BOCCA DELLA VERITA

GURA ADEVÃRULUI

Revistă de atitudine împotriva corupţiei, abuzurilor şi apărare a istoriei, culturii, spiritualităţii româneşti

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011 • 2 lei • Apare lunar

AVERTISMENT! PERSoANElE cu uN coEfIcIENT dE INTElIgENţă ScăzuT şI cElE cARE cREd făRă dIScERNăMâNT ToT cEEA cE Văd şI Aud lA TElEVIzoR SuNT RugATE Să Nu cITEAScă „JuSTIţIARul

SIbIAN”, fIINdcă lE PoATE dăuNA gRAV PRoPRIIloR coNVINgERI foRMATE dE AlţII !

decât o viaţă în genunchi, mai bine o moarte în picioare!

02

DICTATURA LUI IOHANNBULEA

o victimă a c.N.S.A.S.: Marius Albin Marinescu

Saşii emigraţi în germania, victime sigure ale mafiei terenurilor din şelimbăr

Adevărul despre mascarada

„Jurnalistul Marius Albin Marinescu a

fost declarat colaborator al

Securităţii”

pag. 12

pag. 3

pag. 2

LINŞAJ MEDIATIC PUS LA CALE DE PUŞCĂRIABILUL ILIE CARABULEA

Antiromânismul falşilor liberali

Dosare „Justiţiarul” declasificateconflict etnic la Nou Român şi bombă ecologicăla Poieniţa

Relaţia dintre Ministerul de Interne al Germaniei, S.R.I. şi… P.N.L.•Rolul P.N.L. în distrugerea simbolurilor reale ale românilor. •Cazul eroului Gheorghe Trosca, fostul comandant U.S.L.A. (Unitate •Specială de Luptă Antiteroristă), ucis mişeleşte la ordinul spionului K.G.B., generalul Nicolae Militaru. pag. 11 pag. 9

pag. 6

2

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

Să spui că Sibiul este condus de Foru-mul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), o formaţiune etnică despre care românii din alte părţi ale ţării nici nu au auzit, este totuşi exagerat şi neconform cu realitatea. Sibiul nu este condus politic de întreaga organizaţie etnică în cauză, ci de Klaus Werner Iohannis şi apropiaţii săi. Fi-indcă atunci când spui F.D.G.R., zici automat Klaus Iohannis care, paradoxal, mai întâi şi-au pus mâinile pe municipiul Sibiu, mai apoi pe restul judeţului, prin marionetele sale şi doar după aceea a preluat controlul propriei organizaţii, cea care l-a lansat în viaţa politi-că şi i-a oferit traiul bun al parvenitismului. Devenit preşedinte al F.D.G.R.-ului în anul 2002, la doi ani după ce a fost ales primar, Klaus Iohannis a avut grijă să-l năşească pe preşedintele acestei organizaţii etnice la ni-vel de Transilvania, Paul-Jürgen Porr deve-nindu-i fin de cununie şi aducându-l de la Cluj la Sibiu. Aici a primit imediat locuinţă de la Primărie, primarul replicând ziariştilor că finul său „nu o să stea ca un sărăntoc în gazdă”, cu aceeaşi aroganţă ariană, cu care a avut grijă să ne obişnuiască Iohannis chiar din primul mandat de primar. Celălalt fin pe care l-a cununat Iohannis este sasul Andre-as Huber din comuna Cristian, emigrat în Germania şi revenit ca om de afaceri în Ro-mânia. Acesta, cunoscut ca membru mar-cant al masoneriei de limbă germană, a fost numit recent consul onorific al Austriei (!) la Sibiu. Uite aşa F.D.G.R. a devenit o afacere de familie a grupului de interese condus de primarul sibian! Klaus Iohannis, cu alură şi infatuare tipic naziste, nu s-a mulţumit cu stăpânirea judeţului Sibiu şi germanizarea forţată a acestuia. Împins de la spate de statul german şi masoneria europeană, s-a vrut chiar premier al României. Doar naivii pot să creadă că „iniţiativa” propunerii i-a aparţinut „liberalului” Crin Antonescu! Aces-ta nici măcar nu a jucat un rol umil de figu-rant în „piesă”, fiind doar un banal obiect de recuzită, o portavoce.

Atitudinea lui Klaus Werner Iohannis, de dictator autentic, a fost conturată clar în mandatul 2004-2008, când prin votul ciudat al sibienilor s-a obţinut majoritatea pentru F.D.G.R. în Consiliul Local. Şedinţele acestui consiliu au devenit nu doar plictisitoare, ci pur şi simplu penibile. Toate proiectele de hotărâri aparţin în exclusivitate primarului, iar votul în unanimitate a devenit un ritual de aprobare al maşinăriei germane de vot. Conform disciplinei prusace, acest angrenaj a fost programat pentru docilitate şi susţine-re totală. Dictatura s-a extins la nivel jude-ţean, deoarece şi în Consiliul Judeţean saşii fac legea, iar preşedintele Bottesch, subor-donat pe linie de O.N.G. lui Iohannis, preşe-dinte al F.D.G.R., execută ca o marionetă tot ce-i dictează acesta din urmă. Democraţia a dispărut complet din F.D.G.R. în anul 2007, când acesta s-a declarat oficial succesor al Grupului Etnic German (Deutsche Volk-sgruppe), organizaţie hitleristă dizolvată de Puterile Aliate din al Doilea Război Mondial.

Singura reacţie publică la dictatura per-sonală a lui Klaus Iohannis a venit de unde se aştepta mai puţin, chiar din partea unui sas, consilier local. Astfel, în februarie 2008, în plină şedinţă a Consiliului Local, domnul consilier Kurt Klemens i-a spus răspicat pri-marului: „Mi-e şi ruşine să mai spun că sunt consilier local. Ne facem de tot c***tul… şi dumneavoastră şi consilierii şi toată primă-ria” . Ca urmare, acelaşi domn Kurt Klemens a cules „roadele” acelei nesupuneri de mo-ment, fiind „recompensat” cu radierea sa de

pe lista cu candidaţi ai Forumului la alegeri-le din 1 iunie 2008. O atitudine tipic dictato-rială: pusul pumnului în gură şi înlăturarea opozanţilor sau a celor care-şi permit să cri-tice, chiar dacă fac parte din aceeaşi tabă-ra. führerul ţine foarte mult la imaginea organizaţiei sale etnice, dar mai ales la propria imagine, pe care nu are voie să o maculeze nimeni, cu atât mai mult cei de aceeaşi naţionalitate! Din motive similare, Iohannis l-a forţat pe cel mai vechi consilier F.D.G.R. să demisioneze. În 27 ianuarie a. c., Hans Klein şi-a dat demisia din consiliul local Sibiu, pretextând vârsta sa de 70 de ani. Aiurea! Motivele reale sunt colaborarea cu Securitatea (dosarul nr. 3241/2/2009, care se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a avut termen în 1.03.2011, dar pronunţarea a fost amânată pentru 15 mar-tie) şi procesul de la Judecătoria Sibiu (dosar nr. 13354/306/2010, cu termen în 1 aprilie 2011 – sperăm ca soluţia să nu fie o păcălea-lă!) privind revizuirea sentinţei judecătoarei Maria Morar, emisă în urma cererii depuse de acelaşi Hans Klein pentru recunoaşterea oficială a calităţii de succesor al organizaţiei naziste Grupul Etnic German pentru Foru-mul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.). Scandalurile care se profilea-ză, pe aceste două subiecte, pot să şu-brezească până şi scaunul de primar pe viaţă al preşedintelui acestei organizaţii etnice. Aşa că, demisia lui Hans Klein a fost hotărâtă de Klaus Iohannis pentru nealterarea imaginii formaţiunii pe care o conduce, dar mai ales pentru păstrarea intactă a propriei imagini, în perspectiva alegerilor de anul viitor.

Un alt dictator autentic este Ilie Cara-bulea, cel mai bogat om din judeţul Sibiu şi cu o poziţie fruntaşă în topul celor mai avuţi oameni din România. Acesta condu-ce cu o mână de fier multiplele sale firme şi afaceri, iar angajaţii lui nu au dreptul de-mocratic elementar de a fi reprezentaţi de vreun sindicat. Carabulea este partener „tra-diţional” al primarului sas, atunci când vine vorba de tocat bani publici. Aici nu mai este vorba de politică sau de orgolii naţionalis-te, ci de lăcomie în stare pură! Cei doi sunt puternic uniţi nu doar prin zeul la care se închină amândoi: BANUL, ci şi prin liota de „peştişori” care roiesc pe lângă boturile lor însângerate de „rechini” hrăpăreţi. Un astfel de „peştişor”, care ciugulea firimituri de la masa „rechinilor”, era şi Florin Apostu, fos-tul prim-procuror, proaspăt picat în „plasa” D.N.A.-ului. Acesta şi cu Ilie Carabulea sunt capetele de afiş ale procesului de la Curtea de Apel Constanţa, unde cei doi sunt incul-paţi, alături de alţii, pentru comiterea de in-fracţiuni asimilate actelor de corupţie. Dar, contrar tuturor evidenţelor privind modul dictatorial în care inculpatul Ilie Carabulea îşi conduce firmele, martorii proveniţi de la firmele acestuia au susţinut în faţa instan-ţei constănţene că patronul Ilie Carabu-lea nu mai ia deciziile executive în firmele care compun „holdingul” său. Adică – vezi Doamne! – marele patron, renumit pentru rapacitatea sa şi dorinţa sa de a ţine absolut totul sub control personal, a devenit un fel de chibiţ pe lângă firmele create de el. Aiu-rea! Se depun eforturi considerabile pentru ca hapsânul Ilie Carabulea (mituitorul) să fie scos „basma curată”. În schimb, pentru fos-tul prim-procuror Florin Apostu (mituitul) şansele de salvare sunt minime.

Klaus Iohannis şi partenerul său de afa-ceri pe bani public, Ilie Carabulea, repre-zintă două repere imorale ale puterii des-

Prin alianţa pecetluită împreună cu dinozaurul Dan Voiculescu şi Victor Ponta, pupilul altei fosile comunis-te, Crin Antonescu a compromis definitiv şi irevoca-bil liberalismul din România. Uniunea Social Liberală (U.S.L.) este din start o aberaţie, o alianţă care contrazi-ce principiile de stânga şi de dreapta a partidelor care şi-au dat mâna. Normal ca această struţo-cămilă artifi-cială să şchioapete de la primii paşi, deoarece asistăm la încălţarea unei clone cu doi pantofi de acelaşi fel, adică şi pentru dreptul tot o încălţăminte de picior stâng. Partidul Naţional Liberal şi-a părăsit mai demult locul de pe eşichierul politic, mai precis din noiembrie 2009, când proaspăt învinsul din alegerile prezidenţi-ale, Crin Antonescu, şi-a dat girul pentru ca electora-tul liberal să voteze, alături de pesedei, spre triumful Prostănacului. Nu a fost să fie, dar Crin Antonescu a păstrat aceeaşi politică, reducând statutul partidului liberal la un unic articol format din doar două cuvinte: Jos Băsescu!

Fără program concret de redresare economică, doar cu un discurs sforăitor şi demagogic, Crin Anto-nescu este în mod cert un exponent al reacţiunii con-form definiţiei din DEX a acestui termen: „împotrivire politică şi economică a claselor în declin față de orice manifestare a progresului social; forțe social-politi-ce reacționare, ostile progresului.” În acest moment, Partidul Naţional Liberal nu face altceva decât să se opună, constant şi fără argumente, reformelor iniţiate de democraţi, dar şi luptei anticorupţie declanşată de guvernul condus de Emil Boc. Modul dictatorial prin care junele tomnatic a înţeles să conducă P. N.L., deci-ziile luate de unul singur şi doar în funcţie de interese-le personale sau de narcisismul său patologic alimen-tat din plin de televiziunile lui Voiculescu, au culminat cu imposibila alianţă sau acel buchet mortuar de flori în număr par, format din trei trandafiri şi un „crin” otră-vit, care poate să fie depus omagial pe mormântul partidului Brătienilor. Dorinţa de a apărea non-stop pe ecranele televizoarelor, performanţă care i-a adus porecla de Antenescu şi visul iluzoriu de a ajunge cândva preşedintele românilor, acestea sunt singurele motive pentru care marioneta ajunsă preşedinte şi-a sacrificat propriul partid, fără să mai ţină cont de tra-diţia sau doctrina acestuia. Prin decizia de a se alia cu neocomuniştii şi securiştii, găgăuzul s-a manifestat ca un găgăuţă, demn de prostănacul pe care-l sprijinise la alegerile prezidenţiale din 6 decembrie 2009. Dacă s-ar realiza un sondaj electoral cinstit, nu cele trucate care ne sunt prezentate periodic şi care şi-au dovedit

falsitatea chiar cu prilejul alegerilor la care ne-am refe-rit mai sus, s-ar vedea cu siguranţă declinul partidului liberal, care nu doar că şi-a pierdut simpatizanţii, care votau reflex cu reprezentaţii dreptei, ci chiar parte din proprii membri, posesori ai carnetului de partid şi co-tizanţi conştiincioşi.

Culmea este, că doar datorită ambiţiilor prosteşti ale unui singur om, s-a ratat şansa unei alianţe a parti-delor de dreapta, tot Antonescu fiind cel care a refuzat mâna întinsă de către P.D.L. pentru formarea guvernu-lui de după alegerile prezidenţiale. Dacă marioneta „patriciană” lăsa deoparte orgoliile de fată mare ab-uzată la beţie, probabil că acceptul pentru formarea unui guvern liberalo-democrat ar fi revitalizat şi reabi-litat P.N.L., după ruşinoasa şi marea huiduială de la Ti-mişoara din 1 Decembrie 2009, când Găgăuţă, Prostă-nacul şi Tolomacul apăruseră flancaţi de steaguri roşii în balconul Operei, taman acolo unde, în urmă cu 20 de ani, se proclamase primul oraş liber de comunism din România!

Percepţia de trădare a doctrinei liberale, în rândul simplilor membri de partid, a dus la dezertări masive. Astfel 200 de membri ai P.N.L. Constanţa au trecut , cu arme şi bagaje, la P.D.L. şi acesta este doar începutul… Care sunt avantajele alianţei cu Felix şi „bunicuţa”? Minore, reduse doar la apariţia lui Crina Antenescu pe micile ecrane cu acelaşi discurs insipid şi pătimaş, care nu mai atrage pe nimeni. Ba, din contră, provoa-că dezgust prin saturaţie, exact ca apariţiile lui Nicolae Ceauşescu de pe vremuri. Şi, era să uităm, nespecifi-carea apartenenţei politice a recent trimisului în ju-decată Hada Ovidiu, primarul Hunedoarei. Posturile de televiziune mogulo-felixiene şi mogulo-eoliene dezinformează prin omisiune nespecificând faptul că primarul şi viceprimarul, trimişi în judecată de către D.N.A., aparţin P.N.L. Hunedoara. Dar, în cazul crimei din Irlanda posturile respective repetau obsesiv, de trei-patru ori în interiorul aceleiaşi ştiri, că Marian Mi-halache a fost vicepreşedinte la PDL Hunedoara. Mai mult, calupul de ştiri începea cu prezentarea cazului fostului vicepreşedinte PDL Hunedoara, condamnat pentru omor în Irlanda şi continua cu trimiterea în judecata a primarului şi viceprimarului din municipiul Hunedoara, dar fără specificarea apartenenţei politice a acestora pentru a da impresia că şi aceştia sunt tot de la P.D.L…. Manipulare ordinară şi intoxicare parşi-vă, acestea sunt „beneficiile” palpabile ale scoaterii pe tarabă a partidului liberal.

doina dAMIAN

Opinii, Comentarii

® Marcă înregistratăOSIM: 52175 | ISSN: 1583-6142

Redacţia:• Investigaţii: Doina DAMIAN, Iulian BĂLAN• Reporteri speciali: Dan FLORESCU, Ioan CRIŞAN • Eveniment: Eugen JITARIUC, Titus ANDREI• Corespondent Mediaş: Marcel CÂMPEANU• Corespondent Bucureşti: Silviu ALUPEI • Dep. tehnic: Dragoş VÎLCU• Corespondent permanent: Prof. Ion COJA• Caricaturi:

Director general al publicaţiilor „Justiţiarul“ : Marius Albin MARINESCU

Secretar general de redacţie: Maria MIHU

Redactor-şef: Marius Albin MARINESCU

Tel: 0744 355 389 E-mail: contact@justitiarul.ro web: www.sibiu.justitiarul.ro

potice. Aviditatea lor pentru putere şi implicita goană după bani, câţi mai mulţi bani, au consti-tuit liantul care i-a legat pe cei doi şi a format pri-etenia germano-română de tip mafiot. Aceştia s-au susţinut reciproc, primarul rezervând permanent „felii” cât mai mari din „tortul” banilor publici pentru magnatul sibian. În contrapartidă, Ilie carabulea a transformat ziarul „Tribuna”, pe care l-a cumpărat special

pentru intoxicarea şi manipularea sibienilor, în-tr-o autentică şi constantă… tribună electo-rală pentru Klaus Iohannis! Alianţa aceasta, cu implicaţii politico – administrative – financiare, a fost în detrimentul Sibiului, care a fost îngenun-cheat de către cei doi: Iohannis şi Carabulea… Iohannbulea.

Justiţiarul sibian

Editorial

dIcTATuRA luI IoHANNbulEA

coconul crin, reacţiunea şi demagogia pseudoliberală

3

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

Atitudini

Articolele critice la adresa corupţiei, im-posturii sau masoneriei, apărute în publi-caţiile „Justiţiarul”, nu puteau rămâne ne-pedepsite. Ceea ce mă surprinde este doar faptul că a durat atâta! Orice ziarist inco-mod riscă să primească aceeaşi etichetă de „securist”, cu toate falsele ei conotaţii ne-gative, confecţionate timp de douăzeci de ani. Ce face acum tuciuriul Mircea Dinescu reprezintă cu adevărat o formă de poliţie politică, prin care sunt „executate” doar persoanele indezirabile, în timp ce adevăra-ţii securişti şi uneltele lor, cocoţaţi în funcţii înalte, sunt protejaţi, probabil contra cost sau favoruri. Doar aşa se explică bogăţia atinsă de impostorul Mircea Dinescu, deve-nit moşier şi milionar în euro, dintr-un poet pârlit care se făcea că lucrează la aşa-zisa revoluţie. Dacă infractorii despre care scriu în revistele conduse de mine au impresia că prin aceste atacuri mârşave mă intimidea-ză, se înşeală amarnic. Mai mult, am chiar un mesaj pentru aceste canalii: căutaţi alte tertipuri, căci nu am de gând să cedez şi nici să abandonez munca mea de „vidanjor” al acestei societăţi putrede de atâta corupţie. De ce vidanjor? De-aia, fiindcă încerc să curăţ România – transformată de bandiţi în latrină – de nişte gunoaie sociale, aşa ca voi! Eu unul sunt pregătit pentru toate, inclusiv de „accidente”, deoarece nu am ce pierde, pentru că voi, ticăloşilor, mi-aţi luat totul. Decât o viaţă în genunchi, mai bine o moarte în picioare!

ARIA cAloMNIEI: INTERPREţII şI dIRIJoRII

Prin toată activitatea mea de presă, în cei unsprezece ani de când se difu-zează revistele Justiţiarul, am deranjat mulţi indivizi puternici prin adevărurile spuse răspicat şi fără teamă. Erau de aş-teptat reacţiile adverse şi tentativele de discreditare a şefului incisivei reţele de publicaţii pentru trimiterea în derizoriu a opiniilor exprimate liber în aceste reviste. Presa locală şi naţională a ajuns la dispo-ziţia tâlharilor care au jefuit România, iar cei numiţi „tonomate” de preşedintele Băsescu, mercenarii de presă, trebuie să-şi facă „datoria”, că doar de aceea sunt plătiţi şi se înfruptă şi ei din banii murdari ai corupţiei generalizate.

Dar, până la atacurile murdare prin presa aflată la dispoziția bandiților care au jefuit România şi pe cetăţenii ei, alte lovituri au fost menite să mă descurajeze şi să mă determine să abandonez munca de demascare a tâlharilor şi impostorilor din mediul de afaceri şi politică. Astfel, în-ceputul timid al actelor de terorism psihic s-au materializat prin clasicele ameninţări la telefon, vandalizarea autoturismului personal prin zgâriere, ruperea oglinzilor retrovizoare sau spargerea celor patru ca-uciucuri într-o singură noapte. Tocmirea unor bătăuşi pentru agresare mea fizică a fost demonstrată în instanţă, „angaja-torul” fiind un proxenet şi corupător de minore, Trif Mihai Marcel, despre care se scrisese în revistele conduse de mine. Dacă aceste procedee nu au avut absolut nici un rezultat, decât doar o reacţie pro-

prie de înverşunare şi mai mare împotriva ticăloşilor, s-a luat decizia de a se arunca în luptă „artileria grea”, adică presa, la fel de coruptă ca şi instituţiile publice din România. Fără talent, dar in-struiţi la şcoala diversiunii şi manipulării prin presă, ziariştii din presa locală nu s-au mul-ţumit doar să încerce să mă ridiculizeze prin articolaşele lor puerile sau prin fotogra-fii care mă dezavantajau, în anul 2008, când mi-am depus candidaturile pentru Primăria şi Consiliul Local Sibiu, ci au pornit şi un „război virtual” prin diverse postări jignitoare pe internet. Acuzele anonime şi împroşcarea cu noroi prin comentarii pe site-urile ziare-lor sibiene nu aveau alt scop decât dorinţa de a demonstra cititorilor ocazionali cât de vicios, degenerat şi insigni-fiant poate să fie „nebunul”, „beţivul” şi „pocitul” de Ma-rius Albin Marinescu, adver-sarul declarat al „icoanei” lor, „imaculatul” Klaus Iohannis. Oricum, eu fusesem singurul contracandidat care îndrăz-nise să-l atace deschis pe pri-marul „pe viaţ㔺i să prezinte probe privind multiplele in-fracţiuni ale impostorului lă-udat în cor de presa sibiană. Ziarul „Tribuna”, deşi avea doi ziarişti la conferinţele de presă organizate de mine şi colegii mei, la sediul P.N.Ţ.C.D., nu a scris absolut nimic despre candidaţii ţărăniştilor pe perioada campaniei elec-torale, fiindcă aşa ordonase Ilie Carabu-lea, patronul ziarului. Această „directivă” fusese recunoscută cu sinceritate de că-tre cei doi gazetari. Cu toate acestea, ve-neau totuşi la respectivele conferinţe de presă, notau de zor şi fotografiau sârgu-incios. Doar o singură fotografie a mea a apărut în „Tribuna”, din cele multe realiza-te conştiincios de cei doi jurnalişti în luna mai 2008 , dar aceasta s-a aflat pe prima pagină - ce „cinste” pentru mine! - abia în perioada 22 - 25 februarie 2011 (!!!) cu ocazia „serialului” denigrator, comandat de patronul Ilie Carabulea şi intitulat in-sidios: „‹‹Justiţiarul›› Albin Marinescu, nume de cod ‹‹Rahova››”.

Însă, înainte de acuzele colaborării cu Securitatea, au fost învinuirile cu aşa-zisa nebunie. În România a devenit un adevă-rat modus operandi practica de a învino-văţi de nebunie taman pe gazetarul care prezintă probe într-un demers jurnalistic. Cu alte cuvinte, persoanele incriminate, în loc să se disculpe, tot pe bază de do-cumente, lansează prin interpuşi varianta lejeră a nebuniei acuzatorului. Bine, să presupunem că cel care învinuieşte este, cu adevărat, nebun. Dar, cu ce-l face mai puţin vinovat pe ticălosul acuzat cu pro-be incontestabile, acest detaliu psihic al celuilalt? Această simplă afirmaţie fără acoperire „ X este nebun” probează „ones-titatea” celui acuzat de corupţie sau ho-

ţie? Halal disculpare!!! Apropos de dovezi, îi reamintesc pe această cale traficantului internaţional de copii, Klaus Werner Ioha-nnis, pe numele său întreg şi scris corect

(nu Johannis, cum scriu lingăii din presă), că a rămas dator cu promisiunea, neo-norată, de a prezenta presei sibiene pe unul dintre mulţii copii vânduţi de el în Canada. Promisiunea a fost făcută într-o conferinţă de presă din luna mai, anul 2000 şi se referea la anul următor, când urma să-i invite în ţară pe părinţii adop-tivi împreună cu copilul în cauză. Posed înregistrarea video a declaraţiei candi-datului de atunci la Primăria Sibiu. Parcă ar fi prima sau ultima minciună a acestui impostor... Ia gândiţi-vă doar la promisiu-nile mai recente, din campania electorală a anului 2008, când se lăuda că va acorda audienţe amărăştenilor de rând! S-a ţinut de cuvânt? Aiurea!

