Partea I

Partea I

Dogmatica Generala

Capitolul 11 Notiunea, obiectul si importantaTeologiei Dogmatice Cuvantul ,,teologie,, vine de la cuvintele grecesti: Teos = Dumnezeu si logos= cuvant,stiinta. Teologia este stiinta sau cunoasterea despre Dumnezeu si lucrarile Lui. Teologia cuprinde o parte teoretica, adica de doctrina, o parte de traire morala si o parte de cinstire a lui Dumnezeu.Teologia dogmatica sau Dogmatica este cartea de expunere a dogmelor sau a invataturilor de credinta.

Importanta Teologiei dogmatice rezulta, pe de o parte, din capacitatea continutului ei, adica a invataturii crestine, precum Insusi Mantuitorul Iisus Hristos ne indeamna, zicand: ,, Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu Matei 4,4 sau ,, Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh si dunt viata Ioan 6,63 sau ,, Invatati-va de la Mine ... si veti gasi odihna sufletelor voastre Matei 11,29 sau ,, Aceasta este viata vesnica ca sa te cunoasca pe Tine singurul si adevaratul Dumnezeu si pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis Ioan 17,3 sau cunoasterea Mantuitorului care este ,, Calea, Adevarul si Viata Ioan 14,6 . Pe de alta parte, importanta Teologiei dogmatice se arata in complexul studiilor teologice, care, dupa rostul si metodele fiecaruia, cerceteaza parti sau laturi ale vietii religioase crestine.

Asadar, Dogmatica este centrul si baza tuturor disciplinelor teologice, intrucat contine adevaruri revelate de Dumnezeu, de aici, plecand si necesitatea studiului disciplinei dogmatice.

2 Dogma, teologumena, parere teologica

Numirea de dogma vine de la grecescul dogma= opinie, parere. Dogma este un adevar de credinta, revelat de Dumnezeu, pastrat, neschimbat, formulat si propovaduit de Biserica. Formularea dogmelor de catre Biserica asigura neschimbabilitatea si temeinicia dogmelor, ferindu-le de orice interpretari.

Dogma este un cuvant biblic. In cartea faptele apostolilor se numesc dogme, hotararile luate in sobor de catre apostolii si presbiterii Bisericii din Ierusalim. Prin dogme intelegem, asadar, invataturile de temelie ale religiei crestine, adevarurile revelate de Dumnezeu, lamurite de Sf. Apostoli si urmasii lor, Sfintii Parinti, in sinoadele ecumenice, pastrate de Biserica si, prin urmare, necesare mantuirii. Descoperirea dogmelor s-a facut de catre Dumnezeu, prin sfintii prooroci si apostoli si mai ales prin Fiul-Hristos. Forta dogmelor vine de la Dumnezeu. Puterea si veritatea lor este de la Dumnezeu, nu de la om. De aceea se si numesc de catre Sf. Parinti dogme dumnezeiesti, iar evanghelistii si apostolii sunt numiti invatatorii dogmelor . Dogmele, au existat deodata cu religia, de la inceputul ei, ca si pomul in radacina si planta in samanta din care se dezvolta. Ele sunt un climat constitutiv, esential si fundamental in crestinism, de la intemeiere, de la Iisus Hristos, de la Dumnezeu. Caracteristicile esentiale ale dogmei sunt doua: ea este mai intai un adevar descoperit si apoi formulat de Biserica. Ambele acte care caracterizeaza o dogma, descoperirea si definirea, s-au savarsit prim impreuna-lucrarea Duhului Sfant, care a inspirat pe profeti si a asistat sfintele sinoade in formularea ei.

Dogmele au fost impartite in mai multe feluri in tratatele de Teologie Dogmatica ortodoxa. Cele mai obisnuite fiind urmatoarele impartiri:

a. Dupa obiectul lor, dogmele erau impartite altadata in dogme de credinta si dogme de moravuri;

b. Dupa raportul lor cu mintea noastra, dogmele au fost impartite in dogme pure care nu pot fi intelese cu mintea noastra;

c. Dupa legatura dintre ele, dogmele sunt generale( marturisiri de credinta) si speciale (cele doua firi ale Mantuitorului)

d. Dupa raporturile interconfesionale, avem dogme comune tuturor confesiunilor si deosebitoare

e. Unii dintre teologi admit si impartirea in dogme explicite( cele definite de biserica) si implicite (cele nedefinite si nedezvoltate)

Notele caracteristice ale dogmei sunt:

a. Am afirmat anume ca dogma este un adevar descoperit de Dumnezeu oamenilor, acest atribut al dogmelor crestine le deosebeste atat de invataturile religiilor pagane, cat si de invataturile filosofice, fiindca acestea nu sunt descoperite;

b. Al doilea atribut al dogmei e constituit de faptul ca adevarul ei revelat este formulat, predicat si impus de Biserica. Aceasta nota o deosebeste de conceptia protestantismului si a altor culte crestine despre invatatura revelata, deoarece ea nu este lasata la arbitrariul individual, ci e formulata si aparata de intreaga Biserica.

c. In general, tratatele de teologie dogmatica ortodoxa mai amintesc caracterul teoretic, care deosebeste dogma de invataturile ei morale

d. Cel imutabil, care este un corolar al notiunii de Revelatie Dumnezeiasca. Pe langa acestea, trebuie insa sa precizam si faptul ca dogma nu satisface o curiozitate desarta, ci e data:

e. In vederea mantuirii.

Specialistii sunt de acord in a afirma ca exista trei etape principale ale formularii dogmelor:

1. Posesiunea pasnica a adevarului descoperit mai mult sau mai putin lamurit- in aceasta etapa, adevarul revelat e primit de-a dreptul din Revelatia scrisa sau prin mijlocirea altui adevar revelat;

2. Discutia acestui adevar- aceasta etapa a formarii dogmelor este aceea a fermentarii adevarului revelat, in sufletul crestinilor, a controversei, a discutiilor provocate de felul deosebit in care omul, fiinta autonoma, reactioneaza in fata unicului adevar, care pana la sfarsit biruie;

3. Definitia- aceasta etapa este aceea a proclamarii noii dogme de catre Biserica.

Teologumena este numirea ce se da unuei pareri teologice care poate constitui o baza a invataturii bisericesti, intrucat are un temei in revelatie si in scrierile Sfintilor Parinti, ea avand o larga circulatie intre teologi, dar fara sa se bucure de consensul unanim al Bisericii.

Valoarea unei teologumene depinde, pe de o parte, de evidenta bazei ei in izvoarele Revelatiei divine, iar pe de alta parte, depinde de adaosul de lamurire cu care vine ea, in cercetarea si cunoasterea teologica. Exemple de teologumene: durata zilelor creatiei, soiul pomului cunostintei binelui si raului,teorii chenotice etc.

Parerea teologica este opinia particulara a teologilor, referitoare la o afirmatie a unei invataturi de credinta care nu pare destul de lamurita in izvoarele Revelatiei. De aceea, parerile teologice sunt primite in Dogmatica in masura in care ele nu contrazic dogmele si ofera un plus explicativ in cunoasterea religioasa.

3 Argumente rationale

Pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu

1. Argumentul istoric Argumentul istoric deduce existenta lui Dumnezeu din universalitatea ideii de Dumnezeu, idee care exista la toate popoarele si in toate timpurile. Daca ideea de Dumnezeu exista pretutindeni, si a existat totdeauna, este imposibil ca acestei idei sa nu-i corespunda o fiinta care exista in realitate, astfel nu a existat niniodata vreun popor care sa nu aiba credinta in Dumnezeu, indiferent de felul in care aceste popoare si l-au reprezentat.

Deoarece ideea existentei lui Dumnezeu exista la toate popoarelem, acest argument s-a numit ,, a consensu gentium , adica el se bazeaza pe consensul tuturor popoarelor.

Cicero, zicea: ,, Nu exista niciun neam, fie traind in carute sau in corturi, sa nu fi crezut in vreun dumnezeu.

2. Argumentul cosmologic Argumentul cosmologic vine de la grecescul cosmos= univers,lume, bazandu-se pe principiul cauzalitatii, consta in dovedirea existentei lui Dumnezeu de la constatarea ca lumea fiind marginita si contingenta, ratiunea omeneasca trebuie sa admita existenta unei fiinte absolute,vesnice, care este ultima cauza, nefiind cauzata de nimeni si de nimic, aceasta cauza fiind Dumnezeu.

Acest argument este cel mai vechi, fiind cunoscut inca din filozofia greaca . Astfel, Aristotel spune: ,, Dumnezeu, Care nu poate fi vazut de nimeni, Se vadeste in lucrurile Sale. El este prezent atat in cartile Vechiului Testament, cat si in cele ale Noului Testament: ,, Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria Psalm 18,1 si ,, Cele nevazute ale lui Dumnezeu se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire Romani 1,20. In epoca moderna, filozoful Voltaire a recunoscut taria acestui argument prin versurile: ,, Universul ma incurca si nu pot gandi macar ca poate esista ceasul fara un ceasornicar

2.1. Argumentul cauzalitatii

Ratiunea ne arata ca lumea se prezinta ca o inlantuire organizata de cauze si efecte, orice lucru si orice fenomen avandu-si o cauza, iar la randul sau, poate fi cauaza unui alt efect. Un lucru este efectul unei cauze care l-a produs, dar poate fi si cauza unuia pe care-l produce, insa nu este posibil ca un lucru sa fie propria sa cauza, deoarece cauza este intotdeauna precedata de efect. Daca am admite ca un lucru este propria sa cauza, am admite ca acel lucru exista inainte de a exista .

2.2. Argumentul miscarii Originea acestui argument o gasim la Aristotel. Sustinatorii lui afirma ca tot ceea ce se misca nu se misca de la sine si prin sine, ci se misca prin altul. Asadar, miscarea in lume se transmite de la unul la altul, dar ratiunea noastra pretinde un prim miscator, un prim motor care a introdus miscarea in lume, el nefiind miscat de ceva sau de cineva, acesta neputand fi decat Dumnezeu.

In univers nu exista un punct fix de la care sa fi inceput miscarea, caci universul nu are nicaieri un centru de forta. Nici teoria moderna a expansiunii continue a universului sau cea a big-bang-ului nu-i poate gasi acestuia un centru de forta. Nici totalitatea fortelor din univers nu poate explica miscarea.

Neexistand in lume o prima cauza care sa miste totul, iar miscarea din lume sub toate formele ei pretinzand o astfel de cauza fara de care ea ar ramane neexplicata, se ajunge astfel la concluzia ca trebuie sa existe in afara lumii o prima cauza miscatoare.

2.3. Argumentul contingentei

Ceea ce mintea poate constata este ca toate lucrurile din lume si lumea intreaga sunt contingente(care poate exista sau nu ). Toate lucrurile din lume sunt conditionate si dependente de altele, pot sa existe si pot sa nu existe, cu alte cuvinte, existenta lor este intamplatoare si nu necesara, doar Dumnezeu exista fara sa fie conditionat de nimeni si de nimic, caci el poate exista fara lume, dar lumea nu poate exista fara Dumnezeu.2.4. Argumentul entropologic Stiinta afirma ca alaturi de legea conservarii materiei(energiei), in univers exista si o alta lege, si anume a deprecierii energiei sau legea entropiei. Aceasta lege fiind descoperita de fizicianul Clausius. Legea conservarii energiei afirma ca: cantitatea de energie din univers ramane neschimbata, adica in lume nimic nu se pierde, nimic nu se creeaza, ci totul se transforma, iar legea entropiei fara sa contrazica legea conservarii, arata ca in orice transformare de energie, ramane o parte care este pierduta pentru transformarile ulterioare. Argumentul entropologic se bazeaza pe incetarea oricaror procese de miscare si transformare din univers, ceea ce inseamna ca el ia in considerare faptul ca energia din univers va avea un sfarsit, iar daca aceasta energie va avea un sfarsit, inseamna ca ea trebuie sa fi avut si un inceput, si atunci se actualizeaza urmatoare intrebare, de unde provine energia? Iar raspunsul nu poate fi decat unul: De la sine nu o putea avea, caci natura nu poate nici castiga, nici pierde energia, asadar izvorul energiei in lume nu poate fi decat un principiu in afara lumii, supranatural, care este atat cauza, cat si creatorul.3. Argumentul teleologic

Argumentul teleologic pleaca in dovedirea existentei lui Dumnezeu, de la ordinea, armonia si finalitatea care exista in lume. Se poate constata astfel, ca cu toata imensitatea universului, cu toata complexitatea lui, el este un mecanism care functioneaza perfect, supunandu-se anumitor legi, in el domneste cea mai desavarsita ordine, nimic nu se petrece la intamplare, iar mersul lui regulat de mii si milioane de ani si frumusetile pe care el le contine nu se pot datora intamplarii, ci trebuie sa abia ca autor o fiinta atotperfecta, cara a randuit si organizat astfel universul si lumea. Argumentul teleologic este prezentat si in Sfanta Scriptura in cartile Vechiului Testament : ,, Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria Psalm 18,1.

