Finantele Intreprinderii
-
Upload
ionu-chimingeru -
Category
Documents
-
view
264 -
download
1
Transcript of Finantele Intreprinderii
Cuprins
Capitolul 1
Analiza pozitiei şi a variatiei capitalurilor proprii...............................................................3
1.1. Analiza patrimoniului net............................................................................................3
1.2. Analiza corelaţiei dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi
trezoreria netă......................................................................................................................4
Capitolul 2
Analiza performantei financiare a intreprinderii...............................................................10
2.1. Soldurile intermediare de gestiune – prezentare generală......................................10
2.2. Capacitatea de autofinantare.....................................................................................17
Capitolul 3
Diagnosticul financiar al rentabilitatii şi al riscului...........................................................19
3.1. Diagnosticul rentabilităţii...........................................................................................19
3.2. Planificarea financiara a intreprinderii....................................................................29
Bibliografie.............................................................................................................................43
2
Capitolul 1
Analiza pozitiei şi a variatiei capitalurilor proprii.
1.1. Analiza patrimoniului net
Analiza situatiei financiare şi patrimoniale are drept obiectiv principal cunoasterea
modului de realizare a principalilor indicatori financiari cuprinsi în bugetul de venituri şi
cheltuieli, precum şi cunoasterea patrimoniului firmei.
Literatura de specialitate da mai multe interpretari patrimoniului, dar acesta, în esenţǎ,
patrimoniul1 este constituit din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor de natură economică,
exprimate în bani împreună cu bunurile la care se referă.
Analiza statistico-financiarǎ urmǎreşte, totodatǎ, sǎ punǎ în evidenţǎ punctele tari şi slabe
ale gestiunii financiare şi sǎ ofere elemente de explicitare a cauzelor dificultǎţilor existente,
dar şi sa evalueze capacitatea firmei de a-şi asigura finantarea dezvoltarii şi de a satisface
exigentele actionarilor sai şi al celorlalte colectivitati, interesate de buna sa functionare.
Patrimoniul net reprezintă unul dintre cei mai importanţi indicatori întrucât reflectă
averea intreprinderii, respectiv a acţionarilor, negrevată de datorii.
Ca reflectare a stării patrimoniale, bilanţul, stabilit la sfârşitul perioadei de gestiune
descrie separat elementele de activ şi de pasiv ale întreprinderii.
Activul se compune din bunuri deţinute de întreprindere (drepturi de proprietate
exercitate asupra bunurilor) şi creanţe (drepturi asupra terţilor).
1 Ordin nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene
3
Pasivul se compune din capitaluri proprii şi într-o măsură considerabilă, din datorii
contractate de întreprindere şi nerambursate încă.
În cadrul activului bilanţier, elementele sunt grupate în raport de destinaţia bunurilor
economice utilizate şi gradul de lichiditate2, elementele de pasiv sunt grupate în raport de
căile de formare a surselor de finanţare, şi gradul lor de exigibilitate3.
A. Active imobilizate
B. Active circulante
C. Cheltuieli în avans
A. Datoriile
B. Provizioane
C. Venituri în avans
D. Capital şi rezerve
Total Activ Total Pasiv
Diferenţa dintre activul total şi datoriile totale contractate dă o primă şi principală
evaluare a întreprinderii, la data închiderii exerciţiului:
SITUAŢIA NETĂ = ACTIV TOTAL – DATORII
Această ecuaţie fundamentală a bilanţului redă situaţia netă a întreprinderii, respectiv
averea netă a acţionarilor.
2 Lichiditatea reprezintă capacitatea bunurilor economice de a se transforma în bani.3 Exigibilitatea reprezintă posibilitatea achitării datoriilor la anumite termene.
4
1.2. Analiza corelaţiei dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi
trezoreria netă
Bilanţul sub formă de tablou cu două părţi pune în evidenţă egalitatea între resurse şi
utilizări, iar modelul de bilanţ sub forma listei verticale ordonează structurile patrimoniale în
active, datorii, capitaluri, rezerve şi alte componente ale situaţiei nete, finalitatea fiind
prezentarea situaţiei nete a patrimoniului.
Elementele de activ sunt structurate în ordinea crescătoare a lichidităţii începând din
partea de sus a activului bilanţier.
Astfel, în activ se vor înscrie mai întăi elementele cele mai puţin lichide, respectiv
imobilizările, numite şi nevoi sau întrebunţări permanente datorită rotaţiei lente a
capitalurilor investite. Se înscriu apoi activele circulante, având un grad de lichiditate mult
mai mare decât imobilizările, motiv pentru care sunt numite şi nevoi sau întrebuinţări
temporate.
Elementele de pasiv sunt structurate după gradul crescător de exigibilitate.
Astfel, se vor înscrie mai întâi capitalurile proprii provenite de la asociaţi, apoi cele din
reinvestiri ale acumulărilor anterioare(rezerve, profit nerepartizat) cât şi din surse publice;
acestea se mai numesc şi resurse permanente sau capitaluri permanente.
Datoriile pe termen lung înscrie în categoria resurselor permanente sunt împrumuturile pe
termen lung cu scadenţă mai amre de un an.
Datoriile pe tremen scurt sunt reprezentate de datoriile cu scadenţă mai mică de un an,
numite şi resurse temporare.
5
Pornind de la această modalitate de structurare a bilanţului financiar, apar în evidenţă 2
reguli ale finanţării:
1 – nevoile permanente vor fi acoperite de capitalurile permanente
2 – nevoile temporare vor fi acoperite de resursele temporare
La baza celor două reguli se află principiul sincronizării între durata unei operaţii de
finanţare şi durata mijloacelor de finanţare corespondente.
A (nevoi, alocări) P (resurse)
Nevoi permanente
Active imobilizate
Resurse permanente exg.
Capitaluri permanente
Nevoi temporare
Active circulante
Resurse temporare exg.
Pasive circulante
Tot din modalitatea de structurare a bilanţului financiar rezultă că la nivelul firmei avem:
- un echilibru financiar pe termen lung (reprezentat de partea superioară a
bilanţului);
- un echilibru financiar pe termen scurt (reprezentat de partea inferioară a
bilanţului).
Principalii indicatori utilizaţi în analiza echilibrului financiar sunt:
Fondul de rulment;
Necesarul de fond de rulment;
6
Trezoreria netă.
Fondul de rulment
Fondul de rulment patrimonial este indicatorul care exprimă în mărime absolută
lichiditatea unei întreprinderi (pe termen scurt).
Fondul de rulment măsoară cantitatea din resursele durabile ale unei societăţi care
rămâne după finanţarea activelor stabile, necesară finanţării nevoilor ciclice legate de
exploatare.
