Monografie Procesul electoral în RM (p. 1)

CHIȘINĂU, 2015

CHIȘINĂU, 2015

FILIALA DIN CHIȘINAU A INSTITUTULUI INTERNAȚIONAL DE MONITORIZARE A DEZVOLTĂRII DEMOCRAȚIEI,

PARLAMENTARISMULUI ȘI RESPECTĂRII DREPTURILOR ELECTORALE ALE CETĂȚENILOR STATELOR MEMBRE

ALE AIP CSI (IIMDD AIP CSI)

PROCESUL ELECTORAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA:

realități, tendințe și perspective

PROC

ESUL

ELE

CTOR

AL ÎN

REP

UBLI

CA M

OLDO

VA: r

ealit

ăți, t

endin

țe și

per

spec

tive

FILIALA DIN CHIȘINAU A INSTITUTULUI INTERNAȚIONAL

DE MONITORIZARE A DEZVOLTĂRII DEMOCRAȚIEI, PARLAMENTARISMULUI

ȘI RESPECTĂRII DREPTURILOR ELECTORALE ALE CETĂŢENILOR STATELOR

MEMBRE ALE AIP CSI (IIMDD AIP CSI)

Procesul electoral în Republica Moldova:


Chișinău, 2015

3

În monografia „Procesul electoral în Republica Moldova: realități, tendințe și perspective” sunt expuse rezultatele studiilor și cercetărilor efectuate de către colaboratorii Institutului de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei și Filialei din Chișinau a Instititului Internațional de Monitorizare a Dezvoltării Democrației, Parlamentarismului și Respectării Drepturilor Electorale ale Cetățenilor Statelor Membre ale AIP CSI și dedicate procesului electoral din Republica Moldova.

Monografia este destinată tuturor celor care se intereseză de problemele cu care se confruntă societatea din Republica Moldova, de dezvoltarea proceselor democratice – specialiștilor în domeniu, juriștilor, politologilor și, bineînțeles, alegătorilor.

4


CuprinsulIntroducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5Istoria alegerilor în Republica Moldova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6Alegerile ca atribut obligatoriu al democrației . . . . . . . . . . . . . . . . .13Analiza dezvoltării procesului electoral în Republica Moldova . . 22Realități și contradicții în procesul electoral din Republica Moldova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42Identitatea etno-politică a electoratului din Republica Moldova 72Alegerile bașcanului UTA Găgăuziaîn contextul identității etno-politice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104Cercetarea tendințelor și perspectivelor dezvoltării procesului electoral . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119Cercetarea tendințelor și perspectivelor dezvoltării procesului electoral . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163Viziuni și recomandări privind perspectivele dezvoltării procesului electoral în Republica Moldova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 228Recomandări cu privire la perfecționarea procesului elrctoral în Republica Moldova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 234Experiența țărilor străine în domeniul dezvoltării proceselor electorale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 240Implementarea convenției privind standardele alegerilor democratice în țările-membre ale CSI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 263

5


IntroducereÎn virtutea condițiilor istorice și a spațiului politic în care s-a dez-

voltat, Republica Moldova, ca și alte state post-totalitare și post-so-vietice, face parte din categoria țărilor cu o democrație fragilă, afla-tă abia în curs de afirmare. Optimizarea consecventă a procesului electoral reprezintă, după cum ne-o demonstrează experiența in-ternațională, un factor determinant în procesul democratizării de ansamblu a societății.

În mod firesc, orice proces trebuie să se sprijine pe un viguros fundament teoretic și pe cunoașterea experienței în domeniu a al-tor state. Constatăm că acest gen de literatură, care ar răspunde la întrebările stringente privind organizarea, monitorizarea și evalua-rea procesului electoral, este insuficient reprezentată sau lipsește cu desăvârșire în spațiul moldovenesc. Totodată, constatăm că în Republica Moldova, deși s-a constituit cadrul legislativ adecvat, iar căutările în acest sens continuă, mai avem nevoie și de o susținere teoretică permanentă.

Monografia își propune să contribuie la o mai bună cunoaștere a experienței internaționale (în primul rând, din spațiul CSI), precum și la evaluarea legislației moldovenești în vigoare de experții în do-meniu. O atenție deosebită a fost acordată desfășurării procesului electoral ca atare, avându-se în vedere toate etapele și componen-tele.

Lucrarea a fost elaborată de Valeriu Cușnir, Victor Juc, Euge-niu Știrbu, Ion Mocanu, Constantin Solomon, Lilia Bragă, Nicolae Țveatcov și Alina Ivanov.

6


1

Istoria alegerilor în Republica Moldova

Evoluția procesului politic în Republica Moldova, după declara-rea independenței, a fost determinată de un șir de factori. Popula-ția țării, având în spate experiența conviețuirii în lagărul socialist, era lipsită de practica exerci țiilor democratice. Nomenclaturiștii de ieri au format noua elită a țarii, aducând în noul sistem aceleași ti-puri de comportament. Republica Moldova, fiind un stat mic, pla-sat exact la frontiera geopolitică, a fost puternic influențată atât de către organizațiile financiare și politice din Occident, cât și de cele din Est.

Prima experiență democratică recentă evidențiată pe teritoriul țării a avut loc la sfârșitul anilor ’80, odată cu formarea Mișcării Democratice pentru Susținerea Restructurării (MDSR), care avea drept scop implementarea ideilor lui Mihail Gorbaciov de moder-nizare a societății sovietice. Ulterior, în această mișcare a avut loc o scindare la nivel de etnii, cauza fiind politica îndreptată spre con-ferirea limbii române a statutului de limbă oficială. Acest lucru a fost privit cu îngrijorare de către populația alolingvă, din motiv că

7


risca să fie exclusă din viața politică. MDSR, pedalând pe problema lingvistică, a contribuit la consolidarea ”democrației de miting”, în această perioadă având loc scindarea care a condus la crearea Frontului Popular, care apăra interesele populației băștinașe, și a Interfrontului, format din reprezentanții vorbitorilor de limbă rusă.

În primii ani de independență, partidele s-au concentrat în di-recția formulării valorilor, pe baza cărora ar putea obține încrede-rea cetățenilor. În urma alegerilor din 1990, în Sovietul Suprem au intrat trei partide politice – Partidul Comunist, Frontul Popular și Interfrontul. Ulterior, o parte enormă a comuniștilor, orientân du-se după evenimentele ce au avut loc în întreaga Uniune Sovietică, au migrat spre celelalte două mișcări politice. Funcționarii din do-meniul agricol au creat fracțiunea parlamentară ”Viața satului”, iar apoi Partidul Democrat Agrar.

Ulterior, reprezentanții Frontului Popular, precum și ai altor mișcări de dreapta, în mare parte scriitori și jurnaliști care prin arta oratorică s-au impus ca lideri, au continuat cursul de reformare a economiei. Însă, lipsa expe rienței, impulsivitatea și graba cu care doreau să efectueze schimbările radicale au avut un efect dezas-truos pentru economia țării. Măsurile radicale luate de către aceș-tia n-au ținut cont de eventuala reacție a minorităților naționale, care, la acel moment, constituia circa 35% din populația țării. După conflictul militar de pe Nistru, politica forțelor de dreapta a devenit mai moderată, schim bându-și lozincile unirii cu România pe cele de apropiere față de Uniunea Euro peană. În acest timp, Interfrontul milita pentru conservarea valorilor comuniste, pentru păstrarea re-lațiilor cu Federația Rusă ș. a. m. d.. În urma acestei politici reactive s-a ajuns la crearea așa-numitei ”republici moldovenești nistrene”.

Între aceste două extreme s-a plasat, la acel moment, ideea ”în-

8


țelepciunii țăranului” a Partidului Democrat Agrar, conform căreia ”cel mai bine a fost când românii au plecat, iar rușii încă nu au ve-nit” și datorită căreia acest partid a obținut la alegerile din 1994 43% din voturi. De asemenea, au trecut pragul electoral blocul Partidu-lui Socialist și mișcarea ”Unitatea-Edinstvo” – 22%; Blocul Țăranilor și Intelectualilor – 9%, Alianța Frontului Popular Creștin Democrat – 7,5%. Ceilalți 29 candidați (partide, blocuri politice, candidați inde-pendenți) nu au trecut pragul electoral, acumulând în total 18% din voturi.

Din 1994 până în 2001 a durat procesul de privatizare a proprie-tății de stat, iar grupările politice duceau o luptă pentru electorat, voturile cărora le ofereau prioritate în participarea la acest proces. Partidul Democrat Agrar s-a scindat în 1995, la un an de la câștiga-rea alegerilor. În urma acesteia s-a format un sistem pluripartidist, în care 5 partide aveau anumite roluri politice. În această perioadă s-a permis din nou înregistrarea Partidului Comuniștilor, în frunte cu Vladimir Voronin. Președintele țării la acel timp, Mircea Snegur, împreună cu alți foști deputați ai PDA, au format Partidul Renașterii și Concilierii.

În 1996 alegerile prezidențiale au fost câștigate de Petru Lucin-schi. Mircea Snegur, cu toate că a învins în primul tur cu peste 600 de mii de voturi, a pierdut în turul al doilea la o diferență de circa 140 mii voturi. Unul din motivele acestei înfrângeri a fost faptul că Petru Lucinschi a fost susținut de către electoratul de stânga, pre-cum și de o parte a electoratului care era convinsă că Snegur a fost vinovat de declanșarea conflictului de pe Nistru și de crearea regi-mului separatist.

Perioada din 1996 până în 2000 a fost marcată de lupta lui Petru Lucinschi pentru consolidarea puterii, fapt ce a dus la implementa-

9


rea superficială a refor melor economice. Dovadă a acestui fapt au servit alegerile parla mentare din 1998, când Partidul Comuniștilor, cu 30% din voturi obținute, a ocupat 40 de locuri parla mentare. Blo-cul lui Petru Lucinschi, Pentru o Moldovă Democratică și Prospe-ră, deși a fost susținut de către mass-media, a obținut doar 18% din voturi. Partidul Convenției Democrate, în frunte cu Mircea Snegur, a obținut 19,5% din voturi și 26 de mandate în Parlament, iar Par-tidul Forțelor Democratice a obținut doar 9% din voturi și 11 man-date. Astfel, alegerile din 1998 au creat condiții pentru formarea unui Guvern de coaliție. Blocul pentru o Moldovă Democratică și Prosperă, obținând al treilea loc, avea dreptul de a alege cu cine să facă alianța de guvernare – cu Partidul Comuniștilor sau cu celelalte forțe de dreapta. Guvernul a fost format cu forțele de dreapta, iar liderul PMDP, Dumitru Diacov, a primit postul de Președinte al Par-lamentului și garanțiile diplomaților din Occident că reformele vor fi susținute financiar. Coaliția nou-formată, numită Alianța pentru Democrație și Reforme (ADR), nu a reușit să facă față divergențe-lor destul de serioase dintre cele trei fracțiuni, iar Petru Lucinschi a hotărât să modifice Constituția, pentru a-și consolida propria pute-re. Ulterior, acesta era învinuit de faptul că în anii precedenți milita pentru republica parlamentară, iar după ce a devenit președinte a dorit să creeze republica prezidențială. Procesul de desființare a ADR a început după demisia Guvernului, când una din fracțiunile aflate în coaliție, Frontul Popular, a ieșit din Alianță, deoarece nu a fost mulțumită de modul cum se formează noul Guvern.

În decembrie 2000, după ce Parlamentul, în două rânduri, nu a reuși să aleagă Președintele, Lucinschi a dizolvat Parlamentul și a anunțat alegeri anti ci pate. Acestea au finalizat cu victoria PCRM, care a cules 50,07% din voturi. Blocul electoral ”Alianța Braghiș” a acumulat 13,36%, iar Partidul Popular Creștin Democrat – 8,24%. Celelalte partide nu au trecut pragul electoral de 6%, Partidul Re-

10


nașterii și Concilierii acumulând 5,8%, iar Partidul Democrat – 5%. Este interesant faptul că aceste partide au votat în mandatul prece-dent ridicarea pragului electoral de la 4 la 6%. Alegerile din 2001 au demonstrat că la acel moment existau doar două partide cu lideri carismatici, care apelau la istorie, la ideologie, dar de pe poziții dife-rite. Vladimir Voronin apela la trecutul sovietic, la faptul că odată cu căderea URSS s-a ajuns la sărăcie, iar Iurie Roșca milita pentru unirea cu România și condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov. Electo-ratul PCRM era format din oamenii nostalgici după timpurile bune din perioada URSS, care nu acceptau noile valori ale pieței libere, ale capitalismului. Iar electoratul PPCD era format din pro-români, din persoane care au avut de suferit în timpul regimului sovietic, precum și din persoane care percepeau vechea elită sovietică drept persoane depășite de timp, care nu pot face față noilor cerințe și nu pot administra eficient treburile statului, blocând în același timp venirea la putere a celor tineri și cu idei noi. Cea de a treia forță care a intrat în Parlament, Blocul electoral ”Alianța Braghiș”, s-a bazat pe imaginea noului premier și nu avea o ideologie profundă, iar acu-mularea unui număr mic de voturi în urma utilizării tuturor resurse-lor administrative au dus la dispariția ulterioară a acestui bloc de pe arena politică. Astfel, după migrarea mai multor deputați din ”Ali-anța Braghiș” spre PCRM, fostul premier a venit în fruntea partidu-lui Alianța Social-Democrată. În același timp, partidele din opoziția extraparlamentară au creat Frontul Democrat al Moldovei. Lipsa unui lider carismatic al acestei opoziții a durat până în 2003, când la alegerile locale în municipiul Chișinău a câștigat Serafim Urechean, iar Alianța Social-Liberală ”Moldova Noastră”a acumulat 20% din voturi la nivel de țară.

Aceasta i-a permis opoziției să formeze înainte de alegerile din 2005 Blocul ”Moldova Democrată”, în care au intrat, de aseme-nea, Partidul Democrat și Partidul Social Liberal. Cu toate acestea,

11


PPCD a refuzat să facă parte din acest bloc, motivând că are un electorat stabil și că nu își dorește o alianță cu mai multe parti-de cu viziuni și scopuri diferite sau chiar opuse. Alegerile de la 6 martie 2005 au fost câștigate din nou de către PCRM, cu 46% din voturi, Blocul ”Moldova Democrată” obținând 28,5% din voturi, iar PPCD – 9%. Faptul că BMD nu a obținut numărul de voturi pe care îl aștepta, necesar pentru a crea o guvernare de coaliție îm-preună cu PPCD, cât și refuzul lui Serafim Urechean de a începe o campanie postelectorală de proteste împotriva PCRM, a dus la destră ma rea acestui bloc. Astfel, candidatul la președinție Vladi-mir Voronin a obținut 75 de voturi, la alegeri participând atât de-putații PPCD, cât și deputați ai BMD.

Alegerile din aprilie 2009, în urma cărora PCRM a obținut 60 de mandate în Parlament, au avut ca urmare o reacție de protest, sol-dată cu violențele de la 7 aprilie. După ce alegerile președintelui nu au putut avea loc de două ori consecutiv, parlamentul a fost di-zolvat și au fost anunțate alegeri anticipate. La alegerile anticipate din 29 iulie 2009 PCRM a obținut 44,69% din voturi, Partidul Liberal Democrat – 16,57%, Partidul Liberal – 14,68%, Partidul Democrat din Moldova – 12,54% și Alianța „Moldova Noastră” – 7,35%.

După blocarea alegerii președintelui, de această dată de către PCRM, au fost stabilite alegeri anticipate în 2010. La alegerile din 28 noiembrie 2014 Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a obținut 39.34% din voturi, Partidul Liberal Democrat din Moldova – 29.42%, Partidul Democrat din Moldova – 12.70% și Partidul Liberal – 9.96%.

Ultimele alegeri parlamentare, din 30 noiembrie 2014, au fost însoțite de un șir de scandaluri, cel mai mare fiind retragerea de că-tre CEC din cursa electorală a partidului ”Patria”, liderul căruia era

12


Renato Usatâi. Drept motiv al retragerii a servit utilizarea excesivă a resurselor financiare, care au depășit bugetul maxim admisibil de către legislația electorală. Totuși, în urma studiului realizat de către organizația non-guvernamentală ”Promo-Lex”, s-a demonstrat că mai multe partide au efectuat același lucru, dar din varii motive au fost păstrate în cursa pentru mandatele parlamentare.[1] Rezulta-tele alegerilor au fost următoarele: PSRM – 20,51%; PLDM – 20,16%; PCRM – 17,48%; PD – 15,80%; PL – 9,67%.

Pe parcursul a 22 de ani de independență, activismul electo-ral al cetățenilor Republicii Moldova a cunoscut o diminuare con-stantă. Dacă în cadrul primelor alegeri parlamentare din 1994 au participat 79,31% din alegători, atunci în noiembrie 2010 au par-ticipat 63,37%, iar cea mai mică prezență în cadrul alegerilor cu cea mai mare miză pentru populație a fost înregistrată la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, când au participat 57,55% din ale-gători. Evoluția participării electorale în cadrul alegerilor locale nu a cunoscut o scădere atât de mare, evoluând de la 60,02% în 1995 până la 54,76% în 2011, iar cea mai mică prezență a fost înregistra-tă în 2007 – 52,34%. Evoluția cea mai negativă o întâlnim în cazul referendumurilor. Referendumul din 1994 avea o miză mare, înre-gistrându-se o prezență de 75,10%. La Referendumul din 1999 s-au prezentat doar 58,3%, iar Referendumul din 2010 nici nu a fost va-lidat, la el participând doar 30,29%.

1. Asociația Promo-LEX: cel puțin 14 milioane de lei nu au fost declarate în campa-nia electorală http://www.promolex.md/index.php?module=news&item=1652

13


2

Alegerile ca atribut obligatoriu al democrației

Vorbind despre alegeri, trebuie să spunem că acestea nu repre-zintă doar o caracteristică esențială, ci și un atribut obligatoriu al democrației, o premisă necesară. Alegerile, ca instituție politică principală, permite oamenilor să acționeze ca o sursă reală de pu-tere, iar societatății civile i se oferă posibilitatea de a monitoriza puterea. Nu este o simplă coincidență faptul că democrația, ade-sea, este definită ca o formă a puterii în care conducătorii sunt aleși doar prin alegerile libere și corecte. Pentru a ajunge în structuri-le de putere (mai ales, în parlament), partidele, alte organizații și mișcări social-politice, persoanele publice și politice importante din țările civilizate moderne sunt obligate să treacă prin procedura ale-gerilor.

De acea, într-o democrație avansată, puterea poate fi obținută doar prin alegeri. Este necesar de accentuat importanța respectării regulilor de drept constituțional și a standardelor internaționale. Numai în acest caz putem vorbi despre posibilitatea fiecărui ceta-țean de a-și exprima voința, acest fapt indicând existența unui stat

14


cu adevărat democratic. Calitatea legislației electorale constitue criteriul principal, nu și unicul, de evaluare a alegerilor.

Temeiul juridic al sistemului electoral al Republicii Moldova, după cum am menționat mai sus, este bine determinat în Constitu-ție și în Codul electoral. Legislația electorală a Republicii Moldova a stabilit principiile și instrumentele internaționale în conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948), Pactul inter-național cu privire la drepturile civile și politice (1966) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Având la bază dispozițiile acestor documente, în preambula legii principale – CODUL ELECTORAL – se stipulează: ”Voința poporu-lui constituie baza puterii de stat. Această voința este exprimată prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Statul garantează exprimarea vo-inței libere a cetățenilor prin apărarea principiilor democratice și a normelor de organizare și desfășurare a alegerilor Parlamentului, în autoritățile administrației publice locale, precum și modul de or-ganizare și desfășurare a referendumurilor.”

Deși este bine cunoscut faptul că o parte considerabilă a aces-tor norme rămân neschimbate, deoarece aceasta este definită în funcție de tradițiile democratice, nu putem ignora faptul că fiecare scrutin deschide calea pentru a căuta abordări inovatoare în proce-sul electoral, fapt demonstrat și de multiplele modificări în Codul Electoral (din 1997 până în prezent, adică pe parcursul a 18 ani de la adoptare, au fost efectuate 526 de modificări în circa 97 articole din cele 205).

Cu toate că legislația electorală nu trebue să aibă un caracter rigid, nu este de dorit ca ea să fie modificată în ajunul alegerilor.

15


Schimbarea regulilor în timpul jocului nu favorizează alegerile de-mocratice; modificările pot induce în eroare nu numai concurenții electorali, ci și electoratul. Codul bunelor practici în materie elec-torală prevede că stabilitatea dreptului este un element important al credibilității procesului electoral și este esențială pentru consoli-darea democrației. Prin urmare, modificarea frecventă a normelor conduce la pierderea credibilității în procesul electoral și, mai ales, influențează negativ stabilitatea dreptului electoral și dezorientea-ză alegătorul. Alegătorul poate conchide, corect sau incorect, că dreptul electoral este doar un instrument cu care operează cei care sunt la putere și că votul alegătorului nu mai este elementul esenți-al care decide rezultatul scrutinului.

Necesitatea de a garanta stabilitatea nu priveste, în practică, atât principiile fundamentale, a căror contestare formală este greu de imaginat, cât cea a unor reguli mai concrete ale dreptului elec-toral, în special, ale celor care reglementează sistemul electoral propriu-zis, componența consiliilor electorale de toate nivelurile și constituirea teritorială a circumscripțiilor.

Aceste trei elemente sunt frecvent – în mod corect sau incorect – considerate a fi factori decisivi în evaluarea rezultatelor scrutinu-lui.

Este foarte important de menționat faptul că, permanent, tre-buie evitate nu numai manipulările în favoarea partidului aflat la putere, ci, în general, orice tentative de manipulare.

Respectarea celor cinci principii ale patrimoniului electoral euro-pean (sufragiul universal, egal, liber, secret și direct) este esențială pentru democrație. In acest cadru, democrația se poate exprima sub diferite forme, dar în anumite limite. Aceste limite derivă, în

16


primul rând, din interpretarea acestor principii.

În al doilea rând, nu este suficient ca dreptul electoral să conțină reguli stricte adecvate patrimoniului electoral european, acestea însă trebuie să fie incluse în contextul lor: esențial este, totuși, să fie garantată credibilitatea procesului electoral, să fie respectate drepturile fundamentale, să fie asigurată stabilitatea regulilor, ex-cluzând astfel orice suspiciune de manipulare; nu în cele din urmă, cadrul procedural trebuie să permită implementarea eficientă a re-gulilor proclamate.

Alegerile, la figurat vorbind, sunt panoul demonstrativ al demo-crației, având în vedere că ele se petrec pe bază de alternativă și pe-riodic. Nu este un secret faptul că nici o guvernare nu poate ignora realitatea că oamenii nu cred declarațiilor. Această atitudine poate provoca nesupunerea maselor largi ale poporului, mișcări subtera-ne, revolte, proteste etc..

Bineînțeles, potențialele costuri ale deplasarilor în timpul aces-tor proteste nu pot fi comparate cu costurile suportate în cazul unei infrângeri electorale. Din această perspectivă, apare impor-tanța permanentizării alegerilor.

In primul rând, alegerile reprezintă mecanismul care trebuie să inlocuiască mecanismul instituțional de sancțiuni informale impotri-va guvernării, care ar putea fi utilizate de masele largi. Acesta este cel mai eficient mijloc de „minimizare”, prețul pe care societatea îl plătește pentru înlăturarea de la putere a conducătorilor indezira-bili. Totodată, reprezintă o supapă socială eficientă, care permite să lase în afara tensiunilor social-politice, mai bine zis, „ să dea drumul la aburi”, fără a submina „prima linie” – baza vieții sociale.

17


In al doilea rând, alegerile sunt un fel de barometru social al ra-portării poporului la politica statului și a instituțiilor sale principale: guvernul și parlamentul. Prin mecanismul alegerilor, chiar și cetățe-nii mai pasivi pot recompensa sau pedepsi pe cei de la putere pen-tru acțiunile întreprinse de ei. Alegerile sunt un factor și o metodă de avertizare a autorităților că ei sunt responsabili și, ca mâine, pot fi trași la răspundere pentru ceea ce au facut ilegal astăzi.

În al treilea rând, apreciind alegerile ca mijloc de manifestare a stării maselor, nu putem ignora faptul că, în sine, aceste sentimen-te sunt supuse controlului guvernamental sub formă de manipu-lare. Din acest motiv, alegerile sunt și un mijloc de supraveghere a puterii și a persoanelor cu funcții de stat. Acest lucru este asemă-nător cu controlul efectuat de organele statale, atâta doar că sunt utilizate alte forme și metode.

În al patrulea rând, alegerile nu sunt doar un mijloc de realizare a dreptului alegătorilor la libertatea de selectare a „liderilor” și ro-tația lor periodică. Sună paradoxal la prima vedere, dar ele sunt, de asemenea, un mijloc de limitare a intervenției maselor în gestiona-rea procesului politic. Codul electoral definește toate conceptele de bază legate de pregătirea și desfășurarea alegerilor și referen-dumurilor. Perioada electorală în campania electorală, după cum am menționat mai devreme, reprezintă intervalul din ziua aducerii la cunoștință publică a datei alegerilor și ziua în care rezultatele fi-nale ale alegerilor sânt confirmate de către organele competente. În această perioadă autoritățile publice competente, concurenții electorali, adică partidele politice și blocurile electorale, după înre-gistrarea lor, pot organiza și pregăti diverse acțiuni de sensibilizare a alegătorilor în conformitate cu normele stabilite. În cadrul ordinii legale a implementării unor proceduri electorale, este obligatorie organizarea următoarelor acțiuni:

18


– constituirea circumscripțiilor electorale și secțiilor de votare;

– înregistrarea alegătorilor și întocmirea listelor electorale;

– desemnarea și înregistrarea concurenților electorali.

Este necesar de menționat că fiecare campanie electorală are, ca una dintre cele mai importante măsuri pentru asigurarea dreptu-rilor electorale și legitimitatea alegerilor, evidența și înregistrarea alegătorilor. In baza acestor date cantitative și personale ale ale-gătorilor sînt create circumscripțiile electorale și formate consiliile electorale și secțiile de votare și birorile electorale, la fel și alte ac-tivități electorale.

După cum știți, una dintre cele mai importante componente în organizarea și petrecerea alegerilor democratice este desemnarea candidaților pentru funcțiile elective. În practica mondială, dreptul de a desemna candidații aparține persoanelor fizice, grupurilor de cetățeni și partidelor.

Doar în două țări (Austria și Suedia) dreptul exclusiv de a desem-na candidații îl au partidele. Obiectul nostru de studiu a fost, de ase-menea, interacțiunea și relațiile dintre partidele politice și alți actori ai proceselui electoral în contextul formării și consolidării societă-ții democratice contemporane. În câmpul de vedere al cercetării noastre s-au aflat doar partidele politice și mișcările social-politice.

Dupa cum vă amintiți, în anii 90 ai secolului XX, la etapa inițială, pe primul plan se afla Frontul Popular, care mai târziu s-a divizat în Partidul Popular Creștin Democrat, Partidul Social Democrat, Parti-dul Democrat Agrar, iar după alegerile din 1994 au apărut partidele Forțelor Democratice, Forțelor Progresiste, Renașterii și Concilierii

19


și altele...

Analizând datele statistice cu privire la alegerile parlamentare din Republica Moldova (din anul 1994, când au avut loc pentru pri-ma dată alegeri în baza sistemului proporțional, și până în prezent), am observat un lucru foarte curios. Mai jos voi aduce în atenția dumneavoastră unele particularități și tendințe care dezvăluie di-namica situației politice din Republica Moldova prin prisma alege-rilor. Menționăm că cea mai mare rata de participare a fost înregis-trată în alegerile parlamentare din 1994 – 79,31%. Ulterior, prezența la urne a scăzut considerabil și în martie 1998 am avut doar 69,12%; în februarie 2001 – 67,52%; în martie 2005– 64,84%; în aprilie 2009 – 57,55%.

Începând cu alegerile din iulie 2009, prezența la urne a început să crească ușor – 58.77%, ajungând în noiembrie 2010 63,37%. In no-iembrie 2014 am înregistrat iarăși o diminuare – 55,80%. În al doilea rând, trebuie remarcat faptul că, de asemenea, scade ca atare și interesul concurenților electorali.

Din acest punct de vedere, cele mai „atractive” au fost alegerile din martie 1998, la care au participat 74 de concurenți electorali: 6 blocuri electorale, 8 partide și 60 de candidați independenți.

La alegerile desfășurate la 28 noiembrie 2010 s-au inregistrat 39 de concurenți.

La următoarele alegeri, în 1994, am avut 33 de concurenți; la ale-gerile din februarie 2001 – 26 de concurenți; alegerile din martie 2005 – 23 de concurenți; alegerile din aprilie 2009 – 17 concurenți; alegerile din iulie – 7 concurenți.

20


Și, în sfârșit, în noembrie 2014, suntem iarăși în creștere – 24 de concurenți, inclusiv 4 independenți.

În al treilea rând, poate fi urmărită tendința de creare a blocuri-lor electorale. Cel mai mare număr de blocuri electorale (6) a par-ticipat la alegerile din martie 1998. La alegerile din februarie 2001 au participat 5 blocuri. În alegerile din februarie 1994 – 4 blocuri. În martie 2005, au participat la alegerile parlamentare 2 blocuri, iar din 2005 până în 2014 în Republica Moldova nu au fost create blocuri electorale. Abia acum, la alegerile locale generale din 2015, apăr 2 blocuri electorale.

Platforma Populară Europeană reprezintă 3 partide înregistrate la Ministerul Justiției: Partidul „Democrația Acasă”, Partidul Libe-ral Reformator și Partidul „Acțiunea Democratică”. La începutul campaniei electorale Partidul Popular European încă nu fusese în-registrat, iar Partidul “Democrația Acasă” s-a retras din acest bloc. Blocul “Lista Poporului” este format din 2 partide – Partidul Soci-al Democrat și Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova. În acest context, este important de remarcat faptul că cel mai de suc-ces poate fi numit blocul electoral „Moldova Democrată”, care în 2005 a câștigat 34 de mandate parlamentare.

Și, în final, câteva concluzii:

1. Procesul electoral nu este altceva decît o parte a unui acord dintre cetățeni și guvernarea care îi reprezintă.

2. Alegerile reprezintă mai mult decât o activitate tehnică, ele mai indică și modul în care guvernarea își tratează și iși respectă alegătorii.

21


3. Alegerile au fost și vor rămâne una dintre pârghiile pincipa-le ale schimbărilor politice, economice și sociale, care ulterior pot transforma societatea, contribuind la modernizarea și consolidarea transformărilor democratice.

4. Procesul electoral, schimbarea strategiilor partidelor politice au loc în conformitate cu tendințele generale ale evoluției unei so-cietăți democratice.

5. Specificul ultimelor campanii electorale rezidă în faptul că concurenții electorali, tot mai frecvent și mai pronunțat, abordează în adresările și discursurile lor politice cele mai acute probleme ale societatății. De altfel, în mod tradițional, partidele au evitat abor-darea subiectelor de actualitate, criticând dur, în spiritul aceleeași tradiții, guvernarea și oponenții.

6. Campaniile electorale au devenit mai agresive. Acest lucru se datorează unei creșteri semnificative a numărului de partide, a poziționării politice a partidelor extraparlamentare – pe deoparte, precum și șanselor egale de a caștiga alegerile – pe de alta.

7. Intensificarea concurenței a provocat, de asemenea, necesi-tatea de a folosi mijloace noi, mai eficiente, în luptă pentru voturi. Astăzi, totuși, trebuie să remarcăm faptul că unele partide care de-țin majoritatea acțiunilor în companiile media, au posibilitatea de a folosi foarte eficient mass-media, presa scrisă și electronică (mai cu seamă televiziunea); doar o parte din concurenții electorali au posibilitatea de a utiliza internetul și comunicațiile mobile.

22


3

Analiza dezvoltării procesului electoral

în Republica Moldova

Participarea electorală a cetățenilor depinde într-o mare măsură de legis lația de domeniu adoptată. Luând în considerare faptul că procesul electoral contribuie direct la organizarea puterii în stat, putem aprecia importanța unui suport legislativ adecvat. Legislația electorală are menirea de a stabili termenii conform cărora trebuie să se desfășoare alegerile, iar orice împotrivire reprezintă un aten-tat asupra drepturilor și libertăților electorale ale cetățenilor, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.

Astfel, Constituția Republicii Moldova stabilește în art.38 al. (1) că ”voința poporului constituie baza puterii de stat”. Această vo-ință se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret și liber exprimat.

Aderarea Republicii Moldova la Declarația Universală a Drepturi-lor Omului prin Hotărârea Parlamentului RM nr. 217-XII din 28.07.90

23


a condiționat aplicarea standardelor și principiilor democratice in-ternaționale în domeniul electoral. Prin urmare, legislația interna-țională la care a aderat Republica Moldova are prioritate față de cea internă, alineatul 2 al art. 4 din Constituție stabilind: ”Dacă exis-tă neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale”. Ade-rând la următoarele acte legislative interna ționale: Carta Europea-nă a autonomiei locale din 15.10.1985; Convenția asupra drepturilor politice ale femeii, adoptată la 20.12.1952; Convenția pentru apăra-rea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptate la 04.11.1950; Pactul internațional cu privire la drepturile civile și po-litice din 16.12.1966; Republica Moldova și-a pus drept scop ajus-tarea propriei legis lații electorale la standardele europene și inter-naționale. După cum menționează juristul I. Guceac, „acest proces de integrare a normelor generale umane și a principiilor dreptului internațional în sistemul de drept al statelor comunității internați-onale se realizează în mod diferit, în funcție de nivelul de dezvolta-re al legislației constituționale, ritmul de modernizare a acesteia, reorganizarea instituțiilor puterii publice, aspectul și starea culturii juridice a poporului”[1]. Conformându-se la principiile și standarde-le internaționale, legislația electorală națională se modernizează, contribuind la procesul de democratizare a societății, în special, la formarea unei culturi electorale mai înalte a cetățenilor.

Pe lângă Constituția Republicii Moldova există un șir de acte le-gislative naționale care conțin norme ce reglementează procesul electoral: Codul audiovizualului al Republicii Moldova, COD Nr. 260 din 27.07.2006, Monitorul Oficial nr. 131-133/679 din 18.08.2006; Codul civil al Republicii Moldova, adoptat la 06.06.2002.Publicat:

1. Guceac I. Drept electoral, „Tipografia Centrală”, 2005. 266 p., p. 53

24


22.06.2002 în Monitorul Oficial nr. 82-86; Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat la 24.10.2008. Publicat: 16.01.2009 în Monitorul Oficial nr. 3-6; Codul Electoral al Republicii Moldova, adoptat la 21.11.1997. Publicat: 08.12.1997 în Monitorul Oficial nr. 81; Codul penal al Republicii Moldova, adoptat la 18.04.2002. Publicat: 13.09.2002 în Monitorul Oficial nr. 128-129; Legea 436 privind Statu-tul-cadru al satului (comunei), orașului (municipiului) din 06.11.2003. Publicat: 12.12.2003 în Monitorul Oficial nr. 244-247; Legea cetățeni-ei nr. 1024 din 02.06.2000. Publicat: 10.08.2000 în Monitorul Oficial nr. 98; Legea cu privire la asociațiile obștești nr. 837 din 17.05.1996. Publicat: 02.10.2007 în Monitorul Oficial nr. 153-156; Legea nr. 768 privind statutul alesului local din 02.02.2000. Publicat: 24.03.2000 în Monitorul Oficial nr. 34; Legea nr.294 privind partidele politice din 21.12.2007. Publicat : 29.02.2008 în Monitorul Oficial nr. 42-44; Legea presei nr. 243 – XIII din 26.10.1994. Monitorul Oficial al R.Mol-dova nr.2/12 din 12.01.1995. De asemenea, o importanță deosebită o au hotărârile, deciziile și avizele Curții Cons ti tuționale a Republicii Moldova, precum și hotărârile, regulamentele și instruc țiunile Co-misiei Electorale Centrale, alte acte normative subordonate legii.

