LUCRARE DE LICENŢĂ

DOCUMENTAŢIA DE CREDITARE

Coordonator Ştiinţific: Absolvent:

Bucureşti, Iulie 2009

1

C U P R I N S

Introducere..........................................................................................................................4

CAPITOLUL I – SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC

1.1. Conţinut........................................................................................................................5

1.2. Tranziţia la sistemul bancar european.............................................................. .....14

CAPITOLUL II – CREDITUL, PRODUS BANCAR PRINCIPAL

2.1. Conceptul de credit................……………………………………………………….18

2.2. Tipuri de credit………………….…………………………………………… ……24

2.3. Nivelul, structura şi evoluţia creditelor acordate de Banca Transilvania ( pe 3 ani)

………………………………. ……………………………………………………...28

CAPITOLUL III – CREDITUL BANCAR PE TERMEN LUNG

3.1. Scurtǎ prezentare a Bǎncii Transilvania ……………………………………… ….32

3.2. Obiectul creditarii pe termen lung……………………………………………….....34

3.3. Documentaţia de creditare……………………………………………… ………...35

3.4. Analiza bonitǎţii clientului……………..…………………………………………..38

3.5. Decizia de creditare………………………………………… …………………….39

3.6. Cǎi de perfecţionare a creditarii pe termen lung……………………………… .….50

CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ Privind creditul pe termen lung…………………52

CAPITOLUL – V CONCLUZII SI PROPUNERI..........................................................58

Anexa 1………………………………………………………………………………....60

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................62

2

Introducere

Economiştii au fost preocupaţi de multǎ vreme de rolul dezvoltarii intermedierii

financiare în alocarea resurselor. Ipoteza cǎ dezvoltarea sectorului financiar faciliteazǎ

alocarea eficienta a resurselor este mentioanta in Schumpeter (1912), care afirma ca

bancile identifica intreprinzatorii cu un potential ridicat de crestere, contribuind prin

aceasta la alocarea eficientǎ a resurselor. Mai recent, Levine (1997) descrie un numar de

canale prin care dezvoltarea intermedierii financiare poate afecta eficienţa locativǎ,

incluzând generarea de informaţii, distribuirea riscurilor, finanţarea şi monitorizarea.

Evaluarea firmelor, a managerilor şi a condiţiilor pieţei este dificilǎ şi costisitoare

– cei care economisesc pot sǎ nu dispunǎ tot timpul de expertiza ori mijloacele necesare

pentru colectarea şi proceasarea informaţiilor. Cei care economisesc vor fi reticenţi în a

investi în activitaţi despre care nu este disponibilǎ suficientǎ informaţie. Prin urmare,

costurile mari ale informaţiei pot împiedica capitalurile sǎ se indrepte catre cele mai

profitabile utilizǎri.

Costurile de obţinere ale informaţiei stimuleazǎ apariţia intermediarilor financiari.

Se presupune existenta unui cost fix pentru obţinerea informaţiilor referitoare la o

anumitǎ tehnologie de producţie, un cost ce trebuie plǎtit de fiecare investitor în absenţa

intemediarilor financiari. Ca rǎspuns la aceasta structurǎ a costului informaţiei,

investitorii pot constitui, se pot alǎtura sau pot folosi intermediari financiari (bǎnci),

pentru a realiza economii în ceea ce priveşte costurile de obţinere şi procesare a

informaţiilor asupra oportunitaţilor de investiţie, îmbunǎtǎţind astfel eficienţa alocǎrii

resurselor.

Agenţii economici îşi gǎsesc resursele necesare realizǎrii investiţiilor, fie

prin propriile economii, fie recurgand la credite ce le sunt acordate prin bǎnci, în

procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilor monetare în economie. Ele

creeazǎ astfel condiţiile unei ample redistribuiri a capitalurilor pe masura evoluţiei

istorice, tot mai mari, vehiculate de o larga reţea de intermediari care, în structura

sistemului bancar în formare, au fost bancile comerciale sau de depozit.

In cadrul sistemului bancar s-au inclus în timp şi intermediari nemonetari care au

ca funcţii principale: colectarea de economii sau acordarea de credite pe termen mijlociu

3

şi lung, direct catre beneficiar - pentru investiţii, ipotecǎ, comerţ exterior, consum sau

prin aranjarea de capitaluri pentru acreditare, prin titularizare sau prin alte forme.

Deşi structurile naţionale ale sistemelor bancare sunt foarte diferite, totuşi

pretutindeni în lume s-au clarificat la un moment dat. Bǎncile de depozit -

comerciale sunt acele bǎnci care efectueazǎ toate tipurile de operaţiuni bancare. Prin

urmare acestea au o activitate diversificatǎ ce se poate modifica liber în funcţie de

cerinţe, posibilitaţi şi propria orientare.

Totuşi, operaţiunile de bazǎ sunt reprezentate de constituirea de depozite şi

utilizarea lor în scopul acordǎrii de credite agenţilor economici. Ele sunt organizate

ca societǎţi comerciale şi urmǎresc obţinerea unui profit.

Bǎncile specializate includ o sferǎ largǎ de instituţii de credit cu o gamǎ

largǎ de diferenţieri şi implicit, cu statute deosebite de la ţarǎ la ţarǎ.

Intre bancile specializate un loc important ocupǎ instituţiile de credit

specializate carora le-a fost incredinţatǎ o misiune de interes public: crediterea pe

termen mijlociu şi lung a unor ramuri economice, frecvent agricultura, sprijinirea

acţiunilor de credit ipotecar, imobiliar, crediterea colectivitaţilor locale, etc.

Societaţile financiare, în fapt societaţile de credit, sunt prezenţe importante în

activitaţile economice în toate ţarile dezvoltate. Sunt instituţii de credit care, pe de

o parte, nu sunt autorizate sǎ primeascǎ depozite, iar pe de altǎ parte nu pot

efectua decat operaţii pentru care au fost abilitate prin lege sau convenţie.

Principalele lor orientǎri sunt: leasing-ul, factoring-ul, acordarea şi garantarea de

credite pe termen mijlociu şi lung pentru inteprinderi, creditarea marfurilor cu plata

in rate, creditarea locuintelor cu garantii, etc.

4

CAPITOLUL I

SISTEMUL BANCAR ROMẦNESC

1.1 Continut

Pimul pas al procesului de reformă bancară din 1990 a fost introducerea

sistemului bancar pe doua nivele. Acesta cuprinde Banca Naţională a României şi

instituţiile de credit.

Instituţiile de credit cuprind bancile, organizaţiile cooperatiste de credit, băncile

de economisire şi creditare in domeniu locativ, băncile de credit ipotecar şi instituţiile

emitente de monedă electronică. Insă bancile sunt cea mai importantă verigă a instituţiilor

de credit, ele fiind considerate motorul economiei de piaţa dar şi principalul finanţator al

economiei.

Sistemul bancar este guvernat de următorul cadru legislativ:

Legea privind Statutul Băncii Naţionale a Romaniei-Legea nr. 312 din 28 iunie 2004,

Ordonanţa priviind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului – Ordonanţa de Urgentă a

Guvernului nr 96 din 6 decembrie 2006,

Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgentă a Guvernului nr 99 din decembrie 2006 –

Legea nr. 227 din 4 iulie 2007,

Legea pentru privatizarea societaţilor comerciale bancare la care statul este acţionar –

Legea nr. 83 din 21 mai 1997,

Reglementari privind falimentul instituţiilor de credit – Ordonanţa Guvernului nr 10 din

22 ianuarie 2004 privind falimentul instituţiilor de credit aprobată, completată, si

modificată prin legea nr. 278 din 23 iunie 2004,

Ordonanţa Guvernului nr 39/1996 privind organizarea şi funcţionarea Fondului de

Garantare a Creditelor din sistemul bancar,

Bancile respectă in primul rand Legea nr. 31/1990, acestea mergând pe principiile

unei societaţi comerciale producatoate de profit.

5

Aceste legi bancare au înlocuit vidul legislativ ce împiedica modernizarea

sectorului bancar.

Reorganizarea activitaţii bancare a început în 1991 pe principiu valorificarii

potenţialului mare al sectorului bancar şi a ajuns la un nivel mult mai complex. Spre

exemplu băncile şi-au dezvoltat foarte mult gama de produse şi servicii, şi-au îmbunatăţit

activitatea bancară prin începerea procesului de privatizare şi organizarea lor ca societaţi

pe acţiuni.

Ǐn România băncile sunt în principal bănci de credit, din acest motiv şi-au

dezvoltat mult politicile şi strategiile de diminuare a riscului de creditare. Pentru a ajunge

la forma actuală băncile au avut de parcurs un lung proces de modernizare şi

reorganizare.

Primele bănci au apărut în România in a doua jumătate a secolului al XIX – lea cu

ajutorul capitalului străin dar si românesc. Dezvoltarea sectorului bancar s-a accentuat

după Unirea Principatelor Romane de la 1859. Atunci au inceput să functioneze primele

bănci cu capital străin si autohton având activitate comerciala cat şi de emisiune.

A aparut un sistem monetar naţional şi a fost infiinţată Casa de Depuneri şi

Consemnaţiuni - instituţie autohtonă cu personalitate juridică supusă controlului strict a

Ministerului Finanţelor. Aceasta a devenit principala bancă de emisiune a Principatelor

Unite până în 1881 când a luat fiinţa Banca Naţională a României.

Banca Naţională a României a fost concepută după modelul Băncii Naţionale a

Belgiei, cu rol de bancă centrala. Capitalul BNR provenea in mare parte din surse

româneşti de stat şi particulare, lucru ce permitea un control sporit asupra economiei

naţionale iar pe de altă parte nu permite controlul strain asupra sistemului bancar

românesc. Ǐncă din acele vremuri activitatea BNR era deosebit de complexa: era casierul

statului, efectua emisiune monetară, sprijinea dezvoltarea şi modernizarea sectorului

bancar prin creditarea activităţii economice şi comerciale, sconta cambia si alte efecte de

comerţ, primea în depozite metale sume de aur şi argint, sume de bani în cont curent,

facea comerţ cu aur şi argint etc. Ǐntre momentul înfiinţarii BNR şi marea criza

economica din 1929 – 1933 a fost înfiinţată Bursa de Valori şi Bursa de Mărfuri, au fost

create mii de bănci şi moneda naţionala avea acoperire în aur. Aceasta perioada a fost

consacrată prin dezvoltarea economica a ţarii, industrializarea, creşterea ca număr şi

6

anvergură a proiectelor de investiţii, toate acestea având loc in strânsă legatură cu

dezvoltarea şi intărirea sistemului bancar românesc. Crearea a numeroase bănci cu capital

autohton sau străin a dus la creşterea concurenţei pe piata financiara românească, iar

fenomenul de centralizare a capitalului bancar a dus la apariţia primelor bănci romănesti

puternice.

Odata cu inceperea restrucurarii economiei romneşti din 1990 s-a început şi

reforma sectorului bancar prin crearea unui sistem pe două nivele în care Banca

Naţională a României renunţa la caracterul de bancă comercialA prin desprinderea de

BNR a BCR. Sectorul bancar a fost printre primele sectoare restructurate, această acţiune

având scopul de a creşte rolul băncilor în economia de piaţă.

Deşi aceste obiective nu au fost indeplinite în totalitate, sectorul bancar a progresat

mult reuşind să convingă specialiştii ca va avea un rol important în intrarea în economia

de piaţă.

Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de

instituţii financiar bancare, ce funcţionează într-o ţară raspunzând necesitaţilor unei etape

de dezvoltare social economica. Ǐn general sistemul bancar dintr-o ţară cuprinde cadrul

instituţional format din banca centrală ce are rol de coordonare şi supraveghere, bănci

comerciale şi alte instituţii de credit assimilate acestora plus cadrul jurdic format din

ansamblul reglementărilor care guvernează activitatea bancară.

Ǐn evolutia sa sistemul bancar a parcurs doua faze; de specializare şi sectorizare.

Prima fază cea de specializare consta în oferta unei game rstrănse de servicii şi produse.

Ǐn acest context specializarea bancară poate fii privită ca fiind orientarea activitaţii

diferitelor bănci doar spre anumite operaţiuni şi servicii bancare.

Cea de-a doua fază, de sectorizare poate fi definită ca fiind un tip aparte de

specializare ce constă în orientarea activitaţii bancare pe anumite domenii de activitate

economică, sectoare ale economiei naţionale..

Cea mai importantă funcţie a sistenului bancar în economia de piaţa este aceea de

atragere şi concentrare a economiilor societaţii şi de canalizare a acestora printr-un proces

obiectiv şi imparţial de alocare a creditului către cele mai eficiente investiţii. Pentru

îndeplinirea acestor două funcţii, băncile - importante verigi ale sistemului, urmaresc

modul utilizării resurselor împrumutate de către debitori. Băncile oferă servicii de

7

gestionare a riscului, asigură şi faciliteaza efectuarea platilor, şi nu în ultimul rând

reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare. Rolul

băncilor, de intermediari între deţinătorii de capitaluri şi utilizatorii acestora este dat prin

activitatea de colector de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piată prin

intermediul creditelor, a operaţiunilor de scont şi a altor operaţiuni existente pe piata

financiară. Pentru a exercita aceste operaţiuni diverse, băncile acţionează pe cont propriu,

în numele lor, împrumutatorii si depunătorii neavând nici o legatură între ei. Mai exact

bancile gestionează eficient, asigurand un randament maxim în beneficiul propriu şi al

depunătorilor.

Ǐn vederea realizării obiectivelor finale, Banca Centrală urmareste stabilirea valorii

interne şi externe a monedei naţionale, concomitent cu punerea la dispoziţia economiei

naţionale a cantitaţii optime de monedă, necesara creşterii economice. Transformând

resursele pe care mediul economic i le pune la dispoziţie, sistemul bancar se constituie ca

subsistem al macrosistemului economico-social. Aflat într-o continuă interacţiune cu

mediul economic sistemul bancar preia resurse umane, financiare şi informaţii pe care le

prelucrează în vederea obţinerii de produse, servicii bancare şi informaţii financiar

bancare. Adica sistemul bancar este un sistem deschis prin faptul ca işi regleaza

activitatea prin conexiune inversă, se autoreglează.

Deoarece un sistem bancar eficient necesita descentralizare si competiţie Banca

Naţională a incercat să formeze un sistem de bănci comerciale de tip universal, care au

primit dreptul să efectueze toată gama de operatiuni bancare si să opereze pe teritoriul

ţării în condiţiile respectării cadrului de supraveghere bancară impus de banca centrală.

Ǐn ţara noastră (conform datelor la 30 sptembrie 2007) sistemul bancar cuprinde 41

de instituţii de credit, dintre care:

40 de bănci (2 cu capital majoritar de stat, 3 cu capital majoritar românesc, 26 cu

capital majoritar străin, 9 sucursale ale unor bănci străine);

Casa centrală a cooperativelor de credit (Creditcoop):

Totalul activelor bancare este de peste 63 de miliarde euro (circa 54% din PIB);

Peste 60% din activele bancare sunt concentrate în primele 5 bănci din sistem;

Indicatorul de solvabilitate al sistemului este de 14%;

Acţionarul este reprezentat in majoritate de entitaţi straine;

8

Ǐntr-un sistem bancar modern şi performant operează o gamă diversificată de

bănci. Criteriile după care sunt clasificate şi sunt împarţite reflectă o anumită specializare.

Deşi aparent modul de clasificare şi criteriile par a fi aceleaşi, în sistemele bancare din

diferite ţari apar unele nuanţe în modul de abordare şi perticularitaţi în definirea unui

anumit tip de banca.

Ǐn literatura de specialitate şi în practica bancară internaţională se întalnesc în

principal mai multe tipuri de bănci.

Banca centrală – instituţie bancară aflată în fruntea sistemului bancar, cu rol de

supraveghere şi organizare a relatiilor monetar financiare ale unui stat, atât pe plan intern

cat şi în relaţiile cu alte sisteme monetare.

Bănci universale – au ca denumire băncile comerciale care efectuează toate

operaţiunile bancare şi care nu se limitează doar la activitatea din anumite sectoare. Ǐn

ţara noastră societaţile bancare sunt, prin lege, bănci univsale.

Băncile specializate sunt băncile comerciale sau instituţiile de tip bancar, care, de

regulă, alaturi de operaţiuni bancare de baza, dezvoltă preponderant operaţiuni bancare de

un anumit tipsau un anumit domeniu.

