Razboaiele din Cecenia

Primul razboi din Cecenia( 1994- 1996)

Primul Război Cecen a fost purtat între forțele separatiste cecene și trupele Federației Ruse și a fost un război de gherilă pentru afirmarea independenței Ceceniei. Războiul a fost unul dintre cele mai distrugatoare conflicte ale epocii moderne și a avut loc in fostul spațiu ex-sovietic.

Inceputul razboiului

În 1994, Moscova a angajat ca un număr de politicieni de origine cecenă stabiliți la Moscova să se „reîntoarcă” în patrie cu grupuri de oameni înarmați, pentru a prelua puterea în unele sate din nordul Ceceniei. Guvernul lui Djohar Dudaev, foarte slab înarmat la acea perioadă, și fără personal militar corespunzător a „reușit” în scurtă vreme să piardă aproape întreg nordul republicii până la capitala Groznîi rebelilor pro-ruși. În august 1994, trei tancuri ale forțelor anti-Dudaev au intrat nestingherite până în piața din centrul capitalei Groznîi, îndreptându-și demonstrativ turelele spre palatul prezidențial, dar fără a deschide focul. După ce o persoană în civil s-a apropiat de unul din ele și a aruncat înăuntru o grenadă, omorându-i pe cei trei soldați ruși aflați în interior, echipajele celorlalte două s-au retras în grabă. Însă numărul foarte mic de susținători pe care le avea fiecare din aceste patru grupuri pro-ruse, conflictele dintre liderii lor (Ruslan Hasbulatov, Umar Avturhanov, Doku Zavgaev, Iaragi Mamodaev), precum și lipsa totală a suportului din partea populației locale, nu le-a permis să preia controlul asupra capitalei. În micro-bătălia care a avut loc în septembrie 1994 la intrarea în Groznîi, trupele lui Dudaev, fără tehnică militară, au fost înfrânte de către cele ale coaliției Hasbulatov-Avturhanov (reunite sub denumirea de Consiliul Provizoriu Cecen, care controlau raionul Nadterechnîi), capitala rămânând complet deschisă. Totuși, rebelii pro-ruși s-au temut să intre în oraș pentru a nu provoca lupte de stradă cu populația locală ostilă lor.

Pentru a redresa această situație penibilă guvernul lui Boris Elțîn a transmis rebelilor unități regulate (inclusiv recruți) ai armatei ruse. Între timp, Dudaev a reușit să adune resurse umane pentru contracararea noii ofensive, începute la sfârșitul lui noiembrie 1994, astfel încât forțele anti-Dudaev au pierdut 20 de tancuri, 350 de rebeli uciși, iar 120 de soldați ai armatei ruse, în special recruți, au devenit prizonieri. Ultimatumul dat de Dudaev pe 7 decembrie 1994 (ne-dus la împlinire) pentru ca forțele anti-Dudaev să depună armele și să obțină amnistie, ori altfel cei 120 de prizonieri vor fi executați, a dus la un conflict armat între forțele cecene ale guvernului nerecunoscut al lui Dudaev și armata și trupele de interne ale Federației Ruse, care a decis să invadeze deschis Cecenia pe 11 decembrie 1994.

Desfasurarea razboiului

În decursul Primului Război Cecen (1994-1996) trupele ruse au cucerit Cecenia, provicând zeci de mii de morți populației civile și distrugeri materiale imense, pentru ca din iunie 1995 războiul să se transforme în unul de gherilă. În august 1996, rebelii separatiști anti-ruși au reușit recucerirea capitalei Groznîi și anihilarea unui număr mare de trupe ruse prinse în lupte. În mod oficial, primul război cecen s-a încheiat prin semnarea acordurilor de la Hasaviurt, la 31 august 1996. Ele stabileau că statutul Ceceniei urma să fie decis până la sfârșitul anului 2001, dar acordau Republicii Cecene Ichkeria independență de-facto până în acel moment.

La 12 mai 1997, la Moscova, președintele rus Boris Elțîn și președintele cecen separatist din acea vreme Aslan Mashadov au semnat un Tratat de Pace între Federația Rusă și Republica Cecenă Ichkeria, care după spusele lui Elțîn avea „însemnătate istorică, menit să încheie 400 de ani de război”.

Guivernul separatist, decimat în decursul primul război de cele mai influente si capabile autoritați, inclusiv primul său președinte Djohar Dudaev, nu a reușit să țină sub control situația de securitate. Un șir de bande armate operau din Cecenia răpiri, răscumpărări, trafic ilegal de petrol. Una din acestea era condisă de fostul lider spiritual al musulmanilor din Cecenia în timpul puterii sovietice, Ahmat Kadîrov. O adevărată bătălie a avut loc pentru ca guvernul cecen să recapete controlul asupra celui de-al doilea oraș ca mărime, Gudermes, din mâinele acestor bande. În 1999, Kadîrov, care în primul război a luptat împotriva rușilor, a trecut cu forțele sale de partea lor, devenind liderul (pro-rus) al Ceceniei.

