istoria_efs
-
Upload
ianapascaru81 -
Category
Documents
-
view
29 -
download
0
description
Transcript of istoria_efs
Jocurile Marele Panathenaee
Au fost jocuri locale la început care, datorită prestigiului cetăţii-oraţ
Atena, cea mai veche metropolă de pe teritoriul Europei, şi dezvoltării fără
precedent a agonelor greceşti, au căpătat pe parcurs un caracter panelen.
Primele ştiri despre aceste jocuri parvin din anul 566, i.Hr. când au fost
reorganizate de PASISTRATE (existau deci din timpuri imemoriale) spre a
comemora evenimentul istoric al reunirii celor 12 state ale ATTICEI vechi şi
formarea unităţii ei politice cu capitala la Atena, de către Thepen.
Jocurile Panathenaee se desfăşurau din patru în patru ani,îin al treilea an
al Olimpiadei şi erau consacrate zeiţei Atena Parthenos (“fecioara”), zeiţa
înţelepciunii, protectoarea meseriilor, artelor, ştiinţelor şi a oraşului Atena.
La început, în programul Jocurilor Panathenaee, figurau doar întreceri
la recitări de poezie, cântece şi muzică instrumentală. Ulterior, programul a
fost îmbogăţit cu întreceri atletice şi de hipodrom (asemănătoare celor de la
Olimpia), dansuri pyrrhice (războinice), curse de lampadofori, lupte între
echipe înarmate, regate de bacoi, curse de care şi de cai, aruncarea cu suliţa la
ţintă şi, atenţie, concursuri de frumuseţe corporală, prefigurând parcă
culturismul din zilele noastre.
Întrecerile la canotaj se desfăşurau, iniţial, între ”trierele” de război
(ambarcaţiuni cu trei rânduri de vâslaşi, suprapuse) apoi, începând cu sec.1,
î.Hr., în ambarcaţiuni speciale cu 6-8 vâslaşi şi un cârmaci. Traseul de concurs
1
nu era drept, bărcile fiind nevoite să ocolească nişte geamanduri, ceea ce
fireşte îngreuia proba.
Concursul de canotaj s-a desfăşurat, la început, în raza portului Pireu,
câştigătorii fiind recompensaţi cu 3000 de drahme. După aceea, locul
întrecerilor s-a mutat la capul SUINION.
De menţionat că stadionul pe care se desfăşurau probele atletice avea o
capacitate de 60000 de locuri, fiind al doilea ca marime în Grecia antică, după
cel din EFES (care avea 70000 de locuri).
Iniţial, stadionul nu avea bănci. Ele au fost construite din piatră, de Lycurg,
între anii 331-330 şi din marmură de pentelic, de către HERODES ATTICUS,
în anii140-144, d.Hr. Suprafaţa stadionului era de 33,5m lăţime şi de 204,1m
lungime, iar pista de alergări măsura de la linia de start, la finiş,184,9
(polonez). Am insistat asupra acestui stadion deoarece, reconstruit de grecul
JORGOS AVEROF din Alexandria, va găzdui o parte din întrecerile primei
ediţii a Jocurilor Olimpice moderne din anul 1896, de la Atena. Un stadion,
deci, cu cea mai îndelungată istorie.
Un punct aparte în programul Jocurilor Panatenaeeîil constituia procesiunea
panateneelor care, după ce străbăteau întregul oraş, urcau apoi panta
Acropolei, până la templul Herei, în care trona zeiţa construită din aur şi fildeş
de către Fidias şi înalţată în templu în anul 438, î.Hr. templul Herei a fost
denumit de către poeţi Parthenon (gr.parthenos=fecioara). Ajunse la templu,
2
panatheneele îmbracau statuia zeiţei Atena Parthenos cu noul peplum, ţesut
sacru făcut de fecioarele Atenei.
Premiile învingătorilor erau substanţiale (poate şi acest lucru a atras
concurenţii din toate cetăţile şi coloniile greceşti ale antichităţii):
- 50 de amfore, câştigătorul probei de alergare;
- 40 de amfore, învingatorii la ……..;
- 30 de amfore, premianţii la celelalte probe de concurs.
Dar cu asta nu am spus totul despre “amforele panathenaee”,
ornamentate pe o faţă, cu chipul Athenei, iar pe cealaltă cu o scenă de
întrecere din proba de concurs respectivă. Aceste vase aveau 50 cm înălţime şi
erau pline cu ulei provenit din crangurile sfinte de pe Academios. Cât valora o
amforă cu ulei cu tot? Reprezenta egalul unui câştig realizat de proprietarul
unui atelier meşteşugăresc în care lucrau 3-4 sclavi, pe timp de o săptămână,
la nivelul sec. al 5-lea şi al 6-lea, î.Hr. Şi când te gândeşti că unii câştigau 50
de astfel de amfore… Oare pe vestitul autor de tragedii, Euripide, învingător la
Panathenaee, în sec. al 5-lea, î.Hr., la poezie şi pugilat, ce l-a interesat mai
mult la jocurile respective? Plăcerea de a participa, ori amforele pline cu ulei?
Dacă mai amintim că la Atena se mai desfăşurau şi micile Panathenaee,
dar în fiecare an, la sfârşitul lunii iulie, putem trage concluzia ca cetatea-oraş,
Atena, era şi un adevărat centru sportiv al antichităţii greceşti (la Olimpia,
celelalte întreceri, HERAIELE, aveau loc din cinci în cinci ani).
3
Verificaţi-vă cunoştinţele:
1. În ce an şi legat de ce eveniment au fost reorganizate Jocurile
Panathenaee?
2. Care era periodicitatea desfăşurării Jocurilor Panathenaee şi cui îi erau ele
dedicate?
3. Care a fost evoluţia probelor de întrecere la Jocurile Panathenaee?
4. Care este legătura între veacuri între Jocurile Panathenaee şi prima ediţie a
Jocurilor Olimpice Moderne?
5. Care erau diferenţele principale dintre Jocurile Olimpice şi cele
Panathenaee?
6. Ce om de cultură al vechii etape a fost câştigător al Jocurilor Panathenaee
şi la ce probe?
În rezumat:
- Jocurile Panathenaee au fost reorganizate de Pisistrate în anul 566, î.Hr.,
pentru a comemora unirea Atticei sub autoritatea Atenei, sec.10-9 î.Hr. de
către Theseu;
- se desfăşurau la Atena din patru în patru ani, în al treilea an al Olimpiadei şi
erau dedicate zeiţei înţelepciunii şi protectoare a oraşului Atena, Pallas Atena;
4
- probele de întrecere în perioada maximei dezvoltări a acestor jocuri: probe
atletice şi hipice, dansuri pyrrhice, curse de lampadofori, lupte între echipe
înarmate, regate de bărci, concursuri de frumuseţe corporală, recitări de
poezie, cântece şi muzică instrumentală;
- premiile constau în amfore de ulei.
JOCURILE PYTHICE
Se ţineau la DELPHI, cu PHOCIDA şi se numeau pythice, după
denumirea mai veche a acestui oraş, împrumutată de la dragonul PYTHON,
omorât la locul respectiv de către Apollo (fiul lui ZEUS şi al LATONIEI, zeul
luminii, purităţii şi clarviziunii, născut în insula Delos) pentru faptul că o
împiedica pe mama sa să-i nască pe el şi pe sora sa, ARTEMIS.
Legenda spune că ar fi fost întemeiate chiar de Apollo, în amintirea
faptei pe care o săvârşise. Mai mult, delphienii i-au consacrat un oracol care,
prin gura Pythiei, prezicea oamenilor viitorul.
Jocurile Pythice sunt recunoscute, ca panelene, abia în anul 582, î.Hr.,
anul reorganizării lor. Se crede însă că ar fi mai vechi chiar decât Jocurile
Olimpice.
Iniţial, Jocurile Pythice se ţineau o dată la opt ani iar în program figura
o singură probă, muzicală, constând din ….. dedicate lui Apollo, pentru a
5
accelera victoria zeului asupra dragonului Python şi instituirea oracolului de la
DELPHI.
Jocurile Pythice au fost reorganizate de CLISTENE, regele SIKYON-
ului (el însuşi învingător la CVADRIGE, la ediţia a 52-a a J.O. din anul 572,
î.Hr.), care a redus periodicitatea întrecerilor la un ciclu de patru ani avea loc
toamna, în al treilea an al Olimpiadei - al ciclului olimpic cum se spune acum)
şi a îmbogăţit conţinutul acestora, incluzând în program întreceri atletice,
alături de cele acliptice (ultimile având totuşi prioritate). Ele devin, în timp,
JOCURILE cu cel mai bogat conţinut dintre toate agonele elene.
Programul J.P. cuprindea:
- toate probele atletice de la Olimpia
- alergarea simplă şi dublă a adolescenţilor
- cursa de cvadrige (introdusă mai târziu după scoaterea altor discipline din
program) şi cai
Probe artistice
- cântatul din fluier şi la liră (respectiv, chitară)
- cântece vocale acompaniate de fluier şi cor
- recitare de poezii
- reprezentaţii dramatice
6
Polonezul Vajtech Zamerovsky ne prezintă în “RENAŞTEREA
OLIMPIEI”, logistica exactă care susţinea desfăşurarea întrecerilor atletice şi
artistice:
- un teatru de 5 000 de locuri, construit în secolul al III-lea, î.Hr., pentru
probele de muzică şi cele de artă dramatică;
- un stadion pentru probele atletice, construit în secolul al V-lea î.Hr., de către
HERODES ATTICUS , care îi măreşte capacitatea până la 7 000 de locuri pe
bănci de piatră. Pista acestui stadion avea între 25-28 metri lăţime (permitea
startul la 18 concurenţi deodată) şi o lungime, de la start la finiş, de 177,6
metri. Înainte de construcţia stadionului probele atletice se desfăşurau direct
pe litoral, la CRISA. De menţionat şi inscripţia la intrarea în stadion, care
interzicea spectatorilor să intre cu vin asupra lor.
- hipodromul pentru probele de călărie şi carele trase de cai era situat tot la
CRISA. Baza sportivă mai cuprindea şi un gimnaziu, dar care era destinat
pregătirilor. Rolul hellanodicilor de la Olimpia era îndeplinit la DELPHI, de
PREOŢI (HIEROMNEMONI = “executării funcţiilor sacre”) care, la rândul
lor, se subordonau AMFICITIONIEI, o uniune de triburi grupată în jurul unui
sanctuar comun - templul lui APOLLO, aflat în incinta acestuia (construit
aproximativ la jumatatea secolului al VII-lea î.Hr.).
Iniţial, la fel ca şi Apollo, învingătorii erau premiaţi cu o cunună
împletită din ramuri de dafin (pom în care se preschimbase nimfa DAFNE,
pentru a scăpa de propunerile amoroase ale lui Apollo), care li se punea pe
7
cap. În timp, această cunună a fost preschimbată în aur. De mentionat că
sclavii puteau participa ca spectatori la Jocurile Pythice.
Cu toate că Delphi era considerat, în antichitate, “centrul lumii” colecţia
de statui, aproximativ 3 000, era mai mare chiar decât cea de la Olimpia sub
aspectul JOCURILOR, cele phityce clasate după cele olimpice, adică pe locul
doi în termeni sportivi. De fapt, celebritatea orasului Delphi nu rezultă din
jocurile sale ci din existenţa oracolului, considerat, obligatoriu, de toţi regii
înaintea unei hotărâri importante (vă mai amintiţi de sfatul cerut oracolului,
înaintea semnării acordului pentru instituirea păcii sacre, pe timpul Jocurilor
Olimpice).
Consemnăm participarea la Jocurile Pythice şi al unui personaj celebru
a cărui întâmplare nu este cu nimic mai prejos: împăratul roman, Tiberius
Claudius Nero (42 î.Hr. - 37 d.Hr.), care a participat şi a “învins” la toate
jocurile panelene (Atena, Nemeea şi Delphi, Olimpia). Nu a pierdut însă decât
la Isthmia, în faţa cântăreţului Epiratos. Dar stupoare! Înainte de anunţarea
rezultatelor Epiratos, nu se mai prezintă, învingător fiind declarat Nero. După
aceea misterul a fost dezlegat: Nero ordonase ca nefericitul concurent să fie
spânzurat! “Câştigător prin spânzurarea partenerului de întrecere, Nero!” Am
spune noi astăzi.
Marele Sofocle reţine însă şi aspectul sportiv aproape o sută de versuri
în ELECTRA, întrecerilor de care de la Delphi.
Verificaţi-vă cunoştinţele:
8
1. Ce factori au contribuit la generalizarea agonelor elene şi amplificarea
interesului faţă de ele?
2. Care era diferenţa principală dintre jocurile locale sau regionale şi cele
panelene şi care era aspectul comun, în planul întrecerilor atletice?
3. Cui îi erau dedicate Jocurile Pythice?
4. Care erau probele de întrecere la Jocurile Phytice?
5. Prin ce se deosebeau Jocurile Phytice de cele de la Olimpia?
6. Puteţi face o etapizare în evoluţia Jocurilor Phytice?
7. În ce constă premierea învingătorilor la Jocurile Phytice?
8. Care era aspectul cel mai interesant al oraşului Delphi, unicat pentru
oraşele-cetăţi ale Greciei Antice?
9. Puteţi preciza în ce relaţie erau Jocurile Phytice cu cele de la Olimpia?
10. Ce personalitate marcantă a Greciei Antice surprinde într-una din
operele sale aspecte de la Jocurile Phytice?
Rezumat
Jocurile Phytice
- se desfăşurau la Delphi în cinstea lui Apollo, fiul lui Zeus
- până a fi reorganzate la Clistene, regele Sikyon-ului şi recunoscute ca
panelene în anul 582 î.Hr., aveau o periodicitate de opt ani; după aceea se
desfăşurau din patru în patru ani, în al treilea an al Olimpiadei (al ciclului
olimpic), toamna.
9
- iniţial, în program figura o singură probă, muzicală; după aceea proba
artistică cuprindea cântatul la fluier, liră (respectiv, chitară) şi vocal,
acompaniat din fluier şi cor, recitare de poezii şi reprezentaţii dramatice; lor li
s-au adaugat întreceri atletice, asemănătoare celor de la Olimpia, ceea ce au
plasat Jocurile Phytice, imediat după acestea.
- învingătorilor li se punea pe cap o coroniţă din ramuri şi frunze de dafin;
ulterior, această coroniţa era din aur.
JOCURILE NEMEEICE
Poarta denumirea oraşului în care aveau loc: Nemeea din Argolida.
După legendă Jocurile Nemeeice ar fi fost întemeiate de HERCULE,
pentru a cinsti victoria împotriva unui leu monstru a cărei piele nu putea fi
străpunsă de săgeată şi care teroriza întreg ţinutul. Ulise a reuşit să-l scoată din
vizuină şi după ce l-a ameţit cu o lovitură de ghioagă, l-a sugrumat cu mâinile.
De altfel, locul în care se află stadionul pe care se întreceau atleţii era sub o
colină împădurită unde “trăia leul din Nemeea”.
După alte păreri, Jocurile Nemeeice ar fi fost inaugurate de către regele
ARGOS-ului, ADRASTOS, conducătorul expediţiei “celor şapte împotriva
Tebei”, pentru a-l cinsti pe OPHELIOS, fiul regelui Nemeeii, LICURG, ucis
de muşcătura unui şarpe pe când păzea izvorul de apă de la care îşi potoleau
setea, luptătorii.
10
La început organizarea şi desfăşurarea jocurilor era în legatură cu
venerarea morţilor, apoi, după reorganizarea lor de către HERCULE, erau
dedicate lui ZEUS. Ele devin pangreceşti în anul 573 î.Hr., an în care începe
cronologia oficială a acestora şi se clasează, ca valoare, după cele de la
Olimpia, Delphi şi Nemeea. Se ţineau din doi în doi ani, în anii fără soţ al
fiecărei Olimpiade, la începutul verii şi aveau aceleaşi probe atletice, de
concurs, ca şi Jocurile Olimpice (excepţie, întrecerile la “semifond”, Hippios).
Spre deosebire de Olimpia, hellanodicii erau îmbrăcaţi în negru, pentru a
sublinia şi mai mult caracterul acestor jocuri.
În perioada ocupaţiei romane Jocurile Nemeeice se completează şi cu
probe artistice, constând din întreceri muzicale şi de artă dramatică.
La fel ca la Jocurile Olimpice şi la Jocurile Nemeeice, pe timpul
desfăşurării întrecerilor era instituită “pacea sacră” care se extindea asupra
împrejurimilor oraşului şi drumului dus-întors al participanţilor la sărbătoarea
respectivă.
Câştigătorii probelor Jocurile Nemeeice primeau, în perioada mai
veche, o cunună împletită din frunze de ţelină (iederă, după opiniile altora) iar
în perioada romană coroniţa era facută din rămurelele copacului sfânt (stejar)
al lui Zeus.
Verificaţi-vă cunoştinţele:
11
1. Care sunt principalele asemănări între Jocurile Nemeeice şi cele de la
Olimpia şi Isthmia?
2. Care sunt deosebirile fundamentale între Jocurile Nemeeice şi Jocurile
Pythice?
3. De ce hellanodicii purtau costume negre la Jocurile Nemeeice?
Rezumat
- Jocurile Nemeeice au fost organizate la Nemeea, la început pentru a venera
cultul morţilor, apoi au fost dedicate lui Zeus.
- cronologia Jocurilor Nemeeice începe cu anul 573 î.Hr.
- se desfăşurau din doi în doi ani, în anii fără soţ ai Olimpiadei, la începutul
verii, şi cuprindeau probe atletice, asemănătoare cu cele de la Olimpia şi probe
artistice (în perioada ocupaţiei romane): muzica şi arta dramatică
- pe timpul desfăşurării jocurilor era instituită “pacea sacra”
- învingătorii primeau o coroniţă din iederã (frunze de ţelină după alte opinii),
în timpurile mai vechi, iar în perioada romană din frunze de stejar din copacul
sfânt al lui Zeus.
Celelalte agone greceşti
Cinstirea şi adoraţia pe care le acordau vechii greci, zeilor şi eroilor,
dragostea pentru mişcare, precum şi spiritul de competitivitate ce caracteriza
întreaga viaţă a acestora, au făcut ca şi în domeniul “sportiv”, lumea greacă să
fie cuprinsă de febra întrecerii. Polis-urile (oraşe-cetăţi) încercau să-şi
12
organizeze propriile “jocuri”, la o manieră cât mai exigentă şi cât mai tentantă
pentru concurenţi, sub aspectul premiilor acordate învingătorilor.
Ampla acţiune de colonizare a grecilor pe cele trei continente (Europa,
Asia şi Africa), dar şi cuceririle lui Alexandru cel Mare care ajunge până în
Valea ……….. au făcut ca numărul JOCURILOR de nivel local sau regional
să depăşească cifra 300. În epoca “elenistică” multe din ele, peste 20, au
devenit, într-un timp foarte scurt, renumite, îmbrăcând un caracter panelen, ca
şi “Jocurile” de la Olimpia: Panathenee, la Atena; Carnee şi Hyacintice în
Sparta; Nemee, la Nemeea; Isthmice la Isthmia; Pythice, la Delphi; Ptolemee,
la Alexandria; Panelene la Atena, înfiinţate de împăratul HADRIAN;
Eumenee, în Sardinia; Nikefaree, în Pergam; Actice, de la capul Actios
(înfiinţate de împăratul AUGUSTUS, fiul adoptiv al lui Cezar, în amintirea
victoriilor sale asupra lui Antonius şi Cleopatrei în anul 31 d. Hr.);
“Afrosiada” în Asia Mică (în secolul al II-lea d.Hr.) etc. Multe din aceste
jocuri erau un program chiar mai diversificat decât cele de la Olimpia, acordau
premii mai substanţiale învingătorilor, iar oraşele cetate în care se desfăşurau,
proclamau pacea sacră, echivalentă Ekehiriei olimpice. Din secolul II-III d.Hr.
aceste ……. În perioada ocupaţiei romane unele oraşe au dobândit privilegiul
de a-şi proclama jocurile lor, “egale cu cele de la Olimpia” (ISOOLIMPICE),
”egale cu cele pythice” sau “egale cu cele Isthmice”. Acestea nu s-au ridicat
însă niciodată, cel puţin sub aspectul interesului, la nivelul celor desfăşurate în
13
cetatea lui Zeus, zeul cerului, zeul suprem al tuturor elenilor, căci Olimpia era
pentru ei, ceea ce înseamnă pentru întreaga lume musulmană, oraşul Mecca.
De menţionat, ca indiferent de valoarea jocurilor (local, regional sau
panelen) luptele, pugilatul şi pancrativul erau nelipsite din programul acestora.
Mareţia Olimpiei s-a menţinut până la începutul secolului al III-lea
d.Hr. când serbau o mie de ani de la “înfiinţare”, adică, până la ediţia cu
numărul 250, după care nenorocirile s-au abătut asupra ei.
Toate oraşele-cetăţi îşi programau jocurile, indiferent de valoarea lor,
funcţie de cele de la Olimpia, pentru a nu coincide, în timp, cu acestea şi a
bloca astfel, întâlnirea tuturor grecilor la templul lui Zeus.
Considerăm că neprezentarea unora din cele mai importante jocuri
pangreceşti, după cele de la Olimpia are o îngustă viziune a cititorului asupra
dimensiunilor celei de “a VIII-a minuni a lumii”, cum sunt definite pe bună
dreptate agonele elene de către mulţi oameni de cultură. Ne facem deci o
datorie de onoare de a le descrie, chiar şi la o manieră mai succintă, pe altele
care au biruit timpul rămânând de-a pururi în conştiinţa omenirii.
JOCURILE ISTHMICE
Se desfăşurau în Corint lângă sătuleţul Isthmia (la Sikyon, după
distrugerea Ishmiei, de către romani), la început în cinstea unui zeu local, apoi
au fost dedicate zeului mărilor (apelor), POSEIDON (NEPTUN), care avea
din timpuri străvechi un templu în locul respectiv (distrus de un incendiu şi
renovat în anul 475 î.Hr.). Corintienii îl dau pe Sisif, drept întemeietorul
14
acestor locuri, în timp ce atenienii, pe eroul lor Teseu care, înainte de a deveni
rege i-ar fi omorât pe monstrul Minotaur şi pe un tâlhar crud şi renumit, Sinis.
Mândru de cele înfăptuite, în cinstea acestor victorii, Teseu ar fi organizat
Jocurile Isthmice care, prin conţinut şi răsunet, se clasau imediat după cele de
la Olimpia şi Delphi.
Jocurile Isthmice devin pangreceşti între anii 582-570 î.Hr. după
reorganizarea lor de către urmaşii tiranului corintian, CYPSELOS şi se
desfăşurau din doi în doi ani, în al doilea şi al patrulea an, la sfârşitul lunii
aprilie şi începutul lunii mai (pentru a nu se intersecta cu cele de la Olimpia şi
Delphi).
Jocurile Isthmice aveau, aproximativ, aceleaşi probe sportive ca şi J.O.
ca probe diferite, enumerăm totuşi canotajul, prezent şi în programul Jocurilor
Pythice (unde o descriem mai pe larg) şi, HIPPIOS, o alergare de semifond pe
lungimea de un stadion adică 769 de metri. Denumirea a fost dată datorită
lungimii corespunzătoare pistei de concurs, pentru călăreţi, exact pe aceiaşi
distanţă. Această probă atletică mai figurează la Jocurile Nemeeice şi Jocurile
Panathenee şi poate fi recunoscută după poziţia alergătorului în timpul cursei:
trunchiul înclinat uşor înainte şi mâinile desfăcute.
Să mai precizăm că pista stadionului din Isthmia (prevăzut cu bănci din
marmură pentru spectatori) măsura în lungime 181,2 metri, iar lăţimea ei
permitea startul a 17 concurenţi deodată.
15
Stadionul din Isthmia a mai intrat în istorie şi pentru evenimente politice
deosebite, derulate chiar în incinta sa: în anul 336 î.Hr., Alexandru cel Mare
(Macedon) s-a proclamat comandantul suprem al oştilor greceşti în războiul
împotriva Persiei; în anul 196 î.Hr., consulul roman Flaminius, după ce l-a
învins pe regele Filip al V-lea al Macedoniei, a proclamat libertatea cetăţilor
greceşti, proclamaţie repetată de Nero în anul 63 d.Hr. (polonez).
Tot la Isthmia a mai concurat şi Nero, dar a fost învins de cântăreţul
EPIROTOS. Premiul însa l-a luat tot Nero care înainte de anunţarea
rezultatelor a dat ordin ca nefericitul câştigător să fie spânzurat.
Pe langă probele atletice şi de hipodrom de la Isthmia, figurau şi
întreceri de muzica, recitări de poezie şi concursuri de pictură, prin
prezentarea de tablouri (probă-unicat, în programul agonelor greceşti).
Învingătorii Jocurilor erau răsplătiţi, la sfârşit, cu o cunună din pin apoi din
frunze de ţelină, iar în perioada romană, cu o coroniţă făcută din frunze de
coconar, veşnic verzi, făcându-se astfel asocierea cu valurile într-o perpetuă
mişcare ale împărăţiei apei lui Poseidon (vezi polonezul). De reţinut că pe
timpul desfăşurării jocurilor se instaura “pacea sacră” - ekehiria.
Verificaţi-vă cunoştinţele
1. Cui îi erau închinate Jocurile Isthmice şi de ce?
2. Când devin pangreceşti Jocurile Isthmice?
3. Cine a reorganizat Jocurile Isthmice?
4. Care era periodicitatea Jocurile Isthmice?
16
5. Care erau probele de concurs la Isthmia?
6. Prezentaţi cel puţin câte trei diferenţe între Jocurile Isthmice şi Jocurile
Olimpice şi între Jocurile Isthmice şi Jocurile Pythice?
7. Ce alte evenimente petrecute la Isthmia au făcut ca această localitate să
fie reţinută de istorie?
Rezumat
- Jocurile Isthmice se desfăşurau din doi în doi ani, la sfarşitul lunii aprilie şi
începutul lunii mai, în sătuleţul Isthmia (la Sikyon, după distrugerea Isthmiei
de către romani), în cinstea lui Poseidon, zeul apelor;
- Jocurile Isthmice au fost reorganizate de către urmaşii tiranului
CYPSELOOS şi devin pangreceşti între anii 582-570 î.Hr.;
- programul Jocurilor Isthmice cuprindea întreceri atletice, aproximativ
aceleaşi ca la Jociurile Olimpice şi de artă: muzică, recitări de poezie şi
pictură - prezentare de tablouri;
- învingătorii primeau o cunună din pin, apoi din frunze de ţelină, iar în
perioada romană, o coroniţă din crenguţe de coconar.
