1 a 4 R m ^11 l l i i i

t l f l t

A doua conştiinţă. — Lupta contra boîceviştilor """ Domnule prim-ministru, lasă-mă să'i mănânc fripţi? ~ D 0 1 " 0 1 ' frencrale, că te'mbolnăveşti î Nu vezi că le e carnea încă

roşie?... aşteaptă întâi să fie bine fripţi!

R. M. S. Atragem atenţia „Ligd Consuma­

torilor" asupra celui mai speculant negustor d !n tot cuprinsul României Mari.

Acest neonorabii răspunde la ini -talele R. M. S.

El se lăuda deunSzi prin ziare că realizează câştiguri enorme, şi îşi evalua veniturile sale pe anul în curs la două miliarde de lei.

Şi ce vinde R. M. S. ? Nu ali­mente sau articole de prima nece­sitate, ci numai mărfuri cari ar trebui interzise, de oarece periclitează sănă­tatea, averea şi vieaţa oamenilor. R. M. S. vinde otrava nicoţinei tot a ja de primejdioasă ca stricnina, ba şi mai şi, căci aceasta se găseşte foarte rar, pe cînd tutunul pe toate cărările. Vinde cărţi de joc, patro­nând astfel un viţiu care a ruinat şi a nenorocit atâtea familii oneste. Vin­de praf de puşcă, fără de care nu s'ar întâmpla atâtea sinucideri şi ciime.

Ce'i dreptul, R. M. S. vinde şi chibrituri şi sare, două articole tre­buincioase vieţii, când nu te serveşti de ele spre a incendia casa vecinului ori a'i arunca acestuia conţinutul unei solniţi în ochi.

Calitatea şi scunipetea mărfurilor debitate de R. M. S. constituie un scandal nemaipomenit.

Plătim bunăoară azi până la 30 bani o mică ţigare, care in loc de tutun este umplută în majoritatea ca­zurilor cu un soi de praf de ardei pisat. Aceste pretinse ţigări, sau sunt prea tari şi nu ard de loc ori câtă gimnastică de fălci ai face ca să tragi câteva fumuri, sau sunt prea moi şi cât ai scuipat de două ori s'au şi prefăcut în cenuşă. Un lucru e însă sigur: şi într'un caz şi în altul, toate ard... pe piept pe nefericitul consu­ma or.

11 schimb, recunoaştem că chibri­turile ce ne furnizează R. M. S. d'a-bia dacă ard 10 la sută. Restul sunt niş'« simpl» beţişoar* ce nu pot fi

F U R N I C A Anul XV, No. 23. Vineri 16 Apri riiie 1920

întrebuinţate nici ca scobitori de dinţi. Sunt oare fabricate din asbest ? Nu ştim secretul confecţionării lor, dar cert este cà R. M. S. a inventat chi­briturile incombusiibiie, ceea ce e foarte original.

In ceea ce priveşte hârtia pentru f?cut ţigarete, un singur lucru ara de spus. D ntre toate damele ce'mi-au căzut cu tronc în tinereţea mea, aceea pe care o regret mai mult este... „Ţaţa Lina", celbra „foiţă" a că­pitanului Creangă, cu care chiar fu mători obicinuiţi cu „Les dernières cartouches" se împicau aşa de bine. Vai „Ţaţă Lino", pe „foiţa" ce ne vinde azi R. M. S, cel mult am putea să'ţi scriem bileţele de dragoste postumii aşa de groasă este. Am în­ţeles de ce gazetele se p'âng că nu li se dă hârtie suficientă pentru ti­par : fiindcă R. M. S. transformă sto­curi considerabile în „cărticele" pen­tru, vorba vine, făcut ţigări, dar cavi în realitate nu pot fi utilizate nici la closet, fiind prea aspre pentru... o-brazele subţiri.

Sarea delà R. M. S. stîrneşîe în public aceleaşi nemulţumiri. Ea e foarte bună... dar se găseşte in co­merţ mai anevoie şi costă aproape tot aja de scump ca pudra parisiană cea mai tinî. Ce'i dreptul, vina nu e în întregime a Iui R. M. S., ci şi a unor acaparator?, cari au strîns cantităţi mari de sare. I am înfiera cum merită, dacă printre aceştia nu ar fi şi colaboratori „Furnicei" ale căror gluma sunt totdauna sărate, ori chiar prea, pe cînd mulţi con­fraţi şi chiar gospodinele sunt ade­sea lipsite de aceft condiment indis­pensabil unui spanac, fie literar, fie culinar.

De cărţile de joc ale R M. S. nu mai vorbesc, că'mi vine rău când mi-aduc aminte câtă triplă esenţă de ghinion concentrat este amestecata* în pasta din care sunt fabricate. Când pun mâna pe ele, parcă pun pe foc, toţi se ard, toţi rămân pâriiţf. R. M S. a comis de sigur o confuzie: a făcut chibrituri cari nu isu foc şi cărţi de joc cari pârjolesc ai nsib».

Dacă un Popescu bScan ori un Şmilberg lipscan şi-ar exercita co­merţurile respective în mod I neres­pectabil cum'şi'l exercită R. M. S., de mult ar fi înfundat puşcăria.

R. M. S. însă, cu tot jaful, ră­mâne imun, nu'i supară nici poliţia, nici Justiţia Până când ?

C o n t e l e de Tekirghiol

P

m *UKI U L I U L ! — ORIGINALE —

5rimărîa Capitalei . . . a afişat următoarea:

ORDONANŢĂ Având în vedere că ziua s'a mă-

lit şi va continua să se mărească, direcţia C. F. R. înştiinţează popu­laţia c'a suotimnt complect trenu­rile cari transportau lemne în Capi­tală. Nu mai e ntvoe de combus­tibil: .Bucureştem? se vor culca sta-ra mai de vreme, ptnă nu apune soarele care le va furniza căldura gratis, şi se vor scula dimineaţa mat târziu, după răsărirea soarelui pentru acelaş motiv. Precum la so­bă, ca să ai căldură imediată, se recomandă a-i ţine uşa deschisă, tot astfel pentru soare e de rigoare a ţine ferestrele date de perete.

Contravenienţii se vor pedepsi singuri,., stând la umbră.

