Anul IX, Numărul 108, FEBRUARIE 2016

R O M A N I A N - A M E R I C A N I N D E P E N D E N T N E W S P A P E R

ISSN 2381-5698 (PRINT) LIBRARY OF CONGRESS " ISSN CENTER ISSN 2381-5701 (ONLINE)

mioritausa@yahoo.com e w s (916) 868-5395w w w . m i o r i t a u s a . n e w s

Jurnalistul Marian Petruța, stabilit la Chicago, a fost prezent la protestul pașnic din capitala americană, din data de 8 ianuarie 2016, prilej cu care a avut ocazia să realizeze câteva interviuri cu cei prezenți la protest dar și cu autoritățile ambasadei Nor-vegiei la Washington.

Iată ce declară avocatul norvegian pentru drepturile omului și activistul Marius Reikeras, prezent și el la pro-test alături de românii din SUA:

„Membrii ai Parlamentului Eu-ropean vor investiga situația drep-turilor omului în Norvegia și vor acorda o mai mare atenție modului în care Barnevernet acționează față de familiile de toate naționalitățile. Consider acest lucru a fi un progres major în lupta noastră comună îm-potriva încălcării drepturilor omului în Norvegia, și voi face tot ce-mi stă în putere pentru a aborda problemele în mod corect.”

Cei prezenți la protest au înain-tat ambasadei Norvegiei o petiție semnată de peste 7.000 de membri ai bisereicilor penticostale, pentru susținerea familiei Bodnariu.

Când au ieșit pentru a primi semnăturile, au făcut ceea ce fac oficialii norvegieni, au spus ‚Noi nu putem acționa asupra cazurilor individuale’. Eu cred că vor observa în mod evident ceea ce se întâmplă

aici. Cred că acest caz se va soluționa și Norvegia va trebui să renunțe la presiunile internaționale.” a declarat Marius Reikeras. „Am văzut atât de

multe familii în această situație, ast-fel încât se poate face o idee standard al acestui lucru, veți vedea același model – familiile perfect normale

au probleme cu sistemul, la fel ca familia Bodnariu. Eu am un rol pro-fesional în acest s ens și trebuie să fiu obiectiv. Văd, în orice caz, că valorile

„

fundamentale ale drepturilor omului sunt încălcate în Norvegia. Când ai un sistem care face astfel de lucruri, nu numai pentru această familie, dar și pentru alte mii de familii, tre-buie să te oprești și să te întrebi de ce se încalcă dreptul internațional”, a continuat Reikeras. „Trebuie să începem cu respectarea dreptului internațional. Suntem (Norvegia) parte a Convenției drepturilor omului. Ne-am angajat să urmăm convenția drepturilor omu lui, pre-cum și ale ONU (legate tot de drep-turile omului). Atât timp cât nu fa-cem asta, vom avea astfel de cazuri. Acesta este un exemplu foarte bun – unei familie bine educata i-au fost luați copiii fără un proces echitabil, fără nici un proces echitabil. ” a de-clarat Marius Reikeras în interviul luat de jurnalistul Marian Petruța.

Familia Bodnariu va avea o între-vedere cu reprezentați ai sistemului norvegian undeva în luna februarie. Însă agenția care a luat copii și care i-a despărțit plasându-i in trei centre diferite, a început deja formele de adopție a celor cinci copii, susține familia Bodnariu.

În paralele cu protestul de la Washington, au avut loc și alte pro-teste în fața ambasadelor Norvegiei în Irlanda, Spania, Marea Britanie și Danemarca.

Totul pentru familia Bodnariu

ARTICOL REALIZAT DE MARA CIRCIu, ATLAnTA, GEORGIA

În ultimul timp se vorbeşte tot mai mai mult de furtul proprietăţii intelectuale, de plagiate, de însuşirea pe nedrept a unor bunuri mobile, imobile sau spirituale care... nu aparţin de niciun fel noilor ben-eficiari. Peste tot în lume se fură ca-n codru! Din Australia până în Olanda, via România. Olanda care nu ne-a lăsat să intrăm în Schengen deoarece suntem corupţi şi nu stăm bine cu justiţia! Dar ei!? Să conjugam deci împreună verbul „a fura”... „Noi furăm? Voi furaţi...!? Ei „maastrich-tienii”, fură?” Poate da, poate nu! Depinde de urechea şi de verdictul expertului! Expertului în muzică, desigur! Un analist, sau ma i mulţi analişti trebuie să ia problema în se-rios… să descopere dacă Municipali-

tatea din Maastricht(Limburg) ne-a sfeterisit, sau nu, imnul „Pe-al nostru steag e scris unire”. Nu ştiu sigur, dar tare îmi miroase a plagiat...Să fiu mai explicit. Aş vrea să menţionez deci un fapt care m-a pus pe gânduri. O asemănare extraordinară între „Imnul Maas-tricht” interpretat de faimosul André Rieu şi orchestra sa şi „Pe-al nostru steag e scris Unire” - cântec patriotic dedicat Unirii Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească de la 1859. După câte ştiu, muzica îi aparţine lui Ciprian Porumbescu

(1853-1883), iar versurile lui An-drei Bârseanu, cu toate că pe site-ul Wikipedia se specifică clar faptul că „Imnul Maastricht” îl are compozi-tor pe olandezul Alphonse Olterdis-sen (1865-1923) şi a fost adoptat ca imn oficial de către Municipalitatea oraşului Maastricht (abia) în anul 2002.Celebra melodie a compozitorului român Ciprian Porumbescu a deve-nit din 1912 şi imnul naţional al Al-baniei (Himni i Flamurit). Albanezii menţionează cu mândrie numele compozitorului şi recunosc originea

sa românescă. Oricum, asemănarea dintre cele trei variate este notabilă! Greşesc oare!? Să facem comparaţie:IMNUL MAASTRICHT h t t p s : / / w w w. y o u t u b e . c o m /watch?v=KUzbT7x2_48IMNUL ALBANIEI h t t p s : / / w w w. y o u t u b e . c o m /watch?v=XKNG_HxrXfQ Originalul scris de Ciprian Po-rumbescu h t t p s : / / w w w. y o u t u b e . c o m /watch?v=0hx1uaGcI7gŞi uite aşa! Tăcere totală! Romanii trebuie să fie mereu cu ciocu’

mic, chiar dacă alţii ne fură pe faţă! Ruşii ne-au furat teritoriile şi tezau-rul, norvegienii copiii, canadienii descoperirea insulinei, austriecii pădurile, iar domnii olandezi ne „fură” imnul pe caresimpaticul Rieu şi audienţa lui din piaţa municipală din Limburg îl cânta într-o veselie cu mâna pe inimă! Iar, alde noi, ca să demonstrăm că suntem euro-peni cuminţi şi cu botu’ pe labe, ne preocupăm numai de criticarea justiţiei interne, a parlamentarilor de toate culorile, de plagiatele au-tohtone de doi lei şi de cărţile scrise în puşcărie...

PS. Poate vom descoperi în curând că Ciprian Porumbescu l-a plagiat pe... Alphonse Olterdissen!

Pe-al vostru steag e scris unire!?GEORGE ROCA

REpORTAj/TRADuCERE SI ADApTARE, MADALInA CORInA DIACOnufOTOGRAfII, MARIAn pETRuTA

PROTEST LA WASHINGTON

HOREN MANGUJTX Real EstateOffice: 916-5171642Cell: 916-849-3325Fax: 866-471-9875

JOVAN KEKICHJTX Real Estate

Office: 916-5171642Cell: 916-532-6600Fax: 866-471-9875

2RECLAME FEBRUARIE 2016 MIORIŢA USA

MIORIŢA USA FEBRUARIE 2016 STIRI3

Ultima dispută, care preocupă politicienii mari şi mici, este axată pe alegerile locale ce se apropie. Câte tururi sunt necesare pentru alegerea primarilor! Legea, votată pe timpuri pedeliste, pare favorabilă, acum, pesediştilor! Statistic PSD are vreo 2.000 de primari, majoritatea în mediul rural, PNL are cca 1.000, cu mulţi primari în marile oraşe şi comunele înstărite. În teorie, actu-alii primari şi consilierii au cele mai mari şanse să-şi conserve posturile câştigate prin sudoarea pungilor!

În teorie. Realitatea e puţin diferită. De la sat la oraş. Se ştie că la sate se votează pe încrengături de neamuri. În mai toate satele patriei există trei-patru familii dominante. Aici jocurile nu se fac pe bază de

doctrină politică, cum clamează unii, ci de nemurism. Cu rare excepţii pot să se ţină şi zece tururi de scrutin! Pe când la oraş e alt-ceva. Cu cât urbea e mai mare, cu atât părerile sunt mai împărţite, iar cele două tururi de scrutin fac cu adevărat diferenţa.

Problemea ar fi mult uşurată dacă votul ar fi obligatoriu. Nu s-ar mai pune problema ilegitimităţii celui ales, doar de câţiva votanţi. În ciuda criteriilor de integritate adoptate de marile partide PSD şi PNL va exista un boicot general al alegerilor. Dar să nu mă grăbesc cu predicţiile! Să vedem, mai întâi, minunea reformării partidelor şi a promisiunilor electorale.

Mai e un aspect în mediul ru-ral. E suficient ca primarului să nu i se satisfacă o anumită cerere că şi

valsează la alt partid la următoarele alegeri. Şi atunci adio! Toţi alegătorii săi devin brusc de altă culoare politică, fără a-şi pune vreo clipă problema moralităţii gestului. Am avut o tristă experienţă, în acest sens, chiar la nivel naţional. Când un întreg partid a tre-cut de la Stânga la Dreapta peste no-apte! Doar pentru că aşa a vrut liderul! Că lucrurile s-au terminat cu un eşec răsunător pentru ţară e o altă poveste. Şeful şi-a făcut poftele, partidul şi ţara pot să piară!

La comune aproape că nu contează dacă primarul lor e slab gospodar sau necinstit/hoţ! Alegătorii/rudele ştiu bine că le pică şi lor ceva, fie în calitate de falşi asistaţi social (sic!), fie prin multele găinării locale. A deve-nit un titlu de mândrie „al nostru e mai hoţ, decât primarul din comuna vecină”! Aici s-a ajuns în România prin

preluarea exemplului aleşilor de „sus”. Baronii!

La nivelul comunei rurale româneşti „jocul politic” a ajuns la o imoralitate de neînchipuit. În majoritatea cazurilor, oamenii lo-cali de influenţă sunt cumpăraţi la bucată. Racolarea se face la vedere fără nicio jenă. Ultima încercare de acordarea unor privilegii aleşilor lo-cali dovedeşte până unde s-a mers cu coruperea convingerilor politice. La fel ca la parlamentari. Nu se pune problema dacă a făcut ceva sau nu în timpul mandatelor. Totul e să le fi avut şi sume incredibile, pentru nive-lul general de existenţă, le vor intra lunar. Pe card.

O ultimă problemă este discrimi-narea localităţilor pe criterii poli-tice. Este primarul din partidul care conduce judeţul, primăria primeşte

finanţare la proiectele de interes pub-lic (canalizare, apă curentă, gaze, as-falt, iluminat ş.a.) sau aberante (vezi terenurile în pantă, şcoli fără elevi, par-curi prin mlaştini etc. etc.). E prima-rul din alt partid, oricât de gospodar şi plin de imaginaţie ar fi, nu primeşte decât firimituri de subzistenţă! La ţară, dragii mei, celebra replică „Eu cu cine votez!” nu e valabilă politic, iar „Pe cine votez?” nu contează, rubede-nie de-a noastră să fie!

P.S. 5 iunie. Şi de astă dată alegerile locale sunt în Duminica Orbului!

N.B. În Moldova de Est rămâne aşa cum am scris săptămâna trecută:

- Unire ?!? Cu şini, fa?- Cum cu cine, cu România!- Da, di şi nu cu Rusia?- Am spus Unire, nu anexare, fa! De fapt, reunire! Să fie ăia mai hoţi

decât cei din ţara mama?

EU PE CINE VOTEZ !?SERGIU GĂBUREAC

Future Museum, o noua galerie de arta contemporana in Bucuresti

Prima expozitie apartine artistei din Republica Moldova, Tatiana Fiodorova

„Cand o carte devine un mesaj” este prima expozitie solo a Tatianei Fiodorova in Bucuresti si totodata prima expozitie in noua galerie de la parterul Centrului Ceh din Bu-curesti, Future Museum. Vernisajul si inaugurarea spatiului va avea loc miercuri, 27 ianuarie, la ora 19:00, in prezenta artistei.

Tatiana Fiodorova – artist, cura-tor si profesor din Republica Mol-dova – lucreaza cu teme politice si sociale contemporane, de multe ori evaluate prin relatia contextuala cu istoria Uniunii Sovietice. Anumite zone ale practicii sale sunt contex-tualizate prin intermediul lucrarilor tatalui ei decedat, artistul Vasilii Lefter, care a lasat o mare arhiva de caiete, schite, desene, jurnale, manuale, postere si fotografii docu-mentare.

Sub forma unei retrospective, Ta-tiana Fiodorova va prezenta cartile ei de artist, un mijloc de expresie predominant al ei. Expozitia in-clude „In cautarea corpului social al artistului sovietic”, „Pasaport sovietic”, „Fabrica Steaua Rosie” si publicatiile unice ale lui Vasilii Lefter. Doua carti noi, „Basarabia si locuitorii ei” si „Harta hartiei igien-ice din Bucuresti” au fost realizate special pentru aceasta expozitie.

Expozitia este sustinuta de Fu-ture Museum, o platforma deschisa, ale carei proiecte sunt selectate prin open-call adresat artistilor din Ro-mania si Republica Moldova. Eto-sul galeriei este credinta in concepte neexplorate, intentii necunoscute, fenomene noi, scheme nedesco-perite si teorii fara precedent.

„Am initiat Future Museum pen-tru ca am observat ca in Romania lipseste sprijinul pentru expozitii de

marime medie, care sa sustina artis-tii cu costurile de productie si insta-lare. Exista sau expozitii mari, cum sunt cele de la Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti sau expozitiile din sectorul privat, care nu-si permit sustinerea stabila a scenei artistice”, declara Frantisek Zachoval, directorul Centrului Ceh.

Celelalte 3 proiecte care vor fi expuse in 2016 in galeria Future Museum apartin artistilor: Mona Vatamanu & Florin Tudor, Daniel Djamo si Anca Raluca Memete.

Eveniment organizat de Centrul Ceh Bucuresti. Parteneri media: Revista Arta, The re:art. Eveniment sustinut de Staropramen.

