referat tanase
-
Upload
ionela-constandache -
Category
Documents
-
view
54 -
download
3
description
Transcript of referat tanase
Universitatea Alexandru Ioan Cuza
Facultatea de Biologie
Master Biodiversitatea si productivitatea ecosistemelor
An II
FACTORI CU IMPACT NEGATIV ASUPRA
BIODIVERSITĂȚII
Student: Constandache Ionela
Iasi
1
CUPRINS
1. CLASIFICAREA IMPACTURILOR
1.1. Efecte pozitive şi efecte negative
1.2. Impacturi directe şi impacturi indirecte
1.3. Impacturi temporare şi permanente
1.4. Efecte cumulative şi sinergice
2. CONCEPTUL DE MEDIU ÎNCONJURĂTOR
2.1 Fauna
2.2 Ecosistemele
3. FACTORI DE IMPACT
3.1 Zgomotul
3.2 Vibraţiile
3.3 Radiaţii ionizante
3.4 Radiaţii neionizante
3.5 Traficul
3.6 Deşeurile
3.7 Energia
3.8 Riscuri (explozii, incendii etc.)
4. FACTORII NATURALI CU IMPACT ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
4.1 Efectul de seră
4.2 Modificarea climei
4.3 Ploile acide
4.4 Creşterea concentraţiei de ozon la nivelul solului
4.5 Dispariţia speciilor
4.6 Degradarea peisajului
5. IMPACTUL ACTIVITĂŢILOR ANTROPICE ASUPRA MEDIULUI
5.1 Societatea industrială modernă
5.2 Industria minieră
5.3 Transporturile
5.4 Agricultura
5.5 Silvicultura
5.6 Turismul
6. INFLUENȚA FACTORILOR ASUPRA BIODIVERSITĂȚII
7. SPECII AUTOHTONE DISPĂRUTE/PE CALE DE DISPARIȚIE DIN ROMÂNIA
BIBLIOGRAFIE
2
1. CLASIFICAREA IMPACTURILOR
Conform environmental information management (eim) pot exista mai multe
tipuri de efecte/impacturi.
Amplasarea, construcţia, exploatarea şi întreţinerea infrastructurilor rutiere liniare
pentru transporturi sunt însoţite de o multitudine de efecte/impacturi asupra mediului
înconjurător, a căror diferenţiere are implicaţii în adoptarea măsurilor de protecţie a mediului.
1.1. Efecte pozitive şi efecte negative
Din categoria efectelor pozitive se menţionează: dezvoltarea economică şi socială a
zonelor deservite; crearea de locuri de muncă, creşterea mobilităţii, îmbogăţirea teritoriului şi
peisajului, etc acestea constituind raţiunea înfiinţării şi existenţei diverselor infrastructuri. Din
categoria efectelor negative se menţionează: consumarea de resurse financiare şi naturale
(ocuparea de terenuri, consumarea de materiale de constrcţii provenind în principal din
litosferă, consumarea de resurse neregenerabile, de hidrocarburi fosile, etc), degradarea
peisajului dacă nu se realizează lucrările de reconstrucţie ecologică după lucrările de
construcţie, poluarea, etc.
1.2. Impacturi directe şi impacturi indirecte
Din categoria impacturilor directe se menţionează: fragmentarea şi comasarea
terenurilor agricole sau a pădurilor, eradicarea unor specii de faună şi floră, modificarea
peisajului, etc.
Din categoria impacturilor indirecte (induse) se menţionează: favorizarea alunecării
de terenuri, deranjarea echilibrului apelor subterane, poluarea ca urmare a exploatării
infrastructurilor, aceasta având incidenţă largă la scară locală, inclusiv regională sau
planetară.
1.3. Impacturi temporare şi permanente
Impacturile datotare şantierelor sunt, în general, temporare, durata acestora putând fi
mai scurtă (cazul construcţiei cu ajutorul instalaţiilor mobile de preparare a mixturilor
asfaltice la cald) sau mai lungă (cazul construcţiei unui pod într-o localitate). Din categoria
impacturilor de tip permanent se menţionează: comasarea terenurilor agricole sau a
pădurilor, care îngreunează exploataţia, adeseori prin creşterea distanţei de transport; poluarea
chimică şi energetică datorată exploatării infrastructurilor cu circulaţie intensă, etc.
1.4. Efecte cumulative şi sinergice
3
Din categoria efectelor cumulative se menţionează: poluarea produsă de o cale de
transport sau de instalaţiile specifice pentru construcţii, care suprapunându-se peste poluarea
existentă (de fond) în zonă poate conduce la depăşirea limitelor admisibile ale poluării.
Efectul sinergic din acţiunea concomitentă a mai multor substanţe poluante, ale căror
efecte se potenţează, astfel încât efectul rezultant este mai grav decât suma efectelor aceloraşi
substanţe poluante acţionând izolat. Este bine cunoscută sinergia bioxidului de sulf şi a
pulberilor în suspensie, inclusiv a fumurilor.
2. CONCEPTUL DE MEDIU ÎNCONJURĂTOR
Analizele privind calitatea mediului înconjurător şi a impacturilor generate asupra
acestuia de către activitatea antropică impun clarificarea termenului de mediu înconjurător.
Pentru acesta pot fi luate în considerare trei definiţii /44/:
Mediul fizic şi biologic, împreună cu relaţiile de schimb care există în interiorul
ecosistemelor, caracterizat de elemente fizice (geologie, hidrogeologie,
seismologie etc.), de organisme vii (flora şi fauna) şi de relaţiile ce există între
acestea (ecosistemele).
Mediul fizic, biologic şi antropic (bunuri culturale, medii urbane, peisaj, utilizarea
solului), când sunt luate în considerare şi relaţiile factorului uman cu elementele
mediului fizic şi biologic, inclusiv degradarea ecosistemelor ca urmare a
activităţilor antropice.
În sens mai larg, conceptul de mediu include şi activităţile şi condiţiile de viaţă ale
omului (sănătate, securitate, structura societăţii şi a economiei, cultură etc.).
Întrucât modul de definire a mediului înconjurător este important atât din punct de
vedere metodologic, cât şi din punct de vedere al competenţelor necesare evaluării impactului,
este necesar să se clarifice încă de la început în ce sens trebuie înţeles termenul de mediu
înconjurător. De cele mai multe ori, în studiile de evaluare a impactului se alege cea de-a treia
variantă, care este cea mai complexă .
Analizarea mediului înconjurător din punct de vedere calitativ presupune studierea
elementelor sale, respectiv factorii de mediu (cuprinzând mai multe componente ambientale)
şi factorii de impact (sau de interferenţă a activităţilor antropice cu mediul înconjurător).
Factorii de mediu se referă la elementele constitutive ale mediului înconjurător (aer, apă, sol),
iar factorii de impact reprezintă acele elemente care sunt cauze ale interferenţelor cu mediul şi
4
pot produce perturbări ale componentelor ambientale (zgomote, vibraţii, radiaţii, emisii,
deşeuri etc.).
2.1 Fauna
Obiectivul principal în caracterizarea acestei componente ambientale este determinarea
speciilor prezente efectiv sau potenţial în zona analizată, precum şi a vulnerabilităţii acestora.
La fel ca şi în cazul florei şi vegetaţiei, în studiile de evaluare a impactului, fauna este privită
fie ca element de importanţă naturalistică, fie ca resursă economică, fie ca element structural
al mediului înconjurător. Analizele privind fauna trebuie să evidenţieze şi să caracterizeze
speciile prezente în zonă din punct de vedere cantitativ şi calitativ, să evidenţieze aspectele
critice şi modul de protecţie a speciilor prezente.
Surse de impact
Şi pentru această componentă ambientală, toate impacturile generate asupra aerului,
apei, solului şi subsolului sunt resimţite prin intermediul ciclurilor biogeochimice ale materiei.
Emisiile de substanţe poluante, deversările de reziduuri în apele superficiale sau pe sol,
exploatarea excesivă a resurselor de apă, dezvoltarea urbană sunt activităţi care generează un
impact direct asupra faunei.
Ca surse de impact specifice acestei componente ambientale se menţionează vânătoarea
şi pescuitul.
Parametri de stare
speciile faunistice prezente în zonă, evidenţiind speciile de vertebrate (mamifere,
păsări, reptile, amfibii şi peşti) şi nevertebrate (insecte, moluşte), cu referire la
speciile de interes major;
zone de importanţă faunistică (locuri de reproducere, de refugiu, de iernare, de
alimentare, coridoare de tranzit).
2.2 Ecosistemele
Ecosistemul este definit ca ansamblul organismelor vii (comunităţi biotice) şi a
factorilor abiotici, care există într-un anumit spaţiu fizic, cuprinzând şi ansamblul de relaţii
dintre acestea şi procesele dinamice care le afectează. Studiul ecosistemelor este foarte
important în analizele mediului înconjurător, întrucât permite abordarea sistemică a acestuia,
împreună cu fluxurile de materie şi energie, naturale sau modificate de om. Analizarea
relaţiilor dintre diferitele elemente care constituie ecosistemul presupune o bună cunoaştere a
evoluţiei sale intrinseci.
5
Este dificil să se marcheze limitele unui ecosistem. Teoretic se poate spune că, întrucât
fiecare element al biosferei este în legătură cu alte elemente care-l înconjoară, ecosistemul
este nelimitat. Practic, se delimitează unităţi ecosistemice, pentru care sunt recunoscute o
structură şi un complex de funcţiuni omogene şi specifice (o pădure, un lac etc.). şi care
cuprind vegetaţia, flora, fauna, solul dar şi complexul de lucrări antropice şi acţiunile
perturbante ale acestora.
Unităţile ecosistemice au diferite ordine de mărime, iar orice ecosistem poate fi
considerat un ecomozaic de unităţi ecosistemice de ordin inferior. În cazul studiilor de impact
interesează, de regulă, ecosisteme care se extind pe câteva zeci de kilometri pătraţi.
Ţinând seama de cele prezentate, se poate spune că analizele acestei componente
ambientale vizează caracterizarea calităţii şi vulnerabilităţii ecosistemelor, prin recunoaşterea
şi delimitarea unităţilor ecosistemice prezente în zona de interes, evidenţierea importanţei şi
punctelor critice şi evidenţierea modului de protecţie.
Surse de impact
Toate impacturile generate asupra componentelor ambientale care alcătuiesc mediul
înconjurător afectează şi ecosistemele.
Parametri de stare
unităţile ecosistemice, care trebuie evidenţiate prin cartografiere, unităţile
ecosistemice naturale şi antropice prezente în zonă, caracterizate din punct de
vedere calitativ prin descrierea componentelor biotice şi abiotice şi a dinamicii lor
relative, cu referiri speciale la rolul lanţurilor trofice asupra transferului de
contaminanţi la alte specii şi la om şi la capacitatea de autoepurare a acestora;
calitatea unităţilor ecosistemice, prin evaluarea importanţei şi punctelor critice
(rolul în fluxurile de materie şi energie sau în ecomozaic, sensibilitate ridicată la
factori de presiune antropică etc.).
Pentru caracterizarea stării de sănătate a unităţilor ecosistemice se pot utiliza
bioindicatori (indici biotici pentru ecosistemele râurilor, parametri chimici pentru
caracterizarea nivelului trofic a lacurilor etc.).
În ceea ce priveşte relaţiile cu alte componente ambientale, prin definiţie, ecosistemul
poate fi privit ca sistem suntetic al tuturor celorlalte componente ambientale care descriu
mediul înconjurător în ansamblul său. Astfel, ecosistemul poate fi văzut ca o cheie
interpretativă a mediului înconjurător complex, întrucât el poate fi analizat atât ca sistem
ambiental complex, cât şi ca o componentă ambientală individuală.
