Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” Școala Doctorală „SITT – Spaţiu, Imagine, Text, Teritoriu”, București

în cotutelă cu

Facultatea de Istorie, Universitatea București

CONFIGURAȚIILE URBANE ȘI MILITARE DIN

PROVINCIA SCYTHIA

[REZUMAT]

București

2014

Candidat:

Alexandra Teodor

Îndrumători:

prof. dr. arh. Anca Brătuleanu (UAUIM)

prof. dr. Alexandru Barnea (FIB-UB)

Membrii comisiei pentru susținerea publică

Președinte:

prof. dr. arh. Nicolae Lascu, UAUIM

Îndrumători:

prof. dr. arh. Anca Brătuleanu, UAUIM

prof. dr. Alexandru Barnea, FIB-UB – cotutelă

Referenți oficiali:

prof. dr. habil. arh. Hanna Derer, UAUIM

c. ș. I dr. Crișan Mușețeanu, MNIR

conf. dr. Ioan Carol Opriș, FIB-UB

UAUIM, 17 decembrie 2014

2

CUPRINSUL VOLUMULUI 1 (PRINCIPAL)

Capitolul 1. Introducere

1.1 Obiectivele studiului și motivarea alegerii temei

1.2 Definirea obiectului de studiu: tematic, cronologic şi geografic

1.2.1 Încadrare tematică 1.2.1.1 Istoria urbană ca domeniu interdisciplinar 1.2.1.2 Principalele domenii implicate

1.2.1.3 Domenii secundare relevante

1.2.2 Încadrare cronologică şi geografică 1.2.2.1 Delimitarea cronologică: Antichitatea Târzie

1.2.2.2 Delimitarea geografică: provincia Scythia

1.2.2.3 Excurs: orașul roman în Antichitatea Clasică vs. Antichitatea Târzie

1.2.2.4 Excurs: schema funcțională a castrului roman

1.3 Stadiul general al cercetărilor în domeniul delimitat

Capitolul 2. Siturile analizate și metoda de lucru

2.1. Siturile analizate și criteriile de selecţie

2.1.1. O evaluare a principalelor criterii de selecție

2.1.2. Centrele urbane și militare din provincia Scythia. Siturile selectate ca studii de caz

2.2. Probleme generale și particulare ale cercetării

2.2.1. Probleme generale ale cercetării 2.2.2. Probleme particulare și (de)limitări ale cercetării

2.3. Metoda de lucru și sursele utilizate

2.3.1. Metoda de lucru

2.3.1.1 Analiza urbană în arheologie, premisele ideale și situația de facto

2.3.1.2 Principalul instrument de lucru: fișele de sit 2.3.1.3 Rolul fișelor de sit în cadrul lucrării

2.3.2. O evaluare a surselor existente și principalele surse utilizate

2.3.2.1. Surse existente

2.3.2.2. Surse utilizate

Capitolul 3. Cadrul geografic al provinciei Scythia

3.1. Delimitarea geografică

3.2. Rețeaua de comunicație. Căi maritime, fluviale și terestre

3.3. Relief, climă, hidrografie, vegetație, faună și soluri. Probleme privind geografia zonei în antichitate

3.4. Hazarde naturale

3.5. Resurse naturale de bază

3.6. Concluzii parţiale. Condiţionări geografice ale organismului urban

Capitolul 4. Cadrul istoric al provinciei Scythia

4.1. Importanţa strategică în contextul politic al Imperiului Roman Târziu

4.2. Etape şi evenimente istorice relevante pentru evoluţia vieţii urbane a provinciei în antichitatea târzie

4.2.1. Prima etapă de (re)construcţie urbană în Scythia (270-378, etapa B1) 4.2.2. Invaziile goţilor şi hunilor şi urmările lor în plan urbanistic (379-491, etapa B2) 4.2.3. A doua etapă de reconstrucţie urbană în Scythia (491-558/9, etapa B3) 4.2.4. Dezintegrarea sistemului defensiv roman şi sfârşitul vieţii urbane antice din Scythia (558/9–post 600, etapa B4)

4.3. Concluzii parţiale. Condiţionări istorice ale organismului urban

3

Capitolul 5. Cadrul general al centrelor analizate

5.1. Distribuţia pe teritoriul provinciei și caracteristicile care decurg din tipul de amplasament

5.1.1. Centre maritime

5.1.2. Centre fluviale

5.1.3. Centre din interior

5.2. Origini și faze majore de evoluţie

5.2.1. Originile centrelor analizate

5.2.2. Cronologie generală 5.2.2.1. Perioada preromană/greacă 5.2.2.2. Perioada romană timpurie

5.2.2.3. Perioada romană târzie

5.3. Funcțiunile centrelor în cadrul provinciei

5.3.1. Nod de comunicație și centru militar 5.3.2. Centru de reprezentare în teritoriu: politic, administrativ, economic, socio-cultural și religios

Capitolul 6. Configurația centrelor analizate

6.1. Instalaţii speciale: porturi fluviale și maritime

6.1.1. Scurt istoric al cercetărilor și problemele specifice

6.1.2. Porturi presupuse, porturi identificate și porturi cercetate arheologic

6.1.3. Funcțiuni specifice instalațiilor portuare

6.2. Sisteme defensive

6.2.1. Relevanța fortificației în analiza organismului urban

6.2.2. Cercetare, publicații și surse relevante

6.2.3. Suprafețe

6.2.4. Analiză planimetrică 6.2.4.1. Forme

6.2.4.2. Tratarea defensivă a laturilor; forme deschise și închise

6.2.4.3. Curtine și tipuri de turnuri 6.2.4.4. Accese. Tipuri de porți

6.2.5. Ansambluri și cronologie

6.2.5.1. Fortificații preromane

6.2.5.2. Fortificații romane timpurii 6.2.5.3. Fortificații romane târzii

6.2.6. Cazuri aparte: incinte secundare

6.2.7. Fortificații suplimentare: șanțuri și valuri de pământ 6.2.8. Reconstituiri

6.3. Configuraţia intra muros

6.3.1. Infrastructura

6.3.1.1. Instalații speciale: poduri, amenajări ale terenului etc. 6.3.1.2. Reţele stradale și piețe urbane

6.3.1.3. Aprovizionarea cu apă 6.3.1.4. Sisteme de canalizare

6.3.2. Fondul construit major

6.3.2.1. Programe de reprezentare

6.3.2.2. Programe de cult 6.3.2.3. Programe de divertisment, recreere, igienă și sănătate

6.3.2.4. Programe de producție, depozitare și comerț 6.3.3. Fondul construit minor 6.3.4. Programe militare

6.3.5. Programe cu un statut incert 6.3.6. Morminte izolate

6.4. Configuraţia extra muros

6.4.1. Infrastructura

6.4.2. Fondul construit major

6.4.3. Fondul construit minor 6.4.4. Necropole

4

Capitolul 7. Contribuția cercetărilor geofizice în analiza configurației centrelor de la Tropaeum Traiani, (L)Ibida și Halmyris

7.1. Scurtă introducere privind geofizica aplicată în arheologie

7.1.1. Metode geofizice aplicate în arheologie

7.1.2. Rolul cercetărilor geofizice în arheologie

7.2. Studii de caz

7.2.1. Tropaeum Traiani (Adamclisi, jud. Constanța) 7.2.2. (L)Ibida (Slava Rusă, jud. Tulcea) 7.2.3. Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea)

7.3. Concluzii parțiale

Capitolul 8. Materiale și tehnici de construcţie – sinopsis

8.1. Istoricul cercetării și mizele ei

8.2. Fortificații

8.3. Străzi

8.4. Fondul construit

8.5. Spolia

Capitolul 9. Teritoriile centrelor analizate

9.1. Delimitare și organizare spațială

9.2. Drumuri, așezări umane, sisteme de captare și transport al apei și exploatarea de resurse

Capitolul 10. Sinteză: configurația și evoluția centrelor analizate

10.1. Relații între elementele determinante și principalele componente ale configurațiilor analizate

10.1.1. Fortificațiile în raport cu amplasamentul, cadrul general și evoluția lor în timp

10.1.2. Relaţii între fortificații și rețeaua stradală 10.1.3. Fondul construit în raport cu fortificațiile și rețeaua stradală 10.1.4. Excurs: schema funcțională a castrului în Perioada Romană Târzie – o posibilă interpretare

10.1.5. Excurs: zona de racord a rețelei stradale cu incinta; o posibilă cheie pentru interpretarea evoluției configurației centrelor urbane și militare în Perioada Romană Târzie

10.2. Concluzii privind caracteristicile centrelor analizate și evoluția lor din perspectiva principalelor

elemente determinante

10.3. Definirea caracterului urban pornind de la coordonatele temei

10.4. Direcții viitoare de cercetare

Capitolul 11. Concluzii

BIBLIOGRAFIE

GLOSAR

5

CONFIGURAȚIILE URBANE ȘI MILITARE DIN

PROVINCIA SCYTHIA

- rezumat -

Teza propune reconsiderarea unei teme recurente între preocupările specialiștilor în istorie

veche, deopotrivă pe plan național și internațional – orașul Antichității Târzii1 –, dintr-o

perspectivă ceva mai rar abordată pe baze sistematice, aceea a configurației lor spațiale.

Tema a fost analizată pentru o unitate administrativă a Imperiului Roman din perioada

amintită, respectiv provincia Scythia2, regiune pentru care pe de o parte este disponibilă o

literatură de specialitate locală foarte bogată și practic neexploatată în această direcție – fiind,

în ansamblul ei, doar într-o mică măsură integrată circuitului științific internațional –, și care

pe de altă parte prezintă avantajul unei importante diversități în ceea ce privește suprapunerea

în timp a structurilor construite. Istoria urbană a regiunii începe din perioada colonizării

grecești a malului vestic al Mării Negre (în principal secolul VI î. Chr.) și se întinde, de-a

lungul Antichității, până spre începutul secolului VII d. Chr. – unele nuclee fiind și în prezent

suprapuse de orașe (Constanța, Mangalia, Hârșova și Tulcea). Vechimea ansamblurilor

analizate variază între cca două și douăsprezece secole, motiv pentru care deși perioada de

interes se concentrează pe aproximativ ultimile trei secole din intervalul menționat,

cronologia generală a studiului merge adeseori mult în spate.

