Curs despre Norma juridicaIntre normele sociale , prin continut si forma, se detaseaza normele juridice, care constituie structura interna a dreptului. Norma juridica este elementul de structura interna a dreptului, cu ajutorul careia se stabileste un mod de comportament al individului in societate, precum si un cumul de pretentii si exigente ale societatii fata de individ.

Obisnuit, ˝norma˝ este echivalent cu ˝regula˝, deoarece marea majoritate a normelor contin reguli de comportament, sanctiuni pentru cei ce le neglijeaza, cat si anumite obligatii corelative drepturilor subiective garantate. In afara normelor de comportament, norma juridica poate contine principii generale de drept, definitii, explicarea unor termeni legali, etc.

Norma de drept contine ceea ce trebuie sa indeplineasca un anumit subiect, ceea ce este el indreptatit sa faca sau ceea ce i se recomanda sau este stimulat sa faca. Normele de drept, cu toate ca sunt variate ca forma, continut si gama a relatiilor sociale reglementate, au anumite trasaturi definitorii sau caracteristici comune care le deosebesc de celelalte norme sociale:

- Caracter general si impersonal - deoarece vizeaza totalitatea imprejurarilor ce cad sub incidenta formulei lor generale, conduita prescrisa fiind tipica si aplicabila nelimitat. Prin aceasta trasatura normele juridice se deosebesc de actul individual de aplicare a dreptului, care este concret si personal. Norma juridica abstractizeaza; aceasta nu inseamna ca oricand si oricum se poate aplica aceeasi norma juridica, deoarece sunt norme juridice care se aplica unor categorii speciale de subiecti sau in spatii bine precizate. Cu toate acestea, norma juridica contine un model abstract pentru un agent posibil al actiunii sociale, ceea ce ii impune acestuia o varianta de comportament, in conditiile in care acesta are la dispozitie mai multe variante.

- Caracterul imperativ , obligatoriu al normei juridice care nu este o simpla recomandare, astfel ca respectarea sa sa fie garantata, la nevoie, cu ajutorul fortei de constrangere a statului. Pentru a deveni obligatorie norma de drept se bucura de garantia statala. Ea se aplica in toate raporturile sociale din momentul intrarii sale in vigoare si pana la iesirea din vigoare, in mod continuu , neconditionat.

- Caracterul volitional rezulta din faptul ca reglementeazanumai conduita volitionala a oamenilor si nu fapte independente de vointa acestora.

- Norma juridica prescrie o conduita tipica dupa care subiectii de drept vizati trebuie sa se conduca in activitatea lor, prefigurand un anume comportament social.

Norma juridica implica in mod ideal un raport inter-subiectiv, deoarece ea nu este doar o prescriptie general-abstracta si tipica, ci are in vedere faptul carelatiile sociale se realizeaza intre oameni.

Norma juridica este o regula de conduita cu caracter general si impersonal, care exprima vointa de stat si a carei respectare este obligatorie si garantata, la nevoie, prin forta de constrangere a statului.

2. Structura normei juridiceContinutul normei juridice si conceptul sau fac parte din ansamblul de notiuni si categorii ale gandirii juridice prin intermediul carora este aplicata realitatea juridica. Structural normajuridica poate fi clasificatadin punct de vedere logico-juridic sau tehnico-legislativ. Continutul normei juridice are o structura logico-juridica constand din elemente reciproc dependente, indiferent de formularea ei tehnico-legislativa, care are in vedere tocmai forma exterioara de exprimare a continutului sau si incadrarea in textele legislative.

A. Structura logico-juridica a normei juridice are o componenta trihotomica, formata din ipoteza, dispoztie si sanctiune, in continutul carora se prevad conditiile de aplicare, tipul de conduita si urmarile nerespectarii si incalcarii normei.

IPOTEZA este acea parte a normei juridice care stabileste conditiile, imprejurarile sau faptele in prezenta carora se aplica dispozitiile legale si categoriile de subiecte carora le este destinata. Ipoteza poate fi determinata sau relativ-determinata.

Ipoteza determinata stabileste exact conditia de aplicare a dispozitiei, pe cand cea relativ determinata indica imprejurarile in care se aplica dispoztia, fara sa redea continutul concret al acestor imprejurari, ci este lasat la latitudinea organului de aplicare a dreptului.

De asemenea, ipoteza poate fi simpla - atunci cand prevede o singura imprejurare privind aplicarea dispoztiei, sau complexa - cand sunt prevazute mai multe imprejurari, care toate impreuna sau fiecare in parte pot determina aplicarea.