%. "'

O v i a ţ ă . E student licean în ultima clasă

a cursului superior. Aşteaptă ne­răbdător examenul din Iunie, ca a-poi să svârîe cu şapca după câini.

Şcolar silitor. Nervii subţiindu-se, a devenit şi sentimental. Accidentul i-a provenit dela un cap de dom­nişoară, figură blondă zărită la gea­mul unei clădiri c'un singur etaj.

Microbul desvolţindu-se repede, tânărul a hotărât să consulte pe „papa".

— Tată dragă, de ce conjugare este verbul a iubi?

3

— Fiule, a iubi e un verb foarte neregulat; de multe ori la "viitor" face a divorţa!

Pământul fiind bun, sămânţa a prins,—scrie la carte. Liceanul a în­ţeles şi s'a vindecat cu... Miţa. Va conjuga verbul a iubi numai la „prezinte". E şi greu să divorţezi de-o cocotă!

Intr'o zi Miţa, având nevoe să plătească chiria, i-a spus pe ocolite:

— Drăguţule, ai văzut cum s'au scumpit toate în târg?... O sută de lei perechea da mănuşi!

A doua zi—ca la cinematograf— liceanul revine solemn. N'apucă să intre bine pe uşe, că Miţa îl ia în primire?

— Iar ai venit cu mâna goală! — Cum goală?... Nu vezi că i

cu mănuşe ?... Toţi banii îi cheltuiesc p'o pere­

che de mănuşi de pisică, culoarea pielei de căprioară.

Cocota 1-a concediat. El, ca să nu ofticeze, s'a apucat de fumat.

Două săptămâni în urmă, licea­nul şi Miţa se întâlnesc la Şosea. Cocota purta o pălărie mare cu „briduri" lungi cât nişte hăţuri de cal de călărie. Studentul îşi supse-se fălcile căsnindu-se să extragă fu­mul dintr'o ţgară umedă. Cum fe­meile uită repede, Miţa îl apostro­fează ;

— Te am aşteptat şi aseară. Liceanul scuipă mucul de ţigare.

răspunde resemnat: — Puiucule dragă, de când Regia

a scumpit ţigările, banii care mi-1 dă tata nu'mi ajung să fumez şi Ia tine,

Apoi s'au despărţit pentru tot­deauna.

f Moravuri şi Năravuri.

Precum ştiţi S. T. B-ul, poreclit şi «tramvai electric", opreşte numai Ia „staţii".

• Staţia, Invariabil, se compune din­tr'o placă de fontă cu inscripţia: OPRIRI, fixată p'ua stâlp i e fe­

linar sau trunchi de pom. Cheitu-eala acestor stafii trebue să fie e-normă, judecând depe suma banilor cheltuiţi cu maturatul pe jos, j i ;r-împrejurul staţii în care viitorii pa­sageri aşteaptă sosirea problemati­cului vehicul.

Tramvaiul electric opreşte numai la staţii când are curent, când însă puterea nevăzută trimeasă dela u-zină să se plimbe în lungul sârme­lor spânzurate deasupra străzilor, lipseşte sau se topeşte odată cu „siguranţa", atunci vagonul se o-preşte brusc unde se găseşte, înţe­penind ca ursul care şi-a prins sin­gur coada în apa îngheţată a la­cului.

Pasagerii din staţi?, bineînţeles aşteaptă—aşteaptă ivirea unui curent de aer care-i va duce gratis la... cimitir.

Un mitocan dela Pioeşti, venit în viligiatură la Bucureşti să petreacă Sfintele Sărbători, fiind cam trăznit, ţipă din marginea trotoarulul;

— Pâst!... Opreşte, tramvai! Vagonul îşi vede de drum, vâji-

ind pe şine. Mitocanul, furios, o ia la fugă

după el. Pasagerii platformei dinnapoi şi-au

lăbărţat gurile până la urechi, pe­trecând pe socoteala ploeşteanului transformat în satelit cu două pi­cioare.

Mitocanul face mereu semne cu băţul ce»i serveşte de baston, miş­cări explicate cu înjurături, transmise prin telegrafie fără sârmă şi recep­tor de urechi.

Tramvaiul, ajuns îa staţie, opreşte. Mitocanul soseşte gâfâind, sue

treptele vagonului. Inevitabila cioc­nire între satelit şi centrul său pla­netar are loc, precedată de-o formi­dabilă înjurătură:

— Pastile mătl de măgar! Pen'ce n'ai oprit, mă?

Watmanul care conduce vagonul, întoarce capul ca să vadă „cu cine are ©noarea"...

Moartea sas! gastromon Un vestit gastronom din

Viena, s'a spânzurat in Piater ne mai putând indura regimul cartelei.

Neue Freie Presse

Aşa dar lumea penîru el Era numai mâncare! Un extraordinar şniţel; Şi deci. în zfua'a care

Viena na-i mai detevai Nici un rosbrat cu ceapă, Această lume el nu mai Putu ca s'o priceapă.

Şi'n noaptea plină de mister Se tot uita ia stele; Căci ar fi vrut p'un frankfarter S'ajungă sus la ele...

Sclipeau aşa tremurător In noaptea cea senină C'aveau în tremurarea lor Ceva de gelatină.

Dar. dându'şi seama ne'ncetat Ce greu şi ce inert e, Sărman!.! Neamţ s'a spânzurat... Dumnezeu să'l ierte!

August P r o s t u

Harşt! harşt!— îi repede mitoca­nul o pereche de palme, două cărţi de vizită imprimate roşiu pe obrajii nevinovaţi.

Vizitiul, surprins, cască gura să protesteze...

Mitocanul, duce un deget la bu­ze, făcându i semn să tacă, iar cu cealaltă mână i-arată locul unde di­recţia tramvaiului a pus să se li­pească o fâşie cu următorul „aviz".

Ssti strict interzis vizitiilor de a vorbi cu domnii pasageri.

Nae D. Ţăranu

P e s t e o săptămână, re­vista va apare în format m ă r i t . .

„Furnica" 12 pagini 1 leu»

Torna Necredinciosul. Audienta la domiciliu

Ce-a zis d-nui ministru? A spus s'aveţi puţiră r ă b d a r e s ' a$tepfaţ i că vine. să vă dea singur afară!

