Caracteristici fundamentale ale interpretrii judiciareSUBB
Iurisprudentia nr.4/2018
CARACTERISTICI FUNDAMENTALE ALE INTERPRETRII
Cristina TOMULE
Abstract: In the present study, I analyse three fundamental
characteristics of judicial
interpretation with the aim of highlighting its nature. To that
end, I discuss interpretation as a rational and intuitive act, as a
source of legal argumentation and as an act of volition.
Regarding the first characteristic of interpretation, I conclude
that judicial interpretation can only be the result of intertwining
reason and intuition, as a balanced solution to the extreme
positions promoted by legal formalism and the free law movement. At
the same time, I consider that the use of intuition in the context
of judicial interpretation allows the integration of natural law in
positive law systems. Concerning the second characteristic of
interpretation, I consider that interpretation gives birth to legal
argumentation due to the imprecise character of the legal language
and also due to the various interests that may be protected via
different interpretations of the same legal norm. Finally, I
underline that judicial interpretation inevitably becomes an act of
volition in the more controversial cases situated at the border of
the intended scope of legal norms.
Rezumat:
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
65
În prezentul studiu au fost supuse analizei trei caracteristici
eseniale ale interpretrii judiciare în scopul evidenierii naturii
acesteia. Pentru atingerea acestui scop, a fost pus în discuie
interpretarea ca act intuitiv i raional, ca surs a argumentrii
juridice i ca act de voin.
Cu privire la prima trstur a interpretrii, am concluzionat c
interpretarea judiciar nu se poate realiza decât prin împletirea
raiunii i a intuiiei, ca soluie de echilibru fa de poziiile extreme
promovate de formalismul legal i micarea dreptului liber. Totodat,
am evideniat c recurgerea la intuiie în contextul interpretrii
judiciare permite integrarea dreptului natural în sistemul de drept
pozitiv. Cu privire la a doua trstur a interpretrii, am subliniat c
aceasta d natere argumentrii juridice datorit naturii inexacte a
limbajului juridic i datorit intereselor variate care pot fi
protejate prin diverse interpretri ale normelor juridice. Nu în
ultimul rând, am artat c interpretarea judiciar reprezint în mod
inevitabil un act de voin în cazurile controversate care se afl la
frontiera sferei de aplicabilitate a normelor juridice.
Keywords: judicial interpretation; legal formalism; the free law
movement; reason; intuition; natural law; positive law;
characteristics of judicial interpretation.
Cuvinte cheie: interpretare judiciar; formalism legal; micarea
dreptului liber; raiune; intuiie; drept natural; drept pozitiv,
caracteristici ale interpretrii judiciare.
1 Introducere
În prezenta lucrare, vom aborda interpretarea judiciar din
trei
perspective distincte, în scopul clarificrii naturii sale. În acest
sens, vom
analiza interpretarea ca act intuitiv i raional, ca surs a
argumentrii
juridice i ca act de voin.
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
2.1 Formalismul legal i micarea dreptului liber: dou concepii
extreme
asupra interpretrii judiciare
În aceast seciune, ne propunem s demonstrm c interpretarea
judiciar este atât un act intuitiv, cât i unul raional. Adoptând
aceast
opinie, respingem implicit poziia formalismului legal1, potrivit
creia
sistemul juridic poate fi conceput ca o structur exclusiv logic
cuprinzând un
set de reguli generale, complete i clare, pe baza crora orice
problem
aprut în practic poate fi rezolvat în mod deductiv2. Într-un astfel
de
sistem, rolul judectorului se reduce la aplicarea mecanic a unei
legi, al crei
îneles este clar i predeterminat, unei stri de fapt, soluia cauzei
rezultând
în mod necesar din suprapunerea logic a celor dou planuri3. Este de
la sine
îneles c o astfel de perspectiv asupra sistemului juridic exclude
orice form
de intuiie sau decizie liber a judectorului4, acesta din urm
acionând ca
un robot în aplicarea unui algoritm logic, exact.
Pe o poziie diametral opus fa de formalismul legal, se
situeaz
curentul realismului legal, aprut în America, respectiv micarea
dreptului
liber, aprut în Europa. Potrivit acestor curente, adevratul
fundament al
hotrârii judectoreti nu este logica, ci intuiia sau sentimentul de
justiie al
judectorului5. Cele dou curente au urmrit eliberarea puterii
judectoreti
de orice teorii sau reguli de interpretare având ca scop
subordonarea
interpretrii judiciare surselor formale ale dreptului6. În acest
sens, potrivit
unuia dintre promotorii micrii dreptului liber, nu trebuie s se
considere c
prevederile legale instituie reguli având o aplicabilitate general,
ci ele trebuie
analizate ca decizii specifice aplicabile doar cazurilor expres
prevzute în
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
67
textul legal. În celelalte cazuri, judectorul este liber s decid
potrivit
sentimentului su de justiie, format pe baza intuiiei i a experienei
sale de
judector7. Este evident c o astfel de perspectiv asupra
interpretrii
judiciare, caracterizat de o supraaccentuare a intuiiei i a
libertii de
decizie a judectorului, pune în pericol ordinea i securitatea
juridic8.
Poziia de echilibru între cele dou curente de gândire opuse9 a
fost
identificat de H. L. A. Hart în urma evidenierii erorilor
fundamentale
specifice ambelor curente. Astfel, autorul a considerat c dei
fiecare curent a
descoperit trsturi importante ale interpretrii judiciare, tendina
acestora
de a exagera anumite trsturi prin excluderea altor caracteristici
eseniale
ale interpretrii a condus la vicierea lor iremediabil10. Prin
urmare, H. L. A.
Hart a încercat s traseze o linie de echilibru în cadrul acestei
dezbateri,
afirmând importana logicii, cu recunoaterea limitelor sale, dar
admiând
totodat i prezena intuiiei, cu respingerea susinerii potrivit
creia
judectorii sunt liberi s soluioneze cauze potrivit intuiiei lor fr
nicio
constrângere de ordin logic11. În opinia autorului citat, atât
logica, cât i
intuiia joac un rol important în soluionarea cauzelor de ctre
instanele
judectoreti12.
Cu privire la eroarea fundamental a formalismului legal, H. L. A.
Hart
a considerat c activitatea de legiferare este viciat de o deficien
suprem,
i anume de imposibilitatea de a prevedea toate combinaiile posibile
de
circumstane care pot aprea în practic. Prin urmare, legile sunt în
mod
inevitabil marcate de goluri, incertitudini i sfere de
aplicabilitate
nedeterminate. Aceast realitate practic submineaz formalismul legal
i
evideniaz eroarea sa teoretic fundamental. Ea const în convingerea
c
noiunile juridice sunt „fixe” sau „închise” în sensul c pot fi
definite exhaustiv
în aa fel încât orice caz real sau imaginar s poat fi încadrat sau
exclus cu
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
68
uurin din sfera de aplicabilitate a respectivei noiuni. Cu alte
cuvinte,
potrivit formalismului legal, semnificaia normelor juridice este
clar i
determinat in abstracto, înainte de a se analiza vreo problem aprut
cu
ocazia aplicrii lor in concreto13.
Totodat, în opinia lui H. L. A. Hart, legiuitorii au anumite
situaii în
vedere atunci când creeaz norme generale. Aceste situaii standard
aparin
nucleului dur al semnificaiei normei i pot fi încadrate cu uurin în
sfera sa
de aplicabilitate. În aceste cazuri, aplicarea normei nu ridic
probleme i este
automat, încadrându-se în metoda deductiv a formalismului legal. Cu
toate
acestea, exist stri de fapt atipice, situate în afara nucleului dur
al
semnificaiei normei, care creeaz o zon de penumbr a cazurilor
discutabile
sau controversate. La frontiera sferei de aplicabilitate a normei
se regsesc
acele stri de fapt dificile care au doar anumite caracteristici în
comun cu
situaia standard sau care posed unele caracteristici suplimentare
fa de
cele regsite în situaia standard.
În opinia lui H. L. A. Hart, o penumbr a nedeterminrii
înconjoar
orice norm juridic, iar problemele aprute în aceast sfer nu pot
fi
soluionate doar prin deducii logice. Aplicarea normei juridice, în
zona sa de
penumbr, impune judectorului s ia decizii (s.n.) care nu sunt
dictate nici
de formularea expres a normei, nici de concluzii logice. În aceste
cazuri,
responsabilitatea de a decide sfera de aplicabilitate a normei îi
revine exclusiv
judectorului, în urma unei cercetri de ordin practic care vizeaz
scopul i
obiectivele normei. Doar în lumina acestora, judectorul poate
decide dac o
stare de fapt atipic trebuie sau nu încadrat în sfera de
aplicabilitate a
normei14. În acest sens, subliniem c judectorul are ocazia de a
implementa
principii de drept natural atunci când se confrunt cu zone de
penumbr ale
normelor juridice deoarece acestea îi ofer oportunitatea de a alege
dintre mai
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
multe interpretri posibile. Astfel, prin identificarea scopului i
obiectivelor
normei interpretul va fi automat condus spre principiul de drept
natural care
se afl la originea normei de drept pozitiv, care va fi util pentru
interpretarea
acesteia în cazurile controversate15.
Din cele prezentate mai sus, se poate observa c H. L. A. Hart
recunoate importana deciziei judectorului i, implicit, a intuiiei
care o
precede, în limitele zonelor de penumbr ale normelor juridice. În
acest sens,
autorul subliniaz c zonele de penumbr în discuie sunt consecina
faptului
c limbajul juridic are o structur „deschis”.
În acest context, subliniem c exist un clivaj major între realitate
i
limbaj, care ine de natura lor distinct. Limbajul nu poate
cuprinde, datorit
naturii sale limitate, totalitatea strilor de fapt în complexitatea
lor. Prin
urmare, din moment ce realitatea nu poate fi descris exhaustiv
prin
intermediul normelor juridice, tehnica optim (dar imperfect) de
legiferare
este utilizarea normelor cu caracter general. Nedeterminarea
relativ a
limbajului juridic (cauzat de caracterul flexibil sau polisemantic
al unor
termeni sau combinaii de termeni) împreun cu caracterul general
al
normelor creeaz un spaiu de manevr al interpretrii indispensabil
pentru
a face posibil aplicarea efectiv16 a normelor juridice în practic.
