Pr. Prof. Irimia Marga

Curs – Drept Canonic ( langă Pr. Ielciu)

* - Acest material conţine ce s-a vorbit în clasă la respectivul curs. - Cuprinde mai mult sau mai puţin, depinde de dispoziţia pe care am

avut-o şi posibil sau nu, să conţină greşeli grave de redactare şi/sau exprimare- Nefiind prezent în unele zile, din binecuvântate pricini desigur , am

completat cu ceea ce a scris Iordache Costinel. Vă doresc multă baftă !!!!

Bolboaşă – Şofaru – Alin

13 OCTOMBRIE 2011

Când vorbim despre drept vorbim despre drept ca valoare sau despre lege?DREPT -------LEGECe este întâi, dreptul sau legea? Răspunsurile sunt mai multe, fiecare după cum vrea.

Între cele două, DREPT ŞI LEGE nu există separaţie astfel, dreptul determină legea şi legea determinîă dreptul.

Cum este împărţită legea? Când se doreşte o clasificare atunci avem:

Prima împărţire

------ lege divină ----- A Legea veşnică B Legea morală C Legea potitivă dumnezeiască ----------- Legea V.T Legea ----------- Legea N. T

------- lege omenească ------- Legea Bisericească -------- Legea Civilă

1

După formă şi efect

----------- nemijlocit obligatorie ------- legea afirmativă -------- legea negativăLegea

-------------- obligatorie în mod mijlocit -------- 1. Legea permisivă -------- 2. Legea penală --------- 3. Legea restrictivă

Ultima împărţire

------ Lege Morală --------Lege morală -------- Lege Pozitivă ----- legea dumnezeiască ---L. V.T ---L. N.T ------- legea omenească --- L. Bisericească. --- L. Civilă. Legea

------- Legea fizică ---------Legea anorganică --------- Legea organică ( biologică)

Caracteristicile legii:

1. APIORICĂ - LEGEA are un caracter apioric2. RAŢIONALITATEA - LEGEA are un caracter raţional3. REPETABILITATEA – LEGEA are un caracter repetabil

27 octombrie 2011

Nu exista lege eterna, notiunea de lege eterna este una straina teologiei ortodoxe

2.Creatia – darul lui Dumnezeu coordonat de lege

Dumnezeu a creat lumea din iubire si a sadit in ea legile care sa o coordoneze, una din trasaturile fundamentale ale creatiei este aceea ca toata creatia este guvernata de lege, de aceea creatia nu inseamna haos. Existenta creata are in centru omul si in continuare vom analiza aceste legi din perspectiva omului si a mantuirii lui.

2

Schemele de ora trecuta sunt scheme scolastice, perspectiva ce urmeaza a fi prezentata este una soteriologica. Prima lege din existenta omului este :

a) legea naturala – legea sadita in fiinta, in natura, de aceea se numeste naturala. In afara acestei legi existenta nu este posibila. Legatura dintre fiinte si lege este atat de stransa incat intre cele doua nu se poate face separatie (ex: marul face mere, niciodata marul nu poate sa faca pere sau prune; legea cauzalitatii – toata existenta creata are la baza o cauza).

Legea naturala este asadar un dar ontologic, este de origine metafizica, omul nu o poate controla, nu o poate schimba, pentru ca aceasta lege nu este cauza a omului, cel mult omul poate sa suprime modul de manifestare a unei legi sau sa dirijeze, sa coordoneze sau sa se foloseasca de ea. Legile naturale nu sunt toate la fel si nu determina existenta in aceeasi masura, toate legile naturale cel mult le putem impartii in trei categorii:

legea fizica – se refera la materia anorganica;legea biologica – se refera la materia organica;legea morala-naturala, care priveste existenta umana, paganii care nu au lege din fire fac

ale legii. Omul, coroana creatiei, este si el dependent de toate aceste legi, la inceput intre om si

legile creatiei era o armonie deplina, aceasta este intelesul expresiei creatia era buna foarte, chemarea omului sau interdictia pe care Dumnezeu a dat-o omului de a nu manca din pomul oprit este o chemare la o existenta superioara, bazata pe ascultare fata de Creator, o existenta care sa depaseasca legile simple naturale bazate pe comuniunea dintre om si Dumnezeu.

Caderea nu l-a ridicat pe om la aceasta existenta ci l-a coborat chiar mai jos, refuzul ascultarii in baza libertatii pe care Dumnezeu i-a dat-o; a insemnat si degradarea raportului dintre om si legile naturale ce nu s-au mai aflat in armonie, acesta este sensul izgonirii din Rai – pierderea armoniei; omul a ajuns intr-o existenta suferinda, lucru pe care il vedem si astazi.

Culmea pervertirii legii naturale este moartea, care paraziteaza asa de mult legea naturala ca lasa impresia ca ea insasi este lege, de aceea crestinul nu se poate impaca cu moartea, pentru ca ea nu apartine creatiei. Cei care nu cred in Dumnezeu fac din moarte o lege, o necesitate, dar totusi nu vor sa se supuna acestei legi; la fel ca atunci cand mergi pe o strada si cand e un semafor treci pe rosu, incat la un moment dat acest lucru pare o obisnuinta.

Legea naturala suferinda a devenit insuficienta existentei normale si naturale a omului, mai mult moartea face ca existenta omului sa devina si nefericita.

