Metode de Evocare a Cunostintelor Anterioare
-
Upload
sopca-andreea -
Category
Documents
-
view
176 -
download
0
Transcript of Metode de Evocare a Cunostintelor Anterioare
Metode de evocare a cunostintelor anterioare
Pentru optimizarea procesului de activare a cunoştinţelor actuale, în etapa de evocare se
utilizează diverse metode. Utilizarea acestor metode obligă pe toţi elevii să îşi actualizeze
cunoştinţele despre subiectul abordat; cunostinţele sunt prezentate de fiecare elev fie verbal sau scris
unui coleg, grup sau clasei, necesită resurse scurte de timp, cunoştinţele elevilor sunt reorganizate
într-o schemă nouă. Interesul şi curiozitatea fiind stimulate, elevii devin mai motivaţi pentru învăţare
şi se angajează conştient în sarcina de învăţare.
Evocarea este prima etapă în procesul de formare a competențelor. În timpul evocării se
realizează mai multe activităţi cognitive importante. În primul rînd este creat un context în care
elevul îşi aminteşte ce ştie despre un anumit subiect, începe să se gîndească la subiectul pe care în
curînd îl va examina în detalii. Este important faptul că, prin această activitate iniţială, elevul
stabileşte un punct de plecare bazat pe cunoştinţele, experiența proprie de învățare, la care se pot
adăuga altele noi.
Procesul de învăţare este un proces de conectare a noului la ceea ce este deja cunoscut.
Informaţiile prezentate fără un context sau cele pe care elevii nu le pot corela cu altele deja
cunoscute se uită foarte repede. Cei care învaţă îşi clădesc înţelegerea pe fundamentul oferit de
cunoştinţele şi convingerile anterioare. Astfel, ajutîndu-i pe elevi să reconstruiască aceste cunoştinţe
şi convingeri se identifică neînţelegerile, confuziile şi erorile de cunoaştere. Atunci cînd planificăm a
forma competențe gîndim în primul rînd la condițiile prealabile care vor asigura calitatea procesului.
În acest context evocarea, prin esența ei, oferă posibilitatea de a identifica condițiile prealabile și a
construi ulterior în baza lor învățarea.
Un alt aspect important al evocării este de a-l implica activ pe cel care învaţă. Învăţarea
este un proces activ şi nu unul pasiv. Deseori se întîmplă ca elevii să stea pasivi în clasă, ascultîndu-l
pe profesorul care gîndeşte în locul lor, în timp ce ei stau în bănci luînd notiţe sau visînd cu ochii
deschişi. Elevii trebuie să-şi exprime cunoştinţele scriind şi/sau vorbind. În felul acesta, cunoştinţele
fiecăruia sînt conştientizate şi este exteriorizată “schema” preexistentă în legătură cu un anumit
subiect sau idee. Construind această schemă în mod conştient, elevul poate sa coreleze mai bine
informaţiile noi cu ceea ce ştia deja, deoarece contextul necesar pentru înţelegere a devenit evident.
Comunicînd elevii se sprijină și se completează reciproc, conturînd experiențe comune.
Durabilitatea înţelegerii depinde de procesul de corelare a informaţiilor noi cu schemele
preexistente, deaceea un alt aspect al etapei de evocare este motivarea pentru explorarea subiectului
şi stabilirea scopului propriu în această investigaţie. Interesul şi scopul sînt esenţiale pentru
menţinerea implicării active a elevului în învăţare. Cînd există un scop, procesul de învăţare devine
mai eficient. Există, însă, două tipuri de scopuri: cel impus de profesor şi cel stabilit de elev. O
învăţare durabilă poate fi asigurată dacă elevul este conştient de scopul învăţării. Fără un interes
susţinut, motivaţia pentru reconstruirea schemelor cognitive sau pentru introducerea de noi
informaţii în aceste scheme este mult diminuată. Pornind de la premisa că una din condițiile formării
competențelor este disponibilitatea, evocarea este resursa incontestabilă pentru crearea acestei
condiții.