Despre înscenarea pe care mi-o co-cea Mircea Dinescu şi colegii săi de la C.N.S.A.S. - adevărata poliţie politică a zi-lelor noastre! - scrisesem în urmă cu mai bine de un an, la finele lui 2009. Nu doar eu, ci şi alţi colegi din presa naţională. Este foarte uşor de verificat pe internet! Prin-tr-o simplă căutare pe „Google”, cu terme-nii „Marius Albin Marinescu colaborator al securităţii”, se regăsesc articolele mele şi celelalte, scrise de jurnalişti autentici, nu dintre cei care scriu articole pe ambala-je pentru cârnaţi: http://sibiu.justitiarul.ro/index.php/atitudini/297-transforma-rea-unei-victime-a-securitatii-in-cola-borator-al-acesteia.html; http://www.exploziv-news.ro/audio-exploziv/314-dinescu-fabricant-de-dosare-la-cnsas.html; http://www.jurnaluldevrancea.ro/dezvaluiri/3554-dinescu-trafic-de-influ-

enta.html. Dar cum nu toată lumea are acces la internet, sibienii aflaseră din re-vistele conduse de mine, tipărite şi difu-zate în perioada octombrie - decembrie

2009, despre mascarada care mi se pregăteşte, deci cu un an înain-te de a se da tonul campaniei de denigrare împotriva mea. Atunci, la sfârşitul anului 2009, fiind vorba de altă campanie, cea electorală, revistele conduse de mine, care conţineau şi cele două episoade ale articolului „Transformarea unei victime a Securităţii în co-laborator al acesteia”, au fost tipărite în tiraje de câte 10.000 de exemplare, difuzate gratuit în tot judeţul. Aşa că dacă socotim că fiecare din cele două ziare, care conţineau episoadele articolului, a fost citit de cel puţin trei oameni, însemnă că 60.000 de locuitori ai judeţului Sibiu ştiau cu un an îna-inte despre senzaţionalele dezvă-luiri a „negrilor” de pe „plantaţia” lui nea Ilie de la Sculărie. Pe inter-net, la fel, articolele respective fu-seseră postate în aceeaşi perioadă. Aşa că, cele două ziare, „Sibiu 100 %” şi „Tribuna” – dacă pot fi numite aşa un pliant publicitar şi un ferpar (listă specială care anunţă decese-le) – atunci când au declanşat, si-multan, atacuri împotriva mea pe un subiect deja cunoscut, nu au făcut altceva decât să reîncălzeas-că o ciorbă veche şi sleită.

Tonul campaniei de denigrare, cu „proaspătul” subiect „Albin Marinescu, colaborator al Securităţii” a fost dat, ti-mid, de săptămânalul sibian „Turnul Sfa-tului” încă din 19 septembrie 2010, prin articolul „Preoţi în umbra Securităţii”, care face referire şi la persoana mea, deşi eu nu sunt preot şi nici nu am studii teolo-gice. Măcar cei de la revista respectivă au avut bunul simţ să-mi telefoneze, prin intermediul jurnalistului Traian Deleanu şi să-mi ceară o declaraţie. Ca urmare, a apărut doar acest mic text cu referire la Raportul C.N.S.A.S. pe 2009 (!), undeva în subsolul articolului: „Tot în calitate de colaborator este prezentat şi Marius Albin Marinescu, proprietar al ziarului Justițiarul, căutat la dosar după ce a candidat pentru funcția de primar al Sibiului în 2008. Albin Marinescu şi-a expus pe larg părerea des-pre acest proces în publicația pe care o conduce”. Au trebuit să mai treacă trei luni pentru ca în 28 decembrie 2010 să fiu atacat şi insultat grosolan, de un „autor” anonim la comentariile unui articol de pe site-ul săptămânalului „Turnul Sfatului”, al cărui subiect nu avea nici o legătură cu persoana mea. Motivul este acelaşi, adică aşa-zisa colaborare a mea cu Secu-ritatea. Doar un naiv poate să creadă că este o întâmplare că în aceeaşi zi de 28 decembrie 2010 am fost atacat şi de un agramat care se dă jurnalist, pe nume Călin Blaga, pe propriul său blog, intitulat sugestiv şi conform cu realitatea, „Podul minciunilor”! Sunt la o vârstă când nu mai cred în coincidenţe. Cei care au făcut

zarvă pe internet, „inspirându-l” şi pe zia-ristul „deontolog”, sunt Trif Mihai Marcel şi Oprea Nicolae Mircea Alexandru. Primul a fost angajatorul bătăuşilor care urmau să mă ciomăgească pe mine, de care am pomenit mai sus. Acesta este judecat pentru proxenetism şi corupere sexuală de minori şi trage de timp prin instanţe, în speranţa prescrierii faptelor grave co-mise de el. Pentru aceasta invocă citarea în străinătate, fiind cetăţean german, cu toate că locuieşte în Sibiu şi tot cu coru-pere de minore şi proxenetism se ocupă! Celălalt, Oprea, este un escroc de duzină şi şantajist, cunoscut ca mitoman care se dă jurnalist, profesor universitar, doctor în drept, procuror, agent secret, etc. Acesta mă urăşte de moarte, fiindcă l-am dat afa-ră de la revista „Justiţiarul bihorean” pen-tru tentativă de şantaj prin presă. Ulterior am aflat şi de dosarul său penal pentru înşelăciune. Şarlatanul taxase naivitatea unor medieşeni, cărora le-a cerut bani ca să-i trimită la muncă în Germania. Un po-tlogar de ultimă speţă! Despre amândoi s-a scris în revistele pe care le conduc, cu ambii am avut procese şi trebuie să-i exe-cut în urma unor sentinţe judecătoreşti, definitive şi irevocabile. Secătura Oprea, precum şi restul piticilor care-i alcătuiesc prenumele şi îi bântuie unicul neuron ac-tiv, a ieşit din anonimatul de pe internet şi este un comentator constant pe blo-gul colportorului Călin Blaga, alcătuind împreună un cuplu de lichele reuşit din toate punctele de vedere. Acest individ a cărui boală psihică este caracterizată prin tendința maladivă de a denatura permanent adevărul şi care se semnează „Alex” Oprea, tocmai pentru a părea cre-dibil pentru toate porcăriile debitate fără acoperire, continuă să mă calomnieze, deşi trebuie să-mi plătească peste 60 de milioane de lei vechi, prin două sentinţe definitive şi irevocabile, pentru aceeaşi infracţiune: calomnie. Şi acum minte pe blogul celuilalt om de nimic, Blaga, dar şi pe alte site-uri, că el deţine documente cu Marinescu care „a turnat efectiv” şi mai pomeneşte de munca mea pe la „Coope-raţie” sau cum ieşeam eu din ţară cu co-legii mei de la „Junii Sibiului” ca să-i torn la Securitate. Nişte aberaţii de bolnav psi-hic, fiindcă nu am scris în viaţa mea note informative şi pot să demonstrez oricând cu carnetul de muncă că nu am lucrat nici măcar o singură zi la „Cooperaţie” sau la ansamblul „Junii Sibiului”. Din ţară nu am ieşit, până în 1990, decât în Bulgaria, cu autocarul într-o excursie de o zi organi-zată de O.J.T. Sibiu şi împreună cu soţia mea, chiar după ce ne-am cununat reli-gios în septembrie 1980. Cât despre note informative sau colaborări de altă natură cu Securitatea, licheaua Oprea Nicolae Mircea Alexandru să se holbeze bine pe hârţoaga eliberată de C.N.S.A.S. şi numită Notă de constatare, pe care o reproduc în facsimil 3, unde scrie clar la punctul 4, litera d: „Nu s-au identificat documente care conţin informaţii transmise către Securitate.”

continuare în pagina 4

lINşAJ MEdIATIc PuS lA cAlE dE PuşcăRIAbIlul IlIE cARAbulEA

Adevărul despre mascarada „Jurnalistul Marius Albin Marinescu a fost declarat colaborator al Securităţii”

♦ Inculpatul penal Ilie carabulea şi-a pus lătrăii de presă să-l atace în ziarul său, „Tribuna”, pe singurul ziarist din Sibiu care scrie de ani de zile despre ticăloşiile sale şi ale partenerului său de afaceri pe bani publici, Klaus Iohannis ♦ Sentinţa este definitivă, dar nu şi irevocabilă, următorul termen la Înal-ta curte de casaţie şi Justiţie fiind în data de 19 aprilie 2011 (dosar 608/1/2011), dar slugile tandemului carabulea - Iohannis s-au grăbit să-l împroaşte cu noroi pe singurul ziarist vertical dintr-un oraş putred de atâta corupţie ♦ Implicaţiile judecătorului Marcel Rusu, preşedintele Tribunalului Sibiu, în penibila „dosariadă” ♦ Rolul jucat în farsa „Marius Albin Marinescu, colaborator al Securităţii” de bufonul Mircea dinescu, cel care-l susţinea la sfârşitul anului 2009 pe „premierul” Klaus Iohannis ♦ c.N.S.A.S. păstrează documente pe model stand-by (în aşteptare) în scopul şantajului politic sau al folosirii ulterioare pentru compromiterea persoanelor la momentul oportun ♦

Facsimil 1

4

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

Atitudini

urmare din pagina 3Iar mai jos, la litera E scrie la fel de clar

despre contrainformaţii şi u.M. (unita-tea militară) 0607, ceea ce exclude din start „turnătoria”, delaţiunea ticăloasă pe care o practică acum chiar netrebnicul de Oprea împotriva persoanelor pe care le urăşte – nu sunt eu singurul! – folosindu-se de un mijloc de comunicare moderne, internetul, care nu exista pe vremea co-muniştilor! Ratatul în cauză se bazează pe faptul că, deşi are 44 de ani, nu a dobândit nici un fel de avere şi astfel, conform raţi-onamentului său, nu va putea fi executat pe cale judecătorească în veci. Nu-i nimic, am să găsesc altă modalitate prin care să aplic legea, ca să se convingă şi imposto-rul respectiv că totuşi trăim într-un stat de drept şi nu poţi calomnia la infinit un om, în mod iresponsabil şi fără să aduci abso-lut nici un fel de probe materiale în spriji-nul murdăriilor cu care-l împroşti, fără să păţeşti nimic! Cu siguranţă o să plătească, într-un fel sau altul, pentru calomnierea mea în formă continuată şi fără dovezi care să susţină acuzele sale mincinoase.

În urmă cu doi ani Călin Blaga, zvonis-tul de pe „Podul Minciunilor”, făcea pe „ci-vicul” şi îi contra pe jupânii Klaus Iohannis şi Ilie Carabulea (proprietarul cotidianului „Tribuna”), pentru planurile lor care vizau distrugerea pădurii „Dumbrava”, acţiune la care am subscris şi noi, cei de la „Justi-ţiarul”. Ca urmare, trepăduşii lui nea Ilie de la Sculărie îi administraseră „civicului” un pamflet cu titlul „Umărul odihnit, plânsul şi Călin Blaga”, în data de 6.04.2009, pe care îl semnaseră, în stilul lor caracteristic, cu „îndrăzneţul” pseudonim Victor Stoica. Totuşi, „semnătura” reprezenta „o palmă”, în plus, dată celui cu „umărul odihnit”, fi-ind vorba chiar de pseudonimul cu care iscălise Călin Blaga un articol plagiat de pe internet şi reprodus în „Sibiu 100 %”. Această publicaţie, unde tocmai îşi făcea debutul pseudo-ziaristul agramat şi fără talent, nu poate fi încadrată la ceea ce îndeobşte numim „presă scrisă”, fiind un săptămânal de publicitate, aparţinând proprietarului unor localuri cu mâncare nesănătoasă de tip fast-food, numite „Big Mamma”. De atunci au trecut doi ani şi foştii duşmani au devenit aliaţi, aşa cum se întâmplă foarte des în promiscuitatea numită, elegant, comunitatea sibiană. Ambele publicaţii, atât „Tribuna”, cât şi „Sibiu 100 %”, unde între timp Blaga a de-venit şef, din debutant plagiator, au făcut front comun împotriva mea, declanşând o campanie de presă în paginile lor: „Marius Albin Marinescu, patronul şi ziaristul de la ‹‹Justiţiarul sibian›› a fost colaborator al Securităţii” („Sibiu 100%” din 19 – 25 februarie 2011) şi „‹‹Justiţiarul›› Albin Marinescu, nume de cod ‹‹Rahova››” („Tribuna” din 22, 23, 24 şi 25 februarie 2011!). Articolele respective au fost sem-nate „curajos” cu următoarele „nume”: C.P. (în revista publicitară a patronului ham-burgherist) şi Tribuna (în ziarul cu acelaşi nume al lui nea Ilie de la Sculărie), încât ai putea crede că fiecare slugoi truditor pe plantaţia miliardarului de carton a scris câte două-trei propoziţii ca făcătura să fie semnată de întregul colectiv! Mai are rost să vorbim despre laşitate sau actul de responsabilitate în presa sibiană, atunci când aceste „semnături” nu implică răs-pundere din partea vreunei persoane? Se ştie că ambele publicaţii sunt obediente primarului corupt Klaus Werner Iohannis, iar „Tribuna”, în plus, face şi jocurile patro-nului său, Ilie Carabulea, demascat împre-ună cu afacerile sale necinstite de atâtea ori în revistele „Justiţiarul” şi „Justiţiarul

sibian”. În schimb, „obiectivul” şi „inde-pendentul” ziar „Tribuna” nu pomeneş-te nici un cuvinţel despre preşedintele f.d.g.R. Sibiu, preotul şi revoluţionarul Hans Klein, proaspăt demisionat din consiliul local Sibiu. Acesta se află în acelaşi stadiu procesual ca şi Albin Marinescu, fiind şi Hans Klein decla-rat colaborator al Securităţii de către curtea de Apel bucureşti, dar linşajul mediatic îl are ca ţintă doar pe jurnalistul care a supărat mafioţii Sibiului! În plus, f.d.g.R. şi preşedinte-le său pe ţară, Klaus Werner Iohannis, au toate motivele să încerce discreditarea jur-nalistului care a dezvăluit un fapt de o gravitate extremă: reactivarea unei organizaţii naziste prin declararea ofi-cială a forumului democrat al germanilor din România (f.d.g.R.) ca succesor al gru-pului Etnic german, organi-zaţie hitleristă condamnată şi desfiinţată de Puterile Aliate din Al doilea Război Mondial. Prin Sentinţa civilă a Judecătoriei Sibiu, nr. 2790, din 28 mai 2007 s-a legalizat cererea de recu-noaştere a calităţii de succesor al Grupu-lui Etnic German (Deutsche Volksgruppe) pentru Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.). Pentru justiţia sibi-ană condusă de judecătorul-combinator Marcel Rusu nu a mai contat că anglo-americanii şi sovieticii prin convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 au impus, la articolul 15, dizolvarea orga-nizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, grupul Etnic german a fost desfiinţat prin decretul - lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României. Prin aceeaşi lege s-a hotărât şi confiscarea tuturor bunurilor imobile ale respectivei orga-nizaţii hitleriste. deci, nu comuniştii au naţionalizat imobilele care aparţineau grupului Etnic german, inclusiv ale bi-sericii evanghelice care s-a integrat de bunăvoie, cu proprietăţi cu tot, în re-spectiva organizaţie hitleristă, cum tot încearcă f.d.g.R.-ul să inducă în eroare instanţele de judecată! Această lege (nr. 485/1944) nu a fost abrogată, dar justiţia sibiană aplică propriile ei legi, la fel ca administraţia locală sau poliţia comunita-ră sibiană, aşa că, uşor-uşor ne întoarcem la vremurile când Grupul Etnic German conducea Sibiul, acest oraş fiind stat în stat, ca Vaticanul.

AdEVăRul dESPRE AşA-zISA colAboRARE cu SEcu-

RITATEA

În viaţa mea nu am dat măcar o sin-gură notă informativă Securităţii, aşa că eram şi sunt în continuare cu conştiinţa curată! Ca urmare a faptului că una dintre surorile mamei mele (pe care unii imbecili o jigneau în campania electorală din anul 2008, la comentariile de pe site-urile zia-relor sibiene, deşi era decedată de 12 ani!) a plecat din România în anul 1967, legal, în urma căsătoriei cu un cetăţean austriac, am fost permanent în vizorul Securităţii. Nu am putut susţine examen de admitere la facultăţile ale căror cursuri doream să le urmez (Ziaristică şi Sociologie), am fost scos din examen de la Şcoala Militară de Artilerie, în urma verificărilor, deşi trecu-sem vizita medicală eliminatorie şi pro-bele sportive. La fel, mi-a fost respinsă o excursie în Ungaria prin O.N.T., tot în urma

verificărilor, efectuate - culmea! - pe banii mei. Cel puţin aşa mi s-a spus când m-am prezentat pentru returnarea avansului plă-tit pentru excursia la Budapesta şi am pri-mit doar o parte din suma achitată. Adică, mătuşa mea fost lăsată să plece legal „la mai bine”, iar eu am rămas aici ca să trag ponoasele! Toată aceste tărăşenii m-au afectat profund, schimbându-mi practic destinul. Singurul mea „colaborare” a fost doar cu Trupele de Securitate, deci arma

Securitate, actuala Jandarmerie, unde am fost încorporat în octombrie 1976. Nu era opţional, la alegere, să-ţi satisfaci sta-giul militar unde ţi-ar fi dat ghes inima. Nu puteai să alegi tu, recrutul, arme ca „Ma-rina”, „Vânători de munte” sau „Infanterie”, în funcţie de preferinţe. Erai obligat să te prezinţi la unitatea la care ai fost desem-nat. Refuzul se pedepsea cu închisoare. Dacă stau să mă gândesc bine, am fost coleg cu Mircea Dinescu, cică poet, cel cu aspect şi comportament de ţigan, acesta satisfăcându-şi stagiul militar tot la Trupe-le de Securitate. Ba, chiar m-am dovedit mai capabil decât acest parvenit al revo-luţiei, el fiind lăsat la vatră ca sol-dat fruntaş, cum singur se laudă, în timp ce eu m-am eliberat cu gradul de caporal, aşa că bala-oacheşul trebuie să stea în po-ziţie de drepţi în faţa mea! Dar, iată că „Mircea, fă-te că lucrezi!” a ajuns „mare sculă” (ca să fiu la ni-velul limbajului său de pe micile ecrane) pe la C.N.S.A.S., iar eu sunt pe cale să devin o victimă a maşinaţiunilor puse la cale chiar de către instituţia respectivă, cu largul concurs al omului cenuşiu şi purtător de strungăreaţă.

În anul 1976, când am ter-minat liceul „Octavian Goga” şi după ce mi-a fost respins dosarul de înscriere la cele două facultăţi pentru că nu aveam „origine să-nătoasă” şi am fost scos din exa-menul de admitere de la Şcoala Militară din acelaşi motiv, am fost încorporat, în luna octom-brie, pentru stagiul militar obli-gatoriu. Nu m-am fofilat, ca alţi tineri de vârsta mea, deşi aveam posibilitatea să o fac pe bază de „pile”, tatăl meu fiind ditamai colonelul la Academia Militară. El nu a fost afectat de căsătoria mătuşii mele cu austriacul, de-oarece divorţase de mama îna-intea plecării surorii acesteia din România. Armata am făcut-o la Trupele de Securitate, fiindcă acolo m-au încorporat şi aşa cum am spus nu era pe alese. Sunt chiar mândru că am făcut şcoala de gra-daţi la o unitate de elită, anti-terorism, mai precis anti-desant, adică împotriva grupu-rilor de tip comando care s-ar fi paraşutat

în caz de război pe teritoriul României, în spatele frontului. Instrucţia a fost extrem de dură şi am făcut de la efort apendicită acută, trebuind să fiu operat de urgenţă la Spitalul Militar din Sibiu, fiind la un pas de peritonită. Din cauza acestei operaţii nu mai era posibil să particip la instruirea contigentului următor, ca majoritatea ca-marazilor mei şi am fost numit comandant de gardă la dispozitivul de pază al Com-binatului Chimic Făgăraş, având funcţia

de ofiţer, cu treizeci de soldaţi şi patru gradaţi (caporali de schimb) sub comanda mea. Era normal ca, datori-tă funcţiei mele să mă întâlnesc cel puţin o dată pe săptămână cu ofiţerul de contrainfor-maţii al batalionului, care avea sediul în Si-biu, pe Calea Poplăcii, fiind unitatea care s-a transformat, după re-voluţie, în Jandarme-rie. Acesta se interesa doar de cetăţenii stră-ini care pătrundeau în

perimetrul obiectivului păzit şi dacă noi, militarii în termen, aveam relaţii cu cetă-ţeni din alte ţări. A trebuit să „mă spove-desc” şi eu că am o mătuşă în Austria, dar cu care nu corespondam din comoditate, fiindcă eram „leneş la scris”. În ceea ce priveşte activitatea străinilor în zonă, am avut ocazia să mă conving personal că ofiţerul în cauză nu se deplasa periodic la subunitatea condusă de mine chiar „de florile mărului”. Astfel, chiar eu, în timpul unui control la posturile de santinelă, am prins doi aşa-zişi „turişti” polonezi care se rătăciseră taman în interiorul combinatu-lui, împrejmuit cu gard înalt de peste doi

metri!, deşi nu era nici un obiectiv turis-tic în apropiere. Mai mult, i-am surprins pe băieţi în timp ce fotografiau „la greu” o secţie de armament a combinatului cu un aparat deosebit de sofisticat pentru vremea aceea. Ţările din blocul comunist (Tratatul de la Varşovia) se spionau cu asi-

duitate reciproc, fiind chiar mai active de-cât serviciile de spionaj occidentale.

Am devenit prieten cu ofiţerul de C.I. (contrainformaţii militare) şi datorită faptului că eram sibieni amândoi. Un om deosebit, sufletist şi cu mult bun simţ. Şi acum, după atâţia ani, păstrez pentru domnul în cauză aceleaşi amintiri plăcute, nu mă dezic de el şi-l consider prietenul meu în continuare, chiar dacă ne-am vă-zut mai rar în ultimul timp. După termi-narea stagiului militar (februarie 1978) m-am mai întâlnit la câte un şpriţ cu ofi-ţerul respectiv, care nu avea legătură cu Securitatea „civilă” cum le spuneam noi, militarii în termen, celor de la Inspecto-ratul Judeţean de Securitate. Acesta nu mi-a propus vreodată să devin „sursă de informaţii” pentru el sau pentru alţi ofiţeri ai serviciilor secrete. După doi ani, în mai 1980, prietenul meu m-a rugat să sem-nez un angajament că-i pun la dispoziţie apartamentul pentru întâlniri cu sursele sale. L-am întrebat de ce nu mi-a solicitat acest favor în cei doi ani în care locuisem singur, mai ales că dădusem cheia apar-tamentului mai multor prieteni pentru întâlniri amoroase şi nu m-ar fi interesat în ce scop foloseşte el apartamentul în lipsa mea. Dar, la data solicitării acestui serviciu, devenise dificil de folosit locuin-ţa pentru alte scopuri, fiindcă de o lună se mutase la mine cea care urma să-mi devi-nă soţie şi cu care m-am şi căsătorit în 26 iulie 1980. Ofiţerul a zis că nici măcar nu are de gând să folosească apartamentul meu de două camere, dar trebuie să vadă cei de la Brigada Braşov, de care aparţinea batalionul din Sibiu, că are activitate şi nu ia solda de pomană. I-am dat declaraţia şi cu asta basta! Nu mi-a folosit niciodată lo-cuinţa, iar eu am şi uitat de hârtia semna-tă de mine, fără nici un fel de valoare sau implicaţii de orice natură din partea mea.

În acest sens fostul ofiţer, acum pensionar, a dat o declaraţie la notariat că nu a folosit locuinţa mea ca loc de întâlnire cu sursele sale de informaţii (facsimil 1), dar instanţele judecătoreşti nu au vrut să ţină cont de documen-tul în cauză. Sper să se pronunţe C.E.D.O. până la urmă, fiindcă voi apela la instanţa europeană de la Strasbourg, dacă, în final, justiţia română va păstra decizia ne-dreaptă, care aruncă asupra mea „anatema” de „colaborator al Se-curităţii”. Sentinţa este definitivă, dar nu şi irevocabilă, următorul termen la Înalta Curte de Casa-ţie şi Justiţie fiind în data de 19 aprilie 2011 (Dosar 608/1/2011), dar slugile din „presă” ale tande-mului Carabulea - Iohannis nu au mai avut răbdare până la decizia finală!

