institutii_financiare

28
TEMA Nr. 11 INSTITUTII FINANCIARE INTERNATIONALE Multe institutii au fost create in timpul sau imediat dupa al doilea razboi mondial, cu scopul de a elimina decalajele anterioare dintre tari si de a crea un sistem viabil de drepturi si indatoriri internationale. Acest sistem cuprinde drepturi si indatoriri in domeniul economic. Miscarea internationala a mijloacelor banesti si sistemul pietei monetar financiare internationale dispune de o structura institutionala adecvata, prin intermediul careia se realizeaza, in mod concret, fluxurile monetare si se asigura efectuarea operatiunilor specifice activitatilor monetar – financiare internationale. Aceasta structura include institutii specializate localizate la nivelul economiilor mondiale (banca centrala si bancile comerciale), bursele si societatile financiare, agentii economici nonbancari, institutiile guvernamentale, institutii monetar – financiare internationale si cele regionale. La oricare dintre aceste niveluri distingem:

description

Multe institutii au fost create in timpul sau imediat dupa al doilea razboi mondial, cu scopul de a elimina decalajele anterioare dintre tari si de a crea un sistem viabil de drepturi si indatoriri internationale. Acest sistem cuprinde drepturi si indatoriri in domeniul economic.

Transcript of institutii_financiare

Page 1: institutii_financiare

TEMA Nr. 11

INSTITUTII FINANCIARE INTERNATIONALE

Multe institutii au fost create in timpul sau imediat dupa al doilea

razboi mondial, cu scopul de a elimina decalajele anterioare dintre tari si de a

crea un sistem viabil de drepturi si indatoriri internationale. Acest sistem

cuprinde drepturi si indatoriri in domeniul economic.

Miscarea internationala a mijloacelor banesti si sistemul pietei

monetar – financiare internationale dispune de o structura institutionala

adecvata, prin intermediul careia se realizeaza, in mod concret, fluxurile

monetare si se asigura efectuarea operatiunilor specifice activitatilor monetar

– financiare internationale. Aceasta structura include institutii specializate

localizate la nivelul economiilor mondiale (banca centrala si bancile

comerciale), bursele si societatile financiare, agentii economici nonbancari,

institutiile guvernamentale, institutii monetar – financiare internationale si

cele regionale.

La oricare dintre aceste niveluri distingem:

a) institutii care efectueaza nemijlocit operatiuni monetar –

financiare internationale;

b) institutii care organizeaza, sprijina si supravegheaza.

1. Principii de baza pentru functionarea eficienta a institutiilor

Toate institutiile financiare internationale se ghideaza dupa cel putin

trei principii de baza:

- promovarea libertatii comertului international si a

tranzactiilor de capital;

Page 2: institutii_financiare

- asigurarea asistentei de specialitate in fiecare tara in vederea

mentinerii stabilitatii economice si monetare interne si

externe;

- elaborarea politicilor economice luând in considerare

interesele tuturor tarilor membre ale acestor institutii.

Functionarii institutiilor internationale sunt extrem de preocupati de

faptul ca, pe masura ce resursele de capital sunt disponibilizate de

comunitatea internationala, ele trebuie cheltuite. De aceea exista o tendinta de

largire a sistemului de creditare, dar este necesar sa se ia masuri astfel incât sa

nu se diminueze calitatea. Din acest punct de vedere este foarte important ca

institutiile sa fie capabile sa-si pastreze seriozitatea pe pietele financiare, la

adevarata lor valoare. Majoritatea institutiilor financiare internationale sunt

solide din punct de vedere financiar. O trasatura esentiala a institutiilor

financiare internationale este solidaritatea intre tarile membre ale acestor

institutii. Aceasta poate lua forma unor contributii financiare, demonstrând

bunavointa de a oferi resurse unei institutii care le va distribui pe considerente

supranationale. Contributiile financiare sunt expresie a sprijinului politic; ele

trebuie dezbatute in parlamentul fiecarei tari membre si aceasta dovedeste

faptul ca institutiile internationale primesc un suport politic. Dar, pentru

functionarea eficienta a acestor institutii, mult mai important decât valoarea

contributiei financiare este dorinta politica de cooperare intre tarile membre

bazata pe incredere reciproca. Institutiile intocmesc rapoarte detaliate asupra

activitatii lor, in care apar si comentarii critice. Analiza introspectiva si

autocritica au un rol benefic in readaptarea si imbunatatirea activitatii in

scopul pastrarii increderii cu care au fost investite institutiile din partea tarilor

membre, partenere.

