Dizertatie Tot

Universitatea “ Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Specializarea Administrație Publică

Lucrare de Dizertație

Conducător științific:

Prof.univ.dr.Onofrei Mihaela

Masterandă:

Șovan Simona

Iași, 2011

1Studiu comparativ privind cariera funcționarilor publici în state ale Uniunii Europene

Cuprins

Cap.I.Cariera profesională în funcţia publică 1

I.1.Delimitări conceptuale privind funcția si funcționarul public 1

I.1.1 Funcția publică 1

I.1.2. Funcţionarul public 8

I.2 Aspecte privind conceptul de carieră 11

I.3. Delimitări și interdependențe între pregătirea profesională și dezvoltarea carierei funcţionarilor publici 14

I.4. Organizarea şi desfăşurarea carierei în funcţia publică 17

I.4.1 Stadiile carierei profesionale şi gestiunea acesteia în Administraţia Publică 18

I.4.2 Factori cu impact asupra eficienţei carierei în funcţia publică 20

I.4.3 Cariera profesională şi evaluarea performanţelor funcţionarilor publici 22

Cap.II Analiza comparativă privind statutul funcționarului public în statele U.E 24

II.1. Noțiunea de funcție si funcționar public - abordări conceptuale la nivel European 24

II.2. Condiții de acces la funcția publică în statele membre ale Uniunii Europene 28

II.2.1.Statutul Funcționarului Public în Marea Britanie 31

II.2.2Statutul funcţionarului public în Austria 38

II.2.3.Statutul Funcționarului Public în Italia 44

II.2.4.Asemănări și deosebiri între statutul funcționarului public in Marea Britanie, Austria si Italia 49

Concluzii 51

Bibliografie 55


Cap.I.Cariera profesională în funcţia publică

I.1.Delimitări conceptuale privind funcția si funcționarul public

I.1.1 Funcția public

Administrația publică, privită dintr-un unghi ideal, ar trebui să conțină un sistem de

norme, reguli, tehnici și proceduri de organizare și funcționare, o ierarhie a funcțiilor însoțite de o

disciplină strictă și omogenă și nu în ultimul rând, o funcție publică permanentă, specializată,

calificată, remunerată și dotată cu garanții de avansare.

În mod general Administrația Publică, reunește totalitatea serviciilor care au drept obiectiv

realizarea interesului colectiv, prin respectarea unor principii de bază, care fac referire la

permanența serviciilor oferite cetățeanului, adaptabilitatea serviciului public la schimbarile și

exigențele comunității și satisfacerea anumitor nevoi, în mod egal, fără diferență sau discriminare.

Astfel este esențial pentru bunăstarea oamenilor că funcția public să fie compusă din

profesionalisti și funcționari de carieră care să dea dovadă de profesionalism, corectitudine,

amabilitate și eficiență în munca prestată în folosul cetățeanului.

Administrația publică, fiind un proces continuu, este supusă regulilor actualizării

funcțiilor, ca o garantie a adaptării sale la condițiile permanent dinamice oferite de mediul social.

De aceea, administrația publică nu trebuie să constituie un scop în sine, ea trebuie să servească

realitățile sociale în dinamică lor. Se observă astfel că administrația publică nu înseamnă oriunde

si oricând același lucru. Fiecare popor trebuie să-și construiească o administrație proprie, iar

limitele și caracterul acestei administrații vor depinde în mod necesar de regimul politic al

statului1.

Prin urmare, funcțiile publice, dupa cum prevede legislatia in vigoare, se stabilesc pentru

fiecare autoritate și instituție publică în parte, de conducătorul acesteia ori prin hotarâre a

consiliului județian sau, dupa caz, a consiliului local, si reprezintă ”un ansamblu de atribuții și

1 Ioan Alexandru, Tratat de Administratie Publica, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2008, P 509


responsabilității stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de

către administrația publică centrală si locală” 2.

Noţiunea de funcţie publică trebuie interpretată din dublă perspectivă: cea juridică, care îi

delimitează sfera şi limitele în care poate fi exercitată, şi cea managerială, abordată dintr-o

perspectivă practică, care determină coordonatele necesare unei bune funcţionări a instituţiei

publice.

În doctrina juridică au fost formulate definiţii care să reflecte conţinutul conceptului de

funcţie publică, aceasta fiind explicată ca fiind” O grupare de atribuţii, sarcini şi competente, în

scopul de a satisface unor anumite interese generale, pentru că orice putere socială se legitimează

numai cu scopul său de interes public3”.

În acest context, pornind de la prevederile constituţionale, literatura de specialitate

identifică două noţiuni diferite4: funcţia publică şi funcţia de demnitate publică deoarece potrivit

doctrinei constituţionale funcţiile publice şi demnităţile publice sunt într-o incontestabilă legătură

fără însă a se confunda. Pentru funcţia publică este indicată accepţiunea “Funcţia publică

reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de instituţia publică, în temeiul

legii, în scopul realizării competentelor sale, investirea în funcţie făcându-se în urma câştigării

concursului sau promovării examenului organizat pentru ocuparea funcţiei publice” iar pentru

conceptul de demnitate publică” complexul de atribuţii şi responsabilităţi stabilite prin

Constituţie, legi şi alte acte normative, pe care şi le asumă o persoană fizică prin investirea sa ca

urmare a rezultatului procesului electoral direct, prin alegere, sau indirect, prin numire, potrivit

legii.”

Din analiza definiţiilor date funcţiei publice se pot desprinde unele caracteristici ale

acesteia, caracteristici care, sunt legate în mare măsură de cele ale noţiunii de competență. Astfel,

funcţia publică5:

· Este stabilită pe cale unilaterală, prin reglementări legale, ale autorităţilor publice ;

2 Legea nr 188/1999 privind Statutul functionarului public republicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 251 din 22 martie 20043 Vedinas, Verginia, Statutul functionarului public, Editura Nemira, Bucuresti,1998, P.204 Ioan Alexandru, Tratat de Administratie Publica, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2008, P 5105 Ioan Alexandru, Tratat de Administratie Publica, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2008, P 511


· Este continuă fiind creată şi organizată în vederea realizării puterii publice şi în

speţă a competenței autorităţii publice. De menţionat este faptul că această continuitate a funcţiei

nu trebuie confundată cu continuitatea realizării ei de o anumită persoană.

· Corespunde principiului specializării şi profesionalizării serviciului public,

asigurând un raport optim între atribuţiile de conducere şi cele de execuţie, ducând la îndeplinire

un interes general al societăţii.

· Cel care este investit cu funcţia publică, titularul, intră sub incidenţa unui raport

juridic de serviciu şi nu de muncă.

Legiuitorul a stabilit în Legea nr 188/1999 republicată, art 3, drept principii ce stau la baza

exercitării funcţiei publice: Legalitatea, imparţialitatea şi obiectivitatea; Transparentă; Eficientă şi

eficacitate; Responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale; Orientarea către cetăţean;

Stabilitatea în exercitarea funcţiei publice și Subordonarea ierarhică.

Potrivit legii nr 188/1999, art 10, alin 1, privind Statutul funcţionarilor publici republicată 6funcţiile publice se clasifică după cum urmează:

Funcţii publice generale şi funcţii publice specifice:

Ø Funcţiile publice generale – reprezintă ansamblul atribuţiilor şi

responsabilităţilor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în

vederea realizării competentelor lor generale. Funcţiile publice generale sunt următoarele7:

Secretar general al guvernului şi secretar adjunct al guvernului; Consilier de stat; Secretar general şi

secretar adjunct din ministere; Prefect; Subprefect; Secretar general al prefecturii, secretar general al

judeţului; Director general din cadrul ministerelor; Director general adjunct, director şi director adjunct

din aparatul ministerelor; Secretar al municipiului, al oraşului, al comunei; Director executiv şi director

executiv adjunct ai serviciilor publice descentralizate, precum şi în cadrul aparatului propriu al

autorităţilor administraţiei publice locale; Şef serviciu; Şef birou; Expert, consilier, inspector, consilier

juridic, auditor; Referent de specialitate; Referent

6 Legea nr 188/1999 privind Statutul functionarului public republicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 251 din 22 martie 20047 Maria Viorica Bedrule-Grigoruta, Managementul serviciilor publice, editura Tehnopress, iasi, pag 136-137


Ø Funcţii publice specifice – reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu

caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, în vederea realizării competentelor lor

specific. Din această categorie fac parte funcţii publice precum: Arhitect şef; Inspector de

concurenţă; Inspector vamal; Inspector de muncă; Controlor delegate; Comisar

Funcţii publice de stat, teritoriale şi locale:

Ø Funcţiile publice de stat sunt funcţiile stabilite şi avizate, potrivit legii, în

cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în

cadrul autorităţilor administrative autonome.

Ø Funcţiile publice teritoriale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate,

potrivit legii, în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi

ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale.

Ø Funcţiile publice locale sunt funcţiile publice stabilite şi avizate, potrivit

legii, în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor

publice subordinate acestora

Funcţii publice de stat

Funcţii publice teritoriale

Funcţii publice locale

Total

Număr total de funcţii publice

12105 58973 62268 133346

Procentual 9,08% 44,23% 46,70%Tabel Nr.1. Sursa : date preluate în baza informaţiilor furnizate de site-ul www.anfp.ro, Raport privind managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici pentru anul 2009

Din tabelul numărul 2, se remarcă faptul că pe fondul crizei economice şi financiare,

varianta de soluţionare a problemelor rezultate a inclus reducerea cheltuielilor bugetare, prin

reorganizarea autorităţilor şi instituţiilor publice şi prin reducerea cheltuielilor de personal, fapt

care s-a concretizat şi în reducerea numărului total de funcţii publice planificate, în 2009, atât la

nivel central, cât şi în administraţia publică locală.

2005 2006 2007 2008 2009

Administraţia Publică Centrală

65314 70232 86333 76642 71078

Administraţia Publică Locală

55417 58282 57309 65000 62268


Tabel Nr.2. Sursa : date preluate în baza informaţiilor furnizate de site-ul www.anfp.ro, Raport privind managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici pentru anul 2009

Deasemenea, după nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice, funcţiile publice se

împart în trei categorii:

Funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici: Secretar general al

Guvernului şi secretar adjunct al Guvernului; Secretar general din ministere şi alte organe de specialitate

al administraţiei publice central; Prefect; Secretar general adjunct din ministere şi alte organe de

specialitate ale administraţiei publice central; Subprefect; Inspector guvernamental.8

Funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere: Director

general şi director general adjunct din aparatul autorităţilor administrative autonome, al ministerelor şi

celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice central precum şi în funcţii publice similar

acestora; Secretar al unităţii administrativ teritoriale; Director executive şi director executiv adjunct al

serviciilor publice central, instituţiei prefectului, administraţiei publice locale şi instituţiilor subordinate

acestora, precum şi funcţiile publice asimilate acestora; Şef serviciu; Şef birou.9

Funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie acestea sunt

structurate, la rândul lor, pe grade profesionale, după cum urmează: Superior, ca nivel maxim;

Principal; Asistent; Debutant.10

Potrivit raportului pe 2009, furnizat de ANAP din punct de vedere al criteriului privind

nivelul atribuţiilor aferente funcţiei publice, 121107 dintre funcţiile publice înregistrate sunt

funcţii publice de execuţie, 120 sunt funcţii publice de conducere iar 268 sunt funcţii publice din

categoria înalţilor funcţionari publici.

8 Legea nr.188/1999, privind Statutul functionarilor publici, Art.129 Legea nr.188/1999, privind Statutul functionarilor publici, Art.13, alin.(1)10 Legea nr.188/1999, privind Statutul functionarilor publici, Art.15


Evoluţia ponderii funcţiilor publice, după nivelul atribuţiilor în perioada 2003-2009

Categorii de funcţii publice

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Funcţii publice de execuţie

89,01% 88.91% 89,95% 89,99% 88,85% 89,19 90,77%

Funcţii publice de conducere

10,71% 10,87% 9,79% 9,87% 11,01% 10,67 9,03%

Funcţii publice din categoria înalţilor funcţionari publici

0,28% 0,22% 0,26% 0,14% 0,13% 0,15 0,2%

Tabel Nr.3. Sursa : date preluate în baza informaţiilor furnizate de site-ul www.anfp.ro, Rapoartele pe anii 2003-2009

Funcţii publice11:

Ø din clasa I (studii superioare de lungă durată, absolvite cu diploma), fac parte

următoarele categorii de funcţii publice: expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor, precum

şi funcţiile publice specific asimilate acestora.

Ø funcţii publice din clasa II (studii superioare de scurtă durată, absolvite cu

diploma), fac referire la funcţiile publice de referent de specialitate, precum şi la funcţiile publice

specific asimilate acesteia

Ø funcţii publice din clasa a III-a (studii medii liceale), definite în raport cu nivelul

studiilor necesare ocupării funcţiei publice.

Potrivit raportului furnizat de Agenţia naţională a funcţionarilor publici, în 2009, din

totalul de 121107 funcţii publice de execuţie, 63949 au fost înregistrate ca funcţii publice de clasa

I, 3283 ca funcţii publice de clasa a II-a iar 53875 ca funcţii publice de clasa a III-a.

11 Legea nr.188/1999, privind Statutul functionarilor publici, Art.14, alin.(1,2,3)


Evoluţia ponderii funcţiei publice de execuţie, pe clase, în perioada 2005-2009

2005 2006 2007 2008 2009

Clasa I 52,69% 56,55% 52,06% 54,48% 52,8%

Clasa II 3,2% 3,87% 3,44% 2,91% 2,71%

Clasa III 44,11% 39,58% 44,5% 42,61% 44,49%

Tabel Nr.4 Sursa : date preluate în baza informaţiilor furnizate de site-ul www.anfp.ro

Este important de precizat faptul că analiza comparativă este relevantă pentru funcţiile de

execuţie, deoarece prin efectul legii, funcţiile publice de conducere şi cele din categoria înalţilor

funcţionari publici pot fi ocupate doar de absolvenţi de studii superioare de lungă durată.

Din punct de vedere al gradului de ocupare a funcţiilor publice, din totalul funcţiilor

publice înregistrate, 112944(84,7%) sunt funcţii publice ocupate, restul de 20402(15,3%) fiind

vacante.

