Drept International Privat

1

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl

Departamentul de Învăţământ laDistanţă şi Formare Continuă

Facultatea de Drept şi Ştiinte Social-Politice

Coordonator de disciplină:Conf. Univ. Dr. Gheorghe Gheorghiu

2

2010-2011

Suport de curs – învăţământ la distanţăDrept, Anul IV, Sem. I

Prezentul curs este protejat potrivit legii dreptului de autor şi orice folosire altadecât în scopuri personale este interzisă de lege sub sancţiune penală

UVTDREPT INTERNATIONAL

PRIVAT

3

SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR

F= INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TEMĂ DE REFLECŢIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL SAUSEC IUNE

= INFORMA II SUPLIMENTARE PUTE I GĂSI PE PAGINA WEBA U.V.T. LA ADRESA www.didfc.valahia.ro SAU www.id.valahia.ro .

http://www.didfc.valahia.ro/

http://www.id.valahia.ro/

4

Tematica cursului

1. Capitolul I. Prezentare generala a dreptului international privat

2. Capitolul II. Conflictele de legi

3. Capitolul III. Conflictele de jurisdictii

4. Capitolul IV. Conditia juridica a strainului

5. Capitolul V. Persoanele juridice in dreptul international privat

6. Capitolul VI. Norme conflictuale pe materii

5

CAPITOLUL I PREZENTARE GENERALA A

DREPTULUI INTERNATIONAL PRIVAT

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Timpul necesar studiului capitolului5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectivă7. Temă de reflecţie8. Modele de teste9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins:

� Raportul juridic cu element de extraneitate� Obiectul dreptului international privat� Metodele dreptului international privat� Izvoarele dreptului international privat� Dreptul international privat: notiune, natura juridica si legatura sa

cu alte ramuri de drept

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind noţiunilede drept international privat

� Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni de bazăprivind dreptul international privat, obiectul dreptului international privat,raportul juridic, principiile fundamentale ale acestei ramuri de drept şiizvoarele sale caracteristice, precum si metodele dreptului internationalprivat

= 3 ore

6

CAPITOLUL I PREZENTARE GENERALA A DREPTULUI

INTERNATIONAL PUBLIC

I.1 Raportul juridic cu element de extraneitate

Regulilele de drept international privat solutioneaza problemele juridice ce

rezulta din existenta elementelor de extraneitate in raporturile dintre persoanele

private.

Elementul de extraneitate este imprejurarea de fapt, legata de un raport juridic

datorita careia acest raport are interferente cu mai multe sisteme de drept.

Intre cine pot aparea aceste raporturi juridice fie intre state, fie intre persoane

fizice si/sau juridice din state diferite.

I.2 Obiectul dreptului international privat

Conflictul de legi este situatia in care raportului juridic cu element de

extraneitate ii sunt susceptibile a i se aplica doua sau mai multe legi apartinand unor

sisteme de drept diferite, avand legaturi cu elementul de extraneitate; este o notiune

specifica dreptului international privat (apare numai in raporturile cu element de

extraneitate).

ü Conflictul de legi ( tipuri) :

- in spatiu

- in timp

ü Conflictul de legi (forme):

- simpla

- complexa

ü Distinctia dintre conflictele de legi:

- daca se poate dobandi un drept in Romania;

- daca dreptul normal nascut va putea fi invocat intr-o tara care nu il

reglementeaza.

- conflictul pozitiv de legi

- conflictul negativ de legi

- conflictele propriu-zise de legi

FObiectul dreptului

international privatConflictul de legi

FRapotul juridic cu

element deextraneitate

Regulile de dreptinternational privat

7

- conflictele aparente de legi

- conflictul de legi in cazul statului nerecunoscut

- conflictul interpersonal

Conflictul de jurisdictii

A. Conditia juridica a strainului este institutia juridica formata din totalitatea

normelor juridice stabilind drepturile si obligatiile pe care le pot avea strainii pe

teritoriul statului in care se afla;

ü este determinata de legea statului in care strainul se gaseste sau cu jurisdictia

caruia are legaturi;

ü in Romania, conditia juridica a strainului este reglementata prin O.U.G nr.

194/2002( legea forului).

B. Cetatenia este institutia de drept ce cuprinde norme privitoare la legatura politica

si juridica intre o persoana fizica si stat, persoana fizica in calitate de cetatean este

titulara de drepturi si obligatii care constituie statutul ori conditia sa;

ü Reprezinta apartenenta unei persoane la stat

I.3 Metodele dreptului international privat

I.3.1 Regula solutionarii conflictului

A. Norma juridica are o structura proprie, fiind specifica dreptului

international privat diferita de cea a normelor juridice de drept intern, si prin care se

desemneaza in mod abstract norma materiala a unui sistem national de drept;

ü norma conflictuala stabileste normele materiale competente, fiind o norma de

trimitere sau de fixare, ea indicand doar legea aplicabila;

ü rolul normei conflictuale inceteaza din momentul desemnarii legii aplicabile;

ü structura normei conflictuale este formata din continutul si legatura acesteia;

ü continutul normei conflictuale sau ipoteza, cuprinde raporturile de drept la

care face referire;

FConflictul de

jurisdictiiConditia juridica a

strainului

FConflictul de

jurisdictiiCetatenia

FNorma juridica

8

ü legatura normei conflictuale sau dispozitia, indica legea competenta a guverna

raportul juridic cu element de extraneitate;

ü intre continutul si legatura normei conflictuale exista puncte de legatura ce

asigura localizarea unui raport juridic in cadrul unui sistem de drept (cetatenia,

teritoriul, pavilionul navei, vointa partilor la incheierea actului juridic).

B. Clasificarea normelor conflictuale

Dupa felul legaturii:

§ norme conflictuale unilaterale sau cu indicare directa

§ norme conflictuale bilaterale sau cu indicare generala

Dupa continutul lor:

§ norme conflictuale referitoare la persoanele fizice

(juridice);

§ norme conflictuale privitoare la proprietate;

§ norme conflictuale privitoare la contracte;

§ norme conflictuale privitoare mostenire;

§ norme conflictuale referitoare la faptele juridice, etc

I.3.2 Reguli substantiale

Metoda directa de reglementare in dreptul international privat (metoda

regulilor substantiale)

ü sunt norme de drept material ( drept civil, dreptul familiei, dreptul muncii,

etc) sau norme de drept procesual, si reglementeaza in mod direct raporturile juridice

cu element de extraneitate, pe care le solutioneaza;

ü provin din izvoare interne dar pot sa provina si din izvoare internationale;

ü cele mai importante norme materiale care apartin dreptului international privat

sunt cele care reglementeaza conditia juridica a strainului in Romania si efectele

hotararilor judecatoreti si arbitrale straine in Romania.

FMetoda directa

9

I.4 Izvoarele dreptului international privat

Izvoarele materiale sunt faptele sociale si factorii care configureaza si duc la geneza

regulii de drept

Izvoarele formale sunt mijloacele cu ajutorul carora se exprima izvorul material,

forma pe care o imbraca dreptul in ansamblul normelor sale

I.4.1 Izvoarele interne ale dreptului international privat

Legea si celelalte acte juridice normative -acel act normativ care este elaborat de

catre puterea legislativa dupa o procedura speciala si care dispune de o forta juridica

superioara celorlalte acte normative ce i se conformeaza;

ü acte normative specifice: Legea nr. 105/1992;O.U.G nr. 119/2006; Legea nr.

203/1999;O. U. G nr. 194/2002;

ü acte normative nespecifice sunt acelea care reglementeaza raporturi specifice

altor ramuri de drept, insa contin si norme de drept international privat: Constitutia

Romaniei, Codul Civil, Codul de procedura civila, Legea 31/1990, etc.

Jurisprudenta in doctrina romaneasca nu este acceptata practica judecatoreasca ca

izvor de drept, in general;

ü practica arbitrala nu constituie izvor al dreptului international privat, dar

prezinta importanta pentru interpretarea normelor conflictuale care reglementeaza

raporturile de drept international privat;

Doctrina -doctrina juridica- stiinta dreptului- are un rol foarte important in dreptul

international privat, constituind sursa explicita si critica a acestuia, rezida in demersul

conceptual, in analizele investigatiile si interpretarile pe care teoreticienii dreptului le

dau fenomenalitatii juridice.

I.4.2 Izvoarele internationale ale dreptului international privat

Sunt izvoare ale dreptului international privat: conventiile internationale, cutuma

internationala si uzantele comerciale.

FIzvoare interne

Legea

FIzvoare interneJurisprudenta

FIzvoare interne

Doctrina

10

Tratatele si acordurile internationale

- tratatul international este un act juridic bilateral sau multilateral, incheiat intre state,

intre acestea si alte subiecte de drept international; act juridic ce reprezinta

manifestarea de vointa a statelor sau a subiectelor de drept international, prin care

reglementeaza relatiile dintre ele;

ü reprezinta principalul izvor de drept international privat, fiind cunoscut din

antichitate;

Clasificarea tratatelor:

ü tratate privind reguli uniforme, de drept substantial din domeniul proprietatii

private (Conventia de la Paris,1883) si intelectuale (Conventia de la Berna,1886); din

domeniul navigatiei aeriene (Conventia de la Varsovia,1929); din domeniul maritim,

arbitrajului international, comercial ;

ü Conventia Europeana a Drepturilor Omului 1950-este catalogul drepturilor

fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat la Roma pe 4 noiembrie 1950, ce

contine mai multe protocoale, referitoare la diferite domenii ce privesc drepturile si

libertatile fundamentale ale omului;normele acestei conventii au prioritate fata de

normele interne.

ü Conventii privind unificarea regulilor conflictului de legi-nu exista un

ü drept international general sau unanim admis

ü tratatul de la Maastricht, a consfiintit infiinatarea Uniunii Europene,

intemeiata pe Comunitatea Europeana;

ü cele trei comunitati au generat o legislatie specifica- dreptul comunitar.

Cutuma internationala si uzantele comerciale internationale

Cutuma (obiceiul) este o regula de conduita ce se formeaza spontan, ca urmare a

apelarii repetate, o perioada de timp relativ indelungata, intr-o anumita colectivitate;

ü este prima forma de manifestare a dreptului;

ü rolul cutumei este foarte important in dreptul anglo-saxon si in fostele colonii

britanice;

ü continua sa fie un izvor al dreptului maritim datorita specificului formarii

comertului maritim, dar in special ale activitatilor portuare

FIzvoareleinternationale

Tratatele

FIzvoareinternationale

Cutuma

FUzantele comerciale

11

Uzantele comerciale sunt definite ca fiind o anumita conduita a partilor care nu se

naste dintr-un act ori operatiune economica izolata, ci este rezultatul unei atitudini

exprimate expres sau tacit, constant si ca ceva obisnuit in timp, cu caracter general

sau numai intr-un sector de activitate, intr-un anumit loc, port sau zona;

Uzantele comerciale internationale se aplica sub forma unor clauze conventionale

exprese ori tacite, fara ca ele sa poata deroga de la normele imperative.

ü In dreptul romanesc cutuma este izvor de drept, consacrat de art. 970

alin.2 C.civ., si art. 980 C.Civ.

ü Uzantele comerciale sunt consacrate ca izvoare de drept in sistemul

romanesc conform art. 360 alin.1C.proc.civ.

Clauzele –tip. Regulile Incoterms in raporturile comerciale internationale au un rol

foarte important, fiind inserate in contracte si duc la evitarea unor interpretari

contradictorii ale caluzelor contractului sau a situatiilor, posibile, conflictuale.

Clauzele Incoterms reprezinta termenii comerciali internationali acceptati ce

definesc si statuteaza cadrul in care cumparatorul si vanzatorul isi desfasoara rolul in

privinta transportului de marfa, proprietatea marfii, asigurarea marfii;

-au un caracter facultativ.

I.5 Dreptul international privat: notiune, natura juridica si legatura sa cu

alte ramuri de drept

I.5.1 Notiune si natura juridica ansamblul de norme juridice care

reglementeaza relatiile sociale de drept privat avand un element de extraneitate,

incheiate intre persoanele fizice si/sau juridice aflate pe pozitie de egalitate juridica;

ü denumirea de „drept international privat” a fost utilizata de la jumatatea sec. al

XIX- lea

I.5.2 Legatura cu alte ramuri de drept

ü Ramura de drept- este un ansamblu distinct de norme juridice, legate organic

intre ele, care reglementeaza relatiile sociale ce au acelasi specific, folosesc aceeasi

metoda sau acelasi complex de metodele

FClauzele Incoterms

FDefinitia dreptului

internationalprivat

12

ü Institutia juridica- cuprinde normele juridice care reglementeaza o anumita

grupa unitara de relatii sociale.

A. Legatura dintre dreptul international privat si dreptul civil

ü dreptul civil este acea ramura care reglementeaza raporturile patrimoniale si

nepatrimoniale stabilite intre persoanele fizice si/sau juridice aflate pe pozitii de

egalitate juridica;

ü obiectul dreptului international privat il constituie raporturile de drept civil

cu element de extraneitate ( cuprinzand atat raporturile din dreptul civil propriu-zis,

cat si cele din dreptul familiei, dreptul procesual civil, dreptul muncii, dreptul

comercial, s.a);

ü dreptul international privat inglobeaza sub aspectul continutului si dreptul

civil.

B. Legatura cu dreptul comertului international


civil.

ü dreptul comertului international este ansamblul regulilor juridice care

reglementeaza operatiile comerciale realizate de agenti economici ale caror interese

sunt situate in state diferite- avand un caracter comercial;

ü obiectul dreptului comertului international il formeaza acele relatii

juridice care au caracter comercial dar si caracter international, constituind doar un

aspect al dreptului international privat.

C. Legatura cu dreptul international public


civil.

ü dreptul international privat se distinge prin calitatea subiectilor (in dreptul

international public subiectele sunt statele si organizatiile internationale),

preponderenta izvoarelor interne, obiect;

ü izvoarele ordinii publice in dreptul international privat este un reflex al

puterii suverane de a ocroti propria ordine de stat si de drept;

ü dreptul international public este pentru dreptul international privat „sursa”

dar si „ sistem de referint

13

TEST DE AUTOEVALUARE

Ce reprezinta elementul de extraneitate pentru dreptul international privat ?

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate şi monografii:

Birsan C., Sitaru D.A < Dreptul comertului international> vol. I Universitatea

Bucuresti, 1988

Gh. Beleiu < Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului

civil> Casa de Editura si Presa < Sansa> Bucuresti 1992

Bobei R.B <Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept

international privat, Colectia „Legi comentate”> Editura Rosetti, Bucuresti, 2005

Capatana I, Baiesu V< Drept international privat.Note de curs>, Editura Garuda,

Chisinau, 2000

Carpenaru S< Drept comercial roman> Ed. All Bech, Bucuresti 2001

Deleanu I.<Cetatenia romana>, Editura Dacia, Cluj Napoca

Victor Babiuc < Dreptul comertului international > Editura Atlas Lex, Bucuresti

1994

14

Ion Chelaru, Gh. Gheorghiu < Drept international privat> Editura C.H. Beck,

Bucuresti 2007

I.P. Filipescu, A.I. Filipescu < Drept International Privat> Ed. Actami, Bucuresti

2002

I.P. Filipescu < Drept International Privat> Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti

1964

I.Lipovanu < Discutii in legatura cu caracterul international sau national al

dreptului conflictual > in R.R.S.I nr. 2/1971

B.M.C. Predescu < Drept international privat> Editura Universitaria Craiova

2002

TEMĂ DE REFLECŢIE

Norma juridica in dreptul international privat

MODELE DE ÎNTREBĂRI

Întrebările vor fi tip grilă, cu cel puţin un răspuns fiecare întrebare.

1. Sunt considerate elemente de extraneitate:a) cetatenia, credinta religioasa, nationalitateab) locul executarii actului juridicc) locul unde s-a produs prejudiciul.

2. Constituie izvor al dreptului international privat:a) legeab) doctrinac) jurisprudenta

3. Sunt izvoare ale dreptului international privat:a) tratatele, acordurile internationaleb) uzantele comercialec) cutuma internationala

15

4. Prin drept international privat se intelege:a) totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale de drept privat,in sens larg, avand un element de extraneitateb) totalitatea normelor juridice avand ca obiect reglementarea relatiilor dintrestatec) isi are sursa si sistemul de referinta din dreptul international public.

5. Cutuma reprezinta:a) obiceiul loculuib) este izvor al dreptului maritimc) nu este izvor de drept in sistemul romanesc

6. Uzantele comercialea) sunt consacrate ca izvor de drept in sistemul romanescb) nu au caracter de izvor de dreptc) se regasesc in C. Civ, dar si in C.Proc. civ Romanesc

7. Regulile Incotermsa) sunt clauze-tip intalnite in contractele comercialeb) au un caracter obligatoriuc) au caracter facultativ

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

Intrebari Raspunsuri IntrebariRaspunsuri1 a,b,c 6 a,c2 a,b 7 a,c3 a,b,c4 a5 a,b

16

CAPITOLUL IICONFLICTELE DE LEGI


Cuprins:

� Introducere� Evolutia istorica a conflictelor de legi� Metoda indirecta de solutionare a conflictelor de legi� Metoda directa de solutionare a conflictelor de legi

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind aplicareametodelor de solutionare a conflcitelor.

� Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind prindconflictele de legi,cunoasterea metodelor inderecta si directa de solutionarea conflictelor de legi in dreptul international privat.

= 3 ore

17

CAPITOLUL IICONFLICTELE DE LEGI

II.1 Introducere

Aparitia conflictelor de legi -in dreptul international privat, conflictul de legi rezulta

din diferentele de reglementare juridica constatate de la un sistem de drept la altul.

Conflictul de legi - exista cand o relatie privata internationala are legatura cu

mai multe sisteme de drept nationale, fiind necesara alegerea si stabilirea unei metode

de solutionare a acestor conflicte si desemnarea legii aplicabile.

ü In dreptul international privat exista doua metode care rezolva situatia

relatiilor private internationale :

metoda indirecta- de a cauta legea cea mai potrivita a guverna raportul de

drept

metoda directa- posibilitatea de a elabora o regula substantiala care sa

solutioneze direct situatia litigioasa.

II.2 Evolutia istorica a conflictelor

A. Antichitate

ü deoarece strainul nu era considerat subiect de drept, in perioada antica nu se

poate vorbi de un conflict de legi; acesta nu putea dispune de proprietati si nu avea

dreptul sa se casatoreasca

ü au existat exceptii cu privire la incheierea tratatelor intre cetatile-orase- in

Grecia, dar si in Imperiul Roman pana la 212, pe timpul lui Caracalla, cand s-a

acordat cetatenie tuturor locuitorilor;

Perioada statului cetate:

ü se caracterizeaza prin absenta premiselor aparitiei conflictelor de legi

ü dreptul roman era ius proprium civium romanorum, aplicabil doar cetatenilor,

nu recunostea capacitatea strainului si nici dreptul strain.

FConflictul de legi

18

Perioada Imperiului mediteranean:

ü existau mai multe categorii de cetati:

1. cetati federate - pozitia lor fata de Roma era stabilita printr-un tratat

international avantajos;

2. cetati libere - nu faceau parte efectiva din teritoriul imperiului;

3. cetatati supuse –decumanae, tributariae-faceau parte din imperiu, ca

provincii si erau supuse guvernatorilor de provincie;

ü In aceasta perioada a luat nastere ius gentium- un ansamblu de reguli de

elaborare romana ce reglementau relatiile dintre peregrini si romani sau dintre

peregrinii din cetati diferite-acestea nu reglementau insa decat o parte a relatiilor

sociale.

Perioada Imperiului romano-bizantin:

ü In ultima etapa a imperiului roman se constata o atenuare a deosebirilor dintre

sistemele de drept aplicate deoarece prin edictul lui Caracalla din 212 li se acordase

tuturor locuitorilor imperiului cetatenia romana si regulile referitoare la conflictele de

legi nu prezinta importanta.

B. Evul mediu

· Teoria personalitatii legilor

Sistemul personalitatii legilor

ü Dupa caderea Imperiului roman de apus (476), s-a aplicat legea

personalismului legilor: pe acelasi teritoriu unde convietuiau mai multe popoare

fiecare aplica propria lege;

ü A fost posibila numai in conditiile unei economi slab dezvoltate,

corespunzator unui schimb sporadic intre membrii grupurilor care locuiau pe acelasi

teritoriu.

· Teritorialismul cutumelor sec. XI-XIII

Sistemul teritorialitatii cutumelor

ü Cutumele teritoriale se aplicau persoanelor care se prezentau in fata

instantelor, fie ca erau supusi sau straini- se intalnesc dupa formarea statelor feudale

din sec. IX-X.

19

ü Conflictele de legi se solutionau prin aplicarea uniforma a legilor instantelor

sesizate, legea straina nu era luata in considerare chiar daca drepturile fusesera

castigate intr-o alta provincie conform acelor cutume.

· Scoala statutarilor italieni sec. XIII-XV

Glosatorii -este epoca in care se naste teoria conflictelor de legi intre dreptul

roman si statutele unui oras sau intre statutelor unor orase diferite, iar primii care s-au

ocupat de solutionarea acestor conflicte de legi au fost glosatorii – adica juristi ai

timpului ce cautau solutii ale conflictelor de legi in textele dreptului roman, facand

insemnari pe marginea textelor din corpus iuris civile care se numeau glose.

Postglosatorii si scoala italiana a statutelor- sistemul de solutii conflictuale

propus de postglosatori a format scoala italiana a statutelor, ei elaborand notiunea de

conflict de legi;

ü Au admis posibilitatea aplicarii dreptului strain de catre o instanta locala;

ü Au elaborat un sistem de principii de solutionare a conflictelor de legi, care

fixau intinderea de aplicare a statutelor unei cetati in raport cu dreptul strain;

ü Apar primele categorii ale dreptului international privat: lex fori, lex rei sitae,

lex loci delicti.

· Scoala franceza a statutelor sec XVI-XVIII

Bernanrd D Argentre, magistrat, imparte cutumele in reale si personale: cele

reale se aplica bunurilor, indiferent de originea sau domiciliul partilor, deci au

un caracter teritorial, iar cele personale urmeaza persoana chiar si in afara

domiciliului, deci sunt extrateritoriale.

Charles Dumoulin, avocat, considerat ca fiind ultimul postglosator francez,

implica ideea existentei unui statut al contractelor, ce depinde de vointa

exercitata de parti.

· Scoala olandeza a statutelor sec XVII

Tarile de Jos aveau propriile lor legi si de aici apare in dreptul international

privat si conflictele intre legi nationale.

ü sunt respectate drepturile dobandite in strainatate si se permite cooperarea

internationala;

20

ü dupa obiectul lor statutele lor erau: reale, personale sau mixte

ü dupa sfera de aplicare statutele erau toate teritoriale

C. Perioada moderna- se constituie statele moderne, se dezvolta relatiile

internationale ce au dus la configurarea dreptului international privat.

· Scoala germana sec. XIX

ü se renunta la metodele statutarilor si la clasificarea statutelor in personale si

reale;

ü drepturile privind persoana sunt supuse legii domiciliului acesteia, drepturile

reale depind de legea situarii bunurilor, contractele sunt supuse tarii de executare a

acestora, delictele sunt supuse legii tarii unde au fost comise.

· Teoria italiana a personalitatii legilor sec. XIX - sub influenta ideilor

lui Mancini se naste ideea personalitatii legilor: dreptul civil privat este

personal si national si trebuie sa urmeze persoana si in afara patriei sale.

· Scoala anglo-americana

ü preponderenta principiului teritorialitatii legilor;

ü drepturile dobandite in virtutea legii straine sunt recunoscute;

ü admiterea principiului autonomiei de vointa in materie contractuala;

ü institutii care apartin dreptului procesual si carora li se aplica legea forului,

cea engleza sau cea americana.

D. Perioada contemporana - este caracterizata de o dezvoltare considerabila a

dreptului international privat prin conventii internationale, prin aparitia Comunitatii

Europene si interventia statului in relatiile private internationale.

II.3 Metoda indirecta de solutionare a conflictelor de legi

II.3.1 Conflictul de legi -acea situatie in care, cu privire la un raport juridic

cu element de extraneitate, sunt succesibile a fi aplicate doua sau mai multe legi

apartinand unor state diferit, cu care raportul juridic are legatura prin elementul de

extraneitate;

FMetodaindirecta

Conflictul de legi

21

ü mecanismul prin care sistemul de drept al forului face ca doar una dintre legile

aflate in concurs sa fie aplicata cu titlu de lex causae aceasta fiind ori legea proprie

ori o lege straina- este metoda conflictualista ori metoda aplicarii normelor

conflictuale;

ü modul in care este indicata legea aplicabila raportului juridic poate fi:

direct- stabileste cu precizie legea aplicabila;

indirect atunci cand legiuitorul stabileste limitele de aplicare ale normelor

proprii si ale celor straine, printr-o formula de fixare;

ü este o notiune specifica dreptului international privat

· Prezentarea regulii de conflict

Trasaturile regulii de conflict

- indirecta

- abstracta

- bilaterala

· Punerea in aplicare a regulii de conflict

Aplicarea din oficiu a regulii de conflict, situatii posibile

a) cazul in care una dintre parti invoca aplicarea legii straine, iar cealalta parte

invoca aplicarea lex fori – judecatorul va stabili pe baza regulii de conflict,

legea substantiala aplicabila, motivand alegerea sa.

b) cazul in care niciuna dintre parti nu invoca aplicarea legii straine intr-un

litigiu international privat unde regula de conflict desemneaza legea

substantiala straina.

Gasirea regulii conflictuale

Calificarea este operatiunea de interpretare a notiunilor juridice cuprinse intr-o

norma juridica, pentru a determina carei categorii apartine o situatie juridica, precum

si regulile aplicabile acelei situatii.

-se face in functie de un act, fapt sau relatie ori raport juridic pentru a arata

categoriile sau notiunile juridice existente intr-un sistem de drept

Conflictul de calificari- situatia in care notiunile folosite de norma conflictuala sunt

calificate diferit de sistemele de drept incidente.

FRegula de conflict

FClasificarea

22

Felurile calificarilor:

primara-constituie o problema de drept international privat prin care se determina

legea competenta sa guverneze raportul juridic cu element de extraneitate;

secundara- intervine dupa cea primara si apartine dreptului intern, constand in

operatiunea de stabilire a sensului normei juridice, a drepturilor, obligatiilor si

actiunilor partilor in conformitate cu legea interna aplicabila in cauza.

In functie de elementele de structura ale normei conflictuale:

Calificarea notiunilor folosite pentru desemnarea continutului normei

conflictuale –prin care se solutioneaza conflictul de legi, determinandu-se legea

materiala aplicabila;

Calificarea notiunilor folosite pentru desemnarea legaturii normei

conflictuale – prin care nu se schimba norma conflictuala, insa influenteaza solutia

data conflictului de legi.

In functie de caracterul calificarii

Calificare legala- se face de catre legiuitor printr-un text de lege

Calificarea jurisdictionala- sensul notiunilor este determinat de judecator, pe

baza principiilor sistemului de drept al unui stat.

Principiul calificarii lex fori -Calificarea se face dupa legea instantei sesizate,

solutia lex fori este principala iar celelalte secundare.

ü In dreptul romanesc calificarea se face dupa lex fori dar sunt si exceptii cand

este permisa calificarea dupa legea straina.

Actiunea timpului asupra conflictelor de legi

a) Schimbarea regulii de conflict

In cadrul aceluiasi sistem de drept – normele conflictuale noi determina diferit fata de

cele anterioare, aplicarea legii in spatiu, aceste norme succesive intervenind in cadrul

legislatiei aceluiasi stat;

In dreptul romanesc o astfe de situatie a intevenit odata cu aplicarea legii nr.

105/1992;

FClasificarea

23

Constitutia Romaniei prevede in art. 15 ca normele conflictuale nu se pot aplica in

mod retroactiv deoarece legea dispune doar pentru viitor, cu exceptia legii penale mai

favorabile.

b) Schimbarea legii straine

In cazul in care in sistemul de drept strain reglementarea din dreptul obiectiv a

cunoscut o modificare, adica o inlocuire a unei reglementari cu alta noua, in dreptul

international privat se aplica regulile dreptului tranzitoriu strain pentru a nu se aplica

deformat dreptul strain.

c) Conflictul mobil de legi

Reprezinta situatia unui raport juridic cu element de extraneitate care este supus

succesiv la doua sisteme diferite de drept diferite, datorita schimbarii punctelor de

legatura;

-se refera la legea materiala competenta sa carmuiasca raportul juridic si nu la

norma conflictuala avuta in vedere;

-conflictul dintre legile materiale aplicabile apare datorita schimbarii

punctelor de legatura prin vointa partilor, fara a a fi determinata de schimbarea

normei conflictuale sau a legii aplicabile dispuse prin lege.

Poate sa para in:

-statutul personal;

-statutul real imobiliar;

-drepurile creditorului asupra patrimoniului debitorului;

-in privinta formei testamentului;

- in privinta persoanelor juridice.

In dreptul roman, norma conflictuala cu care raportul juridic are tangenta dupa

schimbarea punctului de legatura poate acorda aplicabilitate oricareia dintre legile

aflate in conflict.

II.3.2 Luarea in considerare a regulilor de conflict straine

Se aplica in doua cazuri:

- cand este adoptata o regula de conflict unilaterala;

- in ipoteza retrimiterii

ü Unilateralismul

FConflictul mobil de

legi

24

Regula de conflict unilaterala face a fi aplicata numai lex fori.

ü Retrimiterea - Presupune un conflict in spatiu al normelor conflictuale; Este

situatia in care normele conflictuale din cadrul fiecarui sistem de drept in prezenta

coexista si au puncte de legatura diferite.

ü

Conflictul pozitiv -Apare atunci cand fiecare norma conflictuala trimite la

propriul sau sistem de drept, desemnandu-l ca fiind aplicabil.

ü In cazul conflictului pozitiv de norme conflictuale, retrimiterea este exclusa.

Conflictul negative- Presupune situatia in care normele conflictuale din fiecare

sistem de drept in prezenta fac trimitere fie la dreptul celuilalt stat, fie la cel al unui

stat tert, fara a declara aplicabil propriul sau sistem de drept;

ü Reprezinta prima conditie a retrimiterii situatia in care ne aflam intr-un

conflict negativ al normelor conflictuale in spatiu.

ü A doua conditie a retrimiterii priveste necesitatea ca trimiterea de catre norma

conflictuala sa se faca la intregul sistem de drept strain, inclusiv la normele lui

conflictuale.

ü In dreptul international privat roman regula este cea aadmiterii retrimiterii de

gradul I, conform dispozitiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 105/1992.

Cazuri de neaplicare a retrimiterii:

ü Cand partile au ales legea aplicabila contractului potrivit autonomiei de

vointa;

ü Cand se aplica regula locus regit actum nu se aplica retrimiterea, deoarece

forma actului este intotdeauna supusa legii locului unde actul a fost incheiat, fara a se

lua in considerare normele conflcituale ale dreptului strain;

ü Cand se determina cetatenia unei persoane, orice referire la legea straina este

imposibila, retrimiterea fiind exclusa;

ü Cand retrimiterea de gradul II nu permite determinarea legii aplicabile.

II.3.3 Aplicarea legii straine

In activitatea de solutionare a conflictelor de legi, una dintre solutii este aplicarea

legii straine.

Statutul legii straine

FRetrimiterea

FConflictul pozitiv

FConflictul negatiiv

FNeaplicarearetrimiterii

25

ü Lege straina- dreptul strain, in sens larg , iar in sens restrans se refera la legea

propriu-zisa;

ü Aici are sensul de lex cause, adica de lege competenta sau lege aplicabila in

cauza;

ü Dreptul strain se aplica deoarece aplicarea lui este consimtita printr-o

incuviintare expresa sau tacita, de catre legea forului.

ü Prin aplicarea legii straine se intelege raportul juridic cu element de

extraneitate care este supus legii starine a carei competenta este data de normele

conflictuale ale forului.

ü Prin exceptie, reciprocitatea este ceruta in privinta normelor conflictuale, in

materia statutului personal (art. 168 alin 2 Legea nr. 105/1992).

ü Reciprocitatea este ceruta si in materia recunoasterii persoanelor juridice

straine fara scop patrimonial, scutirea de supralegalizare a actelor intocmite sau

legalizate de o autoritate straina, scutiri sau reduceri de taxe si cheltuieli de

procedura, recunoasterea hotararilor judecatoresti, etc.

Sarcina probei legii straine este impartita intre judecatori si parti.

In dreptul romanesc legea straina este element de drept, iar instanta este obligata a lua

masuri din oficiu pentru determinarea continutului acesteia.

II.3.4 Ordinea publica - Este formata din ansamblul principiilor fundamentale de

drept ale statului roman, aplicabile in raporturile juridice cu element de extraneitate;

-Se invoca, procedural, prin exceptia de ordine publica de drept international privat.

-In dreptul international privat inlatura aplicarea legii competente potrivit normei

conflictuale.

Caractere juridice ale ordinii publice

ü Caracterul national, se interpreteaza conform dreptului forului;

ü Caracterul actual, instanta trebuie sa se raporteze la continutul ordinii publice

din momentul pronuntarii hotararii si nu din momentul incheierii actului juridic ori a

recunoasterii hotararii straine pronuntata intr-o alta tara.

ü Caracter de exceptie de la regula potrivit careia dreptul strain, normal

competent, trebuie sa se aplice raportului juridic cu element de extraneitate.

FOrdinea publica

26

Efectele invocarii ordinii public in drepul international privat

ü Cand este vorba despre crearea de drepturi, ordinea publica are un efect

negativ: legea straina este inlaturata, ier raportul juridic nu se poat naste;

ü Cand este vorba despre drepturile dobandite, exceptia de ordine publica are

un caracter atenuant: pot exista raporturi juridice care nu ar fi putut lua nastere pe

teritoriul legii locului, pentru ca s-ar fi opus ordinea publica, dar care, odata nascute

in tara straina, suntt recunoscute si de legea forului.

ü

II.3.5 Frauda la lege in dreptul international privat

In dreptul international privat, partile isi pot modela in mod voit conduita asa incat

legea aplicabila raportului juridic pe care il incheie sa nu fie legea competenta, ci

legea favorabila lor.

Poate interveni in urmatoarele domenii:

- statutul personal

- bunurile mobile

- forma actului juridic

- succesiunile

- persoanele juridice

Pentru constatarea fraudarii legii in dreptul international privat, trebuiesc indeplinite

cumulativ urmatoarele conditii:

- sa existe un acord de vointa al partilor;

- partile sa utilizeze mijloace ilicite;

- sa existe intentia frauduloasa a partilor care sa fi creat in mod voit conditii

de fraudare a legii competente;

- sa se ajunga la un rezultat ilicit, obtinut de parti, care sa contravina legii

competente aplicabile.

Se admite necesitatea sanctionarii fraudei la lege prin sanctiunea inopozabilitatii

actului in tara a carei lege a fost inlaturata.

In dreptul romanesc, art. 8 din Legea nr. 105/1992 se prevede ca aplicarea legii

straine este inlaturata daca a devenit competenta prin frauda, aplicandu-se legea

romana, ori recunoasterea unei hotarari straine poate fi refuzata cand hotararea este

rezultatul unei fraude comise in procedura urmata in strainatate.

FFrauda la lege

27

Frauda la lege atrage sanctiunea nulitatii actului juridic incheiat in fraudarea legii

romane.

Dovada poate fi facuta prin orice mijloc de proba

Metoda directa de solutionare a conflictelor de legi -Prin aceast, raportului juridic

cu element de extraneitate ii este aplicabila o norma substantiala, solutionarea

litigiului fiind facuta direct de o norma de drept international privat.

ü Normele substantiale de drept international privat sunt clasificate astfel:

reguli substantiale- care reglementeaza direct relatiile private internationale;

reguli interne- desi edictate pentru situatii juridice interne se aplica la situatii

internationale, fara a se trece prin medierea unei regulii de conflict.

· Reguli materiale de drept international privat

Clasificare:

ü reguli materiale statale sunt mai putin numeroase si le intalnim de obicei, in

domeniul comertului;

ü reguli materiale conventionale sunt cuprinse in tratate internationale, fiind

comune si aplicabile semnatarilor;

ü reguli cutumiare cu origine nestatala, se intalnesc in domeniul comertului

international

· Legi de politie

Legi de aplicatie imediata

Legile de politie numite si de ordine publica, constituie un mecanism de a inlatura

legea straina, normal aplicabila potrivit regulilor de conflict;

Legea de politie este o regula substantiala;

In domeniul concurentei aplicarea regulilor de politie este asigurata de Consiliul

Concurentei;

Protejeaza un interes general sau o parte mai slaba in raporturile juridice cu un

profesionist.

FMetodadirecta

28

Judecatorul este obligat sa aplice, din oficiu si de indata legile de politie identificate

in sistemul de drept national, ca operatiune prealabila, anterioara aplicarii regulii de

conflict, pe care o inlatura.


Prezentati regulile de conflict



Ion Chelaru, Gh. Gheorghiu < Drept international privat>editia a II-a, Editura

C.H. Beck, Bucuresti 2009

Dan Lupascu, Nicoleta Cristus < Practica judiciara si legislatie in materia

dreptului international privat>, Ed. Wolters Kluwer,2009

Marie –Laure Niboyet, Geraud de Geouffe de la Pradelle < Droit international

prive> L.G.D.J., 2008

Augustin Fuerea < Drept international privat > Ed. Universul Juridic, 2008

Ovidiu Ungureanu, Calina Jugastru, Adrian Circa < Manual de drept

international priva t> ,Ed. Hamangiu,2008

29

B.Ancel,Y.Lequette <Les grands arrets de la jurisprudence francaise de droit

international prive >Ed. Dalloz,2006

I.P. Filipescu, A.I. Filipescu < Drept International Privat> Ed. Actami, Bucuresti

2002

B.M.C. Predescu < Drept international privat >Editura Universitaria Craiova 2002

Victor Babiuc < Dreptul comertului international >Editura Atlas Lex, Bucuresti

1994

D.Al.Sitaru < Drept international privat > Ed. Actami, Bucuresti 1997

T.R.Popescu< Drept international privat. Ed. Romfel, Bucuresti 1994

Serban Al. Stanescu< Drept international privat. Pracitica judiciara>Editura

Hamangiu, Bucuresti 2008

TEMĂ DE REFLECŢIE

Retrimiterea in dreptul international roman



1. In cazul calificarii jurisdictionale, sensul notiunilor este determinat de:a) legeb) judecator, in baza principiilor sistemului de drept al unui statc) instanta sesizata cu recunoasterea hotararii

2. Prin lex fori se intelege:a) se face calificarea dupa legea instantei sesizateb) judecatorul stabileste legea competentac) se aplica si in sistemul de drept roman

3. Retrimiterea de gradul I inseamna:a) retrimiterea complexab) se face la legislatia unui stat tertc) se face la legea forului

30

4. Retrimiterea de gradul II inseamna:d) retrimiterea complexae) se face la legislatia unui stat tertf) se face la legea forului

5. Este conflict pozitiv atunci cand :a) norma conflictuala trimite la propriul sistem de dreptb) normele conflictuale fac trimitere ori la dreptul celuilalt stat ori la un stat

tertc) cand exista mai multe norme ce pot fi aplicate simultan

6. Exista frauda la lege in dreptul international privat cand:a) partile utilizeaza mijloace licite, permise de lege, dar prin care se ajunge la

ocolirea legii;b) partile utilizeaza mijloace ilicite;c) exista intentie frauduloasa pentru a crea in mod vadit conditii de fraudare

a legii

7. Conflictul mobil de legi poate fi regasit in domenii privind:a) schimbarea cetateniei sau a domiciliului unei persoane;b) deplasarea unui bun mobil in alta tara;c) cand testatorul isi schimba cetatenia inainte de deces.

