Justitiarul national - noiembrie 2010

Anul VIII, nr. 5 (nr. 161) • 16 pagini • 22 noiembrie 2010 • 2 lei • Apare lunar

BOCCA DELLA VERITA

GURA ADEVÃRULUIRevistă de atitudine împotriva corupţiei, abuzurilor şi apărare a istoriei, culturii, spiritualităţii româneşti

AVERTISMENT! PERSoANElE cu uN coEfIcIENT dE INTElIgENţă ScăzuT şI cElE cARE cREd făRă dIScERNăMâNT ToT cEEA cE Văd şI Aud lA TElEVIzoR SuNT RugATE Să Nu cITEAScă „JuSTIţIARul”,

fIINdcă lE PoATE dăuNA gRAV PRoPRIIloR coNVINgERI foRMATE dE AlţII !

pag. 12-13

Protipendada sibiană, cutremurată de arestări, cu gândul la „principiul dominoului”

IN MEMORIAM

Justiţiarul Adrian Păunescu

pag. 3-5

Pe pământ avem de toate Şi mai bune şi mai rele, Bune, rele, Şi-nchisori şi libertate Şi-a putea şi nu se poate Şi ruină şi cetate Genii mari şi frunţi tembele, Vânt ce stă şi vânt ce bate Şi martiri dar şi lichele, Nedreptate şi dreptate Şi-a putea şi nu se poate Şi noroi şi stele.

Privilegiu pentru un simplu muritor, o oră de conversaţie cu nemuritorul Adrian Păunescu

Întâlnirea mea cu Adrian Păunescu a avut loc într-o zi mohorâtă de la sfârşitul iernii anului 2001. Mohorât şi amărât era şi sufle-tul meu, după evacuarea abuzivă şi nedreap-tă a bibliotecii înfiinţată de mine la Sibiu, „Biblion”, unica bibliotecă publică cu capital integral privat, la acea dată, în România. Se-natorul Păunescu era preşedintele Comisiei pentru Cultură din Senat şi cea mai potrivită persoană pentru a se implica în lupta mea pentru dreptate, mai ales că eram mandat şi de alte două instituţii de cultură prigonite de proaspătul dictator instalat la Sibiu, datorită naivităţii alegătorilor, Klaus Iohannis. [...]

Agenţii mogulilor Patriciu şi Vîntu îl încadrează strâns pe

noul mason-şef pag. 14

pag. 10-11

datoria germaniei către RomâniaMărturii zguduitoare privind dârele morţii

chelu cu tichie de margaritar pag. 6-7

Banii sau certificatul medical, Vadime! pag. 7

pag. 8-9

„Periferic” a primit premiul fIPREScI la Viena

”Europolis”. Mister, mit, superstiţii. din 26 noiembrie, în cinematografe

pag. 15 pag. 15

Cele două arestări succesive ale prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu, împreună cu un ofiţer de la S.R.I., au avut efectul unui tsunami în cercurile selecte din Sibiu. La fel s-a resimţit şi în mass-media naţională, unde, până la momentul zdrăngănitului de cătuşe, oraşul „premierului” Iohannis era prezentat ca un paradis al României, „burg” al armoniei şi bunăstării.

2

Anul VIII, nr. 5 (nr. 161) • 16 pagini • 22 noiembrie 2010

Opinii, comentarii

® Marcă înregistratăOSIM: 52175

ISSN: 1583-6142

Nota redacţiei:Materialele din această publicaţie pot fi repro duse numai cu acordul scris al directorului revistei.Pentru procesomani:Responsabilitatea publicării textelor re vi ne in te gral autorilor. Textele semnate cu pseu donime, ca ri caturile şi fotogra fii le trucate sunt conside rate pamflete. Artico lele semnate în numele u nor colective (re dacţii, asociaţii, agenţii de pre să, partide, societăţii comerciale, ONG-uri etc.) im plică res ponsabilitatea comitetelor de con du cere (executive) sau, după caz, li de rilor res-pec ti velor organizaţii. Redacţia îşi re zervă dreptul de a face publice eventualele procese de calomnie.

Redacţia:• Investigaţii: Marius OLA• Eveniment: Pompiliu COMŞA, Dan FLORESCU• Reporteri speciali: Silviu ALUPEI, Tudor BLAGA • Istorie: Dr. Mircea Dogaru • Corespondent SUA: Alexandra PARTIN• Dep. tehnic: Dragoş VÎLCU

Director general al publicaţiilor „Justiţiarul“ :

Marius Albin MARINEScu

Redactor şef: George RONCEA

Tel: 0744 355 389 O.P. 1, C.P. 66, 2400 - Sibiu

E-mail: [email protected]: www.justitiarul.ro

Editorial

A trecut şi moțiunea, mai bine spus, a căzut şi moțiunea; cu discursuri, abțineri, proteste, etc. Asta, în Parlament; afară, lumea protesta, animată de liderii sindicali şi (mai ales) de li-derii opoziției. Ziua depunerii moțiunii a fost aleasă şi datorită faptului că în acea zi, fiind o sărbătoare religioasă importantă, cetățenii adunați pe dealul patriarhiei (ca să pupe moaşte) ar fi putut să se alăture zecilor de mii de manifestanți din centrul Bucureştiului. Nu s-a întîmplat aşa; credincioşii au plecat liniştiți acasă, după ce au efectuat, cuminți, ritualul religios.

În aceeaşi ordine de idei, opoziția pesedis-to-penelistă spera ca bucureştenii să fie „luați de val” şi să iasă din casă, întru susținerea moțiunii (aşa cum l-am auzit declarînd pe Crin Antonescu). Nici scenariul acesta n-a funcționat. Opoziția, singura „luată de val” în această ecuație, a sperat, foarte probabil, într-o mişcare populară care, prin amploare, numărul participanților şi energia degajată de aceştia, să declanşeze o revoltă spontană care să aibă ca punct terminus căderea gu-vernului şi a preşedintelui. Victor Ponta se plimba printre manifestanți (ce căuta el aco-lo ?!, locul lui era în parlament, nu avea voie să încerce „a confisca” manifestația populară), dădea declarații efervescente televiziunilor, aşteptînd, poate, un moment „magic”, în care masele să coaguleze asemenea minerilor şi, unite într-o singură voce, să-i ceară urmaşului cuplului Năstase/Iliescu - să preia puterea. Ponta ar fi urcat atunci la tribună şi ar fi făcut o „Declarație către țară”, care ar fi fost începu-tul unei noi ere de bunăstare, fericire, prospe-ritate, pace, egalitate, fraternitate, etc.

Nu s-a întîmplat aşa. Cetățenii protestatari au înțeles regia showului neaşteptat de bine şi de repede: au strigat, au protestat, şi-au jucat rolul impecabil, apoi au urcat cuminți în autocare, şi-au primit „diurna” (se vorbea despre circa 100 Ron/persoană, dacă a fost doar un zvon, nu ştiu), după care s-au dus la casele lor, într-o surprinzătoare ordine şi lipsă de incidente. De ce spun că cetățenii grevişti au intrat în joc, adică au făcut un miting obişnuit, după care, asemenea unor actori profesionişti, au revenit „instant” la viața lor cotidiană ? Pentru că ei au înțeles mai bine decît se aşteptau liderii politichiei noastre dîmbovițene care este „jocul”. Trece-rea moțiunii ar fi adus căderea guvernului şi, ipotetic, instalarea unui nou guvern, pesedis-to-penelist. Miza era mare, dar pentru cine ? Pentru partidele politice, nu pentru popor. Românul a înțeles că schimbarea guverne-lor şi a parlamentelor NU ADUCE NICI UN BENEFICIU CETĂȚEANULUI SIMPLU ȘI ONEST, nici pe termen scurt, nici pe termen lung. Și atunci, de ce să se fi lăsat manipulat (pentru a cîta oară?), şi să cauționeze preluarea puterii de către opoziție ?

Dacă ar fi să comparăm „războiul” actual putere – opoziție (spun război pentru că s-a ajuns la un nivel critic al competiției politi-ce româneşti) cu un RĂZBOI CIVIL, ne-am aştepta să vedem cum apărătorii fiecăreia dintre cele două părți beligerante să facă manifestații zgomotoase şi (doamne fereşte!) sîngeroase. Dar nu, (din fericire) nu se întîm-plă deloc aşa. „Războiul” se poartă numai în-tre „GENERALI”, adică între vîrfurile partidelor, ceea ce generează o situație aproape comică pentru respectivii „generali”. Vizualizați scena: „Generalii”, în fața trupelor aliniate față în față „pe cîmpul de luptă”, rostesc discursuri sforăi-toare, după care, emițînd semnalul „-La luptă, oştenii mei !”, se întorc şi pornesc, în galop,

către inamic. Și acum, intervine surpriza: Ge-neralii constată că trupele nu s-au mişcat nici măcar cu un milimetru, ei rămînînd, astfel, singurii combatanți.

… Tragi-comic, nu ? Cam aşa s-a întîmplat şi în „Ziua Z”, ziua moțiunii. „Generalii” au ur-lat plini de patetism, au promis (din nou) că „vom face…”, iar „soldații” au pus arma la pi-cior şi au aşteptat, cuminți, să se termine tot spectacolul, şi să plece către casele lor, unde îi aşteptau aceleaşi lipsuri, datorii, credite în euro la bănci, care sunt adevăratele şi cum-plit de realele probleme de fiecare zi ale fie-căruia dintre noi, ale mele şi ale dv, cei care suntem doar un număr pentru „generali”, adi-că un vot în plus/în minus…

Un adevărat război civil în România ar fi un cataclism care nu ştiu cum s-ar termina. Dar, urmărind evenimentele politice actuale, avem toate motivele să credem că cineva chiar îşi doreşte să fie declanşat un război ci-vil real. Acel cineva poate fi un partid politic, o forță externă (vizibilă sau camuflată), care are tot interesul să ajungem în colaps econo-mic, pentru ca apoi masele populare să iasă în stradă şi „să ardă tot”. Observăm că se în-curajează organizarea de greve, manifestații, şi ştim că opoziția susține din umbră sau pe față aceste acțiuni. O întrebare se desprinde : cine are interes ca în România să fie mişcări de stradă şi mase tot mai mari de oameni să facă manifestații în Bucureşti ?

De asta am intitulat aceste rînduri „Răz-boi civil în România, doar între generali”. Toată lupta politică este, din fericire, tot mai neinteresantă pentru cetățeanul de rînd. Am repetat mai sus cuvîntul „cuminte”; ziua moțiunii a fost salvată de către CUMINȚENIA românului, care nu a percutat în fața apelu-rilor la dezordine, haos, etc. Altfel, nu se ştie cum s-ar fi terminat un asemenea scenariu în care parlamentul este dezbinat, mulțimea este la doi paşi, parcă seamănă a încercare de mineriadă…

Am fost de curînd în Bucureşti şi am luat parte la discuții pe diverse niveluri, ziarişti, oameni de afaceri, dar şi tineri care merg cu metroul; tonul general era unul fundamenta-list, profund anti – Băsescu, şi la fel de profund anti – PDL. Aşa că am privit ziua moțiunii ca o posibilă zi a răsturnării lucrurilor, gîndindu-mă chiar la posibilitatea unor lupte de stradă. Dar nu a fost aşa: CUMINȚENIA românului ne-a salvat încă o dată, dovedindu-se că eli-tele politice (elite ?!) au fost cuprinse de o fe-bră periculoasă, în timp ce poporul a judecat cu mintea „rece”, luînd o decizie rezonabilă.

În concluzie, partidele politice din Româ-nia şi-au demonstrat, parcă mai clar ca nici-odată, lipsa de viziune, „încremenirea în pro-iect” şi nivelul precar de moralitate.

România are nevoie de un PROIECT NOU ! Un proiect care să învețe din greşelile

post – decembriste, şi să cupleze la NEVOI-LE REALE ale țării. Clasa politică existentă a colapsat lamentabil, nu mai prezintă nici o credibilitate.

Acest PROIECT NOU trebuie să nu aibă nici o legătură cu politicienii actuali !

Acest PROIECT NOU trebuie să aibă curajul de a reforma fără milă instituțiile statului, dar şi să fie în stare să creeze premisele unei bu-năstări sociale nu neapărat rapide, dar care să fie reflectată în CREȘTEREA NIVELULUI DE TRAI, pe termen lung. Această creştere tre-buie să se petreacă în viața ROMÂNULUI DE RÎND, şi nu a „generalilor” şi a camarilei lor !

Justiţiarul

RăzBoI cIVIl ÎN RoMâNIA, doAR ÎNTRE gENERAlI

Celebra sintagmă, prin care poetul latin Decimus Juvenalis, adresându-se unui prieten, deplângea decadența poporului roman, exprimă atitudinea preto-rienilor acelor vremi, care considerau poporul ca fiind o turmă care poate fi condusă atunci când i se oferă „pâi-ne” şi „circ”. Cu alte cuvinte, având în imagine teatrele romane, vedem mulțimea plebeilor care, cu o bucată de pâine într-o mână, îşi îndreaptă ochii injectați de dorința animalică de a vedea sânge în arena unde lup-tau gladiatorii. Iar împăratul şi senatorii stăteau undeva sus, disprețuind în egală măsura, atât privitorii din cas-tele inferioare, cât şi luptătorii din arenă. Ideea ne face să zâmbim superior, considerând că am depăşit acele vremuri, şi avem idealuri superioare, suntem evoluați, avem o țară democratică, am intrat şi în UE, oho !

Dacă privim, însă, lucrurile nițel mai analitic, vom vedea că în Roma antică, atât pâinea, cât şi circul, ERAU PLĂTITE DE CĂTRE CEI BOGAȚI, respectiv de către îm-părat şi camarila lui. Și acum, printr-o translație simplă, să vedem în ce măsură „Pâinea şi circul” roman, sunt valabile şi astăzi. „Pâinea” de astăzi nu mai este oferită plebeilor (a se citi: cetățenii români), ci este ținută şi cu dinții de către nobili (în traducere exactă: parlament, guvern, etc.), la plebei ajungând, eventual, FIRIMITURI-LE (în cazul fericit). Dar cine plăteşte „pâinea” patricieni-lor ? Ei bine, spre deosebire de vremurile antice, acum, în vremurile „evoluate” , „democratizate” şi „UE-izate”, plata o face PLEBEUL de rând, adică noi, domnilor, eu şi dumneavoastră, prin TAXE ȘI IMPOZITE.

Iar dacă excedentul de „pâine” ajunge la cote alar-mant de mari, patricienii români invită la festinuri şi prietenii lor, dacă nu cumva aceştia se auto-invită, şi asta încă destul de des. Deh, avem o țară bogată, şi mai ales, printr-o tradiție milenară, mega-ospitalieră. Și cu ocazia aceasta ajungem şi la capitolul „circ”. Revenind la tabloul antic, circul era asigurat de către gladiatori; as-tăzi, gladiatorii noştri sunt „miticii” dâmbovițeni. Și cum luptă „miticii” ? Simplu, aceşti bravi eroi ai noştri luptă în… dineuri, somme-uri, congrese, simpozioane,etc.

Constatăm că România are o apetență neostoită de a organiza diverse întâlniri internaționale. De fapt, recti-fic, nu de a le „organiza” (pentru că au grijă alții de asta), termenul corect este de a „găzdui”, mai pe româneşte spus, de a pune la bătaie săli somptuoase şi resurse materiale, costurile ridicându-se la nivelul milioanelor de euro. Nu de mult s-a încheiat aşa numita „Trilaterală”, un conclav al elitelor, care a avut loc la Bucureşti. Dintre multele evenimente de genul acesta ale ultimilor ani, amintim capurile de afiş : „Summit-ul NATO”, „Sommet-ul francofoniei”,etc. Pe perioada cât au durat acestea, circulația în Bucureşti a fost blocată ; s-ar putea spune că e un cost infim, nu ? De acord, dacă nu cuantificăm şi întârzierile şi pierderile pe care cei care lucrează (o „specie” pe cale de dispariție) le-au suferit. Dar noi, ro-mânii, nu suntem plătiți pe oră, aşa cum se întâmplă în economiile convergente ; la noi, salariul e pe o lună, aşa încât avem timp să recuperăm (?!), nu-i aşa ?

Dincolo de blocajul rutier, costurile cazărilor, me-selor, dineurilor, ş.a.m.d., de unde sunt suportate ? Din TAXELE ȘI IMPOZITELE plebeilor, care nu au nici măcar pâinea pe care le-o aruncau patricienii vremurilor anti-

ce. Nu am văzut nici un raport clar al costurilor detaliate ale summit-urilor găzduite de România. Nu am văzut nici un parlamentar care să urce la tribună şi să îndrăz-nească să întrebe, cu riscul de a-şi atrage oprobriul co-legilor „aristocrați” : „ - Oare chiar trebuie să decontăm noi toate cheltuielile acestor summit-uri ?” Sau, într-o exprimare ne-academică, parafrazând un titlu geni-al apărut într-un articol din Libertatea : „- De ce naiba trebuie să plătim noi toate bairamurile astea ?” (titlul din Libertatea suna aşa : „- De ce naiba nu îşi plăteşte Germania datoria către România de 18,8 miliarde euro ???”)

Considerăm că este o „şansă” organizarea acestor macro-evenimente în țara noastră. În afară de costurile uriaşe pe care le implică, noi gândim foTBAlISTIc, adică ne închipuim că dacă „meciul” se joacă „aca-să”, vom beneficia de ajutorul „arbitrului” (momit cu niscaiva „folcloriste”), iar „galeria” va urla până va obține rezultatul dorit… Imaginea reală este, din păcate, departe de una de pe stadion: în speță, invitații acestor somme-uri au agenda stabilită de acasă, iar la Bucureşti nu fac decât să semneze acte şi acțiuni hotă-râte cu mult timp înainte. Rolul patricienilor noştri în atari situații mi-e teamă că este unul decorativ, având legătură mai degrabă cu meseria de ospătar, decât cu aceea de maestru de ceremonii. Mergând mai departe, mă îndoiesc că reunirea unor lideri mondiali pe plaiul dâmbovițean (şi satisfacerea poftelor pântecelor „pra-voslavnicilor” oaspeți) a adus vreun gram de influență benefică în folosul României (vezi prezența meteorică a lui Putin într-o astfel de ocazie, care n-a dezghețat de-loc Siberia relațiilor româno-ruse). Cred că, mai degra-bă, ne-a fost sugerat, aşa, fără perdea, că fiind ultimii veniți în lumea bună (?), şi cei mai săraci, ar fi numai normal să punem la bătaie ceea ce chiar e o calitate a noastră, şi anume OSPITALITATEA românească. Varian-ta şi mai probabilă este că ne-am oferit chiar noi să găz-duim astfel de evenimente, cu o nonşalanță vecină cu imbecilitatea. Și această din urmă opțiune mi se pare mai aproape de adevăr pentru că, în viziunile „profun-de” ale politicienilor noştri, poza de grup de la sfârşitul „reuniunilor tovărăşeşti” reprezintă o recompensă arhi-suficientă pentru toate eforturile depuse.

Și acum, revenim la imaginea inițială a pâinii şi a circului. Am văzut că pâinea este la ei, în mâinile „aristocraților”; dar circul, unde este circul ? Ei bine, tot expozeul de mai sus se poate subsuma tocmai acestui cuvânt, scurt şi rezonant : CIRC. Toate sommet-urile, simpozioanele şi summit-urile pe care elita politicii cu generozitate ni le „oferă”, sunt echivalentul CIRCULUI din Roma antică. Dar, în Roma antică, plebea „se distra” la circ, vedea ceva, un joc sîngeros, dar avea parte de un spectacol, totuşi. Noi, plebea zilelor noastre, bine-cuvântată de preamărita UE, cu ce ne alegem din tot acest „circ”, care se desfăşoară în spatele uşilor închise ? Care este partea noastră de DISTRACȚIE? Răspunsul este unul singur : „ - Alți bani, altă DISTRACȚIE !”. Nu e destul ?!

Mirel AzAMfIREI

PANEM ET cIRcENSES la români

3


Corupţie

Cele două arestări succesive ale prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu, împreună cu un ofiţer de la S.R.I., au avut efectul unui tsunami în cercurile selecte din Sibiu. La fel s-a resimţit şi în mass-media naţională, unde, până la momentul zdrăngăni-tului de cătuşe, oraşul „premierului” Iohannis era prezentat ca un para-dis al României, „burg” al armoniei şi bunăstării. Realitatea, nu aceea televizată pe postul de televiziune mogulo-eolian, este însă cu totul alta. Aşa cum imaginea primarului a fost trucată printr-o lungă campa-nie mediatică, la fel şi oraşul a fost ridicat în slăvi total nejustificat. Este o discrepanţă uriaşă între imaginea plăsmuită prin mass-media şi reali-tatea concretă! Doar sibienii realişti, nu cei îmbrobodiţi cu focuri de ar-tificii şi spectacole gratuite în Piaţa Mare, pot confirma că fondurile mari alocate cu prilejul „capitalei cultura-le a Europei” s-au cam dus pe apa sâmbetei şi în buzunarele organiza-torilor. Aeroportul „internaţional” a

devenit nesigur prin alunecarea ca-pătului pistei de aterizare, cu siste-mul de balizaj cu tot, tencuiala de pe casele din centru a început să cadă la doar trei ani de la „restaurare”, la fel şi pavajul de pe Corso s-a distrus, bolovanii aduşi, chipurile, din China au ieşit din caldarâm în Piaţa Gării, deşi lucrările au fost executate cu „o serioasă firmă germană” – aiurea! – şi exemplele ar putea continua. Dar, cum lucrările făcute în pripă, însă pe bani mulţi, îşi arată acum cusururile, la fel şi imoralitatea falselor elite si-biene iese zilele acestea la suprafaţă, ca untdelemnul.

În 21 octombrie, când au fost reţi-nuţi prima oară Florin Apostu şi ofi-ţerul S.R.I. Tiberiu Popescu, învinuiţi fiind de acte de corupţie, cei doi nu au fost singurii din Sibiu „săltaţi” cu poliţişti mascaţi . De atunci şi până în prezent, peste 200 (!!!) de persoa-ne din high-life-ul sibian au făcut naveta Sibiu – Alba Iulia, la sediul teritorial al D.N.A.-ului, pentru audi-eri. Unii în calitate de învinuiţi, alţii ca martori. Mai mult ca sigur că nu

Florin Apostu este „ţinta” finală a D.N.A.-ului, ci sunt vizate persoane mult mai importante şi mult mai im-plicate în acte de corupţie.

Cin’ să fie, cin’ să fie, oare chiar nea Ilie?

Reţinerea prim-procurorului Flo-rin Apostu, o veritabilă „bombă” de presă, nu a avut efectul scontat în urbea de pe Cibin. Mass-media si-biană a tăcut chitic sau s-a mărginit la publicarea comunicatelor oficiale. Explicaţia pentru acest non-combat este simplă: majoritatea presei sibi-ene, „obiective” şi mustind de „de-ontologie”, se află chiar în mâinile unora dintre învinuiţi. Un astfel de patron de presă este Ilie Carabulea, proprietarul ziarului „Tribuna” şi cel mai bogat om din Sibiu, un fel de Sorin Ovidiu Vântu local. De fapt cei doi se cunosc foarte bine, deoarece Banca Comercială Carpatica, unde Carabulea este acţionar principal, a fost iniţiată cu banii fraierilor F.N.I., iar miliardele scoase de acelaşi Cara-

bulea, după sistarea plăţilor pentru deponenţi, au fost doar un mezelic pe lângă grosul bănetului scos ante-rior şi pus la fundamentul cacofoniei financiare numită Banca Carpatica.

La doua zile după prima arestare a lui Florin Apostu, în 23 octombrie, co-tidianul „Tribuna” a publicat un soi de pamflet cu titlul „Arest TV şi-a deschis staţie şi la Sibiu” prin care se încerca disculparea prim-procurorului şi mi-nimalizarea valorii mitelor primite de acesta, printr-o comparaţie forţată cu „caltaboşii lui Remeş”. Cum de la un cârnat la o maşină „Audi” A8 este cale lungă, penibilul articol a fost iscălit cu un pseudonim, autorul real nedorind să-şi asume un material de presă atât de penibil. După decizia luată de Înal-ta Curte de Casaţie şi Justiţie, miercuri, 27 octombrie, de arestare preventivă pentru 29 de zile a fostului prim-procu-ror sibian, ediţia on-line a aceluiaşi ziar „Tribuna” era năpădită de comunicate de la firmele implicate în contractul de leasing pentru autoturismul folosit de Apostu. Trebuia, musai, să reiasă că fir-

ma „Atlassib Leasing IFN” S.A. nu-i mai aparţine Ilie Carabulea. Pasarea firme-lor aflate în impas către alte persoane a devenit o practică des uzitată de mag-natul sibian. Bunăoară, „Păltiniș Lea-sing”, care a acumulat datorii enorme la statul român, a fost „vândută” unei persoane fără avere, practic cu statut de „boschetar” şi aflată în imposibilita-tea de a fi executată financiar. Această perdea de fum cu proprietarul firmei de leasing nu are absolut nici o rele-vanţă în contextul întregii tărăşenii, deoarece nu prezintă interes cine a cumpărat iniţial autoturismul, ci cel care foloseşte maşina şi plătitorul ratelor. Ori, luxosul „Audi” era folosit de prim-procurorul florin Apostu şi ratele erau achitate conştiincios, aşa cum se susţine până şi în comunicatele fumigene, de către S.c. „Intermedia” SRl din Sibiu, firmă de publicitate în care Ilie carabulea se regăseşte prin-tre asociaţi! Această firmă, adminis-trată de Bicher Cristian (vicepreşedinte P.D.-L. şi sponsor al echipei de baschet C.S.U. Atlassib Sibiu), este agreată de Primăria Sibiu, cu care a semnat mai multe contracte de asociere în parti-cipaţiune pentru instalarea de pano-uri publicitare. Florin Apostu a fost o vedetă a echipei de baschet sibiene, acesta contribuind decisiv la promova-rea echipei în prima divizie naţională, în anul 1977. Nu lipsea de la nici un meci susţinut acasă de CSU Atlassib, la care asista în calitate de spectator. Nu există nici un dubiu , dacă ar fi să judecăm doar după pasiunea pentru baschet, că existau întâlniri între Apos-tu, Carabulea şi Bicher. Probabil că şi la birou, domnul prim-procuror mai arunca, nostalgic, la coş, dar… coşul era de hârtii, iar probele din diverse dosare erau pe post de minge.