Lucrarea este compusă din trei volume: primul cuprinde textul principal al tezei, al doilea

catalogul fișelor de sit (partea scrisă, ca suport al textului principal), iar al treilea ilustrația

pentru primele două volume. Le voi prezenta mai departe pe fiecare, detaliind însă doar

conținutul volumului principal.

1 Pentru regiunea discutată, corespunde în linii mari secolelor IV-VI d. Chr. Conceptul este prezentat mai amplu în capitolul 1, v. și infra. 2 Azi, Dobrogea românească (județele Tulcea și Constanța) și parte din cea bulgărească (cu aproximație, oblastul Dobrici).

6

[1] Primul volum, textul principal al tezei, cuprinde 11 capitole [1a-1c; 329 pagini],

secțiunea de bibliografie [1d; 30 pagini] și un scurt glosar [1e; 6 pagini]. Primele patru

capitole se adresează problemelor introductive specifice unei teze de doctorat [1a], capitolele

5-9 dezvoltă tema propriu-zisă (analiza configurațiilor studiate) [1b], iar ultimile două

trasează principalele direcții de sinteză pe care le-am sesizat la finalul analizei, respectiv

principalele concluzii care se desprind din partea de sinteză în particular și din diferitele

observații de pe parcurs în general [1c].

[1a] Capitolele introductive ocupă în economia primului volum un spațiu destul de vast (cca

o treime), dat fiind faptul că lucrarea apropie probleme specifice mai multor domenii diferite

și relativ străine unul de celălalt, cel puțin pe plan local.

Capitolul 1, Introducere, trasează primele repere ale lucrării – (1.1) Obiectivele studiului și

motivarea alegerii temei, (1.2) Definirea obiectului de studiu: tematic, cronologic și

geografic și (1.3) Stadiul general al cercetărilor în domeniul delimitat.

(1.1) Obiectivul major al demersului este analizarea și formularea sintetică a caracteristicilor

fizice și funcționale ale principalelor centre urbane și militare3 din cadrul geografic și

cronologic de interes, analiză care are atât o componentă (aparent) statică (anume

caracterizarea unor structuri și a relațiilor dintre ele), cât și dinamică (evoluția lor în timp, atât

cât se poate observa în condițiile date, precum și – sumar – urmărirea relațiilor de cauzalitate

cu diferiții factori care le pot influența). Un obiectiv secundar, însă totodată central, a fost

evaluarea caracterului urban al structurilor analizate. Analiza propriu-zisă este acoperită de

Volumul 2 (fișele de sit) și de capitolele 5-9 din Volumul 1; sinteza lucrării și evaluarea

caracterului urban sunt tratate în capitolul 10.

Motivarea alegerii temei este deopotrivă subiectivă – apropierea dinspre arhitectură ca

formare de bază spre arheologie ca orientare interdisciplinară și totodată ca sursă primară a

structurilor analizate – și obiectivă, cu referire la distanța mare care se constată la ora actuală,

pe plan național, între domeniul arheologiei și cel al arhitecturii, respectiv lipsa unei

specializări instituționalizate intermediare care să poată negocia cu ambele domenii4. Pe de

3 Această aparentă ambiguitate derivă din caracterul particular al orașelor din epoca respectivă, respectiv în zona analizată – o provincie de graniță a Imperiului Roman Târziu). V. și infra, referitor la secțiunea 10.2. 4 Din această perspectivă, lucrarea se adaugă altor demersuri similare recente (sau încă în curs de realizare) de apropiere a celor două domenii. Tezele de doctorat ale arhitecților Ștefan Bâlici, Virgil Apostol și Andrei Cîmpeanu (ultima, în curs), toate având ca obiect de studiu structuri arheologice, dar și teza de doctorat susținută în domeniul arhitecturii a Katiei Moldoveanu, istoric la bază – de asemenea cu o temă referitoare la structuri arheologice.

7

altă parte, dat fiind stadiul cercetărilor în domeniul delimitat prin temă, o astfel de analiză se

impunea nu doar în vederea fundamentării unei abordări și înțelegeri mai complexe a

configurației spațiale a ansamblurilor analizate, dar și ca suport de bază5 al proiectelor viitoare

de intervenție în materie de conservare, restaurare și interpretare arhitecturală pentru publicul

larg și cel de specialitate în egală măsură.

Subcapitolul 1.2, pe lângă definirea propriu-zisă a obiectului de studiu (schițată deja mai sus,

în introducerea rezumatului), are rolul de a explica sumar: rolul domeniilor principale și

secundare implicate în tema analizată (1.2.1 Încadrare tematică, cu secțiunile aferente care

tratează în linii mari ramificațiile din sferele arheologiei, istoriei, urbanismului, arhitecturii,

domeniilor de studiu care tratează componenta umană a orașelor, geografiei și, în fine,

gestiunii datelor); noțiuni și problemele generale legate de structurile analizate și contextul

lor, precum Antichitatea Târzie (1.2.2.1; nu atât ca delimitare cronologică, dar mai ales

conceptul și semnificațiile lui); iar sub forma câte unui excurs, orașul roman timpuriu vs.

orașul roman târziu la scara Imperiului (1.2.2.3; ca premisă parțială în definirea caracterului

urban) și schema funcțională a castrului roman (1.2.2.3; cheie interpretativă pentru înțelegerea

siturilor cu caracter militar, evidențiată în special în capitolul de sinteză – 10).

Subcapitolul 1.3 punctează principalele perspective din care a mai fost abordată tema lucrării

– de la cele mai generale la cele mai detaliate – și subliniază totodată palierele neacoperite de

stadiul actual al cercetării. Concluzia care se desprinde este că până în prezent principalele

componente definitorii ale organismelor urbane/militare din spațiul și perioada de referință nu

au fost abordate deopotrivă sistematic și integrat6, fiind deschise doar direcții de cercetare pe

câte un element – de pildă, fortificațiile sau anumite categorii ale fondului construit (bazilicile

creștine). Analiza configurației unui ansamblu presupune însă nu doar înțelegerea elementelor

sale, cât și a relațiilor dintre ele și a factorilor care le determină – direcție inițiată prin lucrarea

de față.

Toate aspectele reunite în acest capitol, deși cu un caracter general foarte evident,

fundamentează mai mult sau mai puțin pe de o parte criteriile de alegere a siturilor analizate și

5 Lucrarea nu acoperă partea de analiză arhitecturală la nivelul de detaliu necesar unui proiect de intervenție, însă în principiu asigură o cunoaștere de ansamblu, relativ uniformă, a elementelor cunoscute din siturile analizate – evident, doar pentru perioada de interes. 6 Cu o excepție – teza de doctorat a lui Nicolae Georgescu (1998), care are o abordare sistematică privind analizarea principalelor elemente urbane (deși mai schematic decât aici), însă prin limitarea studiului la doar trei centre de pe litoral și prin insuficiența suportului grafic nu acoperă decât în mică măsură problemele ridicate aici.

8

a elementelor propriu-zise propuse spre analiză, iar pe de altă parte determină formularea

direcțiilor de sinteză din ultima parte a lucrării (în special capitolul 10).

Capitolul 2, Siturile analizate și metoda de lucru, este compus din trei subcapitole: (2.1)

Siturile analizate și criteriile de selecție; (2.2) Probleme generale și particulare ale cercetării

și (2.3) Metoda de lucru și sursele utilizate.

(2.1) Ținta inițială a fost aceea de a analiza așezările urbane ale Antichității Târzii în

provincia Scythia7, premisa de la care am pornit fiind aceea că diferă sub multe aspecte de

cele militare. Una dintre primele dificultăți a fost însă tocmai aceea de a le departaja, lucru

care s-a dovedit practic imposibil în primele faze ale studiului – confirmat, de altfel, și de

concluzii. Am ținut cont, printre altele, de atestarea arheologică a structurilor construite pentru

perioada de interes, de prezența incintei (ca o componentă obligatorie, chiar dacă este valabilă

și pentru alte tipuri de așezări) și de prezența bazilicilor creștine (vizând centrele teritoriale

mai importante, însă nu a fost o condiție eliminatorie). Alte criterii care ar mai fi fost de luat

în calcul, teoretic, precum suprafața închisă de zidurile de apărare, densitatea fondului

construit, menționarea de sursele antice etc., s-au dovedit fie foarte relative (suprafața intra

muros), fie prea limitative (unele situri cu un potențial așteptat de un anumit interes ar fi

trebuit excluse din analiză). Am considerat de asemenea de o importanță secundară – însă

deloc de ignorat – consacrarea siturilor în literatura de specialitate, cel puțin pentru un minim

control critic asupra terminologiei utilizate în mod curent (de pildă, utilizarea atributului

urban pentru fortificații cu suprafețe de cca 1 ha). Prin urmare, criteriile utilizate pentru

alegerea siturilor de analizat au avut în mare parte un rol orientativ, puține dintre ele fiind cu

adevărat aplicabile tuturor siturilor (de ex.: cunoașterea/densitatea fondului construit) sau

dimpotrivă, unele având un caracter prea general (de ex.: prezența incintei). Au rezultat, în

urma unei inventarieri sumare a relevanței siturilor cunoscute pentru tema propusă, 16 situri

de analizat, pe care le voi enumera în ordinea utilizată sistematic în lucrare: (pe litoral)

Argamum, Histria, Tomis, Callatis, Acres (Bulgaria8); (pe drumul de interior al provinciei)

(L)Ibida, Ulmetum, Tropaeum Traiani, Zaldapa (Bulgaria); (pe linia Dunării) Sacidava,

Capidava, Carsium, Troesmis, Dinogetia, Noviodunum și Halmyris9. Dintre acestea, în linii

mari cele de pe litoral sunt în esență așezări civile (urbane), cele de pe linia Dunării sunt în

7 Titlul inițial al lucrării a fost „Elemente de urbanism în Scythia Minor, secolele IV-VI”. 8 Pentru siturile unde nu este precizat, am considerat implicit faptul că se află pe teritoriul României. 9 Inițial a fost selectat ca studiu de caz și centrul de la Axiopolis, însă a fost abandonat din lipsa unor date arheologice certe cu privire la datarea și tipologia elementelor defensive cunoscute.