DISPOZITIA - (miezul normei juridice) - prevede conduita ce trebuie urmata in ipoteza data, stabilind drepturile subiective si obligatiile corespunzatoare ale persoanelor vizate de respectiva norma.

Dispozitia poate fi:- determinata - cand stabileste categoric si fara nici o posibilitate de derogare drepturile si obligatiile celor vizati (de ex. In Codul familiei dispoztia prin care bunurile dobandite de oricare din soti in timpul casatoriei sunt bunuri comune ale sotilor) , si- relativ - determinata, cand norma prevede mai multe variante posibile de conduita, urmand ca subiectul sa-si aleaga una dintre ele.

SANCTIUNEA indica urmarile nerespectarii dispoztiei normei juridice, adica masurile ce se pot lua impotriva celor care au incalcat dispoztia si care se aduc la indeplinire

prin forta de constrangere a statului.

In functie de natura raportului social reglementat, de pericolul social pe care-l comporta incalcarea dreptului, distingem:- sanctiuni penale;- sanctiuni administrative;- sanctiuni civile, etc.

I. Dreptul în antichitate1. Primele norme juridice pe teritoriul de astăzi al RomânieiOriginea normelor de drept trebuie căutate în conştientizarea de către Homo Sapiens asensurilor antinomiei bine-rău, în natură şi societate. Ca urmare, membrii cei mai influenţiai cetelor primitive au început să combată răul prin tot felul de interdicţii şi să promovezebinele. Interdicţiile erau de natură socială, religioasă şi juridică. Ele erau desemnateconvenţional. Cel mai răspândit termen a fost cel originar din Polinezia, numit tabu. Primiigânditori greci şi romani care au abordat chestiuni de drept au făcut numeroase referiri laaceste aspecte.Momentul apariţiei normelor juridice cu caracter prestabilit, obligatorii şi precizate,este foarte greu de stabilit, dar este cert că, după apariţie, fenomenul a cunoscut o calemereu ascendentă. Pe teritoriul României, arheologii au stabilit că primii oameni au trăit cuaproximativ un milion de ani în urmă. Prima lor formă de organizare a fost ceata, în cadrulcăreia, un grup de bărbaţi erau soţii unui grup de femei. În cadrul cetei doar mama eracunoscută cu certitudine, motiv pentru care femeia avea rol dominant în societate.Societatea matriarhală s-a păstrat pe parcursul epocii pietrei. Membrii cetei primitiveacţionau în comun pentru obţinerea şi repartizarea hranei, a mijloacelor de adăpostire şi

ocrotire de frig şi intemperii, de apărare faţă de fiarele sălbatice sau alte cete de oameni careurmăreau să le ia mâncare, blănuri sau femei. Este posibil şi probabil ca încă din acel timpsă fi apărut primele norme juridice.Căsătoria pe grupe a creat conflicte care au marcat psihicul uman, astfel că, în ultimaparte a Epocii Paleolitice, relaţiile dintre sexe aparţinând generaţiilor diferite au fostinterzise şi a apărut norme de conduită cuprinzând interdicţii pentru relaţiile dintre rudeapropiate (incest). Apariţia “căsătoriei” pereche a pus în evidenţă şi pe tatăl adevărat,necunoscut în perioada căsătoriei în grup şi a adus modificări în privinţa filiaţiei şi adreptului de proprietate şi succesiune.Norme juridice prestabilite au apărut şi legat de proprietate. Simţul proprietăţii nu afost instinctiv. Iniţial bunurile au fost comune, folosite de toţi membrii comunităţii. Ulterior,prin confecţionare proprie sau prin producţie, s-a ajuns la însuşirea personală a tot maimulte bunuri. Acest fapt a catalizat şi problematica transmiterii succesorale a acestor bunurişi implicit a normelor juridice legate de aceasta. Succesiunea s-a făcut totdeauna în favoareacelor mai apropiaţi dintre descendenţii defunctului. În privinţa dreptului la succesiune s-au