Fig. Nr.1. Sursa : date preluate în baza informaţiilor furnizate de site-ul www.anfp.ro


I.1.2. Funcţionarul public

Funcţionarul public, este persoana numită, într-o funcţie publică şi investită în mod legal

cu atribuţiile acesteia, persoana titulară de drepturi şi obligaţii chemată să le exercite în scopul

realizării competenței autorităţii publice sau instituţiei publice din care face parte funcţia

publică12.

În literatura de specialitate, Antonie Iorgovan, definea noţiunea de funcţionar public ca

fiind “persoana fizică care este investită în mod legal, prin actul de voinţă unilateral a unui organ

de stat, cu sarcina îndeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei funcţii de stat în vederea

realizării competentei organului din structura căruia face parte funcţia respectivă”.

Funcţionarul public este caracterizat din prisma următoarelor trăsături:

§ Funcţionarul public nu poate fi decât o persoană fizică, cu cetăţenie română şi să aibă

domiciliul în ţară,

§ Investitura într-o funcţie publică se face cu respectarea prevederilor legale, printr-un act de

numire, de regulă precedat de un concurs şi urmat de depunerea jurământului,

§ Persoana numită într-o funcţie publică trebuie să desfăşoare o activitate continuă şi

permanentă pe o durată nedeterminată,

§ Funcţionarul public îndeplineşte atribuţiile funcţiei publice în scopul realizării

competentei autorităţii publice din care face parte funcţia.

§ Pe întreaga perioadă a ocupării funcţiei publice, funcţionarul are anumite drepturi şi

obligaţii, expres prevăzute de dispoziţiile legale în materie,

§ Pentru activitatea prestată în funcţia publică, funcţionarii sunt remuneraţii sub forma unui

salariu.

La baza ocupării unei funcţii publice se regăsesc o serie de principii. Unul dintre principii este

cel constituţional13 al libertăţii de acces la ocuparea unei funcţii publice, urmat de cel al sistemului

12 Ioan Alexandru, Tratat de Administratie Publica, Editura Universul Juridic, Bucuresti 2008, P 51313 Conform prevederilor art 16 din Constitutia Romaniei, revizuita si modificata prin Legea nr 423/2003, publicata in M.O al Romaniei, partea I, nr.669 din 22 septembrie 2003


meritului; principiul egalităţii, asigură accesul egal la ocuparea unei funcţii publice atât de bărbați

cât şi de femei; principiul stabilităţii oferă funcţionarului public posibilitatea ocupării unei funcţii

publice în mod continuu şi principiul continuităţii care presupune oportunitatea urmării unei

cariere şi dezvoltarea acesteia în funcţia publică14.

Totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică

centrală şi locală constituie, conform Statutului, corpul funcţionarilor publici, iar persoana căreia

i-a încetat raportul de serviciu din motive neimputabilă ei îşi păstrează calitatea de funcţionar

public, continuând să facă parte din corpul de rezervă al funcţionarilor publici.

În accepţiunea V.Vedinas15, funcţionarii publici se pot clasifica potrivit următoarelor

criterii astfel:

- Regimul juridic aplicabil: funcţionari contractuali şi funcţionari statutari ;

- Rigurozitatea disciplinei: funcţionari publici civili, funcţionari publici militari, funcţionari

civili din armată sau poliţie ;

- Modul de desemnare: funcţionari numiţi, funcţionari aleşi, desemnaţi în alte moduri;

- Independent faţă de politic: funcţionari publici cu caracter politic, funcţionari publici de

carieră, desemnaţi în alte moduri;

- Preponderența unor activităţi în competența funcţiei: funcţionari publici de conducere şi

funcţionari publici de execuţie;

- Natura autorităţii publice din care face parte funcţia publică: funcţionari publici care fac

parte din structura unor autorităţii de natura statală şi funcţionari publici locali.

Structură pe categorii a funcţionarilor publice şi numărul total al acestora la data de

31.12.2009, conform rapoartelor furnizate de ANFP, este prezentată în tabelul de mai jos

Număr total de funcţionari publici pe

categorii

Total

număr pondere

14 Ana-Maria Bercu, Pregatirea profesionala si cariera personalului din Administratia publica, editura Universitara, Bucuresti 2009, p 98-9915 Vedinas, V.,Statutul functionarului public, Bucuresti, Editura nemira,1998, p 32


Funcţionari publici ocupând funcţii publice de stat 9656 8,55%

Funcţionari publici ocupând funcţii publice teritoriale 50227 44,47%

Funcţionari publici ocupând funcţii publice locale 53061 46,981%

Înalţi funcţionari publici 250 0,22%

Funcţionari publici de conducere 10243 9,06%

Funcţionari publici de execuţie 102530 90,72%

Funcţionari publici ocupând funcţii publice din clasa I 60801 59,30%

Funcţionari publici ocupând funcţii publice din clasa

a- II- a

2902 2,83%

Funcţionari publici ocupând funcţii publice din clasa a III 38827 37,87%%

Funcţionari publici de gen masculin 52123 46,15%

Funcţionari publici de gen feminin 60821 53,85%

Tabel Nr.5 Sursa : date preluate în baza informaţiilor furnizate de site-ul www.anfp.ro

În prezent în România, conform art.6. Alin1 din Hotărârea de Guvern nr 1209 din 14 oct

2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici16, recrutarea funcţionarilor

publici se face prin concurs, organizat în limita funcţiilor publice vacante prevăzute anual în acest

scop prin planul de ocupare a funcţiilor publice. Concursul, pentru ocuparea funcţiei publice se

organizează numai în limita posturilor rămase vacante, după efectuarea transferului prevăzut de

lege şi a redistribuirii funcţionarilor publici din corpul de rezervă, de către Agenţia Naţională a

Funcţionarilor Publici, în condiţiile legii. Deasemeni potrivit legislaţiei, ocuparea funcţiei publice

vacante se poate face prin promovare, transfer, redistribuire şi concurs. Pentru a participa la

concurs trebuie îndeplinite anumite condiţii strict prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte selecţia funcţionarilor publici, se poate considera că această etapă este

un ansamblu de procese de analiză a calităţii şi a pregătirii profesionale a candidaţilor, în scopul

numirii pe posturi şi/sau funcţii publice în administraţie, a funcţionarilor publici necesari.

Numirea în funcţie se face prin actul administrativ emis de către conducătorii autorităţilor

sau instituţiilor publice din Administraţia Publică. Actul administrativ de numire are forma scrisă

şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii, numele funcţionarului public, denumirea funcţiei

publice, data de la care urmează să exercite funcţia publică, drepturile salariale, precum şi locul de

desfăşurare a activităţii.

16 Hotararea Guvernului , privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici nr 1209 din 14 octombrie 2003,publicata in M.O nr 757 din 29 octombrie 2003


După efectuarea perioadei de stagiu, care diferă în funcţie de anumite criterii, funcţionarul

public definitiv depune jurământul de credinţă în fata conducătorului autorităţii publice sau

instituţiei publice în prezenţa a doi martori, refuzul depunerii jurământului atrage revocarea

deciziei de numire în funcţia publică a funcţionarului public.

În carieră, funcţionarul public beneficiază de dreptul de a promova în funcţia publică şi de

a avansa în grade de salarizare. Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin

ocuparea unei funcţii publice superioare vacante. Promovarea într-o funcţie publică superioară

vacantă se face prin concurs sau examen.

Tabel nr.6

Sursa : date

preluate în baza

informaţiilor

furnizate de

site-ul

www.anfp.ro


I.2 Aspecte privind conceptul de carieră

Începând cu 1960, în SUA a apărut conceptul de “carieră” pentru a-l înlocui pe cel de

“profesie” atât în activitatea practică cât şi în literatura de specialitate. Acest concept a căpătat

astfel o conotaţie mai amplă în stabilirea semnificaţiei sale luându-se în considerare postul ca

element al structurii organizatorice, cât şi ansamblul elementelor ce ţin de natura intrinsecă a

individului – capacităţii, abilităţii, dorinţa de dezvoltare profesională.

Acest concept poate fi abordat atât într-o accepţiune largă, cariera fiind considerată o

succesiune evolutivă de activităţii şi poziţii profesionale pe care le cunoaşte o persoană pe durata

vieţii active, cât şi în sens restrâns, însemnând dezvoltare, avansare, progres.

O carieră profesională se referă la situaţii diferite pentru oameni diferiţi, fiecare individ

poate să conceapă cariera în mod diferit, pentru unii fiind doar o serie de posturi, alţii consideră

cariera o avansare, o mişcare ascendentă într-un domeniu de activitate dorit, cu scopul de a obţine

mai mulţi banii, mai multe responsabilităţii sau de a dobândi mai mult prestigiu şi mai multă

putere.

Se poate spune, astfel, ca noţiunea de carieră are numeroase înţelesuri, neexistând până în

prezent o definiţie oficială unanim acceptată, de aceea în literatura de specialitate se întâlnesc

diferite formulări şi numeroase opinii în ceea ce priveşte “cariera.”

David J.Cherrington17 înţelege cariera ca pe o succesiune de experienţe individuale, legate

de muncă şi câştigate de-a lungul vieţii. Aceasta înseamnă că, o carieră este un concept individual,

deoarece fiecare persoană are o unică succesiune de experienţe legate de muncă.

Cariera reprezintă o serie de roluri de-a lungul vieţii legate de experienţă. Această

perspectivă este una subiectivă şi face referire la experienţa de muncă a unei persoane reflectată în

aspiraţii, nevoi, succese şi insuccese profesionale18. Prin urmare cariera este o succesiune de

17 Carmen Secara, op.cit. pag 9018 Ana –Maria Bercu, Pregatirea profesionala si cariera personalului din administratia publica, editura Universitara Bucuresti. 2009, pag 198


experienţe individuale, legate de muncă şi câştigate de-a lungul vieţii ca urmare a pregătirii

profesionale, a perseverentei şi a perfecţionării continue.

În ceea ce priveşte funcţia publică, caracteristicile esenţiale ale acesteia le reprezintă

stabilitatea şi continuitatea. Stabilitatea evoca dezvoltarea în timp a situaţiei profesionale a

funcţionarului public de la recrutare până la sfârşitul activităţii profesionale iar continuitatea

reflecta posibilitatea funcţionarului public de a urma o carieră în administraţia publică în funcţia

în care sa angajat, având posibilitatea promovării şi avansării.

Dreptul la cariera presupune, în primul rând, dreptul la stabilitate în funcţie. Funcţia

publică face parte dintr-un sistem ierarhic. Atunci când un funcţionar public a ocupat o anumită

poziţie în sistem, de cele mai multe ori prin concurs, are dreptul să rămână pe toată durata vieţii

active în sistemul administrativ. De altfel dreptul la cariera implica dreptul la avansare.În acest

context se poate vorbi de un sistem de carieră19, ca “un ansamblu de modalităţii şi forme de

apreciere a activităţii profesionale a funcţionarului”.

Pentru bună desfăşurare a actului administrativ, organizaţiile publice au nevoie de

funcţionari bine pregătiţi care să răspundă profesionist cerinţelor societăţii, de aceea este indicat

ca organizaţiile publice să identifice modalităţile cele mai eficiente de orientare şi dezvoltare a

carierei funcţionarilor publici. Calitatea factorului uman din administraţia publică se reflecta în

calitatea serviciilor oferite cetăţenilor şi bună desfăşurare a serviciilor publice.

Cariera funcţionarului public are o structură proprie, fiind organizată pe grade, clase,

trepte, conform legii 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici. Funcţionarul public îşi

păstrează gradul, clasă şi trepta avute şi atunci când nu mai deţine funcţia publică din motive

neimputabilă acestuia.

În cariera profesională, funcţionarul public beneficiază, în urma rezultatelor obţinute la

evaluarea performanţelor profesionale individuale, dreptul de a avansa în treaptă, clasă sau grad

ori în categorie, în urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior celui avut.

19 Armenia Androniceanu, Noutati in Managementul public, editia a IIIa, Editura Universitara Bucuresti,2009, pag222


I.3. Delimitări și interdependențe între pregătirea profesională și dezvoltarea carierei funcţionarilor publici

Anul 2010 a adus cu sine profunde transformări structurale, economice şi sociale. Funcţia

publică şi funcţionarii publici se află în faţa unor noi provocări, generate în principal de nevoia de

adaptare la o realitate complexă, în care competitivitatea capătă noi valenţe iar pregătirea și

formarea profesională reprezintă garantul realizării acesteia.

În acest context, competenţa profesională, implicarea cu seriozitate în realizarea

activităţilor specifice funcţiei publice, profesionalismul în relaţiile cu cetăţenii şi rapiditatea cu

care se răspunde solicitărilor acestora reprezintă ţinte concrete care trebuie să fie realizate,

monitorizate şi evaluate permanent pentru a se asigura identificarea celor mai adecvate mijloace

de dezvoltare a acestora.20

Pregătirea profesională se adresează în special noilor angajaţi dar şi personalului cu

vechime în muncă. Aceasta trebuie să fie fundamentată, adică să răspundă nevoilor specific de

pregătire şi să se desfăşoare pe baza unui program.

La nivelul unei instituţii/organizaţii există două mari grupe de nevoi de pregătire

profesională: nevoia de formare profesională care vizează formarea prealabilă integrării sau

ocupării unei funcţii şi nevoi de perfecţionare, care se referă la: nevoi de actualizare a

cunoştinţelor profesionale, nevoi de evoluţie profesională şi nevoi de reconversie parţială, care

vizează adaptarea salariatului la schimbările apărute.

Pregătirea profesională teoretică şi practică a personalului din administraţia publică trebuie

avută în vedere în acţiunea de formare a a cestora, pornind de la caracterul multilateral şi

specializat al activităţii în administraţia publică, caracter ce determina şi o pregătire profesională

diferenţiata. 21Astfel, pe lângă o temeinică pregătire în domeniul dreptului şi al ştiinţei

administraţiei, competenta profesională presupune: summum de cunoştinţe de specialitate proprii

ramurii sau domeniului în care acţionează respectiva autoritate a administraţiei publice, experienţa

în domeniu, uşurinţă de a pune în aplicare aptitudinile intelectuale, precum şi ansamblul de

20 Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Raport privind formarea profesională a Funcționarilor Publici anul 2010, Bucuresti 2010, pag.321 The Education and Training of Public Servants


atitudini ce predispun persoana la aplicarea tuturor posibilităţilor sale intelectuale. Pentru a se

obţine o asemenea competență profesională, este necesar ca în toate sistemele ce asigură

formarea, pregătirea personalului pentru administraţia publică, să existe, pe de o parte, o strânsă

legătură între procesul de învăţământ şi cercetare, iar pe de altă parte, să se realizeze o mai bună

legătura între învăţământ şi practică.22

Pregătirea profesională este un proces de învăţare/instruire, prin care salariaţii dobândesc

cunoştinţe teoretice şi practice, noi abilităţi sau tehnici care să le facă actuala munca, mai eficientă

şi care se bazează pe următoarele obiective: perfecţionarea capacităţii de rezolvare a problemelor;

executarea unor lucrări specifice; rezolvarea unor sarcini noi; îmbunătăţirea capacităţii de

comunicare şi pregătirea pentru noi schimbări.