Future Museum MADALINA CORINA DIACONU

TATIAnA fIODOROvA

EVENIMENTE FEBRUARIE 2016 MIORIŢA USA 4

Modul în care se iau copiii de la părinţi în Norvegia îngrozeşte tot mai multă lume şi cere o explicaţie. Norvegia este o ţară europeană civilizată, cu o cultură avansată şi cunoscută, alături de Danemarca şi de Suedia, ca o societate proverbial de corectă şi de cinstită. În ultima vreme, însă, Norvegia surprinde prin atitudinea inumană faţă de anumiţi părinţi cărora li se confiscă copiii pe motive triviale. Cum se explică sociologic fenomenul acesta?

În „Revista 22” , Horaţiu Pepine oferă următoarea explicaţie:

“Nu putem explica modul de acțiune al agenției norvegiene (de-spre care există numeroase mărturii) decât ca pe o lectură strict literală a textului de lege. Literalismul îngust este singurul care poate explica de ce o palmă duce la decăderea cuiva din drepturile părintești, ca să nu mai vorbim de interpretarea absolută a termenului ”violență”.

Protestantismul laicizat al societății norvegiene ar putea fi o explicație a acestui literalism crud și a rigorii în aplicarea legii. Reforma din secolul al XVI-lea a produs o întărire a preceptelor etice în viața comunităților, spre deosebire de catolicismul care permitea derogări (”indulgențe”) sau de ortodoxia care a practicat mereu o formă de moderație, justificată printr-o dialectică complicată dintre ”aici” și ”dincolo”. Strictețea eticii prot-estante nu putea decât să provoace o contrareacție pe măsură, adică o contestare radicală a autorității tradiționale, apoi a autorității pa-terne în sânul familiei și, în cele din urmă, a ambilor părinți deveniți egali.”

Domnul Pepine caută o explicaţie a modului de acţiune al agenţiei norvegiene pentru copii şi consideră că ea vine dintr-o “lectură stict literală a textului de lege”. El găseşte explicaţia întregului fenomen în “protestantismul laicizat al societăţii norvegiene”. Domnia sa are dreptate când spune că totul se datorează “protestantismului laicizat”, dar tragedia atâtor familii cărora li se confiscă copiii şi a atâtor copii scoşi din mediul natural şi normal al fam-iliei şi plasaţi în medii străine lor nu stă în aplicarea strict literal a textului legii, ci vine din mentalitatea celor care au creat legile draconice referi-toare la copii. Această mentalitate, la rândul ei, a fost produsă de “protes-tantismul laicizat”.

Voi încerca în continuare să arăt cum s-a ajuns la “protestantismul laicizat” din ţările scandinave şi, în general, din toată lumea protestantă.

În lumea catolică şi ortodoxă, credinţa populaţiei se bazează pe ceea ce spune biserica prin preoţii şi episcopii ei. Biblia nu juca nici un rol în formarea credinţei şi a vieţii spirituale a poporului. Să ne amin-tim că până la Conciliul Vatican 2 (1962-1965), catolicismul interzicea laicilor să citească Biblia. Abia prin-tr-una din deciziile acestui Conciliu s-a permis laicilor să citească Biblia. Cât îi priveşte pe ortodocşi, aici nu a existat o interdicţie, dar era spus deschis că Biblia îşi are locul pe altar şi că numai preoţii şi teologii trebuie să o citească. Chiar dacă Biblia era tradusă în limba română, biserica nu făcea nici un efort ca laicii să o citească şi să-şi scoată învăţături din ea.

Lucrurile s-au schimbat radical în Protestantism. Martin Luther,imediat după începutul Reformei (1517), a tradus Biblia în limba germană populară şi a propagat idea că fiecare individ trebuie să citească Sfânta Scriptură pentru sine

şi să-şi dezvolte viaţa spirituală prin învăţăturile ei. Treptat, Biblia a de-venit comoara fiecărei familii protes-tante şi studierea Bibliei, individual şi în grupuri mici, a devenit un aspect caracteristic al societăţii protestante.

În sânul protestantismului au apărut mişcări de înnoire, cum ar fi puritanismul, pietismul, mişcarea de sfinţire, etc. Toate acestea au dat un imbold şi mai mare studierii Scriptu-rii şi o dorinţă şi mai pasionată pen-tru o viaţa trăită după voia lui Dum-nezeu. Toate aceste mişcări se bazau pe o tot mai profundă înţelegere a Bibliei. Toate aceste mişcări erau ju-decate şi evaluate după un singur cri-teriu: Sunt ele conforme cu Biblia?

Toate acestea veneau din convin-gerea fundamentală că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul in-spirat şi infailibil al lui Dumnezeu!

Peste toate acestea a venit fur-tuna declanşată de iluminism, care a apărut pe la anul 1750. “Legile naturii”, recent descoperite, au creat imaginea unui univers ca un mecanism uriaş, care funcţionează de la sine, pe baza acestor legi neschimbătoare, care nu pot fi încălcate de nimeni. S-a formu-lat teoria că acest mecanism uriaş este singurul lucru care există, că nu există nimic în afara lui şi că nimeni, din afară sau din lăuntru, nu poate interveni să abată lucru-rile de la funcţionarea lor pe baza legilor naturii. Orice abatere de la aceste legi ar fi o minune şi, con-cluzia finală era aceasta: Minuni nu pot avea loc; minuni nu există.

Deasemenea, a spune dinainte ce are să se întâmple, adică a profeţi, este imposibil, deoarece aceasta ar presupune o minune, o capacitate de a vedea în viitor.

Iluminismul a dat naştere epocii moderne. A fi modern însemna, în general, să crezi că totul este guver-nat de legile naturii şi, în special, să nu mai crezi în minuni şi în profeţii.

Mai mulţi teologi, mai ales din Germania, care voiau cu orice preţ să fie şi ei moderni, au început să discute despre faptul că Biblia, obi-ectul lor de studiu şi de credinţă, este plină de minuni şi de profeţii: Cum să fii modern când mai crezi aceste lucruri? Cum să ne scăpăm de minunile şi de profeţiile din Biblie? De la această situaţie şi de la aceste întrebări a apărut ceea ce se numeşte “critica Bibliei”, sau “teolo-gia liberală” din secolul al XIX-lea.

Iată idea de bază cu care s-a por-nit. Cele mai multe minuni sunt scrise în cele cinci cărţi ale lui Moise: Geneza. Exod, Levitic, Numeri şi Deuteronom. Vom spune că aceste cărţi nu au fost scrise de Moise pe la anul 1.400 î.Cr., ci au fost scrise de cărturari anonimi multe secole mai târziu. Întâmplările legate de ieşirea din Egipt, trecerea Mării Roşii, întâmplările de la Muntele Sinai şi din timpul călătoriilor prin pustie au circulat multe secole prin transmisie de la om la om, pe cale orală. În procesul acestei transmisii orale, aşa cum se întâmplă şi la alte popoare, s-au creat legendele de-spre faptele miraculoase ca plăgile din Egipt, despicarea Mării Roşii şi celelalte. Aceste legende au fost cu-lese şi scrise de diverşi cărturari, apoi au fost puse laolaltă de un scriitor genial anonim, în Babilon, cândva după anul 600 î.Cr., dar au fost toate atribuite personajului legen-dar Moise.

O precizare de importanţă fundamentală. Aceşti teologi nu au descoperit date noi, din scrieri sau din arheologie. Ei erau deja “mari teologi”, cu credibilitatea dată lor de marele lor prestigiu academic şi când ei au afirmat aceste noi teorii, ei le-au prezentat ca fapte ale ştiinţei care

a constatat că aşa s-au petrecut lucrurile.Apoi, teologii aceştia au constatat că

cele mai multe profeţii sunt scrise în cartea numită “Daniel”. Personajul Dan-iel a fost dus în exil în Babilon pe când era adolescent şi a trecut prin şcolile re-gale babiloniene şi a slujit ca funcţionar sub mai mulţi împăraţi din Babilon pe tot parcursul celor şaptezeci de ani cât au stat evreii în robia babiloniană. Prima parte a cărţii “Daniel” cuprinde mai multe întâmplări miraculoase din viaţa lui Daniel, iar partea a doua cuprinde profeţii despre imperiile care urmau să vină: imperiul persan, cel al lui Alexan-dru Macedon, cel al seleucizilor şi cel al romanilor.

Iată ce au declarat, în scris şi la cursu-rile din universităţi şi de la seminariile teologice, teologii liberali: Cartea “Dan-iel” n-a fost scrisă de personajul Daniel din Babilon, pe la anul 540 î.Cr., ci au fost scrise după perindarea acelor impe-rii, adică pe la anul 150 î.Cr., de un scri-itor anonim, dar au fost atribuite cele-brului Daniel. Prin urmare, profeţiile despre acel şir de imperii nu au fost de fapt profeţii, ci au fost scrise după acele evenimente.

Venind la Noul Testament, teologii liberali au văzut că cele mai multe mi-nuni îi sunt atribuite lui Isus şi sunt scrise în cele patru Evanghelii, care poartă numele Matei, Marcu, Luca şi Ioan, cu afirmaţia că Matei şi Ioan au fost ucenici ai lui Isus, deci martori ocular ai eveni-mentelor, iar Marcu şi Luca au fost con-temporani cu evenimentele, dar le-au colectat de la martori oculari care le-au relatat acele întâmplări. Teologii liberali, fără să dispună de date istorice noi, au lansat pur şi simplu “adevărul ştiinţific” că aceste patru Evanghelii au fost scrise după anul 80, la o jumătate de secol după evenimente, timp în care ele au fost transmise pe cale orală, timp suficient ca să se creeze minunile legendare cuprinse în ele. Cărţile au fost scrise de autori anonimi, dar au fost atribuite unor mar-tori oculari, ca să li se dea credibilitate.

Acesta era verdictul “ştiinţific” al teo-logilor liberali, care au început să le pre-dea în universităţi şi în seminarii. Şocul produs studenţilor a fost devastator. Mulţi şi-au pierdut credinţa că Biblia ar fi inspirată de Dumnezeu şi că ar fi Cuvântul lui Dumnezeu şi şi-au pier-dut credinţa în Dumnezeu şi au părăsit şcolile. Dar profesorii liberali au convins pe mulţi studenţi să rămână în şcoală, să devină pastori şi, de la amvoane, să spună credincioşilor ce au învăţat ei despre Biblie! Şi mulţi au făcut-o, cu consecinţa că au produs şocul şi între membrii bisericilor. Mulţi enoriaşi şi-au pierdut credinţa în Biblie şi credinţa în Dumnezeu şi au părăsit bisericile. Aşa se face că, în secolul al XX-lea, cele mai mari catedrale protestante au devenit doar piese de muzeu vizitate de turişti!

Teologia Liberală a apărut în Ger-mania şi a trecut imediat şi în Anglia. În aceste ţări există şi un segment romano-catolic şi alte forme de creştinism. De aceea, efectul pe plan naţional nu a fost perceput ca ceva devastator.

Lucrurile au stat altfel în ţările scan-dinave: Danemarca, Suedia, Norvegia şi Finlanda, unde protestantismul luteran a devenit şi a rămas pentru cel puţin două secole singura religie. Aici, când credinţa în Biblie a fost pierdută, s-a pierdut orice bază pentru credinţa în Dumnezeu.

Ca să înţelegem ce s-a întâmplataici, trebuie să ne întoarcem înapoi în Germania secolului al XIX-lea şi să ve-dem mai de aproape ce a produs şocul pierderii credinţei în Biblie şi, drept consecinţă, şocul pierderii credinţei în Dumnezeu. Cazul tipic pentru acesata este Friedrich Nietzsche (1844-1900). Acesta a crescut într-o familie de oa-meni foarte credincioşii. Tatăl lui era pastor luteran, aşa cum erau şi câţiva unchi ai lui. Din adolescenţă a de-cis să se facăpastor, dar la vârsta de 17 ani a citit cartea teologului liberal Da-

vid Strauss, “Viaţa lui Isus”, în care autorul analiza minunile din cele patru Evanghelii ca fiind “mituri evanghelice”, “mituri istorice”, sau legende. Efectul a fost răvăşitor: Ni-etzsche şi-a anunţat mama (tatăl lui murise) că nu mai merge la teologie şi că a ales să studieze filosofia. La scurtă vreme, Nietzsche a început să scrie atacuri tot mai virulente îm-potriva teologilor care “l-au ucis pe Dumnezeu” şi în general împotriva creştinismului. Duşmănia lui îm-potriva creştinismului l-a dus în cele din urmă la pierderea minţii.

Cum explicăm această întoarcere împotriva a tot ce ai iubit în copilărie?

Să ne ducem direct la esenţă: Toată frunuseţea credinţei în care a crescut se baza pe Biblie; când Bib-lia a fost atacată şi desfiinţată, toată lumea frumoasă în care a copilărit s-a stins şi lui Nietzsche nu i-a mai rămas decât amarul că lumea aceea a fost o iluzie clădită pe mituri şi pe legende. Golul lăsat în urmă nu mai putea fi umplut cu nimic. Pe cine să acuzi pentru aceasta? Este foarte greu să înţelegi împotriva cui se îndrepta energia furibundă a acestui om rănit de moarte!

Într-o societate clădită pe adevărurile Bibliei, când aceste adevăruri sunt spulberate prin şiretlicurile teologiei liberale, nu rămâne numai golul, ci rămâne furia şi disperarea şi lipsa de a mai avea o raţiune pentru existenţă.

Teza pe care vrem să o emitem acum este că ceea ce s-a întâmplat cu un individ se întâmplă aidoma şi cu o naţiune întreagă.

Să ne uităm cu atenţie la ceea ce s-a întâmplat în Suedia (norveg-ienii i-au urmat întotdeauna ceea ce au făcut suedezii) după colapsul credinţei luterane: în 1932 a ajuns la putere partidul social democrat, care a pornit în mod sistematic la crearea unei societăţi bazate pe prin-cipii marxiste. Unul dintre rezultate este crearea departamentului pentru protecţia copilului, care este de fapt instrumental de creare a societăţii golită total de Dumnezeu, în care fa-milia (concepută de Dumnezeu!) este distrusă, iar copiii sunt crescuţi după principii socialiste.

Astfel, în anii 1930, social democraţii Gunnar şi Alva Myrdal vorbeau deschis despre “o remodelare totală şi radical socialistă a socităţii.” Pentru aceasta, copiii trebuia să fie scoşi de sub influienţa părinţilor şi trebuia să fie daţi în îngrijire şi pen-tru educare unor experţi acreditaţi de stat. Obiectivul era eliminarea clasel-or sociale şi construirea unei societăţi bazate pe democraţie economică, iar pentru educarea copiilor nece-sari acestei societăţi mica “familie patologică” era total inadecvată; pen-tru atingerea acestui ţel, copiii trebuia să fie educaţi în creşa colectivă de zi de către experţii acreditaţi de stat (Cf. Politeia World, 15 ian. 2016).

