Organizarea Teritoriului

Universitatea „Transilvania”din Braşov – Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere

PREFAŢĂ

Prezenta lucrare are ca scop întocmirea planului de situaţie în vederea

organizării teritoriale a unei suprafeţe de teren din extravilanul localităţii Vladeni, din

judeţul Braşov.

În alcătuirea lucrării, ne-am orientat după necesitatea şi dorinţa beneficiarului

(Primăria Dumbrăviţa) de a crea o unitate agricolă de producţie care să aducă o nouă

organizare a teritoriului şi o bună cultură agricolă pentru cei care exploatează unitatea.

Noua propunere de organizare a exploataţiei agricole s-a efectuat cu respectarea

normelor tehnice de lucru ce prevăd introducerea cadastrului general la nivelul tării şi a

celor referitoare la organizarea teritoriului.

Sistematizarea şi organizarea teritoriului pe zone, judeţe, comune şi în cadrul

unităţilor agricole constituie o condiţie obligatorie pentru dezvoltarea armonioasă a

tutoror ramurilor economiei naţionale, fiindcă contribuie din plin la amplasarea în

teritoriu a investiţiilor în construcţii, drumuri, modernizări în agricultură ş.a, corelat cu

resursele naturale, forţa de muncă şi folosirea cât mai bună a pămîntului.

În agricultură, organizarea teritoriului este legată organic şi interdependent de

toate mijloacele de producţie , asigurând baza desfăşurării proceselor de producţie în

toate ramurile.

Lucrarea conţine 8 capitole tratate în funcţie de scopul urmărit.

Sperăm ca prin această lucrare să contribuim la buna organizare a teritoriului în

zona studiată astfel încât toţi cei care exploatează aceste terenuri să obţină cele mai

bune producţii ale culturii cu depunerea unei forţe de muncă minimă şi costuri reduse.

Tăbăcar D. Valentin 1


CUPRINS :

Elemente de bază .........................................................................................

Prefaţa ............................................................................................................

Cuprins .......................................................................................................

Lista planşelor.........................................................................................

1. Aspecte introductive

1.1 Cadastrul general. Scop. Obiectiv .......................................................

1.2 Planul cadastral. Generalităţi. Modalităţi de întocmire a planului cadastral.......

2. Culegerea datelor .................................................................................................

2.1 Localizarea geografică a teritoriului studiat ............................................

3. Realizarea reţelei de îndesire ..........................................................................

3.1 Reţeaua geodezică. Importanţă..................................................................

3.2 Identificarea punctelor cunoscute din zonă....................................................

3.3 Proiectarea şi marcarea punctelor de îndesire.............................................

3.4 Metode de lucru ..............................................................................

3.5 Concluzii.......................................................................................

4. Realizarea reţelei de ridicare şi ridicarea detaliilor

4.1 Reţeaua de ridicare. Generalităţi..........................................................

4.2 Proiectarea şi marcarea punctelor reţelei de ridicare ..................................

4.3 Metode de lucru .............................................................................................

4.4 Efectuarea calculelor. Compensarea reţelei de ridicare....................................

4.5 Ridicarea detaliilor...........................................................................................

5. Întocmirea planului de situaţie

5.1 Planulu topografic. Generalităţi..............................................................

5.2 Metode de lucru în AutoCAD Land 2009...........................................................

5.3 Vectorizarea planurilor în AutoCAD Land 2009...............................................

6. Organizarea actuală a teritoriului studiat

6.1 Noţiuni introductive ............................................................................................

6.2 Bonitarea terenurilor agricole şi încadrarea acestora în clase de calitate.......

6.2.1 Particularităţi fizico-geografice...................................................

6.2.2 Condiţii edafice.................................................................................

6.2.3 Gruparea teritoriului în clase de calitate........................................

6.2.4 Analiza factorilor limitativi şi stabilirea măsurilor agropedoameliorative



6.3 Situaţia actuală a teritoriului studiat .............................................................

6.3.1 Aspecte privind numărul de sole şi suprafaţa acestora....................

6.3.2 Aspecte privind reţeaua de circulaţie actuală....................................

7. Elaborarea propunerii de organizare a exploataţiei agricole

7.1 Amplasarea şi dimensionarea solelor ...........................................................

7.2 Stabilirea noii reţele de circulaţie ..............................................................

8. Evaluarea măsurătorilor

8.1 Concluzii.................................................................................

8.2 Antemăsurătoarea...........................................................................................

8.3 Devizul............................................................................................................

Bibliografie .........................................................................................................



1.ASPECTE INTRODUCTIVE

Cadastrul general. Scop. Obiectiv

Cadastrul general – este un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă

tehnică şi juridică prin care se realizează identificare, înregistrarea, descrierea şi

reprezentarea pe hărţi şi planuri cadastrale a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul ţării

indifferent de destinaţia lor şi de proprietar.

Caracteristicile cadastrului – caracteristicile unui sistem de evidenţă cadastrală derivă

din importanţa pe care i-o acordă societatea. Un cadastru modern are character :

Obiectiv pentru că exprimă întotdeauna realitatea din teren, care este independentă de

voinţa omului sau de natură societăţii;

Unitar pentru că se execută după norme şi intrucţiuni unice;

Istoric pentru că ţine seama de legile sociale, mai ales prin caracterul proprietăţii, care

diferenţiază o societate de alta;

Dinamic pentru că reflect realitatea natural în continuă tranformare, ceea ce impune

necesitatea unei întreţineri permanente;

General pentru că satisface cerinţele de bază pentru toate sectoarele economiei

naţionale;

Obligatoriu se execută pe tot cuprinsul ţării şi pentru toate instituţiile care folosesc

bunuri immobile.

Scopul cadastrului – cadastrul are drept scop punerea in dispoziţia celor

interesaţi în orice moment a datelor reale şi complete pentru :

Deşfăşurarea activităţii din economie;



Sistemul de impozitare;

Întocmirea studiilor şi proiectelor pentru sistematizarea teritoriului;

Coordonarea şi organizarea producşiei agricole;

Amenajarea şi regularizarea cursurilor de apă;

Pentru întreţinerea străzilor, drumurilor, căilor ferate, etc.;

Asigurarea ordinii şi siguranţei deoarece :

Se identifică proprietarul;

Se circumscrie mărimea suprafeţei, categoria de folosinţă;

Se înregistrează bunurile immobile ale proprietăţii sau delimitării;

Asigură soluţionarea litigiilor dintre proprietari.

Rolul cadastrului :

-de a furniza date reale cu privire la determinarea întinderii, configuraţiei şi

poziţiei corpurilor de proprietate, a destinaţiei şi a categoriilor de folosinţă;

- identificarea proprietăţii şi înscrierea lor în registrele cadastrale

- stabilirea categoriilor de folosinţă şi a categoriilor de terenuri;

- inventarierea terenurilor care au nevoie de lucrări de îmbunătăţiri funciare a

celor, a celor care pot fi scoase din circuitul agricol, a terenurilor amenajate şi

ameliorate;

- bonitarea solurilor după gradul de fertilitate, etc. ;

Obiectivele principale ale cadastrului

După o sintetizare amănunţită dintre mulţimea de obiective pe care cadastrul le

are, cu o importanţă deosebită se evidenţiază :

-asigurarea datelor necesare identificării şi garantării proprietăţii şi înscrierea în cartea

funciară;

-crearea unui sistem operaţional, unitar şi autonom de taxe şi impozite;

-dezvoltarea şi modernizarea pieţei terenurilor;

-furnizarea informaţiilor de sinteză necesare pentru luarea deciziilor de dezvoltare

socio-economică a localităţii şi de dezvoltare a infrastructurii;

-asigurarea datelor necsare pentru protecţia mediului;

Importanţa lucrărilor de cadastru:

Importanţa cadastrului constă în faptul că acesta furnizează date reale privitoare

la bunurile immobile (poziţie, mărime, folosinţă, proprietar), necesare în toate ramurile

economiei naţionale. În acelasi timp, cadastrul este, pentru economia de piaţă, un



instrument deosebit de important, pentru că furnizează documentele care dau siguranţa

tranzacţiilor care au loc pe piaţa bunurilor imobile.

De asemenea, importanţa lucrărilor de cadastru este pe prim ordin pentru

întocmirea sistemelor informaţionale ale teritoriului, capabilă să furnizeze rapid date

tuturor organismelor de gestionare şi planificare a bunurilor immobile din diverse

sectoare ale economiei naţionale.

Cadastrul s-a dovedit a fi un ansamblu de activităţi tehnico-organizatorice menite

să deservească administraţia şi pe proprietarii bunurilor immobile. Asigură dovedirea şi

garantarea proprietăţii.

Legătura cadastrului cu alte discipline :

Activitatea de cadastru a evoluat foarte mult în ultimele decenii, din punct de

vedere al conţinutului şi complexităţii, pe măsura punerii de accord cu cerinţele mereu

crescînde ale societăţii în ansamblul şi cu perfecţionarea mijloacelor tehnice şi a

metodelor de lucru proprii, sau a celor aparţinând altor domenii pe care se sprijină sau

cu care colaborează. Prin participarea mai multor domenii la relizarea cadastrului

general, se poate afirma că i se conferă un caracter interdisciplinar.

Lucrările tehnice ale cadastrului (măsurători, prelucrarea datelor, întocmirea

documentaţiei cadastrale – hărţi, planuri, register cadastrale) se bazează pe discipline

fundamentale ca : geodezia, topografia, fotogrammetria, cartografia.

Pentru latura economic a cadastrului sunt necesare cunoştinţe din domenii

complementare : pedologie, geobotanică, geomorfologie, ştiinşe agricole care ajută la

încadrarea terenurilor în categorii şi subcategorii de folosinţă.

Dreptul funciar şi alte ramuri juridice sunt necesare la stabilirea în mod legal al

posesorilor şi a proprietăţii, la data introducerii cadastrului general.

Pentru rezolvarea anumitor etape de lucrări, cadastrul general poate intra în

legătură cu domenii auxiliare : sistematizarea teritoriului şi localităţilor, urbanism,

organizarea teritoriului agricol, protecţia mediului, etc.

Planul cadastral. Generalităţi.Mod de întocmire a planului cadastral.

Generalităţi :

Este un plan thematic al cărui conşinut este format din elemente specific

cadastrului. Se întocmeşte pe unităţi administrative teritoriale comunale sau orăşeneşti

(municipale) şi pe intravilane în două culori (negru pentru planimetrie şi albastru pentru

hidrografie). Pe un plan cadastral pot exista şi curbe de nivel reprezentate cu sepia.



Pentru o mai bună vizualizare a planurilor întocmite sub formă digital pot fi reprezentate

pe hîrtie la plotter cu diverse culori conform organizării pe stasuri. Conceptul de bază la

realizarea planului cadastral este forma digital sau numerică.

Spre deosebire de planul topografic de bază, care conţine reprezentarea tuturor

detaliilor din teren, inclusive a reliefului, utilizînd semen convenţionale în funcţie de

scara la care va fi redactat sub formă analogică, un plan cadastral conţine numai

contururi poligonale închise (parcele, corpuri de proprietate, detalii liniare, sectoare

cadastrale, intravilan, extravilan), la care se adaugă numerotarea cadastrală a acestora.

Prin urmare, orice linie trasată pe un plan întocmit pentru cadastrul general separa în

esenţă proprietăţi pentru care culegem date specifice şi pe care le gestionăm prin

intermediul registrelor.

Planurile cadastrale de ansamblu şi planurile cadastrale de bazî se obţin prin

extragerea datelor din bazele de date grafice şi textual şi prin desenarea la plotter.

Baza de date grafice.

Baza de date grafice se realizează în format digital, cu obligativitatea înregistrării

tuturor entităţilor definite în norme de introducere a cadastrului general.

Baza de date textual.

Pentru realizarea bazei de date textual se folosesc informaţiile extrase din

următoarele surse de date:

-documentaţiile tehnice întocmite pentru atribuirea numerelor cadastrale

provizorii;

-titlurile de proprietate eliberate conform legilor proprietăţii;

-documentaţiile executate conform Hotărârii Guvernului nr. 834/1999 cu

modificările ulterioare. Şi avizate tehnic;

-datele culese pe teren şi înscrise în fişa corpului de proprietate; Atributele care

se ataşează entităţilor grafice se încarcă intr+o bază de date care trebuie să asigure

conţinutul registrelor cadastrale.

Datele se stochează la nivelul unităţii administrativ-teritoriale.

Planul cadastral de bază : se întocmeşte în scopul reprezentării pe plan a

datelor rezultate şa introducerea sau întreţinerea cadastrului general pentru o anumite

Unitate Administrativ Teritorială şi cuprinde elemntele cadastrului general de detaliu.