8.Sistemul de drept international roman admite:a) retrimiterea de gradul Ib) retrimiterea de gradul IIc) nu o admite

9. In dreptul romanesc legea straina este:a) element de faptb) element de dreptc) nu are nici o importanta deoarece nu se aplica

10. Legile de politie se aplicaa) de indata si cu precadereb) si inlatura regula de conflictc) chiar daca regula de conflict indica legea straina


Intrebari Raspunsuri Intrebari Raspunsuri1 b 6 a,c2 a,c 7 a,b,c3 c 8 a

31

4 a,b 9 b5 a 10 a,b

CAPITOLUL III CONFLICTELE DE JURISDICTII


Cuprins

� Competenta internationala de jurisdictie� Legea procedurala aplicabila in litigiile de drept international privat

rezolvate de instantele romane� Efectele hotararilor judecatoresti straine� Arbitrajul international

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privindcompetenta internationala de jurisdictie, legea aplicabila in litigiile de dreptinternational privat, precum si efectele hotararilor judecatoresti straine.

� Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privindcompetenta, hotararile judecatoresti, larbitrajul international.

32

= 3 ore

CAPITOLUL III CONFLICTELE DE JURISDICTII

III.1. Competenta internationala de jurisdictie

Competenta in dreptul international privat -inseamna stabilirea instantelor unui

anumit stat fata de acelea ale altora care sunt chemate sa solutioneze litigiul cu

element strain;

ü Aceasta se determina, in cazul in care nu exista reglementari speciale, potrivit

normelor care reglementeaza competenta teritoriala.

Uniformizarea internationala si europeana in domeniul competentei jurisdictionale

ü Conferinta de la Haga a elaborat, in 1999 - un proiect de conventie privind

competenta si hotararile straine in materie civila si comerciala;

ü Comunitatea europeana a adoptat Regulamentul nr.44/2001, Regulamentul

2201/2003 si Regulamentul nr.805/2004, normele acestora avand prioritate fata de

cele nationale ale statelor membre.

III.1.1 Competenta internationala jurisdictionala potrivit legii romane

Competenta jurisdictionala din dreptul international privat difera de cea din dreptul

intern;

Fiecare stat are norme ce determina competenta jurisdictionala din dreptul

international privat a instantelor nationale; aceste norme sunt imperative.

FCompetenta

33

Art. 148 din Legea nr. 105/1992 prevede ca instantele romanesti sunt competente sa

solutioneze procesele dintr-o parte romana si o parte straina sau numai dintre straini,

persoane fizice sau persoane juridice.

Competenta alternativa

Instantele romane sunt competente sa judece un litigiu cu element de extraneitate,

potrivit art. 149 din Legea nr. 105/1992, daca:

1. paratul sau unul dintre parati isi are domiciliul, resedinta sau fondul de comert in

Romania;

2. pentru persoanele juridice, instanta este competenta daca sediul, filiala, agentia

sau reprezentanta ei se afla in Romania;

3. reclamantul din cererea de pensie de intretinere, cand aceasta are caracter

principal, are domiciliul in Romania;

4. locul unde a luat nastere sau trebuia executata o obligatie izvorata dintr-un

contract, se afla in Romania;

5. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligatiile extracontractuale

sau efectele sale, se afla in tara;

6. statia feroviara sau rutiera, portul, aeroportul de incarcare sau descarcare al

pasagerilor sau marfurilor transportate se afla in Romania;

7. bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se afla in Romania;

8. ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri ramase de la acesta, se afla in

Romania;

9. imobilul la care se face referire in cerere, se afla in Romania, in acest caz strainul

putand fi reclamant sau parat.

Aceasta competenta deteminata de art. 149 este o competenta alternativa, deoarece

legea nu face precizarea ca instantele romane ar fi exclusiv competente sa solutioneze

aceste litigii.

Potrivit art. 150/1992, instantele romane sunt competente sa judece si:

1. procesele dintre persoanele cu domiciliul in strainatate, referitoare la acte si

fapte de stare civila inregistrate in Romania, daca cel putin una dintre parti este

cetatean roman;

FCompetentaalternativa

34

2. procesele referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului, cetatean roman cu

domiciliul in strainatate;

declaratia mortii prezumtive a unui cetatean roman, chiar daca se afla in

strainatate la data la care a intervenit disparitia;

3. procesele referitoare la ocrotirea in strainatate a proprietatii intelectuale a unei

persoane domiciliate in Romania, cetatean roman sau strain, ori fara cetatenie;

4. procesele dintre straini daca acestia au convenit expres astfel;

5. procese referitoare la abordajul unor nave sau aeronave, cele referitoare la

asistenta sau salvarea unor persoane sau a unor bunuri in marea libera ori intr-un

loc sau spatiu nesupus suveranitatii vreunui stat;

6. insolventa sau orice alta procedura privind incetarea platilor, in cazul unei

societati comerciale straine cu sediul in Romania;

7. orice alte procese stabilite prin lege.

Competenta exclusiva

Conform art. 151 din Legea nr. 105/1992, instantele romane sunt exclusiv

competente sa judece procesele privind raporturile de drept international

privat referitoare la:

1. actele de stare civila intocmite in Romania si care se refera la persoanele

domiciliate in Romania, cetateni romani sau straini fara cetatenie;

2. incuviintarea adoptiei, daca cel ce urmeaza a fi adoptat are domiciliul in

Romania si este cetatean roman sau strain fara cetatenie;

3. tutela si curatela privind ocrotirea unei persoane domiciliate in Romania,

cetatean roman sau strain fara cetatenie;

4. punerea sub interdictie a unei peroane care are domiciliul in Romania;

5. desfacerea, anularea sau nulitatea casatoriei, daca la data cererii ambii soti

domiciliaza in Romania, iar unul dintre ei este cetatean roman sau strain fara

cetatenie;

6. mostenirea lasata de o persoana care a avut ultimul domiciliu in Romania;

7. imobilele situate pe teritoriul Romaniei;

8. executarea silita a unui titlu executoriu pe teritoriul Romaniei.

Nerespectarea competentei exclusive stabilita de lege are urmatoarele efecte:

9. prorogarea legala de competenta nu este posibila;

FCompetenta

exclusiva

35

10. exceptia de necompetenta se poate invoca din oficiu in orice moment, in

cursul procesului;

11. hotararile judecatoresti straine pronuntate cu nesocotirea competentei

exclusive a jurisdictiei romane nu pot fi recunoscute in Romania.

Prorogarea de competenta

Conventia de prorogare de competenta este o conventie prin care partile aleg

instanta competenta in dreptul international privat respectiv.

-o astfel de clauza poate fi intalnita in domeniul contractual sau in litigii de

familie.

Exceptia de litispendenta -potrivit art. 156 din Legea nr. 105/1992, competenta

instantelor romane, stabilita conform art.148-152, nu este inlaturata prin faptul ca

acelasi proces sau un proces conex a fost dedus in fata unei instante judecatoresti

straine, ceea ce inseamna ca exceptia de litispendenta nu functioneaza pentru

determinarea competentei in dreptul international privat.

Exceptia de conexitate -presupune ca doua sau mai multe cauze civile, diferite ca

structura si pendinte in acelasi timp, prezinta o stransa legatura intre ele si de aceea,

pentru o mai buna administrare a justitiei, se impune intrunirea si judecarea lor

deodata de catre aceeasi instanta.

ü nu-si produce efecte in dreptul international privat.

III.1.2 Competenta de jurisdictie straina

Exceptia de necompetenta internationala -aceasta trebuie motivata si indicata

jurisdictia straina competenta, instanta urmand a aprecia asupra exceptiei in functie

de legea sa nationala.

-daca se admite exceptia, instanta are doua posibilitati:

1. sa respinga actiunea pe motiv de necompetenta;

2. sa se adreseze si sa trimita dosarul prin declinare instantelor competente din

statul strain.

Exceptia de litispendenta internationala-este frecventa, deoarece fiecare stat

stabileste propriile reguli de competenta jurisdictionala internationala.

FProrogarea de

competenta

36

Imunitatea de jurisdictie-reprezentantii statului strain, cat timp sunt in functie, se

bucura de imunitate de jurisdictie; sefii de stat si trimisii speciali aflati in vizita de

curtoazie sau alte misiuni, se bucura de imunitate de jurisdictie, aceasta aplicandu-se

si functionarilor internationali si reprezentantilor comerciali ai statelor.

III.1.3 Competenta stabilita prin Conventia de la Bruxelles

Sediul materiei

Toate conventiile incheiate pentru stabilirea competentei jurisdictionale, au fost

preluate in regulamentele comunitare, ce au ca trasatura comuna excluderea

competentei de jurisdictie prevazuta in legile nationale.

In legislatia romaneasca au fost preluate prevederile Regulamentului 44/2001 prin

Legea nr. 187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in

Romania a hotararilor in materie civila si comerciala pronuntate in statele membre ale

Uniunii Europene.

Dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europena la 1 ianuarie 2007, se aplica direct

prevederile regulamentare.

Reglementarea competentei

Conventia de la Bruxelles din 27 sept. 1968 stabileste mai multe categorii de

competente:

Competenta de principiu- potrivit careia este competenta jurisdictia tarii unde isi

are domiciliul paratul, indiferent de cetatenia sa, ca aplicare a regulii actor

sequitur forum rei.

Competenta alternativa-este prevazuta in art. 5 al Conventiei, si este stabilita in

functie de materia litigiului, permitand judecarea cauzei in fata instantei altui stat

decat cel al domiciliului paratului.

Competenta derivata- poate aparea in doua situatii, conform art. 6 al Conventiei:

ü cand sunt mai multi parati cu domicilii in mai multe state, este considerata

competenta instanta de la domiciliul unuia dintre parati;

ü in cazul cererii de garantie, cererii de interventie si cererii reconventionale

competenta revine instantei sesizate cu actiunea principala.

37

Competenta derogatorie- urmareste protejarea partii mai slabe, in contractele

incheiate cu profesionisti-in contractele de asigurare si contractele incheiate de

consumatori-competenta revenind instantelor statului unde asiguratul sau

consumatorul domiciliaza; in contractele de munca, instanta unde muncitorul

desfasoara in mod obisnuit munca.

Competenta exclusiva- stabileste competenta unei instante in functie de natura

litigiilor, indiferent de domiciliul partilor:

ü in materia drepturilor reale privind imobilele, instanta de la locul situarii lor;

ü in materia validitatii inscrierilor in registrele publice-instanta statului care tine

registrele;

ü in materia inscrierii si validitatii titlurilor de proprietate industriala-instanta

statului unde s-a facut depozitul reglementar;

ü in materia executarii silite-instanta statului unde se face executarea.

Competenta voluntara- permite partilor contractante sa convina asupra instantei

care sa solutioneze litigiile ivite, dar raportat la cele doua situatii:

ü cand o parte contractanta are domiciliul pe teritoriul unui stat membru;

ü cand niciuna dintre parti nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru.

ü Conventia prin reglementarea competentei internationale, stabileste exceptiile

de procedura, masurile provizorii sau conservatorii, dar si privilegiile de jurisdictie.

Privilegiile de jurisdictie - Reprezinta dreptul persoanelor care domiciliaza intr-un

stat membru al U.E de a invoca, intr-un eventual litigiu, normele referitoare la

competenta, prevazute intr-un stat tert, in anumite conditii.

ü In cazul in care paratul nu locuieste pe teritoriul unui stat membru al U.E,

permit competenta instantei statului sesizata sa judece litigiul.

Competenta prevazuta in Regulamentul 2201/2003. Regulamentul stabileste

competenta, recunoasterea si executarea deciziilor in materie matrimoniala si in

materia raspunderii parentale fata de copii.

38

III.2 Legea procedurala aplicabila in litigiile de drept international privat

rezolvate de instantele romane

Legea aplicabila procedurii de judecata

Procedura de judecata este reglementata de dispozitiile art.159 din Legea

nr.105/1992, conform carora instantele romane aplica legea procedurala romana, daca

nu s-a dispus altfel in mod expres, ceea ce inseamna ca legea forului reglementeaza

formele procedurale.

Exceptii de la principiul legii forului

Art.159, alin.1 din Legea nr.105/1992, admite posibilitatea aplicarii legii procesuale

straine, daca legea stabileste aceasta in mod expres.

Citarea persoanelor cetateni straini

Legea procesuala, in general, se aplica actelor de procedura: citare, termene, probe,

pregatirea si dezbaterea litigiului, deliberarea, pronuntarea hotararii continutul

acesteia precum si efectele hotararii si caile de atac.

Cetatenii romani aflati in strainatate sunt citati prin scrisoare recomandata, cand au

domiciliul cunoscut, prin publicitate, atunci cand nu se cunoaste domiciliul sau

resedinta, dar si la domiciliul din Romania.

Comisii rogatorii

Comisia rogatorie- este delegatia prin care un organ de jurisdictie sesizat cu

solutionarea unui litigiu ori un alt organ, numit instanta solicitanta sau roganta, o

confera unui organ de judecata ori unui alt organ dintr-o alta localitate numit instanta

solicitata sau rogata, de a indeplini unele acte de procedura, cu deosebire

administrarea de probe; aceasta comisie rogatorie fiind internationala cand instanta

solicitanta si cea solicitata apartin unor tari diferite.

Aplicabilitatea legii forului

Cererea de chemare in judecata sau cererea arbitrala sunt supuse, in ceea ce priveste

forma sau fondul, legii forului.

Capacitatea procesuala activa sau pasiva este reglementata de legea forului.

Calitatea procesuala, apreciata ca o chestiune de fond, este supusa lex causae.

Mijloacele de proba

Probele preconstituite sunt supuse regulii locus regit actum.

Cele nepreconstituite sunt supuse regulii lex fori.

FLegea forului

39

Sarcina probei

Se supune legii care reglementeaza fondul.

Admisibilitatea probei

Este reglementata de art.161 din Legea nr.105/1992: mijloacele de proba pentru

dovedirea unui act juridic si puterea doveditoare a inscrisului care il constata sunt cele

stabilite de legea locului incheierii actului juridic sau cea aleasa de parti, daca ele

aveau dreptul sa o aleaga.

Starea civila

Dovada starii civile si puterea doveditoare a actelor de stare civila sunt reglementate

de legea locului unde s-a intocmit inscrisul invocat.

Supralegalizarea

Actele oficiale intocmite sau legalizate de catre o autoritate straina pot fi folosite in

fata instantelor romane numai daca sunt supralegalizate pe cale administrativa

ierarhica si in continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei

spre a li se garanta autenticitatea semnaturii si sigiliului.

Autoritati competente sa aplice apostila

Autoritatile romane competente sa aplice apostila sunt:

- Curtile de Apel

- Prefecturile

III.3 Efectele hotararilor judecatoresti straine

O hotarare judecatoreasca straina poate fi recunoscuta in Romania si poate sa produca

efecte in conditiile Legii art. 105/1992.

-Hotarare straina, potrivit art. 165, se refera la actele de jurisdictie ale instantelor

judecatoresti, notariatelor sau oricaror autoritati competente dintr-un stat.

Hotararile judecatoresti produc urmatoarele efecte:

- au puterea doveditoare a actului autentic;

- au autoritate de lucru judecat;

- au forta executorie.

Pentru ca o hotarare straina sa aiba aceste efecte trebuie sa parcurga procedura

prevazuta de legea nationala de drept international privat.

FEfectele hot. jud.

straine

40

III.3.1 Recunoasterea hotararilor judecatoresti

1. Efectul recunoasterii

Prin recunoastere, hotararea judecatoreasca straina beneficiaza in Romania de

autoritatea de lucru judecat intocmai ca o hotarare judecatoreasca romana- art.167 din

Legea nr. 105/1992- aici fiind vorba de o recunoastere prin hotarare judecatoreasca.

2. Recunoasterea de plin drept -Intervine in cazurile prevazute de art.166 din

Legea nr.105/1992:

ü se refera la starea civila a cetatenilor statelor unde au fost pronuntate;

ü se refera la starea civila a cetatenilor unui anumit stat, fiind pronuntate intr-un

stat tert si au fost recunoscute anterior de statul de cetatenie al fiecarei parti.

Acest fel de hotarari sunt prezentate direct autoritatilor statale de stare civila, dupa ce,

in prealabil, au fost supralegalizate.

3. Recunoasterea prin hotarare judecatoreasca

Acest gen de recunoastere se poate face daca:

ü instanta sa fie competenta potrivit legii statului care a pronuntat-o;

ü hotararea a ramas definitiva potrivit legii statului care a pronuntat-o;

ü exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine, intre

Romania si respectivul stat.

4.Refuzul recunoasterii

Recunoasterea se poate refuza numai in cazurile prevazute de art. 168 din Legea

nr.105/1992, atunci cand:

ü se refera la starea civila a cetatenilor statelor unde au fost pronuntate ;

ü hotararea este rezultatul unei fraude comise in procedura din strainatate;

ü hotararea contravine ordinii publice de drept international privat din Romania;

FProrogarea de

competenta

41

ü litigiul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarare chiar nedefinitiva

a unei instante din Romania sau se afla in curs de solutionare la instantele romane la

data sesizarii instantelor straine.

5.Instanta competenta

Cererea este de competenta tribunalului in raza caruia isi are domiciliul sau sediul

persoana care refuza recunoasterea hotararii straine –art.170 din Legea nr. 105/1992.

Recunoasterea se poate face fie pe cale principala, fie pe cale incidentala de catre

instanta in fata careia se invoca exceptia de lucru judecat in baza unei hotarari straine.

III.3.2 Exequaturul

Este reglementat de dispozitiile art.173-178 din Legea nr.105/1992.

Exequaturul este un act de jurisdictie al instantei, pentru obtinerea caruia este

necesara parcurgerea urmatoarelor etape:

1. recunoasterea hotararii straine;

2. executarea hotararii straine

Art. 13 din Legea nr.105/1992, prevede ca executarea hotararii pe teritoriul roman se

face pe baza incuviintarii date de instanta judecatoreasca romana competenta.

Aceasta incuviintare-exequatur- intervine atunci cand hotararea straina nu se executa

de cei obligati in acest sens de bunavoie.

Obiectul exequaturului-este procedura prin care se acorda in Romania, forta

obligatorie unei hotarari judecatoresti straine.

Prin exequatur, hotararea straina dobandeste atat autoritate de lucru judecat cat si

forta obligatorie in Romania.

Conditii necesare pentru a obtine exequaturul:

ü Hotararea este data de o instanta judecatoreasca competenta;

ü Hotararea judecatoreasca a fost data cu aplicarea legii materiale competente,

potrivit normelor dreptului international privat;

ü Hotararea judecatoreasca este executorie potrivit legii care se aplica pe

teritoriul unde a fost pronuntata;

ü Hotararea judecatoreasca nu aduce atingere ordinii publice;

ü Intre Romania si tara a carei instanta a dat hotararea sa existe reciprocitate de

executare;

FExequaturul

42

ü Hotararea judecatoreasca straina sa nu fie rezultatul unei fraude comise in

procedura urmata in strainatate;

ü Sa nu existe o hotarare judecatoreasca romana in acea materie, anterioara

hotarararii straine, ori o sesizare anterioara a instantei romane

ü Sa nu fie o hotarare in materie civila si capacitate privind un cetatean roman,

iar solutia pronuntata sa fie diferita de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii romane.

Actiunea prin care se solicita exequaturul prezinta urmatoarele caracteristici:

ü obiectul actiunii este mai larg, deoarece pe langa recunoasterea hotararii

straine se cere si investirea acesteia cu formula executorie;

ü este o actiune in realizare, reclamantul urmareste prin intermediul justitiei

obligarea paratului la respectarea dreptului consacrat de hotararea straina sau la

executarea unei prestatii.

ü cererea de exequatur o poate face numai titularul dreptului consacrat prin

hotararea straina.

III.4 Arbitrajul international

Arbitrajul este o modalitate de solutionare a unui litigiu de o anumita persoana-

arbitru- investita cu misiunea de a judeca o cauza pe baza acordului partilor, fiind

exclusa competenta instantelor judecatoresti, iar solutia pronuntata devine obligatorie

pentru toate partile.

Acordul de arbitraj se poate naste fie prin vointa partilor fie printr-o conventie

internationala.

Caracterele arbitajului international:

Caracter international este considerat, potrivit art. 369 C.Proc.Civ., international

daca s-a nascut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.

Arbitralitatea este o trasatura caracteristica a arbitrajului si semnifica puterea de a

statua a arbitrilor cu privire la un anumit litigiu.

Sediul materiei

Arbitrajul international este reglementat de:

ü dispozitiile art.180-181 din Legea nr.105/19922, care prezinta dreptul comun

in materie;

FArbitrajul

43

ü continutul Conventiei de la New York din 1958 privind recunoasterea si

executarea sentintelor arbitrale straine;

ü Conventia de la Geneva din 1961 privind arbitrajul international.

Clauza compromisorie- este clauza din contract prin care partile isi exprima acordul

de a se supune eventualele litigii izvorate din acel contract, arbitrajului.

Aceasta clauza poate fi stipulata printr-un inscris separat, intocmit concomitent sau

anterior aparitiei litigiului.

Compromisul este o conventie prin care partile stabilesc ca litigiul existent intre ele sa

nu fie supus jurisdictiei ordinare, ci arbitrajului.

Efectele conventiei de arbitraj:

ü inlatura competenta instantelor ordinare si plaseaza solutionarea litigiului

instantelor arbitrale;

ü obliga partile sa respecte sentinta care va fi pronuntata de organul arbitral.

Formele arbitrajului:

- Arbitrajul intern

- Arbitrajul de drept international privat

- Arbitrajul de drept international public

- Arbitrajul comercial international

In functie de competenta materiala:

- arbitaj de competenta generala

- arbitraj de competenta speciala

In functie de strucura organizatorica se distinge intre:

- arbitraj ad-hoc

- arbitraj institutionalizat cu caracter permanent

In functie de competenta arbitrilor:

- arbitraj de drept

- arbitraj de echitate

Legea aplicabila litigiului arbitral

Legea procesuala va fi: legea stabilita prin conventia partilor, iar in absenta acesteia,

legea tarii unde s-a desfasurat arbitrajul; legea institutiei permanente, in cazul

arbitrajului institutionalizat sau legea stabilita de parti, in cazul arbitrajului ad-hoc.

In privinta fondului litigiului se va aplica intotdeauna, legea stabilita de parti.

FFormale

arbitrajului

44

Sentinta arbitrala

Procedura arbitrajului se finalizeaza cu o hotarare-sentinta arbitrala- executorie de

bunavoie sau silit, prin exequatur.

Sentinta arbitrala trebuie sa cuprinda:

ü organul de la care emana

ü partile, cu mentiunea domiciliului, resedinta, sediu

ü obiectul litigiului

ü dispozitivul hotararii.


Ce este exequaturul?



I.P. Filipescu, A.I. Filipescu < Drept International Privat> Ed. Actami, Bucuresti2002B.M.C. Predescu < Drept international privat> Editura Universitaria Craiova 2002Victor Babiuc < Dreptul comertului international > Editura Atlas Lex, Bucuresti1994

45

Ion Chelaru, Gh. Gheorghiu < Drept international privat> Editura C.H. Beck,Bucuresti 2007D. Al. Sitaru < Drept international privat>Ed. Actami, Bucuresti 1997T.R. Popescu< Drept international privat. Ed. Romfel, Bucuresti 1994Serban Al. Stanescu< Drept international privat. Pracitica judiciara>EdituraHamangiu, Bucuresti 2008V. Ros < Legea aplicabila conventiei arbitrale in arbitrajele comercialeinternationale> R.D.C. nr.2/2000T.R. Popescu, C.Barsan < Dreptul comertului international>Editura Universitatea,Bucuresti, 1983I.Les, A.Stoica< Titlu executoriu european pentru creantele necontestate> R.R.D.PNR.2/2008O. Capatana < Efectele hotararilor judecatoresti straine in Romania>, Ed.Academiei R.S.R, Bucuresti, 971O. Capatana, D. Ianculescu < Comisiile rogatorii internationale in materiecivila>R.R.D nr. 6/1982

II. Legi.

Legea nr. 105/1992

TEMĂ DE REFLECŢIE

Competenta de jurisdictie potrivit legii romane



1. Normele din dreptul international privat sunt norme de:a) trimitereb) aleatoriic) imperative

2. In situatia in care sunt competente instantele romane pentru judecarea unui litigiu,fara a se putea determina care dintre ele, potrivit regulilor de competenta materiala,competenta va fi:

a) Judecatoria Sectorului 1b) Judecatoria Sectorului 2c) Judecatoria Sectorului 5

46

3.In dreptul privat roman, exceptia de litispendenta:a) produce efecteb) nu produce efectec) produceC efecte doar in anumite situatii

4. Exceptia de conexitate, in dreptul international privat :a) isi produce efecteleb) nu-si produce efecetelec) isi produce efectele in anumite cazuri.

5. Documentele administrative se apostileaza de catre:a) Curtile de Apelb) Tribunalec) Prefecturi

6. Instanta competenta a judeca cererea de recunoastere a unei hotarari straine este:a) judecatoriab) tribunalulc) curtea de apel

7. In sistemul de drept romanesc, recunoasterea opereaza:a) de plin dreptb) prin hotarare judecatoreascac) nu produce efecte

8. Pentru a obtine exequaturul, hotararea:a) trebuie sa fie pronuntata de o instanta competentab) sa nu fie rezultatul unei fraude comise in procedura urmata in strainatatec) sa nu aduca atingere ordinii publice de drept international privat roman.

9. Sentinta arbitrala trebuie sa cuprinda:a) partileb) obirectul litigiuluic) organul de la care emana si solutia

10. Daca partile erau lovite de incapacitate, solutia arbitrala poate fi:a) obligatorieb) refuzatac) intotdeauna obligatorie

47


Intrebari Raspunsuri IntrebariRaspunsuri1 c 6 c2 a 7 a,b3 a 8 a,b,c4 b 9 a,b,c5 c 10 b

CAPITOLUL IVCONDITIA JURIDICA A STRAINULUI

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Timpul necesar studierii capitolului5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectivă7. Temă de reflecţie8. Teste9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins:

� Introducere� Notiune� Formele conditiei juridice a strainului� Factori care influenteaza conditia juridica a strainului� Regimul juridic aplicabil strainilor in Romania conform O.U.G nr.

194/2002� Regimul juridic aplicabil unor categorii speciale de straini� Regimuri juridice speciale aplicabile strainilor

48

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind regimuljuridic aplicabil strainilor in dreptul international privat roman.

� Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind conditiajuridica a strainului, categoriile speciale de straini si regimurile aplicabileacestor categorii potrivit O.U.G.nr.194/2002.

= 2 ore şi 30 minute

CAPITOLUL IVCONDITIA JURIDICA A STRAINULUI

IV.1 Strain-persoana care nu are cetatenia statului pe teritoriul caruia se afla.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului in art. 1 stipuleaza ca termenul de strain

se aplica „ oricarui individ care nu poseda nationalitatea statului in care se gaseste”

O.U.G nr 194/2002, privind regimul strainilor in Romania, defineste:

a) strainul ca fiind persoana fara cetatenie romana;

b) apatridul ca persoana care nu are cetatenia unui stat;

c) rezident este strainul titular al unui permis de sedere temporara sau al unei

carti de rezidenta, acordate in conditiile prezentei ordonante de urgenta;

d) rezident special este strainul al unui permis de sedere temporara sau al unei

carti de rezidenta permanenta, acordate in conditiile acestei ordonante;

Art. 18 din Constitutia Romaniei dispune: „Cetatenii straini si apatrizii care

locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor,

garantata de Constitutie si de alte legi”.

IV.2 Prin conditia juridica a strainului se intelege ansamblul normelor juridice

care reglementeaza capacitatea de folosinta a strainului, adica drepturile si obligatiile

pe care acesta le are intr-un anumit stat, in calitate de strain.

FStrain

FConditia juridica a

strainului

49

ü Conditia juridica a strainului se refera la drepturile si obligatiile ce tin de

diferitele ramuri de drept in care acestea se manifesta si care isi au izvoarele in

reglementari interne, internationale dar si in norme cutumiare de drept international.

ü Intrarea strainilor pe teritoriul unui stat necesita, in general, o autorizare

prealabila sau o viza speciala, aplicata de organele abilitate ale statului primitor, pe

documentul de identitate recunoscut international al persoanei respective.

ü Orice stat are dreptul de a expulza un strain de pe teritoriul sau pentru motive

temeinice, precum si de a-l extrada in cazul in care acesta savarseste o infractiune.

ü Fiind instituita de statul de resedinta a strainului, conditia juridica a strainului

are atat un caracter unilateral dar si unul bilateral, cand sunt incheiate conventii

internationale referitoare la regimul juridic al strainului.

ü Intotdeauna conditia juridica a strainului este prealabila conflictului de legi.

ü Legea statului pe teritoriul caruia se gaseste strainul este cea care va determina

regimul juridic al acestuia.

IV.3 Formele conditiei juridice a strainului

Regimuri apliabile strainilor

In practica statelor sunt cunoscute urmatoarele regimuri aplicabile strainilor, datorita

lucrarilor de codificare ale Comisiei de Drept International:

ü regimul national;

ü regimul tratamentului minim reciproc;

ü regimul strainilor bazat pe clauza natiunii celei mai favorizate;

ü regimul special;

ü regimul mixt.

Regimul national-Un stat recunoaste cetatenilor straini aflati pe teritoriul sau

aceleasi drepturi pe care le acorda propriilor sai cetateni, cu exceptia drepturilor

exclusive, specifice conditiei de cetatean al statului ce face recunoasterea, derivand

din apartenenta persoanei la statul respectiv.

Regimul reciprocitatii-Numit si tratamentul minim reciproc- este convenit intre

doua sau mai multe state, printr-un acord bilateral sau tratat international ori prin

reglementari interne, care confera cetatenilor statelor semnatare aceleasi drepturi pe

teritoriile respective.

Regimul reciprocitatii se poate imparti in trei categorii:

FRegimuri

aplicabile strainilor

50

ü Legislative

ü Diplomatica

ü de fapt

Legea nr. 105/1992 recunoaste mai multe drepturi strainilor, in temeiul reciprocitatii.

Clauza natiunii celei mai favorizate-Presupune acordarea, in favoarea cetatenilor

unui anumit stat , de drepturi cel putin egale cu cele pe care le au cetatenii unor state

terte.

Este o prevedere speciala prin intermediul careia partile contractante isi acorda, pe

baza de reciprocitate, aceleasi avantaje si privilegii pe care le-au acordat sau le vor

acorda unui stat tert, in diferite domenii: comert, navigatie, situatie juridica a

persoanelor, plati internationale, dreptul de proprietate intelectuala, domeniul

diplomatic, administrarea justitiei,etc.

Regimul special-Unele categorii de straini, in domenii de activitate determinate, pot

beneficia de anumite drepturi prevazute de legea nationala sau conventii

internationale la care Romania este parte.

Regimul mixt-Consta in combinarea regimului national cu cel al clauzei natiunii

celei mai favorizate.

In cadrul Comunitatii Europene s-a instituit un nou tip de regim juridic, care a

prevazut libertatea de miscare a persoanelor din statele ei membre, cetatenii acestor

state avand dreptul de a intra liber pe teritoriul altui stat membru.

Prin acordul Schengen din 1985, s-a suprimat controlul vamal la granitele comune

din cadrul Uniunii Europene.

IV.4 Factori care influenteaza conditia juridica a strainului

Conditia juridica a strainului a cunoscut o serie de transformari, acestea fiind

determinate de schimbarile care s-au produs in societate dar si in raporturile de drept

international privat. Poate sa difere de la un stat la altul; o importanta deosebita il are

interesul statului care le recunoaste acestora anumite drepturi.

Statul de resedinta poate fi:

ü un stat de emigratie

ü un stat de imigratie

Conform dispozitiilor art. 5 din O.U.G nr. 194/2002, privind regimul strainilor in

Romania, anual, prin hotarare a Guvernului sunt stabilite:

51

ü numarul permiselor de munca ce pot fi eliberate strainilor;

ü cuantumul alocatiilor necesare pentru hranirea, intretinerea si cazarea in

centre, precum si a celor pentru asistenta medicala si spitalizare;

ü cuantumul sumelor reprezentand mijloacele corespunzatoare pentru

intretinerea pe perioada sederii, dar si pentru intoarcerea in tara de origine;

ü orice alte probleme privitoare la politica in domeniul imigratiei.

IV.5 Regimul juridic general aplicabil strainilor in Romania

Regimul juridic al strainilor in Romania este o problema de drept intern, fiind

guvernata de norme materiale ori de aplicatie imediata, excluzand conflictul de legi.

Conditia juridica a strainului este o institutie specifica dreptului international privat.

Sediul principal al materiei in privinta regimului juridic al strinilor in Romania il

reprezinta o.u.g. nr. 194/2002.

IV.5.1 Drepturile strainilor in Romania

Art. 22-53 din Constitutia Romaniei prevad drepturile si libertatile democratice

fundamentale.

O.U.G nr. 194/2002, consacra urmatoarele drepturi ale strainilor in Romania:

ü protectia generala a persoanelor si averilor;

ü dreptul strainilor aflati legal in Romania de a se deplasa liber si de a-si stabili

oriunde pe teritoriul tarii resedinta sau domiciliul;

ü dreptul strainilor care locuiesc legal in Romania de a reintra in tara pe durata

valabilitatii permisului de sedere;

ü dreptul de a beneficia de masuri de protectie sociala al celor ce au domiciliul

sau resedinta in Romania;

ü drepul de a beneficia si de a solicita inscrierea corecta a datelor personale in

documentele eliberate de Autoritatea pentru straini;

ü dreptul de a beneficia de instruire al stainilor cuprinsi in invatamantul de toate

gradele.

In cazul conflictelor de reglementare intre legea interna si tratatele internationale

privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate reglementarile

FRegimul jur. astrain. in Rom

FRegimul jur. astrain. in Rom

52

internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legea cuprind dispozitii mai

favorabile.

1. Drepturile civile prevazute de Constitutie si legi interne

Fac parte din aceasta categorie: dreptul de proprietate, mostenirea.

2. Drepturile procesuale ale strainului , sunt reglementate de art.

164 din Legea nr.105/1992, referitoare la conditia juridica a strainului ca parte in

proces si stipuleaza faptul ca drepturile si obligatiile strainului in fata instantelor

romane sunt aceleasi cu ale cetatenilor romani.

IV.5.2 Obligatiile strainilor in Romania, se regasesc in dispozitiile O.U.G.

nr.194/2002:

ü Pe timpul sederii lor in Romania, strainii sunt obligati sa respecte legislatia

romana;

ü Nu pot organiza pe teritoriul Romaniei partide politice ori alte organizatii sau

grupuri similare acestora si nici nu pot face parte din aceste, nu pot ocupa functii de

demnitate publica si nu pot initia, organiza sau participa la manifestatii ori intruniri

care aduc atingere ordinii publice sau sigurantei nationale;

ü Strainii aflati pe teritoriul Romaniei sunt obligati sa respecte scopul pentru

care li s-a acordat dreptul de a intra si ramane in tara, de a nu ramane peste perioada

pentru care li s-a aprobat dreptul de sedere, precum si sa depuna toate diligentele

necesare pentru a iesi din Romania pana la expirarea acestei perioade;

ü Strainii care intra pe teritoriul statului roman sau care ies de pe acesta au

obligatia de a se supune controlului pentru trecerea frontierei de stat, potrivit legii;

ü Strainii aflati pe teritoriul Romaniei au obligatia de a se supune, in conditiile

legii, controlului organelor de politie si al celorlalte autoritati publice competente in

acest sens.

IV.6 Regimul juridic aplicabil strainilor in Romania conform O.U.G. nr.

194/2002

IV.6.1 Intrarea strainilor in Romania

O.U.G reglementeaza in art 6-16 accesul strainilor in Romania

53

Actele necesare pentru trecerea frontierei acceptate de statul roman, sub conditia de a

atesta identitatea si cetatenia sau calitatea de apatrid, conform art.10 din O.U.G. nr.

194/2002, sunt:

ü pasapoartele, titlurile de voiaj, carnetele de marinar sau alte documente

similare eliberate de catre statele, teriroriile sau entitatile internationale recunoscute

de Romania;

ü cartea de identitate sau alte documente similare, recunoscute pe baza de

reciprocitate sau unilateral, pentru cetatenii apartinand statelor stabilite prin hotarare a

Guvernului Romaniei;

ü documente de calatorie ale refugiatilor, eliberate in baza Conventiei de la

Geneva din 1951 privind statutul refugiatilor si documentelor de calatorie eliberate

strainilor carora li s-a acordat protectie umanitara conditionata;

ü documente de calatorie ale apatrizilor, eliberate de statul in care acestia isi au

domiciliul.

ü Strainii care sunt inclusi intr-un document de trecere a frontierei de stat

apartanand altei persoane pot intra sau iesi din Romania numai impreuna cu titularul

acestuia.

Nepermiterea intrarii in Romania are loc:

1. In mod obligatoriu cand:

-strainii nu indeplinesc conditiile art.6 alin 1;

-sunt semnalati de organizatii internationale la care Romania este parte sau de

organizatii specializate in combaterea terorismului ca finanteaza, pregatesc ori

sprijina in orice mod sau comit acte de terorism;

-fac parte, sau sunt banuiti a face parte, din grupuri infractionale organizate,

cu caracter transnational sau sprijina activitatea acestor grupuri;

-exista motive serioase sa se considere ca au savarsit infractiuni impotriva

pacii si omenirii sau crime de razboi ori crime impotriva umanitatii prevazute

in conventii la care Romania este parte.

