PLUTONUL INFANTERIE MOTORIZATĂ ÎN APĂRARE

CAPITOLUL I.

BAZELE APĂRĂRII PLUTONULUI

1.1. Bazele apărării

Formele principale ale luptei de arme întrunite sînt apărarea şi ofensiva.La începutul războiului, apărarea va fi tipul cel mai important şi răspîndit al

luptei.Apărarea este forma de luptă de bază care se adoptă în scopul:– respingerii atacului unui inamic superior numeric şi ca înzestrare tehnică şi

interzicerii pătrunderii lui în dispozitivul de apărare;– menţinerii cu fermitate a poziţiilor încredinţate;- producerii de pierderi cît mai mari, slăbirii continue a capacităţii de luptă,

limitării pătrunderii în adîncime şi opririi ofensivei inamicului;- cîştigării iniţiativei, creînd condiţii favorabile trecerii la ofensivă. Apărarea dă posibilitatea de a cîştiga timp, a economisi forţe şi mijloace pe

unele direcţii şi a crea condiţii pentru trecerea la ofensivă pe alte direcţii sau chiar pe direcţia pe care s-a trecut temporar la apărare.

Scopurile apărării se realizează prin:- pregătirea temeinică a acţiunilor de luptă ale subunităţilor pentru

îndeplinirea misiunilor primite, îndeosebi în condiţiile întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare;

- angajarea la posibilităţile maxime a tuturor forţelor şi mijloacelor existente pe direcţiile de acţiune a inamicului;

- hărţuirea permanentă a inamicului;- manevra oportună de foc, forţe şi mijloace;- amenajarea genistică a punctelor de sprijin (poziţiilor de apărare), folosind

avantajele terenului pentru interzicerea pătrunderii inamicului;- organizarea sistemului de foc al tuturor categoriilor de armament,

îndeosebi a celui împotriva blindatelor, combinat cu barajele de tot felul;- organizarea punctelor de sprijin (poziţiilor de apărare) înapoia

obstacolelor, luarea măsurilor pentru prevenirea acţiunilor prin surprindere;- menţinerea cooperării permanente în cadrul subunităţilor, cu subunităţile

vecine;- asigurarea la timp a subunităţilor cu materialele necesare şi conducerea

continuă şi fermă a acestora.Căile principale pentru obţinerea scopurilor apărării sînt:

- nimicirea inamicului cu loviturile armei nucleare, de aviaţie şi cu focul mijloacelor de nimicire obişnuite;

- executarea unei manevre de foc, forţe şi mijloace pentru concentrarea eforturilor pe o direcţie mai importantă;

- menţinerea strînsă a raioanelor importante din teren;- folosirea pe larg a barajelor.

Posibilitatea îndeplinirii acestei misiuni se determină prin aceea, că subunităţile care se apără au un şir de avantaje, care joacă un rol important în lupta cu forţele superioare ale inamicului. Ele aleg locul pentru luptă, adică aliniamentele şi raioanele favorabile, pot cu mai multă eficacitate să folosească mijloacele de foc, capacităţile de protecţie ale terenului, amenajarea genistică a lui, mai bine să studieze terenul şi să pregătească manevra.

Apărarea trebuie să fie stabilă, fermă şi activă, capabilă să reziste loviturilor aviaţiei, rachetelor şi focului artileriei, să nimicească (respingă) inamicul care atacă, îndeosebi mijloacele blindate; în cazul pătrunderii inamicului în dispozitivul de apărare, să-l nimicească în timp scurt.

Subunităţilor care se apără le este interzis să părăsească punctele de sprijin (poziţiile de apărare) ocupate şi să se retragă fără ordinul comandantului superior.

Pentru asigurarea stabilităţii, fermităţii şi caracterului activ al apărării comandantul trebuie să ia toate măsurile pentru cunoaşterea în permanenţă a situaţiei, descoperirea la timp şi lovirea inamicului cu toate mijloacele de foc pe care le are la dispoziţie, organizarea şi menţinerea cooperării, precum şi conducerea neîntreruptă a trupelor.

Condiţiile de trecere la apărare. Condiţiile de trecere la apărare – totalitatea factorilor situaţiei tactice în care se vor executa organizarea apărării şi trecerea la apărare (situaţia, starea şi caracterul acţiunilor inamicului şi ale subunităţilor proprii, de asemenea ale vecinilor, condiţiile terenului, mijloacele de nimicire folosite ş.a.). Factorul principal, de regulă, este situaţia şi caracterul de acţiuni ale inamicului.

În dependenţă de aceasta şi de misiunea primită apărarea poate fi pregătită din timp sau în timpul luptei, în condiţiile contactului nemijlocit cu inamicul sau în afara contactului.

La apărarea din contact nemijlocit cu inamicul lupta se pregăteşte în timp scurt, concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare.

Complexitatea trecerii la apărare din contact nemijlocit cu inamicul constă în aceia, că plutonul va fi nevoit să întărească un aliniament nepregătit în raport genistic în termene scurte, sub presiunea puternică de foc, de asemenea în cursul respingerii contraatacurilor tancurilor şi infanteriei inamicului.

În unele cazuri, pe timpul trecerii la apărare din contact nemijlocit cu inamicul, situaţia poate fi complicată prin aceia, că plutonul va avea ambele flancuri descoperite, pierderi în personal, muniţie şi alte mijloace materiale. Ocuparea apărării în astfel de condiţii îngreunează executarea lucrărilor pe limita dinainte pentru organizarea sistemului de foc, amenajării genistice a poziţiilor.

În condiţiile de contact nemijlocit cu inamicul plutonul poate trece la apărare:

2

- pentru respingerea contraatacurilor a forţelor superioare ale inamicului în cursul ofensivei;

- pentru întărirea şi menţinerea aliniamentelor cucerite;- pentru acoperirea flancului pe direcţia ameninţată;- în rezultatul neobţinerii succesului în lupta de întîlnire cu forţele superioare

ale inamicului.Prin trecerea la apărarea în afara contactului cu inamicul se asigură timp

suficient pentru realizarea dispozitivului de luptă, organizarea completă a sistemului de foc şi amenajarea genistică a terenului.

În afara contactului cu inamicul plutonul poate trece la apărare:– pentru asigurarea deplasării, desfăşurării şi trecerii la ofensivă a forţelor

principale;– pe direcţiile unde nu se prevede ofensiva;– în cursul ofensivei, în cazul cînd acţionează în eşalonul doi sau în rezervă; - în cazul apărării punctului de sprijin în eşalonul doi al batalionului;- în cazul trecerii la apărare sub acoperirea subunităţilor, care se apără în

fîşia de asigurare;- în cazul apărării unui litoral maritim, atunci cînd se aşteaptă debarcarea

desantului maritim;- pentru acoperirea frontierei de stat în perioada ameninţării.În cazul trecerii la apărare în afara contactului cu inamicul, se creează condiţii

cu mult mai avantajoase pentru organizarea apărării şi amenajării genistice a terenului. Comandantul de pluton va dispune de mai mult timp şi condiţii mai bune pentru studierea terenului, alegerea poziţiilor de apărare favorabile, petrecerea recunoaşterii, iar efectivul pentru amenajarea genistică a poziţiilor şi punctului de sprijin. În aceste condiţii, în scopul accelerării lucrărilor de amenajare genistică a punctului de sprijin pot fi exploatate pe larg tehnica de geniu şi alte mijloace mecanizate.

Însă în astfel de situaţie este necesar de luat în consideraţie, că inamicul poate în orice timp să treacă la întrebuinţarea ANM NBC, să execute lovituri cu artileria, aviaţia, să mineze terenul cu mijloace de minare la distanţă, să execute debarcarea(lansarea) desantului aerian tactic sau grupelor de cercetare-diversiune în adîncimea apărării.

Toate acestea impun ca comandantul de pluton şi întregul personal al plutonului să fie permanent gata pentru luptă, să organizeze neîntrerupt observarea, siguranţa nemijlocită şi mascarea punctului de sprijin.

În raport cu situaţia concretă apărarea poate fi pregătită în grabă sau din timp.Apărarea în grabă se pregăteşte, de regulă, în condiţiile contactului nemijlocit

cu inamicul, sub presiunea continuă a acestuia, precum şi a timpului puţin la dispoziţia comandantului pentru a da misiuni subunităţilor, desfăşurarea acestora în dispozitiv de luptă, organizarea sistemului de foc, executarea locaşurilor şi poziţiilor de tragere, pentru consolidarea aliniamentelor ocupate (executarea sumară a lucrărilor genistice). În funcţie de timp, comandantul trebuie să precizeze misiunile

3

subunităţilor şi, dacă este necesar, să aducă îmbunătăţiri dispozitivului de luptă şi sistemului de foc, să dezvolte lucrările genistice.

Apărarea din timp se pregăteşte pe cele mai bune aliniamente oferite de teren, de regulă, cînd subunităţile nu sînt în contact cu inamicul şi se dispune de mai mult timp pentru pregătirea luptei. Comandantul este obligat să execute recunoaşterile, să precizeze misiunile, să realizeze dispozitivul de apărare, să organizeze sistemul de foc şi cooperarea, concomitent cu executarea lucrărilor genistice şi barajelor.

Cerinţele prezentate către apărare

Existenţa armelor de nimicire în masă, armei cu precizie înaltă, o cantitate esenţială de artilerie, tancuri, avioane şi elicoptere de luptă, mijloace de minare la distanţă şi exploatarea acestora de către inamic pe cîmpul de luptă determină trăsăturile caracteristice ale luptei de apărare şi cerinţele de bază către aceasta.

Cerinţele înaintate către apărare sînt calităţile de bază pe care trebuie să le posede aceasta ca să asigure obţinerea scopurilor propuse.

Întrebuinţarea noilor categorii de armament şi a tehnicii de luptă de către inamic în ofensivă amplifică puterea de foc şi puterea de lovire a acestuia, care, la rîndul său, înaintează unele cerinţe mai mari acelor calităţi şi proprietăţi ale apărării, pe care aceasta trebuie să le posede, pentru ca să reziste trupelor care înaintează.

La timpul actual dezvoltarea mijloacelor de luptă se caracterizează prin perfecţionarea de către inamic a armei nucleare, înzestrării pe larg a trupelor cu astfel de armament. Întrebuinţarea armei nucleare se presupune de a fi executată prin surprindere, masat şi pe întreaga adîncime a dispozitivului de luptă a trupelor din apărare. De aceea apărarea trebuie să reziste loviturilor nucleare. Aceasta presupune în primul rînd capacitatea ei de a depista şi a nimici mijloacele de atac nuclear ale inamicului încă pînă la începutul aplicării de către acesta, de asemenea de a păstra un număr maximal de forţe şi mijloace după ce inamicul va întrebuinţa loviturile nucleare.

Reducerea pierderilor în apărare în urma aplicării armei nucleare şi altor mijloace de nimicire în masă se obţine prin:

- dispersarea subunităţilor şi schimbul periodic de către acestea a raioanelor de dispunere;

- amenajarea genistică a poziţiilor ocupate;- exploatarea maşinilor blindate, proprietăţilor de protecţie şi mascare a

terenului;- înştiinţarea subunităţilor despre pericolul nemijlocit şi începutul aplicării

de către inamic a ANM;- înlăturarea la timp a consecinţelor aplicării de către inamic a ANM.În ultimii ani, au primit o dezvoltare amplă trupele de blindate şi tancuri. Se

acordă o atenţie deosebită perfecţionării tancurilor, confecţionării maşinilor de luptă a infanteriei şi transportoarelor blindate, care vor fi exploatate pe cîmpul de luptă în

4

cantităţi mari. De aceea apărarea trebuie să fie în stare de a respinge loviturile masate de tancuri şi alte maşini blindate ale inamicului, fiind astfel antitanc.

Perfecţionarea ulterioară a avioanelor şi dotarea trupelor de uscat cu elicoptere permit inamicului de a executa lovituri cu armament obişnuit şi nuclear asupra obiectivelor importante, în special asupra celor mobile şi de dimensiuni mici. Avînd în componenţa sa trupe aeromobile şi elicoptere de luptă, inamicul este în stare să rezolve misiuni diverse cum sînt:

- susţinerea acţiunilor trupelor proprii prin nimicirea diferitor ţinte pe cîmpul de luptă;

- desantarea prin paraşutare a desantului aerian şi susţinerea acţiunilor acestuia;

- ducerea cercetării aeriene şi acoperirea trupelor proprii contra loviturilor inamicului. Elicopterele prezintă mijloace eficace pentru rezolvarea pe cîmpul de luptă a diferitor misiuni cum sînt:

- lupta cu tehnica blindată;- transportarea personalului şi a diferitor încărcături;- debarcarea desantului aerian;- ducerea cercetării aeriene;- ducerea observării asupra cîmpului de luptă şi

corectarea focului;- evacuarea răniţilor.

Toate acestea impun ca apărarea să fie antiaeriană şi antidesant.Îndeplinirea scopurilor principale ale apărării – zădărnicirea sau respingerea

ofensivei forţelor superioare ale inamicului şi producerea acestuia unor pierderi esenţiale – se poate realiza printr-o luptă fermă cu exploatarea tuturor mijloacelor de nimicire, impunînd ca apărarea să fie stabilă şi activă.

Prin stabilitatea apărării se înţelege:- capacitatea acesteia de a rezista la loviturile inamicului cu toate categoriile

de mijloace de nimicire;- respingerea ofensivei forţelor superioare ale inamicului;- interzicerea debarcării şi acţiunilor desantului aerian;- menţinerea raioanelor importante şi nimicirea inamicului în cazul

pătrunderii acestuia în dispozitivul de apărare în timp scurt.Caracterul activ al apărării constă în:- nimicirea continuă a trupelor inamicului care înaintează cu toate

mijloacele;- impunerea inamicului a voinţei proprii;- crearea condiţiilor dezavantajoase pentru inamic de ducere a luptei;- executarea manevrei şi contraatacurilor.Caracterul stabil şi activ al apărării se află în legătură reciprocă între ele:

activitatea înaltă a apărării nu poate fi atinsă fără stabilitatea acesteia, iar stabilitatea va fi mai mare numai atunci când acţiunile de apărare se duc într-un mod mai activ.

Stabilitatea şi caracterul activ al apărării se obţin prin:

5

- rezistenţa, stăpânirea şi îndârjirea trupelor din apărare;- crearea unei apărări iscusite şi organizarea chibzuită a sistemului de foc,

îndeosebi a celui antitanc, în combinare cu barajele de tot felul;- realizarea stabilă a apărării antiaeriene;- executarea la timp a manevrei de foc, forţe şi mijloace pe direcţiile

ameninţate;- acţiuni active şi îndrăzneţe ale subunităţilor în combinare cu menţinerea

fermă a poziţiilor ocupate;- executarea de contraatacuri hotărâtoare, nimicirea rapidă a inamicului

pătruns în apărare, de asemenea a desantului paraşutat a acestuia;- exploatarea chibzuită a proprietăţilor favorabile ale terenului, prin

amenajarea genistică şi mascarea minuţioasă a acestuia;- executarea măsurilor privind protecţia contra armei incendiare şi pregătirea

subunităţilor pentru ducerea luptei în teren contaminat, în timp îndelungat;- cooperarea stabilă;- asigurarea multilaterală a luptei;- conducerea fermă şi neîntreruptă cu subunităţile.

Trăsăturile caracteristice ale luptei de apărare

Trăsăturile caracteristice ale apărării sînt:- acţiunile hotărîtoare;- acţiuni executate prin surprindere;- existenţa abatizelor, raioanelor cu distrugeri, incendii şi inundaţii, zonelor

contaminate cu substanţe radioactive şi chimice;- dezvoltarea neuniformă a luptei pe front şi în adîncime, ducerea luptei de

apărare pe direcţiile de ofensivă ale inamicului în adîncimea apărării şi în raioanele de debarcare (lansare) a desantului aerian şi a trupelor aeromobile;

- independenţa tactică a subunităţilor;- schimbările rapide ale situaţiei;- dinamism, încordare înaltă şi caracter de scurtă durată;- tendinţa permanentă pentru preluarea şi menţinerea iniţiativei;- creşterea importanţei factorului moral-psihologic.În condiţiile contemporane, luptei de apărare îi sînt caracteristice acţiunile

hotărîtoare. Importanţă primordială vor avea loviturile nucleare şi de foc asupra inamicului pe căile de acces îndepărtate, în scopul zădărnicirii ofensivei încă pînă la trecerea trupelor la atac şi întrebuinţarea de către acestea a mijloacelor de nimicire în masă. Asupra inamicului care înaintează vor fi executate lovituri nucleare, lovituri cu aviaţia, ciocane de foc din toate mijloacele, vor fi întreprinse contraatacuri hotărîtoare, manevre de forţe şi mijloace cu tempuri înalte, în scopul devansării inamicului de a ieşi pe poziţiile, aliniamentele (în raioanele) preconizate.

Pentru aceasta este necesar de acţiuni prin surprindere în lupta de apărare, care constă în inducerea inamicului în eroare, relativ la dispunerea reală a forţelor şi

6

mijloacelor proprii şi care impune inamicul de a produce lovituri asupra spaţiilor goale sau obiectivelor secundare, ceea ce va slăbi acţiunea asupra grupării principale din apărare.

În urma întrebuinţării de către ambele părţi a armei nucleare şi a altor mijloace de nimicire în masă vor apărea dărîmături, raioane cu distrugeri, incendii şi inundaţii, zone contaminate, în rezultatul cărora acţiunile de apărare se vor desfăşura neuniform de-a lungul frontului şi în adîncime, se vor duce pe direcţiile de ofensivă a inamicului şi, concomitent, în adîncimea apărării, în raioanele de debarcare (lansare) a desantului aerian şi grupelor de cercetare-diversiune.