Referindu-ne la cei ce afirma ca rodinea, armonia si frumusetea din lume se datoreaza intamplarii, acestora li se poate spune ca mai usor putem concepe ca dintr-un sac plin cu litere, pe care il golim la intamplare pe o foaie de hartie, sa apara scrisa o pagina din Biblie, decat sa admitem ca ordinea, armonia si frumusetea din lume s-ar datora intamplarii. Asadar toate cele existente in lume nu pot fi explicate decat prin existenta unui creator si organizator a lumii, care este Dumnezeu.

4. Argumentul moral Se poate constata o viata morala a oamenilor, in sensul ca in orice timp, loc si societate, oamenii isi traiesc viata respectand si conformandu-se anumitor principii, norme sau legi morale, care se reflecta in propria lor constiinta, incat ei totdeauna fac deosebire intre bine si rau, drept si nedrept, permis si nepermis, avand permanent convingerea ca binele trebuie facut, iar raul evitat.

Acest argument se bazeaza pe realitatea legii morale si a constiintei morale in om, ca si pe importanta pe care acestea o au in viata oamenilor. Ordinea morala din lume, pe care nimeni nu o poate contesta, pretinde existenta unei fiinte atotperfecte, care este creatorul acestei ordini si care a inzestrat omul cu tot ceea ce ii era necesar pentru infaptuirea ei.

5.Argumentul ontologic Dintre toate argumentele pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu, argumentul ontologic a fost cel mai dezbatut si contestat, cunoscand de-a lungul vremii ascensiuni si decaderi pe care niciun alt argument nu le-a avut.

Argumentul ontologic se deosebeste radical de celelalte argumente, deoarece in timp ce acestea folosesc rationamentul inductiv, plecand de la constatarea unor fenomente din lumea aceasta, care nu-si pot gasi cauza lor decat in Dumnezeu, iar argumentul de fata se foloseste de rationamentul deductiv, deducand existenta lui Dumnezeu din notiunea de Dumnezeu,existenta in mintea noastra. Argumentul ontologic vine de la grecescul on= cel ce este, fiinta

Cel care a pus temeliile acestui argument pentru prima oara este Fericitul Augustin. El a plecat de la convingerea ca experienta interioara a omului este mai sigura decat celelalte izvoare a cunoasterii. Numai in aceasta experienta putem descoperi adevarul neschimbat, anume ideea de Dumnezeu. Ratiunea omeneasca fiind chipul lui Dumnezeu in om, ea il gandeste pe Dumnezeu atat ca existenta, cat si ca fiinta. Asadar noi avem in ratiunea noastra chipul lui Dumnezeu, deoarece fiind facuti dupa chipul si asemanarea Lui, il avem pe Dumnezeu in mintea noastra.

Filosoful Descartes, a fost un aparator si sustinator al argumentului ontologic, folosind ,, dubitatia metodica spre a ajunge la cunostinte sigure, el se indoieste de tot ceea ce exista, deci si de propria sa existenta, dar daca se indoieste, inseamna ca el cugeta, iar daca cugeta, inseamna ca el exista ,, cugito ergo sum.4 Conceptii contrare invataturii crestineDespre existenta lui Dumnezeu1. Evolutionismul religios Spencer explica in sens antimist geneza religiei, afirmand ca din ideea de suflet, de spirit au luat nastere toate religiile, ajungandu-se astfel ca spiritul sa fie ipostaziat, personificat in zei, evolutia facand ca de la religiile politeiste sa se ajunga la cele monoteiste. Asadar, dupa Spencer si alti evolutionisti, ideea de Dumnezeu nu are corespondent in realitate, ea fiind o fictiune.

2. Deismul Este o conceptue filozofico-religioasa, aparuta in secolul al XVII lea in Anglia, care a supus unei critici rationaliste religiile oficiale, catolicismul si protestantismul, opunandu-le o religie ,, naturala sau ,,rationala.

Herbert de Cherbury stabileste fundamentul universal si rational al tuturor religiilor: o religie naturala, pura si perfecta, care decurge din natura neschimbata a omului.

Trasatura generala a deismului este recunoastera lui Dumnezeu numai drept cauza primara a lumii si a omului, dar cu negarea interventiei Lui in desfasurarea fenomenelor din univers si in minuni, natura dezvoltandu-se potrivit legilor ei proprii. Dupa conceptia deista exista un Dumnezeu personal, Creatorul lumii si al omului, Care insa nu se ingrijeste de creatura Sa, lasand-o sa se dezvolte dupa legile pe care le-a dat atat naturii, cat si omului.

Deismul neaga atat Revelatia, cat si Intruparea, mentinant din crestinism numai ideea unui Dumnezeu creator, motiv pentru care a fost aspru criticat de Pascal.

3. Panteismul Numele de panteism vine de la cuvintele grecesti pan= tot si teos= Dumnezeu.Panteismul sustine ca Dumnezeu si natura sunt doua realitati identice, asadar substanta lumii este Dumnezeu, tot ce exista este Dumnezeu sau Dumnezeu este totul.

Panteismul este de doua feluri:

1. Panteism acosmic care reduce lumea la Dumnezeu, tot ce exista in lume, materia si viata, pierzandu-se sau disparand in El. I se spune astfel deoarece intregul univers se pierde in Dumnezeu.

2. Panteism pancosmic dupa care singura realitate este lumea materiala, Dumnezeu confundandu-se sau pierzandu-se in ea.

4. Existentialismul Teologul danez Soren Kirkegaard a creat un sistem in gandirea filozofica, in centrul careia se afla notiunea de ,,existenta. Principalele dei ale acestuia situate pe pozitia existentialismului religios sunt urmatoarele : 1. Omul decazut prin pacat nu mai este in stare sa-l cunoasca pe Dumnezeu prin ratiune

2. Existenta umana este o permanenta tensiune intre om si Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este incomunicabil

3. Institutiile intermediare ,, Biserica si preotii nu au niciun rost, de vreme ce Dumnezeu nu poate fi cunoscut si nici nu comunica cu oamenii ca sa le impartaseasca harul.

Capitolul 2Revelatia Dumnezeiasca

1 Revelatia naturala si supranaturala Dumnezeu se descopera oamenilor pentru ca acestia sa poata cunoaste voia si planurile Sale, in legatura cu creatura si indeosebi in legatura cu El. Cuvantul revelatie vine din latinescul revelo, revelatio= a descoperi, descoperire, aceasta viind actiunea prin care Dumnezeu Se descopera oamenilor, aratandu-le acestora vointa si planurile sale in legatura cu lumea si cu El Insusi.

Dumnezeu S-a descoperit oamenilor prin doua feluri: pe cale naturala si pe cale supranaturala.

Revelatia naturala Omul, din observarea propriei sale vieti interioare si din tot ceea ce se petrece in jurul sau, isi poate da seama, prin cugetare, ca aceste intamplari, nu exista de la sine, ci se desfasoara dupa anumite norme, ceea ce il face sa ajunga la concluzia ca ele sunt opera unei fiinte atotputernice, atotintelepte si atotperfecte.

Acest adevar il exprima si psalmistul prin cuvintele: Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria Psalm 18,1, iar Sf. Ap. Pavel spune: Pentru ca ceea ce este cunoscut despre Dumnezeu este vadit intre ei, caci Dumnezeu le-a aratat lor. Intr-adevar, insusirile Lui cele nevazute, puterea lui cea vesnica si dumnezeirea Lui se vad, prin cugetare, din fapturi, de la zdirea lumii. Romani 1, 19-20.

Cu toate acestea, revelatia naturala este insuficienta pentru cunoasterea lui Dumnezeu caci pe temeiul ei omul poate sti doar atat : Dumnezeu exista ca o fiinta cu putere vesnica, despre a carei maretie si putere vorbeste intreaga Sa creatura.Revelatia supranaturala Aceasta revelatie o completeaza pe cea naturala, dandu-i omului posibilitatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu mai deplin in lucrarile Lui, dar numai atat cat ii este necesar omului pentru mantuire. Fara revelatia supranaturala, omul nu ar fi putut sa o inteleaga pe cea naturala, intrucat abia Revelatia supranaturala, primordiala facuta primilor oameni, deschide calea pentru cea naturala, astfel Revelatia naturala se precizeaza si se completeaza prin Revelatia supranaturala.

Se numeste revelatie supranaturala, deoarece ea ni se comunica in chip natural si este acceptata de om prin credinta. Ea cuprinde adevaruri mult mai numeroase si mai variate decat cea naturala, unele dintre acestea fiind mai presus de puterea mintii omenesti de intelegere, de aceea ele sunt primite de om numai prin credinta, ea venind de la Dumnezeu in diferite chipuri, fie in mod direct de la Dumnezeu, fie prin organele Sale.

Revelatia supranaturala poate fi externa, atunci cand vine direct de la Dumnezeu sau prin organele sale: ingeri, prooroci, trimisi etc , si interna, cand ea se produce in sufletul celui caruia Dumnezeu i Se adreseaza, luminandu-i mintea si impartasindu-i aceste constiinte, precum au fost insipirati Sf. Ap. De catre Duhul Sf.

n acest sens, Pr. Dumitru Stniloae, pentru care Revelaia divin supranatural este ntlnirea ntre Dumnezeu i om, spune: actele Revelaiei supranaturale nu urmresc dect ridicarea naturii noastre din starea de cdere i mplinirea aspiraiei de desvrire n venicie.

Revelaia dumnezeiasc supranatural s-a desfurat n timp i cuprinde trei mari etapesau perioade care marcheaz o cretere i o dezvoltare a ei:

1)Cea dinti etap este perioada dinainte de cderea omului n pcat, cnd Dumnezeu se descoper omului fa ctre fa comunicnd cu el n mod direct, i este numit revelaie primordial sau paradisiac.

2)A doua etap este cuprins ntre cderea omului n pcatul strmoesc i venirea Mntuitorului. Dumnezeu se descoper prin Lege i prooroci. Lege comunic voia lui Dumnezeu, l ine n apropierea Sa i l pregtete pentru venirea unui Izbvitor. Proorocii comunic voia lui Dumnezeu atunci cnd cei ce au primit Legea se deprteaz de El sau de planul lui de a-i izbvi din robia pcatului.

3)A treia etap este reprezentat de descoperirea Fiului lui Dumnezeu ntrupat. Este o descoperire deplin i direct, fiindc Fiul este Dumnezeu adevrat i Om adevrat. Dumnezeu fiind, Hristos, ne descoper adevrul deplin despre Sfnta Treime iar ca Om, ne comunic acest adevr sub o form n care oamenii l pot nelege.

2 Posibilitatea revelatiei Pe tema revelatiei, au fost aduse numeroase critici, afirmandu-se ca Revelatia nu este posibila, pe de o parte, fiindca Dumnezeu chiar daca exista, nu se comunica oamenilor, nu li se descopera, acestia in calitate de fiinte libere fiind lasati sa traiasca potrivit naturii si vointelor lor, iar pe de alta parte, fiindca omul nu ar fi in stare sa inteleaga continutul Revelatiei sau nu l-ar putea accepta, insa aceste critici au fost respinse usor, astfel:1. Dumnezeu , in calitatea Sa de Creator si Proniator fata de lume, este usor de inteles ca poate si ca trebuie sa-i faca omului descoperiri, deoarece doar asa Il poate cunoaste pe EL si voia Lui si isi poate implini scopul sau ultim.