Desen de f. ŞIrato

PM9E 5

IMPRESII DIfl TIMPUL INVAZIEI NOTE DE 0.W NECĂJIT

M'am dus, d'acolo, Ia prefectura, de poliţie. Aci, drept om, am găsit un subcomisar ori colonel — că nu Ie mai cunosc gradele de cînd i a îmbrăcat ca pe ciocli.

Era tînăr —tinăr dar veşted. Slab, cu o cal/ijie precoce, cu ochii stinşi, cu fgura prelungă şi osoasă, de cal bStrin ; cu nişte petice de favorite peste fălci, petice cari păreau postise şi plin de coşi singerinzi,

Cînd a deschis gura, ca să mă înlrtba ce caut, mi s'a făcut milă : toţi dinţii ii erau cariaţi, unii lipsă şi oasele râmase, îngălate par'că într'un fel de vise,

— Ce e, domnule? — Bine, pace. — P'aici? — An o nevoie. — la s'o vedem. — N'am pîine. — Nici eu n'am. — Păi, dumitale nici nu'ţi trebue, — Ce faaace? — Da. Pentru ce lucrezi dumneata,

nici nu e trebuinţă să mănînci. — Ia ascultă, aomnule... Şi se scoală ridicuî de furios. —- Fă bine zic, de stai pe scaun

că o sâ oboseşti. Eu sunt adminis­tratorul unui spitai de răniţi — şi spitalul n'are pîine. Pricepi?

— Sunt şi răniţi germani? — Sunt. — Bine, dragă, ce sâ'ţi fac eu! — Să mă 'ndrepţi la care auto­

ritate să mă adresez ca sâ'mi procur pîine.

— Păi, la primărie. -~ De-acolo vii'. — Atunci, la komandatura nem­

ţească. —- Unde vine aia? — La [ministerul de lucrări pu­

blice. — Şl crezi că o să'mi dea?

— Da. Nemţii e băieţi buni. mon şer. I i , unde e ai noştri ca nemţii!

Am piecat. 'L în elesese şi p'âsta : nu'l dede$eră nemţii afară încă şi deborda de entusiasm pentru noul stă pin vremelnic.

La komandatura, un of ţer bătrîn, poate alsacian, fiindcă vorbea fran­ţuzeşte curat dar cu accent aspru,

După ce i-am expus obiectul vi­zitei, m'a îndreptat la manutanţă.

— Sunteţi sigur că o să găsesc acolo? casă nu întîrziez făcînd cursa zadarnic.

— Mais évidemment, Monsieur. Comment donc — évidemment!

La manutanţă erau, pe puţin, două mii de oameni pe lingă gard. Bă­gau rnîna printre zăbrele, luau pli­nea cu două zeci şi cinci de bani, se duceau zece paşi mai departe, o vindeau cu trei zeci celor cari nu puteau ajunge pînă la gard,—şi se întorceau de băgau iar mina printre zăbrele.

M'am împins prin mulţime, am intrat cu sila pe poartă şl am în­trebat pe perceptorul care vindea dacă poate să'mi dea şi mie o sută opt zeci de plini.

Numai domnul director poate să încuviinţeze aşa cantitate mare, 'mi-a răspuns perceptorul,

— E aici directorul ? — Da, e in Biurou, — Cine e director la manutanţă? — Domnul Pauker. Cînd ara auzit că e Pauker direc -

tor, nici n'am mai avut vreme să mă mir — aşa de mult m'am bucu­rat că dau de un prieten, om cu omenie şi cu sentimente curate, de şi ovreiu.

M'am dus la biurou. Acolo, spre adînca mea mihnire. am găsit, un locul lui Simon Pauker, pe un domn cu ochelari, cu căciulă ţurcănească pe cap, cu cizme şi cu o zeghe în spinare.

— Domnul ? mă întreabă moco­fanul.

— Iartă-mă, domnule, mă aştep­tam să găsesc pe d. Pauker.

— Da, sunt Pauk.r. Dajsă e Pauksr, sâ'i spui poves­

tea, atunci, zic în gîndui meu. Alt­ceva ar fi fosf dacă era Pauker zia­ristul — dar aci a , îie 1

Şi'i comunic nevoia, Cînd a auzit ţărănoiul că peste

o sută de răniţi şed nemîncaţi fiindcă nu e pîine la spital, m'a luat de braţ, am trecut printre puhoiul de paraziţi cari încărcau camioane cu jimblă şi am intrat in hala manu­tanţei, ia cuptor. Acolo, la flecare minut eşiau, automat rasteluri cu pîine caldă, pe care o încărcau Jlă-mînzli kaiserului — pine cum nu mai văzuse neam de neamul lor.

Omul cu zeghea a chemat doui funcţionari şi le-a poruncit să sfe­terisească, cum or şti, de ia păduchi, o sută opt zeci de pîoi, dintre cele mai bine coapte, şi sâ'mi ie puie la căruţă.

Cînd ian spus că sunt cu trăsura nu cu căruţa, a chemat ciţi-va rîn-daşi şi i-a urcat în pod să caute saci. A asistat Pauker pînă la sfîr-şitui operaţiei: la alegerea piinti,la punerea în saci, ia legatul sacilor şi la aşezatul în trăsură.

După ce am plătit la poartă, pe cînd îi mulţumeam pentru înlesnire. directorul 'mi a făcut o ultimă re-comandaţîc:

— Să daţi pe din dos, pe sirada Hagianoff — cS, pe drumul mare, vă întllnesc jigodiile de nemţi şi va iau pinea.

Toată treaba asia se făcuse în două zeci de minute, cu aţa afabi­litate, cu atîta bună graţie şi cu aşa nesfîrşită bunătate, în cît consider împrejurarea ca una dintre marile bucurii pe cari le'ara simţit în vre­mea asta de durere şi de obidă,

In special, mîhnirea pe care a arătat-o Pauker cînd i-am spus că n'au răniţii ce nvnea, m'a îndatorat la recunoştinţă multă faţă de omul acesta inimos.