În astfel de condiţii o importanţă deosebită o are independenţa tactică a subunităţilor, capacitatea lor de a duce apărarea circulară şi gătinţa pentru acţiuni în zona contaminată, de asemenea în încercuire deplină.

Întrebuinţarea de către ambele părţi a armei nucleare şi altor mijloace moderne de nimicire, debarcarea (lansarea) desantului aerian tactic şi grupelor de cercetare-diversiune, întrebuinţarea trupelor aeromobile, de asemenea scopurile hotărîtoare ale ambelor părţi şi alţi factori atribuie luptei de apărare dinamism, încordare înaltă şi caracter de scurtă durată, de asemenea schimbări rapide ale situaţiei.

Succesul în lupta de apărare contemporană va depinde mult de calităţile morale şi de luptă a fiecărui luptător, de măiestria de luptă şi de pregătirea psihologică a acestora. Organizarea şi disciplina militară înaltă, fermitatea, îndîrjirea, caracterul activ al acţiunilor şi tendinţa de a îndeplini misiunea de luptă cu orice preţ vor exclude panica şi nimicirea subunităţilor în apărare. Personalul plutonului trebuie să fie în stare de a rezista în luptă la cele mai grele încercări, de a suporta eforturi mari morale şi fizice.

Exploatînd cu pricepere condiţiile terenului, mijloacele de foc, în special acele antitanc, maşinile de luptă (transportoarele blindate) şi barajele de tot felul, plutonul este în stare în termene scurte de a organiza o apărare puternică şi cu succes de a respinge ofensiva inamicului.

1.2. Locul şi misiunile plutonului în apărare

Plutonul de infanterie motorizată acţionează în componenţa companiei în cooperare cu plutoanele vecine şi susţinut de mijloacele comandantului eşalonului superior.

Plutonul poate să se apere în componenţa companiei în eşalonul întîi sau doi, pe direcţia principală sau secundară. De asemenea, el poate să se afle în rezerva batalionului. În acest caz, plutonul se dispune, de regulă, în adîncimea apărării batalionului şi este destinat pentru executarea misiunilor apărute prin surprindere. În afară de aceasta plutonul poate fi numit în siguranţa de luptă, în patrula de cercetare de luptă sau în ambuscadă. De asemenea, plutonul cu o parte din forţe sau în întreaga componenţă poate să constituie grupa blindată a batalionului(companiei). În fiecare caz concret locul plutonului va fi determinat de misiunea de luptă pusă de către comandantul superior.

7

Misiunea de luptă – misiunea pusă subunităţii de către comandantul superior pentru obţinerea unui scop determinat în luptă către termenul stabilit.

Conţinutul misiunii de luptă depinde de:- destinaţia subunităţii;- mijloacele de nimicire întrebuinţate;- compunerea forţelor şi mijloacelor;- posibilităţile de luptă a subunităţii proprii şi a inamicului;- condiţiile terenului şi de alţi factori.Rolul şi locul plutonului în apărare este determinat de destinaţia lui, locul în

dispozitivul de luptă al companiei. De multe ori rolul plutonului în apărare depinde de direcţia pe care el se apără şi de caracterul misiunii. Plutonul, care acţionează din contact nemijlocit cu inamicul pe direcţia expusă atacului cu tancuri, îndeplineşte cea mai complicată misiune: el primul primeşte asupra sa partea de bază a focului tuturor mijloacelor de nimicire ale inamicului, iar apoi cea mai puternică lovitură a tancurilor şi a infanteriei.

Asupra plutonului, care se apără în primul eşalon pe direcţia principală, se pune misiunea:

- cu toate tipurile de foc, în cooperare cu vecinii, de a produce nimicirea hotărîtoare inamicului în faţa limitei dinainte;

- de a respinge atacul acestuia şi de a menţine punctul de sprijin ocupat;- în caz de pătrundere a inamicului în punctul de sprijin sau în intervalul cu

vecinul, cu focul tuturor mijloacelor, de a-i produce pierderi maximale şi de a-i nu da posibilitatea pătrunderii în adîncimea apărării, prin aceasta creînd condiţii favorabile pentru nimicirea acestuia cu rezervele comandantului eşalonului superior.

Pentru pluton, în acest caz, se numeşte un punct de sprijin mai mic după dimensiuni, el primeşte mai multe mijloace de întărire şi se sprijină cu o cantitate mai mare de artilerie şi aruncătoare. În afară de aceasta, în apropierea punctului de sprijin se concentrează eforturile principale a mijloacelor de foc a comandanţilor eşalonului superior.

Aşadar, plutonului care se apără în primul eşalon pe direcţia principală, îi revine rolul hotărîtor în respingerea atacurilor tancurilor şi infanteriei inamicului în faţa limitei dinainte a apărării şi menţinerea primei poziţii.

Acţionînd pe direcţia secundară, plutonul are misiunea de a apăra cu fermitate punctul de sprijin şi prin aceasta de a nu permite pătrunderea inamicului pe cele mai importante direcţii şi de a interzice infiltrarea acestuia în flanc şi în spatele subunităţilor, care se apără pe direcţia principală. În cazul dat plutonul va primi un punct de sprijin mai mare şi mai puţine mijloace de întărire sau nu le va primi.

Plutonul din adîncimea punctului de sprijin al companiei pregăteşte şi apără punctul său de sprijin, iar în cooperare cu plutoanele de pe limita dinainte, cu alte plutoane din adîncime, participă cu foc şi baraje la oprirea inamicului pătruns în punctul de sprijin al companiei, interzice infiltrarea sau limitează pătrunderea acestuia în adîncimea apărării şi în intervale.

8

Plutonul care se apără în componenţa companiei din eşalonul doi al batalionului, organizează apărarea în adîncime. Misiunea plutonului constă în menţinerea punctului de sprijin şi nimicirea inamicului pătruns în apărare, de asemenea de a fi gata pentru schimbul subunităţilor primului eşalon, în cazul cînd acestea şi-au pierdut capacitatea de luptă şi pentru executarea de contraatacuri împreună cu eşaloanele doi şi rezervele comandantului eşalonului superior.

Plutonul de infanterie motorizată, din rezerva batalionului, este destinat pentru îndeplinirea misiunilor apărute prin surprindere în cursul luptei sau să întărească (schimbe) subunităţile din primul eşalon, în cazul cînd acestea şi-au pierdut capacitatea de luptă. În acest caz plutonului i se indică un raion de concentrare, unde el pregăteşte un punct de sprijin.

Misiunile apărute prin surprindere pot fi:- respingerea atacului inamicului pătruns în apărare;- nimicirea desantului aerian, grupelor aeromobile şi de cercetare-diversiune

ale inamicului, care au fost lansate(debarcate) în adîncimea raionului de apărare a batalionului.

Plutonului, care este numit în rezerva antidesant (fig.4), i se indică un raion, în care el duce cercetarea inamicului aerian, execută baraje genistice şi pregăteşte ambuscade în locurile unde este posibilă lansarea desantului aerian tactic sau a grupelor de cercetare-diversiune, de asemenea, pe direcţiile posibile de acţiuni a acestora.

Cînd apărarea se organizează în afara contactului cu inamicul, pe direcţiile pe care nu acţionează alte elemente de siguranţă, după dispoziţiunile comandantului de batalion, plutonul din compania care acţionează în eşalonul doi (rezervă) poate fi trimis în siguranţa de luptă cu misiunea:

- de a produce pierderi în personal şi tehnică de luptă inamicului;- a-1 obliga să se desfăşoare prematur;- a interzice acţiunile elementelor de cercetare şi siguranţă ale acestuia;- de a face siguranţa eşalonului superior împotriva atacului prin surprindere

al inamicului.Plutonul de infanterie moto, care este numit în siguranţa de luptă, se

deplasează la poziţia indicată, execută amenajarea genistică a acesteia şi se află în gătinţă pentru nimicirea cercetării inamicului şi interzicerea atacului prin surprindere din partea inamicului asupra forţelor principale ale batalionului.

Distanţa la care se trimite siguranţa de luptă variază în funcţie de teren, misiunea primită, mijloacele de întărire şi poate fi de 1-2 km faţă de limita dinainte a apărării. Pe aliniamentul stabilit plutonul ocupă şi amenajează un punct de sprijin cu o dezvoltare frontală de pînă la 500 m.

Plutonul poate fi întărit cu 1-3 tunuri antitanc, un pluton de aruncătoare, 1-2 mitraliere, 1-2 cercetaşi chimici şi 1-2 pionieri. El poate fi sprijinit cu focul aruncătoarelor şi artileriei din poziţii de tragere vremelnice.

9

Plutonul de infanterie moto pe MLD poate fi numit în ambuscada de foc pentru nimicirea inamicului cu foc la distanţă mică, cu foc executat prin ochire directă şi exploatarea barajelor de mine şi explozive.

Plutonul în ambuscadă ocupă poziţia indicată şi o maschează minuţios.Plutonul numit în ambuscadă poate fi întărit cu subunităţi de aruncătoare de

flăcări şi de genişti.Plutonul de infanterie moto, cu o parte din forţe sau în întreaga componenţă,

poate să intre în grupa blindată a batalionului (companiei) (fig.4).Grupa blindată a batalionului se formează din cîteva MLD şi TAB (de obicei

fără desant), repartizate din plutoanele eşaloanelor întîi şi doi, care se apără în afara direcţiei de concentrare a eforturilor principale. Ea este destinată pentru amplificarea în cursul luptei a rezistenţei şi a caracterului activ al apărării pe cele mai ameninţate direcţii, închiderea breşelor, rezultate a loviturilor de foc ale inamicului şi îndeplinirea altor misiuni, care necesită acţiuni hotărîtoare şi manevriere, de asemenea, o nimicire eficace cu foc a inamicului.

Plutonul de infanterie, care este destinat să acţioneze ca patrulă de cercetare de luptă, în cursul luptei de regulă acţionează la unul din flancurile batalionului(companiei) la distanţa, care asigură observarea asupra acţiunilor acesteia şi susţinerea cu foc. În condiţiile de lipsă a contactului nemijlocit cu inamicul patrula de cercetare de luptă poate să acţioneze la o distanţă mai mare de la forţele principale ale batalionului(companiei).

În cazul trecerii la apărare în condiţii de lipsă a contactului cu inamicul, patrula de cercetare de luptă are misiunea:

– descoperirea inamicului;– determinarea naturii şi valorii inamicului;– determinarea direcţiei de deplasare şi aliniamentelor de desfăşurare a

coloanelor inamicului, în special acelor de tancuri; – determinarea poziţiilor de tragere a artileriei, locurilor de desfăşurare a

punctelor de conducere.În cursul luptei de apărare acesta determină forţele inamicului, pătruns în

apărare sau care încearcă să execute o manevră de ocolire.Plutonul de infanterie trece la apărare într-un punct de sprijin cu o dezvoltare

frontală pînă la 400 m şi pînă la 300 m în adîncime. Plutonului de infanterie moto pot fi date ca întărire subunităţi de aruncătoare

de grenade, antitanc, de aruncătoare de flăcări, antiaeriene, iar uneori subunităţi de pioneri - genişti, cercetaşi-chimişti.

1.3. Manevra în apărare

Succesul apărării se asigură prin:– manevră;– concentrarea efortului;– dinamism;

10

– cunoaşterea inamicului şi zădărnicirea acţiunilor acestuia;– flexibilitate;– lovirea repetată şi prin surprindere a inamicului;– menţinerea comenzii şi cooperării neîntrerupte a forţelor;– susţinerea logistică oportună şi eficientă.În apărare, manevra se execută pentru îndeplinirea următoarelor scopuri: realizarea surprinderii inamicului şi preluarea iniţiativei; scoaterea plutonului de sub loviturile inamicului; întărirea apărării pe direcţia ameninţată; nimicirea inamicului pătruns şi respingerea atacului acestuia; mutarea efortului în funcţie de direcţia pe care va ataca inamicul, îndeosebi

cu blindate; participarea la nimicirea desantului aerian şi a forţelor aeromobile ale

inamicului; închiderea unor breşe din dispozitivul propriu; înlocuirea unor subunităţi care şi-au pierdut puterea de luptă.Formele manevrei de forţe şi mijloace sunt: lovirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării; mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta, din faţă spre adâncime şi

invers; executarea contraatacurilor; manevra pe verticală.Lovirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării se execută, de regulă,

prin manevre specifice ofensivei, cu forţele din primul eşalon întărite şi urmăreşte zădărnicirea trecerii inamicului la ofensivă, îmbunătăţirea aliniamentului limitei dinainte a apărării, distrugerea sau nimicirea unor obiective importante, capturarea de tehnică şi modele noi de armament. Această formă de manevră se desfăşoară, de regulă, noaptea, fără pregătire de foc.

Mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta vizează regruparea unor subunităţi din raioanele neatacate (slab atacate) şi folosirea acestora pentru întărirea apărării, acolo unde s-a concentrat efortul ofensiv al inamicului sau în alte raioane ori pe direcţii ameninţate.

Mutarea eforturilor din spate spre front se realizează prin aducerea din adâncime a forţelor din eşalonul doi (rezervei) spre limita dinainte a apărării pentru:

întărirea apărării pe direcţia ameninţată; închiderea unor breşe realizate de inamic; ocuparea unor aliniamente de apărare favorabile opririi ofensivei

inamicului în adâncimea apărării; executarea contraatacurilor; înlocuirea unor subunităţi din primul eşalon care şi-au pierdut puterea de

luptă.Mutarea eforturilor dinspre front spre spate se execută în scopul:

11

scoaterii forţelor de sub loviturile puternice ale inamicului şi mutării apărării pe un aliniament mai favorabil;

regrupării forţelor pentru constituirea unor grupări necesare executării contraatacurilor pe alte direcţii sau efectuării de subordonări şi resubordonări;

nimicirii desantului aerian sau forţelor aeromobile ale inamicului; reconstituirii forţelor din eşalonul doi (rezervei).Contraatacul se declanşează în raport cu situaţia creată, precum şi cu forţele şi

mijloacele la dispoziţie, în una din variantele stabilite prin planul de acţiune, adaptată la situaţia concretă sau într-o altă variantă impusă de situaţie.

Gruparea de contraatac se constituie din subunităţi din eşalonul doi, subunităţi regrupate de pe direcţiile unde inamicul nu acţionează cu forţe puternice, iar în situaţii deosebite, din rezervă.

Plutonul de infanterie participă la executarea manevrei pe verticală pentru:a) interceptarea comunicaţiilor sau lovirea inamicului care urmează să fie

introdus în luptă pentru dezvoltarea ofensivei;b) sprijinul contraatacurilor şi crearea condiţiilor de trecere la ofensivă;c) participarea la nimicirea desantului aerian al inamicului şi a forţelor

aeromobile;d) închiderea unor breşe create de către inamic.

1.4. Constituirea apărării plutonului

Realizarea structurii apărării constituie baza pregătirii luptei plutonului. Elementele principale ace acesteia sînt:

- dispozitivul de luptă;- punctul de sprijin;- sistemul de foc.

Dispozitivul de luptă. Dispozitivul de luptă al plutonului se constituie în corespundere cu hotărârea comandantului pentru ducerea luptei de apărare. El trebuie să corespundă misiunii primite, situaţiei concrete în care se trece la apărare şi caracteristicilor terenului.

Dispozitivul de luptă trebuie să asigure:- stabilitatea apărării;- concentrarea forţelor şi mijloacelor pe direcţia importantă de apărare;- manevra de forţe, mijloace şi de foc;- posibilitatea de a atrage inamicul în pungi de foc, ambuscade, capcane,

cîmpuri de mine, baraje antiinfanterie şi antiblindate, în scopul nimicirii acestuia prin foc şi contraatacuri.

În funcţie de situaţie şi misiunea primită dispozitivul plutonului se constituie, de regulă, din dispozitivele de luptă ale grupelor şi mijloacelor de întărire (sprijin).

Poziţiile grupelor de infanterie moto în apărare se dispun, de regulă, într-o tranşee pe o linie (fig.1). În punctele de sprijin, care sînt dispuse pe cele mai posibile direcţii de ofensivă a inamicului, poziţia uneia din grupe a plutonului poate fi

12

amenajată în adîncimea punctului de sprijin (pe linia doua) la 100 – 200 m în urma tranşeei, în scopul întăririi stabilităţii apărării (fig.2). În cazul cînd există pericolul de a fi atacaţi din flanc, dispozitivul de luptă poate fi constituit eşalonat spre dreapta sau stînga (fig.3,4).

MLD se dispun în punctul de sprijin al plutonului de-a lungul frontului şi în adîncime cu un interval de pînă la 200 m. Poziţiile de tragere pentru ele se aleg, ţinînd cont de caracteristicile terenului, cum pe pantele dinainte cît şi pe pantele din urma înălţimilor din aşa calcul, ca să se asigure executarea observării asupra inamicului şi ducerea focului la distanţa maximă prin ochire directă din tunuri, mitraliere şi cu RAD, susţinerea reciprocă cu foc şi posibilitatea de ducere a focului concentrat în faţa limitei dinainte şi la flancurile punctului de sprijin, de asemenea apărarea circulară, dispunerea în ascuns a mijloacelor de foc şi mascarea.

TAB ocupă poziţiile de tragere, de obicei, în adîncimea punctului de sprijin în aşa mod ca să se asigure posibilitatea de ducere a focului din mitraliere, îndeosebi în direcţia flancurilor şi în intervale.