Trebuie să subliniem că limba-jul acesta era pur comunist, dar nici măcar Stalin n-a îndrăznit să meargă atât de departe încât să ia copiii din familii şi să-i plaseze în “creşe colec-tive”!

Domnul Pepine numeşte pe bună dreptate “protestantism laicizat” ceea ce a rămas în ţările scandinave după ce protestantismul şi-a pierdut încre-derea în Biblie. Este un protestantism fără Dumnezeu.

Mai există vreo speranţă?În protestantism există tot tim-

pul primejdia pierderii credinţei, care este de fapt primejdia morţii spirituale. Dar creştinismul este pro-dusul lui Isus Cristos, care dincolo de moarte a revenit la viaţă prin în-viere. Foarte mulţi credincioşi care prin teologia liberală şi-au pierdut credinţa, trăiesc mai târziu o reîntâl-

nire cu Cristos şi prin aceasta trăiesc o re-înviere. Şi cu cât a fost mai amară viaţa fără Cristos, cu atât mai pasionată şi mai plină de realitate divină este viaţa de după re-înviere.

Dar teza noastră este că ceea ce se întâmplă indivizilor se poate întâmp-la şi cu naţiunile. Aşa s-a întâmplat în Anglia în secolul al XVIII-lea. După un declin spiritual aducător de letar-gie, s-a ridicat un tânăr pe nume John Wesley (1703-1791) care a produs ceea ce englezii au numit “revival”, adică o reînviere. Întreaga Anglie a fost întoarsă cu faţa spre Dumnezeu şi a intrat în ceea ce s-a numit “holi-ness movement”, adică mişcarea pen-tru sfinţenia vieţii. În loc ca Anglia să meargă ca Franţa pe calea revoluţiei atee, a intrat în epoca de prosperitate a epocii victoriene.

În Statele Unite, în acelaşi se-col a existat o perioadă de letargie spirituală, dar s-a ridicat Johnatan Edwards (1703-1758), prin care s-a produs un extraordinar “revival”, care a adus o renaştere a vieţii spirituale şi a pregătit calea spre mişcarea de independenţă.

În Ţara Galilor s-a produs un “re-vival” extraordinar în 1904-1905, prin Robert Evans, care a produs o adevărată renaştere spirtuală şi morală a întregii ţări.

Protestanţii români folosesc pentru aceste “revivals” termenul de “treziri spirituale”.

Oare nu putem spera într-o ase-menea trezire spirituală şi în ţările scandinave?

Oare nu cumva cazul familiei Bod-nariu şi focul pe care l-a trezit acesta între românii de pretutindeni ar putea să aprindă această trezire spirituală?

În Norvegia există 46 de mii de penticostali şi 10 mii de baptişti. Nu s-ar putea ca aceştia să fie elemen-tul de legătură prin care protestanţii români să contribuie la întoarcerea la Dumnezeu şi astfel la renaşterea naţiunilor scandinave?

Teologia liberală a dat o lovitură gravă credibilităţii Bibliei. Cel care a văzut nevoia unei riposte academice a fost Billy Graham. Prin 1950, el i-a îndemnat pe protestanţii din America să-şi creeze seminarii de acelaşi nivel academic ca liberalii şi să producă experţi capabili să apere Biblia la acelaşi nivel. În câţiva ani au fost create mai multe asemenea seminarii. Rezultatul final a fost că în anul 1978 un număr de aproape 300 de teologi au produs documen-tul de bază despre ineranţa (lipsa de greşeală) Bibliei. Scurtă vreme după aceea, câţiva teologi de cel mai în-alt nivel academic au produs cărţi pentru apărarea adevărului tuturor afirmaţiilor din Biblie. Amintesc doar trei dintre ele: W.Kaiser,”The Hard sayings of the Old Testament”; F. F. Bruce, “The Hard sayings of Jesus”; şi Manfred Brauch, “The Hard Sayings of Paul”. Aceştia iau pasajele care par a cuprinde greşeli sau contradicţii şi le explică. Sunt zeci şi zeci de alte cărţi care se ocupă de această problemă a credibilităţii Bibliei. Fiindcă lupta pentru Biblie este lupta pentru credinţa noastră creştină.

Teologii protestanţi sunt capa-bili să apere credibilitatea Bibliei. Credinţa lor este tot timpul supusă atacurilor. Aceste atacuri produc une-ori victime. În cazul discutat mai sus, adică în ţările scandinave, victimele directe sunt copii. Dar victima ultimă este însăşi societatea umană. Căci atunci când o naţiune Îl pierde pe Dumnezeu, îşi pierde esenţa divină, nobleţea şi frumuseţea. Când Îl adu-cem înapoi pe Dumnezeu, naţiunea trăieşte o reînviere.

PROF. DR. IOSIF ŢON

Norvegia, copiii luaţi de la părinţi și protestantismul

MIORIŢA USA FEBRUARIE 2016 EVENIMENTE5

EXPEDIŢIE ÎN ANTACTICA PREGĂTIRI PENTRU EXCURSIA VIEŢII

Aceasta-i excursia vieţii mele! Cea mai îndrăzneaţă şi cea mai cos-tisitoare. În căutare de aventuri la… sfârşitul lumii! Când te gândeşti că, uitându-te pe glob, oamenii stau la Polul Sud… cu capu-n jos şi cu picioarele-n sus!

*Excursiile sunt frumoase, dar şi

obositoare, riscante, scumpe. Ele-s rezultatul luptei cu necunoscutul şi curiozitatea. Să accesezi… inac-cesibilul!

*Iată ce-mi scrie o poetă din

judeţul Olt: „La cât ai zburat tu, cred se pot adăuga la viaţa ta cel puţin 10 ani. Se zice că zborul cu avionul lungeşte viaţa. O spui de parcă ai merge pe Lună, deşi mă pot aştepta şi la asta. Flor, dragă, aştept timpul potrivit să mă anunţi…” Mă face să râd!

*- Mă duc în Antarctica.- Hai că mă lăsaşi paf!

14 decembrie 2015Astă-vară m-antrenam pentru

tropice, să rezist la soare. Acum mă antrenez pentru antarctice, numai să rezist la frig. Mărşăluiesc prin vis-colul de la canionul Rehoboth.

*Îmi scrie Tavi Blaga: „Bănuiesc că

sunteţi încărcat înainte de plecare. Am nişte emoţii!… Eu nu aş avea curajul să merg.” Se pare că nici eu!

*Te apucă ameţeala, parcă ai fi pe

altă planetă… când vezi gheţari cât muntele (şi asta-i numai o treime de la suprafaţa apei!)… Îţi e teamă să nu cadă pe tine!

*Un adevărat palat de gheaţă e

Antarctica! Sau mai mult un oraş în întregime de frig şi viscol. Parcă eşti pe altă lume, în alte timpuri.

Aurora Boreală am văzut-o şi-n Alaska, în 2009…

*Am oare nevoie de „viză” pentru

Antarctica?!

*Ambiţia / nebunia / îndrăzneala

/ disperarea / curiozitatea / excen-tricitatea de a merge şi pe tărâmuri antarctice… Bucuria şi mânia.

*Iată încă un român în Antarctica.

Pe când şi o Staţie Românească de Cercetări Ştiinţifice în Antarctica?

*Aprovizionat cu mănuşi subţiri

(Tool Handler, 19.95$ + taxe), din sectorul mecanic, pe care să le îm-brac sub perechea de mănuşi groase. Deci, două pereche de mănuşi pe mâini. Când faci poze, ori priveşti prin binoclu, le dai jos pe cele groa-se.

*De la mijlocul lui noiembrie mi-

am pregătit plecarea. Schimb de email-uri cu argentinianul Diego… parcă jucăm ping-pong pe Internet!

*Cumpărat încă un aparat de

fotografiat, Nikon Coolpix, S3700, 20.1 megapixels, lens-shift VR, 8x zoom, 4.5 - 36.0 mm, cu baterie plată, reîncărcabilă, şi card de 8GB. Poate face şi scurte video-uri. Am două aparate, celălalt, tot Nikon, dar cu baterii obişnuite AA (de 1,5 V). Mi s-a întâmplat ca bateria plată să mă lase în pană când mi-era lumea mai dragă, pierzând mo-mente unice, şi-abia seara la hotel s-o pot încărca.

*O săptămână mi-a luat să fac

toate planurile, rezervările, hostel-uri etc. Când eşti propriul tău agent de voiaj, e mai ieftin, dar… cu bătaie de cap!

*Mi-am procurat un bilet de 10

zile (19-28 decembrie), în valoare de 7K, 20% plătiţi înainte com-paniei OceanView cu Visa (cartea de credit) şi 80% prin cec expediat în plic companiei Polar Cruises din oraşul Bent, statul american Or-egon. Destul de târziu m-am trezit cu rezervarea, că abia am găsit bi-let. Trebuia pregătit cu două luni înainte!

*Nici o excursie nu seamănă cu

alta, zice un aforism. Va exista mereu ceva la care nu te aştepţi. Surpriza e… plăcerea!

*Vaccinări se cer doar pentru cei

trecuţi prin zone afectate de febra galbenă din America de Sud.

*Îmbrăcămintea, strânsă pe piele

ca un izolator, fără a lăsa loc la pa-chete de aer. Lână sau mătase, nu bumbac. Mai bine două straturi subţiri, decât un strat gros. La exte-rior, o jachetă impermeabilă atât la apă, cât şi la vânt. „Nu există vreme proastă, ci îmbrăcăminte proastă”, spune o maximă polară.

*Am mai fost în croazieră, dar

pe Nil, când m-am dus să vizitez piramidele din Egipt (2007-2008).

*Binoclu de 16x32 mm, Bush-

nell, magnitudine 16 (îţi apropie de 16 ori; dacă, însă, te uiţi invers, îţi îndepărtează de 16 ori!).

*Sunt şi-n perioada examenelor

finale cu studenţii. Mă grăbesc să le fac pe toate.

*N-am găsit în Gallup pantaloni

(trousers) ”water proof” (imperme-abili).

*Tot mă reped în Phoenix să-mi

vizitez prietenii din fostul lagăr turcesc.

Mă pregătesc pentru expediţia din Antarctica. Mi-e şi teamă,

văzând instrucţiunile: rău de mare, ger puternic şi vânt năprasnic…

Iar eu, sensibil la frig (iarna mereu răcesc), bolnăvicios. Bucuria, exaltarea de la început este impregnată cu senti-mente de îndoială în faţa necunoscutu-lui care mă aşteaptă.

*Tavi Blaga m-a sfătuit să-mi iau şi un

reportofon, fiindcă n-o să pot să scriu oricând…

*Cumpărat de la Walmart două car-

duri de memorie maximă pentru apa-ratele de fotografiat, de 64 GB, SanD-isk (39.99$ + 8.313% taxa fiecare).

*În astfel de expediţii cu climat aspru,

contează să ai o atitudine flexibilă. Să te pregăteşti psihic şi fizic. Ca o armată ce, plecând la luptă, e pe jumătate înfrântă dacă gândeşte negativ. Vremea aspră şi, mai ales, întunericul prelungit îţi provoacă depresii… Timpul este im-predictibil. Aşadar, trebuie să fii Nică Fără Frică!

Acum, în decembrie (şi până în luna martie), este vară pe tărâmul antarctic, cu temperaturi între -2° şi 8°C, dar vân-turile puternice îţi dau percepţia unei temperaturi cu cinci grade mai joasă.

*În anul 1959 s-a semnat Tratatul

Antarctic, prin care continentul Ant-arctica s-a stabilit a fi o zonă de pace şi cercetare ştiinţifică. Apoi, în 1981 şi 1994, s-au adoptat protocoale pentru protejarea mediului înconjurător, şi an-ume:

• Nuteapropiadepăsărişia-

nimale (păstrează cel puţin 5 m distanţă);• Nufăzgomotcaresădis-

turbe păsările şi animalele;• Nuînconjuraşinutăiaca-

lea animalelor;• Nulehrănişinuleatinge;• Nudistrugeplantele;• Nu aduce plante şi ani-

male neantarctice în această zonă;• Nuaruncagunoaie;• Nupoluaizvoareleşilacu-

rile;• Nucolectafosile,roci,coji

de ouă etc.;• Nu grava nume sau graf-

fitti pe stânci.

Staţiunile ştiinţifice se vizitează numai cu permisiuni obţinute ante-rior. Evident, echipamentul lor nu trebuie perturbat.

Cele 12 ţări care au semnat pe 1 decembrie 1959 Tratatul Antarctic au fost: Statele Unite, URSS, Mar-ea Britanie, Africa de Sud, Japonia, Belgia, Franţa, Norvegia, Australia, Noua Zeelandă, Argentina şi Chile. Tratatul a intrat în funcţii depline pe 23 iunie 1961. Până în decembrie 2014, numărul ţărilor care au aderat la acest tratat s-a ridicat la 50, printre care şi România (în anul 1971), Bul-garia, Grecia etc.

*Din cauza vânătorilor excesive

de foci cu blană şi balene, precum şi prinderea masivă a peştilor-cu-dinţi, s-au impus restricţii la vânat şi pescuit. Până în prezent au fost vânate peste 10.000 de balene şi au fost ucise peste 100.000 de păsări în Antarctica.

*Sunt obligat să cumpăr asigurare

medicală (37$) pentru cele zece zile în Antarctica, prin compania Travel-ex, altfel nu-mi eliberează documen-tele de croazieră pe vaporul Plancius.

*Asigurarea (100.000$/persoană)

în caz de urgenţă medicală. Am luat minimum, dar în asigurarea totală figura şi… aducerea cadavrului tău (dacă mori prin Antarctica!) în ţara de origine… Sinistru…!

*Am fost cu maşina câteva zile

prin Arizona să-mi văd prietenii şi rudele din Phoenix, Tucson, apoi la magazinele Big 5 Sporting Goods şi Summit Hut, unde am găsit, în fine, ce căutam pentru Antarctica: water-proof trousers (pantaloni im-permeabili, precum cei bufanţi, cu căptuşeală), water-proof jack-ett (analog, jachetă impermeabilă cu căptuşeală), indispensabili şi cămăşuţă pentru dedesubt (strânse pe piele, aşa se recomandă). Total: 189.14$. Alţi bani, altă distracţie! Nu am găsit rucsac waterproof. O să-mi caut în Ushuaia.

