurnalistic

9. Structura redacțională. Secretariatul de redacție


1. Însușirea și înțelegerea conceptului de punere în pagină și abilitatea de

aplicare a lui

2. Însușirea și înțelegerea elementelor de accentuare a punerii în pagină și

aplicarea lor

3. Înțelegerea importanței elementului de culoare a ziarului, în legătură cu

mesajul jurnalistic

4. Înțelegerea conceptului de structură redacțională

III. Cuvinte cheie

Punerea în pagină, elemente de accentuare a punerii în pagină, culoarea ziarului, structura

redacțională, secretariat de redacție

UNITATE 6

Punerea în pagină

Punerea în pagină se referă la un anume mod de folosire a coloanelor de text și a imaginilor

în aranjarea grafică a informațiilor pe suprafața paginii. Aceasta are rolul de a ordona, de a grupa

și de a clarifica informațiile furnizate cititorului. În același timp, asigură și o reprezentare grafică

plăcută a paginii și menține interesul cititorului pentru articolele și materialele prezentate. Sunt

cunoscute și utilizate patru modalități de punere în pagină: în scară, în ramă, în bloc și în module.

Paginarea în scară – este cea mai simplă modalitate de așezare în pagină a textului. Mai folosesc

această metodă unele cărti religioase (Biblia cu siguranță), dar și lucrările științifice și dicționarele.

Caracteristica principală a acestei paginări este că textul umple coloanele paginii în ordinea

firească a lecturii, începând cu prima coloană din stânga spre ultimă din dreapta și din partea

superioară a coloanei spre partea inferioară. Nu este potrivită pentru folosirea imaginilor, pentru

că lățimea acestora nu poate depăși pe cea a unei coloane. În același timp, lungimea unui titlu nu

poate depăși lățimea unei coloane. Având avantajul simplității, dezavantajele sunt mult mai multe:

� ordinea materialele nu reflectă și importanța lor, ci doar pe aceea a așezării în pagină

� ilustrarea cu imagini este dificil de făcut

� lectura este mai plictistoare, chiar dacă este mai coerentă

În cotidiane, paginarea în scară se folosește pentru o coloană rezervată știrilor mai puțin importante

(suplimentare), știrilor de ultimă oră, informațiilor tematice. De asemenea, este folosită pentru

anunțurile de mica publicitate.

Paginarea în ramă - constă în faptul ca titlului articolelor li se conferă nu numai o funcție

informativă – prin titrare, ci si una tipografică – de delimitare a textelor. Titlurile ocupă întotdeauna

un număr de coloane egal cu a coloanelor pe care este distribuit textul articolului, care este prins

astfel între titluri. În acest fel, articolele pot ocupă una, două, trei sau chiar patru coloane de lungimi

diferite. Principiul de baza al paginării în ramă este ca pagină să nu fie fracturată nici longitudinal,

nici transversal. Deci, pe orice coloană trebuie să existe un element de întrerupere.

Avantajele acestei metode sunt:

� titlurile pot fi mai lungi

� articolelor li se pot atașa supratitluri subtitluri sau chiar șapouri

� prim mărimea caracterului titlurilor, este semnalată importanța textului respectiv

� se poate evita poziționarea articolelor și titlurilor acestora la aceeasi înalțime în pagină

� articolele se îmbină și se întrepătrund, creând o repartiție armonioasă a textului și

mentinând trează atenția cititorului

� dacă textele nu sunt însoțite de imagini, delimitarea lor cu ajutorul titlurilor se face fără

dificultate

Dezavantajele acestui tip de paginare sunt:

� plasarea imaginilor într-o paginare în ramă se face cu o relativă dificultate

� nu se va putea sesiza întotdeauna unde se termina textul ce însoteste o imagine sau dacă nu

cumva imaginea aparține unui material alăturat

� îngreunarea lecturii pentru cititor

� confuzie, dacă imaginea nu este plasată exclusiv sub titlul căruia îi aparține

Recomandarea este ca imaginile să fie înconjurate din toate părțile de textul pe care- l însoțesc sau

să fie plasate imediat după titlu.

Paginarea în bloc – în acest caz, textul articolelor este distribuit pe coloane de lungimi egale,

formând dreptunghiuri (blocuri) pe suprafața paginii, iar imaginile care însoțesc textul se găsesc

lângă acesta, în stânga sau în dreapta, deasupra sau dedesuptul acestuia. Articolele nu se mai

îmbină, ci stau unul peste altul sau alături. Blocul de text devine, împreună cu titlul, un element de

organizare și structurare a paginii. Avantajul metodei este că leagă, într-o manieră foarte clară,

titlul materialului de textul corespunzător. Dar și dezavantajele sunt de luat în seamă:

� imprecizia atribuirii imaginilor ce însoțesc textul

� posibilitatea apariției frecvente a fracturilor longitudinale și transversale pe suprafața

paginii

Paginarea în module - conform acestui procedeu, imaginile sunt integrate în interiorul masei de

text, chiar dacă fracturează lectura continuă a acestuia. Potrivit acestei tehnici, dacă materialul

tipografic ocupă mai multe coloane, cel putin una dintre ele va avea lungime diferită. Pentru a nu

crea dificultăți la lectură, se recurge și la modalitati de delimitare grafică a spațiilor de separare

dintre diferite materiale jurnalistice. Modulele sunt separare unele de celelte prin linii orizontale

și verticale. Cititorul poate distinge, de la prima vedere, care texte și imagini alcătuiesc un articol.

Astfel, toată pagina va fi divizată in cadre. În rest, sunt respectare regulile impuse de paginarea în

ramă, dar separarea între materiale este mult mai clară, iar orientarea cititorului pe pagină se face

mult mai ușor. Paginarea în module este ușor de realizat, avantajează textul, dar are dezavantajul

că face ziarul să arate schematic și plictisitor.

Tehnicile contemporane de redactare și paginare favorizează mai ales această modalitate

de paginare, prin faptul că ea permite recurgerea la accentuări diverse ale titlurilor, la plasarea unor

texte în casete, la accentuarea prin culoare etc.

Distribuția pe verticală și pe orizontală

Blocurile sau modulele utilizate ca metode de paginare pot avea orientare pe verticală sau

pot fi orientate pe orizontală. În cazul orientării pe verticală, se vor obține suprafețe active de ziar

care au dimensiunea bazei mai mica decât cea a înălțimii. Efectul obținut este de eleganță, suplețe,

dinamism. Din punct de vedere tehnic este și mai dificil de realizat, deoarece impune folosirea

unor cuvinte scurte în titlu și ilustrații care să respecte acest tip de distribuție.

În cazul orientării orizontale pe suprafața paginii, dimensiunea bazei modulelor va fi mai

mare decât dimensiunea înălțimii acestora. Aceasta distribuție permite folosirea unor titluri mai

expresive, conținând cuvinte mai multe și/sau mai lungi, folosirea unor ilustrații orientate și ele pe

orizontală. Acest tip de asmblare produce impresia de fermitate, siguranță sau gravitate.

Elemente de particularizare ale conceptului editorial

La individualizarea unui concept editorial contribuie mai multe elemente, amintite mai sus,

precum formatul ziarului, numărul de coloane, tipul de paginare. La acestea se adaugă alte câteva,

printre care titrarea publicației. Astfel, titlul unui ziar apare pe prima pagina sau pe coperta 1, dacă

este vorba despre o revistă, și ocupă, de regulă, a 8-a parte din suprafața paginii. Iată câteva

coordonate în privința titlului publicației:

� titlu poate ocupa toate coloanele paginii, doar pe cele centrale sau poate fi plasat excentric

� caracterul literelor publicației ca fi același pentru fiecare ediție, fiind un element fix al

conceptului redacțional și grafic

� titlul poate fi tipărit cu caracter de literă diferit față de restul ziarului, pentru a respecta

tradiția sau în alte scopuri

� importantă este și culoare de tipărire, pentru că va devine dominant și va da specificul

publicației

� culoarea se va regăsi și în alte elemente grafice ce compun conceptual editorial

� schimbarea poziției și a caracterelor titlului se acceptă rar, cu titlu de excepție, deoarece

acesta este primul element de identitate și recunoaștere pe care îl caută cititorul înainte de

a cumpăra sau de a citi publicația

Un ziar sau o revistă se structurează în departamente, secții, pagini și rubrici. Relevanță grafică

are împărțirea pe pagini, titrarea acestora și grafica aferentă. Titlurile de pagină sunt plasate în

colon titlu și redau tematica cuprinsă în pagina sau fascicola respectivă. Domeniul corespunzător

paginii poate fi marcat prin titlu (text) și prin vignete, care să sugereze o dată-n plus conținutul

paginii (economic, sport, politică, cultură etc.).

Într-un ziar, toate articolele trebuie să poarte o semnătură, care este, de asemenea, un

element fix al conceptului redacțional. Semnătura jurnalistică înseamnă redarea numelui autorului,

întreg sau doar inițiale. Semnătura întreaga se aplică în cazul materialelor mai întinse, câtăvreme

inițialele, celor mai scurte sau mai puțin însemnate. Nu sunt semnate materialele publicitare. Locul

amplasării ei este la sfârșitul sau la începutul corupului de text, iar în cazul editoarialelor, poate fi

plasată chiar înaintea titlului.

