MANAGEMENT AND ORGANIZATIONAL STRUCTURE OF THE … 05 63.pdf · administrativ –organizatorice ale...

7
Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9 498 Section: Social Sciences MANAGEMENT AND ORGANIZATIONAL STRUCTURE OF THE FOUNDATIONS BELONGING TO THE ROMANIAN ORTHODOX CHURCH PATRIARCHATE Alexandru Marian Radu, MA Graduate and George-Mircea Botescu, Assoc. Prof., PhD., University of Bucharest Abstract: This study aims to highlight the relevant aspects regarding the management and the organizational structure within the foundations of the Romanian Orthodox Patriarchate. Based on our research, we are introducing a synthesis of the patterns used in the general management framework and especially for the management of the social associations, emphasizing the organizational design led-oriented towards the caritative goals. Keywords: management and the organizational structure, foundations of the Romanian Orthodox Patriarchate, organizational design, caritative goals. INTRODUCERE Ca orice organism viu o comunitate are, pe lîngă dinamica existenţei imediate, atributul unităţii de lucrare şi acţiune. O comunitate creştină bine conturată se defineşte prin disponibilitatea şi dorinţa membrilor ei de a sprijini, de a ajuta pe oricare din cei care se află în situaţie limită sau fără perspective concrete în a-şi asigura traiul zilnic. Prin acest studiu, am dorit sa subliniem importanţa organizării eficiente în cadrul fundaţiilor social -filantropice, evidenţiind cele mai de seamă fundaţii la nivelul Patriarhiei Române. Biserica, întemeiată de către Mîntuitorul Iisus Hristos prin moartea şi învierea Sa pe Cruce, devenind totodată, prin Sîngele Său, un organism viu, Trupul mistic al lui Hristos Care este şi Capul său, în timp ce noi, toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi suntem mădularele Lui în parte. Împreuna lucrare a unui astfel de trup face ca fiecare membru în parte cu ajutorul

Transcript of MANAGEMENT AND ORGANIZATIONAL STRUCTURE OF THE … 05 63.pdf · administrativ –organizatorice ale...

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

498 Section: Social Sciences

MANAGEMENT AND ORGANIZATIONAL STRUCTURE OF THE

FOUNDATIONS BELONGING TO THE ROMANIAN ORTHODOX

CHURCH PATRIARCHATE

Alexandru Marian Radu, MA Graduate and George-Mircea Botescu, Assoc.

Prof., PhD., University of Bucharest

Abstract: This study aims to highlight the relevant aspects regarding the management and the

organizational structure within the foundations of the Romanian Orthodox Patriarchate. Based

on our research, we are introducing a synthesis of the patterns used in the general management

framework and especially for the management of the social associations, emphasizing the

organizational design led-oriented towards the caritative goals.

Keywords: management and the organizational structure, foundations of the Romanian

Orthodox Patriarchate, organizational design, caritative goals.

INTRODUCERE

Ca orice organism viu o comunitate are, pe lîngă dinamica existenţei imediate, atributul

unităţii de lucrare şi acţiune. O comunitate creştină bine conturată se defineşte prin

disponibilitatea şi dorinţa membrilor ei de a sprijini, de a ajuta pe oricare din cei care se află în

situaţie limită sau fără perspective concrete în a-şi asigura traiul zilnic.

Prin acest studiu, am dorit sa subliniem importanţa organizării eficiente în cadrul

fundaţiilor social-filantropice, evidenţiind cele mai de seamă fundaţii la nivelul Patriarhiei

Române.

Biserica, întemeiată de către Mîntuitorul Iisus Hristos prin moartea şi învierea Sa pe

Cruce, devenind totodată, prin Sîngele Său, un organism viu, Trupul mistic al lui Hristos Care

este şi Capul său, în timp ce noi, toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi suntem mădularele Lui

în parte. Împreuna lucrare a unui astfel de trup face ca fiecare membru în parte cu ajutorul

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

499 Section: Social Sciences

celorlalţi să se ridice dacă este căzut, să se facă sănătos dacă este bolnav, să se bucure, chiar dacă

l-a cuprins tristeţea, să nu rămînă singur, chiar dacă aparent nu găseşte pe nimeni în jurul său,

"Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare,

Aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora; Dar avem

felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura

credinţei; Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sîrguiască în

învăţătură; Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească

nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie

bună!"(Romani 12,4-8).

Biserica nu are doar componenta de a-şi asista detaşat membrii, ci ea a fost întemeiată

pentru a-i descoperi omului dimensiunea sa jertfelnică, plină de daruri primite, dar şi de chemare

spre a dărui, de altfel putem vorbi de relaţia noastră cu divinitatea doar prin intermediul omului

asemenea nouă căruia suntem chemaţi să-i întindem o mînă de ajutor atunci cînd vedem sau ştim

că are nevoie de ea, altfel sentimentul nostru că am avea o legătură cu Dumnezeu, este o iluzorie

pretenţie: "Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este!

Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut,

nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să

iubească şi pe fratele său." (I Ioan 4,20-21).

ORGANIZAREA ASISTENŢEI SOCIALE DIN PERSPECTIVĂ ISTORICĂ

Întotdeauna, în cadrul comunităţilor sociale au existat persoane sau grupuri de persoane

care, din diferite motive, au fost neputincioşi în a vieţui prin propriile mijloace.Cu aproximativ

1750 de ani î.Hr., prin Codul de legi numit "al lui Hammurabi", apare ideea într-ajutorării între

oameni. Mai tîrziu, societatea elenă va elabora conceptul numit "filantropie" (de la grecescul

φιλός şi άνθρωπος = iubitor de oameni), iar acţiunea acestuia era îndreptată către cei mai

defavorizaţi dintre cetăţenii vechii Elade.1

De la debutul fiinţării sale, Biserica şi-a dezvoltat dimensiunea ei social-culturală.

Mîntuitorul Iisus Hristos stabileşte filantropia pe locul cel mai important din viaţa creștinului.

Evanghelistul Matei reda cuvîntarea lui Iisus referitoare la Judecata de Apoi cînd, Dumnezeu-

1Pr. Nicolae Chifăr, Istoria creştinismului, Ed. Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1999, p. 33;

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

500 Section: Social Sciences

Împăratul va judeca pe toţi oamenii din prisma modului în care s-au făcut utili celor de lîngă ei,

identificîndu-Se cu toţi cei slabi şi vulnerabili: "Împăratul va zice celor de-a dreapta Lui: veniţi

binecuvîntaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea

Lumii. Căci flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc; însetat am fost şi mi-aţi dat să beau; străin

am fost şi m-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în

temniţă am fost şi aţi venit la Mine"(Matei 25, 34-36).

Biserica, aproximativ timp de două milenii, a fost cea care oferea sprijin persoanelor sau

comunităţilor aflate în situaţii dificile. Încă de la începuturile creştinismului, pînă în secolul al

XIX-lea, asistenţa social, desfăşurată în mănăstiri, instituţii şi ordine religioase, a reprezentat un

mijloc important întru sprijinirea celor aflaţi în nevoi.

În spaţiul românesc primele instituţii de asistenţă socială iau naştere în secolul al XVI-

lea, sub denumirea de calicii (înfiinţate de domnitorul Negru Vodă în Bucureşti). Începînd cu

secolul al XIX-lea, Biserica înfiinţează o reţea de spitale sau eforii. Pentru monitorizarea

rezultatelor din domeniul asistenţei sociale, în anul 1881 se înfiinţează pentru prima oară la

Primăria Capitalei, un serviciu de asistenţă socială, iar în anul 1849 se stabileşte prin lege ca

sarcinile comunelor să fie acelea de a se ocupa de îngrijirea şi ocrotirea copiilor orfani sau

abandonaţi. În anul 1936, a avut loc primul recensămînt în domeniul asistenţei sociale, fiind

identificate astfel 521 de instituţii, dintre care 50 aparțineau de stat şi 471 erau particulare. Odată

cu instaurarea regimului comunist a urmat o perioadă dificilă pentru asistenţa socială, generată

de desfiinţarea profesiei din cauza utopiei comunismului, care prevedea că toţi oamenii sunt egali

şi niciun individ nu trebuie să beneficieze de ajutor, fiindcă sistemul comunist considera că putea

să rezolve aceste probleme cu care se confrunta societatea. În 1990, după instaurarea sistemului

democratic, activitatea de asistență socială la nivel guvernamental, dar şi local a fost reinventată,

adaptîndu-se în permanență la nevoile şi politicilor naţionale în domeniu.

MANAGEMENTUL ŞI ORGANIZAREA FUNDAŢIILOR DE ASISTENŢĂ

SOCIALĂ LA NIVELUL PATRIARHEI ROMÂNE

Managementul este o artă care necesită atît calităţi înnăscute cît şi ştiinţă. Este o ştiinţă

deoarece include descrierea, analiza, interpretarea şi anticiparea comportării umane şi a

factorilor organizaţionali, avînd ca ultim scop realizarea misiunii organizaţiei. Robert W.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

501 Section: Social Sciences

Weinbach specifică faptul că organizaţiile nu există fără management.2 Managementul este o

artă pentru că domeniul său îl reprezintă aplicarea cunoaşterii, multiplicitatea şi varietatea

comportamentului uman, toate acestea avînd consecinţe neprevăzute.3 În dinamica serviciilor

sociale, profesia de asistent social presupune o gamă largă de cunoştinţe, dar şi metode de

soluţionare a diferitelor probleme.