*Ziua dinaintea plecării e cea mai

grea, cea mai plină de emoţii. Am alergat astăzi să plătesc utilităţile înainte de termen (ca să nu mă pe-nalizeze, când mă voi întoarce peste o lună): electricitatea (21.18$), gazul (50.76$), celularul (pre-plată on-line, 20$), iar la Comcast (TV + In-ternet, 119.65$), am timp când mă voi întoarce. Plus chiria pe ianuarie viitor (530$). Apoi, durerea de cap cu bagajul – pe care mereu mi-e le-hamite să-l fac. Migălos, calculat, cu teama de a nu uita ceva…

FLORENTIN SMARANDACHE

ZIG-ZAG FEBRUARIE 2016 MIORIŢA USA 6

Să ne păstrăm entuziasmul!PROF. ILEANA COSTEA

Suntem emigranți plecați din România de foarte de mult (eu una de peste 40 de ani), sau de mai puțină vreme. Am fost împinși de comunismul acerb, gândindu-ne că nu ne vom mai putea întoarce niciodată. Sau am plecat după ‘89 în speranța unei vieți mai liniștite, mai prospere, ori cu mai bune șanse de realizare în profesie, știind că ne putem întoarce în țară când vrem. Suntem aproape total integrați în societatea în care trăim acum, căci noi, prima generație, nu vom fi niciodată complet integrați. Sau fa-cem parte din categoria care nu se va adapta niciodată. Mulți din noi vorbim cu un ac-cent puternic și ne căutăm cuvintele în a doua noastră limbă. Sau, dacă am venit de copii, vorbim chiar mai corect decât cei de prin partea locului. Am făcut rădăcini adânci sau de suprafață. Oricum, dacă admitem sau nu, conștient, sau inconștient, purtăm cu noi acel “Spațiu Mioritic” românesc. Aceasta este convingerea mea puternică și pe care am încercat să o transmit într-un seminar pe care l-am organizat vara trecută la congresul ARA – Academia Română Americană de Arte și Științe, în Frascati, Italia.

Iată-ne în lumea asta “nouă”, unde toți am aflat chiar din primul moment că nu curge mierea pe străzi… și mai de curând, că pericolul ne paște peste tot. Eu l-am trăit foarte aproape în ianuarie 2015 când mă aflam la Paris în timpul atacului revistei sa-tirice Charlie Hebdo. Parisul este orașul meu preferat și unde m-am dus, cu aranjamente profesionale, sau în vacanțe, de-a lungul anilor să inhalez aer de Europa (de care simt mereu nevoia, deși la fel de poluat ca în Los Angeles unde locuiesc, sau poate chiar și mai mult). În Franța au fost atacuri teroriste cu mult înainte de a se afla despre ele în SUA.

Unul dintre primele atacuri cu explozii de bombe (cel puțin despre care am auzit eu) a fost la magazinul Tati pe strada Rue de

Rennes pe 17 septembrie 1986, atribuit lui CSPPA și Hezbollah. Tati era un magazin ief-tin de genul “fouiller, fouiller – în franceză, unde, ca să găsești ceva pe plac trebuia să răscolești și să tot răscolești prin grămezi dezor-donate de produse. Era mereu plin de lume. Era situat într-o clădire foarte frumoasă art deco, în Montparnasse. Un alt atac, de data asta cu împușcături, a avut loc tot la Paris pe 9 August 1982 la Goldenberg, pe strada Rue des Rosiers, în plin cartier evreiesc în zona Marais, și care a fost atribuit organizației Aby Nidal (ANO). Goldenberg era o cafenea-restaurant cu bunătăți mediteraneene, cu gusturi de-ale noastre, frecventat des de românii parizieni. Pe 3 decembrie 1996, când metroul subteran în care eram eu tocami trecuse de Gara Port-Royal a RER-ului B, o bombă a făcut ca în-treaga stație să explodeze și au fost mulți răniți și morți; atac atribuit Grupului Islamic Înar-mat. Atacurile teroriste de la Paris de pe 13 Noiembrie 2015 de la spectacolul de muzică al grupului “Metal Death” a ținut pe mulți în SUA în fața ecranelor de TV cu atenția încordată. Aceste atacuri nu se întâmplă numai în Europa. Americanii nu vor uita niciodată cumplitul eveniment tragic “nine-eleven” de la New York de pe 11 septembrie 2001. În California de Sud acum câteva săptămâni s-au petrecut împușcăturile de neînțeles într-un oficiu de ajutor al oamenilor nevoiași, dintr-un orășel relativ sărac, în deșert (la 1 ½ oră de condus de Los Angeles), San Bernardino. Nu trebuie decât să deschizi televizorul sau zia-rul ca să te îngrozești: se vorbește mult despre ISIS, războaie, genocide, și mai recent, despre migranții sirieni (cea mai mare migrație de la al doilea război mondial încoace).

Lumea mă întreabă: ”Nu ți-e frică la Paris?” Nu, pentruca poți să mori și dintr-o înțepătură de spin de trandafir. Nu, pentru că în timpu-rile astea nebune, când pericolul poate apare de ori unde, totul este să nu fi în locul nepot-rivit, la momentul nepotrivit. Iată povestea românească care m-a impresionat, pe care am auzit-o de la Dan Turturică (mulți ani redactor

șef la România Liberă). Pe atunci Dan era student la CSUN și lucra ca corespondent pentru diverse ziare din țară. Având acces ușor la facultate la Internet, care, pe atunci, nu era răspândit și accesibil ca azi, putea fi foarte rapid în descoperirea veștilor românești din lume. În Israel, la niște șantiere din zona palestiniană, unde localnicii nu vroiau să meargă că era prea periculos, lucrau niște muncitori români. Dimineața așteptau în diferite locuri autobu-zul care să-îi ducă la șantier. Unul dintre ei, un tânăr, tocmai îi scrisese o carte poștală soției, și cum autobuzul întârzia, a traversat strada să pună ilustrata la cutie. Tocmai atunci autobu-zul a venit, și până să ajungă înapoi, autobuzul a plecat fără el… Supărat foc că a pierdut o zi de plată, a tras un strigăt de înjurătură după autobuz, și chiar în acel moment autobuzul a explodat. El a fost singurul care a scăpat. Dorul de familie l-a tras la timp din locul nepotrivit.

Pretutindeni se întâmplă nenorociri, atât în lumea în care noi am imigrat cât și în țară. Mi-a fost dat să aflu printre primii despre cumplitul foc de la Clubul Colectiv din București, căci un nepot al Doinei Țetcu, cea cu care am scris în colaborare un articol acum câțiva ani, era în grupul ce cânta în sala de la Colectiv și a fost ars foarte, foarte rău. Sigur, accidentul acesta este un rezultat revoltător al corupției și lipsei de lu-are în serios a asigurării spațiilor spre a se evita un, toteauna posibil, pericol. Incendii de genul acesta s-au întîmplat cu ani în urmă și în un-ele baruri din New York. Deci, tu ca imigrant te uiți în jur și îți spui “Nu este bine nicăieri. Lumea e întoarsă cu josul în sus… la Paris, în SUA, în țară, peste tot. Suntem înconjurați numai de motive de deprimare.” Dar eu, prin natura firii mele, și printr-un optimizm căpătat prin osmoză de la mama, am o altă perspectivă a lucrurilor. Mă uit la partea luminoasă, și aș dori să inspir pe cititorul meu să facă la fel.

Pentru mine, prezența culturală românească, care continuă să mă surprindă peste tot pe unde mă duce drumul vieții, este o importantă sursă de entuziasm și optimism: În insula Lanzarote, arhipeleagul Canare, în casa scriitorului pre-

miat Nobel (1998) José Saramago poți cumpăra cărți de ale lui traduse în română iar în colecția de obiecte se gaseste și o mică sculptură făcută de un artist român. La Paris, în Octombrie 2015, tânărul pictor din Baia Mare/Cluj, Andrei Ghe-nie a fost prezentat la una din galeriile de artă de vază – Thadaeus Ropac, într-o companie excepțională, alături de cunoscutul pictor ameri-can Rauschenberg. Între 6 Noiembrie și 13 De-cembrie, la Hudson Theater, din Hollywood/Los Angeles, s-a jucat în premieră piesa “Toys”, cu un script puternic, presărat cu umor subtil, scris de Saviana Stănescu, profesoară la Ithaca College, SUA. Este o piesă foarte modernă ca subiect, într-o punere in scenă deosebită, a regizolurui Gabor Tompa (tot din România), cu decoruri sugestive, jucată excepțional de actrițele: Julia Ubrankov-ics și Tunde Skovran. Tunde e din Transilvania și joacă în filmul în curs de producție al regizorului Andrei Zincă “Proiecte de Trecut”, după un ro-man al Anei Blandiana. De niște ani, artista Ele-na Secota (care a performat, printre altele, alături de Emma Thompson în serialul BBC “Fortunes of War”– Balcanii anilor 1939) organizează lu-nar, în cartierul Santa Monica, California o seară de poezie. În Decembrie, am auzit-o recitând în traducere proprie poezia “Iubesc Ploia” de Ana Blandiana. Iată-ne deci prezenți peste tot.

Nimic nu trebuie să ne oprească sa continuăm drumul nostru in viață. Dar nu numai “să continuăm”, ci să continuăm optimiști, să trăim fiecare clipă cu încredre, cu entuziasm. Este for-mula cea mai bună pentru “întoarcerea mănușii răului pe dos”… Deci dragă co-emigrant și dragă român rămas acasă, te rog nu uita că cel mai im-portant este să-ți păstrezi entuziasmul, desigur acompaniat de perseverență, de înțelegere a se-menilor, de acțiuni pozitive. Fiecare din noi tre-buie să nutrim speranța că Noul An 2016 va fi mai bun decât anul care a trecut, să ne aducem chiar și mica noastră contribuiție spre a-l face mai bun, punând astfel bazele unui viitor mai sigur și mai luminos. La Mulți Ani!

Valeriu Dulgheru – BASARABIA RĂSTIGNITĂPROF. UNIV. DR. DUMITRU MNERIE

Despre Basarabia s-a scris mult în limba română, mai ales după Pacea de la Bucureşti (1812). „Basarabia cu jale”, (frumoasa poezie a regretatului poet Grigore Vieru), i-a adu-nat, nu numai pe moldoveni, în jurul focului aprins de necaz şi cu gânduri de re-întregire a neamului.

Profesorul Valeriu DULGHERU, adevărat savant cu renume internaţional, şi-a vărsat cu patimă durerea neîmplinirii unităţii de neam, ajungând cu „Basarabia răstignită” la al XXII-lea volum. Să fie al XXII-lea ceas ? Să fie 2016 pentru Basarabia, anul scoborârii de pe cruce? De fapt, similitudini sunt în-tre cele 12 volume de „Basarabie răstignită” cu sunt numărul căderilor sub cruce ale Mântuitorului, tot răstignit pe nedrept, cu asumare deplină a suferinţei răstignite, în perspectiva restaurării neamului românesc. Păstrând tradiţia volumelor precedente, se poate desluşi şi în acesta din urmă, fierberea poporului basarabean în practica exerciţiului democratic, având scena politică mereu invadată de lideri mânaţi din spate de alte interese şi obligaţii ce nu coincid totdeauna cu năzuinţele populaţiei.

Al XII-lea volum “Basarabie răstignită”, este parcă mai încărcat de atitudine revoluţionară din partea autorului, gata de a renunţa la „pana cronicarului”, pentru sabia lui Ştefan cel Mare. Autorul îl provoacă pe cititor să intre în lupta pentru marea „Horă” a unirii neamului românesc, iar pe politi-cian îl îndeamnă la luarea de măsuri şi legi mai drepte, cu o orientare mai puternică spre valorile democratice ale Occidentului. Valeriu Dulgheru, prin scrisul academic,

bine argumentat, (inspirat şi din istoria şi pildele înaintaşilor), prin atenţia mărită la tot ce mişcă în politica moldovenească, atrage atenţia şi-l responsabilizează chiar şi pe cititor,

fără să-i lase prea multe şanse de critică. Lu-crarea este împărţită în 4 capitole. Primul capi-tol, Basarabie încotro? începe cu un subcapitol intitulat: Quo vadis Basarabie răstignită ? – o întrebare care reaminteşte tuturor starea de răstignire, încă, a Basarabiei, condamnând cu vehemenţă, pe cei care au realizat sau doar au lăsat cale liberă „megafurtului secolului”. Fraza finală a acestui prim capitol este oare o presimţire a autorului de apropiere a „ceasu-lui al doisprezecelea” … În continuarea primei părţi cititorul poate urmări o radiografie ex-trem de interesantă a luptelor derulate pe scena politică a anului 2015, cu efecte, uneori, dis-perate ale populaţiei, ajunsă… „pe marginea prăpastiei”. În fapt, se remarcă neputinţa con-ducerii statului moldovean, liber de URSS de aproape 25 de ani, perioadăîn care „orbecăim în jungla capitalismului şi neosocialismului estic”... Apoi despre criza politică, în care se căuta „un premier capabil să ne scoată din această situaţie extrem de dificilă”, precum şi modalităţi legislative care să stăvilească „marile găinării politice şi economice ale partidelor de la guvernare”. Este pusă sub lupă şi activita-tea sindicatelor moldoveneşti, care „nu mai sunt ale poporului”, având şi lideri suspectaţi de anumite alinieri partinice. Nu poate fi „certat” autorul pentru „pana”-i foarte acidă, folosită în prezentarea unor situaţii, deoarece optimismul său debordează aproape la sfârşitul fiecărui subcapitol: „Speranţa rezidă în lucidi-tatea politicienilor” sau „ ... speranţa … tre-buie să moară ultima pentru această aşchie de popor atât de năpăstuită”. În finalul părţii întâi se reproduce un interesant dialog al autorului cu prof.univ. Valentin Mândâcanu, din care se

desprinde poziţia tranşantă a prof.univ Valeriu Dulgheru în problema Basarabiei: şansa poate fi în implicarea, „cu un efect deosebit”, a intelec-tualilor, „atât din mediul urban, cât şi, în spe-cial din mediul rural, care au mult mai multe posibilităţi, mai multe tribune pentru a promo-va” mesajul orientării oamenilor către „crearea unui guvern proeuropean, care s-ar putea trans-forma într-un guvern al salvării naţionale”.

Capitolul al II-lea, “Din istoria zbuciumată a Neamului”, cuprinde un ciclu de frumoase şi interesante lecţii de istorie, cu surprinderea unor acte de vitejie ale înaintaşilor, modele de atitu-dine pentru actualii conducători ai Moldovei, dar şi cu dovezi istorice clare care justifică afinitatea pro-europeană a basarabenilor, dar mai ales dorinţa de reincludere a Basarabiei în fruntariile României de azi. Sub genericul “ Să eliminăm s(c)lavul din noi”, al III-lea capitol cuprinde câteva analize dure asupra comporta-mentului unor lideri cu convingeri de stânga, dar şi rămaşi cu faţa spre Est, care acţionează consecvent împotriva şansei de integrare în Eu-ropa a Moldovei şi de realizare a Uniunii Stat-ale „România-Republica Moldova”. Autorul, conştient de realele probleme ale Moldovei, constată că ţara se află „într-o situaţie penibilă: suntem un colţ de ţară practic neguvernat, aflat într-o profundă criză politică şi economico-financiară”.