Scara uzuală la care se întocmeşte planul cadastral de bază sub formă

analogică:

-în extravilan



1: 5 000 în zonele de şes

1: 2 000 în zonele de deal

-în intravilan 1: 2 000 , 1:1000 , 1:500 în funcţie de densitatea detaliilor

-în zonele montane 1: 5 000 sau 1: 10 000 sau după caz la scări şi mai mici.

Planurile cadastrale de bază redactate sub formă analogică la scările menţionate

se întocmesc în sistem de proiecţie Stereografică 19700 cu nomenclatura oficială din

România.

Elementele de conţinut obligatoriu :

-punctele reţelei geodezice de îndesire şi de ridicare;

-limitele şi punctele de hotar cu un număr de ordine pentru hotarul U.A.T şi

pentru intravilanele component;

-limitele şi numerele cadastrale ale corpurilor de proprietate;

-categoriile de folosinţă ale parcelelor;

-limitele şi numărul cadastral ale construcţiilor cu caracter permanent;

-căile ferate;

-apele curgătoare cu sensul lor de curgere;

-apele stătătoare, construcşiile hidrotehnice;

-denumirea localităţilor, apelor, principalelor forme de relief, pădurilor, drumurilor

şi străzilor ale obiectivelor industrial, social cultural, etc. ;

-numerele poştale ale imobilelor din intravilan;

-codul SIRUTA al autorităţii administrative teritoriale;

-scara de repretentare;

-sistemul de proiecţie;

-anul de întocmire, schema de dispunere şi încadrare a foilor component la

nivelul trapezelor din nomenclatura sistemului de proiecţie;

-semnele convenţionale, regulile de scriere stabilite pentru elementele de

toponomie care se reprezintă pe planul cadastral de bază şi de ansamblu sunt cele

prevăzute în atlasul de semen convenţionale.

Semnele conveţionale, regulile de scriere şi corpurile de literă stabilite pentru

elemntele de toponomie care trebuie reprezentate pe planurile cadastrale de bază sunt

cele prevăzute în ‘’Atalasul se semen convenţionale pentru planurile topografice la

scările 1: 5 000, 1: 2 000, 1: 1 000 şi 1: 500’’ – ediţia 1978.

Metode de întocmire a planurilor cadastrale



Teritoriul României trebuie reprezentat sub formă digitală, mai precis trebuie

obţinut planul topografic de bază, astfel încât să servească nevoilor cât mai multor

utilizatori. Planul cadastral este un produs derivat, mai simplu, cu anumite detalii care

se inventariază dar, care trebuie să facă legătura cu anumite caracteristici descriptive.

Indiferent de modul de obţinere, planurile trebuie să fie unitare, omogene din

punct de vedere al conţinutului, să se bazeze pe o reţea geodezică modernă (realizată

prin tehnologie GPS, determinată şi încadrată în reţeaua europeană de referintă), iar

costurile pentru obţinerea lor să fie cât mai reduse, timpul de realizare cât mai scurt şi

forma digitală să permită înregistrarea, depozitarea şi prelucrare pe calculator.a

planurilor cadastrale se pot grupa în două categorii : metode directe şi metode indirecte.

Din categoria metodelor directe fac parte:

-întocmirea planurilor cadastrale prin metode numerice de ridicare (metode

clasice)

-metoda drumuirii;

-metoda radierii;

-metoda absciselor şi ordonatelor;

-întocmirea planurilor cadastrale prin metode fotogrammetrice de ridicare;

-întocmirea planurilor cadastrale prin metode combinate topo-fotogrammetrice;

Din categoria metodelor indirecte fac parte :

-întocmirea planurilor cadastrale prin derivare din planul topografic de baza;

-întocmirea planurilor cadastrale prin reambularea planurilor topografice şi

cadastrale vechi.

Alegerea metodei de întocmire a planurilor cadastrale se face în funcţie baza

topografică existentă în zonă, de volumul, calitatea şi actualitatea informaţiilor conşinute

de baza topografică. De existenţa punctelor reţelei de sprijin din zonă, de dotarea cu

aparatura de specialitate a executantului lucrărilor, de scara la care se întocmesc

planurile, etc.

Planul cadastral digital (numeric)

Planul numeric este constituit integral din informaţii alfa numerice clasate în

fişiere capabile să furnizeze automat expresia parţială sau totală a spaţiului la o scară

arbitrară.

Obţinerea pe cale automată a planurilor cadastrale presupune utilizarea în format

digital a elementelor conţinute de acestea. El este constituit integral din elemnte



determinate prin coordonate, astfel încât expresia parţială sau totală a spaţiului sa fie

furnizată automat, la o scară arbitrară.

Trecerea la planul numerit se poate face fie prin informatizarea planurilor grafice

existente, fie prin întocmirea lor directă. În general, ridicările claseice la scară mare au

ca rezultat calculele de coordonate în vederea definirii configuraţiei parcelelor, a

corpurilor de proprietate şi întocmirea în final a documentelor definitive, respectiv a

planurilor grafice.

Planul numeric conţine elemente ale terenului (parcele, construcţii, puncte

caracteristice diverse) definite prin coordonatele lor. Datele care intersectează în mod

frecvent (suprafeţe, distanţe) sunt calculate din aceste coordonate.

Avantajele oferite de planurile numerice

-planul numeric prezintă independenţă faţă de scară şi de precizia grafică ce

caracterizează un plan cadastral obişnuit; în cazul în care elementele culese din teren

s-au ales de aşa natură încât să corespundă unei reprezentări la scara cea mai mare ce

se va utiliza, toate celelalte reprezentări se pot obţine din acesta;

-datele stocate pentru planul digital sunt sigure şi pot fi uşor conservate în timp,

urmând a fi apelate pentru consultare sau pentru a se efectua reprezentarea lor grafică

ori de câte ori dorim acest lucru;

-utilizatorul poate face o selecţie în funcţie de tematica interesată din punctul lui

de vedere înainte de a exploata planul numeric.

Există următoarele moduri de culegere şi prelucrare a datelor cadastrale pentru

obţinerea planului numeric : culegrea şi prelucrarea datelor utilizând tehnica GPS, cu

ajutorul staţiilor totale, pe cale fotogrammetrică şi prin vectorizare.



2. CULEGEREA DATELOR

Localizare geografică :

Localitatea Vlădeni este situată în centrul ţării, la hotarul dintre Ţara Bârsei şi

Ţara Făgăraşului de-alungul văii Homorodului (Valea Mare) , la 45o76"67 longitudine si

25o37"26 latitudine, în Munţii Perşaniilor.

Situată la o altitudine de aproximativ 600 m, localitatea Vlădeni este străbătuta

de traseul drumului naţional D.N 1 la kilometrul 200 – la 27 km de Braşov şi 39 km de

Făgăraş iar din punct de vedere administrativ este sat ce aparţine de comuna

Dumbrăviţa,în judeţul Braşov.

Localitatea se învecineaza în nord cu localităţiile Veneţia si Comana, în sud cu

satul Holbav, în est cu Dumbrăviţa situata la 5 km, iar în vest cu localitaţiile Şinca-

Veche,Perşani şi Grid.

Lucrarea s-a realizat respectînd prevederile Normelor Tehnice pentru

introducerea cadastrului general aprobate prin Ordinul Nr. 534/2001 emis de A.N.C.P.I,

Ordonaţa de Urgenţă 634 cu completările şi modificările ulterioare, ale caietului de

sarcini şi anume:

-măsurătorile s-au exacutat în sistem Stereografic 1970;

-Sistemul de referinţă Marea Neagra 1975;

-precizia măsurătorilor executate la teren este cea geodezică;

-semnele convenţionale folosite la procesare sunt cele din Atlesul de Semne

Convenţionale – Ediţia 1978;

-reţeaua geodezică folosită la ridicare are densitatea şi precizia corespunzătoare

Normelor Tehnice de introducere a cadastrului general;



3. REALIZAREA REŢELEI DE ÎNDESIRE

Reţeaua Geodezică. Importanţă.

În România coordonatele punctelor din reţelele geodezice se calculează în

sistemul de proiecţie stereografic 1970 şi în sistem de referinţă pentru altitudini Marea

Neagră 1975. Triangulaţia geodezică de ordinul I este formată din 657 de triunghiuri şi 6

patrulatere 374 de puncte. Calculele au fost făcute pe elipsoidul Krasovski şi au fost

măsurate unghuiri, unele laturi prin unde, elemente astronomice şi mărimi gravimetrice

compensarea făcându-se în bloc, reţeaua fiind considerată compactă. Reţelele

geodezice de ordin II-V au fost compensate prin metoda celor mai mici pătrate

constrânse pe ordinul imediat superior.

Reprezentarea grafică a reţelei geodezice se face astfel :

-ordinul I cu negru (distanţa între puncte 20-60 km)

-ordinul II cu albastru (distanţa între puncte de 10-20 km)

-ordinul III cu roşu (distanţa între puncte 5-10 km)

-ordinul IV cu verde (distanţa între puncte 2-5 km)

-ordinul V cu negru (distanţa între puncte 1-4 km)

Identificarea punctelor din zonă

Reţeaua de sprijin, ca a doua etapă, rezultă prin îndesirea celei naţionale cu

puncte noi, în cazul triangulaţiei clasice respectiv prin complementarea reţelei

geodezice naţionale GPS, cu respectarea unor condiţii de bază:

-ca structură, cuprinde punctele reţelei geodezice naţionale, inclusiv ale celei

europene, la care se adaugă cele noi proiectate, de îndesire, amplasate la sol, dar şi

semnale inaccesibile (turle de biserici, antene, coşuri de fabrici, etc.)

-densitatea, definită de suprafaţa aferentă unui punct, să fie corespunzătoare

normelor tehnice şi punctele în ansamblul lor să fie distribuite în mod judicios în teritoriu

-potiţionare reţelei în sistemelede referinţă naţionale, unitare pe ţară, ce asigură

includerea punctelor ei în fondul topografic naţional.



Realizarea practică, a reţelei de sprijin, este coordonată de operatorul cadastral

care, în calitate de beneficiar, cunoaşte cel mai bine natura şi volumul lucrărilor

ulterioare. ( N. Boş, 2009)

Activităţiile pregătitoare începerii lucrării au fost efectuate de către operatorul

cadastal împreună cu beneficiarul lucrării ( Primăria Dumbrăviţa) şi au fost următoarele:

-studierea documentaţiei puse la dispoziţie de către OJCPI Braşov şi Primăria

Dumbrăviţa şi solicitarea altor date necesare derulării proiectului : coordonate şi

descrieri ale punctelor din RGN, înregistrările staţiilor permanente, etc.

-studierea legislaţiei privind Normele Tehnice de realizare a cadastrului general şi

a planurilor cadastrale

-recunoaşterea şi identificarea la teren a amplasamentelor tarlalelor în prezenţa

delegatului Primăriei Dumbrăviţa

-recunoaşterea punctelor din RGN care urmează a fi folosite la îndesirea şi

stabilirea numprului de puncte necesare executării măsurătorilor.

La indentificarea punctelor cunoscute din zonă am ţinut cont de faptul că la

proiectarea reţelei măsurătorile vor fi făcute folosind tehnologia GPS.

S-a identificat un punct din apropriere de coordonate cunoscute respectiv

Păşunea Hopşu(ordinul IV) redat în următorul tabel :

Tăbăcar D. Valentin 13Nr. Punct Denumire Ordin X (m) Y(m) Z(m)

31869 Păşunea Hopşu

IV 477392,308

541911,841

523,774


Practic, s-a staţionat cu receptorul GPS în punctul Păşunea Hopşu, devenind

astfel punct bază, iar cu ajutorul celorlalte două receptoare, s-au determinat celelate

patru puncte noi (126,17,20 şi 125) de îndesirea a reţelei, puncte nesecare determinării

GPS şi celorlalte 3 puncte (139,138,136) din reţeaua de ridicare.

Punctul din reţeaua de sprijin folosit la îndesirea reţelei este în stare foarte bună,

iar descrierea lui este de actualitate.

Proiectarea şi marcarea reţelei de îndesire

Pentru proiectarea punctelor noi au fost luate in considerare o serie de condiţii strans

legate de:

Structura şi densitatea reţelei geodezice de îndesire GPS, care a depins de procedeul

de lucru şi de ridicarea detaliilor.