Culoarea titlului publicației devine și culoarea dominantă a acesteia, căpătând statut de

marcă, de accentuare și de semn de recunoaștere pentru aceasta. Ea se va regăsi în culorile ce se

aplică liniilor de delimitare a mărinii superioare și/sau inferioare a oglinzii pagini, în culorile

liniilor casetelor de text sau a cliseelor negative folosite în interiorul paginilor. Celelalte culori

folosite sugerează o anumită ierarhie în raport cu culoarea dominantă, fie subiecte aparte, fie o

marcă tematică, fie prezența unui dosar tematic. Rubricile permanente pot fi semnalate prin

utilizarea unei anumite culori, fie în titlu, fie a chenarului, fie a clișeului negativ ala titlului, fie al

fundalului corpului de text.

Pentru individualizarea unei publicații se mai pot folosi elemente precum vignetele,

casetele și ornamentele, care sunt concepute încât să aiba putere sugestie, să fie în armonie cu

textele pe care le însoțesc și cu stilul adoptat al publicației. Pot fi specifice pentru fiecare pagina

sau rubrica, ori pentru întreaga publicație.

Temă 5

Realizați operațiunea de punere în pagină pentru ziarul/revista aleasă pentru tema finală (pentru

cel puțin o pagină de ziar/revistă), respectând toate indicațiile din suportul de curs și bibliografie

UNITATE 7

Elemente de accentuare a punerii în pagină

Când iau în mână un ziar, cititorii trebuie atrași, îndemnați, dirijați, ghidați, conduși în

căutarea și găsirea informațiilor pe care le conține publicația și care îi interesează. Pe lângă

elaborarea conceptului initial și punerea în pagină a conținutului, există o serie de procede de

accentuate a unor informații, de marcare a acestora, procedee care au drept scop tocmai

semnalizarea distincțiilor și diferențelor dintre anumite informații. Accentuarea se realizează

prin utilizarea caracterelor, prin poziționarea elementelor materialelor jurnalistice, prin

folosirea imaginilor, prin alternarea culorilor.

Informațiile cuprinse într-un text jurnalistic sunt redate prin caractere diferite sau prin

caractere de mărimi diferite. Unitatea de măsură a mărimii caracterelor este punctul tipografic, cu

o dimensiune de 0,3759 mm, iar mărimea de referință a acestui sistem este cea de 12 puncte

tipografice, echivalentul a 4,51mm, denumit și „cicero“. Mărimea a fost aleasă datorită faptului că

asigură o bună lizibilitate a textului și o bună umplere a spațiului tipografic. Alt sistem de

standardizare este Pica, care se bazează pe un punct tipografic egal cu 0,351mm, iar mărimea de

referință este tot cea de 12 puncte tipografice, echivalentul a 4,21mm, denumit „pica“.

Caracterul tipografic la rândul său privește aspectul constant pe care îl are forma literelor

folosite pentru transpunerea informațiilor în pagină. Fiecare familie de caractere tipografice

prezintă patru stiluri și patru aspecte de caractere.

Stilurile caracterelor tipografice sunt date de înclinarea literelor față de axa verticală sau

de grosimea liniilor acestora.

� Stilul roman sau drept – stilul literelor fără nicio modificare

� Stilul italic sau cursiv - literele prezintă o înclinare față de axa vertical, înclinare

care este întotdeauna spre dreaptă, în sensul lecturii

� Stilul negru sau aldin – când este modificată grosimea literelor, prin îngroșarea

acestora

� Aldinele pot prezenta la rândul lor o variație în ceea ce privește grosimea literelor:

subțiri (light), semi-aldine (bold), aldine (extra-bold), extra-aldine (heavy),

negre (black) și foarte negre (extra-black).

Aspectele caracterelor literelor se clasifică după două criterii: după spatiul liniar pe care îl

ocupă caracterul, altfel spus, dezvoltarea orizontală a desenului acestuia, și după prezența sau

absența serifelor. Potrivit primului criteriu, în funcție de spațiul alb rezervat interiorului literelor,

spațiu care poate fi variat, se obțin:

� caractere extra-condensate

� caractere condensate

� semi-largi

� largi

Al doilea criteriu se referă la prezența sau absența serifelor. Serifele sau mai popularele codițe

ale literelor, reprezintă reminiscențele grafice ale trecerii de la scrierea de mâna, la cea

standardizată prin tipărire. Serifele sunt variații de grosime ale literelor și caracterizează prima

mare clasa tipografică: caracterele cu serife. Aceste carctere favorizează procesul de citire, din

cauza iluziei optice a înlănțuirii literelor, ceea ce conduce la o viteză de citire mai mare cu un efort

relative redus. Fără aceste îngroșări, deci când literele au aceeași grosime, se obține cea de-a doua

clasă tipografică, cea a caracterelor fără serife.

Prin combinarea acestor clase, se obține familia de caractere, ce poartă forme și nume diferite,

după numele desenatorilor sau gravorilor care le-au inițiat. Francis Thibaudeau, în 1921, a încercat

să clasifice aceste caractere, observând că familiile de caractere difereau între ele prin forma tălpii

literelor, de fapt forma serifelor, și a adoptat aceasta variație drept criteriu de clasificare. După

acest criteriu, există cinci clase de caractere: antique, elzévir, didot, egiptyenne și fantaisie.

� Caracterele antique - semne fără serife, pentru care se mai numesc și „baston“ - sunt foarte

simple și foarte vechi și sunt cele mai folosite tipuri de caractere

� caracterele elzévir - au serife triunghiulare, cu baza pe linia de scriere - sunt potrivite pentru

a facilita, prin eleganță, lectura

� caracterele didot - au serife filiforme, adică o linie orizontală care marchează piciorul

literei, mai subțiri decât linia principală a desenului literei - sunt recomandate pentru textele

care cer o anumită rigoare, sobrietate, solemnitate

� caracterele egyptienne - au serife rectangulare, de aceeași grosime cu linia literei, linie care

este de grosime fixă – sunt recomandate pentru conținuturi textuale tehnice și pentru texte

publicitare

� caracterele fantaisie - imită scrierea de mână, cu terminații rotunjite în forma de volute și

subțiate spre capăt - sunt destul de dificile pentru lectură, de aceea sunt folosite doar pentru

texte scurte și pentru titluri.

O altă variație în modul de apariție al caracterelor este dată de mărimea acestora. Ea este

exprimată în puncte și este specifică tuturor variantelor caracteriale: 10 puncte, 12 puncte, 14

puncte, 16 puncte, 20 puncte, 24 puncte etc.

Pentru accentuarea prin folosirea caracterelor, se recurge la utilizarea unor caractere de mărimi,

de stiluri sau de aspect diferit între titluri și corpul de text. Diferența de mărime a caracterelor între

text și titlu este dată de:

• tipul de caracter folosit

• de importanța informației din text

• de pagina în care apare

• de pozitia textului în pagină

• de numărul de coloane pe care îl ocupa titlul

• de suprafața pe care o ocupă textul și ilustratiile acestuia.

Regulile urmărite sunt:

� Proporția - urmărește raportul dintre mărimea caracterului și mărimea corpului de text,

dar si a importantei informației

� Armonia - se referă la raporturile care se stabilesc între titlurile de pe aceeași pagină și

titlurile de pe pagini apropiate, care nu trebuie sa fie disproportionate

Accentuarea se poate face și prin poziționarea pe pagină. Suprafața paginii este în așa fel

concepută și luată în considerare ca stabilind o ierarhie a elementelor de care este ocupată, ierarhie

ordonată după axa verticală și axa orizontală. Așadar, poziția cu valoare ierarhica superioară e

reprezentată de spațiul care ocupă partea superioară și partea din stânga paginii sau cea mai bună

poziție pentru un material este cea din colțul din stânga sus al paginii. Apoi importanța fiecărui

material scade către colțul opus, cel din dreapta jos a paginii. Ierarhia urmărește deci o diagonal

de la stânga sus spre dreapta jos. În consecință, titlul celui mai important material va fi titrat cu

litere de dimensiuni mai mari decât celelalte, a căror dimensiune va scădea pe măsură ce sunt

plasate spre partea de dreapta-jos a paginii.

Un alt aspect al accentuării importanței informației prin poziționare se referă la alegerea

paginii pe care este amplasat materialul respectiv, deoarece, se înțelege, nu toate paginile au

aceeași importanță jurnalistică. Întotdeauna, prima pagină este cea mai importantă și va conține

titlul ziarului, plasat de cele mai multe ori în partea superioară a paginii, de obicei pe întreaga

lățime a ei sau cel puțin în partea superioară pe partea dreaptă. Pe prima pagină vor fi plasate și

cele mai importante articole și cele mai noi informații. Tot aici poate fi plasat și editorialul

publicației. În unele cazuri, se plaseaza pe prima pagină începutul a cât mai multor articole, cu

trimiteri la paginile unde sunt dezvoltate, mărind astfel numărul subiectelor considerate de interes.

Uneori, pe prima pagină se face un sumar al titlurilor diferitelor domenii de interes.

Mai departe, ierarhia paginilor urmează această ordine, pagină fără sot – pagină cu sot, deci

3 și 2, 5 și 4, 7 și 6 etc. paginile sunt de obicei tematice și poartă un titlu reprezentativ în acest

sens. Ierarhia în fascicole, acolo unde ele există, este aceeași. Ultima pagina nu este ultima în

ordinea importanței, dar nici nu are o valoarea primei pagini. Rolul ei poate fi diferit: fie e rezervată

știrilor de ultima oră, fie e rezervată actualității internaționale, fie unui editorial alternativ. Oricare

ar fi, acesta ține cont de faptul că ultima pagină este, cel mai adesea, pagina care ocupă locul doi

în ordinea lecturii.

