Episcopia Husilor Si Basarabia. 1498 , 1949

8/19/2019 Episcopia Husilor Si Basarabia. 1498 , 1949

1/360

Ştefan Plugaru Teodor Candu

Episcopia Huşilor şi Basarabia(1598 – 1949)

(Istoric şi documente)


2/360

Coperta 1: Turnul clopotniţă al bisericii episcopale „Sf. Petru şiPavel” din Huşi

Coperta 4: Harta mănăstirilor din Basarabia Tehnoredactare: Ştefan Plugaru

Teodor Candu Imagini: Andrei Badea

Lucrare apărută sub egida Asociaţiei Culturale

„ Pro Basarabia şi Bucovina”,Filiala „ Mihail Kog ălniceanu” Huşi

www.probasarabiahusi.ro

ISBN 978-606-520-375-4

EDITURA P M

Soseaua Stefan cel Mare nr. 11 Iasi -700498Tel. / fax: 0232-212740

e-mail:[email protected]$ ACREDITAT$ CNCSIS BUCURE'TI66/01.05.2006


3/360

Ştefan Plugaru Teodor Candu


(Istoric şi documente)

Editura PIM

Iaºi, 2009


4/360

Dedicăm această carte memoriei tuturor preoţilor români care auslujit de-a lungul timpului în cadrul Eparhiei Huşilor,

propovăduind cuvântul lui Hristos de o parte şi de alta arâului Prut.


5/360

5

Cuprins

Cuvânt înainte .................................................................................9Introducere.....................................................................................11I. Consideraţii generale..................................................................15

1. Apari ţ ia şi dezvoltarea Episcopiei Hu şilor .........................15 2. Locul şi rolul episcopilor de Hu şi în cadrul Bisericii

ortodoxe moldovene şti.............................. .....................................24II. Episcopia Huşilor şi teritoriile sale de jurisdicţie.....................29

1. Jurisdic ţ ia Episcopiei Hu şilor în Moldova dintre Prut şi

Nistru.................................................................................29 2.

Rolul îndeplinit de episcopii Hu şilor în via ţ a social ă ,moral ă şi cultural ă a eparhiei.......................................................50

3. Via ţ a ecleziastică în teritoriile pruto-nistrene ale eparhiei Hu şilor...........................................................................................68III. Proprietăţile episcopale în Basarabia.......................................78

1) 1598 – 1812.................................................................78 2) 1812 – 1949.................................................................89

IV. Clerul Episcopiei Huşilor în teritoriile de la est de Prut........1011. Situa ţ ia clerului basarabean sub conducerea Episcopiei Hu şilor .........................................................................................101

2. Evolu ţ ia numerică a preo ţ imii de mir din Moldova pruto-nistreană până la 1812................................................................111V. Viaţa monahală în ţinuturile eparhiei Huşilor din Basarabia..136

1. M ănă stirile din Basarabia.................................................1362. Via ţ a monahal ă în eparhia Hu şilor din Basarabia...........149

3.

Monahi şi slujitori ai mănă stirilor ..................................158 VI. Episcopia Huşilor şi spaţiul basarabean după anul 1812 şi până la desfiinţarea sa, în anul 1949....................................................161VII. Anexe. Documente privitoare la istoria Episcopiei Huşilor(1763 1813), editate de Teodor Candu..........................................191Bibliografie..................................................................................349Fotografii.....................................................................................355


6/360


7/360


de Ştefan Plugaru


8/360


9/360

9

CUVÂNT ÎNAINTE

Printr-o muncă de cercetare laborioasă şi printr-o dragosteîmpătimită faţă de trecutul istoric al Episcopiei Huşilor, autorii prezentei lucr ări vin înaintea istoricilor, cercetătorilor, iubitorilorde artă, neam şi de identitate cu această monumentală oper ă scrisă,expresia puterii Adevărului şi a realităţilor demult uitate sautrunchiate.

Cartea „ Episcopia Hu şilor şi Basarabia (1598 - 1949)” nuse doreşte a fi o lucrare exhaustivă, nimeni nu ar putea în câteva

sute de pagini să cuprindă activitatea acestei vechi Episcopii, cieste un început care provoacă la aplecare spre studiu şi spre publicare a celor doritori de adevăr istoric ale acestor ţinuturi încare Dumnezeu a lucrat prin aleşii săi, ierarhi, preoţi, călugări, profesori, învăţători spre luminarea şi conştientizarea acestui poportrecut prin tumultul şi focul istoriei, de cele mai multe orinefavorabilă.

După ce în capitolul I profesorul Ştefan Plugaru prezintă

raţiunea canonică, dar şi de strategie, a domnitorului IeremiaMovilă, care, în contextul istoric prezentat foarte amănunţit şi binedocumentat, întemeiază Episcopia Huşilor, precum şi lista tuturorierarhilor până în momentul desfiinţării ei, autorul mai susmenţionat, într-o perspectivă istorică, ne înf ăţişează contextulistoric foarte zbuciumat al anului 1812, când, pentru prima dată,acest str ăvechi ţinut al românilor a fost anexat Imperiului ţarist, înurma căruia a început, atât pe cale bisericească, cât şi politică,

rusificarea for ţată şi brutală a naţiunii române de origine latină.Cutremur ător este faptul că populaţia a tr ăit acest actsamavolnic şi brutal ca pe un blestem, fiindcă ruperea ţării în două însemna despăr ţirea de fraţi. Sate întregi păr ăseau Basarabia ca să treacă de la aşa-zişii eliberatori sub jugul otoman: „locuitorii fugeau din Basarabia preferând ocârmuirea turcească , grea pentru ei, celei a noastre” (p. 39), aşa cum mărturisea generalulKiseleff.


10/360

10

Împreună cu celălalt autor, cercetătorul Teodor Candu,lucrarea prezentă, bazată pe documente şi mărturii istoriceautentice, ne relatează despre activitatea Episcopiei în stângaPrutului, despre starea preoţimii, a mănăstirilor, care au avut un roldeterminant în organizarea şcolii, a activităţii de slujire şiîncurajarea populaţiei în timpuri de mari şi negre furtuni.

De asemenea, nu este uitată nici activitatea Seminaruluieparhial din Huşi, care a format numeroşi preoţi şi învăţători pentru ţinuturile din stânga Prutului.

Mare parte din istoria Episcopiei Huşilor se identifică cuistoria Basarabiei, „lacrima şi durerea neamului românesc”.

Lucrarea de faţă este o împlinire a gândului şi un r ăspuns laîntrebarea oricărui istoric, cleric, om de cultur ă – ce s-a întâmplatcu teritoriul şi jurisdicţia Episcopiei, după dureroasele crucificăriale Basarabiei?

Recomandăm cartea tuturor iubitorilor de trecut, celor caretr ăiesc pentru frumuseţea Adevărului, tuturor celor care ştiu că princultur ă îşi cultivă sufletul şi viaţa. Felicităm pe autori şi-iîndemnăm să-şi păstreze nobila misiune de a scoate din cronici şi

arhive frumuseţi noi spre îmbogăţirea noastr ă culturală!


11/360

11

INTRODUCERE

Despre Episcopia Huşilor s-a tot scris în ultimele decenii, prin raportare la opera de că pătâi care îi tratează istoria, respectivcartea lui Melchisedec Ştef ănescu, apărută în a doua jumătate asecolului al XIX-lea (1869). Necesitatea redactării unei noi lucr ăriistorice referitoare la acest subiect ne-a fost dictată de faptul că studiile apărute în cursul timpului nu au reflectat activitateaEpiscopiei în spaţiul istoric românesc cunoscut sub numele genericde Basarabia, acolo unde s-a aflat cea mai mare parte din teritoriul

său de jurisdicţie.Eparhia Huşilor s-a întins pe ambele maluri ale Prutului, până la Nistru şi chiar peste acest râu, graniţă firească a teritoriuluiRomâniei. Evoluţia spiritual-religioasă a preoţilor şi comunităţilorromâneşti din stânga Prutului, aflate până la 1812 sub oblăduireaepiscopilor de Huşi, am considerat că trebuie prezentată atâtspecialiştilor în istorie, cât şi publicului larg, pentru o cunoaşterecât mai temeinică a istoriei naţionale.

Huşii şi Basarabia nu numai că s-au constituit, firesc, în păr ţi din aceea şi patrie, dar au existat profunde legături organice,vreme de secole, vizând toate aspectele vieţii economice, politice,culturale şi de credinţă str ămoşească1, care nu pot fi negate de unii pseudo-slujitori ai zeiţei Clio. Înfiinţarea Episcopiei de Huşi în1598 a avut menirea de a fi un bastion al creştinătăţii ortodoxeromâne pe meleagurile aflate până dincolo de râul Nistru şi până laMarea Neagr ă2. Mulţi episcopi s-au dovedit a fi adevăraţi apostoli

ai întăririi unităţii de neam şi de credinţă. Între aceştia s-auremarcat, îndeobşte, Inochentie (1752-1782), Iacov Stamate (1782-1792), Veniamin Costache (1792-1796), Melchisedec Ştef ănescu(1861-1864), Nicodim Munteanu (1912-1923), Iacov Antonovici(1924-1931) şi Grigorie Leu (1940-1949), ultimul tr ăind din plin

1 Theodor Codreanu, Basarabia sau drama sfâ şierii, Editura PAX AURAMUNDI, Galaţi, 2004, p. 178.

2 Ibidem, p. 179.


12/360

12

tragedia pierderii Basarabiei şi desfiinţarea Episcopiei ce îşi aveasediul la Huşi.

Pentru o cât mai bună reflectare a vieţii bisericeşti dinBasarabia (până la 1812) am apelat la ajutorul unui coleg basarabean, Teodor Candu, cercetător ştiinţific în cadrulInstitutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe aRepublicii Moldova, care a contribuit la realizarea acestei lucr ări printr-o cercetare asiduă în Arhiva Republicii Moldova de laChişinău, în urma căreia au fost scoase la lumină documenteinedite şi de mare preţ pentru reconstituirea trecutului uneiepiscopii vitregite şi asuprite de-a lungul istoriei. Mulţumim pe

această cale domnului Dinu Poştarencu, cercetător la acelaşiInstitut, care a înlesnit întâlnirea şi colaborarea noastr ă.Acestă lucrare este alcătuită - structural - din două păr ţi: în

prima dintre ele este prezentat un istoric al Episcopiei Huşilor de laîntemeierea sa - şi motivele care au determinat acest lucru - până înanul 1949, insistându-se cu precădere asupra spaţiului săur ăsăritean de jurisdicţie (partea centrală a Moldovei medievale,aflată între Prut şi Nistru), cuprins în teritoriul Ţării Moldovei până

la 1812, care demonstrează implicarea episcopilor de Huşi înadministrarea şi dezvoltarea spirituală a spaţiului basarabean, încondiţii vitrege, existenţa unei puternice comunităţi ortodoxe defactur ă românească, rezistenţa acesteia la rusificarea demarată denoile autorităţi odată cu anexarea la Imperiu rus, pentru a insistaapoi asupra legăturilor cultural-spirituale păstrate şi cultivate întrereprezentanţii clerului şi enoriaşii de pe cele două maluri alePrutului, în condiţiile intr ării acestui teritoriu românesc sub

dominaţie str ăină.Partea a doua se constituie într-un fascicul de documente cucaracter bisericesc, referitoare la spaţiul basarabean înainte şi după anexarea acestuia la Rusia (1812), care vin să întărească afirmaţiilef ăcute de noi în prima parte a lucr ării. Documentele acoper ă perioada cuprinsă între anii 1763-1813 şi vin să reflectezesubordonarea acestui teritoriu din punct de vedere religiosEpiscopiei Huşilor. Deşi o parte din documente au fost întocmite

după anexarea Basarabiei la Rusia ţaristă, odată cu înfiinţarea


13/360

13

Arhiepicopiei Chişinăului şi Hotinului, păstorită de mitropolitulGavriil Bănulescu-Bodoni, ele fac referire la activitatea episcopilorde Huşi şi la preoţii hirotoniţi de către aceştia.