Am afirmat că uitasem, pur şi simplu, de acceptul meu scris pentru folosirea locuinţei, fiind-că acesta este adevărul. Nu in-tenţionez să mă eschivez de la o eventuală răspundere penală pentru o aşa-zisă declaraţie fal-să, în cazul declaraţiei mele de necolaborare cu Securitatea, de-pusă în primăvara anului 2008 la dosarul meu de candidat pentru

Primăria Sibiu şi Consiliul Local Sibiu sau alte asemenea declaraţii date anterior. Numeroşii mei duşmani, ticăloşii demas-caţi în revistele conduse de mine, care speră că vor putea să declanşeze urmări-rea penală împotriva mea, pentru fals în declaraţii, se înşeală amarnic. Am să le şi

lINşAJ MEdIATIc PuS lA cAlE dE PuşcăRIAbIlul IlIE cARAbulEA

Adevărul despre mascarada „Jurnalistul Marius Albin Marinescu a fost declarat colaborator al Securităţii”

Facsimil 2

Facsimil 3

5

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

Atitudini

explic de ce, fiindcă ăstora le stă mintea doar la furat şi la legile care-i ocrotesc pe hoţi, adică pe ei! C.N.S.A.S. funcţionea-ză pe baza a două legi: O.U.G. nr. 24 din 05.03.2008 şi Legea nr. 293/2008, care a adus modificări ordonanţei. Aceasta din urmă (L 293/2008) a fost promulgată de Parlament în data de 14 noiembrie 2008 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 800 din 28 noiembrie 2008. Nota de constatare a C.N.S.A.S. fusese aprobată la 22.05.2008, dar gorobeţii lui Dinescu nu m-au putut trimite în judecată, fiindcă în O.U.G. nr. 24/2008, pe baza căreia ei funcţionau ca instituţie, nu erau prevăzute şi „gazdele” (posesorii de locuinţe de întâlnire) ca fi-ind colaboratori ai Securităţii, ci doar per-soanele care scriseseră note informative. Doar prin legea nr. 293 din 14 noiem-brie 2008 s-a adăugat la articolul 2, litera b), următoarea completare: „Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securi-tăţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea…” Aşa că, atunci când am sem-nat declaraţia că nu am fost colabora-tor al Securităţii, în luna aprilie 2008, nici nu fusesem, conform o.u.g. nr. 24/2008 care era singura lege valabilă la data respectivă. Acesta a şi fost moti-vul pentru care C.N.S.A.S a introdus tardiv la Curtea de Apel Bucureşti acţiunea în constatare, doar în data de 25.02.2009, deci după nouă luni de la aprobarea Notei de constatare de către Consiliul C.N.S.A.S. (22.05.2008). Tare mult s-ar fi bucurat Iohannis dacă s-ar fi putut ieşi în presă atunci, în 22.05.2008, în plină campanie electorală cu „bomba”: „Albin Marinescu, colaborator al Securităţii”, dar nu a fost po-sibil, fiindcă la vremea aceea, potrivit legii, nu mă încadram în categoria respectivă! Aşa că, practic am fost judecat retroactiv şi contrar legilor, doar ca să fiu com-promis prin manevrele lui Mircea Di-nescu, susţinătorul primarului Klaus Iohannis, duşmanul meu vădit. deci, bandiţilor, nu vă mai faceţi iluzii că o să mă puteţi inculpa penal, ca să mă băgaţi la „cremenel” pentru fals în declaraţii!

Sincer, dacă chiar ar fi fost folo-sită locuinţa mea pentru acţiuni de contracarare a spionajului, nu m-ar fi deranjat, chiar aş fi fost mândru pen-tru că mi-am iubit ţara şi o iubesc în continuare. Am urât comunismul, nu am fost membru de partid şi am fost filat de Securitate pentru rudele mele din străinătate. Însă serviciile de contraspionaj nu făceau altce-va decât să apere ţara de duşmanii externi, pe care i-a avut şi înainte de instaurarea comunismului şi pe ca-re-i avem şi în ziua de azi. În Statele Unite, dacă mi-aş fi pus locuinţa la dispoziţia contraspionajului ameri-can, serviciul în cauză mi-ar fi oferit o medalie, aici, în ţara în care im-postorii şi antiromânii ca Mircea Di-nescu fac „legea”, patrioţii trebuiesc puşi la stâlpul infamiei! Se pot scrie multe despre găselniţa cotrobăitori-lor în dosare, despre felul în care ei amestecă în aceeaşi „oală” delaţiu-nea scârboasă, „turnătoria”, cu ser-viciile de contrainformaţii militare. C.N.S.A.S. chiar demonstrează că nu este altceva decât un instrument al poliţiei politice, mai periculoasă decât aceea din etapa comunismului pe care ei o condam-nă în mod oficial! Însă, purul adevăr este că nu a fost utilizat apartamentul meu pentru întâlniri conspirative, aşa cum a

şi declarat fostul ofiţer de contrainfor-maţii militare în faţa notarului public. Atunci de ce să fiu blamat şi acuzat pe nedrept în mod public?

cE ESTE AdEVăR şI cE-I MINcIuNă ÎN zIARul

PuşcăRIAbIluluI IlIE cARAbulEA

Se vede treaba că s-a supărat rău nea Ilie de la Sculărie, de şi-a pus argaţii să iasă la atac în ziarul german „Tribuna”, scris în limba română, de se zvârcoleşte Ioan Sla-vici în mormânt când vede pe mâna cui a încăput ziarul fondat de el! Probabil că ti-tlurile acestea din „Justiţiarul sibian”, apă-rut în data de 1 februarie 2011, i-au căzut greu la ficat: „legea lui Ilie carabulea, protejată de Parchetul lui florin Apos-tu” şi „Tartorii carabulea şi Iohannis au transformat Sibiul nostru în oraşul lor”. Ceata de scribălăi, fără coloană verticală şi curaj, nu doar că s-a conformat ordinelor primite, dar au supralicitat misiunea tra-sată şi au transformat o informaţie de pa-tru fraze într-un serial publicat timp de patru zile. Ce cinste pe mine! Nici măcar mitropolitul, alt duşman personal de-al jupânului Carabulea, nu s-a „bucurat” de atâta spaţiu la gazetă, timp de patru zile la rând! Nici limbile catifelate pentru popoul celui mai iubit dintre primari nu ţin conti-nuu patru zile, aşa că l-am bătut până şi pe Iohannis la apariţii consecutive. Mulţu-mesc, Tribuna! Nu ziarului „Tribuna”, ci ce-lui care a semnat articolul, fiindcă aşa era semnat: Tribuna, fără ca numele să fie în-cadrat de ghilimele. Probabil că-i o coinci-denţă între numele autorului şi cel al zia-rului sau poate este vorba de un avorton de-al patronului, botezat la beţie cu nu-mele publicaţiei pe care o cumpărase la început de mileniu prin manevre dubioa-

se, ca majoritatea afacerile sale! Nenea zi-aristul a uitat să-şi adauge prenumele, aşa că nu ştiu dacă-l chema Tribuna Ilie, Dra-goş, Rareş sau Klaus… Iată cu ce frază lun-gă şi îmbârligată iese nea Tribuna la „răz-bel” în 22 februarie, citez: „Cu ceva timp în urmă Sibiul răsuna de o ştire care avea să

pună multora un mare semn de întrebare faţă de calitatea de ‹‹justiţiar›› a unui perso-naj destul de cunoscut în urbe, Marius Albin Marinescu, fost candidat la Primăria muni-cipiului Sibiu, proprietarul publicaţiei ‹‹Jus-tiţiarul››”. Parcă este scris de Călin Blaga, cel care a deschis primul ofensiva anti-Marinescu pe site-ul său agramat. Totuşi, cei de la ziarul cu anunţuri mortuare au avut decenţa să facă diferenţa dintre no-torietatea subsemnatului şi anonimatul aliatului lor recent. Iată ce scria „Tribuna” în urmă cu doi ani (6 aprilie 2009) despre cel cu care s-au întovărăşit acum: „În ulti-ma vreme, la Sibiu, responsabil cu ‹‹atmo-sfera›› este un anume Călin Blaga, proaspăt descoperitor al apei calde, al cozii de la pru-nă şi al acidului din apa plată, din cale afară de celebru în baia personală şi, eventual, printre vecinii de palier.” După stilul greoi, vocabularul aproape identic şi construc-ţia frazei se vede clar că este acelaşi autor, probabil arma secretă şi la fel de ruginită ca şi publicaţia care-i dă simbria de mer-cenar. Domnul ziarist Tribuna continuă, la fel de şcolăresc: „Vestea că Marius Albin Marinescu a fost declarat de instanţă cola-borator al fostei Securităţi a stârnit mare vâlvă, cu atât mai mult cu cât nu este vorba despre o bârfă vehiculată la colţ de stradă, ci despre un act oficial.” Singura deosebire, faţă de prima frază, este că s-a schimbat tacâmul cu care se mănâncă rahat, adică linguriţa a fost înlocuită cu polonicul! Nu prea înţeleg unde a stârnit aşa mare vâlvă „vestea”. Pe blogul lui Blaga sau în fiţuica publicitară unde scrie la fel de prost şi agramat acelaşi personaj? şi despre ce act oficial vorbeşte ţucălarul lui nea Ilie de la Sculărie, fiindcă procesul nu s-a încheiat? Se poate vedea în citaţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (facsimil 2) că procesul meu cu C.N.S.A.S. are termen în data de 19 aprilie 2011 (Revizuire – Recurs

în dosar nr. 608/1/2011). Până şi în cazul Dan Voicu-lescu, care pe lângă faptul că este mult mai cunoscut de-cât mine şi chiar a dat note informative – eu nu am scris în viaţa mea aşa ceva! – pre-sa naţională a avut bunul simţ să aştepte până la pro-nunţarea finală, definitivă şi irevocabilă, deşi era previzi-bilă sentinţa. Slugile lui Cara-bulea de ce nu au avut răb-dare până la termenul din aprilie? Graba aceasta s-ar putea să-l coste, în perspec-tivă, pe domnul patron… Deşi cel care mă înfierează, cu aceeaşi fervoare proletară a ziarului de până în 21 de-cembrie 1989, susţine că am fost chemat legal de C.N.S.A.S. în faţa justiţiei, eu nu numai că-l contrazic, dar chiar îl sfătuiesc să apeleze la un jurist competent. Con-form O.U.G. nr. 24/2008, re-spectiv art.4, alin. 4, se con-stată existenţa unei norme de drept imperative care dă naştere EXcEPţIEI TARdIVI-TăţII introducerii acţiunii în constatare, excepţie absolu-tă, peremptorie, peste care

nu se poate trece. În articolul respectiv se precizează că „Acţiunea în constatarea ca-lităţii de lucrător al Securităţii sau de cola-borator al acesteia……. se introduce în cel mult 48 de ore de la aprobarea notei de con-statare……la Secţia de contencios admi-nistrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti”.

În ceea ce mă priveşte, aşa cum am spus şi mai sus, Nota de constatare C.N.S.A.S. (facsimil 3) a fost aprobată la 22.05.2008, dar acţiunea în constatare a fost introdusă la Curtea de Apel Bucureşti abia în 25.02.2009, deci după nouă luni!!! Ne-respectarea termenului de 48 de ore conduce la decăderea reclamantei (c.N.S.A.S.) din dreptul de a mai intro-duce acţiunea în constatare la curtea de Apel bucureşti. Potrivit art. 103 alin.1: neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decă-derea din acest drept. În plus, dat fiind faptul că alegerile pentru funcţia de pri-mar se desfăşuraseră în 1 iunie 2008, iar acţiunea a fost introdusă în 25.02.2009 mai interveneau alte două excepţii: ex-cepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi excepţia lipsei de interes, fiindcă nu mai eram candidat şi nici nu fusesem ales primar sau consilier local şi deci nu mai prezentam interes, nefi-ind o persoană publică. Ce mai copiază din motivarea sentinţei Curţii de Apel Bu-cureşti scribii de la „Tribuna”, în încercarea lor disperată de a infirma evidenţa că, în cazul meu, a fost vorba de o înscenare, iar eu trebuia să fiu pus la stâlpul infa-miei cu orice preţ? Următorul pasaj: „OUG 24/2008 nu vizează doar persoanele alese sau numite în funcţie prevăzute de Or-donanţă, prevederile art. 5 vizând o proce-dură specială, ce se referă la procedura de verificare a persoanelor care candidează sau ocupă funcţii sau demnităţi publice, în speţa de faţă, Marius Albin Marinescu având calitatea de candidat la funcţia de primar al municipiului Sibiu.” Păi, băi ber-beci iraţionali, ce naiba de „calitate de candidat” mai aveam eu în data de 25.02.2009, din moment ce alegerile avuseseră loc în 01.06.2008?! De fapt, această motivare, obţinută în mod frau-dulos dintr-un dosar la care aveam ac-ces doar eu şi partea reclamantă (c.N.S.A.S.), este întoarsă pe toate părţi-le, analizată şi interpretată subiectiv timp de patru zile. Despre persoana care presu-pun că a procurat Sentinţa civilă nr. 3078 din 6.10.2009, pe marginea căreia bate zi-arul lui nea Ilie apa în piuă, am să vorbesc mai încolo. Pentru ziarul „Tribuna”nici nu contează dacă o informaţie este adevărată sau nu, „jurnaliştii” truditori pe plantaţia „baronului” specializân-du-se în transformarea unor informa-ţii, prin repetarea lor obsesivă, în „fap-te“. Este o metodă clasică de manipulare, prin care o informaţie devine „adevăra-tă“ nu pentru că se conformează unor criterii obiective, ci pentru că mai întâi este distorsionată, după care este re-petată şi trimisă spre alte medii de in-formare tot în scopul reluării. Astfel, informaţia este… confirmată! Repetiţia menţine confuzia, mai ales dacă auto-rul „bifează” aceeaşi informaţie de pa-tru ori, doar pentru amplificare şi in-ducţie în mentalul cititorilor a unei variante unice, cea proprie, prezentată ca postulat! Aceeaşi repetiţie insidioasă se substituie demonstraţiei, iar la nevoie, alte publicaţii, „forumurile de opinii“ şi si-te-urile prietene sunt gata să repete şi să „confirme“ orice. În cazul de faţă, „Tribuna” a preluat informaţia din ziarul de publici-tate „Sibiu 100%” şi de pe site-ul „Podul Minciunilor”, unde scrie agramatul şi in-cultul de Călin Blaga, altul care se crede lider de opinie convingător, fiindcă a citit şi el broşura „Manualul manipulatorului retardat”.

Nu am să mă apuc să dau şi eu ex-plicaţii pe marginea motivării Curţii de

Apel Bucureşti. Alăturat sunt reproduse fragmente dintr-un articol scris de dom-nul Vasile Zărnescu „la cald”, domnia sa asistând la procesul de la Curtea de Apel Bucureşti. Eu nu m-am prezentat, convins fiind că avocatul angajat de mine o să reu-şească să îndeplinească condiţiile minime pentru câştigarea acestui proces facil. Din păcate, avocatul, un fost procuror pe care mi l-a recomandat o amică, a fost sub ori-ce critică! Nefiind prezent la proces, la nici un termen de judecată, toate tâmpeniile puse de „Tribuna” pe seama mea, ca fiind invocate de mine în faţa instanţei sunt aberaţii! Dar, de unde să ştie „tonomatele”, din moment ce ei s-au mărginit doar să copieze cele spuse de avocat şi consem-nate de grefier. Dacă erau ziarişti cinstiţi şi obiectivi, ar fi luat legătura cu mine, iar eu le explicam exact cum s-au derulat „os-tilităţile” şi le-aş fi pus la dispoziţie toate documentele de la dosar!

Totuşi, nu mă pot abţine să nu prezint câteva inadvertenţe strigătoare la cer. Adresa „casei conspirative” care apare în „Tribuna”: str. Ghe. Doja nr. 83, nu are legătură cu mine, deoarece nu am locuit niciodată la o astfel de adresă şi nici nu cred că există o stradă cu numele Ghe. Doja în Sibiu. Eu unul, cel puţin, nu am auzit de ea! Nu-i adevărat că am afirmat în faţa instanţei că nu am refuzat Secu-ritatea din cauza repercusiunilor (de frică), la fel cum nu este adevărat că aş fi susţinut că m-am căsătorit ca sa scap de „colaborare”. Eu nu am spus absolut nimic din prostiile puse pe seama mea de ziarul lui nea Ilie de la Sculărie, pen-tru simplul motiv că nu m-am prezen-tat la proces, aşa cum am arătat şi mai sus, fiind reprezentat de acel avocat, la ale cărui servicii am şi renunţat ulterior, considerându-l slab pregătit sau rău in-tenţionat. Cine mă cunoaşte ştie foarte bine că sunt prea demn ca să mă milo-gesc sau ca să mă tânguiesc în faţa unei instanţe, mai ales că nici nu aveam mo-tive să înduioşez completul de judecată, dreptatea fiind oricum de partea mea! „Locotenent colonelul” din „Tribuna”, care cică a folosit apartamentul meu, era doar locotenent major. Cine ştie ce im-becil, care nici măcar nu a făcut armata, a scris curajosul articol anonim şi pentru el este tot una locotenent colonel cu locotenent major! Acelaşi individ scrie de un anume Lăsculescu, deşi numele corect, din documente, este Lascu şi alte tâmpenii care nu corespund înscrisuri-lor, ceea ce mă face să cred că respecti-vul scrib s-a îmbătat ca să prindă curaj pentru scrierea articolelor comandate. Cât despre încercările mele de vân-zarea a revistei „Justiţiarul” către diverşi „oamenii de afaceri”, probabil la fel de „corecţi” ca şi patronul ziarului „Tribu-na”, este o altă absurditate. În zadar se insinuează o tentativă de şantaj, fiindcă îmi era imposibil să fac propuneri de vânzare pentru o societate comercială care nu-mi aparține! Eu nu sunt patro-nul firmei care editează publicaţiile „Jus-tiţiarul” şi nici măcar asociat, doar fiul meu deţine un sfert (25%) din acţiuni. Am observat că este o tactică a lui Ilie Carabulea să acuze jurnaliştii care-l de-ranjează că au avut intenţia de-ai băga publicaţiile lor „pe gât”, adică să-l forţeze să le cumpere. La fel a procedat şi cu jur-nalistul Dan Tomozei, „Tribuna” minţind că acesta îl critică pe patronul lor, doar pentru că a refuzat să cumpere revista „Dacii liberi”, proprietatea ziaristului.

continuare în pagina 16

Adevărul despre mascarada „Jurnalistul Marius Albin Marinescu a fost declarat colaborator al Securităţii”

Facsimil 4

6

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

Abuzuri

o victimă a c.N.S.A.S.: Marius Albin MarinescuPREZENTAREA CAZULUI. Conform

dosarului 1847/2/2009, C.N.S.A.S., prin adresa nr. RCG966/25 februa-rie 2009, a depus la Curtea de Apel Bucureşti-Secţia contencios adminis-trativ şi fiscal, Acţiunea în constatare, „rugînd-o ca, prin hotărîrea pe care o veţi pronunţa, ca urmare a motive-lor mai jos prezentate, să constataţi existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe d-l MARINESCU Marius-Albin, născut la (...) etc.

Motivele acţiunii sunt următoarele:În fapt, domnul MARINESCU Ma-

rius-Albin este candidat la funcţia de Primar al municipiului Sibiu. Con-form prevederilor art. 3 lit. g) corobo-rat cu art. 5 alin. 1 teza II din O.U.G. nr. 24/2008 (...), C.N.S.A.S. verifică din oficiu, sub aspectul stabilirii calităţii de lucrător a Securităţii, persoanele care au candidat în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h)”... etc. . Şi, pe trei pagini, continuă po-lologhia cu articolele de lege care le convin, şi enumeră probele în cauză (cf. facsimilele 1-2). Acţiunea C.N.S.A.S. este semnată de preşedintele Consi-liului, conf. univ. dr. Ladislau-Antoniu CSENDES, şi de directorul Direcţiei Juridice, Francesco-Alexandru PO-PESCU (cf. facsimil 2).

Neconcordanţa timpilor de referinţă

Chiar din aceste fraze se distinge că este victima represiunii politice.

D-l M. A. Marinescu este preşedin-tele organizaţiei din Sibiu a P.N.Ţ.C.D. Totodată, l-a avut în „colimator”, per-manent, în revistele JUSTIŢIARUL, pe primarul Klaus Werner Iohannis, pe care, evident, l-a concurat la alege-rile din iunie 2008! Or, vedeţi măgă-ria făcută de C.N.S.A.S, relevată de cele două sublinieri făcute de mine mai sus: la data depunerii „Acţiunii în constatare”, alegerile se terminaseră de opt luni! dar d-l csendes scrie şi semnează, abia la 25 februarie 2009: „MARINESCU Marius-Albin este candidat la funcţia de Primar”! Dar nu poate pretinde că, scriind ast-fel, el folosea „prezentul istoric”, fiind-că prostia ar fi prea mare. Or, d-l Ma-rinescu fusese candidat! Asta-i prima şmecherie. După şase rînduri, însă, se situează intră în realitate, în prezentul efectiv şi se referă la trecut: „persoa-nele care au candidat în demnităţile sau funcţiile...” etc. Asta-i a doua şme-cherie, prin care C.N.S.A.S. vrea să jus-tifice motivul pentru care a introdus acţiunea în instanţă. Dar îşi dă, iarăşi, cu stîngul în dreptul, pentru că acţiu-nea trebuie respinsă pe motiv de tar-divitate. Adică, în termeni juridici, in-stanţa de judecată trebuie să admită „excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei de interes” şi să respingă ca neîntemeiată acţiu-nea C.N.S.A.S.!

Într-adevăr, dacă alegerile se în-cheiaseră de opt luni, ce rost mai

avea acţiunea? Nici una, în afară de o acţiune de retorsiune a primarului K. W. Iohannis. Pentru că nu putem admite, în nici un caz, că preşedinte-le C.N.S.A.S. ar fi un tîmpit; şi nici nu avem interes, fiindcă, altfel i-am acor-da circumstanţe atenuante.

Nu este tîmpit, căci el este „conf. univ.” Deci, predă la o universitate şi, chiar dacă în ultimele două decenii s-a produs o inflaţie de universităţi şi de cadre universitare, trebuie să-l credităm ca fiind competent. E drept că mai semnează şi cu titlul de „dr.”, iar aici trebuie să dezlegăm un mis-ter. O fi doctor, oare, ginecolog?! A mai fost unul, ministru la Agronomie, din care cauză Agronomia a avortat, iar acum este pe cale să devină steri-lă! Eu nu cred că e doctor ginecolog, nici stomatolog (prin anii ‘50 era un stomatolog profesor la Facultatea de filozofie, care-l preda pe Kant!) şi nici filolog - altfel ar fi observat necon-cordanţa timpilor din fraza cu care începe expunerea de motive a Acţi-unii în constatare! În ce eşti „doctor” d-le Csendes? Eu presupun că eşti doctor în istorie, ca să-ţi justifice, cît de cît, ocuparea postului de preşe-dinte al C.N.S.A.S. Sau eşti doctor în informaţii?!

Dar, ca şi în Filologie, şi în dome-niul Istoriei problema timpului este esenţială: una este să vorbeşti despre bătălia de la Mohaci, din 1526, cînd statul maghiar a fost desfiinţat, şi alta despre Tratatul de la Trianon, din 1920, cînd Ungaria şi-a dobîndit gra-niţele normale, actuale. Mai putem

admite că textul Acţiunii a fost ela-borat - sau măcar verificat - de către

directorul Direcţiei Juridice, Frances-co-Alexandru Popescu, iar d-l conf. univ. dr. Ladislau-Antoniu CSENDES l-a semnat ca... primarul. Dar asta nu

mai este o scuză, ci o acuză!

În acest sens pledează Nota de constatare nr. S/DI/I/680/22.05.2008,

în care, printre altele, scrie: „Avînd în vedere 1) art. 3 lit. g) din O.U.G. 24/2008 şi calitatea d-lui MARI-NEScu MARIuS-AlbIN de candi-

dat la funcţia de Primar al Munici-piului Sibiu; 2. Adresa de verificare nr. S/5301/01.02.2007 transmisă de C.N.S.A.S. Serviciului Român de In-formaţii, Serviciului de Informaţii Ex-terne ...” etc. (cf. facsimil 4).