PERIOADA ARHAICĂ (PRECLASICĂ)
Ediţia I / 776 î.Hr. - Editia 69-a / 504 î.Hr.
776 (î.Hr.): construirea altarului lui Zeus, la Olimpia
Ediţia a VII-a / 752 (î.Hr.): introducerea cununii de măslin pentru
câştigători
17
La sfârşitul secolului al VIII-lea, î.Hr., Pisa, profitând de slăbirea Elidei, ca
urmare a războiului pierdut cu Arcadia, ocupa teritoriul acesteia, şi preluând
controlul asupra Olimpiei. Se pare ca ediţia a VIII-a a J.O. a fost organizată
de Pisa (după Pansanias).
Ediţia a 15-a / 720 (î.Hr.): introducerea probei de Dolichos (alergare dublă)
: Lui Orrhippos din Megara îi cade brâul încins
în jurul taliei şi continuă cursa (pe care o câştigă), nud
Ediţia a 16-a / 716 (î.Hr.): Concurenţii din probele atletice se întrec fără
îmbrăcăminte pe ei
La sfârşitul secolului al VII-lea, î.Hr., Pisa, în alianţa cu arcadienii şi
argeienii, ocupă din nou Olimpia. Există suspiciuni ca ediţia a 24-a (după
Pansanias; a 26-a, după Strabon).
În anul 570, î.Hr., se consemnează distrugerea totală a Pisei de către
Elida cu ajutorul Spartei.
Ediţia a 37-a / 632 (î.Hr.): Introducerea probelor de alergare şi de lupte,
pentru adolescenţi / băieţi.
Ediţia a 38-a / 628 (î.Hr.): Introducerea pentatlonului pentru adolescenţi /
băieţi (imediat desfiinţat).
Anul 625 (î.Hr.): Construirea templului HEREI (pe fundamentul altor zone,
mai vechi)
Ediţia a 41-a / 616 (î.Hr.): introducerea ongicatului pentru adolescenţi /
băieţi
18
Ediţia a 49-a / 584 (î.Hr.): În locul Regelui, apar pentru prima dată la
organizatori, doi HELLANODICI.
Ediţia a 52-a / 572 (î.Hr.): Regele Klistenes din Sikyon, câştigă proba de
“cvadrigă”
Ediţia a 54-a / 564 (î.Hr.): Moartea tragică a pancratistului ARRHACHION
din Figaleia
Ediţia a 55-a / 560 (î.Hr.): Miltiades din Atena (viitorul comandant al oştilor
ateniene, victorioase asupra perşilor, la Makaton), câştigă proba de
“cvadrigă”
Ediţia a 60-a / 540 (î.Hr.): Regele Spartei, EUAGORAS câştigă cursa de
“cvadrigă”
Ediţia a 62-a / 532 (î.Hr.): Tiranul Pisistrate, Atena, câştigă cursa de
”cvadrigă
Ediţia a 65-a / 520 (î.Hr.): Introducerea alergării în armură (hoplitodromos)
Ediţia a 66-a / 516 (î.Hr.): Regele Kleosthenes al oraşului-cetate,
Epidamnos (astăzi oraşul albanez Durrër) iese învingător în proba de
“cvadrigă”
Ediţia a 69-a /504 (î.Hr.): Damaratos, regele Spartei câştigă cursa de
“cvadrigă”
PERIOADA CLASICĂ
(Ediţia a 69-a / 496 î.Hr. - Ediţia a 108-a / 347 î.Hr.)
19
Ediţia a 70-a / 500 (î.Hr.): Introducerea cursei de care cu atelaj de doi catâri
(Apena)
Ediţia a 71-a / 496 (î.Hr.): moartea tragică a pugilistului ICCOS din
Epidamnos, provocată printr-o lovitură nepermisă aplicată de
CLEOMENES din ASTYPALEA. Hellanodicii nu i-au recunoscut victoria
considerând că acesta a comis o crimă. Afectat, CLEOMENES, a înnebunit.
Alexandru I, viitorul rege al Macedoniei, susţinând că se trage din
HERCULE şi că strămoşii lui erau originari din ARGOS, a concurat la
“alergări”.
Ediţia a 73-a / 488 (î.Hr.): Regele Gelon din cetatea siciliană, Gelea, iese
învingător la “cvadriga” (în cinstea victoriei sale s-a emis o moneda de
argint; cand i-a invins pe cartaginezi la Himera în anul 480, (i.Hr.), nu I s-
a ridicat nici o statuie)
Ediţia a 74-a / 484 (î.Hr.): Se înregistrează primul caz de “transfer
necontorizat” (considerat “coruptiv”; îşi schimbase statul pentru bani) de
la un oraş-stat la altul. Învingător la cea de-a 73-a ediţie a J.O. în cursa de
un stadion, sub culorile cetăţii CROTONA, concurează acum pentru
SIRACUZA. Revoltati, crotonienii îl ostraticizeaza şi îi distrug statuia pe
care i-o ridicase în semn de omagiu.
Alt deces in ring, cel al lui HERACLE, in meciul cu DIOGENETES din
CRETA motiv pentru care acesta a fost expulzat din Olimpia deşi la ediţia
anterioară câştigase titlu la aceeaşi disciplină.
20
Ediţia a 75-a / 480 (î.Hr.): Creşterea numărului hellanodicilor de la doi la
nouă şi introducerea instructajului acestora
Ediţia a 76-a / 476 (î.Hr.): Tiranii, Theron din Agrigento (Acragas) şi
Hieron din Siracuza, câştigă probele de “cvadrigă”, respectiv de “călărie”
Ediţia a77-a / 472 (î.Hr.): Regele Hieron din Siracuza câştigă al doilea titlu
olimpic la “cvadrigă”
Prelungirea Jocurilor la cinci zile
Ediţia a 78-a / 468 (î.Hr.): Regele Hieron iese învingător pentru a treia oară
la “cvadrigă”
468-456 (î.Hr.): Construirea templului lui ZEUS după planurile şi sub
conducerea lui LIBON din Elida
După anul 450 (î.Hr.): Renovarea şi transformarea stadionului “arhaic”, în
“clasic timpuriu”, la Olimpia. Construirea bazinului de înot de pe malul
Cladeosului, la Olimpia
Ediţia a 80-a / 460 (î.Hr.): Regele Arkesilaos IV, din Cyrene (Africa) iese
învingător la “cvadrigă”
Ediţia a 85-a / 440 (î.Hr.): Primul sportiv bănuit de dopaj - spartanul Ladas,
alergător pe 12 stadii (dolichos). El a murit imediat după ce a câştigat cursa,
existând suspiciunea din partea contemporanilor că ar fi băut din zeama
unor ierburi care, într-o anumită perioadă de timp, consumatorul dădea
maximum de randament fără să obosească. În cazul acestuia se pare că s-a
greşit doza.
21
432-430: Fidias creează uriaşă statuie de cult pentru templul lui Zeus
Olimpianul
Ediţia a 90-a / 420 (î.Hr.): Fals în actele de identitate le-am numi astăzi.
Pentru faptul că Sparta nu a respectat “pacea sacră”, şi a atacat oraşul
LEPREON, elidanii au respins-o de la ediţia respectivă. Un sportiv spartan
pe nume LIHAS (înalt demnitar şi rudă cu regele Spartei), a concurat la
cvadrigă ca cetăţean al Tebei şi a câştigat. A fost însă la înmânarea
premiilor şi condamnat să fie biciuit. Cununa de câştigător a fost atribuită
“poporului Tebei”. Pedeapsa umilitoarea la care a fost supus Lihas a
constituit cauza intervenţiei spartanilor la Olimpia în toamna aceluiaşi an.
Au fost alungaţi însă şi obligaţi la plata a 200 de drahme pentru fiecare
soldat invadator.
Ediţia a 91-a / 416 (î.Hr.): Alcibiade vestitul om politic atenian şi
conducător de oşti, rudă cu Pericle, este bănuit de fals, în sensul că din cele
şapte echipaje pe care le-a prezentat în întrecerea de care, toate câştigătoare,
o cvadrigă ar fi aparţinut altui proprietar, lucru interzis de regulament.
Procesul a durat mult şi nu s-a încheiat datorită decesului “pârâtului”
Ediţia a 93-a / 408 (î.Hr.): Regele ARKELAOS, primul concurent din
Macedonia care câştiga cursa de care cu patru cai (cvadriga-tethirippos).
Ediţia a 96-a / 396 (î.Hr.):
- Introducerea probelor “trompeţilor” şi “crainicilor”
22
- Prima pedeapsa aplicată hellanodicilor pentru corupţie (încălcarea
jurământului). Favoritul elidanilor, EUPOLEMOS a fost declarat învingător în
cursa de un stadiu. Cel de pe locul II, LEONIDES din Ambracia a depus
reclamaţie pe motiv că a fost jenat de învingător în timpul cursei. Deoarece un
singur judecător i-a dat dreptate acuzându-i de corupţie pe cei doi hellanodici.
Decizia a rămas aceeasi (arbitrii erau suverani şi atunci), dar cei doi arbitri au
fost pedepsiti. Eupoleneos a primit totuşi dreptul să-şi ridice tradiţionala
statuie în Altis.
Editia a 98-a / 388 (i.Hr.): primul caz probat de mituire (prins asupra
faptului), a adversarului. Eupolos din Thesalia le-a oferit şperţ luptatorilor
Agetotos - Arcadia, Prytnios-Kuzikos şi Formion-Halicarnas (învingător la
ediţia anterioară a jocurilor), pentru a-i facilita câştigarea titlului.
Cu această ocazie şi ediţie se instituie statuile (zanes”, de la pluralul lui
Zeus) din amenzi. Pentru a i se potoli mania lui Zeus a trebuit ca făptaşul să-i
construiască şase statui, plus o amendă usturătoare. De rămas a rămas în
tabloul olimpicilor pentru că rezultatul consemnat în concurs nu putea fi
modificat.
Ediţia a 99-a / 384 (î.Hr.): Introducerea cursei de care cu atelaj de patru
mânji (cvadriga).
Ediţia a 102-a / 372 î.Hr.): Biga cu cai şi cvadriga cu mânji ale
hellanodicului Troiulius din Elida au câştigat cursele respective. Pentru a se
23
elimina orice sursă de suspiciune, după această ediţie s-a votat o lege
conform căreia hellanodicii nu aveau voie să concureze la întreceri.
Ediţia a 104-a / 364 (î.Hr.): În anul respectiv a izbucnit războiul intre Elida
şi Arcadia. Arcadienii au ocupat şi Olimpia şi au organizat ei Jocurile
ediţiei respective. Ele nu au fost recunoscute oficial fiind declarate
“ANOOLIMPIADA” (Olimpiada nevalabilă).
Ediţia a 106-a / 356 (i.Hr.): Filip al II-lea, regele Macedoniei, câştigă cursa
de care cu doi cai - “Biga” - synoris.
După anul 350 (î.Hr.): Construirea stadionului “clasic târziu”, la Olimpia
Ediţia a 108-a / 348 (î.Hr.): Filip al II-lea repetă performanţa anterioară:
stabilirea numărului hellanodicilor la zece.
Atenianul Frinon, în drumul lui către Jocurile de la Olimpia a fost jefuit de
ostaşii lui Filip al II-lea, el însuşi campion al acestor jocuri. Regele a fost
somat să acopere pagube şi să platească pe deasupra şi o amendă destul de
serioasă.
PERIOADA ELENISTICĂ
(Ediţia a 109-a / 344 (î.Hr.) - Ediţia 156 î.Hr.)
Ediţia a 112-a / 332 (î.Hr.): Atenianul Kallippos mituieşte partenerii de
întrecere la pentatlon, în proba de lupte şi câştigă întrecerea. Este prins şi
obligat să ridice şase statui pentru “a domoli” mânia lui Zeus. A rămas însă
pe tabloul câştigătorilor.
24
Ediţia a 126-a / 276 (î.Hr.): Regele Pergamului, Attalos, câştigă proba de
“cvadriga trasă de mânji”
Ediţia a 128-a / 268 (î.Hr.): Introducerea cursei de care cu atelaj de doi
mânji.
Ediţia a 131-a / 256 (î.Hr.): Introducerea cursei de călărie cu mânji.
După anul 212 (î.Hr.) nu se mai ştie nimic de probele de hipodrom până în
anul 96 (î.Hr.)
Anul 210 (î.Hr.): Construirea palestrei , la Olimpia
Anul 200 (î.Hr.): Construirea gimnaziului, la Olimpia.
Ediţia a 145-a / 200 (î.Hr.): Introducerea pancraţiului pentru adolescenţi.
PERIOADA GRECO -ROMANA
Ediţia a 157-a / 152 (î.Hr.) - 293 / 393 (î.Hr.)
Ediţia 170-a / 100 (î.Hr.): Sunt reintroduse întrecerile de hipodrom
Ediţia 175-a / 80 (î.Hr.): A fost singura ediţie care nu s-a ţinut la Olimpia.
Din ordinul dictatorului Sulla, care în anul 84 (i.Hr.) ocupase şi jefuise
Olimpia, toţi atleţii au fost prinşi şi duşi cu forţa la Roma. Jocurile s-au
desfăşurat în cetatea eternă pentru a da mai multă strălucire victoriilor sale
împotriva regelui Mitridate al VI-lea. Elidanii au organizat totuşi la Olimpia
tradiţionala alergare pe un stadiu, băieţi, câştigată de adolescenta Epainetos
din Argos.
25
Ediţia a 177-a / 72 (î.Hr.): Se consemnează primul roman pe lista
câştigătorilor în proba de Dolichos - Caius Iulius Bassus.
Ediţia a 194-a / 4 (î.Hr.): Tiberius Claudius, când încă nu devenise împărat,
câştigă cursa de tetripos.
Ediţia a 196-a (d.Hr.): GNAEUS Marcius de la Roma apare pe lista
câştigătorilor fără a se preciza însă la ce disciplină
Ediţia a 197-a / 9 (d.Hr.): Apare din nou pe lista câştigătorilor, fără
precizarea probei, romanul GNAEUS MARCIUS
Ediţia a 199-a / 17 (d.Hr.): După ce a devenit împărat, Tiberius, sub noul
nume Germanicus Cezar, câştigă cursa de cvadrigă.
Ediţia a 201-a / 25 (d.Hr.): Se consemnează primul şi singurul caz de
laşitate la Olimpia. Pancratistul SERAPION din Alexandria s-a speriat de
adversarul sau atât de tare încât cu o zi înainte de confruntare a vrut să
plece. A fost pedepsit pentru acest lucru.
A 211-a ediţie a J.O. care trebuia să se desfăşoare în anul 65 (d.Hr.) s-a
ţinut, din ordinul lui Nero în anul 67 când a fost modificat şi programul
jocurilor, conform doleanţelor acestuia.
Probele câştigate de Nero:
1. “Trompete”
2. “Crainici”
3. “Cursa de care cu patru mânji”
4. “Cursa de care cu doi cai”
26
5. “Interpretarea tragediilor” (prima şi ultima oară)
6. “Interpretarea cântatului la liră” (prima şi ultima oară)
7. “Cursa de care cu zece cai” (prima şi ultima oară)
În ciuda “reformei” Nero, la insistenţele hellanodicilor, a aprobat să se
desfăşoare şi alergarea tradiţională pe un stadiu câştigată de Tryfon, din oraşul
egiptean Filadelfia. Nero a alocat pentru desfăşurarea ediţiei acestor jocuri,
250 000 de sestreţi, o sumă fantastică pentru vremea respectivă. Le-a
recuperat însă paguba cu statuile luate din Olimpia, după pofta inimii sale.
Ediţia a 218-a / 93 d.Hr.: pugilistul Apollonios din Alexandria s-a prezentat
la cantonamentul “preolimpic cu întarziere” invocând vremea rea de pe
mare. Hellanodicii au verificat însă aceste aspecte stabilind că, de fapt,
sportivul participase la nişte jocuri în Ionia “atras de şansele unui cîştig
mare” in bani. A fost exclus de la întreceri şi amendat. Sportivul a fost
afectat şi se pare că a înnebunit din aceast cauză.
Ediţia a 261-a, a fost prima ediţie a J.O. când nu s-a păstrat numele
campionilor
Ediţia a 226-a / 125 d.Hr.: Un nou aranjament între doi pugilisti din
Arsinoetis, Egipt, cu privire la victorie şi recompensă, descoperit la
hellanodici. Atât mituitul, didas (sau deidas), cât şi cu care a luat banii, au
fost amendaţi şi obligaţi sa înalţe câte o statuie lui Zeus.
După anul 265 d.Hr., la Olimpia au năvălit herulii, un trib germanic
27
Ediţia a 262-a / 269 (d.Hr.): Ultimul câştigător cunoscut al J.O. în cursa de
un stadiu: Dionysios din Alexandria
Ediţiile 263-286 (273-365, d.Hr.): Nu s-au păstrat însemnări despre
desfăşurarea J.O.
Ediţia a 287-a / 369 d.Hr.: Ultimii câştigători cunoscuţi: Filumenos din
Filadelfia (Libia) la “atletică grea” (lupte, pugilat sau pancreaţiu) şi
Varasdat (Barasdates sau Varasdates), Armenia la “pugilat” (primul olimpic
“barbar”)
Ediţiile 288-292 / 373-389 d.Hr.: Lipsesc informaţiile în legătură cu
desfăşurarea
Ediţia a 293-a / 393 d.Hr.: Ultima ediţie despre care se ştie ca s-a mai
desfăşurat
394: Teodosiu I dă un edict special pentru desfiinţarea Jocurilor de la
Olimpia
395: Năvălirea la Olimpia a vizigoţilor conduşi de Alacie
406: Teodosiu II porunceşte să se dărâme toate templele şi sanctuarele
“pagâne” de pe teritoriul imperiului. La Olimpia, în mod sigur, nu s-a
produs acest lucru.
426: Teodosiu II dă un edict special pentru demolarea tuturor templelor şi
statuilor de la Olimpia.
522 şi 521: Distrugerile comandate de Teodosiu II sunt încheiate de două
cutremure puternice de pământ.
28
GRECIA CLASICĂ (sec VI-IV î Hr)
Continuăm cu traseul istoric al elenilor şi
consemnăm, în epoca clasică, nu numai continua lor
ascensiune în cultură şi civilizaţie, ci şi
atingerea acelui apogeu al dezvoltării (denumit
„secolul de aur al Greciei”) în epoca lui Pericle
(443-429 î Hr)
Acţiunea de colonizare a grecilor, inclusiv pe
teritoriul României de astăzi, continuă şi în sec.
al VI-lea: Tomis (Constanţa), tot de către milesieni
şi Calatis (Mangalia), de către dorieni.
Dintre toate oraşele-state greceşti, Atena
înregistrează cea mai spectaculoasă evoluţie. Ea
trece în frunte, inclusiv în domeniul artei arhaice
mature, care atinge la Atena, perfecţiunea,
desăvârşirea. Cauza? Încă din anul 600 î Hr, în
lumea greacă apar învăţaţii, care explică poporului
originea Universului, care sunt legile cetăţii şi
cum se cuvine să trăiască oamenii. Cauzele acestui
miracol? Deşi incomplete, vom menţiona doar viaţa
economică înfloritoare (modul de producţie
sclavagist atinsese şi el pragul maximei dezvoltări)
şi binefacerile democraţiei care au dat
posibilitatea oamenilor să se exprime şi să ia parte
29
la viaţa cetăţii. Până a se ajunge la democraţie,
Atena a suportat însă şi dictatura.
În 683 î Hr, monarhia a fost înlocuită de
conducerea prin arhonţi (funcţionari numiţi din
prima clasă socială, trei la număr la început şi
care serveau vreme de un an, oraşul – stat), în
sarcina cărora cădeau, cultul lui Dionysos
(arhontele basileus), conducerea oraşului Atena
(arhontele eponymos) şi armata (arhontele
polemarchos).
După ce în anul 624 î Hr prin legislaţia lui
Dracon (care a instituit „pedepse draconice”) se
suplimentează numărul cu încă şase arhonţi, în
societatea ateniană se produc tensiuni susţinute mai
ales de clasa mijlocie care, datorită comerţului
maritim avea interese potrivnice aristocraţiei. În
situaţia dată, la 594 î Hr, Solon este numit arhonte
cu puteri excepţionale, de dicator, pentru a servi
drept „conciliator”. El decretează o serie de trei
legi în favoarea ţăranilor (ştergerea datoriilor
demos-ului şi abolirea şerbiei) şi pentru
încurajarea meseriilor şi comerţului, limitând în
acelaşi timp puterile aristocraţiei. În acest sens,
el împarte populaţia Atenei în patru categorii,
acordând drepturi politice după avere şi nu după
origine aşa cum se procedase până atunci. Prin noua
constituţie a lui Solon, Adunarea poporului
(eclesia) îi alege pe arhonţi şi pe vistiernic din
membrii primei clase.
30
Legile lui Solon nu aduc însă stabilitatea
politică dorită şi împart poporul în două tabere
principale : aristocraţia din interior şi locuitorii
de pe litoral, conduşi de alcmaionizi.
În situaţia dată, Pisistrate, un aristocrat
iscusit şi ambiţios, după de obţine din partea
Adunării poporului dreptul de a avea gardă înarmată
devine stăpânul cetăţii şi conduce fără a mai ţine
seama de legile ei.
Între 560 – 510 î Hr, la Atena se perindă
tiranii Pisistrate, Hippias, Hiparh şi Clistene
(acesta cu ajutorul oracolului din Delphi şi armatei
spartane comandată de Cleomene). Tot asa se întâmplă
şi la SICYON (600 – 570 î Hr), CORINT (Psametic, 580
î Hr) şi SAMOS (537 – 522, Policrate)
Aşs cum am consemnat şi anterior, „tiraniile” au
fost benefice pentru economia, cultură şi evoluţia
societăţii către democraţie. Nu întâmplător tocmai
în perioada respectivă Delphi devine cel mai
important sanctuar din Elada (600 – 570 î Hr) şi
sunt înfiinţate noi agone (jocuri de întrecere), iar
unele din cele existente de nivel local ori regional
devin panelene. Se dezvoltă, totodată baza materială
a învăţământului şi a educaţiei fizice, gimnazii,
stadioane, hipodroame, etc. O localitate care nu
avea gimnaziu nu putea fi declarată oraş.
Să revenim însă la „tiranul” Clistene (509 – 507
î Hr). Reformele acestuia au constituit un pas
înainte în restaurarea democraţiei (prin izonimie,
adică egalitate politică pentru toţi cetăţenii) la
31
Atena. El a împărţit populaţia după criterii
teritoriale. Fiecare unitate teritorială îşi alegea
reprezentanţii care constituiau CONSILIUL CELOR 500
– organ care pregătea întrunirile ADUNĂRII POPORULUI
şi care alcătuia INSTITUŢIA SUPREMĂ ÎN STAT. Din
Adunarea poporului făceau parte toţi „cetăţenii”
Atenei (demos-ul). Ei stabileau legile şi alegeau
conducătorii la Atena, prin punere la vot. Dacă
majoritatea (jumătate + unu) era de acord cu un
proiect, acesta devenea lege.
Întrucât demos-ul avea conducerea în stat,
regimul instaurat prin reformele lui Clistene, s-a
numit DEMOCRAŢIE (gr demos = popor; kratos = putere)
Singurii care nu aveau nici un drept politic
erau sclavii şi metecii (străinii stabiliţi în
Atena, dar care nu aveau cetăţenia acordată)
Prin legile instituite de Clistene se interzicea
torturarea oamenilor liberi, dar s-a introdus
„ostracismul”, ca mijloc de exil fără pierderea
proprietăţii sau privilegiilor de cetăţean, pentru
cei care căpătau o putere prea mare la un moment dat
în societate şi devenau periculoşi. Dar tocmai el va
fi unul din persoanele asupra căreia se va aplica
legea la instigarea Spartei.
Să insistăm însă pe acest traseu al democraţiei
pentru că încă nu s-a atins perfecţiunea.
După războaiele medice, grecii şi în special
atenienii ies victorioşi în confruntările de
anvergură avute cu perşii (cărora elenii le mai
spuneau şi mezi). Acest lucru produce schimbări
32
politice importante la Atena. Accelerând evoluţia
social politică a polis-ului carem ca produs
original al grecilor, va lua forma lui principală,
prin înlăturarea aristocraţiei şi instaurarea
puterii celor mulţi. Cetăţenii de rând care au luat
parte la bătăliile navale se simt îndreptăţiţi să
ceară drepturi politice pe măsura sacrificiului lor
pentru patrie. Între demos şi aristocraţie se produc
tensiuni din ce în ce mai mari, dar care p-nă la
urmă li se dă câştig de cauză primilor.mai întâi, în
anul 487 se instituie procedura alegerii arhonţilor
prin tragere la sorţi din cei 500 de candidaţi, din
clasele sociale 1 şi 2. Apoi, în anul 461, î Hr, la
inişiativa lui Pericle, este acordat dreptul de a
accede la funcţia de arhonte şi clasei a 3-a,
zeuguqitaii (ţărani care efectuează muncile câmpului
cu ajutorul atelajelor). Mai rămăseseră pe afară
clasa a 4-a, „tentes”-ii (cei lipsiţi de
proprietăţi, sclavii şi oamenii fără calitatea de
„cetăţean”)
Constituţia Spartei – opera legiuitorului LYCURG
la cca 700 î Hr – prevedea doi regi egali : „sfatul
bătrânilor” („gerusia”) şi „adunarea armatei”
(„appela”). După constituirea „Statului
cacedemonian”, constituţia Spartei este amendată
prin înfiinţarea „eforatului”, care limitează
puterea regală doar la controlul asupra armatei.
Spartanii erau organizaţi în trei structuri
masculine :
33
- tinerii între 14 – 20 de ani erau educaţi
de stat
- bărbaţii între 20 – 30 de ani formau
comunitatea de războinici
- bătrânii trăiau într-o organizaţie în
jurul unei cantine comune („sysstia”)
Întreaga constituţie spartană nu lua în seamă
decât o singură faţă a virtuţii, DESTOINICIA, ceea
ce l-a făcut pe Aristotel să consemneze în
„Politica”: „Spartanii ... nu ştiau să-şi folosească
răgazul, nici să facă altceva mai de trebuinţă decât
exerciţiile militare”.
Şi în sfera politico-militară se produc
evenimente de o deosebită importanţă pentru Elada,
care vreme de 5-700 de ani nu a suportat nici o
ameninţare majoră externă, faţă de care şi fie
nevoită să-şi mobilizeze toate resursele sub o
comandă unică pentru a face faţă. La E apare
puternicul Imperiu persan, duşmanul de moarte pentru
independenţa statelor greceşti. Ne vom rezuma să
punctăm episoadele cele mai importante ale
confruntării cu mezii (aşa îi numeau grecii pe
persani) şi care în istorie poartă denumirea de
răzbiaoele medice (500-487, î Hr). Ele constituie
limita între perioada arhaică şi cea clasică,
începută cu răscoala ionienilor din Milet.