În redactarea prezentei lucr ări, pe lângă izvoareledocumentare şi studiile editate deja, am utilizat documente inediteaflate în Arhiva Episcopiei Huşilor, la Direcţia Judeţeană aArhivelor Naţionale Iaşi şi în Arhiva Naţională a RepubliciiMoldova, de la Chişinău.

Cartea noastr ă poate fi importantă şi din perspectivademonstr ării dreptului istoric care îi confer ă actualei Mitropolii aBasarabiei, din stânga Prutului, apar ţinătoare de Patriarhia

Română, să se considere îndreptăţită a fi urmaşa firească aBisericii Ortodoxe Româneşti, care şi-a păstorit de-a lungultimpului enoriaşii aflaţi în spaţiul dintre Prut şi Nistru.

Ştefan Plugaru


14/360

14


15/360

15

Capitolul I

CONSIDERAŢII GENERALE

1) Apari ţ ia şi dezvoltarea Episcopiei Huşilor

Episcopia Huşilor a fost înfiinţată în anul 1598, de cătreIeremia Movilă, domnitor al Moldovei în două rânduri (1595 -1600; 1600 - 1606), în vremea când fratele său, Gheorghe, eramitropolit al ţării, pentru a sprijini şi administra, din punct de

vedere religios, populaţia şi teritoriul ţării din stânga râului Prut.Motivele înfiinţării acestei noi episcopii în târgul Huşilornu se arată în documente. Melchisedec Ştef ănescu, cel dintâi autorcare s-a ocupat de redactarea unei istorii a acestei eparhii,considera că raţiunea întemeierii episcopiei a fost „înlesnirea privegherii şi administra ţ iei biserice şti în partea dinspre r ă sărit a ţării, care era mai mult amenin ţ at ă de mahomedanism3 şi pentrudepărtarea ei de re şedin ţ ele episcopale de mai înainte, nu se putea

vizita după canoane şi a se căuta cu acurate ţ e de către episcopi”4

. N. Iorga susţinea că episcopia a fost aşezată la Huşi pentrucă „aici erau mo şii ale Domniei, ce puteau fi d ăruite” şi pentru că „în ora ş se afla o bună biserică veche de la Ş tefan cel Mare”5.

3 Melchisedec Ştef ănescu, Cronica Hu şilor şi a Episcopiei cu asemeneanumire, p. 90 – 91; vezi şi Alina-Mihaela Pricop, Contribu ţ ii la istoricul Episcopiei Hu şilor , Editura Sfera, Bârlad, 2007, p. 34.

4

Dionisie I. Udişteanu, Episcopia Hu şilor (Inscrip ţ ii şi însemnări), 1938, p.6; Laurenţiu Chiriac, Începuturile Mitropoliei Moldovei, în Elanul , nr. 60,februarie 2007, p. 5.

5 N. Iorga, Istoria Bisericii române şti şi a vie ţ ii religioase a românilor , vol.I, ediţia a II-a, Bucureşti, 1928, p. 240. Textul integral al lui N. Iorga esteurmătorul: „Motivul întemeierii acestei mai nouă diocese moldovene şti se poateîn ţ elege gândindu-se cineva la împrejur ările politice de atunci ale Moldovei. Ră scoala lui Aron -Voda, tovar ăşul de alian ţă şi de lupt ă al lui Mihai Viteazul,d ăduse ţ erii ţ inuturile pierdute către turci în 1484, când s-a luat Chilia şiCetatea-Alba, cu o întreag ă zonă sau raia de sate, şi mai ales în 1538, cândSultanul Soliman, înl ăturând pe Rare ş , ridică hotarul acestei raiele până sus de


16/360

16

La rândul său, într-un studiu recent, istoricul huşean ClitCostin afirmă: „ În ceea ce prive şte cauzele întemeierii episcopieide la Hu şi, se consider ă a fi sporul demografic, lupta împotrivaislamismului, protestantismului şi catolicismului”6.

Elementul esenţial în constituirea unei noi episcopii cusediul la Huşi a fost – aşadar - evoluţia relaţiilor internaţionale, lacare s-au adăugat factorul rus, existenţa unei biserici voievodale înacest târg, altădată domnesc, amplasarea localităţii într-o zonă deunde era posibilă supravegherea ş.a.m.d.7.

După cucerirea Constantinopolului de către turci, în 1453,Patriarhia Ortodoxă devenise tot mai dependentă de instituţia

sultanală iar banii pentru cumpărarea scaunului patriarhal îşi facdin ce în ce mai puternic simţită influenţa. Decăderea a ceea ce Nicolae Iorga numea „autonomii”, prin care se continua ImperiulBizantin în cadrul celui Otoman, era caracterizată printr-osusţinere a lăcaşurilor religioase de către domnitorii români.Continuând o tradiţie bine înr ădăcinată, Ieremia Movilă promitea patriarhului Meletie Pigas ajutor financiar pentru construirea noilorreşedinţe patriarhale, în schimbul ridicării la rang de arhiepiscopie

a Mitropoliei Moldovei. De această intenţie este legată şiîntemeierea Episcopiei Huşilor 8. La 7 noiembrie 1598, într-oscrisoare se precizează că „întâiu mă bucur că s-a mai hirotonit şialt episcop precum doream”9. Rezultă că intenţiile privindridicarea Mitropoliei Moldovei la rangul de arhiepiscopie implicau

Bender şi la linia Bâcului. Ismailul şi alte locuri vecine nu se întoarser ă îndat ă

către turci, şi a şezarea t ătarilor în Bugeac, pe care cei dintâiu o hot ărâser ă atunci pentru a sta în coasta principatelor, nu se îndeplinise. Pentru aceste păr ţ i smulse de la pă gâni şi ţ inute încă de Ieremia cu sprijinul lui Zamoyski (…) se f ăcu deci noua episcopie, care fu a şezat ă la Hu şi pentru că aici erau mo şiiale Domniei, ce puteau fi d ăruite şi pentru că în ora ş se afla o bună biserică veche de la Ş tefan cel Mare”.

6 Costin Clit, Condi ţ iile înfiin ţării Episcopiei de Hu şi şi jurisdic ţ ia sa până la 1812 în Cronica Episcopiei Hu şilor, anul II, 1996, p. 393.

7 Ibidem, p. 394.8 Ibidem, p. 395.9 Ibidem.


17/360

17

crearea unei noi episcopii, care a fost cea de la Huşi, după 7septembrie 1597, când a fost trimisă mantia f ăr ă arhiereu10.

Ridicarea Bisericii Moldave la o treaptă superioar ă, de carea fost legată şi crearea noii episcopii, a f ăcut parte din strategia luiIeremia Movilă de mărire a prestigiului familiei sale şi accedereaurmaşilor la tronul Moldovei11.

Încercarea de ridicare a Mitropoliei Moldovei la rang dearhiepiscopie, la care se subsumează şi întemeierea episcopiei deHuşi, a fost motivată de această dorinţă de legitimitate, dar şidatorită creşterii rolului ortodoxiei din Valahia şi Moldova, înaceastă parte a Europei, care va atinge apogeul mai târziu, în

timpul domniilor marilor voievozi Vasile Lupu, Matei Basarab şiConstantin Brâncoveanu12.De asemenea, aspectul demografic este pus în evidenţă de

datele statistice furnizate de Catastiful de cisle al lui PetruŞchiopul din anul 1591. Repartizarea populaţiei în ţinuturile carevor constitui, din punct de vedere al jurisdicţiei ecleziastice,eparhia Huşilor era următoarea: ţinutul Fălciu,- 1672 capi defamilie, Soroca, - 2287 capi de familie, Orhei,- 3263 capi de

familie, Lă puşna, - 2809 capi de familie şi Tigheciul cu 3299 capide familie13.Lupta împotriva islamului14 a fost marcată de încercările

domnitorilor români, în tot cursul secolului al XVI-lea, de arecuceri teritoriile aflate în sudul ţării Moldovei, cunoscute subnumele de Bugeac15.

10 Ibidem, p. 396.11 Ibidem.12 Ibidem, p. 397. Ţările Române erau considerate de către popoarele

balcanice drept centre apăr ătoare ale ortodoxismului. 13 Ibidem, p. 398.14 Până în anul 1812, episcopii de la Huşi au reacţionat când au fost

semnalate în eparhie legături între femei ortodoxe şi turci; intervenţiaautorităţilor ecleziastice de la Huşi s-a f ăcut prin trimişii lor sau prin intermediul protopopilor din ţinuturi.

15 Costin Clit , op. cit., p. 400.


18/360

18

Prin crearea episcopiei, conform opiniei lui M. Păcurariu,au survenit schimbări şi în componenţa teritorială a celor patrueparhii existente în Moldova medievală. Astfel, Mitropoliacuprindea partea sudică a ţinutului Suceava, apoi ţinuturile Iaşi, Neamţ, Hârlău şi Cârligătura (în jurul oraşului Târgu Frumos);eparhia Romanului avea sub autoritatea sa ţinuturile Roman,Vaslui, Bacău, Trotuş, Adjud, Tutova, Tecuci, Putna şi Covurlui;eparhia R ădăuţilor îşi întindea jurisdicţia asupra unor parohii dinnordul Moldovei, cu ţinuturile: Suceava, în partea de nord,Dorohoi, Ţeţina şi Hotin; noua eparhie a Huşilor avea ţinuturile:Fălciu (care se întindea în dreapta Prutului, până către Dunăre), iar

în stânga râului Prut cuprindea codrul Tigheciului, până cătrehotarul Bugeacului (stă pânit de turci), Lă puşna, Orhei şi Soroca16.

Pisania bisericii episcopale, construită în timpul lui Ştefan cel Mare

Preotul Scarlat Porcescu a identificat trei etape istorice în păstorirea Episcopiei Huşilor:

16 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Chişinău, EdituraŞtiinţa, 1993, p. 224.


19/360

19

1. Prima etapă este încadrată între 1598 (an al întemeieriiepiscopiei) şi 1752, timp în care păstoriile au fost, în general,scurte şi f ăr ă realizări deosebite;

2. A doua etapă este cuprinsă între anii 1752 – 1857, vreme încare în fruntea episcopiei au păstorit ierarhi cu pregătire şiînf ă ptuiri deosebite;

3. Ultima etapă cuprinde anii 1858 – 1949 şi reprezintă ultima perioadă din viaţa acestei eparhii17.

Episcopii care au păstorit de-a lungul timpului la Huşi au fost: - Ioan, 6 mai – 15 decembrie 1598, până în primăvara lui 160518;

- Filotei, înainte de 1 iunie 1605 - până după 29 august 1607

19

;- Efrem, a doua jumătate a anului 1607 – sfâr şitul anului 160820;- Iosif , sfâr şitul anului 1608 – după 21 decembrie 161021;- Mitrofan a fost înălţat de trei ori în scaunul episcopal alHuşilor. Prima dată, de la începutul anului 1616 şi până în 1619, adoua oar ă - de la sfâr şitul anului 1620 până spre sfâr şitul anului1622; ultima păstorire este încadrată între 1626 (înainte de 22august ) – începutul anului 163522;

- Pavel a fost episcop al Huşilor în două rânduri. Prima dată l-aînlocuit pe Mitrofan, în 1619, la începutul verii, şi s-a menţinut înscaun până la sfâr şitul lui 1620; în a doua păstorie, care a fost puţinmai lungă, a fost numit în anul 1622 şi a durat până la 162623;- Gheorghe, prima jumătate a anului 1634 - începutul anului164524 - Ghedeon, primăvara anului 1645 - iulie 165325;- Sava I , toamna anului 1653 - a doua jumătate anului 165626;

17 Alina-Mihaela Pricop, op. cit., p. 56. 18 Ibidem, p. 56.19 Ibidem, p. 57.20 Ibidem, p. 58.21 Ibidem.22 Ibidem.23 Ibidem, p. 60.24 Ibidem.25 Ibidem, p. 61.