După R. Mathiaşi H. J. Jackson (1994), pregătirea profesională este un proces de instruire

pe parcursul căruia candidaţii dobândesc cunoştinţe teoretice şi practice necesare desfăşurării

activităţii lor curente, în timp de dezvoltarea profesională ar fi un proces mai complex, care are ca

obiectiv însuşirea de cunoştinţe teoretice şi practice necesare atât poziţiei actuale, cât şi celei

viitoare (anticiparea profesională); iar prin formarea profesională se urmăreşte dezvoltarea unor

capacităţi noi, în timp ce prin perfecţionare profesională se urmăreşte îmbunătăţirea capacităţilor

existente, aceasta din urmă fiind văzută uneori ca un stadiu în formarea profesională, cel al

acumulării de cunoştinţe profesionale suplimentare formării de bază.

Astfel dezvoltarea carierei este un proces pe termen lung, complex şi care impune

angajarea forţelor individuale şi organizaţionale. Dezvoltarea carierei acoperă întreaga carieră a

unui individ şi cuprinde programele şi activităţile necesare îndeplinirii planului carierei

individuale. Dezvoltarea carierei poate fi abordată pe două planuri distincte: planul personal, în

care persoană îşi construieşte propria strategie de carieră şi planul organizaţional, în care

organizaţia trebuie să planifice cariera angajaţilor, prin armonizarea intereselor organizaţionale cu

cele individuale. Implicarea, loialitatea, angajamentul angajaţilor reprezintă elemente în planul de

dezvoltare a carierei în funcţia publică23.

22 Ion Alexandru, Tratat de Administratie Publica, ed. Universul juridic, Bucuresti 2008, pag 475-47623 Ana –Maria Bercu, Pregatirea profesionala si cariera personalului din administratia publica, editura Universitara Bucuresti. 2009, pag 217


Dezvoltarea carierei este rezultatul interacţiunii dintre aptitudinile şi dorinţa de realizare a

individului şi oportunităţile oferite de organizaţie. De asemenea, dezvoltarea carierei trebuie

privită în contextual vieţii şi dezvoltării în ansamblu a unui individ şi nu numai în calitatea sa de

angajat. De aceea unii specialist privesc dezvoltarea carierei ca pe o experienţă a individului şi nu

în legătură directă cu organizaţia, ceea ce înseamnă că responsabilitatea dezvoltării carierei

aparţine în primul rând individului, deşi organizaţia poate juca un rol important în facilitarea şi

susţinerea carierei.24

Componentele dezvoltării carierei după Lawrence A Klatt sunt25: Stabilirea scopului şi a

acordului de pregătire ; Sarcinile critice ale postului ; Pregătirea şi alte experienţe dobândite ;

Evaluarea periodică, feedback-ul, pe baza scopului şi a acordului de pregătire.

Corelaţia între pregătirea profesională şi dezvoltarea carierei este una foarte puternică. O

bună pregătire profesională în domeniul administrativ oferă posibilitatea dezvoltării unei cariere

de succes, însă nu o asigura în totalitate. Succesul şi dezvoltarea unei cariere survine unei

pregătiri profesionale constante şi continue pe tot parcursul carierei.

Cariera individuală a funcţionarului public se dezvolta la intersecţia abilitaţilor,

cunoştinţelor, nevoilor şi aspiraţiilor individului dar şi a experienţei profesionale.

În general, individul dispune de numeroase alternative sau oportunităţii privind cariera,

astfel John R. Schermerhorn şi colaboratorii subliniază necesitatea cunoaşterii şi înţelegerii cât

mai corecte a următoarelor cerinţe ale carierei: performanţă; rezistenţa vizibilă; dorinţa pentru

schimbare; descoperirea unui mentor; conducerea propriei cariere; educaţia continua.

Într-un mediu dinamic, în continuă schimbare, este necesară o educaţie permanentă.

Aceasta cu atât mai mult cu cât succesul pe termen lung nu poate fi obţinut fără o educaţie

continua de-a lungul întregii vieţi.

24 Lect.univ.dr.Carmen Secara., managementul carierei in administratia publica din Romania,editura SITECH, Craiova,2009, pag.12125 Aurel Manolescu,Managementul resurselor umane,editia a -4-a,ed.economica, 2003, pag365


I.4. Organizarea şi desfăşurarea carierei în funcţia publică

Cariera este o succesiune evolutivă de activităţii şi poziţii profesionale pe care le atinge o

persoană pe durata vieţii active26ce necesită o bună organizare şi o desfăşurare după o serie de

caracteristici şi principii esenţiale.

Principiile care stau la baza organizării unei cariere în funcţia publică sunt prevăzute de

legislaţia actuală27după cum urmează:

§ principiul competentei potrivit căruia persoanele care doresc să acceadă sau să

promoveze într-o funcţie publică trebuie să deţină şi să confirme cunoştinţele şi aptitudinile

necesare excitării funcţiei publice

§ Principiul competiţiei potrivit căruia confirmarea cunoştinţelor şi aptitudinilor

necesare exercitării unei funcţii publice se face prin examen sau concurs

§ Egalitatea de şanse, prin recunoaşterea vocaţiei la cariera în funcţia publică a

oricărei persoane care îndeplineşte condiţiile stabilite de lege

§ Principiul motivării potrivit căruia, în vederea dezvoltării carierei, autorităţile şi

instituţiile publice au obligaţia să identifice şi să aplice instrumente de motivare morală şi

materială a funcţionarilor publici, precum şi să sprijine iniţiativele privind dezvoltarea

profesională individuală a acestora

§ Principiul transparentei potrivit căruia autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia

de a pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi informaţiile de interes public referitoare la cariera în

funcţia publică.

§ Profesionalismul, principiul potrivit căruia exercitarea funcţiei publice se face cu

respectarea principiilor prevăzute de lege.

Conform acestor principii de organizare a carierei profesionale reiese faptul că

funcţionarul public are dreptul să rămână pe toată durata vieţii sale active în cadrul sistemului

administrativ.Se poate vorbi în acest sens de un sistem de carieră, în sensul parcurgerii unor stadii

26 Op cit , Armenia Androniceanu, Noutati in Managementul public,Editura ASE,2003,p.221, 27 H.G.Nr. 1209/2003 privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, publicata in monitorul Oficial al Romaniei nr 757 din 29.10.2003


pe durata vieţii profesionale în cadrul aceluiaşi organism administrativ sau tot în cadrul sistemului

de administraţie publică.

Se disting în acest sens două mari categorii de sisteme: sistemul de tip “post” care este

construit dintr-un ansamblu de funcţii sau meserii, definit prin nivelul şi caracteristicile lui,

funcţionarii fiind numiţi în una din aceste funcţii, putând apoi fi numiţi în altă funcţie, fără a fi

investiţi cu un drept în acest sens. În acest sistem mobilitatea funcţionarilor de la o autoritate

publică la alta, sau chiar între sectorul public şi cel particular este mai mare; sistemul de tip

“cariera” fundamentat pe două principii esenţiale organizări şi desfăşurării unei cariere în funcţia

publică, stabilitate şi continuitate, conferă posibilitatea funcţionarilor publici de a rămâne pe toată

durata vieţii sale active în interiorul aceluiaşi corp de funcţionari. Serviciul public este astfel

împărţit într-un anumit număr de corpuri, în care se intra în general prin concurs.

Cariera funcţionarilor publici din România are la baza sistemul de carieră, deoarece se

fundamentează pe principiul de stabilitate şi continuitate, iar vechimea în munca constituie

condiţie de promovare în funcţie.

I.4.1 Stadiile carierei profesionale şi gestiunea acesteia în Administraţia Publică

Desfăşurarea unei cariere în funcţia publică este asemănătoare cu stadiile vieţii parcurse de

fiecare om. Atât oamenii cât şi carierele lor, la fel ca şi vieţile sunt dinamice, evoluează treptat,

sunt în continuă schimbare şi iau sfârşit la un moment dat.

Fiecare individ îşi începe carierea prin exploatare urmând o perioadă de stabilitate, după

care se ajunge la mijlocul carierei şi în final la ultimul stadiu şi anume cel al eliberării.

Exploatarea primul stadiu al unei cariere în care orice individ încearcă diverse alternative

ocupaţionale, bazându-se pe sprijinul şi îndrumarea celor apropiaţi, pe capacitatea sa şi pregătirea

pe care o deţine. Acest stadiu este practic perioada de început a vieţii active a unui tânăr, este un

stadiu foarte important deoarece acum se fac alegerile, se iau deciziile ce ulterior vor arăta dacă

nevoile, aspiraţiile raportate la oportunităţile organizaţiei sunt armonizate. Este momentul de

descoperire a propriei identităţii, de completare a cunoştinţelor, de dezvoltare a unui sistem

propriu de valori în raport cu viaţa profesională.


De asemeni este important ca tinerii angajaţi să fie îndrumaţi şi sprijiniţi în continuare de o

persoană cu mai multă experienţă, mentoratul însemnând un proces extreme de important pentru

definirea unei cariere în funcţia publică, deoarece noii angajaţi beneficiază de o iniţiere de o

instruire prin care se obţin noi aptitudini dar şi noi atitudini. În cele din urmă se poate afirma că în

acest stadiu, majoritatea tinerilor angajaţi se preocupă de găsirea unui post permanent, ceea ce

duce la cel de al doilea stadiu al carierei.

Stabilitatea, cel de al doilea stadiu întâlnit în desfăşurarea unei cariere, reprezintă cea mai

importantă perioadă a vieţii active, în care atât organizaţia cât şi angajaţii îşi propun să cunoască

oportunităţile de care dispun. Vârsta caracteristica acestui stadiu variază în funcţie de anumiţi

factori care ţin atât de individ, de capacităţile şi dorinţele acestuia cât şi de organizaţie. Conform

unor cercetători vârstă este cuprinsă între 25-45 ani, alţii 30-45 ani sau 25-35 ani.28

De asemeni, în al doilea stadiu al carierei, are loc procesul acceptării unei anumite

organizaţii, integrarea, dobândirea de experienţe noi în muncă şi oportunităţi de promovare, acelor

angajaţi care îndeplinesc condiţiile promovării. La sfârşitul acestui stadiu al carierei apare un

punct nodal care poate fi plasat în jurul vârstei de 35-45 ani din care se desprind trei sub stadii:

creşterea, dezvoltarea sau avansarea; menţinere; stagnare sau declin;29

Mijlocul carierei, este stadiul în care se aşteaptă importanta trecere de la situaţia celui ce

învăţă la statutul omului de acţiune şi perioada în care oamenii fac, adesea o evaluare a succeselor

sau a realizărilor obţinute, eliminând acele obiective pe care le recunosc ca fiind nerealiste. În

acest stadiu oamenii conştientizează importanţa muncii şi a carierelor lor, şi îşi pregătesc opţiunile

finalului de carieră. Durata acestui stadiu, din punct de vedere al vârstei se încadrează între 30-40

ani sau după alţi autori între 40-55 de ani.

Eliberarea, retragerea, pensionarea este stadiul care face referire la ieşirea din carieră.

Pentru mulţi oameni aceasta este o perioadă de declin cu o implicare mai redusă din partea

individului în cauză, deoarece pregătirea pentru pensionare poate genera o retragere psihologică

său emoţională din organizaţie/instituţie cu mult înainte ca separarea fizică să aibă loc.

28 Ana –Maria Bercu, Pregatirea profesionala si cariera personalului din administratia publica, editura Universitara Bucuresti. 2009, pag 22629 Lect.univ.dr.Carmen Secara., Managementul carierei in administratia publica din Romania,editura SITECH, Craiova,2009, pag.99


Eliberarea poate constitui atât un eveniment plăcut şi mult aşteptat pentru unii sau mai

puţin plăcut, acest stadiu putând lua forme variate de finalizare. Retragerea din cariera presupune

uneori schimbări majore pentru persoanele aflate în acest stadiu; unii acceptă pensionarea,

desprinzându-se relativ uşor de organizaţie, alţii însă nu pot concepe o viaţă în afară organizaţiei.

Din această cauză specialiştii în management recomanda o pedagogie a îmbătrânirii care să

faciliteze intrarea în această etapă a vieţii. Vârsta caracteristica acestui stadiu este de peste 50 de

ani, în concepţia unor autori şi peste 65 de ani, de alţii.

Cu fiecare etapă din carieră, individual ajunge la un nivel superior de înţelegere de sine ca

urmare a succesului sau insuccesului, iar fiecare experienţă de viaţă modifica atât

comportamentul, cât şi aspiraţiile, preferinţele privind cariera.30

Managementul carierei în funcţia publică se asigura de către31:

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prin elaborarea cadrului legal şi a

instrumentelor necesare organizării şi dezvoltării carierei în funcţia publică;

Autorităţile şi instituţiile publice, prin aplicarea principiului egalităţii de şanse şi a

motivării;

Funcţionarul public, prin aplicarea consecventa a principiilor competentei şi al

profesionalismului, în vederea dezvoltării profesionale individuale.

I.4.2 Factori cu impact asupra eficienţei carierei în funcţia publică

Carierele sunt mai întâi de toate responsabilitatea fiecăruia, astfel este esenţial ca individul

să-şi identifice abilităţile, aspiraţiile apoi să înţeleagă care sunt cerinţele de pregătire şi dezvoltare

pentru cariera dorită.

Perspectiva individuală a planificării unei cariere reprezintă un aspect foarte important

pentru atingerea unei cariere profesionale eficiente. Se poate spune că fiecare individ îşi alege

cariera în funcţie de propriile interese, de orientările şi nevoile individuale, dar şi în funcţie de

educaţie sau pregătirea pe care o deţine, de situaţia socială, nivelul ocupaţional şi alte asemenea

criterii.

