Intr St Dreptului

7/25/2019 Intr St Dreptului

1/153

Universitatea Mihail Koglniceanu

Facultatea de drept

Lect. dr. Mihaela Roxana Prisacariu

Introducere n studiul dreptului

Note de curs

Iai, 2010


2/153

2

CUPRINS:

Introducere

Capitolul I Ce este dreptul? Obiectul disciplineiIntroducere n

studiul dreptului.

Capitolul II colile dreptului sau introducere n filosofia

dreptului. Consideraii despre drept, dreptate, legalitate, legitimitate

Capitolul III Sistemul dreptului i alte sisteme normative

Capitolul IV Izvoarele dreptului

Seciunea 1 Teoria generala izvoarelor de drept

Seciunea 2 Izvoarele dreptului romnesc actual

Capitolul V Norma juridic

Seciunea 1 Definiia, elementele normei juridice i clasificarea

normelor juridice

Seciunea 2 Interpretarea normelor juridice

Seciunea 3 Aciunea normelor juridice in timp, n spaiu i

asupra persoanelor


3/153

3

Seciunea 4 Realizarea normelor juridice

Capitolul VI Raportul juridic

Capitolul VII Rspunderea juridic

Capitolul VIII Introducere in tehnica juridic

Capitolul IX Statul de drept


4/153

4

Introducere

Disciplina Introducere n studiul dreptuluise adreseazstudenilor din anul I

de la facultile cu profil juridic, dar, n aceeai msura, este util studenilor de la

facultile de economie, tiine administrative sau politice, ca i celor ce studiaz

relaiile internaionale i europene. De asemenea, informaiile pe care le prezentam n

aceste cteva cursuri pot fi de folos tuturor celor interesai de tiinele socio-umane.

Materialul de studiu este structurat astfel nct sa poatfi parcurs ntr-un

semestru academic, durata obinuita unui curs cu acest subiect.

Notele de curs i propun ssprijine studentul n ncercarea de a ptrunde

mecanismele interne ale justiiei omeneti, familiarizndu-l cu limbajul de

specialitate, dar i cu noiunile de bazi cu principiile dreptului ca instrumente de

lucru ale juristului i ale funcionarului public din administraie.

Fiind o disciplinde sintez,Introducerea n studiul dreptului, sora mai mic

a Teoriei generale a dreptului, materia studiatare un profund caracter fundamental

i, implicit, abstract, ceea ce face mai dificilparcurgerea sa de ctre studenii din

anul I. Ne vom strdui nsca, prin intermediul exemplelor, sapropiemIntroducerea

n studiul dreptuluide studenii ncnedeprini cu uzul conceptelor i noiunilor ce

constituie instrumentele juridice de baz.


5/153

5

Capitolul I Ce este dreptul? Obiectul disciplineiIntroducere n

studiul dreptului

1.

Ce estedreptul?

Auzim mereu afirmaii precum: Este drept sa restitui mprumutul

primit, sau Este dreptul meu la pensie dup 30 de ani de munc, sau Dreptul

romnesc se mbogete n fiecare zi cu norme noi, sau, n fine, Am ales sstudiez

dreptul. Dei n fiecare din aceste propoziii se utilizeaztermenul de drept, el este

folosit n sensuri diferite. De aceea, la ntrebarea Ce este dreptul? nu se poate da un

singur rspuns cel puin din motivul c, n limba romn, termenul este utilizat n

patru accepiuni:

dreptn sens de just, corect, echitabil sens filosofic,

drept prerogativ, facultate, putere a individului de a avea o anume conduiti de

a pretinde celorlali o conduit, conform cu normele sociale i putnd apela, la nevoie,

la fora de coerciie etatic drept subiectiv,

drept ansamblu de norme de conduitcare guverneaz, ntr-o societate

organizat, raporturile sociale i a cror respectare este asigurat, daca este necesar, de

constrngerea public drept obiectiv i

drept tiina care are ca obiect acest ansamblul de norme tiina dreptului.

2. Stiinta dreptului, tiinele juridice

2.i. Pentru a clarifica noiunea de drept, ca tiin, este necesar, n opinia noastr,

sne reamintim conceptul de tiin.

tiina reprezintun ansamblu sistematic de cunostine raionale referitoare la un

obiect determinat i exprimate prin concepte, categorii, principii, noiuni

1

.Se poate accepta clasificarea tiinelor n

tiine ale naturii

tiine despre societate

tiine despre gndire

1


6/153

6

tiinele despre societate au scopul de a cunoate legile generale ale existentei i

dezvoltrii societii, de a studia formele de organizare social i modalitile

specifice de manifestare a componentelor realitii sociale (politice, etice, juridice).

Dreptul este o tiin social. Dreptul nu este o parte a naturii, ci un produs alvieii sociale, al inteligenei i voinei umane. Deci, dreptul nu este o tiina naturii,

ci o tiinsocio-uman, precum istoria, economia, sociologia, psihologia, politologia.

Ca si celelalte tiine socio-umane, tiina dreptului se caracterizeaz prin

concluzii cu un grad de certitudine inferior, n comparaie cu gradul de certitudine al

tiinelor naturii sau ale gndirii.

Aa cum arta Aristotel2, exist trei tipuri de discursuri: discursul demonstrativ,

cel argumentativ i cel retoric. Primul pornete de la o ipotezadevrati conduce la

concluzii adevrate, cel argumentativ pornete de la o ipotezprobabili conduce laconcluzii probabile, iar discursul retoric duce la concluzii posibile, bazndu-se pe

persuasiune, pe arta oratoric, retorica.

2.ii. S-a pus problema daca exist, dace posibilo tiina a dreptului.

S-a argumentat c dreptul e o arta, o tehnic3. Totui, aceasta nu mpiedic

dreptul de a fi i o tiini o art, n acelai timp.

O tiina dreptului este posibili chiar necesar, deoarece dreptul, ca ansamblu

structurat de norme, trebuie cunoscut i transmis. De aceea, el poate i trebuie studiat.

In plus, pentru a fi pus n practic(aplicat) i scopurile sale realizate, trebuie, pe de o

parte, cunoscut dreptul (n ceea ce are fundamental i particular) i, pe de altparte,

trebuie sintervinarta i tehnica. Acestea constau n tiina practica celor chemai

s elaboreze legi tehnica legislativ - i a celor chemai s le aplice tehnica

aplicrii dreptului:practica judectoreasci administrativ.

Conform lui Francois Ost, tiina dreptului este acea activitate cognitiv care

urmrete s ofere o reprezentare a fenomenului juridic conform cu valorile,

credinele, tehnicile i metodele comune unui anume grup tiinific4.

tiina dreptului e un corpus teoretic, dreptul ca tiin fundamental, i, n

acelai timp, opracticsocial, dreptul catiinjuridicaplicat.

234


7/153

7

2.iii. Pentru a determina obiectul tiinelor juridice trebuie s-i delimitm sfera

fenomenelor cercetate i sprecizm unghiul din care vom face cercetarea.

Obiectul tiinelor juridice l constituie dreptul, sub aspectul sau normativ,

dup Sofia Popescu5

sau ntreaga realitate juridic, adic fenomenul juridic, dupNicolae Popa6.

Fenomenul juridic, sausistemul juridiceste format din totalitatea elementelor cu

caracter juridic din societate: norme juridice, instituii juridice, idei si concepii legate

de drept, raporturi juridice. Sistemul juridic, astfel format diferde sistemul dreptului

- neles ca ansamblul normelor juridice n vigoare la un moment dat dreptul pozitiv.

2.iv. Dreptul, ca tiina, nu se ocupde descoperirea realitilor materiale, ci de

aprecieri despre caracterul drept sau nedrept al unui fapt. Normele de conduitpe carele studiaztiinele juridice nu sunt simple constatri ale realitii existente, ci ceea ce

ar trebui sfie. De aceea, dreptul nu are numai o funcie explicativ, informativ, ci

i una normativ: nu ofernumai explicaii, ci i soluii practice.

Dreptul este o tiinnormativsub douaspecte: 1). are ca obiect de studiu un

ansamblu de directive de conduit, de norme i 2). cerceteazceea ce trebuie sfie,

cutnd si indicnd soluii practice, nefiind doar o tiina descriptiv. Din acest punct

de vedere, se relevi funcia prospectiva tiinelor juridice.

Dreptul, ca tiina fundamentala, are o funcie prospectivi critic; prin efortul de

explicare si justificare, tiina dreptului are i o utilitate practic. Studiind dreptul ca

ansamblu de norme, tiinele juridice nu au doar un caracter fundamental ci i unul

aplicat.

Dreptului i se atribuie i o funcie justificativ, n sensul cdreptul trebuie sse

ocupe de descrierea practicilor juridice, de argumentarea lor. Autorii postmoderni

consider ca acesta este elementul cheie. tiintele juridice au i o functie moral,

expresie a relaiei dintre tiini contiin.

Evoluia actuala tiinei dreptului se caracterizeazprintr-o accentuat tendin

civica7, prin mbinarea preocuprilor legate de gndire, teoretizare i speculaie, cu

orientarea spre aciune. Din aceasta perspectiv, se preconizeaz o tiina juridica

567


8/153

8

globala, care s cuprind, alturi de tiinele de ramur, i filosofia i sociologia

dreptului.

tiinele juridice sunt tiine critice; adopta o atitudine critic fa de propriul

obiect de studiu, spre deosebire de biologie, spre exemplu.

Spre deosebire de matematica sau biologie, tiinele juridice nu au caracteruniversal, sistemele juridice sunt foarte variate.

Dei putem concepe dreptul ca o unic tiin, tiina dreptului, varietatea

normelor juridice, precum i complexitatea fenomenului juridic au determinat

divizarea acesteia ntr-un ansamblu de tiine: tiinele juridice.

2.v. mbogirea continu a cunotinelor despre drept, precum i creterea

continu a volumului de norme juridice au fcut necesar clasificarea tiinelor

juridice. In acelai scop va propunem i noi una din cele mai larg-acceptate clasificriale tiinelor juridice. Conform acesteia, tiinele juridice pot fi clasificate dupcum

urmeaz:

o disciplina de sintez, care studiazdreptul in ansamblu, denumitteoria general

a dreptului, sau introducere n studiul dreptului;

discipline juridice istorice, care evideniaz dreptul i concepiile juridice n

evoluia lor istoric(dreptul roman, istoria dreptului romanesc)

disciplinele juridice de ramur, care analizeaz critic normele, instituiile i

principiile diferitelor ramuri de drept (dreptul constituional, dreptul administrativ,

civil, penal etc.)

pentru studierea fenomenului juridic in ansamblu, se recurge la tiinele juridice

auxiliare, precum dreptul comparat, sociologia juridica, logica juridica, psihologia

juridica etc.

2.vi. Fenomenele ce formeazobiectul de studiu al diverselor tiine sociale i

umane sunt conexe, iar n unele cazuri, acelai fenomen constituie obiect de studiu al

mai multor tiine. Astfel se explicconexiunile dintre tiine i necesitatea unor studii

pluri- i interdisciplinare.