2. Omul fiind creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa, este firesc sa stea in legatura cu Creatorul, caci atat Dumnezeu cat si omul sunt fiinte personale, iar aceasta legatura nu i-ar fi posibila daca nu ar fi destinatarul Revelatiei. Daca tinem seama de pacatul stramosesc aspura sa, de unde ar sti omul cum trebuie sa se comporte fata de Dumnezeu si fata de semenii sai, daca Dumnezeu nu s-a Revelat?

3.Fara revelatie, omul nu ar putea cunoaste bogatia si continutul ideii despre Dumnezeu si despre activitatea Sa cu privire la intreaga creatie. Ratiunea pentru a primi intreaga revelatie este luminata de credinta si ii spune omului ca cuprinsul revelatiei nu poate fi mincinos Prin credinta intelegem ca s-au intocmit veacurile cuvantului lui Dumnezeu. Evrei 11,3

3 Caile de transmitere a Revelatiei Revelatia a fost prezenta in toate perioadele istoriei in diferite grade conform Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, avorbit parintilor nostri prin prooroci Evrei 1,1. Gradele de revelatie se refera la posibilitatea si gradul de cunoastere al oamenilor.

Revelatia s-a transmis in toata perioada V.T. , iar intr-un mod deplin in N.T. incheindu-se cu cartea apocalipsei scrisa de Sf. Ev. Ioan in jurul anului 100 si se va transmite pana la sfarsitul veacurilor prin Biserica.

Revelatia este cuprinsa in Sf. Scriptura si Sf. Traditie care au aceeasi valoare.4 Sf. Scriptura Este formata din carti sfinte scrise de oameni alesi, inspirati de Duhul Sfant. Acestea pastrandu-se si transmitandu-se pentru mantuirea oamenilor.

Sf. Scriptura se imparte in 2 : V.T. care cuprinde 39 de carti si N.T. care cuprinde 27 de carti. Ambele testamente fiind normative pentru credinta. Astfel, Mantuitorul spune: N-am venit sa stric legea, ci sa o implinesc. Matei 5,17

V.T. este pedagog(calauza) catre Hristos Galateni 3,24, insa V.T. este doar o umbra(nedesavarsit), caci lumina cunoasterii despre Dumnezeu este cuprinsa in N.T. , astfel spune Fericitul Augustin: N.T. se ascunde in cel vechi, iar V.T. se deschide in cel nou. Crestinii pot citi Sf Scriptura, insa interpretarea ei o face doar Biserica, astfel Sf. Ap. Pavel spune: In Scripturi sunt lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei nestiutori le rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare.

Mantuitorul si unii dintre apostoli au transmis invatatura lor prin viu grai. Mantuitorul nu a scris nicio carte, singura mentiune ca ar fi scris este la Evanghelia dupa Ioan la capitolul 8. Unii dintre Ap. Au scris lucrari, unele dintre ele facand parte din canonul N.T. Astfel, Sf. Scriptura este o colectie de carti Sf., insa in ea nu sunt cuprinse totalitatea invataturilor propovaduite de Mantuitorul si Sf. Ap.

Cartile V.T. sunt inspirate de Duhul Sf. , fapt care se intelege din : Fosta cuvantul Domnului catre mine Ieremia 2,1. Sf. Ap. Pavel spune: Toata scriptura este insuflata de Dumnezeu Timotei 2,16. Inspiratia nu este o actiune verbala ca si cum Dumnezeu i-a dictat cuvant cu cuvant, asa cum a inteles Sf. Iustin Martirul si Ipolit Romanul, ci inspiratia este luminarea mintii asupra unui om ales pentru a intelege cele descoperite, dar si ferirea acestora de greseli. Astfel, cugetarea persoanelor respective nu este anulata, de aceea intre cartile Ev. Se deosebeste un stil propriu fiecarui Evanghelist, insa datorita izvorului unic de inspiratie se vede si unitatea si necontradictia dintre Ap.

Biblia, cartea cartilor, cartea vesnica, este documentul unic, care exprima iubirea lui Dumnezeu fata de oameni, carora le arata calea spre fericirea vesnica.

Celor care vor sa talcuiasca Scriptura dupa propria lor putere de intelegere, chiar atunci cand ea se opune talcului de totdeauna al Bisericii ecumenice, le amintim o pericopa din Scripturi: La intrebarea lui Filip, care vede pe famenul etiopian, mare dregator al Candachiei, citind in drum spre Ierusalim din profetia lui Isaia: Intelegi oare ce citesti: acesta i-a raspuns: Cum as putea sa inteleg de nu ma va calauzi cineva?

5 Sf. Traditie Traditie inseamna toatalitatea invataturilor, datinilor, creatiilor mostenite de la o generatie la alta, insa in sens teologic traditie inseamna toate adevarurile propovaduite prin viu grai de Mantuitorul si Sf. Ap. Si care au fost fixate in scris. Sf. Ioan spune: Sunt inca si alte multe fapte pe care le-a facut Iisus, care de s-ar fi scris cu de-amanuntul, socotesc ca nici in lumea intreaga n-ar fi putut incapea cartile ce s-ar fi scris Ioan 21,25 , aceasta parte care nu s-a scris, formeaza Sf. Traditie, care este la fel de valoroasa ca si Sf. Scriptura.

In general, predarea invataturii crestine era predica si doar uneori Ap. Consemnau in scris doar unele invataturi conform poruncii Mantuitorului Invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit Eu voua Matei 28,20.

Sf Ioan spune: Multe lucruri am sa va scriu, insa nadajduiesc sa te vad si atunci vom vorbi fata catre fata 3 Ioan 1,13, astfel se intelege ca Sf Scriptura nu cuprinde intreaga invatatura crestina, ci doar o parte, cealalta parte a invataturii o formeaza Sf. Traditie care are aceeasi valoare si importanta ca si Scriptura, deoarece provin din acelasi izvor, si anume revelatia. Traditia este numita si dreptarul invataturilor sanatoase2Timotei 1,13, dar si comoara invataturilor 1 Timotei 6,29.

La inceput a fost traditia,iar mai apoi Scriptura. Unele cuvinte pe care le-a spuns Mantuitorul nu sunt cuprinse in cele 4 Ev., insa ele sunt transmise prin intermediul Traditiei si astfel Sf. Ap. Pavel spune: Mai fericit este a da decat a lua Fapte 20,35 , vedem ca aceste cuvinte nu sunt intalnite si la Mantuitorul.

Sf. Vasile cel Mare spune ca : Dogmele le avem din invatatura scrisa si din invatatura Ap., ambele avand aceeasi valoare.

Sf. Traditie cunoaste doua aspecte, si anume:

1. Aspectul statornic- se refera la faptul ca Biserica recunoaste fondul Traditiei ca neschimbat si vesnic acelasi. Aspectul statornic inseamna ca fondul Traditiei este dezvoltat continuu, fara sa se inteleaga ca se poate schimba ceva. Aspectul statornic poate fi delimitat in timp de la cincizecime pana la ultimul Ap., si apoi fixata in timp din epoca primara pana la ultimul sinod ecumenic.

2. Aspectul dinamic- tine pana la sfarsitul veacurilor deoarece Biserica trebuie sa raspunda mereu diferitelor probleme ale fiecarei epoci. In legatura cu aspectul dinamic amintim si asa numita Traditie Bisericeasca(marturisiri de credinta, catehisme, canoane) care a aparut ca o dezvoltare a Traditiei Apostolice, insa nu are aceeasi valoare cu Traditia Apostolica. Documente ale Sf. Traditii: hotararile sinoadelor ecumenice, viata bisericeasca, cultul, scrierile Sf. Parinti, arta bisericeasca, marturisirile de credinta din catehisme.

Criteriile Sf Traditii Unele traditii au fost create de eretici, cum ar fi traditiile in legatura cu copilaria lui Iisus. Trebuie remarcat faptul ca aceste traditii se deosebesc de Traditia Apostolica aplicand teoria lui Vicentiu Deleri Quod Semper, quod ubique et quod ab omnibus creditum estceea ce pretutindeni si din totdeauna si de catre toti oamenii s-a crezut , astfel criteriile Sf. Traditii sunt urmatoarele:

1. Ceea ce se gaseste in Traditie sa fi fost crezut incepand cu primii Ap. Si urmasii lor.

2. Ceea ce se gaseste in Traditie sa fie crezut in toate Bisericile Crestine de pretutindeni

3. Ceea ce se gaseste in Traditie trebuie sa se gaseasca in scrierile Sf. Parinti.

Traditia completa se arata in:

numele celor 9 cete ingeresti

numele treptelor ierarhice

cinstirea Sf., a icoanelor si a moastelor

Traditia explicativa care se arata in explicarea diferentelor intre preotia sacramentala si preotia universala

6 Scriptura, Traditia si Biserica Nici Scriptura, nici Traditia nu pot exista fara Biserica.

Sf. Ap. trebuiau sa transmita cuvantul lui Dumnezeu.

Biserica explica Scriptura doar in intelesul Traditiei.

Scriptura a fost scrisa in Biserica, iar Biserica spune care este Scriptura adevarata.

Scriptura a luat nastere in Biserica fiind doar o parte a Traditiei.

Traditia si Biserica apar deodata, pe cand Scriptura dupa aceasta.

Biserica se misca in ambianta Scripturii si a Traditiei.

Impletirea intre Scriptura, Traditie si Biserica este rezultatul lucrarii si prezentei harului Sf. Duh.

7 Deosebiri interconfesionale Protestantii sustin ca unicul izvor al credintei este Sf. Scriptura( sola scripturae- doar scriptura), Sf. Traditie neavand nicio valoare.

Ortodocsii si catolicii spun ca Scriptura o poate interpreta doar Biserica in spiritul Traditiei.

Protestantii marturisesc ca fiecare crestin are dreptul sa talcuiasca scriptura, deoarece se interpreteaza singura ( scriptura scripturae interpres- scriptura interpreteaza scriptura).Deoarece Duhul Sf. Lumineaza mintea fiecarui credincios protestant, insa daca se pune problema astfel, atunci cum se poate explica varietatea si multiplele diferente intre invataturile lor dogmatice.

Teologii protestanti mai noi, afirma ca doar ratiunea ajutata de critica istorica, poate modifica chiar si textul scripturii.De aceea si Luther numea ratiunea dogma ratiune.

Biserica Catolica, spre deosebire de cea ortodoxa, extinde Traditia peste epoca sinoadelor ecumenice, incluzand in Traditie si hotararile sinoadelor de dupa ultimul sinod ecumenic si pana astazi si de asemenea unele hotarari papale, de aceea Biserica Catolica stabileste dogme noi, ridicand la rang de dogma, parerile teologice.

Biserica Ortodoxa este Biserica care a pastrat intelesul autentic(adevarat), ea este pazncul credincios al Traditiei spre deosebire de Biserica Catolica, care este creatoare de Traditii.

Capitolul 3 Dumnezeu Unul in fiinta si lucrarile Sale

Cunoasterea lui Dumnezeu

1 Cunoasterea naturala si supranaturala

Omul poate cunoaste pe Dumnezeu datorita faptului ca El se descopera oamenilor ca fiinta spirituala personala, astfel se creeaza intre om si Dumnezeu ca persoana rationala, un dialog.

Dumnezeu n-ar putea fi cunoscut daca El nu s-ar descoperi. Descoperindu-se, Dumnezeu comunica mului adevaruri tainice pe care omul le primeste prin credinta si le poate intelege printr-o viata curata, insa in viata pamanteasca doar intr-un mod partial si desavarsit fata catre fata.

Daca Dumnezeu n-ar fi fiinta personala, nici omun nu ar putea sta in legatura cu El.

Ca fiinta absoluta, Dumnezeu exista cu necesitate, putand exista si fara ca lumea sa n-o fi creat, pe de alta parte, tot ceea ce este creat, este contingeng( nu este necesar)

Cunoasterea lui Dumnezeu este necesara, deoarece prin ea ne cunoastem si pe noi, dar ea aduce si fericirea omului si viata vesnica.