Page 2menţinut dificultăţi datorate rămăşiţelor căsătoriei pe grupe. Soţul supravieţuitor secăsătorea cu sora, respectiv fratele, celui decedat, astfel că, adeseori, o serie întreagă desurori aveau bărbaţi în comun.Odată cu apariţia normelor juridice, au apărut şi pedepsele, destinate să protejezecomunitatea de diverse sacrilegii. Executarea pedepselor era obligaţia întregii comunităţi.Pedepsele aveau un caracter expiratoriu.În prima parte a existenţei societăţii omeneşti, nu au existat norme juridice care săreglementeze relaţii externe ale comunităţilor. Străinii erau cu toţii văzuţi ca duşmani sau, încel mai bun caz, potenţiali duşmani. Faţă de străini nu se luau măsuri de apropiere, ci deprecauţie şi îndepărtare. Multă vreme, cei învinşi în luptele dintre cete (mai târziu ginţi şitriburi) erau omorâţi. A existat însă şi sistemul adopţiilor de către comunitate a unor femeisau bărbaţi capturaţi ca prizonieri de război şi păstraţi în viaţă. Prin adopţiune ei primeautoate drepturile celorlalţi membrii ai comunităţii.În epoca bronzului (cca. 2000-1200 î.Chr.), s-a răspândit familia patriarhală caelement principal în viaţa socială. Ea avea şi un lot propriu, pe lângă terenurile comune şi oserie de bunuri în proprietate personală (unelte, vite, produse). Familiile având acelaşi

strămoş comun constituiau o gintă, condusă de şeful familiei şi având un sfat, reprezentat demembrii de vază ai ginţii. Atât şeful cât şi sfatul ginţii îndeplineau atribuţii pe linia stabiliriişi respectării normelor juridice. Pe măsura dezvoltării proprietăţii private şi a diferenţierii deavere, obligaţiile sporesc şi se diversifică. Ca urmare, apare ideea necesităţii echităţii, dincare s-a dezvoltat cea de reciprocitate.Sistemul penal aplicat în comunitatea matriarhală şi continuat în cea patriarhală aveala bază tot reciprocitatea (talionul). Cel vinovat era supus oprobiului public. El trebuia săplece din comunitate sau să se sinucidă. Faptele penale au generat apariţia vendetei, caformă amânată a sancţiunii punitive. Faţă de faptele penale, exista şi riposta imediată.Interpretarea faptelor a dus la apariţia duelului judiciar, atât în probatoriu, cât şi înexecutoriu.Diferenţierea de avere şi apariţia aristocraţiei gentilice şi tribale a dus şi la odiferenţiere de rang.Apariţia surplusului de produse a dus la nevoia unei mai bune administrări a lor şi aunui control din partea unei autorităţi, compuse dintr-o persoană sau dintr-un grup.Începând din secolul al V-lea î.Chr, pe teritoriile locuite de geto-daci s-a generalizatorganizarea în triburi şi uniuni de triburi. În fruntea lor se găsea un şef militar. Acestaconducea împreună cu căpetenia religioasă. Luarea deciziilor se făcea adeseori cu ajutorul

Page 3adunării poporului, formată din toţi bărbaţii capabili să poarte arme. Primejduindu-şi viaţaşi participând la război, care era considerat o îndeletnicire onorabilă, bărbaţii înarmaţideţineau atribuţiile de conducere socială. Acest mod de organizare a societăţii este cunoscutşi sub numele de democraţie militară. În istoriografie, rolul adunării poporului esteprezentat în mod diferit. Unii cercetători i-au recunoscut o importanţă mai mare, alţii unamai mică.După secolul al IV-lea î.Chr, izvoarele istorice menţionează puternice formaţiunimilitare, iar din secolele III-II î.Chr, autoritatea căpeteniilor militare (regi) a crescutnecontenit. Între regi şi adunarea poporului au existat adeseori încordări. Unii regi puternici(Oroles, Rubobostes, Dromichaites) au dominat adunarea poporului, alţii, dimpotrivă, aufost dominaţi.Creşterea autorităţii regilor a fost o tendinţă care a marcat trecerea de la organizareagentilică la cea politică. De aici şi până la apariţia statului nu a mai fost decât un pas.În perioada străveche gândirea juridică a fost puternic marcată de mentalitatea potrivitcăreia orice fenomene naturale sau sociale se derulau cu largul concurs al unor forţe divine.

