ISTORIEMATERIAL DIDACTIC

pentru clasa a XII-a seral şi FR –SEM. II(Materia de la clasa a XII-a şi a XIII-a rută progresivă ZI))

CUPRINSTitlul lecţiei Pagina

MATERIA DE LA CLASA A XII-A RUTĂ PROGRESIVĂ ZITema 1. Europa şi lumea în secolul al XX-lea 2Tema 2. Economia mondială astăzi 3Tema 3. Statul şi politica în lumea contemporană 4Tema 4. Relaţiile internaţionale în lumea contemporană 6Tema 5. Religia în lumea contemporană 7

MATERIA DE LA CLASA A XIII-A RUTĂ PROGRESIVĂ ZI

Tema 6. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor 9Tema 7. Întemeierea statelor medievale româneşti 10Tema 8. Ţările Române între diplomaţie şi conflict în evul mediu şi la începuturile modernităţii

13

Tema 9. Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari (secolele XVIII-XX)

18

Tema 10: Constituţiile din România 22Tema 11. România în timpul celui de-al doilea război mondial. marile pierderi teritoriale din 1940

25

Tema 12. România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi dizidenţă anticomunistă 26Tema 13. România în perioada războiului rece (1947-1989) 30TESTE DE EVALUARE ŞI BAREME 33

1

TEMA 1. EUROPA ŞI LUMEA ÎN SECOLUL AL XX-LEA

Date importante

1950 - 9 mai: Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, inspirat de Jean Mon-net, propune planul care va sta la baza Comunităţii Europene a Cărbunelui si Oţelului sau CECO („Declaraţia Schuman").

1951-18 aprilie: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda semnează Tratatul de la Paris pentru constituirea CECO.

1957 - 25 martie: Grupul celor şase semnează Tratatul de la Roma prin care ia fiinţă Comunitatea Economică Europeană (CEE) si Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică (EURATOM).

1973 - 1 ianuarie: Danemarca, Irlanda si Marea Britanie aderă la Comunităţile Europene, care cuprind acum 9 membri.

1975 - 1-2 decembrie: Consiliul Europei decide alegerea Parlamentului European prin vot universal până în 1978, instituirea paşaportului european si reprezentarea unică din partea comunităţii în dialogul Nord-Sud.

1981 - 1 ianuarie: Grecia devine al zecelea membru al Comunităţii Europene.1986 - 1 ianuarie: Portugalia si Spania se alătură Comunităţii în calitate de ţări membre.1981 - 29 mai: Steagul Uniunii Europene, adoptat de Comunitate, este ridicat pentru prima dată în faţa clădirii

Berlaymont pe imnul Uniunii Europene.1992 - 7 februarie: la Maastricht, Miniştrii Afacerilor Externe si ai Finanţelor din ţările membre semnează

tratatul de creare a Uniunii Europene (UE)1995 - 1 ianuarie: Austria, Finlanda si Suedia devin membre ale UE.1999 - 1 ianuarie: se lansează oficial moneda unică europeană, euro, adoptată oficial de Austria, Belgia,

Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania.2004 - 1 mai: intră în vigoare Tratatul de Aderare cu cei 10 noi membrii UE — Cipru, Republica Cehă, Estonia,

Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria.2007 – 1 ianuarie: intră în vigoare Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

Rezumat

Moştenirea secolului al XX-lea• Secolul al XX-lea a fost dominat de războiul hegemonie de 77 de ani, care a cunoscut trei episoade: cele două mari războaie mondiale si războiul rece, o perioadă de înfruntare diplomatică si ideologică între Occident şi blocul sovietic,•În Occident, cu sprijin american, un proiect intelectual interbelic, Europa Unită, a devenit treptat realitate. La începutul secolului al XXI-lea, Uniunea Europeană este o entitate politică, economică şi culturală care se pregăteştesă integreze societăţi, economii si culturi din state ale fostului bloc estic.• Globalizarea este fenomenul care reconfigurează polii de putere politică şi economică tradiţionali. Accentul nu se mai pune pe dominaţie economică si politică, ci pe circulaţia ideilor, a informaţiilor si a capitalului la scară planetară.• Formele de manifestare artistică sunt atât de diverse, încât ideea de curent cultural este mai puţin operaţională, în numele postmodernisrnului, orice experiment este permis.• Toleranţa din lumea artei are un echivalent în viaţa spirituală. Toleranţa religioasă este un deziderat al lumii contemporane, în ciuda tendinţei de secularizare a vieţii sociale publice.Unitatea europeană• Temeiurile unităţii europene sunt cultura laică si tradiţia democraţiei. Europa este un spaţiu privilegiat al drepturilor omului şi ale cetăţeanului. Exemplaritatea democratică a Europei este comparabilă cu cea a Statelor Unite.• Uniunea Europeană nu ameninţă identitatea popoarelor care aderă la valorile sale. Respectarea identităţii culturale este ea însăşi o valoare a Europei.• Europa se sprijină pe trei piloni: 1. comunităţile europene (cooperare economică); 2. politica externă şi de securitate comună; 3. cooperarea poliţienească si judiciară în materie penală (justiţie si afaceri interne coroborate).• Uniunea Europeană are 5 instituţii principale: Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul de Miniştri (Consiliul Uniunii Europene), Curtea de Justiţie a Comunităţii europene, Curtea de conturi europeană.

2

Europa şi spaţiile de civilizaţie extraeuropene• Europa, în relaţiile sale cu lumea, promovează democraţia, drepturile omului şi principiile economiei de piaţă.• Statele europene nu mai sunt puteri coloniale, dar întreţin relaţii economice si politice privilegiate cu fostele colonii în cadrul unei convenţii.• SUA, care au contribuit cu un ajutor economic substanţial la refacerea Europei după ce de al doilea război mondial, sunt principalul furnizor de securitate militară pentru continentul nostru.• Noii actori politici si economici de pe scena mondială provin din Asia. Afinităţile europenilor cu asiaticii se reduc strict la afaceri comerciale, ţările asiatice nefiind încă nişte campioni ai democraţiei.România• „Intrarea în Europa" este, pentru români, modificarea treptată a structurilor tradiţionale (politice, economice, sociale, culturale) sub influenţa modelului occidental.• „Intrarea în Europa" a început o dată cu secolul al XlX-lea, a fost deopotrivă reală si mimată, dorită în numele modernizării şi respinsă în numele păstrării tradiţiilor. Episodul totalitar a însemnat un regres major, pe care societatea românească se străduieşte să-l recupereze începând cu anul 1995, când România a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană, fiind admisă, cu drepturi depline, la 1 ianuarie 2007.• Cultura română este în ansamblu o cultură sincronă cu culturile ţărilor europene.• Idea europeană a fost promovată de români exilaţi precum Grigore Gafencu.• România luptă cu propria sa imagine în presa internaţională.

TEMA 2. ECONOMIA MONDIALĂ ASTĂZI

Date importante

1900: a doua revoluţie industrială bazată pe electricitate si petrol. 1911: începe taylorismul, adică manageriatul ştiinţific, care va permite dublarea productivităţii muncii. 1913: apariţia fordismului (stimularea consumului prin acordarea unor salarii mai mari muncitorilor). 1919-1924: hiperinflaţia din Germania. Devalorizarea mărcii este atât de mare, încât germanii preferă trocul. 1922 Conferinţa de la Geneva înlocuia etalonul aur cu eta onul de schimb. Doar anumite monede puteau fi

convertite în aur.1929-1933: marea criză economică. Producţia industrială mondială scade la jumătate.1936: apariţia lucrării lui John Maynard Keynes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru.

1945: este creată Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), care are în structură un Consiliu Economic si Social si o Bancă Internaţională pentru Reconstrucţie si Dezvoltare, nucleul central al Băncii MondiaLe.1951: este creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui si Oţelului (CECO)1956: începutul epocii postindustriale.1957: TratatuL de la Roma creează Piaţa Comună.1959: este creată Asociaţia Europeană de Liber Schimb.

1970: uzinele Toyota pun la punct „toyotismul", o nouă formă de organizare a muncii, ca o alternativă a modelului taylorist-fordist.1973: primul soc petrolier, începutul recesiunii mondiale.1979: al doilea soc petrolier, preţul petrolului se dublează.1999: se introduce moneda europeană unică, euro.2006: al treiLea Şoc petrolier.

Rezumat

Globalizarea economiei lumii• Marile descoperiri geografice pot fi considerate începutul globalizării economiei.• Olanda, Anglia, Statele Unite ale Americii au deţinut, pe rând, hegemonia economică.• Mondializarea a cunoscut trei stadii: a) internaţionalizarea; b) transnaţionalizarea; c) globalizarea.• Globalizarea economiei constă în a) progresul comunicaţiilor; b) unificarea pieţelor; c) ridicarea multinaţionalelor.• Globalizarea este un proces de creare si dezvoltare a unui sistem informaţional si financiar unic, care îngăduie acces la informaţie si mişcare rapidă a capitalului.• Europa, prin potenţialul său economic, este principala putere comercială a lumii.

3

• Principalii rivali sunt India si China, care se anunţă a fi viitoarele motoare ale expansiunii economice asiatice, ameninţând să transforme în victime ale globalizări tocmai pe iniţiatorii ei.Curente si idei economice: economii dirijate si economii liberale• Economia capitalistă este guvernată de legea cererii si a ofertei. Firmele si indivizii iau singuri decizii, acţionând într-un cadru concurenţial, în care statul are doar rolul de a asigura cadrul instituţional al economiei de piaţă.• În secolul al XX-lea au existat două mari modele ale economiei de piaţă: modelul neoclasic si modelul keynesian.• Modelul neoclasic contează pe capacitatea de autoreglare a sistemului economic, în timp ce modelul keynesian cere statului să intervină pentru a asigura cetăţenilor săi bunăstarea economică.• Planificarea, ineficienta, preferinţa pentru industria grea, interesul scăzut pentru industria bunurilor de consum si pentru servicii sunt caracteristicile esenţiale ale economiilor dirijate de stat din ţările comuniste.Ocupaţii si statute profesionale• Întreprinzătorul este întruchiparea succesului în lumea contemporană.• Europa îşi propune să dezvolte o „economie bazată pe cunoaştere, cea mai competitivă si mai dezvoltată din lume".• Procesul de la Bologna are în vedere crearea unui sistem educativ care să răspundă adecvat cererilor de pe piaţa muncii.• Cele mai căutate profesii de pe piaţa muncii vor fi în viitorul apropiat: consultant financiar, cercetător medical, inginer-software, chiropractor, inginer de mediu, biochimist, manager de vânzări, epidemiolog, analist de sistem, sportiv.România• România era, la începutul secolului al XX-lea, o ţară eminamente agrară, însă reforma agrară din 1921 şi concurenţa americană de pe piaţa cerealelor au ruinat agricultura românească.• Nici cooperativizarea nu s-a dovedit o soluţie de succes, deoarece a fost realizată împotriva voinţei proprietarilor de teren agricol.• În prezent, agricultura românească are caracteristicile unei economii de subzistenţa, iar lumea rurală este departe de nivelul de bunăstare european.• În perioada interbelică, industria a fost încurajată de politica liberală, dar era sub nivelul ţărilor occidentale.• Regimul comunist a încercat eliminarea decalajului economic, dar a ales o cale greşită, practicând economia de comandă în ramuri industriale neperformante.• În prezent, sfera serviciilor tinde să devină predominantă, iar meseriile apreciate sunt cele din domeniul IT si al vânzărilor.

TEMA 3. STATUL ŞI POLITICA ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

Date importante

1917: revoluţia bolşevică.1919-1944: lovitura de stat si regenţa amiralului Horthy în Ungaria.1921: ia naştere Partidul Muncitoresc Naţional-Sociaist German (nazist).1922: instaurarea regimului lui Mussolini în Italia.1933: căderea Republicii de la Weimar în Germania; dictatura hitleristă.1935: egile de la Nurnberg privează pe evrei de drepturile lor civice si de naţionalitatea germană.1938-1944: dictatura regală în România, urmată de dictatura antonesciană.1939: prăbuşirea republicii în Spania; dictatura franchistă (durează până în 1975).1942-1945: genocidul evreilor si ţiganilor (soluţia finală).1948: ONU adoptă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.1944-1947: instaurarea regimurilor de dictatură comunistă în ţările est-europene controlate de sovietici.1949: China trece la comunism.1959: Fidel Castro ia puterea în Cuba si instaurează o dictatură comunistă.1961: RDG hotărăşte ridicarea Zidului Beriinului.1968: tentativă de democratizare a Cehoslovaciei; înăbuşirea „Primăverii de la Praga".1973-1989: dictatura lui Pinochet în Chile.1975: Conferinţa europeană de a Helsinki destinată promovării Dreptului Omului în Europa de Est.1979: primele alegeri pentru Parlamentul European prin sufragiu universal.1989: reprimarea „Primăverii de la Beijing".1989-1990: răsturnarea regimurilor comuniste si revenirea la democraţie a celor mai multe ţări din Europa de

4

Est.1990: reunificarea Germaniei; căderea zidului Berlinului.1990-1992: suprimarea treptată a apartheidului în Africa de Sud.1991: prăbuşirea Iugoslaviei: dictatura lui Milosevici.1992: Tratatul de la Maastricht. Lărgirea corpului electoral la cetăţenii Uniunii Europene în fiecare stat semnatar.

Rezumat

Regimuri si idei politice. Dictaturi si democraţii• În prima jumătate a secolului al XX-lea, democraţiile au pierdut teren în faţa unor regimuri politice dictatoriale sau autoritare. Democratice, la începutul celui de-al doilea război mondial, mai erau SUA si câteva state europene.• După al doilea război mondial, democraţia a pierdut din nou teren în faţa regimurilor de „democraţie populară" susţinute de sovietici.• Dictatura a fost regimul favorit al ideologiei fasciste în Italia si Germania si al celei comuniste în Uniunea Sovietică, estul Europei, China, alte ţări asiatice.• Statul fascist italian a suprimat statul liberal, a organizat societatea pe principii corporatiste si a extins intervenţia statului, în Germania, regimul nazist a propovăduit teorii rasiste, în numele cărora a declanşat al doilea război mondial.• Altă formă de dictatură este teocraţia, care respinge valorile laice si occidentale si propune întemeierea vieţii sociale şi politice pe ideologii religioase.• Unele dictaturi contemporane sunt pragmatice, scopul lor fiind impunerea unor proiecte de modernizare, de dezvoltare sau de reinstituire a valorilor tradiţionale. Dictaturi din această categorie s-au manifestat în Turcia, Spania, Portugalia, sau în ţări din lumea a treia, unde au evoluat spre regimuri despotice.Forme de organizare statală• Principalele forme de guvernământ cotemporane sunt republica si monarhia. Monarhiile constituţionale sunt exemple de democraţii autentice, pe când unele republici sunt veritabile regimuri autoritare.• Cele trei mari sisteme de guvernământ sunt: sistemul parlamentar, care funcţionează în Marea Britanie, sistemul prezidenţial, care funcţionează în SUA, si sistemul semiprezidenţial, care funcţionează în Franţa.Statele în lumea contemporană• Statele europene au pierdut treptat rolul de lideri mondiali, astfel încât, după al doilea război mondial, lumea a devenit bipolară.• După prăbuşirea URSS, SUA sunt principala putere a lumii, dar evoluţia economiei mondiale transferă puterea de la state la regiuni economice.• Deşi ţări învinse, Germania si Japonia sunt lideri ai dezvoltării economice si tehnologice. SUA încă sunt pe locul întâi în ierarhia puterilor militare, economice si culturale.• Noii poli de putere sunt China, care are un regim politic comunist si unul economic capitalist, Rusia, care se democratizează si care rămâne doar o putere militară.România• România, la 1900, se afla în plin proces de modernizare.• Teoria formelor fără fond, aparţinând lui Titu Maiorescu, scotea în evidenţă preluarea fără rezerve a formelor occidentale aie civilizaţiei occidentale, fără ca ele să funcţioneze în realitatea românească.• Liberalii au contracarat teoria maioresdană cu teoria „formelor generatoare de fond", adoptând o legislaţie modernă în industrie, agricultură, transport, comerţ, finanţe, învăţământ si armată.• După 1918, votul universal a modificat substanţial viaţa politică a României.• Principala forţă politică interbelică a fost Partidul Naţional Liberal, dar au apărut si partide tentate de proiecte totalitare, precum Mişcarea Legionară.• Sistemul electoral a funcţionat defectuos din cauza absenteismului, a slabei educaţii politice, a inconsecvenţei politicienilor, a subordonării aparatului de stat intereselor politice. • Regimul comunist a fost instaurat în 1945, având toate caracteristicile unui regim totalitar: represiune politică, economie etatizată, monopartidism.• După 1989, România a revenit la democraţie, reuşind integrarea în NATO si în Uniunea Europeană.

5

TEMA 4. RELAŢIILE INTERNAŢIONALE ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

Date importante

1914-1918: primul război mondial.1919-1920: Conferinţa de pace de la Paris.1939-1945: al doilea război mondial.1945: crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).1946-1948: URSS îşi întinde dominaţia asupra Europei de Est.1947-1991: războiul rece.1948: proclamare unilaterală a statului Israel.1949: crearea NATO.1955: se înfiinţează Tratatul de la Varşovia.

1961: Conferinţa de a Belgrad a ţărilor nealiniate care îşi afirmă independenţa, anticolonialismul si politica de neutralitate.1969: începutul terorismului IRA în Irlanda.1972: terorişti islamici asasinează 11 atleţi israelieni la Olimpiada de la Munchen1979-1989: intervenţia URSS în Afghanistan.1983: SUA lansează Iniţiativa de Apărare Strategică, denumită „Războiul stelelor"1989: prăbuşirea regimurilor comuniste din Europa de Est.1990: reunificarea Germaniei.

1990-1991: Războiul din Golf — trupele irakiene invadează Kuweitul, dar sunt izgonite de o armată internaţională, cu preponderenţă americană, constituită la iniţiativa ONU.

1991: regimul comunist se prăbuşeşte în Rusia, URSS dispare; Iugoslavia se destramă. Dizolvarea Tratatului de la Varşovia.1992: Tratatul de la Maastricht instituie UE.

1992-1995: războiul din Bosnia între cele trei grupuri de populaţii: sârbi bosniaci, croaţi si musulmani.1995 război între sârbi si trupele ONU.1994-1996: Rusia este învinsă în războiul de independenţă al Ceceniei.

2001: atacul terorist de la New York soldat cu distrugerea Turnurilor Gemene si moar tea a 3 000 de oameni. Congresul SUA adoptă Patriot Act care vizează combaterea terorismului pe teritoriul SUA.2003: invazia Irakului de către trupele americane.

2004: la Roma este semnată Constituţia Europei. La Madrid are loc un atac terorist important. Pe 2 aprilie România aderă la NATO.2005: la Bruxelles, România a semnat Tratatul de aderare la UE.2007: intră în vigoare Tratatul de la Bruxelles. România devină membră UE.

Rezumat

Cooperare şi conflict• În secolul al XX-lea, conflictele dintre puterile militare s-au manifestat în cele două războaie mondiale si în războiul rece.• Războiul rece s-a declanşat între blocurile politico-ideologice configurate imediat după al doilea război mondial, care au creat structuri politico-miiitare: NATO si Pactul de la Varşovia.• Cele două blocuri nu s-au înfruntat niciodată direct, dar au susţinut părţile implicate în războaiele din Asia, Africa, America Latină.• După al doilea război mondial, democraţia a pierdut din nou teren în faţa regimurilor de „democraţie populară" susţinute de sovietici. Războaiele secolului al XX-lea sunt: 1. războaie interstatale; 2. războaie de eliberare sau de obţinere a independenţei; 3. războaie secesioniste; 4. războaie de eliberare. După încheierea războiului rece, conflictele îmbracă forma ciocnirii dintre civilizaţii.• Terorismul este o formă nouă de război, care implică victime civile. Teroriştii, prin atentate sângeroase, atrag atenţia

6

opiniei publice asupra unor cauze diferite.• Conflictele interetnicie s-au manifestat si în a doua jumătate a secolului al XX-lea, mai ales în fostele state socialiste (Iugoslavia si UR55).Instituţii, mecanisme si politici de rezolvare a conflictelor• Organizaţia Naţiunilor Unite a fost înfiinţată în 1945, cu scopul de a preîntâmpina izbucnirea unor conflicte în lume.• ONU are rnai muite organisme de conducere, dintre care cele mai importante sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Secretariatul.• NATO, după 1990, s-a transformat într-o organizaţie care tinde să uzurpe atribuţiile ONU în materie de securitate internaţională.• Pax americana desemnează perioada de relativă pace de la al doilea război mondial până în prezent, care se datorează poziţiei dominante a Statelor Unite în principalele organizaţii politice si militare internaţionale.• Parteneriatul pentru Pace este o formă de cooperare între NATO si partenerii săi. Un parteneriat special există între NATO si Rusia, prin care cele două puteri se angajează să menţină pacea.

România• România, ca stat aparţinând blocului sovietic, a făcut parte din organizaţia Pactului de la Varşovia, semnat în 1955, ca o contrapondere la NATO.• Pactul de la Varşovia reunea 8 state socialiste: Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania Democrată, Polonia, Ungaria si URSS.• România a susţinut politic reprimarea revoluţiei maghiare din 1956, dar s-a abţinut să participe la reprimarea Primăverii de la Praga (1968).• România a fost un aliat rebel al Pactului de la Varşovia, refuzând să participe la manevre militare comune, creându-si propria industrie de apărare si refuzând amestecul sovietic în chestiunile militare.• România a manifestat deschidere faţă de adversarii politici si ideologici ai Pactului de la Varşovia.• Pactul de la Varşovia si-a încetat existenţa în 1991. România a ales să devină membră a NATO în 2004.• De-a lungul secolului al XX-lea, România a fost implicată în conflicte regionale: cu Bulgaria, în 1913, cu Ungaria, în 1919.• Teritorii e intrate în componenţa României Mari au fost obiectul unor dispute teritoriale si motivul pentru care România, pentru a le păstra, a participat la alianţe regionale precum înţelegerea Balcanică si Mica înţelegere.• Relaţiile cu URSS au fost fluctuante din cauza Basarabiei, pe care România a pierdut-o definitiv în cel de a doilea război mondial.•După 1990, România a semnat tratate de bază cu vecinii săi.