Fondul de rulment poate fi calculat pornind de la partea superiaoară a bilanţului sau de la
partea inferioară a acestuia.
Fondul de rulment patrimonial = Capitaluri permanente – Active imobilizate =
(Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung ) - Active imobilizate
sau
Fondul de rulment patrimonial = Active circulante – Datorii pe termen scurt
Capitalul permenent = Capitalul propriu + datoriile pe termen mediu şi lung
Făcând apel la partea superioară a bilanţului patrimonial, se evidenţiază trei situaţii:
Capital permanent > Active imobilizate =>FRP > 0
Existenţa unui fond de rulment pozitiv caracterizează un echilibru financiar pe termen
lung; capitalul permanent finanţează integral imobilizările precum şi o parte din activele
circulante.
Capital permanent = Active imobilizate => FRP = 0
7
Este considerată o situaţie teoretică, asigurându-se un echilibru între elementele din
partea de sus a bilanţului, prin armonizarea utilizărilor cu resursele corespunzătoare.
Capital permanent < Active imobilizate => FRP < 0
Situaţia generează un dezechilibru financiar, datorită finanţării activelor imobilizate din
datorii cu exigibilitate mai mică de un an.
Situaţia prevede apariţia unor dificultăţi sub aspectul solvabilităţii, impunându-se măsuri
pentru îmbunătăţirea structurii finanţării.
Pe baza elementelor patrimoniale specifice părţii de jos a bilanţului, apar trei ipoteze
posibile:
Active circulante > Datorii pe termen scurt =>FRP > 0
Situaţia este considerată favorabilă din punct de vedere al solvabilităţii. Există un
excedent de active circulante (lichidităţi sub un an) asupra datoriilor exigibile într-un an,
excedent de lichidităţi destinat a face faţă evenimentelor neprevăzute.
Active circulante = Datorii pe termen scurt => FRP = 0
În această situaţie solvabilitatea întreprinderii pe termen scurt pare asigurată, însă nu
există un excedent de lichidităţi care să joace rolul unei marje de siguranţă, activele
circulante acoperind doar datoriile pe termen scurt.
Active circulante < Datorii pe termen scurt => FRP < 0
Teoretic, situaţia este considerată nefavorabilă putând apărea dificultăţi sub aspectul
echilibrului financiar, al solvabilităţii: activele circulante nu acoperă în totalitate datoriile
rambursabile în termen scurt.
8
Pentru o apreciere reală a situaţiei întreprinderii prin intermediul fondului de rulment,
trebuie utilizate şi alte elemente: necesarul de fond de rulment, gradul de lichiditate a
activelor circulante, precum şi cel de exigibilitate a datoriilor pe termen scurt.
Factorii care pot determina mărimea fondului de rulment sunt: durata ciclului de
producţie, politica comercială a întreprinderii, variaţia cererii corelată cu flexibilitatea
producţiei, frecvenţa vânzărilor şi a plăţilor etc.
Deşi a făcut subiectul a numeroase discuţii critice, fondul de rulment îşi păstrează un rol
care nu este puţin neglijabil în cadrul instrumentelor financiare.
Nevoia de fond de rulment
Nevoia de fond de rulment reprezintă un element având natură de activ şi reprezintă acea
parte a activelor circulante care trebuie finanţate pe seama fondului de rulment:
Nevoia de fond de rulment = (Active circulante – Disponibilităţi – Investiţii financiare) -
Obligaţii pe termen scurt
sau
Nevoia de fond de rulment = (Stocuri + Creanţe) – (Datorii pe termen scurt – Credite pe
termen scurt)
Un necesar de fond de rulment pozitiv semnifică existenţa unui decalaj între gradul de
lichiditate a stocurilor şi creanţelor totale şi gradul de exigibilitate al datoriilor curente,
respectiv o încetinire a ritmului încasărilor şi o creştere a ritmului plăţilor.
9
Dacă creşterea necesităţilor de finanţare (utilizări curente excedentare resurselor curente)
este consecinţa unei politici active de investiţii atunci, situaţa financiară a întreprinderii poate
fi considerată normală.
Un necesar de fond de rulment negativ, reflectă un excedent de resurse curente, ca urmare
a creşterii vitezei de rotaţie a activelor curente, concomitent cu existenţa unor datorii
exigibile în condiţii avantajoase pentru întreprindere.
Un necesar de fond de rulment negativ poate fi consecinţa unor întreruperi temporare în
aprovizionarea şi reînnoirea stocurilor ori a unor situaţii de nerespectare a termenelor da
stingere a datoriilor pe termen scurt.
Ajustarea valorii relativ constante a fondului de rulment(a cărui valoare este influenţată
de deciziile pe termen lung cu privire la politica de investiţii şi de finanţare) cu valoare
fluctuantă a necesar de fond de rulment (valoare influenţată de fluctuaţia nivelului de
activitate şi de decalajele pe termen scurt dintre venituri şi cheltuieli, respectiv încasări şi
plăţi) se realizează prin intermediul trezoreriei nete.
Trezoreria netă
Trezoreria netă = Fondul de rulment patrimonial – Nevoia de fond de rulment
Această relaţie reflectă faptul că orice fluctuaţie a fondului de rulment şi a necesar de
fond de rulment influenţează asupra trezoreriei nete, care constituie soldul disponibilităţilor
resurselor financiare pe termen scurt sau excedentul capitalului permenent faţă de nevoia de
active circulante neacoperite din resurse pe termen scurt.
Trezoreria netă reprezintă indicatorul care pune în corelaţie fondul de rulment cu
necesarul de fond de rulment şi exprimă:
10
dacă este pozitivă, excedentul de numerar la sfârşitul unui exerciţiu financiar;
dacă este negativă, nevoia de numerar la finalul unui exerciţiu financiar, acoperită pe
seama creditelor de trezorerie (pe termen scurt).
Aplicatie
Pe baza bilanţurilor 2010, 2011 s-a analizat echilibrul financiar a S.C. Alfa S.R.L.
prezentat în următorul tabel:
Indicatori 2010 2010
Active imobilizate 96847 51537
Active circulante:
- stocuri;
- creanţe;
- casa şi conturi la banci
621
0
188
433
13460
547
6726
6187
Datorii pe termen scurt 100205 47888
Capitaluri permanente -2737 17109
Fond de rulment = capital permanent- imobilizari nete -99584 -34428
Fond de rulment = active circulante-datorii pe termen scurt -99584 -34428
Nevoia de fond de rulment = (Stocuri + Creanţe) – (Datorii pe
termen scurt – Credite pe termen scurt)
-100017 -40615
Trezoreria netă = Fond de rulment - Nevoia de fond de
rulment
469 6187
11
În cazul SC Alfa SRL, avem o situaţie nefavorabilă reprezentată printr-un fond de
rulment negativ în ultimii doi ani, de unde rezultă o stare de dezechilibru financiar.