În acest
context, precizm c unirea aparent imposibil dintre cele dou
planuri
(realitate i limbaj) nu poate avea loc decât prin intermediul unei
decizii
interpretative.
În acelai sens, în opinia lui H. L. A. Hart, structura deschis
a
dreptului presupune c în orice sistem juridic rmâne un domeniu larg
pentru
exercitarea unei aprecieri discreionare de ctre instane în procesul
de a
clarifica noiuni vagi i incertitudini legale sau de a dezvolta i
detalia reguli
generale17. În aceast sfer, logica este insuficient i trebuie
complinit prin
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
70
decizii ale judectorului, precedate de intuiii, cu privire la sfera
de
aplicabilitate a normelor. Aceste decizii sunt inspirate, inter
alia, de scopul i
obiectivele normei, care îi au originea în principii de drept
natural.
Totodat, H. L. A. Hart a criticat poziia realismului legal i a
micrii
dreptului liber de respingere categoric a rolului logicii în
practica judiciar
i de supraaccentuare a intuiiei, ca promovând o perspectiv obscur
i
confuz.
În acest sens, autorul a subliniat c eroarea fundamental a
formalismului legal nu este utilizarea logicii în procesul
interpretrii
judiciare. Logica nu este decât o for inert care nu poate
determina, în sine,
interpretarea termenilor sau sfera de aplicabilitate a normelor
juridice.
Silogismul ofer doar un cadru pentru raionamente valide într-un
sistem
juridic considerat a fi complet.
Astfel, în opinia lui H. L. A. Hart, eroarea de baz a formalismului
legal
nu are de-a face cu logica, ci cu percepia asupra limbajului
juridic. Acest
curent reprezint un pericol la adresa unei practici judiciare de
calitate
deoarece pleac de la premisa c termenii juridici pot fi definii
aprioric în
mod exhaustiv. O astfel de atitudine cu privire la modalitatea de
definire a
conceptelor se afl la baza viciului formalismului legal de a
încuraja
prejudecata oarb a problemelor juridice18. Acionând în conformitate
cu
preceptele formalismului legal, judectorul nu va realiza, sau va
alege s
ignore, c norma poate primi mai multe interpretri plauzibile cu
privire la
care are o libertate de decizie necontrolat de conveniile
interpretative
acceptate19.
predeterminat, denatureaz realitatea modului în care
funcioneaz
interpretarea judiciar. Astfel, considerând c semnificaia
termenilor juridici
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
rmâne fix de-a lungul timpului, formalismul legal neag
caracterul
inevitabil al deciziei interpretative atunci când apar dificulti de
interpretare
în zonele de penumbr ale normelor juridice. Orice judector care
consider
modelul propus de formalismul legal ca fiind viabil se amgete pe
sine i, mai
ru, pe justiiabilii care vor fi influenai de deciziile sale. Dac un
astfel de
judector adopt orbete o definiie a unui termen juridic înainte de a
lua în
considerare starea de fapt specific i consecinele sociale puse în
discuie de
cauza respectiv, acesta va comite eroarea prejudecii. Ea este, la
rândul su,
o decizie20, chiar dac uneori incontient.
Judectorul decide astfel s ignore realitatea faptului c norma
juridic este marcat de un anumit grad de nedeterminare, ceea ce
implic
responsabilitatea sa de a decide graniele sferei sale de
aplicabilitate în
cazurile atipice. Ignorarea realitii în discuie îl va absolvi pe
judector în
ochii si de responsabilitatea deciziei, fiind mult mai confortabil
poziia de a
se considera pe sine ca fiind un simplu robot care urmeaz s aplice
logic i
mecanic un text clar in abstracto. Cu toate acestea, decizia
judectorului de a
nu-i asuma în mod contient responsabilitatea de a stabili sfera
de
aplicabilitate a normei în cazurile atipice va conduce la soluii
rigide i
inechitabile, care fac abstracie de obiectivele sociale urmrite
prin legiferare.
Aplicând o astfel de abordare, judectorul va integra în mod
artificial o
anumit realitate într-un text legal sau va refuza s o fac deoarece
se
consider inut de o definiie predeterminat a unui termen sau
concept
juridic. În realitate, sensul autentic al normelor juridice nu
poate fi identificat
pe deplin decât în lumina strilor de fapt care fac obiectul
aplicrii normelor
în discuie, cu luarea în considerare a consecinelor sociale ale
cauzelor în
discuie.
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
72
În concluzie, considerm c o practic judiciar de calitate depinde
de
recunoaterea adevrului c, în cazurile atipice sau controversate,
destul de
numeroase de altfel, judectorului îi revine sarcina de a decide
sfera de
aplicabilitate a normelor juridice.
Apreciem astfel c atât formalismul legal, cât i curentele din
categoria
opus, contribuie la sublinierea unor trsturi aparent contradictorii
ale
interpretrii judiciare. În acest context, vom încerca în cele ce
urmeaz s
detaliem modul în care, în realitate, intuiia i raiunea se
împletesc în
procesul interpretrii21.
2.2 Rolul raiunii i al intuiiei în actul interpretrii
judiciare
Astfel considerm c omul are minte (sediul raiunii), dar are i
inim
(sediul intuiiei22). Atât raiunea, cât i intuiia sunt mijloace de
cunoatere23.
Raiunea a fost definit ca fiind gândirea logic sau facultatea,
proprie
omului, de a cunoate prin noiuni, judeci, raionamente24. Prin
intermediul
raiunii nu pot fi cunoscute decât realiti exterioare (spre
exemplu,
elementele unei stri de fapt) sau realiti intelectuale (concepte,
noiuni, idei,
argumente etc.). În acelai timp, raiunea are capacitatea de a crea
realiti
intelectuale i de a le interconecta. Spre exemplu, în cadrul
interpretrii
juridice, raiunea este instrumentul care faciliteaz îmbinarea mai
multor
elemente (scopul normei, intenia legiuitorului, norme de drept
natural, alte
norme de drept pozitiv etc.) în scopul realizrii unei interpretri
adecvate.
Dar care este elementul care motiveaz raiunea s funcioneze,
conducând-o înspre un anumit rezultat? În opinia noastr, motorul
raiunii
sau elementul care o pune în micare este intuiia
intelectual25.
Dei acest concept este arareori pus în discuie în domeniul
juridic26,
considerm c intuiia intelectual constituie o realitate a modului în
care
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
funcioneaz raiunea, inclusiv în domeniul dreptului. În absena
intuiiei,
raiunea rmâne o for inert, lipsit de direcie. Intuiia este
sclipirea
iniial care declaneaz manifestarea raiunii. Spre exemplu, adesea
în
momentul citirii unui text cuprinzând argumente juridice, juristul
are un
instinct iniial care îi arat c un anumit argument este valid sau
nu, instinct
care nu poate fi explicat decât ulterior prin argumente. De
asemenea, într-un
demers argumentativ dezinteresat, intuiia intelectual îi dicteaz
adesea de
la bun început persoanei care argumenteaz poziia valid pe care
trebuie s
o apere. Ea este cea care indic persoanei de unde i cum s înceap
demersul
argumentativ. În aceeai msur, intuiia intelectual inspir alegerea
i
crearea argumentelor. Ea constituie liantul natural al argumentelor
i cea care
le îndreapt înspre o anumit concluzie.
Având în vedere c interpretarea juridic constituie un demers
argumentativ, este evident c intuiia intelectual joac un rol
important i în
acest context. Spre exemplu, este bine cunoscut faptul c nu exist
un
algoritm rigid al interpretrii care s impun ordinea în care trebuie
aplicate
metodele de interpretare. De multe ori, intuiia intelectual a
interpretului
contribuie la alegerea metodelor de interpretare adecvate
normei
interpretate, precum i a ordinii lor27.
În acest context, subliniem c intuiia intelectual nu trebuie
îneleas
ca fiind un impuls orb i nelimitat care împinge automat interpretul
înspre o
anumit variant de interpretare28. Intuiia nu poate contraveni
limitelor
legitime ale interpretrii decurgând dintr-o interpretare
gramatical
rezonabil a normei. De asemenea, ea nu poate fi separat de
calitatea
argumentelor utilizate de interpret în cadrul unui demers raional.
În acest
sens, în doctrin s-a artat c, potrivit studiilor din domeniul
psihologiei,
persoanele posed dou sisteme cognitive pentru a lua decizii: unul
intuitiv i
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
caracterizat de spontaneitate, rapiditate i nu necesit mult atenie
sau efort,
în timp ce sistemul deliberativ implic operaiuni intelectuale care
necesit
timp, efort, concentrare i aplicarea unor reguli învate
anterior30.
În opinia noastr, nu poate fi negat realitatea faptului c în
practica
judiciar ambele sisteme sunt utilizate de interprei, ele fiind
inerente oricrui
proces decizional specific fiinelor umane. Din moment ce sistemul
intuitiv i
cel deliberativ caracterizeaz în egal msur structura psihologic
a
interpreilor, considerm c aptitudinea acestora de a opta radical
între cele
dou sisteme este limitat. Astfel, un interpret poate decide s
acorde mai
mult importan sistemului intuitiv sau celui deliberativ în demersul
su
interpretativ, dar nu se poate debarasa complet de unul din ele. În
acest
context, considerm c interpretul trebuie s acorde, în msura
posibilitii,
o importan egal celor dou sisteme pentru a ajunge la interpretri
judiciare
adecvate, care s nu fie expresia vreunui exces de spirit sau de
liter.
