PLANTE MEDICINALE

SI AROMATICE

Plantele medicinale sunt o categorie de specii vegetale care acumulează în anumite părţi ale plantei diverse principii active utile în tratarea diferitelor afecţiuni.

Plantele medicinale sub diverse forme, “slujesc” sănătatea încă de la începuturile lumii. Pe masura ce industria chimica s-a dezvoltat, o parte din remediile populare au primit o altă formă, au fost modernizate.

De cele mai multe ori efectul folosirii plantelor medicinale este mai lent, necesitând un tratament mai îndelungat, dar este mai puţin “riscant” şi mai ieftin.

Efectul plantelor medicinale este mai complex, acționând asupra mai multor organe sau sisteme concomitent. Plantele medicinale produc mai puţine şi mult mai reduse efecte secundare.

GENERALITATI

.

Importanta cultivarii plantelor aromatice si condimentare

utilizate în stare proaspătă sau uscată, întregi sau anumite părţi din acestea, pentru a da savoarea şi aroma lor şi pentru a condimenta alimentele;

folosite pentru aromatizarea sau condimentarea alimentelor, mâncărurilor, băuturilor etc., datorită uleiurilor volatile conţinute sau a altor substanţe ce le conferă o aromă sau gust specific;

aromatizarea si condimentarea a diferite specialităţi de ciuperci, carne (pui, vita, miel, peşte), ouă (omletă, ouă fierte), sosuri, maioneze, supe şi ciorbe, brânzeturi, iaurturi, unt, legume (fasole verde, morcov, cartrofi, varză);

aromatizarea diferitelor mezeluri, a murăturilor, băuturilor, conservelor de legume şi carne.  

Functie de organul utilizat organul utilizat în terapeutică1. Plante medicinale de la care se utilizează rădăcina, bulbii sau tuberii (Angelica

archangelica, Valeriana officinalis, Iris germanica, Gentiana lutea ş.a.). 2. Plante medicinale de la care se utilizează tulpina şi coaja (Rhamnus frangula,

Querqus robur ş.a.). 3. Plante medicinale de la care se utilizează herba (tulpina + frunzele): Mentha piperita,

Melissa officinalis, Satureja hortensis ş.a.). 4. Plante medicinale de la care se utilizează frunzele şi foliolele (Mentha piperita,

Salvia officinalis, Plantago lanceolata, Digitalis sp., Atropa belladona ş.a.) 5. Plante medicinale de la care se folosesc inflorescenţele, florile sau petalele

(Lavandula angustifolia, Salvia sclarea, Althaea rosea, Calendula officinalis, Matricaria chamomilla etc.).

6. Plante medicinale de la care se utilizează fructele şi seminţele (Carum carvi, Coriandrum sativum, Papaver sp., Hyosciamus niger, Sinapis sp., Ricinus communis etc.).

7. Plante medicinale de la care se utilizează sucul celular şi seva (Aloe sp., Betula sp. etc.).

Functie de perioada de recoltare perioada de recoltare - pe baza dinamicii de acumulare a principiilor active şi anume în faza de acumulare maximă

Recoltare în perioada repausului vegetativ (Atropa belladona, Inula helenium ş.a.); din categoria speciilor bienale rădăcinile se recoltează în toamna anului I de vegetaţie (Angelica archangelica, Pimpinella anisum excepţie face specia Colchicum autumnale (la care rădăcinile tuberizate se recoltează vara când frunzele încep să se veştejească) şi Aconitum nepellus (la care tuberculii se recoltează în perioada înfloritului).

Recoltare vara, în perioada de vegetaţie. Această grupă cuprinde specii anuale sau perene care se recoltează pentru flori, organele florale sau herba (Ocimum basilicum, Majorana hortensis, Tagetes patula, Calendula)

Zonarea naturală (flora spontană) şi zonarea culturilor (specii cultivate). Această clasificare are în vedere cerinţele plantelor cerinţele plantelor faţă de condiţiile ecologice faţă de condiţiile ecologice şi sunt:

1. Plante medicinale de apă şi locuri mlăştinoase - specii iubitoare de apă (Iris sp., Colchicum autumnale, Acorus calamus, Valeriana officinalis etc.).

2. Plante medicinale de câmpie - specii adaptate condiţiilor de insolaţie ridicată ce caracterizează verile din sudul ţării (Foeniculum vulgare, Pimpinella anisum, Coriandrum sativum, Papaver bracteatum ş.a.).

3. Plante medicinale de deal - specii adaptate condiţiilor ce caracterizează zonele subcarpatice cât şi zonele împădurite (Atropa belladona, Vinca minor, Crataegus monogyna, Geum urbanum - specii din flora spontană de deal; Papaver somniferum, Carum carvi, Valeriana officinalis - specii cultivate).

4. Plante medicinale de munte - specii adaptate condiţiilor caracterizate prin altitudine, vânturi, temperaturi mai scăzute în toată perioada anului (Genţiana sp., Arnica, Angelica archangelica etc.).