TEMA 5. RELIGIA ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

Date importante

1905: în Franţa are loc separarea religiei de stat.1917: în Rusia are loc instalarea regimului comunist, care propagă ateismul.1923: întemeierea republicii laice Turcia de către Mustafa Kemal Ataturk.1929: acordul de la Lateran dintre Mussolini si papă. Reapariţia statului papal sub numele de Vatican.1933-1945: genocid împotriva evreilor din Europa. 1947: împărţirea Indiei după un criteriu religios: Pakistanul Occidental si Pakistanul Oriental, musulmane, si India, în principal hinduistă, dar adoptând o constituţie laică.1948: crearea statului israel.1949: crearea Republicii Populare Chineze, stat ateu. 1950: Ron Hubbard, scriitor de literatură S F, pune bazele scientologiei. 1954: Moon Sun Myung, om de afaceri corean, întemeiază Biserica Unificării. 1958: primul război civil în Liban dintre creştini si musulmani. 1967: Albania se proclamă primul stat ateist din lume. 1976: război civil în Liban între creştini si musulmani. 1979: revoluţia islamică în Iran condusă de ayatollahu! Khomeini.

7

1981: asasinarea lui Anwar el Sadat de către islamistii egipteni. 1984: revolta sectei sikh în India si asasinarea Indirei Gandhi, primul-ministru al ţării. 1985: biserica din Anglia acceptă principiul hirotonisirii femeilor-preoţi. 1987: începutul Intifadei în teritoriile palestiniene si succesul crescând al mişcării islamiste Hamas.1988: afacerea Versetelor satanice de Salman Rushdie. 1989-1991: prăbuşirea regimurilor comuniste în Europa de Est si în Uniunea Sovietică; renaşterea ortodoxismului în Rusia; resurecţie islamistă în fostele provincii din Asia. 1995: atentatul cu gaz sarin comis de secta religioasă Aum în metroul din Tokyo; asasinarea primului-ministru israelian, Ytzhak Rabin, de către un extremist evreu. 1996: talibanii impun o republică islamistă în Afghanistan. 1999: vizita papei Ioan Paul al II-lea în România, prima vizită a unui papă într-o ţară ortodoxă.

Rezumat

Religia în lumea contemporană• Fenomenele care au contribuit la secularizarea societăţilor moderne au fost: Iluminismul si Revoluţia franceză, revoluţia industrială si urbanizarea, interpretarea ştiinţifică a lumii, comunismul, care a proclamat ateismul.• Religiile se dovedesc mai seducătoare decât ideologiile sau ştiinţa, fie în cultele tradiţionale, fie în secte.• Marile religii ale lumii conternpoarene sunt: creştinismul (1. catolicismul; 2. protestantismul; 3. ortodoxia), islamul, iudaismul, hinduismul, budismul, şintoismul, taoisrnul, confucianismul, animismul.• Locurile de conflict din urnea contemporană se suprapun, de regulă, cu locurile de întâlnire a religiilor.• Conflicte religioase s-au produs în Kosovo, Casmir, Timorul de Est, Cecenia.• Toleranţa religioasă, la nivel de politică de stat, este o soluţie convenabilă pentru practicanţii tuturor religiilor.

Pelerinajul• Pelerinajul este călătoria pe care o fac credincioşii la un loc considerat sacru pentru religia lor. Pelerinajul este un eveniment foarte important în viaţa unei persoane, fiind considerat un act de pocăinţă sau de mulţumire.• Pelerinajul nu este obligatoriu un act religios, ci poate fi si secular sau civic, pentru a marca un eveniment politic sau cultural important.• Locurile sacre de altădată, precum Stonehenge, Acropola, Machu Picchu, Insula Paştelui, au devenit astăzi atracţii turistice si culturale.• Locurile sacre de astăzi sunt templul Mahabodhi, India, pentru budisti, Catedrala Sfântul Petru, Roma, pentru catolici. Biserica Sfântului Mormânt, pentru toţi creştinii. Templul Kaaba, de la Mecca, pentru musulmani, Zidul Plângerii, pentru evrei, templul Jokhang, pentru budistii tibetani etc.• În România, locurile de pelerinaj aparţin în mare parte cultului ortodox: bisericile din Bucovina, Oltenia, Dobrogea, Bucureşti.Fundamentalismul islamic• Religia este foarte influentă în lumea orientală musulmană, care se dovedeşte reticentă în faţa valorilor laice occidentale. Fundamentalismul islamic propovăduieste însă reîntoarcerea la preceptele islamice.• Fundamentalismul islamic este una dintre cauzele conflictului dintre arabi şi israelieni, dintre musulmani şi hinduşi în Casmir.• În 1979, în Iran s-a produs revoluţia islamică, condusă de ayatollahul Khomeini, care a proclamat republica islamică. Intenţia sa de a exporta revoluţia islamică a provocat războiul cu Irakul. Regimul de la Teheran este intransigent din punct de vedere religios chiar si după moartea lui Khomeini.• Regimurile fundamentaliste transformă religia în ideologie si sunt foarte potrivnice încercărilor de secularizare a vieţii. De aceea, experimentele laice în lumea musulmană sunt relativ puţine, majoritatea statelor islamice fiindteocraţii.• Astăzi, fundarnentalismul islamic este foarte puternic asociat cu terorismul, din cauza atentatelor în care sunt implicaţi musulmani fanatici.Arhitectura religioasă• Capodopere ale arhitecturii religioase din secolul al XX-lea sunt catedrala Sagrada Familia de la Barcelona, opera arhitectului A. Gaudi, care a aplicat stilul art nouveau, si Capela din Ronchamp, realizată de arhitectul francezLe Corbusier.

România

8

• Guvernul român recunoaşte oficial 18 religii, ceea ce însemnă că sprijină în anumite forme aceste culte. Altfel, este permisă practicarea oricărei religii. Deşi se declară religioşi, românii nu sunt practicanţi consecvenţi ai cultelor lor. Religia majoritară este ortodoxia.

MATERIA DE LA CLASA A XIII-A RUTĂ PROGRESIVĂ ZI

TEMA 6. ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR

Romanitatea este elementul esenţial al identităţii lingvistice si culturale a poporului român. Asemenea altor popoare ale Europei - italieni, francezi, spanioli, portughezi - românii vorbesc o Simbă romanică, formată pe baza latinei vorbite în Imperiul Roman. Procesul de romanizare lingvistică si culturală din secolele lI-lll d.H., când o mare parte a teritoriului României de azi era cuprins în provinciile romane Moesia si Dacia, a avut o mare intensitate, astfel că limba latină a pătruns foarte repede nu numai în zonele urbane, ci si la sate, în viaţa comunităţilor de agricultori si de păstori care ocupau cea mai mare parte a teritoriului.Un mic număr de cuvinte (mai puţin de 200) din limba traco-dacă s-au transmis, formând substratul limbii române. Este interesant însă de observat că multe dintre aceste cuvinte desemnează elemente fundamentale ale civilizaţiei -de exemplu vatră, copil, moş, a moşteni- dar se declină sau se conjugă aidoma cuvintelor de origine latină: brânză ca osânză, a moşteni ca a fi, moşie ca si câmpie. Gramatica latină reprezintă structura fundamentală a limbii române: declinăm si conjugăm ca în latină, alcătuim propoziţii si fraze în felul în care o făceau vorbitorii de limbă latină. Aproximativ 80% din fondul principal de cuvinte al limbii române, inclusiv vocabularul creştin de bază, provin din latina vorbită.

Formarea limbii române

Când, în secolul al III-lea d.H., împăratul Aurelian a fost nevoit să renunţe la administrarea provinciei Dacia, idiomul latin era predominant. Acesta a continuat să evolueze în contact cu provinciile latinofone de la sud de Dunăre. După instalarea slavilor în nordul Peninsulei Balcanice, complicatele relaţii dintre Imperiul Bizantin - unde limba greacă devine, din secolul al Vll-lea d.H., limbă oficială - si formaţiunile politico-militare din Peninsula Balcanică au avut drept consecinţă, între altele, fragmentarea comunităţilor locale vorbitoare de latină si despărţirea lor de romanitatea nord-dunăreană, astfel încât fiecare a dezvoltat în mod diferenţiat fondul originar latin. Si în prezent, există diferite dialecte a e limbii române: dialectul daco-român, vorbit pe întregul teritoriu al României, în Republica Moldova, precum si în comunităţile româneşti din ţările vecine (Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria), si dialectele sud-dunărene -dialectul aromân, isîro-român si megleno-rornân. Diferenţe locale de mai mică importanţă caracterizează diferite graiuri - oltenesc, maramureşean, moldovenesc etc. Pe baza graiului din Muntenia, dar cu un aport important a! operelor literare create în Moldova, se constituie, în secolul al XlX-lea, limba română literară pe care o vorbim si o scriem şi azi.

Ca si în căzui celorlalte limbi romanice, în perioada de formare a limbii române, fondului latin i s-au adăugat cuvinte împrumutate din limbile popoarelor migratoare. Avem motive să considerăm că, aşa cum se întâmplă si în cazul celorlalte limbi romanice, acest proces de evoluţie este încheiat în linii generale în secolul al Vlll-iea. O influenţă mai accentuată a rezultat din contactul cu limbile slave, mai ales cu cea sud-slavă, care a devenit, în secolele IX-X, limba liturgică (limba în care se slujeau liturghiile în biserică) si mai târziu si limba de cancelarie (limba în care erau redactate documentele oficiale ale statului). Slavona a jucat pentru regiunile balcano-dunărene un rol apropiat de cel pe care latina l-a jucat în Occidentul medieval.

Caracterul latin a! limbii vorbite pe ambele maluri ale Dunării şi în interiorul arcului carpatic a fost de timpuriu recunoscut de popoarele vecine. Neamurile germanice i-au numit w(a)lach, aşa cum îi numeau pe toţi vorbitorii idiomurilor latine; de la acest nume derivă etnonimele vlah, olah etc. La rândul lor, „vlahii" îşi spuneau probabil români, adică romani- nume pe care I-au transmis din generaţie în generaţie, fie pentru a se desemna ca locuitori ai ţinuturilor carpato-dunărene, vorbitori ai aceleiaşi limbi, fie pentru a se referi la anumite categorii sociale (de

9

exemplu, rumâni - ţărani dependenţi). Memoria populară a păstrat, de-a lungul secolelor, conştiinţa ascendenţei romane a românilor - dovadă, de pildă, datinile si tradiţiile care îi amintesc pe „bădica Troian" - împăratul Traian - în legătură cu momente importante ale sărbătorilor solstiţiului de iarnă {Anul Nou).

Creştinismul a constituit un factor esenţial în procesul de romanizare. Obiectele paleocreştine, databiieîn secolele II-III d.H., sunt puţin numeroase, dar acest fapt se poate explica prin persecutarea noii religii, însă după ce creştinismul a devenit o religie licită, vestigiile creştine au devenit tot mai numeroase. Chiar dacă arianismul a avut un succes deosebit în rândul populaţiilor germanice, la daco-romani, s-a dezvoltat un creştinism de factură populară si de orientare niceeană. Acesta a fost probabil impulsionat de misionari proveniţi din Dobrogea, cunoscut bastion ai confesiunii niceene încă din timpul împăratului Valens.

Călătorii străini care ajung în Ţările Române In secolele XV-XVII notează că românii sunt urmaşi ai romanilor, atât prin numele pe care şi-l dau lor însile, romani, cât si observând asemănările dintre limba vorbită de ei si latină. La rândul lor, primii umanişti originari din ţinuturile româneşti, ca transilvanul Nicolaus, care îşi ia numele savant de Olachus (Valahul), apoi curteni şi învăţaţi din Ţăriie Române, formaţi la şcolile din Polonia (Miron Costin) sau Italia (Stolnicul Cantacuzino), descoperă noi argumente care confirma, în cuvintele cronicarului moldav, că „de la Râm ne tragem", în fine, învăţaţii germani din ţinuturile săseşti (Johannes Honterus) descriu monumente si publică inscripţii latine - surse importante pentru istoria provinciei romane Dacia.

Teoria lui Roesler

Formularea categorică a tezei contrare - baza ideologică a dominaţiei maghiare asupra Transilvaniei - s-a datorat unui istoric austriac din a doua jumătate a secolului al XIX-ea, Robert Roesler. Folosind izvoare istorice latine târzii si nesigure, el a susţinut teza exterminării populaţiei de origine dacică odată cu cucerirea romană, precum si pe cea a retragerii complete a populaţiei romanizate din cuprinsul provinciei Dacia în secolul al lll-lea d.H. Locuitorii fostei provincii ar fi fost strămutaţi în masă la sud de Dunăre, unde s-ar fi format limba română şi poporul român. La venirea maghiarilor în Europa, Transilvania ar fî fost un ţinut pustiu, pe care coroana ungară l-ar fi anexat şi populat, instalând apoi şi colonişti germani pentru a-i apăra graniţele. Abia după marea ciumă din secolul al XIV-lea, ţinuturile de dincolo de Carpaţi, pustiite de molimă, ar fi fost colonizate cu păstori vlahi de la sud de Carpaţi si de Dunăre.

Teoriile roesleriene, criticate în mediile academice contemporane, au fost preluate nu numai de alte lucrări savante, ci şi de manualele şcolare din Ungaria secole or XIX-XX, alimentând imaginarul naţionalist maghiar, în schimb, istoricii si lingviştii români din secolul al XIX-lea (M. Kogălniceanu, A.D. Xenopol, B.P. Hasdeu, Gr. Tocilescu) au adunat un mare număr de dovezi referitoare atât la vechile populaţii getice si dacice din spaţiul carpato-danubian, cât şi la continuitatea populaţiei romanizate pe teritoriul fostelor provincii Dacia si Moesia, demonstrând şubrezenia multora dintre argumentele invocate de istoriografia oficială maghiară. La nivelul reprezentărilor identitare comune, renunţarea la scrierea slavonă (chirilică) si generalizarea alfabetului latin, precum şi predarea imbii române si a istoriei naţionale în şcolile organizate odată cu reformele iniţiate de Al. I. Cuza au generalizat conştiinţa romanităţii poporului român, a limbii si civilizaţiei acestuia.

TEMA 7. ÎNTEMEIEREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI

Formaţiuni politice prestatale în Transilvania

Din secolul al IX-lea, în contextul în care ungurii aşezaţi în Pannonia încep să-si manifeste interesul pentru Transilvania, sursele menţionează formaţiuni politice ale populaţiei româneşti de la nord de Dunăre.

Astfel, Cronica notarului anonim (Anonymus) al regelui Ungariei Bela al lll-lea, scrisă probabil prin secolul al XII-lea, dar oglindind evenimente de la sfârşitul secolului al IX-lea, relatează conflictele care i-au opus pe ungurii în expansiune spre răsărit unor formaţiuni politice de dincolo de Tisa. Aceste formaţiuni, de tipul cnezatelor sau voievodatelor, forme de organizare influenţate de cele ale slavilor, dar devenite specifice populaţiei româneşti, erau situate în Biharea (condusă de Menumorut), în Banat, cu centrul probabil la Cuvin (Glad) si în inima

10

Transilvaniei, având drept centru posibil Dăbâca (Gelu). Geiu este sigurul dintre aceşti conducători locali numit de Anonymus blach, adică român, în condiţiile în care populaţia din zonă era departe de a fi omogenă din punct de vedere etnic. Realitatea personajelor si întâmplărilor pomenite de Anonymus a început să fie contestată de unii istorici maghiari si austrieci începând din secolele XVIII-XIX, în contextul în care românii din Transilvania cereau drepturi politice si naţionale. Chiar dacă există o doză de fabulaţie în povestea notarului anonim, deoarece nu rareori istoricii medieva i simţeau nevoia să-si înfrumuseţeze poveştile cu elemente dramatice, este dincolo de îndoială faptul că în perioada în care a scris Anonymus exista conştiinţa unei anteriorităţi a românilor în Transilvania si a unor formaţiuni politice în stare să opună rezistenţă ungurilor. O confirmare indirectă a acestor realităţi o aduce Cronica lui Nestor, din secolul al XII-lea, care păstra amintirea faptului că, la trecerea lor prin Carpaţii Păduroşi, spre Panonia, ungurii i-au găsit acolo pe români şi pe slavi.

Din secolul al X-lea datează menţiunile unor formaţiuni politice în Dobro gea, reintrată în sfera de dominaţie bizantină. Chiar dacă nu putem spune nimic sigur despre etnia unor conducători precum jupan Dirnitrie, consemnat într-o inscripţie de la Mircea Vodă, sau despre jupan Gheorghe, menţionat în complexul de la Basarabi, probabil că formaţiunile politice pe care le conduceau îi includeau si pe români. Tot în Dobrogea, în secolul al Xl-lea, în condiţiile apariţiei unor noi valuri de migratori, precum pecenegii, uzii, cumanii. Ana Comnena îi pomeneşte pe Tatos, Seslav si Satza, de origine probabil pecenegă, şefi ai unor formaţiuni politice din care însă puteau face parte si români.

Formaţiuni politice prestatale în exteriorul arcului carpatic

În secolul al XIII-ea, în vreme ce Transilvania îşi continua existenţa în cadrul regatului maghiar, se conturează din ce în ce mai clar formaţiunile politice ale românilor din exteriorul arcului carpatic. Astfel, în 1234, o bulă papală men- ţiona existenţa unor elemente de ierarhie bisericească ortodoxă, ceea ce implici şi o organizare politică.

În secolul al XIII-lea, întreg spaţiul românesc avea să fie marcat de marea invazie tătară din 1241, care a distrus si a dezorganizat totul, în pofida unor încercări de rezistenţă locale, ce demonstrează că existau deja elemente de organizare politică. Românii încercaseră, împreună cu secuii, să apere trecătorile transilvănene, iar în exteriorul Carpatilor tătarii se confruntă cu un asa-numit Miselau, probabil Seneslau, care apare mai târziu în documente.

Marea invazie tătară a pulverizat cnezatele si voievodatele româneşti preexistente, dar a dezorganizat si regatul ungar, care, în ultima perioadă, îşi extinsese dominaţia si asupra spaţiului extracarpatic. Astfel, presiunea maghiară asupra spaţiului românesc scade si sunt create condiţii favorabile afirmării politice la sud şi la răsărit de Carpaţi. Dominaţia mongolă instituită în zonă a permis, pe de o parte, cristalizarea unor instituţii rămase apoi carac -teristice statelor medievale româneşti (birurile, scutirile, organizarea sistemului de postă etc), iar pe de alta, a făcut apel, în guvernare, la reprezentanţi din rândul populaţiei româneşti. Aceştia, spre sfârşitul secolului, în condiţiile diminuării puterii mongolilor, au profitat de situaţia dobândită, în scopul definirii unor autonomii româneşti care au stat la baza viitoarelor state medievale.

După trecerea primului şoc a invaziei, regalitatea maghiară încearcă să recâştige terenu pierdut la sud de Carpaţi, aducându-i, în 1247, în Tara Severinului, pe cavalerii ioaniţi. Diploma de privilegii care le este acordată permite surprinderea tipurilor de formaţiuni teritoriale care existau în zonă. În primul rând, se contura Ţara Severinului (Banatul), creaţie a regalităţii maghiare în vederea asigurării controlului asupra zonei. Apoi, existau voievodatele lui Litovoi, în Ţara Haţegului si nordul Olteniei, si al lui Seneslau, în nord-vestul Munteniei, în al treilea rând, în câmpia olteană fiinţau cnezatele lui loan si Farcaş. Diploma oferă si informaţii asupra stratificării sociale, care este întotdeauna legată de apariţia statului, consemnând diferenţele dintre ţărani şi mai-marii pământului (rustici, în opoziţie cu majores terrae, sugerează deja existenţa unor categorii privilegiate). De asemenea, aceste formaţiuni statale, aflate sub autoritatea, măcar nominală, a regelui maghiar, aveau propriile forţe militare, întrucât se specifica obligaţia or de a da ajutor armat ioaniţilor.

De la sfârşitul secolului a XIII-ea, se poate urmări felul în care, pe mai multe etape, se desfăşoară procesul desprinderii formaţiunilor româneşti de sub autoritatea maghiară si al constituirii statelor medievale româneşti. Trebuie să vedem aceste formaţiuni integrate în sistemul feudo-vasalic de tip apusean, pe care regalitatea maghiară încerca să-l instituie, astfel încât încercările lor de autonomizare se încadrează în procesul, mai amplu, de fărâmiţare politică si de decădere a autorităţii centrale prin care trecea în epocă Ungaria medievală.

Ţara Românească

În 1277, încercarea voievodului Litovoi (ce de la 1247 sau un urmaş cu acelaşi nume) de a înlătura suzeranitatea maghiară duce la moartea acestuia si la capturarea fratelui său, Bărbat. Acesta se răscumpără, spun documentele,

11

„cu o sumă nu mică de bani", ceea ce ilustrează forţa economică pe care o avea formaţiunea politică olteană. Teritoriile recucerite de regele maghiar rămân totuşi, în virtutea sistemului feudo-vasalic, în stăpânirea voievodului, cu condiţia ca acesta să-i recunoască suzeranitatea.