6
3. FACTORI DE IMPACT
Factorii de impact reprezintă acele elemente care generează interferenţe cu diferitele
componente ale mediului înconjurător. Diferenţa dintre componentele ambientale şi factorii
de impact constă, în esenţă, în faptul că în timp ce componentele ambientale sunt elemente
constitutive ale mediului (aer, apă, sol etc.), factorii de impact sunt acele elemente care
reprezintă cauza interferenţei şi perturbarea posibilă în confruntarea cu alte componente
ambientale (zgomote, vibraţii, radiaţii, deşeuri etc.). În realitate, diferenţa este mult mai
subtilă, întrucât şi unele componente ambientale pot reprezenta factori de impact pentru alte
componente ambientale: apa este un factor ce modelează suprafaţa terestră, interferându-se
astfel cu solul. De asemenea, factorii de impact pot fi interpretaţi uneori ca şi componente
ambientale: zgomotul este un factor de impact care poate afecta comportamentul oamenilor şi
animalelor, dar în acelaşi timp este un mediu sonor, care poate fi considerat componentă a
mediului înconjurător complex.
În contextul studiilor de evaluare a impactului asupra mediului înconjurător, factorii de
impact sunt consideraţi cauza de interferenţă şi perturbare a mediului în care se manifestă.
Analizarea factorilor de impact are drept scop determinarea caracteristicilor relative ale
acestora, indiferent dacă proiectul în cauză se realizează sau nu.
3.1 Zgomotul
Obiectivul caracterizării acestui factor de impact se referă la determinarea surselor de
zgomot, a nivelelor de poluare sonoră în zona studiată, evidenţiind intervenţiile de control,
protecţie şi reducere.
Surse de impact
emisii sonore de origine industrială, care trebuie localizate şi caracterizate în
funcţie de surse, intensitate, frecvenţă şi durată;
emisii sonore generate de mijloacele de transport, cu referire la traficul rutier,
feroviar şi aerian;
emisii sonore din alte surse, presupunând determinarea surselor (activităţi
edilitare, recreative, instalaţii şi utilaje).
Parametri de stare
climatul acustic, afectat direct sau indirect de activităţile proiectului, cu
evidenţierea creşterii spaţiale şi temporale a nivelelor de presiune sonoră diurne şi
nocturne.
Relaţiile dintre zgomot şi alte componente ambientale sunt determinate de impactul pe
care-l generează zgomotul asupra acestora, în special asupra ecosistemelor, faunei şi mediului
7
antropic (sistemul igienico – sanitar şi sistemul teritorial). Zgomotul, ca factor de impact,
poate deveni el însuşi, în unele cazuri, ţintă a factorilor de interferenţă, cum ar fi traficul,
manifestările mediului antropic sau fauna, care pot fi surse de zgomot.
3.2 Vibraţiile
Vibraţiile se analizează în scopul evidenţierii şi caracterizării surselor de vibraţii, al
determinării nivelelor vibraţiilor în zona studiată şi a impactului acestora asupra
componentelor ambientale, precum şi pentru evidenţierea măsurilor de control, protecţie şi
diminuare.
Surse de impact
vibraţii de natură industrială, caracterizate în funcţie de surse, intensitate,
frecvenţă şi durată;
vibraţii cauzate de transport, cu referire la transportul rutier şi feroviar,
caracterizate, de asemenea, prin intensitate, frecvenţă şi durată;
vibraţii de altă natură (determinate de funcţionarea instalaţiilor şi utilajelor).
Parametri de stare
nivelele de vibraţie în zona studiată, prognozarea nivelelor probabile în cazul
realizării proiectului şi a efectelor asupra clădirilor şi a stării de confort a
populaţiei.
Relaţiile cu alte componente ambientale sunt determinate de impactul generat de vibraţii
asupra acestora, cu referire specială la sol şi subsol şi la mediul antropic (sistemul igienico –
sanitar şi sistemul teritorial).
3.3 Radiaţii ionizante
Scopul caracterizării acestui factor de impact este acela de evidenţiere a surselor de
radiaţii ionizante, de determinare a nivelelor de radiaţie existente în zona de interes şi de
evidenţiere a măsurilor de control, protecţie şi diminuare.
Surse de impact
emisii de radiaţii ionizante, pentru care trebuie localizate şi evidenţiate sursele,
indicat tipul de radiaţie (radiaţii corpusculare sau electromagnetice) şi activitatea
surselor (numărul de dezintegrări în unitatea de timp).
Parametri de stare
nivelul radiaţiei în zona studiată, în special pentru zonele sensibile la efectele
radiaţiilor prin prezenţa unor subiecţi vulnerabili (femei însărcinate, copii, bătrâni,
stupine, ciupercării etc.).
8
Riscurile determinate de radiaţiile ionizante se referă atât la iradierea externă (mai ales
cu raze X, raze gama şi neutroni), cât şi la iradierea internă, ca urmare a ingerării sau inhalării
substanţelor radioactive. Evaluările privind radiaţiile pot fi utilizate şi în analizele unor
componente ambientale, în special în ceea ce priveşte sistemul igienico – sanitar al mediului
antropic şi faunei.
3.4 Radiaţii neionizante
Obiectivul caracterizării acestui factor de impact este evidenţierea surselor de radiaţii
neionizante, determinarea nivelelor de radiaţie şi stabilirea măsurilor de control, protecţie şi
diminuare.
Surse de impact
emisii de radiaţii neionizante, pentru care trebuie localizate sursele (instalaţii
electrice, staţii de transformatoare, sisteme radiante sau antene, reţele de radio sau
televiziune, reţele de telecomunicaţii etc.)
Parametri de stare
poluarea electromagnetică, prin determinarea valorilor câmpurilor electrice şi
magnetice în zona de studiu.
Riscurile pe care le prezintă radiaţiile neionizante, cauzate de iradierea externă, nu sunt
cunoscute suficient, dar este clar că acestea reprezintă un pericol pentru sănătatea umană şi
trebuie evaluate în analizele privind sistemul igienico – sanitar al mediului antropic.
3.5 Traficul
Obiectivul caracterizării acestui factor de impact se referă la evidenţierea principalelor
fluxuri de trafic şi evidenţierea măsurilor de control, organizare şi modului de manifestare.
Surse de impact
traficul de vehicule, care trebuie analizat din punct de vedere al autovehiculelor şi
vehiculelor de mare tonaj utilizate în cadrul proiectului;
modificări ale circulaţiei şi ale sistemelor de transport, pentru care trebuie evaluat
impactul generat asupra traficului, inclusiv eventualele întreruperi sau modificări
în funcţionarea transportului public determinate de proiect.
Parametri de stare
fluxuri de trafic, care trebuie măsurate şi analizate pentru zona afectată direct sau
indirect de către proiectul analizat, evidenţiind volumul traficului pe tip de
vehicule şi distribuţia spaţială şi temporală a acestuia, luând în considerare o
perioadă de timp semnificativă pentru scopurile evaluării impactului.
9
Traficul generează un impact direct asupra aerului, cauzat de emisiile atmosferice
generate de mijloacele de transport, dar afectează şi componentele mediului antropic, în
special sistemul teritorial, precum şi factori ambientali de tipul zgomotului, vibraţiilor şi
consumul de energie
3.6 Deşeurile
Pentru caracterizarea acestui factor de impact trebuie evidenţiate nivelele de producţie
ale deşeurilor şi sistemul de colectare (colectare diferenţiată), recuperare, reciclare şi
distrugere a acestora.
Surse de impact
producerea de deşeuri urbane, pentru care trebuie evidenţiate şi analizate datele
privind producţia de deşeuri lunară şi anuală, pentru o perioadă semnificativă din
punct de vedere al studiului de impact, cu şi fără implementarea proiectului,
precum şi datele privind compoziţia deşeurilor urbane în zona studiată;
producerea deşeurilor speciale, care trebuie analizate din punct de vedere
cantitativ şi calitativ, cu specificarea tipului şi originii deşeurilor, fie că proiectul
se va realiza sau nu în zona studiată;
producerea deşeurilor periculoase, care trebuie analizate din punct de vedere
cantitativ şi calitativ, cu specificarea tipului şi originii deşeurilor, fie că proiectul
se va realiza sau nu în zona studiată.
Deşeurile afectează celelalte componente ambientale prin impacturi directe sau
indirecte, în funcţie de etapa gestionării lor (colectare şi transport, recipiente de colectare,
platforme ecologice, instalaţii de depozitare, recuperare, reciclare, compostare, neutralizare,
depozite, incineratoare), care se manifestă prin producerea de zgomote şi vibraţii, mirosuri
neplăcute, trafic, impact asupra peisajului, contaminarea solului şi a apelor, emisii atmosferice
provenite de la instalaţiile de incinerare.
3.7 Energia
Obiectivul caracterizării acestui factor de impact este evidenţierea nivelelor de consum
energetic, a politicilor energetice şi a măsurilor de raţionalizare a acestor consumuri.
Surse de impact
consumuri energetice pentru utilizări industriale, care trebuie evidenţiate anual,
pentru diferitele utilizări şi tipuri de combustibili folosiţi, cu analizarea tendinţei
de consum pe o perioadă semnificativă pentru studiul de evaluare a impactului;
10
consumuri energetice pentru utilizări civile, care trebuie evidenţiate anual, pentru
diferitele utilizări şi tipuri de combustibili folosiţi, cu analizarea tendinţei de
consum pe o perioadă semnificativă pentru studiul de evaluare a impactului;
consumuri energetice pentru transport, care trebuie evidenţiate anual, pentru
diferitele utilizări şi tipuri de combustibili folosiţi, cu analizarea tendinţei de
consum pe o perioadă semnificativă pentru studiul de evaluare a impactului;
producerea de energie, cu specificarea cantităţii de energie necesară în condiţiile
realizării proiectului, indicând eventual şi modul de producere.
Parametri de stare
resurse energetice din teritoriu, cu specificarea resurselor energetice regenerabile.
Factorul de impact energetic afectează în principal aerul, prin emisiile atmosferice
rezultate din procesele de combustie, dar afectează şi celelalte componente ambientale: apa,
prin producerea hidroenergiei; clima, prin producerea energiei eoliene; solul şi subsolul, prin
producerea energiei geotermice şi pe bază de combustibili fosili; flora, vegetaţia, şi
ecosistemele, prin producerea energiei din biomasă; interacţionează cu deşeurile, prin
producerea energiei prin procese de termocombustie, piroliză sau gazeificare şi prin
exploatarea biogazului produs în procesele de descompunere anaerobă şi cu toate
componentele mediului antropic, prin rolul pe care îl are energia în toate activităţile antropice.
3.8 Riscuri (explozii, incendii etc.)
Obiectivul caracterizării acestui factor de impact este acela de a evidenţia riscurile
potenţiale şi sursele acestora, precum şi politicile de control, prevenire şi protecţie.
Surse de impact
industriile cu grad ridicat de risc, pentru care trebuie evidenţiate clasele de risc şi
factorii care determină condiţiile de risc;
alţi factori potenţiali de risc.
Parametri de stare
nivelele de risc, cu analizarea datelor referitoare la accidente relevante produse în
zona de interes, în cazul implementării unor proiecte similare şi analizând
diferitele tipuri de risc (explozii, incendii, emisii de substanţe toxice, radiaţii,
zgomote etc.) prin intermediul evidenţierii accidentelor posibile, a surselor de
accidente, a estimării probabilităţii şi frecvenţei de producere a accidentelor şi al
estimării magnitudinii şi consecinţelor.
Prin natura lor, riscurile reprezintă un factor de impact pentru toate celelalte
componente ambientale.
11
4. FACTORII NATURALI CU IMPACT ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
4.1 Efectul de seră
Efectul de seră este un fenomen fără de care viaţa, aşa cum o cunoaştem noi, nu ar fi
posibilă. Acest proces constă într-o încălzire a planetei prin efectul acţiunii aşa numitelor
gaze cu efect de seră, compuşi prezenţi în aer în mod natural în concentraţii relativ reduse
(bioxidul de carbon, vapori de apă, metan etc.). Gazele cu efect de seră permit radiaţiilor
solare să treacă prin atmosferă, blocând trecerea spre spaţiu a unei părţi din radiaţia
infraroşie a suprafeţei Terrei şi a atmosferei joase (căldura reemisă). Practic, aceste gaze se
comportă ca o seră şi favorizează reglarea şi menţinerea temperaturii terestre la valorile
actuale. Acest proces s-a desfăşurat întotdeauna în mod natural şi face ca temperatura Terrei
să fie cu aproximativ 33°C mai ridicată decât ar fi în absenţa acestor gaze.