Azi, dacă I aşi mai vedea, r.u l-aşi recunoaşte — afara numai dacă s'ar îmbrăca tet di zsghe şi cu ţurcanâ

F U R N I C A

Ştiu însă că era ovreiu, nu func­ţionar creştin, ca secretarul general al primăriei.;.

11 Decembre. — M'a întristat tare Aniim. M'a prins cu inima frtniă de durere: întllhisern un con-vofu de ruşi prizonieri, înhămaţi la o căruţă cu scîndurl şi mînaţi cu beld'a, de către soldaţi bulgari— şi, misterios, ca să mă păirunză, mi-a spus Ant'm la ureche;

— Au intrat în Pîatra-Neamţ. în Bacău şi p : şesul Moldovei,

Şi rana re care mî-a fScut-o acest prieten binevoitor, e cu aţît mai dureroasă cu cit îl ştiu în le­gaturi strînse cu Lupt) Strtifmann, prin urmare informat dela isvor.

12 Decembrie. — Aud că fostul primar al CBpita'ei 'şi ar|fi pus barbă. Nu '1 sm văzut dar nu pot să 'mi-1 înc'n'pui "pe părintele elegant al Bucureştilor schimonosit cu o claie de păr care esclude întrebuinţarea prafului de orez.

13 Decembrie. — Azi, pentru prima oară de un spre zece luni, a venit la mine căruţa de gunoiu. Se vede câ primarul a mîncat bătaie de la nemţi — căci altfel nu se explică atîîa desfrîu la comuni

. 14 Decembre — Un spectacol tragi­comic.

In strada O. D. Palade. Construcţia unde fusese liceul Mihaiu Viteazul. Italieni prizonieri, ia etaj. Jos, la rez-de-chaussee, gardă de germani pîn-tecoşi. Maşinele :ni paratului şed la vorbă, cu trabucul în tleoarică.

Italienii, pe fereastră, coboară, le­gată cu curele, o traista, în care copiii, grămadă în uijţă, pun: pline, gologani, tutun, italienii trag traista, mulţumesc puteilor şi cîntă Si.i fana de răsună mahalaua.

Copiii, pe cari operaţia 'i-amuiă, se reped pe a casă şi vin din nou cu provizii. Italienii coboară din nou traista.

Nemţii, însă, bagă de seamă astă

dată: apucă traista şi taie cureaua. italienii ies cu pieptul pe fereastră

'şi încep: — Brut ta bestia !

Neamţul ameninţă cu degetul — şi de odaia, pe ferestrele etajului, apare o pădure de pumni.

Copiii, în stradă fac cor: — Neamţ... mîncăcios, lasă puşca

jooos! Animalul, agasat, S8 ia după copii. Mascalzonii.scot capul şi se pun pe

huiduieli: — Huo ! Bestia ii dtsca!

15 Decembre. - Nu se mai vinde tutun de mult — chibrituri, barem, uu s'au mai văzut din ziua ocupaţiei. Sărăciile kaiserului ar fi murit prin sărituri dacă nu intrau în Romînia. N'au deniei unele—nici cămaşă pe ei, Cei învoiţi In oraş, se spală, se rad şi aşteaptă pînă se întoarce e-chipa precedentă —- ca-e se desbracă şi reintră in zdrenţe, ca să poată eşi repriza următoare cu haine curăţele,

O tunică curăţită de păduchi o îm­brace, pe rîiîd, tîte o companie în­treaga, cînd ies de pe furtişag, în oraş.

16 Decembre. — Printre ploşniţele imunde, cari, după ce ne-au supt o viaţă, 'şi au făcut un punct de am­biţie să ne insulte durerea, sunt, mai vîrtos, două lepre setrnave :unt?l, este aşa zisul doctor Fischer, săsoiul igno­rant, fără creştere şi respingător ca un hoit, care e tolerat aici da atîta vreme să experimenteze o meserie pentru care se cere cap, cînd ei are numai pîntece; şi a! doilea,... un flaşnetar, care ia leafa de la Con­servatorul nostru de muzică de a-proape trei zeci de 'ani — pe cînd, dacă răiriînea acasă, ar fi cîştigat, poate, cite trei—patru coroane pe seară umblind cu clame tul din beră­rie ia berărie de rîsui şl batjocura beţivilor.

Aceste două animale, în cari nu trăiesc de cit instinctele, au, în timpul

nenorocîrei noastre, aţa mişelească atitudine în cit tot roraîrrul e dator să 'şi o însemneze pentru replică la vreme.

17 Decembre. — Deranjat la tot momentul de Lupa Kostake, care vine să 'i ceară deslegare, Meilernich-ul de ia ŢibSneşti se hotărăşte să'şi ia în serios rolul de vice rege nemţesc în ţinutul ocupat: vine în toate zilele ia ministerul de interne; umblă din biurou în biurou şi glumeşte cu uşierii —cu miinile sub brăcinar, cu căciula pe cap şi cu pachetul de tîrgueli a-tîrnat de nasturele paltonului.

Azi '1 întîmpină o delegaţie a mun­citorilor de la căile feratf, lăsaţi pe drumuri de către nemţi ca să hcă loc lăcustelor car?, în Germania, a-meninţl, de foame, să facă revoluţie :

—- Ne prăpădim, cocoane! zice capul delegaţiei. Incabo să apucăm noi, cu copilaşii, acu, pe vreme de iarnă ? Milostivifi-vă şi puneţi o vor­bă pe. lîngă ai dumnea voastră.

— Ho! Gogomanilor! a respuns cel mai mare om al timpului.

Şi, după cei a privit ;pnn sticlă — Mai stringeţî şi voi cureaua

pîna vor lua r.emlii Moldova —• şi atunci, lăsaţi că am eu grijă.

Arhibald Aceste , ! !C le„ a u început Ia N o . 80. C u începutul anu lu i X V , „Porc i i " a -

pa re r e g a l a t câte d o u ă p a g i n i la fie­care număr.

V i z i t a ţ i C i n e m a t o g r a f u l

S a l a h i g i e n i c ă , b i n e în­c ă l z i t ă . U z i n ă p r o p r i e . F i l ­m e n o i n e u z a t e , . d e l a c e l e m a l b i t n e c a s e clin s t r e i n ă -

„ F u r n i c a " 12 p a g i n i 1 leu

F U R N I C A

Fapte Diverse Povestea ţiganului cu prunele.