Considerm c atât o interpretare pur intuitiv, cât i una pur raional
se pot
dovedi la fel de abuzive indiferent c acestea îmbrac forma
arbitrariului sau
a formalismului.
judectoreti constituie o garanie împotriva arbitrariului care ar
putea fi
produs de o exagerare a intuiiei în interpretare. Astfel, cerina
motivrii
hotrârii judectoreti impune recurgerea la sistemul deliberativ,
care
presupune justificarea intuiiei interpretului prin argumente. În
acest sens,
s-a afirmat c intuiia are în mod invariabil un rol central în
practica
judiciar, dar ea este la rândul su dependent de tehnici
non-intuitive, mai
ales în procesul de a justifica în mod public soluia interpretativ
aleas31. În
acelai sens, în doctrina interbelic împletirea echilibrat a
intuiiei i a
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
75
raiunii în interpretare a fost abordat în felul urmtor: „Fiindc, în
esena ei,
intuiia este nedemonstrabil, ar însemna ca judectorii în special i
juritii
în genere s nu dea seama de interpretrile lor, tiina dreptului
i
jurisprudena rmânând un ir de rezultate nemotivate. În realitate
îns, cum
în însi spiritul omenesc nu exist zone separate pentru intuiie i
pentru
raionament, ambele determinri amestecându-se i influenându-se una
pe
alta, ca pornite din aceleai insondabile adâncuri, se înelege c nu
este
nefiresc ca intuiia s-i desfoare rezultatul cunoaterii ei în
cadrele
raionamentului. Instinctul, e drept, nu cunoate logic, dar intuiia,
care în
om este instinct luminat i dezinteresat, adic depind funcionarea
utilitar
i automat, este compatibil cu raiunea. Intuiia este i ea
gândire”32.
Pe lâng raiune i intuiie intelectual, omul are i inim33:
sediul
intuiiei originare sau pure34. Inima este partea cea mai profund
a
persoanei35, care exist dincolo de filtrul raiunii sale, având
aptitudinea de a
percepe în mod nemijlocit valori, de a distinge între bine i ru,
precum i de
a empatiza cu alte persoane.
Percepia prin intermediul inimii este diferit de cea raional.
Inima
simte obiectul cunoaterii, nu îl gândete. Obiectul cunoaterii este
revelat
inimii în mod direct i natural. În acest sens, potrivit filosofului
Andrei Pleu
„cunoaterea cu inima nu avanseaz în trepte, etap cu etap. E mai
aproape
de o reacie «imediat» (…). Seamn mai mult cu gândirea intuitiv sau
cu
judecata de gust. Când vezi un obiect, nu cazi îndelung pe gânduri,
ca s
stabileti dac îi place sau nu. Îi place sau nu din prima clip. Abia
dup aia
începi s elaborezi, s caui explicaii, argumente, «s construieti»
o
motivaie plauzibil a opiunii tale. Dar opiunea în sine e de tipul
aderenei
nereflectate”36. În acelai timp, cunoaterea prin intermediul
raiunii e rece i
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
76
detaat, în timp ce cunoaterea prin intermediul inimii e
caracterizat de
compasiune i empatie37.
Pentru a percepe obiectul cunoaterii, inima se folosete de
intuiia
originar sau pur. În doctrina interbelic, intuiia a fost definit ca
fiind „un
fel de cunoatere prin instinct, nu prin raiune a lucrurilor, (…) un
fel de sim
intim cu ajutorul cruia fiina noastr prinde adevrul, e o ptrundere
mai
mult sau mai puin misterioas în interiorul lucrurilor, simpatizând
aa-
zicând cu ele spre a le sesiza esena, este o cunoatere pe dinuntru,
nu pe
dinafar a realitii (…)”38. În acelai sens, un alt autor afirma c:
„prin ea
[intuiia] cunoaterea sosete repede la obiect. Intuiia ne d
nemijlocit
obiectul, fcându-ne s coincidem spontan cu ceea ce el are intim
i
inexprimabil”39.
Acelai autor a expus în doctrin caracteristicile intuiiei. Potrivit
lui
V. V. Georgescu, intuiia este complementar intelectului i îl
suplinete în
faa neputinei sale, având în vedere c „intelectul e constrâns în
marginile
spaiului, în silnicia silogismului”40. Totodat, intuiia este
spontan,
pornete de la sine. Nimic nu îi este anterior, nu o produce sau
motiveaz.
Aciunile pornesc din ea. În acelai timp, intuiia are continuitate
(ca viaa)
i este eficace – ne arat intimitatea obiectului. Ea este adaptabil.
În timp
ce intelectul, prin concepte i categorii, tinde la unitate, intuiia
merge spre
diversitate, variabilitate i evoluie. Ea inoveaz i creeaz41.
Cu privire la obiectul cunoaterii intuitive, am afirmat anterior c
prin
intermediul intuiiei originare sau pure pot fi percepute în mod
nemijlocit
valori. În acest sens, subliniem c valorile nu pot fi cunoscute în
profunzime
prin instrumentul raiunii. Dei ele pot fi percepute la nivel
intelectual în mod
superficial, coninutul i importana valorilor nu pot fi înelese pe
deplin decât
prin intermediul inimii. Acest tip de cunoatere const în
contientizarea
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
importanei valorilor prin imaginarea consecinelor grave ale
pierderii
acestora. Spre exemplu, în cazul judectorilor, o înelegere pur
intelectual a
libertii sau a respectului fa de drepturile fundamentale risc s
rmân
fr efecte în practic, în absena unui exerciiu de empatie prin
care
judectorul s se pun în locul persoanei creia urmeaz s i se aplice
o
msur de restrângere a drepturilor sale fundamentale. Prin
urmare,
considerm c doar judectorii care sunt convini de importana
acestor
valori se vor asigura c ele sunt implementate în mod efectiv în
practic.
Din cele expuse în paragraful precedent, se poate observa c
am
integrat în categoria valorilor anumite principii de drept natural.
Subliniem
astfel c dei prin intermediul intuiiei pot fi percepute o varietate
de valori
non-juridice42, din perspectiv juridic, nu vom pune accent decât pe
valorile
care pot fi încadrate în noiunea dreptului natural. Se poate astfel
observa c
principiile de drept natural, dincolo de faptul c se afl la
originea normelor
de drept pozitiv, consacr totodat valori ale unui sistem juridic
sntos. Spre
exemplu, principiul respectrii drepturilor fundamentale consacr o
valoare
specific sistemelor juridice aparinând statelor democratice, care
se bazeaz
pe libertatea individului, i nu pe dictatur.
Prin urmare, având în vedere c dreptul natural poate fi încadrat
în
sfera valorilor, subliniem c intuiia joac un rol important în
cunoaterea sa
- atât a dreptului natural abstract43, cât i a celui concret.
Astfel, în ceea ce
privete cunoaterea dreptului natural abstract, din moment ce
principiile
obiective de drept natural consacr valori primordiale i
nedemonstrabile,
identificarea lor, precum i contientizarea faptului c ele merit
protecie în
calitate de valori, nici nu s-ar putea realiza altfel decât pe cale
intuitiv. În
consecin, în cadrul interpretrii judiciare, intuiia este cea care
îi permite
interpretului s identifice principiul de drept natural abstract
care se afl la
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
78
originea normei de drept pozitiv pentru a putea oferi normei o
interpretare
care s transpun în realitate valorile dreptului natural, cu
respectarea
limitelor dreptului pozitiv.
În ceea ce privete cunoaterea dreptului natural concret44
prin
intermediul intuiiei, vom aborda problema în discuie pornind de la
analiza
intuiiei oricrei persoane cu privire la ceea ce este just sau
echitabil.
Exercitarea intuiiei originare în acest context permite atât
identificarea
dreptii ca valoare în lumina unor circumstane concrete, cât i
distingerea
justiiei de injustiie45. În acest sens, subliniem c intuiia dreptii
exist în
fiecare om din natere, indiferent c este jurist sau nu. Cu privire
la acest
aspect, un autor a observat c ideea dreptii se dezvolt foarte
devreme la
copii i este pus în cuvinte pân la vârsta de trei ani. Copiii afirm
adesea
„nu este corect” sau utilizeaz expresii echivalente46. Totodat,
acelai autor,
care este i psihanalist, a afirmat c aproximativ 90% din pacienii
si invoc
teme legate de dreptate în cadrul edinelor de psihanaliz. Autorul
a
concluzionat astfel c sentimentele legate de dreptate i nedreptate
sunt
caracteristice pacienilor si i, probabil, aproape fiecrui
om47.
Având în vedere c exist o suprapunere important între
categoria
justului i a moralei, subliniem c distincia dintre moralitate i
imoralitate se
realizeaz tot pe cale intuitiv. Astfel, potrivit unui autor,
intuiia de natur
moral const într-o judecat spontan, care nu este rezultatul
vreunui
raionament contient48. Acesta a mai precizat c este dificil
justificarea
vreunei opinii de natur moral fr s se recurg la intuiie49. În
acelai sens,
un alt autor a artat c persoanele care emit judeci morale sau
estetice
recurg aproape exclusiv la o percepie de ordin intuitiv. Conform
acestuia,
persoanele au o experien afectiv imediat ca reacie la întâmplri
care
implic judeci de natur moral sau estetic. Reacia lor afectiv
anticipeaz
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
79
opinia acestora cu privire la caracterul moral sau imoral al
unui
comportament, de-abia ulterior fiind avansate argumente într-un
sens sau în
altul50.
În acest context, subliniem c diferenierea între just i injust
se
realizeaz în aceeai manier intuitiv descris în paragraful
precedent. În
prim faz, caracterul just sau injust al unui comportament este
calificat ca
atare în mod spontan de ctre subiectul cunoaterii. De-abia
ulterior, acesta
îi va justifica opinia prin diverse argumente.
Dei realizarea distinciei între just i injust are loc în
modalitatea
intuitiv descris mai sus în cazul majoritii persoanelor, în
cazul
persoanelor cu studii juridice, intuiia dreptii este adesea
atrofiat. Din
nefericire, majoritatea juritilor las în urm idealul dreptii care
i-a motivat
iniial s aleag cariere juridice pe msur ce avanseaz în educaia
lor.