Înlăturarea totală a suzeranităţii maghiare asupra teritoriului de la sud de Carpaţi are loc la cumpăna secolelor XIII-XIV. Tradiţia păstrată de cronicile mun-tene vorbeşte de un „descălecat" al lui Negru Vodă, pornit cu ai săi din Ţara Făgăraşului pe la 1290. Sâmburele real ai tradiţie se leagă de desfiinţarea, de către regalitatea maghiară, a autonomiei Ţării Făgăraşului la 1291, ceea ce i-a putut determina pe unii dintre fruntaşii românilor de acolo să treacă !a sud de Carpaţi. Oraşul Câmpulung, unde s-ar fi aşezat Negru Vodă, poartă si el amprenta elementului transilvan, prin coloniştii saşi care îl locuiesc, si devine prima capitală a Ţării Româneşti şi necropolă domnească. De asemenea, realitatea unui descălecat de la nord de Carpaţi pare a fi sugerată chiar de numele de Basarab, de origine cumană, consemnat în documente în Ţara Haţegului.

Mai clar este documentată istoric întemeierea Ţării Româneşti prin unirea teritoriilor oltene ale voievodatului iui Litovoi cu cele ale voievodatului argesean al lui Seneslau sub domnia lui Basarab, pe la 1300. Afirmarea independenţei faţă de regatul maghiar se făcea în contextul colaborării românilor cu tătarii, bulgarii si sârbii. Factorul de putere reprezentat de regatul maghiar nu putea fi însă ignorat si, în 1324, Basarab se recunoştea vasal al regelui Carol Robert de Anjou, care, la rândul său, îi recunoştea domnia asupra unei ţări sud-carpatice unificate (Terra Transalpina). La scurtă vreme însă, regele maghiar considera că Basarab si-a nesocotit obligaţiile vasalice şi în 1330 era declanşată o campanie împotriva Tării Româneşti, condusă chiar de Carol Robert de Anjou. Pentru a evita distrugerile războiului, Basarab se oferă se restituie regelui Banatul Severinului si să-i plătească 7 000 de mărci de argint, echivalând cu 74 kg aur. Suma este un indiciu al forţei economice deţinute de voievodatul muntean, care poate fi legată şi de controlul segmentului final a! drumului comercial care lega Europa Centrală si Marea Neagră prin intermediul gurilor Dunării. Carol Robert refuză oferta, armata maghiară aparent victorioasă se întoarce spre Transi vania, dar într-o trecătoare, nelocalizată cu exactitate, dar intrată în istorie sub numele Posada, pe care i I-a dat lorga, românii îi surprind şi îi masacrează pe unguri, a căror rege scapă cu greu. Victoria de la 1330 consfinţea independenţa Ţării Româneşti si demonstra forţa noului stat,

Ulterior, raporturile cu Ungaria au fost reluate în contextul necesităţii de a duce o uptă comună pentru eliminarea tătarilor din regiune. Acesta este contextul în care Basarab cucereşte sudul Moldovei actuale, ceea ce explică numele de Basarabia extins apoi asupra întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru. Regele ungar interpreta însă jurământul de vasalitate prestat de domnul Ţării Româneşti ca o recunoaştere a faptului că acesta ar fi deţinut întreaga ţară (inclusiv teritoriile nou cucerite de Basarab) ca feudă, de la e .

În contextul unor astfel de pretenţii maghiare, urmaşul lui Basarab, Nicolae Alexandru, îşi ia în 1359 titlul de „singur stăpânitor" (samodîrjeţ, autocrat) şi creează mitropolia Ţării Româneşti, dependentă de Constantinopol. Erau măsuri care respingeau, în acelaşi timp, şi pretenţiile politice, si încercările de catolicizare, văzute ca un mij oc de mai bună integrare a voievodatului muntean în sfera de influenţă si chiar de dominaţie directă maghiară.

După noi confruntări, Vladislav Vlaicu (1364-1377) se recunoaşte din nou vasal al regelui Ungariei, de la care primeşte ca feude Severinui si Făgăraşul, inaugurând astfel o îndelungată tradiţie de stăpânire munteană asupra acestor regiuni integrate regatului maghiar.

Moldova

Din secolul al XIII-lea, teritoriul Moldovei se afla sub dominaţia tătarilor, care îşi stabiliseră un centru politic la gurile Dunării. Pe aici trecea si importantul drum comercial care lega zone din Europa Centrală (Polonia) cu Marea Neagră, ceea ce a favorizat în mare măsură unificarea economică a acestui spaţiu.

Evoluţia spre cristalizarea unor formaţiuni politice în această zonă este ilustrată de un document din 1332 al cancelariei papale; acesta vorbea despre „puternicii acelor locuri" care confiscaseră bunurile episcopiei Cumaniei. Unirea acestor formaţiuni a fost favorizată de lupta regalităţii maghiare pentru înlăturarea dominaţiei tătare si de succesele lui Basarab.

Iniţiativa regelui maghiar de a apăra hotarele răsăritene ale Ungariei a condus la crearea unei mărci de apărare în nordul Moldovei, condusă de voievodul Dragos din Maramureş, la 1347. Tradiţia istorică a păstrat amintirea participării românilor de peste Carpaţi la întemeiere în legenda „descăleca tului", "n realitate, dependenţa lui Dragos faţă de coroana maghiară şi nemulţumirile românilor maramureşeni faţă de politica regelui maghiar de desfiinţare a autonomiei Maramureşului au condus la o prlrnă încercare, nereuşită, de înlăturare a dominaţiei ungare, sub conducerea altui voievod din Maramureş, Bogdan, în 1364-1365, în ace aşi timp cu conflictele care aveau loc între Muntenia si Ungaria, suzeranitatea maghiară este înlăturată si statul moldovean se constituie ca entitate de sine stătătoare.

12

Până la sfârşitul secolului a XIV-ea, Moldova se extinde spre sud, înglobând gurile Dunării, astfel încât Roman I (1392-1394) se putea intitula „domn din munte până la mare", Extinderea teritorială a fost întovărăşită şi de o necesară centralizare a instituţiilor statului si o clarificare religioasă, în vremea lui Petru l (1377-1392); după ezitări între Roma si Constantinopol, domnia optează pentru ortodoxie, punând astfel bazele întemeierii Mitropoliei de la Suceava.

Pentru a contracara pretenţiile maghiare, în 1387, Petru l depune jurământ de vasalitate regelui Poloniei, Vladislav I Iagello, inaugurând astfel principala direcţie de politică externă a Moldovei pentru viitoarea perioadă.

Dobrogea

În secolul al XIV-lea se constituia si la sud de Dunăre un stat independent, al cărui nucleu a fost reprezentat de Ţara Cavarnei, cu centrul la Caliacra, condusă de Balica (1346-1354).

Ulterior, în urma participării la un război civil în Imperiul Bizantin, Dobrotici (1354-1386) a primit titlul de „despot", care era acordat rudelor sau aliaţilor Imperiului şi care îl plasa, cel puţin formal, în cadrul ierarhiei imperiale. Urmaşul său, Ivanco (1386-1391), se desprinde din sfera stăpânirii bizantine şi bate monedă proprie, pentru a-şi marca independenţa.

În condiţiile apropierii imperiului Otoman de linia Dunării, Dobrogea, a cărei conducător dispărea în luptele cu turcii, risca să fie transformată în paşalâc. Acesta este momentul în care domnitoru Ţării Româneşti, Mircea ce Bătrân (1386-1418) intervine si o ia în stăpânire. Dobrogea avea să rămână în componenţa stătu ui muntean până în 1417 sau 1420, când este cucerită de turci şi rămâne sub stăpânire otomană până la 1878.

TEMA 8. ŢĂRILE ROMÂNE ÎNTRE DIPLOMAŢIE ŞI CONFLICT ÎN EVUL MEDIU ŞI LA ÎNCEPUTURILE MODERNITĂŢII

1. Cacteristicile situaţiei internaţionale

> În secolul al XV-lea în sud-estul „Europei situaţia internaţională a fost influenţată de ascensiunea puterii otomane.> Secolul al XVI-lea a fost epoca de culminaţie a puterii şi expansiunii otomane;

• Ungaria a fost zdrobită în bătălia de Ia Mohâcs (1526) - transformată în paşalâc (1541), iar Transilvania adevenit principat autonom sub suzeranitate turcească.

• Imperiul Otoman a fost acceptat ca partener în Europa, nu mai era considerat duşman, datorită deosebirii dereligie.

* Franţa a încheiat cu sultanul, un tratat de cooperare împotriva Imperiului habsburgie, în martie 1536,

> În a doua jumătate a secolului al XVI-lea relaţiile internaţionale se caracterizează prin constituirea şi dezvoltarea unuisistem politic european, în cadrul căruia, deciziile şi acţiunile tuturor statelor sunt într-o interdependenţă permanentă.

> Situaţia internaţională a Ţărilor Române, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea a fost influenţată în mod direct de:

• lupta dintre Imperiul otoman şi cel habsburgie pentru dominaţie în Europa Centrală,• atitudinea aparte a Poloniei:

* în general, ostilă imperialilor,» prudentă faţă de turci,» interesată în asigurarea unei influenţe proprii în Ţările Române, în primul rând în Moldova.

> Intervenţia imperială în Transilvania a provocat nemulţumiri în Polonia şi mai ales, Ia Poartă.> Poarta a intensificat operaţiunile militare împotriva imperialilor, a ocupat şi transformat Banatul în paşalâc (l512). > S-a format Liga creştină care alătura habsburgilor, Spania, papalitatea, ducatele de Mantua, Ferrara şi Toscana.> în această conjuctură internaţională complexă - în Ţările Române - Mihai Viteazul conduce lupta pentru

independenţăşi unire între 1594-1601.

2. Ţările Române şi regatele catolice vecine13

> Statele româneşti şi Regatul ungar, iniţial, s-au apropiat, când au fost ameninţate de expansiunea otomană, în cadrulefortului antiotoman al Ungariei, un rol însemnat a revenit factorului militar românesc din Transilvania şi Banat.

> în Ţara Românească, implicarea în lupta antiotomană a lui Mircea cel Bătrân (l386-141 S):

• în 1389 Mircea cel Bătrân încheie o alianţă cu regele Poloniei, Vladislav Jagello, contra Ungariei.• în condiţiile creşterii pericolului otoman (în timpul sultanului Baiazid I) - Ţara .Românească se

orienteazăspre o alianţă cu Ungaria (condusă de regele Şigismund de Luxemburg) - pe baza recunoaşterii stăpâniriidomnului Ţării Româneşti în Almaş şi Făgăraş, în sudul Transilvaniei, cu titlul de feud, şi în Banatul deSeverin.

• La 7 martie 1395 - tratat de_aliantă cu_regele Şigismund de Luxemburg, la_Braşov care_este_primul tratatdin S E Europei îndreptat împotriva Imperiului otoman.

> În Moldova, Ştefan cel Mare (1457-1504) avea ca obiective ale politicii externe :emanciparea Moldovei de sub tutela marilor puteri vecine; lupta antiotomană.

• în prima parte_a_.dornniei, pe primul plan s-au aflat relaţiile cu Ungaria si Polonia, puteri care rivalizau pentruMoldova, gurile Dunării şi Chilia (rivalitate ce s-a manifestat şi în a doua jumătate a secolului al XVI-lea).

• Orientarea spre Polonia, care îi asigura protecţie împotriva tendinţelor de dominaţie ale Regatului ungar - arămas direcţia principală a politicii externe a Moldovei; i-a permis să-şi asigure stăpânirea asupra Chiliei şidrumului comercial pe care îl controla.

• în aprilie 1459 -tratatul de la Overchelăuţi cu regele Cazimir al Poloniei, pe care I-a recunoscut ca suzeran.

* Consecinţă: îndepărtarea de la hotarul Moldovei a lui Petru Aron, rivalul său.* Restabilirea legăturilor cu Polonia a însemnat îndepărtarea de Ungaria şi Ţara Românească.

• în 1465 Ştefan cel Mare a reuşit să aducă în stăpânirea sa cetatea Chilia, subminând interesele comerciale aleUngariei şi Ţării Româneşti. Pentru a restabili situaţia, Matei Corvin a intrat în campanie în 1467, dar în drumspre Baia este înfrânt de armata lui Ştefan.

-> Moldova iese de sub suzeranitatea Ungariei.• A doua etapă a domniei - lupta antiotomană.

* 10 ianuarie 1475 - bătălia de la Vaslui - victorie categorică a lui Ştefan împotriva otomanilor.* înţelegând inevitabilitatea unei ofensive otomane:

• ianuarie 1475 - Ştefan a adresat o scrisoare principilor creştini pentru a lărgi coaliţiaantiotomană;

• iulie 1475 - Ştefan cel Mare încheie un tratat de alianţă antiotomană cu Matei Corvin -punând astfel baze noi raporturilor dintre cele două ţări;

* 1484 - Imperiul otoman cucereşte Chilia şi Cetalea Albă.• încercări nereuşite de recucerire a cetăţilor pierdute cu ajutorul Poloniei. In acest sens.

Ştefan prestează omagiul vasalic regelui Cazimir în septembrie 1485, Ia Colomeea;* 1487 - Ştefan încheie pace cu Imperiul otoman;

- plăteşte din nou tribut Porţii; 1489 - Ştefan cel Mare încheie alianţă cu Ungaria.

* 1492 - loan Albert devine rege al Poloniei şi începe pregătirile militare pentru:înlăturarea dominaţiei otomane asupra Chiliei şi Cetăţii Albe; instaurarea controlului polon direct asupra Moldovei, prin înlăturarea lui Ştefan. 1497 - confruntare cu polonezii la Codru Cosminului. - Ştefan învingător:

Tratatul de la Hârlău semnat în 1499, între Moldova şi Polonia, stabilea „pacea veşnică" între cele două state şi emanciparea Moldovei de sub suzeranitatea Poloniei. În lupta antiotomană, Mihai Viteazul (1593-1601) se orientează spre alianţa cu Habsburgii:

• 20 mai 1595 - încheie un tratat cu Sjgismund Bathory, principele Transilvaniei, prin care:» Mihai Viteazul - devine membru în alianţa antiotomană; - devine

locţiitor al lui Sigismund Baîhory.14

• Sn 1598 încheie un nou tratat cu Habsburgii împotriva otomanilor;* se eliberează de sub tutela lui Sigismund Bathory;* încheie pace cu turcii obţinând confirmarea domniei.

• Prin campaniile din_anii 1599-1600 Ţările Române si Traiisilvama sunt reunite într-un sisţern politic (uniune politică) coordonat de Mihai Viteazul.

• în 1599 - agravarea poziţiei Ţării Româneşti prin:» alegerea lui Andrei Bathory ca principe al Transilvaniei:

• era ostil luptei anîiotomane;• în bune relaţii cu Polonia.

• Mihai Viteazul hotărăşte să acţioneze:* iulie 1599 -trimite o solie la Praga şi cere permisiunea să intervină în Transilvania;» în octombrie l 599 intră în Transilvania;» 18 octombrie 1599 - câştigă bătălia de la_Şelimbăr

° este recunoscut de Dieta Transilvaniei ca locţiitor al împăratului: nu a modificat sistemul constituţional de stări;a dus o politică în favoarea nobilimii mici româneşti şi în special a boierilor din Ţara Făgăraşului.

• Hotărârea precipitată de invadare a Moldovei, Mihai Viteazul a luat-o datorită uneltirilor împotriva sa de lacurtea lui Ieremia Movilă, instigat de Polonia.

• în niai 1600, intervenţia lui Mihai în Moldova pe care o cucereşte, invocând ca motiv - alianţa lui IeremiaMovilă cu turcii şi tătarii.

* Consecinţe: » Mihai Viteazul reface frontul antiotoman;• înfăptuieşte Unirea celor trei ţări române (Mihai se intitula „domn al Ţării Româneşti, al

Ardealului şi a toată Ţara Moldovei"):unificarea era văzuta ca solidaritate creştină, nu ca unitate naţională; în realitate, Principatele rămâneau administrativ şi politic separaie. ~> această unire nu a durat, dar creazâ un precedent, care cu timpul, devine un ideal.

• Marile Puteri erau ostile Unirii:* Polonia nu acceptă pierderea Moldovei.* Nobilimea maghiară din Transilvania ostilă unei supremaţii româneşti.» Rudolf al Il-lea nu avea încredere în Mihai.* 18 septembrie 1600: Mihai este înfrânt la Mirăslău de nobilimea din Transilvania, care s-a alăturat

generalului imperial Gheorghe Basta- pierde Transilvania. » în Moldova, polonii au pătruns şi au restaurat dinastia Movilă, cu

intenţia de a-1 numi domn în ŢaraRomânească pe Simion Movilă. » Mihai pleacă în exil şi cere

sprijinul lui Rudolf al Tl-lea.* augusţ 160l - la Guruslău - Mihai câştigă bătălia cu Sigismund Bathory.» Habsburgii, care aveau obiective precise şi de durată în spaţiul Principatelor, îl asasinează pe Mihai

Viteazul pe Câmpia Turzii (cu ajutorul mercenarilor valoni plătiţi de generalul Gheorghe Basta).

3. Relaţiile cu Imperiul otoman

Ţara Românească şi Moldova, cu mijloacele diplomaţiei şi rezistenţei armate aveau ca obiective ale politicii externe:• lupta pentru menţinerea independenţei politice şi a autonomiei;• apărarea teritoriului şi a hotarelor ţării;• prin implicarea în lupta antiotomană Ţările Române s-au integrat ca un factor important în cruciada târzie;• stoparea tendinţelor expansioniste ale Ungariei şi Poloniei.

Ţara Românească> La finele secolului al XIV-lea otomanii se instalau la Dunăre prin cucerirea de către Baiazid I a ţaratelor Târnovo

(1393) şi Vidin în 1396.> Ţara Românească se afla sub conducerea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418).> Începutul conflictului dintre Ţara Românească şi puterea otomană a fost urmarea intervenţiei lui Mircea la

sudulDunării, în teritorii a căror stăpânire o revendica şi sultanul Baiazid I.

15

> Mircea a declanşat conflictul cu puterea otomană:

• preluând stăpânirea Dobrogei (1388);• intervenind în favoarea sârbilor în bătălia de la Câmpia Mierlei (Cossovopolje) (1389).• în 1394 sau 1395 – Baiazid I întreprinde o expediţie în Tara Românească.

Obiective: - îndepărtarea influenţei maghiare în regiune;- cucerirea Ţârii Româneşti.

> Lupta decisivă dintre Micea şi Baiazid I s-a dat ia Rovine (mai 1395); se încheie cu victoria categorică a lui Mircea.

' Consecinţe:- îndepărtarea pericolului otoman;- organizarea primei mari coaliţii continentale antiotomane iniţiată de regele Ungariei, cu

participareacavalerilor occidentali şi a lui Mircea cel Bătrân.

A Opunând rezistenţă cuceririi otomane, rumânii s-au integrat ca iactor de prim plan în cruciada târzie.• Mircea a participat în fruntea unui contingent românesc la Cruciada de la N i c op o l e (1396), care se

încheie cuînfrângerea forţelor creştine.

'r în secolul al XV-lea, apărarea Dunării de jos a fost asumată de Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476).• încheie o alianţă cu Matei Corvin, regele Ungariei, în acest scop;• Vlad Ţepeş refuză plata tributului şi astfel deschide lupta cu Poarta Otomană;• 1461 - 1462 - organizează o campanie în sudul Dunării;

- devastează o întinsă regiune.• Consecinţe:

» Imperiul otoman întreprinde o campanie de pedepsire;- cu forţe net inferioare, Vlad Ţepeş aplică tactica „pământului pârjolit1'.

- iunie 1462 - „atacul de noapte" în apropiere de Târgovişte;- îi învinge pe turci şi astfel reuşeşte să apere autonomia ţării.

> Criza Imperiului otoman la sfârşitul secolului al XVI-lea s-a_manifestat şi in zona Ţarilor Române, contribuind la agravarea dominaţiei otomane, cu aspectele ei politice şi economice.

Domnia lui Mihai Viteazul (1593-1601) a coincis cu relansarea de către papa Clement al VIII-lea a unei alianţe, Liga Sfântă (condusă de împăratul Rudolf al II-lea) contra Imperiului otoman:

• Tările Române trebuiau sa deţină un loc aparte in planurile antiotomane, fiind interesate şi ele, prin poziţia lor,în acţiunea Ligii Sfinte.

• Adeziunea Ţării Româneşti la L i ga Sfântă s-a datorat iniţiativei domnului, care avea acordul Stărilorprivilegiate.

• La 13 noiembrie 1594 izbucneşte la Bucureşti răscoala antiotomana iniţiată de Mihai Viteazul (care sedesfăşoară în iarna 1594-1595) prin:

» uciderea creditorilor levantini; + atacarea garnizoanei otomane.

• Cucerirea cetăţilor de graniţă de la Dunăre - declanşează ostilităţile cu Imperiul otoman.• În aceste condiţii, fiind previzibilă reacţia otomană, Mihai Viteazul încheie la Alba Iulia, prin

delegaţiaStărilor, la 20 mai 1595 - un tratat cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, prin care Stările:

» subordonează Ţara Românească principelui Ardealului, devenit autoritatea supremă;- subordonează domnul marilor boieri.

• Suzeranitatea lui Sigismund Bathory asupra Ţări lor Române _ semnifica şi necesitatea alcătuirii unui organismpolitic şi militar în stare să_se opună Imperiujui otoman.

• După răscoala antiotomana, în istoria sfârşitului de secol, s-a deschis o epocă de confruntări militare întreŢările Române şi Imperiul otoman.

» Confruntarea decisivă pregătită de turci a avut loc la 23 august 1595, în bătălia de la Călugăreni.încheiată cu victoria lui Mihai Viteazul. » Acţiunea militară a lui Mihai a continuat în

octombrie prin recucerirea Târgoviştei şi a cetăţiiGiurgiu.

- Campania otomană la nordul Dunării se încheie cu un eşec.

16

Mihai Viteazul deschidea negocierile cu turcii, pe care le-a încheiat printr-o pace.în schimbul plăţii tributului, turcii îi recunosc domnia.