Aceste bănci specializate pot fi de mai multe tipuri: bănci agricole, de investiţii,

ipotecare, de export-import, internaţionale sau ptivate, de depozit, de accept sau case de

emisiune.

Banca agricolă acordă credite şi alte facilitaţi financiare şi de plată unitaţilor

agricole pentru achzitionarea de utilaje agricole, terenuri, animale etc. Ǐn ţara noastră

Banca Agricolă a fost înfiinţată în anul 1967 cu scopul de a înfăptui politica statului în

domeniu creditării, finanţării şi decontării producţiei agricole, prelucrării acesteia,

investiţiilor si circulaţiei mărfurilor din agicultură, industria alimentară şi apelor.

Banca de investiţii acordă credite, pe termen mediu şi lung pentru intreprinderi din

diferite ranguri economice pentru investiţii, pe baza unor forme de economisire pe durate

mai îndelungate decât cele obişnuite.

Banca ipotecară acordă împrumuturi pe termen lung cu o ipotecă asupra imobilelor

deţinute de debitori.

Banca de export-import creditează producătorii sau exportatorii autohtoni, pe

diferite termene, pentru a-i sprijini în activitatea de promovare a produselor ţarii

9

respective pe pieţele externe. Acest tip de bancă efectuează operaţiuni de casă în favoarea

importatorilor şi exportatorilor şi garantează creditele externe.

Banca internaţională, privată, este o bancă comercială cu numeroase sucursale în

diferite ţari şi pentru care operaţiunile externe joacă un rol important. Instituţiile

financiar-bancare interguvernamentale ale căror capital provine din două sau mai multe

ţări şi a căror activitate specifică are loc la nivel internaţional sau mondial, depaşeşte

graniţele unei ţări sunt denumite tot bănci internaţionale. De exemplu Banca Mondială,

Banca Reglementărilor Internaţionale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie etc.

Băncile de depozit se ocupă de atragerea de depozite şi de acordarea de credite

financiare si persoanelor private.

Băncile de accept sunt instituţiile bancare ce susţin, prin semnătura lor, titluri de

credit (canbii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni asupra importatorilor străini

iar titlul de credit astfel acceptat devine negociabil.

Casele de emisiune sunt instituţiile bancare ce asigură plasarea pe piaţă a unor

emisiuni de hărtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni, etc.).

Băncile comerciale sunt instituţii de credit ce îşi desfăşoară activitatea atât pe plan

intern cat şi internaţional. Activitatea lor este diversă şi se axează, în principal pe:

atragerea de depozite şi acordarea de credite, acceptarea de depuneri de la alte bănci sau

firme, operatiuni valutare pentru persoane fizice sau juridice, plasamentul fondurilor şi

schimburilor comerciale, pot cumpăra, vinde, ţine în custodie şi administra active

monetare, pot executa transferuri, operaţiuni de virament, clearing, operatiuni cu metale

pretioase, cu alte valori care au un grad mare de lichiditate, consulting bancar, garantii,

mandatări, alte operaţiuni proprii sau în contul clienţilor. Ǐn afară de funcţia de mobilizare

a resurselor şi distribuire a creditelor întrucât asigură legătura directă dintre intreprinderi

şi populaţie, titluri de cont, mai au o funcţie: aceea de centru de efectuare a plaţilor, astfel

ele determină şi controlează fluxurile şi circulatia monedei scriptuale. Operaţiunile pasive

ale băncilor comerciale reprezintă operaţiile de constituire a resurselor. Resuresele unei

bănci comerciale pot fi formate din depozitele atrase de la populaţie, inteprinderi, şi alte

persoane, resurse astrase de la banca de emisiune şi capitalul propriu..

10

Spre deosebire de intermediarii financiari care doar redistribuie şi mobilizeaza

fondurile, bancile pot crea active monetare ce se raspandesc în tot sistemul bancar şi

economic.

Băncile comerciale detin o mare pondere în sistemul bancar românesc. Ca tip

reprezentativ de bancă comercială în ţara noastră este Banca Comercială Română –

B.C.R. aceasta s-a înfiinţat în anul 1990, pe baza Hotărârii Guvernului nr. 1011 din 1990

privind funcţionarea băncilor cmerciale române ca societăţi pe acţiuni.

Principala caracteristică a băncilor comerciale, în general, este aceea că practică

sistemul universal de stat.

B.C.R. este persoana juridica organizată ca societate şi functionează pe baza

Statutului de functionare, desfasurăndu-şi activitatea prin sucursale, filiale şi agenţii şi

reprezentante, în ţară şi în străinatate pe baza aprobării Consiliului de administratie. Are

ca obiectiv de activitate organizarea şi formarea de depozite bănesti, în lei şi valută de la

persoane fizice şi juridice din ţara şi străinatate, acordarea de credite pe termen foarte

scurt, mediu şi lung, efectuarea de servicii (operaţiuni) bancare, operaţiuni pentru

activitatea de comerţ exterior şi alte operaţiuni bancare potrivit legii. Ǐn scopul

îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, B.C.R. colaboreaza cu BNR, cu celelalte societăţi

bancare ce alcătuiesc sistemul bancar românesc, cu ministerele, cu organele

administraţiei locale şi centrale de stat.

Conform legii 227 privind instituţiile de credit “societăţile bancare sunt persoane

jurdice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de la

persoane juridice şi fizice sub forma de depozite sau insrtumente negociabile, plătibile la

vedere sau la termen, precum şi acordarea de credite”.

Banca Nationala a Romăniei – bancă centrală şi de emisiune ocupă un loc

deosebit în sistemul bancar românesc.

Reglementarea BNR a fost reprezentată în perioada 1991_1998 de Legea nr.

34/1991, iar din 1998, de Legea nr. 101/1998, care îndeplineste în prezent, rolul de Statut

al BNR . Ǐn concordantă cu acesta, conducerea BNR este asigurată de catre un Consiliu

de Administraţie, format din 9 membrii, numiţi de Parlament. Misiunea Consiliului de

Administraţie este de a adopta decizii, în concordanţa cu prevederile legii, în domeniul

monetar, al cursului de schimb şi al supravegherii activităţii bancare.

11

Ǐn concordanţă cu prevederile statului, BNR dispune în plan juridic de un grad

sporit de independenţă, atât în contextul noilor condiţii ale sistemului bancar românesc,

cât şi al abordării teoretice a rolului autorităţii monetare, care se manifestă în prezent în

lume.

Independenţa băncii centrale este asigurată prin delegarea de către organismul

legislativ, a guvernatorului, pe o perioadă de 6 ani, diferită de durata mandatelor

ministeriale. Guvernatorul BNR răspunde în fata Parlamentului pentru reglementările de

politică monetară şi pentru supravegherea şi monitorizarea activităţii bancare.

BNR este singura instituţie autorizata să emită bagnote şi piese metalice în

întreaga ţară; administrează stocul de bagnote şi monede, formulează programul de

emisiune monetară, astfel încat să satisfacă cererea de monedă necesară circulaţiei

monetare. Totalul stocului de bagnote şi piese metalice este înscris în bilanţul BNR, în

pasiv. Cantitatea de monedă emisă peste nivelul rezervelor internaţionale este acoperită

prin avansuri acordate de BNR statului şi împrumuturi acordate, credite acordate

societaţilor bancare (titluri deţinute în portofoliu: cecuri, titluri comerciale) şi alte

instruente rescontate de BNR.

Ǐn cadrul relaţiilor BNR cu societăţile bancare, alături de scontarea şi rescontare

titlrilor comerciale sau acordarea creditelor, o importanţă sporită o au operaţiunile de

refinanţare. Prin aceasta BNR oferă lichidităti societaţilor bancare cu respectarea

condiţiilor de politică monetară.

Refinanţarea reprezintă o operaţiune de acordare a creditelor pe termen scurt,

pentru maximum 90 de zile, iar formele pe care le îmbracă aceasta pot fi: creditul

structural, creditul de licitaţie, creditul special, creditul de lombard.

BNR administreaza contul curent al Trezoreriei statului, deschis în numele

Ministerului de Finanţe. Poate acoperii deficitele temporare ale Trzoreriei, prin acordarea

de asistenţă financiară sub forma unor credite, în limitele acceptate de legislaţie şi cu

scopul menţinerii stabilitaţii monedei naţionale. Operaţiunile BNR în relaţiile cu

Ministerul de Finanţe constau în: plasarea titlurilor de stat şi a altor titluri de datorie ale

statului; exercitarea funcţiilor de înregistrare, depozitare şi transfer al titlurilor; plata

dobănzilor.

12

BNR poate acorda împrumuturi bugetului administraţiei centrale, în vederea

acoperirii deficitelor temporare. Suma totala a acestor credite nu poate depăşii

echivalentul a 10% din totalul bugetului aprobat şi de asemenea, nu de doua ori nivelul

capitalului BNR şi al fondului de rezervă. Statutul BNR prevede că asistenţa financiară

poate fi acordată prin emisiunea de titluri negociabile, emise de Ministerul Finanţelor

exprimate în lei, cu o maturitate de 180 de zile şi cu rata de piaţă a dobănzii.

Cu scopul menţinerii stabilitaţii monedei nationale, BNR stabileşte şi conduce

politica în domeniul valutar şi al rezervelor de aur.

Statutul BNR prevede, în mod expres, supravegherea bancară, ca pe o operaţiune

distinctă. Ǐn această direcţie, BNR are competenţa exclusivă în supravegherea activităţii

sistemului bancar. Pentru a asigura viabilitatea şi funcţionarea acestuia, emite

reglementări şi adoptă masuri de sancţionare a băncilor care nu respectă normele

prudenţiale.

Banca Naţionălă a României (BNR) este banca centrală a Romaniei, având

personalitate juridică. Aceasta este o instituţie public independentă, cu sediul central în

municipiul Bucureşti şi poate avea sucursale şi agentii atat în capitală, cat şi în alte

localităţi din ţară.

Ǐn acelaşi timp, BNR sprijină politica economică generală a statului, fară

prejudicierea indeplinirii obiectivului principal privind asigurarea şi menţinerea

stabilităţii preţurilor.

Ǐn cadrul politicii monetare pe care o promovează, BNR utilzează proceduri şi

instrumente specifice pentru operaţiuni de piaţă monetară şi de creditare a instituţiilor de

credit, precum şi mecanismul rezervelor minime obligatorii. Se interzice BNR

achiziţionarea de pe piaţa primară a creanţelor asupra statului, autoritatilor publice

centrale şi locale, regiilor autonome, societaţilor naţionale, companiilor naţionale şi a

altor societaţi cu capital majoritar de stat. BNR poate efectua pe piaţa secundară

operatiuni reversibile, cumpărări, vanzări directe sau poate lua în gaj, pentru acordarea de

credite colateralizate, creanţe asupra sau titluri ale statului autoritaţi publice, societaţi

naţionale etc. sau altor persoane juridice, poate efectua swap-uri valutare, emite

certificate de depozit şi atrage depozite de la instituţii de credit, în condiţiile pe care le

consideră necesare pentru a realiza obiectivele politicii monetare. De asemenea se

13

interzice Băncii Nationale a României creditarea pe descoperiri de cont sau orice alt tip

de creditare a statului, autoritaţilor publice centrale sau locale, regiilor autonome,

societăţilor nationale şi altor societaţi cu capital majoritar de stat.

Banca Naţională a României este singura instituţie autorizată să emită însemne

monetare, sub formă de bacnote şi monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul

României. Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea lui este banul.

Tot BNR stabileşte şi condiţiile de creditare, deschide şi operează conturi ale

instituţiilor de credit, ale Trezoreriei Statului, ale caselor de compensare şi ale altor

entitaţi, rezidente şi nerezidente.

Banca Natională a României este autorizată sa colecteze date şi informaţii

statistice primare care sunt necesare pentru aducerea la îndeplinire a atribuţiilor sale

legale, asigurând măsuri de protecţie a datelor care se referă la subiecţii individuali –

persoane juridice sau fizice – date obţinute direct sau indirect, din surse administrative

sau din alte surse.

1.2. Tranziţia la sistemul bancar european

Actualmente în România s-a produs o schimbare importantă in privinţa sistemului

bancar, profilandu-se o nouă structură a acestuia formată din Banca Natională, celelalte

bănci iar în viitor bănci de credit funciar rural şi urban.

Recenta integrare a României la Uniunea Europeană a forţat pregatirea sistemului

bancar prin reorganizarea sistemului, creşterea prudenţialitaţii bancare şi o abordare

calitativa a capitalului şi a riscului.

Cadrul legislativ a fost modificat ţinandu-se mult mai mult seama de legislaţia,

practicile şi uzantele sistemului bancar european. Astfel au apărut următoarele documente

legislative:

Implementarea Acordului Basel II (2004);

Legea nr. 312/2004 privind Statutu Bănci Naţionale a României;

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99/2006;

Legea Bancară nr 227/2007;

14

Noul Acord de Capital (Basel II) este necesar pentru asigurarea unui cadru mai

flexibil pentru stabilirea cerinţelor de capital, adecvat profilului de risc al

instituţiilor de credit.

Noul Accord de Capital – structura complexă

Dezvoltată pe trei piloni

Pilonul ICerinte minime de capital

Pilonul IISupravegerea procesului de

adecvare a capitalului

Pilonul IIIDisciplina de piaţă

Aprobarea cantitativă a cerinţelor prudenţiale

Abordarea calitativă a cerinţelor prudenţiale

Instrument necesar în supravegherea prudenţială

Reguli flexibile şi avansate de determinare a cerinţelor minime de capital pentru:

Riscul de credit: -abordarea standardizată; -abordarea bazată pe modele interne (IRB)

1. varianta de bază2. varianta avansată Riscul de piaţă

-abordarea standard -abordarea bazată pe modelele interne

Riscul operational-abordarea indicatorului de bază-abordarea standardizată-abordarea evaluarii avansate

Rol active al autorităţii de supraveghere în evaluarea procedurilor interne ale băncilor privind adecvarea capitalului la profilul de risc;

Verificarea procedurilor interne ale băncilor privind managementul riscului de către autoritatea de supraveghere;

Posibilitatea impunerii cerinţei ca instituţiile de credit sa mentină capital în exces faţa de nivelul minin indicat de Pilonul I;

Impementarea unor mecanisme de intervenţie timpurie a BNR;

Cerinţe de raportare mai detaliată către BNR şi ca noutate către public referitoare la:

Structura acţionarului; Expunerile la risc; Adecvarea capitalului

la profitul de risc;

Strategia BNR pentru implementarea Noului Acord de Capital s-a desfaşurat în 4

etape.

15

Prima etapa a fost iniţierea dialogului şi realizarea schimbului de înformaţii cu

sectorul bancar (mai – noiembrie 2005) în cadrul careia pricipalele activitaţi sunt;

- realizarea unei evaluări generale cu privire la instrumentele de management al

riscului şi cunoaşterea poziţiei instituţiilor de credit în ceea ce priveşte opţiunile naţionale

( adoptarea abordării standard sau a celei bazate pe modelele interne );

- informarea şi stabilirea dialogului cu alte autoritaţi naţionale ( Ministerul

Finanţelor Publice, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ) şi internaţionale ( autoritaţi

de supraveghere din alte state);

- evaluarea necesităţilor de formare profesională la nivelul sectorului bancar,

inclusiv la nivelul autorităţii centrale;

A doua etapă reprezintă dezvoltarea mijloacelor pentru realizarea supravegherii

sectorului bancar la standardele impuse de Noul Acord de Capital (decembrie 2005 – mai

2006 ). Ǐn această etapă eforturile vor fii canalizate simultan în urmatoarele domenii:

- transpunerea în cadru legislativ naţional Directivelor Europene.

- activitaţi de supraveghere de la sediul băncii centrale (off-site) şi misiuni la

sediul instituţiilor de credit (on-site) pentru verificarea pregatirii implementarii Basel II.

- asigurarea permiselor stabilitătii financiare în perioada aplicării Acordului Basel

II.

Etapa a treia susţine procesul de validare de catre Banca Natională a României a

modelelor interne de rating utilizate de instituţiile de credit pentru evaluarea clientilor şi a

portofoliului de credite existente (iunie –octombrie 2006).

A patra etapă constituie procesul de verificare a aplicarii prevederilor Noului

Acord de Capital în sectorul bancar (începand cu luna ianuarie 2007)

Masurile de întreprins pentru implementarea Basel II cuprinde: cadrul legislative

( prelucrarea şi transpunerea în legislatia românească a celor două Directive europene),

cadrul instituţional şi cadrul relational.

