Managementul operaţiunilor de creditare

1. Rolul băncilor comerciale în perioada de tranziţie 2

1.1. Rolul băncilor comerciale în sistemul bancar 2

1.2. Rolul B.N.R. 7

2. Creditul – Principiile şi modul de organizare a creditări

economiei naţionale 14

2.1. Creditul - Concept şi trăsături 15

2.2. Principiile de acordare a creditului 20

2.3. Clasificarea creditului 24

3. Activitatea de creditare în cadrul B.I.R. 35

3.1. Politica generala de creditare 35

3.2. Programul de resurse şi plasamente 36

3.3. Particularităţile acordării creditelor agenţilor

economici de către B.I.R. 39

3.4. Rambursarea creditelor 46

3.5. Garanţiilor creditelor 48

3.6. Creditarea în valută la B.I.R 54

4. Analiza şi evaluarea riscului de creditare 56

4.1. Riscul de creditare 56

4.2. Provizioane specifice de risc 62

5. Studiu de caz privind activitatea de creditare a B.I.R

şi performanţele economice ale B.I.R. 65

Concluzii şi propuneri 96

Bibliografie selectivă 98

1

1. Rolul băncilor perioada de tranziţie

1.1. Rolul băncilor comerciale în sistemul bancar

1.2. Rolul B.N.R.

1.1. Rolul băncilor comerciale în sistemul bancar

În epoca contemporană, în ţările cu economie de piaţă, creditul şi băncile au

avut un rol determinant în desfăşurarea proceselor economice, în reglarea

circuitelor economice la nivel macro-economic şi micro-economic, al lichidităţi

agenţilor economici în ansamblul ei.

Primele bănci au apărut prin secolul al XVI-lea în Veneţia Genova şi

Milano. Băncile au luat o tot mai mare dezvoltare, pe măsura extinderilor relaţiilor

de producţie, contribuind la eliberarea creditului de condiţiile robituale ale

cămătăriei.

Băncile reprezintă întreprinderi particulare, societăţi în număr colectiv,

societăţi anonime sau ale statului care concentrează capitalurile disponibile din

economie şi le pune la dispoziţia agenţilor economici, inclusiv statului sub forme

de credite.

În apariţia, băncilor literatura de specialitate acordă un loc important

zarafului, preţuitor al monedelor şi intermediar al circulaţiei monetare.

Deţinători de monedă aveau în acesta un sprijin important în desfăşurarea

schimburilor şi în dezvoltarea economică, dar deţinerea şi utilizarea banilor

presupune şi anumite riscuri. Aceste riscuri au orientat pe deţinători de capital să

încredinţeze acest depozit uni intermediar, zaraful sau alte persoane, în scopul

păstrări şi al remunerării sub formă de dobândă care provine de folosirea

2

depozitului de către intermediar ca sursă de creditare. În mod tradiţional aceşti

intermediari au fost băncile.

În epoca contemporană locul şi rolul băncilor în viaţa economico-socială

este intrinsec legată de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economi-

investiţii, relaţie determinantă în creşterea economică.

Locul şi rolul băncilor în economie structura lor sunt determinate şi de

creaţia monetară, factor specific al funcţionalităţi băncilor în economie.

Legislaţia din ţara noastră (legea 33/1991) defineşte societăţile bancare ca

„persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de

fonduri de la persoane juridice şi fizice sub formă de depozite sau titluri de valoare

negociabile plătibile la vedere sau la termen, şi acordarea de credite.”

Băncile sau afirmat iniţial ca instituţii monetare, ca intermediari monetari a

căror caracteristică esenţială este posibilitatea de a pune în circulaţie creanţe asupra

lor însăşi care sporesc masa mijloacelor de plată, volumul circulaţiei monetară,

caracteristica semnificativă acestor intermediari este transformarea activelor

monetare în monedă.

Emisiunea de bancnote funcţie iniţial deschisă tuturor băncilor şi restrânsă

ulterior numai la banca de emisiune, reprezintă forma principală a creaţiei

monetare şi cadrul primordial prin care are loc expansiunea masei monetare.

Băncile comerciale sunt instituţii financiare specializate atât în atragerea de

resurse şi plasarea acestora prin acordarea de credite cât şi în efectuarea plăţilor

intre titulari de cont, agenţi economici.

Băncile comerciale tipice au şi ele un aport de pondere în creaţia monetară

transformând activele monetare, fără putere liberatorie, în instrumente de plată.

Înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate constituie momentul

creaţiei unei monede adiţionale specifice, moneda scripturală.

În cadrul sistemului bancar sau inclus în timp şi intermediar monetar care au

ca funcţii principale colectarea de economi sau acordarea de credite pe termen

3

mijlociu şi lung direct spre beneficiar sau prin angajarea de capitaluri pentru

recreditare.

Deşi statutul de intermediar remonetari este adesea foarte apreciat de cel al

băncilor, acestea nu creează monedă şi utilizează capitalurile pe care le colectează,

sau care le sunt puse la dispoziţie în Anglia, Franţa, SUA, o mare parte a băncilor

de depozit făceau şi operaţi de misiune fapt ce, un timp, n-a creat probleme.

Cu timpul insă multiplicarea centrelor de emisiune a creat condiţii de

încărcare a normelor de emisiune şi încărcarea canalelor circulaţiei de bancnote

emise, cu, sau fără justificare economică este suficient a preciza că în ajunul

reglementarilor acestei chestiuni în 1993, în SUA băncile naţionale împuternicite

să emită bancnote erau în număr de 7500.

Astfel ca în momente istorice diferite în funcţie de condiţiile proprii, toate

ţările dezvoltate au trebuit să delimiteze net funcţiile băncii de emisiune, acestea

concentrându-se de regulă la o singură bancă, banca centrală. Acelaşi lucru s-a

petrecut şi în SUA, unde, deşi există 12 bănci federale de emisiune, acestea

acţionează ca un tot untar sub egida unei unice autorităţi federale.

Specializarea băncilor a fost o tendinţă care s-a manifestat în sânul băncilor

dintr-o întreagă epocă şi, deşi în descreştere continuă să caracterizeze lumea

băncilor. Separarea şi independenţa băncilor specializate este şi momentul

delimitări stări de competenţă şi activitate a băncilor de depozit.

La începutul afirmări tendinţelor de specializare, acestea erau adesea

declarative, propagandiste fără a obliga la exclusivitate sau interziceri.

Criza economică din ani 1923-1933 care a bântuit în toate ţările dezvoltate

dar a făcut ravagi în SUA, a impus o reglementare severă a regimului băncilor,

care să acţioneze în scopul protejări deponenţilor. Astfel ca, în mod necesar,

statutul de bancă comercială, a trebuit să fie bine conturat, intuindu-se un regim

limitativ de control asupra instituţiilor de credit ce primesc depuneri şi asupra

modului de folosire a acestor resurse în procesul creditării.

4

În acest cadru s-a delimitat, mai exact, accepţiunea de bancă comercială sau

de depozit, în opoziţie sau spre deosebire, de celelalte bănci.

Băncile comerciale sunt caracterizate prin aceea că efectuează toate tipurile

de operaţiuni bancare. Deci au o activitate care se poate modifica liber, funcţie de

cerinţe, posibilităţi şi propria orientare.

Iniţial, băncile comerciale au mijlocit creditul comercial direct între agenţi

economici, prin preluarea de la aceştia a titlurilor de credit comercial de unde şi

denumirea lor.

În ultimul an produsele şi serviciile băncilor comerciale s-au diversificat

foarte mult prin angajarea în operaţiuni, altădată aflat în zona de graniţă cu alţi

intermediari financiari. Se manifestă dealtfel, o tendinţă accentuată de diminuare a

deosebirilor dintre băncile comerciale şi băncile de afaceri care se ocupă în

deosebi, cu investirea depozitelor pe termen lung evoluţia lor fiind orientată către

tipul de bănci universale.

Tuturor băncilor comerciale li se permite în cadrul legal să funcţioneze ca

bănci „universale”. în realitate anumite funcţii din activitatea bancară universală nu

sunt permise, cum ar fi activaţi de brokeraj la bursă, pentru care sunt necesare

firme separate având această activitate la bază.

Legătura directă cu agenţi economici în ce priveşte constituirea şi utilizarea

depozitelor, în principal sub forma distribuirii de credite, constituie şi conferă

băncilor şi calitatea de centru de efectuare între, titulari, a plăţilor.

Băncile comerciale sunt organizate ca societăţi comerciale şi urmăresc

obţinerea unui profit.

Băncile comerciale în special joacă rolul de intermediar. Acestea îşi exercită

rolul de intermediar nu numai între agenţi din afara sistemului bancar, ce au un rol

major în redarea şi valorificarea capitalului, în mobilizarea de resurse, şi

distribuirea de credite însăşi sistemul bancar, deci intermediază intre verigile

bancare.

5

În acest proces se afirmă şi se detaşează ca principale funcţii ale băncilor

comerciale cele două laturi ale intermedieri: mobilizarea resurselor şi distribuirea

creditelor.

În îndeplinirea funcţiilor la băncile comerciale îndeplinesc anumite operaţii

specifice considerate şi reunite după sensul lor în pasive şi active.

Funcţia de intermediere a băncilor comerciale a fost puternic afectată până

în 1994 datorită unui mediu inflaţionist şi al dobânzilor real negative. După 1994 s-

a înregistrat o creştere a sistemului bancar .

Raportul active externe-pasive externe a fost, începând cu 1990 favorabil

clasamentelor externe. Acest report s-a schimbat după 1995 datorită preferinţei

băncilor comerciale de a acorda credite interne în valută, care au asigurat o

fructificare mai bună decât clasamentele în depozite în străinătate. Depozitele

clienţilor nebancari au înregistrat an de an creşteri nesemnificative, depăşind,

începând cu anul 1994, rata de creştere a preţurilor în economie. Această evoluţie

pozitivă constitue un semnal important în privinţa menţinerii încrederii în moneda

naţională şi totodată o sursă de finanţare ne inflaţionistă a creşterii economice.

Volumul fondurilor proprii au crescut de la an la an în cifre absolute, fiind în

general superior ratei inflaţiei. Acest lucru confirmă dezvoltarea sistemului bancar

în România, reflectând atât înfiinţarea de noi societăţi bancare cat şi preocuparea

băncilor existente pentru ameliorarea bazei proprii de capital.

Menţinerea inflaţiei ridicate, cu mici excepţii, în perioada 1990-1998 a avut

o influenţă importantă asupra evoluţiei sistemului bancar românesc. Efectul asupra

agregatelor monetare şi creditului din economie, a fost semnificativ, masa

monetară în termeni reali, comprimându-se, ca şi creditul din economie.

Dezintermedierea financiară şi dolarizarea economiei au fost fenomene care au

apărut în mod normal în acest context.

6

1.2. B.N.R.

1.2.1. Rolul B.N.R.

Înfiinţată în 1980, ca bancă de emisie, B.N.R., nu s-a preocupat în primii ani

şi de perfecţionarea circulaţiei monetare. Erau mai importante regularizarea

acestora şi impunerea sistemului monetar al tânărului stat independent, pe propriul

său teritoriu bântuit în exces urmele trecerii atâtor culturi, civilizaţii şi popoare ,

care lăsase în urmă uzul monedelor şi făcuseră din echivalarea empirică şi

subiectivă a acestora o meserie aparte: zarafia.

B.N.R. este instituţia bancară centrală a statului român, unicul institut de

emisiune, care stabileşte reglementările în domeniul monetar al statului.

Indiferent de organizarea politică şi economică a unei ţări, B.N.R. are rol

primordial în cadrul economiei tării respective.

Principala funcţie a B.N.R. a fost şi este aplicată politicii monetare şi de

credit. Totodată, legislaţia a stipulat că banca participa în calitate organism

specializat la conceperea politicii monetare şi de credit, pe care urmăreşte să o

aplice. În acest mod reglementările privind organizarea şi funcţionarea B.N.R. au

conferit principalei autorităţi monetare a ţării un rol major şi o largă putere de

acţiune, permiţând să-si adopte modalităţi concrete de lucru la necesitatea în

continuu schimb ale economiei, fără intervenţia permanentă a legiuitorului.

Astfel, în perioadele de evoluţie rapidă ale economiei B.N.R. avea un grad

foarte mare de iniţiativă, iar pe baza şi în vederea aplicării legii, în colaborare cu

celelalte bănci poate elabora norme metodologice privind creditele, plătite în

numerar.

7

Domeniile în care acţionează B.N.R., cel monetar şi al creditului scurt de

importanţă majoră pentru economia naţională. Prin urmare, delegarea de

autonomie şi de răspundere nu poate fi totală, banca aplica în activitatea să la fel ca

şi în alte ţări hotărârile guvernului. Pe de altă parte, construcţia sa de bancă

centrală a statului român, Banca Naţională are atribuţii foarte ample, fiind

însărcinată cu organizarea, supravegherea şi coordonarea întregii activităţi bancare.

Autonomia băncii centrale realizează un anume contrabalans în autoritatea

guvernului şi deci, sprijinea ideea existenţei a două organisme cu atribuţii

macroeconomice ce exercita funcţii exclusive ale statului. Se poate realiza, deci, o

mai bună stabilitate monetară şi o mai bună respectare pe total a intereselor

economice.

Capacitatea guvernului de a finanţa deficitul bugetar prin misiunea

monetară, ar fi un mod eficient limitată de autonomia B.N.R.. De asemenea,

legătura cu guvernul nu este deloc strânsă, având în vedere că acesta nu are

membri în conducerea băncii, nu este implicată în numirea cadrelor de conducere,

iar informaţia dintre cele două centre de putere are caracter pur informativ. În cazul

ţării noastre nu este prevăzută nici un fel de implicare a guvernului în decizia

băncii centrale, fapt de dovedeşte încă o dată caracterul independent al autorităţii

monetare.

Caracteristica băncii centrale

Australia Canada Japonia Noua Zeelandă

SUA România

Guvernatorul băncii

- numit de - cu mandat de care poate fi reînnoit

Guvern 7 ani.

DA

Conducere administrativă

7 ani. DA

Guvern 5 ani.