Subunităţile antitanc şi de aruncătoare de flăcări care sînt afectate plutonului de infanterie moto se dispun pe poziţiile grupelor de infanterie moto, iar grupa de aruncătoare de grenade – în intervalele dintre ele sau la flancul punctului de sprijin al plutonului. În cursul luptei se prevede, de asemenea, posibilitatea de executare a manevrei de către aceste grupe pe cele mai periculoase direcţii şi pentru ocuparea apărării circulare.

În punctul de sprijin al plutonului şi la flancurile acestuia pot ocupa poziţiile de tragere mijloacele antitanc, care nu se află în subordinea comandantului de pluton. Comandantul de pluton trebuie să cunoască misiunile acestor mijloace şi să menţină cu ele o cooperare strînsă.

Punctul de sprijin. Punctul de sprijin al plutonului – raion al terenului, unde plutonul împreună cu mijloacele de întărire se dispune în dispozitiv de luptă, creează sistemul de foc, îl amenajează în raport genistic şi se află în gătinţă pentru respingerea inamicului care înaintează.

Punctul de sprijin al plutonului se pregăteşte pentru o apărare circulară mai întîi de toate pentru lupta cu tancurile inamicului şi minuţios se maschează.

Punctul de sprijin al plutonului de infanterie moto este compus din:- poziţiile grupelor de infanterie moto;- poziţiile de tragere pentru MLD (TAB);- poziţiile de tragere pentru mijloacele de foc afectate.Lărgimea frontului şi adîncimea punctului de sprijin al plutonului se determină

în corespundere cu posibilităţile plutonului de infanterie moto pentru producerea nimicirii inamicului pe o porţiune de front şi pentru menţinerea punctului de sprijin.

Mărimea frontului a poziţiei pentru fiecare grupă depinde de numărul militarilor care o apără, condiţiile terenului şi ale situaţiei. În scopul neadmiterii nimicirii întregii grupe cu un proiectil (mină) de calibru mijlociu poziţia grupei trebuie să fie nu mai puţin de 50 m, iar necesitatea conducerii cu subordonaţii prin voce nu permite dispersarea militarilor pe poziţie mai mult de 100 m. În pluton sînt

13

trei grupe, fiecare din care apără o poziţie de pînă la 100 m. Luînd în consideraţie două intervale dintre poziţiile grupelor de pînă la 50 m, lărgimea frontului a punctului de sprijin al plutonului va constitui pînă la 400 m.

Plutonul de infanterie moto apără un punct de sprijin cu o dezvoltare frontală de pînă la 400 m şi o adîncime de pînă la 300 m.

Intervalele dintre punctele de sprijin ale plutoanelor pot fi pînă la 300 m, iar între poziţiile pentru grupe – pînă la 50 m. Ele trebuie să se afle sub observare neîntreruptă, să fie bătute cu foc şi baraje.

Pe întregul front al punctului de sprijin al plutonului de infanterie moto se sapă o tranşee neîntreruptă, care uneşte locaşele individuale (duble) pentru infanterişti, amplasamentele pentru MLD, instalaţiile RAD, alte mijloace de foc şi adăposturile pentru personal. De la punctul de sprijin în adîncimea apărării se sapă şanţul de comunicaţie, care se amenajează pentru ducerea focului. Tranşeea, locaşele şi şanţul de comunicaţie trebuie să asigure ducerea focului de flanc şi încrucişat asupra inamicului care atacă, executarea manevrei în ascuns şi dispersarea mijloacelor de foc, de asemenea inducerea inamicului în eroare referitor la construirea apărării de către pluton.

MLD (TAB) ocupă poziţiile de tragere, care se amenajează în centrul poziţiei grupei, la flancuri sau în spatele poziţiei grupei la distanţa de pînă la 50 m, iar în punctul de sprijin al plutonului se dispun de-a lungul frontului şi în adîncime cu intervalele de pînă la 200 m.

Pentru asigurarea apărării circulare a punctului de sprijin se pregătesc poziţiile de tragere de rezervă pentru MLD (TAB), RAD, aruncătoare de grenade îndeosebi pentru ducerea focului în direcţia flancurilor şi în spate.

Adîncimea punctului de sprijin al plutonului se creează în urma dispunerii MLD (TAB) şi a mijloacelor de întărire în adîncime, de asemenea, în urma creării poziţiilor de rezervă pentru grupe şi tehnica de luptă.

Punctul de comandă al comandantului de pluton se dispune în punctul de sprijin în aşa loc, de unde se asigură cele mai bune condiţii de observare asupra inamicului, acţiunilor subordonaţilor, vecinilor şi terenului, de asemenea conducerea neîntreruptă cu plutonul. De regulă, punctul de comandă al comandantului de pluton de infanterie moto se amenajează în calea de comunicaţie. El cu nimic nu trebuie să se deosebească în dispozitivul de luptă. Pentru aceasta chibzuit sînt exploatate capacităţile de protecţie ale terenului.

Prima tranşee este limita dinainte a apărării şi se apără de plutoanele din primul eşalon. În faţa ei se creează baraje antitanc şi antiinfanterie. Limita dinainte se numeşte de către comandantul eşalonului superior. Prima tranşee trebuie să asigure o observare bună asupra inamicului, cele mai bune condiţii pentru crearea focului continuu a tuturor mijloacelor în faţa limitei dinainte, în intervale, la flancuri şi ducerea focului din adîncimea apărării.

Tranşeea a doua este apărată de plutonul din eşalonul doi (rezerva) companiei. Ea se amenajează la depărtarea de 300 – 600 m de la prima tranşee din aşa calcul, ca plutonul care o apără să fie în stare de a susţine cu focul său subunităţile

14

care ocupă prima tranşee, de asemenea, să ducă focul spre căile de acces spre limita dinainte a apărării şi să acopere cu foc barajele în faţa ei.

Tranşeea a treia (patra) se apără de plutoanele companiei din eşalonul doi al batalionului. Ea se amenajează la depărtarea de 600 – 1000 m de tranşeea a doua (a treia) din aşa calcul, ca mijloacele de foc dispuse în ea să poată duce focul în fîşia dintre tranşeea a doua şi a treia (a patra), iar pe unele porţiuni şi în faţa limitei dinainte a apărării.

Calea de comunicaţie este folosită pentru executarea manevrei în ascuns de către subunităţi, ducerea luptei cu inamicul pătruns în apărare, evacuarea răniţilor şi aducerea muniţiilor şi a alimentelor.

În scopul scăderii pierderilor de la acţiunea focului artileriei, loviturilor de aviaţie şi a armamentului nuclear ale inamicului, tranşeele şi căile de comunicaţie trebuie să fie săpate de profil deplin, iar pe unele porţiuni se întăresc cu taluze căptuşite. În tranşee şi în căile de comunicaţie pentru personal se amenajează porţiuni acoperite, adăposturi, iar pentru rachete, muniţii şi alte mijloace materiale se sapă nişe şi şanţuri.

Sistemul de foc. În apărare focul este mijlocul principal pentru nimicirea inamicului. Pentru ca el să fie eficace, acesta trebuie să fie organizat într-o sistemă unică, care ar răspunde concepţiei luptei.

Apărarea se organizează, luînd în consideraţie ducerea luptei cu forţele superioare ale inamicului. După cantitatea mijloacelor de foc, inamicul va depăşi plutonul de infanterie moto. De aceea superiorităţii cantitative este necesar de contrapus un foc calitativ.

Aşadar, sistemul de foc în apărare constă în amplasarea judicioasă a armamentului în teren şi stabilirea corectă şi completă a misiunilor pentru fiecare categorie de armament, realizarea nimicirii inamicului, respingerea atacurilor şi nimicirea inamicului în faţa limitei dinainte a apărării, nimicirea inamicului pătruns în dispozitivul de luptă, sprijinul subunităţilor vecine şi a celor care execută contraatacuri. Se realizează prin concentrări de foc, barajul de foc executat cu toate categoriile de armament în faţa limitei dinainte a apărării, foc dens executat la flancuri şi în adîncimea apărării, combinat cu baraje şi obstacole.

Sistemul de foc al plutonului în apărare include:- sectoarele de foc concentrat ale plutonului, pregătite în faţa limitei dinainte

a apărării;- zonele focului antitanc din MLD şi focului continuu din restul mijloacelor

de foc ale plutonului în faţa limitei dinainte, în intervale, la flancuri şi în adîncimea apărării;

- manevra de foc pregătită din MLD pe direcţiile ameninţate.Organizînd sistemul de foc ca element de care depinde stabilitatea apărării,

comandantul de pluton trebuie să stabilească pentru fiecare mijloc de foc locaşuri (poziţii) de tragere, iar pentru armamentul principal (puşti mitraliere, mitraliere, tunuri, aruncătoare de grenade şi instalaţii de rachete antitanc), poziţii de tragere de bază, de rezervă şi vremelnice, din care să poată participa:

15

- în sectoarele de foc concentrat , la distanţa eficace – tunurile MLD, mitralierele de companie şi de pe TAB, puştile mitraliere şi puştile semiautomate cu lunetă;

- în zona focului eficace , exploatînd razanţa traiectoriilor pentru a asigura continuitatea focului – tunurile MLD, mitralierele de companie, mitralierele de pe TAB, puştile mitraliere, întregul armament al plutonului.

Poziţiile de tragere ale aruncătoarelor de grenade antitanc se aleg în funcţie de direcţia cea mai probabilă de atac cu tancuri a inamicului.

Comandantul de pluton va urmări ca armamentul să fie astfel amplasat, ca să se poată asigura o manevră rapidă a focului pe toate căile favorabile apropierii inamicului de limita dinainte a apărării, pe cele care duc spre flancuri şi în intervale.

Baza sistemului de foc o constituie focul executat din MLD, aruncătoarele de grenade antitanc şi mitraliere.

Sistemul de foc trebuie să asigure:- nimicirea forţelor principale ale inamicului pe timpul deplasării spre

aliniamentele de desfăşurare şi pe baza de plecare la ofensivă;- sprijinirea subunităţilor care duc lupta în fîşia de asigurare, pe poziţia

înaintată şi cea a siguranţei de luptă;- respingerea atacurilor şi nimicirea inamicului în faţa limitei dinainte a

apărării, în special al blindatelor acestuia;- realizarea nimicirii inamicului în faţa şi la flancurile punctului de sprijin al

plutonului;- nimicirea inamicului pătruns în adîncimea apărării, a subunităţilor de

desant aerian şi aeromobile;- participarea la pregătirea de foc şi sprijinul subunităţilor pe timpul

executării contraatacurilor;- executarea manevrei de foc prin repartizarea, transferarea şi concentrarea

lui în timp scurt în orice sector şi pe orice direcţie ameninţată;- acoperirea cu foc a flancurilor şi intervalelor, barajelor genistice şi

obstacolelor naturale;- apărarea circulară a punctului de sprijin.Nemijlocit, în faţa limitei dinainte, se pregăteşte zona continuă de foc

suprapus: tot terenul în fîşia de 400 m în faţa limitei dinainte se află sub focul eficace al plutonului, iar porţiunile nebătute de focul plutonului trebuie să fie nimicite cu focul de artilerie şi aruncătoare de mine de pe poziţiile de tragere acoperite.

Toate mijloacele de foc trebuie să fie gata pentru ducerea focului şi executarea manevrei pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă.

Pentru organizarea sistemului de foc comandantul plutonului indică în detaliu:- fîşia de tragere;- sectorul de tragere complementar(suplimentar);- sectoarele de foc concentrat.

16

Pentru MLD (TAB), tunuri, instalaţiile de rachete antitanc, aruncătoare de grenade, aruncătoare de flăcări şi mitraliere se indică:

- poziţiile de tragere de bază şi de rezervă (pentru mijloacele de foc de serviciu şi vremelnice);

- sectoarele de tragere de bază şi complementare(suplimentare) de pe fiecare poziţie la distanţa focului eficace.

Focul aruncătoarelor de grenade antitanc portative se pregăteşte în fîşia de tragere a grupelor sale.

Focul de pe poziţiile de tragere de bază se execută pentru îndeplinirea misiunii principale, de regulă, pentru participarea la trageri în zona focului eficace;

- de pe poziţiile de tragere de rezervă – cînd poziţia de bază a fost descoperită şi bătută cu foc intens de către inamic sau pe timpul pătrunderii inamicului la flancuri, prin intervale, în spatele punctului de sprijin al plutonului. Cînd nu se organizează poziţii de tragere vremelnice, din acestea se pot executa şi unele concentrări de foc la distanţe mari;

- de pe poziţiile de tragere vremelnice – pentru inducerea în eroare a inamicului asupra dispunerii mijloacelor principale de foc proprii, pentru participarea în concentrările de foc şi pentru sprijinul cu foc al siguranţei de luptă (poziţiei înaintate).

Poziţiile de tragere de bază pentru aruncătoarele de grenade antitanc, puştile mitraliere şi locaşurile de tragere ale puştilor semiautomate cu lunetă se stabilesc pe poziţiile de apărare.

Pentru MLD (TAB) şi pentru mitralierele de companie primite ca întărire se stabilesc în cadrul punctului de sprijin al plutonului astfel:

- către limita dinainte a punctului de sprijin – cele care participă cu foc în zona focului eficaci;

- în adîncimea punctului de sprijin – cele care participă cu foc la nimicirea inamicului pătruns în interiorul punctului de sprijin, la flancuri şi în intervale.

Poziţiile de tragere de rezervă pentru MLD (TAB) se stabilesc, faţă de poziţiile de tragere de bază, la o depărtare de aproximativ 150 – 200 m în adîncime şi 50 – 100 m în direcţie, iar pentru puşti mitraliere, aruncătoare de grenade antitanc 100 m în direcţie şi 50 – 100 m în adîncime.

Poziţiile de tragere vremelnice se stabilesc cît mai aproape de limita dinainte sau în faţa punctelor de sprijin, pînă la 200 m depărtare de poziţiile de tragere de bază.

Pentru ducerea focului în apărare pentru MLD (TAB), mitraliere şi alte mijloace de foc se numesc poziţiile de tragere de bază şi de rezervă, sectoarele de tragere de bază şi complementare (suplimentare) la distanţa focului eficace a fiecărui mijloc de foc. Focul aruncătorului de grenade antitanc se pregăteşte în fîşia de tragere a grupei. Pentru grupă şi pluton se indică fîşia de tragere, în afară de aceasta, li se indică sectoarele de tragere complementare(suplimentare).

Fîşia de tragere este porţiunea de teren delimitată lateral spre stînga şi spre dreapta dispozitivului de luptă al plutonului (grupei) în care subunitatea trebuie să

17

execute misiunile de foc stabilite pentru nimicirea sau respingerea inamicului care atacă.

Fîşia de tragere se indică în teren prin patru repere (puncte), începînd de la flancul drept al punctului de sprijin, iar sectorul de tragere – prin două puncte.

Dezvoltarea frontală a fîşiei de tragere măsurată pe limita dinainte a zonei focului eficace poate fi:

- pentru pluton – pînă la 700 m;- pentru grupă – pînă la 150 m.Adîncimea fîşiei de tragere este determinată de bătaia maximă eficace în

concentrări de foc.Nimicirea obiectivelor ale inamicului poate fi efectuată prin tragerea din

mijloacele de foc separate sau cu focul concentrat al grupei, plutonului.Focul concentrat este focul mitralierelor, puştilor mitraliere, aruncătoarelor

de grenade şi a armamentului MLD (TAB), care se duce pe un obiectiv sau asupra unei părţi a dispozitivului de luptă al inamicului.

Sectorul de foc concentrat este suprafaţa sau aliniamentul de tragere pe care se pregăteşte concentrarea focului întregului armament principal (sau cel puţin a 2/3 din acesta) al subunităţii asupra personalului inamicului care va ocupa sau se va desfăşura pe acest aliniament.

Densitatea focului în sectorul de foc concentrat trebuie să fie de 1,5 – 2 ori mai mare decît densitatea obişnuită în faţa punctului de sprijin, şi poate fi de 10 – 12 gloanţe într-un minut pe un metru de front. Reieşind din aceste cerinţe sectorul de foc concentrat pentru pluton se numeşte 150 – 200 m pe front, iar sectorul de foc concentrat pentru grupă poate fi pînă la 50 m.

Focul concentrat al plutonului se pregăteşte în faţa celor mai periculoase căi de acces ascunse, acolo unde inamicul poate să se concentreze în ascuns şi să treacă în atac.

Focul concentrat asupra ţintelor terestre se execută din armele cu glonţ la distanţa:

- din AK, RPK – 400-600 m;- din PK, PKT – pînă la 1000 m;- din KPVT – pînă la 2000 m.Pentru MLD sectoarele de foc concentrat se numesc aparte şi pot fi la

depărtarea de 2 – 3 km de la limita dinainte a apărării. Dezvoltarea frontală a sectorului de foc concentrat poate fi pînă la 75 m (cîte 25 m pentru fiecare tun), iar adîncimea – pînă la 50 m. Tragerea se execută cu grenade explozive.

Pentru nimicirea organizată a inamicului se numesc aliniamentele de deschidere a focului din instalaţiile de rachete antitanc, tunuri, MLD şi armele cu glonţ. Distanţa focului eficace constituie:

- din armele cu glonţ – 400-600 m;- din MLD – 1000-1300 m;- din TAB – 2000 m.

18

Sectorul de tragere de bază este porţiunea de teren delimitată lateral spre stînga şi spre dreapta în care militarii execută focul cu armamentul din înzestrare la distanţa maximă eficace a acestuia.