Tema 6

Aplicați, sub forma unui exercițiu, indicațiile din curs la propriul proiect în operațiunea de

accentuare a punerii în pagină

UNITATE 8

Culoarea ziarului și mesajul jurnalistic

Culoarea a devenit astăzi inevitabilă pentru toate tipurile şi formatele de ziare, reviste sau

alte mijloace mediatice pe suport de hârtie. Aportul culorii la succesul unei publicaţii este un

subiect controversat, iar uneori este de-a dreptul contestat, mai ales în cazul cotidianelor serioase,

de mare prestigiu şi mare tiraj. Asta pentru că, se spune, nu culoarea vinde ziarul, în primul rând,

ci valoarea evenimentului, a informației, a mesajului, în fond. Culoarea poate conferi, se mai

susține, un plus de strălucire publicaţiei, poate „focaliza” atenția asupra unui fapt, unui eveniment,

asupra unei imagini sugestive, ceea ce contează, mai ales când vizualizarea se face cu măiestrie și

talent. Și mai bine se clarifică lucrurile dacă se tine cont de o remarcă a marelui pictor Eugene

Delacroix, înterpretată între limitele cuvenite: „Culoarea este prin excelenţă partea artei care deţine

harul magic. În timp ce subiectul, forma, linia se adresează, înainte de toate gândirii, culoarea nu

are nici un sens pentru inteligenţă, dar ea are toate puterile asupra sensibilității, ea clocotește de

sentimente”.

Asaltul culorii în mass-media i-a obligat pe specialiștii în vizualizare mediatică să ia în

considerare rezultatele experienței și cercetărilor altor specialiști, de la pictori, la psihologi. A

devenit necesar să se țină cont de împărțirile și clasificările acestora, potrivit cărora culorile de

referință sunt cele șapte culori ale curcubeului (roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și

violet) la care se adaugă albul și negrul.

După importanța acestora, sunt:

� culori de bază – albastru, verde, roșu

� culori complementare – toate celelalte

După puterea de impresionare a sensibilității, sunt:

� culori calde - roşu, portocaliu, galben

� culori reci – albastru și verde

În funcție de aceste lucruri, mesajele jurnalistice se pot adapta, într-un fel sau în altul, culorilor

care corespund cel mai bine conținutului sau celui pe care vor să-l transmită sau accentueze.

După preferința lor de către sexe:

� femeile preferă - albastru și verde

� bărbații preferă - roșu și portocaliu

Din această perspectivă, se poate spune că portocaliul şi roşul sunt indispensabile într-o

comunicare destinată bărbaţilor; albastru şi verde sunt de nelipsit în mesajele adresate femeilor.

Iată câteva valori simbolice ale culorilor asociate vieții sociale, psihice, afective realizate

de Maurice Deribere:

Asociere afectivă: roșu-dragoste, moarte, portocaliu-căldură, galben-veselie, verde-influență

negativă, albastru-spațiu, călătorii, violet-doliu, demnitate, alb-comuniune, mariaj, claritate,

negru-mister, tenebre

Asociere obiectivă: roșu-foc, sânge, portocaliu-foc, apus de soare, galben-lumină solară, verde-

natură, verdeață, albastru-cer, apă, violet-flori, ametist, alb-flori, negru-noapte-moarte

Asociere efecte psihologice: roșu-cald, dinamic, enervant, portocaliu-ardent, stimulat, strălucitor,

galben-vesel, spiritual, dinamic, verde- calm, repaus, pacifict, echilibrat, nefast, albastru-clar,

proaspăt, ușor, clam, transparent, violet-prospețime, alb-sobru, clar, negru-tristețe.

Preluate de comunicarea jurnalistică (reviste și ziare), culorile sunt asociate cu textele, titlurile și

imaginile puse în pagină pentru a forma un mesaj mai dinamic, mai interesant, mai complet.

În privința oportunității utilizării culorii, în comunicarea mediatică, părerile încă sunt

împărțite. În realizarea materialelor audio-vizuale, se susține, culoarea micşorează

timpul percepţiei globale a informaţiilor la 65%, iar al citirii la 76% ; „omul percepe deodată 10-

15 obiecte în spaţiu, 3-4 categorii de culori şi linii şi 10 culori”, spun specialiștii. Iar tabloidele şi

regionalele, nu mai pot fi concepute în absenţa culorii. Detractorii culorii susțin la rândul lor că

marile ziare precum New York Times, Le Monde, Neue Zurker Zeitung, La Stampa nu au nevoie

de culoare pentru a avea succes și că policromia vulgarizează, acceptând-o doar pentru reclamele

de interior. Cu privire la avantaje și riscuri, culoarea poate implica emoţional cititorul, poate

susţine mesajul şi-i poatea implifica sensul şi puterea de impact. Dar, şi aceeaşi măsură, poate

spori sau estompa lizibilitatea şi vizibilitatea textelor, titlurilor, imaginilor. La toate acestea, se

adaugă aspectul financiar, ținând cont de faptul că policromia implică niște costuri sporite.

Policromia este scumpă, cernelurile, hârtia, tehnologia nu se pot compara cu vechile publicaţii în

alb-negru. O combinație de 3 culori + negru, de exemplu, poate costa de opt ori mai mult decât

reproducerea unei fotografii în negru.

Contrastele de culoare şi lizibilitate constituie principiul de utilizare a culorii în conceperea,

elaborarea şi imprimarea ziarului. Pierre Duplan şi Roger Jauneau stabilesc 30 de îmbinări validate

de practica realizării publicaţiilor color, pe principiul „culoare de fond” și „culoare de contrast”.

Cele 30 de contraste sunt acestea: “negru pe alb”; negru/galben; galben/negru; verde/alb; roşu/alb;

alb/albastru; albastru/galben; albastru/alb; alb/negru; verde/galben; negru/portocaliu;roşu/galben;

portocaliu//negru; galben/albastru; alb/verde; negru/roşu; albastru/portocaliu;galben/verde;

albastru/roşu; galben/roşu; alb/roşu; roşu/negru; alb/portocaliu; negru/verde; portocaliu/alb;

portocaliu/albastru; galben/portocaliu; roşu/portocaliu; roşu/verde; verde/portocaliu. Există şi

reguli relative la chenarele color aplicate culorii de bază. De exemplu, pentru culoarea albastru,

chenarele vor fi galbene sau portocalii, pentru roşu - verde şi brun, pentru portocaliu – albastru şi

verde oliv.

Alternarea culorilor reprezintă o altă modalitate de accentuare în prezentarea informațiilor.

De regulă, culorile care sunt folosite în paginile ziarului reprezintă un element foarte important al

conceptului editorial. Dacă publicația folosește doar culoarea neagră, folosind contrastul cu albul

hârtiei, jocul alternării se produce doar între zonele albe și cele tipărite. Cele mai multe publicații

recurg însă și la alte culori, cea mai des folosită fiind roșu, datorită specificului ei de a se distinge

foarte bine pe aproape orice fundal, urmată de albastru, o altă culoare puternică, dar cu intensitate

mai redusă. Pentru a pune accentual asupra unor materiale, acestea pot se fie titrate cu litere în

culorile de bază ale publicației, sau cu litere a căror culoare se armonizează cu subiectul articolului

respectiv. De asemenea, în cazul caracterelor artistice, create anume pentru anumite subiecte, pot

fi folosite în titrare caractere colorate. Alternarea culorilor poate fi folosită și între elementele unui

material de presă: de exemplu, supra-titlul sau sub-titlul unui articol poate fi redat într-o anumita

culoare. Dar în corpul textului, nu este recomandată folosirea de caractere colorate, deoarece nu

facilitează lectura.

O modalitate de accentuare prin culoare o reprezintă tipărirea în clișeu negativ (care poate

fi de culori diferite) sau pe fundalul unei ilustrații. În situațiile în care publicația are mai multe

fascicule tematice, fiecare fascicul va avea elementele de particularizare proprii, iar unul dintre

cele mai des întâlnite este culoarea.

Revistele în format mare folosesc mai rar culorile, în cazul lor aplicându-se regulile pentru

ziare. Pentru revistele format mic, folosirea culorilor este regula, așa că în cazul lor accentuarea

prin alternarea culorilor este mai puțin vizibilă tocmai pentru că este foarte prezentă. Ca și în cazul

imaginilor, culorile se vor bucura de o prezență redusă în paginarea buletinelor și analelor.

Tema 7 Alegeți culoarea predominantă a ziarului și culorile secundare utilizate la tema finală

justificând alegerea făcută

UNITATE 9

Structura redacțională. Secretariatul de redacție

Și în presa scrisă, conducerea instituției mediatice este asigurată de o echipă managerială,

din care fac parte mai multe persoane, care poate lua diverse forme și structuri, în funcție de

mărimea, profilul, cultura și tradiția instituției respective. Eșaloanele superioare sunt conduse de

editori sau directori generali, supervizate eventual de un Consiliu de Administrație, iar activitățile

jurnalistice propriu-zise sunt asigurate de trei departamente: redacțional, tehnic și economic.