Ştiţi, ăla, care, după ce le... pîngă-rlse, lua cîte una, de pe margine, si o mînca. *

— Asta... e mai zbicită! Pe cînd apărea Ia Sibiu, Renaş­

terea Rommâ avea un condeier, pe Li viu Nasta, cel despăgubit de nemţi, din casa ministerului nostru de fi­nanţe, cu. 40.000 de lei, ca „supus al Puterilor Centrale". Şi, în necu-nostinfa ei despre trecutul omului, Renaşterea '1 întrebuinţa pe Nasta pentru rubrica patriotică.

De cum a aflat, însă, Patria, or­ganul Conziiiulul Dlrighent că Re­naşterea Roma "ui a angajat pe Nasta, s'a pus cu catagrafia pe e!: 'i-a descusut pe toate feţele i a arătat toate virtuţile, şi ' i a prezentat publicului gol, cum îi lăsaseră mai marii Iui din poliţia Puterilor Centrale. Şi Ia urmă, Patria, înche>a, d7nd cu maiul, în capul scrib£Î?ului;

— Iacă de ce oameni se serveşte-Renaştcrea Romînă!

Ciad a văzut Renaşterea ce vi­peră încâlzia la sîn, 1-a dat afară pe Nasta—şi de atunci Nasta e re­dactor la... Patria, organui oficios al Conciliului.

Ei, nu e povestea ţiganului cu pru­nele ?

Nu i; om, in ţara romînească, să nu ştie cîtă bătaie de cap au avut gu­vernele precedente cu invalizii de războiu. A trebuit să li ss dea de toate, pinâ şi dreptul de a fabrica tutun din foi de nuc — numai să-i astîmpere, căci erau gălăgioşi foarte şi ameninţau cu cîrjiie dacă nu'i în-fiiază stăpînirea.

Acum au intrat în îupiă valizii de războiu. Pe scările ministerului de interne se mobilizaseră saplămîna trecută cîte-va companii de bravi de aceştia, cari cereau slujbă sau demisia generalului — ca în Rusia, unde soldaţi»', după ce rupeau tre-,

sele ofiţerilor, îi puneau să ie vSx-uiască cişmele, fiind că aşa le spu­sese Goldenbsrg ca e în societăţile democratice.

Şi preşedintele consiliului ce a făcut? mă veţi întreba.

A luat o măsură comunistă: a pus jandarmi la uşa ministerului şi a 'legat porţile cu lanţ —- aşa în cîf, dacă vrei, acum, să dai o jalbă, tre­buie să te serveşti de telegrafia fără fir.

Cind vă spuneam eu ca demo­craţia e ca chinina : în doza pres­crisă de medic, vindecă frigurile; dar administrată de vraci, îţi face revoluţie in cap - 'ceaţi că sunt re­acţionar!

Ca să nu mai lase prilej agenţi­lor maghiari să vorbească despre tendinţa la separatism a d-lor Ma-niu Vaida-Goîdiş, guvernul a sugru­mat consiliul dir/gent dela Cluj, adi­că a lăsat ţara cu un singur minis­ter—căci al d-Iui Ntsfor nu contea­ză iar d Inculeţ vorbeşte limba iui Trotzki.

De acnm, judecătorul de instruc­ţie din Satmar nu va mal fi împie­decat dela cercetările pornite în po­triva celor cari... făceau, în Ardeal, ceeace făcuse Al. Constantinescu — Brăila în Bucureşti ca să „moralize­ze" pe bizantinii din vechiul regat.

Desfiinţarea guvernului din Tran­silvania este cel dinţii pas bărbătesc făcut de generalul Averescu. Dacă va apuca să mai facă unu!, poşte să plece dela putere cu conştiinţa împăcata că, in trei aăptlmîni, a fost lăudat de liberali, a desrobit Ardealul şi a ridicat leul ia eursui sorocovăţului muscălesr,

Atîtea succese, constituiesc un ca­pital suficient pentru ca, în opozi­ţie, prezidentul de azi al consiliului de miniştri să poată zice, ca Dîman-cea, cînd arăta, la Ateneu, tabloul cu Miha'u Viteazul în Alba Iulia.

— Iaca programul meu! Reporter

Clopotele de Paşci

Clopotele de aramă Azi ne cântă ţâră teamă Imnul grav, vibrant, sonor,. Amuţise limba lor,

Amuţise, Când vrăjmaşul cotropise Al Românului ogor. Şi dacă dio când în când Auzeam clopot bătând. Era semn, de bună seamă, Că se pregăteşte-o dramă, Era geamătul d'alarmă Că barbar..1 duşman vine Cuavioane asasine Contra celor fără armă, Să ucidă copii mici, Femei slabe si bunici.

Clopote dela biserici, Când sunaţi acum trei ani, Top, boeri şi mitocani, Toţi, mirenii ca şi clerici. Deveneau subit histerici, Şi se ascundeau pe rând Toţi în p'vuiţi, tremurând.,. Dar nu noi I Ei erau laşi, -Sburător i ucigaşii

Parc'a fost d'atunc' ue veac... Un urât vis de demult... Ce plăcere azi îmi jac Clopotele când le ascult I Clopote,— muzică sfîntâ Şi când mori şi când te naşti, Azi pe nimeni nu'nspăimânlă

* I * >•

Glasul vost'u 'n taina serei... Sunaţi clopote de Paşti,

'Slăviţi ziua invierci, Căci ca Clirist asi'dută'nvie Şi sărmana Românie! Iar în pioniţi do să jie Să ne mai ascun'em iar, E să ciocnim un pahar Că tm ie.., ca în vie !