Mai mult. În acelaşi sens pledează şi adresa nr. P 4027/06 din 11.06.2008 a C.N.S.A.S. către d-l M. A. Marinescu, semnată de conf. univ. dr. Virgiliu-Le-on ŢĂRĂU, ca răspuns la cererea d-lui Marinescu nr. P 4027/08.09.2006, prin care solicita accesul la propriul dosar de securitate, şi în care i se răs-pundea că în evidenţele S.I.E. şi S.I.A. „nu s-a identificat nici un dosar în-tocmit pe numele dvs.”; iar S.R.I. le-a comunicat că „figurează cu dosarul fond reţea nr. 8375/Sibiu, distrus în timpul evenimentelor din decembrie 1989” (cf. facsimil 3).

Repet, adresa asta - concluzivă - i-o trimisese d-lui Marinescu în 11 iunie 2008, cu puţin înaintea datei alegerilor locale. Dar, conform jude-căţii de atunci a celor care analiza-seră dosarul d-lui Marinescu, aceste constatări, judicioase, în fond, au fost motivul pentru care c.N.S.A.S. nu a putut să-l împiedice să candide-ze pe d-l M. A. Marinescu! Pentru ca acum, după opt luni, să facă, retro-activ, o acţiune în care să-l găsească musai, colaborator al Securităţii! Deja trebuie să mă corectez: nu este doar o măgărie ceea ce comite C.N.S.A.S., ci este o ilegalitate.

1. Prima concluzie: Acţiunea în con-statare este o făcătură cu scop de represiune politică.

Dovezile invocate de C.N.S.A.S. contrazic demersul Acţiunii...

În primul rînd, trebuie să reţinem că S.R.I. informase că „dosarul fond reţea nr. 8375/Sibiu fusese distrus...” şi, de aceea, trebuie, în consecinţă, să ne mirăm cum de s-au aflat datele pe care C.N.S.A.S. se bazează ca „probe”, înşirate în pag. 3 a „Acţiunii în con-statare” (facsimil 2). Ba să întrebăm S.R.I.-ul dacă l-a reconstituit, cumva, din cenuşa în care a fost distrus. Ar-hivarul super-şef şi cancelar-şef ge-neralul-maior Marius Sorin Brăteanu ar fi fost în stare s-o facă! Dar pînă să ne răspundă S.R.I.-ul, să continuăm analiza.

Remarcaţi că, în Nota de constata-re din 22.05.2008, în pagina 1, pct. E, se precizează: „Nu s-au identificat documente care conţin informaţii transmise către Securitate” (facsi-mil 4); în pagina a doua a Notei (facsi-mil 5), sunt înşirate alte cîteva dintre „probele” pe care se bazează acţiu-nea dolozivă a C.N.S.A.S-ului contra d-lui Marinescu. Din paragraful 2 de sus, trebuie reţinut raportul de recru-tare din 21.05.1980, făcut de ofiţe-rul de caz din Biroul Contrainformaţii al U.M. 0607 Sibiu, conform căruia „i-am propus ca să sprijine organe-le de contrainformaţii militare, prin punerea la dispoziţia acestora pentru nevoile muncii a locuinţei...” În paragraful ultim, din chenar, este indicat şi raportul din 16.03.1981, de încetare a legăturii, precizîndu-se că, de fapt, încă de la sfîrşitul anului 1980, legătura nu mai era funcţiona-lă, fiindcă d-l Marinescu se căsătorise şi locuinţa lui nu mai putea fi folosită drept casă de întîlnire. Deci, efectiv, doar trei luni, în intervalul 21 mai 1980 - 26 iulie 1980 (data căsătoriei), ar fi fost posibilă utilizarea locuinţei d-lui Marinescu drept casă de întîlni-re - cu precizarea că nici pînă atunci nu ar fi fost prea facil şi în siguranţă contrainformativă, deoarece locuia cu mama lui. În finalul acestei Note, la pct. 5, se face un rezumat de către consilierul D.I. (de ce semnează doar cu iniţiale, cînd trebuie să-şi scrie nu-mele în clar?! ), al C.N.S.A.S., în care se menţionează că „în casa de întîlnire nu s-au făcut interogări, nu s-au pu-tut face investigaţii pe numele unor persoane urmărite, neexistînd men-ţiuni de acest fel în dosar”. La fel, ca răspuns la cererea de informaţii a C.N.S.A.S., în adresa nr. A/S63/ din 19.03.2007, Serviciul Istoric al Ar-matei (S.I.A.), de pe lîngă Statul Major General al Ministerului Apărării, pre-cizează că „nici una dintre persoanele nominalizate în listele cu nr. (...) nu au fost identificate cu dosar de colabo-ratori sau de urmărire, întocmite de fostele organe de securitate, ca poli-ţie politică”... etc. (facsimil 6).

2. A doua concluzie, desprinsă din finalul Întîmpinării depuse de d-l M.

facsimil 1

facsimil 2

7

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

Abuzuri

o victimă a c.N.S.A.S.: Marius Albin MarinescuA. Marinescu la dosar: chiar din textul Acţiunii în constatare „...rezultă că nu am cules informaţii, nu am întocmit note şi rapoarte, nu am făcut relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii şi că suntem în prezenţa unei acţiuni rulate pe bandă de către C.N.S.A.S, fără verificarea datelor”.

Dar aici a greşit d-l Marinescu, fiindcă a subapreciat demersul

C.N.S.A.S.: nu este vorba de o „acţiu-ne rulată pe bandă”, ci de un demers oneros îndreptat în mod expres contra lui, pentru a-l scoate din viaţa politică, aşa cum s-a proce-dat cu Mircea Ionescu-Quintus, Dan Amedeo Lăzărescu, Mona Muscă ş.a.

Ca atare, trebuie să revin asupra unui aspect important, consem-nat mai sus în raportul ofiţerului de caz, dar escamotat deliberat de C.N.S.A.S.: d-lui M. A. Marinescu i s-a cerut „să sprijine organele de contra-informaţii militare”. Ceea ce nu ştie d-l M. A. Marinescu, dar ştiu cu cer-titudine atît investigatorii C.N.S.A.S., cît şi judecătorii este faptul că, aşa cum s-a relevat frecvent în presă, Di-viziunea de Contrainformaţii a S.R.I. are aceleaşi atribuţii profesionale cu aceea a fostei Securităţi şi care sunt aceleaşi cu ale oricăror Servicii Secrete din orice ţară! Conceptul de „contrainformaţii” este echivalent cu cel de „contraspionaj” - care nu se prea foloseşte fiindcă este mai puţin

elegant, căci cuvîntul „spion” are o prea puternică încărcătură peiora-tivă. Diviziunea de Contrainformaţii se ocupă, deci, cu depistarea atît a străinilor (diplomaţi, ziarişti şi medici cu sau „fără frontiere”, oameni de afa-ceri, consilieri, agenţi de influenţă, turişti ş.a.) care spionează România, cît şi a cetăţenilor români racolaţi pentru spionaj de către cetăţenii

străini. Iar spionajul a fost, dintot-deauna, condamnat cel mai aspru în toate ţările - de obicei, cu pedeapsa capitală! Contraspionajul militar, pe lîngă obiectivele enunţate mai sus, îi caută, prioritar, pe spionii străini sau autohtoni din domeniul militar - deci, implicit, pe propriii militari bă-nuiţi de spionaj - cum a fost, de ex., generalul Nicolae Militaru, reactivat ca ministru al Apărării după 1 ianu-arie 1990 şi care a ordonat uciderea echipajului colonelului Gheorghe Trosca, şeful Statului Major al U.S.L.A. (care-l avusese în supraveghere con-trainformativă pe g-ralul N. Militaru!). Din această cauză, ab initio, toate cazurile care ţin de contrainfor-maţii nu intră sub incidenţa legii 187/1999 şi a celor ulterioare, care incriminează Securitatea ca poliţie politică - înţeleasă în sensul corect, de poliţie partinică, aşa cum am ex-plicat la început. Ca atare, nici cazul colaborării d-lui M. A. Marinescu - fie şi sub această specie, de gazdă a ca-

sei conspirative de întîlniri - nu poate fi inclus aici.

3. A treia concluzie. Cel puţin sub acest aspect, C.N.S.A.S. face, în cu-noştinţă de cauză, un abuz evident de interpretare şi o ilegalitate în ma-nevrarea documentelor, ceea ce-i conferă circumstanţe agravante.

cNSAS foloseşte aceleaşi date pentru concluzii contradictorii

Toate documentele şi infor-maţiile aduse ca probă în dosarul 1847/2/2009 de C.N.S.A.S. fuseseră produse înainte de alegerile din iu-nie 2008, în vederea eventualei blo-cări a candidaturii d-lui M. A. Mari-nescu la funcţia de primar al Sibiului. Această blocare nu s-a produs doar fiindcă C.N.S.A.S. nu a demonstrat că ar fi fost colaborator al fostei Se-curităţi. Dar, pe baza exact a acelo-raşi documente, produse în 2007 şi 2008, C.N.S.A.S. insistă, şi acum, la un an de la admiterea concluziei iniţia-le de necolaborare, să pretindă, in-vers, că ar fi demonstrat, atunci, că ar fi fost „colaborator”, dar, aparent curios, introduce abia acum procesul în instanţă. Asemenea „concluzii” şi acţiuni frizează penalul.

E-adevărat că, înaintea alegerilor locale din iunie 2008, C.N.S.A.S. nu a putut, repet, să demonstreze, pe baza acestor documente şi informa-ţii, că d-l M. A. Marinescu fusese co-laborator al Securităţii şi l-a informat,

textual, prin adresa nr. P 4027/06 din 11.06.2008, că „nu s-a identificat nici un dosar întocmit pe numele

dvs.” (cf. facsimil 3). În consecinţă, nu a putut să-i împiedice participarea la alegeri pentru a candida la func-ţia de primar al Sibiului. Desigur, mi s-ar putea obiecta că, totodată, nici nu s-a pronunţat că ar fi fost colabo-rator, căci, conform ultimei fraze din pag. 2 a Notei de constatare nr. S/DI/I/22.05.2008, elaborată de consilie-rul ascuns misterios şi netransparent sub iniţialele D.I., „Direcţia Investiga-ţii supune atenţiei Colegiului nota de constatare privind pe Marinescu Marius-Albin...” etc. (cf. facsimil 5). Or, după ce şi-a concentrat atenţia, cu marea acuitate dată de marile sala-rii pe care le încasau de la bugetul consolidat al statului, C.N.S.A.S. a ră-mas în dubiu şi nu a zis „că-i laie sau bălaie!” Adică, cu mintea lor cu care dau verdicte categorice şi profund păgubitoare pentru cei „judecaţi”, au fost nevoiţi să aplice principiul de drept penal Semper in dubiis benig-niora praeferenda sunt - „Totdeauna, în cazul dubiilor se alege partea cea mai bună”: adică, într-o situaţie dubi-tativă, cînd nu se poate stabili exact gradul de vinovăţie al inculpatului, judecătorul trebuie să opteze pentru decizia cea mai favorabilă acestuia, respectiv să-i dea pedeapsa cea mai mică.

Foarte frumos, am zice noi. Numai că acest umanism al ticăloşilor din C.N.S.A.S. a ţinut doar opt luni, iar, apoi, în acelaşi context juridic şi pe baza aceloraşi date conchid, pe trei

pagini, că ar fi fost colaborator al Se-curităţii. Normal, în mod obligatoriu erau necesare documente noi care să

ateste acest nou verdict, contradicto-riu celui anterior, mai ales că normele juridice invocate sunt aceleaşi ca în iunie 2008: în pseudo-argumentarea lor, d-l preşedinte dr. L.-A. Csendes (o fi ginecolog, totuşi?!) şi d-l director juridic F.-A. Popescu invocă tot O.U.G. nr. 24 din 5 martie 2008, care era funcţională dinainte de alegeri, căci tot „în temeiul” ei l-au informat, prin adresa nr. P 4027/06 din 11.06.2008, că în evidenţele S.I.E. şi al S.I.A. „nu s-a identificat nici un dosar” şi că la S.R.I. „figurează cu dosarul fond reţea nr. 8375/Sibiu, distrus în timpul eveni-mentelor...”! Aceeaşi normă juridică, O.U.G. nr. 24/2008, e folosită în două sensuri contrarii, dar pe baza unui do-sar distrus şi refăcut nu se ştie cum!!! Măi generale-hîrţogar Brăteanu, cum i-ai reconfecţionat dosarul distrus?

Dar d-l Csendes, ca un prost se-nin, semnează asemenea enormităţi, după cum, cu aceeaşi seninătate, vorbea şi în seara zilei de 6 oct., la te-levizor. Dar e prea „conf. univ.” şi prea „dr.” ca să credem că a făcut-o din prostie, fără să ştie ce semnează. Nu. Dimpotrivă, a semnat această ilega-litate fiindcă a ştiut că nu va pierde în instanţă, deoarece acestor dosare le este aranjată sentinţa de „vinovat” dinainte de a se judeca dosarul!

În sfîrşit, la dosarul cauzei, înain-tea începerii şedinţei de judecată din 6 oct. a.c., s-a depus Declaraţia nota-rială a ofiţerului de caz al Biroului de Contrainformaţii al U.M. 0607 Sibiu, în care, printre altele, el afirmă: „Pre-cizez că, după primirea acceptului pentru folosirea apartamentului, nu am introdus nici o persoană din re-ţea, deoarece acolo locuia (cu) soţia şi soacra d-lui Marinescu Marius-Al-bin, fapt ce ar fi dus la deconspirarea persoanelor introduse. Dacă apar nume conspirative în dosarul gazdei casei de întîlniri, acestea trebuiau trecute pentru că aşa erau prevede-rile ordinelor de linie. (...) Azi, 5 iunie 2009”. Deci, ofiţerul recunoaşte că nu a dus pe nimeni în locuinţă, dar a scris că ar fi adus, evident, doar ca să încarce mapa cu activităţi a Biroului şi ca să iasă şefii bine la bilanţul peri-odic! Căci, se ştie, în regimul totalitar, dezinformarea devenise o politică de partid şi de stat, ca să fie prezentat Socialismul în culori cît mai roz.

În instanţă, avocata C.N.S.A.S. a bălmăjit ceva cum că din dosar ar rezulta că d-l M. A. Marinescu fu-sese „colaborator al Securităţii şi că din cauza lui unele persoane au avut de suferit, fiindcă li s-au încăl-cat drepturile”! Care sunt acele per-soane, cucoană, de nu le-a găsit nici S.R.I., nici S.I.E., nici S.I.A.?! Şi nici nu a apărut vreuna care să-l acuze pe d-l Marinescu de aşa ceva! Dar avocata C.N.S.A.S. pretinde că ştie că ele ar fi existat, fiindcă aşa a primit directivă să acuze, din partea tartorilor de la conducere!

continuare în pagina 8

facsimil 3

facsimil 4

8

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

Abuzuri

urmare din pagina 7Înainte de începerea dezbaterii

dosarului, îi scrisesem, pe o hîrtie A4, avocatului d-lui Marinescu toate explicaţiile de mai sus referitoare la atribuţiile Diviziunii de contrainfor-maţii (recte contraspionaj), rugîndu-l să includă în pledoaria sa aspectul esenţial că lupta contra spionilor nu poate intra, sub nici un motiv, sub incidenţa Legii nr. 187/1999 şi a ce-lorlalte pendinte de ea. Însă el s-a re-ferit doar la faptul că, făcînd armata la Trupele de Securitate - „la unitatea asigurată contrainformativ de către

ofiţerul de caz” -, d-l Marinescu „se pricepea la arme” şi de aceea ofiţerul de contrainformaţii militare i-a cerut colaborarea!

Trebuie să concedem că nici d-l Marius Albin Marinescu nu este ca d-l Dan Voiculescu şi nici avocatul său nu este ca d-l Sergiu Andon!

Dar nici judecătorul care a prezi-dat instanţa nu este ca vreunul de la Curtea Constituţională! Aşa că abia aştept să văd cît de „suverană şi in-failibilă” va fi judecata lui în a găsi motivele cu care să-şi „argumenteze” motivarea deciziei referitoare la abu-zurile comise de C.N.S.A.S!

4. A patra concluzie. Sunt convins că preşedintele instanţei de judecată nici nu s-a uitat pe actele dosarului, fiindcă avea sentinţa „dată-n plic”, trasată dinainte. Iată de ce susţin că trebuie introdusă prezumţia de vino-văţie a magistraţilor!

filiera presiunilor politice

În ultimii ani, unii consilieri igno-ranţi şi nevrednici ai preşedintelui Traian Băsescu l-au determinat pe acesta, prin „sfaturile” date, să lanse-ze în presa făcută, în genere, de nea-veniţi, sintagma „grupuri de interese”,

folosită în sens peiorativ şi preluată chiar de unii aşa-zişi „analişti politici”. Expresia „grupuri de interese” nu are nimic peiorativ în ea, căci desemnea-ză grupuri de interese constituite normal, existente în orice societate structurată, aşa cum sunt inclusiv partidele politice. În politologie, ex-presia corectă şi consacrată, care de-notă sensul peiorativ pe care ar vrea să i-l incumbe celeilalte sintagme, este aceasta: „grupuri de presiune”. Deoarece noţiunea presiune denotă acţiunea ocultă, subversivă asupra unor lideri şi/sau autorităţi private

sau ale statului în vederea realizării unor interese individualiste, egoiste ale indivizilor constituiţi în respecti-vele grupuri, interese care contravin flagrant intereselor generale ale so-cietăţii. Altfel, dacă ar fi benefice sau măcar rezonabile, respectivele inte-rese ar fi susţinute în mod public şi nu subteran. Pentru a obţine cele mai eficiente profituri, presiunea se reali-zează asupra factorilor politici. Pen-tru atingerea scopurilor lor, grupurile de presiune folosesc mijloace ilega-le - căci în asta constă presiunea! -, enumerate, de ex., în dosarul penal al g-ralului-maior (r.) Ovidiu Soare: „...luare de mită, instigare neurmată de executare la infracţiunea de înşelă-ciune, complicitate la infracţiunea de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii, într-un scop contrar inte-reselor acesteia, fals în înscrisuri sub semnătură privată, asociere pentru săvîrşirea de infracţiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare privind siguranţa naţională a României, în varianta normativă, transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal”. Şi încă aici nu sunt trecute toate infracţiunile care i se imputau lui Ovidiu Soare, în care au fost implicate multe persoane im-portante politic şi economic, inclusiv procurori din D.N.A., D.I.I.C.O.T. etc.! Aşadar, filiera corupţiei este foarte îmbîrligată şi arborescentă.

Este notoriu faptul că d-l M. A. Marinescu duce, de mulţi ani, o cam-panie contra primarului „permanen-tizat” - spre ruşinea sibienilor! - la Primăria Sibiu, campanie determina-tă de nenumăratele abuzuri, jafuri şi alte ilegalităţi omise de acest Klaus Werner Iohannis. Aşa cum se vede şi de aici, K. W. Iohannis este învinuit de d-l Marinescu în mai multe dosa-re penale, tergiversate de D.I.I.C.O.T şi de D.N.A. în scopul prescrierii fap-telor comise, conform consolidatei practici a JU$TIŢI€I din România.

În ceea ce mă priveşte, în timpul cînd apărea revista SANTINELA, am scris mai multe articole critice, în care dezvăluiam - pe urmele multor altor ziarişti - atitudinea antinaţiona-lă şi antiromânească a unor persoa-ne publice, precum Mircea Dinescu, Constantin Şerban Dumitrescu - zis „Ticu” -, Horia Roman Patapievici, Ste-jărel Olaru, Marius Oprea, Dorin Do-brincu, Gabriel Andreescu, Vladimir Tismăneanu şi alţi asemenea indivizi, unii fiind membri ai P.N.L. sau cu ifose de liberali, adică adepţi ai „societăţii deschise” a lui George Soros şi mem-bri ai G.D.S. Toţi aceştia formează un grup de presiune extrem de virulent şi de pernicios pentru România.

De ex., în articolul „Biserica Ortodo-xă Română şi Securitatea Naţională”, publicat în SANTINELA (nr. 19, august 2007, pag. 4-5 şi 15), republicat în JUSTIŢIARUL şi pe site-ul AlterMedia sau în serialul „Satanizarea Securită-ţii - atentat la Siguranţa naţională”, menţionat la începutul articolul de faţă, dezvăluiam activitatea pericu-loasă al lor; pe mulţi dintre aceştia i-a încondeiat, frecvent, şi d-l M. A. Ma-rinescu în revistele JUSTIŢIARUL. În mod evident, ni i-am făcut duşmani. Or, unii dintre ei, ca, de ex., Mircea Dinescu şi Haş.-eR. Patapievici - care sunt membri ai c.N.S.A.S. - se cu-nosc personal cu Klaus Werner Ioha-nnis, „tehnocratul”, deşi, trebuie să fie supranumit „cleptocratul”.

5. Concluzia a cincea. Aşadar, fili-era dintre K. W. Iohannis şi membrii C.N.S.A.S. este stabilită direct. Iar modul tardiv şi contradictoriu prin care C.N.S.A.S. a născocit dosarul 1847/2/2009, prin care d-l M. A. Mari-nescu a fost judecat strîmb la Curtea de Apel Bucureşti, atestă, fără putin-ţă de tăgadă, urma „copitei despica-te” care a iniţiat acest dosar: Klaus Werner Iohannis!

Iar acum, orbetele liberalilor, Crin Antonescu - care nu-i în stare să vadă

din politică şi economie decît figu-ra preşedintelui României, devenit calul de bătaie în discursurile sale găunoase! - îl alesese, dintre toţi oa-menii valoroşi ai ţării, tocmai pe unul dintre cei păguboşi, K. W. Iohannis, ca viitor prim-ministru a unui fan-tomatic guvern de tehnocraţi! Pînă aici a decăzut P.N.L.-ul prin şeful său. Probabil că cei din conducerea P.N.L. au dormit împreună cu „Crin” - şi, se ştie, e periculos să dormi cu crinii în cameră.

colonel (r.) Vasile I. zăRNEScu (Bucureşti, 11 Noiembrie 2009)

N.R.: domnul Vasile I. zărnescu este un expert în serviciile secrete. Acesta a activat în S.R.I. după eve-nimentele din decembrie 1989. Nu a lucrat la Securitatea în timpul re-gimului comunist, fiind sociolog la o mare întreprindere bucureş-teană. Am făcut această precizare pentru numeroşii duşmani ai jur-nalistului Marius Albin Marinescu, care cu siguranţă erau pregătiţi să exclame, datorită gradului alăturat numelui din semnătură: „Securiştii îi sar în ajutor colaboratorului!” Nu, lichelelor, colonelul zărnescu nu a fost niciodată securist!

facsimil 6

facsimil 5

o victimă a c.N.S.A.S.: Marius Albin Marinescu

9

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

Investigaţii

În toamna anului trecut scrisesem despre conflictul de la Arpaşu de Jos dintre neamţul Martin Müller, om de afaceri foarte influent la „graniţa” dintre judeţul Sibiu cu Braşov şi ţiga-nul Constantin Bancu, un truditor în zootehnie de pe aceleaşi meleaguri.

Era vorba de vânzarea unor oi de că-tre Bancu şi neachitarea lor în tota-litate de către cumpărătorul Müller. Diferendul dintre cei doi a fost am-plificat şi de acuzele aduse lui Utu, cum este poreclit ţiganul în regiune, cum că acesta ar fi furat un număr de oi din turma sasului. Doi jurnalişti de la „Justiţiarul sibian” s-au deplasat de mai multe ori în zonă pentru efectu-area unei anchete jurnalistice ample, care nu viza doar conflictul dintre cei doi reprezentanţi ai unor minorităţi etnice.

Primul nostru articol s-a strădu-it să fie cât se poate de imparţial. După apariţia acestuia, în „Justiţiarul sibian”, directorul revistei, Marius Al-bin Marinescu a vorbit cu inginerul

Cristian Nanaşi, mâna dreaptă a lui Martin Müller în probleme de zoo-tehnie, deoarece acesta din urmă are şi alte afaceri în frumoasa zonă de la poalele munţilor Făgăraş. În aceeaşi

zi, Albin Marinescu a discutat şi cu ţi-ganul Gheorghiţă Teodor, zis Toader, care susţinea că a fost bătut de dom-nul inginer Nanaşi, consăteanul său din Nou Român. Declaraţia ţiganului agresat este înregistrată pe o casetă audio martor. Cu Cristian Nanaşi se

stabilise un drept la replică faţă de cele relatate în articolul din revista noastră, care i-a fost înmânată per-sonal, acesta urmând să fie trimis pe adresa de e-mail a redacţiei noastre. Materialul respectiv trebuia să conţi-nă punctul de vedere al inginerului, referitor la ambele conflicte avute cu cei doi ţigani. Noi am tot aşteptat, dar ori domnul Nanaşi s-a simţit „cu musca pe căciulă” şi nu a avut ce să scrie în favoarea sa sau ne-a conside-rat o publicaţie insignifiantă cu care nu are rost să-şi piardă timpul! Cert este că nu am primit nici un fel de re-plică din partea inginerului Cristian Nanaşi.