Este interesant că jurnaliştii din presa centrală nu au sesizat faptul că autoturismul controversat, deşi aflat şi acum în leasing, proprietar fiind „Atlassib Leasing IFN” S.A., firmă de care Ilie Carabulea, prin portavocele sale, se disociază cu vehemenţă, are numere de înmatriculare personali-zate cu iniţialele instituţiei în cadrul căreia activa Florin Apostu în calitate de prim-procuror: SB 05 MPR (foto 1), adică abrevierea de la Ministerul Pu-blic (din) România.

Totuşi, contrar unora care se dau mari cunoscători în toate cele, noi con-siderăm că nu Ilie Carabulea este per-soana importantă, acel „capo di tutti capi” al corupţiei sibiene, la care se va ajunge în final. Aşa că… cin’ să fie, cin’ să fie?... nu credem că-i nea Ilie.

Marcel Rusu, preşedintele Tribunalului Sibiu, o altă „rotiţă” din angrenajul co-rupţiei… „pentru ca treaba să meargă ceas”

Anual, un trio sibian, cu o pu-ternică încărcătură juridico-ad-

ministrativă, făcea excursii în Germania. „Cei trei muschetari” erau, în ordinea importanţei: Klaus Werner Iohannis (primarul Sibiului, propus ca premier de liberalul Crin Antonescu), Marcel Ioan Rusu (preşedintele Tribuna-lului Sibiu, candidat la Consiliul Superior al Magistraturii) şi Florin Nicuşor Apostu (prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecă-toria Sibiu, propus pentru arest preventiv şi candidat ca inculpat într-un proces penal). Aparent şi oficial, excursia avea ca scopuri relaxarea şi cumpărăturile. Neofi-cial, aceste excursii semănau mai degrabă a deplasări în „interes de serviciu” pentru instructaj. Cine erau „instructorii” şi ce interese erau vizate? Lăsăm deducţiile la latitudinea imaginaţiei fiecăruia. Unde era S.R.I.-ul, care trebuie să se ocupe cu astfel de acţiuni care puteau afecta interesul naţional, mai ales că cei trei excursionişti erau implicaţi în retrocedări du-bioase de imobile către cetăţeni germani, acestea aducând pre-judicii directe avuţiei statului ro-mân? Păi, unde să fie, la trafic de influenţă prin colonelul Tiberiu Narcis Popescu, prieten bun şi coleg de coţcării cu Florin Apos-tu, alături de care se şi află acum în arestul I.P.J. Alba!

Marcel Rusu şi Florin Apostu mai au în comun, în afară de re-laţia privilegiată cu tartorul Sibi-ului, Klaus Iohannis şi autoturis-mele „Audi” pe care le conduc cei doi magistraţi – ciudată înclinaţia spre aceeaşi marcă de maşină a şefilor magistraturii sibiene – şi reţeaua de relaţii printre oamenii de afaceri din oraş. Comparând declaraţiile de avere ale preşe-dintelui Tribunalului Sibiu din anii 2005 şi 2009, observăm nu doar obsesia acestuia pentru au-toturismele marca „Audi” A4, dar şi faptul că a schimbat acelaşi tip de autoturism, fabricat în anul 2003, cu altul nou, din 2007. Pe cel vechi l-a vândut, în anul 2008, firmei „Atlas Motors” S.R.L. cu suma de 17.500 de euro. Firma care a cumpărat o maşină veche de 5 ani, cu suma supraevaluată de 17.500 de euro, are sediul pe strada Autogării din Sibiu, la nr. 1, unde se găsesc o sumedenie de alte societăţi comerciale contro-late de Ilie Carabulea, chiar dacă din unele s-a retras doar scriptic. Faptul că firma „Atlas Motors” are ca obiect principal „activităţi de închiriere si leasing cu autoturis-me şi autovehicule rutiere uşoare” nu o împiedică să aibă şi activităţi de carmangerie. Aceste două ac-tivităţi, corelate cu chiar numele „Atlas”, un derivat din denumirea imperiului „Atlassib”, plus adresa, duc fără tăgadă la numele Ilie Ca-

rabulea, pe care unii nici măcar nu îndrăznesc să-l murmure de frica piticului războinic.

Doar procurorii D.N.A.-ului pot să elucideze jongleriile domnu-lui Rusu cu autoturismele marca „Audi” A4, precum şi modul de achiziţionare al acestora. S-ar pu-tea să aibă surpriza să descopere că sunt mai multe coincidenţe raportate la autoturismele fostu-lui prim-procuror şi încă actualul preşedinte al tribunalului Sibiu, nu doar marca maşinilor! Parcurgând, în continuare, declaraţia de avere a judecătorului Marcel Ioan Rusu, completată în 5 mai 2009, ajun-gem la locuinţe. Acesta a cumpă-rat trei apartamente în Sibiu, în anii 1991, 1996, 2008 şi a construit o cabană la Avrig, în anul 2007. În declaraţia de avere nu apare casa pe care Rusu a construit-o pe stra-da Someşului (foto 2), în spatele imobilului care găzduieşte biro-ul de relaţii cu publicul al firmei E.ON Gaz şi al uneia dintre casele prietenului său Klaus Iohannis (str. Someşului, nr. 13). Tot procurorii D.N.A.-ului ar putea să-l întrebe pe domnul preşedinte de Tribunal dacă posedă facturi pentru materi-alele cu care s-a construit imobilul şi pentru executarea lucrărilor de construcţie. S-ar putea să aibă, dar s-ar putea să nu aibă… Pentru re-novarea casei părinteşti de pe stra-da Progresului, numărul 16 (foto 3), sigur nu posedă astfel de facturi! Acolo lucrările au fost executate gratis în perioada 1999 – 2000 cu o echipă de 6 – 8 muncitori mara-mureşeni ai omului de afaceri Emi-lian Pătru. Chiar dacă acesta din urmă a decedat în ianuarie anul acesta – Dumnezeu să-l odihneas-că! – există martori care cunosc faptul că reînnoirea casei de pe Progresului a fost o mită mascată oferită judecătorului Marcel Rusu. Cât despre terenul pe care s-a con-struit imobilul de pe Someşului, ne întrebăm dacă acesta nu provine de la escrocul, specialist în mânării imobiliare, Herzog Savu, pe nume-le său adevărat Oprişor Savu, care şi-a schimbat cetăţenia, numele şi religia, dându-se acum neamţ. Acest Oprişor sau Herzog, cum îi place lui să se numească, a făcut un schimb de terenuri total nea-vantajos pentru primăria condusă de Iohannis, în primul mandat al acestuia, primind la schimb mai multe terenuri pe străzile Morilor, Malului, Dealului şi… Someşului. Oprişor, fost ofiţer al Ministerului de Interne, pe vremea comunişti-lor, este actualmente avocat pen-tru că s-a născut „cu trei mânuţe”, vorba amicului Florin Chilian, aşa că-i normal să aibă tangenţă, fie aceasta şi doar pur profesională, cu Marcel Rusu.

continuare în pagina 4

Război corupţiei

Protipendada sibiană, cutremurată de arestări, cu gândul la „principiul dominoului” Motto: „Dacă renunţi la luptă n-ai ce să mai aştepţi,

Nimica nu se face-n poziţie de drepţi.”Adrian Păunescu

4


Corupţie

urmare din pagina 3

La capitolul „conturi şi depozi-te bancare”, domnul preşedinte Marcel Rusu a declarat, în anul 2009, două conturi în moneda europeană (16.995 şi respec-tiv 1.743 euro) şi un depozit de 38.000 lei. Din spaţiile închiriate a avut un venit, în anul anterior, de 21.600 lei, iar din salariu: 164.521 lei. Sume frumuşele a adunat din îndeletnicirile sale „pedagogice”, acesta acumulând următoarele sume pentru ore la catedră, în ca-litate de profesor universitar doc-tor: 57.575 (Universitatea „Lucian Blaga” – fostul rector penal Du-mitru Ciocoi Pop, dar şi actualul, Constantin Oprean, la fel de pe-nal, au oferit sinecuri judecători-lor, procurorilor şi poliţiştilor ca să fie scoşi permanent albi-dal-bi în multele lor dosare penale), 8.152 lei (Universitatea „Alma Mater”), 398 lei (C.E.C.C.A.R. Si-biu – Corpul Experţilor Contabili şi Contabili Autorizaţi din Româ-nia) şi 6.145 lei (Centrul Regional de Formare Continuă pentru Ad-ministraţia Publică Locală Sibiu). Ultima instituţie de învăţământ este condusă de directorul „doc-tor” – probabil ginecolog, direc-toarea economică a Primăriei Sibiu, Viorica Bândescu, ştie mai multe în acest sens – Mihai Bal-tador, altul căruia îi este ruşine, la fel ca şi lui Oprişor – Herzog că este român. Fiul lui Baltador a fost implicat, recent, într-o es-crocherie imobiliară care a răbuf-nit şi în presa locală, cu toate că aceasta este obedientă clanurilor care conduc Sibiul. Bineînţeles că legătura parentală a fost trecută sub tăcere! Anul acesta, doar de la Universitatea „Lucian Blaga”, profesorul Rusu Marcel Ion a în-casat lunar suma de 14.795 lei/luna (!!!), conform ziarului „Moni-torul de Sibiu”. Revenind la decla-raţia de venit de anul trecut, ală-turi de veniturile provenite din învăţământ este trecută şi ARA-CIS (Agenția Română de Asigura-re a Calității în Învățământul Su-perior) fără a avea alături şi suma încasată de către Marcel Rusu de la agenţia respectivă. Nici măcar nu are importanţă suma, dar noi îl vedem pe preşedintele Tribu-nalului Sibiu, Rusu Marcel Ioan, incompatibil cu această poziţie din cadrul ARACIS (membru în Comisia de Experţi Permanenţi), deoarece dânsul ocupă o funcţie de demnitate publică, ori legea nu permite o astfel de alăturare. A.N.I. (Agenţia Naţională de Inte-gritate)nu a văzut şi ea ceea ce vedem noi?

Recent, domnul Marcel Ioan Rusu a candidat pentru un post în Consiliul Superior al Magistra-turii, dar, din păcate pentru el şi din fericire pentru justiţia româ-nă, a obţinut doar 43 de voturi din partea tribunalelor, clasân-du-se pe penultimul loc în clasa-

mentul preferinţelor colegilor săi din teritoriu. Ce i se poate reproşa acestui magistrat? Multe, dar toa-te acestea se pot sintetiza într-o frază: tot ceea ce au jefuit „rechi-nii” locali (întreprinderi prospere falimentate deliberat şi vândute la fier vechi, terenuri agricole sau situate în intravilan, imobile valoroase), victimă fiind statul român, adică noi toţi, justiţia si-biană, în frunte cu bravul Marcel

Rusu, a legalizat! Mai mult, plân-gerile penale împotriva devaliza-torilor erau mătrăşite de unii ca fostul prim-procuror Apostu, iar dacă totuşi ajungeau în instanţă le „rezolva” Marcelică cel fără frică direct sau prin marionetele sale. Debandada care domneşte în palatul de Justiţie din Sibiu este efectul traficului de influenţă şi a faptului că unii judecători specu-lează îndeplinirea „rugăminţilor” lui Rusu în diverse procese şi de-raiază de la codul etic al profesiei de magistrat, fiindcă ştiu că şeful lor le este prea obligat pentru ca să mai poată avea reacţii ierarhi-ce. Dacă, la exterior, clădirea care adăposteşte Palatul de Justiţie si-bian stă să se prăbuşească, fiind proptită cu bârne din lemn, con-duita morală din interior s-a pră-buşit de multă vreme, paradoxal, tocmai datorită „proptelelor”!

Ne surprinde naivitatea pro-curorului Apostu, care-şi punea la cale combinaţiile prin inter-mediul telefonului. Ascultarea telefoanelor nu este o practică recentă, iar la Sibiu a fost chiar un scandal, înăbuşit rapid, pentru o scurgere de informaţii referitoa-re la supravegherea unui grup de traficanţi de droguri, aceştia fiind puşi în gardă să nu-şi mai folosească telefoanele, deoarece erau ascultate. A fost suspectat de trădare judecătorul Marcel Rusu, preşedintele Tribunalului Sibiu, chiar cel care dăduse apro-bările pentru interceptare, la soli-citarea anchetatorilor D.I.I.C.O.T., deoarece în primele înregistrări ale convorbirilor dintre suspecţi se pomeneşte că atenţionarea de a nu mai vorbi la telefon a ve-nit de la Mona şi Marcel. Dacă se pomenea doar numele Marcel, putea să fie o coincidenţă, dar

apariţia şi a numelui Mona alun-gă posibilitatea aceasta, Monica Zlatea, concubina judecătorului Marcel Rusu, fiind grefier la Tri-bunalul condus de prietenul ei. Cei interesaţi găsesc detalii des-pre acest caz în articolul intitulat foarte sugestiv „Anchetă eşuată”, publicat în săptămânalul „Sibia-nul” din data de 10 aprilie 2006 şi semnat de Ovidiu Scutelnicu. Din câte ştim noi caseta compro-miţătoare, în care erau pomenite personajele Marcel şi Monica, a fost distrusă. Vă spune ceva distrugerea de probe? Nouă da, este cea mai gravă acuză adusă de către D.N.A. fostului prim-pro-curor al Parchetului sibian, Florin Apostu!

dictatura şi corupţia merg mână în mână la Sibiu

Procurorii care anchetează stufosul dosar de corupţie de la Sibiu se vor afla într-o situaţie in-grată, ca în bancul de pe vremea comuniştilor cu muncitorul de la Fabrica de maşini de cusut din Cugir. Acesta fura piese din între-prindere şi le ducea acasă pentru

a-şi asambla propria maşină de cusut, dar, oricum monta piese-le, tot o mitralieră îi ieşea în final. Ori, aşa cum toate drumurile du-ceau în antichitate la Roma, la fel toate aranjamentele din justiţia sibiană, cercetate în prezent de procurorii D.N.A.-ului, vor duce în cele din urmă la cel care con-duce oraşul în mod absolut şi autoritar. Se ştie că la Sibiu nu se mişcă nimic fără consimţămân-tul personal al primarului Klaus Iohannis. Acesta are puteri dis-creţionare şi la nivel judeţean, Martin Bottesch, preşedintele Consiliului judeţean, fiind doar o marionetă subordonată politic lui Iohannis în cadrul organizaţi-ei lor etnice şi hitleriste. Calitatea de neofascişti a saşilor sibieni este conformă unei hotărâri ju-decătoreşti (sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007), din „parohia” subordonată lui Marcel Rusu,

care a legalizat dorinţa arzătoare a FDGR-ului de a i se recunoaşte calitatea de succesor al Grupului Etnic German, fostă organizaţie hitleristă din timpul războiului, dizolvată de Decretul - Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944 al re-gelui Mihai, ca urmare a Conven-ţiei de Armistiţiu din 12 septem-brie 1944. Prietenia dintre primar şi preşedintele Tribunalului Sibiu este veche, aceasta fiind anteri-oară ascensiunii ierarhice a celor doi. Această relaţie a fost puter-nic cimentată prin sentinţa civilă nr. 6011 din 20 iulie 1998 pe care a pronunţat-o Marcel Rusu, în calitate de judecător, referitor la două imobile pe care puseseră ochii şi doreau să-şi pună şi labe-le soţii Iohannis, soacra lui Iohan-nis şi un escroc pe nume Baştea Ioan, stabilit ulterior furtului în Statele Unite. Prin această sen-tinţă s-a anulat naţionalizarea la cererea moştenitorilor impostori Iohannis, Lăzurca şi Baştea, fiind făcut astfel primul pas, cel mai important, pentru însuşirea prin fraudă a celor două proprietăţi, în detrimentul statului român. Motivarea domnului judecător

este demnă să facă parte dintr-o antologie a umorului. Cică, cei doi proprietari erau proletari de-ai noştri, din popor. Astfel Ghe-nea Ilisie era muncitor, iar soţia, Maria, casnică şi lucrau ca zilieri în agricultură, ca să nu moară de foame – bieţii de ei! – şi de ace-ea naţionalizarea a fost abuzivă, conform articolului 2 din Decre-tul nr. 92/1950. În realitate, cei doi soţi aveau în proprietate două căsoaie enorme ultracentrale pe care le închiriaseră. În clădi-rea de pe str. N. Bălcescu, nr. 29, funcţiona chiar o policlinică par-ticulară a unui grec, iar dincolo, pe str. Magheru, nr. 35, răposatul Lăzurca, socrul lui Iohannis avea o blănărie pentru care plătea lu-nar o chirie babană foştilor pro-prietari! Aşa a şi cunoscut-o pe mama „doamnei primar”, aceasta fiind servitoarea familiei Ghenea, care ocupa şi ea un apartament în acel imobil. E bună asta, nu?

Salahori care mergeau la sapă ca să-şi câştige existenţa, deşi aveau spaţii comerciale închiriate şi ser-vitoare! Judecătorul combinator Marcel Rusu a sprijinit din greu mafia imobiliară sibiană, condu-să de bunul său prieten Klaus Iohannis. Toţi sibienii alungaţi din case de către falşi proprietari sau moştenitori impostori, au pierdut procesele din instanţele sibiene, dar şi la Curtea de Apel Alba Iulia, fiindcă şi acolo traficul de influenţă este la loc de cinste. Știu asta din proprie experienţă, subsemnatul fiind o victimă a aranjamentelor de la această ul-timă instanţă.

Legăturile dintre primar şi oamenii de afaceri sibieni sunt evidente, fie doar şi pentru sim-plul motiv că primul gestionea-ză banul public şi el decide cine execută lucrările edilitare, licita-ţiile fiind doar aşa de ochii lumii. Oricum, grosul banilor publici merge spre firmele germane şi austriece, chit că „seriozitatea şi hărnicia germanilor” a rămas doar o legendă. Mărturie pentru această realitate crudă stau „ae-roportul internaţional Sibiu” şi Piaţa Gării, ambele lucrări execu-tate dezastruos taman de astfel de firme germano-austriece pe bani foarte mulţi, care au depă-şit cu mult preţul iniţial cu care executanţii câştigaseră licitaţia. Afacerile în familie ocupă un rol important pentru primar. Astfel, Primăria a încheiat un contract de 222.552 de lei cu firma „Sauber-mann” din Sibiu, pentru servicii de curăţenie pe anul 2009, cam 53.000 de euro pe an, deci 4.400 de euro pe lună. Firma aparţine lui Andreas Huber, finul lui Klaus Iohannis, iar la nunta în cauză a participat şi preşedintele Tribu-nalului Sibiu, Marcel Rusu, supli-mentul pentru cadoul de nuntă oferit de judecătorul combinator materializându-se prin W.C.-ul public din curtea Tribunalului Sibiu oferit firmei „Limorom” a aceluiaşi Huber. Probabil, Rusu s-a gândit că rahatul aduce no-roc! Având în vedere că şi naşul Iohannis a închiriat o parte din spaţiul furat de el pe strada Ni-colae Bălcescu, nr. 29, ca W.C. pu-blic pentru o terasă de pe centru, concluzionăm că lăcomia ăstora nu are margini, ei fiind dispuşi să facă bani şi din rahat, aspect care ne îndreptăţeşte să-i numim căcănari. Recent Huber a fost nu-mit consul onorific al Austriei la Sibiu, deşi el este cetăţean ger-man, emigrat din comuna Cristi-an, judeţul Sibiu. Mai are cineva dubii că nu s-a refăcut Anschluss Österreichs din 1938 , când Aus-tria a fost anexată la Germania? Oricum pe lângă limba comună, acum nu mai există nici frontiere, iar moneda este aceeaşi. Statul austriac mai există doar pentru ca Germania să aibă mai multe

Război corupţiei

Protipendada sibiană, cutremurată de arestări, cu gândul la „principiul dominoului”

foto 2

foto 3

5


AtitudiniRăzboi corupţiei

Protipendada sibiană, cutremurată de arestări, cu gândul la „principiul dominoului”voturi în Uniunea Europeană, iar băncile austriece să proceseze banii negri de pe întregul continent. Nu doar finul are re-gim preferenţial, ci orice etnic german. Astfel, Klaus Iohannis a pus stadionul municipal, în mod gratuit şi pentru mai mulţi ani la dispoziţia firmei, ,,W.K. Gro-up”, aparţinând altui sas, Werner Keul, emigrat în Germania din comuna Slim-nic, judeţul Sibiu. Și acesta este partener de afaceri cu Iohannis, dar şi cu Ilie Ca-rabulea. Fiindcă a venit, din nou vorba despre Ilie Carabulea, este necesar să reamintim că primarul Klaus Iohannis a executat o manevră identică cu fap-ta pentru care primarul din Baia Mare a fost condamnat la închisoare! Chiar în primul său mandat de primar, în perioa-da 2000-2004, Iohannis a achiziţionat, de la magnatul Ilie Carabulea, blocul situat în Sibiu, str. Henri Coandă, nr. 57 cu destinaţia locuinţe sociale! Că aface-rea a fost una cu scop clar de ciugulire a banului public se poate vedea chiar din cercul vicios, pe circumferinţa căruia s-a învârtit dreptul de proprietate asupra acestui imobil! Iniţial blocul aparţinuse I.T.A., devenită ulterior, după revoluţie, „Transmixt”, cu Ilie Carabulea ajuns ac-ţionar principal. Astfel blocul a trecut din proprietatea statului român în pro-prietate domnului Carabulea. Acesta a evacuat chiriaşii, a tras o zugrăveală în mare viteză şi cu aceeaşi viteză, ca să nu-şi iasă din mână, a vândut blocul Pri-măriei Sibiu, deci tot statului român, cu o sumă exorbitantă, la mica înţelegere cu Klaus Iohannis. Această tranzacţie a şi reprezentat prima „întâlnire de gradul zero” dintre cei doi şi a creat premisele pentru următoarele afaceri derulate pe bani publici de proaspeţii parteneri.

Am prezentat doar o mică parte din afacerile necurate ale primarului Sibi-ului, Klaus Werner Iohannis, aspirant la funcţia de prim-ministru al Româ-niei. La acestea se mai adaugă: abuzul în serviciu contra intereselor publice şi contra intereselor persoanelor în formă calificată, evaziunea fiscală şi uzul de fals. Dosarele penale ale acestuia au fost dosite, până s-au prescris faptele, de procurori ca Doru Ţuluş, şef de sec-ţie la D.N.A. sau „subţiate” de alţii după modelul Florin Apostu, prim-procurorul sibian acuzat de sustragere de probe din dosarele de cercetare penală. Aces-tuia din urmă parcă i-a prorocit, indirect, ziaristul de investigaţii Silviu Alupei prin titlul unui articol apărut în ziarul nostru: „NUP şi SUP în loc de ZDUP!”, cu referire la nonşalantele decizii de neînceperea urmăririi penale (NUP) şi suspendarea urmăririi penale (SUP) oferite cu larghe-ţe de parchetul condus de Florin Apostu la Sibiu. Doar că la „zdup” a ajuns chiar cel care-i scotea „basma curată” pe in-fractori.

Luni, 25 octombrie, în prima zi lu-crătoare de după reţinerea lui Florin Apostu din data de 21 octombrie, Klaus Iohannis şi-a făcut apariţia la „Antena 1 Sibiu”, unde a fost întrebat, chipurile „în treacăt”, de „ziaristul” Răzvan Marcu, lău-dătorul personal al primarului şi o ruşine pentru presa sibiană, despre reţinerea de 24 de ore şi eliberarea prim-procuro-rului sibian de către Curtea de Apel Alba

Iulia. Răspunsul a fost sub formă de me-saj, adică să stea liniştit, că şi el, marele Iohannis, a fost chemat la Parchetul Ge-neral şi la D.N.A., unde le-a explicat pro-curorilor despre ce este vorba şi a fost lăsat în pace. Probabil că i-a ameninţat că o sună pe Tante Merkel şi o să-i pâras-că şi lui nenea Traian că nu este lăsat în pace, conform înţelegerii. Pentru prima dată Iohannis a recunoscut public fap-tul că a fost audiat ca învinuit în dosare penale!!! Curios şi dubios este lipsa pre-sei naţionale la acele vizite, ştiut fiind că jurnaliştii bucureşteni pândesc, precum hienele, intrarea D.N.A.-ului din Știrbei Vodă.