20/360

20

- Teofan, înainte de 10 ianuarie 1657 - începutul anului 165827;- Dosoftei, 1658 - sfâr şitul anului 1659/începutul anului 166028;

Cărturarul Dosoftei, în vremea în care era mitropolit al Moldovei

- Serafim, primele luni ale anului 1660 – 166729;- Ioan al II - lea, 1667 - 167430;- Sofronie, 1674 - 167631;- Calistru Vartic, sfâr şitul anului 1676 – 168232;- Mitrofan, sfâr şitul lui 1682 - 1686, după 25 mai33;

26 Ibidem.27 Ibidem, p. 62. Episcopul Teofan al Huşilor a participat, în martie 1657, la

Suceava, alături de mitropolitul Moldovei, Ghedeon, şi episcopul Athanasie al

Romanului, la hirotonirea lui Lazăr Baranovici ca episcop de Cernigov. Această hirotonie s-a realizat ca urmare a dorinţei hatmanului cazacilor, BogdanHmelniţki, de a asigura independenţa religioasă a ţării sale (Conform Ion. I. Nistor, Problema ucraineană în lumina istoriei, Editura Septentrion, R ădăuţi,1997, p. 113, ediţie prezentată de Gheorghe Buzatu şi îngrijită de Ştefan Purici).

28 Alina-Mihaela Pricop, op. cit., p. 63.29 Ibidem, p. 64.30 Ibidem.31 Ibidem, p. 65.32 Ibidem.33 Ibidem, p. 66.


21/360

21

- Varlaam, a doua jumătate a anului 1689 – sfâr şitul anului170834;- Sava, ianuarie 1709 - primăvara anului 171435;- Iorest , 1714 - 172736;- Ghedeon, 1728 - 173437;- Varlaam, iunie 1734 – începutul anului 173538;- Teofil , 1735 - 174339;- Ierotei, a doua jumătate a anului 1743 - mai 175240;- Inochentie, 1752 – 1782;

- Iacov Stamati, 1782 – 179241. Înaltul ierarh Vasile Vasilache,arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Române din S.U.A. şi Canada,

34 Ibidem, p. 68.35 Ibidem.36 Ibidem, p. 69.37 Ibidem.38 Ibidem, p. 70.39 Ibidem.40 Ibidem.41 La înscăunarea acestuia ca episcop de Huşi, în 1782, a participat şi

Amfilohie Hotiniul, episcop de Hotin pe la 1767 (Theodor Codreanu, Basarabia sau drama sfâ şierii, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2004, p. 183).

Portretul mitropolituluiIacov Stamati, reprodus

după lucrarea biografuluisau Andreas Wolf


22/360

22

autor a peste 40 de lucr ări, scria despre acesta: „ Iacob Stamate, caepiscop de Hu şi, la sfâr şitul secolului al XVIII – lea, adesea spuncronicele că se ducea să viziteze ora şe şi sate din Moldova de peste Prut, unde se aflau şi lag ăre de prizonieri, pe care el i-ar ă scumpărat şi care i-au şi atras curând alegerea ca mitropolit al Moldovei, direct de la Hu şi, f ăr ă să mai fie înaintat la Roman, cumera orânduirea istorică”42.- Veniamin Costachi, 1792 - 179643;- Gherasim Barbovschi – Clipa, 1796 -1803;- Meletie Lefter - Brandaburul , 27 martie 1803 – 1826;- Sofronie Miclescul , 1826 – 1851;

-

Meletie Istrati, martie 1851 – 31 iulie 1857;- locotenent de episcop Ghenadie Ş endrea, august 1857 –noiembrie 1858;- locotenent de episcop Calinic Miclescu Chariopoleos,noiembrie 1858 – 15 ianuarie 1861;- locotenent de episcop Melchisedec Ş tef ănescu, 17 februarie1861 – 18 noiembrie 1864;- locotenent de episcop Dionisie Romano Traianopoleos, 18

noiembrie 1864 – 23 iunie 1865;

Dionisie Romano Traianopoleos

42 Ibidem, p. 182.43 Alina-Mihaela Pricop , op. cit., p. 72, passim.


23/360

23

- Iosif Gheorghian, 11 iulie 1865 – 11 martie 1879;- Calinic Dima, 22 martie 1879 – 27 noiembrie 1886;- Silvestru Băl ănescu, 1886 – 1900;- Calistrat Bârl ădeanu, noiembrie 1900 – februarie 1902;- Conon Ar ămescu Donici, februarie 1902 – 14 februarie 1912;- Nicodim Munteanu, februarie 1912 – 31 decembrie 1923;- Iacov Antonovici, 1924 – 1931;- locotenent de episcop, arhiereul Pocitan Veniamin Bârl ădeanul - 1932;- Nifon Criveanu, 19 octombrie 1933 – 1940;- Grigorie Leu, 1940 - 1949.

Toţi aceşti episcopi şi locotenenţi s-au implicat atât îndezvoltarea spirituală şi materială a eparhiei, cât şi a bisericiiepiscopale cu hramul „Sf. Petru şi Pavel ”. După cutremurul dinanul 1692, Episcopul Sava al II –lea a ref ăcut acoperişul bisericii,iar Inochentie, cu fondurile episcopiei şi sprijinul domnitoruluiMatei Ghica, a reconstruit din temelii ctitoria ştefaniană.

Iacov Stamati a construit reşedinţa episcopală, iarVeniamin Costachi a „înnoit aceast ă sfânt ă biserică”. Meletie

Lefter a reconstruit-o, de la ferestre în sus, după cutremurele dinanii 1802 – 1803, iar în vremea lui Sofronie Miclescu s-au ridicatchiliile şi zidul împrejmuitor.

În timpul păstoririi episcopului Silvestru Bălănescu s-areconstruit turla de pe naos, dărâmată de mişcările telurice petrecute între 1802 – 1803, şi a fost finalizată pictura interioar ă în anul 1891 de pictorul Gheorghe Tattarescu.

Conon Ar ămescu a construit cele două veşmântare, în

păr ţile de nord şi sud ale altarului, precum şi exonartexul, iar NifonCriveanu a construit turnul clopotniţă. Episcopul Grigore Leu avindecat r ănile provocate acestui sfânt locaş de cutremurul dinanul 1940.

În data de 5 februarie 1949, regimul ateist-comunist instalatîn România a desfiinţat Episcopia Huşilor, reactivată abia în anul1996, avându-l ca episcop titular pe P.S. Ioachim Mare ş, sub păstorirea căruia se află şi astăzi. Locotenent de episcop este

arhiereul-vicar Corneliu Bârl ădeanul . În acest interval (1996-


24/360

24

2008) s-au realizat următoarele: consolidarea catedralei şi aturnului clopotniţă, pictarea murală şi iconografică a interiorului bisericii, lucrare executată de pictorul Dumitru Bănică,confecţionarea catapetesmei şi a întregului mobilier de către profesorul Alexandru Huţanu, pardosirea cu marmur ă44.

2. Locul şi rolul episcopilor de Huşi în cadrul Bisericiiortodoxe moldoveneşti

Deşi autocefalia Bisericii Ortodoxe Române a fost

recunoscută oficial de către Patriarhia ecumenică abia în anul1885, încă de la începutul organizării politice a Ţărilor Române(Muntenia şi Moldova) – dar mai ales după cădereaConstantinopolului, în anul 1453, – Bisericile din aceste două ţăriromâne s-au afirmat cu o independenţă egală autocefaliei,neîngăduind nici un amestec jurisdicţional al vreunei ierarhiiecleziastice din afar ă, ajungând astfel să deţină o reală „supremaţie” în rândul celorlalte Biserici ortodoxe din spaţiul sud-

est european şi mediteranean45

. Acest lucru rezultă clar dincercetarea drepturilor unor biserici autocefale. Astfel, în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor învăţătoreşti, Bisericile româneştiau păstrat în permanenţă unitatea dogmatică, canonică şi de cult cucelelalte Biserici ortodoxe surori46, dar, în acelaşi timp, ele au creat

44 Cronica Episcopiei Hu şilor, vol. V., 1999, Huşi, p. 30 - 32.45 Mircea Păcurariu, op. cit., p. 101.46

După înfiinţarea Episcopiei Huşilor, atunci când în candrul MitropolieiMoldovei sunt semnate acte legate de Biserica R ăsăriteană, este prezent şiepiscopul de Huşi. Astfel, la 12 martie 1643, sunt consemnează următoarele:„ La aceast ă scrisoare sinodal ă a preasfin ţ itului părinte şi pă stor al nostru patriarhul Constantinopolului al ăturându-mă întru toate şi aprobând-o, eu, Petru Movil ă , umilit arhiepiscop mitropolit al Chievului şi Alaniei şi a întregii Rusii, exarh al Lavrei, semnez cu a mea mână pentru mine şi în numele întregiibiserici întru Hristos care este pravoslavnică şi sobornicească în Rusia ceamică”. Documentul este semnat de Gheorghe, episcop de Huşi (păstoreşte între1634 - 1645), alături de alţi trei episcopi ruşi, 14 greci, Varlaam, mitropolitulMoldovei, Eulog, episcop de Roman, Anastasie, episcop de R ădăuţi. Scrisoarea


25/360

25

căr ţi de cuprins doctrinar (catehisme, mărturisiri de credinţă,scrieri dogmatico-polemice) atât pentru credincioşii români, dar şi pentru alte neamuri; şi-au organizat propriul învăţământ teologic;au angajat discuţii cu alte Biserici creştine, f ăr ă a li se impunehotărârile dogmatice ale vreunei alte Biserici47.

În ceea ce priveşte exercitarea puterii sacramentale(sfinţitoare), Bisericile noastre au canonizat singure sfinţi (Ioan cel Nou de la Suceava, Nicodim de la Tismana, Nifon alConstantinopolului); au instituit sărbători pentru aceştia sau pentrusfinţii ale căror moaşte au fost aduse pe pământ românesc(Cuvioasa Parascheva); au introdus limba naţională în exercitarea

cultului creştin ortodox, cât şi elemente specifice, locale, înarhitectura, pictura şi muzica bisericească; totul f ăr ă vreo aprobare prealabilă din partea vreunei Biserici48.