C y r a n a «»riai«ae.,seae«»KS.«?:s*

8 F U R N I C A

R Ă V A Ş E fi'lai P r e f e c t a l P o l i ţ i e i

Ştiu ca epistola de faţă trebuia adresată tistului, dar m'am temut că paste nu ştie s'o citească—şi atunci, scrisoarea aita deschisă ar Ii avui soarta celor închise : n 'ar fi mers la adresă.

hca despra ce e vorba, domnule general: nu ştiu pentru ce şi în ce Stop, dăinuieşte, pe lingă poliţia ca­pitalei, un corp de sergerţi—cu uni­formă ca căfanele, cu bit? ca agenţi electorali şi cu poftă de mincare ca uo colectivist

Dintr'un punst de vedere, volin-tirii aceştia sunt Inofensivi foarte :pe Kohler îi ucişeră apaşii, ziua "n a-rnieza mare, Iară ca sergenţi dumi­taie sa li întrebat pe făptaş măcar: nrgn'ţi's ochii, camarade ? Mie 'mi se fură, astă iarnă, 23 de găini, tot una şi una —• şi vardianul respectiv n'a aflat pîna 'n ziua de azi că am fost tratat ca pe vremea permiselor de export. ŞI în strada Timpului, mai Saptăraîna trecuta, a sburat co­teţul întreg al unui pacinic locuitor, fără ca omul dumnitale sâ prinză de veste pînă nu 'r-a comunicat ipisia-tul cum că e lăcrămate Ia comisariat.

Nu supără, dar, pe nimeni sergen­tul de stradă—ba unguroaicele 'i îm-biie cu chefteie calde ca să le facă deranj prin bucătărie. De cit, e vor­biri a despre a'tcevaşilea.

Vei fi auzit şi dumneata, domnule prefect, că, cu autorizaţia poliţiei, conductorii de la tramvaie—domni­şoarele !—primesc în va^on, mai ales de and s !a mărit taxa, de cinci ori mai mulţi clienţi de cit capacitatea haubaie : . Nu mai e chip, deci, cînd ai pătruns în tranşee, sâ'ţi mai aperi bătăturile—şi, cu conSimţămîntUlpri­măriei, văcsiiiioriî de ghete nu pri­mesc mai puţin de doui lei pentru puţuluitul unei perechi rie bocanci. Cu lăcomia, aşa dar, a S. T. Beu-iui, cu autorizaţia dumilale şi cu con-simţătnîntul pîrcăiăbiei, cursa nu costă

50 de bani, cj, făcînd socoteala pre­cis, costă 2.50.

Dar zi, cum îmi zicea o domni­şoară, mai daună-zi: sâ fii bucuros, boerule, că ai puiuţ pătrunde în va­gon, că, sunt alţii cari ar da un pol numai să găsească loc!

Sâ zicem, dîr , că e bine şi cu preţul acela, cu care, anii trecuţi dajunai copios la Enache—fiindcă în droşcă na te poţi urca dacă nu eşti ministru de resort cri factor respon­sabil în Conziliul Dlrighent, ca pre­ţurile pe cari le a încuviinţat poliţia pe cînd kilogramul de fin era mai scump de cît franzela.

Altcevâşiiea voiu să'fî aduc eu la cunoştinţa, domnule general.

Şezi, pardon, pe îrotal şi aştepţi tran valul 16.

Trece 17—şi, vezi bine, nu te suie. Vine, în sfirşit, 16. E, însă, plin

ca o cutie de sardele. Şi, că sunt 97 de pasanţi pe 23 de locuri, n'ar fi nimic: te-ai înghesui, vorba ala, de ai şti că se rupe cafap teazma. Dar tramvaiul are ureclv, ca borcanele de murături: de o parte şi de alta, la cele patru portiţe, sunt atîrnaţi cîte doua şi cîte trei duzini de pa­sageri — şi atîrnaţi aşa : cei dintîi dai, se agaţă eu mîiaîle de toartele uşilor — §i.cei-l-alji două zeei!r.:i zeci, se atîfnă de ăştia.

Şi asta e situaţia fără să mai so­cotesc pe cei din codîrlă, unde, claie pesie grămadă, sunt atîraaţl preţ de un semlphiton.

Esle asa de sălbatec ceea ce în-gădui dumneata să se petreacă pe stradele capitalei, domnule peî tc t , în cît eii, în locul dumitaie, 'mi aşi da, motivat, demisia, dacă ministrul de interne ar fi atît de barbar în cît nu m'ar destitui pentru că tole­rez astleî de apucaturi asiatice.

Dar nu despre asta voiam sâ'ţi scriu-fiindcă asta e eh: stie de epi­dermă. Alta a daraver: peste cei doui c:;ri se sgaţă de toartele porti­ţelor de Ia vagoane, se mai lipesc patru; la spatele ăstora, se mai înfig

cîte o jumătate de duzină; peste ăş­tia, se mai grămădesc, în drum, cî'e şeapte opt — şi cu ei în braţe, toţi, troneaiă vardianul dumltale, cu un picior peste cizma unuia care'l pre­cede în tortură, şi cu ce-l-a!t bănă-ind în văzduh şi cotonogind pe cei cari au norocul să se găsească, pe uliţă, în apropierea şinelor de tram-vaiu.

Despre ăştia voiu să'ţi vorbesc, domnule prefect, despre organele cari te reprezintă pe dumneata spînzu-raţi de stinghia vagonului.

Şi nu cer să-i opreşti de la drep­tul de a călca cu tovalul peste bo­tina de atlas a cocoanelor, fiindcă, măduiars ale stăpînirei, au privilegiu ; dar, rogu-te, trai putea, cu autori­tatea rangului dumitaie, să intervii la direcţia tramvaelor ca, pentru ser­genţii de stradă, să consbuiască un cucurîg d'asnpra vagoanelor ori să le ajeze, dedesupt, cîte o saltea ?

Şi că direcţia ar mări taxa ca să nu'ţi strica hatîrul — dar, cu sa-crif.ciui acesta, noi scăpăm de gar­dişti iar ei se aşază :1a loc potrivit cu situaţia importantă pe care o o-cupă printre slujbaşii statului.

Aştept cu nerăbdare respunsul, domnule general, şi, n ţ mai avînd ce'ti scrie, rămîn al dumitaie.

de pe consideraţie Democr i t

B o a m n s i e d e p o z i t a r e d e z i a r e :

Mariţa O. lonescu, din Urlaţi, Ciara Bacalu, din Săveni,

D o m n i i : I. P. lanculescu, Roşiorii de Vede, R. Weber, Rădăuţi, Nae Grigorescu, Bechet, C. Istrati, librar, Târgul Lipcani

(Basarabia). Sunt rugaţi să ne achile ime­

diat sumele ce dator esc din vânza­rea revistei „Farnlea".