Cunoasterea lui Dumnezeu se realizeaza prin doua cai :

naturala

supranaturala

Calea naturala pleaca de la noi la Dumnezeu, adica la observarea a tot ce ne inconjoara si considerand pe Dumnezeu cauza acestora, astfel Fericitul Augustin spune: Fecisti nos ad te Domine et in quetum est cormeum donec requescatfacutu-ne-ai cautatori spre Tine Doamne si nelinistita este inima mea pana se va odihni intru Tine

Cunoaterea naturalface referire la faptul c putem cunoate pe Creator dac lum bine aminte la creatur. Cci orice creaie poart n sine ceva din creator. De aceea, Sf. Apostol Pavel le scria romanilor: Cele nevzute ale Lui se vd de la facerea lumii, nelegndu-se din fpturi, adic venica Lui putere i dumnezeire. . . (Rom 1, 20). Prin aceasta, Biserica ne nva c putem descoperi pe Dumnezeu prin creaia sa, adic ntregul univers ne vorbete despre Creator.

Calea supranaturala pleaca de la Dumnezeu spre om si se realizeaza prin revelatie. Evrei 1,1 . Cunoaterea supranaturalse mai numete i Revelaie supranatural, adic descoperirea pe cale supranatural a lui Dumnezeu. Dar ce nseamn supranatural? Termenul nu are nici o legtur, aa cum am crede la prima vedere, cu vreo for paranormal sau cu fenomene magice. Expresia vrea s arate un modul de cunoatere mai presus de cel anterior, adic Dumnezeu care s-a descoperit pe sine oamenilor. Aici avem de a face nu cu o cunoatere din fpturi, ci o cunoatere din voia Lui Dumnezeu. n acest fel, Biserica afirm c exist dou ci de Revelaie supranatural, i anume: Sfnta Scriptur i Sfnta Tradiie. Cunoasterea lu Dumnezeu prezinta unele neajunsuri, si anume:

1. Este nedeplina deoarece puterea noastra de intelegere este marginita in raport cu Dumnezeu care este marginit. 1 Corinteni 13,9

2. Indirecta, deoarece plecand de la observarea lumii, tragem unele concluzii cu privire la Dumnezeu.

3. Simbolica, prin imagini si simboluri, putem sa formulam si sa intelegem fiinta lui Dumnezeu care ramane nepatrunsa in Sine si locuieste in lumina neapropiata. 1 Timotei 6,16 Dumnezeu in fiinta Sa, nu poate fi cunoscut niciodata Nimeni nu-L cunoaste pe Fiul, fara numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, fara numai Fiul, si acela caruia va voi Fiul sa-I descopere. Matei 11,272 Cunoasterea catafatica si apofatica Forma de exprimare omeneasca presupune fraze afirmative si negative, astfel si cunoasterea despre Dumnezeu, care este prezentata prin fraze scrise, poate fi afirmativa si negativa.

Teologia utilizeaza numirea de catafatic(afirmativ) si apofatic(negativ), in sensul de forme de exprimare a cunoasterii.

In sens catafatic spuneam ca Dumnezeu este bun, este iubitor, are toate perfectiunile cu un sens absolut, si astfel afirmam aceste adevaruri cat si altele despre Dumnezeu.

Calea catafatic sau afirmativ, care indic ceea ce este Dumnezeu n raport cu realitile create, vzute, luate ca simbol al Su. Dumnezeu este deci cunoscut din prezena i din lucrrile Sale n Creaie, atribuindu-I-se nsuirile acesteia. Trei activiti ale lui Dumnezeu pot fi identificate pe aceast cale: creatoare, lumea nsi dnd o mrturie evident c Dumnezeu este creatorul cerului i al pmntului; proniatoare, care se exprim n legea natural nscris n raiunea omului ca i n legea scris, pe care Dumnezeu le folosete n mod liber pentru a ridica pe om de la cele vzute i temporale Ia cele nevzute i venice; de judecat, ntruct Dumnezeu Se acomodeaz, adic ajut, intervine i ceart, att prin cuvinte ct i prin evenimente. In sens apofatic, teologia neaga orice imperfectiune in Dumnezeu, insa aceasta inseamna afirmarea tuturor perfectiunilor. Calea apofatic sau negativ, care ncearc s arate ce nu este Dumnezeu n raport cu creaturile, lundu-se ca simbol realitile necreate, inteligibile. Pe aceast cale, Dumnezeu este cunoscut nu din creaia i lucrrile Sale n lume, ci din experiena nemijlocit a prezenei Sale inefabile, aceast prezen fiind accesibil omului, ea depind atributele create.

n timp ce calea catafatic este o cunoatere prin reflectare intelectual, analitic i succesiv, limitndu-se la legile cauzalitii, calea apofatic este o cunoatere experimental, subiectul stnd n faa lui Dumnezeu i avnd evidena prezenei Sale. Este un act de contemplaie direct, prin ascez i rugciune, n care nous-ul, adic organul noetic, ajunge la o eviden fr contradicii, cunoscnd o unitate antinomic a misterului lui Dumnezeu. Simbolul acestei cunoateri negative sau mistice este lumina taboric. Desigur, calea apofatic nu trebuie s fie neleas ca o simpl cunoatere intelectual negativ, cum credea Varlaam, sau ca o negare intelectual a proprietilor atribuite lui Dumnezeu, ci vrea s spun c relaia cu Dumnezeu presupune un mod existenial de cunoatere, care scap definiiei raionale. In fiinta Sa, Dumnezeu este transcendent( depaseste lumea aceasta, neputand fi cunoscut pe deplin ).

Cand afirmam despre Dumnezeu ca El nu este ceva, defapt aceasta se datoreaza faptului ca Dumnezeu este inexprimabil in vorbire omeneasca, astfel propozitiile negative spun mai mult despre Dumnezeu decat cele afirmative, insa Dumnezeu depaseste atat catafatismul cat si apofatismul, ramanand in fiinta Sa, incognoscibil( de necunoscut), incomprehensibil( de necuprins cu mintea), inaccesibil ( neajuns prin puterea omeneasca).

Cu toate acestea, Dumnezeu poate fi cunoscut prin traire duhovniceasca care presupune o stradanie ascetica, un urcus duhovnicesc, ferirea de patimi, rugaciune, ajutat de harul lui Dumnezeu.

In aceste trepte ale urcusului duhovnicesc spre Dumnezeu, omul nu se opreste niciodata, nefiind un hotar la marginea caruia sa poate spuna cineva: Am cunoscut pe Dumnezeu pe deplin, insa cresterea spirituala in cunoasterea lui Dumnezeu se face asemenea cresterii si indumnezeirii firii umane in persoana Mantuitorului, pana ce fiecare credincios va ajunge la masura varstei deplinatatii lui Hristos, la starea barbatului desavarsit, astfel trairea duhovniceasca depaseste cunoasterea prin afirmatii si negatii.

Cea mai inalta cunoastere este cunoasterea prin iubire, caci Dumnezeu este iubire 1 Ioan 4,16.3 Cunoasterea lui Dumnezeu din imprejurarile concrete ale vietii

Cunoasterea catafatica si apofatica este mai mult o cunoastere intelectuala despre Dumnezeu, insa credinciosii Il pot cunoaste pe Dumnezeu si din intamplarile care se petrec in jurul lor. Dumnezeu, uneori Ii da omului o viata buna, alteori in chip pedagogic ii da si anumite necazuri, astfel prin acestea, Dumnezeu Il calauzeste pe om catre imparatia sa. Sf Maxim numeste acestea pronie si judecata .

Teologia necazurilor, se refera la cunoasterea lui Dumnezeu prin ceea ce ne da in viata aceasta prin boli, prin insuccese, alteori prin ajutorul pe care il primim in situatii grele, insa daca toate acestea sunt primite cu rabdare sau cu credinta ca ele vin de la Dumnezeu pentru pacatele noastre, atunci prin ele Il cunoastem mai mult pe Dumnezeu.

In mod special, necazurile sensibilizeaza viata noastra spirituala si fac mai accesibila prezenta lui Dumnezeui in viata noastra si astfel omul ajunge la o rugaciune mai puternica.

Dumnezeu se face cunoscut si atunci cand crestinul vede greseala care sta la baza necazului lui.Sf. Antonie cel Mare spune: Un om iubitor de Dumnezeu Ii multumeste in fiecare zi pentru toate.

Nicodim Aghioritul spune: Dumnezeu ingaduie omului sa cada in greseli mai mici sau mai mari pentru a-l aduce la cunoasterea de sine.

Pr. Staniloae spune: In fiecare om ne intampina Hristos, solicitandu-ne ajutorul nostru in mana saracului care este mana lui Hristos.

4 Fiinta si lucrarile lui Dumnezeu

Sf Scriptura vorbeste intr-un mod antinomic(contradictoriu) despre Dumnezeu, astfel pe de o parte spunde ca Dumnezeu locuieste intr-o lumina neapropiata 1 Timotei 6,16 pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata Ioan 1,8 , iar pe de alta parte, se spune totusi ca Dumnezeu S-a facut ca unul dintre noi, fiind vazut asadar de oameni.Cuvantul trup S-a facut si am vazut slava Lui Ioan 1,14 cei curati cu inima vor vedea pe Dumnezeu. Matei 5,8.

Se intelege ca dupa fiinta, Dumnezeu este transcendent, insa dupa lucrari, Dumnezeu este imanent.

Lucrarile sau energiile necreate a lui Dumnezeu izvorasc din fiinta Sa, de aceea ele sunt dumnezeiesti si indumnezeitoare, necreate si vesnice.

Toate lucrarile lui Dumnezeu exista in El ca potenta din vesnicie, fiind actualizate de fiecare persoana dumnezeiasca, atunci cand vrea.

Numirile lui Dumnezeu ca iubire, bunatate, le dam lucrarilor lui Dumnezeu, insafiinta lui Dumnezeu este mai presus de orice nume, neputandfi numita intr-un fel, de aceea spunem ca Dumnezeu este cel cu multe nume, dai si cel fara niciun nume Grigorie Palama.

Sf. Grigorie Palama spune: Cand ii atribuim lui Dumnezeu o singura lucrare, ointelegem ca una care le cuprinde pe toate.

Persoanele Treimice au aceeasi fiinta in comun si astfel au aceleasi lucrari.

Lucrarile exista din veci in Dumnezeu, dar devin reale sau se actualizeaza, atunci cand vrea Dumnezeu, deoarece nu toate sunt necesare in acelasi timp.Doar nasterea Fiului si purcederea Duhului Sfant sunt acte ce se petrec cu necesitate.

Lucrarile exista in potenta(posibil) in Dumnezeu din vesnicie si devin acte reale atunci cand sunt activate, realizate de catre persoanele Treimice.

Cele 3 persoane au aceleasi lucrari in comun, dar fiecare persoana activeaza o lucrare sau alta in mod propriu.

Lucrarile divine sunt distincte de fiinta dumnezeiasca si de persoanele Sf Treimi, dar nu sunt separate, nici de fiinta din care izvorasc, nici de persoanele Sf. Treimi care le activeaza.

Dumnezeu nu se impartaseste dupa fiinta, ci dupa lucrari si prin energiile necreate, acestea fiind nedespartite de Dumnezeu, ne indumnezeiesc dupa har, nu dupa fiinta.

Prin lucrari, Dumnezeu coboara la noi si ni se impartaseste insa fiinta sa ramana absolut transcendenta, dar prin lucrarile Sale este imanenta(unit cu noi).

Sf Vasile cel Mare spune: Firea dumnezeiasca este nenumita, in sensul ca nu poate primi vreun nume, insa noi il intelegem pe Dumnezeu si Il numim prin lucrarile Sale prin care El coboara la noi, astfel fiinta lui Dumnezeu nu poate fi cunoscuta de nimeni , doar de Fiul si Duhul Sfant.

Participarea noastra la Dumnezeu, conform textului de la 2 Petru 1,4: Si voi sunteti partasi firii dumnezeirii, inseamna indumnezeirea omului dupa har, nu dupa fiinta.

5 Atributele lui Dumnezeu

Atributele sunt insusiri sau proprietati reale ale lui Dumnezeu prin care ni se face cunoscut, ni se comunica, coboara la noi si intra in dialog cu noi. Atributele se refera la lucrarile lui Dumnezeu, insa fiinta lui Dumnezeu ramane aceeasi.

Omul poate intelege pe Dumnezeu prin atributele acestea, deoarece omul este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, insa Dumnezeu depaseste in mod absolut toate atributele.Atributele naturale Sunt acelea care se refera la firea sau fiinta dumnezeirii, cu totul necuprins, insa arata puterea si faptul ca Dumnezeu este unic.