Referitor la exercitarea puterii jurisdicţionale sau deconducere, Bisericile din Ţara Românească şi Moldova au fostcârmuite de mitropoliţi şi episcopi din propriul neam (românesc)49.Alegerea ierarhilor se f ăcea în ţar ă, de către o adunare („ sobor ”),alcătuită din mari dregători şi egumenii mănăstirilor mai

însemnate. Mitropolitul era ales dintre episcopii sufragani, foarterar dintre egumeni, şi numai dacă aceştia se bucurau de o reputaţiedeosebită. Episcopii erau aleşi dintr-o listă care cuprindea, deregulă, doar trei persoane sau erau transferaţi de la un scaun pealtul, mai ales în Moldova (de la Huşi la R ădăuţi, apoi la Romanşi, în final, la Iaşi). Alegerea soborului era întărită de domnul ţării,care proceda la învestirea noului ales prin înmânarea cârjei, semnal puterii conducătoare. În cazul mitropoliţilor, alegerea era

anunţată de către domn Patriarhiei ecumenice (lucru pe care-l

are antetul patriarhului Partenie şi este reprodusă dintr-o carte a lui Atanasie,apărută la Paris în anul 1655 (Costin Clit, Condi ţ iile înfiin ţării Episcopiei de Hu şi şi jurisdic ţ ia sa până la 1812 în Cronica Episcopiei Hu şilor, anul II, 1996,

p. 392). 47 Mircea Păcurariu, op. cit., p. 112.48 Ibidem.49 Totuşi, în Ţara Românească, s-au înregistrat situaţii în care pe scaunul

mitropolitan, cât şi pe cele episcopale, au fost ridicaţi greci şi georgieni.


26/360

26

f ăceau şi alte Biserici autocefale), care trimitea un act derecunoaştere. Hirotonia se f ăcea în ţar ă de cel puţin trei arhierei.Acest drept al alegerii, învestirii şi hirotoniei în ţar ă a fost socotitîntotdeauna ca element principal sau caracteristic alautocefaliei50.

Înainte de înfiinţarea Episcopiei Huşilor şi lungă perioadă din Evul Mediu românesc, eparhiile din Moldova erau în număr detrei. Mitropolia, înfiinţată în timpul domnului Alexandru cel Bun,în anul 1401, cu sediul la Suceava51, avea jurisdicţie pesteteritoriile din nordul Moldovei, adică o parte din Suceava, apoiţinuturile Neamţ, Hârlău, Cârligătura, Iaşi, Soroca, Orhei şi

Lă puşna

52

. Episcopia Romanului cuprindea ţinuturile din sudulţării: Roman, Bacău, Covurlui, Trotuş, Adjud, Vrancea, Vaslui,Fălciu, Tutova, Bârlad, Covurlui, apoi Tigheciul şi Tighina (ultima până la 1538). Episcopia R ădăuţilor cuprindea partea de nord aţinutului Suceava, precum şi ţinuturile Dorohoi, Cernăuţi, Ţeţina şiHotin53. De fapt, se pare că primii ierarhi ortodocşi ai noului statindependent format în a doua parte a secolului XIV – Moldova –şi-au avut prima reşedinţă la R ădăuţi, având drept catedrală

biserica cu hramul „Sf. Nicolae”, ctitoria lui Bogdan I54

.După 1598, ţinutul Fălciu şi o parte a teritoriului Moldoveidin stânga Prutului a intrat în componenţa Episcopiei Huşilor. Princrearea acesteia, au survenit schimbări şi în componenţa teritorială a celor patru eparhii. Astfel, Mitropolia cuprindea acum parteasudică din ţinutul Suceava, apoi ţinuturile Iaşi, Neamţ, Hârlău şiCârligătura (în jurul oraşului Târgu Frumos); eparhia Romanuluicuprindea ţinuturile Roman, Bacău, Covurlui, Trotuş, Adjud,

Vaslui, Tutova, Tecuci, Putna şi Covurlui; eparhia R ădăuţilor

50 Mircea Păcurariu, op. cit., p. 113.51 Recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei (1359) şi a Moldovei (1401) de

către Patriarhia ecumenică a fixat definitiv locul Bisericii româneşti în cadrulcelei universale (Mircea Păcurariu, op. cit., p. 101).

52 Ibidem, p. 153.53 Ibidem, p. 154.54 Ibidem, p. 107.


27/360

27

cuprindea parohii din nordul Moldovei, cu ţinuturile Suceava, în partea de nord, Dorohoi, Ţeţina şi Hotin55.

În timpul regimului fanariot în Moldova (1711 - 1821),r ăzboaiele dintre turci şi ruşi pe teritoriul ţării, la care se adăugaudesele jafuri şi pustiiri ale tătarilor, duceau la săr ăcie şi bejenie. În plus, în Moldova se înregistrează şi două însemnate pierderiteritoriale (Bucovina în 1775 şi Basarabia în 1812), ceea ce duce lascoaterea lor de sub jurisdicţia Mitropoliei Moldovei, de la Iaşi, şila crearea de eparhii noi, f ăr ă nici o legătur ă cu Biserica din careau fost desprinse56.

Alegerea ierarhilor se f ăcea de către divanul domnesc, la

care se adăugau egumenii mănăstirilor mari. Toţi cei patru vlădicif ăceau parte din divanul domnesc, mitropolitul fiind preşedinte dedrept, în absenţa domnitorului. Şi-au păstrat şi în această perioadă diferitele atribuţii în drepturile politice, judecătoreşti şi şcolare pecare le-au avut în secolele anterioare57.

Între anii 1713 – 1715, turcii au ocupat cetatea Hotin şiţinutul înconjur ător, precum şi câteva sate din ţinuturile Soroca,Iaşi şi Cernăuţi, pe care le-au transformat într-o nouă raia, a

Hotinului58

. Credincioşii români ortodocşi de aici au continuat să r ămână sub oblăduirea duhovnicească a vlădicilor de la R ădăuţi şiIaşi. Abia la mijlocul secolului al XVIII - lea, mitropoliţiiProilaviei ridică pretenţii de jurisdicţie asupra acestor teritorii, darf ăr ă rezultat. Probabil, datorită acestor pretenţii, s-a ajuns lacrearea unei episcopii a Hotinului, sufragană MitropolieiProilaviei. După această dată, parohiile din raiaua Hotinului se află sub jurisdicţia Mitropoliei Proilaviei (cu excepţia anilor 1788 –

1792, când, datorită ocupaţiei austriece, sunt încredinţateEpiscopiei de Cernăuţi).Pe lângă cetăţile Br ăila (Proilabum – denumirea veche) şi

Ismail, în cuprinsul eparhiei Proilaviei intrau următoarele

55 Ibidem, p. 224.56 Ibidem, p. 279.57 Ibidem.58 Ibidem, p. 278.


28/360

28

localităţi: Renii, Chilia, Akermanul, cu toate satele ce formauBugeacul tătăresc sau partea de miazăzi a Basarabiei, de la şanţullui Traian spre Dunăre şi Marea Neagr ă, Benderul şi Hotinul cuolaturile sale. Mai cuprindea şi Dubăsarii, împreună cu teritoriulneocupat încă de ruşi peste Nistru, până la pacea din 1791.Reşedinţa mitropolitului Proilaviei era la Br ăila59.

În 1813, după r ă pirea Basarabiei de către ruşi cu un an maiînainte, Mitropolia Proilaviei - r ămasă numai cu parohiile dinraiaua Br ăila şi din cetăţile şi oraşele ocupate de turci pe malulstâng al Dunării: Călăraşi, Olteniţa, Giurgiu, Zimnicea, TurnuMăgurele, Bechet – s-a contopit cu Mitropolia Dristei. În 1828,

cetatea Br ăila a fost ocupată şi distrusă de trupele ruse, iar pe loculei s-a ridicat un nou oraş. Cu aceasta, Mitropolia Proilaviei şi-aîncetat existenţa. Prin pacea de la Adrianopol din septembrie 1829,toate cetăţile şi oraşele din malul stâng al Dunării au fost restituiteŢării Româneşti60.

Câţiva dintre episcopii de la Huşi au ajuns, datorită meritelor personale, în special, dar şi jocurilor politice ale vremii,mitropoliţi ai Moldovei. Este cazul lui Dosoftei, ridicat în scaunul

mitropolitan în anul 167161

, urmat în 1792 de Iacob Stamati, unromân transilvănean călugărit la mănăstirea Neamţ62; mai apoi,această înaltă demnitate ecleziastică avea să fie ocupată deVeniamin Costachi63.

59

Nicolae Popovschi, Istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX – lea sub ru şi, Editura Museum, Chişinău, 2000, p. 33. Prezenţa în titulatura acestormitropoliţi a formulei „de Reni” sau „de Tomorova”, şi „de Hotin” i-adeterminat pe unii cercetători să considere că reşedinţa mitropolitană s-a aflat înimportante centre din sudul Basarabiei: Căuşeni, Reni, Ismail.

60 Ibidem.61 Fuştei Nicolae, Opera mitropolitului Dosoftei în contexul culturii

spirituale sud-est şi est europene (a doua jumătate a sec. al XVII-lea), Chişinău,CEP, USM, 2008, p. 30 - 31.

62 Ibidem, p. 280.63 Ibidem, p. 284.


29/360

29

Capitolul II

EPISCOPIA HUŞILOR ŞI TERITORIILE SALE DEJURISDICŢIE

1) Jurisdic ţ ia Episcopiei Huşilor în Moldova dintre Prut şi Nistru

Prima menţiune documentar ă referitoare la teritoriul de jurisdicţie al Episcopiei Huşilor o găsim în uricul de înzestrare alacesteia, emis în intervalul 1602 - 160464, de către Ieremia Movilă

Voievod. Acesta „a miluit ” Episcopia Huşilor, „a noastr ă Sfântarug ă cea f ăcut ă nouă”, cu satele: Plopeni, Cozieci, Râ şe şti, Sili şteaCre ţ e şti şi Spărie ţ ii, care se aflau în ţinutul Fălciului, şi C ăcăcenii,din ţinutul Lă puşnei. Pe lângă aceste sate, domnul a înzestratEpiscopia cu „mori la P ănoasa, ce sunt la gârla Prutului”. Satelemenţionate au fost „drepte ale Domniei mele şi sub ascultare laocolul târgului nostru Hu şului” şi au fost dăruite Episcopiei cuscopul de a-i aduce venituri, prin mijlocirea cărora să îşi

îndeplinească menirea încredinţată65

. Autoritatea episcopală nu selimita numai la aceste aşezări, având sub ascultare un teritoriu multmai întins. Nu este exclus ca fondatorul episcopiei, împreună cumitropolitul Moldovei, ceilalţi înalţi ierarhi şi ,,cu tot Sfatul Domnesc”, să fi stabilit la înfiinţarea acesteia şi teritoriul de jurisdicţie, însă actul în care era precizat acest teritoriu nu s-a păstrat66.

Prin mijlocirea referirilor din documentele ulterioare, avem

un tablou al ţinuturilor aflate sub jurisdicţia Episcopiei Huşilor: 1)Ţinutul Fălciului, se întindea atât în dreapta, cât şi în stângarâului Prut, având reşedinţa în târgul Fălciu. Cuprindea codrul

64 Este vorba despre uricul de înzestrare a episcopiei.65 Pr. Scarlat Porcescu, Episcopia Hu şilor. Pagini de istorie, editată de

Episcopia Romanului şi Huşilor, Roman, 1990, p. 33.66 Potrivit dreptului canonic şi datinilor creştine, când se întemeia o eparhie,

se fixa şi teritoriul asupra căruia întâistătătorul acesteia avea drept jurisdicţional( Ibidem, p. 33).