Această situaţie se datorează capitalurilor permanente care au înregistrat chiar şi valori
negative în anul 2010.
Fond de rulment negativ indică un deficit de resurse permanente care poate fi acoperit pe
seama creditelor bancare pe termen mediu şi lung, fiind momentul în care întreprinderea va
putea stabili raporturi financiare cu banca sa, după o analiză prealabilă a surselor proprii de
finanţare disponibile şi a costului surselor împrumutate.
Nevoia de fond de rulment negativă, este situaţia în care se înregistrează un excedent de
surse temporare care va finanţa fondul de rulment.
Cresterea trezoreriei nete este determinată de cresterea disponibilităţilor de la 433 în 2010
la 6187 în anul 2011.
O trezorerie netă pozitivă va putea fi utilizată pentru finanţarea activelor circulante.
12
Capitolul 2
Analiza performantei financiare a intreprinderii.
2.1. Soldurile intermediare de gestiune – prezentare generală
Dacă bilanţul contabil evidenţiază starea patrimoniului la data încheierii exerciţiului,
contul de rezultate, utilizând optica fluxului financiar de venituri şi cheltuieli, evidenţiază
demersul referitor la modul în care s-a ajuns la starea patrimonială finală.
Analiză contului de profit şi pierdere este interesată de cunoaşterea rezultatului final
obţinut de o întreprindere, însă mai important este să se examineze etapele survenite în
formarea acestuia, în scopul cunoaşterii comportamentului economic al întreprinderii.
Pentru aceasta se procedează la determinarea soldurilor intermediare de gestiune, ceea
ce contribuie la completarea informaţiilor conţinute de contul de profit şi pierdere, deşi nu se
substituie determinării rezultatului obţinut.
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune corespunde unei prezentări a contului de
profit şi pierdere sub forma unei succesiuni de marje constituite din trepte care conduc la
formarea rezultatului net.
Structura tabloului soldurilor intermediare de gestiune este fondată pe două principii:
analiza cheltuielilor şi veniturilor pe tipuri de activităţi: se disting, astfel, cheltuieli şi
venituri din exploatare, cheltuieli şi venituri financiare şi cheltuieli şi venituri extraordinare;
punerea în evidenţă a rezultatului din activităţile curente. Diferenţa dintre activităţile
curente şi activităţile extraordinare este dată de caracterul non repetativ al acestora din urmă.
13
Soldurile intermediare de gestiune reprezintă, în fapt, palierele succesive în formarea
rezultatului final.
Construcţia indicatorilor se realizează în cascadă, pornind de la cel mai cuprinzător
(producţia exerciţiului + marja comercială) şi încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al
exerciţiului).
Indicatorii calculaţi cu ajutorul soldurilor intermediare de gestiune pot fi grupaţi după
cum urmează:
– indicatori parţiali ai rentabilităţii: excedentul brut al exploatării, rezultatul
exploatării, rezultatul curent, rezultatul extraordinar;
– indicatori globali ai rentabilităţii: rezultatul exerciţiului– înainte şi după repartizare;
– alţi indicatori ai soldurilor intermediare de gestiune: marja comercială,
producţia exerciţiului, cifra de afaceri şi valoarea adăugată.
Soldurile intermediare de gestiune:
+ Venituri din vanzarea marfurilor
- Costul mărfurilor vândute
= MARJA COMERCIALA (MC)
Productia vanduta
+
/-
Producţia stocată
+
/-
Productia imobilizata
14
= PRODUCTIA EXERCITIULUI
- Consumuri provenite de la terţi*
= VALOAREA ADAUGATA
+ subventii de exploatare primite
- subventii de exploatare acordate
- Cheltuieli cu impozite, taxe şi varsaminte asimilate
- Cheltuieli cu personalul
= EXCEDENTUL BRUT DE EXPLOATARE(INSUFICIENTA)
+ Reluari asupra provizioanelor privind exploatarea
+ Alte venituri din exploatare
- Amortizari şi provizioane calculate
- Alte cheltuieli de exploatare
= REZULTATUL DIN EXPLOATARE
+ Venituri financiare
- Cheltuieli financiare
= REZULTATUL CURENT
+ Venituri extraordinare
- Cheltuieli extraordinare
- Impozit pe profit
= REZULTATUL NET AL EXERCITIULUI
*Consumuri de bunuri şi servicii şi alte cumparari şi cheltuieli externe:
- cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile;
- alte cheltuieli materiale;
15
- alte cheltuieli din afara (cu energia şi apa);
- cheltuieli privind prestatiile externe;
- cheltuieli cu despagubiri şi activele cedate;
Fiecare sold intermediar reflectă rezultatul gestiunii financiare la treapta respectivă de
acumulare şi prezintă următoarele semnificaţii:
Marja comercială se calculează ca diferenţă între vânzările de mărfuri şi costul de
cumpărare.
Marja comercială vizează, în exclusivitate, întreprinderile comerciale sau numai
activitatea comercială a întreprinderilor cu activitatea mixtă (industrială şi comercială). Ea
reprezintă principalul indicator de apreciere a performanţelor unei activităţi comerciale.
Marja comercială raportată la veniturile din vânzarea mărfurilor reprezintă practic
adaosul comercial practicată de firmă. În aceste condiţii, se poate identifica politica practicată
de firmă: preţuri mari, rulaj scăzut (încet) sau preţuri mici-viteză rapidă de rotaţie a
mărfurilor.
Dacă cifra de afaceri este un indicator de volum al activităţii, atunci mărimea adaosului
comercial generat de cifra de afaceri, este indicatorul indispensabil în aprecierea gestiunii
unei întreprinderi comerciale. Practica a demonstrat că două întreprinderi cu activitate
comercială pot realiza, cu aceeaşi cifră de afaceri, marje comerciale diferite.
Mărimea marjei comerciale este un element care trebuie apreciat în funcţie de tipul
politicii de vânzare promovată de întreprindere. De exemplu, marjele comerciale ridicare
corespund, în general, întreprinderilor specializate în comerţ de lux sau comerţ tradiţional
care asigură şi service după vânzare. Dimpotrivă, întreprinderile care dispun de suprafeţe
16
comerciale mari şi practică metode de vânzare prin autoservire, vor înregistra marje
comerciale mai reduse.