Cea mai mare neputinta a legii naturale este moartea, de aceea mantuirea omului nu a putut veni prin legea naturala, ci el a trebuit sa aspire mai sus spre alte legi care sa il ridice la o existenta mai buna si mai fericita.

b) legea pozitiva – este legea data de om, mai poate fi numita si lege sociala, lege civila sau alte forme de legi pe care omul le poate creea, prin faptul ca omul creeaza legi se vede cel mai bine chipul lui Dumnezeu in om. Scolastica a caracterizat chipul lui Dumnezeu in om prin trei aspecte: ratiune, vointa si sentiment, pe care intr-o masura mai mica sau mai mare le intalnim si la animale, totusi teologia ortodoxa caracterizeaza chipul lui Dumnezeu in om prin alte aspecte: omul este singura fiinta creatoare de legi, singura fiinta capabila de sentiment religios si singura fiinta capabila sa comunice (sa vorbeasca).

Omul si-a dat propriile lui legi pentru o existenta mai buna, la inceput legi simple primitive pentru a-si feri fiinta de degradare, umanitatea fara un minim de legi pozitive este ca natura fara legi naturale, adica s-ar intoarce in haos. Prima lege pe care si-a dat-o omul, a fost imbracamintea.

3

3 noiembrie 2011

Legea pe care omul si-a facut-o a avut si are mai multe caracteristici:o dimensiune morala; este personala, dar si colectiva, pentru ca ii are in vedere si pe ceilalti;o dimensiune sacrala, de aceea avem unele legi ca date de catre zei (codul lui Hamurabi);

Odata cu evolutia civilizatiei si omenirii, sistemul de legi pe care omul si l-a facut a devenit tot mai complex, de aici nascandu-se si stiintele juridice. Imperiul Roman a fost cel care a ridicat aceasta stiinta juridica la un nivel foarte inalt, care a inspirat apoi toate legile omenirii pana in ziua de astazi. Gandirea aceasta juridica, bazata pe legea pozitiva nu a reusit insa sa il mantuiasca pe om, sa refaca relatia lui cu Dumnezeu.

Legea pozitiva nu poate sa ii ofere omului fericirea, pentru ca izvorul legii pozitive ramane omul, mai mult, omul prin legile lui a cautat sa isi apere interesele lui si in felul acesta, cea mai mare neputinta a legii pozitive este egoismul sub formele lui, pesonal sau al unui grup de oameni. Lucrul acesta l-au constatat si romanii cand au spus greseala comuna face dreptul (Ex: avortul), sau auctoritas non veritas facent legent – autoritatea nu adevarul face legea (cine are puterea face legea, nu adevarul sau moralitatea), dura lex, sed lex -legea e dura, dar e lege.

Asadar legea pozitiva nu-l poate mantui pe om, ideea de a creea un sistem juridic perfect care sa il mantuiasca pe om sau il faca fericit, este o idee utopica, iata de ce Hristos, nu a venit sa strice legile care guvernau perioada aceea, pentru ca stia ca nu schimbarea legilor si a regimului politic va aduce oamenilor mantuire. Mantuirea, cu alte cuvinte, inseamna si eliberarea omului de egoismul legii sociale.

Legea Vechiului Testament sau legea lui Moise

Din aceasta insuficienta a mortii si a egoismului, omul nu s-a putut ridica singur, de aceea a intervenit Dumnezeu. El are initiativa mantuirii omului si asa a parut o lege noua, superioara si legii pozitive si legii naturale, care il are autor pe insusi Dumnezeu, in felul acesta, legea a dobandit o dimensiune verticala, iar omul a inscris-o in inima lui, asa s-a nascut, asa a fost revelata legea Vechiului Testament date intregii omeniri prin Moise.

Si daca Legea sociala imi spune ca trebuie sa respect proprietatea altuia, dar daca iau din ea si nu ma prinde nimeni sunt cinstit, legea morala imi spune ca sunt vinovat.

Prin Legea V.T. omul dobandeste si un sens superior al existentei prin ramanerea in revelatie. Legea lui Moise l-a ridicat pe om si la o intelegere superioara a legilor naturale, prin porunca sa nu iti faci chip cioplit, sa nu idolatrizezi materia. Prin urmare legea veche l-a ridicat pe om la o existenta verticala cum este de altfel si statura lui, omul e vertical. Totusi Legea VT nu l-a mantuit pe om, nu i-a adus fericirea deplina, nu i-a deschis Raiul, de ce? Pentru ca nu a depasit pacatul in esenta lui, pacatul a fost doar interzis, dar nu curatat, pacatul a fost inlaturat, dar nu spalat, de aceea ideea fundamentala a VT este necesitatea unui Mesia, unui Mantuitor, deoarece, daca legea veche era curata pe deplin de pacat, nu mai era nevoie de Hristos.

De aceea pacatul ramane ca cea mai mare neputinta a V.T. care a deschis calea spre legea cea noua.

Legea Mantuitorului Iisus Hristos sau Legea vietii

4

Este legea care se scrie cu L mare, este Legea adusa de Mesia cel asteptat prin care vine mantuirea, prin care omul dobandeste desavarsirea. F 1.

Asa se inteleg cuvintele Mantuitorului care spune: Eu nu am venit sa stric legea, ci sa plinesc.