Modelul „Evocare – Realizarea sensului – Reflecţie” (ERR) (J. L. Meredith, K. S.
Steele, 1995), configurat ca un cadru de gândire şi de învăţare propice dezvoltării gândirii critice şi
integrării creative a informaţiilor şi conceptelor, asamblează în suita cognitivă:
● activităţi de evocare analitică şi de sistematizare a experienţelor şi cunoştinţelor
anterioare pe care elevii le au despre subiectul care va fi abordat în lecţie;
● activităţi de confruntare cu noile informaţii cu scopul înţelegerii şi construirii sensului
acestora;
● activităţi de reflecţie critică asupra cunoştinţelor dobândite cu scopul integrării lor în
schemele din baza proprie de cunoştinţe.
Această structură integrată de predare-învăţare oferă o concepţie despre instruire şi un
mecanism de organizare a activităţii în orice situaţie de învăţare sau într-o lecţie şi se fundamentează
pe următoarele întrebări:
1. Evocarea cunoştinţelor
anterioare
2. Realizarea sensului noilor
informaţii şi experienţe
3. Reflecţia asupra cunoştinţelor noi(învăţarea propriu-zisă)
Care este subiectul? Ce ştiu deja despre el? Ce aştept, vreau şi/sau ar trebui să aflu despre el? De ce trebuie să aflu aceste lucruri?
Ce înţeleg din aceste informaţii noi?
Ce am aflat? Ce mi se pare mai important? Ce semnificaţie au pentru mine noile cunoştinţe?De ce cred asta? Cum integrez noile cunoştinţe în sistemul vechilor cunoştinţe?
În etapa de evocare se produc următoarele procese cognitive:
● evocarea/amintirea cunoştinţelor şi experienţelor anterioare ale elevilor despre subiectul
care va fi studiat;
● analizarea calităţii şi cantităţii cunoştinţelor şi experienţelor anterioare ale elevilor despre
subiectul care va fi studiat; identificarea lacunelor, a erorilor, a aspectelor neclare (confuzii, neînţe-
legeri), a valorii şi a limitelor acestora;
● compararea propriilor cunoştinţe şi experienţe anterioare cu cele ale colegilor;
● sistematizarea/restructurarea cunoştinţelor şi experienţelor anterioare într-o schemă nouă;
● stabilirea interesului şi a scopului pentru explorarea subiectului.
Metode de evocare
Metoda numita „Cercul interior-exterior” poate fi utilizata in evocarea cunostintelor
elevilor, in afara parerilor despre un anumit subiect, in lectii de recapitulare si evaluare.
Etape
1.Etapa organizării colectivului în două grupe egale:fiecare elev ocupă un scaun, fie în
cercul din interior, fie în cercul exterior.Profesorul poate să lase elevilor libertatea de a-şi alege locul
sau poate organiza colectivul, solicitând elevilor să numere până la 2.Astfel, cei cu numărul 1 se vor
aşeza în cercul interior, iar cei cu numărul 2 în cercul exterior, cu faţa către elevii din cercul
interior.Dacă numărul elevilor este impar, la activitate poate participa şi cadrul didactic.
2.Etapa prezentării şi explicării problemei: Profesorul adresează pe rând întrebările, iar
elevii, care stau faţă în faţă şi formează o pereche, îşi expun pe scurt părerea sau încearcă să clarifice
probleme legate de subiectul respectiv.
Fig. 1 Schema metoda cercurilor concentrice
4.Etapa analizei ideilor şi a elaborării concluziilor:
- în acest moment, clasa se regrupează şi se analizează ideile emise;la sfârşitul activităţii elevii oferă
prin feedback ideile principale/constatările, etc., profesorul realizează, împreună cu elevii, o schemă
a concluziilor obţinute.