30 Constantin Rosca,Resurse umane, pregatirea continua si gestiunea carierei, ed.Universitara, Craiova, 2005,pag 22531 Hotararea 1209 din 14 octombrie 2003, privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici,Publicata in Monitorul Oficial nr. 757 din 29 octombrie 2003


Intrarea în corpul funcţionarilor publici se face de cele mai multe ori prin concurs

deoarece presupune, cel puţin teoretic, realizarea unei aprecieri obiective şi prin urmare, garanţia

recrutării celor mai buni care vor dori să-şi dezvolte o carieră eficienta în funcţia publică.

O dată încadraţi în funcţia publică, tinerii funcţionari ar trebui să beneficieze de un

program de instruire realizat de un mentor. Pentru aceştia sentimentul de siguranţă pe care îl

conferă mentorul este de natură a atrage satisfacţia profesională şi succesul în cariera prin punerea

în valoare a muncii depuse. Literatura de specialitate arata că există o serie de factori care duc la

obţinerea unor avantaje ca urmare a programelor de instruire şi mentorat :32

- Depăşirea barierelor organizaţiei, adică o acomodare mai facilă în cadrul instituţiei publice, ca

urmare a experienţei mentorilor care au avut de-a face cu sistemul laborios al birocraţiei ;

- Interrelaţiile cu oamenii ce au putere de decizie la nivelul administraţiei care le pot facilita

tinerilor exemple de urmat şi cultivarea spiritului de competiţie ;

- Alegerile profesionale raţionale. Tinerii iniţiaţi pot face o alegere în cunoştinţă de cauză, având

informaţiile necesare de la mentori şi bazându-se pe experienţele acestora ;

- Eficienţa muncii şi satisfacţia profesională sunt determinate de raporturile ce se stabilesc cu

ceilalţi membri ai organizaţiei, iniţiaţii având avantajul de a beneficia de experienţa mentorilor

lor.

Este recunoscut faptul că ceea ce determina resursele umane să fie mai performante şi să

realizeze o muncă eficienţa este cointeresarea lor în procesul de realizare a obiectivelor

instituţiilor sau organizaţiilor în care activează ; această cointeresare fiind rezultatul unei motivaţii

oferite de funcţia în care îşi desfăşoară activitatea. Motivaţia diferă şi ia forme diferite, fiind

considerată un impuls pentru funcţionarii publici şi angajaţii în general, să depună un efort mai

mare pentru a fi performanţi şi eficienţii în munca depusă.

Factorii motivaţionali care îi determină pe funcţionari să fie mai motivaţii în munca lor

sunt cei care fac referire la stabilitatea şi securitatea la locul de muncă ; mediul de lucru, care este

foarte important în desfăşurarea activităţii lor profesionale. Un mediu stabil, cu un climat calm,

propice desfăşurării unor activităţii care devii stresante, prin volumul mare de muncă, este

32 Filip,GH.;Onofrei, M.,Sisteme administrative comparate, ed Junimea, Iasi, 2001, p 129


preferat de funcţia publică. Un alt factor motivaţional cu impact asupra eficienţei carierei

funcţionarilor din domeniul public face referire la oferirea de sarcini competitive funcţionarilor,

deoarece se crează un sentiment de responsabilitate şi împlinire, satisfacţie şi o perspectivă

promiţătoare de promovare şi poate cel mai important factor motivaţional pentru majoritatea

funcţionarilor publici face referire la remuneraţia salarială.

În ceea ce priveşte promovarea în administraţia publică, aceasta constituie unul din

instrumentele cele mai eficiente ce pot determina stimularea atitudinii unui lucrător, motivarea

acestuia în vederea creşterii randamentului activităţii proprii şi în consecinţă creşterea eficienţei

de ansamblu a administraţiei publice. Promovarea, practic este o răsplată a efortului depus de

angajaţii, ca urmare a unei prestaţii eficiente în munca depusă caracteristica funcţiei publice.

Eficienta în cariera este rezultatul obţinut de funcţionarii publici în urma unei perioade de

activitate, în care au dat dovadă de competent, performanţă, educaţie continuă şi adaptabilitate la

modificările societăţii de azi.

I.4.3 Cariera profesională şi evaluarea performanţelor funcţionarilor publici

Evaluarea performanţei este considerată o acţiune, un proces sau un anumit tip de

activitate cognitivă prin care un evaluator apreciază sau estimează performanta unei persoane în

raport cu standardele stabilite, precum şi cu reprezentarea să mentală, propriul său sistem de

valori sau cu propria sa concepţie privind performanta obţinută. 33Astfel în scopul formării unui

corp profesionist de funcţionari publici legislaţia în vigoare prevede un cadru general cu privire la

evaluarea acestora, care face referire la:34corelarea obiectivă dintre activitatea funcţionarului

public şi cerinţele funcţiei publice; aprecierea obiectivă a performanţelor profesionale individuale

ale funcţionarului public; asigurarea unui sistem motivaţional, prin recompensarea funcţionarilor

care au obţinut rezultate deosebite, astfel în cât să fie determinată creşterea performanţelor

profesionale individuale şi identificarea necesităţilor de instruire a funcţionarilor publici pentru

îmbunătăţirea rezultatelor activităţii desfăşurate în scopul îndeplinirii obiectivelor stabilite.

33 Aurel Manolescu,Managementul resurselor umane,editia a -4-a,ed.economica, 2003, pag38934 Hotararea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 530 din 14.07.2008.


P.Lemaitre apreciază evaluarea performanţelor ca fiind:

§ O operaţiune periodică, sub forma scrisă deoarece evaluarea constituie o formă de

angajament atât pentru evaluator cât şi pentru evaluat

§ Un bilanţ al muncii depuse, elaborarea realizându-se prin raportare la obiectivele

stabilite de şeful ierarhic

§ Prezintă o evaluare a şanselor de evoluţie viitoare

§ Presupune discuţii personale, evaluarea oferă prilejul unui schimb de opinii între

evaluator şi evaluat, ambii având posibilitatea de a se exprima liber asupra principalelor puncte

cuprinse în formularul de evaluare.

Cel care realizează evaluarea performanţelor în funcţia publică, conform legii, este

funcţionarul public de conducere care coordonează compartimentul în cadrul căruia îşi desfăşoară

activitatea ; funcţionarul public de conducere ierarhic superior ; înaltul funcţionar public ;

primarul, pe baza propunerii Consiliului local, pentru secretarul comunei, oraşului şi al

subdiviziunii administrativ teritoriale a municipiului şi demnitarul care are calitatea de evaluator

pentru funcţionarii publici care sunt în subordinea directă a acestuia.

Evaluarea activităţii funcţionarilor publici se realizează în scopul de a avansa sau

retrograda în grade de salarizare, de a promova într-o funcţie publică superioară, de a stabili

cerinţele de formare profesională a funcţionarilor publici.

Acest proces de evaluare a performanţelor individuale ale funcţionarilor publici permite

autorităţii sau instituţiei publice să ajungă la o concluzie în ceea ce priveşte modul în care

funcţionarul public şi-a desfăşurat activitatea în raport cu obiectivele stabilite dar are efecte şi

asupra carierei profesionale a funcţionarilor publici, evaluarea performanţelor poate fi în unele

situaţii foarte importantă pentru avansarea în carieră, în urma obţinerii unor calificative

satisfăcătoare sau din potrivă poate atrage retrogradarea în funcţie.

Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se face anual,

iar în urma evaluării funcţionarului i se acorda unul din următoarele calificative: "foarte bine",


"bine", "satisfăcător", "nesatisfăcător", calificative care pot duce atât la avansare în treptele de

salarizare sau promovare într-o funcţie publică superioară dar uneori şi la eliberarea din funcţie.

Metodologia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor

publici se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor

Publici, după consultarea organizaţiilor sindicale ale funcţionarilor publici, reprezentative la nivel

naţional.

Procesul dezvoltării carierei trebuie să cuprindă nu numai stabilitatea scopurilor carierei şi

a acordurilor de pregătire, ci şi unele evaluări periodice necesare pentru a se putea aprecia

progresele înregistrate şi incadadrarea în timp.

Cap.II Analiza comparativă privind statutul funcționarului public în statele Uniunii Europene

II.1. Noțiunea de funcție si funcționar public - abordări conceptuale la nivel European

În sfera de activitate a guvernării un rol deosebit de important este acordat funcției

executive realizată de factorul uman din cadrul organelor și autorităților administrației publice.

Personalul din administrația publică prin intermediul căruia se pune în aplicare legea, se

satisfac interese publice este constituit din personalul contractual și un corp funcționăresc supus

unui regim juridic de drept public.35

Corpul funcționarilor publici reprezintă partea cea mai numeroasă și importantă a

administrației publice, ceilalți fiind reprezentați de personalul contractual36 suspus legii comune,

ce îndeplinește funcții independente de funcțiunea publică. Noțiunea de personal din administrația

publică, în interpretările teoretice și prin prisma reglementărilor legale aplicabile, trebuie înțeleasă

ca fiind reprezentată doar de categoriile enunțate mai sus, chiar dacă în activitatea de

administrație publică sunt implicate și persoane alese sau numite în funcția de demnitate publică.37

35 Bercu Ana-Maria, Pregătirea profesională și cariera personalului din administrația publică, Editura Universitară, București, 2009, p. 79.36 Art. 2, alin. 2, și art.6, lit. A din ,Ttitlul III AL Legii nr. 161/2003.37 Art.6, lit. A din ,Ttitlul III AL Legii nr. 161/2003.


Datorită relației dintre administrație și politic, unele funcții din administrație sunt ocupate

de persoane politice (miniștri, secretari de stat, președinții consiliilor județene, primari, consilieri

locali), în timp ce alte funcții au fost depolitizate și încadrate în funcția publică (instituția

prefectului). În acest context se remarcă figura funcționarului public, practicant al funcțiunii

executive, definit în literatura de specialitate ca fiind acea persoană titulară a funcției publice în

cadrul unui organism de administrație publică.38

În țările Uniunii Europene există două categorii de funcții publice:

funcționari care lucrează la nivelul instituțiilor comunitare;

corpul funcționarilor care lucrează în administrația proprie a fiecărui stat.

La nivelul țărilor europene există o dispută în ceea ce privește reglementarea funcției

publice pe baza unui statut legal al funcționarului public sau pe baza unui statut conctractual.

Diferența dintre acestea constă în încadrarea funcționarului public în sfera instituțiilor de drept

public sau în cea de drept privat, aceasta din urmă aducând atingere raportului de autoritate.

În contextul dreptului comunitar, cadrul normativ privind funcția publică a fost influențat

de adoptarea de către Comisia Europeană în anul 2000 a Cărții Albe cu privire la reforma

administrativă care prevede:

Fig.Nr. 2.Prevederile reformei administrative

Pentru transpunerea în practică a acestor principii a fost adoptat în anul 2000 Codul bunei

cuviințe în administrația publică conceput ca un instrument de lucru pentru personalul instituțiilor

publice care lucrează direct cu publicul.

38 Bercu Ana-Maria, op. cit., Editura Universitară, București, 2009, p.80.


Potrivit tratatelor de specialitate de drept comparat, fiecare țară europeană prezintă o

anumită specificitate de abordare a funcției publice. Astfel, pe baza datelor referitoare la anii în

care acestea au adoptat un Statutut general al funcției publice s-a putut realiza o clasificare

cronologică după cum evidențiază și tabelul de mai jos:39

ȚARA ANUL

Spania 1852Luxemburg 1872Danemarca 1899

Italia 1908Republica Irlanda 1922

Belgia 1929Olanda 1929

Marea Britanie 1931Tabel nr. 7 Primele state europene care au adoptat un Statut al funcției publice

Sursa: Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, p. 530.

Germania pare să aibă o adevărată tradiție în reglementarea funcției publice, încă din evul

mediu, în ciuda faptului că prima lege privind codificarea generală a normelor funcției publice s-a

adoptat îm 1937, deși a existat un Cod bavarez al funcției publice încă din 1806. Aceiași situație

există și în Franța, care deși tradițiile în funcția publică sunt cu mult anterioare Revoluției

Franceze din 1789, a adoptat primul Statut în 1946.40

Trebuie remarcat faptul că diferențele la nivelul țărilor europene apar și din perspectiva

aplicării statutului. Țări precum Belgia, Spania, Franța, Irlanda, Olanda, Portugalia aplică statutul

tuturor agenților permanenți ai administrației publice, adică la nivel de stat, colectivități teritoriale

și stabilimente autonome. Într-o altă categorie intră Germania și Luxemburg unde tradiția

presupune o distincție între funcționarii supuși unui regim de drept public unilateral și salariații și

muncitorii supuși unui regim contractual. În cel de-al doilea caz se stabilește și o ierarhizare a

personalului din administrația publică.41

O analiză atentă asupra cadrului legislativ, care reglementează funcţia publică în unele ţări

ale Uniunii Europene, arată că acesta diferă de la o ţară la alta. În continuare sunt menţionate

câteva acte normative care reglementează funcţia publică în câteva ţări ale Uniunii Europene:42

39 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editura All Beck, București, 2005, p. 530.40 Antonie Iorgovan, op. cit., Editura All Beck, București, 2005, p. 530.41 Idem.42 Academia de Studii Economice București, Revista "Administratie si Management Public" , Articolul Nr. 2/2004, Armenia Androniceanu, Managmentul funcției publice în statele Uniunii Europene, www.ramp.ase.ro


Austria Codul serviciului public

Danemarca: Constituţia, Legea serviciului public,

Finlanda Constituţia, Statutul general al funcţiei publice,

statutele speciale ale celor trei corpuri, Codul

funcţiei publice,

Germania Constituţia, Legea funcţionarilor publici,

Grecia Constituţia, Codul serviciului public,

Irlanda legislaţia secundară,

Italia Constituţia, Legea serviciului public, Legea

nr.59/127 din 1997 pentru reformă şi simplificarea

administraţiei publice,

Luxemburg Constituţia, Codul serviciului public,

Olanda Constituţia, Legea serviciului public, regulile

generale privind serviciul public,

Spania Constituţia, Codul serviciului public,

Suedia Constituţia, Actul privind angajaţii din sectorul

public,

Marea Britanie legislaţie secundară, Ordinul serviciului public în

consiliu, Actul referitor la serviciul public şi Codul

managementului funcţiei publice.

Tabel Nr. 8 Sursa. Preluare dupa Antonie Iorgovan, p. 530.