Iata ca a vorbi despre lege nu inseamna doar a filosofa, ideea de perfectiune a legii nu e o idee pur juridica, ci o idee teologica, pentru ca perfectiunea legii este Hristos. Legea lui Hristos are la baza ascultarea refacuta din care au cazut protoparintii, de aceea ea are la baza credinta, iubirea si dorinta de mantuire.

De aceea cel care nu crede si nu iubeste si nu doreste mantuirea, ramane undeva jos.Omul este mai mare in genunchi – Arsenie Boca

Legea lui Hristos are la baza si libertatea, de aceea nu constrange si cere oamenilor, ci asteapta din partea oamenilor iubire si jertfa, numai asa ne putem face partasii Invierii. Inseamna cu mult depasirea celorlalte legi, mai ales a legilor naturale, asa se explica minunea, ridicarea deasupra legilor naturale.

Existenţă şi Lege

Existenţa văzută şi nevăzută poate fi caracerizată pentru că poate fi deternimată de mai multe legi. Legea are o dimensiune existenţială. Când vobeşti despre existenţă vorbeşti despre legi şi invers. Problema drepului este una dintre temele funtamentale ale teologiei. Când vorbim de lege avem în vedere şi valoarea dreptului şi invers.

Teologia dreptului înseamnă tocmai a vorbi în mod unitar despre lege ca şi caracteristică a existenţei dar mereu raportată la îndreptarea omului adică la mântuirea lui.

Existenţa fără lege ar fi o imposibilitate , s-ar întoarce la începuturi tohu-vagohu – netocmit şi gol. Privind existenţa, legea dreptul şi dreptatea în mod unitar şi raportându-le la Dumnezeu Existenţa supremă, putem să afirmăm următoarele :

1. Dumnezeu – existenţa supremă în afara oricărei legi- El este suprema taină a existenţei, cunoaşterea a fost posibilă prin revelaţie, prin autodescoperire. Dumnezeu este autorul lumii create, autorul tuturor legilor din lumea văzută şi nevăzută. El este izvorul tuturor valorilor. Dumnezeu este existenţa necauzată, în timp ce existenţa creată are la bază în principal legea cauzalităţii. După Sfinţii Părinţi, în Dumnezeu nu există nici o lege. Pentru că dacă ar exista o lege, ar însemna că Dumnezeu este cauzat – de ceva sau de cineva – . Potrivit Sf. Părinţi, ideea de lege veşnică este în sine un non-sens. Noţiunea de lege veşnică s-a născut în teologia scolastică şi de acolo a fost împrumutată şi de teologia ortodoxă. Nimicul în filosofia orientală este NIRVANA. Cu cât te încarci cu CARMA ( EXISTENŢĂ) cu atât mai mult nu poţi ajunge în NIRVANA( NIMIC). Extrapolarea este specifică în teologia scolastică şi are o imperfecţiune…..astfel omul e bun, prin extrapolare, Dumnezeu este ATOT-BUN, etc, dar dacă omul e rău prin extrapolare reiese că Dumnezeu este ATOT – RĂU!!!. Acest termen nu este acceptat de teologia ortodoxă. ( de citit PR. STĂNILOAIE – SFÂNTA TREIME SAU LA ÎNCEPUT A FOST IUBIREA ---OBLIGATORIU----)

10 NOIEMBRIE 2011

5

-----L Naturală--------------L Socială----------------L V.T.-----------------L N.T---------

Legea Bisericească sau Canonul este o lege intermediară care leagă cele două lumi. Noi ne află între ACUM ŞI PURUREA. Biserica este cea care are misiunea de a continua opera de mântuire şi de a extinde mântuirea adusă de Hristos asupra lumii. Biserica este teandrică, este divino-umană, ea se află între istorie şi metaistorie, între timp şi veşnicie. Ea se află între LEGEA LUI HRISTOS şi LEGEA SOCIALĂ sau între EVANGHELIE ŞI CODUL PENAL. În Biserică găsim o lege care să corespundă acestor realităţi, o lege care să ţină de Dumnezeu dar şi de om. Această lege se numeşte canon. Canonul – extinderea Legii lui Hristos în realităţile istorice ale Bisericii. CANONUL este dat de oameni dar este născut din duhul Evangheliei, ele prin conţinut se apropie de Evanghelie dar prin formă se aseamănă cu codul civil. Această interferenţă între om şi Dumnezeu o găsin la Corinteni, cap 7 .../// Nu eu vă spun ci Domnul.......Nu Domnul ci eu...///// . Canonul cuprinde elemente ce ţin atât de legea cea nouă cât şi de legea socială. Dreptul canonic nu îl putem numi Ius Divinum sau Ius Humanum.

Canonul reflectă sfinţenia şi revelaţia - canon dogmatic, au în vedere păcatul. Ele formează un tot, un întreg. Deşi ele sunt de cuprins teandric, sunt numite sfinte – Sintele Canoane pentru că urmăresc sinţenia, nu că ar fi cuvânt de evanghelie ci pentru că au fost acceptate de întreaga Biserică. Canoanele ne arpopie de L lui Dumnezeu şi ne depărtează de păcat. Dacă am fi perfecţi nu am avea nevoie de canoane, dar deoarece ne aflăm mereu sub pericolul păcatului, ele caută să ne ferescă. Multe dintre ele ne feresc de fapte pe care noi le-am crede normale şi fără de păcat. Păcatele sunt adevărate capcane. Exemplu : Canonul 50 de la Sinodul Trulan condamnă pe toţi cei care joacă jocuri de noroc !!! . Canonul poate fi numit şi călăuză . Dacă această călăuză ne-ar constrânge, s-ar transforma în escortă . De aceea canoanele nu constrâng, ci conving. Putem da canoanelor un oarecare rol mântuitor. Deoarece ascultând de ele, ascultăm de glasul Bisericii şi al lui Hristos. Chiar şi atunci când dau epitimii – pedepse, ele au un rol de medicament, de refacere şi nu de pedeapsă . Canonul urmăreşte viaţa lui Hristos.

