STATELE DIN ORIENTUL MIJLOCIU

CONSIDERAŢII GENERALEStatele din Orientul Apropiat grupate în jurul Mării Mediterane: Turcia, Siria, Libanul, Israelul, Iordania;Statele din Orientul Mijlociu grupate în jurul Mării Roşie şi acelor 3 golfuri: Aden, Oman, Persic astfel: Arabia Saudită, RA Yemen – RPD Yemen; Oman, Emiratele Arabe Unite – Qatar, Kuwait, Statul Insular Bahrain;Iran, Irak

Regiune situată în continentul asiatic cu centrul în bazinul est mediteranean. Populaţie majoritară arabă cu profil demografic în creştere, majoritatea ,tineri. Din p.d.v. Economic, chiar dacă unele state au un potenţial natural f.ridicat, regiunea este asimilată “lumii a treia”. Caracteristica dominantă este apartenenţala religia islamică. De aici rezută f. Multe implicaţii de natură politică şi socială. Aici iau naştere cele trei religii:Iudaismul, Creştinismul şi Islamismul. Aderenţii celor trei religii sunt consideraţi a fi urmaşii lui Abraham. Musulmanii cred în Dumnezeu pe care-l numesc Allah ce şi-a trimis reveleţiile mai întâi prin Moise, prin scripturile ebraice, Torahul, apoi prin IiSUS – Noul Testament, apoi prin Coran, scripturile islamice.

Din p.d.v. Geopolitic aici se îmbină două caracteristici importante: religia şi petrolul. Anual, lumea utilizează circa 3 miliarde tone de ţiţei, acesta mai fiind disponibil 50 de ani. Din cauza petrolului au apărut serioase confruntări, războiul Iran – Irak(80) şi Irak – Kuwait(90), devenit războiul Irakului cu comunitatea Internaţională.

Estimarea populaţiei: 1,5 – 2 miliarde, 20% din populaţia globului(30% creştină);cu o rată de creştere de 2,9% - 3%, în câţiva ani va deveni populaţia dominantă a lumii.

DENUMIRE

AŞEZARE,DESCRIERE

până la 610, triburi,grupuri ,religii

copilul ales: 570 e.n.

612, muntele HIRA

615 EXILUL

620

624 MEDINA

630 MECCA

632

632- 634 CALIFUL – toată Arabia

Mahomed a sperat într-o prelungire a mesajului său ca o continuitate a mesajului creştin

610 – MIJLOCUL SEC XVIII, expansiune pen.Arabiei, islamul rămâne o problemă a arabilor;marile civilizaţii Mecca şi Medina; Califatul de la Damasc.

Sec.XVIII- 1050, Islamul este stabilizat spaţial; Persia este cea care domină perioada; Orientul este stăpânul mărilor lumii; are loc trezirea europeană;

1050 – 1800, islamul devine o problemă a oamenilor din Asia Centrală (mongolii şi turcii) Este o epocă de mobilitate musulmană cu expansiune în Europa, Asia Centrală, India, Malayesia; confruntarea cu occidentul care preia stăpânirea asupra mărilor şi oceanelor

Sec. XIX – XX, mişcări culturale;cucerirea independenţelor; opoziţie Islam – Occident.

Peste 50 de state au o populaţie majoritar islamică: AFRICA 308 mil, ASIA 800 mil, EUROPA 32mil, AM. L 1,5 mil, AM.NORD 5,5 mil, OCEANIA 385 mii.

Faptul că o serie de state islamice după primul război mondial au trecut sub protectorat britanic (Irakul, Palestina, Transiordania) şi cel francez (Siria şi Libanul) a generat o puternică opoziţie între Occident şi lumea islamică. După cel de-al doilea Război Mondial aceste state islamice devin independente. Spre sfârşitul secolului al XX-lea civilizaţia musulmană s-a trezit angajată într-un şir de violenţe care au destabilizat din punct de vedere politic, economic şi social întinse regiuni geografice, cea mai evidentă fiind zona Orientului Apropiat şi Mijlociu.