Considerăm că D.N.A.-ul are obligaţia să reia cercetările penale în toate dosa-rele care au primit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu soluţiile NUP şi SUP, deoarece planează suspiciunea că din ele s-au putut sustrage probe care ar fi dus la trimitere în judecată a învi-nuiţilor. Numai noi am prezentat anul acesta o serie de dosare care au fost „ştampilate” suspect şi superficial, ca să nu folosim alţi termeni mai duri, cu soluţiile NUP şi SUP la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. Le reamintim: „Mafia terenurilor din Șelimbăr”(grupul de interese condus de primarul Ioan Daniel Maricuţa care a făcut învârteli cu terenuri agricole în valoare de mili-oane de euro); cazul „Paderteg” (foştii directori români l-au înşelat pe patronul german al firmei – să nu mai zică mân-cătorii de rahat de pe internet că avem ceva cu germanii; noi scriem doar de ticăloşi, indiferent de etnia lor!); „Cla-nul Presecan” (blocuri construite abuziv

între case de către apropiaţii lui Vasile Presecan, patronul firmei „Trans Agape” şi al postului de televiziune „Antena 1 Sibiu”, cazurile din străzile Anul 1907 şi Teilor) şi „INSIB” (escrocheriile imobiliare ale administratorului firmei, Gheorghe Sandu). Aştept, cu curiozitate, soluţiile pe care le va emite Parchetul de pe lân-gă Judecătoria Sibiu la cele două plân-geri ale mele privind abuzul în serviciu al primarului Klaus Iohannis (folosirea poliţiei comunitare sibiene la paza pro-priei locuinţe, pe banii sibienilor - foto 4) şi împotriva recunoaşterii oficiale a calităţii de succesor al organizaţiei hitle-riste Grupul Etnic German pentru FDGR (Forumul Democratic – n.a.:halal demo-craţie, cu „dampf” de Nazi! – al Germani-lor din România). Cu aceeaşi curiozitate aşteptăm să vedem dacă se va produce „efectul dominoului” şi dacă se confir-mă că prăbuşirea primei piese dintr-un eşafodaj va determina năruirea totală a construcţiei.

Marius Albin MARINEScu

foto 4

De curând, numitul Corneliu Vadim Tu-dor m-a înjurat cum neam de neamul meu nu a mai fost înjurat!

...Nu-i vorba, am mai fost eu înjurat, ba de vreun ungur mai patriot, ba de vreun evreu mai a toate stiutor, anonimi si în formule imprecatorii remarcabile. Ca nationalist român, am deranjat multe persoane si nu m-am asteptat din partea lor la osanale. In-

tra în regula jocului în care m-am bagat de buna voie. Dar sa ma înjure mai dihai decât ungurii (udemeristi) si decât evreii (comin-ternisti) tocmai un nationalist român, si nu unul oarecare, ci chiar în persoana cel care “a captat filonul nationalist din România”, pare absurd. Drept care multi alti nationa-listi eiusdem farinae m-au cautat sa-si ex-prime mirarea si consternarea ca am putut complota împotriva tribunului lor drag, ba chiar am fost în stare sa atentez la viata ma-relui lider, organizând o echipa de ucigasi fara simbrie, voluntari, în frunte cu legiona-rii de la Noua Dreapta! Ce fel de nationalist mai esti si dumneata, domnule Coja?!...

Da, Corneliu Vadim Tudor ma acuza pu-blic ca am atentat la viata-i, atât de preti-oasa pentru Neam, organizând ticalosul de mine un comando legionar care urma sau urmeaza sa curme pretioasa-i biografie, îm-prejurare care îl va face pe CVT sa semene si mai mult cu Nicolae Iorga si alti eroimartiri ai Neamului, printre care, cum stim cu to-tii, îi este sortit sa se prenumere, vrând ne-vrând.... Printre peremistii care m-au cautat, câtiva, anonimi, m-au luat si ei la înjuraturi, mai spurcate si mai tâmpe decât cele ma-ghiaro-evreiesti, dar totusi sub stacheta ab-jectiei ridicata de maestrul lor, presedintele PRM, la un nivel greu sa te apropii de el, de egalat nicio sansa!...

În legatura cu aceste acuzatii, gazduite de publicatiile România Mare si Tricolorul, am hotarît sa nu fac caz decât la tribunal si sa nu dau mai multa atentie unui gest care, daca se va dovedi ca nu e penal, de com-petenta tribunalului, atunci cade în sarcina psihiatriei, a medicinii dedicata dereglajelor mentale sa preia cazul. Îl voi da deci în jude-cata pe marele luptator si nu-mi voi retrage plângerea decât daca numitul Corneliu Va-dim Tudor va aduce certificat medical pen-tru boala de care stim ca sufera, boala din a carei pricina mie mi-e destul de greu sa-l fac responsabil de faptele si vorbele sale...

Stiu bine ca i s-a dat acest certificat cu ani în urma, nu are decât sa-l scoata de la sal-tea! Banii sau certificatul, Vadime!

Ca sa fiu mai clar, voi renunta la actiunea în justitie atunci când individul sau cineva din familie se va prezenta la proces cu dova-da medicala prin care Cornel Vadim Tudor este scutit de la un comportament uman. Dar voi lua în seama acel act numai daca o copie a lui va fi depusa si la secretariatul Partidului România Mare!

...E drept însa ca au fost si unii cititori sau membri ai României Mari care, si ei foarte indignati de textele aparute în publicatiile PRM, m-au cautat, dar nu ca sa ma înjure kilometric ori ca sa ma ameninte, ci ca sa-mi ofere date „compromitatoare” despre sus numitul lor lider, informatii cu care sa argu-mentez o eventuala polemica în care m-as angaja. Repet: date compromitatoare. Nu din viata privata, ci din prestatia CVT-ului ca personaj politic! Le multumesc acelor dom-ni din PRM si, ca sa nu-i dezamagesc, ma de-clar dispus ca, la o sedinta a activului PRM – consiliu director, national sau cum s-o fi numind, eu sa le prezint colegilor de partid

ai CVT-ului, în prezenta individului, gravele acuzatii pe care colegii sai de partid, mai di-sidenti, din varii motive se tem totusi sa i le aduca în fata.

O voi face eu. Iar în fata colegilor de par-tid sa discutam, împreuna cu împricinatul, temeinicia acuzatiilor ce i se aduc de pro-priii sai colegi! Câteva, extrem, extrem de grave acuzatii!...

Si dau un termen: 7 zile de la publica-rea acestui text. Daca în 7 zile nu se va tine aceasta întâlnire, eu ma voi considera dez-legat de orice raspundere fata de nationa-listii români care mai cred în steaua numi-ta abuziv CVT si voi face publice acuzatiile respective. Cu aceste acuzatii eu nu vreau sa aduc prejudicii PRM-ului, partid în care activeaza multe persoane la care tin si pe care le respect, iar mai presus de orice res-pect electoratul nationalist al PRM! Dar nu pot nici sa ascund faptele reprobabile ale unui personaj public foarte important, care se pretinde, iar multi îl considera si ei a fi liderul nationalistilor români. În conceptia mea, nationalist nu poate fi un infractor, un impostor, un mincinos, un ins fara educatie, fara rusine, fara Dumnezeu, fara mama, fara tata etc.

Ion cojaBucuresti, 17 noiembrie 2010

Banii sau certificatul medical, Vadime!

Ion Coja

Corneliu Vadim Tudor

6


Remember

chelu cu tichie de margaritar PoVESTEA uRâTă A uNuI

MIlIARdAR

Multă vreme cunoscut după musta-ţa aparte pe care o avea, Cătălin Chelu este una dintre cele mai misterioase apariţii din piaţa afacerilor româneşti. Unii spun despre el că este ba rechin, ba un profitor al tranziţiei spre econo-mia de piaţă. Este miliardar, pe bune, şi de aceea aproape niciunul dintre cole-gii din presă nu l-a deranjat cu nici un cuvânt scris la adresa sa. Ba chiar avem informaţii certe că anumiţi patroni de gazete, din motive pe care le intuiţi sau măcar vă gândiţi la ele, refuză să publi-ce orice anchetă care-l vizează. Cătălin Chelu nu se hotărăşte încă să-şi schim-be nici starea civilă, deşi are de ceva vreme o relaţie stabilă, despre care s-au născut prin târg fel şi fel de zvo-nuri, majoritatea cantonate, în opinia noastră, la capitolul bârfe. Prietena sa, Mireille, este şi ea tânără şi frumoasă. Au avut în preajmă un cameraman de casă, nelipsit de la orice petrecere în fa-milie, la care a renunţat la un moment dat fără nici o remuşcare, gest de stă-pân care-şi alungă câinii care l-au slujit. Acum mai are în preajmă un alt domn, pe nume Gabriel Constantinescu, năs-cut pe 12 august 1979, despre care unii spun că l-a crescut încă de pe vremea când acesta era la o Casă de Copii or-fani, transformat în prezent în mâna sa dreaptă şi kamikaze, care a fost recom-pensat cu tot ce-i trebuie unui român din clasa de mijloc a societăţii. Sigur, lângă stupul cu miere se adună, con-form obiceiului mioritic, zeci de trepă-duşi, siliţi să facă lucrurile mai murda-re, dar răsplătiţi cum se cuvine pentru asta. Unii zic că omul Cătălin Chelu n-ar nici mamă, nici tată, când este vorba de afaceri, că are un simţ enorm al banilor, iar când cumpără vreo societate de pe piaţă nu-l interesează decât ca aceasta să valoreze mult mai mult decât capi-talul social. A încercat la un moment dat să intre şi în politică, a promis bani unui partid în ascensiune la acea vre-me care l-a trecut pe liste, dar nici el nu şi-a împlinit visul, nici partidul, după cum afirmă liderii de atunci ai acestu-ia, n-a văzut vreo leţcaie. În palatul său gălăţean de pe strada Alexandru Cer-nat nr.127, nu intră decât cei apropiaţi, străinii fiind opriţi de paza care are o gheretă la poartă. Nimeni nu ştie de ce se apară Cătălin Chelu, de aceea poate în jurul său se ţes legende din te miri ce. La acest capitol în judeţul Galaţi doar regretatul, de către unii, conce-tăţean Marcel Păcuraru, astăzi domi-ciliat în celebrul cartier bucureştean Primăverii, sau ex-senatorul Ilie Plătică Vidovici, au un capital mai numeros. Ce veţi citi în aceste pagini de anche-tă pare desprins din filmele cu mafioţi. Oricum, se afirmă că românii îi întrec demult pe sicilieni la acest capitol. Mo-tivul pentru care am decis publicarea cazului Chelu este legat, în special, de ultimul scandal al cărui protagonist este, cel de la Societatea Comercială Plase Pescăreşti SA, înfiinţată în 1927, singura firmă de profil din Europa, care a ajuns, graţie intervenţiei directe a mi-

liardarului şi a acoliţilor săi, teatrul de luptă între două grupuri de interese care încearcă să pună mâna pe pache-tul majoritar. Cine are dreptate va ho-tărî, până la urmă, evident, justiţia, dar credem că este cazul ca opinia publică să ştie spatele unei afaceri tari, mai ales că deja unii colegi de breaslă, au publi-cat vrute, dar mai ales nevrute, despre acest conflict. Ba că firma a fost băgată fraudulos în plasa politică a Partidului Conservator, ba că economistul Petrică Munteanu, contabil şef al societăţii şi consilier judeţean, ajuns preşedinte al Consiliului Director, este acuzat de doi membri ai CA că şi-a însuşit fără drept acţiunile salariaţilor, ba, mai mult, că-n spatele acestuia ar fi turnătorul dove-

dit awl Securităţii, ex-ministrul liberal Alexandru Galiaţatos, ba că la mijloc este doar o banală dispută pentru cele două hectare de teren pe care se află sediul, situate taman în buricul târgu-lui. Care este adevărul gol-goluţ, veţi constata singuri. Vorba cuiva, ţineţi aproape, căci nici nu ştiţi ce pierdeţi!

căTălIN coNSTANTIN cHElu – c.V. de baron

41 de ani, născut pe 21 mai 1967, craiovean de origine, necăsătorit, doi copii, domiciliat pe strada Alexandru Cernat nr.127, fostă Căzărmii, din Galaţi, într-una dintre cele mai frumoase vile din zonă, posesor unui jeep cu numărul final CCC.

Cu toate că domeniile în care Cătă-lin Chelu a investit în ultimii ani sunt foarte multe, doar trei dintre ele au concentrat o mare parte a capitalului său. Investiţiile în reţelele de cablu TV au continuat, astfel că firmele Cony Sat şi Megaconstruct, ce aparţin omului de afaceri gălăţean, sunt prezente în foarte multe oraşe din România, de la Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea sau Râmnicu Sărat, până la Turnu Măgurele, Câmpulung Muscel, Olteniţa sau Călăraşi. O altă di-recţie în care Cătălin Chelu şi-a dezvol-tat afacerile a fost achiziţia fostelor baze de comerţ cu ridicata şi transformarea

acestora în complexuri angro. Dar acti-vitatea preferată rămâne cea legată de piaţa de capital. Cătălin Chelu deţine pachete importante de acţiuni la soci-etăţi cotate pe Bursa de Valori Bucureşti şi pe bursa electronică Rasdaq. În afara acestor trei domenii, Cătălin Chelu de-ţine pachete de acţiuni la societăţi care activează în domenii cât se poate de di-ferite: producţia de cărămidă refractară, producţia de truse de sudură şi mecani-că fină, reşapare de anvelope, producţia de scule de filetat, transport, producţie de aţă etc. Strategia de dezvoltare a lui Cătălin Chelu a fost cât se poate de simplă: dacă unii oameni de afaceri îşi pun banii în conturi bancare, el a prefe-rat să-i investească în domenii cât mai

variate, achiziţionând fie portofolii de acţiuni cotate pe piaţa de capital, fie pe întreprinderi scoase la privatizare. Afacerile lui cresc an de an cu procen-te destul de mari. Este prezent mereu în TOP 300 al celor mai bogaţi români, averea sa fiind estimată la peste jumă-tate de sută de milioane de dolari. Sau cel puţin aşa spun unii.

Cătălin Chelu este unul dintre cei mai activi şi mai vizibili investitori ro-mâni de pe piaţa noastră de capital şi este partener cu SIF-urile în mai multe companii. Unele dintre acestea sunt fo-losite la rândul lor ca vehicule de inves-tiţii: Celulele Electrice Băileşti, Mecanica Rotes Târgovişte sau Vulturul Comarnic. Firma Celule Electrice, de pildă, şi-a ma-jorat capitalul social cu circa trei milioa-ne de euro, fondurile rezultate urmând a fi folosite pentru investiţiile compani-ei pe piaţa de capital. Omul de afaceri gălăţean a ajuns din nou să controleze peste 1 % din acţiunile SIF 3, după ce acţionarul uneia dintre societăţi cu care acţionează concertat pe piaţă a rapor-tat achiziţia de titluri SIF 3. Prin inter-mediul companiei Pneu Service SA şi al Luminiţei Ţîru, ’’implicată’’ în această societate, proporţia pachetului con-trolat de Cătălin Chelu este de 1,062 % din totalul acţiunilor SIF 3. Potrivit legii însă, acţionarii nu pot deţine peste 1 % din capitalul unei societăţi de investiţii financiare, în mod individual sau acţi-

onând concertat cu alţi investitori. În termen de trei luni însă de la depăşirea pragului respectiv trebuie să-şi diminu-eze participaţia sub pragul menţionat, conform unei instrucţiuni emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în luna martie 2007. Valoarea totală a portofoliului de acţiuni ale celor cinci SIF-uri controlat de Cătălin Chelu ar fi ajuns, după specialişti, la 30,9 milioane de euro, lucru confirmat de ultimele raportări privind dimensiunea pachete-lor. Omul de afaceri mai are un pachet de peste 1 % la SIF Oltenia, mai precis de 1,29 % în valoare de 8,8 milioane de euro, dar şi-a redus participaţia deţinu-tă la SIF Banat-Crişana la 0,91 %, unde pachetul valorează peste 4,8 milioane de euro. Participaţia la SIF Muntenia contează pentru 0,95 % din numărul total de acţiuni ale acesteia şi valorează circa cinci milioane de euro. În cazul SIF Oltenia deţinerea concertată controlată de Cătălin Chelu a coborât de la 1,8 %. Ultima raportare privind deţinerea de la SIF Moldova a coborât de la 0,98 % din totalul titlurilor şi valorează acum 4,8 milioane de euro. Cătălin Chelu este şi partener cu SIF-urile, în anumite cazuri.

Firma gălăţeană Galgros intenţio-nează să-şi majoreze capitalul social cu 3 milioane RON, adică cu aproape un milion de dolari, în scopul efectuării de investiţii pe piaţa de capital şi a realizării proiectului de execuţie a unui hotel la Mamaia. Hotelul va avea trei sau patru stele, iar proiectul va costa 5-7 milioane lei, bani ce vor proveni din surse proprii ale Galgros. Se estimează că lucrările vor fi încheiate peste 2-3 ani, după cum a declarat omul de afaceri Cătălin Che-lu, acţionarul majoritar al companiei. Majorarea capitalului social se va realiza prin emisiunea a 1,2 milioane de acţiuni noi, cu valoarea nominală de 2,5 lei. În urma aportului în numerar, capitalul Galgros va ajunge la 4,7 milioane de lei. După cum ne-au comunicat colegii constănţeni, unii dintre cei cu care am colaborat pentru această anchetă-flu-viu, Linica Stan, directorul general al THR Marea Neagră, nu îndrăzneşte să se pună cu oamenii miliardarului de carton, după unii, Cătălin Chelu. Ba mai mult, pasează motanul lui Gabriel Con-stantinescu, omul de paie al lui Chelu, cel care, pentru aşa-zisa funcţie de di-rector marketing şi dezvoltare, are un salariu de aproximativ 70 milioane, dar care merge la serviciu doar în zi de sa-lariu. Am verificat datele de la Registrul Comerţului şi vă putem spune exact că sunt 101 firme în care Cătălin Chelu este acţionar sau asociat, la 51 dintre ele fiind administrator, un adevărat re-cord absolut în România, oricum mult mai puţine decât are subordonatul său, Gabriel Constantinescu, 71 firme, iar din grupul său de apropiaţi fac parte 49 de persoane de sex masculin şi femi-nin, domiciliaţi în Galaţi, Brăila, Craiova, Buzău, Tulcea, Slobozia, Sf.Gheorghe, Iaşi. Multe dintre aceste societăţi şi per-soane, din păcate, au fost implicate în afaceri dubioase, care au lăsat în urmă dosare penale pentru infracţiuni eco-nomice. Revenind la Gabriel Constan-tinescu, acesta administrează hotelul

Suceava, pe care Chelu îl deţine în Efo-rie Sud, hotel cumpărat de la THR Marea Neagră, adică de la SIF Transilvania. Nu deţinem încă informaţii legate de suma la care s-a vândut hotelul, dar cert este că noul stăpân a preluat odată cu acti-vul şi turiştii pentru sezonul 2008 şi asta pentru că THR Marea Neagră făcuse contracte cu agenţiile de turism pentru această locaţie. Astfel s-a creat situaţia paradoxală în care THR Marea Neagră a fost obligată să-şi cazeze turiştii cu care făcuse contract într-un hotel care nu îi mai aparţinea, iar Chelu urmează să pri-mească banii pe ’’chirie’’ Surse din inte-riorul THR atenţionează că decontarea cu pricina ar trebui urmărită cu atenţie, căci noul proprietar nu a avut nici un angajat şi a folosit angajaţi tot de la ’’fir-ma-mamă’’, fără a-i plăti însă.

Combinaţiile de afaceri ale societăţi-lor economice lui Cătălin Chelu au dus la cumpărarea de acţiuni de la SIF-uri şi a atras atenţia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, care a sesizat Ofi-ciul Naţional pentru Spălarea Banilor. Cercetările au scos la iveală mai multe aspecte. Societăţile comerciale şi asoci-aţiile controlate, direct sau indirect, de Cătălin Constantin Chelu, au cumpărat acţiuni emise de cele cinci SIF-uri, în perioada 1999- 30 aprilie 2004, prin in-termediul SC Eldainvest SA Galaţi. Per-soanele ce fac parte din acest grup de interese au sau au avut cont deschis la Eldainvest SA şi deţin împreună pache-te importante de acţiuni la SIF Moldo-va, SIF Muntenia şi SIF Oltenia, putând influenţa semnificativ deciziile luate în cadrul acestor societăţi.

În încercarea sa de a controla cât mai mult din averea SIF-urilor, preşedintele de până mai ieri al SIF Moldova, Cătălin Chelu a încercat să pună mâna şi pe SIF Oltenia. Cel pe care a vrut să îl schimbe din funcţie ca să îi ia locul este un alt controversat om de afaceri, Dinel Sta-icu, fostul patron al echipei de fotbal Universitatea Craiova. La şedinţa din 29 august 2008, Chelu a încercat să convin-gă Adunarea Generală a SIF Oltenia să nu îi acorde un nou mandat lui Staicu şi a scos în faţă dosarele privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor, pe care Dinel le are la DNA. Cu toate acestea, Staicu s-a dovedit mai puternic decât Chelu în Oltenia şi a rămas pe poziţie, fi-ind votat de peste 60 % dintre membrii Adunării Generale. Acest conflict a scos la iveală interesele enorme ale grupuri-lor de afaceri privind SIF-urile. Imediat după terminarea şedinţei, Dinel Staicu a declarat într-o conferinţă de presă că cel care a vrut să îl suspende din funcţie este Cătălin Chelu, care urmăreşte să îşi crească influenţa în SIF-uri. Tranzacţii-le dubioase în interiorul SIF-urilor i-au adus lui Chelu un dosar penal. Potrivit lui Staicu, DIICOT ar fi solicitat SIF Olte-nia informaţii despre unele tranzacţii. În dosarul de la DIICOT sunt cercetate mai multe tranzacţii pe care societăţile din portofoliul SIF Oltenia le-au făcut pen-tru capitalizarea firmelor controlate de omul de afaceri gălăţean. Astfel, Chelu ar fi profitat de poziţia influentă în ca-drul SIF şi i-ar fi determinat pe directorii unor firme din portofoliul societăţii să

cătălin chelu, învârtitorul de bani şi relaţii.

cine este cătălin chelu, „corupătorul” chestorului dan fătuloiu?

Articol publicat în revista „Justiţiarul” din 13 noiembrie 2008

7


Rememberîi capitalizeze propriile firme prin cum-părarea de acţiuni peste preţul pieţei, în valoare de aproximativ zece milioa-ne lei, adică 3 milioane euro. În schimb, omul de afaceri gălăţean, de câte ori a fost interpelat de presă, a susţinut că nu ştie nimic.

CNVM l-a amendat pe Chelu, cel mai mare investitor român de pe bursă, l-a silit să-şi vândă din acţiuni şi chiar l-a dat jos de la SIF Moldova. În replică, mi-liardarul gălăţean susţine că CNVM este o organizaţie de tip mafiot. Chelu a ieşit şifonat din lupta cu Dinel Staicu, şeful SIF Oltenia. Pe lângă faptul că a pierdut conducerea SIF Oltenia, miliardarul gă-lăţean a mai primit o lovitură: nu a pri-mit avizul CNVM nici pentru conducerea SIF Moldova, pe care o deţinea de două luni. CNVM a emis chiar o ordonanţă prin care îl obligă pe Cătălin Chelu să respecte, împreună cu persoanele care acţionează concertat la SIF Oltenia, pre-vederile legale privind pragul maxim de deţinere de 1%. Miliardarul gălăţean, împreună cu Cezar Rîmar şi cu firmele Iledificia SA, Comrimet SA, Lineas Trade SA, Libron Consulting SA şi Epsomatic SA este acuzat de CNVM că deţinea la data desfăşurării Adunării Generale de la SIF Oltenia 1,2 % din capitalul acestei societăţi şi că acţiona în mod concertat cu aceşti acţionari. Totodată, arbitrul pieţei de capital l-a sancţionat pe Chelu şi cu o amendă de 5000 de lei. Gălăţea-nul spune c-o să vândă toate acţiunile lui pe care le deţine la SIF-uri doam-nei Gabriela Anghelache, preşedintele CNVM pentru că ia salariu de zeci de mii de euro pe lună şi n-a investit un ban pe piaţa de capital. ’’Oricum, piaţa se duce la dracu şi ei stau pe salarii de mii de euro. Iar aceste salarii au fost luate şi din tranzacţiile făcute de imoralul Cătălin Chelu. Unde s-a pomenit ca CNVM să încaseze miliarde de lei lunar de la SIF-uri drept taxă de protecţie. Mă rog, taxă de supraveghere, cum o numesc ei. Toa-tă lumea pe bursă pierde bani, se duce dracu totul pe pieţele de capital şi ăştia de la CNVM încasează mii de euro lunar drept salarii’’, a declarat presei fostul şef de la SIF Moldova. Miliardarul gălăţean susţine că va continua lupta cu CNVM în justiţie. De altfel, prin târg se zvoneş-te că gălăţeanul este blindat cu relaţii la acest capitol, care, la comanda sa, ar reacţiona favorabil la orice doleanţă pe care o semnează.