Sectorul de tragere complementar(suplimentar) este porţiunea de teren din dreapta sau stînga sectorului de tragere de bază în care militarii execută focul în folosul subunităţii (militarilor) vecine cu care cooperează, sau pentru acoperirea cu foc a intervalelor dintre acestea.

Dezvoltarea frontală a sectorului de tragere complementar(suplimentar) poate cuprinde de la 1/3 pînă la 2/3 din dezvoltarea frontală a sectorului de tragere de bază.

Sistemul de foc se organizează de către comandantul de pluton pe baza misiunii primite, participării tuturor mijloacelor de foc, inclusiv a celui antitanc, combinat cu obstacole şi baraje şi trebuie să asigure condiţii optime pentru executarea focului cu toate categoriile de armament şi în toate direcţiile, în special a focului frontal, de flanc şi încrucişat, precum şi posibilitatea realizării manevrei mijloacelor de foc, a focului de front şi în adîncime.

Mijloacele de foc se dispun în funcţie de misiunea primită, de caracteristicile terenului şi direcţia de acţiuni a inamicului, în aşa fel ca toate căile de acces către limita dinainte a apărării şi către flancuri să fie văzute şi bătute cu foc.

Pentru a asigura nimicirea inamicului în faţa limitei dinainte a punctului de sprijin la distanţa de pînă la 400 m, trebuie să se realizeze o pînză de foc continuu cu densitatea de minimum 3-4 gloanţe pe metru liniar într-un minut. Aceasta se obţine prin suprapunerea focului mai multor categorii de armament pe aceeaşi porţiune de teren, pe toată durata acţiunii inamicului. În acest scop, comandantul de pluton stabileşte pentru mitralierele, puştile mitraliere, puştile semiautomate cu lunetă şi pistoalele mitraliere, sectoare sau direcţii de tragere.

Sistemul de foc este unic (atît pe timp de zi, cît şi pe timp de noapte), fiecare militar avînd misiunea de a trage constant într-un anumit sector sau pe o direcţie.

În acest scop, tot armamentul trebuie pregătit să execute focul atît pe timp de zi, cît şi pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă.

Sistemul de foc se consideră realizat după ce:- MLD (TAB), tunurile şi alte mijloace de foc au ocupat poziţiile de tragere;- s-au pregătit datele (elementele) pentru tragere;- s-au luat toate măsurile pentru pregătirea muniţiei.

1.5. Amenajarea genistică a punctului de sprijin al plutonului

Amenajarea genistică a punctului de sprijin – una din misiunile asigurării genistice a luptei, care cuprinde totalitatea măsurilor şi lucrărilor ce se execută în scopul creării condiţiilor favorabile pentru luptă, executarea focului, manevra subunităţilor, protecţia şi mascarea personalului şi tehnicii militare împotriva armelor de nimicire în masă, mijloacelor incendiare şi focului de tot felul executat de inamic. De exploatarea chibzuită a terenului şi de amenajarea genistică a acestuia depind stabilitatea apărării şi îndeplinirea misiunii de luptă în întregime.

19

Amenajarea genistică trebuie să corespundă concepţiei luptei, să asigure stabilitatea apărării, protecţia trupelor şi tehnicii de luptă împotriva efectelor armelor de nimicire în masă şi dispunerea lor în ascuns, precum şi întrebuinţarea cu eficacitate maximă a armamentului de toate categoriile.

Amenajarea genistică a punctului de sprijin include:- realizarea locaşelor, şanţurilor de tragere şi de comunicaţie pentru

personalul subunităţilor;- amenajarea poziţiilor de tragere de bază şi de rezervă pentru maşinile de

luptă, alte mijloace de foc;- amenajarea punctului de comandă;- amenajarea lucrărilor de adăpostire pentru personal;- amenajarea barajelor genistice;- mascarea.Plutonul începe amenajarea genistică a punctului de sprijin îndată ce

comandantul de pluton a ales poziţiile de apărare pentru grupe, poziţiile de tragere pentru MLD(TAB), instalaţiile de lansare a rachetelor antitanc, aruncătoarele de grenade şi a determinat fîşiile de tragere pentru grupe, iar pentru alte mijloace de foc sectoarele de tragere.

Comandantul de pluton personal execută trasarea locaşelor pentru grupe, şanţurile de tragere şi de comunicaţie, atrăgînd la această activitate comandanţii de grupe; conduce cu amenajarea genistică a punctului de sprijin şi poartă răspunderea pentru îndeplinirea calitativă a misiunii de zi, stabilită de către comandantul de companie.

Amenajarea genistică a poziţiilor se execută cu încordarea maximă a forţelor, asigurîndu-se în acelaşi timp capacitatea de luptă necesară pentru respingerea atacului inamicului.

Cînd se trece la apărare în afara contactului cu inamicul pentru săparea amplasamentelor pentru MLD(TAB), şanţurilor de tragere şi de comunicaţie, se pot exploata mijloacele mecanizate şi muniţiile de geniu.

În punctul de sprijin al plutonului de infanterie moto, în primul rînd se execută următoarele lucrări genistice:

- se instalează barajele genistice în faţa limitei dinainte a punctului de sprijin al plutonului;

- se curăţă fîşiile de vedere şi de tragere;- se sapă locaşele individuale (pentru doi oameni) de tragere pentru puşcaşi,

mitraliori, lunetişti şi agheişti, care apoi se unesc într-un şanţ pentru grupă, ulterior se amenajează o tranşee continuă;

- se amenajează amplasamentele pe poziţiile de tragere de bază pentru MLD(TAB), instalaţiile de rachete antitanc şi alte mijloace de foc;

- se amenajează punctul de comandă al plutonului;- se sapă şi se amenajează şanţ-adăposturile acoperite pentru fiecare grupă,

echipaj sau calcul;

20

- se execută baraje la flancuri şi în adîncimea punctului de sprijin al plutonului.

În al doilea rînd se execută următoarele lucrări:- se sapă amplasamentele pe poziţiile de tragere de rezervă (vremelnice)

pentru MLD(TAB), instalaţiile de rachete antitanc şi alte mijloace de foc;- se sapă şanţurile de comunicaţie spre poziţiile de tragere pentru

MLD(TAB), spre punctul de comandă al plutonului şi în adîncime;- se execută adăposturile pentru fiecare grupă, echipaj, calcul;- se amenajează o tranşee continuă în raionul de apărare al batalionului;- adăugător se instalează baraje în faţa limitei dinainte, la flancuri şi în

intervalele dintre punctele de sprijin vecine.Ulterior se execută următoarele lucrări:- punctul de sprijin al plutonului, poziţiile de apărare pentru grupe şi

mijloacele de foc se perfecţionează din punct de vedere de ducere a luptei şi gospodăresc, şanţul de comunicaţie se adaptează pentru ducerea focului;

- se execută adăpostul la punctul de comandă al plutonului;- se amenajează poziţiile de tragere false, porţiunile de tranşei şi alte obiecte.Cînd se trece la apărare din contact (în grabă), amenajarea genistică a

punctului de sprijin începe imediat după ce comandantul plutonului a precizat în teren poziţiile de apărare pentru grupe, poziţiile de tragere pentru MLD(TAB), instalaţiile de rachete antitanc şi alte mijloace de foc. Lucrările genistice se execută manual şi în ascuns, ziua şi noaptea, fără întrerupere, cu încordarea maximă a forţelor. Plutonul amenajează punctul de sprijin, de regulă, sub acoperirea cu foc a mijloacelor proprii, de asemenea a mijloacelor afectate şi de sprijin. Lucrările genistice se execută în aceeaşi succesiune cum s-a trecut la apărare în afara contactului cu inamicul.

Toate poziţiile (construcţiile) în punctul de sprijin al plutonului trebuie să fie pregătite pentru protecţia împotriva armei de aprindere şi să fie minuţios mascate. Pentru aceasta sînt exploatate mijloacele de stingere a incendiilor şi de mascare din dotare şi materialele din zonă.

În scopul protecţiei contra armei de precizie înaltă deasupra MLD(TAB) se creează măşti, se creează streşini şi ecrane. În acelaşi timp, conform planului comandantului eşalonului superior, se instalează reflectoare şi imitatoare (capcane) termice.

Comandantul de pluton personal conduce cu amenajarea genistică a punctului de sprijin, asigurînd în acelaşi timp capacitatea de luptă a plutonului pentru respingerea atacului inamicului.

1.6. Posibilităţile de luptă a plutonului de infanterie motorizată în apărare

Posibilităţile de luptă sînt indicii cantitativi şi calitativi, care caracterizează capacitatea subunităţii pentru îndeplinirea misiunilor de luptă într-un timp stabilit şi într-o situaţie concretă.

Posibilităţile de luptă nu sînt mărimi permanente. Ele depind de:

21

- completarea cu efectiv, armament şi tehnică de luptă;- nivelul de pregătire a personalului;- starea morală şi de luptă a personalului;- calităţile personale şi măiestria comandanţilor;- nivelul de completare cu muniţii şi cu alte mijloace materiale;- tactica de acţiuni şi posibilităţile inamicului;- condiţiile terenului, ora zilei şi starea vremii.Posibilităţile de luptă ale plutonului în apărare sînt caracterizate prin:- posibilităţile de foc;- posibilităţile de manevră.Prin posibilităţile de foc se înţelege capacitatea plutonului de a nimici

tancurile inamicului în ofensivă cu focul mijloacelor antitanc şi cu focul armelor cu glonţ, de a nimici forţa vie şi mijloacele de foc.

Posibilităţile de manevră determină capacitatea plutonului de a executa deplasări pe cîmpul de luptă, de a se desfăşura pentru ocuparea aliniamentului de tragere şi alte acţiuni, care sînt caracterizate de indici ai timpului.

Cunoaşterea posibilităţilor de luptă permit comandantului de pluton de a determina iscusit misiunile de luptă şi de a exploata corect armamentul în luptă.

Calculul în lupta cu tancurile inamicului în apărare se bazează pe întrebuinţarea coieficienţilor eficacităţii de luptă a mijloacelor antitanc.

Indicii coieficienţilor eficienţei de luptăa mijloacelor antitanc în apărare

Denumirea mijloacelor antitanc

Pe un aliniamentpregătit (în locaşe)

Pe un aliniamentnepregătit

RPG - 7SPG - 9

RADMLD - 1

0,31,02,02,0

0,20,81,51,5

Notă: La executarea focului asupra MLI, TAB coeficienţii se măresc de 1,5 – 2 ori.

Posibilităţile plutonului sînt exprimate prin numărul de tancuri şi alte mijloace blindate, atacul cărora acesta este în stare de a le respinge, păstrîndu-şi capacitatea de luptă, adică de a nu pierde mai mult de 50% din mijloace antitanc. Pentru a determina posibilităţile plutonului pentru nimicirea tancurilor, este necesar de a porni de la numărul mijloacelor antitanc avute în pluton(MLD, AG-7), exprimate prin coeficienţii respectivi ai eficacităţii de luptă, care arată capacitatea mijloacelor antitanc de a nimici tancurile şi alte maşini blindate ale inamicului, pînă cînd ele singure vor fi nimicite.

22

În plutonul de infanterie moto pe TAB sînt trei AG-7, coieficientul eficacităţii de luptă al căruia constituie 0,3. Pentru a efectua calcului posibilităţilior, este necesar de a înmulţi numărul de mijloace antitanc la coieficienţii acestora. În cazul dat, vom primi (3 x 0,3 = 0,9) pînă la un tanc al inamicului. Posibilităţile plutonului pe MLD vor constitui (AG-7=3 x 0,3= 0,9; MLD – 1=3 x 2 = 6) aproximativ 7 tancuri.

Calculele sînt efectuate în condiţiile apărării pe un aliniament pregătit. Prin urmare, din datele prezentate se vede, că avînd 100% de mijloace antitanc plutonul pe transportoare blindate este în stare de a nimici pînă la un tanc, iar plutonul pe maşini de luptă a desantului – pînă la şapte tancuri.

Pentru a respinge atacul inamicului, plutonul în apărare trebuie să nimicească 50 – 60% din tancurile acestuia.

Plutonul apără un punct de sprijin cu o dezvoltare frontală pînă la 400 m, iar luînd în consideraţie asigurarea de foc a intervalelor cu vecinii(2 x 150=300) pînă la 700 m (400 + 300=700). Pe un front de 700 m pot înainta pînă la două plutoane de tancuri ale inamicului (şapte-opt tancuri). În cazul pierderii a 50% din tancuri subunităţile în ofensivă, de regulă, renunţă la continuarea atacului. Reeşind din acestea, plutonul trebuie să nimicească nu mai puţin de patru tancuri ale inamicului.

Plutonul, înarmat cu maşini de luptă a desantului, este în stare să îndeplinească o astfel de misiune, păstrîndu-şi capacitatea de luptă, iar plutonul de infanterie moto pe transportoare blindate necesită de a fi întărit cu mijloace antitanc. De regulă, subunităţile de infanterie moto pe transportoare blindate sînt întărite cu mijloace antitanc ale comandantului eşalonului superior, care ocupă poziţiile de tragere în punctul de sprijin al plutonului sau în apropierea acestuia.

În afară de aceasta, efectivul plutonului de infanterie moto pentru lupta cu tancurile dispune de mijloace puternice de luptă apropiată: grenade de mînă antitanc RPG-18 şi RKG-3. În calculele posibilităţilor de foc mijloacele indicate nu se iau. Reieşind din acestea, plutonul de infanterie moto cu mijloacele sale antitanc, în cooperare cu vecinii şi mijloacele antitanc ale comandantului superior, este în stare de a duce cu succes lupta cu tancurile şi transportoarele blindate ale inamicului, apărînd un punct de sprijin cu o dezvoltare frontală de pînă la 400 m.

Pentru nimicirea infanteriei care atacă a inamicului plutonul întrebuinţează focul pistoalelor-mitralieră AKM, puştilor-mitralieră RPK şi mitralierelor, care sînt instalate pe maşinile de luptă a desantului (transportoarele blindate). La baza calculului posibilităţilor de foc pentru nimicirea forţei vii a inamicului stă densitatea focului.

Densitatea focului este cantitatea de gloanţe, care revine la 1 m de front pe un aliniament, trase de către subunitate într-o unitate de timp(o minută) din toate categoriile de armament. Densitatea focului depinde de cantitatea armamentului, categoria şi cadenţa de tragere a acestuia, de asemenea de lăţimea sectorului asupra cărui se duce focul.

Avînd la înarmare armament contemporan şi tehnică de luptă, plutonul pe MLD(TAB) este în stare să creeze o densitate înaltă de foc din armamentul cu glonţ. Cadenţa de tragere a armelor cu glonţ din pluton constituie:

23

pistol-mitralieră AKM – 100 lovituri pe minut; puşca-mitralieră RPK – 150 lovituri pe minut; puşca semiautomată cu lunetă SVD - 40 lovituri pe minut; mitraliera PKT – 250 lovituri pe minut.Reieşind din frontul de apărare a plutonului (pînă la 400 m) şi intervalele

dintre punctele de sprijin vecine (pînă la 300 m), frontul pe care se va duce focul va constitui 700 m. Pe un front de 700 m poate înainta pînă la o companie de infanterie, care este în stare să creeze o densitate de foc de 12-15 gloanţe pe 1 m de front.

Densitatea focului a plutonului va constitui 3-4 gloanţe într-o minută pe 1 m (2750 : 700 = 3,9). Însă este necesar de accentuat, că eficacitatea focului în apărare este mai mare decît în ofensivă. Pentru nimicirea unei ţinte, alergînd la distanţa de 300 m, este necesar de 4 cartuşe, iar pentru nimicirea infanteriei în locaş din mişcare este necesar de 25 cartuşe. Aşadar, focul în apărăre este mai eficace de 4-5 ori, decît în ofensivă.

Pentru respingerea atacului infanteriei inamicului subunitatea în apărare, trebuie să creeze o densitate de foc în faţa frontului de apărare şi la flancuri de 3-5 gloanţe pe 1 m de front pe minut. Densitatea focului asigură nimicirea infanteriei inamicului în cantitate de 50%. Aşadar, plutonul în apărare, exploatînd armele din dotare şi armamentul MLD(TAB), este în stare să respingă atacul pînă la 1 – 2 plutoane de infanterie.

Posibilităţile de manevră în apărare sînt puţin limitate, deoarece misiunea de bază a plutonului este de a menţine cu fermitate poziţiile ocupate.

CAPITOLUL II.

PREGĂTIREA ŞI DUCEREA LUPTEI DE APĂRARE

2.1. Pregătirea luptei de apărare

Pregătirea apărării reprezintă un complex întreg de măsuri care se iau în scopul îndeplinirii cu succes a misiunilor primite de către plutonul de infanterie motorizată. Ea începe imediat după primirea misiunii de luptă de la comandantul superior şi include:

- organizarea luptei;- instalarea în apărare;- pregătirea subunităţilor pentru luptă;- controlul stării de pregătire a apărării şi subunităţilor pentru executarea

misiunii de luptă.Să examinăm conţinutul acestor măsuri pentru diferite condiţii de trecere a

plutonului la apărare.

24

Succesiunea şi conţinutul activităţilor executate de către comandantul de pluton în cadrul organizării luptei de apărare.

Organizarea luptei de apărare în pluton ocupă un loc deosebit la pregătirea apărării şi pentru a îndeplini toate măsurile de organizare a luptei în volum complet şi în termenele stabilite, comandantul de pluton trebuie să determine succesiunea activităţii sale.