Constituția Republicii Moldova stabilește principiile de bază ale procesului electoral. Acestea sunt: votul universal, votul egal, vo-tul direct, votul secret, votul liber exprimat și periodicitatea alege-rilor[2]. Fiecare din aceste principii este expus desfășurat în Codul Electoral al Republicii Moldova. Astfel, votul universal garantează cetățenilor Republicii Moldova dreptul de a alege și de a fi aleși fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială. Atât Consti-tuția, cât și Codul Electoral stabilesc că dreptul de vot îl au cetățenii

2. Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994. Publicat : 12.08.1994 în Monitorul Oficial nr. 1, art. 38 al. (1)

25


Republicii Moldova care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vâr-sta de 18 ani (persoa nele cu capacitate deplină de exercițiu). Drep-tul de a alege se răsfrânge și asupra cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotarele țării. În acest sens, ambasadele și consulatele Republicii Moldova sunt obligate să acorde sprijinul necesar reali-zării drepturilor electorale prevăzute de lege. Aici vom menționa că Instrucțiunea cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009 în cadrul secțiilor de votare consti-tuite în afara Republicii Moldova a stabilit că membrii biroului elec-toral al secției de votare constituit în afara Republicii Moldova nu sunt în drept să examineze, sub orice aspect, legalitatea aflării ale-gătorului pe teritoriul statului respectiv pe întreaga perioada elec-torală. Universalismul acestui principiu se referă doar la alegerile naționale și referendumuri, însă la alegerile locale au dreptul de a vota doar cetățenii care locuiesc permanent sau temporar în unita-tea administrativ-teritorială în care au loc alegerile. Articolul 123 al Codului Electoral prevede că atât persoanele care nu domiciliază în localitatea unde au loc alegerile, cât și militarii care își satisfac servi-ciul militar în termen, nu au dreptul să participe la alegerile locale[3].

Spre deosebire de dreptul de a alege, dreptul de a fi ales are un cens de vârstă mai înalt, acesta variind în dependență de funcția pentru care se candi dează. Pentru candidații la funcția de deputat în Parlament, cât și la funcția de consilier în consiliile locale, censul de vârstă este de 18 ani, pentru candidații la funcția de primar acest cens este de 25 de ani, iar pentru funcția de Președinte al Republicii

3. Codul Electoral al Republicii Moldova, adoptat la 21.11.1997. Publicat: 08.12.1997 în Monitorul Oficial nr. 81, art.123 a), b)

26


Moldova acest cens este stabilit la vârsta de 40 de ani[4].

Legislația națională se află în proces de adaptare la normele in-ternaționale. Din această cauză, unele recomandări internaționale cu privire la principiile electo rale încă nu sunt incluse în legislație. Bunăoară, Comisia de la Veneția recomandă ca străinilor să li se permită participarea la alegerile locale, dacă aceștia au locuit într-o localitate concretă un termen stabilit de legislația națională. Codul Electoral, însă, în art. 11 și 12 stabilește expres că dreptul de a alege și de a fi aleși îl au doar cetățenii Republicii Moldova. O altă discor-danță cu preve derile internaționale o constituie nerecunoașterea dreptului alegătorului de a participa la alegerile locale în localitatea unde locuiește mai mult de 6 luni. Or, legislația internațională sta-bilește că un cetățean care locuiește mai mult de 6 luni în aceeași localitate dispune de dreptul de a vota în acea localitate. Desigur, la schimbarea domiciliului, alegătorul poate să dispună de dreptul de a vota la noul domiciliu în baza certificatului pentru drept de vot[5], însă la alegerile locale, alegătorul care locuiește mai mult de 6 luni în localitate, cu toate că are viza de reședință în altă parte, ar trebui să dispună de dreptul de a vota la locul de trai, or obligativitatea de a vota la secția de votare unde este inclus în lista de votare repre-zintă, în această situație, un impediment pentru alegători.

Un alt principiu în dreptul electoral este cel al egalității. Acest principiu presupune:

4. Codul Electoral al Republicii Moldova, adoptat la 21.11.1997. Publicat: 08.12.1997 în Monitorul Oficial nr. 81, art. 75, art. 124 al.(1) şi al.(2), Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994. Publicat: 12.08.1994 în Monitorul Oficial nr. 1, art. 78 al. (2).5. Codul Electoral al Republicii Moldova, adoptat la 21.11.1997. Publicat: 08.12.1997 în Monitorul Oficial nr. 81, art. 39 al. (7)

27


– Vot egal: fiecare alegător are dreptul la un singur vot. Orice vot are o putere juridică egală.

– Egalitatea posibilităților: art. 46 din Codul Electoral stabileș-te: concurenții electorali participă pe bază de egalitate la campa-nia electorală, beneficiază de aceleași drepturi egale în folosirea mijloacelor de informare în masă, inclusiv a radioului și televiziunii, finanțate de la buget.

Fiecare alegător se include într-o singură listă și într-o singură circumscripție electorală pentru a preveni participarea de mai mul-te ori la o singură votare a acesteia. Principiul egalității presupune egalitatea femeilor și bărbaților, precum și egalitatea tuturor gru-purilor etnice, respectarea drepturilor electorale ale minorităților naționale. În acest sens, legislația națională ar trebui să oblige par-tidele să includă în listele electorale un număr anumit de femei și de cetățeni reprezentanți ai minorităților naționale.

Libertatea votului presupune că orice alegător are dreptul să-și formeze de sine stătător opinia în privința diverșilor concurenți electorali și să voteze pentru candidatul care dorește, posibilitatea exteriorizării votului său la biroul electoral al secției de votare fiin-du-i garantată în ziua alegerilor. Articolul 7 al Codului Electoral pre-vede că nimeni nu este în drept să exercite presiuni asupra alegăto-rului pentru a-l face să voteze sau să nu voteze, precum și pentru a-l împiedica să-și exprime voința în mod independent. Referindu-se la principiul libertății votului, I. Guceac menționează: „Consacrarea libertății exprimării dreptului electoral în perioada actuală condu-ce la consecințe negative care pun la îndoială atât legitimitatea de facto a unor organe elective alese de o minoritate evidentă a ale-gătorilor incluși în listele electorale, cât și raționalitatea întregului

28


sistem electoral național”[6].

Principiul votării secrete este stipulat în art. 6 al Codului Electo-ral, iar în art. 54 al Codului Electoral este exprimată procedura de completare a buletinului de vot conform acestui principiu. Astfel, buletinul de vot poate fi completat doar de către alegător în cabi-na pentru vot secret. Alegătorul care nu este în stare să complete-ze de sine stătător buletinul are dreptul să invite în cabină o altă persoană, cu excepția membrilor biroului secției de votare, repre-zen tanților concurenților electorali și a persoanelor autorizate să asiste la operațiile electorale. Acest principiu exclude orice control din partea organelor sau a funcționarilor publici asupra modului în care cetățenii își exprimă op țiunile electorale. Nici o persoană nu are dreptul să-i ceară alegătorului numele candidatului pentru care a votat contrar voinței acestuia, iar principiul dat are menirea de a garanta cetățenilor faptul că nu vor fi supuși anumitor presiuni în urma votului efectuat. Acest principiu, însă, nu întotdeauna este respectat. Cea mai evidentă încălcare a acestui principiu a avut loc la alegerile prezidențiale din 23 ianuarie 2011, care ulterior au fost declarate drept ilegale de către Curtea Constituțională[7].

Principiul votului direct prevede că organele legislative și cele ale autorităților publice locale trebuie să fie alese prin alegeri di-recte[8]. Legislația națională prevede că Parlamentul și organele autorităților publice locale de toate nivelele sunt alese de către ce-

6. Guceac I. Drept electoral, „Tipografia Centrală”, 2005. 266 p. 88.7. Alegerile din 16 decembrie au fost declarate neconstituționale, http://www.timpul.md/ articol/ alegerile-din-16-decembrie-au-fost-declarate-neconstitutiona-le-30207.html (vizitat 2.06.2015)8. Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, încheiat la Paris la 20 martie 1952, art. 3. Carta Euro-peană a Autonomiei Locale, art. 3 al.(2).art. 3 al.(2)

29


tățenii Republicii Moldova prin vot direct[9] Votul direct presupune că alegătorul votează personal. Votarea în locul unei alte persoane este interzisă. Acest lucru presupune că participarea la vot nu poa-te avea loc prin intermediul unui mandatar, chiar dacă acesta este un membru al familiei, or, fiecare este în drept să-și exprime prin vot doar propria opțiune politică.

Legislația internațională prevede că alegerile trebuie să aibă loc periodic, respectându-se astfel principiul periodicității alegerilor. Conformându-se acestui principiu, legislația națională stabilește că Parlamentul și organele publice locale sunt alese pe un termen de 4 ani.[10] Codul Electoral stabilește mai mulți termeni care nu permit tărăgănarea la nesfârșit a alegerilor în cazul expirării mandatului. Astfel, alegerile deputaților în Parlament se desfășoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului Parlamentului sau de la dizolvarea Parlamentului[11]. De asemenea, în cazul dizolvării Parlamentului, prin același decret Președintele Republicii Moldova va stabili data noilor alegeri. În Codul Electoral a fost introdusă o modificare, con-form căreia alegerile anticipate trebuie să se desfășoarepeste cel puțin în 60 de zile de la data decretului de dizolvare a Parlamentu-lui, dar nu mai târziu de 3 luni de la dizolvare.

Legislația electorală prevede un șir de norme care reglementea-ză și stimulează activismul electoral al cetățenilor. În primul rând, fiecare cetățean al Republicii Moldova are dreptul să-și propună la alegeri propria candidatură.[12] Alegătorii pot să colecteze semnă-

9. Codul Electoral al Republicii Moldova, adoptat la 21.11.1997. Publicat: 08.12.1997 în Monitorul Oficial nr. 81, art. 73, art. 11910. Codul Electoral al Republicii Moldova, adoptat la 21.11.1997. Publicat : 08.12.1997 în Monitorul Oficial nr. 81, art. 73, art. 11911. Ibidem,art. 76 al.(1)12. Ibidem, art. 41

30


turi în susținerea unui anumit candidat, să facă parte din grupuri de inițiativă, să fie membri de partid sau chiar să formeze blocuri electorale. O altă activitate pe care o poate efectua o persoană în procesul electoral este cea de persoană de încredere a unuia dintre concurenții electorali, în cadrul căreia poate ajuta concurenții elec-torali la desfășurarea campaniilor electorale ale acestora, fac agi-tație electorală în favoarea lor și le reprezintă interesele în relațiile cu autoritățile publice, cu alegătorii, cu consiliile și birourile elec-torale[13]. Legislația protejează drepturile persoanelor de încredere în ceea ce privește locul de muncă, stipulând că persoanele de în-credere nu pot fi concediate sau private de atribuțiile de la locul de muncă fără consimțământul lor. Alegătorii pot supune discuțiilor orice aspect al programelor electorale, calitățile politice, profesio-nale și personale ale candidaților. De asemenea, ei pot face agitație în favoarea sau în defavoarea candidaților electorali la adunări, mi-tinguri, întâlniri cu alegătorii sau prin intermediul mass-mediei, cu condiția de a nu încălca ordinea publică și normele morale și etice. În cazul nerespectării drepturilor alegătorilor, aceștia pot contesta acțiunile și hotărârile consiliilor și birourilor electorale în organele electorale, respectând ierarhia sistemului organelor electorale, și în instanțele de judecată[14]. Contestațiile depuse trebuie să cuprindă moti vele care le generează, probele, semnătura și datele de identi-tate ale persoanelor care le depun. Acțiunile și hotărârile organelor electorale pot fi contestate în termen de 3 zile de la data săvârșirii acțiunii sau adoptării hotărârii.

Un alt drept al alegătorilor este dreptul de a finanța direct sau indirect, de a susține material și prin alte forme campaniile electo-rale ale concurenților electorali, cu respectarea condițiilor stipulate

13. Ibidem, art. 4514. Ibidem, art. 65 alin. (1)

31


în art. 38 al Codului Electoral. Articolul dat prevede că persoanele fizice care finanțează concurenții electorali nu au dreptul să o facă sub protecția anonimatului și nu pot comanda materiale electora-le publicitare în favoarea concurenților electorali, achitându-le din surse proprii.[15]

Pentru organizarea și desfășurarea procesului electoral, a fost organizat un sistem al organelor electorale, în competența căruia intră și asigurarea respectării drepturilor electorale ale cetățenilor. Codul electoral stipulează că sistemul organelor electorale este format din: a) Comisia Electorală Centrală; b) Consiliile electorale de circumscripție; c) Birourile electorale ale secțiilor de votare.[16]

Aceste organe au un șir de atribuții speciale, printre care menți-onăm: Obligativitatea autorităților publice, a instituțiilor, întreprin-derilor și organizațiilor de a sprijini organele electorale în exercita-rea atribuțiilor care le revin.

Hotărârile organelor electorale, adoptate în limitele competen-ței lor, sunt executorii pentru autoritățile publice, întreprinderi, in-stituții și organizații, persoanele cu funcții de răspundere, partide, alte organizații social-politice și organele lor, precum și pentru toți cetățenii.[17]

Organele electorale sunt independente de autoritățile publice centrale și locale în limitele competențelor lor în cadrul desfășurării alegerilor.

15. Codul Electoral al Republicii Moldova, adoptat la 21.11.1997. Publicat : 08.12.1997 în Monitorul Oficial nr. 81, art. 38, al (5), (6)16. Ibidem, art. 1417. Ibidem, art. 31

32


Organele electorale sunt constituite după principiul democratic, astfel încât 8 din cei 9 membri care formează Comisia Electorală Centrală sunt desemnați cu respectarea reprezentării proporționa-le a majorității și opoziției parlamentare, iar un membru este de-semnat de către Președintele Republicii Moldova. Comisia Electo-rală Centrală se conduce în activitatea sa de Constituție, de Codul Electoral, de legislația în vigoare și de Regulamentul Comisiei, apro-bat prin hotărârea acesteia. Mandatul Comisiei Electorale Centrale este de 6 ani, iar membrii comisiei nu pot exercita mai mult de 2 mandate consecutive. Aici se cere de menționat că ar fi oportun de efectuat anumite modificări în legislația electorală, dat fiind faptul că membrii CEC-ului, fiind reprezentanți ai diferitor partide, nu în-totdeauna vor lucra în scopul asigurării exercitării normei legale. Nici președintele și nici membrii CEC-ului nu pot fi aleși în baza unui concurs în care să fie prezente persoane notorii din societatea civi-lă, toate candidaturile fiind înaintate de partide sau de Președintele țării. De asemenea, este necesar de prevăzut ca birourile electorale din teritoriu să nu fie în aceleași componențe. Practica națională arată că membrii birourilor electorale regionale pot favoriza anu-mite partide, iar faptul că aceste persoane își desfășoară activita-tea de la scrutin la scrutin mărește posibilitatea fraudării alegerilor după scheme bine puse la punct.

Pentru a se respecta imparțialitatea Comisiei, membrii aceste-ia au unele interdicții. Acestea sunt stabilite în art. 19 al Codului Electoral. Membrii Comisiei cu drept de vot deliberativ: a) nu pot fi membri ai partidelor și ai altor organizații social-politice; b) nu au dreptul de a participa la activități politice; c) nu pot face decla-rații în favoarea sau defavoarea concurenților electorali; d) nu pot contribui, în nici un fel, la activitățile pe care le desfășoară concu-renții electorali, cu excepția exercitării atribuțiilor prevăzute de

33


Codul Electoral[18].

Atribuțiile Comisiei Electorale Centrale sunt divizate în două grupuri. În primul grup intră atribuțiile generale ale Comisiei, care sunt realizate între perioadele campaniilor electorale. Acestea sunt stipulate în art. 22 al Codului Electoral, fiind în număr de 20. Vom menționa doar atribuțiile oferite Comisiei Electorale Centrale prin modificarea Codului Electoral din 18.06.2010, care prevăd că CEC conlucrează, în procesul de organizare și desfășurare a alegerilor, cu Ministerul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor, la asi-gurarea evidenței alegătorilor, inclusiv a celor aflați peste hotarele țării, în temeiul Registrului de stat al alegătorilor, format în baza Registrului de stat al populației; Comisia Electorală Centrală ține Registrul de stat al alegătorilor și exercită controlul asupra actuali-zării acestuia.

Grupul al doilea este format din atribuțiile Comisiei Electorale Centrale în perioada electorală. Acestea sunt stipulate în art. 26 al Codului Electoral, cele mai importante fiind:

– coordonarea activității tuturor organelor electorale în vederea pregătirii și desfășurării alegerilor;

– constituirea circumscripțiilor electorale și consiliilor electorale de circumscripție și supravegherea activității acestor consilii;

– publicarea listei partidelor și altor organizații social-politice care au dreptul de a participa la alegeri, înregistrarea candidaților și persoanelor de încredere ale acestora în cazul alegerilor parla-

18. Codul Electoral al Republicii Moldova, adoptat la 21.11.1997. Publicat : 08.12.1997 în Monitorul Oficial nr. 81, art. 19.

34


mentare;

– soluționarea chestiunilor privind modul de participare la ale-geri a cetățenilor care în ziua votării se află în afara teritoriului țării;

– elaborarea bilanțului alegerilor în întreaga țară și prezentarea Curții Constituționale a raportului cu privire la rezultatele alegeri-lor;

– examinarea cererilor și contestațiilor asupra hotărârilor și acți-unilor consiliilor electorale de circumscripție și birourilor electorale ale secțiilor de votare, adoptarea hotărârilor executorii pe margi-nea lor;

– asigurarea efectuării celui de-al doilea tur de scrutin, a votării repetate, a alegerilor anticipate, noi și parțiale, în condițiile Codului Electoral;

– colectarea informaților privind prezentarea alegătorilor la vo-tare, elaborarea totalurilor preliminare ale alegerilor și aducerea la cunoștință publică a rezultatelor finale;

– în cazul depistării unor încălcări de către un concurent electo-ral (prevăzute în art. 69 al Codului Electoral) adresează o cerere de anulare a înregistrării concurentului electoral Curții de Apel Chiși-nău, în cazul alegerilor parlamentare, sau instanței de judecată în a cărei rază teritorială se află consiliul electoral respectiv, în cazul alegerilor locale generale sau alegerilor locale noi. Instanța judecă-torească va examina cererea și va emite o hotărâre asupra acesteia

35


în decursul a 5 zile, dar nu mai târziu de ziua anterioară alegerilor.[19]

Pe parcursul campaniei electorale, concurenții electorali bene-ficiază de drepturi egale în folosirea mijloacelor de informare în masă, inclusiv a radioului și televiziunii, finanțate de la buget. Codul Audiovizualului prevede că radiodifuzorii au obligația de a reflecta campaniile electorale în mod veridic, echilibrat și imparțial. Con-cepțiile radiodifuzorilor privind reflectarea campaniilor electorale se aprobă de Consiliul Coordonator al Audiovizualului și sunt pre-zentate Comisiei Electorale Centrale[20].

Candidații nu pot fi trași la răspundere penală, arestați, reținuți sau supuși unor sancțiuni administrative fără consimțământul orga-nului electoral care i-a înregistrat, cu excepția cazurilor de infracți-uni flagrante. Dacă un concurent electoral și-a retras candidatura, acesta este obligat să recupereze mijloacele tehnico-materiale și financiare ce i-au fost alocate din buget pentru a-și desfășura cam-pania electorală. Sursele legale de finanțare a partidelor sunt:

– cotizațiile de membru de partid;

– donațiile, inclusiv cele colectate în cadrul manifestărilor de agrement, culturale, sportive sau a altor manifestări de masă orga-nizate de partid;

– subvențiile de la bugetul de stat, potrivit reglementărilor pre-zentei legi și legii bugetare anuale;

19. Codul Electoral al Republicii Moldova, adoptat la 21.11.1997. Publicat: 08.12.1997 în Monitorul Oficial nr. 81, art. 26.20. Codul audiovizualului al Republicii Moldova, COD Nr. 260 din 27.07.2006. Mo-nitorul Oficial nr. 131-133/679 din 18.08.2006, art. 7 al(3)

36


– alte venituri legal obținute conform art. 24 alin. (3)[21].

Cu toate că în lege este prevăzută finanțarea partidelor politice de la bugetul de stat, Parlamentul a adoptat o modificare prin care a suspendat utilizarea alocațiilor de la bugetul de stat, care se va efectua cu începere de la 1 iulie 2017 pentru alegerile în Parlament și de la 1 iulie 2015 pentru alegerile locale generale.[22] Republica Mol-dova este unica țară membră a Consiliului Europei în care încă nu se efectuează finanțarea partidelor de la bugetul de stat. Este evident că populația nu dorește să întrețină din taxele și impozitele achita-te la stat activitatea partidelor. Dar această practică are, în viziunea autorului, mai multe plusuri decât neajunsuri. În primul rând, finan-țarea partidelor de la bugetul de stat presupune un control riguros din partea statului asupra rapoartelor financiare ale partidelor. În al doilea rând, în cazul nerespectării normelor electorale, partidele vor fi sancționate prin reducerea finanțării de la buget. În al treilea rând, în statele occidentale finanțarea de la buget nu presupune întreținerea tuturor activităților partidelor și acoperirea tuturor activităților din campaniile electorale, dar circa o treime din aces-te cheltuieli. Restul cheltuielilor sunt banii care vin din cotizațiile membrilor de partid și donații. Spre regret, în Republica Moldova practic nu există cotizațiile membrilor, iar partidele sunt finanțate de un număr restrâns de persoane, ceea ce în consecință conduce la oligarhizarea lor, adică la luarea deciziilor de grupuri mici în inte-res propriu.

În timpul campaniei electorale este interzisă folosirea fondurilor venite din străinătate sau a celor nedeclarate public. Acțiunea în

21. Legea Nr.294 privind partidele politice din 21.12.2007. Publicat : 29.02.2008 în Monitorul Oficial nr. 42-44, art. 25 al (1)22. LEGE Nr. 294 din 21.12.2007 privind partidele politice, art. 32

37


cauză reprezintă o contravenție administrativă, prevăzută în Codul Contravențional și sancționată cu amendă de la 300 la 500 de uni-tăți convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere[23]. Condițiile de utilizare a fondurilor sunt specificate în Regulamentul Comisiei Electorale Centrale privind finanțarea campaniilor electo-rale și a partidelor politice. Conform acestui Regulament, Comisia Electorală Centrală înaintează Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor un demers privind verifica-rea provenienței contribuțiilor financiare virate concurenților elec-torali, ce depășesc suma de 100 de mii de lei. Comisia Electorală Centrală, după necesitate, va solicita Curții de Conturi efectuarea unui control al surselor de venit, al corectitudinii evidenței conform destinației a cheltuielilor de către concurenții electorali[24].

Legislația națională prevede că întocmirea listelor electorale în-tră în competența primăriilor, organele electorale având doar obli-gația de a verifica aceste liste. Comisia Electorală Centrală are obli-gația de a asigura evidența alegătorilor, inclusiv a celor aflați peste hotarele țării, în temeiul Registrului de stat al alegătorilor, format în baza Registrului de stat al populației. În scopul reglementării aces-tor operațiuni, Comisia Electorală Centrală a aprobat Regulamentul privind întocmirea, administrarea, transmiterea și actualizarea lis-telor electorale, care stipulează normele de întocmire a listelor de bază, suplimentare și a celor pentru votarea la locul aflării[25]. Cetă-

23. Codul contravențional al Republicii Moldova, adoptat la 24.10.2008. Publicat : 16.01.2009 în Monitorul Oficial nr. 3-6, art. 48.24. Regulamentul privind finanțarea campaniilor electorale şi a partidelor politice, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 3336 din 16 iulie 2010, art. 10.25. Regulamentul privind întocmirea, administrarea, transmiterea şi actualizarea listelor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 3364 din 23 iulie 2010.

38


țenilor li se asigură posibilitatea de a lua cunoștință de listele elec-torale și de a verifica corectitudinea întocmirii lor. Ei au dreptul să facă contestații împotriva neincluderii lor în listă sau excluderii din ea. Cu această problemă cetățenii se confruntă destul de frecvent. Numărul mare al persoanelor care votează pe listele suplimentare denotă faptul că organele electorale nu își onorează pe deplin atri-buțiile în ceea ce privește conlucrarea cu subdiviziunile teritoriale ale Departamentului Tehnologii Informaționale și autoritățile publi-ce locale în vederea actualizării listelor electorale.

Cea mai importantă fază a procesului electoral o reprezintă în-săși votarea, prin care fiecare alegător are posibilitatea de a-și ex-prima opțiunea sa politică. Timpul și locul votării se aduce la cunoș-tință publică cel mai târziu cu 10 zile înainte de ziua alegerilor, iar fiecare alegător votează personal, neadmițându-se votarea în locul altor persoane. Buletinul de vot se înmânează alegătorului doar la prezentarea actului de identitate. Procedura de efectuare a votării, precum și cea de completare a buletinului de vot este reglementa-tă în art. 53 și 54 ale Codului Electoral.

Cu 7 zile înainte de ziua alegerilor, alegătorii trebuie să fie anun-țați despre locul concret unde se vor petrece alegerile. În procesul votării, alegătorii care nu sunt înscriși în listele electorale au dreptul să fie înregistrați în lista suplimentară la prezentarea documentului care atestă domicilierea lor în perimetrul secției de votare respecti-ve. În lista suplimentară sunt înscriși și alegătorii care s-au prezen-tat la secția de vot cu certificatul pentru drept de vot.

Legislația națională prevede măsuri de constrângere pentru ac-țiunile îndreptate împotriva bunei desfășurări a procesului de vo-tare. Astfel, împiedicarea prin orice mijloace a exercitării libere a dreptului electoral sau împiedicarea activității organelor electorale

39


se pedepsește cu amendă în mărime de la 200 la 400 unități con-venționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani[26], iar fal-sificarea rezultatelor votării se pedepsește cu amendă în mărime de la 300 la 500 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la trei ani[27]. Dacă art. 181 din Codul Penal poate viza în calita-te de subiect al infracțiunii orice persoană responsabilă, cu vârsta de 16 ani și mai mult, atunci subiectul infracțiunii prevăzute în art. 182Cod Penal poate fi doar unul special (membrii biroului electoral al secției de votare, membrii consiliului electoral de circumscripție sau membrii Comisiei Electorale Centrale). În practica electorală națională nu au fost înregistrate cazuri când persoanele implicate în fraudarea alegerilor să fie supuse răspunderii penale. Acest lu-cru se explică prin lipsa unor mecanisme legislative eficiente care ar permite organelor de resort să efectueze urmărirea penală în acest domeniu. Pentru aceasta, este necesar de a ajusta Codul Pe-nal, Codul Contravențional, Codul Electoral, Legea cu privire la par-tidele politice astfel, încât să existe proceduri concrete de tragere la răspundere a persoanelor care comit fraude electorale. Ar fi bine să se elaboreze mecanisme prin care să se aplice pedepse nu doar pentru partidele care cumpără alegătorii în perioada electorală, ci și pentru alegătorii care își vând voturile.

La ora 21, după expirarea termenului rezervat votării, președin-tele biroului electoral al secției de votare anunță încheierea votă-rii și dispune închiderea secției de votare. Observatorii din partea

26. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat la 18.04.2002. Publicat : 13.09.2002 în Monitorul Oficial nr. 128-129, art. 181.27. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat la 18.04.2002. Publicat : 13.09.2002 în Monitorul Oficial nr. 128-129, art. 182.

40


concurenților electorali, ai organizațiilor internaționale, ai guverne-lor străine, ai organizațiilor neguvernamentale din străinătate și ai asociațiilor obștești din Moldova au dreptul să asiste la operațiunile electorale ulterioare de numărare și totalizare a voturilor. Birourile electorale elaborează procese-verbale completate conform art. 58 din Codul Electoral și le transmit comisiilor electorale de circum-scripție. Consiliile electorale, la rândul lor, stabilesc în baza pro-ceselor verbale primite numărul de alegători care au participat la alegeri, și această cifră o comunică imediat Comisiei Electorale Cen-trale, iar aceasta face un anunț public privind declararea valabilității sau, după caz, a nevalabilității alegerilor. În cazul alegerilor parla-mentare, după totalizarea voturilor, Comisia Electorală Centrală prezintă rezultatele alegerilor Curții Constituționale a Republicii Moldova, care, printr-un aviz, va confirma sau va infirma legalitatea alegerilor, validând, după caz, mandatele deputaților. Conformân-du-se avizului Curții Constituționale, Comisia Electorală Centrală va elibera legitimații deputaților aleși.

Curtea Constituțională se manifestă în procesul electoral prin confirmarea rezultatelor alegerii Parlamentului și a Președintelui Republicii Moldova, prin validarea mandatelor deputaților și a Pre-ședintelui, iar în cazul în care se înaintează o cerere din partea unui concurent electoral, aceasta poate dispune, după caz, renumăra-rea voturilor, fapt care a avut loc după alegerile parlamentare din aprilie 2009 și în 2010[28]. De asemenea, Curtea Constituțională se exprimă asupra validării sau nevalidării rezultatelor referendumu-rilor. Astfel, conformându-se prevederilor art. 171 din Codul Electo-ral, care prevede că Comisia Electorală Centrală declară nevalabil

28. Decizia nr. 1 a Curții Constituționale din 12.04.2009 voturilor exprimate în alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 şi Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 10.12.2010 privind renumărarea voturilor exprimate în alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010.

41


referendumul republican dacă la el au participat mai puțin de 1/3 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, Curtea Consti-tuțională a confirmat nevalabil Referendumul Republican Constitu-țional din 5 septembrie 2010[29].

Dacă este să vorbim despre legislația electorală în ansamblu, pu-tem menționa că aceasta se perfecționează în timp, în ultimii ani efectuându-se un șir de modificări pentru a se conforma normelor europene. Problema ține nu atât de cadrul legal, cât de însuși pro-cesul de aplicare a legislației, acesta fiind condiționat de dificultățile de ordin socioeconomic, cultural și politic cu care se confruntă soci-etatea noastră. Bunăoară, aplicarea votului prin corespondență și a votului electronic, care ar putea contribui la creșterea substanțială a votanților, nu are loc din cauza lipsei de finanțare, dar și a lipsei de încredere din partea elitei politice față de tehnologiile moderne. De asemenea, o oportunitate de perspectivă este trecerea la un sistem electoral mixt. Deși există păreri conform cărora nu putem vorbi despre aplicarea unui sistem mixt în condițiile în care avem circa 300.000 de cetățeni în partea stângă a Nistrului, totuși, se pot organiza secții de votare pe malul drept.

Prin urmare, aplicarea și respectarea cu strictețe a normelor electorale de către Comisia Electorală Centrală, de către actorii po-litici, de către organizațiile non-guvernamentale implicate și de că-tre electorat, pot contribui pe viitor la dezvoltarea democrației în stat, la consolidarea societății civile și la răspândirea spiritului civic în rândul maselor.

29. Hotărârea Curții Constituționale Nr. 22 din 23.09.2010 cu privire la confirma-rea rezultatelor referendumului republican constituțional din 5 septembrie 2010.

42


4

Realități și contradicții în procesul electoral

din Republica Moldova

Procedura alegerilor, pe termen scurt, transformă cetățenii sim-pli din spectatori pasivi, care urmăresc arena politică, în participanți reali la procesul politic. Alegerea reprezentanților, ale căror înda-toriri vor fi determinate de re zultatele alegerilor, permite cetățeni-lor, de obicei neimplicați în activitatea politică, să-și exprime opinia. Mai mult decât atât, alegătorii de rând obțin posibilitatea de a in-fluența componența echipei, fapt care, în mod firesc, îi de termină pe principalii actori-politicieni profesioniști să fie mult mai sensibili la reacția societății față de acțiunile lor.

Fiecare tip de alegeri – locale, parlamentare, prezidențiale –, susține C. Solomon, își are specifi cul său, propria strategie și de fie-care dată apar destule probleme ce necesită a fi rezolvate de către candidați și alegători. Desfășurarea alegerilor în orga nele puterii de stat are loc în baza unor legi electorale, ele fiind adoptate con form unui set de principii.

43


Ca instrument de formare a organelor puterii publice, alegerile se caracterizează prin următoarele trăsături specifice:

• Alegerile legitimează puterea. Prin intermediul alegerilor po-porul își selectează reprezentanții săi cei mai buni, iar mandatul în-credințat le transmite împuterniciri și realizare a suveranității. Or, „nu există guvernanți legitimi, înzestrați cu puterea de a comanda, decât cei proveniți din alegeri libere și democratice”.

Alegerile sunt nu doar ceea ce dă viață ansamblului instituțional: președinția, parlamentul, consiliile locale. Ele au o semnificație mai largă: alegerile reprezintă principala formă de participare politică a cetățenilor la guvernare, iar în conștiința colectivă ele sunt criteriul principal al democrației politice.

• Alegerile constituie barometrul vieții politice. În procesul de organizare și desfășurare a alegerilor se confruntă interesele diferi-telor viziuni și programe de guvernare ai căror exponenți sunt par-tidele și organizațiile social-politice. Rezultatele alegerilor reflectă măsura de influență a acestor forțe politice și aspirațiile alegători-lor.

• Alegerile sunt un instrument de selectare a guvernanților. Anume alegerile creează pentru cetățeni posibilitatea de a trans-mite dreptul la guvernare persoanelor capabile și demne să guver-neze. Deseori, însă, alegătorii nu au posibilitatea de a alege pe cel mai bun dintre cei buni și rămâne să aleagă pe cel mai bun dintre cei răi. Această stare de fapt stimulează absenteismul, fenomen des-pre care urmează să discutăm. E de menționat, că absenteismul, insuficienta competență politică a cetățenilor reduc într-o oarecare măsură eficacitatea alegerilor.

44


• Alegerile reprezintă mijlocul prin care are loc autoconfirma-rea politică a cetățenilor, autoorganizarea politică a societății civile, certificând dreptul cetățenilor de a fi subiecți activi ai procesului de guvernare.