Functie de ciclul de vegetaţie ciclul de vegetaţie şi parcurgerea fenofazelor 1. Plante medicinale anuale - specii care parcurg întregul ciclu de vegetaţie într-un

singur an (Tagetes patula, Calendula officinalis, Papaver somniferum etc). 2. Plante medicinale bienale - specii care îşi desfăşoară ciclul de vegetaţie pe

parcursul a doi ani (Carum carvi, Salvia sclarea ş.a.). 3. Plante medicinale vivace (perene) - speciile care au ciclul de viaţă multianual.

•rădăcina transformată în rizomi sau stoloni (Iris germanica, Mentha piperita, Valeriana officinalis, Acorus calamus etc). •rădăcina tuberizată (Aconitum sp.). •tulpina transformată în bulbotuberi (Colchicum autumnale). •rădăcina îngroşată având la baza coletului muguri dorminzi (Atropa belladona, Inula helenium, Taraxacum officinale, Rheum palmatum etc). •Plante semilemnoase având la baza ramurilor muguri dorminzi (Lavandula officinalis, Salvia officinalis, Urtica dioica etc).

•plante ierboase (Valeriana officinalis, Thymus vulgaris, Papaver bracteatum) •plante lemnoase (Salvia officinalis, Lavandula angustifolia, Glycyrrhiza glabra).

Functie de importanţa terapeutică importanţa terapeutică (principiile active predominante ca acţiune farmacodinamică):

plante utilizate în bolile aparatului cardiovascular, care conţin, de regulă, glicozide sau heterozide cardiotonice. Ex. Digitalis sp., Convalaria majalis ş.a.;

plante utilizate în bolile aparatului respirator care pot fi cu acţiune emolientă (Althaea sp., Plantago sp. ş.a.), cu acţiune expectorantă etc.

plante utilizate în afecţiunile aparatului digestiv ca Mentha sp., Melissa sp., Matricaria chamomilla, Carum carvi ş.a.

plante folosite în bolile aparatului urinar; plante folosite în bolile sistemului nervos ca Valeriana officinalis, Vinca minor,

Claviceps purpurea, Papaver sp. ş.a. plante folosite în unele boli ale aparatului genital ca Claviceps purpurea,

Calendula officinalis ş.a. specii utilizate în tratamentul extern ca Hypericum perforatum, Calendula

officinalis

Familia Umbelliferae

Familie omogenă, foarte bogată în specii, la noi formată exclusiv din plante ierboase, anuale, bienale sau perene. Rădăcina pivotantă uneori transformată în organ de depunere a substanţelor de rezervă. Tulpina este fistuloasă, adesea cu şanţuri.Frunzele alterne 2-4 penat sectate, mari, cu teaca bine dezvoltată. Florile sunt pentamere, grupate de regulă în inflorescenţe, umbele compuse. Fructul este uscat apocarpoid (carpelele nu sunt unite în pistil) – pseudodiachenă – la maturitate se desface în mericarpe.

Rădăcina pivotantă uneori transformată în organ de depunere a substanţelor de rezervă.

Frunzele alterne 2-4 penat sectate, mari, cu teaca bine dezvoltată.

Florile sunt pentamere, grupate de regulă în inflorescenţe, umbele compuse.

Fructul este uscat apocarpoid – pseudodiachenă

Anethum graveolens L. – Mărarul

Culinară. Mărarul este un aromatizant şi condiment foarte apreciat şi utilizat. Cele mai folosite părţi din plantă sunt frunzele, inflorescenţele şi seminţele, iar la conservarea prin fermentare lactică a legumelor, se poate folosi întreaga plantă, fără rădăcină. Frunzele se consumă în stare proaspătă, uscată sau la gătit, ca adaos în salate, supe, diverse mâncăruri şi conserve. În stare proaspătă se poate recolta tot timpul cât este verde, iar pentru uscare, momentul optim de recoltare este când planta ajunge să înflorească. Seminţele se pot consuma proaspete sau la gătit, în conserve, salate, băuturi din vin, în pâine etc. Din frunze şi/sau seminţe se poate prepara un ceai deosebit de aromat.

Medicinală. Specia este una din cele mai vechi plante utile, consemnată cu proprietăţi medicinale, cunoscută în tratarea problemelor digestive şi ale gripei la copii. Seminţele se folosesc pentru preparate farmaceutice cu efect aromatic, carminativ, diuretic, stimulent etc.

Angelica archangelica L. – Angelica

Culinară. Această specie este cultivată numai ocazional, atunci când se utilizează ca plantă condimentară. De la această plantă se utilizează frunzele, rădăcinile, seminţele şi tulpinile. Frunzele se consumă în stare proaspătă sau la gătit, în salate mixte, în tarte de fructe, datorită aromei şi dulceţei pe care o conţine. Tulpinile şi lăstarii tineri se consumă asemănător ţelinei, când trebuie decojită, sau în gemuri, tarte de fructe, iar datorită faptului că determină cristalizarea zahărului, poate fi folosită şi la decorarea torturilor. Rădăcinile se folosesc la gătit, iar seminţele ca un aromatizant în lichioruri. Din frunze, seminţe şi rădăcini se poate obţine un ceai foarte aromat.