Alegerea punctelor care nu a fost condiţionată, în principiu, de existenţa unor vizibilităţi

între punctele reţelei ca la triangulaţia clasică, de starea vremii sau de perioada din zi la

care s-au facut observaţiile

Amplasamentul efectiv al staţiilor astfel incat :

-s-a evitat aproprierea de obstacole înalte, instalaţii electrice de mare putere

-s-au ales locuri dominante, fără vegetaţie arborescentă, ferite de circulaţia publică

pentru protecţia bornei şi pentru accesiblitate

-asigură vizibilitatea pentru efectuarea intersecţiilor înainte

În cazul lucrării efectuate, alegerea punctelor noi, de îndesire, s-a facut iniţial pe

o hartă, poziţia definitivă stabilindu-se ulterior pe teren. Punctele alese au fost

amplasate în strînsă corelaţie cu natura terenului, avînd în vedere condiţiile reclamate

de tehnogia GPS, care nu au fost limitate.

Proiectarea reţelei a avut în vedere îndeplinirea tuturor condiţiilor de vizibilitate,

acoperire, factori perturbatori, acces, etc. În vederea stabilirii mijloacelor necesare

executării măsurătorilor (sisteme GPS, staţii totale, etc).

Marcarea punctelor de îndesire

Este operaţiunea prin care se urmăreşte materializarea pe teren a unor puncte,

cărora iniţial li se determină coordonatele şi ulterior acestea să servească drept puncte

de coordonate cunoscute pentru efectuarea unor lucrari topografice.

Punctele noi rezultate în urma îndesirii reţelei de sprijin (126,17,20,125) au fost

marcate cu borne din beton sub care s-a instalat o placa martor cu rolul de a face



posibilă replantarea în cazul distrugerii punctului. Odata instalate, bornele au fost

acoperite cu pământ, lăsând liberă doar partea superioară circa 5-10 cm .

Pentru a asigura poziţionarea pe aceiaşi verticală, atât a martorului cât şi a

bornei, după săparea gropii, în care s-au montat cele două piese, cu ajutorul a patru

ţăruşi s-au construit diagonalele gropii; s-au întins două sfori între ţăruşii de pe

diagonala, iar cu un fir cu plumb, s-a centrat atat centrul martorului, cât şi centrul bornei

la intersecţia celor două diagonale ale gropii. Între martor şi bornă s-a aşezat un strat

semnalizator din sticla spartă sau cărămidă pisată apoi pământ.

Metode de lucru

Procedeul folosit la îndesirea reţelei a fost metoda statică.

Metoda de măsurare statică

Aceasta a fost prima metodă dezvoltată în cadrul măsurătorilor GPS. Poate fi

utilizată pentru măsurarea bazelor lungi (20 km sau mai lungi).

Un receptor este amplasat pe un punct ale cărui coordonate sunt cunoscute cu

precizie în sistemul WGS’84. Acesta este cunoscut sub denumirea de receptor bază

(mamă). Celălalt receptor este amplasat la celălalt capît al bazei şi este cunoscut sub

denumirea de mobil (rover). Datele sunt apoi înregistrate de ambele staţii simultan. Este

important ca datele să fie înregistrate la acelaşi interval de timp de către fiecare staţie.

Durata de timp între înregistrările de date poate fi setată la intervale de 15,30 sau 60 de

secunde.

Receptorii trebuie sa colecteze datele pentru o perioadă precisă de timp.

Această perioadă este influenţată de lungimea bazei, de numărul sateliţilor observaţi şi

de geometria sateliţilor. Ca regulă de bază, timpul de observaţie este de minim o oră



pentru lungimea a bazei de 20 km cu 5 sateliţi şi un GDOP predominant de 8. Bazele

mai lungi necesită un timp de observaţie mai îndelungat.

Odată ce au fost colectate date suficiente, receptorii pot fi opriţi. Mobilul (rover-

ul) poate fi apoi mutat pe următoarea bază şi măsurătorile pot începe din nou. Este

foarte importantă introducerea redundanţei în reţeaua care este măsurată. Aceasta

implică măsurarea punctelor cel puţin de două ori şi creează verificări de siguranţă

împotriva unor probleme care altfel ar putea trece neobservate.

O creştere a productivităţii poate fi realizată prin adăugarea unui receptor

suplimentar. Un exemplu se va reda în figura de mai jos. Ca o estimare empirică a

preciziei măsurătorilor relative, se poate considera ± 5 mm (3 mm) + 1 ppm din

lungimea bazei. Aceasta este metoda principală pentru crearea reţelelor geodezice de

sprijin.

O reducere substanţială a duratei sesiunilor de lucru, la 5-20 minute pentru o

sesiune, este atinsă cu metoda static rapidă, fiind folosită pentru estimarea

ambiguităţilor. Metoda oferă rezultate foarte bune la determinări de baze scurte (5-10

km), cu constelaţii satelitare foarte bune şi cu receptoare care măsoară pe ambele

frecvenţe. Precizia potenţială este estimată la (± 5 mm + 1ppm). Metoda se utilizează

des la îndesirea reţelelor de sprijin şi reperaj fotogrametric.



Îndesirea reţelei s-a realizat folosind 3 receptoare Topcon GPS+Hiper GGD.

Sistemul este reprezentat de un receptor GPS+ cu dublă frecventă, care poate prelucra

atât semnale L1 cât şi L2 îmbunătăţind precizia de măsurare. Componenta GPS+ a

receptoarelor Hiper GGD ne arată că sistemul poate accesa atât sateliţi GPS ai SUA

cât şi GLONASS ai Federaţiei Ruse.

Prin mărirea numărului de sateliţi creşte semnificativ precizia de măsurare care

permite scăderea timpului de staţionare faţă de receptoarele obişnuite. Un receptor

poate urmării în orice punct de pe teren 10 şi 16 sateliţi, ceea ce conferă o precizie în

determinare, foarte mare. Pentru determinare 3D (x,y,z) sunt necesari 4 sateliţi, iar

pentru încadrarea în toloranţele admise pentru erori sunt necesari 6 sateliţi.

Durata de staţionare în punctul bază a fost de 2 ore şi 30 de minute , receptorul

fiind sincronizat în timp.

Pentru celelate patru puncte noi ce au fost determinate, datorită distanţelor

relativ scurte, timpul de staţionare a fost de 40 minute cu sincronizarea pe timp cu

receptorul bază.



Concluzii

În urma îndesirii reţelei de sprijin s-au obţinut patru puncte noi (126,17,20,125)

cu ajutorul tehnologiei GPS folosind metoda statică,terenul în cauza fiind amplasat

într-o zona deschisă, cu asigurarea unor condiţii bune de lucru.

Coordonatele acestor puncte s-au obţinut prin transferul datelor din receptorul

GPS într-un calculator (laptop) cu ajutorul soft-urilor specializate oferite de firma

Topcon. Aceste coordonate au fost transformate din sistemul WGS’84 în sistemul de

proiecţie naţional Stereografic 1970, pentru elementele de planimetrie (x,y) şi sistemul

de referinţă pentru cote Marea Neagră 1975, pentru elementele de altimetrie (z).

După finalizarea tranformării coordonatelor în sistemele naţionale de referinţă au

rezultat coordonatele şi cotele punctelor de îndesire , care sunt prezentate în tabelul

următor:



4. REALIZAREA REŢELEI DE RIDICARE ŞI RIDCAREA DETELIILOR


Nr Punct X(m) Y(m) Z(m)126 474732,35 528575,48 559,4517 474899,303 528824,733 553,42020 474155,073 529843,240 539,659125 474082,552 529638,298 534,486


Generalitaţi

Reţeaua geodezică de ridicare este creată în scopul asigurării numărului de

puncte necesare măsurătorilot topografice şi cadastrale de detaliu. Punctele reţelelor

geodezice de ridicare se determină prin intersecţii înainte, retrointersecţii, intersecţii

combinate, drumuiri poligonometrice, tehnologia GPS, utilizîndu-se puncte din reţeaua

geodezică de sprijin şi îndesire.

Densitatea unei reţele geodezice de ridicare se stabileşte în raport cu suprafaţa

pe care se execută lucrările şi cu scopul acestora. Reţelele geodezice de ridicare se

proiectează astfel încât să se asigure determinarea punctelor care delimitează unităţile

administrativ-teritoriale şi intravilanele, precum şi a celor care definesc corpurile de

proprietate şi parcelele. Se va asigura o densitate de cel puţin 1 punct/km pătrat în zona

de şes, 1 punct/2 km pătraţi în zone colinare şi 1 punct/5km pătraţi în zonele de

munte.

Indiferent de instrumentele şi procedeele tehnice utilizate la executarea

măsurătorilor, reţeaua de ridicare se compensează ca reţea constrânsă pe punctele

reţelelor de sprijin şi de îndesire.

Abaterile standard de determinare a unui punct nu trebuie să depăşească ± 10

cm în intravilan, iar în extravilan ± 20 cm în zonele de şes, ± 30 cm în zonele colinare şi

± 50 cm în zonele de munte.

Sx=S0√Q xx Sy=S0√Q yy

Proiectarea şi marcarea punctelor din reţeaua de ridicare

Traseul drumuirilor se proiectează de regulă de-a lungul arterelor de circulaţie,

cursurilor de apă, etc., întru-cât laturile şi punctele drumuirii trebuie să fie uşor

accesibile. Punctele drumuirii se amplaseză în locuri ferite de distrugere, în care

instalarea instrumentelor topografice se face cu uşurinţă. Între punctele de drumuire

învecinate trebuie să existe vizibilitate perfectă, pentru ca direcţiile şi lungimile să poată

fi măsurate fără dificultate. Punctele de drumuire se aleg în aproprierea detaliilor care

urmează să fie ridicate.



Distanţa între punctele de drumuire este determinată de condiţiile concrete din

teren, de gradul de acoperire cu vegetaţie sau cu construcţii, de scopul ridicării

topografice şi de aparatura topografică avută în dotare.

Atât lungimea laturilor cât şi cea a traseului poligonal sunt dependente de situaţia

din teren. Astfel, în zonele construite, lungimea laturilor, cât şi lungimea drumuirii vor fi

mai reduse decât în zonele de extravilan.

Traseul drumuirilor se stabileşte pe planuri la scara 1: 5000 sau mai mari, pe

care sunt raportate punctele de triangulaţie din zonă.

Definitivarea traseului, deci a punctelor de staşie, se face la teren în acest scop

fiind necesară recunoaşterea terenului. La recunoaţtere se vor verifica :

-integritatea bornelor care marchează punctele de sprijin din reţeaua de

triangulaţie sau drumuiri principale;

-poziţionarea definitivă a punctelor de statţie din drumuirile ce se vor efectua;

-verificare vizibilităţii efective între punctele consecutive ale drumuirii.

La alegerea poziţiei definitive a punctelor de staţie se va avea în vedere ca

aceasta să asigure:

-aliniamente situate în aproprierea detaliilor ce se vor ridica;

-marcarea cu borne sau ţăruşi martori de dimensiuni mari.

Marcarea provizorie

Este de scurtă durată, de la doi a patru ani şi se face cu:



-ţăruşi din lemn de esenţă tare (stejar, carpen, ulm), cu secţiunea pătratică

sau rotundă de 4-6 cm. La partea superioară a ţăruşului se bate un cui care marchează

punctul matematic. Cu ţăruţii din lemn se realizează marcarea provizorie a punctelor de

drumuire şi a punctelor de detaliu mai importante situate în extravilan;

-ţăruşi de fier, se folosesc pentru marcarea punctelor din intravilan. Au

diametrul de 1,5-3 cm şi lungimea de 15-25 cm;

-stâlpi din lemn cu diametrul de 10 cm şi lungimea de 1-1,25 m. Se

materializează punctele care necesită o durabilitate mai mare.

Materializarea pe teren se va face cu o densitate impusă de configuraţia terenuli

şi densitatea detaliilor ( în principal a limitelor de proprietate).

Materializarea se va face, după natura solului, cu borne, repere şi mărci

standardizate. (Cosmin C. Muşat)

Pentru reţeaua de ridicare s-au proiectat provizoriu, prin ţăruşi din ştejar de

dimensiuni mari punctele care o să constituie drumuirea. Operaţiune a fost efectuată

de către operatorul cadastral, pe teren asigurându-se astfel vizibilitatea între puncte. A

fost necesară proiectarea a trei puncte noi care să constituie drumuirea.

Metode de lucru

Metoda drumuirii este un procedeu de îndesire a reţelei geodezice în vederea

ridicării detaliilor topografice din teren.

Drumuirea este o linie poligonală frîntă, în care poziţia reciprocă a punctelor este

determinată prin măsurători de distanţe între punctele de frîngere şi măsurători

unghiulare în punctele de frângere a traseului poligonal. Când pe teren s-au efectuat

doar măsurători pentru stabilizarea poziţiei reciproce a punctelor din traseul poligonal

când vorbim despre drumuire liberă.