Orientul Apropiat şi Mijlociu este punte de legătură între Europa, Asia, Africa; - din antichitate acest teritoriu a fost locuit de numeroase populaţii: sumerienii, asirienii, babilonenii, chaldeenii, sirienii, fenicienii, evreii, mezii, perşii;- începând cu sec. VII statul arab s-a extins în toată Asia de Sud-Vest (centrul Califatului - Bagdad);- în sec. XIII turcii otomani se aşează în partea nord-vestică a Asiei Mici ocupând apoi Siria, Palestina, Arabia, pe care le-au înglobat la Imperiul Otoman;- după primul război mondial Irakul, Palestina, Transiordania, trec sub mandat britanic iar Siria şi Libanul sub mandat francez;- după cel de al II-lea război mondial devin state independente;

SURSE DE VIOLENŢĂ ŞI INSTABILITATE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU

Se argumentează faptul că islamismul a fost încă de la început o religie a sabiei, glorificând virtuţile militare; doctrinele islamului pretind război împotriva necredincioşilor – Coranul şi alte declaraţii de credinţă musulmane conţin puţine interziceri ale violenţei; contactul direct al lumii musulmane cu o serie de popoare pe care le-a cucerit a generat antagonisme care se menţin şi astăzi.

Sursele de conflict se clasifică astfel: religioase – teritoriale – etnice – lupta pentru accesul la resursele energetice – amestecul marilor puteri - absenţa unui stat nucleu musulman – explozia demografică şi amestecul demografic existent – cheltuielile de înarmare.

În această zonă, pacea şi războiul coexistă în cotidian iar prezentul şi viitorul oamenilor sunt supuse incertitudinilor. DEFINIRE : În Orientul Apropiat şi Mijlociu s-a instaurat, mai evident, după cel de-al doilea război mondial un puternic dezechilibru de putere care a generat grave conflicte armate, diplomatice, ideologice, sociale, confesionale, etc. şi care, insuficient gestionate (sau bine alimentate) de regimurile totalitare, au atins faza maximă a antagonismelor – RĂZBOIUL.

CAUZE

A. DE TIP RELIGIOSComunitatea este împărţită în două subculturi principale: suniţii, şiiţii, în funcţie de principiile pe care le promovează în legătură cu conducerea Califatului după moartea lui Muhamad. Există patru califi ce au condus între anii 632 – 661:Abu Bakr, Oman, Othman,Ali.

50 de ţări sunt majoritar musulmaneÎn jur de  62% din musulmani trăiesc în Asia, respectiv 683 milioane de aderenţi; în Indonezia (ţara cu cel mai mare număr de musulmani, 15,6 % din totalul populaţiei musulmane, Pakistan, India, şi Bangladesh;În jur de  23% trăiesc în ţările arabe din Orientul Mijlociu şi în state non-arabe ca Turcia şi Iran unde populaţia musulmană este majoritară;În Africa, Egiptul şi Nigeria au cea mai mare populaţie musulmană;15% în Africa Sub-Sahariană;2% în Europa şi cele două Americi.Deşi Islamul pune accent pe unitatea musulmanilor, în realitate este divizat în două mari ramuri, sunnită şi şiită, apărute după moartea Profetului Mahomed în 623, care la rândul lor au generat aproximativ 45 de secte.

Împărţirea demografică pe cele pe cele două mari ramuri religioase, sunniţi şi şiiţi, este dificilă şi diferă în funcţie de surse, dar se estimează că aproximativ 85% sunt sunniţi  şi 15% sunt şiiţi.Sunniţii sunt majoritari în statele arabe, în Asia de Sud-Est, China, Asia de Sud, Africa. Şiiţii reprezintă majoritatea populaţiei în Iran (aproximativ 95 % din toţi musulmanii), Azerbaidjan (aproximativ 85 %), Irak (60 – 70 %) şi Bahrein (aproximativ 70 %). Aproape 46-48 % dintre musulmanii yemeniţi sunt şiiţi. În jur de 30-40 % din musul manii kuweitieni sunt şiiţi, şi 20-30 % din musulmanii turci sunt şiiţi aleviţi. Şiiţii reprezintă aproximativ 21-28 % din populaţia Libanului, aproximativ 15-20% din musulmanii saudiţi, aproxi mativ 10-20% din musulmanii pakistanezi, 10-19% din cei afgani, aproximativ 13% din sirieni, aproximativ 7% din senegalezi, aproximativ 5% din cei uzbeci, aproximativ 5% din cei nigerieni, aproximativ 3% din tadjici.