Încă de la mijlocul sec. Al VI-lea î Hr,
Imperiul persan condus de Darius,
34
cucereşte oraşele- cetăţi elene din Asia
mică şi angajează flota ioniană împotriva
sciţilor. Una din consecinţe: emigrarea
filosofilor ionieni în S Italiei (546 î
Hr)
Sparta, cu gândul şi la Atena şi la Imperiul
persan, constituie în anul 550 î Hr „Liga
peloponesiacă”, sub dominaţia acesteia. Toate
statele din Pelopones cu excepţia AHAIEI şi
ARGASULUI sunt obligate să-i ofere asistenţă
militară în schimbul autonomiei. Ea nu face însă
nici o cucerire teritorială după acest act.
în anul 500 î Hr „Ionia” se răscoală dar
revolta acesteia este înăbuşită, miletul
distrus şi toată populaţia deportată în
Mesopotamia. Pentru că i-a ajutat pe
răsculaţi cu flota, Imperiul persan
organizează o mare expediţie de pedepsire
împotriva aliaţilor Ioniei, în primul r-
nd contra Atenei.
După ce Tracia şi Amcedonia sunt cucerite
în anul 492 (î Hr), persanii distrug şi
Eretria în anul 490 (î Hr) şi deportează
totţi locuitorii în Mesopotamia.
În luna septembrie 490 (î Hr) se produce
prima confruntare dintre perşi şi
atenieni. Pe Câmpia de la Marathon. În
prealabil ei au cerut ajutorul celorlalte
cetăţi dar nu l-au primit, situaţie în
care, la sfatul lui MILTIADE,ul lui
35
MILTIADE,arte priceput şi bun cunoscător
al perşilor, au acceptat confruntarea cu
aceştia.
10.000 de hopliţi, cât reprezintă armata
ateniană plus 1.000 de luptători din Plateea
reuşesc o răsunătoare victorie atacând în pas
alergător, numai cu sabia şi lancea spre
stupoarea mezilor care luptau călare şi aveau în
dotare arcuri cu săgeţi. Acum, cu ocazia acestei
confruntări se consumă şi episodul cu „soldatul
de la Marathon”°. Miltiade, pentru a da de veste
atenienilor de victoria obţinută, trimite un
soldat destoinic, pe Filippides (De remarcat că
acelaşi soldat fusese anterior cu o misiune la
spartani şi parcursese distanţa dintre Atena si
Sparta de 230 km în 20 de ore de alergare
efectivă) care parcurge întregul traseu de 42 km
în fugă şi ajungând în agora (piaţa centrală)
din Atena a mai reuşit să spună doar atât : „Am
învins!”. După care s-a prăbuşit şi a murit.
XERXES, urmaşul lui Darius, porneşte o
nouă campanie în anul 481 î Hr. Atena
convinge cetăţile greceşti să
constituiască o flotă comună de 600 de
„triere” pe care luptă catăţeni de rând
ai oraşului. Bătălia navală de la „Cap
Artemision” din anul 481 î Hr, se încheie
nedecis, iar Leonida cu 300 de spartni şi
alţi 5.600 de războinici se sacrifică
36
pentru ca grosul armatei greceşti să se
poată retrage.
Din trecătoarea Theromopile persanii
devastează Beoţia, Attica şi pradă Atena,
în anul 481 î Hr. Flota greacă însă, sub
comanda atenianului Temistocle, câştigă o
mare bătălie navală în apele insulei
Salamina, în anul 481 î Hr. Învinşi după
aceea şi pe uscat, la Plateea şi Milet în
anul 479 î Hr perşii au fost siliţi să se
retragă. Tot în anul respectiv, pentru a
mări pe viitor siguranţa oraşului,
atenienii îl fortifică, construind un zid
în jurul acestuia.
În anul 478 î Hr, flota greacă sub
comanda spartanului Pansanias, eliberează
toate teritoriile ioniene de sub ocupaţia
persană.
La sfârşitul „Războaielor medice” se poate face
şi un bilanţ, evident favorabil elenilor:
- persanii renunţă la politica lor de
expansiune în E
- independenţa grecilor rămâne neştirbită
şi, o dată cu aceasta, posibilitatea
dezvoltării în continuare a civilizaţiei
elene, al cărei „vârf de formă” va fi
atins în timpul lui Pericle când Atena
cunoaşte cea mai spectaculoasă dezvoltare
economică şi culturală.
37
- Atena devine cel mai puternic stat
grecesc şi o forţă maritimă de primă mână
în M. Mediterană
Dar, în loc ca nenorocirile prin care au trecut
şi colaborarea grecilor în faţa pericolelor comune
să cimenteze acea frăţie de neam şi de sânge, între
Atena şi Sparta încep dezbinările.
Mai întâi că spartanii nu vedeau cu ochi buni şi
nu doreau ca Atena să devină prea puternică. Aceasta
la rândul ei, încearcă să-şi consolideze poziţia
câştigată şi, în anul 477 î Hr, fondează „LIGA DE LA
DELOS” – o alianţă maritimă attică, formată din
Atena şi oraşele ioniene, ca sistem defensiv
împotriva primejdiei persane. Delos devine capitala
„ligii”
Spartanii şi-au manifestat deschis ostilitatea
faţă de acest act al Atenei, deşi ei înşişi creaseră
o alianţă similară, „peloponesiacă”, cu mult mai
înainte. Victoria atenienilor în anul 465 (î Hr) în
Asia Mică, la EURYMEDON, împotriva perşilor îi fac
pe spartani tot mai ostili. O altă nenorocire se
abate apoi asupra lor: un cutremur catastrofal
produs în anul 464 (î Hr) reduce numeric populaţia
Spartei, angajată în cel de-al III-lea război
messenian.
Picătura care a umplut paharul a căzut în anul
461 (î Hr), când Atena încheie o alianţă cu Argosul,
duşmanul de moarte al Spartei, apoi cu Megara.
Sparta, la rândul ei, îşi face ca aliaţi, Corintul
şi Teba.
38
Pentru o securitate sporită a oraşului, între
anii 460-457 (î Hr), Atena este înconjurată de
ziduri lungi de cetate, fiind transformată în cea
mai puternică fortăreaţă a Greciei. Încearcă după
aceea să încheie tratate de pace atât cu Persia (448
î Hr) cât şi cu Sparta (451 şi 445 î Hr), pentru a
nu lupta pe două fronturi.
În anul 448 (î Hr) se întemeiază Imperiul attic
prin transformarea Ligii de la Delos. În tratatul
„Pacea de 30 de ani”, Sparta recunoaşte imperiul
respectiv, în schimbul acceptării de către Atena a
hegemoniei Spartei asupra Peloponesului.
Pentru o perioadă de 13-15 ani, pacea este
salvată iar Atena, sub Pericle, cunoaşte vârful
înfloririi sale economice şi culturale.
Războaiele peloponesiace (431 – 404 î Hr)
Cum tratatele de pace „sunt făcute pentru a fi
încălcate” (spun oamenii politici) şi cel încheiat
între Atena şi Sparta, în anul 445 (î Hr) nu durează
30 de ani. Cauze? Mai întâi alianţa Corcirei cu
Atena împotriva Spartei. Apoi, atacul Atenei asupra
Podideei şi blocada comercială Megarei. Liga
peloponesiacă, în frunte cu Sparta hotărăsc, în 432
î Hr, să înceapă războiul contra Atenei şi aliaţilor
ei.
Războiul pornit se numeşte „peloponesiac”, nume
dat de istoricul grec Tucidide, contemporan şi
participant la evenimente. Este prima narare a unui
39
istoric, contemporan cu evenimentele pe care le
relatează.
Victoriile surâd rând pe rând când unei tabere
când celeilalte, dar sunt mai mult victorii de
palmares.
Protagoniştii îşi macină forţele în favoarea
perşilor (care sunt chiar solicitaţi de spartani în
anul 412 î Hr să-i ajute financiar în acest război,
cedându-le în schimb oraşele din „Ionia”), şi
macedonenilor. Şi cum o nenorocire nu vine niciodată
singură, la Atena izbucneşre ciuma în anul 429. În
patru ani este decimată 1/3 din populaţia acestui
oraş. Pericle împărtăşeşte aceeaşi soartă cu
aceştia. Atena şi Sparta vor mai încheia un tratat
de pace pe 50 de ani, în 421 (î Hr), dar şi acesta
va avea viaţă scurtă, ca şi celelalte. Deznodământul
se încheia în anul 404 (î Hr), când, în urma unui
asediu îndelungat, Atena capitulează în faţa
Spartei. Zidurile Atenei sunt distruse în
totalitate, Liga maritimă de la Delos este
desfiinţată iar Sparta îşi extinde hegemonia şi
asupra statului atenian.
O dată cu pierderea independenţei în exterior
atenienii o vor pierde şi în interior: democraţia va
fi sugrumată şi înlocuită cu oligarhia.
Unul din rezultatele cele mai palpabile ale
confruntării celor două tabere elene : recâştigarea
autorităţii de către Imperiul persan asupra orşelor
greceşti din Asia Mică. În zadar va încerca Sparta
să le elibereze între anii 399-394, căci vor pierde
40
războiul cu perşii. Printre statele cu pretenţii
hegemonice în spaţiul Eladei, înainte de apariţia
Macedoniei, se numără şi Teba, care în 371, în
bătălia de la Leuctra, Epeminondas utilizând ordinea
de „bătaie oblică”, administrează prima înfrângere
într-o bătălie deschisă, terestră, armatei spartane.
Sparta intră şi ea în declin şi, cu toate că va
încheia un tratat de alianţă cu vechea ei rivală,
Atena, va pierde iar în faţa tebanilor în bătălia de
la Mantineea, în anul 362 î Hr.
Teba a fost cel mai puternic stat grecesc între
anii 371 şi 362 î Hr, sub EPAMINONDA.
Să revenim însă la „războaiele peloponisiace”,
purtate între hegemonii celor două ligi, Atena şi
Sparta. Deşi au avut un învingător au slăbit pe
greci, aceştia devenind o pradă uşoară pentru
rivalii lor din N, Macedonia: un stat monarhic,
format dintr-un amestec de triburi elene şi
ilirotrace.
Condusă mai întâi de Filip al II-lea (359 – 336
î Hr), Macedonia, după unificarea sa politică (358 î
Hr) îşi fixează ca obiectiv imediat, ieşirea la
mare.
Reorganizarea tripartită a statului – „regatul
armatei”, nobilimea şi adunarea armatei – şi
cucerirea minelor de aur din M.ţii Pangaeus, au
asigurat resursele necesare declanşării acţiunilor
menite a-şi atinge scopul propus. Prima operaţiune a
constituit-o incursiunea spre Amphipolis şi
Calcidica (pen. Calcidică), pe care le ocupă în 357
41
î Hr. A doua este îndreptată asupra Focidei, şi cu
tot ajutorul primit din partea atenienilor şi
spartanilor, sub pretextul încălcării teritoriului
sacru de la Delphi, elenii sunt învinşi. Noua
organizare a armatei (împărţirea cavaleriei
aristocraţilor pe regimente), dar mai ales tactica
de luptă în premieră prin folosirea „falangei
macedonene” (formaţia de luptă ăn care ostaşi erau
dispuşi pe 16 rânduri compacte, umăr la umăr, întrâo
ordine oblică de bătaie, cu lancea de 7 m,
(„sarissa”), ţinută în cumpănire de primele două
rânduri şi utilizarea maşinilor de asediu, pentru
cucerirea oraşelor), au creat la vremea respectivă
un adevărat mit de invincibilitate armatei
macedonene. În anul 352 î Hr, Tesalia este ocupată
iar în anul 343/342, Tracia împărtăşeşte aceeaşi
soartă.
În faţa pericolului macedonean, a imixtiunii
acestuia întreburile statelor independente greceşti
şi a ameninţării circulaţiei pe M. Neagră, se
constituie „Liga elenică” în anul 340 (î Hr).
Confruntarea cu Macedonia se produce la
Cheroneea, în anul 338 (î Hr) dar coaloţia grecească
este înfrântă. Aportul decisiv la victorie l-a adus
corpul de cavalerie comandat de Alexandru, fiul
regelui. Teba este sever pedepsită, dar Atenei i se
oferă un tratament mai blând suv deviza „prietenie
şi alianţă”, pentru că macedonenii îşi propun un nou
obiectiv- înfrâgerea Imperiului persic – a cărui
realizare presupunea câştigarea de aliaţi.
42
Să conchidem aşadar că sfârşitul perioadei
„clasice” este marcat de înfrângerea oraşelor – stat
greceşti de la Cheroneea, după care Filip al II-lea
a instaurat hegemonia Macedoniei asupra grecilor.
SISTEMUL GRECESC DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Şi la alte popoare ale antichităţii cu o cultură
şi civilizaţie evoluate mai de timpuriu decât în
spaţiul Eladei, a fost consemnată practicarea
exerciţiilor fizice din cele mai vechi timpuri.
Există supoziţii conform cărăra elenii ai fi preluat
chiar de la comunităţile respective unele exerciţii
atletice pe care le-au integrat în cultura lor. Faţă
de această situaţie se poate pune o întrebare
firească: ce au realizat grecii în mod deosebit
pentru a merita aprecierea că la ei educaţia fizică
a atins, în antichitate, apogeul maximei
dezvoltări ?
ÎNŢELEGÂND VALOAREA ŞI CONTRIBUŢIA DEOSEBITĂ A
ESERCIŢIILOT FIZICE LA REALIZAREA ARMONIEI ŞI
MULTILATERALITĂŢII FIINŢEI UMANE NECESARE, EI AU
INTEGRAT EDUCAŢIA FIZICĂ ÎN RÂNDUL CELOR MAI EFICACE
MIJLOACE DE FORMARE ŞI EDUCARE ALE OMULUI, ALĂTURI
DE ARTĂ ŞI ŞTIINŢĂ. MAI MULT, PENTRU PRIMA DATĂ ÎN
ISTORIE, EDUCAŢIA FIZICĂ DEVINE COMPONENTA ESENŢIALĂ
A SISTEMULUI EDUCAŢIONAL GRECESC, ea având menirea
43
de a-l forma pe om atât fizic, cât şi psihic şi
spiritual, pentru că elenii înţelegeau educaţia, în
primul rând, ca educaţie fizică. Nici unde şi
nicicând FIZICUL NU A FOST ATÂT DE IMPLICAT ÎN
FORMAREA SPIRITULUI ŞI MORALEI OMULUI, ca în Grecia
antică.
De-a lungul secolelor, concepţia grecească
despre exerciţiile fizice s-a cristalizat şi
concretizat într-un SISTEM original, bine articulat,
GENERALIZAT ÎN SPAŢIUL LOCUIT DE ELENI ŞI
DIVERSIFICAT PENTRU A RĂSPUNDE CÂT MAI BINE UNOR
CERINŢE DE ORDIN SOCIAL, POLITIC ŞI MILITAR.
Elementele acestui sistem sunt următoarele:
INSTITUŢII ŞI MEDII EDUCAŢIONALE
Familia
Constituia prima etapă a educaţiei (paideea)
ăână la 7 ani, când copiii asimilau cele dintâi
învăţături şi deprinderi. Fetele continuau şi
după această vârstă instruirea în cadrul
familiei, deşi izolat existau gimnazii şi pentru
pregătirea acestora.
De menţionat că la Sparta, procesul de selecţie
şi cel de pregătire erau oarecum diferite decât
în celelalte oraşe-stat greceşti. De la naştere,
chiar, indivizii aparţineau statului până la
vârsta de 60 de ani. Cei născuţi cu diverse
debilităţi fizice şi mintale trebuiau abandonaţi
44
pe muntele Taiget, fiind sortiţi pieirii. Până
la vârsta de 6 ani erau lăsaţi în grija familiei
după care erau preluaţi de pedotribi, până la
vârsta de 18 ani.
Şcoala
A doua etapă a educaţiei se făcea în palestre şi
gimnazii până la vârsta de 18 ani, unde elevii
erau împărţiţi pe grupe de vârstă, atât pe
timpul studiilor cât şi pe timpul întrecerilor.
Gimnaziul era o instituţie de învăţământ publică
(deci fără taxe şcolare) în cadrul unui complex
de dimensiune mare, în afara oraşului şi într-un
spaţiu cu multă verdeaţă. La început a fost doar
o simplă sală de gimnastică, de unde şi
denumirea de „gymnasion”, de „gymnos”, „gol”,
pentru că atleţii lucrau fără nici un echipament
pe ei la lecţiile practice, atât în şcoală cât
şi în public.
De la modul de lucru din instituţia respectivă
exerciţiile fizice au căpătat denumirea generică
de gimnastică. Ele se efectuau cu acompaniament
muzical şi în comuniune cu dansul, acestea fiind
subordonate educaţiei fizice.
Înainte de apariţia scrisului gimnaziul era o
simplă nstituţie pentru practicarea exerciţiilor
fizice, obiectivele didactie ale acesteia fiind:
dobândirea unei pregătiri fizice generale cu
accent pe forţă şi rezistenţă care să faciliteze
instruirea militară specifică de mai târziu şi
45
participarea la întrecerile atletice din
gimnaziu, apoi la cele regionale ori panelene.
Era deci şi o pepinieră pentru jocurile
atletice.
A fost singura perioadă din istorie în care
grecii considerau procesul de educaţie drept
educaţie fizică.
După epoca „obscură” şi apariţia serisului în
secolele IX-VIII (î Hr), în programul
gimnaziului a mai fost inclusă şi „gramatica”,
adică scrisul şi cititul, ceea ce a contribuit
şi la dobândirea unei culturi generale,
apropiind funcţia formativ-intelectuală de cea
motrică. În această perioadă simplelel săli de
gimnastică devin gimnazii prin adăunarea de noi
spaţii şi facilităţi şcolare. Ele nu erau numai
pentru elevi. Aici puteau veni pentru a face
mişcare reprezentanţii tuturor claselor sociale
(mai puţin şcolarii), fie pentru menţinerea
stării fizice şi de sănătate fie în vederea
pregătirii pentru participarea la întrecerile
atletice. Elevii erau, deasemenea, beneficiarii
acestei instituţii.
Datorăm lui Pansanias informaţiile transmise în
legătură cu gimnaziul şi confirmateulterior de
către arehologi.
Deşi schema gimnaziului s-a definitivat abia în
sec al IV-lea (î Hr), acesta avea următoarele
componente distincte:
46
- Palestra . Denumirea vine de la cuvântul
„Palé”, care în limba greacă însemna
„lupte”. Deci, desemna un spaţiu destinat
exerciţiilor din „atletica grea” (fără
aruncarea discului), plus săritura în
lungime. Era de forma unui pătrat cu
latura de 96 de m, împrejmuit cu un zid,
spaţiul util din interior fiind
descoperit şi cu un strat de nisip pe
jos. Apoi, s-a construit pentru aceste
exerciţii spaţii speciale închise, fie cu
acoperiş, fie descoperite, gimnaziul
căpătând, astfel, o structură precisă.
Dar să revenim la palestră pe marginile
pătratului acesteia, de jur împrejur se
aflau nişte porticuri cu coloane pe unde
se putea intra în încăperi cu diverse
destinaţii:
- EPHEREUM – o sală care servea pentru
exersarea şi antrenarea în tehnicile de
luptă a efebilor
- CORYCEUM – încăpere destinată jocului cu
mingea
- CONISTERiUM – magazie pentru depozitarea
nisipului şi a ţărânei
- ELEOTHESIUM – depozitul de untdelemn
- ALIPTERIUM – o cameră unde se ungeau
atleţii înaintea efectării exerciţiilor
fizice
47
- LOUTRON - baia cu apă rece
- LACONIMUS – baia de abur
- EXEDRA – un fel de sală de curs prevăzută
cu bănci şi unde învăţaţii întreţineau
convorbiri ori îşi prezentau operele lor
în faţa auditoriului
- SALA DE MASAJ
- VESTIARE PENTRU HAINE
- SALA PENTRU ODIHNĂ
Funcţia principală a palestrei era aşa după cum am
mai spus, deprinderea tehnicilor din atletica grea;
se mai efectuau însă, săritura în lungime şi jocul
cu mingea.
Succesiunea activităţilor din palestre era
următoarea : atleţii se spălau, se ungeau după aceea
cu ulei, după care îţi presărau nisip pe tot corpul;
la sfârşit, îşi curăţau nisipul cu un cuţitaş
special – „strigil” -, se spălau din nou, timp în
care puteau intra şi la baia de abur, apoi treceau
la camera pentru odihnă.
De reţinut aşadar, că atleţii lucrau complet
goi iar pe timpul instruirii, ritmul mişcărilor
acestora era susţinut de un cântăreţ la oboi ori
flaut.
Cu timpul palestra devine o instituţie de sine-
stătătoare particulară, având cam aceleaşi dotări şi
funcţiuni ca şi gimnaziul. Accentul era pus pe
tehnicile de luptă corp la corp din atletica grea.
48
Gimnaziul propriu-zis
Era instituţie publică deci nu se plăteau taxe
şcolare. A evoluat după cum am văzut dintr-o simplă
sală de gimnastică şi scopul lui iniţial a fost
acela de a completa şi desăvârşi educaţia efebilor
(militarilor). Avea forma unui dreptunghi cu
laturile mari de 192 m, spaţiul din interior, un
parc, având o suprafaţă egală cu 2 ½ ha.
De-a lungul zidului împrejmuitor, pe sub
şirurile de coloane existau câteva piste (2-3)
pentru alergări. Cele din exterior – xystele – erau
acoperite şi serveau instruirii pentru vreme rea.
Cele din intrior – peridromides – erau în pantă şi
nu aveau nici un fel de acoperiş.
În spaţiul din interior existau alei cu plopi,
platani, aluni şi măslini, înfrumuseţate cu statui,
fântâni, bazine cu apă, bănci şi altare cu
divinităţile protectoare ori eroii gimnaziului sau
orşului respectiv. Pe aleile umbroase ale
gimnaziului îşi ţineau dizertaţiile marii învăţaţi
ai timpului. Ulterior, gimnaziile sunt construite şi
în interiorul oraşelor. Fără gimnazii, localităţii
Panopeea din Phocida nu i s-a dat statutul de oraş.
Avea o importanţă tot atât de mare ca şi altarul ori
templul zeului protector.
Stadionul. Sensul grecesc al cuvântului,
„stadion” sau „spadion”, este de „spaţiu”,
49
„dimensiune”, „lungime” şi constituia o unitate de
măsură egală cu 192,27 m, instituită după legendă
chiar de HERCULE, la Olimpia (echivalentul a 100 de
paşi ai săi). De la această unitate de măsură, prin
extensie, s-a dat denumirea întregului spaţiu de
concurs, compus doar din piste de alergare dar unde
se desfăşurau şi probele de „aruncări” şi
„sărituri”. „Stadionul” era un dreptunghi mai
îngust, cu laturile de 212,5 X 31 m (diferenţa în
lungime faţă de 192,27 m era spaţiul suplimentar de
siguranţă pentru start şi „întoarceri”), iar pentru
alergările mai lungi de 192,27 m, întoarcerea se
făcea prin ocolirea unui stâlp, la capătul pistei,
opus pragurilor pentru luarea startului.
Stadionul era acoperit cu un strat subţire de
nisip, iar pistele erau trasate pe terenul central
şi erau delimitate, la start, prin ţăruşi, la o
distanţă de 1,25 m unul de altul. Spectatorii aveau
locuri pe sol ori bănci, dispuse în trepte, pentru
vizionarea cât mai bună a întrecerilor. Dincolo de
zidul care delimita stadionul existau spaţii pentru
tirul cu arcul, aruncarea lăncii şi locuinţele
personalului, administrativ şi de serviciu.
HIPODROMUL (hippos = cal şi dromos = alergare,
în gr.). Destinat curselor de cai şi care, lungimea
pistelor acestuia fiind de aproximativ 1.500 m
Era tot de forma unui dreptunghi rotunjit ăn
semicerc, la capăt şi era înconjurat ca şi
stadionul, de pante acoperite cu iarbă pentru
spectatori.
50
Menţionăm că pentru bazele sportive descrise
până aici nu exista o schiţă – plan standard pe care
trebuia să o respecte fiecare oraş-cetate în parte.
Şi în acest domeniu spiritul de emulaţie al grecilor
şi-a spus cuvântul. Fiecare din ele încerca să-i
depăşească pe ceilalţi, cu gimnazii cât mai frumoase
şi spaţioase.
Toate instituţiile destinate educaţiei erau
încadrate în mod corespunzăror cu personal de
conducere, didactic şi administrativ. Ne interesează
în mod deosebit cei care se ocupau direct de
educaţia tinerilor şi, eventual, de ajutoarele
acestora. „Gimnastica” era predată de „pedotribi” şi
„gimnaşti”.
Pedotribul era un fost atlet de performanţă
care funcţiona ca un fel de instructor, pentru
primele trepte ale gimnaziului. În timpul lecţiilor
purtau o mantie roşie şi o nuia pe care o foloseau
pentru întronarea ordinii şi disciplinei în spaţiul
de lucru.
Gimnaştii erau un fel de antrenori, cu o
anumită pregătire pedagogică şi medicală, în sarcina
lor căzând pregătirea din clasele superioare. Ei
depuneau o muncă mai calificată decât pedotribii,
făceau observaţii şi evaluări asupra conformaţiei
fizice şi comportamentului psihomotric ale elevilor
pe baza cărora le prescria regimul alimentar şi
mijloacele de antrenament, conforme cu rezultatele
studiului respectiv.
51
Pe lângă predarea gimnasticii la elevi,
pedotribii, dar mai ales gimnaştii, se ocupau şi de
pregătirea atleţilor pentru concursuri şi arbitrarea
acestora la „faza pe gimnaziu”.
Cu timpul gimnaştii devin antrenori pentru
atleţi, pe când pedotribii rămân profesori de
gimnastică, după însuşirea şi a cunoştinţelor
necesare de fiziologie şi de dietă alimentară.
În munca lor, pedotribii şi gimnaştii mai eru
ajutaşi de :
Sfaeristichos – maestrul pentru jocul cu mingea
Xystarchos – supraveghetorul cu disciplina în
Gimnaziu
Aleiptos – „ungătorul”, supraveghea respectarea
de către atleţi a dietei alimentare dată de către
gimnaşti, ungea elevii cu ulei, la începutul
lecţiilor practice, preluând ulterior şi funcţia de
masor.
Pentru cp pe lângă gimnastică se mai predau
muzica şi gramatica, să amintim şi de personalul
didactic al acestor discipline:
Chitaristul – pentru învăţarea cântatului la
chitară şi la liră
Auletes – pentru cântatul la fluier (flaut)
În sarcina celor doi mai intrau învăţarea
„cântatului vocal” şi a „dansului”
Gramatistul – cei care predau scrisul şi
cititul.