Acetia sunt încurajai s procedeze astfel chiar în cadrul sistemului
de
educaie juridic, fiindu-le adesea transmis ideea c dreptul este un
domeniu
pur tehnic i raional, care nu are de-a face cu intuiia sau
dreptatea.
Adoptând treptat un aer de superioritate datorit numeroaselor
cunotine
juridice dobândite, juritii ajung s-i dispreuiasc propria naivitate
de a-i
fi dorit cândva „s fac dreptate”. Chiar dac dorina în discuie
trebuie
educat, având în vedere c exist riscul ca ea s îmbrace forme
arbitrare,
considerm c abandonarea idealului dreptii are un efect negativ
asupra
sistemului juridic. În primul rând, renunarea la aspiraia dup
dreptate îi
transform pe juriti în „roboi” insensibili, care acioneaz exclusiv
pe baza
raiunii. Ei devin astfel incapabili s mai sesizeze realitatea din
jurul lor în
mod intuitiv i empatic. În al doilea rând, abordarea exclusiv
raional a
problemelor juridice conduce adesea la mult absurditate. În
numeroase
cazuri, persoanele lipsite de educaie juridic sunt mult mai
capabile s
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
80
disting justul de injust sau rezonabilul de nerezonabil decât
juritii. Acetia
din urm nu mai au curajul de a afirma c ceva este alb sau negru.
Totul este
gri i posibil de argumentat într-un sens sau în altul, ceea ce
produce adesea
mult confuzie, mai ales pentru destinatarii dreptului care tânjesc
dup o
form de justiie substanial.
În acest context, subliniem c rolul raiunii nu este de a
înbui
intuiia51, ci de a o susine i completa. În opinia noastr, juritii
ar trebui s
lupte pentru a-i recâtiga intuiia pierdut pentru c numai ea poate
garanta
existena unui sistem juridic uman. Precizm astfel c intuiia dreptii
poate
fi în primul rând redescoperit prin regsirea propriei inimi. Acest
demers
presupune concentrarea ateniei asupra „vocii” interioare52 care
transmite
prin senzaii luntrice, i nu prin cuvinte, convingerea c o anumit
aciune
este just sau injust. În acest context, facem precizarea c termenul
de
aciune este utilizat în sens larg. Distincia între just i injust
este aplicabil
în egal msur legilor, actelor administrative sau interpretrilor
judiciare,
care reprezint dintr-o anumit perspectiv aciuni ale autoritilor
publice.
Precizm totodat c stabilirea pe baza intuiiei a caracterului injust
al unui
act care eman de la o autoritate public poate constitui un indiciu
puternic
al neconstituionalitii sau nelegalitii lui53, cu consecina
posibilitii
desfiinrii lui prin intermediul procedurilor existente. Spre
exemplu, în
practic, înainte de a considera c o anumit lege este
neconstituional,
juritii observ adesea în prim faz caracterul ei injust. Aceast
constatare îi
motiveaz s examineze compatibilitatea legii cu Constituia,
verificând dac
o interpretare rezonabil a textelor constituionale le permite s
avanseze
argumente în sensul neconstituionalitii legii. De asemenea, în
contextul
interpretrii judiciare, constatarea caracterului injust al unei
posibile
interpretri a legii îl poate motiva pe interpret s adopte o alt
interpretare,
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
mai just, dac limitele respectivului textului legal permit o
atare
interpretare.
Nu în ultimul rând, regsirea intuiiei dreptii nu poate fi separat
de
dezvoltarea empatiei fa de destinatarii actului de justiie. Astfel,
intuiia
justului poate fi dezvoltat prin identificarea cu nedreptatea
suferit de alte
persoane54. Aceast identificare va da natere unei reacii adverse
de
respingere a injustiiei care va crete aspiraia dup dreptate a
persoanei care
o practic. Aspiraia în discuie, la rândul su, va dezvolta
receptivitatea
persoanei fa de soluia just care are aptitudinea de a repara
injustiia în
discuie. Considerm astfel c practicarea empatiei în sensul artat
anterior
va inspira juristul, indiferent c este avocat, procuror sau
judector, s
perceap intuitiv soluia just in concreto, motivându-l totodat s
lupte
pentru promovarea acesteia sau s o aplice. În acelai timp, în
cazul
persoanelor care au competena de a dispune diverse msuri,
soluia
identificat ca just poate fi testat tot prin intermediul empatiei.
Astfel,
persoana în discuie poate examina caracterul echitabil al msurii,
verificând
dac ar considera msura la fel de just în ipoteza în care ea însi ar
face
obiectul acesteia55.
identificarea dreptului natural concret de ctre judector. Subliniem
astfel c
pentru a ajunge la soluia interpretativ echitabil in concreto,
judectorul
trebuie s parcurg mai multe etape. În primul rând, acesta trebuie
s
realizeze interpretarea abstract a normei juridice56. Dup cum am
artat
anterior, intuiia originar îi permite judectorului s identifice
principiul de
drept natural abstract care se afl la originea normei de drept
pozitiv pentru
a-i putea oferi acesteia din urm o interpretare care s transpun
valorile
dreptului natural în realitate. În al doilea rând, judectorul
trebuie s
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
realizeze interpretarea concret a normei57. În aceast etap, intuiia
îi
permite judectorului s identifice cea mai just interpretare a
normei, în
limitele permise de textul legal, în urma analizrii consecinelor
diverselor
interpretri posibile58.
Nu în ultimul rând59, judectorul are responsabilitatea de a
elucida
starea de fapt, context în care intuiia originar joac un rol
important. Astfel,
declaraiile orale care eman de la suspect, de la partea vtmat,
precum i
de la martori constituie adesea mijloace de prob decisive pentru
dovedirea
strii de fapt. În acest context, judectorul are sarcina de a
aprecia
credibilitatea declaraiilor în discuie, interpretarea adecvat a
strii de fapt
depinzând de„ interpretarea” persoanelor menionate. Evideniem
astfel c
aprecierea credibilitii unor declaraii se realizeaz în mare msur pe
cale
intuitiv. În contextul de fa, intuiia originar îi ofer
judectorului
capacitatea de a distinge adevrul de minciun60.
Cu privire la modalitatea în care funcioneaz intuiia din acest
punct
de vedere, subliniem în primul rând c ea permite cunoaterea unor
realiti
interioare, de natur psihologic. Precizm în acest sens c adevrul
i
minciuna sunt realiti care izvorsc din interiorul persoanelor. Cu
toate
acestea, caracterul veridic sau fals al unor declaraii eman dintr-o
decizie
intern a persoanei în discuie, care dac rmâne nemanifestat nu poate
fi
sesizat de alte persoane nici mcar prin intermediul intuiiei.
Totui, în
momentul în care persoana începe s vorbeasc i s se exteriorizeze
prin alte
mijloace de comunicare non-verbal (mimic, gestic, limbajul trupului
etc.),
ea deschide o fereastr înspre interiorul su care poate fi accesat
de
judector în mod intuitiv. Subliniem astfel c percepia intuitiv a
interiorului
persoanei nu poate fi separat de interpretarea modului în care
aceasta se
exteriorizeaz în timp ce d declaraii sau de interpretarea
coninutului
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
83
acestora. În acest sens, este bine cunoscut faptul c exist anumite
semne care
indic de regul dac o persoan minte sau spune adevrul. Spre
exemplu,
absena contactului vizual61, gesturi care denot nervozitate62 sau
lipsa de
coeren a declaraiilor63 pot indica faptul c o persoan minte. Cu
toate
acestea, în unele cazuri, semnele prezentate se pot datora altor
cauze. Astfel,
absena contactului vizual i gesturile care denot nervozitate pot
caracteriza
o persoan timid i emotiv, care se simte copleit de sarcina de a da
o
declaraie în faa unei instane. De asemenea, lipsa de coeren a
declaraiilor
se poate datora lipsei de educaie sau unui nivel redus de
inteligen.
Facem aceste precizri în încercarea de a arta c dincolo de
semnele
exterioare care demonstreaz de regul caracterul veridic sau fals al
unor
declaraii, convingerea c o persoan minte sau spune adevrul
este
determinat, în esen, de senzaia de adevr sau de minciun transmis
de
întreaga sa persoan în timp ce vorbete. Senzaia în discuie nu poate
fi
perceput decât intuitiv. Considerm astfel c în examinarea
credibilitii
unor declaraii, judectorul trebuie s acorde prioritate percepiei
sale
intuitive prin intermediul creia se conecteaz în mod direct cu
persoana
analizat i nu semnelor exterioare anterior menionate, având în
vedere c
ele, dei importante, pot induce în eroare dac sunt luate în
considerare
fcându-se abstracie de senzaia global transmis de persoana în
discuie i
de caracteristicile sale personale.
În ceea ce privete interpretarea strii de fapt în ansamblu,
considerm c intuiia originar cluzete interpretul prin noianul de
probe
înspre adevrul faptic. În acest sens, s-au afirmat urmtoarele: „Dar
tot
intuitiv este înelegerea ei [a minorei]64 i atunci când drumul ctre
obiect
(…) este mai lung în durat, el trebuind s strbat mrturisiri
interesate ale
prilor, depuneri contradictorii de martori, clauze încâlcite din
diferite
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
înscrisuri. Probaiunea minorei se face întotdeauna în mod intuitiv.
Cum
altfel, oare, am putea ptrunde sensul inteniunilor, ce se voiesc de
multe ori
ascunse, gesturile abia schiate, recunoaterile evazive, încletrile
confuze de
voine, impulsurile interioare? Interpreii se gsesc de cele mai
multe ori în
faa unei semiobscuriti a faptelor i a voliiunilor, în faa creia
raiunea
logic, armtura geometric extern a cunoaterii, rmâne neputincioas.
(…)
Numai intuiia, ca o fireasc prelungire a acestuia [a vitalului] în
ordinea
moral a aciunii, se poate întoarce asupra vitalului, spre a
coincide cu ceea
ce el are inexprimabil pe cale deductiv”65.