Cu toate acestea, regulile logice şi-au găsit locul în gândirea juridică. Încă din această epocăstrăveche s-au conturat ideile juridice dominate de raporturi cauzale, de principiulsimilitudinii (similia similibus) şi paralelismului. În ultima fază a epocii străvechi, normelejuridice şi instituţiile create pe parcursul ei au dus la conturarea unui sistem de Drept. Dupăapariţia statului, acesta se va dezvolta.2. Dreptul geto-dac după apariţia statuluiTranziţia de la orânduirea gentilică la organizarea politică statală s-a desăvârşit întimpul regelui dac Burebista (82-44 î.Chr.), ca urmare a numeroaselor şi profundelortransformări economice şi sociale, multe dintre ele dovedite arheologic şi cu izvoare istoricescrise, greceşti şi latine. Dezvoltarea economică şi diferenţierea socială au reprezentat cauzeinterne ale apariţiei statului. În acelaşi timp apariţia statului a fost catalizată de factoriexterni, mai ales conflictele cu unele popoare vecine şi pericolul militar din partea statuluiroman, aflat în plină expansiune. În aceste condiţii, la baza statului dac, a stat instituţiamilitară. Uniunile de triburi geto-dace au fost unificate datorită autorităţii militare a regelui,care conducea în Munţii Orăştiei cea mai puternică uniune de triburi daco-getă.În cadrul statului dac, pe lângă latifundiile private, care s-au dezvoltat, s-au menţinutşi obştile teritoriale, formate din ţărani liberi care stăpâneau pământurile cu titlu deproprietate colectivă. Această formă de organizare social-economică a fost

Page 4precumpănitoare, de aceea statul dac nu a dobândit caracterul sclavagist clasic, întâlnit înOrient, Grecia, sau Roma.Statul dac era o monarhie cu caracter militar, în cadrul căreia principalii producătoride bunuri erau oameni liberi, stăpânind loturi cultivabile în mod individual. Suprastructurasocietăţii era formată din bogaţi numiţi tarabostes sau pileati. Oamenii de rând se numeaucomati. Puterea supremă era deţinută de către rege, instituţia tinzând să devină ereditară. Oparticularitate a statului dac a fost faptul că puterea religioasă şi cea militară s-a găsit(uneori) în mâna unei singure persoane. O altă particularitate a statului dac a constituit-omonopolul regelui Daciei asupra minelor de aur.Competenţele funcţionarilor de stat nu ne sunt astăzi cunoscute, dar ştim că ei sebucurau de stabilitate, continuitate şi respect. Marii preoţi deţineau o putere foarte apropiatăde cea a regilor. Acest lucru se datora eforturilor elitei societăţii de a acredita ideea că legilesunt de origine divină.Izvoarele istorice ne vorbesc despre organizarea locală a Daciei regale (deci a Dacieide dinaintea cuceririi romane), potrivit căreia “unii erau puşi mai mari peste treburile

agricole, iar alţii, din jurul regelui, erau împărţiţi la paza cetăţilor”. Deci unii aveau atribuţiiadministrative, iar alţii atribuţii militare.Normele juridice s-au înmulţit şi perfecţionat după formarea statului geto-dac.Scriitorul Iordanes ne spune că pe lângă dreptul nescris, exprimat prin cutume, înstatul geto-dac s-a dezvoltat şi un sistem de legi, elaborate de autoritatea de stat. Acesta nus-a transmis pe cale directă. Legile au fost adoptate în vremea lui Burebista, care a susţinutcă ele i-au fost inspirate de zei. Legile s-au transmis în formă scrisă. Legile lui Burebista nuau consemnat doar vechile obiceiuri, ci au introdus şi norme noi de drept, sub forma deporunci ale regelui care, după cum s-a văzut, a apelat şi la autoritatea religiei pentru a leimpune şi a se face ascultat de popor. Autorii antici spun că regii daci manipulau conştiinţapoporului prin înşelăciune şi magie, în scopul asigurării respectării legilor.Izvoarele istorice atestă existenţa în Dacia a unor mari deţinători de pământuri şisclavi, care lucrau loturi separate între ele, atribuite familiilor pentru timp de un an de zile.După această perioadă, loturile se redistribuiau prin tragere la sorţi. Cu timpul s-a accentuattendinţa transformării folosinţei loturilor individuale ale obştei în proprietate privată. Pe dealtă parte, alături de proprietatea privată, este atestată existenţa proprietăţii colective a obşteiteritoriale.Informaţii cu privire la organizarea familiei ni s-au transmis de la scriitorii anticiHerodot, Horaţiu şi Ovidiu. Familia era monogamă şi acest caracter era apărat de societatea