Se poate argumenta legtura dreptului cu tiine precum: istoria, sociologia,

economia, psihologia, medicina, politologia, informatica, logica etc.

3. Teoria generala a dreptului


9/153

9

3.i. Denumirea tiinei

tiina de sinteza pe care o studiem sub denumirea de Introducere n studiul

dreptului a cunoscut, n timp, i alte titulaturi: se folosete i astzi denumirea de

Teoria general a dreptului; n trecut, se vorbea despre enciclopedia juridic sau

enciclopedia dreptului, introducere n drept, drept generalsau elemente de drept.

3.ii. Scurt istoric al disciplinei

In 1275, Wilhem Durantis publica lucrarea Speculum Iuris, considerat ca

prima ncercare de analizenciclopedica dreptului.

Enciclopedia juridic apare n secolul al XVII-lea, ns preocupri despre

definirea dreptului i a relaiei dintre drept, stat i societate au existat nc din

Antichitate. Aceste preocupri fac obiectul istoriei gndirii juridice, n general, a

filosofiei juridice.Teoria Generala Dreptului i propune sa nlocuiascdisciplina Filosofia dreptului

sau dreptul natural care orientaser gndirea juridic de pn atunci pe o cale pur

speculativ.

In Tara Romneascn 1816 Ion VodCaragea numete ca profesor de drept

pe Logoftul Nestor, primele denumirea de Enciclopedie a dreptului apare n secolul

XX, n cursurile prof. Eugeniu Sperantia, M. Djuvara, C. Dissescu, Al. Vallimarescu.

La Iai, primul curs a fost intitulat Introducere in studiul dreptuluii inut de

prof. Traian Ionacu n anii 1920-1930. Acesta considercursul su ca o enciclopedie

complementar i arat c ceea ce nu nvam la alte specialiti nvm la acest

curs, umplem lacunele altor cursuri i completm insuficienta lor.

3.iii. Caracteristicile si necesitatea disciplinei

M. Djuvara scria Enciclopedia juridica este, nainte de toate, un studiu

preliminar, de orientare, nfind o sinteza ct mai strns i pe ct posibil mai

ordonata ntregii tiine a dreptului. Fiind un studiu de ansamblu, are ca obiect sa

determine ce este dreptul.

Teoria generala dreptului are un caracter fundamental i interdisciplinar.

Scopul studierii Teoriei generale a dreptului constn urmtoarele:

Explicarea prilor constitutive ale dreptului, a ntregului su, reducerea

complexitii fenomenului juridic prin intermediul unei abordri globalizante,

sintetice;


10/153

10

Ameliorarea metodologiei, tehnicii i practicii dreptului, a tehnicii legislative.

A noiunilor i construciilor juridice elaborate i utilizate de dogmatica

juridic.

Teoria generala dreptului nu se constituie ntr-o tiincompleta dreptului, ci

doar n una de sintez. Ea formuleazi definete concepte fundamentale ce constituiepuncte de plecare pentru investigaiile tiinelor juridice de ramursau istorice.

Obiectul Teoriei generale a dreptului const n explicarea noiunilor

elementare i a principiilor comune diferitelor ramuri de drept.

Teoria generala dreptului este o tiinrelativ, ca orice tiinjuridic.

In epoca informaticii este mai bine pentru un jurist sa aibun cap bine fcut

dect un cap plin, deoarece memoria uman este nlocuit de calculator i nu

nseamn nimic fr o concepie general despre drept, fr un raionament i o

metod adecvat lor. Teoria general a dreptului este tocmai acea construcie

intelectual, metodic i organizat care are la baz observarea i explicarea

diverselor sisteme juridice i are scopul de a defini marile coordonate ale construirii i

aplicrii dreptului, raiunea de a fi a dreptului, izvoarele i principiile sale generale,

norma juridici instituiile juridice afirma prof. Sofia Popescu.

In condiiile tendinei actuale de nmulire accelerat a actelor normative, a

devenit imposibilcunoaterea exhaustiva legislaiei de ctre juriti. Teoria general

a dreptului ofer principiile care i permit apoi juristului s-si nsueasc noile

reglementri pe msur ce acestea intervin. De asemenea, ea permite juristului s

rezolve de maniercorectcontradiciile ce pot aprea ntre normele vechi i cele noi,

ntre cele generale i cele speciale etc., precum i s umple, pe calea interpretrii,

lacunele legislative.

3.iv. Raporturile disciplinei cu Filosofia dreptului

Se pune ntrebarea, existo singur tiin sau cele dou sunt distincte, dei

conexe?

Rspunsurile difer. Majoritatea autorilor pledeazpentrupstrarea distinciei dintre

cele dou, dei cu toii sunt de acord c ntre ele exist numeroase puncte de

legtur.


11/153

11

M. Djuvara consider c formarea i progresul tiinelor juridice nu sunt

posibile dect prin mijlocirea unei filosofii a dreptului, pe care, de altfel, orice jurist o

are i o practic, fie ca tie, fie cnu-i dseama de ea.

E. Sperania aprecia cprincipala sarcina filosofiei juridice este de a stabili

fundamentul finalitii i al justificrii morale a principiilor unei bune legislaii.Acelai autor consider cEnciclopediei juridice i se pot rezerva problemele

care introduc n filosofia juridic: definiia dreptului, clasificarea i sensurile

dreptului, originea i evoluia istorica dreptului, principiile ideologice care justific

autoritatea sau obligativitatea interioar a dreptului, istoria doctrinelor generale i

filosofice n drept.

3. Metodele cercetrii tiinifice a fenomenului juridic:

metoda logica

metoda istorica

metoda comparativa

metoda sociologica

metode cantitative

6.

Metode specifice de abordare. Raporturile dintre Introducerea in studiul

dreptului si tiinele sociale nrudite

Bibliografie:

Sofia Popescu, Teoria generala a dreptului,

Nicolae Popa, Teoria generala a dreptului

Hans Kelsen,Doctrina pura dreptului, Ed. Humanitas, Buc., 2000

Maria Dvoracek, Gheorghe Lupu, eoria general a dreptului, Editura FundaieiChemarea, Iai, 1996


12/153

12

Capitolul II colile dreptului

1. Scoala dreptului natural

Idei de drept natural in antichitate

Teza centrala: natura este ordinea fireasca a tuturor lucrurilor, pretutindeni

aceeasi. Arbitrariului guvernarii oamenilor le este opusa natura. Oamenii

provin din natura egali, se nasc egali, deci privilegiile si sclavia sunt ilegitime.

Dreptul se identifica cu ratiunea universala. Exista principii de drept

pretutindeni si mereu aceleasi, expresie a unitatii naturii.

Heraclit din Efes (aproximativ 535- 475 .Hr.), a fost un filozofgrec

presocratic. A ajuns la convingerea cschimbarea este un lucru real i

cstabilitatea e iluzorie. Pentru Heraclit, totul este "ntr-un flux", dup

cum spune binecunoscutul su aforism "Panta Rei" (Totul curge, nimic

nu rmane neschimbat.)8

Aristotel(n. 384 .Hr. - d. 7 martie 322 .Hr.) a fost unul din cei mai

importani filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale,

spirit enciclopedic, fondator al colii peripatetice. Dei Platon a pus

bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din

filosofia acestuia i a dezvoltat-o, putndu-se cu siguran afirma c

Aristotel este ntemeietorul tiinei politice ca tiinde sine stttoare.

A ntemeiat i sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica

formal, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelic a tiinelor

naturalea rmas paradigmaticmai mult de un mileniu n Europa. A.

deosebeste justitia naturala de ceal legala, conventionala, care trebuie

sa tinda spre cea naturala.9

8Maxima celebra: "Nici un om nu poate sintre n apa aceluiai ru de douori, deoarece nici rul i

nici omul nu mai sunt la fel."9Aristotel s-a nscut la Stagira(motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oradin peninsulaChalcidica, n nordul Mrii Egee. Tatl su, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatl lui Filip al II-leai bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea dinfamilie aristocratic. Rmas orfan de copil, Aristotel i petrece primii ani la Stagirai Pella, iar la 18ani intrn Academia lui Platon, unde rmne 19 de ani, mai nti elev apoi profesor; dupmoartea luiPlaton, n 347 .Hr., a plecat la Assos, n Misiadevenind consilierul tiranului Hermias. De fapt estenceputul unei serii de cltorii pentru cunoaterea i studiul formelor de stat i de conducere existentela acea perioad. n 343 .Hr., a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip, pentru a desvri educaiatnrului Alexandru (cel care avea srmnn istorie ca Alexandru cel Mare).


13/153

13

Sofocle(n. 496? .Hr. - d. 406 .Hr.)

Platon (cca. 427 .Hr.- cca. 347 .Hr.) a fost un filozofal Greciei

Antice, student al lui Socratei nvtor al lui Aristotel. mpreuncu

acetia, Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a

fost de asemenea matematician, scriitor al dialogurilor filozofice ifondatorul Academiei din Atena, prima instituie de nvmnt

superior din lumea occidental. Geniul platonician ca scriitor i

gnditor poate fi vzut clar n dialogurile socratice.10

Stoicii, Marc Aureliu11, n latinMarcus Aurelius(n. 26 aprilie121,

d. 17 martie180si Lucius Annaeus Seneca(sau mai simplu Seneca

sau Seneca cel Tnr) (ca. 4 .Hr.65d.Hr.)

Socrate(n. cca. 470 .Hr. d. 7 mai399 .Hr.) a fost filosofal Greciei

Antice12.Marcus Tullius Cicero(106-43 .Hr.) a jucat un rol important n

perioada de sfrit a Republicii romane. Activitatea sa literari

politico-socials-a concretizat n domenii att de numeroase, nct

Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis la

romani

Conceptii de drept natural in Evul Mediu

Teza centrala: dreptul natural, ca set de norme existente mereu si pretutindeni

exista, dar nu se mai identifica cu ratiunea, ci este de natura divina. Biserica,

cva reprezentanta a divinitatii pe pamint, este si interpretul autentic al

10S-a nscut ntr-o familie aristocratic, la Atenasau pe insula Egina, avnd ca tatpe Ariston(descendent al regelui Codros) i mama Perictione (dintr-o familie nruditcu Solon). Numele denatere Aristocles; Platon a fost o poreclprimitdatoritpieptului su lat. Copilria este marcatderzboiul peloponesiaci luptele civile ntre democrai i aristocrai. La 20 de ani devine discipol al luiSocratei a rmas alturi de el vreme de 8 ani, pnla moartea acestuia. nclinaiile poetice, talentul ndomeniul teatrului le-a nnbuit i s-a dedicat total filosofiei. La moartea lui Socrate (399 .e.n.) nu a

putut fi de fa, fiind bolnav. Condamnarea nedreapta maestrului l-a ndemnat s-l reabiliteze(Apologia lui Socrate) dialogurile de tineree poartmarca puternica filosofiei socratice. Refugiat ovreme la Megara, se bucurde prezena lui Euclid, alt discipol al lui Socrate.11Maxime ale lui Marc Aurelius : Dacun om i-a greit cu ceva, gndete-te ce reprezentare are elasupra binelui i asupra rului pentru a comite acea greeal. Dai-mi linitea de a accepta lucrurilece nu le pot schimba, curajul de a le schimba pe cele ce se pot schimba, i nelepciunea de a le puteadistinge unele de altele. Consecinele mniei sunt mult mai grave dect cauzele ei.12Socrate s-a nscut la Atenan dema Alopex, n 470 .Hr., adicla sfritul rzboaielor medice. Mamasa, Phainarete, era moa; tatl su, Sophroniscos, era sculptor. Probabil cSocrate a primit educaia decare aveau parte tinerii atenieni din vremea sa: a trebuit snvee muzic, gimnastici gramatic,adica studiul limbii bazat pe comentarii de texte.