Circa 28 mii de euro sunt cheltuiţi din bugetul SIF Moldova pentru organi-zarea unei Adunări Generale a Acţiona-rilor, potrivit lui Cătălin Chelu. După ce Sorin Turtoescu a demisionat din func-ţia de preşedinte, pe motive de sănăta-te, acţionarii s-au reunit şi l-au ales pe Cătălin Chelu în fruntea societăţii. Dar arbitrul pieţei de capital nu l-a avizat pe Cătălin Chelu în funcţia de conducător al SIF Moldova, obligând Consiliul de Administraţie al SIF 2 să întrunească, în maximum 60 de zile, Adunarea Genera-lă a Acţionarilor, pentru a adopta o ho-tărâre cu privire la oportunitatea men-ţinerii lui Cătălin Chelu în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie. SIF Moldova, rămasă fără preşedinte, va fi condusă de către Costel Ceocea, pre-şedinte-director general al Consiliului de Administraţie al SIF Moldova, iar Ma-tei Alexandru va ocupa funcţia de direc-tor, aceştia fiind avizaţi de către CNVM. Domnul Chelu a spus că nu ocupa pozi-ţia de la SIF 2 pentru beneficiile financi-are, ci era o funcţie care îl onora şi prin

intermediul căreia îşi aplica experienţa de pe piaţa de capital, cât şi curajul in-vestiţional.

La datele de mai sus se pot adăuga multe alte pagini, redacţia noastră fiind în posesia unui dosar cu peste 500 de file, dar credem că doar informaţiile de ultimă clipă sunt edificatoare pentru acest CV de baron gălăţean pe care-l publicăm.

coNflIcTul dE lA S.c. PlASE PEScăREşTI S.A. gAlAţI

Poate, ceea ce va urma, veţi crede că este de domeniul SF. Mărturisesc

că am aşternut pe hârtie doar câte-va dintre probele pe care le deţinem vizavi de scandalul care se petrece de ceva timp la Societatea „Plase Pescăreşti” Galaţi. Restul le vom oferi organelor de anchetă, dacă ni le vor solicita. Prea asistăm impasibili la modurile necreştine de îmbogăţire a unora peste măsură. Este ora când oricine încalcă legea, trebuie să fie pedepsit, pentru că -nu-i aşa?- până şi în Constituţie scrie că nimeni nu este mai presus de lege!

Prima întâlnire cu mafioţii

Era o zi oarecare de luni, pe 14 iulie, pe la orele 21,00. Administratorul firmei şi preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Salariaţilor şi Conducerii „Pla-se Pescăreşti” se strânsese acasă, când a primit o invitaţie telefonică pentru o discuţie amiabilă de două minute din partea omului de afaceri Cătălin Chelu. Peste câteva minute întâlnirea are loc pe terasa restaurantului „Old Timer”, la schimbul de replici participând şi Gabri-el Constantinescu, „locotenentul’’ miliar-darului. Economistul Petrică Munteanu îşi dă seama rapid de ţinta celor doi, anume distrugerea asociaţiei pe care o conducea. Deşi îşi luase câteva zile de concediu, fusese înştiinţat de existenţa a două pachete de contracte de cesionare cu acţiuni care la prima vedere nu res-pectau deloc statutul asociaţiei, ba mai mult, după unele informaţii pe care le-au dat unii angajaţi, aceleaşi acţiuni mai

fuseseră vândute odată, plus că exista bănuiala că sunt colectate prin mijloace nelegale. Brusc, miliardarul îi cere să se prezinte la serviciu şi să vizeze cele două seturi de contracte de cesionare, dar este refuzat politicos, mai ales că doar consiliul director putea stabili regulile, când anumite lucruri nu sunt prevăzute în statut. Cătălin Chelu se enervează şi pe un ton ironic trece la ameninţări, mai ales că, în ciuda insistenţelor, nu află care este pachetul de acţiuni al interlocuto-rului său de noapte. Trece la ameninţări cu dosare penale şi emisiuni negative la televiziunile locale, unele chiar legate de pierderea manageriatului de la Spitalul

de Boli Infecţioase a soţiei consilierului judeţean. Când economistul încearcă să plece, intervine prin bruscări fizice Ga-briel Constantinescu, locotenentul omu-lui de afaceri, nu simpaticul director ad-junct al Teatrului Dramatic ’’Fani Tradini’’.

furtuna

A doua zi, la SC „Plase Pescăreşti”, se declanşează furtuna. Directorul gene-ral din acel moment Alexandru Arnă-utu, la vremea respectivă şi preşedin-te al CA, prin adresa nr.1140/15 iulie 2008 solicită abuziv compartimentu-lui de resort prezentarea registrului acţionarilor şi a listei cu numărul de acţiuni pe salariat în evidenţa asoci-aţiei PAS Plase Pescăreşti. De menţio-nat că individul era persoană juridică la acea dată şi putea cere informaţii doar despre societate, pe când asoci-aţia era o cu totul altă persoană juridi-că cu conducere proprie şi statut bine definit, iar solicitările trebuiau adresa-te doar conducerii acesteia. Pentru că nu s-a „lipit’’, din pură coincidenţă, de-sigur, pe 27 iulie, cineva îi sparge gea-mul din dreapta faţă a autoturismului contabilului şef neascultător.

Începe scandalul

Pe 1 august, pe la orele amiezii, la compartimentul calcul salariaţi acţi-onari, contabila Doina Galiţa, a fost atacată de patru bărbaţi, doi dintre ei fiind Antonel Bunu (care, între altele,

se laudă peste tot că este văr cu actu-alul comandant al Inspectoratului Ju-deţean de Poliţie Galaţi) şi Ionel Mitu, iar ceilalţi doi, Gabriel Constantinescu şi Petru Mihalcea, ultimii cerând im-perios lui Petrică Munteanu, să ofici-eze vânzarea acţiunilor fostului pre-şedinte şi director general Alexandru Arnăutu, revocat în şedinţa CA din 31 iulie, unui alt acţionar numit, desigur întâmplător, Cătălin Chelu. Normal, au fost refuzaţi elegant, mai ales că domnul Arnăutu ar fi putut face le-gal acest lucru chiar în adunarea în care a fost revocat. Când au văzut că nu pot s-o dea la întors, i-au propus brusc celui ameninţat să facă o ofer-tă de vânzare a propriului pachet de acţiuni. Din nou este refuzat, iar la un moment dat, după o convorbire telefonică purtată pe hol, se întoar-ce şi cere restituirea unor contracte de acţiuni ale unor salariaţi. Văzând că lucrurile iau o întorsătură nedo-rită, sunt chemaţi agenţii de pază şi în cele din urmă s-a telefonat la 112. Între timp se dau explicaţii privind modalitatea de tranzacţionare a ac-ţiunilor, care dau de gândit cuplului care-i ameninţa pe toţi. Ulterior s-a depistat faptul că nu toate persoane-le înscrise pe acele contracte se aflau în ţară, deci nu aveau, în veci vecilor cum să le semneze. Erau, adicătelea, falsuri ordinare. A sosit şi echipajul de intervenţie de la secţia 1, dar care în loc să-i aresteze pe turbulenţi, îl duc pentru declaraţii la organele de an-chetă pe cel ameninţat, care-şi uitase geanta cu documente personale în birou, la dispoziţia turbulenţilor.

ce poate face vacanţajudecătorească

Pe 5 august, se încearcă fără suc-ces obţinerea încheierea judecăto-reşti cu referire la revocarea dom-nului Arnăutu şi numirea oficială a noului preşedinte şi director general în persoana inginerului Costică Do-bre. Era însă vestita vacanţă judecă-torească, aşa că lucrurile au întârziat. În acest moment intră în scenă, de data aceasta cu vioiciune, o anume doamnă Ana Sârbu, membru a Con-siliului de Administraţie, soţia unui cunoscut poliţist gălăţean, deveni-tă rapid ’’tovarăşă’’ cu Cătălin Chelu, care ajutată de cei patru noi angajaţi din rândul atacatorilor, exercită pre-siuni asupra angajaţilor pentru a-şi vinde acţiunile sau să-i semneze un document de reprezentare pentru dânsa într-un viitor proces pe care-l va intenta asociaţiei şi conducerii acesteia. Metodele staliniste dau roa-de, din fericire, doar la unii, cei mai mulţi necedând. La ora asta, cei îndă-ratnici sunt ameninţaţi zilnic, după câte s-au plâns, cu pierderea locului de muncă.

confirmarea noii conduceri

Pe 6 august este scoasă de la Re-gistrul Comerţului încheierea prin care se demonstra că noul director general şi preşedinte al CA este in-ginerul Costică Dobre, documente afişate apoi, concomitent cu rugă-mintea către domnul Arnăutu de predare oficială a gestiunii funcţiei, lucru refuzat categoric. Se încear-că înregistrarea fără succes a noilor

documente, registrul de evidenţă a societăţii şi ştampila evaporându-se subit. Pe 7 august, domnişoara Doina Galiţă, aduce la cunoştinţa noului di-rector general c-a fost bruscată, înju-rată şi forţată să înregistreze acţiuni de cele patru persoane nou angaja-te, fără a trece prin consiliul de admi-nistraţie, referat la care a fost ataşat şi un certificat medico-legal. Condu-cătorul unităţii dispune cercetarea disciplinară a celor patru, solicitând compartimentului personal contrac-tele lor de angajare, dar este refuzat întrucât, conform vechilor metode comuniste, şefa acestui comparti-ment este chiar soţia fostului direc-tor, Victoriţa Arnăutu. În aceeaşi dată apare în cotidianul local ’’Viaţa Libe-ră’’ un anunţ de convocare a Adunării Generale Extraordinare prin care ex-directorul Arnăutu îşi atribuia cali-tatea falsă de preşedinte şi convoca acţionarii pentru o majorare de capi-tal de 44 miliarde lei vechi. Anunţul era dat, chipurile, din partea C.A. a „Plase Pescăreşti”, care ar fi hotărât în şedinţa inventată din 31 iulie a.c. această majorare. Asta deşi cererea acţionarului Cătălin Chelu nu fuse-se luată în discuţie, ci doar amânată pentru o altă şedinţă, pe motiv că s-a schimbat preşedintele C.A. şi nu avea cine convoca A.G.E. decât după înregistrarea legală a hotărârii C.A. la Registrul Comerţului. Sunt unii care cred că Arnăutu şi Sârbu luaseră, cu trei săptămâni înainte, abuziv regis-trul de procese verbale al CA şi com-pletat cu un act semnat de ei, culmea penibilului crezând că doi reprezintă majoritatea din cinci. Plus că n-au ţinut cont că de fapt există un pro-ces verbal al şedinţei de la acea dată semnat de ceilalţi trei administratori: Maria Lungeanu, Costică Dobre şi Pe-trică Munteanu.

Vine boierul!

Pe 8 august, pe la prânz, soseşte la „Plase Pescăreşti”, acţionarul Cătălin Chelu, însoţit de un bodiguard şi o geantă cu bani. Se consultă cu echi-pa Arnăutu, apoi convoacă o şedinţă ad-hoc cu salariaţii, în care le expli-că, în spatele uşilor închise, că poate să le mărească salariile cu 50 la sută, să le dea pe loc câte 300 lei în contul banilor de salariu, unii chiar muşcând din momeală şi luând lovelele. Totul se petrecea sub privirile impasibile ale administratorului pazei societăţii, un anume domn Bălan, de aceea s-a hotărât rezilierea contractului cu S.C. Abyl Guard Security S.R.L. Galaţi. Într-o altă ordine de idei, pe 11 august se spune c-ar fi existat o Adunare Gene-rală Ordinară, lucru imposibil în lipsa CA-ului, a unei hotărâri a acestuia de convocare a A.G.A., plus că Arnăutu nu avea vreun drept în sensul arătat. Pen-tru cârcotaşi, precizăm că o astfel de adunare se ţine la finalul exerciţiului financiar, iar în timpul anului între cele două adunări ordinare sunt doar adu-nări extraordinare, precum şi faptul că n-a existat adunarea generală ca atare, iar preşedintele C.A. la acea dată era altul. Arnăutu şi Constantinescu s-au apucat să semneze chiar o hotărâre a A.G.A. prin care revocă membrii C.A.-ului, numind altă componenţă falsă.

continuare în pagina 16

chestorul dan fătuloiu se dă lovit de o mită în valuare de un milion de euro.

8


Atitudini

Stimate Domnule Preşedinte, TRAI-AN BăSESCU

Animați de dorința de a lămuri o un aspect comercial internațional (soldul aferent relațiilor comerciale româno-germane derulate în baza acordului de cliring din anul 1935), revenim şi supunem atenției Dvs. noi argumente în speranța că acest al doilea demers va reuşisă sensibilizeze atenția celor responsabili.

Menționămcă în luna iunie a.c. am mai întreprins un demers similar, dar care s-a soldat cu răspunsuri prea puțin mulțumitoare:

-domnul Gabriel-Cristian Piscociu, consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, ne-a înştiințat – prin adresa nr. DRA2/19148/09.07.2010 – că petiția a fost trimisă Ministerului Afaceri-lor Externe;

-domnul Bogdan Alexandru Drăgoi, consilier de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, ne-a înştiințat – prin adresa nr. 601128/16.08.2010 – că M.F.P. a solicitat un punct de vedere din partea B.N.R. precum şi M.A.E.; conform adresei nr. IX/1115/22.07.2010 a B.N.R. s-a preci-zat că nu există documente care să ateste existența unei eventuale creanțea BNR față de Casa Germană de Compensație;

-domnul Octav-Dan Paxino, ministru consilier în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ne-a transmis – prin adresa nr. H3/P/571 din 14.09.2010 – că a solicitat B.N.R. poziția sa cu privire la această pro-blematică, primind acelaşirăspuns prin adresa B.N.R. nr. IX/1115/22.07.2010 (semnată de d-na Director Adriana Ma-

rinescu, Direcția Relații internaționale din cadrul BNR).

Sintetizând, puteți remarca şi Dvs. că toate răspunsurile se circumscriu unei singure formulări (cea a BNR-ului).

Unul din motivele pentru care am decis să reluăm acest demers este toc-mai faptul că în cercetările noastre am menționat mai multe surse in-terne şi externe care recunosc oficial existența acelui sold.Răspunsurile pri-mite nu denotă decât o informare su-perficială (tangențială).

În speranțacă acest al doilea demers va avea mai mult succes, reluăm câte-va aspecte privind problema pusă spre dezbatere:

În perioada subordonării României de către Germania hitleristă s-a încheiat, în anul 1935, acordul pentru „reglemen-tarea plăților între Imperiul German şi Regatul României”. Prin acest acord s-a stabilit ca plățile dintre România şi Ger-mania, provenind din schimbul de măr-furi şi din alte obligații de stat şi particu-lare, să fie efectuate prin cliring bilateral între Banca Națională a României şi Casa de compensație germană din Berlin. Printr-o clauză instituită în anul 1940, Banca Națională a fost obligată să achite exportatorii din România, chiar dacă su-mele necesare pentru aceasta depăşeau vărsămintele în lei ale importatorilor.

Conform lucrărilor de specialita-te1, la nivelul anului 1944, soldul activ pentru România rezultat ca urmare a operațiunilor de cliring româno-german depăşea 1 miliard mărci imperiale.

Acest sold este confirmat şi de surse oficiale externe, precum: -Casa Germa-

nă de Compensație – instituție ce ținea evidența operațiunilor de cliring pe lân-gă Banca Centrală Reichului; -Raportul Comisiei Bergier – comisie de anchetă a Elveției, instituită în anul 1998, pentru a analiza tranzacțiile cu aur în timpului celui de al doilea război mondial;

-Arhiva Germaniei; numărul de regis-tru al arhivei germane din Berlin este: R 2 / 222; dosarul cuprinde ultimul extras de cont al Casei de compensație; exem-plarul pe care l-am expus spre informare opiniei publice a fost obținut la cerere; din moment ce s-a răspuns solicitării unei persoane fizice, nu există nici un impediment ca aceeaşi dovadă să fie pusă la dispoziție BNR-ului sau oricărei alte instituții abilitate din România2;

-Banca Reglementelor din Basel -Ra-portul de lucru nr. 14 (p. 164 -166).

Se remarcă faptul că accesul la do-vezile care justifică existența soldului este destul de facil. Calitatea şi sursele informațiilor nu pot fi contestate (Minis-terul de finanțe al Germaniei este cotat, în privința calității de autenticitate a materialului, la cel mai înalt nivel). Mai mult, atâta timp cât BNR invocă faptul că nu există documente care să ateste existența unei eventuale creanțe a BNR față de Casa Germană de Compensație, putem spune că nici nu mai este nece-sară căutarea acestora în România (deşi au fost menționate expres şi dovezi din literatura română de specialitate).

• Cadrul legal în contextul căruia am invocat recuperarea datoriilor Germa-niei din relațiile comerciale cu România este reprezentat de: a) Acordul pentru Reglementarea plăților între Imperiul Ger-

man şi Regatul României semnat la Bu-cureşti pe 24 mai 1935;

b) Tratatul pentru stabilire comerțşi navigație din 23 mai 1935;

c) Acordul economic româno-ger-man – Tratatul asupra promovării rapor-turilor economice dintre Regatul Români-ei şi Reichul German semnat la data de 23 martie 1939; acest Tratat-cadru este ba-zat pe Tratatul pentru stabilire comerțşi navigație din 23 mai 1935 şi Acordul de plăți romano-german din 24 mai 1935;

d) Tratatul de pace de la Paris, semnat la 10 februarie 1947;

e) Conferința de datorii de la Londra (LDA) – 1953.

Prin prisma cadrului legal menționat, se impune să mai precizăm faptul că sol-dul comercial ce se încearcă a fi recupe-rat a fost generat în baza Acordul pentru Reglementarea plăților între Imperiul Ger-man şi Regatul României (1935), iar Tra-tatul asupra promovării raporturilor eco-nomice dintre Regatul României şi Reichul German (1939) a fost doar un simplu ca-dru care s-a bazat pe reglementările din anul 1935.

Concomitent cercetărilor individua-le am inițiat şi interpelarea autorităților germane prin intermediul doamnei Ulla Jepke (Partidul Die Linke). Deşi Guver-nul Germaniei a invocat faptul că Trata-tul asupra promovării raporturilor econo-mice dintre Regatul României şi Reichul German (23.03.1939) a fost ratificat de Germania după 1.09.1939 (dar s-a admis că a produs efecte juridice chiar din mo-mentul semnării şi aplicării sale, conform dorinței explicite apărților contractante formulate în art. 5), acest aspect nu ne-

agăşi nici nu blochează perspectivele recuperării datoriei Germaniei față de România. Mai mult, prin răspunsul dat, se remarcă faptul că Germania nu a in-terpretat textul Tratatului de Pace de la Paris (1947) în defavoarea României. În acelaşi context, se remarcăşi aprecierea domnului Corneliu Vlad (editorialist pe politică internațională) care consideră că răspunsul Berlinului la problema clirin-gului este, de fapt, o invitație la dialog.

Totodată, consider oportun să vă fie aduse la cunoştință şi discuțiile purta-te cu dl. Mugur Isărescu (Guvernato-rul BNR), care şi-a asumat intenția de a studia şi analiza problema soldului de cliring germano-român. Totodată, pen-tru ca Domnia sa să se poată pronunța asupra problemei, i-am pus la dispoziție informațiile privind cazul Elveției care este extrem de similar cu cazul Români-ei, ambele state fiind încadrate în mode-lul Uniunii de Cliring

European de la Berlin. Aspectul central în lămurirea acestui litigiului elvețiano-german revine, pe plan juri-dic, tot Conferinței de la Londra (Lon-don Debt Agreement) care are statut de tratat internațional. Conform acestuia, Germania preia întreaga răspundere şi responsabilitatea pentru obligațiile fostului Reich German. Elveția a fost în-cadrată în art. 5 alin. 3 LDA. România se încadrează în categoria art. 5 alin.4.

• Deşi am fost primii care am supus atenției publice această problemă, pe parcursul dezbaterii sale ea atras şi atenția altor persoane (cu intenții mai mult sau mai puțin binevoitoare); fără a pune sub semnul îndoielii intenția dom-

datoria germaniei către România

Radu golban în presa elveţiană

niei sale, menționăm acțiunea domnu-lui senator Urban Iulian care, în baza celor relatate de noi prin mass-media, în nume propriu sau în numele Senatului (?), s-a adresat B.N.R. pentru a identifica documentele ce pot lamuri problema soldului. În consecință, pentru a asigu-ra circumscrierea dezbaterilor într-un cadru coerent şi instituționalizat, vă rog să dispuneți desemnarea unei structuri care să supervizeze legiti-mitatea acțiunilor ce se întreprind; în acest context, ne anunțăm şi disponi-bilitatea de a conlucra pentru a duce la bun sfârşit demersul nostru.

din punctul nostru de vedere, con-tinuămsă credem că o soluționare diplomatică la nivel de state (pe cale amiabilă) ar fi preferabilă. În absența unui astfel de demers se poate acționa pe cale privată, perspectivele fiind însă mai puțin previzibile şi di-plomatice.

În speranțacă vețigăsi mijloacele necesare pentru a sensibiliza şi res-ponsabiliza factorii de decizie pe li-nia lămuririi soldului şi veți susține propunerea noastră de a întreprinde un demers comun (subscris interesu-lui național) sub tutela unei structuri direct răspunzătoare, vă mulțumim anticipat.

Aşteptăm cu mult interes răspun-sul dvs.

Cu deosebită cordialitate, Radu golBAN

Mihaela-Brînduşa TudoSE

9


Atitudini

Răspunsul Republicii Federale Germa-nia la solicitarea deputatei Ulla Jelpke şi a altora din grupul parlamentar STÂNGA „Posibile obligații financiare ale Republi-cii Federale Germania din urma contrac-tului de clearing din 1939” poate fi definit din mai multe puncte de vedere ca fiind lacunar şi neadecvat. În debut, Guvernul federal introduce o eroare gravă prin fap-tul că în titlul răspunsului defineşte tra-tatul economic din 23.3.1939 ca şi „con-tract de clearing” şi astfel îl confundă cu acodul de plată din 24.5.1935, care este relevant pentru clearing. Următoarele afirmații con firmă oricum impresia pe care deja titlul eronat a lăsat o.

În nota de introducere Guvernul fe-deral expune faptul că Tratatul asupra promovării raporturilor economice între Reich ul German şi Regatul României, care a fost semnat la 23.3.1939 (RGBL Buletinul legislativ al Reich ului German II 1939, 780), a fost ratificat doar la data de 20.12.1939 şi a intrat în vigoare o lună mai târziu (RGBL Buletinul legislativ al Reich ului German II 1940, 10). Astfel, Guvernul federal încearcă să contrazi-că ar gumentația grupului parlamentar, conform căreia renunțarea României în cadrul acordului de pace din 1947 nu acoperă drepturi dobândite înainte de 1.9.1939, menționându se astfel ca argu-ment ratificarea ulterioară a tratatului.

Se poate naşte îndoiala dacă Guver-nul federal într adevăr a uitat în acest context forma absolut normală, conform dreptului internațional, a aplicării provi-zorii a contractelor până la ratificare. Aici adăugăm cu evidență clară că şi Reunirea Germaniei a fost realizată pe baza aplică-rii temporare a

Acordului germano sovietic referitor la condițiile şederii definitive şi mo dalitățile retragerii sistematice a trupelor sovietice de pe teritoriul Repub licii Federale Ger-mania. S a stabilit ca acordul să fie aplicat deocamdată începând cu 3.10.1990 (ziua Unificării Germane) până la ratificare. Această convenție a fost pusă în vigoa-re pe plan național prin Ordonanța Gu-vernului Federal de la 28.9.1889 (BGBL Monitorul Oficial al Republicii Federale Germania II 1990, 1254). Schimbul docu-mentelor aferente ratificării a avut loc la 6.5.1991 (BGBL Monitorul Oficial al Repu-blicii Federale Germania II 1991, 723).

Și Tratatul asupra promovării raportu-rilor economice între Reich ul German şi Regatul României, semnat la 23.3.1939, a intrat în vigoare pe plan na

țional prin Ordonanță (RGBL Buletinul legislativ al Reich ului German II 1939, 780) la 17.5.1939. În România acordul a intrat în vigoare la 2.6.1939 prin interme-diul „legii referitoare la ratificarea Trata-tului asupra promo vării raporturilor eco-nomice între Reich ul German şi Regatul României (Monitorul oficial, I, nr. 125).

Aplicarea temporară a acordurilor nu este problematică, nici din perspec tiva Legii constituționale, nici a legislației internaționale. O astfel de apli cabilitate are doar atunci sens când, bazându se pe ea, pot fi deja stabilite dispoziții. În caz contrar şi ar rata scopul, respectiv ar fi inutilă. De aici rezultă că aplicabilitatea temporară este condiționată rezolutiv. Acordul este astfel aplicat, ca şi când ar fi în vigoare. Dar aplicabilitatea temporară înseamnă că întregul acord are efect ime-diat. (Denise Mathy, în Les Conven tions de Vienne, nr. 1 la art. 25 1969 VRK). Apli-carea imediată poate fi sta bilită atunci

când ratificarea ulterioară este în afara oricărei îndoieli sau factori politici şi eco-nomici solicită o urgență. Este incontes-tabil că intrarea provizorie sau temporară în vigoare are efect în practică de parcă acordul ar fi în vigoare (Denise Mathy, în Les Conventions de Vienne, nr. 4, 8 la art. 25 1969 VRK).

