Mecanoterapia şi exerciţiul fizic terapeutic

În cadrul recuperarii medicale aparatul mecanic are un rol deosebit. El primeşte o

forma de energie pe care o transformă şi o restituie, pentru a produce un anumit efect.

Din acest punct de vedere putem vorbi despre două tipuri de exerciţii:

exerciţii de mobilizare articulară

exerciţii de elongaţie vertebrală

I. Exerciţii de mobilizare articulară – principii

Aparatul permite mobilizarea unui segment în condiţiile în care

celelalte segmente îşi păstrează stabilitatea. Segmentul de mobilizat

este solidar cu una dintre piesele aparatului, articulată pe o axă care

trebuie să treacă prin centrul articular al segmentului.

Piesa poate fi pusă în mişcare:

- de o forţă exterioară, care determină mobilizarea pasivă a

segmentului;

- de un alt membru al pacientului, piesa funcţionînd în regim de

mobilizare autopasivă;

- de respectivul segment de membru, situaţie în care avem de-a

face cu o mobilizare activă ;

- de o forţă exterioară care se opune mişcării, provocînd o

mobilizare activă cu rezistenţă.

Mobilizarea descrisă este analitică (antrenează o singură

articulaţie), dar unele aparate asigură o mobilizare globală (mai multe

articulaţii, un membru sau chiar întregul corp).

Aparatele sînt adesea polivalente, permiţînd astfel executarea

mai multor categorii de exerciţii, care pot fi clasificate în funcţie de

tipul de mobilizare pe care o provoacă sau în funcţie de principiul

mechanic conform căruia funcţionează.

Modalităţile practice şi materialul necesar

1. Mobilizarea articulară pasivă

Piesa articulată este pusă în mişcare de o forţă exterioară,

produsă fie de o contragreutate, fie de un motor electric.

a) Contragreutatea poate funcţiona ca un sistem „greutate -

scripete" sau „greutate -pîrghie".

Fig.1. Sistem „greutate - scripete" aplicat pe articulaţia tibiotarsiană:

- flexia pasivă;

- extensia activă contra rezistenţă.

Sistemul „greutate - scripete" (fig. 1) cuprinde un cablu, unul sau

doi scripeţi şi o greutate variabilă; este un sistem similar celui utilizat

în terapia cu scripeţi, cu următoarele deosebiri:

- sistemul mecanic prezintă în plus un dispozitiv de fixare pentru

segmentele de imobilizat şi un dispozitiv de ghidare pentru segmental

de mobilizat;

- deplasarea are loc conform unei traiectorii precise, eliminîndu-

se orice mişcare parazită.

Prin intermediul cablului, greutatea deplasează piesa articulată;

mişcarea este una pasivă, însă revenirea solicită fie activitatea

muşchilor antagonişti, fie intervenţia altui membru (mîna, spre

exemplu).

Sistemul „greutate - pîrghie" presupune existenţa unei greutăţi

constante, care se deplasează pe un braţ al pîrghiei, diminuînd sau

sporind forţa contragreutăţii:

F=greutatea x lungimea braţului de pîrghie.

La fel ca în cazul sistemului „greutate - scripete", piesa metalică

este deplasată cu ajutorul contragreutăţii şi numai revenirea la poziţia

iniţială solicită participarea subiectului.

În prezent, sistemul „contragreutate - scripete" este utilizat în

special pentru mişcările de circumducţie şi rotaţie (fig.2).

Dacă sistemul funcţionează în plan vertical, contragreutatea,

care descrie în deplasarea ei un cerc, va realiza o mişcare activă cu

rezistenţă pe jumătate din segmentul ei de revoluţie, antrenînd astfel o

mişcare activă contra rezistenţă a membrului care acţionează sistemul

(fig. 2 b); în a doua parte a mişcării de revoluţie (fig. 2 c),

contragreutatea va produce o activitate motorie şi va determina o

mobilizare pasivă a

membrului. Forţa exercitată sau suportată este egală cu produsul

dintre greutate şi lungimea braţului de pîrghie, ultima variabilă

depinzînd de poziţia greutăţii în spaţiu (fig.2 d).

Dacă sistemul funcţionează în plan orizontal, masa

contragreutăţii este constantă, iar forţa care o pune în mişcare are

aceeaşi intensitate (cuplu de forţe); activitatea motorie este egală în

acest caz cu activitatea de rezistenţă, iar braţul pîrghiei cuplului de

forţe are o lungime constantă.

Fig. 2

a. aparatul în stare de repaus;b. mobilizare activă contra rezistenţă (contragreutate: mişcare activă cu rezistentă);c. mobilizare pasivă (contragreutate : activitate motorie);d. variaţii ale rezistenţei în funcţie de lungimea braţului de pîrghie.

b) Motorul electric. O altă posibilitate ar fi ca piesa articulată să

fie pusă în mişcare de un motor electric, care poate interveni în

ambele sensuri ale mişcării (în întregime pasivă).

Amplitudinea articulară, precum şi corespondenţa dintre axele

articulare trebuie să fie bine gîndite înainte de punerea în funcţiune a

motorului.