30/360

30

renumit al Tigheciului, care se afla în stânga Prutului, şi seîntindea până la hotarele Bugeacului, adică până la şanţul luiTraian67; 2) Ţinutul Lăpuşnei, sau mai exact partea ce r ămăseseMoldovei după luarea Tighinei (Benderului) cu cele 12 sate substă pânire turcească, care mai înainte vreme f ăcuser ă parte dinţinutul acesta. Tighina fusese capitala ţinutului, mutată apoi înTârgul Lă puşna, unde îşi aveau reşedinţa pârcălabii domneşti careadministrau ţinutul. Tot în acest ţinut se afla şi târguşorulChişinău68; 3) Ţinutul Orhei îşi avea reprezentanţii domneşti şi bisericeşti în târgul cu acelaşi nume; 4) Ţinutul Soroca, aveareşedinţa la Soroca, cetate situată pe malul Nistrului69.

Melchisedec Ştef ănescu, în a sa lucrare intitulată Chronica Hu şilor şi a episcopiei cu asemenea numire70, apărută la Bucureştiîn anul 1869, prezenta astfel teritoriul de jurisdicţiei al eparhieinou înfiinţate: „ În afar ă de ţ inutul F ălciu, din dreapta şi din stânga Prutului, cu re şedin ţ a la F ălciu, eparhia îngloba ţ inutul Lă pu şnei, partea ce r ămă sese după luarea Tighinei sau Benderului, cu cele 12 sate, sub st ă pânire turcească , care mai

67 Melchisedec Ştef ănescu, op. cit., p. 97; vezi şi Mircea Păcurariu, op. cit., p. 113.

68 Melchisedec Ştef ănescu, op. cit., p. 96.69 Ibidem, p. 97.70 Ibidem. De fapt, interesul lui Melchisedec pentru Basarabia nu s-a

rezumat numai la scrieri de felul celei comentate aici. În 1856, arhimandrit fiind,a fost numit director al Seminarului Teologic din Huşi, pentru ca între anii 1861 – 1864 să fie arhiereu-vicar al Episcopiei Huşilor, după care va fi înaintat

episcop al Dunării de Jos. Dar, în mod intenţionat, nu şi-a stabilit reşedinţa laGalaţi ci la Ismail, unde săvâr şeşte un impresionant misionarism al reintegr ării judeţelor sudice din Basarabia sub autoritatea Bisericii Ortodoxe Române. LaIsmail a înfiinţat, în baza vastei experienţe că pătate la Huşi, un seminar teologic,instituţie în care erau formaţi viitorii preoţi ai satelor din această eparhie. Episcopul Melchisedec a nutrit speranţa reunirii suduluiBasarabiei cu teritoriile ocupate de Rusia în 1812, dar cea mai grea lovitur ă a primit-o în 1878, când Rusia a reanexat cele trei judeţe sudice ale României,fiind nevoit să-şi mute reşedinţa la Galaţi (Theodor Codreanu, op. cit., p. 181).


31/360

31

înainte f ăcea parte tot din ţ inutul acesta; capitala ţ inutului fusesemai înainte la Tighina, iar apoi s-a str ămutat la târgu şorul Lă pu şna, unde re şedeau pârcălabii domne şti, care administrau ţ inutul; tot în acest ţ inut era şi târgu şorul Chi şinău, iar în Lă pu şnaera nemesnicul sau blagocinul ”71. De asemenea, intrau încomponenţa eparhiei Huşilor zona Orheiului, Soroca, „cure şedin ţ a la Soroca, situat ă pe malul Nistrului, cu cetate, la care se rânduiau de Domnie doi cârmuitori. După luarea Benderului,cetatea Sorocei avea mare însemnătate strategică. Sub episcopul Inochentie, în anul 1757, în Soroca episcopia şi-a f ăcut metoch. Miron Costin spune că ţ inutul F ălciu se întindea până la Dunăre,

încât cuprindea târgu şoarele Reni şi Troianu. Aceast ă parte deloc, pe la 1769 forma un ţ inut deosebit, numit Hot ărnicenii sauGrecenii, şi era administrat de un că pitan (…) De asemenea, ţ inutul F ălciu cuprindea codrul Chigheciului sau Tigheciului…,care era din stânga Prutului şi se întindea până la hotarul Bugeacului sau al Basarabiei, adică până la şan ţ ul lui Traian. Dinvechime, acolo locuiau peste 12 mii de locuitori, carii se aflau înnecontenite lupte şi supăr ări cu t ătarii din Bugeac”72.

În lucrarea Istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX – lea sub ru şi73, editată în anul 1931, preotul basarabean NicolaePopovschi afirma că în eparhia Huşilor intrau, la înfiinţarea sa,următoarele teritorii din Moldova cuprinsă între Prut şi Nistru: 1)ţinutul Lă puşna, partea ce r ămăsese după luarea Tighinei de cătreturci; 2) ţinutul Orhei, de o întindere nu prea mare; 3) ţinutulSoroca cu cetatea; 4) „că pitănia” Hotărniceni sau Greceni74 – ţinutce cuprindea târguşoarele Reni şi Troian şi care era administrat de

către un dregător domnesc cu titlul de că pitan; 5) codrul Tigheci,

71 Ibidem, p. 96 - 97.72 Ibidem, p. 97 - 98.73 Nicolae Popovschi, op. cit., p. 3374 La 1777, în ţinuturile de peste Prut era înregistrată următoarea situaţie

statistică: Greceni - 22 preoţi şi diaconi, Codru – 60, Lă puşna – Orhei – 360,Soroca - 216 ( Ibidem).


32/360

32

care se întindea până la hotarul Bugeacului, adică până la şanţul luiTraian75.

Pentru a ne forma o imagine până unde se întindea jurisdicţia Episcopiei Huşilor, vom prezenta două căr ţi de hirotonieemise de către cancelaria acestei instituţii religioase. Una din eledatează de la episcopul Inochentie, care a păstorit la Huşi mai binede 30 de ani; cealaltă de la Meletie I, fiind emisă în prima jumătatea secolului al XIX – lea.

În primul caz, cartea de hirotonie din 17 noiembrie 1774are următorul conţinut:

„ Inochentie, cu mila lui Dumnezeu, episcopul Hu şilor. Prin

darul şi puterea a prea sfântului şi de via ţă începător Duh, ce s-audat smerenii noastre de la prea înăl ţ atul arhiereu Domnul Nostru Isus Hristos, viind înaintea smereniei noastre acest de la Dumnezeu temătoriu bărbat, anume Nicolae, cu mult ă smerenie aucer şit darul preo ţ iei, pe care noi mult certându-l şi prin mărturieduhovnicescului său părinte, vrednic aflându-se, l-am posvolit,învrednicindu-l stepenii cete ţ ului şi a ipodiaconului, pe urmă l-amhirotonisit diacon şi preut desăvâr şit, rânduindu-l la satul

Ghiderim ot ţ inutul Băl ţ i (s. n.) şi dându-i voie şi blagoslovenie a sluji toate cele ce se cuvin preo ţ iei. Adică a cununa, a boteza, a sluji sfântul Maslu, şi a săvâr şi sfânta şi dumnezeiasca liturghie,însă numai în numitul sat, iar de se va muta la alt popor f ăr ă de ştirea şi blagoslovenia noastr ă , să fie poprit de toat ă slujba preu ţ ească”76.

Într-o carte de diaconie dată de către episcopul Meletie luiLeon din satul Durleşti, ţinutul Lă puşna, în data de 31 octombrie

1808, înaltul prelat afirma că:„Viind înaintea noastr ă acest de Dumnezeu temătorbărbat, anume Leon din satul Durle şti, ţ inutul Lă pu şna, a Eparhieinoastre, cu mult ă cucernicie au cerut darul diaconiei, pe carele,după că zuta cercetare ce i s-au f ăcut şi după încredin ţ are dinmărturie duhovnicescului său părinte, chir Teofanie arhimandrit şi

75 Ibidem. 76 Dionisie I. Udişteanu, op. cit., p. 7.


33/360

33

eclesiarh Episcopiei noastre, vrednic aflându-se, l-am hirotonitdiacon desăvâr şit.

Drept aceea iat ă că-i rânduim la cucernicia ta, protopoape Ioane, de la satul Buiucanii, ca să-l pui în biserică să săvâr şească toat ă rânduiala ci să cuvine st ă pâniei sale, adică toat ă slujbadiaconiei cu privire şi luare aminte, mai vârtos în citire să seîndeletnicească , precum apostolul şi Evanghelia să le citească curat şi cu toat ă în ţ elegerea ca să nu fie de scandel ă nerodului”77.

La 20 ianuarie 1709, domnul Mihai Racoviţă scria protopopului „de ţ inutul Soroca, care este sub ascultarea Episcopiei Hu şilor ”78, iar mai târziu, în anul 1757, motivând

depărtarea şi lipsa mijloacelor de transport care să înlesnească deplasarea episcopului în acest ţinut, Inochentie a cerut domnuluiConstantin Racoviţă o parte din locul domnesc al târgului Sorocii,unde să ză bovească întru cercetarea preoţilor şi împlinirea poruncilor sale. Astfel, episcopia „ şi-a f ăcut metochu”, în Soroca79.Domnul ţării ar ăta: „Cum ţ inutul Sorocii, fiind sub eparhia acesteiepiscopii… din depărtarea locului, se întâmpl ă că merg foarte rarepiscopii la acel ţ inut pentru cercetarea norodului cre ştinescu şi a

eparhiei sale. Ş i, de şi merge câte odat ă episcopul la acel ţ inut, denicăieri nu are nici un ajutor, …m-am milostivit Domnia mea şiam miluit-o şi cu o bucat ă din locul domnesc din locul TârguluiSorocii, care loc se începe despre apus drept din hotarul Liubeni ţ ei, mo şia dumisali Aristarh, biv vel vistier, şi mergeal ături cu hotarul Târgului Sorocii, pe din sus de târg, pe un pârâu, unde sunt velni ţ ele jidove şti, şi tot pârâul la vale, până la Nistru, şi apoi malul Nistrului în sus, până la hotarul Cosău ţ ilor,

mo şia lui Nicolae Racovi ţă , biv vel medelnicer. Atât ţ ine bucataacestui loc”80.

77 Ibidem. 78 Ioachim, episcop de Huşi, Episcopia Hu şilor la aniversarea a 400 de ani

(1598 - 1998), în Cronica Episcopiei Hu şilor , vol. V, Huşi, 1999, p. 17.79 Melchisedec Ştef ănescu, op. cit., p. 250.80 Ibidem, p. 251.


34/360

34

La 19 ianuarie 1709, domnitorul Mihail Racoviţă îiînştiinţa pe locuitorii târgului Huşi de numirea lui Sava II înscaunul episcopal81. O zi mai târziu, acelaşi domn scria protopopului „de ţ inutul Sorocei, carele este sub ascultareaepiscopii Hu şilor să (dea ) ştire tuturor preo ţ ilor câ ţ i or fi acolo laacel ţ inut supt ascultarea episcopii… să merge ţ i cu to ţ ii acolo la svin ţ ia sa la piscopii, ca să-i vad ă şi să-i cerce pentru vrednicie preo ţ ească”82. Dreptul jurisdicţional al episcopului de Huşi asupraţinutului Soroca este atestat şi de uricul din 8 noiembrie 175783,când domnul Constantin Racoviţă dăruieşte Episcopiei venitul podului de peste Nistru, situat tot în acest ţinut. Acesta le

comunica reprezentanţilor domniei să nu se amestece în venitulobţinut de Episcopie din exploatarea podului, dar îi solicitaepiscopului „ să îl facă şi să-l dreag ă din agonisirea venitului”, încazul în care „ s-ar învechi sau s-ar strica”.