În anumite state, divizarea în diferite categorii de personal cu statute distincte este o

caracteristică esenţială pentru organizarea serviciului public. De exemplu, în Germania, atât la

nivel guvernamental-federal, cât şi la nivel local, există trei categorii de personal, fiecare cu statut

propriu: funcţionarii publici profesionişti-beamte, personal contractual-angestellte şi muncitori-

arbeiter. Funcţionarii publici profesionişti reprezintă o minoritate în personalul bugetar. Un regim

similar există în Austria şi Luxemburg.

În Danemarca se disting trei categorii de personal bugetar:

- funcţionarii publici,

- angajaţii în temeiul unui contract colectiv,

- angajaţii care desfăşoară activitatea potrivit unui contract individual de muncă.


În Italia, o dată cu adoptarea Decretului nr.29/1993, a început un proces de privatizare a

funcţiei publice.

În Belgia există o singură distincţie, cea între serviciul public organizat la nivel

guvernamental şi cel realizat la nivel regional sau local.

În Suedia, funcţionarii publici se diferenţiază în funcţie de nivelul la care îşi desfăşoară

activitatea: în administraţia centrală, la nivel de district şi la nivel local, iar în Finlanda

diferenţierea se face la nivel central şi local. În Marea Britanie, serviciul public se limitează la

personalul ministerelor şi agenţiilor.

În ţările membre ale Uniunii Europene predomină sistemul carierei, potrivit căruia un

funcţionar public va ocupa succesiv posturi în ierarhia administrativă a funcţiei publice, în

condiţiile

garantării stabilităţii titularilor pe posturi şi funcţii publice.

Cu timpul, deși au debutat în condiții specifice fiecărui stat, legislația în materia funcției și

funcționarului public au convers spre valori și principii comune, ceea ce au conturat începând cu a

doua jumătate a secolului trecut ceea ce astăzi numim Dreptul Funcției Publice Europene.

Definiția noțiunii de funcționar european, în sens restrâns, este cuprinsă în art. 1 din Statut,

potrivit căreia: ”este funcționar al comunităților, în sensul prezentului statut, orice pesoană care a

fost numită în condițiile prevăzute de acest statut, într-o funcție permanentă în una din instituțile

Comunității, printr-un act scris al autorității investite cu puterea de numire de această instituție.”

Astfel, dobândirea calității de funcționar comunitar este condiționată de existența actului

de numire.

II.2. Condiții de acces la funcția publică în statele membre ale Uniunii Europene

În statele membre ale Uniunii Europene sunt stabilite condiții de acces la funcția publică

destinate să garanteze calificarea profesională a viitorilor funcționari publici și să fie eliminat

arbitrariul din selecția acestora.

Condițiile de acces la funcția publică se clasifică în două categorii:43

Ø condiții generale, necesare pentru ocuparea oricărei funcții publice;

43 Dana Apostol-Tofan, Instituții administrative europene, Editura C.H. Beck, București, 2007, p. 173.


Ø condiții speciale, necesare pentru ocuparea anumitor categorii de funcții publice din sfera

administrației, justiție, legislativului.

În dreptul comparat, mai există o distincție dintre condiții obiective față de cele subiective.

Astfel, cele dintâi sunt acele a căror natură nu trebuie lăsată la libera apreciere a autorităților

însărcinate să verifice dacă viitorul funcționar public le îndeplinește, ele fiind stabilite prin lege.

Condițiile subiective sunt stabilite de autoritățile competente în funcție de natura funcțiilor ce

urmează a fi îndeplinite și de calitățile particulare ale fiecărui candidat. Sunt avute în vedere

moralitatea, integritatea si loialitatea funcționarului public.44

În ceea ce privește condiția de loialitate, Germania este una dintre statele care promovează

regula conform căreia funcționarul public trebuie, ca prin întregul său comportament să adere la

ordinea fundamentală liberală și democratică și să se angajeze pentru conservarea ei. Loialitatea

este una din valorile esențiale care definesc activitatea unui funcționar public, alături de

profesionalism, conștiinciozitate, corectitudine și abținere de la faptele care ar putea prejudicia

serviciul public.45

O altă condiție promovată de constituția Germaniei este o condiție generală de aptitudine:

toți germanii au egalitate de acces la funcția publică în funcție de aptitudini, de capacitate și de

calificările lor profesionale.

Moralitatea este o condiție cerută de mai toate statele membre ale Uniunii Europene. În

Belgia se vorbește de o bună moralitate sau conduită ireproșabilă, în Danemarca de o bună

reputație, iar în Grecia despre o moralitate convenabilă. De la această regulă sunt și excepții. Italia

de exemplu, a eliminat prin lege buna conduită ca și condiție de ocupare a unei funcții publice,

administrația neputând investiga conduita candidaților și nici nu poate să impună acestora o bună

conduită civilă, morală sau de dentologie profesională.46

În țara noastră, condiția moralității funcționarului public este condiție de bază în vederea

ocupării unei funcții publice.

O condiție la fel de importantă pentru ocuparea unei funcții publice o reprezintă

aptitudinile intelectuale, cerute sub titulatura de condiție de studiu. În Franța, forma superioară de

pregătire pentru ocuparea unei funcții publice se poate realiza în cadrul Școlii Naționale de

Administrație și Institutul Politehnic pentru funcțiile tehnice din administrație.

44 Bercu Ana-Maria, op. cit., Editura Universitară, București, 2009, p. 110.45 Idem.46 Bercu Ana-Maria, op. cit., Editura Universitară, București, 2009, p. 111.


O condiție care vizează aplicabilitatea principiului nondiscriminării este și cea a sexului.

Funcțiile publice pot fi ocupate de orice persoană indiferent de rasă, naționalitate, sex, limbă,

religie, origine etnică, apartenență politică, avere sau origine socială. În țara noastră, această

condiție se deduce din textul Consituției care face trimitere la egalitate în fața legii.47

În Franța până în 1946 nici un text nu consacra expres accesul femeilor la funcția publică.

Statutul din 1946 prevede pentru prima dată accesul egal la o funcție publică a bărbatului și

femeii. Germania a fost deschizătoare de drumuri, prin adoptarea în 1919 a Constituției de la

Weimer. Printre primele funcții la care aveau acces femeile erau cele de jurist, îndeosebi posturi

superioare. Legea fundamentală din 1949 a instituit principiul pozitiv al egalității femeii și

bărbatului.

Sub aspectul modalităților de selecție și recrutare, toate statele stabilesc criterii în baza

cărora să se poată delimita candidații. În Danemarca și Olanda publicarea posturilor vacante este

o condiție obligatorie. În Olanda recrutarea are la bază principiul nondiscriminării cu două

particularități:

- obligația de a recrtuta 2% persoane cu dizabilități;

- obligația de a alege o femeie atunci când trebuie aleși doi candidați de sex opus.

Selecția va fi precedată de o preselecție pe bază de dosar. Recrutarea se face doar pe baza

descriei funcției, cu precizarea condițiilor de pregătire, experiență și condiții de personalitate a

candidaților. Interviurile, referințele și informațiile sunt deseori completate de teste psihologice.

În Marea Britanie, accesul la funcția publică se face pe baza susținerii unui concurs, care

nu pune accentul pe memorie, ci presupune parcurgerea a trei etape:

- teste de calificare;

- lucrări în vederea admiterii;

- trecerea unui probe de interviu de 35 minute în fața unui juriu.

II.2.1.Statutul Funcționarului Public în Marea Britanie

În Marea Britanie sistemul administrativ are o configurație specifică. Funcția publică (civil

service) este compusă din trei grupuri:48

47 Art. 4, alin. 2 din Constituția României.48 Salvador Parrado Diez, Sisteme administrative comparate, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2006, p.196.


grupul administratorilor generali (elita funcționarilor);

grupul claselor de specialitate (medici, oameni de știință și juriști);

ansamblu de clase departamentale de specialitate (inspectori financiari).

Sistemul funcției publice se bazează pe o combinație între un sistem de carieră și un sistem

de posturi. Gradele postului și al persoanei coincid, persoana primește gradul postului pe care-l

ocupă atunci când îl exercită pe o perioadă de timp determinată, în așa fel încât creșterea gradului

nu se poate produce prin simplul fapt de a avea vechime în funcția publică, indiferent de postul

ocupat.

Funcția Publică Directivă, așa numitul Senior Civil Service, reunește funcționari plasați pe

anumite grade, cuprinse între 1 și 5, și se caracterizează prin mobilitatea membrilor între diferite

ministere și posibilitatea de a flexibiliza atât angajările cât și stabilirea individuală a salariilor.

Această structură pe grade se aplică și agențiilor executive deși există inegalități majore. De

exemplu, unele agenții, deși au mai multe mii de angajați, acordo postului de șef gradul 3, în timp

ce șeful unui post cu câteva sute de angajați i se poate acorda gradul 1, fără nici o rațiune

obiectivă în acest sens.49

Recrutarea funcționarilor numită fast stream este o cale rapidă de acces la posturile elitei

funcționarilor (Funcția Publică Directivă. În procesul de selecție, candidații rezolvă numeroase

exerciții scrise, de nememorare, individual sau în grup, prin care se analizează mai mult

aptitudinele decât cunoștințele. Se pleacă de la ideea că învățarea detaliilor de lucru se dobândește

în timpul exercitării funcției.50

Ascensiunea în cariera administrativă se realizează printr-un proces selectiv în care

intervin mai multe elemente în funcție de niveluri:

· pentru gradele inferioare gradului 3, promovarea se realizează în cadrul ministerului sau al

agenției;

· pentru gradele 1 și 2, decizia finală este adoptată împreună cu secretarul cabinet office-ului

și Primul Ministru.

Ca parte a tradiției politice britanice, funcționarii nu numai administrează, în teorie ajută și

miniștrii la elaborarea politicilor, într-o relație simbiotică. Această coparticipare a intensificat

coeziunea dintre clasa politică și cea administrativă timp de decade.

Conform modelului Whitehall, funcționarii se caracterizează prin:

49 Idem.50 Salvador Parrado Diez, op. cit., Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2006, p.196.


Structura funcționarilor publici nu este dedusă din cea a serviciilor pe care trebuie să le

asigure, ea este consecința principiilor care au fost adoptate în materie de recrutare și de

organizare.

Se merge pe ideea că oamenii care trebuie să îndeplinească anumite sarcini și se urmărește

formarea unor funcționari competenți, nu numai la momentul recrutării lor, ci și oameni cu

pregătire polivalentă, apți de a-și asuma sarcini de aceiași natură în servicii diferite.

Organizarea serviciilor civile britanice apare ca o îmbinare între ordine, competență și

libertate.

În urmă cu un secol, funcția publică britanică era foarte slab dezvoltată, printre aceștia

putând fi numiți colectorii de impozite și vameșii. În aceiași situație erau și serviciile locale. În

1832 erau 21.000 de funcționari de stat, după un an depășind un milion. Cel mai mare număr de

funcții se găsesc în finanțe, poștă, ministere economice și serviciul civil al apărării. De asemenea,

serviciile locale iau amploare. În timp ce în celelalte țări europene, precum Franța, unele sarcini

cad în seama statului, în Marea Britanie au căzut pe umerii colectivităților locale. Personalul

administrației locale este foarte numeros.51

În sens larg, funcționarii publici britanici se divid în funcționari permanenți și

nepermanenți. Aceștia sunt temporari sau auxiliari. La aceștia se adaugă funcționarii cu caracter

industrial, care nu sunt cuprinși în serviciul civil propriu-zis. Funcționarii veritabili – permanenți

– sunt cei care se bucură de un serviciu permanent în poliție, în judiciar, plătiți din fonduri

publice, care lucrează tot timpul, numiți direct de coaroană.52

51 Alexandru Ioan, op.cit., Editura Universul Juridic, București, 2008, p. 487.52 Idem.

Fig. 3 Modelul Whitehall


Funcționarii britanici nu au decât un statut regulamentar. Textele legale care să-i privească

sunt foarte puține, existând câteva aspecte speciale, fiind aplicabile anumitor categorii de

funcționari, judecătorii – care, tradițional, nu fac parte din serviciul civil. Textele legale privesc în

special excluderea funcționarilor parlamentului, retragerea funcționarilor, admiterea femeilor în

Serviciul Civil, reglementează dreptul de asociere și dreptul de grevă.

Regimul funcției publice este organizat în majoritatea cazurilor prin ordinele consiliului,

echivalente în țările de pe continent cu decretele și circularele miniștrilor.

În anii ‘80 în Marea Britanie erau aproximativ 600.000 de funcționari civili, din care

100.000 erau clasificați ca personal industrial, cu alte cuvinte, aceștia lucrau într-un mod sau altul,

în instituții industriale ale statului, iar restul era format din personalul non-industrial, prestând o

largă gamă de servicii clericale, administrative și tehnice în toată țara.

Ministerele cu cel mai mare număr de funcționari civili erau ministerul apărării,

departamentele sănătății și securității sociale, cel al venitului intern, cel al muncii și serviciul

închisorilor, care au împreuna 300.000 de astfel de funcționari.

Serviciul civil a atins o cifră maximă, aproape un milion, în 1960, iar de atunci numărul

funcționarilor a scăzut în mod constant. Din 1979 a existat o reducere planificată a acestora,

ajungandu-se în 1988 la o cifră de 590.000.

Serviciul civil este divizat în clase, care se regăsesc aproape la toate departamentele

ministeriale. Inițial, erau patru clase, acum sunt șase, din care primele trei sunt mai importante:53

CLASA CARACTERISTICI

Clasa administrativă sau

prima divizie

- funcționarii din această clasă trebuie să fie capabili să elaboreze politica

administrativă (reguli generale pentru conducerea administrației), de a realiza

coordonarea și perfecționarea serviciilor

- este, în esență, o clasă de șefi;

- funcționarii din această clasă trebuie să aibă capacitatea de a aduna faptele, de a

le ordona, de a deduce ceea ce trebuie făcut, de a propune liniile unei politici, de a

53 Idem, p. 488.


aplica un spirit analitic și constructiv pentru conduita generală a ministerului;

- membrii acestei clase trebuie să fie creierului departamentului;

- este o clasă puțin numeroasă;

- membrii provin din universități și din cei mai buni din a doua clasă.

Clasa executivă sau a doua

divizie

- este o clasă de funcționari compentenți și calificați, dar nu decid ei înșiși;

- sunt cantonați în executare și control;

- au activități tehnice de contabilitate, acționând sub autoritatea clasei

administrative;

- erau circa 63.000 membri în anii ”80;

- provin în majoritate din școli secundare.