9

esență așezări militare, iar cele de interior au un caracter mixt și destul de complex la nivel

interpretativ, așa cum rezultă de altfel și din concluzii.

(2.2) Pe lângă problemele generale ale domeniului cercetării patrimoniului arheologic

(caracterul neomogen și fragmentar al datelor, caracterul ipotetic și cu potențial subiectiv al

interpretării datelor arheologice etc.), una dintre principalele probleme constatate în raport cu

tema este cea a lipsei de sistematizare a datelor referitoare la structurile construite, generată

evident de multiple cauze – printre care amintesc aici lipsa unor standarde de publicare și

structurare a datelor, nu doar din punct de vedere calitativ, ci mai ales de conținut minimal. O

altă problemă identificată a fost este cea a relației disproporționate dintre partea scrisă și cea

de suport grafic (în principal planimetric, dacă vorbim despre analiză la scară urbană) a

documentației care descrie, chiar și sumar, structuri construite arheologice la nivelul unui

ansamblu de tip sit urban/cvasi-urban/militar (cele mai frecvente situații privesc identificarea

unor sectoare în teren/planul de ansamblu sau chiar absența oricărui material grafic, respectiv

prezentarea structurilor exclusiv pe bază de descrieri). Abordarea propusă răspunde parțial

problemelor amintite mai sus, precum și altora, pe care le-am menționat în lucrare, în

principal prin metoda de lucru aplicată (v. infra), pe baza datelor deja publicate.

(2.3) Metoda de lucru (2.3.1) este una dintre principalele contribuții ale lucrării, fiind

proiectată și dezvoltată cu dedicație problemelor specifice temei. Condiția fundamentală a

sistemului de lucru a fost aceea de a facilita deopotrivă o evaluare/analiză a componentelor

urbane și periurbane (instalații portuare, fortificații, rețea stradală, rețea de aprovizionare cu

apă, rețea de canalizare, fond construit – cu ramificațiile specifice, de ordin funcțional – și

necropole) considerate izolat în cadrul unui ansamblu, sau comparativ pentru unul sau mai

multe dintre ansamblurile analizate, dar și a relațiilor dintre ele – o analiză care permite astfel

multiple combinații tematice și care presupune „separarea” lor cel puțin la nivel teoretic.

Acest deziderat a fost urmărit, pe cât posibil, atât pentru partea scrisă a documentației

siturilor, cât și pentru partea grafică – în speță, planimetrică. În acest scop, majoritatea

planurilor deja publicate în literatura de specialitate au fost integrate într-un sistem

georeferențiat, unic pentru fiecare sit în parte, și prelucrate astfel încât să poată fi evidențiate

cât mai uniform elementele construite cunoscute ale ansamblurilor analizate. Necesitatea

acestei soluții complexe – de altfel dificil de îndeplinit uniform, cel puțin în timpul dat, și care

prin urmare a fost implementată cu titlul de exercițiu/model de lucru – în opoziție cu o

10

abordare clasică de sinteză mai mult sau mai puțin „directă” a fost explicată în detaliu în

lucrare.

Analiza componentelor urbane a fost realizată în cadrul Volumului 2 pentru fiecare sit în

parte, iar analiza comparativă și cea a relațiilor dintre componente au fost tratate în capitolele

5-10 din volumul principal. Dacă analiza pe diferitele paliere s-a dorit a fi cât de cât uniformă

(respectând totuși niște priorități raportat la relevanța lor pentru temă), în ceea ce privește

relațiile dintre componentele urbane analiza a fost făcută doar la nivelul celor mai importante

dintre ele – relația dintre amplasament și fortificații, dintre fortificații și trama stradală,

respectiv dintre trama stradală și fondul construit în ansamblu. Rolul acestei abordări selective

a fost pe de o parte de a proba valabilitatea metodei de lucru – fără intenția de a explora toate

direcțiile de analiză posibile10 –, iar pe de altă parte de a obține unele observații și concluzii

de ansamblu cu privire la structurile studiate.

(2.3.2) Sursele utilizate sunt în cea mai mare parte materiale publicate. Așa cum am explicat

și în lucrare, motivul limitării la această categorie de resurse nu este nicidecum puținătatea

altor tipuri de resurse (materiale de arhivă din instituții centrale sau locale de profil), ci

accesibilitatea limitată a celor din urmă în contrapondere cu o importantă cantitate de date

deja publicate și practic neexploatate în direcția de interes. Achiziția de date în teren în timpul

dat și pentru tema dată nu ar fi fost, pe de altă parte, o direcție posibilă dintr-o serie de motive

de asemenea explicate în lucrare (financiare; compromiterea între timp a unor descoperiri sau

simpla lor inaccesibilitate prin acoperirea cu vegetație; drepturi de înregistrare a datelor etc.);

totuși, pentru o acomodare minimală cu ansamblurile analizate au fost realizate mai multe

vizite în teren, de asemenea inventariate în cadrul acestui subcapitol.

Capitolele 3 și 4 acoperă noțiunile fundamentale privind reperele geografice și istorice

specifice oricărei teze cu o temă ancorată într-un anumit spațiu, respectiv cu o importantă

componentă istorică. Ambele au avut ca scop trasarea foarte schematică a contextului în care

s-au dezvoltat și au evoluat structurile analizate, precum și condiționările specifice pe care

contextul geografic și cel istoric le-au exercitat asupra lor.

Capitolul dedicat cadrului geografic inventariază sumar (3.1) Delimitarea geografică; (3.2)

Rețeaua de comunicație. Căi maritime, fluviale și terestre; (3.3) Relieful, clima, hidrografia,

vegetația, fauna și solurile, precum și Problemele privind geografia zonei în antichitate; (3.4)

10 Care de altfel devin tot mai dificil de controlat pe măsură ce se intră în profunzimea țesutului, întrucât cel puțin deocamdată sunt cunoscute la nivel de detaliu doar câteva dintre siturile analizate.

11

Hazardele naturale și Resursele naturale de bază, fiind încheiat cu (3.6) Concluzii parțiale.

Condiționări geografice ale organismului urban. Chiar dacă foarte puține dintre datele

cuprinse în acest capitol sunt apelate ulterior în partea de analiză, am acordat o importanță

aparent supradimensionată acestor chestiuni totodată izolate în discursul lucrării tocmai

pentru a semnala implicit faptul că rolul lor este de fapt foarte important, de la cele mai

generale aspecte (amplasament și relații fizice între nucleele de locuire) până la cele mai mici

detalii arhitecturale (utilizarea unei anumite tehnici constructive sau a unui anumit finisaj

datorate în mod direct tipurilor de resurse locale disponibile și/sau condițiilor climatice). De

asemenea, tot indirect rezultă faptul că înțelegerea noastră asupra organismelor urbane și a

evoluției lor în timp este mult vitregită de cunoștințele relativ limitate în materie de geografie

istorică în zona de referință și, mai ales, de barierele profesionale care se ridică, și în această

direcție – de data aceasta între arheologie, istorie, urbanism, pe de o parte, și geografia

istorică, cu disciplinele (extrem de) tehnice specifice, pe de altă parte.

Capitolul dedicat cadrului istoric cuprinde, înaintea subcapitolelor aferente, o scurtă parte

introductivă în care sunt precizate principalele convenții terminologice utilizate în lucrare,

privind în primul rând chestiuni de cronologie. Primul subcapitol, la rândul lui cu un caracter

introductiv, 4.1 Importanța strategică [a provinciei Scythia] în contextul politic al Imperiului

Roman Târziu, realizează puntea între perioada istorică de interes și cea anterioară, la scara

teritoriului analizat, punându-se totodată accentul pe rolul-cheie tradițional al zonei din care

fac parte structurile analizate – rol care, așa cum rezultă și din concluziile lucrării, lasă o

amprentă foarte puternică asupra configurației lor, atât generale dar și de detaliu.

Al doilea subcapitol, 4.2 Etape și evenimente istorice relevante pentru evoluția vieții urbane a

provinciei în Antichitatea Târzie este structurat în patru secțiuni aferente schemei cronologice

a perioadei de interes propuse în partea introductivă a capitolului, fiind prezentate pentru

fiecare etapă relevantă din perspectiva activității constructive tendințele constatate de istorici

în acest domeniu, dar nu înainte de prezentarea unor informații sumare privind problemele

politice, administrative, militare, economice și sociale – care au generat contextul de

dezvoltare sau dimpotrivă, de degradare a condițiilor de viață în general și de viață urbană în

particular.

Capitolul se încheie, simetric celui anterior, cu o scurtă parte de 4.3 Concluzii parțiale.

Condiționări istorice ale organismului urban. Observația principală – chiar dacă oarecum

evidentă – este că în regiunea și perioada analizate viața urbană a fost, în contextul istoric dat,

12

esențialmente dependentă de prezența aici a administrației romane și că odată cu retragerea ei

organismele urbane practic au sucombat sub presiunea tot mai sufocantă a populațiilor

barbare.

[1b] Capitolele centrale ale lucrării compun partea ei analitică principală (sau de analiză

cumulată/comparativă), având ca suport fișele de sit cuprinse în Volumul 2.