Sistemul de asistenţă socială în Biserica Ortodoxă Română este determinat de slujirea

misionară şi pastorală a Bisericii şi are profil social şi filantropic. Activitatea de asistenţă socială

se desfăşoară în conformitate cu prevederile Statutului pentru organizarea şi funcţionarea

Bisericii Ortodoxe Române, precum şi ale legislaţiei în vigoare referitoare la furnizorii de

servicii sociale.

Sistemul de asistenţă socială este integrat şi organizat profesional în cadrul structurilor

administrativ–organizatorice ale Bisericii Ortodoxe Române. Asociaţiile şi fundaţiile cu scop

social şi filantropic care funcţionează sub patronajul structurilor administrative organizatorice ale

Bisericii au personalitate juridică conform legislaţiei referitoare la organizaţiile non-

guvernamentale.

La nivelul Administraţiei Patriarhale, în cadrul Sectorului “Biserica şi Societatea” își

desfăşoară activitatea în conformitate cu atribuţiile prevăzute în “Regulamentul de organizare şi

funcţionare a sistemului de asistenţă socială al Bisericii Ortodoxe Române” aprobat de Sfîntul

Sinod în anul 2001 (temei nr. 245/2001), adnotat şi actualizat în sesiunea iulie 2005 (temei

nr.1854), Biroul de Asistenţă Socială al Patriarhiei Române,

În prezent, pe lîngă Biroul de asistenţă socială al Patriarhiei Române funcţionează încă 50

de birouri eparhiale, după cum urmează: 25 birouri de asistenţă socială la nivel de centru

eparhial, 16 birouri în cadrul protopopiatelor şi 9 birouri la nivel de parohie în cadrul cărora

lucrează 25 consilieri eparhiali, 29 inspectori eparhiali, 192 de asistenţi sociali teologi sau cu

studii de specialitate, altele decît teologice, 123 preoţi misionari, 63 de lucrători sociali, 28 de

voluntari şi alte 257 de persoane (medici şi asistenţi medicali, educatori şi personal de

supraveghere, kinetoterapeuţi, psihologi, bucătari, brutari, îngrijitori, etc.).

2 Robert W. Weinbach, The Social Worker As Manager, White Plains, Ed. Longman, New York, 1990, p. 28;

3Aurora Dragomirişteanu, Introducere în management, ȋn Managementul serviciilor de sănătate, Ed. Expert, Bucureşti, 2000, pp. 45-46;

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

502 Section: Social Sciences

În anul 2007, pentru elaborarea corespunzătoare a proiectelor, eparhiile au pus accent pe

acreditarea şi licenţierea serviciilor oferite, specializarea asistenţilor sociali teologi în diferite

domenii ale asistenţei sociale: alcătuirea şi completarea cererilor de finanţare, managementul

proiectelor, monitorizarea şi evaluarea proiectelor, tehnici de comunicare şi dezvoltare

comunitară, planificare strategică pentru fund-raising.

Înfiinţarea de noi instituţii sociale ca alternative la serviciile de asistenţă socială pentru

persoanele defavorizate care nu sunt cuprinse în sistemul asistenţei sociale de stat, precum şi în

scopul prevenirii instituţionalizării copiilor din familii cu risc social şi a bătrînilor singuri, este

unul dintre principalele obiective ale programelor sociale iniţiate şi derulate de Biserică

În eparhiile Bisericii Ortodoxe Române funcţionează 718 de instituţii şi servicii sociale,

dintre care: 159 cantine sociale şi brutării, 38 instituţii ce oferă servicii medicale şi farmacii, 93

centre de zi pentru copii, 47 centre educaţionale, 12 centre de zi pentru vîrstnici, 51 centre

rezidenţiale pentru vîrstnici, 22 birouri de asistenţă socială şi centre comunitare, 36 centre de tip

familial, 40 grădiniţe sociale şi after-school, 15 locuinţe protejate, 65 centre de informare,

consiliere şi resurse, o instituţie de învăţămînt pentru adulţi, 21 centre de urgenţă (pentru

persoane fără adăpost, victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane), 14

campusuri de tabără şi alte 104 de instituţii sociale.

CONCLUZII

Am observat, ca aşa cum ne învaţă Însuşi Mîntuirorul Iisus Hristos, Biserica nu are doar

componenta de a-şi asista detașat membrii, ci, poate cel mai important, ea a fost întemeiată

pentru a-i descoperi omului pe lîngă latura sa verticală, transcendentă, şi latura sa orizontală,

imediată, revelîndu-i astfel dimensiunea sa jertfelnică, plină de daruri primite, dar şi de chemare

spre a dărui.

