Caracteristici fundamentale ale interpretării judiciare

Caracteristici fundamentale ale interpretrii judiciareSUBB Iurisprudentia nr.4/2018
CARACTERISTICI FUNDAMENTALE ALE INTERPRETRII
Cristina TOMULE
Abstract: In the present study, I analyse three fundamental characteristics of judicial
interpretation with the aim of highlighting its nature. To that end, I discuss interpretation as a rational and intuitive act, as a source of legal argumentation and as an act of volition.
Regarding the first characteristic of interpretation, I conclude that judicial interpretation can only be the result of intertwining reason and intuition, as a balanced solution to the extreme positions promoted by legal formalism and the free law movement. At the same time, I consider that the use of intuition in the context of judicial interpretation allows the integration of natural law in positive law systems. Concerning the second characteristic of interpretation, I consider that interpretation gives birth to legal argumentation due to the imprecise character of the legal language and also due to the various interests that may be protected via different interpretations of the same legal norm. Finally, I underline that judicial interpretation inevitably becomes an act of volition in the more controversial cases situated at the border of the intended scope of legal norms.
Rezumat:
SUBB Iurisprudentia nr.4/2018
65
În prezentul studiu au fost supuse analizei trei caracteristici eseniale ale interpretrii judiciare în scopul evidenierii naturii acesteia. Pentru atingerea acestui scop, a fost pus în discuie interpretarea ca act intuitiv i raional, ca surs a argumentrii juridice i ca act de voin.
Cu privire la prima trstur a interpretrii, am concluzionat c interpretarea judiciar nu se poate realiza decât prin împletirea raiunii i a intuiiei, ca soluie de echilibru fa de poziiile extreme promovate de formalismul legal i micarea dreptului liber. Totodat, am evideniat c recurgerea la intuiie în contextul interpretrii judiciare permite integrarea dreptului natural în sistemul de drept pozitiv. Cu privire la a doua trstur a interpretrii, am subliniat c aceasta d natere argumentrii juridice datorit naturii inexacte a limbajului juridic i datorit intereselor variate care pot fi protejate prin diverse interpretri ale normelor juridice. Nu în ultimul rând, am artat c interpretarea judiciar reprezint în mod inevitabil un act de voin în cazurile controversate care se afl la frontiera sferei de aplicabilitate a normelor juridice.
Keywords: judicial interpretation; legal formalism; the free law movement; reason; intuition; natural law; positive law; characteristics of judicial interpretation.
Cuvinte cheie: interpretare judiciar; formalism legal; micarea dreptului liber; raiune; intuiie; drept natural; drept pozitiv, caracteristici ale interpretrii judiciare.
1 Introducere
În prezenta lucrare, vom aborda interpretarea judiciar din trei
perspective distincte, în scopul clarificrii naturii sale. În acest sens, vom
analiza interpretarea ca act intuitiv i raional, ca surs a argumentrii
juridice i ca act de voin.
Cristina TOMULE: Caracteristici fundamentale ale interpretrii judiciare
2.1 Formalismul legal i micarea dreptului liber: dou concepii extreme
asupra interpretrii judiciare
În aceast seciune, ne propunem s demonstrm c interpretarea
judiciar este atât un act intuitiv, cât i unul raional. Adoptând aceast
opinie, respingem implicit poziia formalismului legal1, potrivit creia
sistemul juridic poate fi conceput ca o structur exclusiv logic cuprinzând un
set de reguli generale, complete i clare, pe baza crora orice problem
aprut în practic poate fi rezolvat în mod deductiv2. Într-un astfel de
sistem, rolul judectorului se reduce la aplicarea mecanic a unei legi, al crei
îneles este clar i predeterminat, unei stri de fapt, soluia cauzei rezultând
în mod necesar din suprapunerea logic a celor dou planuri3. Este de la sine
îneles c o astfel de perspectiv asupra sistemului juridic exclude orice form
de intuiie sau decizie liber a judectorului4, acesta din urm acionând ca
un robot în aplicarea unui algoritm logic, exact.
Pe o poziie diametral opus fa de formalismul legal, se situeaz
curentul realismului legal, aprut în America, respectiv micarea dreptului
liber, aprut în Europa. Potrivit acestor curente, adevratul fundament al
hotrârii judectoreti nu este logica, ci intuiia sau sentimentul de justiie al
judectorului5. Cele dou curente au urmrit eliberarea puterii judectoreti
de orice teorii sau reguli de interpretare având ca scop subordonarea
interpretrii judiciare surselor formale ale dreptului6. În acest sens, potrivit
unuia dintre promotorii micrii dreptului liber, nu trebuie s se considere c
prevederile legale instituie reguli având o aplicabilitate general, ci ele trebuie
analizate ca decizii specifice aplicabile doar cazurilor expres prevzute în
67
textul legal. În celelalte cazuri, judectorul este liber s decid potrivit
sentimentului su de justiie, format pe baza intuiiei i a experienei sale de
judector7. Este evident c o astfel de perspectiv asupra interpretrii
judiciare, caracterizat de o supraaccentuare a intuiiei i a libertii de
decizie a judectorului, pune în pericol ordinea i securitatea juridic8.
Poziia de echilibru între cele dou curente de gândire opuse9 a fost
identificat de H. L. A. Hart în urma evidenierii erorilor fundamentale
specifice ambelor curente. Astfel, autorul a considerat c dei fiecare curent a
descoperit trsturi importante ale interpretrii judiciare, tendina acestora
de a exagera anumite trsturi prin excluderea altor caracteristici eseniale
ale interpretrii a condus la vicierea lor iremediabil10. Prin urmare, H. L. A.
Hart a încercat s traseze o linie de echilibru în cadrul acestei dezbateri,
afirmând importana logicii, cu recunoaterea limitelor sale, dar admiând
totodat i prezena intuiiei, cu respingerea susinerii potrivit creia
judectorii sunt liberi s soluioneze cauze potrivit intuiiei lor fr nicio
constrângere de ordin logic11. În opinia autorului citat, atât logica, cât i
intuiia joac un rol important în soluionarea cauzelor de ctre instanele
judectoreti12.
Cu privire la eroarea fundamental a formalismului legal, H. L. A. Hart
a considerat c activitatea de legiferare este viciat de o deficien suprem,
i anume de imposibilitatea de a prevedea toate combinaiile posibile de
circumstane care pot aprea în practic. Prin urmare, legile sunt în mod
inevitabil marcate de goluri, incertitudini i sfere de aplicabilitate
nedeterminate. Aceast realitate practic submineaz formalismul legal i
evideniaz eroarea sa teoretic fundamental. Ea const în convingerea c
noiunile juridice sunt „fixe” sau „închise” în sensul c pot fi definite exhaustiv
în aa fel încât orice caz real sau imaginar s poat fi încadrat sau exclus cu
68
uurin din sfera de aplicabilitate a respectivei noiuni. Cu alte cuvinte,
potrivit formalismului legal, semnificaia normelor juridice este clar i
determinat in abstracto, înainte de a se analiza vreo problem aprut cu
ocazia aplicrii lor in concreto13.
Totodat, în opinia lui H. L. A. Hart, legiuitorii au anumite situaii în
vedere atunci când creeaz norme generale. Aceste situaii standard aparin
nucleului dur al semnificaiei normei i pot fi încadrate cu uurin în sfera sa
de aplicabilitate. În aceste cazuri, aplicarea normei nu ridic probleme i este
automat, încadrându-se în metoda deductiv a formalismului legal. Cu toate
acestea, exist stri de fapt atipice, situate în afara nucleului dur al
semnificaiei normei, care creeaz o zon de penumbr a cazurilor discutabile
sau controversate. La frontiera sferei de aplicabilitate a normei se regsesc
acele stri de fapt dificile care au doar anumite caracteristici în comun cu
situaia standard sau care posed unele caracteristici suplimentare fa de
cele regsite în situaia standard.
În opinia lui H. L. A. Hart, o penumbr a nedeterminrii înconjoar
orice norm juridic, iar problemele aprute în aceast sfer nu pot fi
soluionate doar prin deducii logice. Aplicarea normei juridice, în zona sa de
penumbr, impune judectorului s ia decizii (s.n.) care nu sunt dictate nici
de formularea expres a normei, nici de concluzii logice. În aceste cazuri,
responsabilitatea de a decide sfera de aplicabilitate a normei îi revine exclusiv
judectorului, în urma unei cercetri de ordin practic care vizeaz scopul i
obiectivele normei. Doar în lumina acestora, judectorul poate decide dac o
stare de fapt atipic trebuie sau nu încadrat în sfera de aplicabilitate a
normei14. În acest sens, subliniem c judectorul are ocazia de a implementa
principii de drept natural atunci când se confrunt cu zone de penumbr ale
normelor juridice deoarece acestea îi ofer oportunitatea de a alege dintre mai
multe interpretri posibile. Astfel, prin identificarea scopului i obiectivelor
normei interpretul va fi automat condus spre principiul de drept natural care
se afl la originea normei de drept pozitiv, care va fi util pentru interpretarea
acesteia în cazurile controversate15.
Din cele prezentate mai sus, se poate observa c H. L. A. Hart
recunoate importana deciziei judectorului i, implicit, a intuiiei care o
precede, în limitele zonelor de penumbr ale normelor juridice. În acest sens,
autorul subliniaz c zonele de penumbr în discuie sunt consecina faptului
c limbajul juridic are o structur „deschis”.