Sursa indicată de Ministerul federal de finanțe RGBL Buletinul legislativ al Reich-ului German II 1938, 780 este ordonanța referitoare la implementarea temporară a tratatului începând cu data semnării. Mai mult, art. 5 al Tratatului asupra promovării raporturilor economice între Reich ul Ger-man şi Regatul României prevedea apli-carea imediată a tratatului. Tratatul rela tiv scurt reprezintă doar un contract cadru care prevedea implementarea Planului de patru ani (germană: Vierjahresplan) al lui Göring; în acest sens s ar fi înființat în România societăți germano române şi s ar fi asigurat ac cesul german la sursele ro-mâneşti de materii prime. (art. 1). Pentru execu tarea contractului (art. 2 până la 3) comisiile interguvernamentale, înfiin țate conform Tratatului de stabilire, comerț şi navigație din 23.3.1935 (RGBL Buletinul legislativ al Reich ului German II 1935, 311), în versiunea din 21.6.1938 (RGBL II 1938, 240), erau mandatate cu derularea comerțului interstatal şi cu respectarea condițiilor. Plățile care trebuiau efectua-te pen tru executarea contractului (art.4 ) s ar fi achitat conform Acordului de plăți din 24.5.1935 (RGBL Buletinul legislativ al Reich ului German II 1935, 453), în versiu-nea din 24.9.1936 (RGBL II 1938, 924).

Acordul din 23.3.1939 şi a exercitat efectul asupra structurilor celor două contracte (Tratatul de stabilire, comerț şi navigație şi Acordul de plăți) şi are efec-te legale de la semnarea sa (art. 5). Este falsă argumentația Gu vernului federal conform căreia un contract neratificat nu exercită efect le gal de la semnare.

În formularea şi accentuarea com-pensării curente a creanțelor Guvernul federal rămâne dator cu răspunsul la în-trebarea cum s a generat soldul la Casa de Compensație din 7.9.1944. Guvernul federal afirmă pe de o parte că datoriile reciproce ar fi fost compensate în mod curent, pe de altă parte afirmă în mod incorect că ar fi vorba despre un extras al soldului conform tratatului din anul 1944. Acest fapt naşte impresia că acest contract ar fi prevăzut o compensare la o anumită dată. Tratatul asupra promovă-rii raporturilor economice între Reich ul German şi Regatul României a fost în vi-goare pe o perioadă nedeterminată (art. 5, prop. 5) şi probabil a fost anulat doar la finalul războiului, pentru că acesta nu a fost reziliat conform art. 5, prop. 5 înainte cu un an de 31.3.1944 (art. 5, prop. 4).

Argumentația Guvernului federal vi-zează în mod eronat descoperirea unei compensări într o anumită dată în contul curent al Casei de Compensație a siste-mului central de clearing al naziştilor. Acordul de plată din 24.5.1935 (RGBL Buletinul legislativ al Reich ului German II 1935, 453) în versiunea din 24.9.1936 (RGBL Buletinul legislativ al Reich ului German II 1938, 924) a fost baza pentru creditarea Germaniei cu activele comer-ciale române de comerț la sistemul ger-man de compensație. Soldul României la Casa de Compensație revenea țării conform art. 2 alin. 1 al Acordului pen-tru plăți pentru importul de bunuri (dar şi pentru chelutieli în Germania). Planul

de conturi al Băncii naționale române la Casa de Compensație, derularea solduri-lor dar şi modalitățiile (art. 7, 8, 14) pen-tru diverse cheltuieli au fost prevăzute cât mai exact conform contractului. Plata creanțelor înghețate din marfuri ale Ro-mâniei au fost reglementate în art. 13 al Acordului de plăți şi nu necesită explicații suplimentare.

Nu în ultimul rând tolerarea dato-riilor germane s a datorat supremației mili tare a Germaniei în Europa. Soldu-rile operațiunilor de compensare sunt analizate şi de Banca Reglementărilor Internaționale (Basel / Elveția). În “Ra-portul al patrusprezecelea– 1.4.1943 – 31.3.1944“, 1944, pag. 164 166 sunt apreciate cât mai exact dezvoltarea dar şi creşterea soldurilor pe care Germania le a practicat față de România. Sunt explicate şi diverse tehnici ale Reich ului german care, condiționat de război, prin expor-turile româneşti să poată limita creşte-rea accelerată a soldului necompensat. Desigur că soldurile se poate să fi fost compensate în mod curent, dar Gu vernul federal înțelege greşit că vârfurile neaco-perite din clearing au reprezentat încă de atunci o problemă şi o masivă povară financiară pentru România.

Răspunsul Guvernului federal la în-trebarea 2, dacă Acordul de la Londra (LDA London Debts Agreement) din 1952 obligă Guvernul federal la accep-tarea reglementărilor stabilite în Trata-tul de pace de la Paris, este eronat. Pro-blema germană a datoriilor externe şi a reparațiilor față de statele blo cului estic, care au fost aliatele Germaniei în cel de al doilea război mondi al, este reglementată la art. 5 aliniat 4 al LDA (Helmut Rumpf, Die deutsche Frage und die Reparation, Zeitschrift für ausländisches öffentliches Recht und Völkerrecht, nr. 33, 1973, prop. 351). RFG nu este partener al Acordului de pace, dar aceasta este legată de aces-ta prin art. 5 aliniat 4 al LDA. Aici se pare că a scăpat aprecierii aprofundate a Gu-vernului federal faptul că art. 5 aliniatul 4 nu are efect prorogativ până la regle-mentarea finală a cererilor din conturile de compensare analog art. 5 aliniat 2 şi 3. Art. 5 reglementează cererile care nu sunt acoperite de Tratat şi menționează în primele patru aliniate grupele de țări. Doar la aliniatul 2 şi 3 este amânată o ve-rificare a cererilor provenite din cel de al doilea război mondial, inclusiv a soldu-lui pozitiv care aparține statelor care au fost în război cu Germania (Franța, Gre-cia, Danemarca, Belgia, etc.), sau al căror teritoriu a fost ocupat de Germania, sau state care în timpul acestui război nu au fost în relație conflictuală cu Germania sau al căror teritoriu nu a fost ocupat de Germania (Elveția, Suedia, etc.) până la reglementarea definitivă a problemei reparațiilor.

În special trebuie subliniată incongruența formulării art. 5 LDA re-feritor la disponibilul de pe conturile de compensare şi la amânare până la o regle mentare definitivă. În timp ce este menționat (aliniat 2 şi 3) clar dispon ibilul de pe conturile de compensare şi cererile de reparații, formularea aliniatului 4 este nediferențiată, sunt menționate pretenții doar în general. Putem presupune ca nemenționarea disponibilul de pe contu-rile de compen sare din aliniatul 4 alaturi de definiția art. 5 „Pretenții care nu sunt acoperite de Tratat“, că RFG nu a exclus în general prin LDA lamurirea dis ponibilul de pe conturile de compensare de la sta-tele care au fost aliate cu Germania în cel de al doilea război mondial şi astfel în nici un caz nu a atribuit condițiilor LDA plata soldurilor. Este incontestabil şi faptul că

RFG preia în preambulul LDA responsabi-litatea pentru toate obligațiile şi datoriile Reich ului german. Astfel a preluat res-ponsabilitatea şi față de România pentru disponibilul de pe conturile de compen-sare.

Indicația Guvernului federal la consecințele amânării problemei reparațiilor şi a cererilor din compensări poate să se refere cel mai bine la art. 5 ali-niat 1 până la 3 al LDA, dar în nici un caz la aliniatul 4, pentru că şi logica in terzice să amâni o renunțare deja exprimată în trecut în Tratatele de pace de la Paris în 1947 încă o dată până la o reglementare ulterioară a proble mei reparațiilor. O ast-fel de afirmație nu poate fi verificată din formularea LDA. Aici Guvernul federal ar fi putut înțelege greşit formularea art. 5 LDA referitor la diversele grupe de state.

Posibila obligație față de România nu rezultă din daunele cauzate vieților ome-neşti sau din consecințele conflictelor de război, ci mai mult din acor durile inter-statale şi nu este legată de condiția unei reglementări viitoare, precum în cazul Greciei (art. 5 aliniat 2). Indicația eronată asupra unei alte solicitări a grupului par-lamentar STÂNGA (Imprimatele federale 17/709 în trebarea 4) judecă greşit faptul că în cazul prezent o posibilă obligare a RFG față de România are foarte puțin de a face cu reparațiile, precum în exem plul menționat de aceasta referitor la posibile obligații financiare din repa rații față de Grecia. Este incontestabil faptul că poli-tica de pace a RFG după cel de al doilea război mondial a permis să se zărescă în fundal prob leme de reparații, dar totuşi rămâne neinfluențată observarea şi cla-rificarea consecințelor economice a con-tractelor încheiate pe timp de pace.

Recent în cadrul vizitei din 12.10.2010 la Bucureşti cancelarul german An gela Merkel a solicitat o accelerare a pro-cedurilor de rambursare a bunurilor expropriate în 1944 a germanilor în Ro-mânia. Astfel a recunoscut foarte bine faptul că obligațiile economice au foarte puțin în comun cu politica constructivă a minoritățiilor sau cu politica română de pace. Ea a subliniat din nou actuali-tatea negocierilor interstatale sub forma nedreptății din tre cut şi relevanța legală a acestora în ceea ce priveşte rectifica-rea. Referi tor la actualitate nu ar trebui să existe discrepanță între datoriile rezul-tate conform contractelor din operațiile de compensare germano române din 23.3.1939 şi 23.8.1944 şi din expropri-erea anterioară perioadei comuniste a minorității germane din România de la 7.10.1944 (Decret Regal 485/7.10.1944). În cel mai bun caz, din considerații de au-toritate politică interpretarea obligațiilor este fie depăşită istoric sau legal actuală.

Dacă Elveția nu aparține categoriei statelor care au fost aliatele Reich ului german în cel de al doilea război mon-dial (art. 5 aliniat 4 LDA) şi a fost tratată conform art. 5 aliniat 3 LDA, este recu-noscută cererea de plată a datoriilor de clearing din operațiile de compensare germano elvețiene din timpul războiului şi acestea au fost achitate de RFG prin plata a 45% a cer erilor elvețiene (proce-sul verbal al şedinței Consiliului federal, şedința 97 în Bonn, la 5.12.1952, prop. 567). Baza cererilor de plată a miliardu-lui din clearing este identică cu cererea română; în cazul României, ca şi în cel al Elveției obligația de livrare de mărfuri re-prezintă un drept dobândit din pe rioada dinainte de 1.9.1939, care a fost justificat prin acordurile respective de plată şi prin participarea la clearingul central de la Berlin.

Prin menționarea Guvernului federal în Mica Anchetă (17/2849) a argumen tului nefondat de ratificare acesta cel puțin nu mai contestă faptul că renunțarea Româ-niei din Tratatul de pace de la Paris 1947 nu acoperă drep turi care au fost dobân-dite înainte de 1.9.1939. Mai mult, con-form art. 28 aliniat 4 prop. 2 al Tratatului de pace de la Paris creanțele comerciale ale României nu pot fi privite ca pierdere în urma războiului, dar nici nu au fost ge-nerate pe baza unei convenții de război, care ar fi fost acoperită de re nunțare. În consecință, soldul pozitiv al României generat din operațiunile de compensare cu Germania pe baza Tratatului asupra promovării rapor turilor economice între Reich ul German şi Regatul României de la 23 mar tie 1939 şi a Acordului de plată din mai 1935, precum evidențiat în con-tul Casei de Compensație până în 1944 cu suma de 1.126.344 Reichsmark este încă descoperit.

Mai mult, formularea Guvernului fede-ral a deficitarelor operațiuni de clear ing cu numeroasele state, definită ca „com-pensare curentă“, este mini malizarea unui instrument adecvat pentru exploa-tare în timpul celui de al doilea război mondial. Exploatarea prin sistemul de clearing i a fost reproşată în cadrul proce-sului de la Nürnberg (negocieri principa-le, o suta douăzecişidoilea, 6 mai 1946) şi preşedintelui de atunci al băncii Reich-ului, Walther Funk, că Germania a prădat cu ajutorul clearing ului țările străine şi teritorile ocupate. În apărarea sa, acesta a afirmat că operațiunile de clearing nu au fost introduse de el cu teritoriile ocu-pate sau în război, ci acesta ar fi comerțul normal între Germania şi partenerii săi comerciali. Pentru completare trebuie să menționăm că cresterea accelerată a dato riilor din relatiile de clearing au pre-ocupat deja din timpul celui de al doilea război mondial chiar şi presa germană, care a citat de mai multe ori conducerea băncii Reich ului că soldurile ar fi „eco-nomiile de fier” ale statelor implicate în sistemul de compensare. Înainte de sfâr-şitul războiului au fost în prim plan pla-nuri cum Germania ar putea proceda cel mai bine pe viitor cu miliardele acumu-late din clearing („Germania şi planurile interna ționale valutare, NZZ 31.7.1944; „Viitoarea ordine valutară europeană, la declarația Ministrului Reich ului Walther Funk, NZZ 11.7.1944). Dar nu s a ajuns atunci la acest punct; după război a intrat în vigoare o nouă ordine de pace şi Ger-mania a putut amâna, datorită unei regle-mentări generoase a LDA, toate cererile pentru perioada după o reglementare de pace viitoare, a putut să investească bani în reconstrucție în loc de reparații sau în com pensarea conturilor.

Contribuția Guvernului federal la pa-cea europeană este mai mult decât evi-dentă, a eliberat parțial țara de povara mare a datoriilor. Astfel Germania a putut plăti voluntar ceva ce altfel ar fi fost obli-gată. Aceste considerații joacă în acest caz un rol subordonat.

Pornind de la considerațiile menționate România nu a renunțat efectiv la acestea, dar nici Germania nu a exclus vreodată plata miliardului din clear ing. Fără suges-tile şi intențiile unui criminal de război condamnat, de a urma pe Walther Funk şi de a efectua soluționarea soldurilor des-chise din clearing după terminarea răz-boiului, astăzi această cerere îndreptățită este mai actuală decât vreodată. Dar rămâne neclar pentru autor dacă atunci datoriile au cauzat în general războiul sau au adus pacea.

dr. Radu Eugen golBAN St. Gallen, 7.11.2010

datoria germaniei către Româniaopinie în urma răspunsului guvernului federal din

20.9.2010 referitor la obligația financiară a Republicii federale germania față de România

10


Suntem cu ochii pe voi!

Vă oferim un prim articol dintr-o serie de articole prin care dorim să vă punem la curent cu un fapt extrem de îngrijorător şi, totodată, incontestabil. Tot mai multe avioane care zboară chiar şi la mică alti-tudine lasă în urma lor dâre ale morţii [chemtrails, dâre alcătuite din substan-ţe chimice, care nu au nicio legătură cu carburantul sau sistemul de propulsie al avioanelor]. În acest mod, sunt răspân-dite pe ascuns anumite substanţe care provoacă bolile, epidemiile, suferinţa şi moartea. Acest articol cuprinde o măr-turie cutremurătoare a unui mecanic care a văzut echipamentul tehnic folosit pentru dispersarea unor substanţe toxi-ce şi mărturia unui funcţionar superior al unei companii aeriene, care a avut ac-ces la documentele unui proiect guver-namental secret prin care se realizează această dispersare a unor substanţe în atmosferă.

În ultimii ani, clinicile medicale şi să-lile de urgenţă ale spitalelor sunt mereu înţesate, de multe ori umplute la dublul capacităţii lor, de oameni suferind de boli al căror nume până acum câţiva ani nici nu exista. De ani de zile există bănuiala că starea proastă a sănătăţii oamenilor, simptomele noi, maladiile nou apărute, greu de explicat de lumea medicală, ar avea drept cauză dârele anormale pe care din ce în ce mai multe avioane în zbor le lasă în urma lor. Autorităţile, însă, nu par să se îngrijească de un astfel de detaliu … care pare banal!

La început, doar extrem de puţine avioane lăsau în urma lor astfel de dâre. Astăzi, au devenit extrem de numeroa-se, brăzdând cerul în cruciş, în paralel şi chiar în formă de „S“ sau de cercuri. Pri-vim pe furiş cerul şi atunci când zărim aceste dâre, ni se pare normal ca un avi-on care trece să lase în spatele lui urme care se întind de la un capăt la altul al orizontului. Ele se lărgesc continuu, amestecându-se cu alte dâre, ajungând să formeze un adevărat nor, care acope-ră cerul ore în şir.

Nu este oare legitim, în acest caz, să ne întrebăm dacă aceste dâre nu sunt cumva una dintre cauzele problemelor de sănătate care ne lovesc de câţiva ani încoace? Dăm ca exemplu valul de bronhiolite care afectează din ce în ce mai mulţi nou-născuţii, în fiecare an. În urmă cu două decenii, acest cuvânt nici măcar nu exista în dicţionar! Alte pro-bleme care au apărut sunt: recrudescen-ţa astmului, leziuni ale căilor respiratorii, leziuni pulmonare, dureri în gât ciudate, angine care dispar la fel de pe neaştep-tate cum apar, gripe care nu sunt cu ade-vărat gripe, maladii ale ochilor, ale pielii

şi organelor interne... Lista este lungă, şi fiecare dintre aceste afecţiuni poate de-genera şi duce la moarte.

Analizele efectelor chemtrail-urilor, adevărate dâre ale morţii, sunt dintre cele mai neliniştitoare. Soluţia oficială care ni se oferă: vaccinuri noi şi antibi-otice super-tehnologizate, în condiţiile în care s-a demonstrat că supracon-sumul de vaccinuri şi de antibiotice de tot felul nu a făcut decât să reducă iremediabil capacitatea sistemului imu-nitar de a răspunde la atacuri subite.

Explicaţia cu care, iniţial, responsabilii civili şi militari ai forţelor aeriene i-au li-niştit pe observatori, a fost aceea că ar fi vorba doar de dâre de condensare. La întrebarea de ce aceste urme nu exis-tau cu mai mulţi ani în urmă răspunsul a fost că atunci avioanele nu zburau atât de sus încât să permită formarea acestor dâre. În anumite cazuri, aceste dâre, au spus ei, pot rezulta ca urmare a aruncării restului de carburant, în ve-derea unei posibile aterizări forţate. Cu toate acestea, înmulţirea acestor dâre (nu toate avioanele care zboară riscă să se prăbuşească, din câte se ştie...) şi as-pectul lor face să fie ridicol şi inadmisibil acest gen de justificare... În urma ampli-tudinii pe care fenomenul a luat-o şi în lipsa unor explicaţii plauzibile, soluţia pe care autorităţile au găsit-o a fost să îl transforme în „legendă urbană”, împie-dicând orice studiu ştiinţific serios. Fo-losindu-se de tragicele atentate din 11 septembrie 2001, au îngropat definitiv chestiunea. Ca urmare a aşa-zisei ame-ninţări internaţionale a terorismului, a fost impusă, sau cel puţin se urmăreşte să fie impusă, obligativitatea sprijinului şi încrederii absolute faţă de guverne. Chestiunea dârelor morţii [chemtrails] a ajuns, deci, să facă parte rapid dintre subiectele pe care mass-media le evită cu orice preţ... Dezbaterea a continuat însă pe internet.

Autorităţile militare şi guverna-mentale iau în derâdere aceste afir-maţii ca fiind conspiraţioniste sau le denunţă drept zvonuri lipsite de fun-dament. S-a mers chiar până la a vorbi de propagandă teroristă antiguver-namentală, pentru a închide, o dată pentru totdeauna, gura celor băgăreţi. Ar trebui, cu toate acestea, să se realize-ze o anchetă serioasă şi independentă şi să se dispună realizarea unor analize la laboratoare controlate de servicii ne-guvernamentale, dacă mai există aşa ceva... Deşi sunt destul de mulţi cei care au observat acest fenomen alarmant, numărul celor care au întreprins o cam-panie activă pentru informarea popula-ţiei este foarte mic. Agenţiile guverna-

mentale contează pe apatia oamenilor şi, de fapt, ele au ajutat din plin la crea-rea acestei stări de conştiinţă, începând din anii 1950, prin fluorizare, aspartam şi drogurile vândute pe stradă.

Este binecunoscut faptul că guverne-le anumitor ţări experimentează tehno-logii noi asupra populaţiei lor de zeci de ani. Există rapoarte care au fost făcute publice care o dovedesc. Pentru a opri acest genocid tăcut trebuie trezit spiri-tul oamenilor şi mass-media cu privire la acest flagel invizibil care ne copleşeşte de câţiva ani! Dacă un procentaj atât de mic de oameni este preocupat de acest fenomen, conducătorii acestor agenţii au motiv să creadă, analizând situaţia, că se găsesc deasupra oricărei bănuieli şi că nu există nimic de care să se tea-mă.

Dâre de condensare sau dâre ale morţii?

dârele de condensare [contrails]

De la apariţia avioanelor cu reacţie, ne-am obişnuit să vedem pe cer dâre albe în urma lor, atunci când trec pe deasu-pra noastră, la mare altitudine. Aceste dâre albe – în engleză contrails, [dâre de condensare] – depind în special de doi factori: umiditatea ambiantă şi tempe-ratura, foarte scăzută la acea altitudine. Ele pot să fie alcătuite din fine picături de apă condensate sau din cristale de gheaţă şi de zăpadă.

Aceste dâre pot să apară la altitudine joasă, aproape de nivelul solului, doar în zone cu un climat extrem de rece (An-tarctica, Arctica) şi constituie un serios handicap pentru circulaţia aeriană. La altitudine, aceste condiţii se manifestă regulat începând de la 9000 de metri. Dârele pot rămâne vizibile mai multe minute înainte de a fi dispersate de vânt, gradat, până când dispar complet. Aces-te dâre de condensare, nefiind formate decât din molecule de apă, sunt aproa-pe inofensive, mai ales prin comparaţie cu poluarea pe care o singură turbină de avion o generează, datorită arderii carburanţilor şi ai altor agenţi chimici. Dârele de condensare [contrails], fiind compuse din vapori de apă, se disipă după o scurtă perioadă de timp. Con-form meteorologului Thomas Schlattes de la Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică a Statelor Unite, ele nu se pot forma decât la temperaturi de - 60°C şi mai mult, la niveluri de umiditate rela-tivă de 70% şi la altitudini foarte mari.

Ca incident separat şi distinct în an-samblul acestor evenimente, norii se pot forma dacă temperatura, umidita-tea relativă şi condiţiile de vaporizare

sunt favorabile dezvoltării lor. Dacă ve-dem pe cer dâre de condensare [con-trails] – considerate aşa după aspectul lor – care se transformă în „nori“ , putem concluziona că nu sunt alcătuite din va-pori de apă şi deci este vorba de altceva! Timpul prevăzut pentru disiparea dâ-relor de condensare [contrails] este re-lativ scurt, două minute sau mai puţin. Aceasta presupune că dâra respectivă este alcătuită în special din vapori de apă, cel puţin conform definiţiei sale clasice (condensation trail sau dâră de condensare). Nivelul de disipare a dâ-relor de condensare [contrails] depinde mult de mărimea particulelor cristalelor de gheaţă şi de cantitatea de raze solare. Dependenţa de umiditatea relativă nu este evidentă. Un nor care se formează în urma trecerii unui avion, atunci când se produce aceasta, depinde în principal de temperatura, de umiditatea relativă, de tipul şi de mărimea particulelor (nu-cleelor) de aerosol care sunt introduse

Formarea şi disiparea dârelor norma-le de condensare [contrails] şi formarea de nori trebuie să fie recunoscute ca fiind două procese fizice separate care rezultă ca urmare a unor condiţii diferite şi variabile în cele două cazuri.

dâre ale morţii [chemtrails]

De la mijlocul anilor 1990 încoace, în SUA a început să fie observată înmul-ţirea unor dâre de un tip nou. Ele apar la altitudine mai joasă decât cea a dâ-relor de condensare [contrails], uneori chiar aproape de nivelul solului, pot să fie albe sau colorate şi se estompează foarte lent, lăsând să treneze o ceaţă în care pot fi detectate diverse particu-le sau filamente. Uneori, ele formează nori longitudinali care se taie brusc, lăsând un gol în respectiva dâră. Apoi norii par a se forma din nou pentru a se termina la câţiva kilometri mai departe. Sau, dimpotrivă, dâra taie cerul de la un capăt la altul al orizontului. Aceşti nori nu sunt întotdeauna situaţi la mare al-titudine, după cum pretind autorităţile militare sau cele ale controlului aerian. Foarte adesea, îi putem sesiza la înălţimi cuprinse între 1000 şi 5000 metri, dar şi mai sus de 9000 de metri, care este alti-tudinea culoarelor de zbor ale avioane-lor comerciale.

În unii dintre aceşti nori putem dis-cerne curcubeie sau o culoare portoca-lie. Alţii sunt pătaţi de mase mai închise în interior, sau tivite cu negru. Aceste mici dâre se expansionează destul de rapid (în funcţie de viteza vântului) şi produc pene fine sau plase în evantai. Spre deosebire de dârele de condensa-re [contrails], dârele morţii [chemtrails]

sunt adesea scindate, cu un gol sau o întrerupere în traseu, ca şi cum ar fi fost schimbat rezervorul din care au fost pul-verizate.