DA

Guvern 5 ani.

DA

Preşedinte 4 ani.

DA

Parlament 8 ani.

DA

Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi de:- cu mandat de care poate fi reînnoit- fac parte din guvern

9guvern5 ani

DA

DA

15ministerul

finanţe3 aniDA

DA

7guvern4 ani

DA

DA

9guvern5 ani

DA

DA

7preşedinte

14 ani

NU

NU

9parlament

8 ani

DA

NU

8

Raportările se fac Anual La cerere La cerere Anual Semestre AnualRelaţia cu guvernul-banca centrală

informativ consultă Solicită aprobarea

Solicită aprobarea

Informativ Neprevăzut

În cazul apariţiei unui conflict

Guvernul decide

Guvernul decide

Nu e posibil Nu este posibil

Nu este prevăzut

Nu este prevăzut

Poziţia băncii centrale faţă de puterea statului

Nu este bine ca B.N.R. să fie complet autonomă. Ea are influenţe negative,

producţia şi şomajul purtând dobânzi la limite insuportabile în scop de a reduce

inflaţia la nivelul zero. Ea trebuie să contribuie împreună cu Guvernul la atingerea

echilibrului dintre menţinerea inflaţiei în limite controlabile, pe de o parte şi

creşterea economică şi ocupaţia forţei de muncă, pe de altă parte.

Parlamentul României a decis ca B.N.R. să aibă un grad ridicat de

independenţă, fiind împuternicită în numele statului să apere prin mijloace

specifice stabilitatea monetară.

Conform legilor 33/1991 privind activitatea bancară şi legea 34/1991 privind

statutul B.N.R., principalele obiective de activitate ale societăţilor bancare îl

constituie atragerea de fonduri de la persoane fizice şi juridice sub formă de

depozite sau instrumente negociabile plătibile la termen sau la vedere, precum şi

acordarea de credite.

Activitatea tuturor societăţilor bancare este supravegheată de B.N.R. în

calitatea ei de bancă centrală a statului român, având personalitate juridică de unic

organ de emisiune şi care reglementează în domeniile: monetar, de credit şi de

plăţi.

În cadrul politicii economice şi financiare duse de statul român, B.N.R.

promovează, reglementează şi supraveghează activităţile de intermediar bancar.

B.N.R. legiferează autorizaţie de constituire şi funcţionare a societăţilor

bancare ca persoane juridice comune, de asemenea putând retrage autorizaţia de

funcţionare în cazurile impuse de lege. Ea are dreptul de acţiune în justiţie ori de

câte ori societăţile bancare închid contracte, înţelegeri sau acţionează în scopul

atingerii unei poziţii dominante pe piaţa monetară, financiară sau valutară.

9

Toate societăţile bancare trebuie să-şi deschidă conturi la B.N.R., respectând

reglementările acesteia pentru aplicarea politicii sale. Aceste societăţi pot efectua

operaţiuni de depozite la vedere şi la termen în cont, pot cumpăra, vinde sau ţine în

custodie.

B.N.R. formulează şi conduce politica monetară şi de credit în cadrul

politicii economice şi financiare a statului în vederea menţinerii stabilităţii

monedei naţionale.

1.2.2. Resursele B.N.R.

Banca Naţională îşi constituie rezerve internaţionale constând din: aur,

active externe sub forma bancnotelor şi monedelor metalice sau a soldurilor

conturilor la bănci în străinătate, exprimate în acele valute şi destinate în acele ţări

pe care ea le aprobă pentru îndeplinirea scopurilor sale; orice alte active de rezervă

recunoscute pe plan internaţional, inclusiv dreptul de a cumpăra de la Fondul

Monetar Internaţional în cadrul tranşei de rezervă, precum şi deţinerile de drepturi

sociale de tragere ale statului; cambii, cecuri şi bilete la ordin exprimate şi plătibile

în valută; bonuri de tezaur şi alte titluri emise sau garantate de guverne externe sau

instituţii financiare inter-guvernamentale exprimate şi plătibile în valută: alte

active.

Resursele B.N.R. sunt constituite în primul rând din capitalul propriu care

aparţine în întregime statului. Rezervele băncii se constitue din profitul prevăzut în

bilanţ după acoperirea integrală a cheltuielilor. Din profitul brut înregistrat în

bilanţul băncii 20% se utilizează pentru construirea fondului de rezervă al băncii,

destinat acoperirii eventualelor pierderi. Această cotă se reduce la 10% când

activele din fondul de rezervă ajung să fie egale cu capitalul băncii şi la 5%când

astfel de active ajung la dublul capitalului. Diferenţa de profit rămasă după

repartizarea pentru fondul de rezervă se realizează potrivit hotărârii consiliului de

administraţie a băncii.

10

1.2.3 Operaţiunile B.N.R.

Cu împuternicirea statului, B.N.R. participă la organizaţii internaţionale cu

caracter financiar, bancar şi monetarul. De asemenea, banca are dreptul să ceară

tuturor instituţiilor de credit şi financiare să-i furnizeze documentele şi informaţiile

necesare pentru executarea funcţiilor sale.

OPERAŢIUNILE B.N.R. CU SOCIETĂŢILE BANCARE ŞI ALTE

INSTITUŢII DE CREDIT

În cadrul politicii sale monetare şi de credit banca efectuează operaţiuni cu

societăţi bancare şi alte instituţii de credit, cum sunt:

- scontează şi rescontează efecte de comerţ şi bonuri de casă prezentate de

societăţile bancare şi alte instituţii de credit;

- deschide conturi curente societăţilor bancare şi celorlalte instituţii de credit

şi efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi între acestea.

Prin intermediul conturilor deschise în evidenţele sale, efectuează servicii de

compensare şi decontare între societăţile bancare.

Banca poate sconta, dobândi, lua în gaj sau vinde creanţele asupra statului,

asupra societăţilor bancare şi asupra altor societăţi în vederea realizării obiectivelor

politicii monetare, având în vedere situaţia pieţei. Ea stabileşte taxa oficială a

scontului, precum şi condiţiile de efectuare a operaţiunilor de scont. De asemenea,

poate cumpăram, vinde sau accepta în gaj titluri şi alte valori, stabileşte regimul

rezervelor obligatorii pe care societăţile bancare sunt obligate să le menţină în

conturile special deschise în evidenţele B.N.R., acţionează ca împrumutător de

ultimă instanţă pentru societăţile bancare aflate în dificultate de plată. Datorită

poziţiei sale în cadrul instituţiilor publice, B.N.R. este abilitatea prin statut s

11

reprezinte statul în relaţiile financiare internaţionale şi în organismele financiare

internaţionale.

În legea numărul 34/1991 privind statutul B.N.R. se stipulează la articolul 2:

„B.N.R. participă, în numele statului, la tratative şi negocierile externe cu

probleme financiare, monetare şi de plăţi: B.N.R. poate negocia şi încheia acorduri

privind împrumuturi pe termen scurt şi efectuare de operaţiuni de swap cu băncile

centrale, băncile comerciale şi instrumentele monetare, cu condiţia rambursării lor

în termen de un an şi a înregistrării lor în raport anual al B.N.R.”. „B.N.R. poate,

cu împuternicirea parlamentului, să participe la organizaţii internaţionale cu

caracter financiar, bancar şi monetar şi să devină membru al acestora”. B.N.R.

poate „să încheie în nume propriu sau în numele statului, în contul şi din dispoziţia

statului acorduri de clearing şi de plăţi sau poate încheia orice alte contracte având

acelaşi scop, cu instituţiile centrale de crearing , publice şi private care îşi au sediul

în străinătate.”

OPERAŢIUNILE B.N.R. CU TREZORERIA STATULUI

B.N.R. efectuează operaţiuni cu trezoreria statului.

În acest scop ţine în evidenţele sale contul curent al trezoreriei statului,

acţionează direct sau prin alte bănci ca agent al statului în ce priveşte emisiunea

obligaţiunilor şi altor înscrisuri de stat, vânzarea şi răscumpărarea acestora, precum

şi plata dobânzilor şi altor speze, poate acorda bugetului statului împrumuturi

pentru acoperirea decalajului temporar dintre venitori şi cheltuieli; efectuează

operaţiuni cu aur şi valută.

OPERAŢIUNILE B.N.R. CU AUR ŞI VALUTĂ

B.N.R. formulează, conduce şi îndeplineşte politica valutară a statului,

cooperând cu alte organisme de stat, face controlul valutar. B.N.R. răspunde la

12

emiterea reglementărilor cu privire la operaţiunile cu aur şi valută, în vederea

pregătirii monedei naţionale; stabileşte şi publicarea cursurilor de schimb la care

B.N. şi alte persoane juridice autorizate efectuează operaţiunile lor cu aur şi valută;

autorizarea şi retragerea autorizaţiei, precum şi reglementarea şi supravegherea

persoanelor juridice care au obţinut autorizaţia de efectua tranzacţii valutare;

stabileşte plafoanele activelor în aur şi valută pe care persoanele juridice autorizate

le pot ţine în depozit: păstrează şi administrează rezerve internaţionale ale statului;

stabileşte unele limite la poziţiile valutare, acte ale societăţilor bancare, precum şi

condiţiile şi plafonul îndatorării externe a anumitor societăţi.

13

2. Creditul – Principiile şi modul de organizare a creditării economiei naţionale

Creditarea este o activitate care poate genera profituri importante pentru

bancă. dacă este practicată corect, dar care poate duce şi la pierderi .

O modalitate prin care băncile realizează venituri este de a da cu împrumutul

banii depozitaţi. Băncii i se plătesc dobânzi pentru sumele date cu împrumuturi:

rata dobânzii percepute pentru împrumuturi va fi mai mare decât rata dobânzii

plătite la depozite. Diferenţa dintre aceste 2 rate ale dobânzii se numeşte marjă şi

constitue o sursă importantă pentru venitul băncii.

O parte din fondurile avansate în procesul de creditare provin din capitalul

propriu al băncii. Nivelul capitalului este reglementat de B.N.R., corespunzător

Convenţiei de la Basel.

Băncile trebuie să realizeze cu un venit suficient mai mare pentru a reuşi

restituirea împrumuturilor astfel atrase şi dobânda aferentă, pentru a-şi acoperi

costurile pentru a obţine profit.

Adesea, băncile comerciale au în vedere taxa oficială a scontului stabilită de

banca centrală, ca dobândă de referinţă în stabilirea nivelului ratei dobânzii

utilizate de ele în relaţiile cu clienţii.

În orice ţară rata minimă a dobânzii de creditare influenţează cererea de

monedă şi cursul de schimb. Rata dobânzii de creditare mai ales sub forma taxei

oficiale a scontului este un important instrument de politică monetară în cadrul

unei economii.

Procesul de creditare joacă un rol esenţial în economie. Încasând sumele

mici de bani de la deponenţi şi agregând aceste fonduri pentru a le împrumuta

solicitărilor, băncile pun la dispoziţie banii necesari dezvoltării economice. În acest

14

proces, băncile protejează deponenţii prin analizarea riguroasă a cererilor de

creditare.

Creditarea poate fi privită şi ca un serviciu bancar în care banca îi oferă

clienţilor care îl solicită. În economiile competitive, activităţile specifice sectorului

terţiar trebuie să se concentreze asupra nevoilor clienţilor şi să dezvolte produse şi

servicii pentru satisfacerea noilor cerinţe ale acestora.

2.1. Creditul – concept şi trăsături

Creditul este o relaţie bănească care se stabileşte între o persoană juridică

sau fizică, denumită creditor, care acordă un împrumut de bani mai multor

persoane juridice sau fizice denumite debitori, pentru o anumită perioadă de timp,

contra unui cost monetar numit dobândă. Creditul mai poate fi definit ca o

operaţiune prin care se ia în stăpânire imediată resursele monetare în schimbul

unei promisiuni de rambursare viitoare.

Relaţii de credit au existat şi în economiile remonetare. Deci creditul poate

exista şi în economiile fără monedă. Evident că, în ansamblul lor, relaţiile de credit

astăzi, nu se pot emancipa de haina monetară.

Operaţiunile de credit pot interveni într-o gamă amplă de relaţii între indivizi

sub forma unor acorduri personale simple până la tranzacţiile formalizate ce se

efectuează pe pieţe monetare sau financiare foarte dezvoltate şi formulate în cadrul

unor contracte complexe. O parte importantă a relaţiilor de credit priveşte

mobilizarea capitalurilor disponibile şi a economiilor.

Părţile implicate, tipul de instrumente utilizate şi condiţiile în care creditul

este consimţit, sunt extrem de diverse şi în continuă evoluţie. Dispozitivul

instituţional variază de asemenea de la ţară la ţară. În amplitudinea sa, esenţa

raportului de credit se dezvăluie prin analiza trăsăturilor specifice .

15

Subiectele raportului de credit creditorul şi debitorul prezintă o mare

diversitate în ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice , motivele

angajări sale, astfel ca ierarhizarea acestor laturi este dificilă.

Raportul de credit implică primordial redistribuirea unor capitaluri aflate în

stare de disponibilitate cea ce presupune preexistenţa unor procese de economisire

sau acumulări monetare.

Întreprinderile în calitate de creditori, manevrează importante disponibilităţi

monetare, din circuitul cărora au loc considerabile degajări cu caracter temporar ce

pot fi angrenate în procesul de creditare. Întreprinderile, prin repartizarea

profitului, majorează global capacitatea de creditare a economiei naţionale.

Creşterea veniturilor populaţiei prin angajarea masivă în procesele

economice, prin nivelul înalt al productivităţi munci şi prin amplitudinea spiritului

de prevedere şi economisire, caracteristici ale evoluţiei contemporane în toate

ţările dezvoltate, a făcut din populaţie în desfăşurarea raporturilor de credit, în

primul rând în postură de creditor.

În ţările dezvoltate, aportul populaţiei în formarea resurselor de creditare

tinde să-l ajungă pe cel al întreprinderilor. Astfel, în 1988 în Japonia fată de

143788 miliarde yeni, cât reprezintă acumulările întreprinderilor, populaţia

înregistra un volum de economii de aproape 128243 miliarde de yeni.