Capitolul 5, Cadrul general al centrelor analizate, deschide analiza cu reperele generale care

definesc configurația centrelor studiate (amplasament, cronologie generală și funcțiuni

majore). În primul subcapitol, 5.1 Distribuția pe teritoriul provinciei și caracteristicile care

decurg din tipul de amplasament, se conturează confirmarea tipologiei având drept criteriu

localizarea în raport cu topografia majoră a provinciei, cu care s-a pornit la drum pe baze

empirice (clasificarea siturilor ca fiind de litoral, de interior și dunărene – v. supra, cu referire

la secțiunea 2.1.2) și susținută pe parcursul analizei în diferite alte puncte (funcțiuni

principale, fortificații etc.) – tipologie de altfel adeseori utilizată în literatura de specialitate a

provinciei, a cărei relevanță este astfel încă o dată confirmată.

Al doilea subcapitol (5.2) prezintă o cronologie comparativă a siturilor analizate – pentru care

ilustrativă este Anexa 1 (Volumul 3; v. și infra). Aici nu poate fi vorba despre o analiză

propriu-zisă, fiind centralizate date preluate ca atare din literatură – față de care o abordare

critică ar fi depășit competențele proprii și scopul lucrării. Rolul acestei expuneri este de a

avea un control ușor asupra relației cronologice dintre siturile analizate, care fundamentează

adeseori unele corelări de situație (analogii, chiar tipologii etc.). Paleta cronologică discutată

acoperă – schematic, desigur – întreaga perioadă de funcționare a siturilor analizate aferentă

Antichității, pornind de la Perioada Preromană/Greacă și sfârșind cu cea Romană Târzie, așa

cum au fost definite în introducerea capitolului 4.

Ultimul subcapitol (5.3) introduce problema funcțiunilor centrelor analizate la scara

provinciei, punând accentul și aici pe componenta care decurge din rolul ei dominant, anume

caracterul strategic (v. și supra, referitor la secțiunea 4.1) prin prima secțiune, 5.3.1, Nod de

comunicație și centru militar. În a doua secțiune, 5.3.2, Centru de reprezentare în teritoriu:

politic, administrativ, economic, socio-cultural și religios, este realizată o scurtă radiografie a

funcțiunilor principale ale centrelor teritoriale, ținându-se cont și de centrele analizate care

sunt subordonate unor centre teritoriale. Detalierea lor s-a făcut implicit prin analizarea

13

propriu-zisă a construcțiilor care deservesc funcțiunile respective (în măsura în care sunt

cunoscute), atât în cadrul capitolelor următoare, cât și – adeseori mai detaliat – în cadrul

fișelor de sit, motiv pentru care aici m-am limitat strict la explicarea sumară a relației centru

teritorial (civitas) – teritoriu (territorium) – centre secundare din teritoriu, precum și la

enumerarea posibilelor funcțiuni ale celor două tipuri de așezări analizate aici, din aceeași

perspectivă a statutului lor (centre teritoriale și centre secundare, care la nivelul sumar al

discuției le cuprind tipologic și pe cele cu statut incert, asimilate celei mai probabile variante).

Capitolul 6, Configurația centrelor analizate, constituie partea centrală a analizei, unde sunt

tratate relativ uniform toate componentele urbane construite care au fost inventariate în fișe

(Volumul 2); este și cel mai mare capitol al lucrării (92 de pagini, puțin peste un sfert din

numărul total), dat fiind faptul că adună sintetic informații de pe mai multe paliere pentru

toate cele 16 situri analizate. Structura capitolului o reia cu aproximație pe cea a părții

centrale a fișelor de sit (respectiv secțiunea 2, Configurația structurilor urbane): 6.1 Instalații

speciale: porturi fluviale și maritime, 6.2 Sisteme defensive, 6.3 Configurația intra muros și

6.4 Configurația extra muros. Am spus mai sus „relativ uniform” pentru că în funcție de

importanța elementelor discutate și de nivelul cunoașterii lor din punct de vedere arheologic

ele au fost tratate diferențiat.

Cu toate că nu am fost în măsură să detaliez, am subliniat în subcapitolul 6.1, prin diferite

elemente și direcții de perspectivă, importanța studierii instalațiilor portuare pentru înțelegerea

configurației ansamblurilor de pe litoral și de pe linia Dunării, cu atât mai mult cu cât pe de o

parte funcționarea lor era realmente vitală pentru centrele respective și, pe de altă parte,

configurațiile lor sunt aproape necunoscute.

Am pus accent (în sensul că le-am dezvoltat mai mult) în special pe fortificații (6.2) și pe

principalele elemente ale fondului construit (6.3) care alcătuiesc prin cantitate o bază deja

solidă de analiză urbanistică, în speță bazilicile creștine, cu atât mai mult cu cât ambele

categorii de construcții constituie elemente cheie în configurația de ansamblu (în cazurile

studiate, fortificațiile) și interpretarea ei (ambele), respectiv în evaluarea funcțiunilor majore

și a semnificației centrelor analizate la scara provinciei. În ambele cazuri, abordarea a fost

realizată pe mai multe paliere, anume preponderent la scara ansamblului (urbanistică) și doar

izolat la nivel arhitectural11, în măsura în care tipologiile aferente (cu referire în special la

11 Pe de o parte nefiind necesar la acest nivel al discuției, iar pe de altă parte pentru că ambele subiecte au fost detaliate prin recentele teze de doctorat amintite mai sus, sau de altele (Virgil Apostol – fortificații; Irina Achim,

14

fortificații) au o mare greutate în datarea ansamblurilor și înțelegerea evoluției lor. În privința

fortificațiilor expunerea a avut în principal un rol ordonator, în sensul confirmării sau

adaptării unor tipologii și/sau datări deja consacrate (însă extrem de relevante pe firul

metodologic și necesar de reluat critic), iar în plan secundar a avut rolul de a puncta reevaluări

necesare ale unor contexte (cele mai dificile situații fiind constatate la Tomis și la Carsium,

ambele tratate pe larg în fișe, iar prima de asemenea prezentată recent într-un articol12).

Elementul de noutate13 îl constituie abordarea relației dintre bazilicile creștine și contextul din

care fac parte, pe care am analizat-o sumar sau pentru care am propus posibile direcții de

analiză din mai multe perspective: densitate în raport cu suprafața intra muros, relația spațială

cu zidul de incintă și axele principale14 de circulație, orientarea în raport cu punctele cardinale

și cu fondul construit (având ca obiectiv stabilirea modului de inserție în țesutul urban, v.

infra), relația spațială cu ansamblul format de axele principale de circulație și fondul construit

(având ca obiectiv stabilirea modului de distribuție – pe „cartiere” sau aleator), relația cu situl

(relieful, direcțiile de percepție a bazilicilor extra și intra muros)15, precum și stabilirea

modului de inserție în țesutul urban existent (brusc/treptat, indiferent/relativ). Pentru siturile

mai bine cunoscute și în baza datelor disponibile în prezent s-au desprins câteva concluzii

interesante, care vor trebui verificate prin studii dedicate:

- în medie, în ultima etapă constructivă importantă (secolul VI) exista o bazilică la cca

1-3 ha intra muros;

- un alt calcul indică faptul că suprafața utilă a bazilicilor (pronaos și naos, în interior)

ocupă între cca 1 și 3% din suprafața intra muros16, cu un maxim de până la 5%;

Ștefan Bâlici și Ioan Iațcu – bazilici creștine). În privința bazilicilor creștine detalierea arhitecturală s-a făcut simțită într-o oarecare măsură în redactarea fișelor, având rolul (explicat și în lucrare, vol. 1, secțiunea 2.3.1.3) de a înțelege schema lor funcțională și legăturile posibile cu restul țesutului construit, precum și o altă chestiune avută în vedere (chiar dacă pe plan secundar), aceea a materialelor și tehnicilor de construcție utilizate, v. și infra, referitor la capitolul 8. 12 Teodor, Alexandra, 2014, „The roman defensive systems of Tomis. Some issues in the light of the current knowledge”, Revista Doctoranzilor în Istorie Veche şi Arheologie, nr. 2: 92–146. 13 În măsura în care nu a fost abordat în lucrările de doctorat ale Irinei Achim și/sau Ștefan Bâlici, la care nu am avut acces decât parțial (mulțumiri Irinei Achim). 14 Pentru care s-a stabilit o convenție de ierarhizare (cu rol strict metodologic, însă la o scară de ansamblu relevant și la nivel interpretativ), având ca model o analiză pe structuri urbane similare întâlnite în literatura de specialitate – v. Kaiser, Alan, 2011, Roman Urban Street Networks. New York, London: Routledge/Taylor & Francis e-Library –, pe care am adaptat-o contextului dat. 15 Direcție neaprofundată – doar amintită – din cauza faptului că ar fi presupus un consum de timp nejustificat în raport cu tema, precum și utilizarea, ideal, a unor softuri specializate (GIS 3D) pentru care erau necesare resurse dedicate. Este însă o temă de viitor, cu un potențial interesant din perspectiva tematicii peisajului urban al epocii. 16 Cu o oarecare aproximație, aceste cifre ne indică în ce măsură numărul de bazilici descoperite este sau nu apropiat de cele care ar fi putut exista.

15

- raportul între bazilicile amplasate central și cele amplasate excentric relativ la

ansamblul delimitat de incintă este aproximativ egal, indiferent că sunt episcopale sau

nu;

- raportarea la străzile principale sau secundare este relativ echivalentă;

- cele mai multe bazilici au o abatere între 160 și 200 față de direcția vest-est, devierile

maxime fiind de cca 40-450, iar cele minime tinzând spre 0;

- cazurile relevante indică faptul că în centrele predominant civile și cu suprafețe de

peste 2 ha (înțeles aici ca „modul”, v. supra) este foarte posibil să fi existat o

distribuție a bazilicilor după „cartiere”/sectoare.