Fapt important: cei care au obser-vat aceste fenomene nu sunt cârcotaşi profesionişti sau ufologi de salon. Ei sunt mai degrabă pasionaţi de aviaţie, medici, oameni de ştiinţă, poliţişti, jur-nalişti integri... şi oameni cărora aceste împrăştieri le provoacă iritaţii oculare sau bronhice, alergii şi oboseală. Ei apar-ţin tuturor claselor societăţii. Plecând de la criterii de sănătate publică, s-a creat o reţea de observatori ai dârelor morţii [chemtrails], care este extrem de activă pe internet.

Scrisoarea unui mecanic de aviaţie

Vă oferim în continuare o scrisoare ex-trem de interesantă, care a fost publica-tă pe site-ul lui Clifford Carnicom, apoi afişată pe site-ul lui Jeff Rense (ambele site-uri sunt dedicate acestui subiect le-gat de crimele realizate prin intermediul „dârelor morţii” [chemtrails]), scrisă de un mecanic de aviaţie. Chiar dacă unii pot obiecta că provenienţa acestei mi-sive este incertă, ea coincide cu multe alte mărturii, inclusiv cu scrisoarea unui director al unei linii aeriene, ca răspuns la declaraţiile mecanicului anonim.

chemtrail-uri. un mecanic de aviaţie s-a împiedicat de adevăr?

„Din motive pe care le veţi înţelege pe măsură ce veţi citi ceea ce urmează, nu-mi pot divulga identitatea. Sunt un mecanic de aviaţie şi lucrez pentru o linie aeriană importantă. Muncesc într-o bază de în-treţinere situată într-un mare aeroport şi hazardul a vrut să descopăr ceea ce nu-mi era vizibil destinat.

Mai întâi, trebuie să vă explic în două cuvinte cum funcţionează ierarhia în lu-mea mecanicilor din domeniul aerona-utic. Acest lucru este important pentru înţelegerea relatării mele şi pentru cau-za căreia îi consacraţi o mare parte din energia voastră. Mecanicii de aviaţie îşi doresc să lucreze în trei domenii: avio-nica, motoarele şi comenzile de zbor. Se consideră că mecanicii care lucrează pe aceste sisteme au atins cele mai înalte grade ale scării ierarhice. Vin apoi meca-nicii care lucrează la sistemele hidraulice şi aparatele de climatizare. Următorii sunt cei ataşaţi sistemelor subalterne.

În sfârşit, pe treapta cea mai de jos a acestei scări, se găsesc mecanicii care lu-crează la sistemele de golire a fluidelor. Niciun mecanic nu vrea să lucreze la pom-pe, rezervoare şi sistemul de conducte

Mărturii zguduitoare privind dârele morţii

11


Suntem cu ochii pe voi!care servesc la înmagazinarea deşeurilor toaletelor din avioane. Totuşi, în fiecare aeroport unde am lucrat eu, există întot-deauna doi sau trei mecanici care se oferă voluntari pentru acest serviciu, oricare ar fi aeroportul. Ceilalţi mecanici sunt foarte fericiţi să-i lase să facă aceasta. Nimeni nu acordă cu adevărat atenţie acestor oameni şi niciun mecanic serios nu are o legătură veritabilă cu aceşti mecanici de zona a doua. De fapt, nu m-am aplecat niciodată cu adevărat asupra acestui as-pect, până foarte de curând.

Majoritatea companiilor aeriene au acorduri de servicii reciproce cu celelalte companii care utilizează acelaşi aeroport. Aceasta înseamnă că dacă o companie are o problemă tehnică, de ea se va ocu-pa unul dintre mecanicii noştri. În schimb, dacă unul dintre avioanele noastre este în dificultate acolo unde îşi are baza de întreţinere o altă companie aeriană, avi-onul nostru va fi reparat de ei.

Într-o zi, acum aproximativ o lună, am fost chemat la bază pentru a lucra la avi-onul unei alte companii. În momentul în care m-a chemat, controlorul nu ştia care era problema şi nu putea să-mi dea niciun detaliu. Atunci când am sosit la faţa locu-lui, am descoperit că pana se situa la ni-velul înmagazinării deşeurilor. Nu existau alte soluţii: trebuia să mă strecor în inte-riorul carlingii pentru a rezolva problema. Pătrunzând în compartiment, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Avionul avea mai multe rezervoare, pompe şi tu-buri decât erau menţionate în caietul de sarcini.

La început, am presupus că sistemul fusese modificat. Nu mai lucrasem pe un aparat de acest tip de mai bine de zece ani. Urmărind să găsesc problema, am realizat rapid că tubajul şi rezervoarele suplimentare nu erau legate la sistemul de evacuare... Tocmai descoperisem acest lucru, când un alt mecanic de la com-pania mea a apărut subit. Era tocmai unul dintre mecanicii care lucrau în mod obişnuit pe aceste sisteme. I-am predat lucrul cu mare plăcere. Plecând, l-am întrebat despre acea echipare suplimen-tară. El mi-a răspuns: Vezi-ţi de treaba ta şi lasă-mă să mă îngrijesc de a mea!

A doua zi, lucram la calculatorul firmei ca să văd un plan de cablaj. Pentru că tot eram acolo, am decis să fac o cercetare cu privire la echipamentul suplimentar pe care îl găsisem în avion. Spre marea mea surpriză, manualele nu făceau nicio refe-rire la echipamentul pe care îl văzusem în ajun. Am căutat în dosarele producătoru-lui şi nu am găsit nimic nici acolo. Curio-zitatea mea era atinsă în punctul sensibil: eram cu adevărat hotărât să descopăr na-tura acestui echipament.

Săptămâna următoare am primit trei dintre avioanele noastre, în hangarul principal, pentru inspecţia periodică. În timpul acestor inspecţii, în jurul avionului forfotesc peste tot o mulţime de mecanici. Tocmai îmi terminasem treaba şi am decis să mă duc să văd sistemul de evacuare pe unul dintre aparate. Cu toţi mecanicii din

jur, eram sigur că nu avea să mă observe nimeni. Spre marea mea surpriză, avi-onul pe care am ales să-l inspectez avea şi el acel tip de echipare suplimentară!

Am început să urmez sistemul conduc-telor, pompelor şi rezervoarelor. Am des-coperit ceea ce părea a fi unitatea de co-mandă a respectivului sistem. Era o cutie de comandă standard folosită în aviaţie, dar fără cea mai mică inscripţionare. Pu-team urma firele de la cutia de comandă la pompe şi la valve, dar niciun alt circuit de comandă nu era conectat la această unitate. Singurele fire care erau racordate la această unitate erau legate la sistemul operaţional al comenzilor avionului.

Sistemul avea un rezervor mare şi două mai mici. Era dificil de văzut dato-rită îngustimii compartimentului, dar mi s-a părut că rezervorul mare ar fi putut cuprinde 200 litri. Rezervoarele erau lega-te la o supapă de golire şi de umplere care trecea prin fuzelaj, chiar în spatele supapei de golire a sistemului fluidelor uzate. Cău-tând unde ducea acest racord sub avion, am văzut că era ascuns în spatele unui fals panou, sub un alt panou care, la rândul lui, ajungea la sistemul canalului de goli-re. Am început să urmăresc tubajul pom-pelor. Aceste tuburi conduceau la o reţea de conducte mai mici care se terminau în marginile din spate ale aripilor şi ale stabi-lizatoarelor orizontale ale avionului.

Dacă priviţi cu atenţie aripile unui avion mare veţi vedea un mănunchi de fire, aproximativ de grosimea unui deget, care iese din marginea din spate a aripii. Acestea sunt tije de descărcare statice. Ele sunt folosite pentru a disipa sarcina de electricitate statică care se acumu-lează pe un avion în zbor. Am descoperit că acele conducte duceau la una din trei dintre aceste tije de descărcare electro-statică. Iar aceste false tije de descărcare electrostatică fuseseră găurite ca pentru a lăsa să scape un produs oarecare prin ele.

Trecuse o vreme de când eram cocoţat pe aripă. Dintr-o dată, unul dintre supra-veghetori mi-a ordonat să părăsesc han-garul. El mi-a spus după aceea că treaba mea era terminată şi că nu eram autorizat să fac ore suplimentare. Cele două zile care au urmat au fost foarte încărcate şi nu am găsit niciun minut liber pentru a-mi continua mica anchetă. Două zile după descoperirea mea, am fost chemat să înlocuiesc un detector de temperatură pentru un motor de avion care se pre-gătea să decoleze. Am terminat lucrul şi m-am întors la hârţogărie.

Aproximativ 30 minute mai târziu, am fost convocat de directorul general. Atunci când am intrat în biroul său, mă aşteptau acolo reprezentantul sindicatului nostru şi alte două persoane, pe care nu le cu-noşteam. Directorul mi-a spus că a fost descoperită o problemă serioasă. Eram suspendat pentru o greşeală gravă. Mi-a spus că scrisesem intrări false în raportul

meu de lucru în legătură cu detectorul de temperatură pe care tocmai îl instalasem cu câteva ore înainte. Eram consternat şi am început să protestez. Am spus că era ridicol şi că făcusem cât se poate de con-ştiincios acea treabă. Reprezentantul sin-dicatului s-a interpus. El a recomandat să aruncăm un ochi la avion, pentru a lămuri situaţia. Atunci eu am întrebat cine erau ceilalţi doi oameni. Directorul general mi-a indicat că erau inspectori de securi-tate ai companiei aeriene, dar că nu erau obligaţi să-mi dea numele lor.

Ne-am înapoiat deci la avion, care ar fi trebuit deja să decoleze, dar care era încă garat la rampa noastră de întreţine-re. Am deschis capota motorului şi repre-zentantul sindicatului a scos detectorul de temperatură. A verificat numărul de serie şi a constatat că era piesa veche. Atunci ne-am dus la magazia de piese şi repre-zentantul sindicatelor a verificat rapor-tul meu. De pe o etajeră, el a luat o cutie sigilată. A deschis-o şi a scos un detector de temperatură având acelaşi număr de serie cu cel pe care îl instalasem. Imediat, el mi-a spus că sunt suspendat pentru o săptămână fără salariu.

M-am odihnit acasă în prima zi a suspendării mele, întrebându-mă ce s-a petrecut. Seara, am primit un apel tele-fonic. Vocea mi-a spus: „Acum ştii ce pă-ţesc mecanicii care îşi bagă nasul acolo unde nu au nimic de făcut. Data viitoare când o să te amesteci să lucrezi la siste-me care nu te privesc, o să-ţi pierzi sluj-ba! Cum mă simt generos astăzi, cred că o să te poţi întoarce la treabă curând.“ CLIC. Am făcut imediat apropierea în-tre ceea ce tocmai se produsese şi faptul că descoperisem acel tubaj misterios. În dimineaţa următoare am fost chemat de directorul general. El mi-a spus că da-torită excelenţei dosarului meu suspenda-rea fusese redusă la o zi. Trebuia deci să mă reapuc imediat de treabă. Singurul lu-cru la care mă puteam gândi era: Ce încer-cau „ei” să ascundă şi cine sunt aceşti EI?

Revenirea la treabă a fost ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic. Niciunul dintre cei-lalţi mecanici nu a amintit de suspenda-rea care îmi fusese dată. Reprezentantul sindical mi-a spus de altfel că era inutil să vorbesc despre aceasta. Dar în noap-tea aceea am căutat pe internet pentru a urmări să găsesc răspunsuri. Nu-mi amin-tesc cum am ajuns aici, dar am găsit site-ul vostru. Atunci situaţia a devenit din ce în ce mai clară. A doua zi dimineaţă la ser-viciu, în interiorul dulapului meu, care era încuiat, am găsit o notă tipărită. Ea spu-nea: „Curiozitatea a ucis pisica. Nu te uita pe site-urile internet care nu te privesc.” Mi-am spus: „Ia te uită! EI mă observă.”

Nu ştiu ce produse pulverizează ei prin intermediul acelor sisteme ciudate, dar pot să vă certific că o fac. Îmi imaginez că utilizează camioanele cisternă pentru a încărca acele rezervoare. E vorba de cami-oanele care golesc deşeurile rezervoarelor de vidanjare a toaletelor. În mod obişnuit,

aeroporturile încredinţează unor sub-contractori acest gen de lucru şi nimeni nu se apropie de aceste camioane. Cine ar vrea să urmărească un camion umplut de fecale? Golind rezervoarele fluidelor uzate, aceşti oameni umplu rezervoarele sistemului jicloarelor de vaporizare.

Cunoscând planurile de zbor ale avi-oanelor, ei programează probabil unita-tea de comandă cu scopul ca ea să încea-pă să pulverizeze o anumită cantitate din respectivul produs după un anumit timp, îndată ce avionul a atins o anumită altitu-dine sau atunci când el se găseşte deasu-pra anumitor zone locuite. Ciocul jicloare-lor (elemente al carburatorului sub forma unor tuburi cu unul sau mai multe orificii prin care se pulverizează în carburator debitul de combustibil necesar) falselor tije electrostatice este atât de mic încât ni-meni din avion nu ar putea remarca acest lucru.

Dumnezeu să ne ajute pe toţi, un cetăţean căruia îi pasă.“

Răspunsul unui funcţionar su-perior al unei linii aeriene, postat

pe site-ul lui clifford carnicom

„Domnule Carnicom, Citind scrisoa-rea pe care aţi primit-o de la mecani-cul anonim, m-am simţit obligat să-i răspund. Şi eu muncesc pentru o linie aeriană, cu toate că la un nivel ierarhic superior. Nu voi numi linia aeriană, nici oraşul în care mă aflu, nici postul pe care îl ocup, din motive evidente de securita-te. Aş vrea să pot documenta tot ceea ce sunt pe punctul să vă dezvălui. Dar este practic imposibil să o fac, întrucât aceasta ar putea în cele din urmă să an-treneze consecinţe fatale pentru mine.

Elementele conţinute în scrisoarea mecanicului anonim mi se par autenti-ce. În SUA există companii aeriene care au participat la un proiect numit Pro-ject Cloverleaf [Proiectul Frunza de tre-flă], timp de câţiva ani. Unii îşi amintesc că au primit consemne în această di-recţie în 1998. Personal, am fost avizat în 1999. Cei câţiva funcţionari ai liniilor aeriene care au primit instrucţiunile în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf au fost supuşi cu toţii unor controale de securitate severe cu privire la antece-dentele lor personale şi, chiar înainte să putem primi aceste instrucţiuni, am fost puternic presaţi să semnăm un acord de ne-divulgare, care declară în esenţă că, dacă spunem ceea ce ştim, indiferent cui, riscăm închisoarea.

În biroul nostru, aproximativ două-zeci de funcţionari am primit aceste instrucţiuni, care ne-au fost date de doi funcţionari oficiali din cadrul unui organism guvernamental. Nu au re-velat care. Au spus că guvernul avea să remunereze linia noastră aeriană şi, de asemenea, şi altele, cu scopul de a pulveriza anumite produse chimice

speciale prin intermediul avioanelor comerciale.

Atunci când au fost întrebaţi care erau aceste produse chimice, unde şi de ce urma să le pulverizăm, ei ne-au indicat că informaţia ne-ar fi oferită dacă ar fi nevoie... Au precizat că noi nu aveam de ce să aflăm mai mult în această direcţie. Şi au continuat atunci să afirme că acele produse chimice erau inofensive. În cele din urmă, au conclu-zionat că programul era de o asemenea importanţă, încât el trebuia să fie finali-zat cu orice preţ.

Atunci când noi i-am întrebat de ce nu desemnau numai avioanele lor mi-litare pentru a pulveriza aceste produ-se chimice, ei au declarat că nu există suficiente avioane militare disponibile pentru a elibera aceste produse chi-mice pe o scară atât de mare. Acesta este motivul pentru care proiectul Clo-verleaf a fost lansat, pentru a permite unor linii aeriene comerciale să ajute la răspândirea acestor produse chimi-ce în atmosferă. Apoi, cineva a întrebat de ce tot acest secret... Reprezentanţii guvernului au declarat atunci că dacă marele public ar şti că avioanele care zboară deasupra capetelor lor împrăş-tie produse chimice în aer, grupurile de ecologişti ar cere încetarea pulverizării.

Cineva a pus unuia dintre oame-nii guvernului întrebarea următoare: Dacă produsele chimice sunt inofensi-ve, de ce să nu se facă publică natura lor şi motivul pentru care le pulveri-zăm? El a părut derutat de această în-trebare şi a răspuns pe un ton autoritar că publicul nu are nevoie să ştie ce se petrece, dar că acest program a fost conceput numai pentru binele său. El a declarat de asemenea că noi trebuie să păstrăm tăcerea şi să nu mai punem întrebări în această direcţie. După care, şedinţa de informare a fost încheiată.

În biroul nostru, toate documentele în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf sunt păstrate în seifuri. Nimeni nu are dreptul să scoată aceste documente. Foarte puţini funcţionari au acces la ele şi ei nu vorbesc niciodată despre conţi-nutul lor.

Domnule Carnicom, eu nu sunt de-loc imbecil. Ştiu că se petrece ceva şi sunt sincer înspăimântat. Mă simt foar-te vinovat că ştiu de existenţa acestei operaţiuni, dar sunt obligat să tac. Sunt tulburat ştiind că firma pentru care muncesc ar putea fi pe cale să-i otră-vească pe americani. Sper că această scrisoare va deschide ochii anumitor persoane asupra a ceea ce se produce, în acest moment, pe cerul nostru. Vă repet că aş vrea să pot să vă ofer o in-formaţie documentată, dar înţelegeţi de ce trebuie să păstrez anonimatul ab-solut. Mulţumesc.“

george PREdAhttp://www.yogaesoteric.net

12


In memoriam

Motto: Pe pământ avem de toate Şi mai bune şi mai rele, Bune, rele, Şi-nchisori şi libertate Şi-a putea şi nu se poate Şi ruină şi cetate Genii mari şi frunţi tembele, Vânt ce stă şi vânt ce bate Şi martiri dar şi lichele, Nedreptate şi dreptate Şi-a putea şi nu se poate Şi noroi şi stele.

(„Pământul deocamdată” de Adrian Păunescu)

Privilegiu pentru un simplu mu-ritor, o oră de conversaţie cu nemuritorul Adrian Păunescu

Întâlnirea mea cu Adrian Pău-nescu a avut loc într-o zi mohorâtă de la sfârşitul iernii anului 2001. Mo-horât şi amărât era şi sufletul meu, după evacuarea abuzivă şi nedreap-tă a bibliotecii înfiinţată de mine la Sibiu, „Biblion”, unica bibliotecă publică cu capital integral privat, la acea dată, în România. Senatorul Păunescu era preşedintele Comisiei pentru Cultură din Senat şi cea mai potrivită persoană pentru a se im-plica în lupta mea pentru dreptate, mai ales că eram mandatat şi de alte două instituţii de cultură prigonite de proaspătul dictator instalat la Si-biu, datorită naivităţii alegătorilor, Klaus Iohannis. Celelalte două lăca-şuri de cultură erau librăria „Mihai Eminescu”, evacuată de persoana fizică – nu primarul! – Klaus Iohannis chiar la aniversarea zilei de naştere a poetului naţional, în 15 ianuarie 2001, în încheierea anului declarat oficial de Ministerul Culturii „Anul Eminescu” şi Casa de Cultură a stu-denţilor din Sibiu, pe cale să fie eva-cuată abuziv de către Consistoriul Bisericii Evanghelice.

Trebuie să mărturisesc, sincer, că nu am fost un fan al Cenaclului „Fla-căra”, deşi aparţineam „generaţiei în blugi” şi cumpărasem toate discurile cu Vintilă, Hruşcă, Șeicaru, Alifan-tis, Bodolan şi alţii lansaţi de Adrian Păunescu. Asistasem doar la două spectacole, ambele desfăşurate la Sibiu: primul pe stadionul Voinţa, împreună cu soţia mea, iar la al doi-lea, m-am nimerit întâmplător, fiind cu fiica mea, care avea doar câţiva anişori, în Parcul Tineretului. În timp ce ea se juca la leagăne, eu stăteam pe iarbă şi ascultam muzica cena-clului care tocmai se desfăşura pe scena cinematografului de vară . Mă

deranja politizarea excesivă a cena-clului, deşi realizasem că era doar o „găselniţă”, tocmai pentru a face po-sibilă continuitatea acestei manifes-tări de massă, atât de asemănătoare cu festivalul de la Woodstock, cul-mea, pus la zid pentru că reprezenta „cultura decadentă a capitalismu-lui”. Eu, un rebel prin excelenţă şi un nonconformist care am înotat împo-triva curentului, în ambele regimuri, nu doream să mă manifest la un loc cu „turma” îndoctrinată de atunci, la fel cum azi nu vreau să fac parte din „turma” îndobitocită de mass-media ostilă interesului naţional. Dacă pe vre-mea comuniştilor eram un cosmopolit, ahtiat după cultura occiden-tală, acum am devenit un patriot însetat de cultura autohtonă. Ma-hatma Gandhi spunea: „Tu trebuie să reprezinţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Am văzut schimbarea din decembrie 1989, am participat chiar la ea, dar nu mi-a plăcut rezultatul şi nici nu m-am regăsit spiritual în acea schimbare, aşa că m-am întors la identitatea naţiei mele, fără preju-decăţi şi conotaţii politice. Nu m-am schimbat ca politicienii cameleoni, după cum a bătut vântul, deveniţi peste noapte capitalişti convinşi, după ce o viaţă întreagă fuseseră co-munişti fanatici. Transformarea mea a fost în sens invers curentului gene-ral de prosternare în faţa Occidentu-lui. Urăsc obedienţa şi nu am accep-tat niciodată să îngenunchez în faţa străinilor, indiferent că au fost ruşi, americani, nemţi sau alţii care şi-au băgat nasul în treburile ţării mele! În schimb, spre deosebire de majorita-tea colegilor săi din Parlament, Pă-unescu a rămas consecvent, nu şi-a negat trecutul, nu a întors spatele vechilor camarazi şi a rămas până la sfârşit un om de stânga. Ce dovadă mai mare de caracter vreţi, în zilele noastre, când politicienii îşi schimă doctrinele mai des decât amantele?

Cu toate că nu am fost un împăti-mit al Cenaclului „Flacăra”, îl admiram pe Adrian Păunescu, atât ca poet, cât şi ca gazetar. Citeam cu pasiu-ne reportajele, articolele de cultură şi sport din revistele „Flacăra”, dar şi „Săptămâna”, urmărind polemica dintre cele două publicaţii, care şi acum cred că era creată artificial,

doar pentru creşterea tirajului am-belor publicaţii. Lucru care a reuşit de minune, fiindcă cele două revis-te se epuizau rapid la chioşcurile de ziare. Citisem pe nerăsuflate cartea „De la Bârca la Viena şi înapoi”, care s-a vândut pe sub mână, dar am avut noroc cu „pilele” mamei mele la una din multele librării sibiene din acele timpuri. Acum, în centrul Sibiului, mai există doar o singură librărie, faţă de cinci, câte erau înainte!

Tocmai, pentru că-l citisem pe

Adrian Păunescu, am avut mari emoţii la întâlnirea cu el. În plus, era şi teama de a nu da peste un perso-naj infatuat, plin de sine, aşa cum îl percepusem eu, greşit şi pripit, pri-vindu-i apariţiile televizate sau când îl văzusem, pe viu, la masa instalată pe pista de zgură roşie a stadionului „Voinţa”. În momentul în care a intrat în sala de protocol, unde fusesem condus de către unul din consilieri, m-am simţit copleşit, nu de statura sa masivă, nici de personalitatea ex-cesivă, cu care eram în temă, ci de dispoziţia pentru dialog, răbdarea de a-mi asculta păsul şi atitudinea sa instant-justiţiară. Nici măcar nu am încercat să-mi ascund sentimente-le şi i-am spus din start că mă simt complexat în faţă cu un munte al culturii româneşti, eu, cu iniţiativa mea bibliotecară, fiind doar o mică moviliţă. Mi-a zâmbit binevoitor şi a privit interogativ spre teancul de do-sare pe care-l etalasem deja în faţa mea. Am început să-i spun, flutu-rând simultan şi actele doveditoare, despre abuzurile primarului insta-lat de câteva luni la cârma Sibiului. După ce mi-am terminat „pledoaria”, Adrian Păunescu l-a trimis pe tână-rul consilier, care notase conştiincios toate cele istorisite de mine, să xero-xeze grămada de acte care susţineau acuzele mele. Noi doi am rămas să mai discutăm despre pornirile de

dictator ale lui Klaus Iohannis, care atunci, la începutul anului 2001, erau într-o fază incipientă. Păunescu a fost primul care a făcut legătura din-tre oprimarea culturii, care tocmai era în desfăşurare la Sibiu şi originea etnică a primarului, făcând aluzie la arderea cărţilor de către hitlerişti în pieţe publice. Eu am fost rezervat, neîndrăznind să „pedalez” pe na-ţionalitatea lui Iohannis, deoarece aveam experienţa unei convorbiri cu Adrian Năstase în vara anului 2000,

înainte de alegerile par-lamentare care aveau să-l instaleze în fotoliul de prim-ministru, când aces-ta a spus că nemţii sunt oameni corecţi, că şi ei o au, la P.S.D., o doamnă de origine germană, Hilde-gard Puwak, care este o pildă vie de cinste, onoa-re şi altruism. Ulterior s-a văzut cât de cinstită a fost Frau Puwak, atunci când a izbucnit scandalul cu fondurile europene ne-rambursabile, deturnate

de aceasta spre firmele lui bărbatu-său. Ceea ce a făcut Puwak sunt doar mici găinării pe lângă toate ticăloşi-ile comise de Iohannis de-a lungul anilor. Doar Dan Iosif, cu care m-am întâlnit tot în acelaşi an, 2001, la Co-troceni, fiind consilierul preşedinte-lui de atunci al României, Ion Iliescu, mi-a spus franc, în faţă, cu stilul său inconfundabil: „Prietene, nu avem ce să-i facem lui Iohannis, chiar dacă ştim că are bube-n cap, fiindcă nu ne lasă Germania. Protejarea sasului lor de la Sibiu în faţa justiţiei este una dintre condiţiile secrete ale aderării României la U.E., aşa că nu te mai strofoca”. Cele spuse de răposatul Dan Iosif s-au confirmat prin derula-rea evenimentelor. Indiferent ce par-tid a urmat la guvernare, Iohannis a rămas un „tabu”, deasupra Justiţiei şi chiar a Constituţiei, care spune că „nimeni nu este mai presus de legi”. Iată că Iohannis Klaus Werner este şi va rămâne mai presus de legi!