Aceste tendinţe de creştere absolută şi relativă a economilor populaţiei,

caracteristică raporturilor de credit în toate ţările dezvoltate, pun noi probleme

optimizări procesului de mobilizare şi utilizare a acestor economii. Pe acest fundal

se desfăşoară modificări calitative printre care transformarea economiilor în

disponibilităţi monetare în economii financiare, fapt ce influenţează radical

activitatea intermediarilor, băncile.

În calitate de debitori alături de întreprinderi şi populaţie se afirmă amplu în

toate ţările dezvoltate, statul.

În SUA angajarea în calitate de debitor în procesul de creditare are

dimensiuni apropiate volumul total al îndatorări fiind în 1987: pentru întreprinderi

16

2951 miliarde dolari, pentru populaţie 2837 miliarde dolari şi pentru administraţia

de stat 2798 miliarde dolari. Aceste date reflectă anumite particularităţi proprii

SUA: un grad mare de autofinanţare a întreprinderilor care diminuează relativ

necesităţile de credit, o dezvoltare mai amplă a creditului acordat populaţiei, ca

expresiei a unei economii de consum dezvoltate generos; o amplitudine specifică a

cheltuielilor bugetare axate în deosebi pe destinaţii militare care exagerează

nevoile de credit ale statului.

Dacă pentru celelalte ţări dezvoltate participaţiile cantitative pot diferi,

factori care generează ţi tendinţele lor prezintă grade mai mari sau mai mici de

similitudine.

Un element esenţial al raportului de credit, este promisiunea de rambursare

care presupune riscuri şi necesită, în consecinţă, angajarea unei garanţi.

Riscul de rambursare decurge din acea ca, la scadenţă debitorul ar putea fi

incapabil să-şi onoreze obligaţiile faţă de creditor.

În raporturile de credit, riscurile probabile sunt:

- riscul de rambursare

- riscul de imobilizare

Riscul de nerambursare constă în posibilitatea întârzieri plăţi sau a

incapacităţi de plată datorită conjuncturii sau deficienţilor împrumutului.

Pentru prevenirea riscului trebuie să se analizeze temeinic împrumutul prin

prisma cerinţelor respectării de credit sub diverse aspecte umane, economice,

financiare, juridice. Prevenirea riscului este strict legată, de procedurile de

garantare a împrumutului.

Riscul de imobilizare survine la bancă sau la deţinătorul de depozite, care

este în măsura să satisfacă cerinţele titularilor de depozite, din cauza unor gestiuni

nereuşite a creditelor acordate. Efectele negative ale unui asemenea situaţii pot fi

prevenirea prin administraţia judicioasă a creditelor şi a depozitelor de către bănci.

Pentru minimalizarea acestor riscuri creditorul trebuie să solicite debitorului

garanţii personale sau reale.

17

Garanţia personală este angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti în

cazul în care debitorul este în incapacitate de plată.

Garanţia reală cuprinde reţinerea, gajul şi ipoteca.

Reţinerea este dreptul creditorului de a păstra un bun al debitorului atâta

vreme cât această nu a fost achitat integral. Pentru acesta trebuie îndeplinite în

anumite condiţii: bunul personal deţinut de creditor să aibă o legătură cu creanţa,

iar creanţa să fie certă şi exigibilă.

Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului, un bun în garanţia

creditului. Gajarea poate avea loc cu sau fără deposedare.

Dacă gajarea are loc fără deposedare, creditorul primeşte un titlu de

recunoaştere al gajului care face obiectul publicări.

Creditorul titular al gajului, în virtutea gajării are anumite drepturi: de

preferinţă, de urmărire, de reţinere şi de vânzare.

Ipoteca este actul prin care debitorul acordă creditorului dreptul asupra

debitorului fără deposedare şi cu publicitate. Ipoteca conferă creditorului dreptul de

preferinţă şi dreptul de urmărire.

Ipoteca poate fi legală convenită sau judicioasă.

Privilegiul este dreptul convenit prin lege unor creditori de a avea prioritate

în a fi plătiţi atunci când dispune de o garanţie asupra unei părţi sau aspra totalităţi

patrimoniului debitorului.

Creditorul privilegiat dispune de dreptul de preferinţă şi de urmărire.

Privilegiile pot fi generale şi speciale respectiv mobiliare şi imobiliare.

Ori care ar fii garanţiile oferite creditorul nu poate să piardă din vedere o

bună garanţie nu trebuie să fie decât o precauţie suplimentară şi nu un suport al

unui risc mai mult decât posibil.

Decizia creditorului trebuie să se întemeieze pe totalitatea însuşirilor

calitative ale debitorului, ale patrimoniului sau şi a nodului de administrare şi nu

numai ce se desprind din aprecierea garanţiilor. Trebuie subliniat că în caz de

necesitate transformarea garanţiilor în bani presupune pentru creditor eforturi şi

18

acestea deturnează creditorul respectiv pe bancher, din preocupările sale obişnuite

şi-i prejudiţii ce nu întotdeauna pot fi comensurate valoric şi, pe această cale,

recuperate.

Termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditorului are o mare

varietate. De la termene foarte scurte 24 ore şi încheindu-se cu termene de 30-50

ani pentru împrumuturi privind construcţii de locuinţe.

Pentru termenele de termen scurt, creditele acordate întreprinderilor, sau

credite de consum, este caracteristică rambursarea integrală sau scadentă.

Creditele pe termen mijlociu şi lung implică adesea rambursarea eşalonată

fapt ce înseamnă că pe parcurs, la termene stabilite lunare, trimestriale, odată cu

plăţile cuvenite pentru dobânzi se rambursează o parte din împrumut.

Dobânda este o caracteristică esenţială a creditului.

În acordurile de credit s-a instituit cauza dobânzi fixe. În condiţiile presiunii

inflaţioniste accentuate din ani 1970, s-a instituit regimul dobânzilor variabile,

situaţie în care dobânzile se modifică periodic funcţie de nivelul dobânzi pe piaţă.

Acordurile de credit pot prevede adiţionarea dobânzi cuvenite şi plata

integrală la încheierea contractului.

Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii unice; acordarea unui

împrumut, vânzarea unei obligaţiuni angajarea unui depozit.

În ultimul timp s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, în cadrul căruia

împrumuturile efective intervin la intervale liber alese de debitor. Cărţile de credit

sunt modalităţile cele mai răspândite pentru această formă.

Consimţirea tranzacţiei, respectiv acordarea creditului, este un act de mare

importanţă, în vederea căruia creditorul trebuie să-şi asigure o bune informare şi

documentare pentru evitarea riscului. Astfel băncile îşi creează un cadru propriu de

informare şi documentare, sau apelează la agenţii specializaţi care studiază.

În economia unor ţări, o atenţie deosebită se acordă documentării privind

riscul în investirea în hârtii de valoare, obligaţiuni, de o mare valoare publică, care

au pus la punct un sistem de notaţie complexă, reunit într-o formulă literară sau

19

numerică destinată a releva gradul de risc decurgând din caracteristicile creditului

şi, mai ales ale debitorului.

Consemnarea şi transferabilitatea sunt caracteristici ale creditului.

Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prin înscrisuri,

instrumentele de credit, a căror formă de prezentare implică aspecte multiple şi

diferenţiale.

Transferabilitatea instrumentelor de credit şi deci transferul acordurilor de

credit de la un beneficiar la altul este, în primul rând, o expresie a lichidităţii

portofoliului de creanţe, posibilitatea pentru fiecare creditor de a transforma

creanţa în bani, potrivit unei necesităţi sau unei noi opţiuni.

În practica bancară, transferabilitatea are un loc important, deoarece permite

a asigura utilizarea fluxurilor fireşti de constituire şi utilizare a capitalurilor

temporar disponibile.

Prin creditare, băncile folosesc, într-o primă etapă, capitalurile temporar

disponibile mobilizate de ele, urmând ca, într-o etapă următoare, să recurgă la

concursul altor fluxuri de capital existente sau create la banca de emisiune sau late

bănci, prin operaţiile de recreditare.

2.2. Principiile de acordare a creditului

O activitate bancară sigură şi profitabilă presupune, pe de o parte, protecţia

disponibilităţilor din conturile deponenţilor şi investiţiilor acţionarilor băncii prin

reducerea riscului, dar şi permanenta fructificare a posibilităţilor oferite de piaţă.

Acest lucru nu se realizează refuzând acordarea unui credit sau stabilind termeni şi

condiţii de creditare care să descurajeze clienţii să mai apeleze la credite.

Există principii de creditare care, dacă sunt aplicate consecvent permit

reducerea gradului de incertitudine şi, prin urmare, a riscului implicat în creditare.

Aceste principii se referă la:

20

solicitantul creditului (debitorul)

cererea de creditare (obiectivele urmărite)

rambursare (rate şi termene)

dobânzi şi comisioane bancare (renumerarea creditului)

garantarea (modalităţi de asigurare şi recuperare)

Solicitantul creditului (debitorul)

Acceptul unei bănci de a acorda un credit reflectă punctul ei de vedere

privind capacitatea de rambursare, prezentă şi viitoare, a clientului. Prin urmare,

este esenţial ca banca să obţină cât mai multe informaţii în legătură cu situaţia

financiară a potenţialului client şi să fie sigură ca se poate baza pe toate

informaţiile oferite de acesta. În această analiză, banca trebuie să ia în considerare

măsura în care îl cunoaşte pe client; analiza se face diferenţiat pentru un client nou

şi pentru un client tradiţional.

Dacă solicitantul este deja un client al băncii, banca va lua în considerare

evidenţele sale referitoare la acesta, de exemplu dacă ia creditele anterioare – a

respectat graficul de rambursare a ratelor şi dobânzilor. Orice solicitare de

reînnoire a unui credit se bazează pe relaţiile anterioare cu clientul.

Solicitările noilor clienţi trebuie tratate diferit. Dacă cel care solicită un

credit nu este clientul băncii, ca un prim pas, trebuie să se obţină referinţe

satisfăcătoare despre integritatea şi situaţia financiară a persoanelor care conduc

afacerea. Trebuie să se obţină informaţiile necesare relevante de care are nevoie

banca.

Cererea de creditare

Aspectele determinante care vor fi luate în considerare atunci când se

analizează cererea de creditare sunt:

21

- competenţa legală a solicitantului

- destinaţia creditului

- valoarea creditului

- durata creditării

- eşalonarea ratelor scadente

- garantarea creditului solicitat

- marja de profit pe care o va încasa banca din credit

Banca trebuie să ia în considerare dacă împrumutul solicitat, se înscrie în

politica de ansamblu de creditare a băncii. O bancă poate limita sumele pe care le

va împrumuta unui anumit sector industrial sau comercial, sau poate exista o

reglementare a Băncii Naţionale în ceea ce priveşte creditarea unui anumit sector.

Cererea clientului trebuie susţinută de un flux monetar prognozat (cash

flow). Acesta poate lua forma unui document care să indice lichidităţile curente şi

cheltuielile prevăzute. Deci, acesta va arăta valoarea fondurilor disponibile în timp.

Prognoza trebuie s includă sumele atrase de client şi orice plăţi şi dobânzi datorate

băncii.

Rambursarea

Prognoza fluxului de fonduri disponibile va indica durata realistă a

rambursării creditului. Pentru ca o afacere să aibă succes, ea trebuie să aibă

suficiente lichidităţi. Dacă persona juridică încearcă să ramburseze creditul prea

repede, s-ar putea să rămână fără lichidităţi şi să nu poată să-şi desfăşoare

corespunzător activitatea în continuare şi chiar să dea faliment.

Este preferabil ca rambursarea creditului să se realizeze în rate mai mice,

valoric, eşalonate, pe o perioadă mai mare, dar pe care afacerea le poate acoperi,

într-un mod realist, decât să fie efectuată într-o perioadă mai scurtă, în rate mari.

Însăşi banca va constata ca este să câştige suficient din alte activităţi bancare încât

să acopere costul unui credit neperformant, fiind preferabilă rambursarea în rate

22

mai mici, decât forţarea rambursării rapide, cu riscul de a nu se putea rambursa

creditul.

În ceea ce priveşte perioada de rambursare a creditului, se impuse asigurarea

unui echilibru între fondurile de care dispune clientul în timp si reducerea

perioadelor de eşalonare a ratelor.

Dobânzi şi comisioane bancare (renumerarea creditului)

Renumerarea creditului este foarte importantă, deoarece constitue una dintre

modalităţile principale prin care banca realizează profit.

În unele ţări se obişnuieşte ca băncile să perceapă clienţilor un comision de

negociere, pentru acoperirea costurilor de instrumentare a creditului. În practica

românească, aceste costuri urmează se să se acopere prin rata dobânzii deşi

comisioanele se plătesc adesea , prin credit. Băncile trebuie să se asigure ca percep

o rată a dobânzii care să asigure profitabilitatea fiecărei acţiuni de creditare.

Totuşi, băncile trebuie să se asigure că dobândă şi comisioanele percepute

sunt competitive, comparativ cu cele practicate de alte bănci şi instituţii financiare

de pe piaţă; în caz contrar clienţii vor solicita credite din altă parte.

Riscul asumat prin acordarea unui împrumut, trebuie în „recompensa” pe

care o primeşte banca. Este normal ca o bancă să perceapă o rată mai mare a

dobânzii, dacă ea consideră ca un anumit credit incubă un risc mai mare. În mod

similar, este posibil ca o bancă să perceapă o dobândă mai mică, pentru

împrumuturile garantate prin forme asiguratorii certe, neriscante sau cu risc minim.

Cu toate acestea, banca trebuie să-i permită clientului să dispună de suficient

numerar pentru a putea să-şi desfăşoare activitatea nestingherit; în caz contrar

stabilirea unei rate de dobândă prea mare poate determina un risc de credit sporit.

23

Garanţia

Datorită mediului competitiv în care operează, băncile nu pot totdeauna

stabili rate ale dobânzii care să reflecte, realist, riscul inerent unei situaţii date.