În privința evoluției programului la scară urbană, pe baza inventarierii datelor privind

cronologia principalelor etape de construcție s-a ajuns la concluzia că, în stadiul actual al

cercetărilor, explozia în materie de activitate constructivă aferentă clădirilor de cult s-a

înregistrat abia în etapa de la finalul secolului V – începutul secolului VI, de când datează

aproape jumătate (13) din numărul total de bazilici cunoscute intra muros (28), dintre care

trei suprapun bazilici anterioare. În ceea ce privește tipul de inserție la scara ansamblului,

datele privind cronologia incintelor și a ansamblurilor creștine sugerează că cele din urmă

au fost planificate mai degrabă ulterior zidurilor de incintă și, implicit, după trasarea

rețelelor stradale. S-au identificat două tipuri de inserții (în principal după orientare și

relația spațială cu incinta): constrânse de țesutul existent (10) și firești (unde orientarea

tramei stradale corespunde orientării canonice, 8). În fine, doar în 6 cazuri se cunoaște cu

aproximație caracterul țesutului construit suprapus (public/privat, circulație), o concluzie

preliminară fiind aceea că erau preferate situri ocupate anterior de clădiri ale fondului

construit major17. Concluzia cea mai importantă care se desprinde din cele de mai sus este

aceea că în general nu se poate vorbi despre o inserție brutală a acestui program în țesutul

construit – intervenție care ar fi putut însemna o orientare vest-est indiferent de orientarea

tramei stradale, de construcțiile deja existente sau de legăturile funcționale ale orașului.

A mai fost amintită, spre finalul subcapitolului, chestiunea interpretării ansamblurilor

episcopale, care în unele situații s-a constatat a fi discutabilă (Histria, Callatis, Tropaeum

17 S-a făcut diferențierea între fondul construit „major” și fondul construit „minor”, argumentată în lucrare (secțiunea 2.3.1.2.3), în speță între construcții de mari dimensiuni, asimilabile în principiu unui regim juridic public, respectiv construcții de mici dimensiuni, care alcătuiesc unitatea de bază a țesutului urban – adeseori locuințe pe care le-am atribuit de principiu unui regim juridic privat.

16

Traiani), iar în alte situații insuficient exploatată, pornind exclusiv de la date de multă vreme

puse în circulație (Troesmis).

Subcapitolul se încheie cu o serie de concluzii care adună rezultatele analizei relativ detaliate,

prezentate mai sus:

- programul de cult creștin ocupă, în ansamblul lui, o suprafață direct proporțională cu cea a

perimetrului intra muros (v. supra), fapt care întărește presupunerea empirică, generală, că

exista o legătură directă între dimensionarea programului la scară urbană și numărul

populației;

- inserțiile urbane au fost făcute mai degrabă cu considerație față de țesutul preexistent,

neavând astfel un caracter atât de drastic pe cât s-ar putea înțelege la o primă privire din

literatura problemei directe și a celor conexe (peisaj urban, transformări ale epocii de pe

diferite planuri etc.) – schimbările semnificative generate de noul program fiind de constatat

cu precădere în planul funcțiunilor urbane și mai puțin în peisajul urban propriu-zis, prin asta

însemnând un impact vizual puternic.

Tot în subcapitolul 6.3 s-au centralizat sumar datele disponibile referitoare la infrastructură

(6.3.1: instalații speciale – poduri, amenajări ale terenului; rețelele stradale și piețe urbane;

aprovizionarea cu apă; și sistemele de canalizare) și celelalte elemente ale fondului construit

major, pe lângă programul de cult (6.3.2: programe de reprezentare; de divertisment, recreere,

igienă și sănătate; de producție, depozitare și comerț).

Pentru fondul construit minor (6.3.3) s-au putut face doar aprecieri generale privind forma

insulelor urbane, recurența ansamblurilor descoperite care prezintă curte interioară, numărul

de încăperi pe unitate etc. Lipsa unei analize detaliate pe acest segment, care ar fi presupus un

efort considerabil, a fost parțial compensată prin indicarea unor posibile direcții de studiu. O

discuție aparte, la rândul ei sumară, a fost făcută cu referire la așa-numitele „construcții

circulare”, ale căror interpretare funcțională – încă incertă – ar putea conduce la concluzii

interesante privind utilizarea spațiului public și semiprivat aferent zonelor de locuire.

Un subcapitol (6.3.4) este dedicat programelor militare, care ocupă un loc important cel puțin

în cadrul centrelor analizate de pe linia Dunării. Au fost inventariate aici clădirile identificate

ca având rolul de principia (comandamentul), praetorium (reședința comandantului) și

horreum (grânar), precum și o posibilă identificare funcțională (valetudinarium – spital

militar), fiecare în parte fiind prezentată în cadrul fișelor de sit aferente.

17

Problemele legate de interpretarea funcțională incertă a unor construcții au fost grupate

separat în fișe, cea mai importantă dintre acestea fiind sintetizată în subcapitolul 6.3.5.

Chestiunea a fost introdusă deja în literatura de specialitate de cca două decenii și privește

construcțiile atribuite principalelor funcțiuni civile de reprezentare (bazilicile civile), pentru

care literatura internațională18 vehiculează tot mai insistent o nouă interpretare funcțională

(practic anulând-o pe prima) – aceea de horreum (pl. horrea, clădirile destinate depozitării

proviziilor de stat). Principala miză a clarificării acestei situații constă în interpretarea

funcțională a ansamblurilor urbane care le cuprind (Histria, Callatis, Tropaeum Traiani,

Zaldapa): fie predomină componenta civilă prin prezența funcțiunii de reprezentare cu valențe

urbane prin excelență, fie predomină componenta militară prin prezența funcțiunii corelate cel

mai probabil sistemului imperial de aprovizionare a fortificațiilor de pe limes (annona

militaris).

Ultimul subcapitol cu privire la configurația intra muros (6.3.6) inventariază descoperirile de

morminte izolate19 – puține în stadiul actual al cunoștințelor, respectiv situații dificil de

interpretat și de exploatat din perspectiva temei.

Ultima parte a capitolului central al lucrării (6.4) concentrează informațiile – relativ puține –

referitoare la configurațiile extra muros, după o structură similară celei aferente celor

intramurane, însă mult condensată (pe măsura datelor disponibile). Cele mai consistente date

s-au strâns în jurul unei componente aparent îndepărtate tematic, însă deosebit de relevante

din perspectiva înțelegerii dinamicii urbane în ansamblu și cu precădere a perimetrelor de

locuire extra muros: necropolele (6.4.4). Rolul acestui scurt subcapitol este de a sublinia

principalele direcții dinspre care subiectul poate avea, în principiu, o importanță deosebită în

relație cu tema lucrării. În economia lucrării – în speță a fișelor de sit – s-a acordat o atenție

mai mare acestei chestiuni strict în situațiile în care a furnizat un set de date complementar

unor ansambluri cu configurații incerte – mai precis la Tomis și Carsium.

Capitolul 7, Contribuția cercetărilor geofizice în analiza configurației centrelor de la

Tropaeum Traiani, (L)Ibida și Halmyris, urmărește valorificarea rezultatelor cercetărilor

18 V. autorii citați în lucrare, dar în special cel mai recent dintre studii – Rizos, Efthymios, 2014, „Centres of the Late Roman Military Supply Network in the Balkans: A Survey of Horrea”, Jahrbuch Des Römisch- Germanischen Zentralmuseums Mainz, în curs de apariție, pe care am avut posibilitatea să-l consult datorită generozității autorului, căruia îi mulțumesc. 19 Ca și corespondent al secțiunii aferente necropolelor, v. infra, referitor la configurația extra muros.

18

geofizice edite și inedite20, strict din perspectiva temei. Pentru cele trei studii de caz hărțile

magnetometrice disponibile au fost georeferențiate (în cazurile în care nu erau deja),

interpretate sumar (exclusiv cu referire la posibilele structuri construite, mai precis

planimetria lor) și corelate datelor arheologice disponibile. Au rezultat planuri generale care

integrează cele două seturi de date (geofizice și arheologice) și care descriu trei situații

distincte, toate aferente ultimei faze constructive urbane semnificative (final de secol V –

prima parte a secolului VI): la Tropaeum Traiani s-a obținut pentru prima dată un plan cvasi-

complet al configurației de ansamblu intra muros (trama stradală și conturul aproximativ al

fondului construit); la (L)Ibida s-a ajuns la o posibilă confirmare a unei ipoteze privind

configurația generală a tramei stradale (practic necunoscută pe cale arheologică, cu excepția

orientării unor elemente punctuale ale fondului construit, care de altfel au confirmat ipoteza

propusă); iar la Halmyris, pe lângă planul cvasi-complet al configurației intra muros, s-au

integrat în planul de situație rezultatele publicate ale cercetărilor geofizice extra muros,

obținându-se pentru prima dată un plan al unuia dintre ansamblurile arheologice analizate în

lucrare care cuprinde totodată configurația unor structuri din afara zidurilor de incintă, pe o

suprafață apreciabilă comparativ cu cea intra muros, cu un oarecare grad de detaliere, precum

și omogen.

Prin capitolul 8, Materiale și tehnici de construcție – sinopsis, mi-am propus exclusiv o

centralizare orientativă a datelor inventariate privind tema capitolului, precum și semnalarea

principalelor direcții de analiză relevante din punct de vedere urbanistic, precum și a

principalelor probleme constatate cu privire la implicațiile pe care le are sub diferite aspecte:

materialele și tehnicile de construcție ca indicator al unor parametri economici și culturali; ca

etalon pentru datare (fiind sesizate aici probleme importante de interpretare a cronologiei în

evoluția unor ansambluri, implicit cu repercusiuni asupra înțelegerii funcțiunii lor sau doar a

unor părți); și autenticitatea materialelor și tehnicilor de construcție (cu privire la intervențiile

moderne și dificultatea care se constată adeseori în a mai distinge situația existentă de cea

descoperită odată cu săpătura arheologică). Pe lângă aceste aspecte, tratate exclusiv în partea

introductivă a capitolului (8.1, Istoricul cercetării și mizele ei) sau reluate punctual în

subcapitolelele care îl compun, au fost dezvoltate sumar patru subcapitole care centralizează

informațiile strânse în fișe referitor la: 8.2, Fortificații; 8.3, Străzi; 8.4, Fondul construit și

8.5, Spolia. Ultimul subcapitol amintit – cel referitor la materialele de construcție refolosite

20 Toate cercetările inedite la care am avut acces și pe care le-am putut integra în analiză au fost realizate de către Dan Ștefan, căruia îi mulțumesc și pe această cale.