Islamul reprezintă religia dominantă în Orientul Mijlociu, Nordul Africii şi anumite părţi din Asia. Mari comunităţi musulmane se află în China, Balcani şi Rusia. În alte părţi al lumii se află mari comunităţi de imigranţi – în Europa Occidentală religia islamică este a doua religie prin numărul de credincioşi, reprezentând 5% din totalul populaţiei.Populaţia musulmană are o rată medie de creştere anuală de 2,9% , iar restul populaţiei lumii creşte în medie cu 2,3% pe an. Prin urmare, Islamul va reprezenta un procent tot mai mare din populaţia planetei. Din acest studiu demografic rezultă că una din patru persoane este musulman, că în Germania trăiesc mai mulţi musulmani decât în Liban şi mai mulţi musulmani în China decât în Siria. Din studiul demografic menţionat, rezultă că una din patru persoane este musulman.

Creştinii sunt din ce în ce mai numeroşi în Orientul Mijlociu, 40% în Liban, 10% în Egipt, dar formează doar minorităţi foarte mici în alte locuri. Statele care s-au format după prăbuşirea Imperiului Otoman au un cod civil modern, dar în multe locuri Islamul este încă religie oficială şi sharia este principala lege. Mai mult decât atât, diviziunea societăţii între musulmani şi non-musulmani este adânc înrădăcinată în tradiţiile regiunii. Creştinii spun că toate acestea duc la discriminarea lor la locul de muncă, provoacă neînţelegeri cu autorităţile şi creează un climat în care hărţuirea şi atacurile sunt scuzate. Problema principală este „Suntem pregătiţi să separăm religia de stat? „Respectul pentru libertatea religioasă este calea fundamentală pentru construirea păcii, recunoașterea demnității umane și salvgardarea drepturilor umane,"

Viata politica din Liban este dominata de existenta a numeroase partide si grupari politice, multe cu caracter confesional sau chiar de clan familial. Forta acestora este scazuta, credibilitatea lor erodandu-se in cei 16 ani de razboi civil (1975 – 1990) datorita participarii, cu militii, la confruntarea interna armata.

1922-1944 ADM. BRITANICĂ

B. CAUZE TERITORIALE

Israel – statele arabe

a fost un ziarist și dramaturg evreu care a devenit un luptător pentru dreptul la autodeterminare al poporului evreu, a lansat noțiunea de sionism politic și a fondat Organizația Sionistă. Herzl s-a născut în 1860 la Pesta, azi parte din Budapesta, într-o familie evreiască instruită și asimilată la cultura prevalentă în imperiul habsburgic.

Israel a fost acceptat ca membru al Organizației Națiunilor Unite, cu majoritate de voturi, la 11 mai 1949.[85] În primii ani ai statului, mișcarea social-democrată condusă de primul ministru David Ben-Gurion a dominat politica israeliană.

1917 Declaraţia Balfour

29 NOV. 1947 ONU- divizarea Palestinei

14 Mai 1948, statul Israel

15 Mai 1948, primul război (Iordania ocupă Cisiordania în rest Israel)

1956 – Canalul de Suez;

1967, al 2-lea război (ocupă Cisiordania, Golan, Sinai)-corectii teritoriale.Populaţia palestiniană 350.000... În sudul Libanului şi formează OEP. Are loc Consiliul Superior islamic libanez – aleg pe SADR

1968- OEP începe să atace Israelul (nordul)

1973, al 3-lea război Kipour

1978 Israelul atacă Libanul op.lITAN şi creează zona de securitate SUD. Musa Sadr dispare în Siria.

1979 rev. Islamică iraniană. Învinge ŞIA – pe scena politică apare fundamentalismul

1982 Israelul atacă LIbanul “Pace pentru Galileea.” au fost alungaţi palestinienii dar au rămas evreii. În 1983 debutează HEZBOLAH.iar Israel începe retragerea din Liban (ONU)