În august 1999, folosindu-se de situația extrem de complicată pentru ruși din Daghestan, un grup cecen disident, condus de liderul militar Șamil Basaev și compus din 600 de luptători ceceni, daghestanezi și arabi, a întreprins o incursiune armată în zona Botlih din Daghestan, preluând fără luptă toate satele. Acest eveniment a dus la demiterea prim-ministrului rus Sergei Stepașin, înlocuirea sa cu Vladimir Putin și desemnarea ultimului ca succesor al lui Elțîn la alegerile din primăvara 2000. În paralel cu operațiunea rusă de anihilare a celor 600 de rebeli din Daghestan, în septembrie 1999, 4 bombe pe bază de hexogen au fost plasate în blocuri din Buinaksk în Daghestan, Moscova și Volgodonsk în Rusia, și aceste locuințe au fost aruncate în aer, provocând sute de morți în totalitate civili. O a cincea bombă a fost depistată de locatari în timp ce era instalată, însă ancheta asupra celor doi colaboratori ai Serviciului Federal de Securitate Rus care au plasat bomba a fost oprită. Guvernul rus a dat vina imediat pe teroriști ceceni.

Trupe rusești au fost plasate de-a lungul frontierei Ceceniei. Invazia din Daghestan, combinată cu șocul provocat de aceste acte teroriste, au fost justificări suficiente în ochii opiniei publice pentru o acțiune militară rusească în Cecenia, deschizând astfel Al Doilea Război Cecen (1999-prezent). În 1999-2000 trupele rusești au cucerit din nou Cecenia, provocând alte zeci de mii de morți și o criză umanitară de proporții. În 2000-2009 a avut loc un război continuu de gherilă.

Al doilea razboi Cecean

Al Doilea Război Cecen, în a doua sa fază cunoscut drept Războiul din Caucazul de Nord,[19] a fost o operațiune militară de amploare lansată de Federația Rusă începând din 26 august 1999, ca răspuns la invadarea Daghestanului de către Brigada Internațională Islamică de Menținere a Păcii

Inceputul razboiului

Haos in Cecenia

După primul război, controlul guvernului separatist asupra teritoriului republicii era slab, mai ales în afara capitalei în ruine Groznîi. Zonele controlate de grupările separatiste erau din ce în ce

mai mari, iar țara se adâncea pe zi ce trecea în anarhie.[31] Ravagiile războiului și lipsa oportunităților economice au lăsat un număr foarte mare de foști rebeli duri și foarte bine înarmați fără nicio altă posibilitate de ocupație decât cele care folosesc violența. Autoritatea guvernului de la Groznîi era pusă la grea încercare de clanuri războinice locale conduse de Arbi Baraev sau Salman Raduev. Numărul răpirilor și jafurilor comise în alte părți ale Caucazului de Nord de diverse clanuri cecene a început constant să crească.[32] În locul structurii economice devastate, răpirile au devenit principala sursă de venit pe teritoriul republicii, aducând un profit de peste 200 milioane de dolari în cei trei ani de independență ai haoticului nou stat creat.[33] Se estimează că peste 1.300 de oameni au fost răpiți în Cecenia între 1996 și 1999,[31], iar în 1998 un grup de patru ostatici occidentali a fost executat. Violența politică și extremismul religios, în forma islamismului wahabist, erau frecvente și ele. În 1998, autoritățile de la Groznîi au decretat starea de urgență. Tensiunile au dus la lupte deschise precum confruntările din iulie 1998 de la Gudermes, în care circa 50 de oameni au murit în schimburile de focuri dintre Garda Națională Cecenă și milițiile islamiste.

Relațiile ruso-cecene, 1996–1999

Alegerile din 1997 l-au adus la putere pe liderul separatist Aslan Mashadov. În 1998 și 1999, președintele Mashadov a supraviețuit câtorva tentative de asasinat[necesită citare] puse pe seama serviciilor rusești de informații. În martie 1999, generalul Ghenadi Șpigun, trimisul Kremlinului în Cecenia, a fost răpit pe aeroportul din Groznîi, iar ulterior găsit mort în 2000, în timpul războiului.

Tensiunile politice erau alimentate în parte și de presupusele antentate teroriste cecene sau pro-cecene, de criminalitatea cecenă din Rusia, precum și de ciocnirile de la frontieră.

Planurile de război ale Rusiei

Pe 7 martie 1999, Ministrul de Interne Serghei Stepașin a făcut apel la invadarea Ceceniei, drept răspuns la răpirea generalului MVD Ghenadi Șpigun. Totuși, prim-ministrul Evgheni Primakov a ignorat planul lui Stepașin.[34] Ulterior, Stepașin a declarat:[35]

„Decizia de a invada Cecenia a fost luată în martie 1999... Eram pregătit pentru o intervenție activă. Plănuiam să atingem malul nordic al râului Terek în august-septembrie [1999]. Acest [război] ar fi avut loc și fără atentatele cu bombă de la Moscova... Putin nu a descoperit nimic nou. Îl puteți întreba. Era directorul FSB la acea vreme și avea toate informațiile.[36][37]”

Conform lui Robert Bruce Ware, aceste planuri ar trebui privite ca planuri de urgență.[38]

Incidente teroriste și ciocniri la frontieră

Pe 16 noiembrie 1996, în Kaspiisk (Daghestan), o bombă a distrus un bloc de apartamente aparținând forțelor rusești de grăniceri; 68 de oameni au murit. Cauza exploziei nu a fost niciodată stabilită, dar în Rusia atentatul a fost pus pe seama separatiștilor ceceni.[39] Trei oameni

au murit pe 23 aprilie 1997, când o bombă a explodat în gara rusească din Armavir (Regiunea Krasnodar). Alți doi oameni au murit pe 28 mai 1997, când altă bombă a explodat în gara din Piatigorsk (Regiunea Stavropol).