19

sau cu o funcțiune inițială diferită (numite generic spolia) – introduce subiectul unei direcții

de cercetare foarte provocatoare prin problemele pe care le ridică, printre care proveniența

materialelor, transportul lor și implicit modul în care contribuie pe de o parte la datarea

structurilor în care au fost integrate, iar pe de altă parte la înțelegerea circulației materialelor

de construcție la scară regională și, prin asta, costurile de construcție aferente.

Capitolul 9, Teritoriile centrelor analizate, are strict rolul de a semnala existența

principalelor componente complementare centrului teritorial (respectiv doar cele relevante din

perspectiva temei) și care practic asigură funcționarea sistemului administrativ la scara

provinciei – anume teritoriul propriu-zis (territorium) al centrului urban sau militar (9.1

Delimitare și organizare spațială), respectiv (9.2) Drumurile, așezările umane, sistemele de

captare și transport al apei și exploatarea de resurse. În fișe tratarea lor s-a făcut foarte

sumar sau strict cu indicarea unei bibliografii minimale – cu foarte puține excepții care au fost

detaliate pe măsura calității documentației disponibile (de ex.: sistemul de aprovizionare cu

apă a orașului Tropaeum Traiani, cel mai bine documentat dintre toate cele aferente centrelor

studiate).

[1c] Capitolele de sinteză și concluzii ocupă cca 47 de pagini, însemnând aproximativ 15%

din lucrare. Dacă primul dintre ele (capitolul 10) realizează practic o tranziție sintetică între

analiză și concluzii, prin adunarea principalelor fire metodologice urmărite, al doilea și

ultimul (capitolul 11) urmărește cu precădere formularea celor mai importante concluzii

corelate principalelor contribuții alte demersului, fie originale, fie semnificative în raport cu

cele care deja fac parte din circuitul literaturii de specialitate.

În capitolul 10, Sinteză, configurația și evoluția centrelor analizate, s-a realizat așadar o

sinteză sub forma unei evaluări a relațiilor dintre principalele determinante și/sau componente

urbane discutate în capitolul anterior, cu scopul conturării unor elemente și tendințe comune

în configurația și evoluția ansamblurilor din care fac parte. S-au analizat pe palierul de relații

între componentele configurației urbane următoarele direcții, ale căror concluzii sunt

concentrate ceva mai jos:

- 10.1.1 Fortificațiile în raport cu amplasamentul, cadrul general și evoluția lor în timp –

unde se corelează informațiile din secțiunea 5.1 cu cele din secțiunea 6.2;

20

- 10.1.2 Relații între fortificații și rețeaua stradală – unde se corelează informațiile din

secțiunea 6.2 cu cele din secțiunea 6.3.1.2;

- și 10.1.2 Fondul construit în raport cu fortificațiile și rețeaua stradală – unde se corelează

informațiile din secțiunile 6.3.2 și 6.3.3, pe de o parte, și secțiunile 6.2 și 6.3.1.2, pe de altă

parte.

Ca răspuns la chestiunile introduse în partea de început a lucrării (v. supra, referitor la

secțiunile 1.2.2.3 și 1.2.2.4) s-au formulat, în urma sintezei de mai sus, o serie de ipoteze

centralizate în secțiunile 10.1.4 Excurs: schema funcțională a castrului în Perioada Romană

Târzie – o posibilă interpretare, respectiv 10.1.5 Excurs: zona de racord a rețelei stradale cu

incinta: o posibilă cheie pentru interpretarea evoluției configurației centrelor urbane și

militare în Perioada Romană Târzie. Ambele sunt prezentate sumar mai jos (cu referire la

capitolul 11, Concluzii), ca parte a contribuțiilor originale aduse în planul secundar al

domeniului-cadru.

Concluziile care au rezultat în urma acestui parcurs deopotrivă analitic și sintetic au fost

centralizate în secțiunea 10.2. Principalul fenomen care s-a conturat și care a avut un rol

determinant în configurația propriu-zisă a centrelor analizate este efectul „în lanț” al

factorului strategic, care se manifestă pe toate cele trei planuri de relații analizate mai sus:

dinspre amplasament și concept defensiv cu efecte asupra configurației fortificației, apoi

dinspre configurația fortificației spre cea a tramei stradale și, în fine, dinspre configurația

tramei stradale spre cea a fondului construit. Prin urmare, se poate concluziona că rolul

strategic al regiunii nu a avut efecte doar în plan constructiv/arhitectural, în speță doar

în arhitectura defensivă, ci într-o mare măsură și în plan urbanistic; altfel spus, în

Perioada Romană Târzie caracterul strategic al regiunii a determinat esența configurației

centrelor analizate21, după ce în perioada anterioară existase o diferențiere netă, cel puțin din

punct de vedere funcțional, între așezările civile și cele militare și care, în principiu, s-a

reflectat și în configurația lor. Elementul cel mai interesant sub aspect evolutiv pentru studiile

de caz analizate este tocmai funcționarea continuă a multora dintre ele în ambele perioade ale

Perioadei Imperiale Romane. Totuși, indiferent de acest criteriu – al funcționării centrelor

analizate în cele două perioade sau abia în ultima –, o posibilă reformulare, poate mai concisă,

a concluziei generale este că urbanismul roman autentic (excluzându-se astfel centrele de

pe litoral) din provincia Scythia a avut un puternic caracter militar, regăsit nu doar în

21 Fapt care justifică dificultatea de a le departaja, amintită mai sus (cu referire la secțiunea )

21

planul concret al configurațiilor spațiale, ci inclusiv în planul ideologic al sistemului mai larg

în care erau integrate, ca mici piese ale unui mecanism foarte complex. Lanțul argumentativ

în acest sens se încheie cu simpla constatare a finalului funcționării celei mai mari părți a

centrelor analizate odată cu dispariția impulsului care a general însăși apariția și dezvoltarea

lor: caracterul (adeseori exclusiv) strategic al amplasamentului, întrucât odată ce interesul

și/sau capacitatea autorităților romane de a menține granița de la Dunărea de Jos au cedat,

sfârșitul lor a devenit iminent. Reactivarea lor ulterioară de pe parcursul Evului Mediu sau din

Perioada Premodernă a avut de cele mai multe ori un caracter temporar și a fost generată, de

altfel, tot de împrejurări cu un caracter militar pronunțat.

Tot ca replică a unei probleme deschise în partea introductivă, mai precis definirea

caracterului urban (atinsă în principal în secțiunile 1.2.1.2.3, 1.2.2.3), deși nu s-a putut

formula un răspuns/o definiție cu caracter general (și probabil că nici nu este posibil), s-a

propus o definiție de context – dat fiind faptul că se bazează strict pe datele disponibile pentru

siturile analizate (10.3, Definirea caracterului urban pornind de la coordonatele temei).

Astfel, pentru zona și perioada de referință, caracterul urban al unei așezări – cu origine

civilă sau militară – este condiționat în primul rând de prezența deopotrivă a unui zid de

incintă și a unui tipar de configurație a spațiului. Caracterul urban al unei așezări este, apoi,

direct proporțional cu asigurarea principalelor condiții de confort și calitate a vieții (în

condiții optime polarizând în jurul său nuclee de locuire extra muros), iar într-o anumită

măsură cu rolul de centru teritorial, adeseori dublat în ultima etapă constructivă majoră

(sfârșitul secolului V – prima parte a secolului VI) de rolul de centru episcopal. În mod

particular, prin capacitățile și oportunitățile lor economice, caracterul urban al centrelor

fundamental civile (prin opoziție cu cele predominant militare) este de asemenea proporțional

diversității sale funcționale, sociale și etnice.

În ultimul subcapitol (10.4) au fost trasate principalele direcții viitoare de cercetare în raport

cu domeniul-cadru al lucrării, istoria urbană (altele decât cele punctate cu diferite ocazii pe

parcursul lucrării și care sunt în general specifice temei): contextualizarea în epocă (pe scurt,

extinderea și adaptarea metodologiei propuse aici asupra altor regiuni) și orașele suprapuse:

stratigrafie și interpretare, care privește în principal analizarea structurilor actuale care

moștenesc mai mult sau mai puțin structuri antice și urmărirea elementelor comune dintre cele

două etape distanțate în timp, dar nu și în spațiu. Cea din urmă direcție vizează, din

perspectiva temei tratate aici, în principal nucleele care corespund acestei situații –

22

Tomis/Constanța, Callatis/Mangalia, respectiv Carsium/Hârșova, la care se adaugă, în măsura

în care poate fi relevant din perspectiva datelor disponibile (foarte sumare), centrul de la

Aegyssus, azi suprapus de orașul Tulcea (care aici nu a fost analizat din lipsă de date).

Dat fiind faptul că principalele încheieri sintetice privind configurația propriu-zisă a centrelor

analizate s-au atins firesc în penultimul capitol, ultimul capitol al lucrării, 11. Concluzii,

punctează pe lângă relația dintre obiective și rezultate (practic acoperită prin prezentarea

sintetică de mai sus, astfel încât nu o mai reiau) principalele contribuții generale ale

lucrării:

- în plan științific / al istoriei urbane, reprezintă prima sinteză dedicată configurației și

evoluției centrelor urbane și militare de pe teritoriul regiunii istorice a Dobrogei romane

târzii;

- în plan metodologic / al gestiunii datelor, structura-cadru a fișei de sit reprezintă o

contribuție originală rezultată din adaptarea înțelegerii teoretice a sistemului urban la

configurația propriu-zisă a ansamblurilor analizate, precum și la contextul general (în

principal istoric și geografic); mai mult decât atât, centralizarea datelor disponibile în

literatura de specialitate a studiilor de caz analizate pe structura propusă a fișei de sit

constituie în ansamblu un fond documentar structurat și parțial reinterpretat valoros, întrucât

pe de o parte a fundamentat întreaga analiză realizată în partea principală a tezei (Volumul 1)

și implicit concluziile ei, iar pe de altă parte pune bazele unor cercetări viitoare care pot viza

deopotrivă teme simple, precum analize pe câte un singur palier tematic, precum și teme

complexe, precum analize ale relațiilor dintre diferitele componente (permițând o paletă largă

de combinații) sau chiar analize comparative cu alte seturi de date, din surse „externe”.