În acest context, subliniem c exist un clivaj major între realitate i
limbaj, care ine de natura lor distinct. Limbajul nu poate cuprinde, datorit
naturii sale limitate, totalitatea strilor de fapt în complexitatea lor. Prin
urmare, din moment ce realitatea nu poate fi descris exhaustiv prin
intermediul normelor juridice, tehnica optim (dar imperfect) de legiferare
este utilizarea normelor cu caracter general. Nedeterminarea relativ a
limbajului juridic (cauzat de caracterul flexibil sau polisemantic al unor
termeni sau combinaii de termeni) împreun cu caracterul general al
normelor creeaz un spaiu de manevr al interpretrii indispensabil pentru
a face posibil aplicarea efectiv16 a normelor juridice în practic. În acest
context, precizm c unirea aparent imposibil dintre cele dou planuri
(realitate i limbaj) nu poate avea loc decât prin intermediul unei decizii
interpretative.
În acelai sens, în opinia lui H. L. A. Hart, structura deschis a
dreptului presupune c în orice sistem juridic rmâne un domeniu larg pentru
exercitarea unei aprecieri discreionare de ctre instane în procesul de a
clarifica noiuni vagi i incertitudini legale sau de a dezvolta i detalia reguli
generale17. În aceast sfer, logica este insuficient i trebuie complinit prin
70
decizii ale judectorului, precedate de intuiii, cu privire la sfera de
aplicabilitate a normelor. Aceste decizii sunt inspirate, inter alia, de scopul i
obiectivele normei, care îi au originea în principii de drept natural.
Totodat, H. L. A. Hart a criticat poziia realismului legal i a micrii
dreptului liber de respingere categoric a rolului logicii în practica judiciar
i de supraaccentuare a intuiiei, ca promovând o perspectiv obscur i
confuz.
În acest sens, autorul a subliniat c eroarea fundamental a
formalismului legal nu este utilizarea logicii în procesul interpretrii
judiciare. Logica nu este decât o for inert care nu poate determina, în sine,
interpretarea termenilor sau sfera de aplicabilitate a normelor juridice.
Silogismul ofer doar un cadru pentru raionamente valide într-un sistem
juridic considerat a fi complet.
Astfel, în opinia lui H. L. A. Hart, eroarea de baz a formalismului legal
nu are de-a face cu logica, ci cu percepia asupra limbajului juridic. Acest
curent reprezint un pericol la adresa unei practici judiciare de calitate
deoarece pleac de la premisa c termenii juridici pot fi definii aprioric în
mod exhaustiv. O astfel de atitudine cu privire la modalitatea de definire a
conceptelor se afl la baza viciului formalismului legal de a încuraja
prejudecata oarb a problemelor juridice18. Acionând în conformitate cu
preceptele formalismului legal, judectorul nu va realiza, sau va alege s
ignore, c norma poate primi mai multe interpretri plauzibile cu privire la
care are o libertate de decizie necontrolat de conveniile interpretative
acceptate19.
predeterminat, denatureaz realitatea modului în care funcioneaz
interpretarea judiciar. Astfel, considerând c semnificaia termenilor juridici
rmâne fix de-a lungul timpului, formalismul legal neag caracterul
inevitabil al deciziei interpretative atunci când apar dificulti de interpretare
în zonele de penumbr ale normelor juridice. Orice judector care consider
modelul propus de formalismul legal ca fiind viabil se amgete pe sine i, mai
ru, pe justiiabilii care vor fi influenai de deciziile sale. Dac un astfel de
judector adopt orbete o definiie a unui termen juridic înainte de a lua în
considerare starea de fapt specific i consecinele sociale puse în discuie de
cauza respectiv, acesta va comite eroarea prejudecii. Ea este, la rândul su,
o decizie20, chiar dac uneori incontient.
Judectorul decide astfel s ignore realitatea faptului c norma
juridic este marcat de un anumit grad de nedeterminare, ceea ce implic
responsabilitatea sa de a decide graniele sferei sale de aplicabilitate în
cazurile atipice. Ignorarea realitii în discuie îl va absolvi pe judector în
ochii si de responsabilitatea deciziei, fiind mult mai confortabil poziia de a
se considera pe sine ca fiind un simplu robot care urmeaz s aplice logic i
mecanic un text clar in abstracto. Cu toate acestea, decizia judectorului de a
nu-i asuma în mod contient responsabilitatea de a stabili sfera de
aplicabilitate a normei în cazurile atipice va conduce la soluii rigide i
inechitabile, care fac abstracie de obiectivele sociale urmrite prin legiferare.
Aplicând o astfel de abordare, judectorul va integra în mod artificial o
anumit realitate într-un text legal sau va refuza s o fac deoarece se
consider inut de o definiie predeterminat a unui termen sau concept
juridic. În realitate, sensul autentic al normelor juridice nu poate fi identificat
pe deplin decât în lumina strilor de fapt care fac obiectul aplicrii normelor
în discuie, cu luarea în considerare a consecinelor sociale ale cauzelor în
discuie.
72
În concluzie, considerm c o practic judiciar de calitate depinde de
recunoaterea adevrului c, în cazurile atipice sau controversate, destul de
numeroase de altfel, judectorului îi revine sarcina de a decide sfera de
aplicabilitate a normelor juridice.
Apreciem astfel c atât formalismul legal, cât i curentele din categoria
opus, contribuie la sublinierea unor trsturi aparent contradictorii ale
interpretrii judiciare. În acest context, vom încerca în cele ce urmeaz s
detaliem modul în care, în realitate, intuiia i raiunea se împletesc în
procesul interpretrii21.
2.2 Rolul raiunii i al intuiiei în actul interpretrii judiciare
Astfel considerm c omul are minte (sediul raiunii), dar are i inim
(sediul intuiiei22). Atât raiunea, cât i intuiia sunt mijloace de cunoatere23.
Raiunea a fost definit ca fiind gândirea logic sau facultatea, proprie
omului, de a cunoate prin noiuni, judeci, raionamente24. Prin intermediul
raiunii nu pot fi cunoscute decât realiti exterioare (spre exemplu,
elementele unei stri de fapt) sau realiti intelectuale (concepte, noiuni, idei,
argumente etc.). În acelai timp, raiunea are capacitatea de a crea realiti
intelectuale i de a le interconecta. Spre exemplu, în cadrul interpretrii
juridice, raiunea este instrumentul care faciliteaz îmbinarea mai multor
elemente (scopul normei, intenia legiuitorului, norme de drept natural, alte
norme de drept pozitiv etc.) în scopul realizrii unei interpretri adecvate.
Dar care este elementul care motiveaz raiunea s funcioneze,
conducând-o înspre un anumit rezultat? În opinia noastr, motorul raiunii
sau elementul care o pune în micare este intuiia intelectual25.
Dei acest concept este arareori pus în discuie în domeniul juridic26,
considerm c intuiia intelectual constituie o realitate a modului în care
funcioneaz raiunea, inclusiv în domeniul dreptului. În absena intuiiei,
raiunea rmâne o for inert, lipsit de direcie. Intuiia este sclipirea
iniial care declaneaz manifestarea raiunii. Spre exemplu, adesea în
momentul citirii unui text cuprinzând argumente juridice, juristul are un
instinct iniial care îi arat c un anumit argument este valid sau nu, instinct
care nu poate fi explicat decât ulterior prin argumente. De asemenea, într-un
demers argumentativ dezinteresat, intuiia intelectual îi dicteaz adesea de
la bun început persoanei care argumenteaz poziia valid pe care trebuie s
o apere. Ea este cea care indic persoanei de unde i cum s înceap demersul
argumentativ. În aceeai msur, intuiia intelectual inspir alegerea i
crearea argumentelor. Ea constituie liantul natural al argumentelor i cea care
le îndreapt înspre o anumit concluzie.
Având în vedere c interpretarea juridic constituie un demers
argumentativ, este evident c intuiia intelectual joac un rol important i în
acest context. Spre exemplu, este bine cunoscut faptul c nu exist un
algoritm rigid al interpretrii care s impun ordinea în care trebuie aplicate
metodele de interpretare. De multe ori, intuiia intelectual a interpretului
contribuie la alegerea metodelor de interpretare adecvate normei
interpretate, precum i a ordinii lor27.
În acest context, subliniem c intuiia intelectual nu trebuie îneleas
ca fiind un impuls orb i nelimitat care împinge automat interpretul înspre o
anumit variant de interpretare28. Intuiia nu poate contraveni limitelor
legitime ale interpretrii decurgând dintr-o interpretare gramatical
rezonabil a normei. De asemenea, ea nu poate fi separat de calitatea
argumentelor utilizate de interpret în cadrul unui demers raional. În acest
sens, în doctrin s-a artat c, potrivit studiilor din domeniul psihologiei,
persoanele posed dou sisteme cognitive pentru a lua decizii: unul intuitiv i
caracterizat de spontaneitate, rapiditate i nu necesit mult atenie sau efort,
în timp ce sistemul deliberativ implic operaiuni intelectuale care necesit
timp, efort, concentrare i aplicarea unor reguli învate anterior30.
În opinia noastr, nu poate fi negat realitatea faptului c în practica
judiciar ambele sisteme sunt utilizate de interprei, ele fiind inerente oricrui
proces decizional specific fiinelor umane. Din moment ce sistemul intuitiv i
cel deliberativ caracterizeaz în egal msur structura psihologic a
interpreilor, considerm c aptitudinea acestora de a opta radical între cele
dou sisteme este limitat. Astfel, un interpret poate decide s acorde mai
mult importan sistemului intuitiv sau celui deliberativ în demersul su
interpretativ, dar nu se poate debarasa complet de unul din ele. În acest
context, considerm c interpretul trebuie s acorde, în msura posibilitii,
o importan egal celor dou sisteme pentru a ajunge la interpretri judiciare
adecvate, care s nu fie expresia vreunui exces de spirit sau de liter.