Avantaje
Metoda ofera prilejul evocarii cunostintelor elevilor, utilizarea informatiilor asimilate in
cadrul explicatiilor, comparatiilor si interactionarii cu partenerul. Mai mult, sunt puse in evidenta
aspecte precum miscarea organizata in clasa, formularea intrebarilor, evaluarea raspunsurilor.
În etapa de realizare a sensului se produc următoarele procese cognitive:
● confruntarea cu noile informaţii sau experienţe;
● formularea şi adresarea întrebărilor despre subiectul studiat;
● formularea răspunsurilor la întrebări;
● analiza informaţiilor şi experienţelor noi (analiză critică, analiza comparativă);
● rezolvarea problemelor diverse;
● procesarea informaţiilor/înţelegerea informaţiilor (identificarea elementelor esenţiale ale
conţinutului, identificarea legăturilor între cunoştinţele anterioare şi noile informaţii, stabilirea
naturii şi semnificaţiei legăturii între cunoştinţele anterioare şi noile informaţii, încadrarea şi
încorporarea într-un întreg închegat a noilor informaţii în cunoştinţele vechi (sinteza), care, în felul
acesta, se modifică şi se îmbogăţesc.
Zlate (1999, p. 309) precizează caracteristicile esenţiale ale înţelegerii:
– caracterul ei conştient (a înţelege înseamnă a încadra un obiect într-o clasă de obiecte, a-i
stabili natura, cauzele, geneza, dezvoltarea, legităţile, a-i pătrunde sensul, iar aceste operaţii se
desfăşoară conştient; Ausubel şi Robinson consideră sinonime înţelegerea şi învăţarea conştientă);
– caracterul mijlocit (ea se bazează pe actualizarea relaţiilor elaborate anterior, relaţii care
mijlocesc procesul actual; procesele cognitive anterioare şi produsele lor sunt un mijloc pentru o
nouă înţelegere);
– caracterul activ (înţelegerea presupune acţiune mintală şi practică, presupune un şir de
operaţii ca analiza, abstractizarea, compararea, sinteza şi, de asemenea, corelarea imaginilor,
cuvintelor şi acţiunilor mintale).
● monitorizarea propriei înţelegeri (revenirea asupra pasajelor neînţelese, formularea de
întrebări, notarea a ceea ce nu înţeleg, nu trec peste ceea ce nu înţeleg, sesizează şi doresc să clarifice
confuzia, neînţelegerea sau omisiunea, stabilesc legături între cunoştinţele anterioare şi noile
informaţii pentru a ajunge la o nouă înţelegere şi pentru a introduce noile informaţii în schemele de
cunoaştere pe care le posedă deja).
În etapa de reflecţie se produc următoarele procese cognitive:
● reformularea cunoştinţelor într-un limbaj propriu;
● atribuirea unei semnificaţii cunoştinţelor noi, într-un context personal;
● restructurarea schemelor pentru a include în ele noul;
● dobândirea unui alt mod de a înţelege;
● formarea unui set nou de comportamente;
● formarea unei convingeri noi;
● conştientizarea valorii propriilor cunoştinţe şi ale celorlalţi;
● sesizarea diversităţii opiniilor şi a faptului că informaţiile şi ideile se schimbă permanent;
● conştientizarea dificultăţilor pe care le au în învăţare şi cautarea soluţiilor pentru a le
depăşi.
Aceste procese cognitive se produc în situaţiile de învăţare în care se precizează clar
sarcina de lucru, resursele de timp şi materiale disponibile, forma de organizare a activităţii,
criteriile, formele şi instrumentele de evaluare, etc. După parcurgerea acestor etape ale cadrului de
învăţare, în aceeaşi lecţie sau în alta, se reîncepe ciclul cu o nouă etapă de evocare în care se caută
răspunsuri la noi întrebări: Ce altceva cred că voi afla? Ce nu am aflat încă din ceea ce doream să
ştiu? De ce este important acest lucru?