Producţia exerciţiului este specifică activităţii industriale şi include valoarea bunurilor
şi serviciilor „fabricate” de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru
nevoile proprii.
Drept urmare, producţia exerciţiului va include trei elemente:
- producţia vândută;
- producţia stocată;
- producţia imobilizată.
Producţia exerciţiului se diferenţiază de cifra de afaceri. Astfel, la întreprinderile cu
activitate mixtă, cifra de afaceri evidenţiază vânzările de mărfuri şi producţia vândută, în
timp ce la întreprinderile industriale, cifra de afaceri reflectă doar producţia vândută.
Cifra de afaceri poate să genereze o imagine deformată asupra întreprinderii, deoarece
ignoră anumite aspecte esenţiale privind activitatea acesteia. Se pot remarca decalajele între
momentul fabricării şi cel al facturării, care antrenează variaţia stocurilor, precum şi
producţia imobilizată care uneori poate înregistra valori semnificative.
Din acest motiv, producţia exerciţiului este un indicator mai util pentru manageri,
deoarece oferă o imagine mai fidelă a activităţii reale a întreprinderii pe durata perioadei de
gestiune. Are, însă, o anumită doză de ambiguitate deoarece este constituită din elemente
eterogene, unele fiind evaluate la preţ de vânzare (cum este cazul producţiei vândute), iar
altele la cost de producţie (producţia stocată şi producţia imobilizată). În plus, nivelul
rezultatelor se poate modifica în funcţie de metoda reţinută pentru evaluarea stocurilor.
17
Datorită acestui fapt, valoarea producţiei exerciţiului nu poate să reflecte o realitate
financiară.
Valoarea adaugată exprimă creşterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de
producţie, îndeosebi, potenţialul său productiv (muncă şi capital).
Valoarea adaugată reprezintă sursa de acumulări băneşti din care se face remunerarea
participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea economică: statul, salariaţii, creditorii,
acţionarii, întreprinderea (prin capacitatea de autofinanţare).
Excedentul brut din exploatare exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare,
admiţând că amortizarea, provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare
sunt doar cheltuieli calculate, nu şi plătite. De aceea, până la solicitarea lor (pentru investiţii,
riscuri sau cheltuieli) se regăsesc în disponibilităţile băneşti ale întreprinderii.
Excedentul brut din exploatare exprimă capacitatea potenţială de autofinanţare (din
amortizări, provizioane, ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare, profit).
Profitul din exploatare exprimă mărimea absolută a rentabilităţii activităţii de
exploatare prin deducerea cheltuielilor (plătibile şi calculate) din venituri (încasabile şi
calculate).
Profitul net exprimă mărimea absolută a rentabilităţii financiare cu care sunt remuneraţi
acţionarii pentru capitalurile proprii subscrise, sau se reinvesteşte în întreprindere.
Putem considera ca limite ale acestui tip de analiză următoarele:
integrarea informaţiilor din contabilitatea de gestiune este foarte redusă;
evaluarea consumurilor are la bază viziunea juridică;
aparent benefic, informaţia contabilă trebuie tratată pentru a putea formula noţiuni şi
indicatori financiari.
18
Aplicatie
Pe baza informatiilor furnizate de contul de profit şi pierdere al societatii comerciale Alfa
SA( Anexa 1), calculati soldurile intermediare de gestiune.
Soldurile intermediare de gestiune
Indicatori 2010 2011
+ Venituri din vanzarea marfurilor 7118867
3
7812605
0
- Costul mărfurilor vândute -52150230 -4919288
= MARJA COMERCIALA (MC) = 19038443 = 29016762
Productia vanduta 4751202 780884
+
/-
Producţia stocată 41379 -1101
+
/-
Productia imobilizata 0 0
= PRODUCTIA EXERCITIULUI =
516481
=
778783
- Consumuri provenite de la terţi* 7968044 9477269
= VALOAREA ADAUGATA = 11586880 = 20318276
+ subventii de exploatare primite 0 0
- subventii de exploatare acordate 0 0
- Cheltuieli cu impozite, taxe şi varsaminte
asimilate
-
181525
-
254508
- Cheltuieli cu personalul - 6118438 8752815
= EXCEDENTUL BRUT DE EXPLOATARE = 5286917 = 11310953
19
(INSUFICIENTA)
+ Reluari asupra provizioanelor privind exploatarea 0 0
+ Alte venituri din exploatare 592792 153528
- Amortizari şi provizioane calculate -
976041
- 1140246
- Alte cheltuieli de exploatare -
652749
-44961
= REZULTATUL DIN EXPLOATARE = 4250919 = 10279274
+ Venituri financiare 1484208 1686169
- Cheltuieli financiare 862722 -
1139216
= REZULTATUL CURENT = 4872405 = 11418490
+ Venituri extraordinare 0 0
- Cheltuieli extraordinare 0 0
- Impozit pe profit -
849587
1837536
= REZULTATUL NET AL EXERCITIULUI = 4022818 =95809
54
În urma analizei pe baza soldurilor intermediare de gestiune se desprind următoarele
concluzii privind evoluţia indicatorilor de performanţă economică şi financiară a entităţii:
- Imbunătăţirea performanţei economice prin ascensiunea cascadei soldurilor
intermediare de gestiune privind activitatea de exploatare, cu referire la marja comercială,
cifra de afaceri netă, productia exercitiului şi valoarea adăugată
20
- Aceste solduri au cunoscut dinamici diferite ca urmare a modului în care au evoluat
elementele componente
- Cascada soldurilor intermediare de gestiune care caracterizează performanţa financiară
cu referire la marjele de rentabilitate(rezultate) au evoluat diferit.
Din analiza efectuată rezultă că toate soldurile intermediare de gestiune au cunoscut
dinamici ascendente.
Marja comerciala reprezinta practic adaosul comercial practicat de firma. Marja
comercială realizată în 2010 şi 2011 demonstrează un excedent din vânzarea mărfurilor,
rezultând obţinerea unui profit din activitatea comercială. În plus, cresterea înregistrată de
acest indicator semnifică o îmbunătăţire, din punct de vedere financiar, a activităţii
comerciale a firmei.
Se observă că producţia exerciţiului este mai mare în anul 2010 decât în 2011.
Indicatorul productia exerciţiului, este necesar în vederea determinării ponderii
elementelor din contul de profit şi pierdere faţă de întrega activitate.
El este foarte important în luarea deciziilor pentru managementul societăţii care poate
hotărî dacă suplimentează producţia sau o reduce. Se remarcǎ creşterea productiei vandute în
timp ce productia stocatǎ a scazut.