În schimb, pe 9 ianuarie am primit veşti de la Gheorghiţă Teodor, care a

reclamat că a fost atacat cu o zi îna-inte de „burduhoşi”. Aceştia sunt un grup de mascaţi, care sărbătoresc pe data de 8 ianuarie a fiecărui an „Ziua nebunilor”, la Cârța, prin mâzgălire

cu untură şi funingine a feţelor tre-cătorilor care le ies în cale. Se pare că tradiţia a fost „teleportată” la Nou Român special ca ţiganul Toader să fie „căpăcit”, la ordinul lui Nanaşi, de către mascaţi. Cel puţin aşa susţine victima, care zice că a scăpat cu fuga, împreună cu socrul său, dar i-a recu-noscut pe agresori, cu toate că aceş-tia erau mascaţi. Cât timp au fost fugiţi peste deal cei doi, „burduhoşii” au făcut ravagii prin bătătură, iar în final au vărsat nişte ulei de motor ars în fântână, unde au aruncat şi câine-le de curte al familiei. Reveniţi aca-să, cei doi bărbaţi fugăriţi au reuşit cu greu să salveze bietul animal din fântână, dar aceasta a rămas spurca-tă de la uleiul ars.

Tot deplasându-ne prin „zona de conflict” am ajuns de mai multe ori şi în pitorescul sătuc Poieniţa, amplasat într-o zonă superbă, „la doi paşi” de Nou Român. Am fost frapaţi, atât toamna, cât şi iarna de

duhoarea infectă, de-a dreptul dez-gustătoare, care invadează acel pe-isaj de vis. Nici nu vrem să ne gân-dim în ce hal duhneşte vara, când sunt căldurile cele mari! Cu greu am găsit pe cineva care să ne explice de unde provine acel miros infect, fiindcă micul sat, mai mult un cătun dacă judecăm după populaţie, este aproape pustiu. Erau o grămadă de căcăreze de oaie pe uliţa principală, dar parcă nu de la acele excremen-te provenea mirosul infect. Până la urmă am dat de o persoană care ne-a lămurit că mirosurile provin de la fermele de porci, vaci şi viţei conduse de omniprezentul inginer Nanaşi Cristian, iar căcărezele îm-prăştiate peste tot sunt de la oile aceluiaşi domn, care străbat de do-uă-trei ori pe săptămână mijlocul satului, atunci când sunt duse din păşune la saivanul aflat în exteriorul aşezării. Omul care a avut bunăvo-inţa să ne dea aceste relaţii, deşi i se învârteau ochii în cap ca girofarul de la maşina poliţiei, uitându-se în

stânga şi în dreapta ca nu cumva să fie surprins de oamenii inginerului că dă relaţii la nişte străini, ne-a mai

spus că există două variante latera-le pentru drumul oilor la saivan, dar asta-i ambiţia lui Nanaşi, să „paveze”

uliţa principală cu bobiţele defeca-te de oi şi capre. Când, în sfârşit, am reuşit să identificăm adevărata sur-să de poluare olfactivă, am fost de-a

dreptul stupefiaţi să vedem că este vorba de un adevărat dezastru eco-logic, dat fiind că fecalele şi urina de la ferma de porci – amplasată taman în mijlocul satului! – sunt deversa-te în pârâul care străbate sătucul.

Acest firicel de apă, care în condiţiile date conţine mai mult urină decât apă, se varsă în râul Olt, poluându-l

şi pe acesta. Am realizat o serie de fotografii pe care le prezentăm ală-turat. Situaţii asemănătoare, chiar dacă nu aşa de grave, se regăsesc şi la celelalte două ferme, de vaci şi de viţei, amplasate tot în vatra satului şi aproape de pârâul respectiv.

Ne întrebăm, cum de a avut cu-tezanţa Martin Müller, şeful lui Cris-tian Nanaşi, să candideze din partea ecologiştilor (Partidul Verde) la ale-gerile locale din anul 2008 pentru Primăria Arpaşu de Jos, din moment ce angajaţii lui batjocoresc natura în ultimul hal, aşa cum ne-am con-vins cu ochii noştri privind la acel dezastru ecologic de la Poieniţa?! La fel, ne întrebăm şi dacă primarul comunei Cârţa, de care aparţine sa-tul Poieniţa, a auzit de ordinul nr. 536/1997 din 23.06.1997 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei, publicat în Monitorul oficial, Partea I, nr. 140 din 03.07.1997 şi intrat în vigoare la aceeaşi data de 03 iulie 1997? Dacă ştie de acest Ordin este bine, dacă

nu, să-l caute pe internet, să-l citeas-că şi după aceea să facă bine să-l aplice la Poieniţa, că-i jale acolo!

departamentul de Investigaţii

JuSTIţIARul

conflict etnic la Nou Român şi bombă ecologică la Poieniţa

Ferma de viţei

Deversare dejecţii animale în pârâu.

Ferma de porci

Gheorghiţă Teodor cu familia

În spatele fermei de porci se vede pârâul unde se scurg fecalele şi urina animalelor.

10

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

Anchetă

În 17 februarie 2011, „Tribuna”, prin-cipalul ziar de casă al primarului sibian Klaus Werner Iohannis, a scris cu mare tam-tam despre felul în care acest erou neînfricat, un adevărat Siegfried din „Cântecul Nibelungilor”, în varianta prescurtată şi balcanizată, învinge for-ţele malefice care se opun mersului său spre glorie eternă. În cazul de faţă este vorba despre „abureala” cu procesul in-tentat de A.N.I. primarului sibian pentru o incompatibilitate din primul mandat, când acesta a făcut parte şi dintr-un consiliu de administraţie al unei soci-etăţi comerciale. Spunem „abureală”, deoarece Klaus Iohannis a comis fapte cu mult mai grave, însă acestea nu sunt dezvăluite publicului larg. Secretul este datorat obedienţei României faţă de Germania, care-l protejează pe acest sas impostor din motive politice, eco-nomice şi geostrategice, în fond, toate acestea, la un loc, constituind un ames-tec grosolan în afacerile interne ale ţării noastre, atât de hulită de mass-media de limbă germană din toată Europa. După cum spuneam, în 17 februarie a.c., ziarul „Tribuna”, proprietatea incul-patului Ilie Carabulea, coleg de boxă cu arestatul Florin Nicuşor Apostu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi partener de afaceri pe bani publici al primarului, titra cu emfază: „Definitiv şi irevocabil. Klaus Iohannis a câştigat procesul cu ANI” şi adăugă, în continuare: „Surse oficiale au declarat pentru Tribuna că În-alta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins miercuri recursul făcut de ANI împotriva deciziei luate de Curtea de Apel Alba Iulia, hotărâre definitivă, dar nu irevocabilă, care în 2010 i-a dat dreptate primarului Iohannis”. Interesant că nu sunt numite acele „surse oficiale”, deşi manipulatorii naţionali de la (I)realitatea tv, care au preluat grabnic ştirea din cotidianul si-bian, afirmă: „Potrivit unor surse oficiale, citate de tribuna.ro, Înalta Curte de Ca-saţie şi Justiţie a emis, miercuri,…” Care sunt sursele acelea oficiale… citate? Vă spunem noi, deoarece nu aveţi şanse să aflaţi din altă parte. „Sursa oficială” este chiar Iohannis, care prin intermediul biroului său de presă compus din cinci persoane – bănuim că nici preşedin-tele Obama nu are un aparat de presă aşa stufos! – anunţă redacţia ziarului. Aceasta se conformează şi scrie o primă ştire, în ediţia on-line, după care ziariştii dau telefon direct primarului, chipurile să-l întrebe dacă a aflat despre sentinţă şi cum comentează... Penibil, dar aşa se face presă la Sibiu! Toate ziarele, inclu-siv cele de publicitate care se distribuie gratuit, îl laudă pe primar mai ceva de-cât era slăvit Ceauşescu, până la fuga cu elicopterul de pe acoperiş. Suntem con-vinşi că fenomenul este aproape unic în presa de provincie din România. Poate doar la Constanţa, în „Republica Mază-re” sau la Piatra Neamţ, a primarului „Pi-nalti”, să mai existe o presă obedientă asemănătoare celei din Sibiu. Deşi fap-tele săvârşite de Klaus Werner Iohannis, de-a lungul timpului, sunt mult mai gra-ve decât „fleacul” cu incompatibilitatea, noi vă prezentăm totuşi, în rândurile care urmează, o altă incompatibilitate a primarului sibian, care este valabilă şi în

prezent, nefiind vorba despre o desco-perire „arheologică” din primul mandat de primar al faraonului Iohannkhamon.

Incompatibilitate, conflict de inte-rese, abuz în serviciu…

În municipiul Sibiu, pe strada Livezii, la numărul 46, se află sediul tipografi-ei germane „Honterus”, Nu departe, pe aceeaşi stradă la numărul 55, găsim şi Clubul Economic German. Acest „club”, la fel de exclusivist ca şi organizaţia ne-onazistă F.D.G.R., este cel care hotărâse candidatura lui Klaus Iohannis la alege-rile prezidenţiale din anul 2010. Decizia a fost luată la întâlnirea de la Biertan din vara anului 2007, când s-a prezen-tat şi sloganul de campanie electorală: „Pentru ca România să arate ca Sibiul!”. Iohannis a renunţat „pe ultima sută de

metri”, atunci când emisarii preşedinte-lui în funcţie, Traian Băsescu, candidat şi el la aceleaşi alegeri, au fluturat, pe la nasul luat la purtare de primarul si-bian, posibilitatea trimiterii în instanţă a dosarelor penale ale acestuia, aflate în stand-by pe la D.N.A şi alte parche-te. Reacţia oamenilor preşedintelui nu a fost similară şi în cazul „proiectului Iohannis”, când acesta a devenit fantas-ticul premier al tuturor partidelor din România, mai puţin P.D.-L., care doreau înlocuirea lui Băsescu. Specialiştii în psi-hologia maselor, persoane pe care nu o să le vedeţi niciodată pe micile ecra-ne în „campionatul de dat cu părerea”, dar care au avut contribuţia decisivă la câştigarea alegerilor pentru palatul Cotroceni, au realizat că ceea ce era considerat de adversarii politici „asul din mânecă”, în realitate nu reprezenta decât un „doi în cărţi”. Ca urmare, i-au lăsat pe rivali să piară pe limba lor, la fel ca orice pasăre care „se respectă”… conform campaniilor aburitoare şi ma-nipulatoare, ca „Noi vrem respect”de la „Realitatea TV” sau Crin Antonescu cu „România bunului-simţ”!

Revenind la tipografia „Honterus”, iată cum se prezintă conducerea aces-tei firme pe propriul site: „Honterus este o societate româno-germană înfiinţată în 1991 de Honterus Druckerei Beteili-gungs GmbH Germania (60%) şi Forumul

Democrat al Germanilor din România (40%). Din octombrie 2009, societatea este integral în administrarea FDGR . Spri-jinită iniţial tehnic şi consultativ pentru o perioadă de 3 ani de Ministerul Federal de Interne al Germaniei (n.r.: interesant de unde a venit „sprijinul”!), firma are în prezent un capital social de 600.000 Euro. Personalul angajat a urmat cursuri la centrul de pregătire al firmei Heidelberg şi la Asociaţia Tipografilor din landul Baden Württemberg. Scopul nostru de-clarat (n.r.: acesta este scopul „declarat”, dar oare care poate fi cel nedeclarat?) este de a ne impune pe piaţa naţională şi internaţională prin standardul cali-tativ oferit şi punctualitatea cu care ne onorăm termenele.” (http://www.hon-terus.ro/ro/index.php) După cum se poate observa, din octombrie 2009 „so-cietatea este integral în administrarea

FDGR”. Dar, pe de altă parte, FDGR îl are ca preşedinte pe Klaus Werner Iohannis, iar acesta neapărat trebuie să se regă-sească în Consiliul de Administraţie al firmei „Honterus”! Calitatea sa de preşe-dinte al organizaţiei, care este adminis-trator unic al firmei respective, îl obligă, automat, să fie membru în Consiliul de administraţie. Dacă într-adevăr există interes din parte organelor abilitate să întreprindă astfel de cercetări, atunci acestea nu au decât să verifice în actele tipografiei „Honterus”. Redacţiei noastre în mod sigur nu-i va fi pusă la dispoziţie documentaţia, deoarece publicaţia este condusă de Marius Albin Marinescu, cel declarat neoficial inamicul public nu-mărul 1 al şefului minorităţii germane din România, acelaşi Klaus Iohannis.

La tipografia „Honterus” se tipăresc, la preţuri exorbitante, toate materialele Primăriei Sibiu, ale Consiliului judeţean şi ale societăţilor anexe, deşi nu am auzit sau citit pe undeva despre licitaţii, con-form impunerilor legale, organizate de instituţiile în cauză pentru servicii tipo-grafice, unde să participe mai multe fir-me concurente, fiecare cu oferta sa, din care să fie aleasă cea mai avantajoasă, deoarece plăţile se fac din bani publici! Toate materialele difuzate cu ocazia evenimentului „Sibiu – Capitală cultura-lă a Europei” din anul 2007au fost tipă-rite la „Honterus”. Nu a fost o problemă, cu Klaus Iohannis primar şi preşedintele

acţionarului unic al tipografiei (F.D.G.R.) şi cu Helmut Mathes consilier local şi di-rector executiv la „Honterus”. Tipografia germană are permanent de lucru, câş-tigă foarte bine şi nu-şi bate capul cu alergatul după clienţi. Banii cei mulţi vin de la statul român, chiar dacă-i dă primarul Klaus Iohannis, iar acesta nu se târguieşte şi plăteşte ca un paşă.

Deoarece „are balta peşte”, tot la „Honterus” a fost plasat „în adormire”, ca angajat (coordonator editură) şi fostul consilier local, din parte F.D.G.R., Benja-min Jozsa, „germanul” cu nume ungu-resc. După cum vedeţi, puţinii saşi care au mai rămas în Sibiu sunt toţi consilieri, care pe la municipiu, care pe la judeţ. Fi-indcă ştiau că nu au ei oameni câţi pot să voteze sibienii, saşii au suplimentat listele de candidaţi şi cu unguri din fa-milii mixte maghiaro-germane. Jozsa nu a mai putut candida la alegerile din anul 2008, deoarece are cazier, fiind condamnat penal în urma dezvăluirilor din revista noastră şi a plângerii depuse de victima atrocităţilor sale. Este vorba de ziarista timişoreancă Ramona Bălu-ţescu, fostă concubină a consilierului cu porniri psihopate, bătută bestial de acesta în repetate rânduri. O astfel de încăierare s-a soldat cu ruperea unei mâini a ziaristei. A primit pentru loiali-tatea dovedită în Consiliul Local Sibiu o sinecură la „tipografia germană”, care prosperă pe bani publici româneşti. Aşa că, să tot trăieşti la firma „Honterus”! Trai neneacă, pe banii statului român, acest „fraier la permanenţă”! Statul face pe prostul doar în faţa marilor şmecherii, fiindcă, în rest, este foarte vigilent şi in-transigent cu cetăţenii amărâţi pe care-i taxează necontenit fără milă.

Procesele pierdute de Iohannis nu trebuie cunoscute de publicul larg!

Iată doar câteva titluri din mass-me-dia anului 2010, după decizia Curţii de Apel Alba Iulia, din aprilie anul trecut, privind incompatibilitatea lui Klaus Io-hannis: „Iohannis a învins ANI: Nu este incompatibil” (Realitatea TV), „Klaus Io-hannis învinge ANI. Curtea de Apel Alba Iulia a anulat constatarea agenţiei” (TV - net.ro), „Primarul a câştigat procesul cu ANI. Iohannis bucuros de decizia de la Alba” (Ora de Sibiu), „Johannis a câştigat procesul cu ANI” (Turnul Sfatului). După cum vedeţi acesta este un învingător perpetuu, aşa cum l-a obişnuit presa care i-a fost permanent favorabilă şi ser-vilă. De ce? Răspunsul şi argumentare sa necesită prea mult spaţiu şi ar însem-na să divagăm de la subiectul propus. Cert este că Iohannis, obişnuit cu trata-mentul preferenţial al presei naţionale, în general şi în special al presei locale din oraşul pe care-l conduce autoritar, a început să pozeze în câştigător etern, chiar şi atunci când este învins. Aşa s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale de anul trecut, când echipa susţinătoare a „proiectului Iohannis” a fost înfrântă, iar el a ratat funcţia de premier, promisă în caz de victorie. Cu toate acestea, decla-raţiile de după alegeri au fost penibile, cel care se visa premier declarând că el nu se consideră învins, deoarece nu a candidat. Adică, după ce s-a făcut atâta

tam-tam cu numele său şi cu „proiectul Iohannis”, de parcă ar fi fost salvatorul providenţial al României, să apară pe ecranele televizoarelor şi să afirme că el nu a pierdut, deşi echipa din care făcea parte a fost învinsă, este pueril şi jenant! La fel de penibil ca şi momentul în care a declarat că sibienii l-au votat pe Bă-sescu, doar ca să nu plece „preţiosul pri-mar” din Sibiu. La „perla” aceasta scoasă pe gură de domnul „tehnocrat”, cum a fost el prezentat cetăţenilor, nu sunt de-cât doar două variante: ori este un mare neghiob, ori îi consideră pe toţi românii proşti şi uşor de manevrat.

Acest Iohannis pare un fel de Spar-tacus, „gladiator” care biruie în toate „arenele”, indiferent că acestea aparţin politicului sau justiţiei. Primarul Sibiu-lui a fost învins în mai multe rânduri de magistraţii braşoveni, corecţi şi insensi-bili la „mitul german”. Astfel, prin Deci-zia civilă nr. 310/R, din 30 iunie 2005, a Curţii de Apel Braşov, aceasta a anulat un Certificat de moştenitor prin care primarul sibian împreună cu nevastă-sa, soacră-sa şi un complice stabilit acum în Statele Unite ale Americii şi-au însuşit fraudulos două imobile enorme în cen-trul Sibiului, ca fiind obţinut pe bază de documente false. Curtea de Apel Braşov confirmase, definitiv şi irevocabil, sen-tinţa magistraţilor Tribunalului din ace-eaşi localitate. Prin cele două decizii IO-HANNIS WERNER KLAUS A FOST ÎNVINS şi a pierdut una din casele obţinute fraudulos prin uz de fals. Culmea, tot în aprilie, anul trecut – când presa obe-dientă îi glorifica victoriile din instanţă împotriva A.N.I. – Tribunalul Braşov i-a mai aplicat o scatoalcă „invincibilului” prin decizia din 23.04.2010 la dosar 850/62/2009, acesta pierzând şi a doua casă subtilizată statului român prin tra-fic de influenţă, instigare la fals şi uz de fals. Acest eşec al hoţilor de case a fost bisat, fiindcă escrocii mai pierduseră la aceeaşi instanţă, dar au reuşit să întoar-că dosarul spre rejudecare, deoarece, chipurile, şarlatanul Baştea Ioan, cel din S.U.A. fusese citat la o adresă gre-şită. În 1 octombrie 2010 „americanul” a decedat şi să vedem unde o să mai ceară complicii de la Sibiu să fie citat, ca să mai lungească procesul! Probabil că în Iad, strada Cazanelor, cartier Smoala Fierbinte…Tertipuri ieftine pentru tra-gere de timp, deoarece Carmen şi Klaus Iohannis câştigă foarte mulţi bani prin închirierea a jumătate din spaţiu, cel aflat la parterul clădirii, băncii austriece Raiffeisen. La etaj locuiesc locatarii care tocmai i-au învins pe escroci în instanţă. Pentru nedeclararea veniturilor obţinu-te din contractul de închiriere cu banca, Klaus Iohannis este cercetat de Parche-tul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia pentru evaziune fiscală. În final, două în-trebări pentru două ministere (Finanţe şi Justiţie) : Cum va recupera statul român banii încasaţi pentru chiria necuvenită de către aceşti proprietari-impostori, după ce sentinţa Tribunalului Braşov va deveni definitivă şi irevocabilă? Cine va avea curajul, în Sibiu, să-i execute pe so-ţii Iohannis pentru sumele respective?

dan floREScu

o altă incompatibilitate a primarului sibian!ce nu a descoperit presa şi nici Agenţia Naţională de Integritate:

11

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

Colimator

Relaţia dintre Ministerul de Inter-ne al Germaniei, S.R.I. şi… P.N.L.

Prima intervenţie directă a Germa-niei în politica românească şi totodată amestec în treburile interne ale Ro-mâniei a fost realizată în anul 2000, când Otto Schily, ministrul de Interne al Germaniei la vremea respectivă a vizitat Sibiul, chiar la prima candidatu-ră a lui Klaus Werner Iohannis. Aceeaşi vizită a ministrului de interne german s-a repetat şi cu două săptămâni îna-inte de alegerile din anul 2004, scopul fiind asigurarea că tot Klaus Werner Io-hannis va fi „ales” primar. La vizita din anul 2000 Schily a avut o întrevedere secretă cu colonelul Nechifor Ignat, şeful S.R.I. Sibiu. Urmarea? Iohannis a ieşit primar, iar la scurt timp Ignat a fost avansat în grad (general de brigadă) şi mutat în structura cen-trală de la bucureşti, devenind şef de direcţie în S.R.I. la nivel naţional. Până să plece la Bucureşti l-a contact pe Marius Albin Marinescu (M.A.M.), patronul de atunci al revistei „Justiţia-rul”, în mai multe rânduri pentru a afla dacă acesta cunoaşte mai multe des-pre proaspătul primar Iohannis, decât cele scrise în revista sa, apărută şi ea tot în 2000, anul „alegerii” lui Iohannis de către sibieni. La aceste întâlniri era însoţit de colonelul Sârbu, care a şi ră-mas în legătură cu directorul revistei „Justiţiarul”, după plecarea şefului său la Bucureşti. Iniţial, M.A.M. a crezut că cei doi ofiţeri S.R.I. chiar nutresc sen-timente patriotice, făcându-şi datoria faţă de ţară, conform jurământului depus. Ulterior, avea să se convingă că aceştia nu-şi urmăreau decât propriile interese, iar activitatea lor este contra-ră interesului naţional.

Acum cei doi ofiţeri (Ignat şi Sârbu) sunt pensionari, dar continuă să tragă sfori pe baza sistemului relaţional cre-at pe vremea când erau ofiţeri activi. Colonelul Sârbu a fost, pe perioada campaniei electorale pentru alege-rile parlamentare din toamna anului 2008, consilierul personal al actualului deputat liberal Mircea cazan, pre-şedintele în funcţie al P.N.l. Sibiu, partidul care l-a propus pe Iohannis prim-ministru prin intermediul lui crin Antonescu, marioneta lui dinu Patriciu. Mircea Cazan are dosar la D.N.A. pentru fraudarea banului pu-blic în perioada cât a fost preşedinte la Societatea Naţională de Radiocomuni-caţii în Guvernului Tăriceanu, el fiind cunoscut la Sibiu şi pentru o susţinută activitate masonică.

Relaţia strânsă dintre P.N.l. şi in-teresele germane mai poate fi argu-mentată şi prin alte exemple concrete. Primul etnic german infiltrat în acest partid a fost Hermann fabini, ajuns senator liberal în mandatul 2000-2004. Acesta i-a luat apărarea lui Ioha-nnis Klaus la o interpelare în plenul Se-natului, atunci când senatorul Adrian Păunescu a vorbit despre infracţiunile proaspătului primar sibian. Ca „răspla-tă”, Iohannis a avut grijă să-l tragă pe Fabini pe „linie moartă” în P.N.l., de-oarece acesta începuse să-şi ia prea în serios rolul de „liberal convins”.