În general, cei care predau alte discipline
decât gimnastica şi muzica, se numeau, la început
52
„didaskalos”, apoi „pedagog” (iniţial un sclav,
având numai rolul de a îndruma elevul la şcoală, de
a-i supraveghea purtarea şi a-i transmite câteva
reguli de comportament).
Oricum, dupü vârsta de 14 ani, gimnastica
rămânea, în unele gimnazii greceşti, singura
disciplină de învăţământ, până când tânărul împlinea
18 ani şi era luat la armată.
Deci, o primă notă caracteristică a şcolilor
din Grecia arhaică: importanţa deosebită ce se
acorda gimansticii, ca mijloc principal de formare a
tânărului pentru viaţă.
EFEBIA (Armata)
De la vârsta de 18 ani băieţii erau încorporaţi
în armată continuând perfecţionarea procesului
educaţional, în gimnazii şi cazărmi (garnizoane),
până la vârsta de 20 de ani când se considera că
aceştia au devenit maturi. La Sparta, băieţii erau
consideraţi maturi la vârsta de 20 de ani, când şi
aveau voie să se căsătorească. Pe timpul studiului
în gimnaziu, efebii formau un grup separat de
ceilalţi participanţi la instruire.
Punctăm, succint, derularea activităţilor pe
care le îndeplineau tinerii din momentul
încorporării şi până la lăsarea la vatră:
- verificarea vârstei, a originii sociale
(dacă era cetăţean liber) şi însuşirilor
morale – DOKIMASSIA
53
- efectuarea igienei personale (tunsoarea
şi baia) şi a echipării (primeau o
pălărie cu borurile mari şi o hlamidă –
manta militară)
- depunerea jurământului militar în cadrul
unei ceremonii religioase, la templul
AGRAULION, unde tânărul se angaja :
să resecte onoarea armelor
să lupte pentru zei, credinţele
strămoşeşti şi propriul cămin
să se supună legilor şi să lupte pentru
apărarea acestora
Primul an de armată constituia un fel de
ucenicie, accentul instruirii căzând pe exerciţiile
gimnastice şi întrecerile atletice cu
aplicatibilitate militară.
În al doilea an de armată, militarul primea
lancea şi scutul şi continua instruirea militară –
gărzi, patrule, marşuri în ţinuta militară şi un
armament din dotare, lupta corp la corp cu lancea şi
fără arme -, suplimentată cu unele prelegeri ţinute
de „cosmetes”, în legătură cu legile şi principalele
atribuţiuni ale statului, pentru educaţia
cetăţenească a acestora (mai târziu, această
pregătire era făcută de filosofi)
La finele a doi ani de pregătire tânărul
devenea cetăţean cu drepturi depline în cetatea lui
de origine (cei cu aptitudini puteau ocupa funcţii
politice) şi apt pentru a o apăra în caz de război.
54
De menţionat că în calitatea de războinic
(„filakes”), apărarea cetăţii constituia o onoare şi
o datorie supremă a cetăţeanului elen. De fapt,
într-o epocă în care confruntările militare dintre
cetăţi erau la ordinea zilei, ţelul întregului
preces educaţional grecesc urmează tocmai
fortificarea fizică pentru îndeplinirea
îndatoririlor militare în primul rând apoi pentru
celelalte activităţi civile, cotidiene.
Tinerii cu aptitudini deosebite puteau continua
procesul educaţionalsub diferite forme pentru a
deveni funcţionari ai statului: „arhonţi”
(magistraţi).
Interesant este faptul că din momentul
înlocuirii monarhiei de către arhonţi, 683 – 500,
apoi pe timpul „tiraniilor”, perioade în care
poporul începe să câştige toate drepturile politice
într-un oraş-cetate (cu excepţia sclavilor), în
detrimentul clasei nobililor, toţi tinerii născuţi
liberi aveau accesul la educaţie. Deci binefacerile
culturii devin un bun al tutror cetăţenilor născuţi
liberi, încă de la sfârşitul perioadei arhaice,
astfel încât la începutul anului 500 (î Hr) puţini
ţărani din statul atenian mai erau analfabeţi. În
acestă situaţie, practica exerciţiilor fizice capătă
o proporţie de masă.
CONŢINUTUL EDUCAŢIEI FIZICE
55
Tangenţial, am atins acest subsistem când am
vorbit de cel al instituţiilor şi mediilor
educaţionale. Conţinutul şi formele de practicare
ale exerciţiilor fizice în spaţiul elen nu puteau să
difere prea mult de la un oraş la altul, pentru că
agonele panelene le mificau oarecum, gimnaziile şi
palestrele constituind un fel de „pepiniere” pentru
pregătirea şi selecţionarea atleţilor participanţi
la jocurile respective. Dacă existau anumite
diferenţe acestea se refereau mai mult la includerea
într-o măsură mai mare sau mai mică a probelor de
artă în cadrul întrecerilor atletice şi accentul mai
mare pus pe unele exerciţii cu caracter aplicativ-
militar în gimnaziile din Sparta, pentru formarea
unor războinici de excepţie. Călirea şi rezistenţa
psiho-fizică la lipsa somnului şi a hranei, la
durere (erau biciuiţi pentru a se deprinde cu
aceasta) la condiţiile atmosferice vitrege, la
marşurile îndelungate cu tot echipamentul şi
armamentul de război din dotare şi supunerea dar mai
ales executarea oarbă a ordinilor primite din partea
superiorilor, erau obiective pentru a căror
realizare spartanul trebuia să exerseze zilnic.
„Porţia” de marş pe zi – stathmos – a spartanului
îmbrăcat în armuri grele era de 27,5 km, aceasta
fiind şi una din unităţile lor de măsură pentru
lungime. Dar ei puteau parcurge în aceleaşi
condiţii, chiar şi 45 de km într-o singură zi.
Aceasta explică şi numărul mare de victorii obţinut
la J. De la Olimpia, în raport cu celelalte oraşe-
56
stat greceşti, până în jurul anului 500 î Hr. Tăria
psihică a spartanului era arhicunoscută: el trebuia
să invingă şi pentru acest lucru, lupta până la
epuizare şi chiar pierderea vieţii, fie în cadrul
întrecerilor atletice fie, pe câmpul de luptă. Să ne
amintim de spiritul de sacrificiu de care a dat
dovadă Leonida care în fruntea a 300 de luptători a
preferat să se bată până la ultimul om, pentru a
permite oastei greceşti să se retragă din faţa
puhoiului persan la Thermopile. Fetele efectuau
aceleaşi exerciţii ca şi băieţii şi chiar o
instrucţie premilitară, pentru a fi robuste şi
sănătoase (a se vedea „Alergătoarea dorică”) şi
pentru a da naştere la copii viguroşi.
Xenofon ne transmite un crâmpei din celebra
educaţie spartană, în „Statulo spartan”:
„În loc să moleşească picioarele copiilor prin
folosirea încălţămintei, LICURG a poruncit ca toţi
copiii să meargă desculţi, pentru a li se întări
picioarele... În loc de a-i lăsa să ajungă nişte
oameni molatici din pricina vestmintelor, el a
hotărât să-i obişnuiască a folosi o singură haină în
tot cursul anului, fiind încredinţat că, în felul
acesta, spartanii se pregătesc mai bine să înfrunte
atât frigul, cât şi căldura...” (fără nici o aluzie
57
la scutirile medicale ale elevilor şi studenţilor de
astăzi).
Exersând într-o proporţie mai mare funcţia
preponderent motrică era aproape normal ca funcţiei
intelectuale să-i rămână mai puţin timp la
dispoziţie în cadrul „educaţiei spartane”, deşi, aşa
cum am mai spus-o ei au condus şi la producţia
„artistică” până la începutul epocii clasice.
Deasupra acestor nuanţări, conţinutul educaţiei
fizice în spaţiul elen consta din unitatea a trei
componente esenţiale:
1. Gimnastica
2. Orchestrica
3. Agonistica
Gimnastica (gr. „Gymnazein” = „gol”, a se
dezbrăca) reprezenta un concept integrativ,
cuprinzând exerciţiile fizice ale vremii efectuate
de atlet fătă nici un echipament pe el atât în
şcoli, cât şi pe stadioane, în public. Se pare că la
această stare a lucrurilor a contribuit nu numai
păţania atletului Orsippos care la una din ediţiile
J. Olimpice, desfăcându-i-se brâul din jurul taliei
58
a continuat alergarea fără echipament pe el şi a
câştigat-o, ci şi condiţiile meteorologice ale
Greciei unde, mai ales vara, temperaturile sunt
foarte ridicate. Apoi, lipsa echipamentului facilita
execuţia mişcărilor, specatorii având posibilitatea
să vadă la atlet atât frumuseţea fizică cât şi
graţia în mişcări pe timpul probelor atletice. De
aceea în Grecia antică nudul masculin a constituit
un izvor de inspiraţie mai mare decât cel feminin şi
a stat la baza artei statuare elene.
Termenul de gimnastică a început să fie
utilizat, aproximativ, în sec al VIII-lea î Hr, şi
s-a păstrat ca atare, până în sec al XX-lea, fiind
readus în conştiinţa slujitorilor acestui deomeniu
de către Mercurialis, în Evul Mediu şi de ContsMuts,
în vremurile moderne. La noi în ţară a fost
utilizat, în sens antic, până în anul 1928 când,
prin „Legea învăţământului secundar”, a fost
preschimbat cu „educaţie fizică”.
În Grecia arhaică, exerciţiile care făceau
parte din „Gimnastică” erau grupate pe diferite
criterii, în: exerciţii de palestră, stadion ori
59
hipodrom (erau singurele exerciţii în care atleţii
erau îmbrăcaţi); „atletica grea” şi „atletica
uşoară”; exerciţii olimpice sau neolimpice,
exerciţii pentru jocurile de întrecere ale
„băieţilor” (adolescenţilor) şi bărbaţilor şi
femeilor.
Pentru că marea majoritate a exerciţiilor
gimnastice practicate în palestre şi gimnazii
(excepţie întrecerile de cai şi care) se regăsesc în
programele J de la Olimpia, vom prezenta conţinutul
gimnasticii defalcat pe exerciţii olimpice şi
neolimpice şi le vom însoţi de informaţiile necesare
referitoare la tehică şi alte exigenţe cerute de
execuţia acestora.
EXERCIŢIILE FIZICE ÎN GRECIA ARHAICĂCONSTITUIREA SISTEMULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ
GRECESC
60
Perioada cuprinsă între sec VIII şi Vi (î Hr) a
fost una dintre cele mai fecunde epoci ale Eladei,
populaţia acesteia făcând acel salt uriaş de
civilizaţie care a marcat în mod hotărâtor cultura
lumii antice şi, în parte, şi pe cea a lumii
moderne. Se apreciază, şi pe bună dreptate, că
Antichitatea este dominată de cultura greacă iar
exerciţiile fizice au atins un înalt grad de
dezvoltare în epoca arhaică.
De la mişcarea reflexivă a omului preistoric la
întrecerile atletice organizate ocazional sub
zidurile Troiei ori în insula feacilor, apoi la
exerciţiile fizice din gimnazii şi întrecerile
atletice din cadrul jocurilor locale, regionale sau
panelene ca parte constituentă a unui sistem de
educaţie „naţional”, acesta este traseul
exerciţiilor fizice în vechea Eladă. La scara
istoriei drumul parcurs de eleni a fost totuşi
scurt. De aceea vom încerca să schiţăm în
continuare, înparalel cu analiza sistemului de
educaţie fizică grecesc şi unii factori specifici
care i-au condiţionat evoluţia.
61
Să ne reamintim că după „invazia doriană” şi
ăână la stabilirea definitivă în noile teritorii
ocupate de cele trei etnii principale – aiolii,
ionienii şi dorienii -, timp de 2-300 de ani au
existat conflicte permanente între ei, cetăţile
Eladei fiind date înapoi, cultural şi economic, cu
cel puţin 100 de ani. A urmat după aceea revenirea
şi, ca efect al dezvoltării intense a modului de
producţie sclavagist, accelerarea, fără precedent în
istorie, a dezvoltării tuturor domeniilor vieţii
materiale şi spirituale a oraşelor-state greceşti.
Se confirmă astfel încă o dată constanţa
simetriei dintre puterea economică şi rezultatele
obţinute în celelalte sectoare de activitate. Să
vedem însă situaţia concretă a educaţiei fizice.
În aşa numita „perioadă obscură”, până la
apariţia scrisului în secolele IX – VIII
î Hr, în gimnazii se preda numai
exerciţiile fizice şi muzica. (în cadrul
acesteia întra şi dansul). Erau deci
singurele materii prin care se făcea
62
educaţia elevului până la vârsta de 18
ani.
Tocmai această prezenţă aproape solitară a
educaţiei fizice, ca materie şcolară şi mijloc
principal de educaţie, alături de întrecerile
atletice cu caracter religios sau de divertisment,
au grăbit constituirea în cea mai mare parte a
sistemului grecesc de educaţie fizică. Se încheie
conţinutul şi formele de practicare ale
exerciţiilor fizice sub denumirea generică de
„gimnastică” şi se ordonează pe diferite criterii
(atletica grea, atletica uşoară, exerciţii de
palestră, exerciţii de stadion, exerciţii de
hipodrom, etc). După anul 500 (î Hr) nu se mai
semnalează alte exerciţii nici în gimnazii şi nici
la JO (cu excepţia poate a unor probe la cursele de
care şi cai), aşa după cum se vede în cele două
tablouri ataşate acestui capitol. După elaborarea
alfabetului şi a scrisului mai apare, ca materie de
învăţământ, „gramatica”, care-l învăţa pe elev să
scrie şi să citească.
63
De menţionat amploarea pe care a luat-o agonele
greceşti mai ales prin reînnoirea unor jocuri locale
şi regionale, în jocuri panelene. În această etapă
se menţionează actul de naştere a primelor jocuri de
întrecere numerptate de la Olimpia, care vor
constitui cea mai mare sărbătoare religioasă
culturală şi socială a poporului elen, timp de 1172
de ani. Surprinde buna organizare a desfăşurării
J.O. datorată creării organismelor necesare pentru
fiecare activitate în parte, de la anunţarea
desfăşurării întrecerilor şi invitarea concurenţilor
din toată Elada şi până la întoarecerea în „patrie”
a concurenţilor. J.O. vor servi şi ca normă pentru
măsurarea timpului la greci, iar instituirea „păcii-
sacre” – „ekecheiria” – pe timpul desfăşurării
jocurilor va reprezenta unul dintre cele mai
importante acte politice ale antichităţii greceşti,
premisă şi obiectiv al întrecerilor atletice
închinate lui ZEUS.
Includerea competiţiei şi a efortului de a ieşi
în evidenţă în sistemul educaţional precum şi a
preocupării pentru dezvoltarea simultană, fizică şi
64
spirituală, reprezintă un fenomen unicat în istoria
culturii universale. Este tocmai ceea ce s-a
ăetrecut în epoca arhaică la greci. Au fost
înfiinţate instituţiile specializate pentru predatul
gimnasticii: palestre, gimnazii (atestate încă din
sec VIII î Hr), stadioane şi hipodroame; acestea la
rândul lor au fost încadrate cu personal
specializat, „pedotribi” şi „gimnaşti”
Au fost iniţiate legi pentru înfiinţarea unor
instituţii şi reglementarea activităţilor din
gimnazii şi de la jocurile olimpice. Nici o
localitate nu primea statutul de oraş dacă nu avea
cel puţin un gimnaziu (erau instituţii publice, deci
nu se plăteau taxe şcolare) iar Solon – legiuitor cu
puteri depline la Atena – instituia norme stricte de
funcţionare a acestora:
„a luat măsuri ca să se îngrijească şcolile
existente, le-aorganizat un control special, a dat
poruncă, sub pedeapsă cu moartea ca nimeni să nu
tulbure liniştea dascălilor în şcoală, a fixat
timpul de învăţat, care trebuia să înceteze odată cu
apusul soarelui. Ba mai mult: a obligat pe fiecare
să-şi instruiască copilul în arta muzelor şi
gimnastică” (Poenaru)
65
Şi tot Solon aprobă ca fiecare atenian care
iese învingător la J.O. să beneficieze de o primă de
500 de drahme din visteria statului.
Educaţia primită în familie până la vârsta de 7
ani, era continuată în gimnazii până la 18 ani.
Apoi, băieţii erau încorporaţi ca militari (efebia),
unde continuau cu practica exerciţiilor fizice,
completată şi cu alte activităţi militare şi
intelectuale. După terminarea stagiului militar,
tânărul era considerat „cetăţean” şi avea dreptul să
ocupe funcţii specifice cetăţii. Acest traseu
educaţional este deschis pentru atenieni. La
spartani, omul era subordonat total societăţii, de
la naştere şi până la sfârşitul vieţii, iar educaţia
se baza în cea mai mare parte pe pregătire fizică şi
instruire militară. Abea la 30 de ani băieţii erau
consideraţi maturi şi aveau dreptul să se
căsătorească.
Deşi palestrele şi chiar unele gimnazii
înfiinţate pe baza iniţiativei private erau cu
plată, orfani de război şi cei cu aptitudini motrice
deosebite se bucurau de sprijinul material al
comnităţii ori a unor persoane cu o stare materială
bună, pentru accesul la educaţie ori participarea la
agonele locale sau panelene.
S-au schiţat şi realizat, în fapt, idealul şi
obiectivele ce trebuiau atinse de tânărul grec: un
cetăţean util cetăţii, pe timp de pace şi un
apărător destoinic al independenţei acesteia în caz
de război.
66
Pe lângă concepţiile „utilitară” şi „militară”
în practica exerciţiilro fizice, tot în această
perioadă capătă contur şi concepţia educaţională.
Cei trei piloni de rezistenţă ai „kalokagathiei” –
dezvoltarea spirituală, întărirea fizică şi
perfecţionarea morală – concept ce va fi enunţat ca
atare, în „epoca clasică” de către Platon şi
Aristotel, au fost deja inălţaţi în perioada
arhaincă. Câteva argumente în acest sens: unirea
celor cinci discipline – alergarea, săritura în
lungime, aruncarea suliţei, aruncarea discului şi
luptele – şi practicarea acestora în cadrul
pentatlonului, atât în gimnazii cât şi la jocurile
de la Olimpia, încă din anul 628 (î Hr); însoţirea
efectuării exerciţiilor fizice, cu muzica şi dansul;
participarea la competiţii numai a atleţilor cu o
bună reputaţie şi moralitate în societate;
„dokimassia”, verificarea însuşirilor morale înainte
de a fi declarat inrolat în armată; efectuarea
„cantonamentului olimpic”, care viza nu numai
pregătirea fizică şi tehnică pentru întrecerile
atletice, ci si observarea comportamentului moral al
tinerilor, funcţie de care sportivul era admis ori
respins de la jocuri.
Ce mesaj poate fi mai plin de semnificaţii
morale decât îndemnul enunţat de Filostratos în
„Bibliografia lui Apollonius din Tyana”:
„Dacă aţi exersat atât cât cer Jocurile
Olimpice şi nu aţi săvârşit nimic josnic şi nedemn,
atunci porniţi şi concuraţi cu curaj! Dacă nu aţi
67
exersat încă de ajuns, aşa cum am spus, atunci
plecaţi de aici unde vă este voia!”
În sfârşit, jurământul pe care-l depunea
atletul la templul lui Zeus, înaintea începerii J.O.
şi prin care se obliga la respectarea întocmai a
regulamentelor de concurs. Poate nu e lipsit de
importanţă să menţionăm că tocmai în această
perioadă, fraudele comise de sportivi la Jocuri sunt
ca şi inexistente.
Am văzut anterior că factorul economic a fost
cel care a creat condiţiile materiale necesare
susţinerii şi dezvoltării instituţiilor necesare
educaţiei. De aceea nu întâmplător epoca arhaică
este dominată de Sparta, cea mai mare putere
militară şi economică a vremii respective. Ea a
condus până către anul 500 (î Hr), atât la producţia
artistică cât şi la cea sportivă cu 62 de victorii
(locuitorii Messeniei – 8, iar atenienii – 7), la
Olimpia. Şi tot ea, alături de Elida, a pus bazele
„ekecheiriei” (pacea sacră pe timpul desfăşurării
jocurilor de la Olimpia), fiind cel mai solid garant
al acesteia.
Să amintim, apoi, de îmbogăţirea continuă a
disciplinelor şi probelor atletice de la Olimpia,
prelungirea jocurilor la trei zile (688 î Hr),
includerea întrecerilor „băieţilor” (adoles –
cenţilor), premierea de către Solon a fiecărui
atenian care ieşea victorios la Olimpia cu suma de
500 de drahme, construirea altarului lui Zeus (776,
î Hr)şi a templului Herei (625, î Hr), la Olimpia.
68
În cazul culturii fizice mai trebuia să
semnalăm şi influenţele venite din suprastructura
politică şi religioasă.
Democratizarea vieţii politice prin acordarea
de drepturi tuturor cetăţenilor născuţi liberi, în
detrimentul clase nobiliare, pe timpul „arhonţilor”
şi „tiranilor”, a făcut ca încă de la sfârşitul
epocii arhaice (600 – 500) să consemnăm practica în
masă a exerciţiilor fizice de către eleni.
De altfel, trebuie spus că ţelurile politice
ale clasei conducătoare sunt definitorii în orice
societate. Licurg, în sec IX-VIII(î Hr) şi Solon, în
sec VI, au considerat dezvoltarea armonioasă şi
multilaterală a omului ca o preocupare la ordin
politic şi au acţionat în consecinţă. La greci ele
şi-au găsit concretizarea în „scopul comunităţii”,
enunţat de Aristotel în „epoca clasică”. Baza
juridică însă o găsim însă în „Codul lui Solon” (594
î Hr), prin care individul nu mai este înrădăcinat
în familia sa, ci se consideră un membru al
statului. Statul şi obligaţiile faţă de acesta trec
înaintea familiei (etatism).
„Tiranii” la rândul lor, pentru a se menţine la
putere şi a primi sprijinul necesar în acest sens
din partea majorităţii, încearcă să dea satisfacţie
poporului, şi prin înfiinţarea de agone locale ri de
perfecţionare a unora din cele existente,
transformându-le în „panelene”. Este tocmai perioada
consacrării unor jocuri panelene rămase în istorie:
69
„Isthmice”, „Delfice”, „Nemeice” şi „Marele
Panathenee”
parte din aceste jocuri le întreceau în
conţinut chiar şi pe cele de la Olimpia. Mulţi
dintre tirani luau parte la ele, nu numai pentru a-
şi face imagine, ci şi pentru a câştiga, căci o
victorie atletică la greci conta mai mult decât un
succes militar la romani!
Manifestările religioase şi de cult erau foarte
numeroase în Grecia antică şi ele însoţeau orice
activitate mai importantă a comunităţii unei
localităţi.
Altarul, apoi templul ridicat pe cea mai mare
înălţime a oraşului şi în care trona o divinitate –
protectoarea cetăţii respective – erau prezente în
orice localitate mai însemnată a elenilor. Exista
tradiţia la greci ca toate actele religioase, de
cult, să fie însoţite şi de jocuri de întrecere,
considerându-se că lupta pentru întâietate îi
onorează pe zei. De altfel ei înşişi erau mari
performeri aşa cum sunt prezentaţi în poveştile
mitice. Deci, gimnaziul şi altarul ori templul
zeului protector al unui oraş – cetate („polis”),
erau instituţiile permanente ale unei comunităţi,
fără de care aceasta nu se bucura de nici un
prestigiu în faţa celor din jur.
Alţi factori care au contribuit la închegarea
sistemului de educaţie fizică în Grecia arhaică sunt
cei de natură ideologică şi de mentalitate ai
vremii. La eleni exista credinţa că orice cetăţean
70
corect şi sănătos, trebuia să facă exerciţii şi să
se antreneze permanent; tinerii fără nici o reţinede
iar bătrânii după capacităţile vârstei. Elenii au
înţeles cu mii de ani înaintea omului modern că
neglijarea culturii trupului de către individ duce
la slăbirea întregii societăţi, iar neexersarea
intelectualului produce prostie. Conştinenţi de
acest adevăr ei au unit pentru prima dată exerciţiul
fizic cu cel al minţii, lucru pentru care educaţia
fizică şi întrecerile atletice au căpătat un statut
de invidiat în antichitate: parte integrantă a
culturii, adică una din componentele ei, alături de
artă şi ştiinţă !!
Elevii, indiferent de cetate, au avut o
adevărată vocaţie pentru cultul trupului şi al
minţii, de aceea exerciţiile fizice făceau parte din
viaţa lor zilnică. Numai „idiotes” adică cetăţenii
infirmi nu făceau mişcare, la greci.
Concluzionăm, aşadar, că în epoca arhaică
evoluţia majorităţii instituţiilor componente ale
sistemului grecesc de sducaţie fizică se încheiase
şi că ceea ce s-a mai făcut în epoca clasică a fost
mult mai puţin decât se realizase până atunci.
F. LUDWIG JAHN SI SISTEMUL GERMAN DE EDUCATIE FIZICA
. Considerat parintele gimnasticii germane ,scopul acestei gimnastici:pentru a pregati tineretul in vederea eliberarii statelor germane de sub jugul lui
Napoleon si unificarii acestora (1870 realizata). .
71
JAHN vroia sa fortifice taranul.Il scoate din scoala si-l duce in aer liber, in padure, unde va organiza un spatiu larg, amenajat cu aparate si instalatii
variate, pentru tot felul de exercitii TURNPLATZ. . Pedagogii constatand valoarea instructiv-educativa a gimnasticii lui JAHN, o
vor readuce in perimetrul scolar. . Lucrarea sa de capatai:arta gimnasticii germane. . Alte contributii:
- Sistematizeaza exercitiul fizic dupa forma si natura lor.- Creaza o terminologie proprie.- Plaseaza exercitiul fizic numai in aer liber.- Obliga elevii sa aiba costumatie uniforma:din pauza (cenusie-albastra),
simpla si ieftina. - Exercitiilor la aparate (bara fixa, inele, paralele, cal cu manere), le adauga: -jocul de echipa -luptele -excursiile
A. SPIESS (1810-1858) SI CONTRIBUTIA ACESTUIA LA IMBUNATATIREA SISTEMULUI GERMAN DE EDUCATIE FIZICA
. A reformat sistemul lui JAHN, pentru a-l face accesibil
scolii. . Este considerat, in consecinta organizatorul gimnasticii scolare germane
. Aduce exercitiul fizic in planul de invatamant scolar,
72
organizand predarea pe: - clase- trimestre- trepte- scoli- profesiuni diferite
. Este preocupat de formarea profesorilor si institutorilor care sa predea exercitiul fizic, alaturi de alte discipline in care scop creeza si institutiile corespunzatoare acestui scop.