«Portrete în timp, opinii, reflecţii», se consti-tuie un capitol dedicat unor personalităţi alese, care marchează ştiinţa şi cultura poporului. Astfel, aflăm despre noul Rector al Universităţii tehnice a Moldovei, dr.hab.,prof.univ.int. Vio-rel BOSTAN, „cercetător ştiinţific superior”, „reputat cadru didactic”, „implicat plenar în pregătirea specialiştilor”, conducător de doc-torat, autor de monografii şi articole ştiinţifice publicate, inventator de marcă, personalitate ştiinţifică formată şi recunoscută pretutindeni,

„care va reuşi să realizeze programul său de dez-voltare a Universităţii”. În acest capitol, pe lângă personalităţile elogiate, sunt menţionate atitu-dini colective ale intelectualităţii moldoveneşti, de mare rezonanţă fiind APELUL adresat conducătorilor României şi Republicii Mol-dova de a iniţia „tratative neîntârziate … pen-tru REUNIFICAREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI”. Frumuseţea lucrării este dată şi de ţinuta grafică excepţională asigurată cu mintea şi pensula de Natalia Dulgheru, atât de ataşată de zbuciumările autorului.

A XXII-a „Basarabie răstignită” se lansează pe piaţă de „Editura Tehnică – UTM” din Chişinău, în pragul momentului depăşirii celei de-a VI-a decadă de viaţă a autorului. Dragă Valeriu, să ne trăieşti mulţi ani, mereu animat de epopeea neamului nostru, care, bucurându-se mereu de oameni ca tine, niciodată nu va pieri.

MIORIŢA USA FEBRUARIE 2016 COMUNITATE7

ANUNTURI/JOBURI EUROMARKET @ DELICATESSEN -SINGURUL MAGAZIN CU PRODUSE ROMANESTI " CA LA MAMA ACASA " ,SITUAT LA ADRESA 6428 FAIR OAKS BLVD. SACRAMENTO ,CA 95608 ,ESTE DE VANZARE CU INTREAGA DOTARE TEHNICA . PENTRU DETALI SUNATI LA : 916-607 3704 SAU 916-607-3747. PRET NEGOCIA-BIL.

Traducator autorizat execut traduceri din/in romana/engleza la pretuiri convenabile.Trimiteti copia scanata dupa documentele de tradus la adresa de e-mail : mona_euro21@yahoo.com si le primiti in posta traduse si legalizate in cel mai scurt timp posibil.Plata se face prin checksau PayPal.pentru informatii , sunati la ; (925) 297-9344

După ce Suedia a implementat, în premieră, programul de 6 ore de muncă în loc de 8, iar experimentul s-a dovedit unul benefic pentru societatea scandinavă, Leg-islativul și societatea civilă din România discută eventualitatea introducerii acestui model și în țara noastră.

Experimentul social suedez a început în aprilie 2014, în Gotenborg, în siste-mul de stat, iar premisele sale au fost să îmbunătăţească viaţa oamenilor, să găsească un echilibru între muncă şi viaţa personală şi să crească productivitatea. Datorită suc-cesului său, această practică s-a extins şi în sistemul privat.

Românii sunt pregătiți psihic pentru un program de 6 ore

În opinia psihologului Dan Ivănescu, președintele Asociației Sănătate Mintală pen-

tru Calitatea Vieții, românii ar fi pregătiţi săfacă această schimbare, poate mai pregătiţi decât au fost scandinavii, deoarece noi punem accent mai mult pe emoţional, iar orice schim-bare venită în avantajul nostru acţionează ca un impuls sau o motivaţie. “Să ne aducem aminte la şcoală, când profesorii ne promiteau că ne dau drumu mai repede de la oră, dacă îndeplinim câteva sarcini. Chiar dacă păream plictisiţi sau obosiţi, la auzul acestei veşti, ime-diat găseam resurse să ne atingem scopurile şi să devenim chiar mai productivi. Acelaşi tip de mentalitate din copilările funcţionează şi când devenim adulţi”, declară specialistul Dan Ivănescu.Programul de 6 ore de muncă ne-ar face fericiţi în viaţa personală

În contextul în care ultimele studii arată că românii sunt printre cei mai nefericiți din Uni unea Europeană, specialistul crede că programul de 6 ore ne-ar ajuta să devenim

mai fericiți în viața personală, nu doar mai pro-ductivi la muncă. “Un astfel de program mai concentrat, ne-ar oferi posibilitatea să acordăm acele 2 ore în plus pe zi familiei, vieții personale și am fi mai mulțumiţi de noi deoarece am reuși să obținem rezultatele dorite într-un timp mai scurt. Să nu uităm că la ora actuală, ocupăm lo-curi fruntașe în UE în ceea ce privește numărul de ore lucrate, dar trăim mai prost, din punct de vedere financiar, decât restul europenilor. Trebuie să admitem, odată pentru totdeauna, că modul în care muncesc românii este unul defi-citar, avem tradiția în a sta multe ore la muncă, dar munca efectivă este mult mai mică. Dacă se va implementa noul model, cred că vom ajunge să apreciem mai mult timpul petrecut la muncă și l-am trata mult mai responsabil”, declară psi-hologul Dan Ivănescu.

Programul de lucru de 15 ore pe săptămână, gândit pentru 2030, fezabil dacă tehnolo-gia și mentalitățile vor evolua concomitent

Tema numărului optim de ore de lucru a tot fost dezbătută, în decursul istoriei, de diverși specialiști, iar acum 85 de ani, economistul John Maynard Keynes afirma că, în anul 2030, numai adevărații “workaholics” vor munci mai mult de 15 ore pe săptămână. Psihologul Ivănescu crede că acest plan pentru viitor este unul fezabil dacă îl coroborăm cu gradul de evoluție a tehnologiei şi a mentalităţii societăţii. “Dacă tehnologia va avansa destul de mult, nu va mai fi nevoie să alocăm atât de multe ore. Desigur, există și rever-sul medaliei, iar unii manageri vor da angajaților și alte sarcini dacă aceștia le vor termina în cele 3 ore de lucru pe zi. Din acest punct de vedere, nu putem anticipa evoluția, deoarece ține de cum vor evolua mentalitățile societății peste un deceniu sau două. Momentan, suntem destul de departe de tipul de mentalitate despre ca ne vorbea domnul Keynes”, conchide psihologul Dan Ivănescu, președintele Asociației Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieții.

Sunt românii pregătiţi pentru program de 6 ore de muncă?TĂNASE TASENŢE

Trăim într-o agitație continuă, viața de zi cu zi e o cursă, ne împinge de la spate, ne obligă să fim mereu în alertă, și ne dă prea puțin răgaz să observăm, să simțim cu întreaga noastră ființă lumea în toată splen-doarea ei… clipele trec și înțelegem, poate prea târziu, că ținta e cuprinsă în drum! Te grăbești, alergi și în goană nebună, te împ-iedici de-o pietricică... ce vezi? Piatra? Fisura de pe trotuar? Macul ce zvâcnește la viață între două plăci de ciment? Petecul de cer senin și albastru? Trecătorii ce te depășesc

indiferenți? Sau poate zâmbetul unui copil? Îmi place să cred că le înregistram pe toate,

sau măcar pe câteva, căci toate fac parte din viața noastră, simplă, monotonă, banală une-ori dar și nespus de frumoasă, câteodată.

La început de an, când pășim încrezători în promisiunea unui nou început, ne facem atâtea planuri și atâtea vise...câte din ele vor deveni realitate? Orele, zilele, lunile se succed, și ne îndreptăm spre un mâine pe care întot-deuna îl vrem mai frumos și mai bun decât ziua de ieri!

Nu știu câți dintre voi v-ați făcut constin-ciosi rezoluțiile Noului An, probabil că indife-rent de cat de multe sau ambițioase ar fi ele, și oricât de cât de bine intenționați sunteți, tot v-ar fi greu să le îndepliniți pe toate; personal, vă admir pentru intenția voastră și printre

multele rezoluții cu efecte spectaculoase, sper că v-ați propus și câteva mai simple, cum ar fi să zâmbiți mai des, să treceți pe la bibliotecă cel puțin odată pe lună și să nu uitați să trăiți! Conectați mereu la viața care ne impinge năvalnic de la spate uităm câteodată de plăcerile simple care costă mai nimic! O carte, o plim-bare în parc, un răsărit de soare, o întâlnire în-tre prieteni în care pentru o oră uităm că există telefon sau Facebook, toate pot fi necunoscu-tele care fac ecuația vieții mai frumoasă. Știrile de la TV mă întristează și îmi dau ad-eseori serioase neliniști, chiar ieri am privit cu tristețe imagini care arătau frumosul Istambul atacat de o mână criminală...în urmă cu câteva luni mă plimbăm chiar în Piață Sultanahmet; Moscheea Albastră zâmbea în lumina por-tocalie a soarelui, în jurul meu o mare de oa-

meni sorbeau parcă frumusețea înconjurătoare, și întrega lume părea că respiră împăcată și recunoscătoare minunea unei zile la țărmul ex-oticului Bosfor. Ce fel de mentalitate poate justi-fica un act atât de criminal?! Cât întunericexistă în unii! Nu ne rămâne decât să fim mai luminoși să compensăm într-un fel golul și întunericul ce sălășuiește în cei ce fac răul în gând sau faptă!

Pe lângă știrile negative, am avut parte și de o veste bună...o prietenă a născut o fetiță, și m-am gândit că pentru fiecare lucru rău ce se întâmplă în lumea aceasta, undeva pe pământ se produce o minune: se naște un copil, răsare o floare, cântă o privighetoare! La mulți ani, dragul meu cititor și draga mea citi-toare, lumea e totuși atât de frumoasă!

Carpe diemMARA CIRCIU

CEI MAI CuMInTI COpII ( SI pARInTI ) DIn ATLAnTA........

RECLAME FEBRUARIE 2016 MIORIŢA USA 8

SERVICII PROFESIONALE DE TRANSPORT CARGO CATRE ROMANIA, REP. MOLDOVA

SI MULTE ALTE DESTINATII IN EUROPA

Tel: 239-599-4033 Fax: 239-791-5533E-mail: tsamoila@landstar-agent.com

TARIFE DE LA $3.95 / Pound

MARITIM

TARIFE DE LA $1,500 / Container

AERIAN

TRANSPORT RAPID PACHETE, DOOR-TO-DOOR (3-5 ZILE) CU AVIONUL

VASE RO-RO

TARIFE DE LA $975 / Automobil

CONSOLIDARE

TRANSPORT PALETI, CUTII VOLUMINOASE, GRELE, IN REGIM DE CONSOLIDARE

TARIFE DE LA $375 / tona sau mc

TRANSPORT MASINI, MOTOCICLETE, ATVs, JETSKIs, BARCI, PE VASE RO-RO

TRANSPORT BUNURI PERSONALE, MASINI, MOBILA, PACHETE IN CONTAINERE

MIORIŢA USA FEBRUARIE 2016 EVENIMENTE9

 

We would encourage participation, prayer and fasting for this demonstration.

On behalf of the Bodnariu family, we would like to thank you for your support.

Here’s a list of a subset of reasons for which Barnevernet forcefully takes children away from their families: (1) Clean clothes are not placed in 'military order' in the cupboard. (2) The psychologist registered that the mother could not make an omelet to his satisfaction and she cuts the bread into too thick slices. (3) The child looks eagerly at strangers around it and smiles at them. This means that it is not attached to its mother. [The mother stood talking to some people after visiting the social security office, while the baby in the pram looked eagerly at people around it.] (4) The mother uses too much soap when cleaning. [Reported to the CPS by a 'home helper' who had been instructed by the CPS not to help with practical work but to 'observe' the family.] (5) The father is too active, the mother is too passive. [CPS observers are frighten-ing enough to make anybody either, out of sheer nervousness.] (6) The father has a foot injury and cannot stand on a ladder. Therefore he is not able to clean the top of the window frames. (7) The child is not interested in the 'concept training' in kindergarten. (8) The mother is very small. When the daughter grows to become a teenager, the mother will not be able to tackle her. (9) The mother suffers from depression so one baby is enough for her to cope with. [The mother had twins and the CPS took one.] (10) The mother has a bad back. She cannot take care of more than one child. [The CPS took the other child.] (11) The father has a negative attitude to the CPS. According to Human Rights Alert Norway, a Norwegian human rights organiza-tion, child protection services take children from their parents every day, without investigation or court decisions. As many as ten children are forcefully separated from their parents in the country on a daily basis. In 2011, 50 children, who had been separated from their parents against their own will, committed suicide. References: https://www.facebook.com/Norway-Return-the-children-to-Bodnariu-Family http://www.bodnariufamily.org/

 

INTERNATIONAL PROTEST  AGAINST THE 

NORWEGIAN CPS BARNEVERNET 

Date: February 13, 2016 Time: 10am-12pm Location: Royal Norwegian Consulate General 575 Market Street San Francisco, CA 94105 Please register online at: https://www.facebook.com/RomanianCenterSacramento The Romanian Community Center of Sacramento in part-nership with churches from the Western United States is organizing this protest to display solidarity of support for the Bodnariu family as well as other families which have had similar experiences from all over the world. We de-nounce the irrational and abusive actions taken against a normal and responsible family that has provided for a propitious environment in which to raise its 5 children. Norway has a peculiar child protection (barnevernet) sys-tem. At a most insignificant suspicion that a child has been mistreated by its parents, the child will be taken by the state from its parents and relocated to an undisclosed foster family. *The parents will then be presumed guilty until they prove that they are innocent, a process that can take up to several years. It does not matter if both parents and the child are not Norwegian citizens – they can even be tourists visiting the country for a couple of days, the process would still be the same. The effect on both par-ents and children is devastating as many end up commit-ting suicide or become victims of substance abuse.

N O R W A Y !

STO

P C

HIL

D K

IDN

AP

PIN

G!

MALKO DANCE ACADEMY

• Ballroom• Hip Hop• Latin• Theatrical Dance• Rock-N-Roll• Freestyle and more... and more...

Sergey Malko: (916) 342-62942927 Fulton Ave, CA 95821

www.MalkoDance.com

Dance Classesfor Kids Teens & Youth

OPINII FEBRUARIE 2016 MIORIŢA USA 10

CALIFORNIA TRAVEL VA OFERA CELE MAI REDUSE PRETURI IN FIECARE SEZON

Agentia noastra va sta la dispozitie cu tarife si din alte orase.