Totodată, este un sistem de lucru deschis care permite pe de o parte completarea informațiilor

deja centralizate cu altele necuprinse din variate motive sau cu cele mai recent publicate,

precum și adaptarea structurii la situațiile particulare care pot să intervină. În mod evident –

însă care trebuie subliniat aici – nu a fost posibilă și nici nu s-a dorit o exploatare exhaustivă a

datelor acumulate în acest sistem de lucru; intențiile au fost în primul rând crearea și

adaptarea unei metodologii pornind direct de la studiile de caz, iar în al doilea rând trasarea

unor observații pornind de la datele astfel sistematizate și nu de la premisele servite deja de

literatura de specialitate sau de ipoteze cu origine necontrolată – proprii sau ale altor autori.

Avantajele acestei abordări sunt că pe de o parte nu tind să epuizeze subiectul, așa cum de

regulă se obișnuiește, nejustificat – ci dimpotrivă, să îl dezvolte –, iar pe de altă parte că

23

asigură premisele obiectivității și dezvoltării unor ipoteze de lucru fundamentate și oricând

repetabile, prin urmărirea unui fir metodologic care poate fi oricând reluat (cu condiția

respectării unor convenții, a coerenței precum și transparenței în înregistrarea datelor și

interpretărilor aferente);

- într-un plan secundar din sfera gestiunii datelor, integrarea diferitelor planuri publicate

de-a lungul vremii: planuri de ansamblu, însă întotdeauna incomplete (prin natura limitativă

a reprezentărilor pe hârtie), planuri de sector sau de detaliu –, într-un mediu de lucru digital,

pe un suport ortofotografic georeferențiat unic pentru fiecare dintre siturile analizate. Este mai

mult decât un simplu catalog de planuri, toate fiind scalate și (geo)referențiate, având ca reper

suportul topografic amintit. În plus, multe dintre planuri au fost vectorizate pentru a putea

obține, ulterior, reprezentări planimetrice asamblate din mai multe surse complementare.

Demersul făcut în acest sens constituie un prim pas în direcția construirii unei baze de date

organizate a documentației arheologice de tip ilustrație disponibile pentru siturile

analizate, a cărei utilitate o consider nu doar importantă, ci vitală în contextul unei

documentații de acest tip extrem de vaste și de neomogene, așa cum s-a dovedit a fi în cazul

studiului de față;

- în plan interdisciplinar/urbanistic, atât structura fișei de sit (care apelează o clasificare

standard – desigur, adaptată – a programelor arhitectural-urbanistice pentru inventarierea

structurilor arheologice cunoscute), abordarea tehnică a problemei reprezentărilor

planimetrice a structurilor arheologice, cât și soluția propusă pentru corelarea celor două

seturi de date (text și ilustrație) sunt inspirate de metodologiile tipice ale proiectelor de

urbanism și de analiză a țesuturilor urbane istorice. Această abordare este, cel puțin pentru

tema delimitată, inedită.

În registrul secundar al contribuțiilor pe plan științific, mai precis la intersecția subtilă dintre

istorie urbană și arheologie, se situează o serie de ipoteze noi sau reevaluate, conturate în

legătură cu situația particulară a unor studii de caz sau, dimpotrivă, cu trăsături observate ca

numitor comun al mai multor situri. Voi menționa aici doar elementele de noutate sau de

contribuție semnificativă:

- demonstrația privind posibila moștenire în rețeaua stradală contemporană a centrului istoric

al Constanței (Tomis) a rețelei stradale antice de epocă romană, mai precis a celei din

perimetrul situat între Piața Ovidiu și Bulevardul Ferdinand de astăzi;

24

- identificarea unui posibil cartier de locuințe de tip domus în sectorul „Parcul Catedralei” din

Tomis, construite după un plan tip a cărui schemă funcțională am propus-o pe baza

configurației structurilor documentate arheologic. Dacă ipoteza este corectă, acestea ar fi

primele structuri de acest fel identificate și recunoscute ca atare în capitala provinciei

analizate;

- problema rețelei stradale de la Zaldapa se rezumă, pe scurt, la evidențierea caracterului ei

compus, însă în esență regulat, în opoziție cu opiniile formulate anterior, conform cărora

cetatea prezintă o rețea stradală neregulată. Deși aparent o contribuție minoră, chestiunea este

esențială în privința delimitărilor tipologice privind tiparele spațiale ale configurațiilor

analizate și cântărește seminificativ în înțelegerea evoluției lor;

- din sfera interdisciplinarității studiului, dar înscriindu-se totodată în cea a contribuțiilor este

partea de integrare a datelor geofizice disponibile pentru trei dintre studiile de caz analizate

(amintite mai sus, cu referire la capitolul 7);

- în planul domeniului-cadru al istoriei urbane, dar și în planul particular al studierii

fenomenelor care descriu perioada convențională a Antichității Târzii în care se înscrie

lucrarea, poate cele mai semnificative contribuții originale constau în punctarea unor elemente

cheie, consider eu, în descifrarea și înțelegerea evoluției structurilor urbane și militare ale

epocii romane clasice în perioada Antichității Târzii – desigur, cu referire directă la zona

studiată; indirect, ele se profilează ca principale direcții viitoare de studiu din perspectiva

temei-cadru pentru alte zone ale Imperiului. Sunt două aspecte care au fost puse în valoare:

• prima privește identificarea schemei funcționale a castrului roman clasic în

configurațiile castrelor romane târzii analizate și demonstrarea, astfel, a continuității

lor conceptuale, cu evoluțiile specifice;

• a doua privește nu doar punctarea sistematică a cauzelor transformărilor centrelor

urbane și militare romane târzii (cunoscute deja – în principal, considerente defensiv-

strategice), dar și identificarea elementelor fizice de la care aceste transformări au

pornit și indicarea sumară a modului în care au evoluat. Am numit aceste elemente

fizice, generic, zone de racord, referindu-mă cu predilecție la relația dintre zidurile de

incintă și țesutul urban adiacent. Am identificat, în urma unei analize foarte sumare –

ca parte a sintezei în cadrul lucrării de față – două tipuri de astfel de zone de racord:

25

o zonă de racord de tip A, „indiferent” în raport cu zidul de incintă, specifice

structurilor romane clasice (militare și civile);

o zonă de racord de tip B, „determinat” de zidul de incintă, specifice structurilor

romane „târzii” (militare și civile) – unde atributul „târzii” este simetric celui

din conceptul general de „Antichitate Târzie”.

În ansamblu, concluziile generale care s-au desprins din analiză cu privire la studiile de caz

alese sunt următoarele (indiferent că au fost sau nu punctate de studii anterioare – caz în care

le confirmă –, contribuțiile esențiale fiind amintite mai sus):

- ele se grupează tipologic, urmând mai multe criterii (tip de amplasament, origine a

așezării, rol și funcțiuni la scara provinciei, tipar al configurației spațiale) în trei categorii

distincte de așezări: cele de pe litoral (în esență, grecești), cele de pe drumul central și cele

de pe linia Dunării; centrele din ultimile două categorii sunt, în esență, romane; excepțiile

în cadrul acestei tipologii în raport cu criteriile amintite sunt puține și, în linii mari,

explicabile – fiind amintite în lucrare;

- fortificațiile (militare sau civile) romane în esența lor (așadar, cele de pe drumul central și

cele dunărene) reflectă foarte fidel arhitectura defensivă numită generic a secolului IV și

foarte puțin pe cea a secolelor care au urmat, în cadrul cronologic ales (în linii mari,

secolele V-VI), fapt care indică o relativă stagnare a activității constructive pe plan

defensiv la scara provinciei analizate;

- principalele criterii care au stat la baza configurației fortificațiilor romane în esența lor

(așadar, cele de pe drumul central și cele dunărene), militare sau civile, au fost cel defensiv

și cel funcțional – între care s-a căutat obținerea unui compromis eficient în raport cu

nevoile strategice ale epocii în care au fost concepute (v. punctul anterior). Caracterul

monumental, în schimb, deși a fost evidențiat atât în cadrul fortificațiilor militare sau

civile (la bază), atunci când există (în relativ puține cazuri) este complet subordonat

primelor două; principalele centre în care a fost pus în evidență caracterul monumental al

unor structuri – fie defensive, fie de țesut urban, fie de ansamblu – sunt, dintre așezările cu

caracter esențial civil, capitala provinciei (Tomis), (L)Ibida, Tropaeum Traiani, eventual și

Zaldapa, iar dintre așezările cu caracter esențial militar, castrele de legiuni sau sedii ale

flotei romane imperiale (Troesmis Est și Noviodunum). Nici unul dintre exemplele de

26

monumentalitate identificate nu corespunde, însă, întru totul conceptelor „clasice” de

monumentalitate urbană, iar manifestarea lor în cadrul structurilor eminamente militare

constituie un element cu puternice accente „târzii”, în sensul amintit mai sus;

- din rândul concluziilor în esență subiective, dar cred eu suficient argumentate în lucrare,

principalul program născut și dezvoltat în perioada analizată la scara întregului Imperiu –

arhitectura oficială de cult creștin –, cel puțin în cadrul structurilor analizate nu pare să

aibă în plan urbanistic „greutatea” care adeseori i se atribuie cu titlu generic. Deși, într-

adevăr, apariția lui se face simțită în toate centrele, indiferent de natura lor – civile sau

militare –, deși (generic/teoretic, de data asta) polarizează sau, dimpotrivă, anulează o

mare parte (covârșitoare) a funcțiunilor publice anterior manifestate prin programe

arhitecturale diversificate și adeseori monumentale, bazilicile creștine din centrele

analizate sunt de cele mai multe ori subordonate schemei generale a rețelei stradale

anterioare lor, indiferent de volum și proporții, și nu interferează cu structurile

preexistente mai mult decât ar fi făcut-o, în perioada clasică, alte programe arhitecturale

oficiale. Chiar dacă orientarea lor diferă de cea a țesutului care le înconjoară, ele nu

determină mutații în configurația orașului (mai precis, efecte „în lanț”) – așa cum, de

pildă, am demonstrat că determină criteriul defensiv, prin zona de racord determinată de

incintă;

- limitările studiului – dar poate și cele ale stadiului general al cunoștințelor – nu au permis

obținerea unei perspective clare (precum cele de mai sus, de pildă) asupra relației dintre

spriritul civic și caracterul urban având ca element de investigare chestiunea dotărilor

edilitare și a materialelor și tehnicilor de construcție; de altfel, consider că în contextul

istoric dat, extrem de agitat și nefavorabil unei dezvoltări urbane firești, autosusținute, este

foarte dificilă (și poate inutilă) o comparație între cele două elemente (cu subdiviziunile și

aspectele lor), toate fiind în mod evident valori romane „clasice” care au pălit în fața

principalilor factori ordonatori ai configurației și calității urbane: cel strategic/defensiv și

cel funcțional.