Page 5geto-dacă, cu multă atenţie. Soţia era cumpărată de către bărbat de la părinţii ei. Preţul decumpărare era mai mult fictiv. Femeia primea de la părinţi o serie de bunuri dotale, care înlimba daco-getă se numeau zestre. Această regulă este un semn al dezvoltării proprietăţiiprivate la geto-daci. Poetul latin Horaţiu, fin observator şi bun cunoscător al societăţii geto-dace, a subliniat faptul că principala zestre a femeilor dace nu sunt bunurile aduse de lapărinţi, ci fidelitatea şi virtutea. La daci, adulterul se pedepsea cu moartea.Dreptul penal cuprindea dispoziţii referitoare, în principal, la apărarea statului şi aproprietăţii private. Realizarea justiţiei a devenit un apanaj al statului dac. În cazurile devătămare corporală, însă, a continuat aplicarea obiceiului, datând dinaintea existenţeistatului, constând în răzbunarea sângelui. În scrierile antice s-a vorbit despre folosirea

duelului judiciar pentru tranşarea litigiilor.Despre monarhul dac Comosycus există referiri privitoare la efortul său de organizarea judecării proceselor, dar nu ştim dacă el făcea acest lucru în calitatea sa de rege, sau în ceade mare preot al Daciei.Numeroasele relaţii externe întreţinute de regii daci şi modul în care au fost elederulate, au condus la concluzia existenţei unor norme de drept internaţional, bazate pesimboluri evocatoare. Încheierea unor tratate diplomatice era însoţită de ritualuri.3. Dreptul în Dacia romanăDupă ocuparea militară a provinciei şi instaurarea stăpânirii romane în Dacia, a fostintrodus dreptul roman scris. Ca peste tot în imperiu, dreptul local nescris nu a fost abrogat,el fiind posibil de menţinut şi aplicat cu excepţia situaţiilor când venea în contradicţie cuprincipiile generale, sau cu diverse reglementări ale dreptului roman.Fiecărei categorii sociale, romanii i-au precizat normele juridice corespunzătoare,adaptate condiţiilor concrete din provincie şi intereselor statului roman. În raporturile dintrecetăţenii romani funcţionau normele de drept civil (dreptul quiritar), rigide, exclusiviste şiformaliste. În virtutea dreptului civil, cetăţenii romani se puteau bucura de toate drepturile.Administrarea finanţelor era pusă în seama unui procurator financiar, cu sediul încapitala Sarmizegetusa Ulpia Traiana.Una dintre instituţiile juridice foarte importante a fost dreptul de proprietate. Înprivinţa dreptului de proprietate asupra pământului, cea mai importantă dintre proprietăţi, auexistat două forme: proprietatea provincială şi proprietatea quiritală. Proprietateaprovincială era exercitată de locuitorii liberi ai Daciei. Pământurile cucerite de romani aufost formal trecute în proprietatea statului, cu titlul de ager publicus (pământul public,proprietate a statului roman) şi împărţite autohtonilor. Aceştia exercitau o stăpânire reală,

Page 6desemnată în drept cu termenul de proprietate provincială. La moartea posesorului,pământul trecea asupra urmaşilor. Transmiterea dreptului de proprietate se putea face şi întimpul vieţii proprietarilor provinciali. Succesiunea se deferea prin testament, sau fărătestament (abintestat). Peregrinii (=parteneri de comerţ ai romanilor care nu se bucurau dedrepturile civile ale acestora) îşi lăsau bunurile prin testament oral. În acest fel, avem de-aface cu o dublă proprietate: cea supremă, a statului şi una subordonată, exercitată de cătreprovinciali. Proprietatea supremă era recunoscută de către aceştia din urmă, ei plătind unimpozit funciar.