Există mai multe tipuri de organigrame de funcționare a unei instituții de presă scrisă, în

funcție de periodicitate, arie de răspândire, număr de pagini, tiraj, eficienţă informaţională şi

economico-financiară. Un săptămânal sau un lunar va avea o structură simplă, formată din director,

redactor-șef, secretar de redacție, un grup de 3-5 redactori permanenți plus colaboratori, la care se

adaugă serviciul economico-administrativ și distribuția. Pentru un cotidian de anvergură,

organigrama este mai stufoasă și mai laborioasă. Aceasta pornește de la un Consiliu de

Administrație (uneori și un Consiliu Director), succedat de directorul publicației (pot fi un director

general și mai mulți adjuncți sau pot fi mai mulți directori - editorial, tehnic, economic,

administrative) și de redactorul-șef. La eșalanul următor se află departamentul de documentare,

serviciile redacționale și secretariatul de redacție. La rândul lor, serviciile redacționale privesc

diversele secții ale unei redacții precum de politică, economie, cultură, sport, externe, anchetă,

reportaj etc. Subordonate în același timp directorului (directorilor) publicației, dar și secretariatului

general sunt serviciile administrative, comerciale și tehnice. Numărul personalului care activează

efectiv într-o instituție de presă scrisă este variabil în timp. Orientativ, iată un exemplu de structură

de personal ce a functional la cotidianul Le monde: Direcţia – Redactorul şef – Reportaje şi anchete

– 27 oameni, Serviciul Extern – 17, Corespondenţi în străinătate – 21, Serviciul Politică – 16.

Serviciul Economie – 25, Serviciul Cultură – 25, Corespondenţi în provincie – 6, Alte publicaţii

(titluri) necotidiene – 24, Secretariat de redacţie, infografie, iconografie – 36. Chiar dacă este o

structură valabilă pentru anii 2000, aceasta poate fi utilă pentru comparație.

Revenind la Departamentul redacțional, acesta este condus de un redactor-șef, care are în

subordine secțiile jurnalistice care pot fi organizate după criterii diferite: după domeniile de

activitate pe care le acoperă, după genurile jurnalistice pe care le folosește sau dupa zonele

teritoriale pe care le acoperă, în funcție de orientarea și politica editorială a publicației. De

asemenea, i se subordonează și personalul acestor secții: redactorii-șefi adjuncți, redactorii

speciali, editorii de știri, redactorii, reporterii, fotoreporterii, reporterii corespondenți.

Departamentul tehnic la o instituție presă de mari dimensiuni este condus de un director

tehnic, care răspunde de secretariatul de redacție, de partea de logistică și de producție. Instituțiile

mai mici, există doar un secretar de redacție care gestionează aceste problem. Departamentul

economic, la rândul său, este condus de un director economic care are în subordine serviciile de

contabilitate, cele de marketing și serviciile de publicitate.

Secretariatul de redactie reprezintă structura tehnică a unei instituții mediatice care are

drept misiune transpunerea în practică a conceptului redactional și grafic al publicației. În cadrul

acestuia, se realizează toate operațiunile tehnice și de tehnoredactare a conținuturilor informative

prin prelucrarea materialelor jurnalistice și transpunerea lor în format tipografic. Mai precis, sunt

asigurate următoarele operațiuni jurnalistice ale materialelor de presă: paginare și machetare,

tehnoredactare, corectura si prelucrarea de imagine.

În cadrul secretariatului de redacție, înțeles astfel, se desfașoara o activități de natură

tehnică, prin care este prelucrat și capătă o altă formă materialul informativ furnizat de către

redacție. Acestea sunt: calibrarea și cotarea textelor jurnalistice, machetarea paginilor,

prelucrarea fotografiilor și a ilustratiilor, corectura paginilor publicatiei. Scopul acestor activități

este o prezentare cât mai bună a informatiilor, facilitarea lecturii jurnalistice, găsirea rapidă a

informațiilor așteptate și căutate de cititori. Secretariatul de redactie este responsabil de

transpunerea în practica a principiilor estetice și de utilitate ale conceptului editorial.

Prin activitatea de secretariat de redacție, se ierarhizează evenimentele și informațiile

publicate după importanța lor, se creeaza o hartă a actualității care îi este furnizată cititorului pentru

a se orienta în lumea evenimentelor reale. Dacă harta nu este bună, ea fie îl va induce în eroare (o

vreme), fie va deveni inoperantă, ambele situații conducând către un deznodământ negative.

Un ziar nu este o carte și, din mai multe puncte de vedere, solicită o lectură și o abordare

diferite. Caracteristicile lecturii ziarului sunt:

• cititorii sunt nu atât lectori avizați, cât consumatori obișnuiți de informație

• consumul este rapid, iar informația își pierde valoarea aproape instantaneu – se

degradează

• timpul de lectură este limitat, adeseori „furat” de către cititorul de ziare

• lectura de ziare se face uneori între alte două activități, în timpii de așteptare sau în

timpii morți

• textele jurnalistice nu sunt studiate, nu sunt aprofundate sau adnotate și nici realuate

după un anume timp

• ideile textului jurnalistic trebuie de fie transparente, accesibile, abordabile

instantaneu și înțelese deplin la prima lectură

• textul trebuie să fie direct, explicit, simplu, concis

Lectura ziarului este una de tip piramidal. Astfel, că avem de-a face cu mai multe niveluri

de lectură:

� Primul nivel de lectură al unui ziar îl reprezintă titlurile. Titlurile, atunci când sunt bine

alese, bine titrate și bine poziționate trebuie să ofere un rezumat complet și exact al unei

ediții. După modul în care sunt tehnoredactate titlurile, se poate identifica și o ierarhie a

evenimentelor: titlurilor mai mari le corespund evenimente sau informații mai importante

și invers. O semnificație asemănătoarea o au și culorile diferite de culoarea de fond a

publicației. La primul nivel de lectură se află și imaginile, fotografii sau alte ilustrații

(grafică, caricaturi, grafice, tabele, scheme etc.), care atrag atenția, adduce semnificații

suplimentare, creează diversitate și dinamism textului.

� La ce de-al doilea nivel de lectură al textului jurnalistic stau supratitlurile, subtitlurile,

intertitlurile, șapourile, explicațiile și legendele. Acestea sunt redate în ziar la un nivel

intermediar, având carctere mai mici decât titlurile, dar mai mari decât textul propriu-zis.

În esență, ele explicitează o parte din evenimente și trasează o direcție de dezvoltare a

subiectului enunțat în titlu. Ele sunt și un fel de rezumate sui generis, suficiente uneori

pentru unii dintre cititori.

� În fine, pentru cititorul care are mai mult timp la dispozitie sau pentru cel care e mai

interesat de subiect, există un al treilea nivel de lectura, textul propriu- zis al materialului

jurnalistic. În textul propriu-zis, informațiile sunt tratate și redate pe larg, în funcție de

spațiul tipografic disponibil. În textul respectiv se dau amănunte, se fac precizări utile, se

redau nuanțe.

Lectura în acest fel stratificată impune o așezare în pagină și o tehnoredactare pe măsură:

• titlurile vor fi mai scurte decât supra sau subtitlurile, care și ele vor fi mai scurte

decât textul propriu-zis

• ideile vor fi suficient de clare chiar pentru cititorul care se oprește la al doilea nivel

de lectură, dar și incitante pentru a-l face pe acesta să continue

• toate materialele sunt importante (nu la fel de importante) dacă și-au găsit loc în

pagină, deci e necesar un echilibru între pagini și în interiorul unei pagini, chiar

dacă există ierarhizări

• trebuie ținut cont, în ciuda obișnuințelor, că ordinea de lectură este aleatoare, nu

întotdeauna se citește întâi prima sau ultima pagină, nu toată lumea citește doar

titlurile mari

• nu sunt recomandate continuările în altă pagină a unui material, pentru că are puține

șanse să fie urmărită

Tema 8

Construiți structura redacțională a ziarului/revistei pe care ați hotărât să o „produceți” pentru

tema finală, bazându-vă pe principiile și datele prezentate în curs, pe bibliografie și pe

experiențele reale din presa românească

MODUL III


10. Calibrarea și cotarea articolelor jurnalistice

11. Tehnoredactarea materialelor jurnalistice

12. Tehnoredactarea reportajului și anchetei (II)

13. Machetarea ziarului

14. Prelucrarea imaginilor


1. Definirea și înțelegerea operațiunilor de calibrare și cotare a articolelor

jurnalistice

2. Înțelegerea și abilitatea de operare a conceptului de tehnoredactare a

materialelor jurnalistice

3. Înțelegerea principiilor de machetare a ziarului și abilitatea de a le aplica

4. Înțelegerea procesului de prelucrare a imaginii și abilitatea de a-l practica

III. Cuvinte cheie

Calibrare, cotare, tehnoredactare, machetare, prelucrarea imaginilor de presă

UNITATE 10

Calibrarea și cotarea articolelor jurnalistice

Calibrarea și cotarea sunt două operațiuni prin care textul jurnalistic este transpus în format

tipografic. În sens general, calibrarea se referă la dimensiunea textului. Aceasta presupune o

operație de estimare și evaluare a textului inițial pentru a identifica valoarea lui echivalentă în

formatul tipografic atribuit, respectiv lungimea rândului, corpul și tipul de caracter. La rândul ei,

cotarea presupune operația de atribuire a valorilor tipografice unui text, pentru ca acesta să

corespundă machetei căreia îi este destinat. Aceste două operațiuni pot să fie succesive, dar cel

mai adesea sunt simultane.