Medicinală. Planta are o lungă utilizare în medicină, în special pentru tratarea disconfortului digestiv şi a circulaţiei sângelui. Planta este antispasmotică, diuretică, carminativă, expectorantă, tonică şi antireumatismală.

Anthriscus cerefolium L. - Asmăţuiul

Culinară. Asmaţuiul se foloseşte ca aromatizant în mâncăruri, sosuri, salata, omlete, supe, ciorbe. În zona Moldovei, tradiţional, este utilizat în mâncărurile pregătite de Paşte (salată de ouă, borş de miel) etc.

Medicinală. Preparatele farmaceutice au efect tonic şi se folosesc în erupţii cutanate, dereglări digestive, oftalmice etc. Frunzele au un conţinut ridicat în uleiuri eterice, vitamina C, provitamina A şi săruri minerale.

Apium graveolens L. – Ţelina

Culinară. Planta este un condiment foarte apreciat, de la care se consumă frunzele - în stare proaspătă sau la gătit, rădăcina îngroşată - în special la gătit şi seminţele, în cantităţi mici - la gătit, ca aromatizant în supe.

Medicinală. Este cunoscută de mult timp ca având proprietăţi medicinale, fiind o plantă aromatică amară care reduce presiunea sângelui, alină indigestia, stimulează funcţiile sexuale şi este un antiinflamator. Întreaga plantă este laxativă, carminativă, diuretică, tonică, stimulează sistemul nervos; prezintă proprietăţi antireumatismale şi homeopatice.

Carum carvi L.

– Chimenul

Culinară. Seminţele se utilizează în stare proaspătă sau la gătit, în special în pâine, produse de patiserie, salate de legume. Din seminţe se extrage un ulei utilizat la prepararea îngheţatei, prăjiturilor, lichiorurilor si a diverselor băuturi etc. Seminţele strivite pot fi utilizate pentru prepararea unui ceai, care are şi efect digestiv. Rădăcina se utilizează la gătit, la fel ca orice legumă, asemănător păstârnacului. Frunzele se pot folosi în stare proaspătă, când sunt tinere, adăugate în salată sau folosite ca salată (cu miros între mărar şi păstârnac), ori la gătit (frunzele mature) ca aromatizant în supe sau gătite, ca şi spanacul.

Medicinală. Remediu pentru anumite afecţiuni, având efect antiseptic, antispasmodic, aromatic, digestiv, expectorant, oftalmic, stimulent, prevenirea şi combaterea gripei, în special la copii.

Coriandrum sativum L. – Coriandrul

Culinară. Calităţile de aromatizare se datorează îndeosebi conţinutului ridicat de uleiuri volatile din fructe. Frunzele se consumă proaspete sau gătite, în salate, supe etc. Este un valoros condiment pentru conserve, patiserie, băuturi, sosuri, vinuri, prăjituri, pâine etc; inclusiv pudra obţinută din rădăcini este un apreciat condiment.

Medicinală. Din coriandru se obţin preparate cu efect carminativ, stomahic, vermifug, galactogog, expectorant.

Foeniculum officinale All.var.vulgare. Mill. - Feniculul

Culinară. Se consumă frunzele (baza frunzelor) proaspete la prepararea unor mâncăruri şi salate. Din seminţe şi frunze se prepară un ceai delicios, iar rădăcinile se folosesc pentru gătit, asemănător păstârnacului. Seminţele se utilizează si la aromatizarea sosurilor sau a unor băuturi alcoolice şi răcoritoare.

Medicinală. Fructele conţin un ulei volatil (50 – 80 % anetol), având acţiune carminativă, antispastică, galactogogă, diuretică, expectorantă.

Levisticum officinale Koch – Leuşteanul

Culinară. Frunzele şi tulpinile se consumă în stare proaspătă sau gătite, dând o savoare deosebită în salate, supe, fripturi, fiind la concurenţă cu ţelina. Frunzele se pot usca pentru utilizare ulterioara. Recoltarea se face din primăvară până toamna, dar cele mai aromate sunt cele recoltate vara, la înflorire. Seminţele se consumă proaspete preparate, deoarece dezvoltă un miros puternic; de cele mai multe ori se folosesc în salate, supe sau chiar în prăjituri.

Medicinală. Rădăcinile, frunzele şi fructele au proprietăţi antispasmotice, carminative, digestive, diuretice, expectorante, stomahice etc. Momentul optim de recoltare a rădăcinilor este toamna sau primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetaţie, de pe plante de 2 – 3 ani; Seminţele se utilizează în aromoterapie singure sau în amestec cu alte specii.

Pastinaca sativa L. – Păstârnacul

Culinară. Specia se cultivă cel mai mult pentru rădăcini, care se consumă în stare proaspătă sau gătită, în supe, ciorbe, salate fierte ş.a. Se mai poate adăuga şi în produsele de cofetărie. Frunzele şi lăstarii tineri se utilizează la gătit, ca orice legumă din grupa verdeţurilor, în timpul primăverii. Seminţele se folosesc drept condiment, asemănător mărarului.

Medicinală. Cel mai mult se utilizează rădăcinile, din care se prepară un ceai, cu acţiune benefică în afecţiunile ginecologice, se pot face comprese, care se aplică pe inflamaţii. Rădăcinile conţin xanthotoxin, care se foloseşte în tratarea psoriazisului şi vertijului.