Proprietarii provinciali se bucurau şi de prescriptio longi temporis, o formă auzucapiunii (=prescripţie achizitivă=dobândirea dreptului de proprietate asupra unui lucru,prin posesiunea lui, cu bună credinţă, pe timp de o anumită perioadă). Termenul deuzucapare era de 10 ani între cei prezenţi şi de 20 de ani între absenţi. După aceste termene,posesorul respingea cu succes cererea reclamantului. Instituţia uzucapiunii a fost introdusăla sfârşitul secolului al II-lea.Reglementări foarte amănunţite au cunoscut în Dacia obligaţiile, mai ales celecontractuale. Acest fapt se datora înfloririi deosebite a producţiei şi schimbului de mărfuri.Ele au fost supuse unui regim juridic riguros şi complex, care îmbina elemente de drept civilroman, de drept al ginţilor şi de drept autohton. Este de observat că, în Dacia, unele principiide drept roman au fost deviate de la menirea lor originală, căpătând funcţii şi finalităţi noi,specifice.Documente originale, de o valoare inestimabilă pentru cunoaşterea dreptului în Daciaromană, au fost tăbliţele cerate sau tripticele. Ele sunt scrisori epigrafice, din secolul al II-lea d.Chr, referitoare la aplicarea sistemului de drept în Dacia. Ele sunt formate din treităbliţe mici de brad legate între ele. Feţele interioare erau uşor scobite şi unse cu un strat deceară, pe care, cu un stilet, s-a aplicat o scriere cursivă. Tăbliţele cerate au fost descoperitela Alburnus Maior (Roşia Montană) între anii 1786 şi 1855. Ele oferă informaţii preţioasecu privire la o multitudine de aspecte ale vieţii economice sociale şi juridice din DaciaTraiană. Pe baza lor s-a putut reconstitui dreptul daco-roman, din perioada constituirii sale.Savantul care le-a cercetat primul a fost germanul Theodor Mommsen. El le-a publicat înCorpus Inscriptionum Latinarum. Dintre cele 25 de tăbliţe cerate descoperite, doar 14 auputut fi descifrate, celelalte rămânând indescifrabile datorită deteriorării. Tripticele conţinacte de vânzare, contracte de muncă, de împrumut, un contract de societate, unul de depozit,un proces verbal de desfiinţare a unei asociaţii funerare, obligaţia unei persoane de a plăti odatorie şi altele. Tripticele au dovedit împletirea elementelor de drept roman cu cele de

Page 7drept autohton. Acest lucru este de observat atât din punctul de vedere al conţinutului lor,cât şi al formulării juridice originale, aparte.

Ca o concluzie, trebuie să arătăm că, în complexul proces de formare a poporului şilimbii române, fenomenul juridic a contribuit la împletirea celor două civilizaţii într-osinteză originală şi interesantă.

Despre norma juridica

Notiune si trasaturi specifice

Cuvântul “norma” desemneaza în general o regula de conduita pe care oamenii trebuie sa o aiba în relatiile dintre ei sau în relatiile lor cu natura.

Normele care se adreseaza conduitei oamenilor în raporturile dintre ei sunt denumite norme sociale.

Normele sociale dupa care oamenii îsi desfasoara activitatea în societate sunt de mai multe feluri : norme morale, politice, juridice, religioase, cu caracter de obicei etc.

Normele juridice nu sunt decât - o varietate a normelor sociale care se deosebesc de acestea din urma prin carcterul lor imperativ.

Def. Norma juridica reprezinta o regula d 232g624c e conduita, generala, impersonala si obligatorie, expresie a vointei de stat, ce poate fi îndeplinita la nevoie prin forta de constrângere a statului.

Din aceasta definitie se pot desprinde trasaturile caracteristice ale normei juridice.

a) este generala - prescrie o conduita tipica care se adreseaza tuturor persoanelor, unor grupuri sociale, si se aplica pe întregul teritoriu al tarii.

b) este impersonala - nu se adreseaza unei persoane individuale (concrete) ci unui cerc nedeterminat, (norme ce privesc pe Presedintele României, Procurorul general, Presedintele Curtii Supreme de Justitie, etc) - norma are în vedere institutia nu persoana care ocupa functia respectiva

c) este obligatorie - contine prevederi ce pot fi impuse subiectului prin diferite mijloace Obligativitatea este asigurata, în caz de nevoie prin forta de constrângere a statului.

Structura normei juridice

a) Structura sa logico-juridica cuprinde trei elemente:

- ipoteza normei juridice, indica domeniul situatiilor, al împrejurarilor în care se aplica norma juridica

- dispozitia - prescrie conduita oamenilor, indicând actiunile care

sunt - impuse

- interzise

- permise în cadrul conditiilor prevazute de ipoteza.

- Sanctiunea - precizeaza consecintele nerespectarii dispozitiei, adica masurile ce pot fi luate împotriva celor ce au nesocotit dispozitia.

b) Structura tehnico-legislativa

Normele juridice apar sub forma de texte concise, redactate pe articole si alineate.

In cazul actului normativ, articolele pot fi grupate: paragrafe, sectiuni, capitole, titluri, parti, carti).

- Elementul structural de baza al actului normativ îl constituie articolele

- Un singur articol poate contine mai multe norme juridice, dupa cum o norma juridica poate fi cuprinsa în mai multe articole.

Norma juridica este cuprinsa deci într-un act normativ: lege, decret etc. elaborat dupa o metodologie speciala.

Referitor la structura logica juridica - ordinea elementelor de structura este indiferenta.

Poate lipsi din structura ei ipoteza sau sanctiunea, niciodata dispozitia.