Pentru a-si putea desfasura activitatea independent este foarte

important ca institutiile internationale sa aiba propriile surse de venituri.

Page 3: institutii_financiare

Majoritatea institutiile financiare internationale sunt institutiile

profitabile. Aceste institutiile au reusit sa acumuleze rezerve de capital

substantiale, care sa le consolideze pozitia in negocierile cu tarile membre si

sa le ofere o siguranta pentru “vremurile grele”. Pozitia OCDE, care nu are

surse proprii de venituri in afara celor din publicatiile pe care le editeaza, este

slaba din mai multe puncte de vedere in comparatie cu cea a institutiilor de la

Bratton – Woods.

Un alt factor important in asigurarea succesului institutiilor

internationale este modalitatea in care se iau deciziile. Majoritatea institutiile

financiare adopta proceduri in care voturile depind de puterea economica si

financiara a fiecarei tari membre. Votul este adesea legat de contributia

financiara a tarii respective, in acest fel fiind asigurat faptul ca tarile cu cea

mai mare putere economica vor avea si cea mai mare contributie financiara,

primind in schimb o mai mare putere de decizie in cadrul institutiei

respective. In practica se constata ca acest sistem functioneaza avantajos

pentru marile puteri economice si indirect pentru intreaga comunitate

internationala.

In general, institutiile internationale care iau decizii pe baza votului

diferentiat functioneaza mult mai eficient si mai prompt decât celelalte

institutii care opereaza pe principiul “o tara, un vot”, cum sunt Organizatiile

Natiunilor Unite. Cu toate acestea, in practica se urmareste pe cât posibil,

luarea deciziilor pe baza consensului general.

Fiecare institutie incearca sa creeze un cadru adecvat pentru discutiile

de interes reciproc in care tarile membre sa-si poata lamuri problemele

proprii. Cu toate ca tarile recunosc necesitatea cooperarii, pentru mentinerea

comertului liber si a sistemului de plati, in practica este dificil de acceptat

faptul ca acesta atrage dupa sine o ierarhizare a tarilor in cadrul institutiei.

Institutiile financiare internationale sunt apolitice. Statutele lor prevad

respectarea sistemului economic si politic al fiecarui stat membru. Evaluarea

Page 4: institutii_financiare

cererilor de acordare a creditelor ia in considerare numai aspectele tehnice,

economice si financiare.

Toate institutiile internationale sunt supuse unor presiuni politice de

diverse tipuri. Astfel S.U.A profita uneori de pozitia sa dominanta in cadrul

institutiilor internationale, impunând preferintele politice proprii, in urma

consultarilor din cadrul Grupului celor 7. Existând conflicte ideologice

internationale, este foarte important sa nu fie luate in consideratie preferintele

politice. Sistemul de evaluare a cererilor de imprumut ar fi total paralizat daca

ar lua in considerare aspecte politice cum ar fi standardele democratice ale

sistemului de administratie publica sau respectarea drepturilor omului.

Caracterul apolitic al acestor institutii trebui mentiunt si protejat in

permanenta.

Pe plan international functioneaza institutii monetar – financiare

specializate: FMI, BIRD si intregul grup al Bancii Mondiale, ca si mai vechea

decât ele, Banca Reglementelor Internationale.

Rolul lor depaseste cu mult pe acela al unei simple banci, printre

obiectivele lor figurând dezvoltarea si organizarea cooperarii monetar –

financiare a statelor, asigurarea de asistenta si sprijin financiar pentru

dezvoltarea schimburilor, mentinerea stabilitatii si echilibrului pe plan

valutar, a echilibrului balantelor de plati, sustinerea financiara a cresterii

economice in tarile membre si cu deosebire in cele mai putin dezvoltate1).