Canonul I al Sinodului VII Ecumenic – numeşte canoanele trâmbiţele Sf Duh. Făcând aluzie la trâmbiţele îngerilor din Apocalipsă. În concepţia scolasticp, canonul este privit ca o normă juridică, asemănătorea legilor pozitive. Iar epitimia este văzută ca o pedeapsă cu rol de satisfacere a lui Dumnezeu cel lezat. JUSTIFICARE – termen teologic specific Bisericii Catolice care arată cum Dumnezeu a fost lezat de credincioşi. Teologia Justificării în Teologia Catolică şi cea Protestantă.

În Teologia Ortodoxă, Canoanele nu trebuie văzute ca legi, ci ca porunci ce se împlinesc prin ascultare liberă. Sf Marcu Ascetul spunea că Hristos stă ascuns în porunci – Hristos stă ascuns şi în canoane (parafrazând).

Sf Simeon Noul Teolog, ne spune că nu noi ţinem canoanele ci invers, canoanele ne ţin pe noi. Termenul potrivit pentru canoane este acela de rânduială, nu de normă. Cel care încalcă canoanele nu înseamnă că nu se supune formalismului ci înseamnă mai degrabă, cădere din har.

Împlinirea canoanelor nu înseamnă formalism şi juridism ci a trăi în Duhul Bisericii. Ele sunt şi documnete istorice, deoarece ne vorbesc şi de unele fapte şi obiceiuri dispărute

Exemplu : canoanele cu privire la sclavi .

17 octombrie 2011

6

Multe canoane sunt cazute in desuitudine, in sensul ca nu pot fi aplicate azi pentru ca s-au aplicat realitatile in care isi desfasoara activitatea Biserica. Ex. Canonul care interzice consumul de sange si nu are un fundament dogmatic – avea scopul de a-i opri pe crestini de la influentele iudaizante si cel mai important prin acest canon aratau ca nu beau sange la Liturghie; canonul despre sclavi; canoanele cu privire la diaconite.

Multe dintre canoane au trecut in timp in desuitudine, dar apoi s-au reactualizat, ca de exemplu, acele canoane care se refera la raportul dintre Biserica si politica. (in perioada politica nu aveau nicio insemnatate, dar azi s-au reactualizat).

Iata de ce Biserica a pastrat toate canoanele si nu a facut o selectie a lor, ci le-a pastrat pe toate intr-o colectie si le aplica in functie de necesitatile prin care trece Biserica.

Cu privire la intelegerea canoanelor trebuie sa accentuam urmatoarele: din nefericire unele canoane, sau canoanele in general sunt gresit intelese ducandu-ne fie intr-o extrema, fie in cealalta, sunt unele opinii care de exemplu le exagereaza continutul sau le hiperbolizeaza, ba mai mult unii au ajuns sa inventeze canoane care de fapt nu exista. Ex: un canon interzice folosirea parfumurilor – uleilor bine mirositoare, avea un scop imoral atunci era folosit in exces.

De multe ori termenul canonic in sine, este folosit exagerat pentru a justifica anumite aspecte din Biserica, ce altfel nu au justificare. Pe de alta parte exista o alta tendinta, aceea de minimalizare sau desconsiderare a canoanelor, asa incat unii au spus ca sa ne eliberam de chinga canoanelor. Realitatea este la mijloc, canoanele nu trebuiesc nici exagerate, nici desconsiderate conform dreptei socotinte.

Multe dintre canoane se aplica prin analogie, de exemplu, interdictia de a intra in altar a mirenilor trebuie inteleasa astazi si ca o interdictie si a aparatelor de filmat in altar. Canoanele dau viata pentru ca izvorasc din viata, de aceea ele nu cunosc abrogarea, nici un canon nu a fost abrogat.

Canoanele sunt o masura impotriva celor fara de masura, o lege impotriva faradelegii. De aceea canonul 2, al S. VII Ecumenic, studierea fara superficialitate a canoanelor. Sf Vasile cel Mare spune ca cei dedati patimilor nu mai respecta canoanele. Canonul 5 al S. Trulan, considera ca a te opune canoanelor, este un pacat de moarte. Sfintele canoane sunt deci calauzele potrivite pentru cei care merg pe calea mantuirii si care ne invata si cum sa ne purtam si cum sa nu gresim ca ne mantuim si sufletele noastre si sufletele pastoritilor nostri.