În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, vecinătateaeparhiei Huşilor cu teritorii cuprinse în Mitropolia Proilaviei(Br ăilei) a pricinuit discuţii şi neînţelegeri între cele două eparhii privind dreptul de jurisdicţie asupra unor sate84. Astfel, la 29

septembrie 1715, episcopul Iorest al Huşilor mărturisea că Ioanichie, mitropolitul Br ăilei, a mers la Iaşi, la domnitorul Nicolae Mavrocordat, pentru a se plânge în legătur ă cu nişte sate:Dubăsari, situat pe malul stâng al Nistrului, plus Sultan-Câşlaşi şiMusaip-Câşlaşi, aflate în partea dreaptă a Nistrului, spre Bugeac.

Situaţia era complicată datorită faptului că satul Dubăsari,deşi situat în afara hotarului Moldovei - prin urmare şi în afaraeparhiei Huşilor - era locuit de români, fiind situat mai aproape de

Huşi decât de Br ăila. Locuitorilor le venea mult mai uşor să seadreseze Episcopiei Huşilor în problemele bisericeşti care preocupau comunitatea locală, iar episcopul Huşilor nu dorea să-irespingă. În replică, Mitropolia Proilaviei reclama faptul că

81 Cronica Episcopiei Hu şilor , vol. V, p. 224 - 225.82 Ibidem; Melchisedec, op. cit., p. 173 - 174.83 Ibidem, p. 252.84 Pr. S. Porcescu, op. cit., p. 34.


35/360

35

Dubăsarii îi apar ţin, pentru că toate teritoriile ocupate de turci, atât pe marginea Dunării, dar şi în Basarabia, inclusiv cele de peste Nistru, se aflau sub jurisdicţia ei.

În privinţa celorlalte două sate, Sultan-Câşlaşi şi Musaip-Câşlaşi, situate între Moldova şi posesiunile turceşti din sudulBasarabiei, ambele păr ţi se considerau îndreptăţite să le aibă în jurisdicţia sa. Huşenii invocau dreptul istoric, în virtutea căruiaacel teritoriu apar ţinuse Moldovei; cealaltă parte, pentru că erausituate într-un teritoriu ocupat de turci.

Pentru a ieşi din impas, domnul a încredinţat cazul luiSamuil, patriarhului Alexandriei, care se afla la acea vreme în

Moldova. Acesta, „în prezen ţ a Sfatului ţării şi a păr ţ ilor litigante”,hotăr ăşte ca satul Dubăsari, aflat în stânga Nistrului, să intre sub jurisdicţia mitropolitului Br ăilei, iar celelalte două sate în cauză să r ămână sub ascultarea episcopului de Huşi, „cum au fost şi până acum”85.

În anul 1744, la 27 iulie, Ioan Mavrocordat, domn al ţării înacea vreme, dă “carte” episcopului Ierothei al Huşilor pentru“apărarea de împresurare a Mo şiei Toporului, proprietate a

Episcopiei” de către vecinii acesteia86

. Tot în acelaşi an, la 17august, era emis un nou document, prin care se dădeau hotarnici pentru moşia “C ăcăcerii, în ţ inutul Lă pu şnei, unde este şiToporul ”87.

În cursul anului 1771 a trecut la cele veşnice mitropolitulDaniil al Proilaviei. Pentru că în viziunea lui această eparhie era oanomalie, deoarece cuprindea doar teritoriile româneşti luate decătre turci, mitropolitul Moldovei, Gavriil Calimah, a solicitat

mitropolitului Grigorie al Ungro-Vlahiei să desfiinţeze această eparhie. Cei doi au hotărât ca ţinutul Br ăilei să se reîntoarcă laeparhia Buzăului; ţinuturile Ismail, Reni, Chilia, Acherman şiBender – la Episcopia Huşilor, aşa cum au fost ele şi mai înaintede înfiinţarea eparhiei Proilaviei, iar ţinutul Hotin să revină

85 Melchisedec Ştef ănescu, op. cit., p. 188 - 191.86 Ibidem, p. 214.87 Ibidem, p.215.


36/360

36

eparhiei R ădăuţi. Această înţelegere intervenită între cei doimitropoliţi a fost supusă aprobării grofului Petru AlexandroviciRumianţov, reprezentant al Rusiei în cele două PrincipateRomâne88.

Din 10 ianuarie 1771 s-a păstrat cartea mitropolituluiGavriil, prin care dădea episcopului de Huşi, Inochentie,administrarea bisericească a ţinuturilor amintite mai sus. Îndocument se stipulează că: „ prin bunăvoin ţ a noastr ă , aflându-seSfin ţ ia Sa kir Inochentie, episcopul Hu şilor, aproape la acele păr ţ ide loc, iat ă m-am însărcinat, poftindu-l ca să aibă purtare de grijă la numita eparhie, şi să pă storească cu priveghere şi cu toat ă

osârdia, atât partea bisericerască , cât şi partea politicească ,îndreptându-i şi povăţ uindu-i către cele suflete şti spre mântuirealor. Ş i Eparhia Hotinului, ce s-au dat spre cârmuirea Sfin ţ iei Sale,episcopul de Răd ău ţ i, toate celelalte eparhii să fie întru purtare de grijă a numitului episcop de Hu şi, r ămânând întru pa şnică stare şiatunci se va pune la cea desăvâr şit ă bună rânduial ă”89.

Abia în 1773 a venit r ăspunsul lui Rumianţov în problemadesfiinţării eparhiei Proilaviei. Acesta a încuviinţat desfiinţarea,

acceptând ca eparhiile încredinţate Episcopiei Huşilor să r ămână în jurisdicţia acesteia.În consecinţă, Mitropolitul Moldovei, Gavril, trimite de la

Iaşi, la 30 aprilie 1773, o nouă carte episcopului de Huşi, în care preciza că „îi d ăm voie a săvâr şi acolo toate cele ce se cuvinarhieriei, adică să judece şi să cerceteze a doua oar ă toate pricinile biserice şti, cete ţ i, cânt ăre ţ i şi purt ători se sfe şnice,ipodiaconi şi diaconi să săvâr şească şi să suie şi la rânduiala

preo ţ iei pre cei vrednici. Duhovnice şti părin ţ i prin ale sale căr ţ i de duhovnicie, să

a şeze monahi şi monahii, să facă chipu mare şi chipu mic, debiserici, să sfin ţ ească şi să înve ţ e pre pravoslavnicul norod totlucrul de suflet folositor şi mântuitor, ocârmuindu-i la cele suflete şti fapte bune, şi orice va lega să fie legat, şi ce va dezlega

88 Ibidem, p. 314.89 Ibidem, p. 313.


37/360

37

să fie dezlegat după pravil ă şi toate câte se cuvin arhieriei sale, săvâr şească precum s-a zis.

Drept aceea, … datori să fi ţ i a da fr ăţ iei sale toat ă că zutacinste şi buna cucernicie şi primire … şi să se pomenească numele fr ăţ iei sale, la toate sfintele liturghii, după pravil ă”90.

Din păcate, peste numai un an, în 1774, după încheierea păcii ruso-turce de la Kuciuc – Kainargi, a fost reînfiinţată Episcopia Proilaviei, Episcopia de Huşi pierzând jurisdicţia asuprateritoriilor obţinute în 1771.

În anul 1775, o dată cu anexarea Bucovinei de cătreAustria, Moldova a pierdut Episcopia R ădăuţilor cu toată eparhia

sa, până la Prut, în cuprinsul Moldovei r ămânând numai ţinutulHotinului, dar şi acesta aflat sub ocupaţie turcească. Spre a se păstra numărul episcopilor, s-a luat decizia de a se înfiinţa o nouă episcopie cu sediul la Hotin.

În anul 1812, o dată cu r ă pirea teritoriului dintre Prut şi Nistru al Moldovei (Basarabia), în eparhia Episcopiei Huşilor ar ămas numai ţinutul Fălciului, dar şi acesta ciuntit, fiind lipsit desatele aflate în stânga Prutului.

Ţinuturile de peste Prut, care f ăceau parte până atunci dinaceastă eparhie, au fost încorporate, în mod necanonic, la nouaeparhie rusească, întemeiată în anul 1813, şi denumită „aChi şinăului şi a Hotinului”, cu titlul de Arhiepiscopie91. Intenţia afost consemnată, la 6 august 1812, de către Gavriil Bănulesu-Bodoni, care scria amiralului Pavel Vasilievici Ciciagovurmătoarele: ,,când mă aflam la Sanct-Petersburg, după ce s-a primit acolo ştirea despre încheierea păcii cu Poarta Otomană ,

după care pace râul Prut e fixat grani ţă şi tot pământul ce se afl ă între Prut şi Nistru este unit cu Rusia, Preasfântul sinod şi dl.oberprocuror al sinodului au avut consf ătuire asupra înfiin ţării, în

90 Theodor Codrescu, Uricarul , tom VI, 1875, p. 391 – 397 apud Ion. N.Oprea, Hu şul în presa vremii – de la Melchisedec până în zilele noastre – 1869 – 2006 , Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2007, p. 31.

91 Ibidem, p. 403.


38/360

38

aceast ă oblastie nou alipit ă , a unei noi eparhii”92. Târgul Chişinăua fost ales drept reşedinţă pentru arhipăstor ,,atât din cauzaa şezării lui în mijlocul oblastiei şi a numeroasei popula ţ ii, cât şi pentru avantaje în privin ţ a pădurii şi altor lucruri trebuincioase pentru via ţă”93.

Într-o nouă scrisoare către amiralul Ciciagov, datată 9august 1812, Gavriil Bănulescu-Bodoni ar ăta trecerea uneiînsemnate păr ţi din eparhia Episcopiei Huşilor, respectiv ţinuturileCodru, Hotărniceni, Greceni, Soroca şi Lă puşna la noua eparhie,după care îi solicită „ să se dea de ştire episcopului Meletie de Hu şi, de partea dreapt ă a Prutului, cu episcopia şi o parte din

eparhia sa ce r ămâne” că teritoriile din stânga Prutului trec substă pânirea rusă şi ,, să fie şi din partea duhovnicească” recunoscuteca parte a Rusiei94.

Ulterior, prin str ăduinţa episcopului Meletie, a fost adus lasfârtecata Episcopie a Huşilor ţinutul Vasluiului, aflat în jurisdicţiaEpiscopiei Romanului.

Prevederile Tratatului de pace dintre Rusia şi ImperiulOtoman, încheiat în mai 1812, la Bucureşti, lăsau Episcopia

Huşilor f ăr ă cea mai mare parte a teritoriului ei de jurisdicţie, adică f ăr ă ţinuturile de peste Prut. Mitropolia istorică a Moldovei pierdeatot acum 200 de domenii mănăstireşti95. Rolul pentru care fusesecreată Episcopia Huşilor era, astfel, deturnat. De acum înainte, pericolului otoman i se substituie cel rusesc, iar episcopii Huşilorvor lupta, începând cu Meletie, pentru readucerea teritoriuluiromânesc anexat în cadrul vechilor hotare96. Imediat după revenirea administraţiei române la cârma ţării, după lunga şi

apăsătoarea ocupaţie rusească, şi reinstalarea la Iaşi a

92 Arhiva Consistorului, nr. 224, fila 1, din 1812, apud Nicolae Popovschi,op. cit ., p. 54.

93 Ibidem, p. 55.94 Ibidem.95 Tatiana Varta, Ţ arismul şi chestiunea domeniilor mănă stire şti din

Basarabia (1812 - 1917), în Destin românesc, Bucureşti – Chişinău, 1997, p.17.