De cele mai multe ori însă, traseul poligonalse sprijină la capete pe puncte de

coordonate cunocute (drumuiri constrânse sau drumuiri sprijinite) care permit ca

punctele de drumuire să fie determinate într-un anumit sistem de coordonate. În acestă

situaţie, ultima latură a traseului poligonal reprezintă o supradeterminare, care permite

un control al elementelor măsurate în teren. Controlul elementelor măsurate devine şi

mai concludent dacă cu punctele de coordonate cunoscute pe care se sprijină

drumuirea, se măsoară suplimentar direcţii spre alte puncte de coordonate cunoscute,

fiecare reprezentând un alt element de control.(Cosmin C. Muşat)

Aparatura folosită pentru întocmirea drumuirii a fost staţia totală Leica TCR seria

300/400/700.

Un echipament complet al unui tahimetru electronic se compune din următoarele

elemente:

-staţia totală propriu-zisă;

-reflectorul(sistemul de prisme) – dispozitivul care se amplasează în punctul ce

se doreşte a fi determinat şi are rolul de a întoarce (reflecta) undele electromagentice în

unitatea emitentă;

-trepiedul;

-bastoanele gradate culisabile – permit montarea prismei la înalţimea dorită

Descrierea aparatului Leica TCR 300/400/705

a.Utilizarea şi descrierea staţiei totale Leica TCR Seria 300/400/705 în vederea

efectuării măsurătorilor.



b.Panoul de comandă a instrumentului

c.Elementele componente ale staţiei Leica TCR



d.Funcţiile tastelor de pe panoul de comandă



e.Instalarea în staţie a intrumentului Leica TCr cu ajutorul fascicolului laser

f.Calarea de precizie a staţiei totale Leica TCR



g. Modul de măsurare cu staţia totala Leica TCR

h.Modul de înregistrare a datelor măsurate cu staţia totala Leica TCR



i.Aplicaţii ale meniurilor de măsurare a staţiei totale Leica TCR



Practic pe teren a fost folosit procedeul de lucru cu staţia totală Leica TCR care

impune respectarea următorilor paşi:

-conectarea bateriei la aparat;

-centrarea instrumentului pe punctul staţie (17) de coordonate cunoscute;

-calarea grosieră cu nivela sferică şi calarea fină a aparatului cu ajutorul nivelei

torice;

-măsurarea înălţimii aparatului în punctul staţie (17);

-punerea în funcţiune a staţiei totale prin comutarea tastei ON.

După instalarea aparatului în punctul staţie 17 s-a vizat catre punctul 126 s-a

introdus zero în coincidentă şi s-a măsurat ,unghiul orizontal α17. Apoi s-a vizat către

punctul 139 materializat pe teren şi s-a măsurat distanţa d17−119. Procedeul s-a repetat

până la punctul 20, de coordonate cunoscute obtinând unghiul α20 .

Efectuarea calculelor. Compensarea reţelei de ridicare

Calcule preliminare. Acestea constau în efectuarea mediei mărimilor

măsurate de mai multe ori : unghiuri orizontale, distanţe.

Calculul şi compensarea orientărilor. Orientările se calculeză din aproape

în aproape, în funcţie de orientarea de referinţă şi unghiurile orizontale.



θ17−126=tgy126− y17x126−x17

=−249,253−166,953

=262,4281 - aceasta se calculează pe baza

coordonatelor punctelor 17 şi 126.

θ17−139=¿ θ17−126+α 17 = 139,9624 , α 17=277,5343

θ139−138=¿ θ17−139+α 139 = 154,4689 , α 139=214,4965

θ138−136=¿ θ139−138+α 138= 138,8836 , α 138=184,4247

θ136−20=¿ θ138−166+α 136= 127,7585 , α 136=188,8749

Pentru control se va folosii formula : θ20−125d =θ136−20+α20−400 care se

α 20=350,5891compară cu orientarea de referintă dedusă din coordonate θ20−125c .

θ20−125c =tg

y125− y20x125−x20

=−209,942−72,521

=278,3479

Diferenţa dintre aceste valori reprezintă eroarea de închidere pe orientări

eθ=θ20−125d −θ20−125

c =−0,0003



Dacă eroarea de închidere este mai mică decât toleranţa T=eq ∙√n ( unde eq

reprezintă precizia instrumentului folosit iar n este numărul staţiilor) eroarea se

repartizează, în mod egal, tuturor unghiurilor măsurate, ceea ce înseamnă că

orientările se vor corija prograsiv, înmulţind eraorea unitară (eθ/n¿ cu numărul de ordine

al laturii.

Precizia aparatului folosit este : eq=5 ' ' , iar numărul staţiilor n=5.

T=eq ∙√n = 11,1803

Corecţiile vor fi :

c1=−eθn(1)

=¿ 0,00001

c2=−eθn(2)

=¿ 0,00002

c3=−eθn(3)

=¿ 0,00004

c4=−eθn(4 )

=¿ 0,00005

c5=−eθn(5)

=¿ 0,00006

Calculul şi compensarea coordonatelor relative

Pentru drumuirea efectuată, în continuare se vor calcula coordonatele relative.

Coordonatele relative se calculează cu următoarele relaţii:

Pentru coordonata planimetrică x :

∆ x17−139=D17−139 ∙cosθ17−139=−204,403

D17−139=347,892 , cosθ17−139= -0,5373074

∆ x139−138=D 139−138 ∙cosθ139−138=−167,414

D139−138=221,711 , cosθ139−138= -0,7548587

∆ x138−136=D 138−136 ∙cosθ138−136=−289,529

D138−136=504,626 , cosθ138−136= -0,5735089

∆ x136−20=D136−20 ∙cosθ136−20=−82,885

D136−20=196,137 , cosθ136−20= -0,4223445



Pentru coordonata planimetrică y :

∆ y17−139=D17−139 ∙ sinθ17−139=281,665

D17−139=347,892 , sinθ17−139= 0,8093639

∆ y139−138=D139−138 ∙ sinθ139−138=145,478

D139−138=221,711 , sinθ139−138= 0,6558874

∆ y138−136=D138−136 ∙sinθ138−136=413,526

D138−136=504,626 , sinθ138−136= 0,8191993

∆ y136−20=D136−20 ∙ sinθ136−20=177,839

D136−20=196,137 , sinθ136−20= 0,9064354

Pentru cota altimetrică h :

∆ h17−139=D17−139 ∙ tgφ17−139=−6,950

D17−139=347,892 , tgφ17−139= 0,9998033

∆ h139−138=D139−138 ∙tgφ139−138=−12,823

D139−138=221,711 , tgφ139−138= 0,9983397

∆ h138−136=D138−136 ∙ tgφ138−136=−5,001

D138−136=504,626 , tgφ138−136= 0,9999523

∆ h136−20=D136−20 ∙ tgφ136−20=−1,051

D136−20=196,137 , tgφ136−20= 0,9999864

Drept control suma algebrică se compară cu diferenţa dintre coordonatele

punctelor de sprijin .

Acest lucru s-a efectuat conform relaţiilor :

∑ ∆ x17−20=x20−x17 = -744,230

∑ ∆ x ' 17−20=x20−x17= -744,925



∑ ∆ y17−20= y20− y17 = 1018,507

∑ ∆ y ' 17−20= y20− y17= 1018,164

∑ ∆h17−20=h20−h17 = -25,825

∑ ∆h '17−20=h20−h17= -25,646

Erorile de închidere pe x şi y vor fi :

ex=∑ ∆ x17−20−∑ ∆ x ' 17−20=0,305

e y=∑ ∆ y17−20−∑ ∆ y '17−20=−0,343

eh=∑ ∆h17−20−∑ ∆h' 17−20=0,179

Urmează calcularea erorii totale conform relaţiei : e t=√ex2+e y2=0,459, iar aceasta

trebuie să se încadreze în toleranţele prevăzute de instrucţiuni T=0,893.

Dacă condiţia este îndeplinită e t<T erorile ex şi e y se compensează, adică se

repartizează coordonatele relative, fie proporţional cu lungimea laturilor, fie cu mărimea

relativelor.

Se calculează mai întâi eroarea unitară (cuxşi cuy) prin înmulţirea erorilor pe x şi y

la lungimea desfăşurată a drumuirii sau la suma modul a coordonatelor relative.

cux=−ex∑ Dij

respectiv cux=−ex

∑|∆ x| , cux=−0,00024

cuy=−e y∑ Dij

respectiv cuy=−e y

∑|∆ y| , cuz=0,00027

cuh=−eh∑ Dij

respectiv cuh=−eh

∑|∆ h|, cuh=−0,00014

Corecţiile de adus relativelor unei laturi oarecare (i) vor fi :

c Δx i=cux ∙ d i respectiv c Δx i=cux ∙|∆ x i|c Δ yi=cuy ∙ di respectiv c Δ yi=cuy ∙|∆ y i| c Δhi=cuh ∙ d i respectiv c Δhi=cuh ∙|∆hi|După compensare se verifică dacă condiţia ∑ ∆ x17−20=x20−x17 respectiv

∑ ∆ y17−20= y20− y17.

Calculul coordonatelor absolute

Coordonatele absolute, definitive, ale vîrfurilor drumuirii se calculează prin

cumul, plecând de la primul punct cunoscut.



Relaţiile care ne ajută la efectuarea acestui cumul sunt urmâtoarele :

x139=x17+∆x17−139 ; y139= y17+∆ y17−139

x138=x139+∆ x139−138 ; y138= y139+∆ y139−138

.............................................................................

.............................................................................

x20=x136+∆ x136−20 ; y20= y136+∆ y136−20

Relaţiile fiind compensate. Se ajunge exact la valoarea coordonatelor cunoscute

ale punctului de închidere 20.



COMPENSAREA DRUMUIRII

Staţie Viză

Unghi Orientări Unghi Unghi

Distanţa Coordonate relative Coordonate absolute

Punct

oriz. α

θ ij zenital vertical

zij 𝞿 ijÎnclinată Redusă

Δx Δy Δh X Y H

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 17-126 262,428 474899,303 528824,733 553,420 17 139,962 -204,319 281,571 -6,901

13917 277,534 0,00001 -0,084 0,094 -0,049 474694,900 529106,398 546,470 139 139,962 101,262 -1,2627 347,960 347,892 -204,403 281,665 -6,950 17 154,458 -167,361 145,418 -12,792

138139 214,496 0,00002 -0,053 0,060 -0,031 474527,486 529251,875 533,647 138 154,458 103,669 -3,669 222,08 221,711 -167,414 145,478 -12,823 139 138,883 -289,407 413,389 -4,930

136138 184,424 0,00004 -0,121 0,136 -0,071 474237,958 529665,401 528,646 136 138,883 100,621 -0,6219 504,65 504,625 -289,529 413,526 -5,001 138 127,758 -82,838 177,786 -1,023

20136 188,874 0,00005 -0,047 0,053 -0,028 474155,073 529843,240 527,595 20 , 127,758 100,332 -0,332 196,14 196,137 -82,885 177,839 -1,051 139 278,347 474155,073 529843,24 527,595 20 350,589 0,00006 125 278,347

eθ= -0,0003 ∑∆x'ij = ∑∆y'ij= ∑∆h'ij=T[cc]= 11,1803 -743,925 1018,16 -25,646n= 5 ∑∆xij = ∑∆yij= ∑∆hij=cθ= 0,0001 -744,230 1018,50 -25,825 e = 0,459qθ= 0,00001 ∆Xf-i = ∆Yf-i = ∆Hf-i = T = 0,893

-744,230 1018,50 -25,825 ∑Dij = 1270,366ex = ey = eh = Th = 0,2250,305 -0,343 0,179cx = cy = ch =-0,305 0,343 -0,179kx = ky = kh = kx = ky = kh =

Corectiile unitare [mm/100 m] -24,011 27,035 -14,114 -0,00024 0,00027 -0,00014



Ridicarea detaliilor

Principii. Metode

În conformitate cu principiile ridicărilor topografice rezultă că orice detaliu

(de planimetrie sau altimetrie) poate fi definit de puncte caracteristice, alese la

schimbarea de direcţie a liniilor de contur sau la schimbarea de pantă. Numărul

punctelor caracteristice necesare determinării detaliilor este condiţionată de precizia

urmărită şi scara de reprezentare.

Ridicarea detaliilor se face totdeauna din puncte cunoscute, iar măsurătorile

urmăresc să definească poziţia relativă a acestora faţă de punctele de staţie.