1. Aseitatea- vine de la cuvantul latinesc ens a se= existenta de la sine, prin sine. Aseitatea inseamna ca Dumnezeu nu este conditionat de nimeni si de nimic, nu primeste si nu are nevoie de nimic de la exteriorul Sau. Dumnezeu are in Sine totul pentru a exista, El conditioneaza totul si toate.

El este cauza si principiul proprii Sale existente. Scriptura arata aseitatea sau existenta lui Dumnezeu Eu sunt A si , cel ce este, cel ce era si cel ce vine, cel dintai si cel de pe urma.

2.Spiritualitatea- este insusirea lui Dumnezeu de a fi nematerial, simplu, nevazut, liber. In asemanare cu sufletul omenesc, dar negandu-i-se toate imperfectiunile Duh este Dumnezeu si cei ce se inchina lui se inchina in Duh si in Adevar Ioan 4,24.3.Atotprezenta- inseamna prezenta lui Dumnezeu in acelasi loc si in acelasi timp in toate locurile din lumea materiala In mormant cu trupul, in iad cu sufletul, ca un Dumnezeu in rai cu talharul si pe scaun impreuna cu Tatal ai fost, toate umplandu-le Hristoase Dumnezeule, Cel ce esti necuprins slava Tie.

Atotprezenta lui Dumnezeu arata si faptul ca Dumnezeu este imaterial, absolut liber, necuprins de ceva. Dumnezeu inconjoara toate, le cuprinde, le da viata, le poarta de grija, neputand fi cuprins de ceva De ma voi sui la cer Tu acolo Esti, de ma voi pogori la iad Tu acolo Esti, de voi zbura pe aripile vanturilor si ma voi muta la marginile marii si acolo ma va povatui mana Ta.

4. Vesnicia arata faptul ca Dumnezeu depaseste orice succesiune temporala, El fiind prezent in fiecare moment fara intrerupere. Timpul este creat odata cu crearea lumii, insa Dumnezeu este inainte de acestea si ca orice creatie timpul va disparea si va fi o zi vesnica sau un prezent continuu, precum spune Fericitul Augustin. O zi inaintea Ta Doamne este ca 1000 ani, iar 1000 ani ca o zi. Psalm 189,4.5. Neschimbabilitatea-este atributul prin care se arata ca Dumnezeu ramane vesnic acelasi in fiinta Sa, dar si in hotararile Sale. Asa cum spune Sf. Ap. Iacob La Dumnezeu nu este schimbare, nici umbra de mutare 1,17.

Daca uneori s-ar intelege ca este vreo schimbare la Dumnezeu, aceasta schimbare nu se refera la El, ci la creaturi. Acest lucru se constata cand vorbim despre cei pacatosi, care drept ar fi sa fie osanditi, insa atunci cand se pocaiesc, Dumnezeu isi schimba hotararea de al pedepsi si Il iarta, asa cum se vede din cartea lui Iona carora Dumnezeu le spune: Dupa 40 de zile cetatea va fi distrusa daca nu se vor intoarce de la pacat. Insa acestia au aratat parerea de rau pentru pacatele lor si au fost ertati de Dumnezeu.6.Atotputernicia- se arata ca Dumnezeu este nemarginit in putere in comparatie cu lumea care este marginita. Acest atribut se arata la Luca 1,37: La Dumnezeu nimic nu este cu neputinta.

Atotputernicia lui Dumnezeu tine de vointa Lui, care poate sa faca si poate sa doreasca orice, intelegandu-se prin aceasta doar binele, acest lucru il arata Sf. Ioan Damaschin Dumnezeu poate cate vrea, dar nu vrea cate poate, caci poate pierde lumea, dar nu vrea.

7.Unitatea-prin acest atribut se intelege unicitatea fiintei lui Dumnezeu, nefiind alta fiinta egala cu Dumnezeu. Unitatea lui Dumnezeu sta in legatura cu celelalte atribute ale lui Dumnezeu. Crestinul propovaduieste un singur Dumnezeu, pe cand celelalte religii cu exceptia evreilor si a mahomedanilor, propovaduiesc mai multe zeitati, acest lucru il arata Scriptura la Deuteronom 6,4 Domnul Dumnezeu este singurul Dumnezeu si la Ioan 17,3 Si aceasta este viata vesnica ca sa Te cunoasca pe Tine singurul si adevaratul Dumnezeu. Tertulian spune: Daca Dumnezeu nu este unic, atunci nu este.Atributele intelectuale 1. Atotstiinta-inseamna cunoasterea totala si desavarsita a lui Dumnezeu din trecut, din prezent si din viitor.Dumnezeu se cunoaste pe Sine si toate cele din lume intr-un mod direct. Acest atribut se mai numeste si omnistiinta. Pentru noi este greu de inteles cum se poate impaca raportul intre prestiinta lui Dumnezeu si libertatea omului, caci daca Dumnezeu cunoaste cele viitoare ale noastre, atunci cum mai poate fi omul liber? Sf. Parinti vorbesc despre acest raport si spun ca prestiinta nu este aceeasi cu cauza ei asa cum medicul stie dinainte ca cineva va muri, dar nu el este cauza mortii. Tot astfel si Dumnezeu stie ce vom face, dar ceea ce vom face nu-si are cauza Dumnezeu. Dumnezeu vede faptele noastre viitoare ca si cum ar fi prezente pentru ca la Dumnezeu nu exista succesiune a timpului. Libertatea este un dar de la Dumnezeu, iar lipsa ei ar insemna distrugerea chipului lui Dumnezeu in om.

2. Atotintelepciunea- este insusirea prin care Dumnezeu cunoaste cele mai bune mijloace in vederea atingerii celor mai bune scopuri. Atotintelepciunea sta in legatura cu atotputernicia si atotcunoasterea Dumnezeu a facut cerul cu puterea Sa si a intarit lumea cu intelepciunea Sa Ieremia 10,12. Pentru ca de la El si prin El si Intru El sunt toate Romani 11,36.Atributele morale

1. Libertatea- inseamna independenta absoluta a lui Dumnezeu fata de orice lucru exterior. Dumnezeu in cer si pe pamant randuieste toate cate voieste Psalmul

2. Sfintenia- este aratata prin faptul ca Dumnezeu se deosebeste de tot ceea ce nu este El. Sfintenia se arata prin faptul ca Dumnezeu este binele Insusi. Toata legea morala este data omului pentru ca acesta sa devina sfant. Sfintiti-va si veti fi sfinti, pentru ca Eu, Dumnezeul vostru, Sfant Sunt. 1 Petru 1,163. Iubirea- este atributul prin care Dumnezeu isi arata bunatatea fata de intreaga creatie. Opusul iubirii este egoismul. Iubirea se manifesta intre persoane, este comuniunea intre persoane, asemenea comuniunii intratrinitare dintre Tatal,Fiul si Duhul Sfant. Dumnezeu este iubire Ioan 4,8 4. Dreptatea- este atributul de a da fiecaruia ceea ce i se cuvine. Dreptatea lui Dumnezeu are aspectul de rasplatire, dreptatea lui Dumnezeu daruieste celor vrednici mantuirea, iar ca pedeapsa cei pacatosi vor fi alungati de la fata Lui. Dumnezeu nu cauta la fata omului. Romani 2,11

5. Veracitatea-este atributul prin care Dumnezeu Se arata ca descoperitor si impartasitor al adevarului catre creaturile Sale, neputand exista nimic care sa-L abaat de la adevar.Capitolul 4Triatologia1 Descoperirea Sf. Treimi in Istorie si in Sf. Scriptura Invatatura dogmatica despre Sf. Treimi este adevarul de baza al crestinismului. Aceasta invatatura o au doar crestinii si sta la baza formularii intregii invataturi dogmatice formulate la sinoadele ecumenice.

Dogma despre Sf. Treime este ca Dumnezeu este unul in fiinta, dar intreit in persoane. Toate aceste 3 persoane sunt Dumnezeu Adevarat, fiecare din Ele avand intreaga, deodata si fara nicio stirbire intreaga plinatate a dumnezeirii.

Desi sunt trei persoane, nu sunt trei dumnezei si nici persoanele nu se confunda intre ele, ci isi pastreaza fiecare proprietatile caracteristice, aceasta invatatura depasind puterea omeneasca de intelegere, ea este totusi acceptata de om prin credinta.

Sf. Treime S-a descoperit intr-un mod gradual, crescator, de-a lungul istoriei, intr-un mod mai pronuntat poporului ales(evreu), dar inca nedeplin, si intr-un mod desavarsit S-a descoperit in N.T. prin a doua Persoana a Sf. Treimi.

La unele popoare din antichitate se gasesc cateva asemanari pe care noi le-am putea interpreta ca o intelegere stearsa, intunecata, despre Sf. Treime, astfel in hinduism exista credinta in 3 zeitati(Brahma, Visnu, Siva). In religiile egiptene exista credinta tot in 3 zeitati( Osiris, Isis, Horus).

Intr-o forma mai luminoasa, dar inca nedesavarsita, Sf. Treime Se descopera in cartile sacre ale V.T. prin cuvintele inspirate ale profetilor, si anume: Facere 1,1: vorbeste despre Dumnezeu la plural(Elohim), iar verbul este la singular Beresit bara Elohim est haret- La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul

Facere 18,3: Avram vede trei Barbati, insa se adreseaza la singular

Isaia 6,3:

Facere 11,7:

Dumnezeu nu se descopera deplin ca limitate de Persoane, deoarece evreii fiind inconjurati de popoare pagane, care erau politeisti, puteau fi condusi usor spre aceasta doctrina.

Intr-un mod desavarsit, invatatura despre Sf. Treime se arata in cuprinsul cartilor N.T., si anume:

Botezul Domnului Matei 3

2 Corinteni 13,13

Porunca Botezului Matei 28 Schimbarea la fata Matei 17

Pentru a apropia intelegerea despre dogma Sf. Treimi, mai aproape de mintea omeneasca, s-au facut unele asemanari, insa si acestea aduc o intelegere partiala despre Sf. Treime, astfel dupa cum in soare exista lumina, caldura si soarele insusi, totusi acestea 3 sunt o singura lucrare, precum caramida este facuta din apa, pamant si foc, toate acestea sunt o singura lucrare, precum copacul este facut din radacina, trunchi si frunze, acestea sunt o singura lucrare.

2 Formularea dogmei Sf. Treimi si precizarea terminologiei Trinitare Desi dogma Sf. Treimi a fost inteleasa si propovaduita de Biserica inca din epoca apostolica, cu timpul s-au ivit unele erezii, iar cu ocazia acestora, Biserica a trebuit sa precizeze in scris dogma despre Sf. Treime, si astfel la sinoadele 1,2 ecumenic, s-a formulat definitiv aceasta dogma. Inainte de aceste 2 sinoade, dogma Sf. Treimi era aratata ori prin unele marturisiri de credinta rostite cu ocazia botezului, ori prin unele rugaciuni care se rosteau in cult, insa dogma Trinitara nu a fost precizata intr-un mod clar si explicit decat la sinoadele amintite.

In perioada apostolica existau mici precizari trinitare, si anume: doxologia mica, rugaciunea lumina lina, martirii in pragul mortii marturiseau pe Sf. Treimi, botezul se sa varsea in numele Sf. Treimi.

Aceste marturisiri exprima mai cu seama , credinta in Sf. Treime, dau nu explica dogma Sf. Treimi, explicarea teologiei trinitare facandu-se abia la sinoadele ecumenice.

Astfel la sinodul 1, Biserica il condamna pe Arie si invata faptul ca Tatal si Fiul sunt egali si consubstantiali Dumnezeu adevarat din Dumnezeu Adevarat., astfel Fiul are aceeasi fiinta cu Tatal.