Petroselinum crispus (Mill) Nyman – Pătrunjelul cret

Culinară. Se utilizează frunzele în stare proaspătă sau la gătit, adăugate în salate, ca aromatizant în multe feluri de mâncare şi ca garnitură. Frunzele cel mai mult se consumă în stare proaspătă, mai greu se usucă, dar se pot păstra prin congelare. Ele conţin mult fier, iod şi magneziu, fiind o bogată sursă de minerale şi vitamine (A, B şi C). Tulpinile se pot usca şi folosi la colorarea mâncărurilor. Din frunzele proaspete se poate face un ceai bogat în vitamina C.

Medicinala. Bogată sursă de vitamine şi minerale, este un bun diuretic, ajută în detoxifierea organismului, în tratarea cistitelor şi a diferitelor forme de reumatism.

Pimpinella anisum L. - Anasonul

Culinară. Anasonul se foloseşte sub formă de condiment în sosuri şi salate. În industria alimentară, fructele de anason se utilizează ca aromatizant pentru băuturi alcoolice, băuturi răcoritoare, în produse de panificaţie, bomboane ş.a.

Medicinală. Anasonul sub formă de ceaiuri sau alte preparate farmaceutice are efect carminativ, expectorant, laxativ, diuretic ş.a. De asemenea se foloseşte în afecţiuni ale sistemului nervos, ale căilor biliare sau bronşite.

Familia LabiataeCuprinde plante răspândite în regiunile temperate şi subtropicale,

fiind abundente în regiunea mediteraneeană şi lipsind în zonele reci. Tulpinile prezintă 4 muchiiFrunzele sunt nestipelate, simple şi opuse;Inflorescenţele sunt cime axilare mai mult sau mai puţin contractate;Florile sunt bisexuate, rareori unisexuate, pentamere, caliciul este gamosepal, persistent, şi poate fi bilabiat (salvia). Corola este tubuloasă, bilabiată, prevăzută cu două labii, una superioară formată din două petale concrescute integral, sau în vârf cu doi „dinţi”, iar alta în partea inferioară rezultată din 3 petale observabile a tot atâţia lobi, sau „dinţi”, de unde şi denumirea familiei de Labiate. Fructele sunt grupate câte 4 (tetrachene), protejate de caliciu persistentSeminţele au albumen redus sau sunt lipsite de albumen.

Majorana hortensis Mnch. – Măgheranul

Culinară. Măghiranul are valoare de plantă condimentară şi aromatică. Frunzele se consumă drept condiment, proaspete sau la gătit, în industria cărnii, conserve, ciorbe, sosuri, salate, datorită uleiurilor volatile sintetizate. Seminţele se folosesc ca aromatizant al dulciurilor şi băuturilor.

Medicinală. Preparatele din măgheran au efect carminativ, ajutând la combaterea balonărilor, meteorismului, aerofagiei şi în calmarea colicilor stomacale. Prin componentele uleiului volatil este un antiseptic al tubului digestiv, foarte util în tulburări de natură antiseptică. De asemenea are efect tonic, calmant, expectorant şi combate migrenele, rinitele, rănile etc.

Mellisa officinalis L. – Roiniţa

Utilizarea medicinală este dată de uleiul volativ din componenţa plantei, care are acţiune sedativă, antibacteriană, antivirală, febrifugă, tonică sau de stimulent digestiv etc. Ceaiurile de roiniţă sunt sedative şi carminative.

Culinară. Frunzele proaspete se folosesc, drept condiment, aromatizant pentru bauturi racoritoare, ceaiuri.

Mentha x piperita officinalis L. – Menta

Culinară. Frunzele se pot consuma în stare proaspătă sau la gătit, în salate şi preparate, datorită aromei deosebite. Din frunze şi flori se extrage un ulei care se foloseşte ca aromatizant în dulciuri, îngheţată, gumă de mestecat etc. Din frunzele proaspete şi uscate se prepară un ceai deosebit de plăcut la gust.

Medicinală. Planta are proprietăţi antiseptice, antispasmodice, carminative, diaforetice, stomahice, tonice, vasodilatatoare etc, dar cel mai adesea este cunoscută ca remediu în afecţiunile digestive.

Monarda didyma L. – Urzica decorativă

Culinară. Frunzele şi lăstarii tineri se utilizează drept condiment, fie in stare proaspată, fie la gătit, adăugate in salate de legume, salate de fructe sau în băuturi. Florile în stare proaspătă se pot folosi drept garnitură la salate. De asemenea, pot fi adăugate in ceaiul chinezesc, datorită aromei deosebite a frunzelor şi florilor proaspete sau uscate.

Medicinală. Specia este folosită de mult timp în tratarea afecţiunilor digestive. Frunzele şi florile au proprietăţi antihelmitice, diuretice, expectorante, febrifuge, dar şi stimulente. Din plantă se poate extrage un ulei care se utilizează extern in tratarea reumatismului. Recoltarea frunzelor se face înainte de înflorire, iar a întregii plante după înflorit. Recolta se utilizează fie proaspătă, fie se usucă, pentru folosire mai târziu.