Succesiunea şi conţinutul activităţii comandantului de pluton la organizarea apărării depind de condiţiile de trecere la apărare şi mai ales de îndepărtarea inamicului, caracterul acţiunilor acestuia, misiunea primită şi existenţa timpului. În toate cazurile, comandantul de pluton trebuie să asigure:

- instalarea rapidă în apărare;- organizarea sistemului de foc în termenul stabilit;- organizarea observării şi amenajării genistice a punctului de sprijin.În cazul trecerii la apărare în contact nemijlocit cu inamicul, sub acţiunea

activă a acestuia, situaţia poate fi diferită. Într-un caz plutonul va fi nevoit să se oprească şi neîntîrziat să se întărească pe aliniamentul atins, iar în alt caz – să continue ofensiva în scopul de a îmbunătăţi situaţia şi de a ocupa un aliniament mai favorabil. Uneori este posibilă şi retragerea.

În acest caz, comandantul de pluton, concomitent cu conducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare, este obligat să organizeze lupta.

Primind misiunea de luptă pentru a trece la apărare din contact nemijlocit cu inamicul, comandantul de pluton execută următoarele activităţi:

- însuşeşte misiunea primită;- analizează situaţia;- repede primeşte hotărârea;- dă misiuni grupelor pentru ocuparea poziţiilor în punctul de sprijin indicat;- organizează observarea în faţa şi la locurile punctului de sprijin al

plutonului;- organizează cooperarea şi sistemul de foc, asigurarea acţiunilor de luptă,

conducerea şi amenajarea genistică a punctului de sprijin.Ulterior, comandantul de pluton:

- studiază terenul;- precizează misiunile pentru grupe şi modul de cooperare, iar la necesitate şi

alte întrebări.În cazul trecerii la apărare în afara contactului cu inamicul, comandantul

de pluton, primind misiunea de luptă, execută următoarele activităţi:- însuşeşte misiunea primită;- analizează situaţia;- ia hotărârea pe hartă;- anunţă hotărârea comandanţilor de grupe;- deplasează în ascuns plutonul către punctul de sprijin indicat, îl dispune

într-un loc adăpostit şi organizează siguranţa nemijlocită;

25

- împreună cu comandanţii de grupe şi a mijloacelor afectate petrece recunoaşterea;

- anunţă ordinul de luptă;- organizează cooperarea şi sistemul de foc, asigurarea acţiunilor de luptă şi

conducerea;- organizează ocuparea punctului de sprijin;- creează dispozitivul de luptă şi sistemul de foc;- organizează observarea şi amenajarea genistică a punctului de sprijin;- realizează controlul asupra pregătirii subunităţilor pentru apărare;- la ora stabilită raportează comandantului de companie despre starea de

pregătire a plutonului pentru îndeplinirea misiunii.

În toate cazurile subunităţile plutonului trebuie să fie gata:- pentru respingerea ofensivei inamicului, atacurilor aviaţiei şi elicopterelor

acestuia;- pentru nimicirea desantului aerian şi a subunităţilor trupelor aeromobile.

Cea mai importantă etapă a activităţii comandantului de pluton la organizarea luptei de apărare este etapa de luare a hotărîrii.

Succesiunea activităţii comandantului de pluton la luarea hotărîrii include:

- însuşirea misiunii;- analiza situaţiei;- luarea hotărîrii.Să examinăm conţinutul activităţilor principale executate de comandantul de

pluton la luarea hotărîrii.Însuşirea misiunii este începutul activităţii comandantului de pluton privind

luarea hotărîrii. De regulă, ea este realizată de către comandantul de pluton în timpul primirii misiunii de la comandantul de companie şi întocmirii acesteia pe hartă.

La însuşirea misiunii comandantul de pluton trebuie să înţeleagă:- misiunea companiei şi a plutonului (punctul de sprijin al companiei şi locul

punctului de sprijin al plutonului în acesta, mijloacele de întărire, fîşia de tragere şi sectoarele de tragere complementare, sectorul de foc concentrat);

- obiectivele (ţintele) din faţa frontului de apărare al plutonului vor fi lovite de mijloacele comandanţilor superiori;

- misiunile vecinilor şi modul de cooperare cu aceştia;- ora cînd trebuie să fie gata pentru îndeplinirea misiunii.În baza însuşirii misiunii comandantul de pluton, de regulă, determină:– locul şi rolul plutonului în misiunea îndeplinită de companie;– care obiective(ţinte) este necesar de nimicit cu mijloacele plutonului;– la care etapă a luptei şi cu care vecini este necesar de menţinut o cooperare

mai strînsă, cum de constituit dispozitivul de luptă;

26

– cît timp este pentru organizarea apărării şi cum e mai raţional de a-l repartiza.

Analiza situaţiei este un proces de gîndire logică a comandantului, care constă în studierea şi analizarea influenţei fiecărui element al situaţiei asupra îndeplinirii misiunii de luptă. Cu alte cuvinte, analiza situaţiei este simţul comandantului de a-şi da seama de condiţiile obiective ale luptei care urmează şi de a găsi cele mai potrivite căi de exploatare a acestor condiţii pentru îndeplinirea misiunii primite.

Analizînd situaţia, comandantul de pluton studiază:- componenţa, poziţia şi caracterul posibil de acţiuni ale inamicului, locurile

de dispunere a mijloacelor de foc ale acestuia;- starea, gradul de asigurare, posibilităţile plutonului şi a subunităţilor

afectate;- componenţa, poziţia, caracterul acţiunilor vecinilor şi condiţiile de cooperare

cu aceştia;- terenul, proprietăţile de protecţie şi de mascare ale acestuia, căile de acces

care aduc în ascuns spre apărare, barajele şi obstacolele, condiţiile de observare şi de ducere a focului;

- cele mai probabile direcţii de acţiune a avioanelor, elicopterelor şi altor obiective aeriene la înălţimi mici şi extrem de mici.

În afară de aceasta, la analiza situaţiei comandantul de pluton ţine cont de starea timpului, anotimp şi ora zilei.

Analizîndu-l şi studiindu-l pe inamic, comandantul de pluton trebuie să determine:

- componenţa posibilă a inamicului;- direcţia probabilă, ora presupusă de trecere a inamicului la ofensivă;- forţele şi mijloacele inamicului;- aliniamentele de desfăşurare ale inamicului.În concluziile din analiza inamicului comandantul de pluton determină:- părţile tari şi slabe ale inamicului care atacă;- potenţialul de forţe şi mijloace ale inamicului;- direcţia de concentrare a eforturilor principale şi sectoarele de teren de

menţinerea cărora depinde stabilitatea apărării;- structura dispozitivului de luptă;- asupra căror aliniamente de pregătit foc concentrat;- aliniamentele de deschidere a focului cu RAD, din tunurile MLD, mitraliere,

aruncătoare de grenade, pistoale-mitralieră.La studierea stării, gradului de asigurare şi posibilităţilor plutonului său,

precum şi subunităţilor afectate şi de sprijin, comandantul de pluton analizează:- gradul de completare a plutonului şi subunităţilor afectate;- moralul şi starea fizică a personalului;- starea tehnică a tehnicii de luptă şi armamentului, existentul în muniţie şi

alte mijloace materiale.

27

În concluziile din analiza subunităţilor sale şi celor afectate, comandantul de pluton determină:

- locul fiecărei grupe (mijloacelor de întărire) în dispozitivul de luptă al plutonului;

- repartizarea forţelor şi mijloacelor de întărire;- măsurile principale de asigurare a plutonului cu mijloace materiale şi de

pregătire a tehnicii şi armamentului pentru luptă.Analizînd vecinii, comandantul de pluton trebuie să clarifice:- misiunile acestora;- pentru menţinerea căror sectoare de teren ei îşi concentrează eforturile;- ce forţe şi mijloace repartizează ei pentru acoperirea intervalelor;- condiţiile de cooperare cu aceştia.În concluziile din analiza vecinilor, comandantul de pluton determină:- cu care dintre vecini trebuie de menţinut cea mai strînsă cooperare;- modul de menţinere a legăturii cu aceştia;- modul de asigurare a flancurilor şi intervalelor.Analizînd terenul, proprietăţile de protecţie, de mascare şi caracteristicile

tactice ale acestuia, comandantul de pluton determină:- caracterul terenului din faţa limitei dinainte din punct de vedere al

accesibilităţii acestuia pentru trecerea tancurilor, transportoarelor blindate ale inamicului;

- condiţiile de organizare a observării şi sistemului de foc;- caracterul terenului în punctul de sprijin al plutonului, relieful şi obiectele

din teren care pot fi exploatate pentru amplasarea în ascuns a forţei vii şi mijloacelor de foc;

- condiţiile de ieşire în spate şi de manevrare în scopul trecerii la apărarea circulară.

În rezultatul analizei terenului, comandantul de pluton trage concluzii în care determină:

- direcţia loviturii principale a inamicului;- sectorul de teren de menţinerea căruia depinde stabilitatea apărării;- aliniamentele de desfăşurare posibilă a inamicului în dispozitiv de luptă;- aliniamentele de deschidere a focului cu RAD, din tancuri, MLD (TAB) şi

din armamentul cu glonţ;- locurile de amenajare a şanţ-adăposturilor şi adăposturilor;- măsurile de mascare, amenajare genistică a poziţiilor, de protecţie a

plutonului împotriva armelor incendiare.Analizînd acţiunile avioanelor şi elicopterelor inamicului la înălţimi mici şi

extrem de mici, comandantul de pluton precizează:- direcţiile probabile ale zborului şi loviturilor acestora.În concluzii, comandantul de pluton determină:- modul de observare şi de înştiinţare despre inamicul aerian;- forţele şi mijloacele angajate în luptă împotriva inamicului aerian;

28

- modul de nimicire a avioanelor şi elicopterelor inamicului care acţionează la înălţimi mici şi foarte mici.

Starea timpului, anotimpul şi ora zilei influenţează în mod considerabil asupra acţiunilor de luptă. Fără analiza acestora nu e posibilă luarea definitivă a hotărîrii.

Pe baza analizei situaţiei şi concluziilor trase din aceasta, comandantul de pluton ia hotărârea în care determină:

- modul de îndeplinire a misiunii de luptă (modul de nimicire a inamicului în timpul înaintării spre limita dinainte a apărării şi desfăşurării pentru atac, în faţa limitei dinainte, în caz de pătrundere în apărare şi ocolire a punctului de sprijin);

- misiunile pentru grupe, subunităţile afectate şi mijloacele de foc;- organizarea conducerii.Pentru precizarea elementelor hotărîrii comandantul de pluton execută

recunoaşterea.În timpul executării recunoaşterii comandantul de pluton studiază terenul,

indică pentru comandanţii de grupe reperele şi precizează:- poziţia, componenţa şi căile probabile de înaintare ale inamicului,

aliniamentele probabile de trecere la atac şi direcţiile de acţiuni ale elicopterelor de luptă ale acestuia;

- limita dinainte a apărării companiei, punctul de sprijin al plutonului şi a vecinilor;

- poziţiile de apărare ale grupelor şi a mijloacelor de foc afectate);- fîşia de tragere pentru pluton (grupe) şi sectorul de tragere complementar;- poziţiile de tragere de bază, de rezervă pentru MLD (TAB), mijloacele de

foc afectate, destinate pentru asigurarea flancurilor şi intervalelor, sectoarele de tragere de bază şi complementare de pe fiecare poziţie;

- ordinea şi termenii de amenajare genistică a punctului de sprijin şi a poziţiilor pentru grupe, locul şi caracterul barajelor genistice, care vor fi executate în faţa apărării şi la flancuri, modul de acoperire a acestora cu foc;

- aliniamentele, sectoarele şi obiectivele asupra cărora se va pregăti focul de artilerie şi aruncătoare de mine;

- locul punctului de comandă-observare.După executarea recunoaşterii, comandantul de pluton dă ordinul de luptă

verbal, de regulă, în teren.Ordinul de luptă trebuie să fie scurt, precis, în aşa fel încît subordonaţii să

înţeleagă clar ce misiuni au de îndeplinit.În ordinul de luptă comandantul de pluton indică:

- reperele;- componenţa, poziţia şi caracterul de acţiuni ale inamicului, locurile de

amplasare a mijloacelor de foc ale acestuia;- misiunea companiei şi a plutonului;- obiectivele pe direcţia de acţiune a plutonului, care vor fi nimicite de către

mijloacele eşaloanelor superioare, de asemenea misiunile vecinilor;- după cuvîntul “ORDON” anunţă misiunile de luptă pentru subordonaţi:

29

pentru grupele de infanterie moto: – poziţiile de apărare, fîşiile de tragere şi sectoarele de tragere

complementare;– poziţiile de tragere de bază, de rezervă pentru MLD (TAB), sectoarele de

tragere de bază şi complementare de pe fiecare poziţie;– sectoarele de foc concentrat pentru pluton şi locurile în ele, asupra cărora

execută foc grupele;– mijloacele de foc pentru asigurarea intervalelor cu vecinii şi a flancurilor;

pentru mijloacele de foc afectate:– poziţiile de tragere de bază, de rezervă;– sectoarele de tragere de bază şi complementare de pe fiecare poziţie;

pentru lunetist:– poziţiile de tragere de bază, de rezervă;– modul de observare şi de ducere a focului;

pentru puşcaşul-sanitar:– poziţia de tragere;– modul de acordare a ajutorului medical răniţilor;– ora cînd trebuie de ocupat apărarea, de gătinţă a sistemului de foc,

succesiunea şi termenii de amenajare genistică a punctului de sprijin;– locul său şi locţiitorul.

După darea ordinului de luptă comandantul de pluton organizează cooperarea. Cooperarea constă în coordonarea acţiunilor grupelor, între ele, cu subunităţile de întărire şi sprijin şi cu subunităţile vecine în vederea nimicirii inamicului. Cooperarea se organizează în teren concomitent cu darea misiunilor de luptă.

La organizarea cooperării comandantul de pluton este obligat:- să determine modul de nimicire a inamicului pe timpul apropierii şi

desfăşurării lui (pe baza de plecare la ofensivă), pe timpul respingerii atacului cu tancuri şi infanterie în faţa limitei dinainte a apărării, pentru interzicerea (pe timpul) pătrunderii în dispozitivul de apărare, precum şi pentru nimicirea celui pătruns în punctul de sprijin, în intervale sau la flancuri;

- să indice aliniamentele de deschidere a focului din MLD (TAB), mijloacele antitanc şi alte mijloace de foc;

- să determine modul de ducere a focului concentrat de către pluton, de asemenea modul de ducere a focului asupra avioanelor, elicopterelor şi altor ţinte aeriene din armamentul cu glonţ;

- să coordoneze acţiunile grupelor, între ele, cu subunităţile de întărire şi sprijin şi cu subunităţile vecine în vederea respingerii atacurilor inamicului în faţa limitei dinainte a apărării şi nimicirii acestuia, în cazul pătrunderii acestuia în apărare;

- să numească mijloacele de foc de serviciu şi să stabilească modul de nimicire a cercetării inamicului;

30

- să indice măsurile privind protecţia împotriva armelor de nimicire în masă şi armelor cu precizie înaltă ale inamicului, de asemenea măsurile de mascare;

- să comunice semnalele de înştiinţare, conducere, cooperare şi modul de acţiuni la ele.

La organizarea asigurării acţiunilor de luptă comandantul de pluton indică: cu privire la cercetare:

- modul de organizare şi ducere a observării; cu privire la protecţia contra A.N.M.:

- succesiunea amenajării genistice a punctului de sprijin şi modul de exploatare a capacităţilor de protecţie şi mascare ale terenului;

- semnalele de preîntîmpinare despre pericolul sau începutul întrebuinţării de către inamic a ANM, de asemenea semnalele de înştiinţare despre contaminarea radioactivă, chimică şi biologică, modul de acţiuni la ele;

- termenii de executare a măsurilor medicale;- măsurile de securitate în cazul cînd se acţionează în zonele contaminate,

raioanele cu distrugeri, incendii şi inundaţii. cu privire la mascare:

- care mijloace din dotare şi materiale din teren de exploatat pentru mascare, termenii de executare a acesteia;

- modul de executare a mascării în cursul luptei de apărare. cu privire la asigurarea genistică:

- locurile pentru poziţiile de apărare a grupelor, poziţiile de tragere de bază, de rezervă a MLD(TAB), succesiunea şi termenii de amenajare a acestora;

- locul de amplasare a PCO al plutonului, cine este repartizat pentru amenajarea acestuia şi termenul gătinţei;

- care mijloace din dotare şi materiale din teren de exploatat pentru amenajarea şi mascarea poziţiilor de apărare pentru grupe;

- locul de executare a cîmpului de mine şi modul de acoperire a acestuia cu foc;- volumul lucrărilor pentru îmbunătăţirea lucrărilor privind perfecţionarea

tranşeelor şi şanţurilor de comunicaţie după ce acestea au fost săpate de mijloacele mecanizate;

- cu ajutorul căror materiale, unde şi cum de instalat baraje neexplozive. cu privire la asigurarea chimică:

- misiunile privind cercetarea de radiaţie şi chimică;- modul de exploatare a mijloacelor de protecţie individuale şi colective;- cu privire la modul de repartizare a dozimetrelor individuale;- locul, ora şi ordinea de executare a tratării speciale;- modul de exploatare a mijloacelor fumigene;- locul şi ora de primire a mijloacelor de protecţie şi de control a măştilor contra

gazelor. la siguranţă:

- modul de observare asupra terenului, spaţiului aerian şi semnalelor comandantului de companie (pluton);

31

- locul şi misiunea pentru observator, de asemenea modul de acţiuni a personalului plutonului în caz de atac prin surprindere din partea inamicului;

- locul şi misiunea pentru mijlocul de foc de serviciu.