Dupa sinodul 1 ecumenic ereziarhii si-au indreptat atentia spre a 3a persoana a Sf. Treimi, negandu-i dumnezeirea, astfel sinodul 2 ecumenic il condamna pe Macedonie care spune ca Duhul Sf. Este o creatura a Fiului, mai mic decat Fiul, insa parintii sinodali, invata ca Duhul Sfant este de aceeasi fiinta cu Tatal si cu Fiul, iar pentru a dovedi egalitatea dintre Persoanele Treimice, Sf. Parinti folosesc termenul din N.T. de la Ioan 15,26 purcedere(ecpoleusis) si arata ca asa cum Fiul se naste din veci din Tatal si este egal cu El, tot astfel si Duhul Sf. Purcede din veci din Tatal, si de aceea sinodul marturiseste consubstantialitatea si egalitatea celor 3 Persoane prin cuvintele Impreuna marit cu Tatal si cu Fiul, care a grait prin prooroci. Teologii care au scris despre dogma Sf. Treimi, precizand si explicand o Persoana sau Alta a Sf. Treimi, si care prin cartile lor au contribuit foarte mult la precizarea terminologiei trinitare, sunt:

Sf. Atanasie cel Mare: Contra arienilor( el este cel care introduce la sinodul 1 termenul ce nu se gaseste in N.T, dar care a fost acceptat de sinod si anume omousios prin care el arata egalitatea dintre Tatal si Fiul.

Sf. Vasile cel Mare Despre Sf. Duh

Sf. Grigorie de Nyssa Contra lui Eunomie

Sf. Grigorie de Nazianz Cele 5 cuvantari teologice

Didim cel Orb Sf. Treime

Sf. Parinti pentru a preciza clar si explicit dogma Sf. Treimi, au folosit unii termeni din filozofia timpului lor, acesti termeni erau imprecisi, intelegandu-se prin ei mai multe lucruri, de aceea ei au incercat sa-i aplice la teologia trinitara, dar in acelasi timp au incercat sa evite si eventualele erezii.

Termenii luati din filozofia greaca si latina, pentru a desemne dogma Sf. Treimi, sunt: fiinta, esenta, natura, fire, substanta-acestea fiind folosite pentru a desemna natura sau fiinta Sf. Treimi, iar termenii: ipostas si persoana, pentru a desemna trinitatea S.f Treimi, insa prin acesti termeni, de multe ori sau inteles lucruri diferite, astfel incat uneori termenul de fire sau substanta desemnau in acelasi timp si natura Sf. Treimi dar si trinitatea Persoanelor.

Abia mai tarziu, prin secolul al IV-lea, s-a stabilit definitiv de catre Sf. Parinti ca urmatorii termeni: usia, fisis si esentia sa se refere la natura divina, iar termenii de ipostasis si prosopon sa se refere la persoanele Treimice. Intelegerea corecta pentru termenul de usia este urmatoarea: fondul naturii comune a mai multor indivizi de aceeasi specie, ceea ce face ca individul sa nu fie o existenta abstracta, ci una reala.

Atat Biserica rasariteana, cat si Biserica apuseana, desi intelegeau corect dogma Sf. Treimi, adica un Dumnezeu in 3 Persoane, totusi pentru a desemna acest adevar, ei foloseau termenii amintiti, intr-un mod amestecat, astfel incat prin usia , rasaritenii intelegeau firea dumnezeiasca, iar prin acelasi cuvant, apusenii intelegeau persoanele Sf. Treimi. De aici se trege concluzia ca rasaritenii invatau ca Dumnezeu este unul in fiinta, dar in 3 ipostasuri, iar apusenii intelegeau ca Dumnezeu este un ipostas in 3 substante.

Referindu-se la natura dumnezeiasca, Sf. Vasile cel Mare spune: Usia este fondul naturii comune a mai multor indivizi de aceeasi specie, deexemplu omenitate, iar ipostasul este individul subzistent, concret.

Intre indivizii de aceleasi specii, natura este comuna, insa indivizii sunt diferiti si exista fiecare pentru sine. Pentru a desemna persoanele Sf. Treimi, s-au folosit termenii de ipostas, subzistenta, persoana, astfel ipostasul este modul de subzistenta concreta, aunei usii sau fiinte umane sau divine, care exista in sine si pentru sine, de aceea ipostasele se deosebesc intre ele.

Ipostasul nu poate exista fara natura, dar nici natura fara ipostas, deoarece natura este actualizata de ipostas.

Cand apusenii au aplicat termenul de prosopon sau persoana la Sf. Treime, ei au fost invinuiti de Sf. Vasile cel Mare ca inclina dogma Trinitara spre sabelianismul modalist, care spune ca persoanele Sf. Treimi sunt moduri de manifestare ale naturii dumnezeiesti.

Persoana inseamna pe langa unicitate, specificitate, implicand si ratiunea si libertatea, astfel in teologia persoanei se poate aplica foarte bine expresia unui filozof din sec. IV, pe nume Boetius : Persoana este subzistenta individuala a unei naturi rationale.

Persoana este subiectul purtator al naturii rationale. In virtutea naturii, toate subiectele umane sunt persoane specifice, unice, inconfundabile cu proprietati personale pe care si le manifesta intr-un mod liber.3 Persoanele Sf. Treimi. Insusiri speciale. Distinctii si Antinomii Desi fiecare persoana treimica are in totalitate si deodata intreaga natura divina, totusi fiecare persoana treimica, are unele insusiri personale, proprii, prin care se deosebesc intre ele, neputandu-se confunda.

Cu toate ca cele 3 persoane au intreaga natura dumnezeiasca, totusi natura dumnezeiasca nu se imparte, nici nu se desparte, fiind totdeauna aceeasi.

Persoanele Sf. Treimi se deosebesc intre ele prin modul in care poseda fiinta dumnezeiasca, astfel putem spune ca Tatal se deosebeste de Fiul prin faptul ca este Nascator si Purcezator, Fiul este Nascut, iar Duhul Purces.

Acestea sunt proprietati personale interne, care apartin fiecarei persoane in parte si care nu se transmit de la o persoana la alta.

Cele 3 persoane divine, nu isi au fiinta dumnezeiasca intr-un mod separat si pe rand, ci deodata si intreaga, cu toate atributele dumnezeiesti si asa fiind totusi ele nu se amesteca intre ele, nu se contopesc, ci se deosebesc si totusi nu sunt 3 dumnezei, ci un Dumnezeu intreit in persoane.

Astfel cugetand, se exclude orice subordonare in intietate, putere sau demnitate a uneia fata de alta, dupa cuvintele Mantuitorului Eu si Tatal Meu una suntem Ioan 10, 30 sau Toate ale Mele sunt ale Tale si ale Tale sunt ale Mele Ioan 17,10 Deosebirea intre persoanele Sf. Treimi este una personala, ci nu una fiintiala.

Pe langa insusirile sau proprietatile personale interne, numite predicate, proprietatile personale externe sunt lucrari ale persoanelor Sf. Treimi in legatura cu lumea exterioara. Aceste lucrari apartin persoanelor Sf. Treimi, care nu se pot desparti una de alta, astfel daca Tatal este Creatorul lumii, Fiul este Mantuitorul si Duhul Sfant este Sfintitorul totusi la creatie participa si Fiul si Duhul Sfant, iar la Sfintire participa si Tatal si Fiul, iar la Mantuire participa si Tatal si Duhul Sfant. De aceea putem spune ca aceste proprietati personale externe sau predicate, se pot transmite de la o persoana la alta Pentru ca de la El(Tatal) si prin El(Fiul) si intru El(Duhul Sfant) sunt toate. Romani 11,36 Tatal este recunoscut in deobste ca si creatorul lumii La inceput Dumnezeu a facut cerul si pamantul insa la crearea lumii participa si Fiul La inceput a fost cuvantul... Ioan 1,2 , dar si Duhul Sf. Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor Facere 1,2

Fiecare lucrare in exterior savarsita de una din cele 3 persoane divine nu trebuie inteleasa ca petrecandu-se separat de celelalte 2 persoane, ci ca o impreuna lucrare deoarece toate lucrarile sunt ale aceleasi unice vointe dumnezeiesti.

Lucrarile in plan extern(cele care privesc lumea creata) apartin tuturor persoanele Sf. Treimi, deoarece ele sunt nedespartite, insa fiecare persoana savarseste intr-un mod propriu o anumita lucrare.

Cu toate acestea o lucrare mantuitoare nu se petrece separat intre persoanele Sf. Treimi deoarece in Dumnezeu exista o singura vointa, neimpartita si comuna tuturor persoanelor.

Dogma Sf. Treimi prezinta pentru intelegerea noastra unele lucruri care depasesc limitele ratiunii umane, astfel incat pe de o parte, se spune ca Dumnezeu este unul, pe de alat parte ca sunt 3 persoane, si aceasta inseamna ca modul de exprimare uman este antinomin, contradictoriu.

Aceasta contradictie este doar la nivelul nostru de intelegere, insa in ea insasi este reala si necontradictorie.

Contradictia este doar aparenta, insa asta nu inseamna ca cele 2 afirmatii contradictorii se exclud reciproc, ca una ar fi adevarata si una falsa, ci aceste paradoxuri sau antinomii sau contradictii aplicate la gandirea teologica pot exista impreuna, iar contradictia este doar la nivelul mintii umane.

Sf. Ioan Damaschin aduce o oarecare intelegere privind faptul ca Tatal naste pe Fiul si totusi nu este anterior Acestuia.

Precum focul exista deodata cu lumina din El, fara sa se desparta , tot astfel si Fiul se naste din Tatal si nu se desparte de El.

Teologul apusean Nicolae Cusanus vorbeste despre faptul ca coincidentele se potrivesc intre ele atunci cand sunt aplicate la teologie Coincidentia opositorum, prin aceasta aratand ca cele opuse coincid, cele contradictorii sunt antinomii doar la nivel subiectiv(uman), ci nu la nivel obiectiv( in mod ontologic, in modul lor natural de a fi, in existenta lo proprie).

Antinomiile exista deoarece Dumnezeu se exprima intr-o bogatie nesfarsita de forme, iar noi putem prinde doar unele parti din aceasta bogatie, de aceea nu putem spune ca dogma Sf. Treimi este nerationala sau antirationala, ci ca este suprarationala.

4 Raportul dintre persoanele Sf. Treimi. Perihoreza si apropiere Dumnezeirea Tatalui nu a fost contestata de nimeni, nici de eretici, Tatal fiind in genearl numit cu numele de Dumnezeu.

Mantuitorul spune ca Tatal este singurul Dumnezeu Adevarat Sa Te cunoasca pe Tine, Singurul si Adevaratul Dumnezeu Ioan 17,3 Dumnezeirea Fiului este afirmata in scriptura fie direct, fie indirect Psalm 2,7 Fiul Meu esti Tu, Eu astazi T-am nascut sau Psalm 109,3 Din pantece mai inainte de luceafar Te-am nascut. Cuvantul astazi si mai inainte aratand vesnicia. Sf. Ap. Toma Il numeste Domnul meu si Dumnezeu Ioan 28,28 Tu esti Hristosul Fiul Dumnezeului Celui viu. Matei 16,16In unele locuri se poate intelege o oarecare inferioritate a Fiului fata de Tatal, insa aceste locuri arata mai cu seama firea umana a Mantuitorului Iar de ziua aceea nimeni nu stie, nici Fiul, ci numai Tatal Marcu 13,32 sau Tatal este mai mare decat Mine Ioan 14,28 Dumnezeirea Duhului Sfant este aratata in mai multe locuri Iar cand va veni Mangaietorul, Care de la Tatal Purcede Ioan 15,26. Botezul se savarseste in numele Sf. Duh. In unele locuri se poate intelege ca Duhul Sf. Este inferior Tatalui si Fiului Nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi ce i S-a spus Ioan 16,3 insa aceasta inseamna ca Duhul Sf. Graieste sau continua ceea ce a vorbit Iisus Hristos si nu va aduce ceva deosebit de invatatura Lui deoarece Duhul toate Le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu.

Raportul intre Persoanele Sf. Treimi poate fi inteles si daca ne gandim la modul in care exista comuniunea intre cele 3 personaje. Deosebirea intre persoanele Sf. Treimi(proprietatile personale interne), nu este o deosebire fiintiala, ci una personala.

Tatal este si ramane in Fiul si in Duhul Sf., Fiul estre si ramana in Tatal si in Duhul Sf., iar Duhul Sf. Este si ramana in Tatal si in Fiul Nu crezi tu ca Tatal este in Mine si Eu in Tatal Ioan 14,10.

Impreuna existenta, co-existenta, impreuna locuire a unei persoane in alta, a fiecarei in celelalte in sensul de a fi una in alta, fiecare in celelalte, fara amestecare, fara despartire, aceasta se numeste perihoreza sau intrepatrundere reciproca.