Nepeta cataria L. - Cătuşnica

Culinară. Aroma asemănătoare mentei face ca frunzele tinere să fie folosite drept aromatizant şi condiment în salate, iar cele mature să fie consumate în stare proaspătă sau uscată, fiind delicioase în diverse salate. De asemenea, se poate utiliza şi ca ceai, cu o aromă deosebită.

Medicinală. Este specia care a fost folosită de mult timp în tratarea unor afecţiuni cum sunt febra şi disconfortul digestiv; rezultatele cele mai bune s-au obţinut când s-a asociat cu socul (Sambucus nigra). Frunzele şi florile au proprietăţi puternic antispasmodice, antitusive, astringente, carminative, diaforetice, sedative, uşor stimulente şi tonice.

Agastache foeniculum (Pursh) Kuntze - Agastache Culinară. Se utilizează frunzele şi florile, fie în stare proaspătă ca aromatizante, fie la gătit în anumite feluri de mâncare. În stare proaspătă are o aromă de anason dulce şi este preferată în salate, iar felurilor de mâncare gătite le confera o aromă plăcută. Se preferă în special ca adaos la fructele acide. Se recomandă să se consume în cantităţi mici, deoarece dă o senzaţie de uscare în gură. Din frunze se poate prepara un ceai care este foarte plăcut la gust.

Medicinală. Frunzele şi tulpinile au efecte benefice terapeutice: se utilizează în afecţiunile cardiace, tratarea răcelii, febrei, slăbiciunilor de inimă, având şi efect diaforetic.

Ocimum basilicum L. - Busuiocul Medicinală. Preparatele

farmaceutice din busuioc se recomandă în colici intestinali, meteorism, vomă, gripă, cefalee, ulcer gastric, infecţii ale căilor urinare, anorexie, diaree, colită de fermentaţie. Uleiul eteric are proprietăţi antimicrobiene şi antifungice.

Culinară. Busuiocul este o valoroasă plantă condimentară şi aromatică. Pentru condiment, se folosesc frunzele şi florile în stare proaspătă sau uscată la gătit sau pentru conserve. Ca plantă aromatică se foloseşte la sosuri, salata, siropuri, băuturi răcoritoare ş.a. Sunt create cultivare special pentru utilizare culinară, cu frunza lată şi aroma specifică.

Perovskia atriplicifolia Benth – Salvia rusească Culinară. Florile mici,

care au un miros plăcut şi dulce, se pot mânca în salate sau sub formă de garnitură la diverse mâncăruri.

Medicinală. Întreaga plantă are proprietăţi care o fac utilă în tratamentul febrei.

Origanum vulgare L. – Oregano- Şovârf

Culinară. Se foloseşte drept condiment pentru aromatizarea salatelor, sosurilor, a cărnii de oaie şi peşte, prepararea pizzei. Frunzele se consumă proaspete sau gătite.

Medicinală. Oregano se foloseşte pentru obţinerea unor preparate care au efect antiseptic şi expectorant. Tratează unele afecţiuni ale sistemului respirator, indigestii, artrite, aromoterapie etc.

Rosmarinus officinalis L. – Rosmarinul Culinară. Lăstarii tineri,

frunzele şi florile de rozmarin pot fi consumate în stare proaspătă sau gătite sub formă de condiment. Se folosesc în cantităţi mici, datorită aromei puternice, în supe, preparate din carne, mâncăruri de legume, dar şi la prăjituri, jeleuri etc. De asemenea se poate consuma şi ca ceai foarte aromat şi plăcut.

Medicinală. Preparatele farmaceutice pe bază de rozmarin au efect antiseptic, se folosesc în aromoterapie, în ameliorarea şi tratarea bolilor de ochi şi au efect tonic general în afecţiunile cardiace, sau oftalmice.

Salvia officinalis L. – Salvia

Culinară. Salvia este considerată o valoroasă plantă condimentară şi aromatică. Se folosesc lăstarii sau frunzele recoltate la începutul înfloririi când au un conţinut ridicat de ulei volatil, vitaminele B1 şi C. Ca plantă aromatică se foloseşte în salate, băuturi răcoritoare, vermuturi etc.

Medicinală. Preparatele fitofarmaceutice au acţiune tonică asupra aparatului digestiv, sistemului nervos şi ficatului; de asemenea, au efect carminativ, antisudorific, antigalactogog, activator al secreţiei sanguine (diminuant al transpiraţiei şi al inflamaţiilor), iar prin acţiunea hipoglicemică certă este un adjuvant antidiabetic. În uz extern se manifestă ca cicatrizant şi antiseptic, în afte, ulceraţii ale mucoasei bucale, gingivite, abcese dentare etc

Satureja hortensis L. – Cimbrul

Culinară. Cimbrul se foloseşte în stare proaspătă sau uscată, ca aromatizant şi condiment pentru mâncăruri, în special cele greu digestibile (fasole), sau sosuri, salate, omlete, supe, ciorbe, aromatizarea murăturilor.