Considerm c atât o interpretare pur intuitiv, cât i una pur raional se pot
dovedi la fel de abuzive indiferent c acestea îmbrac forma arbitrariului sau
a formalismului.
judectoreti constituie o garanie împotriva arbitrariului care ar putea fi
produs de o exagerare a intuiiei în interpretare. Astfel, cerina motivrii
hotrârii judectoreti impune recurgerea la sistemul deliberativ, care
presupune justificarea intuiiei interpretului prin argumente. În acest sens,
s-a afirmat c intuiia are în mod invariabil un rol central în practica
judiciar, dar ea este la rândul su dependent de tehnici non-intuitive, mai
ales în procesul de a justifica în mod public soluia interpretativ aleas31. În
acelai sens, în doctrina interbelic împletirea echilibrat a intuiiei i a
75
raiunii în interpretare a fost abordat în felul urmtor: „Fiindc, în esena ei,
intuiia este nedemonstrabil, ar însemna ca judectorii în special i juritii
în genere s nu dea seama de interpretrile lor, tiina dreptului i
jurisprudena rmânând un ir de rezultate nemotivate. În realitate îns, cum
în însi spiritul omenesc nu exist zone separate pentru intuiie i pentru
raionament, ambele determinri amestecându-se i influenându-se una pe
alta, ca pornite din aceleai insondabile adâncuri, se înelege c nu este
nefiresc ca intuiia s-i desfoare rezultatul cunoaterii ei în cadrele
raionamentului. Instinctul, e drept, nu cunoate logic, dar intuiia, care în
om este instinct luminat i dezinteresat, adic depind funcionarea utilitar
i automat, este compatibil cu raiunea. Intuiia este i ea gândire”32.
Pe lâng raiune i intuiie intelectual, omul are i inim33: sediul
intuiiei originare sau pure34. Inima este partea cea mai profund a
persoanei35, care exist dincolo de filtrul raiunii sale, având aptitudinea de a
percepe în mod nemijlocit valori, de a distinge între bine i ru, precum i de
a empatiza cu alte persoane.
Percepia prin intermediul inimii este diferit de cea raional. Inima
simte obiectul cunoaterii, nu îl gândete. Obiectul cunoaterii este revelat
inimii în mod direct i natural. În acest sens, potrivit filosofului Andrei Pleu
„cunoaterea cu inima nu avanseaz în trepte, etap cu etap. E mai aproape
de o reacie «imediat» (…). Seamn mai mult cu gândirea intuitiv sau cu
judecata de gust. Când vezi un obiect, nu cazi îndelung pe gânduri, ca s
stabileti dac îi place sau nu. Îi place sau nu din prima clip. Abia dup aia
începi s elaborezi, s caui explicaii, argumente, «s construieti» o
motivaie plauzibil a opiunii tale. Dar opiunea în sine e de tipul aderenei
nereflectate”36. În acelai timp, cunoaterea prin intermediul raiunii e rece i
76
detaat, în timp ce cunoaterea prin intermediul inimii e caracterizat de
compasiune i empatie37.
Pentru a percepe obiectul cunoaterii, inima se folosete de intuiia
originar sau pur. În doctrina interbelic, intuiia a fost definit ca fiind „un
fel de cunoatere prin instinct, nu prin raiune a lucrurilor, (…) un fel de sim
intim cu ajutorul cruia fiina noastr prinde adevrul, e o ptrundere mai
mult sau mai puin misterioas în interiorul lucrurilor, simpatizând aa-
zicând cu ele spre a le sesiza esena, este o cunoatere pe dinuntru, nu pe
dinafar a realitii (…)”38. În acelai sens, un alt autor afirma c: „prin ea
[intuiia] cunoaterea sosete repede la obiect. Intuiia ne d nemijlocit
obiectul, fcându-ne s coincidem spontan cu ceea ce el are intim i
inexprimabil”39.
Acelai autor a expus în doctrin caracteristicile intuiiei. Potrivit lui
V. V. Georgescu, intuiia este complementar intelectului i îl suplinete în
faa neputinei sale, având în vedere c „intelectul e constrâns în marginile
spaiului, în silnicia silogismului”40. Totodat, intuiia este spontan,
pornete de la sine. Nimic nu îi este anterior, nu o produce sau motiveaz.
Aciunile pornesc din ea. În acelai timp, intuiia are continuitate (ca viaa)
i este eficace – ne arat intimitatea obiectului. Ea este adaptabil. În timp
ce intelectul, prin concepte i categorii, tinde la unitate, intuiia merge spre
diversitate, variabilitate i evoluie. Ea inoveaz i creeaz41.
Cu privire la obiectul cunoaterii intuitive, am afirmat anterior c prin
intermediul intuiiei originare sau pure pot fi percepute în mod nemijlocit
valori. În acest sens, subliniem c valorile nu pot fi cunoscute în profunzime
prin instrumentul raiunii. Dei ele pot fi percepute la nivel intelectual în mod
superficial, coninutul i importana valorilor nu pot fi înelese pe deplin decât
prin intermediul inimii. Acest tip de cunoatere const în contientizarea
importanei valorilor prin imaginarea consecinelor grave ale pierderii
acestora. Spre exemplu, în cazul judectorilor, o înelegere pur intelectual a
libertii sau a respectului fa de drepturile fundamentale risc s rmân
fr efecte în practic, în absena unui exerciiu de empatie prin care
judectorul s se pun în locul persoanei creia urmeaz s i se aplice o
msur de restrângere a drepturilor sale fundamentale. Prin urmare,
considerm c doar judectorii care sunt convini de importana acestor
valori se vor asigura c ele sunt implementate în mod efectiv în practic.
Din cele expuse în paragraful precedent, se poate observa c am
integrat în categoria valorilor anumite principii de drept natural. Subliniem
astfel c dei prin intermediul intuiiei pot fi percepute o varietate de valori
non-juridice42, din perspectiv juridic, nu vom pune accent decât pe valorile
care pot fi încadrate în noiunea dreptului natural. Se poate astfel observa c
principiile de drept natural, dincolo de faptul c se afl la originea normelor
de drept pozitiv, consacr totodat valori ale unui sistem juridic sntos. Spre
exemplu, principiul respectrii drepturilor fundamentale consacr o valoare
specific sistemelor juridice aparinând statelor democratice, care se bazeaz
pe libertatea individului, i nu pe dictatur.
Prin urmare, având în vedere c dreptul natural poate fi încadrat în
sfera valorilor, subliniem c intuiia joac un rol important în cunoaterea sa
- atât a dreptului natural abstract43, cât i a celui concret. Astfel, în ceea ce
privete cunoaterea dreptului natural abstract, din moment ce principiile
obiective de drept natural consacr valori primordiale i nedemonstrabile,
identificarea lor, precum i contientizarea faptului c ele merit protecie în
calitate de valori, nici nu s-ar putea realiza altfel decât pe cale intuitiv. În
consecin, în cadrul interpretrii judiciare, intuiia este cea care îi permite
interpretului s identifice principiul de drept natural abstract care se afl la
78
originea normei de drept pozitiv pentru a putea oferi normei o interpretare
care s transpun în realitate valorile dreptului natural, cu respectarea
limitelor dreptului pozitiv.
În ceea ce privete cunoaterea dreptului natural concret44 prin
intermediul intuiiei, vom aborda problema în discuie pornind de la analiza
intuiiei oricrei persoane cu privire la ceea ce este just sau echitabil.
Exercitarea intuiiei originare în acest context permite atât identificarea
dreptii ca valoare în lumina unor circumstane concrete, cât i distingerea
justiiei de injustiie45. În acest sens, subliniem c intuiia dreptii exist în
fiecare om din natere, indiferent c este jurist sau nu. Cu privire la acest
aspect, un autor a observat c ideea dreptii se dezvolt foarte devreme la
copii i este pus în cuvinte pân la vârsta de trei ani. Copiii afirm adesea
„nu este corect” sau utilizeaz expresii echivalente46. Totodat, acelai autor,
care este i psihanalist, a afirmat c aproximativ 90% din pacienii si invoc
teme legate de dreptate în cadrul edinelor de psihanaliz. Autorul a
concluzionat astfel c sentimentele legate de dreptate i nedreptate sunt
caracteristice pacienilor si i, probabil, aproape fiecrui om47.
Având în vedere c exist o suprapunere important între categoria
justului i a moralei, subliniem c distincia dintre moralitate i imoralitate se
realizeaz tot pe cale intuitiv. Astfel, potrivit unui autor, intuiia de natur
moral const într-o judecat spontan, care nu este rezultatul vreunui
raionament contient48. Acesta a mai precizat c este dificil justificarea
vreunei opinii de natur moral fr s se recurg la intuiie49. În acelai sens,
un alt autor a artat c persoanele care emit judeci morale sau estetice
recurg aproape exclusiv la o percepie de ordin intuitiv. Conform acestuia,
persoanele au o experien afectiv imediat ca reacie la întâmplri care
implic judeci de natur moral sau estetic. Reacia lor afectiv anticipeaz
79
opinia acestora cu privire la caracterul moral sau imoral al unui
comportament, de-abia ulterior fiind avansate argumente într-un sens sau în
altul50.
În acest context, subliniem c diferenierea între just i injust se
realizeaz în aceeai manier intuitiv descris în paragraful precedent. În
prim faz, caracterul just sau injust al unui comportament este calificat ca
atare în mod spontan de ctre subiectul cunoaterii. De-abia ulterior, acesta
îi va justifica opinia prin diverse argumente.
Dei realizarea distinciei între just i injust are loc în modalitatea
intuitiv descris mai sus în cazul majoritii persoanelor, în cazul
persoanelor cu studii juridice, intuiia dreptii este adesea atrofiat. Din
nefericire, majoritatea juritilor las în urm idealul dreptii care i-a motivat
iniial s aleag cariere juridice pe msur ce avanseaz în educaia lor.