Transilvania Începând cu 1443, voievodul Transilvaniei Iancu de Hunedoara (1441-1456) a adoptat tactica de luptă ofensivă antiotomana;• atragerea Ţărilor Române în frontul antiotoman.

> 1443-1444 - lancu de Hunedoara organizează „Campania cea lungă" •- o puternică acţiune militară în PeninsulaBalcanică, la care participă şi Vladislav I. regele Ungariei si Poloniei:

• forţele creştine obţin victorii importante la S de Dunăre;• iulie 1444 - regele Vladislav încheie cu turcii pacea de la Seghedin, dar se lasă convins de legatul papal

săreia ostilităţile contra Imperiului otoman.

* în acest context, statele creştine din apus declanşează o nouă cruciadă antiotomană condusă de regeleVladislav I, care se încheie prin înfrângerea_de la Varna ( l (J noiembrie 1444).

In 1446 Iancu de Hunedoara este numit guvernator al Ungariei, atribuţie ce-i răsplătea lupta sa amiotomLinâ.• Din 1453. - începe o nouă etapă a expansiunii otomane, după cucerirea Constanţi nopo l ui u i;

» Mahorned al II-lea încearcă să cucerească Belgradul, dar este oprii de lancu de Hunedoara sub zidurile orbului.

-> Iancu de Hunedoara obţine o victorie categorica la Belgrad în iulie 1456.

Moldova O altă etapă a rezistenţei româneşti la Dunărea de jos a fost în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457-

1504) în Moldova.

>- Predecesorul său, Petru Aron, fusese silit să se încline în faţa ultimatumului sultanului Mehmed al II-lea şi să recunoască suzeranitatea otomană şi implicit - plata tributului.

> Mahomed al II-lea a fost silit să treacă la organizarea unor campanii de scoatere din luptă a Moldovei:• la începutul lui 1475 organizează o mare expediţie sub comanda lui Soliman.

* la 10 ianuarie_1475 are loc bătălia de la Vaslui - victorie categorică a lui Ştefan.• vara 1476 - Moldova este atacată de tătarii din Crimeea şi de turci:

+ iunie 1476 - Mahomed al II-lea a intrat în Moldova în fruntea unei oşti numeroase;- 26 iulie 1476 -- bătălia_ de ja Războieni (Valea Albă) - armata moldoveana este înfrântă, dar în

august sultanul dă semnalul de retragere.- a doua mare campanie împotriva Moldovei se încheia cu un eşec.- Ştefan cel Mare reuşeşte să dejoace planul turcilor de transformare a ţării în paşalâc.

- Lipsa de dinamism a coaliţiei antiotomane 1-a determinat pe Ştefan să încheie pace cu turcii şi să accepte plata tributului.

> Marea capacitate de rezistenţă a Principatelor Române în faţa otomanilor se poate constata, mai ales în Moldova, întimpul lui Ştefan cel Mare,

'r Otomanii conduşi de sultanul Baiazid al II-lea, în 1484 - se mulţumesc să cucerească doar cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.

> Ţările Române au reuşit să se afirme ca factori activi în relaţiile internaţionale pentru:• a-şi salva existenţa statală;

• a-şi asigura continuitatea unei vieţi politice româneşti autonome.

TEMA 9. STATUL ROMÂN MODERN: DE LA PROIECT POLITIC LA

17

REALIZAREA ROMÂNIEI MARI (SECOLELE XVIII-XX)

Tudor Vladimirescu şi domniile pământene

În ultimul deceniu al epocii fanariote, lumea creştină sud-est europeană intra într-un proces de radicalizare politică. O societate secretă, Eteria, avea ca scop eliberarea grecilor, cu sprijinul Rusiei, pe fondul unei răscoale generale a creştinilor din Balcani. Mişcarea stabilise legături si cu boierii români, inclusiv cul aceia de la vârful ierarhiei politice.

La cumpăna anilor 1820-1821, trei mari boieri munteni gândesc organizarea unei răscoale pentru obţinerea vechilor privilegii ale ţării, alegându-l comandant militar pe Tudor Vladimirescu, mic boier cunoscut pentru relaţiile cu Eteria şi pentru sentimentele sale antifanariote si antiturcesti. în ianuarie 1821, Tudor a fost învestit cu conducerea militară a răscoalei; la rândul său, a semnat o convenţie militară cu eteristii, cu scopul îndepărtării dominaţiei otomane. După moartea, în condiţii suspecte, a ultimului domn fanariot al Ţării Româneşti, Tudor a guvernat ţara timp de câteva luni. între timp însă, din raţiuni diplomatice, Rusia a dezavuat public Eteria si tulburările pricinuite de aceasta în Principate. Poziţia Rusiei şi iminenţa intervenţiei militare otomane l-au determinat pe Tudor să încerce o apropiere de Poartă, prin incriminarea exclusiv a fanarioţilor. Dacă din perspectiva românească această poziţie putea fi convenabilă, din pespectiva antiotomană a Eteriei, a fost asimilată trădării. La sfârşitul lui mai 1821, Tudor a fost judecat, condamnat si executat de eteristi.

Documentele mişcării conduse de Tudor Vladimirescu sunt alcătuite dintr-o seamă de proclamaţii şi din Cererile norodului românesc, combinaţie de program politic si act cu valoare constituţională, atât timp cât domnul, ia insta are, ar fi trebuit să jure pe acest document. Acestea demonstrează caracterul preponderent politic al revoltei armate a lui Tudor Vladimirescu. Pe măsura conturării tot mai clare a pericolului intervenţiei militare otomane, programul social se estompează tot mai mult. Cererile norodului romanesc conţin o serie nesistematizată si adesea vagă de proiecte de reformă, dintre care multe se regăsesc si în scrierile boierilor reformatori. Nu mai cere nici măcar îndepărtarea imediată a fanarioţilor, ci doar limitarea abuzurilor acestora.

Intervenţia militară otomană a pus capăt mişcării lui Tudor Viadimirescu. Elita politică românească a recuperat însă, prin redactarea unui număr impresionant de memorii si proiecte de reformă, întregul ţel declarat (antifanariot) al acesteia, în septembrie 1822, Poarta a acceptat restaurarea domniilor pământene, numindu-i pe Grigore a IV-lea Dimitrie Ghica în Ţara Românească şi pe loniţă Sandu Sturdza în Moldova.

Revenirea la domniile pământene poate fi interpretată ca o schimbare de regim politic, în măsura în care instituţia domniei devine naţională (pământeană). Structura organizării de stat (instituţiile) nu s-a modificat până la adoptarea Regulamentelor organice (1831-1832). în deceniile 3 si 4 ale secolului al XlX-lea, boierimea reformatoare a redactat zeci de proiecte, vizând modernizarea organizării interne si, în primul rând, redactarea unor legi fundamentale.

Nevoia de reoganizare internă era recunoscută şi în principalele acte internaţionale referitoare la Principate. Tratatul de a Adrianopol (1829) consacra individualitatea politică a Ţărilor Române, instituia oficial protectoratul rusesc asupra acestora si prevedea reorganizarea administrativă internă în temeiul unor noi regulementări, viitoarele Regulamente Organice.

Anul 1848

Revoluţiile de la 1848 din Ţările Române se înscriu în valul de mişcări revoluţionare care a cuprins Europa în primăvara anului respectiv, de la Paris până în centrul si răsăritul continentului, în Moldova şi Tara Românească, revo luţia de la 1848 a fost în primul rând opera intelectualilor „paşoptişti". Ei erau un grup deosebit de omogen, aparţineau în general mijlocului clasei boiereşti, beneficiaseră de posibilităţi similare de a studia în marea lor majoritate în străinătate si se distingeau de înaintaşii lor prin cunoaşterea directă a Europei Occidentale, al cărei model politic si cultural î doreau aplicat şi Ţărilor Române. O altă caracteristică a intelectualităţii româneşti de la 1848 este adeziunea totală la ideea modernă de naţiune şi ataşamentul necondiţionat faţă de ţelurile naţionale (independenţă sau autonomie politică).

Evenimentele revoluţionare au izbucnit în Moldova în martie 1848. Mişcarea de la laşi a fost una legalistă, utilizând practica înaintării sau publicării de memorii şi programe. Primul dintre acestea, Petiţia-prodamaţie, cerea divanului adoptarea unor măsuri în general moderate: stăvilirea corupţiei, siguranţa personală, responsabilitate ministeriala, îmbunătăţirea soartei ţăranilor, desfiinţarea cenzurii, alegeri pentru adunare fără imixtiuni ale cârmuirii, înfiinţarea unei gărzi cetăţeneşti. Dispus iniţial să accepte mare parte din cererile petiţionarilor, domnul

18

răspunde ulterior dur presiunii revoluţionarilor, care îl somau să accepte integral documentul. Cei mai mulţi revoluţionari au fost arestaţi, surghiuniţi la moşii sau trimişi în exil, de unde au continuat calea legalistă a memoriilor şi programelor de reformă.

În Ţara Românească a funcţionat o putere revoluţionară efectivă din iunie până în septembrie 1848, sub forma unui guvern revoluţionar, denumit locotenenţă domnească, pentru a nu exacerba suspiciunile Porţii. Documentul fundamental al revoluţiei muntene a fost Proclamaţia de la Islaz (iunie 1848), • numită de contemporani Constituţie, rol pe care de altminteri l-a si îndeplinit. Proclamaţia de la Islaz conţine o serie de prevederi referitoare la drepturile nului şi cetăţeanului si la organizarea mecanismului de stat, ale cărui organe centrale erau domnul si o Adunare generală. Formulările privind raportul dintre puterile statului nu sunt suficient de clare. Este însă formulat clar principiul vanităţii poporului; aceasta se exercita prin reprezentarea tuturor stări sociale în cadrul Adunării genera e unicamerale, la care se raportau si alegerea şi responsabilitatea domnului.

Unirea Principatelor Române. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza

În 1849, după intervenţia militară otomană care a pus capăt evenimentelor "soluţionare din Ţara Românească, Rusia si Turcia semnează Convenţia de la Balta-Lirnan. Potrivit acesteia, regimul politic regulamentar a fost reintrodus, dar a suferit câteva modificări, în sensul accentuării tutelei politice a puterilor suzerane ori protectoare, dar si al sporirii autorităţii domnului. Domnul nu mai era ales, ci numit de ţar si de sultan; durata domniei era fixată la şapte ani; -adunările erau dizolvate şi înlocuite cu dîvanuri alcătuite exclusiv din mari boieri numiţi de domn.

Domnii numiţi în temeiul Convenţiei de a Balta-Liman, Grigore Alexandru Ghica în Moldova si Barbu Ştirbei în Ţara Românească, au domnit până în 1856. Adepţi ai unui reformism etatist de tip iluminist, ambii au avut merite incontestabile în modernizarea societăţii si a statului român, în Moldova, Grigore Alexandru Ghica a permis reîntoarcerea exilaţilor revoluţionari şi organizarea mişcării unioniste, spre deosebire de omologul său muntean, care, fără a fi vădit antiunionist, a preferat să evite orice tip de agitaţie politică.

Mişcarea unionistă a fost deosebit de activă si în exterior. Interesul marilor puteri pentru stabilizarea raporturilor de forţe în zonă s-a întâlnit astfel cu propaganda exilului românesc. Tratatul de la Paris (1856) a reafirmat autonomia Principatelor si le-a trecut sub garanţia colectivă a celor şapte mari puteri; a prevăzut revizuirea Regulamentelor organice si convocarea unor Adunări ad-hoc, prin care românii să fie consultaţi asupra viitoarei organizări a ţări or lor. Acestea urmau să fie alcătuite din reprezentanţi ai cleru ui, ai marii si micii proprietăţi, ai orăşenilor si clăcasîlor. Adunările rezultau în urma unor alegeri, la care clerul, marea proprietate si orăşenii votau direct, iar mica proprietate şi ţăranii indirect, prin delegaţi. Pentru prima oară în Ţările Române prevederile electorale se înte-meiau pe avere, nu pe originea socială, iar adunările care se constituiau în temeiul lor aveau un anume grad de reprezentativitate. Adunările ad-hoc erau organe consultative, abilitate să exprime doar „dorinţe". După exprimarea acestora, adunările s-au dizo vat, iar marile puteri au luat act de ele prin Convenţia de la Paris, care a servit drept constituţie Principatelor până în 1864.Convenţia de la Paris menţinea suzeranitatea Porţii otomane, sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de la Paris. Principatele Unite Moldova şi Valahia urmau să aibă fiecare câte un domnitor, ales pe viaţă de Adunarea electivă din fiecare principat. Domnii reprezentau puterea executivă si niciun act al lor nu avea valoare dacă nu era contrasemnat de ministrul de resort. Puterea legislativă se exercita colectiv de către domn, adunare s! Comisia Centrală de la Focşani, Adunările funcţionau ca un parlament unicameral, care dezbătea si adopta legile, fără a avea însă iniţiativă legislativă, si alegea domnitorul. Guvernele erau alcătuite din miniştri numiţi de domnitori, responsabili în faţa acestora si a Adunărilor elective, în afara instituţiilor separate existau si două instituţii comune: Comisia Centrală de la Focşani si, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. Convenţia de la Paris garanta libertatea individuală, proprietatea si egalitatea depturilor politice pentru toţi moldoveni si valahii de orice rit creştin. Aceasta era completată de un act electoral, care stabilea sistemul de alegeri pentru cele două adunări; alegătorii se împărţeau în funcţie de venit {vot cenzitar), în alegători direcţi si alegători indirecţi (votai prin intermediul unor delegaţi).

Dubla alegere a lui Alexandru loan Cuza (5 si 24 ianuarie 1859) deschidea una dintre perioadele cele rnai dense în înnoiri din istoria modernă românească Domnia sa poate fi împărţită în trei mari etape: • perioada consolidării unir (1859-1861), caracterizată prin eforturi diplomatice pentru recunoaşterea internaţională a unirii si prin eforturi interne în vederea unificării legislative si e celei administrative • perioada reformelor realizate pe cale constituţională (1862-1864) şi • regimul guvernării autoritare (1864-1866).

În 1864, în contextul divergenţelor de opinie dintre guvernul Kogălniceanu susţinut de domn si adunare, Cuza a dizolvat adunarea şi a supus aprobării pri-plebiscit un nou act cu valoare constituţională. Statutul dezvoltător Convenţiei de la Paris , însoţit de o nouă lege electorală. Acesta sporea drepturile puterii executive, lirnitându-le pe cele ale legislativului. Domnul singur avea iniţiativă legislativă. Adunarea devenea bicamerală, prin înfiinţarea

19

Senatului, cameră legislativă superioară, formată din membri de drept şi membri numiţi de domn. Adunarea electivă se alegea în continuare prin vot cenzitar, dar noua Lege electorală reducea mult censul, sporind astfel numărul alegătorilor Perioada 1864-1866 este una dintre cele mai active si mai reprezentative din punct de vedere al legilor adopate: Legea rurală. Legea instrucţiunii publice. Legea organizării judecătoreşti, Codul civil şi de procedură civiă, Codul penal şi de procedură penală.

Guvernarea autoritară a lui Cuza a făcut ca opoziţia internă la adresa să cuprindă toate forţele spectrului politic, iar marile puteri să îl privească cu neîncredere. Opoziţia, materializată în asa-numita monstruoasă coaliţie, s-a coagulat în jurul ideii înlocuirii lui Cuza cu un prinţ străin, care ar fi permis consolidarea situaţiei Principatelor în exterior si curmarea regimului domniei personale interior, în februarie 1866, în urma unui complot, Cuza a fost silit să abdice.

Regatul României. Carol I şi FerdinandOpţiunea clasei politice pentru aducerea pe tronul Principatelor Unite a unui principe străin dintr-o familie

domnitoare a Europei s-a oprit, după unele tatonări, asupra lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. A fost validată în ţară printr-un plebiscit, iar în exterior prin recunoaşterea de către marile puteri, în a doua parte a anului 1866 si în 1867. Domnia lui Carol a debutat prin adoptarea Constituţiei din 1866, care a instituţionalizat regimul parlamentar modern si care va rămâne în vigoare până în 1923 (a fost revizuită de două ori de-a lungul timpului: în 1879 si 1884). Adoptarea noii constituţii a impulsionat si procesul de constituire a partidelor politice, Partidul Liberal (1875), respectiv Partidul Conservator (1880), care vor alterna la guvernare. După câţiva ani de frecvente schimbări guvernamentale, regimul se stabilizează, situaţie la care a contribuit esenţial si Carol I prin atitudinea sa politică echilibrată.

Domnia lui Carol I rămâne o perioadă fundamentală a istoriei statului român modern. Acesta si-a proclamat independenţa în 1877, a câştigat-o pe câmpul de luptă în 1878 si ulterior a reuşit să fie recunoscută si de marile puteri. Ca urmare a modificării statutului internaţional al ţării, a fost proclamat regatul în 1881. În plan intern, au fost adoptate, din iniţiativa celor două partide care s-au succedat la guvernare, legi de maximă importanţă pentru modernizarea ţării: responsabilitatea ministerială, organizarea comunelor, organizarea învăţământului, organizarea armatei, înfiinţarea Băncii Naţionale, legi pentru dezvoltarea industriei naţionale, legi privind învoielile agricole, minele sau organizarea clerului. S-au adus modificări în sistemul electora (în continuare cenzitar), în sensul creşterii numărului persoanelor cu drept de vot.

La moartea lui Carol I, tronul va reveni, în absenţa urmaşilor direcţi, nepo tului său de frate, Ferdinand (1914-1927). De numele său se leagă participarea României la Primul Război Mondial, care pentru români va căpăta caracterul unui război de întregire a neamului, în primăvara, respectiv toamna anului 1918, Sfătul Ţării de la Chisinău şi Consiliul Naţional Român din Bucovina hotărau unirea acestor provincii cu România. La 1 decembrie1918 avea loc la Alba-lulia Marea Adunare Naţională, care aproba în unanimitate rezoluţia Consiliului Naţional Român Central de unire a Transilvaniei cu România. Modificarea graniţelor statului român, consfinţită si prin tratatele de pace semnate la sfârşitul războiului, a primit şi consacrarea constituţională prin adoptarea unei noi legi fundamentale în 1923.

De asemenea, domnia lui Ferdinand I este marcată şi de adoptarea a două reforme care vor modifica substanţial caracteristicile scenei politice autohtone: reforma agrară si votul universal.

Marea Unire> Realizarea României Mari - prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat :

• este rezultatul acţiunii românilor în conjunctura favorabilă de la sfârşitul primului război mondial —>dezmembrarea Imperiului ţarist şi Imperiului Austro-Ungar.

• reprezintă afirmarea pe plan internaţional a principiului autodeterminării şi a principiului naţionalităţilor.> În cazul românilor -> distingem 3 etape în realizarea unirii :

- autonomia- independenţa naţională- unirea.

Etapele autodeterminării în BasarabiaEtape Conţinut

I. Autonomia - martie 1 9 1 7 - formarea Partidului Naţional Moldovenesc -> conduce mişcarea pentru din- octombrie 1 9 1 7 - Chisinău - Congresul ostaşilor moldoveni:

- proclamă autonomia Basarabiei;

20

- hotărăşte formarea unui organ reprezentativ al populaţiei Basarabia -> „Sfatul Tării" - un organ executiv —> Consiliul de directori generali;

- decembrie 1917 - proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti.II. Independenţa - Situaţia Basarabiei - se agravează. - Armata rusă. dezorganizată —> stare de anarhie :=>

Consiliul Director - cere guvernului românsprijin militar. - Armata română- restabileşte ordinea (ianuarie 1918). - Consecinţe;

-13 ianuarie 1918 -guvernul Rusiei Sovietice: - întrerupe relaţiile diplomatice cu România; - sechestrează tezaurul. - 24 ian. 1918 - Sfatul Ţării proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti.

III. Unirea - 27 martie 1918 - Sfatul Ţării - hotărăşte unirea Basarabiei cu România.

Etapele autodeterminării în Bucovina

Etape ConţinutI. Autonomia - După pacea de la Brest - Litovsk - asupra provinciei ridică pretenţii

Ucraina. - octombrie 1918 - deputaţii români în Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul National Român (C.N.R.).

- 9 octombrie 1918 -'C.N.R. a cerut, în numele naţiunii, dreptul la autodeterminare si a dorinţa de secesiune. - 14 octombrie 1918 - adunare naţională la Cernăuţi —> Adunarea Naţională s-a proclamat —> Constituţională -> hotărăşte Unirea Bucovinei cu celelelte provincii româneşti din imperiu într-un stat naţional. - se formează un Consiliu National ca organ reprezentativ.

II, Independenţa - Adunarea Ucraineană acţiona pentru încorporarea Bucovinei => Consiliul National - cere spriiinul armatei române -> restabileşte ordinea. - 12 noiembrie 1918 -Consiliul National stabileşte instituţiile Bucovinei.

III, Unirea - 15 noiembrie 1918 - este convocat Congresul General al Bucovinei — > votează unirea Bucovinei cu România.

Etapele autodeterminării în Transilvania Conţinut

mişcarea pentru autodeterminare a avut un caracter popular mai accentuat, toamna 1918 -îşi reiau activitatea cele două forţe politice româneşti : PNR, PSD. 29 septembrie 1918 - „Declaraţia_de_ la Oradea" :

- libertatea naţiunii,- separarea politică de Ungaria,- asumarea suveranităţii naţiunii în teritoriul său naţional,

_____ -plebiscitul. - 18 octombrie 1918 - se constituie Consiliu! Naţional Român Central (6 membri PNR, 6 membri

PSD) ->• organ politic unic_al_românilor_din Transilvania : - devine coordonatorul mişcării naţionale din Transilvania.