Iubirea si dreptatea din perspectiva canonica

Iubirea si dreptatea sunt doua valori si doua virtuti care determina viata umana si care sunt fie in armonie, fie in contradictie, in asa fel incat se naste intrebarea: care este raportul dintre ele? Si cum trebuiesc intelese? Cum trebuiesc aplicate?Pentru ca atunci cand aplicam iubirea, nu respectam dreptatea si invers, si atunci care este raspunsul? Cum sa fii drept si iubitor in acelasi timp?iubirea si dreptatea divina, Dumnezeu cel iubitor este drept si Dumnezeu cel drept este si iubitor, aceste cuvinte arata ca iubirea si dreptatea isi au izvorul desavarsit in Dumnezeu, intre cele doua nu poate exista nici un fel de contradictie pentru ca ar insemna altfel, ca in Dumnezeu avem contradictii. Pentru Dumnezeu a iubi inseamna a fi drept si a face dreptate.

Armonia ca trasatura a fiintei divine si a comuniunii treimice interpersonale inseamna si armonia dintre iubire si dreptate, de fapt toate valorile in Dumnezeu sunt in armonie. Unii teologi au scris ca Dumnezeu este mai mult iubitor decat drept.

7

Dumnezeu drept ar trebui sa distruga lumea pacatoasa, dar din aceasta dreptate s-a rastignit Hristos, Dreptatea lui Dumnezeu trebuie inteleasa in sensul ca el vrea ca toti sa fim fericiti ca El – Staniloae, adica extinderea fericirii treimice asupra intregii creaturi.iubirea si dreptatea umana - in actul creatiei, Dumnezeu si-a manifestat iubirea cea dreapta si dreptatea iubitoare, le-a pus in intreaga sa creatie, toata creatia a fost zidita din iubire si a fost zidita dreapta, adica buna spre implinirea legii sadita in ea.

Omul dupa chipul lui Dumnezeu este fiinta capabila si de iubire si de dreptate, porunca din Rai a fost o chemare spre desavarsirea virtutilor omului si a iubirii si dreptatii omului. Dar caderea a produs din pacate slabirea si a iubirii si a dreptatii. Astfel ca iubirea a cazut degradandu-se mai mult spre interesul personal: iubesc numai daca am interes; dreptatea la fel: in justitia formala, in care binele trebuie rasplatit si raul pedepsit. Asa s-a ajuns ca iubirea si dreptatea sa nu mai fie in armonie, pana astazi, niciodata dreptatea egoista si iubirea interesata nu pot fi in armonie.

Legea sociala incearca o armonizare a iubirii si a dreptatii, dar lucrul acesta este o imposibilitate. Poate cel mult sa detensioneze iubirea si dreptatea, sa reduca din amploarea contradictiei, dar niciodata nu poate sa o elimine.

Pronia divina incearca prin legea lui Moise sa il ridice pe om din aceasta stare degradata, iar iubirea si dreptatea au ridicat o forma mai inalta, totusi armonizarea prin legea veche nu a fost posibila jus et ars bonus et eqvitas dreptatea este arta binelui si a egalitatii (Cicero).mantuirea ca refacere a armoniei dintre iubire si dreptate – refacerea armoniei depline dintre dreptate si iubire, devine posibila numai in Hristos. In acest sens mantuirea poate fi vazuta ca o restabilire a comuniunii dintre valori si mai ales dintre dreptate si iubire.

Hristos ridica iubirea atat de sus incat ea merge pana la jertfa, fundamentul biblic In 3,16 Caci atat de mult a iubit Dumnezeu lumea incat pe unicul Sau Fiu l-a dat ca orice crede sa nu moara ci sa aiba viata vesnica. Pe de alta parte Hristos descopera si adevarata dreptate, care nu este dreptatea lumii acesteia, ci dreptatea imparatiei lui Dumnezeu, este o dreptate care inseamna implinirea planului de mantuire al lumii, prin jertfa lui Hristos - Lasa Ioane, ca sa plinim toata dreptatea, adica dreptatea este planul lui Dumnezeu de mantuire, Cautati mai intai Imparatia Cerurilor si toata dreptatea lui/ei si toate celelalte se vor adauga voua.

De aici se vede ca iubirea si dreptatea se armonizeaza numai prin jertfa si iubirea si Invierea lui Hristos. Centrul armoniei depline il constituie crucea, prin cruce Hristos ne arata ca dreptatea poate fi iubitoare si ca iubirea este dreapta.

Impacarea dintre iubire si dreptate se vede in intreaga activitate a Mantuitorului, ex: cand dreptatea umana vrea moartea desfranatei, dreptatea divina cere sa loveasca cel fara de pacat.

Cand iubirea si dreptatea sunt ridicate la starea de jerfa, atunci armonia dintre ele vine de la sine, fara starea de jertfa, iubirea si dreptatea raman in starea de cadere si de pierdere straina de mantuire.

24 noiembrie 2011

In intreaga activitate Mantuitorul incearca sa armonizeze dreptatea si iubirea pentru a se putea ridica la dreptatea si iubirea divina, asa cum apare in parabola lucratorilor la vie, dupa dreptatea umana decazuta, rasplata ar trebui sa vina dupa cantitatea muncii efectuate, adica dupa reguli care tin de timp si spatiu intr-o ordine naturala imperfecta; rasplata stapanului viei vine insa dupa intentie, dupa calitatea muncii, dupa jerfa, adica dupa reguli ce depasesc spatiul si timpul, in ordinea soteriologica a existentei, de aceea aceasta parabola dupa gandirea umana pare

8

nedrepta, dar dupa perspectiva mantuirii este o parabola corecta. De altfel Hristos spune ca si cel ce vine in al 12-lea ceas, este primit ca si primul.