Acetia sunt încurajai s procedeze astfel chiar în cadrul sistemului de
educaie juridic, fiindu-le adesea transmis ideea c dreptul este un domeniu
pur tehnic i raional, care nu are de-a face cu intuiia sau dreptatea.
Adoptând treptat un aer de superioritate datorit numeroaselor cunotine
juridice dobândite, juritii ajung s-i dispreuiasc propria naivitate de a-i
fi dorit cândva „s fac dreptate”. Chiar dac dorina în discuie trebuie
educat, având în vedere c exist riscul ca ea s îmbrace forme arbitrare,
considerm c abandonarea idealului dreptii are un efect negativ asupra
sistemului juridic. În primul rând, renunarea la aspiraia dup dreptate îi
transform pe juriti în „roboi” insensibili, care acioneaz exclusiv pe baza
raiunii. Ei devin astfel incapabili s mai sesizeze realitatea din jurul lor în
mod intuitiv i empatic. În al doilea rând, abordarea exclusiv raional a
problemelor juridice conduce adesea la mult absurditate. În numeroase
cazuri, persoanele lipsite de educaie juridic sunt mult mai capabile s
80
disting justul de injust sau rezonabilul de nerezonabil decât juritii. Acetia
din urm nu mai au curajul de a afirma c ceva este alb sau negru. Totul este
gri i posibil de argumentat într-un sens sau în altul, ceea ce produce adesea
mult confuzie, mai ales pentru destinatarii dreptului care tânjesc dup o
form de justiie substanial.
În acest context, subliniem c rolul raiunii nu este de a înbui
intuiia51, ci de a o susine i completa. În opinia noastr, juritii ar trebui s
lupte pentru a-i recâtiga intuiia pierdut pentru c numai ea poate garanta
existena unui sistem juridic uman. Precizm astfel c intuiia dreptii poate
fi în primul rând redescoperit prin regsirea propriei inimi. Acest demers
presupune concentrarea ateniei asupra „vocii” interioare52 care transmite
prin senzaii luntrice, i nu prin cuvinte, convingerea c o anumit aciune
este just sau injust. În acest context, facem precizarea c termenul de
aciune este utilizat în sens larg. Distincia între just i injust este aplicabil
în egal msur legilor, actelor administrative sau interpretrilor judiciare,
care reprezint dintr-o anumit perspectiv aciuni ale autoritilor publice.
Precizm totodat c stabilirea pe baza intuiiei a caracterului injust al unui
act care eman de la o autoritate public poate constitui un indiciu puternic
al neconstituionalitii sau nelegalitii lui53, cu consecina posibilitii
desfiinrii lui prin intermediul procedurilor existente. Spre exemplu, în
practic, înainte de a considera c o anumit lege este neconstituional,
juritii observ adesea în prim faz caracterul ei injust. Aceast constatare îi
motiveaz s examineze compatibilitatea legii cu Constituia, verificând dac
o interpretare rezonabil a textelor constituionale le permite s avanseze
argumente în sensul neconstituionalitii legii. De asemenea, în contextul
interpretrii judiciare, constatarea caracterului injust al unei posibile
interpretri a legii îl poate motiva pe interpret s adopte o alt interpretare,
mai just, dac limitele respectivului textului legal permit o atare
interpretare.
Nu în ultimul rând, regsirea intuiiei dreptii nu poate fi separat de
dezvoltarea empatiei fa de destinatarii actului de justiie. Astfel, intuiia
justului poate fi dezvoltat prin identificarea cu nedreptatea suferit de alte
persoane54. Aceast identificare va da natere unei reacii adverse de
respingere a injustiiei care va crete aspiraia dup dreptate a persoanei care
o practic. Aspiraia în discuie, la rândul su, va dezvolta receptivitatea
persoanei fa de soluia just care are aptitudinea de a repara injustiia în
discuie. Considerm astfel c practicarea empatiei în sensul artat anterior
va inspira juristul, indiferent c este avocat, procuror sau judector, s
perceap intuitiv soluia just in concreto, motivându-l totodat s lupte
pentru promovarea acesteia sau s o aplice. În acelai timp, în cazul
persoanelor care au competena de a dispune diverse msuri, soluia
identificat ca just poate fi testat tot prin intermediul empatiei. Astfel,
persoana în discuie poate examina caracterul echitabil al msurii, verificând
dac ar considera msura la fel de just în ipoteza în care ea însi ar face
obiectul acesteia55.
identificarea dreptului natural concret de ctre judector. Subliniem astfel c
pentru a ajunge la soluia interpretativ echitabil in concreto, judectorul
trebuie s parcurg mai multe etape. În primul rând, acesta trebuie s
realizeze interpretarea abstract a normei juridice56. Dup cum am artat
anterior, intuiia originar îi permite judectorului s identifice principiul de
drept natural abstract care se afl la originea normei de drept pozitiv pentru
a-i putea oferi acesteia din urm o interpretare care s transpun valorile
dreptului natural în realitate. În al doilea rând, judectorul trebuie s
realizeze interpretarea concret a normei57. În aceast etap, intuiia îi
permite judectorului s identifice cea mai just interpretare a normei, în
limitele permise de textul legal, în urma analizrii consecinelor diverselor
interpretri posibile58.
Nu în ultimul rând59, judectorul are responsabilitatea de a elucida
starea de fapt, context în care intuiia originar joac un rol important. Astfel,
declaraiile orale care eman de la suspect, de la partea vtmat, precum i
de la martori constituie adesea mijloace de prob decisive pentru dovedirea
strii de fapt. În acest context, judectorul are sarcina de a aprecia
credibilitatea declaraiilor în discuie, interpretarea adecvat a strii de fapt
depinzând de„ interpretarea” persoanelor menionate. Evideniem astfel c
aprecierea credibilitii unor declaraii se realizeaz în mare msur pe cale
intuitiv. În contextul de fa, intuiia originar îi ofer judectorului
capacitatea de a distinge adevrul de minciun60.
Cu privire la modalitatea în care funcioneaz intuiia din acest punct
de vedere, subliniem în primul rând c ea permite cunoaterea unor realiti
interioare, de natur psihologic. Precizm în acest sens c adevrul i
minciuna sunt realiti care izvorsc din interiorul persoanelor. Cu toate
acestea, caracterul veridic sau fals al unor declaraii eman dintr-o decizie
intern a persoanei în discuie, care dac rmâne nemanifestat nu poate fi
sesizat de alte persoane nici mcar prin intermediul intuiiei. Totui, în
momentul în care persoana începe s vorbeasc i s se exteriorizeze prin alte
mijloace de comunicare non-verbal (mimic, gestic, limbajul trupului etc.),
ea deschide o fereastr înspre interiorul su care poate fi accesat de
judector în mod intuitiv. Subliniem astfel c percepia intuitiv a interiorului
persoanei nu poate fi separat de interpretarea modului în care aceasta se
exteriorizeaz în timp ce d declaraii sau de interpretarea coninutului
83
acestora. În acest sens, este bine cunoscut faptul c exist anumite semne care
indic de regul dac o persoan minte sau spune adevrul. Spre exemplu,
absena contactului vizual61, gesturi care denot nervozitate62 sau lipsa de
coeren a declaraiilor63 pot indica faptul c o persoan minte. Cu toate
acestea, în unele cazuri, semnele prezentate se pot datora altor cauze. Astfel,
absena contactului vizual i gesturile care denot nervozitate pot caracteriza
o persoan timid i emotiv, care se simte copleit de sarcina de a da o
declaraie în faa unei instane. De asemenea, lipsa de coeren a declaraiilor
se poate datora lipsei de educaie sau unui nivel redus de inteligen.
Facem aceste precizri în încercarea de a arta c dincolo de semnele
exterioare care demonstreaz de regul caracterul veridic sau fals al unor
declaraii, convingerea c o persoan minte sau spune adevrul este
determinat, în esen, de senzaia de adevr sau de minciun transmis de
întreaga sa persoan în timp ce vorbete. Senzaia în discuie nu poate fi
perceput decât intuitiv. Considerm astfel c în examinarea credibilitii
unor declaraii, judectorul trebuie s acorde prioritate percepiei sale
intuitive prin intermediul creia se conecteaz în mod direct cu persoana
analizat i nu semnelor exterioare anterior menionate, având în vedere c
ele, dei importante, pot induce în eroare dac sunt luate în considerare
fcându-se abstracie de senzaia global transmis de persoana în discuie i
de caracteristicile sale personale.
În ceea ce privete interpretarea strii de fapt în ansamblu,
considerm c intuiia originar cluzete interpretul prin noianul de probe
înspre adevrul faptic. În acest sens, s-au afirmat urmtoarele: „Dar tot
intuitiv este înelegerea ei [a minorei]64 i atunci când drumul ctre obiect
(…) este mai lung în durat, el trebuind s strbat mrturisiri interesate ale
prilor, depuneri contradictorii de martori, clauze încâlcite din diferite
înscrisuri. Probaiunea minorei se face întotdeauna în mod intuitiv. Cum
altfel, oare, am putea ptrunde sensul inteniunilor, ce se voiesc de multe ori
ascunse, gesturile abia schiate, recunoaterile evazive, încletrile confuze de
voine, impulsurile interioare? Interpreii se gsesc de cele mai multe ori în
faa unei semiobscuriti a faptelor i a voliiunilor, în faa creia raiunea
logic, armtura geometric extern a cunoaterii, rmâne neputincioas. (…)
Numai intuiia, ca o fireasc prelungire a acestuia [a vitalului] în ordinea
moral a aciunii, se poate întoarce asupra vitalului, spre a coincide cu ceea
ce el are inexprimabil pe cale deductiv”65.