- noiembrie 1918 - după modelul CNRC - se formează consilii susţinute de gărzi naţionale locale.preiau controlul politic şi administrativ în întreaga provincie

- 9 noiembrie 1918 - CNRC - adresează o notă ultimativă guvernului ungar cerând întreaga putere deguvernare.- 13-14 noiembrie 1918 - Arad - tratative cu reprezentanţii guvernului ungar -> eşuează deoareceaceştia recunoşteau doar autonomia Transilvaniei.- 5_noiembrie_ 1918 - manifestul „Către popoarele lumii" - unirea Transilvaniei cu România estevoinţa întregii naţiuni române.

21

- 7_noiembrie_.l 918 - CNRC - publică textul convocării la Alba lulia - a Adunării Naţionale aRomânilor.- 18 noiembrie 1918 - Adunarea Naţională de la Alba lulia :

- caracter - plebiscitar - 100.000 oameni şi 1228 delegaţi aleşi;- adoptă Declaraţia de unire a Transilvaniei cu România;- se formează : Marele Sfat Naţional -» for legislativ

Consilul Dirigent -> organ executiv.

TEMA 10. CONSTITUŢIILE DIN ROMÂNIA

Constituţia din 1866Problema realizării unei Constituţii, nerezolvată în timpul domniei lui Cuza avea să constituie o necesitate urgentă

după lovitura de stat de Ia 11 februarie 1866. Se dorea ca noua lege fundamentală să creeze un cadru instituţional solid si să inaugureze un regim politic de monarhie constituţională, bazat pe principiile fundamentale ale liberalismului. Noua Constituţie a fost adoptată destul de repede, datorită pericolelor externe care impuneau găsirea unei soluţii de compromis în pofida diferenţelor de opinii dintre grupările liberale si cele conservatoare

La baza Constituţiei din 1866 s-a aflat textul actului fundamental din Belgia întrucât aceasta era o ţară de dimensiuni comparabile cu ale României, se afla de asemenea, sub influenţa modelului francez, dar, mai ales, avea constituţia cea mai democratică de la acea dată. Textul rezultat din dezbaterile Adunării Constituante a fost o prelucrare a Constituţiei belgiene, care ţinea seama însă si de tradiţia actelor fundamentale care funcţionaseră în spaţiul românesc din prima jumătate a secolului al XlX-lea.

Principii de bază. Constituţia avea la bază cele trei principii esenţiale ala ideologiei liberale: separarea puterilor; guvernarea reprezentativă; suveranitatea naţiunii. Principiul separării puterilor în stat a fost afirmat cu claritate s-a făcut efectiv prin modul în care a fost structurat sistemul instituţional si respectat în practica politică a vremii.

Definirea statutului extern al ţării a dat dovadă de îndrăzneală, întrucât, oficial România încă era provincie a Imperiului Otoman. Nu se făcea nici o referire specială la acest aspect juridic internaţional, de dependenţă faţă de Poartă. Se preciza că la conducerea ţării trebuie să se afle un domn străin dintr-o dinastie domnitoare în Europa, ai cărui urmaşi vor moşteni tronul pe linie masculină, începând cu primul născut.

În articolele 2 si 3 se vorbea despre inviolabilitatea teritoriului statului, care nu putea fi modificat decât în virtutea unei legi. Din punct de vedere administrativ, principalele unităţi în care era împărţit teritoriul ţării erau judeţele, plăşile si comunele.

Puterea executivă. Constituţia prevedea ca puterea executivă să fie împărţită între domn si miniştri. Domnul îl desemna pe primul ministru, care îşi alegea apoi cabinetul, pe care îl supunea aprobării principelui. Guvernul avea ca principale atribuţii elaborarea proiectelor de legi, care erau trimise spre discuţii în Parlament si gestionarea treburilor curente.

Puterea legislativă era împărţită între domn si Adunarea compusă din Camera Deputaţilor si Senat. Iniţiativa legislativă aparţinea domnului si Adunării legislative, care puteau elabora proiecte de legi. După ce erau aprobate Parlament, proiectele de legi erau promulgate de domn; acesta putea refuza promulgarea si retrimite spre discutare proiectul respectiv.

Domnul putea dizolva Parlamentul, cu condiţia să organizeze alegeri într-un interval de maximum o lună. De asemenea, domnul avea drept de veto, dar nu absolut. Întrucât trebuia să ţină seama de părerea deputaţilor si senatorilor, nu putea respinge definitiv un proiect de lege.

Membrii Adunării aveau dreptul de a interpela guvernul, care era obligat să răspundă prin miniştrii săi. Senatorii si deputaţii puteau cere desfăşurarea unor anchete asupra activităţii ministeriale.

Puterea judecătorească. Constituţia prevedea mai multe niveluri ale instanţelor de judecată, de la cele ordinare până la instanţa supremă, înalta Curte de Justiţie si Casaţie. Hotărârile judecătoreşti se pronunţau în numele domnului, singurul în măsură să pronunţe graţierile, rnai puţin în cazul miniştrilor condamnaţi, pe care nici el nu-i putea absolvi de vină. Judecătorii erau inamovibili.

Drepturile si libertăţile cetăţeneşti. Constituţia prevedea dreptul la liberă asociere, ibertatea persoanei si inviolabilitatea domiciliului. Proprietatea privată era declarată sacră si garantată de lege, libertatea conştiinţei, a cuvântului si a presei erau, de asemenea, garantate etc. Se prevedea dreptul la educaţie, învăţământul primar fiind

22

obligatoriu si gratuit. Prin aceste prevederi si principiile esenţiale care au stat a baza ei, Constituţia de !a 1866 poate să fie considerată pe drept una dintre cele mai liberale ale epocii.

Actul fundamental de la 1866 organiza România ca pe o monarhie consti tuţională, guvernată în conformitate cu principiile liberale. Aceasta a stat la baza instituţiilor care au oferit cadrul exerciţiului politic prin care s-a ajuns la maturizarea clasei po itice româneşti si la evoluţia întregii societăţi.

Constituţia a fost modificată în 1884, ca urmare a schimbării sistemului de vot, prin reducerea numărului colegiilor electorale. Modificări fuseseră impuse si în urma Războiului de Independenţă, a tratatelor de la Sân Stefano si Berlin si a proclamării României ca regat.

Constituţia din 1923

La 19 iulie 1917, în împrejurările excepţionale ale Primului Război Mondial, s-a realizat o revizuire a Constituţiei, care era însă incompletă. Pe de alta parte, după unirea cu Vechiul Regat a provinciilor româneşti Basarabia, Bucovina si Transilvania, se punea problema unei noi constituţii, pentru a reflecta noile condiţii politice, economico-sociale, etnice si instituţiona e. Devenise mai complexă si problema minorităţilor naţionale, apăruseră confesiuni care anterior nu erau foarte importante din punct de vedere numeric în Vechiul Regat (greco-cato-lică, protestantă, catolică), iar prin tratatele de pace România era obligată, ca si în 1878, să le garanteze drepturile.

Constituţia adoptată la 27 martie 1923 menţine principiile generale ale Constituţiei din 1866 si reproduce în cea mai mare parte textul acesteia; forma oubicată la 29 martie 1923 reprezintă o adaptare a vechiului act fundamental la noua situaţie politică, economică şi socială.

Noutăţi

Ţinând seama de realitatea po itică la care se ajunsese în urma actelor de unire cu ţara a celorlalte provincii româneşti, dar şi ca o măsură de prevedere îndreptată împotriva posibilelor tendinţe separatiste, noua constituţie precizează clar caracterul statului: „Art.1. Regatul României este un stat naţional, unitar si indivizibil".Întrucât prin legi organice se trecuse la exproprierea unei părţi a marilor moşii, în vederea realizării reformei agrare, în noua Constituţie dreptul de proprietate nu mai este un drept absolut, ca în 1866, ci este nuanţat prin referirea la utilitatea socială. Astfel, bogăţiile subsolului sunt declarate proprietate de stat (art. 19), iar căile de comunicaţie, apele navigabile si flotabile si spaţiul atmosferic sunt incluse, la rându lor, în domeniul pub ic (art. 20). Apariţia si dezvoltarea industriei, ca si exemplele tulburărilor sociale din ultimii ani impun intervenţia statului în relaţiile dintre patroni si muncitori, prin precizarea că toţi factorii producţiei se bucură de o egală ocrotire şi prin prevederea asigurării sociale a muncitorilor în caz de accidente (art. 21).

Textul legifera desfiinţarea sistemului electoral cenzitar, la care se renunţase deja prin introducerea votului universal pentru bărbaţii de peste 21 ani.

Drepturile cetăţeneşti în general, ca şi drepturile minorităţilor erau definite în conformitate cu noile tendinţe internaţionale, iar cele din urmă si în funcţie de tratatele de pace de la Paris. Astfel, în articolele 5, 7, 10 (8), 26 (28), 27 (29), apare precizarea, impusă prin tratatele de pace: „fără .deosebire de origine etnică, de limbă si de religie". Se preciza egalitatea între sexe, fără însă a se da dreptul de vot femeilor, cu precizarea că drepturile acestora vor fi reglementate prin legi speciale. Se garantează libertatea presei, dar si responsabilitatea patronilor de publicaţii si a jurnaliştilor.

Se precizează că Biserica Ortodoxă este biserica dominantă în stat, dar se acordă un statut aparte Bisericii Greco-Catolice, privilegiată în raport cu alte culte (art. 22).

în ceea ce priveşte raporturile dintre puterile statului si funcţionarea principalelor instituţii, revizuirile nu sunt de substanţă. Se menţine separarea puterilor în stat, se defineşte mai bine guvernul ca organism, se precizează limitele legislaturilor şi ale mandatelor senatorilor etc.

O noutate ar fi introducerea unui Consiliu Legislativ, care trebuia să avizeze egile, dar al cărui organism era consultativ, nu deliberativ.

În concluzie, prin această revizuire. Constituţia României, păstrează intact spiritul liberal al Constituţiei din 1 iulie 1866, printr-o formă superioară din punct de vedere al tehnicii legislative si, într-un limbaj modernizat si specializat, adaptează vechile texte la situaţia politică, economică si socială din România Mare.

Constituţia din 1948

După cel de-al Doilea Război Mondial, în condiţiile ocupării ţării de către sovietici, a cuceririi puterii politice de

23

către comunişti si a înlăturării monarhiei, s-a pus problema adoptării unei noi Constituţii, în martie 1948, după autodizolvarea fostului parlament, au fost organizate alegeri pentru noul organ reprezentativ, numit de acum înainte Marea Adunare Naţionala. Noua Constituţie era adoptată în unanimitate la 13 aprilie 1948. Se consfinţea noua titulatură a statului, de Republica Populară Română, si se preciza caracterul său de „stat popular, unitar, independent si suveran", care „a luat fiinţă prin lupta dusă de popor, în frunte cu clasa muncitoare, împotriva fascismului, reacţiunii si imperialismului".

Aparent, legea fundamentală consfinţea principii democratice, precum suveranitatea poporului, votul universal: „întreaga putere de stat emană de ia popor si aparţine poporului", care „îşi exercită puterea prin organe reprezenta -tive, alese prin vot universal, egal, direct si secret".

Constituţia din 1948 nu mai prevedea principiul separării puterilor în stat, întrucât Marea Adunare Naţională (MAN) devenea „organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Române", deci legislativul si executivul se confundau. Prerogativele MAN erau: alegerea Prezidiului Marii Adunări Naţionale; formarea guvernului Republicii Populare Române; modificarea Constituţiei; sta-oilirea numărului, atribuţiilor şi denumirilor ministerelor si desfiinţarea, conto-oirea sau redenumirea celor existente; votarea bugetului, fixarea impozitelor si a modului de percepere a lor; deciderea consultării poporului prin referendum; acordarea amnistiei.

Constituţia din 1965

În condiţiile în care începuse procesul de destalinizare si venise la conducere partidului unic Nicolae Ceausescu, odată cu schimbarea denumirii ţării în Republica Socialistă România, a 21 august 1965, a fost adoptată o nouă Constituţie. Aceasta prevedea în mod explicit că forţa conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român si că scopul tuturor „oamenilor muncii" (nu se vorbea prea mult de naţiune) este construirea societăţii socialiste şi asigurarea condiţiilor pentru trecerea la comunism.

Constituţia din 1965 nu aducea modificări importante ale atribuţiilor Marii Adunări Naţionale, care reprezenta în continuare „organul suprem al puterii de stat, unicul organ legiuitor al Republicii Socialiste România" (art. 42).

Guvernul îşi păstra numele de Consiliu de Miniştri si era definit ca organ suprem al administraţiei de stat.Tribunalele si procuratura rămâneau subordonate factorului politic reprezentat de Partidul Comunist.

Constituţia consfinţea caracterul socialist (si cooperatist) al proprietăţii si al economiei. Statul era proprietarul bogăţiilor de orice natură ale subsolului, solului, fondul de clădiri si locuinţe; baza materială a instituţiilor social-culturale de stat.

Prima modificare importantă a Constituţiei din 1965 datează din februarie 1968, când a avut loc reorganizarea administrativă a teritoriului. Se revenea la judeţe ca forme de administrare locală, în locul regiunilor si raioanelor de inspiraţie sovietică, se introducea calitatea de municipii pentru oraşele mari.

Pe măsură ce puterea personală a lui Nicolae Ceauşescu creştea, a devenit necesară si consfinţirea acestui proces prin modificări instituţionale. După ce a devenit secretar general al PCR, ales de Congresul partidului, fără a mai depinde de Comitetul Central, următorul pas pe cafea consolidării sale a fost înfiinţarea funcţiei de preşedinte, la 28 martie 1974, prin modificarea Constituţiei din 1965.

Prerogativele preşedintelui, ales de MAN, erau foarte largi: prezida Consiliul de Stat; reprezenta puterea de stat în relaţiile interne si internaţionale; era comandantul suprem al forţelor armate şi preşedintele Consiliului Apărării RSR; prezida şedinţele Consiliului de Miniştri, atunci când era necesar; stabilea măsurile de importanţă deosebită ce priveau interesele supreme ale ţării, care urmau să fie supuse, de către Marea Adunare Naţională, spre consultare poporului, prin referendum; numea si revoca, la propunerea prim-ministruluî, viceprîm-ministrii, miniştrii şi preşedinţii altor organe centrale ale administraţiei de stat; numea şi revoca preşedintele si membrii Tribunalului Suprem; conferea decoraţii; încheia tratate internaţionale în numele Republicii Socialiste România; stabilea rangurile misiunilor diplomatice; proclama starea de necesitate în caz de urgenţă; emitea decrete prezidenţiale si decizii.

Constituţia din 1991

După căderea regimului comunist, în decembrie 1989, România a revenit la tradiţiile democratice dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, în contextul marcat de evenimente care avuseseră loc pe plan mondial în ultimele decenii. Schimbarea politică majoră a societăţii româneşti a fost oglindită în Constituţia aprobată prin referendum în decembrie 1991 si modificată apoi în anul 2003.

24

TEMA 11. ROMÂNIA ÎN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. MARILE PIERDERI TERITORIALE DIN 1940

Perioada interbelică (1919-1939) a însemnat în lume, dar, mai ales în Europa, o luptă permanentă între regimurile politice democratice şi cele dictatoriale.

În ianuarie 1933, în Germania a fost instaurat regimul nazist condus de Adolf Hitler, care a declanşat o politică agresivă la adresa statelor vecine, anexând, între 1937 şi 1939, Austria şi Cehoslovacia. Lumea se îndrepta cu paşi repezi spre al doilea război mondial (1939-1945).

Politica externă a României, coordonată în perioada interbelică de Nicolae Titulescu (ministru de externe până în anul 1936), s-a bazat pe alianţele cu Anglia şi Franţa şi pe realizarea de alianţe regionale defensive (Mica Înţelegere -1921 şi Înţelegerea Balcanică – 1934). În momentele hotărâtoare acestea însă nu au funcţionat.

Încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov (de neagresiune între Germania şi URSS) si apoi izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939, au găsit diplomaţia de la Bucureşti într-o fază avansată de izolare. Datorită evoluţiei operaţiilor militare în vestul Europei, România a fost nevoită să semneze cu Germania „Pactul petrolului", prin care Bucurestiul livra Berlinului mari cantităţi de ţiţei, iar acesta Bucureştiului arme.

Anul 1940 a fost un an tragic în istoria României, deoarece au avut loc importante cedări teritoriale, toate realizate în contextul poziţiilor de forţă, adoptate de URSS, Germania si Italia, în urma notelor ultimative din 26-27 iunie 1940, adresate de Moscova guvernului român, acesta a fost nevoit să cedeze Basarabia, partea de nord a Bucovinei si ţinutul Herţa. în numai câteva zile, România a cedat 50 762 krn2, cu o populaţie de 3 776 309 locuitori. Pentru românii din teritoriile cedate a început o tragică experienţă, care a cuprins, printre altele, ocupaţia sovietică, cornunizarea si prigoana Kremlinului, totul culminând cu deportările masive în zone îndepărtate din URSS. Din păcate, odată cu satisfacerea de către România a doleanţelor Kremlinului, Ungaria şi Bulgaria si-au accentuat demersul revizionist, ambele fiind puternic susţinute de Germania, Italia şi URSS.

La 30 august 1940, României i s-a impus semnarea Arbitrajului de la Viena, de fapt, un dictat si un act de forţă în relaţiile internaţionale, prin care s-a cedat Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei, reprezentând 42 243 km2, cu o populaţie de 2 628 238 locuitori. Regele Carol a li-lea remarca, în jurnalul său, la 16 octombrie 1943: „Am făcut greşeala de a-mi apleca urechea la cei fricoşi si îndeosebi ia Urdăreanu, care în acel moment se făcuseră campionii închinării, de frică, în faţa aroganţei germane. E adevărat că România ar fi suferit, dar nu mai mult decât acum, dar cel puţin n-ar fi fost umilită".

La 7 septembrie 1940, era parafat Tratatul de la Craiova, în urma căruia România ceda Bulgariei sudul Dobrogei (Cadrilaterul, cu judeţele Durostor si Caliacra), cu o suprafaţă de 6 921 km2 si o populaţie de circa 425 000 locuitori.

Consecinţele cedărilor teritoriale din 1940 au fost numeroase si pe termen lung. în primul rând, a fost o lovitură morală, deoarece s-a prăbuşit întregul sistem polîtico-diplomatic realizat în 1918. România a avut de suferit urmări imediate în toate domeniile de activitate: politic, economic, social, învăţământ, cultural etc.

În urma mişcărilor de stradă din Bucureşti si din provincie împotriva politicii de cedare teritorială, regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său Mihai, la 6 septembrie 1940. Imediat, acesta a depus jurământul de credinţă într-o formulă schimbată, impusă de generalul Ion Antonescu, noul preşedinte ai Consiliului de Miniştri.

La 23 noiembrie 1940, cu ocazia vizitei lui Ion Antonescu în Germania, România a aderat la Pactul Tripartit, intrând astfel în sistemul de alianţe al Axei Berlin-Roma-Tokyo. Alianţa rornâno-germană, în ciuda unor neînţelegeri, a durat 4 ani si a reprezentat singura alternativă pentru „diplomaţia de război" a Bucurestiului de a recâştiga teritoriile pierdute în vara anului 1940. în toată perioada colaborării româno-germane (23 noiembrie 1940-23 august 1944), problema statutului României s-a aflat în centrul atenţiei diplomaţiei de la Bucureşti, dezbaterea ei survenind însă doar în momentele tensionate, în funcţie de evoluţia ostilităţilor.

La 22 iunie 1941, România intra in război, alături de Germania si aliaţii săi., împotriva URSS, având drept unic scop recuperarea teritoriilor pierdute ca urmare a raptului teritorial din iunie 1940. Continuarea războiului antisovietic, după eliberarea provinciilor, a adus numeroase critici mareşalului Ion Antonescu, mai ales odată cu înfrângerile suferite de armata română la Cotul Donului si Stalingrad.

După 1943, când situaţia pe frontul de luptă devenise critică pentru aliaţii Germaniei, diplomaţia de la Bucureşti a demarat tratative în vederea scoaterii ţării din războiul împotriva Naţiunilor Unite. Un rol major în angajarea acestor tratative secrete cu tabăra adversă l-a avut ministrul de externe Mihai Anto- nescu; prin reprezentanţi, acesta a acţionat consecvent în diversele întâlniri avute la Istanbul, Ankara, Stockhoirn, Berna si Lisabona cu diplomaţii anglo-americani şi sovietici. Desfăşurate într-o discreţie maximă, aceste negocieri au ajuns însă si fără cunoştinţa Berlinului,

25

motiv de sporire a tensiunilor deja acumulate.Continuarea de către Bucureşti a negocierilor secrete cu aliaţii a demonstrat ineficacitatea presiunilor Berlinului în

privinţa sistării lor. Continuarea războiului în răsărit s-a dovedit a fi ruinătoare pentru România, deoarece, în trei ani de lupte, armata română a pierdut circa 625 000 de militari, morţi si dispăruţi, în aceste condiţii, pe fondul continuării tratativelor de ieşire a României din război, regele Mihai, sprijinit de principalele forţe politice, a decis, ia 23 august 1944, arestarea mareşalului Ion Antonescu şi alăturarea ţării la coaliţia Naţiunilor Unite. Acest act a marcat o cotitură evidentă în evoluţia militară pe Frontul de Est, armata română aducându-si o contribuţie însemnată la eliberarea Transilvaniei si apoi la înfrângerea Wehrrnachtului, în luptele purtate în Ungaria, Cehoslovacia şi Austria.

Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a găsit România în sfera de influenţă sovietică, ca urmare directă a ocupării ţării de către Armata Roşie. Ceea ce a urmat a constituit rezultatul unei evoluţii pe care diplomaţii de la Bucureşti nu au prevăzut-o. După 1945, consecinţele intrării României în sfera de hegemonie a Moscovei devin din ce în ce mai evidente, în cadrul Conferinţei de pace de la Paris, după al Doilea Război Mondial, delegaţia română, condusă de ministrul de externe Gheorghe Tătărescu, nu a ridicat deloc problema Basarabiei, semn clar al interdicţiei Kremlinului. România a semnat, la 10 februarie 1947, Tratatul de pace, în urma căruia, nerecunoscându-i-se cobeligeranţa alături de Naţiunile Unite, a avut de plătit o enormă despăgubire de război către URSS.