Organizînd conducerea, comandantul de pluton este obligat: - să precizeze (să aducă la cunoştinţă) datele radio şi modul de întrebuinţare

a mijloacelor de legătură prin radio şi de semnalizare.Ocuparea punctului de sprijin, constituirea dispozitivului de luptă, crearea

sistemului de foc. Organizarea observării şi amenajării genistice.Plutonul ocupă punctul de sprijin, ţinînd cont de situaţia concretă. În timpul

trecerii la apărare în condiţiile de contact nemijlocit cu inamicul o atenţie deosebită se atrage la crearea, în corespundere cu hotărârea comandantului de pluton, în cele mai scurte termene, a dispozitivului de luptă, sistemului de foc, barajelor genistice, de asemenea amenajării de fortificaţie a punctului de sprijin.

Plutonul ocupă apărarea în timp scurt, concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă în curs de desfăşurare.

MLD(TAB), ocupînd poziţii de tragere favorabile, asigură şi sprijină cu foc lupta plutonului pentru ocuparea punctului de sprijin.

În caz de trecere la apărare în afara contactului cu inamicul, deplasarea şi ocuparea punctului de sprijin se execută în ascuns, în termene scurte şi sub acoperirea unor subunităţi destinate acestui scop. Grupele ocupă poziţiile de apărare indicate, pregătesc sistemul de foc şi execută amenajarea genistică a acestora.

Poziţiile de apărare ale grupelor şi poziţiile de tragere ale mijloacelor de foc se maschează cu materiale improvizate şi mijloace de mascare din înzestrare.

Poziţiile de tragere pentru MLD(TAB) se aleg în rîpe, denivelări, ţinîndu-se seama de posibilităţile executării focului.

MLD(TAB) se dispun iniţial în locuri ferite de observarea terestră şi aeriană a inamicului. La ordinul comandantului de pluton acestea trebuie să acţioneze în scurt timp. Poziţiile de tragere se ocupă, de regulă, după ce lucrările genistice au fost terminate.

Pentru nimicirea inamicului pătruns în interiorul punctului de sprijin sau la flancuri se realizează lucrări genistice de rezervă care se execută în raport cu timpul avut la dispoziţie, pînă la începutul luptei. Lucrările false se amenajează în intervalele dintre grupe şi plutoane, înapoia şi la flancurile punctului de sprijin de pluton.

În faţa limitei dinainte a apărării, la flancuri şi în adîncime se execută obstacole şi baraje genistice.

În ambele cazuri de trecere la apărare, plutonul trebuie să fie gata pentru respingerea atacului prin surprindere din partea inamicului a loviturilor avioanelor şi elicopterelor acestuia, nimicirea desanţilor aerieni şi grupelor de cercetare diversiune ale acestuia.

Organizarea observării

32

Observarea constituie procedeul de bază pentru supravegherea cîmpului de luptă. În apărare observarea se execută de către comandantul şi întregul personal al plutonului, precum şi de către observatori numiţi special în acest scop.

Prin observare se asigură:- descoperirea şi studierea inamicului, terenului, a obiectivelor şi determinarea

distanţelor pînă la ele;- urmărirea acţiunilor de luptă, a manevrei de forţe şi mijloace executate de

inamic;- descoperirea indicilor care demască prezenţa, activitatea şi acţiunile

inamicului, îndeosebi folosirea armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare;- urmărirea efectului focului executat de trupele proprii asupra inamicului, a

distrugerilor şi incendiilor produse;- descoperirea întrebuinţării desantului aerian şi a trupelor aeromobile de către

inamic.Pînă la trecerea inamicului la ofensivă, observarea în pluton este executată

de către observatorii de pe poziţiile grupelor şi observatorul la punctul de comandă al comandantului de pluton. Odată cu începerea luptei observarea se execută de către comandantul şi întregul personal al plutonului.

Instalînd observatorii, comandantul de pluton le indică:- reperele (numerotarea lor şi distanţele pînă la acestea);- datele cunoscute despre inamic;- locul de unde se execută observarea şi modul de amenajare a lui;- sectorul de observare sau obiectivul (obiectivele) de observare (în cadrul

sectorului de observare se indică direcţia principală de observare);- procedeele prin care raportează cele descoperite la inamic.Locul ales pentru executarea observării trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii:- să permită executarea observării, pe cît posibil, circular şi pe o distanţă cît

mai mare;- să fie mascat împotriva observării terestre şi din aer a inamicului şi ferit de

focul acestuia;- să aibă căi de acces ascunse şi să asigure legătura cu comandantul care l-a

trimis;- să nu fie în apropierea unor repere caracteristice din teren care atrag atenţia

inamicului.Sectorul de observare este porţiunea de teren în care se execută observarea.

Dezvoltarea frontală şi adîncimea acestuia sînt variabile şi depind de:- teren;- condiţiile de vizibilitate;- densitatea obiectivelor de la inamic.

33

Limitele sectorului de observare (dreapta, stînga) se stabilesc prin repere şi trebuie, pe cît posibil, să se întretaie în faţa limitei dinainte a apărării a plutonului cu ale sectoarelor de observare vecine.

Observarea se execută din vedere, cu aparate optice obişnuite şi de vedere pe timp de noapte.

Legătura între observator şi comandantul care l-a trimis în misiune se poate realiza prin mijloace fir, radio, mobile şi prin semnale.

Observatorul, fără a întrerupe observarea, trebuie să raporteze imediat comandantului despre cele observate la inamic, indicînd reperul, depărtarea faţă de el şi ce anume a observat.

Observarea pe timp de noapte se execută atît de către observatorii care au funcţionat ziua, cît şi prin destinarea altora. Observarea se execută din vedere, cît şi prin întrebuinţarea aparatelor de vedere pe timp de noapte şi este completată permanent cu ascultarea.

Noaptea observatorii se dispun cît mai aproape de inamic, iar locurile alese trebuie să permită, pe cît posibil, observarea de jos în sus. Cînd în raioanele sau pe direcţiile de observare se execută şi alte acţiuni de cercetare de către trupele proprii (incursiuni, ambuscade, deplasarea unor echipe sau patrule), se va stabili şi modul de recunoaştere reciprocă.

Despre creşterea intensităţii zgomotelor şi luminilor faţă de orele sau nopţile anterioare, precum şi despre eventualele schimbări bruşte ale situaţiei, observatorul raportează imediat comandantului care l-a trimis.

Organizarea amenajării genistice

Plutonul începe executarea lucrărilor de amenajare genistică după ocuparea poziţiilor de apărare şi organizarea sistemului de foc.

Organizînd amenajarea genistică a punctului de sprijin, comandantul de pluton este obligat să indice:

- locurile de executare a barajelor, care vor fi instalate de forţele plutonului;- sectoarele de teren care trebuie să fie curăţate pentru îmbunătăţirea

observării şi executării focului;- traseul şi adîncimea locaşelor pentru grupe, şanţurilor şi şanţurilor de

comunicaţie; locurile pentru săparea şanţ-adăposturilor (adăposturilor), nişelor pentru muniţie;

- care baraje mobile de executat şi unde de instalat;- ce este necesar de executat pentru asigurarea protecţiei personalului

împotriva armelor de nimicire în masă, armelor cu precizie înaltă şi de aprindere;- unde, cînd şi ce fel de unelte şi materiale de primit pentru executarea

lucrărilor de amenajare genistică;- modul şi termenii de amenajare genistică a punctului de sprijin, de asemenea

misiunea pe o zi;- activităţile pentru executarea mascării.

34

Comandantul de pluton personal execută trasarea şanţurilor pentru grupe, tranşeei şi a şanţului de comunicaţie, atrăgînd la această activitate comandanţii de grupe; conduce cu amenajarea genistică a punctului de sprijin şi poartă răspunderea pentru îndeplinirea calitativă a misiunii de zi, stabilită de către comandantul de companie.

Amenajarea genistică a punctului de sprijin al plutonului se execută în succesiunea următoare:

- săparea poziţiilor de tragere de bază pentru MLD (TAB), mitraliere, puşti mitraliere, tancuri, tunuri antitanc, aruncătoare de grenade antitanc, aruncătoare, locaşuri individuale de tragere pentru celălalt armament, unirea în şanţuri de tragere pentru grupe;

- curăţarea terenului pentru îmbunătăţirea observării şi executării focului;- realizarea de adăposturi pentru personal, şanţ-adăpost acoperit pentru fiecare

grupă şi un adăpost (amenajat antinuclear şi antichimic) pentru pluton în afara tranşeelor;

- pregătirea poziţiilor de tragere de rezervă şi vremelnice, a nişelor şi adăposturilor sub parapet pentru muniţie şi alte materiale;

- săparea şanţurilor de comunicaţie între tranşeea întîi şi poziţiile de tragere de bază şi de rezervă, care se amenajează şi pentru executarea focului.

Poziţiile de apărare ale grupelor şi poziţiile de tragere ale mijloacelor de foc se maschează cu materiale improvizate şi mijloace de mascare din înzestrare.

În faţa limitei dinainte a apărării, la flancuri şi în adîncime se execută obstacole şi baraje genistice:

- obstacole pentru tancuri, MLD(TAB);- cîmpuri de mine antiinfanterie şi antitanc;- reţele din sîrmă ghimpată, spirale din sîrmă, iar în tranşee şi şanţuri de

comunicaţie se folosesc arici şi capre din sîrmă ghimpată.Punctul de comandă-observare se amenajează în cadrul punctului de sprijin,

într-un loc din care comandantul de pluton poate să vadă terenul din faţă, de la flancuri şi din adîncimea acestuia.

Comandantul de pluton personal conduce cu amenajarea genistică a punctului de sprijin, asigurînd în acelaşi timp capacitatea de luptă înaltă a plutonului pentru respingerea atacului din partea inamicului.

Pregătirea plutonului pentru luptă include:

- completarea subunităţilor cu personal;- constituirea rezervelor stabilite de rachete, muniţie, combustibil şi alte

mijloace materiale;- pregătirea nemijlocită a comandanţilor şi personalului pentru îndeplinirea

misiunii de luptă, iar a armamentului şi tehnicii de luptă – pentru întrebuinţarea în luptă.

35

Controlul gradului de pregătire a subunităţilor pentru îndeplinirea misiunii de luptă include verificarea:

- oportunităţii primirii de către subunităţi a misiunii de luptă şi ocupării poziţiilor de apărare şi poziţiilor de tragere;

- cunoaşterii de către personal a misiunilor sale şi a modului de menţinere a cooperării în cursul luptei;

- stării şi gradului de pregătire a barajelor genistice şi construcţiilor de fortificaţie în punctul de sprijin al plutonului şi pe poziţiile de apărare a grupelor;

- stării de pregătire a sistemului de foc;- pregătirii armamentului pentru executarea focului pe timp de noapte şi în

alte condiţii de vizibilitate scăzută;- realizării măsurilor de asigurare multilaterală a luptei şi de conducere.Neajunsurile depistate în cursul controlului se înlătură imediat.

Schema punctului de sprijin a plutonului

Pe baza lucrului efectuat pentru organizarea luptei de apărare, comandantul de pluton întocmeşte schema punctului de sprijin. Ea se recomandă să fie întocmită pe o coală de hîrtie. În scopul reducerii timpului pentru pregătirea schemei, această coală de hîrtie trebuie să fie liniată din timp ca un document formalizat şi să aibă chenar, denumire, semnătura comandantului, data, aliniamentele de deschidere a focului.

Pe schema punctului de sprijin se trec (fig.5):- reperele (numerotarea lor, denumirea şi distanţele pînă la ele);- situaţia inamicului care va acţiona pe direcţia de apărare a plutonului;- fîşia de tragere a plutonului şi sectoarele de tragere complementare;- poziţiile de apărare ale grupelor, fîşiile de tragere ale lor şi sectoarele de

tragere complementare;- poziţiile de tragere de bază, de rezervă (vremelnice) ale MLD(TAB), de

asemenea ale mijloacelor de foc, care asigură intervalele cu vecinii, sectoarele de tragere de bază şi complementare ale lor de pe fiecare poziţie;

- sectoarele focului concentrat ale plutonului şi locurile în ele, asupra cărora trebuie să execute focul grupele;

- sectorul focului concentrat al companiei şi locul în el, asupra căruia duce focul plutonul;

- aliniamentele de deschidere a focului din MLD, mijloacele antitanc şi alte mijloace de foc;

- poziţiile de tragere ale mijloacelor de foc aflate în subordinea comandantului de companie (batalion), care sînt amplasate în punctul de sprijin al plutonului şi pe flancurile lui, sectoarele de tragere ale lor;

- barajele şi construcţiile de fortificaţie;- poziţiile subunităţilor vecine şi hotarele fîşiilor de tragere a lor pe flancurile

plutonului;- locul punctului de comandă-observare a plutonului.

36

Schema punctului de sprijin este planul de ducere a luptei de apărare a plutonului. Comandantul de pluton prezintă schema punctului de sprijin comandantului de companie.

2.2. Ducerea luptei de apărare

Ducerea luptei de apărare are aspecte diferite în funcţie de:- gruparea şi procedeele de trecere la ofensivă a inamicului;- situaţia în care s-a trecut la apărare şi de dispozitivul adoptat;- caracteristicile terenului;- condiţiile de timp şi stare a vremii;- modul de asigurare a conducerii.Ducerea cu succes a luptei depinde de:- cunoaşterea permanentă a situaţiei inamicului şi evitarea surprinderii;- oportunitatea măsurilor luate pentru respingerea ofensivei inamicului în

faţa limitei dinainte a apărării;- menţinerea cu fermitate a punctului de sprijin încredinţat;- executarea oportună şi prin surprindere a manevrei de foc, de forţe şi

mijloace;- inducerea în eroare a inamicului;- întrebuinţarea la timp şi eficace a eşalonului doi (rezervei);- executarea cu eficienţă a contraatacurilor;- adaptarea permanentă a hotărîrilor iniţiale la specificul situaţiei;- starea moral-psihologică a personalului;- menţinerea neîntreruptă a cooperării şi legăturii.Acţiunile plutonului pînă la începutul luptei.În apărare plutonul se află în gătinţă permanentă pentru respingerea atacului

inamicului.În scopul verificării gradului de pregătire a plutonului, comandantul periodic

se deplasează la poziţiile grupelor şi verifică:- cunoaşterea de către soldaţi a misiunilor sale;- cum soldaţii au însuşit ordinea de ducere a focului la respingerea atacurilor

infanteriei şi tancurilor inamicului;- cunoaşterea semnalelor de înştiinţare şi indicare a ţintelor.De asemenea, comandantul de pluton verifică cum decurge lucrul pentru

amenajarea genistică a poziţiilor, mascarea lor şi gătinţa pentru întrebuinţare în luptă a armamentului şi aparatelor de vedere pe timp de noapte.

Pînă la începutul ofensivei inamicului pe poziţiile grupelor şi la PCO al comandantului de pluton, permanent duc cercetarea observatorii.

Pentru nimicirea grupelor izolate ale inamicului, care încearcă să ducă cercetarea, să execute culoare în baraje sau să pătrundă în adîncimea apărării, în pluton se numesc mijloace de foc de serviciu (maşina de luptă de serviciu), personalul căror se află în gătinţă permanentă pentru deschiderea focului de pe poziţia de tragere

37

de rezervă sau vremelnică. În afară de aceasta, mijlocul de foc de serviciu împiedică deplasarea inamicului în dispozitivul propriu şi executării de către acesta a lucrărilor genistice. Lunetistul nimiceşte ofiţerii, lunetiştii, observatorii şi alte ţinte ale inamicului.

Restul personalului plutonului perfecţionează amenajarea genistică a poziţiilor, execută şedinţe privind pregătirea de luptă, execută deservirea tehnică a MLD(TAB).

Noaptea două treimi din personalul fiecărei grupe (membrii echipajelor MLD, TAB în cantitatea, care permite ducerea focului din armamentul maşinii de luptă) trebuie să se afle la poziţii (în MLD, TAB) în gătinţă pentru ducerea focului.

Odihna personalului se permite prin aprobarea comandantului de companie. Efectivul care se odihneşte, se dispune în adăposturi (blindaje) şi în tranşee în apropierea mijloacelor de tragere în gătinţă de a-şi ocupa locurile pe alarmă. Lîngă adăposturi se instalează observatori, care prin semnalul stabilit înştiinţează pe toţi care se odihnesc, chemîndu-i la poziţii.

Acţiunile plutonului în timpul luptei şi după respingerea atacului inamicului.

Înainte de atac inamicul, de regulă, execută pregătirea de foc. De aceea este foarte important de adăpostit la timp efectivul plutonului în adăposturi pentru a micşora pierderile de la focul inamicului.

La semnalul de înştiinţare despre pericolul întrebuinţării armelor de nimicire în masă, plutonul pregăteşte mijloacele de protecţie individuală. La semnalul de alarmare efectivul plutonului de infanterie moto, observînd flacăra, se culcă rapid la fundul locaşului (tranşeei) sau ocupă adăposturile apropiate. Efectivul care se află în MLD (TAB) închid obloanele şi jaluzele. Personalul de serviciu îmbracă mijloacele de protecţie individuală şi continuă misiunea. După trecerea undei de şoc plutonul se pregăteşte pentru luptă, primind măsurile necesare pentru protecţia împotriva contaminării radioactive. La descoperirea contaminării radioactive efectivul plutonului, la indicaţiile (ordinul) comandantului, execută tratarea specială parţială, în timpul căreia observarea asupra inamicului se duce încontinuu şi gătinţa de luptă a plutonului nu scade.