Un alt exemplu se vede si din faptul ca in Scriptura ni se vorbeste ca pacatele parintilor cad pe urmasii lor, pe copii, toti suportam in cele din urma consecintele pacatului stramosesc si intrebarea care se naste de aici: unde este dreptatea? Cum putem explica nedreptatea ca pacatele parintilor sa cada pe copii? Toti punem transmiterea pacatului pe calea lui Dumnezeu, cand de fapt nedreptatea transmiterii pacatului este o consecinta a pacatului nedrept (la fel ca o boala care e mai urata pentru ca este transmisibila, deci trasmisibilitatea nu e vina doctorului ci a bolii), numai ca mereu trebuie sa fim scandalitati de aceasta transmitere a pacatelor. Mantuirea inseamna tocmai eliberarea noastra de scandalul transmiterii pacatelor inaintasilor, de aici pleaca si initiativa mantuirii de la Dumnezeu.

Dorinta lui Dumnezeu de a-si vedea creatura fericita asa cum el insusi e fericit Staniloae. Jertfa la care ne cheama Hristos ne ridica deasupra acestei nedreptati a transmiterii pacatelor inaintasilor. Trasmiterea faptelor bune nu se face la fel ca faptele rele, cele rele nu merg pana la neconditionare, ci raman la conditionat, pentru a ramane Dumnezeu fidel creaturii sale, adica cu libertate.

Fara jertfa, iubirea se rupe de dreptate si cade in sentimentalism si invers, dreptatea se rupe de iubire si cade in formalism, Hristos este cel care ne-a descoperit ca dreptatea se fundamenteaza in iubire, iar iubirea se desavarseste prin dreptate, cat de drept este sa iubesti pe vrajmasi si cata iubire este in dreptatea care il rasplateste pe ultimul ca si pe primul.

Legatura dintre iubire si dreptate reiese din cuvintele lui Hristos: porunca noua va dau voua: sa va iubiti unul pe altul...!

4. iubirea si dreptatea in realitatea istorica a Bisericii -biserica se afla intr-o realitate teandrica, are rolul de a aduce realitatile dumnezeiesti in cele omenesti, iubirea si dreptatea in realitatile umano-sociale se afla in conflict permanent, Biserica are rolul de a ridica raportul dintre iubire si dreptate, de la nivel social, la nivel hristic, adica de la conflict la armonie si aceasta este o lucrare tainica, plina de jerfa a Bisericii.

Toate Tainele Bisericii urmaresc acest scop, dar cel mai evident, armonia dintre dreptate si iubire se realizeaza in taina spovedaniei, in aceasta se intalnesc iubirea ingusta si dreptatea egoista a oamenilor cu iubirea si dreptatea dumnezeiasca. Prin marturisire, pacatul ca produs al nedreptatii si al lipsei de iubire, isi cauta vindecare in iubirea si dreptatea lui Hristos, iata de ce e nevoie de pastrarea secretului spovedaniei.

Armonia deplina insa, a dreptatii si a iubirii, va avea loc abia la judecata de apoi, atunci se va face dreptate prin iubire si iubirea se va implini in dreptate, atunci armonizarea va fi deplina. La judecata de apoi, dreptatea prin iubire va fi vesnica, iar iubirea prin dreptate va fi buna. Iata de ce judecata nu inseamna justitie sau tribunal, ci este momentul in care se descopera

9

cat de mult am cat de mult am imbinat in viata noastra iubirea cu dreptatea, adica cat de mult am realizat sfintenia. Unul din simbolurile dintre armonie si iubire este Sf Nicolae, care prin iubire ii salveaza pe cei saraci, dar raspunde si cu dreptate cand il palmuieste pe Arie, de aceea aduce si cadouri si nuiele.

Exagerarea iubirii in defavoarea dreptatii a dus la erezie in Biserica – apocatastaza, pe care Biserica a condamnat-o, Origen fiind autorul acestei teorii. Exagerarea dreptatii in devafoarea iubirii a dus in Biserica la inchizitie.

Cazul Iubire Dreptate Situatie

A. Un copil sparge geamul unei case pe care nu o stim 0 0 Indifferentism

B. Cand copilul nostru sparge un geam

1 0 Egoism

C. un copil sparge geamul meu

0 1 Juridism

D. Copilul meu sparge geamul meu

1 1 Jertfelnicie

Acest tabel vrea sa arate ca Dumnezeu este cel care se raporteaza la noi in stare de jertfelnicie, este si creatorul nostru si Tatal nostru, si ca aceasta stare de jertfelnicie, ar trebui sa ne implice si pe noi. De aceea orice caz trebuie sa il transformam in situatia jertfelniciei.

Ortodoxia daca ramane doar la lauda si la cuvinte goale e mai rea decat erezia, trebuie traita in fapte. Iubirea si dreptatea se armonizeaza si prin asumarea deplina a Ortodoxiei, de la teorie la practica, pana la ceea ce se transforma in mod concret in viata omului, iubesti? Fii drept! Vrei sa fii drept? Iubeste!