Chiar dacă istoria Republicii Moldova ca entitate independen-tă pe harta politică a lumii este foarte scurtă, putem constata că țara noastră reprezintă poate unicul exemplu de trecere prin trei tipuri de regim de guvernământ pe parcursul a doar zece ani. În momentul obținerii independenței, când în vigoare era Constituția adoptată în 1978 (cu unele amendamente), Republica Moldova era practic un stat cu regim prezidențial. Asta însemna că șeful statului avea cele mai importante prerogative în stat. Conform Constituției adoptate în 1994, Republica Moldova devine stat semiprezidenți-al-semiparlamentar. Acest tip de regim a fost considerat mai firesc pentru realitățile actuale ale țării noastre, dar și mai în concordanță cu aspirațiile europene ale Republicii Moldova. Aproape la 6 ani de la instaurarea acestui regim, mai exact Ia 5 iulie 2000, Parlamentul decide să modifice din nou regimul de guvernare, optând în favoa-rea unui regim parlamentar. Astfel Republica Moldova devine uni-ca țară din Estul și Sud-Estul Europei ce are un regim parlamentar de guvernare.

Fără îndoială, regimul parlamentar are o alură mai democratică. El oferă o pondere mai mare instituției direct alese de popor, pu-nând pe umerii „aleșilor poporului” mai multe responsabilități poli-tice. Totodată, un regim parlamentar exclude, practic, posibilitatea instaurării unui regim dictatorial. Or pentru asta ar fi necesară o fracțiune parlamentară cvasimajoritară, care ar domina net legisla-tivul. În democrațiile consolidate, acest lucru este practic imposibil, mai ales că sistemul de control public, ca și divizarea puterilor în stat, sunt „centuri” suplimentare de siguranță ce ne protejează de

45


acest lucru.

Așadar, din vara anului 2000, Republica Moldova este un stat cu regim parlamentar, legislativului revenindu-i atât misiunea de a forma executivul, adică Guvernul, cât și de a alege Președintele Re-publicii Moldova. Din acest moment, rolul Parlamentului a crescut mult, ca și responsabilitatea cetățenilor pentru actul alegerilor par-lamentare. În acest caz, firește, a sporit și necesitatea unei mai bune cunoașteri a „regulilor de comportament” politic în cazul alegerilor generale, pentru ca cetățenii să poată participa la acest act politic de mare importanță în deplină cunoștință de cauză.

Alegerile există în toate cele trei tipuri de regimuri politice. În regimurile totalitare alegerile se utilizează pentru a demonstra le-gitimitatea puterii, în special în plan extern, dar alegerile au și un impact intern. Pe lângă faptul că servesc pentru demonstrarea sus-ținerii populare a regimului, ele reprezintă un ritual care servește la promovarea valorilor totalitare. Participând la alegeri, cetățeanul trebuie să justifice într-un anumit mod comportamentul său. Astfel, după participarea electorală, cetățeanul va ajunge la concluzia că acceptă regimul existent și va găsi argumente în favoarea poziției sale.

În regimurile autoritare alegerile sunt, de regulă, o farsă, urmă-rindu-se aceleași scopuri și dorindu-se aceleași funcții. Spre deose-bire de regimurile totalitare, în cele autoritare alegerile se pot sol-da cu victoria opoziției și cu pierderea puterii partidului/persoanei dictatoriale.

Sistemul electoral este inseparabil de alegeri. Alegerile și siste-mul electoral reprezintă două componente ale procesului electoral. Greu separabile la prima vedere, prezentându-se în sistemul politic

46


într-o unitate în care este dificil a le delimita, sistemul electoral și alegerile dispun totuși de identitate proprie și de legități individua-le ale existenței și evoluției.

Prin faptul că sistemul electoral stabilește regulile „jocului elec-toral” el determină caracterul alegerilor, inclusiv caracterul demo-cratic al acestora. Sistemul electoral asigură existența alegerilor ca instituție și permite desfășurarea lor. El este o concretizare a ale-gerilor.

Sistemul electoral reprezintă forma pe care o iau alegerile în si-tuațiile concret istorice, politice și geografice. Sistemul electoral este totalitatea normelor și regulilor care reglementează desfășu-rarea alegerilor în toate aspectele sale.

Rolul sistemului electoral în procesul electoral este semnificativ. Sistemul electoral determină rezultatele alegerilor. Funcționalita-tea alegerilor este întru totul dependentă de sistemul electoral. Funcția primară a sistemului electoral este asigurarea desfășurării alegerilor. Funcțiile secundare sunt în dependență de regimul po-litic și includ, pentru regimul democratic, reprezentarea voinței poporului și asigurarea stabilității guvernamentale și a sistemului politic, determinarea corpului electoral, asigurarea corectitudinii luptei electorale, încadrarea tuturor cetățenilor în procesul electo-ral, stabilirea rezultatelor alegerilor etc. Pentru ca procesul electo-ral să fie liber și corect, nu este necesar ca funcționarii publici cu posturi înalte să se degreveze din funcții. Este important ca ei să nu folosească bunurile ce le stau la dispoziție în favoarea formațiunii politice din care fac parte.

În pofida faptului că atunci când se vorbește despre sistemul elec toral al unui stat se face referire la sistemul electoral parlamen-

47


tar, noțiunea de sistem electoral include normele și regulile care reglemen tează toate tipurile de alegeri, inclusiv referendumul. Sis-temul electoral include patru componente semnificative: organi-zarea alegerilor, des fășurarea campaniei electorale, desfășurarea alegerilor și stabilirea rezultatelor alegerilor.

Gestionarea procesului electoral este realizată de către autori-tatea electorală, care este instituție de stat. Există tendința de a delimita patru ramuri ale puterii, cea de-a patra fiind autoritatea electorală, deoarece statutul său presupune imparțialitate. Auto-ritatea electorală este com pusă din Comisia națională, care, de re-gulă, este una permanentă, și comisii regionale și locale, care sunt create cu ocazia alegerilor. Nivelul inferior al autorității electorale este comisia electorală a secției de votare.

În reglementarea desfășurării campaniei electorale se disting două aspecte: finanțarea campaniei electorale și accesul concuren-ților electorali la mass-media. Sursele de finanțare a concu renților electorali sunt cele proprii, cele din partea statului și cele din partea societății civile. Relația dintre aceste trei surse de finanțare diferă de la stat la stat. În unele, statul nu se implică în finanțarea concu-renților electorali; în altele, statul joacă un rol esențial în finanțarea concurenților.

Accesul la mass-media, îndeosebi la televiziune și radio, este reglementat și se face fie contra plată, fie prin acordarea timpului de antenă gratuit de către stat. Aceste două modalități de acces al concurenților electorali la mass-media pot fi îmbinate în diverse moduri – de la existența doar a accesului contra plată până la utili-zarea doar a timpului de antenă acordat de către stat.

Participarea cetățenilor la alegeri indică asupra reprezentativită-

48


ții și al nivelului legitimității instituțiilor eligibile și al întregului sistem politic. Din acest considerent, un șir de state utilizează cvorumul electoral (statele ex-sovietice). Cvorumul electoral reprezintă nu-mărul minim de alegători care trebuie să participe la alegeri pentru ca acestea să fie recunoscute valabile. Pentru alegerile parlamen-tare, cvorumul electoral balansează în jurul majorității absolute. O serie de state nu țin cont de numărul cetățenilor care participă la alegeri; indiferent de numărul alegătorilor prezenți la alegeri, ele se consideră valabile (statele tradiției anglo-saxone). Există și un al treilea grup de state în care a fost instituit votul obligatoriu (Belgia, Cipru, Grecia, majoritatea statelor Americii Latine etc). Pentru ne-participarea la alegeri alegătorii sunt penalizați social-politic (lipsi-rea de dreptul de vot, de dreptul de a ocupa funcții publice etc) sau financiar (amenda).

Referendumul este o componentă a sistemului electoral și a proce sului electoral. Referendumul reprezintă exprimarea institu-ționalizată a atitudinii cetățenilor față de problemele societății. Re-ferendumul este un element al guvernării directe. El se deosebește de alegeri doar prin faptul că cetățenii aleg nu persoane, ci opțiuni în anumite situații problematice.

În practica internațională, utilizarea referendumurilor este des-tul de neuniformă. În conformitate cu acest criteriu, statele pot fi clasi ficate în câteva grupuri: 1) state pentru care referendumurile sunt o componentă indispensabilă a vieții politice (Elveția); 2) state care utilizează masiv referendumurile (Italia, Australia etc); 3) state care utilizează sporadic referendumurile (statele ex-sovietice, Al-geria etc); 4) state care practic nu utilizează referendumurile (Ma-rea Britanie, SUA, Belgia, statele Americii Latine etc).

Modul de scrutin este modalitatea de transformare a voturilor

49


în locuri sau modalitatea de a stabili rezultatele alegerilor. Este o componentă semnificativă a sistemului electoral. Există trei tipuri de moduri de scrutin: scrutinul majoritar, scrutinul proporțional și scrutinul mixt.

Scrutinul majoritar este cel mai vechi mod de scrutin. El poate utiliza cele trei tipuri de majorități: majoritatea simplă – mai mult ca ceilalți; majoritatea absolută – 50%+1 vot și majoritatea calificativă – un anumit număr de voturi stabilit, de regulă, mai mare ca majori-tatea absolută, dar uneori poate fi și mai mic. Scrutinul majoritar se poate utiliza în circumscripții uninominale și în cele plurinominale.

În scrutinele majoritare actorii principali sunt persoanele și nu partidele politice. Printre avantajele acestor moduri de scrutin se numără faptul că ele asigură o relație dintre alegători și reprezen-tanții aleși, condiționează formarea unei majorități parlamentare și existența unei stabilități guvernamentale, simplitatea. Dezavan-tajul cel mai important este nereprezentativitatea, partidele mici fiind subreprezentate sau deloc reprezentate.

Scrutinul majoritar uninominal cu un tur presupune existența unui număr de circumscripții electorale egal cu numărul reprezen-tanților necesar de ales. Astfel, de la flecare circumscripție se alege un singur reprezentant (deputat, primar etc). Alegătorii votează pentru persoane. Aceasta nu semnifică că candidații sânt indepen-denți, ei reprezintă formațiunile politice. Participarea candidaților în mod independent la alegeri nu este o practică răspândită. Scru-tinul majoritar uninominal cu un tur utilizează majoritatea simplă, în cadrul circumscripției câștigă acel candidat care acumulează cele mai multe voturi. Voturile acordate celorlalți concurenți sunt pier-dute și, prin aceasta, este un mod de scrutin dur.

50


Scrutinul majoritar uninominal cu două tururi, în ceea ce priveș-te candidații și circumscripțiile, este identic cu precedentul mod de scrutin, cu unele deosebiri. Acest mod de scrutin utilizează majori-tatea absolută. Dacă în primul tur nimeni nu acumulează această majoritate, se orga nizează turul doi, la care participă primii doi can-didați cu cele mai multe voturi acumulate în primul tur.

Un alt mod de scrutin majoritar este votul alternativ. Acesta utili-zează majoritatea absolută, dar are doar un singur tur. Turul doi se evită, prin faptul că alegătorii trebuie să claseze candidații în bule-tinele de vot în conformitate cu preferințele lor. Inițial, numărul de voturi se calculează după prima preferință; dacă nimeni nu a acu-mulat majori tatea absolută, candidatul cu cele mai puține voturi este exclus și voturile (buletinele) sale sunt transmise candidaților rămași conform preferinței următoare. La final vor rămâne doi can-didați, unul dintre care va acumula majoritatea absolută.

Scrutinul proporțional respectă corectitudinea în transformarea voturilor în mandate. Scrutinul proporțional operează, în mare par-te, doar cu formațiunile politice și presupune circumscripții plurino-minale. Pentru a stabili în mod proporțional rezultatele alegerilor, este necesar de a apela la formule matematice. Din acest conside-rent, sistemele proporționale sunt mai complicate decât cele ma-joritare.

Pentru a asigura stabilitatea sistemului politic, scrutinele propor-ționale utilizează pragul electoral. Pragul electoral este numărul minim de voturi care trebuie acumulat de către concurentul electo-ral pentru a avea dreptul de a participa la repartizarea mandatelor. Pragul electoral este o barieră în calea fragmentării excesive a insti-tuției eligibile și micșorează proporționalitatea sistemului electoral.

51


Scrutinul mixt reprezintă o îmbinare în diferite proporții și în diferite forme a scrutinelor majoritare și a celor proporționale. În scrutinele mixte alegătorul are, de regulă, două voturi și, respec-tiv, există două categorii de deputați – cei aleși în circumscripții uninomi nale și cei aleși pe liste de partid. Scopul utilizării scrutine-lor mixte este îmbinarea aspectelor pozitive ale tipurilor de scru-tin tradiționale. De la scrutinul majoritar se preia existența relației dintre alegător și reprezentant, stabilitatea guvernamentală, de la scrutinul proporțional – corectitudinea reprezentării.

Fiecare sistem electoral prezintă avantaje și dezavantaje în de-pendență de situația concretă a țării care le utilizează. Avantajele sistemului majoritar rezultă din simplitatea lui, în primul rând, sunt votate personalități cunoscute în circumscripțiile uninominale. Ast-fel, efectul reprezentativității la nivel de cir cumscripție este asigu-rat într-un mod satisfăcător. Dar numai la nivel de cir cumscripție, fiindcă la nivel național de reprezentare a forțelor politice în Par-lament acest sistem poate introduce o distorsiune serioasă.

Cel mai mare avantaj al sistemului electoral proporțional este acela că permite reflectarea reală a forțelor politice în Parlament, care este ales în baza listelor partidelor și blocurilor electorale.

Sistemul mixt ar elimina incertitudinile legate de reforma admi-nistrativ-teritorială și asigurarea dreptului de vot al cetățenilor.

La 21 noiembrie 1997 Parlamentul de legislatura a XIII-a a adop-tat Codul Electoral. Acesta stabilește modul de organizare și des-fășurare a alegerilor parlamentare, pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, în autoritățile publice locale, precum și modul de organizare și desfășurare a referendumurilor. Codul stipulează atât principiile participării la alegeri, cât și restricțiile privind dreptul

52


de a alege și de a fi ales. Sunt descrise sistemul organelor electora-le, reprezentarea în organele electorale, atribuțiile Comisiei Electo-rale Centrale, ale Consiliului electoral al secției de votare.

Codul evidențiază procedurile judiciare: răspunderea juridică, penală și administrativă pentru încălcarea legislației electorale. Tot-odată, menționăm că campaniile electorale sunt însoțite de o suită întreagă de manifestații politice care, de obicei, influențează direct modul în care decurg alegerile și numărarea voturilor.

În campania electorală, inițiatorii luptei politice sunt lipsiți de dreptul de a dicta sau a impune electoratului reguli obligatorii de comportament. Nimeni dintre concurenții electorali nu poate ad-opta legi ori regulamente de comportament obligatoriu pentru electorat. De asemenea, nu pot fi utilizate nici măsuri juridice pen-tru a impune un anumit comportament al alegătorilor. Concurenții electorali, înțelegând că nu au alte posibilități de influență asupra electoratului, încearcă să elaboreze niște măsuri specifice care să influențeze structura motivațională a alegătorilor pentru a le atra-ge simpatia. Modalitățile de influență asupra maselor de alegători cu scopul de a-i convinge să voteze pentru un candidat anume sunt tehnologii electorale.

Procesul electoral în Republica Moldova este gestionat de către Comisia Electorală Centrală (CEC). Creată în 1997, ea este autori-tatea supremă în domeniul electoral. În componența CEC intră 9 membri ce au un mandat de 5 ani. Un membru este desemnat de către Președintele Republicii Moldova, un membru – de către Gu-vern și 8 membri – de către Parlament, inclusiv 5 de către partidele de opoziție, proporțional numărului de mandate deținute de aces-tea. Pentru organizarea alegeri lor la nivel subnațional sunt organi-zate consiliile electorale de circum scripție și birourile electorale ale

53


secțiilor de votare.

Alegerile parlamentare. Dreptul de vot în alegerile parlamenta-re îl dețin toți cetățenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 18 ani. Sunt lipsite de dreptul de vot persoanele care sunt re-cunoscute fără discernământ și cele condamnate la privațiune de libertate, ambele prin hotărâre definitivă a instanței de judecată. Listele de alegători, pentru toate tipurile de alegeri, se constituie prin intermediul înregistrării de stat. Dreptul de a fi candidat îl au persoanele care dețin dreptul electoral activ și au domiciliul în țară, cu excepția militarilor ce-și fac serviciul în termen.

Formațiunile politice pot fi înregistrate în calitate de concurenți electorali la o simplă prezentare a cererii la CEC. Condiția este să fie înregistrați la Ministerul Justiției. Partidele politice sunt personifi-cate prin intermediul listelor candidaților în deputați. Aceste liste sunt constituite de partidele politice fără vreo implicare din exte-rior și conțin persoanele care eventual vor deveni deputați. Indi-ferent dacă sunt sau nu acceptate de către alegători, o modificare a acestor liste este inadmisibilă. Candidații independenți, pentru a fi înregistrați, trebuie să prezinte CEC-ului 2000 de semnături ca dovadă a reprezentativității lor. Ordinea includerii concurenților electorali în buletinele de vot se stabilește în baza consecutivității înregistrării acestora.

Finanțarea concurenților electorali în Republica Moldova se reali zează în special din fondurile private. Sunt interzise donațiile din partea guvernelor și persoanelor fizice și juridice străine, orga-nizațiilor finan țate de la buget, persoanelor anonime, organizațiilor de binefacere și religioase. Statul acordă concurenților electorali credite minore, fără dobândă. Din experiența alegerilor parlamen-tare anterioare (1990, 1994, 1998, 2001, 2005, aprilie 2009, iulie

54


2009, 2010), formațiunile politice pot pretinde la circa 20-30 mii de lei, candidații independenți – la 2-3 mii de lei. Aceste sume, în de-pendență de rezultatele alegerilor, trebuie restituite, complet sau parțial, statului.

Accesul concurenților electorali la mass-media reprezintă o com-binare a timpului de antenă plătit și a celui acordat gratis. Primul se limitează la nu mai mult de 2 minute pe zi pentru un concurent elec-toral la un post de televiziune sau radio, cel de-al doilea se acordă în mod egal tuturor concurenților electorali grupați în două categorii: candi dații formațiunilor politice și candidații independenți. Agitația electorală este interzisă în ziua alegerilor și în ziua anterioară lor.

În Republica Moldova, votarea este una tradițională, completa-tă de votarea la urnele mobile de vot și votarea la secțiile de votare deschise în reprezentanțele diplomatice ale Republicii Moldova.

Alegerile se consideră nevalabile dacă la ele au participat mai puțin de o doime din numărul de persoane înscrise în listele elec-torale.

În alegerile parlamentare toată țara reprezintă o singură circumscrip ție electorală. Rezultatele alegerilor se stabilesc în con-formitate cu scru tinul proporțional, în Republica Moldova se utili-zează metoda prin divizorii, șirul de numere fiind de l, 2, 3, ..., 101 (metoda d’Hondt). Atribui rea personală a mandatelor se realizează în conformitate cu listele de partid. Pragul electoral constituie 6% pentru partidele politice. Candidatul independent se consideră ales dacă numărul de voturi valabil exprimate obținut de el constituie cel puțin doi la sută din voturile valabil exprimate în ansamblu pe țară.

55


Alegerile prezidențiale. În perioada 1991-2000 Președintele Re-publicii Moldova se alegea conform scrutinului majoritar uninomi-nal cu două tururi; începând cu anul 2000, Președintele este de-semnat de către Parlament prin scrutin majoritar în baza majorității calificative.

La funcția de Președinte al Republicii Moldova poate candida orice cetățean al Republicii Moldova cu drept de vot, care are 40 de ani împliniți, a locuit sau locuiește permanent pe teritoriul Repu-blicii Moldova nu mai puțin de 10 ani și posedă limba de stat. Candi-datul, pentru a fi înregistrat, trebuie să dispună de susținerea a cel puțin 15 deputați.

Candidatul care întrunește 3/5 de voturi, ceea ce constituie 61 de voturi, se consideră ales. Se admit două tururi de scrutin. Dacă nici un candidat nu acumulează în primul tur numărul stabilit de voturi, se organizează turul doi, la care participă doi candidați clasați pri-mii, în cazul în care nici în turul secund nimeni nu acumulează nu-mărul nece sar de voturi, se organizează alegeri repetate. Alegerile repetate se desfășoară după aceeași schemă. Dacă și după alegeri-le repetate Președintele Republicii Moldova nu va fi ales, Președin-tele în exercițiu dizolvă Parlamentul și stabilește data alegerilor în noul Parlament.

Alegerile locale. În cadrul alegerilor locale se aleg primarii, con-siliile locale și cele raionale. Dreptul de vot este identic cu cel din alegerile parlamentare, cu excepția militarilor ce-și fac serviciul în termen. La alegerile consiliului și primarului participă doar cetățenii domiciliați în unitatea teritorial-administrativă respectivă. Dreptul electoral pasiv include censul dreptului electoral activ și censul de vârstă – 18 ani în cazul candidaților la funcția de consilier și 25 de ani în cazul candidaților la funcția de primar.

56


Alegerile consiliilor locale și raionale au loc în conformitate cu scrutinul proporțional, în mare parte identic cu cel utilizat în alege-rile parlamentare. Alegerea primarilor se desfășoară conform scru-tinului majoritar. Candidatul la funcția de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegă torilor care au participat la votare, în cazul în care nici un candidat nu a acumulat majoritatea absolută se organizează turul doi al scrutinului, la care participă doi candidați cu cele mai multe voturi acumulate în primul tur. în turul doi unul din cei doi candidați va obține majoritatea de voturi. In caz de paritate de voturi se con-sideră ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Alege rile sunt considerate nevalabile în li-mitele unei circumscripții dacă la ele au participat mai puțin de 1/4 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, în al doilea tur al scrutinului pentru primar numărul alegătorilor care au participat la alegeri nu contează.

În Republica Moldova referendumul este mai puțin utilizat; în timp au avut loc două consultări cu poporul – un sondaj sociolo-gic realizat în 1994 și un referendum în 1999. Primul, cu toate că, strict vorbind, nu a fost un referendum, purtând denumirea oficială de sondaj sociologic „La sfat cu poporul”, a supus votului viitorul statalității Republicii Moldova. La 23 mai 1999 a avut loc referendu-mul privitor la modificarea formei de guvernământ din republică semiprezidențială în republică prezidențială. La 5 septembrie 2010 a avut loc referendumul privind modificarea Constituției.

În Republica Moldova, referendumul se poate desfășura la ni-vel național și la nivel local. Referendumurile republicane pot fi constitu ționale (probleme privind revizuirea Constituției), legislati-ve (probleme privind proiectele de legi) și consultative (oricare alte probleme de interes național, neavând efecte obligatorii). Referen-

57


dumul republican poate fi inițiat de un număr de cel puțin 200 000 de cetățeni ai Repub licii Moldova, un număr de cel puțin o treime din deputații în Parlament, de Președintele Republicii Moldova și de Guvern.

O serie de decizii pot fi luate exclusiv prin intermediul referendu-mului. Obligativitatea desfășurării referendumului se referă la proble mele privind caracterul – suveran, independent și unitar al statului, precum și la problema neutralității statului. Nu pot fi supu-se referen dumului republican probleme privind impozitul, bugetul, amnistierea, grațierea, măsuri extraordinare sau de urgență pentru asigurarea ordinii publice, sănătății și securității populației, privind numirea sau demi terea factorilor decizionali, probleme ce țin de competența instanțelor de judecată și a procuraturii.

Practica utilizării referendumurilor în Republica Moldova diferă esențial de situația din statele occidentale. Deciziile referitoare la proble mele importante cu care se confruntă țara pe calea demo-cratizării și constituirii identității sale sunt luate, practic exclusiv, de către elită, fără participarea poporului.

Așadar, în Republica Moldova sistemul electoral este, în mare parte, adecvat realităților social-politice. El stabilește, în conformi-tate cu principiile democratice, cadrul desfășurării alegerilor. Con-comitent, sistemul electoral moldovenesc este caracterizat de o in-stabilitate sporită. În perioada fiecărei legislaturi se aduc modificări sistemului electoral. Astfel, între anii 1999-2014 au fost adoptate 34 de legi de modificare și completare a Codului Electoral. Cu alte cuvinte, sistemul electoral moldovenesc reprezintă starea de mo-ment a țării, în el reflectându-se valorile și concepțiile principalilor actori politici.

58


Democrația este de neconceput fără alegeri, așa cum „puterea poporului” în statul contemporan poate să se realizeze doar prin reprezentanții aleși, acest fe nomen constituind democrația repre-zentativă. Alegerile sunt nu doar un simbol evident sau atribut al democrației, dar și cu adevărat baza, condiția ei necesară; în litera-tura de specialitate sistemul electoral este denumit drept ansam-blul normelor și regulilor ce reglementează desfășurarea alegerilor în toate aspectele sale,el reprezentând forma pe care o iau alegeri-le în situațiile concret istorice, poli tice și geografice.

Practica alegerii în organele puterii nu întotdeauna respectă tradiția democra tică, deci nu toate alegerile pot fi calificate drept democratice. Un criteriu care permite delimitarea alegerilor demo-cratice de cele nedemocratice reprezintă ca racterul interacțiunii statului cu societatea civilă. Pentru regimurile democratice, unde persistă procesul de interacțiune a statului cu societatea civilă, ale-gerile devin un mecanism real de formare a sistemului reprezentării politice. Aceasta permite indivizilor și comunităților sociale de a in-fluența asupra cursului politic oficial, modificându-l în corespunde-re cu necesitățile lor. In cazul respectiv, alegerile în organele puterii constituie o modalitate legitimă de interacțiune a subi ecților soci-al-politici, în procesul căruia are loc realizarea ordinii sociale și sta-bilității societății. Doar în acest caz alegerile devin mecanism real de formare a sistemului politic reprezentativ.

Respectând aceste deziderate, alegerile constituie principalul component al politicii contemporane. Ele presupun modalitatea de formare a organelor puterii și guvernarea prin intermediul ex-primării după reguli determinate a voinței poli tice a cetățenilor. Aceasta semnifică totuși că, în cazul unui guvernământ demo cratic reprezentativ, trebuie create și condiții prin care poporul să-și poa-tă expri ma voința asupra problemelor în care reprezentanții săi iau

59


decizii.

În acest context, Legea fundamentală a Republicii Moldova (art.38) prevede:

(1) Voința poporului constituie baza puterii de stat. Această vo-ință se expri mă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal. direct, secret și liber exprimat.

(2) Cetățenii Republicii Moldova au drept de vot de la vârsta de 18 ani, îm pliniți până în ziua alegerilor inclusiv, excepție făcând cei puși sub interdicție în modul stabilit de lege.

(3) Dreptul de a fi aleși le este garantat cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condițiile legii.

Codul Electoral al Republicii Moldova prevede principiile partici-pării la alegeri:

(1) Cetățeanul Republicii Moldova participă la alegeri prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.

(2) Participarea la alegeri este liberă (benevolă). Nimeni nu este în drept să exercite presiuni asupra alegătorului cu scopul de a-l sili să participe sau să nu participe la alegeri, precum și asupra expri-mării de către acesta a liberei sale vo ințe.

(3) Cetățenii Republicii Moldova care domiciliază în afara țării beneficia ză de drepturi electorale depline în condițiile prezentu-lui Cod. Misiunile diplo matice și oficiile consulare sânt obligate să creeze condiții pentru ca cetățenii să-și exercite liber drepturile lor electorale.

60


În cadrul regimurilor democratice se evidențiază următoarele funcții ale alegerilor:

• articularea, agregarea și reprezentarea diverselor interese ale populației;

• controlul asupra instituțiilor puterii;

• legitimarea și stabilizarea sistemului politic, legitimarea insti-tuțiilor pu terii centrale și locale;

• extinderea comunicării, a relațiilor reciproce dintre instituțiile puterii și cetățeni;

• direcționarea, transferarea conflictelor politice în direcția in-stituțională de soluționare pașnică;

• mobilizarea corpului electoral pentru soluționarea probleme-lor sociale actuale;

• socializarea politică a cetățenilor, dezvoltarea conștiinței și participării politice;

• recrutarea elitei politice;

• generarea renovării societății prin intermediul luptei concu-rențiale a for țelor politice reformatoare;

• constituirea opoziției puternice și pregătirea ei pentru realiza-rea funcției guvernării politice de succes.

Funcțiile menționate pot fi realizate doar în cazul în care alege-

61


rile sunt or ganizate democratic. Anume alegerile, inițial, au fost menite să servească democ rației, fiind conexate cu concepțiile și valorile ei. Importanța acestui fenomen o menționa încă Aristotel: „Constituția lui Solon prezenta trei trăsături, și anu me – cea dintâi este desființarea împrumutului garantat cu persoana debitorului, a doua – dreptul acordat oricărui cetățean de a se constitui în fața instanțelor ca apă rător al celor nedreptățiți, și a treia, care de fapt a fost și sursa principală a puterii democrației, dreptul de a apela în fața tribunalului popular, căci poporul, ajungând stăpân pe vot, ajunge stăpân pe Constituție”.

Principala menire socială a alegerilor constă în reflectarea adec-vată a do leanțelor și voinței cetățenilor, asigurarea reprezentativi-tății grupurilor sociale în organele puterii, precum și formarea unei guvernări eficiente. Concomitent, ale gerile reprezintă o modalitate de soluționare a conflictului social, deoarece aces ta se aplanează deschis, public, întreaga societate exprimându-și poziția, în acest mod participând la soluționarea acestuia.

Alegerile, din perspectiva mecanismului dezvoltării politice a societății, permit realizarea, în corespundere cu baza legislativă, a transformării sistemului politic în direcția cursului politic optimal. În acest sens, principiile alegerilor de mocratice sunt considerate a fi următoarele:

Principiul eligibilității, ce are menirea de a asigura dreptul omu-lui la vot (dreptul electoral); în Constituțiile statelor parlamentare este consolidat înainte de toate acest principiu, care este conceput ca un drept inalienabil al poporului de a participa prin intermediul alegerilor la formarea organelor reprezentative ale puterii.

Principiul dreptului de vot universal, ce presupune că toți cetățe-

62


nii au dreptul la participarea activă, în calitate de alegători, și pasivă – în calitate de aleși, în cadrul campaniei electorale.

Principiul dreptului electoral egal. Realizarea în practică constă în aceea că în organul legislativ sunt aleși deputați, fiecare dintre care reprezintă un număr determinat de cetățeni, iar fiecare cetă-țean influențează asupra scorului electo ral general.

Principiul alegerilor directe, care constă în faptul că alegătorul direct (fără intermediari, delegați sau reprezentanți) alege membrii parlamentului, pre ședintele, reprezentanții altor organe ale puterii publice.

Principiul concurenței electorale, ce presupune participarea la alegeri a partidelor politice, mișcărilor obștești, candidaților inde-pendenți, reprezentanți lor diferitor categorii sociale care concu-rează între ei.

Principiul votului secret, care este asigurat prin diverse modali-tăți cu ca racter tehnic, ceea ce diminuează probabilitatea influenței asupra alegătorului.

Principiul controlului obștesc al alegerilor, care presupune pre-zența la secțiile de votare a observatorilor.

În majoritatea țărilor democratice există principiul libertății ale-gerii și participării benevole a cetățenilor. Acest principiu semnifică faptul că nimeni nu este în drept să impună cetățeanul să participe sau nu la alegeri.

Principiul oportunităților egale în lupta preelectorală, ce preve-de inter dicția de a acorda unui anume candidat prioritate.

63


În materie de campanii electorale, trebuie de luat în considerație și aspectul periodic al alegerilor, ce semnifică neacceptarea anulării sau amânării termenilor alegerilor.

Sistemul electoral este parte componentă a sistemului politic, la rândul său, el se divizează în componente structurale, dintre aces-tea cele mai generale fiind:

1. dreptul electoral ca o componentă teoretico-juridică.

2. procedura electorală (sau procesul electoral), componentă practico-organizațională.

În literatura de specialitate noțiunea de drept electoral este in-terpretată în două sensuri: a) drept electoral obiectiv, care întru-nește o totalitate de norme ju ridice menite să reglementeze rela-țiile electorale; b) drept electoral subiectiv, care reprezintă dreptul cetățeanului de a alege și de a fi ales în organele de stat.

O altă componentă structurală a sistemului electoral o constitu-ie procedura electorală, care reprezintă acțiunea de organizare și desfășurare a alegerilor în stat. Campania electorală reprezintă ac-țiunile concurenților electorali ce concu rează pentru locurile elec-torale (partide, organizații obștești, candidați indepen denți).

Procedura electorală include în sine stabilirea datei alegerilor, crearea orga nelor electorale responsabile pentru desfășurarea lor, organizarea circumscripții lor electorale, pregătirea secțiilor de vot, înregistrarea candidaților înaintați la funcția de deputat, susținerea financiară a alegerilor, menținerea ordinii publice în timpul desfă-șurării campaniei electorale, determinarea rezultatelor alegerilor.

64


Campania electorală reprezintă o perioadă de activitate ce se desfășoară cu scopul de a-i determina pe alegători să-și exprime voturile pentru alegerea unui sau altui concurent electoral, care în-cepe, pentru fiecare concurent electo ral, la data înregistrării aces-tuia și se încheie la data excluderii concurentului electoral din cursa electorală sau în ziua votării.

În statele cu o democrație stabilă, tonul în campaniile electorale îl dau parti dele și blocurile de partide, iar candidați independenți, de regulă, nu au șanse se rioase în scrutin.

Lupta electorală este principalul câmp de activitate al partidelor în societăți le democrate. Se poate afirma, într-un sens, că partide-le democratice apar și exi stă pentru alegeri. Culminația campaniei electorale este ziua alegerilor, ce fi nalizează prin numărarea buleti-nelor de vot și determinarea rezultatelor alegeri lor.

În Republica Moldova, procesul electoral este reglementat juri-dic de Codul Electoral, Legea Republicii Moldova privind partidele și alte organizații social-politice , Legea privind alegerea Președin-telui Repub licii Moldova etc.

Sintagma „sistem electoral” deseori este utilizată într-un sens mai restrâns, și anume ca sistem de evidență și calculare a voturilor. Determinarea rezultate lor alegerilor are loc în baza a trei tipuri de sisteme electorale: ma joritar, proporțional și mixt.

M. Duverger evidențiază interacțiunea dintre sistemul electoral și numărul de partide politice prezente în sistemul politic al unei na-țiuni, astfel: instituțiile modelează sistemele partidelor politice – în sensul interacțiunii reciproce – două forțe care lucrează împreună, având drept consecință doi factori, unul automat și altul psihologic.

65


Primul factor descrie felul în care regulile electorale controlează lo-curile din or ganul legislativ, care pot fi adjudecate prin distribuirea voturilor, al doilea, cel psihologic, presupune modelarea partidului și a strategiilor de vot în așteptarea constrângerilor automate ale funcțiilor electorale. Cu certitudine, această opinie nu este străină scrutinului proporțional, deoarece numărul de partide ce ac ced în Parlament este o variabilă subordonată și, în consecință, se utilizea-ză structura electorală, reprezentată de importanța circumscripției electorale, care are rolul variabilei explicative importante.