În lumina celor citate mai sus, considerm c în interpretarea strii
de
fapt intuiia originar suplinete adesea incapacitatea intuiiei
intelectuale i
a raiunii de a conduce interpretul pân la capt pe drumul cutrii
adevrului
faptic. Cu toate acestea, rolul celor dou instrumente nu trebuie
subestimat.
Raiunea i intuiia intelectual contribuie la formarea unei
succesiuni logice
a evenimentelor i a unui scenariu plauzibil al strii de fapt.
Totui, în multe
situaii, simpla înlnuire logic a unor elemente factuale nu reflect
în
întregime realitatea strii de fapt. Prin intermediul intuiiei,
interpretul
dobândete capacitatea de a vedea ce se afl în spatele faptelor
obiective,
ajungând la esena situaiei factuale.
În acest sens, apreciem c intuiia originar joac un rol important
în
sesizarea laturii subiective a strilor de fapt. Chiar dac în
cunoaterea acestei
laturi se pornete de la analiza unor elemente obiective66, simpla
analiz
logic a acestora nu conduce întotdeauna la înelegerea
motivaiilor,
inteniilor sau atitudinilor care caracterizeaz persoanele implicate
într-o
situaie litigioas. În acest context, precizm c pot exista stri de
fapt având
o latur obiectiv identic, dar o latur subiectiv diferit. În astfel
de situaii,
cunoaterea intuitiv devine crucial pentru sesizarea laturii
subiective.
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
Pentru a clarifica cele afirmate vom prezenta un exemplu,
fcând
referire la cauza M. C. c. Bulgaria67. În aceast cauz, Curtea
European a
Drepturilor Omului a sancionat statul bulgar pentru modalitatea
de
interpretare a infraciunii de viol. În spe, reclamanta, în vârst de
14 ani, a
fost de acord s însoeasc doi brbai cu maina la o discotec dintr-un
ora
apropiat. În timpul drumului de întoarcere, cei doi brbai au oprit
pentru a
înota într-un bazin, în pofida obieciilor reclamantei, care a rmas
în main.
Unul dintre ei s-a întors singur în main i a întreinut relaii
sexuale cu
aceasta împotriva voinei ei, în timp ce victima plângea. Ulterior,
reclamanta
a fost dus la domiciliul unei cunotine a celor doi, unde al doilea
brbat a
obligat-o s întrein relaii sexuale cu el. Semnele de violen
identificate pe
corpul reclamantei au fost minore, motiv pentru care parchetul a
considerat
c victima nu a opus rezisten i a dispus încetarea anchetei în
discuie.
Analizând evoluiile din dreptul internaional penal, precum i din
psihologie,
potrivit crora nu toate victimele violului au capacitatea
psihologic de a
reaciona violent la viol, Curtea a stabilit c abordarea din dreptul
intern, care
impunea proba rezistenei fizice a victimei în toate cazurile, risca
s lase
nesancionate anumite forme de viol. Curtea a observat c
autoritile
naionale au transformat rezistena victimei într-un element
definitoriu al
infraciunii, dei ancheta ar fi trebuit s se concentreze asupra
lipsei
consimmântului.
Se poate astfel observa c în aceast cauz, procurorul,
concentrându-
i atenia asupra unui element obiectiv, de suprafa al strii de fapt
– absena
rezistenei violente a victimei – a omis s depun eforturi pentru a
cunoate
realitatea în profunzime i a descoperi, în acest caz, lipsa
consimmântului
victimei. Subliniem în acest sens c o cunoatere profund a realitii
nu
poate avea loc decât prin disponibilitatea interpretului de a privi
dincolo de
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
86
aparene i de a sonda intuitiv persoanele implicate prin studierea
lor atent.
De asemenea, pentru dezvoltarea cunoaterii intuitive în ceea ce
privete
interpretarea strii de fapt este necesar debarasarea de mentaliti
i
prejudeci, prin adoptarea unei atitudini neutre de deschidere fa
de
realitatea exterioar. Este necesar astfel ca interpretul s
dobândeasc
aptitudinea de a-i concentra atenia din interior spre exterior
pentru a sesiza
realitatea aa cum este ea, i nu în forma denaturat de ideile
sale
preconcepute.
În acest context, precizm c o abordare neutr a interpretrii
strii
de fapt include analiza global a elementelor factuale. În cauza M.
C. c.
Bulgaria, procurorul a omis s ia în considerare alte elemente care
probau
lipsa consimmântului victimei, cum ar fi vârsta sau trsturile
psihologice
ale acesteia, concentrându-se doar asupra absenei rezistenei sale
violente.
În acest sens, subliniem c înelegerea intuitiv a strii de fapt se
degaj pe
fondul analizei probelor în ansamblu. Cunoaterea intuitiv nu poate
fi
contrar unei interpretri raionale a probelor, dac aceasta se
realizeaz de
pe o poziie de neutralitate, avându-se în vedere întregul context
factual.
Dimpotriv, intuiia este un instrument suplimentar fa de raiune care
îi
ofer interpretului capacitatea de a discerne detalii ce in de
structura
interioar a persoanelor implicate, precum i o viziune unitar, de
ansamblu
asupra strii de fapt. În acest sens, precizm c o analiz pur raional
a
situaiei factuale risc s conduc la o cunoatere trunchiat a
acesteia, având
în vedere c raiunea nu poate percepe direct aspectele de natur
subiectiv,
ci poate observa doar reflexia acestora în realitatea obiectiv. Pe
de alt parte,
raiunea asistat de intuiie ofer o cunoatere complet i profund a
strii
de fapt, având în vedere c prin intermediul intuiiei interpretul
poate avea
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
acces direct la aspectele de natur subiectiv care caracterizeaz
persoanele
implicate în acea stare de fapt.
Importana intuiiei în cunoaterea situaiei factuale devine i
mai
evident dac punem în discuie ipoteza în care exist dou stri de
fapt
similare sau identice din punct de vedere obiectiv, dar diferite
din punct de
vedere subiectiv. Astfel, în prima situaie, s presupunem c o
persoan se
opune verbal unui act sexual, dar nu i fizic, datorit faptului c îi
d seama
c rezistena sa fizic nu are anse de succes. În a doua situaie, o
alt
persoan, aflat în aceeai circumstan, se comport identic, dar
opoziia sa
verbal fa de actul sexual este formal. În msura în care nu exist
alte
probe care s demonstreze în mod indubitabil absena sau
prezena
consimmântului, considerm c rolul intuiiei în sesizarea laturii
subiective
care difereniaz cele dou situaii este esenial. Astfel, în acest
context nu este
suficient ca interpretul s analizeze exclusiv raional
comportamentul
persoanelor implicate i declaraiile acestora, fiind necesar totodat
o
abordare intuitiv pentru identificarea adevrului faptic.
Nu în ultimul rând, subliniem c intuiia este cea care îi
creeaz
interpretului, la finalul demersului su interpretativ, convingerea
c o
anumit versiune a strii de fapt este cea real. Raiunea nu are
aptitudinea
de a crea convingeri interioare. Ea este instrumentul indispensabil
care asist
interpretul pe drumul su în cutarea adevrului faptic, dar nu poate
furniza
decât versiuni plauzibile sau mai puin plauzibile ale strii de
fapt. Cu toate
acestea, ulterior epuizrii resurselor raiunii, intervine intuiia ca
factor
suplimentar care creeaz interpretului o convingere cu privire la
realitatea
strii de fapt, întemeiat pe demersul su raional anterior.
Am prezentat, în paragrafele precedente, rolul intuiiei originare
în
cadrul celor trei etape care premerg identificarea soluiei
interpretative in
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
88
concreto de ctre judector. Înainte de a arta care este rolul
intuiiei
originare în identificarea dreptului natural concret, urmeaz s
analizm
structura procesului care conduce la stabilirea soluiei
interpretative in
concreto.
Astfel, soluia în discuie este rezultatul interpretrii concrete
a
normei juridice în lumina strii de fapt elucidate. Atingerea
acestui rezultat
presupune interpretarea prealabil a strii de fapt, realizat separat
de analiza
oricror elemente de drept, precum i interpretarea abstract a
normei
juridice. În acest sens, subliniem c procesul de a ajunge la
soluia
interpretativ in concreto este unul complex, fiind format din
numeroase
decizii luate de judector în cadrul fiecreia dintre cele trei etape
menionate
anterior. Cu privire la acest aspect, H. L. A. Hart afirma c
„situaiile factuale
nu ne ateapt împturate i etichetate cu grij; nici calificarea lor
juridic nu
este scris pe ele pentru a fi pur i simplu citit de judector.
Dimpotriv, în
aplicarea normelor juridice, cineva trebuie s-i asume
responsabilitatea de a
decide c anumite cuvinte acoper sau nu o anumit situaie, cu
toate
consecinele practice antrenate de decizia respectiv”68.
În acest context, precizm c fiecare etap a interpretrii
judiciare
ofer judectorului o anumit marj de apreciere care îi permite s ia
decizii
întemeiate pe intuiie i raiune. Soluia interpretativ in concreto
este decizia
final care, dintr-un anumit punct de vedere, cuprinde toate
deciziile luate
anterior în cadrul celorlalte etape ale interpretrii
judiciare.
În ceea ce privete rolul intuiiei originare în identificarea
dreptului
natural concret, este evident c, pentru stabilirea soluiei
interpretative
echitabile in concreto, este necesar ca judectorul s recurg la
propria sa
intuiie cu privire la ceea ce este just, aplicând-o în
circumstanele particulare
ale cauzei, cu respectarea limitelor marjei sale de
apreciere.
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
În continuare, înainte de aborda rolul conjugat al raiunii,
intuiiei
intelectuale i intuiiei originare în cadrul etapelor interpretrii
judiciare,
urmeaz s prezentm câteva asemnri i deosebiri între intuiia
intelectual
i cea originar.