Din: La: BUCURESTI CLUJ TIMISOARA BUDAPESTALos Angeles $ 495 $ 545 $ 575 $ 480San Francisco $ 495 $ 545 $ 545 $ 480 +Sacramento $ 525 $ 575 $ 575 $ 490 Taxe Phoenix $ 535 $ 585 $ 585 $ 495Portland $ 545 $ 590 $ 590 $ 495 Bucuresti-Los Angeles E 775 Budapesta-Los Angeles E 675 Plus taxe

VACANTE DE NEUITAT – CROAZIERE – MASINI - HOTEL USA/EUROPE 21785 Calle Prima, Moreno Valley, CA 92557

TEL: (951) 682-4492

Criza doamnei MERKELPROF. DR. VIOREL ROMAN

Criza d-nei Merkel este cea provocată de migraţia a zece milioane de musulmani şi idolatri afro-asiatici spre Europa - primul milion a venit sau mai bine zis a naufragiat 2015 -, e una tipică germana. Căutarea soluţiilor în afară realităţii, romantismul cancelarului fed-eral Angela Merkel nu numai că nu este agreat de partenerii din UE, dar nu e nici măcar înţeles. La fel idealizarea refugiatului de peste mări şi ţări pe care inchiziţia creştină nu l-a chestionat, civilizaţia industrială nu l-a dezumanizat, care-şi caută numai cu ce are pe el un viitor mai bun etc. Reînvie nobilul sălbatic din literatura idealistă, iată un nou aliat în lupta împotriva capitalismului anglo-mozaic.

Cum este altfel posibil să proclami în Germania o cultură a ospitalităţii fără margini şi fără graniţe, la propriu, şi apoi să te mir că vin, pe ruta balcanică sau cea mediteraneană, sute de mii de refugiaţi fără acte de identitate, care refuză ordinea ţării gazdă, se dedau la acte de tâlhărie şi agresează, sau chiar violează femei. Câţi din noii veniţi refuza ab ovo normele civilizaţiei creştinilor occidentali, câţi vor forma o societate paralelă cu moschei şi şaria, câţi sunt terorişti ai Califatului islamic?

Ţările cu monedă comună euro, dar şi celelalte membre ale UE au simpatie pentru esteuropeni, pentru România, Bulgaria, Cipru şi Grecia, care după 500 de ani de colonialism turco-musulman, nu găsesc încă o cadenţă cu lumea creştinilor occidentali, în UE. De aceia au urmat-o pe doamna Merkel fără discuţii în acţiunea sa generoasă de a-i salva pe greco-ortodocsi de la faliment în vara anului trecut şi a le oferi în continuare o perspectivă în Eu-ropa. Într-adevăr, era o opţiune fără alternativă (Alternativlos), cum îşi prezintă doamna Markel de obicei proiectele politice.

Cu totul altfel se pune problema la invazia afro-asiatica actuală, care nu-i deloc fără alternative. Confruntată cu un refuz unanim european, în Anglia se pune problema părăsirii UE, în USA se discută viza pentru musulmani, sub 1% în ţara tuturor emigranţilor şi posibilităţilor, în Japonia s-a acceptat o duzină de azilanţi, do-amna Merkel începe să intre în rândul cancelarilor germani pe care lumea nu le înţelegea şi nici nu acceptă romantismul, ide-alismul, când ei nu vor decât binele, să salveze întreaga lumea după modelul lor/ Am deutschen Wesen mag die Welt genesen.

Azi doamna Merkel este în situaţia critică de a pierde şi credi-bilitatea electoratului şi a Alianţei Uniunii Creştin Democrate, Uniunea Creştin Sociale, Partidului Socialdemocrat, care-i asigura majoritatea în Parlament Federal. Pe 6 martie 2016 au loc în Hessen alegeri locale, pe 13 martie 2016 se aleg parla-mentele, pe cinci ani, în Land-urile Baden-Württemberg, Rhe-inland-Pfalz, Sachsen-Anhal. De rezultatul acestor alegeri de-pinde soarta, viitorul primului cancelar federal german femeie.

MIORIŢA USA FEBRUARIE 2016 CULTURA11

René Descartes - tatăl filozofiei moderneSus - un cer îndepărtat, albastru.Sub mine - un astru.În mine - universul reflectat.Infinitul -Mister plin de mistere:Moartea - printre ere.În mine - infinitul reflectat.

Printre marii savanți care au proclamat existența lui Dumnezeu se află și filozoful și matematicianul René Descartes (1596-1650), cunoscut și cu numele latin Carte-sius. S-a născut la Haye, Franța, a frecventat cursurile unui colegiu iezuit, și-a luat baca-laureatul și a obținut licența în Drept la uni-versitatea din Poitiers. A călătorit, s-a înrolat în armată pentru o scurtă perioadă de timp, fără a avea vreun imbold deosebit pentru viața militară, a fost prezentat unui savant și filosof olandez care l-a îndrumat să urmeze un curs de matematică aplicată și unul de logică, pentru a înțelege lumea naturală. De fapt, i-a marcat destinul. Descartes a adăugat pe lista sa de studii teologia și medicina, dar a renunțat la toate acestea, în urma unor vise revelatorii, încercând să caute cunoașterea ce nu poate fi găsită decât în sine.

A plecat în Olanda, deoarece viața sa în Franța era prea zbuciumată pentru el, afectându-i concentrarea asupra muncii. În Olanda a locuit 23 de ani, aproape tot timpul la țară, meditând, studiind, scri-ind. Acolo i-au apărut cele mai importante lucrări - „Discursul asupra Metodei” și câțiva ani mai târziu, în limba latină, „Meditațiile Metafizice”.

René Descartes a fost călăuzit în viață de lumina rațiunii. A admis cu pietate Substanța Supremă Dumnezeu ca fiind perfectă, existând prin sine însuși, adică fiind propria lui cauză, posedând astfel o libertate absolută. Este considerat tatăl filosofiei mod-erne deoarece a definit un punct de început al existenței prin maxima „Cogito ergo sum” (Gândesc, deci exist). Filozofia carteziană, numită și Cartezianism, a însemnat pentru tot secolul al XVII-lea „filozofia modernă”, adică ruperea de învățământul din școlile călugărești care constituiseră baza culturii, dezvoltării vieții de până atunci, dând spiri-tului modern claritate, încredere în rațiune. Filozofia lui Descartes s-a impus încă din timpul vieții sale în Franța, Germania și Olanda. Deși era încrezător în ideile sale, era îngrijorat de soarta lui Galileo care era urmărit îndeaproape de Inchiziție. Grija sa nu a fost nefondată, Papa Alexandru al VII-lea adăugând lucrările lui Descartes în In-dexul Cărților Interzise.

Ideile sale erau diferite de cele de până atunci - bazate mai mult pe simțiri. El-ementele filozofiei sale nu erau cu totul noi, dar abordarea era nouă. El a pornit prin înlăturarea tuturor noțiunilor preconcepute și transmise din generație în generație, i-a fost necesar să înceapă de undeva, să lege lucrurile certe, și începutul pentru el a fost propoziția „Eu exist”. Din moment ce cre-dea că toate adevărurile sunt legate între ele, a căutat să descopere sensul acestei lumi vii, printr-o abordare rațională, prin știință și matematică, câteva aspecte fiind o exten-sie a abordării filozofului englez Sir Fran-cis Bacon (1561-1626), pentru care știința adevărată se dobândea prin prelucrarea metodică, rațională a datelor senzoriale. Cu toate că studiile lui Descartes în filozofie au atras cel mai mult atenția în secolul XX, în fiecare secol s-a pus accent pe diferite aspecte ale muncii sale. Cercetările în fizică teoretică i-au făcut pe mulți savanți să îl considere în primul rând un matematician. A inventat geometria carteziană care includea algebra;

prin prisma legilor sale ale refracției a dez voltat o înțelegere empirică a curcubeielor; a propus o abordare naturalistică a formării sistemului solar. A inițiat în filozofie „spiritul geometric” (opus „spiritului de finețe” instituit, ca mod de gândire, de către contemporanul său Blaise Pascal) și s-a aflat în căutarea unei științe care să unifice toate încercările de cunoaștere într-un singur tot. A plecat în Suedia unde a fost foarte bine primit de către regina Cristina, care ceruse să-i fie meditator la filosofie. Descartes obișnuise până atunci să petreacă diminețile în pat din cauza constituției sale bolnăvicioase, regina însă a dorit să înceapă lecțiile la cinci dimineața, ca atare, se presupune că schimbar-ea obiceiului, precum și frigul de acolo, au dus la o criză de pneumonie din care nu și-a mai revenit. A decedat în acel an, la Stockholm, în Suedia. Dacă Immanuel Kant își începea lu-crul pe la orele cinci ale dimineții, René Des-cartes își începea activitatea mult mai târziu, ceea ce nu l-a împiedicat să devină cel mai cele-bru filozof din perioada modernă, cu o mare influență în secolele ce au urmat.

Abordarea lui René Descartes de a combina matematica și logica cu filosofia pentru a ex-plica lumea fizică transformată în metafizică atunci când se confrunta cu întrebări teo-logice, l-a condus la contemplarea naturii existenței și a dualității minte-corp, identi-ficând punctul de contact dintre corp și suflet în glanda pineală (epifiza). La început, siste-mul său filozofic a cauzat multe controverse, dar, i nventând scepticismul metodologic, sau îndoiala carteziană, i-a pus pe toți pe gânduri.

Metafizica este cunoștința primelor principii și pentru a clădi o filozofie, principiile trebuiau să fie absolut certe, de aceea, primul moment al filozofiei sale a fost de a pune la îndoială toate cunoștințele pe care le primise până atunci, pentru a găsi elemente absolut sigure, neîndoi-elnice, pe care să poată clădi restul. Asemenea unui constructor responsabil și pasionat, căuta să stabilească o fundație solidă pentru ceea ce urma să clădească. Convins fiind că simțurile înșală, a pus la îndoială lucrurile considerate sigure și i-a rămas sigur faptul că el gândea, se îndoia. Și „dacă mă gândesc și mă îndoi-esc, este sigur că exist”. Îndoiala a constituit metoda de cercetare cu scopul de a demonstra, a fost o metodă autoimpusă și nu a constituit o neliniște psihologică, cum au încercat unii să o considere. A făcut un experiment topind o bucată de ceară din care nu a mai rămas nici o calitate care impresionase înainte simțurile, precum: forma, culoarea, parfumul, ci doar o substanță întinsă. Concluzia lui: corpurile nu ne sunt cunoscute cu certitudine prin simțuri, singura certitudine este cea a existenței noas-tre, faptul că gândim și ne îndoim; gândirea, incluzând și percepția și voința, este substanța care-l definește pe om, iar cea a corpurilor este întinderea; cunoștința sufletului este mai sigură decât cea a corpurilor.

Filozoful, scriitorul, eseistul român Con-stantin Noica (1909-1987), în cartea sa „Con-cepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz și Kant”, precizează că Descartes era conștient de faptul că anticii au presimțit, într-un anumit sens, „o matematică adâncă”, cerând ca primirea la studiul filozofiei să fie condiționat de cunoașterea matematicii. Des-cartes depășise la un moment dat planul mate-maticilor simple, întrebând de ce și alte științe precum astronomia, muzica, optica, mecanica nu pot fi numite părți ale matematicii, întrucât toate disciplinele în care se cercetează ordinea și măsura se referă la matematică, indiferent dacă este vorba de sunet, număr, formă sau de orice alt lucru. În concluzie, ne spune Noica, Descartes dă numele acestei științe «mathesis universalis», mathesis însemnând disciplină și înrudindu-se cu termenul de matematică. Noica mai explică cum a ajuns Descartes la ideea unei științe universale: „Plecat de la con-

statarea că nu e bine să ne îndeletnicim decât cu cunoștințe la fel de sigure ca cele matemati-ce, el cercetează natura acestora din urmă cunoștințe, le reabilitează, arătând că spiritul omenesc activează în ele mai adânc decât ne-o arată autorii tratatelor, și se ridică apoi la ideea unei științe, care cuprinzând matematicile de rând, să se extindă peste multe alte discipline – nu spune toate -, spre a trata doar despre or-dine și măsură. […] A vorbi despre întinderea științei universale, despre adâncimea ei, despre roadele ei și, mai ales, despre reușita sau eșecul ei, nu e un lucru chibzuit. Câțiva au numit-o „vis de tinerețe” a lui Descartes. Dar tinerețea lui Descartes e lungă… el a visat întotdeauna științe universale, reforme mari și începuturi de veac…”. C. Noica își pune întrebarea dacă nu cumva știința universală este chiar știința înțelepciunii care se caută peste tot, în toate dis-ciplinele și dacă ea nu se dizolvă, până la urmă, în metafizică.

René Descartes ne-a lăsat „Meditațiile” în două variante, prima – cea originală – în latină, iar cea de a doua – definitivă -, în lim-ba franceză. Noica, la tinerețe, a tradus ver-siunea din limba latină, despre care scriitorul Ion Papuc semnalează în cartea sa „Meditații metafizice” – traducere din limba franceză de data aceasta -, faptul că Noica s-a confor-mat propriei personalități, a celei care avea să devină creatoarea Rostirii filozofice românești „căci el nu traduce, ci mai degrabă murmură textul cartezian, rostogolindu-și cu voluptate cuvintele, lăsându-se amețit de sonoritatea lor poetică”. În continuare, semnalează: „a existat o predilecție românească pentru filozofia lui Des-cartes, dovedită de preocuparea lui Nae Ionescu pentru această filozofie și pentru personalitatea autorului ei…”. În „Cuvântul înainte al traducătorului”, Ion Papuc exprimă: „Descartes scrie faimoasele lui demonstrații ale existenței lui Dumnezeu sub imperiul unei misiuni de a-i învinge pe necredincioși. Instituind, prin celebra diso-ciere dintre suflet și trup, domeniul autonom al științei, el nu uită să-i condiționeze aces-teia valabilitatea prin punerea ca premisă a axiomei existenței lui Dumnezeu. Prin faptul că abordează fie și în mod pozitivist, însă cu absoluta libertate, domeniul științelor laice, omul de știință nu este prin aceasta un ateu. […] Natura nu este lumea materială, creația lui Dumnezeu în întregul ei, ci este ordinea, dispunerea care s-a înstăpânit asupra acestei lumi prin voința lui Dumnezeu…”. În con-tinuare, scriitorul, traducătorul Ion Papuc arată intenția, calea lui Descartes în elaborarea metafizicii sale, întrebând totodată: „Poate fi ceva mai în spiritul Evangheliilor ca această strădanie de a-i aduce pe cei rătăciți la dreapta credință în Dumnezeu?”. În „Opere vol. I”, Nae Ionescu (1890-1940), filozof, jurnalist român, spune: „Descartes niciodată nu s-a îndoit că din ideea pe care o are el despre Dumnezeu nu se poate ajunge la demonstrarea existenței lui Dumnezeu, pentru că el trăia acest Dumnezeu ca obiect real. El nu avea ideea de Dumnezeu, ci avea pe însuși Dumnezeu, pe care-l trăia, și atunci el se simțea perfect îndreptățit de a deduce din ideea de Dumnezeu sau din ceea ce avea el drept Dum-nezeu, însăși existența lui Dumnezeu”.