Protejarea societăţii a fost întotdeauna promovată de sentimentul de înduioşare pentru cei

suferinzi şi neajutoraţi şi care, erau neputincioşi în faţa acestor atrocităţi, iar un alt motiv, a fost

acela de a păstra societatea aşa cum este ea.

Sistemul de asistenţă socială în Biserica Ortodoxă Română este determinat de slujirea

misionară şi pastorală a Bisericii şi are profil social şi filantropic. Activitatea de asistenţă socială

se desfăşoară în conformitate cu prevederile. Statutului pentru organizarea şi funcţionarea

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

503 Section: Social Sciences

Bisericii Ortodoxe Române, precum şi ale legislaţiei în vigoare referitoare la furnizorii de

servicii sociale.

Sistemul de asistenţă socială este integrat şi organizat profesional în cadrul structurilor

administrativ –organizatorice ale Bisericii Ortodoxe Române. Asociaţiile şi fundaţiile cu scop

social şi filantropic care funcţionează sub patronajul structurilor administrative organizatorice ale

Bisericii au personalitate juridică conform legislaţiei referitoare la organizaţiile non-

guvernamentale. Unul dintre principalele obiective ale programelor sociale iniţiate şi derulate de

Biserică îl reprezintă înfiinţarea de noi instituţii sociale ca alternative la serviciile de asistenţă

socială pentru persoanele defavorizate care nu sunt cuprinse în sistemul asistenţei sociale de stat,

precum şi în scopul prevenirii instituţionalizării copiilor din familii cu risc social şi a bătrînilor

singuri.

Eparhiile au pus accent pe acreditarea şi licenţierea serviciilor oferite, specializarea

asistenţilor sociali teologi în diferite domenii ale asistenţei sociale: alcătuirea şi completarea

cererilor de finanţare, managementul proiectelor, monitorizarea şi evaluarea proiectelor, tehnici

de comunicare şi dezvoltare comunitară, planificare strategică pentru fund-raising.

Acest studiu se doreşte a fi o evidenţiere a aspectelor relevante în cea ce priveşte

managementul şi structura organizațională în cadrul fundaţiilor din cadrul Patriarhiei Române.

După cercetările făcute cu mare efort critic, am expus sub forma unei sinteze caracteristicile

managementului general şi totodată a managementului asociaţiilor sociale, punînd accent pe

modul de organizare eficient orientat spre rezultat.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

***, Biblia sau Sfînta Scriptură, tipărită cu binecuvîntarea Prea Fericitului Patriarh Iustin,

Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982;

Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, Volumul 13,

traducere, studiu şi comentarii de pr. Prof. T Bodogae, Editura Institutului Biblic și de

Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987;

IDEM, Managementul organizaţiilor de asistenţă socială, Editura Universității

Transilvania, Braşov, 2007;

Buzărnescu, Ştefan, Arhitecturi sociologice ale asistenţei sociale, în Tratat de asistenţă

socială, Editura Polirom, Iaşi, 2003;

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

504 Section: Social Sciences

Dragomirişteanu, Aurora, Introducere în management, în Managementul serviciilor de

sănătate, Editura Expert, Bucureşti, 2000;

Egan, Gerard, Change Agent Skills in Helping and Human Services Settings,

Monterey, Editura Books Cole Publishing Company, 1985;

Gheorghe, Tudor, Managementul instituţiilor de asistență socială din perspectiva

mutaţiilor previzibile din lumea contemporană, Editura Didactică şi Pedagogică, 2013;

Giddens, Anthony, Sociologie, Editura ALL, Bucureşti, 2001;

Heim, François, La Théologie de la Victorie: de Constantin à Théodose, Editions

Beauchesne, Paris, 1993;

Paşa, Florin; Luminiţa Mihaela Paşa, Asistenţa socială în România, Editura Polirom, Iaşi,

2004;

Pop, Luana Miruna, Dicţionar de politici sociale, Editura Expert, Bucureşti, p. 70;

Rămureanu, Pr. Prof. Ioan I., Creştinismul în provinciile romane dunărene ale Iliricului la

sfîrşitul secolului IV, Studii Teologice, Nr. 7-8, 1964, Bucureşti;

Straub, Attener, Introduction to business, Editura PWS-KENT, Boston, 1991;

Weinbach, Robert W., The Social Worker As Manager, White Plains, Editura

Longman, New York, 1990;

Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. III, Editura Institului

Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003;

http://afso.ro/despre-noi/

http://basilica.ro/in-anul-2016-biserica-ortodoxa-romana-a-cheltuit-in-scop-filantropic-

95-841-602-lei/

http://ziarullumina.ro/asociatia-sfantul-voievod-tefan-cel-mare-harja-si-oportunitatile-de-

finantare-ale-grupului-de-actiune-locala-117011.html