Dacă o bancă solicită o rată de dobândă prea mare, clientul se poate adresa

concurenţei şi, prin urmare banca pierde un client. Pentru a putea stabili o rată de

dobândă mai mică, o bancă poate solicita drept garanţie active de o anumită

valoare, cu dreptul de le vinde în cazul în care clientul nu reuşeşte să ramburseze

creditul. Acesta este cunoscută sub denumirea de garanţie reală.

Orice decizie privind creditarea unui client trebuie să ia în considerare

capacitatea prezentă şi viitoare a clientului, de a rambursa creditul din resurse

proprii. Cu alte cuvinte, decizia de creditare trebuie luată înainte de a aduce în

discuţie garanţia.

Banca va trebui să ia în considerare o valoare care să poată atribui în mod

realist oricărei garanţii oferite de client şi cât de uşor va fi să transform, în numerar

garanţia, în caz ca apare necesitatea executării ei.

Garanţia nu constitue pentru bancă sursa principală de rambursare, respectiv

de recuperare a creditelor.

2.3. Clasificarea creditelor

În economia de piaţă raporturile de credit sunt considerabile, în dimensiunile

lor, şi multiple, în varietatea lor. Astfel, orice categorisire a raporturilor de credit

poate fi discutabilă prin criteriile utilizate sau prin gradul lor de cuprindere.

Sunt mai multe criterii după care se pot delimita raporturile de creditare:

1. persoana creditorului

2. modalitatea specifică de formare şi utilizare a capitalurilor disponibile

3. Persoana debitorului

24

4. Dimensiunea şi dinamica necesităţilor debitorului şi modul de folosire

a capitalurilor împrumutate

5. Obiectul creditului şi sfera de utilizare

6. Duratele de constituire a capitalului disponibil şi de utilizare da către

împrumutaţi.

Din acest punct de vedere, raporturile de credit s-au cristalizat, de-a lungul

vremii, în cinci categorii principale: creditul comercial, creditul bancar, creditul

obligatoriu, creditul ipotecar, şi creditul de consum.

a. Creditul comercial

Acordarea de credite sub formă de marfă este o practică seculară care îşi are

originea în procesul diviziunii primare a muncii, atunci când, din cauza

producătorilor s-au desprins comercianţi, agenţi economici specializaţi în

desfacerea mărfurilor.

Prin actul de credit care acţiona în sprijinul realizării mărfurilor, se îmbinau,

pe de o parte, interesul comerciantului lipsit de capital, care se învoia de fapt,

plătească marfa după vânzarea ei.

Mărfurile primite pe credit comercial reprezintă pentru cumpărători datorii

exigibile la anumite termene de plată.

Creditul comercial fiind pentru cumpărător o sursă suplimentară de capital,

scutindu-l de a utiliza alte surse mai costisitoare. De fapt, creditul comercial este

un credit de marfă, cumpărătorul fiind la rându-i producător de marfă, vinde

mărfurile sale pe credit, astfel ca acest credit primit de la furnizorii săi permite

acestuia să ofere credite cumpărătorilor săi fără a angaja surse proprii sau credite

bancare.

În desfăşurarea raporturilor de credit comercial agenţii economici primesc

credite în calitate de cumpărător, fapt ce le asigură un flux de resurse, deci acordă

credite de furnizor cumpărătorilor lor şi rezultă astfel un transfer de resurse

economice care avantajează deopotrivă pe cei doi agenţi economici.

25

Creditul comercial este consemnat prin titluri de credit (cambia sau trata).

Acest fapt permite transferabilitatea creanţelor, cedarea lor unui alt beneficiar, de

regulă în favoarea unei bănci comerciale sau altei instituţii financiare. La

prezentarea cambiei la Banca Comercială înainte de scadenţă pentru a lua un

împrumut agentul economic va transforma creditul comercial în credit bancar, şi va

primi valoarea actuală a cambiei.

Valoarea actuală a cambiei = Valoarea nominală – Taxa scontului

VN x rată dobânzii x timpul (zile)

Taxa scontului = -----------------------------------------

360 x 100

Din această operaţiune se nasc efecte pentru cel ce cedează titluri de credit şi

pentru noul beneficiar.

Efectele pentru fostul beneficiar constau în faptul că transformă dreptul său

de creanţă în lichiditate înainte de scadenţă. Sumele obţinute le poate angaja în

afaceri. În mod curent el va primi un credit de la bancă pentru suma înscrisă în

cambie, mai puţin taxa scontului. Astfel creditul comercial se transformă în credit

bancar, plătind o dobândă din momentul scontării până la scadenţa cambiei.

Efectele pentru bancă constau în faptul că:

- banca angajează resursele sale financiare într-un plasament de credit prin

scontare până la scadenţă; operaţiunea este similară cu acordarea unui credit

pe termen scurt;

- banca va încasa dobândă pe perioade de la scontare la scadenţă sub forma

scontului;

- la scadenţa cambiei, banca reţine creditul acordat prin scontare din sumele

care intră in contul furnizorului de la cumpărător.

26

b. Creditul bancar

Creditul bancar cuprinde o sferă largă de raporturi angajând modalităţi

diferite, pe termen scurt şi pe termen mijlociu şi lung, privind operaţiile baza pe

înscrisuri sau fără garantare, sau negarantate, în fiecare caz în parte său în cadrul

unui acord general.

În raporturile de credit cu banca se pot angaja şi persoane care în acest cadru

nu au calitate de agenţi economici. Indiferent de formă, esenţial în raporturile de

creditare ale agenţilor economici cu băncile, sunt pe de o parte, ca agenţi

economici îşi păstrează disponibilităţile băneşti în conturi sub formă de depozite

folosite de bănci ca surse de creditare şi, pe de altă parte băncile acordă credite

agenţilor economici din aceste resurse pentru producţie şi comercializare sau

dezvoltare.

Esenţial în aceste raporturi de creditare este faptul că unul din parteneri este

banca, spre deosebire de creditul comercial unde ambii parteneri sunt agenţi

economici.

Avansurile în cont curent sau credite de casă, reprezintă raporturile de

creditare întemeiate pe o deplină cunoaştere a activităţii întreprinderii, fără a fi

consemnate prin înscrisuri la fiecare angajament. Aceste credite nu sunt garantate

formal. Ele sunt menite să satisfacă necesităţile curente privind acoperirea

cheltuielilor de producţie cu caracter imprevizibil şi greu de localizat, în obiecte

care să reprezinte o garanţie veridică. Aceste credite nu au termene de rambursare.

De regulă, acordarea de astfel de credite este întemeiată pe depozite compensatorii

în conturi de bancă, fapt ce permite acestora să acopere necesităţile financiare prin

mişcări de redistribuire al depozitelor dintr-un cont sau altul.

Sistemul de acordare general este linia de credit, în condiţiile căreia se

stabileşte limita maximă a creditului acordat în acest cadru.

În practica bancară sunt cunoscute 3 tipuri de credit:

- linia de credit provizoriu

- linia de credit confirmată

27

- linia de credit progresivă sau revolving

O serie de alte credite bancar, de care pot beneficia întreprinderile necesită,

vis-à-vis de bănci, o motivare clară şi condiţionare a utilizării lor şi adesea

garantate. Astfel, după modul lor de angajare şi folosinţă, ele pot fi caracterizate ca

explicite.

Creditele explicite fi considerate în ansamblul lor pot fi considerate drept

credite pentru stocuri.

c. Creditul obligatar

Creditul obligatar reprezintă o grupă a operaţiilor de credit cu existenţa

seculară care se referă la relaţiile de credit în care parteneri sunt instituţiile statale

întreprinderile economice în calitate de debitori, care emit obligaţiunile, în această

calitate, pe de o parte, şi creditori, subcritori şi deţinători ai acestor obligaţiuni,

care-şi angajează astfel capitalurile, în vederea obţineri unui, venit sigur sub forma

principală de dobânzi.

În calitate de debitor apar colectivităţile publice, instituţii de stat şi private

care emit hărţi de valoare pa termen mediu şi lung în scopul atrageri de resurse

financiare necesare modernizări.

Obligaţiunea este un titlu de recunoaştere a datoriei care reprezintă o creanţă

financiară, pe care deţinătorul o are aspra emitentului. Deţinătorul încasează de

regulă, periodic dobânzile convenite în raportul de creditare.

O mare parte a obligaţiunilor sunt emise de stat, de către Ministerul

Finanţelor sau alte instituţii locale (primarul, prefecturii, comitate ).

Obligaţiunile au o largă gamă de forme şi implicit de posibilităţi de simulare

a deţinătorilor de capital de a participa la subscriere devenind creditori societăţilor

comerciale. Sumele mobilizate prin emisiunea şi plasarea acestor obligaţiuni pe

piaţa au ca destinaţie comerciale finanţarea de noi investiţii.

28

d. Creditul ipotecar.

Creditul destinat activităţi imobiliare prezintă una din cele mai importante

categorii de credit di sistemul naţional în economia de piaţă economice care cultivă

şi dezvoltă, sprijină şi susţine, proprietatea individuală.

Creditul ipotecar avea la sfârşitul anului 1987,în SUA proporţii

considerabile, reprezentând 2906 miliarde dolari. Numai comerciale susţineau în

calitate de creditori 507.5 miliarde dolari, ceea ce reprezintă circa 31%din totalul

creditelor acordate de către acestea.

Creditul ipotecar este principala modalitate de sprijinire a proprietăţii

imobiliare.

Principalul tip de împrumut pe ipotecă comportă o sumă de rambursare şi o

rată a dobânzii fixă. De regulă, în cadrul ratei fixă, în timp, scade partea privind

dobânzile şi creşte partea privind rambursarea propriu-zisă.

În ultimul timp s-au dezvoltat şi alte tipuri de ipotecare cum ar fi:

- credit pe bază de ipotecă cu dobândă variabilă

- credit pe bază de ipotecă cu rambursare progresivă

- credit pe bază de ipotecă inversat, purtător de anuităţi

Dimensiunile ample ale creditului ipotecar în toate ţările dezvoltate, implică

o mobilizare vastă de resurse, de regulă capitalurile disponibile pe termen lung.

e. Creditul de consum

Creditul de consum este creditul pe termen scurt sau mijlociu acordat

persoanelor individuale destinat a acoperi costul bunurilor şi serviciilor de care

beneficiază prin reţeaua de comercializare şi serviciu, sau pentru recreditarea

creanţelor contractate în acest scop.

Creditul de consum s-a afirmat, de timpuriu, între celelalte forme de credit,

şi, într-o formă iniţială, a existat sub forma „creditului deschis” , respectiv a

posibilităţii pe care comerciantul o acordă clienţilor, de regulă celor solvabili, de a

29

achiziţiona mărfuri potrivit necesităţii, urmând ca lichidarea sau regularizarea

datoriilor să se facă ulterior, potrivit angajamentelor personale, diferite de la caz la

caz. Forma astfel practicată a fost considerată drept credit de rambursare

neeşalonată.

Producţia de masă de bonuri de folosinţă îndelungată şi necesitatea de

asigura accesul deschis la cestea a cumpărătorului a determinat, în deosebi de la

începutul, statuarea, în fiecare din ţările dezvoltate, a unor norme de precise de

creditare, precum şi a unei reţele ample şi diversificate de instituţii de credit, în

mare parte legate de firmele de creditare. Astfel ca, cea mai mare parte a creditului

de consum există şi se acordă sub forma creditelor eşalonate.

O formă deosebită, în plină dezvoltare ce aparţine creditelor eşalonate îl

reprezintă creditul revolving, apărut la sfârşitul anilor 1930. Această formă s-a

extins odată cu amplificarea utilizării cărţilor de credit.

Elementele caracteristice acestui credit sunt:

- se acordă în cadrul unei convenţii stabile între părţi

- permite consumatorului să efectueze cumpărările sau să obţină împrumuturi

fie direct, asupra creditorului, fie indirect, prin cărţile de credit, în momentul

oportun pentru el.

- consumatorul are posibilitatea să efectueze plata fie în totalitate pentru

creditul în curs, fie prin părţi parţiale, periodice, după posibilităţi.

Cerinţele specifice în sfera cu cea mai mare implicare a reglementărilor şi

controlului de stat au orientat către desfăşurarea unor măsuri de protejare a

debitorului pe multiple planuri, dispoziţii care privesc limitarea sarcinilor

financiare ale persoanelor şi familiilor, folosirea mijloacelor financiare privind

plăţile, asigurarea unităţii şi evitarea discriminări în relaţiile de credit de consum.

Datorită imposibilităţi eliminării totale a riscului indiferent de puterea şi

tradiţia unui sistem bancar în general sau al unei bănci în particular, activitatea de

creditare generează şi credite neperformante.

30

Creditele se mai clasifică şi în funcţie de perioada de acordare, în funcţie de

debitorul bănci, în funcţie de destinaţi şi în funcţie de calitatea lor.

Clasificarea creditelor în funcţie de perioada de acordare:

- pe termen scurt

- pe termen mediu

- pe termen lung.

Creditele pe termen scurt reprezintă acele operaţiuni de împrumut a unor

sume de bani pe o perioadă ce nu depăşeşte 12 luni. Pentru acest tip de credite, ca

şi pentru creditele acordate întreprinderilor şi pentru creditele de consum este

caracteristică rambursarea integrală la scadenţă.

Dobânda pentru creditele pe termen scurt variază în funcţie de destinaţia

creditului şi se plăteşte de către beneficiarul creditului, conform condiţiei de credit

fie trimestrial, cu regularitate globală la scadenţă fie la scadenţă.

Forma curentă a creditului la bancă se încadrează în acest tip de credite, cu

cât convine în mai mare măsură exigenţelor de lichidităţi cerute băncilor de către

autorităţile monetare ca o exemplificare, rezerva minimă a B.N.R. trebuie să fie de

minim 30% din media soldurilor conturilor de disponibilităţi ale clienţilor,

calculelor de-a lungul unei zile lucrătoare ale unei luni.

Creditele pe termen mediu

Creditele pe termen sunt împrumuturi a căror dată de ramburs este cuprinsă

între 1-5 ani.