Astfel, în ceea ce privete funcionarea lor, cele dou tipuri de
intuiie
se aseamn. Ambele sunt caracterizate de spontaneitate i de faptul c
ofer
direcie: gândirii, în cazul intuiiei intelectuale, respectiv
cunoaterii intuitive,
în cazul intuiiei originare. Cu toate acestea, spre deosebire de
intuiia
originar, cea intelectual are o natur superficial, în sensul c,
prin
intermediul su, nu pot fi cunoscute în profunzime valorile
dreptului natural
sau aspectele subiective care caracterizeaz o persoan. Intuiia
intelectual
nu poate conduce decât la o cunoatere raional a acestora,
neoferind
subiectului cunoaterii capacitatea de a le simi sau de a se
identifica cu ele.
Dei cele dou tipuri de intuiie exist din natere, în fiecare om,
în
form potenial, este posibil ca una din ele sau ambele s fie
atrofiate. În
cazul juritilor, dup cum sugeram anterior, intuiia intelectual este
adesea
mult mai dezvoltat decât cea originar. În acest sens, subliniem c
o
persoan cu o inteligen ridicat, dar cu o intuiie originar atrofiat
nu are
capacitatea de a simi importana valorilor dreptului natural, de a
discerne în
concret justiia de injustiie, de a percepe intuitiv realitatea unei
stri de fapt
sau de a empatiza cu alte persoane. Din acest motiv, intuiia sa
intelectual
risc s rmân steril sau chiar s produc erori. Spre exemplu, în cauza
M.
C. c. Bulgaria analizat anterior, se poate observa c abordarea pur
raional
a interpretrii strii de fapt a produs un scenariu al situaiei
factuale coerent
din punct de vedere logic la un anumit nivel. Cu toate acestea,
abordarea în
discuie nu a avut capacitatea de a surprinde esena situaiei
factuale, aflat
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
90
dincolo de faptele obiective. Dac interpretul ar fi îneles la
nivelul inimii
importana voinei libere exercitate în domeniul vieii sexuale i ar
fi
empatizat cu victima în încercarea de a înelege poziia sa
subiectiv, acesta
ar fi fost motivat s analizeze mai temeinic starea de fapt, ceea ce
ar fi condus
la o schimbare a perspectivei sale asupra modului în care trebuie
interpretat
noiunea de absen a consimmântului în cazul violului.
În acest context, urmeaz s mai oferim un exemplu69 în scopul de
a
arta c o implicare exclusiv intelectual a judectorilor în
activitatea lor
jurisdicional risc s rmân steril din perspectiva impactului
acestora
asupra persoanelor cu care intr în contact. În acest sens, am
observat în
practic judectori care se implic inclusiv la nivelul inimii în
activitatea pe
care o desfoar, respectiv judectori care se implic doar
intelectual. Cei din
prima categorie aleg, printre altele, s trateze persoanele acuzate
cu respect,
în pofida poziiei lor vulnerabile din cadrul procesului penal,
încercând
totodat s le fac s-i asume responsabilitatea pentru propriile
fapte.
Aceast atitudine are un efect pozitiv asupra persoanelor acuzate în
ceea ce
privete îndreptarea lor înc din timpul procesului penal. Pe de alt
parte,
judectorii din categoria opus trateaz persoanele acuzate ca pe nite
obiecte
în serie, transformând actul de justiie într-un eveniment mort i
steril.
Atitudinea în discuie lipsete procesul penal de orice impact
pozitiv asupra
persoanelor acuzate sau asupra celor care asist la proces. În acest
sens,
considerm c procesele penale conduse de judectori care îi implic
doar
raiunea în activitatea pe care o desfoar scad încrederea
persoanelor în
justiie. Precizm astfel c persoanele care intr în contact cu
sistemul justiiei
penale au anumite ateptri rezonabile cu privire la modul su de
desfurare,
întemeiate pe o aspiraie dup dreptate neviciat de excesele
raionaliste
specifice majoritii persoanelor cu studii juridice. Drept urmare,
persoanele
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
91
în discuie nu sunt satisfcute de un act de justiie pur formal.
Considerm în
acest sens c ceea ce poate conferi coninut justiiei penale este
tocmai
implicarea personal a judectorului în activitatea sa jurisdicional.
Dincolo
de funcia sa, judectorul rmâne om, iar o abordare uman a
persoanelor cu
care intr în contact în timpul exercitrii funciei sale contribuie,
în opinia
noastr, la crearea unei justiii substaniale.
2.2.2 Îmbinarea intuiiei intelectuale, raiunii i intuiiei originare
în cadrul
interpretrii judiciare
În continuare, urmeaz s analizm modalitatea în care raiunea,
intuiia intelectual i intuiia originar conlucreaz în cadrul
interpretrii
judiciare. În acest context, precizm c omul este o fiin unitar, iar
cele trei
instrumente care îl caracterizeaz nu pot fi separate decât la nivel
conceptual,
în practic ele funcionând simultan.
În procesul interpretrii abstracte i concrete a normei
juridice,
intuiia intelectual este cea care îi ofer primul impuls
interpretului,
sugerându-i punctul din care s înceap analiza raional a normei. În
acest
sens, reiterm c nu exist un algoritm care s impun o ordine fix
a
metodelor de interpretare, aspect care îi permite interpretului s
se lase
condus de intuiia sa intelectual în alegerea metodelor în discuie i
a ordinii
acestora. Totodat, intuiia intelectual a interpretului inspir
crearea de
argumente în susinerea diverselor variante de interpretare ale
textului legal.
Pe de alt parte, raiunea interpretului testeaz caracterul legitim70
i
rezonabil al diverselor variantelor de interpretare inspirate de
intuiia
intelectual. Simultan, în fundalul activitii intelectuale a
interpretului,
intuiia sa originar testeaz variantele de interpretare create din
perspectiva
caracterului lor just, cutând cu perseveren interpretarea care
reflect cel
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
92
mai fidel valorile dreptului natural. În acest sens, subliniem c,
în cele mai
multe cazuri, oscilaia interpretului între diverse variante de
interpretare ale
normei se datoreaz cutrii interpretrii care corespunde în cea mai
mare
msur intuiiei sale cu privire la ceea ce este just.
În acest context, subliniem c dac intuiia intelectual i
intuiia
originar nu ar fi necesare în procesul interpretrii normelor,
algoritmul
menionat anterior ar putea fi unul rigid71, iar judectorii ar putea
fi înlocuii
de roboi în întregime impasibili fa de eventualele consecine
absurde72 sau
injuste ale interpretrii lor. Cu toate acestea, nicio persoan nu
i-ar dori s
fie judecat de un robot tocmai pentru c acesta nu are capacitatea
de a sesiza
i preveni, în msura permis de dreptul pozitiv, o interpretare
absurd sau
injust a legii73. Prin urmare, caracterul imperfect al sistemului
legislativ
impune necesitatea existenei unei persoane care s creeze, cu
respectarea
limitelor dreptului pozitiv, interpretri juste i rezonabile ale
normelor
juridice.
interpretarea judiciar demonstreaz c abordarea anterior prezentat,
în
cadrul creia se acord un rol important intuiiei originare, este
singura
compatibil cu natura uman. În acest sens, precizm c în practic, dac
sunt
posibile mai multe variante legitime de interpretare ale normei,
majoritatea
judectorilor aleg interpretarea care corespunde în cea mai mare
msur
intuiiei personale cu privire la ceea ce este just. Aceast cutare a
justei
interpretri este ghidat de valorile sesizate i asimilate de
judector prin
intermediul intuiiei sale originare. În demersul su interpretativ,
acesta nu
poate fi separat de valorile care îl caracterizeaz. Fiind o creaie
a
judectorului, interpretarea sa va reflecta valorile în care crede.
A-i impune
astfel, în condiiile în care sunt posibile mai multe variante
legitime de
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
93
interpretare, s nu o aleag pe cea considerat ca fiind cea mai just
ar
echivala cu transformarea sa într-un robot. Or, în opinia noastr,
recurgerea
la intuiia personal cu privire la ceea ce este just, cu respectarea
limitelor
dreptului pozitiv, nu trebuie evitat de judectori. Dimpotriv, ea
trebuie
promovat deoarece contribuie la o cretere a calitii interpretrii
judiciare,
conducând la evitarea unor soluii interpretative injuste in
concreto.
În ceea ce privete interpretarea strii de fapt, subliniem c
la
fundamentul acestui proces se afl intuiia originar a judectorului
care îl
motiveaz s caute adevrul faptic, conducându-l totodat în
procesul
analizrii probelor spre realitatea situaiei factuale. Simultan,
judectorul
este condus de intuiia sa intelectual în demersul raional de a
înelege starea
de fapt i de a crea un scenariu al situaiei factuale plauzibil din
punct de
vedere logic. În cadrul acestui demers, intuiia originar joac rolul
de a-i
deschide judectorului perspectiva asupra laturii subiective a
situaiei
factuale, inaccesibil pe cale exclusiv raional. În acest context,
precizm c
raiunea i intuiia originar conlucreaz inclusiv în ceea ce
privete
verificarea credibilitii declaraiilor orale oferite de suspect, de
partea
vtmat, precum i de martori în cursul procesului penal. Astfel, dup
cum
am afirmat anterior, intuiia originar îi ofer judectorului o
capacitate
interioar suplimentar de a discerne adevrul de minciun
printr-o
conexiune imediat cu persoana care vorbete. În acelai timp, pe
cale
raional acesta poate sesiza, de exemplu, diverse contradicii
care
demonstreaz c persoana în discuie denatureaz adevrul. Nu în
ultimul
rând, la finalul demersului interpretativ, intuiia originar îi
creeaz
judectorului convingerea c o anumit variant a strii de fapt este
cea real.
La finele acestei seciuni, subliniem c intuiia originar este
aproape
în întregime neglijat în sistemul juridic românesc. Considerm c
aceast
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
promoveaz un model exclusiv raional i mecanic al interpretrii
judiciare.