Și pentru că am amintit de traducerea cărții „Meditații metafizice” , să menționez și titlul celor șase meditații: „Despre cele ce pot fi puse la îndoială”, „Despre natura spiritului omenesc, și că el este mai ușor de cunoscut decât corpul”, „Despre Dumnezeu că există”, „Despre adevăr și despre fals”, „Despre esența lucrurilor ma-teriale, și iarăși, despre Dumnezeu, că există”, „Despre existența lucrurilor materiale, și despre deosebirea reală dintre sufletul și corpul omu-lui”.

Filozoful, eseistul român Petre Țuțea (1902-1991) în cartea „Tratat de Antropologie

creștină”, afirmă privitor la Descartes: „Meditațiile sale filosofice l-au dus atât de de-parte, încât a ajuns să se îndoiască de toate, de părerile generale, cât și de adevărul cunoașterii prin simțuri. Numai de aceea, opiniază el, nu mă pot îndoi că mă îndoiesc de toate, așadar gân-desc, deci sunt cogito ergo sum. De la această propoziție stabilește Descartes, prin concluziile scolastice, încrederea în rațiune, baza sistemului său. Printre ideile pe care le consider eu impor-tante, zice el, există și cea de Dumnezeu, reprezen-tarea infinitului, a eternului etc., a ființei. Această idee nu mi-am putut-o face singur, deoarece ea cuprinde Realitatea în totalitatea ei așa cum îmi apare ea, or, cauza acestei idei nu poate fi decât însuși Dumnezeu; între calitățile neapărat nece-sare ale lui Dumnezeu e veridicitatea; din ea decurge ceea ce este adevărat, e clar și distinct; căci Dumnezeu e însăși cauza mea și a ideilor mele – o clară și distinctă reprezentare avem și despre lumea corporală exterioară: întinderea. Așa este dovedită și existența lui Dumnezeu, a sufletului și a materiei. Dumnezeu este substanța în sens propriu, aceeași, care îi este necesară sieși; sufletul și materia sunt substanțe de ordi-nul doi – cugetătoare și extinse, care servesc prin existența lor lui Dumnezeu. În om se manifestă substanța gânditoare și extinsă (suflet și trup) numai într-un punct, în glanda pineală; inter-influența dintre ele se produce însă numai cu ajutorul lui Dumnezeu, […] rezultă că Descartes nu păcătuiește prin raționalism, rațiune…”. Și mă întreb și eu: Cum să păcătuiască când Dum-nezeu este iubire, dar și rațiune (logos)? „ Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4,8) În con-tinuare, Petre Țuțea crede în necesitatea ca teo-logia să folosească știința. Se mai întreabă: „Cum poate fi considerat Descartes materialist când îl invocă pe Dumnezeu pentru a avea certitudine în gândirea lui matematică? El distinge clar nu prin lumina naturală a rațiunii umane, ci cu ajutorul lui Dumnezeu”.

Până la urmă, teologia și filozofia pot fi consid-erate domenii diferite de cunoaștere, iar intenția lui Descartes a fost adâncirea problemelor în do-meniul filozofic.

Fac o digresiune, amintind că în acel capitol destinat lui Descartes, Petre Țuțea continuă cu precizarea că „animalele nu au suflet, ele sunt mașini vii, totul în ele întâmplându-se doar me-canic, precum în general se întâmplă în materie”, inspirat, probabil, tot din gândirea lui Descartes care considera animalele drept mașini. Nu pot împărtăși această idee. Cine a avut în preajma sa un animal, a simțit în privirea lui limbajul afectiv care-i reflectă interiorul. Fidelitatea ani-malelor, nu poate fi pornită decât din sufletele lor. Înțelegerea, imaginația animalului nu se manifestă verbal, iar noi ne străduim să înțelegem exprimarea lor nonverbală. Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că „sufletul are trei puteri: prima prin care se hrănește și crește, a doua cea a imaginației și a instinctelor, a treia a inteligenței și rațiunii. Plantele se împărtășesc numai din prima, animalele din primele două, iar oamenii din toate trei” (Filocalia, vol.II). Fiindcă nu au rațiune, animalele nu-l pot cunoaște pe Dumne-zeu, dar, conform vechiului Testament, pot co-munica cu El. Ele sunt înzestrate cu cunoaștere și cu simțuri superioare - simțul viitorului, a schimbării vremii, au vederea și mirosul mult mai dezvoltate ca ale noastre; se exprimă prin anumite sunete pe care le scot, „abia la om devine sunetul cuvânt, vorbire” , afirma filozoful, ezoter-istul Rudolf Steiner (1861-1925).

Dar, să revin. Pentru Descartes, tradiția aristotelică-scolastică era susținută de principii fragile. Descartes acuza scolastica de a fi impus ca principii lucruri ce nu porneau de la premise clare și evidente, și care duceau de multe ori la rezultate obscure...

VAVILA POPOVICI

COnTInuARE In nuMARuL uRMATOR >>>

ISTORIE FEBRUARIE 2016 MIORIŢA USA 12

DR. IONUŢ ŢENE

Vasile Gafencu - TATĂL SFÂNTULUI ÎNCHISORILOR

Ştiu că poate părea uşor forţată abordarea vieţii istorice a mucenicului Valeriu Gafencu prin prisma existenţei istorice a familiei sale. Sigur că un sfânt popular transcede familia, conexiunile sangvine, el e dedicat întru totul lui Hristos şi mântuirii neamului, fiind rupt de lumesc şi de tot ce e legat de istoria necruţătoare. Şi totuşi un rol în proiectarea spre universalitate a lui Valeriu Gafencu l-a avut familia sa. Valeriu Gafencu şi-a tras sevele originare ale credinţei din pământul plămădit cu sângele martirilor al Basarabi-lor de dincolo de Prut. Nu putem înţelege plenitudinea unei vieţi dăruite lui Dumne-zeu fără să ne oprim asupra familiei lui Vale-riu Gafencu. Mucenicul basarabean era legat funciar de seva mirabilă izvorâtă din locul naşterii şi de familia sa, care l-a ocrotit, iubit şi ne-a dat apoi, prin surorile sale, mărturii pentru eternitate, mult folositoare istoricului preocupat de latura istorică a vieţii martiru-lui anticomunist Valeriu Gafencu. Tatăl lui Valeriu Gafencu a fost arhetipul creştinului şi românului absolut în spiritul filosofiei lui Constantin Noica. Încadrarea istoriografică a lui Valeriu Gafencu se conturează comple-mentar pe baza unor mărturii testimoniale.

Tatăl Sfântului Închisorilor a fost Vasile Gafencu, care s-a născut pe 1 februarie 1886 la Sîngerei, Bălţi, dintr-o familie românească numeroasă, specific epocii. De copil a învăţat bine în sat şi a fost considerat un băiat dezgheţat care i-a plăcut cartea, făcând mai târziu studii politehnice şi devenind apoi învăţător. S-a implicat în 1917, odată cu revoluţia burgheză rusă din februarie 1917 în mişcarea naţională şi apoi unionistă din Basarabia. Devine pentru calităţile sale oratorice liderul comitetului executiv al soldaţilor moldoveni de la Odessa. Este re-pede remarcat de publicistul şi revizorul şcolar din Chişinău, George Tofan, care împreună cu Onisifor Ghibu au înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc: „Asemenea hotărât vorbeşte marinarul Gafencu de la Odessa, luptător convins care arată activita-tea de propagandă a Comitetului din Odes-sa. E multă încredere, dragoste şi entuziasm în vorbă simplă, dar bine potrivită a acestui moldovean înalt, uscăcios, cu ochii vii”.

Vasile Gafencu a devenit deputat în Sfatul Ţării şi a activat în comisia de control şi de agricultură. A fost printre cei 86 de votanţi ai Unirii Basarabiei cu România pe 27 martie 1918. În aprilie 1918 participă la Congresul învăţătorilor din Basarabia, iar în luna mai la Congresul ţăranilor, vorbind tot din partea marinarilor moldoveni. Se retrage în locali-tatea natală şi se căsătoreşte cu Elena, dedi-cându-se familiei şi vieţii comunităţii locale. În urma căsătoriei binecuvântate se vor naşte patru copii: Valeriu, Valentina, Eleonora şi Elisabeta.

Vasile Gafencu îşi educă copiii în spiritul dragostei de neam, al sacrificiului personal faţă de ţară şi Hristos. În urma mărturiilor lui Valeriu Gafencu am aflat că Vasile Gaf-encu, intelectual cu studii superioare şi învăţător respectat în sat, a luat de soţie pe Elena, casnică, şi femeie fără şcoală, dar cu dragoste de ţară şi creştină pentru „fecioria” şi curăţia sa sufletească: „Tu ai ceva ales, tu ai fecioria. Eşti curată” (Cezarina Condura-che, „Chipuri ale demnităţii româneşti, eroi ai neamului şi sfinţi ai închisorilor”, Editura Evdokimos, 2015, Bucureşti).

Deşi făcuse studii la politehnica din Iaşi, pe care nu le-a absolvit, Vasile Gaf-encu rămâne învăţător în sat, devenind un reper moral al satului Sângerei şi arealu-lui administrativ Bălţi. Accede la funcţia de preşedinte al Băncii Populare din lo-calitate, consilier judeţean, membru în conducerea Camerei Agricole din Bălţi.

Vasile Gafencu şi-a extins propri-etatea agricolă la 100 de hectare şi a con-struit o casă mare cu patru camere. A do-nat un teren pentru construirea Liceului „Ion Creangă” din Bălţi, şcoală unde a învăţat Valeriu Gafencu şi surorile sale.

La Bălţi a închiriat o casă în care a locuit mama Elena cu copiii pe parcursul când aceştia au urmat cursurile gimnaziale şi lice-ale, iar el a stat acasă să aibă grijă de ferma de la Sîngerei. „Vasile Gafencu le aducea de la gospodăria din Sîngerei, produse alimentare şi ce mai aveau nevoie, el rămânând singur acasă să dirijeze o gospodărie grea. În situaţia asta l-am cunoscut eu pe Valeriu, şi curând am devenit foarte buni prieteni cu toate că nu eram colegi de an şi de clasă. Am mâncat şi am dormit de multe ori la ei.” (Mărturie Ovidiu Creangă, ziua de Crăciun 2006 (25 Dec.) To-ronto, Blog Valeriu Gafencu). Despre idilica viaţă de până în 1940 a familiei Gafencu, fiica Eleonora îşi amintea cu nostalgie: „Tata era ţărănist. Era prieten cu Erhan, pe care probabil îl cunoaşteţi, care ne era consătean. Iar Vale-riu – legionar. Deseori aveau discuţii despre politică. Odată tata a vrut să-l pedepsească pe Valeriu, însă se iubeau prea mult. Tată mai bun ca al nostru nu era, şi frate la fel.”

În urma ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940, Basarabia urma să fie răpită de URSS. Reîncepe drama românilor basarabeni în faţa ofensivei imperialismului rus acum îmbrăcat în haina sovietică atee. Vasile Gafencu era la gospodăria din Sîngerei în zilele ultimatumu-lui. L-a luat pe fiul său Valeriu Gafencu şi au trecut înot graniţa, râul Prut, deşi trupele so-vietice intrase în Basarabia. Pe malul rămas la România al Prutului, Vasile şi Valeriu se odi-hnesc, apoi tatăl îi spune fiului să rămână în România să aibă grijă de mama şi de surori că el trece înot înapoi să lupte pentru româ-nii rămaşi în teritoriul ocupat de URSS. El nu dorea să-i lase pe români în braţele ocupanţilor ruşi: „Ce ar zice toţi fraţii noştri basarabeni şi cum mi-aş ridica ochii la cer dacă şi eu şi alţii ca mine, care până acum am luptat pentru afirmarea sufletului românesc pe acest pământ, am fugit din calea asupritorilor şi n-am luat parte la suferinţa care ne aşteaptă” („Sfântul Închisorilor”, mărturii adunate de Monahul

Moise, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2007). Înainte să treacă Prutul înapoi în Basarabia

ocupată, Vasile i-a transmis următorul me-saj lui Valeriu Gafencu: „vor veni şi vremuri mai bune, dar acum e nevoie de jertfă.” Vasile Gafencu poate nu ştia că metodele NKVD erau mult mai brutale şi odioase, decât cele ale Ohranei ţariste cu care avusese de a face în 1917. Vasile Gafencu şi-a asumat rolul de mu-cenic, aşa cum îl va împlini până la desăvârşirea hristică peste câţiva ani fiul său Valeriu edu-cat în spiritul sacrificiului primilor creştini.

Vasile Gafencu este arestat imediat de NKVD, ca agitator şi naţionalist român, şi dus dincolo de cercul polar spre portul Arhan-kelsk. La familia rămasă în România ajunge o scrisoare în toamna lui 1940, din care se află că Vasile Gafencu lucra la tăiat pădurea şi cerea pesmeţi şi usturoi. Vasile Gafencu moare pe 16 martie 1942, în lagărul sovietic, ca un mu-cenic jertfit pentru neamul românesc şi întru Hristos. El nu şi-a trădat credinţa. Camarazii de suferinţă ai lui Valeriu Gafencu au recunos-cut în acesta „educaţia” ireproşabilă a părinţilor Vasile şi Elena: „Fiul lui Vasile Gafencu (un bun gospodar din Sângerei-Bălţi, fost deputat în Sfatul Basarabiei), născut în 1920, Valeriu, moşteneşte de la părinţii săi o înclinaţie firească de luptă pentru adevăr şi dragoste de neam.

Educaţia profund creştină pe care i-o imprimă mama sa avea să sădească în acest vlăstar virtuţi strălucitoare, în care iubirea revărsată într-o capacitate de jertfă întâlnită rar, doar la marile spirite, avea să copleşească până la umilire chiar şi pe cei mai înverşunaţi

adversari. În momentul răpirii Basarabiei (în urma pactului Molotov-Ribbentrop) bătrânul tată îşi ia soţia şi cele trei fete: Valentina, El-eonora şi Luiza, şi le trece Prutul, instalându-le la Iaşi. Valeriu era student la Iaşi, în anul I, la Facultatea de drept şi filosofie. Valen-tina era elevă în ultimul an la Liceul indus-trial de fete, iar Maria şi Luiza eleve la Bălţi.