Creşterea veniturilor din activitatea de bază şi în condiţiile menţinerii valorii
consumurilor provenite de la terţi, a dus la creşterea valorii adăugate cu 8731396 în anul
2010 faţă de 2011.
Valoarea adãugatã exprimã creşterea de valoare rezultatã din utilizarea factorilor de
producţie, îndeosebi a factorilor muncã şi capital, peste valoarea materialelor şi serviciilor
cumpãrate de întreprindere de la terţi.
21
Valoarea adãugatã asigurã remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea
economicã a întreprinderii:
- personalul, prin salarii, indemnizaţii şi alte cheltuieli;
- statul, prin impozite, taxe şi vãrsãminte;
- creditorii, prin dobânzi, dividende şi comisioane plãtite;
- acţionarii, prin dividende;
- întreprinderea, prin capacitatea de autofinanţare.
Nivelul absolut al indicatorului are o tendinţã de creştere în perioada analizatã datorata în
principal cresterii productiei exercitiului.
Se constată efectul favorabil al creşterii valorii adăugate asupra excedentului brut din
exploatare şi a celorlalte marje de rentabilitate.
Excedentul brut de exploatare (EBE) masoara capacitatea potentiala de autofinantare a
investitiilor. Indicatorul inregistreaza o crestere în valoare absoluta determinata de influenta
valorii adaugate.
Pe baza analizei soldurilor intermediare de gestiune, pe o perioadă de doi ani, considerăm
ca oportune următoarele:
- Reducerea stocurilor de materii prime şi materiale cu miscare lentă
- Continuarea demersurilor pentru recuperarea creanţelor de la clienţii rău platnici.
- Reducerea cheltuielilor de exploatare printr-o urmărire cât mai riguroasă a plăţilor
efectuate.
2.2. Capacitatea de autofinantare
22
Capacitatea de autofinanţare exprimă capacitatea firmei de a îşi putea asigura dezvoltarea
prin proprii mijloace financiare, în termeni monetari (de încasări şi de plăţi).
Capacitatea de autofinanţare reflecta potentialul financiar de crestere economică a
întreprinderii, respectiv sursa interna de finanţare generala de activitatea indsutriala şi
comerciala a acesteia destinata sa asigure.
- finanţarea unor nevoi ale gestiunii curente;
- cresterea fondului de rulment;
- finanţarea totala sau partiala a noilor investitii;
- rambursarea imprumuturilor constractate;
- remunerarea capitalurilor investite.
Capacitatea de autofinanţare nu reprezinta o autofinanţare potentiala. Bogatia creata în
mod real se apreciaza dupa deducerea remunerarii actionarilor.
În esenta, capacitatea de autofinanţare reprezinta un indicator care exprima independenta
financiară a întreprinderii, reflectand un flux de disponibilitati potential sau real. Marimea sa
depinde, pe de o parte, de rentabilitatea întreprinderii, iar pe de alta parte, de politica de
investitii a întreprinderii şi de metodele de amortizare a activelor imobilizate.
Capacitatea de autofinanţare se poate determina pe baza elementelor din contul de profit
şi pierdere, prin doua modalitati astfel:
metoda deductivă
metoda adiţională.
Metoda deductibilă
23
CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli din exploatare + Venituri
financiare[1] - Cheltuieli financiare[2] + Venituri extraordinare[3] - Cheltuieli
extraordinare[4] – Impozit pe profit
[1] cu excepţia veniturilor din provizioane.
[2] cu excepţia cheltuielilor financiare de natura amortizărilor şi provizioanelor.
[3] cu excepţia: veniturilor extraordinare din vânzarea imobilizărilor; cotei-părţi a
subvenţiilor pentru investiţii virate la venituri; venituri extraordinare din provizioane.
[4] cu excepţia: valorii nete contabile a imobilizărilor cedate; cheltuieli extraordinare
privind amortizările şi provizioanele.
Aplicatie
Pe baza informatiilor furnizate de contul de profit şi pierdere al societatii comerciale Alfa
SA( Anexa 2), calculati capacitatea de autofinantare.
Capacitatea de autofinanţare
Indicatori 2010 2011
Excedentul brut din exploatare 5286917 1131095
3
+ Alte venituri din exploatare + 592792 +
153528
- Alte cheltuieli de exploatare - 652749 - 44961
+ Venituri financiare încasabile + 1484208 + 1686196
- Impozit pe profit - 862722 - 546953
Capacitatea de autofinanţare 4998859 1072119
24
7
Capacitatea de autofinantare ce exprima posibilitatea societatii de a finanta cresterea sa,
este la finele exercitiului financiar 2011 de 10721197 lei, de aproape doua ori mai mare decat
în anul precedent.
Capacitatea de autofinanţare înregistrează valori pozitive pe tot parcursul perioadei
analizate ceea ce reflectă un surplus de resurse financiare. În aceste condiţii am putea afirma
că firma, în perioada analizată, este capabilă să se autosusţină financiar şi că manifestă o
independenţă faţă de resurse externe pentru finanţarea activităţii.
25
Capitolul 3
Diagnosticul financiar al rentabilitatii şi al riscului.
3.1. Diagnosticul rentabilităţii
Rata rentabilităţii comerciale
Rentabilitatea:
reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit
exprimă eficienţa cu care sunt utilizaţi şi combinaţi factorii de producţie
se măsoară cu indicatori exprimaţi în mărime absolută şi relativă
Rata rentabilităţii comerciale
Rata rentabilităţii comerciale exprimă eficienţa activităţii comerciale a întreprinderii,
asigurând legătura dintre profitul şi cifra de afaceri netă. Obiectivele analizei şi sfera de
investigare implica constructia acestui indicator prin luarea în considerare, în calitate de
“efect” a rezultatului brut/net al exploatarii, excedentului brut al exploatarii sau marja
comerciala, corespunzator activitatii curente de exploatare sau totale, reflectate prin
intermediul cifrei de afaceri:
Rc = x100;
Rc = x100;
Rc = x100
26
Rc = x100 unde:
- Rc = rata rentabilitaţii comerciale;
- Rexpl = rezultatul exploatării;
- CA = cifra de afaceri;
- Pb = Profitul brut;
- MC = marja comercială.
Prin raportarea unui indicator al rentabilitatii în marimi absolute la volumul vinzarilor, se
evaluează capacitatea întreprinderii de a genera un profit pentru o mărime data a cifrei de
afaceri.
Indiferent de modalitatea de calcul, scopul analizei este de a explica evoluţia acestui
indicator, de a-i stabili tendinţa.