Calibrarea textelor

Materialele jurnalistice scrise, de la simple știri, până la complicate anchete, au o gamă

largă de dimensiuni și mărimi, dar, oricum ar fi, ele ajung și trebuie să ajungă în pagină, la niște

cote ce trebuiesc estimate sau știute cât mai aproape de realitate. Necesitatea de ști ce suprafață

ocupă un text jurnalistic pe oglinda unei pagini de ziar este dată de două considerente, unul tehnic,

celălalt economic. Primul se referă la necesitatea de a evita remanierile ample ale paginii la

sfârsitul punerii în pagină a materialului: dacă e excedentar, materialul va fi scurtat, iar dacă e

insuficient, articolul va fi completat sau se vor căuta alte articole care să umple pagina. Nici una

dintre situații nu este convenabilă și de dorit, deoarece prin intervenții asupra textului de bază se

vor modifica fie intenția initială, fie se pot pierde idei, fie pot apărea informații disonante în pagină.

În al doilea rând, orice modificări și remanieri ale paginii necesită timp și cheltuieli materiale

suplimentare. Și pentru că este un sector unde se lucrează în flux, orice întârziere poate produce

sincope și perturbări în funcționarea normal a activității.

Diversele metode de calibrare a unui text dau rezultate mai mult sau mai puțin precise,

după pretenții și nevoi. Pentru un cotidian de exemplu, calibrarea se face prin estimare, pentru

periodice cu apariție mai rară, se folosesc metode mai precise. Calibrarea are două etape, una de

evaluarea a semnelor (de dactilogramă) și aceea de transformare a lor în linii de text. Redactorii și

reporterii e bine să știe din timp (uneori de la ședința de sumar) câte semne sau câte linii au la

dispoziție pentru a ascrie un material.

Pentru calibrarea prin estimare, unitatea dactilografică de referință este formatul A4, care

conține în jur de 2000 se semne, dactilografiate la două rânduri și cu 60 de semne pe rând. Sunt

socotite semne și spațiile de pauză dintre cuvinte sau orice alt semn de scriere care e accesibil în

respectivul set de caractere. Când se face estimarea, de exemplu, se va constata că pentru o coloană

de ziar de 4,5 cm, un rând de dactilogramă este aproximativ egal cu doua linii de coloană de ziar.

Pentru culegerea computerizată a textului se poate recurge la metode de numărare automată a

semnelor sau a liniilor dintr- un text, astfel încât redactorul să știe tot timpul cum dozează

informațiile pentru a folosi eficient spațiul rezervat subiectului său. În general, fiecare redacție își

stabilește calcule și reguli proprii și oferă estimarea spatiului în semne sau rânduri.

Calibrarea prin calcul se aplică unor texte mai puțin formalizate, atipice, primite de la

colaboratori și unde funcționează mai greu regulile tipizate ale redacției. Pentru textele în facsimil,

calibrarea se face prin numărarea semnelor dintr-un rând (sau o medie pentru cel puțin 5 rânduri)

care se înmulțesc nu numărul de rânduri al paginii, iar dacă sunt mai multe pagini, se face un calcul

pentru fiecare pagină. Metoda se aplică și în cazul textelor dactilografiate, cu deosebirea că

semnele se numără pentru o medie de trei rânduri, dar și la textele printate, ținând cont de anumite

particularități, cum ar fi despărțirea în silabe la capăt de rând. Pentru calibrarea unui text care va

fi redat în mai multe caractere sau în mărimi diferite (de exemplu, șapou și text, sau text și paragraf

citat), se vor face echivalarile necesare pentru fiecare parte a textului respectiv. O situație des

întâlnită este cea generată de plasarea intertitlurilor în corpul de text. Acestea vor fi culese cu un

corp de literă mai mare decât cel al corpului de text, de aceea trebuie ținut cont de modificarea pe

care o produc asupra numărului de rânduri de tipar. Diverse probleme de calibrare pot să apară în

cazul textelor foarte neregulate, a textelor „în sumar” (listă, enumerare) sau în drapel (aliniate la

centru).

Cotarea textelor

Cotarea textelor se face simultan cu cea de calibrare, desemnând atribuirea unor valori

tipografice semnelor textului materialului jurnalistic. Valorile tipografice ce se atribuie textului

sunt: familia de caractere, dimensiunea corpului de literă, aspectul corpului de litera, distanța între

rânduri, lungimea rândului. Caracterul corpului de literă trebuie să țină cont de câteva lucruri:

� trebuie să asigure o bună lizibilitate textului

� să nu fie obositor

� să se poate citi rapid

Pentru textele mai lungi sunt recomandabile caracterele cu serife, pentru cele medii se pot

folosi caractere fără serife, iar pentru textele scurte se pot folosi caractere artistice sau fanteziste.

Dimensiunea corpului de literă pentru corpul textului se stabilește în funcție de lungimea textului,

de raportul de proportionalitate cu dimensiunea caracterului titlului și cu dimensiunea caracterelor

pentru note, legende, explicații. La stabilirea aspectului literelor (drept, italic, aldin) se va ține cont

în primul rând de aspectul de literă dominant al textului. Dacă textul este cu litere drepte, atunci

porțiunile de text accentuate vor fi redate în cursiv sau în aldin. Pentru textele lungi, se vor folosi

litere drepte, pentru cele de lungimi medii se pot folosi si litere italice, iar pentru textele scurte se

pot folosi litere aldine. Distanța între rânduri este specificată numai în cazurile în care ea diferă de

înălțimea specifică a respectivului tip de caractere, înalțime care asigură transpunerea textului la

înălțimea de un rând.

Orice schimbare a corpului de literă, a dimensiunii caracterului, a distanței între rânduri

sau a lungimii rândurilor induc modificări valorilor initiale de calibrare, ceea ce presupune un nou

calcul de calibrare, în conformitate cu noile valori de cotare. Aceste schimbări sunt de evitat pentră

că produc consum sumplimentar de timp, o materie primă extreme de prețioasă pentru jurnalism.

Instituțiile de presă folosesc diverse codificări pentru fiecare format de ziar în parte,

acordând un nume pentru fiecare combinație de valori tipografice pe care le folosesc. Codificarea

de acest este folosită de către institutiile de presă care folosesc editoarele de text și care utilizează

programe dedicate pentru activitatea specifică de secretariat de redacție. Un avantaj suplimentar al

utilizării formatelor codificate constă în faptul că permit o transformare rapidă (pe computer) a

cotelor textului. De asemenea, ele permit chiar suprimarea unor etape ale activității de prelucrare

a textului, prin faptul că formatele de cotare pot fi aplicate textelor încă din faza de concepere,

unificându-se astfel operațiunea de cotare cu cea de calibrare.

Temă 9

Relizați calibrarea și cotarea articolelor jurnalistice pentru cel puțin o pagină de ziar/revistă

(subiectele și textele prezente din pagină trebuie căutate și scrise de student)

UNITATE 11

Tehnoredactarea materialelor jurnalistice

La tehnoredactare ajung textele și ilustrațiile așa cum au fost ele stabilite de redactorii și

editorii de știri, cu indicație de pagină și de loc în pagină, în funcție de importanța fiecăruia. Textele

primesc aici indicațiile de format ale caracterelor și dimensiunilor de coloană în care vor apărea în

pagină. La tehnoredactare se asamblează și ilustrațiile ce trebuie să însoțească textele jurnalistice,

ce pot fi fotografii, grafice, scheme, diagrame, vignete etc. Fotografiile trebuie să fie bine alese

astfel încât să argumenteze, să probeze, să ilustreze și să informeze. Secția de tehnoredactare

prelucrează toate informațiile în forma necesară pentru realizarea machetelor paginii. Dacă aceasta

se face electronic, materialele jurnalistice, în funcție de conținutul lor, vor fi prelucrate cu editoare

specifice: de text, de imagine, de grafică, de publicații.

Titlurile sunt importante în orice context, iar în privința tehnoredactării acestora sunt de

reținut următoarele reguli:

� titlurile vor fi redactate cu cel mai mare corp de literă folosit în materialul jurnalistic pe

care îl titrează, iar acesta va fi mai mare cu cel putin 4 puncte față de corpul de text

� pentru tehnoredactarea titlurilor se pot folosi caractere diferite față de caracterul corpului

de text, dacă textul este tipărit într- un caracter cu serife (regulă generală), titlul poate fi

tipărit într-un caracter fără serife

� dacă titlul este plasat la începutul articolului, e bine ca el să acopere toate coloanele pe care

se va desfașura materialul publicistic, obținându-se titluri de o coloană, de două coloane,

de trei coloane

� dacă titlul este plasat în interiorul articolului (titlul „îngropat“), atunci el va fi plasat pe

mijlocul axei verticale a suprafeței pe care o ocupă corpul textului, deasupra axei orizontale

� de regulă, titlurile se aliniază la axa mediană a lațimii coloanelor pe care le ocupă; ele pot

fi aliniate la stânga sau la dreapta, dar inconvenientul acestei alinieri consta în aceea ca

ramân spații albe la dreapta sau la stânga spațiului rezervat titlului, mai ales atunci când

titlul se întinde pe mai multe rânduri

� titlurile nu vor ocupa mai mult de trei rânduri decât în situații cu totul excepționale, când

titrează evenimente cu totul ieșite din comun, care justifică acest lucru; dacă un titlul este

mai lung de trei rânduri, e de preferat să fie reformulate

� pentru tipărirea titlurilor se vor folosi litere mari sau litere de rând, aceasta opțiune poate

fi impusă prin conceptul redacțional și grafic

� în formularea titlurilor nu se vor folosi următoarele semne grafice: punctul [.], pauza [;],

liniile oblice [/], [\], parantezele [(], [)], acoladele [{], [}]; celelalte semne de punctuație se

for folosi numai acolo și atunci când într-adevăr este nevoie de ele; abuzul de titluri

exclamative [!], interogative [?], dubitative […] este deranjant

Pentru tehnoredactarea supratitlurilor, se va ține cont de următoarele:

� se tehnoredactează folosind un corp de literă diferit de al corpului de text, care poate fi

identic sau apropiat de cel al titlului; dacă titlul este cules într-un caracter fără serife, și

supratitlul va fi cules într-un caracter fără serife

� supratitlul nu va avea elemente de accentuare a prezenței sale mai puternice decât titlul,

deoarece i-ar substitui acestuia funcția; de exemplu, dacă titlul este cules în litere drepte,

supratitlul va fi cules în cursive, dar nu în aldine, pentru că riscă să fie perceput drept titlul

materialului respective

� în ciuda denumirii, supratitlul este subordonat semantic titlului, având rolul de a-l explicita;

deci, el se referă la ceea ce spune titlul, nu la ceea ce spune textul

� va fi plasat întotdeauna deasupra titlului și va fi cules cu caractere mai mici (cel puțin 4

puncte) decât cele ale titlului, dar mai mari (cu cel puțin 2 puncte) decât cele ale corpului

textului (de aici rezultă ca titlul va fi cules cu un caracter de cel puțin 6 puncte mai mare

decât corpul de text)

� supratitlului i se rezervă, de regula, un singur rând de aceeasi lățime de coloană pe care o

ocupa și titlul, fiind de dorit să o ocupe în întregime

� supratitlurile pot fi delimitate cu o linie față de titlu

În privința subtitlurilor, e bine de reținut:

� se tehnoredactează folosind un corp de literă diferit de al corpului de text, care poate fi

identic sau apropiat de cel al titlului sau supratitlului

� subtitlurile vor avea elemente de accentuare mai puține decât titlurile și supratitlurile

� subtitlul este supraordonat semantic textului, el referindu-se la ceea ce se spune în text, nu

în titlu

� va fi plasat întotdeauna dedesubtul titlului, dar deasupra textului și va fi cules cu caractere

mai mici (cu 4 puncte) decât cele ale titlului sau egale cu cele ale supratitlului

� subtitlului i se rezervă unul sau două rânduri, de aceeași lățime a coloanei cu cea rezervată

titlului

� subtitlurile pot fi delimitate cu o linie față de titlu sau față de text

Intertitlurile:

� vor fi tehnoredactate foarte apropiat de corpul textului, deoarece evidențiază idei și teme

importante din interiorul materialului

� de regulă, ele sunt culese în același corp de literă ca și corpul de text, alternându-se stilul

caracterului (dacă corpul de text este drept, stilul caracterului intertitlului va fi aldin)

� intertitlurile vor fi foarte scurte, ocupând, de preferat, un singur rând în coloana respective

La tehnoredactarea textului propriu-zis, caracterul corpului de text trebuie să fie identic

pentru toate aparițiile și pentru toate paginile pentru a conferi unitate și coerenta punerii în pagină

a textelor. Excepțiile se fac doar pentru anumite rubrici, cu diferențe mici și cu litere apropiate de

carcterul de bază. Câteva recomandări pentru tehnoredactare:

� pentru corpul de text de bază se folosesc cel mai adesea caractere drepte, iar accentuările

din interiorul textului se fac fie în aldine, fie în cursive

� pentru caracterul corpului de text specific unei rubrici se pot folosi și stilurile cursiv sau

aldin, situație în care accentuările din interiorul textului se vor face în caractere drepte și

aldine, respectiv drepte si cursive

� atunci când corpul de text este redat în caracter cursiv sau în caracter aldin, textul trebuie

să fie relativ scurt, deoarece în ciuda faptului că stilul cursiv este elegant, iar cel aldin este

foarte vizibil, sunt totusi obositoare la lectură

� condensarea sau extinderea caracterelor (procedeul kerning) strict acolo unde e nevoie: în

cazul unei distribuții prea extinse a literelor pe un rând sau unde e într-adevăr nevoie de

redus numărul de rânduri

� textele de întindere mare pot fi marcate, pentru variatie și pentru accentuare, cu latrine

(majuscule, ornamentale)

Specificul șapoului este că rezumă un material mai lung sau prezintă pe scurt înformații

necesare pentru contextualizarea unui text. Șapoul nu are titlu, este plasat lângă titlu sau lângă

ilustrația principală, iar corpul de literă va fi mai mic sau mai mare decât al textului de bază și va

fi cu aldin sau cursive.

Știrile nu au decât titlu și corp de text, fără supra-, sub-, intertitluri sau șapou, de regulă,

nu au ilustrații sau acestea, de lățimea coloanei, pot să apără nesemnate sau semnate cu inițiale.

Temă 10

Tehnoredactați materialele jurnalistice calibrate și cotate, folosind principiile de tehnoredactare

prezentate în curs (cel puțin pentru o pagină de ziar)

UNITATE 12

Tehnoredactarea reportajului și anchetei (II)

Tehnoredactarea relatării, cronicii, rubricii permanente

Relatările sunt știri care se referă la evenimente pe care reporterii institutiei de presă le-au

urmărit nemijlocit. Ele vor fi tratate mai pe larg, așadar li se va atribui o suprafață tipografică mai

mare decât în cazul știrii. Rubricile permanente și cronicile, au de obicei un titlu de rubrică, care

indică tematică acesteia. Înafara respectării regulilor de bază ale tehnoredactării, în cazul relatării,

se va tine cont de:

� relatarile pot avea supratitluri sau subtitluri, de preferat doar unul dintre aceste elemente

� corpul de text în care sunt redate este cel de bază

� relatările pot fi însoțite de o imagine care va ocupa o suprafață mai mică decât textul

relatării

� titlul rubricii să fie cât mai scurt, foarte sugestiv și foarte generos, astfel încât să permită

integrarea oricărui conținut

� dacă rubrica este marcată printr-o casetă este recomandabil ca titlul să fie prins în cadrul

grafic al casetei

� titlul rubricii sau al cronicii este cules în mod constant cu acelasi tip de caractere; tipul de

caracter poate fi clasic, caligrafic, artistic sau unul dedicat; mărimea caracterului trebuie să

fie proporțională cu suprafața pe care o ocupă rubric

� titlurile materialelor textului din rubrică trebuie să fie scurte (de regula distribuite pe un

rând); caracterul lor va fi diferit de cel în care e redat titlul rubricii

� tipul de caracter în care este cules titlul materialului din rubrica poate fi același cu

caracterul corpului de text, mai mare cu 2 pâna la 4 puncte, dar nu mai mare decât

dimensiunea titlului rubricii;

� tipul caracterului în care e cules titlul materialului va fi același de la o ediție la alta, inclusiv

stilul acestuia (aldin, cursiv sau drept);

� comentariile, cronicile, rubricile permanente se semnează cu numele întreg al autorului;

� rubrica meteo va fi marcată în mod distinct, deoarece conține informații de utilitate

imediată pentru cititori, datele meteo vor fi redate în tabele, care sunt mai ușor de

interpretat, ca și pentru alte rubrici (dobânzi bancare, cotele acțiunilor de bursă, ratele de

schimb valutar etc.)

Reportajele sunt genuri jurnalistice care au un impact foarte puternic asupra cititorilor atunci

când sunt prezente în ziare. Câteva sugestii pentru o bună tehnoredactare a reportajelor:

• titlul reportajelor se culege cu cele mai mari litere de pe pagina respectivă, pentru a

atrage atenția;

• reportajul poate avea supratitlu sau subtitlu (de preferat unul singur), dar va avea cu

necesitate intertitluri, care vor ritma desfășurarea evenimentelor surprinse în text

• în mod obligatoriu, reportajul va avea imagini (de preferat de la fața locului), deoarece

acestea contribuie la transmiterea impresiei de veridicitate și participare,

• în funcție de impactul scontat al reportajului, imaginile pot ocupa mai mult decât textul

din suprafata paginii (paginilor);

• poate fi însoțit de o casetă de text, cu rol de șapou, care să prezinte un rezumat al

întregului text sau care să prezinte unele date de context

• dacă reportajul se întinde pe mai multe pagini, titlul reportajului va însoți fiecare

sectiune a textului și pe fiecare pagină va fi plasată cel putin o imagine, al cărei continut

informativ să fie în concordanță cu informațiile din text;

• reportajul va fi semnat de autorul (autorii) acestuia;

Anchetele sunt piese de rezistență ale oricărei publicații. Pentru că cel mai adesea scopul

lor este acela de a elucida aspecte, situații, evenimente de interes, anchetele pretind tehnoredactarea

într-o nota distinctă.