La puţin timp după ocuparea Basarabiei de către sovietici, bătrânul este arestat şi împreună cu un lot de români basarabeni deportat dincolo de cercul polar. După un an de zile, în condiţii groaznice de viaţă, moare cu gândul la Dum-nezeu, Căruia i-a încredinţat pe cei dragi ai lui. Cineva scăpat ca din minune de acolo i-a relatat

lui Valeriu aceste lucruri. În 1941 Valeriu este arestat la Iaşi împreună cu un grup de studenţi şi elevi FDC-işti, dar în anchetă face în aşa fel încât toţi ceilalţi scapă, fiind singur condamnat la 25 ani MS şi trimis la Aiud. După dezrobi-rea Basarabiei (Iunie 1941), mama şi surorile lui Valeriu se întorc la gospodăria din Sîngerei. Dar în 1944, când sovieticii, cu ajutor american, întorc soarta războiului, iarăşi mama şi surorile lui Valeriu se refugiază la Iaşi sub purtarea de grijă a celei mai mari dintre surori, Valentina, întreaga familie trăind cu greu, spălând rufele celor avuţi din târgul Iaşilor, sub permanentă ameninţare de a fi arestate şi deportate.” (Vir-gil Maxim: Valeriu Gafencu a fost un sfânt. Este un sfânt, Site dedicat lui Valeriu Gafencu).

Vasile Gafencu a fost un model hristic pentru fiul său Valeriu şi de la care a învăţat că puter-ea exemplului spre jertfelnicie e calea oricărui român care îşi iubeşte cu adevărat neamul, ţara şi credinţa. În faţa morţii la penitenciarul sana-toriu Târgu Ocna, Valeriu Gafencu şi-a dictat în braţele lui Ion Ianolide testamentul său spiritual, care e mărturie şi a vieţii de sacrificiu a tatălui, ca model pentru fiinţare întru Hristos a fiului: „Fiţi tari în credinţă, căci Hristos îi va birui pe toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschim-bat Adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au ne-voie de ajutor, căci duşmani prădalnici caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!… duceţi duhul mai departe! Aici a lucrat Dumnezeu!” (Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, Bucureşti, 2006).

Citind acest testament oral dictat prietenilor la Târgu Ocna, pe 18 februarie 1952, de Vale-riu Gafencu cu faţa spre Hristos, îi recunoaştem zbaterile sufleteşti către Adevăr, tăria de stâncă a credinţei şi educaţia mucenicească oferită şi moştenită de la tatăl Vasile Gafencu către fiul, precum Învăţăturile de acum 500 de ani ale lui Neagoe Basarab către fiul său Teo-dosie. Viaţa lui Vasile Gafencu a fost o înălţare spirituală la ceruri, esenţială ca o sculptură a lui Brâncuşi inspirată din soarta ţăranului român, care l-a atras înspre o viaţă dumnezeiască pe fiul său, mucenicul Valeriu Gafencu, recu-noscut de români ca Sfântul Închisorilor.

MIORIŢA USA FEBRUARIE 2016 PUBLICITATE13

APARTMENT MAINTENANCE TECHNICIANCompensation: $12-$15 per hour | Employment type: full-time

We are a leading property management company based out of Sacramento looking to fill open Maintenance Technician positions. The Maintenance Technician is responsible for maintaining the property in a safe, attractive, and comfortable condition for the residents.

Tasks that Maintenance Technicians perform (this is not an all-inclusive list):• Satisfies service requests per work orders, Makes repairs to apartments and buildings, Assists with making a unit rent-ready, Paints, Services appliances, plumbing, electrical fixtures, Repairs or replaces old and faulty parts, Checks and changes locks, Repair drywall, Picks up trash on property to maintain

safety and cleanliness.

The knowledge, skills, and abilities of a maintenance technician are similarly varied and include:• Ability to communicate effectively, Establish and maintain good relations with residents, vendors, and co-workers, Basic knowledge of electricity, plumbing, mechanical, drywall repair, carpentry, and pool maintenance, Is familiar with electric, water, and gas turnoffs, and clean-outs, Own transportation and valid driver's license, Own tools (basic tools), High School graduate or equivalent, Good mechanical aptitude and enjoys working with your hands, Willingness to

work outside in a variety of temperatures throughout the year.

We're looking for goal oriented, self-motivated, and responsible individuals to fill these open positions and grow with our company. If you are interested, please attach your Resume to your email, along with a short description in the body of the email explaining why you would be a good fit for this position.

Thank you!

We look forward to hearing from you.

Brian James | Dick James & Associates, Inc. | 2260 Park Towne Circle, Suite 204, Sacramento, CA 95825 | TEL. 916-332-7430 ext.126

$895$1,125

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

CONGRUENTE Orizontal: 1) Maruntis la casa.- La iesire din catun! 2) Salvator in apa – Suprafata in atentie.3) Pus la perete! – Somn usor 4) Sunt cam trecuti 5) Camera de odihna – Aflate in naos! 6) Acoperit de muschi. - Aflat in pierdere 7) Usoara pentru cei cuminti (Fig.) 8) Cazute de la putere – Curs inferior 9)Tine arcul sub tensiune – Miraj fara limite! 10) Lovitura data cu mainile peste cap. – Batute fara retinere.

Vertical: 1) Varf penetrant – De bun gust 2) Da startul la vanatori – Saturatie 3) Lant muntos asiatic - Servit ultimul la sarbatori 4) Latura de est! – Suprastructura auto 5) Masuratoare la linie 6) N-are nimic lipsa – Notata! 7) Foaie galvanizata 8) A se imuia la cald – Intors la capat 9) Fara seaman – Duse la reportaje 10) Lotul mare pe larg.

Rezolvarea careului precedent “LA MULTI ANI”

ORIZONTAL: 1) REVELION – LOC 2) ALIMENTAR – MO 3) DES – GS – TARAF 4) AGILE – MURATE 5) RANA – PARIU – T 6) NETRATAT – BA 7) AT – A – CULINAR 8) RAM – MERI – ORI 9) T – ASA – IZURI 10) IC – PRIZA – MEI 11) COLINDATOARE 12) ARATA – TABLA

VERTICAL: 1) RADAR – ARTICA 2) ELEGANTA – COR 3) VISINE – MA – LA 4) ME – LATA – SPIT 5) LEGE – R – MARNA 6) INS – PACE – ID 7) OT – MATURIZAT 8) NATURALIZATA 9) RARITI – U – OB 10) L – RAU – NORMAL 11) OMAT – BARIERA 12) COFETARI - IE

Mircea Neagoe San Jose, CA | E-Mail: rodiandmircea@hotmail.com

RECLAME FEBRUARIE 2016 MIORIŢA USA 14

PERSI

MMON

TERRACE

AFFORDABLE Town Homes, 1 & 2

bedrooms12100 Persimmon Terrace

Auburn, CA 95603*** Vorbim romaneste ***Tel. 530.823.9217Fax. 530.823.3854

GREAT SPECIALS

SKYLIN TRAVEL BILETE DE AVIONTel: (424) 354 6875

VA OFERIM CELE MAI REDUSE PRETURI DE AVION ORI DE UNDE SI ORIUNDE IN LUME

Croaziere Hawaii Mexico Inchirieri De Masini Si HoteluriLos Angeles / Cluj $ 550 Seattle/Ukraine $ 425Portland/Moldova $ 495 Phoenix/St. Petersburg $ 415 Note: Plus taxe difera in functie de sezon

Plecari din: Seattle. Portland. Sacramento. San Francisco. Chicago. Phoenix Dallas. La: Bucharest. Budapest. Timisoara. Sibiu. Cluj. Kiev. London. Europe. Germany.Email: skylintravel21@yahoo.com Address: 11728 Wilshire Blvd, Los Angeles, CA 90025

MIORIŢA USA FEBRUARIE 2016 ULTIMA ORA15

MIORITA USAPublisher:

MIORITA CULTURAL

ASSOCIATION

Founded 2006Founders: Viorel Nicula, Alin Alistar, Mircea Ratiu

Prof. Dr. Ing. Mircea Ratiu(Director Onorific)

Viorel Nicula(Director General)Simona Botezan

(Director executiv )

Prof. Dr. Marius Petraru(Redactor Sef)

Octavian Curpas(Redactor Sef Adj.)

Fr. Chris TerhesDana Deac

Bebe BoantaMadalina C. Diaconu

Nicolae GavreaAnca SirghieMara Circiu

Marian PetrutaAlex Chihaia

Vavila Popovici(Senior Editors)

Ovidiu Junc(Graphic/Layout Designer)

Mona Rachita(Editor Corector)

Timotei BallaMarius Baciu(Web Master)

Adi Kaszoni(Photo)

Colaboratori onorifici:Prof. Dr. Theodore Bucur - Franta

Lucretia Berzintu - IsraelNarcis Daju - RomaniaRadu Oprea - ArizonaMarius Jar - California

Anca Adumitroaie - CaliforniaAlina Jar - California

Mircea Neagoie - CaliforniaPr. Octavian Mahler - California

Prof. Dr. Adrian Botez - RomaniaGeorgeta Bostean -CaliforniaGeorge Petrovai - Romania

Corina Bura - RomaniaMagdalena Albu - Romania

Mihai Stirbu - RomaniaDana Dobre - Romania

Colaboratori presa: Agerpress

Los Angeles Press ClubSacramento Press Club

Clubul Presei TransatlanticeNARPA, AIPS

E-mail stories & photos: mioritausa@yahoo.comwww.mioritausa.news

ADDRESS: P.O.BOX 193 WEST SACRAMENTO, CA 95691

PHONE: 916 868 5395

"MIORITA USA" este o publicatie lunara ce apare la incepu-tul fiecarei luni calendaristice. Va invitam sa va abonati. Costul unui abonament este de $15 pe 6 luni si $30 pe un an intreg. In pret sunt incluse si taxele postale. Efectuati check pe MIORITA USA si expediati la adresa ziarului. Ziarul "MIORITA USA" nu cenzureaza articolele asa ca ideile a-nuntate apartin autorilor, la fel si responsabilitatea juridica.

DONATIE $1.00 DONATION

Marius Baciu

Prof. Dr. Ing. Mircea Ratiu

DEZMEMBRAREA EUROPEIMai toate conflictele actuale sunt sau leg-

ate de Chestiunea Orientală, în aria de con-flict dintre ortodocşi, occidentali şi islam din fostul Imperiu Roman de Răsărit, Otoman: Libia, Egipt, Yemen, Palestina/Israel, Liban, Iordania, Siria, Irak, Afganistan, Turcia, Georgia, Ucraina/Crimeea, Grecia, Mace-donia, Muntenegru, Serbia, Croaţia, Kosovo şi nu un ultimul rând România şi Moldova.

Invazia actuală a peste zece milioane de musulmani şi idolatri, include şi UE în acest conflict, în detrimentul său. Din primul mil-ion, o treime sunt analfabeţi, au alt cod de comportament, un alt proiect de viaţă, decât al teologiei muncii şi sunt incompatibili cu structura social-economică, politică a Euro-pei Centrale, Germaniei, rezultatul a unui mileniu de creştinism. Faptul că politicieni UE sunt mărginiţi, îngrădiţi în gândire şi comportament de political correctness, face dificilă atât definirea conflictului cât şi luarea de decizii.

Împăraţii Imperiului Roman erau mai pragmatici, mai înţelepţi în relaţiile cu in-vadatori. De ce pledează dna. cancelar feder-al Angela Merkel pentru intrarea neelimitata în ţară a refugiaţilor, chiar şi a celor fără acte

de identitate? Dece subminează statul de drept, pentru că legi în vigoare sunt încălcate atât la renunţarea la controalele de la graniţă şi acceptarea nelimita a refugiaţilor, cât şi în cazul falimentului financiar al greco-ortodoc-silor. Când legile nu-s respectate, şantajul bate la uşă. Deja dna. Mekel dă mereu mili-arde de euro când grecilor, când turcilor, pentru că ei controlează nivelul invaziei.

Dece nu participă la salvarea refugiaţilor lumea islamică, din Maroco până în In-donezia, ţările bogate în petrol şi gaze? Dece nu participî la salvarea refugiaţilor anglo-americanii, cei care au creat haosul? Ei i-au ajutat pe greci în falsificarea datelor, pen-tru că prima ţară euro să capoteze, ca apoi să urmeze altele. Ei destabilizează, finanţează şi îi dirijează pe disperaţi, ca pe această cale, Europa continentala, să fie sub o presiune constantă umanitară, mediatică, financiară, politica, militară? Doctrina SUA, to keep the Russians out, the Americans in, and the Germans down, se amalgamează cu Ches-tiunea Orientală... şi europenii sunt ostatici? Cum şi cât va rezista Berlinul acestui quasi război modern, hibrid? Va cădea din nou în capcană perfidului Albion ca în 1914, sau în 1939 şi va fi din nou pusă Europa la pământ?

Cu toate că este evident, conflictul mul

tisecular continental european cu civilizaţia anglo-americana, ca şi problemă religioasă aChestiunii Orientale, sunt tabuizate. Euro, Schengen sunt în pericol. Siria, Irakul se destramă acuma în mici state clientelare. Se destrăma şi UE în mici state neofeudale, cum ne informează mai multe studii pesimiste de peste ocean!?

PROF. DR. VIOREL ROMAN

DA -DA -BRAN-CUSI

Anunțăm în exclusivitate proi-ectul DA, DA BRÂNCUȘI. O (re)citire de Dan Mircea Cipariu & Mihai Zgondoiu, ce marcheaza centenarul DADA-ismului (pe 5 februarie 1916 s-a înfiinţat Cabaret Voltaire la Zurich) şi 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876).

În contextul celebrării a 100 de ani de DADA-ism (5 februarie 1916 se înfiinţează Cabaret Voltaire la Zu-rich) şi 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876), galeria Galateca împreună cu scriitorul Dan Mircea Cipariu şi artistul vizual Mihai Zgondoiu propun un proiect-experiment de recitire a operelor sculptorului Constantin Brâncuşi printr-un fil-tru DADA-ist. Citatele lui Brâncuşi selectate în limba franceză, engleză şi română vor fi utilizate de publicul vizitator pentru crearea unor colaje, poeme DADA-iste. Totodata, Mi-hai Zgondoiu va crea un colaj de mari dimensiuni cu aceste citate brâncuşiene.

Conceptul expoziţional va fi completat de câteva lucrări create de Mihai Zgondoiu (obiect, fotografie, video-art), precum şi de câteva po-eme cinetice scrise special pentru acest proiect de Dan Mircea Cipariu.

Expoziția interactivă, în cadrul careia fiecare vizitator devine par-ticipant activ la crearea poemelor Dadaiste, este gandită a fi itinerată pe parcursul următorului an, atât în țări europene, cât și peste ocean, astfel încât fiecare nouă interacțiune să adauge în porto-foliul proiectului poeme realizate de participanți multiculturali.

GALERIA GALATECA, BUCURESTI

www.galateca.ro