2. La aprecierea organelor politiei de frontiera, daca:

-au savarsit infractiuni in perioada altor sederi in Romania sau in strainatate,

impotriva statului sau a unui cetatean roman;

-au introdus sau au incercat sa introduca ilegal in Romania alti straini;

54

-sufera de maladii care pot pune in pericol grav sanatatea publica, stabilite

prin ordin al ministrului sanatatii.

Regimul acordarii vizelor

Este reglementat in cap.III al O.U.G nr. 194/2002.

Viza da dreptul titularului de a intra pe teriroriul Romaniei numai in situatia in care se

constata de catre organele de Politiei de Frontiera ca nu exista vreunul din motivele

nepermiterii intrarii in Romania.

Viza, poate fi :

a) viza de tranzit aeroportuar, identificata prin simbolul A ;

b) viza de tranzit, identificata prin simbolul B;

c) viza de lunga sedere, identificata prin simboluri diferite, in functie de

activitatea care urmeaza a fi desfasurata in Romania ( D/AE; D/AP; D/AC;

D/AM; D/SD; D/VF;etc).

Viza de tranzit aeroportuar este obligatorie pentru cetatenii statelor cuprinse in lista

care se intocmeste de catre Ministrul Afacerilor Externe conform cu reglementarile

Uniunii Europene cu privire la masurile pentru tranzitul pe aeroporturi.

Viza de tranzit este viza care permite unui strain sa tranziteze teriroriul Romaniei.

Poate fi eliberata pentru unul sau doua tranzituri iar in mod exceptional pentru mai

multe, fara insa, ca durata fiecarui tranzit sa depaseasca 5 zile.

Viza de scurta sedere este viza care permite strainilor sa solicite intrarea pe teritoriul

Romaniei, pentru alte motive decat imigrarea, in vederea unei sederi neintrerupte sau

a mai multor sederi, a caror durata sa nu depaseasca 90 de zile, in decurs de 6 luni de

la data primei intrari.

Acest tip de viza poate fi eliberat cu una sau mai multe intrari si se acorda pentru

urmatoarele scopuri:

a) turism- pentru strainul care urmeaza sa calatoreasca in Romania pentru

motive turistice;

b) vizita- pentru strainul care intentioneaza sa se deplaseze in Romania in

vizita la cetateni romani sau strini posesori ai unui permis de sedere valabil;

c) afaceri- pentru strainul care intentioneaza sa calatoreasca in Romania in

scopuri economice saau comerciale si de cooperare internationala ori pentru cel care

urmeaza sa devina asociat ori actionar al unei societati comerciale din Romania;

FRegimul acordarii

vizelor

55

d) transport- pentru strainul care urmeaza sa calatoreasca pentru perioade

scurte, in scopul desfasurarii unor activitati profesionale legate de transportul de

marfuri sau de persoane;

e) activitati sportive- pentru strainul care urmeaza sa intre in Romania pe o

durata limitata in vederea participarii la competitii sportiv;

f) misiune- strainilor care pentru motive ce tin de functia lor politica,

administrativa sau de utilitate publica, trebuie sa se deplaseze in Romania. Este vorba

de cei care indeplinesc functii in cadrul guvernelor, administratiilor publice sau

organizatiilor internationale, dar si membrilor familiilor acestora care ii insotesc, etc

Dreptul de sedere pe teritoriul Romaniei conferit strainului prin viza de scurta

sedere nu poate fi prelungit.

Viza de lunga sedere se acorda strinilor, la cerere, pe o perioada de 90 de zile, cu una

sau mai multe calatorii, pentru :

a) desfasurarea de activitati profesionale;

b) desfasurarea de activitati economice;

c) desfaurarea de activitati comerciale;

d) angajare in munca;

e) studii;

f) reintregirea familiei;

g) activitati religioase sau umanitare, etc.

Viza de lunga sedere permite strainilor intrati pe teritoriul Romaniei sa solicite

prelungirea dreptului de sedere temporara si sa obtina un permis de sedere.

Viza diplomatica si viza de serviciu permit intrarea in Romania, pentru o sedere de

lunga durata, a strainilor titulari ai unui pasaport diplomatic sau de serviciu, care

urmeaza sa indeplineasca o functie oficiala ca membri ai unei reprezentante

diplomatice sau ai unui oficiu consular al statului de apartenenta in Romania.

Viza colectiva este o viza de tranzit sau de scurta sedere acordata in scop turistic si

pentru o perioada care sa nu depaseasca 30 de zile, eliberata unui grup de straini,

constituit anterior solicitarii, cu conditia ca membrii acestuia sa intre, sa ramana si sa

paraseasca teritoriul Romaniei in grup.

Acest tip de viza este eliberat pentru grupuri compuse dintr-un numar de minimum 5

si maximum 50 de persoane.

56

Autoritatile competente

Viza romana se acorda de catre misiunile diplomatice si oficiile consulare ale

Romaniei:

ü fara aprobare prealabila a Centrului National de Vize, strainilor care nu au

nevoie de viza pentru a intra pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene

ü cu aprobarea prealabila a Centrului National de Vize, pentru strainii care au

nevoie de viza pentru a intra pe teriroriul unui stat membru al Uniunii Europene.

Vizele de scurta sedere si de tranzit se pot acorda, cu titlu de exceptie, si de catre

organele politiei de frontiera, in punctele de trecere a frontierei de stat, in urmatoarele

situatii:

ü in caz de urgenta, determinata de dezastre, calamitati naturale sau accidente;

ü in caz de deces sau imbolnaviri grave ale rudelor apropiate;

ü in cazul echipajelor si pasagerilor navelor sau aeronavelo, aflate in situatii

deosebite, nevoite sa acosteze ori sa aterizeze;

ü in cazul functionarilor care apartin unor organizatii internationale, ce sunt

delegati sa indeplineasca misiuni oficiale in Romania intr-un interval scurt de

timp;

ü in cazul marinarilor straini care solicita tranzitul pentru a se imbarca,

reimbarca sau pentru a parasi o nava, in scopul repatrierii la incetarea

contractului de munca, etc, dupa efectuarea unor verificari;

ü din motive umanitare.

In cazul acordarii acestor vize de catre organele de politie in punctele de trecere a

frontierei de stat, se pot acorda pentru o perioada care sa nu depaseasca 15 zile, in

cazul unei vize de scurta sedere si 5 zile, in cazul unei vize de tranzit.

Revocarea vizei. Conditii si autoritati competente.

Masura revocarii vizei poate fi dispusa de catre aceleasi autoritati cand:

a) strainii nu mai indeplinesc conditiile cerute la acordarea vizei;

b) nu se respecta scopul pentru care a fost acordata viza de intrare;

c) dupa acordarea vizei, strainii au fost declarati indezirabili.

Decizia de anulare sau revocare, se comunica strinului, in scris, impreuna cu

motivele care stau la baza acesteia, de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular

care a acordat viza, atunci cand solicitantul se afla in strainatate, de catre organele de

57

trecere a frontierei de stat, si de catre Oficiul Roman pentru Imigrari, prin decizia de

returnare prevazuta de art. 82, atunci cand cel in cauza se afla in Romania.

De la data comunicarii, anularea produce efecte retroactiv, iar revocarea

produce efecte numai pentru viitor.

IV.6.2 Sederea strainilor in Romania

Dreptul de sedere prezinta doua forme: temporara si permanenta.

1. Dreptul de sedere temporara

Strainii aflati temporar in mod legal in Romania pot ramane pe teritoriul

statului roman numai pana la data la care inceteaza dreptul de sedere stabilit prin viza

sau permisul de sedere.

Strainilor care nu obligatia obtinerii de vizei pentru a intra in Romania conform

conventiilor internationale prin care se desfiinteaza unilateral regimul de vize, li se

permite accesul pe teritoriul statului roman si pot sa ramana pana la 90 de zil, in

decurs de 6 luni, incepand cu ziua primei intrari in tara.

Dreptul de sedere temporara in Romania poate fi prelungit succesiv, pentru

perioade de pana la un an, de cate Autoritatea pentru Straini sau de de formatiunile

sale teritoriale, daca strainul indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a ramane

in Romania.

2. Dreptul de sedere permanent

Acest drept se acorda la cerere in conditiile legii.

Conditiile acordarii dreptului de sedere permanenta sunt prevazute de art. 71 din

O.U.G nr. 194/2002:

ü au avut o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei in ultimii 5 ani

anterioro depunerii cererii;

ü fac dovada detinerii mijloacelor de intretinere la nivelul salariului minim net

pe economie, exceptia strainilor membri de familie ei cetatenilor romani;

ü cunosc limba romana cel putin la un nivel satisfacator;

ü nu prezinta pericol pentru ordinea publica si siguranta nationala.

Dreptul de sedere permanenta se aproba de catre seful Oficiului Roman pentru

Imigrari. Aprobarea se comunicata in scris solicitantului in termen de 15 zile

FSederea strainilor

in Romania

58

lucratoare de la solutionarea acesteia. In termen de 30 de zile de la primirea

comunicarii, strainul caruia i s-a aprobat dreptul de sedere permanenta in Romania

este obligat sa se prezinte la formatiunea teritoriala a Oficiului Roman pentru Imigrari

unde a fost inregistrata cererea, in vederea eliberarii permisului de sedere permanenta.

Cand nu sunt indeplinite conditiile acordarii dreptului de sedere permanenta, cererea

poate fi respinsa, anulata sau revocata.

IV.6.3 Iesirea strainilor din Romania

În cazul în care străinul nu mai este în posesia documentului de trecere a frontierei de

stat în baza căruia a intrat în ţară, acesta trebuie să prezinte la ieşirea din România un

nou document valabil de trecere a frontierei de stat. Ieşirea din ţară a străinilor

care au cetăţenia mai multor state se face pe baza documentului de trecere a frontierei

de stat cu care au intrat.

În cazuri deosebite, organele poliţiei de frontieră pot permite ieşirea din ţară şi

în baza documentului care atestă o altă cetăţenie.

Străinului nu i se permite ieşirea din ţară în următoarele conditi:

a) este învinuit sau inculpat într-o cauză penală şi magistratul dispune

instituirea măsurii interdicţiei de părăsire a localităţii sau a ţării;

b) a fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi are de

executat o pedeapsă privativă de libertate.

În aceste situaţii, măsura de a nu permite ieşirea de pe teritoriul României va fi luată

de organul competent din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor numai în

baza solicitării scrise a procurorului, a instanţelor judecătoreşti şi a organelor

prevăzute de lege care au atribuţii de punere în executare a pedepsei închisorii.

Nepermiterea ieşirii din ţară se realizează prin:

a) instituirea consemnului nominal în sistemul de evidenţă a traficului la

frontiera de stat, de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;

b) aplicarea în documentele de trecere a frontierei de stat a ştampilei cu

simbolul "C" de către Autoritatea pentru străini şi formaţiunile sale teritoriale.

Revocarea măsurii de nepermitere a ieşirii din ţară

se va face prin anularea consemnului nominal sau prin aplicarea ştampilei cu

simbolul "L" în documentul de trecere a frontierei de stat, la solicitarea scrisă a

autorităţii publice căreia îi revine o astfel de competenţă.

FIesirea strainilor

din Romania

59

IV.6.4 Indepartarea strainilor din Romania

Art. 79 din O.U.G. nr. 194/2002, reglementeaza că “împotriva străinilor a căror

şedere pe teritoriul României a devenit ilegală, al căror drept de şedere a fost anulat

sau revocat, precum şi celor cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de şedere

temporară, Autoritatea pentru străini poate dispune măsura returnării de pe

teritoriul României. În cazul străinilor declaraţi indezirabili, precum şi împotriva

celor pentru care instanţa a dispus măsura de siguranţă a expulzării, îndepărtarea de

pe teritoriul României se face prin punerea în aplicare a prevederilor hotărârii

instanţei prin care s-a dispus măsura respectivă”.

Decizia de returnare constituie actul administrativ al Autorităţii pentru străini

sau al formaţiunilor sale teritoriale prin care străinii prevăzuţi la art. 79 alin. (1) sunt

obligaţi să părăsească teritoriul României.

Decizia de returnare se redactează în două exemplare, fiecare în limba română şi

într-o limbă de circulaţie internaţională.

Aceasta decizie dă posibilitatea străinului să părăsească ţara neînsoţit:

ü în termen de 15 zile, pentru străinul a cărui şedere a devenit ilegală; străinul a

cărui viză a fost anulată sau revocată; foştii solicitanţi de azil pentru care s-a finalizat

procedura de azil;

ü în termen de 30 de zile, pentru străinul căruia i-a fost anulat sau revocat

dreptul de şedere temporară ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept;

ü în termen de 90 de zile, pentru străinul căruia i-a fost anulat sau revocat

dreptul de şedere temporară pentru desfăşurarea de activităţi comerciale; străinul

căruia i-a încetat dreptul de şedere permanentă.

Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data

comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de

Autoritatea pentru străini, sau la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află

formaţiunea teritorială care a emis decizia de returnare.

Măsurile de îndepărtare a străinilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului 194/2002 sunt:

1. declararea ca indezirabil a străinului;

2. îndepărtarea sub escortă a străinului;

3. repatrierea voluntară umanitară asistată;

4. expulzarea străinului.

FIndepartarea

strainilor

60

Declararea ca indezirabil

Este o măsură care se dispune împotriva unui străin care a desfăşurat,

desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de

natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.

Măsura se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului

anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Dreptul de şedere al străinului încetează de la data emiterii ordonanţei de

declarare ca indezirabil.

Punerea în executare a hotărârii prin care străinul a fost declarat indezirabil se

realizează prin escortarea străinului până la frontieră sau până în ţara de origine, de

către personalul specializat al Autorităţii pentru străini. Perioada pentru care un

străin poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani, cu posibilitatea prelungirii

termenului pentru o nouă perioadă cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se

constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri.

Îndepărtarea sub escortă a străinilor

Îndepărtarea sub escortă se realizează de către personalul specializat al

Autorităţii pentru străini, pentru următoarele categorii de străini:

a) care nu au părăsit voluntar teritoriul României la expirarea termenului deciziei

de returnare prevăzute la art. 80 alin. (3);

b) care au trecut ilegal frontiera de stat;

c) care au fost declaraţi indezirabili;

d) împotriva cărora a fost dispusă expulzarea.

Îndepărtarea este interzisă în următoarele cazuri:

a) străinul este minor şi părinţii au dreptul de şedere în România;

b) străinul este părinte al unui minor care are cetăţenia română, dacă minorul se

află în întreţinerea acestuia sau există obligaţia plăţii pensiei alimentare, obligaţie pe

care străinul şi-o îndeplineşte cu regularitate;

c) străinul este căsătorit cu un cetăţean român, iar căsătoria nu este de

convenienţă;

d) străinul a depăşit vârsta de 80 de ani;

61

e) există temeri justificate că viaţa îi este pusă în pericol ori că va fi supus la

torturi, tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie trimis

străinul;

f) îndepărtarea este interzisă de documentele internaţionale la care România este

parte.

Presupune însoţirea străinului de către personalul specializat al Autorităţii

pentru străini până la frontieră ori până în ţara de origine, de tranzit sau de destinaţie.

Repatrierea voluntară umanitară asistată

Străinii aflaţi pe teritoriul României pot solicita sprijinul Autorităţii pentru

străini, precum şi al organizaţiilor internaţionale sau neguvernamentale cu atribuţii în

domeniu pentru repatrierea voluntară umanitară asistată, dacă nu dispun de mijloace

financiare.

Străinii aflaţi în această situaţie pot beneficia, în mod individual, o singură

dată, de sprijinul acordat de Autoritatea pentru străini de repatrierea voluntară

umanitară asistată în ţara de origine.

Expulzarea străinilor

Constă în îndepărtarea silită a infractorului străin de pe teritoriul României, cu

consecinţa interzicerii reîntoarcerii pe teritoriul ţării, cât timp se află sub aplicarea

măsurii de siguranţă.

Împotriva străinului care a săvârşit o infracţiune pe teritoriul României măsura

expulzării poate fi dispusă în condiţiile prevăzute de Codul penal şi de Codul de

procedură penală.

Dreptul de şedere al străinului încetează de drept la data la care a fost dispusă

măsura expulzării.

Instanţa de judecată poate dispune ca străinul să fie luat în custodie publică, până

la efectuarea expulzării, fără ca perioada acestei măsuri să depăşească 2 ani.

Expulzarea străinului se face către ţara al cărei cetăţean este, ori, dacă nu are

cetăţenie, către ţara în care îşi are domiciliul. Cauza care impune luarea acestei

măsuri o reprezintă starea de pericol pe care o prezintă cetăţeanul străin sau persoana

fără cetăţenie, care a săvârşit o infracţiune ce se judecă de instanţele române şi care,

dacă ar rămâne pe teritoriul ţării noastre, ar putea comite noi infracţiuni.

62

Extrădarea

Este definita ca fiind un act bilateral între două state, în baza căruia un stat pe al cărui

teritoriu s-a refugiat un infractor sau un condamnat îl predă, la cerere, altui stat,

pentru a fi judecat ori pus să execute pedeapsa la care fusese condamnat.

Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii

internaţionale sau în condiţii de reciprocitate, măsură justificată de protecţia pe care

statul o acordă cetăţeanului.

Statul poate admite sau refuza predarea persoanei a cărei extrădare se solicită.

Legea nr. 302/2004 are dispoziţii care se aplică următoarelor forme de

cooperare judiciară internaţională în materie penală:

a) extrădarea;

b) predarea în baza unui mandat european de arestare;

c) transferul de proceduri în materie penală;

d) recunoaşterea şi executarea hotărârilor;

e) transferarea persoanelor condamnate;

f) asistenţa judiciară în materie penală;

g) alte forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală.

Nu pot fi extrădaţi din România:

a) cetăţenii români, cu anumite excepţii, enumerate la art. 24 din Legea nr.

302/2004;

b) persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;

c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în

condiţiile şi în limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;

d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori

sau experţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor

conferite prin convenţie internaţională.

Cetăţenii români pot fi extrădaţi din România numai în baza convenţiilor

internaţionale multilaterale la care aceasta este parte şi pe bază de reciprocitate, dacă,

privitor la persoana extrădabilă, este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele

condiţii:

a) domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de

extrădare;

FExtradarea

63

b) are şi cetăţenia statului solicitant;

c) a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetăţean al unui stat membru

al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene.

Exista si o condiţie suplimentară ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca

suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o

hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi transferată în vederea

executării pedepsei în România.

Extrădarea este obligatoriu refuzată dacă:

a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei

europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată

la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internaţional pertinent în

domeniu, ratificat de România;

b) există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul

urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate,

limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social;

c) situaţia persoanei riscă să se agraveze din unul dintre motivele enunţate la

lit. b);

d) cererea este formulată într-o cauză aflată pe rolul unor tribunale

extraordinare, altele decât cele constituite prin instrumentele internaţionale pertinente,

sau în vederea executării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;

e) se referă la o infracţiune de natură politică sau la o infracţiune conexă unei

infracţiuni politice;

f) se referă la o infracţiune militară care nu constituie infracţiune de drept

comun.

Alte măsuri aplicabile străinilor

Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere temporară a libertăţii de

mişcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat împotriva străinului care nu

a putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut de lege, sau împotriva străinului

care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanţa a dispus expulzarea.

64

Tolerarea rămânerii pe teritoriul României este permisiunea de a rămâne pe

teritoriul ţării acordată de Autoritatea pentru străini străinilor care nu au dreptul de

şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.

Prin motive obiective se înţeleg acele împrejurări independente de voinţa străinului,

imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi

teritoriul României.

Străinii pot fi toleraţi în următoarele situaţii:

a) atunci când se află în situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) şi nu îndeplinesc

condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea unui permis de şedere;

b) când străinii luaţi în custodie publică, împotriva cărora s-a dispus măsura

returnării, nu au putut fi îndepărtaţi în termen de 6 luni;

c) când străinii luaţi în custodie publică, împotriva cărora instanţa a dispus

expulzarea, nu au putut fi expulzaţi în termen de 2 ani de la data la care au fost luaţi

în custodie publică;

d) atunci când prezenţa temporară pe teritoriul României a acestora este cerută de

interese publice importante;

e) atunci când există motive serioase să se considere că străinii sunt victime ale

traficului de fiinţe umane;

f) atunci când Autoritatea pentru străini constată că aceştia se află în

imposibilitatea de a părăsi temporar România din alte motive obiective. Tolerarea se

acordă pentru o perioadă de până la 6 luni, care poate fi prelungită pentru noi

perioade de până la 6 luni, până la dispariţia cauzelor.

Interzicerea intrării străinului pe teritoriul României Odata cu emiterea

deciziei de returnare sau punerea în aplicare a măsurii de expulzare, Autoritatea

pentru străini poate dispune, în condiţiile legii, şi interzicerea intrării în România,

pentru o perioadă determinată.

IV.7 Regimul juridic aplicabil unor categorii speciale de straini

IV.7.1 Cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene si din Spatiul Economic

European

ü Regimul aplicabil cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene ale

Spatiului Economic European.

65

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul

României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic

European este actul normativ care reglementeaza regimul acestei categorii de straini

in Romania si strabileste conditiile in care acesti cetateni isi pot exercita dreptul de

libera circulatie pe teritoriul Romaniei.

Cetăţenii Uniunii Europene, precum şi membrii familiilor lor, care îşi exercită

dreptul la liberă circulaţie şi rezidenţă pe teritoriul României, beneficiază de

drepturile şi libertăţile recunoscute prin Tratatul privind Uniunea Europeană, cum ar

fi:

a) se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie

şi de alte legi, precum şi de drepturile prevăzute în tratatele Uniunii Europene şi în

alte tratate internaţionale la care România este parte;

b) se pot deplasa liber şi îşi pot stabili reşedinţa sau, după caz, domiciliul, oriunde pe

teritoriul României;

c) beneficiază de măsuri de protecţie socială din partea statului, în aceleaşi condiţii ca

şi cetăţenii români;

d) au dreptul să verifice datele personale înscrise în documentele oficiale eliberate de

autorităţile române şi, când este cazul, să solicite corectarea sau eliminarea unor date

care nu corespund realităţii;

e) au acces neîngrădit pe piaţa forţei de muncă din România, sub rezerva aplicării

măsurilor tranzitorii prevăzute în Tratatul de aderare a României la Uniunea

Europeană, precum şi la desfăşurarea altor activităţi de natură economică, în

condiţiile legii aplicabile cetăţenilor români;

f) au acces neîngrădit la activităţile şcolare şi de instruire în cadrul sistemului naţional

de învăţământ.

IV.7.2 Străinii cu drept de şedere permanentă în statele membre ale Uniunii

Europene

Cetăţenii unor state terţe sau apatrizii, cu drept de şedere permanentă în statele

membre ale Uniunii Europene, pot intra şi rămâne pe teritoriul statului român, pentru

o perioadă de 90 de zile în decurs de 6 luni, fără obligativitatea obţinerii unei vize de

intrare ( art. 120 O.U.G 194/2002).

66

IV.7.3 Membrii de familie ai străinilor cu drept de şedere permanentă în state

membre U. E.

Membrii de familie ai străinilor, care au un drept de şedere temporară în

scopul reîntregirii familiei într-un stat membru al Uniunii Europene, pot intra în

România în baza unei vize de lungă şedere acordate în acelaşi scop de către misiunile

diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei.

Acestor străini li se poate prelungi dreptul de şedere cu îndeplinirea condiţiilor

generale prevăzute de lege dacă:

a) prezintă permisul de şedere într-un stat membru al Uniunii Europene; b)

fac dovada că au locuit ca membri de familie ai străinului cu drept de şedere

permanentă într-un stat membru al Uniunii Europene;

c) fac dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de cel puţin salariul minim

net pe economie.

IV.7.3 Străinii victime ale traficului de persoane şi traficului de migranţi

Străinilor victime ale traficului de persoane şi traficului de migranţi, precum şi

ale infracţiunii prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002 sub denumirea de „facilitarea

şederii ilegale a străinilor pe teritoriul României”, li se poate acorda un permis de

şedere temporară, chiar dacă au intrat ilegal în România, la solicitarea procurorului

sau instanţei de judecată, în următoarele condiţii:

a) manifestă o intenţie clară de a coopera cu autorităţile române pentru a

facilita identificarea şi tragerea la răspundere penală a participanţilor la săvârşirea

infracţiunilor ale căror victime sunt;

b) au încetat relaţiile cu persoanele suspectate de comiterea infracţiunilor ale

căror victime sunt;

c) acordarea dreptului de şedere este oportună pentru derularea investigaţiilor

judiciare;

d) şederea acestora în România nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi

securitatea naţională.

Dreptul de şedere poate fi acordat, pentru o perioadă de 6 luni, cu

posibilitatea prelungirii pe noi perioade în aceleaşi condiţii.

Dreptul de şedere poate fi revocat în următoarele situaţii:

a) nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege;

67

b) titularul dreptului de şedere, în mod intenţionat, a reînnoit contactele cu

persoanele suspectate de comiterea infracţiunilor prevăzute mai sus;

c) dacă se constată că străinul a indus în eroare autorităţile competente cu

privire la calitatea de victimă sau cu privire la datele şi informaţiile furnizate;

d) când victima încetează să coopereze;

e) când autorităţile competente constată existenţa vreunuia dintre cazurile

prevăzute la art. 10 din C.Proc.Pen.

IV.7.4 Străinii minori neînsoţiţi

Autoritatea pentru străini şi formaţiunile sale teritoriale procedează pentru

minorii care intra neinsotiti, astfel:

- se stabilesc identitatea şi modul de intrare în ţară;

- li se asigură reprezentarea printr-o instituţie competentă care asigură protecţia şi

îngrijirea necesară, inclusiv cazarea în centre speciale de ocrotire, în aceleaşi condiţii

ca şi pentru copiii români;

- se iau măsuri de identificare a părinţilor, indiferent de locul de reşedinţă al

acestora, în scopul reunificării familiale;

- până la identificarea părinţilor, minorii de vârstă şcolară au acces la sistemul de

învăţământ;

- dacă părinţii minorului nu au reşedinţă în ţară, acesta se returnează în ţara de

reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri de familie, cu

acceptul acestora;

- în cazul neidentificării părinţilor sau a altor rude, i se acordă dreptul de şedere

temporară în România.

Accesul străinilor minori la educaţie este reglementat in art.122

Străinii minori care locuiesc în România au acces la învăţământul şcolar

obligatoriu în aceleaşi condiţii ca şi minorii cetăţeni români.

IV.8. Regimuri juridice speciale aplicabile străinilor

IV8.1. Refugiaţii şi persoanele strămutate

Refugiatul, asa cum este definit in art 1 al Conventiei O.N.U., adoptata la Geneva in

1951 ca fiind “orice persoană care, în urma unor evenimente şi a unor temeriFRefugiatii

68

justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la un

anumit grup social sau opiniilor sale politice, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o

are şi care nu poate sau, datorită acestor temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări;

sau care, neavând nici o cetăţenie şi găsindu-se în afara ţării, în care avea cetăţenia

obişnuită, ca urmare a unor evenimente, nu poate sau, datorită respectivelor temeri,

nu doreşte să se întoarcă".

Caracteristica principală a refugiaţilor este aceea că ei nu pot beneficia ori

nu doresc protecţia ţării lor de origine, motivele părăsirii acelei ţări putând fi:

opresiunea, persecuţia, ameninţarea vieţii sau libertăţii, sărăcia, războiul sau luptele

civile, dezastrele naturale, etc.

Cel mai înalt for internaţional care are ca obiect de activitate situaţia

refugiaţilor este Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (U.N.H.C.R.) creat la 14

decembrie 1950 şi funcţional de la 1 ianuarie 1951 si îndeplineşte în principal, două

funcţii:

1. asigură protecţia internaţională a refugiaţilor, în sensul că promovează

încheierea şi ratificarea unor convenţii internaţionale pentru protecţia refugiaţilor,

urmărind aplicarea acestora, ca şi adoptarea, prin acorduri speciale între guvernele

statelor, a unor măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei refugiaţilor şi pentru reducerea

numărului persoanelor care au nevoie de protecţie;

2. caută soluţii imediate sau pe termen lung pentru rezolvarea problemelor

acestora.

Legea nr. 122/2006 privind azilul în România transpune în sistemul nostru de

drept dispoziţiile comunitare conţinute în:

- Directiva Consiliului 2001/55/CE privind standardele minime de protecţie

temporară în eventualitatea unui flux masiv de persoane strămutate şi măsurile de

promovare a balanţei de eforturi între statele membre în vederea primirii unor astfel

de persoane şi suportarea consecinţelor;

- Directiva Consiliului 2003/9/CE din 27 ianuarie 2003 privind standardele minime

pentru primirea solicitanţilor de azil;

- Directiva Consiliului 2003/86/CE din 22 septembrie 2003 privind dreptul la

reunificarea familiei;

69

- Directiva Consiliului 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime

pentru calificare şi statutul cetăţenilor ţărilor terţe sau apatrizilor ca refugiaţi sau ca

persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională şi conţinutul protecţiei acordate.

Statutul refugiaţilor în România

Legea nr. 122/2006 stabileşte regimul juridic al străinilor care solicită o formă de

protecţie în România, regimul juridic al străinilor beneficiari ai unei forme de

protecţie în România, procedura de acordare, încetare şi anulare a unei forme de

protecţie în România, precum şi procedura pentru stabilirea statului membru

responsabil cu analizarea cererii de azil, precum si intelesul unor termeni cum ar fi:

a) formă de protecţie

b) solicitant sau solicitant de azil

c) străin

d) cerere pentru acordarea unei forme de protecţie sau cerere de azil

e) ţară de origine

f) procedură de azil

g) statut de refugiat

h) protecţie subsidiară

i) protecţie temporară, etc.

Autoritatea centrală responsabilă de implementarea politicilor României în

domeniul azilului, precum şi de aplicare a dispoziţiilor legii este Oficiul Naţional

pentru Refugiaţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Străinilor li se acorda, in conditiile legii:

a) statutul de refugiat;

b) protecţie subsidiară;

c) protecţie temporară sau protecţie umanitară temporară.

a. Statutul de refugiat se recunoaşte, la cerere, cetăţeanului străin care, în urma

unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate,

opinii politice sau apartenenţă la un anumit grup social, se află în afara ţării de origine

şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări, precum

şi persoanei fără cetăţenie care, fiind în afara ţării în care îşi avea reşedinţa obişnuită

70

datorită aceloraşi motive, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se

reîntoarcă.

Statutul de refugiat nu se acordă străinului şi apatridului cu privire la care există

motive serioase să se creadă că:

- au comis o infracţiune împotriva păcii şi omenirii, o crimă de război ori o altă

infracţiune similară;

- au comis o infracţiune gravă de drept comun în afara României, înainte de a fi

admişi pe teritoriul statului român;

- au comis fapte care sunt contrare scopurilor şi principiilor aşa cum sunt ele

enunţate în preambulul şi în art. 1 şi 2 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite;

- au instigat sau au fost complici la săvârşirea faptelor prevăzute mai sus.

- au planificat, au facilitat sau au participat la săvârşirea de acte de terorism, aşa cum

sunt acestea definite în instrumentele internaţionale la care România este parte.

b. Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu

îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care

există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv

în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios şi care nu poate

sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.

Prin risc serios se înţelege:

- condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse;

- tortura, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;

- o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare

a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern ori internaţional, dacă

solicitantul face parte din populaţia civilă.

Protecţia subsidiară nu se acordă cetăţenilor străini şi apatrizilor pentru aceleasi

motive pentru care nu se acorda nici statututl de refugiat.

c. Protecţia umanitară temporară se acordă persoanelor din zonele de conflict în

perioada de conflicte armate în care România nu este angajată, prin hotărâre a

Guvernului, elaborată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, la propunerea

Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, în situaţia în care se constată sau există informaţii

că, din zona de conflict, urmează să fie înregistrat un aflux masiv şi spontan de

persoane care au nevoie de protecţie.

71

Prin persoană care are nevoie de protecţie se înţelege orice persoană care face parte

din populaţia civilă şi care şi-a părăsit ţara de origine ca urmare a unui conflict armat

şi nu se poate întoarce în condiţii de siguranţă şi demnitate în ţara de origine.

Prin aflux masiv şi spontan de persoane care au nevoie de protecţie se înţelege

deplasarea către teritoriul României a unui număr semnificativ de persoane care

depăşeşte capacitatea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de soluţionare a cererilor

individuale.

Protecţia umanitară temporară se acordă pe o perioadă care nu poate depăşi 2 ani,

persoanele care beneficiază de ea putând depune, în mod individual, o cerere de azil,

numai după încetarea acestei forme de protecţie.

Procedura de azil

Pentru soluţionarea cererilor sunt prevazute urmatoarele tipuri de proceduri de

protecţie adresate statului român:

ü procedura ordinară;

ü o procedură specifică în situaţia reunificării familiei;

ü procedura accelerată;

ü procedura la frontieră;

ü procedura ţării terţe sigure.

Autorităţile competente să primească o cerere de azil sunt următoarele:

a) Oficiul Naţional pentru Refugiaţi şi formaţiunile sale teritoriale;

b) structurile Poliţiei de Frontieră Române;

c) structurile Autorităţii pentru Străini;

d) structurile Poliţiei Române;

e) structurile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului

Justiţiei.

Cererea de azil se depune de îndată ce:

a) solicitantul s-a prezentat într-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat;

b) solicitantul a intrat pe teritoriul României;

FProcedura de azil

72

c) au survenit evenimente în ţara de origine a solicitantului, care îl determină să ceară

protecţie pentru străinul cu drept de şedere în România.

Cererile de azil depuse în afara teritoriului României nu sunt admise. Cererea de azil

este individuală şi se înaintează personal de către solicitant sau, după caz, de curator

ori de reprezentantul legal, fiind completată în limba română sau într-o limbă pe care

solicitantul o cunoaşte, nefiind acceptate cererile de azil colective.

Admiterea sau respingerea cererii de azil se face prin hotărâre, care se

comunică de îndată, în scris, solicitantului.

Împotriva hotărârii de respingere a cererii de azil, se poate face plângere în

termen de 10 zile de la comunicare.

Plângerea motivată se depune numai la Oficiul Naţional pentru Refugiati, care

o inainteaza de indata instanţei de judecată competente.

În etapa judecătorească de soluţionare a cererilor de azil, dezbaterile au loc în

şedinţă secretă, procedura de azil desfăşurându-se cu respectarea principiului

confidenţialităţii.

Regimul juridic al refugiaţilor

Drepturile solicitanţilor de azil, conform dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 122/2006

astfel:

a) dreptul de a rămâne în România până la expirarea unui termen de 15 zile de la

finalizarea procedurii de azil;

b) dreptul de a fi asistat de un avocat în orice fază a procedurii de azil;

c) dreptul de a i se asigura, în mod gratuit, un interpret în orice fază a procedurii

de azil;

d) dreptul de a contacta şi a fi asistat de un funcţionar al Înaltului Comisariat al

Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) în orice fază a procedurii de azil;

e) dreptul de a fi consiliat şi asistat de un reprezentant al organizaţiilor

neguvernamentale, române sau străine, în orice fază a procedurii de azil;

f) dreptul de a fi informat, într-o limbă pe care o cunoaşte sau pe care se

presupune în mod rezonabil că o cunoaşte, în momentul depunerii cererii, cu privire

la drepturile şi obligaţiile pe care le are pe parcursul procedurii de azil;

g) dreptul la protecţia datelor personale şi a oricăror alte detalii în legătură cu

cererea sa;

FRegimul juridic al

refugiatilor

73

h) dreptul de a i se elibera un document temporar de identitate, a cărui valabilitate

va fi prelungită periodic de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, etc.

Obligatiile strainului pe durata procedurii de azil sunt:

a) prezentarea organelor teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în

scris, cererea motivată cuprinzând datele indicate de organul la care o depune,

precum şi de a se supune fotografierii şi amprentării. Amprentarea nu este efectuată

în cazul străinilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani;

b) prezentarea autorităţilor competente de informaţii complete şi reale cu privire

la persoana şi la cererea sa de azil;

c) depunerea tuturor documentelor pe care le are la dispoziţie şi care au relevanţă

cu privire la situaţia sa personală;

d) predarea documentului pentru trecerea frontierei de stat, urmând să primească

un document temporar de identitate;

e) obligaţia de a urmări stadiul procedurii şi de a informa autorităţile competente

cu privire la orice schimbare de reşedinţă;

f) de a răspunde la solicitările organelor cu atribuţii în domeniul azilului;

g) de a nu părăsi localitatea de reşedinţă fără autorizarea Oficiului Naţional pentru

Refugiaţi. Autorizaţia va fi emisă de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi în urma unei

analize individuale, obiective şi imparţiale, iar în cazul neautorizării, aceasta va fi

motivată;

h) prezentarea la examenele medicale ce îi sunt stabilite, etc.

IV.8.2. Personalul diplomatic şi consular

Personalul diplomatic şi consular aflat în misiune în România face parte din

categoria străinilor care au un statut specific.

Se bucură de privilegii şi imunităţi stabilite prin tratate internaţionale, precum:

ü Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961;

ü Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare din 1963;

ü Convenţia privind privilegiile şi imunităţile ONU din 1946.

FPersonalul

diplomatic siconsular

74

Principalele imunităţi acordate personalului diplomatic şi consular sunt:

- Inviolabilitatea persoanei, a locuinţei, documentelor şi bunurilor sale, cu excepţia

prinderii sale în flagrant delict, când pot fi aplicate măsuri de constrângere;

- imunitate de jurisdicţie penală, administrativă, civilă şi de executare;

- privilegii – scutiri de impozite, taxe vamale şi control vamal, taxe fiscale, prestaţii

personale.


Care este procedura acordarii azilului?