Pe 22 decembrie 1997, grupuri de rebeli islamiști din Daghestan și ai militantului islamist arab cu baza în Cecenia Ibn al-Khattab au întreprins un atac asupra Diviziei 136 Infanterie Motorizată a Armatei Ruse, cantonată în Buinaksk, Daghestan, cauzându-i pierderi grele în oameni[40] și echipament. La sfârșitul lunii mai, Rusia a anunțat că închide granița ruso-cecenă în încercarea de a combate activitățile teroriste și criminalitatea; grănicerilor li s-a ordonat să deschidă focul fără somație asupra suspecților. Pe 18 iunie 1999, șase lucrători au fost uciși când un post de grăniceri rusesc a fost atacat în Daghestan. Pe 29 iulie 1999, trupele Ministerului Rus de Interne au distrus un post de frontieră cecen și au capturat o secțiune de 800 de metri a unui drum strategic. Pe 22 august 1999, 10 polițiști ruși au fost uciși de explozia unei mine antitanc în Osetia de Nord, iar pe 9 august 1999 șase lucrători au fost răpiți in capitala osetină Vladikavkaz.

Războiul din Daghestan

Invadarea Daghestanului a fost declanșatorul celui de-al Doilea Război Cecen. În august și septembrie 1999, Șamil Basaev, în asociere cu sauditul Ibn al-Khattab, comandantul mujahedinilor, au condus două armate de până la 2.000 de ceceni, daghestanezi, arabi, mujahedini străini și militanți wahabiști din Cecenia în republica vecină Daghestan. În acest război s-a înregistrat pentru prima dată folosirea de muniție cu exploziv combustibil (FAE) în zonele populate, cu precădere în satul Tando[necesită citare]. La jumătatea lui septembrie 1999, militanții au fost alungați din satele ocupate și respinși înapoi în Cecenia. Cel puțin câteva sute de insurgenți au fost uciși în lupte. Tabăra federală rusă a raportat 279 lucrători uciși și aproximativ 900 răniți.[21]

Atentate în Rusia

Înainte să se decidă invadarea Daghestanului, a avut loc o serie de atentate cu bombă în Rusia (la Moscova și Volgodonsk), precum și în orașul daghestanez Buinaksk. Pe 4 septembrie, 1999, 62 de oameni au fost uciși într-un bloc în care locuiau familii ale militarilor ruși. În următoarele trei săptămâni, atentate similare s-au petrecut în alte trei clădiri de apartamente și într-un centru comercial; în total au fost ucise în jur de 300 de persoane. Militantul arab Khattab și-a asumat inițial responsabilitatea pentru atentate, dar mai târziu a retractat acest lucru. Retractarea a fost urmată de un telefon anonim prin care se revendicau atentatele în numele unei grupări intitulate Armata de Eliberare a Daghestanului.[41] Ulterior nu au mai existat apeluri telefonice sau alte acțiuni ale Armatei de Eliberare a Daghestanului.

O anchetă penală asupra atentatelor a fost încheiată în 2002. Rezultatele investigației, întărite de sentințe, au fost că atentatele au fost organizate de Achemez Goceaev, rămas încă în libertate și urmărit general, și ordonate de Khattab și Abu Omar al-Saif (ambii uciși ulterior), ca răzbunare pentru contraofensiva rusă împotriva incursiunii islamiștilor în Daghestan. Șase alți suspecți au fost condamnați de tribunale rusești. Totuși, mulți observatori, incluzând deputații din Duma de

Stat Iuri Șcekocikin, Serghei Kovalev și Serghei Iușenkov, și-au exprimat dubii asupra versiunii oficiale și au solicitat o investigație independentă. Alții, printre care David Satter, Iuri Felștinski, Vladimir Pribîlovski și Alexandr Litvinenko, precum și autoritățile secesioniste cecene, au pretins că atentatele cu bombă din 1999 au fost coordonate de FSB în scopul obținerii sprijinului popular pentru un nou război pe scară largă în Cecenia. Acest lucru i-ar fi crescut popularitatea fostului director FSB devenit prim-ministru, Vladimir Putin, a propulsat în Duma de Stat formațiunea pro-război Rusia Unită și, după câteva luni, pe Putin însuși în postul de președinte.[36][42][43][44][45][46][47][48][49][50] Cei mai aprigi susținători ai acestei teorii aveau strânse legături între ei, precum și cu Boris Berezovski, un magnat al petrolului exilat în Regatul Unit, care militează pentru răsturnarea prin forță a guvernului rus.[51] Spre exemplu, Berezovski a sponsorizat cartea lui Litivinenko.[52][53][54][55][56]

Alți specialiști au criticat teoria, considerând-o o teorie a conspirației. Specialiștii au susținut că adepții teoriei au prezentat dovezi puține și neconvingătoare în sprijinul acesteia.[57][58][59][60] Gordon Bennett a mai atras atenția și asupra faptului că decizia de trimitere a trupelor în Cecenia a fost luată de Boris Elțîn, nu de Vladimir Putin, având completul asentiment al tuturor structurilor de putere după invadarea Daghestanului de către islamiști.[58]

Ofensiva rusă din 1999–2000

Războiul aerian

Spre sfârșitul lui august și în septembrie 1999, Rusia a declanșat o masivă campanie aeriană de bombardament asupra Ceceniei, cu scopul declarat de a-i alunga pe militanții care invadaseră Daghestanul în luna anterioară. Pe 26 august 1999, Rusia a recunoscut că efectuează raiduri de bombardament în Cecenia. Se consideră că loviturile aeriene rusești au obligat peste 100,000 de ceceni să-și părăsească locuințele pentru a se refugia în zone mai sigure; republica vecină a Ingușetiei a apelat la ajutor din partea Națiunilor Unite pentru a face față zecilor de mii de refugiați. Pe 2 octombrie 1999, Ministerul Rus pentru Situații de Urgență a recunoscut că 78,000 de persoane s-au refugiat din calea bombardamentelor rusești din Cecenia, majoritatea îndreptându-se către Ingușetia, unde soseau într-un număr de 5.000 până la 6.000 pe zi.