Din cadrul instituţional face parte specializarea personalului, dezvoltarea bazelor

de date privind creditele, autoevaluarea capacitaţii de supraveghere (pilonul 2) şi

evaluarea impactului evoluţiilor macroeconomice asupra stabilitaţii financiare.

Cadrul relational cuprinde colaborarea între BNR, MFP, CNVM, CAFR, ARB.

Avantajele noilor cerinţe prudentiale aduse de Basel II sunt:

16

Urmareşte specificul activitaţii fiecarei instituţii de credit şi profilul de risc pe

care acesta îl prezintă;

Conduce la dezvoltarea pieţei agenţiilor de rating;

Asigură diversificarea metodelor privind evaluarea riscurilor şi cerinţelor de

capital de la un nivel simplificat la un nivel sofisticat;

Presupune formarea resurselor umane in vederea utilizarii eficiente a procedurilor

de evaluare a agenţiilor de rating, desfăşurarea procesului de supraveghere la

nivelul cerinţelor Pilonului 2 şi validarea modelelor interne ale instituţiilor de

credit;

Stimuleaza disciplina şi transparenţa pe piaţă;

Ǐnsă noile cerinţe de prudenţialitate aduc şi dezavantaje precum alocarea de

resurse umane suplimentare, costuri care pe termen mediu vor fi compensate prin

diminuarea cerintelor de capital.

17

CAPITOLUL II

CREDITUL PRODUS BANCAR PRINCIPAL

2.1. Conceptul de credit.

Conform art. 3 alin. (1) pct. 7 al Legii privind activitatea bancară nr. 58/1998,

creditul bancar este definit ca fiind „orice angajament de piaţă a unei sume de bani în

schimbul dreptului Ia rambursarea sumei plătite, precum şi la plata unei dobânzi sau a

altor cheltuieli legate de această suma sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi

orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept

la plata unei sume de bani". Din textul citat rezultă trei modalităţi de apreciere ale creditului

bancar: ijnprumutul de fonduri, prelungirea scadentei unei datorii si scontul..

Trasaturile creditului bancar sunt: subiecţii, promisiunea de rambursare, termenul

de rambursare, garantarea creditului, riscul de credit, dobânda, perioada de graţie,

tranzacţia, consemnarea şi transferabilitatea.

Ǐn orice operaţiune de credit, de regulă, intervin doi subiecţi: cel care acordă

creditul, denumit creditor, şi cel care primeşte creditul, denumit debitor. Subiectele

raportului de credit, creditorul şi debitorul prezintă o mare diversitate în ceea ce priveşte

apartenenţa la structurile social-economice, motivele angajării în raportul de credit şi

durata angajării sale.

Capitalul de împrumut nu este folosit de agentul economic excedentar, de cel

căruia îi aparţine, ci de cel care îl primeşte cu titlu de împrumut. Băncile apar ca

intermediari financiari specifici, ce se interpun între cei care dispun de resurse de finanţare

şi cei care au nevoie de ele. Categoriile principale de debitori sunt: întreprinderile, statul şi

populaţia.

Promisiunea de rambursare (la o dată ulterioară, denumită scadenţă). Un element

esenţial al creditului îl reprezintă schimbul în timp, adică separarea printr-un interval de

timp a momentului cedării unei sume de bani de cei ai rambursării acesteia.Prin natura sa,

creditul reprezintă o finanţare cu caracter temporar. Acordarea creditului este urmată,

18

după un timp variabil, dar nu arbitrar, de rambursare. Rambursabilitatea creditului

presupune stabilirea scadenţelor.

Termenul de rambursare, ca trăsătură specifică a creditului, are o mare varietate. De

la termene foarte scurte (24 de ore, termen practicat între bănci pe pieţe monetare) şi

încheindu-se cu termene de la 30 la 50 de ani.

Rambursabilitatea creditului are legătură cu modul de garantare a creditelor.

Promisiunea de rambursare presupune riscuri, şi necesită, în consecinţă, angajarea unei

garanţii.

Garanţiile solicitate de bancă pot fi:personale sau reale.

Garanţia personală este angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti în cazul în

care debitorul este în incapacitate, în cazul garanţiei simple, garantul are dreptul de a

discuta asupra îndeplinirii obligaţiei sale, de a cere executarea primordială a debitorului

şi, în cazul în care există mai mulţi garanţi, să răspundă numai pentru partea sa. In cazul

garanţiei solidare, garantul poate fi tras la răspundere pentru a plăti, concomitent, sau chiar

înaintea debitorului, dacă aparent prezintă condiţii preferabile de solvabilitate.

Garanţiile reale cuprind reţinerea, gajul, ipoteca şi privilegiul.

Riscul de credit, în raporturile de credit, riscurile probabile sunt: de nerambursare

sau de imobilizare.

Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plăţii sau a

incapacităţii de plată datorită conjuncturii, dificultăţilor sectoriale sau a deficienţelor

împrumutatului. Pentru prevederea riscului trebuie să fie analizat temeinic

împrumutatul prin prisma cerinţelor respectării raportului de credit sub diverse aspecte:

umane (competenţă, moralitate), economice (situaţia internaţională, naţională, cadrul

profesional), financiare (situaţia financiară, îndatorarea existentă, capacitatea de

rambursare), juridice (forma juridică, legăturile juridice cu alte întreprinderi). Se poate

acţiona printru diviziunea riscului prin colaborări cu alte instituţii de credit. Evident,

prevenirea riscului este strict legată de procedurile de garantare a împrumutului.

Pentru timpul care va trece între primirea sumei şi rambursarea sa,

beneficiarul operaţiunii va plăti o dobândă concretizată în suma de bani plătită de către

debitor creditorului său pentru creditul acordat pe un timp determinat. Dobânda

poate fi fixă sau variabilă.

19

Nivelul dobânzii exercită influenţă asupra volumului creditelor. O dobândă

scăzută practicată în unele perioade, inferioară ratei inflaţiei, constituie un stimulent pentru

întreprinderi în a angaja credite sporite.

Tranzacţia (acordarea creditului). Creditul poate fi consimţit în cadrul unei

tranzacţii unice (de exemplu acordarea unui împrumut sau angajarea unui depozit), în

ultimul timp însă s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, în cadrul căruia împrumuturile

efective intervin la intervale liber alese de debitor. Cărţile de credit sunt modalităţile

cele mai răspândite pentru această formă.

Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prin înscrisuri,

instrumentele de credit, a căror formă de prezentare implică aspecte multiple şi

diferenţiate. Esenţiale în aceste instrumente sunt obligaţia fermă a debitorului privind

rambursarea împrumutului, respectiv dreptul creditorului de a i se plăti suma angajată.

Pe măsura dezvoltării economico-sociale, rolul şi importanţa creditului în

economia fiecărei ţări au marcat o creştere considerabilă a acestuia, având loc totodată,

diversificarea funcţiilor îndeplinite de credit.

In primul rând, creditul îndeplineşte o funcţie distributivă prin faptul că

redistribuie rezervele băneşti disponibile la un moment dat în economie sub forma

împrumuturilor acordate anumitor ramuri, sectoare sau domenii de activitate care au

nevoie de mijloace de finanţare. De asemenea, creditul sporeşte şi puterea productivă a

capitalului prin transformarea economiilor în capitaluri productive.

Printr-o analiză atentă a cererilor de creditare se favorizează orientarea

disponibilităţilor spre ramurile sau activităţile mai rentabile, acest lucru asigurând o mai

mare posibilitate de adaptare la cerinţele pieţei interne şi externe. Având în vedere cele

prezentate mai sus, se poate spune că creditul, prin funcţia sa distributivă, participă la

creşterea gradului de centralizare şi concentrare a capitalului.

Fără a reprezenta relaţii de schimb propriu-zise, relaţiile de credit se corelează cu

plăţile pentru tranzacţii, sunt un suport principal al derulării fluente a plăţilor în relaţiile

interne şi în circuitul internaţional, al creşterii economice în general.

In principal însă, creditul este expresia relaţiilor de redistribuire a

disponibilităţilor băneşti latente existente în economie atât la agenţii nefinanciari, cât şi la

cei financiari, prin înlocuirea monedei temporar pasive cu monedă activă, ca şi prin

20

consolidarea şi amplificarea disponibilităţilor de capital bănesc şi creşterea masei monetare

în circulaţie.

Formarea disponibilităţilor latente în activitatea agenţilor economici,

instituţiilor, populaţiei şi concentrarea lor la bănci constituie premisa principală pentru

acordarea de credite. Reflectarea în conturile bancare a acestor disponibilităţi monetare şi

luarea lor în calculul creditelor de acordat nu reprezintă o redistribuire propriu-zisă de

putere de cumpărare între titularii de conturi.

Titularii de disponibilităţi nu-şi pierd dreptul de a dispune plăţi pe seama

depozitelor ce le au constituite la bănci. Are loc, în fapt, crearea de către bancă a unei noi

puteri de cumpărare, pe care deţinătorii de monedă pasivă nu au utilizat-o. Se produce şi

o „reaşezare" a cererii ca valoare de întrebuinţare.

Cererea titularilor de disponibilităţi, care nu este în condiţiile date decât

potenţială, este înlocuită cu cererea efectivă a beneficiarilor de credite, diferită material

de cea a deţinătorilor de depozite monetare, cu implicaţii asupra structurii materiale a

producţiei.

Conform teoriei keynesiste, ecuaţia echilibrului macroeconomic este:

ECONOMII = INVESTIŢII

Astfel, economisirea fără investiţii conduce la tezaurizare, care poate provoca

recesiune. Nu orice individ poate fi întreprinzător, nu-şi poate asuma riscurile unui

investitor deoarece nu dispune de calităţile necesare sau nu dispune de capitalul necesar.

De aici se poate observa importanţa pe care o are creditul în procesul de transformare a

economiilor în investiţii. Cu alte cuvinte, creditul este un important factor al creşterii

economice.

De asemenea, prin urmărirea şi verificarea atentă a modului de utilizare a

sumelor primite, creditul joacă un rol de diminuare a iniţiativelor nerentabile. Un

întreprinzător care prezintă iniţiative riguros fundamentate şi însoţite de garanţii reale

acoperitoare poate să obţină un credit. Astfel creditul contribuie la proliferarea firmelor

rentabile, inovatoare, ceea ce favorizează concurenţa, cu efecte pozitive asupra economiei

în ansamblul său.

O altă funcţie importantă a creditului este cea de emisiune monetară. Odată cu

diversificarea tehnicii de plată (cambie, virament, cec etc.), s-a ajuns la diminuarea

21

folosirii numerarului şi în consecinţă la creşterea în proporţii mari a monedei de cont

(scripturale). Prin aceasta s-a asigurat şi reducerea cheltuielilor cu circulaţia banilor, noile

tehnici şi instrumente de plată oferite de existenţa creditului făcând faţă creşterii volumului

de tranzacţii.

De asemenea, băncile prin mobilizarea disponibilităţilor şi posibilitatea lor de a

acorda credite pe seama acestor depozite contribuie la expansiunea monedei scripturale.

Astfel, pornind de la un model monetar simplificat în care o singură bancă utilizează

moneda scripturală pe care o creează ea însăşi, această bancă poate oferi credite clientelei

sale, actuale sau potenţiale, pe măsura cererii exprimate, şi, cum se desfăşoară tot

mecanismul cerere - ofertă, echilibrul se realizează printr-o modificare a preţului, respectiv

a ratei dobânzii, în acest cadru, creditele acordate, înregistrate ca atare în activul bilanţului,

vor avea drept contrapartidă depozitele constituite pe această bază. în această accepţie se

consideră că deşi vor exista plăţi în numerar, în ultimă instanţă ele se vor transforma în

depozite şi aşa mai departe, în condiţiile în care funcţionează însă sistemul rezervelor

minime obligatorii pe care băncile comerciale trebuie să le constituie la banca centrală,

acestea acţionează în sensul reducerii posibilităţilor de multiplicare.

Reglând dimensiunile cererii şi ofertei de mărfuri tocmai prin creditarea

consumului pe de o parte şi prin creditarea stocurilor pe de altă parte, creditul contribuie,

alături de alţi factori, la stabilitatea preţurilor.

Ca urmarea a naturii sale, creditul contribuie şi la evoluţia vitezei de rotaţie a

banilor, la multiplicarea monedei scripturale, la rularea continuă a fondurilor.

Creditul îndeplineşte şi o funcţie de reflectare şi stimulare a eficienţei

agenţilor economici. Eficienţa economică cu care lucrează întreprinderile se reflectă

sensibil în situaţia lor financiară, iar aceasta din urmă în volumul fondurilor utilizate

pentru un nivel dat de activitate, precum şi în gradul de asigurare a capacităţii de plată. Se

poate considera că acţionează o lege obiectivă a raportului invers între eficienţa în

activitatea economică şi necesarul de fonduri.

Sporirea eficienţei economice reduce nivelul relativ al cheltuielilor faţă de

venituri, după cum ea acţionează şi în direcţia diminuării fenomenelor de stocare.

Ca urmare, cu cât eficienţa economică a unei activităţi date este mai ridicată,

celelalte condiţii fiind invariabile, cu atât necesarul de fonduri este mai redus.

22

Nivelul de eficientă se regăseşte în mărimea fondurilor totale necesare, însă, şi

mai pregnant, în situaţia creditelor, întrucât acestea intervin ca resursă marginală de

completare, reflectându-se în plus şi în situaţia fondurilor proprii. Legea raportului invers

între necesarul de fonduri şi eficienţa în activitatea economică acţionează şi mai

concludent în cazul creditului.

Creditul nu este numai un indicator al eficienţei economice, ci şi un instrument de

influenţare în direcţia stimulării activităţii calitativ superioare. Aceasta prin acordarea de

credite fără restricţii agenţilor economici cu bună activitate şi prin aplicarea de restricţii

sau neacordarea de credite celor care se confruntă cu deficienţe în gestiunea lor şi cu

dificultăţi în retumarea împrumuturilor.

Creditul are un rol deosebit şi în promovarea relaţiilor economice internaţionale

prin creditarea activităţilor de comerţ exterior.

Pe lângă toate aceste efecte favorabile, creditul presupune şi o serie de riscuri.

Principalul risc este abuzul de credit. Fenomenul supracreditării economiei generează,

inevitabil, procese de deteriorare a puterii de cumpărare a banilor, inflaţie. Totodată,

creditul poate favoriza operaţiuni economice care atentează la lichiditatea bancară, în

măsura în care băncile au prea puţine posibilităţi de selecţie a clienţilor solicitatori de

credite sau aceştia sunt de rea-credinţă.

Politicile de creditare vanază şi in funcţie de ciclul economic. Ele trebuie să fie

actualizate şi adaptabile faţă de modificările mediului concurenţia! şi economic.

Conţinutul unei politici de creditare comportă trei părţi principale: formulări politice

cu caracter general referitoare la sarcinile compartimentului de creditare şi la calităţile

optime ale portofoliului de credite; principii şi proceduri recomandate în constituirea şi

administrarea portofoliului de credite şi, în final, proceduri şi parametri detaliaţi de

creditare, specifici fiecărui tip de credite, respectiv normele de creditare.

a) Prima parte a politicii de creditare are rolul de a stabili cadrul general şi

obiectivele politicii de creditare

Responsabilităţi referitoare la aprobarea creditelor şi controlul calităţii acestora.

Documentaţia şi garanţiile mobiliare solicitate trebuie să se constituie în dosare

de creditare uniforme la nivelul întregii bănci, indiferent de locaţia unităţii bancare

23

operative şi de personalul angajat. Implementarea cerinţelor vizând acest caracter unitar

poate ridica probleme semnificative la nivelul băncilor mai mici, datorită raporturilor

personale ale funcţionarilor acestora cu clienţii băncii.

Tratamentul creditelor restante şi recuperarea garanţiilor se poate realiza printr-un

compartiment specializat care poate avea şi sarcini de control. Procedura - scrisă -

cuprinde informaţiile de semnalare a dificultăţilor, detecţia acestora, raportarea

măsurilor imediate, controlul garanţiilor şi, eventual, depistarea fraudelor. Creditele

restante pot avea cauze obiective, legate de evoluţia ciclului economic, sau cauze

subiective, datorate managementului defectuos.