Din raţiuni de securitate şi pentru a oferi pacientului posibilitatea

de a face pauză atunci cînd simte nevoia, motorul trebuie să fie

prevăzut cu un sistem de oprire constînd fie într-o pîrghie de debreiere,

fie într-un întrerupător manual.

Dat fiind faptul că orice greşeală de reglare poate avea

consecinţe grave asupra articulaţiei, această tehnică este puţin

utilizată.

La anumite aparate, motorul intervine doar într-o anumită etapă

a mişcării: o comandă manuală permite punerea lui în funcţiune în

momentul cînd mişcarea activă nu mai este posibilă sau atunci cînd se

doreşte să se insiste asupra ultimelor grade de amplitudine.

2. Mobilizarea articulară autopasivă

Piesa articulată este pusă în mişcare de către pacient prin

intermediul altui membru, superior sau inferior. Există mai multe tipuri

de sisteme mecanice:

- pîrghie manuală directă: acţionată cu ajutorul membrului

superior, prelungeşte piesa articulată;

- pîrghie manuală cu manivelă sau volant (fig.3);

- pedală directă, tip maşină de cusut;

- pedală care pune în mişcare un volant, tip bicicletă medicinală.

Mobilizarea poate fi în întregime pasivă, dar poate fi şi activă-

asistată, existînd în fapt două posibilităţi:

- segmentul de membru pune în mişcare piesa

metalică cu ajutorul sistemului autoasistat;

- sistemul intervine doar într-o anumită etapă a

mişcării.

Fig.3 . Mobilizare articulară autopasivă: manivelă ce antrenează un

sistem de roţi şi curele de transmisie.

3. Mobilizarea articulară activă contra rezistenţă

Segmentul de membru provoacă deplasarea piesei articulate,

mişcare căreia i se opune o forţă exterioară (această forţă, care este

de fapt o rezistenţă, poate fi obţinută cu ajutorul mai multor tipuri de

sisteme mecanice).

Sistemul „greutate - scripete". Este un sistem care

funcţionează la fel ca şi sistemul pasiv din paragraful 1, cu deosebirea

că în acest caz avem în vedere partea activă a mişcării. Rezistenţa

intervine doar pe unul dintre sensurile mişcării, revenirea fiind pasivă

sau, lucru şi mai de dorit, îmbrăcînd forma unei rezistenţe negative

(cursă musculară excentrică). Rezistenţa este direct proporţională cu

greutăţile suspendate de cablu, conform principiilor terapiei cu scripeţi.

Sistemul „greutate -pîrghie". Sistemul funcţionează la fel

ca sistemul pasiv descris în paragraful 1, un sens al mişcării fiind activ,

iar revenirea pasivă sau cu rezistenţă negativă. La o greutate

constantă, rezistenţa este proporţională cu lungimea braţului pîrghiei.

La aparatele de circumducţie, sistemul cu o contragreutate, care

presupune desfăşurarea unei părţi a mişcării în mobilizare pasivă, a

fost înlocuit cu un sistem cu patru contragreutăţi, situate în acelaşi

plan pe axe perpendiculare. în acest sistem similar volantului,

rezistenţa este constantă şi proporţională cu masa şi cu pătratul razei

(fig.4).

Fig. 4. Mobilizare activă contra rezistenţă: sistem cu patru contragreutăţi.

Sistemul hidraulic. Obţinută prin deplasarea unui fluid

dintr-un compartiment în altul, rezistenţa creşte sau scade în funcţie

de diametrul vanelor de trecere.

Sistemul se compune aşadar dintr-un cilindru împărţit în două

compartimente

şi un piston care împinge lichidul dintr-un compartiment în altul prin

vane cu diametre variabile, rezistenţa depinzînd de gradul de

deschidere a vanelor.

Rezistenţa este constantă în ambele etape ale mişcării,

indiferent de poziţia segmentului în spaţiu sau de valoarea unghiulară

a deplasării, şi anulează orice inerţie, avantaj considerabil ce

recomandă acest system dintre toate celelalte sisteme bazate pe

rezistenţă (fig. 5).

Fig.5. Rezistenţa în sistemul hidraulic (H. Cuinier):- rezistenţă în ambele sensuri ale mişcării: dus (circuitul a) şi întors (circuitul b) ;- rezistenţă variabilă în funcţie de vană (cîte o vană pe circuit).

Sistemul elastic. Rezistenţa este dată de tensionarea unui

elastic sau a unui resort. Ea creşte în timpul tensionării sistemului şi

atinge valoarea maximă la sfîrşitul întinderii, întoarcerea la lungimea

normală putînd antrena fie o mişcare pasivă, fie o mişcare activă cu

rezistenţă.

Elasticul este utilizat doar în stare de tensiune, în vreme ce

resortul poate fi utilizat atît în tensiune, cît şi în compresiune (fig.6).

Fig.6. Rezistenţa în sistemul elastic:

A).resort în stare de tensiune;

B) resort în stare de compresiune.

Sistemul bazat pe frecare. Rezistenţa în acest sistem, cu

aplicaţii în principal la dispozitivul de frînare utilizat la biciclete, este

obţinută prin frecarea dintre două suprafeţe.