Clasa clericală - este formată din vechile categorii inferioare ale celei de-a doua divizii;

- cuprinde funcționari care îndeplinesc o funcție de ”comis”;

- îndeplinesc funcții de ofițeri clericali superiori;

- studii; primul ciclu de învățământ secundar.

Clasa a patra - singură altă dată, a fost divizată în atlte trei „minore și manipulatorie”;

- clase de stenografi-dactilografi și funcționari de birou, registratori etc.;

- studii: școala superioară, ciclul superior și recent, școala secundară.

Serviciul Civil - formează un tot, unitatea este una din caracteristicile sale;

- este plasat sub o autoritate unică- aceea a trezoreriei, în frunte cu cancelarul

eșichierului;

- se ocupă special cu funcția publică și are în frunte un secretar permanent;

- este supus unor reguli generale uniforme;

- personal în general, interșanjabil;

- a fost afectat de crearea în 1945 a serviciilor civile științifice și de formarea

ramurilor de specializare.

Serviciul Civil științific - grupează tehnicieni (medici, savanți, chimiști, juriști) care sunt plasați în diferite

departamente și care nu provin din recrutarea obișnuită;

- paralel cu ei și sub ei, lucrează asistenți preparatori;

- acest serviciu este împărțit la rândul său în clase.

Tabel Nr. 9. Sursa, preluare dupa Alexandru Ioan, p. 488

Funcționarii civili sunt denumiți, în mod oficial, „funcționarii Coroanei, alții decât aceia

care lucrează în birourile politice și juridice, care sunt angajați în capacități civile, și ale căror

remunerații sunt plătite în întregime și direct din fondurile votate de Parlament.”


În 1855 a fost înființată Comisia Serviciului Civil, ce avea rol de a superviza recrutarea pe

bază de merit, și care în decursul anilor s-a extins, devenind Serviciul Civil Britanic, cunoscut și

chiar invidiat în lumea întreagă. Tezaurul (ministerul trezoreriei), având calitatea de controlor al

avuției naționale, domină acest serviciu, precum și clasele principale din interiorul său. Acesta se

bucură de o înaltă reputație, dar mai există și alte servicii publice naționale care își justică cererea

de a fi mai bune decât acesta.54

Funcționarii din serviciul civil sunt esnțialmente recrutați prin concurs, motiv pentru care

se dorește să se asigure acestuia un maxim de garanție. Principiul concursului este general și se

aplică tuturor claselor, excepție făcând membrii Serviciului Științific care sunt recrutați în cea mai

mare parte după titluri. Din principiu, întotdeauna o parte din posturile din clasa superioară sunt

rezervate pentru promovarea membrilor clasei imediat inferioare, care dau probe speciale de

capacitate și examene de trecere.

Concursurile și probele pentru titluri sunt plasate sub autoritatea unui organism unic și

imparțial, Comisia serviciului civil. Această comisie este alcătuită din membri cu o mare

experiență și autoritate morală recunoscută. Sunt numiți de rege, la propunerea cancelarului

eșichierului și rămân în funcșie atât cât ”se poartă bine”; ca și judecătorii, în realitate sunt aproape

inamovibili. Comisia este cea care alcătuiește juriile și controlează funcționarea acestora, ea

controlează rezultatele și se asigură că totul s-a făcut potrivit regulamentelor. Comisia nu se

ocupă decât de recrutare, ea stabilește listele după care se fac numirile. Concursurile sunt

armonizate cu sistemul de învățământ al țării și după diferitele categorii de instituții de

învățământ.55

Pentru intrarea în Serviciul civil nu există școală specială și multă vreme nu a existat o

pregătire specială. Concursurile trebuie să stabilească cultura generală a candidaților și mijlocul

de apreciere a caracterului lor, de a măsura calitatea umană a acestora.

54 Alexandru Ioan, op.cit., p. 489.55 I Alexandru Ioan, op.cit., p. 489.


Fig. Nr.4. Modalitatea de recrutare in MB

Candidații pentru clasa administrativă trebuie să fi absolvit universitatea și au în general

21-24 ani. Examenul este foarte greu, numai cei cu rezultate foarte bune în univesitate au șansă.

Clasa executivilor: 18-20 ani, clasa clericală 17-20 ani.

Candidații sunt numeroși. Multă vreme ei proveneau decât de la Cambrige și Oxford,

aparțineau nobilimii și marii burghezii. Costul întreținerii la aceste universități este deosebit de

ridicat. Astăzi candidații provin și de la alte universități mai puțin prestigioase. Probele au loc în

august, unele sunt obligatorii, altele opționale. Trebuie să fie obținute 1300 de puncte. Probele

obligatorii sunt scrise și orale, fiecare cu 300 de puncte. Proba scrisă constă în tratarea unui

subiect de ordin general, prin care se verifică cunoașterea limbii engleze și formarea în materie de

actualitate. Dacă scrisul candidatului nu este corespunzător, se procedează la o reducere a

punctajului. Proba orală comportă probleme de ordin general și o discuție cu juriul, care trebuie să


permită aprecierea modului de prezentare, ținuta, educația, prezența și vivacitatea spiritului,

calitățile uname ale candidaților.56

Probele opționale presupuneau obținerea a 700 de puncte. Candidații aleg un număr de

materii dintr-o listă amplă, de circa 84 de rubrici, care acoperă subiecte de istorie, drept, științe

naturale și fizice, matematică, civilizație străină și limbi străine. Un astfel de concurs permite

verificarea culturii universitare și calitatea umană a candidatului. De asemenea, trebuie menționat

că nimeni nu poate intra într-o funcție publică fără a avea noțiuni solide de drept și economie

politică/ În ochii britanicilor cultura generală este dovedită prin concurs, totalitatea formației

profesionale este stabilită după intrarea în Cameră.

56 Alexandru Ioan, op.cit., p. 491.

Deputy

Assistant Secretary

Principal

Executive

Senior Executive Office

Senior Principal

Higher Executive Officer (A)

Principal

Executive Officer

Senior Executive Office

Senior Principal

Higher Executive Officer

Deputy Secretary

Assistant Secretary

Senior Principal


Executive Officer

Clerical Officer

Clerical Assistant

Assistant

Principal

Senior Executive

Senior Principal

Principal

Executive

Senior Executive

Senior Principal


Higher Executive

Executive

Clerical Officer

Clerical

Permanent


Caracteristic pentru funcționarii britanici este că justiția nu intervine între puterea publică

și agenții săi, existând numai recurs grațios și ierarhic. Comunicarea între clase este destul de

restrânsă. Fiecare clasă este împărțită la rândul ei în grade.

Avansarea are loc pe baza vechimii și alegerii de către o comisie, care își are sediul în

fiecare minister. Demiterea este posibilă în orice moment și împotriva ei nu există decât recurs

grațios și ierarhic, însă este extrem de rară și are loc de obicei când se dizolvă postul.

Limita de vârstă este 60 ani, dar, la cererea funcționarilor și cu încuviințarea instituției se

poate continua activitatea până la 65 ani.

Funcționarii englezi nu trebuie să se amestece în viața politică

II.2.2Statutul funcţionarului public în Austria

Austria este o republică federală parlamentară formată din 9 landuri. Fiecare land are

Constituţie, Parlament şi Guvern propriu. Landurile au autonomie regională, financiară şi de

decizie. Fiecare guvern are un rol dublu, deţine puterea executive locală şi acţionează în numele

statului în executarea politici federale.

Austria este o ţară situată în Europa Centrală, una dintre cele mai bogate țări din lume, cu

un standard de trai foarte dezvoltat, în 2008 fiind clasată pe locul 14 în lume pentru indicele

dezvoltării umane.

În Austria administraţia Publică este responsabilitatea guvernului federal, celor 9 provincii

şi 2358 de municipalităţii. Cancelaria Federală coordonează problemele legate de personalul

Administration Trainee

Graduate

”A” Level

”O” Level

Fig. Nr. 5. Ierarhia administrativă în serviciul civil (Civil Service Administration)Sursa: Alexandru Ioan, Tratat de administrație publică, p. 490


federal, în special de cel al serviciului general administrativ. Numărul angajaţilor din sectorul

public din Austria este redat în tabelul următor:

Nivelul federal 133000

La nivelul provinciilor federale, inclusiv

Viena

141.000

Municipalităţile 74.000

TOTAL 348.000

Tabel Nr.10 Sursa: Administration în Austria57,

În ceea ce priveşte statutul juridic al funcţionarilor publici, trebuie făcută o distincţie între

funcţionari publici care sunt numiţi pe viaţă şi personalul contractual, aceste noţiunii fiind

reglementate de Codul funcţionarilor publici (Service Cod for Civil Servants) care a fost adoptat

în 1979.

Ca urmare a structurii pe nivele a autorităţilor de stat, funcţionarii publici sunt împărţiţi în

federali, provinciali şi personalul administraţiei locale. Funcţionarii publici federali, de carieră,

sunt angajaţi pe baza unui act suveran, act cunoscut sub numele de numire şi de regulă este o

numire pe viaţă.

Legea federală prevede două tipuri de angajaţi publici:

1. Funcţionari publici, titular pe bază de drept public- sistem reglementat prin legea Funcţionarilor

publici (Beamten-Dienstrechtsgesetz 1979)

2. Agenţi contractuali, angajaţi pe baza dreptului civil pe baza sistemului reglementat de agenţii

contractuali (Vertragsbedienstetengesetz 1948).

Aşa cum am precizat, în acest stat există două tipuri de funcţionari publici, cei din

administraţia federală aşa numiţii funcţionari federali de carieră şi angajaţii publicipe baza de

contract. Funcţionarii publici de cariera se bucura de o serie de privilegii în ceea ce priveşte

inamovibilitatea, avansarea în funcţie şi nivelul pensiei la ieşirea din activitate.

57 http://www.bka.gv.at/DocView.axd?CobId=41629


Fig.Nr. 6. Sursa: Public service în Austria58

Varietatea de organizare a administraţiei austriece este derivată de la două principii:

Ø Constituţia federaţiei, ca şi principiu de bază,

Ø Şi de la principiul autonomiei locale a municipiilor.

Aceste două principii duc la constituirea unei structuri administrative formate din trei niveluri,

fiecare cu organizaţiile administrative corespunzătoare:

La nivelul administraţiei centrale – Guvernul Federal,

La nivel federal, administraţiile celor 9 state,

Şi autoadministrarea locală a celor 2358 de municipii.

Peste tot în Austria exista, de asemenea o reţea de 99 de districte administrative, care nu

sunt autorităţii independente teritoriale, ci sunt mai degrabă integrate în administraţia federală ca

şi autorităţii raţionale.Ca atare Austria, se poate spune că are o structură cu patru niveluri

administrative: Guvernul Federal, Statele Federale, Raioane şi Municipii.

Angajaţii din sectorul public trebuie să servească interesul public, fără părtinire şi

respectând legile Republicii Austria. Ei trebuie să răspundă la toate solicitările din partea

cetăţenilor, cu excepţia cazurilor în care solicitările fac referire la divulgarea secretului

profesional. Angajaţii din sectorul public trebuie să se supună şi să respecte ordinile date de

superiorul ierarhic.În cazul în care consideră că un ordin dat este ilegal, acesta trebuie să

58 http://www.bka.gv.a t/site/4105/default.aspx


informeze supraveghetorul lor cu privire la aceasta în scris.În cele din urmă angajaţii din sectorul

public nu pot efectua o altă activitate care ar putea compromite îndeplinirea atribuţiilor oficiale.

Salariile funcţionarilor publici sunt reevaluate anual pe baza inflaţiei, creşterii economice şi

nivelul salariilor din sectorul privat. Egalitatea de şanse este de asemenea garantată.

Nu există nici o legislaţie specifică privind dreptul la grevă. Grevă nu este reglementată în mod

explicit. Dar este considerată a fi parte a dreptului garantat constituţional de asociere şi de

întrunire.

Modalitatea de recrutare este stabilită la nivelul fiecărui minister. Recrutarea iniţială este

bazată pe susţinerea unui concurs urmat de un interviu.

Recrutarea este adesea urmată de formare la Academia Federală de Administraţie finalizându-se

prin susţinerea unui examen. Pentru aderarea la o funcţie publică austriacă trebuie îndeplinite

anumite condiţii care fac referire la vârsta, la cele lingvistice şi la aptitudini.

În 1994, statutul funcţionarilor publici şi al angajaţilor contractuali de achiziţii publice a

fost adaptat pentru a îndeplini cerinţele comunitare referitoare la libera circulaţie a lucrătorilor.

Numai locuri de muncă care necesită direct implicarea în exercitarea puterii suverane sau de

manipulare a intereselor esenţiale de stat sunt rezervate pentru resortisanţii austrieci.

Pentru a fi recrutaţi în vederea îndeplinirii serviciului federal, candidaţii trebuie să îndeplinească

următoarele cerinţe generale:59

· Competență personală şi profesională,

· Cetăţenie austriacă sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene, în

funcţie de post sau cauza,

· Persoana în cauză trebuie să aibă vârstă cuprinsă între 18 şi 40 de ani, la începerea

serviciului în administraţia federală.

Toate posturile vacante din administraţia federală trebuie să fie anunţate.Cu toate că se

consideră a fi o regulă generală, anunţarea posturilor vacanţe, aceasta cerinţă poate fi inaplicabilă,

în unele cazuri.

59 http://countrystudies.us/austria/113.htm


Departamentul de recrutare verifica dacă solicitantul îndeplineşte toate cerinţele prevăzute de

locul de muncă, iar candidaţii care îndeplinesc aceste cerinţe trebuie să se supună procedurii de

recrutare care pot consta în:

1. Teste de aptitudini, pentru posturile standard – candidaţii care ating cel mai înalt

punctaj fiind recrutaţii. Punctajul obţinut este în primul rând un criteriu pentru evaluarea obiectivă

şi un instrument care serveşte la identificarea celui mai bun candidat calificat’. Departamentul de

recrutare, poate invita candidaţii de top-ranked la un interviu informal, care urmează să fie

efectuat de către potenţialul şef ierarhic superior şi un reprezentat al departamentului de resurse

umane.

2. Interviul un procedeu de recrutare pentru posturile speciale. Această procedură se

aplică pentru toţi candidaţii care aplica pentru posturile care necesită un grad special de

profesionalism.

3. Procedura sumară – în cazul în care numărul candidaţilor nu depăşeste numărul

locurilor (posturilor) vacanţe, departamentul ar putea decide ocuparea postului vacant pentru o

perioadă determinate de 6 luni fără susţinerea probelor de aptitudini.