2. Cadrul institutional al desfasurarii relatiilor monetare si

financiare internationale

Activitatea monetar – financiara internationala, atât de ampla si de

complexa astazi, presupune pentru desfasurarea sa institutii specializate,

mijloace si modalitati de organizare, supraveghere si reglare a acestei

activitati si a relatiilor generate de ea. Cadrul institutional international

1) A. Cajal – “Relaţii monetare şi financiare internaţionale”, pag. 20, Ed. Bucura Nouă, Bucureşti, 1997.

Page 5: institutii_financiare

adecvat este asigurat prin institutii monetar – financiare internationale,

precum si prin structuri nationale, regionale si internationale investite cu rol si

functii in reglementarea pietelor monetare, financiare si de credit

internationale.

2. 1. Banca Reglementelor Internationale (B.R.I.)

Este cea mai veche dintre institutiile financiare internationale, este un

organism interguvernamental, cu sediul la Basel (Elvetia), infiintata in 1930,

in urma conferintei de la Haga care s-a ocupat de plata reparatiilor de razboi

germane dupa primul razboi mondial in cadrul planului Young. Principalele

tari implicate in razboi au cazut de acord cu guvernul Elvetiei neutre sa

fondeze o banca la Basel la care sa fie membre numai bancile centrale si care

sa aiba imunitate efectiva in raport cu legile nationale ale statelor membre.

B.R.I. urma sa raspunda de reglementarea reparatiilor de razboi germane, de

unde si denumirea de “reglemente” din numele institutiei.

B.R.I. este o companie pe actiuni cu raspundere limitata ai carei 33

de actionari cuprind aproape toate bancile europene centrale, precum si

bancile centrale ale Australiei, Canadei, Japoniei si Africii de Sud. Unele

banci centrale, inclusiv Rezervele Federale ale S.U.A. au vândut din actiunile

lor initiale la B.R.I., bancilor comerciale, astfel incât 15% din actiuni sunt

detinute de actionari particulari, in principal din Europa1).

România a participat la B.R.I., inca din 1930, prin Banca Nationala

care a subscris un capital de 20 milioane franci elvetieni, capitalul initial al

B.R.I. fiind de 1,5 miliarde franci elvetieni2).

Principalele departamente ale B.R.I. sunt: departamentul monetar si

economic (au specialisti de inalta valoare unde este analizata situatia

monetara internationala) si departamentul bancar care realizeaza tranzactiile

financiare de piata. Personalul B.R.I. este de aproximativ 500.1) A. F. P. Bokker – “Instituţii financiare internaţionale”, Ed. Antet, pag. 117, Oradea, 1997.2) A. Cajal – “Relaţii monetare şi financiare internaţionale”, pag. 66, Ed. Bucura Nouă, Bucureşti, 1997.

Page 6: institutii_financiare

Functiile B.R.I. sunt expuse pe larg in statut, astfel incât banca poate

raspunde corespunzator situatiei in permanenta schimbare a sistemului

financiar international.

B.R.I. a fost infiintata ca o banca a bancilor centrale dar in multe

privinte functioneaza ca o banca comerciala. Bancile centrale depoziteaza o

parte a resurselor lor in moneda oficiala la B.R.I., care le reinvesteste pe piata

eurodevizelor sau pe pietele nationale. B.R.I. asigura un manageriat flexibil al

resurselor incredintate.

Functia bancara indeplinita de B.R.I., consacrata structurii financiare,

include furnizarea de credite bancilor centrale care nu dispun de lichiditati.

Aceasta este o consecinta directa a celei mai importante functii a B.R.I. si

anume promovarea cooperarii intre bancile centrale. Aceasta cooperare este

in intregime voluntara; nu exista un transfer oficial de autoritate catre B.R.I.

Conform prevederilor statutare, B.R.I. efectueaza urmatoarele

operatiuni:

- primeste si constituie depozite in favoarea bancilor centrale;

- cumpara, detine si vinde aur in contul sau si al bancilor

centrale;

- acorda credite bancilor centrale;

- se ocupa de cumpararea sau vânzarea de cecuri, cambii si

alte titluri de credit1).