14/153

14

dreptului natural. Dezvoltarea doctrinei are loc in perioada conflictului intre

Papa si monarh.

Sfintul Augustinsau Augustin de Hipona(n. 13 noiembrie354,

Thagaste- d. 28 august430,), episcop, filozof, teolog, doctor al

Bisericii.Conform Sfntului Augustin, mparatia cerurilor serveste ca model

ideal pentru organizarea lumeasca, iar statul si dreptul trebuie sa se

subordoneze bisericii.

Thomas dAquino( 1225 1274, opera principala Summa

theologica, 1266-1273, Summa contra gentiles, 1258-1264) definete

dreptul natural ca PARTE a dreptului divin ce se dezvaluie ratiunii in

folosul colectivitatii. Orice drept ce provine din autoritatea omeneasca

trebuie sa se conformeze legii divine.

Teoriile dreptului natural din antichitate si din Evul Mediu au in comun ideea

ca dreptul pozitiv care nu se conformeaza dreptului natural nu are validitate.

Teoriile contractualiste

In secolele XV si XVI rationalismul si scoala dreptului natural se

revigoreaza, ca reactie la conceptiile teologice medievale.

Hugo Grotius (1583-1645, opera principala De jure belli ac pacis

libri tres 1625) concepe dreptul natural cafiind total independent de

religie si intemeiat exclusiv pe ratiune.

Omul are o natura sociabilace il impinge spre nelegerea cu ceilalti, de

unde si ideea contractului social, ca mod de garantare a proprietatii si

de constituire a unei comunitati pasnice, conforme cu natura omului.

Teoriilor contractualiste le e propriu individualismul

Samuel de Pufendorf(1632 1694, opera principala De jure et

gentium libri octo 1672)

Christian Thomasius (16551728), jurist si filosof german.

Thomas Hobbes(1588-1679, opera principala Leviathan- 1651)

cuvinte celebre: homo homini lupus es t (omul pentru om este lup),

belum omnius contra omnes (razboiul tuturor contra tuturor)


15/153

15

John Locke (1632 1704, opera principala Two Treaties of

Government 1690)

Jean Jacques Rousseau( 1712 1778, opera principala Le contrat

social, ou principes du droit politique 1762) face tranzitia de la

individualism la colectivism.Charles Louis de Secondat Montesquieu (1689 1755, opera

principala De lesprit des lois 1748)

Elemente de drept natural se regasesc si in gindirea lui Immanuel Kant

Renasterea teoriilor de drept natural

Rudolf Stammler

Charles Renouvier

Leon Duguit

Francois Geny

Georgio del Vecchio

Gustav Radbruch

2. Scoala istorica a dreptului

Prezentare generala

Teza: asociaza dreptul cu istoria, este o reactie impotriva scolii dreptului

natural, care naglijeaza faptele istorice, particularitatile natioanel si

conditiile sociale.

Friedrich Carl von Savigny (1779-1861),jurist. Savigny scrie in 1815

Menirea timpului nostru pentru codificare

Principalele teze ale scolii istorice a dreptului:

1. dreptul se naste in mod spontan, ca si limba, se cristalizeaza in mod

inconstiebnt, se dezvolta in strinsa legatura cu spiritul poporului

2. dreptul e produsul colectiv al desfasurarii istorice a vietii unui popor

3. nu legea, ci cutuma reprezinta principalul izvor al dreptului si baza

acestuia.

4. Legiuitorul este numai un organ al constiintei nationale, nu dispune

de putere creatoare de drept

5. Legile nu au o valabilitate si o aplicabilitate universala


16/153

16

3. Teoria organica a dreptului

Principalele teze ale teoriei organice a dreptuluise fundamenteaza

pe teoria evolutionista a lui Ch. Darwin. Aplica pozitivismul biologic

la etica si drept, detasindu-se de utilitarismul clasic

Herbert Spencerviata este un gigant proces ritmic in cadrul caruia seproduce evolutia de al uniform si amorf catre diversitate si specializare.

Morala, datoria justitia sunt instincte bazate pe experiente care au

invatat generatia precedenta modul cel mai util de viata ce i-a permis sa

supravietuiasca. Conform acestei evolutii individul dobindeste un

sentiment din ce in ce mai profund al indatoririi sociale, in viitor

ajungind sa fie perfect adaptat. Libertatera trebuie sa fie insotita de un

sentiment al responsabilitatii

4. Filosofia idealista germana a dreptului

Omul, ca fiinta rationala, se bucura de liberul arbitru si este distinct de natura pe

care o poate domina, prin ratiune.

Se sitoeaza intre conceptiile de drept natural ale secolului XVIII si doctrina

liberala asec. XIX

Immanuel Kant (1724-1804) face o distinctie neta intre sfera moralei

si cea a dreptului: morala se refera la aprecierea intentiilor, iar dreptul

la aprecierea faptelor trasatura esentiala a legii e constringerea, dreptul

se caracterizeaza prin puterea de constringere. Djuvara afirma ca

esentialul conceptiei lui Kant este morala

Neokentianismul

Fichte13(1762-1814)Domeniul raporturilor juridice este acea parte a

relatiilor personale care reglementeaza cunoasterea si delimitarea

sferelor de libertate pa baza libertatii individuale.

Hegel14(1770-1831)statul constituie pentru Hegel sinteza familiei si a

societatii civile. Nu reprezinta o autoritate impusa din afara, ci prin el

isi realizeaza individul adevaratul sau EU universal. Statul reprezinta

13Johann Gottlieb Fichtea fost filosofgerman, cunoscut ca printe al idealismului german i caurmaal lui Kant.14Georg Wilhelm Friedrich Hegela fost un filozof german, principal reprezentant al idealismului nfilozofiasecolului al XIX-lea.


17/153

17

libertatea si se bicira de suprematie fata de individ. Scopul ordinii de

drept reprezinta realizarea maxima a libertatii.

Alti neokantieni si reprezentanti ai noii filosofii idealiste a dreptului

in a doua jumatate a secolului XIX si prima jumatate a secolului XX

Hermann Cohenpersoana reprezinta conceptul fundamental aldreptului

Rudolf Stammler15considera ca dreptul, ca norma de conduita, este

opus nevoilor oamenilor (materiale si sufletesti) si modului de

satisfacere a acestora care constituie, in opinia sa, economia.

Mircea Djuvara si Eugeniu Sperantia sunt promotori ai filosofiei idealiste

germane a dreptului, neokantieni

5.

Pozitivismul in dreptrespinge orice idee de drept natural, de justitie

transcedentala si admite exclusiv cunoasterea realitatii pozitive, juridice sau

stiintifice.

Pozitivismul a detinut si mai detine in gindirea juridica o pozitie dominanta.

Pozitivismul juridic (analitic)are la baza postualtul separarii

dreptului astfel cum este de dreptul, cum ar trebui sa fie. Face

abstractie de idealuri si considera dreptul o creatie a statului a carui

autoritate nu poate fi pusa sub semnul intrebarii.

Teze:1. legile sunt comandamente ale fiintei umane

2. nu este necesara raportarea dreptului la morala si a dreptului asa

cum este la dreptul asa cum ar trebui sa fie

3. conceptele juridice merita studiate, dar separat de cercetarea

istorica a cauzelor si a originii ideilor, de cercetarea sociologica, de

morala, de scopul dreptului.

4. sistemul dreptului este un sistem logic inchis din care se pot

deduce, prin mijloace logice, decizii juridice corecte, avind la baza norme

juridice prestabilite, fara luarea in considerare a scopurilor sociale, a

politicii si a moralei.

John Austin (1790-1859)Dreptul este o norma impusa pentru a fi

guvernata o fiinta inteligenta de o alta fiinta inteligenta care a re

15Rudolf Stammler (1856-1938), faimos jurist german.


18/153

18

puterea de partea sa. Dreptul e fundamentat pe puterea superiorului, nu

pe dreptate. Suveranul nu este obligat sa respecte nici o limita.

Rudolf von Ihering16dreptul depinde de constringere. Statul este unica

sursa a dreptului. Forta concentrata in miinile statului reprezinta

elementul contral al dreptului.Georg JellinekFormuleaza teoria autolimitarii statului, ca stat de

drept. Normele juridice au urmatoarele caractere:

a. privesc conduita exterioara aoamenilor si se aplica relatiilor

dintre ei;

b. provin de la o autoritate externa cunoscuta;

c. forta lor obligatorie este garantata de o putere exterioara;

d. actiunea lor este eficace.

Francois GenyGeorges Ripert

Hans Kelsen(1881-1973, opera principala Teoria pura a dreptului,

1934) Nici o teorie despre justitie nu poate face parte din teoria pura a

dreptului, idealurile de dreptate apartinind stiintei politice. Teoria

dreptului se cere a fi pur formala, normativa. Dreptul este o ierarhie de

relatii normative, nu o succesiune de cauze si efecte, ca stiintele naturii.

In aceasta ierarhie de norme primeaza cele de drept international,

referitoare la relatiile dintre stat: teoria monismului dreptului cu

primatul dreptului international.

Herbert Lionel Adolphe Hart( 1907 1992, opera principala The

Concept of Law, 1961) sustine ca fiecare norma, fiecare cuvint, fraza ar

avea un sens, o acceptie centrala unica nesusceptibila de dispute,

determinata de uzajul lingvistic comunsi care poate fi descoperit prin

analiza contextului si referinta la limbajul comun. Functiile esentiale

ale dreptului, ca mijloc de control social, trebuie cautate nu in litigiile

private ci in modul in care este folosit pentru a controla, conduce si

organiza viata in afara instantelor. Normele se caracterizeaza prin

generalitate si permanenta.

R.M. Dworkin

16Rudolf von Jhering (1818-1892), faimos jurist german.