Tocmai pentru că este prima sinteză pe tema dată, este un lucru de la sine înțeles și asumat

faptul că prezintă toate riscurile și problemele specifice oricărui început. Scara problemelor –

pe ambele direcții, orizontală (întindere în „suprafața” domeniilor implicate) și verticală

(profunzime) – a fost, desigur, pe măsura metodei de lucru alese, însă în ciuda caracterului ei

complex, ea are capacitatea de a ne oglindi exact ce-am căutat la început: o vedere de

27

ansamblu, pe toate dimensiunile relevante. O astfel de perspectivă radiografică, la (un fel de)

început de drum – care este mai degrabă un „nod” în care s-au strâns mai multe direcții

anterioare –, are rolul de pune în evidență aspecte anterior neacoperite sau insuficient, și nu să

le „rezolve”, chiar cu rezervele de rigoare. Continuarea acestui demers va trebui să pornească

nu atât de la concluzii (care sunt, în esență, niște „detalii”), cât de la evaluarea sa critică,

îmbunătățirea metodei și eficientizarea implementării ei printr-o permanentă adaptare pe de o

parte la datele noi care vor veni dinspre cercetarea patrimoniului arheologic, iar pe de altă

parte la posibilitățile tehnice curente din domeniul vital al gestiunii datelor.

***

[1d] Prezentată după finalul ultimului capitol, bibliografia, ca inventar al titlurilor citate și

consultate (după caz: integral, cel mai frecvent titluri din secțiunea 5; sau parțial, titlurile din

secțiunile 1-4), este comună ambelor volume scrise (1 și 2 – cele mai multe fiind aferente

fișelor de sit, care fundamentează întreaga analiză din volumul 1) și este structurată după tipul

lucrărilor citate: 1. Surse literare și epigrafice (volume) [11 titluri]; 2. Ghiduri, enciclopedii și

dicționare [18 titluri]; 3. Volume de studii, sinteze și monografii [161 titluri]; 4. Teze de

doctorat și master [20 titluri]; 5. Studii, articole, prezentări orale și broșuri (incluzând și

rapoartele de săpătură anterioare apariției periodicului Cronica Cercetărilor Arheologice –

CCA) [463 titluri]; 6. Rapoarte CCA consultate [pentru 10 dintre cele 16 situri, selectiv sau

integral pentru anii corespunzători campaniilor arheologice]; 7. Surse web [77] și, ca o

categorie distinctă în raport cu cea care le înglobează pe cele de mai sus, 8. Surse

cartografice, ortofotoplanuri și planuri cadastrale [14].

[1d] Glosarul prezintă termeni de specialitate (55) care fac parte, printre altele, din

următoarele categorii:

- au fost folosiți frecvent în lucrare, precum denumirile convenționale ale periodizărilor

istorice sau corespunzătoare lor, de interes direct sau proxim în lucrare – ex.: Perioada

Romană Timpurie/Principat; Perioada Romană Târzie/Dominat; Tetrarhie –, tehnici

constructive – ex.: opus caementicium, opus incertum, opus quadratum, opus signinum – etc.

- termeni care presupun anumite ambiguități în interpretare, conform utilizării curente – ex.:

principia; praetorium;

28

- termeni considerați mai puțin uzuali în limbajul curent, chiar și de specialitate (raportat la

epoca analizată), dat fiind faptul că menționarea lor a fost necesară într-un anumit context –

ex.: bothros.

Definițiile prezentate sunt adaptate după cele întâlnite în sursele precizate, surse care nu sunt

întotdeauna cele mai relevante, ci uneori constituie doar un exemplu de utilizare a termenului

în sensul utilizat în lucrare, sau dimpotrivă (caz în care am precizat acest fapt). Acest material

nu are scopul de a acoperi toate sensurile termenilor enumerați, ci de a reda sensul în care au

fost utilizați. Pentru unele expresii m-am limitat la enunțarea sensului utilizat, fără a furniza o

sursă anume, fiind termeni de utilizare curentă în literatura consultată și care în principiu nu

suportă interpretări (ex.: rețea stradală ortogonală, poterna).

[2] Al doilea volum, catalogul fișelor de sit, cuprinde cele 16 fișe de sit aferente studiilor de

caz analizate (amintite mai sus, [1], cu referire la subcapitolul 2.1), care însumează un număr

de 382 pagini. Proporția în termeni de cantitate (număr de pagini) diferă între studiile de caz,

fiind în linii mari direct proporțională cu documentația publicată și consultată pe parcursul

elaborării lucrării, dar și cu suprafața sitului. Astfel, cele mai ample fișe de sit numără 50,

respectiv 62 de pagini (Tropaeum Traiani, respectiv Tomis), pe când cele mai sumare numără

7, respectiv 9 pagini (Acres, respectiv Callatis). Toate sunt structurate după același schelet

(structura-cadru a fișei de sit), prezentată la începutul volumului, categoriile pentru care nu au

existat date sau pentru care eventual nu au fost consultate sursele fiind lăsate necompletate

(pentru vizibilitate și conformitate cu structura-cadru). Toate fișele au trimiteri la ilustrația

relevantă, precum și la elementele de identificare spațială aflate pe planurile (sistem de

carouri).

[3] Al treilea volum este structurat în două părți, totalizând un număr de 200 de pagini,

plus o parte de referințe și o anexă:

- Partea I corespunde Volumului 1 și cuprinde ilustrația (14 tabele și 111 figuri, format A4

și A3) aferentă primelor 10 capitole. Pentru toată ilustrația din această parte au fost

menționate sursele, acolo unde a fost cazul.

- Partea a II-a corespunde Volumului 2, respectiv fișelor de sit (partea de text), și este

structurat similar acestuia (ilustrație aferentă fiecărei fișe-text); în total sunt prezentate un

număr de 125 figuri, majoritatea planuri (format A4 și A3). Numărul de figuri este de

29

asemenea proporțional documentației disponibile și suprafeței sitului, cele mai ample fișe de

sit fiind ilustrate de un număr de 37 (Tropaeum Traiani), 11 (Tomis), 10 (Histria), respectiv 9

figuri (Noviodunum), pe când cele mai sumare numără 4 (Argamum, Callatis, Sacidava,

Capidava, Carsium, Troesmis), respectiv 2 figuri (Acres). Scara la care sunt prezentate

planurile este aleatorie (însă controlată), astfel încât pe cât posibil elementele reprezentate în

diferitele cadre aferente unui sit să redea vizibil nivelul de detaliere disponibil în

documentația integrată pe fiecare zonă/sector în parte. Toate planurile sunt georeferențiate,

reperul cu coordonate fiind reprezentat pe planurile de ansamblu ale fiecărui sit; pentru

ușurința identificării lor, coordonatele Stereo 70 și geografice sunt prezentate și în fișa-text, în

partea introductivă privind diferitele tipuri de repere spațiale relevante.

- Sursele planurilor integrate în ilustrația aferentă fișelor de sit prezintă centralizat, în

ordinea deja consacrată în lucrare a siturilor, sursele tuturor planurilor integrate în sistemul de

lucru georeferențiat, indiferent dacă elementele cuprinse pe ele au fost prelucrate (scalate,

vectorizate și corelate cu alte repere relevante) și reprezentate în planșe sau dacă au fost pur și

simplu consultate în acest mediu de lucru.

- Anexa 1, un format A0, cuprinde un singur tabel intitulat Centralizarea datelor din

bibliografie privind etapele principale de funcționare, stratigrafia și fortificațiile centrelor

analizate. Este structurat pe două direcții: verticală – cronologică, fiind marcate principalele

repere relevante (perioada de domnie a unor împărați, date consacrate ale unor atacuri barbare

importante etc.) –, respectiv orizontală, unde sunt distribuite cele 16 situri, cărora le

corespund coloane pentru fiecare dintre elementele amintite în titlu: etape cronologice,

stratigrafie, fortificații (etape și caracteristici sumare) și necropole (etape și eventual

nume/localizare)22.

22 Materialul nu a fost prezentat decât în virtutea faptului că mi-a servit, într-o anumită etapă a analizei, corelării situației din diferitele situri și de pe diferitele paliere cuprinse aici (practic, cele esențiale la scara de ansamblu a configurațiilor analizate); datele cuprinse nu sunt obligatoriu complete sau cele mai recente, tabelul fiind completat pe parcursul redactării fișelor, iar verificarea fiecărei înregistrări nemaifiind reluată de la un anumit punct, întrucât presupunea un consum de timp nejustificat în economia generală a proiectului.