În Republica Moldova, începând cu anul 1994 și până în prezent, alegerile se desfășoară într-o singură circumscripție electorală pe întreaga republică, în total 101 mandate. Deși modul de scrutin pro-porțional are meritul de a rezolva problema reprezentativității, fi-ind asigurat accesul în parlament nu doar al majo rității, ci și al mino-rității, experiența utilizării sistemului proporțional în cazul nostru a demonstrat că reprezentarea proporțională duce și la dispersa-rea votu rilor prin accederea în forul legislativ a mai multor partide, aceasta creând difi cultăți în formarea unei majorități parlamentare stabile.

Concomitent, trebuie de subliniat că, deși sistemul electoral proporțional contribuie la creșterea rolului partidelor politice în societate și implicit la dezvol tarea democrației, ultimele scrutine au demonstrat că aceasta nu ava ntajează alegătorii, ci favorizează interesele partidelor politice, care, fără a ține cont de opinia electo-ratului, pot include pe listele electorale candidați la propria discre-ție. Scrutinul proporțional nu oferă posibilitate alegătorului moldo-vean de a interveni în selectarea candidaților, el nu poate schimba ordinea din lista propu să.

Dezavantajul sistemului electoral proporțional în acest caz este

66


că nu există o legătură personalizată directă între alegător și ales, respectiv scade responsabi litatea alesului în fața alegătorului. În cazul Republicii Moldova, această legătură este și mai relativă, de-oarece alcătuirea listei electorale a partidelor se face nu la nivel re-gional, ci în cadrul unei singure circumscripții naționale.

De menționat, sistemul listelor închise (blocate) de partid, for-mate de către lideri, după criterii netransparente și nedefinite, favorizează coruperea con ducerii partidelor, scindarea acestora, abandonarea lor de către unii membri mar canți, precum și pierde-rea încrederii electoratului. De asemenea, alegătorul este privat de posibilitatea de a juca un rol activ și de a interveni în selecta-rea candida ților, nu poate schimba ordinea candidaților stabilită de partide.

Convingerile de ordin politic, atitudi nea negativă față de can-didații în alegeri, pierderea legăturii dintre alegător și ales pot de-termina fenomenul absenteismului, iar în condițiile statului nostru această tendință poate fi amplificată și de nivelul culturii politice a anumitor straturi sociale, criza economică, precum și de caracte-rul benevol de participare a cetățenilor la alegeri. O rată ridicată a neparticipării poate fi explicată și prin lipsa încrederii în instituțiile statului sau oamenii politici, existența unor infor mații contradicto-rii, care măresc starea de incertitudine asupra viitorului (de ex. in-stabilitatea sistemului bancar), incapacitatea de a adopta o anumi-tă poziție cu referire la orientarea externă a statului (integrarea în spațiul euroasiatic sau în cel euroatlantic). Cert este că, în condițiile Republicii Moldova, nu este oportună întrodu cerea obligativității participării la alegeri, însă fenomenul abstenționismului di ctează nevoia unei educații civice și electorale.

Astfel, putem evidenția două categorii generale ale electoratu-

67


lui – cei deciși, care și-au formulat clar opțiunea, și cei indeciși refe-ritor la formularea opțiunii lor.

În context, carențele sistemului electoral, proprii Republicii Mol-dova, pot genera următoarele caracteristici ale sistemului politic actual:

inexistența unei ideologii coerente a partidelor;

lipsa de politici globale și sectoriale;

lupta partidelor pentru administrație;

guvernarea în scopul consolidării politice proprii;

lipsa de reguli politice.

Cu certitudine, asupra rezultatelor alegerilor din ultimele două decenii o influență negativă o are și fenomenul migrației forței de muncă, deoarece o ma re parte din electoratul, care cuprinde vâr-sta de 20-45 de ani, anume cetățenii activi, din cauze subiective și obiective, nu participă la procesul electoral (datele oficiale – circa 600 mii, neoficiale – peste 1 mln. de cetățeni). Deși eforturile actu-alei guver nări democratice de a implica acest potențial electorat în procesul electoral prin deschiderea a zeci de secții de votare pes-te hotarele țării merită o apreciere po zitivă, totuși, din cauza că o marc parte din concetățenii noștri nu dispun de per mis de ședere legală, respectiv nu pot să-și exprime dreptul de vot, aceasta nu influențează relevant rezultatele finale ale scrutinului.

Sistemul electoral moldovenesc este afectat și de utilizarea în campania electorală a ur mătoarelor tipuri de tehnologii murdare:

68


– utilizarea resursei administrative;

– mituirea alegătorilor;

– provocările electorale;

– discreditarea și compromiterea oponenților;

– utilizarea candidaților „gemeni”;

– falsificarea rezultatelor alegerilor;

– invalidarea alegerilor.

Asupra sistemului electoral din republica noastră influențează distorsionat și pra gul electoral inechitabil pentru candidații inde-pendenți și destul de ridicat pentru partidele politice și blocurile electorale, aceasta creând disproporții de reprezen tare (exemplul alegerilor parlamentare din februarie 2001, când circa 28% au ră mas nereprezentate).

De asemenea, în cazul nostru, intenția de vot a alegătorului este determina tă de trei factori esențiali. În primul rând, prin interme-diul votului se observă o tentativă de influențare a politicii guver-nului, prin aceasta evidențiindu-se inte resul alegătorului pentru rezolvarea unor probleme de ordin economic și social. În al doilea rând, votul apare ca rezultat al presiunii exercitate de către unele grupuri etnice, exprimând doleanțele electoratului minoritar. Și, nu în ultimul rând, datorită stru cturii sociale deformate (absența clasei de mijloc, numărul extrem de mare de persoane pensionate – circa 700 de mii, fenomenul scadenței clasei muncitoare etc), intenția de vot desemnează unele caracteristici sociale. Doar după aceasta

69


urmează factorii secundari, de exemplu, centrarea alegătorilor pe situație, încre dere, relații de rudenie, prietenie, promisiuni și chiar ideologie.

În prezent, sistemul electoral din Republica Moldova nu este unul care să avantajeze vreun grup anumit de alegători, ci unul me-nit să reprezinte cât mai substanțial voința partidelor politice. Ast-fel, sistemul electoral moldovenesc:

nu reprezintă o legătură personalizată directă între alegă-tor-ales, legătură care poate fi creată fie prin vot uninominal sau mixt, fie, în cazul scrutinelor pe bază de listă, prin aplicarea votului preferențial;

alegerea candidaților este îndepărtată și mai mult de alegători prin faptul că alcătuirea listei se face la nivel național, și nu la nivel regional (ex. în țările UE toate scrutinele proporționale pe bază de listă se organizează în baza mai multor circumscripții regionale care au repartizate un anumit număr de mandate, și nu în baza unei sin-gure circumscripții naționale cum e în cazul Moldovei);

creează disproporții de reprezentare (pragul electoral destul de ridicat duce la nereprezentarea unui număr mare de voturi ale par-tidelor care nu trec pragul). Exemplul anului 2001, când pragul, de asemenea, a constituit 6%, ne arată circa 28% din numărul de voturi nereprezentate;

nu oferă alegătorului posibilitatea de a juca un rol activ și de a interveni în selectarea candidaților. Listele prezentate de partide sunt „liste blocate”, așa că alegătorul nu poate schimba ordinea candidaților și este pus în fața faptului împlinit.

70


La data de 27 noiembrie 2012, în cadrul Institutului de Integrare Europeană și Științe Politice al Academiei de Științe a Moldovei a fost organizată Confe rința științifico-practică „Sistemul electoral din Republica Moldova – constrângeri și oportunități de reforma-re”, în cadrul căreia mediul academic, deputați din forul legislativ, reprezentanți ai CEC, cercetători au argumentat necesitatea mo-dernizării sistemului electoral din țara noastră conform rigorilor europene, fiind înaintate un șir de propuneri concrete în acest sens.

Opiniile mai multor analiști poli tici, cercetători, politologi, juriști, politicieni ne permit să formulăm următoarele propuneri referitor la modernizarea sistemului electoral din țara noastră:

În scopul găsirii unui echilibru între reprezentarea proporțională a voin ței poporului și posibilitatea alegătorului de a-și alege perso-nal candidatul elec toral, este necesară adoptarea de către Parla-mentul Republicii Moldova a modi ficărilor la Codul Electoral din 21 noiembrie 1997 privind introducerea scrutinului electoral mixt, care ar combina avantajele sistemelor electorale.

Pentru a contracara fenomenul corupției, utilizarea tehnologii-lor ilegale în cadrul campaniei electorale, a înăspri legislația penală, în special art. 181(1) al Codului Penal al Republicii Moldova nr. 985 din 18 aprilie 2002 „Coruperea ale gătorilor”.

Pentru a evita posibilitatea monopolizării puterii politice, a favo-riza exp rimarea voinței alegătorului, creșterea responsabilității ale-sului în fața alegăto rului, rezolvarea problemei reprezentativității, propunem modificarea Codului Electoral al Republicii Moldova prin reducerea pragului electoral pentru candi dații independenți la 1% și partidele politice – la 3%, precum și preluarea practicii europene pri-vind atribuirea din oficiu a 5-8 mandate de deputat în forul legisla tiv

71


pentru foștii Președinți ai Republicii Moldova, ai Curții Constituțio-nale și ai Academiei de Științe.

În mod evident, subliniază C. Solomon, este necesară căutarea unui echilibru între necesitatea de a acorda alegătorului posibilita-tea de a alege direct persoana dorită și necesitatea unei reprezen-tări proporționale echitabile a voinței poporului [1, p. 101].

În Republica Moldova, politicienii s-au obișnuit cu faptul că ei trebuie să dețină controlul total, alegătorilor oferindu-li-se o opți-une cât mai îngustă în alegere, fie votezi întreaga listă așa cum ți se prezintă, fie stai acasă. Astfel, liderii politici joacă rolul decisiv în cadrul proceselor electorale, fără ca alegătorul să-și poată expri-ma pe deplin voința. Prin urmare, avem o manifestare deformată a voinței alegătorului, pentru că, chiar dacă votăm o listă, s-ar putea să avem dubii extrem de serioase față de unii candidați de pe acea listă. Asupra acestora nu putem să ne exprimăm nemulțumirea de-cât stând acasă, iar dacă totuși votăm lista, în pofida nemulțumirii față de ei, prin votul exprimat contribuim la alegerea lor. Astfel, alegătorul este forțat fie să nu-și exprime dreptul de a alege, fie să-și exprime voința într-o formă deformată.

Referințe bibliografice

Solomon Constantin. Sistemul electoral. În: Republica Moldova pe calea moderni-zării: Studiu enciclopedic. Chişinău: F.E.-P „Tipografia Centrală”, 2015. p. 84-101.

72


5

Identitatea etno-politică a electoratului din Republica Moldova

Republica Moldova este un stat multietnic, cu un teritoriu și o po-pulație relativ mică. La un loc cu moldovenii – națiunea ce formează statul (75,8%) – locuiesc mai multe minorități naționale: ucraineni, ruși, găgăuzi, bulgari, evrei, polonezi etc. Teritoriul, de secole po-pulat de reprezentanții diferitor grupuri etnice, care și-au aflat aici refugiu, dar și adăpost în fața realităților dure ale vieții (persecuții religioase, opresiuni etnice și politice, dificultăți economice) a fost întotdeauna un fel de răscruce geopolitică, care, în mare măsură, a și determinat destinul cultural și istoric al poporului său [2].

Incontestabil, diverse grupuri etnice minoritare, precum și re-prezentații lor, s-au integrat în mod diferit în realitatea culturală a Moldovei, mulți dintre aceștia reușind, în mare măsură, să-și păstre-ze identitatea etnică și culturală. Principiul dominant în raporturile interetnice, profund înrădăcinat în viața de zi cu zi, dintotdeauna a fost respectul reciproc, bunăvoința și toleranța. Cu toate acestea, uneori, istoria schimbând în mod radical destinul țării, dintr-o nece-sitate sau alta, și-a lăsat amprenta și asupra acestei sfere extrem de

73


vulnerabile a relațiilor umane.

Epocile istorice care s-au succedat au adus, în mod repetat, în schimbul unei păci și înțelegeri relative care domina în societate, confruntări, confruntări etno-culturale care, uneori, au avut un dez-nodământ extrem de dramatic [3, p. 30-49].

Intrarea țării pe făgașul reformelor democratice a condus la es-caladarea unor tensiuni interetnice, creșterile spontane ale cărora pot fi explicate de contextul istoric specific în care s-au produs.

Ideologia care a predominat în perioada anterioară schimbări-lor democratice și care a consfințit ideea egalității între popoarele URSS, în politica de formare a relațiilor interetnice a dat priorita-te conceptului de „popor sovietic”, accentuând ideea de unitate a popoarelor în vederea atingerii scopului primordial al dezvoltă-rii social-politice – construirea unei societăți socialiste dezvoltate. Cu toate acestea, în realitățile social-politice create, „părtinirea națională” era mai mult decât evidentă, manifestându-se plenar în așa-numita politică sau sindromul de „frate mai mare”, conform că-reia „minoritățile naționale” s-au manifestat în calitate de „subiec-te pilotate” de relațiile interne ale statului. Faptul că limba rusă, în acea perioadă istorică, era considerată limbă oficială a oferit vorbi-torilor de limbă rusă mai multe beneficii de creștere a carierei, iar sub aspect cultural a dat naștere la stereotipuri neonorante pentru purtătorii altor culturi, care nu stăpâneau îndeajuns limba oficială.

Conceptul de „minoritate națională”, care în perioada sovietică aproape că dispăruse din lexiconul politic, a căpătat o nouă rezo-nanță odată cu transformările democratice cardinale care, ulterior, au condus la colapsul URSS și apariția unor state independente, se-parate, inclusiv Republica Moldova.

74


Formarea și consolidarea statalității moldovenești, de altfel, ca și a altor state nou-apărute, s-a asociat cu procesele național-cultu-rale de autoreflectare a etnosului care alcătuiește statul.

Dobândirea Independenței Naționale, în orice țară, este strâns legată de creșterea conștiinței naționale fără de care, atât apari-ția, cât și existența unui stat independent este de neconceput. De regulă, conștiința națională își trage seva din trecutul eroic al po-porului, din tradițiile naționale, obiceiuri și credințe, care permit oamenilor să se simtă mândri de etnia lor, mândri că aparțin unui anume grup etnic, să conștientizeze unicitatea istorico-culturală, așa-numita „alteritate”, în raport cu alte grupuri etnice [5, p. 41-45]. În perioada schimbărilor cardinale, când perceperea realității tinde spre o diversitate de redefinire spirituală, problema căutării identității etno-culturale este una dureroasă și de o importanță im-perioasă [5, p. 14-17]. Motivați de nevoia de a se adapta la o lume ce este într-o continuă schimbare dinamică, subiecții legăturilor și relațiilor sociale simt nevoia de a-și reidentifica apartenența lor la o anume subcultură, care actualizează semnificativ întregul complex de probleme legate de sfera politică, religioasă, națională și alte do-menii ale activității umane.

Asemenea mecanisme cu o încărcătură emoțională și cu efecte mentale și psihologice sporite, așa cum arată cercetătorii, de re-gulă, au loc în contextul paradigmei „al meu / străin”. Altfel spus, conștientizarea de către individ a propriei identități este însoțită neapărat de necesitatea de a se contrapune purtătorilor altor iden-tități.

Divizarea societății în „ai noștri/ai voștri”, într-o perioada de profunde transformări social-politice devine extrem de importantă pentru conștiința de masă și conduce în mod direct la diminuarea

75


încrederii în societate, reducerea încrederii unora față de alții, re-ducerea activităților comune în societate, promovează creșterea rapidă a sentimentelor xenofobe, limitează domeniului de aplicare a relațiilor contractuale, sporește confruntarea, stimulează dezvol-tarea populismului, utilizarea de instrumente de manipulare politi-că etc [6, p. 525].

Prin urmare, rezultatul inevitabil al acestor procese, care întot-deauna implică o comparație între etniile ce conviețuiesc în grani-țele unui Stat Național nou-format, este agravarea relațiilor inte-retnice. În urma acestor comparații, etnia care alcătuiește statul întotdeauna se va poziționa mai presus decât celelalte grupuri etni-ce, care locuiesc în patria lor istorică, deseori asumându-și dreptul de a ignora interesele și nevoile acestora și, în special, cele ce țin de structura politică a societății.

După Ronald Inglehart, mediul propice pentru xenofobie este conjuctura de schimbări care comportă nesiguranță zilei de mâine. Schimbările rapide înspăimântă, nesiguranța în viitor dă naștere la intoleranța față de aceste schimbări, dar și față de grupurile etnice alogene. În special, în Statele Unite, la sfârșitul secolului XIX–înce-putul secolului XX, când prețurile la bumbac au scăzut, la Sud sau înmulțit cazurile de linșare a negrilor, ceea ce a fost, mai degrabă, o reacție la nesiguranța zilei de mâine, decât acțiuni întreprinse în mod deliberat din convingerea că negrii manipulau prețurile la bumbac. În mod similar, Marea Depresiune din anii 1930 a dat naș-tere unui fenomen dublu: primul – Hitler, cel de-al doilea – antise-mitismul, în care s-a reflectat incertitudinea traumatică cu privire la viitorul cauzat de înfrângerea militară și colapsul politic și econo-mic, nu ceva propriu exclusiv Germaniei. Prin analogie, prăbușirea sistemelor politice și economice ale unor societăți Est-Europene a dus la ultra-naționalism și purificare etnică [7, p. 296-299].

76


Amplificarea sentimentelor de xenofobie și naționalismul sunt caracteristicele cele mai distinctive ale tranziției democratice, care, în Republica Moldova, și-a luat startul la sfârșitul secolului trecut. Începutul reformelor democratice în Moldova, ca și în majoritatea țărilor din spațiul post-sovietic, au coincis cu destrămarea fostului stat unitar Uniunea Sovietică și formarea unui nou stat național in-dependent și suveran – Republica Moldova.

Acest fapt istoric, care a actualizat substanțial întreaga gamă de probleme legate de identificarea etno-culturală și a condus la creșterea sentimentelor naționaliste, marchează intrarea societății moldovenești într-un nou val de tensiuni etno-culturale.

În consecință, stabilitatea socială din epoca anterioară a fost amenințată. Astfel, chiar de la începutul schimbărilor democratic e, în țară s-a produs o scindare etno-culturală profundă, care, fiind influențată de procesele de reformare politică a societății moldove-nești, în mod firesc, s-a conturat într-o scindare etno-politică.

Această scindare, care s-a înrădăcinat în politica moldovenească acum un sfert de secol, nici până astăzi nu este depășită, în pofida unor progrese înregistrate de Republica Moldova în anii de refor-me democratice.

De fiecare dată, atunci când demarează perioada bătăliilor elec-torale, societatea moldovenească se confruntă cu noi crize de es-caladare a naționalismului și xenofobiei, care, de regulă, sunt înso-țite de rivalități și confruntări între partidele de opoziție.

Prin urmare, se poate constata cu certitudine că valul politicii identitare, care a „acoperit” societatea moldovenească chiar de la începutul schimbărilor democratice, ca o reflecție fidelă a proce-

77


selor de autodeterminare și de renaștere național-culturală în con-textul formării unui nou stat independent – Republica Moldova, și astăzi, în cea mai mare măsură, este determinat de opțiunea politi-că a electoratului.

Cu toate acestea, ar fi total incorect să considerăm că în această perioadă nu s-au produs nici un fel de schimbări în orientările et-no-politice ale cetățenilor.

O analiză a situației politice predominante din ultimii douăzeci și cinci de ani ne permite să evidențiem trei etape principale în evolu-ția relațiilor etno-politice din Republica Moldova:

inițială, însoțită de un val de creștere spontană a sentimentelor naționaliste și amplificarea tensiunii interetnice care a dus la scin-darea etno-politică a societății (sf. a.a. 1980 – sf. a.a. 1990);

intermediară, marcată de o scădere accentuată a interesului față de politica identitară (primul deceniu al secolului 21);

modernă, conjugată cu o nouă rundă de actualizare a politicii et-no-culturale din societatea moldovenească, strâns legată de agra-varea unor aspecte geopolitice în contextul dezvoltării proceselor de globalizare.

Începutul transformărilor democratice în societatea moldove-nească a consemnat noi oportunități de reabilitare a culturii nați-onale.

Coloritul specific național al proceselor democratice de moder-nizare demarate și-a găsit expresia în schimbarea reperelor cultura-le ale vieții sociale, și anume recunoașterea elitei intelectuale mol-

78


dovenești, precum și a unor reprezentanți de marcă ai elitei politice românești, ca standarde culturale, drept etaloane principale în dez-voltarea culturală a societății moldovenești [8, p. 149-171].

Inițial, procesele democratice din Republica Moldova s-au deru-lat sub formă de mișcare de renaștere a culturii naționale, transfor-mându-se, ulterior, în lupta de eliberare națională.

Prin urmare, procesele democratice din Republica Moldova, la început, se prezentau sub formă de mișcare de renaștere a culturii naționale, care în cele din urmă au dus la lupta de eliberare națio-nală.

Scopul acestei mișcări condusă de elita intelectuală, bineînțeles, s-a extins cu mult mai mult decât obiectivele renașterii culturale, care presupunea schimbări politice radicale: ca, minimum – ieșirea de sub influența „centrului sovietic, unional” și îndepărtarea de la putere a liderilor de partid din epoca Brejnev; ca, maximum – sta-bilirea „adevărului istoric” care are ca finalitate unirea cu Româ-nia. Instaurarea la putere a forțelor politice care pledează pentru consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și România până la fuzionarea într-un singur stat a predeterminat mai mulți parametri politico-culturali ai societății moldovenești de la intersecția anilor 1990, cele mai pronunțate fiind naționalismul și pan-românismul.

Apărut în iureșul mișcării populare de renaștere national-cultura-lă a Moldovei, aripa cea mai radicală pro-românească, reprezentată de „Frontul Popular din Moldova”, urmat în anul 1992 de „Frontul Popular Creștin Democrat”, vedea în Actul Unirii cu România singu-ra modalitate posibilă de ieșire a Republicii Moldova din colapsul economic și din impasul separatismului teritorial, precum și o posi-bilitate sigură de integrare în Comunitatea Europeană.

79


Altfel spus, pentru susținătorii radicali ai pan-românismului, după cum menționează Charles King în lucrarea „Moldovenii”, apo-geul activității constituie renunțarea la identitatea moldovenească și la Independența Republicii Moldova în favoarea Unirii cu Româ-nia, fapt ce nu putea să nu contrazică interesele minorităților entice care locuiau în acel moment în țară și care, în marea lor majoritate, erau vorbitori de limba rusă [8, p. 156].

Problema-cheie, ce a consolidat forțele radicale ale societății moldovenești de la intersecția ultimelor decenii ale secolului tre-cut, care tindeau spre schimbări politice cardinale, a fost proble-ma limbii materne a etniei ce alcătuiește statul și denumirea limbii (moldovenească/română), care ulterior a devenit simbolul princi-pal în lupta poporului moldovenesc pentru independență, pentru autodeterminare și schimbări democratice. De aceea, aprobarea Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM în anul 1989 [9] care a dat limbii molovenești/române statutul de limbă de stat cu trecerea la grafia latină, a intrat în istoria Statului moldovenesc drept prima și cea mai semnificativă victorie a demo-crației pe pământul Moldovei. Adoptarea legii privind limba de stat a devenit, pentru forțele patriotice ale țării, un simbol de o impor-tanță istorică care certifică “adevărata identitate” a etniei majori-tare [8, p. 156].

Ghidați de euforia victoriei și, în același timp, pledând pentru restaurarea deplină a adevărului istoric, liderii Mișcării de renaște-re națională au apelat la măsuri drastice cu caracter revanșard vis-a-vis de populația vorbitoare de limba rusă, asociind-o cu forțele ocupante.

Limba rusă, care era limba oficială în condițiile regimului sovietic, a devenit un simbol al puterii totalitare, iar populația vorbitoare de

80


limba rusă – un bastion al totalitarismului, care urma să fie supusă unei transformări radicale în concordanță cu noile standarde cultu-rale sau izgonită cu totul din țară.

Această tendință s-a manifestat la nivel de stat în chiar primii ani de independență a Republicii Moldova.

Atunci, o serie de politicieni investiți cu autoritate publică au ad-mis atacuri ofensatorii în adresa grupurilor etnice minoritare care locuiesc în țară, inițiind un proces de excludere a „nemoldovenilor” din instituțiile de stat și culturale, pledând, în același timp, pentru reorientarea educației naționale spre disocierea de populația vor-bitoare de limba rusă. Politica de delimitare și distanțare a etniei majoritare de „nemoldoveni”, vorbitori de limba rusă, a dat imbold unei mari îngrijorări din partea minorităților naționale privind o po-sibilă unire cu România Mare [10, p. 167-170]. Schimbarea rapidă a simbolurilor publice care demonstrau neîndoielnica apartenență a Republicii Moldova la spațiul istoric și cultural românesc a întărit convingerea „nemoldovenilor” că problema creării unui nou stat unitar, în care nu va exista loc pentru ei, este doar o chestiune de timp [8, p. 156].

Deloc surprinzător, că o atare politică care seamănă în rândul minorităților naționale sentimentul de umilință și de jignire a or-goliului național, teama pentru viitorul lor, amenințată nu doar de pierderea identității etno-culturale, dar și de prăbușire a modului lor tradițional de viață, a aruncat majoritatea populației vorbitoa-re de limba rusă într-o tabără ultra-conservatoare, care se opunea mișcării cultural-naționale din țară și dorea revenirea în Uniunea Sovietică.

Așadar, conform unor statistici, în perioada analizată doar o par-

81


te neînsemnată din minoritățile naționale, dintre care 8,8% ruși și 8,4% ucraineni au susținut procesele de formare a statului suveran și independent Republica Moldova, consolidarea căruia a început ca urmare a destrămării URSS [11, p. 80]. Trecerea la limba de stat moldovenească/română pentru vorbitorii de limba rusă părea lipsi-tă de perspective, iar trecerea scrisului la grafia latină era conside-rată nerezonabilă și inacceptabil de costisitoare.

Abordarea problemei limbii într-o formă dură, fără compromi-suri, reflectând esența proceselor culturale și politice din ultimele decenii ale secolului XX în Republica Moldova, a condus la divizarea societății în grupuri etno-politice beligerante: „ai noștri” și „ai voș-tri”, radicali și conservatori.

Grupul reprezentat de partea copleșitoare a etniei majoritare a salutat, în mod activ, schimbările democratice din societate, asoci-indu-le în primul rând cu procesele de renaștere națională și cultu-rală.

Alt grup, care a întrunit marea majoritate a vorbitorilor de limba rusă, ale cărui interese au fost ignorate de noua politică guverna-mentală, dimpotrivă, nu a putut să-și găsească locul său în noua configurație a relațiilor social-politice. Nedorind să se împace cu noile realități politico-culturale, care îi poziționau pe planul doi, acest grup, dintr-un sentiment de frică, regrete, resentimente, dar și dorința de a-și păstra propria identitate etno-culturală, s-a opus schimbărilor politice din societatea moldovenească, situându-se astfel în opoziție cu procesele de democratizare.

Lupta minorităților naționale pentru propriile lor interese, înso-țită de creșterea sentimentelor separatiste a provocat conflicte vi-olente, inclusiv cu caracter militar, dintre etnia majoritară, pe de o

82


parte, și populația Transnistriei, precum și populația din partea de Sud a țării (regiunile compact populate de către vorbitorii de lim-ba rusă), pe de altă parte. Susținătorii mișcării pentru renașterea națională și culturală a Moldovei au văzut în această opunere exer-citată din partea unor reprezentanți ai minorităților naționale un pericol real, un atac asupra realizărilor istorice ale poporului mol-dovenesc. Prin urmare, în conștiința mai multor susținători radicali ai mișcării de renaștere națională și culturală, populația vorbitoare de limba rusă era asociată cu imaginea dușmanului, care împiedică dezvoltarea progresivă a societății moldovenești.

Astfel, problema limbii, a identității culturale și naționale, de-venită problema majoră a „revoluției moldovenești”, a condus la divizarea societății nu doar pe principii etnice, dar și politice. Din acel moment, cultura politică a societății moldovenești a evoluat într-o cultură de divizare cu toate simptomele sale inerente și ca-racteristicile similare: lipsa de coeziune socială în raport cu valorile fundamentale și obiectivele de dezvoltare politică, polarizarea de opinii, polemică, conflicte, confruntări, neacceptarea compromisu-rilor etc.

În rezultatul polarizării etno-politice limitate, etnia titulară s-a situat la un pol, pledând pentru independență națională și suve-ranitatea țării, pentru renașterea culturii naționale, pentru con-solidarea poziției limbii de stat în toate sferele vieții publice etc.

La celălalt pol s-au poziționat etniile minoritare, care nu cu-nosc sau cunosc slab limba de stat, fiind nevoite să accepte noul lor statut de minorități naționale, combinate într-o singură cate-gorie „populația vorbitoare de limba rusă”.

Prin urmare, pentru această categorie de cetățeni problema

83


identității etnice și construirea unui spațiu personal este una ma-joră și actuală. Era necesar ca, în circumstanțele create, această categorie nu doar să conștientizeze apartenența sa la un anume grup etno-cultural, dar să-și stabilească și opțiunile politice.

Politica pan-românismului, care întruchipează în formă con-centrată dorința arzătoare de a reabilita standardele culturale naționale, fiind asociată cu creșterea sentimentelor de extre-mism național și revanșism, au înstrăinat populația vorbitoare de limba rusă de națiunea titulară.

Reacția de răspuns din partea populației vorbitoare de limba rusă a fost rezistența acerbă la reformele democratice. Pentru a-și proteja propriile interese politice reprezentanții acestora au început să creeze organizații politice de alternativă: la început „Interfront”, apoi, „Edinstvo”, care, ulterior, împreună cu Par-tidul Socialiștilor, s-a fost transformat în blocul „Unitatea Soci-alistă”.

La baza divizării etno-politice a societății moldovenești a stat nu doar problema limbii și implicit politica de identitate național-cultu-rală, dar și problemele legate de perspectiva istorică a țării. Pentru acele forțe intelectuale care au condus mișcarea de eliberare națio-nală în anii 1990 problema unirii Republicii Moldova cu România se prezenta drept act istoric, chemat să simbolizeze triumful adevăru-lui istoric și al dreptății. Cu toate acestea, în perioada analizată nu au fost prea mulți susținători ai acestei idei, chiar și printre etnicii moldoveni, nu mai mult de 4%, nemaivorbind de minoritățile națio-nale, unde s-a înregistrat un procent neglijabil de susținători [11, p. 80].

Exprimând în limbajul cifrelor realitatea politică din țară, această

84


circumstanță a scos în evidență divizarea politică care se făcea sim-țită și în interiorul etniei majoritare, ce aparent acționa dintr-un im-puls patriotic. Pe măsură ce evenimentele politice din cadrul mișcă-rii populare pentru renașterea națională a poporului moldovenesc continuau să evolueze, viziunile susținătorilor ei asupra căilor, sco-purilor, obiectivelor și conținutului acestui proces istoric au început să capete un contur tot mai clar. S-a constatat, că masele popu-lare implicate în mișcarea de renaștere național-culturală nu erau în total de acord cu forțele sale de avangardă, cu liderii săi, dând preferință unor atitudini politice mai moderate, mai puțin radicale, menite să întărească, să consolideze statalitatea, să păstreze iden-titatea moldovenească și să mențină atitudinea tolerantă față de minoritățile naționale.

Tranziția Republicii Moldova de la un sistem politic unipartid la unul pluripartid de la începutul anilor 1990 a dezvăluit principalele caracteristici care au condus la diviziunea etno-politică a societă-ții. Partidele emergente și mișcările politice, după ce au dobândit o componentă etno-culturală distinctă, au prins a vehicula în tabe-rele politice rivale trei idei principale: pan-românismul, care reunea cele mai radicale elemente și pleda pentru românizarea completă a societății moldovenești și, în final, unirea cu țara vecină ca singura soluție posibilă de depășire a crizei economice și a impasului sepa-ratismului teritorial; „moldovenismul”, împărtășit de aripa politică moderată, care nu recunoaște formele radicale ale extremismului, pledând pentru reforme moderate, ținând cont de tradițiile țării și relațiile deja stabilite, și respinge ideea dispariției statalității mol-dovenești; „egalitate” – reflectă interesele taberei ultra-conserva-toare, nostalgice după trecutul sovietic, și apelează la restabilirea Uniunii Sovietice, solicitând ca statutul oficial al limbii ruse să fie egal cu cel al limbii moldovenești/române.

85


Distribuirea preferințelor electorale în perioada menționată a demonstrat în mod clar că poporul moldovenesc nu tolerează for-mele extreme ale radicalismului, ale ultra-conservatismului și nați-onalismului, preferând evoluția pașnică și nu pe căi militare a eve-nimentelor, tinde să păstreze relațiile și legăturile tradiționale din interiorul țării, dar și din afară.

De aceea politica „moldovenismului”, punând accent pe rădă-cinile etniei majoritare a Republicii Moldova, a adus în anul 1994 la victoria Partidului Democrat Agrar, arătând că politica moderată în contextul realităților moldovenești este mai avantajoasă, pozițio-nând în minoritate pe susținătorii opiniilor naționaliste radicale.

Acest fapt relevă o legitate destul de paradoxală din viața poli-tică a Republicii Moldova: acel entuziasm aparent al maselor, țin-tit spre restabilirea adevăratei identități românești, acea simpatie pe care populația moldovenească o arăta pentru forțele politice pan-românești, într-un moment al democrației se făceau dispărute de fiecare dată, atunci când oamenii ieșeau la alegeri [12, p. 87].

Situația din Republica Moldova de la sf. anilor 1990, sărăcirea masivă a populației, a adus cele mai numeroase pături ale societății la limita supraviețuirii, indiferent de apartenența etnică. În astfel de circumstanțe, problemele legate de siguranța socială au căpătat o acuitatea fără precedent, iar cele legate de identitate, treptat, au trecut pe plan secund.

Aceasta se explică prin faptul că problemele ce țin de consoli-darea statului independent și suveran Republica Moldova, precum și aprobarea noilor standarde naționale și a politicilor culturale, au fost în mare parte rezolvate. Societatea a acceptat schimbările de-mocratice, conștientizând, totodată, că aceste procese sunt irever-

86


sibile. Această conștientizare a moderat cumva starea de euforie a maselor, generată de schimbările sociale și istorice radicale, care erau însoțite de izbucniri spontane de agresiune și intoleranță în ra-port cu oponenții etno-politici, adepți nostalgici ai separatismului.

În locul euforiei s-a instalat oboseala și apatia politică care au trezit mari nedumeri în masele largi ale societății moldovenești de la sf. secolului trecut, indiferent de identitatea națională. Tocmai de aceea valul politicii identitare care, la timpul său, a adus rezulta-te semnificative, contribuind substanțial la consolidarea statalității moldovenești, treptat a intrat într-o perioadă de declin.

În același timp, colapsul economic, care a lovit crunt societatea moldovenească, a sporit interesul maselor largi de oameni confrun-tați cu mari greutăți și dificultăți față de forțele politice de stânga – în primul rând, față de Partidul Comuniștilor renăscut în Republica Moldova în anul 1994.