19/153

19

Critica pozitivismului, mai ales a lui Kant, o face Fr. Terre:

Pg. 32:

Daca omul se conformeaza exigentelor dreptului, o face pentru motive straine de

continutul dreptului. Viciul acestui demers tine, in opinia noastra, de inlaturarea

radicala a finalitatilor, adica a functiilor dreptului. Ca o vrem sa nu, ea poartapozitivismul in punctul sau extrem. Nu putem sa explicam dreptul doar prin analiza

pozitivitatii sale, fara a tine cont de finalitatile sale, de functia sa de mediare. Aici este

eroarea pozitivistilor: exaltand pozitivismul, reducand dreptul la ceea ce este scris

(???) (pose), despartind armatura pozitiei, locului sau, ca si criteriu al juridicului,

teoria pura a dreptului este chiar purtatoare a totalitarismului. Asa cum o observa

atat de bine Julien Freund, > (Politique etimpolitique, par J freund, p.283, 289)

Pozitivismul stiintificdreptul provine din fapte, factori economici,

istorici, trebuie sa fie studiatcu metode stiintifice corespunzatoare si

intr-o optica sociologica. Dreptul nu este produsul arbitrar al puterii, ci

un produs social generat de istorie, economie, conceptii.

-

pozitivismul pragmatic

a). realismul juridic american reactie impotriva

conceptualismului, pozitivismului juridic. Isi propune sa

aplice in drept o metoda experimentala. Isi propune sa

studieze dreptul in actiune, factorii sociali care creaza dreptul

si rezultatele sociale ale actiunii dreptului. Fara a fi ignorat

rolul normelor in definirea dreptului, se pune accentul pe

conduita reala a celor care aplica legeasi pe folosiirea

instrumentelor empiricein vederea cresterii preciziei

prognozei privind viitoarele decizii judecatoresti.

John Chipman Gray

K.N. Lewellyn1930:Ceea ce fac oficiantii dreptuluiin

legatura cu litigiile este dreptul insusi.

Jerome Frank promotor al scepticismului juridic :

dreptul, asa cum il avem, este nedefint, supus unor schimbari


20/153

20

incalculabile. Promoveaza rolul discretionar al instantelor,

judecatorilor

b). realismul scandinav constituie mai mult o critica

filosofica decit o teorie in sine. Sustine ca este imposibil a

descoperi stiintific vreun fenomen care sa corespunda notiuniide vointa alegiuitorului. Nu se poate dovedi ca statul,

colectivitatea, ar fi capabile de volitiune, ar avea o vointa

proprie.

K. Olivecrona

V. Lundstedt

Alf Ross

-

pozitivismul sociologic

-

utilitarismulSe indreapta impotriva scolii dreptului natural,se dezvolta in secolul XIX

Helvetiussanctiunea juridica nu este altceva decit

mijlocul prin care interesele individuale sunt puse in

acord cu interesele colective ale societatii date.

Jeremy Bentham(1748-1832, opera principala

Introduction to the Principles of Morals and Legislation,

1789) Sarcina dreptului este de a servi binele si de a

evita raul, adica de a sluji utilitatea. Promoveaza

individualismul si egalitarismul. Scopul final al

legislatiei este maxima fericire pentru un numar cit mai

mare de oameni. Prin drept se realizeaza un echilibru al

intereselor.

John Stuart Mill(1806 1873, opera principala

Utilitarianism, 1863), incearca sa concilieze notiunile

de justitie cu cea de interes, recurgind la notiunea de

interes general, superior interesului individual.

Rudolf von Ihering dreptul nu asigura niciodata binele

individului, ca scop in sine, ci numai ca mijloc al unui

alt scop, de a asigurabinele societatii. Dreptul este un

fapt si se dezvolta datorita luptei individului pentru

dreptul sau.


21/153

21

Opinii referitoare la pozitivism in gindirea juridica romaneasca

Mircea Djuvara: Ideea de obligatie sta la baza intregului drept, ca si a

moralei si a afirma contrariul si a intemeia dreptul pe utilitate este a face

o asertiune stiintifica periculoasa si superficiala, este unul dintre cele mai

mari si mai crezute sofisme pe care mai ales timpurile din urma le-au adusla moda. In realitate, indiferent daca aplicam sau nu ideea morala, ratiunea

noastra ne spune ca avem indatoriri in afara de orice idee de utilitate a

actelor noastre.


22/153

22

Capitolul IIISistemul dreptului i alte sisteme normative

A. Relaia sistemului dreptului cu celelalte sisteme de norme sociale

1.

Dreptul i religia

2.

Dreptul i morala

3. Dreptul i normele de convieuire social

4. Dreptul i politica

5.

Dreptul i normele tehnice

B. Structura interna sistemului dreptului

1. Caracteristici definitorii ale sistemului dreptului

2. Elementele sale componente

3.

Diviziunile generale ale dreptului

tiina dreptului folosete, alturi de celelalte metode de studiu, metoda sistemic.

Metoda sistemici-a dovedit utilitatea pentru a oferi o imagine ct mai clari mai

cuprinztoare asupra obiectului de studiu al acestei tiine. Utilizarea cu

preponderena metodei i a concepiei sistemice asupra dreptului au fost influenate

de curentul de gndire pozitivist.

Pentru a ne referi la sistem, l putem nelege caansamblu de elemente aflate in

legtur ntre ele, n cadrul unei formaiuni complexe i relativ stabile care se

comportca un intreg, cu proprieti i funcii proprii, distincte, calitativ deosebite de

proprietile elementelor componente, un ansamblu de elemente legate prin raporturi

stabile (sistemul solar, sistemul economic, sistemul social etc.).

Un sistem nu este altceva dect dispunerea diferitelor pri ale unei arte sau

tiine ntr-o ordine n care acestea se susin reciproc i n care unele se explicprin

altele.17Cele care ajutla explicarea celorlalte se numescprincipii, iar sistemul este

cu att mai articulat cu ct numrul de principii este mai mic, chiar numai unul.

Dei suntem tentai s aplicm teoria sistemicdreptului ncde la nceputurile

sale, adicinclusiv dreptului roman, percepia dreptului ca sistem dateazdin secolul

al XIII-lea, fiind efectul redescoperirii logicii aristoteliene.

17Francois Terre,Introduction generale au droit, Ed.Dalloz, Paris, 4eme edition, 1998, p.38


23/153

23

Concepia sistemic asupra dreptului ajut la explicarea unitii, coerenei i

ierarhizriispecifice dreptului, fie cne referim la fenomenul juridic n ansamblu sau

la sistemul dreptului, ca parte a acestui fenomen.

Fenomenul juridic, realitatea juridic, sistemul juridic sunt noiuni create n

scopul de a cuprinde toate elementele cu conotaie juridicdin societate, ncepnd cucontiina juridic(a legiuitorului, a funcionarului administrativ, a judectorului sau a

ceteanului), continund cu normele juridice i relaiile juridice i terminnd cu

instituiile juridice, n sens de sisteme organizaionale implicate n crearea sau

aplicarea dreptului.

Spre deosebire de sistemul juridic, cu pretenii exhaustive,sistemul dreptuluiare

n vedere doar palierul normativ al societii i i propune, pe de o parte, s

delimiteze normele juridice de alte norme sociale i, pe de alt parte, s unifice

normele juridice, indiferent de tipul lor (interne sau interna ionale, de dreptadministrativ sau de dreptul familiei etc.)

A.

Sistemul dreptului si alte sisteme normative

Viata sociala se conduce dup o multitudine de norme: morale, religioase,

juridice, tehnice, politice etc. Asa cum evidentia E. Sperantia, o norm, o regula,

implicntotdeauna o mrginire, o limitare a unei micri, a unei activiti.() Exist

o strnslegtura ntre o norma si un drum batut; drumul impune o directie si implica

o limitare a cadrului inlauntrul caruia trebuie sa se mentina traseul unui mers.()

Abaterile peste marginea drumului batut sunt anomalii, sunt proceduri

anormalecare, pe de o parte, pot sa dauneze pe propietarii terenului marginas, iar pe

de alta parte, in masura in care sunt mai pronuntate si mai ales repetate, pot sa

rataceasca pe drumet.

Toate aceste reguli formeaza un sistem al normelor sociale. In cadrul

acestuia, normele juridice se detaseaza prin caracterul sanctiunilor pe care le

implica, prin posibilitatea de a apela la forta de constringere pentru a asigura

realizarea dreptului.

Nu trebuie sa intelegem ca doar normele juridice ar fi dotate cu sanctiuni, ci

doar ca sanctiunile juridice difera de sanctiunile proprii morale, religiei, politicii etc.

De exemplu, oprobiul public sau mustrarile de constiinta sunt sanctiuni specifice

moralei, iar excomunicarea religiei, la fel cum incalcarii normelor de partid ii poate

urma excluderea din acesta.


24/153

24

Dreptul poate ingloba normele tehnice, religioase, morale, ceea ce aduce

posibilitatea aplicarii unei constringeri organizate de autoritatea publica pentru

asigurarea respectarii lor.

1.

Dreptul i religia

Religia, ca atare, nu este un sistem normativ, dar are o strnsa legtura cuelaborarea normelor juridice. Decalogul, Coranul conin nu doar precepte religioase,

ci si norme juridice. Dreptul hindus se afla sub influenta religie brahmanice, dreptul

musulman cuprinde reguli desprinse din Coran.

Este necesar sfacem distincia intre dreptul de esena religioasa, cum este cel

musulman sau hindus, si dreptul eclesiastic, ce desemneazordinea juridica interioara

a comunitilor religioase.

Este adevrat c normele religioase, cele morale si cele juridice sunt intr-o

strnsa interdependenta. Sunt domenii in care religia si dreptul sau religia, morala sidreptul se suprapun. Este cazul relaiilor din cstorie sau a infraciunilor referitoare la

persoana: lovirea, omorul, violul. Totui exist reguli de drept a cror legtur cu

religia ar fi greu de demonstrat. Astfel e cazul dispoziiilor codului rutier.

Existena zonelor in care dreptul i religia se pot suprapune fac utile cteva

reflecii cu privire la diferenele i influenele dintre cele doudomenii. In societile

n care societatea este puternic influenat de religie, cum este cazul statelor arabe

islamice, a Indiei sau a societilor arhaice, distincia ntre normele juridice i

comandamentele religioase este dificil de fcut. n schimb, n alte culturi, distincia

dintre cele dou zone normative a devenit posibil i util. Astfel, n cultura

europeana, de origine cretin, ar fi dificil de conciliat noiunea de legitimaprare,

spre exemplu, cu preceptul cretin al ntoarcerii i celuilalt obraz. Bineneles, existsi

aici cazuri n care normele religioase i cele juridice au acelai coninut: nu fura, nu

ucide etc.

Studiul obiectului reglementrii juridice sau religioase ne-a permis sdecelm

zonele de conflueni cele de separaie.