Pe 22 septembrie 1999, ministrul adjunct de Interne Igor Zubov a declarat că trupele rusești au încercuit Cecenia și că erau pregătite să o recucerească, dar strategii militari avertizaseră că o ofensivă terestră se va solda probabil cu pierderi grele de partea rusă. Spre sfârșitul lui septembrie, forțele rusești executaseră deja incursiuni repetate pe teritoriul cecen și ocupaseră anumite suprafețe.

Războiul terestru

Conflictul din Cecenia a intrat într-o nouă fază pe 1 octombrie 1999, când prim-ministrul rus Vladimir Putin a declarat ilegală activitatea președintelui cecen Aslan Mashadov și a parlamentului său.

La acea dată Putin a anunțat că trupele ruse vor iniția o invazie terestră, dar nu vor avansa decât până la Terek, râu care separă treimea nordică de restul Ceceniei. Intenția declarată a lui Putin

era să obțină controlul asupra zonei de câmpie din nordul republicii și să stabilească un cordon sanitar împotriva unor eventuale agresiuni cecene; totuși, Putin a afirmat ulterior că acest cordon era „inutil și imposibil tehnic”, aparent din cauza terenului accidentat al Ceceniei. Conform unor surse rusești, Putin a accelerat un plan întocmit cu câteva luni mai devreme pentru o ofensivă pe scară largă împotriva Ceceniei.

Armata rusă a avansat cu ușurință în spațiile deschise din nordul Ceceniei și, pe 5 octombrie 1999, a ajuns la râul Terek. În această zi, un autobuz cu refugiați a fost lovit de un obuz de tanc rusesc, rănind cel puțin 11 civili;[64] două zile mai târziu, bombardiere rusești Su-24 au lansat bombe cu fragmentație asupra satului Elistanji, ucigând 35 de oameni.[65] Pe 10 octombrie 1999, Mashadov a lansat un plan de pace propunând reprimarea liderilor rebeli insurgenți.[65] Oferta a fost refuzată de partea rusă. El a apelat și la NATO pentru a ajuta la oprirea luptelor dintre forțele lui și trupele rusești, însă fără rezultat.[66]

Pe 12 octombrie 1999, trupele ruse au forțat Terekul și au început din două direcții să avanseze spre sud, către capitala Groznîi. Sperând să evite pierderile masive din Primul Război Cecen, rușii au înaintat lent și în forță, făcând exces de artilerie și bombardamente aeriene în încercarea de a slăbi defensiva cecenă. Mii de civili au fugit din calea ofensivei rusești, părăsind Cecenia și refugiindu-se în republicile autonome vecine. Ulterior, numărul lor a fost estimat între 200.000 și 350.000, din totalul de aproximativ 800.000 de locuitori ai Ceceniei. Rușii nu și-au asumat niciun risc cu populația cecenă din spatele frontului, instituind, în octombrie, „lagăre de filtrare” în nordul Ceceniei, în care i-au internat pe cei suspecți de a fi membri ai formațiunilor de militanți bandformirovania, literal: „formațiuni banditești”.

Pe 15 octombrie 1999, forțele rusești, după executarea unui baraj intens de artilerie și tancuri împotriva luptătorilor ceceni, au preluat controlul unei înălțimi strategice care aducea capitala Groznîi în raza artileriei ruse. Drept răspuns, președintele Mashadov a proclamat gazavat (războiul sfânt) pentru a se opune avansării armatei ruse. Legea marțială a fost declarată în Ichkeria și rezerviștii au fost rechemați sub arme. Guvernul rus nu a declarat însă legea marțială sau starea de urgență în Cecenia sau Rusia. În ziua următoare, forțele rusești au capturat strategicele Înălțimi Terski din vecinătatea capitalei Groznîi, alungându-i pe cei 200 de apărători ceceni. După lupte grele, Rusia a încercuit baza cecenă din satul Goragorski, în vestul orașului.

Pe 21 octombrie 1999, o rachetă rusească cu rază scurtă de acțiune a lovit piața centrală din Groznîi, ucigând peste 140 de oameni, inclusiv multe femei și copii, și rănind alte câteva sute. Un purtător de cuvant rus a declarat că piața aglomerată a fost țintită deoarece era folosită de separatiști ca târg de armament. Opt zile mai târziu, un aparat de zbor rusesc a efectuat un atac cu rachete asupra unui numeros convoi de refugiați care se întreptau spre Ingușetia, ucigând cel puțin 25 de civili, inclusiv reprezentanți ai Crucii Roșii și jurnaliști. După alte două, forțele rusești au executat un puternic baraj de artilerie și rachete asupra localității Samașki. Au existat speculații că civilii au fost uciși la Samașki drept răzbunare pentru pierderile grele suferite de forțele ruse în timpul Primului Război Cecen.