2.2. Tipuri de credit

Creditele pe termen scurt se acordă în lei sau în valută, în funcţie de destinaţie,

creditele pe termen scurt în lei pot fi: credite globale de exploatare; linii de credite; credite

pentru stocuri temporare şi sezoniere; credite pentru export credite de trezorerie pentru

produse cu ciclu lung de fabricaţie; credite de scont; credite pentru cecurile remise spre

încasare; credite de factoring: credite pentru facilităţi de cont; credite pentru echipament;

credite pentru mărfurile vândute cu plata în rate; credite acordate unor persoane fizice,

destinate unor activităţi economice sau pentru consum.

Creditele pe termen scurt în valută pot fi: credite acordate importatorilor pentru

bunuri determinate individual; deschideri de credite pentru importul de materii prirne;

credite acordate importatorilor de bunuri şi servicii, pe bază de finanţare externă; credite

garantate cu creanţe asupra străinătăţii; credite de factoring, credite acordate persoanelor

fizice pentru consum.

Creditele pe termen mediu şi lung se acordă, în lei, pentru echipament; leasing;

investiţii imobiliare; procurarea de inventar agricol, mijloace de transport, bunuri de

folosinţă îndelungată etc. Creditele pe termen mediu şi lung în valută se acorda pentru:

import destinat modernizării şi dezvoltării capacităţilor de producţie; import destinat

retehnologizării; investiţii imobiliare; achiziţionarea din import de maşini, utilaje, instalaţii,

mijloace de transport etc.

24

Creditele globale de exploatare (de tip revolving) se acordă în limita unui plafon

global. care se determină periodic (trimestrial) pe baza analizei fluxului de lichidităţi

(cash flow). Perioada pentru care se acordă este de maxim 90 de zile, care poate fi

reînnoită, fară a depăşi 12 luni de la iniţiere.

Deschiderile de credite permanente (liniile de credit) funcţionează tot pe

principiul revolving. Banca se obliga să acorde pe o durată de timp determinata, cu titlu

de împrumut, fonduri utilizabile în mod fracţionat, în limita unui plafon, astfel încât

soldul zilnic al angajamentelor să nu depăşească volumul liniei de credit aprobată.

Destinaţia fondurilor este fie finanţarea ansamblului activităţii debitorului, fie a

unor componente ale acesteia, iar termenul pentru care se acordă aceste credite sunt de

3, 6 sau maximum 12 luni.

Credite pentru finanţarea stocurilor temporare şi a stocurilor sezoniere

sunt acordate producătorilor având o activitate ciclică, pe baza documentaţiei care

justifică formarea acelor stocuri sau, după caz, agenţilor economici care constituie stocuri

de produse agricole.

Creditele pentru export sunt acordate pe baza documentaţiei generale de creditare

şi a contractelor de export care prevăd obiectul exportului, condiţiile şi termenele de

livrare, modalităţile şi scadenţele plăţilor etc.

Creditele de trezorerie pentru finanţarea producţiei cu ciclu lung de fabricaţie

(peste 12 luni) se referă, de regulă, la construcţia de nave maritime şi fluviale, aeronave,

instalaţii complexe, etc.

Creditul prin scontul cambiei sau biletului la ordin se realizează prin girul efectului

de comerţ în favoarea băncii care creditează imediat sau Ia termenul convenit, contul

curent al girantului cu o sumă inferioară celei înscrise pe efectul de comerţ. Diferenţa

reprezinta rata scontului si este alcătuită din dobânda corespunzătoare sumei şi timpului

rămas până la scadenţa efectului de comerţ plus comisionul băncii. Creditarea contului

curent al girantului se face sub condiţia rezolutorie a încasării creanţei, la scadenţă, de

către bancă, de la tras sau emitent.

Creditele acordate pe baza cecurilor remise spre încasare reprezintă anticipări ale

creditării conturilor curente ale clienţilor remitenti faţă de data încasării efective a

25

cecurilor. Creditarea se face sub rezerva încasării de la emitent şi se stornează dacă

cecurile se restituie neplătite.

Creditul de factoring reprezintă operaţiunea prin care .un client (furnizor sau

aderent) transmite creanţele sale unui factor care, în schimbul unei remuneraţii (agio) se

obligă să le încaseze, plătindu-i aceste creanţe fie la scadenţa !or (maturity factoring),

fie anticipat (old line/discount factoring). In ambele situaţii, factorul îşi asumă riscul

de neplata din partea debitorului.

Creditele pentru facilităţi de cont sunt acordate pe perioade de timp scurte (până la

15 zile) clienţilor cu o foarte bună situaţie financiară, pentru rezolvarea unor probleme

temporare de lichidităţi, în limita unor plafoane stabilite prin normele fiecărei bănci, în

raport cu solicitările clienţilor.

Creditele pentru echipament, pe termen scurt (maxim 12 luni) sunt destinate

finanţării unor diferente între resursele proprii şi costurile investiţiilor productive ale

clienţilor (inclusiv costurile privind probele tehnologice). Cuantumul creditului se

dimensionează astfel încât aportul fondurilor proprii la finanţarea investiţiei să reprezinte

cel puţin 15% din valoare.

Creditele pentru mărfuri cu plata în rate sunt destinate finanţării comercianţilor care

vând, cu plata în rate, bunuri de folosinţă îndelungată, pentru acoperirea necesităţilor

de lichidităţi în perioada de timp până la încasarea integrală a preţului.

Creditele acordate comercianţilor persoane fizice, producătorilor agricoli

individuali şi consumatorilor sunt condiţionate de realizarea de către solicitanţi a unor

venituri certe şi stabile şi de existenţa unui cont curent personal la banca creditoare, având

sold creditor constant cel puţin egal cu rata lunară de rambursare. Banca pretinde şi

garanţii personale şi reale corespunzătoare. Solicitantul de credit consimte utilizarea

fondurilor împrumutate exclusiv pentru plăţi prin virament.

Creditele dc factoring în valută au ca obiect creanţe comerciale în valută constatate

prin facturi acceptate pentru livrări de mărfuri la export sau pentru executări de lucrări ori

prestări de servicii în valută, cu scadenţa plăţii până la 180 de zile.

Creditele pe termen mediu şi lung pentru echipament sunt acordate în completarea

resurselor băneşti proprii ale solicitanţilor pentru realizarea de investiţii. Pe lângă

documentaţia uzuală, solicitanţii de credite de acest fel mai prezintă băncilor şi

26

documentaţia tehnică aferentă investiţiei pentru care se cere finanţarea, studiul de

fezabilitate, proiecţia fluxului de lichidităţi pentru întreaga activitate economică, situaţia

juridică a terenului, avizele de mediu, memoriul de fundamentare incluzând rezultatele

financiare scontate, etc.

Creditele acordate de bănci cu acest titlu acoperă în mod uzual până la 85% din

costul total al investiţiei. Diferenţa, reprezentând resursele proprii ale solicitantului, se

angajează în cheltuieli anticipat faţă de fondurile împrumutate de Ia bancă.

O grupă aparte, în cadrul creditelor pentru investiţii, o reprezintă creditele pentru

cumpărarea de active, care se acordă pe o perioadă de cel mult 10 ani, în vederea finanţării

a maximum 80% din preţ, restul fiind acoperit din propriile fonduri ale

solicitantului.

Credite pentru activitatea de leasing. Băncile se pot implica în finanţarea activităţii

de leasing fie prin creditarea leasingului operaţional, fie prin constituirea societăţilor de

leasing financiar (Legea nr. 58/1998, art. 8, alin. final).

Obiect al contractului de leasing pot fi bunuri imobiie, bunuri mobile de folosinţă

îndelungată aflate în circuitul civil, cu excepţia înregistrărilor pe bandă audio şi video, a

pieselor de teatru, manuscriselor, brevetelor şi a drepturilor de autor.

Creditele de forfetare, în valută (art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 58/1998) se

realizează prin cumpărarea de către bancă a unor creanţe comerciale în valută, preţul fiind

determinat sub forma unei taxe de forfetare. Devenită cesionară a creanţei, banca renunţă

la regres contra cedentului.

In mod uzual, creanţele sunt încorporate în titluri de credit pe termen mediu

(maxim trei ani), cambii acceptate, bilete la ordin, care sunt girate odată cu cesiunea

creanţelor şi sunt avalizate de o bancă străină, agreată de banca cesionară.

Creditele prin semnătură cunosc diverse forme: scrisorile de garanţie bancară în lei

sau în valută şi avalul titlurilor de credit.

Banca garantă trebuie să plătească fără să discute, dar nu şi fără să verifice

îndeplinirea condiţiilor stipulate: documente, cuantum, durată de valabilitate, etc.

27

2.3 Nivelul, structura şi evolutia creditelor acordate de Banca Transilvania

( pe 3 ani)

În 2006 în ciuda eforturilor BNR de limitare a creditelor de consum, bǎncile se

întreceau în oferte de creditare, oferind dobânzi mici pentru creditele în lei şi prin

simplificarea documentaţiei pentru opţinerea unui împrumut. Orientarea bǎncilor cǎtre

creditele în lei fiind justificatǎ de decizia Bǎncii centrale de a mǎrii rezerva minima

obligatorie în valutǎ a bancilor de la 30% la 35%. Astfel bancherii au redus dobânzile la

creditele în lei cu aproximativ 3 puncte procentual.

Unele banci oferau credite de nevoi personale doar pe baza unei adeverinţe de

salariu şi o facturǎ de utilitǎţi iar timpul de asteptare pânǎ la contractarea creditului era de

cel mult 2 zile. De asemenea a fost crescuta accesibilitatea produsului, fiind luate în

calcul noi categorii de venituri, precum venituri din dividente şi drepturi de autor.

In 2007 evoluţia creditelor a depoşit prognozele bancherilor. Soldul creditelor în

economie s-a majorat cu 1032.8 mil. lei (5,2%) faţa de luna noiembrie 2006, constituind

20883,8 mil. lei la sfarşitul lunii decembrie 2007. Aceasta evoluţie a fost determinatǎ de

creşterea soldului creditelor acordate în monedǎ naţionala cu 348,7 mil. lei (31%), dar şi

a celui în valutǎ strǎinǎ.

In acest an românii au împrumutat sume mari de la bǎnci credite de consum dar şi

credite imobiliare pe 30 35 de ani, fara sǎ ţinǎ cont de comisioane dobânzi sau

posibilitatea de rambursare. Apetitul pentru credite manifestat de firmele şi persoanele

fizice din ţara noastrǎ a crescut orientându-se spre monede strǎine spre deosebire de 2006

cǎnd preferau leul romǎnesc iar economiile rezidenţilor au ajuns în decembrie la 129

miliarde lei, cu o treime mai mult decât în 2006. Tot în acest an pentru prima datǎ

creditele de consum, pentru populaţie au depasit creditele corporatiste.

Conform statisticilor BNR ritmul creşterii creditelor neguvernamentale a crescut la

sfarşitul anului 2007, volumul împrumuturilor acordate persoanelor fizice şi juridice a

crescut cu 60% ajungand la 148,18 miliarde lei.

La Banca Transilvania în acest an au aparut noi credite bancare în conformitate cu

noile norme de creditare mult mai relaxate. Gradul de îndatorare putând fi cuprins între

45% si 70% acesta fiind stabilit pe baza unei matrici, respectiv aplicarea unui sistem de

28

scoring aplicat de bancǎ şi istoricul de plata al solicitantului de credit şi veniturile

familiei. Cheltuielile de subexistenta luate în calcul sunt de 245 ron pe membru de

familie respectiv 150 pentru a patra persoana.

Noile credite au urmatoarea structura: comisionul de instrumentare este de 2%,

comisionul de gestiune lunar este de 0,1%, rata dobânzii este fixa în primii trei ani apoi

este variabila şi difera în funcţie de avansul existent.

Iar pentru creditele în euro rata dobânzii pentru un avans existent de 15% este de

8,5% la care se adauga comisionul de instrumentare de 1,5% şi taxa anuala de

administrare de 150 ron. In concluzie datoritǎ acestor norme mai relaxate se pot obtine

credite cu 20% pana la 40% mai mari.

Tot în 2007 au aparut şi credite cu avans zero deşi produsul standard prevede un

avans de 15% pentru creditele ipotecare apare şi posibilitatea finanţarii de 100% din

preţul de achizitie fǎrǎ sǎ se cearǎ garanţii suplimentare.

In acest an Banca Transilvania şi-a consolidat oferta lansând produse şi servicii

dedicate diferitelor categorii de clienţi pe cele patru segmente de business, persoane

fizice, IMM-uri, companii mari, respectiv medici. Astfel creditele au avut o pondere de

63% adica o creştere de 1,52 ori. In ceea ce priveste structure pasivelor proiectate în 2007

s-a avut în vedere o creştere a resurselor atrase de la clientele nebancarǎ de 1,58 ori şi va

avea o pondere în total pasive de aproxinativ 75,15 %, o creştere a împrumuturilor pe

termen lung de 1,21 ori, precum şi o creştere a capitalurilor proprii de 1,39 ori.

Evoluţia creditelor la Banca Transilvania a fost una foarte buna în acest an. In

privinaţa ofertei aceasta a fost diversificata şi îmbunataţitǎ prin lansarea produsului nr. 12

pentru IMM-uri, scrisori pentru licitatii, precum şi MasterCard Forte pentru medici.

Banca Transilvania a avut o creştere importantǎ şi în 2008 cu o creştere a profitului

net de 398 de milioane lei. Acest an a fost anul creditelor ipotecare, populaţia fiind

interesatǎ de suma lunara de achitat şi mai putin de dobândǎ. Astfel oferta creditelor

ipotecare se dezvoltǎ foarte mult apǎrând cu soluţii pentru toţi clienţii posibili. Acest an a

fost rodnic mai ales pe partea de retail, ea devenind lider de piaţǎ pe cardurile Visa cu

peste 1 milion de carduri emise sub acst band şi deţinând 13% din întreaga piaţǎ a

carduilor din Romania.

29

Banca Transilvania are un raport favorabil intre creditele in lei (67%) şi cele în

valutǎ (33%), un portofoliu diversificat, fǎrǎ expuneri mari pe partea de corporate, cu

150000 de clienţi IMM în luna noiembrie. In cazul creditelor în lei rata dobânzii a crescut

cu 2 puncte procentuale pânǎ la 22,5% la creditele de nevoi personale fǎrǎ ipoteca şi

17,5% la creditele ipotecare cu avans 0.

La creditele în euro majorarea a fost de pânǎ la 1,5 puncte procentuale, astfel noua

ratǎ a dobânzii pentru un credit ipotecar variazǎ între 12% şi 12,5% în funcţie de avansul

prezentat. De asemenea banca a eliminat şi comisionul de administrare de 0,3% pe lunǎ

aplicat în prima jumatate de an în cazul creditelor de nevoi personale.

In 2008 Banca Transilvania a avut un profit operaţional de 173,5 milioane lei (47,7

milioane euro) la intervalul (ianuarie septembrie) mai mare cu 30% decât în primele nouǎ

luni din 2007 când insuma 133,5 milioane lei (40,5 milioane euro).

Portofoliu de credite al bǎncii (plasamente la clientela) a ajuns la 11,55 milioane

lei la sfarsitul lunii septembrie în creştere cu 33% faţǎ de volumul împrumuturilor de la

finalul anului 2007.

In schimb 2009 nu pare a fi un an la fel de favorabil pentru Banca Transilvania.

Aceasta şi-a bugetat în acest an un profit brut de 85 milioane de lei dar în primul

trimestru a obţinut un caştig doar de 1,015 milioane de lei in condiţiile în care

provizioanele constituite pentru credite neperformante, de circa 91 milioane lei au anulat

cea mai mare patrea a profitului operaţional al bǎncii.

Contextul economic nefavorabil şi ratele ridicate ale dobânzii au îngheţat aproape

complet creditele acordate de Banca Transilvania, cifrele publicate arǎtând ca

plasamentele la clientelaǎ au crescut cu doar 79 miliarde de lei în primul trimestru adicǎ

cu 0,7, aceasta fiind anulatǎ însa de provizioane. Deci creditele acordate în primele luni

ale anului abia au acoperit creditele ajunse la scadenta în acea perioada şi creditele

neperformante. In comparaţie cu primul trimestru din 2008 creşterea soldului creditelor a

fost de 1135miliarde lei sau 13%.

30

Declaraţia directorului general al Bǎncii Transilvania, Robert Rekkers defineşte

perfect problemele bǎnci, respectiv: “ Vrem sǎ dǎm credite, dar clienţii cu adevǎrat

eligibili sunt puţini. La personae fizice a scazut foarte mult cererea, iar pe segmentul de

personae juridice suntem mai selectivi. Dobânzile ridicate din piaţǎ au condus la aceasta

situaţie. Noi am început din luna martie sǎ reducem dobânzile la credite, iar la nivelul

acestora a scazut cu 1-1,5%” In ciuda acestui context nefavorabil Banca Transilvania a

reuşit sa aibe rezultate pozitive.