Un alt aspect ce difereniazcele dousisteme normative; religios i juridic,

are n vedere subiectele ntre care se stabilete relaia.Preceptele religioase privesc,

chiar i la nivelul sanciunii, raportul omului cu divinitatea, pe cnd cele juridice au n

vedere relaia individului cu grupul social, care l i sancioneaz, de altfel.


25/153

25

Istoria relaiilor dintre drept i religie e marcatde alternane. S-au exprimat

poziii diverse: de la dizolvarea dreptului n religie la separarea lor radical,

nregistrndu-se si opinii intermediare.

Afirmarea principiului laicitii dreptului, care e tot o norm juridici care

urmeaz a fi interpretat ca atare, este astzi neleas ntr-un sens pacificator.Laicitatea nu nseamn negarea libertii credinei sau a religiei, ci recunoaterea

acestei liberti, cu consecina separrii statului de biseric, a spaiul politic de cel

religios. Laicitatea nseamn neutralitatea autoritilor, inclusiv n ceea ce privete

nvmntul, fade diversitatea de credine religioase i implictolerana religioas.

Dei astzi este indiscutabil ca ntre drept si religie nu mai exista aproape nici

un raport formal18, aa cum argumenta prof. Al. Vallimarescu, , intre cele doua se

pstreazo legtura latenta, prin substratul lor comun mistic. Astfel, sustine autorul

citat, respectarea dreptului, chiar si a celui laic, se bazeaza nu numai pe raionamentsi observaie, ci si pe sentiment si intuiie crora Al. Vallimarescu le da numele de

sentiment mistic. Pe aceeai idee, Fr. Terre, p.10, e de prere cdreptul nu e doar

cunoatere ci si credina, chiar dac la ea nu aderm toti, cel putin nu cu aceeai

convingere. Dreptul se caut mereu n tot ceea ce-l determin i-l calific:

divinitatea, natura, raiunea, timpul. p.11

2. Dreptul i morala

Morala (etica)cuprinde ansamblul preceptelor care, in diverse epoci ale vietii

unui popor au fost considerate de cea mai mare parte a oamenilor ca norme de

conduita obligatorii pe care fiecare trebuie sa le respecte sub sanctiunea de a atrage

reprobarea generala. Ele sunt produsul comunitii sociale neinstitutionalizate.

Intre morala si drept exista numeroase asemanari, dar si deosebiri.

Numeroase reguli de drept sunt mprumutate de la morala, motiv pentru care s-

a considerat c dreptul nu e altceva dect morala preluat i sancionat de ctre

grupul social.Jus est minima moralia, afirma.?

Una dintre cele mai des ntlnite opinii este cmorala sta la baza dreptului.

Numeroase precepte morale susin incriminarea unor fapte ca infractiuni sau ca delicte

civile ( furtul, imbogatirea fara justa cauza).

Pe de alt parte, exist zone de reglementare juridic ce nu par a avea vreo

legtur cu morala. Spre exemplu, normele juridice considerate tehnice nu pot fi

18Cu exceptia juramintului depus de martori, spre exemplu, si care, in continutul si modul de depunereface apel la credinta religioasa a martorului.


26/153

26

apreciate din punct de vedere moral19. In alte cazuri, legtura dintre drept si morale

strns: spre exemplu, e reprobabil din punct de vedere moral s vinzi la un pre

excesiv sau scumperi la un prederizoriu. Totui, nici n aceste cazuri nu existo

suprapunere perfectntre cele dou. In asemenea cazuri, dreptul completeaznorma

moraladucndu-i , pe de o parte, precizie si, pe de altparte, lipsind-o de nuane,spre exemplu, prin fixarea pragului peste sau sub care preul devine incorect. Astfel

dreptul se dovedete ataat nu doar de justiie, ci i de ordine, securitate i pace

social.

Tot in favoarea unei distincii ntre drept i moralpledeazi argumentul c

morala, mai exigent i mai nuanat, l raporteaz pe individ, n primul rnd, la

propria contiin, i, apoi, la grupul social, pe cnd dreptul are n vedere

comportamentul exterior al persoanei, raportat la ceilali membri ai comunitii sau la

autoritatea care gireaznorma juridic.Un alt argument n favoarea distinciei dintre drept i moral are n vedere

sanciunile specifice fiecreia. Dacnclcarea moralei se sancioneazmai cu seam

la nivel intern, sanciunea juridicare originea in exteriorul individului, provenind de

la autoritatea publiccu rol constrngtor.

tiina eticii contribuie n mod fundamental la definirea noiunilor de justiie,

echitate, noiuni ce sunt indispensabile dreptului. Intr-o accepiune derivatdin coala

dreptului natural, nsstrincurentului pozitivist, justiia reprezint, alturi de ordine

i securitate, fundamentul dreptului. In aceast accepiune20 dreptul are rolul de

mediator ntre indivizi, intre guvernani i guvernai.

Drept i justiie21

Jus est ars boni et aequiafirma juristul roman Celse22??.

Legtura dintre drept i jusitite e ambigua n mare parte datorit faptului c

justiia poate fi neleas de maniere diferite. Divergenele pleac mai ales de la o

distincie esenialaprofundatde Aristotel.

Dac suntem partizanii justiiei comutative, trebuie ca, printr-o apreciere

obiectiva produselor sau serviciilor care se transferntre indivizi, sasigurm, pe

ct posibil, o egalitate matematic. Pentru cei ataai dejustiia distributiv, trebuie s

se urmreasc o ct mai bun repartiie a bogiilor. Dar aceast repartiie poate fi

19Ex: regulile de redactare a actelor de stare civilsau a celor referitoare la publicitatea imobiliar.20Francois Terre,Introduction generale au droit, Ed.Dalloz, Paris, 4eme edition, 1998,21Francois Terre,Introduction generale au droit, Ed.Dalloz, Paris, 4eme edition, 1998, p. 1322Digeste, I, 1, De jusiticia et jure, I


27/153

27

conceputde maniere diverse: fie ca o egalitate teoretici absolut, fie ca o egalitate

subiectivi relativ(fiecruia dupmuncsau fiecruia dupnevoi).

In msura n care justiia ghideazdreptul, alegerea fiecreia din variantele de

mai sus poate determina soluii diferite n cazuri concrete.

Drept i echitate23

Necesitile securitii sociale pot ndeprta dreptul de justiie. Recursul la

echitate tinde, prin atenuarea a ceea ce dreptul, mai ales cel scris, ar reglementa prea

rigid, sreducdistana care ar putea aprea ntre just i drept.

S-a spus c echitatea este recursul la judector contra legii24, iar Toma

dAquino precizeaz: echitatea nu merge contra la ceea ce este just n sine, ci contra

a ceea ce este just, duplege.

Astfel, art. 970 din C civ. dispune: conveniile oblignu numai la ceea ce este

expres ntr-nsele, dar la toate urmrile, ce echitatea, obiceiul sau legea dobligaiei,dup natura sa. n unele cazuri, judectorul poate, la stabilirea cheltuielilor de

judecat, s reduc cuantumul acestora n funcie de condiiile economice ale celui

czut in pretenii sau in funcie de complexitatea cazului. Judectorul poate s dea

termene de gratie debitorului in nevoie. In dreptul francez, judectorul poate modera

valoarea clauzei penale.

Datorit libertii de decizie pe care o atribuie instanei, asemenea dispoziii

argumenteaz opinia ca intervenia judectorului in echitate ataeaz principiului

suspiciunea de arbitrariu i de incertitudine.

Amiabila compozitiune??? Dovedeste influena originar a echittii asupra

dreptului.(terre p. 16).

Dintr-o altperspectiv, cercetnd raportul dintre morali drept, s-a susinut

i ideea moralitii sistemului de drept, a legitimitii normelor juridice. Astfel, a fost

formulatopinia cmoralitatea unui sistem de drept si, deci, nsi existenta acestuia,

devin discutabile in urmtoarele cazuri: lipsa oricrei proceduri de luare a deciziilor,

nepublicarea sau necomunicarea normei destinatarului obligat sa o respecte, abuzul de

legislaie retroactiva, lipsa preocuprii de a face normele nelese, adoptarea unor

norme care cer o conduita ce depete puterile prii afectate, neconcordana dintre

norme, astfel cum sunt enunate si aplicarea lor.

3. Dreptul i normele de convieuire social

23Francois Terre,Introduction generale au droit, Ed.Dalloz, Paris, 4eme edition, 1998, p.1524Francois Terre,Introduction generale au droit, Ed.Dalloz, Paris, 4eme edition, 1998, p.15


28/153

28

Normele de convietuire sociala si obiceiurile sunt o categorie de norme

apropiate de cele morale. Ele sunt destinate sa asigure relatii civilizate in viata

cotidiana. Deseori leguitorul face trimitere la acestea, fara a le preciza continutul.

Spre exemplu in Constitutie, art 26, n Legea 31/1954 privitoare la persoanele fizice,

n Codul Penal, art. 321 se face referire la regulile de convietuire sociala, labunele moravuri.

Spre deosebire de normele morale, care raporteazcomportamentul individului

la principii precum bine/ru, just/injust, normele de convieuire social raporteaz

acelai comportament la noiuni precumfrumos/urt, civilizat/necivilizatetc.

In plus, bunele moravuri par mai uor modificabile, mai puin consolidate

dect normele etice. Astfel, un comportament considerat scandalos intr-o anumit

epocpoate fi permis peste o perioadsau, chiar n aceeai perioad, nsn alt grup

social.Ataamentul dreptului faa de bunele moravuri i gsete explicaia n

importana pe care dreptul o acordordinii i securitii sociale i nu n exclusivitate

justiiei.

4. Dreptul i normele tehnice

Normele tehnice sunt normele ce conditioneaza realizarea unei meserii sau

activitati in scopul atingerii unui anume rezultat. De exemplu, daca se doreste

construrea unui pod, trebuie respectate anumite normele privind materialele utilizate

i procedeul de lucru. Scopul propus nu poate fi atins fara respectarea normelor

tehnice. Acestea pot cpta caracter juridic, prin includerea lor in acte normative, ceea

ce implica posibilitatea aplicarii lor inclusiv prin forta de constringere a statului (ex.

normele de siguranta circulatiei, normele securitatii muncii). Astfel, normele tehnice

vor condiiona nu doar atingerea scopului propus, ci i legalitatea raporturilor

interumane ce au ca obiect acel serviciu, acea prestaie.

Asemenea norme abunda in reglementarile de drept comercial sau

administrativ.

5. Dreptul i politica

Politica poate fi neleasmai ales ca expresia i aciunea Puterii, n special a

celei a autoritii etatice25. Politica este activitatea socialcare i propune sasigure

prin fora, n general subordonatdreptului, securitatea externi consensul intern al



29/153

29

unei uniti politice date, garantnd ordinea n contextul luptelor care se nasc din

diversitate, divergena de opinii i de interese26.