În lumina celor citate mai sus, considerm c în interpretarea strii de
fapt intuiia originar suplinete adesea incapacitatea intuiiei intelectuale i
a raiunii de a conduce interpretul pân la capt pe drumul cutrii adevrului
faptic. Cu toate acestea, rolul celor dou instrumente nu trebuie subestimat.
Raiunea i intuiia intelectual contribuie la formarea unei succesiuni logice
a evenimentelor i a unui scenariu plauzibil al strii de fapt. Totui, în multe
situaii, simpla înlnuire logic a unor elemente factuale nu reflect în
întregime realitatea strii de fapt. Prin intermediul intuiiei, interpretul
dobândete capacitatea de a vedea ce se afl în spatele faptelor obiective,
ajungând la esena situaiei factuale.
În acest sens, apreciem c intuiia originar joac un rol important în
sesizarea laturii subiective a strilor de fapt. Chiar dac în cunoaterea acestei
laturi se pornete de la analiza unor elemente obiective66, simpla analiz
logic a acestora nu conduce întotdeauna la înelegerea motivaiilor,
inteniilor sau atitudinilor care caracterizeaz persoanele implicate într-o
situaie litigioas. În acest context, precizm c pot exista stri de fapt având
o latur obiectiv identic, dar o latur subiectiv diferit. În astfel de situaii,
cunoaterea intuitiv devine crucial pentru sesizarea laturii subiective.
Pentru a clarifica cele afirmate vom prezenta un exemplu, fcând
referire la cauza M. C. c. Bulgaria67. În aceast cauz, Curtea European a
Drepturilor Omului a sancionat statul bulgar pentru modalitatea de
interpretare a infraciunii de viol. În spe, reclamanta, în vârst de 14 ani, a
fost de acord s însoeasc doi brbai cu maina la o discotec dintr-un ora
apropiat. În timpul drumului de întoarcere, cei doi brbai au oprit pentru a
înota într-un bazin, în pofida obieciilor reclamantei, care a rmas în main.
Unul dintre ei s-a întors singur în main i a întreinut relaii sexuale cu
aceasta împotriva voinei ei, în timp ce victima plângea. Ulterior, reclamanta
a fost dus la domiciliul unei cunotine a celor doi, unde al doilea brbat a
obligat-o s întrein relaii sexuale cu el. Semnele de violen identificate pe
corpul reclamantei au fost minore, motiv pentru care parchetul a considerat
c victima nu a opus rezisten i a dispus încetarea anchetei în discuie.
Analizând evoluiile din dreptul internaional penal, precum i din psihologie,
potrivit crora nu toate victimele violului au capacitatea psihologic de a
reaciona violent la viol, Curtea a stabilit c abordarea din dreptul intern, care
impunea proba rezistenei fizice a victimei în toate cazurile, risca s lase
nesancionate anumite forme de viol. Curtea a observat c autoritile
naionale au transformat rezistena victimei într-un element definitoriu al
infraciunii, dei ancheta ar fi trebuit s se concentreze asupra lipsei
consimmântului.
Se poate astfel observa c în aceast cauz, procurorul, concentrându-
i atenia asupra unui element obiectiv, de suprafa al strii de fapt – absena
rezistenei violente a victimei – a omis s depun eforturi pentru a cunoate
realitatea în profunzime i a descoperi, în acest caz, lipsa consimmântului
victimei. Subliniem în acest sens c o cunoatere profund a realitii nu
poate avea loc decât prin disponibilitatea interpretului de a privi dincolo de
86
aparene i de a sonda intuitiv persoanele implicate prin studierea lor atent.
De asemenea, pentru dezvoltarea cunoaterii intuitive în ceea ce privete
interpretarea strii de fapt este necesar debarasarea de mentaliti i
prejudeci, prin adoptarea unei atitudini neutre de deschidere fa de
realitatea exterioar. Este necesar astfel ca interpretul s dobândeasc
aptitudinea de a-i concentra atenia din interior spre exterior pentru a sesiza
realitatea aa cum este ea, i nu în forma denaturat de ideile sale
preconcepute.
În acest context, precizm c o abordare neutr a interpretrii strii
de fapt include analiza global a elementelor factuale. În cauza M. C. c.
Bulgaria, procurorul a omis s ia în considerare alte elemente care probau
lipsa consimmântului victimei, cum ar fi vârsta sau trsturile psihologice
ale acesteia, concentrându-se doar asupra absenei rezistenei sale violente.
În acest sens, subliniem c înelegerea intuitiv a strii de fapt se degaj pe
fondul analizei probelor în ansamblu. Cunoaterea intuitiv nu poate fi
contrar unei interpretri raionale a probelor, dac aceasta se realizeaz de
pe o poziie de neutralitate, avându-se în vedere întregul context factual.
Dimpotriv, intuiia este un instrument suplimentar fa de raiune care îi
ofer interpretului capacitatea de a discerne detalii ce in de structura
interioar a persoanelor implicate, precum i o viziune unitar, de ansamblu
asupra strii de fapt. În acest sens, precizm c o analiz pur raional a
situaiei factuale risc s conduc la o cunoatere trunchiat a acesteia, având
în vedere c raiunea nu poate percepe direct aspectele de natur subiectiv,
ci poate observa doar reflexia acestora în realitatea obiectiv. Pe de alt parte,
raiunea asistat de intuiie ofer o cunoatere complet i profund a strii
de fapt, având în vedere c prin intermediul intuiiei interpretul poate avea
acces direct la aspectele de natur subiectiv care caracterizeaz persoanele
implicate în acea stare de fapt.
Importana intuiiei în cunoaterea situaiei factuale devine i mai
evident dac punem în discuie ipoteza în care exist dou stri de fapt
similare sau identice din punct de vedere obiectiv, dar diferite din punct de
vedere subiectiv. Astfel, în prima situaie, s presupunem c o persoan se
opune verbal unui act sexual, dar nu i fizic, datorit faptului c îi d seama
c rezistena sa fizic nu are anse de succes. În a doua situaie, o alt
persoan, aflat în aceeai circumstan, se comport identic, dar opoziia sa
verbal fa de actul sexual este formal. În msura în care nu exist alte
probe care s demonstreze în mod indubitabil absena sau prezena
consimmântului, considerm c rolul intuiiei în sesizarea laturii subiective
care difereniaz cele dou situaii este esenial. Astfel, în acest context nu este
suficient ca interpretul s analizeze exclusiv raional comportamentul
persoanelor implicate i declaraiile acestora, fiind necesar totodat o
abordare intuitiv pentru identificarea adevrului faptic.
Nu în ultimul rând, subliniem c intuiia este cea care îi creeaz
interpretului, la finalul demersului su interpretativ, convingerea c o
anumit versiune a strii de fapt este cea real. Raiunea nu are aptitudinea
de a crea convingeri interioare. Ea este instrumentul indispensabil care asist
interpretul pe drumul su în cutarea adevrului faptic, dar nu poate furniza
decât versiuni plauzibile sau mai puin plauzibile ale strii de fapt. Cu toate
acestea, ulterior epuizrii resurselor raiunii, intervine intuiia ca factor
suplimentar care creeaz interpretului o convingere cu privire la realitatea
strii de fapt, întemeiat pe demersul su raional anterior.
Am prezentat, în paragrafele precedente, rolul intuiiei originare în
cadrul celor trei etape care premerg identificarea soluiei interpretative in
88
concreto de ctre judector. Înainte de a arta care este rolul intuiiei
originare în identificarea dreptului natural concret, urmeaz s analizm
structura procesului care conduce la stabilirea soluiei interpretative in
concreto.
Astfel, soluia în discuie este rezultatul interpretrii concrete a
normei juridice în lumina strii de fapt elucidate. Atingerea acestui rezultat
presupune interpretarea prealabil a strii de fapt, realizat separat de analiza
oricror elemente de drept, precum i interpretarea abstract a normei
juridice. În acest sens, subliniem c procesul de a ajunge la soluia
interpretativ in concreto este unul complex, fiind format din numeroase
decizii luate de judector în cadrul fiecreia dintre cele trei etape menionate
anterior. Cu privire la acest aspect, H. L. A. Hart afirma c „situaiile factuale
nu ne ateapt împturate i etichetate cu grij; nici calificarea lor juridic nu
este scris pe ele pentru a fi pur i simplu citit de judector. Dimpotriv, în
aplicarea normelor juridice, cineva trebuie s-i asume responsabilitatea de a
decide c anumite cuvinte acoper sau nu o anumit situaie, cu toate
consecinele practice antrenate de decizia respectiv”68.
În acest context, precizm c fiecare etap a interpretrii judiciare
ofer judectorului o anumit marj de apreciere care îi permite s ia decizii
întemeiate pe intuiie i raiune. Soluia interpretativ in concreto este decizia
final care, dintr-un anumit punct de vedere, cuprinde toate deciziile luate
anterior în cadrul celorlalte etape ale interpretrii judiciare.
În ceea ce privete rolul intuiiei originare în identificarea dreptului
natural concret, este evident c, pentru stabilirea soluiei interpretative
echitabile in concreto, este necesar ca judectorul s recurg la propria sa
intuiie cu privire la ceea ce este just, aplicând-o în circumstanele particulare
ale cauzei, cu respectarea limitelor marjei sale de apreciere.
În continuare, înainte de aborda rolul conjugat al raiunii, intuiiei
intelectuale i intuiiei originare în cadrul etapelor interpretrii judiciare,
urmeaz s prezentm câteva asemnri i deosebiri între intuiia intelectual
i cea originar.