Cînd inamicul a întrebuinţat armele de nimicire în masă şi mijloacele incendiare, efectivul plutonului (cu o parte de forţe), la ordin, ia măsuri pentru închiderea breşelor prin foc şi manevra de forţe şi mijloace, precum şi pentru stingerea incendiilor, înlăturarea distrugerilor, restabilirea legăturilor.

Comandantul de pluton şi observatorii determină la timp momentele cînd inamicul începe pregătirea de foc şi cînd a plecat la atac. La ordinul comandantului personalul plutonului şi al subunităţilor primite ca întărire, mai puţin observatorii şi servanţii de la mijloacele de foc de serviciu, intră în adăposturile sub parapet sau se adăpostesc pe fundul şanţurilor şi în locaşurile de tragere, fiind în măsură să ocupe locurile pe poziţiile de tragere şi să respingă atacul inamicului. Echipajele permanente îşi ocupă locurile în maşinile de luptă. Mijloacele de foc de serviciu în timpul acesta îşi ocupă poziţiile de tragere de bază.

38

Plutonul care se apără, trebuie permanent să tindă pentru respingerea atacului inamicului în faţa limitei dinainte. Este necesar de ţinut minte, că respingerea atacului în faţa limitei dinainte, într-o mare măsură determină succesul apărării, deoarece inamicului, care a suferit unele pierderi de forţe şi mijloace şi care a consumat o parte considerabilă de muniţii, îi va fi foarte greu de creat densităţile necesare de forţe şi mijloace pentru un atac repetat.

Cînd inamicul în timpul pregătirii de foc a reuşit să nimicească o parte din mijloacele de foc, comandantul de pluton imediat precizează misiunile pentru efectiv în scopul restabilirii sistemului de foc.

Pe timpul apropierii inamicului de punctul de sprijin, comandantul de pluton, prin staţia radio, pune misiunile pentru ochitorii-operatori ai MLD pentru nimicirea tancurilor şi altor maşini blindate ale inamicului, prin concentrări de foc la distanţe mari. În afară de aceasta, pe măsura apropierii inamicului de punctul de sprijin, la ordinul (semnalul) comandantului de pluton, armamentul de serviciu şi alte mijloace de foc care nu sînt afectate de pregătirea de foc a inamicului, de asemenea participă în concentrări de foc la distanţe mari.

Mijloacele antitanc deschid focul la bătaia loviturii directe a fiecărei categorii de armament şi nimicesc blindatele inamicului.

Cînd inamicul s-a desfăşurat pentru atac, plutonul, la semnalul comandantului, ocupă poziţiile sale şi se pregăteşte pentru luptă. Comandantul de pluton, analizînd situaţia, alege cele mai importante obiective pentru nimicire. Odată cu ajungerea inamicului la distanţa focului eficace comandantul de pluton dă comanda pentru deschiderea focului în scopul nimicirii în primul rînd a tancurilor şi altor maşini blindate ale inamicului. Pe măsura apropierii inamicului de limita dinainte a apărării, focul se intensifică la maximum din toate categoriile de armament. Plutonul nimiceşte tancurile şi transportoarele blindate ale inamicului cu focul mijloacelor antitanc, iar cu focul mitralierelor, puştilor-mitraliere şi pistoalelor-mitraliere separă infanteria de tancuri şi o nimiceşte.

La necesitate plutonul, la ordinul (semnalul) comandantului de pluton, execută concentrări de foc asupra celor mai importante obiective. Cel mai intensiv foc plutonul îl duce asupra inamicului în timpul trecerii de către acesta a barajelor de mine prin culoare, fiindcă în acest timp dispozitivele de luptă ale inamicului se îngustează şi sînt mult mai vulnerabile. Odată cu determinarea locului de executare de către inamic a culoarului în barajele din faţa limitei dinainte, comandantul de pluton organizează manevra mijloacelor antitanc pe această direcţie pentru nimicirea mai eficace a tancurilor, care trec prin baraje.

Blindatele inamicului care nu au fost nimicite cu focul mijloacelor antitanc, precum şi cele pătrunse în punctul de sprijin sau la flancurile acestuia, se nimicesc cu grenade de mînă antitanc de la distanţe mici (25-30 m).

Infanteria inamicului, cînd a ajuns la 30-40 m de punctul de sprijin, este lovită cu grenade de mînă şi se nimiceşte cu foc la gura ţevii.

Pe direcţia importantă de apărare inamicul este nimicit în faţa limitei dinainte a punctului de sprijin, interzicîndu-se pătrunderea acestuia în adîncimea apărării.

39

Acţiunile comandantului şi a plutonului în caz de pătrundere a inamicului în punctul de sprijin şi de ocolire a lui.

Infanteria inamicului pătrunsă în punctul de sprijin se nimiceşte prin foc executat la distanţă apropiată cu grenade de mînă defensive şi prin lupta corp la corp.

Tancurile inamicului pătrunse în punctul de sprijin se nimicesc cu focul aruncătoarelor de grenade antitanc, grenadele de mînă antitanc şi cu focul mijloacelor antitanc ale eşalonului superior. În acelaş timp, din armamentul cu glonţ se nimiceşte infanteria care urmează după tancuri.

La ordinul comandantului de pluton, în şanţuri de tragere şi de comunicaţie, se instalează arici şi capre din sîrmă ghimpată, precum şi alte baraje pregătite din timp pentru a interzice dezvoltarea pătrunderii inamicului în adîncime şi spre flancuri.

Trăgătorii de la mitralierele de 7,62 mm, trecînd pe poziţiile de tragere de rezervă, continuă să execute foc asupra infanteriei pătrunse; cu tunurile şi cu aruncătoarele de grenade antitanc se execută foc asupra mijloacelor blindate.

Inamicul pătruns în intervalele dintre pluton şi subunităţile vecine sau în punctul de sprijin al subunităţii vecine, este nimicit prin executarea focului în flanc şi spate de către pluton şi subunitatea vecină. În acest scop, comandantul de pluton repede pune misiunile pentru mijloacele de foc sau execută o manevră necesară.

În cazul cînd inamicul ocoleşte punctul de sprijin, plutonul trece la apărarea circulară, exploatînd poziţiile de rezervă şi calea de comunicaţie. Comandantul de pluton ia măsuri pentru asigurarea flancurilor proprii, organizînd în timp scurt apărarea circulară prin replierea grupelor ameninţate pe poziţiile de rezervă. Plutonul menţine cu tărie punctul de sprijin încredinţat, nimicind inamicul cu focul tuturor mijloacelor şi prin lupta corp la corp, sau acţionează potrivit ordinului dat de comandantul de companie.

Comandantul de pluton intensifică acţiunile pentru respingerea inamicului pătruns, participînd, după caz, la contraatacurile executate de eşalonul superior.

Lupta cu avioanele şi elicopterele de susţinere cu foc în lupta de apărare plutonul o duce prin concentrări de foc cu focul mitralierelor, puştilor mitraliere şi pistoalelor mitraliere în componenţa grupei sau întregului pluton la ordinul comandantului de pluton.

Tragerea asupra avioanelor şi elicopterelor se duce la distanţa:- din pistol- mitraliere şi puşti- mitraliere – pînă la 500 m;- din mitraliere – pînă la 1000 m;- din puşca semiautomată cu lunetă – pînă la 800 m.Asupra ţintelor aeriene, care zboară cu viteza de pînă la 150 m/s, tragerea se

duce prin foc de însoţire. Pentru lupta cu elicopterele de susţinere cu foc pot fi antrenate RAD, focul MLD şi a altor mijloace de foc.

În cazul cînd viteza de zbor a ţintei aeriene este mai mult de 150 m/s, tragerea din armamentul cu glonţ se duce prin foc de baraj.

Acţiunile comandantului şi plutonului după respingerea atacului.După respingerea atacului se execută următoarele activităţi:a) acordarea primului ajutor şi evacuarea răniţilor;

40

b) repararea obstacolelor şi înlocuirea minelor şi a capcanelor;c) reaprovizionarea cu muniţii şi materiale;d) repoziţionarea armamentului principal şi refacerea cooperării;e) refacerea poziţiilor de apărare pentru respingerea unui nou atac inamic;f) primirea de la comandanţii de grupe a rapoartelor cu privire la rezultatele

luptei şi a celor referitoare la nevoile acestora;g) restabilirea lanţului de comandă;h) raportarea nevoilor plutonului comandantului de companie;i) organizarea reaprovizionării şi supravegherea evacuării răniţilor şi

prizonierilor conform planului de către locţiitorul comandantului de pluton;j) continuarea îmbunătăţirii poziţiilor de apărare ale plutonului şi restabilirea

locurilor posturilor de observare şi a patrulelor. Comandantul de pluton ia măsuri pentru completarea rachetelor, muniţiei.

Efectivul plutonului aduce în ordine armamentul şi echipamentul tehnic şi militar. Cu aprobarea comandantului de companie, dacă este necesar, se schimbă poziţiile de tragere ale MLD(TAB) şi altor mijloace de foc. Se iau măsurile necesare pentru acordarea ajutorului medical şi evacuarea răniţilor gravi.

Despre rezultatele luptei comandantul de pluton raportează comandantului de companie.

Raportul comandantului de pluton despre rezultatele luptei în părare.(o variantă)

Vultur-40, eu – Vultur-10, atacul tancurilor şi infanteriei inamicului am respins. Am pierderi: MLD – una, efectiv ucis – cinci persoane, răniţi – şapte, din ei trei grav.

Am hotărît să restabilesc sistemul de foc, construcţiile de fortificaţie, persoanele grav rănite de evacuat la postul medical al companiei, pentru restul de acordat primul ajutor medical. Grupa 1 I.Mo de repliat în calea de comunicaţie.

Cer permisiunea pentru schimbul poziţiei de tragere a MLD din Gr.1 I.Mo, eu – Vultur-10, recepţie.

2.3. Apărarea în condiţii deosebite

Apărarea pe timp de iarnă. Schimbarea bruscă a temperaturii şi grosimii stratului de zăpadă, existenţa gheţii pe drumuri (poteci), precum şi căderea precipitaţiilor diferite (ninsoare, ploaie) au o mare influenţă asupra militarilor, funcţionării armamentului şi motoarelor, precum şi asupra pregătirii şi ducerii acţiunilor, îngreunând traiul şi lupta subunităţilor.

Limita dinainte a apărării se alege, de regulă, înapoia obstacolelor greu accesibile pentru blindatele şi infanteria inamicului (râpe, cursuri de apă şi locuri cu maluri abrupte, mlaştini). Pe drumurile şi căile de acces către acestea se instalează

41

câmpuri de mine şi alte baraje genistice, se planifică focul artileriei (aruncătoarelor), mijloacelor antitanc şi se pregătesc distrugeri.

O atenţie deosebită se acordă măsurilor de prevenire a degerării personalului şi avariilor la autovehicule (prin îngheţarea apei în sistemul de răcire); amenajării punctelor de încălzire (unde militarii pot servi ceaiuri calde) şi înlocuirii periodice a militarilor care se găsesc pe poziţie, în misiuni de cercetare şi siguranţă, asigurării la timp a personalului, în condiţiile prevăzute de norme, cu îmbrăcăminte călduroasă, costume de mascare, hrană caldă, ceai şi dispunerea în adăposturi.

Comandantul de pluton trebuie să asigure:- funcţionarea permanentă a armamentului, tehnicii de luptă şi mijloacelor

de protecţie;- posibilitatea de a folosi în orice moment lucrările de apărare, prin curăţirea

de zăpadă a tranşeelor, şanţurilor de comunicaţie, poziţiilor de tragere a armamentului, a crenelurilor (ambrazurilor) şi vizoarelor din pereţii laterali ai MLD (TAB);

- consolidarea taluzurilor şanţurilor de comunicaţie şi scurgerea apei în timpul dezgheţului;

- realizarea observării circulare, în special spre flancurile şi spatele dispozitivului de luptă pentru a nu permite pătrunderea elementelor de cercetare şi a detaşamentelor de întoarcere pe schiuri ale inamicului;

- acordarea primului ajutor şi evacuarea răniţilor în timp scurt;- executarea unui control riguros asupra îndeplinirii serviciului pe poziţii

(îndeosebi noaptea pe viscol şi ninsoare abundentă) şi asigurarea încălzirii periodice a militarilor;

- amenajarea adăposturilor pentru încălzire şi luarea măsurilor pentru prevenirea incendiilor în ele.

Mascarea se realizează prin folosirea costumelor de mascare de iarnă, acoperirea cu zăpadă a urmelor rămase de la trageri, a pîrtiilor nou deschise şi vopsirea MLD(TAB) la culoarea terenului.

Şanţurile de trageri şi celelalte lucrări, dacă stratul de zăpadă este mic, se sapă în pământ şi se maschează cu zăpadă. Dacă stratul de zăpadă este mare, se execută pe scară largă şanţuri şi locaşuri de tragere (tranşee) în zăpadă, şanţuri de comunicaţie cu parapete din zăpadă bătătorită (cu apă îngheţată).

Pentru menţinerea stabilităţii apărării, în caz de dezgheţ, se execută şanţuri pentru scurgerea apei şi gropi colectoare în lucrările inundabile, se consolidează talazurile tranşeelor şi şanţurilor de comunicaţie, MLD (TAB) se dispun pe podine, se protejează armamentul şi tehnica militară împotriva apei şi noroiului.

Iarna, acoperişul de zăpadă şi frigul este necesar de folosit pentru hărţuirea inamicului ce înaintează şi slăbirea capacităţii de luptă a lui. În acest scop, folosind focul tuturor categoriilor de armament şi barajele genistice este necesar de a-l impune pe inamic ca el mai devreme să iasă de pe drumuri şi să se mişte prin zăpadă, de a-l lipsi de posibilitatea de a se încălzi în localităţi, păduri, de a-l impune să ocupe poziţii culcat pe teren deschis şi cât mai mult să se găsească în frig.

42

În caz de pătrundere a inamicului în apărare, subunităţile trebuie să nu admită întărirea inamicului în localităţi, construcţii izolate şi pădure. Pe aceste locuri din timp se pregăteşte focul concentrat al plutonului.

Apărarea pe timp de noapte. În orice situaţie apărarea trebuie să fie pregătită şi pentru lupta pe timp de noapte.

La organizarea apărării pe timp de noapte comandantul trebuie să ţină seama de faptul că:

– observarea terenului, descoperirea şi indicarea obiectivelor sînt îngreuiate;– se reduce eficacitatea focului tuturor categoriilor de armament;– orientarea, conducerea subunitătilor proprii şi focului, menţinerea legăturii,

executarea lucrărilor genistice, evacuarea şi repararea armamentului şi tehnicii militare deteriorate, aprovizionările de orice fel se realizează cu mai multă greutate.

Întunericul şi alte condiţii de vizibilitate redusă favorizează apropierea în ascuns a inamicului şi măresc pericolul de infiltrare a acestuia prin intervale.

Comandantul de pluton trebuie, ca încă de pe timp de zi, să ia următoarele măsuri:

- să organizeze observarea cîmpului de luptă, îndeosebi a locurilor favorabile pătrunderii inamicului în dispozitivul de luptă al subunităţii pe care o comandă (să indice locul de dispunere a observatorilor, pîndelor şi misiunile acestora, îndeosebi pentru ascultare);

- să organizeze minuţios sistemul de foc, îndeosebi conducerea acestuia, stabilind semnale precise; să pregătească armamentul pentru trageri pe timp de noapte sau în alte condiţii de vizibilitate redusă (stabilirea înălţătoarelor, reperelor vizibile, reperarea tragerilor, aprovizionarea cu muniţie);

- să pregătească aparatele de vedere pe timp de noapte şi mijloacele de iluminare şi să precizeze modul de folosire al acestora;

- să stabilească mijloacele de foc de serviciu şi locul unde să fie amplasate;- să precizeze sectoarele şi porţiunile de teren în faţă şi la flancuri, unde să se

pregătească direcţii (sectoare) suplimentare de tragere;- să ia măsuri pentru respectarea cu stricteţe a mascării, interzicerea producerii

de zgomote. La căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, subunităţile

actionează asemănător apărării pe timp de noapte. Militarii de pe limita dinainte a apărării trebuie să fie gata de luptă, iar mijloacele de foc de serviciu să ocupe poziţiile de tragere vremelnice. În faţă şi la flancurile descoperite se trimit posturi de observare-ascultare (pînde), care se instalează, de regulă, în apropierea barajelor şi au misiunea să descopere şi semnaleze încercările inamicului de a ataca prin surprindere.

Mijloacele de foc de serviciu trag din proprie iniţiativă sau la ordin asupra inamicului care a trecut la atac.

Grupurile mici ale inamicului se nimicesc de către mijloacele de foc de serviciu şi cele dispuse în poziţii de tragere vremelnice. Focul se deschide la comanda (semnalul) comandantului de pluton; dacă inamicul a atacat prin surprindere - din iniţiativa comandantului de grupă sau a trăgătorilor de la mijloacele de foc de

43

serviciu. Atacul se respinge cu foc executat prin surprindere, cu toate mijloacele în fîşia de tragere, pe direcţiile pregătite pe timpul zilei. Lupta împotriva infanteriei şi mijloacelor blindate care se apropie sau pătrund în interiorul punctului de sprijin se desfăşoară ca pe timpul zilei.

În zorii zilei mijloacele de foc care au fost dispuse în poziţiile de tragere vremelnice sau de rezervă, precum şi militarii din posturile de observare-ascultare, pîndă, patrule revin în ascuns pe poziţiile de tragere de bază.