. Insista si reuseste sa impuna ca exercitiul fizic sa ramana, obligatoriu, in programa scolara, pentru ca la recrutare tineretul german sa prezinte valori superioare ale potentialului fizic. CE I SE REPROSEAZA? - Ca a lasat in plan secundar, lucrul la aparate, in favoarea exercitiilor libere si de ordine ale lui LING, deformand astfel gimnastica lui JAHN
-A introdus gimnastica – practicata in aer liber in salile de gimnastica prafuite, tranformand-o intr-o disciplina predata pedant.
SCOALA DANEZA DE EDUCATIE FIZICA
. Creatorul scolii daneze de educatie fizica este profesorul teolog, FRANCISCUS NACHTEGALL (1777-1847)
. A fost influientat de activitatea practica si teoretica a germanului GUTS MUTHS
. In intreaga sa activitate practica s-a axat pe necesitatea instruirii si pregatirii armatei prin mijloacele gimnasticii (educatiei fizice)
. Practicand la inceput exercitiile fizice pentru propria sanatate, el ajunge sa se familiarizeze cu gimnastica lui GUTS MUTHS, pe care se straduie, ulterior, sa o legalizeze si sa o generalizeze in spatiul danez creind si
73
institutii adecvate in acest sens. . Deci meritele lui FR. NACHTEGALL sunt in planul:
- Organizarii si al- Practicii
Realizari concrete: ~ In anul 1798, preda gimnastica lui GUTS MUTHS intr-un institut de invatamant particular din Copenhaga. ~ Infiinteaza, in acelasi an, o societate de gimnastica, pentru propagarea gimnasticii. ~ In anul 1799 infiinteaza propriul Institut de Educatie Fizica –PRIMUL DIN EUROPA –unde se preda, exclusiv educatia fizica si se formau viitorii profesori de educatie fizica.
Efectele infiintarii Institului Nachtegall :- gimnastica este introdusa, obligatoriu, ca disciplina
scolara la Scoala Militara din Copenhaga, in anul 1802, profesorii provenind de la Institul Nachtegall.Exemplul a fost luat imediat si de alte scoli.
- Este numit profesor de gimnastica la Universitatea din Copenhaga, in anul 1804
- I se incredinteaza conducerea noului Institut pentru gimnastica militara. ~ In 1828, in urma insistentelor sale autoritatile daneze dau un decret prin care gimnastica este introdusa ca disciplina de invatamant in toate institutiile de invatamant, indiferent de gradul acestora.Deci, gratie eforturilor lui Fr. Nachtegall, Danemarca a fost prima tara din Europa care a introdus gimnastica, ca disciplina de invatamant in scoli, indiferent de gradul acestora.
~ A conceput mai multe regulamente si instructiuni, pentru organizarea si conducerea predarii gimnasticii de catre profesori, militari si elevi, in scoli, armata si diverse asociatii ~ A elaborat programe pentru gimnastica analitica si la aparate, in special pentru scolile primare si medii. ~ A publicat un manual de gimnastica pentru scolile primare si civile, din Danamarca ~ A publicat un manual de gimnastica pentru scolile superioare ~ S-a ocupat de instruirea si pregatirea specialistilor punand bazele unui invatamant normal al profesorilor de gimnastica, inclusiv pentru fete. ~ In metodica sa a introdus gradarea exercitiilor pe principiul “accesibilitatii”:de la usor la greu;
de la simplu la complex.
. Vasta activitate organizatorica si practica l-au impiedicat in aprofundarea teoretica a domeniului si obtinerii statutului de creator de sistem.
74
Nachtegall ramane, astfel cu satisfactia crearii unui invatamant metodic si bine
organizat in domeniul educatiei fizice . Danemarca, si prin activitatea si personalitatea lui Nachtegall, va fi portdrapelul tarilor nordice privind evolutia educatiei fizice in secolele XVIII si XIX, o sursa performanta de inspiratie pentru vecini (a se vedea Sistemul suedez )
HENRI CLIAS (1782-1845)
. Elvetian de origine, s-a nascut la Boston (SUA).
. Dupa o perioada a activitatii sale in Elvetia, in 1817 trece in Franta unde impreuna cu AMOROS, adopta gimnastica la aparate a lui JAHN (denumita si “BRAHIALA” sau DE SRIJIN si SUSPINSIE)
. Esenta sistemului sau: militara (cu aplicatii insa si in scolile civile)
. Gimnastica sa pentru militari si elevi (baieti) foloseste in mod abuziv lucrul la aparatele: - bara fixa - triunghi mobil - catarare pe catarg - catarare pe franghii - catarare pe scari - cal cu voltije Este criticat de contemporanii sai ca sistemul sau de gimnastica, dezvolta/educa unilateral corpul uman (in special partea superioara a acestuia).
. A avut o
75
contributie deosebita la lansarea gimnasticii feminine, fiind considerat
precursorul gimnasticii ritmice. . In gimnastica pentru fete utilizeaza:
- bastoane- corzi
- cercuri . Socotit unul din fondatorii gimnasticii copilului mic (incepand de la 4 luni)
pana la varsta prescolara. . In anul 1819 publica cu Franta :Tratat de Gimnastica elementara sau cursuri
analitice si gradate, proprii a dezvolta si intari organismul omenesc. . Dupa o perioada de 6 ani in Anglia unde se ocupa cu pregatirea fizica in diferite unitati militare si publica “CURS ELEMENTAR DE EXER -CITII GIMNASTICE si EXERCITII DE FRUMUSETE SI FORTA PENTRU FETE “ , trece din nou in Elvetia, dupa care revine in Franta unde declanseaza un
conflict deschis cu AMOROS. . Datorita prestigiului de care se bucura a ocupat functii inalte in invatamantul de stat din
Franta. . Dupa inlaturarea lui AMOROS reuseste sa introduca gimnastica in scolile primare din Franta.
SISTEMUL DE EDUCATIE FIZICA ELVETIAN
. Este legat de personalitatea si activitatea lui HENRI CLIAS (1782-1845)
. Si-a facut studiile in Olanda, dupa care a profesat in Elvetia, Franta si Anglia
Activitatea sa in Elvetia:
. Incepand cu 1810, preda gimnastica la mai multe institutii, mai ales militare, din Elvetia instruind militarii prin:- inot
- lupte- voltije (calarie si
acrobatie)
76
. In 1816, publica bazele initiale ale gimnasticii (NETA, pag. 150)
. Dupa ce activeaza in Franta si Anglia in anul 1827 revine in Elvetia unde: - a predat gimnastica medicala - a condus pregatirea unitatilor militare de vanatori de munte Conceptia in care erau practicate exercitiile fizice in “sistemul Clias”: - pregnant militara - medicala
H. LING (1776-1839) SI SISTEMUL SUEDEZ DE EDUCATIE FIZICA
. A fost influentat profund de FR. NACHTEGALL,dupa ce a activat 5 ani cu Danemarca , dominat de ideea salvarii poporului sau de la primejdia alcoolismului si dorind sa-I redea increderea in sine , sa-I ofere o noua morala si demnitate ,creeaza primul Institut Central de Gimnastica din Stockholm-1814
. A studiat asiduu morfologia si fiziologia umana pentru a-si elabora propia doctrina ,doctrina care va fi definitivata de fiul sau ,HYACMER LING care va sistematiza exercitile folosite de tatal sau , si-I va prezenta principiile si metodele In lucrarea:”FUNDAMENTELE GENERALE ALE GIMNASTICII” Gimnastica este divizata pe 4 parti dupa criterii: -pedagocice
-fiziologice -psihologice -sociale
1.Gimnastica pedagocica – educativa prin excelenta 2. Gimnastica militara – la exercitiile pedagogice adauga tirul,scrima si exercitiile naturale ,de aplicatii 3. Gimnastica medicala si ortopedica – bazata pe exercitii recreative combinate cu masaje 4. Gimnastica estetica – exercitii de tinuta , de gratie , de expresie, ritmice , dans Exercitiile gimnasticii suedeze sunt : - libere
-analitice –efectuate in toate actiunile si planurile corpului uman
- efectuate simplu, fara, si cu aparate
77
specifice (saltea, bastoane, corzi, banca, lada, cal, scara fixa, cadru marinaresc) completate cu jocuri dinamice
- in Romania a avut o existenta pana in 1948, cand a fost inlocuita cu gimnastica sportiva a lui JAHN
SCOALA FRANCEZA DE EDUCATIE FIZICA
SISTEMUL AMORSIAN DE EDUCATIE FIZICA
. Dupa indepartarea iezuitilor (1762) care au fost slujitorii papalitatii, pedagogii Revolutiei franceze, adepti ai conceptiei lui ROUSSEAU, trec la reorganizarea pe baze noi a invatamantului de toate gradele din Franta, educatiei fizice acordandu-I-se o importanta majora, la fel ca si educatiei intelectuale si morale .
. Pe timpul lui Napoleon, scolile franceze trec printr-o perioada de militarizare, educatia fizica reducandu-se la marsuri si exercitii de manuire a armelor.Insasi organizarea elevilor era pe companii, iar scolile luasera aspectul usor, adevarate cazarmi
militare. ` . O data cu retragerea lui Napoleon din Spania, armata franceza este isotita si de colonelul spaniol, DON FRANCESCO AMOROS Y ONDEANO (1770-1848), care se stabileste definitiv in Franta, primind cetatenia acestei tari in anul 1816.
. Beneficiind de o pregatire si experienta pedagogica de exceptie – in Spania a editat un regulament de educatie militara si a condus Institutul pestalozzian din Madrid, cu profil militar si de inginerie – este numit sa degandeasca sistemul de educatie fizica din Franta, pentru a-l face cat mai eficient. Din momentul investirii cu o asemenea responsabilitate isi inclina intreaga viata pentru raspandirea exercitiilor fizice si crearea in Franta a unui curent puternic, favorabil, educatiei fizice.
. Punand in centrul preocuparilor sale, propasirea individului, din punct de vedere fizic, intelectual si moral, el va reusi sa estompeze spiritul militar al educatiei fizice, existent anterior venirii lui in Franta, creind un nou sistem de gimnastica, precum si institutiile necesare pentru formarea cadrelor de specialitate si practicarea sistematica a exercitiilor
78
propuse de el. . Conceptia de baza a lui AMOROS in elaborarea sistemului sau de educatie fizica se sprijinea pe: - principiile pedagogiei lui PESTALOZZI - gimnastica lui JAHN, din Germania Astfel ca, SISTEMUL AMOROS se va fundamenta pe doua principii: - psihofiziologic:
~ potrivit acestui principiu, miscarea omului este determinata de senzatiile kinestezice care-si au originea in centrii nervosi superiori
~ subliniaza rolul intuitiei in invatare: nimic nu poate fi invatat, practic, fara ca mai intai sa existe in mintea (imaginatia) elevului, lucru lesne de realizat prin demonstratia profesorului, nemijlocita sau mediata si incercarea imediata a elevului de a reproduce “modelul” propus de profesor
~ pentru invatarea miscarilor a actionat in vederea asocierii senzatiilor auditive, vizuale si tactile cu miscarile din continutul exercitiilor fizice; sustine in acest sens asocierea muzicii cu exercitiile fizice, cu executia lor pe ritm, insotite si de cantec. - utilitarist: obisnuirea omului cu greutatile inerte vietii si incercarile permanente de autodepasire a acestora.
Continutul utilitar al gimnasticii lui AMOROS a devenit o caracteristica
a sistemului sau. . Sistematizeaza continutul gimnasticii, astfel:
1. Gimnastica civica :1.1. Gimnastica elementara: - miscari simple ale membrelor, accesibile tuturor; - exercitii de echilibru; - exercitii de forta; - exercitii de indemanare; - sarituri libere;1.2. Gimnastica de aplicatie, efectuata la diferite aparate (folosita
exagerat in instruirea soldatilor):- calul de voltije - inele suspendate - trapez - piramide
1.3. Jocuri2. Gimnastica militara (exercitii de pregatire militara):
- marsuri- curse de obstacole- escaladari la porticul de gimnastica- ridicare si transport de greutati
3. Gimnastica medicala:3.1. Gimnastica igienica
79
3.2. Gimnastica terapeutica (pentru tratamentul unor afectiuni)
3.3. Gimnastica analeptica (fortifianta, pentru perioada de convalescenta)
3.4. Gimnastica ortosomatica (pentu tratarea unor deficiente fizice)
Deci, gimnastica lui Amoros viza teluri multiple:fizice (motrice), psihice, etice si sociale.
. Creaza aparate de gimnastica originale pentru efectuarea si marirea eficientei exercitiilor in planul dezvoltarii calitatilor motrice.Aparate care provoaca efectul suspensiilor, catararii, sprijinului si balansului:
- calul de voltije ;- inelele suspendate;- trapezul;- piramidele;
. Lectia lui AMOROS incepe in interior, cu cantece religioase sau morale si cu exercitii fizice si marsuri cadentate.Se iesea apoi afara unde se efctueaza: - alergari
- lupte - ridicari si transport de greutati - lucrul la porticPartea finala a lectiei se efectua din nou in interior (sala de fiziologie)
unde se face analiza biomecanica a miscarilor efectuate.
. Nota distinctiva in “ Sistemul Amoros “ era lucrul la porticul de gimnastica (format dintr-o bara asezata pe doi piloni verticali inalti, fixati in sol si pe care erau ancorate franghii visinii si scari din lemn) in care predominau exercitiile de “catarare”. Efectul acestora a fost dezvoltarea exagerata “trenului superior” in raport cu cel inferior.
De fapt, reprosurile care I s-au adus lui Amoros a fost tocmai in legatura cu educarea/dezvoltarea, inegala a practicantului, fiind acuzat ca a facut din om un animal “catarator” si ca a abuzat cu partea acrobatica si spectaculara a
exercitiilor la aparate, in dauna gimnasticii educative. . Infiinteza institutii adecvate formarii cadrelor de specialitate si practicarii exercitiilor fizice concepute ori adaptate din alte sisteme de gimnastica:- Infiintarea unui gimnaziu in anul 1817 a carui noutate a fost un “portic multifunctional” (cu bare verticale si orizontale, scari inclinate, prajini, franghii.); - Gimnaziul pentru pompieri (1817-1818) - Gimnaziul normal de gimnastica de pe “Campul lui Marte” (1920), pentru instruirea fizica a ofiterilor francezi, dar si cu o sectie civila, frecventata printre altii de adolescentii VICTOR HUGO si HONORE DE BALZAC.Din
80
acest gimnaziu va rezulta “Scoala de la Joinville”, care va avea o mare
influienta asupra edcatiei fizice in tot secolul al XIX –lea . . Publica unele lucrari de referinta in domeniu:
- “Manual practic al exercitiilor corporale si al jocurilor celor mai potrivite pentru intarirea corpului si membrelor” (1817);
- “Prospectus” (1821);- “Manual de gimnastica si morala” (1830 si reeditat in 1847);
- “Noul manual complet de educatie fizica gimnastica si morala”.
Participarea sportivilor romani la jocurile olimpice de vara
Din cele 27 de editii planificate ale JO ,Romania a participat ,oficial la 16 editii din cele 24
desfasurate,efectiv(editiile VI-1916 ; XII-1940 si VIII-1944,nu s-au tinut datorita primului si celui de-al
doilea razboi mondial).
Prima participare a Romaniei la JO:editia a VIII a,Paris 1924.
81
Cea dintai medalie olimpica este obtinuta de echipa de rugby ,”Bronz” Paris 1924
Cea de-a doua medalie, de argint ,este obtinuta in 1936 ,la Berlin de catre Henri Rang,la calarie
in”Marele premiu al natiunilor”
Prima medalie de aur a fost castigata de Iosif Sarbu,la tir in anul 1952,la Helsinky(Finlanda)
Singura partcipare a Romaniei,fara medalii,este cea de la Amsterdam:editia a IX a,din 1928
Cea mai fructuoasa participare a Romaniei la Jocurile Olimpice de vara:-cu participare incompleta a tarilor:1984 Los Angeles(SUA)-53 de medalii (20-aur;16-argint;17-
bronz).Locul II la natiuni pe total medalii aur-cu participare completa a tarilor:2000,Sidney-26 medalii dintre care 11 de aur.Chiar daca la
Mondial 1976 au fost cucerite 27 de medalii,numai 4 dintre acestea au fost de aur.Sportivii Romani cu cele mai multe medalii de aur cucerite la jocurile olimpice de vara mondiale:
1. Nadia Comaneci-5medalii:3 Montreal 1976;2 Moscova 1980.A fost declarata eroina Jocurilor
Olimpice de la Montreal cu primul “10” din istoria JO obtinut la “gimnastica”.
2. Ivan Patzaichi-4 medalii:una in Mexico 1968,o medalie in Munchen 1972,o medalie la Moscova
1980,si o medalie Los Angeles 1984
3. Ecaterina Szabo-4 medalii:Los Angeles 1984 (cele mai multe medalii de aur la o singura editie)
4. Daniela Silivas-3 Seoul,1988
5. Simona Amanar-3 medalii:una la Atalanta in 1996 si doua in 2000 la SidneyCei mai longevivi sportivi:
1. Lia Manoliu-6 editii:1952;1956;1960;1964;1968;1972 pentru atletism .La 40 de ani castiga
medalia de aur la disc
2. Ivan Patzaichi-5 editii-:1968;1972;1976;1980;1984
3. Olga Szabo-scrima-4 editii
4. Ana Pascu-scrima-4editii
5. Ecaterina Sthal-scrima-4 editii
Alte clasamente oficiale publicate de COR:
Evolutia medaliilor obtinute de catre sportivii romani la jocurile olimpice
EditiaAur Argint Bronz Total general
M F M F M F M F Total
82
1900 1924 1 1 11928 1936 1 1 11952 1 1 2 4 41956 5 2 1 3 2 10 3 131960 2 1 1 3 3 6 4 101964 2 3 1 4 2 7 5 121968 2 2 4 2 3 2 9 6 151972 3 4 2 5 2 12 4 161976 1 3 7 2 11 3 19 8 271980 3 3 3 3 9 4 15 10 251984 6 14 9 7 10 7 25 28 531988 2 5 4 7 1 5 7 17 241992 1 3 1 5 5 3 7 11 181996 4 3 4 4 5 7 13 202000 3 8 1 5 3 6 7 19 26
Total 29 45 44 39 64 44 137 128 265
Clasamentul general al ramurilor de sport pe baza contriburiei la obtinerea de medalii
Locul Ramura de spor TotalMedalii
Aur Argint Bronz1 Gimnastica 57 19 17 212 Lupte 32 7 8 173 Caiac-canoe 34 10 10 144 Canotaj 32 15 10 75 Atletism 31 10 12 96 Box 24 1 9 147 Tir 14 5 4 58 Haltere 11 2 6 39 Scrima 12 3 3 6
10 Inot 7 2 2 311 Handbal 4 0 1 312 Calarie 2 0 1 113 Judo 3 0 0 3
14-15 Rugby 1 0 0 1 Volei 1 0 0 1
Total 265 74 83 10883
FEMININ:
LoculRamura de spor Total
MedaliiAur Argint Bronz
1 Gimnastica 52 18 15 192 Atletism 30 10 12 83 Canotaj 24 13 6 54 Scrima 8 1 3 45 Inot 7 2 2 36 Caiac-canoe 6 1 1 47 Judo 1 0 0 1
Total 128 45 39 44
Romania in clasamentul primelor 20 de natiuni care au obtinut medalii la cele 27 de editii ale jocurilor olimpice de vara
Locul TaraMedalii
Aur Argint Bronz1 Statele Unite ale Americii 831 636 5402 Rusia* 451 369 3363 Germania** 426 326 3364 Italia 176 144 1565 Marea Britanie 174 236 2166 Franta 165 164 1947 Ungaria 149 131 1538 Suedia 140 157 1869 Australia 103 110 139
10 Finlanda 103 83 11411 Japonia 98 95 104
Clasametul ramurilor de sport pe baza contributiei la obtinerea de medalii
MASCULIN:
Locul Ramura de spor TotalMedalii
Aur Argint Bronz1 Lupte 32 7 8 172 Caiac-canoe 28 9 9 103 Box 24 1 9 144 Tir 14 5 4 55 Haltere 11 2 6 36 Canotaj 8 2 4 27 Gimnastica 5 1 2 28 Handbal 4 0 1 39 Scrima 4 2 0 2
10 Calarie 2 0 1 111 Judo 2 0 0 212 Atletism 1 0 0 113 Rugby 1 0 0 114 Volei 1 0 0 1
Total 137 29 44 64
84
12 Rep.Populara Chineza 80 78 6413 Romania 74 83 10814 Olanda 64 66 8515 Polonia 60 74 11416 Cuba 56 44 4217 Cehia*** 55 57 5618 Bulgaria 48 84 7519 Canada 48 80 9320 Coreea(Coreea de sud) 46 51 57
*Sunt incluse si medaliile fostei Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste (1952-1988) si Comunitatea Statelor Independente (1992)**Sunt incluse medaliile echipei unite a Germaniei (1956-1964) si ale Republicei Democrate Germane (1968-1988)***Sunt incluse si medaliile Boemiei si ale Cehoslovaciei
Delimitari notionale in domeniul educatiei fizice si sportive
“Conostintele de specialitate”,unde putem integra continutul capitolului de fata,constituie una din componentele de baza ale procesului instructiv educativ si unul din elementele ce convera statutul de stinta domeniului nostru. Se apreciaza, si pe drept cuvant, ca intre “teorie” si “practica” exista sau ar trebui sa existe, in permanenta, o relatie cat mai stransa , caci practica este teoria aplicata iar teoria este practica generalizata. Masura cu care o disciplina de invatamant isi are mai bine pusa la punct teoria si apeleaza la datele matematicii da adevarata maturitate a acesteia , indiferent de domeniul cunoasterii caruia i se circumscrie. Cunoasterea semnificatie cuvitelor “cheie” da posibilitatea interpretarii in deplina cunostinta de cauza a continutului si formelor de practicare a exercitilor fizice de-a lungul timpului , exprimarii cat mai corecte si constituie o prima luare de contact a studentilor cu domeniului de cultura pentru care a optat. Sa explicam in consencita la o maniera succinta , notiunitile cuprinse in prezenta lucrare , apelind in principal , la”Dictionarul terminologiei educatiei fizice si spotului”:
Miscarea , sta la baza educatiei fizice si sportului.In sens mecanic si biomecanic reprezinta o
modificare a relatiilor spatiale ale subiectilor in raport ci obiectele ce alcatuiesc ambianta , a
diverselor parti ale corpului,fara ca organismul sa se deplaseze in totalitate(miscare de
trunchi,cap,membru etc)In acest sens biologic definim miscare numai acele acte care se
desfasoara pe seama energiei furnizate de organismul insusu(chiar si pentru pozitia “stand” se
consuma energie prin opunerea la fortele gravitationale, mecanice, exterioare etc).
Motricitatea-Dragnea A. si Bota A., considera ca motricitatea reuneste totalitatea actelor motrice
efectuate pentru intretinerea relatiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea
deprinderilor specifice ramurilr sportive.Este vorba de actele motrice realizate prin contractia
muschilor scheletici si nu cele obtinute cu mijloace mecanice.De fapt nu exista motricitate in sine
ci psihomotricitate, o functie compexa si integratoare in care elementele de miscare se coreleaza
cu vorbirea, limbajul, afectivitatea si comportamentul social.Referindu-ne la acest aspect este de
remarcat faptul ca unii cercetatori considera chiar ca nu exercitiul fizic este esential in dezvoltarea
calitatilor fizice, de exemplu, ci forma social in care se desfasoara.Asadar,miscarea este asociata,
85
caracteristicilor vizibile ale deplasarii, in vreme ce termenul de motricitate ar corespunde teoriilor
biologice ale organismului care determina miscarea.
Comportament motric-manifestari ale proceselor interne materializate in activitate direct
observabile ale organismului in interactiune cu mediul inconjurator.Se caraerizeaza printr-un
coeficient inalt de complexitate al formelor de exprimare corporala.
Actul motric-reprezinta un fapt simplu, un element de baza al oricarei miscari, realizat de muschii
scheletici, in mod voluntar(de regula pentru efectuarea unei actiuni sau activitati
motrice).Exemplu:indoirea si ridicarea genunchiului catre piept pentru aplicarea unei lovituri de
picior, in artele martiale.Termenul poate indica si actele reflexe, instinctuale, cu diferite grade de
automatizare.
Actiunea motrica-constituie ansamblul de acte motrice astfel structurate incat realizeaza un tot
unitar in scopul rezolvarii unei sarcini motrice immediate.Actiunea motrica este o deprindere
motrica cu un mecanism de baza bine pus la punct(procesele tehnico-tactice).Exemplu:aplicarea
unei”lovituri directe de picior inainte, la nivel inferior”, cuprinde mai multe elemente /acte
motrice.
Activitatea motrica-ansamblu de actiuni motrice incadrate intr-un sistem de idei , reguli si forme
de organizare in vederea obtinerii unui efectcomplex de adaptare a organismului si de
perfectionare a dinamicii acestuia(exemplu:educatia fizica, antrenamentul sportiv in diferite
discipline sportive,activitatea competitionala)
Educatia fizica- din multitudinea de definitii ne vom opri la urmatoarea:activitatea care valorifica
in mod sistematic ansamblul formelor de practicare a exercitiilor fizice in scopul maririi, in
principal, a potentialului biologic al omului in concordanta cu cerintele social.Are deci, un
caracter formativ in sensul insusirii si realizarii unui anumit grad de perfectiune, a priceperilor,
deprinderilor motrice si a cunostintelor legate de ele precum si a educarii/dezvoltarii calitatilor
motrice solicitate de executia acestora.
Educatia fizica si sportiva(Hebrard, 1986)reprezinta o conceptie putin diferita de educatia fizica in
intelesul clasic,in sensul ca ea evidentiaza ponderea sportului ca mijloace, metode ,forme de
organizarein desfasurarea procesului instructiv educativ, in vederea dezvoltarii fizice, capacitatii
motrice si a capaciatii de efort la elevi
Mijloacele educatiei fizice-pentru realizarea sarcinilor sale , “educatia fizica”foloseste doua
categorii de mijloace:
I. Specifice:1.Exercitiul fizic constituie mijlocul de baza, nucleul sistemului mijloacelor “educatiei fizice”.2.Aparatura si echipamentul despecialitate, adica orice aparat sau instalatie care protejeaza , ajuta executia ori amplifica efectele exercitiilor fizice efectuate cu ele
(aparatele de gimnastica, mingiile, schiurile,saltelele, prjina, ambarcatiunile in canotaj si caiac-canoe, halterele,mnechinele de lupta, aparatul de aruncat mingi la tenis,casca de protectie, manusile de box, etc.)3.Masurile si mijloacele de refacere a capacitatii de effort (pauzele dintre exercitii, masurile hidrofizioterapeutice, oxigenarea, alimentatia adecvata, vitaminizarea, somnul)
II.Nespecifice:
86
1.Conditiile igienice(igiena salilor de educatie fizica si antrenament, dotarea acestora cu dusuri,instalatii de aerisire si iluminat,corespunzatoare,asigurarea unui regim rational de viata in care efortul si odihna sa fie complementare pentru a facilita volume si sarcini crescute de lucru)
2.Factorii naturali de calire(exercitii in conditii de ploaie, vant, canicula,frig excesiv,altitudine, aer curat etc.)
