Fabricarea hârtiei

Nu orice tip de lemn este potrivit pentru fabricarea hârtiei. De fapt, speciile recomandate sunt chiar limitate la număr, așa cum limitate sunt și părțile din trunchi care sunt considerate productive. În principiu, cu cât nivelul de celuloză este mai mare și nivelul de lignină mai mic, cu atât este mai bun lemnul pentru fabricarea hârtiei. Cel puțin, dintr-o perspectivă chimică.

Există două fluxuri tehnologice diferite pentru producția hârtiei. Cel tradițional, numit mecanic, se bazează pe principiul că lemnul mărunțit, apoi

tocat, poate fi prelucrat. Acest flux tehnologic nu presupune îndepărtarea ligninei, iar hârtia care rezultă are impurități. Din acest motiv, el este mai puțin folosit astăzi, cu toate că, deși îngălbenindu-se în timp, această hârtie rezistă mult mai bine decât cea obținută prin procesare chimică. Cărțile de la 1600, deși maronii, își păstrează flexibilitatea hârtiei, în timp ce multe cărți de după 1900 (rezultate în urma unui proces chimic) se sfarmă între degete.

Procesul chimic, pe de altă parte, a ajuns să fie preferat din cauza gradului de alb și a purității hârtiei rezultate. Cantitatea finală de hârtie obținută este incomparabil mai mică (ceea ce face procesul chimic mai puțin ecologic), dar calitatea hârtiei este evidentă. Acest proces presupune dizolvarea, în două sau mai multe etape, a ligninei din lemn, care poate fi apoi folosită sub formă de combustibil în aceeași fabrică unde a fost extrasă. În același timp, raportat la volumul de muncă și resurse investite, procesul chimic este mai eficient decât cel mecanic.

Lignina este cel puțin la fel de relevantă pentru procesul tehnologic al producției de hârtie, cum este celuloza. Chimic vorbind, celuloza este un compus format din nenumărate fibre de dimensiuni microscopice, care variază în

funcție de specia, vârsta și poziția geografică a copacului. Lignina este liantul care ține aceste fibre împreună. Acest polimer, format din trei alcooluri diferite (coniferilic, sinapic și para cumarilic) este extrem de rezistent, uneori chiar dur, iar producerea de hârtie înseamnă, din acest unghi, efortul de a elimina lignina pentru a păstra doar fibrele de celuloză.

Dintre toate stadiile implicate în producția de hârtie, acesta este cel mai puțin poetic. Celuloza brută este încălzită și parțial saturată cu apă (în funcție de gradul de hidrofilie urmărit în produsul finit), apoi trecută prin cilindri care o usucă și o răcesc. Rola obținută este apoi introdusă în procesele secundare, de tăiere, partiționare și tratare, după caz.