Clasificarea normelor juridice

- se face dupa mai multe criterii:

a) Dupa obiectul de reglementare : norma juridica se clasifica în tot atâtea categorii de norme câte ramuri de drept exista; adica norme de drept constitutional, civil, penal etc.

b) Din punct de vedere al fortei juridice, clasificarea se face în raport cu natura si locul organului de la care emana norma juridica

- Se poate vorbi chiar de o ierarhie a normelor juridice, ce corespunde ierarhiei organelor de stat. Deci normele sunr exprimate în: legi, decrete, hotarâri si ordonante ale Guvernului, ordine si instructiuni ale ministrilor.

c) Dupa caracterul conduitei pe care o prescrie pot fi:

- imperative - care exclud orice derogare, trebuiesc aplicate întocmai si pot fi

- onerative - care prevad în mod expres obligatia de a savârsi anumite actiuni (ex. vânzatorul cu doua obligatii principale, a preda lucrul si

a raspunde de dânsul - art. 1313 Codul.civil)

- prohibitive - interzic savârsirea unor actiuni sunt prin excelenta norme de drept penal)

2. - n. dispozitive - sunt acelea a caror aplicare este lasata la aprecierea (dispozitia ) persoanei respective. Deci partile hotarasc conduita. Acestea sunt de doua feluri:

- n. permisive (de împuternicire) - prevad anumite drepturi în beneficiul persoanelor fizice sau juridice. Deci nici nu impun, nici nu interzic savârsirea unei

actiuni (“proprietarul poate face asupra pamântului toate plantatiile si cladirile ce gaseste de cuvinta” art.490 Codul civil)

- n supletive , sunt acele norme care permit subiectelor sa-si aleaga singure conduita, de urmat, si numai daca acestea nu si-au determinat singure conduite se va aplica prevederea normei care va suplini vointa partii. Deci înlocuiesc manifestarea de vointa a partilor.

Cele mai multe norme de acest fel le întâlnim în dreptul civil, unde se face aplicare principiul fundamental, potrivit caruia “conventiile legale facute au putere de lege între partile contractante” art.969 Codul civil (vezi art.1317-1320 Codul civil)

Din punct de vedere al sferei de aplicare, normele juridice pot fi împartite în :- norme generale

- norme speciale

- norme de exceptie

Normele juridice generale - se aplica tuturor relatiilor sociale din ramura respectiva, si este cea mai cuprinzatoare

Norme juridice speciale - curprind o anumita categorie de relatii din cadrul aceleiasi ramuri , se refera deci la o sfera mai restrânsa de relatii sociale.

Totusi o norma juridica poate sa apara generala în raport cu o a doua norma, dar poate fi speciala în raport cu o a treia norma.

In cazul aplicarii normelor de drept pot fi situate când sunt susceptibile de aplicare doua norme în acest caz va avea prioritate norma speciala.

- normele de exceptie - admit derogari de la conduita prescrisa de normele generale sau normele speciale. Ele sunt de stricta interpretare si aplicare, deci nu pot fi extinse prin interpretare.

Ca ex. art.4 din Codul familiei.

“Barbatul se poate casatori numai daca a împlinit 18 ani, iar femeia numai daca a împlinit 16 ani - este norma permisiva, - în continuarea negasirii în prezenta unei norme de exceptie pentru motive temeinice se poate încuvinta casatoria femeii care a împlinit 15 ani”.

Din punct de vedere al tehnicii de alcatuire normele pot fi:

- n determinate - când continutul lor este exprimat clar în actul normativ si cuprind cele trei elemente ipoteza, dispozitie, sanctiune)

- complete (cu toate elementele de structura)

- de trimitere (fac trimitere la un alt act normativ sau la alta norma)

- n. în alb - urmeaza a fi întregite printr-un act normativ ce va fi adoptat în viitor, în vederea aplicarii lor.

Criteriile de clasificare nu au fost epuizate, aceasta opertatie de clasificare poate sa aiba în vedere si alte criterii.

Stiinta dreptului deosebeste normele juridice de cele tehnice.

Normele tehnice încorporeaza reguli de conduita ale oamenilor în procesul de productie ( Giosan).

Uneori acestea dobândesc valoarea juridica când statul este interesat în respectarea cu strictete a prescriptiilor lor - când fiind desconsiderate sunt urmate de accidente de munca si drept urmare atrag dupa sine sanctiunii de natura juridica.