Aceste credite se acordă pentru activităţi de import-export, pe bază de

contracte ferme în acest sens, pentru activităţi de investiţii a căror eficienţă trebuie

demonstrată. Rambursarea acestor credite se face de obicei în tranşe lunare sau

trimestriale, calculându-se dobânda sumei mai mari, cât şi a termenului dobânda

fiind mai mare decât la creditele pe termen scurt. Acest tip de credite se acordă pin

băncile specializate în acest tip de operaţii.

31

Creditele pe termen lung reprezintă împrumuturi a căror durată de

rambursare depăşeşte 5 ani şi se acordă pentru investiţii pe termen lung, cu durata

de folosinţă îndelungată cum ar fii creditele pentru construcţia de locuinţe.

Creditele pe termen lung mai implică adesea rambursarea eşalonată, fapt ce

înseamnă că pe parcurs, la termenele stabilite lunare sau trimestriale, odată cu plata

curentă a dobânzilor se rambursează şi o parte din suma împrumutată.

Suma de rambursare(R) este formată din două componente: principal (P) şi

dobânzile aferente(d)

R=P+d

Creditul acordat de bancă trebuie să fie pe o durată relativ scurtă, mai ales

datorită fondurilor pe care banca le întrebuinţează care provin din resursele

menţionate anterior. Un alt motiv este cel al siguranţei rambursări care este invers

proporţionată cu durata acestora.

Banca trebuie să se asigure că rambursarea va fi făcută cu certitudine la

scadenţă deoarece în caz contrar sunt afectate propriile angajamente care au fost

luate faţă de cei care i-au încredinţat fondurile spre păstrare.

Clasificarea în funcţie de debitorul bănci

În funcţie de debitorul bănci pot exista mai multe tipuri de credite:

- credite acordate persoanelor fizice

- credite acordate persoanelor juridice

Creditele acordate persoanelor fizice sunt mai ales credite de consum, care

se acordă pe termene diferite. Acest tip de credite presupun existenţa unor garanţi

certe, iar nivelul dobânzi percepute este uniformizat de-a lungul unei perioade de

creditare, perioadă care este stabilită în funcţie de obiectul creditări.

Calitatea debitorului (garanţia sa morală) influenţează mai puţin nivelul cotei

dobânzilor şi mai mult însăşi procesul de acordare sau neacordare a creditului.

Creditelor acordate persoanelor fizice mai au şi alte forme:

32

- credite pentru construcţii de locuinţe, pe termen scurt, cu garanţii ipotecate.

- Credite pentru cumpărări de autovehicule

- Credite pentru studii

- linii de credit pentru cărţile de credit

Creditele acordate persoanelor juridice (agenţilor economici)

În raporturile sale cu agenţii economici, banca are rol activ în sprijinirea

clienţilor săi pentru desfăşurarea unei activităţi rentabile prin păstrarea şi

funcţionarea economiilor băneşti în cont, cât şi creditarea activităţilor de producţie,

comercializare prestări servicii, comerţ exterior, realizarea unei investiţii

productive sau gospodăreşti.

În general creditul acordat de bancă trebuie să satisfacă nevoile temporare

ale afacerilor, să suplinească insuficienţa temporară a capitalului lichid al agenţilor

economici, deoarece în caz contrar ar degenera într-o simplă vărsare de fonduri.

- Clasificarea creditelor în funcţie de destinaţie

a) Credite productive :- pentru activitatea curentă

-pentru investiţii

b) Credite consumative

a) Creditele productive deţin ponderea cea mai mare în perioada actuală şi se

împart în două mari categorii : credite pentru activitatea curentă şi pentru

investiţii.

- Creditele pentru activitatea curentă sunt în general credite pe termen

scurt şi se acordă agenţilor economici pentru activităţi curente.

Creditul se acordă pe o perioadă stabilă, iar rambursarea se face

integral la scadenţa, dobânda calculată achitându-se lunar.

- Credite pentru investiţii se acordă pe termen mediu şi lung, sunt

destinate construcţiilor de locuinţe, construiri unor obiective

industriale, etc. în cazul acestor credite, banca poartă rolul de

consultant financiar al întreprinzătorului .

33

b) Creditele consumative sunt credite pe termen scurt sau cel mult mediu,

acordate persoanelor individuale şi sunt destinate să acopere costurile

bunurilor şi serviciilor de care beneficiază prin reţeaua de comercializare şi

servicii sau prin recreditarea creanţelor în acest scop.

- Clasificarea în funcţie de calitatea lor: - performante

- nerambursate la scadenţă

Creditele performante reprezintă pentru bancă acea categorie de credite în

curs de execuţie, a căror durată de acordare nu este expirată, iar debitorii şi-au

achitat la momentul respectiv toate datoriile faţă de bancă.

Pentru creditele pe termen mediu şi lung, condiţia necesară pe care trebuie

să o îndeplinească creditul pentru a fi considerat performant este ca toate tranşele

de rambursat ale creditului, inclusiv dobânda să fie achitată la zi.

Creditele nerambursate la scadenţă reprezintă credite neachitate la termenele

stabilite prin contractele de credite. În cazul în care debitorul îşi achită la timp

obligaţiile, creditele rambursate trec într-un cont separat, de credite restante,

dobânda corespunzătoare fiind majorată.

Pentru lichidarea acestui tip de credite, banca urmăreşte debitorul în instanţă,

pentru valorificarea garanţiilor materiale (gaj, ipotecă), sau, în urma unui contract

cu debitorul recurge la prelungirea contractului de credit în schimbul unor garanţii

noi (contracte de export, scrisoare de garanţie).

34

3. Activitatea de creditare la Banca Internaţională a Religiilor

3.1. Politica generală de creditare

Acordarea de credite de către bancă are la bază prudenţa bancară ca

principiu fundamental de politică bancară, prevederile din legea 58/1998 privind

activitatea bancară, potrivit cărora “ la acordarea creditelor, societăţile bancare vor

urmări ca solicitanţii să prezinte credibilitate , toate operaţiunile de credit şi

garanţia a societăţilor bancare vor fi consemnate în documentele contractuale din

care să rezulte toţi termenii să toate condiţiile tranzacţiilor

Creditul se acordă pe obiect, pentru o destinaţie precisă, împrumutatul fiind

obligat să utilizeze creditul în concordanţa cu scopul pentru care a fost solicitat şi

aprobat, banca având dreptul şi obligaţia de asumări respectarea destinaţiei

creditelor şi a celor condiţii prevăzute în contractul de împrumut.

Dacă împrumutul încalcă condiţiile contractului de împrumut, inclusiv cele

referitoare la destinaţia creditului, conform prevederilor Legii 58/1998, banca va

putea “întrerupe imediat, fără preaviz, utilizarea creditului aprobat “, procedând

totodată la retragerea creditului deja aprobat.

Creditul se acordă numai pe bază de garanţii care pot fi bunuri imobile,

mobile, titluri de valoare şi altele.

Banca are obligaţia să verifice scriptic şi faptic existenţa garanţiilor şi modul

de utilizare a creditului, iar în cazul în care se constată credite negarantate sau

încălcare prevederilor contractuale, să sisteze creditarea, sau, după caz, să

recupereze cu prioritate creditele cordate din încasări ale agenţiilor economici.

Pe toată durata creditări, agenţii economici, beneficiari de credite, au

obligaţia să depună la bancă un exemplar din bilanţul (anual) şi situaţia

patrimonială (trimestrială).

35

Creditele trebuie să fie rambursate la termen, nerambursarea la scadenţă

conducând la plata de dobânzi penalizatoare după caz, la declanşarea procedurii de

executare silită.

Conform prevederilor din Legea 58/1998 privind activitatea bancară,

împrumuturile acordate unui singur debitor nu pot depăşi, cumulate, 20% din

capitalul şi rezervele bănci.

Suma totală a împrumuturilor mari acordate debitorilor nu poate depăşi de

opt ori capitalului propriu al băncii.

Suma totală a împrumuturilor acordate persoanelor aflate în relaţii speciale

cu banca, precum şi personalului propriu al băncii nu poate depăşi 20% şi respectiv

5% din capitalul propriu al băncii.

Regiile autonome, în conformitate cu prevederile din Legea 15/1990 privind

reorganizarea unităţilor economice de stat pot contracta credite pentru acoperirea

cheltuielilor curent în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul

precedent.

Pentru creditele acordate banca percepe dobânzi şi comisioane care se

negociază cu agenţii economici şi persoanele fizice în funcţie de condiţiile pieţei şi

de nivelul acestora stabilite de centrala băncii şi se scriu contractele de împrumut.

3.2. Programarea creditelor şi a resurselor de creditare ale băncii

Programarea creditelor se efectuează trimestrial, pe baza propunerilor

unităţii băncii, avându-se în vedere întreaga activitate de creditare în lei pe termen

scurt, mediu şi lung a agenţilor economici indiferent de natura capitalului şi forma

de organizare. Se stabileşte astfel la nivelul unităţii băncii excedentul surselor de

creditare sau, după caz, deficitul de realizat care urmează să fie acoperit de la

centrala băncii.

36

Nivelul programat al creditelor pentru trimestrul următor se determină

pornind de la preliminariile pentru finele perioadei curente şi evaluarea facturilor

care influenţează evoluţia şi valoarea creditelor pe perioada viitoare.

Pentru calculul necesarului de credite pentru trimestrul următor unităţilor

băncii pot solicita date de la agenţii economici.

Necesarul de credite şi resursele de creditare stabilite de unităţile băncii

trimestrial, cu defalcare pe luni se analizează de comitetul de conducere al unităţii

băncii şi se remit pe cale ierarhică centralei băncii până la data de 15 a ultimei luni

din trimestrul în curs. Direcţia operaţiuni interne le centralizează, analizează

împreună cu datele pe care le deţine, elaborează proiectul trimestrial al

programului de credite pentru trimestrul următor, cu defalcare pe luni.

Proiectul programului de credite se aprobă de comitetul de direcţie al băncii

şi se ratifică de Consiliul de administraţie al băncii.

Centrala băncii, lunar, după cunoaşterea efectivă a resurselor de creditare,

poate să modifice programul de credite aprobat iniţial.

Direcţia operaţiuni interne din Centrala băncii defalchează creditele din

programul aprobat de sucursale, separat pentru credite pe termen scurt de cele pe

termen mediu şi lung şi transmite acestora plafoanele aprobate.

Sucursalele înregistrează plafoanele primite în evidenţa proprie şi, în termen

de cel mult 3 zile defalcă şi comunică corespunzător, plafoanele cuvenite

filialelo9r şi agenţilor din această ordine.

Este interzisă utilizarea plafoanelor între creditele pe termen scurt şi cele pe

termen mediu şi lung. În cazuri justificate asemenea schimbări vor fi efectuate

numai cu aprobarea centralei.

Eventualele necesităţi suplimentare de plafoane, precum şi sumele ce devin

disponibile din plafoanele aprobate, se comunică de sucursale, în mod operativ pe

parcurs şi necondiţionat la finele lunilor, centralei băncii, care procedează la

redistribuirea lor în funcţie de necesităţi.

37

Aprobarea şi acordarea creditelor de către unităţile băncii se face în limita

plafoanelor primite şi a resurselor de creditare existente.

Resursele de creditare în lei, ale băncii, sunt formate din:

- disponibilităţi la vedere şi depozite ale clienţilor băncii, persoane

juridice române;

- disponibilităţi la vedere şi depozite ale persoanelor fizice;

- sume în tranzit între unităţile băncii;

- pasivele interbancare în care se cuprind disponibilităţi şi credite

interbancare;

- fonduri proprii în lei ale băncii.

Asigurarea surselor de creditare se realizează în primul rând, prin utilizarea

eficientă a resurselor proprii ale fiecărei unităţi a băncii, şi, în unele cazuri, din

resursele puse la dispoziţie de centrala băncii.

Deoarece disponibilităţile la vedere ale clienţilor băncii se utilizează, în

primul rând pentru decontarea creditelor emise de aceştia, iar diferenţa ca resursă

de creditare, unităţile băncii trebuie ca, la analizele pe care le efectuează, să aibă în

vedere ca nivelul acestora să fie folosit ca resursă de creditare în procent de numai

50-60%.

Creditele se acordă în baza depozitelor atrase şi se corelează cu termenele de

construire ale acestuia.

Unităţilor băncii le este interzisă contractarea directă de împrumuturi de la

alte instituţii financiar bancare acestea efectuându-se numai la centrala băncii.

38

3.3. Particularităţi de creditare la Banca Internaţională a Religiilor

3.3.1. Creditarea activităţii curente pe termen scurt

Condiţii generale

Pentru a beneficia de credite, solicitanţii trebuie să îndeplinească

următoarele condiţii:

- să fie constituiţi conform legii şi să desfăşoare activităţi legale şi

eficiente;

- să îndeplinească indicatorii de bonitate şi solvabilitate;

- să prezinte garanţii materiale şi morale pentru rambursarea integrală la

scadenţă a ratelor şi dobânzilor aferente;

- să acopere clauzele negociate înscrise în contractul de împrumut;

- să înştiinţeze banca despre existenţa conturilor deschise la alte bănci şi

să prezinte situaţia creanţelor şi angajamentelor din toate conturile

bancare;

- să efectueze toate operaţiunile de încasări şi plăţi în lei şi în valută

prin BIR.

Nu pot beneficia de credite agenţii economici care înregistrează pierderi, au

credite nerambursate la scadenţă ori se află în stare de încetare de plăţi sau

faliment, declaraţi de bancă sau de alte bănci.

În situaţiile excepţionale în care, la propunerea comitetelor de conducere ale

unităţii bancare şi cu avizul comitetului de credite şi de risc se apreciază ca prin

acordarea unui nou credit să se poată redresa situaţia economică a agentului

economic, acesta se poată efectua numai cu aprobarea comitetului de direcţie a

băncii.

39

Organizarea, atribuţiile şi răspunderile comitetelor de credite şi risc sunt

stabilite prin regulamente distincte.

Creditele se acordă pe obiecte de creditare pentru următoarele destinaţii sau

acţiuni: aprovizionări cu materii prime, materiale, combustibil, energie, piese de

schimb, subansamble, mărfuri precum şi pentru efectuarea unor cheltuieli necesare

producţiei, desfacerii, executării de lucrări şi prestaţii şi servicii.