TEMA 12. ROMÂNIA POSTBELICĂ. STALINISM, NAŢIONAL-COMUNISM ŞI

DIZIDENŢĂ ANTICOMUNISTĂ

Tranziţia spre comunism. Impunerea modelului sovietic

Iniţial, actul de la 23 august 1944, prin care România a ieşit din războiul împotriva Naţiunilor Unite, a reprezentat o speranţă în perspectiva reinstaurării vechiului regim democratic interbelic. Din păcate însă, urmarea imediată a evenimentelor a constituit-o ocuparea României de către trupele Armatei Roşii. Principalii artizani ai arestării mareşalului Ion Antonescu, în frunte cu regele Mihai si generalul Constantin Sănătescu, mareşalul Palatului, nu aveau curn să ia în caicul o asemenea consecinţă, cu atât mai mult cu cât doi dintre liderii comunişti, Lucreţiu Pătrăşcanu si Emil Bodnăras, au fost la curent cu desfăşurarea acţiunii.

Sistematic şi organizat, beneficiind de sprijinul tacit, dar total, al Moscovei, PCR avea să demareze, în toamna anului 1944, lupta pentru acapararea structurilor de putere aie ţării. Dacă în primul guvern, format în seara zilei de 23 august 1944 si condus de generalul Constantin Sănătescu, era un singur comunist (Lucreţiu Pătrăscanu), în cel de-al doilea guvern Sănătescu, Frontul Naţional Democrat (o alianţă de mici partide de stânga aflate sub controlul total al comuniştilor) deţinea mai multe portofolii, printre care şi cel de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (Petru Groza). La 6 decembrie 1944, era instaurat un nou guvern, prezidat de generalul Nicolae Rădescu, în fapt o ultimă încercare, nereuşită, de stavilă împotriva tăvălugului sovietic. Si în acest guvern, comuniştii şi aliaţii lor erau bine reprezentaţi; mai mult chiar, deţineau unele ministere-cheie (ministerele justiţiei, muncii, educaţiei naţionale, comunicaţiilor) si vicepreşedinţia Consiliului de Miniştri.

PCR a trecut la îndeplinirea planului de preluare a puterii politice. De acum înainte, au fost urmărite ca obiective imediate crearea unor puternice tensiuni între populaţie si administraţia locală (tensiuni legate de apropiata reformă funciară), înlăturarea prin forţă a unor prefecţi si primari consideraţi reacţionari, organizarea unor „greve spontane" de către sindicatele comuniste (ceferişti, tipografi), totul fiind dublat de o furibundă campanie de presă îndreptată împotriva a tot ce reprezenta trecutul interbelic, în urma intervenţiei directe a comisarului sovietic Andrei Vîsinski la regele Mihai, în fapt, un adevărat act de forţă în relaţiile internaţionale, s-a obţinut si rezultatu urmărit: instaurarea la 6 martie 1945 a unui guvern procornunist, condus de Petru Groza. Practic, din acest moment drumul comunizării României era deschis.

Cu ajutorul ministrului justiţiei, Lucreţiu Pătrăscanu, a fost elaborată o nouă legislaţie, în mare parte de inspiraţie sovietică, pentru a epura din viaţa publică pe toţi ceî ce se opuneau acaparării puterii de către PCR. Această legislaţie, apărută încă din toamna anului 1944, a facilitat înlăturarea din viaţa publică a elitei intelectuale şi a fost dublată abil de o agresivă campanie de demascare în presă a „elementelor reacţionare". Este adevărat că PCR s-a folosit de un amplu curent de opinie, -existent si în Occident, privind înlăturarea tuturor celor care, sub diferite forme, colaboraseră cu regimurile politice de dreapta. Locul acestora a fost ocupat iniţial de oameni de cultură cu vederi de stânga (nu

26

neapărat comuniste), dispuşi la diferite compromisuri cu puterea nou nstalată.Programul PCR de comunizare a ţării a avut de înfruntat în ptan politic două mari obstacole: monarhia si

partidele politice.În contextul nerecunoaşterii guvernului Petru Groza de către SUA si Marea Britanie şi luând act de numeroasele

încălcări ale prevederilor constituţionale, regele Mihai intră, în august 1945, în „greva regală". El refuză să mai semneze actele emise de guvern, în speranţa ca va determina astfel înlăturarea acestuia. Iluzorie speranţă, deoarece Moscova susţinea guvernul Petru Groza şi PCR. Refuzul regelui Mihai nu a avut astfel consecinţe majore, deoarece regimul instaurat a pus în vigoare, fără semnătura regelui, actele legislative emise. Singura consecinţă concretă a grevei regale a fost condiţionarea, de către SUA si Marea Britanie, a includerii în cabinet, până la desfăşurarea alegerilor, a doi miniştri din partea opoziţiei. Au fost, aşadar, desemnaţi doi miniştri secretari de stat: Ernil Haţieganu (PNT) şi Mihail Rornniceanu (PNL), a căror influenţă în guvern era însă neînsemnată.

Următorul obiectiv l-a reprezentat eliminarea totală de pe eşichierul politic a vechiului sistem m u Iţi părţi n ic. Debutul acestei acţiuni a fost marcat de fraudarea alegerilor de la 19 noiembrie 1946, câştigate de Blocul Partidelor Democratice (BPD), alianţă condusă de PCR.

Dominând de o manieră categorică legislativul si controlând celelalte două puteri în stat, puterea executivă şi judecătorească, comuniştii au trecut la eliminarea PNJ, PNL si PSD. Această acţiune s-a desfăşurat pe mai multe pla-nuri: interzicerea sistematică a organelor de presă ţărăniste şi liberale pe diferite perioade, campanii agresive în oficioasele comuniste Scânteia şi România liberă împotriva vechilor lideri politici (nu însă si împotriva regelui Mihai), arestarea pe termen scurt (pentru început) a unor membri PNŢ si PNL, declanşarea unor incidente violente la diverse manifestaţii. Tot acest climat de teroare nu avea decât un singur scop: introducerea cât mai curând a sistemului unipartinic, similar celui din UR55. în acest context, a fost organizată, în iulie 1947, diversiunea de la Tămădău, care a constituit pretextul interzicerii PNT. încercarea eşuată de a părăsi ţara a unor lideri ai PNT, în scopul informării Occidentului despre adevărata stare de lucruri din ţară, a fost urmată de arestarea întregii conduceri a partidului. Cum era şi de aşteptat în condiţiile date, finalul s-a dovedit a fi tragic pentru ţărănişti. Unul dintre făuritorii României Mari, luliu Maniu, a fost condamnat la închisoare pe viaţă si si-a găsit sfârşitul în peni tenciarul de la Sighet, în 1953, iar Ion Mihalache a primit tot pedeapsa cu închisoare pe viaţă şi a murit, în 1963, în puşcăria de la Râmnicul Sărat.

În faţa furiei comuniste, PNL-Brătianu si-ă suspendat activitatea în august 1947. Câteva luni mai târziu, ultimul bastion ai legalităţii interbelice, monarhia, era înlăturat - regele Mihai a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947 si apoi să părăsească România. Chiar în seara înlăturării forţate a regelui a fost dată publicităţii Legea nr. 363, prin care era abolită monarhia si se proclama Republica Populară Română.

Congresul de absorbţie a PSD de către PCR, desfăşurat în februarie 1948, nu a reprezentat decât un simplu exerciţiu de imagine si a confirmat acţiunile comuniste de introducere a modelului sovietic.

Transformarea societăţii. Noile realităţi social-economice

Politica de industrializareImpunerea modelului sovietic în economie s-a bazat pe câteva componente importante: înlocuirea proprietăţii

private cu proprietatea de stat prin naţionalizarea mijloacelor de producţie, coectivizarea agriculturii si etatizarea bancară, centralizarea economică si planificarea cincinală.

Un prim pas în transformarea economiei l-a reprezentat acordul cu URSS semnat la 8 mai 1945, prin care se înfiinţau sovromurile. Întreprinderi mixte româno-sovietice, acestea erau în realitate forme mascate de spoliere a ţării funcţionând exclusiv in favoarea Moscovei. Prin Legea din 11 iunie 1948 privind naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, au fost confiscate, într-o primă etapă, peste 1 000 de întreprinderi industriale si miniere, cu capital românesc sau străin.

Odată cu răcirea treptată a relaţiilor româno-sovietice, după 1958, accentuată de încercarea Moscovei de impunere a Planului Valev, în 1964, prin care România era menită să fie doar o furnizoare de produse agrare pentru ţările CAER, industrializarea devenea o necesitate organică a regimului, fapt ce avea să aibă consecinţe dramatice după 1980.

Investiţiile au început să fie orientate precumpănitor spre industria grea infrastructură si petrochimie. Nevoia de fonduri pentru aceste investiţii a fost dublată însă de raţionalizări drastice ale consumului populaţiei, astfel încât asistăm lent, dar sigur, la conturarea unui decalaj evident, în ceea ce priveşte nivelul de trai, între România si alte state comuniste. Împrumuturile financiare contractate la diferite organisme internaţionale au fost rambursate cu mari eforturi, mai ales datorită ambiţiei regimului naţional-comunist al lui Nicolae Ceausescu de a le finaliza în scurt timp. Deşi România anunţase, ca pe o mare victorie, încheierea plăţii datoriei externe în martie1989, criza la toate nivelurile se acutiza tot mai rapid, iar regimul se găsea într-o izolare diplomatică, chiar în, cadrul blocului comunist.

27

Colectivizarea şi lumea satuluiLa 23 martie 1945, guvernul Petru Groza legifera noua reformă agrară, prir care erau expropriate 1 468 946 ha (a noua

parte din suprafaţa agricolă a ţării', cu care erau împroprietărite 917 777 familii de ţărani. Foştii proprietari îşi putea. păstra, deocamdată, doar 50 ha de teren. Această măsură, cu care erau de acorc toate partidele, a urmărit un scop mai curând politic decât economic: înlăti-rărea marilor proprietari de pământ, încercându-se astfel o atragere a ţărănimi de partea comuniştilor.Plenara CC al PMR din 3-5 martie 1949 a decis transformarea socialistă c agriculturii, altfel spus, lichidarea completă a micii proprietăţi rurale. V rezoluţia acestei plenare se afirma: „politica noastră faţă de ţărănime trebuie să fie clară: ne sprijinim pe ţărănimea săracă, strângem alianţa cu ţărănimea mijlocaşă si ducem o luptă neîntreruptă împotriva chiaburimii". Acum au luat naştere, după modelul sovietic al colhozurilor, gospodăriile agricole de stat (GAS), cooperativele agricole de producţie (CAP), precum şi „întovărăşirile", ca formă intermediară, între cele două forme de proprietate. Cu toată campania de ameninţări, intimidări si abuzuri cornişe pentru a convinge micii proprietari rurali să-şi cedeze pământurile, rezistenţa ţărănimii ia colectivizare a fost mare.

Pentru realizarea colectivizării, după anul 1953, autorităţile comuniste au făcut apel la organele de represiune, justiţie, administraţie si la un uriaş aparat de propagandă, în scopul convingerii ţăranilor de „binefacerile" sistemului comunist în agricultură, metodele dure alternând cu diferite promisiuni. Această politică, de brutalitate si concesii temporare, a fost dublată de o continuă presiune fiscală, în privinţa plăţii cotelor, din ce în ce mai mari, si de măsuri punitive.

La 27 aprilie 1962, Gheorghiu-Dej anunţa oficial încheierea procesului de colectivizare a agriculturii, 3 201 000 de familii din mediui rural fiind încadrate în structuri colectiviste, ceea ce reprezenta circa 96% din suprafaţa agricolă a ţării.

Lupta pentru putere

Imediat după preluarea puterii, asistăm la o acerbă luptă pentru controlul absolut, purtată de Gheorghe Gheorghiu-Dej, în afara oricărei reguli democratice.

Prima victimă, în 1946, a constituit-o fostul conducător comunist din anii celui de-al Doilea Război Mondial, Ştefan Foriş. A urmat fostul ministru de justiţie, Lucreţiu Pătrăscanu. Ideolog comunist scolit în Occident, acesta putea deveni oricând un contracandidat pentru Dej, fapt ce nu i-a fost iertat niciodată. Arestat din 1948, a fost ţinut în izolare si anchetat dur pentru a recunoaşte acuzaţii fanteziste vizând trădarea sa. După moartea lui Staiin, Gheorghiu-Dej decide suprimarea lui Lucreţiu Pătrăscanu, executat în 1954, cu atât mai muit cu cât noul lider sovietic, Nikita Hrusciov, iniţiase un plan de destalinîzare parţială, vizând, pentru început, debarcarea vechilor conducători din ţările satelizate Moscovei.

În 1952, cu sprijinul lui Stalin, Gheorghiu-Dej îi înlăturase pe Ana Pauker, Vasile Luca si Teoharie Georgescu, în fapt o grupare formată la vârful PCR, după 1944, care se afla în rivalitate cu liderul atotputernic.

O altă etapă a luptei pentru putere s-a desfăşurat în 1957, când au fost îndepărtaţi doi dintre apropiaţii lui Dej, Miron Constantinescu si losif Chişinevschi. Demn de remarcat este faptul că aceste eliminări, soldate cu arestări şi execuţii (Lucreţiu Pătrăscanu) sau condamnări pe viaţă (Vasile Luca), au fost urmate de altele, mult mai numeroase, la toate nivelurile vieţii de partid.

Decesul lui Gheorghiu-Dej (1965), revenirea partidului la vechea denumire de PCR şi numirea ca secretar general a lui Nicolae Ceauşescu (cu ocazia Congresului al IX-lea al PCR) nu au oprit acţiunile de epurare. Astfel, noul lider de la Bucureşti i-a înlocuit treptat pe vechii apropiaţi ai predecesorului cu noii săi fideli (Ilie Verdeţ, Paul Niculescu-Mizil, Ştefan Andrei, Dumitru Popescu etc).

În aprilie 1968, cu prilejul unei plenare a CC al PCR, noul lider de la Bucureşti, Nicolae Ceauşescu, aducea grave acuzaţii lui Gheorghiu-Dej, privind implicarea sa în cazurile Ştefan Foriş si Lucreţiu Pătrăscanu, precum şi în crimele săvârşite de Securitate în timpul său. Această acţiune făcea parte dintr-o vendetă politică, menită să ducă la eliminarea apropiaţilor lui Gheorghiu-Dej rămaşi în structurile de putere ale statului.

Represiune şi disidenţă anticomunistă

Prin Decretul din 30 august 1948 era organizată Direcţia Generală a Securităţii Poporului, în cadrul căreia erau plasaţi în funcţii-cheie vechii agenţi de la Moscova Gheorghe Pintilie, Pantelei Bodnarenko, Alexandru Nicolski si Vladimir Mazuru.

Din rândul „duşmanilor poporului", anihilaţi fizic de către organele de represiune comuniste, au făcut parte membri

28

marcanţi ai partidelor istorice interbelice (luliu Maniu, Ion Mihalache, C.l.C. Brătianu, Gheorghe l. Brătianu, Constantin Argetoianu etc), oameni de cuitură (Anton Golopenţia, Mircea Vuicănescu), slujitori ai bisericii (monseniorul Vladimir Ghica) şi mulţi alţii. Majoritatea celor care au avut o funcţie publică, în orice domeniu, până în 1945, au cunoscut teroarea sistemului comunist al penitenciarelor si coloniilor de muncă. Se poate vorbi, aşadar, de existenţa, până în 1964, a unui adevărat gulag în România. Este cazul închisorilor de la Sighet, Gherla, Galaţi, Râmnicul Sărat, Aiud si Piteşti, al şantierelor de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, precum si al coloniilor de muncă forţată de la Cavnic, Baia Sprie, Periprava si Salcia.

O altă caracteristică a represiunii comuniste a reprezentat-o fenomenul deportărilor, începute în 1951, pe fondul acutizării conflictului dintre Stalin si Tito, deportările din Banat în zonele aride din Bărăgan au însemnat distrugerea a numeroase cămine, familii si destine. Iniţial, deportarea în Bărăgan a vizat aproximativ 40 000 de persoane, care nu erau pe placul noului regim. Deportaţilor li s-a permis să-si ia doar bunurile pe care le puteau duce singuri, restul avutului lor fiind cumpărat de comisii special constituite, care plăteau mult mai puţin.

O pagină nescrisă încă a rezistenţei anticomuniste în România o reprezintă lupta armată din munţi. Organizarea primelor nuclee de luptă anticomunistă s-a realizat în a doua parte a anului 1945, devenind din ce în ce mai vizibile odată cu creşterea influenţei PCR. Cele mai importante grupuri de rezistenţă armată au fost Haiducii Muscelului, Sumanele Negre, Mişcarea Naţională de Rezistenţă, Haiducii lui Avram lancu, Graiul Sângelui etc. în zona Muscelului (grupurile conduse de fraţii Arnăuţoiu si de colonelul Gheorghe Arsenescu) si în zona Munţilor Făgăraş (grupul condus de Ion Gavrilă-Ogoranu), au avut loc puternice ciocniri cu trupele de Securitate. Depăşite numeric si fără prea multe provizii si muniţii, aceste grupuri au fost decimate de către puterea comunistă.

În 1964, după Declaraţia din aprilie, Gheorghiu-Dej se decide să pună capăt calvarului deţinuţilor politici din penitenciarele româneşti. Prin decretele nr. 176 si nr. 411 au fost eliberaţi ultimii 10 410 deţinuţi politici, însă până la libertatea totală, în cadrul limitelor permise de sistemul comunist, unii au avut de trecut mai multe etape, cum ar fi domiciliul obligatoriu, lipsa unui loc adecvat de muncă, verificările periodice, dar si încercările de şantaj din partea organelor de Securitate.

Comunismul naţional al lui Nicolae Ceausescu se raportează la cu totul alte coordonate decât cel al lui Gheorghiu-Dej. în fapt, nu s-au schimbat decât mijloacele, scopul urmărit rămânând acelaşi: menţinerea sistemului comunist la putere si implicit a noului secretar genera! al PCR.

Fenomenul disidenţei în perioada Ceausescu, fără să fie prea cunoscut sau recunoscut, acoperă mai multe etape.Anul 1977 a reprezentat pentru regim primele opoziţii majore, venite din interiorul ţârii, în prima parte a anului,

scriitorul Paul Goma, fost deţinut politic, iniţiază o mişcare de solidaritate cu mişcarea din Cehoslovacia Charta 77, lucru ce stârneşte reacţia dură a autorităţilor, în august 1977, autorităţile comuniste sunt puse în faţa revoltei minerilor din Valea Jiului. Peste 10 000 de mineri de la mina Lupeni întrerup lucrul pentru o săptămână, cerând condiţii decente de viaţă si muncă. Minerii nu reiau lucru! decât în urma sosirii lui Nicolae Ceausescu în zonă şi a promisiunilor acestuia privind rezolvarea revendicărilor. La scurt timp însă, Securitatea trece la arestarea principalilor lideri ai mişcării.

La 15 noiembrie 1987, asistăm la cea mai cunoscută acţiune de protest din timpul lui Nicolae Ceauşescu. A început ca o manifestaţie a muncitorilor de la Uzina „Steagul Roşu" din Braşov, privind îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă; mii de persoane au traversat oraşul, scandând lozinci anticomuniste si devastând sediul judeţean al PCR. Numeroşi participanţi au fost arestaţi si judecaţi.

Disidenţa împotriva lui Nicolae Ceausescu s-a manifestat si în rândul foştilor demnitari comunişti, cu toate că aceasta nu reprezintă o caracteristică a sistemului. Reproşurile pe care le-a adus, în cadrul Congresului al XII-lea al PCR, Constantin Pârvulescu, ca si „Scrisoarea celor şase" (semnată de Corneiiu Mănescu, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Gheorghe Apostol, Grigore Răceanu şi Constantin Pârvulescu} nu reprezintă altceva decât încercări ale veteranilor ilegalişti de a critica evoluţia nefastă a politicii lui Ceausescu si nicidecum o critică reală a sistemului.

29

TEMA 13. ROMÂNIA ÎN PERIOADA RĂZBOIULUI RECE (1947-1989)

Politica externă în primii ani ai regimului comunist

„De la Stettin, în Baltica, la Triest, în Adrîatica, o cortină de fier a căzut peste continent, în spatele ei se găsesc capitalele tuturor ţărilor Europei Orientale: Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Bucureşti, Sofia. Toate aceste oraşe celebre, toate aceste naţiuni se găsesc în sfera sovietică si toate sunt supuse, sub o formă sau alta, nu doar unei influenţe sovietice, dar si controlului foarte strâns si în continuă creştere al Moscovei ."

Cu toate că acest discurs, ţinut de Winston Churchill la 5 martie 1946, în faţa studenţilor Universităţii din Fulton {Missouri, SUA), este considerat a fi începutul Războiului Rece, de fapt, nu reprezintă decât o definire a unei realităţi existente de mai mult timp. Mesajul transmis de Churchill, cu prilejul discursului de ia Fulton, s-a dorit, în principal, a fi o alarmă pentru „iumea liberă" si mai ales pentru SUA. Interesul imediat era realizarea unui baraj în Europa, care să pună astfel la adăpost statele occidentale de „mareea sovietică".

Acordurile încheiate între marile puteri în cadrul conferinţelor de a lalta (februarie 1945) si Potsdam (iulie-august 1945} au contribuit, neîndoios, atât la crearea condiţiilor favorabile pentru întărirea poziţiilor Moscovei în România, cât si pentru aducerea şi menţinerea Ia putere a unui guvern procomunist condus de Petru Groza.