3.Mijloacele imprumutate de la celelalte componente ale educatiei generale(muzica-pentru educatia estetica;studiul obiectelor cu tematica sportiva-pentru educatia intelectuale; respectarea regulamentelor de intrecere si a regulilor de comportament- pentru educatia morala)
Functiile educatiei fizice si sportului, reprezinta o corespondenta intre practicarea exercitiilor
fizice in diverse forme si efectul(impactul) acestora in ansamblul vietei sociale(TEFS/pg
120).Exista doua categorii de functii:
I. Specifice:1.Dezvoltarea armonioasa,perfectionarea fizica(inclusiv corectarea deficientelor fizice)2.Perfectionarea capacitatii motrice
II.Nespecifice:1.Igienica(sanogenetica)vizeaza un om sanatos cu o permanenta senzatie de prospetime
2.Recreativa(de destindere)-petrecerea timpului liber intr-un mod cat mai placut. 3.Educativa-influenteaza intreaga personalitate a omului:fizic, psihic, moral, estetic,
intelectual si profesional. 4.Emulativa-dezvolta dorinta permanenta de autodepasire
Idelul educatiei fizice:formarea unui model de personalitate armonios dezvoltata, fizicsi psihic,
abilitata cu deprinderi si priceperi pentru practicarea independenta a exercitiilor fizice,individual si
in grup.Modelul de persoana educata fizic se proiecteaza si se realizeaza in cadrul unor institutii de
invatamant de diferite grade si tipuri.In sinteza, idealul educatiei fizice vizeaza finalitatea acestei
activitati in ansamblul sau, la nivelul intregii societati,in timp ce scopurile si obiectivele orienteaza
desfasurarea unor activitati educative, determinate si concrete, ca elemente de referinta ale
idealului educatiei fizice(care de altfel sunt considerate si componenete de baza ale modelului de
educatie fizica pentru fiecare subsistem al acesteia) trebuie avute in vedere urmatoarele-dezvoltarea fizica armonioasa ,concretizata in indicii morfologici;-aptitudinile(calitatile)motrice de baza;-deprinderile si priceperile motrice de baza,utilitar-aplicative si specifice unor probe si ramuri de sport;-cunostinte si abilitati privind practicarea independenta a exercitiilor fizice;-calitati,trasaturi morale, intelectuale si estetice;-capacitatea de integrare sociala si recunoastere a valorilor generate de activitatile motrice
Exercitiul fizic trebuie privit sub doua aspecte : -ca metoda,adica mijloc prin care se formeaza si perfectioneaza deprinderile motrice si se
educa/dezvolta calitati motrice;-continut,respectiv, fondul principal de actiuni specifice unei discipline sportive
Exercitiul fizic reprezinta actul motric sau actiunea motrica exersata sistematic si constient in vederea indeplinirii obiectivelor educatiei fizice si sportului.Are , deci, la baza o intentie deliberat conceputa si capata semnificatia de mijloc a educatiei fizice numai atunci cand I se confera forme rationale(justificate din punctul de vedere al instruirii fizice), si numai daca nivelul activitatii functionale a organismului asigrat de el corespunde nivelulu necesar in mod obiectiv, pentru educarea eficienta a calitatilor, ori formarea priceperilor si deprindeilor motrice.Scopul nu se poate realiza decat constient si organizat, adica aplicand o metoda ce poate fi definita simplist, drept”calea sau modul unitar si logic in care ne folosim de mijloacele de care dispunem pentru realizarea obiectivelor propuse”.In cadrul ei vom selectiona exercitiile corespunzatoare ca forma ,vom fixa dozarea si esalonarea lor in timp, dupa criteriile de apreciere a eficientei si legatura lor cu alti factori(dietetici, igienico-sanitari,etc).Trebuie respectate, asadar, norme, principii si legi validate, generalizate de practica domeniului.Numai acele miscari scoase
87
din contextul lor natural si supuse “normarii” didactice pentru a le mari efectele capata “statutul” de “exercitiu fizic”. Formele de baza ale continuturilor exercitiilor fizice sunt:-Gimnastica-constituie un sistem complet de acte si actiuni otrice prin care se asigura dezvoltarea integrala, perfectionrea fizica si dezvoltarea armonioasa.In cadrul gimnasticii sunt inglobate o multitudine de exercitii de la cele naturale (mers, alergare, aruncare, sarituri, catarare, rostogolire, transport de greutati) la cele aerobice, sportive, igienice, medicale.Termenul se extinde si asupra unor exercitii speciale cum ar fi gimnasticile”energetice” “respiratorii”etc.-Jocul-reprezinta activitatea compexa, predominant motrica si emotionala desfasurata dupa reguli prestabilite, ad-hoc sau prin regulamente sportive, in scop recreativ, sportiv si totodata de adaptare la realitatea sociala.Idea utilizarii jocului in scopuri educative apartine lui Platon.Ulterior,educatia bazata pe joc va fi sustinuta de Viltorino de Feltre,Rabelais, Fenelon, Basedow.In Grecia antica, jocurile erau organizate pe sistemul ci\oncursului sau al luptei(numite,agonistica, de la agon-intrecere, pentru mentinerea in forma , dar si ca divertisment).In epoca contemporana jocul este pus sistematic in serviciul scolii, nu numai ca mijloc de practicare a exercitiilor fizice dar si pentru educatia intelectuala si instrucyia propriu-zisa(mijloc de baza in activitatea de invatare a diverselor ramuri si probe sportive). Metoda jocului nu este legata, neaparat de anumite jocuri sportive, precum voleiul, fotbalul sau altele consacrate in practica domeniului sportiv. Ea poate fi aplicata pe baza oricaror exercitii fizice, cu conditia, bineinteles, ca ele sa poata fi organizate potrivit particularitatilor acestei metode. Dupa obiectivele si particularitatile de organizare ale jocurilor, acestea se subdivid in:-jocuri de miscare (dinamice) compuse din actiuni cu structuri preponderent motrice (de miscare) , atractive si de intrecere , care urmaresc dezvoltarea psihomotorie sau functia de creere a executantului;are reguli prestabilite , care ii delimiteaza timpul si spatiul de desfasurare, numarul de participanti, codul de intrecere si interrelatiile intre membrii colectivului care-l realizeaza .Ele pot fi create sau preluate din experientele altora.In activitatea de tip recreativ si ludic(joc) fidelitatea reproducerii structurilor psiho motrice de catre participanti este secundara.-jocuri de intrecere- sunt de mai multe feluri:
o Pregatitoare- constau in insusirea unor deprinderi si priceperi motrice de baza
(mers,alergare, prindere, aruncare, saritura), utilitar-aplicative(tarare, escaladare, catarare,
tractiuni, impingeri, transportare de greutati,echilibru) si specifice diferitelor ramuri
sportive(atletism, inot, judo, arte martiale, gimnastica, schi, jocuri sportive etc)
o Ajutatoare-vizeaza insusirea si perfectionarea unor elemente, exercitii de tehnica si tactica,
dezvoltarea/educarea calitatilr motrice specifice diferitelor ramuri si probe sportive.
o Sportive-comparativ cu celealte au o organizare complexa, superioara.Exercitiile fizice se
practica sub forma de joc cu un anumit obiect(avand dimensiuni specifice), echipele ori cei
doi parteneri, “adversari”, intrecandu-se pe baza unor reguli de organizare si desfasurare
standardizate(regulamentele federatiilor de specialitate), care asigura un cadru unic si strict
de manifestare in joc. In activitatile de recompensare gimnice si sportive se cere o corectitudine maxima, a reproducerii actiunilor motrice specifice pentru ca obiectivele instruirii nu pot fi reaizate decat prin conduite motrice eficiente-Turism:activitate care valorifica exercitiile aplicative si diferite mijloace de deplasare in scopul cunoasterii mediului inconjurator si al relaxarii active a omului in aer liber, in timpul sau disponbil.In sens de mijloc al educatiei fizice inseamna in primul rand deplasarea spre un obiectiv prin propriile forte(mers pe jos, bicicleta, schiuri, barca,etc).El nu trebuie confundat cu “calatoria turistica”cand ne deplasam cu masina, trenul, avionul, etc. Formele de pacticare ale turismului:
o Drumetiile, plimbarile si excursiile efectuate pe jos ori cu mijloace care solicita effort fizic cu
bicicleta, barca, schiurile, rotile,etc.
o Concursurile de orientare turistica sau alte intreceri tehnico-aplicative;
o Alpinismul
88
-Dansul(in limba greaca este denumit “orchesis”, iar orchestica=arta dansului).Definit de Aristotel drept arta de atraduce printr-o gestica variata si ritmata caracterele, pasiunile si actele fiintelor omenesti.Dansul artistic si dansul sportiv sunt in prezent, cele mai raspandite pe glob.
Sportul isi are originea in exercitiile fizice practicte de masele populare in scop de distractie, de petrecere
in timpul liber, cu diverse prilejuri.Au fost supuse apoi in timp, unei “organizari sportive” , cu
regulamente bine precizate pentru fiecare activitate in parte.S-au construit, deci, pe fondul unor activitati
traditionale, intrucat ele au existat ca indeletniciri de ordin militar sau civil.Termenul”sport” provine de
la cuvantul frantuzesc desporter=a se distra.Este atestat pentru prima data intr-un text de la jumatatea
secolului al XV-lea cu semnificatia “a se amuza”.In secolul al XVI-lea a dobandit si sensul de “a juca
jocuri”(mai ales in aer liber).Englezii sunt cei care au revolutionat domeniul gimnasticii(educatiei fizice)
introducand pentru prima data unele jocuri sportive in continutul programelor de invatamant
scolar.Sportul reprezinta in esenta o activitate specifica de intrecere in care se valorifica intensiv formele
de participare ale exercitiilor fizice in vederea obtinerii de catre indivizi sau colectiv a perfectionarii
posibilitatilor morfofunctionale si psihice, concretizate intr-un record,o depasire proprie sau a
partenerului.Sportul are la baza instinctul uman de incredere , lupta si afirmare a individului sau
grupurilor de indivizi.Sportul are cu precadere un caracter competitiv, pe langa cel formativ.Competitia ,
intrecerea ofera cadrul de manifestare a eforturilor de autodepasire, a spiritului de echipa , a spiritului
olimpic si de fair play.Sport fara incredere nu exista(Antoneli).Pentru ca multi oameni din afara
domeniului folosesc inadecvat cele doua notiuni, educatie fizica si sport , vom puncta in continuare
interferente si diferente intre cele doua categorii principale:1.Interferente:-ambele fac parte din acelasi sistem si vizeaza conduita motrica a omului-valorifica acelasi mijloc-exercitiul fizic-in realizarea obiectivelor de instruire si antrenare(evident intr-o maniera proprie )-educatia fizica scolara are ca mijloace de actionare exercitii specifice sportului(alergari,sariruri,aruncari), gimnasticii(aerobica, ritmica, acrobatica, sarituri la aparat)jocuri sportive(baschet, fotbal,handbal, volei)sau ramurilor sporive alternative(inot , schi alpin , patinaj).Pe de alta parte educatia fizica constituie o componenta fundamentala pentru activitatea sportiva -amandoua au la baza un tip comun de invatare motrica -existenta scolilor si liceelor sportive in reteaua Ministerului Educatiei si Cercetarii-in evaluarea efectelor, au aceleasi interpretari de natura biologica-au roluri sociale identice.2.Diferente:-educatia fizica este preponderent formativa valorificand extensiv exercitiul fizic in timp ce sportul este preponderent competitiv,fructificand intensiv,acelasi mijloc in procesul de antrenament-educatia fizica este o activitate deschisa cu folosirea unor mijloace diverse pentru indeplinirea unor obiective(la care poate renunta la un moment dat in favoarea altora);sportul este un domeniu in care mijloacele sunt selectate numai pe principiul eficientei maxime si mentinute timp indelungat , “variatia”facandu-se la nivelul volumului,intensitatii si efortului. Continutul specific al sportului este bine precizat (sub forma disciplinelor, ramurilor si probelor sportive), executia/aplicarea acestuia fiind stabilita de regulamentele sportive. -prima isi propune dezvoltarea capacitatii motrice a omului pentru realizarea unei personalitati armonioase, multilaterale;cea de-a doua capacitate de performanta pentru obtinerea acesteia intr-o intrecere sportiva-competitia, intrecerea, constituie una din metodele de invatare, in timp ce in sport aceasta reprezinta obiectivul principal-institutii diferite in proiectarea, desfasurarea si controlul celor doua activitati: Ministerul Educatiei si Cercetarii, pentru “educatia fizica”, pentru Ministerul Tineretuluisi Sportului, pentru “sport”-practica mijloacelor de instruire este reglementata “norme” cuprinse in “curricula scolara” in timp ce activitatile sportive sunt conduse pe baza planurilor de pregatire ale federatiilor de specialitate si
89
restrictionate de regulamentele sportive. Sa mai punctam in cele ce urmeaza si alte notiuni specifice “sportului” si “educatiei fizice”:
Disciplinele sportive inglobeaza totalitatea ramurilor si probelor sportive ale caror structura, gen de efort,
conditii si mod de organizare si de evaluare, se aseamana. Exemple de discipline sportive:atletism,
gimnastica, arte martiale, jocuri sportive, tir, etc.
Ramura sportiva este constituita ca un sistem de exercitii fizice statornicite in timp, ce se realizeaza dupa
reguli prestabilite si in conditii proprii. De exemplu: in cazul disciplinei atletism sunt incluse ramurile:
alergari, sarituri, aruncari sau in cazul disciplinii gimnastica, ramurile sportive sunt: gimnastica de baza,
acrobatica, artistica, aerobica, etc.
Proba sportiva reprezinta un exercitiu fizic complex, care face parte dintr-o ramura sportiva, cu o
structura proprie si conditii de concurs specifice, evaluata dupa un cod anumit si care permite
specializarea sportivului, pregatirea si participarea diferentiata a concurentilor dupa sex, varsta si valoare.
Exemple: in atletism – 100 m plat, 110 m garduri, saritura in lungime, saritura cu prajina, aruncarea
sulitei, etc.; in gimnastica artistica – sol, cal, sarituri, inele, etc.
Antrenament sportiv – proces complex bio-psiho-pedagogic, planificat, desfasurat sistematic, si continuu
gradat, de adaptare a organismului sportivului la eforturi fizice si psihice intense, necesare obtinerii
performantei sportive in competitii. Solicitarea fizica sistematica din cadrul antrenamentului sportiv
atrage dupa sine schimbari morfologice importante la practicant. In cadrul sportului de performanta prin
antrenament se desemneaza procesul complex al dezvoltarii tehnice, tacticii si conditiei fizice.
Crestera fizica, reprezinta un proces cantitativ de inmultire celulara, privind greutatea, volumul,
dimensiunile corpului etc si este exprimata prin nivelul indicilor somatici.
Dezvoltarea fizica este un proces constand din modificari functionale si imbunatatiri calitative, ce confera
o buna adaptare, coordonare si integrare atat a sistemelor organismului intre ele, cat si a acestuia cu
mediul. Termenii ei predilecti de exprimare sunt: armonie, echilibru, proportii, etc.
“Forma “ fizica, defineste potentialul maxim pe care l-a atins un individ in anumite domenii, respectiv un
sportiv de performanta.
Competitie - manifestare organizata si planificata a carei finalitate consta in stabilirea unor ierarhii pe
criterii ce fac posibila compararea intre indivizi, echipe, natiuni, etc, in conformitate cu regulamente
elaborate anterior si recunoscute de participanti. (A. Dragnea, S.Mate, 2000).
Cultura sportiva este o componenta (domeniu) care sintetizeaza categoriile, legitatile, institutiile si
bunurile materiale create pentru valorificarea intensiva a exercitiului fizic, in cadrul intrecerii care
urmareste ideea de intaietate sau performanta, ca urmare a perfectionarii biologice si spirituale a omului.
De asemenea, afirmarea sportului ca spectacol conduce tot mai mult si convingator la recunoasterea
culturii sportive ca parte a culturii universale.
Fitness – set de atribute prin care individul face fata solicitarilor fizice si functionale din activitatile
cotidiene sau sportive, dependent de conditia sa anatomica, fiziologica, si psihologice.(Allsen,
Harison,Vance,1984)
Kinetoterapie – componenta a kintologiei medicale care aplica mijloace specifice(exercitii fizice),
nespecifice(masaj, agenti fizici naturali si artificiali, mijloace psihice, elemente din sporturi sau ramuri
90
sportive) si complexe(combinatii ale acestora) cu scopul recuperarii somato-functionale, motrice si
psihice sau al reeducarii unor functii secundare, compensatorii
Olimpism – ansamblu de idei, valori, atitudini si tipuri de activitati ce considera esenta activitatii motrice
si sportive ca factori de perfectionare multidimensionale a fiintei umane pusa exclusiv in slujba
idealurilor umaniste.(I. Batlan, 1999)
OBIECTUL STUDIUL ISTORIEI EDUCATIEI FIZICE SI SPORTIVE
“Nu cunoastem complet o stiinta atat timp cat nu-i stim istoria”(Auguste Comte) Omul modern este intr-o intrecere perpetua cu semenii, dar mai ales cu timpul. Pentru a fi competitivi trebuie sa stapanim multilateral domeniul in care ne desfasuram activitate. Astazi, nu se mai pune problema omului “complet”, ca in epoca renasterii, in sensul asimilarii a cate ceva din fiecare segment de cultura in parte, ci a omului care cunoaste totul despre profesia sa. Un asemenea model cultural in domeniul “educatiei fizice si sportului” presupune necesitate si cunostinte de istorie. Un om mai putin avizat ar putea sa se intrebe: la ce mai folosesc informatiile intr-un domeniu preponderent motric in care formarea unui corp estetic, localizarea unui record sau invingerea partenerului la intrecere, depind de munca fizica, de muschi si conditia fizica a practicantului? In sfera invatamantului, ”Istoria educatiei fizice si sportive” creeaza in primul rand un echilibru intre disciplinele teoretice si practice. Apoi, aspectele utilitare si educative ale acesteia sunt de necontestat pentru formarea multilaterala a personalitatii sportivului. “Istoria este invatatura vietii”, exprima Cicero in “De aratare”. Cunoasterea trecutului poate constitui asadar si un indreptar pentru activitatea prezenta si cea viitoare in masura in care percepem ce-a fost gresit si ce-a fost bun in practica si gandirea inaintasilor nostri. Sa luam un singur exemplu: profesionalismul exagerat in epocile ”elinistica” si “romana”, ale Greciei Antice a dus la decaderea exercitiilor fizice, respectiv a relatiilor educative ale acestora. Marea masa a practicantilor din perioadele “arhaica’” si “calsica”, s-a transfomat intr-o masa de spectatori, nemaiavand nici o sansa sa concureze cu cei cu unica specializare si a caror tinta nu era decat castigul adus dupa cucerirea unei probe la jocurile de intrecere atletice. Puterea banului l-a facut pe atlet sa decada moral, a inceput sa se preteze la fraude, constand in cumpararea de meciuri in special. Nu reprezinta oare experienta trecutului un avertisment pentru epoca contemporana care intr-un fel se confrunta cu ceea ce s-a petrecut la un moment dat in vechea Elada? Prea multe scandaluri apar in presa la ora actuala in legatura cu echipe sau sportivi care nu-si apara sansele in mod corect si care apeleaza la mijloace nepermise pentru a castiga cu orice pret “gloria sportiva”.
91
Istoria educatiei fizice si sportive constituie astfel, si o adevarata pedagogie, caci cunoasterea trecutului ne ajuta sa intelegem mai bine prezentul si sa-I previzionam mai bine viitorul. Adica ne invata sa, ne ofera experiente, pe baza carora putem face predictie. Evenimentele, ideile si actiunile trecutului reprezinta o practica colectiva, multe din ele impunandu-se prin valoare si rezistand “probei” timpului. De aceea, valabilitatea lor este de necontestat atat timp cat nu intra in contradictie cu noile realitati manifestate in economie, politca si in mentalitatea romanilor. Daca “noutatea” este divergenta sau nu exista probe suficiente pentru a schimba punctul cunoscut, ea poate fi respinsa. Desigur, aspectele utilitare ale informatiei istorice pot fi multiple. Nu gresim cu nimic, daca afirmam, ca de multe ori lectiile practice la unele discipline sportive cuprinse in planul de invatamant universitar, incep tocmai cu asemenea date. Sa ne imaginam, de exemplu predarea unei teme de arte martiale: lovitura de picior directa, in lateral, la un nivel mediu ( chakan yoko peri kekomi). Dupa enuntul terminologic urmeaza, in mod obligatoriu, cateva date in legatura cu “particularitatile tehnico-tactice” ale structurii respective. Este de presupus ca cine cunoaste si istoria domeniului respectiv v-a spune de exemplu, cateva cuvinte si despre celebrul luptator american Bill Walace, a carui lovitura preferata era tocmai tehnica respectiva, cu care isi spulbera toti adversarii in ring, desi acestia erau la curent cu stereotipele de concurs ale maiestrului. Informatia profesorului va declansa, suntem convinsi, dorinta de asimilare a procesului de lovire respectiv, de identificare cu “modelul”, adica o motivatie in plus pentru atentie si insusirea corecta a deprinderii. Exista apoi multe discipline sportive, si exemplicam doar cazul artelor martiale cu multi practicanti din randul studentilor, in care acestia pot promova anumite examene pentru obtinerea gradelor si treptelor de maiestrie sportiva numai daca au si cunostintele necesare, de istorie, altminteri sunt respinsi, indiferent cat de buni sunt la probele “tehnice”. Dar “istoria” nu trebuie privita numai in sens utilitar, ci si educativ, si mai ales educativ-formativ. Cunoasterea luptei neobosite a inaintasilor nostri de a slefui fiinta umana si de a-i perfectiona potentele biopsihomotrice, in paralel cu eforturile promovarii disciplinei, la antrenorii si profesorii de educatie fizica la mijloc de educatie scolara poate declansa mai mult decat atasament fata de profesiunea aleasa: atitudinii si chiar o stare de competitie in timp cu predecesorii nostri, apte pentru a trece mai degraba faclia innoirii si creativitatii umane in domeniu. Efectele maxime educative trebuie obtinute insa in procesul de invatare-evaluare cu masa de studenti printr-o tehnologie didactica adecvata. Retinerea si redarea cat mai exacta a unor date, personalitati si evenimente, nu trebuie sa constituie un scop in sine, ci premise pentru intelegerea si aplicarea unor concepte, structuri sau relatii, distingerea evolutiei unor fenomene si a cauzelor producerii acestora, adica operarea cu informatia istorica in contexte relevante romanului. Analiza capacitatii si evolutiei unor segmente ale culturii fizice, a factorilor determinanti ai acestor procese – sociali, economici, politici si militari - , sesizarea unor aspecte comune ori diferente ale aceluiasi fenomen, in epoci si la popoare diferite, precum si efortul de ordonare si ierarhizare a unor fapte cu tematica “sportiva”, constituie stimuli suficienti de puternici pentru a influenta favorabil si in mod semnificativ, capacitatea operatorie a gandirii. Cumularea cu achizitiile de la celelale discipline de invatamant asigura acea maturizare intelectuala proprie unui absolvent de facultate.Deprinderile si capacitatile intelectuale au cea mai larga arie de transfer. De aceea invatamantul urmareste rezolvarea cu prioritae a acestora, indiferent de materia scolara. Sa subliniem, asadar, ca “istoria” este deopotriva utilitara si formativ-educativa in masura in care ii punem in valoare resursele pe care le ofera invatamantului. Fara a avea pretentia ca am prezentat toate aspectele legate de locul si rolul “Istoriei educatiei fizice si sportive”, in planul de invatamant al facultatii noastre, suntem totusi in masura sa enuntam obiectul studiului acesteia: aparitia exercitiilor fizice si a institutiilor aferente, a dezvoltarii, diversificarii si institutionalizarii acestora in spatiu si timp, precum si geneza sistemelor, metodelor si categoriilor fundamentale ale domeniului – educatia fizica si sportul. La finele cursului de istorie a educatiei fizice si sportului, viitorul profesor, antrenor sau manager in domeniul activitatilor motrice trebuie sa aiba tezaurizate in cultura lui profesionala, urmatoarele probleme:
Aparita si evolutia continuturilor, metodelor, mijloacelor, formelor organizatorice, a ideilor si
conceptiilor, in legatura cu exercittile fizice de-a lungul istoriei milenare a omenirii, influenta
acestora asupra dezvoltarii si perfectionarii biopsihosociale a omului;
Baza tehnico-materiala care a insotit practicarea exercitiilor fizice in cadrul epocilor istorice
studiate;
Geneza disciplinelor si jocurilor sportive moderne;
92
Personalitatile poetice, culturale, stiintifice si militare, care au contribuit la formarea unei opinii
generale favorabile miscarii fizice ori au actionat decisiv, la propasirea educatiei fizice si sportului,
ca disciplina de sine statatoare si mijloc eficient de educatie in cadrul disciplinelor scolare;
Literatura de specialitate semnificativa a domeniului;
Sportivii de mare valoare retinuti de istorie, pentru performantele lor deosebite;
Legatura si interconditionarile produse intre domeniul activitatilor corporale si cele economice,
politice, sociale si militare, precum si cu particularitatile de clima si relief.
EXERCITIILE FIZICE IN GRECIA ANTICAPERIODA PRECLASICA(2000-500,IH)
In Creta:
Predominau exercitiile de forta si cele pentru dezvoltarea curajului si indemanarii
Se organizeaza intreceri la care puteau participa si femeile la urmatoarele probe : -alergari-lupte;-pugilat;-jocul cu taurul(tauromachia):un exercitiu gimnastic acrobatic care solicita, abilitate,agilitate si sange rece);-trasul cu arcul la tinta;-dansul;-inotul si vaslitul;
PERIOADA CLASICA(500-300,I.H.)