Astfel, în ceea ce privete funcionarea lor, cele dou tipuri de intuiie
se aseamn. Ambele sunt caracterizate de spontaneitate i de faptul c ofer
direcie: gândirii, în cazul intuiiei intelectuale, respectiv cunoaterii intuitive,
în cazul intuiiei originare. Cu toate acestea, spre deosebire de intuiia
originar, cea intelectual are o natur superficial, în sensul c, prin
intermediul su, nu pot fi cunoscute în profunzime valorile dreptului natural
sau aspectele subiective care caracterizeaz o persoan. Intuiia intelectual
nu poate conduce decât la o cunoatere raional a acestora, neoferind
subiectului cunoaterii capacitatea de a le simi sau de a se identifica cu ele.
Dei cele dou tipuri de intuiie exist din natere, în fiecare om, în
form potenial, este posibil ca una din ele sau ambele s fie atrofiate. În
cazul juritilor, dup cum sugeram anterior, intuiia intelectual este adesea
mult mai dezvoltat decât cea originar. În acest sens, subliniem c o
persoan cu o inteligen ridicat, dar cu o intuiie originar atrofiat nu are
capacitatea de a simi importana valorilor dreptului natural, de a discerne în
concret justiia de injustiie, de a percepe intuitiv realitatea unei stri de fapt
sau de a empatiza cu alte persoane. Din acest motiv, intuiia sa intelectual
risc s rmân steril sau chiar s produc erori. Spre exemplu, în cauza M.
C. c. Bulgaria analizat anterior, se poate observa c abordarea pur raional
a interpretrii strii de fapt a produs un scenariu al situaiei factuale coerent
din punct de vedere logic la un anumit nivel. Cu toate acestea, abordarea în
discuie nu a avut capacitatea de a surprinde esena situaiei factuale, aflat
90
dincolo de faptele obiective. Dac interpretul ar fi îneles la nivelul inimii
importana voinei libere exercitate în domeniul vieii sexuale i ar fi
empatizat cu victima în încercarea de a înelege poziia sa subiectiv, acesta
ar fi fost motivat s analizeze mai temeinic starea de fapt, ceea ce ar fi condus
la o schimbare a perspectivei sale asupra modului în care trebuie interpretat
noiunea de absen a consimmântului în cazul violului.
În acest context, urmeaz s mai oferim un exemplu69 în scopul de a
arta c o implicare exclusiv intelectual a judectorilor în activitatea lor
jurisdicional risc s rmân steril din perspectiva impactului acestora
asupra persoanelor cu care intr în contact. În acest sens, am observat în
practic judectori care se implic inclusiv la nivelul inimii în activitatea pe
care o desfoar, respectiv judectori care se implic doar intelectual. Cei din
prima categorie aleg, printre altele, s trateze persoanele acuzate cu respect,
în pofida poziiei lor vulnerabile din cadrul procesului penal, încercând
totodat s le fac s-i asume responsabilitatea pentru propriile fapte.
Aceast atitudine are un efect pozitiv asupra persoanelor acuzate în ceea ce
privete îndreptarea lor înc din timpul procesului penal. Pe de alt parte,
judectorii din categoria opus trateaz persoanele acuzate ca pe nite obiecte
în serie, transformând actul de justiie într-un eveniment mort i steril.
Atitudinea în discuie lipsete procesul penal de orice impact pozitiv asupra
persoanelor acuzate sau asupra celor care asist la proces. În acest sens,
considerm c procesele penale conduse de judectori care îi implic doar
raiunea în activitatea pe care o desfoar scad încrederea persoanelor în
justiie. Precizm astfel c persoanele care intr în contact cu sistemul justiiei
penale au anumite ateptri rezonabile cu privire la modul su de desfurare,
întemeiate pe o aspiraie dup dreptate neviciat de excesele raionaliste
specifice majoritii persoanelor cu studii juridice. Drept urmare, persoanele
91
în discuie nu sunt satisfcute de un act de justiie pur formal. Considerm în
acest sens c ceea ce poate conferi coninut justiiei penale este tocmai
implicarea personal a judectorului în activitatea sa jurisdicional. Dincolo
de funcia sa, judectorul rmâne om, iar o abordare uman a persoanelor cu
care intr în contact în timpul exercitrii funciei sale contribuie, în opinia
noastr, la crearea unei justiii substaniale.
2.2.2 Îmbinarea intuiiei intelectuale, raiunii i intuiiei originare în cadrul
interpretrii judiciare
În continuare, urmeaz s analizm modalitatea în care raiunea,
intuiia intelectual i intuiia originar conlucreaz în cadrul interpretrii
judiciare. În acest context, precizm c omul este o fiin unitar, iar cele trei
instrumente care îl caracterizeaz nu pot fi separate decât la nivel conceptual,
în practic ele funcionând simultan.
În procesul interpretrii abstracte i concrete a normei juridice,
intuiia intelectual este cea care îi ofer primul impuls interpretului,
sugerându-i punctul din care s înceap analiza raional a normei. În acest
sens, reiterm c nu exist un algoritm care s impun o ordine fix a
metodelor de interpretare, aspect care îi permite interpretului s se lase
condus de intuiia sa intelectual în alegerea metodelor în discuie i a ordinii
acestora. Totodat, intuiia intelectual a interpretului inspir crearea de
argumente în susinerea diverselor variante de interpretare ale textului legal.
Pe de alt parte, raiunea interpretului testeaz caracterul legitim70 i
rezonabil al diverselor variantelor de interpretare inspirate de intuiia
intelectual. Simultan, în fundalul activitii intelectuale a interpretului,
intuiia sa originar testeaz variantele de interpretare create din perspectiva
caracterului lor just, cutând cu perseveren interpretarea care reflect cel
92
mai fidel valorile dreptului natural. În acest sens, subliniem c, în cele mai
multe cazuri, oscilaia interpretului între diverse variante de interpretare ale
normei se datoreaz cutrii interpretrii care corespunde în cea mai mare
msur intuiiei sale cu privire la ceea ce este just.
În acest context, subliniem c dac intuiia intelectual i intuiia
originar nu ar fi necesare în procesul interpretrii normelor, algoritmul
menionat anterior ar putea fi unul rigid71, iar judectorii ar putea fi înlocuii
de roboi în întregime impasibili fa de eventualele consecine absurde72 sau
injuste ale interpretrii lor. Cu toate acestea, nicio persoan nu i-ar dori s
fie judecat de un robot tocmai pentru c acesta nu are capacitatea de a sesiza
i preveni, în msura permis de dreptul pozitiv, o interpretare absurd sau
injust a legii73. Prin urmare, caracterul imperfect al sistemului legislativ
impune necesitatea existenei unei persoane care s creeze, cu respectarea
limitelor dreptului pozitiv, interpretri juste i rezonabile ale normelor
juridice.
interpretarea judiciar demonstreaz c abordarea anterior prezentat, în
cadrul creia se acord un rol important intuiiei originare, este singura
compatibil cu natura uman. În acest sens, precizm c în practic, dac sunt
posibile mai multe variante legitime de interpretare ale normei, majoritatea
judectorilor aleg interpretarea care corespunde în cea mai mare msur
intuiiei personale cu privire la ceea ce este just. Aceast cutare a justei
interpretri este ghidat de valorile sesizate i asimilate de judector prin
intermediul intuiiei sale originare. În demersul su interpretativ, acesta nu
poate fi separat de valorile care îl caracterizeaz. Fiind o creaie a
judectorului, interpretarea sa va reflecta valorile în care crede. A-i impune
astfel, în condiiile în care sunt posibile mai multe variante legitime de
93
interpretare, s nu o aleag pe cea considerat ca fiind cea mai just ar
echivala cu transformarea sa într-un robot. Or, în opinia noastr, recurgerea
la intuiia personal cu privire la ceea ce este just, cu respectarea limitelor
dreptului pozitiv, nu trebuie evitat de judectori. Dimpotriv, ea trebuie
promovat deoarece contribuie la o cretere a calitii interpretrii judiciare,
conducând la evitarea unor soluii interpretative injuste in concreto.
În ceea ce privete interpretarea strii de fapt, subliniem c la
fundamentul acestui proces se afl intuiia originar a judectorului care îl
motiveaz s caute adevrul faptic, conducându-l totodat în procesul
analizrii probelor spre realitatea situaiei factuale. Simultan, judectorul
este condus de intuiia sa intelectual în demersul raional de a înelege starea
de fapt i de a crea un scenariu al situaiei factuale plauzibil din punct de
vedere logic. În cadrul acestui demers, intuiia originar joac rolul de a-i
deschide judectorului perspectiva asupra laturii subiective a situaiei
factuale, inaccesibil pe cale exclusiv raional. În acest context, precizm c
raiunea i intuiia originar conlucreaz inclusiv în ceea ce privete
verificarea credibilitii declaraiilor orale oferite de suspect, de partea
vtmat, precum i de martori în cursul procesului penal. Astfel, dup cum
am afirmat anterior, intuiia originar îi ofer judectorului o capacitate
interioar suplimentar de a discerne adevrul de minciun printr-o
conexiune imediat cu persoana care vorbete. În acelai timp, pe cale
raional acesta poate sesiza, de exemplu, diverse contradicii care
demonstreaz c persoana în discuie denatureaz adevrul. Nu în ultimul
rând, la finalul demersului interpretativ, intuiia originar îi creeaz
judectorului convingerea c o anumit variant a strii de fapt este cea real.
La finele acestei seciuni, subliniem c intuiia originar este aproape
în întregime neglijat în sistemul juridic românesc. Considerm c aceast
promoveaz un model exclusiv raional i mecanic al interpretrii judiciare.