Gheorghe Tătărescu a fost conducătorul delegaţiei oficiale a României la Conferinţa de pace de la Paris, după ce de-al Doilea Război Mondial (29 iulie-15 octombrie 1946), fapt intens utilizat de propaganda comunistă în exterior pentru a încerca să demonstreze legalitatea guvernului Groza. Prin Tratatul de pace, semnat la 10 februarie 1947, s-a consfinţit statutul poiitico-juridic al României, ce cuprindea si partea de nord-vest a Transilvaniei, cedată Ungarie în 1940. Cu toate acestea, delegaţia oficială a României nu a ridicat deloc conform instrucţiunilor primite de la Moscova, problema Basarabiei. Ca urmare, graniţa de est rămânea cea impusă în iunie 1940 prin Pactul Ribbentrop-Molotov

Temându-se de expansiunea comercială si politică a SUA în sfera ei de influenţă, Moscova a impus adoptarea unei linii politice care nu ţinea cont de interesele reaie ale economiilor statelor din răsăritul european. Kremlinul a reacţionat aşadar prompt si, în iulie 1947, respingea Planul Marshall, impunânc aceeaşi linie politică si ţărilor-satelit. La 9 iulie 1947, România denunţa în termeni fermi acest plan, ca de altfel toate ţările aflate în zona sovietică de influenţă.

Într-un asemenea context de ofensivă a comunismului, la 5 noiembrie 1947 Gheorghe Tătărescu era înlocuit din funcţia de ministru de externe cu Ana Pauker, fapt ce marca preluarea de către PCR a controlului total asupra dipli maţiei româneşti.

Având în vedere succesiunea periculoasă a evenimentelor la scară mondială apariţia unor alianţe politico-militare, dar si economice, aparţinând celor doua sisteme, nu reprezenta decât o problemă de timp.

Crearea Consiliului Economic de Ajutor Reciproc (CAER), în 1949, a constituit iniţial o ripostă imediată la aplicarea Planului Marshall, dar şi o alternativă a blocului comunist la Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană. Pe lângă hotărârile strict economice, între statele membre, în cadrul CAER au fost adoptate si unele hotărâri politice vizând relaţiile cu Iugoslavia, după sciziunea Stalin-Tito.

România, ca exportatoare de materii prime, a fost nevoită să-si limiteze orizontul comercial doar la ţările din cadrul CAER, ca de altfel si importurile de tehnică sau de produse industriale, într-o primă perioadă.

La 4 aprilie 1949, la Washington are loc ceremonia de semnare a Pactului NATO, ce cuprindea majoritatea statelor democratice din Europa si desigur SUA (pe parcurs vor adera şi alte state).

La 14 mai 1955, statele aflate în sfera de influenţă sovietică (mai puţin Iugoslavia) semnează în capitala Poloniei un tratat de alianţă militară, cunoscut sub numele de Tratatul de la Varşovia.

Politica externă în ultimii ani ai regimului Gheorghiu-Dej

La 24 mai 1958, era anunţată decizia Kremlinului de retragere a trupelor sovietice din România, retragere ce a fost încheiată, practic, în luna august. Plecarea Armatei Roşii a însemnat pe plan extern primul pas al unei desprinderi relative de Moscova, în limitele acceptate de aceasta, iar pe plan intern a prilejuit declanşarea unui nou val de represiuni, având ca scop descurajarea oricăror tentative de opoziţie la sistem.

Până în anul 1962, conducerea PMR a continuat să susţină necondiţionat poziţia URSS. În arena internaţională, liderii comunişti români confirmând statutul lor de credincioşi ai Kremlinului, însă izbucnirea conflictului sovieto-chinez în acest an, precum si dificultăţile prin care trecea Moscova, ca urmare a declanşării „crizei rachetelor" din

30

Cuba, i-au permis lui Gheorghiu-Dej să se distanţeze treptat de aceasta. Pe măsură ce „schisma" se adâncea, PMR si-a atribuit tot mai pronunţat un rol de mediator între cele două puteri, URSS si China. Acest ro! avea să fie însă unul periferic, judecând după rezultate.

Cu toate că România s-a pronunţat de mai multe ori împotriva divizării economice planificate între membrele blocului comunist, adevărata luare de poziţie s-a petrecut cu ocazia plenarei CC al PMR din aprilie 1964, care s-a concretizat prin elaborarea Declaraţiei din aprilie.

Declaraţia din aprilie, considerată un adevărat manifest de ieşire a ţării de sub influenţa Moscovei, a relevat făptui că discuţiile pe marginea Planului Valev, au convins conducerea PMR că industrializarea se putea face doar prin ruperea de Kremlin. Trebuie subliniat însă faptul că această ieşire de sub influenţa Moscovei s-a realizat doar în termenii acceptaţi de aceasta şi a fost folosită de URSS pentru a sublinia neamestecul ei în problemele celorlalte partide comuniste.

Programul de industrializare rapidă a României a fost susţinut asiduu si în cadru! CAER, prin delegatul său permanent Alexandru Bâriădeanu, desigur având sprijinul total al lui Gheorghiu-Dej, pe fondul unei tensionări crescute a relaţiilor cu URSS.

Teoretic, PMR era interesat să implementeze un sistem politic care, pornind de la desovietizare, să ducă la o liberalizare internă. Distanţarea PMR de Kremlin a provenit din dorinţa de a decide singur propria politică, pe fondul creşterii pretenţiilor de patriotism ale regimului. Ambivalenţa asa-numitei „politici de independenţă" promovate de Gheorghiu-Dej, s-a datorat, în principal, fricii comuniştilor români că timida liberalizare începută pe plan intern ar putea pune în pericol monopolul pe care îl aveau asupra societăţii româneşti.

Politica externă în primii ani ai regimului Nicolae Ceauşescu

La 19 martie 1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej a încetat din viaţă, lăsând deschisă lupta pentru succesiune. Secretar general al partidului a devenit Nicolae Ceausescu. După 1965, politica de distanţare a regimului comunist din România faţă de Moscova se menţine, fiind chiar accelerată, cel puţin ia nivel propagan distic. Acest lucru este dovedit si de vizita făcută la Moscova, în septembrie 1965, de Ceausescu, vizită care, cu toate că s-a dorit a fi una de confirmare, a nemulţumit în parte conducerea sovietică, prin accentele programului său de guvernare. Oricum, independenţa politicii lui Ceausescu se va manifesta doar în limitele concesiilor oferite de Moscova.

Dacă pe plan intern perioada de început a regimului Nicolae Ceausescu s-a caracterizat prin p asarea apropiaţilor săi în posturi-cheie, pe plan extern asistăm la continuarea politicii externe din ultimii ani de viaţă ai lui Gheorghiu-Dej. Teoria „căii naţionale în construcţia comunismului românesc" a fost repede îmbrăţişată de Occident, care avea interesul de a promova si lărgi ruptura faţă de Kremlin. Nimic nu-l putea face mai popular pe Nicolae Ceausescu, atât pe plan intern, dar mai a es pe plan extern, decât discursul cu accente antisovietice. De asemenea, România a fost primul stat din Estul comunist care a stabilit relaţii dip omatice cu RFG, în 1967, si care nu a rupt legăturile diplomatice cu Israelul, după Războiul de Sase Zi e. în aprilie 1968, preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, efectua o vizită în România, prilej de a- felicita pe Nicoiae Ceausescu, conform uzanţelor diplomatice, pentru pretinsa ui politică de independenţă.Reacţia lui Nicolae Ceausescu faţă de intervenţia militară în Cehoslovacia a trupelor Tratatului de la Varşovia s-a înscris în cursul politicii sale de distanţare de Moscova. Atitudinea faţă de intervenţia militară a URSS în Cehoslovacia a reprezentat refuzul său de a da curs solicitărilor Moscovei de a avea sub contrai întreg blocul comunist. Acum s-a fundamentat naţional-comunismul lui Nicolae Ceausescu, prin discursul de condamnare a intervenţiei militare a Moscovei, ţinut la 21 august 1968, în Bucureşti.

Semnalele trimise în lumea liberă privind linia nouă în politica externă promovată de Nicolae Ceausescu nu au avut cum să scape Washingtonului, care a încurajat această politică, sperând într-o lărgire a breşei în blocul comunist. Vizita lui Richard Nixon la Bucureşti a prins contur odată cu amplificarea politicii de distanţare a României faţă de Moscova, distanţare care trebuia accentuată în opinia SUA, cu toate că Bucureştiul nu a cochetat niciodată cu ideea părăsirii blocului sovietic. Faptul că România a fost folosită ca un ghimpe în coasta Moscovei reieşea şi din invitaţia adresată lui Nicolae Ceausescu şi acceptată de acesta de a efectua o vizită oficială în SUA, în octombrie 1970. Cinci ani mai târziu, un al doilea preşedinte SUA, Gerald Ford, vizitează Bucureştiui. Nu întâmplător. România a beneficiat de o serie de favoruri economice: este primită în GATT (Acordul General pentru Tarife şi Comerţ), în 1971, iar în 1972 România este acceptată în FMI (Fondul Monetar Internaţional) încheind ulterior acordul cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie si Dezvoltare (BIRD).

Relaţiile la cel mai înalt nivel cu Occidentul au fost reflectate si de vizita lui Nicoiae Ceausescu la Paris, unde, în cadrul întrevederilor cu preşedintele francez Georges Pompidou, a fost subliniat rolul jucat de România în progresul securităţii europene. Era însă vorba de limbajul diplomatic, menit să ascundă interese ambivalenţe.

31

Între 30 iulie si 1 august 1975, are loc la Helsinki ultima reuniune a Conferinţei pentru securitate si cooperare în Europa, unde au fost prezenţi şefii de stat sau de guvern din cele 35 de ţări participante. Dincolo de stările conflictuale latente existente, s-au găsit şi căi de ameliorare a neînţelegerilor. Pentru statele aflate sub controlul Moscovei, deci si pentru România, conferinţa a fost o reuniune cu rol propagandistic, axată pe ideea înţelegerii internaţionale. Pentru Occident, conferinţa a reprezentat, pe lângă atingerea unor obiective imediate, si premisa liberalizării progresive a regimurilor comuniste din estul Europei.

Relaţiile diplomatice ale României în ultimul deceniu al regimului Nicolae Ceauşescu

După ce a devenit preşedinte al României, în 1974, şi rnai ales după semnarea Actului final a! Conferinţei de la Helsinki, Nicolae Ceausescu a urmări: obţinerea unei poziţii mai vizibile pe arena internaţională şi înlăturarea oricare posibilităţii a Kremlinului de a interveni în politica PCR. Niciodată, după 1965, nu s-a pus problema părăsirii Tratatului de la Varşovia sau CAER, aşa cum a fost pusă în timpul evenimentelor de la Budapesta, din 1956. A fost vorba strict de manifestări de independenţă, dar în limitele impuse de regimul comunist. Atât timp cât luările de poziţie ale lui Nicolae Ceausescu, în plan extern, nu ai afectat sistemul, poziţia sa ia conducerea PCR nu era ameninţată, chiar dacă pe plan intern s-a trecut la un regim cu accente staliniste.După anul 1980, s-a observat o degradare continuă a vieţii, urmată desigir si de o restrângere treptată a contactelor diplomatice de interes major pentru România. Nicolae Ceausescu a încercat să se implice în rezolvarea tensiunilor dintre Israel şi statele arabe, precum si în conflictul din Vietnam, fără prea mare succe: însă. Am asistat astfel, în ultimii ani ai dictaturii lui Ceausescu, la încheierea unor relaţii diplomatice si economice aproape exclusiv cu ţări din Lumea a Treia si din Liga Arabă, care le-au înlocuit treptat-treptat pe cele cu Occidentul.

Venirea lui Mihail Gorbaciov la putere în URSS si lansarea politicii sale de „glasnost" si „perestoika" au zdruncinat din temelii regimurile comuniste din Europa. De acum înainte, Nicolae Ceauşescu nu a mai reprezentat un favorit al cancelariilor occidentale, ci a devenit o simplă problemă a Moscovei, fapt ce nu a fost sesizat de diplomaţia românească decât cu întârziere. Impactul acestor reforme politico-economice asupra regimurilor din zona sovietică era din ce în ce mai mare, pe măsura accelerării lor. în România însă, această politică a avut un efect contrar, deoarece au fost impuse noi reduceri la consumul de carburanţi si electricitate, cu toate că în 1989 a fost anunţată, ca o victorie a regimului, plata integrală a datoriei externe. Mihail Gorbaciov a vizitat România în luna mai a anului 1987 si a abordat, aluziv, în discuţii tema introducerii unor reforme, într-un discurs transmis în direct, în timpul vizitei sale la Bucureşti, la 26 mai 1987, Gorbaciov a prezentat noile concepte a e politicii sale, de reformă si deschidere, criticând prin aceasta, implicit, si starea de lucruri din România. Vizita a rămas practic fără efect, deoarece până în 1989 nu s-a simţit o îmbunătăţire a vieţii economice.

Politica de destindere şi reconciliere promovată de liderii reformişti de la Kremlin în relaţiile cu SUA a constituit factorul primordial în prăbuşirea sistemului comunist din Europa şi în disoluţia URSS, fapt ce a marcat sfârşitul Războiului Rece.

32

TESTUL NR. 1 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

Subiecte:

I. Definiţi:

a.Globalizare .................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................................................

b.Uniunea Europeană ...................................................................................................................................

......................................................................................................................................................................

1 punct

II. Completaţi pe linia punctată noţiunea corespunzătoare următoarelor enunţuri:

a. Stat în care preşedintele este şeful guvernului ...................................................................................

b. Şeful statului deţine puterea pe viaţă .................................................................................................

c. Regim politic în care este respectat principiul alegerilor libere .......................................................

d. Regim politic în care puterea este deţinută şi exercitată prin forţă ....................................................

2 puncte

III. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:1. Tratatul de constituire a CECO a fost semnat în anul: a) 1952; b) 1957; c) 1992. 2. Nazismul a fost reprezentat în plan politic de: a) Mişcarea Legionară; b) Partidul Muncitoresc Fascist; c) Partidul Naţional Socialist.3. Un element care a favorizat globalizarea economică a fost: a) subdezvoltarea unor zone ale lumii; b) crizele economice postbelice; c) progresul comunicaţiilor.4. În ultimele două decenii, noii poli de putere economică ce se afirmă în lume sunt: a) SUA şi Canada; b) Europa şi Rusia; c) China şi India.

2 puncte

IV. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:

“Globalizarea reprezintă triumful economic al Occidentului. Liberalizarea pieţelor, inclusiv circulaţia neîngrădită a fluxurilor de capital, a înlesnit pătrunderea firmelor occidentale pe pieţe până de curând inaccesibile. Iar succesul economic al Uniunii Europene este clădit pe ideea pieţei unice. După patru ani de restructurări şi fuziuni interne, 2005 a înregistrat o avalanşă de fuziuni transfrontaliere, în cadrul UE. Tendinţa părea de neoprit, dar iată că 2006 marchează şi începutul unei replieri spre protecţionism, care are în centru ideea protejării economiilor şi a intereselor naţionale.”

(Christian Mititelu, ,,Globalizarea şi patriotismul economic", în Evenimentul zilei, 8 martie 2006)

Răspundeţi următoarelor cerinţe:

a. Scrieţi, pe baza textului, 2 caracteristici ale globalizării economice.

b. Explicaţi prima propoziţie din text.

c. Explicaţi, pe baza textului, care dintre state sunt beneficiarele globalizării (cele bogate sau cele sărace?)

d. Pornind de la definiţia protecţionismului, credeţi că această tendinţă este justificată?

4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

33

TESTUL NR. 1 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I (1 punct) Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare concept istoric definit corect. 0,5p X 2 = 1 punctSubiectul II ( 2 puncte) Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre enunţurile completate corect:

a. republică prezidenţială

b. monarhiec. regim democraticd. regim dictatorial 0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul III (2 puncte) Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare răspuns corect, după cum urmează: 1a, 2c, 3c, 4c. 0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul IV ( 3 puncte) Se acordă câte1 punct pentru fiecare dintre cele patru răspunsuri corect enunţate: EX: a - Liberalizarea pieţelor; circulaţia neîngrădită a fluxurilor de capital 1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

34

TESTUL NR. 2 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

Subiecte:

I. Definiţi: „războiul rece”; NATO 1 punct

II. Completaţi pe linia punctată noţiunea corespunzătoare următoarelor enunţuri:

a. Regim politic în care preşedintele este ales de Parlament .................................................................

b. Regim politic în care preşedintele are putere egală cu Parlamentul ....................................................

c. Instituţia UE cu cea mai mare putere de decizie ..................................................................................

d. Instituţie a UE cu cea mai mare putere executivă ................................................................................

2 puncte

III. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:1. România a fost admisă în NATO în anul: a) 1996; b) 2001; c) 2004. 2. În prezent, principalii promotori ai terorismului în lume sunt: a) membrii grupării IRA; b) membrii grupării basce ETA; c) fundamentaliştii islamici.3. Primul papă care a vizitat România a fost : a) Benedict al XVI-lea; b) Ioan Paul al II-lea; c) Clement al VII-lea.4. Un comisar european este membru al: a) Consiliului de Miniştri ai UE; b) Comisiei Europene; c) Parlamentului European.

2 puncte

IV. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:

“A numi şi defini starea de război în aceste momente, trebuie să recunoaştem cu toţii, nu este un lucru simplu. Între un act terorist izolat, un război de apărare, un război de instaurare "a ordinii drepturilor omului", între un conflict îndreptat spre partea civilă a unei naţiuni, între un mod de a izola social şi po-litic prin impunerea unor imagini şi valori prevalente, fie că ele aparţin lumii islamice, celei americane, sau celei sioniste este greu să stabileşti natura, scopul, ţinta unui război, chiar dacă am vrea să-l numim şi cel de al III-lea război mondial.”

(Khalil Sarnir, profesor de teologie islamică şi creştină la Universitatea ,,Saint Joseph" Beirut)

Răspundeţi următoarelor cerinţe:

a. Extrageţi din text 2 modalităţi de a purta războiul în prezent.

b. Explicaţi enunţul: război de instaurare "a ordinii drepturilor omului".

c. Expuneţi, pe baza textului, două situaţii pe care ar trebui să le evite terorişţii în acţiunile lor.

d. Expuneţi părerea voastră despre acţiunile teroriştilor.

4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

35

TESTUL NR. 2 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I (1 punct) Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare concept istoric definit corect. 0,5p X 2 = 1 punctSubiectul II ( 2 puncte) Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre enunţurile completate corect:

a. republică parlamentară

b. republică parlamentar-prezidenţială c. Consiliul de Miniştrid. Comisia Europeană 0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul III (2 puncte) Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare răspuns corect, după cum urmează: 1c, 2c, 3b, 4b. 0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul IV ( 3 puncte) Se acordă câte1 punct pentru fiecare dintre cele patru răspunsuri corect enunţate: EX: a - un război de apărare, un război de instaurare "a ordinii drepturilor omului" 1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

36

TESTUL NR. 3 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

Subiecte:

I. Definiţi: cruciadă; sultan. 2 puncte

II. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:1. Întemeierea statului medieval Ţara Românească a avut loc în secolul: a) XI; b) XIV; c) XV. 2. Dictatul de la Viena, prin care România pierdea NV Transilvaniei în favoarea Ungariei a avut loc în: a) iunie 1940; b) august 1940; c) septembrie 1940.3. Bătălia de la Rovine a avut loc în anul: a) 1395; b) 1444; c) 1600.4. Prima unirea Ţărilor Române a fost realizată de către: a) Mihai Viteazul; b) Alexandru Ioan Cuza; c) regele Ferdinand I.

2 puncteIII. Citiţi cu atenţie textele de mai jos:

A. „Partea a douaRevoluţia de eliberare naţională şi socială antifascistă şi antiimperialistă din august 1944.România în anii revoluţiei democrat-populare (23 august 1944-30 decembrie 1947)Consolidarea regimului democratic-popular (6 martie 1945-30 decembrie 1947)Partea a treiaFăurirea socialismului în România.Trecerea la înfăptuirea sarcinilor revoluţiei socialiste din anii 1948-1950.Desfăşurarea operei de consolidare a socialismului în România în anii 1951-1965.Consolidarea societăţii socialiste în anii 1965-1969". (Manualul de Istoria contemporană a României, a mişcării muncitoreşti, democratice si revoluţionare, a

Partidului Comunist Român, 1980)B. „Mutaţiile în zona politică se repercutau imediat asupra trecutului, remodelându-l cu înverşunare. Ele denotă pretutindeni aceleaşi faze, decurgând anume din evoluţia sistemului, cu mici nuanţe locale: o fază a tranziţie (1 945 -1947), una a sovietizării masive (1948-1953), alta a „dezgheţului" poststalinist (1953-1968), curmat odată cu primăvara pragheză (1968), încă una a stagnării impuse de strategia brejneviană a blocurilor opuse". (Lucian Boia, Miturile comunismului românesc, 1998)

• Pornind de la textele date, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Menţionaţi, pe baza primului text, obiectivele dezvoltării societăţii româneşti după anul 1944.2. Precizaţi, pe baza celui de-al doilea text, etapele dezvoltării României comuniste după 1948.3. Comparaţi termenii folosiţi de cele două surse si explicaţi deosebirile pe care le constataţi. 5 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

37

TESTUL NR. 3 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I (2 puncte) Se acordă câte 1 punct pentru fiecare concept istoric definit corect. EX: Cruciadă = războiul creştinilor pentru eliberarea locurilor sfinte ocupate de musulmani. Sultan = şeful statului otoman. 1p X 2 = 2 puncte

Subiectul II (2 puncte) Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare răspuns corect, după cum urmează: 1b, 2b, 3a, 4a. 0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul IV ( 5 puncte) Se acordă 1,5 puncte pentru răspunsul corect la sarcina de lucru numărul 1. Se acordă 1,5 puncte pentru răspunsul corect la sarcina de lucru numărul 2. Se acordă 2 puncte pentru răspunsul corect la sarcina de lucru numărul 3. 1,5p + 1,5 p + 2p = 5 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

38

TESTUL NR. 4 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

Subiecte:

I. Definiţi: constituţie; România Mare. 2 puncte

II. Uniţi cu săgeţi elementele istorice din coloana X cu ţările corespunzătoare din coloana Y:

X Y

1. „cortina de fier” a. URSS

2. nazism b. Basarabia

3. comunism c. Germania

4. Sfatul Ţării d. Churchill

1 punct

III. Scrieţi pe liniile punctate din coloana B anul evenimentelor în coloana A, iar pe coloana C scrieţi ţara în care au avut loc:

A B C

a. Tezele din Aprilie ......................... ...............................

b. Revoluţia bolşevică ......................... ................................

c. Pactul Ribbentrop-Molotov .......................... ................................. 2 puncte

IV. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:„Dragi compatrioţi,Marea mişcare care determină popoarele vechiului continent să se unească pentru a forma o Europă unită

are pentru noi, ceilalţi români, o importanţă deosebită. Situată într-unul din punctele cele mai expuse ale continentului, România a beneficiat de mai multe ori de sprijinul şi protecţia ideii europene. În timpurile străvechi ale istoriei noastre, poporul român rezista deja la frontierele sale din est, luptând pentru apărarea ideii creştine care îl lega de Europa. Mai târzu, în secolul trecut, sub egida Europei şi a unei ordini de drept europene, Ţările Române unite, eliberate de dubla constrângere a suzeranităţii turceşti şi a protectoratului rusesc, s-au trezit la o viaţă nouă. În sfârşit, în zilele noastre, împărţirea arbitrară efectuată la Conferinţa de la Yalta (1945) în detrimentul Europei a însemnat pentru România pierderea libertăţilor şi a independenţei sale”.