Dreptul, ca ansamblu de norme ce dirijeaz grupul social, reprezint voina

poporului exprimat de ctre organul reprezentativ al acestuia Parlamentul. La

rndul lui, Parlamentul este constituit din reprezentanii diferitelor partide politicecare au intrunit votul cetenilor. Ca urmare, coninutul normelor elaborate de

Parlament (dar si de Guvern sau de organele administraiei publice) va reflecta si

conceptia partidelor politice parlamentare.

Pe de alta parte, jocul partidelor politice este ordonat si limitat prin normele

juridice deja adoptate. In consecin, legtura dintre drept si politica este biunivoc, n

sensul cdreptul i politica se influenteaz, se condiioneazreciproc.

Avnd n vedere aceastrealitate a democraiei, n doctrins-a exprimat att

opinia cpolitica este subordonatdreptului, ct i aceea cdreptul reprezint unuldintre instrumentele politicii. Istoria instituiilor juridice este, probabil una a coabitrii

dificile a acestor dou tendine, fr a se punea ns nega existena unor

interdependene ntre cele dou.

Alexandre Kojeve27 propune un alt criteriu de difereniere ntre raportul

juridic, cel religios i cel moral. In timp ce relaia morala ar fi solitara, cea religioasa

ar pune in raport 2 persoane, relaia juridica ar fi triunghiulara datorita prezentei unui

judector (terul imparial si dezinteresat). In replic, Fr. terre opineazcaproapre

nu exista, raport social care sa nu dea loc interveniei unui judector, n consecin,

distincia propusnu ar fi de un mare ajutor.

B. Sistemul dreptului

1. Definitie

Normele juridice se completeaza si se echilibreaza reciproc. Ele nu sunt

independente unele de altele, ci interdependente, formnd un sistem sistemul

dreptului.

26J Freund cf. Francois Terre,Introduction generale au droit, Ed.Dalloz, Paris, 4eme edition, 1998, p.2727Francois Terre,Introduction generale au droit, Ed.Dalloz, Paris, 4eme edition, 1998, p. 33


30/153

30

In opina profesorului francez Fr. Terre28, definirea sistemului dreptului e

dificilpentru cdreptul reprezintacea mediere ntre corect i nelept care, n orice

societate uman, i propune screeze modele care scompunun sistem de reguli i

soluii, sistem mereu redefinit.

Pentru necesitile acestui studiu preliminar, v propunem s considermsistemul dreptului ca totalitatea normelor juridice n vigoare, structurate i

organizate sistemic pe baza anumitor criterii i principii.

2. Elementele componente ale sistemului dreptului

In cadrul sistemului dreptului, normele juridice se ordoneaza, se ierarhizaza, se

grupeaza dupa diferite criterii in subsisteme ale sistemului dreptului cum sunt

institutiile juridice si ramurile dreptului.

a).Institutia juridica reprezinta un corp de norme juridice referitoare la unraport social fundamental, un intreg sistematic, permanant si durabil de norme

juridice ordonante in juril unei idei directoare centrale si care urmaresc un scop

comun, ca, de exemplu, organizarea proprietatii, familiei, statului, contractele,

succesiunile, statutul persoanei.

Notiunea de institutieeste utilizata in drept, in doua acceptiuni:

1. organism cu personalitate juridica: Parlament, Tribunal, spital, universitate sau

2. ansamblu, complex de norme juridice.

In cursul de fata, utilizam notiunea in cel de al doilea sens.

Institutiile juridice se pot subimparti. De exemplu, institutia familiei se subdivide in

filiatia fireasca, infiere, casatorie, autoritate parinteasca.

b). Ramura de drept este un ansamblu distinct de norme juridice legate

organic intre ele care reglementeaza relatii sociale care au acelasi specific, cu

ajutorul aceleiasi metode de reglementare si pe baza acelorasi principii.

Ramurile dreptului constituie subsisteme ale sistemului dreptului. Ele

regrupeaza mai multe institutii juridice.

Intre ramurile dreptului exista interactiuni, legaturi functioale sau relatii de

subordonare care se manifesta in procesul aplicarii dreptului. De exemplu, normele de

28Francois Terre,Introduction generale au droit, Ed.Dalloz, Paris, 4eme edition, 1998, p. 37


31/153

31

drept penal nu se pot aplica decit prin intermediul celor de procedura penala. De

aceea, prof. M. Djuvara afirma ca ramurile dreptului atirna juridiceste unele de altele.

Procesul formarii ramurilor de drept si a institutiilor juridice este continuu,

sistemul dreptului fiind un complex dianmic. Astfel, din ramura dreptului civil s-a

desprins dreptul familiei, din cea a dreptului administrativ s-a desprins dreptulfinanciar, iar dreptul mediului s-a format din norme desprinse din dreptul

administrativ si dreptul civil. Astfel, ramurile noi, desprinse din cele vechi, si-au

capatat o anumita autonomie. Cu toate acestea, in cazul lipsei unei norme care sa

reglementeze un raport juridic nascut in sfera de aplicare a ramurii noi se apeleaza la

reglementarile din ramura-mama, care astfel devine dreptul comun pentru noua

ramura.

Notiunea de drept comun are o origine dubla: a). istorica si b). sistematica.

a). Deosebirea dintre ramurile de drept este un fenomen modern. In trecutul indepartatnu se facea aceasta deosebire, dreptul infatisindu-se ca un ansamblu ale carui

elemente se confundau. Ulterior, dupa ce a intervenit aceasta distinctie, ramurile noi

ale dreptului au reprezentat reglementarea de exceptie.

b). In cadrul sistemului dreptului, dreptul comun reprezinta normele generale,

cuprinse in coduri, mai ales in partile generale. Acestuia i se opun normele speciale,

rezultate din specializarea ramurilor de drept.

In concluzie dreptul comun reprezinta fondul traditional si general al ordinii juridice.

Codul reprezinta un act normativ sistematizator. In general, unei ramuri juridice ii

corespune un cod, dar sunt numeroase exceptii. De asemenea, tot de regula, legislatia

necuprinsa in cod are un caracter special, de exceptie.

Diviziunea normelor in norme generale, de drept comun si norme speciale, de

exceptie, prezinta o utilitate practica deosebita, cele doua categorii interpretindu-se

diferit, asa cum vom vedea in cursurile urmatoare.

3. Diviziunile generale ale dreptului

Clasificrile, distinciile din interiorul sistemul dreptului se datoreaz

complexitii crescnde a sistemului i a relaiilor sociale29. Aceastcomplexitate se

manifest prin existena unei ierarhii a normelor: Constituie, tratate internaionale,



32/153

32

legi organice, legi ordinare, ordonane, hotrri etc. si a unui pluralism de ordini

juridice: interne, internaionale, comunitare.

Aceast diviziune, clasificare a normelor prezint interes metodologic i

didactic, pe de o parte, i, pe de altparte, interes n crearea i realizarea dreptului.

Cum astzi se poate constata o puternic tendin spre diversificare a unorgrupuri de norme ce aspir la statutul de ramurautonomde drept, devine tot mai

important cunoaterea clasificrilor tradiionale, care influeneaz aplicarea

dreptului, cel puin in relevarea normei generale sau a dreptului comun.

Cele mai generale diviziuni ale sistemului de drept sunt: aceea a dreptului

intern, respectiv internaional i aceea a dreptului public i privat.

3.i Diviziunea sistemului de drept in drept intern i drept internaional

Dreptul intern (naional): dreptul n vigoare pe teritoriul unui stat. Are surse,organe, sanciuni proprii acelui stat i reglementeazrelaiile sociale care se produc pe

teritoriul acestui stat, fr ca vreun element relevant a unui alt stat sa intervin n

aceasta relaie.

Spre deosebire de dreptul intern, care se aplica pe teritoriul unui stat si numai

relaiilor interne, dreptul internaional cuprinde normele juridice ce se aplica relaiilor

dintre state sau dintre cetenii diferitelor state.

Dreptul internaional public reglementeaz, ntr-o analiza clasic, raporturile

dintre state. Majoritatea cercettorilor n domeniu sunt de acord c exista o ordine

juridica internaionala, chiar dac, n privina relaiilor dintre aceasta i ordinea

juridicde drept intern existopinii diferite.

Dreptul internaional public are surse supranaionale: convenii, tratate

internaionale, cutume internaionale, principiile generale ale dreptului recunoscute de

ctre naiunile civilizate. de asemenea, exista i instituii de drept internaional public:

Organizaia Naiunilor Unite, Curtea Internaionalde Justiie, Consiliul de securitate

etc., toate aceste elemente argumentnd teza existenei unei ordini de drept

internaional, diferitde ordinea de drept intern.

Natura consensuala a dr international raluca miga besteliu- dr international

public, p.8, dar si natura consensuala indirecta a dr intern bazat pe contractul

socaial, alegesi si norme oarecum liber consimtite referendum constitutional ideea

mea


33/153

33

Diferentele dintre dr intern si dr international 3 criterii: lipsa unui organ

suprastatal cu atributii legislative, lipsa unui sistem administrativ de aplicare si a unui

sistem jurisdictional de sanctionare a nerespectarii normei si specificul sanctiunilor in

dr international raaluca miga besteliu p.5

Sistemul monist dualist raluca miga besteliu p. 14 s uIn privina sistemului de sanciuni specifice dreptului internaional, trebuie,

nsremarcat faptul caceste sanciuni nu sunt la fel de formalizate, sau de eficiente

ca i cele de drept intern. O posibil explicaie poate fi lipsa unei autoriti

internaionale care s se bucure de supremaie, n condiiile n care relaiile juridice

internaionale se bazeaz, cel puin n momentul de fa, pe principiul egalitii

juridice a statelor suverane, independente n plan extern. Asupra acestei chestiuni,

profesorul Francois Terre argumenteaz: Este adevrat ca acestor componente nu li

se adaug un sistem de sanciuni suficient mpotriva violrilor regulilor de dreptinternaional public. Insa, daca admitem ca dreptul, indiferent de care, implica, in

vederea realizrii, un consens, chiar implicit, trebuie sa admitem ca, in rela iile dintre

state, acest consens exista, in general. Amintim, de altfel, ca existenta sanciunii nu

este criteriul dreptului, ca regulile nu sunt juridice fiindc sunt sancionate, ci

sancionate fiindcsunt juridice. Din consens, fundamentat sau nu pe teama, i trage

dreptul existenta sa.30

Dr internat privat reglementeazraporturile intre particulari, cnd intervine un

element de extraneitate. Sunt raporturi de drept internaional privat raporturile ce se

nasc intre dou persoane ceteni ai unor state diferite, in vederea i n urma

cstoriei. Tot raporturi ce cad sub incidena normelor de drept internaional privat

sunt i cele dintre vnztori i cumprtor, n cazul n care obiectul vnzrii l-ar

reprezenta un imobil situat pe teritoriul altui stat dect cel al ceteniei ambilor

parteneri. Aceste raporturi suscita problema conflictului de legi, adica determinrii

dreptului naional aplicabil unei situaii juridice internaionale interesnd particularii.