In fiecare an piaţa creditelor se dezvoltǎ, aprând mereu noi oferte de credit gandite

sǎ acopere toate posibilele nevoi ale consumatorilor, insǎ nici un tip de credit nu a

dispǎrut. De la creditul cu buletinul pânǎ la creditele ipotecare de rang I, II sau III toate

au ramas în ofertele bancilor, transformate, modificate, sub o alta denumire, mai mult sau

mai puţin atrǎgǎtoare însǎ conceptul scopul şi caracteristiciile au ramas aceleasi. Astfel

dacǎ intram pe site-ul Bǎncii Transilvania putem gǎsii credite pentru studii, credite

turistice, auto, de nevoi personale cu ipoteca, fǎrǎ ipotecǎ sau o multime de oferte la

cardurile de credit: Visa Gold, Visa Premium, Mastercard Forte etc.

31

CAPITOLUL III

CREDITUL BANCAR PE TERMEN LUNG

3.1 Scurtǎ prezentare a Bǎncii Transilvania.

Banca Transilvania este o societate bancarǎ româneascǎ cu capital mixt românesc

şi strǎin integral privat. Fondatǎ la sfârşitul anului 1993 la initiativa unor oameni de

afaceri clujeni şi-a început activitatea în luna febroarie în anul 1994 cǎnd obţine

autorizaţia definitivǎ de la BNR. Capitalul iniţial de 2 miliarde de lei a fost subscris în

proporţie de 21,55% de cǎtre investitori strǎini din Austria, Italia, SUA, Franta,Germania

şi altele, restul fiind capital român.

Obiectul de activitate al Bǎncii Transilvania este deschiderea de conturi curente şi

conturi de depozit în lei şi în valutǎ, efectuarea de încasǎri şi plǎţi prin aceste conturi;

acordarea de credite în lei şi valutǎ; emiterea şi primirea de cecuri sau documente de

platǎ; acceptarea de efecte de comerţ şi efectuarea de operaţiuni de scont; efectuarea de

operaţiuni de plasament, subscriere, gestionare şi de pǎstrare de titluri şi alte valori, etc.

Principalele servicii oferite clienţilor sunt: o gama larga de depozite (flexibil cu dobanda

fixǎ, variabilǎ şi bonificatǎ, revolving); certificate de depozit cu discount; cecuri de

cǎlǎtorie; bancǎ de decontare, depozitar şi agent custode pentru valori mobiliare

tranzactionate pe Rasdaq; banca de decontare pentru tranzacţiile efectuate pe Bursa de

Valori; tranzacţii internaţionale, scrisori de garanţie, consultanţǎ financiarǎ.

In 2007 Banca Transilvania înfiinţeazǎ prima sucursalǎ în afara ţǎrii, la Nicosia

în Cipru şi are în vedere extinderea pe piaţa Republicii Moldova.

Grupul Financiar BT reuneşte în prezent, pe lângă Banca Transilvania, şi

companiile în care s-au făcut investiţii: Societatea de Asigurare şi Reasigurare BT

Asigurări (fostă "SAR Transilvania"), BT Leasing (fostă "Leasing Transilvania"), BT

Securities (fostă "Compania de Brokeraj Transilvania Capital Invest"). Grupul Financiar

BT va purta sigla BT, în care centrul puterii îl va reprezenta Banca Transilvania, care are

cote de participare de 100% sau poziţii majoritare în cadrul subsidiarelor.

32

Conform BNR, în martie 2006, Banca Transilvania se clasa pe locul 9 în

clasamentul celor mai mari bănci româneşti cu active în valoare 1 494 milioane de euro şi

o cotă de piaţă de 4% [6], în apropierea HVB, Alpha Bank şi Bancpost. Totodată, Banca

Transilvania se clasa în decembrie 2005 pe poziţia a patra în privinţa numărului de

sucursale şi agenţii, în număr de 285. BT deţine 19 puncte de lucru în Cluj-Napoca, unde

se află sediul central al băncii.

Potrivit actelor constitutive ale băncii, niciun acţionar nu poate să deţină mai mult

de 5% din capitalul social al băncii decât cu aprobarea AGA. Banca Europeană pentru

Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) este singurul acţionar căruia i-a fost permis să

depăşeasca limita de deţinere. BERD este cel mai important acţionar al băncii, cu un

pachet de circa 15%.

Valoarea pe bursă a Băncii Transilvania se îndrepta în 2007 spre pragul de 2

miliarde Euro, dar, în urma corecţiilor drastice care au urmat pe pieţele financiare, banca

a ajuns la o capitalizare bursieră sub 300 milioane euro, în aprilie 2009.

Pe lângǎ Banca Transilvania, Grupul Financiar BT are în prezent şi companiile în

care s-au facut investitii, Societatea de Asigurare şi Reasigurare BT Asigurări (fostă

"SAR Transilvania"), BT Leasing (fostă "Leasing Transilvania"), BT Securities (fostă

"Compania de Brokeraj Transilvania Capital Invest"). Iar sectorul Consumer Finance va

fi acoperit de BT Direct, ca o completare a acestor servicii.

In 2007 Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 340,48 milioane de lei

(102 milioane euro) iar activele bǎncii au crescut cu 71,6%. Prin vanzarea a 90% din

capitalul BT Asigurari companiei franceze Groupama, Banca Transilvania a încasat 76,4

miliarde de euro, ceea ce reprezinta aproape 85% din valoatea contractului de vânzare.

Activitatea Bancii Tansilvania este structuratǎ pe patru linii de afaceri: retail, IMM,

corporate şi Divizia pentru Medici. Astfel datoritǎ unui mamagement bun şi a unui

portofoliu complex de servicii şi produse acesta a ajuns la aproape 1400000 de clienţi

activi.

In 2009 Banca Transilvania se poate lǎuda cu 6000 de angajaţi, peste 500 de

sucursale şi agenţii şi cinci sub-brand-uri: BT Café, BT Golf Cup, Academia BT, Clujul

Are Suflet şi Clubul Intreprinzatorului Român. Insa cel mai mare success l-a înregistrat

33

BT Café aceasta find prima cafenea bancarǎ din Romania. Tot BT a fost prima instituţie

bancarǎ din Romania care a fost cotatǎ la Bursa de Valori Bucuresti.

3.2 Obiectul creditǎrii pe termen lung.

Cum aflam şi din denumire, caracteristica principalǎ a acestui credit este durata.

Creditele pe termen lung sunt credite pentru investiţii şi dezvoltǎri iar pentru

aprofundarea lor trebuie pornit de la activul imobilizat al bilanţului agentului economic

ce solicitǎ acest tip de credit.

Aceste credite finanteazǎ partea superioara a bilantului respectiv, masini, instalaţii,

fabrici, birouri, magazine, depozite, titluri de participare industrialǎ sau comercialǎ, iar

punerea în funcţiune a activelor imobilizate defineşte scopul agentului economic de a

contracta credite.

Pentru acordarea acestor cedite banca va analiza structura financiarǎ a firmei,

adicǎ echilibrele importante ale bilantului, iar o mare atenţie va fi acordatǎ

circumstanţelor economice, studiului pieţei şi situaţiei financiare a firmei. Iar în urma

acestei analize banca trebuie sǎ dea un rezultat privind stabilitatea financiarǎ a agentului

economic. In cazul în care aceastǎ analizǎ se încheie cu un raspuns favorabil, între client

Şi bancǎse va incheia un contract pe termen lung

Lungimea şi dificultatea asocierii bǎncii cu agentul economic din încheirea

acestui contract sunt date de durata şi suma creditului.

Prin analiza cifrei de afaceri a agentului, costurilor şi profitului banca aflǎ gradul

de autofinanţare a firmei, cǎci acest tip de credit presupune studiul autofinanţarii. De

asemenea este necesarǎ şi cunoasterea urmatoarelor elemente: amortiazarea, rezervele,

provizioanele şi profitul net dupǎ impozare. Dividentele sunt considerate fonduri scoase

din intreprindere deci nu sunt cuprinse în autofinanţare însa sunt folosite pentru

determinarea competitivitaţii firmei.

34

Autofinanţarea este insuficientǎ pentru mulţi agenţi economici astfel sunt atraşi de

creditele pe termen lung. In cazul creditǎrii banca este obligate sǎ cunoascǎ raportul

dintre investiţii, autofinanţare şi datoriile pe termen mediu şi lung.

Principala caracteristicǎ a creditului pe termen lung este durata, adicǎ peste 5 ani

dar poate ajunge şi la 30 sau 40 de ani. Totuşi interesul bǎncii este acela de a acorda

credite pe o perioadǎ cât mai scurtǎ mai ales în situaţia de inflaţie.

Obiectul acestui credit constǎ în finanţarea imobilizǎrilor cu perioade de amortizare

de peste 5 ani. Este vorba despre finanţarea achiziţiilor de mijloace fixe, uzine, instalaţii,

terenuri, construcţii, echipamente, modernizǎri, consolidǎri etc.

Resursele creditelor pe termen lung sunt acelaşi ca în cazul creditelor pe termen

scurt, banca avand în vedere depozitele la termen ale agenţilor economici şi persoanelor

fizice, resurse atrase pe termen lung, etc.

3.3 Documentatia de creditare.

In cazul creditelor pe termen lung documentaţia este mult mai complexǎ şi ridicǎ

mai multe pretenţii, astfel agentul economic trebuie sǎ przinte la bancǎ urmǎtoarele:

1. Cerere de credite;

2. Ultimul bilanţ contabil;

3. Balanta de verifivare pe luna precedentǎ;

4. Bugetul de cheltuieli şi venituri pe anul în curs;

5. Situaţia împrumuurilor şi disponibilitǎţilor la alte bǎnci sau alţi creditori şi

debitori;

6. Hotǎrârea A.G.A. de împuternicire a reprezentanţilor societaţii pentru

contractarea de credite;

7. Copie dupǎ statutul societaţii şi certificatul de înmatriculare în Registrul

Comerţului;

8. Devizul general pe lucrǎri şi devizele pe obiecte;

9. Autorizaţia de construcţii cu avizul Ministerului Mediului;

35

10. Studiul de fezabilitate (care sǎ cuprindǎ o analiza completǎ a investiţiei);

11. Fişa de date completatǎ de bancǎ), pentru cunoastereaîn timp a activitaţii

şi rezultatelor agentului economic;

12. Contractul de credite;

De asemenea, fiecare instituţie de credit este obligată de a păstra la sediul social

sau la sediile secundare un exemplar al documentaţiei de credit adecvată şi orice informaţii

privitoare la relaţiile de afaceri cu clienţii. Toate operaţiunile de credit şi garanţie ale

instituţiei de credit trebuie să fie consemnate în documente contractuale din care să rezulte

clar termenii şi condiţiile în care au fost realizate respectivele tranzacţii.

Suportul informaţiei privind situaţia financiară curentă a solicitantului de credit este

reprezentat de documentaţia contabilă. Aceasta constă, conform prevederilor art. 27 alin.

3 al Legii contabilităţii nr. 82/1991 în principal din: bilanţ, contul de profit şi pierderi,

anexa şi raportul de gestiune.

Situaţia financiară curentă a solicitantului de credit mai este reflectată şi în

alte documente, cum sunt: balanţa de verificare pentru ultima lună; bugetul de venituri şi

cheltuieli; prognoza plăţilor şi a încasărilor aferente perioadei de rambursare şi a plăţii

dobânzilor, situaţia stocurilor şi a cheltuielilor pentru care se solicită creditul (cantităţile,

valorile, termenele de valorificare); situaţia privind contractarea vânzării producţiei care

se realizează cu creditul solicitat; graficul rambursării creditului (inclusiv dobânzile);

descrierea garanţiilor rambursării creditului şi plăţii dobânzilor; planul de afaceri etc.

Regulamentul privind aplicarea Legii contabilităţii, aprobat prin H.G. nr. 704/1993

(cu modificările ulterioare) prevede că bilanţul este documentul contabil de sinteză prin

care se prezintă activul şi pasivul patrimoniului la încheierea exerciţiului.

Activul bilanţului include:

a) activele imobilizate (imobilizări corporale, necorporale şi financiare);

b) activele circulante, stocuri, creanţe, titluri de plasament, disponibilităţi şi alte

valori (aporturi subscrise şi nevărsate la capitalul social):

c) conturile de regularizare si asimilate - activ (cheltuielile înregistrate în avans,

diferenţele de conversie - activ şi alte elemente tranzitorii şi de regularizat de activ);

d) primele de rambursare a obligaţiunilor.

Pasivul bilanţului cuprinde:

36

a) capitaluri proprii (capitalul social, primele legate de capital şi diferenţele din

reevaluare; rezervele, rezultatul reportat nerepartizat; rezultatul exerciţiului; fondurile

proprii; subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele reglementate);

b) provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;

c) datoriile (împrumuturi şi datorii asimilate; furnizori şi conturi asimilate; datorii

faţă de personal; datorii faţă de bugetul statului, asigurări sociale, creditori şi alte datorii);

d) conturile de regularizare şi asimilate - pasiv (veniturile înregistrate în avans;

diferenţele de conversie - pasiv, alte elemente tranzitorii şi de regularizat de pasiv).

Contul de profit şi pierdere cuprinde: cifra de afaceri, veniturile şi cheltuielile

exerciţiului gmpate funcţie de natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului (profit sau

pierdere). Rezultatul se defalcă în: rezultat curent, rezultat excepţional şi impozitul pe

profit.

a) Anexa oferă informaţii ce completează datele înscrise în bilanţ şi contul de profit

şi pierdere. Aceasta oferă informaţii cu privire la situaţia patrimonială şi financiară şi la

rezultatele aferente exerciţiului financiar încheiat, cum sunt: activele imobilizate, stocurile

şi producţia în curs, creanţele şi datoriile, provizioanele determinarea rezultatului fiscal

repartizarea rezultatului exerciţiului, prezentarea situaţiei patrimoniale şi evoluţia sa

previzibilă etc.

Raportul de gestiune cuprinde următoarele elemente: prezentarea situaţiei

patrimoniale şi evoluţia sa previzibilă; elemente deosebite intervenite în activitatea

unităţii patrimoniale după încheierea exercitiului; participaţiile de capital la alte unităţi;

activitatea şi rezultatele de ansamblu ale sucursalelor şi altor unităţi proprii etc.

Analiza documentaţiei sau analiza formalǎ este de departe cea mai importantǎ

deoarece pe baza ei se acordǎ credite. Insǎ o importantǎ deosebitǎ o au şi analiza formalǎ

analiaza tehnicǎ analiza financiarǎ ş analiza economicǎ a oiectivului.

Analiza formalǎ presupune şi vizita de documentare la sediul firmei în cazul în care

agentul este un client nou al firmei.

Analiza tehnicǎ are la bazǎ întreaga documentaţie, aceasta urmǎrind:

dimensionarea obiectivului în raport cu limita minimǎ de la care o investitie

devine fezabila;

soluţiile constructive adoptate de proiectant şi oportunitatea lor;

37

costul estimat al proiectului;

verificarea existenţei condiţiilor de de începere şi relizare a proiectului;

existenta fondurilor proprii cu care poate participa la investiţie;

alegerea corectǎ a tehnologiei

garanţiile sǎ corespundǎ creditului şi dobânzilor aferente;

asigurarea punerii în funcţiune la termen;

daca existǎ pieţe de desfacere pentru produsul finit;

Analiza economicǎ presupune verificarea preţurilor, asigurarea altor avantaje decât

cele financiare, încadrarea corectǎ a elementelor de venituri şi costuri, sǎ aibǎ o rata de

rentabilitate cel puţin medie şi cursul intern de revenire al obiectului creditat sǎ fie mai

mic decat cursul de schimb oficial.

3.4 Analiza bonitǎţii clientului.

Aprobarea şi acordarea creditelor pe termen lung se face diferenţiat în funcţie de

strategia bǎncii, factorii de risc, bonitatea clientului, perioada de rambursare.

In mod normal creditul acoperǎ 60% din necesrul total de investiţii restul de 40%

fiind fondurile aduse de agentul economic. Insa cu aprobarea comitetelor de credit sau a

consiliilor de administraţie ale bǎncilor se poate ajunge şi la 80-90% .

