MieloDisplaZia
description
Transcript of MieloDisplaZia
MIELODISPLAZIA
Mielodisplazia sau sindromul mielodisplazic (SMD) se refera la un grup de
afectiuni ale maduvei osoase sau ale celulelor stem hematopoietice (care se afla la
originea celulelor sangvine). Mielodisplazia se caracterizeaza prin producerea
insuficienta a unuia sau mai multor tipuri de celule sagvine, datorita unei disfunctii a
maduvei osoase.
Mielodisplazia poate fi primara (in absenta unei expuneri) sau secundara unui
tratament agresiv de chimioterapie sau radioterapie. Mielodisplazia primara are un
prognostic mai favorabil decat cea secundara.
Mielodisplazia se caracterizeaza prin numarul scazut de globule rosii (anemie), de
globule albe (leucopenie) cu predispozitie spre infectii si de trombocite
(trombocitopenie).
Este considerata o afectiune premaligna, la un grup de pacienti evoluand frecvent
spre leucemie acuta mieloida (LAM).
Mielodisplazia afecteaza cu precadere subiectii varstnici, media de varsta in
momentul diagnosticarii fiind de 70 ani. La adulti, intre 8 si 10% din cazuri survin peste
varsta de 50 ani.
Tipuri de SMD:
anemie refractara – se caracterizeaza prin numarul scazut de globule rosii, in timp
ce numarul de globule albe si de trombocite este normal
anemie refractara cu sideroblasti inelari – se deosebeste de anemia refractara prin
faptul ca globulele rosii existente contin o cantitate excesiva de fier (sideroblasti inelari)
anemie refractara cu exces de blasti – toate cele trei tipuri de celule sangvine
(globule rosii, globule albe si trombocite) sunt deficitare si au un aspect anormal atunci
cand sunt examinate la microscop
anemie refractara cu exces de blasti in transformare
leucemie mielomonocitara cronica
leucemie mielomonocitara cronica in transformare
Rata de supravietuire variaza de la 6 luni la cativa ani in functie de subtipul de
SMD. Decesul survine ca urmare a hemoragiilor sau infectiilor. Evolutia in leucemie
acuta mieloida (LAM) are loc in 40% din cazuri, cu un prognostic nefavorabil.
Tratamentul
Se axeaza in general pe reducerea sau prevenirea complicatiilor. Tinerii care
sufera de mielodisplazie si a caror stare de sanatate este in general buna pot fi candidati
pentru un transplant de maduva osoasa, care poate prelungi viata.
Semnele si simptomele
Se datoreaza numarului scazut de celule sangvine, ca urmare a anemiei,
trombocitopeniei sau neutropeniei :
starea generala de oboseala, paloarea pielii si a mucoaselor, tahicardia – sunt
manifestari ale anemiei severe
pacientii cu probleme cardiace pot prezenta insuficienta cardiaca congestiva
(ICC), in functie de gradul de severitate al anemiei
petesie (mici leziuni ale pielii), echimoze (vanatai), hemoragii nazale (epistaxis)
sau ale gingiilor sunt manifestarile obisnuite ale numarului scazut de trombocite
(trombocitopenie)
hemoptizie (expectoratie cu sange), prezenta sangelui in urina (hematurie) sau in
scaun
febra, tuse, disurie - sunt manifestarile unei infectii bacteriene sau micotice grave
(precum pneumonia sau infectiile tractului genital) ca urmare a neutropeniei
(numar scazut de globule albe) asociata cu mielodisplazia
Cauze
Majoritatea sindroamelor mielodisplazice sunt de etiologie necunoscuta. Atunci
cand cauza este cunoscuta, vorbim de mielodisplazie secundara, mai dificil de tratat decat
sindroamele fara o cauza identificata (primare).
Tratamentele anticanceroase
Probabil cea mai sigura cauza a sindroamelor mielodisplazice este tratamentul cu
anumite medicamente anticanceroase (chimioterapie). Aceste medicamente sunt toxice
pentru maduva osoasa si sunt uneori asociate cu radioterapia.
Majoritatea cazurilor de mielodisplazie secundara survin in urma tratamentelor pentru
limfomul non – Hodgkin, boala Hodgkin si leucemie acuta limfoida (LAL), dar pot
surveni si in urma chimioterapiei pentru alte cancere (mamar, pulmonar, intestinal,
genital). In plus, sindroamele mielodisplazice pot afecta pacientii cu transplant de celule
stem, datorita dozelor ridicate de medicamente citostatice administrate inaintea efectuarii
transplantului.
Toxinele din mediu
Expunerea la o cantitate mare de radiatii ionizante si la unele substante chimice
(benzen) pot constitui cauze ale sindroamelor mielodisplazice. Benzenul, o substanta cu
larga utilizare in industria chimica, se gaseste in benzina, produsele pentru ingrijirea
mobilei, detergenti, fumul de tigara si uneori in apele contaminate. Unele studii indica o
legatura intre sindroamele mielodisplazice si expunerea pe termen lung la metale grele,
pesticide, ierbicide si ingrasamintele chimice.