Perihoreza arata atat unitatea, cat si trinitatea persoanelor. Persoanele Sf. Treimi nu pot fi cugetate decat ca existand in perihoreza, fara perihoreza persoanele Sf. Treimi, ar fi concepute ca existand una alaturi de alta ca in lumea umana si astfel s-ar afirma 3 Dumnezei.

Data fiind spiritualitatea absoluta si simplitatea absoluta a fiintei dumnezeiesti, ea nu poate fi impartita, astfel perihoreza arata faptul ca fiinta Tatalui care impartaseste fiinta divina celorlalte doua personaje, se pastreaza intacte insusirile dumnezeiesti, fiecare persoana avand intreaga fiinta deodata si egala, fara vreo prioritate a uneia fata de cealalta. Un alt aspect in intelegerea dogmei Sf. Treimi este apropierea care inseamnafaptul ca unei persoane divine i se atribuie o lucrare externa, dar aceasta lucrare apartine defapt si celorlalte doua.

Prin apropiere nu se exclud persoanele intre ele, ci ceeae ce este comun tuturor, se atribuie uneia din ele, fara a inceta sa fie comun tuturor.

Astfel crearea lumii este opera dumnezeirii, Tatalui ii apartine hotararea, Fiului executarea planului si Duhului Sf. desavarsirea, insa si la desavarsire participa si Tatal si Fiul, la executarea planului participa si Tatal si Duhul Sf., iar la hotarare participa si Fiul si Duhul Sf.

Aceasta intelegere este data de teologul Sf. Atanasie cel Mare, care spune: Dumnezeu toate le face prin Fiul in Duhul Sf., aceasta expresie isi are baza in teologia Sf. Ap. Pavel, care spune: De la El si prin El si intru El sunt toate.

5 Erezii antitrinitare Acestea s-au nascut prin faptul ca unele persoane au incercat sa patrunda cu puterea ratiunii dogma Sf. Treimi. La aceasta se adauga si faptul ca in secolele primare se faceau confuzii intre termeni. Singurul termen care era acceptat de toti pentru a desemna persoanele Sf. Treimi era termenul de prosopon, pe cand pentru ceilalti termeni existau confuzii.

1. Monahismul- Acestia sustin ca exista un singur Dumnezeu. In limba latina monos inseamna unul iar arhim a conduce. Monarhistii vorbesc si ei despre persoanele Sf. Treimi, dar le considera moduri de manifestare ale unei singure persoane, astfel unii dintre ei spuneau ca Tatal a suferit in trup, acestia se numesc patripasieri( patri-tata, pasis- a patimi). Dintre reprezentantii cei mai de seama, amintim pe Pavel de Samosata, Ep. de Antiohia, el sustine ca Fiul lui Dumnezeu nu este o persoana diferita de Tatal.Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevarat, nu este persoana dumnezeiasca, ci in El a locuit logosul divin, El este manifestarea Tatalui pe pamant, iar Duhul Sf. este o putere a lui Dumnezeu. Acesta a fost condamnat la un sinod din Antiohia. Un alt reprezentant se numeste Sabelie, care admite o treime aparenta, o singura dumnezeire manifestata in 3 infatisari, adica este cand Tatal cand Fiul, cand Duhul Sf. , dar candse manifesta ca Tata, El nu mai exista ca Fiu, de aceea Sabelie spune la intrupare ca s-a intrupat Tatal, luandu-si numele de Fiu si tot Tatal a murit si asuferit pe cruce.

2. Triteismul- afirma existenta a 3 dumnezei, ei separa persoanele atat de mult incat ele se deosebesc fundamental. Reprezentantii acestora este Ioan Filipon, acesta spune ca cele 3 persoane poseda fiinta divina tot astfel cum 3 oameni poseda fiinta umana.Astfel cele 3 persoane nu formeaza o unitate.

3. Unitarianismul(socinienii)- Este o erezie aparuta tarziu, iar reprezentantul lor este Faus Socinus. Ei spun ca Dumnezeu este o singura persoana si anume, Tatal. Acestia sustin ca nu exista in Sf. Scriptura niciun text din care sa se inteleaga ca ar exista Sf. Treime. Celelalte persoane, Fiul este un om simplu trimis de Dumnezeu pentru mantuirea oamenilor, avand o viata morala ireprosabila, dupa moarte Dumnezeu indumnezeindu-l, iar Duhul Sf. este doar o putere a lui Dumnezeu.

4. Subordinatianismul arianismul si macedonismul.

6 Filioque Biserica Catolica pornind de la unele afirmatii ale Fericitului Augustin, invata ca Duhul Sf. purcede si de la Fiul paracletus a patre filioque proce. Aceasta invatatura a aparut prima oara in Spania printr-o hotarare a unui sinod de la Toledo, apoi sa transmis si in Franta cu aprobarea lui Carol cel Mare. Trebuie sa stim ca vizigotii au primit crestinismul sub forma ariana, acestia pentru a li se demonstra faptul ca Iisus este Dumnezeu Adevarat, li s-a spus ca Duhul Sf. purcede nu numai de la Tatal, ci si de la Fiul, ridicand astfel demnitatea Fiului la rang de persoana dumnezeiasca, egal cu Tatal.

Biserica rasariteana a aflat mult mai tarziu de aceasta erezie, atunci cand niste calugari francezi, au venit la locurile Sf. si au rostit crezul cu acest adaos, iar acestia au fost alungati de la Ierusalim, dar acestia s-au plans conducatorilor bisericii catolice, acre convoaca un sinod la Achen in 809, unde hotarasc ca adaosul filioque este corect, insa atunci cand au ceru aprobarea papei de la roma, acesta respinge adaosul si astfel inscriptioneaza pe 2 tablite crezul in greaca si latina si le aseaza pe usile bisericii Sf. Petru din Roma, dedesubt tablitelo scriind in latina : Haec leo posuit amore et catela ortodoxe fidei- acestea le-am pus eu leon din dragoste si purtare de grija pentru credinta ortodoxa.

Subiectul filioque a fost criticat aspru pentru prima data de catre ortodocsi, de catre patriarhul Fotie si spune caeste o inovatie, o incoronare a relelor, care distruge unitatea Sf. Treimi, deoarece unitatea se raporteaza la un singur izvor, si anume Tatal care naste pe Fiul si purcede pe Duhul Sf., ci nu la 2 izvoare cum spun apusenii, ca Tatal si Fiul purced pe Duhul Sf. DE aceea spunea Pr. Staniloare ca filioque sparge unitatea in divinitate.

Din invatatura dogmatica filioque se inteleg mai multe lucruri, si anume :

1. Textul de la Ioan 15,2 Iar cand va veni Mangaietorul pe care Eu voi trimite voua de la Tatal, Duhul adevarului, care de la Tatal purcede, este adus de catolici pentru sustinerea ereziei lor. Ei inteleg prin cuvantul pe care Eu il voi trimite voua de la Tatal, purcederea Duhului Sf. si de la Fiul , deoarece Mantuitorul spune Eu si Tatal Meu una suntem. Dupa invatatura ortodoxa, apusenii fac confuzie intre purcederea Duhului Sf. din vesnicie de la Tatal si trimiterea lui in lume in timp de catre Fiul. Cu alte cuvinte confunda proprietatile personale interne( care nu se transmit de la o persoana la alta), cu proprietatile personale externe( lucrari la care participa perosanle treimice). Astfel cuvantul pe care Eu Il voi trimite voua de la Tatal inseamna trimiterea Duhului Sf. in lume in timp la cincizecime.

2. Apusenii spun ca daca Duhul Sf. este trimis in lume in timp de catre Fiul, inseamna ca Duhul Sf. Trebuie sa purceada si de la Fiul, caci astfel nu ar avea nicio autoritate ca sa-L trimita pe Duhul Sf. in lume. Insa in cartile V.T. se arata faptul ca Duhul Sf. Il trimite pe Fiul in lume, astfel la textul Duhul Domnului este peste Mine, pentru ca M-a trimis sa vestesc saracilor si prin aceasta nu se intelege faptul ca la nasterea Fiului ar fi participat si Duhul Sf.

3. Exista in Sf. scriptura unele expresii pe care apusenii le interpreteaza pentru sustinerea tezei filioque, astfel Din al Meu, va lua sau Toate cate are Tatal sunt ale Mele. Apusenii inteleg prin cuvantul Din al Meu va lua ca Duhul Sf. isi ia fiinta si de la Fiul, iar prin cuvantul toate cate are Tatal sunt ale Mele ei inteleg ca purcederea Duhului Sf. care este o insusire proprie a Tatalui este proprie si Fiului.

Insa teologia ortodoxa, intelege prin cuvintele din al Meu va lua faptul ca Duhul Sf. va continua invatatura pe care a lasat-o Iisus Hristos deoarece versetul se continua cu cuvintele din al Meu va lua si va va vesti voua, iar prin cuvintele Toate ale Tale sunt ale Mele se refera la proprietatile personale externe, care sunt proprii sau comune celor 3 persoane deoarece persoanele treimice nu lucreaza separat.

4. Unele expresii scripturistice, cum ar fi Duhul Fiului sau Duhul lui Hristos, apusenii le inteleg si sustin ca acestea arata faptul ca Duhul Sf. purcede si de la Fiul, insa orodocsii spun ca aceste versete se refera la consubstantialitatea dintre Fiul si Duhul Sf. 5. Un alt verset pe care teologia romano-catolica il aduce in sustinerea tezei filioque este cel de la Ioan 20,22 care spune si sufland asupra lor a zis luati Duh Sf., astfel apusenii spun ca daca Duhul Sf. nu ar fi purces si de la Fiul, n-ar avea nicio putere ca Iisus Hristos sa de-a Sf. Ap.

Insa, ortodocsii inteleg prin acest verset ca Mantuitorul Iisus Hristos le transmite Ap. si prin ei , urmasilor acestora, preoti si episcopi, harul Sf. Duh, necesar savarsirii tainelor, asa cum se incheie versetul.

Dupa ce apusenii au epuizat versetele scripturistice care ar putea sustine teza filioque, acestea au recurs la operele unor Sf. Parinti:

1. Apusenii aduc in discutie un asa numit simbol atanasian, insa acest simbol de credinta are adaosul filioque doar in limba latina, ci nu il are in limba greaca, de aceea acest exemplu nu poate fi luat in calcul.

2. Apusenii considera ca daca la sinodul 3 ecumenic, sinodalii au condamnat erezia lui Nestorie, au condamnat si urmatoarea afirmatie, care spune ca Duhul Sf. purcede de la Tatal si nu si de la Fiul. Insa sinodalii au condamnat doar ceea ce era gresit in opera lui Nestorie, ci nu acest paragraf care este ortodox.

3. In invatatura lui Nestorie este mentionat ca Duhul Sf. se revarsa din Fiul ca si din Tatal, insa apusenii inteleg prin acest verset ca Duhul Sf. purcede si de la Fiul. Dar cuvantul a se revarsa nu este sinonim cu a purcede, pentru ca primul se refera la trinitatea Duhului in lume, iar al 2-lea purcederea lui din vesnicie. Sinoadele de la Toledo si Achen nu pot fi aduse ca proba pentru sustinerea filioque, deoarece ele nu au aprobarea unui sinod oficial.

4. In operele Sf. Parinti mai exista unele expresii cum ca Duhul odihneste in Fiul, dar aici se arata consubstantialitatea dintre Fiul si Duhul Sf., ci nu purcederea Lui. 5. Exista o expresie la Sf. Masim Duhul Sf.purcede de la Tatal prin Fiul, insa prepozitia prin, nu este acelasi lucru cu prepozitia din Fiul, deoarece prin prepozitia prin Fiul, se intelege mijlocirea de catre Fiul la Tatal pentru ca Duhul sa fie trimis in lume.

Capitolul 5Antropologia

1 Crearea lumii vazute Insusirea de creator al lumii vazute si nevazute i se atribuie Tatalui, insa la aceasta opera participa si celelalte 2 persoane ale Sf. Treimi, asa se arata si in simbolul credintei. Sf. Atanasie cel Mare spune ca Tatal a adus toate la existenta prin Fiul in Duhul Sf.

Moise foloseste in prima sa carte a pntateuhului temenul de bara care inseamna a crea ceva din nimic, a aduce ceav din nefiinta la existenta.