Totodat, neglijarea rolului intuiiei justului în cadrul interpretrii judiciare
se datoreaz preponderenei pozitivismului juridic, care nu are ca scop
examinarea caracterului echitabil al normelor juridice sau al interpretrii lor,
ci doar aplicarea literal a acestora. În acest context, precizm c pozitivismul
juridic actual din România îi are, în mare parte, originea în pozitivismul
juridic radical specific fostelor state comuniste74. Acest curent promova
modelul judectorului-pion, care nu avea dreptul de a pune sub semnul
întrebrii coninutul dreptului pozitiv pe care avea obligaia s îl aplice.
Modelul în discuie excludea automat, la nivel conceptual, recurgerea la
intuiie, precum i libertatea judectorului de a decide între mai multe
variante legitime de interpretare. În acest sens, considerm c mentalitatea
specific acestui model a redus la minim incidena intuiiei i a libertii de
decizie în cadrul interpretrii judiciare, fr a le putea îns exclude complet,
având în vedere c cele dou instrumente menionate sunt indisolubil legate
de modalitatea de funcionare a fiinelor umane în orice domeniu, inclusiv în
cel juridic.
Un exemplu care reflect, din nefericire, modelul descris mai sus poate
fi regsit în Decizia Curii Constituionale nr. 171/200175. Autorul excepiei de
neconstituionalitate a considerat c dispoziiile art. 63 alin. (2) din Codul de
procedur penal conform crora „aprecierea fiecrei probe se face de organul
de urmrire penal i de instana de judecat potrivit convingerii lor, format
în urma examinrii tuturor probelor administrate i conducându-se dup
contiina76 lor” contravin dispoziiilor art. 124 din Constituie conform
crora „justiia se înfptuiete în numele legii” i „judectorii sunt
independeni i se supun numai legii”. Curtea a admis excepia,
fundamentându-i motivarea pe dezbaterile Adunrii Constituante în cadrul
crora s-a respins, cu majoritate de voturi, completarea art. 124 alin. (3) cu
sintagma „[…] i intimei lor convingeri”, exprimându-i în acest fel, în mod
expres, voina ca judectorii s se supun „numai legii”, iar nu i „intimei lor
convingeri”.
Cu privire la decizia prezentat anterior, precizm în primul rând c
noiunea de contiin poate fi echivalat în acest context cu noiunea de
intuiie originar, care are rolul de a ghida organul judiciar în procesul
cutrii adevrului faptic. Totodat, dup cum am artat anterior, în
cuprinsul acestei seciuni, convingerea cu privire la realitatea strii de fapt
este produsul intuiiei, chiar dac ea are la baz un demers raional anterior
care include examinarea tuturor probelor administrate.
Înainte de a analiza critic decizia Curii Constituionale, subliniem c
ea reflect o mentalitate privind funcia judectorului existent în egal
msur în ceea ce privete rolul su în interpretarea normelor, chiar dac
decizia în discuie se refer doar la aprecierea probelor, ca parte component
a interpretrii strii de fapt.
Astfel, observm în primul rând c în opinia sa, instana
constituional face total abstracie de modalitatea natural în care
funcioneaz persoanele, negând realitatea faptului c orice demers uman,
inclusiv cel interpretativ, implic o doz de intuiie i de convingere, ca
elemente premergtoare lurii unor decizii. Negarea în discuie, care
simplific i denatureaz procesul interpretrii judiciare, îi are originea în
temerea c noiunile de intuiie i convingere vor fi utilizate ca justificri
pentru interpretri arbitrare. În acest sens, apreciem c negarea unei realiti
prin eliminarea celor dou noiuni din textul de lege nu este cea mai bun cale
pentru reducerea riscului arbitrariului în interpretare77. În primul rând,
considerm c majoritatea persoanelor predispuse spre a comite abuzuri în
interpretare nu vor fi împiedicate de eliminarea expresiilor în discuie din
textul de lege. Pe de alt parte, chiar dac admitem c eliminarea celor dou
noiuni ar descuraja într-o anumit msur arbitrariul în interpretare,
apreciem c o astfel de abordare care promoveaz modelul judectorului-pion
va produce la rândul su un risc de abuz concretizat în soluii interpretative
formaliste i inechitabile in concreto.
În al doilea rând, considerm c decizia Curii Constituionale este
criticabil mai ales prin prisma faptului c promoveaz modelul
judectorului-robot, lipsit de contiin i convingeri, caracterizat doar de o
raiune mecanizat. În acest sens, instana constituional susine ideea
judectorului impersonal, exprimând astfel în mod implicit neîncrederea sa
în persoana judectorului, dotat nu doar cu raiune, ci i cu contiin, apt
de a ajunge la convingeri i de a lua decizii. Cu privire la acest aspect,
considerm, în sens contrar, c sistemul juridic ar trebui s aib încredere în
persoanele autorizate s devin judectori, din moment ce s-au calificat în
acest sens, fr a face abstracie i fr a se teme de trsturile umane care le
caracterizeaz. Reiterm astfel c motivul pentru care judectorii sunt
preferabili roboilor este tocmai acela c, în calitate de fiine umane, acetia
posed raiune practic, intuiie, precum i capacitatea de a dobândi
convingeri i de a lua decizii în mod liber. Chiar dac exercitarea acestor
trsturi caracteristice fiinelor umane d natere inclusiv erorilor – errare
humanum est, varianta utilizrii persoanelor în calitate de judectori rmâne
preferabil variantei utilizrii roboilor78.
Pe de alt parte, spre deosebire de modelul interpretrii judiciare
promovat de pozitivismul juridic, curentul iusnaturalist se remarc prin
promovarea intuiiei în interpretare, având în vedere c valorile dreptului
97
natural i soluiile interpretative echitabile in concreto nu pot fi percepute
decât intuitiv.
Un exemplu al acestei abordri poate fi întâlnit în lucrarea lui V. V.
Georgescu79: „Obiect i metod în interpretarea dreptului – studiu de
metafizic i de logic a juridicitii”80, publicat în perioada interbelic. În
cuprinsul acestui studiu, se poate observa o perspectiv complet diferit
asupra interpretrii judiciare, neinfluenat de pozitivismul juridic comunist
de origine sovietic, ce urma s acapareze sistemul juridic românesc dup cel
de-Al Doilea Rzboi Mondial. Studiul în discuie demonstreaz c autorii
perioadei interbelice81 nu se temeau de rolul intuiiei în interpretarea
judiciar, ci o vedeau ca pe o surs de via în drept.
Astfel, în lucrarea precitat, V. V. Georgescu promoveaz o adevrat
metod intuitiv de interpretare a dreptului pe care o numete metoda
prezenei interpretului82. Din dorina de a reda fidel cele expuse de autor, ne
permitem s îl citm in extenso:
98
„Raionalismul juridic în genere i cu deosebire metoda dogmatic au dus i duc înc pe alocuri o lupt înverunat împotriva acestei prezene. Nu i s-a permis interpretului mult vreme o alt raiune, decât aceea impersonal, abstract a legii i i s-a cerut s recurg la legal chiar când acesta s-a dovedit neîndestultor în faa unor situaii, pe care nu le prevzuse. I s-a pretins interpretului s fie «obiectiv», adic s se înstrineze de firea lui omeneasc, s se împing singur dinuntru în afar. S-a vrut astfel s se încredineze opera de împrire a dreptii unui om izolat de el însui, adic desfcut i de aproapele lui i de Dumnezeu. Metoda intuitiv readuce omenescul în mijlocul juridicitii, fcând din ideea de umanitate centrul de interes i de aciune al dreptului. Metoda prezenei smulge dreptul din repetiia rutinier a raiocinaiei, împingându-l pe drumul libertii i al creaiei. Ea coboar ce este mai esenial din juridicitate în inima judectorului, mai cuprinztoare i mai aproape ea de aciune, de via, de Obiect (…)”83.
Cu privire la pasajul anterior citat, subliniem c el comprim în mod
exact ideea principal pe care am încercat s o transmitem în cuprinsul acestei
seciuni. Astfel, „prezena interpretului” presupune ca acesta s îi implice
persoana interioar prin intermediul intuiiei în demersul interpretativ, fr
a se eschiva printr-o abordare exclusiv raional, de tip robotic, din faa
asumrii deciziilor de natur interpretativ.
Concluzionm aadar, în acelai sens cu autorul citat, c intuiia are
un rol foarte important în contextul interpretrii judiciare. În primul rând, ea
contribuie la formarea unui model al judectorului fundamentat pe libertate,
i nu pe supunere oarb fa de lege, îneleas în mod greit, ca drept pozitiv
separat de dreptul natural care i-a dat natere84. Astfel, un judector care se
las condus de intuiie în activitatea sa de interpretare va fi caracterizat de
spontaneitate i originalitate în gândire, de curaj în ceea ce privete asumarea
uneia dintre variantele legitime de interpretare ale unui text legal i de
empatie fa de justiiabili. În mod evident, formarea caracteristicilor
enumerate anterior în persoana judectorului va contribui la creterea
99
calitii interpretrii sale judiciare. Pe de alt parte, dac judectorul se las
condus doar de raiune, aplicând dreptul pozitiv în mod mecanic, acesta va
deveni un robot servil i uor de manipulat, rigid în gândire i insensibil fa
de justiiabili85, iar soluiile sale interpretative vor fi formaliste i inechitabile
in concreto.
La finalul acestei seciuni, subliniem c rolul intuiiei în interpretare
poate fi recâtigat prin recunoaterea faptului c partea esenial (definitorie)
a omului este inima sa, i nu raiunea. Aceasta din urm nu este decât un
instrument util în asistarea cunoaterii intuitive, care trebuie s rmân
subordonat inimii. În caz contrar, are loc „robotizarea” interpretului, cu
consecine negative în domeniul interpretrii judiciare.
3 Interpretarea ca surs a argumentrii juridice
Este bine cunoscut faptul c interpretarea normelor constituie
adesea86 o surs interminabil a argumentrii juridice.