Fondurile proprii cu care agentul economic poate participa sunt;

depozitele în lei şi valutǎ neangajate respectiv fondurile de dezvoltare;

valoarea construcţiilor, urilajelor, materialelor proprii incluse în costul total al

investiţiilor determinate pe baza documentelor cu care au fost achitate;

valorile mijloacelor fixe;

valoarea lucrarilor fǎcute de agentul economic;

valoarea neutralizatǎ a amortizǎrilor;

Dupǎ anliza bǎncii asupra îndeplinirii condiţiilor de creditare se aprobǎ sau

respinge cererea de creditare, în aceastǎ analizǎ banca are în vedere bonitatea clientului dar

şi garanţiile asiguratorii.

38

Pentru aprobarea creditului se prezintǎ comitetului de credite al unitaţii operative

al bancii, cererea de credite, referatul de analizǎ, fişele de evaluare a împrumuturilor şi

întreaga documentaţie depusǎ.

Creditele aprobate unui singur agent economic nu pot depǎşi 20% din capitalul

social plus rezervele bǎncii. Dupǎ aprobarea creditului se întocmeşte fişa dosarului de

credite, care se ataşeazǎ la documentaţie. Dupǎ aprobare se întocmeşte şi semneazǎ

contractul de credite abia apoi are loc plata evectivǎ a creditelor

.

3.5 Decizia de creditare.

Metodologia de creditare cuprinde următoarele etape:

Etapa preliminară care presupune o informare-documentare reciprocă în

vederea identificării necesarului de credit, condiţiile de obţinere a creditului, de rambursare

de cost etc.

Depunerea dosarului. Dosarul cuprinde două tipuri de documente: unele de

ordin juridic legate de statutul şi contractul de societate, înregistrate la Registrul

Comerţului, autorizaţii necesare funcţionării normale, angajarea normală a creditului,

componenta echipei manageriale etc. şi altele de natură economică legate de prezentarea

situaţiei economico-financiare a societăţii (bilanţ, situaţia contului de profit şi pierdere,

situaţia fluxului de fonduri), balanţa de verificare a lunii precedente solicitării creditului,

planul afacerii, contracte, comenzi ferme la intern şi/sau extern, situaţia obligaţiilor de

plată, garanţiile materiale oferite de agentul economic.

Analiza documentaţiei depuse care implică o analiză a fezabilităţii planului

privind rambursarea împrumutului, plan prezentat de solicitant şi a posibilităţilor de

atingere a scopurilor pentru care împrumutul a fost cerut. De asemenea sunt analizate

garanţiile pe care solicitantul le poate acorda băncii.

In urma analizei bilanţului debitorului sunt calculaţi o serie de indicatori care

reflectă starea economico-financiară a acestuia, indicatori care contribuie la decizia finală

de creditare. Principala funcţie a indicatorilor este redarea dinamicii evoluţiei societăţii

pentru perioada acordării.

39

Aceşti indicatori pot fi încadraţi în două categorii principale, indicatori financiari si

indicatotii activitatii curente.

In ceea ce priveşte creditarea unui client, orice decizie trebuie sa ia în

considerare capacitatea prezentă şi viitoare a solicitantului de a rambursa creditul din surse

proprii.

Pentru a diminua riscul de nerambursare şi de a preveni pierderi majore, băncile

solicită garanţii reale şi personale solicitanţilor de credite.

Aprobarea creditului, în funcţie de nivelul de competenţă, deciziile privind

acordarea creditului revin sucursalelor sau centralei băncii, în cadrul centralei unei bănci,

decizia poate fi luată la nivelul Comitetului de risc şi credite şi de Consiliul de

Administraţie în cazul unor credite mari.

Incheierea contractului . Contractul va fi semnat de persoanele autorizate atât

din partea băncii cât şi din partea societăţii şi va stipula condiţiile în care a fost aprobat

creditul (suma, obiectul, durata, graficul de rambursare, rata dobânzii, comisioane),

obligaţiile şi drepturile părţilor şi garanţiile.

Analiza dosarului de credit are In vedere acordarea creditelor, băncile comerciale au

elaborat un sistem de identificare, analiză şi cuantificare a riscurilor pe care le implică

relaţiile cu clienţii lor, care are la bază metode, proceduri si tehnici internaţionale. Acest

sistem cuprinde analiza aspectelor nefinanciare, analiza aspectelor financiare, analiza

perspectivelor de dezvoltare si referatil de credit.

Analiza aspectelor nefinanciare presupune ctivitatea de documentare cu care

începe analiza unei cereri de credit trebuie să urmărească în primul rând obţinerea a cât

mai multor informaţii în vederea cunoaşterii clientului şi a activităţii desfăşurate de către

acesta.

In vederea documentării se vor avea în vedere elemente precum:

1. Date generale despre societate

In primul rând interesează tipul acesteia, respectiv: societate comercială, regie

autonomă, persoană fizică, asociaţie familială. Fiecare din aceste categorii de împrumutaţi

au caracteristici diferite: numărul de acţionari, nivelul capitalului, modul de administrare,

stabilirea limitei de competenţă a asociaţilor. Toate acestea caracteristici sunt prevăzute în

contract şi/sau în statutul societăţii şi au implicaţii diferite în analiza cererii de credite.

40

2. Tipul de proprietate

Informaţiile care trebuie aflate se referă la natura capitalului societăţii, respectiv

privat sau de stat. Dacă societatea este cu capital mixt interesează, cine sunt proprietarii:

persoane fizice, alte societăţi comerciale, bănci, fonduri mutuale? Cum sunt împărţite

acţiunile? Există un proprietar care deţine un portofoliu majoritar de acţiuni?

. Dacă societatea nu este profitabilă, unii acţionari vor dori să-şi vândă acţiunile

şi atunci există riscul preluării ei de către alţi acţionari mai mult sau mai puţin

cunoscuţi.

3. Conducerea societăţii

Ofiţerii de credite trebuie să evidenţieze în analiza efectuată aspecte precum:

calificare, calitate, abilitate, moralitate.

Conducătorii sunt cei de ale căror decizii depinde întreaga activitate desfăşurată

de client. De aceea cunoaşterea cât mai detaliată a conducerii şi a capacităţilor

profesionale ale acesteia este deosebit de importantă.

4. Personalul

Este personalul suficient şi capabil să desfăşoare activitatea respectivă? Care

este structura forţei de muncă şi care sunt responsabilităţile acesteia? Este supus periodic

unui proces de instruire şi perfecţionare? Este uşor adaptabil la nou? Care este pregătirea

şi experienţa acestuia? Este posibilă înlocuirea acestuia fară prea mare efort? Există

personal calificat în zonă, disponibil în condiţiile în care o parte din personal părăseşte

afacerea fie pe motiv de pensionare, fie prin schimbarea locului de muncă? Participă

personalul cu sugestii la activitatea de conducere a afacerii? Este suficient stimulat

pentru a se obţine loialitatea acestuia? Sunt folosite la maximum toate aptitudinile

intelectuale şi profesionale ale acestuia?

De asemenea, trebuie avut în vedere de către ofiţerii de credite faptul că, dând

posibilitatea personalului să aibă responsabilităţi proprii, satisfacţia acestuia va creşte,

ducând la scăderea fluctuaţiei acestuia. De asemenea, autorizarea personalului cu

competenţe, conduce la îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii, iar atitudinea personalului se

va reflecta în servicii de o calitate superioară.

5. Afacerea

41

In cadrul acestui element se prezintă mai întâi caracteristicile spatiilor de producţie

şi comercializare. Inspectorul de credite trebuie să identifice caracteristicile imobilelor,

terenurilor şi spaţiilor aflate în folosinţa societăţii: care este suprafaţa acestora?, care este

destinaţia actuală (producţie, depozitare, comercializare), care este tipul de proprietate al

acestora?, ce posibilităţi de extindere există?

In ceea ce priveşte dotarea tehnică se evidenţiază echipamentele şi utilajele aflate

în dotarea societăţii, utilizate pentru a asigura continua desfăşurare a activităţii

societăţii, urmărindu-se: ce tipuri de echipamente, utilaje, mijloace de transport există în

dotare?, care sunt caracteristicile tehnico-economice ale acestor mijloace fixe?, care sunt

condiţiile de achiziţie si exploatare?

Un alt element care trebuie supus analizei se referă la furnizori: care sunt

caracteristicile materiilor prime/mărfurilor ce sunt aprovizionate în vederea desfăşurării

activităţii? (tipurile de materii prime/mărfuri, cantităţile achiziţionate, periodicitatea

aprovizionării, preţurile de achiziţie, condiţiile de achiziţie şi exploatare), cine sunt

furnizorii? (numărul acestora; mărimea, numele şi ponderea celor mai importanţi); dacă

există contracte încheiate; condiţiile contractuale; mărimea creditului comercial acordat de

aceştia; criteriile care au stat la baza alegerii furnizorilor - relaţii tradiţionale, distanţe

scurte, preţ, calitate, facilităţi - relaţiile de dependenţă faţă de anumiţi furnizori;

calitatea serviciilor, termene de garanţie.

6. Piaţa/Marketing

a) Produsul/Serviciul/Marfa

In cazul producţiei, trebuie să se cunoască: aspectul fizic al produsului,

caracteristici tehnice, performanţe, utilitate, modul de prezentare, aspectul comercial,

ambalaj, căror nevoi răspunde, perisabilitate, uzura morală, sezonalitate, ritmul reînnoirii

producţiei, termenul pentru dezvoltarea unui nou produs, ponderea produselor noi în curs

de elaborare, metode de depozitare, stocaj, produse fabricate prin licenţă.

In cazul prestărilor de servicii se vor evidenţia caracteristicile diverse ale fiecărui

tip de serviciu, iar pentru activităţile comerciale se vor avea în vedere: gama de produse

destinate vânzării, tipul de vânzare (cu amănuntul sau cu ridicata), prestarea unor

servicii specifice (garanţii, reparaţii).

42

De asemenea, se vor evidenţia parametrii economici ai produselor/serviciilor/

mărfurilor: cost unitar, preţ de vânzare unitar, adaos comercial, taxe, comisioane.

b) Segmentul de piaţă. Poziţia ocupată de client pe piaţă presupune

cunoaşterea următoarelor aspecte: piaţa clientului (prezentarea caracteristicilor

specifice, cunoaşterea nevoilor cărora se adresează, segmentarea pieţei, mărimea

pieţei), localizarea pieţei clientului (locală, regională, naţională, internaţională),

tendinţele actuale ale pieţei produsului, caracteristicile cererii pentru produsul

respectiv (cerere zilnică, anuală, sezonieră, evoluţia în ultimii ani şi cea previzibilă).

c) Clienţii, în această secţiune trebuie cunoscute următoarele aspecte: beneficiarii

pentru produsul/serviciul/marfa clientului analizat; numărul acestora; reputaţia,

calitatea; condiţii de vânzare/cumpărare; perioada şi condiţii de creditare primite;

modalităţi de plată; tipul clienţilor (permanenţi; sezonieri); natura contractelor;

nominalizarea principalilor clienţi, menţionându-se fidelitatea şi soliditatea financiară a

acestora; importanţa, rentabilitatea şi constrângerile unor mari clienţi strategici; analiza

duratei de decontare medie a creanţelor; riscul falimentului pentru clienţi.

Concurenţii. Inspectorul de credite trebuie să evidenţieze următoarele: numărul

acestora, mărimea lor, caracteristicile produselor/serviciilor/mărfurilor concurenţilor,

calitatea şi nivelul preţurilor, reputaţia, punctele lor forte şi slabe, influenţa pe care o are

concurenţa asupra clientului analizat (periculoasă sau stimulativă). Noţiunea de concurenţă

trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând alături de concurenţii actuali şi pe cei potenţiali.

d) Furnizorii. Se vor identifica următoarele aspecte: numărul, reputaţia, condiţii

de vânzare/cumpărare, perioada de creditare acordată.

f) Politica de marketing. Aceasta include: politica de preţuri, politica de

distribuţie, identificarea modalităţilor de vânzare, reclamă şi publicitat

7. Situaţia financiară

Inspectorul de credite trebuie să cunoască de la început situaţia financiara a

clientului, dacă bilanţul societăţii este auditat de o firmă independentă pentru a putea şti

dacă datele prezentate în bilanţ sunt reale; dacă da, care au fost problemele evidenţiate de

aceştia?

După efectuarea analizei interne a clientului, inspectorul de credite trebuie, ca pe

baza unor discuţii cu clientul, să se edifice asupra cauzelor care au determinat aceste

43

rezultate (în cazul în care nu se cunosc). In cadrul discuţiei se vor pune apoi întrebări

generale despre evoluţia bilanţului. De asemenea, inspectorul de credit se va interesa de

mărimea capitalurilor şi structura acestora.

Mărimea capitalurilor depinde de activitatea desfăşurată. De exemplu: societăţile

care au activităţi de comerţ au un capital propriu relativ redus, ponderea deţinând-o

sursele atrase şi împrumutate. La societăţile comerciale din industrie ponderea

capitalurilor în total bilanţ este semnificativă. De asemenea, în cadrul pasivelor pe termen

lung trebuie să se cunoască raportul dintre capitalul propriu şi datoriile pe termen lung.

Acest raport trebuie cunoscut deoarece între aceste două elemente există diferenţe privind

costul şi riscul acestora. Astfel, capitalul propriu este cea mai ieftină sursă de bani pentru

o afacere, deoarece reprezintă aportul investitorilor

Evoluţia istorică a pasivelor pe termen lung trebuie, de asemenea, analizată, în

cazul în care de la o perioadă la alta pasivele pe termen lung au crescut trebuie să se

analizeze condiţiile în care a avut loc această majorare, respectiv: ca urmare a reevaluărilor

activelor fixe, cum a fost făcută această reevaluare? Ce active au fost reevaluate? S-au

efectuat noi subscrieri de capital? Cine sunt noii acţionari? S-au angajat noi credite

(bancare sau comerciale) pe temen lung? De la ce bănci au fost luate aceste credite? Pe

câţi ani? Ce sume? Pentru ce anume? Care sunt condiţiile prevăzute în aceste

contracte de împrumut? Ce active din cadrul patrimoniului constituie garanţiile acestor

credite?

In cazul diminuării capitalurilor interesează cauzele, respectiv: s-a redus

dimensiunea afacerii; au avut loc vânzări de active; natura activelor vândute; cauza

vânzării activelor (nu mai sunt necesare, au fost vândute pentru a putea plăti eventualele

datorii pe termen lung, ajunse la scadenţă).

Inspectorul de credit este de asemenea interesat şi de evoluţia profitabilităţii

afacerii (marja profitului brut şi a profitului net, evoluţia indicatorilor de rentabilitate).

Legat de acest aspect se vor pune întrebări despre politica de amortizare utilizată

de societate: regresivă, accelerată sau lineară. De exemplu: dacă societatea utilizează o

metodă de amortizare accelerată, aceasta va influenţa nivelul profitului obţinut, în

sensul diminuării acestuia. Diminuarea beneficiului societăţii ca urmare a înregistrării

cheltuielilor cu amortizarea nu constituie un element negativ, deoarece aceste cheltuieli sunt

44

non-cash şi reprezintă de fapt o rezervă de fonduri, care rămâne în societate, rezervă care se

distribuie asupra elementelor din patrimoniu.

Politica de provizioane pe care o promovează societatea este de asemenea

importantă deoarece cheltuielile cu provizioanele sunt de fapt cheltuieli non-cash care

rămân ca rezerve în societate. Trebuie cunoscut dacă aceste provizioane sunt realiste, care

este nivelul acestora.

8. Previziuni

După ce inspectorul de credite s-a edificat asupra activităţii desfăşurate de client şi

asupra situaţiei sale financiare, va trebui să se edifice asupra viitorului afacerii acestuia.

Există planuri de viitor, are o strategie de dezvoltare? Care sunt modalităţile de realizare

a acestei strategii? Există un plan de afaceri? Dacă clientul are prognoze, sunt acestea

actualizate?

Realizarea prognozelor implică prognoza fluxului de numerar. Pentru ca aceste

estimări să fie utile, ele trebuie să ţină seama de toate ipotezele posibile şi de realitatea

acestora. Inspectorul de credite va putea efectua o analiză eficientă a acestor prognoze

numai după o cunoaştere şi înţelegere temeinică a activităţii clientului.

In general toate ipotezele prezentate în aceste prognoze trebuie verificate şi

comparate cu propriile cunoştinţe ale inspectorului, cu ipotezele prezentate de clienţii din

aceeaşi ramură (dacă este posibil), cu informaţiile obţinute din surse independente (ca de

exemplu materiale ale Comisiei Naţionale de Statistică).