Obiectivele B.R.I. sunt: sa promoveze cooperarea bancilor centrale

si sa asigure posibilitati suplimentare operatiunilor financiare internationale;

sa actioneze ca mandatar sau agent in privinta reglementarilor financiare

internationale ce i-au fost incredintate prin acorduri intre partile interesate

(Articolul 3).

B.R.I. elaboreaza multe statistici pentru bancile centrale, indeosebi

asupra pietelor internationale de capital si de credit. A alcatuit cea mai mare

1) D. D. Şaguna – “Drept financiar şi fiscal”, pag. 424, vol. I, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997.

Page 7: institutii_financiare

baza de date statistice financiare din lume. Pe baza analizelor acestor date,

facilitata de faptul ca B.R.I. insusi este un operator important de piata, B.R.I.

intocmeste rapoarte cu privire la tendintele semnificative si indica deficientele

si perturbarile potentiale. Aceste rapoarte, dintre care multe sunt publicate,

sunt discutate de Comitetul Permanent al Eurodevizelor, cuprinzând experti ai

Grupului celor Zece.

Ca institutie financiara cu orientare europeana, B.R.I. asigura multe

servicii pentru bancile centrale ale Grupului celor Zece si ale Uniunii

Europene. Ea nu este numai o banca propriu-zis, ci si o institutie prestatoare

de servicii pentru bancile centrale cu functii de administrator sau de agent.

Inainte de infiintarea Institutului Monetar Ruropean, B.R.I. a asigurat cazare

si sprijin pentru secretariatul Comitetului Guvernatorilor Bancilor Centrale al

Pietei Comune. Din 1986, B.R.I. a organizat decontarea (clearing)

tranzactiilor private ECU de catre bancile comerciale. Lipsurile temporare de

lichiditati trebuie inlocuite de bancile comerciale participante prin sistemul de

clearing. In cadrul sistemului de clearing sunt 45 de banci comerciale

organizate in Asociatia Bancara ECU. Recent B.R.I. a devenit agentul pentru

aranjamentele colaterale legate de restructurarea datoriei Braziliei catre

bancile comerciale.

Structura financiara a B.R.I. se caracterizeaza printr-un grad inalt de

lichiditati. Bancile centrale care isi depoziteaza o parte a rezervelor de aur si

valuta la B.R.I. trebuie sa fie sigure ca depozitele lor, in caz de nevoie, pot fi

disponibilizate imediat la cerere. Tranzactiile B.R.I. produc un profit, partial

datorita existentei unei marje mici de dobânda, asa ca B.R.I. nu are nevoie de

ajutor financiar. Ca urmare, B.R.I. are o pozitie unica si foarte independenta

printre institutiile financiare internationale. Ea este dupa F.M.I. al doilea stâlp

al sistemului monetar international oficial.

2. 2. Fondul Monetar International (F.M.I)

Page 8: institutii_financiare

F.M.I., institutie specializata a O.N.U., supravegheaza buna

functionare a sistemului. Alaturi de O.N.U. si G.A.T.T., este una dintre cele

mai mari constructii institutionale concepute de Statele Unite si intr-o masura

mai mica de Regatul Unit al Marii Britanii, la sfârsitul celui de al doilea

razboi mondial.

Scopul sau este clar: sa impiedice revenirea catastrofelor din anii ’30

(scaderea brusca a activitatii economice, inchiderea frontierelor, manipularile

monetare, venirea la putere a regimurilor dictatoriale), printr-un liberalism

organizat, combinând, cu ajutorul statelor, respectul fata de disciplinele

precise cu o cooperare internationala puternica, in scopul de a le ajuta pe cele

care se afla in dificultate. Acesta este rolul F.M.I.-ului in domeniul monetar1).

“Sistemul ideal ar consta in mod sigur in fondarea unei banci

supranationale care sa aiba cu toate bancile centrale nationale relatii

asemanatoare celor care exista intre fiecare banca centrala si bancile sale

subordonate”2).