Deja la alegerile parlamentare din 1998, Partidul Comuniștilor cu programul său social orientat către societatea moldovenească, fără bariere, fără nici un fel de divizări etnice, a reușit să obțină 30% din voturi, deci și cel mai mare număr de deputați în parlament, comparativ cu celelalte partide și asociații politice. Iar în rezultatul alegerilor parlamentare din anii 2001 și 2005, Partidul Comuniștilor a devenit nu doar o forță majoritară, dar și forța politică de guver-nământ din țară.

Acest succes, după cum consideră Charles King, în mare parte se explică prin faptul că comuniștii, ca nimeni alții, au știut să depă-șească barierele etnice, trecând accentul de la problemele etnice și cele legate de independența și consolidarea statului suveran și in-dependent la probleme non-etnice, ce țin de reforma economică și

87


protecția socială a populației [9, p. 166]. Anterior, problema limbii și apartenența etnică determinau preferințele politice ale cetățeni-lor țării. Dar, o dată cu relansarea Partidului Comuniștilor pe arena politică, barierele etnice, care au determinat caracterul agresiv și intoleranța cetățenilor țării față de mișcarea politică, în mare măsu-ră au fost depășite.

Ideile politice, lansate de comuniști „peste bariere” către cele mai vulnerabile pături ale societății, au fost susținute atât de repre-zentanții minorităților naționale care nu erau de acord cu schimbă-rile politice și culturale, cât și din partea mai multor reprezentanți ai etniei majoritare, decepționată de conflictele politice din interiorul țării, precum și de scăderea nivelului de viață ca rezultat al transfor-mărilor economice ce au avut loc după 1989.

În același timp, o altă forță politică de stânga, Blocul Unitatea Socialistă, care a continuat să rămână pe poziții pro-ruse și anti-re-formiste, ținta fiind populația urbană vorbitoare de limba rusă, dimpotrivă, a pierdut orice sprijin chiar și din partea populației vor-bitoare de limba rusă reprezentată de cele mai diferite minorități naționale și a început să dispară de pe arena politică, începând cu alegerile locale din 1995 [8, p. 166]. Caracterul pro-rus și anti-refor-mator vădit opoziționist al acestei asociații politice a respins oare-cum populația vorbitoare de limba rusă din Republica Moldova, care conviețuiește de secole, în pace și înțelegere, cu etnia titulară, având un destin istoric comun, aceeași religie și cu care au fuzionat socio-demografic, dar și cultural.

La începutul anilor 2000 în țară are loc o nouă regrupare a forțelor politice influente concentrate în jurul a două principa-le blocuri de idei.

88


Pe de o parte – susținătorii de stânga care sprijină în con-tinuare consolidarea suveranității și independenței Republicii Moldova, căutând rezerve interne de dezvoltare a țării. Astfel, în această perioadă, se produce fuziunea ideilor de moldove-nism și securitate socială.

O altă tabără politică reunește reprezentanți ai poziției neo-liberale cu o pronunțată înclinare spre radicalism, naționa-lism și anti-comunism, care pledează pentru ruperea definitivă cu trecutul, atât pe plan ideologic, cât și geopolitic, mizând pe sprijin din partea structurilor UE și FMI.

Prima aripă, reprezentată masiv de Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, își recrutează simpatizanții atât din mijlocul reprezentanților națiunii majoritare dispuși să-și identifice aparte-nența național-culturală ca fiind cea „moldovenească”, spre deose-bire de cea „română”, cât și în rândul reprezentanților minorităților naționale, înaripați de speranța că comuniștii, prin programul lor, vor renaște ideile internaționaliste și vor oferi limbii ruse statutul de a doua limbă de stat [12, p. 85].

De mențioinat, că susținătorii neo-comunismului, sub aspect socio-demografic, sunt cele mai marginalizate pături ale societății moldovenești, marea majoritate locuind în localitățile rurale, cu un nivel scăzut de educație și de prosperitate economică [13, p. 49-50].

În sânul minorităților naționale o asemenea legitate nu este în-tâlnită. Populația vorbitoare de limba rusă, în marea ei majoritate, indiferent de sex, vârstă și studii, pledează pentru ideologia orien-tată spre comunitate, prin urmare, susține politica moldovenismu-lui. Astfel, odată cu venirea la guvernare a Partidului Comuniștilor, o bună parte din reprezentanții minorităților naționale trec în ta-

89


băra moldoveniștilor, transformându-se în apărătorii cei mai fideli și consecvenți ai ideii de independență și suveranitate statală. În același timp, formațiunile politice, partidele politice, strict axate pe populația vorbitoare de limba rusă, tot mai mult își pierd din reiting.

Astfel, mișcarea social-politică „Egalitate/Равноправие”, orien-tată spre alegătorul de limba rusă, în 2008 a reușit să atragă doar 1,7% de simpatizanți [14]. Populația vorbitoare de limba rusă, în general, nu urmărește crearea de partide politice pentru a-și pro-teja interesele proprii, crezând că acestea sunt reflectate în mod adecvat în politica Partidului Comuniștilor [15]. Totodată, sloganul „Moldova”, care mobilizează electoratul spre consolidarea inde-pendenței țării și, într-o oarecare măsură, reflectă sentimentele românofobe, devine lozinca forțelor de stânga, care, la începutul anilor 2000, a unit sub flamura sa până la 70% din numărul total de respondenți [6].

În ceea ce privește tabăra neo-liberalilor, inclusiv simpatizanții acestor orientări politice, majoritatea covărșitoare o constituie re-prezentanții națiunii titulare și, în primul rând, acei care se identifi-că drept români și care sunt contaminați de sentimente rusofobe, precum și acei care sunt adepții unei politici național-culturale dure. Printre susținătorii neo-liberalilor, cei mai mulți fac parte din clasa de mijloc, sunt tineri, au studii, locuitori ai orașelor. Reprezentanții minorităților naționale, cu toate că simpatizează cu ideile unui vii-tor european al Republicii Moldova, totuși, sunt mai puțin înclinați să-și exprime votul pentru partidele politice de orientare neo-libe-rală [14].

Trecând în opoziție, odată cu instaurarea guvernării pro-comu-niste, reprezentanții forțelor liberal-democratice, fără îndoială, au încercat să opună rezistență regimului pro-comunist, apelând și

90


în continuare cu precădere la politica de identitate, ce postulează apartenența etno-culturală drept principiu definitoriu al acestei po-litici. În special, Partidul Popular Creștin Democrat, succesorul legal al Frontului Popular, a reușit să se impună în perioada guvernării comuniste, organizând proteste stradale de amploare, care au for-țat majoritatea comunistă de guvernământ să se dezică de ideea in-troducerii de modificări în Constituția Republicii Moldova cu privire la recunoașterea limbii ruse drept a doua limbă de stat [12, p. 85].

Dar, pasul greșit făcut de Partidul Popular Creștin Democrat după alegerile parlamentare din 2005, prin compromisul politic cu Partidul Comuniștilor care a ieșit învingător în alegeri, în vederea formării structurii puterii de stat nu a găsit o înțelegere adecvată în rândul electoratului anti-comunist și pro-român. Odată cu numirea în funcția de vice-președinte al Parlamentului Republicii Moldova a liderului Partidului Popular Creștin Democrat, în opinia adepților partidului condus de acesta, Iurie Roșca a devenit complice la gu-vernarea comunistă. Decepționarea electoratului pro-român lega-tă de această turnură a situației politice a condus la pierderea încre-derii și autorității partidului din partea adepților săi. Calificând actul liderului de partid ca o trădare a adevăratelor interese ale poporu-lui moldovenesc, majoritatea covărșitoare a simpatizanților și sus-ținătorilor politicii pan-românismului au plecat din Partidul Popular Creștin Democrat, care ulterior a condus la dispariția acestuia de pe arena politică. În perioada examinată popularitatea partidului a scăzut până la 1% [17].

Regimul de guvernare politică instaurat în perioada anilor 2001-2009, conform Strategiei de dezvoltare politică a Partidului Comu-niștilor, a fost chemat să contribuie la întărirea securității, reduce-rea conflictelor, consolidarea și dezvoltarea durabilă a societății [18].

91


Fiind orientată, în primul rând, spre stabilizarea regimului de gu-vernare, strategia dată, inițial, a contribuit substanțial la scăderea tensiunii în relațiile publice și la stabilizarea situației social-politice din țară. Cu toate aceste, cu timpul, în activitatea structurilor de guvernământ, s-au infiltrat, tot mai frecvent, tehnici de conducere ce nu erau în concordanță cu normele și libertățile democratice: concentrarea puterii în mâinile unei singure forțe politice, margi-nalizarea și intimidarea opoziției, tendința de conservare a situați-ei politice create, atacuri la transparență, libertatea de exprimare, prosperarea voluntarismului și politicii de „strângere a șurubului” etc. În aceste condiții, în ciuda confruntărilor dintre principalii opo-nenți politici, opoziția tot mai rar a recurs la folosirea maselor largi pentru a exercita presiuni politice asupra conducerii țării. Protestul maselor, sub nici o formă, nu numai că nu era salutat de condu-cerea politică, dar a provocat un fel de iritare extremă, soldate cu acte de violență din partea poliției asupra celor care își exprimau dezacordul cu politica oficială.

Creșterea nemulțumirii maselor largi față de politica conserva-toare a Partidului Comuniștilor și metodele de guvernare ale elitei politice, dorința de schimbare au contribuit la creșterea interesu-lui public față de opoziția politică. Lupta preelectorală începută în primăvara anului 2009, însoțită de o nouă rundă de activizare a conștiinței naționale, din nou a luat forma de rezistență, de conflict etno-cultural. Apelând la sentimentele naționale ale etniei titulare, neo-liberalii au concentrat toate eforturile pentru răsturnarea gu-vernării pro-comuniste și, în cele din urmă, puterea de stat a trecut în mâinile oponenților politici neo-comuniști.

În contextul dezbaterilor electorale, atenția oamenilor nemulțu-miți de politica pro-comunistă a fost captată de promisiunile neo-li-beralilor de a desfășura schimbări radicale în viața social-politică

92


a țării, cum ar fi: realizarea rapidă a reformelor liberale; asocierea Republicii Moldova la UE; revizuirea radicală a cadrului legal al țării, inclusiv cu posibile modificări ale statutului de neutralitate; extin-derea semnificativă și aprofundarea calitativă a relațiilor cu Româ-nia și perspectiva unei posibile unificări a celor două state.

Combinarea acestor idei cu noul impuls de afirmare a identității național-culturale, strâns legate și de mesajul anticomunist, a per-mis partidelor de orientarea neo-liberală nu doar să treacă pragul electoral, dar și să formeze Ailianța pentru Integrare Europeană, care a preluat puterea în mâinile sale, plasând aripa neo-comunistă în opoziție.

Venirea la putere a forțelor neo-liberale în rezultatul alegerilor parlamentare din 2009 și a alegerilor anticipate din 2010 a demon-strat că în politica moldovenească s-a produs o nouă cotitură care a reanimat sentimentele naționalismului, anticomunismului și radi-calismului. Totodată, a devenit evident faptul că alegerea politică a maselor, ca de altfel și la începutul transformărilor, este dictată nu atât de viziuni rațional-doctrinale, cât de atitudinile și emoțiile psihologice ce s-au produs în conștiința de masă.

Drept punct gravitațional pentru partidele care au format Alian-ța pentru Integrarea Europeană a servit anticomunismul impreg-nat cu idei naționaliste. În consecință, anticomunismul, în viziunea susținătorilor forțelor neo-liberale, se identifică cu adevăratul patri-otism al poporului moldovenesc.

Ideea centrală a forțelor politice, aflate în opoziție cu neo-co-muniștii, este aceea că ideologia comunistă reprezintă un arhaism rușinos, o moștenire de la sistemul totalitar ce nu se potrivește cu cultura națională a poporului moldovenesc, care are origine euro-

93


peană și această rușine frânează mișcarea rapidă a țării către un viitor european. Identitatea europeană a națiunii titulare, din acest punct de vedere, obligă poporul Republicii Moldova să se debara-seze de „vestigiile trecutului totalitar” promovat de ideologia co-munistă și să se orienteze către valorile politice europene pentru un viitor prosper în familia popoarelor europene [12, p. 251-279].

În contextul noului discurs politico-cultural, mitul politic legat de aspirațiile sociale exagerate și speranțele într-un viitor mai bun legate de realizarea proceselor de integrare europeană a prins con-tururi tot mai pronunțate. De aceea, sloganul „Jos comuniștii” care a devenit simbolul principal în lupta neo-liberalilor pentru putere, dar și miza pe politica de europenizare care promitea „tinerilor – prosperitate, bătrânilor – o viață decentă”, a fost capabil să atra-gă în tabăra liberalilor un număr semnificativ de simpatizanți, tre-zind interesul, înclusiv și în mediul vorbitorilor de limba rusă, chiar dacă mesajul politic purta o nuanță vădit naționalistă. La aceasta a contribuit și faptul că Alianța pro-europeană a transferat pe ume-rii Partidului Comuniștilor răspunderea pentru toate fărădelegile și crimele săvârșite de regimul totalitar, în primul rând, pentru depor-tările politice care s-au petrecut pe parcursul istoriei poporului mol-dovenesc. Astfel, în conștiința mai multor reprezentanți ai națiunii titulare care pledau pentru restaurarea „adevărului istoric, pentru consolidarea adevăratei identități național-culturale, prosperarea țării în familia popoarelor europene s-a creat un stereotip al „duș-manului” poporului moldovenesc.

Tinzând să-și consolideze poziția în conștiința maselor și să iasă din vizorul criticii neo-liberalilor, Partidul Comuniștilor, de aseme-nea, a încercat să apeleze la sentimentele naționale ale națiunii ti-tulare. Intrând pe arena confruntărilor politice cu sloganul „Moldo-va”, comuniștii, urmați de alți reprezentanți ai forțelor de stânga,

94


au promovat, insistent, ideea de consolidare a suveranității, menți-nerea identității moldovenești și, respectiv, numirea limbii oficiale „limba moldovenească”. Mesajele politice ale părților oponente fiind în strânsă legătură cu problemele legate de autoidentificarea național-culturală a națiunii titulare, însoțită de determinarea locu-lui distinct în raport cu alte popoare, au condus, în consecință, la trezirea în conștiința de masă a reacțiilor rusofobe, dar și a senti-mentelor românofobe.

Actualizarea politicii identitare în condițiile de schimbare a pu-terii la sfârșitul primului deceniu al anilor 2000, urmată de un nou avânt al disputelor legate de problema limbii și autoidentificării na-țiunii titulare care se diminuase, a trezit în conștiința populară dis-poziții politice negativiste.

Totuși, spre deosebire de faza incipientă de democratizare, când aceste dispoziții au atins apogeul, sentimentele de ură național-cul-turală erau îndreptate nu atât spre relațiile interetnice din interio-rul țării, ci mai mult din exterior.

Schimbarea accentelor legate de politica identitară, de la nivelul personal la cel național, a fost condiționată de conștientizarea de către populația țării a faptului că în fața sărăciei toate naționalități-le sunt egale, dar și de agravarea problemelor geopolitice legate de o nouă confruntarea în lumea modernă, și a plasat pe plan secund problema problemei identitare.

Astfel, pentru societatea moldovenească modernă politica iden-titară a căpătat o nouă dimensiune – cea geopolitică, care este una a supraviețuirii.

Problema supraviețuirii, astăzi, este una dintre problemele-che-

95


ie pentru comunitatea internațională [19]. Totuși, pentru mai multe țări, aflate în curs de reformare democratică, importanța supra-viețuirii nu numai că sporește în contextul pierderii stabilității în funcționarea sistemului social-politic, dar capătă și o semnificație specifică în contextul alegerii vectorului/modelului principal de dezvoltare. În pofida obiectivelor politice comune ale etapei actua-le, statele în curs de reformare, în virtutea diferențelor geografice, economice, istorice și culturale existente, își aleg diverse traiectorii spre obiectivul propus.

De exemplu, Rusia fiind una dintre cele mai influente puteri din lume, și-a ales „democrația suverană”, care se manifestă plenar în politica promovată de V. Putin. Colapsul Uniunii Sovietice a fost ca-talogat de V. Putin drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”.

La începutul secolului XXI, Rusia, potrivit unor cercetători, iarăși s-a aflat în pragul dispariției ca urmare a unei crize sistemice [20, p. 103]. Pentru Rusia, țară cu o bogată istorie, uriașe resurse naturale și dimensiuni geografice, cu un potențialul uman de multe milioa-ne, problema supraviețuirii la etapa actuală nu poate fi asociată cu nimic altceva, decât cu menținerea țării într-un tot „întreg”, „origi-nal”, „suveran”, cu o influență acentuată pe arena mondială. Do-rința de a fi „independent” constituie nucleul ideologic al edificării statului rus modern, care determină valorile prioritare dominante ale culturii politice ruse.

Republica Moldova, conform „Raportului Național de dezvolta-re umană”, este cea mai săracă țară din Europa [21]. Istoria ei spe-cifică, derulată pe parcursul mai multor ani ca fiind parte dintr-un întreg, poziția geografică, teritoriu relativ mic și potențialul econo-mic redus, în căutarea unor posibile căi de supraviețuire, logic, țara

96


este pusă în situația de a apela la ajutoare din afară. O astfel de si-tuație se reflectă în mod adecvat și în conștiința politică a societății marcată de incertitudini profunde în ceea ce privește capacitatea societății moldovenești de a depăși, pe cont propriu, starea de cri-ză totală în care s-a pomenit țara.

Prin urmare, în pofida faptului că la început reformele democra-tice se desfășurau sub stindardul luptei pentru suveranitate și in-dependență națională, la momentul actual nu doar politicienii, ci și oamenii simpli consideră că dezvoltarea de mai departe a țării este legată de aderarea la una dintre cele două puteri: Uniunea Euro-peană sau Uniunea Euroasiatică. Fiind condiționată de o creștere a confruntărilor internaționale, alegerea poartă un caracter exclusiv alternativ. De altfel, este absolut limpede că această situație de a alege este dictată nu doar de criza din interiorul țării, dar și de jocu-rile geopolitice în care sunt implicate interesele celor mai influente puteri ale lumii.

Actualizarea problemelor geopolitice, legate de lupta centrelor de putere pentru supremație pe arena mondială, pune comuni-tatea politică a Republicii Moldova în fața dihotomiei geopolitice de alegere, forțând țară să decidă definitiv de partea cui este. Im-plicarea Moldovei în această dispută a puterilor mondiale, secun-dată de un război informațional fără precedent, capătă în mod necesar forma unei confruntări național-culturale, deoarece, la nivelul mentalului colectiv, , alegerea preferințelor geopolitice se produce prioritar în corespundere cu asumarea de către indivizi a unei sau altei identități etnoculturale. Această confruntare separă societatea moldovenească în două părți principale gravitând spre spații culturale diferite, Est și Vest, prin urmare, spre doi vectori de dezvoltare politică diametral opuși. Iar aceasta schimbă oarecum caracterul confruntărilor înrădăcinat în politica moldovenească,

97


transformând atitudinea electoratului față de problemele geopoli-tice într-un dezechilibru politic.

Un impuls puternic asupra procesului conștientizării de către so-cietate a opțiunilor geopolitice îl exercită starile de spirit „de între-ținut”, de profitor, dacă vreți.

Pierzând încrederea în forțele proprii, în capacitatea politicieni-lor autohtoni de a face față crizei din viața socială, populația Mol-dovei își îndreaptă toate speranțele și așteptările sociale spre for-țele externe. În conștiința de masă se nasc și se înrădăcinează noi iluzii și mituri sociale despre un progres social-politic și economic legat de alegerea geopolitică „corectă”, singura în stare să proteje-ze țara de dezastrul umanitar și s-o transforme într-o „poveste de succes”.

Conform datelor sociologice disponibile, tendința societății mol-dovenești de a găsi protecție „în altă parte” este nu doar suficient de puternică, dar este distribuită în proporții aproximativ egale.

Fiind atrasă de două spații geopolitice diametral opuse, socie-tatea moldovenească se divizează în două părți aproximativ egale: în aprilie 2014, pentru Uniunea Euroasiatică au votat 45% din res-pondenți, iar pentru Uniunea Europeană, respectiv – 44% [22]. Spre vectorul de Est care pledează pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică înclină mai mulți simpatizanți ai forțelor de stânga și ai moldovenismului. Pentru o europenizare cât mai acce-lerată pledează, în special, susținătorii taberei neo-liberalilor.

În condițiile adâncirii crizei din interiorul țării, precum și a inten-sificării confruntării geopolitice pe arena internațională, politica „moldovenismului”, asociată o perioadă îndelungată cu sistemul

98


de idei de stânga și de consolidare a suveranității și independenței țării, a căpătat o nouă interpretare. Ideea de „independență”, pe parcursul mai multor ani servind drept „navă amiral” forțelor de stânga, a cedat în mod semnificativ în fața setărilor politice care au orientat societatea spre căutarea ajutorului politic și economic „în afară” și care, de fapt, reflectă competitivitatea precară a țării pe arena internațională.

Loialitatea unei părți a societății față de legăturile cultural-isto-rice tradiționale cu estul, atașamentul migrațional față de Rusia al unui umportant segment al gasterbaiterilor moldoveni (până la 60% din numărul total de muncitori migranți) [23, p. 228-248], au-toidentificarea etno-culturală care se deosebește de cea pro-euro-peană, a concentrat o parte din electoratul moldovenesc în jurul forțelor de stânga. În același timp, o altă parte a societății, nu mai puțin interesată de ieșirea țării din impasul condiționat de criza eco-nomică și politică, acceptă ideile și atitudinile orientate spre valori-le europene, reformele radicale, eliminarea moștenirii din trecut, avansarea spre viitorul european.

Elita politică care a guvernat țara din 2009 până în 2014 a dat pre-ferință vectorului european, ridicând ideea integrării europene la rangul de idee națională a Republicii Moldova [24]. Cursul ideologic al forțelor neo-liberale spre integrarea europeană a developat nu numai dorința lor de a construi în Moldova o democrație conformă „standardelor europene”, ci și năzuința de a scoate țara din zona „pretențiilor imperiale” ale Federației Ruse.

Astfel, supraviețuirea statală a Republicii Moldova a căpătat sens prioritar în contextul asimilării modelului democrației occidentale și ieșirii din zona de influență a Rusiei. Un pas uriaș spre atingerea acestui obiectiv a fost parafarea Acordului de asociere la Uniunea

99


Europeană (Vilnius, 28 noiembrie 2013), în cadrul Summit-ului Par-teneriatului Estic, urmată de semnarea acestui document (Bruxe-lles, 27 iunie 2014).

Potrivit declarației făcute de către liderii coaliției pro-europene, parafarea Acordului de asociere la Summit-ul Partenriatului Estic de la Vilnius, transformă Republica Moldova într-o „istorie de success” a Uniunii Europene, iar cetățenii moldoveni, într-un viitor apropiat, vor simți efectele pozitive ale apropierii de UE. În plus, parafând Acordul de asociere, Moldova a demonstrat că este în stare să iasă din zona de dominație estică [25].

Electoratul moldovenesc a căpătat posibilitatea de a-și demon-stra masiv atitudinea față de acest act politic în contextul alegeri parlamentare desfășurate la 30 noiembrie 2014.

Asupra rezultatelor acestor alegeri a influențat substanțial și „factorul ucrainean”, care a semănat frica în sufletele oamenilor, aceasta fiind legată de posibilitatea unei evoluții politice sângeroa-se în țară, similară cu scenariul ucrainean, provocat de scindarea preferințelor geopolitice ale societății ucrainene.

Așa sau altfel, în funcție de rezultatele votului, din numărul total al participanților la alegerile parlamentare (25) au reușit să depă-șească pragul electoral (6%) doar cinci formațiuni politice mai influ-ente.

Două dintre ele, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și Partidul Comuniștilor, s-au poziționat pe arena politică ca „forțe de stânga” și, respectiv, adepți ai politicii moldovenismului, care, în-tr-o măsură mai mare sau mai mica, reflectă orientarea electoratu-lui spre vectorul estic. Majoritatea locurilor parlamentare (25) le-a

100


obținut Partidul Socialiștilor, principalul mesaj al căruia a fost slo-ganul „Drumul nostru – împreună cu o Rusie puternică”. Apelul de aderare la Uniunea Euroasiatică, tratată ca o „garanție a păstrării credinței, istoriei, culturii și tradițiilor noastre” a permis Partidului Socialiștilor nu doar să atragă simpatia unei părți semnificative a electoratului, dar i-a asigurat și victoria la alegerile parlamentare.

O parte mai mica de mandate (21) i-a revenit Partidului Comu-niștilor, a cărui politică s-a dovedit a fi extrem de confuză relativ la preferințele geopolitice, fapt ce a condus la pierderea de voturi în favoarea celuilalt partid de stânga – Partidul Socialiștilor. Cu toa-te acestea, Partidul Comuniștilor a promis să renigocieze condițiile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană semnat de Republica Moldova, reflectând astfel dispozițiile electorale ale eurosceptici-lor.

Cel mai mic număr de mandate (13) a obținut Partidul Liberal, cu orientare proeuropeană și accentuat proromână. Partidul Liberal Democrat, care a avut drept formulă electorală principală sloganul „Spre un viitor European”, și Partidul Democrat, care a evoluat cu același apel, doar că pe un ton mai moderat, adaptat la ideea dez-voltării interne a țării, au primit, respectiv, 23 și 19 mandate.

Prin alegerea vectorului European de dezvoltare drept mesaj principal electoral, ultimele două partide, în pofida pierderii încre-derii din partea maselor largi încă în perioada aflării lor la guvernare în Parlamentul precedent [22], au reușit nu doar să treacă în noul Parlament, dar și să formeze o nouă coaliție parlamentară de gu-vernământ, cooperând cu Partidul Comuniștilor.

Concentrând, cu sprijinul Partidului Comuniștilor, puterea în mâinile sale, coaliția de guvernământ a împins în opoziție atât ari-

101


pa de stânga extremă, care pleda pentru consolidarea relațiilor cu Federația Rusă, cât și aripa de extremă dreaptă, care continua să insiste pe ideea Unirii cu România.

În același timp, alegerile locale din 21 martie 2015 UTA Găgăuzia și referendumul desfășurat în ajunul parafării de către Rebublica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană (2 februa-rie 2014), care a avut ca scop identificarea preferințelor geopolitice ale locuitorilor din regiune, a demonstrat că scindarea etno-politică din Republica Moldova persistă nu doar la nivel national, ci și la nivel regional. În special, în conformitate cu rezultatele referendumului, declarate de către autoritățile centrale nevalide, pentru aderarea la Uniunea Vamală au votat 96% din participanți, iar alegerile din auto-nomia găgăuză au adus-o la putere pe Irina Vlah, care se bucurâ de sprijinul forțelor pro-ruse ale clasei politice moldovenești.

Orientarea în masă a locuitorilor Găgăuziei spre vectorul estic de dezvoltare politică a țării, în mare măsură, a fost determinată de identitatea etno-culturală a cetățenilor care locuiesc compact în această regiune a Republicii Moldova, limba rusă fiind pentru ei limba de comunicare și instruire.

Limba rusă, folosită de locuitorii Găgăuziei în viața de toate zi-lele, reprezintă pivotul culturii naționale a minorităților din aceas-tă regiune, care contribuie la menținerea identității lor naționale. În acest context, alegerea vectorului geopolitic, pentru locuitorii acestei regiuni este, în primul rând, alegerea condițiilor în care identitatea lor national-culturală poate fi păstrată cel mai bine. În același timp, orientarea spre politica de integrare europeană, dar mai ales, politica de unificare cu România este percepută aici ca un pericol de pierede a identității populației din UTA Găgăuzia.

102


Faptul de a da preferință vectorului estic pune în opoziție o în-treagă regiune cu autoritățile centrale ale republicii care promo-vează politica de integrare europeană și servcește ca motiv de învi-nuire a autorităților regionale de separatism.

Astfel, laitmotivul campaniei de alegeri parlamentare din 2014, precum și al alegerilor locale care au avut loc în Găgăuzia la înce-putul anului 2015, a fost orientarea geopolitică, rezultatul acestora demonstrând clar divizarea etno-politică a societății: o parte este pro-rusă, alta – pro-europeană. Mai mult, a devenit foarte clar că creșterea tensiunii și confruntării etno-politice în societate în acest moment este dictată nu atât de problemele interne de dezvoltare a țării, dar mai mult de contextul international; în primul rând, de evenimentele tragice ce au loc în Ucraina, care induc nu doar teama de un posibil scenariu similar și în Republica Moldova, dar și declan-șarea unui nou val de rusofobie.

În aceste condiții, tensiunile entice și politice din țară iau forma confruntării pro-rusești și anti-rusești a electoratului.

Cât privește alegerea europeană, pentru majoritatea suporteri-lor ei, astăzi acesta nu este doar „visul roz” de prosperare a Repu-blicii Moldova în familia popoarelor europene, ci și singura posibilă alternativă a ambițiilor geopolitice ale Federației Ruse.

Ideea integrării europene, interpretată de elita de guvernământ ca idee națională a Republicii Moldova, reprezentând cursul strate-gic de dezvoltare a țării, în prezent, fiind strâns legată de activita-tea elitelor politice, care nu se bucură de prea mare încredere din partea societății, se devalorizează tot mai mult, pierzând pentru conștiința de masă sensul principal care constă în asimilarea valori-lor și standardelor europene de dezvoltare.

103


Prin urmare, ideea de integrare europeană, susținută de o par-te a societății, precum și ideea de aderare la Uniunea Euroasiatică, reflectă, în mare măsură, procesul de căutare a unor căi de pro-tecție împotriva agresiunii externe care poate provoca destabiliza-rea totală a vieții publice. Stabilitatea și pacea în țară, în prezent, în conștiința de masă, este una din principalele valori ale existenței sociale care, în cele din urmă, predetermină orientările politice și comportamentul electoratului [22].

Cu toate acestea, orientarea conștiinței de masă la valorile indi-cate, oricât ar părea de paradoxal, nu unește, ci – dimpotrivă – dez-bină electoratul, în funcție de specificul autoidentificării etno-poli-tice.

Starea de continua divizare a societății moldovenești, caracteri-zată prin lipsa unității de opinii, convingeri, obiective de dezvoltare a țării, în mod determinant, se răsfrânge asupra calității formării regimului democratic în Republica Moldova.

Potrivit analiștilor internaționali, Republica Moldova, deși a înre-gistrat anumite succese în edificarea democrației, deocamdată se află abia la începutul căii de denocratizare, demonstrând superfici-alitate și formalizm în abordarea transformărilor democratice. Fără a întreprinde acțiuni orientate spre consolidarea unității societății în poroblema adoptării vectorului politic principal de dezvoltare a țării, aprofundarea reformelor democratice în Republica Moldova nu este posibilă.

În condițiile cultural-istorice existente depășirea divizării et-no-culturale, după părerea noastră, este posibilă doar în cazul tre-cerii de către politicieni a liniilor de demarcație entice, concentrând toate eforturile în direcția rezolvării problemelor sociale strigente,

104


legate de existența și supraviețuirea de zi cu zi, care ar minimaliza frica societății pentru viitor.

După cum arată P. Inglehart, democrația se simte mai sigură în condițiile dezvoltării economice, care creează un mediu social și cultural propice, atunci când problemele de supraviețuire scad în intensitate, cedând locul celor legate de toleranță și afirmarea di-versității de exprimare a maselor.

Experiența istorică arată că ura etnică, ca fenomen social, nu dis-pare nici chiar societățile industrializate care asigură o siguranța în viitor. Or, în comparație cu societățile bântuite de climatul de in-certitudine, xenofobia este nai puțin răspândită, iar în perspectiva se conturează o mai mare deschidere și acceptare a diversității [7, 299].

Literatură:1. http: www.statistica.md/category.php?/=ru&idc=103 (09.04.2015).2. Этнические меньшинства Молдовы. Кишинев: Institutul Național al

Femeilor din Republica Moldova „Egalitate”, 2010.3. Боршевский А. Характеристика этнополитики по отношению к

еврейскому населению Молдовы: история и современность. В: Этнические

105


меньшинства Молдовы. Кишинев: Institutul Național al Femeilor din Republi-ca Moldova „Egalitate”, 2010, с. 30-48.

4. Бучек А.А. К проблеме исследования этнического самосознания в пространстве политэтнического мира. В: Теоретические проблемы этнической и кросскультурной психологии. Смоленск: Универсум, 2010, т. 1, с. 41-45.

5. Аникеева Т.А. Образ России и проблема этнокультурной идентичности. В: Теоретические проблемы этнической и кросскультурной психологии. Смоленск: Универсум, 2010, т. 1, с. 14-17.

6. Шор-Чудновская А. Понять постсоветского человека. В: Современное русское зарубежье. Антология. Т. 6. Книга 2. Социология. Москва: Издательство «Академика», 2010, с. 513-525.

7. Инглхарт Р. Постмодерн: меняющиеся ценности и изменяющиеся общества. В: Политология: Хрестоматия. Санкт-Петербург: Питер, 2006, с. 286-301.

8. Charles King. Moldovenii. (România, Rusia și politica culturală). Chișinău: Editura Arc, 2002.

9. Lege cu privire la statutul limbii de stat a RSS Moldovenești Nr. 3464 din 31.08.1989. Lege cu privire la revenirea limbii moldovenești la grafia lati-nă Nr. 3462 din 31.08.1989. Publicat: 31. 08. 1989 în B. Of. Nr. 009 Promulgat: 31.08.1989.

10. Jeff Chin, Robert Kaiser. Rassians as the New Minority: Ethnicity and Na-sionalism in the Soviet Successor States. Boulder, Colo: Westview Press, 1996.

11. Vladimir Shlapentokh, Munir Senoich, Emil Payin. The New Russian Diaspora: Russian Minorities in the Former Soviet Republics. Armonk, N.Y., M.E. Sharpe, 1994.

12. Peru-Balan A. Managimentul PR-ului. (Vânătoarea de voturi electorale. Trenduri occidentale, specific național). Chișinău: Cartier, 2014.

13. Dmitrenco S., Mocanu V., Rusandu I. Societatea contemporană: aspecte social-economice și politice. Analiza opiniei publice. Chișinău: Știința, 2007.

14. Barometrul Opiniei Publice. Republica Moldova. Martie–Aprilie 2008. Chișinău: Civis, 2008.

106


15. Дементьев И. Партия национальных меньшинств: за и против. http://www.ia-centr.ru/publications/5975. (29.09.2009).

16. Barometrul Opiniei Publice. Republica Moldova. Martie 2002. Chișinău: Civis, 2002.

17. Barometrul Opiniei Publice. Republica Moldova. (2005-2009). Chișinău: Civis, 2005 – 2009.

18. Коммунисты иллюзий не строят. Политический отчет Центрального комитета ПКРМ VI съезду и задачи партии, представленный председателем партии Владимиром Ворониным. В: Независимая Молдова, 18 марта 2008, №39.