Creşterea producţiilor agricole, dezvoltarea intensă a diferitelor ramuri industriale şi a
activităţii miniere contribuie ulterior la o bună parte a emisiilor în atmosferă. De asemenea,
defrişările masive determină creşterea concentraţiei de bioxid de carbon în aer, întrucât
plantele pot contribui la reducerea concentraţiei de bioxid de carbon din aer prin procesul de
fotosunteză. Pagubele sunt şi mai evidente, dacă se iau în considerare incendiile de mari
proporţii, care afectează anual pădurile tropicale, determinând emisii de bioxid de carbon,
care sunt comparabile cu cele din întreaga Europă. Respiraţia plantelor şi descompunerea
materiei organice generează emisii de bioxid de carbon de 10 ori mai mari decât cele cauzate
de activitatea umană; aceste emisii au fost compensate până la începere revoluţiei industriale
prin fotosunteză şi absorbţia realizată de oceane
Dacă emisiile globale de bioxid de carbon ar fi menţinute la nivelul ultimilor ani,
concentraţiile stratosferice ar atinge 500 ppm până la sfârşitul acestui secol, o valoare
aproape dublă faţă de cea preindustrială (280 ppm). Problema poate fi agravată de faptul că
multe gaze cu efect de seră pot rămâne în atmosferă zeci sau sute de ani, efectul lor
manifestându-se astfel pe termen lung.
Progresul ce se va realiza în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de
seră în viitorul imediat, va determina nivelul de încălzire globală pe care îl vor suporta
generaţiile viitoare. Abordarea acestei reduceri ar trebui să fie coordonată astfel încât
progresele privind reducerea gazelor de seră dintr-un sector economic să nu fie compromise
12
de creşterea emisiilor într-un alt sector. În orice caz, acţiunile întreprinse până acum la nivel
internaţional şi local nu sunt suficiente, iar situaţia continuă să se înrăutăţească.
Protocolul de la Kyoto obligă ţările industrializate şi pe cele cu economia în tranziţie
(ţările est europene) la o reducere totală de 5% în perioada 2008–2012 a principalelor emisii
antropice de gaze ce pot altera efectul natural de seră (aceste state sunt responsabile în
prezent de 70% din emisii). }n cadrul acestu Protocol au fost luate în considerare şase dintre
cele mai importante gaze cu efect de seră: bioxidul de carbon, metanul, protoxidul de azot
(N2O), hidrofluorocarburile (HFC), perfluorocarburile (PFC) şi hexaflorura de sulf (SF6).
Vaporii de apă nu au fost luaţi în considerare, întrucât emisiile antropice sunt extrem de
reduse în comparaţie cu cele de origine naturală.
Cele mai importante cauze care generează efectul de seră sunt:
emisiile de bioxid de carbon generate de arderea combustibililor fosili cum ar fi
cărbunele şi petrolul, de arderea lemnului şi de gazele de eşapament;
defrişarea masivă pădurilor tropicale şi a altor păduri;
emisiile de metan provenite din sectorul zootehnic, din arderea lemnului şi a
combustibilii fosili sau emanate de vegetaţie şi de procesele de descompunere
organică;
emisiile de oxizi de azot rezultate din arderea combustibililor fosili, arderea
lemnului, materiale fecale provenite de la oameni şi animale;
ozonul din troposferă - moleculele de ozon care cad din atmosferă intră în reacţie
cu poluanţi ca metan, bioxid de carbon şi nitrogen, care provin în principal de la
autovehicule.
Consecinţele efectului de seră se concretizează în topirea gheţarilor şi creşterea
nivelului apelor mărilor şi oceanelor, inundaţii, schimbări climatice (în regimul
precipitaţiilor, al vânturilor), deplasarea zonelor climatice şi de vegetaţie. Inundaţiile
reprezintă una dintre problemele majore ale viitorului, deoarece nivelul mărilor creşte. În
acest climat variat, recoltele nu vor mai putea creşte, iar apa din precipitaţii nu va putea fi
absorbită în timp util. Plantele şi animalele vor avea greutăţi de adaptare la noile condiţii,
unele specii fiind obligate să-şi schimbe habitatul.
În România, emisiile principalelor gaze cu efect de seră (bioxid de carbon, metan şi
protoxid de azot) s-a diminuat aproape continuu, începând cu anul 1989, aşa cum se poate
observa din fig. nr. 2.4, o tendinţă uşoară de creştere remarcându-se în ultimii cinci ani în
cazul bioxidului de carbon.
13
În ceea ce priveşte nivelul cumulat al tuturor gazelor cu efect de seră (CO2, CH4, N2O,
H2O, PFC, HFC şi SF6) emise de activităţile antropice din România, exprimat în mii tone
echivalent carbon, se constată că acesta se află, începând din anul 1990, sub nivelul impus
de Protocolul de la Kyoto
4.2 Modificarea climei
Clima planetei pe care trăim este un fenomen dinamic şi se află în continuă transformare
încă de la formarea Terrei. Fluctuaţiile periodice ale temperaturii şi precipitaţiilor sunt
consecinţe normale ale acestei transformări. Există însă evidenţe ştiinţifice care presupun că
modificările climatice actuale sunt mai accentuate decât cele produse din cauze naturale.
O ipoteză interesantă a fost formulată pentru condiţiile climatice viitoare ale Europei.
Unii cercetători susţin că topirea gheţarilor arctici, provocată de încălzirea globală, va
determina o intensificare a curenţilor oceanici proveniţi din Arctica, ceea ce va genera o
deviaţie a curentului din Golful Mexic, care în prezent atinge coastele Europei Occidentale.
Pentru înţelegerea influenţei acestui curent asupra climei europene, este suficient următorul
exemplu: în luna decembrie, temperatura din Normandia (Franţa) este de circa 0°C; în
Canada, la aceeaşi latitudine se ating adesea temperaturi de –30°C. Dispariţia efectului de
încălzire datorat curentului din Golful Mexic, ar putea conduce, în mod paradoxal, la o nouă
glaciaţiune în Europa, într-o perioadă în care cea mai mare parte a planetei se va confrunta cu
un fenomen de încălzire.
S-a descoperit că, în timp ce cea mai mare parte a planetei se încălzeşte, regiunile
supuse depunerii emisiilor de sulf şi staniu se răcesc. Norii de sulfaţi atmosferici produşi de
emisiile industriale răcesc atmosfera, reflectând lumina solară în spaţiu şi atenuând efectul de
creştere a concentraţiei gazelor cu efect de seră.
Creşterea temperaturilor cauzată de încălzirea globală, provocată, la rândul ei, de
creşterea concentraţiei gazelor cu efect de seră în atmosferă, poate avea atât efecte directe, cât
şi indirecte asupra sănătăţii umane.
Statisticile privind mortalitatea şi cazurile de spitalizare arată că frecvenţa morţilor
creşte în zilele foarte calde, în special printre persoanele foarte în vârstă şi printre cele
bolnave de astm. În orice loc de pe planetă, prezenţa şi dispersia bolilor sunt puternic
influenţate de clima locală. Ca urmare, multe din bolile infecţioase, potenţial mortale, sunt
răspândite numai în zonele mai calde. Boli ca malaria, febra tifoidă, frigurile galbene şi
encefalita şi-ar putea lărgi aria de răspândire, dacă ţânţarii şi alte insecte purtătoare de viruşi
ar găsi şi alte condiţii climatice la care s-ar putea acomoda.
14
Temperaturile extrem de ridicate sporesc riscurile fizice ale persoanelor cu probleme
cardiace. Acestea sunt mai vulnerabile, deoarece la temperaturi mari, sistemul cardiovascular
trebuie să lucreze mai intens pentru menţinerea temperaturii corporale stabile. Clima mai
caldă conduce şi la o creştere a răspândirii problemelor respiratorii.
Temperaturile mai ridicate favorizează formarea şi creşterea concentraţiei de ozon la
nivelul solului. De asemenea, creşterea temperaturilor poate favoriza intensificarea poluării
biologice a apelor, favorizând proliferarea diferitelor organisme infestate. Mulţi cercetători
susţin că fenomenul de încălzire globală a planetei determină şi creşterea fenomenului de
eutrofizare a apelor, cu toate pagubele biologice, economice şi sanitare care decurg de aici.
Eutrofizarea este un proces natural sau artificial de îmbogăţire cu materii organice şi cu
substanţe nutritive (nitraţi, fosfaţi etc.) a apelor lacurilor şi a bălţilor. Prin acţiunea sa pe
termen lung, acest fenomen face ca apele să fie din ce în ce mai sărace în oxigen, distrugând
în final fauna acvatică.
4.3 Ploile acide
Prin ploi acide se înţelege procesul de cădere din atmosferă a unor particule, gaze şi
precipitaţii acide. Dacă depunerile acide au loc sub formă de precipitaţii (ploaie, zăpadă,
ceaţă, grindină etc.) se vorbeşte despre o depunere umedă, în caz contrar, fenomenul constă
într-o depunere uscată. Ploile acide sunt cauzate în principal de oxizii de sulf (SOx) şi, într-o
măsură mai mică, de oxizii de azot (NOx), prezenţi în atmosferă atât din cauze naturale, cât şi
din cauze antropice.
Ploile acide afectează întregul patrimoniu vegetal al planetei: în multe părţi ale Europei
şi ale Americii de Nord, precum şi în Brazilia, plantele sunt afectate mai mult sau mai puţin
grav. Dacă nu se modifică aceste tendinţe, în 10 – 20 de ani multe dintre pădurile lumii ar
putea fi complet distruse, ceea ce va provoca expansiunea locală a fenomenului carstic (adică,
infiltrarea apei în subsol), secetă, deşertificarea progresivă a solului, creşterea riscului de
producere a inundaţiilor şi modificări ale climei. Agresiunea ploilor acide asupra plantelor se
produce în două moduri: afectarea directă a frunzelor şi/sau modificarea compoziţiei chimice
a terenului. Frunzele sunt părţile de plantă cele mai expuse şi mai vulnerabile la acţiunea
poluanţilor din aer, reprezentând sediul schimburilor de gaze. Prin intermediul stomatelor,
gazele pătrund în interiorul frunzei, unde se dizolvă în lichidul intercelular, ajungând apoi să
se disperseze şi să se acumuleze în frunză până la concentraţii toxice.
15
Efectele pe termen lung cele mai grave sunt cauzate de bioxidul de sulf. Poluarea cu
bioxid de azot este considerată minoră, întrucât acesta afectează vegetaţia numai la
concentraţii mult mai ridicate decât bioxidul de sulf.
Când poluanţii acizi (mai ales bioxidul de sulf) ating suprafaţa terenului sub formă de
ploi sau depuneri uscate, se produce şi o acidificare a solului. În teren se eliberează ionul
aluminiu, care substituie calciul din legăturile sale, rezultând o diminuare a aportului de
nutrienţi, iar planta devine vulnerabilă la atacurile insectelor, boli şi variaţii climatice
excesive. Aceste fenomene se evidenţiază în special în zonele unde stratul de sol are grosime
redusă şi în regiunile unde plantele sunt mai expuse intemperiilor (de exemplu, în zonele de
munte).
Şi apele, atât cele de suprafaţă, cât şi cele subterane, sunt subiecte ale fenomenului de
acidificare, mai ales în zonele în care există soluri care nu pot contracara acţiunea poluanţilor
acizi. Fenomenul se manifestă mai ales în lacurile din Scandinavia, în partea de nord-est a
Statelor Unite şi în sud-estul Canadei. Consecinţele asupra organismelor acvatice pot fi atât
directe (cele cauzate de toxicitatea apelor), cât şi indirecte (cele cauzate de dispariţia
vegetaţiei sau a prădătorilor mai sensibili la aciditate, care constituie o parte din lanţurile
trofice). Aciditatea lacurilor poate conduce la modificarea populaţiei de diatomee şi de alge
brune şi poate altera atât distribuţia, cât şi varietatea ihtiofaunei: evoluţia embrionară a unor
peşti este blocată la valori ale pH-ului mai mici de 6, în timp ce la un pH mai mic de 5,
încetează reproducerea majorităţii speciilor de peşti şi încep să dispară unele specii, înainte de
toate somonul şi păstrăvul.