Creditele pe termen scurt pentru toţi agenţii economici, se acordă de regulă,

prin contul denumit „Credite acordate în lei pe termen scurt”. Aprobarea acestor

credite se acordă pentru o perioadă de cel mult 12 luni iar acordarea lor se face pe

fiecare obiect de creditare în parte luat în consideraţie la probare.

Acordarea efectivă a creditelor se efectuează direct din acest cont, prin plăţi

către furnizări sau prin eliberări de carnete de cecuri cu limita de sumă, iar în unele

situaţii bine analizate şi în numerar ori prin punerea la dispoziţia împrumutatului a

sumei respective într-un cont de disponibilităţi provenite din credite, caz în care nu

se bonifică dobânda. Această modalitate de acordare se negociază prin contractul

de împrumut.

La unii agenţi economici cu capital de stat sau privat acordarea de credit se

poate efectua prin contul curent sub forma unei linii de credit.

Pentru a beneficia de credite prin contul curent, agenţii economici trebuie să

îndeplinească în bune condiţii indicatorii de bonitate şi să nu înregistreze credite

nerambursate la scadenţă.

Aprobare creditării prin contul curent sub forma unor linii de credit se dă

numai de către centrala băncii, pe baza întregii documentaţii de credit primite de la

sucursalele băncii.

La deschiderea contului curent unitatea băncii va bloca contul de

disponibilităţi ale agentului economic, eventualul sold creditor transferat în contul

curent.

40

Creditele pe termen scurt, acordate până la data deschiderii liniei de credit,

se menţin în continuare, iar ratele scadente ale acestor credite şi dobânzile aferente

se vor rambursa prin contul curent.

În situaţia în care agenţii economici cărora li s-a aprobat creditarea prin

contul curent nu mai realizează în bune condiţii indicatorii de bonitate sau

efectuează plăţi care nu se referă la obiectul de activitate al acestora, unităţile

băncii pot lua măsura de încetare a creditării prin contul curent.

Agenţilor economici cărora li s-au aprobat credite prin contul curent,

valoarea creditelor se determină, la începutul fiecărui trimestru ca diferenţa între

activele curente şi pasive curente.

Activele curente trebuie influenţate cu eventualele stocuri şi cheltuieli

creditate prin conturi şi separate de împrumut precum şi cu activele circulante

necreditabile.

Necesarul de credite al agenţilor economici se analizează de unitatea băncii

urmărindu-se realizarea celor solicitate, asigurarea cu contracte de aprovizionare a

obiectelor ce urmează a se credita, a contractelor de desfacere pentru producţie. Se

realizează astfel încât să se justifice volumul de cheltuieli şi venituri stabilite pe

trimestru şi pe fiecare lună în parte.

În urma analizei necesarului de credite se stabileşte deficitul sau excedentul

de credite.

Deficitul de credite constituie nivelul noilor credite de care poate beneficia

agentul economic în perioada următoare, peste creditele provenite din trimestrul

anterior, iar excedentul de credite reprezintă volumul de credite care urmează a se

rambursa în perioada următoare, de regulă în termen de maximum 90 zile.

Agenţilor economici cărora li se acordă credite prin contul curent li se mai

pot acorda, prin conturi separate de împrumut, următoarele credite:

a. credite pentru nevoi temporare

b. credite pentru stocuri sezoniere

c. credite pentru producţia de export şi pentru exportul de produse

41

a) Creditele pentru nevoi temporare: se acordă pe baza creării şi a

documentaţiei prezentată de agenţii economici, din care să rezulte stocurile pentru

care se solicită credite, valoarea acestora, clauzele formării lor, dacă acestea au

asigurată desfacerea prin contracte, termenele de valorificare a lor şi cele de

rambursare a creditelor.

Creditele pentru nevoi temporare se acordă pe o perioadă de maxim 90 zile,

în funcţie de termenul de valorificare a stocului.

b) Creditele pentru stocuri sezoniere se acordă agenţilor economici care

constituie astfel de stocuri (materii prime şi produse de provenienţă străină)

aprovizionate anticipat pentru asigurarea consumului în perioada sezonului rece,

stocuri de masă lemnoasă, produse de balastieră care se extrag în timpul verii se

folosesc în tot cursul anului, alte stocuri care se constituie justificat economic se

consumă într-o perioadă mai mare de un trimestru, fără a depăşi 12 luni pe baza

cererilor agenţilor economici din care să rezulte obiectele creditării, nivelul

acestora şi termenele acestora de valorificare şi rambursare a creditelor.

Acordarea efectivă a creditelor pentru nevoi temporare şi a creditelor pentru

stocuri sezoniere se efectuează numai cu condiţia utilizări integrale a eventualelor

disponibilităţi existente şi a creditelor aprobate pentru contul curent.

c) Credite pentru producţia de export şi exportul de produse se acordă pentru

aprovizionări cu materii prime şi materiale, semifabricate, subasamblate,

combustibili, energie, etc. din ţară şi din import, în vederea realizării de produse cu

desfacere asigurată la export.

Aceste credite se acordă cu condiţia existenţei a creditelor irevocabile

deschise sau a altor forme de plată garantată bancar.

Creditele pentru exporturi de produse se acordă pe baza documentelor ce

atestă livrarea mărfurilor la export pe perioada de la livrare până la încasarea

contravalorii lor de la partenerii externi.

Creditele acordate prin contul curent, creditele pentru nevoi temporare şi

pentru stocuri sezoniere, precum şi orice alte credite, inclusiv creditele

42

nerambursate la scadenţă trebuie să se încadreze în plafoanele de credite aprobate

agenţilor economice cât şi în plafonul de credite global comunicat unităţii băncii.

Persoanelor fizice li se pot acorda credite pe termen scurt sau mediu pentru

procurarea unor obiecte de folosinţă îndelungată, uz gospodăresc, cumpărări de

apartamente, construirea sau repararea de locuinţe, alte nevoi personale, precum şi

pentru exercitarea activităţii pentru care au fost autorizate, acestea trebuie să facă

dovada realizării veniturilor şi să prezinte garanţii care să asigure rambursarea

creditelor. Corespunzător termenilor maxime de rambursare stabilite, creditele vor

fi evidenţiate în conturi distincte respectiv credite pe termen scurt sau credite pe

termen mediu.

3.3.2. Creditarea activităţii de investiţii

Potrivit statutului B.I.R., acestea acordă credite pe termen scurt, mediu şi

lung pentru realizarea de investiţii, agenţilor economici cu capital de stat, privat

sau mixt, unităţilor de cult, precum şi persoanelor fizice, în condiţii stabilite de

normele B.I.R.

Creditele pe termen scurt, mediu şi lung se acordă pe o perioadă de până la 2

luni, 5 ani şi respectiv 10 ani.

A. Creditarea pe termen mediu şi lung

Pentru acordarea de credite pe termen mediu şi lung pentru investiţii de

valoare sub 10 milioane de lei şi pentru investiţii de valoare de peste 10 milioane

de lei solicitanţii depun la bancă, pe lângă documentaţia prevăzută la acordarea

creditelor pentru activitatea curentă şi alte documente precum:

a) documentaţia activă economică a investiţiei, întocmită şi

aprobată potrivit legii;

43

b) autorizaţia de construcţie eliberată potrivit Legii 50/1991

privind autorizarea şi efectuarea construcţiilor;

c) contractul de realizare a investiţiei încheiat cu constructorul

potrivit normelor legale;

d) graficul de eşalonare a lucrărilor;

e) situaţia surselor de finanţare a investiţiilor;

f) documentele din care să rezulte existenţa fondurilor proprii

cu care împrumutatul contribuie la realizarea investiţiei.

Banca urmăreşte existenţa tuturor documentelor respectiv a vizelor, a

acordurilor şi autorizaţiilor necesare prin care beneficiarul atesta că realizarea

obiectivului de investiţii se face cu respectarea prevederilor legale, precum şi

necesitatea, oportunitatea şi eficienţa economică a investiţiei respective.

Pe baza datelor din ultimul bilanţ contabil din situaţia evolutivă a

patrimoniului şi a principalilor indicatori de rezultate financiare, banca efectuează

analiza bonităţii agenţilor economici.

Pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli şi a situaţiei veniturilor ce se vor

realiza, unitatea băncilor urmăreşte dacă au fost cuprinse sursele proprii necesare

rambursării ratelor de credite acordate anterior conform graficelor de rambursare,

inclusiv dobânzile aferente; dacă la stabilirea necesarului de credite s-a ţinut seama

de sursele proprii şi de eşalonarea cheltuielilor de investiţii, potrivit graficului de

investiţii; fundamentarea duratei de rambursare a creditului solicitat şi profitul ce

urmează a se realiza şi amortizarea ce se va include în costuri să permită

rambursarea integrală a creditelor şi dobânzilor aferente.

La aprobarea creditelor pe termen mediu şi lung se va urmări ca solicitantul

să dispună de surse proprii de realizare a investiţiei în proporţie de cel puţin 10%

din valoarea investiţiei sau aceea să fie deja realizată din surse proprii în această

proporţie.

44

La terminarea obiectivului de investiţie, în funcţie de valoarea totală a

creditului realizat, se reactualizează ratele şi termenele de rambursare, încheindu-se

un act adiţional la termenul de împrumut.

În perioada de graţie se stabileşte şi nu se rambursează ratele la credit, dar se

calculează şi se încasează dobânzile pentru creditele realizate.

B. Creditarea pe termen scurt

Obiectivul creditării pe termen scurt a activităţii de investiţii îl constituie

suplinirea temporară a resurselor proprii ale agenţilor economici. Creditarea pe

termen scurt se face pe total activitate şi nu pe obiective sau acţiuni de investiţii.

Termenul de rambursare este de maxim 12 luni şi decurge de la data utilizării lui

efective.

Documentaţia necesară pentru acordarea creditului este cererea de credit,

bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs, ultimul bilanţ contabil anual şi

contul de profit şi pierdere şi ultima balanţă contabilă încheiată şi situaţia

garanţiilor materiale.

Pe baza memoriului de fundamentare activă solicitate anexat la cererea de

credit, unitatea băncii analizează cauzele care au condus la lipsa temporară de

resurse, necesarul de credite şi posibilitatea de rambursare a acestora.

Necesarul de credite pe termen scurt se analizează şi se determină în funcţie

de cauzele care au generat lipsa temporară de surse proprii, iar termenele de

rambursare se stabilesc în funcţie de posibilităţile de asigurare a resurselor proprii,

precum şi pe baza analizei bonităţii agenţilor economici.

Garanţiile creditului pe termen scurt pentru investiţii sunt ipoteca

convenţională de rangul I, gajul, cesionarea de creanţe, scrisoarea de garanţie

bancară, depozitul bancar şi dreptul de gaj general, ordinea de preferinţă

apreciindu-se în funcţie de volumul creditului solicitat, cauza care a generat lipsa

45

temporară a resurselor, bonitatea agenţilor economici şi implicit posibilităţile de

rambursare.

Analiza cererii, încheierea contractului de împrumut, aprobarea, acordarea şi

rambursarea creditelor se efectuează conform prevederilor normelor.

Controlul bancar atât la creditele pe termen mediu şi lung, cât şi la cele pe

termen scurt, se efectuează pe întreaga perioadă de creditare, asupra condiţiilor

prevăzute în contract şi a existenţei garanţiei creditelor respective.

3.4. Rambursarea creditelor

Rambursarea creditelor şi încasarea dobânzilor se poate iniţia şi direct de

către bancă, aceasta fiind autorizată în mod expres prin contract de împrumut, prin

nota de contabilitate, întocmită de către inspector şi vizată de şeful

compartimentului de credite, în cazul în care împrumutatul nu-şi achită datoriile

din proprie iniţiativă.

Rambursarea ratelor scadente se efectuează din iniţiativa împrumutatului la

termenele prevăzute în contract astfel:

a) pentru ratele scadente la creditele pe termen scurt din sumele

existente în soldul creditelor al contului de disponibilităţi al

împrumutatului;

b) pentru ratele scadente la creditele acordate prin contul curent, prin

reducerea plafonului de credite aprobat la contul curent, pentru finele

zilei precedente aceea în care este stabilită scadenţa, cu valoarea ratei

scadente, caz în care, la finele zilei scadente, soldul debitor al contului

curent trebuie să nu depăşească noul plafon aprobat, fie ca urmare a

încasărilor acordate în cont în ziua scadenţei, fie prin înregistrarea la

credite nerambursarea la scadenţa soldului debitor care depăşeşte noul

plafon de credite al contului curent

46

c) pentru ratele scadente la creditele acordate prin conturi separate de

împrumut, rambursarea ratelor stabilite se efectuează din contul curent.

Pentru ratele scadente care n-au putut fi rambursate în ziua scadenţei,

rambursarea acestora se face prin înregistrarea la credite nerambursate la scadenţă,

prin nota de contabilitate, întocmită de compartimentul credite, a ratelor scadente

de la conturi de credite pe termen scurt, separate de împrumut sau cont curent al

agenţilor economici în cauză.

Rambursarea unor rate de credite se poate efectua şi anticipat de către

împrumutaţi, cu aprobarea prealabilă a conducerii unităţii băncilor, această

aprobare se dă după analiza posibilităţii plasării automate a resurselor respective în

noi credite. În asemenea situaţii, se consideră şi se înregistrează ca rambursate

ultimele rate din contract.

Pentru ratele de credite rambursate anticipat fără aprobarea unităţii băncii, se

calculează şi încasează de către compartimentul de credite, penalizări în sume

corespunzătoare dobânzilor cuvenite.

În mod excepţional, unitatea băncii poate, la cererea debitorului depusă cu

cel puţi 10 zile lucrătoare înainte de scadenţa să rescadenţeze creditul în sensul

amânării sau prelungirii termenului de rambursare a unei rate sau a întregului

credit, în situaţia în care imposibilitatea rambursării se datorează unei cauze

justificate, noul termen trebuie să se încadreze în cel final de rambursare, stabilit

prin contractul de împrumuturi sau în perioada maximă de creditare pentru fiecare

fel de credite.

Se pot admite cel mult două rescadenţări pentru care se încheia acte

adiţionale la contractul de împrumut.