Totodat, neglijarea rolului intuiiei justului în cadrul
interpretrii judiciare
se datoreaz preponderenei pozitivismului juridic, care nu are ca
scop
examinarea caracterului echitabil al normelor juridice sau al
interpretrii lor,
ci doar aplicarea literal a acestora. În acest context, precizm c
pozitivismul
juridic actual din România îi are, în mare parte, originea în
pozitivismul
juridic radical specific fostelor state comuniste74. Acest curent
promova
modelul judectorului-pion, care nu avea dreptul de a pune sub
semnul
întrebrii coninutul dreptului pozitiv pe care avea obligaia s îl
aplice.
Modelul în discuie excludea automat, la nivel conceptual,
recurgerea la
intuiie, precum i libertatea judectorului de a decide între mai
multe
variante legitime de interpretare. În acest sens, considerm c
mentalitatea
specific acestui model a redus la minim incidena intuiiei i a
libertii de
decizie în cadrul interpretrii judiciare, fr a le putea îns exclude
complet,
având în vedere c cele dou instrumente menionate sunt indisolubil
legate
de modalitatea de funcionare a fiinelor umane în orice domeniu,
inclusiv în
cel juridic.
Un exemplu care reflect, din nefericire, modelul descris mai sus
poate
fi regsit în Decizia Curii Constituionale nr. 171/200175. Autorul
excepiei de
neconstituionalitate a considerat c dispoziiile art. 63 alin. (2)
din Codul de
procedur penal conform crora „aprecierea fiecrei probe se face de
organul
de urmrire penal i de instana de judecat potrivit convingerii lor,
format
în urma examinrii tuturor probelor administrate i conducându-se
dup
contiina76 lor” contravin dispoziiilor art. 124 din Constituie
conform
crora „justiia se înfptuiete în numele legii” i „judectorii
sunt
independeni i se supun numai legii”. Curtea a admis excepia,
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
fundamentându-i motivarea pe dezbaterile Adunrii Constituante în
cadrul
crora s-a respins, cu majoritate de voturi, completarea art. 124
alin. (3) cu
sintagma „[…] i intimei lor convingeri”, exprimându-i în acest fel,
în mod
expres, voina ca judectorii s se supun „numai legii”, iar nu i
„intimei lor
convingeri”.
Cu privire la decizia prezentat anterior, precizm în primul rând
c
noiunea de contiin poate fi echivalat în acest context cu noiunea
de
intuiie originar, care are rolul de a ghida organul judiciar în
procesul
cutrii adevrului faptic. Totodat, dup cum am artat anterior,
în
cuprinsul acestei seciuni, convingerea cu privire la realitatea
strii de fapt
este produsul intuiiei, chiar dac ea are la baz un demers raional
anterior
care include examinarea tuturor probelor administrate.
Înainte de a analiza critic decizia Curii Constituionale, subliniem
c
ea reflect o mentalitate privind funcia judectorului existent în
egal
msur în ceea ce privete rolul su în interpretarea normelor, chiar
dac
decizia în discuie se refer doar la aprecierea probelor, ca parte
component
a interpretrii strii de fapt.
Astfel, observm în primul rând c în opinia sa, instana
constituional face total abstracie de modalitatea natural în
care
funcioneaz persoanele, negând realitatea faptului c orice demers
uman,
inclusiv cel interpretativ, implic o doz de intuiie i de
convingere, ca
elemente premergtoare lurii unor decizii. Negarea în discuie,
care
simplific i denatureaz procesul interpretrii judiciare, îi are
originea în
temerea c noiunile de intuiie i convingere vor fi utilizate ca
justificri
pentru interpretri arbitrare. În acest sens, apreciem c negarea
unei realiti
prin eliminarea celor dou noiuni din textul de lege nu este cea mai
bun cale
pentru reducerea riscului arbitrariului în interpretare77. În
primul rând,
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
considerm c majoritatea persoanelor predispuse spre a comite
abuzuri în
interpretare nu vor fi împiedicate de eliminarea expresiilor în
discuie din
textul de lege. Pe de alt parte, chiar dac admitem c eliminarea
celor dou
noiuni ar descuraja într-o anumit msur arbitrariul în
interpretare,
apreciem c o astfel de abordare care promoveaz modelul
judectorului-pion
va produce la rândul su un risc de abuz concretizat în soluii
interpretative
formaliste i inechitabile in concreto.
În al doilea rând, considerm c decizia Curii Constituionale
este
criticabil mai ales prin prisma faptului c promoveaz modelul
judectorului-robot, lipsit de contiin i convingeri, caracterizat
doar de o
raiune mecanizat. În acest sens, instana constituional susine
ideea
judectorului impersonal, exprimând astfel în mod implicit
neîncrederea sa
în persoana judectorului, dotat nu doar cu raiune, ci i cu contiin,
apt
de a ajunge la convingeri i de a lua decizii. Cu privire la acest
aspect,
considerm, în sens contrar, c sistemul juridic ar trebui s aib
încredere în
persoanele autorizate s devin judectori, din moment ce s-au
calificat în
acest sens, fr a face abstracie i fr a se teme de trsturile umane
care le
caracterizeaz. Reiterm astfel c motivul pentru care judectorii
sunt
preferabili roboilor este tocmai acela c, în calitate de fiine
umane, acetia
posed raiune practic, intuiie, precum i capacitatea de a
dobândi
convingeri i de a lua decizii în mod liber. Chiar dac exercitarea
acestor
trsturi caracteristice fiinelor umane d natere inclusiv erorilor –
errare
humanum est, varianta utilizrii persoanelor în calitate de
judectori rmâne
preferabil variantei utilizrii roboilor78.
Pe de alt parte, spre deosebire de modelul interpretrii
judiciare
promovat de pozitivismul juridic, curentul iusnaturalist se remarc
prin
promovarea intuiiei în interpretare, având în vedere c valorile
dreptului
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
97
natural i soluiile interpretative echitabile in concreto nu pot fi
percepute
decât intuitiv.
Un exemplu al acestei abordri poate fi întâlnit în lucrarea lui V.
V.
Georgescu79: „Obiect i metod în interpretarea dreptului – studiu
de
metafizic i de logic a juridicitii”80, publicat în perioada
interbelic. În
cuprinsul acestui studiu, se poate observa o perspectiv complet
diferit
asupra interpretrii judiciare, neinfluenat de pozitivismul juridic
comunist
de origine sovietic, ce urma s acapareze sistemul juridic românesc
dup cel
de-Al Doilea Rzboi Mondial. Studiul în discuie demonstreaz c
autorii
perioadei interbelice81 nu se temeau de rolul intuiiei în
interpretarea
judiciar, ci o vedeau ca pe o surs de via în drept.
Astfel, în lucrarea precitat, V. V. Georgescu promoveaz o
adevrat
metod intuitiv de interpretare a dreptului pe care o numete
metoda
prezenei interpretului82. Din dorina de a reda fidel cele expuse de
autor, ne
permitem s îl citm in extenso:
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
98
„Raionalismul juridic în genere i cu deosebire metoda dogmatic au
dus i duc înc pe alocuri o lupt înverunat împotriva acestei
prezene. Nu i s-a permis interpretului mult vreme o alt raiune,
decât aceea impersonal, abstract a legii i i s-a cerut s recurg la
legal chiar când acesta s-a dovedit neîndestultor în faa unor
situaii, pe care nu le prevzuse. I s-a pretins interpretului s fie
«obiectiv», adic s se înstrineze de firea lui omeneasc, s se împing
singur dinuntru în afar. S-a vrut astfel s se încredineze opera de
împrire a dreptii unui om izolat de el însui, adic desfcut i de
aproapele lui i de Dumnezeu. Metoda intuitiv readuce omenescul în
mijlocul juridicitii, fcând din ideea de umanitate centrul de
interes i de aciune al dreptului. Metoda prezenei smulge dreptul
din repetiia rutinier a raiocinaiei, împingându-l pe drumul
libertii i al creaiei. Ea coboar ce este mai esenial din
juridicitate în inima judectorului, mai cuprinztoare i mai aproape
ea de aciune, de via, de Obiect (…)”83.
Cu privire la pasajul anterior citat, subliniem c el comprim în
mod
exact ideea principal pe care am încercat s o transmitem în
cuprinsul acestei
seciuni. Astfel, „prezena interpretului” presupune ca acesta s îi
implice
persoana interioar prin intermediul intuiiei în demersul
interpretativ, fr
a se eschiva printr-o abordare exclusiv raional, de tip robotic,
din faa
asumrii deciziilor de natur interpretativ.
Concluzionm aadar, în acelai sens cu autorul citat, c intuiia
are
un rol foarte important în contextul interpretrii judiciare. În
primul rând, ea
contribuie la formarea unui model al judectorului fundamentat pe
libertate,
i nu pe supunere oarb fa de lege, îneleas în mod greit, ca drept
pozitiv
separat de dreptul natural care i-a dat natere84. Astfel, un
judector care se
las condus de intuiie în activitatea sa de interpretare va fi
caracterizat de
spontaneitate i originalitate în gândire, de curaj în ceea ce
privete asumarea
uneia dintre variantele legitime de interpretare ale unui text
legal i de
empatie fa de justiiabili. În mod evident, formarea
caracteristicilor
enumerate anterior în persoana judectorului va contribui la
creterea
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
99
calitii interpretrii sale judiciare. Pe de alt parte, dac
judectorul se las
condus doar de raiune, aplicând dreptul pozitiv în mod mecanic,
acesta va
deveni un robot servil i uor de manipulat, rigid în gândire i
insensibil fa
de justiiabili85, iar soluiile sale interpretative vor fi
formaliste i inechitabile
in concreto.
La finalul acestei seciuni, subliniem c rolul intuiiei în
interpretare
poate fi recâtigat prin recunoaterea faptului c partea esenial
(definitorie)
a omului este inima sa, i nu raiunea. Aceasta din urm nu este decât
un
instrument util în asistarea cunoaterii intuitive, care trebuie s
rmân
subordonat inimii. În caz contrar, are loc „robotizarea”
interpretului, cu
consecine negative în domeniul interpretrii judiciare.