• anchetele ocupă suprafete tipografice mari, titlurile lor sunt redate cu cele mai mari

caractere de pe pagină, li se pot asocia supratitluri sau subtitluri (de recomandat doar unul

dintre ele) și, în mod obligatoriu, intertitluri care să marcheze momentele importante ale

anchetei

• anchetele pot fi deschise de șapouri în care să fie rezumate datele initiale, despre care opinia

publică are cunostință înainte de publicare noilor date rezultate în urma anchetei; caracterul

literei în care e redat șapoul va fi mai mic decât corpul de text (dar nu mai mic de 8 puncte)

și poate avea un stil diferit (aldin sau cursiv)

• imaginile sunt necesare pentru a ilustra obiectivele pe care se centrează ancheta (dacă

ancheta vizeaza persoane, atunci vor fi prezentate imagini ale acestora; dacă vizează

evenimente, vor fi prezentate imagini de la acestea)

• dacă există dovezi, probe, care pot fi redate ca imagini, acestea vor fi însoți în mod

obligatoriu textul anchetei

• citatele, care au functie argumentativa în cuprinsul anchetei, vor fi redate accentuat (aldin,

cursiv etc.), cu precizarea autorului sau a sursei, pentru a le scoate în evidență

• ancheta va fi semnată în mod obligatoriu de autorii ei sau va fi asumată de instituția de

presă prin semnarea materialului cu numele publicației.

Interviul trebuie să puna în evidență persoana intervievată și obiectivele dialogului. Pentru a

atinge aceste scopuri, câteva recomandări tehnografice sunt de luat în seamă:

• titlul interviului e preferabil să fie un citat scurt, sugestiv al intervievatului

• interviul poate avea supratitlu și subtitlu, iar dacă este un interviu lung, acesta va fi

fragmentat cu intertitluri adecvate

• în șapou pot fi prezentate datele biografice și/sau profesionale ale intervievatului sau o

scurtă trecere în revistă a realizărilor și succeselor sale

• corpul de text va folosi o variație a tipului de caracter, pentru a pune în evidență replicile

intervievatului și ale jurnalistului

• replicile din timpul discutiei vor fi introduse prin linii de dialog

• interviul va fi însoțit obligatoriu de o imagine a persoanei intervievate, astfel încât să fie

pus cât mai bine în evidență contextul și scopul interviului

• declarațiile de presă vor fi însoțite și ele de imaginea autorului declarației, dar replicile sale

nu vor mai fi introduse prin linii de dialog, ci vor fi redate în citat

• în cazul interviului-ancheta (interviului-multiplu), nu mai sunt necesare șapouri cu datele

participanților, fiind suficientă precizarea numelui și a calitatii participanților; nu sunt

necesare nici imaginile lor, numele sau inițialele lor vor apărea la fiecare intervenție

• interviurile-anchetă pot începe cu un șapou în care se justifică interesul pentru tema

interviului anchetă

• autorul interviului se semnează

UNITATE 13

Machetarea ziarului

Machetare desemnează operația de punere în ordine, aranjarea în formatul prestabilit, într-

o manieră echilibrată și armonioasă, a fiecarui element constitutiv al paginii - texte, ilustrații, spații

albe, elemente de accentuare - conform cu proiectul de pagină stabilit. Așadar, prin această

operațiune este distribuit în pagină atât conținutul publicistic, cât și cel publicitar (publicitatea).

Macheta se realizează pe o pagina albă, care reproduce, prin reducere la scara, pagina publicației,

reproduce împărțirea în coloane și elementele fixe ale tehnoredactării:

� spațiul pentru titlul paginii

� spațiul pentru numerotare

� titlurile și suprafețele rubricilor fixe

� vignete

� ornamente etc

Machetarea se face în funcție de:

� importanța evenimentului

� formatul ziarului

� stilul specific al ziarului

� profilul specific al fiecărei pagini

� valoarea articolului.

Pe machete trebuie să figureze:

� încadrarea textelor (cu ajutorul unor linii convenționale)

� ilustrația - cu dimensiunile respective, atât lățimea cât și înălțimea

� titlurile sau indicativul stabilit

� chenarele

� informațiile necesare.

Pe machete sunt marcate:

• locul și mărimea elementelor standard (vignete, linii de colontitlu, numerotarea paginilor,

titlul paginilor etc.)

• locul și dimensiunile titlurilor (mărimea caracterelor și lățimea în coloane pe care o ocupă,

amplasarea pe pagină)

• distribuția părții de text (mărimea și stilul caracterelor, dimensiunea coloanelor, ordinea

de curgere a textului și suprafața pe care o ocupă)

• locul și dimensiunile ilustrațiilor (suprafața pe care o ocupă, titlu sau explicații, dacă le

sunt atașate).

După finalizare, macheta devine o imagine utilă și necesară pentru aprecierea modului în care sunt

distribuite materialele în pagină și pentru evaluarea și verificarea armoniei paginilor,

completitudinii lor.

La întocmirea machetei, sunt de respect câteva reguli generale:

� De evitat masele mari și uniforme de text

� De plasat, întotdeauna, fotografiile de mari dimensiuni în jumătatea superioara a paginii.

Cliseele mai mici vot fi plasate în jumătatea inferioară a paginii.

� De evitat așezarea unei fotografii în bordura paginii, „privind” spre exterior

� De evitat paginarea alăturată a două articole având același character

� De evitat paginarea „tip american” (adică continuarea unui articol, fără titlu, direct sub un

alt articol din cadrul aceleiași pagini).

� Nu plasați începutul articolului prea departe de titlu (prin așezarea unei fotografii în stânga

articolului, imediat sub titlu).

� De evitat titlurile alăturate (la același nivel).

� De evitat paginarea coloanelor și a titlurilor în scară

� De evitat machetarea care împarte pagina în două, fie vertical, fie

orizontal

� De evitati fotografiile „santinelă” - în colțurile paginii

� Priviți totdeauna machetele a două pagini alaturate - față în față, adică 2 cu 3 sau 4 cu 5

Macheta primei pagini se stabilește împreună cu redactorul-șef, care stabilește ce materiale

sunt importante pentru a fi plasate pe prima pagină. În funcție de orientarea editorială, în funcție

de contextul evenimențial, și alte pagini pot fi machetate împreună cu redactorul-șef sau cu

redactorii responsabili pe anumite domenii. Macheta primei pagini de ziar este cea mai importantă,

pentru că este pagina care contribuie decisiv la stabilirea identitatii publicației, fiind purtatoarea

elementelor de recunoaștere vizuală pentru cititori. Este singura pagină pe care cititorul cumpărător

o vede înainte de a o citi atunci când se hotărăște să o cumpere.

Reguli pentru machetarea primei pagini a unui cotidian:

� În spațiul rezervat numelui ziarului se vor înscripționa și numărul apariției, seria, ediția,

anul și data de aparitiei, prețul, anul fondării și un logo, care nu e obligatoriu – ca elemente

fixe

� dacă publicația are un motto, acesta va fi plasat tot în spatiul rezervat numelui publicație

� pe prima pagină, un singur titlul va avea caracterele cele mai mari (pot fi chiar mai mari

decât cele ale numelui publicației) și va titra cea mai importantă știre sau eveniment al zilei

� cotidianele de format mare plasează pe prima pagină articolele importante în întregime, în

timp ce cotidienele de format tabloid plasează pe prima pagină cel mult un articol întreg și

deschid multe alte articole care își au continuarea în paginile de interior ale publicației –

„pagină vitrină”

� sumarele publicațiilor plasate pe prima pagină reprezintă altceva decât materialele al căror

început este plasat pe prima pagină; sumarele se plasează deasupra liniei de pliere a

publicației

� pe prima pagină se plasează știri de actualitate imediată, de regulă într-o coloană de

margine

� editorialul îsi gășeste cel mai adesea locul pe prima pagină; el va fi machetat împreună cu

elementele grafice care îi semnalează prezența; există mai multe formule de amplasare

� unele informații de utilitate (curs valutar, meteo etc.) pot fi amplasate pe prima pagină

� prima pagina acordă în general un spațiu semnificativ imaginii, în cazul tabloidelor,

imaginile pot ocupa un spațiu mai mare decât textul

� utilizarea culorii este mai reținută la cotidianele de format mare, dar mai generoasă în cazul

tabloidelor; prima pagină a tabloidelor este foarte dinamică, foarte vie, uneori chiar

țipătoare, și înțesată cu multe frânturi de informații

Machetarea primei pagini a revistelor trebuie să respecte câteva reguli:

� numele publicației este plasat în partea superioară a paginii, unde ocupă o suprafață

echivalenta cu 1/8 din suprafața paginii

� spre deosebire de cotidiane, prima pagină a revistelor este ocupată în întregime de o

imagine mare, sugestivă pentru conținutul jurnalistic al numărului respectiv, indiferent

dacă e vorba despre reviste în format tabloid sau despre reviste în format A4; prin aceasta

caracteristica, se încearcă apropierea de ideea de copertă

� pe prima pagină a revistelor se plasează un „cover story“, care ilustrează fie tema dosarului

ediției, fie tema centrală a articolelor și materialelor publicate în numărul respective

� chiar dacă funcționează ca o copertă, pe prima pagină a revistelor mai poate fi plasat

sumarul restrâns al publicației, cu titluri și indicație de pagină

� în cazul în care revista este concepută pe fascicole, fiecare fascicul va avea prima pagină

machetată dupa regulile impuse prin conceptul tipografic; dar fiecare prima pagină, va

purta marca poziției sale și a tematicii fascicolului

Câteva reguli pentru machetarea paginilor de interior:

• se va urmări ca titlurile unor articole alăturate să nu înceapă la aceeași înălțime a paginii și

să nu fie de aceeași mărime

• la aranjarea în pagină a intertitlurilor, se va urmări ca acestea să nu fie plasate la aceeași