4. Pentru ocuparea unor posturi care prevăd un nivel mai scăzut de competent şi sarcini

mai simple, nu se mai susţin teste de aptitudini. Ei sunt recrutaţii în conformitate cu normele

legale, fiind evaluaţii în primele trei luni de angajare.

Selecţia funcţionarilor publici se realizează pe baza a două criterii de calitate:

· Asigurarea unei recrutării obiective şi nepărtinitoare a personalului

· Asigurarea unui proces de selecţie de înaltă calitate

Funcţionarii publici din Austria, care fac parte din Administraţia de stat (generală), sunt

angajaţi într-un sistem compus din 7 nivele, A1- cel mai înalt nivel şi A7- cel mai scăzut nivel.

Înalţii funcţionari publici, sunt de obicei recrutaţi din categoria A1; în total în 2007 erau 17446 de

înalţi funcţionari publici dintre care 4995 sunt femei iar 12451 sunt bărbaţi.60

60 http://www.eupan.eu/files/repository/document/Study_on_Senior_Civil_Service2.pdf


În ceea ce privește remuneraţia şi avansarea, există o mare varietate de sisteme de

salarizare pentru angajaţii din sectorul public.În prezent, pentru majoritatea celor care fac parte

din serviciul guvernamental, exista un sistem de avantaje garantate combinat cu bonusuri legate

de calitatea şi eficientă în muncă, alocaţii suplimentare sau aşa numitele “extra-pay” care se iau în

condiţii speciale de serviciu. Acest sistem de salarizare se bazează pe o analiză, pe o evaluare a

funcţiei ocupate de către funcţionarul public în cauză.

Sistemului de salarizare pentru funcţionarii publici se caracterizează printr-o combinaţie a:

- Sistemului de avansare care este structurat pe baza unor cote funcţionale introduse în 1994:

Cariera fiecărui angajat este împărţita în 19 trepte de salarizare. Avansarea se realizează în mod

automat. O alocaţie funcţională bazată pe vechimea în muncă poate fi adăugata la salariul de bază.

- În ceea ce priveşte remunerarea, pentru funcţiile superioare, de gestiune şi funcţiile de

specialitate exista un “supliment de poziţie “

Sistemul de pensii pentru funcţionarii federali, concept diferit faţă de sistemul general de

pensii, a fost standardizat în 2005, în cursul aşa numitelor “pensii de armonizare”, astfel încât

pentru prima dată, a fost creat un sistem de pensii standard. Reconcilierea dispoziţiilor de

pensionare anterioare în alte dimensiuni, la regimul general a fost efectuat numai pentru federali

şi oficialii municipali.

În Austria, carierele lungi şi de-a lungul vieţii în serviciul public sunt în continuare foarte

frecvente. Un aspect interesant este acela că în cadrul serviciului public, exista o cerinţă expresă

de a promova carierele femeilor, iar experienţele internaţional sunt foarte apreciate mai ales în

cazul în care se urmăreşte dezvoltarea unei cariere în instituţii europene.

Dezvoltarea personalului şi modernizarea acestuia, din cadrul sectorului public, are la baza

următoarele obiective:

§ Creşterea nivelului de calificare a tuturor angajaţilor

§ Sprijinirea conducerii şi motivarea personalului

§ Sprijinirea dezvoltării personalităţii


§ Promovarea sănătăţii şi bunăstării la locul de muncă

Pentru a se pune în practică aceste obiective, au fost adoptate şi aplicate diferite măsuri.

Aceste măsuri constau în îmbunătăţirea şi extinderea educaţiei şi formării continue; abordarea

unor noi instrumente cu scopul dezvoltării personalului; măsurile de promovare a sănătăţii la locul

de muncă sunt numeroase şi diversificate şi vizează păstrarea sănătăţii fizice cât şi aspectele

psihosociale a bunăstării la locul de muncă.

Pe lângă stima de care au parte funcţionarii publici austrieci, beneficiază şi de siguranţa

locului de muncă, iar promovările sunt realizate periodic, programate la interval regulate de timp.

Pensia pentru limita de vârstă este de asemeni una adevărată. Un funcţionar public poate fi demis

doar pentru o abatere gravă.

În Austria, dezvoltarea carierei are la bază principiul vechimii în muncă, ceea ce

presupune o promovare sau o avansare automată după o anumită perioadă de timp petrecută în

serviciul public.O carieră în funcţia publică în Austria poate fi extreme de tentantă, oferind celor

care optează pentru o slujbă în sectorul de stat un sistem de remunerare şi de avansare foarte

atractiv.

Funcţionarii publici au deţinut o poziţie importanta în societatea austriaca încă de la

formarea serviciului public în secolul al optsprezecelea. Serviciul de stat este foarte bine

reglementat iar funcţionarii publici, sub jurământ, promit să de-a ascultare superiorilor şi îşi iau

angajamentul de a păstra secret chestiunile oficiale.

II.2.3.Statutul Funcționarului Public în Italia

Funcția publică italiană se confruntă cu două probleme fundamentale, pe de o parte este

vorba despre imaginea negativă pe care o proiectează populației prin ineficiența sa și tendința spre

familiarism, iar pe de altă parte este lipsa unei comunicări între elita politică și cea funcționarială,

împiedicând articularea unei clase conducătoare omogene, cu capacitatea de a da coeziune unei

sistem administrativ slab și fragmentat.

Organizarea administrativă italiană are un caracter multi-organizatoric, în sensul că nu

exprimă o structură unitară şi se bazează pe o varietate de modele de organizare.


Principalele componente ale administraţiei la nivel naţional sunt:61

Fig. Nr.7.Sursa. preluare dupa Division for Public Administration and Development Management,

Republic of Italy

În plus, faţă de aceste organisme, există diverse organisme publice locale și naţionale, care

variază considerabil de la caz la caz .

Numărul total al serviciilor publice la nivel central (ministere, regii autonome, autorităţi

independente) este de aproximativ, 342,406 în timp ce numărul total de servicii publice agregate

la nivel regional și local este de aproximativ 3.499.221.

Accesul la funcția publică nu s-a realizat întotdeauna prin concurs public, ajustat

principiilor de merit și capacitate. Aproximativ jumătate dintre angajații din sectorul public au

intrat în funcția publică fără a da un examen, recurgând la contracte temporare care, încetul cu

încetul, s-au funcționarizat prin intermediul legilor speciale.

Structura funcției publice se bazează pe un sistem de carieră în care funcționarii ocupă o

serie niveluri (de la 2 la 9), în funcție de titlurile educaționale pe care le dovedesc pentru proba

respectivă de acces. Fiecare nivel se divide în tranșe salariale, iar în partea superioară a acestei

structuri se află funcția publică de conducere. Toți directorii Administrației statale se situează într-

o clasă interministerială unică, a cărei relație laborală este reglementată, din a doua jumătate a

anilor ’90, de dreptul privat și de dreptul administrativ.62

61Division for Public Administration and Development Management, Republic of Italy. Country Profile, 2006, p. 11., http://unpan1.un.org62 Salvador Parrado Diez, op. cit, p.102.


Mobilitatea interministerială și intersectorială a funcționarilor este destul de închisă și este

cauzată de faptul că promovarea se realizează prin mecanisme automate și nu în funcție de meritul

sau rezultatele obținute în gestiune.

Spre deosebire de alte țări, în Italia nu a existat în mod real o elită administrativă

omogenă. Cu o astfel de carență este dificil să realizeze niște relații fluide între elita politică și cea

funcționarială, configurându-se mai degrabă în compartimente monopol. De asemenea, nici

carierele profesionale nu sunt conectate. În accesul la cariera ministerială, funcționarismul nu este

una din etapele sale și nici în parlament. Această ruptură între aceste două grupuri a generat o

situație prin care funcționarii eludează responsabilitatea pe care o au atribuită în exercitarea

funcției lor, abținându-se să desfășoare un rol autonom în formularea politicilor publice.63

Tocmai aceste relații dintre politic și administrație au atras reformele din 1933 și 1998,

prin care s-a încercat redefinirea relațiilor dintre directorii publici și politicieni. Filosofia acestor

reforme este să determine directorii să-și asume mai multe responsabilități.

În ultimul deceniu al secolului XX, serviciul public italian a fost larg reformat. Domeniu

nou, a fost stabilit printr-o varietate de acte normative:

Legea 421/92;

Decretele legislative 29/93 421/92, 247/93, 470/93 şi 546/93;

Legea 59/97;

Decretele legislative 396/197 127/97 şi 80/98;

Legea50/99.

Această legislație se caracterizează prin două elemente principale. Primul constă în

aplicarea legii civile pentru funcționarii publici cu cateva excepții (articolul 2 din decretul

legislativ 29/93). Iar cel de-al doilea element este procesul de legiferare care lasă loc de negociere

a reglementărilor referitoare la relațiile de muncă individuale.

Aceste decrete au stabilit trei linii directoare:64

a) Au fost delimitate activitățile pe programare, orientare și control, atribuite organelor de

direcție politică și activitățile de gestiune care revin exclusiv dirigenza-ei (directori publici). Între

politicienii ministerului și dirigenza nu există o relație ierarhică, ci de conducere, conform unor

obiective pronunțate.

63 Idem.64 Salvador Parrado Diez, op. cit, pp.104-105.


b) Se dorește întărirea omogenității și coeziunii dirigenza-ei prin introducerea de mecanisme

de recrutare și formare adecvate acestui scop, întemeiate unei clase conducătoare.

c) Relațiile de muncă a dirigenza-ei la fel ca a restului funcției publice, vor fi reglementate

prin dreptul muncii, care se aplică angajaților firmelor private. În acest mod se încearcă

introducerea unei mai mari flexibilități în gestiunea înalților funcționari publici, prin reducerea

privilegiilor.

Articolul 97 din Constituţie stabileşte principiile de bază privind acesul la un serviciu

public care este supus concurenței. Cu toate acestea, mandatul funcţionarilor publici variază în

funcţie de poziţie şi este prevăzut de legislaţia în vigoare. Există de asemenea, o dispoziţie care

să permită numirea de directori generali din afara serviciului cu un contract temporar de doi ani

sau permanent.

Un raport din 1995 estima că 73% din funcţionarii publici de stat (1,2 milioane de

angajaţi) provin din Centru şi Sud, ponderea populaţiei pentru Centru și Sud este de aproximativ

45%. Această prejudecată geografică devine mai extremă prin faptul că 93% din directorii

generali proveneau din zonele centrale și sudice. 65

Înalții funcționari publici intră în administrația publică printr-o examninare competitivă

unică. Absolvirea unui univesități și deținerea unei diplome este necesară.

În Grecia, Irlanda, Italia şi Luxemburg, transferurile funcţionarilor publici între autorităţile

publice sau în cadrul acestora, pe o funcţie de acelaşi nivel, sunt cel mai des întâlnite.

În Italia, funcţionarii publici pot fi promovaţi numai prin concurs. Concursul este

organizat o

dată la doi ani, iar pentru ocuparea unei funcţii de director, candidaţii trebuie să promoveze un

examen complex. Promovarea automată este posibilă numai în cazul corpului diplomatic şi al

prefecturilor.

Candidaţii pentru ocuparea unei funcţii publice pot avea o experienţă profesională

anterioară,

în cadrul sectorului public sau privat din ţara respectivă sau în alt stat membru. Experienţa

profesională anterioară ocupării unei funcţii publice este luată în considerare la recrutarea sau la

stabilirea vechimii.

65 OECD - Probleme şi Evoluţia managementului sectorului public: Italia, 2001, p. 12


Serviciului public de stat cuprinde o clasificare cu nouă calificări profesionale, fiecăreia

dintre acestea îi revine un anumit salariu potrivit legii.

Sistemul de promovare se bazează pe o combinaţie între vechime şi merit. Înalții

funcționari publici au competențe autonome în liniile directoare stabilite de către miniști și

întocmite de birocrați:

· de supraveghere şi coordonare;

· de luare a deciziilor;

· de control.

În zonele speciale, cum ar fi sistemul judiciar (Consiglio Superiore della Magistratura –

CSM) care este un organism independent de auto-guvernare, are exclusiv competența de a numi,

atribui, muta, promova și disciplina procurorii publici.

Funcţionarii publici au un sistem de securitate social elaborat (de exemplu, Statutul

lucrătorilor este pe deplin aplicabil serviciul public).

Limită de vârstă şi pensiile sunt în prezent una dintre cele mai controversate probleme

datorate unui regim deosebit de favorabil, care în trecut a permis devremea pensionare şi un exces

de pensii.

La nivel naţional, un anumit Guvern Agency (ARAN) a fost creat pentru a reprezintă

statul în cadrul negocierilor de muncă. Acesta funcţionează pe baza de contrare de intrare primite

din partea comisiilor din fiecare sector administrativ (ministere, autorități locale, şcoli, agenţii de

îngrijire a sănătăţii, universităţi şi institute de cercetare etc).

Instruirea se realizează în cadrul Şcoalii Naţionale de Administraţie Publică (Scuola

Superiore della Pubblica Amministrazione - SSPA) care oferă un nivel înalt de pregătire şcolară

pentru înalţii funcţionari publici. Ea este parte a Ministerului Administraţiei Publice, cu

contabilitate proprie şi autonomie organizatorică.

Faza inițială de formare pentru noii directori italieni este o misiune extrem de important

pentru SSPA deoarece reprezintă un instrument nepreţuit pentru marea reforma administrativă,

directorii generali sunt de 95% de sex masculin.

Faza de formare iniţială se realizează în cicluri formativ, nu mai puţin de 1 an, şi este

oferită tuturor înalților funcționari și directori din organizațiile publice non-profit care au luat

concursul publicat de Biroul primului-ministru. Ciclurile de formare includ pe lângă activităţile de


cercetare şi de învăţământ la SSPA și stagii la alte administrații italiene, organizaţii internaţionale

şi agenţii publice şi companii private şi institute.

Şcoala joacă de asemenea, un rol strategic în sprijinirea procesului de modernizare a

administraţiei publice italiene. În acest scop, Şcoala emite o declaraţie anuală a acestui program,

enumerând principalele obiective educaţionale şi de formare, cele mai importante proiecte pe care

intenţionează să le dezvolte în beneficiul tuturor administraţiilor publice.