I. Macovei < Drept international privat> Editura Ars Longa, Iasi 2001A.T. Moldovan <Expulzarea, extradarea si readmisia in dreptul international >Editura All Beck, Bucuresti 2004N. Diaconu < Drept international privat> Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004A.Fuerea < Drept international privat> Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2005

FImunitatile pers.

diplomatic

75

Marie –Laure Niboyet, Geraud de Geouffe de la Pradelle < Droit internationalprive> L.G.D.J., 2008Augustin Fuerea < Drept international privat > Ed. Universul Juridic, 2008Ovidiu Ungureanu, Calina Jugastru, Adrian Circa < Manual de dreptinternational priva t> ,Ed. Hamangiu,2008B.Ancel,Y.Lequette <Les grands arrets de la jurisprudence francaise de droitinternational prive >Ed. Dalloz,2006I.P. Filipescu, A.I. Filipescu < Drept International Privat> Ed. Actami, Bucuresti2002B.M.C. Predescu < Drept international privat >Editura Universitaria Craiova 2002D.Al.Sitaru < Drept international privat > Ed. Actami, Bucuresti 1997T.R.Popescu < Drept international privat. Ed. Romfel, Bucuresti 1994Serban Al. Stanescu< Drept international privat. Pracitica judiciara>EdituraHamangiu, Bucuresti 2008Jeacota M., Piticaru G, Paun V., Iftimie E < Pozitia juridica a strainilor inRomania, culegere de studii, litografia Universitatii Alexandru Ioan Cuza> Iasi 1977Meitani G. <Curs de drept international privat> Editura All Beck, Bucuresti 2000

II. Legi.

Legea nr. 105/1992

Legea nr. 122/2006

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor înRomânia;

TEMĂ DE REFLECŢIE

Statutul refugiatilor in Romania



1. Principalele imunitati acordate personalului diplomatic si consular sunt:a) imunitatea de jurisdictie penalab) imunitate de jurisdictie civilac) scutiri de taxe vamale si control vamal

76

2. Obligatiile solicitantului de azil sunt:a) obligatia de a preda documentul pentru trecerea frontiereib) obligatia de a nu parasi localitatea de resedintac) obligatia de a parasi teritoriul Romaniei in termen de 30 zile de la

finalizarea procedurii de azil in cazul in care solicitantul nu a obtinutforma de protectie solicitata

3. Clauza natiuni celei mai favorizate presupune:a) reglementari ce confera cetatenilor statelor semnatare aceleasi drepturi pe

teritorile tarii respectiveb) prevederi prin intermediul carora partile contractante isi acorda pe baza de

reprocitate aceleasi avantaje si privilegic) ca, unele categori de straini pot beneficia de anumite drepturi prevazute de

legea nationala sau de conventiile internationale la care Romania esteparte

4. Straini pot beneficia in Romania de urmatoarele drepturi, Conform O.U.G.nr.194/2002

a) de a se deplasa liber si de a-si stabili oriunde pe teritoriul tari resedinta sau domiciliulb) de protectie generala a persoanelor si averilorc) de dispozitiile mai favorabile prevazute in Constitutie

5. Strainii nu pot:d) organiza partide politice pe teritoriul Romanieie) sa ramana peste perioada pentru care li s-a aprobat dreptul de sederef) sa nu se supuna controlului organelor de politie

6. Pentru a intra in Romania, straini trebuie sa:a) prezinte documente care fac dovada existentei unor mijloace de intretinere

pe perioada sederib) nu fi incalcat anterior, scopul declarat la obtinerea vizeic) nu aiba introdu-se alerte in sistemul informatic Schengen

7.Viza de tranzit, permite strainului:a) sa tranziteze teritoriul Romaniei o singura datab) sa tranziteze teritoriul Romaniei de mai multe oric) sa tranziteze teritoriul Romaniei de cate ori doreste dar fara ca duratafiecarui tranzit sa depaseasca 10 zile

8. Viza de lunga sedere se acorda strainilor:a) pe o perioada de 30 zileb) pe o perioada de 90 de zilec) pentru reintregirea familiei

9. Dreptul de sedere permanenta se acorda strainilor care:

77

a) au avut o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei in ultimii10 ani anteriori depunerii cereriib) au avut o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei in ultimii5 ani anteriori depunerii cereriic) au avut o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei in ultimii 3ani anteriori depunerii cererii

10. Dreptul de sedere permanenta se acorda de catre:a) personalul diplomatic si consularb) Presedintele Romanieic) Seful Oficiului Roman pentru Imigrari


Intrebari Raspunsuri IntrebariRaspunsuri1 a,b,c 6 a,b,c2 a,b 7 a,b3 b 8 b,c4 a,b,c 9 b5 a,b,c 10 c

CAPITOLUL VPERSOANELE JURIDICE IN DREPTUL

INTERNATIONAL PRIVAT1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Timpul necesar studierii capitolului5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectivă7. Temă de reflecţie8. Teste9. Răspunsuri şi comentarii la teste

78

Cuprins:

� Clasificarea persoanelor juridice� Determinarea legii aplicabile persoanelor juridice� Domeniul de aplicare a legii nationale a persoanei juridice� Conditia juridica a persoanei juridice straine� Capacitatea de folosinta a persoanei juridice straine in Romania

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind persoanajuridica si legea aplicabila acestora.

� Obiective operaţionale: Vor fi evidenţiate elementele cu privire lacapacitatea de folosinta a persoanei juridice, la conditia juridica si la domeniulde aplicare a legii nationale a persoanei juridice.


CAPITOLUL VPERSOANELE JURIDICE IN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT

Definiţie. Noţiuni generale

Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, in

art.26 lit.e face vorbire despre persoana juridica in legislatia romana; astfel: sunt

persoane juridice “orice organizaţii care au o organizare de sine stătătoare şi un

patrimoniu propriu afectat realizării unui anume scop în acord cu interesul obştesc”.

Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat, este relevantă doar

persoana juridică angrenată în raporturi juridice de drept civil (în sens larg) cu

element de extraneitate, deoarece doar aceste raporturi juridice sunt susceptibile să

genereze probleme ce ţin de conflictul de legi.

FDefinitia pers.

juridice

79

Persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului

ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.

Clasificarea persoanelor juridice

O primă distincţie este aceea dintre persoanele juridice de drept privat şi cele de

drept public.

ü Persoanele juridice pot lega raporturi juridice guvernate de regimuri de drept

diferite.

ü Importanţa clasificării rezidă în aceea că doar persoanele juridice de drept

privat pot genera probleme conflictuale ce interesează dreptul internaţional privat

ü O alta distincţie se face între persoanele juridice de drept intern şi persoanele

juridice de drept internaţional (cum este cazul statelor şi organizaţiilor internaţionale

guvernamentale).

Statele comportă o personalitate juridică complexă. Ele sunt subiecte de drept

internaţional dar pot fi privite şi ca persoane juridice de drept intern privat (când

acţionează jure gestionis) sau public (când acţionează jure imperii).

Persoanele juridice de drept internaţional:

ü sunt constituite printr-un acord internaţional (spre deosebire de persoanele

juridice de drept intern, constituite în temeiul unei legi naţionale, chiar şi atunci când

prezintă elemente străine în structura lor);

ü sunt anaţionale, fiind imposibil să se vorbească de naţionalitatea statului, care

este izvorul naţionalităţii (persoanele juridice de drept intern sunt purtătoare ale

naţionalităţii unui stat);

ü sunt beneficiarele unei duble personalităţi juridice (de drept internaţional şi de

drept intern);

ü desfăşoară activităţi internaţionale de anvergură;

ü existenţa şi funcţionarea lor sunt guvernate de normele dreptului internaţional.

ü după naţionalitatea lor: persoane juridice române (naţionale) şi străine;

ü după criteriul sediului: persoane juridice cu sediul în România şi persoane

juridice cu sediul în străinătate

FClasificarea pers

juridice

80

ü după natura dreptului de proprietate: persoane juridice de stat (statul,

organele puterii legislative, executive, judecătoreşti, unităţile administrativ-teritoriale,

regiile autonome cu capital de stat), persoane juridice private şi persoane juridice

mixte;

ü după natura scopului: persoane juridice cu scop patrimonial şi fără scop

patrimonial (cu scop nepatrimonial).

ü funcţie de provenienţa capitalului social: persoanele juridice române pot fi:

fără sau cu participare străină;

Dreptul internaţional privat este interesat de soluţionarea următoarelor probleme

privind activitatea persoanelor juridice în relaţiile economice internaţionale:

ü determinarea naţionalităţii, adică a apartenenţei la un anumit stat a persoanei

juridice – problemă rezolvată de normele juridice ale fiecărui stat, care stabilesc

criteriile în acest sens.

ü condiţia persoanei juridice, care prezintă două aspecte:

- a) recunoaşterea extrateritorială a persoanei juridice constituite în străinătate şi

- b) drepturile care se atribuie persoanei juridice recunoscute.

Determinarea legii aplicabile persoanei juridice

Funcţie de felul calificării – primară sau secundară– şi de legea după care se face

calificarea, se determină şi legea care va stabili dacă un colectiv organizat are sau nu

calitatea de persoană juridică.

Dreptul internaţional privat român a statuat principiul calificării primare după

lex fori, consacrat de art. 3 din Legea nr. 105/1992 conform căruia “când

determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei

instituţii de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridică

stabilită de legea română”.

Naţionalitatea persoanei juridice

Naţionalitatea desemnează apartenenţa persoanei juridice la un anumit stat, fiind

elementul pe baza căruia se distinge între persoanele juridice străine şi cele naţionale.

FDeterminarea legii

aplicabile

FNationalitateapers. juridice

81

ü Pentru persoana juridică naţionalitatea are aceeaşi semnificaţie ca şi cetăţenia

persoanei fizice şi serveşte la determinarea statutului juridic al subiectului colectiv de

drept.

ü Potrivit art. 40 din Legea nr. 105/1992, persoana juridică are naţionalitatea

statului pe teritoriul căruia şi-a stabilit, conform actului constitutiv, sediul social. -

Naţionalitatea se determină după legea forului, prin aplicarea criteriilor prevăzute de

această lege.

Criterii de determinarea a nationalitatii

1. criteriul sediului social: persoana juridică are naţionalitatea statului unde îşi

stabileşte sediul social.

ü Sediul trebuie să fie real, iar nu fictiv, adică persoana juridică să îşi aibă acolo

centrul administrativ, respectiv principalele organe de conducere.

ü Dacă organele de conducere se află în mai multe ţări, sediul social este

considerat a fi în ţara în care se află organul superior de conducere.

ü Sediul mai trebuie să fie serios, adică să se afle într-o ţară cu care persoana

juridică prezintă legături semnificative.

2. criteriul voinţei fondatorilor: presupune stabilirea naţionalităţii persoanei juridice

de către membrii fondatori, prin actul constitutiv şi statut, funcţie de interesele lor si

reprezintă o aplicare a principiului autonomiei de voinţă în materia determinării

naţionalităţii persoanei juridice- nu este acceptat in doctrina deoarece favorizează

frauda la lege prin eludarea normelor cu caracter imperativ, edictate pentru ocrotirea

intereselor obşteşti şi pe cele ale terţilor;

3. criteriul locului de înregistrare a persoanei juridice numit şi criteriul

încorporării: naţionalitatea este dată de statul în care au fost îndeplinite formalităţile

pentru constituirea acesteia, chiar dacă sediul ar fi stabilit în alt stat.

4. criteriul locului unde se află centrul activităţii economice a persoanei juridice,

potrivit căruia naţionalitatea ar fi dată de statul centrului activităţii ei

5 .criteriul controlului: naţionalitatea persoanei juridice este dată de apartenenţa

conducătorilor ei sau după cetăţenia asociaţilor, ori de naţionalitatea capitalului social

82

sau chiar de cetăţenia acelora în folosul cărora se desfăşoară activitatea persoanei

juridice.

ü Este folosit în unele tratate internaţionale pentru a se putea face deosebirea

între persoanele juridice străine şi cele naţionale ori este folosit în scopul atribuirii

unor drepturi cu caracter special doar persoanelor juridice naţionale, precum şi atunci

când se aplică unele măsuri discriminatorii persoanelor juridice străine;

6. criterii mixte, rezultate din folosirea concomitentă a mai multor criterii dintre cele

enumerate mai sus.

În dreptul internaţional privat român, determinarea naţionalităţii persoanei juridice se

face pe baza unui criteriu de drept comun (care este în sensul criteriului sediului

social), precum şi pe baza unor criterii speciale.

7. Criteriul de drept comun este dat de art. 40 din Legea nr. 105/1992: “persoana

juridică are naţionalitatea statului pe teritoriul căruia şi-a stabilit, conform actului

constitutiv, sediul social. Dacă există sedii în mai multe state, determinant pentru

naţionalitatea persoanei juridice este sediul real. Prin sediu real se înţelege locul unde

se află centrul principal de conducere şi gestiune a activităţii statutare, chiar dacă

hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de

acţionarii sau de asociaţii din alte state”.

Criteriul adoptat de norma română de drept internaţional privat este cel al sediului

social

8. Criteriile speciale sunt stabilite de convenţii internaţionale pentru situaţii deosebite

şi sunt mai rare în practică deoarece ele nu privesc naţionalitatea persoanei juridice în

ansamblul său, ci numai anumite aspecte legate de naţionalitatea acesteia, în funcţie

de obiectul de reglementare al respectivei convenţii. Exemple de criterii speciale:

a) Criteriul locului constituirii persoanei juridice, numit şi criteriul

încorporării, este aplicat, practic, toate acordurile privind evitarea dublei impuneri şi

prevenirea evaziunii fiscale.

b) Criteriul controlului poate fi regăsit în unele dintre acordurile privind

promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiate de Guvernul României cu

guvernele altor state.

83

c) Criteriul mixt al locul constituirii şi sediul social (Tratatul pentru comerţ şi

navigaţie încheiat cu Japonia în 1970, ratificat prin Decretul nr. 22/1970);

d) Criteriul mixt al locului constituirii şi cel al controlului (Acordul privind

relaţiile comerciale dintre Guvernul României şi Guvernul S.U.A., ratificat prin

Legea nr. 50/1992);

e) Unele tratate folosesc, alternativ, două criterii. Spre exemplu, Acordurile

privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiate cu Franţa (Legea

nr. 88/1995) şi cu Regatul Ţărilor de Jos (Legea nr. 14/1994) fac referire la criteriul

mixt al sediului şi la cel al constituirii şi, alternativ, la cel al controlului, lărgind prin

aceasta sfera de aplicare a tratatului;

f) Există şi situaţia în care sunt folosite criterii diferite pentru fiecare stat

parte al Acordului. Astfel, Acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a

investiţiilor încheiat cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (Legea nr.

109/1995) prevede criteriul mixt al sediului (real) şi încorporării pentru determinarea

persoanelor juridice române şi criteriul încorporării pentru determinarea persoanelor

juridice engleze.

Schimbarea naţionalităţii persoanei juridice

Cazuri posibile

ü la schimbarea sediului persoanei juridice între două state care utilizează,

ambele, criteriul sediului social;

ü mutarea sediului persoanei juridice dintr-un stat care respectă criteriul

sediului într-un alt stat, care cunoaşte alt criteriu; potrivit legii primului stat, persoana

juridică dobândeşte naţionalitatea noului său sediu, în timp ce, potrivit legii celui de-

al doilea stat nu are loc nici o schimbare de naţionalitate;

ü modificarea naţionalităţii (cetăţeniei) majorităţii capitalului social (sau

asociaţilor) duce la schimbarea naţionalităţii în cazul sistemelor legislative care

îmbrăţişează criteriul controlului.

Şi în dreptul internaţional privat român, schimbarea naţionalităţii persoanei juridice

operează în cazul schimbării sediului social dintr-un stat în altul.

84

Calificarea noţiunii de sediu social

Naţionalitatea persoanei juridice se determină după criteriile stabilite de legea

forului.

Noţiunea de sediu social se poate califica, dupa:

ü legea naţională a persoanei juridice;

ü legea forului;

ü legea statului unde se află persoana juridică (lex loci);

ü legea statului unde a fost stabilit sediul statutar al persoanei juridice.

ü legea statului care reglementează efectele care interesează persoana

juridică.

Calificarea noţiunii de sediu social în dreptul internaţional privat român

Noţiunea de sediu social în dreptul român este calificată prin următoarele

reglementări:

ü reglementarea generală din Legea nr. 105/1992- art. 40 alin. 1, dispune :

persoana juridică are naţionalitatea statului pe teritoriul căruia şi-a stabilit prin actul

constitutiv sediul social.

ü reglementări cu caracter special au fost cuprinse şi în Legea nr. 187/2003

privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a

hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii

Europene (publicată în “Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 333 din 16 mai

2003), aplicabile când elementul de extraneitate se situează într-unul dintre statele

membre ale Uniunii Europene. Legea nr. 187/2003 a fost abrogată expres de art. I din

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare

pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la

Uniunea Europeană

În cazul societăţilor comerciale fără personalitate juridică (asociaţiile în

participaţie din dreptul român, francez, german, societăţile în comandită simplă din

dreptul german, etc.), se aplică prin analogie art. 40 alin. 3 din Legea nr. 105/1992.

Regimul lor juridic este supus legii statului pe teritoriul căruia se află centrul

principal de conducere şi de gestiune a activităţii societăţii respective şi nu legii

contractului de societate.

85

Domeniul de aplicare a legii naţionale a persoanei juridice

Statutul personal al persoanei juridice

Prin statutul persoanei juridice se înţelege ansamblul normelor juridice care

reglementează naşterea, manifestarea sau stingerea existenţei acesteia precum şi

normele care reglementează raporturile persoanei juridice ca subiect de drept faţă de

terţi.

ü Statutul personal al persoanei juridice se referă la capacitatea de folosinţă şi

capacitatea de exerciţiu pe care ea le are.

ü Este cârmuit de legea naţională a persoanei juridice. Potrivit art. 41 alin. 1 din

Legea nr. 105/1992, statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa

naţională, determinată conform art. 40 din acelaşi act normativ

ü Legea naţională a persoanei juridice reglementează ambele aspecte ale

capacităţii ei civile, şi anume:

a. capacitatea de folosinţă: se reglementează modurile de constituire,

funcţionare şi încetare a persoanei juridice, precum şi soarta bunurilor acesteia în caz

de lichidare; de asemenea, limitele activităţii sale, raporturile juridice din cadrul

persoanei juridice şi cele cu terţe persoane.

b. capacitatea de exerciţiu- se determină care sunt organele persoanei juridice şi

în ce condiţii ele pot angaja persoana juridică în raporturile cu terţii. Legea statutului

organic al persoanei juridice reglementează îndeosebi:

ü capacitatea;

ü modul de dobândire şi pierdere a calităţii de asociat;

ü drepturile şi obligaţiile care decurg din calitatea de asociat;

ü modul de alegere, competenţele şi funcţionarea organelor de conducere a

persoanei juridice;

ü reprezentarea ei prin intermediul organelor proprii;

ü răspunderea persoanei juridice şi a organelor ei faţă de terţi;

ü modificarea actelor constitutive;

ü dizolvarea şi lichidarea persoanei juridice.

FStatutul personal

al pers. Jur.

86

V.4.2. Statutul sucursalei şi filialei persoanei juridice

Conform art. 41 alin. 2 din Legea nr. 105/1992, statutul organic al sucursalei

înfiinţate de o persoană juridică într-o altă ţară, este supus legii naţionale a acesteia,

adică legii persoanei juridice care a înfiinţat-o.

Statutul organic al filialei este supus legii statului pe teritoriul căruia şi-a stabilit

propriul sediu, independent de legea aplicabilă persoanei juridice care a înfiinţat-o.

Legile care reglementează statutul organic al sucursalei şi filialei persoanei

juridice sunt diferite una de cealaltă.

V.5. Condiţia juridică a persoanei juridice străine

Condiţia juridică a străinului persoană juridică presupune analiza a două aspecte:

1.determinarea legii naţionale a persoanei juridice şi

2.determinarea condiţiei juridice a străinului ca persoană juridica( recunoaşterea

extrateritorială a persoanei juridice şi stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care pot fi

conferite acesteia, după recunoaşterea în ţara forului).

V.5.1. Recunoaşterea persoanei juridice străine

Recunoaşterea este admisă de toate statele, prin legea naţională, şi se face numai

dacă persoana juridică străină a fost constituită în conformitate cu legea sa naţională

şi nu se opune ordinii publice de drept internaţional privat. Recunoaşterea persoanei

juridice străine este un act declarativ de drepturi prin care se constată existenţa

persoanei juridice şi se recunosc extrateritorial efectele existenţei ei.

Obiectul recunoaşterii îl reprezintă calitatea persoanei juridice de subiect de

drept, modificările capacităţii de folosinţă a acesteia (reorganizare, faliment, lichidare

sau încetarea existenţei).

Conform art. 43 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea

raporturilor de drept internaţional privat, persoana juridică străină cu scop patrimonial

valabil constituită în statul a cărui naţionalitate o are, este recunoscută de plin drept în

România.

Condiţiile în care intervine recunoaştere de drept sunt:

ü să fie constituită conform dispoziţiilor prevăzute de legea ei naţională;

FRecunoasterea

pers. Jur.

87

ü să aibă calitatea de subiect de drept ;

ü să nu fi încălcat ordinea publică de drept internaţional privat român.

Recunoaşterea de drept a persoanelor juridice cu scop patrimonial străine este

consacrată şi de Decretul-lege nr. 122/1990 privind autorizaţia şi funcţionarea

reprezentanţelor firmelor comerciale şi organizaţiilor economice străine, autorizarea

presupunând recunoaşterea lor prealabilă.

Persoanele fără scop patrimonial sunt recunoscute pe baza aprobării

prealabile a Guvernului, prin hotărâre judecătorească, sub condiţia reciprocităţii, dacă

au fost valabil constituite în statul de origine, iar scopul lor nu contravine ordinii

sociale şi economice a României

Pentru a se manifesta într-un stat străin, altul decât cel în care s-au înfiinţat,

persoanele juridice (atât cele de drept intern, cât şi cele de drept internaţional)

trebuie recunoscute.

Pentru recunoasterea persoanei juridice straine trebuie, insa, indeplinite

conditiile ce rezulta implicit din dispoziţiile legii:

ü persoana juridică străină să fi fost constituită în conformitate cu legea ei

naţională;

ü aceasta să aibă calitatea de subiect de drept, adică să fie vorba de o persoană

juridică;

ü ordinea publică din dreptul internaţional privat să nu se opună la

recunoaşterea ei ca persoană juridică.

V.5.2. Drepturile şi obligaţiile persoanei juridice străine

Drepturile şi obligaţiile persoanei juridice străine -conform art. 44 din Legea

nr. 105/1992: „persoana juridică străină, care este recunoscută, beneficiază de toate

drepturile care decurg din legea statutului ei organic, afară de cele interzise de statul

român prin dispoziţiile sale legale, aplicându-se regimul naţional sub condiţia

reciprocităţii”.

Reciprocitatea priveşte, conform art. 163 din Legea nr. 105/1992, protecţia

juridică, scutirea de taxe, asistenţa juridică gratuită.

Persoana juridică străină nu se poate bucura de mai multe drepturi decât

persoana juridică română; prin derogare, se poate acorda acesteia clauza naţiunii celei

mai favorizate, sub condiţia reciprocităţii.

FDrepturile si oblig.

Pers. Jur.

88

V.5.3. Activitatea persoanelor juridice străine în România

Persoanele juridice care doresc să desfăşoare în ţara noastră o activitate cu

caracter permanent, au nevoie de autorizarea organelor competente.

Reprezentanţele firmelor străine nu pot desfăşura decât operaţiuni stabilite

prin autorizaţia de funcţionare, care se eliberează de Ministerul Economiei şi

Comerţului pe baza cererii adresate acestuia şi care trebuie să cuprindă în mod

obligatoriu menţiunile prevăzute în art. 1 din Decretul-Lege nr. 122/1990, ce

stabileşte: “societăţile comerciale şi organizaţiile economice străine pot avea

reprezentanţe în România pe baza autorizaţiei eliberate în acest scop".

Art. 45 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept

internaţional privat prevede că persoanele juridice străine recunoscute în România îşi

desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării noastre în condiţiile stabilite de legea română

referitoare la exercitarea activităţilor economice, sociale, culturale sau de altă natură.

O.U.G nr. 92/1997 priveste stimularea investiţiilor directe, cadrul general

privind facilităţile şi garanţiile de care beneficiază investiţiile directe în România.

V.6 Capacitatea de folosinta a persoanei juridice straine in Romania

V.6.1. Capacitatea juridică. Definiţie. Noţiune

Capacitate juridică reprezinta capacitatea de a fi subiect de drept.

Capacitatea juridică (capacitatea de drept) se defineşte ca fiind aptitudinea

generală şi abstractă de a avea şi exercita drepturi subiective şi de a-şi asuma şi

îndeplini obligaţiile.

Trăsăturile caracteristice ale capacităţii juridice ale persoanei juridice sunt:

ü Generalitatea – este însuşirea pe care o are persoana juridică de a avea

drepturi şi obligaţii.

ü Unicitatea - prin acest caracter înţelegându-se însuşirea ei de a aparţine

fiecărei persoane juridice; dacă persoana juridică este un subiect de drept distinct,

atunci capacitatea sa juridică este unică.

FCapacitatea

juridica

89

ü Legalitatea - aceasta este însuşirea intrinsecă a capacităţii juridice a persoanei

juridice, care constă în faptul că recunoaşterea, conţinutul, începutul şi sfârşitul

acesteia sunt reglementate prin lege; capacitatea juridică a persoanei juridice este

efectiv de domeniul legii.

V.6.2. Capacitatea juridică de folosinţă

Capacitatea juridică se compune din două elemente: capacitatea de folosinţă

şi capacitatea de exerciţiu, ambele existând atât în cazul persoanei fizice cât şi în

cazul persoanei juridice.

Capacitatea de folosinţă este aptitudinea generală şi abstractă de a avea

drepturi şi obligaţii.

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a-şi exercita drepturile

şi de a-şi asuma obligaţiile, săvârşind acte juridice (conform art. 5, alin. 2 şi 3 din

Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice).

Persoanele juridice supuse înregistrării au personalitate juridică (deci

capacitate de folosinţă), după caz: de la data actului de dispoziţie care o înfiinţează,

de la data recunoaşterii, ori de la data autorizării înfiinţării lor. Excepţia de la această

regulă este prevăzută în alineatul ultim al art. 33 din Decretul nr. 31/1954, care

instituie o capacitate de folosinţă anticipată (fiind necesară pentru efectuarea actelor

de înfiinţare a persoanei juridice).

Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice este determinat de scopul

pentru care a fost înfiinţată.

V.6.3. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice străine în România

Recunoaşterea unei persoane juridice străine înseamnă existenţa sa ca subiect

de drepturi şi obligaţii în afara statului de origine.

Aceasta îi conferă persoanei juridice străine în România dreptul de a-şi

extinde activitatea pe teritoriul ţării noastre, ca stat care i-a acceptat calitatea de

persoană juridică.

Este necesara stabilirea a două aspecte:

ü Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice care rezultă din statutul său şi

care este reglementata de lex causae (legea internă sau ordinea juridică internaţională)

şi care este denumită capacitatea de folosinţă organică;

FNationalitateapers. juridice

90

ü Capacitatea de folosinţă operantă în statul străin în care este recunoscută

persoana juridică şi care a mai fost denumită capacitate juridică de folosinţă

eficientă.

Reglementarea română care stabileşte capacitatea de folosinţă a persoanei

juridice o în:

ü Codul Comercial, în Legea persoanelor juridice nr. 21/1924 (reglementare

înlocuită de Ordonanţa de Guvern nr. 26/2000);

ü Decretul nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice şi juridice;

ü Decretul-lege nr. 122/1990 privind autorizarea în România a reprezentanţelor

societăţilor comerciale şi a organizaţiilor economice străine;

ü Hotărârea Guvernului nr. 1222/1990 privind regimul impozitelor şi taxelor

aplicabile reprezentanţelor din România a societăţilor comerciale şi a organizaţiilor

economice străine, şi drepturile şi obligaţiile legate de salarizarea personalului român

(domeniu care a intrat sub incidenţa Codului Fiscal instituit de Legea nr. 571/2003);

ü Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine (înlocuită şi ea cu

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea in- vestiţiilor

directe) şi în Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept

internaţional privat.

A. Statutul organic al persoanei juridice străine

· Statutul organic al persoanelor juridice de drept intern

Reglementarea actuală de drept internaţional privat în România, prin art. 40, alin.

3 din Legea nr. 105/1992 stabileşte: că sediul social real al unei societăţi este “locul

unde se află centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, chiar

dacă hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de

acţionari sau asociaţi din alte state”.

În acelaşi sens şi reglementarea cuprinsă în legea organică a societăţilor

comerciale, Legea nr. 31/1990, alin. 2 al art. 1 stabileşte: “Societăţile comerciale cu

sediul în România sunt persoane juridice române”.

FStatutul organic al

pers. Jur.

91

Regula din dreptul internaţional privat român este aceea conform căreia persoana

juridică are naţionalitatea statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit, potrivit actului

constitutiv, sediul social.

O persoană juridică înfiinţată în străinătate nu va fi recunoscută în România ca

persoană juridică dacă, potrivit legislaţiei române, sediul său social este considerat a

fi în România. Aceasta deoarece, în realitate, nu sunt îndeplinite condiţiile de

înfiinţare prevăzute de legea română (în ceea ce priveşte formalităţile de autorizare şi

înmatriculare).

De cele mai multe ori s-a constatat că naţionalitatea persoanei juridice, pe lângă

funcţia de a defini poziţia persoanei juridice pe planul regimului străinilor,

îndeplineşte şi rolul de a o individualiza, stabilind lex causae (deci legea naţională a

persoanei juridice), care guvernează statutul organic.

· Statutul organic de drept civil al persoanelor juridice de drept

internaţional

Această categorie de persoane juridice în România au drepturile care au fost

stabilite de statutul lor de înfiinţare.

În privinta organizaţiile interguvernamentale, situaţia este diferită, ele fiind

înfiinţate prin tratate internaţionale si numai acestea stabilesc modul de organizare şi

capacitatea, inclusiv cea din domeniul dreptului civil.

B. Modul de stabilire a capacităţii de folosinţă a persoanei juridice străine în

România. Regimul naţional

Statul roman delimiteaza atat drepturile persoanelor juridice supuse altor

legislatii, cat si intinderea capacitatii capacitatii civile a subiectelor de drept

international.

Persoana juridică străină recunoscută se bucură de acest regim naţional care nu

înseamnă în realitate un regim identic cu cel al persoanei juridice române, ci numai

un regim configurat după aceasta.

Norma de bază actuală, care instituie regimul naţional, este art. 44 din Legea nr.

105/1992 care stabileşte ca: ”o persoană juridică străină care este recunoscută

92

beneficiază de toate drepturile care decurg din statutul ei organic, în afară de cele pe

care statul care face recunoaşterea le refuză prin dispoziţiile sale legale”.

Persoanele juridice nepatrimoniale pot fi recunoscute în România pe baza

aprobării prealabile a Guvernului, prin hotărâre judecătorească, sub condiţia

reciprocităţii, dacă sunt valabil constituite în statul a cărui naţionalitate o au, iar

scopurile statutare pe care le urmăresc nu contravin ordinii sociale şi economice din

România.

Actuala reglementare, indiferent dacă provine din Codul Comercial, din Legea nr.

31/1990, modificată şi completată, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.

92/1997, sau din Legea nr. 105/1992, pune în evidenţă câteva caracteristici:

ü instituţionalizează principiul nediscriminării între persoanele juridice străine;

ü menţine în continuare principiul reciprocităţii, deşi el nu este întotdeauna, în

mod evident, susţinut;

ü păstrează existenţa principiului regimului naţional de care se bucură în

România marea majoritate a persoanelor străine;

ü schimbarea radicală a concepţiei privind dreptul de proprietate pe care

persoana juridică străină o poate avea în România asupra bunurilor mobile şi imobile.

Soluţia aplicării regimului naţional prin asimilare a persoanelor juridice străine cu

cele autohtone, din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor ce le revin, îşi

găseşte expresia în numeroasele tratate bilaterale încheiate de ţara noastră.

· Investitorul străin în România. Capacitatea lui de folosinţă

Prin investitor străin se înţelege acea “persoană fizică sau juridică cu domiciliul stabil

sau sediul social în afara României, care are calitatea de asociat sau acţionar într-o

societate comercială cu sediul în România.

In domeniul investiţiilor, reglementarea actuală este stabilită de Ordonanţa de urgenţă

a Guvernului nr. 92/1997, care defineste si urmatorii termeni:

a) investiţie directă - participarea la constituirea sau la extinderea unei întreprinderi în

oricare dintre formele juridice prevăzute de lege, de acţiuni sau de părţi sociale ale

unei societăţi comerciale, cu excepţia investiţiilor de portofoliu, sau înfiinţarea şi

extinderea în România a unei sucursale de către o societate comercială străină, prin:

ü aport financiar, în monedă naţională sau în valută convertibilă;

FInvestitor strain

93

ü aport în natură de bunuri imobile sau/şi bunuri mobile, corporale şi

necorporale;

ü participarea la creşterea activelor unei întreprinderi, prin orice mod legal de

finanţare;

b) investiţie de portofoliu - dobândirea de valori mobiliare pe pieţele de capital

organizate şi reglementate şi care nu permit participarea directă la administrarea

societăţii comerciale;

c) investitor - persoană fizică sau juridică, rezidentă sau nerezidentă, cu domiciliul

sau cu sediul permanent în România ori în străinătate, care investeşte în România, în

oricare dintre modalităţile prevăzute la lit. a) şib);

d) rezident/nerezident-persoanele calificate astfel conform reglementărilor în vigoare

privind regimul valutar;

e) profit reinvestit - sumele utilizate din profitul realizat pentru modernizarea

tehnologiilor şi extinderea activităţii societăţii comerciale, în active corporale şi

necorporale amortizabile, precum şi pentru achiziţii de active, părţi sociale sau de

acţiuni prin oferta Fondului Proprietăţii de Stat.

· Investitorii în România beneficiază, în principal, de următoarele

garanţii şi facilităţi:

a) posibilitatea efectuării de investiţii în orice domeniu şi în orice forme juridice

prevăzute de lege;

b) egalitatea de tratament - just, echitabil şi nediscriminatoriu - pentru investitorii

români sau străini, rezidenţi sau nerezidenţi în România;

c) garanţii împotriva naţionalizării, exproprierii sau altor măsuri cu efect echivalent;

d) facilităţi vamale şi fiscale;

e) asistenţă privind parcurgerea formalităţilor administrative;

f) dreptul la conversia în valuta investiţiei a sumelor în lei ce le revin din investiţie,

precum şi la transferul valutei în ţara de origine, potrivit reglementărilor privind

regimul valutar;

g) dreptul investitorilor de a alege instanţele judecătoreşti sau arbitrale competente

pentru soluţionarea eventualelor litigii;

h) posibilitatea reportării pierderilor înregistrate în cursul unui exerciţiu financiar pe

seama profitului impozabil al exerciţiilor financiare următoare;

FFacilitatile

investitorilor

94

i) posibilitatea utilizării amortizării accelerate;

j) posibilitatea deducerii cheltuielilor pentru reclamă şi publicitate din profitul

impozabil;

k) posibilitatea angajării de cetăţeni străini, în conformitate cu prevederile legale în

vigoare.

· Litigiile dintre investitorii străini şi statul român

cu privire la drepturile şi obligaţiile rezultând din prevederile ordonanţei

vor fi soluţionate, la alegerea investitorului, potrivit procedurii instituite

prin:

ü Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi Legea nr. 105/1992 cu

privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;

ü Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi

persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965 şi ratificată de

România prin Decretul Consiliului de Stat nr. 62/1975, publicat în Buletinul Oficial,

Partea I, nr. 56 din 7 iunie 1975, atunci când investitorul străin este cetăţean al unui

stat-parte la convenţie şi diferendul este rezolvat prin conciliere şi/sau arbitraj. În

astfel de situaţii, o societate română în care investitorii străini deţin - potrivit legii

române - o poziţie de control, aceasta va fi considerată, conform art. 25 alin. (2) lit. b)

din convenţie, ca având naţionalitatea investitorilor străini;

ü Regulamentul de arbitraj UNCITRAL/CNUDCI; în cazul în care arbitrii nu

vor fi desemnaţi în condiţiile acestui regulament, ei vor fi desemnaţi de către

secretarul general al Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor

Relative la Investiţii.

· Formele de societate cele mai frecvent folosite de către investitorii

străini sunt:

Societatea cu răspundere limitată (SRL) - în cazul căreia răspunderea asociaţilor

este limitată la suma subscrisă ca participare la capitalul social al societăţii. Capitalul

social al unui SRL trebuie să fie de minim 200 lei, împărţit în acţiuni cu valoarea

nominală de cel puţin 10 lei fiecare. Numeric, societatea cu răspundere limitată poate

avea între unu şi 50 de asociaţi, care pot fi persoane fizice sau/şi juridice, existând

FFormele de

societate

95

interdicţia ca o persoană, fie ea juridică sau fizică, să fie acţionar unic la mai multe

SRL-uri;

Societatea pe acţiuni (SA) - la care răspunderea acţionarilor este limitată la suma

subscrisă în capitalul social al societăţii. Capitalul minim trebuie să fie de 2.500 lei.

Acţiunile trebuie să fie deţinute de cel puţin cinci acţionari, persoane fizice şi/sau

juridice (în acest caz nu mai este prevăzută o limită numerică maximă).

Reprezentanţa - aceasta este, în general, înfiinţată de societăţi străine în România

pentru desfăşurarea de activităţi care nu generează venituri precum publicitatea şi

cercetarea de piaţă în numele societăţii mame. Reprezentanţele nu pot desfăşura

activităţi comerciale în România. Se prevede că, în vederea înregistrării unei

reprezentanţe, funcţionarii societăţii ar trebui să depună o cerere la Departamentul

General de Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului şi să

plătească un tarif anual pentru autorizaţie.

Sucursala - nu are o identitate juridică proprie sau capital social. De asemenea,

activităţile ei nu pot depăşi obiectul de activitate al societăţii mame, fiind o subunitate

a acesteia.

Asocierea în participare - legislaţia română (Codul comercial român) permite

încheierea unui contract de asociere în participaţiune, în baza căruia părţile acţionează

solidar pentru a îndeplini un obiectiv de afaceri comun. Această formă de a investi în

România nu generează o persoană juridică. În majoritatea cazurilor, una din părţi se

ocupă de contabilitatea asocierii în participare.

· Fuziuni şi absorbţii: După înfiinţarea unei persoane juridice

române, investitorii străini pot, în cursul derulării afacerilor, să îşi restructureze

activităţile prin intermediul fuziunilor şi absorbţiilor, potrivit legii române.

Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată,

reprezintă cadrul legal general pentru efectuarea fuziunilor şi absorbţiilor în România.

Fuziunea trebuie hotărâtă în mod separat, de către fiecare din societăţile participante

cu drepturi de vot în Adunarea Generală a Acţionarilor. După această etapă, se

întocmeşte un proiect de fuziune înregistrat la Registrul Comerţului pentru a primi

avizul judecătorului delegat şi publicat în Monitorul Oficial.

Fuziunea se consideră încheiată după înregistrarea la Registrul Comerţului a

hotărârii finale a acţionarilor prin care se aprobă fuziunea şi a modificărilor statutului

96

societăţilor care fuzionează (şi anume, dizolvarea sau creşterea capitalului social la

nivelul societăţii absorbante).