Israelienii sunt SEMIŢIşi fac parte din aceeaşi rasă cu ASIRIENII ŞI ARABII. SEMIŢII - cei din Arabia strămoşii populaţiei arabe. Semiţii sunt cei care au pătruns în Babilon şi au găsit civilizaţiile sumerienilor şi Acadienilor s-au integrat în aceste populaţii rezultând SUMERIENII ŞI ISRAELIŢII ... S-au răspândit în toată Asia. Mai târziu israeliţii , îndepărtaţi de tipul rasei după un contact îndelungat cu sumerienii părăsesc aceste meleaguri(Abraham- Avram din UR- Caldeea şi mai târziu IACOB şi fii lui (Iacob =ISRAEL) au luat triburile ... EGIPT unde au fost înrobiţi)

Revoltaţi , sub conducerea lui MOISE..., M. Roşie , prin peninsula Sinai în deşert. În deşert furtuni cumplite iar MOISE comunică cu DUMNEZEU şi progresiv este orientat către ţinuturile nordice, ţara sfântă CANNAN.

Stabilirea israeliţilor în CANNAn s-a făcut progresiv cam cu 15 secole Î. CH.( 1350 – 1400) ( în 1200 î.ch. Este atacat şi cucerit IERUSALIMUL) iar ei nu s-au unit şi nu au avut un rege decât în primii ani ai sec XI î.ch. Au avut ca regi:

SAUL – i-a unit şi a îndepărtat teroarea filistină;

DAVID sucesor, cântătreţ, poet, războinic –capitala la IERUSALIM (1000 î. Ch.)a fondat unitatea evreiască, a adus regatul evreu în fruntea populaţiilor din zonă;

SOLOMON – fiul lui DAVID a marcat apogeul statului Evreu , după care anarhie, războaie, crime.

Între anul 1000 Î.CH. Şi anul 587 î. CH au probleme cu : egiptenii, babilonenii, persanii, grecii romanii

După moartea lui SOLOMON, statul se destramă, în nord a rămas regatul israel care se destramă în anul 722 iar în sud, a rămas regatul lui Iuda “Iudeea” care se destramă în 586 prin cucerirea lui de către Babilon. Rând pe rând perşii, grecii şi romanii cuceresc IUDEEA. În anul 70 d. Ch. Îmăratul roman TITUS cucereşte IERUSALIMUL, dărâmă templul şi împrăştie pe evrei

Răscoala antiromană din anul 70.d.ch.determină pe împăratul Împăratul Titus să ocupe Ierusalimul şi să distrugă cel de-al II lea templu ( lupta Massada); Romanii sunt cei care dau regiunii numele de PALESTINA, ţara filistenilor de la numele populaţiei stabilită pe coastă, între Jaffa şi Gaza la 1200 î.ch. Inclusă în Imperiul Roman de Răsărit în anul 395 ,apoi în cel Bizantin, PALESTINA este ocupată în 634 de către arabi. În Evul Mediu, Palestina devine Ţara Sfântă Iar Ierusalimul Oraşul Sfânt pentru evrei, creştini şi musulmani.Ocupaţia islamică asupra teritoriului Palestinei( Ierusalimului) începe în anul 638.d.ch şi ţine până în anul 1919( 1300 ani) când afost ocupat de M Britanie.În 1948 Iordania şi Israel au delimitat hotarul dintre estul şi vestul Ierusalimului.( multe conflicte). În noiembrie 1948, ONU declară Ierusalimul Zonă internaţională. În decembrie 1948 Israelul declară Ierusalimul capitala statului iar în urma războiului din 1967 anexează şi Ierusalimul de Est. În 1990 Senatul SUA anunţă că Ierusalimul este capitala Israelului.

EVREU- în limba ebraică”Yehuda” cel ce se trage din tribul lui Iuda; ulterior în cartea biblică ESTERA acest cuvânt capătă conotaţie religioasă” cel care aduce slavă lui DUMNEZEU cel unic” “ luptător pentru DUMNEZEU”

Tradiţia islamică identifică Ierusalimul cu cel mai îndepărtat loc menţionat în Coran, unde Mahomed s-a suit pe calul său Buraq pentru a întreprinde călătoria sa divină. Domul Stâncii, situat pe Muntele Templului, este al treilea cel mai important sit religios al islamului.