Medicinală. Preparatele farmaceutice din cimbru se folosesc în dereglări ale aparatului digestiv, guturai, tuse, boli de inimă, cefalee, ameţeli, reumatism etc.

Thymus vulgaris L. – Cimbrişorul

Culinară. Cimbrişorul este o cunoscută specie aromatică (planta conţine un ulei volatil bogat în timol) şi condimentară. Se consumă proaspăt în salată sau adăugat la gătit. Frunzele se pot consuma în stare proaspătă sau se pot usca.

Medicinală. Preparatele farmaceutice din cimbrişor se folosesc în bronşite, astm sau au efect antihelmintic, calmant al sistemului nervos, al durerilor reumatice şi de gută. De asemenea au efect antioxidant, tonic, expectorant etc.

.

Familia Compositae

Este una dintre cele mai mari familii, cuprinde circa 1.000 genuri, cu aproximativ 20.000 specii raspandite pe intreg globul.

In tara noastra sunt prezente 92 genuri, cu 481 specii spontane sau cultivate, grupate in 3 subfamilii:

1. Subfamilia Tubuliflorae cuprinde plante lipsite de canale laticifere cu calatidii constituite din flori actinomorfe (cu corola tubuloasa) sau zigomorfe (cu corola palniata), bisexuate.

Acestei subfamiliii apartin numeroase genuri dintre care mentionam pe cele mai importante pentru flora tarii noastre:

Genul Cirsium grupeaza plantele perene cu frunze simple sau aripat sectate, spinoase, rareori nespinoase (pălămida).

Genul Centaurea – cuprinde plante anuale sau perene cu tulpini ramificate, striate, muchiate, brazdate sau netede, glabre sau paroase. Frunzele sunt simple sau compuse.

.

2. Subfamilia Liguliflorae. Cuprinde compositele cu canale laticifere, la care calatidiile sunt constituite din flori bisexuate, ligulate, zigomorfe.Cichorium intybus (2n=18,20) – cicoarea – este planta bienala sau perena cu frunzele inferioare runcinate, iar cele superioare intregi. Taraxacum officinale (2n=16,24,32) – papadia – este o planta bienala cu tulpini scapiforme si cu frunze runcinate, dispuse in rozete bazale. In varful scapului se afla un singur calatidiu. Fructele sunt insotite de papus. 3. Subfamilia Radiiflorae. Cuprinde cele mai multe compozite, la care calatidiul are florile marginale ligulate, iar celelalte tubuloase. Florile ligulate sunt femele sau sterile, iar cele tubuloase bisexuate si fertile. Sunt cazuri cand florile ligulate se reduc si calatidiul este alcatuit numai din flori tubuloase.Genul Solidago cuprinde plante perene cu antodii grupate in inflorescente racemoase sau paniculate, cu flori ligulate marginale putine, unisexuat – femele. Solidago canadensis (2n=18,36) – sanzaiana de gradina

Achillea millefolium L. – Coada şoricelului

Culinară. Frunzele tinere se pot consuma proaspete sau gătite, iar datorită aromei deosebite se pot adăuga în salate şi bere. Din flori şi frunze se obţine un ceai deosebit de aromat şi plăcut. Uleiul extras din plantă la începutul înfloririi se foloseşte la diverse băuturi.

Medicinală. Frunzele sau inflorescenţele se folosesc în afecţiuni gastrointestinale, cicatrizarea rănilor greu vindecabile (sucul proaspăt), ca tonic, vasodilatator, antiinflamator, iar în combinaţie cu soc şi mentă în tratarea răcelii.

Achillea ptarmica L. – Rotoţelele albe

Culinară. Se utilizează frunzele, ca aromatizant în stare proaspătă în salate sau la gătit.

Medicinală. Planta are proprietăţi medicinale cu efect cardiac, diaforeic, digestiv, stomatologic.

Anthemis tinctoria L. – Muşeţelul galben

Culinara: Aromatizarea salatelor.Medicinală: Preparatele din museţel galben au efect antispasmotic şi emetic. Intern, se foloseste ceaiul din flori sau din întreaga plantă. Extern, se aplică frunzele pe înţepăturile de insecte sub forma de comprese.

Artemisia dracunculus L. - Tarhonul Culinară. Tarhonul este un cunoscut

condiment şi aromatizant. Frunzele se pot consuma proaspete sau pentru arome în supe, băuturi, în salate, vinuri, tulpinile tinere pot fi gătite etc. Valenţele aromatizante sunt date de procentul de peste 0,3% uleiuri esenţiale.

Medicinală. Preparatele farmaceutice au efect antiscorbutic, diuretic, febrifug, vermifug, hipnotic, fiind utilizată şi în aromoterapie.

Calendula officinalis L. – Gălbenelele

Culinară. Frunzele sunt consumate în stare proaspătă, fiind bogate în vitamine şi minerale. Valoarea nutritivă este asemănătoare cu cea a păpădiei. Petalele proaspete pot fi puse în salate, iar cele uscate, fiind concentrate în arome, se pot folosi în supe şi prăjituri.