Dreptul internaional privat conine i reglementri privind condiia strinilor, a ti de

ce drepturi se bucura strinii intr-un stat care nu este al lor (spre exemplu n privin a

accesului la proprietatea funciara, la anumite profesii, dreptului la presta ii sociale

etc.) Cunoaterea dreptului internaional privat poart, de asemenea, si asupra

ceteniei.



34/153

34

Caracterul internaional al dreptului internaional privat a fost contestat

deoarece sursele si sanciunile acestor reguli sunt, in primul rnd, naionale. Astfel, n

privina regimului strinilor si a ceteniei are prioritate caracterul naional. Deoarece

sursele dr. internaional privat sunt interne, suntem n prezena unui drept intern.

Susintorii caracterului internaional au replicat ca suveranitatea naionala sicaracterul naional al fiecrui sistem de soluii la conflictele de legi nu exclude

respectul pentru voina altor state. Deoarece regulile si soluiile poarta asupra relaiilor

internaionale, dreptul internaional public este un drept internaional.

3.ii Diviziunea sistemului de drept in drept public i drept privat

Dup concepia clasic, dreptul intern se divizeaz n doua ramuri: drept

public si drept privat. Romanii deja considerau cinstituiile juridice in de doumari

categorii net difereniate, avnd n vedere orientarea lor spre interesele publice sauprivate31. Dintre toate ramificaiile dreptului, aceasta este cea mai veche i cea mai

importanta. Ea corespunde, de o manier foarte general, distinciei pe care o fcea

Montesquieu cnd definea dreptul public, numit de el drept politic, si dreptul privat,

pentru el, drept civil.32

Ceea ce se remarca de la nceput este existena unor ansambluri de reguli

bazate pe o idee simpl: nu se reglementeaz de aceeai manier relaiile dintre

particulari si stat, administraie sau colectivitile publice si relaiile private dintre

particulari.

Dreptul public cuprinde ansamblul regulilor care, intr-un stat dat, guverneaz

organizarea acelui stat si a colectivitilor publice si raporturile acestor autoriti cu

particularii.

Dreptul public se subdivide in mai multe ramuri: drept constituional, drept

administrativ, drept financiar, drept penal, drept de procedura penala. Cum sub

anumite aspecte, dreptul penal are legturi cu dreptul privat, dreptul penal poate fi

considerat ca sanciunea ultim a dreptului privat. Totui, dreptul penal rmne o

ramura de drept public.

Dreptul privat este ansamblul de reguli care guverneaz raporturile

particularilor intre ei sau cu colectivitile private precum societile comerciale sau

31DupUlpian (Digeste, cartea I, titlul I, cap. 1, sectiunea 2), dreptul public ad statum rei romanaespectat dreptul privat ad singulorum utilitatem pertinet.32Francois Terre,Introduction generale au droit, Ed.Dalloz, Paris, 4eme edition, 1998, p.80


35/153

35

asociaiile non-profit. Dreptul civil este ramura centrala a dreptului privat

reprezentnd, n perioada roman, dreptul cetenilor, de civis(n lat.)

Dreptul civil reglementeazraporturile private, insa numai in msura in care

nu sunt reglementate de norme speciale dintr-o ramurnou. Deseori, dreptul civil a

rmas dreptul privat comun, aplicabil tuturor, cu excepia cazurilor in care anumiteraporturi sunt guvernate de dispoziii particulare.

Sunt ramuri de dr. privat, cele aprute ulterior i desprinse din dreptul civil,

precum dreptul comercial33, dreptul familiei, dreptul muncii etc.

Apariia unui numr semnificativ de ramuri noi de drept privat, mai ales,

ramuri care i afirm relativa autonomie fa de dreptul civil, atesta faptul ca, in

epoca noastr, sunt puse in cauz categoriile tradiionale. La rndul lor, unele din

aceste ramuri, noi - prin comparaie cu dreptul civil, au fost uneori considerate

depite, argumentndu-se necesitatea nlocuirii sau divizrii lor. Astfel, dreptulcomercial e ameninat de o dubl manier: suntem incitai sa-l absorbim ntr-un

ansamblu mai vast, al dreptului afacerilor sau s-l divizm n noi ramuri de drept.

Unele grupuri de reguli de drept comercial au atins o coerena proprie, motiv pentru

care le studiem distinct: dreptul maritim, al transporturilor terestre si aeriene, al

asigurrilor, al proprietii intelectuale.

Un alt exemplu, dreptul financiar, sub influena pieelor financiare

internaionale, este ameninat si el deoarece fenomenul de mondializare repune in

cauza eficacitatea si chiar existenta cadrului si tehnicii juridice naionale.

Distincia intre dreptul public si cel privat s-a fcut, aa cum am artat, nc

din antichitate, in funcie de interesul satisfcut. Se afirma ca aparine dreptului

public orice norma care satisface un interes, o nevoie a statului, iar dreptului privat,

normele ce privesc interesele particularilor.

Aceastdepartajare a ramurilor de drept a fost criticatca fiind imprecissau

chiar fals, obiectndu-se, spre exemplu c orice norma juridica apr interesul

public, aa cum se afirm n doctrina socialist. Cu toate acestea, distincia drept

public/drept privat persisti n prezent, fiind consideratutilatt de ctre doctrin,

ct i de ctre practic.

33Dreptul comercial este diferit de dreptul afacerilor, care include si dreptul fiscal, dreptul penal,dreptul contabil, dreptul muncii, dreptul administrativ, financiar, economic.


36/153

36

Obiectnd ca unui particular nu-i pot fi indiferente normele de drept public,

aa cum statului nu-i sunt indiferente reglementrile dreptului privat, s-au propus si

alte criterii de distincie intre dreptul public si cel privat.

Subiecii raportului juridic ar putea fi un asemenea criteriu. Cnd raporturile se

stabilesc intre particulari, suntem in prezenta unui raport de drept privat, iar cnd unuldintre subieci este organ de stat, ca reprezentant al autoritii, ne aflam in sfera

dreptului public. Trebuie menionat faptul ca si statul poate participa la raporturi de

drept privat, atunci cnd organele sale apar ca simple titulare de drepturi si obliga ii,

iar nu ca purttoare ale autoritii publice. Este cazul raporturilor dintre stat, ca

proprietar de terenuri din domeniu privat, si un eventual antreprenor, constructor, spre

exemplu. Colaborarea intre administraii si particulari sub forma concesiunii unor

servicii publice ctre particulari, participarea statului cu aciuni la societi mixte,

alturi de distincia normativdintre domeniu public i cel privat al statului sunt doarcteva exemple care ne atrag atenia asupra limitelor criteriului menionat.

In funcie de obiectul reglementarii, am putea afirma, precum prof. Fr. Rigaux,

ca dreptul public este acea diviziune a dreptului care are ca obiect organizarea statului

si a persoanelor juridice care depind de el ca si raporturile lor cu particularii,

organizarea puterii si a modalitilor prin care se exercita, iar dreptul privat are ca

obiect raporturile dintre persoanele particulare, care nu privesc nici exercitarea puterii,

nici activitatea agenilor puterii, ci actele particulare crora li s-a acordat autonomie.

Avnd n vedere caracterul reglementrii, s-a remarcat faptul cdreptul public

e esenialmente imperativ, pe cnd dreptul privat nu pentru a lsa indivizilor

libertatea. Totui, existramuri de drept privat, precum dreptul muncii, in care exista

numeroase norme imperative - aspect specific dreptului public. In acest context,

atragem atenia unei posibile confuzii intre extensia domeniului dreptul public si

extensia domeniului regulilor imperative. Chiar dac in dreptul muncii, al

contractelor, a crescut numrul normelor imperative, dreptul public nu s-a substituit

dreptul privat. La fel este i cazul normelor din dreptul familiei.

Natura sanciunilor juridice pe care le comporta, poate fi un alt criteriu e

demarcaie, in sfera dreptului privat fiind permise doar sanciunile de natura

patrimoniale( evaluabile in bani), cele personale fiind interzise. Prof. F. Terre

subliniaz, in acest context c sanciunea este mai uor de gsit si aplicat pentru


37/153

37

normele de drept privat i, mai greu, pentru normele drept public, deoarece aici statul

nu este inclinat sa se pedepseascpe el nsui34.

In finalul dezbaterii privind diviziunea public/privat, sa avem n vedere i

faptul c hotarele dintre dreptul public si cel privat nu sunt fixe, ci se modifica infuncie de atitudinea autoritii fata de relaiile sociale respective. Spre exemplu, n

concepia liberala rolul statului e limitat la statul jandarm , pe cnd in concep ia

socialista, apare statul providena35, ceea ce determinplasarea unor ramuri de drept

din zona dreptului privat in cea a dreptului public.

Pe de alt parte, plasarea disciplinelor in sfera dreptului public sau a celui

privat nu e totdeauna simpl. Unele discipline cuprind att norme de drept public, ct

i norme de drept privat. Este cazul disciplinelor mixte: dreptul procesual civil sau

dreptul internaional privat. In procedura civila, dispoziiile care se refera laorganizarea si funcionarea instanelor sunt de drept public, iar cele care se refer la

aciunea in justiie si intereseaz partea, sunt de drept privat. Dreptul internaional

privat cuprinde dispoziii referitoare la cetenie si la condiia strinilor, care in de

dreptul public, pe cnd cele care reglementeaz dispoziia asupra creia poarta

conflictul sunt de drept privat.

In acest context, merit s semnalm tendina exagerat in afirmarea

autonomiei ramurilor de drept celor mai diverse. Pericolul apare cnd autonomia tinde

s permit unor raporturi juridice s scape de la aplicarea unor reguli in mod just

constrngtoare. Aceast tendin a apariiei de noi ramuri autonome corespunde

unei legi de evoluie sociologic a societii postindustriale, legata de manifestri

diverse de inflaie si de tehnicizare a dreptului, cum este, spre exemplu, cazul

dreptului comunitar.

Bibliografie:

Sofia Popescu, Teoria generala a dreptului,Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2000

Eugeniu Sperantia, Filosofia dreptului

Al. Vallimarescu, Tratat de enciclopedia dreptului,Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1999

34Francois Terre,Introduction generale au droit, Ed.Dalloz, Paris, 4eme edition, 1998, p.8535Francois Terre,Introduction generale au droit, Ed.Dalloz, Paris, 4eme edition, 1998, p.87


38/153

38

Francois Terre,Introduction generale au droit, Ed.Dalloz, Paris, 4eme edition, 1998


39/153

39

Capitolul IVIzvoarele dreptului

Seciunea 1 Teoria generala izvoarelor de drept

I.Definiie. Clasificare

Norma juridicreprezintvoina de stat, fie caceasta este edictatchiar de

organele competente ale statului, fie c, fiind creaia altui subiect, este doar

recunoscut, sancionat de stat. n ambele cazuri, norma juridic se deosebete de

alte reguli de conduitsociali prin aceea cea poate fi impus, la nevoie, de ctre

organele de stat. innd cont de aceste elemente ce constituie diferena specific,

precum si de faptul ca norma juridic este o regul social acesta fiind genul

proxim - putem defini norma juridic drept o regula social (general si

impersonal) care exprim o voin de stat i care poate fi realizat, la nevoie, cu

ajutorul organelor de stat.