96 Ibidem, p. 121.


39/360

39

mitropolitului Veniamin Costachi, ierarh legitim, nu cum fuseseGavriil Bănulescu-Bodoni, la 26 octombrie 1812, se redactează unmemoriu, adresat Por ţii otomane, în care se protestează faţă decedarea f ăr ă nici un temei a jumătăţii r ăsăritene a Moldovei. Îndocument se ar ăta că „în prezent lipsesc Moldovei întregi şase ţ inuturi: cel mai mare, Orheiul sau Lă pu şna, Soroca, al doilea ca întindere, al treilea Hot ărniceni, al patrulea, Codrul, al cincileaGrecenii şi al şaselea, Ia şi, pentru că ceea ce r ămâne dincoace de Prut nu reprezint ă aproape nimic, f ăr ă a mai socoti pe cele ale Hotinului şi Bugeacului, smulse mai demult Moldovei”. Se cerea„restatornicirea întregii Moldove, precum o apucaser ă de la mo şi

şi str ămo şi” şi redobândirea „ păr ţ ii celei mai bune şi însufle ţ itoarea hranei, îndemânarea şi ad ă postirea pământenilor ”97. Protestul afost, însă, zadarnic.

97 Ibidem, p. 122.

Veniamin Costachi,mitropolit al Moldovei

(1803 – 1808 şi 1812 – 1842)


40/360

40

Pierderea teritoriilor de peste Prut avea să fie deplânsă într-oscrisoare, din 10 martie 1825, de fostul episcop de Huşi, devenitîntre timp mitropolit al Moldovei, Veniamin Costachi, careconstatând că ,,r ămâind în hotar ăle Moldovei numai ţ inutul F ălciului şi câteva sate de a ţ inutului Lă pu şnei, ce sunt la ocolul Brani ştei, în care se cuprind nouă sprezece sate”, hotăra trecereaacestora din urmă sub păstorirea Episcopiei Huşilor.

Luarea în stă pânire a teritoriului românesc de către ruşi98 agenerat drame şi suferinţe umane sfâşietoare, fiind astfel zugr ăvită de un contemporan, Manolachi Dr ăghici: „ceasurile acelea au fostde plângeri, un timp de neuitat pentru că poporul, cu cârdul, ca

turmele de oi, încinsese toat ă marginea Prutului, de la un capăt laaltul, mergând şi viind de prin sate şi de prin târguri să pt ămâniîncheiate, cu luarea de ziuă bună de la părin ţ i, de la fra ţ i şi de larudenii, care crescuser ă şi vie ţ uiser ă împreună până în vremeaacea, când se despăr ţ eau unii de al ţ ii”99.

Sate întregi de români păr ăseau Basarabia, ca să trecă de la,,eliberatorii” ruşi sub ,,jugul otoman”, fapt inexplicabil şi uimitor pentru înalţii demnitari ruşi, care constatau prin generalul rus

Kiseleff că „locuitorii fugeau din Basarabia, preferândocârmuirea turcească , grea pentru ei, celei a noastr e”.Episcopul Benderului şi Akermanului, Dimitrie Sulima,

într-un raport către mitropolitul Gavriil Bănulescu - Bodoni, ar ătacă protopopul Basarabiei, Teodor Maleavinschi, la 9 noiembrie1812, adică la câteva luni după încheierea tratatului de pace, îl

98 În legătur ă cu acest eveniment, episcopul Melchisedec Ştef ănescu scria:

„ Actul luării Basarabiei, atât de nea şteptat de români, de la o putere protectoare a lor, a r ăcit inimile către Rusia şi treptat a pref ăcut simpatiilecereligionare şi tradi ţ ionale în antipatii na ţ ionale şi politice către dânsa. Dacă Rusia nu ar fi smuls Basarabia de la corpul românesc…, ea ar fi avutnet ă g ăduit drepturi la o perpetuă recuno ştin ţă din partea românilor ” (conformGheorghe Ghimpu, Con ştiin ţ a na ţ ional ă a românilor moldoveni, Garuda Art,Chişinău, 2002, p. 210 - 211).

99 Manolachi Dr ăghici, Istoria pe 500 de ani (lucrare reeditată) , vol. II, Iaşi,1857, p. 94, apud Daniel Niţă-Danielescu, Activitatea episcopului Hu şilor, Meletie Lefter, în timpul r ă zboiului ruso-turc dintre anii 1806-1812, în Cronica Episcopiei Hu şilor, IX, 2003, p. 122.


41/360

41

informa că locuitorii din satul Şaba, judeţul Akkerman (CetateaAlbă), au fugit peste Prut, în sat r ămânând doar trei-patru familii.În faţa evidenţei, mitropolitul Bodoni înainta, la rândul său, unraport – întocmit în limba română - către guvernatorul ScarlatSturdza, în care preciza că:

,,Protopopul de la Basarabia a trimis raport către preasfin ţ ia sa Dimitrie, episcopul Benderului şi Achermanului şivicarios, cu în ştiin ţ are cum că la olatul Achermanului, un sat,anume Ş aba, nă scând între locuitori ni şti vorbi, cum că acest sat a să fie boieresc, s-au împr ăşciet, cu t ătul râmânând numai biserica şi preotul şi vro patru famelii, şi nu să şcie cine au scornit aceste

vorbe. Deci r ămâind numai preotul singur, au cerut protopopuluivoie se mute pi preot la alt sat şi preosfin ţ iea sa episcopu Dimitriene-a ar ătat nouă aceast ă pricină , însă noi socotim, că dacă se vamuta şi preutul, apoi mai tare se vor întemeia locuitorii pe vorbile şi socotelile lor cele neadevărate.

Am poruncit protopopului că nici cum să nu de voie preotului a se muta de acolo pân când se face punerea la cale de

către ocârmuirea cea politicească pentru care de datorie am socotit a în ştiin ţ a pi excelen ţ ia voastr ă”100.Pentru a împiedica populaţia românească din teritoriul

ocupat să treacă în masă Prutul, ruşii au instituit carantina,declarând că în dreapta râului bântuie ciuma, fapt neadevărat, darîn concordanţă cu practicile de dezinformare utilizate de regimulţarist.

Într-o scrisoare către A. N. Goliţîn, din anul 1814, Gavriil

Bănulescu-Bodoni îşi evidenţia contribuţia la stoparea exoduluilocuitorilor din Basarabia în dreapta Prutului: ,,Când francezii pătrunseser ă în adâncurile patriei (referire la campania militar ă franceză condusă de Napoleon Bonaparte în Rusia - n. n.), iarturcii erau pe malurile Dunării şi Prutului, ba din cauza zvonurilor r ă spândite de r ăuvoitorii Rusiei, ba din lipsa de

100 Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub st ă pânire rusă ,Chişinău, Editura „Gh. Asachi”, 1992, p. 10 - 11.


42/360

42

experien ţă a guvernului local, s-a nelini ştit aproape întregul poporcare pleca din aceast ă provincie, alipit ă la Rusia, în Moldova de peste Prut şi în Turcia, peste Dunăre, încât nu mai puteau fi opri ţ inici cu for ţ a armelor (de şi acestea lipseau atunci aici), fiind învigoare tratatul de pace încheiat cu Turcia, potrivit căruia tuturorle-a fost dat dreptul de a se str ămuta din partea dreapt ă în cea stâng ă şi din cea stâng ă în cea dreapt ă. Pe boieri i-am povăţ uit personal, iar ţăranilor le-am trimis, prin protopopii ţ inutali, căr ţ icirculare semnate de mine, în care îi încredin ţ am că groaza,r ă spândit ă de r ăuvoitori, e neîntemeiat ă , că împăratul e milostiv şidrept, că ei vor fi ferici ţ i şi îndestula ţ i sub st ă pânirea Rusiei şi că

le vor fi l ă sate drepturile şi obiceiurile. Aceste căr ţ i s-au bucuratde succes, ba chiar protopopii, întâlnind sate întregi gata de plecare, opreau locuitorii pe loc după ce le citeau şi le l ămureaucele scrise, şi casele păr ă site deveneau din nou încă pătoare pentru familiile ce le-au construit”101.

Mitropolitul Gavril Bănulescu Bodoni

101 Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812 -1940), Editura Cartier, Chişinău, p. 71.


43/360

43

Realităţile istorice demonstrează însă cu totul altceva: unsat întreg, Toporul, din ţinutul Lă puşna, care apar ţinea deEpiscopia Huşilor, a trecut împreună cu preoţii săi peste Prut, în partea de ţar ă r ămasă liber ă. Satul a fost colonizat cu ţăraniucrainieni şi ruşi, iar în locul preotului plecat, autorităţile ruseşti auhirotonit un preot ucrainean, care ştia numai ruseşte102.

Noile autorităţi au căutat să stopeze spargerea satelor şifuga în masă a locuitorilor prin acordarea unor facilităţi fiscale;astfel, prin ,, Regulamentul privind instituirea administra ţ iei provizorii în Basarabia”, emis la 23 iulie 1812 la Bucureşti şisemnat de P. V. Ciceagov, toţi locuitorii şi cei ce se vor stabili în

acest spaţiu în timp de 3 ani erau scutiţi de orice capitaţie

103

, derenta funciar ă plătită statului, cât şi de serviciul militar 104.Episcopul Meletie al Huşilor subscrie, în octombrie 1812,

anaforaua adresată de către Divanul ţării noului domn, ScarlatCallimachi, în care se ar ătau suferinţele îndurate în timpul anilorde ocupaţie rusească. Pe lângă pierderile teritoriale ale Episcopiei,în acest timp arseser ă şi casele de la centrul eparhial, iar Episcopiaavea multe datorii neachitate. De aceea, domnul ţării, la cererea

episcopului Meletie, acordă, prin hrisovul din 13 iunie 1813, noivenituri Episcopiei pe seama târgoveţilor din Huşi105.În anul 1852, sub episcopul Meletie II, au mai fost alăturate

la Episcopia Huşilor, după cel al Vasluiului, ţinuturile Tutova şiCovurlui, foste ale eparhiei Romanului, cu învoirea Sfatului Ţăriişi încuviinţarea domnului Grigore Ghica.

Retrocedarea sudului Basarabiei către Moldova, în urmaCongresului de pace de la Paris din anul 1856, a determinat reacţia

102 Daniel Niţă-Danielescu, op. cit., p. 122.103 Impozit plătit pentru propria persoană.104 Dinu Poştarencu, op. cit ., p. 66.105 Ibidem, p. 123; La 13 iunie 1813, Scarlat Alexandru Calimah voievod,

pentru îndreptarea stării slabe şi a marilor greutăţi ce s-au abătut asupraEpiscopiei Huşilor, dă dreptul şi întăreşte Episcopia de a lua venit din vatratârgului Huşi, de pe moşia episcopiei, aşa cum se arată în anaforaua obşteştiiadunări ( Direc ţ ia Jude ţ eană a Arhivelor Na ţ ionale Ia şi, Episcopia Huşilor, ms.546, doc 184, f. 159 – 161v; în continuare vom cita DJANI ).


44/360

44

Episcopiei Huşilor, care dorea reintegrarea acestui teritoriu subascultarea sa canonică.

Pe lângă şirul de chestiuni organizatorice de ordinadministrativ referitoare la partea sudică a Basarabiei, autorităţilemoldave au abordat-o şi pe cea privind subordonarea, sub aspect bisericesc, a teritoriului realipit la trupul ţării. Prin adresa din 20martie/1 aprilie 1857, secretarul de stat a informat MitropoliaMoldovei despre propunerea Consiliului Administrativ, f ăcută caimacamului Moldovei, Nicolae Vogoride, de a supune temporar por ţiunea sud-basarabeană din punct de vedere administrativ- bisericesc Episcopiei Huşilor, care era „mai aproape”.