Cresterea ratei rentabilitatii comerciale aferente activitatii de exploatare faţă de o anumită
bază de referinţă reflectă o stare pozitivă şi are loc atunci cănd dinamica indicatorilor absoluti
ai rentabilitatii devansează dinamica cifrei de afaceri.
Rata rentabilitatii comerciale calculata pe baza rezultatului exploatarii demonstreaza
capacitatea întreprinderii de a obtine profit dupa calculul tuturor costurilor de exploatare
(incluzand amortizarile şi provizioanele), permitand remunerarea furnizorilor de capitaluri
angajate şi participarea întreprinderii la repartizarea venitului national(pe seama impozitelor).
Pentru o mai buna evaluare a performantelor activitatii de exploatare, în cazul
intreprinderilor industriale se recomanda compararea rezultatului exploatarii cu veniturile din
exploatare.
Indicatorul rata rentabilitatii determinat pe baza rezultatului brut al activitatii de
exploatare pune în evidenta capacitatea întreprinderii de a genera excedente destinate
27
acoperirii costului capitalurilor angajate(amortizarea imobilizarilor corporale, remunerarea
capitalurilor imprumutate), riscurilor eventuale(pe seama mecanismului de constituire a
provizioanelor) şi asigurarea remunerarii asociatilor sau actionarilor .
O valoare ridicata a acestui indicator reflecta capacitatea financiara a întreprinderii de a
asigura resurse necesare investitiilor.
Dimensiunea înregistrată de rata rentabilitatii comerciale stabilita în functie de rezultatul
net incorporeaza şi impactul activitatii financiare, respectiv activitatii extraordinare asupra
eficientei activitatii desfasurate.
Pentru investitori, rata rentabilitatii comerciale în functie de profitul net are o
semnificatie aparte: cat de mult din fiecare leu provenit din vanzari le revine, ca şi proprietar,
pentru a realiza o afacere sau pentru a primi dividende.
Rata rentabilitatii comerciale calculata în functie de marja comerciala pune în evidenta
posibilitatea acoperirii tuturor cheltuielilor întreprinderii, cu exceptia costului de achizitie a
marfurilor vandute. Importanta cunoasterii acestui indicator rezida în aceea ca în cazul
intreprinderilor comerciale o singura categorie de cheltuieli, respectiv costul de cumparare,
este direct proportional cu vanzarile realizate, celelalte cheltuieli avand un caracter structural
accentuat.
În legatura cu indicatorii rentabilitatii comerciale se pot face urmatoarele aprecieri:
- pun în evidenta strategia comerciala a întreprinderii analizate;
-evidentiaza influenta constrangerilor pietei şi a politicii preturilor de vanzare;
-masoara nivelul rezultatului brut al exploatarii, independent de politica financiara,
politica de investitii, de incidenta fiscalitatii şi a elementelor extraordinare;
28
-pun în evidenta eficienta activitatii de exploatare: productive, administrativa şi
comerciala.
Principalele rezerve de crestere a ratei rentabilitatii comerciale vizeaza: sporirea
vanzarilor, cresterea puterii de negociere a întreprinderii cu furnizorii şi obtinerea unor
preturi de achizitie avantajoase, ameliorarea structurii vanzarilor în sensul cresterii ponderii
celor cu o marja comerciala individuala mai mare, accelerarea rotatiei stocurilor, optimizarea
cheltuielilor, maximizarea preturilor de vanzare, etc.
Aplicatie
Indicatori 2010 2011
Profitul aferent cifrei de afaceri nete 3.383.891 0
Marja brută 12.539.581 7.343.312
Profitul net 185.003 3.739.901
Cifra de afaceri 13.213.808 8.858.096
Rata rentabilităţii comerciale 25.61% -
Rata marjei brute din vânzări 94,89 % 82,90 %
Rata rentabilităţii comerciale nete 1,4% 42,22%
Rata rentabilităţii economice
Rata rentabilităţii economice, pune în evidenţă performanţele utilizării activului total al
unei întreprinderi, respectiv a capitalului investit pentru obţinerea acestor performanţe.
Literatura de specialitate oferă mai multe modalităţi de calcul pentru rata rentabilităţii
economice (Re):
29
Re = x100;
Re = x100, unde:
- Re = rata rentabilităţii economice;
- Rexpl = rezultatul exploatării;
- At = activul total.
Indiferent de modalitatea de calcul utilizata, rata de rentabilitate economică este
independenta de mecanismul de finantare, de impactul activitatii extraordinare cit şi de
politica fiscala.
Rentabilitatea economică surprinde eficienta mijloacelor materiale şi financiare alocate
pentru desfasurarea activitatii unei intreprinderi.
Capitalurile angajate de o intreprindere în cursul unui exercitiu financiar sunt
reprezentate de:
- capitalurile proprii;
- capitalurile imprumutate.
Remunerarea capitalurilor sub forma dividendelor sau a dobânzilor se realizează dupa ce
sunt acoperite investitiile strategice (active fixe), investiţiile de exploatare (nevoia de fond de
rulment) şi investitiile de echilibru (pentru asigurarea disponibilitatilor banesti).
Rentabilitatea economică a capitalurilor investite nu tine seama de modalitatea de procurare a
capitalurilor.
Rata rentabilitatii economice exprima pe de o parte gradul de remunerare a capitalurilor
angajate în activitatea întreprinderii, iar pe de alta parte, modalitatea de remunerare a
riscurilor asumate de actionari sau asociati pentru capitalul investit în intreprindere.
30
Aplicatie
Indicator 2010 2011
Excedentul brut al exploatării 2.127.517 944.992
Active totale 65.770.837 63.299.797
Rata rentabilității economice 0,03 0.01
Rata rentabilităţii economice înregistrează valori mici având o scădere în anul 2010 faţă
de 2011 ceea ce ne arată că excedentul brut al exploatării nu este foarte ridicat dar
beneficiază de o rotatie a activelor foarte rapidă.
Acest nivel al rentabilităţii economice este foarte bun permiţând remunerarea acţionarilor
şi creditorilor, în concordanţă cu riscul asumat investind în societate sau acordându-i
împrumuturi.
Rata rentabilităţii financiare
Rata rentabilităţii financiare reprezintă unul dintre indicatorii majori urmăriţi de
investitori şi de management. Cu ajutorul acestei rate, investitorii pot aprecia în ce măsură
investiţia lor este rentabilă sau nu. În cazul în care rata rentabilităţii financiare este mai mare
decât costul capitalului propriu, atunci, prin activitatea desfăşurată, firma creează o valoare
suplimentară pentru acţionari.
Rata rentabilitatii financiare este regasita sub urmatoarele modalitati de calcul:
rata rentabilitatii financiare a capitalului permanent
Rf = x100;
Rf = x100.