Analiza aspectelor financiare are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situaţiei

economico-financiare a solicitantului creditului, element indispensabil al fundamentării

deciziei de creditare. Analiza aspectelor financiare presupune efectuarea unei analize atât a

structurii şi conţinutului bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierdere, cât şi analiza

indicatorilor de bonitate.

Analiza structurii şi conţinutului bilanţului contabil şi a contului de profit şi

pierdere reprezinta prudenţa bancară, cunoaşterea şi înţelegerea activităţii clienţilor

băncii. Cunoaşterea activităţii desfăşurate de client în perioada anterioară, precum şi

previziunile pentru viitor permit băncii, pe de o parte să ofere acestuia serviciile şi produsele

bancare care corespund cel mai bine nevoilor acestuia, iar pe de altă parte să ia măsuri

45

pentru diminuarea şi prevenirea riscului în vederea recuperării creditelor şi încasării

dobânzilor.

In consecinţă acordarea unui credit de către bancă, pe baza analizei efectuate,

reprezintă un act de încredere.

Analiza aspectelor financiare se bazează în principal pe documentele de sinteză

contabilă (bilanţul contabil şi raportul de gestiune, contul de profit şi pierdere, raportări

contabile periodice), pe analiza fluxului de fonduri ale perioadelor expirate, precum şi pe

analiza fluxului de lichidităţi pentru perioada următoare.

Analiza financiară a bilanţului contabil are în vedere cele 3 capitole ale activului

(active imobilizate, active realizabile, trezoreria pozitivă) şi pasivului (pasive pe termen

lung, datorii curente cu scadenţa mai mică de l an, trezoreria negativă). Indicatorii de

analiză care se determină pe baza bilanţului sunt fondul de rulment, nevoia de fond de

rulment, trezoreria netă.

Fondul de rulment este reprezentat de diferenţa dintre pasivele pe termen lung

şi activele imobilizate, în cazul unei bune gestionări financiare activele imobilizate trebuie

să fie acoperite integral cu pasivele pe termen lung. rezultând un fond de rulment pozitiv,

în cazul clienţilor cu fond de rulment negativ, banca trebuie să urmărească preocuparea

acestora pentru echilibrarea situaţiei, prin sporirea capitalurilor proprii, a rezervelor şi a

altor fonduri din profitul realizat, obţinerea de subvenţii, vânzarea de active imobilizate,

evitându-se acoperirea cu credite pe termen scurt a surplusului de active imobilizate.

Necesarul de fond de rulment reflectă nivelul al doilea al bilanţului şi se calculează

ca diferenţă între activele realizabile şi datoriile cu scadenţa mai mică de l an. Acest

indicator prezintă variaţii mai mari decât fondul de rulment datorită instabilităţii

elementelor care îl compun. Factorii care influenţează nivelul necesarului de fond de

rulment sunt: tipul de activitate desfăşurată, volumul activităţii, sezonalitatea activităţii,

viteza de rotaţie a principalelor elemente care constituie necesarul de fond de rulment, în

situaţia în care activele realizabile sunt superioare datoriilor curente cu scadenţa mai

mică de 1 an, necesarul de fond de rulment fiind pozitiv, poate interveni creditul bancar pe

termen scurt.

Trezoreria netă se calculează la nivelul al treilea al bilanţului ca diferenţă între

trezoreria pozitivă şi trezoreria negativă şi reflectă diferenţa între fondul de rulment şi

46

nevoia de fond de rulment. Ceea ce face ca trezoreria să varieze nu este atât fondul de

rulment, care este relativ stabil în cursul unui exerciţiu, cât mai ales necesarul de fond de

rulment; în funcţie de ciclul de exploatare, agentul economic are un necesar de fond de

rulment pozitiv cu atât mai mare cu cât ciclul de fabricaţie este mai îndelungat. Creditul

bancar pe termen scurt poate interveni în cazul trezoreriei nete negative.

Obiectivul principal al unei bune gestiuni financiare - corelarea fondului de rulment

cu necesarul de fond de rulment - este un element important de care trebuie să ţină seama

ofiţerii de credite în fundamentarea deciziei de creditare.

Analiza contului de profit şi pierdere presupune regruparea fluxurilor reale,

financiare şi excepţionale ale unei societăţi. Astfel se explică modul de constituire a

rezultatului exerciţiului în diferite etape, permiţând desprinderea unor concluzii legate

de nivelul performantelor economice ale activităţii desfăşurate.

Analiza indicatorilor de bonitate a clientului se face pornind de la conţinutul

bilanţului contabil şi al contului de profit şi pierdere ofiţerii de credite analizează situaţia

bonităţii clienţilor pe baza unui sistem de indicatori de structură şi performanţă.

A. Indicatori de nivel şi structură.

Cifra de afaceri reprezintă veniturile realizate de client la sfârşitul perioadei

analizate (lună, trimestru, an). Pentru un client viabil, cu perspective certe de dezvoltare,

evoluţia cifrei de afaceri trebuie să fie ascendentă, orice declin al acesteia constituind un

semnal de avertisment pentru bancă, în vederea aprecierii corecte a dinamicii cifrei de

afaceri este important să se ţină seama şi de influenţa creşterii preturilor asupra acesteia

pentru a se calcula atât în termeni nominali, cât şi în termeni reali. De asemenea, în

cadrul analizei cifrei de afaceri se impune urmărirea evoluţiei producţiei fizice la

principalele produse.

Fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria netă (au fost prezentaţi

în cadrul analizei financiare a bilanţului).

Lichiditatea reprezintă capacitatea unui client de a face faţă datoriilor sale pe

termen scurt prin transformarea rapidă a activelor sale circulante în disponibilităţi. Cu

cât valoarea acestui indicator este mai mare cu atât va fi mai bună şi aprecierea sa.

Calculul lichidităţii se face cu ajutorul indicatorilor: lichiditatea imediată si lichiditatea

curentă.

47

Utilizând aceşti indicatori o bancă prudentă trebuie să elimine acele active care nu

se pot transforma rapid în numerar la o valoare prestabilită. Analiza indicatorilor de

lichiditate reflectă tipul de activitate desfăşurată de societate: dacă nu apar diferenţe

semnificative între lichiditatea curentă şi lichiditatea imediată, înseamnă că activitatea este

preponderent comercială sau viteza de rotaţie a stocurilor este foarte mare: dacă

diferenţele sunt mari, poate fi vorba de o activitate productivă cu ciclu lung de fabricaţie.

Solvabilitatea reflectă capacitatea generală a societăţii de a transforma toate

activele sale în disponibilităţi pentru plata tuturor datoriilor, în cadrul acestei analize,

banca urmăreşte evidenţierea ponderii contribuţiei personale a acţionarilor la finanţarea

datoriilor, comparată cu participarea terţilor, inclusiv banca.

In aprecierea acestui indicator se urmăreşte ca pe total să fie supraunitar, iar pe

structură, acea parte din activ reprezentată de imobilizările corporale să fie acoperită, de

regulă, cu surse proprii, şi în total activ, ponderea datoriilor totale să nu fie mai mare de

50%.

Gradul de îndatorare se calculează ca raport între datorii şi capitaluri proprii. Se

prezintă sub forma a doi indicatori: gradul de îndatorare generală şi gradul de

îndatorare financiara.

In aprecierea acestui indicator trebuie avut în vedere faptul că banca, ca

partener la finanţarea firmei alături de proprietari nu poate risca mai mult decât aceştia,

întrucât singurul beneficiu pentru bancă este dobânda. Din acest motiv valoarea acestui

indicator trebuie să fie cât mai mică.

Viteza de rotaţie a activelor circulante se poate exprima fie sub forma numărului

de rotaţii efectuate de stocuri în decursul unei perioade (ca raport între costul

aprovizionărilor sau cifra de afaceri şi stocul mediu al activului circulant considerat), fie

sub forma duratei medii de staţionare a stocurilor (ca raport între stocul mediu înmulţit cu

360 de zile şi cifra de afaceri).

Durata medie de plată a furnizorilor exprimă durata creditului comercial obţinut de

către agentul economic de la furnizorii săi. Prelungirea acestei durate sporeşte volumul

surselor atrase de către societatea comercială în finanţarea activelor sale circulante.

• Rentabilitatea exprimă capacitatea agentului economic de a obţine profit din

activitatea proprie.

48

Cu cât aceşti indicatori au valoare mai mare, cu atât rentabilitatea este mai bună.

Indicatorii riscului financiar se utilizează în momentul în care societatea

comercială apelează la credite pentru a completa sursele de finanţare a unor activităţi.

Premisa fundamentală pentru ca o firmă să-şi sporească rentabilitatea financiară

în condiţiile apelării la credite este ca rentabilitatea economică să fie superioară ratei

dobânzii. Din punctul de vedere al băncii aceşti indicatori exprimă posibilitatea

societăţilor comerciale de a rambursa împrumuturile şi de a plăti dobânda.

Indicatorul principal care se utilizează este acoperirea dobânzii, calculat ca raport

între cheltuielile cu dobânzile şi cifra de afaceri. Cu cât acest indicator este mai mic cu

atât plata acestor datorii este mai sigură şi se face mai rapid.

Rata valorii adăugate reprezintă ponderea valorii nou create de agentul economic

în totalul activităţii sale. Se calculează ca raport procentual între valoarea adăugată şi

cifra de afaceri. Cu cât valoarea acestui indicator creşte de la o perioadă la alta, cu atât

aprecierea sa va fi mai bună.

Analiza perspectivelor de dezvoltare presupune analiza fluxului de lichidităţi

(cash-flow) pe perioada următoare pe baza rezultatelor obţinute anterior, a

portofoliului de contracte de aprovizionare, producţie, desfacere, a perspectivei

variaţiei stocurilor, în acest mod se pot evalua şi prognoza posibilităţile clientului de a

genera în viitor lichidităţi şi capacitatea acestuia de a-şi onora obligaţiile de plată

viitoare.

Prognoza financiară porneşte de la situaţia iniţială a societăţii (balanţa de

verificare contabilă pentru ultima lună dinaintea perioadei de prognoză) şi folosind

ipoteze pentru fiecare domeniu al activităţii se realizează o posibilă imagine a societăţii

în viitor. Ipotezele care se iau în considerare în formularea prognozelor trebuie să fie

posibile şi prudente. Prognoza care se realizează nu trebuie să fie nici prea optimistă, nici

prea pesimistă. Acest aspect poate fi relevat numai prin cunoaşterea în detaliu a clientului

(aspectele financiare şi nefinanciare) şi a ramurii în care acesta îşi desfăşoară activitatea.

In cadrul surselor de lichidităţi se individualizează: încasări din activitatea

de exploatare, financiară, excepţională; majorarea capitalului social vărsat; creşterea

datoriilor financiare pe termen lung.

49

Ieşirile de lichidităţi cuprind: plăţi pentru activitatea de exploatare, financiară,

excepţională; achiziţii de active fixe corporale şi necorporale; plăţi pentru impozite şi

taxe; scăderea datoriilor financiare pe termen lung.

Referatul de credit trebuie să fie astfel conceput încât să ofere factorilor de

decizie de la toate nivelele informaţiile necesare pentru luarea unei decizii de creditare

care să implice cât mai puţine riscuri pentru bancă şi în plus să satisfacă şi alte

necesităţi practice ale băncii.

3.6 Cai de perfectionare a creditarii pe termen lung.

Un început al procesului de perfecţionare al creditǎrii în România ar putea fi

îmbunǎtǎţirea competiţiei bancare. Prin intrarea pe piaţa româneascǎ a unor bǎnci

puternice şi prin creşterea competiţiei s-ar putea crea noi oferte de servicii bancare, de

credite pentru populaţie tot mai diversificate. Resursele externe investite în bǎnci ar crea

o sursǎ de creditare neinflationistǎ ce ar putea ajuta economia tǎrii.

In Romania inca se practica dobanzi foarte mari in comaparatie cu restul tarilor

Europene, astfel ar fi normala o micsorare a acestora dar si o stabilizare.

De asemenea ar trebui perfectionata si documentatia de creditare care este prea

exigenta si dureaza prea mult timp. Clientii seriosi care isi onareaza la timp promisiunile

fata de banca ar trebui tratati cu mai multa incredere si raaplatiti cu credite mai mari si

dobanzi mai mici. Iar cei cu intarzieri si restante respinsi in viitoarele cereri de creditare

astfel se reduce mult din riscurile pe care banca si le suma.

Bonitatea clientului este foarte importanta, firmele ce ofera incredere si seriozitate

ar trebui sa beneficieze de mai multa incredere din partea bancilor si creditarea acestora

sa fie mult mai facila.

Un alt mod prin care careditele se pot îmbunatǎţii este reducerea ratei infalţiei,

aceasta avand ca evect si micsorarea dobanzilor .

In principal stabilitatea macroeconomicǎ, reducerea incertitudinilor privind

inflaţia dobǎnzilor şi rata de schimb sunt cruciale pentru o dezvoltare pozitivǎ a tuturor

pieţelor de credite. De asemenea aplicarea unor reglementǎri prudenţiale pentru

prevenirea riscului ar putea fi o cale de perfectionare a creditǎrii. Imbunatatiri ar potea fi

50

aduse şi cadrului legal precum şi a bazelor de date pentru a monitoriza situaţia la nivel

individual şi agregat.

Firmele cu potenţial şi cu planuri reale de mǎrire a cifrei de afaceri ar trebui

susţinute mult mai mult de bancile romaneşti astfel rezultând un câstig mai mare atât

pentru firma investitoare cât şi pentru bǎnci şi statul român. O propunere ar fii relaxarea

creditelor oferite firmelor cu planuri concrete şi productive şi o finanţare mai bunǎ a

ideilor cu şanse mari de profit.

51

CAPITOLUL IV

Studiu de caz privind creditul bancar pe termen lung.

Firma SC. Fanycor SRL, formatǎ din capital 100% romǎnesc are ca obiect

principal de activitate distribuţia de piese şi accesorii auto. Inca de la început aceastǎ

firmǎ a avut evoluţii spectaculoase şi a reusit în permanenţǎ sǎ se dezvolte oferind

clienţilor sǎi servicii din ce în ce mai bune. Aceste evoluţii au avut loc datoritǎ creşterii

impresionante a parcului auto din Romania dar şi datoritǎ managementului firmei care nu

s-a axat pe obţinerea unui profit facil, ci pe o dezvoltare permanentǎ a firmei şi a

serviciilor oferite de aceasta.

In prezent firma încearcǎ atragerea de fonduri pentru deschiderea de showroom-

uri şi service-uri în cǎt mai multe oraşe astfel vor fi mai aproape de clienţi, reducǎnd

cheltuielile de transport dar şi deschiderea catre noi pieţe. Aceste planuri se pot

concretiza în preţuri mult mai competitive şi un rulaj mai mare al stocurilor.

O mare parte din investiţiile firmei au fost facute în angajaţi, pentru a-si asigura

un personal suficient si capabil, iar acum beneficiazǎ de personal profesionist şi calificat

în domeniile în care presteazǎ activitaţi.

Pe langa accesoriile auto si piese, firma importa si anvelope de la Goodyear,

Fulda si Sava, principalul obiectiv al firmei fiind comercilizarea produselor de caliate, cu

performante tehnice bune si cu renume la preturi cat mai competitive, in dorinta de a

castiga increderea fiecarui client prin politica pret – calitate.

Motivele principale pentru care firma doreste acest credit sunt transferarea

activitatii de pe piata locala la cea regionala si imbunatatirea calitatii serviciilor.

.

RAPORTUL DE CREDIT

Unitatea Banca Transilvania

Sucursala Bucuresti

Date 21 mai 2009

52

Descrierea Activitatii Companiei

Societatea şi-a inceput activitatea in anul 1993, fiind distribuitor pe piata locala a

pieselor de schimb si accesoriilor auto.

Compania si-a contiunat activitate de importator si si-a crescut lantul de

productie, devenind distribuitor si furnizor al produselor de tipul celor importate.

Compania a crescut de la 10 angajati in anul 1993 la 100 de angajati in anul 2009

. Compania importa piese cu ajutorul camioanelor din Europe de est, prin

intermediul unui centru de distributie situate in Ungaria.

Compania furnizeaza piata interna cu piese de schimb accesorii auto, filtre de ulei,

anvelope

Piesele sunt stocate in depozitele societatii situate in Bucuresti si Cluj Napoca.