19. Strategia de supraviețuire a civilizației contemporane din perspectiva bioeticii, filosofiei și medicinei / Redactor responsabil T.N. Țîrdea. Chișinău: Print-Caro, 2011, Vol. 1; 2012, Vol. 2; 2013, Vol. 3.

20. Кочетков В.В. К вопросу о суверенной демократии: анализ дискуссии. В: Политическая культура современной России: состояние, проблемы, пути трансформации / Под. Ред. Н.С. Федоркина, Н.В. Карповой. Москва: КДУ, 2009, с. 100-108.

21. Raportul Național de Dezvoltare Umană. Aspirațiile europene și dezvolta-rea umană a Republicii Moldova. Chișinău, 2012.

22. Barometrul Opiniei Publice. Republica Moldova. Chișinău: Civis, Martie–Aprilie 2014.

23. Палади Г.А., Шахотько Л.П., Гагауз О.Е. Основные вызовы демографической безопасности: сходства и различия в Молдове и Беларуси. Chișinău: Î.E.P. Știința, 2010.

24. Varzari P. Elita politică și birocrația în contextul realizării reformelor democratice (cazul Republicii Moldova). Chișinău: Pontos, 2013.

25. http:/www.vedomosti.md/news/Moldova_Parafirovala_Sc (20.01.2014).

107


6

Alegerile bașcanului UTA Găgăuzia în contextul identităţii etno-politice

În opinia politologului Nicolai Țveatkov, alegerile bașcanului re-prezintă cartea de identitate a culturii politice din regiune și se con-sideră un motiv de mândrie pentru populația găgăuză. Conform legislației în vigoare, guvernatorul este ales prin vot direct de către toți locuitorii regiunii cu vârsta de vot de la 18 ani.

Alegerile bașcanului este un test important pentru populația Găgăuziei care le permite cetățenilor să-și demonstreze propria identitate la nivel republican, reliefând, totodată, specificul culturii politice din regiune.

Despre cât de importantă este funcția de bașcan vedem în tabe-lul de mai jos.

108


Câtă încredere aveţi în structurile puterii din Găgăuzia?

Structurileputerii Deplină

Într-o anumită măsură

Nu prea multă

Nu am deloc

Greu de spus/nici un răspuns

Başcanul 18,7 34,9 21,8 16,2 8,4

Puterea executivă 5,3 27,0 26,3 17,1 24,4

Adunarea Populară 11,3 30,0 24,0 17,3 17,4

Deputați în Parlamentul RM din partea UTA Găgăuzia

11,9 28,5 23,6 19,3 16,7

Preşedintele raionului 7,2 20,7 19,5 16,3 36,3

Primarul 26,6 30,0 17,3 18,0 8,2

După cum se vede, majoritatea respondenților și-au exprimat încrederea în primar, persoana pe care o consideră drept cea mai apropiată – (56,6%), precum și în bașcan (53,6%). Nivelul de încrede-re în Adunarea Populară este destul de ridicat – 41,3 %, în deputații în Parlamentul Republicii Moldova din partea Găgăuziei – (40,4%). Doar mai puțin de o treime dintre respondenți (27,9%) au încredere în președintele raionului – figură, pentru ei, depărtată și impene-trabilă. În general, datele prezentate ne demonstrează că alegerile bașcanului au o importanță semnificativă pentru populația Găgău-ziei.

Campania preelectorală din Găgăuzia se deosebește de alegerile din alte părți ale republicii, pentru că este vorba nu doar de alege-rea guvernatorului regiunii. Organizarea propriilor alegeri în auto-

109


nomie subliniază separarea regiunii de sfera politică din Republica Moldova în ansamblu.

La alegerile din 2015 era de așteptat o concurență directă între Nicolae Dudoglo și Irina Vlah. Ambii aveau o experiență de luptă electorală din campania precedentă, în care Nicolai Dudoglo, folo-sind resursele administrative, a reușit s-o depășească în turul întâi pe Irina Vlah, trecând în turul doi împreună cu Mihail Formuzal.

Tactica lui Nicolai Dudoglo și a consilierilor săi nu s-a schimbat de la ultimele alegeri – miza fiind resursele administrative și utilizarea materialelor compromițătoare împotriva concurenților. Ratingul lui Dudoglo a crescut și s-a consolidat pe parcursul ultimului an, după referendumul din 2 februarie 2014, când ajunsese la 5-6%. Înainte de începerea campaniei preelectorale din 2015, ratingul concurentului varia în limita a 15%, ceea ce l-a clasat pe Dudoglo printre favoriții campaniei actuale.

Irina Vlah, de asemenea, a fost una dintre favoritele luptei pre-electorale, ratingul de popularitate al căreia se ridicase la aproxi-mativ 20%. Anume ei îi revenea rolul de figura № 1, susținută de administrația de la Kremlin. Faptul dat nu însemna că ea este unica persoană susținută de Rusia, ci că persoana dată va beneficia de cel mai consistent sprijin: material, organizatoric și de imagine. Ori-entarea regiunii spre Rusia este și în continuare la un nivel foarte înalt – în jur de 88%.

Un alt favorit al cursei electorale a fost Valeri Ianioglo, care la în-ceputul anului 2015 avea o vastă experiență managerială. De partea erau lideri locali, care susținuseră Partidul Socialist în timpul cam-paniei electorale pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. Or acest fapt i-ar fi asigurat șanse mari de a trece în turul doi.

110


Popularitatea sa în regiune se estima la 5-7%. Partidul Socialiștilor, probabil, nu își va desemna un candidat, ci îi va acorda lui Ianioglo sprijinul necesar.

Anumite șanse avea și Alexandru Stoianoglo, care urma să fie susținut de tinerii activiști din diferite ONG-uri.

În mod special, trebuie luat în considerare impactul factorilor ex-terni asupra desfășurării campaniei electorale.

Chiar dacă autoritățile centrale nu pot influența preferințele po-pulației Găgăuziei, totuși, rolul Chișinăului nu trebuie subestimat. Mass-media centrală poate influența acutizarea situației, așa cum s-a întâmplat și în perioada alegerilor parlamentare din noiembrie 2014. Instituțiile de stat, cum ar fi Inspectoratul Fiscal, Centrul Nați-onal Anticorupție din Moldova etc, pot pune presiune pe candidații incomozi. Un astfel de comportament este de natură să conducă la creșterea tensiunilor dintre Chișinău și Comrat și poate avea con-secințe nedorite pe fundalul evenimentelor din Ucraina: formarea echipelor populare, provocări stradale, radicalizarea situației.

Cât privește sprijinul Rusiei, probabil, acesta va fi acordat în în-tregime candidatului susținut de administrația prezidențială rusă. Acest sprijin se poate manifesta în diferite moduri: campanie poli-tica împotriva imigranților, deschiderea unor noi piețe pentru pro-dusele din Găgăuzia, ajutoare umanitare, asistență mediatică și de expertizare.

Aceasă tactică a fost utilizată de Partidul Socialiștilor în campania alegerilor parlamentare din 2014 și a adus partidului marea majori-tate a voturilor. Tehnicile au rămas aceleași: retorică strict prorusă și antieuropeană, poze cu personalități bine cunoscute, declarații

111


oficiale în sprijinul candidatului și a regiunii în ansamblu. Dar, având în vedere experiența lui Renato Usatâi, problemele financiare vor fi rezolvate cu mai multă acurateță prin intermediul băștinașilor și a antreprenorilor.

În ceea ce privește impactul factorului turcesc, trebuie să înțe-legem că, în pofida similitudinii culturii, limbii și a mentalității celor două popoare, poziția Turciei nu influențează preferințele electora-le ale cetățenilor. Turcia este fratele de sânge și istoric al Găgăuziei, dar nu este un partener atât de important ca Rusia. De aceea, spri-jinul de la Ankara, cel mai probabil, se va manifesta prin ajutoare materiale și suport organizatoric. Această țară, spre deosebire de Moscova, nu va provoca acutizarea relațiilor cu Chișinăul în favoa-rea unor interese locale sau de dragul protejării intereselor locuito-rilor Găgăuziei.

În situația creată, câștigătorul ar putea fi desemnat în primul tur de scrutin. Aceasta, în primul rând, depinde de faptul pe cât de fer-mă va fi poziția Cremlinului în alegerea favoritului său. Rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin, în cazul în care acesta va avea loc, vor depinde de candidații care vor reuși să treacă în turul doi. Cel mai probabil aceștia vor fi: I. Vlah, N. Dudoglo, V. Ianioglo, A. Sto-ianoglo.

În cazul în care favoritul Cremlinului va câștiga alegerile, este de așteptat un șir de demersuri din partea noului bașcan, dar ritori-ca nu va fi agresivă, deoarece tactica Rusiei în raport cu Republica Moldova este una de expectativă.

La începutul campaniei electorale pentru funcția de bașcan din 2015, politicienii locali se situau pe următoarele poziții în clasament, care, de fapt, reprezenta aprecierea prestației lor anterioare:

112


Cine credeţi că va fi viitorul guvernator al Găgăuziei?

Viitorul bașcan al Găgăuziei

2015 martie

2915 ianuarie 2014 2013

I. Vlah 40,7 31,5 30,1 20,8

N. Dudoglo 16,6 14,8 6,2 19,3

V. Ianioglo 6,0 8,6 5,0 1,1

D. Constantinov - 4,9 9,8 2,4

D. Croitor 3,7 4,4 - -

A. Stoianoglo 1,0 2,4 - -

C. Buzadji - 1,5 - -

Alte 3,2 2,0 9,4 3,9

Nici un răspuns 28,8 29,9 39,5 35,9

Datele despre cea mai probabilă candidatură care va ieși învin-gătoare în alegeri confrimă, din nou, creșterea ratingului Irinei Vlah – de la 20,8% în martie 2013 până la 40,7% în martie 2015. Ratingul lui Nicolai Dudoglo, înregistrând o scădere în 2014, aproape că s-a restabilit revenind la nivelul anului 2013 – în victoria sa aveau încre-dere 15-16% de respondenți.

De asemenea, am observat o creștere a ratingului lui Valeri Iani-oglo de la 1% în anul 2013 la 8,6% în 2015, și careva scăderi în poziții la D. Constantinov în comparație cu anul 2014 (de la 9,8% la 4,9%).

Numărul alegătorilor indeciși constituia aproximativ 30%. Acest indice, în comparație cu anul precedent, este în scădere, ceea ce reprezintă încă un motiv să ne așteptăm la anumite „surprize elec-torale”. Una dintre aceste surprize ar putea fi Ruslan Garbalî – o

113


figură nouă în politica găgăuză, ce provine din domeniul antrepre-noriatului. Pe de altă parte, acest indice reflectă și interesul popu-lației față de alegeri.

În cine dintre politicienii din Găgăuzia ai încredere cel mai puţin? (în rating nu sunt incluși politicieni cu ratingul de neîncredere mai jos de 0,9%)

Politicieni (clasare după nivelul de neîncredere) %M. Formuzal 15,2

N. Dudoglo 13,6

Toți, mulți 6,8

P. Vlah 3,4

D. Constantinov 3,2

I. Vlah 1,5

V. Ianioglo 1,2

I. Ormanji 1,2

A. Stoianoglo 0,9

Datele de mai sus indică existența unei anumite polarități în per-cepția populației a celor mai importanți lideri politici din Găgăuzia. Or, și M. Formuzal (primul loc în ratingul de încredere), și N. Dudo-glo (locul trei) sunt percepuți de către alegători atât pozitiv, cât și negativ. Acest lucru nu poate fi spus despre Irina Vlah, antiratingul căreia este neglijabil pe fundalul unui semnificativ sprijin pe care i l-au arătat respondenții.

Cu toate aceste, cu câțiva ani înainte de începerea cursei electo-

114


rale, nivelul de credibilitate al liderilor politici din Găgăuzia se pre-zenta astfel:

Câtă încredere aveţi în liderii politici din Găgăuzia? (martie 2013)

Politicieni Deplină Parţială Nu am încredere

Nu amauzit Index*

M. Formuzal 22,6 43,0 32,1 0,3 0,34

D. Constantinov 5,1 22,3 35,8 33,5 -0,08

I. Vlah 26,8 38,6 25,3 7,2 0,40

V. Ianioglo 4,2 18,1 35,1 39,1 -0,13

N. Dudoglo 17,5 29,7 40,5 9,9 0,07

A. Stoianoglo 4,3 17,9 36,4 38,2 -0,14

D. Croitor 7,0 15,7 32,3 41,3 -0,10

P. Vlah 5,6 21,2 37,4 32,5 -0,11

G. Leiciu 3,8 12,8 28,3 52,5 -0,12

F. Gagauz 3,7 12,7 28,7 51,8 -0,12

O. Garizan 7,4 13,1 22,9 53,7 -0,02

C. Cernev 1,0 7,9 25,6 62,9 -0,17

R. Garbalî 0,6 6,7 21,4 68,4 -0,14

* Indicele se calculează după formula: I = (+) – (-) / (+) + (0) + (-), unde (+) – „încre-dere deplină” şi „parțială”; (-) – „nu am încredere”; (0) – „nu am auzit ”. Valoarea numerică a indicelui variază de la + 1 până la – 1, respectiv, variabila evaluează de la pozitiv la negativ.

Cel mai înalt indice al nivelului de încredere l-a obținut Irina Vlah (au încredere deplină sau parțială 65,4%); în comparație cu alți li-deri, majoritatea respondenților au încredere deplină în Irina Vlah.

115


Pe locul doi s-a clasat Mihail Formuzal, în care au încredere 65,6%, dar, pentru că antiratingul său e mai înalt decât la Irina Vlah, indice-le de credibilitate este puțin mai mic. Un indice pozitiv de încredere are și N. Dudoglo, ceea ce înseamnă că mai numeroși sunt cei care au încredere decât cei care nu au încredere în el, deși avantajul este nesemnificativ, iar indicele constituie în total 0,07 în comparație cu 0,40 la Irina Vlah și 0,34 la Mihail Formuzal.

Un alt aspect al studiului asupra alegerilor liderului politic a fost apartenența partinică. Datele sondajului arată că locuitorii Găgău-ziei doresc să vadă în viitorul bașcan nu atât un succesor a lui Mihail Formuzal sau reprezentatul unui anumit partid, cât un politician prorus puternic.

Principalul criteriu de alegere a noii administraţii din autonomie?

Principalul criteriu de alegere a noii administraţii din autonomie %

Acesta trebuie să fie un politician puternic, capabil să facă ordine în autonomie 44,6

Important este ca acest politician să susțină consolidarea relațiilor cu Rusia, indiferent de apartenența partinică 28,0

Ar trebui ca această persoană să fie un apropiat de-al lui Mihail Formuzal, care face parte astăzi din echipa acestuia 15,0

Acesta trebuie să fie un candidat din partea partidului în care eu am încredere 6,1

Altele 0,4

Nu cunosc răspunsul 6,2

116


Cât de important este ca liderul pe care îl simpatizaţi să reprezinte partidul agreat de Dvs.?

Importanţa %

Foarte important 19,8

Destul de important 16,7

Important, într-o anumită măsură, dar nu neapărat 17,5

Nu contează 19,1

Important este ca acesta să nu reprezinte partidul pe care eu nu-l agreez 4,8

Cel mai bine ar fi ca acesta să fie apartinic 4,6

Altele 1,0

Nici un răspuns 16,5

Total 100

Mai mult de o treime din respondenți (36,5%) dau preferință can-didaților care reprezintă partidul apropiat lor. Este foarte mic pro-centul celor care preferă un candidat apartinic (4,6%), iar 19,1% de-clară că apartenența la partid deloc nu este importantă. O anumită influență poate avea și apartenența la un partid „ratat”, imaginea căruia poate afecta direct poziționarea potențialilor candidați.

117


În cazul alegerilor bașcanului aţi prefera să votaţi pentru…

Alegerea candidatului %

Candidatul din partea partidului pe care îl susțin 43,1

Candidatul care îmi este mai apropiat, chiar dacă nu face parte din partidul pe care-l susțin 40,2

Altele 5,8

Nici un răspuns 10,9

Total 100

Datele prezentate în tabel indică o imagine și mai elocventă a unui factor foarte important în susținerea unui sau altui candidat, cum ar fi apartenența partinică. Printre respondenți 43,1% ar pre-fera un candidat din partea unui partid apropiat lor, dar, în același timp, destul de ridicat este și procentul celor care în alegerea lor nu dau o importanță decisivă acestui factor.

Pentru care partid aţi vota la alegerile parlamentare?

Partide 2015 Martie

2015 Ianuarie 2014 2013

PSRM 41,2 36,6 3,5 1,1

PCRM 7,9 13,1 43,3 43,4

PDM 6,3 5,4 1,9 3,1

Partidul Regiunilor 1,3 3,7 9,7 3,9

PLDM 0,9 1,8 1,1 4,7

PL 0,3 0,3 0,2 0,3

Altele 5,0 3,3 3,4 2,1

118


Nu votez 7,9 11,6 7,4 16,2

Greu de răspuns 29,2 24,2 29,5 25,2

Total 100 100 100 100

În general, putem spune că apartenența partinică a unui lider, este, dacă nu chiar decisivă, atunci un factor foarte important în formarea preferințelor politice ale populației. Reieșind din acestea, candidatul ideal pentru un alegător este persoana care întrunește anumite calități și reprezintă un partid apropiat.

Care dintre calităţile acestui lider nu vă plac? (mai jos sunt prezen-tate răspunsurile-descifrări concrete ale respondenților pentru fiecare problemă aparte)

Calităţi (clasare în ordinea priorităţilor) %

Nedemn de încredere, trândav, palavragiu 22,6

Incompetent, nu este politician 12,2

Impostor 11,7

Nu se gândește la oameni 11,1

Hoț, corupt 10,7

Criminal, asasin, om rău 8,6

Nu mă aranjează programul electoral și nici apartenența partinică 1,8

Motivele pentru care oamenii nu au încredere în unii sau alți lideri politici, în general, coincid cu acele calități care sunt impor-tante pentru alegători în alegerea celui mai simpatic politician. Iar acestea sunt: responsabilitate, eficiență, profesionism, competen-

119


ță, calități umane.

Sondajele efectuate permit să conturăm unele trăsături distinc-te pentru electorala din Găgăuzia.

1. Alegerile bașcanului – este un moment important și esențial pentru regiune. Cetățenii autonomiei sunt gată să-și apere punctul lor de vedere, chiar dacă acesta este contrar politicii oficiale a Chișinăului.

2. Apartenența partinică a candidatului are o importanță deo-sebită pentru cetățenii autonomiei, cu toate acestea, ei sunt gata s-o neglijeze în favoarea acelui candidat care prin calită-țile sale personale este mai aproape de aspirațiile lor.

3. Problemele prioritare, atât pentru republică, cât și pentru regiune, în ansamblu, sunt cele de ordin socio-economic. Iar aceasta, într-o măsură oarecare, determină rata mare de po-pularitate a vectorului prorus de dezvoltare a autonomiei gă-găuze, având în vedere dependența reală de: resursele ener-getice, piața de desfacere și piața forței de muncă a Rusiei. De aceea, principala cerință înaintată față de candidat este ca acesta să susțină cursul prorus, și respectiv, să fie susținut de Rusia.

4. Oricare va fi finalitatea alegerilor 2015 din Autonomia Teri-torială Găgăuză, acesta va fi primul pas spre negocieri mai detaliate, și posibil mai dure, cu autoritățile oficale de la Chi-șinău, care în ultimă instanță, vor constitui primii pași spre negocieri independente cu Rusia și/sau cu Europa.

5. „Bătălia” pentru Găgăuzia va fi una rapidă, în legătură cu pe-

120


rioada scurtă, practic două luni de cursă electorală, dar și una necruțătoare din motiv că într-o zonă limitată se vor pune în joc aspirațiile proeuropene și proruse ale Moldovei.

Rezultatele alegerilor bașcanului Găgăuziei permit să tragem unele concluzii:

• În primul rând, pentru prima dată în istoria Găgăuziei funcția de bașcan îi va reveni unei femei, în pofida scepticismului, dacă nu chiar a convingerii ferme, înrădăcinată în modul pa-triarhal de gândire al găgăuzilor, că o femeie, niciodată, nu va putea învinge la alegeri.

• În al doilea rând, pentru prima dată învingătorul a fost de-semnat în primul tur de scrutin.

• În al treilea rând, pentru prima dată postul de bașcan îi va reveni unui băștinaș din orașul Comrat, în comparație cu baș-canii precedenți care, așa sau altfel, se considerau repezen-tanții orașului Ciadâr-Lunga.

Locuitorii Găgăuziei au demonstart că sunt în stare să depășeas-că stereotipurile fără a se îndepărta de principiile interne de trai și tradiții. Viața politică din regiune își continuă cursul.

Odată cu alegerile bașcanului din 2015 s-a încheiat o etapă în via-ța politică a Găgăuziei, care are o mare însemnătate pentru dezvol-tarea de mai departe a regiunii.

Rezultatele acestor alegeri sunt de o importanță istorică: pentru prima dată în istoria Găgăuziei calitatea de guvernator îi revine unei femei; pentru prima dată alegerile au fost finalizate în primul tur de

121


scrutin, pentru prima dată funcția de guvernator al Găgăuziei este deținută de un băștinaș din Comrat.

Pentru moment, în Găgăuzia, în pofida situației materiale dificile a marii majorități a populației, nu se înregistrează tensiuni sociale pronunțate.

Cu toate acestea, actualmente, în UTA Găgăuzia, se resimte lip-sa unor împuterniciri suplimentare, în deosebi în sfera financiară și economică. Cea de-a doua idee, ca popularitate, este aceea că găgăuzii au nevoie de o cotă specială în parlamentul R. Moldova.

Inaugurarea noului guvernator la 15 aprilie 2015 a demonstrat că locuitorii Găgăuziei doresc să trăiască cu demnitate în componența Republicii Moldova și că ei sunt mândri de regiunea lor.

Cu toate că marea majoritate a respondenților solicită extinde-rea împuternicirilor autonomiei, în deosebi în sfera economică și financiară, populația nu crede că este recomandabil de a schimba Legea cu privire la statutul juridic special al regiunii. Mai degrabă este o chestiune de clarificare a unor dispoziții din Lege și de o lăr-gire a împuternicirilor autorităților locale.

Sondajele politice din regiune demonstrează faptul că Găgăuzia are nevoie nu atât de reprezentantul unui partid cu funcție de baș-can, cât de un politician cu experiență și un susținător al vectorului prorus. Iar alegerea unui guvernator apartinic poate fi prima piatră pusă la temelia unui nou edificiu politic, altul decât cel existent ac-tualmente în Republica Moldova.

Populația Găgăuziei este sensibilă la astfel de idei, cum ar fi rela-țiile de prietenie cu Rusia, Găgăuzia fără sărăcie, ridicarea nivelului

122


de trai al oamenilor, creșterea nivelului economic și prosperitate. Cu alte cuvinte, problemele materiale sunt prioritare – două treimi din populație consideră că doar bunăstarea și creșterea economică pot uni și consolida populația autonomiei găgăuze.

În concluzie, regiunea autonomă, după Nicolai Țveatkov, ca fe-nomen politic, poate fi considerată plenar o mândrie a Republicii Moldova. Practica relațiilor dintre Chișinău și Comrat este o bază bună pentru dezvoltarea și consolidarea statului moldovenesc în ansamblu și a regiunii autonome găgăuze în particular. Coexisten-ța pașnică a trei culturi – romană, slavă și turcică – reprezintă un remarcabil model integraționist în spațiul postsovietic. Un model care poate fi aplicat și în spațiul european.

123


7

Cercetarea tendințelor și perspectivelor dezvoltării

procesului electoral

Procesul electoral, care are menirea de a promova în instituții-le de guvernământ cei mai competenți cetățeni din sfera politică, economică, culturală etc, trebuie să reprezinte un mecanism efici-ent de circulație a elitelor și un garant al stabilității societății. Dese-ori, însă, la procesul electoral participă anumiți actori politici care reprezintă doar interesele unor cercuri economice sau politice re-strânse, utilizând diverse tehnologii de manipulare a maselor.

Lipsa unei culturi politice participative, atât în rândul actorilor politici, cât și în rândul electoratului, duce la apariția unor fenome-ne negative în perioada electorală.

Printre aceste fenomene vom enumera: activitatea politică scă-zută, apatia politică, lipsa unei poziții civice, lipsa concurenței reale pe piața politică, nerespectarea normelor de drept și a legislației electorale, incompetența consultanței politice etc. În acest con-text, rolul campaniilor electorale este cel de educare civică, servind ca un instrument de socializare politică a cetățenilor. Dacă pe par-cursul campaniei electorale apare un ansamblu de astfel de feno-

124


mene, atunci rezultatele alegerilor pot să nu fie acceptate de către societate. În acest sens, P. Buchanan consideră că orice formă de guvernământ, care nu este înrădăcinată în cultură, este sortită să dispară.[1]

Dificultatea situației la acest capitol constă în faptul că experi-ența internațională acumulată de statele occidentale pe parcursul secolelor se dorește a fi implementată în Republica Moldova în câți-va ani.

Unul dintre fondatorii Uniunii Europene, R. Schuman, mențio-na că ”democrația nu poate fi construită dintr-o singură lovitură, deoarece, pentru crearea acesteia, Europa a avut nevoie de mai multe milenii”[2]. În decursul unei mari perioade istorice, civilizația occidentală a reușit să creeze asemenea valori ca libertatea indivi-duală, responsabilitatea personală, gândirea și acțiunea rațională, justiția, egalitatea în șanse, ceea ce a contribuit la crearea unui stat de drept și a culturii participative.

Comparând campaniile electorale din statele occidentale, ne vom referi și la sistemul electoral din societățile respective, care, la rândul lor, determină formele de desfășurare a campaniilor electo-rale. De asemenea, au fost selectate state din spațiul post-sovietic și post-socialist. În primul rând, vom elucida caracteristicele siste-mului electoral mixt adoptat de state precum Germania, Italia, Ro-mânia, Ucraina, deoarece acest sistem ar putea fi implementat pe viitorși în Republica Moldova. Ulterior, vom trece la statele cu un sistem electoral proporțional, similar celui din Republica Moldova: Israel, Spania, Polonia, Federația Rusă.

1. Бьюкенен П. Смерть Запада. Москва: АТС, 2003. 444 с.2. Шуман Р. За Европу. Москва:МШПИ, 2002. 96 с.б p.33

125


În continuare vom evidenția anumite aspecte ale sistemului electoral din Germania.

Această țară dispune de un sistem electoral mixt, în care jumă-tate din membrii Bundestagului sunt aleși în circumscripții uninomi-nale, iar altă jumătate – pe baza listelor electorale. Germaniei îi este caracteristic sistemul reprezentativ, cu partide puternice și cu gru-puri de interese mai slabe. Sistemul german presupune că Guver-nul depinde atât de fracțiunile din Bundestag, cât și de Bundesrat. Figurile centrale în procesul politic le au partidele, care în afară de poziții bune în instituțiile din stat au o influență sporită în alte sfere sociale. Astfel, pentru Guvern și pentru alți politicieni, prioritatea constă în căutarea susținerii partinice, iar apoi a susținerii din par-tea electoratului. Importanța susținerii partinice se păstrează atât în perioada dintre alegeri, cât și pentru mobilizarea societății de a susține adoptarea anumitor programe în parlament.

În Germania nu sunt stabilite proceduri complicate de înregistra-re a alegătorilor. Însă, cetățenii care se află în afara țărilor membre ale Consiliului Europei își pierd dreptul de a vota după 25 de ani de rezidență în acele țări. Dreptul de vot este retras de la următoarele categorii de persoane:

– Cei lipsiți de acest drept printr-o hotărâre judecătorească; - Cei care au tutori numiți pe o perioadă nedeterminată;

– Cei aflați în clinicile psihiatrice în baza hotărârilor judecătorești conform paragrafelor 20 și 63 ale Codului Penal german.[3]

3. Орлов А.Г., Иванченко А.В. Современные избирательные системы, Выпуск третий. Москва: Норма, 2009. 448с

126


Legislația electorală germană prevede timpi egali de eter pen-tru toate partidele angajate în cursa electorală, indiferent de rolul acestora în sistemul politic și de arealul electoral de care dispun. Cu toate acestea, partidele parlamentare sunt unicele care au re-prezentanți în consiliile de supraveghere a audiovizualului, ceea ce permite încălcarea acestui principiu în fiecare campanie electorală. Este interesant faptul că în Germania se admite efectuarea agitației electorale prin intermediul uniunilor sociale, a organizațiilor obș-tești și chiar a bisericii.

Sunt cazuri când măsurile de impunere a alegătorilor de a vota se consideră acceptabile (de exemplu, amenințările unui om de afaceri de a concedia angajații în cazul nevotării pentru partidul susținut de acesta). Nu există careva limite în desfășurarea agitației electorale, cu excepția interdicției de a face agitație în ziua alege-rilor. De asemenea, este interzisă publicarea rezultatelor exit-poll-urilor înainte de închiderea secțiilor de votare.

Finanțarea partidelor se efectuează din bugetul de stat, prin alo-carea surselor financiare în dependență de succesele obținute de partide la alegerile în Bundestag, alegerile în Parlamentul European și în landtaguri, precum și în dependență de contribuțiile oferite de către persoanele fizice (donațiile și cotizațiile membrilor de partid).

Un alt sistem electoral mixt funcționează în Italia.

Parlamentul italian este bicameral. Camera deputaților este for-mată din 630 de membri. 617 dintre aceștia sunt aleși prin repre-zentare proporțională pe liste de partid în fiecare din 26 de circum-scripții electorale. În regiunea Lombardia sunt trei circumscripții electorale, în Piemont, Veneto, Latium, Campania și Sicilia – câte două circumscripții electorale, iar în restul regiunilor – câte o singu-

127


ră circumscripție. O trăsătură specifică sistemului electoral italian este reprezentarea cetățenilor care locuiesc în afara țării. Astfel, 12 deputați din cei 630 din Camera Deputaților sunt aleși de către cetățenii de peste hotare (în număr de circa 3 milioane).

Alegerile în Camera Deputaților sunt reglementate de Legea electorală din 2005, care prevede un sistem complex de atribuire a mandatelor. Această lege prevede combinarea sistemului de re-prezentare proporțională cu un ”premiu” pentru coaliția care și-a asigurat numărul cel mai mare de voturi, astfel încât guvernarea obține mai multe mandate. Coaliția de partide care obține cele mai multe mandate, dar sub 340, obține fotolii adiționale în Camera Deputaților, pentru a atinge acest număr. Acest ”premiu” serveș-te drept stimul pentru toate partidele de a se implica în formarea coalițiilor.

Legislația electorală italiană este deseori criticată de politologii italieni. M. Garavoglia consideră, că aceasta poate determina rezul-tatul alegerilor, prin care diverse partide și coaliții pot obține o ma-joritate relativă sau absolută în ambele Camere ale Parlamentului, că cetățenii sunt lipsiți de dreptul de a vota pentru candidați inde-pendenți și că numărul de mandate oferite coaliției învingătoare este mai mare decât proporția voturilor obținute.[4]

Referindu-ne la practica din România, vom menționa că reforma electorală din 2008 stabilește crearea circumscripțiilor uninomina-le, inclusiv circumscripția nr.43, în baza căreia se desfășoară colec-tarea voturilor cetățenilor de peste hotare. Conform legii, candida-

4. Garavoglia M. The electoral law which will be used in the 2013 Italian elections is radically different from any other electoral system in Europe http://blogs.lse.ac.uk/europpblog/2013/02/12/italy-electoral-law/ (vizitat 2.06.2015)

128


ții trebuie să achite pentru campania națională o sumă care variază de la un partid la altul.

Parlamentul român este bicameral, cu un număr nedeterminat de deputați și senatori, aleși pe o perioadă de patru ani. Pentru ale-gerea deputaților au fost create 311 circumscripții uninominale, iar pentru Senat – 135 de circumscripții uninominale. Mandatele sunt calculate în proporție de 1 la 70.000 de persoane pentru deputați și 1 la 160.000 de persoane pentru senatori. Deputații sunt aleși prin obținerea majorității voturilor în cadrul circumscripției sau prin alo-carea mandatelor, care a fost proiectată pentru a asigura o repre-zentare proporțională la nivel național și local. Faptul că Parlamen-tul nu prevede un număr fix de deputați și senatori, a dus în 2012 la sporirea numărului de deputați până la 588, cu 177 de mandate mai mult decât în legislatura precedentă.[5]

În Ucraina, în urma reformei electorale din 1998, s-a trecut la sis-temul electoral mixt. Legea a oferit un stimul pentru cetățenii activi din punct de vedere politic de a forma partide politice, decât să se bazeze pe susținerea la nivel local, iar pragul relativ înalt încuraja consolidarea partidelor. De asemenea, un plus al sistemului electo-ral mixt este și faptul că partidele cu un suport înalt la nivel regio-nal au posibilitatea să obțină mandate fără să-și dezvolte partidul la nivel de țară. Dezavantajele reformei constau în confuzia pe care a generat-o pentru alegători. În primul rând, numărul opțiunilor elec-torale a crescut semnificativ înainte de alegeri. Existența unui me-canism alternativ de alegeri a determinat apariția multor partide noi, care sperau să acumuleze 4%. În al doilea rând, lipsea educația

5. Romanian Constitutional Court Overturns Changes to Election Law, http://www.bloomberg.com/news/2012-06-27/romanian-constitutional-court-overtur-ns-changes-to-election-law.html (vizitat 2.06.2015)

129


electorală a alegătorilor, care nu cunoșteau cum funcționează noua formulă. În al treilea rând, legea a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a Ucrainei (în două rânduri), ceea ce a pus sub semnul întrebării legalitatea desfășurării alegerilor.[6]

Vorbind despre organizarea partidelor politice din Ucraina, V. Lebediuk consideră că acestea posedă structuri de tip arhaic. Parti-dele ucrainene repetă modelul format cu 20 de ani în urmă, în care politicienii se unesc pentru participarea la campaniile electorale și sunt inactivi în perioadele dintre alegeri. De asemenea, partidele nu s-au profesionalizat, deoarece se bazează doar pe serviciile spe-cialiștilor de consultații politice. În opinia sa, „ numărul membrilor de partid în multe cazuri este o ficțiune, iar suportul electoral se bazează pe popularitatea liderilor,pe resurse administrative și pe utilizarea unor tehnici mai puțin ortodoxe în atragerea păturilor so-cial vulnerabile”.[7]

Acum vom trece la experiența statelor cu un sistem electoral si-milar celui din Republica Moldova. Alegerile în Israel sunt bazate pe un sistem de reprezentare proporțională la nivel național, simi-lar cu cel din Republica Moldova, dar cu un prag de trecere de 2%. Sistemului de partide din Israel îi sunt caracteristice coalițiile, astfel încât nici un partid nu a obținut vreodată majoritatea mandatelor în cadrul alegerilor naționale. Alegerile se desfășoară în baza listei de partid închise, astfel încât cetățenii votează pentru partidul favorit, și nu pentru candidați independenți. Cele 120 de locuri din Knesset

6. Кордунь О. Конституционный Суд Украины и выборы. În: Нова политика, 1998, nr.2 , с.2-13.7. Лебедюк В.Н. Тенденции организованного развития политических партий Украины. În: Политические партии и политическая конкуренция в демократических и недемо¬кратических режимах., Москва, 2010.p. 199-210.p.209

130


sunt distribuite conform metodei D’Hont proporțional voturilor obținute.[8] Pragul scăzut favorizează partidele minoritare, ceea ce este o caracteristică deosebită a Israelului față de majoritatea altor țări. Partidele pot face fuziuni cu scopul de a obține un mandat în plus, în cazul în care suma voturilor pe care le au în surplus le permit acest lucru.[9]

Există similitudini între sistemul electoral al Republicii Moldova și cel din Spania. Aici, Congresul Deputaților este format din 350 de membri, aleși pe o perioadă de patru ani conform metodologiei de reprezentare proporțională D’Hont. Mandatele sunt alocate în fe-lul următor: câte 2 mandate sunt alocate pentru fiecare provincie, câte un mandat pentru orașele Ceuta și Melilla, iar restul 248 de mandate sunt alocate proporțional cu populația țării. În practică, sistemul dat favorizează mai mult provinciile mici și defavorizează cele mai populate urbe: Madrid și Barcelona. De vreme ce în Spa-nia există 52 de circumscripții, multe dintre care sânt relativ mici, aceasta contribuie la trecerea cu ușurință a pragului electoral de 3% în circumscripții, descrește proporționalitatea și favorizează parti-dele mari și cele cu suport regional, defavorizând alte partide.