(Grigore Gafencu, Apel în favoarea constituirii Grupului Român pentru Europa Unită)

• Pornind de la textul dat, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1.Menţionaţi, pe baza textului, două argumente pentru susţinerea de către români a unei Europe unite.2.Precizaţi, pe baza textului, un proces istoric reprezentativ pentru politica externă a Ţărilor Române.3.Numiţi un fapt istoric ce a dus la „împărţirea arbitrară efectuată în detrimentul Europei".4.Privită din prezent, concepţia lui Gafencu a fost corectă? Argumentaţi răspunsul.

4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

39

TESTUL NR. 4 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I (2 puncte) Se acordă câte 1 punct pentru fiecare concept istoric definit corect.EX: Constituţie = legea fundamentală a oricărui stat democratic. România Mare = statul naţional unitar român creat la 1 Decembrie 1918. 1p X 2 = 2 puncte

Subiectul II ( 1 punct) Se acordă câte 0,25 puncte pentru fiecare dintre răspunsurile: 1d, 2c, 3a, 4b. 0,25p X 4 = 1 punct

Subiectul III ( 2 puncte) Se acordă 1 punct pentru răspunsul corect la cerinţa a:

a. Tezele din Aprilie 1964 România

Se acordă câte 0,5 puncte pentru răspunsurile:

b. Revoluţia bolşevică 1917 Rusiac. Pactul Ribbentrop-Molotov 1939 URSS 1 p + 0,5p X 2 = 2 puncte

Subiectul IV ( 4 puncte) Se acordă câte1 punct pentru fiecare dintre cele patru cerinţe la care s-a răspuns corect. 1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

40

TESTUL NR. 5 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

Subiecte:

I. Definiţi: stalinism; dizidenţă anticomunistă. 2 puncte

II. Încercuiţi litera corespunzătoare răspunsurilor pe care le consideraţi corecte:

1. Constituţia din 1866 a fost adoptată în timpul lui: a) Alexandru Ioan Cuza; b) Carol I; c) Ferdinand.2. Războiul rece a fost un conflict purtat între: a) statele fasciste şi cele democratice; b) statele bogate şi cele sărace; c) statele capitaliste şi cele comuniste.3. Principala cauză a prăbuşirii regimurilor comuniste a fost : a) terorismul; b) afirmarea sindicatelor libere în Europa; c) criza economică.4. Nicolae Ceauşescu a preluat puterea în România, în anul: a) 1958; b) 1964; c) 1971.

2 puncte

III. Scrieţi pe liniile punctate continuarea corectă a enunţurilor fragmentare de mai jos:

a. Abdicarea lui Carol al II-lea, în 1940, a avut drept cauză marile pierderi .........................................

b. În războiul antisovietic declanşat în 1941, România a fost principalul aliat al …….......................

c. Stalinismul este o variantă a regimului …………………………... ................................................

d. Lui Carol al II-lea i-a urmat la tron ...............................................................................................

1 punct

IV. Citiţi următorul document istoric şi răspundeţi, apoi, întrebărilor de mai jos:

„Până când ţăranii nu vor fi cetăţeni, noi nu vom avea naţie. (...) cel de pe urmă ţăran să aibă conştiinţa datoriilor şi drepturilor lui. Cât timp îl vom lăsa în poziţia în care se găseşte, asuprit, bătut, nelegat de ţară prin nimic, ce sprijin vom putea aştepta de la dânsul la ora pericolului? Este timpul ca înaintea interesului privat să ne gândim la cel obştesc. (...) Două mii de boieri nu fac cât o naţie: acesta e un adevăr care nu se poate contesta.” (Mihail Kogălniceanu, discurs ţinut în camera deputaţilor, 1864)

Întrebări:a. Ce funcţie ocupa Mihail Kogălniceanu în guvern în anul 1864?b. La care dintre reformele necesare ţării se referă Kogălniceanu în textul de mai sus?c. Pe baza textului de mai sus, expuneţi necesitatea reformei la care se referă Kogălniceanu. d. Extrageţi din text fragmentul care arată forţele sociale care se opuneau reformei.

4 puncte Punctaj din oficiu: 1 punct

41

TESTUL NR. 5 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I (2 puncte) Se acordă câte 1 punct pentru fiecare concept istoric definit corect.EX: Stalinism = regim politic instaurat în România din 1948, caracterizat prin copierea metodelor de guvernare utilizate de Stalin în URSS.. Dizidenţă anticomunistă = grupare social-politică de rezistenţă împotriva regimului comunist. 1p X 2 = 2 puncte

Subiectul II ( 2 puncte) Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre răspunsurile: 1b, 2c, 3c, 4b. 0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul III (1 punct) Se acordă câte 0,25 puncte pentru fiecare continuare corectă a enunţurilor, după cum urmează: a - teritoriale din vara lui 1940 b- Germaniei c- comunist d- regele Mihai 0,25p X 4 = 1 punct

Subiectul IV ( 4 puncte) Se acordă câte1 punct pentru fiecare dintre cele patru sarcini de lucru la care s-a răspuns corect. EX: a- prim-ministru 1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

42

TESTUL NR. 6 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

Subiecte:

I. Definiţi: romanizare; etnogeneză. 2 puncte

II. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:„Teza autohtoniei românilor se bazează pe continuitatea neîntreruptă a populaţiei, de la geto-daci la daco-

romani, şi, prin aceştia, la români, în afara triburilor geto-dace care s-au supus romanilor, deci n-au fost exterminate, toponimia, hidronimia (...) Daciei romane, faptul că din provincie s-au recrutat numeroase trupe auxiliare şi, îndeosebi, descoperirile arheologice dovedesc prezenţa neîntreruptă a autohtonilor atât în Dacia, cât şi în Moesia (...). După anul 602, când a căzut frontiera romană de la Dunăre, iar slavii au trecut masiv în sudul fluviului, în urma micşorării numărului slavilor din nordul Dunării, raportul de forţe s-a schimbat în favoarea autohtonilor (...). Dispunând de o organizare social-politică mai adecvată împrejurărilor istorice, în cursul convieţuirii cu slavii, daco-romanii au reuşit să-i asimileze şi să dea naştere românilor".

(Al. Graur, Gh. Ştefan, Dicţionar de istorie veche a României) Pornind de la textul dat, răspundeţi următoarelor cerinţe:1. Precizaţi, pe baza textului două etape ale formării poporului român................................................................................................................................................................................2. Precizaţi, pe baza textului, două argumente ale continuităţii dacilor în timpul stăpânirii romane................................................................................................................................................................................3. Prezentaţi un alt factor care a contribuit la romanizarea daco-geţilor, în afara celui precizat în text................................................................................................................................................................................4. Menţionaţi, pe baza textului, factorul care a favorizat asimilarea slavilor de către daco-romani.............................................................................................................................................................................

4 puncte III. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:„Principele (Modovei) se numeşte tot voievod, dar nu este expus la atâtea schimbări primejdioase ca acela

al Ţării Româneşti. Moldovenii au aceeaşi limbă, obiceiuri şi religie ca valahii; diferă puţin doar la îmbrăcăminte (...). De mai multe ori s-au îndepărtat de regele Ungariei, adesea au dus războaie cu polonii. Se spune că pot să adune până la patruzeci de mii de oameni înarmaţi şi mai mult. Limba lor si a celorlalţi valahi a fost odată romană, ca unii care sunt coloni romani. În timpul nostru diferă foarte mult de ea, însă multe din vorbele lor pot fi înţelese de latini".

(Nicolaus Olahus, Hungaria)

Pornind de la textul dat, răspundeţi următoarelor cerinţe:1. Precizaţi, pe baza textului, un argument de ordin istoric privind latinitatea românilor.2. Menţionaţi, pe baza textului, două asemănări între locuitorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti.3. Numiţi un voievod al Moldovei din prima jumătate a secolului al XV-lea.

3 puncte Punctaj din oficiu: 1 punct

43

TESTUL NR. 6 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I (2 puncte) Se acordă câte 1 punct pentru fiecare concept istoric definit corect.EX: Romanizare = proces istoric prin care geto-dacii învaţă limba romanilor şi se transformă în daco-romani. Etnogeneză = formarea unui popor şi a unei limbi.

1p X 2 = 2 puncte

Subiectul II (4 puncte)Se acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe.EX: 1. „de la geto-daci la daco-romani, şi, prin aceştia, la români” 2. toponimia, hidronimia 3. religia, armata, administraţia 4. micşorarea, după anul 602, a numărului slavilor din nordul Dunării 1p X 4 = 4 puncte

Subiectul III (3 puncte) Se acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 3 cerinţe.

1p X 3 = 3 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

44

TESTUL NR. 7 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

Subiecte:

I. Definiţi: colonişti; paşalâc. 2 puncte

II. Citiţi cu atenţie textul de mai jos: „În urma războaielor câştigate de Traian şi a nimicirii regatului dac, noua provincie, care avea de multă vreme relaţii comerciale destul de intense cu imperiul, a devenit o provincie de colonizare din toată lumea romană. Exploatarea minelor de aur din Transilvania, care au adus un sprijin monetar considerabil imperiului, a produs o puternică imigrare, încât chiar şi Hadrian, care se gândise la un moment dat să părăsească din motive strategice postul acesta îndepărtat (...), a trebuit să renunţe la proiect, ca să nu lase în mâna barbarilor un număr foarte mare de colonişti, stabiliţi acolo în timpul domniei predecesorului său".

(Gh. I. Brătianu, Despre Dacia romană)

• Pornind de a textul dat, răspundeţi următoarelor cerinţe:1.Precizaţi, pe baza textului, o consecinţă a exploatării minelor de aur din Transilvania pentru economia statului roman. .................................................................................................................................................2.Precizaţi, pe baza textului, decizia şi argumentele împăratului Hadrian referitoare la provincia romană Dacia. .........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................3.Precizaţi, pe baza textului, modul în care civilizaţia romană a ajuns în spaţiul nord-dunărean, înaintea războaielor daco-romane. ..............................................................................................................................4.Numiţi regele dacilor în timpul căruia s-au desfăşurat războaiele „câştigate de Traian". ......................

4 puncte

III. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia),

în hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunăre si Marea Neagră si vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută si mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului ca popoarele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România".

(Declaraţia politică, 27 martie/9 aprilie 1918)

• Pornind de la textul dat, răspundeţi următoarelor cerinţe:1. Menţionaţi, pe baza textului, un principiu invocat ,,în numele poporului Basarabiei".2. Menţionaţi, pe baza textului, decizia adoptată ,,în numele poporului Basarabiei".3. Precizaţi, pe baza textului, instituţia reprezentativă pentru poporul Basarabiei.

3 puncte Punctaj din oficiu: 1 punct

45

TESTUL NR. 7 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I (2 puncte) Se acordă câte 1 punct pentru fiecare concept istoric definit corect.EX: Colonişti = cetăţeni romani din afara Daciei, aduşi în nordul Dunării după cucerirea acesteia de către romani, în 106. Paşalâc = denumirea provinciilor otomane.

1p X 2 = 2 puncte

Subiectul II (4 puncte)Se acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe.EX: 1. sprijin monetar considerabil imperiului 2. a trebuit să renunţe la proiect, ca să nu lase în mâna barbarilor un număr foarte mare de

colonişti 3. avea de multă vreme relaţii comerciale 4. Decebal 1p X 4 = 4 puncte

Subiectul III (3 puncte) Se acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 3 cerinţe. EX: 1 - dreptul istoric şi dreptul de neam

1p X 3 = 3 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

46

TESTUL NR. 8 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

Subiecte:

I. Definiţi: globalizare; Uniunea Europeană 1 punct

II. Completaţi pe linia punctată noţiunea corespunzătoare următoarelor enunţuri:

a. Stat în care preşedintele este şeful guvernului ...................................................................................

b. Şeful statului deţine puterea pe viaţă .................................................................................................

c. Regim politic în care este respectat principiul alegerilor libere .......................................................

d. Regim politic în care puterea este deţinută şi exercitată prin forţă ....................................................

2 puncte

III. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:1. Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene a fost semnat în anul: a) 1952; b) 1957; c) 1992. 2. Nazismul a fost reprezentat în plan politic de: a) Mişcarea Legionară; b) Partidul Muncitoresc Fascist; c) Partidul Naţional Socialist.3. Un element care a favorizat globalizarea economică a fost: a) subdezvoltarea unor zone ale lumii; b) crizele economice postbelice; c) progresul comunicaţiilor.4. În ultimele două decenii, noii poli de putere economică ce se afirmă în lume sunt: a) SUA şi Canada; b) Europa şi Rusia; c) China şi India.

2 puncte

IV. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:

“Globalizarea reprezintă triumful economic al Occidentului. Liberalizarea pieţelor, inclusiv circulaţia neîngrădită a fluxurilor de capital, a înlesnit pătrunderea firmelor occidentale pe pieţe până de curând inaccesibile. Iar succesul economic al Uniunii Europene este clădit pe ideea pieţei unice. După patru ani de restructurări şi fuziuni interne, 2005 a înregistrat o avalanşă de fuziuni transfrontaliere, în cadrul UE. Tendinţa părea de neoprit, dar iată că 2006 marchează şi începutul unei replieri spre protecţionism, care are în centru ideea protejării economiilor şi a intereselor naţionale.”

(Christian Mititelu, ,,Globalizarea şi patriotismul economic", în Evenimentul zilei, 8 martie 2006)

Răspundeţi următoarelor cerinţe:

a. Scrieţi, pe baza textului, 3 caracteristici ale globalizării economice.

b. Explicaţi prima propoziţie din text.

c. Explicaţi, pe baza textului, care dintre state sunt beneficiarele globalizării (cele bogate sau cele sărace?)

d. Pornind de la definiţia protecţionismului, credeţi că această tendinţă este justificată?

4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

47

TESTUL NR. 8 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I: 1 punctSe acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare concept corect definit. Exemple: Globalizarea este procesul economic de creare aunei noi ordini economice mondiale. Uniunea Europeană este o entitate politică sui-generis care grupează 27 de state europene. 0,5p X 2 = 1 punctSubiectul II: 2 puncte

Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:a-republică prezidenţială; b-monarhie; c-democraţie; d-dictatură. 0,5p X 2 = 2 puncteSubiectul III: 2 puncteSe acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:1-b; 2-c; 3-c; 4-c. 0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul IV: 4 puncteSe acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe. 1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

48

TESTUL NR. 9 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

Subiecte:

I. Definiţi: „războiul rece”; NATO 1 punct

II. Completaţi pe linia punctată noţiunea corespunzătoare următoarelor enunţuri:

a. Regim politic în care preşedintele este ales de Parlament .................................................................

b. Regim politic în care preşedintele are putere egală cu Parlamentul ....................................................

c. Instituţia UE cu cea mai mare putere de decizie ..................................................................................

d. Instituţie a UE cu cea mai mare putere executivă ................................................................................

2 puncte

III. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:1. România a fost admisă în NATO în anul: a) 1996; b) 2001; c) 2004. 2. În prezent, principalii promotori ai terorismului în lume sunt: a) membrii grupării IRA; b) membrii grupării basce ETA; c) fundamentaliştii islamici.3. Primul papă care a vizitat România a fost : a) Benedict al XVI-lea; b) Ioan Paul al II-lea; c) Clement al VII-lea.4. Un comisar european este membru al: a) Consiliului de Miniştri ai UE; b) Comisiei Europene; c) Parlamentului European.

2 puncte

IV. Citiţi cu atenţie textul de mai jos:

“A numi şi defini starea de război în aceste momente, trebuie să recunoaştem cu toţii, nu este un lucru simplu. Între un act terorist izolat, un război de apărare, un război de instaurare "a ordinii drepturilor omului", între un conflict îndreptat spre partea civilă a unei naţiuni, între un mod de a izola social şi po-litic prin impunerea unor imagini şi valori prevalente, fie că ele aparţin lumii islamice, celei americane, sau celei sioniste este greu să stabileşti natura, scopul, ţinta unui război, chiar dacă am vrea să-l numim şi cel de al III-lea război mondial.”

(Khalil Sarnir, profesor de teologie islamică şi creştină la Universitatea ,,Saint Joseph" Beirut)

Răspundeţi următoarelor cerinţe:

a. Extrageţi din text 3 modalităţi de a purta războiul în prezent.

b. Explicaţi enunţul: război de instaurare "a ordinii drepturilor omului".

c. Expuneţi, pe baza textului, două situaţii pe care ar trebui să le evite terorişţii în acţiunile lor.

d. Expuneţi părerea voastră despre acţiunile teroriştilor.

4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

49

TESTUL NR. 9 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I: 1 punctSe acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare concept corect definit. Exemple: „Războiul rece” a fost o perioadă de confruntare diplomatică între statele comuniste şi cele

capitaliste în epoca postbelică, fără a se ajunge la conflict militar deschis. NATO este Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, alianţa militară a ţărilor capitaliste în

epoca postbelică şi singura rămasă după 1990 în lume. 0,5p X 2 = 1 punctSubiectul II: 2 puncte

Se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:a-republică parlamentară; b-republică prezidenţial-parlamentară; c-Consiliul de Miniştri; d-Comisia Europeană. 0,5p X 2 = 2 puncteSubiectul III: 2 puncteSe acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:1-c; 2-c; 3-b; 4-b. 0,5p X 4 = 2 puncte

Subiectul IV: 4 puncteSe acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe. 1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

50

TESTUL NR. 10 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

Subiecte:

I. Încercuiţi litera corespunzătoare variantei pe care o consideraţi corectă:1. Prima unire a celor trei Ţări Române a fost înfăptuită de către: a) Carol I; b) Mihai Viteazul; c) Alexandru Ioan Cuza. 2. România şi-a proclamat independenţa de stat în anul: a) 1859; b) 1877; c) 1918.3. Anul 1940 a fost în istoria românilor: a) anul celei mai mari producţii industriale interbelice; b) anul marilor pierderi teritoriale; c) anul declanşării războiului antifascist.4. La 22 iunie 1941 războiul antisovietic a fost declarat de către: a) Carol al II-lea; b) Mihai I; c) Ion Antonescu.5. Comuniştii au preluat puterea în România, după al doilea război mondial: a) la presiunea trupelor sovietice aflate în ţară; b) prin alegeri democratice; c) prin presiunea unor mari manifestaţii populare.6. Dictatura ceauşistă în România s-a prăbuşit în anul: a)1989; b)1991; c) 2004. 3 puncte

II. În dreptul fiecărui enunţ, pe linia punctată, notaţi cu A afirmaţiile adevărate şi cu F pe cele false:

1. Carol al II-lea a instaurat în România un regim de dictatură personală. ...................... 2. La 30 august 1940, prin dictatul de la Viena, România a cedat Basarbia către URSS. ................... 3. Naţionalizarea mijloacelor de producţie a însemnat trecerea fabricilor şi uzinelor din România în proprietatea statului. ................ 4. În 1968, Nicolae Ceauşescu a refuzat să trimită armata română împotriva revoluţiei anticomuniste din Cehoslovacia. ..................... 2 puncte

III. Expuneţi într-un eseu de maxim o pagină caracteristicile regimului comunist în România urmărind următorul plan de idei:

a) modalităţile instaurării regimului comunist în România;b) politica Partidului Comunist Român în plan economic;c) represiunea împotriva opozanţilor politici;d) politica regimului comunist de creare a „omului nou”. 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

51

TESTUL NR. 10 (Istorie, Clasa a XII-a sem. II, frecvenţă redusă şi seral)

BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul I: 3 puncteSe acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare dintre următoarele răspunsuri:1-b; 2-b; 3-b; 4-c; 5- a 6-a. 0,5p X 6 = 3 puncteSubiectul II: 2 puncte

1-A; 2-F; 3-A; 4-A.

0,5p X 2 = 2 puncte

Subiectul III: 4 puncteSe acordă câte 1 punct pentru răspunsurile corecte la fiecare dintre cele 4 cerinţe. 1p X 4 = 4 puncte

Punctaj din oficiu: 1 punct

52