Pe 12 noimebrie 1999, drapelul rusesc a fost ridicat deasupra celui de-al doilea oraș cecen ca mărime, Gudermes, când comandanții ceceni locali, frații Iamadaiev, au trecut în tabăra federală; rușii au pătruns de asemenea și în Asinovskaia, fostul sat căzăcesc. Luptele din și în jurul

localității Kulari au continuat până în ianuarie 2000. Pe 17 noiembrie 1999, soldații ruși i-au dislocat pe separatiștii ceceni din Bamut, simbolicul bastion separatist din primul război; zeci de luptători ceceni și mulți civili au fost uciși, iar satul a fost ras de pe fața pământului prin bombardamente cu bombe termobarice. Două zile mai târziu, după o încercare ratată cu cinci zile anterior, forțele rusești au reușit să captureze satul Atcihoi-Martan.

Pe 26 noiembrie 1999, Adjunctul Șefului de Stat Major Valeri Manilov a declarat că faza a doua a campaniei din Cecenia se apropie de sfârșit, iar o fază a treia, ultima, urma să înceapă curând. Conform lui Manilov, țelul celei de-a treia faze era să distrugă „grupările banditești” din munți. Câteva zile mai târziu, Ministrul rus al Apărării Igor Sergheev a declarat că forțele ruse ar mai putea avea nevoie de trei luni pentru a-și încheia campania militară din Cecenia, în timp ce unii generali considerau că ofensiva s-a putea termina de Anul Nou. Ziua următoare, cecenii au recapturat pentru scurtă vreme orășelul Novogroznenski.

Pe 1 decembrie 1999, după săptămâni de lupte intense, forțele ruse conduse de general-maiorul Vladimir Șamanov au ocupat Alkan-Iurt, un sat aflat la sud de Groznîi. Apărătorii ceceni și străini au pricinuit numeroase victime în rândurile trupelor rusești, ucigând, conform unor relatări, peste 70 de soldați ruși înainte să se retragă, dar suferind la rândul lor pierderi grele. În aceeași zi, separatiștii ceceni au început să execute o serie de contraatacuri împotriva trupelor federale în câteva sate, precum și la periferiile orașului Gudermes. Luptătorii ceceni din Argun, un orășel aflat la cinci kilometri est de Groznîi, au opus cea mai puternică rezistență trupelor federale de la începutul ofensivei militare a Moscovei. Și separatiștii din orașul Urus-Martan au opus o rezistență îndârjită, utilizând tactici de gherilă pe care Rusia ar fi dorit să le evite cu orice preț. Pe 9 decembrie 1999, forțele ruse încă bombardau Urus-Martan, deși comandanții ceceni anunțaseră că luptătorii lor se retrăseseră deja.

Pe 4 decembrie 1999, comandantul trupelor rusești din Caucazul de Nord, generalul Viktor Kazanțev, a anunțat că Groznîi a fost complet încercuit de armata rusă. Următoarea țintă a militarilor ruși a fost capturarea orașului Șali, aflat la 20 de kilometri sud-est de capitală, unul din ultimele bastioane separatiste rămase. Primul pas al trupelor federale a fost capturarea celor două poduri care legau Șali de capitala Groznîi, iar din 11 decembrie 1999 militarii ruși încercuiseră complet Șali, obligându-i pe separatiști să înceapă să-și retragă forțele. În a doua jumătate a lunii decembrie, armata rusă și-a concentrat atacurile în sudul Ceceniei, pregătindu-se să lanseze altă ofensivă dinspre Daghestan.

Asedierea capitalei Groznîi

Între timp, ofensiva împotriva orașului Groznîi a fost declanșată la începutul lunii decembrie. Bătălia principală, însoțită de asaltul asupra localităților învecinate, a luat sfârșit când armata rusă a capturat orașul, pe 2 februarie 2000.

În conformitate cu cifrele oficiale rusești, cel puțin 368 de militari federali și un număr necunoscut de paramilitari pro-ruși au murit în Groznîi. Și forțele separatiste au suferit pierderi grele, incluzând și pierderea mai multor comandanți principali. Ministrul rus al Apărării Igor Sergheev a declarat că 1.500 de separatiști au fost uciși în timp ce încercau să părăsească

Groznîi. Separatiștii au afirmat că au pierdut cel puțin 400 de luptători în câmpul de mine de la Alkan-Kala

Asediul și luptele au lăsat capitala Groznîi mai devastată decât orice alt oraș european de la al Doilea Război Mondial; în 2003, Națiunile Unite au declarat Groznîi drept cel mai distrus oraș de pe pământ.

În timpul avansului lor, rușii au suferit pierderi grele din cauza seriei de contraatacuri și ambuscade cecene. Pe 26 ianuarie 2000, guvernul rus a anunțat că 1.173 militari au fost uciși în Cecenia începând cu luna octombrie, o cifră mai mult decât dublă față de cei 544 de morți raportați cu doar 19 zile mai devreme.

Luptele din munți

Lupte grele, însoțite de masive bombardamente și tiruri de artilerie, au continuat pe tot parcursul iernii anului 2000 în regiunea muntoasă din sudul Ceceniei, în special în zonele din jurul localităților Argun, Vedeno și Șatoi, unde lupte implicând forțe aeropurtate rusești au izbucnit încă începând din 1999.