Ridicarea detaliilor se poate face prin mai multe metode : metoda radierii

(metoda coordonatelor polare), metoda absciselor şi coordonatelor şi metoda

absciselor.

În situaţii speciale (detalii dezvoltate mult după o direcţie : drumuri, canale, etc.)

se poate face apel şi la metoda drumuirii sau chiar a intersecţiilor în cazul unor puncte

inaccesibile. ( I. Voronecii)

Există cazuri când în practica ridicăriilor de teren se întâlneşte frecvent cazul

când se utilizează coombinaţii de metode, ca de exemplu combinaţia între drumuire şi

radieri, în situaţia în care măsurătorile se fac întâi pentru drumuire şi apoi pentru

radiere. Astfel se face staţie într-un punct de drumuire, se măsoară unghiurile verticale

ale laturilor de drumuire, unghiurile orizontale dintre laturile de drumuire şi apoi din

aceiaşi staţie se execută vizele către punctele de radiere. În acest fel, dintr-o singură

staţie s-au făcut măsurători şi pentru drumuire şi pentru radieri, ceea ce constituie

desigur un avantaj în privinţa scurtării timpului de execuţie.(Anton Năstase)

Ridicarea detaliilor în cadrul lucrării s-a făcut cu ajutorul metodei drumuirii

combinate cu radieri.

Astfel s-a staţionat în punct 17 de coordonate cunoscute s-a vizat către punctul

126 tot de coordonate cunoscute , s-a introdus zero în concidentă după care s-a vizat la



punctul 139 măsurându-se în ambele poziţii ale lunetei elementele drumuirii : unghiul

orizontal α 17, unghiul vertical şi distanţa d17−139. După acestă operaţiune, tot din punctul

17 s-au efectuat radierile cu luneta într-o singură poziţie astfel au fost măsurate pt

fiecare detaliu radiat aceleaşi elemente ca şi la drumuirea principală. Toate detaliile

vizibile au fost radiate din acest punct. Procedeul a fost repetat pentru toate punctele

drumuirii radiindu-se toate detaliile necesare ridicării.



5. ÎNTOCMIREA PLANULUI DE SITUAŢIE

Planul topografice sunt reprezentări la scări mari, până la 1: 10 000 . În raport cu

mprimes foii ele cuprind suprafeţe mici de teren ( o comună, o pădure) dar cu multe

detalii; scara unui plan este aceiaşi pe toată suprafaţa lui. Planurile la scări până la 1: 2

500, cu linii de nivel, ce servesc ca bază la proiectarea construcţiilor, organizarea

activităţiilor, diferite lucrări de corectare a torenţiilor, instalatiilor de transport se numesc

planuri de situaţie. ( I. Voronecii) .

Pentru lucrarea realizată planul de situaţie s-a obţinut după transferul

măsurătorilor din Leica TCR 300/400/705 într-un calculator (laptop) prin conexiunea

cablului usb (componentă anexă a staţiei totale) la staţia totală.

După obţinerea coordonatelor , acestea au fost salvate într-un fişier de tip .txt,

apoi s-a trecut la utilizarea programului AutoCAD Land 2009 pentru obţinerea planului

de situaţie.

S-au urmat următorii paşi în programul AutoCAD Land 2009 :

- Deschiderea programului AutoCAD Land 2009

- Crearea unui nou proiect prin alegerea opţiunii New ,numirea şi salvarea acestuia

- Setarea parametrilor ; se alege din zona Load a Drawing Setup Profile caseta Profile

Name ( Metric 1: 1000) şi se apasă butonul Next ;



- Setarea unităţiilor de măsură. Se fac următoarele setări

În zona Linear Units se alege : Meters;

În zona Angle Units se alege : Grads;

În zona Angle Display Style se alege : North Azimuths;

În zona Display Precision : Linear = 2, Elevation = 2, Coordinate=3, Angular=4;

În zona Samples se poate observa efectul fiecăreia dintre setările de mai sus;

Se apasă butonul Next.

- Setările scării . Se pot face următoarele setări :

În zona Drawing Scale se alege factorul de scară orizontal (1: 1000) şi cel vertical (1:

100)

În zona Sheet Size se alege mărimea paginii în care se va realiza desenul (297x420)

Se apasă butonul Next



- Setările ferestrei Zone . Se setează următoarele.

În caseta cu lista derulantă Categories se alege România;

În zona Avaitable Coordinate System : România, Pulkovo 42 System, (20 to 30

deg East);

În zona Selected Coordinate System vor apărea informaţiile ce caracterizează

respectiva zonă ( Se aleg setările conform imaginii de mai jos)

- Setările Orientation . În această fereastră se pot preciza.

În zona Base Point se acceptă valoriile 0.000 pentru X şi pentru Y (se poate alege şi o

altă valoare prin tastare directă sau prin punctare cu mouse-ul, prin intermediul

butonului Pick >>)

În zona Northing and Easting se pot accepta valorile 0.000 sau se pot introduce orice

alte valori;



În zona North Rotation (Clockwise From Vertical) se bifează butonul Angle şi valoarea

0.0000, sau se poate alege varianta Define by Points, caz în care devine activă şi zona

Points Represent;

Se apasă butonul Next;

- Setările pentru text (Text Style). Se fac următoarele setări:

În zona Load Text Syle from a Style Set pot fi realizate :

În caseta Path se poate păstra calea în care a fost salvat fişierul responsabil de setările

referitoare la text, sau se poate schimba sau prelua un alt fişier prin intermediul

butonului Browse;

În caseta Style Set Name se selectează un anumit set de stiluri text (mili.stp)

Din cadrul respectivului set se va alege din caseta Styles in This Set un anumit stil şi o

anumită mărime;

În zona Select Current Style se va observa efectul alegerii unui anumit stil de text, sau

se poate chiar definii unul nou (Standard).



- Setările ferestrei Border . Pot fi realizate următoarele setări:

În zona Border Selection se poate stabili realizarea unei borduri pentru zona de

lucru altfel:

Line – permite stabilirea mărimii distanţei fată de fiecare margine precum şi

grosimea liniei în zona Border Line ( care devine activă doar în cazul în care s-a ales

varianta Line);

Unscaled Block sau Scaled Block – activează zona Custom Block din care se

poate prelua un anumit stil de bordare a paginii din variantele propuse;

None – varianta fără bordură;

- Salvarea setărilor finale (Save Settings). Se salvează stilul creat astfel:



Se păstrează calea curentă a fişierului ce va reţine toate modificările realizate

sau, prin intermediul butonului Browse..., se poate schimba;

În zona Save a Drawing Setup Profile se atribuie un anumit nume pentru stilul

creat şi se apelează butonul Save ( în felul acesta, noul stil este salvat în lista Profile

Name şi poate fi apelat ulterior, fără a mai exista necesitatea de a parcurge anumiţi paşi

-Apare o fereastră numită Finish în care apar toate informaţiile referitoare la setările

realizate.

Importul datelor din staţia totală în AutoCAD

Apariţia staţiilor totale a constituit pentru lucrările de topografie-cadastru un

moment foarte important. Printre multele facilităţi oferite de acestea se numără şi

capacitatea lor de a memora datele măsurate pe tern într-un fişier care poate fi

descărcat direct în calculator. În general, formatul acestor fişiere este de tip ASCII.

Descărcarea acestor date în calculator se realizează foarte simplu prin

intermediul unui cablu de legătură sau cu ajutorul cardului de memorie.



Importul unui fişier text cu coordonate în AutoCad Land:

Pentru a importa un fişier în AutoCad, s-au parcurs următorii paşi :

- S-a identificat fişierul text rezultat prin descărcarea datelor din staţia totală şi denumirea

corespunzătoare a sa;

- S-a creat un proiect nou in AutoCAD Land;

- Deschiderea meniului Points şi alegerea comenzii Point Settings..;

- Setările ce s-au realizat au fost următoarele :

În pagina Create la secţiunea Description se bifează butonul None;

În pagina Marker, s-a ales un stil de marcare a puncteleor;

În pagina Text, se aleg :

Culorile dorite pentru punct şi cotă;

Un stil de text adecvat ( în cazul ăn care au fost definite şi alte stiluri în

afara stilului Standard);

O mărime corespunzătoare a textului;

- La celelalte pagini ale ferestrei Point Settings se acceptă valorile implicite;

- Deschiderea meniului Points, a submeniului Import/Export Points şi alegerea comenzii

Import Points..;

- În fereastra de dialog Format Manager – Import Points s-au ales :

În linia Format – modul de prezentare a coordonatelor punctelor (PNEZ space

delimited pentru că valorile din coloane sunt separate prin spaţiu)

În linia Source File – fişierul cu coordonatele;



- În foarte multe situaţii punctele importate nu pot fi utilizate în proiectul curent dacă nu

sunt asociate într-un grup. Prin activarea comutatorului Add Points To Point Group se

activează fereastra Format Manager – Create Group;

- După schiţa de principiu realizată pe teren, s-a făcut reconstituirea situaţiei reale , prin

unirea punctelor şi obţinerea planului de situaţie.

S-au creat straturi noi (layer-e) care oferă foarte multe avantaje, pentru

separarea datelor din cadrul lucrării pe tipuri şi conţinuturi. Acestea s-au creat în scopul

distingerii diverselor elemente dintr-un desen. Pe lângă caracteriticile de configurare ale

unui desen, crearea straturilor este o parte importantă a pregătirii unui desen.

Toate desenele au un strat prestabilit, numit strat 0 (zero). Acesta are culoarea

negru/alb, tipul de linie Continuous şi grosimea de linie Default (0,25mm). În funcţie de

elementele din teren s-au creat mai multe straturi.( bordură,apă,limite, etc.).

Vectorizarea planulurilor în AutoCAD

Aspecte generale

Achiziţia datelor este procesul de convertire a acestora din forma în care

se prezintă iniţial în forma care poate fi utilizată.

Deoarece datele spaţiale pot şi obţinute dintr-o foarte mare varietate de surse,

trebuie făcută o diferenţiere între achiziţia datelor noi şi a celor existente.

Achiziţia datelor noi se poate face cu :

-aparate de măsură (cum ar fi staţia totală – pentru date ce provin din

măsurătorile de teren);



-metode fotogrammetrice (bazate pe interpretarea fotografiilor aeriene);

-GPS (Global Positioning System);

-radarul subteran (când poziţia obiectelor subpământene este necunoscută);

-metode de scanare cu laser (realizează numai modele digitale ale terenului);

-camera de luat vederi.

Achiziţia datelor existente se poate face cu :

-digitizorul (pentru hărţi, planuri, etc.)

-scannerul (pentru fotografii, imagini satelitare, desene, etc.)

-manual (prin introducerea coordonatelor).

Cele mai folosite surse de date spaţiale sunt : hărţile existente, imaginile

satelitare şi fotografiile aeriene.

Surse de date descriptive (atribute) pot fi analogice (cartoteci, notiţe, acte, etc.)

Sau digitale (baze de date, sisteme informaţionale, fişiere, tabele, etc.).

Calitatea datelor trebuie verificată permanent. Ea este influenţată de:

-provinienţă (operatorul ce achiziţionează datele, sursa, etc.);

-caracteristicile datelor (structura datelor, precizia lor, consistenţa, etc.);

-întreţinerea datelor (actualizare, eventuale regrupări, etc.);

-accesibilitatea (securitatea datelor, drepturile de licenţă, etc.);

-dreptul de modificare a datelor. ( C. Tereşneu)

Pentru că printre cele mai utilizate metode de achiziţie a datelor existente

întâlnim procesul descanare-vectorizare, care a fost folosit în cadrul lucrării, ne dorim să

prezentăm câteva caracteristici ale acestei metode.

Scanarea-vectorizarea constă înscanarea unor imagini raster şi apoi

transformarea acestor în imagini vectoriale folosind programe speciale de conversie.

Metoda nu necesită echipamente scumpe, putându-se folosi chiar şi scannere

alb-negru care sunt relativ ieftine. Din păcate, oricât de performant ar fi programul de

conversie vector-raster, rezultatele obţinute nu sunt prea bune din punctul de vedere al

preciziei datelor obţinute.