Altfel vom reveni cu amănunte.

D U P A T E A T R U — IN CAPITALA

— Hei, şofer î... n ' auz i ? — Cum o s ' audă d a c ă l-ai a su rz i t cu fîueru!?

10 F U R N I C A

POPESOJ&Comp — ADAPTĂRI —

Prea cinstit. Nu-i muit d'atunci. Erea pe vremea când birjarii ce­

reau, ca şi socialiştii, sporirea tax­elor pe cursă şi bineînţeles, spori­rea muşteriilor. Poliţia fiind ocupată cu sfâr.ţuirea negustorilor specula­tori s'a făcut n'aude, n'a vede. Atunci, c# să fie bâgsţi în seamă, birjarii au cerut concursul şoferilor. Şi iată cum, într'o bună dimineaţa. Capitala a avut aerul unui pustiu fără cara­vane : nici tu oac 1 oac 1 nici măcar banalul: „Crucea mâţi de boer! Nu­mai atâta 'mi dai ?" — cu care prea politicosul vizitiu mulţumeşte clien­tului Ia sfârş iul plimbărei.

Greva a ţinut cinci zile. Pol ţia, isbită cu oiştea le-a cedat... punga pietonilor. U'i tarif încărcat cu un bug<-t pe fa! ment, pentru birjari; şo­ferii au fost înştiinţaţi ca trebue se Introducă „taximetrul", muşteriul a-vând a plăti opt lei primul chilo-metru şi şease lei restul. Cum o maşină, fie ea cât de păcătoasă, par­curge minimum treizeci chilometri pe oră, un şofer erea ameninţat să 'ncaseze în şase orr de lucru pe zi mizerabila sumă de 1820 Iei: 54.600 lei lunar. Nu uitaţi câ pe vremea aceea valuta erea mereu în creştere, clondiru d'un chil ţuică fiind plătit chiar la mahala un pol. Cu alte cu­vinte, întreţinerea cailor şi celorlalte vite-putere consumau aproape tota­litatea veniturilor.

Jurjescu, soţia şi toacră-sa s'an dus In piaţa Teatrului Naţional s'an* gajeze un automobil care să-i care imediat la ţară.

Şoferul le explică: — Pentru două persoane se plă­

teşte tariful întâi: opt lei primul chi-Ismetru şi şease lei celelalte. Pentru ® persoana în pluj—d-v«a«trâ iun-teţi rr»j--cesta \m l eu M i i Mult it

chilometru, adică se taxează după tariful doi.

— Cu ce ţii socoteala? — Pofim de vedeţi: taximetrul

maşinei mele e nou, nu înşeală, Are trei tarile.

— Bine! —aprobă Jurjescu luând loc, cu nevastâ-sa, pe pernele moi ale automobilului.

Soacră-sa s'a suit în faţă, lângă şoîer.J

Automobil deschis de vară. Maşina porneşte vârtej, iese din

oraş, apucă pe şoseaua Jlanu. Ajun­gând pe podul de peste Herestreu, şoferul face o mişcare falşe ca să ocolească un câine, Maşina se opre­şte brusc. Mama soacră luată de curentul iuţelei, porneşte cu capul înainte pe deasupra parapetului, bâl-dâbâc în lac. Şi-acolo a rămas, la fund cu peştii cari aşteaptă sosirea instrumentelor comandate de minis­trul Mhalache ca să fie prinşi.

Jurjescu şi soţia, văzând că nu mai e nici o speranţs, revin la maşină.

Şoferul se sue şi el, începe să scotocească la „taximetru".

Jurjescu se înfurie: — Ce faci acolo?,, vrei acum să

mâ'ncarci la socoteală ? — Ferească Dumezeu, boerule, eu

sunt om cinstit: până aci v'am adus cu tariful doi; d'aci în colo, fiindcă aţi rămas numai două persoane, vreau să pui taxatorul la tariful unu.

Atât de adevărat e că o bucurie nu vine nici odată singură!

•

In piaţă. (Un „soviet" compus din două

sfujnici nostime discută „situaţia in­ternă" fiecare ocupându-se de-a ce­leilalte. Anarhia sufleteasca le-a fă­cut să cadă, fără să vrea !n socia­lism militant, reprezentat prin cu­loarea roşie a buzelor şi obrajilor vopsiţi. Una îşi descarcă inima, a-vând drept hamal nenorocita de limbă (când va veni şi ei rândul să ceară opt ore de lucru pe zi, săp-HMtnă englecă, repausul dualialcal

şi plata zilelor de grevă, petrecute cu burta lipită de cerul gurei ?)

— Sunt daţi dracului patronii.. — Mai încet fa, că uite vine var-

distu! — Păi ce el e patron? El e par­

don,,, d'ispresie! Cum îţi spusei, la început am dus o greu de tot: ziua poarta încuiată ca Ia puşcărie; iar noaptea, un afurisit de câine flă­mând ce te sfâşia de viu!

— Aşa sunt toţi hodorogii, soro: nu cred tinerilor!

— Ofticam nu altceva, dacă acum o săptămână nu venea un frate mai tânăr al coniţei, ca să prepare ca particular de examen. Şi azi stă la noi! — închide ea cu înţeles din-tr'un ochi. Dar tu?.., tu eşti mul­ţumită de noul tău stăpân?

— E-hei! a dracului femee nici c'am mai văzut: toată ziua stă a-târnath de gâtu domnului. S'o vezi soro; i-ar putea fi mamă, sgripţo-roaica — aşa e de bătrână!

— El, stăpânu tău ce zice?...Ieşti mulţumită de el?

— Păi nu'ţi spusei?.. De unde vrei să ştiu, dacă nevastă-sa se ţine scai după el!

Ne mai fiind nimic la ordinea zi­lei, sovietul ridică şedinţaf: cele două slujnice se despart, pleacă în pro­pagandă, după ce mai întâi au avut grijea sâ'şi întărească cu aii ie prin­cipiile socialiste depe obraji şi buze.

• Intre prieteni

— Monşer, ce mai faci ?... Eu Iac prost al dracului!