Sunt unele sisteme religioase care prezinta o alta conceptie despre crearea lumii, si anume:

panteismul- aceasta invatatura spune ca Dumnezeu si lumea formeaza o singura realitate, substanta din care a fost creata lumea este Dumnezeu, Dumnezeu contopindu-se cu lumea si lumea cu Dumnezeu. Este o conceptie religioasa foarte veche, pe care o gasim in religiile asiatice, de unde fost luat si de unii filosofi occidentali

dualismul- spune ca la baza lumii stau 2 principii, unul de natura spirituala si altul de natura materiala, ambele fiind vesnice, rezultand ca Dumnezeu a creat lumea printr-o materie preexistenta, aceasta invatatura se gaseste la Platon.

Materialismul- spune ca la baza lumii exista doar un singur principiu vesnic, si anume materia necreata, iar intreaga lume se conduce dupa legile acestei naturi. Aceasta invatatura o gasim in Marxism.

Dincolo de toate aceste sisteme religioase, pot fi intelese din cartile Sf. Scripturi, 3 invataturi crestine cu privire la crearea lumii, si anume:

1. Lumea a fost creata in timp sau odata cu timpul, astfel nici timpul si nici lumea nu sunt vesnice. Lumea a fost creata din nimic prin cuvantul lui Dumnezeu. Cuvantul cu care incepe cartea facerii este La inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul, cuvantul la inceput , inseamna mai inainte de a exista ceva, deci inainte de existenta materiei, de aici intelegandu-se ca Dumnezeu esteinainte de a fi lumea, adica din vesnicie Si acum ma preaslaveste Tu parinte la Tine Insuti cu slava pe care am avut-o mai inainte de a fi lumea.

Sf. Parinti vorbesc de faptul ca la Dumnezeu nimic nu este nou, ci toate gandurile si puterile le are in Sine din vesnicie, de aici intelegem ca si planul de creare a lumii exista din vesnicie.

2. Lumea a fost creata cu un scop, ca prin aceasta lume Dumnezeu sa-si manifeste puterea, bunatatea si iubirea Sa, insa si pentru ca Dumnezeu sa impartaseasca acestei lumi si in special omului, bunatatea si dragosta Sa.

Atat natura neinsufletita cat si cea insufletita, lauda pe creatorul sau Laudati pe Domnul toti ingerii Lui si apele cele mai presus de ceruri laudati pe Domnul.

Aceste doua scopuri adica preamarirea lui Dumnezeu si fericirea naturii sunt complementare, adica se implica una pe alta, implinirea uniaa inseamna si implinirea celuilalt, caci lauda adusa de Dumnezeu aduce cu sine ferirea celui care lauda.

3. Dumnezeu a creat lumea ca pe o opera perfecta Si a vazut Dumnezeu ca toate erau bune foarte. Raul nu este opera lui Dumnezeu, raul nu exista din vesnicie, ci el este un accident in creatie, datorat libertatii omului care a ales sa savarseasca raul.

Sf. Ioan Damaschin spune : Raul este lipsa binelui adica atunci cand omul nu lucreaza binele, atunci el savarseste inevitabil raul

Sf Maxim spune : Omul este un microcosmos( un mic chip al lumii celei mari) sau omul este o concentrare a intregului cosmos sau intreg cosmosul se gaseste intr-o forma concentrata in el, insa omul pe langa acestea mai are si suflet, prin care poate sa spiritualizeze intreg cosmosul, dar pe de alta parte, poate si sa-l distruga datorita libertatii si ratiunii sale.

De aceea, atunci cand omul a cazut in pacat, intrand raul pentru prima oara in el, acest rau s-a extins la intrega creatie, deoarece exista o legatura stransa intre om si intreaga creatie, el fiind coroana creatiei. De aceea Sf. Pavel spune in epistola a 2-a catre Romani: Faptura sau intreaga natura s-a supus stricaciunii nu de voia ei ci de voia celui care a supus-o.

Lumea vazuta este lumea care cade sub simturile omului, ea cuprinde macrocosmosul(lumea mare) si microcosmosul(lumea mica), acestea doua traiesc intr-o legatura nedespartita.

Sf. Vasile cel Mare spuneca : Omul nu a fost facut pentru lume, ci lumea pentru om, iar omul pentru Dumnezeu.

Intreaga natura este destinata spiritualizarii,dar aceasta nu poate veni decat prin om, deoarece Dumnezeu a creat natura prin existenta omului, insemnand ca intre om si natura exista o influenta reciproca, dar mai ales faptul ca natura isi implineste scopul ei fiind doar prin om, de aici intelegandu-se ca natura are un caracter antropocentric( centru naturii este omul).

Lumea a fost creata din nimic si ca orice creatura are un inceput si tot astfel are si un sfarsit. Lumea a fost creata in timp, ea luand contact cu Dumnezeu, odata cu crearea timpului, astfel Dumnezeu este sau exista dinainte de crearea lumii si va fi si dupa sfarsitul ei, de aici intelegandu-se caracterul contingent al lumii ( lumea ar fi putut sa nu existe si totusi Dumnezeu exista, iar ea a fost creata din iubire).

Dionisie areopagitul spune: Dumnezeu este binele si iubirea fiintiala, si de aceea El intinde binele si iubirea Sa si in afara Lui la toate cate sunt .

Lumea vazut nu a aparut dintr-o data, asa cum s-a aratat la crearea omului, ci a fost creata intr-un mod progresiv, ea conducandu-se dupa legi sadite de Dumnezeu in toate cele create.

Sf. Vasile cel Mare in comentariul sau la cele 6 zile ale creatiei Hexaimeron spune ca cele 6 zile, nu trebuie privite ca o succesiune de 24 de ore intre noapte si zi, ci ca o perioada mai indelungata, corespondenta unei ere geologice, acest lucru a fost afirmat si de stiinta, mult mai tarziu, cand a spus ca lumea a existat fara om miliarde de ani, si mai apoi a aparut omul. In ziua I, Dumnezeu a creat materia si lumina, materia intr-o forma nedefinita, deoarece pamantul era netocmit si gol.

In ziua a II a, Dumnezeu a creat taria, adica cerul si a despartit apele, aceasta fiind o conditie a cresterii fiintelor vii.

In ziua a III a, Dumnezeu a despartit apele de uscat si a creat plantele.

In a IV a zi, Dumnezeu a creat luminatorii si abia de aici se poate vorbi de succesiunea dintre noapte si zi.

In ziua a V a, Dumnezeu aduce la existenta mai intai vietuitoarele din apa, asadar viata intr-o forma primara aparand pe fundul oceanelor, insa tot in ziua a v a a dat viata psarilor cerului. In ziua a VI a, Dumnezeu a creat animalele mari, iar in cele din urma pe om.

Invatarura Sf. Vasile despre durata zilelor creatiei, nu este o dogma, ci o teologumena. Succesiunea timpului este un factor care se raporteaza doar la om,ci nu la Dumnezeu care este vesnic, deoarece psalmul 89 si epistola a II a a Sf. Ap. Petru 3,8 spun ca La Tine Doamne o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani ca o zi.

2 Crearea lumii nevazute Lumea nevazuta, inseamna in context biblic, lumea ingerilor. Inger inseamna vestitor. Ingerii sunt fiinte spirituale, insa sunt si ele persoane, sunt marginite deoarece sunt si ele creaturi, insa sunt superioare omului.

De multe ori, unele sisteme religioase au negat existenta ingerilor, cum ar fi rationalistii sau materialistii. Ingerii nu sunt emanati din Dumnezeu, ci sunt creati de Dumnezeu din nimic, astfel prin cuvintele La inceput a facut Dumnezeu cerul se intelege faptul ca Dumnezeu a creat mai intai lumea spirituala.

Dupa continutul cartii lui Iov, se poate intelege ca ingerii au fost creati inainte de ziua a v a , deoarece la cap 38 spune Cand s-au facut stelele, M-au laudat cu glas mare toti ingerii Mei.Acest adevar il exprima si Sf. Ioan Damaschin Mai intai a fost facuta firea rationala( spirituala), apoi firea simtuala( materiala), iar apoi firea mixta ( omul).

Ingerii sunt numiti in cartile Sf. Scripturi, in mai multe feluri, astfel Sf. Ap. Pavel spune ca ingerii sunt Duhuri slujitoare Evrei , ca ei stau in preajma lui Dumnezeu ingerii vad pururea fata Tatalui Meu Matei 18, ingerii implinesc voia lui Dumnezeu, aduc lauda lui Dumnezeu si ziceau unii catre altii Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot Isaia 6,3 Cu toate acestea totusi intelepciunea lui Dumnezeu o primesc si ei tot prin biserica, asa cu se arata la Efeseni 3,10 Intelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri se facea cunoscuta ingerilor prin Biserica.

Ingerii sunt superiori oamenilor, ei sunt nemuritori, nu au trebuinta de hrana, nu au gen, nu sunt supusi slabiciunii trupesti precum oamenii.

Uneori ingerilor li se atribuie trup, insa acestea sunt doar antropomorfizari, pnetru ca cei carora li se adreseaza sa poata dialoga cu ei.

Desi ei pot strabate spatiul cu viteza gandului, totusi nu au atributul atotprezentei lui Dumnezeu, desi cunosc cele viitoare, nu au atributul atotstiintei lui Dumnezeu.

Scopul crearii lor este preamarirea lui Dumnezeu, fapt pe care l-au savarsit doar o parte din ingeri Isaia 14,4

Cartile Sf. Scripturi vorbesc de un numar infinit de mare al ingerilor, astfel proorocul Daniel spune ca sunt mii si mii, si miliarde de miliarde.

Dionisie areopagitul in lucrarea sa despre ierarhia cereasca, ii imparte pe acestia in 9 cete, astfel:

1. scaunele, heruvimii si serafimii

2. domniile, stapaniile si puterile

3. incepatoriile, arhanghelii si ingerii.

Ingerii au aceleasi insusiri spirituale ca si oamenii, adica poseda cele trei facultati spirituale : ratiunea vointa si simtirea.

O parte din ingeri au lucrat aceste facultati intr-un mod propriu scopului lor, si astfel au progresat in bine, ajungand la starea de a nu mai pacatui.

Pacatul ingerilor, cel dintai pacat din lume a fost un pacat pur spiritual si s-a manifestat prin razvratire impotriva lui Dumnezeu.

Ri au pacatuit din rautate constienta de urmarile acestei rautati, deoarece gandirea lor este o gandire intuitiva, adica ei cunosc indata ultimul scop ai unui lucru prin care ei il aleg..

Pacatul lor este doar al rautatii nu si al slabiciunii, deoarece nu au ispite de aceea rezultatul pacatului lor este o condamnare definitiva, iar urmarile pacatului sunt mult mai greu decat pacatul oamenilor.

Astfel mintea lor s-a intunecat definitiv, inima lor s-a impietrit, vointa lor sa inclinat inspre rau la maxim, si astfel moartea lor spirituala este definitiva.Ingerii rai de aceea nu voiesc niciodata binele.

Diavolul este numic ca ispititorul, belzebul, lucifer, veliar, incepatorul rautatii.

Diavolul nu este o personificare a raului sau o iluzie , ci are o existenta reala, Sf. Parinti spun ca cea mai mare ispita a diavolului este sa-l faca pe om sa creada ca el nu exista.

Dorinta diavolilor este de a-i pierde pe oameni. Sf. Grigore de Nyssa spune: Lumea se va sfarsi cand numarul ingerilor cazuti va fi completati cu Sf.

Mantuitorul spune ca diavolul de la inceput a fost ucigas de oameni si nu a stat in adevar. Sf. Ap. Petru spune: Diavolul este ca un leu, racnind pe cine sa inghita.

Cu toate acestea, puterea lui de a-l ispiti pe om este marginita, asa cum se arata in cartea lui Iov in primele 2 capitole.

Diavolul prezinta lucrurile intr-un mod invers realitatii, pe cele bune ca fiind rele, iar pe cele rele ca fiind bune.

3 Crearea omului Omul este coroana creatiei, prin natura sa duala, trup material si suflet spiritual omul constituie o sinteza a lumii materiale si spirituale, el este numit micro cosmos (o lume mica, un chip intr-o forma rezumativa a macrocosm