Medicinală. Florile ligulate, prin carotenoidele şi saponozidele triterpenice pe care le conţin, se folosesc pentru vindecarea rănilor, ca unguent. De asemenea, din flori se prepară ceaiuri pentru afecţiuni hepatice şi digestive, în general. Preparatele farmaceutice au efect antiseptic, stimulativ.

Carthamus tinctorius L. – Şofrănelul

Culinară. Frunzele tinere şi rădăcinile se folosesc la gătit sau în salate proaspete, datorită aromei asemănătoare spanacului, iar florile pentru ceai.

Industria alimentară. Din petale şi organele florale se obţine un colorant galben sau roşu. Din seminţe se extrage un valoros ulei alimentar folosit pentru salate, la gătit, dar şi pentru prepararea margarinei etc.

Medicinală. Organele florale se folosesc pentru obţinerea de preparate farmaceutice cu efect antispasmotic, carminativ, expectorant, sedativ, analgezic, antitumoral, diuretic, vermifug, febrifug, în tratarea bolilor de inimă.

Chrysanthemum coronarium L. – Crizantema

Culinară. Este o plantă puternic aromatizantă, cu un gust amar, de la care se consumă florile, frunzele, lăstarii tineri şi tulpinile. Lăstarii tineri şi tulpinile se folosesc în stare proaspătă sau la gătit, iar florile (numai petalele) se consumă în stare proaspătă fiind adaugate în salată.

Medicinală. Frunzele şi florile au proprietăţi medicinale, fiind antiseptice, aromatizante, expectorante, purgative, stomahice etc.

Cichorium intybus L. – Cicoarea

Culinară. De la această plantă se consumă frunzele, florile şi rădăcinile. Frunzele se consumă în stare proaspătă şi la gătit. Datorită amărelii este de preferat albirea lor, în lipsa luminii, fiind un adaos în salatele de iarnă, dar şi cele din tot timpul anului, deşi, înălbirea presupune şi reducerea cantităţii de vitamine şi minerale din compoziţie. Florile se consumă în stare proaspătă pentru ornarea salatelor în boluri, dar sunt destul de amare. Rădăcinile se consumă gătite, asemănător ca păstârnacul, fiind o mâncare ideală pentru diabetici, datorită conţinutului în inulină. De asemenea, rădăcinile uscate şi măcinate pot fi consumate ca înlocuitor de cafea. Rădăcinile tinere sunt mai puţin amare, au gust de caramel când sunt prăjite, în schimb, cele de peste doi ani sunt mult mai amare.

Medicinala. Rădăcinile şi frunzele sunt apetisante, depurative, diuretice, hipoglicemice, tonice, laxative; un decoct din rădăcini este benefic în afecţiunile de reumatism şi gută, cardiace.

Centaurea cyanus L. - Albăstrelele

Culinară. Lăstarii tineri sunt comestibili şi se recomandă sub formă de salată; florile se consumă proaspete sau gătite, ca o legumă sau garnitură. De asemenea, din flori se poate extrage un colorant albastru utilizat la colorarea zahărului.

Medicinală. Preparatele farmaceutice au efect antireumatic, diuretic, oftalmic, purgativ, tonic, antitusiv etc.

Cnicus benedictus L. – Schinelul

Culinară. Este utilizată drept condiment. Frunzele tinere se consumă proaspete sau se folosesc la prepararea lichiorurilor, iar florile, recoltate înainte de deschidere, se pot folosi ca substituent de anghinare. Întrega plantă poate fi folosită ca aromatizant.

Industria alimentară. Din seminţe se obţine un ulei alimentar, de bună calitate.

Medicinală. Produsele farmaceutice din schinel au efect tonic, diuretic, stimulent digestiv, anticolic.

Cynara scolymus L. - Anghinarea

Culinară. De la anghinare se consumă inflorescenţele (receptaculul şi baza cărnoasă a bracteelor înainte de deschidere) pentru diverse preparate gătite sau conserve. Lăstarii tineri sunt substituenţi de ţelină, iar florile uscate pot fi folosite ca agent de coagulare a laptelui.

Medicinală. Este o apreciată plantă medicinală, deoarece conţine cinarină, folosită în afecţiuni hepato-biliare, care stimulează apetitul şi fortifică sistemul nervos. De asemenea este recomandată în afecţiunile renale, diabet, astenie, uremie, arteroscleroză, în afecţiuni digestive etc.

Dahlia pinnata Cav. - Gherghina

Culinară. De la această plantă se consumă florile şi rădăcinile tuberizate, fiind un condiment apreciat. Petalele florilor se utilizează în salate. Rădăcinile se gătesc ca şi legumele, extractul dulce din tuberculi se foloseşte ca băutură, ca aromatizant (are gust de bitter) sau chiar pe dulciuri, îmbinând caracteristicile cafelei, ciocolatei şi ceaiului.

Medicinală. Rădăcina este bogată în amidon inulină, care poate fi convertit în fructoză, o substanţă îndulcitoare, utilă în alimentaţia diabeticilor.

Helianthus tuberosus L. – Topinamburul

Culinară. Tuberculii se pot consuma în stare proaspătă, dar cel mai mult în stare preparată, datorită gustului dulce. Este un aliment fără prea multe calorii şi datorită prezenţei inulinei, este recomandat să fie consumat de persoanele diabetice, fiind de fapt asemănător cartofului. Din rădăcinile prăjite şi măcinate se obţine un substituent de cafea.