Ploile acide nu reprezintă un pericol direct pentru sănătatea umană. Mersul printr-o
ploaie acidă sau chiar înotul într-un lac cu apă acidă nu sunt mai periculoase decât într-o apă
normală. În schimb, pot să apară efecte negative asupra sănătăţii pentru cei care folosesc
alimente provenite din ape acide, cum ar fi peşti care au acumulat în corp cantităţi mari de
metale toxice (aluminiu, mangan, zinc, mercur, cadmiu) eliberate din sol şi ajunşi în apă prin
efectul acidificării.
4.4 Creşterea concentraţiei de ozon la nivelul solului
Ozonul (O3) este un gaz care rezultă în urma combinaţiei hidrocarburilor incomplet arse
în motoare sau rezultate ca produse secundare în diverse procese industriale cu oxidul de
azot, în prezenţa luminii naturale şi reprezintă una din noxele cele mai periculoase. Creşterea
cantităţii de ozon în troposferă (ozonul din troposferă este un component cheie în smogul
fotochimic) constituie o problemă comună a multor oraşe din lume, determinând o serie de
efecte negative asupra sănătăţii printre care:
16
iritarea membranelor mucoase ale sistemului respirator;
tuse, sufocare şi funcţionalitate diminuata a plămânilor;
agravarea bolilor cardiace cronice, a astmului şi a bronşitei;
afectarea clorofilei şi împiedicarea proceselor de fotosunteză;
reducerea rezistenţei arborilor la îngheţ;
epuizarea rezervelor de hrană ale plantelor.
4.5 Dispariţia speciilor
Noţiunea de biodiversitate indică măsura varietăţii de specii animale şi vegetale ale
biosferei şi reprezintă rezultatul unui proces de evoluţie îndelungat. Biodiversitatea este,
totodată, şi condiţia de continuare a evoluţiei prin realizarea tuturor modificărilor genetice şi
morfologice care permit apariţia a noi specii vii. Se poate vorbi despre biodiversitate ţinând
seama de trei nivele:
la nivelul genurilor unei specii;
la nivelul speciei;
la nivelul ecosistemelor.
Planeta este populată de numeroase vietăţi, animale şi vegetale, încă necunoscute. În
prezent, sunt clasificate aproximativ un milion de specii, în timp ce biologii susţin că există
între 5 şi 10 milioane de specii. Apare astfel pericolul dispariţiei unor specii, ca urmare a
activităţilor antropice, chiar înainte de a fi descoperite. Diversitatea unei comunităţi biologice
poate fi considerată resursă naturală, motiv pentru care orice comunitate ar trebui să fie
caracterizată de un număr corespunzător de specii şi de legături în cadrul ecosistemului. Ca
urmare, este necesară cunoaşterea datelor de bază şi colectarea în permanenţă a unor date
recente.
Conservarea biodiversităţii este o condiţie esenţială pentru asigurarea vieţii pe planetă.
Diversitatea plantelor, animalelor şi microorganismelor care populează în prezent Pământul
sunt rezultatul evoluţiei naturii de-a lungul câtorva miliarde de ani, timp în care organismele
vii s-au adaptat continuu la factorii de mediu, supravieţuind. În acest fel, natura aduce omului
o serie de servicii gratuite pe care se bazează societatea şi economia mondială, printre care se
numără:
menţinerea echilibrului climatic atât la scară locală, cât şi globală, în special prin
intermediul speciilor vegetale, care reprezintă o sursă extrem de importantă de
oxigen şi contribuie la menţinerea echilibrului apelor şi gazelor;
producerea de materii prime (hrană, cherestea, nutreţuri, resurse energetice,
medicamente, coloranţi, etc.);
17
polenizare;
controlul biologic asupra paraziţilor şi bolilor;
habitat şi adăpost;
crearea şi menţinerea solului vegetal;
reglarea perturbaţiilor, reglarea climatului şi fenomenelor atmosferice;
mediu pentru recreare, cultură, educaţie şi ştiinţă, fiind în acelaşi timp o sursă de
materiale de studiu a mecanismelor biologice.
De-a lungul timpului, de pe suprafaţa planetei au dispărut numeroase specii, atât
animale, cât şi vegetale, cauzele care au condus la dispariţia acestora fiind grupate în două
mari categorii:
Cauze naturale, care sunt specifice mediului şi speciei respective (impas al
procesului evolutiv sau transformări datorate selecţiei naturale).
Cauze antropice, cele mai importante fiind: vânătoarea, expansiunea terenurilor
pentru activităţile agricole, extinderea zonelor construite datorită creşterii populaţiei,
diferite activităţii industriale.
4.6 Degradarea peisajului
Pentru a defini natura, pot fi folosite două exprimări, una la nivel global, iar cealaltă la
nivel local:
Baza vieţii în actuala sa configuraţie şi în devenirea sa biologică.
Ansamblul de caracteristici ale unei anumite regiuni încă nemodificate de activităţi
antropice.
Principalele activităţi antropice care cauzează degradări majore ale peisajului sunt:
Industria, în special industria minieră, care provoacă disfuncţionalităţi şi
discontinuităţi în peisaj prin apariţia carierelor şi a haldelor de steril, a clădirilor
industriale, a emisiilor de fum şi cenuşă. Alegerea amplasamentului pentru
perimetrul industrial trebuie să se facă astfel încât să fie protejate peisajele valoroase.
De asemenea, perimetrele industriale trebuie concepute şi amenajate mult mai
estetic, printr-o alegere atentă a formelor, volumelor, culorilor şi a detaliilor
arhitectonice.
Infrastructura şi construcţiile. Oraşul este considerat astăzi un simbol al civilizaţiei,
cu toate că, deşi la început oraşele erau încadrate armonios în mediul natural, ele au
devenit tot mai mult o sursă de impurificare a mediului. Migrarea tot mai accentuată
a populaţiei sărace din zonele rurale în cele urbane determină extinderea şi
18
supraaglomerarea artificială a oraşului modern. Poluării iminente specifice mediului
urban i se adăugă şi condiţiile de locuit necorespunzătoare, igiena precară, poluarea
casnică generalizată şi construcţiile improvizate de la periferii.
Construcţiile rutiere distrug an de an mii de copaci, înlocuiesc cu beton mii de
hectare de pădure şi scot din folosinţa lor naturală suprafeţe întinse de teren,
neexistând totodată o compensare a acestor pierderi. Stabilirea traseelor căilor de
comunicaţie a fost multă vreme neînsoţită de studii care să evalueze efectele lor
negative.
Agricultura, care adaugă construcţiilor tradiţionale ale unei gospodarii rurale silozuri,
remize, garaje, ateliere de întreţinere a utilajelor agricole. De asemenea agricultura
impune executarea defrişărilor, desecărilor şi a altor lucrări care influenţează negativ
peisajul.
Turismul şi agrementul ameninţă să degradeze în special zonele litorale, dar şi pe
cele montane. Amenajarea litoralelor nu face decât să urbanizeze îngrijorător şi
ireversibil mediul natural. Construcţia de hoteluri, centrale termice şi electrice, căi de
comunicaţie rutieră, reţele de cale ferată, reţele edilitare, locuri de parcare, instalaţii
destinate distracţiei constituie o formă impresionantă de distrugere a peisajului
natural.
Dezvoltarea capacitaţii productive, creşterea populaţiei generează azi forme antropice
ale peisajului care nu mai pot fi armonios încadrate cu mediul natural.
Este o realitate ce poate fi explicată prin libertatea de a realiza orice tip de construcţie,
libertatea de a utiliza orice material de construcţie, libertatea de a utiliza orice tip de culori in
amenajarea acestora. Trebuie reţinut faptul că orice transformare a mediului trebuie permisă
doar în măsura în care ea creează noi armonii.
19
5. IMPACTUL ACTIVITĂŢILOR ANTROPICE ASUPRA MEDIULUI
5.1 Societatea industrială modernă
Societatea industrială modernă este caracterizată de diferite activităţi productive de tip
antropic, care generează impacturi negative asupra mediului înconjurător, atât asupra celui
natural, cât şi asupra mediului construit. Este o realitate care nu trebuie acceptată pur şi
simplu, ca un preţ plătit progresului, ci trebuie găsite şi aplicate cele mai bune soluţii de
planificare, proiectare şi gestionare a reţelei complexe de relaţii dintre sistemele sociale,
tehnice şi mediul înconjurător.
Impactul reprezintă efectul sinergic în timp al unei perturbări produse asupra unui
anumit mediu sau a unei componente ambientale. Poluarea reprezintă o modificare
defavorabilă a unui mediu natural, cauzată total sau parţial de activităţile antropice prin
acţiuni directe sau indirecte, care alterează caracteristicile, fluxurile de energie şi structura
organismelor vii care populează mediul respectiv.
Ca urmare, diferenţa dintre impact şi poluare constă în aceea că impactul reprezintă
consecinţa unei intervenţii asupra unei anumite ţinte ambientale, în timp ce poluarea indică o
condiţie de mediu negativă, comparativ cu cea optimă.
Dezvoltarea activităţilor antropice are numeroase implicaţii directe şi indirecte asupra
mediului înconjurător şi este o sursă de modificare a stării acestuia prin diferite forme de
impact. Activităţile antropice sunt generatoare de impact ca urmare a transformărilor în
utilizarea teritoriului, construcţiei instalaţiilor productive şi infrastructurilor, emisiilor de
compuşi chimici în atmosferă, deversărilor de ape reziduale în receptorii naturali, utilizării
substanţelor chimice în agricultură sau a altor substanţe periculoase etc.
Toate activităţile industriale afectează într-o măsură mai mică sau mai mare toţi factorii
de mediu, generând fenomene de poluare şi impact asupra mediului, aproape orice proces
tehnologic desfăşurându-se după schema din fig. nr. 3.1.
Cele mai întâlnite forme de impact asupra a apei, aerului şi solului, clasificate pe ramuri
industriale, sunt prezentate suntetic în tabelul nr. 3.1.
20
Fig. nr. 3. 1 Interacţiunea dintre procesele industriale şi mediul înconjurător
Tabel nr. 3.1. Forme de impact asupra factorilor de mediu
Factor de mediu
Sector activitate
Apă Aer Sol
Industria minieră suspensii solide, substanţe
chimice de la preparare,
reducerea nivelului apelor
subterane
generatoare de praf şi
pulberi
ocuparea şi degradarea
unor suprafeţe mari de
teren pentru
exploatarea resurselor
şi depozitarea
sterilului
Industria energetică emisii de oxizi care
determină acidificarea
apelor, modificarea
temperaturii, modificarea
regimului cursurilor de
apă
emisii de SO2, NOx depozite de cenuşă şi
zgură, depunerea pe
sol a poluanţilor şi
acidificarea solului
Industria chimică modificarea temperaturii;
eliminarea deşeurilor
organice şi anorganice, a
metalelor grele (Pb, Cd,
Hg), suspensii solide
emisii de particule
solide, SO2, NOx, CO,
CFC, gaze de explozie
şi inflamabile
deşeuri solide,
depunerea pe sol a
poluanţilor atmosferici
emişi
Industrie celulozei
şi hârtiei
emisii de particule în
suspensie, materii
organice, toxine
emisii de SO2, NOx,
CO, CO2, CH4, H2S
etc.
deşeuri solide,
depunere pe sol a
poluanţilor atmosferici
Industria
materialelor de
praf, particule solide în
suspensie, contaminare cu
praf, emisii de NOx,
CO, CO2, Cr, Pb, As,
depozite de materiale,
deşeuri solide
21
construcţii uleiuri şi metale grele acizi
Industria
metalurgică
deversare de materii
organice, bitum, uleiuri,
suspensii solide, fenoli,
acizi, cianide, Zn, Pb,
săruri etc.
emisii de SO2, NOx,
CO, CO2, H2S, Pb, As,
Cd, Cr, Cu, Hg, Zn,
Ni, Mg, compuşi
organici, acizi,
hidrocarburi
depozite de zgură şi
cenuşă, poluare cu
uleiuri, săruri,
hidrocarburi, metale
grele
Industria
petrochimică
suspensii solide, substanţe
organice, creşterea
temperaturii
emisii de SO2, NOx,
CO, CO2, H2S,
benzen, compuşi
organici, toxici,
particule solide
deşeuri organice,
gudron, săruri, uleiuri
Impacturile activităţilor industriale asupra factorilor de mediu se răsfrâng în mod direct
şi/sau indirect şi asupra factorului uman. Efectelor negative ale diferitelor forme de poluare
generate de procesele industriale asupra sănătăţii omului, li se adaugă problemele legate de
necesitatea de strămutare a unor comunităţi umane (în special în cazul industriei miniere), dar
şi stresul psihic al omului conştient că trăieşte într-un mediu poluat şi periculos pentru viaţă.