3 Interpretarea ca surs a argumentrii juridice
Este bine cunoscut faptul c interpretarea normelor constituie
adesea86 o surs interminabil a argumentrii juridice.
Acest fapt se datoreaz în primul rând naturii limbajului
juridic.
Astfel, am artat deja în cuprinsul seciunii anterioare c limbajul
nu poate
cuprinde realitatea deoarece are o natur distinct fa de aceasta.
Limbajul
conine doar simboluri ale realului care trebuie recreate prin
interpretare
pentru a putea fi aplicate realitii. În acest context, legiuitorul
utilizeaz ca
tehnic de reglementare formulri cu caracter general în scopul de a
fi
integrate, în urma interpretrii, cât mai multe situaii în sfera de
aplicabilitate
a normelor juridice în conformitate cu obiectivele sociale urmrite
prin
legiferare. Utilizarea normelor cu caracter general împreun
cu
nedeterminarea specific limbajului (cauzat de caracterul flexibil
sau
polisemantic al unor termeni sau combinaii de termeni) conduce la
o
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
neclaritate inerent normelor juridice87, care devine evident mai
ales în
etapa interpretrii concrete a normelor. Neclaritatea în discuie va
conduce
adesea la mai multe variante de interpretare ale normei, iar
acestea vor fi
susinute prin diverse argumente.
Cu privire la natura argumentelor în discuie, subliniem c
interpretul
va putea invoca argumente legate de aplicarea diverselor metode i
reguli de
interpretare88, stimulat fiind în acest sens de absena unui
algoritm rigid de
interpretare, precum i argumente care in de caracterul echitabil
al
interpretrii sau de consecinele acesteia in concreto. În acest
context,
subliniem c argumentele create în procesul interpretrii trebuie s
respecte
un cadru predeterminat, atât de limitele dreptului pozitiv, cât i
de anumite
limite acceptabile ale argumentrii, care in de calitatea
argumentelor i de
coerena lor logic89. În limitele acestui cadru, considerm c
interpretul are
obligaia de a alege varianta de interpretare care transpune cel mai
fidel în
realitate valorile dreptului natural. Având în vedere limitele
anterior
menionate, precum i conformitatea interpretrii cu dreptul
natural,
considerm c în majoritatea cazurilor, se va putea ajunge la
concluzia c una
dintre variantele de interpretare este „mai corect” decât
celelalte90.
Subliniem astfel c natura argumentativ a procesului interpretativ
nu
trebuie privit ca o justificare pentru un relativism nelimitat de
natur s
aduc atingere securitii juridice, ci ca un mod creativ de cutare a
variantei
optime de interpretare a normei.
În acelai timp, caracteristica interpretrii de a da natere
argumentrii juridice i de a fi, într-un sens, definit de aceasta
demonstreaz
apropierea dintre noiunea interpretrii i conceptul de drept, îneles
în sens
larg. Astfel, fenomenul juridic este caracterizat de libertatea de
a argumenta
diverse poziii în favoarea protejrii anumitor interese, iar multe
dintre
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
argumentele în discuie sunt legate, direct sau indirect, de
probleme
interpretative. Prin urmare, pe lâng motivul legat de natura
limbajului
juridic, interpretarea d natere argumentrii juridice mai ales
datorit
faptului c prin intermediul diverselor variante de interpretare pot
fi protejate
tot atâtea categorii de interese. În realitate, variantele diferite
de interpretare
ale unei norme ascund adesea interese contradictorii ale
interpreilor.
În cele din urm, subliniem c argumentarea în context
interpretativ
conduce la formarea coninutului normei juridice. Astfel,
procesul
interpretativ este precedat i iniiat de intuiie, care are totodat
rolul de a
ghida argumentarea în susinerea diverselor variante legitime de
interpretare.
La finalul demersului argumentativ, interpretul alege prin
intermediul unei
decizii interpretative una dintre variantele legitime de
interpretare, iar
aceasta devine norma juridic in concreto. Concluzionm astfel c,
dei
interpretarea91 urmrete descoperirea unui sens unic al normei, în
multe
cazuri, obiectivul în discuie nu poate fi atins decât ulterior
lurii în
considerare de ctre interpret a mai multor variante argumentate
de
interpretare ale normei.
4 Interpretarea ca act de voin
Având în vedere c în prima seciune a acestui articol, am tratat
deja
problema interpretrii ca act de voin, în continuare ne vom rezuma
doar la
detalierea unor aspecte deja menionate.
Astfel, am afirmat anterior c în numeroase cazuri, norma
juridic
poate primi mai multe interpretri legitime92, interpretul
având
responsabilitatea de a alege una din ele. În acest context,
subliniem c decizia
interpretativ este ultima etap a procesului interpretrii judiciare.
El este
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
102
pus în micare de intuiie, continu prin exercitarea intuiiei i a
raiunii de
ctre interpret, manifestat prin argumentarea mai multor variante
de
interpretare ale normei, i se finalizeaz prin alegerea de ctre
interpret a unei
singure variante de interpretare.
Cu toate acestea, interpretul nu îi exercit libertatea de decizie
doar
la finalul procesului interpretativ prin alegerea uneia dintre
interpretrile
legitime. Întreg procesul interpretativ se compune din decizii
ale
interpretului, care conduc la conturarea variantelor legitime de
interpretare
i, în final, la decizia definitiv cu privire la interpretarea
aleas.
În ceea ce privete coninutul libertii de decizie a
interpretului,
aceasta se compune în primul rând din libertatea de a alege
metodele utilizate
pentru interpretarea normei93, având în vedere c nu exist un
algoritm rigid
de interpretare impus de legiuitor94. Desigur, aceasta nu înseamn
c
libertatea în discuie este nelimitat95. Spre exemplu, într-un stat
de drept,
interpretul nu ar trebui s fac, de regul, abstracie de o
interpretare literal
evident a normei pentru a oferi prioritate unei interpretri
teleologice, dac
scopul urmrit de legiuitor nu se poate deduce în niciun mod din
textul
normei juridice sau este contrazis de acesta96. În acest context,
precizm c
libertatea interpretului de a alege metodele utilizate pentru
interpretarea
normei implic automat obligaia acestuia de a le alege pe cele
adecvate.
Totodat, se poate observa c natura adecvat a metodelor alese
presupune
existena unor repere în raport de care acestea pot fi constatate ca
atare. În
acest sens, precizm c reperele respective sunt întotdeauna
exterioare
textului normei i pot fi traduse prin intermediul mai multor
exigene. Astfel,
metodele alese trebuie s conduc la o interpretare echitabil in
concreto care
s garanteze în acelai timp securitatea juridic, efectivitatea
normei, precum
i implementarea obiectivelor sociale urmrite de legiuitor. Prin
urmare, în
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
103
mod ideal, interpretarea aleas ar trebui s satisfac simultan toate
exigenele
enumerate. Cu toate acestea, într-un sistem de drept pozitiv,
imperfect prin
definiie, atingerea acestui deziderat în fiecare situaie este
imposibil.
Adesea, unele dintre exigenele enumerate sunt sacrificate pentru
altele, cea
mai frecvent întâlnit ipotez fiind aceea în care echitabilitatea
interpretrii
este sacrificat pentru garantarea securitii juridice. Totui, în
pofida
imposibilitii menionate, considerm c interpretul trebuie s depun
toate
diligenele pentru a reui s gseasc cea mai bun soluie interpretativ
in
concreto din perspectiva exigenelor enumerate.
Pe lâng libertatea interpretului de a alege metodele de
interpretare,
acesta mai beneficiaz de o sum de alte liberti care pot fi
exercitate în
cadrul aplicrii fiecrei metode. Astfel, în cadrul metodei literale,
interpretul
are libertatea de a decide sensul cuvintelor, precum i sensul
întregii
construcii gramaticale care compune norma juridic. În cadrul
metodei
logice, interpretul are libertatea de a alege tipurile de
raionamente utilizate
pentru interpretarea normei. În acest context, s-a observat, spre
exemplu, c
raionamentul per a contrario i cel analogic conduc la rezultate
contrarii,
fr a exista un criteriu pentru momentul în care unul sau altul
trebuie s fie
aplicat97. În opinia noastr, constatarea anterioar demonstreaz
importana
libertii de decizie a interpretului, care trebuie exercitat în
scopul
identificrii tipului de raionament care contribuie cel mai mult la
satisfacerea
exigenelor menionate în paragraful anterior. În cadrul metodei
sistematice,
interpretul decide ce alte prevederi din cadrul aceluiai act
normativ sau ce
alte acte normative din sistemul legislativ trebuie luate în
considerare pentru
decelarea sensului normei interpretate. În cadrul metodei istorice,
interpretul
alege elementele de istorie legislativ în lumina crora va cerceta
intenia
legiuitorului, precum i autoritatea conferit fiecrui element în
discuie.
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii
judiciare
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
Totodat, în urma analizrii tuturor elementelor relevante, dac
persist
îndoieli cu privire la intenia real a legiuitorului, interpretul va
avea
responsabilitatea de a alege cea mai plauzibil variant cu privire
la intenia
acestuia de la momentul adoptrii normei. În cadrul metodei
teleologice,
interpretul poate descoperi mai multe obiective urmrite de
legiuitor i poate
alege cruia s îi acorde prioritate prin interpretarea aleas sau
poate decide
dac scopul normei se reflect suficient în textul acesteia pentru a
putea fi
transpus în realitate prin interpretarea aleas.
Astfel, având în vedere coninutul libertii de decizie a
interpretului,
subliniem c ea este manifestarea unei veritabile puteri
discreionare.
Numeroasele decizii luate de interpret în cursul procesului
interpretrii
judiciare demonstreaz c acesta beneficiaz de o marj de apreciere
specific
interpretrii tocmai pentru a putea satisface exigenele
acesteia98.
5 Concluzii
În studiul de fa, ne-am propus s clarificm natura
interpretrii
judiciare ca act intuitiv i raional, ca surs a argumentrii juridice
i ca act
de voin, în principal pentru a demonta o anu