· Achiziţii imobiliare: Legea nr. 312/2005 privind dobândirea

dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi,

precum şi de către persoanele juridice străine care reglementează domeniul, dispune

că: cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene, apatridul cu domiciliul într-un

stat membru sau în România, precum şi persoana juridică constituită în conformitate

cu legislaţia unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în

aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români şi pentru

persoanele juridice române. De asemenea, cetăţeanul unui stat membru nerezident în

România, apatridul nerezident în România cu domiciliul într-un stat membru, precum

şi persoana juridică nerezidentă, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat

membru, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reşedinţe

secundare, respectiv sedii secundare, la împlinirea unui termen de 5 ani de la data

aderării României la Uniunea Europeană. Legea mai dispune că apatridul, cetăţeanul

străin şi persoana juridică aparţinând statelor terţe pot dobândi dreptul de proprietate

asupra terenurilor, în condiţiile reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de

reciprocitate. În orice caz, cetăţeanul străin, apatridul şi persoana juridică aparţinând

statelor terţe nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condiţii mai

favorabile decât cele aplicabile cetăţeanului unui stat membru şi persoanei juridice

constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru.

· Facilităţi privitoare la investiţii: Investitorilor români şi străini le

sunt oferite şanse egale de a investi în România. În general, facilităţile sunt acordate

în acord cu dezvoltarea economică a ţării, vizând în special accelerarea

industrializării în zonele defavorizate precum şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi

mijlocii (IMM-uri), a sectorului petrolier şi de gaze şi a micro-întreprinderilor.

· Investiţii mari cu impact semnificativ în economie: Legea nr.

332/2001 prevede facilităţi pentru investiţiile directe, în capitalul propriu al unei

societăţi române, care depăşesc 1 milion de dolari SUA (sau echivalentul în lei ori în

alte valute convertibile) şi care contribuie la dezvoltarea şi modernizarea

infrastructurii în România, precum şi la crearea de noi locuri de muncă. Investiţiile

directe noi, fundamentate ca fiind de interes major pentru economia naţională, vor fi

97

prezentate Agenţiei Române de Investiţii Străine. Conform Legii nr. 332/2001, nu se

percep taxe vamale asupra "bunurilor noi" (de exemplu, instrumente tehnologice,

echipamente, automatizări, instalaţii, aparate de măsură şi control, produse de

software, etc.) achiziţionate cu veniturile din investiţii, care au fost fabricate cu un an

înainte de data importului şi care nu au fost utilizate anterior intrării pe teritoriul

României.

Legea nr. 390/2002 reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea

Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS). Aceasta răspunde de aplicarea

politicii Guvernului pentru promovarea şi atragerea investiţiilor străine directe”.

Aşadar, ARIS nu are putere de decizie, ci aplică politicile Executivului. Deciziile

luate de Guvern şi aplicate de ARIS trebuie să respecte Programul de Guvernare şi au

drept scop atragerea capitalului străin în România.

· ARIS:

a) coordonează elaborarea strategiilor de promovare a investiţiilor străine directe în

România şi a programelor de acţiune pentru atragerea capitalului străin în economie,

colaborând cu ministerele şi autorităţile administraţiei publice locale.

b) monitorizează respectarea prevederilor legale privind regimul investiţiilor străine

în România şi iniţiază proiecte de acte normative pentru îmbunătăţirea legislaţiei în

domeniu, pe care le supune spre adoptare Guvernului.

c) acţionează, inclusiv prin consultări cu investitorii români şi străini, cu organizaţiile

profesionale, cu patronatele, cu Camera de Comerţ si Industrie a României şi a

Municipiului Bucureşti şi camerele de comerţ şi industrie teritoriale, cu agenţiile de

dezvoltare regională, pentru menţinerea permanentă a unui mediu de afaceri favorabil

promovării investiţiilor directe, prin asigurarea armonizării legislative în domeniu,

simplificarea procedurilor şi eliminarea barierelor administrative;

d) coordonează activitatea de promovare, pe plan intern şi internaţional, a investiţiilor

străine directe în România, asigurând ducerea la îndeplinire a obiectivelor

Programului de guvernare în acest domeniu;

e) acordă, la cerere, investitorilor străini, asistenţă de specialitate în contactarea

companiilor şi organizaţiilor româneşti şi furnizează informaţiile necesare pentru

înfiinţarea de societăţi comerciale în România, precum şi informaţii referitoare la

mediul de afaceri românesc;

FARIS

98

f) lucrează în strânsă legătură cu firmele româneşti şi asigură o comunicare efectivă

între acestea şi companiile străine;

g) desfăşoară activitatea de promovare a investiţiilor străine, în corelaţie cu strategiile

Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, ale Autorităţii

pentru Valorificarea Activelor Bancare şi cu strategiile pentru acest domeniu ale

ministerelor economice, pentru a susţine o prezentare coerentă a ofertei româneşti de

privatizare pe plan internaţional;

h) informează periodic Guvernul cu privire la volumul, originea, structura, domeniul

de activitate şi tendinţa investiţiilor străine directe; în acest scop, lunar, Oficiul

Naţional al Registrului Comerţului, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea

Participaţiilor Statului, Banca Naţională a României, Direcţia Generală a Vămilor,

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi celelalte instituţii publice sau private care

înregistrează, conform legii, informaţii privind investiţiile străine directe în România

au obligaţia de a comunica Agenţiei datele pe care le deţin, referitoare la elementele

prevăzute mai sus;

i) promovează, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, o imagine atractivă

privind politica şi realităţile economice, climatul investiţional din România în mediile

de afaceri internaţionale;

j) sprijinită de Ministerul Afacerilor Externe, identifică şi atrage surse de finanţare

internaţionale.

Promovarea şi atragerea capitalului străin se realizează prin acţiuni ale ARIS

în două direcţii distincte:

ü promovarea imaginii României ca destinaţie atractivă pentru investitorii

străini, prin asigurarea unei informări complete şi corecte asupra oportunităţilor de

investiţii.

ü acordarea de asistenţă de specialitate pentru: a. partenerii străini aflaţi în faza

de informare, iniţiere, implementare şi post-implementare a proiectelor de investiţii,

astfel încât să fie reduse la minimum dificultăţile pe care aceştia le-ar putea întâmpina

în înfiinţarea societăţilor şi intrarea pe piaţa românească; b. investitorii străini deja

existenţi în România, astfel încât aceştia să fie stimulaţi să îşi dezvolte afacerile prin

reinvestirea profitului sau prin noi investiţii.

ARIS acordă avizul tehnic de specialitate cetăţenilor străini care solicită viza de

lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale în România.

99

In conformitate cu art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, acest tip de viză se acordă, pe baza avizului

ARIS, străinilor care sunt acţionari ori asociaţi cu atribuţii de conducere sau

administrare ai unor societăţi comerciale, persoane juridice române. Avizul ARIS se

acordă acelor solicitanţi care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) existenţa unui plan de afaceri care să cuprindă date referitoare la natura,

amplasarea, durata activităţii avute în vedere, nevoile estimate de forţă de muncă,

precum şi proiecţia activităţii financiare pe perioada amortizării investiţiei;

b) fac dovada, printr-un extras de cont eliberat de o bancă din România, pe

numele persoanei fizice cetăţean străin, solicitant al avizului, că dispun de fondurile

necesare desfăşurării activităţii, în valoare de cel puţin 100.000 euro, în cazul în care

sunt acţionari într-o societate pe acţiuni, şi 70.000 euro, în cazul în care sunt asociaţi

într-o societate cu răspundere limitată;

c) investiţia pe care o va realiza societatea în viitor, potrivit planului de afaceri

prevăzut la lit. a), să presupună aporturi de capital sau tehnologie în valoare minimă

de 100.000 euro pentru o societate pe acţiuni sau 70.000 euro pentru o societate cu

răspundere limitată;

d) alternativ la investiţia prevăzută la lit. c) poate fi crearea a minim 10 locuri de

muncă pentru o societate cu răspundere limitată şi minim 15 locuri pentru o societate

pe acţiuni.

· Structura capacităţii de folosinţă a investitorului străin

Investitorul străin în România are o capacitate juridică de drept; această

capacitate este compusă din capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.

Persoana juridică străină recunoscută, se bucură în România de regimul naţional,

regim care este configurat după cel autohton, al persoanelor juridice române.

Chiar şi persoanele juridice străine recunoscute ca investitori în România, care

desfăşoară activităţi cu caracter întâmplător, se bucură de aceeaşi ocrotire ca şi

persoanele juridice române, ele având posibilitatea să se adreseze liber şi nestânjenit

instituţiilor de stat şi să-şi susţină interesele în faţa acestora.

Alături de actele normative amintite mai trebuie avute în vedere, privitor la

capacitatea investitorilor străini si norme cuprinse în:

100

ü Constituţia României;

ü Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;

ü Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului;

ü Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ;

ü Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar;

ü Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în

România;

ü Codul civil şi Codul de procedură civilă;

ü Codul penal şi Codul de procedură penală;

ü Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale;

ü Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional

privat;

ü Legea nr. 312 din 10 noiembrie 2005 privind dobândirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi,

precum şi de către persoanele juridice străine;

ü tratatele şi convenţiile la care România este parte, dintre care amintim pe cele

privind garantarea şi promovarea investiţiilor străine şi asigurarea protecţiei

juridice încheiate cu numeroase state.

Noul statut al României, de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene,

prin aplicarea şi pe teritoriul ţării noastre a acquis-ului comunitar, duce la necesitatea

de a avea în vedere şi alte reglementări, comunitare.



Ion Chelaru, Gh. Gheorghiu < Drept international privat>editia a II-a, Editura C.H. Beck,Bucuresti 2009Dan Lupascu, Nicoleta Cristus < Practica judiciara si legislatie in materia dreptuluiinternational privat>, Ed. Wolters Kluwer,2009Marie –Laure Niboyet, Geraud de Geouffe de la Pradelle < Droit international prive>L.G.D.J., 2008Augustin Fuerea < Drept international privat > Ed. Universul Juridic, 2008

101

Ovidiu Ungureanu, Calina Jugastru, Adrian Circa < Manual de drept international privat> ,Ed. Hamangiu,2008B.Ancel,Y.Lequette <Les grands arrets de la jurisprudence francaise de droit internationalprive >Ed. Dalloz,2006I.P. Filipescu, A.I. Filipescu < Drept International Privat> Ed. Actami, Bucuresti 2002B.M.C. Predescu < Drept international privat >Editura Universitaria Craiova 2002Victor Babiuc < Dreptul comertului international >Editura Atlas Lex, Bucuresti 1994D.Al.Sitaru < Drept international privat > Ed. Actami, Bucuresti 1997T.R.Popescu< Drept international privat> Ed. Romfel, Bucuresti 1994Serban Al. Stanescu <Drept international privat. Pracitica judiciara>Editura Hamangiu,Bucuresti 2008

II. Legi.

Constituţia României;Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului;Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ;Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar;Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor înRomânia;Codul civil şi Codul de procedură civilă;Codul penal şi Codul de procedură penală;Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale;Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional

privat;Legea nr. 312 din 10 noiembrie 2005 privind dobândirea dreptului de proprietateprivată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de cătrepersoanele juridice străine;

TEMĂ DE REFLECŢIE

Opinii cu privire la aplicarea legii ce califica notiunea de „ sediu social”.


Ce este PNC si ce atributii are?Ce este ARIS si care sunt atributiile ?

102



1. Nationalitatea persoanei juridice se poate determina in functie de criteriul:a) sediului socialb) locului inregistrarii persoanei juridicec) locului unde se afla centrul activitatii economice

2. Criteriul locului constituirii persoanei juridice mai este numit si:a) criteriul controluluib) criteriul incorporariic) criteriul mixt

3. Calificarea notiunii de „sediu social”, se face dupa: a) legea nationala a persoanei juridice b) legea forului c) legea statului unde se afla persoana juridica

4. Legea statutului persoanei juridice, reglementeaza:a) capacitateab) dizolvarea si lichidarea persoanei juridicec) modificarea actelor constitutive

103

5. Persoana juridica straina care este recunoscuta beneficiaza de :a) toate drepturileb) clauza natiunii celei mai favorizatec) nu beneficiaza de niciun drept

6. Capacitatea de folosinta a persoanei juridice difera dupa:a) specialitatea fiecareiab) scopul eic) capacitatea juridica

7. Capacitatea de folosinta a persoanei juridice care rezulta din statutul sau estereglementata de :a) lex causaeb) lex foric) legea nationala

8. Investitia directa semnifica participarea la constituirea unei intreprinderi inRomania prin:a) aport directb) aport indirectc) participarea la cresterea activelor

9. Institutia care se ocupa cu aplicarea politicii Guvernului pentru atragerea deInvestitii Straine este:a) Registrul Romanb) Camera de Comert a Romanieic) ARIS

10. ARIS-UL are ca atributii:a) consultari cu investitorii romani si strainib) asigura comunicarea intre firmele romane si cele strainec) identifica si atrage surse de finantare internationale


Intrebari Raspunsuri IntrebariRaspunsuri1 a,b,c 6 a,b2 a 7 a3 a,b,c 8 a,b,c4 a,b,c 9 c5 a,b 10 a,b

104

CAPITOLUL VINORME CONFLICTUALE PE MATERII

Sectiunea I


Cuprins:

� Norme conflcituale privind starea si capacitatea persoanelor fizice� Norme conflictuale in domeniul raporturilor de familie� Norme conflictuale in materie succesorala

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind starea sicapacitatea persoanei fizice.

� Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind raporturilede familie si legea aplicabila in acest domeniu, precum si normele conflictualein materie succesorala.


105


VI.1 Norme conflcituale privind starea si capacitatea persoanelor fizice

VI.1.1 Noţiunea de statut personal

ü prin „statut personal” în dreptul internaţional privat se înţeleg starea civilă,

capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice.

ü statutul personal este supus legii naţionale a persoanei fizice (art. 11 din Legea

nr. 105/1992).

ü legea naţională este legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică în

cauză.

ü legea naţională a cetăţeanului român care potrivit legii străine este considerat

a avea o altă cetăţenie, este legea română.

ü legea naţională a străinului care are mai multe cetăţenii este legea statului

unde îşi are domiciliul sau reşedinţa.

ü legea naţională a apatridului este legea domiciliului sau în lipsă, a reşedinţei.

VI.1.2 Starea civilă

Starea civilă reprezintă un ansamblu de elemente care rezultă din actele şi faptele

aparţinătoare omului şi prin care persoana fizică se individualizează în familie şi

societate.

Starea civilă are urmatoarle caractere juridice:

ü indivizibilitate;

ü indisponibilitate;

ü imprescriptibilitate.

Faptele juridice care determină starea civilă sunt naşterea şi moartea, din care rezultă

începutul şi sfârşitul calităţii de subiect de drept.

FStatut personal

FStarea civila

106

Actele de stare civilă sunt:

ü căsătoria;

ü recunoaşterea filiaţiei;

ü adopţia;

ü hotărârile judecătoreşti.

Proba stării civile se face de regulă cu certificatele de stare civilă, dar în situaţii

excepţionale, starea civilă poate fi dovedită prin orice mijloc de probă admis de lege.

Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă este reglementată de legea naţională,

dar dacă există un element de extraneitate intervine:

ü legea locului încheierii actului juridic – locus regit actum;

ü legea autorităţii care efectuează înregistrarea conform regulii auctor regit

actum;

Pot exista urmatoarele situatii:

ü pentru înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă privind străinii şi apatrizii

în România se aplică aceleaşi reglementări ca şi pentru români, respectiv Legea nr.

119/1996 privind actele de stare civilă.

ü pentru românii aflaţi în străinătate: actele şi faptele de stare civilă se

înregistrează de reprezentanţele diplomatice ori consulare române, iar dacă acestea nu

există, la serviciul local de stare civilă, cu obligaţia reînregistrării în termen de 6 luni

de la revenirea în ţară.

ü pentru împrejurări deosebite, înregistrarea actelor sau faptelor de stare civilă

se face de comandantul navei sau aeronavei, cu obligaţia ca la revenirea în ţară să le

prezinte, pentru reînregistrare, autorităţilor competente din primul port sau aeroport,

iar în Bucureşti, la Primăria Sectorului 1.

VI.1.3 Legea aplicabilă persoanei fizice

Statutul personal al persoanei fizice – starea civilă, capacitatea şi relaţiile de familie –

este guvernat de legea personală a acesteia (lex personalis).

Sistemele de drept nu sunt unitare in aplicarea lui lex personalis, astfel:

FLegeaaplicabila per.

fizice

107

ü unele sisteme acceptă ca lege personală legea ţării a cărei cetăţenie o are

persoana fizică, deci legea naţională (lex patriae);

ü altele adoptă ca lege personală legea ţării în care persoana fizică şi-a stabilit

domiciliul (lex domicilii);

ü altele practică un sistem mixt- pentru străini capacitatea se determină după

legea statului unde se găsesc în calitate de străini, iar pentru proprii cetăţeni aflaţi în

străinătate, după legea naţională a persoanei fizice.

a. Lex patriae

Argumentele aduse in favoarea acesteia sunt:

ü cetăţenia reprezintă legătura politico-juridică dintre individ şi stat, fiind în

măsură să reglementeze condiţia juridică a persoanei fizice;

ü legea naţională oferă posibilitatea ocrotirii propriilor cetăţeni în afara

teritoriului naţional;

ü cetăţenia are un caracter mai accentuat de stabilitate în raport de domiciliu,

schimbarea cetăţeniei nedepinzând exclusiv de voinţa persoanei, ca în cazul

domiciliului;

ü legea naţională ţine cont de specificul naţiunii respective, de obiceiurile şi

tradiţiile naţionale;

ü dobândirea unei noi cetăţenii presupune de regulă acceptarea unui nou regim

al statutului personal;

ü noţiunea de cetăţenie are acelaşi conţinut în toate sistemele de drept fiind mai

uşor de probat;

ü cetăţenia fiind legată de interesele statului, acesta determină condiţia juridică a

propriilor cetăţeni

b. Lex domicilii

Argumentele aduse in favoarea aplicării lex domicilii sunt:

ü domiciliul reprezintă centrul vieţii juridice a persoanei fizice, având rolul de

locuinţă principală şi statornică a persoanei;

FLex patriae

FLex domicilii

108

ü domiciliul stabilit într-o ţară exprimă indirect, acordul persoanei fizice de a se

supune legii acelei ţări;

ü domiciliul înlătură dezavantajul dublei cetăţenii, fiind unic şi determinând

aplicarea unei singure legi;

ü domiciliul reprezintă criteriul unic de determinare a legii personale în cazul

statelor federaţii sau a statelor cu reglementări regionale diferite;

ü domiciliul exclude sub aspectul legii aplicabile, diferenţa dintre cetăţeni şi

străini, asigurând aplicarea unitară a regimului acordat persoanei fizice tuturor

indivizilor.

ü exigenţele comerţului internaţional sunt asigurate, de către domiciliu deoarece

se consideră că se evită situaţiile în care s-ar invoca incapacităţi necunoscute legii

domiciliului dar cunoscute legii naţionale şi în caz de proces legea domiciliului va

coincide cu legea forului ducand la o soluţionare mai rapida a litigiului.

În general, ţările de imigrare adoptă sistemul legii domiciliului, iar ţările de emigrare,

sistemul legii naţionale.

În România, a fost adoptat sistemul lex patrie, aplicându-se în subsidiar lex domicilii

pentru situaţii special prevăzute de lege.

Legea română se aplică cetăţenilor străini chiar dacă între timp aceştia au dobândit şi

o altă cetăţenie atât timp cât ei nu şi-au pierdut cetăţenia română Legea română

consfinţeşte principiul ius sangvinis în materie de cetăţenie. (Conform acestui

principiu copilul din părinţi cetăţeni români, dobândeşte şi el aceeaşi cetăţenie).

VI.1.4 Teoria interesului naţional

În anul 1861 a apărut prima cauză litigioasă, soluţionarea acesteia consacrând teoria

interesului naţional (cunoscută sub numele de cazul Lizardi).

Aplicarea legii personale a persoanei fizice -fie legea naţională, fie legea domiciliului,

în funcţie de sistemul adoptat- produce următoarele efecte juridice:

ü dacă o persoană este capabilă după legea sa personală, este considerată

capabilă în orice altă ţară;

ü dacă o persoană este incapabilă potrivit legii personale, va fi considerată

incapabilă în orice altă ţară.

109

Teoria interesului naţional intervine în acest caz, în sensul că uneori o persoană

incapabilă potrivit legii personale poate fi considerată capabilă potrivit legii forului.

În dreptul internaţional privat român această excepţie se regăseşte în art. 17 din Legea

nr. 105/1992, conform căruia persoana care potrivit legii naţionale sau a domiciliului

său, este lipsită de capacitate sau are capacitate restrânsă de exerciţiu, nu poate opune

această cauză de nevaliditate celui care l-a considerat cu bună-credinţă ca fiind

capabil în conformitate cu legea locului unde actul a fost întocmit.

Pentru aplicarea, în practică a teoriei interesului naţional trebuie indeplinite

urmatoarele conditii:

ü persoana fizică străină să fie incapabilă potrivit legii sale personale;

ü această persoană să fie considerată pe deplin capabilă după legea forului;

ü cetăţeanul – propriu sau străin – care a încheiat un act cu această persoană

fizică străină să fie de bună credinţă, în sensul că nu a cunoscut şi nici nu ar fi

putut să cunoască în mod rezonabil cauza de nevaliditate a actului respectiv,

rezultând din starea de incapacitate a străinului.

ü anularea actului ar produce un prejudiciu nejustificat cetăţeanului propriu sau

străin care a încheiat actul respectiv.

Temeiurile aplicarii teoriei interesului national sunt:

ü ocrotirea bunei-credinţe a partenerului local;

ü necunoaşterea scuzabilă de către partenerul local a legii naţionale a străinului

parte în contract;

ü îmbogăţirea fără just temei a străinului în dauna partenerului local;

ü ocrotirea ordinii juridice în dreptul internaţional privat autohton.

VI.1.5. Capacitatea persoanei fizice în dreptul internaţional privat român

Capacitatea persoanei fizice prezintă două aspecte:

capacitate de folosinţă- aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi şi obligaţii;

capacitate de exerciţiu- aptitudinea de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma

obligaţii prin încheierea de acte juridice.

Potrivit art. 11, din Legea nr. 105/1992, capacitatea civilă a persoanei fizice este

guvernată de legea naţională, determinată după criteriul cetăţeniei.

FCapacitatea pers.

fizice

110

-legea naţională este cea a statului a cărei cetăţenie o are persoana respectivă

-determinarea şi proba cetăţeniei se face potrivit legii statului a cărei cetăţenie se

invocă; în caz de dublă cetăţenie, din care una este cea română, legea naţională este

legea română, iar când ambele cetăţenii sunt străine, legea naţională este legea

statului în care persoana fizică îşi are domiciliul sau reşedinţa.

- începutul şi încetarea capacităţii sunt determinate de legea naţională a persoanei

fizice.

Incapacităţile de folosinţă sunt considerate speciale, deoarece lipsesc persoana fizică

de aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii.

Incapacităţile sunt clasificate în:

- incapacităţi cu caracter de sancţiune;

- incapacităţi cu caracter de măsuri de ocrotire.

Reglementari cu privire la incapacitatea de exercitiu a persoanei fizice:

ü art. 166 din Legea nr. 105/1992 prevede că hotărârile străine referitoare la

statutul civil al cetăţeanului statului unde au fost pronunţate sau dacă au fost

pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute în statul de cetăţenie, sunt recunoscute

de plin drept în România;

ü art. 168 alin. 2, din acelaşi act normativ, stabileşte că recunoaşterea unei

hotărâri străine nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat

hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de dreptul internaţional

privat român, afară numai dacă procesul priveşte starea civilă şi capacitatea unui

cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii

române.

Capacitatea restrânsă de exerciţiu este cârmuită de legea naţională

Capacitatea specială cerută pentru încheierea unui anumit act juridic nu este

reglementată de legea naţională, ci de lex causae care se aplică actului juridic

respectiv.

Din punct de vedere al dreptului internaţional privat român, incapacităţile speciale

sunt reglementate astfel:

111

a. incapacităţile de folosinţă absolute de a dispune sunt supuse legii personale a

persoanei ocrotite.

b. incapacităţile de folosinţă relative de a primi şi de a dispune sunt supuse lex

causae, fiind prevăzute în interesul altor persoane.

c. incapacitatea absolută de a primi a persoanelor neconcepute este supusă lex causae,

deoarece cerinţa legală ca gratificatul să fie conceput este un element al liberalităţii;

d. incapacitatea absolută de folosinţă de a primi a persoanei juridice este supusă legii

ei naţionale.

VI.1.6. Numele persoanei fizice

Decretul nr. 31/1954 in art. 12, stabileşte că „numele” este folosit pentru a desemna

numele de familie şi prenumele.

Numele este definit ca acel atribut de identificare a persoanei fizice care constă în

dreptul de a fi individualizată în familie şi societate prin cuvinte stabilite, în condiţiile

legii, cuvinte care au această semnificaţie.

Dreptul la nume este un drept personal nepatrimonial şi corespunde unei obligaţii

legale, conform căreia orice persoană trebuie să poarte un nume.

Numele persoanei este cârmuit de legea sa naţională, fiind numele dobândit prin

filiaţie.

Excepţii de la această regulă sunt :

a. stabilirea numelui copilului găsit pe teritoriul României este de competenţa

autorităţii administrative în a cărei rază teritorială a fost găsit copilul, aplicându-se

regula auctor regit actum; Autoritatea tutelară, de pe lângă Primăria comunei,

oraşului, municipiului sau sectorului Municipiului Bucureşti stabileşte numele

copiilor care au fost găsiţi în circumscripţia lor.

b. schimbarea numelui pe cale administrativă este supusă regulii lex domicilii

şi se soluţionează în aceleaşi condiţii pentru străini ca şi pentru cetăţenii români.

c. modificarea numelui de familie ca urmare a modificării stării civile, ca

efect al constatării nulităţii sau anulării căsătoriei, prin divorţ, moartea unui soţ,

FNumele pers. fizice

112

tăgada paternităţii, etc. este supusă legii care cârmuieşte materia respectivă – lex

causae.

VI.1.7. Domiciliul persoanei fizice

Domiciliul este acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizează

în spaţiu, prin indicarea unui loc având această semnificaţie juridică.

Domiciliul poate fi de drept comun, legal şi ales.

Domiciliul comun este considerat o situaţie de fapt şi poate fi dovedit prin orice

mijloace de probă.

Dovada domiciliului se face cu cartea de identitate.

Domiciliul legal al minorilor este la părinţii săi, dacă aceştia au acelaşi domiciliu. În

cazul în care părinţii nu au domiciliu comun, domiciliul legal al minorilor este la

acela dintre părinţi cu care locuieşte în mod statornic.

Conform dispozitiilor art. 13, din Legea nr. 105/1992, domiciliul persoanei fizice este

acolo unde îşi are locuinţa statornică sau principală.

Din punct de vedere al dreptului internaţional privat, domiciliul este:

a) un punct de legătură în cadrul normei conflictuale lex domicilii în materia

statutului persoanei fizice, condiţiilor de fond ale actului juridic, în anumite cazuri;

b) element care atrage competenţa instanţelor române, în condiţiile legii.

Domiciliul ales se stabileşte printr-un act juridic şi este supus legii care cârmuieşte

actul respectiv. Locul pe care părţile îl stabilesc prin convenţia lor cu privire la

executarea unui act juridic se numeşte domiciliu ales.

Reşedinţa persoanei fizice reprezintă acel atribut de identificare în spaţiu a persoanei

fizice prin identificarea locuinţei vremelnice (temporare) şi care nu îndeplineşte

cerinţele legale pentru a putea fi considerată drept domiciliu al unei persoane.

VI.2 Norme conflictuale în domeniul raporturilor de familie

Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia firească şi din adopţie.

FDomiciliul pers.

fizice

113

Sediul materiei îl reprezintă art. 11-39 din Legea nr. 105/1992 privind raporturile de

drept internaţional privat, respetiv art. 4 şi 42 din Legea nr. 119/1996 privind actele

de stare civilă.

VI.2.1. Căsătoria

Conditii legale pentru incheierea casatoriei:

ü de fond;

ü de formă;

ü lipsa impedimentelor la căsătorie.

Distincţia dintre condiţiile de formă şi cele de fond se face după legea forului -art. 3

din Legea nr. 105/1992.

· Condiţiile de fond ale încheierii căsătoriei

Condiţiile de fond sunt acele cerinţe legale care trebuie să existe în mod obligatoriu

pentru încheierea valabilă a căsătoriei.

Condiţiile de fond stabilite de legislaţia romana sunt:

a) vârsta minimă necesară pentru căsătorie;

b) diferenţa de sex;

c) comunicarea reciprocă a stării sănătăţii;

d) consimţământul la căsătorie.

Sunt considerate impedimente la căsătorie:

ü existenţa unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre soţi;

ü rudenia în gradul prohibit de lege;

ü existenţa rudeniei din adopţie;

ü alienaţia şi debilitatea mintală;

ü existenţa unor relaţii rezultate din tutelă;

ü lipsa autorizării Ministerului Apărării Naţionale, pentru cazurile cu element de

extraneitate.

FConditii de fond la

casatorie

FImpedimente la

casatorie

114

Potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 105/1992, în ceea ce priveşte condiţiile de fond

pentru încheierea căsătoriei, se aplică legea naţională a fiecărui viitor soţ.

In dreptul internaţional privat sunt cunoscute mai multe sisteme pentru determinarea

legii aplicabile condiţiilor de fond în cazul căsătoriilor care conţin un element de

extraneitate:

- fiecare dintre soţi va trebui să îndeplinească atât condiţiile de fond ale căsătoriei

prevăzute de legea sa naţională, cât şi pe cele prevăzute de legea personală a

viitorului său soţ (sistemul aplicării cumulative a celor două legi);

- fiecare dintre viitorii soţi este supus legii sale naţionale sau a domiciliului

(sistemul aplicării distributive a celor două legi);

- una dintre cele două legi este înlăturată pentru a se aplica cealaltă pentru amândoi

viitorii soţi;

- se aplică legea locului încheierii căsătoriei pentru ambii viitori soţi;

- se aplică legea locului încheierii căsătoriei pentru ambii viitori soţi.

În dreptul român, condiţiile de fond ale căsătoriei sunt supuse legii române sau

străine, după cum urmează:

- căsătoria se încheie în străinătate între cetăţeni români, se aplică legea română;

- căsătoria se încheie în ţara noastră între cetăţeni străini cu aceeaşi cetăţenie se

aplică legea română;

- căsătoria se încheie în străinătate între un cetăţean român şi un cetăţean străin,

fiecare din viitorii soţi este supus legii lui naţionale;

- căsătoria se încheie între un cetăţean român şi un apatrid (dacă apatridul are

domiciliul în România) se aplică legea română; în lipsa domiciliului, i se aplică legea

română dacă reşedinţa lui este în ţară; cetăţeanul român este supus legii române;

- căsătoria se încheie între un cetăţean român şi un apatrid (pentru acesta din urmă

se aplică legea ţării unde îşi are domiciliul, iar, în lipsă, legea ţării unde îşi are

reşedinţa); cetăţeanul român este supus legii române;

- căsătoria se încheie în ţara noastră între doi străini de cetăţenie străină; fiecăruia i

se aplică legea naţională;

- căsătoria se încheie în ţara noastră între doi apatrizi, fiecare este supus legii ţării

unde îşi are domiciliul, iar în lipsa acestuia, legea reşedinţei sale; dacă domiciliul sau

reşedinţa apatrizilor este în România se aplică legea română;

115

Pentru a se putea căsători valabil cu un străin cetăţeanul român trebuie să

îndeplinească toate condiţiile de fond prevăzute de legea română, fie că se căsătoreşte

în ţară, fie că se căsătoreşte în străinătate.

Cetăţeanul străin care se căsătoreşte în ţara noastră are însă nevoie de un act eliberat

de autorităţile competente din ţara sa, care să probeze îndeplinirea condiţiilor de fond

ale căsătoriei prevăzute de legea lui naţională.

Cetăţeanul român care se căsătoreşte în străinătate are nevoie de un certificat, eliberat

de autorităţile competente ale statului nostru, prin care să dovedească îndeplinirea

condiţiilor de fond ale căsătoriei.

Dacă viitorii soţi sunt străini şi au aceeaşi cetăţenie, ei au două posibilităţi trebuie să

aleagă între a se prezenta în faţa autorităţilor române, respectiv Serviciul de stare

civilă român, şi se supun legilor după care ofiţerul de stare civilă încheie căsătoria sau

a se prezenta în faţa autorităţii străine competente, care este agentul diplomatic sau

consular al ţării de care aparţin.

· Condiţiile de formă ale încheierii căsătoriei

Pentru a fi valabilă căsătoria trebuie să îndeplinească şi anumite condiţii de formă,

care sunt:

a) premergătoare încheierii căsătoriei;

b) concomitente încheierii căsătoriei.

Forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează

(locus regit actum).

Conform art. 19 alin. 2, din Legea nr. 105/1992, căsătoria unui cetăţean român aflat în

străinătate poate fi încheiată în faţa autorităţii locale de stat competente ori în faţa

agentului diplomatic sau funcţionarului consular fie al României; in acest caz este

supusă condiţiilor de formă prevăzute de legea română, fie al statului celuilalt viitor

soţ - art. 19 alin. 3.

Legea competentă să guverneze forma încheierii căsătoriei reglementează

următoarele aspecte:

ü organul competent pentru încheierea căsătoriei;

ü formalităţile prealabile; opoziţia la căsătorie;

ü procedura încheierii căsătoriei.

FConditii de forma

116

În afara condiţiilor de fond şi formă, pentru încheierea unei căsătorii cu un element de

extraneitate conform calificării după legea forului prevăzută de art. 3 alin. 1 din

Legea nr. 105/1992, este necesară inexistenţa unor impedimente.

· Efectele căsătoriei

O căsătorie legal încheiată produce efecte cu privire la:

ü persoana soţilor şi la raporturile personale între aceştia;

ü relaţiile ce privesc patrimoniul soţilor;

În legătură cu relaţiile personale între soţi se disting următoarele obligaţii:

a) obligaţia de sprijin moral reciproc;

b) obligaţia de fidelitate;

c) obligaţia de coabitare;

d) obligaţii speciale.

Relaţiile patrimoniale între soţi pot fi grupate în trei categorii de raporturi:

1. raporturi ce privesc contribuţia soţilor la cheltuielile căsniciei;

2. raporturi cu privire la bunurile, proprietatea lor;

3. raporturi care vizează obligaţiile reciproce de întreţinere;

În ceea ce priveşte determinarea legii care reglementează raporturile personale şi

patrimoniale dintre soţi se deosebeste:

ü Soţii au aceeaşi cetăţenie. În acest caz se aplică legea naţională comună a

soţilor, ceea ce duce la :

a) raporturile personale şi patrimoniale apărute din căsătoria a doi soţi, cetăţeni

români care se găsesc în străinătate sunt reglementate de legea română;

b) raporturile personale şi patrimoniale, din căsătoria a doi soţi care au aceeaşi

cetăţenie străină şi se găsesc în ţara noastră, sunt supuse legii lor naţionale comune;

ü Soţii au cetăţenii diferite. Art. 20 din Legea nr. 105/1992 stabileşte că în acest

caz raporturile personale şi patrimoniale ale soţilor sunt supuse legii domiciliului lor

comun, adică ale ţării în care ei îşi au domiciliul, fie că locuiesc împreună, fie că

locuiesc separat. Rezultă că putem avea următoarele situaţii:

FEfectele casatoriei

117

a) raporturile patrimoniale şi personale dintre doi soţi, din care unul este cetăţean

român iar altul este cetăţean străin sunt supuse legii române dacă au domiciliul în

România, iar în caz contrar, legii ţării străine în care au domiciliul comun;

b) raporturile personale şi patrimoniale dintre doi soţi care posedă cetăţenie diferită,

dar nici una nu este română, dar au domiciliul în România, sunt supuse legii române.

ü Soţii nu au cetăţenie comună şi nici domiciliu comun. În această situaţie,

raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii statului pe teritoriul

căruia au ori au avut reşedinţa comună sau cu care întreţin în comun cele mai strânse

legături.

· Conflictul mobil de legi privind efectele căsătoriei

Conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 105/1992, legea naţională comună sau legea

domiciliului comun continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul

dintre soţi îşi schimbă cetăţenia sau domiciliul.

In cazul în care apare un conflict mobil de legi, generat de schimbarea cetăţeniei sau

domiciliului unuia dintre soţi, se dă prioritate la aplicare legii vechI.

Dacă amândoi soţii îşi schimbă, cetăţenia sau domiciliul, se va aplica legea nouă, ca

lege a cetăţeniei sau domiciliului comun.

· Convenţia matrimonială

·

Conventia matrimoniala reprezintă acordul sau înţelegerea dintre soţi, făcută la

începutul căsătoriei, prin care aceştia stabilesc regimul juridic aplicabil bunurilor lor.

a) condiţiile de fond cerute pentru încheierea convenţiei matrimoniale sunt cele

prevăzute de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi.

b) condiţiile de formă ale convenţiei matrimoniale se determină potrivit art. 71 alin.

1 şi art. 86 din legea 105/1992, putând fi guvernate de una dintre următoarele legi:

- a) legea care reglementează fondul convenţiei matrimoniale;

-b) legea locului încheierii convenţiei;

118

-c) legea naţională sau legea domiciliului persoanei care a consimţit convenţia; --d)

legea aplicabilă potrivit dreptului privat al autorităţii care examinează validitatea

actului;

-e) legea statului unde se găsesc părţile la data încheierii convenţiei, când se află în

state diferite şi au îndeplinit condiţiile de formă prevăzute de legea respectivă (oricare

dintre cele două legi);

-f) legea statului unde reprezentantul părţii s-a aflat în momentul încheierii convenţiei

matrimoniale, dacă acesta a respectat îndeplinind condiţiile de fond prevăzute de lege.

Regimul şi efectele convenţiei matrimoniale sunt reglementate de legea aleasă

prin acord de viitorii soţi, lex voluntatis, iar în lipsă, de reglementarea prevăzută în

art. 20, din Legea nr. 105/1992.

· Nulitatea căsătoriei

Nulitatea căsătoriei pentru încălcarea condiţiilor de fond ale încheierii ei se pronunţă

în conformitate cu legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi.

Nulitatea căsătoriei pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă se pronunţă în

conformitate cu una dintre următoarele legi: legea statului pe teritoriul căruia s-a

încheiat căsătoria; legea agentului diplomatic sau consular care a instrumentat-o.