5.2 Industria minieră
Activitatea extractivă, indiferent de modul în care se desfăşoară, conduce întotdeauna la
efecte negative pe termen lung asupra mediului înconjurător (tabelul nr. 3.2). Factorul de
mediu care are cel mai mult de suferit ca urmare a exploatării miniere este solul şi odată cu
acesta întregul ecosistem din zonă. Efectele distructive cele mai însemnate asupra solului sunt
produse de exploatarea minieră la zi, atât prin cariera propriu-zisă, cât şi prin depozitele de
steril aferente.
Faza de organizare a unităţilor de exploatare minieră impune executarea unor activităţi
specifice (amenajarea căilor de acces şi de comunicaţie cu cele existente, realizarea
platformelor de lucru, construcţia incintelor şi uneori modificarea drenajului natural), fiecare
dintre acestea constituind elemente de disturbare, modificare şi întrerupere a continuităţii
mediului.
Descopertarea unui zăcământ constituie o acţiune cu caracter distructiv, căreia îi
corespunde excavarea solului vegetal şi a vegetaţiei, cu repercusiuni posibile şi asupra
habitatului şi faunei locale. Acest efect este extrem de grav în cazul mediilor naturale cu o
mare valoare.
Extragerea substanţelor minerale utile produce efecte evidente atunci când se realizează
cu ajutorul explozivilor, fie prin poluarea sonoră (zgomote), fie prin emanarea unor cantităţi
22
mari de pulberi, care provoacă daune majore asupra vegetaţiei prezente în zonele învecinate.
Extragerea cu mijloace mecanice produce o poluare sonoră datorită funcţionării utilajelor
(zgomot permanent). Probleme de altă natură pot fi provocate de extragerea prin dragare a
materialelor aluvionare, când pot apărea alterări ireversibile ale habitatului acvatic, sub aspect
fizic, chimic, biologic, cu consecinţe atât în zonele din amonte, cât şi din aval.
Transportul şi prelucrarea materialelor extrase provoacă, înainte de toate, poluare sonoră
şi emanare de pulberi, cu efecte asupra vegetaţiei şi faunei din zonă. O altă activitate
responsabilă pentru diferite mutaţii ale caracteristicilor fizico-chimice şi ale habitatului fluvial
este deversarea în cursurile de apă a reziduurilor sub formă de şlam provenite din uzinele de
preparare.
Tabel nr. 3.2 Forme de impact ale mineritului asupra mediului
Extragere uscată Extragere umedă Extragere
submarină
Teren Degradarea terenului,
degradarea morfologie, risc de
desprindere a rocilor şi
alunecări, distrugerea bunurilor
culturale, apariţia haldelor
Degradarea terenului,
degradarea morfologiei şi
cursurilor râurilor, apariţia
haldelor
Aer Zgomot, vibraţii de la lucrări de
împuşcare, praf cauzat de trafic,
împuşcări şi vânt, smog şi fum
de la haldele care se autoaprind,
depozite de exploziv, gaze
nocive
Zgomot produs de
extragere, procesare şi
transport, gaze de
eşapament
Zgomot, gaze de
eşapament
Ape de
suprafaţă
Degradarea nivelului de
nutrienţi (risc de eutrofizare),
poluarea prin deversare de ape
reziduale, poluare ca urmare a
intensificării eroziunii
Reducerea cantităţii de
nutrienţi, deversare de ape
reziduale, poluarea cu ape
contaminate
Creşterea
turbidităţii,
consum de
oxigen, poluarea
cu ape reziduale
Ape
subterane
Reducerea nivelului hidrostatic,
deteriorarea calităţii apei
subterane
Reducerea nivelului
hidrostatic, deteriorarea
calităţii apei subterane
Sol Defrişarea perimetrelor de
exploatare, pierderea recoltelor
agricole, uscarea solului, risc de
înmlăştinare prin refacerea
locală a nivelului hidrostatic,
Defrişarea perimetrelor de
exploatare
Degradarea
conţinutului de
nutrienţi
23
eroziune
Floră Distrugere totală în zonele de
lucru, distrugere sau alterare
parţială în zonele adiacente ca
urmare a coborârii nivelului
hidrostatic
Distrugere totală în zonele
de lucru
Faună Dispariţia faunei Dispariţia faunei Distrugerea
organismelor
marine vii
staţionare (corali)
Comunităţi
umane
Conflicte privind utilizarea
terenurilor, strămutări,
distrugerea zonelor de agrement
Conflicte privind
utilizarea terenurilor,
conflicte sociale, stămutări
Afectarea
reproducerii
peştilor
(distrugerea
icrelor)
Structuri Afectarea prin refacerea
necontrolată a nivelului
hidrostatic
Diverse Modificări potenţiale ale
microclimatului
Modicicări de microclimat,
focare de infecţie apărute
în apele stagnante
În acest caz, consecinţele sunt reprezentate de creşterea turbidităţii, variaţii ale pH-ului
apei (dacă apa reziduală este bogată în carbonaţi sau componenţi aditivi). O alterare de acest
tip poate avea efecte negative puternice asupra biocenozei şi habitatului cursului de apă.
Depozitarea sterilului provenit din activitatea de extragere şi preparare în halde,
provoacă alterări funcţionale sau distrugerea teritoriului în care este amplasată halda, iar în
acel habitat vegetaţia este distrusă. De multe ori, datorită granulometriei grosiere a
materialului de haldă, dispare capacitatea de retenţie a apei, iar datorită înclinărilor mari ale
taluzurilor, reinstalarea vegetaţiei pe acestea devine dificilă.
5.3 Transporturile
Una dintre activităţile antropice cu impact negativ major asupra mediului înconjurător şi
asupra sănătăţii umane este transportul, care reprezintă o sursă importantă de poluare a
aerului. Din acest motiv, în ultimele decenii relaţia dintre mijloacele de transport, care sunt
surse mobile de poluare a atmosferei, şi mediul înconjurător a devenit obiectul unor dezbateri
de ordin ştiinţific, tehnologic, medical, de amenajare a teritoriului, de politică de mediu,
juridic, politică de stat etc. Pentru o societate şi o economie care se află în plin proces de
24
globalizare, mobilitatea reprezintă o condiţie esenţială. Posibilităţile de transport comode şi
ieftine reprezintă un factor important în competiţia internaţională, care facilitează
flexibilitatea pieţei de muncă, iar participarea la mobilitatea socială conduce la creşterea
calităţii vieţii.
În ultima perioadă se asistă la o creştere continuă a volumului transporturilor, ceea ce
determină presiuni tot mai mari asupra mediului înconjurător, în special în ceea ce priveşte
modificările climatice şi dispariţia speciilor. Pe plan european se înregistrează eforturi care au
drept obiectiv stoparea acestor tendinţe, însă rezultatele se rezumă, în cel mai bun caz, la
reducerea ratei acestei creşteri.
5.4 Agricultura
Solurile agricole, cele care susţin producţia de alimente şi fibre, posedă o mare varietate
de funcţiuni ecologice, printre care se menţionează:
creează o legătură între atmosferă, resursele hidrice şi sistemele geolitologice;
filtrează substanţe de diferite naturi, dizolvate în apă, şi acumulează particulele
aflate în atmosferă;
pot acţiona atât ca sursă de gaze cu efect de seră, cât şi ca un rezervor de carbon,
ca urmare a proprietăţii culturilor de a fixa bioxidul de carbon atmosferic şi de a-l
înmagazina în sol;
reglează fluxul precipitaţiilor;
se află în interacţiune cu clima, determinând tipul de cultură adecvat;
influenţează utilizarea solului şi forma peisajului, constituind diferite tipuri de
habitate, asigurând diversitatea biologică, furnizând apă şi nutrienţi;
creează condiţii pentru conservarea seminţelor şi pentru viaţa micro- şi
macroorganismelor animale;
îndeplineşte funcţiuni sociale şi culturale importante.
Pe baza acestor consideraţii, se poate constata că relaţiile dintre mediul înconjurător şi
agricultură sunt extrem de complexe şi au o natură dublă:
pe de o parte, agricultura suferă un impact negativ generat de diferite medii
productive, ilustrat prin competiţia privind utilizarea solului de către alte sectoare
(industria, infrastructurile de transport etc.); imisii de diferiţi efluenţi (solizi, lichizi,
gazoşi) asupra culturilor şi solurilor agricole; modificările climatice şi fenomene
meteorologice extreme (inundaţii, secetă, uragane etc.);
25
pe de altă parte, agricultura este considerată, ca urmare a gradului de intensificare,
concentrare şi specializare pe care l-a atins în ultimele decenii, ca unul dintre
principalii responsabili de poluarea apelor, eroziune, poluarea şi acidificarea solului,
intensificarea efectului de seră, pierderea habitatelor şi a biodiversităţii, simplificarea
peisajului etc.
Este însă la fel de adevărat că agricultura însăşi poate avea un rol pozitiv în realizarea
unor procese capabile să reducă poluarea şi degradarea mediului înconjurător şi în oferta de
servicii de tip turistic şi recreativ, istoric şi cultural şi poate contribui la ameliorarea climei
locale şi a modificărilor climatice globale.
Agricultura este poluată şi poluantă din cauza următoarelor activităţi specifice:
folosirea îngrăşămintelor chimice;
folosirea pesticidelor;
irigaţiile;
defrişările;
desecarea mlaştinilor şi lacurilor;
favorizarea eroziunii solurilor şi a declanşării alunecărilor de teren;
păşunatul intensiv;
deşeuri agricole şi zootehnice
Fertilizanţii contribuie într-o măsură importantă la dezvoltarea agriculturii moderne, dar
totodată, aceste substanţe chimice sunt responsabile de unul dintre cele mai grave impacturi
asupra mediului înconjurător generate de către agricultură. Producţiile ridicate, specifice
agriculturii intensive, reclamă cantităţi mari de nutrienţi pe care solurile, chiar şi cele mai
fertile, nu le pot asigura în totalitate, fiind necesar să fie completate prin fertilizare. O parte
mai mare sau mai mică din îngrăşămintele aplicate rămâne neconsumată de culturi, astfel
încât acestea se pierd (mai ales cele pe bază de azot) în anumite condiţii de sol, topografie şi
climă, prin scurgerile de suprafaţă sau cu apele de infiltraţie, existând astfel riscul de poluare a
mediului acvatic.
Intensitatea şi volumul pierderilor depind de mai mulţi factori, cum sunt: cantitatea,
tipul, epoca şi tehnicile de aplicare a îngrăşămintelor, intensitatea şi distribuţia precipitaţiilor,
modul de prelucrare a solului, tipul de cultură şi rotaţia culturilor practicată, modul de
gestionare a reziduurilor vegetale etc.
Fosforul din îngrăşămintele aplicate pe sol are o mobilitate redusă, fiind reţinut în cea
mai mare parte sub forme reversibil adsorbite de pe coloizii solului. Din acest motiv, aplicarea
26
îngrăşămintelor cu fosfor are mai puţine restricţii legate de protecţia mediului. Pot să apară
probleme în cazul solurilor nisipoase, intens fosfatate, (prin infiltraţie în apa freatică) şi a
terenurilor în pantă, susceptibile de eroziune, când sunt posibile pierderi prin particulele de sol
antrenate de scurgerile de suprafaţă, dacă îngrăşămintele fosfatice au fost aplicate prin
încorporare în primii 10 cm de la suprafaţa solului.