Practicarea exercitiilor fizice in Grecia clasica atinge apogeul dezvoltarii lor milenare
Exercitiile fizice sunt:-sistematizate (grupate pe diferite criterii)-institutionalizate(li s-au recunoscut valoarea educativa, fapt ce a dus la introducerea lor in scoli si armata-generalizate in spatiul elen,- ele erau considerate un act de cultura:cei mai ilustri oameni de cultura le practica si participa la intreceri(vezi Platon, Aristotel,etc)
Disciplina aceasta fiind ,mult timp,principalul mijloc de educatie in Grecia Antica,gimnastii aveu
93
prioritate in fata gimnastilor.Grecii considerau “educatia “in primul rand ca “educatie fizica “ In Sparta
Sparta era o adevarata cazarma militara in care dorienii cuceritori ,erau in inferioritate numerica in
raport cu celelate paturi sociale pe care incercau sa le domine prin pregatire neintrerupta inca din
copilarie
Exercitiile fizice erau dure,si vizau, in primul rand,cresterea rezistentei fizice, temele fiind si ele
incadrate in acest proces dur de pregatire(“alergatoarea dorica”,o capodopera a sculpturii antice,aflata in
muzeul Vaticanului, evidentiaza aceasta conceptie:o femeie robusta,atletica care iradiaza sanatate)cu
scopul de a fi sanatoase si de a da copii sanatosi pentru cetate
Functia exercitiilor fizice l spartani era,evident,militara-obiectivul fiind formarea cetateanului soldat
Instructia intelectuala era minima
Exercitiile fizice ale spartanilor:-alergari-marsuri prelungite in echipament de razboi-aruncarea discului si sulitei-luptaIn Atena
Ionienii, care alcatuiau majoritatea sau din care proveneau locuitorii Atenei, se caracterizau printr-o mare
sensibilitate si inclinatie catre arta, poezie, filozofie, lasand posteritatii, peste veacuri, doua comori ale
culturii si civilizatiei grecesti, recunoscute ca atare:-cultul omului;-democratia
Functiile exercitiilor la ateniei:I.EDUCATIV: Ei vizau idealul armonic sintetizat in “KALO KAGATHIA”= “om frumos si bun” adica, necesitatea permanenta a armoniei dintre continut si forma, dintre latura fizica, spirituala si psihica a tanarului.Pregatirea multilaterala si armonia corporala sintetizeaza cel mai bine conceptul “KALO KAGATHIA”.Ideologiile acestei doctrine:Platon, in lucrarea sa “Legile” sustine : “dupa muzica, omul are nevoie de gimnastica pentru a se forma multilateral in plan intelectual, moral, estetic si fizic.”Aristotel, in “Politica” : -educatia este una din functiile cele mai importante ale statului si familiei;-corpul trebuie format inaintea spiritului, deprinderile inaintea ratiunii.Educatia fizica urmarea in Atena formarea unor buni cetateni care sa fie in masura:-sa-si indeplineasca indatoririle legate de apararea cetatii in caz de razboi-sa desfasoare, cu maximum de randament, activitatile din viata civilaMediile si institutiile educationale la atenieni.Mediile:
1. famile, pana la varsta de 7 ani
2. scoala pana la 18 ani:-gramatistul – pentru scris si citit-chitaristul – pentru muzica -pedotribul – pentru gimnastica (exercitiile se efectuau in copul gol); gymnos =gol,nud
3. efebia (militaria) – intre 18-20 ani (la spartani intre 18 -30 ani)-in primul an :
exercitii gimnastice si diferite jocuri de intrecere
manuirea armelor in gimnazii
cunostinte de filozofie si drept-in al doilea an, efebul primea lance si scut si facea instructie militara in garnizoana
94
4. dupa stagiul de “efebie”, tanarul devenea cetatean Institutii:
1. palestra: terenuri de sport, publice ori particulare (o constructie patrata cu latura de 96 metri, avand
la mijloc o curte presarata cu nisip), avand alaturi incaperi cu vestiare, sali de studiu, sali pentru
practicarea exercitiilor fizice, sali pentru odihna, bai, sali de masaj, magazii pentru depoziatrea
uleiului (sportivii se ungeau cu ulei inaintea practicarii gimnasticii) si nisipului etc.
2. gimnaziul: era un complex sportiv de dimensiuni mai mari, in afara orasului, intr-un parc cu
verdeata si se compunea din patru parti distincte:-palestra-gimnaziul propriu-zis. Era de forma dreptunghiulara cu latura lunga de un stadiu (192 metri) care avea pe margini piste de alergare, iar in centru un parc cu alei, banci, statui etc, unde se desfasurau si lectii de filozofie. O locatie nu primea statutul de oras daca nu avea cel putin un gimnaziu.-stadionul, asemanator cu cel de astazi, dar mai ingust, pista nu era eliptica. Culoarele erau trasate pe terenul central deoarece se alerga in linie dreapta, intoarcerea facandu-se la capatul fiecarui culoar prin ocolirea unui stalp.-hipodromul – pentru cursele de cai si care. Era mai mare ca stadionul, pista acestuia fiind de aproximativ 1500 metri.
Continutul sistemului educativ grecesc:1.Gimnastica: concept integrativ, cuprinzand exercitiile fizice ale vremii, efectuate in corpul gol.
Pentathlonul :Alergari: De viteza: -un stadiu(192m); -dublu stadiu De rezistenta:echipati cu tinuta militara si cu armamentul din dotare De fond:intre 7-24 “stadii”Sarituri: -in lungime; -probabil si triplu saltAruncari: Aruncarea discului: -de piatra:7 kg - de bronz:1-5kg Aruncarea sulitei(asemanatoare celei moderne, lunga de 1,50m
Lupta:-nu existau categorii de greutate, dar trebuiau respectate anumite reguli specifice;-invingator era declarat cel care trantea adversarul de trei ori la solPugilatul(precursorul boxului medern)-pumnul si antebratul erau protejate in fasii din piele de vita-in sec. al IV-lea , I.Hr.,pugilistii luptau cu pumnul gol sau cu un fel de manusi,atat de dure (captusite cu bucati de metal-“ceste”)incat puteau rani ori omari adversarul;-infruntarea era continua(fara reprize) ea putand dura si patru ore;-nu erau categorii de greutate ;-podiumul era mai larg ca cel de astazi.Lupta libera(Pancratiu):-era permisa toata gama de proiectari,lovituri, strangulari, rasuciri de articulatii.Nu se permitea insa infingerea degetelor in ochii adversarilor.Jocul cu mintea(sferistica)Tragerea cu arculVanatoareaInotul2.Agonistica:concept generic pentru a niminaliza concursurile, intrecerile efectuate in toate probele incluse in gimnastica(concept sinonim cu “sport”)-initial, de esenta religioasa(intrecerile se organizau cu ocazia unor inmormantari) si localizate ca spatiu si timp, se transforma treptat in institutii organizate pe tot teritoriul elen in sarbatoare pentru toate semintiile Eladei.Cele mai cunoscute:
95
Olimpice
Pithice
Istmice
Nemeice
Panateniene3.Orchestica:cultiva gestul motric prin dans , complementand educatia armonioasa a efebului.Dansul asociat cu muzica, cu poezia, declamada si corul sunt prezente in viata cetateanului grec antic in momentele funerare, religiose si razboinice.II.Igienico-medicala:Cei doi medici celebri ai antichitatii-Hipocrate(460-377,I.Hr) si Galenus(139-201,AD),valorifica exercitiile fizice in scop terapeutic.-Hipocrate:asociaza exercitiile fizice cu alimentatia,masajul,dieta si baile de soare si de mare in
vederea echilibrarii hormonale a organismului si stimularii metabolice.-Galeniu:se refera la exercitile fizice, inclusiv cele efectuate sub forma jocului cu mingea retinandu-le doar
pe acele care solicita organismul .Functionalitatea sporita a organismului,asociata cu actul respirator profund,fortifica aparatele si sistemele acestuia , le mareste rezistenta la inbolnaviri.
III.Militaria:-specifica statului spartan care constituia o adevarata cazarma militaraRezistenta la intemperii(frig si cald excesic), la marsuri zilnice pe distante lungi, in tinuta militara si cu echipamentul de razboi , reprezentau principalele exercitii ale spartanilor.Statul spartan a avut cea mai mare putere militara terestra a Greciei antice.Sursele de documentare:Literatura:
Legenda argonautilor:relateza despre expeditia lui Jason cu corabia Argo ,in Marea Egee.In toate
escalele argonautii se intrec cu bastinasii in jocuri , in pugilat , in lupte cu taurii(tauromachia)curse
de cai, trasul cu arcul, intreceri specifice palestrelor si de stadion
Poemele Homerice –Iliada si Odiseea. In cartea a XXIII-a a Iliadei ,gasim descrieri ample si
colorate a unor intrecei organizate si ocazionate de inmormantarea lui Patrocle ucis de Hector:
- intreceri cu care;
- intreceri de pugilat;
- tranta(lupta libera);
- alergari de viteza;
- scrima cu sabia;
- aruncarea cu sulita, cu discul;
- tragerea cu arcul; Intrecerile erau conduse de reguli prestabilite, efectuate in momentele solemne ori de sarbatoare ale cetatii, de catre tineretul castei nobiliare.
In cartea a VIII-A din Odiseea sunt descrise perigrinarile lui Ulise , care in drumul catre casa acosteaza si in insula Feacilor unde se organizeaza jocuri de intrecere atletice in cinste lui , jocuri care aveau un caracter laic(cele din “Iliada”, aveau un caracter religios)Arta :
Odele lui Pindar-Epinikii- dedicate invingatorilor la jocurile grecesti
Pe vasele de ceramica si pe unele sigilii s-au gasit reprezentari de
atleti:pugilisti,luptatori,alergatori, calareti etc.
Statuile de alergatori gasite pe teritoriu Eladei:-alergatoare Dorica-in muzeul Vaticanului;-discobolul lui Miron;-grupul statuar de luptatori Borghese aflate la Vatican si mezeul fundatiei Ufizi din Florenza
Traditie(inot,vaslit,pescui,vanatoare)
96
JOCURILE OLIMPICE ANTICE GRECESTI
Initite in epoca arhaica (cca800/750i.Hr.-500i.Hr)
“Jocurile grecesti”-forma religioasa tipic greceasca,desfasurate sub patronajul unui zeu,izvorita din
convingerea ca spiritul de competitie onoreaza zeii.-organizate cu ocazia sarbatorilor religioase si constau in :procesiuni,sacrificii,acte de cult , urmate de intreceri atletice
“Jocurile din olimpia’sunt considerate cele mai vechi:anul 776i.Hr.-data desfasurarii “primei” olimpiade ,
este de fapt data la care incepe sa se tina evidenta invingatorilor(KOROIBOS,primul
invingator ,consemnat, la olimpia).
Fiecare oras-cetate-organiza propriile jocuri sportive(cu un numar diferit de probe),la intervale diferite
(1,2,3,4 ani), in functie:-de posibilitati -de importanta
Cele mai imporatane jocuri erau cele organizate impreuna de mai multe orase-cetati
La ele puteau participa numai grecii-deci aveau u caracter national-cetateni liberi.
La jocuri nu puteau lua parte-nici ca sportivi,nici ca spectatori – femeile, strainii si cei pedepsiti pentru
faradelegi.
In legatura cu femeile, dupa Pausanias(istoric grec care a scris “Calatoriile prin Grecia”), interdictia in
legatura cu femeile se referea numai la cele casatorite.Ele mai puteau participa la intreceri-cursele
de care-prin reprezentanti –vizitii-fiind declarate chiar olimpionike(campioni) , deoarece conta
proprietarul ,nu cel care conducea efectiv atelajul.La jocuri mai era prezenta , obligatoriu, o
preoteasa care o reprezenta pe zeita Hera.
Se concura incepand cu anul 720(iHr) ,nud (atletii nu purtau nici un fel de imbracaminte),iar dupa
descoperirea unei femei casatorite,travestite in antrenor si acestia trebuiau , cand intrau in spatiul
de concurs sa-si sustina sportivul, sa se dezbrace.Inainte de probe isi presarau nisip pe corp.
Cele mai celebre jocuri: -pythice- la Delfi; -istmice- in Corint; -nemeeice- Nemeea; -marele panatenaee- la Atena; -olimpice- in Olimpia, in PeloponezJocurile olimpice:
Desfasurate la Olimpia, in cinstea lui Zeus, din patru in patru ani, in lunile iulie-august.
Pe timpul desfasurarii jocurile(plus, o luna inainte si una dupa) ostilitatile intre cetatile grecesti incetau,
trebuind sa fie respectata “pacea sacra”(echeikeria).
Jocurile atletice de la Olimpia erau precedate de un cantonament preolimpic de 10 luni, care avea ca
scop:
97
- Pregatirea atletilor;
- Familiarizarea cu regulile de concurs;
- Constatarea daca ei au pregatirea necesara pentru a fi inscrisi in concurs;
- Observarea moralitatii atletilor:Nerespectarea ori inducerea in eroare a arbitrilor:
- Eliminarea sau amenda considerabila;
- Neplata amenzii de catre atlet, trebuia platita de catre orasul sau;
- Neplata amenzii de catre oras , ducea la excluderea cetatenilor acestuia de la urmatoarele
editii ale jocurilor;Programul jocurilor de la Olimpia a evoluat de la o zi , la 5 zile (dupa anul 500 i.Hr)
Prima zi era rezervata:
- Inscrieri in concurs , dupa validarea facuta de catre comisia de arbitri(dupa admitere un atlet
putea participa la orice proba dorea)
- Repartizari pe categorii:”baietii”(adolescenti)si “barbatii”(adulti), dar nu dupa varsta
neaparat , ci dupa maturitatea si corpolenta afisata
- Sacrificiilor, ofrandelor, juramintelor la altarul lui Zeus
- Prestarii juramintului de catre:
Sportivi:ca au facut cele 10 luni de antrenament, ca vor concura in mod corect.
Arbitrii judecatori:jurau ca vor fi drepti, ca vor pastra secretul celor discutate intre ei
inainte de pronuntarea deciziei
Probele de concurs (au evoluat si ele in decursul timpului):
- Pentatlonul (“cinci lupte”-alergare, saritura in lungime, aruncarea sulitei, aruncarea discului,
lupte)
- Alergare in linie(192m);
- Alergare dubla(dus-intors);
- Alergare de rezistenta “lunga”
- Alergare cu armura grea
- Lupta (diferite stiluri)
- Box (pugilat);
- Pancratiu (lupta libera)
- Cursa de cai (manji si catari);
- Cursa de care (cu 2,4 si chiar mai multi cai)’
- “crainici”;
- “trompeti”; Ultimele doua probe nu erau socotite artistice , apreciindu-se doar taria si claritate “exprimarii”
Majoritatea probelor de palestra si stadion erau acompaniate de muzica pentru marcarea si mentinerea
ritmului;
Arbitrii atentionau sportivii prin lovire cu nuiaua.
Ultima zi:consacrata impartirii recompenselor, la invingatori –numiti olimpionke- Se strigau: numele atletului, numele taalui si numele orasului.
98
Premiul:
- O cununa din frunze si ramura de maslini, din maslinul sacru din Olimpia;
- Li se compuneau ode ori li se ridicau statui de bronz sau se emiteau medalii cu efigia lor;
- In functie de posibilitatile cetatenilor:
o Scutiri de prestatii de munca;
o Primeau renta viagera:
o Promeau pamant, sclavi, imobile;
- Erau cosiderati si primiti ca eroi in cetatile lor , caci nu se cinstea atat “atletul”, cat cetateanul care
aduse glorie orasului sau,
- Erau mitizati
Si la Olimpia au fost, in decursul timpului, unele abateri de la morala a atletilor (substituiri de persoane,
inducerea in eroare a arbitrilor, cumparari de meciuri), e drept cu mult mai putine decat cele inregistrate
la jocurile olimpice moderne.Sanctiunile in asfel de cazuri?
- Retragerea titlului cucerit;
- Amenzi, pentru atletul si cetate ce o reprezinta;
- Ridicarea de statui lui Zeus (“Zanes”), pe cheltuiala proprie;
- Biciuirea in public;
In sec al IV-lea apar atleti profesionisti;
Jocurile olimpice sunt interzise de imparatul Teodosiu I in anul 394;
Au durat 1172 ani fara nici o intrerupere, pe parcursul a 293 de editii;
Asistau la jocuri cam 40000 de spectatori veniti din toate colturile lumii grecesti:Asia Mica, Africa,
partea continentala a Greciei de astazi si insulele acesteia;
Cu timpul, elidanii acceptau argumente foarte “subtiri”cu privire la originea greaca a unor concurenti,
incat nu gresim prea mult daca jocurile de la Olimpia capata in epoca romana un caracter internarional
BATALIA SISTEMELOR IN FRANTASfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX sunt caracterizate prin eforturile de fundamentare stiintifica a practicarii exercitiilor corporale.
Cat timp au trait Amoros si Clias a existat un anumit inters pentru educatia fizica in Franta .Dupa
disparitia lor acest lucru s-a estompat.
In Franta, cu toata existenta gimnaziilor particulare care functionau in paralel cu scoala de la
Joinville-institut militar in stil amorsian-exista un interes mai redus in comparatie cu Germania.
Intelectualitatea franceza considera ca procesele tehnice si masinismul ar face inutila, forta si
indemanarea,.
Catastrofa de la Sedan si infrangerea Frantei de catre germani in razboiul din anii 1870,1871 a
modificat radical optica guvernantilor de la Paris care , in sfarsit constientizau ca printre motivele
rusinoasei infrangeri se afla si inferioritatea fizica a soldatilor francezi.”Catasrofa de la Sedan
inseamna triumful picioarelor germane ; ea a dovedit ca a merge mult si iute este o conditie
indispensabila pentru a dobandi o victorie”(fiziologul italian Mosso).
99
Dupa anul 1880 in Franta se produce o miscare puternica in favoarea educatiei fizice , din mai
multe puncte de vedere:
- Pedagogic;
- Stiintific ;
- Sportiv
Se cristalizeaza doctrina franceza pe linie de educatie fizica pe baza:
- Activitatii oamenilor de stiinta;
- Pedagogilor;
- Imprumuturilor si adaptarilor din cultura fizica a altor popoare;
Actiuni concrete succesive:I - Dr. Hillairet, se documenteaza la suedezi in legatura cu gimnastica lui Ling;
- La intoarcerea in Franta , declanseaza prima critica asupra sistemului amorsian, ca e lipsit
de fundamentare stiintifica si recomanda, in consecinta , adoptarea gimansticii lui Ling; In paralel cu dezbaterile parlamentare si demersurile pentru gasirea solutiilor de implementare a gimnasticii lui Ling , in Franta au loc doua evenimente cu implicatii in aceasta problema:
1. Medicul francez Lagrange publica in 1888 “Igiena exercitiilor fizice, la copii si tineret”, iar
in 1890 “Fiziologia exercitiilor fizice”
2. fiziologul Marey, profesor la College de France, infiinteaza un laborator care intreprinde
cercetari asupra miscarii in general si a locomotiei umane in special .In acest laborator
lucreaza si G.Demeny(1850-1917), care-si concentreaza atentia asupra exercitiilor fizice.In
anul 1890 este trimis de guvernul francez in Suedia pentru a studia sistemul Ling. II In urma studiilor stiintifice in tara si a documentarii in Suedia , G.Demeny :
- devine indrumatorul oficial al educatiei fizice in Franta;
- aduce modificari importante gimnasticii Suedeze ,elaborand un sistem propriu pe care l-a
numit “Gimnastica rationala” avand la baza :
o gimnastica pedagogica si estetica suedezilor:
o mentinerea exercitiilor fizice aplicativ-militare specifice “scolii de la Joinville”;
o elemente de activitate sportiva specific englezeasca;
- partea originala a sistemului Demeny (“scoala franceza noua”) il constituie introducerea
conceptului de gimnastica educativa:pregateste corpul pentru :
o practicarea sporturilor ;
o efectuarea exercitiilor utilitare;
Sistemul Demeny DEOSEBIRI Sistemul Suedez
- se bazeaza pe miscari naturale;- orice contractie este insotita de o miscare
totala a corpului;- clasifica exercitiile dupa efectele fiziologice
asupra intregului organism;- efectul igienic al exercitiului provine de la
- miscarile imaginate de Ling sunt artificiale;- contractia se sprijina pe o pozitie statica;- sistematizarea exercitiilor este facuta dupa regulile
corpului;- efectul igienic este rezultatul unei miscari izolate;
100
punerea in miscare a ansamblului organelor si functiilor corpului uman.
III.Impotriva lui Demeny se ridica medicul Tissie care-l acuza:
- ca a deformat gimnastica suedeza;
- ca a creat o “gimnastica de aplicare” prin adaptarea exercitiilor la aparate din sistemele, “Jahn”si
“Amoros”;
- ca analiza miscarilor prin cronofotografie, deci, optic-instrumental-n-ar inregistra realitatea
miscarii care este de ordin anatomic-instrumental ;
IV.O noua confruntare de idei se produce in jurul”gimnasticei la aparate”(“gimnastica brahiala” sau de “suspensie si sprijin”),aflata la mare cinste in Germania si adoptata in Franta de Clias si Amoros.Astfel , in jurul anului 1900 , disputele se duceau in legatura cu trei conceptii.1.Gimnastica brahiala 2.Gimnastica suedeza originala 3.Gimnastica rationala-gimnastica la aparate introdusa de Demeny in sistemul sau ,ca “gimnastica de aplicatie”,practicata la :*Joinville*unele societati de gimnastica
Sustinuta de Tissie -a “Scolii franceze noi”creata de Demeny
V.Conciliere?Danezul Knulsen da o solutie de compromis apreciind complementaritatea celor trei sisteme:
1. Sistemul suedez se adreseaza trunchiului si acorda importanta coloanei vertebrale si respiratiei.
2. Sistemul german(Brahial, la aparate), contribuie la dezvoltarea membrelor superioare, a centurii
scapulare, a fortei, a indemanarii , vointei si curajului.
3. Sistemul englez, prelucreaza si supune efortului membrele inferioare.Un sistem care ar include pe cele trei ar asigura o pregatire multilaterala,complexa.VI.Aparate Herbert, care creeaza “metoda naturala” si utilitara(izvoarele de inspiratie constituindu-le pregatirea fizica a indigenilor din tarile exotice si teza lui Rosseau, de reintoarcere la natura , aforismele lui Herbert fiind:
- A fi puternic;
- A fi util.Metoda sa se bazeaza pe :
- Practica rationala a exercitiilor utilitare considerate exercitii “educative”(pregatitoare)
- Structurarea exercitiilor fizice pe criterii functionale in 8 grupe distincte:
1. mersul
2. alergarea
3. saritura
4. catararea
5. ridicarea si transportul de greutati
101
6. aruncarea
7. apararea naturala(box si lupta)
8. inotul
- celelalte exercitii ramase, se considera de utilitate secundara:
1. calaria
2. scrima
3. canotajul
4. exercitii de gimnastica la aparate(bara fixa, bare paralele, inele, cal)
5. jocuri sportiveCe I s-a reprosat lui Herbert?Ca metoda sa este bazata doar pe observatii pe insusirile inascute ale omului , neavand o fundamentare stiintifica.Multe exercitii naturale din sistemul lui Herbert se regasesc insa in “gimnastica de baza a scolii sportive a secolului XX”
“BATALIA SISTEMELOR IN GERMANIA”I.Faza conflictuluiProtagonistiiAdeptii scolii lui Jahn Contra lui Spiess
Ce-i reproseaza lui Spiess?Ca:
- a lasat pe plan secundar exercitiile la aparate in favoarea exercitiilor libere si de origine suedeze;
- a introdus gimnastica practicata in aer liber in salili de gimnastica prafuite
- a transformat gimnastica intr-o disciplina predata pedant elevilor in clasa.
Meritele lui Spiess:- a introdus educatia fizica in scoli, devenind
o preocupare de stst in Prusia- a fost preocupat de formarea institutiilor si
profesorilor care sa predea educatie fizica alaturi de alte discipline
- a reformat sistemul lui Jahn-parintele gimnasticii germane-pentru a –l face accesibil scolii.Este deci organizatorul gimnasticii germane scolare(pe clase, trimestre, trepte,scoli, profesiuni)
II.Faza a conflictului intre :Corpul profesoral care adoptase sistemul Spiess si MASS,MANN, -numitsa organizeze educatie fizica in stat si care era adept al sistemului lui Jhan-Eiselen(elevul sau)si care tocmai se lupta pentru revitalizarea turnpltz-urilorIII.Faza atreiaJhan si adeptii sai Spiess si Rothstein care:
- militau pentru introducerea gimnasticii suedeze in Germania
- cei doi dominau doua institutii principale
102
ale statului:armata si scoala- Rothstein a publicat “gimnastica dupa
sistemul gimnasiarhului suedez Ling” in cele 5 volume apropiind tineretul german de atasamentul sau la gimnastica suedeza
Oficialitatile dau castig de cauza lui Spiess si RothsteinIV.Faza a patra:lupta se transfera in parlament intre Wirchow –profesor de anatomie patologica la Berlin si DuBois-Reymond-profesor de fiziologie la aceeasi facultate si Spiess si Rothstein.Interventile unor parlamentari cu autoritate stiintifica – Wirchow, profesor de anatomie patologica la berlin si Du Bois –profesor de fiziologie-in favoarea lui Jahn ,duc la formarea unei comisii din directorii de scoli care sa se pronunte in problema respectiva.Propunerile comisiei:folosirea barei fixe si barelor paralele in scoli. V.Faza a V-a .Discutiile nu inceteaza insa,intra in polemica, oamenii de stiinta intre ei care prin opiniile lor au lamurit multe aspecte controversate sau obscure privind:-structura exercitiului fizic;-selectia exercitiului fizic pe baza operationalitatii acestuia.Aceasta confruntare de idei din lumea stiintifica va servi dezvoltarii in continuare a educatiei fizice pe plan national si chiar international.
EXERCITIILE FIZICE IN CRETA MINDICA
Cu toate influentele exercitate de cele doua civilizatii “mindica” si “miceniana” una asupra celeilalte atat la cretani cat si la ahei se identifica anumite particularitati privind functiile si formele de practicare ale exercitiilor fizice in perioada la care ne referim.Acesta este si motivul pentru care le vom prezenta separat si numai acolo unde va fi cazul vom face observatiile de rigoare.Exista probe indubitabile privind intaietatea practicarii unora dintre exercitiile fizice,de catre cretani inaintea aheilor de pe continent.Chiar Homer ,aprecia ca , “cele mai vechi atestari provin din rodnica si frumoasa tara,in mijlocul marii intunecate care se numeste Creta”.Areheologii au descoperit aici ramasite a 120 palate imense,unele egale cu suprafata unui oras , fara nici un zid de aparare , nici macar la “Palatul lui Minos”din Cnosos,semn ca nu se simteau amenintati de nimeni.Aceste relicve ne dau o parte din informatiile in legatura cu practica exercitiilor fizice la cretani pe care le punctam in continuare.