Conform art. 24 alin. 2, din legea 105/1992, nulitatea unei căsătorii încheiate în

străinătate cu încălcarea condiţiilor de formă poate fi admisă numai dacă sancţiunea

nulităţii este prevăzută de legea română.

· Căsătoria putativă

Conform art. 23 din C. Fam.: „Soţul care a fost de bună credinţă la încheierea

căsătoriei declarată nulă sau anulată păstrează până la data când hotărârea instanţei de

judecată rămâne irevocabilă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă.”

Declararea nulităţii căsătoriei nu are nici o urmare în privinţa copiilor, care îşi

păstrează situaţia de copii din căsătorie.

Conditiile pentru ca o casatorie sa fie considerata putativa privesc:

ü buna credinţă a unuia sau a ambilor soţi la încheierea căsătoriei;

ü neexistenţa unei căsătorii nule sau anulabile.

FNulitatea casatoriei

119

· Divorţul

Divorţul este cârmuit de legea aplicabilă efectelor căsătoriei, în principal, de legea

naţională comună a soţilor;

a) în subsidiar, de legea domiciliului comun al soţilor dacă au cetăţenii diferite;

b) legea statului pe teritoriul căruia soţii au sau au avut reşedinţă comună sau cu care

întreţin în comun legăturile cele mai strânse, în cazul în care soţii nu au cetăţenie

comună sau nu au domiciliul comun;

Divorţul soţilor cetăţeni români aflaţi în străinătate este supus legii române.

Divorţul este supus legii domiciliului comun, in cazul casatoriei unui cetatean roman

cu un cetatean strain.

Se mai pot aplica, în alte situaţii, legea reşedinţei comune actuale sau avute, sau legea

statului cu care întreţin în comun cele mai strânse legături.

Determinarea competenţei jurisdicţionale în materia divorţului şi procedura de

judecată sunt supuse legii forului.

România a ratificat mai multe convenţii internaţionale care conţin şi instituie norme

conflictuale:

ü Convenţiile internaţionale semnate la Haga la 30 mai 1902, ratificate de

România prin Decretul Lege nr. 837/1904 (publicat în Monitorul Oficial, nr. 49/1904)

acestea cuprinzând:

a) Convenţia pentru a reglementa conflictul de lege în materie de căsătorie;

b) Convenţia pentru a reglementa conflictul de lege şi de jurisdicţie în materie de

despărţenie şi de separaţiune de corp;

ü Convenţia de Drept Internaţional Privat încheiată la Haga la 4 iulie 1905,

ratificată de România prin Decretul Lege nr. 1007/1912 (publicată în Monitorul

Oficial, nr. 261/1912), reprezentând „Convenţia privitoare la conflictele de legi

relative la efectele căsătoriei asupra drepturilor şi datoriilor soţilor în raporturile lor

personale şi asupra averilor soţilor”;

ü Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite, încheiată la New York, la data

de 29 ianuarie 1957 la care România a aderat prin Decretul nr. 339/1960 (publicat în

Monitorul Oficial, nr. 20/1960);

FDivortul

120

ü Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie

şi înregistrarea căsătoriilor, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la New York, la

data de 10 decembrie 1962, ratificată de România prin Legea nr. 116/1992 (publicată

în Monitorul Oficial, nr. 330/1992).

· Legea aplicabilă separaţiei de corp

Separatia de corp este definita ca fiind decizia judiciara care determina o diminuare a

efectelor casatoriei, sotii fiind autorizati sa traiasca separati. La cererea unuia dintre

soti, daca separatia a durat cel putin 3 ani, hotararea prin care s-a pronuntat separatia

de corp se converteste de plin drept in hotararea de divort.

Această instituţie este consacrată şi în alte sisteme de drept precum cel francez, italian

etc.

VI.2.2 Filiaţia şi ocrotirea minorului

· Stabilirea filiaţiei pentru copilul din căsătorie

Stabilirea filiatiei pentru copilul din casatorie se face conform legii care la data la

care s-a născut copilul se aplică efectelor căsătoriei părinţilor conform dispozitiilor

art. 25 alin. 1 din Legea nr. 105/1992.

Dacă înainte de naşterea copilului căsătoria a încetat sau a fost desfăcută, se aplică

legea care la data încetării sau desfacerii îi cârmuia efectele, conform art. 25 alin. 2 .

· Pentru copilul din afara căsătoriei

Pentru copilul din afara căsătoriei, se aplică legea naţională a copilului de la data

naşterii -art. 28 alin. 1 teza I din Legea nr. 105/1992.

În cazul în care copilul, cetăţean străin, are şi o altă cetăţenie străină, i se aplică legea

mai favorabila.

Caracterul de lege mai favorabilă copilului se califică după legea instanţei chemate să

soluţioneze eventuala cauză.

FOcrotireaminorului

121

· Ocrotirea părintească

Conform art. 36, din legea 105/1992, ocrotirea minorului din căsătorie sau adoptat,

exercitată de părinţi este cârmuită fie de:

ü legea naţională comună a soţilor;

ü legea domiciliului comun;

ü legea statului pe teritoriul căruia soţii au sau au avut reşedinţă ori a celui cu

care au în comun cele mai strânse legături.

În cazul adopţiei care nu a fost încheiată de ambii soţi, ocrotirea părintească este

reglementată de legea naţională a adoptatorului.

Ocrotirea părintească a minorului din afara căsătoriei este cârmuită de legea naţională

a copilului la data naşterii, iar în cazul copilului străin care are şi o altă cetăţenie, de

legea mai favorabilă.

· Ocrotirea prin tutelă

Obligaţia de a accepta şi de a exercita tutela este supusă legii naţionale a tutorelui.

Legislaţia română, prin art. 38, din Legea nr. 105/1992, stabileşte că măsurile ce se

iau de părinţi sau tutore cu privire la minor sau o altă persoană lipsită de capacitate

sau cu capacitate restrânsă ori cu privire la bunurile ce le aparţin sunt supuse legii

statului ale cărui autorităţi îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei

în drept.

Din aceste reglementări rezulta că:

ü legea naţională a persoanei ocrotite reglementează: instituirea, modificarea

efectelor şi încetarea tutelei; raporturile dintre tutore şi persoana fără capacitate sau

cu capacitate restrânsă; reprezentarea legală a persoanei fără capacitate sau cu

capacitate restrânsă;

ü legea naţională a tutorelui reglementează obligaţia de a accepta şi exercita

tutela;

ü legea autorităţii care îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii prin tutelă

reglementează măsurile ce se iau de tutore cu privire la persoana ocrotită şi bunurile

acesteia.

122

VI.2.3 Adopţia

Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între

adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele

adoptatorului.

· Condiţiile de fond

Condiţiile de fond pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a

adoptatorului şi a celui care urmează să fie adoptat (art. 30 din Legea nr. 105/1992).

· Condiţiile de formă

Articolul 31, din Legea nr. 105/1992, stabileşte că legea aplicabilă condiţiilor de

formă ale adopţiei este legea statului pe teritoriul căruia se încheie adopţia; de

asemenea, proba adopţiei este supusă legii locului încheierii ei.

· Efectele adopţiei

Efectele adopţiei, precum şi relaţiile dintre cel adoptat şi adoptator sunt cârmuite de

legea naţională a adoptatorului, iar în cazul adopţiei consimţite de soţi, este aplicabilă

legea care cârmuieşte efectele căsătoriei.

Convenţia de la Haga din 15 noiembrie 1965, care reglementează competenţa

autorităţilor, legea aplicabilă şi recunoaşterea deciziilor în materia adopţiei, prevede

că sunt competente în această materie autorităţile statului în care se află reşedinţa

obişnuită a adoptatorului şi autorităţile statului a cărui cetăţenie o are adoptatorul.

Fiecare din aceste autorităţi aplică propria lege internă privind adopţia; se ţine seama

şi de legea naţională a adoptatului în ce priveşte consimţămintele la adopţie.

Desfacerea adopţiei este supusă aceleaşi legi care reglementează şi efectele adopţiei.

Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română, face precizări cu privire la ipoteza

dobândirii şi pierderii calităţii de cetăţean român prin adopţie:

-minorul străin sau apatrid adoptat de un cetăţean român sau de doi soţi dintre care cel

puţin unul este român dobândeşte cetăţenia română, în anumite condiţii;

-minorul cetăţean român, adoptat de un cetăţean străin, pierde cetăţenia română dacă

adoptatorul solicită în mod expres acest lucru şi dacă adoptatul este considerat

conform legii străine, că a dobândit cetăţenia străină;

FAdoptia

123

-dobândirea sau pierderea cetăţeniei române de către adoptator produce efecte asupra

cetăţeniei adoptatului în aceleaşi condiţii ca şi în cazul părinţilor fireşti.

· Nulitatea adopţiei

Constatarea nulităţii adopţiei este supusă următoarelor legi diferite:

a) pentru nerespectarea condiţiilor de fond – legii care reglementează condiţiile de

fond;

b) pentru nerespectarea condiţiilor de formă – legii care guvernează condiţiile de

formă.

· Desfacerea adopţiei

Este reglementată de art. 31 din Legea nr. 105/1992, potrivit căruia desfacerea

adopţiei este supusă legii care reglementează efectele adopţiei, respectiv legea

naţională a adoptatorului sau legii efectelor căsătoriei soţilor, în cazul adopţiei

consimţite de soţi.

VI.2.4. Legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere

Obligaţia de întreţinere o gasim reglementata, în principal, prin prevederi ale Codului

familiei care precizeaza ca „ soţul divorţat are dreptul la întreţinere dacă se află în

nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în

timpul căsătoriei, el are drept la întreţinere şi atunci când incapacitatea se iveşte în

curs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă ea se datorează unei

împrejurări în legătură cu căsătoria”.

Obligaţia de întreţinere nu există numai între soţi ci şi între aceştia şi copii lor minori

(art. 86 din C. fam.).

Prevederile art. 34 din Legea nr. 105/1992 apreciază că, în cazul obligaţiei de

întreţinere sunt aplicabile următoarele legi:

ü în raporturile dintre părinţi şi copii se aplică legea care cârmuieşte efectele

filiaţiei, respectiv legea care guvernează efectele căsătoriei, în cazul copilului din

căsătorie; legea naţională a copilului sau legea mai favorabilă acestuia în cazul

copilului din afara căsătoriei; legea naţională a adoptatorului sau legea efectelor

căsătoriei în cazul soţilor care adoptă împreună, pentru copilul adoptat;

FObligatia deintretinere

124

ü în raporturile dintre soţi este aplicabilă legea care cârmuieşte efectele

căsătoriei;

ü în raporturile dintre foştii soţi se aplică legea care cârmuieşte divorţul;

ü în raporturile dintre alte persoane, este stabilită drept competentă, legea

naţională a creditorului.

În caz de schimbare a cetăţeniei, noua lege se aplică numai prestaţiilor viitoare.


Divortul- care este legea aplicabila divortului?

VI.3 Norme conflictuale în materie succesorală

Succesiunea, într-un sens larg, desemneaza orice transmisiune de drepturi, între vii

sau pentru cauză de moarte iar in sens restrâns, transmisiunea pentru cauză de moarte

care mai este numită şi moştenire.

125

Succesiunea este de două feluri: succesiune legală şi succesiune testamentară.

Succesiunea este legală atunci când defunctul nu lasă nici o dispoziţie prin care să

orânduiască modul cum urmează să fie transmisă şi împărţită averea sa; transmiterea

patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii, la persoanele, în ordinea şi în cotele

determinate de lege.

Moştenirea este testamentară, în cazul în care transmiterea masei succesorale are loc

în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea, manifestată prin testament.

Legea succesorală reglementează ansamblul normelor privind organizarea şi

funcţionarea succesiunii.

Pentru ca o persoană să poată moşteni ea trebuie să îndeplinească, în mod obligatoriu,

o serie de cerinţe legale:

ü să aibă capacitate succesorală;

ü să nu fie nedemnă de a moşteni;

ü să aibă vocaţie succesorală.

Referitor la legea aplicabilă se face o distincţie între bunurile mobile şi cele imobile

cuprinse în masa succesorală.

Conform art. 66 din Legea nr. 105/1992, moştenirea mobiliară, oriunde s-ar afla, este

supusă legii naţionale a defunctului de la data morţii.

Pentru bunurile imobile şi fondul de comerţ se aplică legea situaţiei bunurilor, fiind

aplicabilă regula tradiţională lex rei sitae.

Pentru succesiunea testamentară, art. 68 din Legea nr. 105/1992 permite testatorului

să supună transmiterea prin moştenire a bunurilor sale altei legi decât cea indicată la

art. 66, fără a avea dreptul să înlăture dispoziţiile sale imperative.

Legea succesorală se aplică următoarelor domenii:

ü deschiderea succesiunii. Legea aplicabilă succesiunii determină momentul în

care se deschide moştenirea, ea nu se referă şi la locul deschiderii moştenirii. Art.

651, din C. Civ. român, stabileşte că succesiunea se deschide prin deces sau prin

hotărârea de declarare judecătorească a morţii.

ü data decesului; Data deschiderii moştenirii coincide cu momentul decesului

celui ce lasă moştenirea. Legea succesorală este cea care cârmuieşte şi data decesului.

FSuccesiunea

126

ü cerinţele legale pentru a putea moşteni; Pentru ca o persoană să poată

moşteni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă vocaţie succesorală, să

aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemnă de a moşteni.

ü devoluţiunea legală a moştenirii. Devoluţiunea legală poate fi definită ca

determinarea persoanelor chemate să moştenească patrimoniul defunctului.

Legea succesiunii nu se aplică în următoarele cazuri:

- dacă vocaţia succesorală contravine ordinii publice;

- stabilirea filiaţiei din căsătorie sau din afara acesteia în vederea chemării la

moştenire-acesta este supusă legii personale;

- determinarea calităţii de soţ – este supusă legii aplicabile căsătoriei -devoluţiunea

testamentară, cu precizarea că testatorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune,

incapacităţile fiind determinate conform legii personale;

În privinţa capacităţii persoanei juridice, aceasta este cârmuită de legea ei naţională.

Tot normele care se aplică succesiunii vor guverna şi incapacităţile relative de

folosinţă de a primi precum şi de a dispune prin testament.

ü obiectul şi cauza legatelor. Legea aplicabilă testamentului dispune şi asupra

modului de interpretare a acestuia. O anumită particularitate o prezintă sezina

executorului testamentar, fiind stabilită de lex rei sitae. Se consideră că sezina

conferă moştenitorului în cauză posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea bunurilor

succesorale şi de a exercita drepturile şi acţiunile dobândite de la defunct sau intrate

în moştenire ulterior, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calităţii de moştenitor pe

cale notarială sau judecătorească.

În privinta formei testamentelor, potrivit art. 68 alin. 3 din Legea nr. 105/1992,

întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt valabile dacă actul respectă

condiţiile de formă aplicabile, fie la data întocmirii, modificării sau revocării, fie la

data decesului testatorului, oricare din legile următoare:

ü legea naţională a testatorului;

ü legea domiciliului;

ü legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;

ü legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;

ü legea instanţei sau organului care îndeplineşte procedura de transmitere a

bunurilor moştenite.

127

Conditiile de fond ale testamentului pentru a fi valabil:

ü capacitatea – în sensul că testatorul să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să

nu intervină incapacităţile speciale. Din punctul de vedere al dreptului internaţional

privat, legea aplicabilă capacităţii este legea personală a testatorului;

ü consimţământul, ca şi viciile de consimţământ – supuse legii aplicabile

testamentului;

ü obiectul – este supus legii succesiunii privitor la condiţiile de validitate,

ineficacitatea, caducitatea, revocarea judecătorească ori unilaterală şi nulitatea

legatului, rezerva şi cotitatea disponibilă, desemnarea şi puterile executorului

testamentar;

ü cauza – este supusă legii succesiuni.

· Dreptul statului de a culege succesiunile vacante

Dreptul statului a fost apreciat ca fiind fie un drept de moştenire, fie un drept

originar de a culege bunurile fără stăpân care se găsesc pe teritoriul său. Potrivit

legislaţiei româneşti bunurile mobile se cuvin statului al cărui cetăţean a fost

defunctul la data la care a decedat iar bunurile imobile se cuvin statului pe teritoriul

căruia se găsesc.

Legea situaţiei bunurilor se aplică în cazul moştenitorilor cu sezină şi fără sezină.

În privinţa efectelor se distinge:

ü legea succesiunii reglementează exerciţiul activ şi pasiv al acţiunilor care au

aparţinut defunctului

ü legea situaţiei bunului se aplică cu privire le intrarea în stăpânirea lucrurilor

ce au aparţinut defunctului.

Legea situaţiei bunului reglementează şi exerciţiul acţiunilor posesorii, natura juridică

a sezinei, precum şi trimiterea în posesiune şi predarea legatelor.

Legea succesiunii se aplică următoarelor aspecte:

- posibilităţilor pe care le are succesibilul cu privire la drepturile moştenite;

- subiectul dreptului de opţiune succesorală;

- termenul în care se poate face opţiunea;

- situaţia juridică a succesibilului;

FConditii de fondale testamentului

128

- prescripţia dreptului la opţiune şi consecinţele;

- actele ce înseamnă acceptarea moştenirii;

- efectele acceptării şi renunţării la moştenire.

Nu se aplică legea succesiunii la anumite aspecte specifice ce au incidenţă în ceea ce

priveşte dreptul de opţiune.

- capacitatea de a exercita dreptul de opţiune este supusă legii naţionale;

- formele pe care le îmbracă renunţarea sau acceptarea sunt reglementate de locus

regit actum;

- întocmirii inventarului cu privire la bunurile succesorale, formelor de publicitate,

actelor de conservare cu privire la bunurile succesorale li se aplică lex rei sitae.

Pentru împărţirea moştenirii (partajul succesoral) se aplică:

ü legea succesorală – care reglementează determinarea persoanelor între care

intervine împărţeala, raportul donaţiilor şi al datoriilor, obligaţia de garanţie reciprocă

a copărtaşilor;

ü legea forului – care reglementează formele procedurale ale împărţelii;

ü legea personală – care reglementează capacitatea moştenitorilor;

ü legea situării bunurilor – care reglementează exercitarea atributelor dreptului

de proprietateprivind bunurile aflate în indiviziune, termenul de solicitare a

împărţelii, inventarul bunurilor şi punerea peceţilor şi luarea măsurilor de conservare

a bunurilor indivize, precum şi efectul declarativ al împărţirii moşteniri.

In materia succesiunii se aplică legea forului în ce priveşte formele

procedurale ale împărţelii, iar legea personală în ceea ce priveşte capacitatea.


Care este legea aplicabila partajului succesoral?

129



Anghel I.M. „Problema dublei cetăţenii în legislaţia română”, în „Dreptul",nr.2/1999

Bobei R.B.„ Calificarea şi conflictul de calificări în dreptul internaţional privat”,Editura All Beck, Bucureşti, 2005

Căpăţână O.„Aplicarea legii naţionale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice”,în „Revista Română de Drept", nr. 10/1970.

Chelaru I, Gh. Gheorghiu, Drept international privat, Editura C.H. Beck,Bucuresti 2007

Filipescu I.P.„ Drept internaţional privat. Speţe şi soluţii din practica judiciară şiarbitrală pentru comerţul exterior”, Tipografia UniversităţiiBucureşti,Facultatea de Drept, Bucureşti, 1979

I.P. Filipescu, A.I. Filipescu „Drept International Privat” Ed. Actami, Bucuresti2002

Fuerea A.„Drept internaţional privat, Editura Universul Juridic”, Bucureşti, 2005Juvara A.„ Curs de drept internaţional privat - Naţionalitatea

românească”,Tipografia Euf.N. Miulescu şi Daniil Oprescu, Bucureşti,1931

Lipovanu I.„Probleme de drept internaţional privat comparat în domeniul statutuluipersoanelor fizice”, în „Studii şi Cercetări Juridice", nr. 4/1973

Macovei I.„Drept internaţional privat”, vol. I, Editura Ars Longa, Iaşi, 1999

130

Popescu T.R.„Drept internaţional privat”, Editura Romfel S.R.L.,Bucureşti, 1994Sitaru D.Al.„Drept internaţional privat. Trata”t, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2000B.M.C. Predescu „ Drept international privat” Editura Universitaria Craiova

2002V. Ros„Legea aplicabila conventiei arbitrale in arbitrajele comerciale

internationale” R.D.C. nr.2/2000D. Al. Sitaru „Drept international privat”Ed. Actami, Bucuresti 1997T.R.Popescu„Drept international privat”. Ed. Romfel, Bucuresti 1994Serban Al.Stanescu„ Drept international privat. Pracitica judiciara”Editura Hamangiu,

Bucuresti 2008

II. Legi.

Legea nr. 105/1992.

TEMĂ DE REFLECŢIE

Teoria interesului national in dreptul international privat roman.



1. Lex patriae este legea:a) ce semnifica statutul personal supus legii nationale a persoanei fiziceb) legea nationala a strainului care are ma multe cetateniic) legea apatridului

2. Cand exista un element de extraneitate se aplica:a) legea nationalab) legea locului incheierii actului juridicc) legea autoritatii care efectuaza inregistrarea actului

131

3. In Romania a fost adoptat sistemul:a) lex domiciliib) lex patriae

c) sistemul mixt

4. Pentru a se aplica teoria interesului national trebuiesc indeplinite urmatoareleconditi:

a) persoana fizica straina sa fie incapabila potrivit legi sale personaleb) persoana fizica straina sa fie considerata pe deplin capabila dupa legeaforuluic) cetateanul care a incheiat un act cu o astfel de persoana sa fie de bunacredinta

5. Incapacitatea medicilor, preotilor si farmacistilor de a primi donati din parteapersoanelor pe care le-au ingrijit este o:

a) incapacitate de folosintab) incapacitate de exercitiu

6. Schimbarea numelui pe cale administrativa este supusa reguli:a) lex patriaeb) lex domiciliic) locus regit actum

7. Pentru incheierea valabila a unei casatori trebuie indeplinite urmatoarele conditii:a) de fondb) de formac) sa lipseasca inpedimentele la casatorie

8. Cand soti au cetateni diferite, raporturile personale si patrimoniale sunt supuse:a) legii domiciliului sotului paratb) legii domiciliului sotului reclamantc) legii domiciliului lor comun

9. Divortul este carmuit de:a) legea nationala comuna a sotilorb) legea statului cu care soti a avut legaturi mai stransec) legea domiciliului comun

10. Ocrotirea parinteasca a minorului din afara casatoriei este carmuita de:a) legea nationala a copilului la data nasteriib) legea nationala comuna a sotilorc) in cazul copilului strain care are si alta cetatenie, de legea mai favorabila

132


Intrebari Raspunsuri Intrebari Raspunsuri1 a,b,c 6 a2 b,c 7 a,b,c3 b 8 c4 a,b,c 9 a,b,c5 a 10 a,c


Sectiunea II


Cuprins:

� Norme conflictuale privind forma actului juridic� Normele conflcituale privind conditiile de fond ale actului juridic in

general si ale contractului in special� Norme conflcituale privind faptele juridice

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind forma actului

133

juridic si normele conflictuale aplicabile faptului juridic.� Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind notiunile

de act juridic, fapt juridic, contract dar mai ales de legea aplicabila in acestedomenii.



Sectiunea II

VI.I Norme conflictuale privind forma actului juridic

Forma actului juridic are două accepţiuni: lato sensu, adica condiţiile de formă pe

care trebuie să le îndeplinească un act juridic civil pentru valabilitatea sa, pentru

probaţiunea sa cât şi pentru opozabilitatea faţă de terţi; iar stricto sensu, se înţelege

modul în care se exteriorizează voinţa internă a părţilor actului juridic, adică

modalitatea concretă de exprimare a consimţământului.

In funcţie de scopul urmărit, forma actelor juridice, se clasifica în felul următor:

ü forma exterioară a actelor juridice este modul de exteriorizare a voinţei celor

ce îndeplinesc un act juridic; actul juridic poate fi încheiat fie sub forma înscrisului

autentic, fie sub forma înscrisului sub semnătură privată sau poate fi oral, fără formă

scrisă; forma exterioară a actului juridic poate fi prevăzută în două scopuri: ad

validitatem sau ad solemnitatem;

ü forma de publicitate este forma pe care trebuie să o îmbrace un act juridic

pentru a fi opozabilă terţilor;

ü forma de abilitare este forma cerută pentru ca un act juridic încheiat de o

persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă sau în numele unei persoane lipsite de

capacitate de exerciţiu, să fie valabil;

ü forma de procedură este acea formă ce trebuie îndeplinită în timpul

desfăşurării unui proces.

134

VI.I.1 Forma exterioară a actelor juridice

· Noţiune

Se referă la modalitatea de exteriorizare a voinţei celor ce încheie un act juridic,

respectiv dacă actul se încheie consensual, în scris ad validitatem sau ad

probationem, în funcţie de cum legea o impune.

Forma actului juridic este supusă principiului consensualismului, potrivit căruia

simpla manifestare de voinţă este suficientă pentru existenţa valabilă a actului juridic

şi numai ca excepţie, deci când legea o prevede expres, actul trebuie încheiat în formă

scrisă ca o condiţie de existenţă sau ca mijloc de probaţiune.

Condiţiile de fond privesc conţinutul actului juridic, iar condiţiile de formă se referă

la forma exterioară pe care o îmbracă acest conţinut.

· Reglementare

Potrivit Legii nr. 105/1992, legea care se aplică fondului actului juridic ori

contractului reglementează şi condiţiile de formă ale acestora

Regula locus regit actum era consacrată în art. 2 al. 3 din C. civ. român, iar în prezent

regula aceasta se aplică atât în ceea ce priveşte forma actelor juridice şi forma

încheierii căsătoriei.

Art. 71 alin. 2, din Legea nr. 105/1992, stabileşte că actul juridic se consideră valabil

în ce priveşte forma dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de una dintre legile

următoare:

ü legea locului unde a fost întocmit;

ü legea naţională sau legea domiciliului persoanei care l-a consimţit;

ü legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care

examinează validitatea actului juridic.

Forma contractului este supusă aceloraşi condiţii, considerându-se contract valabil în

ce priveşte forma dacă:

FForma exterioara a

actelor juridice

135

- părţile, care se găsesc la data când l-au încheiat în state diferite, au îndeplinit

condiţiile de formă prevăzute de legea unuia din aceste state;

- reprezentantul părţii a îndeplinit condiţiile de formă ale statului unde s-a aflat în

momentul încheierii contractului.

· Aplicare regulii locus regit actum (locul întocmirii actului juridic)

Regula locus regit actum se aplică ca o regulă de bază, însă există şi posibilitatea

aplicării altor principii.

Regula locus regit actum se face în următoarele domenii:

forma exterioară a actului, indiferent dacă este cerută pentru existenţa actului

(ad solemnitatem) sau numai pentru aspectul actului juridic (ad probationem); copiile

de pe actele autentificate în străinătate sunt supuse tot legii locului încheierii actului;

forma de redactare a actului juridic sau determinarea persoanelor îndrituite să

instrumenteze actul (judecător, notar, ofiţer de stare civilă, etc.); Potrivit legislaţiei

noastre dacă s-ar asuma o obligaţie prin contract unilateral, înscrisul sub semnătură

privată trebuie să poarte menţiunea „bun şi aprobat”; dacă s-ar încheia un contract

bilateral înscrisul trebuie redactat în atâtea exemplare câte părţi cu interese contrare

sunt. Legea locului încheierii reglementează condiţiile formale ale autentificării;

durata valabilităţii actului juridic ca înscris, când actul respectiv a fost

încheiat pentru o durată limitată de timp;

mijloacele de probă privind un act juridic şi forţa probantă a actului juridic;

Acestea se referă la admisibilitatea probei testimoniale până la ce sumă este admisă

sau dacă, dimpotrivă, este necesar, în mod obligatoriu, un înscris.

sancţiunile aplicabile pentru nerespectarea condiţiei de formă, caracterul

nulităţii care intervine pentru nerespectarea condiţiilor de formă şi problema dacă

nulitatea este supusă sau nu prescripţiei sunt reglementate de aceleaşi legi. Declararea

nulităţii actului juridic poate să pună problema restituirii prestaţiei primite sau

repararea prejudiciului cauzat. Deoarece, sunt efecte ale constatării nulităţii rezultă că

sunt supuse regulii locus regit actum, adică legii aplicabile nulităţii.

FLocus regit actum

136

· Caracterul regulii locus regit actum

Caracterul regulii locus regit actum poate fi:

ü facultativ

ü obligatoriu.

Caracterul facultativ intervine în cazul actelor sub semnătură privată, dând

posibilitatea cetăţenilor români să poată încheia acte sub semnătură privată în

străinătate în formele prevăzute de legea română.

Pentru a fi valabil actul juridic trebuie să îndeplinească condiţiile de formă

prevăzute de una dintre următoarele reglementări:

1. legea care cârmuieşte fondul contractului ori al altui act juridic, conform art. 71

alin. 1 din Legea nr. 105/1992;

2. legea naţională sau domiciliului persoanei care l-a consimţit;

3. legea locului unde a fost încheiat;

4. legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care

examinează validitatea contractului ori actului juridic;

Caracterul obligatoriu intervine în cazul actelor autentice întocmite de

cetăţenii români în străinătate sau de cetăţenii străini în ţara noastră.

Această regulă nu-şi găseşte aplicarea în privinţa formelor de publicitate, de

abilitare şi a formelor de procedură.

Excepţii de la aplicarea regulii locus regit actum

Există două categorii de excepţii: a) excepţii generale şi b) excepţii speciale.

a. excepţiile generale ce sunt generate de situaţii care privesc:

- invocarea ordinii publice în dreptul internaţional privat;

- frauda la lege în dreptul internaţional privat;

- retrimiterea ce s-ar putea aplica doar dacă legea locului încheierii actului juridic

(la care trimite norma conflictuală) nu ar primi această competenţă şi ar retrimite la

altă lege, cum ar fi legea naţională sau legea care cârmuieşte fondul actului.

b. excepţii speciale ce se referă la aspecte rare, de genul:

- ipotecile constituite în străinătate asupra unor imobile din România nu au efecte

dacă nu au fost încheiate în formă autentică; sau prevederile din art. 68 alin. 3, din

Legea nr. 105/1992, care stabilesc următoarele: întocmirea, modificarea sau

137

revocarea testamentului sunt valabile dacă actul respectă condiţiile de formă

aplicabile la data întocmirii, modificării sau revocării actului, fie la data decesului

testatorului, conform oricăruia dintre următoarele legi: legea naţională a testatorului,

legea domiciliului acestuia, legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau

revocat, legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului sau legea

instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor

moştenite.

Efectele actului încheiat în străinătate cu respectarea regulii locus regit

actum

1. Actul va avea în România aceeaşi forţă probantă ca aceea prevăzută de

legea ţării unde s-a încheiat actul.

2. Se va putea obţine investirea cu formulă executorie a actului juridic în ţara

noastră respectându-se procedura numită exequatur.

VI.I.2 Legea aplicabilă formelor de publicitate

Formele de publicitate sunt supuse legii locului unde se face această publicitate,

deoarece numai în acest fel se asigură cel mai bine interesele terţilor.

Art. 64 din Legea nr. 105/1992 dispune că, formele de publicitate, realizate în orice

mod, referitoare la bunuri, sunt supuse legii aplicabile la data şi locul unde se

îndeplinesc.

În materie de invenţii Legea nr. 64/1991 stabileşte că, cesiunea şi licenţa, ca

forme de transmitere a drepturilor privitoare la invenţii, produc efecte faţă de terţi

numai începând cu data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a

menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM.

Aplicaţii ale formei de publicitate pentru opozabilitate, faţă de terţi sunt:

- publicitatea imobiliară;

- publicitatea constituirii gajului;

- notificarea cesiunii de creanţă debitorului cedat;

- înregistrarea transmiterii drepturilor privind invenţii şi mărci;

- înscrierea de dată certă unui act sub semnătură privată;

- publicarea şi înregistrarea societăţii comerciale;

138

- publicitatea în materie de căsătorie.

VI.I.3 Legea aplicabilă formei de abilitare

Forma de abilitare este supusă legii personale a celui în cauză, însă realizarea

practică a formelor de abilitare se face în condiţiile de procedură cerute de legea

forului.

Fundamentele juridice şi de ordin practic ale aplicării legii personale pentru formele

de abilitate constau în interesul general al ocrotirii persoanelor lipsite de capacitate

/cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

VI.I.4 Formele de procedură

Formele de procedură sunt supuse legii forului, cu următoarele excepţii:

ü legea aplicabilă fondului actului juridic – reglementează calitatea procesuală

activă şi pasivă a părţilor; prezumţiile legale şi mărturisirea judiciară; convenţiile cu

privire la probe;

ü regula locus regit actum – reglementează mijloacele de probă preconstituite,

stabilind condiţiile formale de validitate, forţa probantă, valoarea actului ca început

de dovadă scrisă; condiţiile de formă cu privire convenţiile încheiate cu privire la

probe.

ü legea locului unde se face executarea (lex loci executionis) – reglementează

formele procedurale ale executării unei hotărâri judecătoreşti.

ü legea forului reglementează numai procedura cu privire la administrarea

mijloacelor de probă. Aplicabilitatea acestei legi îşi găseşte utilitatea în cazurile

următoare: propunerea martorilor, luarea interogatoriului, înscrierea în fals,

verificarea de scripte, formele vânzării la licitaţie.

VI.II Norme conflictuale privind condiţiile de fond ale actului juridic în general

şi ale contractului în special

VI.II.1 Aplicarea legii alese de autorul actului juridic

Condiţiile de fond ale actului juridic se referă la ansamblul aspectelor de fond privind

încheierea actului, efectele, executarea, transmiterea şi stingerea obligaţiilor rezultate

din actul juridic respectiv.

FLex voluntaris

139

Condiţiile de fond ale actului juridic sunt supuse legii actului (lex actus), iar în cazul

contractului legii contractului (lex contractus).

Conform art. 69 alin. 1 din Legea nr. 105/1992, condiţiile de fond ale actului juridic

unilateral sunt stabilite de legea aleasă de autorul său.

Regula libertăţii de voinţă se aplică, în principiu, condiţiilor de fond ale tuturor

actelor juridice, unilaterale şi bilaterale.

Lex voluntatis reprezintă transpunerea în planul dreptul internaţional privat a

principiului autonomiei de voinţă a părţilor, care reglementează în general materia

condiţiilor de fond ale actului juridic, însă nu trebuie înţeles că prin autonomia lor,

părţile pot crea efecte peste lege, legea forului indicând limitele libertăţii de voinţă a

părţilor.

Art. 73 din Legea nr. 105/1992 dispune că alegerea legii aplicabile contractului

trebuie să fie expresă şi să rezulte neîndoielnic din cuprinsul actului sau din

circumstanţele încheierii acestuia.

Părţile pot alege legea aplicabilă totalităţii sau numai unei părţi a contractului;

înţelegerea lor poate fi modificată tot prin acord de voinţă. Posibilitatea de a alege

legea aplicabilă decurge din dreptul intern (art. 969 C. civ. român), dar şi dreptul

internaţional, respectiv Convenţia Europeană în materie de arbitraj de la Geneva din

1974.

VI.II.2 Determinarea legii aplicabile actului juridic după criterii obiective

Localizarea obiectivă prezintă un caracter subsidiar faţă de lex voluntatis, acesta fiind

consacrat de practica instanţelor şi în special, de practica arbitrală în materia

comerţului internaţional.

Potrivit art. 69 alin. 2, din Legea nr. 105/1992, în lipsa legii alese de autorul său, se

aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse, iar dacă

această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul unilateral este

întocmit.

VI.II.3 Legea aplicabilă actelor juridice accesorii

Actul juridic accesoriu este cârmuit de legea care se aplică fondului actului

juridic principal, în lipsa unei manifestări diferite de voinţă a autorului său; de aici

140

resultand si faptul ca, în principal, actul juridic accesoriu este supus legii alese de

autorul său, iar în subsidiar, legii care guvernează fondul actului juridic principal.

VI.II.4. Legea aplicabilă contractului

· Noţiuni generale privind legea contractului (lex contractus)

Legea care reglementează condiţiile de fond şi efectele contractului poartă denumirea

de lex contractus.

Condiţiile de formă sunt reglementate de norma conflictuală locus regit

actum.

Lex contractus se poate prezenta sub două forme: lex voluntatis, adică legea

aleasă de părţi în temeiul autonomiei lor de voinţă sau legea determinată prin

localizare obiectivă a contractului, pe baza normelor juridice ale forului, în lipsa lui

lex voluntatis.

A. Aplicarea legii alese de părţi (lex voluntatis) contractului

Lex voluntatis reglementează actele juridice unilaterale, cât şi bilaterale.

Lex voluntatis este confirmată şi de convenţii internaţionale, precum Convenţia

europeană de arbitraj comercial internaţional de la Geneva din 1961, care prevede la

art. VII, “Legea aplicabilă”, că părţile sunt libere să determine legea pe care arbitrii

trebuie să o aplice fondului litigiului, în lipsă de alegere arbitrii aplicând legea

desemnată de norma conflictuală pe care o vor considera potrivită în speţă.

Conform art. 73 din Legea nr. 105/1992, contractul este supus legii alese prin

consens.

Temeiul aplicării lex voluntatis pentru stabilirea condiţiilor de fond ale contractului îl

constituie dispoziţiile legii forului, respectiv Legea nr. 105/1992. Legea forului

indică şi limitele exercitării voinţei părţilor în vederea determinării ca valabilă a unei

legi ce urmează să cârmuiască condiţiile de fond ale contractului.

În legătură cu modalităţile de exprimare a voinţei părţilor, art. 74 din Legea nr.

105/1992 stabileşte că alegerea legii aplicabile contractului trebuie să fie expresă ori

să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din alte circumstanţe.

FLegea aplicabila

contractului

FLex voluntaris

141

Alegerea expresă presupune fie desemnarea legii printr-o clauză contractuală, fie

prin încheierea unui contract separat între părţi, având ca obiect determinarea acestei

legi.

Alegerea tacită presupune că, desemnarea legii rezultă neîndoielnic din cuprinsul

contractului sau din alte circumstanţe.

Întinderea voinţei părţilor este reglementată de art. 75 din Legea nr. 105/1992,

conform căruia părţile pot alege legea aplicabilă totalităţii sau numai unei părţi a

contractului, rezultând posibilitatea ca părţile să supună condiţiile de fond ale

contractului unor legi din sisteme diferite.

Modificarea alegerii legii contractului se poate face, potrivit art. 76 alin. 1 din Legea

nr. 105/1992, prin acordul părţilor.

Limitele libertăţii de voinţă privind alegerea legii aplicabile contractului nu sunt

consacrate expres de art. 73 din Legea nr. 105/1992.