Toţi vizitatorii Ierusalimului sesizează imediat că oraşul este strict delimitat în est şi vest, vechi şi nou, arab şi evreiesc, palestinian şi israelian. Numeroase perioade de conflict s-au înregistrat aici. Ierusalimul de Vest reprezintă partea modernă evreiască a oraşului şi este caracterizat de suburbii în stil american, cafenele şi viaţă de noapte. De cealaltă parte, Ierusalimul de Est oferă atracţii foarte diferite. Predominant arab, este caracterizat de un ritm al vieţii specific Orientului Mijlociu şi de pieţe în aer liber. Linia dintre cele două părţi ale oraşului, care a marcat până în 1967 graniţa dintre Israel şi Iordania, este în continuare bine păzită de forţe de poliţie.

Punctul central al oricărei vizite în Ierusalim este Oraşul Vechi, împrejmuit de ziduri şi întinzându-se pe un kilometru pătrat. El cuprinde patru cartiere rezidenţiale (creştin, evreiesc, armean şi musulman), precum şi Muntele Templului, supranumit Nobilul Sanctuar. Cu pieţele sale însufleţite şi punctele de atracţie sfinte, Oraşul Vechi conferă Ierusalimului un amestec unic de privelişti, sunete şi mirosuri exotice care atrag milioane de turişti în fiecare an.

Regiunea se confruntă dintotdeau na cu lipsa apei. Serviciul Naţional de Alimentare cu Apă al Israelului a făcut posibilă o densitate mare a populaţiei şi un nivel de viaţă bun. Serviciul pom pează apa din Marea Galileei şi o trans portă în zonele din centrul şi sudul Israelului, precum şi în teritoriile palestiniene. Într-o singură zi este livrată o cantitate de apă egală cu cea folosită în întreg anul 1948, dar tot nu este suficient. Pânzele freatice din care se pompează apa ce alimentează centrul Israelului sunt cele din Cisior dania. Râul Iordan curge într-o regiune care ar trebui să facă parte din Pales tina. Ambele părţi au nevoie de apă pentru supravieţuire şi dezvoltare, şi vor să-şi asigure cantităţi adecvate de apă din resursele limitate pe care le au la dispoziţie. Israelul rezervă pentru uz propriu o mare parte din apa din pânzele freatice din Cisiordania.

Nu este un fenomen de dată recentă. Efectul: frică, panică, teroare şi groază.

Evul Mediu: cruciadele pentru eliberarea Ierusalimului şi Mormântului sfânt – secta musulmană arabă “hashihishin” – asasin, criminal care ucide cu cruzime.

Deşi islamismul interzicea sinuciderea, sectele religioase au consfinţit că jerfa, în numele lui Allah, plasează pe individ direct în paradis. Aşa s-au născut mai târziu “Intifada (debutul în 28 sept. 2000)“ şi “Jihadul Islamic” (ucideţi necredincioşii oriunde s-ar afla – Coran 9:5, consacră dreptul la apărare).

Terorism – acţiune intenţionată de înfricoşare prin amninţări de aplicare a represiunilor fizice şi a presiunilor psihologice asupra adversarilor politici, asupra demnitarilor, instituţiilor şi chiar a statelor.

Metode: asasinat, răpirea de persoane, sechestrarea de persoane sau luarea de ostateci,atentate, atacuri armate, utilizarea unor arma de nimicire în masă.

Organizaţii teroriste:

“Al JIHAD”: Egipt, Afganistan; Pakistan, Liban – RĂSTURNAREA GUVERNULUI DE LA Cairo şi transformarea Egiptului în stat islamic; atacarea intereselor israeliene şi americane in zona;

“ HAMAS” – Mişcarea Palestiniană de rezistenţă, Fâşia Gaza, Siria, Liban, Iran, apare în 1978 prin desprinderea unei ramuri din Frăţia musulmană. Forţele principale sunt concentrate în Fâşia Gaza.

Al –Qaida – Afganistan, Pakistan, Iran; înfiinţată în 1988 de către Osama Bin Laden, în Afganistan, pe timpul războiului cu Rusia.

“Hezbollah” – “Partidul lui Dumnezeu”- corp fundamentalist şiit, condus de clerici religioşi, adepţi ai doctrinei iraniene.