Pe 9 februarie 2000, o rachetă tactică rusească a lovit o mulțime adunată în fața clădirii administrației locale din Șali, localitate declarată anterior drept una din „zonele sigure”, pentru a-și ridica pensiile. Atacul a fost o reacție la un raport care sugera că un grup de luptători ceceni a pătruns în oraș. Se estimează că racheta a ucis în jur de 150 de civili și a fost urmată de un atac cu elicoptere de luptă, care a cauzat și mai multe victime. Human Rights Watch a cerut armatei ruse să nu mai folosească în Cecenia bombe termobarice, cunoscute în Rusia drept „bombe cu vacuum”, organizația fiind îngrijorată de numărul mare de victime civile cauzate de „bombardamentele extinse și adesea nediscriminatorii practicate de forțele ruse”. Pe 18 februarie 2000, într-una din rarele declarații referitoare la pierderile rusești, ministrul rus de Interne Vladimir Rușailo a recunoscut că un elicopter de transport al armatei ruse a fost doborât în sudul Ceceniei, ucigându-i pe cei 15 oameni de la bord.

Pe 29 februarie 2000, comandantul Grupurilor de Armate Reunite, Ghenadi Troșev, a declarat că „operațiunea contrateroristă din Cecenia a luat sfârșit. Acum va mai dura două săptămâni să eliminăm grupările izolate”. Ministrul rus al Apărării, mareșalul Igor Sergheev, evalua numărul separatiștilor ca fiind cuprins între 2.000 și 2.500 de oameni, „împrăștiați prin toată Cecenia”. În aceeași zi, o companie de parașutiști ruși din Pskov a fost atacată pe Dealul 776 din apropierea satului Ulus-Kert, în zona de șes a Ceceniei; cel puțin 84 de militari ruși au fost uciși în urma luptelor extrem de grele. Ziarul oficial al Ministerului Rus al Apărării a raportat cel puțin 400 de separatiști uciși, cifră care s-ar fi bazat pe transmisiuni interceptate, rapoarte de informații, martori oculari, locuitori din zonă și ceceni capturați. Pe 2 martie 2000, o unitate OMON din Podolsk a deschis din greșeală focul în Groznîi împotriva altei unități OMON din Serghiev Posad; cel puțin 24 lucrători ruși au fost uciși în acest incident.

În martie, un grup numărând cel puțin 1.000 de luptători ceceni, urmărit de armata rusă după retragerea din Groznîi și condus de comandantul militar Ruslan Ghelaev, a ocupat satul Komsomolskoe din zona colinară a Ceceniei, unde a rezistat două săptămâni, suferind în schimb

pierderi grele; rușii au admis și ei peste 50 de morți. Pe 29 martie 2000, 52 de soldați ruși au fost uciși lângă Vedeno, în urma unei ambuscade a separatiștilor asupra unui convoi OMON din Perm.

Pe 23 aprilie 2000, un convoi cu 22 de vehicule care transporta muniție și alte echipamente pentru forțele aeropurtate a fost atacat lângă Serjen-Iurt, în defileul Vedeno, de circa 80 până la 100 de „bandiți”, conform generalului Troșev; în cele patru ore de luptă care au urmat, tabăra federală a pierdut 15 soldați guvernamentali, conform ministrului rus al Apărării. General Troșev a declarat presei că au fost găsite cadavrele a patru separatiști. Cartierul General al Forțelor Aeropurtate a susținut ulterior că 20 de separatiști au fost uciși și 2 luați prizonieri. Curând, forțele rusești au ocupat și ultimele localități care mai rămăseseră centre ale rezistenței organizate. Armata rusă a lansat o nouă ofensivă împotriva ultimelor bastioane separatiste din munți, în decembrie 2000.

Restabilirea guvernului federal

Președintele rus Vladimir Putin a stabilit controlul direct asupra Ceceniei în mai 2000. Luna următoare, Putin l-a numit pe Ahmad Kadîrov ca șef interimar al guvernului pro-moscovit. Aceste măsuri au fost în general aprobate de opinia publică din Rusia, dar creșterea numărului de morți în rândul trupelor rusești a temperat entuziasmul public. Pe 23 martie 2003, o nouă constituție cecenă a fost aprobată printr-un referendum. Constituția din 2003 garanta Republicii Cecenia un grad sporit de autonomie, însă o lega în continuare strâns de Rusia și de guvernul federal. Constituția a intrat în vigoare pe 2 aprilie 2003. Referendumul a fost puternic sprijinit de guvernul rus, însă a fost criticat dur de separatiștii ceceni; mulți cetățeni au ales să îl boicoteze. Ahmad Kadîrov a fost asasinat prin detonarea unei bombe, în 2004. Din decembrie 2005, fiul său Ramzan Kadîrov, liderul milițiilor pro-moscovite cunoscute drept Kadîrovțî, este conducătorul de facto al Ceceniei. Kadîrov, ale cărui forțe neregulate sunt acuzate de comiterea mai multor răpiri de persoane și atrocități, a devenit cea mai puternică persoană din Cecenia. În februarie 2007, cu sprijinul lui Putin, Ramzan Kadîrov l-a înlocuit pe Alu Alhanov în funcția de președinte al republicii.