Prin urmare, putem menționa că sistemul electoral spaniol are anumite neajunsuri, care ating principiile reprezentării proporțio-nale, transparenței sistemului de calcul al voturilor și stabilirii învin-gătorilor, formării majorității parlamentare și a stabilității guvernu-lui. În cercurile politice din Spania se discută pe larg posibilitatea reformării sistemului electoral, care presupune întărirea metodelor

8. Israel’s Political System http://www.cfr.org/israel/israels-political-system/p8912 (vizitat 2.06.2015)9. The Distribution of Knesset Seats Among the Lists – the Bader-Offer Method, http://www.knesset.gov.il/lexicon/eng/seats_eng.htm (vizitat 1.10.2013).

131


de combatere a falsificării alegerilor, garantarea desfășurării cam-paniilor electorale în condițiile pericolului activităților teroriste din partea unor grupuri separatiste etc[10].

Un sistem electoral cu reprezentativitate proporțională, ase-mănător cu cel din Republica Moldova, se regăsește și în Polonia. Legislativul polonez este bicameral, iar Seimul are o forță legisla-tivă superioară Senatului. Astfel, dacă o lege adoptată de Camera Deputaților este respinsă de Senat, aceasta poate intra în vigoare dacă este adoptată repetat de majoritatea absolută a deputaților din Camera superioară. Inegalitatea dintre cele două Camere ale Parlamentului polonez se exprimă și prin faptul că doar Seimul este în drept să controleze activitatea Consiliului de Miniștri. Totuși, sis-temul bicameral al Legislativului Poloniei are un rol important în întregul sistem guvernamental, în special drept referință la tradi-țiile istorice ale Republicii din trecut. Seimul este compus din 460 de membri, aleși prin vot direct și universal pe o perioadă de patru ani. Mandatele din Seim sunt distribuite prin metoda D’Hont de reprezentativitate proporțională. Pentru a participa la distribuirea mandatelor, partidele trebuie să obțină cel puțin 5% din totalul vo-turilor, iar coalițiile – cel puțin 8%.

Campaniile electorale din Polonia sunt interzise pe teritoriul companiilor private și a întreprinderilor de stat în forme care ar pe-riclita activitatea acestora, pe teritoriul unităților militare și al altor întreprinderi aflate în subordinea Ministerului Apărării. În timpul campaniei electorale sunt interzise orice forme de agitație pe teri-toriul școlilor primare și gimnaziilor în rândul elevilor, care încă nu dispun de dreptul de vot. De asemenea, este interzisă organizarea

10. Орлов А.Г., Иванченко А.В. Современные избирательные системы, Выпуск третий. Москва: Норма, 2009. 448с.

132


loteriilor, concursurilor cu premii bănești sau cadouri, care ar pu-tea fi distribuite cu scopuri de publicitate electorală. Totodată, este interzisă răspândirea sau livrarea în cadrul campaniei electorale a băuturilor alcoolice gratuite în suportul unui anumit candidat.[11]

În Federația Rusă, sistemul electoral proporțional este aplicat în cadrul alegerilor în Duma de Stat și la alegerea deputaților în or-ganele legislative din regiuni. Acest sistem a fost aplicat între anii 2007-2011, anterior existând sistemul mixt. Aici vom menționa, că, începând cu anul 2016, Federația Rusă va reveni la sistemul electo-ral mixt, astfel încât 225 de deputați din Duma de Stat vor fi aleși în cadrul circumscripțiilor uninominale, iar restul –prin intermediul sistemului proporțional, cu un prag electoral de 5%.

Legislația electorală din Federația Rusă interzice desfășurarea agitației electorale atât în ziua alegerilor, cât și cu o zi înainte. De asemenea, este interzisă utilizarea resurselor administrative, des-fășurarea agitației în cadrul unităților militare, a organizațiilor și instituțiilor.Nu se permite aplicarea taxelor de diverse mărimi pen-tru închirierea încăperilor, publicității mass-media pentru candidați diferiți. Sunt prevăzute pedepse administrative și penale pentru coruperea alegătorilor sub orice formă, pentru promisiunea de a plăti bani sau alte bunuri materiale în schimbul votului, pentru de-făimarea și insultarea altor candidați în public sau prin intermediul mass-media. Este interzisă, de asemenea, activitatea de binefacere a candidaților în perioada electorală.[12]

11. Орлов А.Г., Иванченко А.В. Современные избирательные системы. Выпуск первый. Москва: Норма, 2006. 496 с.12. Глотов С. Фомиченко М. Избирательное право и избирательный процесс. Москва. НИЦ «Инженер», 2005. 104с.

133


Un factor decisiv pentru realizarea unei campanii electorale co-recte și echitabile, în care tuturor partidelor le sunt oferite șanse egale de a-și prezenta propriul program, candidații și de a transmite propriul mesaj alegătorilor îl reprezintă finanțarea partidelor. Chiar și în cele mai dezvoltate sisteme electorale candidații și partidele politice găsesc posibilități de a acumula surse financiare adiționale, utilizarea cărora nu poate fi oprită prin limitări sau interziceri. După cum menționează Michael Pinto-Duschinsky, ”fluxurile de bani pe arena politică pot fi comparate cu curentul de apă, care, coborând din munți, se transformă într-o mulțime de râuri. Dacă se blochează un râu, apa întotdeauna își va găsi o altă albie”.[13]

În Italia nu există nici o limită cu privire la sumă, volumul cumulat și periodicitatea contribuțiilor private care pot fi vărsate partidelor politice sau candidaților. De asemenea, nu există nici o restricție particulară privind contribuțiile organismelor cu scop nelucrativ, precum sindicate, organizații patronale, instituții religioase, orga-nizații politice etc. Nu se limitează contribuțiile entităților străine. Totuși, câteva restricții se aplică în cazul surselor de finanțare priva-tă. Astfel, sunt interzise donațiile provenind de la societăți care fac apel public la economie sau unde mai mult de 20% din capital este deținut de către stat. Sunt interzise donațiile în numerar în valoare de peste 1.000 euro.[14]

În România, subsidiile pentru partidele politice sunt împărțite în-tre candidații care au acces în Parlament (75% din subsidii) și candi-dații care au obținut cel puțin 50 de locuri în Consiliu în dependență de numărul de voturi obținute în alegeri.

13. Pinto-Duschinsky M. Loopholes. ACE project. Oct. 1998.14. Gilia C. Sisteme de finanțare ale partidelor politice în dreptul comparat. În: Sfe-ra politicii. 2012, nr.169, p. 65-81

134


Legea finanțării politice stabilește plafonul de cheltuieli pentru fiecare candidat la Camera de Deputați suma de 245.000 RON și suma de 350.000 RON pentru Senat. În plus, fiecare partid politic poate cheltui până la 35.000 RON pentru fiecare candidat din teri-toriu. În practică, însă, legea nu funcționează, or mai mulți experți exprimându-se pe marginea alegerilor din 2012 au indicat că cheltu-ielile depășesc aceste plafonuri.[15]

Sursele finanțării private sunt: cotizațiile membrilor de partid; donații, venituri provenite din activități proprii. Legea privind finan-țarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale stabi-lește că cuantumul cotizațiilor, repartizarea și utilizarea acestora se stabilesc prin hotărâri ale partidului politic, potrivit statutului propriu. Veniturile totale provenite din cotizații sunt neplafonate. Suma cotizațiilor plătite într-un an de un membru de partid nu poa-te depăși 48 de salarii minime brute pe țară. Salariul de bază minim brut pe țară, luat ca referință, este cel existent la data de 1 ianu-arie a anului respectiv. Partidele politice au obligația de a publica în Monitorul Oficial al României cuantumul total al veniturilor din cotizații până la data de 31 martie a anului următor, precum și lista membrilor de partid care au plătit într-un an cotizații a căror valoa-re însumată depășește 10 salarii minime brute pe țară.[16]

Legislația spaniolă prevede timp de eter gratuit pentru promo-varea mesajelor electorale pe posturile de radio și de televiziune. Campania electorală, realizată cu suport financiar privat, presupu-ne următoarele metode de agitație electorală: pancarte, mitinguri, emisiuni radio și televizate, presa, etc. Dar finanțarea agitației elec-

15. Parlamentul României. Legea 334 din 17 iulie 2006 (Legea 334/2006), Publicat în Monitorul Oficial nr. 632 din 21 iulie 2006.16. Ibidem

135


torale se realizează doar în baza resurselor de partid sau a grupu-rilor, care promovează candidații. Este interzisă utilizarea surselor publice pentru agitația personală. În afară de utilizarea gratuită a surselor publice, există posibilitatea obținerii dotațiilor de stat în baza voturilor obținute sau a numărului de mandate. Dat fiind fap-tul că dotațiile de stat se oferă doar după finalizarea alegerilor, iar principalele cheltuieli au loc în campania electorală, statul poate aloca o dotație timpurie pe baza de subsidii, dar plata în avans nu poate depăși 30% din suma obținută în cadrul alegerilor anterioare.[17]

În Polonia, proprietatea partidelor se formează prin intermediul donațiilor membrilor de partid, moștenirilor și testamentelor oferi-te în favoarea lor, profiturilor în baza proprietăților, precum și din veniturile din bugetul de stat. Această proprietate poate fi utilizată doar în scopurile stabilite de statutul partidului, precum și in sco-puri de binefacere. Partidul nu este în drept să efectueze activități economice.

Finanțarea din bugetul de stat permite atât efectuarea unui con-trol real asupra activităților partidelor, cât și motivarea partidelor de a se manifesta activ în campania electorală. Dotațiile se oferă pentru fiecare mandat de deputat și senator.

Dreptul la subvenții îl are orice partid care în timpul campaniei electorale: a obținut cel puțin 3% din voturi sau a fost parte a unei coaliții, care a obținut 6% din voturi la nivel de țară. În astfel de ca-zuri suma subvențiilor se distribuie conform proporției stabilite în contractul de creare a coaliției. Lipsa unui astfel de acord duce la

17. Орлов А.Г., Иванченко А.В. Современные избирательные системы, Выпуск третий. Москва: Норма, 2009. 448с.

136


pierderea drepturilor cu privire la obținerea subvențiilor.[18]

Campaniilor electorale occidentale le sunt caracteristice mai multe trăsături: personalizarea campaniilor, creșterea semnificati-vă a numărului experților care se ocupă de analiza datelor și ela-borarea deciziilor, abordarea de tip marketing a alegerilor (piața de voturi), rolul proeminent al mass-mediei, care se dezvoltă în ac-tori independenți și puternici ce socializează și educă publicul, și efectuarea campaniilor neîntrerupte menite să asigure reînnoirea aprobării din partea publicului.[19]La nivel organizațional, conceptul campaniei moderne presupune centralizarea activităților din cam-panie „de la organizațiile de nivel local și voluntari care activează la nivel local, spre structuri manageriale centralizate”. [20]

Comparând campaniile electorale din democrațiile dezvoltate cu cele din lagărul post-sovietic, vom menționa că alegerile libere și democratice nu pot să apară într-un vacuum. Alegerile libere ne-cesită o eficiență sporită a organelor administrative de a crea un registru de alegători, de a demarca circumscripțiile, de a crea sec-ții de votare, de a număra voturile și de a aplica formule electora-le. Aceasta presupune libertatea de asociere, de selectare a celor mai buni candidați. W. Mishler și R.Rose stabilesc că în societățile post-comuniste domină identificarea partinică scăzută și lipsa în-

18. Орлов А.Г., Иванченко А.В. Современные избирательные системы. Выпуск первый. Москва: Норма, 2006. 496 с.19. Mancini P. Swanson D. Politics, Media, and Modern Democracy: An Introducti-on. In Politics, Media, and Modern Democracy. An international Study of Innovati-on in Electoral Campaigning and their Consequences, edited by D. L. Swanson and P. Mancini. Westport, CT and London: Praeger,1996. 304 p.20. Ibidem, p.12

137


crederii în instituțiile reprezentative ale statului.[21]

E. Lazarev susține că în statele din spațiul CSI corupția electorală a devenit o normă a procesului politic. În opinia sa, „în campaniile electorale se utilizează scheme „gri” de finanțare a campaniilor din partea businessului mare și utilizarea „resurselor administrative” pentru manipularea procesului electoral. În țările post-sovietice accesul la organele puterii de stat este strict limitat”.[22] La acest capitol, Y. Josan menționează : “Insatisfacția curentă din țările din Europa Centrală și de Est este în mare parte rezultatul problemelor legate de finanțarea politică.

Corupția politică este o problemă proeminentă și finanțarea ile-gală a partidelor politice subminează sistemul democratic în între-gime. Partidele politice primesc donații mari de la câțiva donatori bogați, în timp ce veniturile din cotizațiile de membru sunt neîn-semnate”[23]. În sensul soluționării acestei probleme în democrații-le noi, K. Kumar consideră că „aspectele legale relevante finanțării partidelor politice și campaniilor electorale pot fi încorporate în legea electorală, legea privind partidele politice sau o lege separa-tă privind finanțarea partidelor politice, candidaților independenți și campaniilor electorale”.[24] Autorul recomandă „să se introducă

21. Mishler W., Rose R. Trust, Distrust and Skepticism: Popular Evaluations and Poltical Institutions in Post-Communist Societies. În Journal of Politics, 1997 nr.59(2), p. 418–45122. Лазарев Е.А. Политическая коррупция: объясняя природу постсоветских трансфор¬маций. În Полис. 2010, nr. 2, с.106-121., p.10823. Josanu Yu. Finanțarea partidelor politice în Europa Centrală şi de Est. În: Revis-ta Moldovenească de Drept internațional şi relații internaționale. Chişinău, AŞM. 2009, nr.4, p.184-194.24. Kumar K. Refletions of International Political Party Assistance. În: Democratiza-tion, 2005, nr. 12/4, p. 505-527, p.94

138


o lege unică specială privind finanțarea. O astfel de abordare, de asemenea, simplifică procesul de alcătuire a proiectului de lege în cazurile în care este necesară amendarea legislației”.[25]

Prin urmare, societățile occidentale dispun de o cultură partici-pativă, care se manifestă, în special, în rândul clasei de mijloc, care militează pentru dreptate, respectarea drepturilor omului, precum și pentru o putere stabilă. Clasa medie este părtașa reformelor bine gândite și nu acceptă anarhia, extremismul sau ilegalitățile în politi-că. Datorită acestui fapt, reprezentanții clasei medii mereu votează pentru candidații care acționează în scopul consolidării stabilității în societate. Lipsa unei largi clase medii în societatea moldoveneas-că duce laabsenteism, la dorința de a vota pentru actorii care ofe-ră promisiuni irealizabile de a modifica radical lucrurile spre bine, precum și la dezamăgirea în alegerile democratice ca instituție. Din aceste considerente, aplicarea în Republica Moldova a tehnologii-lor electorale eficiente din Occident nu aduc la atingerea rezultatu-lui scontat.

Analizând sistemele electorale din unele state din lagărul post-sovietic (Rusia, Ucraina), din fostul lagăr socialist (România, Polonia), precum și experiența unor state occidentale (Germania, Italia, Spania) și ținând cont de vectorul pro-european pe care l-a adoptat Republica Moldova, considerăm oportună aplicarea siste-mului electoral mixt, care va permite modificarea relațiilor dintre candidați și partide. În cadrul acestui sistem, atât reprezentativi-tatea regiunilor devine mai echilibrată, cât și deputații depind mai mult de alegători, iar partidele sunt obligate să se orienteze asupra identificării unor candidați populari. Astfel, rolul politic și indepen-dența deputaților se sporește, iar intenția partidelor de a crea liste

25. Ibidem, p.94

139


electorale cu persoane necunoscute sau cu o reputație dubioasă este în descreștere. Prin urmare, o astfel de reformă va contribui, cu siguranță, la sporirea activismului electoral în rândul populației.

Referindu-ne la specificul campaniilor electorale occidentale, vom menționa că acestea sunt determinate, în ultimul timp, de mic-șorarea rolului partidelor și a complicării relațiilor dintre candidați și populație. Spre exemplu, în SUA, în ultimele decenii, partidele au început să atragă în procesul electoral mai puțini oameni, ceea ce a cauzat dezvoltarea noilor tehnologii de mobilizare a electoratului.

Datorită noilor tehnologii comunicaționale, îndreptate spre mo-bilizarea populației, s-au dezvoltat și metodele marketingului poli-tic - o concepție strict economică, în care alegătorii își dau voturile în schimbul promisiunilor electorale ale politicienilor.

Cu toate că există caracteristici diferite ale sensului politic și cel economic ale marketingului, totuși, este greu de separat aceste două categorii, iar aceasta se explică prin strânsa conexiune dintre domeniul politic și economic ca sfere ale relațiilor sociale.

La etapa actuală, campaniile electorale nu sunt realizate de ac-tiviști amatori, și nici de funcționarii de partid, ci de către oameni, profesia cărora presupune implicarea permanentă în campanii elec-torale – consultanții politici și managerii electorali. Pentru aplicarea tehnologiilor electorale specialiștii duc cont de o serie de condiții.

E. Минченко stabilește că factorii care influențează utilizarea unui anumit tip de tehnologii sunt: specificul național și regional, limbile vorbite în țară, legislația electorală, sistemul de stabilire a în-vingătorului, cultura și tradițiile, regimul politic, gradul de influență al resurselor administrative, dezvoltarea social-economică, religia,

140


accesul la mass-media etc. [26]

În zilele noastre, rolul principal în desfășurarea agitației electo-rale îl are televiziunea. În timpul alegerilor televiziunea este utiliza-tă pentru plasarea publicității electorale ascunse, pentru dezbateri electorale, apeluri ale candidaților, participări la talk-show-uri. În toate țările unde există posturi naționale TV partidele de guvernă-mânt sunt favorizate, într-o măsură mai mică sau mai mare, de că-tre acestea.

În cazul Italiei, televiziunea și radioul oferă timp gratuit egal tu-turor partidelor care lansează candidați pe întreg teritoriul țării. Acest timp este utilizat pentru diverse formate de emisiuni, dar nu există o poziție unanimă față de modul în care să fie efectuate dez-baterile între candidați. În primul rând, se menționează că sistemul politic italian conține prea multe partide pentru a desfășura dezba-teri. Dacă trebuie de ales participanții, nu există un principiu după care s-ar face acest lucru.

În România, în campaniile electorale din ultimul timp, mass-me-dia nu are rolul dominant, dezbaterile TV fiind înlocuite cu contac-tele directe cu alegătorii prin comunicare față în față și oferirea ca-dourilor pentru alegători. Mesajele partidelor sunt de asemenea de tip „catch-all.

Referindu-se la alegerile din 2008, L. Stan constată că „unele promisiuni erau ireale, precum construirea unei magistrale de o mie de kilometri într-o țară în care au fost construite drumuri în

26. Mинченко Е. Универсальные избирательные технологии и страновая специфика: опыт российских политических консультантов, http://www.minchenko.ru/netcat_files/pdf/universalqnye_stranovye_tehnologii.pdf (vizitat 1.10.2013)

141


lungime de 300 km în ultimii 20 de ani, sau și-au pus scopuri care depășesc puterile parlamentului, precum alocarea gratuită a trac-toarelor echipate cu sisteme GPS”.[27]

În Ucraina, piața media este dominată de televiziunile private, care în alegerile din 2010 ofereau un spectru larg de viziuni politice. În alegerile din 2012, însă, opiniile politice au fost mediatizate mai puțin, experții vorbind despre reticența proprietarilor posturilor TV de a intra în conflict cu Guvernul. Aceasta a dus la creșterea auto-cenzurii și la decizia de a se abține de la abordarea anumitor subiec-te care ar critica acțiunile autorităților.

În Germania, partidele politice nu au dreptul să procure timp de emisie la posturile publice de televiziune și radio, însă li se oferă timp gratuit pentru publicitate. Dar sunt aplicate restricții seve-re pentru durata (nu mai mult de treizeci de secunde) și numărul lor (până la opt, în dependență de mărimea fracțiunii partidului în parlament). Curtea Constituțională Federală a stabilit un model de egalitate graduală a posibilităților, conform căruia partidele parla-mentare primesc de două ori mai mult timp de eter, decât partidele mici. Partidele germane nu ezită să utilizeze așa-numitele „pseu-doevenimente”, care contribuie la sporirea vizibilității anumitor politicieni: mitinguri, conferințe de presă, vizite în țări străine în timpul campaniilor electorale etc. Astfel de evenimente se bucură de succes și sunt transmise regulat de către televiziunile germane.[28] Tactica organizării evenimentelor a început să fie utilizată pe larg de către Partidul Social Democrat German, care în ajunul alegerilor

27. Stan L., Vancea D. Alegerile parlamentare din 2008: Vin vechi în sticle noi. În: Sfera Politicii, 2009, nr. 131-132, p. 3-13., p.728. Semetko H., Schoenbach K. Germany’s „unity election”: Voters and the media. Cresskill, N.J.: Hampton Press, 1994. 151p.

142


din 1997 a organizat trei evenimente la nivel național: Congresul inovațional în luna mai, Congresul partidului în octombrie și Aduna-rea partidului în noiembrie 1997. Proiectate, în primul rând, pentru atenția din partea mass-mediei, activitățile partidului dat au avut scopul de a scade din importanță adunarea Uniunii Creștin Demo-crate din 1998.[29] De asemenea, se utilizează strategia personaliză-rii, prin care se creează și se utilizează proeminența liderilor. Perso-nalizarea este o funcție importantă în strategiile TV ale partidelor, deoarece aduc vizibilitate procesului politic. P.Radunski susține că „mass-media modernă, în special televiziunea, oferă fețe noi pute-rii politice”.[30] Un exemplu al personalizării este utilizarea imaginii de câștigător a lui G. Schroeder după alegerile din Saxonia Inferioa-ră. Aceasta a contribuit la formarea „unei imagini programatoare în mințile alegătorilor pentru lupta electorală”.[31] Un alt exemplu de personalizare îl reprezintă utilizarea de către PSDG a separării orga-nizației centrale de efectuare a campaniei electorale de Staff-ul par-tidului. După cum susține T. Poguntke, „crearea oficiului personal al liderului partidului în procesul campaniei electorale presupune că staff-ul candidatului ia deciziile cele mai importante în campanie, inclusiv datorită faptului că se utilizează resursele de care dispune cancelarul (în cazul alegerilor din 2002 și 2005)”.[32]

29. Niedermayer O. Modernisierung von Wahlkampfen als Funktionsentleerung der Parteibasis. Niedermayer O., Westle B. (Hrsg.) Partizipation und Demokratie. Festschrift fur Max Kaase. Wiesbaden, 2000. p. 192-210.30. Radunski P. Wahlkaempfe: Moderne wahlkampffuehrung als politische kom-munikation Munich: Olzog, 1980. 208p., p.1631. Feist U., Hoffmann H. Die Bundestagswahlanalyse 1998: Wahl des Wechsels. În: Zeitschrift fur Parlamentsfragen, 1999, № 30, p.215-251, p.21832. Poguntke T. A Presidentializing Party State? The Federal Republic of Germany. Poguntke T., Webb P. (eds.) The Presidentialization of Politics. A Comparative Study of Modern Demo¬cracies. Oxford, 2005. p.63-87., p.71

143


Analiza campaniilor electorale din Germania demonstrează că are loc „americanizarea” comunicării politice. Utilizarea mediei electronice în PR-ul politic este într-o permanentă creștere. Spre exemplu, publicitatea politică a Uniunii Creștin Democrate a cres-cut de la 254 de unități în 1994 până la 559 unități în 1998. În cadrul campaniilor electorale din 2002, mai mult de 52 milioane de tele-spectatori au urmărit duelul dintre candidații la postul de cancelar al Germaniei[33].

O altă sursă importantă în desfășurarea campaniei electorale contemporane o reprezintă internetul. În SUA, politicienii utilizea-ză internetul pentru a eficientiza metodele vechi de atragere a atenției din partea mass-mediei, precum și pentru a dezvolta meto-dele de comunicare cu alegătorii. D. Lipinski stabilește că peste 70% din membrii Congresului utilizează sursele online pentru a atrage atenția jurnaliștilor.[34] S. Coleman descrie internetul ca „o posibi-litate de a conecta în mod direct alegătorii de aleși, în situația în care electoratul din democrațiile reprezentative tinde să-și piardă încrederea în aleși” [35].

Și în țările vecine a sporit rolul internetului, prin intermediul că-ruia candidații își promovează imaginea, comunică cu alegătorii prin propriile pagini web. În România, dacă în 2007 erau circa 100 de bloguri politice monitorizate, atunci în 2010 doar PSD, PD-L și PNL aveau peste 350 de bloguri, iar această cifră este într-o crește-

33. Schulz W. Mediatisierung der Politik oder Politisierung der Medien?, 2003. http://www.kas.de/ upload/dokumente/einbahnstrasse/holtz-bacha_-_mediatisi-erung_der_politik.pdf (2.6.2015).34. Lipinski D., Neddenriep G. Using „New” Media to Get „Old” Media Coverage, În The Harvard International Journal of Press/Politics, 2004. p 7-21., p.1535. Coleman S. The New Media and Democratic Politics, New Media Society, 1999, nr. 1, p.67-74., p.67

144


re permanentă.[36] Deși utilizarea internetului mobilizează participa-rea electorală și promovează imaginea candidaților, A. Momoc este de părerea că „deocamdată new media amăgesc publicul furnizând iluzia pluralismului și a libertății de exprimare”.[37] Experiența cam-paniilor electorale online în România arată că utilizarea internetului este la o etapă incipientă, iar candidații încă nu pot obține rezultate remarcabile. În acest sens, politologul M. Pătruț consideră că „în alegerile parlamentare din 2008 comunicarea electorală prin inter-mediul blogului a ratat ocazia democratizării competiției electorale și a conservat în linii mari raporturile de forțe și discrepanțele de capital electoral existente în offline”.[38] Putem spune că politicienii doar se conformează cerințelor noi de desfășurare a campaniilor electorale, în același timp ducând cont de realitățile unor societăți cu o democrație tânără. Spre exemplu, I. Boșoteanu menționează că „mentalitatea românească este încă tributară comunicării fa-ce-to-face, platformelor politice declarative și promisiunilor electo-rale, adoptând o atitudine de resemnare în fața unei situații presta-bilite”, și că „marketingul politic online nu reprezintă o opțiune, ci o necesitate a spațiului public contemporan”.[39]

Comparând campaniile electorale din Europa cu cele americane, vom menționa că în țările europene se atrage o atenție sporită la planificarea politică de lungă durată, în timp ce în SUA se elaborea-ză mesaje strict bazate pe situația de moment. După cum conside-

36. Mihnea D. Campania electorală în era Internetului.În: Sfera Politicii, 2010, nr.143, p.67-73., p.7137. Momoc A. Candidații populişti şi noile tehnologii (Blog, Facebook, YouTube) în alegerile prezidențiale din 2009. În Sfera Politicii, 2011, nr.162, p. 39-46., p.4538. Pătruț M. Blogul – un instrument pentru democratizarea comunicării electora-le? În: Sfera Politicii, 2011, nr. 159, p. 57-64, p.6339. Boşoteanu I. New media în alegerile prezidențiale din 2009. În: Sfera Politicii, 2011,nr. 62,p. 47-56.

145


ră F.Plasser, „în campaniile americane rolul central îl au candidații, banii și mass-media, deoarece sunt orientate spre cicluri electorale scurte și intense. Stilul european al campaniilor oferă rolul principal partidelor, se accentuează competența lor, urmărindu-se consoli-darea încrederii alegătorilor față de partide drept subiecți colectivi ai politicii, aflați la guvernare sau în opoziție”.[40]

Deseori, pentru politicieni, este mai important să-și plaseze pro-pria imagine în subconștientul alegătorilor decât să promoveze anumite idei. Sociologul Каrа-Мurzа menționează că ”politicienii evită situațiile în care sunt obligați să-și facă publice propriile valori (idealuri, principii, criterii în selectarea soluțiilor) – ei își vând ima-ginea”.[41]

Utilizarea marketingului politic în campaniile electorale din Ger-mania poate fi observată în pregătirea partidelor politice la alegeri-le din landul Renania de Nord-Westfalia din 2005. În cadrul acestei campanii se dorea „plasarea așteptărilor electoratului în centrul tu-turor activităților planificate și realizarea asigurării strategicecu in-formație, care ar fi îndreptată spre utilizarea cunoștințelor despre sensibilitatea populației în contextul maximizării voturilor electo-ratului”.[42] Analiza a fost efectuată luându-se în calcul următoarele elemente ale marketingului politic: promovarea, politica vânzări-lor, segmentarea, targeting-ul etc. Drept produs al marketingului

40. Baines P. Plasser F. Scheucher Ch. Operationalising Political Marketing: A Com-parison of US and Western European Consultants and Managers. Middlesex Uni-versity Discussion Paper Series, No 7, July 1999 http://mubs.mdx.ac.uk/Research/Discussion_Papers/Marketing/ dpap_mkt_no7.pdf (vizitat 2.06.2015), p.1541. Кара-Мурза С.Г. Власть Манипуляции. Москва: Академический Проект, 2009. 380с, p.35642. Diermann M. Politisches Marketing: Relevanz des Marketingkonzeptes fur poli-tische, Tectum Verlag, 2007. 280p

146


politic era considerată oferta și poziționarea partidului și a candida-tului. Spre exemplu, D. Olșanschi stabilește că elementele „carisma politicianului, imaginea partidului, reputația sunt un produs”[43], iar întregul sistem politic este privit drept „o piață gigantică de cerere și ofertă a produselor și serviciilor”.[44]

Formula americană de conducere a campaniilor electorale, la moment, conține următoarele elemente:

– conducerea campaniilor electorale este transmisă de la liderii politici către specialiștii marketingului electoral. Aceștia sunt con-sultanți independenți, manageri electorali, firme de consultanță, care reprezintă un nou tip de afaceri private, numit business politic;

– înainte de demararea campaniei electorale se efectuează cer-cetări de marketing serioase, colectarea informațiilor despre o re-giune concretă, opțiunile și problemele alegătorilor, care se reflec-tă în programele și declarațiile candidaților;

– în timpul campaniilor se efectuează monitorizarea ce permite depistarea caracterului și a gradului de impact al campaniei asupra alegătorilor, precum și introducerea corectivelor în strategia și tac-tica de luptă;

– contactele personale ale candidaților cu alegătorii se utilizează mai rar, punându-se accent pe mijloacele de informare în masă. În special, se utilizează televiziunea, care promovează ”marfa politi-

43. Ольшанский Д.В., Пеньков В.Ф. Политический консалтинг. СПБ: Питер, 2005. 448с, p.1244. Морозова Е.Г. Политический рынок и политический маркетинг: концепции, модели, технологии. Москва: РОССПЭН, 1999. 246 с., p.19

147


că” mai efectiv, decât campaniile clasice ”de la ușă la ușă”; stilul politic este influențat enorm de televiziune: în prezent câștigă nu dominarea, ci comunicarea, abilitatea de a contacta cu persoanele;

– în centrul campaniei electorale se impun nu atât ideile și dis-cuțiile politice, cât personalitatea și imaginea politicienilor; are loc personalizarea și așa-numita ”deprogramare” a luptei politice.[45]

Modelul francez al marketingului politic, însă, diferă de cel ame-rican. În primul rând, acesta a apărut mult mai târziu, în mijlocul anilor ’60 ai secolului trecut. Debutul acestuia este legat de desfă-șurarea campaniei electorale din 1965, când stilul clasic al genera-lului Ch. de Gaulle a concurat cu stilul de marketing americanizat al candidatului centrist J. Lecanuet, precum și de activitatea echipei de consultanți profesioniști din compania ”Service et metod” a lui M.Bongrand. În Franța, termenul de ”marketing”, înțeles ca stil al vieții politice, este substituit cu termenul ”comunicare”. În concep-ția lui M.Bongrand, pentru a asigura accederea la putere, aplicarea ei și raportarea către cetățeni despre modul utilizării acesteia, po-litica devine comunicare. Anume în scopul comunicării se creează documente și se desfășoară promoții. Rolul marketingului politic este de a servi drept cel mai nou instrument al comunicării. De ace-ea, când cercetătorii francezi vorbesc despre marketing, aceștia au în vedere doar faptul că politica, programele, concepțiile etc. trebuie să fie propuse consumatorilor în modul cel mai potrivit aș-teptărilor pieței.[46] După părerea lui M.Bongrand, americanii tind să supraestimeze partea tehnică a procesului. De exemplu, atunci

45. Agranoff R. The Management of Election Campaigns. Boston: Holbrook Press, 1976. 481p.46. Habib L. La communication electorale: quelles difficultes? În: Pouvoirs, 1992, nr.63, p.91-101., p.91

148


când s-a aflat despre victoria lui James Carter, acesta mai întâi și-a felicitat echipa, spunând că fără ei victoria ar fi imposibilă, răspun-sul receptat de acesta fiind că nici ei nu ar fi câștigat fără candida-tul lor. În opinia lui Bongrand, nici un consultant european nu și-ar permite asemenea familiarități cu clientul său, aceasta fiind încă o caracteristică a modelului francez de desfășurare a campaniilor electorale[47].