In luna decembrie a aceluiasi an, mandatul de 23 de ani al presedintelui Zine El Abidine Ben Ali ia sfarsit brusc, ca urmare a unei revolte, in Tunisia.Algerienii prind gustul revoltei si satui de cei 19 ani de “stare de urgenta” prin care au trecut, ies in strada. Rezultatul: 1000 de oameni arestati, 826 de raniti si cel putin 4 morti.Pe 14 ianuarie, iordanienii cer violent inlocuirea premierului Samir Rifai,precum si preturi mai mici la mancare si la benzina, un rezultat pe care il obtin.

La numai 3 zile, este randul locuitorilor din Oman sa ceara salarii mai mari. Sultanul Omanului dizovla Ministerul Economiei si isi reorganizeaza cabinetul de trei ori. Se creeaza 50.000 de locuri de munca in setorul privat.

Pe 25 ianuarie, Egiptul incepe sa fiarba. Se cere sfarsitul dictaturii de 30 de ani a lui Hosni Mubarak si alegeri libere. Va fi nevoie de cateva saptamani pana cand Mubarak sa fie alungat.840 de protestatari isi pierd viata in tot acest timp. In iunie, egiptenii se intorc in strada, reclamand lipsa schimbarii pentru care s-au luptat cu jumatate de an in urma.

Sirienii incep sa se stranga pe 26 ianuarie, pentru a cere plecarea lui Bashar Al-Assad. Vor muri 1.640 de oamni, insa Al-Assad nu pleaca.

Pe 1 februarie, este randul Palestinei sa se aprinda. Se cer alegeri libere, precum si unificare partidelor Fatah si Hamas, pentru o mai bune evolutie economica. Premierul Fayyad isi da demisia, si odata cu el, tot cabinetul sau.

Dupa numai 2 zile, virusul revoltei se raspandeste in Yemen, unde cerinta principala a revolutionarilor este indepartarea presedintelui Ali Abdullah Saleh.

Libia explodeaza pe 15 februarie. Revolta este dublata de interventia NATO, care doreste eliminarea lui Gaddafi si instaurarea unei democratii. Razboiul civil continua si acum.

Pe 22 februarie, Gaddafi perora pe postul national de televiziune despre cum va starpi „sobolanii” care i se opun sustinuti de americani si Al-Qaeda. Si are succes. Libia este altfel decat tarile vecine. Se intinde pe o suprafata mai mare si este mai bogata, populatia este mai imprastiata, iar sentimentul national este fragil. Pana la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial a fost colonie italiana. Apoi, la sfarsitul anilor ’50, odata cu descoperirea zacamintelor de petrol (cele mai mari din Africa), Libia a devenit brusc o tara bogata. Dupa doar 10 ani, in 1969, o lovitura militara condusa de Miscarea Ofiterilor Liberi (printre care si Gaddafi) indeparta monarhia pe fondul nemultumirilor legate de concentrarea bogatiei in mainile regelui Idris. Ironic, lovitura a pornit din Benghazi. De atunci, Gaddafi a inlaturat orice forma de rezistenta prin teroare. Cea mai mare parte a banilor rezultati din petrol au fost cheltuiti pe arme; iar in anii ’80 Gaddafi nu a ezitat sa sponsorizeze terorismul, lucru care a dus nu doar la impunerea unor sanctiuni internationale ci si la bombardarea resedintei lui de catre avioanele americane in timpul presedintiei Reagan. Libia a continuat sa fie o tara bogata, iar libienii un popor sarac. Rudele si apropiatii lui Gaddafi monopolizeaza toate oportunitatile de business si toate functiile in stat.

Liga Araba a suspendat Siria din rândul statelor membre şi va impune sanctiuni economice si politice asupra guvernului de la Damasc .Le-a cerut statelor membre sa isi retraga ambasadorii din Siria.

Invitam toate partidele de opozitie siriene la o intalnire la sediul Ligii Arabe pentru a ne pune de acord asupra unei viziuni unificate cu privire la perioada de tranzitie”, Suspendarea Siriei intra in vigoare incepand cu 16 noiembrie.