Insurgența

Război de gherilă în Cecenia

Deși luptele pe scară largă din Cecenia au încetat, au continuat atacurile zilnice, în special în sudul Ceceniei, inclusiv în teritoriile învecinate din Caucaz, mai ales după înființarea Frontului Caucazian. Mici unități separatiste cecene atacă oficiali ruși sau pro-ruși, forțele de securitate și convoaiele militare sau ale miliției. Unitățile separatiste instalează dispozitive explozive improvizate și uneori se grupează pentru raiduri mai mari. Forțele ruse răspund apoi cu tiruri de artilerie și bombardamente aeriene, precum și cu operațiuni de contrainsurgență. Majoritatea militarilor ruși prezenți în Cecenia sunt acum angajați pe bază de contract (kontraktniki), spre deosebire de recruții din anii anteriori. În timp ce Rusia continuă să-și mențină prezența militară în Cecenia, trupele federale ruse joacă acum un rol mai discret în republică. Forțele cecene pro-Kremlin, cunoscute drept Kadîrovțî, sub comanda omului forte local Ramzan Kadîrov, domină acum operațiunile de securitate și impunere a legii, mulți dintre membrii lor (inclusiv Kadîrov

însuși) fiind foști separatiști care au dezertat în tabăra rusă începând cu 1999. Din 2004, Kadîrovțî au fost parțial încorporați în două unități ale Ministerului de Interne, Nord și Sud (Sever și Iug). Alte două unități ale forțelor cecene promoscovite, Est și Vest (Vostok și Zapad) sunt comandate de Sulim Iamadaev (Vostok) și Said-Magomed Kakiev (Zapad).[84]

Pe 16 aprilie 2009, șeful Serviciului Federal de Securitate, Alexandr Bortnikov, anunța că a fost „anulat decretul de impunere a operațiunilor antiteroriste din teritoriu, cu începere de la miezul nopții”. Conform președintelui cecen Ramzan Kadîrov, anunțul însemna că războiul s-a terminat cu victoria forțelor pro-ruse. Totuși, în timp ce Cecenia a fost în general stabilizată, au continuat ciocniri locale cu militanții în regiunile învecinate Daghestan și Ingușetia.[85]

Atentate sinucigașe

Între iunie 2000 și septembrie 2004, insurgenții ceceni au adăugat între tacticile lor și atentatele sinucigașe. În această perioadă, au avut loc 23 de atentate în și în afara Ceceniei. Țintele atentatorilor sinucigași ceceni variau în funcție de circumstanțele atentatelor, majoritatea atacând obiective militare sau guvernamentale.

Asasinate

Ambele tabere au comis numeroase asasinate. Cele mai cunoscute dintre acestea includ uciderea, pe 13 februarie 2004, în Qatar, a fostului președinte separatist cecen aflat în exil Zelimhan Iandarbiev, iar pe 9 mai 2004, uciderea președintelui cecen pro-rus Ahmad Kadîrov, în timpul unei parade în Groznîi.

Frontul Caucazian

Cu toate că insurgența locală anti-rusească în Caucazul de Nord începuse încă dinainte de război, în mai 2005, la două luni după moartea lui Ahmad Mashadov, separatiștii ceceni au anunțat în mod oficial că au format un Front Caucazian, cu scopul de a „reforma sistemul de putere politic și militar”. Alături de „sectoarele” cecen, daghestanez și inguș, în „Front” au fost incluse și jamaatele Stavropol, Cabardino-Balcaria, Krasnodar, Karaciai-Cerchezia, Osetin și Adîgheia. În esență, acest lucru însemna că practic toate regiunile din sudul Rusiei erau implicate în ostilități.

Mișcarea separatistă cecenă și-a asumat deci un rol nou, acela de nod logistic și probabil financiar al insurgenței din Caucazul de Nord.[86] Intensificarea ciocnirilor dintre forțele federale și militanții locali continuă în Daghestan, în timp ce lupte sporadice erup în celelalte regiuni din sudul Rusiei, în special în Ingușetia. Cel mai notabil astfel de incident s-a produs la Nalcik, pe 13 octombrie 2005.

Dupa caderea URSS, multe republici care apartineau inainte colosului sovietic s-au unit in asa-numita Federatie Rusa. Cea mai importanta dintre ele, Rusia, intentiona sa obtina controlul recent createi Federatii, dar in curand a inceput sa aiba probleme. Deoarece unele teritorii ale fostei Uniuni Sovietice isi obtinusera independenta totala fata de Rusia, Cecenia a incercat si ea sa isi obtina independenta prin forta, dar rezultatul a fost acela ca presedintele de atunci, Boris Eltin, a ordonat un teribil atac militar impotriva republicii rebele, dand astfel o lectie tuturor acelor teritorii care cochetau cu separarea. Eltin nu si-a atins scopul, caci actiunea sa a dat tonul unuia dintre cele mai atroce razboaie din ultimii ani.

In luna septembrie a anului 1990, in orasul Buinaksk din Daghestan a explodat o bomba care a ucis 63 de persoane. Patru zile mai tarziu, un al doilea dispozitiv a explodat intr-un bloc de apartamente din sudul Moscovei, provocand moartea a 92 de locatari. Pe data de 13 septembrie, al treilea atentat ucidea 112 persoane intr-o cladire din aceeasi zona.  

Aceste atentate brutale au avut loc intr-un moment delicat pentru politica interna rusa. In august, cu o luna inaintea atentatelor, presedintele Eltin si cativa dintre cei mai apropiati oameni ai lui si-au vazut afectata imaginea in urma publicarii mai multor cazuri de coruptie in care erau direct implicati. In plus, se apropiau alegerile prezidentiale, fapt pentru care Eltin si suita lui isi simteau puse in pericol averile si pozitia politica.