10

5 decembrie 2011

Izvoarele dreptului canonic ortodox

I.D.C.O se impart in felul urmator:

1. Izvorul principal (Legea lui Hristos)2. Izvoarele secundare, ce la randul lor devin izvor al dreptului:

i. secundare generale, valabile pentru intreaga Biserica Ortodoxa – sunt 8: canoanele Bisericii Ortodoxe; canonanele intregitoare; obiceiul de drept canonic ortodox; hotararile panortodoxe; pravilele calugaresti; jurisprudenta ortodoxa; parerile canonistilor; tipicul liturgic ortodox. Acestea sunt cele 8 izvoare generale si fundamentale, caci ele pun baza dreptului ortodox, ele organizeaza si dau continut vietii bisericesti ortodoxe.

ii. particulare, valabile numai pentru Bisericile Locale si difera de la una la alta, sunt 4: legislatia bisericeasca proprie; obiseiul bisericesc local; hotararile organelor de conducere ale Bisericii Locale; legislatia de stat.

Canoanele Bisericii Ortodoxe: acestea sunt hotarari luate la sinoadele ecumenice sau diferite sentinte ale Sf Parinti, sau diferite randuieli ce s-au pastrat pe calea obiceiului. Toate au fost adunate de Biserica intr-o colectie oficiala de canoane, in concret canoanele B.O se impart in urmatoarele categorii:

apostolice, acestea nu provin direct de la Sf. Apostoli, ci din epoca apostolica, unele chiar din perioada postapostolica, chiar si din sec V; fiind alcatuite de diferiti ucenici ai Apostolilor, cu scopul de a pastra Biserica in randuiala si de a nu se departa de invatatura adevarata. Multe s-au fixat in scris in functie de necesitati, la fel ca dogmele. Sunt in numar de 85 de canoane apostolice, in secolul al VI-lea, Dionisie Exiguul le traduce si in latina, dar nu pe toate, ci numai 50, de aceea Biserica Apuseana, a avut doar 50 de canoane apostolice, se pare ca si in mod voit nu le-au acceptat pe celelalte 35 pentru ca unul dintre ele condamna influentele iudaizante, adica oprea folosirea azimelor. Aceste canoane apostolice au dobandit autoritate in biserica pe calea consensului general si a obiceiului, consensu eclesia disperse.

ale Sinoadelor Ecumenice, sunt canoanele care s-au dat la sfarsitul Sinoadelor Ecumenice, cu scopul de a intari hotararile dogmatice luate anterior, dar si de a indrepta unele abateri disciplinare care s-au ivit in Biserica, alte canoane aveau sa stabileasca modul in care Biserica trebuie sa procedeze in anumite situatii. Ex: primirea ereticilor in Biserica, canonul 7, S Ec2. Sinodul Triecumenic de la Niceea din 325 a dat 20 de canoane; Sinodul de la Constantinopol din 381 a dat 7 canoane; Sinodul de la Efes din 431 a dat 8 canoane; Sinodul de la Calcedon din 451 a dat 30 de canoane; Sinodul de la Constantinopol nu a dat nici un canon; Sinodul de la Constantinopol din 691, a dat canoane in sesiunea a doua

11

din 692 si a dat canoane in numele sinodului anterior, anume 102 canoane, de aceea se mai numesc canoanele Sinodului Qvinisex; Sinodul de la Niceea din 787 care a dat 22 de canoane.

ale Sinoadelor Locale, Sinoadele Locale au avut rostul de a rezolva unele probleme locale cu care se confrunta Biserica si la fel ca si Sinoadele Ecumenice au stabilit diferite canoane, deoarece s-a constatat ca multe din hotararile locale sunt importante pentru toata Biserica, la Sinodul Trulan s-a hotarat ca sa se dea valabilitate generala in Biserica unor hotarari locale, in felul acesta hotararile locale au devenit generale.Astfel canonul 2 al Sinodului Trulan recunoaste canoanele urmatoarelor Sinoade Locale: Ancira (314 – 25 canoane), Neocezareea (314 – 15 canoane), Gangra (340 – 21 canoane), Antiohia (341 – 25 canoane), Laodiceea (343 – 60 canoane), Sardica (343 – 21 de canoane), Constantinopol (394 – 2 canoane), Cartagina (419 – 133 de canoane)- cel mai mare numar de canoane la un Sinod, azi e Tunis. La acestea 8 sinoade locale, s-au mai adaugat inca doua sinoade locale, ce au dobandit valoare generala in Biserica prin consensul unanim: Constantinopol (861 -17 canoane), mai este numit si sinodul Protodeftera (I-II), ca sa se faca diferenta intre el si cele Ecumenice, si Constantinopol (879-880 – 3 canoane), numit si Sf. Sofia, pentru ca a avut loc in Biserica Sf. Sofia.