“Jocuri cu taurii”.Exercitiul este comfirmat de renumita pictura “Taur cu acrobat”,gasita in palatul
de la Cnossos si care se situeaza ,in timp, intre anii 1550-1500 i.Hr.Sunt surprinse trei momente
ale sariturii peste taur:saltul pevarticala si intrecerea in aer,odata cu apucarea coarnelor,pentru a
evita impunsul acestuia;rostogolirea inainte pe spinarea taurului si aterizarea inapoia lui.Sa
recunoastem,un exercitiu dificil care necesita curaj si o coordonare spatio-temporala de exceptie,
capacitati ce se dobandesc numai in urma practicii indelungate a miscarilor respective.”Jocurile
cu taurii “ mai sunt simbolizate si pe o gravura de pe un inel cu peceta , din Creta,gasit insa cu
prilejul unor sapaturi arheologice la Smirna, in Asia Mica.Se presupune ca exercitiul respectiv
servea fie ca o parte componenta a unui spectacol ritual ce insotea urcarea la tron al unui nou
rege,”acrobatii” fiind sclavii condamnati la moarte, fie era un joc ce preceda ritualul sacrificiului
taurului la marile sarbatori religioase ale cretanilor.Inclinam sa credem mai mulyt ca faceau parte
din jocurile de cult ,taurul fiind pentru cretani un simbol al fertilitatii.Publicul care participa la
spectacol provenea din toate straturile sociale.Interesant este faptul ca exercitiul de acrobatie peste
taur al cretanilor nu se gaseste la grecii de pe continent in schimb seamana pana la identificare cu
103
“tauromachia” de la egipteni.
“Dansul cretan”.Era preponderent acrobatic multe elemente ale acestuia –sarituri, rostogoliri-
regasindu-se si astazi in dansurile populare cretane,”Birmanos” si “Tilictos”.A fost reprezentat
prin gravurile de pe inelele cu sigiliu gasite la mijlocul mileniul al II-lea i.Hr. si picturile de pe
vasele din ceramica din perioadele mai tarzii.
Luptele.Practicarea acestora este dovedita de arta plastica cretana a primei jumatati a mileniului al
II-lea i.Hr. si de un monument vechi din secolul al XVI-lea i.Hr.Este vorba de un ornament in
relief de pe cunoscutul riton de din “Triada” si care se afla in momentul de fata in “Muzeul
de arheologic din Irakion”-Creta.
Pugilatul.Are aceeasi ,sursa de atestare ca si luptele.Reconstituirea mai multor fragmente din cele
gasite la “Hagia-Triada” se inlantuie cu patru benzi cu imagini in urmatoarea succesiune :in prima
,luptele si pugilat ;in a doua ,”jocul cu tauri” (un acrobat este infipt in cornul taurului);in a treia,un
pugilat;in a patra din nou pugilat si lupte care mai pot semnifica ,fie o combinatie de
“pancratiu”,fie scene din antrenamentele din cele doua discipline separate.Echipamentul
pugilistului se compune din :coif pentru cap,aparatori pentru barbie si tample,manusi cu degetele
prinse de incheietura mainii si un suspensor pentru apararea partii de jos a bazinului.O alta dovada
a practicari pugilatului de catre locuitorii insulelor din Marea Egee ne este transmisa de niste
picturi murale-“Baietii pugilisti”-gasite in insula Thera ,dar care seamana foarte mult cu cele din
Cnossos.Autorul a surprins doi adolescenti intr-o confruntare de box,unul aplicandu-I celalalt o
lovitura de croseu,la cap.Ei sunt desculti si fara nici un alt echipament pe ei, cu exceptia
panglicilor din jurul taliei.
In “Eliada” cu ocazia jocurilor de intrecere atletica ,inchinate lui Patrocle, la proba “tragerea cu
arcul la tinta”(un porumbel legat cu o sfoara de varful catargului unei corabii) a iesit
invingator,Merione,scutierul regelui cretan Idomeniu , prezent si el printre capeteniile coalitiei
ahee.De altfel, dupa P.Faure(p.530 Iliada)in Creta mindica a avut loc o dezvoltare apreciabila a
vanatorii in general si a trasului cu arcul la tinte, in special , considerat “sport national” in insula.Mai putem include in arsenalul exerciriilor fizice practicate de cretani,pescuituk,apoi inotul si vaslitul,dat fiind conditiile geografice si preocuparile de baza ale acestora:navigatia pe mare, intr-o vreme in care forta de propulsare a barcilor era data de forta fizica a omului. Nu putem incheia fara a ne pune doua intrebari:exercitiile fizice se practicau de sine statator,ori faceau parte dintr-un program unitar,sub forma “Jocurile cretane”?Si daca raspunsul este afirmativ, ce caracter aveau atunci aceste jocuri? Sapaturile efectuate in Creta au scos la iveala primele tribune pentru spectatori in palatul lui Minos din Cnossos,prevazute in parte cu banci din piatra,iar la Mallia a fost descoperita prima “arena” cunoscuta si bine pastrata.Insasi imaginele de ansamblu obtinute ,dupa reconstituire fragmentarilor de la Hagia-Triada pot sugera existenta unei astfel de institutii.Chiar si spectatorii sunt reprezentati in intreceri , in gravura “Doamnele la stadion”,gasita in palatul lui Minos din Cnossos-Creta.Se pare ca si fetele concurau la jocuri. Ceea ce lipsea cu desavarsire din programul jocurilor cretane , erau alergarile si cursele de care trase de cai,nefiind gasita nici o proba in acest sens. Referitor la caracterul jocurilor, numai existenta “jocului cu tauri’ nu poate constitui o proba suficienta pentru a trge concluzia ca acestea aveau un caracter religios.Dimpotriva, buna dispozitie a oamenilor ce se degaja din operele de arta gasite in Cipru,indreptatesc mai mult ipoteza “divertismentului”, ca scop al “jocurilor cretane”.
104
In rezumat:In perioada civilazitiei mindice cretanii practicau urmatoarele exercitii fizice:
- “jocul cu taurii”;confirmate prin renumita pictura “taur cu acrobat”,datand din anii 1550-1500
i.Hr.,si gasita la palatul de la Cnossos.Apoi, pe o gravura de pe un inel cu pecete ,din Creta,gasit la
Smirna in Asia mica.
- “Dansul cretan”,continand multe elemente acrobatice este reprezentat pe gravurile de pe inelele cu
sigiliu din mijlocul mileniului al II-lea i.Hr. si pe vasele de ceramica din perioadele mai tarzii.
- “luptele”,sunt atestate de arta plastica cretana a primei jumatati a mileniului al II-lea i.Hr. si pe un
ornment in relief din localitatea “Asia Triada”
- “pugilatul”,pentru care avem, o data aceleasi surse de informatii ca si pentru lupte;in plus,el mai
atestat si de “Baietii pugilisti”, o pictura murala de pe insula Thera, din secolul al XVI-lea(I.Hr) in
care atletii nu au pe ei decat o panglica petrecuta in jurul taliei(la Asia Triada pugilatii au coif,
manusi cu degete si o aparatoare pentru partea inferioara a bazinului).Cele patru exercitii enumerate pana aici faceau parte din “Jocurile cretane” unele din ele practicandu-se urmatoarele-inotul,vaslitul si vanatoarea-faceau parte din preocuparile omului inconjurat de ape.Verifica-ti cunostintele:Enumerati sursele principale de informatii in legatura cu practica exercitiilor fizice la cretani.Individualizati-le apoi ,functie de obiectul reprezentarii.Ce pareri puteti emite in legatura cu particularitatile jocurilor cretane?Care era echipamentul de concurs sau de antrenament al pugilistilor?
GRECIA TIMPURIE(2500-2000/1850 I.Hr)
Intre anii 2500-200 i.Hr , in bazinul Marii Egee si Sudul Peninsuluei Balcanice,apare o cultura taraneasca
de tip mediteranean care cuprinde Tracia, Focida,Brotia,Altica,Argolida si Corint.Adaptarea acestei
culturi este data de denumirile unor localitati ,terminate cu “ntos” si “ssos” care nu sunt de origine indo-
europeana.
Grecia “miceniana’ (sec.XVI-XII,i.H), constituie prima epoca importanta a civilazitiei elene.Aproximativ
in jurul anului 2000(i.Hr) sau poate ceva mai tarziu(1850), timp de cateva sute de ani,dinspre nord
navalesc primii migratori indo-europeni,”protogrecii”,provenind din stepa Rusiei sudice:mai intai
“ionienii”,apoi si “aiolii”(“eolieni” sau “ahei”) catre anul 1600(i.Hr).Erau populatii razboinice,organizate
in societati de tip militsr.Ei au adus calul si roata olarului si vor fuziona sau vor asimila fortat populatia
bastinasa ,preelenica,gasita aici,Pelasgii(dupa mituri si legende, regii lor i-au construit cetatea de
resedinta in Argos,unde s-a nascut si Perseu, fiul lui Zeus), punand bazele trecerii catre “civilizatia
miceniana”(sec.XVI-XII i.Hr.), respectiv “aheo-miceniana” cu care coincide mai ale in cea de-a II-a sa
faza de dezvoltare(cca 1400-1200 i.Hr).
105
Dupa numele orasului mycene , cea mai puternica cetate greceasca a timpului.Dupa antologie a fost construi de Perseu, dupa ce l-a ucis pe bunicul sau Acrisios.De numele acestei ctati mai este legat si Atrid Agamemnon,comandantul suprem al ostilor grecesti(ionoeni.aioli si migrantii cretani de pe continent) in timpul razboiului Troiei.Scopul real al acestui razboi a fost acela al nimicirii “foigienilor” instalati in “Illion” sau” Ilios”(de la numele intemeietorului cetatii Ilos),resedinta sau capitala lui Priam, din tinutul Troia (Troada),situata pe coasta nord-vestica a Asiei mici,la intrarea din Marea Egee in Helespont(astazi stramtoarea Dardanele) si care impiedica accesul aheilor catre Marea Neagra.De mentionat ca pe literalul asiatic existau deja ahei instalati in nord pasnic, inaintea declansarii conflictului heleno-asiatic.Razboiul a durat 10 ani(1193=1183 i.Hr.) si a luat sfarsit cu infrangerea “foigienilor” in urma binei-cunoscute stratageme a lui Ulise-cea a folosirii calului de lemn-prin care aheii au reusit sa intre in cetatea Troia si sa o cucereasca.A fost ultimul lor act de expansiune inainte de “invazia doriana”. “Razboiul Troiei”va fi invocat atunci cand vom vorbi despre “Poemele Homerice” principala cursa de informatii despre exercitiile fizice din perioada “civilizatiei miceniene”.De mentiont si alte cetati elene infloritoare din perioada supusa analizei:Tirintul(cetate lui Hercule ,una din cele mai puternice fortarete din lume, zidurile acesteia masurand pe alocur,17 m grosime,fiind conceputa dupa legenda, se uriasii cu un singur ochi-ciclopii-adusi de regele Proitos din Asia Mica;apoi,Argosul din Orkhomenos. Sa revenim insa la evenimentele anterioare “razboiului troian”
In sec. al XV-lea (i.Hr) puterea mycenei se extinde treptat in Asia Mica , Melos,Rodos, Cipru si in insulele Creta(jafuri soldate cu distrugerea “palatelor noi” si urmate de colonizarea acestuia) Vom insista putin asupra contactului aheilor cu populatia cretana, datorita influentelor exercitate de unii asupra celorlati, mai ales dinspre Creta catre Elada cu putin pana in anul 1425(i.Hr), anul consolidarii definitive a dominatiei grecesti asupra Cretei.Creta, prima insula din Marea Egee populata inca din “neolitic” a reprezentat in antichitate leaganul culturii grecesti si al Europei, centrul unei vestite culturi a bronzului:civilizatia “minoica”(de la numele regelui legendar cretan Minos) sau “egeceana’, dupa teritoriul unde a inflorit(insulele din Marea Egee), existinsa asupra unei parti importante din bazinul egeean.A fost o civilizatie aparte, diferita de cea de pe continent, cel putin pana in momentul producerii contactului intre cele doua culturi.
Triburile purtatoare ale civilizatiei conventional numite “minoice’, respectiv “cretane’, inrudite indeaproape cu triburile care au populat Cicladele, au ajuns in insulele egeene inainte de anul 4000 i.Hr..Eteocretanii(lociutorii gasiti de greci in Creta-pelasgii;cidonienii si varienii)au initiat intre anii3000-2000(i.Hr.) relatii comerciale intense pe de o parte cu Siria ,Palestina, Mesopotamia si Valea Nilului , iar pe de alta parte , cu peninsula elenica, prin intermediul Asiei mici.
Creta minoica, avea peste 90 de cetati iar sapaturile arheologice au dat la iveala peste 120 de palate - unele de dimensiunile unui oras - dintr-o perioada cand in Europa nu erau nici macar case din caramida.Palatele, asigurate cu ziduri suplimentare impotriva cutremurelor(nu insa cu ziduri gen fortificatii, semn ca nu erau in conflict cu nimeni pana la venirea aheilor), aveau Sali de baie ornamentate cu picturi.
Nici pana astazi nu a putut fi descifrata prima scriere a cretanilor(linear,A) care dateaza din prima jumatate a mileniului al II-lea i.Hr.,fiind printre cele dintai in Europa.Sa mai amintim in context , ca prima lucrare din istoria artei-“Intoarcerea cosasilor”-a fost gasita in Creta si ca tot in premiera pe vaza de steatit pe care aste fixata pictura ne parvine si cel ami vechi suras al omului din istorie, aproximativ,Sec XVIII-XVI,i.Hr.Civilizatia cretana cunoaste in evolutia ei mai multe etape pe care le vom enumera intr-o succesiune ierarhica cu accent pe cele care au o anumita semnificatie pentru domeniul nostru.Potrivit actiunilor intreprinse de Sir Arthur Evans, aceste etape ar fi:
Intre anii 2600-2000 i.Hr. se construiesc primele orase-port in estul Cretei.Descoperirile
arheologice ne sduc marturii despre perioada respectiva:pumnale din cupru si din bronz, sigilii si
podoabe din aur;
In perioada 2000-1570 i.Hr, apar pimele”palate noi” nefortificate-Cnossos, Faistos si Mallia-,
centre ale vietii economice.Locuitorii desfasoara comert cu zona continentala a Eladei si cu
porturile siriene si egiptene.Sa retinem acest aspect pentru ca il vom invoca cand vom vorbi de
acea ipoteza tulburatoare a intietatii jocurilor egiptene asupra celor grecesti.
Perioada de maxima inflorire a Cretei este considerata cea cuprinsa intre anii1570-1425 i.Hr.,
detine suprematia maritime si devine imperiu, o data cu instituirea si perfectionarea unei
administratii culturale si a unei economii, urmand modelul egiptean cu care de altfel fce un troc
dinamic.Contactele dintre ahei si cretani incepute dupa anul 1700(i.Hr), vor produce o ??????? a
106
indo-europenilor protoheleni(ionieni si aiolii), dar se vor finaliza cu consolidarea definitiva a
dominatiei acestora catre anul 1425 i.Hr.Istoricii sunt unanimi in a aprecia ca pana in anul
respectiv ,civilizatia minoica a dat mai mult decat a primit de la cea miceniana si ca inflorirea
celor doua cetati ale aheilor , Mycene si Tirint , sunt produsul influentei cretane. Incepand cu
jumatatea mileniului al II-lea , lucrurile se inverseaza:Mycene trece in frunte.Se pare ca explozia
de la Thera , o insula situata la 100km de Creta ( a explodat pur si simplu fiind inghitita in cea mai
mare parte de ape) a acelerat declinul,inclinand definitiv balanta de partea grecilor de pe continent.Totusi influentele reciproce care indreptatesc de numires de “cretanomiceniana” data perioadei respective au fost benefice perioadei ulterioare culturii poporului grec.Sa punctam doar doua din rezultatele fuziunii celor doua culturi:
- Scrierea cretanomiceniana pe tablite de argila este, daca nu cea mai veche,printre primele
scrieri atestate pe teritoriul Europei(sec. XV-XIII,i.Hr)
- Zamislirea zeilor olimpieni.In jurul anului 1600,i.Hr., vechile conceptii religioase meditareniene
si cele indo-europene ale aheilor , se contopesc in lumea aristocrtatica a Cretei si Micenei profund
influentata de civilizatia minoica, ceea ce va da nastere unei conceptii unitare spirituale a
grecilor.Acum se nasc zeii ai caro nume ii vom invoca in continuare: Zeus:-zeul cerului(la indo-europeni era zeul cerului , al luminilor si al fulgerelor, stapanul
oamenilor si al celorlalti zei. Hera:-sotia lui Zeus,zeita caminului si a casniciei Poseidon:-zeul marilor Apollo(Delphi):-zeul luminii, puritatii si clarviziunii Atena:-protectoarea meseriilor, artelor si stiintelor; Ares:-zeul razboiului Afrodita:-zeita iubirii Hermes:-zeul hotilor si al negustorilor Asclepio:-zeul medicimei Dionysos:-zeul vinului
Avand scrisul si limba comune si neavand aceeasi zei , se constientizeaza in spatiul celor doua civilizatii unitatea de neam a elenilor, ceea ce va contribui la geneza poporului grec.Sa revenim insa la civilizatia myceniana”
- Dupa finalizarea extinderii aheilor, in Creta, se construiesc orase monumentale. Dupa modelul
celor cretane:Mycene,Tirint, Atena etc.In sec. al XIII-lea(i.Hr.) toate aceste orase vor fi
inconjurate de ziduri uriase capatand astfel proportii ciclopice, pentru a se apara cu succses
impotriva nouylui val de “migrari egeene”, incepute in anul1250 (i.Hr.) . In aceasta perioada flota
miceniana, avand in dotare corabii mari cu cate 300 de vaslasi, devine stapana pe Marea
Mediterana.Aheii faceau un comert activ cu orasele celelalte din jurul lor unde exportau, in
principal sabii din bronz si varfuri de sageti din acelasi material.Este si momentul cand ei intra in
conlfict cu frigienii care le blocau iesirea catre Marea Neagra.Asa a izbucnit “Razboiul Troiei”. Orasele miciniene erau monarhii conduse de “aristai”(domn de origine nobila) , adica seful unei comunitati relativ autonome. Viata nobililor in epoca miceniana consta in participarea la razboi, vanatoare si derularea activitatilor de la curte.Tot in aceeasi perioada se consemneaza existenta luptatorilor in care de razboi si primele informatii despre argonauti.Este foarte important sa consemnam, in context si miturile epocii miceniene care vor fi prelucrate de Homer in “poeme”:”Atrizii”, “Perseu” , “Oedip”, “Cei sapte impotriva Tebei” si “Elena si menelau”. Sa concluzionam ca ionienii si aiolii au fost , dupa fuziunea cu populatia preelenica ,”psalgii”, initiatorii procesului civilizator pe pamantul vechii Elade si ca sfarsitul vechii civilizarii miciniene este
107
marcat de terminarea razboiului Troiei care coincide in timp cu “migratia egeeana”, respectiv cu cea doriana.
O periodizare succinta a istoriei Grecii antice In sudul Europei au aparut in antichitate stralucite civilizatii, greaca si roamana, care au stat la baza civilizatiei occidentului.Periodizarea istoriei Greciei, tara care a dat impulsul initial si cel mai substantial acestei civilizatii,dar mai ales puncarea principalelor evenimente sociale ,politice si militare , subsecvente fiecarei epoci in parte, reprezinta un capitol fara de care nu vom putea intelege cu exactitate de ce pe pamantul vechii Elade a fost posibil ca exercitiile fizice sa atinga apogeul maximei lor dezvoltari in antichitate.Inainte insa de a puncta principalele perioade prin care a trecut Grecia, pana in Evul Mediu,sa prezentam cateva informatii de interes general privind geneza acesteia. Ceea ce vom numi la un moment dat Grecia nu se refera la un stat unitar , inchegat, cu un teritoriu anumit , caci relieful muntos din sudul Peninsulei Balcanice , greu de strabatut a impiedicat legatura pe uscat dintre comunitatile care locuiau in partile respective si, in consecinta, unirea lor teritoriala si politica.Ei vor gasi totusi in antichitate o forma specifica de organizare politica, adaptata acestei situatii , sub forma Polisului , asa numitele orase-state, prin unirea mai multor asezari, cu pamantul inconjurator intr-o comunitate mai mare. Deci Grecia antica a fost mai mult o civilizatie in cadrul unui conglomerat de cetati-stat cu interese diferite . Ei au avut insa o limba , o traditie si cultura unitara.La toate acestea au contrbuit in mare masura si Olimpia, unde o data la patru ani elanii de pretutindeni se intalneau pentru a-I aduce ofrande lui Zeus si a-l cinsti cu jocurile atletice. De mentionat ca denumirea de ahei, data la inceput aiolilor, s-a extins pana la urma asupra tuturor triburilor care au imigrat in mileniul al II-lea si imediat dupa aceea, in sudul Peninsulei Balcanice si care au faurit “cultura miceniana’ In poemul “Iliada” aheii mai sunt denumiti “danai” si “argieni”, precum si “panachaioi” nume dat tuturor neamurilor grecesti participante la “razboiul troian”.Dupa invazia doriana(1200-1000,i.Hr.), termenul s-a limitat numai la locuitorii Ahaiei, o localitate in nord-vestul Peloponesului unde s-au retras aheii din calea navalitorilor.In rest teritoriul pe care se manifestau cultura si civilizatia greaca, se numea Elada, iar locuitorii acesteia isi spuneau , eleni, aproximativ in jurul anilor 700i.Hr.Denumirea de greci a fost data mai tarziu de catre romani si provine de la numele primului trib elen-GRAECI-cu care acestia au intrat in contact.Prin extensie,ulterior, toti elenii au capatat aceasta titulatura. Cadrul geografic in care va evolua civilizatia si cultura greaca va cuprinde la inceput Sudul Peninsulei Balcanice(Grecia continentala si Peninsula Pelopones) si insulele din Marea Egee.Ulterior dupa inceperea acestei actiuni de colonizare a grecilor , perimetrul acesta se va extinde pe trei continente:Europa , Asia si Africa.Incheiem aceasta succinta informare generala asupra Greciei Antice, cu periodizarea aproximativa a istoriei acesteia , functie de care ne vom ordona intregul material:
1. Grecia timpurie:2500-2000/1850i.Hr.
2. Grecia miceniana:sec.XVI-jumatatea sec.XII i.Hr.
3. Grecia arhaica:sec.XII-sec. VIII i.Hr
4. Grecia clasica:sec.VI-sec.IV(500-338) i.Hr
5. Grecia elenistica: sec.IV-sec.II(338-146) i.Hr
6. Epoca romana:sec.II i.Hr.-sec.II(A.D.)(146 i.Hr.-395 A.D.)
7. Epoca bizantina(greco-romana):396-1425In Grecia unde conflictele geografice au impus aparitia unei structuri sociale organizata in spatii restranse, izolate intre ele, a cunoscut, tipul de cetate-stat cu o conducere aristocratica sau democratica.
108
DINAMICA DISCIPLINELOR ŞI PROBELOR ATLETICE LA JOCURILE ANTICE DE LA OLIMPIA
Nr.crt
Denumirea disciplinei sau a probei, a câştigătorului în premieră şi oraşul atletului
Ediţia/anul
Sursele din informaţii privind disciplina sau
proba de concurs1. Alergare pe o lungime de
un stadiu (“STADIODROMOS”): 192,72 m KOROIBOS - ELIDA
1/776 (î.Hr.)
2. Alergare două lungimi de stadiu (“DIAULOSDROMOS”)HYPERIOS - PISA
14/724 (î.Hr.)
3. Alergare de fond (1356-4615 m)(DOLICHOSDROMOS)AKANTHOS - SPARTA
15/720 (î.Hr.)
4. PENTATLON: Alergarea pe o lungime
de stadiu Aruncarea discului
(DISKOS-DISKOBOL) Aruncarea suliţei
(APOTOMEUS sau DOROS)
18/708 (î.Hr.)
109
Săritura în lungime cu elan şi haltere în mâini (HALMA)
Lupte, stilul “drept” sau “îndreptat”
(ORTOPALE ori STADAIPALE)
LAMPIS - SPARTA5. Lupte, stilurile:
La “parter” sau cu rostogolire (KOTOPALE sau KILISIS)
Lupta “mâinilor şi a degetelor” (AROCHEIREISMOS)
EURYBATHOSPARTA
18/708 (î.Hr.)
6. Pugilat (PYGMAHIA)ONOMASTOS - SMIRNA
23/688 (î.Hr.)
7. Cursa de care trasă de patru cai (CVADRIGA-THRIPPON)PAGONDAS - TEBA
25/680 (î.Hr.)
8. Pancraţiu (LUPTE+PUGILAT-PANGREAS)LIGDAMIS - SIRACUZA
33/648 (î.Hr.)
9. Cursa de călărie pe catâri şi trăpaşi (HIPPOSKELETION)
KAUXIDAS - KRANNON
33/648 (î.Hr.)
10. Alergare un stadiu, “băieţi” (adolescenţi)POLYNEIKES - ELIDA
37/632 (î.Hr.)
11. Lupte, “băieţi” (adolescenţi)HIPPOSTENES - SPARTA
37/632 (î.Hr.)
12. Pentatlon, “băieţi” (adolescenţi) (Desfiinţat dupa sfârşitul ediţiei respective)EUTELIDAS - SPARTA
38/628 (î.Hr.)
13. Pugilat, baieti” 41/616
110
(adolescenti)FILOTAS – SYBARIA
(î.Hr.)
14. “Alergare în armură grea” pe un stadiu (“HOPLITODROMOS”)DAMARETOS - HERAIA
65/520 (î.Hr.)
15. Cursa de care trasă de patru catâri (APENA)THERSIOS - THESSALIA
70/500 (î.Hr.)
16. Calărie pe cai adulţi - trap (CALPE)PATAIKOS - DYMOS
71/496 (î.Hr.)
17. “Alergare în armura grea pe două lungimi de stadiu (DIAULOSAO - PLITODROMOS)
72/492 (î.Hr.)
18. Cursa de care trasă de doi cai (BIGA - SYNORIS) EUAGORAS - ELIDA)
903/408 (î.Hr.)
19. TrompetiştiTIMAIOS - ELIDA
96/96 (î.Hr.)
20. Cursa de care trasă de patru mânjiEURYBIADES - SPARTA
99/384 (î.Hr.)
21. Cursa de care trasă de patru mânjiTROILOS - ELIDA
102/372 (î.Hr.)
22. Heralzi (crainici)ARCHIAS - SICILIA
106/356 (î.Hr.)
23. Călărie cu mânjiTHRASONIDES - ELIDA
141/216 V
24. Pancraţiu, “băieţi” (adolescenţi)PHAIDIMOS - ALEXANDRIA
145/200 (î.Hr.)
111