În momentul iniţierii scanării trebuie să se asigure controlul următorilor parametri:

-formatul suportului

-rezoluţia

-numărul de culori

-formatul fişierului



După scanare, următoarea fază este editarea, proces în care, după ce s-au

determinat precis cele trei categorii de date : date utile (puncte, arce, poligoane),

simboluri (adnotaţii sau semne convenţionale) şi zgomot se parcurg următoarele

operaţii:

-îndepărtarea zgomotului

-îndepărtarea simbolurilor

-vectorizarea

-adăugarea de date suplimentare

-corectarea erorilor

-geocodificarea

-crearea topologiei

-georeferenţierea

Vectorizarea manuală : se aduce o imagine raster în mediul GIS/CAD şi se

foloseşte o simplă referinţă vizuală pentru redresarea vectorială a entităţilor

reprezentate. În această abordare operatorul are posibilitatea de a construi foarte corect

entităţiile vectoriale şi de a le distribui în straturile corespunzătoare.

Rezultatele pot fi net superioare vectorizării automate, însă necesită foarte mult

timp. Metoda se recomandă mai ales pentru vectorizări locale (restrânse). (C.

Tereşneu)

În cadrul lucrării, după ce s-a realizat planul de situaţie pentru obţinerea unei

suprafeţe mai mari s-a apelat la vectorizarea manuală pe baza planului cadastral din

zona studiată. Acest plan a fost scanat după care cu ajutorul programului AutoCAD

Land Desktop 2009 s-a realizat vectorizarea.

S-au urmat următorii paşi în AutoCAD :

-deschiderea programului AutoCAD Land Desktop 2009 şi implicit a proiectului în

care s-a realizat planul de situaţie;

-folosirea meniului Insert şi alegerea opţiunii Raster Image Reference

-se aduce imaginea în aproprierea planului de situaţie întocmit anterior în proiect;

-folosirea meniului Map-Tools-Rubber Sheet cu alegerea a minim patru puncte,

ca şi puncte de baza;

-după suprapunerea imaginii scanate a planului cadastral peste planul de situaţie

întocmit, are loc începerea propriu-zisă a vectorizării manuale;

-pentru punerea in evidenţă a zonei ce a urmat a fi vectorizată au fost create noi

layere ( Limită parcelă, Drumuri), pe lângă cele noi existe create anterior;



-pe baza planului cadastral s-a efectuat vectorizarea manuală cu ajutorul

comenzii Polyline.



6.ORGANIZAREA ACTUALĂ A TERITORIULUI STUDIAT

6.1Noţiuni introductive

Pentru folosirea raţională a fondului funciar al tării cu o importanţă deosebită

întâlnim teoria şi practica organizarii teritoriului.

Organizarea teritoriului, ca acţiune tehnică, economică şi juridică are drept scop

asigurarea condiţiilor optime de folosire integrală şi la un nivel calitativ superior a

terenurilor agricole, a utilizării cu eficienţă sporită a maşinilor şi utilajelor agricole, a

forţei de muncă, precum şi îmbinarea armonioasăa ramurilor de producţie, în cadrul

unităţilor agricole.

Principiile de bază care asigură organizării teritoriului - atât ca disciplină de

studiu cît şi activitate practică – un caracter unitar, legal şi eficient sunt :

-un principiu de bază - comun tuturor disciplinelor - este acela că organizarea

teritoriului acţionează în conformitate cu cerinţele legii fundamentale a ţării şi a

dezvoltării planificate a economiei naţionale, întrucât prin soluţiile ce le preconizează,

urmăreşte creşterea producţiei agricole în proporţii optime pentru toate sortimentele,

atât la nivelul unităţiilor agricole, cât şi pe ansamblul economiei naţionale.

-un alt principiu este acela al apărării proprietăţii de stat asupra pământului şi

respectarea proprietăţii individuale. De asemenea măsurile şi lucrările stabilite prin

proiectele de organizare a teritoriului, trebuie să fie în concordanţă cu prevederile

funciare în vigoare.

-proiectarea lucrărilor de organizare a teritoriului se face numai cu participarea

activă a organelor colective de conducere a unităţilor agricole. Aplicarea pe teren a

măsurilor şi lucrărilor proiectate se face numai dupa avizarea şi aprobarea forurilor

competente legat stabilite.

-elaborarea soluţiilor de organizarea teritoriului se face în strânsă corelare cu

posibilităţile de dezvoltare a celorlalte mijloace de producţie cu resursele naturale,

economice şi forţă de muncă de care dispune unitatea agricolă, respectivă, în scopul

valorificării superioare a tuturor resurselor şi mijloacelor.

-la stabilirea soluţiilor tehnice şi economice de perspectivă se au în vedere cele

mai noi realizării ale ştiinţei şi tehnicii, stadiul existent de amenajare, ameliorare şi

exploatare a pământului, tehnologiile de producţie existente şi preconizate întocmindu-

se mai multe variante.



-organizarea teritoriului îşi bazează soluţiile pe studii ample şi multiple, iar

adoptarea măsurilor şi lucrărilor se face în mod diferenţiat, în funcţie de condiţiile

specifice proprii fiecărui teritoriu.

-restructurarea şi reamplasarea categoriilor de folosinţă a terenului se face pe

baza pretabilităţii şi favorabilităţii acesteia, urmărindu-se extinderea folosinţelor

superioare – în special terenul arabil – şi asigurarea celor mai bune condiţii pentru

mecanizarea lucrărilor agricole.

-corelarea elementelor de organizare a teritoriului cu cele de îmbunătăţiri

funciare şi pedoameliorative în scopul creşterii eficienţei economice a investiţiilor.

-aplicare pe teren a măsurilor şi lucrărilor roiectate se face în mod eşalonat, pe

măsura asigurării condiţiilor materiale, fără a întreurpe continuitatea procesului de

producţie agricolă în teritoriul respectiv.

6.2 Bonitarea terenurilor agricole şi încadrarea în clase de calitate a acestora

6.2.1 Particularităţi fizico-geografice ale teritoriului studiat

Ca si o sinteză climatică localitatea Vlădeni este încadrată in zona climei

temperat continentale, caracterizându-se printr-o notă de tranziţie între clima temperată

de tip oceanic şi cea temperată de tip continental. Amplitudinile termice sunt mari,

frecvenţa îngheţurilor târzii şi timpurii este ridicată, regimul pluviometric este de tip

continental, iar cel eolian de tip moderat.

Elemente de geologie şi geomorfologie

Înfaţisarea de ansamblu a reliefului României este rezultatul unui process

evolutiv îndelungat şi complex, început înca din timpul consolidărilor precambriene. Prin

adăugarea succesiva a marilor unitaţi morfo-structurale, formate în etape şi faze diferite,

abia în ultima parte a cuaternalului s-a ajuns la definitivarea teritoriului în configuraţia

orogarfică actuală.

În zona Vlădeni întalnim mai multe tipuri de roci, predominante find marnele şi

argilele cu diverse intercalaţii care oferă un relief monoton şi domol, cu văi largi şi

frecevente alunecări de teren. Este de menţionat faptul că terasele şi conurile de



dejecţie ale râurilor sunt alcătuite din sedimente cuaternale. Ca şi substrat putem întâlnii

calcare, conglomerate, gresii, şisturi cristaline, fliş.

Relieful dezvoltat pe argile şi marne

Una din trasăturile de baza ale acestui tip de relief este dată de reţeaua

hidrografică, care prezintă văi largi, marcate frecvent de mlaştini care uneori intrerup

firul apei.Versanţii prezintă pante de obicei mici şi foarte mici, interfluviile având aspect

rotunjit şi plat. Scurgerea apei provenite din precipitaţiile atmosferice se face relativ

repede,datorită comportării argilelor ca roci impermeabile, atunci cand ele ajung la

saturaţie. Se dezvoltă intens eroziunea liniara, în primul rând acolo unde lipseşte pătura

vegetală. Apar ravene şi ogaşe care evoluează repede către organismele torenţiale.

Este un relief cu trăsături diferenţiale în funcţie de varietatea rocilor argiloase, si

bineînteles, de studiul evoluţiei şi de specificul acţiunii agenţilor modulatori.

Compoziţia mineralogică, proprietăţile fizico-mecanice şi particularităţile texturale

imprimă diferenţe mari de la o regiune la alta.

Condiţii climatice

Producţia vegetală este influenţată direct de factorii climatici locali şi pentru

aceasta amplasarea culturilor , a folosinţelor precum şi a unor investiţii de ameliorare a

solurilor se face în corelaţie şi dependenţă de climă.

Temperatura aerului

Temperatura medie anuală în zona localităţii Vlădeni este de 6 grade Celsius iar

temperaturiile medii lunare sunt cuprinse între -4 şi 20 grade Celsius.

Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Noi Dec

Temperatura -2,3 -2,9 +2,4 +2,8 +10,7 +12,4 +17,8 +20,5 +11,8 +4,7 +1,3 -4,2

Primul îngheţ se înregistrează în data de 11 Octombrie, iar ultimul îngheţ în data

de 21 Aprilie.

Precipitaţiile atmosferice



Ca element climatic este caracterizat de apa căzută pe unitatea de suprafaţă şi

în unitatea de timp sub formă de ploaie şi zăpadă. Pentru agricultură şi silvicultură

interesează precipitaţiile medii anuale, pe anotimpuri, lunare şi pentru perioada aprilie-

octombrie interesează şi cele decadale.

Cantitatea anuală de precipitaţii în cadrul zonei studiate este de 800 mm.

Vintul

Este cel care influenţează culturile agricole prin frecvenţa şi intensitatea lui în

mod pozitiv sau negativ. Vînturile se înregistrează după direcţii în 8, sau 16 sectoare, cu

durata în procent de timp şi ca intensităţi după scara Beaufort.

Variaţia anuală a vitezei medii anuale a vîntului este situată între 0-2 m/s, iar

conform scării lui Beaufort acesta se defineşte ca un vînt de gradul zero..

Curenţii de aer sunt slabi ca intensitate, direcţiile predominante sunt sud-vest şi

nord-est. Vînturile dinspre vest aduc ploi, în timp ce vînturile din nord şi nord-est

păstrează timpul frumos.

În continuare se va prezenta sub forma tabelară frecvenţa şi viteza vînturilor din

zona studiată :

Direcţia Nord Sud Est VestFrecventa(%) 5 >5 15 >15

Direcţia Nord Sud Est VestViteza(m/s) <2 <2 <2 2

Umezeala relativă

Cantitatea de vapori de apă din atmosferă este influenţată atît de

particularităţile fizice ale maselor de aer în mişcare, cât şi de caracteristicile locale ale

suprafeţei active. Astfel bazinele de apă şi masivele vegetale constituie surse

permanente de evaporaţie şi evapotranspiraţie, fapt ce determină creşterea gradului de

umezeală a aerului. Aceasta este foarte bine pusă în evidenţă de umezeala relativă.

Anotimpul Iarna Primavara Vara ToamnaUmezeala realtiva (%)

45 20 10 20



Elemente de hidrografie şi hidrologie

Toate cursurile de apa care izvorasc din Munţii Perşani aparţin bazinului

hidrografic al Oltului.

Cel mai important râu din aproprirea localităţii Vlădeni este râul Homorod (Valea

Mare) ce îşi are principalele surse sub Dealul Mare, în Perşanii Sudici. Afluenţii

permanenţi ce se varsă în râul Homorod sunt :

Testioara,Cumătra,Popîlnica,Hamaradia,Homorici,Băiaşul, iar afluenţii nepermanenţi ai

acestuia sunt Geamăna, Cărbunarea,Valea Boului, Cerboaia si Ursoaia.

În albiile majore ale principalelor cursuri de apă din această zonă apar mlaştini

temporare, a căror apă se păstrează până în august sau permanent.

Apele freatice se află la o adîncime de bună calitate ( 1-2 m pana la 10-15 m) ,la

baza formaţiunilor calcaroase, având un debit de 6 l/s şi un grad de mineralizare de cca.

0,5 g/l. Întâlnim în zonă cu o importanţă deosebită Complexul Piscicol Dumbrăviţa.

Particularităţi fitocenotice

Pentru sistematizarea şi organizarea teritoriului este necesar, pe lângă

cunoaşterea temeinică a unor factori naturali şi pe acela al vegetaţiei spontane şi

cultivate care creşte şi se dezvoltă pe terenul respectiv.

În zona Vlădeni vegetaţie spontană care predomină este cea a pădurilor de

foioase şi celor de amestec cu specii ca fag şi carpen.

Referindu-ne la culturile agricole putem preciza culturiile de cereale şi cartof.

6.2.2 Condiţile edafice

Sistemul Român de Clasificare a Solurilor este sistemul vechi de clasificare al

solurilor, din anul 1980. Aceasta a fost perfecţionat , actualizat şi apoi publicat într-o

nouă ediţie în anul 2003 sub denumirea de Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor

(S.R.T.S).

Acesta este un sistem multicategorial cu două nivele principale, unul superior cu

trei categorii şi anume clasa,tipul şi subtipul de sol şi un nivel inferior cu patru categorii

respectiv varietatea,specia,familia si varianta de sol.