Revenind la conţinutul crizei din Orientul Mijlociu şi Apropiat se observă faptul că ansamblul cauzelor care o generează şi factorii care însoţesc aceste cauze au imprimat crizei un aspect global, dar, totodată, au identificat o serie de componente ale crizei care se succed în timp şi spaţiu şi alcătuiesc laolaltă, conţinutul crizei. Aceste componente ale crizei sunt: Războiul arabo-israelian 1948-1949; Naţionalizarea Companiei Universale a Canalului de Suez (1956); Intervenţia americană în Liban (1958); Războaiele arabo-israeliene din 1967 şi 1973; Pătrunderea forţelor Siriene în Liban (1976); Intervenţia israeliană în sudul Libanului în 1978 şi 1982; Luarea drept ostateci a personalului ambasadei SUA la Teheran (1979); Incidentul din Golful Syrta dintre SUA şi Libia (1981); Gravele incidente din Liban (1986, 2005); Prima criză din Golful Persic (1987); Invadarea Kuweitului de către Irak şi primul război al Golfului Persic (1990); Condamnarea Israelului şi Intifada (1993); Războiul Irak-SUA, 2003; - Intervenţia militară a Israelului în Cisiordania şi Gaza precum şi în Liban 2006.Revoluţiile Arabe din 2011

La 31 decembrie 2009, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului erau înregistrate un număr de 3502 firme cu participare libaneză la capital, cu o valoare totală a capitalului social subscris de peste 41,3 milioane USD, reprezentând 0,16 % din totalul capitalului social subscris de societăţi comerciale cu participare străină la capital in România (locul 28 în clasamentul investitorilor străini). În marea lor majoritate, acestea sunt implicate în activităţi în sectorul comerţului. În ultima perioadă s-au înregistrat şi investiţii în sfera productivă (industria alimentară, fabrica de  articole din mase plastice, fabrica de produse chimice, fabrica de case din lemn, complexe agroindustriale, etc.)

La data de 30.06.2010, schimburile comerciale cu această ţară se situau la valoarea de 104,660 mil dolari, din care 2,046 mil. dolari import şi 102,614 mil. dolari la export. Ca organism de acţiune pe linia cooperării economice între mediile private din România şi Liban, la data de 24 martie 2004 s-a înfiinţat Consiliul de Afaceri Româno-Libanez, între Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Forumul Economic Libanez. Consiliul, dispunând de comitete executive pentru cele două părţi, îşi propune sa faciliteze contactele directe de afaceri şi de cooperare dintre companiile româneşti şi libaneze.Cooperare cultural-ştiinţifică şi în sfera dezvoltării umane: În cadrul Acordului bilateral de cooperare culturală, semnat în 1995, au fost realizate manifestări, precum: expoziţii în Liban (pictură, sculptură, tapiserie); participarea, cu stand naţional, la expoziţia etnografică “Ferestre spre lume” găzduită de Universitatea Libaneză; participarea la tabăra de sculptură de la Rachana; prezentarea de conferinţe de către profesori români.

Săptămâna următoare dezbateri, “relaţiile româniei cu stateledin Orientul Mijlociu” !!!!

I. În conştiinţa colectivă a lumii industrializate, mari consumatoare de energie şi chiar risipitoare, a rămas stabilită o ecuaţie de tipul „islam = petrol”.

II. Este oarecum adevărată această ecuaţie pentru că în afară de Orientul Apropiat şi Mijlociu (Irak, Iran, Kuweit, Arabia Saudită, etc), aurul negru al islamului înseamnă şi Algeria şi Libia (Africa), Azerbaidjanul, Kazahstanul, Afganistanul, Turkmenistanul (bazinul M. Caspice) Indonezia şi Venezuela (America Latină).

III.Orientul Mijlociu reprezintă, totodată, o lume în care persistă interferenţele între domeniile religios, politic şi social, în care se menţine eterna controversă asupra succesiunii Profetului şi conducerii comunităţii islamice precum şi furtunile etnice şi provinciale care au provocat nenumărate ciocniri violente.

IV. Petrolul nu este numai sursă de bunăstare şi putere, ci reprezintă şi principala sursă a tensiunilor între statele bogate şi cele sărace (care încă mai speră în logica egalitarismului musulman) iar în interiorul graniţelor statului se adânceşte prăpastia dintre sărăcia poporului şi luxul aristocraţiei, proprietară a pământurilor fabuloase.

V. Se consideră faptul că Războiul din Irak a reprezentat pentru SUA o ocazie favorabilă pentru retrasarea liniilor directoare ale politicii mondiale; prin intervenţia armată a remodelat harta geopolitică în Orientul Mijlociu;

VI. Revoluţiile Arabe

VIII. Gaza