II.2.4.Asemănări și deosebiri între statutul funcționarului public in Marea Britanie si Italia

ASEMĂNĂRI

1. Atât în MB, Austria cât și Italia funcționarii pot fi permanenți și

nepermanenți;

2. În aceste țări studiile superioare sunt de nelipsit în ocuparea unei funcții

publice

3. Este garantată egalitatea de șanse.

DEOSEBIRI 1. În Marea Britanie sistemul funcției publice se bazează pe o combinație

între un sistem de carieră și un sistem de posturi, în timp ce în Italia are un

caracter multi-organizatoric, în sensul că nu exprimă o structură unitară şi se

bazează pe o varietate de modele de organizare;

2. Carierele in Austria sunt lungi, de-a lungul întergii viți, și au la baza

principiul vechimi în muncă, ceea ce presupune o promovare sau o avansare

automată;

3. Deasemeni în Austria exista o cerință expresa în a se promova carierele

femeilor în sectorul public;

4. Cele trei țări au structuri total diferite ale sistemului funcției publice;

5. Marea Britanie și Austria au în configurație o elită a funcționarilor, însă

în Italia această elită este practic inexistentă,

6. Marea Britanie cuprinde funcționari plasați pe grade cuprinse între 1 și

5, pe când în Italia funcționarii ocupă o serie niveluri, de la 2 la 9 si in Austria

de la A1(cel mai inalt nivel, din care fac parte si înaltii funcționari publici) la

A7(nivelul cel mai slab)


7. MB si Austria permite o mobilitate a funcționarilor, pe când Italia este

caracterizată de o lipsă de mobilitate a funcționarilor;

8. Relația între politic și administrativ este caracterizată de o coeziune

simbiotică în MB, în timp ce în Italia aceasta practic nu există;

9. Baza legală italiană este una consistentă, în timp ce MB are doar un

singur statut de reglementare a funcției publice;

10. In Austria nu exista o legislatie specifica privid dreptu la greva;

11. Organizarea administratiei austriece se bazeaza pe Constitutia federatiei

si pe autonomia locala a fiecarui municipiu;

12. Promovarea funcționarilor în Italia se realizează pe bază concursului, în

MB se realizează în urma deciziei ministerului sau secretariatului office-ului în

funcție de grade iar in Austria se realizeaza in mod automat.

13. MB are la bază un principiu al concursului pentru recrutare , In Austria

modalitatea de recrutarea este stabilita de fiecare nivel in parte, dar recrutarea se

face in principiu prin concurs urmat de interviu, iar Italia o perioadă lungă de

timp nici nu a recrutat prin concurs;

14. Italia nu dispune de un organism specializat în supravegherea recrutării

în condițiile în care MB este caracterizată de această specificitatea și anume de

Serviciul Civil Britanic iar in Austria Federal Chancellery.

15. Italia nu are un organism precum Comisia serviciului civil din MB, care

să se ocupe exclusiv de concursurile și probele pentru titluri;

16. Limita de vârstă în MB este de 60 de ani, in Austria de 40 de ani, în

timp ce aceasta crează mari probleme și fluctuații în Italia;

17. Marea Britanie se laudă cu un proces de recrutare și selecție complex

bazat atât pe probe scrise, cât și orale, în timp ce Italia aplică un concurs unic;

18. Functionarii Publici austrieci beneficiaza de o varietate de sisteme de

salarizare, insotite de bonusuri si alocatii suplimentare care se iau in conditii

speciale de serviciu.


Concluzii

Fiecare stat are la bază puterea publică, aceasta fiind reglementată și organizată de lege, în

scopul satisfacerii intereselor generale ale populației. Serviciul public, ca și statul, este o instituție

ce are la bază ideea de interes general, pe care caută sa o realizeze, însă nu poate să acționeze

decât prin persoanele fizice care-l compun. Astfel ajungem să vorbim despre funcția publică care

face parte dintr-un serviciu public bazat pe trei elemente esențiale care fac referire la competență,

la mijloacele necesare realizării interesului public și personalul care la rândul său este structurat

pe compartimente, linii ierarhice și funcții.

Se poate afirma ca funcția publică este o grupare de atributii și de competențe în scopul de

a satisface anumite interese generale, deoarece orice putere socială se legitimeaza numai prin

finalitatea sa de interes public, neputându-se admite că ea să fie utilizată în scopuri personale.

În funcțiile administrative, în funcțiile publice în general nu pot rezista decat persoanele

care au anumite calității, cu o anumită instruire intelectuală și profesională, adică doar daca au

competențe în domeniul public.

Funcționarul public este definit în literatura de specialitate ca titular al funcției publice.

Orice persoana numită , în condițiile legii, într-o functie publică cu caracter permanent, în cadrul

unei autorității sau instituții publice, în scopul asigurării funcționării continue și în schimbul unui

salariu primit periodic este funcționar public.

Funcțiile publice au fost clasificate, dupa o serie de criterii care conduc la o delimitare a

atributiilor și responsabilităților lor pe care le au de îndeplinit funcționarii, dar și sectorul de

activitate în care se încadreaza. Urmărind cu atenție aceste clasificări se poate remarca legătura si

interdependența dintre funcție și funcționarul care o exercită.

In ceea ce priveste accesul la funcția publică se poate spune că toti cei care îndeplinesc o

serie de cerinte cerute expres de lege pot accede la functia publica.


Toate constitutiile scrise ale țărilor dinUniunea Europeana consacră principiul egalității în

fața legii și principiul accesului egal la functia publică, fac exceptie constituțiile Danemarcei și

Republicii Irlanda, țări în care principiul este consacrat prin lege.

Atat la noi în țară cât și în state ale Uniunii Europene, condițiile de acees la funcția publică

sunt: cetățenia națională și implicit cea europeana, capacitatea juridică a persoanei candidate,

cunoasterea limbii materne, nivelul înalt de corectitudine și moralitate, starea fizica

corespunzatoare postului în care candideaza.

Administratia Publica este înteleasa de cele mai multe ori ca o activitate specializata a

statului, a comunitatilor locale, de aceea s-a sustinut necesitatea unei formari profesionale specific

a celor care realizeaza administratia publica.

Necesitatea unei pregătiri profesionale specific pentru cei care urmeaza sa fie investiti în

diferite funcții din administrația de stat este recunoscută de majoritatea guvernelor din țările

dezvoltate. Formarea și pregătirea profesionala este foarte importantă deoarece întreaga activitate

a administratiei publice se defineste prin competență cu care personalul își îndeplineste sarcinile

si atributiile de serviciu. Prin formarea profesionala angajatii dobandesc cunostinte, abilitatii,

aptitudini și comportamente necesare exercitării activităților specific administratiei publice. Pe de

altă parte perfecționarea profesionala ajută la dobândirea de noi cunostinte, abilității, deprinderi

sau competente ale personalului calificat într-un anumit domeniu.

Carierea funcționarilor publici este importantă deoarece se constituie ca și rezultat direct al

formării și perfecționării profesionale. Cariera reprezintă o succesiune de roluri de-a lungul vietii

legate de experienta sau, de identitatea ocupationala a individului.

Cariera într-o functie publică implică atât elemente de natura organizațională, determinate

de misiunea administratiei publice, obiective, cadrul reglementativ si activitatile specific, cât și de

natura organizational, ce ține de resursa umana angajata în administratie și identificată prin

abilități, cunoștințe, aptitudini, deprinderi.

Cariera în funcția publică este marcat de doua principii fundamentale: stabilitate și

continuitate, completate de inamovibilitate. De asemenea, cariera se construiește având la bază

principiul motivării, principiul transparentei, principiul competiției și egalității de șanse.


În țara noastră, cariera în funcția publică urmează un traseu predefinit, în sensul că treptele

ierarhiei sunt stabilite pe cale legala-grade, clase, trepte.Cu toate acestea, cariera funcționarilor

publici trebuie abordata atât din perspectiva organizatiei, cât și a individului. Planificarea carierei

este un concept care implică identificarea nevoilor, aspirațiilor și oportunităților privind cariera.

Construirea unui plan al carierei este modalitatea prin care organizația stabileste un traseu

profesional angajatului, urmând să răspundă cerințelor și nevoilor proprii în ceea ce privește

îndeplinirea obiectivelor, dar și să fie în acord cu aspirațiile persoanei.

Orice persoana trece pe parcursul vietii sale profesionale prin stadii ale carierei. Aceste

stadii explica dinamica carierei, etapele acesteia în funcție de dezvoltarea biopsihica a individului.

Stadiile carierei constau în dezvoltare, exploatare, formare profesionala initială, cariera timpurie,

mijlocul carierei, declinul și eliberarea. Funcționarul public parcurge aceste stadii ale carierei, de

la debutul său în administratia publica care poate începe la vârsta de 18-20 de ani, trecând apoi

prin toate stadiile carierei.

Inceputurile activității unui funcționar public pot fi marcate de existența unui mentor care

are rolul de a-l îndruma și sprijini pe tânărul funcționar în activitatea sa și îl poate consilia în

cariera. Inițierea la orice loc de muncă, dar mai ales în domeniul administrativ, este foarte

importantă, iar prezenta unui mentor , care sa-l ajute pe tânărul funcționar să-și înceapă o carieră

în acest domeniu, este foarte importanta deoarece se poate integra mai ușor și poate deveni

eficient într-un timp mult mai scurt ceea ce poate duce la o evolutie în cariera sa.

Consider a fi foarte important în desfășurarea unei cariere, evaluarea activitatilor

functionarului public, deoarece evaluarea permite instituției publice să ajungă la o concluzie în

ceea ce priveste modul în care funcționarul public și-a desfășurat activitatea. Scopul evaluării este

atât avansarea, în cazul în care functionarul și-a îndeplinit atributiunile și a respectat în totalitate

sarcinile și prevederile postului în care se află, sau în caz contrar, retrogradarea în grade de

salarizare.

În cele din urmă aș putea spune că o carieră în funcția publică depinde în primul rând de

aspirațiile individului, de legislatia și tradiția fiecărui stat și de regulile fiecărei instituții în parte.

Din analiza efectuata în ceea ce priveste cariera funcționarilor publici în unele state europene am

constatat că fiecare stat are o structură proprie, și unică dintr-un anumit punct de vedere, a carierei


în funcția publica. Unele state, au reusit să devină modele de bune practici în ceea ce priveste

cariera functionarilor, asigurându-le acestora pe langă respectul cuvenit și o serie de avantaje

salariale și stimulente pentru a efectua o muncă eficientă în folosul cetateanului și a statului în

general iar altele diametral opus, ajungandu-se ca nepotismul(favoritismul) să se mentină ca

metodă de selectare a personalului și în cele din urma să se ajungă și la acte de coruptie.

După cum se poate observa, reglementările privind funcția și funcționarul public în Marea

Britanie, Austria și Italia sunt în mod considerabil diferite. În timp ce primele sunt invidiate de

majoritatea statelor europene pentru sistemul administrativ foarte bine structurat, cea de-a treia

face parte de cele mai multe ori din categoria exemplelor care nu trebuie urmate, confruntându-se

adesea cu neajunsuri și o lipsă a încrederii în corectitudinea sistemului. Autoritățile italiene sunt

conștiente de necesitatea unor modificări în sistemul administrativ și drept mărturie stau cele 3

reforme prin care s-a încercat ajustarea lipsurilor existente.


Bibliografie

Lucrări de specialitate

1. Androniceanu Armenia, Noutăți în managmentul public, Editura Universitară, București, 2004

2. Apostol-Tofan Dana, Instituții administrative europene, Editura C.H. Beck, București, 2007

3. Bercu Ana-Maria, Pregătirea profesională și cariera personalului din administrația publică,

Editura Universitară, București, 2009

4. Burghelea Dumitru, Functia Executiva a Statutului de drept in Romania, Vol.I, Editura Tipo

5. Brezoianu Dumitru, Oprican Mariana, Administratia Publica in Romania, Editura, C.H.Beck,

Bucuresti, 2008

6. Chirlesan Dan, Administratia publica- sisteme,Editura Universitatii”AL.I.Cuza”Iasi, 2007

7. Filip,GH.;Onofrei, M.,Sisteme administrative comparate, ed Junimea, Iasi, 2001

8. Ioan Alexandru, Tratat de administrație publică, Editura Universul Juridic, București, 2008

9. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, Editura All Beck, București, 2005

10. Maria Viorica Bedrule Grigoruta, Managementul serviciilor publice, Editura Tehnopress,

Iasi

11. Petrescu Rodica Narcisa, Drept administrativ, Editura CodialLex, Cluj-Napoca, 1997

12. Salvador Parrado Diez, Sisteme administrative comparate, Editura Universității

”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2006

13. Secara Carmen, Managementul Carierei in Administratia Publica din Romania, editura

Sitech,Craiova, 2009

14. Vediaș Verginia, Statutul funcționarului public, Editura Nemira, București, 1998

15. Voicu Adela, Deontologia Functiei Publice, Editura Europolis, Constanta 2008

16. Ziller Jaques, Administrations comparees. Les systemes politico-administras de l’Europe

des Douze, Editura Mont grestein, 1993


Legislaţie

17. *** Constituția României

18. *** Lege nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea

demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea

corupției

19. *** H.G.Nr. 1209/2003 privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici,

publicata in monitorul Oficial al Romaniei nr 757 din 29.10.2003

20. *** Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidată în 2009.

21. *** Legea nr. 301/2004 – Codul Penal.

22. *** Statutul funcționarilor Comunităților europene

Resurse electronice

23. ASE, Revista "Administratie si Management Public", Armenia Androniceanu, Managmentul

funcției publice în statele Uniunii Europene, www.ramp.ase.ro

24. Centru de studii europene Jean Monnet, Mihaela Tofan, Dreptul funcției publice europene,

www.cse.uaic.ro

25. Division for Public Administration and Development Management, Republic of Italy.

Country Profile, 2006, http://unpan1.un.org

26. OECD - Probleme şi Evoluţia managementului sectorului public: Italia, 2001,

www.oecd.org

27. http://www.fonction-publique.gouv.fr

28. http://www.eupan.eu/files/repository/document/Study_on_Senior_Civil_Service2.pdf

29. http://countrystudies.us/austria/113.htm

30. http://www.bka.gv.at/DocView.axd?CobId=41629

31. www.anfp.ro

http://www.bka.gv.at/DocView.axd?CobId=41629

http://countrystudies.us/austria/113.htm

http://www.eupan.eu/files/repository/document/Study_on_Senior_Civil_Service2.pdf

http://www.fonction-publique.gouv.fr/

http://www.oecd.org/

Dizertatie Tot

Documents

Transcript of Dizertatie Tot