Sistemul roman de clasificare cuprinde 12 clase de sol, 35 tipuri de sol şi 244

subtipuri simple de sol. În cazul zonei de studiu întâlnim doua domenii mari : Cernisoluri

şi Cambisoluri, iar ca subdomenii se evidenţiază Faeoziomul şi Eutricambosolul.

Condiţiile geologice,geomorfologice,climatic,hidrologice şi de vegetaţie au

condus la formarea unei mari diversităţi de soluri pe un spaţiu relative restrains.

Astfel clasa Cernisolurilor predomină în zona Vlădeni.

Tipul de sol reprezintă unitatea fundamental de clasificare care reuneşte

solurile asemănătoare, separate în cadrul unei clase, caracterizate prin orizontul de

diagnostic specific clasei şi asocierea lui cu alte orizonturi ca rezultat al unor procese

pedogenetice dominante.

Subtipul de sol reprezintă o subdiviziune a tipului genetic de sol care reuneşte

solurile caracterizate printr-o anumită succesiune de orizonturi unele marcând tranziţii

spre alte tipuri de sol sau prezintă o importanţă practică deosebită.

Faeoziomul se defineşte, prin prezenţa la suprafaţă , a unui orizont de

bioacumulare de tip Am care este de obicei gros de 25-40 cm şi o culoare negricioasă,

cu textură mijlocie sau mijlocie fină şi structură glomerulară. Conţine humus de tip mull

calcic, cu raportul C/N între 10 şi 12, uneori chiar sub 12.

Orizontul Am este urmat de orizontul A/C sau Bv, Bt de 40-120 cm grosime, de

culoare închisă brun negricioasă, cu valori şi crome mai mici de 3,5 pe feţele

agregatelor structural cel puţin în partea sa superioară.



Alcaturirea morfologică a profilului se încheie cu Orizontul Cca care apare doar

la adâncime mai mare de 125 cm, sau prezintă doar orizont C. Pe profil apar

neoformaţii biogene, eflorescenţe şi concreţiuni de CaCO3 mai ales în orizontul C.

Faeoziomurile prezintă textură fină,argiloasă, sau luto-argiloasă, nediferenţiată

pe profil, cu excepţia celor cu orizont Bt. Structura este glomerulară, bine dezvoltată în

orizontul Am şi subpoliedrică în Bv sau prismatică în Bt. Celelalte proprietaţi fizice,

fizico-mecanice şi hidrofizice sunt relativ favorabile. Unele faeoziomuri, datorită

conţinutului mai mic de CaCO3 în materialele parantale, sau a climatului umed, au

suferit o debazificare care a permis migrarea argilei pe profil, formându-se orizontul Bt.

Sunt soluri cu un conţinut relative ridicat de humus (3-6%), cu o rezervă la hectar de

200-300 tone. Reacţia este de la slab acidă la slab alcalină (pH=6,0-7,4), iar gradul de

saturaţie în baze are valori de peste 70%. Sunt aprovizionate relativ bine cu elemente

nutritive şi au o activitate microbiologică bună.

După studierea terenului în cauza s-au stabilit două zone teritorial omogene care s-au

descris mai jos sub formă tabelară.

Nr.crt

Specificaţii Unităţi teritorial ecologic omogeneI II

1. Altitudinea medie 590 m 600 m2. Panta medie 6,5 % 4,8%3. Tipuri si subtipuri de sol Faeoziom gleic Faeoziom4. Humus (%) 6,2% 5,8%5. Textura solului Luto-Argilo-Nisipoasă Luto-Nisipoasă6. pH-ul 6,7 % 7,2%7. Schelet (%) 7% 2%8. Adâncimea morfolofică 1,40 1,359. Gleizare Slabă în primii 50 cm -

10. Gleizare - -11. Stagnogleizare - -12. Alcalizare - -13. CaCO3 - -14. Adâncimea apei freatice 6,50 m 11,3 m15. Clasa de bonitare IV III

6.2.3 Gruparea teritoriului în clase de calitate

Fertilitatea reprezintă o calitate fundamental a solului şi apare ca o

rezultantă a proceselor de formare şi evoluţie a solului şi a caracteristicilor sale

fizice,chimice şi biologice.



Faeoziomurile sunt în general soluri fertile, dar mai greu permeabile, astfel că pe

terenurile plane sunt afectate de procese de pseudogleizare, iar pe versanţi cu înclinare

accentuată, de alunecări. Sunt soluri de fertilitate mijlocie spre ridicată pentru stejărete,

cerete, gârniţe sau şleauri de cîmpie. Faeoziomurile de pe suprafeţele de relief

accidentate, din zonele ami reci ale arealului, sunt folosite în silvicultură ca păşuni şi

fîneţe, iar cele din zonele mai calde, situate pe unităţi de relief mai domoale, sunt

utilizate în cultura plantelor de camp (porumb,cereal,păioase,trifoi), în pomicultură şi

viticultură.

Cartarea solurilor este activitatea tehnică de cercetare, identificare şi

delimitare pe hartă a solurilor dintr-un anumit arealnatural sau administrativ.

Obiectul cartării pedologice îl constituie solurile dintr-o anumită unitate

teritorială (comună,sat) sau de gospodărire a terenurilor (ferme, vii, livezi, păduri).

Scopul principal al cartării solurilor îl reprezintă cunoaşterea însuşirilor

morfologice, fizice, chimice şi biologice ale acestora dintr-un anumit areal pe baza

cărora pot fi caracterizate, clasificate şi inventariate în unităţi cartografice cu soluri

asemănătoare (unităţi de soluri).

Obiectul cartării solurilor se concretizează în harta de soluri care trebuie

să cuprindă suficiente date, pentru ca pe baza ei să poată fi ăntocmite alte hărţi

tematice (ca de exemplu : gruparea solurilor în raport cu lucrările şi măsurile

ameliorative preconizate pentru irigaţii, combaterea eroziunii, corectarea reacţiei,

eliminarea excesului de apă, etc).

Pretabilitatea terenurilor se referă la gruparea sau clasificarea acestora în

clase, subclase, grupe şi subgrupe. Acestă grupare se face în scopul de a reuni

terenurile cu aceleaşi aptitudini pentru diferite folosinţe sau amenajări. (Gh. Spârchez ,

2008).

În urma lucrărilor de cartare pe teritoriul analizat s-au delimitat două unităţi

teritorial omogene cu particularităţi precizate în tabelul anterior.

Clasele de calitate întâlnite în cadrul terenului analizat sunt de ordinul III şi IV .

Clasa a III-a specifică terenurilor cu limitări moderate, care reduc gama culturilor

agricole sau care necesită măsuri sau lucrări speciale de protecţie, conservare sau

ameliorare a resurselor de sol.



Clasa a IV-a specifică terenurilor cu limitări severe, care reduc gama culturilor

agricole sau care necesită măsuri sau lucrări speciale de protecţie, conservate sau

ameliorare a resurselor de sol.

Unitate TEO Clasă calitate Suprafaţă (ha)

I IV 15,71

II III 68,13

Pentru delimitarea teritoriilor ecologic omogene s-a ţinut cont de limitele

obligate din teren, prezente în cadrul lucrării sub formă de ape curgătoare şi drumuri

comunale.

6.2.4 Analiza factorilor limitativi şi stabilirea măsurilor

agropedoameliorative

Ca urmare a prezentării elementelor unităţiilor teritorial ecologic

omogene, s-a impus ca în în cadrul fiecărei dintre acestea să se stabilească anumite

măsuri agropedoameliorative în funcţie de următorii factori :

- pH-ul

- conţinutul de humus

Astfel în cadrul primei unităţi teritorial ecologic omogene s-au impus două

măsuri agropedoameliorative ( amendarea calcică şi fertilizarea ameliorativă).

Pentru cea de-a doua unitate s-a aplicat ca şi măsură

agropedoameliorativa fetilizarea ameliorativă.

Având în vedere măsurile impuse pentru îmbunătăţirea producţiei culturii

de porumb, s-a ţinut cont de efectuarea la timp a acestor măsuri în special

pentru unitatea I unde predomină faeoziomul gleic.

Amendarea calcică a ocupat un loc deosebit datorită influenşelor multiple

pe care le exercită asupra însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale solurilor, a

condiţiilor naturale foarte variate ce au determinat apariţia şi dezvoltarea

proceselor de acidificare şi debazificare, precum şi a suprafeţelor foarte mari

de soluri care necesită aplicarea acestei lucrări.



Acestă măsură s-a aplicat în unitatea I (cu respectarea termenelor de

execuţie a lucrărilor) din cauza conţinutului de humus scăzut (calităţiile

humusului sunt determinate de predominarea acizilor fulvici).

Fertilizarea ameliorativă s-a aplicat în scopul refacerii, menţinerii şi sporirii

capacităţii de producţie a unor soluri ce au suferit procese intense, naturale

sau antropice, de degradare a fertilităţii, precum şi a ridicării potenţialului de

producţie al unor soluri slab evoluate. Se mai aplică, de asemenea, şi pentru

terenurile ocupate cu materiale rezultate în urma activităţilor umane, ce pot fi

astfel amenajate şi introduse în circuitul agricol.

Constă în aplicarea unor doze sporite de îngrăşăminte chimice şi

organice, inclusiv microelemente capabile să determine o îmbunătăţire

substanţială şi durabilă a capacităţii lor de producţie.

Măsură

agropedoameliorativă

Unitate TEO Suprafaţă (ha)

Amendare calcică I 15,71

Fetilizare ameliorativă I, II 83,84

6.3 Situaţia actuală a teritoriului

6.3.1 Aspecte privind numărul de sole şi suprafata acestora

Sola ca subdiviziune a asolamentului, se consideră o unitate teritorială,

delimitată de limite naturale şi artificiale, mai frecvent de drumuri şi este

folosită pentru cultivarea unei singure culturi într-un an, sau mai multe grupe

de culturi cu agrotehnică similară.

Solele trebuie proiectate pentru a cuprinde porţiuni cât mai omogene de

terem, privind fertilitatea, condiţiile de relief, expoziţie şi textură a solului.

După întocmirea planului de situaţie şi vectorizarea efectuată pe baza

planului cadastral s-au obţinut 21 sole. Categoria de folosinţă predominantă

este arabil.

Situaţia celor 21 sole este prezentată în următorul tabel :



Indicativ solă în situaţia actuală Suprafaţa

(ha)

Lungimea medie (m)

S1 0,30 39,40

S2 8,5 387,18

S3 0,53 45,14

S4 0,84 41,26

S5 8,71 255,86

S6 6,31 210,35

S7 0,58 29,95

S8 11,25 215,17

S9 6,43 147,32

S10 1,28 31,25

S11 8,41 213,13

S12 2,13 59,53

S13 5,84 265,57

S14 9,98 171,76

S15 2,85 101,58

S16 0,20 35,03

S17 3,85 207,99

S18 5,82 252,23

S19 3,60 107,67

S20 11,97 459,93

S21 1,38 122,16

Calculul suprafeţelor

Metoda numerică

Suprafeţele aşezate în terenuri orizontale, de contur poligonal, pot fi

descompuse în figuri geometrice simple : triunghiuri trapeze, dreptunghiuri. Dacă pe

teren se măsoară laturile lor, eventual anumite unghiuri, se pot utiliza relaţiile



geometrice şi trigonometrice care dau suprafeţele parţiale din însumarea cărora rezultă

suprafaţa totală.

Pentru suprafaţa în cauză calculul suprafeţei s-a făcut cu ajutorul

programului Microsoft Office Excel 2007, pe baza coordonatelor punctelor ce definesc

teritoriul studiat utilizând formulele :

2S=∑ x i( y i+1− y i−1)

2S=∑ y i(x i−1−x i+1)

6.3.2 Aspecte privind reţeaua de circulaţie actuală

Reţeaua de circulaţie actuală în cadrul teritoriului studiat, este formată din

drumuri comunale şi de exploatare. Prin aceasta reţea este asigurat accesul la toate

solele, astfel se realizează o exploatare uşoară a acestora.

Drumurile comunale sunt reprezentateîntr-un procent de 1,71% iar cele de

exploatare în procent de 2,46% .

Situatia drumurilor cum sunt asfalt etc.