Apărarea în localitate. Localităţile, zonele industriale, dispunând de construcţii simple sau cu multe etaje, din diferite materiale de construcţii rezistente (unele cu lucrări subterane), se pregătesc (adaptează) ca lucrări de fortificaţii, complectate cu baraje explozive, astfel încât să permită organizarea unei apărări ferme, capabilă să reziste în timp îndelungat acţiunilor inamicului. Localităţile (oraşele, comunele, satele), întreprinderile şi celelalte unităţi economico – sociale, pregătite şi transformate în cetăţi de luptă şi apărare, constituie un factor esenţial în îndeplinirea misiunilor de către subunităţile militare.

Limita dinainte a apărării se stabileşte, după caz, în faţă sau pe marginea localităţilor, zonelor industriale.

În funcţie de mărimea unor localităţi (comune, sate), întreprinderi, îndeosebi cele de dimensiuni mici, plutonul poate acţiona independent sau izolat de forţele principale ale eşalonului superior pentru apărarea acestora, cooperând cu alte subunităţi.

Punctul de sprijin. Plutonul apără un punct de sprijin care cuprinde, de regulă, 1 – 2 clădiri, o parte dintr-o clădire mai mare sau un parc, un loc viran, o intersecţie de străzi, o parte dintr-o întreprindere, zonă industrială. Plutonul poate fi întărit cu tunuri, aruncătoare de flăcări, complexuri de rachete antitanc dirijate şi alte mijloace de foc.

Grupa apără o clădire sau, în funcţie de mărime, o parte din aceasta, intervalul dintre două clădiri, o stradă, un parc, un loc viran, o intersecţie de străzi, un atelier (secţie, depozit) sau o clădire din cadrul întreprinderii, zonei industriale.

Comandantul de pluton este obligat:- să ia măsuri pentru amenajarea clădirii (clădirilor) şi a punctului de sprijin

pentru apărarea circulară;- să organizeze observarea şi sistemul de foc, punând accent pe focul

încrucişat de-a lungul străzilor, focul etajat, focul pumnal şi pe folosirea grenadelor de mână antiinfanterie şi antitanc;

- să creeze în clădiri rezerve de muniţie (îndeosebi de grenade de mână), alimente, materiale sanitare şi apă potabilă, precum şi materiale de stins incendii;

- să stabilească măsuri concrete pentru stingerea incendiilor provocate de către inamic în clădiri sau în afara lor;

- să pregătească 1 – 3 amplasamente de tragere pentru fiecare mijloc de foc şi căi ascunse pentru executarea manevrei MLD(TAB), prin curţi, spărturi în zidurile împrejmuitoare şi în pereţii clădirilor pentru executarea focului;

- să asigure maşinile de luptă împotriva acţiunilor mijloacelor antitanc;

44

- să stabilească măsuri concrete pentru conducerea focului şi subunităţilor.Pentru amenajarea genistică a punctului de sprijin se folosesc, în primul rând,

clădirile rezistente, care au demisoluri şi subsoluri şi care asigură posibilitatea executării focului în pieţe, intersecţii de străzi (bulevarde) sau în lungul acestora. În spaţiile dintre clădiri, în parcuri (grădini) se execută tranşee, şanţuri de tragere şi de comunicaţie, se instalează baraje; căile de acces se baricadează, minează şi se acoperă cu foc.

În toate situaţiile, clădirile mai importante (rezistente) se pregătesc pentru apărare circulară, fiind capabile să influenţeze apărarea de durată a localităţii.

Amenajarea clădirii pentru apărare constă în consolidarea pereţilor planşeelor, blocarea ferestrelor şi uşilor cu cărămizi sau saci cu nisip (pământ), crearea de creneluri şi ambrazuri pentru mijloacele de foc, executarea de spărturi în ziduri şi în planşe pentru observare şi legătură între etaje, amenajarea a 2 – 3 ieşiri, precum şi a demisolurilor rezistente ca adăposturi, minarea intrărilor clădirii, obiectelor din jurul acesteia, din curţi şi grădini, blocarea (minarea) gurilor de canal, pregătirea teraselor (acoperişurilor) pentru lupta antidesant.

Pentru stingerea incendiilor se pregătesc uneltele de stingere a incendiilor, se numeşte grupa de pompieri, se folosesc de asemenea formaţiunile de apărare civilă. Clădirile se curăţă de obiectele uşor inflamabile, pardoselile se acoperă cu nisip şi se creează rezerve de apă şi de nisip.

Clădirile incluse în punctul de sprijin al plutonului trebuie să aibă legătura de foc între ele şi să fie unite printr-un şanţ de comunicaţie.

Căile de acces se acoperă cu baraje. În intervalele dintre subunităţi se construiesc baraje antitanc şi antiinfanterie.

Sistemul de foc trebuie pregătit, în primul rând, pe ieşirile spre inamic, pe câteva etaje, astfel încât toate căile de acces spre punctul de sprijin să fie observate şi bătute cu foc de flanc şi încrucişat.

Majoritatea forţelor şi mijloacele plutonului se dispun la etajele inferioare şi în demisoluri. La etajele superioare se instalează observatori, mijloace de foc izolate şi lunetişti.

Mitralierele pot fi instalate la toate etajele şi în poduri.Aruncătoarele de grenade antitanc şi aruncătoarele de flăcări se instalează la

etajele inferioare şi în intervalele dintre clădiri.Poziţiile de tragere pentru aruncătoare se amenajează în curţi, înapoia

gardurilor de zid, iar în unele cazuri şi la etajele superioare şi în poduri.Poziţiile de tragere MLD (TAB) se aleg la intersecţie de străzi, în pieţe, în

parcuri şi grădini. Pentru schimbarea poziţiilor de tragere se execută, după caz, spărturi în zidurile împrejmuitoare şi în pereţii clădirilor.

O r g a n i z a r e a l u p t e i.Primind misiunea de luptă pentru trecerea la apărare în localitate, comandantul

de pluton desfăşoară următoarele activităţi:- însuşeşte misiunea;- analizează situaţia;

45

- primeşte hotărârea;- anunţă hotărârea comandanţilor de grupe;- scoate plutonul în punctul de sprijin indicat sau într-un loc adăpostit,

dispune plutonul în ascuns şi organizează siguranţa nemijlocită;- în comun cu comandanţii de grupe şi mijloacelor date ca întărire petrece

recunoaşterea, dă ordinul de luptă;- organizează cooperarea şi sistemul de foc, asigurarea acţiunilor de luptă şi

conducerea;- organizează ocuparea punctului de sprijin, creează dispozitivul de luptă şi

sistemul de foc, organizează observarea şi amenajarea genistică a punctului de sprijin;- întocmeşte schema punctului de sprijin;- verifică gătinţa plutonului pentru îndeplinirea misiunii de luptă;- la timpul stabilit raportează comandantului de companie despre gătinţa

plutonului pentru îndeplinirea misiunii de luptă.Primind misiunea pentru a trece la apărarea în localitate în timpul luptei,

comandantul de pluton trebuie:- repede să primească hotărârea;- să pună misiunile grupelor pentru ocuparea clădirilor, străzilor în punctul

de sprijin indicat;- să organizeze observarea înaintea frontului şi la flancurile punctului de

sprijin, cooperarea şi sistemul de foc, asigurarea acţiunilor de luptă, conducerea şi amenajarea genistică a punctului de sprijin. Ulterior, el studiază localitatea, precizează misiunile grupelor şi ordinea de cooperare, iar la necesitate şi alte întrebări.

D u c e r e a l u p t e i î n l o c a l i t a t e.Acţiunile de luptă în localitate se duc la distanţele apropiate, de aceea

armamentul plutonului de infanterie moto (mitraliere, pistol-mitralierele, aruncătoarele de grenade şi grenadele de mână) vor avea un rol important în aducerea înfrângerii inamicului.

Pentru conducerea luptei comandantul plutonului de infanterie moto se dispune în clădirea pe care o apără plutonul. PCO îl alege în aşa loc, de unde se observă căile de acces spre clădire.

Cu întregul armament al plutonului se execută foc pentru nimicirea inamicului pe căile de acces şi interzicerea pătrunderii acestuia în adâncime. Mijloacele de foc instalate la etajele superioare ale clădirilor de la marginea localităţii, zonei industriale şi de pe MLD (TAB) execută focul şi asupra rezervelor inamicului care se apropie de localitate, zona industrială.

Inamicul, care s-a apropiat de clădiri, se nimiceşte cu foc direct şi cu grenadele de mână.

Inamicul pătruns în clădiri se nimiceşte cu foc executat la distanţă apropiată, mijloace explozive, grenade de mână, prin lupta corp la corp şi prin acţiunea minelor cursă. Lupta se duce pentru menţinerea fiecărui etaj şi a fiecărei încăperi.

Blindatele inamicului se nimicesc cu focul mijloacelor antitanc.

46

Când plutonul a fost izolat de trupele proprii, comandantul acestuia trebuie să organizeze şi să ducă lupta în încercuire, menţinând cu dârzenie clădirea (clădirile) pregătită pentru apărare. Pentru revenirea la trupele proprii plutonul va folosi cu precădere reţeaua subterană de canalizare, desprinzându-se de inamic, la ordinul comandantului de companie sau, după caz, din proprie iniţiativă.

Apărarea în pădure. Terenul împădurit oferă posibilităţi multiple plutonului pentru pregătirea unei apărări puternice, cu forţe şi mijloace puţine, precum şi pentru organizarea traiului şi luptei în condiţii de izolare pe o durată de timp mai mare.

În pădure plutonul apără un punct de sprijin (grupa – o poziţie) pentru a interzice, de regulă, un drum, culoar sau o poiană, precum şi alte direcţii pe unde pot înainta tancurile şi infanteria inamicului. Acestea se interzic cu focul întregului armament, îndeosebi cel antitanc şi cu baraje. Ieşindurile din pădure trebuie folosite pentru executarea focului de flanc, încrucişat şi pumnal.

În lungul drumurilor, potecilor şi culoarelor se execută abatize şi baraje antitanc şi antiinfanterie, se pregătesc ambuscade, câmpuri de mine cursă, capcane, care se flanchează cu focul mitralierilor şi mijloacelor antitanc.

MLD se folosesc pentru executarea tragerilor prin ochire directă la distanţe eficace sau, uneori, din poziţii pregătite din timp; amplasamentele de tragere ale acestora se apără cu foc de infanterie şi cu baraje. MLD se mai folosesc în ambuscade şi, după caz, la executarea contraatacurilor împreună cu subunităţile de infanterie.

Plutonul duce lupta de apărare, de regulă, în cadrul companiei. În unele situaţii poate acţiona independent sau izolat, pentru apărarea intervalelor şi flancurilor descoperite.

Pentru ducerea luptei în pădure plutonul poate fi întărit cu 1-3 tunuri, 1-3 aruncătoare, 1-3 mitraliere.

Comandantul de pluton este obligat:- să organizeze observarea şi apărarea circulară;- să organizeze sistemul de foc combinat cu baraje şi obstacole în funcţie de

particularităţile terenului astfel ca barajele, poienile, drumurile şi culoarele să fie acoperite cu foc;

- să cureţe terenul pentru a îmbunătăţi condiţiile de observare şi de executare a focului în faţa poziţiei de apărare şi în adâncimea punctului de sprijin, fără a dăuna mascării;

- să ia măsuri contra incendiilor.Limita dinainte a apărării, când apărarea se organizează pe marginea pădurii,

este retrasă în interior sau dispusă şi organizată în faţa marginii pădurii la 200 – 300 m. Dacă limita dinainte a apărării este retrasă în interior, în faţa ei pădurea se curăţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de executare a observării şi focului; pe marginea pădurii se trimite siguranţa nemijlocită şi se organizează poziţia de tragere vremelnică pentru armamentul principal.

Pentru a feri militarii, armamentul şi tehnica de luptă împotriva schijelor de la proiectile ce se sparg în vârful copacilor, deasupra şanţurilor şi poziţiilor de tragere, se amenajează acoperiri.

47

În porţiunile de teren joase (mlaştini), în care nivelul apelor subterane este apropiat de suprafaţa solului, şanţurile şi poziţiile de tragere se execută de tip semiîngropat sau în umplutură.

Pentru cercetarea inamicului se organizează observarea. Observatorii numiţi pot duce observările din copaci, sau să se deplaseze înainte pe căile probabile de deplasare a inamicului.

Înaintea poziţiilor grupelor şi la flancuri se pot instala abatize, care de obicei se minează şi se acoperă cu foc.

În unele cazuri, pentru nimicirea tancurilor care înaintează de-a lungul drumurilor, pe aceste direcţii se pot trimite soldaţi cu grenade de mână antitanc, agheişti, care, dispunându-se în ascuns, nimicesc tancurile inamicului după ce se retrag la poziţiile sale.

Sistemul de foc se organizează din calculul, ca cea mai mare densitate a focului să se creeze pe direcţiile probabile de ofensivă a inamicului. MLD(TAB) ocupă poziţiile de tragere la marginea pădurii alături de poteci, poiene, intersecţii de drumuri. Este necesar de prevăzut acoperirea tehnicii de luptă de către infanterişti sau cu baraje. Ieşindurile pădurii este raţional de folosit pentru organizarea focului de flanc, încrucişat şi pumnal. În afară de aceasta, se pregăteşte focul din copaci. În intervalele dintre punctele de sprijin se instalează baraje de mine şi abatize, se organizează ambuscade, pânde şi se duce patrularea.

Pe direcţiile probabile de ofensivă a inamicului se pregăteşte focul concentrat.Lupta în pădure se duce la distanţă mică. Se folosesc pe scară largă acţiunile

din ambuscade şi contraatacuri cu subunităţi mici, focul pumnal şi focul executat din copaci, precum şi lupta corp la corp.

Elementele de cercetare ale inamicului se nimicesc cu focul mijloacelor de foc de serviciu, pregătit în afara pădurii şi cu focul altor mijloace în momentul în care acestea au pătruns în pădure şi se infiltrează în adâncimea apărării.

Incendiile produse pe timpul luptei se sting cu mijloacele la dispoziţie sau cu cele existente în zonă, raioanele incendiate se izolează de către pluton.

Apărarea pe teren cu culturi înalte. Terenurile cu culturi înalte oferă condiţii pentru mascarea militarilor şi tehnicii de luptă, precum şi pentru executarea în ascuns a manevrei de forţe şi mijloace, permit realizarea surprinderii de către atacator, cât şi de apărător, favorizează crearea pungilor de foc, atragerea şi nimicirea inamicului în ele prin surprindere, în timp scurt. Inamicul pătruns în adâncimea apărării se nimiceşte prin contraatacuri date cu subunităţi mici în spatele acestuia, în scurt, violent şi prin surprindere. Se foloseşte la maximum focul la distanţe mici, iar aprovizionările se pot executa şi ziua.

Pentru executarea poziţiilor de tragere şi de apărare, precum şi pentru manevra de forţe şi mijloace, se fac defrişări în limitele strict necesare. În faţa limitei dinainte a apărării, pe o adâncime de 300 – 400 m se defrişează culturile pentru realizarea barajului general. Pe direcţiile probabile de înaintare a inamicului se creează culoare oblice pentru executarea focului de flanc.

48

Pentru a nu permite inamicului să se infiltreze prin surprindere în punctul de sprijin al plutonului, când se dispune de timp, se execută defrişări la flancuri (în intervale) şi în spatele dispozitivului de luptă. Defrişările trebuie să favorizeze surprinderea cu foc a inamicului şi să nu demaşte dispozitivul propriu.

Comandanţii vor lua măsuri de stingere a incendiilor, îndeosebi toamna când culturile sunt uscate (uşor inflamabile).

Organizarea şi executarea minuţioasă a observării asigură evitarea surprinderii subunităţilor proprii de către inamic.

Observatorii se pot dispune în copaci, mascat, pe înălţimi de unde pot semnala apariţia inamicului la distanţă mare. Pe direcţia observatorilor se interzice executarea focului. Pentru transmiterea oportună a celor observate se stabilesc semnale.

Pentru organizarea sistemului de foc se execută (amenajează) mai multe poziţii de tragere, îndeosebi vremelnice şi de rezervă, pentru MLD (TAB), mitraliere, piese de artilerie antitanc şi şanţuri de comunicaţie pentru schimbarea poziţiilor.

Inamicul se nimiceşte pe căile de apropiere şi infiltrare cu focul întregului armament al plutonului. Tancurile şi alte mijloace blindate ale inamicului se nimicesc de către armamentul antitanc din punctul de sprijin al plutonului.

Inamicul pătruns în punctul de sprijin se nimiceşte prin focul concentrat executat prin surprindere la distanţă apropiată, prin folosirea frecventă a grenadelor de mână şi prin lupta corp la corp.

SCHEME TACTICE

49

Fig.1 Dispozitivul de luptă al Pl.I.Mo pe o linie (o variantă)

100-200 m

Fig.2 Dispozitivul de luptă al Pl.I.Mo pe două linii (o variantă)

Fig.3 Dispozitivul de luptă al Pl.I.Mo eşalonat dreapta (o variantă)

1

3

2

Fig.4 Dispozitivul de luptă al Pl.I.Mo eşalonat stînga (o variantă)

1

3

2

50Fig. 5. Schema punctului de sprijin a plutonului de Infanterie Moto (o variantă)

Schema punctului de sprijin a Pl. 3 I.Mo.

Comandant pl. 3 I.Mo._________________________ (gradul militar, semnătura)„___” ____________ 2006.

N

S

1 2

51

Comandantul Gr. 2 I.Mo: sergent ___ A. Racu (gradul militar, semnatura)

„ ____” _____________ anul 200__

Fig. 6 Fişa de foc a grupei de infanterie motorizată (o variantă)