Factori de risc
Pe langa tratamentele cu anumite medicamente citostatice si expunerea la doze
ridicate de radiatii sau de substante chimice, urmatorii factori pot creste riscul aparitiei
sindroamelor mielodisplazice :
Varsta
Majoritatea sindroamelor mielodisplazice survin dupa 60 ani, deseori in al 7-lea
sau al 8-lea deceniu al vietii. In schimb, SMD este rar la copii si la adultii tineri, desi
incidenta bolii este in crestere, pe masura ce tot mai multi tineri urmeaza tratamente cu
medicamente citostatice.
Sexul
Incidenta mielodisplaziei este usor mai crescuta in randul barbatilor decat al
femeilor.
Tabagismul
Intrucat benzenul si alte substante cancerigene din tigari sunt absorbite in sange,
ele pot afecta maduva osoasa si celulele sangvine. Oamenii de stiinta nu au stabilit inca
daca fumatul pasiv are un efect similar.
Unele boli congenitale
Anemia Fanconi, o afectiune genetica rara, creste riscul survenirii sindroamelor
mielodisplazice. Copiii cu alte anomalii congenitale, printre care sindromul Down,
prezinta de asemenea un risc crescut de aparitie a afectiunilor maduvei osoase.
Tratament
Tratamentul simptomatic include transfuzii de sange (masa eritrocitara sau
plachete), in scopul de a inlocui celulele sangvine care sunt distruse prematur prin
apoptoza (moarte celulara programata).
Tratamentul transfuzional
Pacientii cu anemie moderata pana la severa determinata de sindromul
mielodisplazic pot primi transfuzii de sange, pentru a reduce simptomele precum
oboseala. Transfuziile de masa eritrocitara pentru pacientii anemici au efecte temporare,
doar pe durata de viata a globulelor rosii transfuzate (2- 4 saptamani).
In timp, organismul produce anticorpi indreptati impotriva celulelor sangvine
transfuzate, acestea devenind mai putin eficiente in reducerea simptomelor. In plus,
globulele rosii ale donatorului contin fier ce poate fi stocat in organism, producand
atingeri ale ficatului sau inimii, in special la pacientii cu numeroase transfuzii pe o
perioada lunga de timp. Pentru a reduce riscul acumularii excesive (si toxice) de fier, se
recurge la administrarea de vitamina C alaturi de un agent chelator care leaga fierul,
reducand efectele sale toxice.
Reactiile adverse cauzate de transfuziile de sange pot fi reduse prin utilizarea de
produse sanguine sarace in leucocite. A fost demonstrat ca in acest mod se reduc reactiile
febrile non-hemolitice, se previne aloimunizarea si transmisia de citomegalovirus.
Transfuzia de plachete sangvine este benefica pentru oprirea hemoragiilor la pacientii cu
trombocitopenie. Durata de viata a plachetelor transfuzate este doar de 3 –7 zile, iar
pacientii dezvolta rapid anticorpi impotriva plachetelor donatorului.
Tratamentul medicamentos
Factorii de crestere hematopoietici stimuleaza producerea de celule sangvine. Unii
factori de crestere contribuie la prevenirea infectiilor prin cresterea numarului de globule
albe la pacientii cu sindroame mielodisplazice; altii reduc necesitatea efectuarii
transfuziilor de sange prin cresterea numarului de globule rosii. Efectele adverse ale
factorilor de crestere sunt de obicei minore si includ dureri osoase si febra.
Agentii de diferentiere (azacitidina, retinoizi) stimuleaza dezvoltarea blastilor si
transformarea lor in celule sangvine mature.
Alte terapii
Desi tratamentul simptomatic este tratamentul de electie pentru majoritatea
pacientilor cu mielodisplazie, atat primara cat si secundara, exista si alte terapii:
Chimioterapia
Chimioterapia este uneori utilizata pentru distrugerea blastilor la pacientii cu
mielodisplazie severa. Dar chimioterapia este rareori eficienta, iar riscurile sunt mai
importante decat beneficiile oferite, in special la varstnici.
Transplantul de celule stem
Inlocuirea celulelor stem anormale cu celule sanatoase provenind de la un donator
(transplant alogenic) prezinta cel mai mare potential de prelungire a vietii. Din nefericire,
putini pacienti sunt candidati pentru aceasta procedura din cauza riscurilor prezentate de
efectuarea unui transplant la varstnici – categoria de varsta cu cea mai mare incidenta a
mielodisplaziei. O noua procedura, numita transplant nonmieloablativ, isi propune sa
prezinte mai putine riscuri pentru varstnici, ameliorand rezultatele transplantului de
celule stem. In loc sa utilizeze chimioterapia pentru distrugerea completa a celulelor stem
ale pacientului inaintea efectuarii transplantului, aceasta procedura suprima sistemul
imunitar atat cat este necesar pentru a preveni rejectarea celulelor donatorului.