Pesticidele au un rol determinant în agricultura modernă, fiind utilizate în scopul
distrugerii culturilor de paraziţi (insecte şi acarieni) şi agenţi patogeni (bacterii, viruşi,
ciuperci), pentru controlul dezvoltării plantelor afectate şi pentru asigurarea obţinerii unor
standarde înalte de calitate a producţiilor agricole. Deoarece toate aceste substanţe folosite
pentru distrugerea dăunătorilor sunt, în general, substanţe toxice (în unele cazuri chiar
cancerigene), utilizarea improprie sau neautorizată a acestora poate conduce la riscuri majore
pentru sănătatea oamenilor şi animalelor. Impactul utilizării pesticidelor este mai mare decât
în cazul fertilizanţilor, manifestându-se asupra proprietăţilor fizice şi chimice ale solului, dar
şi asupra micro- şi macrofaunei.
5.5 Silvicultura. In intreaga Europa, doar fragmente izolate din adevaratele paduri
naturale supravietuiesc, majoritatea fiind localizate in Europa de Nord si Europa de Sud-Est .
Aproape toate padurile au fost modificate prin interventia umana in cursul a sute sau chiar mii
de ani. Asemenea alterari pot reduce sau creste biodiversitatea, dar intotdeauna schimba
structura padurii.
Acolo unde exista paduri virgine, ele ar trebui conservate urgent, in marea majoritate
prin arii protejate. Oricum, in general conservarea padurilor in Europa se refera mai mult la
asigurarea faptului ca administrarea tuturor padurilor este durabila si mai putin la conservarea
padurilor originale. Padurile naturale si seminaturale continua sa fie transformate in forme
mai intensive de paduri (cu arbori mai tineri, mai putine specii, mai putina biomasa si o
fragmentare mai mare a padurii).
Ca activitate agricola, pășunatul poate devasta padurile; de asemenea, poluarea aerului
nu respecta nici o granita; chiar si ca fenomen declansat in mod natural, focul poate deveni
devastator in padurile modificate, in special daca este urmat de pasunat intensiv.
Politicile nationale pentru o silvicultura durabila cer:
- stabilirea unei paduri permanente garantate legal;
- pregatirea in ecologie silvica si in management;
- standarde pentru tăieri anuale permise, cicluri de taiere, tehnici de
recoltare si infrastructura, metode de salvare a mediului;
27
- controlul tuturor aspectelor recoltarii si tratamentului padurii pentru protectia
mediului;
- politici economice si financiare care nu cer mai mult de la paduri decat poate fi
sustinut;
- politici de folosunta multipla, pentru a fi siguri ca societatea primeste intregul
beneficiu (cherestea, locuri de munca, servicii ecologice, recreere etc.) de la toate padurile;
- politici ecologice care protejeaza serviciile ecologice, diversitatea biologica si baza
de resurse pentru toti cei care folosesc padurile;
- standarde pentru compozitia speciilor care favorizeaza arborii nativi;
- monitorizarea efectiva a tuturor celor de mai sus.
(Adaptat dupa „Caring for the Earth'-1991)
Operatorii silvici comerciali – de stat si privati – ar trebui sa permita unei parti a
proprietatii lor sa evolueze natural, fara taieri sau plantari (de ex. luminisuri cu arbori batrani
de-a lungul cursurilor de apa si pe marginea drumurilor; in cateva cazuri, managementul de
conservare activ poate fi necesar, de exemplu reducerea numarului cerbilor in numeroase
regiuni din Europa). Aceste abordari ar trebui sa constituie o parte a managementului care
cauta sa mareasca valoarea intregii paduri pentru mediul inconjurator. In ariile protejate din
categoriile I-III, nu ar trebui sa existe nici o operatiune silvica. Exploatarea cherestelei ar
trebui permisa doar in categoria a IV-a, daca aceasta slujeste obiectivelor de conservare.
Padurile din categoria a V-a ar trebui administrate astfel incat sa se mentina sau sa se
mareasca valoarea lor de conservare.
5.6 Turismul este un important consumator de spaţiu şi resurse naturale şi antropice, un
generator de schimbări la nivelul mediul înconjurător şi al economiei, determinând mai multe
tipuri de efecte. Analiza impactului turismului asupra mediului înconjurător, considerat ca şi
cumul al tuturor acestor efecte, pozitive sau negative, interesează deoarece se urmăreşte ca
expansiunea turismului să păstreze echilibrul ecologic, să evite suprasolicitarea resurselor,
poluarea şi orice alte efecte negative asupra mediului. Dezvoltarea ecologică a turismului în
zone protejate vizează în principal patru planuri:
Economic, prin creşterea gradului de valorificare a resurselor, îndeosebi a celor mai
puţin cunoscute, pentru reducerea presiunii asupra celor mai intens exploatate.
Ecologic, prin asigurarea utilizării raţionale a tuturor resurselor, reducerea şi
eliminarea deşeurilor, reciclarea lor, asigurarea conservării şi protecţiei mediului,
28
scăderea procesului de sustragere a terenurilor agricole şi forestiere din circuitul
agricol şi silvic.
Social, prin sporirea numărului de locuri de muncă, menţinerea unor meserii
tradiţionale, atragerea populaţiei în practicarea diferitelor forme de turism.
Cultural prin valorificarea elementelor de civilizaţie, artă şi cultură deosebite, care
exprimă o anume identitate culturală şi dezvoltă spiritul de toleranţă.
Deşi la prima vedere activităţile turistice sunt poate cel mai puţin poluante, în timp ele
pot avea efecte nedorite, în special atunci când în dezvoltarea turismului în ariile protejate nu
se ţine cont de două condiţii fundamentale: respectarea capacităţii de încărcare ecologică şi
particularităţile fiecărei zone protejate. Evaluarea impactului negativ presupune cunoaşterea
principalelor aspecte negative ale dezvoltării turismului.
Circulaţia turistică necontrolată (în afara traseelor marcate) poate conduce la
distrugeri ale solului şi vegetaţiei; perturbarea faunei şi declanşări de incendii.
Fluxul turistic crescut generează perturbări asupra mediului; modificări în
comportamentul animalelor şi amplificarea formelor de poluare.
Dezvoltarea excesivă şi neadaptată cerinţelor impuse de statutul de arie protejată
determină aglomerări de populaţie; supraîncărcarea cu elemente de infrastructură şi
apariţia unor stiluri arhitecturale nearmonizate cu cele existente.
Lipsa dotărilor de folosire a energiei alternative, a reciclării şi epurării apelor
utilizate, a depozitării şi compostării gunoaielor în cadrul structurilor turistice de
primire şi de alimentaţie publică are ca efecte poluare fizică, poluarea apei, poluarea
solului, poluarea aerului.
Absenţa amenajărilor specifice, destinate popasurilor şi campării determină
degradarea peisajului prin acumularea de deşeuri.
Exploatarea intensivă a resurselor naturale cu valenţe turistice poate conduce la
scăderea gradului de atractivitate a acestor resurse.
Practicarea braconajului, a pescuitului şi vânătorii necontrolate înseamnă scăderea
dramatică a efectivelor de faună sălbatică.
Turismul automobilistic (parcarea şi circulaţia în locuri interzise, cu abatere de la
drumurile principale) generează poluare cu gaze de eşapament şi zgomot; distrugerea
florei; poluarea aerului.
Cunoaşterea dezavantajelor posibile ale activităţilor turistice asupra ariilor protejate este
deosebit de importantă, cu atât mai mult cu cât conştientizarea lor trebuie să conducă la
29
acţiuni de diminuare a acestor efecte negative care să sprijine dezvoltarea durabilă a oricărei
forme de turism.
Impactul economic, socio-cultural şi ecologic negativ al turismului poate fi contracarat
cu ajutorul unor mijloace specifice, precum valorificarea echilibrată a tuturor resurselor
naturale, sisteme de depozitare şi reciclare a deşeurilor corespunzător normelor ecologice,
interzicerea activităţilor de exploatare a lemnului şi a braconajului neautorizate, reorganizarea
activităţilor turistice, dezvoltarea mijloacelor de transport non – poluare, etc.
Dezvoltarea turismului trebuie să se realizeze ţinând seama de criteriul durabilităţii,
adică trebuie să fie o dezvoltare ecologică durabilă pe termen lung, convenabilă din punct de
vedere economic, etic şi social pentru comunităţile locale. Dezvoltarea durabilă este un proces
dirijat, care prevede o gestionare globală a resurselor, în scopul asigurării rentabilităţii,
permiţând salvarea capitalului natural şi cultural. Turismul, ca un instrument potenţial de
dezvoltare, poate şi trebuie să participe activ la strategia de dezvoltare durabilă. Caracteristica
unei gestionări corecte a turismului este aceea de garantare a durabilităţii resurselor de care
acesta depinde.
Durabilitatea turismului înseamnă, prin definiţie, că acesta integrează mediul natural,
social şi uman, respectă echilibrul fragil ce caracterizează multe zone turistice, în special
micile insule şi zonele naturale expuse riscului. Turismul trebuie să asigure o evoluţie
acceptabilă din punct de vedere al influenţei sale asupra resurselor naturale, a biodiversităţii şi
asupra capacităţii mediului de a suporta impactul şi produsele reziduale..
Diversitatea speciilor şi integritatea ecosistemului nu pot fi substituite sau înlocuite şi,
din acest motiv, un turism care ameninţă toate aceste valori este de neacceptat. Studiile de
impact asupra mediului reprezintă o necesitate esenţială pentru realizarea unui turism durabil.
Mediul în care trăiesc specii de floră şi faună fragile, rare sau pe cale de dispariţie
trebuie să fie protejat, asigurând astfel existenţa habitatului pentru aceste specii, prin
împiedicarea impactului şi permiterea regenerării terenurilor şi apelor care îl conţin. Aceste
măsuri sunt valabile pentru animalele terestre şi păsările din toate ecosistemele din fiecare
continent, precum şi pentru cele ce populează apele sau care trăiesc sub pământ. Pădurile,
litoralele, apele curgătoare şi stătătoare trebuie, de asemenea, supravegheate şi protejate. Este
imperios necesar să existe inventarieri pentru toate zonele fragile din punct de vedere
ecologic, iar rezultatele trebuie comunicate şi organizaţiilor care se ocupă de turism.
O nouă amenajare turistică trebuie să ţină seama de faptul că armonia creată de secole
între configuraţia terenului, vegetaţie, raportul între spaţiile libere şi cele închise, culori
naturale dominante este foarte fragilă şi uşor de distrus. Realizarea construcţiilor de agrement
30
trebuie să respecte o anumită proporţionalitate cu spaţiul şi să fie în concordanţă cu
capacitatea de absorbţie a mediului.
Ecoturismul este privit ca o formă de turism alternativ şi trebuie să includă spre
definire următoarele elemente:
produsul are la bază natura şi elementele sale;
managementul ecologic în slujba unui impact minim;
contribuţia la conservare;
contribuţia la bunăstarea comunităţilor locale;
educaţie ecologică.
Ecoturismul reprezintă una dintre formele turistice cu cea mai mare tendinţă de creştere
în ultimii ani, cu precădere în ariile protejate. Prin promovarea acestei forme de turism, multe
ţări ale lumii care consideră că ariile protejate sunt o parte esenţială a ofertei turistice, au făcut
ca turismul în natură şi ecoturismul să reprezinte elemente importante ale industriei turistice.
Aplicarea ecoturismului ca model de dezvoltare a turismului, cu deosebire în zonele
protejate şi a principiilor sale are o dublă ţintă: pe de o parte valorificarea integrată a
resurselor naturale şi culturale de excepţie, cu îmbunătăţirea calităţii vieţii în comunităţile
locale, iar pe de altă parte satisfacerea motivaţiilor şi cerinţelor turiştilor în concordanţă cu
conservarea mediului pentru generaţiile viitoare. Dezvoltarea durabilă a turismului satisface
necesităţile actuale ale turiştilor şi a regiunilor ce constituie gazda acestora şi în acelaşi timp
protejează şi sporeşte oportunităţile pentru viitor. Este considerat un factor care conduce către
un management al tuturor resurselor într-o astfel de manieră încât necesităţile economice,
sociale şi estetice pot fi satisfăcute conservând totodată, integritatea culturală, procesele
ecologice esenţiale, diversitatea biologică şi sistemele de susţinere a vieţii.