Sursa dreptului, fie c e vorba de drept pozitiv, sau de drept subiectiv, l

constituie norma juridic. Sursa normei juridice este ns variat. De aceea, i

sensurile noiunii de izvor de drept sunt variate. Putem antama aceasta chestiune

att la un nivel general, ct i la modul concret.

Distincia cea mai des ntlniteste aceea ntre izvoarele de drept formale i

cele materiale.

Izvoarele formaleale dreptului sunt formele de exprimare a normelor juridice,

pe cnd izvoarele materiale, sau fundamentul dreptului se refer la sursele de

configurare a dreptului, la factorii care determinnsui fenomenul juridic. Astfel, un

izvor principal al dreptului, n sens material, l constituie, fr ndoial, politica

partidului majoritar; i contiina juridic reprezint un alt izvor de drept, n sens

material.

Problema izvoarelor dreptului n sens material nu constituie preocuparea

teoriei generale a dreptului , ci a filosofiei juridice. Ea a constituit subiectul

cercetrilor unor doctrinari precum G. Ripert36, n lucrarea Forele creatoare ale

dreptului, ale lui Fr. Geny37, n tiini tehnicn dreptul privat pozitiv. Acesta din

urmpornete n lucrarea sa de la ideile dezvoltate de Laband38care vorbete despre

363738


40/153

40

constantele dreptului, despre dat n drept. Aceeai idee este dezvoltatla noi n ar

de Anita Naschitz n volumul Teorie i tehnicn procesul de elaborare a dreptului39.

Toate aceste contribuii ncearcsdezvluie, pe de o parte, ceea ce se impune celui

ce creeazdreptul i sevidenieze ceea ce nici legislatorul nu poate ocoli, iar pe de

altparte, aspectele asupra crora legiuitorul poate efectiv sintervin. Se considercreprezint dat n drept condiiile reale (ale vieii materiale), condiiile istorice,

condiiile raionale i cele ideale, care in de contiina individuali colectiv. Restul

poate fi construit n drept.

O alt distincie se face ntre izvoarele de drept directe (imediate) i cele

indirecte (mediate), care pot fi aplicate doar prin intermediul primelor. Apoi izvoarele

de drept pot fi, n funcie de forma n care apar, scrisesau nescrise, iar n funcie de

sursa lor i de fora lor juridic oficiale, atunci cnd provin de la un organ de stat,

sauneoficiale, n celelalte cazuri, dar i interne, cnd provin dintr-o sursnaional,sau externe, cnd sunt creaie internaional.

Se mai vorbete, n funcie de alte criterii, despre izvoare sociologice, istorice,

juridice saumateriale.

Disciplina pe care o studiem mpreunse preocupde izvoarele dreptuluin

sens formal, adic de modul de exprimare a dreptului, de modalitatea de instituire

sau recunoatere de ctre puterea de stat a normelor juridice n procesul de creare a

dreptului40. Acestea pot fi scrise, cum sunt legile, deciziile judectoreti, conveniile

internaionale etc., sau nescrise, aa cum sunt cutumele. De asemenea, ele pot fi

izvoare directe (imediate), sau indirecte (mediate), acestea din urmdevenind izvoare

ale dreptului prin intermediul celor directe. Cutuma sau echitatea sunt exemple de

asemenea izvoare mediate n dreptul pozitiv romnesc actual. De asemenea, izvoarele

dreptului pot fi interne sauexterne, dupcum sunt adoptate n interiorul statului, sau

sunt rezultatul colaborrii internaionale, aa cum este cazul tratatelor internaionale.

Indiferent de faptul csunt creaia statului, n totalitate, sau sunt rodul negocierilor cu

alte state, n ambele cazuri vorbim despre norme juridice, pentru cambele reprezint

voina de stat41.

39Anita Naschitz, Teorie i tehnica n procesul de elaborare a dreptului, Ed. Academiei, Bucureti,196940Ioan Ceterchi, Ion Craiovan,Introducere n teoria generala dreptului, Ed. All, Bucureti, ediiaaIII-a,1998, p.71.41De la ratificarea Conveniei Europene a Drepturilor Omului, drepturile subiective pot fi realizate, lanevoie, nu numai cu ajutorul organelor de stat, ci i cu ajutorul unor organe internaionale, cum esteCurtea Europeana Drepturilor Omului de la Strasbourg.


41/153

41

II. Teoria generala izvoarelor de drept

ntrebarea care se pune este unde gseti norma care guverneazrelaia sau

situaia dat?.

Problema izvoarelor de drept n sens formal, tehnic-juridic, adica formei deexprimare a normei juridice, poate fi abordat att la un nivel general, ct i la un

nivel concret.

La nivel general, ncercm s rspundem la ntrebarea unde i au locul

normele ce pot fi aplicate, la nevoie, cu ajutorul organelor de stat ?

O analiza diacronicprecum i sincronica izvoarelor de drept ne conduce la

ideea c obiceiul juridic, actul normativ juridic, practica judectoreasc, doctrina,

contractul, actele normative non-juridice, echitatea i analogia au constituit, n diferite

epoci istorice i state izvoare de drept.a). Cutumasau obiceiul juridic constituie cel mai vechi izvor de drept i este

o surs nescris a dreptului constnd ntr-un uz ce e respectat o perioad mai

ndelungat, fiind considerat obligatoriu.

Cutuma poate fi sancionat, recunoscut de ctre stat printr-o dubl

modalitate: fie sfie aplicatdirect de ctre instane, situaie n care cutuma apare ca

izvor direct, aa cum este cazul rilor cu sistem juridic anglo-saxon, fie s se fac

referire la cutumntr-un act normativ scris, cum este cazul art. 600 i urm. din Codul

Civil, situaie n care vorbim despre cutum ca izvor mediat de drept. Dei cutuma

este, prin excelen, un izvor nescris, culegerile de cutume au cptat forma scris,

cum au fost Oglinda Saxondin 1230,Aezmintele lui Ludovic cel Sfnt, din 1270,

Pravila Rusdin sec. IX-XIII42.

Ca i apariia unei cutume, ncetarea aplicrii ei are loc tot n urma unui proces

lent, prin non-uzajul ei treptat i repetat, ceea ce n limbajul juridic poartnumele de

cdere n desuetudine43.

A se vedea cutuma in dreptul international public chiar cu caracter

obligatoriu in anumite subramuri ale dr international public

b). Actul normativ juridic

Actul normativ poate fi politic, moral, juridic (atunci cnd cuprinde norme

juridice) etc. Actele normative juridice reprezinto manifestare unilateralde voin

4243idem.


42/153

42

a unui organ competent de stat ce cuprinde reguli de conduita care produc efecteerga

omnesi care pot fi aduse la ndeplinire, la nevoie, prin fora de constrngere a

statului. Acestea reprezintcel mai important izvor de drept. Actele normative de alt

naturdect juridicpot fi izvoare de drept doar mediat.

Actele juridice sunt manifestri de voin ce produc efecte juridice. Elepot fi normative sau nenormative, adicindividuale. Dacactele juridice individuale,

fie csunt creaia particularilor, sau a organelor de stat, produc efecte doar fa de un

numr limitat de persoane determinate, actele juridice normative constituie o

manifestare de voinetaticce conine reguli de conduit, adicdispoziii generale i

impersonale. Actul normativ juridic constituie cel mai important izvor de drept.

Asemenea acte au existat din cele mai vechi timpuri, n Sumer (Lipit-Istar, Ur-

Nammu), Mesopotamia (Codul Hammurabi sec. XVIII .H.), India (Legea lui Manu

sec. III .H.), China (Legea Mu), Grecia Antic (Legile lui Solon sec VII .H.),Imperiul Roman (Legea celor XII Table sec. V .H.)44etc. Ele erau, n cea mai mare

parte, o culegere de cutume cu tentreligioas. n Evul Mediu, importana legii crete

n detrimentul cutumelor, procesul intensificndu-se odat cu centralizarea statelor.

Sunt cunoscute astfel, Codul penal Carolina n Germania (1592), Codul maritim

(1673) i Codul comercial (1681) n Frana, Pravilniceasca condic (1780) i Codul

Caragea (1818), la noi.

Epoca de glorie a actului normativ juridic a nceput n secolul al XIX-lea, cu

Codurile lui Napoleon. Astzi, chiar i n sistemul de common-law (anglo-saxon) cel

mai important izvor de drept este actul normativ scris.

c). Practica judectoreasc(precedentul judiciar sau jurisprudena)

La nceput, judectorii nu aveau la ndemn legi scrise. Judectorul era i

creatorul regulii de drept. Astfel, hotrrea datde judector, ntr-un domeniu, devine

obligatorie n soluionarea unei cauze similare viitoare, adicdevine izvor de drept.

n dreptul roman, jurisprudena a cpat o mare importan prin intermediul

aa-numitului drept pretorian. Hotrrile pretorilor i ale altor magistrai cu ocazia

soluionrii unor cauze concrete, prin care se corecta, adapta sau completa vechiul

drept civil roman au devenit obligatorii, la nceput, pentru magistratul care le-a emis,

apoi, pentru toi magistraii45.

4445I. Ceterchi, I. Craiovan, op. cit., p.85.


43/153

43

n unele sisteme de drept, precum cel de common-law, jurisprudena este izvor

direct de drept, iar in altele, precum cel romano-german, nu. Adagiul nullum crimen

sine lege, nulla poena sine legea devenit, la nceput n ramura penal, principiu de

drept. Totui, i n rile cu sistem bazat pe actul normativ, ca unic izvor de drept,

jurisprudena constituie, n mod excepional, izvor de drept mediat. Astfel, n aranoastr, jurisprudena Curii Europene de la Strasbourg sau deciziile instanei supreme

n soluionarea recursului n interesul legii sunt considerate, n unele opinii, creatoare

de drept46.

d). Doctrina nu este astzi, izvor de drept. In secolul al III-lea, la Roma,

scrierile celor mai mari jurisconsuli, precum Paul, Papinian, Ulpian i Gaius

constituiau izvor de drept. Rezumate ale acestor scrieri au fost preluate n Codul lui

Iustinian, Corpus Iuris Civilis, i au constituit izvor de drept pnn secolul al IX-lea.

De asemenea, tiina dreptului influeneaz, fr ndoial, att pe legiuitor, ct i peinterpret, pe judector. De exemplu, ideile lui Vespasian Pella au stat la baza crerii

Curii Penale Internaionale.

innd cont de puterea ei de influeni de faptul ci astzi, doctrina celor

mai reputai juriti este en

Intr St Dreptului

Documents

Transcript of Intr St Dreptului