Mircea dinescu, agent de influen-ţă a cel puţin două puteri ostile dintot-deauna României (Germania şi Rusia) – doar idioţii nu observă aceste evi-

denţe! – a fost infiltrat în c.N.S.A.S. tot datorită liberalilor. Acest aşa-zis „intelectual”, devenit poet datorită oportunismului său din perioada co-munistă, s-a autodeclarat „disident şi arestat la domiciliu”, cu toate că o ducea nu bine, ci foarte bine pe vre-mea aşa-zisei „disidenţe”. Respectivul desfăşoară activităţi antiromâneşti de mai mult timp, nu doar de 21 de ani, când a ieşit din anonimat prin interpretarea rolului „Mircea, fă-te că lucrezi!”, de la TVR 1, în data de 22 de-cembrie 1989. Dinescu a fost un lingău al lui Ceauşescu,un trădător de neam şi ţară, care juca la mai multe capete, fiind colaborator al mai multor servicii

secrete, inclusiv al Securităţii din Ro-mânia. Pe aceasta a amăgit-o că joacă rol de „cârtiţă” infiltrată într-un serviciu de spionaj occidental, atunci când a stat cu bursă în Germania, dar şi când o codoşea pe propria nevastă pe lângă ataşatul militar al Olandei la Bucureşti. Ca răsplată, diplomatul i-a publicat, în ţara sa şi pe banii săi, o plachetă cu versurile lui Dinescu traduse în limba flamandă. Adevărul era că situaţia se prezenta exact invers, Mircea Dinescu fiind „cârtiţa” celorlalţi, strecurată în Securitate în scopul intoxicării prin dezinformare.

Iată o opinie bine argumentată des-pre rolul jucat de Mircea Dinescu în decembrie 1989: „… la vreo două ore după anunţul fugii lui Ceauşescu făcut de Alexandru Mironov pe microfonul de la Radio România, Mircea Dinescu era primit triumfal la Televiziunea Română. Până pe 7 iulie 2006 nu înţelegeam cum, totuşi, Mircea Dinescu era primit atât de repede la Televiziunea Română. Atunci (vezi emisiunea de pe 7 iulie 2006 la Rea-litatea TV) ne-a explicat : Calea îi fusese deschisă la ordinele date de „tovarăşul Gogu”. Cel mai puternic om din sistem. Şi cel mai longeviv. În anul 1941, „domnul Gogu” – pe atunci era ţărănist– a comis o cumplită trădare de ţară şi neam. A dus sovieticilor planurile de atac ale ro-mânilor care doreau să elibereze provin-cia istorică Basarabia. Dintre agenţii de spionaj străini, doar cei britanici cunoş-teau aceste planuri. Din ordinul dispece-ratului londonez, planurile româneşti au fost transmise agentului sovietic Gogu Rădulescu. Din cauza trădării „domnu-lui Gogu”, ruşii au putut organiza cea mai mare ambuscadă în care au fost prinse trupele româneşti după trecerea Prutului. Ar fi interesant dacă specialişti în face language şi expressive body lan-guage, psihologi reali, nu impostori gen

Mircea Miclea, ar viziona profesional jur-nale cinematografice din prima epocă a comunismului arătând înalta conduce-re de partid şi de stat. Când Gheorghe Gheorghiu-Dej priveşte cu teamă către „tovarăşul Gogu”, se vede bine cine este şeful real în sistemul politic din România. Deci pe tot acel interval de timp din 22 decembrie 1989, – unii au uitat –, ni-meni nu trăgea cu arme de foc în Mircea Dinescu. Din cauza aceasta zic, locul lui Mircea Dinescu este alături de vinovaţii pentru crimele revoluţiei. Oricum, un CNSAS cu tovarăşul Mircea Dinescu (co-rect, a fost membru PCR, a făcut Acade-mia Ştefan Gheorghiu de politruci PCR) membru funcţionează în afara legii. De

altminteri puteţi vedea aici http://victor-roncea.blogspot.com/2008/08/basescu-si-pdl-vor-pierde-pe-mana.html, o foto-grafie cu Mircea Dinescu la 2 metri de Nicolae Ceauşescu, consemnând foarte atent spusele acestuia la o întâlnire cu liderii minerilor. ›› (Titus Filipaş – frag-ment din articolul „Dennis Deletant un agent MI 6?”)

Prima activitate, când a fost instalat de către liberali la C.N.S.A.S., a constat în distrugerea propriului dosar de co-laborator (informator) al Securităţii. La fel a procedat şi cu dosarele unor politicieni români cu „bube în cap”.

Astfel se explică şi îmbogăţirea rapi-dă a parvenitului ajuns mare latifun-diar. Dinescu este devotat celor două mari puteri, Germania şi Rusia, al căror agent de influenţă este. Mai mult, este atât de pătruns de culturile celor două ţări, încât se identifică cu acestea până şi în costumaţia pe care o etalează în emisiunile sale de la postul de televizi-une „Realitatea”, în care apare de multe ori în stare de ebrietate. Astfel, moşi-

erul se arată pe micul ecran îmbrăcat într-o tunică prusacă şi cu şapcă tip HJ (Hitlerjugend) sau cu o rubaşcă de mu-jic rus. Să nu uităm de propaganda de-şănţată susţinută alături de alt agent dublu şi duplicitar, Emil Hurezeanu, pentru Klaus Iohannis, propus pre-mier de P.N.l. la sfârşitul anului 2009.

Mircea Dinescu a fost şi este, în continuare, implicat în acţiuni de dis-trugere, înlocuire şi distorsionare a in-formaţiilor din dosarele C.N.S.A.S.. Prin astfel de mistificări a reuşit să compro-mită, la comandă, diverse persoane, cazul cel mai cunoscut fiind cel al Mo-nei Muscă, culmea, dar nu întâmplă-tor… liberală! Acest caz poate fi dat ca exemplu clar că tocmai C.N.S.A.S. face poliţie politică, deşi rolul său este să deconspire fosta poliţie politică! Probabil că atunci când C.N.S.A.S. o să devină istorie, viitorii cercetători vor descoperi sute de oameni compromişi prin dosare mistificate de impostorul Mircea Dinescu. Acest individ este vi-novat şi de moarte a doi mari scriitori români: Marin Preda şi Cezar Ivănescu.

Rolul P.N.L. în distrugerea simbolu-rilor reale ale românilor. Cazul eroului Gheorghe Trosca, fostul comandant U.S.L.A. (Unitate Specială de Luptă Antiteroristă), ucis mişeleşte la ordinul spionului K.G.B., generalul Nicolae Mi-litaru.

Puiu Nicolae fesan, membru P.N.l. şi fost ministru secretar de stat la S.S.P.R. (Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionari-lor) în guvernul Tăriceanu şi cealaltă slugă a liberalilor, Mircea dinescu, manipulant de dosare la c.N.S.A.S., s-au făcut „luntre-punte” ca să-i retra-gă lui Gheorghe Trosca titlul de Erou - Martir al revoluţiei din 1989. Aceştia l-au acuzat pe ofiţer de acţiuni spe-cifice poliţiei politice, desfăşurate în perioada în care a activat ca ofiţer de contrainformaţii (C.I.). Conform C.N.S.A.S. şi S.S.P.R., Gheorghe Trosca ar fi interceptat convorbiri telefonice,

în calitate de ofiţer de contrainforma-ţii (contraspionaj) şi astfel ar fi adus atingere drepturilor omului. Tot ce se poate, dar acei indivizi ascultaţi erau spioni care desfăşura acţiuni ostile împotriva României, nu a lui Nicolae Ceauşescu. Trosca, la fel ca toţi milita-rii, jurase să-şi apere ţara, România, nu cuplul dictatorial!

Locotenent-colonelul Gheorghe Trosca, şeful de Stat Major al Unităţii

Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA) şi comandantul echipajelor antitero-riste a fost chemat personal, de chiar proaspătul ministru al M.A.N., gene-ralul Militaru, în noaptea de 23/24 decembrie 1989 să contribuie la apă-rarea sediului Ministerului Apărării Naţionale. Pretextul a fost executarea unei „scotociri” în blocurile din faţa Mi-nisterului Apărării de unde , chipurile!, trăgeau terorişti. A fost efectiv asasi-nat, împreună cu încă şapte luptători, subalternii şi colegii săi, fiind atras în-tr-o capcană mişelească pusă la cale de spionul K.G.B. Nicolae Militaru.

Eroul - Martir gheorghe Trosca, înainte de a activa în conducerea formaţiunile de comando u.S.l.A., a fost cadru c.I. (ofiţer de contrainfor-maţii) în Armata a II-a. Acesta a fost unul dintre ofiţerii operativi care s-au ocupat de strângerea de informaţii în dosarele care vizau agenţii KGB sub acoperire de pe teritoriul României. Printre cei vizaţi de unitatea anti-K.G.B. a Securităţii (U.M. 0110), pe lângă Ni-colae Militaru, cel care i-a înscenat asa-sinarea imediat după ce fusese numit ministru al Armatei de către „emanat”, iată şi alte persoane supravegheate de Trosca pe linie de contraspionaj: Ion Iliescu, Silviu Brucan, Mircea Dinescu şi soacra bolşevică a acestuia, Ludmila Loghinovskaia. Iată opinia generalului Victor Stănculescu, implicat direct în evenimentele din decembrie 1989: „ Trebuie să se deosebească limpede munca de informaţii militare şi acti-vitatea de poliţie politică. Colonelul Trosca a fost unul dintre cei care au cercetat, documentat şi descoperit faptul că Militaru a avut legături cu KGB-ul. Iar Militaru i-a plătit poliţa. Ca drept dovadă, imediat după ce a fost instalat ministru, Militaru a or-donat Arhivelor Militare să găsească dosarele („Corbu 1”, „Corbu 2”) şi să le distrugă (…) Militaru a dorit răzbu-nare completă împotriva ofiţerului care l-a deconspirat, o umilinţă com-pletă, prin batjocorirea cadavrului acestuia, arderea lui, decapitarea şi expunerea publică. Ăsta era caracte-rul lui. Totuşi, daţi-vă seama că vor-bim despre un general care-a termi-nat liceul când deja era comandantul Armatei I ”(Revista „Q Magazine”).

Un alt liberal implicat în mistificarea istoriei şi transformarea eroului Tros-ca în „securist odios” este Raymond luca, senator P.N.l. care reprezin-tă diaspora (colegiul S.U.A., Canada, Australia si Noua Zeelandă). Raymond Luca este născut la 17 Octombrie 1954 în Ekaterinburg (U.R.S.S.), aspect care ne determină să ne întrebăm dacă nu cumva nu-i rudă cu celălalt „Luca””… cel din lozinca „Pauker, Luca şi cu Dej/ Bagă spaima în burghezi!”. Propunerea de retragere a calităţii de erou martir a fost înaintată Preşedinţiei României de către acest Raymond luca , cică liberal, în calitate de preşedinte al unei comisii parlamentare. O serie de articol foarte bine documentate des-pre al doilea martiraj al eroului Gheor-ghe Trosca au fost semnate de ziariştii George Roncea şi Dan Badea, fiind pu-blicate în cotidianul „Curentul”.

RAHoVA

Dosare „Justiţiarul” declasificate

Antiromânismul falşilor liberali

Luptătorii USLA asasinaţi mişeleşte în decembrie 1989 şi prezentaţi poporului ca fiind terorişti.

Mircea Dinescu la 2 metri de Nicolae Ceauşescu, consemnând foarte atent spusele acestuia la o

întâlnire cu liderii minerilor.

12

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

Corupţie

În luna aprilie a anului trecut în-cepusem serialul intitulat „Mafia terenurilor din Şelimbăr”. Spre amin-tire şi ca dovadă a unei premoniţii, specifice revistei noastre, iată ce scri-am în urmă cu aproape un an: „Până acum nu ne-a fost dat să auzim despre vreun procuror, de pe raza de competenţă a Curţii de Apel Alba Iulia, care să fie tri-mis în judecată pentru favorizare infractorului, deşi zvonuri despre mituirea magistraţilor, proveni-te chiar din interiorul sistemului, circulă permanent. Dar noi nu ne bazăm propriile investigaţii jur-nalistice pe „zvonistică” şi tocmai de aceea o să vă prezentăm pro-bele concrete ale infracţiunilor de înşelăciune, fals, uz de fals, făptu-ite de indivizii învinuiţi, dar şi ile-galităţile săvârşite de persoane oficiale. Toate aceste raportate strict la cazul în speţă. Vă atra-gem doar atenţia că o să regăsiţi aceleaşi personaje, aparţinând grupului de crimă organizată din Şelimbăr (mafia terenurilor) şi în alte cazuri pe care le vom prezenta, sub formă de serial, opiniei publice, dar şi forurilor superioare din Ministerul Justi-ţiei şi Parchetul General.” Iată că evenimentele ulterioare - tri-miterea în judecată a fostului prim-procuror al parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Ni-cuşor Apostu, în fruntea multiplelor capete de acuzare fiind chiar luarea de mită - confirmă însuşirile noastre intuitive şi anticipative.

Nu doar arestarea şi judecarea în regim de urgenţă a fostului prim-procuror sibian este singurul mo-tiv producător de panică în rândul grupării de la Şelimbăr, condusă de primarul Ioan Daniel Maricuţa şi numită generic „mafia terenuri-lor”, chiar dacă numele membrilor acesteia nu se regăsesc printre in-culpaţii procesului de la Curtea de Apel Constanţa, unde este judecat Florin Apostu, împreună cu vestitul Ilie Carabulea şi alţii. Şi „dejectarea” din Justiţie, tot pentru fapte de co-rupţie, a judecătorului Florin Costi-niu de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu care Maricuţa obişnuia să se laude că este omul său, a fost percepută tot ca o lovitură încasa-tă în plin. „Colac peste pupăză” s-a deschis de către procurorii D.N.A. Alba Iulia, cei care l-au săltat şi pe Apostu, un nou dosar de cercetare penală: nr. 190/P/2010, cuprinzând jonglerii şi prestidigitaţie cu tere-nuri agricole, numere prezentate de „circarii” de la Şelimbăr. De parcă nu era suficient noianul de neca-zuri, saşii şelimbăreni emigraţi în Germania, fiind şi ei deposedaţi de pământurile lor prin mijloacele ne-cinstite ale mafioţilor care conduc comuna, au început să-şi înteţeas-că vizitele în România şi să ceară în gura mare aplicarea legilor şi pe-depsirea escrocilor.

cazul KreuderDomnul Erwin Kreuder, cu dublă

cetăţenie, română şi germană, s-a trezit că este „fericitul” titular a două Titluri de proprietate pentru 14,83

hectare şi 11,30 hectare, deşi acesta nu solicitase niciodată reconstitui-rea dreptului de proprietate asupra vreunui teren pe raza comunei Şe-limbăr. Fiind domiciliat în localitatea Bruk din Germania, bineînţeles că cel împroprietărit, fără ştirea sa, nu a intrat în posesia titlurilor de propri-etate respective. Au intrat alţii, în schimb!

Erwin-Michael Kreuder nu revendicase terenuri agricole în Şelimbăr, deoa-rece nu ar fi fost îndreptă-ţit, fiindcă tatăl său, Micha-el Kreuder, trăieşte şi este domiciliat tot în Germania, în oraşul Dachau. Acesta depusese în 22.11.2005 ce-rere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 14,76 hectare de teren (facsimil 1). Culmea, titlurile de pro-prietate pe numele Kreu-der Erwin-Michael fusese-ră eliberate în 25.03.2005 şi 12.04.2005, deci chiar înainte ca fostul proprie-tar să-şi revendice terenul confiscat de comunişti. Ca să fie stupefacţia deplină, Erwin Kreuder a aflat că, de fapt, a fost proprietar de terenuri, pentru deoarece le-a şi vândut! Adică, l-ar fi şi împuternicit pe un anu-me Creţu Ioan, domiciliat în Sibiu, să vândă în nume-le său terenurile în cauză. Suntem în posesia a două procuri speciale încheiate la notarul public

Tolciu Mariana prin care Kreuder Erwin-Michael îl împuterniceşte pe Creţu Ioan cu puteri depline pen-tru obţinerea titlului de proprietate şi pentru vânzarea acelor terenuri.

Domnul Kreuder Erwin neagă autenticitatea acestor împuterniciri, susţinând că semnătu-rile mandantului nu-i aparţin şi că nici măcar nu a fost în România la data încheierii acelei procuri speciale pentru vânzarea terenurilor. Ca urmare, Kreuder Erwin-Michael s-a adresat in-stanţelor judecătoreşti pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânza-re-cumpărare încheiat în data de 15.07.2005 între aşa-zisul „manda-tar” al său, Creţu Ioan, ca vânzător şi Ancăş Ni-coleta Maria în calitate de cumpărător(facsimil 2), document prin care s-a tranzacţionat o su-prafaţă de 113.000 m.p. (11,30 hectare). Preţul vânzării a fost stabilit la suma de 400 euro / hectar, deci totalul

de 4.520 de euro a fost achitat de către cumpărătoare. Menţionăm că preţul terenului a fost subevaluat, fiind vorba despre zona situată la ieşirea din Sibiu în direcţia Şelimbăr, pe dreapta, unde se află supermar-keturile „Real”, „Carrefour”, mall-ul „Promenada” şi restul de centre co-merciale mari. „Mandatarul” Creţu

Ioan este un apropiat al primarului Ioan Daniel Maricuţa, „tătucul” pră-

dătorilor funciari din Şelimbăr. Nici cumpărătoarea nu este o necunos-cută pentru edilul-şef al acestei co-mune limitrofe municipiului Sibiu.

Ancăş Nicoleta Maria, cumpă-rătoarea terenului la acel preţ sub-evaluat şi în condiţiile dubioase descrise mai sus, este inspector de specialitate în Serviciul Public de Administrarea Unităţilor de Învăţă-mânt Preuniversitar de Stat (SPA-

UIPS) al Consiliului Local Sibiu, dar subordonat direct primarului (!) şi condus de directoarea Pop Simona, soţia directorului colegiului „Gheor-

ghe Lazăr”. Familia Pop este în graţiile primarului, fiind printre puţinele familii româ-neşti care fac parte din cercul de prieteni apropiaţi ai fami-liei Iohannis. La rândul său, primarul sibian este în relaţii excelente cu omologul său de la Şelimbăr, „liantul” care a ci-mentat legătura de prietenie fiind Werner Keul, un contro-versat om de afaceri, prieten intim al primarului Klaus Io-hannis şi constructor al super-marketului „XXL”. Pentru obţi-nerea avizului de la Drumuri Naţionale pentru drumul de acces la supermarket a fost o tărăşenie de pomină cu mu-tatul plăcuţelor indicatoare de localitate ale Sibiului, mai la vale până aproape de Şe-limbăr, ca magazinul să pară al municipiului Sibiu şi astfel, fiind zonă de intravilan să se poată amplasa semafoare pe drumul naţional!!! La acea ilegalitate crasă au participat cei doi primari, din Sibiu şi Şelimbăr, împreună cu con-structorul Werner Keul, ocazie

cu care Klaus Iohannis „s-a lipit” de un teren în Şelimbăr, pe care ulterior

l-a vândut, chipurile!, taman lui Keul, ca să dea o aparenţă legală şpăgii. Vedeţi ce mică este lumea… lumea corupţiei?!

Ca o confirmare a afirmaţiei an-terioare, că lumea este… mică, prezentăm relaţia excelentă dintre soţul doamnei Nicoleta Maria Ancăş şi primarul Şelimbărului, Ioan Daniel Maricuţa. Pe soţul doamnei cu afa-cerea îndoielnică nu-l cheamă, aşa

cum vă aşteptaţi, tot An-căş, deşi în contractul de vânzare-cumpărare aşa i-a declarat numele so-ţia, ci Popescu, mai exact: Popescu Silviu Gheorghe. Acesta a fost despăgubit pentru un teren ampla-sat pe centura ocolitoare a Sibiului cu 14,5 dolari / m.p., primind pentru 5.279 de metri pătraţi un total de 76.545 de dolari. Suma în cauză se regă-seşte pe o listă (facsimil 3) în care scrie, negru pe alb, că primarul Maricuţa Ioan Daniel a obţinut suma de 644.591 dolari „prin” diverse persoane, printre care se află şi bunul său prieten Popescu Silviu Gheorghe. Dar, pentru că lumea este mică, Popescu este coleg cu soţia Ancăş nu doar în pat, ci şi la ser-viciu, fiind şef Birou teh-nic din cadrul aceluiaşi Serviciu Public de Admi-

nistrarea Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat (SPAUIPS) al Consiliului Local Sibiu şi subordonat direct primarului Klaus Iohannis. Cei doi soţi cu nume de familie diferite, de parcă ar fi actori la Hollywood, mai au un teren în suprafaţă de 250 m.p. în Păltiniş – Vălari, dobândit în anul 2004 şi o vilă somptuoasă de 550 m.p. în Sibiu. Să mai zică cine-va că bugetarii au venituri mici! Dar, mai degrabă nutrim convingerea că în primăria lui Klaus Iohannis se fac afaceri necurate, unii dintre anga-jaţi luând exemplul şefului suprem. Spunem acestea deoarece noi am scris şi despre situaţia înfloritoare a soţilor Pînzar, amândoi angajaţi ai Primăriei Sibiu şi cu o avere imobi-liară uluitoare, care nu poate fi justi-ficată de veniturile lor de conţopişti în administraţia locală. În numărul următor o să prezentăm „cazul Theil”, în care o să ne reîntâlnim cu acelaşi „mandatar” Creţu Ioan şi cu un „modus operandi” asemănător altui „mandatar”, Mustaţă Nicolae Pavel, căruia i-au căzut victime su-rorile Culicov Elena şi Gladcă Ana. După cum am scris cu ceva timp în urmă, cele două surori au pierdut, datorită maşinaţiilor mafiei din Şe-limbăr, un teren evaluat la valoarea de 850.000 euro.

dan floREScu

Saşii emigraţi în germania, victime sigure ale mafiei terenurilor din şelimbăr

Facsimil 1

Facsimil 2

Facsimil 3

13

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

In memoriam

Scriitorul Ioan Crişan nu a fost scri-itor dintotdeauna. Mai bine zis, nu a scris de când se ştie, cum zic unii care împing harul pe care cred că îl au până în prima lor copilărie, mi-nunându-se ei de ei, înainte de a se minuna vreun psihanalist. Prietenul Cristi – aşa îl cunosc prietenii – nu a absolvit vreo facultate de litere. De fapt, nu are nici o facultate cu diplo-mă, care să-i dea, pe lângă talent, o susţinere şi chiar o aură academică, absolut necesară pentru cititorul din ziua de azi ca indicator (uneori chiar criteriu unic) de valorizare. A avut însă dintotdeauna o pasiune: cititul. Şi nu oricum, ci în disperare. Şi nu orice. Cu preponderenţă clasici, şi nu numai de pe la noi.

Până în ’98 a lucrat prin tot soiul de întreprinderi, în diverse posturi, cel mai bun fiind (înainte de a se nă-rui întreprinderea) acela de şef de tură la o fabrică de textile. De când a trecut pe liber, s-a ocupat de tot felul de munci, cum ar fi cea de insta-lator sau de faianţar ori de zugrav. În ce priveşte pe cele două de la urmă, cineva l-a prezentat la o lansare ca

fiind „designer de interior”. Iar Cristi, de atunci, foloseşte sintagma ori de câte ori vrea să se autoironizeze. În-tr-o vreme, tot în auto-băşcălie, se prezenta: „zugrav-scriitor”, iar de aici a ieşit chiar şi o schiţă: „Un zugrav-scriitor”.

Una din ocupaţiile pe care le-a avut vreun an de zile (prin 2005-2006) a fost de portar la un depozit de fier vechi. Pentru că tura lui era de noapte şi pentru că trebuia să stea treaz (iar Cristi nu a conceput nicio-

dată să nu facă o treabă cumsecade), s-a apucat să scrie. Îl rodea de multă vreme gândul că ar putea face o car-te. A avut norocul să o întâlnească tot atunci pe actuala soţie, Camelia, profesoară de matematică şi ziaris-tă într-o vreme, la unul din jurnale-le apărute imediat după Revoluţie. Aceasta l-a îndemnat să dea drumul gândurilor şi să nu se sinchisească de punctuaţie ori ortografie. Aşa că pri-etenul nostru s-a apucat de scris. Mai precis, să elibereze gândurile care au început a curge şuvoi, cu un debit şi cu o vigoare a verbului cum la puţini am întâlnit.

Avea 48 de ani când a venit la mine, ca să-i scot prima carte. Era modest din cale-afară, avea conşti-inţa valorii scrisului său, dar dorea şi o confirmare, alta decât a soţiei. I-am citit cartea şi i-am spus că m-a im-presionat. Nu de complezenţă i-am spus şi nici pentru a-l prinde ca să-i iau banii, ci pentru că aşa era. Numai că am fost aşa de entuziasmat când i-am spus, încât entuziasmul acesta l-a contaminat şi pe el. „Mai am două, în pregătire – mi-a spus după o săp-

tămână. De la întâlnirea noastră scriu zi şi noapte. Curge din mine scrisul şi nu se mai opreşte.”