Acest fapt se datoreaz în primul rând naturii limbajului juridic.
Astfel, am artat deja în cuprinsul seciunii anterioare c limbajul nu poate
cuprinde realitatea deoarece are o natur distinct fa de aceasta. Limbajul
conine doar simboluri ale realului care trebuie recreate prin interpretare
pentru a putea fi aplicate realitii. În acest context, legiuitorul utilizeaz ca
tehnic de reglementare formulri cu caracter general în scopul de a fi
integrate, în urma interpretrii, cât mai multe situaii în sfera de aplicabilitate
a normelor juridice în conformitate cu obiectivele sociale urmrite prin
legiferare. Utilizarea normelor cu caracter general împreun cu
nedeterminarea specific limbajului (cauzat de caracterul flexibil sau
polisemantic al unor termeni sau combinaii de termeni) conduce la o
neclaritate inerent normelor juridice87, care devine evident mai ales în
etapa interpretrii concrete a normelor. Neclaritatea în discuie va conduce
adesea la mai multe variante de interpretare ale normei, iar acestea vor fi
susinute prin diverse argumente.
Cu privire la natura argumentelor în discuie, subliniem c interpretul
va putea invoca argumente legate de aplicarea diverselor metode i reguli de
interpretare88, stimulat fiind în acest sens de absena unui algoritm rigid de
interpretare, precum i argumente care in de caracterul echitabil al
interpretrii sau de consecinele acesteia in concreto. În acest context,
subliniem c argumentele create în procesul interpretrii trebuie s respecte
un cadru predeterminat, atât de limitele dreptului pozitiv, cât i de anumite
limite acceptabile ale argumentrii, care in de calitatea argumentelor i de
coerena lor logic89. În limitele acestui cadru, considerm c interpretul are
obligaia de a alege varianta de interpretare care transpune cel mai fidel în
realitate valorile dreptului natural. Având în vedere limitele anterior
menionate, precum i conformitatea interpretrii cu dreptul natural,
considerm c în majoritatea cazurilor, se va putea ajunge la concluzia c una
dintre variantele de interpretare este „mai corect” decât celelalte90.
Subliniem astfel c natura argumentativ a procesului interpretativ nu
trebuie privit ca o justificare pentru un relativism nelimitat de natur s
aduc atingere securitii juridice, ci ca un mod creativ de cutare a variantei
optime de interpretare a normei.
În acelai timp, caracteristica interpretrii de a da natere
argumentrii juridice i de a fi, într-un sens, definit de aceasta demonstreaz
apropierea dintre noiunea interpretrii i conceptul de drept, îneles în sens
larg. Astfel, fenomenul juridic este caracterizat de libertatea de a argumenta
diverse poziii în favoarea protejrii anumitor interese, iar multe dintre
argumentele în discuie sunt legate, direct sau indirect, de probleme
interpretative. Prin urmare, pe lâng motivul legat de natura limbajului
juridic, interpretarea d natere argumentrii juridice mai ales datorit
faptului c prin intermediul diverselor variante de interpretare pot fi protejate
tot atâtea categorii de interese. În realitate, variantele diferite de interpretare
ale unei norme ascund adesea interese contradictorii ale interpreilor.
În cele din urm, subliniem c argumentarea în context interpretativ
conduce la formarea coninutului normei juridice. Astfel, procesul
interpretativ este precedat i iniiat de intuiie, care are totodat rolul de a
ghida argumentarea în susinerea diverselor variante legitime de interpretare.
La finalul demersului argumentativ, interpretul alege prin intermediul unei
decizii interpretative una dintre variantele legitime de interpretare, iar
aceasta devine norma juridic in concreto. Concluzionm astfel c, dei
interpretarea91 urmrete descoperirea unui sens unic al normei, în multe
cazuri, obiectivul în discuie nu poate fi atins decât ulterior lurii în
considerare de ctre interpret a mai multor variante argumentate de
interpretare ale normei.
4 Interpretarea ca act de voin
Având în vedere c în prima seciune a acestui articol, am tratat deja
problema interpretrii ca act de voin, în continuare ne vom rezuma doar la
detalierea unor aspecte deja menionate.
Astfel, am afirmat anterior c în numeroase cazuri, norma juridic
poate primi mai multe interpretri legitime92, interpretul având
responsabilitatea de a alege una din ele. În acest context, subliniem c decizia
interpretativ este ultima etap a procesului interpretrii judiciare. El este
102
pus în micare de intuiie, continu prin exercitarea intuiiei i a raiunii de
ctre interpret, manifestat prin argumentarea mai multor variante de
interpretare ale normei, i se finalizeaz prin alegerea de ctre interpret a unei
singure variante de interpretare.
Cu toate acestea, interpretul nu îi exercit libertatea de decizie doar
la finalul procesului interpretativ prin alegerea uneia dintre interpretrile
legitime. Întreg procesul interpretativ se compune din decizii ale
interpretului, care conduc la conturarea variantelor legitime de interpretare
i, în final, la decizia definitiv cu privire la interpretarea aleas.
În ceea ce privete coninutul libertii de decizie a interpretului,
aceasta se compune în primul rând din libertatea de a alege metodele utilizate
pentru interpretarea normei93, având în vedere c nu exist un algoritm rigid
de interpretare impus de legiuitor94. Desigur, aceasta nu înseamn c
libertatea în discuie este nelimitat95. Spre exemplu, într-un stat de drept,
interpretul nu ar trebui s fac, de regul, abstracie de o interpretare literal
evident a normei pentru a oferi prioritate unei interpretri teleologice, dac
scopul urmrit de legiuitor nu se poate deduce în niciun mod din textul
normei juridice sau este contrazis de acesta96. În acest context, precizm c
libertatea interpretului de a alege metodele utilizate pentru interpretarea
normei implic automat obligaia acestuia de a le alege pe cele adecvate.
Totodat, se poate observa c natura adecvat a metodelor alese presupune
existena unor repere în raport de care acestea pot fi constatate ca atare. În
acest sens, precizm c reperele respective sunt întotdeauna exterioare
textului normei i pot fi traduse prin intermediul mai multor exigene. Astfel,
metodele alese trebuie s conduc la o interpretare echitabil in concreto care
s garanteze în acelai timp securitatea juridic, efectivitatea normei, precum
i implementarea obiectivelor sociale urmrite de legiuitor. Prin urmare, în
103
mod ideal, interpretarea aleas ar trebui s satisfac simultan toate exigenele
enumerate. Cu toate acestea, într-un sistem de drept pozitiv, imperfect prin
definiie, atingerea acestui deziderat în fiecare situaie este imposibil.
Adesea, unele dintre exigenele enumerate sunt sacrificate pentru altele, cea
mai frecvent întâlnit ipotez fiind aceea în care echitabilitatea interpretrii
este sacrificat pentru garantarea securitii juridice. Totui, în pofida
imposibilitii menionate, considerm c interpretul trebuie s depun toate
diligenele pentru a reui s gseasc cea mai bun soluie interpretativ in
concreto din perspectiva exigenelor enumerate.
Pe lâng libertatea interpretului de a alege metodele de interpretare,
acesta mai beneficiaz de o sum de alte liberti care pot fi exercitate în
cadrul aplicrii fiecrei metode. Astfel, în cadrul metodei literale, interpretul
are libertatea de a decide sensul cuvintelor, precum i sensul întregii
construcii gramaticale care compune norma juridic. În cadrul metodei
logice, interpretul are libertatea de a alege tipurile de raionamente utilizate
pentru interpretarea normei. În acest context, s-a observat, spre exemplu, c
raionamentul per a contrario i cel analogic conduc la rezultate contrarii,
fr a exista un criteriu pentru momentul în care unul sau altul trebuie s fie
aplicat97. În opinia noastr, constatarea anterioar demonstreaz importana
libertii de decizie a interpretului, care trebuie exercitat în scopul
identificrii tipului de raionament care contribuie cel mai mult la satisfacerea
exigenelor menionate în paragraful anterior. În cadrul metodei sistematice,
interpretul decide ce alte prevederi din cadrul aceluiai act normativ sau ce
alte acte normative din sistemul legislativ trebuie luate în considerare pentru
decelarea sensului normei interpretate. În cadrul metodei istorice, interpretul
alege elementele de istorie legislativ în lumina crora va cerceta intenia
legiuitorului, precum i autoritatea conferit fiecrui element în discuie.
Totodat, în urma analizrii tuturor elementelor relevante, dac persist
îndoieli cu privire la intenia real a legiuitorului, interpretul va avea
responsabilitatea de a alege cea mai plauzibil variant cu privire la intenia
acestuia de la momentul adoptrii normei. În cadrul metodei teleologice,
interpretul poate descoperi mai multe obiective urmrite de legiuitor i poate
alege cruia s îi acorde prioritate prin interpretarea aleas sau poate decide
dac scopul normei se reflect suficient în textul acesteia pentru a putea fi
transpus în realitate prin interpretarea aleas.
Astfel, având în vedere coninutul libertii de decizie a interpretului,
subliniem c ea este manifestarea unei veritabile puteri discreionare.
Numeroasele decizii luate de interpret în cursul procesului interpretrii
judiciare demonstreaz c acesta beneficiaz de o marj de apreciere specific
interpretrii tocmai pentru a putea satisface exigenele acesteia98.
5 Concluzii
În studiul de fa, ne-am propus s clarificm natura interpretrii
judiciare ca act intuitiv i raional, ca surs a argumentrii juridice i ca act
de voin, în principal pentru a demonta o anu

Caracteristici fundamentale ale interpretării judiciare

Documents

Transcript of Caracteristici fundamentale ale interpretării judiciare