31
rata rentabilitatii financiare a capitalului propriu
Rf = x100, unde
Rf = rata rentabilitatii financiare
Rcurent = rezultatul curent al exercitiului
Kpm = capital permanent
Rbrut = rezultat brut, inainte de impozitare
Pnet = profitul net al exercitiului
Kpp = capital propriu
Rentabilitatea unei intreprinderi nu poate fi analizata independent de aspectele legate de
structura sa financiară.
Pentru orice intreprindere prezinta interes cunoaşterea structurii financiare cu care îşi
poate desfasura o activitate rentabila, precum şi cunoasterea nivelului de indatorare la care
poate apela, astfel încât acesta să nu se reflecte negativ asupra rentabilitatii sale financiare.
Nerespectarea acestei restrictii ar conduce la un dezechilibru financiar, în pofida unei
rentabilitati economice semnificative, care va fi absorbită de nivelul cheltuielilor financiare
generate de un grad de indatorare mult prea ridicat.
Aplicatie
Indicator 2010 2010
Profitul net 185.003 3.739.901
Capitalul propriu 53.049.613 54.004.227
Rata rentabilităţii financiare 0,00 0,07
32
Rata rentabilităţii financiare are o valoare mică situându-se sub 1 ceea ce ne arată că
societatea este stabilă din punct de vedere financiar şi are un grad de îndatorare foarte mic de
aceea fiind o societate cu un risc de faliment foarte mic.
3.2. Planificarea financiara a intreprinderii
Planificarea financiara are drept obiectiv alocarea eficienta a capitalurilor banesti ale
intreprinderii, pentru atingerea obiectivului propus în exercitiul financiar viitor,adica
cresterea performantelor financiare ale valorii intreprinderii.
Bugetul reprezinta previziunea cifrata a afacerilor pe resurse, şi de responsabilitate pe
centre de activitati, în vederea realizarii cat mai eficiente a obiectivelor strategice ale
intreprinderii.
Procesul bugetar are rolul de a orienta activitatile tuturor compartimentelor spre aceleasi
obiective: rentabilitate, lichiditate şi dinamica riscurilor. De asemenea bugetele, armonizeaza
activitatile tuturor compartimentelor functionale ale intreprinderii, intru-cat toate acestea sunt
antrenate în procesul bugetar intr-o masura mai mare sau mai mica.
Bugetul se elaboreaza în general pe o perioada de 1 an. În tara noastra, bugetul de
venituri şi cheltuieli al Regiilor Autonome şi Societatilor cu Capital de Stat, se intocmeste o
data pe an, cu defalcare pe trimestre.
Sistemul planificarii financiare poate cuprinde 3 tipuri de bugete:
1. de orientare generala pe termen lung
2. anuale – specifice diferitelor activitati economice ale intreprinderii (aprovizionare,
productie, desfacere)
33
3. pentru estimarea situatiei patrimoniale şi monetare – care rezulta din aplicarea
bugetelor specifice avand caracterul unor bugete rezultative(imaginea previzionata a starii
financiare şi patrimoniale la care se va ajunge prin respectarea prevederilor din celelalte
bugete,aceasta este oferita prin bilantul provizoriu,bugetul trezoreriei şi contul de rezultat
previzional).
Legatura sistematica dintre cele 3 bugete consta în elaborarea lor succesiva pornind de la
planul strategic, continuand în transpunerea anuala în bugete specifice pe activitati şi
incheindu-se cu bugetul de trezorerie.
În sistemul bugetar al intreprinderii exista bugete principale şi bugete secundare.
Prevederile bugetelor principale cuprind:
bugetul vanzarilor şi productie
Prevederile bugetelor secundare cuprind:
bugetul investitiilor
bugetul administratiei
bugetul publicitatii
Bugetul productiei se constituie ca buget principal esential pentru previziunea activitatii
din anul viitor, iar prevederile lui sunt determinate pentru dimensionarea celorlalte
bugete(investitii şi trezorerie).
În elaborarea bugetului de productie se parcurg 3 etape:
1. previzionarea cantitatilor de productie planificate(Plan de productie)
2. previzionarea costurilor de productie (Antecalculatia)
3. defalcarea prevederilor bugetare pe perioade mai mici de timp şi pe subunitati ale
intreprinderii (ateliere,sectii).
34
Antecalculatia costurilor reflecta dimensiunea efortului financiar pentru realizarea
produsului stabilit în programul de productie,în conditiile normelor de consum ale factorilor
de productie ale intreprinderii şi în conditiile unor cheltuieli generale planificate pentru anul
viitor. De aceea în antecalculatie principala operatie o reprezinta separarea (identificarea)
cheltuielilor directe pe produs (cu materiale şi manopera) de cele indirecte (cheltuieli
indirecte de productie,cheltuieli generale de administrare,cheltuieli de desfacere).
Antecalculatia costului de productie unitar se face pe articole de calculatie stabilite în
functie de separarea cheltuielilor directe şi indirecte în raport cu productia.
Cheltuielile directe repartizate pe produse cuprind 2 articole de calculatie:
materiale directe (Md) – calculate în functie de consumurile specifice de materiale
(Cm)
preturile unitare de aprovizionare (pa) în vigoare
Cheltuielile indirecte planificate independent de productia fizica, se realizeaza pe
produse cu ajutorul unor chei succesive de repartizare, în raport cu un articol de cheltuieli
directe semnificative sau în raport cu o suma de articole de calculatie reprezentative.
Repartizarea cheltuielilor indirecte conduce la formarea costului unitar de productie şi în
final a costului unitar complet.
Determinarea costului unitar complet presupune mai multe etape:
1. Calculul cheltuielilor directe
Md = Cm * pa
a. salariile directe (Sd) determinate în raport de consumurile de manupera (Cs) şi
tarifele orare (th)
Sd = Cs * th
35
b. asigurarile sociale
Sd = Sd * 25%
c. protectia sociala
Sd = sd * 5%
2. Repartizarea cheltuielilor indirecte de productie
Cuprinde : -cheltuieli de sectie – de intretinere şi functionare a utilajelor
-cheltuieli generale ale sectiilor-folosind drept baza de repartizare a salariilor directe sau
numarului orelor de munca directe
Cheltuielile indirecte de productie (sau unitare)
Ch.Ind.Prod. = Sdu * K1
- Sdu – salarii directe totale
- K1 - coeficient de productie
K1 =
3. Determinarea costului unitar de productie – Cpu
Cpu = Md + Sdu + Asig.Soc. + Prot.Soc. + Ch.Ind.Prod.Unitara
Md – materiale directe
Sdu – salarii directe pe toate sectiile
4. Repartizarea cheltuielilor generale de administratie – CGA
CGA = Cpu * K2
- folosind ca baza de repartizare costul de productie aferent produselor fabricate
K2 =
5. Repartizarea cheltuielilor de desfacere – CD
36
- folosind drept cheie de repartizare raportul acestora fata de costul total al productiei
inclusiv cheltuielile generale de administratie
CD = (Cpu + CGA) * K3
K3 =
6. Determinarea costului complet unitar – Ccu
Ccu = Cpu + CGA + CD
Cheltuielile în afara productiei(CGA şi CD) pot fi repartizate folosind dupa caz şi alte
baze de repartizare(cost productie al produselor vandute, cifra de afaceri), precum şi alte baze
considerate reprezentative.