Situatii FinanciareBilantul Contabil la data 31 Decembrie 2008si 20 Iunie2009:

RONSITUATIA ACTIVELOR, DATORIILOR SI CAPITALURILOR PROPRII 2008 2009

Active imobilizate 4,966,309 4,752,063Active circulante 10,182,506 10,567,550Cheltuieli in avans 153,498 142,819Datorii ce trebuie platite intr-o perioada de pana la un an 10,062,536 9,272,343Active circulante nete, respectiv datorii curente nete 273,468 1,438,026Total active minus datorii curente 5,239,777 6,190,089Datorii ce trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an 1,067,925 6,190,089Provizioane pentru riscuri si cheltuieli 0 0Venituri in avans 0 0Capital si rezerve I. Capital 650,000 650,000 II. Prime de capital 0 0 III. Rezerve din reevaluare 298,871 298,871 IV. Rezerve 455,414 455,414 V. Rezultatul reportat 2,767,567 2,767,567 VI. Rezultatul exercitiului financiar 2,767,567 1,317,196Repartizarea profitului 2,767,567 0Capitaluri - Total 4,171,852 5,489,048

Total ACTIV 15,302,313 15,462,432Total PASIV 15,302,313 15,462,432

RON

53

REZULTATE FINANCIARE     

2006 2007 2008Dec Dec Dec

Cifra de afaceri neta 30,030,436 30,180,588 33,198,646Venituri din exploatare 30,986,914 32,536,259 35,789,884Cheltuieli pentru exploatare 28,658,362 30,091,280 33,100,408Rezultatul din exploatare:       - Profit 2,328,552 2,444,979 2,689,476 - Pierdere 0 0 0Venituri financiare 1,591,542 1,671,119 1,838,230Cheltuieli financiare 599,293 629,257 692,182Rezultatul financiar:       - Profit 992,249 1,041,861 1,146,047 - Pierdere(rd. 47-40) 0 0 0Rezultatul curent:       - Profit (rd. 40-47) 3,320,801 3,486,841 3,835,525 - Pierdere) 0 0 0Venituri extraordinare 1,002 1,052 1,157Cheltuieli extraordinare 0 0 0Rezultatul extraordinar       - Profit 1,002 1,052 1,157 - Pierdere 0 0 0Venituri totale 32,579,458 34,208,431 37,629,274Cheltuieli totale 29,257,655 30,720,537 33,792,590Rezultatul brut:       - Profit 3,321,803 3,487,893 3,836,682 - Pierdere 0 0 0Impozitul pe profit 554,236 581,947 640,141Alte cheltuieli cu impozite care nu apar in elementele de mai sus   0 0

Rezultatul net al exercitiului financiar:       - Profit 2,767,567 2,905,945 3,196,539 - Pierdere 0 0 0

Din rezultatele financiare pe ultimi trei ani încheiati vedem cǎ firma Fanycar a

avut o evoluţie pozitivǎ din ce in ce mai bunǎ, acest lucru transformând-o într-o afacere

profitabilǎ. In 2006 rezultatele sunt favorabile şi promiţatoare iar în 2007 se observǎ o

crestere de 5% demonstrand cǎ firma a evoluat şi a reivestit profitul încercand sǎ îşi

mǎreascǎ cifra de afaceri şi îmbunataţeascǎ rezultatele.

54

In 2008 creştrea productivitǎţii şi a rezultatelor a fost de 10%, dublu faţǎ de anul

precedent demonstrǎnd un magemet bun al firmei cu ganduri serioase de dezvoltare şi

acoperire a cǎt mai multor pieţe. Veniturile au fost reinvestite aproape în totalitate în

materiale, construcţii şi utilaje pentru a satisface toate cerinţele pieţei

Aceastǎ evoluţie bunǎ pe cei trei ani, în creştere permanentǎ aratǎ seriozitatea

firmei şi dorinţa de dezvoltare facǎnd din ea un client promiţator şi sigur pentru bancǎ.

Activitatea firmei Fanycar se încadreazǎ într-un domeniu ce se mareşte în

permanenţǎ în Romania ceea ce îi asigura un viitor sigur şi o clientelǎ în continuǎ

creştere.

Din raportul prezentat anterior se observǎ evoluţia clarǎ a profitabilitaţii prin

creşterea profitului brut şi a profitului net şi evoluţia pozitivǎ a indicatorilor de

rentabilitate.

ACTIVELE COMPANIEI:

La 31 august 2008, activele companiei sunt reprezentate, dupa cum urmeaza:

Active Sume (RON) Sume (EUR)

Terenuri (*) 1,449,904.50 402,751.25

Cladiri 1,732,596.65 481,276.85

Echipamente tehnologice 489,397.02 135,943.62

Masini de masurat 50,580.58 14,050.16

Mijloace de transport 1,633,661.55 453,794.88

Mobila 70,582.32 19,606.20

Amortizarea cladirilor (118,059.42) (32,794.28)

Amortizarea transportului (773,348.04) (214,818.90)

Amortizarea altor imobilizari corporale (32,931.75) (9,147.71)

TOTAL 4,502,383.41 1,250,662.06

Investitii in curs 202,685.97 56,301.66

(*) Terenurile si cladirile sunt reprezenate de:

- teren in Bucuresti, Colentina (sediul social al firmei)

55

- teren in Otopeni achizitionat in martie 2009

- teren in Cluj

- teren in Tunari achizitionat in octombrie 2005

Bilete la ordin / cecuri neplatite:

Conform consultarii in Centrala Incidentelor de Plati din data de 10 iunie 2009 compania

nu inregistreaza niciun incident de plata.

Relatiile bancare:

Compania are relatii bancare cu:

Banca Y – Sucursala Grigore Mora privind:

Opeatii bancare curente

Facilitate de credit tip Linie de Credti acordata pentru finantarea capitalului

circulant, facilitate ce se doreste a se prelua de catre Banca X.

Riscul inregistrat la alte banci (conform consultarii Centralei Riscurilor Bancare):

La 31 2009 societate inregistra urmatoarele riscuri la alte banci:

Nr. Banca Facilitatea EUR Risc Data acordarii Data maturitatii

1 Banca Y Linie de credit 400.000 400.000 7-Mar-05 6-Mar-07

Garantii:

No. Bank Facilitate EUR Garantia

1 Banca Y Linie de credit 400.000 Ipoteca de rang I asupra imobilului aflat in Bucuresti

Solicitarea de finantare:

Tipul facilitatii No. Valuta Valoare solicitate Maturitatea

Credit investitii - utilizari in RON (*) 1 EUR  350.000 30-Sep-11

Linie de credit (EUR) (**) 2 EUR  400.000 30-Sep-08

Linie de credit (RON) 3 EUR 225,000 30-Sep-08

TOTAL   EUR Max. 450,000  

(*) Un an perioada de gratie;

56

Dobanda platibila lunar incepand cu 24 octombrie 2009;

48 de rate egale incepand cu 24 octombrie 2010.

(**) Prima utilizare va prelua riscul de la Banca Y

Utilizare se va face sub ipoteca de rang II asupra imobilului societatii situat in Bucuresti,

cu ordin de plata conditionat.

Ipoteca va deveni de rang I dupa preluarea riscului de catre banca Y.

Garantii:

Ipoteca de rang I asupra terenului aflat in Cluj in valoare de 700.000 EUR;

Ipoteca de rang II asupra terenului aflat in Bucuresti in valoare de 500.000 EUR;

Bilet la ordin in alb emis de firma si avalizat de asociat.

Nevoia de finantare a firmei:

Facilitatiile de Linii de Credit cu utilizari in RON si EUR:

Facilitatea de Linie de Credit cu utilizari in RON ii este necesara clientului in

vederea achitarii furnizorilor interni si a datoriilor catre bugetul statului. Nevoia de

creditare vine din faptul ca societatea vrea sa obtina stocuri mari in vederea prezentarii pe

piata cu o gama cat mai variata si discount-uri.

Facilitatea de Linie de Credit cu utilizari in EUR va fi folosita in vederea

efectuarii platilor catre furnizorii exteni, plati pe care clientul trebuie sa le faca in avans.

Creditul de investii

Facilitatea de Credit de investitii va fi folosit in vederea achizitionarii unui imobil

in Cluj Napoca pentru deschiderea showroom si service specializat.

Intreabga investitie se ridica la 500.000 EUR, conform planului de afaceri prezentat de

catre societate. Punctul de lucru de la Cluj Napoca va fi destinat clientilor industiali, si

persoanelor fizice.Investitia va pemite societatii sa acopera piata de nord-vest a tarii,

deasemenea va conduce la marirea cifrei de afaceri si a lichiditatiilor societatii.Dupa

aprobarea creditului de catre comitetul de credite al bancii, sucursala va acorda efectiv

creditele si va proceda impreuna cu societatea la incheierea contractului de credit (anexa

CAPITOLUL IV

57

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

In studiul de caz prezentat în aceastǎ lucrare am ales o firma care a reusit sǎ se

dezvolte cu ajutorul creditelor, o firma care a reuşit sǎ investeascǎ bine banii împrumutaţi

şi sǎ îşi mulţumeascǎ partenerii şi clienţii prin plaţile la timp şi serviciile oferite.

Situaţia financiara a acestei firme are o evoluţie profitabilǎ, reuşind prin politica

de marketing sǎ îşi creascǎ constant cifra de afaceri. Calificarea, abilitaţile, şi modaliaţile

de conducere a firmei reies din reinvestirea cu succes a profitului şi a structurii planului

de dezvoltare care s-a bazat atat pe extindere cat şi pe instruirea şi calificarea

personalului.

Activitatea firmei se afla într-un domeniu competitiv în permanentǎ creştere ceea

ce îi asigurǎ o bunǎ perspectivǎ de viitor. De asemenea plaţile creditelor accesate la alte

bǎnci au fost achitate la timp fapt demonstrat de lipsa agentului din baza de date a rǎu-

platnicilor.

In urma analizelor financiare, economice şi tehnice efectuate de Banca

Transilvania, firma Fanycar reprezintǎ un client sigur cu şanse optime de dezvoltare

profitabilǎ.

Deşi toţi indicatorii prezintǎ bonitatea ridicatǎ a clientului Banca Transilvania

aratǎ în continuare o îcredere slabǎ în afacerea acestuia.

Documentaţia de creditare este mult prea voluminoasǎ şi pretenţioasǎ iar

efectuarea completǎ a acesteia îl costǎ timp preţios pe agetul economic. Suspiciunea

permanentǎ oferitǎ de banca chiar şi în cazul clientilor cu planuri viitoare sigure şi

strategii de dezvoltare bine efectuate se transpune în acordarea de credite mai mici şi

dobânzi mari facand creditarea neatractivǎ.

Banca Transilvania ofera clientilor sǎi cu situatii financiare favorabile şi rulaje

mari credite mult mai atractive decat restul bǎncilor insa tot insuficiente dupǎ cum se

observǎ şi în studiul de caz. Aceasta se datoreazǎ politicii bancii care se axeazǎ pe

sprijinirea IMM-urilor şi a micilor afacei romǎnesti.

O propunere importantǎ ar fii reducerea birocraţiei şi axarea mai mult pe

activitatea realǎ a firmei. Deşi Banca Transilvania arata o încredere mai mare în clienţii

58

sǎi documentaţia este la fel de complicatǎ iar simplificarea acesteia ar aduce mai mulţi

clienţi dornici de o dezvoltare realǎ, activitate ce ar crea o creştere economicǎ favorabilǎ

petru ambii parteneri. De asemenea şi micşorarea dobǎnzii ar face Banca Transilvania o

bancǎ mult mai atractivǎ şi ar atrage clienţi mult mai serioşi cu dorinţe reale de

dezvoltare pe termen lung, caştigand nu mumai din acordarea de credite dar şi din

depunerile facute de firme şi rulajul facut de acestea prin intermediul lor.

In concluzie firma Fanycar a ales cea mai competitivǎ bancǎ de pe piaţa

româneascǎ cu creditele cele mai atractive pentru IMM-uri.

Banca Transilvania are o ofertǎ mult mai atractivǎ pentru agentul economic

român fatǎ de celelete bǎnci care preferǎ investitorii straini. Din cauza reţinerii bǎncilor, a

dobǎnzilor mari şi sumelor mult prea mici oferite de bǎncile româneşti, creditarea

bancarǎ rǎmâne ca ultimǎ variantǎ pentru agenţii economici români, aceast lucru ducând

la o creştere încetinit a economiei şi un rulaj de fonduri greoi.

Anexa 1

59

Contractul de Limita de creditare

nr. 85/20.06.2009

incheiat intre:

X Bank - Sucursala Bucuresti, cu sediul in ... inmatriculata la Registrul Comertului

sub nr. ..., CUI ..., inregistrata in Registrul Bancar sub numarul ..., capital social ...,

inregistrata in baza Legii 677/2001 in registrul operatorilor de date cu caracter personal

sub numarul ..., prin reprezentantii sai legali, ...

denumita in continuare BANCA,

si

S.C. Fanycor Impex SRL cu sediul ..., inregistrata la Registrul Comertului din

Bucuresti cu nr. ...., Cod unic de inregistrare ..., reprezentata legal de ... domiciliat in ...,

care se identifica cu CI seria ... nr. ..., CNP ... in calitate de Imputernicit

denumita in continuare IMPRUMUTATUL

prin care Banca a agreat sa puna la dispozitia Imprumutatului o Limita de creditare in

urmatoarele conditii:

ARTICOLUL 1.

Banca va acorda Imprumutatului o limita de creditare cu urmatoarele facilitati:

A. Limita de creditare acordata sub forma de facilitate Linie de Credit, in valoare de

225.000 EUR (cu utilizari in RON), cu maturiate 30.09.2013.

B. Limita de creditare acordata sub forma de facilitate Linie de Credit, in valoare de

225.000 EUR (cu utilizari in RON), cu maturiate 30.09.2013.

60

C. Limita de creditare acordata sub forma de facilitate Credit de investitii, in valoare

de 225.000 EUR (cu utilizari in RON), cu maturiate 30.09.2013.

ARTICOLUL 2.

- Ipoteca de rang I si II, instituita asupra proprietatii din Bucuresti, conform

raportului de evaluare nr. V 197-06, in valoare de 188.000 EUR

- Ipoteca de rang I asupra proprietatii din Cluj conform raportului de evaluare nr. P

020-2006, in valoare de 236.000 Euro,

- Bilet la ordin in alb emis de S.C FUNYCAR IMPEX SRL in favoarea X Bank

sucursala Bucuresti si avalizate de domnul ..., in garantarea tuturor facilitatilor.

ARTICOLUL 3

3.1. Prezentul Act Aditional este redactat in 2 exemplare originale, cate unul pentru

fiecare parte, in limbile romana si engleza, ambele exemplare avand aceeasi valoare. In

cazul oricaror discrepante intre variantele in romana si engleza, varianta in limba

romana va prevala.

Banca X, Imprumutatul,

S.C. Funycor IMPEX SRL

Imputernicit, Imputernicit,

61

BIBLIOGRAFIE

1. BASNO, C. Moneda, credit, banci: Fditura Didactica, DARDAC, N. Bucuresti, 1994 FLORICEL, C.

2. BOGDAN, I. Tratat de management financiar – bancar, Editura economica 2002

3. BRAJOVIC Analiza si Managementul Riscului Bancar BARATANOIC,S. Casa de Editura, IRECSON, 2003 VAN GREUNING, H.

4. COSTICA, I. Politici si tehnici bancare, Editura ASE, LAZARESCU,S. Bucuresti 2004 5. DARDAC, N. Moneda – Credit, Editura ASE, Bucuresti, VASCU, T 2004

6. DARDAC, N. Moneda si Credit, Modul I Editura ASE, VASCUT, T. Bucuresti 2005

7. DARDAC, N. Moneda si Credit, Modul II Editura ASE, VASCUT, T. Bucuresti 2005

8. GOLOSOIU Business of Banking, vol I, Bucuresti, GEORGESCU, L Editura Expert, Bucuresti 2003

9. GOLOSOIU Business of Banking, vol II, Bucuresti, GEORGESCU, L Editura Expert, Bucuresti 2003

10. MIHAI, I. Tehnica si managementul operatiilor Bancare, Editura Expert, Bucuresti, 2003

11. TUDORACHE, D. Moneda Insitutii de Credit, Editura Universitara Bucuresti 2008

12. www.banca transilvania.ro

13. www.zf.ro

14. www.bnro.ro

15. ro.wikipedia.org /wiki/ Banca_Nationala_a_Romaniei

62