În industria alimentară. Tuberculii sunt utilizaţi pentru obţinerea unui alcool despre care se spune că este mai bun calitativ decât cel din sfecla de zahăr.

Medicinală. Această specie este semnalată de mult timp ca un remediu naturist pentru organismul omenesc, mai ales în tratarea diabetului şi reumatismului, având şi efecte tonice, diuretice, stomahice.

Scorzonera hispanica L. - Scorţonera

Culinară. Sunt comestibile rădăcinile, frunzele şi florile. Rădăcinile se consumă la sfârşitul şi începutul anului de creştere. Rădăcinile sunt bogate în inulină. Frunzele se consumă în stare proaspătă, iar lăstarii tineri se mănâncă primăvara devreme. Bobocii florali şi petalele se consumă în stare proaspătă, adăugate în salate, având o aromă deosebită. Din rădăcinile uscate se prepară un substituent de cafea.

Silybum marianum L. Garth. - Armurariul

Culinară. Frunzele tinere şi rădăcinile se folosesc ca adaos aromatizant în salate sau la gătit, ca substituent al spanacului. Bobocii florali se gătesc ca substituent de anghinare. Din seminţe se poate obţine un ulei de o calitate deosebită, iar prin prăjire şi măcinare poate substitui cafeaua.

Medicinală. Este o valoroasă plantă medicinală, datorită principiului activ de silimarină cu acţiune antihepatotoxică, diuretică, tonică, diaforeică şi stimulent general.

Solidago canadensis L. – Sânzienele

Culinară. Frunzele tinere şi tulpinile florale se pot utiliza preparate, iar seminţele se folosesc pentru îngroşarea supelor, deşi sunt mici şi greu de recoltat. Din flori şi/sau frunze se poate prepara şi consuma un ceai destul de plăcut.

Medicinală. Planta are întrebuinţări ca remediu al unor afecţiuni, datorită proprietăţilor antiseptice, astringente şi homeostatice; bobocii florali au proprietăţi febrifuge şi analgezice. Planta conţine anumiţi compuşi care pot fi utilizaţi în tratarea hemoragiilor, nefritelor, afecţiunilor urinare, fragilităţii capilare, inflamaţiilor reumatismale etc.

Tagetes patula L. – Crăiţele

Culinară. Florile se folosesc în băuturi răcoritoare, sau, dacă sunt uscate, pot substitui şofranul, pentru culoarea alimentară galbenă.

Medicinală. Materia primă cu folosinţă terapeutică o constituie florile fără receptacul care conţin carotenoide, flavone, ulei volatil etc, cu acţiune oftalmică, digestivă, diuretică, sedativă, aromatică ş.a.

Alte utilizări. Florile de crăiţe se folosesc pentru extragerea unui pigment de culoare galbenă sau portocalie, cu utilizări în industria alimentară sau textilă. De asemenea este cunoscut efectul repelent faţă de gândacii de bucătărie.

Tanacetum balsamita L. – Calapărul

Culinară. Calapărul este o valoroasă plantă aromatică. Frunzele se consumă proaspete sau ca adaos pentru aromatizare în supe, bere (o perioadă se foloseau la fabricarea berii ca substituent de Humulus lupulus) sau la pregătirea prăjiturilor; petalele florilor se folosesc drept conservant. Din frunzele uscate se prepară un ceai alimentar delicios.

Medicinală. Plantele de calapăr se folosesc pentru obţinerea de preparate farmaceutice cu acţiune antiseptică, digestivă ori laxativă etc.

Taraxacum officinale Weber – Păpădia

Culinară. Frunzele se pot adăuga în salate verzi sau sunt gătite. Frunzele tinere sunt mai puţin amare, dar au acumulate mai puţine vitamine şi minerale. Întreaga plantă acumulează proteine, carbohidraţi, calciu, fosfor, potasiu, magneziu, vitaminele A, B2 şi C. Rădăcinile se pot consuma proaspete sau gătite, sunt amare şi cu aromă specifică. Florile au un gust amar, bobocii se utilizează în fripturi sau conservaţi în oţet precum caperele. Din frunze şi rădăcini se prepară băuturi răcoritoare. De asemenea se pot adăuga în bere sau se folosesc pentru a obţine un ceai plăcut şi amărui. Din rădăcinile de doi ani, recoltate toamna, uscate şi măcinate, se obţine un substituent de cafea fără cafeină. Din întreaga plantă se poate prepara un vin care are gust amar.

Tragopogon porrifolius L. – Salsifisul-Scorţonera albă

Culinară. Întreaga plantă este comestibilă. Rădăcinile se consumă proaspete sau la gătit, cele tinere în salate, iar cele mature gătite. Lăstarii se utilizează proaspeţi sau gătiţi, recoltaţi primăvara şi au o aromă dulceagă. Florile se mănâncă proaspete, în salate sau preparate, asemănător sparanghelului. Seminţele sfărâmate se pot adăuga în salate sau sandvişuri.

SUCCES LA EXAMENE