Acum 61 de ani, s-a petrecut intr-o mica localitate – Bretton Woods,

(statul New Hamphire, S.U.A.) un eveniment care avea sa ramâna intiparit in

analele istoriei moderne a lumii. Aici s-au intâlnit la 22 iulie 1944

reprezentantii a 44 de state care au reflectat asupra viitorului economic.

Dintre statele participante 8 reprezentau Africa, Asia, Orientul Mijlociu si

mai putin de 30 erau tari in curs de dezvoltare.

In anul 1944, omenirea se afla in fata necesitatii de a trage concluziile

menite nu numai sa repare ranile a doua razboaie, ci si sa previna, printr-o

cooperare strânsa intre natiuni, aparitia unor noi conflicte armate. Toate

statele doreau sa se realizeze o cooperare intre tarile lumii in vederea obtinerii

unei stabilitati economice, financiare si monetare1).

1) P. M. Defarges – “Organizaţiile internaţionale contemporane”, pag. 42, Institutul European, Iaşi, 1998.2) J. M. Keynes – “Traite sur la monnail”.1) D. D. Şaguna – “Drept financiar şi fiscal”, pag. 426, vol. I, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997.

Page 9: institutii_financiare

Pentru ca F.M.I. sa-si inceapa activitatea era nevoie de acordul unui

unmar de tari ale caror cote de participare la capitalul F.M.I. sa insumeze cel

putin 65% din acesta. Aceasta cerinta a fost realizata la 27 noiembrie 1945,

când statutul Fondului a fost semnat si ratificat de 29 de guverne totalizând

80% din cotele parti, ceea ce a permis intrarea in vigoare a acordului F.M.I.

Activitatea oficiala a F.M.I. a inceput la 1 martie 1947 si primul sau

exercitiu financiar s-a incheiat la 30 iunie 1947.

Statele membre ii platesc F.M.I. in functie de anvergura lor

economica o suma totala in aur, devize si moneda nationala. Aceste

varsaminte le fixeaza cota-parte ce determina numarul de voturi in

deliberarile Fondului, ca si importanta tragerilor la care pot participa in cadrul

institutiei. Accesul la aceste trageri atrage masuri de supraveghere si control

din partea F.M.I.

Organizarea - F.M.I. este condus in mod oficial de Consiliul

Guvernatorilor. Guvernatorii decid asupra problemelor importante, cum ar fi

cresterea capitalului Fondului, aderarea de noi membrii sau acordarea

drepturilor speciale de tragere.

Deciziile politice curente sunt luate de catre Consiliul Executiv, caruia

guvernatorii ii deleaga aplicarea politicii F.M.I. Acest consiliu este compus

din 24 de directori executivi care se intâlnesc cel putin de trei ori pe

saptamâna. Cele cinci tari cu cea mai mare cota de participare – S.U.A.,

Marea Britanie, Germania, Franta si Japonia – au dreptul la câte un director

permanent fiecare.

Cel mai important organism care traseaza politica F.M.I. este

Comitetul Interimar, a carui presedentie este asigurata prin rotatie.

Functii. Principala functie a F.M.I. este aceea de a supraveghea

sistemul monetar international. Din aceasta functie principala deriva alte

câtevafunctii: supravegherea politicii monetare si a ratei de schimb din tarile

membre, elaborarea de recomandari privind politica financiara pentru membri

Page 10: institutii_financiare

si acordarea de credite pentru tarile cu dificultati in balanta de plati. Rolul cel

mai important pe care il detine Fondul este acela de manager al unui sistem

monetar international ordonat, previzibil si stabil, cu granite deschise si care

sa ofere cadrul necesar unei cresteri echilibrate in comertul mondial si in

economiile tarilor membre. In acest sens F.M.I. functioneaza ca un organism

permanent de consultanta, in care membrii coopereaza si participa activ in

sfera monetara internationala1).