Am să închei evocarea întâlnirii mele cu Adrian Păunescu prin măr-turisirea unui secret. Cei care mă cunosc ştiu că sunt un om tare. La câte lovituri am primit pe parcursul vieţii, nici nu am cum să fiu altfel. Nu am plâns nici când mi-am îngropat părinţii. Doar de două ori am plâns în faţa altei persoane, cauza fiind aceeaşi: enorma nedreptate care mi s-a făcut prin evacuarea acelei

biblioteci din imobilul furat de fa-milia Iohannis prin acte false, aspect recunoscut definitiv şi irevocabil de justiţia română. Prima dată am plâns chiar în ziua evacuării (30 noiembrie 2000),când muncitorii primăriei, trimişi de Iohannis, aruncau cărţile mele, strânse cu trudă de cel puţin trei generaţii de cititori, ca pe nişte saci de cartofi într-un camion care nici măcar nu ştiam unde le va trans-porta. Atunci m-a văzut doar soţia mea. A doua oară în viaţa mea, când am plâns, a fost în faţa lui Adrian Pă-unescu, când pur şi simplu am cedat nervos, copleşit de atâta nedreptate strigătoare la cer, dar şi de bunăta-tea marelui poet, primul care şi-a dat seama că am dreptate şi mi-a întins o mână de ajutor. Sprijinul acordat de acest OM, scris cu majuscule pen-tru că aşa merită, s-a materializat prin două interpelări în plenul Sena-tului României. Mulţumesc, maestre! Dacă mă vezi de acolo, dintre aştri, o să observi că plâng şi acum când scriu despre tine.

Marius Albin MARINEScuSibiu, 6 noiembrie 2010

Nota redacţiei: Publicăm a doua interpelarea din Parlament, referitoare la jaful imobiliar de la Sibiu, a senato-rului Adrian Păunescu. De asemenea, reproducem şi răspunsul primit, cu co-mentariile marelui poet, nemulţumit de explicaţiile oferite. Aceste interven-ţii parlamentare confirmă implicarea lui Adrian Păunescu în apărarea cul-turii şi intereselor comunităţii sibiene. Sursa: Monitorul Oficial al României, parte a II-a.

MoNIToRul ofIcIAl Al RoMâNI-EI, PARTEA a II-a, Nr. 59/27.IV.200:

O a doua interpelare se referă la o situaţie gravă din municipiul Si-biu, situaţie care mi-a fost adusă la cunoştinţă de un grup de sibieni, în frunte cu domnul Marius Albin Ma-rinescu din Sibiu, care reclamă gra-vele probleme cu care se confruntă marele oraş, datorită, spune Domnia sa, primarului Johannis Klaus.

Domnul Marinescu Marius Albin, în calitate de patron şi director al unei biblioteci publice cu capital in-tegral privat din România „BIBLION”, cu sediul anterior în municipiul Si-biu, aduce la cunoştinţă că persoane publice din Sibiu au comis numeroa-se infracţiuni care prejudiciază grav statul român.

Iată o primă situaţie expusă de aceşti cetăţeni. Actualul primar al Sibiului este acuzat că, alături de reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, avocaţi şi no-

Justiţiarul Adrian Păunescu

13


In memoriamtari publici, a pus la cale un sistem prin care el şi soţia au intrat ilegal în posesia a două imobile uriaşe în cen-trul vechi al oraşului, unul pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, unde funcţi-ona, alături de Librăria „Eminescu” şi unica bibliotecă privată din Româ-nia” , amândouă evacuate între timp şi celălalt pe strada General Maghe-ru nr. 35.

În locul Librăriei „Eminescu”, libră-rie celebră în Sibiu, domnul primar al Sibiului a adus o bancă comercia-lă austriacă. Domnul Marinescu mai menţionează că în aceste imobile trăiesc locatari care, conform Legii nr. 112 din 1995, şi-au cumpărat apar-tamentele în care locuiesc, şi asta în virtutea faptului că locuinţele nu au fost revendicate la acel moment.

Presa centrală a scris pe larg des-pre aceste abuzuri, „Jurnalul naţio-nal”, în ediţiile sale din 12 şi, respectiv, 28 februarie 2001, la rubrica „Adevă-ruri scandaloase”, relatând despre „caracatiţa corupţiei” instaurate la Sibiu, sub oblăduirea primarului Jo-hannis Klaus şi a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Berghezan.

Pe linia acestor ilegalităţi şi a al-tora cu imobile, în centrul istoric al Sibiului se înscrie atenţie, şi aici este un apel şi la ministrul culturii!, şi renovarea uneia dintre cele mai vechi case din oraş de către duca-tul luxemburghez, cu condiţia ca, la terminarea lucrărilor, acest imobil, parte a patrimoniului naţional ro-mânesc, să fie cedat Luxemburgului. Aşa ne informează petenţii.

Un alt exemplu ar fi: în locul Casei de Cultură a Studenţilor şi în locul Colegiului Universitar Sibiu două obiective culturale româneşti de mare importanţă primarul actual al Sibiului vrea să promoveze un cen-tru cultural Friederich Deutsch.

Un alt punct pe care-l dezvălu-ie domnul Marinescu se referă la cererile Consistoriului Evanghelic care revendică 38 de imobile, prac-tic, întreg centrul oraşului Sibiu, cât şi la cererile unui număr de 300 de cetăţeni germani saşi plecaţi din ţară care revendică imobile pentru care au primit despăgubiri de la statul român.

Cel mai grav este că juriştii primă-riei nu se prezintă la aceste procese şi, astfel, statul român pierde de fie-care dată.

Asupra tuturor acestor chestiuni, rog autorităţile centrale, rog pe cei în drept să judece lucrurile, să le ana-lizeze şi să le rezolve, să facă tot ceea ce depinde de Domniile lor. Am mai ridicat o dată această problemă de la Sibiu, din păcate, fără răspuns.

MoNIToRul ofIcIAl Al RoMâNI-EI, PARTEA a II-a, Nr. 66/12.V.2001:

Pentru domnul senator Adrian Pă-unescu:

La interpelarea formulată de dum-neavoastră şi înregistrată la Senat e ceva mai complicat, mă scuzaţi, sunt totuşi nişte probleme care trebuie ex-plicate în detaliu. La interpelare adre-sată ministrului justiţiei, referitoare la situaţia imobilelor din Sibiu în care au funcţionat fosta Librărie Eminescu, Casa de cultură a studenţilor şi Cole-giul universitar Sibiu, înstrăinate de actualul primar Iohannes Klaus, cu

complicitatea justiţiei locale, vă co-municăm următoarele:

Din verificările dispuse, direcţia de specialitate din Ministerul de Justiţie a identificat mai multe cauze referitoare la imobilele prezentate de dumnea-voastră.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 6011 din 20 iulie 1998 pronunţată de Judecătoria Sibiu a fost admisă acţiunea formulată de reclaman-ţii Baştea Ioan, Iohannes carmen georgeta, lazurcă georgeta îm-potriva pârâtului statul român prin Primăria Sibiu şi s-a constatat nulitatea încheierii de intabulare, imobilul fiind situat în Sibiu, str. general Magheru nr. 35, precum şi a încheierii de intabulare nu mai ci-tesc numele de carte funciară şi s-a dispus restabilirea situaţiei anteri-oare în cartea funciară prin reînscri-erea proprietăţii pe numele foştilor proprietari ghenea Ilie şi ghenea Maria. Apelul declarat de Primăria Sibiu a fost respins de Tribunalul Si-biu, iar ulterior curtea de Apel Alba a constatat nulitatea recursului de-clarat de primărie, fiind astfel men-ţinută hotărârea instanţei de fond.

S-a reţinut în motivarea acestei hotărâri că ghenea Ilie era munci-tor, iar soţia sa, ghenea Maria, cas-nică şi că le sunt aplicabile art. II din decretul nr. 92/1950.

Prin certificatul de moştenitor şi legatar s-a constatat că singurul moş-tenitor al defuncţilor este Baştea Nico-lae, în calitate de nepot, decedat la 30 mai 1993, când masa succesorală se compune din cele două imobile şi că moştenitorii testamentari ai defunc-tului Baştea Nicolae sunt Baştea Ioan căruia, în calitate de legatar, îi revine întregul imobil din str. Nicolae Bălces-cu şi cota de 2/4 din imobilul situat în General Magheru nr. 35, Lăzurcă Georgeta căreia, în calitate de legatar, îi revine 1/4 din str. General Magheru nr. 35 şi Iohannes Carmen Georgeta căreia, în calitate de legatar, îi revine cota de 1/4 din imobilul din str. Gene-ral Magheru nr. 35.

Prin contractul de vânzare, înche-iat în iunie 1999, Bastea Ion a vândut cumpărătorilor Iohannes Klaus Verner şi Iohannes Carmen Georgeta cota de 1/4 din imobilul din str. Nicolae Băl-cescu nr. 29, efectuându-se şi intabu-larea în Cartea funciară a dreptului de proprietate.

Astfel, asupra imobilului din str. Ni-colae Bălcescu nr. 29, construcţie şi te-ren, au calitatea de proprietari Baştea Ion cu o cotă de 1/2 cu titlu de moş-tenire, Iohannes Klaus Verner şi Iohan-nes Carmen Georgeta cu o cotă de 1/2 ca bun comun prin cumpărare.

Prin Sentinţa nr. 8.173/1999 pro-nunţată de Judecătoria Sibiu a fost admisă acţiunea civilă formulată de către reclamanţii Baştea Ioan, Iohan-nes Klaus Verner, Iohannes Carmen Georgeta împotriva pârâtei Societa-tea Comercială Dacia Traiană S.A. Si-biu, precum şi cererea convenţională a pârâtei şi în consecinţă s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul comer-cial situat la parterul imobilului din str. Nicolae Bălcescu nr. 29, pârâta fi-ind obligată către reclamanţi la con-travaloarea chiriei, reclamanţii fiind, de asemenea, obligaţi să plătească pârâtei contravaloarea investiţiilor fă-cute la imobil.

Precizăm că în spaţiul comercial menţionat funcţiona anterior intro-ducerea acţiunii în evacuare Librăria Mihai Eminescu, din cadrul Societăţii Comerciale Dacia Traiană S.A. Sibiu.

Prin Decizia nr. 494/2000, pronun-ţată de Tribunalul Sibiu, a fost respins apelul declarat de Societatea Comer-cială Dacia Traiană S.A. Sibiu, iar prin Decizia 3.060/2000 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost respins şi recursul introdus de aceeaşi parte, astfel că hotărârea Judecătoriei Sibiu a rămas irevocabilă.

Prin sentinţa nr. 784/2000 pronun-ţată de către Judecătoria Sibiu a fost admisă acţiunea introdusă de către reclamanţii Baştea Ioan, Iohannes Kla-us Verner, Iohannes Carmen Georgeta împotriva pârâtului Marinescu Marius Albin şi s-a dispus evacuarea pârâtului şi a bunurilor sale din spaţiul, propri-etatea reclamanţilor, situat în Nicolae Bălcescu nr. 29.

Tribunalul Sibiu a admis apelul declarat de Marinescu Marius Albin şi a schimbat sentinţa judecătoriei în sensul respingerii acţiunii în eva-cuare formulată de reclamanţi.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin De-cizia 2.524/2000 a admis recursul de-clarat de către reclamanţii recurenţi

împotriva deciziei Tribunalului Si-biu, decizie care a fost casată şi, în urma rejudecării pricinii, instanţa de recurs a menţinut sentinţa instanţei de fond.

În considerentele deciziei s-a reţi-nut că pârâtul, în calitate de organiza-tor de aşezământ cultural, beneficiază de prelungirea contractului de închiri-ere întrucât fiind persoană fizică auto-rizată se poate prevala de prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă nr. 40/1999.

Din verificările efectuate rezultă că Iohannes Klaus Verner nu a înstrăinat până în prezent cota sa de proprietate din imobilul situat în str. Nicolae Băl-cescu nr. 29.

cât priveşte imobilul în care a funcţionat casa de cultură a stu-denţilor Sibiu şi colegiul universi-tar Sibiu, acesta a fost redobândit în proprietate de Biserica Evanghelică luterană din Sibiu printr-o sentinţă a Judecătoriei Sibiu din 1993. ulte-rior, prin decizia nr. 843/1997 a cur-ţii Supreme de Justiţie a fost admis recursul în anulare declarat de pro-curorul general, a fost casată sen-tinţa judecătoriei şi decizia civilă a Tribunalului Sibiu şi a fost respinsă acţiunea formulată de consistoliul superior al Bisericii Evanghelice din România, fără a se proceda însă la rectificarea cărţii funciare şi la re-intabularea imobilului pe numele statului român.

Prin ordonanţa de urgenţă nr. 85/10 iunie 1999, imobilul mai sus menţionat a fost transmis cu titlu gratuit Bisericii Evanghelice din Ro-mânia, comunitatea evanghelică Sibiu.

Vă rugăm, domnul senator, să pri-miţi asigurarea doamnei ministru a justiţiei, doamna Stănoiu...

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:Vă mulţumesc.Domnule senator,...Domnul Adrian Păunescu:Domnule preşedinte, domnule

ministru şi domnilor colegi, sunt con-sternat.

Simpla lectură a textului trimis aici de Ministerul Justiţiei ne spune ceva de neînchipuit şi anume că în plină Românie republicană, cu comunicare firească între judeţe, între oraşe, între case, între străzi, apar asemenea abu-zive feude (cum ne semnalau cetăţeni din Sibiu şi cum presa a scris, şi văd că nu s-a efectuat de către autorităţile centrale nici o anchetă de fond, unde puterile statului, puterea banului, apoi puterea aleasă, puterea judecătoreas-că merg împreună şi fac ce nu-ţi dă în gând.

ceea ce ne-aţi citit acolo, domnu-le secretar, este un poem abracada-brant şi nebun al acaparării de bu-nuri prin eliminarea cetăţenilor din orice ecuaţie. Ceea ce spuneam aici, în bancă, la un moment dat când vă opriserăţi, era: „Să-i dea afară pe toţi cetăţenii, să le ia toate casele.”

E ceva de neînchipuit şi noi asistăm pasiv la toate. Și mai sunt între noi şi oameni care apără aceste uriaşe abu-zuri care vor izbucni o dată şi lucruri-le se vor rezolva, din păcate, prin ele însele, în explozie, că nu se poate la nesfârşit merge pe roşu.

Nu se poate, domnule ministru, atâta nedreptate!

Să fii primarul Sibiului, primar la alegerea căruia am tresărit şi eu de bucurie, că era un german, şi mie îmi sunt foarte dragi germanii din Româ-nia şi mi-am închipuit că vom avea un exemplu de armonie, de curăţenie, de muncă, la Sibiu, oraşul iubirii mele de om tânăr.

Ce ne-aţi citit aici m-a tulburat. Vă mărturisesc că îmi pare rău că nu sunt gazetar practicant, ca să zic aşa, să fac o anchetă la fiecare dintre instituţii. Nu se poate!

de unde are omul ăla, cum i-aţi spus, nu ştiu cum îl cheamă, de unde au ăştia toate averile astea? de unde le iau? Pe ce criteriu le ia domnul Klaus?

Nu vi se pare curios, nu vi se pare o coincidenţă nefericită şi strigă-toare la cer?!

Sigur că nu vă fac reproşuri. Eu vorbesc, în clipa asta, cu neantul marcat de părerea de rău că ase-menea lucruri se petrec deodată cu viaţa noastră.

Eu cred că trebuie o anchetă de fond de la centru.

Nimeni nu va face abuzuri în te-ritoriu, oferindu-se ca material di-dactic pentru ideea de abuz.

Se vor acoperi toţi. şi se vor aco-peri între ei, în faţa cetăţenilor ne-putincioşi.

Asta era sesizarea mea, că s-a creat o feudă în care sunt posibile şi vecinătăţi cu istorica Alba Iulia, care pervertesc pe oricine încearcă să afle adevărul de acolo.

Eu nu spun că eu ştiu adevărul. Eu spun doar atât: ne-aţi adus o consta-tare a unor procese vechi, a unei cas-cade de procese vechi. Eu aş vrea să vedem dincolo de aparenţele prefa-bricate pentru că nu e curat ce este acolo.

Nu mă iau numai după Jurnalul Naţional sau după nu ştiu care alt ziar, mă iau şi după acumularea de fapte neobişnuite care nu poate fi valabilă nici măcar într-un roman prost, darmite într-o realitate atât de inteligentă cum e trista realitate românească.

Sunt mulţumit, în general, de ceea ce faceţi dumneavoastră, domnule se-cretar de stat, de ce încearcă doamna Stănoiu şi ce face doamna Stănoiu, dar sunt nemulţumit de realitatea de dincolo de cuvinte şi, aici, v-aş ruga să sesizăm autorităţile în drept şi să se încerce o aprofundare a situaţiei, nu un rezumat al dezastrului, că nu ne poate mulţumi nici pe noi şi nici pe oamenii care au sesizat că s-au distrus librării, că s-au distrus vieţi de oameni, de familii, nu, nu ne poate mulţumi un simplu rezumat constatativ.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:Vă mulţumesc.Mai aveţi câteva datorii mai vechi,

domnule secretar de stat.Bănuiesc că dacă nu...Domnul Alexe Ivanov Costache:Mai avem nevoie de timp pentru

documentare.Domnul Doru Ioan Tărăcilă:Sigur, acest lucru voiam să-l spun.

În momentul în care nu aţi dori să ofe-riţi răspuns, bănuiesc că mai aveţi ne-voie de timp pentru documentare din partea ministerului.

Dacă mai este cineva prezent?Vă rog!domnul Aron BelaşcuSenatorul Belaşcu, Aron Belaşcu:lucrurile stau aşa cum le-a pre-

zentat domnul senator Adrian Pău-nescu. Trebuie să se facă o cerceta-re aprofundată acolo. şi mai sunt şi altele, domnule senator, legate de acest primar Klaus Iohannes.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:Vă mulţumesc.Stimaţi colegi,Daţi-mi voie să declar închise dez-

baterile din Senat, de astăzi.Mâine de dimineaţă avem şedin-

ţe pe comisii, vineri avem şedinţă în plen.

Lucrările şedinţei s-au încheiat la orele 19,15.

P.S.: Sublinierile aparţin redacţiei. Lăsând deoparte faptul că în anul 2001 Klaus Werner Iohannis era un cvasicu-noscut, ca dovadă numele său reprodus incorect, trecerea timpului şi evoluţia dosarelor în justiţie au dovedit că cei doi „escu”, Adrian Păunescu şi Marius Albin Marinescu, au avut dreptate. Ast-fel, decizia civilă nr. 310/R din 30 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov a consfin-ţit, definitiv şi irevocabil, decizia civilă nr. 240/A pronunţată de Tribunalul Braşov în data de 22 aprilie 2004, prin care Certificatul de moştenitor şi lega-tar nr. 90/ 01.06.1999, emis de notarul corupt Radu Gabriel Bucşa, din Sibiu, a fost anulat ca fiind eliberat pe bază de documente false şi cu încălcarea com-petenţei teritoriale absolute. Prin acel Certificat măsluit obţinuse familia Ioha-nnis casele din Sibiu, str. G-ral. Maghe-ru, nr. 35 şi N. Bălcescu, nr. 29, imobil în care se afla şi biblioteca lui Marius Albin Marinescu. Deşi au trecut şase ani de la pronunţarea acelei sentinţe definitive şi irevocabile, nimeni nu a avut curajul să o pună în aplicare şi nici nimeni nu a păţit nimic pentru şirul de infracţiuni comise pentru deposedarea statului ro-mân de două imobile valoroase. Astfel s-a demonstrat că şi Dan Iosif a avut dreptate, atunci când a vorbit despre invulnerabilitatea lui Klaus Werner Io-hannis asigurată de statul german.

14


Semnal

Sămbătă seară, după două tururi de scrutin, s-a decis şefia masoneriei româneşti. Scaunul lui Chirovici a fost adjudecat de Radu Bălănescu, care a devenit Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România. Bălănescu, directorul Spitalului pentru copii Grigore Alexandrescu şi şef al catedrei de Chirurgie Ortopedie Pediatrică din cadrul Facultăţii de Medicină, este, din 2006, Pro Mare Maestru al marii Loji Naţionale din România şi membru de onoare al mai multor Loji din ţară - Lafayette, Leonardo da Vinci, Novus Ordo, Pitagora, Cavalerii Sfântului Gheorghe, Cavalerii Luminii. Medicul Radu Bălănescu, noul şef al masoneriei, va trebui să se reprofileze pe chirurgie estetică şi să taie în carne vie, dacă nu vrea să fie asociat cu oamenii lui Chirovici şi mai ales cu mânăriile acestora, via oligarhia rusofilă reprezentată de Patriciu şi Vîntu, „fraţi“ în rele care ar trebui să-şi găsească un loc onorabil de trai în comun la Loja Jilava.

Conform relatărilor unuia dintre insiderii masoneriei, Florin Ghiulbenghian: „Radu îl are alături pe Adi Stănciulescu, recunoscut pentru excelentele relaţii cu Marea Lojă a Statului Israel. O mare Lojă cu influenţă în întreaga lume. Și cred că e de ajuns pe această temă“.

Ghiulbenghian mai adaugă: „Din păcate, pentru a-şi asigura liniştea în finală, Radu Bălănescu a fost forţat să negocieze cu Chirovici păstrarea în echipa sa a celor doi loiali parteneri ai, de acum, fostului Mare Maestru, mă refer la Dănuţ Tănasie şi Cristi Unteanu“.

Secondanţii lui Radu Bălănescu - uneltele lui chirovici

Cine sunt cei doi principali secondanţi ai lui Bălănescu, sfetnicii cei mai apropiaţi ai lui Chirovici, cel care a plecat ca să rămână, practic, atâta vreme cât principalii săi „gânditori“ rămân pe poziţii? Mai ales că Eugen Ovidiu Chirovici, în calitate de Mare Maestru din Trecut - va fi Preşedintele Consiliului Luminilor - organism cu rol executiv.

Cei doi principali apropiaţi ai lui Chirovici - şi de acum şi ai lui Bălănescu - sunt reprezentanţii lui Patriciu, respectiv Sorin Ovidiu Vîntu. Dănuţ Tănasie, fost cadru DIE, face parte din „logistica“ lui Dinu Patriciu, după ce anterior a făcut parte din „logistica“ Securităţii.

Ioan Dănuţ Tănasie este absolvent al Facultăţilor de Drept

(1970) şi ASE-Relaţii Economice Internaţionale (1980), a lucrat în perioada 1968-1992 ca ofiţer operativ în Direcţia de Informaţii Externe (diviziunea TS), actualul SIE, de unde s-a pensionat şi a trecut în rezervă în mai 1992, cu gradul de locotenent-colonel. Tănasie,

devenit mâna dreaptă a lui Chirovici, a fost şi subordonat direct, şi omul de încredere al lui Mihai Caraman, primul şef SIE după ‘89, (cel care a reuşit să penetreze cartierul general al NATO în beneficiul Moscovei, în anii ‘60).

Chiar dacă poveştile moscovite par din negura timpului, iată că alte noi poveşti ruseşti s-au îmbârligat prin preajma lui Tănasie, angajat ca director al distribuţiei de motorină la rafinăria Vega a lui Patriciu. Tănasie şi Patriciu, membri ai lojii „Phoenix“ a MLNUR, alături de alt subordonat patrician, Călin Popescu Tăriceanu, l-au secondat strâns pe Chirovici, iniţiat în 1997 şi care făcea parte dintr-o Lojă disidentă (MLUNR), unde a fost ales Mare Maestru, în 2000, în ciuda faptului că nu avea vechimea necesară (7 ani ca Maestru şi unul ca Maestru Venerabil). Chirovici s-a transferat în 2001 din MLNUR în MLNR; în 2003 avea să fie ales Mare Maestru al MLNR, în locul lui Comănescu, deşi nici atunci nu îndeplinea cutuma amintită.

Vârfuri ale Marii Loji Naţionale a României (MLNR), instalate la conducere în 2003, au fost strâns

legate de exponenţi ai masoneriei ruse, cu care au colaborat promovându-le interese economice sau de sistem. „Colaborarea“ a ajuns să se intersecteze direct cu politicul şi să-l influenţeze, uneori decisiv.