Atentatele nu au facut ca informatiile referitoare la coruptie sa dispara de pe primele pagini ale ziarelor. Kremlinul si FSB-ul, actualul serviciu secret rus si mostenitorul KGB-ului, au acuzat rebelii ceceni de actele teroriste, obtinand astfel sprijinul majoritatii publicului pentru a incepe mai multe operatiuni de pedepsire a republicii rebele Cecene. Alta persoana care a beneficiat din plin de pe urma atentatelor a fost Vladimir Putin, fost agent KGB desemnat de catre apropiatii lui Eltin ca succesor al acestuia. La putin timp dupa ce a ajuns la presedintie, Putin si-a incalcat toate promisiunile electorale si, potrivit sondajelor de opinie publicate in presa, se baza doar pe sprijinul unui procent de 2% din populatie. Daca situatia continua astfel, el trebuia sa convoace noi alegeri. Cu toate acestea, dupa izbucnirea razboiului din Cecenia, popularitatea lui Putin a crescut la 60%. Pana in luna martie a anului 2000, Groznii, capitala cecena, a fost bombardata sistematic, lasand in urma circa 70.000 de victime civile. Capitala a fost literalmente nimicita.

La inceputul lunii ianuarie a anului 2000, au aparut primele informatii care ii indicau pe adevaratii responsabili de atentatele cu bomba de la Moscova si din alte orase rusesti. Iar adevarul este ca cecenii au refuzat din prima clipa sa isi asume vina atentatelor. Cotidianul britanic The Independent a obtinut o inregistrare video in care Alexei Galkin, locotenent al GRU, serviciul militar rus de informatii, afirma ca adevaratii responsabili ai atentatelor fusesera GRU si FSB.

In noaptea de 22 septembrie 1990, mai multi locatari ai unei cladiri din orasul rusesc Ryazan au remarcat prezenta a trei straini intr-o masina aflata in apropierea cladirii. Unul dintre chiriasi, Vladimir Vasiliev, a remarcat ceva ciudat la acel automobil. Placuta de inmatriculare din fata fusese acoperita cu o hartie pe care fusese imprimat gresit codul regional al orasului Ryazan. In schimb, placuta de inmatriculare din spate avea numar de Moscova. Vasiliev nu a stat prea mult pe ganduri si a anuntat politia. La sosirea agentilor, ei au gasit trei saci pe care se putea citi cuvantul zahar, asezati langa cladire. Ofiterul Yuri Tkachenko a folosit un dispozitiv pentru a analiza daca sacul continea vreun tip de explozibil si, spre teama celor prezenti, rezultatul a fost pozitiv. Politia a actionat rapid, evacuand cladirea si, ceea ce este mai interesant, reusind sa prinda doi dintre cei trei indivizi pe care locatarii ii vazusera in apropierea imobilului. Indivizii s-au legitimat imediat, demonstrand ca erau agenti FSB. Chiar si asa, ei au fost arestati. Imediat, superiorii lor de la Moscova au facut presiuni pentru ca politia sa ii elibereze imediat pe cei doi agenti secreti.

A doua zi, pentru a pune capac scandalului de proportii care izbucnise in orasul Ryazan, FSB a afirmat prin intermediul unui purtator de cuvant ca in sacii gasiti nu era explozibil si ca fusese vorba de un simplu “exercitiu de pregatire”. Dupa cum a declarat mai tarziu presei Yulia, fiica lui Vasiliev, un agent FSB i-a spus tatalui ei ca “se nascuse intr-o camasa”, expresie ruseasca semnificand faptul ca o persoana este foarte norocoasa.

In mod straniu, in toamna dinaintea evenimentelor de mai sus, un grup de soldati care supravegheau un depozit militar au declarat ca intr-o zi au hotarat sa desfaca un sac de zahar pentru ceai, cand si-au dat seama ca inauntrul sacului nu era zahar, ci o substanta folosita la fabricarea bombelor. Dupa acest incident, mai multi agenti FSB au vorbit cu soldatii avertizandu-i sa nu comenteze subiectul.

Pe de alta parte, ziarul rusesc Novaia Gazzeta si agentia Interfax au publicat un interviu cu fostul ministru de interne si prim-ministru Serghei Stepasin, care a afirmat ca planurile de invadare a Ceceniei erau pregatite cu sase luni inainte de producerea atentatelor cu bomba. Acest fapt contrazice versiunea oficiala potrivit careia decizia atacarii Ceceniei a fost luata deoarece militiile cecene erau responsabile de atentate. In acest sens, Boris Kagarlitsky, membru al Institutului pentru Politici Comparate din cadrul Academiei de Åžtiinte a Rusiei, a afirmat ca, potrivit surselor sale din serviciile secrete ruse, atentatele din anul 1999 au fost organizate de catre GRU pentru ca populatia sa sprijine razboiul impotriva Ceceniei.

Cand sprijinul popular fata de razboi scazuse considerabil, alt eveniment a venit in ajutorul lui Putin si al generalilor lui. Ne referim la luarea de ostatici de catre un presupus comando cecen in localul teatrului Dubrovka. Jurnalista rusa Anna Politovskaya a dezvaluit in saptamanalul Nezavisimaya Gazzeta ca unul dintre membrii presupusului comando cecen, care a supravietuit

atacului fortelor speciale ruse asupra teatrului, a inceput dupa cateva luni sa lucreze in… cabinetul de presa al presedintelui Putin! Acest fapt si alte legaturi ciudate intre atentate si serviciile secrete ruse erau cercetate de catre Serghei Yusenkow, care facea parte dintr-o comisie parlamentara avand ca scop stabilirea adevarului cu privire la teribilele evenimente din anul 1999. Yusenkow a fost asasinat de persoane necunoscute. Sursa: Fragment din “Coruptia marilor puteri. Strategii si minciuni in politica mondiala”, de Miguel Pedrero via Altermedia Romania