În continuare se va reda tabelar situaţia actuală a drumurilor existente

Categoria de drum Suprafaţa (ha)

Drum comunal (Dc) 1,81

Drum de exploatare (De) 2,59

7. ELABORAREA PROPUNERII DE ORGANIZARE A EXPLOATAŢIEI

AGRICOLE



7.1 Amplasarea şi dimensionarea solelor

Pentru proiectarea solelor din cadrul teritoriului studiat s-au luat în

considerare următoarele aspecte :

a) mărimea, forma, dimensiunile laturilor şi necesitatea obţinerii unor sole cât

mai egale în cadrul asolamentului propus;

b) amplasarea în funcţie de relief, sol, faţă de localitate şi centrul de producţie,

faţă de limitele obligate, existente, etc.

c) numărul de sole;

Mărimea solelor depinde de numărul acestora precizat pentru rotaţia

culturilor într-o anumită perioadă de ani a asolamentului.

Numărul de sole în asolament se stabileşte de către proiectant în funcţie

de mai mulţi factori, printre care cei mai importanţi pot fi menţionaţi : structura

culturilor; amplasarea corespunzătoare faţă de relief şi sol; cerinţele pentru

amplificarea unei mecanizări extinse a lucrărilor; tipul de asolament conceput

ca durată a rotaţiei culturilor (durată scurtă, mijlocie sau lungă) şi în anumite

cazuri, în terenuri de şes numărul solelor depinde şi de amplasarea

perdelelor de protecţie a câmpului.

Obişnuit mărimea medie a solei rezultă din împărţirea suprafeţei

asolamentului, la numărul de sole, conceput în urma analizării factorilor

menţionaţi mai sus. În asolamentul de câmp neirigat suprafaţa solei poate fi

de 100-400 ha , care la rândul ei se imparte în parcele de lucru.

Forma solelor influenţează posibilitatea mecanizării sporite a lucrărilor.

Cea mai bună formă a solelor este cea de dreptunghi regulat sau de trapez

dreptunghiular alungit şi cu laturile lungi paralele. Unghiurile trapezului nu

trebuie să fie prea ascuţite, ci aproape de mărimea unghiului drept. Abaterea

de la unghiul drept să fie sub 20 grade, altfel se măreşte parcursul în gol şi

uzura maşinilor la virajele prea scurte pentru intrarea în lucru.

Se va evita la maximum proiectareaunor sole, sau parcele de formă

triunghiulară sau de patrulater neregulat, fără paralelismul laturilor, fiincă

aceste forme îngreunează muncile mecanizate, întoarcerile vor fi prea dese,



uzura maşinilor mare, consumul de carburanţi ridicat, calitatea lucrărilor

redusă şi deseori rămân clinuri şi capete de suprafaţă arabilă nelucrate.

Pentru suprafeţe mari se poate proiecta şi forma de pătrat a solelor,

favorizându-se la terenurile şes arătura în ambele sensuri (300-400 ha).

În urma experimentărilor făcute privind numărul de parcursuri la hectar,

durata unui parcurs, a unei întoarceri, timpul folosit la hectar pentru diferite

lucrări, cheltuielile de producţie s-a ajuns la concluzia că lungimea cea mai

indicată a solelor poate fi între 1000-1500 m şi lăţimile de 400-600 m.

Raportul cel mai indicat între lungimea şi lăţimea solelor este de 1/2 -1/3 .

Lungimea solei de 1000-1500 m aduce economii de timp şi combustibil

comparativ cu distanţele mici, unde parcursul în gol este mai mare. Lungimile

solelor de peste 2000 m aduc puţine reduceri ale parcursului în gol şi în plus

îngreunează lucrările : de aprovizionarea maşinilor, de control şi

supraveghere, de recoltare, etc.

Proiectarea mai multor variante privind forma şi dimensiunile laturilor

solelor ne sprijină în alegerea soluţiilor mai economice care duc la ridicarea

productivităţii muncii şi reducerea preţului de cost.

În scopul asigurării unor producţii globale constante, chiar în condiţiile

rotaţiei culturilor în solele asolamentului, în ani stabiliţi este necesar ca

suprafaţa solelor să se proiecteze aproximativ egală. Egalitatea solelor dacă

se realizează, poate duce la planificarea mai uşoară şi mai bună a

producţiilor, a forţei de muncă necesare, a tractoarelor şi maşinilor, a

îngrăşămintelor, precum şi realizarea unui control şi a unei evidenţe de

calitate.

Realizarea egalităţii se obţine de proiectant numai în terenurile uniforme

de relief şi fără limite obligate. Proiectarea egalităţii solelor nu poate fi

realizată în terenuri frământate, sau cele cu limite obligate. În asemenea

cazuri se admit unele abateri de la sola medie, în funcţie de condiţii, de la 5-

12% pâna la 12-15%.

Pentru obţinerea unor egalităţi de sole, în condiţii de multe limite obligate

şi neuniformităţi de relief şi sol, înseamnă a se proiecta sole cu completări de

mici suprafeţe din altă parte, sau a se lăsa în afara solelor , sau

asolamentelor, suprafeţe din altă parte, sau a se lăsa în afara solelor, sau



asolamentelor, suprafeţe de teren, care pot astfel îngreuna mecnizarea

lucrărilor şi crea o fărâmiţare nedorită şi neeconomică a suprafetelor.

Pentru teritoriul studiat mărimea solelor depinde de suprafaţa totală a

teritoriului.Mărimea solei medie în cadrul lucrării desfăşurate este de 11,65

ha. În locurile unde nu am fost condiţionaţi de limitele obligate obţinerea de

sole cu suprafeţe aproximativ egale solei medii a fost realizată. După

elaborarea noii organizări a teritoriului au rezultat 9 sole de diferite dimensiuni

redate în următorul tabel :

Indicativ solă în noua

organizare

Suprafaţa (ha) Lungimea medie (m)

1 12,25 432,16

2 13,88 347.61

3 14,20 495,34

4 3,60 107,67

5 11,97 459,93

6 8,77 245,06

7 10,42 264,82

8 8,61 257,61

9 15,71 445,10

Datorită formelor neregulate ale terenului nu s-a putu asigura o lungime

optimă pentru sole care sa fie cuprinsă în normele din vigoare.Panta terenului

nu a fost un factor care să impună anumite restricţii deoarece este cuprinsă în

intervalul 5-10%. În funcţie de forma pe care o are terenul şi limitele obligate

din teren s-a urmărit obţinerea unor suprafeţe aproximativ egale. Solele noi

organizate S1,S2,S3 au suprafeţe aproximativ egale. Solele S3,S4 au rămas

nemodificate datorită limitelor obligate prezente în teren. Sola S9 a rezultat

prin redimensionarea solelor S2,S3,S4 şi S13, acesta fiind singura modificare

posibilă datorită limitei obligate din teren (apă curgătoare).

Prin prezenta formă neregulată a terenului studiat, egalitatea solelor nu a

putut nici ea să fie obţinută.



A avut loc o nouă redimensiunare a solelor astfel încât s-au obţinut sole

de dimensiuni mai mari, care permit exploatarea mai eficientă a terenurilor.

Nu s-au obţinut forme rectangulare ale solelor datorită configuraţiei

neregulate a teritoriului care a împiedicat acest lucru.

În concluzie proiectarea egalităţii solelor nu trebuie făcută mecanic, ci cu

discernământ, pentru exploatarea bună a suprafeţelor.

Proiectarea şi amplasarea solelor în raport cu relieful, după cum s-a arătat

anterior, deoarece panta terenului este cuprinsă între 5-10%, restricţiile

privind amplasarea solelor nu au existat. S-a încercat obţinerea unor lungimi

şi lăţimi cât mai convenabile pentru unitatea de exploatare agricolă.

Lăţimea solelor a putut fi respectată, pe cât posibil, în cadrul tuturor

solelor.



Pentru terenurile cu panta cuprinsă între 5-10% lăţimea solelor trebuie sa

fie cuprinsă între 200-450 m. Acest lucru a fost respectat pe cât posibil în

cadrul majorităţii solelor.

Dacă ne referim la amplasarea solelor în funcţie de sol, putem spune că

uniformitatea solurilor a fost îndeplinită pe toată suprafaţa teritoriului studiat.

Astfel obţinerea unei calităţi semnificative a solului după aplicarea măsurilor

agropeameliorative, va determina o producţie ridicată pentru cei ce

exploatează aceste terenuri.

7.2 Stabilirea reţelei de circulaţie

Prin sistematizarea şi organizarea teritoriului se analizează cu multă

atenţie reţeaua de drumuri clasate (naţionale, judeţene, şi comunale) precum

şi drumurile de exploatare agricolă care pot fi :

-drumuri de exploatare principale

-drumuri de exploatare secundare

-drumuri de întreţinere şi exploatare a unor sisteme hidroameliorative şi a

terenurilor limitorfe

În urma noilor proiectări de folosire raţională a terenurilor, în privinţa

drumurilor pot apărea următoarele situaţii:

-menţinerea reţelei existente ca fiind corespunzătoare cerinţelor de

perspectivă

-refacerea unei părţi din reţeaua existentă

-proiectarea majorităţii drumurilor de exploatare principale şi secundare,

într-o concepţie nouă cerută de introducerea hidroamelioraţiilor,

asolamentelor şi altor măsuri de intensificare a agriculturii.

Drumurile de exploatare agricolă completează reţeaua de drumuri clasate

de pe teritoriul dat făcând legătura între câmp, centrul de producţie şi sat,

pentru asigurarea tuturor transporturilor cu vehicule şi maşinile agricole cu

care agricultura modernă progresează continuu.

Drumurile principale de exploatare agricolă fac legătura masivelor de

asolament sau a principalelor folosinţe a gospodăriei cu drumurile clasate

care duc spre centrele de producţie şi satele de pe teritoriu unităţii. Adesea

acestea fac legătura directă a terenului cu satul şi centrul de producţie fără



legătură cu drumurile clasate. În alte cazuri drumurile judeţene şi comunale

preiau şi rolul drumurilor principale agricole. Drumurile principale se

proiectează pe cât posibil rectilinii, astfel ca pe acestea sa se sprijine în

majoritate lăţimile (capetele solelor).

Proiectarea drumurilor de exploatare trebuie să ţină seama de o serie de

cerinţe :

-toate solele şi parcelele să fie asigurate cu drumuri de accespentru

maşini şi mijloace de trasnport

-reţeaua de drumuri de exploatare trebuie corelată cu condiţiile de relief,

cu sistemul de perdele de protecţie, cu sursele de apă şi în special corelarea

trebuie să se facă cu volumul transporturilor şi gabaritul maşinilor.

Lăţimea drumurilor principale este de 6-8 m iar a celor secundare de 3-4

m.

Panta longitudinală a drumurilor va fi de maximum 8-10%, peste această

pantă drumurile se vor proiecta în serpentină; în special drumurile principale

care vor lega drumurile secundare proiectate în sensul curbelor de nivel vor

avea traseul în serpentină.

Toate categoriile de drumuri necesită respectarea anumitor distanţe

minime între limita cea mai apropriată a părţii carosabile şi obiectele fixe

înconjurătoare, astfel :

-0,75 m pâna la stâlpii de telecomunicaţii

-1,5 m până la garduri

-5 m până la axul căilor ferate normale

-3,5 m până la axul căilor ferate înguste

Drumurile provizorii nu apar pe plan. Ele se trasează numai în timpul

organizării procesului de producţie a anului respectiv.

Pentru teritoriul studiat reţeaua care alcătuieşte drumurile de exploatare a

fost modificată.

Drumurile comunale fiind limite obligate nu au fost modificate procentul lor

rămânând acelaşi ca şi în prezentarea organizarii actuale.

Drumurile de exploatare au suferit noi modificări, proiectarea acestora

realizându-se în conformitate cu necesitatea redimensionării solelor.

S-a renunţat la anumite drumuri de exploatare şi au fost proiectate altele

noi pentru noua organizare a teritoriului.



Noua suprafaţa a drumurilor de exploatare proiectate este de 3,64 ha.

S-a proiectat un drum principal care asigură accesul la toate solele din

cadrul unităţii agricole cu lăţimea de 6 m şi lungime de 1 km. Restul

drumurilor de exploatare sunt secundare.

Procentul drumurilor de exploatare din suprafaţa studiată este de 3,47%.

Zonele de întoarcere sunt porţiuni din terenul agricol utilizate pentru

întoacerea agregatelor.

Pentru terenul agricol arabil în cauză zonele de întoarcere se suprapun cu

drumurile principale şi secundare şi uneori cu limitele solelor. În amplasarea

acestora s-a ţinut cont de factorii ce ţin de optimizarea procesului de

producţie şi de timpul total folosit la hectar pentru întoarcerea agregatelor.

Nu a fost necesară amplasarea zonelor de umbrire şi de influenţă.


Organizarea Teritoriului

Documents

Transcript of Organizarea Teritoriului