Noile termene de rambursare rezultate în urma rescadenţării creditelor se

înscriu în contractele de împrumut încheiate cu împrumutaţii sau în alte acte

adiţionale cu aceştia. Dobânzile cuvenite la creditele acordate se calculează de

unităţile băncii la termene stabilite de centrală şi se încasează din disponibilităţile

împrumutatului sau din contul curent cu prioritate faţă de ratele creditelor scadente.

47

După înregistrarea creditelor nerambursate, banca mai acordă clientului

respectiv noi credite, încasările fiind utilizate cu prioritate pentru plata dobânzilor,

comisioanelor şi spezelor bancare şi pentru rambursarea ratelor restante.

Dacă într-o perioadă de 60 zile încasările nu permit plata dobânzilor şi

comisioanelor şi rambursarea ratelor restante, banca somează împrumutatul să le

achite într-un termen de 0 zile, şi pune în vedere ca, în caz contrar, declanşează

procedura de executare silită. În asemenea situaţii, eventualele rate care mai sunt

de rambursat după scadenţe şi se înregistrează la creditele nerambursate la

scadenţă.

3.5. Garanţiile creditelor

Banca are dreptul şi obligaţia să verifice la împrumutaţi modul cum se

utilizează creditele, existenţa garanţiilor, respectarea destinaţiei lor pentru care s-a

aprobat, cum rambursează la termen ratele scadente, şi plătesc dobânzile

rambursate precum şi respectarea celorlalte clauze prevăzute în contractele de

împrumut.

Verificarea garanţiei creditelor se efectuează, atât faptic, prin constatatori la

faţa locului, cât şi scriptic pe baza datelor din evidenţele agenţilor economici.

Verificare faptică constituie forma principală de verificare a garanţiei

creditelor şi se efectuează cel puţin o dată pe trimestru asupra bunurilor şi valorilor

constituie drept garanţie a creditelor nominalizate expres în contractul de împrumut

urmărindu-se:

- verificarea existenţei efective a bunurilor luate în garanţie;

- modul de depozitare, păstrare şi conservare a bunurilor luate în

garanţia creditelor.

La unităţile din agricultură se verifică şi modul în care este folosit

potenţialul productiv al pământului şi al celorlalte capacităţi de producţie al

48

agentului economic, evoluţia stării de vegetaţie şi a culturilor în funcţie de care se

estimează recoltele probabile, etc.

Verificarea scriptică a garanţiei creditelor se efectuează de regulă lunar, pa

baza datelor din balanţa contabilă, din evidenţa analitică, precum şi a oricăror alte

constatări efectuate, la timp de 10 zile lucrătoare de la datele legale, de depunere la

organele în drept a raportărilor lunare sau trimestriale.

Pentru agenţii economici care au o stare financiară şi economică bună nu

înregistrează credite nerambursate la scadenţă, sau plăţi restante către furnizori şi

desfăşoară o activitate rentabilă, conducerea unităţilor băncii poate aproba ca

verificarea scriptică a garanţiei creditelor să se efectueze semestrial.

Cu ocazia verificării scriptice a garanţiilor se urmăreşte:

- înregistrarea corectă în evidenţa contabilă a bunurilor ce constituie

garanţia creditelor acordata

- respectarea destinaţiei creditelor şi reflectarea corectă în evidenţa

contabilă de decontare, utilizare şi rambursare a creditelor;

- concordanţa soldurilor conturilor de credite din extrase de cont

eliberate de bancă cu cele din evidenţele agenţilor economici;

- existenţa şi realitatea comunicării la banca unde funcţionează contul

pentru activitatea de producţie a situaţiilor datoriilor şi creanţelor din

celelalte conturi deschise la alte societăţi bancare;

- desfăşurarea unei activităţi profitabile şi realizarea prevederilor

bugetului de venituri şi cheltuieli pentru asigurarea surselor necesare

rambursării ratelor scadente;

- realizarea indicatorilor de bonitate pe tot parcursul procesului de

creditare.

Deficienţele constatate cu ocazia verificărilor faptice şi scriptice a garanţiei

creditelor se consemnează în acte bilaterale, astfel:

- în cazul expirării valabilităţii unor documente care au fost acceptate

drept garanţie a creditelor se cere agenţilor economici respectiv

49

prelungirea valabilităţii economice sau obţinerea altor documente

valabile şi care să fie acceptate de bancă;

- în situaţia utilizării totale sau parţiale a unor disponibilităţi constituite

în depozite bancare colaterale se cere agenţilor economici aducerea

imediată a depozitelor în situaţia iniţială;

- dacă unele bunuri care au fost luate cu garanţia creditului au fost

utilizate în procesul de producţie sau s-au degradat, se solicită

agenţilor economici beneficiari de credite să le înlocuiască imediat cu

bunuri care să fie acceptate de bancă;

- în cazul constatării unor deficienţe în ţinerea evidenţelor contabile a

bunurilor care constituie garanţia creditelor, a operaţiilor de decontare,

utilizare şi rambursare a creditelor, a concordanţei soldurilor de la

bancă cu cele ale societăţii, se solicită înregistrarea corectă;

- dacă în termen de 48 ore de la înştiinţare, agenţii economici nu

reîntregesc garanţiile creditelor cu bunuri acceptate de bancă, nu

prezintă documentele sau actele ce atestă existenţa unor garanţii

valabile, sau nu reflectă corect în evidenţa contabilă a operaţiunilor

legate de acordarea şi rambursarea creditelor, creditele aferente se

rambursează din disponibilităţile agentului economic, iar în lipsa

acestora se trec la credite nerambursate la scadenţă, şi se urmăreşte

rambursarea lor cu prioritate din încasări. Dacă creditele restante nu

sunt rambursate în termen de 60 zile se declanşează procedura de

executare silită.

În cazul în care creditul nu este utilizat integral, se diminuează plafonul

stabilit cu suma creditelor nerambursate la scadenţă.

Rambursarea creditului sau trecerea acestuia la restanţă se efectuează cu

nota de contabilitate întocmită de inspector şi vizată de şeful compartimentului de

credite.

50

În cazul furnizării de către împrumutat a unor date nereale, unităţile băncii

vor putea reduce sau anula împrumutul.

Măsurile de trecere la executarea silită luate de unităţile băncii se comunică

imediat, în scris, Direcţiei operaţiuni interne din Centrala băncii.

În situaţia în care unu agenţi economici, care beneficiază de credite

înregistrează pierderi, unitatea băncii, în termen de 10 zile de la închiderea balanţei

contabile, analizează cauzele la această situaţie, posibilităţile de recuperare a

acestora şi în funcţie de acestea, propune măsuri pe linia creditului bancar.

Constatările şi propunerile respective însuşite de conducerea băncii se

comunică centralei băncii care, hotărăşte asupra creditării, în continuare, a

agentului economic respectiv. Decizia Comitetului de direcţie se comunică, în

scris, unităţii băncii, care urmează să aducă la îndeplinire cele stabilite.

Banca este îndreptăţită să solicite împrumutatului orice document legat de

verificarea garanţiei şi eficienţa utilizării creditului.

Pentru prevenirea riscului de rambursare la termen, atât a creditelor pe

termen scurt, cât şi a creditelor pe termen mediu şi lung, împrumutatul trebuie să

prezinte garanţii corespunzătoare care pot fi:

a) ipoteca convenţională de rangul I

b) gajul

c) cesiunea de creanţă

d) scrisoarea de garanţie bancară

e) depozitul bancar

f) dreptul de gaj general

a) Ipoteca convenţională de rangul I este constituită asupra bunurilor imobile

prin natura lor; bunurilor imobile prin destinaţie (maşini, utilaje, instalaţii fixe în

spaţiu) în stare de funcţionare; bunurilor imobile ce urmează a fi cumpărate sau

realizate din credite, care pot fi admise în calculul garanţiilor dacă asupra lor se va

construi ipoteca odată cu încheierea actelor de vânzare-cumpărare sau în cel mult

30 de zile de la data realizării lor.

51

Ipoteca este un contract imobiliar ce ia naştere din convenţia parţială,

potrivit normelor prevăzute de lege, care nu implică deposedarea celui ce o încheie

şi nu produce obligaţii decât în sarcina celui ce o constituie.

b) Gajul propriu-zis, constituit în favoarea băncii, sub cele două forme ale

sale: gajul fără deposedare, gajul ce depozitare.

c) Concesiune de creanţă este un act scris prin care un creditor transmite o

creanţă a sa unei alte persoane.

d) Scrisoare de garanţie bancară este un înscris prin care o altă bancă

(garant) se angajează necondiţionat şi irevocabil în cazul în care un debitor

împrumutat nu va executa obligaţia de a plăti la o dată bine stabilită o sumă de bani

determinată să plătească la suma neachitată, în favoarea băncii beneficiare

(împrumutătoare).

e) Depozitul bancar reprezintă o garanţie materială sub forma uni sume de

bani depusă la debitor la bancă în favoarea beneficiarului în anumite condiţii

stabilite şi comunicate băncii de către debitor.

Depozitul bancar se poate constitui la unitatea băncii care acordă creditul

sau altă societate bancară, în ambele cazuri încheindu-se un contract de depozit.

f) Dreptul de gaj general care se constituie asupra bunurilor imobile şi

mobile prezente şi viitoare, inclusiv a celor care se procura şi se realizează din

credite, prin consemnarea unei astfel de clauze din contracturi de împrumut.

Dreptul de gaj general va fi admis drept garanţie în cazul unor acţionari ai

băncii sau a altor agenţi economici cu o situaţie economico-financiară bună, la

care, la data solicitării creditului, volumul activelor patrimoniale la zi este dublu

faţă de volumul creditelor solicitate la care se adaugă restul datoriilor de orice fel.

Garanţiile creditului trebuie să acopere în procent de 125% valoarea

creditului şi a dobânzilor calculate pe o perioadă de un an.

Garanţiile sunt selectate în funcţie de destinaţia creditelor cu următoarele

precizări:

- ipoteca are prioritate faţă de celelalte garanţii;

52

- creditele pentru investiţii sunt garantate în primul rând cu ipoteca

şi/sau gaj, constituite pe baza bunurilor imobile şi mobile aflate în

patrimoniul solicitantului, precum şi, n completarea cu ipotecă sau gaj

asupra obiectivului investiţiei;

- la regulile autonome, conform prevederilor art. 5 din Legea 15/1990

privind reorganizarea unităţilor economice de stat, regii autonome, şi

societăţi comerciale, garantarea prin ipotecă a unor bunuri imobile în

valoarea de peste 10000000 lei, este condiţionat de aprobarea

ministerului de resort;

- bunurile imobile se iau în garanţia creditului la valoarea rămasă, iar

bunurile mobile ce urmează a fi cumpărate la valoarea din actul de

vânzare cumpărare din devizul general, în cazul construcţiilor noi;

- bunurile mobile se admit în garanţie la preţul de achiziţie rezultat din

factură sau alte documente, iar bunurile de natura mijloacelor fixe se

admit în garanţie la valoarea rămasă dacă sunt în stare de funcţionare

şi gradul de uzură depăşeşte 50% la data solicitării creditului;

- la stabilirea valorilor luate în garanţie la bunurile mobile şi imobile se

ţine seama de durata de funcţionare, precum şi de gradul de uzură pe

durata de creditare;

- dacă împrumutatul solicită luarea în calcul a unei valori, alta decât cea

cuprinsă în evidenţa contabilă, din actul de proprietate, aceasta este

admisă numai dacă reevaluarea este efectuată de un organ specializat.

La persoanele fizice, valoarea bunurilor mobile poate să fie stabilită şi de

organele băncii pe baza actelor prezentate de împrumutaţi sau prin asimilare cu

preţurile existente pe piaţă.

Obiectele din metale preţioase se iau în garanţie la preşul de achiziţie

practicat de B.N.R. iar titlurile de valoare la 90% din valoarea cestora.

Garanţiile de orice fel la agenţii economici cât şi la persoane fizice se pot

constitui atât în situaţia când se află în proprietatea lor cât şi în proprietatea

53

agenţilor economici sau persoane fizice care garantează în favoarea

împrumuturilor.

3.6. Creditarea în valută

Creditul se acordă pe obiect, pentru o destinaţie precisă, de regulă pentru

plata importurilor, împrumutatul fiind obligat să utilizeze creditul în conlucranţă cu

scopul pentru care a fost solicitat şi aprobat, BIR având dreptul şi obligaţia de a

urmări respectarea destinaţiei creditelor şi a celorlalte condiţii prevăzute în

contractul de împrumut.

Dacă împrumutatul încalcă condiţiile contractului de împrumut, inclusiv cele

referitoare la destinaţia creditului, conform prevederilor art. 20 din Legea 33/1991,

BIR va putea „întrerupe imediat, fără preaviz utilizarea creditului aprobat”,

procedeu totodată retragerea creditului deja acordat.

Creditul se acordă numai pe bază de garanţii constituite din imobile, terenuri

şi bunuri mobile, cu posibilităţi rapide de valorificare.

Volumul total al creditelor acordate nu va putea depăşi 70% din valoarea

contractelor externe al agenţilor economici, reglementare prevăzută în normele

B.N.R. cu privire la acordarea de credite.

Creditele se acordă pe obiecte de creditare numai pentru acţiuni de import,

materiale, combustibili, energie, piese de schimb, subansamble, mărfuri etc. cu

efectuarea de plăţi la extern în regim de ordine de plată incasso acreditiv, conform

DPVE completată de firma beneficiară, în cont şi la banca indicată.

Valoarea sumelor virată la extern va fi conform cu valoarea facturii de

import anexată la DPVE analizată şi avizată de Direcţia Valutară ca fiind conformă

cu creditul acordat.

Volumul creditului care trebuie stabilit în funcţie de garanţiile patrimoniale,

de bonitatea clientului, de capitalul social, cash-flow.

54

Destinaţia creditului se stabileşte numai pentru activitatea de import.

După negocierea volumului de credit şi a celorlalte condiţii de acordare,

inspectorul băncii întocmeşte contractul de împrumut, într-un număr de 4

exemplare, care după aprobarea creditului vor avea următoarea destinaţie: câte

două exemplare pentru fiecare parte semnatară.