În termeni formali, socializarea este procesul prin care individul îşi interiorizează normele grupului în care trăieşte. Din momentul naşterii, copilul este supus unor norme care îi modelează personalitatea. Fiecare cultură determină un set de influenţe care variază foarte mult de la societate la societate. Pentru ca o societate să funcţioneze eficient, membrii săi trebuie să-şi însuşească acelaşi model cultural. Oamenii sunt controlaţi în special prin socializare, astfel încât aceştia să-şi joace rolul conform modelului impus prin habitudini şi preferinţe.

Fiecare persoană trebuie să înveţe să îndeplinească anumite roluri în societate în conformitate cu statutul pe care îl are. Acest proces de socializare începe din copilărie, când se formează o anumită atitudine faţă de rolurile şi statusurile aferente. În procesul de socializare, fiecare individ se raportează la mediul social, la sistemul normativ al societăţii şi, în cursul dezvoltării sale ontogenetice prin mai multe etape ale cunoaşterii, interiorizării şi transformării în motive a propriului comportament, a cerinţelor practicii sociale, a regulilor de conduită, precum şi a diferitelor valori sociale. Procesul de formare şi de afirmare socială a individului este caracterizat prin raportarea personalităţii sale la societate, la sistemul normativ şi valoric al acesteia. Însuşindu-şi anumite reguli juridice, odată cu aspectul punitiv al acestora, omul îşi creează anumite constructe personale, înglobând şi regulile de conduită şi existenţă impuse de norma juridică. Astfel, chiar în absenţa iminenţei pedepsei, omul totuşi acţionează în conformitate cu regulile însuşite şi adânc întipărite în gândirea lui, conştiinţa lui şi sistemul lui de valori.Apariţia fiinţei raţionale, a lui Homo sapiens, a pus această fiinţă într-un raport multiplu: raportul cu natura, raportul cu ceilalţi (raportul social), raportul cu sinele (raportul omului cu sine însuşi), raportul cu propriile sale creaţii materiale şi spirituale, raportul cu propria istorie personală şi socială, raportul cu divinitatea şi destinul.

Pentru fiecare fiinţă umană aceste rapoarte rezultate dintr-o privire analitică asupra vieţii, constituie un singur "pachet" problematic, fiecare tip de raport având o pondere mai mare sau mai mica faţă de întregul " pachet" [1].

Potrivit bilanţului de până acum al istoriei, călăuzit de raţiune, omul a dovedit că se poate situa deasupra "înţelepciunii naturii" tocmai pentru că si-a făurit un statut uman. În perimetrul acestui statut au apărut, însă, absurdităţile comportamentului uman. Din acest motiv, pentru a menţine raporturile interumane în echilibru, omenirea a fost obligata sa adopte reglementări şi norme de comportament cărora să li se subordoneze ea însăşi. Dacă echilibrele din lumea naturala se realizează în mod spontan, fără intenţii şi fără scopuri, echilibrele din lumea umana se realizează pe baza unor reglementari ai căror autori sunt oamenii înşişi. Toate aceste reglementari poartă sigiliul umanului, atât în bine, cât şi în opusul binelui.

Aceste reglementări compun sfera normei sociale, conaturale raţiunii umane. Este vorba de tot ceea ce ţine de moralitate, culturalitate, într-un cuvânt de civilizaţie umană. Societatea umană, cea de ieri şi de astăzi, este structurată esenţialmente tocmai pe normele sociale unanim recunoscute de toţi oamenii, având un caracter de universalitate.Dar pentru a aplica normele sociale, a fost nevoie, în decursul timpului, de realizarea unui instrument necesar reglementării raporturilor dintre individ şi societate. Norma juridică apare ca instrumentul de aplicare precisă, sub forma legilor, a tuturor dezideratelor umane: ordine, dreptate, securitate. Normele sociale nu se situează in afara timpului. Ele depind de parametrii care determină şi configurează colectivităţile umane din punct de vedere cultural, economic, al structurilor sociale, etnic, religios, demografic, al contactelor cu alte comunităţi, al organizării administrative, al puterii militare, al modului în care o comunitate sau alta priveşte problemele libertăţii, din punct de vedere al ponderii diferitelor generaţii în structura comunităţii etc. In fapt, toate articulaţiile, de orice gen, ale societăţii sunt implicate în profilul ei juridic şi toate aceste articulaţii sunt mobile istoric, trec prin prefaceri mai mult sau mai puţin lente, îşi modifică implicările reciproce şi, ca rezultat final, influenţează conţinutul şi dimensiunile problemelor etice ale comunităţii.