Referendumul din 2007, în timpul căruia Kondiakov s-a afişat pe la

biroul de la guvern al „colegului“ Tăriceanu, a fost un moment de „ieşire la lumină“ a fraţilor întru şorţuleţe cu broderie rusească.

chirovici - lumina de sub scaun i-a venit de la Moscova

Chirovici a primit practic Lumina, cum zic ei, de la Răsărit, adică chiar de la masonul rus Kondiakov. Fostul cadru KGB Anatol Andreevici

Coman, şef al Marii Loje Masonice din Republica Moldova, l-a adus la Conventul de la Bucureşti al Marii Loje Române de la Sala Palatului pe Alexander Kondiakov, ofiţer al serviciilor ruseşti, artizan al întâlnirii de taină dintre Adrian Năstase şi Vladimir Putin din anul 2004 şi directorul general al firmei Novokom, un cover „discret“, un fel de şorţuleţ al serviciilor ruseşti de spionaj. În vremea URSS, Kondiakov a fost corespondent al Agenţiei de ştiri TASS şi consilier al preşedintelui Comitetului Organizaţiilor de Tineret din URSS (Komsomol). A lucrat în rezidenţa serviciului sovietic la Londra.

Chirovici, pilotat din spate de Ady Năstase & Comp. (Tataia Ilici), este acela care a deschis pe căi masonice drumul capitalului estic către România, în schimbul unor oportunităţi în spaţiul CSI pentru un grup de afaceri transpartinic (PSD-PNL-PC). Acest grup, ai cărui membri sunt masoni de frunte în România, a răspuns intereselor unor oligarhi din Rusia care, la rându-le, urmăreau scopuri personale, dar şi strategice, de acaparare nu doar a pieţei energetice din România, ci şi a altor sectoare economice importante. Dosarul de spionaj şi trădare din 2006 deschidea doar o mică fereastră asupra ansamblului combinaţiilor care se derulează şi astăzi, pe filiere neschimbate.

Reprezentanţii „culoarului moldovenesc“ către mamuska Rusia sunt bine aşezaţi şi în România, fiind înzestraţi cu toţii şi cu cetăţenie română. Fostul şef al masoneriei de Moldova, Anatol Coman, avea patru firme la vedere în România, dintre care două înregistrate în aceeaşi

zi (31 august 2005), în Capitală: Interenergo Group Company şi Inter Resources Company - axate pe comerţul de combustibili. În

prima, Coman e asociat cu o firmă din Doneţk, Ucraina. Prietenia sa cu Dinu Patriciu şi Eugen Ovidiu Chirovici era de notorietate în mediile masonice şi de business. Fratele lui Anatol Coman era director în Rompetrol Chişinău, iar soţia lui Eugen Ovidiu Chirovici, Mihaela Chirovici, director la Rompetrol Bucureşti. Un alt personaj de frunte al masoneriei moldoveneşti cu strânse legături la Bucureşti, mai ales la Grupul Rompetrol, este Ion Sturza, fost premier în 1999, tot cetăţean al României şi cu afaceri mari aici.

Ion Sturza, de asemenea kaghebist la bază, a fost o piesă de marcă a grupării Lucinschi. În 1987, îl găsim ca participant la înfiinţarea Organizaţiei de Comerţ Exterior „Moldex“ (OCEM), de pe lângă Guvernul RSS Moldoveneşti, instituţie controlată de KGB. Sturza, fost director general al Rompetrol-Moldova şi fost consul onorific al Kazahstanului în Republica Moldova, este unul dintre intermediarii principali ai „afacerii secolului“, vânzarea Grupului Rompetrol către KazMunai Gaz. Patriciu s-a grăbit să vândă încă de la finalizarea dosarului procuraturii, în septembrie 2006, şi a folosit la maximum intervalul nesfârşitelor amânări pentru a finaliza tranzacţia de predare a Rompetrol în mâna adevăraţilor stăpâni - ruşii, contra unei valijioare cu bani - cam un miliard - dusă la păstrare tot în Moldova.

Eterna valiză cu bani ruseşti se regăseşte şi la celălat oligarh penal - Sorin Ovidiu Vîntu, cel care l-a ajutat pe Patriciu să pună mâna pe Rompetrol şi în ale cărui afaceri se regăsesc numeroşi cetăţeni moldoveni, cu sau fără şorţuleţe.

Printre purtătorii de valize cu bani ale lui Vîntu se găseşte Cristian Unteanu, mânuitorul banilor oengistului SOV, respectiv administratorul fundaţiei Vîntu, de la Bruxelles, ONG intrat în atenţia publicaţiei „Curentul“ pentru anumite mişculaţii de fonduri, bani pe care Vîntu îi utiliza pentru a-şi cumpăra imagine sau pentru a intra în graţiile cercului Tismăneanu. Unteanu, acuzat de relaţii cu vechea Securitate, a fost primul şef de cabinet al lui Petre Roman în 1990, a ajuns „ziarist“, corespondent „Ziua“ la Bruxelles, actual trimis al Realităţii TV şi un fel de „ministru de externe“ ad-hoc al masoneriei române, ocupând demnitatea de Mare Secretar de Externe al MLNR.

george RoNcEA

Agenţii mogulilor Patriciu şi Vîntu îl încadrează strâns pe noul mason-şef

15


Cultura

Regizat de Cornel Gheorghiță, lung-metrajul ”Europolis” va avea premiera săptămâna viitoare în cinematografele româneşti. Cu Adriana Trandafir şi Áron Dimény în rolurile principale, ”Europolis” este un film în genul prozei fantastice a lui Mircea Eliade. Pelicula atinge o zonă a mitului şi a superstițiilor. Cu un subiect rareori abordat în filmele româneşti, ”Europolis” va intra în circuitul cinema-tografelor din ţară în 26 noiembrie 2010 şi va rula în prima săptămână în Bucureşti (Hollywood Multiplex, Ci-

nema Studio, Cinema City - Cotroceni), Cluj (Victoria), Constanţa (Cityplex) şi Bacău (Cinema City).

În micul port al Sulinei soseşte o te-legramă din Franţa: Luca, pe care toa-tă lumea îl ştia îngropat de mai bine de 50 de ani în cimitirul de la margi-nea oraşului, tocmai a murit. Sora lui, Magdalena (interpretată de Adriana Trandafir), însoţită de fiul ei, Nae (ju-cat de Áron dimény), trebuie să ple-ce în Franţa pentru a lua în primire « moştenirea ». Ajunşi la celălalt capăt al continentului, pe malul Atlanticului, cei doi îl întâlnesc pe şamanul Ata (Jo-seph otteno), prietenul cel mai bun al

lui Luca. El le dezvăluie ultima dorinţă a acestuia înainte să moară. Moartea lui Luca le marchează drumul de în-toarcere mai mult decât Magdalena şi Nae şi-ar fi putut închipui. « În această tranziţie instabilă, sufletul întâlneşte îngerii, vămile văzduhului, diavolii, în-gerii păzitori”, spune regizorul.

Sicriul în formă de măgar în care personajul Luca este adus din Franța a generat, la un moment dat, controversă în rândul spectatorilor care l-au văzut,

în septembrie, în cadrul festivalului de la Montréal. “În nordul României, la Săpânța, există un cimitir înscris în patrimoniul Unesco, unde un artist po-pular, Stan Ioan Pătraş, a inscripționat pe crucile din cimitir, cu umor şi ironie, imagini şi câteva cuvinte despre de-functul care zace în groapă. Sicriul din film este inspirat dintr-un obicei din Ghana ce a apărut prin anii 1950, unde un oarecare Ata Owoo a avut ideea să facă altfel de sicrie decât cele cu care suntem obisnuiți. Aşa cum şi artistul popular din Săpânța a realizat la noi pe cruci”, povesteşte Cornel Gheorghiță.

Totodată, sicriul în formă de măgar a fost ales dintr-un motiv practic. “Narco-traficanții din America de Sud folosesc deseori termenul de « măgar » sau « asin » pentru a-i desemna pe cei care trec drogurile cu avionul ascunzând marfa în stomac, fie ei oameni, şerpi sau alte animale. În film este vorba de transportul unei « comori ». Pe de altă parte, măgarul este un animal curat şi eu aveam nevoie de un suflet în film, de un suflet curat. Desigur ne putem duce şi cu gândul la măgărița lui Ba-laam, cea care « vede » îngerul înaintea stăpânului ei, înaintea omului. Este, cred, curățenia sufletului ce-i permite să vadă mesagerul Domnului, puritate sufletească ce accentuează simțurile cunoaşterii”, spune regizorul.

Filmul lui Cornel Gheorghiţă a primit Mențiunea specială a Juriului la ”Festival des Films du Monde” – Mon-tréal, 2010, festival internațional de categorie A. „Filmul atinge o profundă umanitate conducând spectatorul cu subtilitate într-o lume magică, unică, proprie filmului”, spune Marie-Cathe-rine Marchetti, membră a juriului de la Montréal, adaugând că Mențiunea specială a fost “creată” de juriu pentru a recompensa originalitatea acestui film umanist.

Regizor, producător, scenarist, Cornel Gheorghiță este, de 20 de ani, profesor la ESAV (Ecole Supérieure d’Audiovisuel - Universitatea Toulouse II), iar din 2001, la ESMA (Ecole Su-périeure des Métiers Artistiques), în Toulouse. Printre filmele semnate de el până acum se numără documenta-rele ”Fanfaron Fanfaron”, ”Mascarade” şi scurtmetrajele ”Epava”, ”Ziua începe noaptea”, ”Luna Pork”, ”Say Joe” etc.

”Europolis” a primit premiul HBO/TIFF 2005 pentru cel mai bun scenariu de lungmetraj, fiind şi printre scenari-ile premiate în 2008, la Paris, la Festi-valul European de Film Independent (ECU). Din distribuție mai fac parte Elena Popa, Dorin Andone, Joseph Ot-teno, Petrică Nicolae, Adina Cartianu, Ionela Nedelea.

O co-producţie Gheorghiță srl (Ro-mânia), Cinepay & TaraFilms (Franța) şi susţinut de Centrul Naţional al Ci-

nematografiei, Eurimages, Societatea Română de Radiodifuziune, Région Midi-Pyrénées, Région Poitou-Cha-rentes, Dépt. de la Charente Maritime, ESAV Toulouse (Franța), ”Europo-lis” pornește de la scenariul scris de Cornel Gheorghiţă, Adina Dulcu şi Loïc Balarac, imaginea fiind semnată de Ovidiu Mărginean.

Anca RoMANEScu

Lungmetrajul “Periferic”, de-butul regizorului Bogdan George Apetri, a primit premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film (FIPRESCI) în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Viena (21 octombrie - 3 noiembrie). Distribuţia lungmetrajului îi reuneşte pe Ana Ula-ru, Mimi Brănescu, Andi Vasluianu, Io-ana Flora şi Timotei Duma. Ana Ularu a primit Premiul FIPRESCI pentru “Peri-feric”, pe scena de la Viena, în numele întregii echipe. Anul acesta, filmele Viennalei au fost urmărite de 96.300 de spectatori, un nou record.

„Filmul transformă povestea unei comunităţi într-o poveste universală despre luptă pentru supravieţuire”, spune motivaţia juriului Vienalei. “În centrul său se află o femeie tenace, interpretată excelent de carismati-ca actriţă principală“, Ana Ularu. Din juriu au făcut parte anul acesta Pe-ter Keough (SUA), Anjelika Arthyuk (Rusia), Roman Scheiber (Austria) şi Müge Tüfenk (Turcia).

Scenariul lungmetrajului scris de Bogdan George Apetri şi Tudor Voi-

can porneşte de la o povestire scrisă de Cristian Mungiu şi Ioana Uricaru. “Periferic” este povestea Matildei, în interpretarea Anei Ularu. Eliberată din închisoare pentru 24 ore, Matil-da plănuieşte să fugă din ţară şi să

înceapă o viaţă nouă. Până la sfârşitul zilei, ea trebuie să se confrunte cu un trecut dureros – familia care a respins-o, fostul ei iubit şi, mai ales, copilul lăsat în urmă. Lupta pentru o viață mai bună îi aminteşte că liberta-tea poate atârna doar de o alegere.

Premiul FIPRESCI de la Viennale continuă succesul de public şi de cri-

tică de care filmul s-a bucurat oda-tă cu premiera internaţională din cadrul Competiţiei Festivalului de film de la Locarno (4 – 14 august), unde Ana Ularu a primit premiul cri-ticii elevețiene pentru cea mai bună actriță, “Prix Boccalino de la Presse”, urmat de Premiul special pentru cel mai bun scenariu şi Menţiunea spe-cială acordată actriţei Ana Ularu, din partea Juriului Competiţiei, precum şi premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film (FIPRESCI) şi Men-ţiunea specială a juriului ecumenic, patru distincţii acordate în cadrul Fe-stivalului Internaţional de Film de la Varşovia (8-17 octombrie).

Până acum, “Periferic” a fost se-lecţionat în cadrul festivalurilor in-ternaţionale de film de la Locarno, Toronto, Namur Varşovia şi Vinenale,

urmând ca festivalurile confirmate oficial, deocamdată, la care lungme-trajul lui Bogdan George Apetri va fi prezent mai departe anul acesta să fie 2 in 1 festival of contemporary ci-nema, Moscova (22 - 25 octombrie) şi Cottbus Film Festival (2 – 7 noiem-brie).

FIPRESCI a fost fondată în 1930. Pe lângă promovarea eticii şi apărarea intereselor profesionale ale mem-brilor săi, obiectivul principal al or-ganizaţiei este de a susţine puternic dezvoltarea filmului de cultură pe plan internaţional, filmul fiind defi-nit de FIPRESCI ca formă de expresie artistic şi de educaţie culturală.

Produs de Saga Film, “Periferic” este debutul în lungmetraj al lui Bog-dan George Apetri. Tânărul regizor a absolvit Universitatea Columbia din

New York, cu specializare în regie de film şi imagine, şi a fost nominalizat la Student Academy Awards în 2006 (“Oscar-ul studenţesc”). Scurtme-trajele regizate de Bogdan au fost selecţionate şi au rulat cu succes la multe festivaluri de film din întreaga lume (Clermont-Ferrand, Rotterdam, Palm Springs, Cottbus, Montreal). Bogdan Apetri a co-produs recent filmul american “3 Backyards”, regizat de Eric Mendelsohn, care a câştigat premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Sundance (2010).

Încă din perioada dezvoltării scenariului, lungmetrajul s-a făcut remarcat în cadrul mai multor fe-stivaluri, în secţiunile dedicate pro-iectelor în dezvoltare, precum Ber-linale Co-producţion market, Paris Project, Cinelink Sarajevo, Centeast Warsaw Film Festival sau Agora Work in Progress din cadrul Festivalului de Film de la Salonic.

“Periferic” este o co-producţie româno-austriacă, co-producătorul Josef Aichholzer (Aichholzer Film-produktion) fiind deţinătorul unui premiu Oscar pentru cel mai bun film străin: „Die Falscher/ Falsificatorii” (2007). Filmul este distribuit pe plan internațional de MK2, unul dintre cei mai mari distribuitori internaționali de film.

Anca RoMANEScu

Ana Ularu

„Periferic” a primit premiul fIPREScI la Viena

”Europolis”. Mister, mit, superstiţii. din 26 noiembrie, în cinematografe

16


Semnal

urmare din pagina 7

falsuri peste falsuri

Pe 4 septembrie, pe baza unor acte false, nemaiavând răbda-re măcar cele 15 zile obligatorii, după publicarea în ’’Monitorul Oficial’’, ceea ce ar fi însemnat să scoată la lumină aşa ceva pe 9 septembrie, fostul director gene-ral Arnăutu, obţine o hotărâre de la Registrul Comerţului de reveni-re la vechea conducere. Ca să le arate tuturor cine sunt adevăraţii stăpâni, pe la orele 13,00 nu mai puţin de 30 persoane de la firma ’’O&f’’, condusă de un anume Flo-rin Oană, nu de la Crotal Security cum au pretins, care la ora aceea aveau licenţa ridicată, dau buzna în unitate. Patru agenţi în unifor-mă sparg uşa biroului principalu-lui ’’vinovat’’ că se respectă legea, Petrică Munteanu, pe care-l scot în şuturi din societate. Ajung în stradă, în aceleaşi condiţii, direc-torul general Constantin Dobre, contabila Doina Galiţă şi şefa de producţie Maria Lungeanu, toţi privind speriaţi cele şase maşini a celor de la necunoscuta firmă de pază venite să instaureze ’’drept-atea’’. Este chemat în ajutor un echipaj de la 112, apoi un altul de la Secţia 1, unde ajung din nou cei atacaţi, nu atacatorii. Nimeni

dintre „meleţeni” nu a constat un lucru extrem de clar: hotărâ-rile care le-au fost fluturate prin faţa ochilor nu erau definitive şi executorii. Dar probabil ei ori nu înţelegeau acest lucru, ori nu vro-iau să înţeleagă, nici măcar când avocatul chemat de victime a în-cercat să le explice. Abia la ame-ninţarea cu plângeri s-au mişcat cât de cât. C-aşa-i în România, nu în tenis, vorba regretatului Toma Caragiu.

final amânat după primirea răspunsurilor solicitate

Falsurile făcute de cuplul Ar-năutu-Sârbu în ceea ce priveşte două pachete de contracte de cesiune acţiuni la Asociaţia Sala-riaţilor şi Conducerii „Plase Pescă-reşti” sunt clare ca lumina zilei, ele reprezentând acţiunile cumpăra-te de Chelu prin oamenii lui, prin Cony Sat sau direct de el, deşi ele se tranzitează numai în interio-rul firmei, başca că nu respectă prevederile legale. În tot acest talmeş-balmeş pe care vi l-am descris cât mai exact, spre deo-sebire de unii care au denaturat cu bună ştiinţă, realitatea, presa a fost mereu prezentă, fie cea de la posturile centrale de televizi-une, fie cea scrisă. Pe 8 septem-brie, împreună cu alţi acţionari,

cei trei alungaţi din societate, au mers la ilegala Adunare Generală Extraordinară a Acţionarilor, ţinu-tă culmea penibilului la poarta unităţii, pe două birouri, pentru a evita producerea unei majorări

de capital semnată de Chelu, dar atât ei, cât şi notarul invitat, care trebuia să ţină locul cenzorilor lipsă, conform prevederilor Legii 31/1990, republicată, nu au fost luaţi în seamă, fiind daţi afară de cuplul Constantinescu-Bunu, noii ’’barosani’’ de la S.C. „Plase Pescă-reşti”, care în stradă i-au şi bum-băcit bine, aceştia scăpând doar cu ruşinoasa fugă printre blocuri. De acelaşi tratament a benefi-ciat şi presa. Asta deşi Asociaţia

Salariaţilor şi Conducerii „Plase Pescăreşti” deţine un procent de 50,034% din totalul capitalului social. Normal, despre cele în-tâmplate în toată această perioa-dă aici, ştiu foarte bine, datorită

plângerilor făcute, şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, dar şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi, a căror neimplicare până în prezent naşte suspiciuni şi di-ferite scenarii. Alexandru Arnău-tu, 52 de ani, originar din Tulcea, Ana Sârbu, 44 de ani, originară din comuna gălăţeană Pechea, Ionel Mitu, 34 de ani, gălăţean get–beget, Petru Mihalcea, 60 de ani, originari din comuna gălăţea-nă Schela, Antonel Cristi Bunu, 40

de ani, focşănean la origine, Ga-briel Constantinescu, 29 de ani, gălăţean, sunt cei incriminaţi şi anchetaţi într-un stat de drept, nu în Ţara lui Papură-Vodă în care tră-im. Ei pot fi acuzaţi de săvârşirea a numeroase infracţiuni prevăzute de Codul Penal. Cum sunt acţio-naţi în judecată, sperăm, totuşi, ca până la urmă dreptatea va tri-umfa, iar organele abilitate îşi vor face meseria conform deontolo-giei profesionale, nu pe amiciţii şi golăneli de doi lei. Noi promitem să vă ţinem la curent, pe bune, cu tot ce se întâmplă în acest caz, mai ales că este vorba de una dintre societăţile de bază ale eco-nomiei gălăţene, iar dacă cumva în relatarea noastră, credeţi-ne, succintă faţă de numeroasele evenimente care s-au succedat într-o viteză ameţitoare, unele fapte s-au petrecut altfel decât le-am consemnat, aşteptăm dreptul la replică a celor incriminaţi. Până una-alta, rândurile aşternute în această ediţie din JUSTIŢIARUL pleacă pe adresa Preşedinţiei, Guvernului, Ministerului de Inter-ne, a celui de Justiţie, Parchetului General şi Consiliului Superior al Magistraturii. Merită să vedem ce se întâmplă cu adevărat în scum-pa noastră ţărişoară.

Pompiliu coMŞA

chelu cu tichie de margaritar

Stimate domnule Ministru,

Institutul pentru Politici Pu-blice (IPP), în calitate de organi-zaţie neguvernamentală impli-cată în monitorizarea politicilor destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi mentale din România, atrage atenţia asupra faptului că Programul de Interes Naţional Dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoane adulte cu han-dicap prin înfiinţarea de servicii sociale alternative de tip rezi-denţial pentru persoanele adulte cu handicap, publicat în Moni-torul Oficial nr. 746 din 9 noiem-brie 2010 şi adoptat cu doar o zi înainte de promulgarea Legii de ratificare a Convenţiei privind drepturile persoanelor cu diza-bilităţi (Legea nr. 221/2010), con-travine în mod grav principiilor Convenţiei, devenite obligatorii pentru toate statele părţi care au ratificat acest document, cum

este şi cazul României. IPP solici-tă pe această cale Ministerului pe care îl reprezentaţi să întreprindă toate demersurile necesare pen-tru modificarea obiectivelor şi a indicatorilor programului, în conformitate cu cerinţele Con-venţiei.

Astfel, potrivit articolului 19 al Convenţiei, intitulat Viaţa inde-pendentă şi integrare în comuni-tate, „statele părţi recunosc drep-tul egal al tuturor persoanelor cu dizabilităţi de a trăi în comunita-te, cu şanse egale cu ale celor-lalţi, şi vor lua măsuri eficiente şi adecvate pentru a se asigura că persoanele cu dizabilităţi se bu-cură pe deplin de acest drept şi de deplina integrare în comuni-tate şi participare la viaţa aceste-ia, inclusiv asigurându-se că:

a) Persoanele cu dizabilităţi au posibilitatea de a-şi alege lo-

cul de reşedinţă, unde şi cu cine să trăiască, în condiţii de egalita-te cu ceilalţi, şi nu sunt obligate să trăiască într-un anume mediu de viaţă;

b) Persoanele cu dizabili-tăţi au acces la o gamă de servicii la domiciliu, rezidenţiale şi alte servicii comunitare de suport, inclusiv la asistenţă personală necesară vieţii şi integrării în co-munitate, ca şi pentru prevenirea izolării sau segregării de comuni-tate;

c) Serviciile şi facilităţile comunitare pentru populaţie în general sunt disponibile în ace-eaşi măsură persoanelor cu diza-bilităţi şi răspund nevoilor aces-tora”.

Programul de Interes Naţional la care facem referire, atât prin obiectivul specific stabilit - dez-voltarea serviciilor sociale speci-alizate de tip rezidenţial pentru

persoanele adulte cu handicap – cât şi prin indicatorii fizici, re-spectiv: creşterea cu cel puţin 1 a numărului de servicii sociale de tip rezidenţial nou-înfiinţate [..] pentru persoanele adulte, ne-instituţionalizate, precum şi indi-catorii de eficienţă „creşterea ca-lităţii vieţii pentru un număr de minimum 80 de persoane adulte cu handicap”, contravine artico-lului 19 al Convenţiei deoarece:

- promovează instituţionali-zarea/reinstituţionalizarea per-soanelor cu dizabilităţi în servicii de tip rezidenţial de capacitate mare (80 de persoane), încăl-când astfel dreptul persoanelor cu dizabilităţi de integrare în co-munitate şi de participare la via-ţa acesteia;

- nu permite finanţarea unor servicii la domiciliu sau a al-tor servicii comunitare de suport care să prevină institutionaliza-

rea, izolarea sau segregarea de comunitate a persoanelor adulte cu dizabilităţi.

În calitate de conducător al autorităţii desemnate de art. 33 al Convenţiei pentru coordona-rea şi monitorizarea implemen-tării Convenţiei, prin structurile cu atribuţii în domeniu, vă soli-cităm, domnule Ministru, să dis-puneţi toate măsurile necesare pentru modificarea conţinutului şi priorităţilor de finanţare ale Programului de Interes Naţional la care facem referire în prezen-ta scrisoare deschisă, în cel mai scurt timp. În măsura în care exis-tă deja proiecte depuse de furni-zorii de servicii, acestora li se va oferi posibilitatea de a-şi modifi-ca proiectele în conformitate cu noile cerinţe ale programului, în termenul stabilit de Minister.

Scrisoare deschisă adresată Ministrului Muncii, familiei şi Protecţiei Sociale cu privire la solicitarea de modi-ficare a Programului de Interes Naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu

handicap, ca urmare a ratificării convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi

Justitiarul national - noiembrie 2010

Documents

Transcript of Justitiarul national - noiembrie 2010