După vizarea contractului de împrumut de către consilierul juridic al unităţii

băncii, şeful serviciului credite propune comitetului de credite şi risc avizarea

aprobării creditelor.

După avizarea creditelor de către comitetul de creditare şi risc, documentaţia

de credite se supune Comitetului de Direcţie al unităţii băncii din cadrul

competenţelor stabilite.

Banca Internaţională a Religiilor acorda agenţilor economici cu capital de

stat, capital privat şi mixt care desfăşoară activitate pe ramurile industriale,

agricultură transporturi, construcţii comunicaţii comerţ, turism, cercetare proiectare

pe baze contractuale, împrumuturi de valută pentru desfăşurarea activităţii lor în

condiţiile pieţei.

55

4. Analiza şi evaluarea riscului de creditare

4.1. Riscul de creditare

4.2. Provizioane de risc

4.1. Riscul de creditare

Riscul de credit este primul dintre riscurile bancare cu care se confrunta o

instituţie bancară.

Riscul de creditare exprimă posibilitatea ca împrumutaţii sau emitenţii de

titluri să nu-şi onoreze obligaţiile la scadenţă.

Pentru împrumutat, riscul de credit exprima într-o formă mai largă,

degradarea situaţiei financiare a acestuia. O mare varietate de motive legată fie de

situaţia generală a economiei, fie de condiţiile afacerii împrumutatului, între care

multe sunt imprevizibile şi afectează situaţia financiară a acestuia, pot contribui la

riscul de credit.

Pentru instrumente pe piaţă distingem două tipuri de riscuri:

Riscul curent şi

Riscul potenţial

Riscul curent este aferent valorii de piaţă curente, adică cea calculată pe

baza valorii prezente pe baza parametrilor pieţii.

Riscul potenţial este legat de valorile viitoare posibile pe care le poate lua

instrumentul pe parcursul existenţei sale, valori viitoare ce sunt determinate de

deviaţiile viitoare ale parametrilor pieţei în raport cu valoarea lor curentă. Riscul

potenţial este numit „add on” pentru a exprima „suplimentul faţă de valoarea

curentă”.

Riscul total este suma celor două riscuri şi el măsoară riscul de credit total a

instrumentului considerat.

56

Gestionarea riscului de contrapartidă are ca obiect limitarea pierderilor în

cazul deprecierii situaţiei debitorilor, evitarea ca slăbiciunile unor debitori să

antreneze dificultăţi prea importante pentru împrumutător.

Prima etapă presupune o gestionare a priori momentului, luarea deciziei de

angajament, bazată pe criterii calitative şi cantitative ce conduc la stabilirea

deciziei privind acordarea autorizaţiilor de angajament. Majoritatea autorizaţiilor şi

toate condiţiile particulare depind de aprecierea calităţii debitorilor în momentul

analizării dosarelor de creditare. Această analiză poate fi făcută de personalul

băncii respective, de către bănci corespondente sau de agenţii pentru referinţele de

creditare.

A doua etapă, gestionarea a posteriori pentru urmărirea acestora şi estimarea

riscurilor la portofoliul de active. Este vorba de o gestionare cantitativă a riscului

de contrapartida bazată pe statistici ale situaţiilor debitorilor, estimări ale

expunerilor la risc şi ale pierderilor în cazul înrăutăţirii situaţiilor clienţilor şi

portofoliilor de clienţi diversificate.

Riscul de contrapartidă este cel al înregistrări pierderilor în cazul

imposibilităţii debitorilor de a-şi onora obligaţiile. Aceste pierderi depind de

expunerile la risc şi de eventualele garanţii. Expunerea se prezintă sub forma de

profile temporare ale expunerii de risc.

Garanţiile sunt de multe feluri grupate în două mari categorii: reale şi

personale şi au ca scop reducerea pierderilor în cazul riscurilor de creditare.

Clauzele contractuale asigură o protecţie suplimentară a împrumuturilor prin

fixarea unor praguri în respectarea unor indicatori sau prin limitarea tuturor

operaţiunilor contra partidei care fragilizează situaţia sa financiară.

În perioada actuală, epoca bancarizării masive, în care nu numai agenţilor

economici, dar şi marea majoritate a familiilor şi a persoanelor au devenit clienţi

obişnuiţi ai băncilor în condiţiile majorării explozive a volumului de operaţiuni şi

desfăşurări ample pe teritoriu a reţelei de filiale şi agenţii, activitatea bancară

implică utilizarea pe scară largă a informaticii şi telecomunicaţiei.

57

Adaptarea metodelor informatice în activitatea bancară necesită rezolvarea a

două probleme distincte:

A) construirea unui sistem de cuantificare şi ierarhizarea a condiţiilor

şi premiselor de acordare a creditelor (credit scoring)

B) implementarea unui sistem informatic şi de prelucrare electronică

care să asigure o ierarhizarea obiectivă a fiecărei solicitări

Punctul de plecare în stabilirea tipului de credite pe termen scurt îl reprezintă

situaţia patrimoniului la sfârşitul trimestrului precedent şi previziunile de creştere a

activelor în trimestrul prognozat.

Pornind de la necesităţile firmei şi de la oferta băncii se procedează la

fundamentarea şi adoptarea deciziei de creditare. Procesul decizional în materie de

creditare cuprinde următoarele detalii:

1) analiza managerială şi economico-financiară a firmei solicitatoare

de credit;

2) analiza solicitării de credit;

3) adoptarea deciziei de creditare;

4) analiza periodică a calităţii portofoliului de credite pe termen scurt

deţinut de bancă.

Parcurgerea acestor etape se realizează cu ajutorul unui fond de informaţii

economice, financiare, manageriale, monetare, provenite din sistemul bancar, din

economia naţională şi din întreprindere.

1. Analiza managerială şi economico-financiară a firmei solicitatoare

de credit

În momentul în care o întreprindere se adresează băncii cu o solicitare de

credit pe termen scurt, aceasta procedează la realizarea unei analize detaliate şi în

domenii de activitate diferite de firma respectivă. Pentru a începe analiza, firma

este solicitată să depună o documentaţie economică şi financiară complexă.

58

Cererea de credite semnată de persoanele autorizate din firmă.

Situaţia stocurilor şi cheltuielilor pentru care se solicită creditarea.

Ultimul bilanţ contabil.

Balanţa de verificare.

Contul de profit şi pierdere

Lista bunurilor materiale şi a bunurilor ce constituie garanţii asigurătorii

pentru creditul solicitat.

Împuternicire din partea AGA pentru conducerea unităţii în vederea

contractării împrumutului cu banca.

În faţa băncii, firma trebuie să vină, cu activitate economică care să nu

prezinte riscuri majore în perioada de utilizare a creditului. Întreg universul, intern

şi extern al firmei este supus unei analize şi interpretări riguroase pentru a fi

depistate efectele posibile ale unor evenimente politice, sociale, economice,

militare, sau ale unor schimbări tehnologice, în evoluţia cererii, precum şi sub

influenţa inflaţiei.

Toate aceste subdomenii ale managementului firmei sunt analizate de

inspectorul bancar şi comunicare, spre interpretare finală, comitetului de creditare

al băncii. Comitetul de creditare acorda informaţiilor privind managementul firmei

anumite puncte, utilizate alături de cele privind performanţele economico-

financiare, la luarea deciziei de creditare.

Pentru acceptarea cererii de creditare rolul hotărâtor îl au performanţele

economice şi financiare realizate de întreprinderea solicitatoare în perioada

precedentă şi cele estimate pentru perioada de angajare a creditului.

Luarea în calcul a cererii de credit presupune o analiză concretă a bonităţii

agenţilor economici pe baza indicatorilor de lichidate, solvabilitate, rentabilitate, şi

de echilibru.

Principalii indicatori economici şi financiari care redau performanţele

firmei, stabiliţi pe baza datelor din situaţia patrimoniului şi a celor constatate de

inspectorul bancar sunt reprezentaţi de:

59

a) lichiditatea patrimoniului este un indicator care exprimă capacitatea

agenţilor economici de a-şi îndeplini la termen cu resursele băneşti de

care dispune, obligaţiile de plată pe termen scurt:

b) solvabilitatea patrimoniului este capacitatea agenţilor economici de a

putea la scadenţă, din sursele proprii, toate datoriile faţă de creditori sau

atât pe termen scurt cât şi pe termen mediu şi lung.

x100

c) indicatorii de rentabilitate exprimă eficienţa activităţii unui agent

economic în sensul capacităţii acestuia de a obţine profit din activitatea

desfăşurată.

o Rentabilitatea capitalului social

o Rentabilitatea capitalului propriu

o Rentabilitatea în funcţie de costuri

d) indicatorii economici arată limita până la care agentul economic este

finanţat din alte surse decât fondurile sale proprii şi exprimă prin gradul

de îndatorate:

2. Analiza efectivă a solicitării de credit

60

Scopul solicitării trebuie specificat sub forma deficitului de resurse pe care îl

va suplini creditul cerut. Cererea de credit trebuie să se încadreze în prevederile

legislaţiei bancare şi în normele metodologice ale băncii.

După precizarea şi acceptarea scopului solicitării de credit, echipa de decizie

trece la analiza nivelului cantitativ al cererii. În acest sens, firma analizată

întocmeşte fluxul de încasări şi plăţi cu defalcare pe luni. După stabilirea şi

acceptarea nivelului valoric al creditului, echipa de decizie trece la negocierea

dobânzii şi a comisioanelor ce revin băncii.

Dobânzile stabilite de bancă au în vedere dobânda de referinţă practicată de

B.N.R. şi dobânda de depozit acordată firmelor şi persoanelor fizice care îşi

păstrează disponibilităţile băneşti în conturi la banca respectivă. La aceste dobânzi,

banca adaugă dobânda proprie, rezultând dobânda propusă solicitantului de credit.

3. Adoptarea deciziei de credit

Un moment important în procesul de adoptare a deciziei de creditare este

prezentat de identificarea şi verificarea atentă a garanţiilor pe care firma

solicitatoare de credit le prezintă. Banca în acest scop va solicita împrumutătorilor

garanţii asigurătoare care pot fi oferite atât de debitori cât şi de terţe persoane

fizice sau juridice denumite giranţi.

Pentru majoritatea garanţiilor, banca încheie cu solicitantul de credite

contracte de gaj, de cesiune sau de garanţie imobiliară specificându-se baza legală

şi obligaţiile firmelor creditate de a păstra în bune condiţii bunurile gajate şi de a le

folosi în caz de producere a riscului, la rambursarea creditului primit.

4. Adoptarea deciziei de creditare pe termen scurt

61

Având la dispoziţie întreaga analiză a agentului economic şi solicitării

concrete de credit, comitetul de credit al băncii considerată cererea de credit pe

termen scurt înaintată de firma analizată este admisă la creditare.

În cadrul sucursalei băncii funcţionează comitetul de credite condus de

directorul sucursalei, iar în lipsa acestuia de directorul adjunct desemnat de acesta

care ia decizia privind acordarea creditelor. După adoptare, decizia de creditare

este comunicată solicitantului. Aceasta împreună cu unitatea bancară care acordă

efectiv creditul, procedează la încheierea contractului de credit.

Pentru a reduce la minimul pierderile din credite neperformante şi a proteja

astfel depozitele persoanelor fizice şi juridice, lucrătorii bancari implicaţi în

activitatea de creditare trebuie să procedeze cu responsabilitate la evaluarea

riscurilor pe care le presupune acordarea împrumuturilor şi să depună toate

eforturile pentru a-şi încasa debitorii.

Pentru limitarea riscului de credit se impun câteva măsuri prudenţiale, unele

stabilite de fiecare bancă şi altele de către banca centrală.

4.2. Provizioane specifice de risc

În scopul determinării riscului de credit şi limitării acestuia, societăţile

bancare trebuie sa-şi clasifice creditele acordate în una din următoarele 5 categorii:

1. standard

2. în observaţie

3. sub standard

4. îndoielnic

5. pierdere

62

Clasificare creditelor se va face ţinând seama de performanţele financiare ale

clienţilor şi de capacitatea acestora de a-şi onora obligaţiile la scadenţă.

În urma evaluării performanţelor financiare ale clienţilor, cerinţele vor fi una

din următoarele categorii:

Categoria A: în cazul în care performanţele financiare sunt foarte bune şi

permit achitarea la scadenţă a dobânzii şi a ratei. Totodată se prefigurează

menţinerea şi în perspectiva performanţelor financiare la nivel ridicat.

Categoria B: în cazul în care performanţele financiare sunt bune, dar nu pot

menţine acest nivel într-o perspectivă mai îndelungată

Categoria C: în cazul în care performanţele financiare sunt satisfăcătoare,

dar o evidentă tendinţă de înrăutăţire

Categoria D: în cazul în care performanţa financiară este scăzută şi cu o

evidentă ciclitate la intervale scurte de timp

Categoria E: în cazul în care performanţa financiară arată pierderi şi există

perspective clare că nu poate fi plătită nici dobânda nici rată.

Serviciul datorii va fi apreciat ca:

- bun – în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite la scadenţă

sau cu o întârziere maximă de 7 zile

- slab - în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite cu o

întârziere de până la 30 de zile şi necorespunzător

- necorespunzător - în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite

cu o întârziere de peste 30 de zile

Pentru acoperirea pierderilor de credite băncile sunt obligate să-şi constituie

provizioane. Sumele aferente se include pe cheltuieli şi sunt raportate B.N.R.

Nivelurile provizioanelor în funcţie de clasificarea creditelor sunt următoarele:

CLASIFICARE CREDIT NIVELUL PROVIZIONULUI SPECIFIC

63

„standard” 0%

„în observaţie” 5%

„substanţial” 20%

„pierdere” 100%

La determinarea provizioanelor, expunerea debitorului poate fi micşorată

doar cu valoarea angajamentelor apărute din: depozite gajate, colaterale, acceptate

de bancă, garanţii necondiţionate primite de la Guvernul României, de la B.N.R.,

de la o altă bancă din România, sau din una din ţările din categoria A.

64