Scopurile F.M.I.2)

(1) – De a promova cooperarea monetara internationala

(2) – De a facilita extinderea si cresterea echilibrata a comertului

international si de a contribui astfel la promovarea si mentinerea unui nivel

inalt al angajarilor si al venitului real si de a dezvolta resursele productive ale

tuturor tarilor membre, ca obiectiv principal al politicii economice

(3) – De a promova stabilitatea schimbului, de a mentine disciplina in

acordurile de schimb dintre membri si de a evita deprecierea schimbului

competitiv

(4) – De a asigura asistenta in stabilirea unui sistem multilateral de

plati pentru tranzactiile curente dintre membri si in eliminarea restrictiilor in

schimbul international care stânjenesc dezvoltarea comertului international

(15) – De a da incredere membrilor, prin disponibilizarea temporara a

resurselor generale ale Fondului

(16) – De a micsora durata si intensitatea dezechilibrului din balantele

de plati internationale.

Statutul F.M.I.-ului adoptat la Bretton Woods contine 31 de articole

care definesc obiectivele si regulile sale de functionare. Primul articol se

refera la rolul F.M.I.-ului, articolul IV la regimul schimburilor fixe si

1) A. F. P. Bokker – “Instituţii financiare internaţionale”, Ed. Antet, pag. 28-29, Oradea, 1997.

2) Articolul 1 din Prevederile Acordului de Înfiinţare al F.M.I.

Page 11: institutii_financiare

stabilitatea schimburilor, articolul VIII la convertibilitatea monedelor, iar

articolul V la facilitatile de credit.

Facilitati de credit1). Statutul F.M.I. prevede pentru tarile membre

posibilitatea de a face apel la resursele sale financiare. Acordarea de credite

urmareste sa usureze adoptarea de politici de deschidere si de liberalizare,

asigura autoritatile ca o finantare va fi disponibila pentru a compensa

eventualul impact al acestor politici asupra balantelor de plati. F.M.I.-ul

incurajaza astfel, prin acordarea acestor credite, politici vizând realizarea

monedei liber convertibile, liberalizarea schimburilor externe si facilitarea

miscarilor de capital international.

In acelasi mod, aceste credite incurajaza tari, care se confrunta cu un

deficit al balantei de plati, sa nu aplice politici nefaste pentru comunitatea

internationala, cum ar fi devalorizarea competitiva sau blocarea schimburilor

externe.

Statutul precizeaza ca aceste resurse au un caracter temporar, caci

acordarea continua de credite pe termene medii sau lungi ar putea incuraja

mentinerea de politici nefaste.

La sfârsitul anului 1995, F.M.I. cuprindea 181 de tari membre, avea

disponibilitati de 154,3 mld. DST (la 30 aprilie 1994) care proveneau din:

cotele-parti ale tarilor participante 144,9 mld. DST, iar restul din alte

varsaminte speciale, din care aur circa 3217 tone2).

In perioada 1980 – 1990 aproape 40 de tari (printre care si cele care

provin din lumea comunista) au aderat la F.M.I.3)

2. 3. Banca Mondiala

Concomitent cu infiintarea in 1944, la Bretton Woods, a Fondului

Monetar International s-a decis si crearea unei banci internationale care sa se

1) P. Lenain – “F.M.I.-ul”, pag. 38, Ed. CNI Coresi, 2000.2) P. Bra – “Relaţii Financiare şi Monetare Internaţionale”, pag. 253, Ed. Economică.3) P. M. Defarges – “Organizaţiile internaţionale contemporane”, pag. 46, Institutul European, Iaşi, 1998.

Page 12: institutii_financiare

axeze pe finantarea si reconstructia economiiloe europene, slabite in timpul

celui de al doilea razboi mondial: Banca Internationala pentru Reconstructie

si Dezvoltare (B.I.R.D.). Aceasta banca este cunoscuta in general sub numele

de Banca Mondiala si acest termen generic include si institutiile inrudite,

infiintate ulterior si având functii specifice: Corporatia Financiara

Internationala (CFI) si Asociatia pentru Dezvoltarea Internationala (ADI).

Scopul principal al tuturor acestor institutii este acelasi: promovarea

progresului economic si social in tarile in curs de dezvoltare, prin cresterea

productivitatii economice. Institutiile mentionate acorda credite si

imprumuturi si ofera consultanta tehnica si economica in sectorul public si

privat din tarile in curs de dezvoltare.