Legea care stabileşte limitele şi condiţiile în care părţile pot alege legea aplicabilă

este legea forului.

· Invocarea ordinii publice de drept internaţional privat

În cazul normei lex voluntatis, legea străină aleasă de părţi nu poate fi înlăturată prin

invocarea ordinii publice de drept internaţional privat chiar dacă prezintă deosebiri

importante faţă de legea forului, aplicându-se cu toate că în dreptul român ar putea

exista reglementări cu caracter prohibitiv sau imperativ.

Lex voluntatis exclude retrimiterea.

Conform art. 85 din Legea nr. 105/1992, legea străină aplicabilă contractului cuprinde

dispoziţiile sale de drept material, afară de normele ei conflictuale.

Daca contractul este localizat în sfera de aplicare a unui sistem de drept străin, se vor

aplica normele materiale din respectivul sistem de drept, cu excluderea normelor

conflctuale care ar crea posibilitatea retrimiterii.

Dacă lex contractus ca lex causae este legea română, atunci trimiterea este înţeleasă

ca fiind făcută la întregul sistem român de drept, inclusiv la normele conflictuale.

FOrdinea publica in

dr. int. priv.

142

VI.II.3 Determinarea legii aplicabile contractului pe criterii obiective

Dacă părţile nu au stabilit legea aplicabilă contractului, art. 77 din Legea nr. 105/1992

prevede că se aplică legea străină cu care contractul prezintă legăturile cele mai

strânse.

Aplicarea legii statului cu care contractul are “legăturile cele mai strânse”

Conform art. 77 alin. 2 din Legea nr. 105/1992, se consideră că există asemenea

legături cu „legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice îşi are domiciliul

sau reşedinţa, în cazul persoanelor fizice, ori sediul statutar pentru persoanele

juridice, la data încheierii contractului”.

Pentru contractul având ca obiect un drept imobiliar sau un drept de folosinţă

temporară asupra unui imobil, contractul are legăturile cele mai strânse cu legea

statului unde este situat imobilul.

Localizarea obiectivă a contractului în convenţii internaţionale

Art. VII pct. 1 din Convenţia europeană de la Geneva din 1961 privind

arbitrajul internaţional stabileşte că „în lipsa indicării de părţi a legii aplicabile

contractului, arbitrii vor aplica legea desemnată de norma conflictuală pe care o vor

considera cea mai potrivită în cauză, având în vedere clauzele contractuale şi uzanţele

comerciale”, existând o deplină concordanţă cu prevederile art. 77 şi 78 din Legea nr.

105/1992.

Aplicarea legii locului încheierii contractului (lex loci contractus)

Legea locului încheierii contractului se aplică în subsidiar faţă de legea

statului cu care contractul are legăturile cele mai strânse.

Textul legii nr.105/1992 face calificarea locului încheierii contractului între

absenţi.

Dacă în scopul încheierii contractului părţile aflate în state diferite au negociat

prin scrisori, telegrame, telefon, contractul se consideră încheiat în statul de domiciliu

sau sediu al părţii de la care a pornit oferta fermă de a contracta.

143

Pentru contractul încheiat prin telefon, se are în vedere locul unde se află

ofertantul; la contractul între absenţi, se determină legea aplicabilă în raport de

sistemul adoptat referitor la încheierea contractului.

Potrivit art. 35 C. com. român, care constituie dreptul comun în materie,

contractul încheiat între absenţi (prin corespondenţă) se consideră încheiat la data

când acceptarea ofertei a ajuns la cunoştinţa ofertantului, iar sistemul informării se

aplică şi în dreptul internaţional privat român.

Principiul lex loci contractus se aplică atât în situaţia în care locul încheierii

contractului şi locul executării acestuia se găsesc pe teritoriul aceluiaşi stat cât şi în

cazul în care acestea sunt în ţări diferite, locul încheierii având prioritate faţă de locul

executării.

Aplicarea legii locului executării contractului(lex loci executionis sau lex loci

solutionis)

Reprezintă o situaţie de excepţie în dreptul internaţional privat român, care

instituie în materie de executare a contractului o excepţie de la regula aplicării legii

fondului contractului.

Potrivit art. 80 alin. 2 din Legea nr. 105/1992, modul de executare a

obligaţiilor izvorâte din contract trebuie să se conformeze legii locului de executare.

Creditorul este obligat să respecte această lege în luarea măsurilor destinate,

potrivit contractului, să preîntâmpine sau să remedieze neexecutarea ori să-i restrângă

efectele prejudiciabile.

Lex contractus sau lex solutionis prezintă anumite particularităţi, astfel:

ü contractul de mandat este supus legii locului unde reprezentantul îşi exercită

atribuţiile în baza împuternicirii primite, în lipsa desemnării legii aplicabile;

ü contractul de garanţie bancară şi cel de cauţiune bancară sunt supuse legi

băncii garantate;

ü contractul de asigurare este supus legii statului unde se află sediul

asigurătorului;

ü novaţia prin schimbare de debitor este supusă legii creanţei originare;

ü exportul de contrapartidă; dacă contractele componente prezintă fiecare o

individualitate cu existenţă independentă, fiecare a fost supus legii respective, iar

144

dacă contractele componente prezintă o individualitate juridică determinată de strânsă

interdependenţă între ele, s-a aplicat o singură lege şi anume aceea pentru operaţia

principală;

ü fidejusiunea este supusă legii obligaţiei garantate, în absenţa lui lex

voluntatis;

ü pentru transportul maritim se poate aplica fie legea pavilionului, legea locului

încheierii contractului, legea locului executării contractului, fie parţial legea locului

încheierii şi în parte legea locului executării, de asemenea se poate aplica şi legea

cărăuşului şi legea expeditorului;

ü vânzările efectuate la bursă sau prin licitaţie au fost supuse legii ţării unde se

află bursa sau a avut loc licitaţia;

ü actul unilateral este supus legii locului emiterii, astfel condiţiile de fond ale

acestuia sunt supuse lui lex voluntatis, în subsidiar legea statului cu care actul juridic

prezintă legăturile cele mai strânse, în lipsa celor două se aplică şi legea locului

întocmirii.

Domeniul de aplicare a legii locului executării contractului cuprinde, conform

dispozitiilor Legii 105/1992:

- formalităţile de executare a contractului;

- măsurile îndeplinite de creditor pentru punerea în întârziere a debitorului;

- recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor .

Determinarea regimului juridic al contractului în alte moduri decât prin lex

contractus

Determinarea prin intermediul clauzelor şi contractelor tip

În domeniul comerţului internaţional, în scopul simplificării operaţiilor

comerciale şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale generate de unele

aspecte insuficient reglementate prin acordul părţilor, au fost stabilite contracte sau

clauze tip care sunt inserate, de obicei, în contractele de comerţ exterior.

Camera Internaţională de Comerţ Paris a editat în anul 1936 Regulile INCOTERMS

(International Commercial Terms), modificate şi completate ulterior, cuprinzândFINCOTERMS

145

explicarea clauzelor utilizate în mod frecvent în asemenea contracte şi exprimate prin

simboluri.

Dacă părţile intenţionează să utilizeze în contract o anumită clauză tip, vor

indica simbolul respectiv, însoţit de cuvântul INCOTERMS şi anul codificării,

simplificând încheierea contractului.

Prin INCOTERMS se determină raporturile dintre vânzător şi cumpărător,

precizându-se obligaţiile lor minime.

Principalele reglementări Incoterms se referă la predarea mărfii vândute

transferul riscurilor contractuale, repartizarea cheltuielilor între partenerii

contractuali, formalităţile privind trecerea mărfii peste frontieră.

În afara clauzelor tip, se utilizează şi contracte tip sau formulare de contract,

care cuprind reglementarea raporturilor care se stabilesc între părţi, cu posibilitatea ca

acestea să aducă modificări sau completări contractelor tipizate. O altă modalitate

de simplificare a încheierii contractului o reprezintă elaborarea condiţiilor uniforme,

fie de către părţi, fie de instituţii care vin în sprijinul părţilor, prin redactarea acestora

Prin condiţiile generale se precizează principalele elemente din contractele de

acelaşi tip într-o anumită ramură a comerţului internaţional.

Determinarea conţinutului contractului prin preluarea legii străine

Legea străină poate fi utilizată de părţi în materie contractuală:

ü cu titlul de lex causae, ca lege aplicabilă contractului, în virtutea regulii lex

contractus, atât ca lex voluntatis în principal, cât şi ca lex loci contractus, în

subsidiar;

ü cu titlul de clauză contractuală, legea străină reprezentând în acest caz doar un

mijloc de precizare a conţinutului contractului.

Pentru situaţia aplicării legii străine cu titlu de clauză convenţională:

ü părţile se pot referi la orice lege chiar dacă aceasta nu are nici o legătură cu

contractul părţilor;

ü legea străină aplicată cu titlu de clauză convenţională este aceea de la data

încorporării ei în contract fără a interesa modificările ce le-a suferit în timp.

146

Domeniul de aplicare a lex contractus

Domeniul de aplicare a lex contractus vizează condiţiile de fond şi efectele

contractului.

Legea aplicabilă fondului contractului se aplică:

- interpretării naturii sale juridice şi a clauzelor pe care le cuprinde;

- executării obligaţiilor izvorâte din contract;

- consecinţelor neexecutării totale sau parţiale şi evaluării prejudiciului astfel cauzat;

- modului de stingere a obligaţiilor contractuale;

- cauzelor de nulitate şi consecinţelor acesteia.

Lex contractus reglementează încheierea contractului.

Existenţa şi validitatea de fond a contractului contestat de către una din părţi se

apreciază potrivit legii care i s-ar fi aplicat dacă ar fi considerat valabil. Existenţa şi

validitatea clauzei de alegere a legii aplicabile contractului sunt supuse regulii lex

voluntatis iar existenţa şi validitatea de fond a contractului sunt supuse fie lex

voluntatis, fie legii aplicabile contractului prin localizarea obiectivă a acestuia.

Potrivit art. 948 C. civ. român, condiţiile cerute pentru validitatea unui

contract sunt:

ü capacitatea de a contracta;

ü consimţământul părţilor;

ü un obiect determinat şi licit;

ü o cauză licită.

Capacitatea de a contracta este supusă legii personale, iar incapacităţile de folosinţă

sunt supuse lex contractus.

Capacitatea persoanei juridice este determinată de legea sa naţională.

Consimţământul, obiectul şi cauza contractului sunt supuse lex contractus.

Pentru forma contractului, se aplică legea care cârmuieşte fondul dar contractul este

valabil şi dacă sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de legea locului

încheierii, legea naţională sau legea domiciliului persoanei, legea aplicabilă potrivit

dreptului internaţional privat al autorităţii care examinează validitatea actului juridic.

Sunt îndeplinite condiţiile referitoare la formă dacă:

ü părţile se găsesc la data când l-au încheiat în state diferite au îndeplinit

condiţiile de formă prevăzute de legea uneia dintre aceste state;

147

ü reprezentantul părţii a îndeplinit condiţiile de formă ale statului unde s-a aflat

în momentul încheierii contractului.

Nulitatea contractului

- când nu sunt respectate condiţiile referitoare la capacitate;

- nulitatea este reglementată de legea personală;

- când nu sunt respectate cerinţele legale referitoare la formă nulitatea este cârmuită

de legea aplicabilă formei.

Efectele contractului sunt supuse lex contractus.

Efectele contractului (drepturile şi obligaţiile ce iau naştere prin încheierea

contractului) sunt supuse lex contractus.

Odată cu transmiterea proprietăţii se transmite şi riscul de la vânzător şi cumpărător;

această regulă urmând să fie supusă regulii lex rei sitae.

Lex contractus guvernează principiile care cârmuiesc efectele contractului:

- principiul forţei obligatorii, relativităţii efectelor şi irevocabilităţii contractului; -

interpretarea contractului;

- efectele speciale ale contractelor bilaterale (excepţia de neexecutare, rezoluţiunea

pentru neexecutare, riscul contractului);

- durata în timp a producerii efectelor contractului;

- stingerea obligaţiilor contractuale;

- nulitatea contractului, ca sancţiune aplicabilă pentru nerespectarea condiţiilor de

validitate;

- răspunderea contractuală şi cauzele de exonerare a răspunderii (forţa majoră,

cazul fortuit, etc.).

Executarea contractului este supusă, în principiu, lex contractus.

Daunele cominatorii sunt supuse legii forului iar punerea în întârziere şi cauţiunea

sunt supuse legii lor proprii deoarece sunt acte juridice distincte.

Există reglementări speciale privind legea aplicabilă monedei de plată. Legea statului

locului de plată (lex loci solutionis) determină în ce monedă trebuie să se facă plata;

ca excepţie, dacă plata rezultă din contract, părţile pot stabili prin lex voluntatis ca

plata să se facă într-o altă monedă; în cazurile în care plata izvorăşte din alte raporturi

FNulitatea

contractului

FEfectele

contractului

148

juridice, plata trebuie făcută în mod imperativ în moneda determinată de legea

statului locului de plată (lex loci solutionis).

Legea contractului desemnează şi părţile, avânzii cauză şi terţii, între care se produc

sau nu efectele contractului.

In cazul persoanelor juridice se aplică legea naţională în ceea ce priveşte dobândirea

dreptului.

Legea succesorală este cea care determină drepturile şi obligaţiile contractuale ce se

transmit succesorilor de la autorii lor.

Forţa obligatorie a contractului este prevăzută de art. 969 C. civ (convenţiile legal

făcute au putere de lege între părţile contractante).

Toate obligaţiile şi drepturile părţilor sunt arătate de către legea contractului.

Efectele translative de proprietate cele ale altor drepturi reale ale contractului şi

transferul riscurilor sunt reglementate de regula lex rei sitae. Formele de

publicitate precum şi cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil

sunt supuse legii statului unde este situat bunul (Legea nr. 105/1992, art. 64).

Daunele interese, daunele moratorii şi dobânzile legale sunt supuse legii contractului.

Legea contractului se aplică şi consecinţelor neexecutării obligaţiilor, adică determină

conţinutul forţei majore, cazului fortuit sau alte cauze de exonerare, cauzele de

micşorare de mărire a răspunderii, clauza penală.

În ceea ce priveşte cumulul răspunderii delictuale cu cea contractuală este

reglementat atât de legea delictului (lex loci delicti commissi) cât şi de legea

contractului.

Clauza care permite adaptarea contractului când intervin anumite dificultăţi în

executarea lui se numeşte clauză hardship si este supusă tot legii contractului.

Punerea în întârziere nu este supusă legii contractului ci locului executării.

Convenţia de la Haga din 1955 privind legea aplicată vânzării internaţionale, de

obiecte mobile corporale, consacră lex venditoris. Atunci când, între societăţile ţărilor

părţi la tratat se încheie contracte comerciale internaţionale, ele sunt supuse normelor

materiale uniforme. În măsura în care ele sunt incomplete se aplică legea ţării

vânzătorului.

149

Legea aplicabilă modurilor de transmitere, transformare şi stingere a

obligaţiilor contractuale şi extracontractuale

Cesiunea de creanţă

Cesiunea de creanţă este un mod de transmitere a obligaţiilor, potrivit căruia,

cesiunea de creanţă este supusă, dacă părţile nu au convenit altfel, legii creanţei

cedate.

Alegerea altei legi, prin acordul cedentului şi cesionarului, nu este opozabilă

debitorului cedat decât cu acordul său.

Obligaţiile dintre cedent şi cesionar sunt supuse legii care se aplică raportului juridic

pe care s-a bazat cesiunea (art. 120 alin. 2 din Legea nr. 105/1992).

Cesiunea de creanţă este contractul prin care una dintre părţi, cedentul, transmite unei

alte părţi, cesionarul, creanţa pe care o are asupra debitorului cedat şi este supusă legii

convenite de părţi.

Domeniul de aplicare a legii creanţei cedate priveşte:

-caracterul cesibil sau incesibil al creanţei;

-condiţiile cesiunii;

-obligaţiile dintre cedent şi cesionar;

-raporturile dintre cesionar şi debitorul cedat.

Subrogaţia

Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei este un mijloc de transmitere

legală sau convenţională a dreptului de creanţă, cu toate garanţiile şi accesoriile sale

către un terţ care a plătit pe creditorul iniţial, în locul debitorului. Subrogaţia poate fi

legală sau convenţională.

Subrogatia conventionala are mai multe forme:

a) consimţită de creditor

b) consimţită de debitor

Subrogaţia este reglementată de dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 105/1992.

Subrogaţia convenţională este supusă, potrivit alin. 1 al art. 121, în lipsă de prevedere

contrară a părţilor, legii obligaţiei al cărui creditor este înlocuit.

FCesiunea de

creanta

FSubrogatia

150

Subrogaţia convenţională reprezintă contractul prin care plătitorul se subrogă în

drepturile creditorului împotriva debitorului.

Pe planul dreptului internaţional privat, subrogarea convenţională este supusă, în

primul rând, regulii lex voluntatis, iar dacă părţile nu au desemnat o lege prin alegerea

lor, legii obligaţiei al cărei creditor este înlocuit.

Subrogaţia legală „este supusă, legii, în temeiul căreia o persoană poate sau trebuie să

dezintereseze pe creditor”.

Această lege stabileşte dacă plătitorul se subrogă în locul creditorului originar, în

raporturile sale cu debitorul; drepturile ce pot fi exercitate împotriva debitorului.

Delegaţia şi novaţia

Art. 122 din Legea nr. 105/1992, stabileşte ca delegaţia şi novaţia sunt supuse legii

obligaţiei care le formează obiectul.

Novaţia reprezintă convenţia prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o

obligaţie existentă înlocuind-o cu o nouă obligaţie.

În funcţie de izvorul novaţiei, legea care se aplică acesteia va fi legea care cârmuieşte

obligaţia iniţială, respectiv legea contractului, legea delictului, etc.

Delegaţia reprezintă o convenţie prin care un debitor – delegant – aduce creditorului

– delegator – angajamentul unui al doilea debitor – terţul delegat – alături de el

(delegaţia imperfectă) sau în locul lui (delegaţia perfectă).

Legea care se aplică delegaţiei este legea care guvernează raportul juridic iniţial,

aceasta fiind legea obligaţiei la care se referă delegaţia, adică a obligaţiei care

formează obiectul delegaţiei.

Compensaţia

Conform art. 80 alin. 1 lit. d din Legea nr. 105/1992, legea contractului se aplică

modului de stingere a obligaţiilor izvorâte din contract ca regula generală.

Compensaţia este supusă legii aplicabile creanţei căreia i se opune stingerea, parţială

sau totală, prin compensaţie.

Compensaţia judecătoreasca este supusă legii forului.

FNovatia

FDelegatia

FCompensatia

151

Prescripţia extinctivă şi prescripţia achizitivă

Prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune este supusă legii care se aplică dreptului

subiectiv însuşi.

Fiind o problemă de fond, este supusă legii care cârmuieşte fondul raportului juridic

avut în vedere.

Dacă izvorul dreptului supus prescripţiei este contractul, aceasta va fi supusă lex

contractus.

Legea prescripţiei reglementează toate elementele ce formează această instituţie:

termenele de prescripţie, momentul de începere a cursului prescripţiei, cauzele de

suspendare, întrerupere şi repunere în termen, efectele împlinirii termenului de

prescripţie, validitatea convenţiilor privind modificarea regimului legal al prescripţiei.

Prescripţia achizitivă este reglementată de art. 145 din Legea nr. 105/1992, conform

căruia uzucapiunea este cârmuită de legea statului unde este situat bunul la momentul

începerii termenului de posesie prevăzut în acest scop. În continuare legiuitorul

român stabileşte că, în cazul în care bunul a fost dus într-un alt stat, în care se

îndeplineşte termenul de uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestuia

din urmă dacă sunt întrunite cu începere de la data deplasării bunului, toate condiţiile

cerute de menţionata lege.

Legea aplicabilă obligaţiilor cu pluralitate de subiecte

Creditorul care îşi valorifică drepturile împotriva mai multor debitori trebuie să se

conformeze legii aplicabile în raporturile cu fiecare dintre aceştia. Legea are în

vedere premisa existenţei unor raporturi juridice distincte între creditor şi fiecare

debitor. Raporturile respective pot rezulta din contract, delict, etc., legea aplicabilă

fiind, după caz, lex contractus, legea delictului, etc. Dreptul unui debitor de a

exercita acţiunea în regres împotriva unui codebitor există numai dacă legile

aplicabile ambelor datorii îl admit (art. 125 alin. 1).

Legea aplicabilă monedei de plată

Moneda de plată este reglementată de art. 126 din Legea nr. 105/1992, conform

căruia moneda de plată este definită de legea statului care a emis-o. Efectele pe care

FPrescriptia

152

moneda de plată le exercită asupra întinderii unei datorii sunt reglementate de legea

aplicabilă datoriei.

Legea statului în care trebuie efectuată plata determină în ce monedă ea trebuie

făcută, afară numai dacă în raporturile de drept internaţional privat contractuale

părţile au convenit o altă monedă de plată.

VI.III Norme conflictuale privind faptele juridice

Faptele juridice, stricto-sensu, sunt evenimente naturale, produse fără intervenţia

omului, care dau naştere unor efecte juridice, în temeiul legii.

Faptele juridice pot fi licite (gestiunea de afaceri, plata nedatorată, îmbogăţirea fără

just temei) şi ilicite, adică producătoare de prejudicii, care atrag răspunderea pentru

fapta proprie ori pentru fapta altuia sau pentru fapta lucrului (delicte civile).

Legea aplicabila delictului civil:

Legea locului unde faptul ilicit a fost săvârşit (lex loci delicti comissi). Legea locului

unde a fost săvârşit delictul are în vedere faptul ilicit cât şi obligaţia la care el dă

naştere.

- legea forului; se considera că materia răspunderii civile delictuale are caracter de

ordine publică fiind supusă legii forului. Aplicarea legii forului se face pe

considerente de ordine publică, ceea ce înseamnă că orice reparaţie indiferent dacă

este mai mică sau mai mare decât cea prevăzută de legea forului ar fi contrară ordinii

publice.

- legea proprie delictului (the proper law of the tort); Această reglementare

semnifică faptul că urmează să se caute în fiecare situaţie legătura cea mai puternică

dintre delict şi un sistem de drept, care ar putea fi incident în cauză. Se argumentează

prin împrejurarea că locul săvârşirii faptului ilicit poate fi întâmplător.

Legislaţia autohtonă reglementează două categorii de fapte juridice licite:

ü gestiunea de afaceri

ü plata lucrului nedatorat.

ü îmbogăţirea fără justă cauză – rezultata din practica judecatoreasca

Gestiunea intereselor altei persoane este supusă legii locului unde se află

persoana care îndeplineşte gestiunea.

Legea aplicabilă gestiunii altor persoane poate avea urmatoarele posibilitati:

FLegea aplicabiladelictului civil

FFaptele juridice

153

- se aplică legea naţională comună părţilor ori legea debitorului;

- legea locului faptului din care rezultă obligaţiile;

- legea locului unde se execută, dacă gestiunea se referă la bunuri sau patrimonii şi

constă într-o muncă prestată ori cheltuieli făcute în interesul geratului;

- legea situaţiei bunului dacă gestiunea se referă la un bun considerat ut singuli;

- legea ţării unde părţile îşi au domiciliul sau reşedinţa lor ori unde una din părţi îşi

are domiciliul sau reşedinţa în cazul în care gestiunea nu are obiect material şi

când lex loci competentă nu se poate stabili;

- legea contractului ori de câte ori gestiunea intervine pentru a duce la bun sfârşit

executarea unui contract;

- legea forului când nu se poate stabili legea aplicabilă.

Pentru gestiunea de afaceri, legea aplicabilă reglementează condiţiile şi efectele

gestiunii, regimul juridic al obligaţiei ivite din gestiunea de afaceri, prescripţia

dreptului la acţiune şi proba faptelor gestiunii.

În cazul în care obiectul gestiunii este un act juridic legea aplicabilă este legea actului

juridic.

Plata lucrului nedatorat este supusă legii locului efectuării ei (lex loci). Dacă plata

nedatorată este localizată în ţări diferite, ea este supusă legii locului unde s-a făcut

plata.

Îmbogăţirea fără justă cauză este reglementată de legea locului unde a avut loc faptul

respectiv, adică lex loci.

În cazul în care micşorarea patrimoniului propriu şi mărirea patrimoniului celuilalt se

localizează în ţări diferite legea competentă va fi legea părţii căreia i se măreşte

patrimoniul.

Legislaţia românească stabileşte prin Legea nr. 105/1992 în art. 104 că, îmbogăţirea

fără justă cauză a unei persoane fizice sau juridice este supusă legii statului unde s-a

produs.

Pentru îmbogăţirea fără justă cauză, legea aplicabilă reglementează :

- condiţiile pentru promovarea acţiunii în restituire;

- efectele îmbogăţirii şi limitele obligaţiei de restituire;

- executarea obligaţiei de restituire;

- prescripţia dreptului la acţiune în restituire şi proba îmbogăţirii.

Pentru faptul juridic ilicit, soluţia în dreptul internaţional privat este :

154

- să se aplice legea locului producerii faptei ilicite, care în practică este cea mai

răspândită;

- să se aplice legea forului (normele din materia răspunderii civile delictuale având

un caracter imperativ, judecătorul trebuie să le aplice, pentru că sunt de ordine

publică);

- legea proprie delictului, ca în dreptul anglo-saxon.

Răspunderea civilă delictuală este supusă legii locului unde a intervenit fapta

cauzatoare de prejudicii, regula fiind consacrată de art. 107-111 din Legea nr.

105/1992.

Obligaţia de despăgubire este dedusă direct din lege, prin săvârşirea faptului ilicit.

Lex loci delicti comisii asigură ordinea pe teritoriul statului precum şi apărarea

drepturilor persoanelor împotriva pagubelor ce le pot fi pricinuite, de oricine, prin

fapte juridice ilicite.

Când un delict se produce în marea liberă şi în spaţiul aerian de deasupra acesteia, se

aplică legea pavilionului (art. 141-144 din Legea nr. 105/1992).

Dacă navele au acelaşi pavilion, se aplică legea comună, legea naţională. Art. 141 din

legea 105/1992 stabileşte ca răspunderea izvorâtă dintr-un abordaj survenit într-un

port sau în apele teritoriale este supusă legii locului abordajului.

În marea liberă, abordajul este supus legii naţionale comune a navelor, iar dacă

naţionalitatea diferă, legii navei avariate.

În cazul când ambele nave sunt avariate iar una are naţionalitate română se aplică

legea română, dacă nava avariată nu alege naţionalitatea celeilalte nave.

Aceeaşi normă juridică stabileşte că abordajul este supus legii române în zona

“economică exclusivă” a României.

Legea nr. 105/1992 care stabilesc că în cazul în care ambele nave sau aeronave

implicate în abordaj ori ciocnire au aceeaşi naţionalitate se aplică legea naţionalităţii

comune navelor sau aeronavelor. În cazul în care navele sau aeronavele între care

intervine abordajul sau ciocnirea nu au naţionalitate comună se aplică legea

pavilionului sau aeronavei abordate sau lovite după cum rezultă din art. 144 coroborat

cu 141 alin. 2 din Legea nr. 105/1992.

Conform art. 142, obligaţiile ce decurg din actele de asistenţă şi salvare a persoanelor

şi bunurilor, sunt supuse legii locului evenimentului, dacă s-a produs în apele

155

teritoriale, iar dacă s-a produs în marea liberă, legii naţionale a navei care a acordat

asistenţă ori salvare.

Faptele juridice ilicite care se săvârşesc la bordul navelor şi aeronavelor.

In situaţia în care, navele sau aeronavele se găsesc în marea liberă ori în spaţiul aerian

de deasupra acesteia faptele juridice ilicite săvârşite la bordul acestora dacă nu

afectează exteriorul sunt supuse legii pavilionului.

Legea locului delictului este considerată legea pavilionului.

În cazul în care navele sau aeronavele se găsesc în marea teritorială ori în spaţiul

aerian de deasupra acesteia tot legea pavilionului este cea care se va aplica faptelor

juridice ilicite comise la bordul acestora, dacă nu este afectat mediul exterior al navei

sau aeronavei.

Dacă faptele juridice ilicite afectează mediul exterior al navei ori aeronavei aplicabilă

este legea locului adică legea statului căruia îi aparţine marea teritorială şi spaţiul

aerian de deasupra.

Este posibil ca fapta ilicită să fie săvârşită în mai multe ţări. În acest caz

activitatea ilicită din fiecare stat este privită ca un fapt ilicit distinct aplicându-i-se

legea proprie.

Dacă fapta a fost comisă într-un stat, iar prejudiciul se produce într-un alt stat, art.

108 din Legea nr. 105/1992 consideră că se aplică pentru reparaţii legea statului unde

s-a produs prejudiciul cu privire la condiţiile şi întinderea răspunderii, cauzele de

limitare ori exonerare sau împărţire a răspunderii între autor şi victimă, răspunderea

comitentului pentru fapta prepusului, natura daunelor ce se pot acorda, naşterea

dreptului la reparaţiune, modalităţile de evaluare, transmiterea dreptului la reparare,

persoanele îndreptăţite să o solicite. Capacitatea delictuală este supusă legii

personale.

În cazul în care, un fapt ilicit a fost săvârşit în executarea unui contract cu element de

extraneitate, poate apărea problema cumulului răspunderii contractuale şi delictuale.

Ea trebuie să fie, totuşi, admisă de lex loci delicti comissi şi lex contractus.

Art. 107 din legea 105/1992 stabileşte că, legea locului faptului cârmuieşte îndeosebi:

- capacitatea delictuală;

- condiţiile şi întinderea răspunderii;

156

- cauzele de limitare sau de exonerare de răspundere şi de împărţire a răspunderii

între autor şi victimă;

- răspunderea comitentului pentru fapta prepusului;

- natura daunelor care pot să dea loc la reparaţie;

- modalităţile şi întinderea reparaţiei;

- transmiterea dreptului de reparaţie;

- persoanele îndreptăţite să obţină reparaţia pentru prejudiciul suferit.

Pentru alte prejudicii se aplică :

ü în cazul atingerilor aduse personalităţii de către mas-media, persoana poate

alege între legea statului său de domiciliu sau a statului unde s-a produs rezultatul sau

a statului unde autorul îşi are domiciliului sau reşedinţa (art. 112 din Legea nr.

105/1992); atingerii dreptului la repararea daunelor aduse personalităţii este supus

legii statului unde a apărut publicaţia sau s-a difuzat emisiunea (art. 113 din acelaşi

act normativ);

ü în situaţia pretenţiilor de reparaţie urmare a unui defect al produsului sau alte

daune aduse consumatorului, acestea sunt supuse la alegere, legii domiciliului său de

reşedinţă sau a statului de origine al producătorului, afară numai dacă fabricantul,

producătorul sau furnizorul face dovada că produsul a fost pus în circulaţie pe piaţa

acelui stat fără consimţământul său (art. 114, din Legea nr. 105/1992). Instanţele din

România pot să acorde despăgubiri întemeiate pe o lege străină numai în limitele

stabilite de legea română pentru prejudicii corespunzătoare.

ü răspunderea pentru acte de concurenţă neloială sau de limitare a liberei

concurenţe, este supusă legii statului pe a cărui piaţă s-a produs rezultatul dăunător

sau legii statului de sediu al făptuitorului, sau legea contractului dintre părţi, dacă

actul de concurenţă neloială a fost săvârşit şi a adus prejudicii raporturilor dintre ele

(art. 117-118 din Legea nr. 105/1992). Şi în acest caz instanţele din România pot

acorda despăgubiri întemeiate pe o lege străină numai în limitele stabilite de legea

română pentru prejudicii corespunzătoare sau echivalente.

157


Care este legea aplicabila contractelor ?



Anghel I.M. „Problema dublei cetăţenii în legislaţia română”, în „Dreptul",nr.2/1999

Bobei R.B.„ Calificarea şi conflictul de calificări în dreptul internaţional privat”,Editura All Beck, Bucureşti, 2005

Căpăţână O.„Aplicarea legii naţionale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice”,în „Revista Română de Drept", nr. 10/1970.

Chelaru I, Gh. Gheorghiu, Drept international privat, Editura C.H. Beck,Bucuresti 2007

Filipescu I.P.„ Drept internaţional privat. Speţe şi soluţii din practica judiciară şiarbitrală pentru comerţul exterior”, Tipografia UniversităţiiBucureşti,Facultatea de Drept, Bucureşti, 1979

158


Fuerea A.„Drept internaţional privat, Editura Universul Juridic”, Bucureşti, 2005Juvara A.„ Curs de drept internaţional privat - Naţionalitatea

românească”,Tipografia Euf.N. Miulescu şi Daniil Oprescu, Bucureşti,1931

Lipovanu I.„Probleme de drept internaţional privat comparat în domeniul statutuluipersoanelor fizice”, în „Studii şi Cercetări Juridice", nr. 4/1973

Macovei I.„Drept internaţional privat”, vol. I, Editura Ars Longa, Iaşi, 1999Popescu T.R.„Drept internaţional privat”, Editura Romfel S.R.L.,Bucureşti, 1994Sitaru D.Al.„Drept internaţional privat. Trata”t, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2000B.M.C. Predescu „ Drept international privat” Editura Universitaria Craiova

2002V. Ros„Legea aplicabila conventiei arbitrale in arbitrajele comerciale

internationale” R.D.C. nr.2/2000D. Al. Sitaru „Drept international privat”Ed. Actami, Bucuresti 1997T.R.Popescu„Drept international privat”. Ed. Romfel, Bucuresti 1994Serban Al.Stanescu„ Drept international privat. Pracitica judiciara”Editura Hamangiu,

Bucuresti 2008

II. Legi.

Legea nr. 105/1992.

TEMĂ DE REFLECŢIE

Ce este clauza hardship?



1. Aplicarea regulii locus regit actum se poate face: a) cu privire la forma exterioara a actelor b) cu privire la forma de redactare a actului juridic c) cu privire la mijloacele de proba privind un act juridic

159

2. Pentru a fi valabil, actul juridic trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de: a) legea nationala sau domiciliul persoanei care l-a consimtit b) legea locului unde a fost incheiat c) legea aplicabila a autoritatii care examineaza validitatea ontractului ori actului

juridic

3. Transpunerea in planul dreptului international privat a principiului autonomiei devointa a partilor reprezinta:

a) lex personae b) lex voluntaris c) locus regit actum

4. Lex voluntaris reglementeaza actele juridice: a) unilaterale b) bilaterale c) doar contractele

5. Lex voluntaris poate: a) exclude retrimiterea b) accepta retrimiterea c) depinde de sistem

6. Locul incheierii contractului are prioritate fata de locul executarii? a) da b) nu c) nu se stie

7. Efectele contractului sunt guvernate de: a) lex contractus b) lex voluntaris c) lex personae

8. Legea aplicabila monedei de plata este: a) lex voluntaris b) lex loci solutiones c) lex domicili

9. Lex loci delicti comissi, se aplica: a) raspunderii comitentului pentru fapta prepusului b) capacitatii delictuale c) transmiterii dreptului de reparatie

10. Actelor de asistenta si de salvare a persoanelor si bunurilor se aplica: a) legea nationala a navei b) legea locului producerii evenimentului c) ambele

160


Intrebari Raspunsuri IntrebariRaspunsuri1 a,b,c 6 a2 a,b,c 7 a3 b 8 b4 a,b 9 a,b,c5 a 10 a,b,c


Sectiunea III


Cuprins:� Norme conflictuale privind bunurile� Norme conflictuale privind proprietatea intelectuala si industriala� Norme conflcituale in domeniul falimentului international� Norme conflictuale privind securitatea sociala

161

� Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind bunurile sidrepturile de proprietate intelectuala si industriala, falimentul si securitateasociala.

� Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind notiunilede bun, faliment, proprietate industriala, proprietate intelectuala, securitateasociala.



Sectiunea III

VI.III.1 Norme conflictuale privind bunurile

Stricto sensu, prin bun se înţelege o valoare economică susceptibilă de apropriere sub

forma dreptului patrimonial.

Iar lato sensu, bun, înseamnă atât lucrul cât şi dreptul patrimonial ce are ca obiect

lucrul respectiv.

Drepturile patrimoniale se împart în:

ü drepturi reale (dreptul real este dreptul subiectiv în virtutea căruia titularul

său poate să-şi exercite atributele asupra unui lucru determinat, în mod direct şi

nemijlocit) ;

ü drepturi de creanţă (dreptul de creanţă este dreptul subiectiv în virtutea căruia

creditorul poate pretinde debitorului să dea să facă sau să nu facă ceva), în funcţie de

exercitarea directă a atributelor asupra lucrului ori posibilitatea creditorului de a

pretinde ceva debitorului.

FDrepturile

patrimoniale

162

Drepturile reale sunt asimilate bunurilor (art. 474 C.civ.), iar drepturile de creanţă pot

fi şi ele asimilate bunurilor prin faptul că au valoare economică.

Obligaţia propter rem, fiind o categorie intermediară între drepturile de creanţă şi

drepturile reale, este un accesoriu al unui drept real şi urmează regimul juridic al

acestuia.

Obligaţia scriptae in rem este opozabilă terţilor iar creditorul nu poate să-şi obţină

drepturile decât dacă posesorul actual al lucrului nemişcător va fi obligat să respecte

acest drept.

Statutul real, format din drepturile reale asupra bunurilor privite individual sau ca

universalitate, este guvernat de legea locului situării bunului, lex rei sitae sau lex

situs.

Art. 49 din Legea nr. 105/1992 stabileşte că, posesia, dreptul de proprietate şi

celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele referitoare la garanţiile reale

sunt guvernate de legea locului unde se află, afară dacă nu se stabileşte altfel prin

dispoziţii speciale.

Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care şi-a

schimbat aşezarea sunt guvernate de legea locului unde se află la momentul

producerii faptului juridic care a generat, modificat sau stins dreptul respectiv (art. 52

din legea 105/1992).

Bunurile aflate pe nave sau aeronave în marea liberă sau spaţiul aerian de deasupra

acesteia sunt supuse, potrivit art. 55, din acelaşi act normativ, legii pavilionului navei

sau aeronavei.

Navele şi aeronavele se supun legii pavilionului, care determină naţionalitatea precum

şi modul de înmatriculare într-un anumit loc.

În acest caz:

ü bunurile aflate în nave şi aeronave sunt supuse legii pavilionului, ca loc al

situării lor;

ü actele şi faptele juridice încheiate la bordul navelor şi aeronavelor din marea

liberă şi spaţiul aerian de deasupra acestora sunt supuse tot legii pavilionului;

ü constituirii, transmiterii şi stingerii drepturilor reale asupra unui mijloc de

transport i se aplică fie legea pavilionului, fie legea aplicabilă statutului organic al

societăţii de transport;

163

ü bunurile care formează dotarea tehnică a navelor sunt reglementate tot de

legea pavilionului;

ü cheltuielilor pentru asistenţă tehnică, întreţinere, reparare sau, renovarea

mijlocului de transport li se aplică legea pavilionului.