Au trecut de atunci, din primăvara lui 2006, aproape cinci ani. Cristi, pri-eten statornic şi loial, şi-a scos cărţile la editura mea (cu o singură excepţie, care nu i se datorează). Cărţi consis-tente ca tematică propusă (dar şi ca volum) şi un scenariu de film. Avea pe masa de lucru încă trei cărţi iar în cap un noian de idei.

Da, într-adevăr, scrisul curgea din el... Curgea scrisul zi şi noapte, iar cărţile lui au primit repede aprecie-re nu numai din partea anturajului apropiat sau mai depărtat, ci şi din-spre voci care au greutate în cultura românească. Academicianul Dimitrie Vatamaniuc, scriitorii Ştefan Cazimir, Corneliu Udrea, Dionisie Duma sunt doar câţiva din cei care cu plăcere şi uimire s-au aplecat asupra trudei pri-etenului nostru.

Un vis al lui Cristi era să continue lucrarea lui Jaroslav Hašek: „Peripe-ţiile bravului soldat Švejk”. Vom găsi în cărţile lui Cristi o continuă pen-dulare între gravitate şi umor, stil pe care l-am remarcat chiar din primul roman, „La stânga”, şi care poate fi perceput ca o constantă chiar şi în cărţile declarate curat umoristice (cărţi care i-au adus premii impor-tante la festivalurile naţionale). Unul dintre proiectele sale era să meargă în Cehia, la cei în drept, şi să le pro-pună năstruşnicul proiect. „Iar dacă nu vor vrea, măcar o bere neagră în cârciuma ‘La potirul’ să beau, George. Vii cu mine?”

cinci ani...

Un traseu fulminant, de cinci ani, în care Cristi s-a comportat ca un scriitor, s-a considerat scriitor şi a fost perceput ca scriitor de către alţi scrii-tori. Şi-a luat în serios munca (şi pen-tru el, ca şi pentru mine, a fi scriitor nu înseamnă a fi doar autor de carte) şi s-a dovedit productiv şi relevant. Aş putea spune că a contat foarte mult credinţa lui în faptul că poate

să scrie. Că scrie bine. Dar trebuie să vorbim şi de recunoaştere, care a venit la timp, şi de la cei „din cartier”, dar mai ales de la cei de-o seamă cu el: scriitorii. Cei care l-au considerat dintru început de acelaşi sânge, de aceeaşi breaslă. Aici, printre apropi-aţii întru spirit, trebuie să-i adăugăm obligatoriu pe membrii Cenaclului „G. Topîrceanu” din Sibiu, care s-au bucurat de prezenţa lui Cristi alături de ei din mai 2006. Iar Cristi, la rân-du-i, nu a dezamăgit nicio aşteptare. Pe drept cuvânt, se poate spune în acest caz că teoria se reflectă perfect în practică: personalitatea capătă formă numai din interacţiunea soci-ală. Ne modificăm permanent com-portamentele, într-un acordaj fin, în funcţie de aşteptările celor pe care îi preţuim şi care ne preţuiesc, senti-mentul realizării venind prin validare socială.

Vorbesc de Cristi la trecut pentru că, oricât de viu este el în memoria noastră, nu ne putem amăgi igno-rând reperele spaţio-temporale. Şi totuşi, de o bună bucată de vreme, de prin 2008, de câte ori mi-aduc aminte de el, îi spun în gând: „La mulţi ani!” El

este născut în 4 ianuarie. Când i-am zis prima dată „La mulţi ani”, de ziua lui, mi-a răspuns: „Nu! Ce-i aia? E o zi ca oricare alta, ce să ne-apucăm a so-coti anii? Uite, dacă vrei, hai să soco-tim zilele. Hai să ne spunem la mulţi ani în fiecare zi. Aia da treabă!” Trag nădejde să-i spun multă vreme de-aici înainte „La mulţi ani”, ori de câte ori îmi aduc aminte de el.

În momentul de faţă, are depus (încă) dosarul pentru Uniunea Scrii-torilor din România. Un alt vis al lui Cristi era ca nepoţii lui să spună des-pre el: „Bunicul a fost scriitor”. Fii fără grijă, Cristi, nepoţii vor vorbi despre tine ca scriitor, chiar şi fără o recu-noaştere oficială din partea breslei în care cu atâta ardoare ai vrut să ajungi. Eşti scriitor.

Ioan Crişan a trăit timp de cinci ani într-un rai pe care i l-a dat Dumne-zeu aici, pe pământ: Raiul Scrisului. Duminică dimineaţă, în 6 februarie, Cristi s-a mutat în Raiul Ceresc.

george ARHIPEditura Arhip Art din Sibiu

IOAN CRIŞAN, cinci ani cât o viaţă

Scurtă privire asupra lucrărilor publicate

la Editura Arhip Art din Sibiu:2006 – „La stânga”, vol. I şi II.•2007 – „Sună şi-ţi va răspunde •Hortensia”2007 – „Lume, lume...”•2009 – „De râsul corului”; • „Ţurai” , scenariu de film 2010 - „Inscripţii pe cord deschis”•2010 - „Potcoave de cai beţi”•2010 – „Teatru scurt”•

la Editura Salgo din Sibiu: 2008 – „Pe-un picior de bai, •pe-o gură de vai”

Premii:Premiul de debut la Concursul Naţi-•onal de proză „Liviu Rebreanu”, 2006, cu romanul „La stânga”, Bistriţa.Marele Premiu la Concursul Literar •„Visul”, 2007, organizat de Asociaţia Culturală „Florema Design” din Orăş-tie, pentru proză scurtăPremiul pentru cea mai bună carte •de proză umoristică, la Festivalul Naţional de Umor „Ion Cănăvoiu”, Tg. Jiu şi „Runci Gorj”, 2007, pentru „Lume, lume...”Premiul festivalului, sesiunea •volume, creaţie literară în proză, la Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Zâmbete în Prier”, 2008, Vişeul de Sus.Menţiune la secţiunea volume publi-•cate la Festivalul Naţional de Satiră şi Umor „Mărul de Aur”, 2008, Bistriţa.Premiul III pentru proză la Concursul •Naţional „Alo, Păstorel”, Iaşi, 2009.Premiul II la Concursul Literar „Visul”, •2010, organizat de Asociaţia Cultu-rală „Florema Design” din Orăştie, pentru proză scurtă.

14

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

călIN, fIlE dE ScANdAl

De când am început să scriu des-pre Călin Blaga, reacţiile acestui neica nimeni, agramat şi incult, au fost pre-vizibile, încadrându-se în registrul său specific. Iată o mostră de pe haznaua de blog „Podul Minciunilor”, unde pse-udo-jurnalistul mi se adresează direct: „Îţi mulţumesc pt. reclama gratuită pe care mi-ai făcut-o în Justiţiarul Sibi-an cu cele 3 pagini dedicate şi coperta faţă. Mersi că ai pus ziare la părinţii mei acasă şi la instituţii. M-au sunat mulţi oameni să mă felicite că sunt alături de Iohannis si Carabulea, tartorul Sibiului. Au râs de ziar şi m-au întrebat: ce ne-bun scrie 3 pagini un articol şi apoi va urma?!” Persoană importantă anoni-mul nostru, din moment ce l-au sunat „mulţi oameni” să-l felicite şi nu doar că au râs cu toţii, dar i-au mai şi pus aceeaşi întrebare concomitent. Pro-babil că au format un cor pentru în-trebare, iar, în uvertură, au râs pe mai multe voci. Este „genial” acest Blaga! Cât despre alăturarea cu Carabulea şi Iohannis… este rândul oamenilor sănătoşi să formeze un cor şi să râdă pe mai multe voci! Trepăduşul acesta penibil nu are cum să fie alături de cei doi, ci, eventual, pe undeva sub masă. Cu ce se poate ocupa acolo şi ce servicii le poate oferi celor doi tar-tori? Rămâne să stabilească fiecare după propria imaginaţie, variantele fiind multiple. de ce am scris atâtea pagini şi de ce continui să scriu mult despre personajul acesta insigni-fiant? Simplu, nu sunt grafoman, dar trebuie să argumentez toate afirmaţiile mele pentru care îmi şi asum răspunderea, spre deosebire de calomniatorul de profesie călin blaga! Eu nu pot să scriu ca agramatul în cauză, adică să dau sentinţe, în trei fraze!, despre o persoană pe care nu o agreez. Pentru că aşa face „deontolo-gul”, care s-a erijat în judecător univer-sal! El „pune la zid” pe oricine, dacă îi este lui antipatic sau fiindcă aşa a pri-mit comandă, doar prin câteva propo-ziţii, fără să-şi fundamenteze acuzele cu dovezi, explicaţii sau argumente. dacă a spus „formatorul de opinie” că-i aşa, atunci musai că aşa trebuie să fie, fiindcă agramatul scrie doar axiome, care nu mai necesită de-monstraţii! Acest individ necultivat şi imundul său blog, unde-şi exprimă ritos sentinţele sale fără acoperire, re-prezintă ilustraţia vie a proverbului: „Un nebun aruncă o piatră în apă şi zece înţelepţi nu o pot scoate”. Mult spaţiu în articolele mele este ocupat şi de citate din „clasicul” în viaţă, ca să vadă cititorii, concret, ce combat eu şi cât de „cult” este „jurnalistul” călin blaga, căci vorba aceea: fieca-re pasăre pe limba ei piere! Iată câ-teva din „perlele” agramate, prin care incultul în cauză încearcă să scape de responsabilitatea mizeriilor pe care le postează pe blogul său dezgustător: „ …blogul nu e ziar. Deci nu trebuie să respecte regulile presei. Aici putem scrie ce nu putem în ziare. Tu decizi cât e

adevăr, cât manipulare şi cât minciuna. (15.02.2009)… Unde altundeva în Sibiu pe net mai găsesc ei spaţiu de dialog şi împroşcare reciprocă? Cât despre pro-blemele ţării – alea serioase – le tratez la ziar. Aici pe blog le dau liber la comu-nicare celor care nu pot ajunge în ziare şi subiectelor de bârfă…să aibă şi sibi-anul ce comenta… altfel viaţa e seacă! (29.01.2011)… Toţi vă daţi loviţi de cea-sul morţii, dar majoritatea primul ziar online care îl citiţi zilnic e Cancan. Un pic de cancan de Sibiu nu strica nimă-nui. Şi deşi articolul meu era doar des-pre profesia unui gazetar, comentariile au dat alta notă subiectului. Concluzia (şi nu e prima data când văd asta la Si-biu): sibienii ca şi restul ţării sunt avizi după bârfe, cancan – într-un cuvânt monden. Şi Teodor Boanta, fiind per-soană publică, a devenit subiect acum. (14.02.2011)… Cat priveşte relaţiile unei persoane publice locale (VIP) este firesc să suscite interes public. De aceea cele mai citite ziare sunt Cancan, Clik, Libertatea la noi în ţară. Şi oricât ne as-cundem după deget murim după mon-denităţi. Aici însă, fiind un blog privat, nici măcar nu am pretenţia că fac pre-să. Doar bârfe… (31.08.2010). Impos-torul, care se dă ziarist, face această profesie de râs, deoarece construieşte propoziţii bizare, schiloade, scrise fără prepoziţii, conjuncţii sau verbe, silu-ind pur şi simplu limba română. Nu are rost să mai vorbim despre semne-le de punctuaţie, care pentru năucul în cauză reprezintă un fel de o.z.n.-uri! Pe lângă faptul că Blaga Călin este o ruşine pentru branşa jurnaliştilor, prin incultura sa crasă şi agramatismul de care dă dovadă din plin, el mai şi cre-de, despre sine, că-i persoană publică. La fel cum, în viziunea fantastico-blagiană, persoană publică este şi jurnalistul Te-odor Boanta, despre ale cărui probleme amoroase ne infor-mează Big Brother, de parcă chiar ar in-teresa pe cineva cu cine „se tăvăleşte” gazetarul respectiv. De unde să ştie col-portorul cel zevzec că o persoană, ca să fie publică, trebuie să ocupe o funcţie în stat!

Pe internet „de-filează” doi Blaga Călin, unul este Bla-ga de pe blog şi al-tul este Blaga de pe „Sibiu 100 %”, chiar dacă apare aceeaşi fotografie alături de „celebrul” nume. „Prostul, dacă nu-i fudul, nu-i prost destul”, spune un în-ţelept proverb. Nar-cisist şi mândru nevoie mare de înfă-ţişarea sa, „deontologul” şi „formatorul

de opinie”, lider de mare succes în rân-dul celor de acelaşi nivel intelectual, şi-a fericit turma pe care o păstoreşte cu moaca sa postată pe blog, dar şi în „Sibiu 100 %”, ca să vadă toată lumea cât este el de macho man. Chiar că seamănă cu descrierea ştiinţifică: corp masiv şi robust, culoare albă a pielii şi capul mare. Iată ce părere bună are

„deontologul” despre propria persoa-nă: „Eu unul, spre deosebire de mulţi, nu pot sa mă îndoi ca trestia în bătaia vân-tului, cu riscul de a mă rupe în două, eu merg mai departe pe aceeaşi linie. Cred în dezvoltarea personală, dar la Sibiu avem, mai ales, aplecarea la dos per-sonală...” ( 04 iunie 2008 – pe blogul „Podul Minciunilor”). După ce am fă-cut corectura gramaticală de rigoare, necesară întotdeauna când dai de un text al clasicului în viaţă, am încercat să pătrund subtilitatea acestei cuge-

tări adânci şi alambicate în exprimare. Interesantă sintagma cu „aplecarea

la dos personală”… Dar despre aple-carea la dosul personal al stăpânului Iohannis, din ultima ta perioadă de „jurnalist”, ce zici? Sau „poziţia ghiocel” este la iniţiativa patronului tău ham-burgherist, care poate se consideră şi el un soi de neamţ, doar pentru că tipăreşte maculatura publicitară, nu-mită „Sibiu 100 %”, în Austria?

Ia uite, cine nu se îndoaie „ca trestia în bătaia vântului”, cine este „consec-ventul” care vorbeşte de verticalitate şi mersul „mai departe pe aceeaşi li-nie”! Într-adevăr, o perioadă lungă a fost un critic al primarului Iohannis şi al afacerilor acestuia pe bani publici, acesta fiind şi motivul pentru care l-am ales pe Blaga să-mi fie director de campanie la alegerile locale din 2008. Acesta continuă mersul „mai departe pe aceeaşi linie”, deschizând puternic noul an 2011, din primul nu-măr al săptămânalului de publicitate „Sibiu 100 %”, cu un interviu acordat în exclusivitate de… Klaus Iohannis! După ce Herr îi spuse că-i obraznic, într-o şedinţă de Consiliu Local, apo-strofare cu care „deontologul” se mân-drea de parcă fusese rănit în război, iată-i acum braţ la braţ prin paginile publicitare. Fotografia lui Iohannis cu mâna întinsă, ca la pomană, este la loc de cinste, pe prima pagină, deasu-pra reclamei la „Programul rabla”. Nici că se putea o aranjare în pagină mai nimerită. Da, amândoi mari oameni de caracter, consecvenţi şi verticali! Cu ocazia interviului ţi-a trasat Iohan-nis sarcina de a mă discredita pe „cele-brul” tău blog şi în manifestul publici-tar, „deontologule”?

Acest „guru” al comunităţii tră-ieşte cu impresia că tot Sibiul este cu ochii cât cepele pe blogul său, ca să citească ce mănâncă el zilnic, cine a mai făcut gutu-rai în familia lui şi la ce ore se scobeşte în nas „marele jurnalist”. Se mai găseşte şi câte un admirator, care să-i aducă osanale, exact stimulentul de care avea nevoie narcisistul care se consideră buri-cul Sibiului. O cântare de slavă postează un ciumpalac de-al său, în 22 ianuarie a.c., acesta văzându-l pe bloggerul de renume mondial ca fiind singurul luptător împotriva corupţiei lo-cale, un adevărat Eliot Ness, doar fiindcă a scris despre un pârlit de fotograf cu fiţe-n cap, unul Mitichi, că ar fi luat bani de la P.D.-L. ca să scoată un calendar. Da, nene, mare corupţie, ce să zic! Plin de modestie,

iată ce răspunde „incoruptibilul” şi omul „sincer”, de pe „Podul Min-

ciunilor”: „Recunosc că nici eu nu mai am gura de pe vremuri (n.a.: hai, zău!)…. sau condeiul (n.a.: pe acesta nu l-ai avut niciodată)…. din păcate (n.a.: pentru tine, poate)! Dar asta e drama mea (n.a.: ia ui-te-l, frate, pe Hamlet!) şi mi-o duc. Oricum măcar nu iau bani ca alţii (n.a.: tu chiar vrei să te credem?) şi nu scriu la comanda nimănui (n.a.: să moară mincinosul?)”. Dar adesea nu pot scrie multe chestii din diver-se motive.” Care-s motivele acelea diverse, pentru care nu poţi scrie „deontologule”? Acest ipocrit con-tinuă să bată apa în piuă pe tema „corectitudinii” sale şi în data de 2 martie a. c.: „Mi-e silă de uneltitori. De acei indivizi care ti se strecoară pe sub piele ca sa profite la maxim de tine si care te-ar trăda oricând pentru un pol. Eu unul sunt omul direct, fără ocolişuri. (…) Nu admit compromisurile la infinit. Deşi une-ori sunt nevoit să le fac pentru a-mi proteja familia. Dar nu accept ori-ce fel de compromis şi mai ales cel de a nu putea spune ce gândesc! Cred ca libertatea de exprimare ne-o asumăm şi mie îmi este nece-sar –acordul, „ziaristule”! – pentru propria dezvoltare. Aşa că voi toţi aceia care sunaţi, daţi mesaje şi mă pârâţi pe la şefi, colegi, prieteni, familie cu scopul de a mă distruge vă spun doar atât: vă înşelaţi! Nu cedez aşa uşor! Mi-am tăbăcit pie-lea în decursul anilor pentru a face faţă tuturor rău-voitorilor. Ştiu că ceea ce spun şi scriu o (sic!, din nou acordul!) fac pentru binele public.” „Deontologule”, la tine compromi-sul este total, nu doar pe bucăţele, deoarece chiar tu eşti acela care trădezi pentru mai puţin de un pol! Iar blogul tău pestilenţial nu are ni-mic comun cu binele public, poate doar cu un w.c. public! Dar, dacă tot invoci tu „libertatea de exprimare” şi ai decretat „undă verde” pentru etalarea gândirii tale rudimentare, un fel de exhibiţionism cu pretenţii de jurnalism, atunci lasă-i şi pe alţii să spună la fel de slobod ceea ce cred despre tine şi activităţile tale „pentru binele public”.

Mă întreb, aşa ca o persoană cu mai multă experienţă de viaţă decât Călin Blaga, dacă frustrările sexua-le ale acestuia, care stau la originea bârfelor sale cu conţinut sexual, nu provin cumva din eşecul primei sale căsătorii, de care zvonistul face abs-tracţie? Fiindcă, iată ce spune despre femei acest individ care insistă să ne facă părtaşi la viaţa sa personală: „Să vă spun despre femei… Mi-au plăcut, îmi plac si îmi vor place (sic!) femeile. (...) De prima m-am îndrăgostit acum 5 ani pe când cutreieram ţara în interes de serviciu. Şi flama nu s-a stins până azi. Între timp ne-am căsătorit. Se numeşte Lili”.(25 februarie 2011 – blogul „podul Minciunilor”). Atunci, să înţelegem că pe prima soţie nu a luat-o din dragos-te, ci din interes sau doar ca să scape de năravul biblic al lui Onan? Acest

zvonistul călin blaga sau răgetul măgarului care se crede leu (II)

Călin Blaga era talentat şi vedetă de mic copil.

Fotografia lui Iohannis cu mâna întinsă, ca la pomană, este la

loc de cinste, pe prima pagină, deasupra reclamei la „Programul rabla”. Nici că se putea o aranjare

în pagină mai nimerită.

Lichele

15

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

obsedat, ca un veritabil voyeurist, se bagă în toate scandalurile cu nuanţă sexuală, fiind deosebit de interesat de trădările din diversele cupluri, unele formate din nişte anonimi, jurnalişti la fel de „cunoscuţi” ca şi el. Steagul său de luptă este chilotul de damă, în cele mai diverse forme: tanga, bikini, budigăi! Nu ştiu dacă ar mai fi la fel de combativ dacă ar defila vreunul, la fel de „inteligent” ca şi el, cu chiloţii lui coana Lili, ne-vastă-sa, în vârf de băţ şi ar face nişte dezvăluiri de scandal sau „desconspirări”, cum le numeşte şi le scrie agramatul Blaga. Ce re-acţie ar avea oare „deontologul” dacă ar afla că, în timp ce el o adulmeca pe amanta cea urâţică, altul sau alţii miroseau „parfumul de femeie” al soţiei sale? Dar, nu, nu este voie să insinuăm sau să glumim despre această pereche ideală care-şi postează peste tot crâmpeie din viaţa lor idilică, musai însoţite de fotografii, ca să vadă tot curiosul şi „invidiosul” ce înseamnă fericirea şi împlini-rea în cuplu. Doar el – şi numai el! – imaculatul de pe „Podul Minciunilor”, arhanghelul cel de-tector de infidelităţi conjugale şi „grabnic vărsătoriu” de cleveteli pe blog, poate să vorbească des-pre adulterul altora şi să contri-buie decisiv la destrămarea unor familii! Familia lui sfântă fiind mai presus de orice bănuială, doar fi-indcă el este Blaga, Călin Blaga. Atâta ipocrizie, câtă mi-a fost dată să văd la individul acesta, nu am mai întâlnit ni-ciodată! Eu, cel puţin, am avut bunul simţ să nu-i dau numele metresei sale, acea „voluntară” pe care dorea să i-o întreţin eu în campania electorală! În schimb, ipocritul, care nu suportă să se vorbească de amanta lui, ca să nu afle lumea şi nevastă-sa, dă nume de amanţi şi amante din Sibiu. Ba, mai şi minte cu neruşinare că deţine probe. Ce probe, gulie? Te-au chemat amo-rezii adulteri să-i imortalizezi în filme sau fotografii porno? Mă îndoiesc! Oricum, eu îmi susţin, în continuare, afirmaţia despre relaţia ta cu „volun-tara” cea sprinţară, bazată pe gesturile dintre voi doi, surprinse de mine în mod involuntar. Nu i-am dat numele femeii, fiindcă un gentleman nu face aşa ceva. Doar un mitocan, aşa ca tine, poate să terfelească onoarea unei fe-mei. Până şi discreţia mea, atunci când este vorba de femei, chiar daca sunt curve, este o dovada a diferenţei de caracter existente între noi doi.

NEIcA NIMENI şI dRuMul Său SPRE AfIRMARE

Acest Călin Blaga, individ cu profesii neomologate, adică blo-gger şi oengist (membru al unei organizații non-guvernamentale) – un fel de onanist pe banii altora, doreşte să candideze în anul 2012 pentru funcţia de consilier local. A devenit cunoscut la alegerile din 2008, datorită mie, fiindu-mi di-rector de campanie electorală. Ce tupeu pe individ, să afirme că eu am muşcat mâna care m-a hrănit, după ce l-am plătit de pomană şi l-am mai şi scos din anonimat. Dar, dacă va candida ca independent la anul, se vor schimba rolurile şi eu am să devin directorul său de

campanie electorală, dar gratuit şi sub acoperire, „undercover”, aşa ca „securiştii”, dacă tot m-a „des-conspirat” vigilentul de pe „Podul Minciunilor”. Nu, nu am să scriu negativ despre el, fiindcă şi aşa

i-am oferit aici prea multă atenţie, nemeritată de acest neica nimeni. Doar am să difuzez „fluturaşi” cu propriile sale inepţii, din ciclul „Ca-podopere literare nemuritoare – Călin Blaga”, materiale postate pe blogul său, ca să se facă singur de râs. Şi „articolele” sale cu Iohannis, nu alea din ziarul de publicitate, unde-l perie, participând la toate evenimentele patronate de primar şi pozându-l din toate poziţiile ca pe un star de cinema, ci materi-alele vechi de pe blogul „Podul Minciunilor”, în care-l critica foarte acid pe marele cârmaci. Succesul este garantat, domnule Blaga, te poţi baza pe mine!