In primii ani de existenta, Banca Mondiala va acorda câteva

imprumuturi pentru reconstructtia Frantei, Olandei, Danemarcei si Japoniei,

pentru a le ajuta la finantarea reconstructiei economiilor lor.

Capitalul Bancii este format din subscriptiile statelor sale membre.

80% din capitalul subscris poate fi cerut in orice moment de Banca Mondiala

pentru a face fata la rambursarea de imprumuturi sau garantii.

Banca Mondiala trebuie sa se asigure de rentabilitatea proiectului

finantat si de capacitatea celui care imprumuta de a rambursa imprumutul

acordat.

Structura financiara prevazuta pentru Banca Mondiala este in mod

singular diferita de cea a FMI-ului. Fondul functioneaza prin punerea in

comun a devizelor, pe care statele membre le pot imprumuta temporar, in

timp ce Banca Mondiala are o structura mai clasica de intermediar financiar

insarcinat cu acordarea de imprumuturi obtinut pe piata de capital. Fondul

trebuie sa acorde credite pe termen scurt destinate restabilirii balantei de plati,

in timp ce Banca Mondiala trebuie sa se angajeze in ajutorarea pe termen lung

a proiectelor de investitie1).1 P. Lenain – “F.M.I.-ul”, pag. 41, Ed. CNI Coresi, 2000.2) D.D. Şaguno – Drept financiar şi fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureşti, vol 1, 1997 pg.238.

Page 13: institutii_financiare

Pentru a-si indeplini activitatile, banca Mondiala dispune de un

personal de peste 7000 persoane (2000 numai pentru Fond) si peste 40 de

reprezentanti in toata lumea. Personalul are un evantai impresionant de

competente: economisti, ingineri, urbanisti, agronomi, statisticieni, juristi etc.

Ea are nevoie de un astfel de evantai de competente, caci operatiunile sale

acopera un vast demeniu de activitate.

Drepturile tarilor membre ale bancii sunt2):

- contractarea de imprumuturi pentru investitii

- contractarea de imprumuturi pentru finantarea pe baza de

program

- participarea la licitatiile internationale organizate de Banca

Mondiala, pentru adjudecarea lucrarilor finatate de aceasta.

- obtinerea de asistenta tehnica pentru anumite lucrari de

specialitate

- termene maxime de pâna la 20 ani.

Obligatiile pe care trebuie sa si le asume statele membre sunt:

- aderrarea prealabila la F.M.I;

- participarea la capitolul pe actiuni al bancii;

- furnizarea de informatii si date privind situatia economica si

financiara a tarii, in vederea fundamentarii politicii de imprumuturi a bancii,

fata de tara respectiva.

România a aderat la Banca Mondiala la 15 decembrie 1972, iar pâna

acum a obtinut imprumuturi pentru realizarea unor investitii importante in

agricultura, industrie, energie, transporturi.

Structura Bancii este relativ copmplexa, deoarece ete formata din

mai multe institutii:

2

Page 14: institutii_financiare

AID – are aceleasi obiective ca si BIRD, numai ca in sfera ei de

activitate sunt incluse cele mai sarace tari, carora le asigura conditii de

creditare deosebit de avantajoase: credite fara dobanda, cu o perioada de

gratie de 10 ani si de rambursare efectiva de 15 ani. Resursele ei provin din

subscriptiile celor mai dezvoltate tari, membre ale BIRD si din redistribuirea

veneficulor BIRD.

CFI are ca scop acordarea de asistenta tarilor slab dezvoltate in

promovarea sectorului privat, mobilizând pentru aceasta, capitalul national

intern, precum si din capital strain.

AMGI (Agentia Multilaterala de Garantie a Investitiilor), infiintata in

1988, are misiunea de a incuraja investitiile directe in tarile in curs de

dezvoltare ti de a le proteja contra riscurilor necomerciale.

Toate aceste organisme au un obiectiv comun- dezvoltarea economica

a tarilor asistate.