Art. 52 din Legea nr. 105/1992 prevede că, transmiterea, constituirea sau stingerea

drepturilor reale asupra unui bun care şi-a schimbat aşezarea, sunt cârmuite de legea

locului unde acesta se afla în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat,

modificat sau stins dreptul respectiv.

Art. 145-146 din Legea nr. 105/1992, reprezintă norma juridică aplicabilă

uzucapiunii.

Uzucapiunea este cârmuită de legea statului unde bunul se afla la începerea curgerii

timpului de posesie, prevăzut în acest scop.

Lex rei sitae reglementează următoarele aspecte:

ü Bunurile asupra cărora se pot exercita drepturile reale şi clasificarea lor

(art. 50 şi 51 din Legea 105/992); Interesează clasificarea bunurilor în mobile şi

imobile, corporale incorporale, fungibile nefungibile, etc., precum şi categoriile de

bunuri imobile (împărţirea bunurilor imobile în: imobile prin natura lor, prin

destinaţie, prin obiectul la care se referă), cât şi categoriile de bunuri mobile

(clasificarea bunurilor mobile în bunuri mobile prin natura lor, prin determinarea

legii, prin anticipaţie);

ü Drepturile reale existente asupra bunurilor şi calificarea lor; importanţă în

acest domeniu are clasificarea drepturilor reale în drepturi principale şi drepturi

secundare;

ü Modurile şi condiţiile de constituire, transmitere şi stingere a drepturilor

reale. Adică ocupaţiunea, accesiunea, uzucapiunea, înscrierea în cartea funciară,

prescripţia, de asemenea, şi modurile de încetare a drepturilor reale sunt supuse legii

locului situării bunului. Numai ca excepţie, potrivit art. 145-146 din Legea nr.

105/1992, dacă bunul a fost strămutat de pe teritoriul unui stat pe al altui stat, se

aplică legea ultimului stat pentru uzucapiune. Dacă drepturile se transmit prin

contract sau testament, acestea, sunt supuse legii locului situării bunului, sau altor

legi, după cum este vorba de aspectele privind drepturile reale ori de altă natură decât

cea reală. Exproprierea, rechiziţia, confiscarea sunt reglementate tot de lex rei sitae.

FLex rei sitae

164

Din art. 65 din Legea nr. 105/1992 rezultă că, dreptul de proprietate nu se transmite

doar prin simplul consimţământ al părţilor ci prin înscrierea în cartea funciară. În

acest caz se aplică legea locului situării bunului.

Nu sunt supuse lex rei sitae aspectele de altă natură decât cea reală, cum ar fi

capacitatea celui care contractează un bun (lex personalis), condiţiile de formă ale

actului respectiv (locus regit actum), condiţiile de fond şi efectele contractului (lex

contractus). Unii autori apreciază că, în realitate, acestea sunt încadrate ca fiind

limitări şi nu excepţii ale regulii lex rei sitae.

ü Regimul juridic al dreptului de proprietate şi al celorlalte drepturi reale;

Legea locului situării bunului reglementează conţinutul drepturilor reale,

prerogativele pe care le conferă aceste drepturi, care bunuri pot fi obiecte ale

dreptului de proprietate, limitele acestor drepturi, precum şi modalităţile dreptului de

proprietate.

Dreptul de servitute şi dreptul de superficie sunt reglementate de legea locului unde

este situat bunul. În legătură cu uzufructul, în măsura în care acesta este constituit

prin convenţie se poate aplica atât legea contractului cât şi legea situării bunului.

ü Formele de publicitate privind bunurile, în cazurile stabilite de lege; Art. 64 şi

art. 65 din legea 105/1992 reglementează regimul formelor de publicitate. Primul

dintre ele stabileşte că, formele de publicitate realizate în orice mod, referitoare la

bunuri, sunt supuse legii aplicabile la data şi locul unde ele se îndeplinesc.

ü Regimul juridic al posesiei şi acţiunile posesorii; Posesiunea este un mod de

dobândire a drepturilor reale. Astfel, acţiunile posesorii, precum şi posesiunea, sunt

supuse legii locului unde bunul este situat, conform art. 49 din Legea nr. 105/1992.

ü Mijloacele de apărare a drepturilor reale; Acţiunile reale sunt supuse legii

locului situării bunului.

ü Sarcinile fiscale ale bunurilor ce se găsesc pe teritoriul României sunt supuse

taxelor şi impozitelor prevăzute de legea din România (astfel succesiunile deschise în

ţara noastră în favoarea străinilor sunt reglementate de legea română care prevede şi

cuantumul taxelor succesorale);

ü Măsurile de urmărire şi executare silită; Organele statului în ce priveşte

actele de urmărire şi de executare silită îşi desfăşoară activitatea numai pe teritoriul

statului şi potrivit legilor statului în cauză.

165

De la regula lex rei sitae sunt reglementate următoarele excepţii:

ü Bunurile aflate în curs de transport – res in transitu – conform art. 53 din

Legea nr. 105/1992, sunt supuse legii statului de unde au fost expediate;

ü Mijloacele de transport (nave şi aeronave) cu pavilion sunt guvernate de

legea statului căruia îi aparţine pavilionul (art. 55 lit. a, art. 139-140 din Legea nr.

105/1992), iar pentru vehiculele feroviare şi rutiere se aplică legea statutului organic

al societăţii de transport căruia aparţin (art. 55 lit. b din Legea nr. 105/1992),

respectiv legea sediului social al acesteia conform art. 40-41 din aceeaşi lege.

În ceea ce priveşte navele şi aeronavele, acestea trebuie să se găsească în marea

liberă, respectiv în spaţiul aerian de deasupra acesteia. Aeronavele civile se

înmatriculează în registrul unic de înmatriculare şi pe baza acesteia se eliberează un

certificat de înmatriculare. Aceeaşi situaţie se aplică şi în cazul navelor care sunt

obligate să se înmatriculeze. În sistemele de drept internaţional privat, navele şi

aeronavele sunt supuse legii statului sub a cărui pavilion navighează sau legii statului

unde sunt înmatriculate. Legislaţia română stabileşte că legea pavilionului

reglementează:

- puterile, competenţele şi obligaţiile comandantului navei şi aeronavei;

- contractul de angajare a personalului navigant;

- răspunderea armatorului navei sau a întreprinderii de transport aerian pentru

actele şi faptele comandantului şi echipajului;

- drepturile reale, de garanţie asupra navei sau aeronavei precum şi formele de

publicitate cu privire la actele ce se constituie se transmit şi se sting asemenea

drepturi;

- constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra navei sau

aeronavei;

- creanţele care au ca obiect cheltuielile repartizate pentru asistenţă tehnică,

întreţinere, repararea sau renovarea navei sau aeronavei;

- bunurile care se găsesc pe o navă sau aeronavă;

- actele şi faptele juridice intervenite la bord;

- salvarea epavelor în marea liberă, contractul de remorcaj, cel de salvare şi

asistenţă, precum şi contractului de închiriere a navei.

166

ü Bunurile aparţinând unui stat. În această situaţie se aplică principiului

imunităţii statului (prin imunitatea statului şi a bunurilor sale se înţelege acel

principiu în virtutea căruia, un stat în ceea ce priveşte statutul său juridic şi în ceea ce

priveşte bunurile sale, nu poate fi supus legilor şi jurisdicţiei altui stat) şi ca atare

situaţia bunurilor este cârmuită de legea acelui stat.

ü Universalităţile de bunuri ale unei persoane fizice având ca izvor succesiunea

sunt supuse legii aplicabile moştenirii, iar pentru transmiterea de universalităţi de

bunuri între persoanele juridice ca efect al reorganizării se aplică legea personală a

persoanei juridice reorganizate;

ü Bunurile culturale scoase ilicit de pe teritoriul unui stat sunt supuse unui

regim special prevăzut de Convenţia O.N.U. adoptată la Paris în 1970 şi Convenţia

UNIDROIT privind bunurile culturale furate şi exportate ilegal adoptată la Roma în

1995.

ü Pentru drepturile asupra creaţiei intelectuale (bunurile necorporale) sunt

reglementări internaţionale ce urmăresc realizarea unui drept uniform în privinţa

conflictului de legi. Totuşi reglementarea română prin Legea nr. 105/1992, art. 60-63

statuează:

- pentru dreptul de autor, naşterea, conţinutul şi stingerea acestui drept asupra unei

opere de creaţie intelectuală, este supusă legii statului unde aceasta a fost pentru

prima dată adusă la cunoştinţa publicului prin publicare, reprezentare, expunere,

difuzare sau în alt mod adecvat (art. 60 alin. 1), iar pentru operele de creaţie

intelectuală nedivulgate se aplică legea naţională a autorului (art. 60 alin. 2);

- pentru dreptul de proprietate industrială, naşterea, conţinutul şi stingerea dreptului

de creaţie intelectuală sunt supuse legii statului unde s-a efectuat depozitul ori

înregistrarea sau unde s-a depus cererea de depozit sau de înregistrare. Pentru

transmiterea acestui drept, dacă se face pe cale contractuală, se aplică lex contractus,

iar dacă se face pe cale succesorală, se aplică lex succesionis;

- pentru aspecte privind reparaţia materială şi morală, art. 62, din Legea nr. 105/1992,

dispune că acesta este supusă legii statului unde a avut loc încălcarea dreptului de

autor sau de proprietate industrială – lex loci delicti commissi;

- în ce priveşte pe străini, art. 63 din Legea nr. 105/1992 stabileşte că dreptul de autor

şi de proprietate industrială aparţinând persoanelor fizice şi juridice străine sunt

167

ocrotite pe teritoriul României potrivit legii române şi convenţiilor internaţionale la

care România este parte.

ü Drepturile de creanţă nu au o reglementare de drept internaţional privat, în

general considerându-se că sunt supuse legii care cârmuieşte izvorul lor, însă de la

această regulă există excepţii, atunci când creanţa este supusă legii locului situării ei.

ü Privitor la cambie (titlu de credit prin care o persoană numită trăgător, dă

ordin unei alte persoane, numită tras, să plătească, la scadenţă, o sumă de bani, unei a

treia persoane numită beneficiar), bilet la ordin şi cec, conform art. 127 din Legea nr.

105/1992, capacitatea de a se angaja este supusă legii naţionale a persoanei care se

obligă.

ü Garanţiile reale mobiliare cu element internaţional (sunt reglementate de

Legea nr. 99/1999 modificată, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei

economice).

VI.III.2 Norme conflcituale privind proprietatea intelectuala si industriala

1. Conventia de la Paris din 20 martie 1883 pentru protectia industriala

Este fundamentala pentru statuarea si armonizarea pe plan international a principiilor

de baza ale protectiei industriale in general.

Are urmatoarele caracteristici:

ü este deschisa accederii in Uniunea a oricarui stat;

ü este universala – nu este permisa nicio discriminare;

ü are o durata nedeterminata si neinfluentata de eventuala sa denuntare de catre

un stat membru.

Conventia contine prevederi de fond generale aplicabile proprietatii industriale:

ü dreptul la tratament national;

ü dreptul de prioritate;

ü divizarea cererii.

FProp. Intel. Si

indus.

168

1. Conventia de la Berna din 9 septembrie 1886 pentru protectia operelor

literare si artistice .

2. Acordul TRIPS –este documentul international cel mai cuprinzator care

asigura recunoasterea nivelului minimal al protectiei proprietatii intelectuale.

Din necesitatea unor masuri comune impotriva contrafacerii s-au adoptat reglementari

comunitare:

ü Directiva nr. 2004/48.CE a Parlamentului European si a Consiliului privind

respectarea drepturilor de proprietate intelectuala;

ü Regulamentul Consiliului EC nr. 1383/2003 cu privire la actiunile la vama

impotriva bunurilor suspectate de a incalca anumite drepturi de proprietate

intelectuala si masurile ce trebuie luate impotriva bunurilor gasite a incalca aceste

drepturi.

4. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.100/2005

Transpune prevederile Directivei nr. 2004/48.CE in ceea ce priveste respectarea

drepturilor de proprietate industriala, drepturile de autor facand obiectul altor

reglementari.

Contine masurile, procedurile si repararea daunelor, in scopul asigurarii respectarii

drepturilor de proprietate industriala.

Instituie o serie de garantii: dreptul de informare; masurile de conservare a probelor

sunt incuviintate prin constituirea de catre reclamant a unei garantii adecvate

masurile, procedurile si repararea daunelor trebuie sa fie efective.

5. Norme comunitare in materie

Regulamentul CE nr.864/2007 privind legea aplicabila obligatiilor necontractuale se

refera la incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala, mentinandu-se legea

statului pentru care se solicita protectia drepturilor respective-lex loci protectioni.In

cazul obligatiilor necontractuale care decurg din incalcarea unui drept de proprietate

intelectuala unitar la nivel comunitar, legea aplicabila este legea tarii in care s-a

produs incalcarea

FTRIPS

169

VI.III.3 Norme conflictuale in domeniul falimentului international

In materia falimentului international legiuitorul roman a a adoptat un act normativ cu

aceasta destinatie - Legea nr.637/7.12.2002 cu privire la reglementarea raporturilor de

drept international privat in domeniul insolventei.

Potrivit art.1 din lege, aceasta cuprinde norme pentru determinarea legii aplicabile

unui raport de drept international privat in materia insolventei, norme de procedura

in litigii din aceeasi materie, norme privind conditiile in care autoritatile romane

competente solicita si acorda asistenta cu privire la procedurile de insolventa dechise

pe teritoriul Romaniei sau al unui stat strain.

Normele subsantiale privind procedura insolventei se afla in Legea nr.85/2006.

Reglementari internationale

Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul nr.1346/2000 privind procedurile

de faliment, intrat in vigoare in 2002, prin care se stabilesc procedurile colective

bazate pe insolvabiliatatea debitorului ( art.1); competenta pentru deschiderea

procedurii de faliment ce revine instantei statului pe al carui teriroriu este situat

centrul intereselor debitorului (art.3).

Competenta internationala

Competenta instantelor este stabilita in art.3 din regulament astfel:

ü Instantele din statul membru pe teritoriul caruia se afla centrul intereselor

principale ale unui debitor. În cazul unei societati sau persoane juridice, centrul

intereselor principale este prezumat a fi, pâna la proba contrarie, locul unde se afla

sediul social.

ü Daca centrul intereselor principale ale unui debitor este situat pe teritoriul

unui stat membru, instantele unui alt stat membru sunt competente sa deschida o

procedura de insolventa împotriva acestui debitor numai daca acesta are un sediu pe

teritoriul acestui din urma stat membru. Efectele acestei proceduri se limiteaza la

bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat membru.

ü Daca s-a deschis o procedura de insolventa în temeiul alin. (1), orice

procedura de insolventa deschisa ulterior în temeiul alin. (2) este o procedura

secundara. Aceasta din urma trebuie sa fie o procedura de lichidare.

FCompetenta

internationala

170

ü Procedura teritoriala de insolventa mentionata în alin. (2) poate fi deschisa

înaintea deschiderii procedurii principale de insolventa , în temeiul alin. (1), daca:

(a) o procedura de insolventa nu poate fi deschisa în temeiul alin. (1) datorita

conditiilor stabilite prin legea statului membru pe al carui teritoriu se afla centrul

intereselor principale ale debitorului sau

(b) daca deschiderea procedurii teritoriale de insolventa este ceruta de un

creditor care îsi are domiciliul, resedinta obisnuita sau sediul social în statul membru

pe al carui teritoriu se afla sediul respectiv, sau a carui creanta a luat nastere din

exploatarea acelui sediu.

Legea aplicabila procedurii de faliment este cea a statului membru in care s-a

deschis procedura.

Aceasta lege determina conditiile pentru deschiderea, desfasurarea si

închiderea procedurii de insolventa si in mod în special:

(a) debitorii care pot face obiectul procedurii de insolventa în raport cu

calitatea acestora;

(b) bunurile care formeaza obiectul desistarii si regimul aplicabil bunurilor

dobândite de debitor ulterior deschiderii procedurii de insolventa;

(c) atributiile debitorului si ale lichidatorului;

(d) conditiile de opozabilitate a compensarii;

(e) efectele procedurii de insolventa asupra contractelor în derulare la care

debitorul este parte;

(f) efectele procedurii de insolventa asupra actiunilor individuale intentate de

creditori, cu exceptia proceselor în curs de solutionare;

(g) creantele care urmeaza sa fie înregistrate la pasivul debitorului si regimul

creantelor nascute dupa deschiderea procedurii de insolventa;

(h) normele care reglementeaza înregistrarea, verificarea si admiterea

creantelor;

(i) normele care reglementeaza distribuirea încasarilor rezultate din vânzarea

bunurilor, rangul creantelor si drepturile creditorilor care au obtinut o satisfacere

partiala dupa deschiderea procedurii insolventei în temeiul unui drept real sau ca efect

al unei compensari;

(j) conditiile si efectele închiderii procedurii de insolventa, în special prin

concordat;

171

(k) drepturile creditorilor dupa închiderea procedurii de insolventa;

(l) cui îi revine sarcina costurilor si cheltuielilor procedurii de insolventa;

(m) normele referitoare la nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor

prejudiciabile adunarii creditorilor.

Exceptii de la lex concursus regasim in:

-materia drepturilor reale;

-privitor la rezervarea dreptului de proprietate- deschiderea procedurii impotriva

cumparatorului unui bun nu afecteaza drepturile vanzatorului acelui bun;

- la compensare:

- in cazul contractelor prin care se dobandeste un drept de proprietate sau de folosinta

asupra unui imobil; etc.

Recunoasterea si punerea executare a procedurii de insolventa

Potrivit art.16 din Reulament, orice hotarare de deschidere a unei proceduri de

insolventa pronuntata de o instanta a unui stat, competenta, este recunoscuta in toate

celelalte state de indata ce hotararea isi produce efectele in statul de deschidere.

Efectele deschiderii procedurii

Ca urmare a recunoasterii deschiderii procedurii se produc urmatoarele efecte:

ü In cazul procedurii principale, efectele stabilite de legile statului de deschidere

se produc in orice alt stat;

ü In cazul procedurii secundare, efectele acestei proceduri nu pot fi contestate in

celelalte state.

Limitele recunoasterii

ü in cazul procedurii secundare recunoscute, nu se impiedica deschiderea unei

proceduri secundare de catre o instanta a unui alt stat pe teritoriul caruia debitorul are

un sediu;

ü ordinea publica de drept international privat este o limita daca recunoasterea

ar contraveni in mod evident.

ü Instantele nu sunt tinute sa recunoasca sau sa execute hotararile care ar avea

drept efect limitarea libertatii individuale sau a secretului corespondentei.

172

Reglementarea interna a insolventei tranfrontaliere

Potrivit art. 150 din Legea nr.105/1992, instantele romane sunt competente sa judece

falimente sau orice alta procedura judiciara privind incetarea platilor in cazul unei

societati comerciale straine cu sediul in Romania.

Fiind insuficient reglementata procedura insolventei este prevazuta speial in Legea

nr.637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privind

domeniul insolventei, iar ulterior a fost adoptata Legea nr. 187/2003 privind

competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in Romania a hotararilor in

materie civila si comerciala pronuntate in statele membre ale Uniunii Europene.

Normele substantiale privind procedura insolventei se afla in Legea nr. 85/2006.

Sfera de aplicare a legii romane de drept international privat

Art. 2 stabileste sfera de aplicare a legii in urmatoarele situatii:

-in cazul in care este solicitata asistenta in Romaia de catre o instanta straina

sau de catre un reprezentant strain, in legatura cu o procedura straina de insolventa;

-in cazul in care este solicitata asistenta intr-un stat strain in legatura cu o

procedura care se desfasoara potrivit Legii nr.85/2006 privind procedura reorganizarii

judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;

-in cazul desfasurarii concomitente a unei proceduri romane de insolventa si a

unei proceduri straine de insolventa referitoare la acelasi debitor;

-in cazul in care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat strain sunt

interesate sa solicite deschidera in Romania a procedurii prevazute de Legea nr.

85/2006 sau sa participe in cadrul unei proceduri deschise.

Sunt excluse de la dispozitiile legii : bancile, cooperativele sau alte institutii

de credit, societatile si agentiile de asigurare, cele de servicii de investitii financiare,

organismele de plasament colectiv in valori mobiliare, societatile de administrae

investitii, societati de bursa, case de compensatii, societati de brokeraj, traderi.

Competenta tribunalelor romane

Atributiile privind recunoasterea procedurilor straine si cooperarea cu instanteleFCompetenta

tribunalelor rom.

173

straine sunt de competenta tribunalului, prin judecatorul-sindic si a reprezentantului

roman

ü tribunalul in circumscriptia caruia se afla sediul debitorului;

ü in cazul in care debitorul nu are niciun sediu in Romania, poate fi competent:

tribunalul in circumscriptia caruia se afla sediul societatii comerciale romane la care

debitorul detine valori mobiliare; tribunalul in circumscriptia caruia se afla bunuri

imobile apartinand debitorului; etc

Recunoasterea unei proceduri straine se poate refuza daca hotararea este rezultatul

unei fraude comise in procedura urmata in strainatate.

Competenta reprezentantului roman

Pentru situatia deschiderii procedurii de insolventa in Romania, reprezentantul roman

-persoana fizica sau juridica desemnat ca administrator sau lichidator, este abilitat -

potrivit art.6 din lege - sa actioneze intr-un stat strain, ca reprezentant al procedurii

deschise in Romania, in conditiile stabilite de legea straina aplicabila.

In acest sens este prevazuta cooperarea cu instantele straine pentru comunicarea de

informatii, coordonarea administrarii si supravegherii bunurilor si activitatilor

debitorului, coordonarea procedurilor concomitente s.a.

Accesul reprezentantilor si creditorilor straini la instantele romanesti

Reprezentantul strain - persoana fizica sau juridica autorizata in cadrul unei proceduri

straine sa administreze reorganizarea sau lichidarea bunurilor si a activului

debitorului sau sa actioneze ca reprezentant al unei proceduri straine - are dreptul sa

se adreseze direct instantelor romanesti, avand calitate procesuala activa pentru a

introduce o cerere de deschidere a procedurii sau de a participa in cadrul unei

proceduri deja deschise impotriva debitorului, in baza Legii nr.64/1995, numai din

momentul recunoasterii procedurii straine pe care o reprezinta; totusi actiunea sa nu

va conduce la extinderea competentei instantelor romanesti asupra acestui

reprezentant, a bunurilor si activitatilor externe ale debitorului decat pentru

solutionarea capetelor actiunii formulate, fara a viza alte scopuri.

Creditorii straini se bucura de aceleasi drepturi referitoare la deschiderea si

participarea in cadrul procedurii deschise, precum si tratarea creantelor lor, potrivit

Legii nr. 85/2006, ca si creditorii romani, (art.14), citarea lor, comunicarea si

174

notificarea oricarui act de procedura care ei facandu-se in cinditiile Legii nr. 85/2006

(art/15).

Recunoasterea procedurii straine si masuri cu executare vremelnica

Reprezentantul strain este abilitat sa formuleze in fata instantei romanesti competente

o cerere de recunoastere a procedurii straine in care el a fost desemnat.

Cererea sa va fi insotita de copia certificata a hotararii de deschidere a procedurii

straine si de desemnare a reprezentantului strain, o adevereinta emisa de instanta

straina prin care se certifica existenta unei proceduri straine si desemnarea

reprezentantului strain, ori in lipsa acestor acte, o alta dovada in acest sens; de

asemenea, o declaratie areprezentantului strain de pricizare procedurilor straine

privind pe debitor. Daca instanta va consider necesar, aceste documente vor trebui

traduse.

Instanta va putea considera ca procedura straina este una de insolventa si ca

reprezentantul strain este autorizat, daca hotararea straina sau adeverinta indica

aceasta; de asemenea, va putea considera ca documentele furnizare sunt veridice,

chiar nelegalizate.

Instanta va recunoaste procedura straina in conditiile legii:

-a. procedura straina reprezinta acea procedura prev. de art.3 lit.a), adica este

o procedura colectiva, judiciara sau administrativa, care se desfasoara in conformitate

cu legislatia in mterie de insolventa a unui stat strain, inclusiv procedura provizori in

care bunurile si activitatea debitorului sunt supiuse controlului sau supravegherii unei

instante straine, in scopul reorganizarii sau lichidarii activitatii debitorului;

-b. reprezentantul strain care solicita recunoasterea este acea persoana sau

autoritate autorizata in cadrul procedurii starine;

-c. cererea de recunaostere indeplineste conditiile prevazute de art.16;

-d. cererea de recunstere a fost formulata in fata instantei competente

prevazute la art.5;

-e. exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre

Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea.Instanta se pronunta cu

celeritate dupa citarea partilor, printr-o hotarare definitiva care poate fi atacata cu

175

recurs. Procdura straina va fi recunoscuta ca procedura straina principala, daca

aceasta se desfasoara intr-un stat strain in care debitorul isi are stabilit centrul

principalelor sale interese sau ca procedura straina secundara, atunci cand debitorul

are un punct de lucru in statul respectiv.

Potrivit art.18 alin.5 din lege, hotararea de recunostere a procedurii straine se

bucura de autoritate relativa a lucrului judecat; instanta o va putea retracta sau

modifica in masura in care se dovedeste, ulterior pronuntarii sale, ca temeiurile si

conditiile recunoasterii lipseau, in tot sau in parte, ori ca au incetat sa existe.

Reprezentantul strain este obligat sa sesizeze instanta romana de orice modificare

importanta survenita in derularea procedurii straine sau in statutul sau.

Reprezentantul strain va putea solicita instantei romane pe parcursul

solutionarii cererii de recunoastere, potrivit art.20, masuri cu executare vremelnica,

cum ar fi:

-suspendarea actelor, a operatiunilor si a oricaror alte masuri de executare

individuala asupra bunurilor debitorului;

-insarcinarea reprezentantului strain sau a altei persoane desemnate de instanta

cu administrarea, conservarea ori valorificarea tuturor sau a unor bunuri ale

debitorului situate in Romania, care prin natura lor sau din alre cauze sunt perisabile,

supuse deteriorarii ori periclitate in orice alt mod;

-orice alta masura prevazuta la art.22 alin.1 lit, c,d si g

Efectele recunoasterii procedurii straine principale (art.21):

ü impiedica pornirea de cereri si actiuni judiciare sau extrajudiciare, cu caracter

individual vizand bunuri, drepturi sau obligatii ale debitorului, precum si orice alte

acte , operatiuni si masuri de executare individuala asupra bunurilor debitorului, iar

daca acestea au fost porniete, ele se suspenda de drept. Suspendatea insa se poate

ridica la solicitarea unui creditor cu o creanta garantata in conditiile Legii nr.

85/2006;

ü este suspendat exercitiul dreptului de a instraina, greva sau dispune in orice alt

mod de bunurile debitorului, orice act fiind nul;

FEfectele

recunoasterii proc.Straine

176

ü impiedeca curgerea termenului de prescriptie a cererilor si actiunilor cu

caracter individual prevazute la alin.1, iar daca au fost incepute este o cauza de

intrerupere a prescriptiei.

ü instanta mai poate incuviinta orice masura cu executare vremelnica pentru a

proteja bunurile debitorului sau interesele creditorilor, precum: suspendarea actiunilor

individuale, a masurilor de executare, a exercitiului dreptului de instrainare, grevare

sau dispozitie asupra bunurilor debitorului, daca asemenea masuri nu au intervenit

enterior, administrarea de probe referitoare la bunuri, acte juridice, drepturi sau

obligatii ale debitorului, asigurarea dovezilor s.a. Potrivit art.23, masurile indicate

mai sus se vor lua daca interesele creditorilor, debitorului si a altor persoane

interesate sunt protejate corespunzator.

ü de la data recunoasterii procedurii straine, reeprezentantul strain are calitatea

procesuala pentru a formula actiuni in anularea actelor juridice incheiate de debitor in

dauna drepturilor creditorilor sai, cu care este imputernicit administratorul sau

lichidatorul judiciar, sau de a interveni in cadrul oricarei cereri, in conditiile Legii

nr.64/1995. Daca este o procedura straina secundara, instanta se va asigura ca cererile

de anulare privesc bunuri care potrivit legii romane sunt susceptibile a fi administrate

in procedura straina secundara (art.24).

Proceduri concomitente

In cazul in care o procedura straina si procedura prevazuta de Legea nr. 85/2006 se

desfasoara concomitent cu privire la acelasi debitor, instanta romana va intreprinde

masurile de cooperare prev. de art.26-28 si potrivit art.30, va proceda astfel:

A.atunci cand cererea de recunoastere a procedurii straine este formula

ulterior deschiderii procedurii prev. de Legea nr. 85/2006:

a) orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul art.20 sau 22

va trebui sa fie compatibila cu prevedereile procedurii prev. de Legea

nr.64/1995;

b) art.21 nu se aplica in masura in care procedura straina este recunoscuta ca

procedura straina principala;

B.atunci cand cererea de recunoaster a procedurii straine este admisa ori

numai formulata anterior deschiderii procedurii prev. de Legea nr. 85/2006:

FProceduri

concomitente

177

a) orice masura cu executare vremelnica, incuviintata in temeiul art.20 sau

22, va fi reexaminata de instanta care va dispune modificarea sau incetarea

aceteia, daca este incompatibila cu dispozitiile procedurii prev. de Legea

nr. 85/2006;

b) in masura in care procedura straina este recunsocuta ca procedura straina

principala, se va dispune, in conformtate cu prevederile art.21 alin.1 si 3,

daca aceste masuri sunt incompatibile cu derularea procedurii prev. de

Legea nr. 85/2006;

C.atunci cand va decide asupra incuviintatrii, respectiv a modificarii sau

prelungirii duratei masurilor cu executre vremelnica, incuvintate reprezentantului

unei proceduri straine secundare, instanta se va asigura ca, potrivit legii romane,

aceste masuri poarta numai asupra bunurilor susceptibile a fi administrate in cadrul

procedurii secundare ori au ca obiect numai informatii necesare in acea procedura.

Daca exista mai multe proceduri straine vizand acelasi debitor, instanta va

intreprinde masurile de cooperare si va proceda potrivit art.31, astfel:

a) orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul art.20 si 22

reprezentantului unei proceduri straine secundare ulterior recunoasterii

unei proceduri straine principale trebuie sa fie compatibila cu derularea

procedurii straine principale;

b) b)atunci cand cererea de recunoastere a procedurii straine secundare este

admisa ori numai formulata anterior recunoasterii procedurii straine

principale, orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul

art.20 sau 22 va fi reexaminata de instanta care va dispune modificarea sau

incetarea acesteia, in masura in care este incompatibila cu derularea

procedurii straine principale;

c) in masura in care mai multe proceduri straine secundare sunt recunoscute

succesiv, instanta va incuviinta, va modifica ori va dispune incetarea

masurilor cu executare vremelnica intr-o maniera care sa inlesneasca

coordonarea procedurilor respective.

Daca a fort recunoscuta o procedura strina principala, aceasta constituie, pana

la proba contrarie, o prezumtie a starii de insolventa a debitorului, in temeiul careia se

178

poate deschide procedura prev.de Legea nr. 85/2006, nu insa si intr-o procedura

strainasecundara (art.32)

Art.33 relementeaza ordinea de plata in procedurile concomitente. Creditorul

care a primit o plata partiala pentru creanta sa, in cadrul unei procduri de insolventa

desfasurata in conformitate cu dispozitiile legislatiei unui stat strain, nu va putea

primi plati suplimentare in contul aceleiasi creante, in cadrul procedurii deschise

potrivit Legii nr.64/1995, cu privire la acelasi debitor, in masura in care partea

proportionala pe care a primi-o in aceasta procedura crditorii din aceeasi clasa cu

creditorul respectiv este mai mica decat plata creditorului primita in procedura

straina. Aceasta prevedere nu afecteza drepturile creditorilor titulari de creante

garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie, de

orice fel.

VI.III.4 Norme conflictuale privind securitatea sociala

Raporturile juridice de asigurari sociale sunt reglementate de state dar exista

reglementari la nivel comunitar, pre cum si reglementari bilaterale.

Pe plan intern functioneaza Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte

drepturi sociale, care contin reguli cu privire la :

ü recunoasterea dreptului de a beneficia de prestatiile acordate in sistemul

public, indiferent de cetatenia acestora;

ü stagiul de cotizare este format din perioadele in care persoanele au platit

contributii de asigurari sociale in sistemul public din Romania, precum si in alte tari,

in conditiile stabilite prin acorduri sau conventii internationale la care Romania este

parte;

ü drepturile de asigurari sociale cuvenite in sistemul public din Romania,

precum si prestatiile aferente acestor dreptur, se pot transfera in tarile in care

asiguratii isi stabilesc domiciliul sau resedinta;

C.N.P.A.S aplica prevederile conventiilor internationale de asigurari sociale la care

Romania este parte.

La nivel comunitar au fost adoptate:

ü Regulamentul nr.883/2004 privind cooperarea sistemelor de securitate sociala;

179

ü Regulamentul nr. 1408/71/CEE cu privire la coordonarea sistemelor de

securitate sociala pentru persoanele angajate, lucratorii independenti si memmbrii

familiilor acestora care se deplaseaza in Comunitatea Europeana;

ü Redulamentul nr.574/72/CEE cu privire la procedurile de implementare a

Regulamentului nr. 1408/71/CEE .

Aceste regulamente au adoptat principiul conform caruia statele membre vor

putea reglementa protectia sociala prin acorduri bilaterale incheiate cu respectarea

principiilor comunitare.

Conventia dintre Romania si Spania in domeniul securitatii sociale, a fost

incheiata la Madrid in ian. 2006, fiind ratificata prin Legea nr. 408/2006.

Este statuat principiul egalitatii de tratament prin regula reciprocitatii, astfel ca

cetatenii unuia dintre statele semnatare ce lucreaza pe teritoriul celuilalt beneficiaza

de egalitate de tratament cu cetatenii statului unde isi desfasoara activitatea, in

privinta drepturilor de securitate sociala, beneficiind de:

ü dreptul la asistenta sociala

ü dreptul la prestatii in caz de incapacitate permanenta, batranete si urmasi

ü dreptul de ajutor de deces

ü ajutorul de somaj

ü prestatiile in caz de accident dee munca sau boala profesionala


Competenta tribunalelor romane in privinta recunoasterii procedurilorstraine.

180



Anghel I.M „Problema dublei cetăţenii în legislaţia română”, în „Dreptul",nr.2/1999

Bobei R.B „Calificarea şi conflictul de calificări în dreptul internaţional privat”,Editura All Beck, Bucureşti, 2005

Babiuc V „ Riscurile contractuale in vanzarea comerciala internationala” EdituraStiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981

Căpăţână O. „Aplicarea legii naţionale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice”,în„Revista Română de Drept", nr. 10/1970.

Capatana O. „ Vanzarea internationala ” editata de Revista Viata Economica ,Bucuresti 1974

Capatana O. „Dreptul concurentei comerciale-concurenta onesta” Editura LuminaLex, Bucuresti 1994

Chelaru I, Gh. Gheorghiu „Drept international privat”, Editura C.H. Beck,Bucuresti 2007

181

Filipescu I.P. „Drept internaţional privat. Speţe şi soluţii din practica judiciară şiarbitrală pentru comerţul exterior”,Tipografia Universităţii Bucureşti,Facultatea de Drept, Bucureşti, 1979


Fuerea A. „ Drept internaţional privat”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005Lipovanu I. „Probleme de drept internaţional privat comparat în domeniul statutului

persoanelor fizice”, în „Studii şi Cercetări Juridice", nr. 4/1973Macovei I. „Drept internaţional privat”, vol. I, Editura Ars Longa, Iaşi, 1999Popescu T.R. „ Drept internaţional privat”, Editura Romfel S.R.L., Bucureşti, 1994Sitaru D.Al. „ Drept internaţional privat. Tratat”, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2000B.M.C. Predescu „ Drept international privat” Editura Universitaria Craiova 2002V. Ros „Legea aplicabila conventiei arbitrale in arbitrajele comerciale

internationale”R.D.C. nr.2/2000D. Al. Sitaru „Drept international privat”Ed. Actami, Bucuresti 1997T.R.Popescu „ Drept international privat„. Ed. Romfel, Bucuresti 1994Serban Al. Stanescu „Drept international privat. Pracitica judiciara”Editura

Hamangiu, Bucuresti 2008Zilberstein S. „Proces civil international. Normele de procedura din Legea

nr.105/1992”Editura Lumina Lex, Bucuresti,1994Zlatescu V.D „Drept privat comparat”Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997

II. Legi.

Legea nr. 105/1992.Legea nr.19/2000

TEMĂ DE REFLECŢIE

Utilitatea aplicarii principiului lex rei sitae.



1. Aplicarea legii locului unde este situat bunul asigura realizarea principiului:a) teritorialitatiib) generalitatiic) sigurantei

182

2. Bunurile aflate in nave si aeronave sunt supuse legii:a) pavilionuluib) statului unde isi are sediul armatorulc) statului caruia ii apartine teriroriul maritim.

3. Bunurile aflate in curs de transport sunt supuse legii:a) statului unde isi are sediul firma de transportb) statului unde au fost expediatec) partial una din acestea

4. Acordul TRIPS a adaugat printre reglementarile sale:a) caluza natiunii celei mai favorizateb) principiul tratamentului nationalc) dreptul de prioritate

5. Competenta pentru deschiderea procedurii de faliment revine:a) instantei statului pe al carui teritoriu este situat centrul principalelor interese

ale debitoruluib) instantei statului pe al carui teritoriu este situat centrul principalelor

interese ale creditoruluic) oricare dintre cele doua

6. Deschiderea procedurii de insolventa nu afecteaza:a) drepturile reale constituite in favoarea tertilorb) compensarea creantei unui creditor cu cea a debitoruluic) un contract prin care se dobandeste dreptul de proprietate sau de folosinta

asupra unui bun imobil

7. Procedurile europene secundare de insolventa sunt supuse:a) legii statului pe teriroriul caruia aceasta este deschisab) legii statului unde isi are sediul firma supusa acestei proceduric) legii statului de executare

8. Conventia incheiata intre Romania si Spania, in domeniul securitatii sociale, astatuat:

a) principiul teritorialitatiib) principiul egalitatii de tratamentc) clauza natiunii celei mai favorizate


Intrebari Raspunsuri IntrebariRaspunsuri1 a,b,c 6 a,b,c2 a 7 a3 b 8 b4 a5 a

Drept International Privat

Documents

Transcript of Drept International Privat