31
6. INFLUENȚA FACTORILOR ASUPRA BIODIVERSITĂȚII
Specii pe cale de dispariție din cauza încălzirii globale:
Pinguinul Imperial
Foca Hispida (Pusa hispida)
Vulpea arctică-Vulpes lagopus
Delfinul alb Delphinapterus leucas
Acropora cervicornis(coral)
Peștele clovn
Somonul
Ursul Koala
Dermochelys coriacea (broasca testoasa marină)
Flamingo
Specii influențate de ploile acide:
Dosidicus gigas- calamar prin acidifierea oceanului această specie poate suferi o
încetinire metabolică
Mytilus edulis – această specie poate suferi o scădere a sistemului imunitar
Coralii pot suferi de decolorare
Totodată are loc o reducere a calcifierii la corali,foraminiferi, scoici, pteropode
Specii afectate de poluarea sonoră:
bufnițe
lilieci (Myotis bechsteinii)
Elefantii din Zimbabwe
broasca Hyla versicolor
broasca Rana arborea
crabul Dardanus calidus
delfinii ce pot deveni surzi
balenele ce se pot îndepărta de pui din cauza zgomotelor
Platformele eoliene offshore amenință cetaceele din Marea Baltica, din cauza poluarii
sonore pe care o provoaca, au afirmat specialisti in balene la o reuniune din Germania,
transmite AFP.
32
Am aratat ca instalatiile eoliene sunt atat de zgomotoase, incat marsuinii (cetacee marine
cu dinti – n.r.) din Marea Baltica sunt amenintati’, a spus Harald Benke, directorul Muzeului
german al Marii.
Specii efectate de turism:
- Hemicycla paeteliana (melc de pământ ) Mollusc
Jandia peninsula
Canary Islands
călcat de turiști
- Diceros bicornis rinocerii negri Zimbabwe
- iguanele din insulele Galapagos
- Lobatus gigas - moluscă era considerată suvenir de către turiști
- recifii de corali
Specii afectate de impactul negativ al agriculturii.
Abies beshanzuensis din Baishanzu Mountain, Zhejiang, China
Aythya innotata zona de N - Bealanana, Madagascar
Calumma tarzan Madagascar
Cryptotis nelsoni Veracruz, Mexico
Eleutherodactylus glandulifer , Haiti
Eleutherodactylus thorcetes , Haiti
Ficus katendei Uganda
Gigasiphon macrosiphon Tanzania
Hucho perryi Oceanul Pacific dintre Rusia și Japonia
Rhizanthella gardneri Australia
Ardeotis nigriceps India –dezvoltarea agriculturii
Lista speciilor afectate de industria minieră
Prolemur simus Madagascar
Andinobates geminisae Panama Donoso District din cauza minelor de aur, argint și
cupru
Fregata andrewsi praful produs de minerit a distrus habitatul său din zona
Australiei
33
Ombrastacoides denisoni (and O. parvicaudatus) vestul Tasmaniei, puse în
pericol de minerit
Lista speciilor afectate de infrastructură/construcții:
Antilocarpa americana
Dendrophylax fawcettii Kenya
Gorilla gorilla gorilla (Gorilla beringei beringei) – Bazinul Congo
Pestele Tecopa Declinul sau a inceput imediat dupa descoperirea sa, intrucat zona
respectiva a fost canalizata si a devenit o afacere pentru constructorii de case,
California
Până acum sunt cunoscute în total 24 de specii de broaşte dansatoare indiene (ce
alcătuiesc o familie numită Micrixalidae); ele trăiesc în Munţii Ghats de Vest, un
lanţ de munţi acoperiţi de păduri tropicale luxuriante, ce se întinde pe o lungime de
1.600 km în sud-vestul ţării. Este o zonă cu o biodiversitate excepţională,
adăpostind cel puţin un sfert dintre speciile de animale din India.
Zona în care trăiesc este tot mai mult ameninţată de deschiderea minelor de fier şi
bauxită, de poluarea apei, de înfiinţarea de culturi agricole şi de aşezări umane.
Specii afectate de silvicultura:
Rhinoceros sondaicus-Rinocerul Java mai puțin de 60 de exemplare se mai găsesc în
Indonezia
Gorila de munte Gorilla beringei beringei – Bazinul Congo. Ele sunt specii ce depind de
bambusul din zonă.
Urangutanul Bornean Pongo pygmaeus
Ursul panda gigant
Tigrii
Leul Tamarin Leontopithecus rosalia- Amazon
34
7. SPECII AUTOHTONE DISPĂRUTE/PE CALE DE DISPARIȚIE DIN
ROMÂNIA
I. MAREA NEAGRĂ
Exploatarea agresivă a Mării Negre a dus la disparitia a mai multe specii de pesti si
plante, in timp ce altele sunt amenintate si ele. Foca, mai multe specii de creveti si de scoici,
au disparut deja, iar in pericol sunt rechinul, delfinul si calutul de mare.“Lista rosie“ a
vertebratelor si nevertebratelor existente in Marea Neagră cuprinde 222 de specii încadrate
in noua categorii, dintre care 142 specii de pesti (63,7%), 57 specii de nevertebrate (26%),
19 specii de macrofite si plante superioare (8,5%) si patru specii de mamifere (1,8%).
http://www.iapscience.com/img/Black_Sea_map.png
• Monachus monachus – foca calugar
Foca calugar este o specie mediteraneană, cu ieşire în Atlanticul african, dar şi cu o
prezenţă istorică în Marea Marmara şi Marea Neagră. Obiceiul „sihastrului" fiind să caute
zonele pustii, stâncoase, de pe malul mării, pentru a se reproduce, „fiind o specie extrem de
rezervată în raport cu vecinătatea oamenilor". Tocmai relaţia sa din ce în ce mai încordată cu
stăpânii uscatului a dus la dispariţia focilor „româno-bulgare". Extinderea prezenţei umane pe
malul mării, industrializarea excesivă, numărul tot mai mare de porturi, extinderea plajelor
pentru turişti, dar şi tehnicile din ce în ce mai sofisticate ale pescarilor au dus la dispariţia
acestei specii de pe litoralul vestic al Mării Negre.
35
Există descrieri ale focii din Marea Neagră încă din anul 1779, dar şi din perioada
interbelică. Animalul intrase în folclorul local ca „vaca de mare" sau „foca de Kaliacra".
Ultima denumire are legătură cu faptul că pe malul bulgăresc al Mării Negre exista o colonie
stabilă de foci. Unele ajungeau până la gurile Dunării, ba chiar intrau şi în Deltă. Totul e acum
de domeniul trecutului, pentru că mamiferul a dispărut de pe coastele Bulgariei şi României,
declinul speciei fiind semnalat, potrivit rapoartelor de specialitate, încă din anii '50. Cea din
urmă relatare despre prezenţa ei în această zonă, neconfirmată totuşi de fotografii, datează din
1987, când un exemplar ar fi fost văzut de muncitorii de pe platformele maritime româneşti.
36
Ostrea taurica şi Ostrea sublamelossa
Pătrunderea in Marea Neagra a gasteropodului pradator Rapana Venosa a avut drept
consecinta decimare drastica a stocurilor de stridii autohtone - Ostrea taurica şi Ostrea
sublamelossa, care in prezent rezista doar in anumite zone protejate ale litoralului Caucazului
si Crimeei.Un alt pericol pentru acestea este reprezentat si de specia invaziva Crassostrea
virginica care risca sa inlocuiasca treptat stridiile autohtone prezente in bazinul Marii Negre .
• Phocoena phocoena (marsuinul, focena sau porcul de mare)
• Tursiops truncatus (afalinul sau delfinul mare sau delfinul cu bot gros)
• Delphinus delphis (delfinul comun )
37
Delfinii din preajma litoralului românesc au fost pescuiţi fără limite până în anul 1962
de către toate ţările riverane, dintre care Rusia şi Turcia au continuat să-i pescuiască până în
1983. Aşa se face că, de la peste 2 milioane de exemplare, din aceste mamifere marine au mai
rămas doar câteva sute de mii. Acum, când, în mod oficial, nu mai sunt exploataţi industrial,
ei sunt supuşi altor riscuri majore. Poluarea şi anomaliile climatice îi fac mai vulnerabili în
faţa bolilor.
Cea mai gravă agresiune asupra acestor mamifere marine vine din partea pescarilor
care îşi întind necorespunzător plasele pe suprafeţe foarte mari şi nu protejează delfinii prin
montarea, pe aceste plase, a unor emiţătoare sonore care să-i ţină la distanţă. Atraşi de peştii
prinşi grămadă, delfinii se încurcă în plase şi mor înecaţi. Zgomotul scuterelor acvatice, al
sonarelor submarinelor, dar şi cel al antrenamentelor militare îi dezorientează, făcându-i să
eşueze pe ţărmuri. Pescuitul intensiv le întinde pretutindeni plase, în care ei se prind şi se
îneacă, nemaiputând să se elibereze. Cele trei specii caracteristice Mării Negre, Delfinul
comun, Afalinul şi Marsuinul, sunt, prin urmare, pe cale de dispariţie. Lipsa lor va avea
consecinţe catastrofale asupra ecosistemului marin.
Acipenser nudiventris - sturion
Statisticile arată că sturionii înregistrează un declin continuu în ultimii 40 de ani, cantităţile
pescuite scăzând de la 300 de tone, în anul 1960, la aproximativ 6 tone, în anul 1994. Datele
statistice au fost confirmate şi de capturile reduse ale pescarilor, în anii 2005 şi 2006 fiind
capturate numai două exemplare.
38
Problema este că stocurile de sturioni se epuizează mai rapid decât ciclul lor de viaţă.
Sturionul, intră în reproducere târziu, pe la 12 ani, iar calcanul, pe la 4 sau 5 ani. Pentru a
putea asigura şi rezerve, astfel încât să nu dispară definitiv din apele mării, fiecare specie de
trebuie să apuce să se reproducă de câteva ori. În ceea ce priveşte sturionul, riscă să dispară
peste jumătate din toate cele aproape 30 de specii. Numai în ultimele decenii, populaţia de
juniori a scăzut cu peste 70%, cel mai mult în perioada 1990-1999.
Corbula mediterranea
Prezenta molustei Mya arenaria (semnalata pentru prima oara în Marea Neagra în
1966, în regiunea Odessei) a determinat scaderea drastica a stocurilor de Corbula
mediterranea, hrana principala pentru multe specii demersale, unele cu importanta
economica. Exemplarele tinere de morun, nisetru, pastruga, calcan, precum si adultii de
cambula aveau un procent ridicat din regimul alimentar compus din Corbula . Avantajele pe
care specia le avea ca resursa trofica erau determinate mai ales de dimensiunile reduse, ce
faceau posibila ingerarea, precum si de prezenta sa în straturile superioare de sediment, ce
favoriza accesul consumatorilor. Corbula nu a dispărut ci a intrat în declin, dar a dispărut
asociaţia ei caracteristică de pe fundul bazinului pontic
39
Hippocampus guttulatus cuvier – căluțul de mare
Numărul căluţilor de mare a scăzut substanţial în ultimii ani, în special din cauza
poluării. În faţa unui eventual dezastru ecologic, reproducerea căluţilor de mare în laborator
este singura cale de a salva specia.Căluţii de mare trăiesc la adâncimi mici, de 5 până la 15
metri. Substanţele extrase din corpul lor sunt foarte căutate pe piaţa produselor naturiste din
Asia. Comercianţii chinezi, spre exemplu, oferă aproximativ 200 de euro pentru un kilogram
de căluţi de mare.
Alte specii amenintate cu disparitia sunt:
• Squalus acanthias - cainele de mare (rechinul caine)
• Tellina donacina
• Philocheras trispinosus-decapod
• Ophelia bicornis - polichet
• Cystoseira crinita -alga brună
• Lysmata seticaudata-creveţi
40
Concluzii
Cândva bogată în specii marine, Marea Neagră este pe cale să piardă astăzi
sturionul, rechinii şi delfinii, la fel cum a pierdut deja focile şi creveţii. De
vină, poluarea, pescuitul intensiv şi braconajul.
Mediul marin ar avea nevoie de mai multe decenii pentru refacerea
echilibrului natural din urmă cu 50 de ani, dacă poluarea ar fi stopată şi
resursele Mării Negre nu ar mai fi exploatate, în condiţiile în care multe
specii de peşti, plante şi alte vieţuitoare au dispărut ori sunt pe cale să dispară.
II. PARCURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA
Europa îi recunoaste Romaniei atuul biodiversitatii: aici traiesc jumatate din
salbaticiunile vechiului continent. Suprafata Carpatilor din Romania constituie habitatul a
35% dintre lupii europeni, 50% dintre ursi si 30% dintre risi. Ne putem chiar mindri cu
aspretele, o specie de peste care dateaza de acum 30 de milioane de ani si care e de negasit in
vreo alta tara din lume. Fauna Romaniei cuprinde 62 de specii amenintate: 15 de mamifere, 13
de pasari, doua de reptile, 10 de pesti si 22 de nevertebrate. Deținem, deci, 62 de specii
amenințate in diverse stadii, de la critic la moderat. De la sturioni sau foca sihastru la linx si
testoase, la racul european ori vipera de stepa. Exista si proiecte de repopulare, ca acela, de
succes, prin care a fost resuscitata capra neagra sau marmota.
In 1935 se infiinteaza Parcul National Retezat, urmat de alte rezervatii naturale:
Padurea Letea, Finetele Clujului, Codrul Secular Slatioara. In 1965, in Romania existau 130
de rezervatii, intinse pe o suprafata de 75.000 de hectare. In prezent, in Romania sunt 134 de
rezervatii naturale si monumente ale naturii cu o suprafata de 130.000 de hectare.
Multe dintre speciile prioritare sunt pe cale de disparitie. Un efect nefast asupra lor a
avut constructia barajelor si lacurilor de acumulare pe o parte din râurile interne, de pilda
sistemul hidroenergetic de la Portile de Fier I si II. Acestea din urma nu sunt dotate cu
trecători pentru specii migratoare precum sturionii, lucru care impiedica reproducerea naturala
in zona Cazanelor, spatiu predilect al imperecherii. In aceste conditii, afectate până în pragul
extinctiei sunt populatiile de pastruga, morun, cega si nisetru.
41
Monumente ale naturii sunt declarate specii de animale sau plante care se afla in
pericol de disparitie (capra neagra, ursul, rasul, floarea de colt, sangele voinicului etc. sau
arbori de varste considerabile).
Un alt exemplu este Antilopa saiga - dupa anii ’60, specialistii au mai semnalat citeva
exemplare izolate in Moldova si in Delta Dunarii. Acum ele traiesc in Lunca Prutului din
judetul Botosani intr-o mica rezervatie naturala.
In Romania, numarul râșilor se estimeaza la 2.000 de exemplare, Carpatii fiind zona
cea mai dens populata de aceasta specie (si de ursi, si de lupi) din Europa. Râșii sunt insa greu
de numarat prin metode traditionale, pentru ca sunt activi noaptea tirziu si dimineata devreme,
atunci cind ei se pot orienta vizual, iar noi, nu.
Dintre cele aproape 150 de specii periclitate pe plan european care cuibaresc in
Romania, opt sunt amenintate cu disparitia: pelicanul comun si cel cret, rata rosie, acvila
tipatoare mare, acvila de cimp, vinturelul mic, cristeiul de cimp si dropia“, afirma Dan
Munteanu, presedintele Societatii Ornitologice Romane. Unele specii ca piciorongul, califarul
rosu si cel alb, stârcul lopatar, au fost declarate monumente ale naturii. O alta specie
primejduita in Delta este pelicanul, a carui perioada de incubatie este perturbata adesea de
ambarcatiunile cu turisti care doresc sa ii admire cit mai indeaproape zborul.
In Delta Dunarii exista specii înalt pretuite, aflate pe cale de disparitie, ca Nimphaea
alba si Nuphar luteum, specii rare ca rata sulitar (Anas acuta), rata pitica (Anas crecca), rata
lopatar (Anas clupata), rata cu ochiul alb (Aythia niroca). Specia tiganusul (Plegadis
falcinellus) inclusa în componenta pasarilor sfinte egiptene, ocupând cuiburile noastre din
stuharie, a atins un numar stabilit de noi de peste 500 exemplare.
42
Nu tot atat de spectaculoase precum crocodilii, dar mai vechi decit acestia, broastele
testoase se sting intr-o criminala nebagare in seama. Au traversat sute de milioane de ani in
armurile lor ciudate si incomode ca sa dispara tocmai in zilele noastre, sub ochii nostri. La
Centrul de Crestere in Captivitate a Testoasei lui Hermann (CCCTH) din comuna Eselnita-
Mehedinti, se da o batalie disperata, contra cronometru, pentru salvarea testoaselor. Cladirea
si aparatele sofisticate, cum se vad in documentarele de la Animal Planet, au costat sute de
mii de euro. Doar o particica din cele 300 de milioane de euro alocati de UE pentru ocrotirea
speciilor pe cale de disparitie de pe continent.
Parcul Natural Portile de Fier a fost infiintat, prin lege, in 2003 si are citeva
caracteristici unice: este cel mai mare parc natural din Romania (peste 115.000 de hectare);
are o diversitate geologica deosebita, e un adevarat muzeu de geologie in aer liber; intilnim
acolo peste 4.000 de specii de plante si peste 5.200 de specii faunistice, multe dintre ele
protejate la nivel mondial.
Judetul Brasov, prin varietatea reliefului sau, este considerat un spatiu cu un foarte
important caracter turistic. Acest relief variat reprezinta arealul in care traiesc numeroase
specii de plante (multe endemice sau foarte rare) si de animale. Pentru o mai buna protectie si
conservare a speciilor de plante rare s-a luat decizia infiintari rezervatiilor naturale si a
parcurilor nationale. Acestea, precum si monumentele naturii se doresc a fi un element de
ocrotire durabila a acestor specii, care constituie un important punct de artactie in turismul
brasovean. Astfel, judetul Brasov, se poate mandri, din punct de vedere floristic, cu nu mai
putin de 14 obiective floristice ocrotite. In continuare sunt prezentate aceste baze de ocrotire
si plantele protejate in fiecare din ele:
Piatra Craiului
Este parc natural cu statut provizoriu (statut obtinut si cu concursul Clubului pentru
Protectia Naturii si Turism din Brasov), avand ca specii rare si, astfel, ocrotite: garofita Pietrii
43
Craiului (Dianthus callizonus), specie endemica, unicat mondial, crucea voinicului (Hepatica
transsilvanica), macul galben (Papaver pyrenaicum), floarea de colt (Leontopodium alpinum),
sangele voinicului (Nigritella rubra, N. nigra), tulichina mica (Daphne eneorum), ciubotica
cucului (Primula intricata), Asperula capitata, Campanula carpatica, Senecio carpaticus,
Heracleum palmatum.
Observatie: Piatra Craiului adaposteste circa 40% din totalul speciilor endemice din Romania.
Muntii Bucegi
Cuprind obiective floristice si faunistice reprezentate in abruptul Bucșoiului, Valea
Malaiesti si Valea Gaura.
Specii ocrotite: Daphne blagayana (iedera alba), Angelica archangelica (angelica),
Leontopodium alpinum (floarea de colt), Nigritella rubra (sangele voinicului), Dryas
octopetala (argintica), Salix herbacea, Salix reticulata (salcii pitice), Papaver pyerenacium
(macul galben), Botrychium lunaria (iarba dragostei), Silene acaulis (iarba rosioara). Ca
arbusti se intalnesc Pinus montana (jnepenii), Juniperus nana (ienuparul), Rohodendron
kotschyi (smardarul, bujorul de munte).
Țigăile din Ciucas
Rezervatie ce adaposteste, ca specii de prima importanta in ocrotire: Leontopodium
alpinum (floarea de colt), Rohodendron kotschyi (smardarul, bujorul de munte), Nigritella
rubra (sangele voinicului).
Tampa
Este o rezervatie complexa, avand ca specii rare: Fritallaria Montana (bibilica),
Cypripedium calceolus (papucul doamnei), Iris caespitose (stanjenelul), Dracocephalum
austriacum (mataciunea), Rosa spinossisima (macesul pitic), Spirea crenata (cununita de
calcar), Pedicularis campestris.
44
Stejarisul Mare (Coltii Corbului Mari)
Draba haynaldi (flamanzica).
Stejarisul Mic (Coltii Corbului Mici)
Stipa pulcherrima (colilia), Poa badensis (firuta de piatra), Biscutella laevigata (ochelarita).
Dealul Cetatii (Lempes) si Dealul Sanpetrului
Pulsatilla montana (deditelul), Adonis vernalis (ruscuta de primavara), iris hungarica, Iris
caespitosa (stanjenei), Amygdalus nana (migdal pitic), Cerasus fruticosa (visinel).
Mlastina eutrofa de la Harman
Armeria alpina (jimla), Pedicularis sceptrum carolinum (daria), Primula farinosa (ochii
broastei), Drosera anglica (roua cerului – planta carnivora).
Padurea si mlastinile de la Prejmer
Fritillaria meleagris (laleaua pestrita), Ribes nigrum (coacaz negru), Trollius eoropaeus
(bulbucii de munte), Campanula latifolia (clopotei), Iris sibirica (stanjenelul siberian), Senecio
daria (cruciulita), Armeria alpina (jimla).
Mlastina de la Stupini
Primula farinosa (ochii broastei), Saxifraga mutata.
45
Poiana de narcise de la Dumbrava Vadului
Narcissus stellaris (narcisa), Trollius europaeus (bulbucii de munte), Iris sibirica (stanjenelul
siberian).
Padurea Bogatii (rezervatia stiintifica)
Hepatica transsilvanica (crucea voinicului).
Mlastina eutrofa de la Dumbravita Barsei
Redicularis sceptrum carolinum (daria), Menyanthes trifoliata (trifoistea), Trollius europaeus
(bulbucii de munte).
Organizatiilor nationale de profil le revine rolul, determinant, de a aduce la cunostinta
opiniei publice situatia de fapt a acestor specii, de a intreprinde masuri ce au rolul de a face
populatia sa constientizeze importanta protejarii si perpetuarii acestor vietati si plante
nepretuite, a caror disparitie ar insemna o imensa pierdere, de nerecuperat vreodata.
Deasemenea, aceste organizatii trebuie sa ia orice masura permisa de lege in scopul salvarii
acestor specii, aflate in prag de disparitie, pentru ca prezenta lor sa ne incante ochiul si
sufletul, la fel ca pana acum.
46
BIBLIOGRAFIE
1. http://www.agerpres.ro/
2. Baillie, Jonathan E M; Ellen R Butcher (2012). Priceless or Worthless?. Zoological
Society of London. ISBN 978-0-900881-67-1.
3. „Caring for the Earth'-1991
4. Environmental information management (eim)-Franța
5. Impactul activităţilor antropice asupra mediului înconjurător- Prof.univ.dr.ing.
Dumitru FODOR
6. http://www.allaboutwildlife.com/endangered-species/species-most-endangered-by-
global-warming/4256
7. http://news.bbc.co.uk/1/hi/world/africa/8105250.stm
8. http://webecoist.momtastic.com/2010/02/28/please-shut-up-10-animals-affected-by-
noise-pollution/
9. https://sites.google.com/site/globaldeforestationissues/examples-of-animals-that-have-
become-extinct-due-to-deforestation
10. http://en.wikipedia.org/wiki/Wildlife_tourism#Direct_impacts
11. http://blogs.scientificamerican.com/extinction-countdown/2014/10/09/poison-dart-
frog/
12. http://theconversation.com/australias-critically-endangered-animal-species-11169
13. Bran F, Econ. dr. Cretu R.F., Probleme economice si ecologice ale Dunarii si Marii
Negre,Editia a II-a
14. Ghiţă S , Curs de ecologie generală.(2007) Vol. I.
15. http://www.mmediu.ro/gospodarirea_apelor/zona_costiera/activitati_conventie.htm
16. http://www.ecomagazin.ro/ziua-internationala-a-marii-negre/
17. http://www.naturalist.ro/animale-si-plante/plante-si-animale-pe-cale-de-disparitie-din-
romania-1/
18. http://www.worldwildlife.org/threats/infrastructure
19. http://en.wikipedia.org/wiki/Ocean_acidification#Possible_impacts
20. http://www.iucnredlist.org/