La fel ca în Franța, partidele politice din Germania sunt puter-nic atașate de ideologiile pe care le promovează. În ultimii ani, în schimbul partidelor orientate spre ideologie vin așa-numitele parti-de „catch-all”, care au mai degrabă intenția de a acumula numărul maximal posibil de voturi, decât de a promova interesele ideologi-ce. D. Swanson susține că tranziția de la timpurile când convingeri-le politice țineau de credință spre timpurile când suportul politic se oferă din convingeri pragmatice se numește trecere de la politica „sacrală” spre politica „seculară”.[48] Micșorarea importanței iden-tificării politice poate fi explicată prin teza lui R. Inglehart, conform căreia bunăstarea materială și întărirea democrației liberale a adus la răspândirea valorilor „post-materiale”. Această transformare a valorilor șterge granițele ideologice ale sistemelor de partide și ini-țiază procesul de opunere a cetățenilor față de conducerea orga-nizațiilor tradiționale.[49] Factorii dați influențează asupra micșoră-rii gradului de polarizare politică, fapt demonstrat prin împăcarea partidelor conservatoare cu economia social-orientată a partidelor

47. Bongrand M. Le marketing politique. Paris: Presses Universitaires de France, 1986. 127p., p.11248. Swanson D. Transnationale politische Kommunikation. Esser F., Pfetsch B. Po-litische Kommunikation im internationalen Vergleich. VS Verlag, 2003. p.56-77., p.5849. Inglehart R. The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles among Western Publics. Princeton: Princeton University Press, 1977. 482p.

149


de stânga – cu democrația liberală și capitalismul.[50] O parte com-ponentă a secularizării partidelor politice din Germania este un pro-ces al defuncționalizării bazelor partidelor, adică micșorarea cererii pentru partidele non-parlamentare și schimbarea acestora cu alți actori în procesul comunicării cu electoratul.[51]

În campaniile electorale din țările Europei de Est se utilizează tactici negative, mai ales de către partidele aflate în opoziție. După cum se menționează în raportul Institutului „Ovidiu Șincai” din România, „campaniile electorale de tip negativ au obiectivul de a amplifica nervozitatea electoratului, pentru a-l determina să acor-de un vot de protest la adresa partidelor aflate la putere. Partidele guvernamentale folosesc mai puțin strategiile negative, deoarece ele trebuie să-și apere „realizările” exercitării puterii».[52]

Prin urmare, în condițiile actuale, în care schimbările sociale sunt foarte dinamice, tehnologizarea procesului electoral, în special, a campaniilor electorale are un rol important. Tehnologiile politice reprezintă o sursă intelectuală, utilizarea căreia poate să contribuie nu doar la studierea și prognozarea schimbărilor vieții sociale, ci pot influența asupra activismului electoral al populației, contribu-ind la democratizarea societății.

Un aspect important al procesului electoral îl reprezintă, de ase-

50. Mair P. Party System Change Approaches and Interpretations. Oxford: Claren-don Press, 1997, p.93-155.51. Niedermayer O. Die Bundestagswahl 1998: Ausnahmewahl oder Ausdruck lan-gfristiger Entwicklungen der Parteien und des Parteiensystems? Opladen: Leske + Budrich, 1999, p.9-3552. Analiză privind manipulările în campaniile electorale, Raport de analiză politi-că, Bucureşti 8 Decembrie 2005, http://www.fisd.ro/PDF/mater_noi/Raport_Ma-nipulare_FINAL.pdf (vizitat 1.10.2013)

150


menea, cultura politică a populației. Cultura politică reprezintă o parte componentă a culturii umane. Studierea acesteia este limi-tată doar la acele fenomene care se formează și funcționează, mai întâi de toate, în domeniul politic. Pentru a înțelege mai profund termenul de cultură politică, este necesar de a elucida structura acesteia. W. Rosenbaum consideră că atitudinile oamenilor în pri-vința sistemului politic reprezintă ”componentele de bază ale cul-turii politice”.[53] Acesta a divizat atitudinile în trei categorii:- atitu-dinea față de instituțiile de stat; - atitudinea față de ”ceilalți” din sistemul politic. Aici poate fi inclusă credința politică, identificarea politică; - atitudinea față de propria activitate politică a individului.

De asemenea, structura culturii politice poate fi divizată în ur-mătoarele elemente: cognitiv, normativ-apreciativ, emoțional-psi-hologic și comportamental.

Elementul cognitiv al culturii politice este format din cele mai răspândite atitudini în societate cu privire la domeniul politic: siste-mul politic și instituțiile sale; regimul politic; mecanismul puterii și conducerii; luarea deciziilor și realizarea acestora; purtătorii atribu-țiilor de putere; propriul loc în viața politică; competența și eficien-ța participării în activitatea politică.

Elementul normativ-apreciativ al culturii politice are drept bază valorile politice, normele, idealurile și scopurile caracteristice pen-tru o anumită societate, grup social sau individ concret. În baza elementului normativ-apreciativ, un subiect poate aprecia cele în-tâmplate în viața politică: relațiile politice; procesul politic; nivelul concordării anumitor fenomene politice cu propriul conglomerat

53. Rosenbaum W. A. Political Culture: Basic Concept in Political Science. N.Y.: Pr. publ., 1975. 181p., p. 6

151


subiectiv de aprecieri și idealuri socio-politice. Astfel, acest element are rolul etalonului, scopului de vârf al politicii.

Elementul psihologic-emoțional al culturii politice este format din sentimentele și emoțiile pe care le simt subiecții în participa-rea la procesul politic. Dorința dreptății sociale, intoleranța față de asuprirea socială și națională, dragostea de patrie, ura față de duș-mani, trăirile chinuitoare în legătură cu înfrângerea obținută - toate acestea, precum și multe altele fac parte din aceste sentimente și emoții. Însoțind practic toate manifestările activității sociale a su-biectului și orientând-o spre obținerea scopurilor vitale, emoțiile reprezintă unul din principalele elemente ale mecanismului de re-glare a relațiilor politice. O cultură politică dezvoltată presupune formarea la purtătorii acesteia a unor stereotipuri constante în sfe-ra emoțiilor și sentimentelor.

Componentul emoțional-psihologic al culturii politice mai con-ține în sine și factorii iraționali ai conștiinței și comportamentului, care reprezintă motive de stimulare a activității subiecților comple-xe și greu de explicat după schema cauză-efect. Astfel de factori se manifestă sub forma miturilor politice, care nu reprezintă altceva decât credința oamenilor într-un anumit viitor ”luminos”. Miturile sunt un produs al activității emoționale a oamenilor și au la bază diverși lideri de opinie. Cu toate acestea, miturile nu pot fi complet asociate cu falsificarea. Dimpotrivă, miturile politice sunt strâns le-gate cu anumite cunoștințe și atitudini față de realitatea socială.

Elementul comportamental al culturii politice se formează din atitudinile politice și stereotipurile comportamentale corespunză-toare, care contribuie la transmiterea atitudinilor și valorilor în sfe-ra activităților practice.

152


Cultura politică reprezintă un obiect de studiu efemer și subtil, în special, în procesul de transformare în care se află Republica Mol-dova. Concluziile obținute pe baza unor date similare pot să difere de la o persoană la alta. Adesea, când apar unele fenomene ine-xplicabile, liderii de opinie publică utilizează cultura politică drept motiv principal care cauzează aceste fenomene. Spre exemplu, unii lideri de opinie publică susțin că democrația nu se consolidează în societatea moldovenească din cauza culturii politice existente, iar cultura politică nu poate fi democratizată, deoarece în Republica Moldova democrația nu este înrădăcinată. Abordările teoretice principale în studierea culturii politice, a participării masive, a com-portamentului electoral au fost elaborate în societățile cu o demo-crație stabilă, iar introducerea acestora în practica Republicii Mol-dova nu este întotdeauna eficientă. După cum afirmă savantul rus I. Irhin, fiecare sistem social-politic are un model de cultură politică de bază, care nu va fi stabil dacă nu este generat anume în această țară, pe pământul acesteia, ca rezultat al dezvoltării culturii politice proprii.[54]

Cu toate acestea, este necesar de a începe analiza culturii politi-ce cu ideile clasice ale lui G. Almond și S. Verba. Pe baza unui studiu comparativ, aceștia au stabilit trei tipuri de cultură politică: cultura politică parohială, de supunere și participativă.[55]

Cultura politică parohială este atribuită societăților conduse de un lider. Cetățenii nu au nici un interes față de sistemul politic, iar liderul cere de la aceștia o supunere absolută.

54. Ирхин Ю. В. Политология. Москва: Издательство Российского университета дружбы народов, 1996. 463с., p. 14155. Almond G., Verba S. Cultura Civică. Atitudini politice şi democrație în cinci nați-uni. Bucureşti: DuStyle, 1996. 392p.

153


Cultura politică de supunere se deosebește prin orientarea cetă-țenilor spre sistemul politic și gradul scăzut de activitate al acestora în politică. Acest tip de conduită s-a format în condițiile feudalismu-lui, în care este prezentă o ierarhie a raporturilor dintre diversele nivele ale sistemului politic. Supușii, conform tradițiilor, trebuie să-și trateze cu mult respect stăpânul. Această atitudine față de lider poate fi întâlnită și în prezent în multe societăți, însă trebuie de menționat că ea poate fi combinată cu un nivel înalt de conștiință civică și de participare.

Cultura politică participativă se deosebește prin atribuirea cetă-țenilor unui rol important în domeniul politic și prin competența acestora în problemele statului, ceea ce presupune un interes ridi-cat și o atitudine pozitivă față de politică. O combinație a acestor tipuri a fost descoperită de autorii vizați în Statele Unite și în Marea Britanie, fiind numită drept „cultură civică”, ca un model de cultură politică ce contribuie într-o mare măsură la consolidarea regimuri-lor liberal-democratice.[56]

Dacă ne referim la cultura politică a populației Republicii Moldo-va, V. Saca, utilizând tipurile de cultură politică elaborate de către Almond și Verba, menționează că se produce o simbioză alogică de elemente ce dă naștere tipului dinamic “tradițional-dependent-ac-tiv” cu o dominare la o etapă sau alta a tranziției a unuia din ele-mente.[57] Etapa actuală este caracterizată de către I.Sandu și T.Spi-nei printr-o cultura politică predominant parohială cu elemente ale culturii politice participative: „Normele de funcționare a societății

56. Лазарев Е.А. Политическая коррупция: объясняя природу постсоветских трансформаций. În Полис. 2010, nr. 2, с. 106-121.57. Saca V. Cultura politică în condițiile transformărilor actuale: cazul Republicii Moldova. În: Moldoscopie (Probleme de analiză politică), 2004, nr. 2 (XXVI). p. 51-63., p. 58

154


presupun congruență cu tipul de cultură politică participativă. De aici rezultă că formula presupune dezvoltarea simultană a orien-tărilor cetățenilor de output și input, care vor duce la congruență între structura și cultura politică a societății și la consolidarea stata-lității moldovenești”.[58]

După apariția lucrării lui G. Almond și S. Verba, ideea culturii civi-ce ca și condiție necesară pentru apariția democrației liberale a de-venit o normă în teoria democratică. G.Almond și S.Verba susțin că orientarea politică a individului poate fi abordată în mod sistematic doar prin stabilirea aspectelor enunțate mai jos:

1. Ce cunoștințe deține el cu privire la noțiunea pe care o are și la accepția pe care o dă sistemului politic în termeni general, ce știe despre istoria lui, dimensiunea, localizarea, puterea, caracteristici-le constituționale și alte semne? Care sunt sentimentele sale față de aceste caracteristici sistematice? Care sunt opiniile și judecățile sale, mai mult sau mai puțin chibzuite, cu privire la acestea?

2. Ce cunoștințe are el privind structurile și rolurile, variatele eli-te politice și propunerile de politici implicate în fluxul ascendent al conceperii politice? Care sunt sentimentele și opiniile sale privind aceste structuri, lideri și propuneri de politici?

3. Ce informații deține el despre fluxul descendent al impunerii politicilor și structurilor, despre indivizii și deciziile implicate în pro-ces? Care sunt sentimentele și opiniile cu privire la ele?

58. Sandu I., Spinei T. Corelația dintre structura şi cultura politică în procesul de-mocratizării societății moldoveneşti. În Moldoscopie (Probleme de analiză politi-că), 2009, nr.2 (XLV), p. 93-102., p.100

155


4. Cum se percepe pe sine ca membru al sistemului său politic? Ce cunoștințe deține el cu privire la drepturile, puterile, obligații-le și strategiile sale de acces la zonele de influență? Cum își perce-pe propriile capacități? Ce norme de participare și de performanță recunoaște și folosește el în formularea unor judecăți politice sau atunci când ajunge la opinii ?[59]

O altă abordare a culturii politice a fost efectuată de către H. Eckstein în 1966 (teoria ”autoritate-cultură”).

Opera acestuia este relevantă, pentru că în ea se vorbește des-pre aspectele dinamice ale culturii și felul în care cultura poate juca un rol în procesul schimbării politice. Eckstein elaborează te-oria stabilității democrației. Prin aceasta el propune ideea necesi-tății echilibrării discrepanțelor culturii politice a elitei și maselor. În viziunea sa, stabilitatea democrației presupune nu doar respec-tarea standardelor democratice de către putere, ci și a componen-telor nedemocratice – părți ale culturii politice, precum obligația de a respecta normele de conduită, consensualitatea și conflictul orientărilor politice. Teoria formulată de Eckstein în baza analizei comparate a sistemelor politice din Marea Britanie și Franța a fost supusă unui test empiric în baza cercetării proceselor respective din sistemul politic norvegian al anilor ‘60 ai secolului trecut. Ge-neralizând rezultatele studiului, H. Eckstein menționează existen-ța în cadrul modelului democratic norvegian atât o congruență instituțională cu principiile ei, cât și un echilibru al discrepanțelor cultural-politice.[60]

59. Almond G., Verba S. Cultura Civică. Atitudini politice şi democrație în cinci nați-uni. Bucureşti: Du Style, 1996. 392p.60. Eckstein H., Division and Cohesion in Democracy: A Study of Norway. Prince-ton University Press, 1966. 312p.

156


O a treia versiune distinctă a analizei culturii politice a fost elabo-rată de către A.Wildavsky, care a dezvoltat o tipologie a culturilor bazate pe patru stiluri de viață distincte. Aceste tipuri se bazau pe relațiile sociale și valorile pe care acestea le exemplificau.[61]

D. Kavanagh a sistematizat concepțiile cu privire la cultura poli-tică. În primul grup acesta a introdus interpretările psihologice ale culturii politice, care o caracterizează drept o totalitate de orientări interne ale individului spre politic. Astfel, cultura politică are limite-le sale în sfera conștiinței și psihologiei politice. În această catego-rie au fost plasate ideile lui G. Almond și S.Verba. Al doilea grup a fost format din abordările obiective care elucidează conținutul cul-turii politice prin cerințele normative, modelele de comportament consacrate ale cetățenilor și grupurilor (T.Parsons, D. Easton). În grupul al treilea au fost introduse interpretările culturii politice care conțin atât caracteristici psihologice, cât și formele corespunzătoa-re de comportament. Grupul al patrulea a fost format din viziunile ce tratează cultura politică drept un model ipotetic de reglementa-re a comportamentului și gândirii dorite, drept nivel calitativ al stă-rii sistemului politic și al actorilor politici.[62] Diversele abordări nu sunt contradictorii, ci mai degrabă formează împreună o imagine mai clară a culturii politice.

Dezbaterile ulterioare au pus pe ordinea de zi probleme noi. În primul rând, cultura politică nu este ceva permanent. Aceasta poate să se modifice, inclusiv, sub influența politicii statului (drept exemplu clasic ne servește Germania de după al Doilea Război

61. Goodin R. Klingemann H. Manual de ştiință politică. Bucureşti: Polirom, 2005. 734p., p. 30262. Kavanagh D. Political Science and Political Behavior. London: Routledge, 1993. 225p.

157


Mondial). În plus, schimbarea de generații, modificarea stilului de viață sub influența modernizării duce la răspândirea unor noi valori în societate, care influențează asupra orientărilor politice și a com-portamentului politic, așa cum s-a întâmplat cu valorile postmate-rialiste în țările europene în anii ’70-’80 ai secolului trecut. Astfel, nu doar cultura politică contribuie la stabilitatea democrației, ci și guvernarea democratică contribuie la dezvoltarea culturii civice. Cu toate acestea, este greu de spus în ce măsură modelul culturii civice elaborat și descris de către G. Almond și S. Verba poate să apară și să se dezvolte în societățile postcomuniste, inclusiv în Re-publica Moldova.

Analizând cultura politică a cetățenilor țării noastre, trebuie să ținem cont de faptul că încă la începutul sec. al XIX-lea teritoriul din-tre Prut și Nistru a fost anexat de către Imperiul Rus, iar în secolul XX a devenit parte a Uniunii Sovietice. Influența culturii politice ruse a lăsat amprente adânci în conștiința și comportamentul moldoveni-lor. Aici trebuie să amintim că, pe parcursul istoriei, puterea stata-lă în Rusia întotdeauna a fost superioară societății și individului. În tradițiile rusești puterea de stat este reprezentată drept absolută și autoritară, or puterea de stat este privită ca bază a stabilității și ordinii, ca protector al poporului. Individului și societății i se acordă un rol pasiv, iar drepturile și obligațiile acestora sunt stabilite de către stat. Colectivismului i se oferă un rol prioritar, spre deosebire de valorile individualismului și de libertate. În Rusia pe parcursul istoriei, nu au existat tehnologii consensuale ale exercitării puterii în cadrul legal, violența socială și politică din partea statului a fost nelimitată și incontrolabilă. Din această cauză utilizarea metodelor de aplicare a forței în conflictele politice atât din partea statului, cât și din partea poporului erau percepute ca o stare naturală a lucru-rilor și, respectiv, ca o normă. În acest răstimp s-a creat o atitudine ambivalentă față de putere: pe de o parte – autoritatea irațională

158


a puterii de stat, așteptările mari de la activitatea acesteia, mistifi-carea și personificarea puterii, tendința de a percepe liderii politici prin prisma carismei acestora, iar pe de altă parte – neîncrederea în instituțiile statului, frica și ura față de putere.

După obținerea independenței Republicii Moldova, renașterea valorilor naționale, asigurarea accesului la informație și posibilita-tea liberei exprimări au contribuit la creșterea activismului politic. Politologii P. Fruntașu și Gh. Rusnac menționează că procesul ane-voios de tranziție a societății moldovenești, însăși crearea unui stat moldav independent și suveran a fost premeditată de participare politică de tip neconvențional exprimată în mai multe mișcări de protest în masă în jurul problemelor de ordin național (activitatea Frontului Popular la sfârșitul anilor ’80 - începutul anilor’90). An-gajarea oamenilor în sfera politicului a fost stimulată de procesele dezintegraționiste din URSS, de acutizarea problemelor de ordin național și de promovarea ideilor democratice. Culmea activismului protestatar s-a încadrat în perioada anilor 1990-1991, fiind un merit al forțelor democratice noi susținute de un număr covârșitor al mi-litanților.[63]

În aceeași perioadă a avut loc democratizarea formelor de parti-cipare politică, a fost instituționalizat pluripartidismul. C. Solomon consideră că datorită formării bazei instituțional-juridice de ordin democrat în Moldova au început să apară forme noi de activism so-ciopolitic necunoscute și nepracticate anterior. În afară de acțiunile de protest, acestea au fost alegerile democratice bazate pe concu-rență (la alegerile în Sovietul Suprem al RSSM din 1990 prezența la

63. Fruntaşu P., Rusnac G. Republica Moldova pe calea democratizării. Probleme, concepte, teorii. Chişinău: USM, 2000. p.125.

159


vot a fost de 83,43% din alegătorii înscriși în listele electorale).[64]

Cu toate acestea, perioada îndelungată de tranziție, lipsa unor progrese semnificative în sfera economică, socială și politică a con-dus la formarea unui grup impunător de persoane care nu doresc să participe la alegeri. Prin urmare, după cum menționează Ana Gorban, participarea politică a societății moldovenești în condițiile tranziției democratice poate fi caracterizată la nivel de masă ca una prematură, instabilă, cu înclinare spre forme radicale – sau a apatiei totale și lipsei de interes față de politică, a absenteismului electoral și votului protestatar, sau a nesupunerii civice destructive, a acțiu-nilor de protest în masă.[65]

La etapa actuală, societatea civilă a Republicii Moldova parcurge o perioadă destul de dificilă de consolidare. O parte semnificativă a moldovenilor au un nivel scăzut de cultură politică, nu își formează propriile opinii față de situația politică din țară în urma consultării informației din surse diverse și nu contribuie la dezvoltarea și con-solidarea societății civile. Problemele majore cu care se confruntă societatea moldovenească pot fi soluționate doar printr-o colabo-rare eficientă a guvernanților cu întreaga populație a țării. Cultura politică trebuie să fie manifestată prin diverse forme de activitate și comportament politic. Gr. Pîrțac stabilește trăsăturile acestor ma-nifestări în felul următor:

– determinarea scopurilor politice, reieșind din interesele indivi-

64. Solomon C. Aspecte ale culturii politice în Republica Moldova în perioada de tranziție. În:Moldoscopie, Probleme de analiză politică, 2001, nr.XVII, p.162-175., p.17265. Gorban A. Rolul participării politice în procesul de democratizare a Republicii Moldova. Moldoscopie, Probleme de analiză politică, 2009, nr.2 (XLV), p. 44-53., p.51

160


dului concret, grupului social, clasei, națiunii, adică aspecte motiva-ționale;

– caracterul mijloacelor folosite pentru realizarea scopurilor pre-văzute;

– prognozarea situațiilor alternative posibile și a consecințelor lor;

– acțiunile politice;

– hotărârile politice;

– formele de realizare a hotărârilor politice;

– evidența gradului de percepție a hotărârilor adoptate și intro-ducerea corectivelor corespunzătoare necesare.[66]

Cultura politică a Republicii Moldova are un specific aparte. Aceasta se datorează mentalității poporului, sorții istorice, speci-ficului etnic, experienței politice, factorilor religios, geopolitic etc. Cultura politică a societății noastre este fragmentară, fără sistem și conflictuală, atât în aspectul deosebirilor dintre exponenții sau purtătorii ei, cât și în ceea ce privește modalitățile de exprimare și funcționare a ei.

Pentru o atare cultură este specifică lipsa unui acord dintre di-ferite subculturi în ce privește valorile fundamentale, idealurile și scopurile urmărite, structura și regimul politic existente în societa-

66. Pîrțac Gr. Rolul culturii politice în edificarea statului de drept. În: Moldoscopie Probleme de analiză politică, 2009, nr.2 (XLV) p.69-76., p.72

161


te. În același timp, o astfel de cultură politică se caracterizează prin izolare socială, prin neîncredere între guvernați și guvernanți.[67]

Totuși, situația fragmentară a culturii politice moldovenești este una naturală. După cum menționează M. Farukșin, „fragmentarea culturii politice apare în perioadele de cotitură ale dezvoltării soci-ale, atunci când se ruinează reprezentările și obiectivele obișnuite, se întrerupe continuitatea normelor culturii politice, se formează o anumită fisură între cultura politică a generațiilor mature și cultura politică în formare a generațiilor noi”.[68] Astfel, situația Republicii Moldova nu trebuie dramatizată. Practica internațională confirmă faptul că dezvoltarea componentelor culturii politice depinde de durata experienței funcționării instituțiilor democratice într-o soci-etate anumită.

Studiile opiniei publice efectuate în țările Uniunii Europene în ca-drul programului Eurobarometru, care se efectuează anual, primă-vara și toamna, începând cu anul 1973, ne permit să apreciem sta-rea culturii politice a diferitor țări din Uniunea Europeană, în baza a doi parametri de bază: interesul față de politică și satisfacția față de eficacitatea democrației. Conform datelor Eurobarometrului, în țările primului val al democratizării (Danemarca, Marea Britanie) in-teresul față de politică este mai dezvoltat decât în țările celui de al doilea val de democratizare (Germania, Italia). La rândul ei, Germa-nia beneficiază de un nivel mai ridicat al interesului față de politică comparativ cu țările celui de al treilea val al democratizării (Spania, Portugalia). În baza acestor date, putem afirma că dezvoltarea cul-

67. Solomon C. Aspecte ale culturii politice în Republica Moldova în perioada de tranziție. În:Moldoscopie, Probleme de analiză politică, 2001, nr.XVII, p.162-175.68. Фарукшин, М. Х. Политическая система общества. În: Социально-политические науки, 1991, nr. 4,. с. 103-112., p.111

162


turii politice participative se află într-un raport direct cu durata ex-perienței participative în activitatea instituțiilor democratice.[69]

Cercetătorul Gr. Pîrțac menționează că sistemul comunist a avut repercusiuni nu numai asupra relațiilor interumane, ci și asupra ca-racteristicilor psihologice ale individului. Dificultățile de adaptare cu care se confruntă unele categorii sociale demonstrează că regi-murile autoritare au reușit să modeleze așa-numita “personalitate autoritară”, care agreează regimurile totalitare și este gata să acți-oneze cu metode nedemocratice, uneori chiar violente.[70]

Perioada postcomunistă a cunoscut consecințele reziduale ale acestui proces de totalizare socială, manifestat printr-un etos una-nimist, consensualism excesiv și intoleranță. Formele în care se ex-primă acest curent general din cultura politică est-europeană includ aspecte variate:tendințele către autoritarism, naționalism, xenofo-bie, rasism, precum și spre alte forme de excludere din viața soci-ală (antiintelectualism, fundamentalism ș.a.). Tendința spre autori-tarism a societății postcomuniste este caracterizată de două mari trăsături: asocierea frecventă a mentalității represive cu pozițiile oficiale ale reprezentanților statului și apelul frecvent la violență.[71] Desigur, la nivel instituțional, au fost întreprinse unele măsuri nece-sare pentru trecerea la o cultură politică participativă. Dar, cu toate că prin Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, s-a stabilit structura politică democrată, caracterizată printr-un stat suveran, independent, indivizibil, de drept, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalită-

69. Артемов Г.П. Политическая социология. Москва: Логос, 2002. 280 с., p.24070. Pîrțac Gr. Rolul culturii politice în edificarea statului de drept. În: Moldoscopie Probleme de analiză politică, 2009, nr.2 (XLV) p.69-76., p.7071. Juc V. Josanu Yu. Rusandu I. Sisteme politice tranzitorii din Europa de Sud-Est. Chişinău: AŞM, 2008. 201p.

163


ții umane, dreptatea și pluralismul politic, separarea și colaborarea puterilor, supremația Constituției, principiile fundamentale privind proprietatea reprezintă valori supreme și sunt garantate, totuși, cultura politică a societății Republicii Moldova a rămas să fie una de tip parohial, cu unele elemente ale culturii politice participative.

În cultura politică a societății din Republica Moldova se întâl-nesc adesea orientări paternaliste și egalitare, căci efectele profun-de produse în organizarea și modul de funcționare a societăților post-comuniste nu pot să dispară deodată. Astfel de orientări sunt manifestate mai ales de către adulți și persoanele de vârsta a tre-ia.[72] Percepția negativă a procesului de tranziție spre economia de piață a fost intensificată de exemplul reformării economiei ruse după scenariul liberal. Fiind puternic influențați de câmpul media-tic rusesc, cetățenii Republicii Moldova au fost părtași, într-un fel, la toate evenimentele ce au avut loc în Federația Rusă. După cum menționează cercetătorul Gh.Fulga, țările aflate în tranziție de la totalitarism/autoritarism la democrație sunt influențate de vechiul lor stoc cultural. Acest capital cultural, uman și simbolic, în diver-sitatea registrelor sale intervine modelator în activitatea socială și orientează comportamentul politic al grupurilor și al indivizilor în experiența lor cu noile provocări ale tranziției.[73]

Este evident faptul că asemenea circumstanțe ale vieții socioe-conomice și politice nu contribuie la consolidarea culturii politice în rândul maselor. Astfel, după cum menționează I. Sandu și T. Spinei, cultura politică a marii majorități a membrilor societății din Repu-

72. Ţurcan G. Cultura politică a studenților. Cazul Republicii Moldova. Teză de doc-tor în ştiințe politice. Chişinău, USM, 2008. 139 p., p.4473. Fulga Gh. Schimbare socială şi cultură politică. Bucureşti: Editura Economica, 2000. 352p.

164


blica Moldova azi aproape cu nimic nu se deosebește de cultura politică parohială a societății totalitare de pe timpurile regimului sovietic, care se caracterizează printr-un nivel redus de dezvoltare a individualității, lipsei interesului față de politică, atitudini de su-punere oricărui centru de putere reală, mentalitate ideologizată, ignorarea părerilor netradiționale, competență redusă în proble-mele conducerii statului, nihilism în problemele de drept și poziții civice nedezvoltate.[74] În jurul valorilor care reflectă necesitatea dezvoltării societății se formează o subcultură. Adepții acesteia sunt tineretul, întreprinzătorii, intelectualitatea. I. Sandu menți-onează că, pentru pătura antreprenorilor cele mai actuale valori politice sunt libertatea, stabilitatea economică și politică, controlul moderat al statului, participarea lor la elaborarea și adoptarea de-ciziilor politice etc.[75]

Prin urmare, generația în etate militează pentru ordine, tineretul – pentru libertate și drepturile individuale, păturile social-vulnerabi-le – pentru reglarea de către Guvern a prețurilor, întreprinzătorii și pătura medie – pentru economia de piață. Din cauza acestor diver-gențe, în societate apare un dezacord în lumea valorică, o dispersie a valorilor de bază și a celor derivate, ceea ce duce la confundarea noțiunilor de legal și ilegal, de permis și interzis, de ceea ce trebuie să fie și ceea ce este de fapt. Pe de o parte, apolitismul, care duce la lipsa de încredere în faptul că se poate schimba ceva. Pe de alta, credința într-un conducător „bun”[76]. Abordând acest subiect, S. Dmitrenco stabilește că ”în conștiința socială predomină un ideal

74. Sandu I. Cultura politică şi puterea în societatea de tranziție. În: Moldoscopie, Probleme de analiză politică, 2006, nr.1 (XXXII), p.106-113., p9975. Ibidem, p.11276. Moroi T. Componentele structurale şi caracteristicile specifice culturii politice în Republica Moldova. În: Moldoscopie, Probleme de analiză politică, 2006, nr.1 (XXXII), p.67-73.

165


contemplativ, constituit, pe de o parte, din elemente specifice sis-temului sovietic (echitatea socială, paternalismul statal etc.), iar pe de altă parte, din principiile și normele modelului occidental de viață (nivelul înalt de trai, libertatea cuvântului, eligibilitatea orga-nelor puterii etc)”.[77]

Subculturile socioeconomice din țara noastră sunt determina-te de existenta în societate a diverselor grupuri sociale cu statut economic și social diferit. Reprezentații acestei subculturi folosesc diverse modalități de influență directă sau indirectă asupra puterii politice, inclusiv grupuri de presiune, propunând elitelor politice un program propriu de dezvoltare democratică și de ieșire din criză a societății.[78]

Subculturile etnolingvistice din societate sunt legate nemijlo-cit de particularitățile etnice ale grupurilor de populație. Asupra acestor subculturi o influență deosebită exercită conștiința etnică și caracterul național. Acești factori, de exemplu, au condus la crea-rea UTA „Găgăuzia”. Valorile, preferințele și orientările politice ale subculturilor etnolingvistice sunt influențate și de unii factori din exterior.[79]

Ce i-ar putea uni pe toți locuitorii Moldovei? În viziunea noastră, pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova este actuală ideea bunăstării și înțelegerii reciproce. Este necesară utilizarea unei idei naționale drept bază pentru un consens național și o platformă

77. Dmitrenco S., Mocanu V., Rusandu I. Societatea contemporană: aspecte soci-al-economice şi politice. Chişinău. Ştiința, 2007. 168 p., p.10478. Varzari P. Tăbîrță S. Cultura politică în societățile postcomuniste: realități şi per-spective. În: Moldoscopie, Probleme de analiză politică, 2003, nr. XXI. p. 175-187.79. Fruntaşu P., Rusnac G. Republica Moldova pe calea democratizării. Probleme, concepte, teorii. Chişinău: USM, 2000. p.125.

166


cu scopuri bine stabilite în vederea realizării reformelor. Este ne-cesară o idee națională care ar schimba accentele de la aspectul etnocultural spre aspectul politic. Aceasta trebuie să se bazeze pe formarea în cadrul societății noastre a națiunii civice, caracterizată de respectul reciproc dintre diferite etnii și spiritul constructiv al relației cetățean – stat.

În acest sens, P. Varzari menționează că stabilitatea politică a societății moldovenești și dezvoltarea ei pe o cale durabilă va fi po-sibilă numai cu condiția ca cultura politică democratică să capete noi dimensiuni de dezvoltare și să devină o trăsătură definitorie pentru toți cetățenii, indiferent de starea socială și convingerile lor politice.[80]

În Republica Moldova, procesul construirii statului este cu mult înaintea procesului formării conștiinței naționale. Cultura civică are un ritm al său de dezvoltare și o dinamică de formare care, cu toate că sunt influențate de putere, nu coincid cu schimbările de ordin economic și social. Iată de ce nu e posibil de grăbit ritmul firesc al transformării culturii politice al populației. Unii politologi autohtoni menționează că formarea unei culturi politice participative la mem-brii societății moldovenești este un lucru destul de dificil. Incongru-ența dintre structura instituțiilor politice noi și cultura politică ve-che provoacă situații de criză, conflicte politice și sociale.[81]

Conștientizarea specificului mentalității și a valorilor stabilite pe parcursul istoriei a culturii politice din Republica Moldova ne per-

80. Varzari P. Tăbîrță S. Cultura politică în societățile postcomuniste: realități şi per-spective. În: Moldoscopie, Probleme de analiză politică, 2003, nr. XXI. p. 175-187.81. Sandu I., Spinei T. Corelația dintre structura şi cultura politică în procesul de-mocratizării societății moldoveneşti. În Moldoscopie (Probleme de analiză politi-că), 2009, nr.2 (XLV), p. 93-102., p.100

167


mite să înțelegem modelul actual al raporturilor ”persoană-socie-tate-stat” și să apreciem posibilitățile unui anumit model de dez-voltare.

Republica Moldova nu va avea viitor, dacă cetățenii nu vor con-știentiza că păstrarea independenței și consolidarea acesteia este o problemă primordială. Dinamica procesului de consolidare a sta-talității și a spiritului de cetățean într-un stat nou este interactivă. Astfel, de la fiecare cetățean se cere de a se autodetermina și de a conștientiza responsabilitatea pentru situația din țară, iar statul, la rândul său, trebuie să obțină încrederea poporului.

Prin urmare, stabilitatea și perspectiva societății se bazează pe dezvoltarea personalității. Are viitor doar acel stat care poate oferi cetățenilor tineri spațiu vital pentru autorealizare. În aceste con-diții, un rol deosebit îi revine sistemului de învățământ, prin inter-mediul căruia statul ar putea obține o generație cu o cultură poli-tică participativă. De aceea este necesar ca începând de la nivelul gimnazial să fie introduse obiecte de studiu ce ar familiariza elevii cu procesele și fenomenele politice. Elevii trebuie să obțină un set de cunoștințe utile ce ar servi drept stimul pentru ei de a se implica ulterior în activitatea societății civile. În afară de aceasta, sursele de informare în masă, autoritățile publice, organizațiile societății civile trebuie să desfășoare activități eficiente în rândul populației cu scopul modernizării culturii politice.

Monografie Procesul electoral în RM (p. 1)

Documents

Transcript of Monografie Procesul electoral în RM (p. 1)