Neacceptând propunerea respectivă, Mitropolia a r ăspuns, la 22martie/3 aprilie, că îndată după primirea decretului „r ă posatuluicaimacam ca să însărcinăm o fa ţă bisericească” în partea realipită din Basarabia. A fost rânduit arhiereul Filaret Stavropoleos, căruiai-au fost date „instruc ţ iuni cum să reguleze acolo” viaţa bisericească. Este vorba de teologul, pedagogul şi traducătorulFilaret Scriban (1811 - 1873), arhiereu titular de Stavropoleos din1852, care, împreună cu protosinghelul Teoctist Scriban, din

însărcinarea mitropolitului Moldovei, Sofronie Miclescu, au luat în primire, de la conducerea eparhială a Basarabiei, la 1/13 martie1857, cele 124 de biserici aflate în localităţile ce i-au revenitPrincipatului Moldovei106.

Cu stabilirea măsurilor de hotărnicie şi hotărnicireadefinitivă a regiunilor din sudul Basarabiei retrocedate au fostînsărcinaţi comisari din partea puterilor învingătoare. Partea bisericească a retrocedării a fost discutată în Sinodul rus. Prin

ucazul nr. 8407 din 18 septembrie 1856, Sinodul a dat autorităţiloreparhiale ruse din Basarabia indicaţii precise şi amănunţite privind

106 Dinu Poştarencu, Istoria satului Sadâc, Chişinău, 2001, p. 109 – 110.La 1 martie 1857, Rusia preda guvernului Moldovei sudul Basarabiei; în zileleurmătoare, primele detaşamente ale armatei moldovene treceau Prutul, pentru alua în stă pânire teritoriul retrocedat. Pe buze soldaţii au purtat versurile mar şului,, Drum bun” compus de către poetul Vasile Alecsandri: ,, Hai cu domnul Sfânt, / Haide ţ i peste Prut, / S ă pă zim pământul / Care l-am avut ”.


45/360

45

modul de predare al bisericilor ce urmau să revină la MitropoliaMoldovei. Irinarh, arhiepiscopul Chişinăului, a fost delegat ca,între altele, să comunice preoţilor de la bisericile retrocedate că lise rezervă dreptul de a îşi înscrie copiii la şcolile ruseşti, iar în cazde nevoie pot solicita apărare (sic!) din partea Rusiei.

Astfel, din ţinutul Chişinău au fost predate două biserici,având hramurile ,,Sf. Tiron”, în satul Cotul Mare, şi ,,Sfântul Mihail ”, din satul Leuşeni. În judeţul Cahul s-au predat 39 biserici, judeţul Bolgrad - 37, judeţul Ismail - 18, judeţul Cetatea Albă - 25.În total, au fost predate, conform inventarelor, un numar de 124 biserici107. La predare au asistat, din partea rusă, protoiereul

Teodosie Muranevici, blagocinul superior al judeţului Tighina, preotul Gavriil Druganov, blagocinul de cerc; asistenţi: protoiereulTeodor Slaninov, membru al Consistorului - pentru bisericile aflateîn judeţele Chişinău, Cahul şi Bolgrad, Alexandru Cociubinsky, blagocinul superior al judeţului Cetatea Albă, împreună cu ajutorulsău, protoiereul Silvestru Vahniţchi pentru bisericile din judeţeleIsmail şi Cetatea Albă108.

Îndemnurile lui Irinarh ca feciorii preoţilor din partea de

sud a Basarabiei retrocedate să fie înscrişi la şcolile ruse nu au avutsor ţi de izbândă. Pe fii acestor preoţi îi aflăm, mai târziu, dreptelevi ai Seminarului Teologic din Huşi.

Retrocedarea sudului Basarabiei a produs o vie emoţie înrândul boierimii moldovene, manifestată şi în plan religios. O placă de marmur ă situată deasupra intr ării bisericii din Rotopăneştiavea inscripţionat următorul text: „ Acestu templu, dedicat SfinteiTreimi, cu binecuvântarea prea sfin ţ iei sale episcopul de Hu şi,

domnul Meletie Istrati, s-au fundat de fratele său, mare postelnic şi cavaler Nicolae Istrati, cu îndemnul so ţ iei sale Sevastia, nă scut ă Ciudinu, şi a fiului lor Titu Istrati, pe proprietatea sa, Rotopăne şti,

107 Nicolae Popovschi, op. cit ., p. 85.108 Ibidem, p. 93.


46/360

46

în anul erei noastre 1856, în care Moldova a recă pătat privilegiilea şezate de Ş tefan cel Mare”109.

Episcopul Sofronie Miclescu

Bisericile din stânga Prutului au fost trecute în subordineaunui Consistoriu duhovnicesc, cu sediul la Ismail, instituit la 10februarie 1857 prin dispoziţia mitropolitului Moldovei, SofronieMiclescu. Acest Consistoriu fost condus succesiv de arhiereulFilaret Scriban (până la 1 mai 1857), arhimandritul TeoctistScriban (1 mai 1857 – 23 noiembrie 1863) şi arhimandritulVeniamin Arhipescu (1863 - 1864).

La 17 noiembrie 1864, prin decretul semnat de Alexandru

Ioan Cuza, se înfiinţează Episcopia Dunării de Jos, cu sediul tot laIsmail şi jurisdicţie peste judeţele Covurlui (luat de la eparhiaHuşilor), Ismail, Bolgrad şi Br ăila (preluat de la eparhia Buzăului).În schimb, judeţul Cahul a fost cuprins în Eparhia Huşilor. Ca

109 Miron Costin. Revist ă de Cercet ări şi M ărturii Istorice, ediţie anastatică,vol. I (1913 - 1914), îngrijită de Lucian – Valeriu Lefter, Iaşi, 2006, p. 157.


47/360

47

locţiitor de episcop al noii eparhii a fost numit arhiereulMelchisedec Ştef ănescu (1823 - 1892)110.

Jocurile politice practicate în Europa acelei vremi au f ăcutca, în anul 1878, judeţul Cahul să treacă iar ăşi sub stă pânirerusească, Episcopia din Huşi fiind văduvită de acest teritoriueparhial111.

Cucerirea independenţei de stat a României faţă deImperiul Otoman (1877), în alianţă militar ă cu Imperiul Rusiei(nefericită alianţă), nu a însemnat sfâr şitul unei dependenţeseculare, ci un nou prilej pentru ruşi de r ăşluiri teritoriale pe seamastatului român. Tratatul de pace încheiat în cadrul Congresului de

pace de la Berlin (iunie - iulie 1878) obliga România să cedezesudul Basarabiei (judeţele Cahul, Ismail, Bolgrad) pentru aaccepta, la schimb, Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor . Cuexecutarea hotărârii Marilor Puteri europene au fost însărcinatecomisii care reprezentau Rusia şi România. Delegatul eparhieiChişinăului în comisia rusă a fost instruit de către arhiepiscopialocală să sugereze ,, f ăr ă insisten ţă şi ton oficial ” clericilor din parohiile r ă pite din nou de ruşi, că ,, pentru preo ţ ime ar fi mai mare

rost şi pentru copii mai cu folos, să-i dea în şcoala spiritual ă dinChi şinău unde, sub supravegherea apropiat ă a chiriarhului,învăţătura şi educa ţ ia lor poate să mearg ă mai bine”112.

Trecerea judeţelor sub stă pânire rusă a fost fixată pentrudata de 9 octombrie 1878, la Ismail. Numărul bisericilor luate în primire de comisia rusă a fost de 127, cu 3 mai multe decât au fosttrecute Moldovei în 1857. Pe lângă bisericile predate erau înserviciu un număr de 143 preoţi.

110 Dinu Poştarencu, Istoria satului Sadâc, p. 121.111 Dionisie I. Udişteanu, op. cit., p. 6. După reanexarea sudului Basarabiei

la Rusia, fapt în urma căruia Eparhia Huşilor a fost lipsită de judeţul Cahul, s-a propus trecerea Dobrogei, teritoriu unit cu România în urma R ăzboiului deindependenţă împotriva Turciei, la Eparhia Huşilor ( A.E.H ., pachet 61, dosar87/1879). Între Episcopie şi Ministerul Cultelor şi Justiţiei Publice s-a purtat ointensă corespondenţă privind această subordonare, compensare a pierderiisuferite în stânga Prutului, care însă a r ămas în stadiul de proiect.

112 N. Popovschi, op. cit ., p. 147.


48/360

48

În perioada cât judeţul Cahul s-a aflat, din punct de vederereligios, sub ascultarea Episcopiei Huşilor, în sate a începutconstrucţia unor lăcaşuri religioase, care însă au fost finalizate şisfiinţite în timpul stă pânirii ruse. Astfel, între anii 1870 - 1879, însatul Aluatu113 a fost înălţată o biserică din piatr ă cu fonduri oferitede negustorul Haralambie Macri, proprietarul moşiei. Dosarulreferitor la sfinţirea lăcaşului religios cuprindea un certificat încare se constata că: ,,La anul 1878, noiembrie 22, este dat acestcertificat precum că eu, pe data de 13 noiembrie, fiind în trecere prin satul Aluatu, jude ţ ul Cahul, cu chestiuni de serviciu, lacererea comunit ăţ ii, am cercetat biserica nouă construit ă din

piatr ă , f ăr ă plan, cu bolt ă din lemn, cu o clopotni ţă al ăturat ă. Ş i,la cerecetarea noastr ă , am constatat că biserica şi clopotni ţ a suntconstruite corect şi trainic, pentru care este emis acest act de cătremine. Arhitect eparhial Mihail Serotinschi”. Satul şi biserica sunttrecute în judeţul Ismail, astfel că protopopul Ioan Ferlat, alProtopopiei cercului 4 al judeţului Ismail, raporta lui PavelLebedev următoarele: ,,Cu mult ă supu şenie am onoarea să vă raportez că biserica nou construit ă cu hramul purtând numele Sf.

Mucenic Haralambie din satul Aluatu, cercul 4, jude ţ ul Ismail,întru totul este preg ătit ă pentru a fi sfin ţ it ă , drept care propunembunei aten ţ ii Preasfiin ţ iei Dumneavoastr ă”114.

Culmea cinismului în declaraţii oficiale avea să fie atinsă de către generalul rus Şebeco, în apelul său către locuitorii dinsudul Basarabiei. Reamintindu-le acestora de vremea când se aflau,, sub sceptrul binef ăcător al ţ arului rus”, generalul continua: ,,Ş icondi ţ iunile noi în care vă uni ţ i din nou cu fosta voastr ă patrie

(sic!), nu vor de ştepta în voi, desigur, regrete fa ţă de trecutul nu prea depărtat… Voi vă contopi ţ i pe de-a întregul cu celelalte păr ţ iale imperiului… Ar ăta ţ i-vă vrednici cet ăţ eni ai marelui stat care

113 Conform unui document din anul 1708, din timpul domniei lui MihailRacoviţă, Episcopia Huşilor deţinea o proprietate pe teritoriul satului Aluatu,numită Biserica. De asemenea, în spaţiul aceluiaşi sat, pe drumul spre Taraclia,în anul menţionat, o ,, sfoar ă de pământ ” purta numele Huşi (vezi SavaCalabadău, Satul Aluatu. Monografie, Editura Pontos, Chişinău, 2006, p. 82).

114 Ibidem, p. 84.

8/19/2019 Episcopia Husilor

Episcopia Husilor Si Basarabia. 1498 , 1949

Documents

Transcript of Episcopia Husilor Si Basarabia. 1498 , 1949