Colportorul de serviciu are un vo-cabular extrem de sărăcăcios şi aceas-tă lipsă o suplineşte printr-o puzderie de puncte-puncte, pictograme (emo-ticon) – smiley face (faţă zâmbăreaţă), iar unele cuvinte le repetă exasperant. Vai de jurnalismul lui! Nu trebuie să ai studii aprofundate în domeniul psihologiei pentru a observa modul persuasiv, tendenţios şi insidios în care „deontologul” prezintă aşa-zise-le informaţii, de fapt ştiri preluate de la alţii şi „fumate” demult, în scopul manipulării celor care-i citesc blogul şi cred orbeşte în basmele acestui „Călin, file de poveste”. Deoarece nu-l ajută propria „scriitura”, cum o nu-meşte el, „deontologul” plagiază când are ocazia. Iată ce spunea Dan Tomo-zei în revista „Dacii liberi”din data de 3.03.2009: ‹‹Cine să mai citească tex-te din 2006 - 2007? Poate doar Victor Stoica, cel mai sigur un nume de scenă, care reşapează texte semnate de colegii din presa sibiană fără să schimbe mare lucru, fără să contacteze personajele despre care scrie cu atâta veselie. Aşa se fac bani frumoşi, dar furaţi (…) dis-tinşii de la „Sibiu 100%” ar putea mă-

car să îşi selecteze textele de reportaj cu mai mare eleganţă. Adică haiducii ăştia gratuiţi, care ne intră în toate cu-tiile poştale, nu au bani decât de furat texte? Victor Stoica (cine se află oare sub acest nume, evident pseudonim?) se dă mare creator de reportaje. Numai

că Stoica este un hoţ şi un pla-giator de joasă speţă. Şi până când o să aflăm cine se află în spatele semnăturii, să îl dăm în fapt ca pe oricare alt mitocan cu pretenţii de semnatar la gazetă. În Sibiu100% nr. 34, sub titlul „Prima femeie poliţist din România a ajuns în beci“, generosul Victor Stoica preia până la identitate un text care, spre surprinderea celor mai neisprăviţi, a apărut nu numai la Sibiu şi în Monitorul de Sibiu, Sibianul (pe vremea în care apărea tipărit), Rondul de Si-biu, Sibiul.ro, dar şi în Liberta-tea (…) primul reportaj despre femeia poliţist a fost scris în anul 2006, iar de atunci a fost reluat sub diferite abordări de autori mai mult sau mai puţin cunoscuţi la Sibiu. Reuşita lui Victor Stoica este însă una demnă de semnalat. Textul din „Sibiu 100%” merge până la identitate cu textul apărut în 2006 în Monitorul de Sibiu, fapt numit simplu: FURT! Un furt care plasează „Sibiu 100%” în rândul publicaţiilor jenante,

cu patronat şi conducere de redacţie mai proaste decât reporterii plagiatori care dau la tipar texte pentru care nu muncesc.›› Ei, bine, acest Victor Stoi-ca nu era altul decât călin blaga, care tocmai îşi începea ucenicia la ziarul hamburgheristului de la „Big Mamma” printr-un furt! Plagiatul este confirmat şi de jurnalistul Dragoş Popescu, în 16.03.2009, pe blogul său. Dar, ca de obicei, Călin Blaga comentează pe blogul în cauză, o dă la întors şi neagă evidenţele! Făţărnicia lui merge până acolo încât răstălmăceşte spusele jur-nalistului printr-o interpretare confu-ză, încât să reiasă că acela ar fi avid de bani, deşi taman acest aspect îi fusese reproşat de către Popescu. Ziarul „Tri-buna” preia pseudonimul „Victor Sto-ica” din zbor şi îi dedică un pamflet lui Blaga, care pe vremea aceea făcea pe „civicul” şi îi contra pe jupânii Klaus Iohannis şi Ilie Carabulea (proprietarul cotidianului „Tribuna”), pentru planu-rile lor care vizau distrugerea pădurii „Dumbrava”, acţiune la care am sub-scris şi noi, cei de la „Justiţiarul”. Astfel, trepăduşii lui nea Ilie de la Sculărie îi trag „deontologului”o smardoială scri-să sub titlul „Umărul odihnit, plânsul şi Călin Blaga”, în data de 6.04.2009, pe care o semnează… Victor Stoica, în bătaie de joc, fiind vorba chiar de pseudonimul plagiatorului. Iată cum încheiau slugile lui Carabulea „pune-rea la colţ” a rebelului de atunci: ‹‹Pe cine reprezintă Blaga? Pe „fraierii” care muncesc, sau pe şmecherul odihnit? Ne va spune probabil că acum lucrează. Da, de vreo două săptămâni s-a dat jos de pe blog şi îşi oferă cunoştinţele jurna-listice unei reviste de anunţuri, căreia nu ştim dacă trebuie să-i dăm prea mare crezare, deoarece n-am găsit niciun anunţ cu textul „Vând gogoşi râncede”.›› De atunci au trecut doi ani şi foştii duşmani au devenit aliaţi, aşa cum se

întâmplă foarte des în promiscuitatea numită, elegant, comunitatea sibiană. Ambele publicaţii, atât „Tribuna”, cât şi „Sibiu 100 %”, unde între timp Blaga a devenit şef, din ucenic plagiator, au făcut front comun împotriva mea, de-clanşând o campanie de presă în pa-ginile lor: „Marius Albin Marinescu, patronul şi ziaristul de la ‹‹Justiţiarul sibian›› a fost colaborator al Secu-rităţii” („Sibiu 100%” din 19 – 25 fe-bruarie 2011) şi „‹‹Justiţiarul›› Albin Marinescu, nume de cod ‹‹Rahova››” („Tribuna” din 22, 23,24 şi 25 februarie 2011!). Articolele respective au fost semnate „curajos” cu următoarele „nume”: „C.B.” (în revista publicitară a hamburgheristului adulator de pri-mari) şi „Tribuna” (în ziarul cu acelaşi nume al lui nea Ilie de la Sculărie), încât ai putea crede că fiecare slugoi truditor pe plantaţia miliardarului de carton a scris câte două-trei propoziţii ca făcătura să fie semnată de întregul colectiv! Mai are rost să vorbim despre laşitate sau actul de responsabilitate în presa sibiană, atunci când aceste „semnături” nu implică răspundere din partea vreunei persoane? Se ştie că ambele publicaţii sunt obedien-te primarului corupt Klaus Werner Iohannis, iar „Tribuna”, în plus, face şi jocurile patronului său, Ilie cara-bulea, demascat împreună cu afa-cerile sale necinstite de atâtea ori în revistele „Justiţiarul” şi „Justiţia-rul sibian”.

„Formatorul de opinie”, Călin Blaga, pozează în observator corect şi echi-distant, dar singura sa ţintă este mani-pularea naivilor în interes personal sau pentru a crea avantaje „sponsorilor”săi. Există, totuşi, persoane care se lasă pă-călite de aşa-zisele dezvăluiri de scan-dal („desconspirările” agramatului) şi chiar cred că ipocritul de serviciu se agită pentru dreptate şi justiţie soci-ală, când, de fapt, lucrurile stau exact invers, el aflându-se de parte cealaltă a baricadei, în tabăra îmbogăţiţilor prin furt şi corupţie, dar, din păcate pentru el, doar pe post de trepăduş. Aşa a şi ales să parvină în viaţă, fără scrupule, după modelul mentorilor săi, doar-

doar va ajunge şi el cândva în poziţia celor care acum îl folosesc pe post de „băiat de mingi”.

Persuasiv, ca să mă facă din start antipatic puţinilor cititori de pe blogul său, indiferent de opţiunea politică a acestora, Blaga afirmă că eu sunt atât susţinătorul lui Vadim (naţionalist), dar şi fanul lui Traian Băsescu (democrat), deşi cele două simpatii sunt diametral opuse. Ca să fie convingător, „deon-tologul” afirmă că i-am făcut doar lui

Băsescu campanie electorală în publi-caţiile conduse de mine, la alegerile prezidenţiale din 2009. Păi, normal, din moment ce eu eram preşedintele organizaţiei judeţene P.N.Ţ.C.D., aripa Miluţ, partid care l-a susţinut la alegeri pe preşedintele în funcţie! Am fost doar un „soldat” disciplinat al partidu-lui ţărănesc şi m-am conformat alian-ţei politice de la vremea respectivă. Faptul că şi acum îmi place de Traian Băsescu, aspect pe care-l recunosc cu toată sinceritatea, nu însemnă că sunt şi un susţinător al partidului aflat la putere. Revistele conduse de mine au fost întotdeauna în opoziţie, fiind-că aşa am considerat că trebuie să fie întreaga presă, să se opună perma-nent celor aflaţi la putere şi să-i „tragă de mânecă” pe aceştia, ca să-şi merite porecla de „câine de pază al societăţii”. Dacă eram „pe felie” cu P.D.L., trebuia să fiu şi „în aceeaşi barcă” cu spon-sorul Ilie Carabulea, ori după cum a văzut întreg Sibiul, ziarul „Tribuna”, al puşcăriabilului în cauză, m-a atacat la fel de mârşav ca şi „deontologul” ipo-crit despre care scriu acum, aşa că de unde până unde atâta dragoste între mine şi P.D.-L.? Nu ştiu cum are tupeu să vorbească papagalul blagian, când chiar el se lăudase pe propriul blog că a primit cadouri, cu ocazia Crăciunului, de la doamna Raluca Turcan, deputat P.D.-L.?! Eu, unul, nu am primit nimic de Crăciun de la respectiva doamnă şi nici nu aveam nevoie, fiindcă nu sunt milogul nimănui. El încearcă să atace, prin intermediul meu, nu atât P.D.-L.-ul local, care se pare că „pupat toţi piaţa Independenţei”, inclusiv cu primarul-premier, ci pe preşedintele Traian Băsescu. Mă întreb la comanda cui, nu cumva la ordinul noului său stăpân Klaus Werner Iohannis, căruia i-a dat preşedintele României cu flit la sfârşitul anului 2009, spunându-i „pas” rânjitului, atunci când a fost propus prim-ministru de „grupul Grivco”?

Persuasiunea sa prinde la unii care citesc blogul „Podul Minciunilor”, toc-mai fiindcă au acelaşi grad de inteli-genţă ca şi pseudo-ziaristul, manifes-tându-se ca o turmă docilă, alcătuită din „berbeci” care se regăsesc în ima-ginea „păstorului”, nu doar ca mentali-tate, dar şi ca aspect fizic, ceea ce ac-centuează şi mai mult solidaritatea de turmă. Vorbesc în cunoştinţă de cauză, fiindcă am văzut fotografii de grup cu prietenii „deontologului”, unii şi ace-iaşi cu comentatorii de pe blogul său de scandal, graţie faptului că reperul moral al turmei, însuşi „păstorul”, este foarte generos cu „mecla” sa şi o îm-prăştie pe „net” spre proslăvire în eter-nitate. Pe lângă prietenii de familie, s-au mai oploşit pe „celebrul” blog fel şi fel de complexaţi şi frustraţi, în ge-neral reprezentanţi ai minorităţilor et-nice şi sexuale, deoarece „imaculatul” Blaga s-a erijat în apărător al lor. Aceş-tia, cu creierele gata spălate şi predis-puşi la manipulare datorită carenţelor educaţionale şi culturale, vorbesc de viitor , de „open minded”, chit că habar nu au cum să scrie corect sintagma în limba engleză. Da, după aspectul fizic al „clanului” de pe blogul lui Blaga, ţara noastră are viitor… cu burtă, guşă şi chelie! Başca, putem adăuga: prostie şi incultură… cât încape!

- va urma-

Marius Albin MARINEScu

Anii au trecut, s-au risipit talentele şi a mai rămas doar pălaria de paie.

Ţara noastră are viitor… cu burtă, guşă şi chelie!

Lichele

16

Anul XII, nr. 2 (148) • 16 pagini • 21 martie 2011

urmare din pagina 5TEATRu buRlESc cu

MAgISTRAT şI bufoN

În comentariile injurioase la adresa mea, de pe site-ul revistei „Turnul Sfatului”, apare şi numărul sentinţei civile a Curţii de Apel Bucu-reşti (nr. 3078/06.10.09), ori acesta nu poate fi găsit pe site-ul instituţiei respective, ci doar numărul dosarului în care a fost pronunţată. Nici o instanţă nu publică pe site-ul institu-ţiei numărul deciziilor, ci doar al dosarelor de judecată. Aşa că este clar că informaţia a fost furnizată colportorilor de un magistrat care avea acces datorită sistemului relaţional şi al solidarităţii de breaslă la dosar. Despre care magistraţi se scrisese în ultimele numere din revistele „Justiţiarul” şi „Justiţiarul sibian”? Marcel Rusu, preşedintele Tribunalului Sibiu, a ocupat, cu averea şi incompatibilitatea sa – funcţia deţinută ilegal în cadrul ARACIS! –, cel mai mare spaţiu tipografic în ultimul număr al revistelor „Justiţiarul” şi „Justiţiarul sibian”, articolul în cauză fiind iscălit chiar de sub-semnatul. La fel, în ziarul „Tribuna” au fost pu-blicate pasaje întregi din motivarea Curţii de Apel Bucureşti, ori această motivare nu a fost făcută publică. C.N.S.A.S. face publice sentin-ţele, pe propriul site, doar atunci când decizi-ile instanţelor rămân definitive şi irevocabile, dar în cazul meu procesul nu s-a terminat. În-treb, din nou: cine avea acces la dosar în afară de părţile din proces, adică subsemnatul şi C.N.S.A.S.? Iar despre angajaţii C.N.S.A.S. iată ce spune Legea nr. 293/2008 la punctul 23: „La articolul 30, alineatul (5) se modifica si va avea următorul cuprins: 5) Traficarea şi darea spre publicitate, de către personalul Consi-liului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a unor date sau informaţii din dosare constituie infracţiune şi se pedep-seşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.” Aşa că mă îndoiesc că cineva din C.N.S.A.S. şi-ar fi permis să-şi rişte pielea aiurea. Nici chiar a(e)rianul iubitor de germani, Mircea Dinescu, nu cred că ar fi riscat inutil, mai ales că din punc-tul său de vedere maurul îşi făcuse datoria.

Aşa că, logic, doar cineva din justiţie pu-tea să obţină documente dintr-un dosar aflat, încă!, pe rolul celei mai înalte instanţe judecătoreşti din România! Ce magistrat este prieten cu stăpânii Sibiului, Iohannis şi Cara-bulea, despre care s-a scris de nenumărate ori în publicaţiile conduse de Marius Albin Marinescu? Care judecător a făcut cel mai des obiectul aceloraşi publicaţii fiind acuzat de implicare în acte de corupţie? Despre care şef din Palatul de Justiţie local s-a scris în ul-timele numere ale revistei „Justiţiarul sibian”, numele său fiind asociat cu Klaus Iohannis şi Ilie Carabulea, „tartorii care conduc Sibiul”? Răspunsul la toate aceste întrebări nu poate să fie reprezentat decât de o singură persoa-nă: Marcel Ioan Rusu, preşedintele Tribunalu-lui Sibiu, judecătorul-combinator despre al cărui rol nefast în justiţia sibiană noi scriem de ani de zile în revistele „Justiţiarul” şi „Justi-ţiarul sibian”! Klaus Werner Iohannis şi Ilie Ca-rabulea nu puteau să conducă umăr la umăr oraşul şi să-l facă putred de corupt, dacă nu ar fi avut aşezată la picioarele lor o justiţie la fel de coruptă, condusă de bunul lor prieten Marcel Ioan Rusu. Acesta este un complice al crimei organizate din Sibiu. Datorită lui au fost sute de oameni evacuaţi din case, pe nedrept, de către „proprietari” sau „moşteni-tori” impostori, aşa ca şi prietenul său Klaus Iohannis, pe care tot judecătorul Marcel Rusu, personal, l-a ajutat să fure două imobile enor-me şi ultracentrale! Tot ce au furat din averea statului rechinii oraşului, judecătorul aces-ta şi marionetele lui au legalizat! Însă, sunt convins că bunul Dumnezeu nu doarme şi o

să vină timpul când şi Marcel Rusu o să plă-tească pentru toate ticăloşiile comise, pentru distrugerea a mii de vieţi şi destine. Spun mii, pentru că acum nu mă refer doar la evacuări-le din casele furate, la sutele de oameni trans-formaţi în boschetari pentru ca acest „corb” în robă neagră să împroprietă-rească nişte escroci, ci şi la întreaga economie sibiană pusă pe butuci de prădătorii locali, ocrotiţi de o justiţie coruptă. Mii de oameni au rămas ast-fel pe drumuri, fără locuri de muncă, fiind lipsiţi de minimele posibilităţi de întreţinere!

Cât despre C.N.S.A.S. şi poetul-moşier, nu sunt singurul care susţin că instituţia respectivă este o armă de lichidare mediatică a persoane-lor incomode, o unealtă periculoasă dată pe mâna unui impostor ca Mir-cea Dinescu, absolvent al universită-ţii de partid „Ştefan Gheorghiu” şi fals disident, „victimă” al unui închipuit „arest la domiciliu” ! Hai să fim serioşi, ce arest era acela? „Arestatul” ţopăia împreună cu nevastă-sa pe la diferite ambasade şi la chermezele „faunului” Gogu Rădulescu, personalitate de frunte a P.C.R., dar el, poetul disident, cică era păzit de Securitate… Aiurea, mai degrabă „gorilele” în cauză con-stituiau gărzile lui de corp!

Mircea Dinescu nu putea să lip-sească dintre ’telectualii de nădejde ai patriei, adică veşnicii fripturişti Patapievici, Pleşu, Liiceanu, ş.a.m.d., care s-au lipit de sinecuri cu ocazia evenimentelor derulate sub titula-tura „Sibiu, capitala culturală a Europei în anul 2007”. Un articol foarte documentat despre gaşca de şarlatanii cu ştaif care s-a năpustit peste banii publici de la Sibiu, cu complicita-tea autorităţilor locale în frunte cu primarul, a fost scris de jurnalistul Luca Iliescu sub titlul „Capitala Culturală a Escrocării Europei Sibiu 2007”, material publicat în cotidianul „Ziua”. Deoarece ziarul în cauză nu se mai tipăreş-te şi nu mai are nici site, parte din articolul respectiv se poate citi la următoarea adresă de internet: http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-09-04/capitala-culturala-a-es-crocarii-europei-sibiu-2007.html. Printre cei care au venit să se înfrupte din banii publici a fost şi Mircea Dinescu, care şi-a băgat soţia la înaintare, pe Maşa Dinescu. Aceasta, fiind pe jumătate rusoaică după mamă, a tradus piesa „Viaţa cu un idiot” scrisă de un rus şi pusă în scenă la Sibiu de teatrul „Radu Stanca” în anul 2007. Cei doi soţi Dinescu s-au deplasat la Si-biu pentru perfectarea contractului privind traducerea respectivă în luna ianuarie 2007, întâlnindu-se cu Constantin Chiriac, directo-rul teatrului sibian. Despre acest escroc, care se dedulcise la furat bani de pe vremea când conducea Casa de Cultură a Studenţilor şi a fost prins, fiind la un pas de puşcărie, noi am scris o mulţime de articole, care cumulate ar putea alcătui un curs intitulat „Escrocherie prin cultură”! Atunci, în ianuarie 2007, s-a plâns „victima” Chiriac lui Mircea Dinescu despre „unul, Marinescu, care are un ziar şi scrie urât despre lumea bună a Sibiului, chiar şi despre dom’ primar Iohannis”. Normal că agentul de influenţă al Germaniei, moşierul lui peşte, a marşat rapid şi ca urmare c.N.S.A.S. a trimis în 1 februarie 2007 adresa de verificare nr. S/5301/01.02.2007 spre Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.), Serviciul de Informaţii Externe (S.I.E.) şi Serviciul istoric al Armatei (facsimil 3, punctul 2 din Nota de consta-tare S/dI/I/680/22.05.2008), solicitând in-formaţii despre Marius Albin Marinescu şi o posibilă colaborare a acestuia cu Securita-

Atitudini

Salvează o viaţă, schimbă un destin!donează 2% din impozit

pentru ASocIAţIA ANTI-dEPENdENţă Alcool şI dRoguRI SIbIu, care va inaugura, în luna august 2011, o clinică de tratament pen-tru persoanele cu astfel de probleme în satul Veseud, comuna Slim-nic, judeţul Sibiu

Puteți dona doi la sută (2%) din impozit către un ONG. Dacă sunteți salariat(ă), angajat pe bază de contract individual de muncă sau funcționar public sau dacă ați obținut venituri asimilate salariilor (indemnizația administratorului, indemnizația directorilor, asociaților unici, suma din profitul net, cuvenită administratorilor la companii/societăți naționale, remunerația primită de preşedintele asociației de proprietari, etc..

Donează 2% din impozit completând formularul 230 de la Administraţia Financiară!Suma se completează cu suma donată sau nu se completază, în situația în care nu se cunoaşte suma care poate fi virată, organul fiscal va calcula şi vira suma con-form legii. denumirea completă a entității nonprofit: ASocIAţIA ANTI-dEPENdENţă Alcool şI dRoguRI SIbIu. codul de identificare fiscală al entității nonprofit: 26695181, cont bancar IbAN: Ro38bucu2811210537078RoN deschis la AlPHA bANK Sibiu.

tea. Eu mi-am depus candidatura doar în anul următor, mai precis în luna mai 2008, aşa că nu înţeleg ce interes prezenta persoana mea pentru c.N.S.A.S. la începutul anu-

lui 2007!? Mai mult, în adresa nr. P 4027/06 (facsimil 4) din 11.06.2008 (atenţie la dată!) sunt înştiinţat de către C.N.S.A.S., ca urmarea a cererii mele din anul 2006 – fără nici o legă-tură cu verificare făcută de ei din ofi-

ciu, în urma candidaturii mele! – că S.R.I. le-a comunicat că Marius Albin Marinescu „figurează cu dosarul fond reţea nr. 8375/Sibiu, distrus în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Deci, c.N.S.A.S. mă anunţă în 11.06.2008 că dosarul nr. 8375 a fost distrus în eve-nimentele din de-cembrie 1989, deşi ei aveau acest dosar în data de 22.05.2008 când au emis Nota de constatare S/dI/I/680/22.05.2008, deoarece pe baza acestui dosar nr. 8375 (facsimil 5) fu-sese elaborată chiar Nota de constatare respectivă din data de 22.05.2008! Ce dovadă suplimentară, faţă de aceasta, mai tre-buie oferită în sprijinul afirmaţiei că C.N.S.A.S. păstrează documente pe model stand-by (în aşteptare) în scopul şantajului politic sau al folosirii ulterioare pentru compromiterea unei persoane la mo-mentul oportun? Din demonstraţia de mai sus rezultă clar că ceea ce face C.N.S.A.S. este

poliţie politică! Dosarul fond reţea nr. 8375/Sibiu fusese cu adevărat distrus în urma incendierii parţiale a clădirii Securităţii din Sibiu în evenimentele din decembrie 1989. Însă era atât de important ca Marius Albin Marinescu

să fie discreditat, încât noii băieţi cu ochi albaştri de la C.N.S.A.S. s-au dat peste cap ca să obţină microfilmul, deoarece dosarul a fost microfilmat în 22 decembrie 1981, aşa cum şi scrie pe coperta sa (facsimil 5). As-pectul cenuşiu al tuturor filelor din dosarul nr. 8375 face să fie evident că paginile respective sunt copii xe-rox ale fotografiilor de pe microfilm.

Cred că aceste ultime argumente sunt suficiente ca să înţeleagă orici-ne, chiar şi mercenarii de la ziarul lui nea Ilie de la Sculărie, că se pregătise discreditarea mea cu mult timp îna-intea alegerilor locale şi că tot ce s-a pus la cale nu a fost altceva decât o înscenare ieftină. fiindcă legea era de aşa natură încât nu m-au pu-tut compromite chiar în campania electorală – deşi ar fi fost o lovitură de teatru grozavă pentru ticăloşi! – au aşteptat momentul schimbării o.u.g. nr. 24 din 05.03.2008 prin legea nr. 293 din 14 noiembrie 2008 ca să mă discrediteze, chiar şi ilegal. Procesul nu s-a terminat şi eu nu intenţionez să mă las călcat în picioare de bandiţi şi de lichelele ca-re-i slugăresc pe aceştia. Am de gând să merg până în pânzele albe cu munca mea de asanare a societăţii româneşti, plină de hoţi şi impostori cocoţaţi în vârful piramidei, susţinuţi de o presă naţională şi locală corup-tă la maximum. Rataţii din presă au devenit trepăduşii ticăloşilor care au jefuit şi sărăcit ţara. Toţi aceştia, la un loc, rămân în continuare obiectivul numărul unu al luptei împotriva co-rupţiei susţinută de publicaţiile pe care le conduc.

Marius Albin MARINEScu

lINşAJ MEdIATIc PuS lA cAlE dE PuşcăRIAbIlul IlIE cARAbulEA

Adevărul despre mascarada „Jurnalistul Marius Albin Marinescu a fost declarat colaborator al Securităţii”

Facsimil 5