— Mă mir, tu niciodată n'aî făcut nimic.

— Tocmai d'aia ara venit, vreau să roşesc ouă de Paşti.

— Bine, treci la Bucătărie. — Nu pentru tine, mă, pentru

mine. Ştii, anu ăsta ouăle sunt foarte scumpe şi d'aia am venit...

~ Ca să ţi-le vând eu mal eftin? — Nu, mă; am venit ca să mă

F U R N I C A ! 1

împrumuţi c'o sută de Ie!. S'da de iei, suta de ouă.

— Greu monşer. Şi pe urmă... — Pe urmă nu mai viu. — Tocmai d'asfca, mai ai sa'mi

dai trei sute. — Ştiu; dar acum n'am, Nu duce

grije; l~i dau eu. — Păi vezi că nici eu n'am;

sunt lefter! Dar ca să nu crezi că te refuz, [uite; când îm» vei aduce cele trei sute, fii sigur că ai şi tu suta!

N a e D Ţăranii

După Paşti Ca român bun şi creştin

mai mult sau mai puţin ev la ­vios, mă bucur în to tdeauna de sosirea Paşt i lor ,— dar ca grămătic mă întristez iarăş în to tdeauna , când văd sau aud pe alţii, şi tot mai mulţi, cari s'or fi bucurând s'au nu, dar îmi vorbesc în to tdeauna sau scriu, despre sosirea Paş­te lui...

Adică să rămână triumfător acest singuiar mahalagiesc ? Am datară afară cu picere pluralul Paşti şi am înfiptără definiiiv în limbă singularul —Paşte ?

In limbile creştineşti — nu le cunosc pe toa te , dar cu­nosc câ teva — numele a c e s ­tor sărbă tor i ale Paşt i lor ne pare că poar tă peste tot p e -cetia acelor pluralia tantam despre care am învăţat în şcoală (pentru ca să ' avem ce să uităm în viaţă).

Dar ia să luăm un alt n u ­me de să rbă toa re , fiindcă a-nalogia e cea mai convingă­toare pentru cei cari au prea puţină v r eme—compe ten ţ a o avem cu toţii — ca să adân­cească asemenea l u c r u r i :

— Floriile!— Cum zici dum­neata , cum zic eu, ş icurn z i ­

cem cu toţii ?—«La Florii* în «Duminica Floriilor»—«Flori­ile* însfârşi t ; — dar cui oare i-ar putea t rece prin gând că ar fi cu putinţă să se z ică : Floriul sau Florelul sau Flo-rescut? (facem excepţie pen ­tru aceia cari z i c : «La Flora* dar aceia sun t niş te păgâni cari îşi fac din orice zi de lucru noapte de să rbă toare ) .

Sau Rusaliile ? —Să zicem «Rosaliul» —sărbă toarea «Ru-salului» — «Rasolului», sau cum ?

La Paşti, Pastile, s ă r b ă t o a ­rea Paştilor, zilele de Paşti, ziiele Paştilor, — a şa avem să zicem, şi mă opresc aici, ca să scap de ispita unor vorbe p roas te .

Ziceam că în îîmbile c r e ş ­tineşti numele sărbă ioare i Paşt i lor , Să rbă toa rea care ţine două sau trei zile, e s te un p l u r a l : Păques, Ostern, etc. Sunt da tor însă să spun că cunosc o excepţie—şi nu ştiu să mai fie al ta .

Este numele unguresc r aî Paşti lor , ungurii zic acestei s ă r b ă t o r i : Haşvet. Cuvântul es te singular, şi însemnează : «reluarea cărnii», adică a mâncării de carne. Ungurul pesemne a tâ ta a priceput din simbolul acestui praznic : S'a isprăvit postul , po t să m ă ­nânc iar carne, . dec i ; Huşvet =«= Papr icaş .

Nu ştiu dacă de acum, când a mai mâncat şi a l t c e ­va, n 'o să- i schimbe numele. Dar ce avem noi cu m e n t a ­l i ta tea a l t o r a ?

Să ne întoarcem la Pastile noast re , căci aşa e frumos şi curat româneş te să zicem, —iar nu cum citesc şi acuma într 'o g a z e t ă :

- - «Sfântul P a ş t e ! » La care am onoarea şi n e ­

plăcerea să- i obiectez celui

care a dat ia t ipar acea p ro ­poziţie :

— Ba să mă ierţi dum­neata , sfântul nu paş t e nici­odată , căci până as tăz i cel puţin, sfiinţii nu s 'au ales dintre pa t rupede . N ' a ş putea să spun aceiaş lucru, dacă aş t rece la figurat, şi despre aceia cari ros tesc , sau scriu, bazaconii ca aceea pe care m'a silit s'o citez a icea .

Ion Grămăticu

Şiretlicul lui Brânzei

v Adaptare Incîniâtoarea madarn Brîn-

zoiu se culcă singură în patul conjugal.

Ce trist e în patul conjuga! cînd madamBrînzoiu e singură!

Brînzoiu e la Debreţin, mo-lutizat — madam Brînzoiu sin­gură, de două luni, în patul conjugal.

In seara aceea 'şi aşteptă bărbatul demobilizat acum, cînd: tronc ! o telegramă : a scăpat trenul la Arad.

Biata madam Brînzoiu e, dar, singură în pat, cînd se pome­neşte că geamul se dă ia o parte şi apare un cap oribil. Banditul intra şi se btreco rA lîngâ madarn Brinzoitt. Victima., la început, se sbase, protes leazâ, plînge—dar, de la o vii-me, răpusă, se aude mur murind :

— Scumpul meu bandit ! Deodată, însă,

smulge barba şi, în locul ban­ditului, apare Brînzoiu :

— M'ai trădat, madam ! Eşti nedemna de a mai fi soţia mea !

Dar madam Brînzoiu nu'şi pierde cumpătul. Sare de gîtu! lui Brînzoiu, şi, printre săruturi focoafe, îi oblojeşte :

— Prosticelule, te z,m recu­noscut de pe barba, de cînd ai intrat pe fereastră ! Plagiator

tîlharui IŞi

Tipografia NICOJ.AE STROILA, Calea Victoriei No 113