Bugetul vânzărilor este bugetul anual principal, care determină parametrii tuturor
celorlalte bugete anuale. În economia de piaţă, cifra vânzărilor este indicatorul dominant
privind viaţa economică a întreprinderii. În funcţie de vânzări, se reglează capacitatea de
producţie, aprovizionările, numărul şi structura personalului etc. Elaborarea bugetului
vânzărilor (sau comercial) are loc în două etape:
a) de previziune a vânzărilor şi a cheltuielilor de desfacere;
b)de defalcare a prevederilor (anuale) bugetare, pe perioade de timp trimestriale şi lunare,
pe familii de produse şi/sau pe grupe (geografice) de beneficiari.
Previziunea vânzărilor, cea mai importantă dintre operaţii, cuprinde ansamblul de studii
şi de evaluări ale pieţei potenţiale de desfacere şi a segmentului de piaţă pe care
întreprinderea intenţionează să îl cucerească şi să îl menţină.Cercetarea priveşte în mod egal
atât produsele deja existente pe piaţă şi fabricatede întreprindere, cât şi produsele noi
(proiectate sau nu), susceptibile de a răspunde nevoilor existente sau virtuale. De asemenea,
cercetarea priveşte mediul extern(comportamentul cumpărătorilor, poziţia concurenţei,
37
starea economiei etc.), precum şi mediul intern (capacitatea de producţie existentă,
competitivitatea echipei de cercetare, politica comercială , reţeaua de distribuţie
etc.).Rezultatele acestei cercetări se vor concretiza în estimări privind: (1) volumul vânzărilor
dezirabile şi posibile, (2) valoarea încasărilor, determinată prin intermediul preţului de
vânzare unitar. Există o o relaţie strânsă între volumul vânzărilor şi preţul unitar de vânzare:
un volum mai mare de vânzări oferă posibilitatea reducerii preţului de vânzare sau a acordării
unor facilităţi financiare către clienţii firmei(discounturi, credite comerciale etc.). Ca urmare,
reviziunea vânzărilor se face prin simulări ale unor perechi de diferite niveluri de vânzări,
simultan cu preţulunitar.
Bugetul de trezorerie
Scopul unei politici de trezorerie îl constituie stă pânirea fluxurilor financiare,
sincronizarea încasărilor cu plăţile, pentru a asigura permanent capacitatea de plată a
întreprinderii. Dacă echilibrul nu poate fi atins în condiţii acceptabile (gradul crescut de
îndatorare, descoperirea faţă de risc etc.), atunci se pot revizui ansamblul bugetelor anuale şi,
cel mai adesea, politica creditelor pentru clienţi, ritmul de investiţii etc.Pentru previziunea
trezoreriei sunt necesare date statistice privind perioadeleanterioare, în scopul de a aprecia
ritmul transformării cheltuielilor şi veniturilor înfluxuri de trezorerie (încasări =cash-in-flow-
uri şi plăţi). În funcţie de evoluţia fenomenelor financiare, seriile de date statistice se
conformează unor legi de manifestare a evenimentelor întâmplătoare.
Bugetul de trezorerie are ca funcţiune previziunea încasărilor şi a plăţilor, pornind de la
planificarea cheltuielilor, din care sunt excluse cele neplătibile (cumar fi amortizările şi
provizioanele calculate) şi de la planificarea veniturilor, dincare sunt excluse cele
neîncasabile (respectiv producţia stocată, vânzările pe credit, etc.) Astfel, încasările vor
38
cuprinde:a) vânzări cu plata imediată; b) încasarea vânzărilor pe credit (din perioada
anterioară; c)vânzările de valori mobiliare; d)vânzările de imobilizări; e)obţinerea unui
împrumut sau vânzarea unei noi emisiuni de titluri;f)încasarea chiriilor, dobânzilor,
dividendelor şi a altor venituri.
Plăţile vor cuprinde, de asemenea, achitarea previzibilă a următoarelor datorii: a) plata
cumpărărilor la vedere şi pe credit (din perioada anterioară ); b) plata salariilor şi a
cheltuielilor sociale; c) plata cheltuielilor de exploatare, de administraţie şi de desfacere; d)
vărsarea impozitelor şi taxelor la bugetul statului; e)achiziţiile de imobilizări; f) plata
dobânzilor şi a ratelor scadente la creditele anterioare; g)răscumpărarea titlurilor emise de
întreprindere; h)vărsarea dividendelor către acţionari. În funcţie de datele disponibile şi de
interesele gestiunii financiare, se pot face previziuni ale trezoreriei în bugetele lunare,
trimestriale, semestriale sau anuale.
39
Bran P. Finanţele întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
Dumitrescu D., Dragotă V. Evaluarea întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti,
2002.
Epuran M., Babaita V.,
Imbrescu C.
Teoria Contabilitatii, Editura Economică, Bucureşti, 2004
Ghic, G., Grigorescu C. Analiză economico - financiară - Teste grilă, Editura
Universitară, 2008
Hoantă, N Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura CH Beck,
Bucureşti, 2011
Ristea, M Contabilitate financiară, Bucureşti, Editura Universitară, 2008.
Possler, L., Lambru, Gh.,
Lambru B
Contabilitatea întreprinderii, Editura Fundaţiei ”Andrei
Şaguna”, Ediţia a VIII-a, Constanţa, 2006.
Spătaru S. Analiza economico-financiară, instrument al managementului
întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti, 2011
Stancu, I. Finante, ed. a IV-a, Ed. Economica, Bucuresti 2007
Tole, M. Analiza economico-financiară, Editura Universitară, 2008
Vasile, I. Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Meteor Press,
Bucureşti, 2010
Vintila, G Gestiunea Financiara A Intreprinderii, editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 2011
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor
contabile conforme cu directivele europene.
40