Banca Mondiala sprijina economia româneasca1)

Cateva proiecte pe care Banca Mondiala si-a propus sa le promivze in

România, prin credite si asistenta tehnica si care sunt in curs de

implementare:

- proiectul de cadastru

- proiectul de reabilitare a scolilor

- reforma si privatizarea in telecomunicatii

Proiectul de cadastru este implementat pe o perioada de 4 ani,

incepând din iunie 1998 si are urmatoarele obiective:

- crearea unui sistem de asigurare a dreptului de proprietate

asupra pamântului, extins la nivelul intregii tari.

- Crearea unei modalitati simple de acces la informatiile

referitoare la dreptul de proprietate asupra terenurilor

1) Piaţa Financiară, nr.9, septembrie 2000, pg.94

Page 15: institutii_financiare

- Stabilirea unor proceduri simple, sigure si eficiente de

tranzactionare a terenurilor.

Costul proiectului este estimat la 37 milioane dolari.

Proiectul de reabilitare a scolilor are drept obiective:

- reabilitarea si/sau anlocuirea si echiparea a ciraca 700 dintre

unitatile scoalre cu un gread avansat de degradare, in conformitate cu normele

internationale acceptate, de siguranta si pedagogie.

- Consolidarea capacitatii institutionale a personalului din

acest sector; 1) la nivel national, prin elaborarea, aplicarea si respectarea unor

norme de siguranta, standarde tehnice si practice si respectarea normelor

ecologice la construirea si intretinerea unitatilor de invatamânt; si 2) la nivel

judetean, prin managementul si implementarea unor norme cuprinzatoare de

intretinere a spatiilor de invatamânt.

Costul total al proiectului este estimat la 130 milioane dolari, din care

70 milioane dolari constituie imprumutul acordat de Banca Mondiala.

Reforma si privatizarea in telecomunicatii este un proiect compus din

doua componente:

- Reforma sectorului: privatizarea Rom Telecom, prin

vânzarea pâna la 30% din actiunile acesteia catre investitori si pâna la 5% din

actiuni angajatilor companiei; domeniul reglementarilor va acoperi

reglementarile tehnice (calitatea serviciilor, tipul aprovarilor necesare pentru

echipamnete) si reglementarile economice (preturi, taxe pentru licente);

domeniul legislativ va pune la dispozitie cadrul legal pentru transparenta

reglementarilor si pentru alternativele politicilor alese.

- Dezvoltarea agentiei de reglementare: include modernizarea

spectrului radio. Acesta va include dezvoltarea capacitatii Inspectoratului

General al Telecomunicatiilor de a reglementa toate retelele si serviciile din

acest sector de activitate incluzând achizitionarea de echipamente si servicii

Page 16: institutii_financiare

(din acest sector) pentru instalarea unei retele nationale de management si

monitorizare a spectrului de frecvente radio.

Costul proiectului este estimat la 44 milioane dolari, din care Banca

Modniala asigura o finantare in valoare totala de 40 milioane dolari.

Confinantatori ai proiectului sunt: Guvernul României, UE si IGT. Proiectul a

fost semnat la 28 aprilie 1998.

3. Concluzii:

Scopul infiintarii unor institutii financiar-monerate internationale a

fost acela de a asigura cadrul adecvat pentru cooperare si ajutor reciproc in

diferite domenii, intre tarile membre.

Credinta care a condus la aparitia acestor institutii a fost aceea ca

pacea mondiala poate fi asigurata numai prin prosperitate economica in toate

tarile.

Institutiile financiare internationale si-au dovedit ratiunea de a exista.

Institutiile s-au dovedit capabile de actiuni decisive in situatia unor

evenimente neasteptate sau creze.

Prin rolul acestor institutii de sprijinire a realizarii unei cresteri

economice, de reducere a gradului de saracie, de protejare a mediului

inconjurator, de promovare a dezvoltarii sectorului privat are loc

perfectionarea si dezvoltarea intregului sistem Monetar si Financiar

International.

Dândune seama de importanta pe care o au aceste institutii financiar-

monetare internationale pentru tarile membre, nu ne putem imagina existensa

lor fara aderarea lor la aceste organisme.

Rolul institutiilor financiare internationale pare sa se intareasca in

viitor, cu accent pe transparenta si eficacitate.