înălțime în coloane alăturate, pentru a nu crea confuzii

• se va evita crearea de suprafețe mari de text sau de suprafețe în care textul este distribuit în

același fel, pentru a evita monotonia

• nu se distribuie imaginile simetric pe pagină și nici la marginea paginii

• două articole paginate la fel nu se distribuie alăturat pe aceeași pagină

• toate textele amplasate pe pagină trebuie să aibă titlu, chiar dacă reprezintă continuări sau

anticipări ale unor articole mai mari

• începutul textului articolului să fie plasat cât mai aproape de titlu și să nu fie despărțit de

acesta de ilustrații mari sau mai multe ilustrații mici

• se va evita fracturarea longitudinală sau transversală a paginii

• nu se vor pagina identic doua pagini alaturate

• unitatea tematică a materialelor distribuite în paginile fascicolelor este obligatory

• pagina de opinii și corespondență este specifică mai degraba revistelor, dar pot fi prezente

și în cotidiene, mai ales în cele de cu acoperire națională și cu un prestigiu recunoscut

• materialele de publicitate pot fi amplasate în pagini separate sau pot fi distribuite în pagini

diferite

• în pagina sau paginile economice e recomandabil ca datele să fie prezentate sub formă de

tabele și grafice, ușor de interpretat și care nu ocupă un spațiu tipografic mare

Temă 11

Realizați macheta pentru ziarul/revista aleasă pentru cel puțin o pagină (text, fotografii,

publicitate)

UNITATE 14

Prelucrarea imaginilor

Accentul tot mai mare pus pe vizualizare în cadrul comunicării mediatice a sporit rolul

fotografiei, care a căpătat o anumită prioritate în structurarea informaţională a unei publicaţii.

Astfel, cotidianele de mare tiraj folosesc imagini de obicei mai sobre, mai puţin „ţipătoare”, în

comparaţie cu tabloidele sau revistele ilustrate de tip magazin. Fotografiei i se acceptă astăzi reale

funcții informaționale, identice, până la un loc, cu cele ale mass-media în general:

� funcția informativă

� funcția formativă

� funcția de divertisment

la care se adaugă:

� funcția simbolică

� funcția documentară – documente fotografice sau imagini de alt gen: desene, grafice,

porttret robot etc.

� ilustrativă/decorative

În pagină, ilustrațiile fotografice pot avea funcții diverse:

• informative-explicative – când susțin și explică textul jurnalistic

• predominant informative – în fotoreportaje, când textul însoțește fotografiile, nu invers

• fotografia-informație – când imaginea singură este capabilă să transmită o informație, un

eveniment, un personaj, un detaliu semnificativ

• fotografia-titlu – când imaginea vorbește de la sine, făcând ca orice adaos să paraă

pleonastic

• fotografia artistică – când transmite un mesaj estetic, o stare, o emoție, dincolo de

informație

Dincolo de orice clasificări funcționale sau informaționale, fotografia a luat prim-planul

informațional prin puterea de impact asupra publicului. Se poate spune că fotografia este o realitate

văzută (fotografiată) şi oferită vederii.

Un creator de imagine, fotograf sau ilustrator, cadrează subiectul ăn funcție de ce simte el în

legătură cu evenimentul pe care vrea să-l surprindă. La rândul său, tehnoredactorul recadrează

subiectul în funcție de alte nevoi mai precise:

� sublinierea ideei pe care vrea s-o transmită

� situarea imaginii în raport cu mesajul care îi este propus

� integrarea imaginii în context cu alte imagini

Prelucrarea imaginilor într-o publicație are drept scop asigurarea calităților informative

necesare fotografiilor și ilustrațiilor ce vor însoți textele jurnalistice. Această operațiune nu se

referă mai ales la o muncă de laborator fotografic, cât la activitățile prin care este aleasă imaginea

care corespunde cel mai bine intențiilor, scopului și ideilor exprimate în cuprinsul textului. Uneori

o imagine sau un fragment de imagine este mai relevant din punct de vedere jurnalistic decât un

text întreg. Identificarea imaginilor și găsirea modalităților grafice de exprimare a unor intenții

jurnalistice prin folosirea altor categorii de ilustrații reprezintă sarcina principală a activității de

prelucrare a imaginilor. Imaginile și celelalte ilustrații ale unei publicații trebuie să fie în armonie

cu dimensiunile și tipurile caracterelor, cu titlurile și culorile stabilite prin conceptul editorial.

Imaginile trebuie să susțină individualizarea și identitatea publicației.

Câteva reguli de plasare a imaginilor în pagină:

� în jumatatea superioară a paginii se plasează fotografiile mari; în jumatatea inferioară se

plasează fotografiile mici

� imaginile vor fi plasate astfel încât să nu prezinte alinieri la marginile acestora și nici să nu

realizeze axe paralele cu axele longitudinală și transversală ale paginii

� fotografiile persoanelor nu se plasează astfel încât acestea să privească spre exteriorul

paginii sau spre alte materiale publicistice decât cel căruia îi sunt atasate

� caricaturile se plasează fie în paginile de divertisment, fie în pagini cu informații pentru

care nu există alte imagini; poate fi folosit și ca element specific, ocupând și alte poziții

� paginile cu mult text sunt diversificate cu imagini decorative, care au drept rol să elimine

monotonia textului și să completeze sugestiv textul

� în general, imaginile vor purta explicații, iar corpul de litera al explicațiilor va fi diferit de

cel al corpului de text, fiind preferate caracterele fără serife

� imaginile vor fi însoțite de numele autorului sau al sursei

Când anumite fragmente de imagine sunt mai importante decât întregul imaginii în care se

găsesc, pentru a le pune în evidență, aceste fragmente pot fi decupate din imaginea de bază și

plasate în pagină. Efectul de percepție este asigurat, mai ales dacă textul care însotește imaginea

este cules astfel încât să contureze marginile acesteia. Peste imaginile decupate nu se suprapune

text, nici în titluri, pentru a nu diminua efectul obtinut prin izolarea imaginii.

Tot pentru a obține efecte de imagine și a sublinia numite idei se recurge și la colare.

Colarea imaginilor se face astfel încât să rămână detectabila și evidentă acțiunea de alăturare a

unor imagini din nevoi jurnalistice. Procedeul se folosește atunci când se dorește ilustrarea unor

raporturi între diferite persoane sau se dorește doar obținerea unor imagini cu putere de sugestie

mai mare.

Câteodată, se recurge și la trucarea unor imagini, ceea ce înseamnă combinarea mai multor

imagini sau intervenția pe anumite imagini astfel încât modificarea să nu fie perceptibilă și nici

evidentă, dând impresia unei imagini adevărate. Trucarea se practică pentru a falsifica pur și simplu

realitatea, pentru a obține diverse avantaje jurnalistice, ceea ce nu este correct și deontologic, sau

poate fi folosit trucajul îb scop de divertisment, pentru a obține efecte sau de altă natură.

Tema finală

Predarea temei finale – machetele pentru cel puțin patru pagini de ziar/revistă, având textul

tehnoredactat, prelucrate imaginile și plasată publicitatea în pagină (BT-bun de tipar)

Anexe

Bibliografie obligatorie

Brielmaier, Peter, Wolf, Eberhard, Ghid de tehnoredactare, traducere Veaceslav Odobescu

Editura Polirom, Iași, 1999

Coman, Mihai (coordonator) – Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, 2 vol.,

Editura Polirom, Iași, 1997 (vol. 1), 2000 (vol. 2)

Funeriu, I., Principii și norme de tehnoredactare computerizată, Editura Amarcord, Timișoara,

1998


Moulliaud, Maurice & Tétu, Jean François, Presa cotidiană, traducere Valentina Pricopie, Editura

Tritonic, Bucuresti, 2003



Randall, David, Jurnalistul universal – Ghid practic pentru presa scrisă, Editura Polirom, Iași,

1998.

Bibliografie completă

Brielmaier, Peter, Wolf, Eberhard, Ghid de tehnoredactare, traducere Veaceslav Odobescu

Editura Polirom, Iași, 1999

Coman, Mihai (coordonator) – Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, 2 vol.,

Editura Polirom, Iași, 1997 (vol. 1), 2000 (vol. 2)

Donay, Bernadette, Mise en page et typographie, Editions PSI, Paris

Funeriu, I., Principii și norme de tehnoredactare computerizată, Editura Amarcord, Timișoara,

1998

Gaillard, Philippe, Tehnica jurnalismului, traducere Alex. Ilieș Câmpeanu, Editura Științifică,

București, 2000

Guery, Louis, Le secrétariat de rédaction, Ed. C.F.P.J., Paris, 1995 (ediţia a 5-a)

Guery, Louis, Précis de mise en page, Les éditions CFPJ, Paris

Deac, Ioan, suport de curs - http://ro.scribd.com/doc/51292900/Conceperea-si-elaborarea-ziarului-

Secretariat-de-redactie

Popa, D. T. suport curs - http://www.scribd.com/doc/7904735/Conceperea-Si-Elaborarea-Ziarului


Moulliaud, Maurice & Tétu, Jean François, Presa cotidiană, traducere Valentina Pricopie, Editura

Tritonic, Bucuresti, 2003

Palicica, Maria, Presa scrisă și lecția, Editura Mirton, Timișoara, 2006



Randall, David, Jurnalistul universal – Ghid practic pentru presa scrisă, Editura Polirom, Iași,

1998.

PRODUCȚIE UNEI PUBICATII Lect. univ. dr. Viorel Nistor

Documents

Transcript of PRODUCȚIE UNEI PUBICATII Lect. univ. dr. Viorel Nistor