Sf Parinti, sunt de fapt diferite sentinte sau randuieli stabilite ocazional si care au fost acceptate prin consensul unanim al Bisericii, adica Sf Parinti nici nu au stiut ca scriu canoane, atunci cand le-au redactat. Dintre canoanele Sf Vasile cel Mare, canoanele 91 si 92 sunt extrase din lucrarea Periton, agion, dogmaton. Alte canoane: de la Atanasie cel Mare, sunt extrase dintr-o epistola catre Amun, sau Rufinian, unele canoane sunt chiar in versuri, ca de exemplu de la Sf, Grigorie Teologul, din lucrarea Impotriva Apolinaristilor, altele sunt extrase din epistolele pastorale, ca de exemplu la Sf Teofil al Alexandriei, sau altele care sunt din epistole adresate papei de la Roma. La fel ca si canoanele de la sinoadele locale, acestea au fost recunoscute prin canonul 2 Trulan, adica sunt defapt canoane ale Sinoadelor Ecumenice. Canoanele Sf Parinti: Dionisie al Alexandriei – 4 canoane, +265; Grigorie Taumaturgul +270 - 12 canoane, Petru al Alexandriei +311 – 15 canoane; Atanasie cel Mare +373 – 3 canoane; Vasile cel Mare +379 – 92 de canoane; Timotei al Alexandiei +385 -18 canoane; Grigore de Nazianz +389 – 1 canon; Amfilohie de Iconiu +325 – 2 canon; Grigorie de Nissa +395 – 8 canoane, Teofil al Alexandriei +412 – 14 canoane, Chiril al Alexandriei +444 – 5 canoane, Chenadie al Constantinopolului +471 -1 canon. Acestia sunt cei 12 Sf Parinti, care au dat canoane prin intermediul Sinodului Trulan, la care se adauga Tarasie +806 – 1 canon, dat fiind ca el a trait dupa Sinodul Trulan.

Acestea sunt cele 4 categorii de canoane, ce numara in total 771 de canoane, si acesta este primul izvor general.

2. Canoanele intregitoare: acestea s-au adaugat colectiei de canoane a Bisericii cu scopul de a intari si a intregi viata Bisericeasca, ele s-au acceptat prin consens, dar sunt numite intregitoare pentru ca ele de fapt nu aduc nimic nou in viata bisericeasca, acestea sunt: Sf Ioan Postitorul +619 – 65 de canoane, Nechifor Marturisitorul

12

+818 – 49 de canoane, Nicolae al Constantinopolului +1111 si care a dat 11 canoane; sunt diferite prescriptii canonice: 3 Sf Vasile cel Mare, 3 Sf Ioan Gura de Aur si 1 Sf Anastasie al Antionhiei. In total avem 139 de canoane intregitoare, acestea au fost adunate de Patriarhul Fotie al Constantinopolului intr-o colectie oficiala, la anul 883 si care a fost aprobata la anul 920 de un Sinod Local din Constantinopol, ca fiind o colectie oficiala de canoane a Bisericii. Aproape intotdeauna s-au pus si cele intregitoare, in total 903 canoane.

Ultima colectie in limba roamna: Pr Cleopa – Canoanele Bisericii Ortodoxe Romane.

12 decembrie 2011

Dreptul de stat, in vechiul cod civil romanesc din anul 1864, care a fost abrogat in anul 2011, art 600 ce prevedea ca ingradirea proprietatii sa se faca dupa obicei (intr-un fel se face in Ardeal si in altfel in Oltenia), ART 607 prevede ca sadirea arborilor de la hotar sa se faca dupa obicei.

4. Hotararile panortodoxe, este vorba de acele hotarari care s-au luat pentru intreaga ortodoxie dobandind valabilitate prin consensul general al Bisericii. De exemplu Sinodul Local Constantinopol 920, a stabilit colectia de canoane a Bisericii Ortodoxe pana in ziua de azi, dar Sinodul a fost unul Loca, dar prin consensul general a dobandit autoritate. Acest sinod a hotarat si interzicerea casatoriei a patra. Apoi avem hotararile Sinodului Panortodox de la Iasi 1942 – Marturisirea de Credinta a lui Petru Movila. Ierusalim 1672 cand s-a aprobat Marturisirea Patriarhului Dositei al Ierusalimului. O alta hotarare panortodoxa – Hotararea Congresului Panortodox de la Constantinopol 1923 – acceptarea indreptarii calendarului si punerea in practica dupa cum hotaraste fiecare Biserica Locala, nu au acceptat: Ierusalim, Rusii, Sarbii si Muntele Athos, cu exceptia Vatopedului care a acceptat stilul nou. Alte intalniri panortodoxe au privit mai ales relatiile ecumenice si intrunirea viitorului Sf si Mare Sinod al Ortodoxiei.

13

Astfel la Congresul Facultatilor de Teologie din Atena 1936 s-a hotarat ca Hramul tuturor Facultatilor de Teologie sa fie Sf Trei Ierarhi, apoi intalnirea panortodoxa de la Moscova 1948 hotarari referitoare la hirotoniile anglicane si calendar (s-a spus ca a fost o intalnire referitoare la venirea comunismului pentru desfiintarea Bisericii Greco Catolice, poate doar sa se fi adus la cunostinta ca se va aduce comunismul peste tot). Apoi avem hotararile Conferintelor Panortodoxe ce au pregatit si pregatesc in continuare viitorul Sf Mare Sinod: Rodos I 1961, Rodos II 1963, Rodos III 1964, Champesy 1968, Champesy 1986, Champesy 1972 si care aveau sa se continue dupa anul 1990, 1993, 1995.

5.Pravilele calugaresti, sunt diferite colectii de randuieli privind viata monahala, ele sunt alcatuite de timpuriu, si care se pastreaza pana in ziua de azi. 1. Regulile Sf Pahomie cel Mare +225 – care a stabilit 142 de reguli si 52 de explicari; 2. Regulile Sf Vasile cel Mare +379 - 50 de reguli mari si 313 reguli mici (acestea sunt cele de baza pentru viata monahala ortodoxa), 3 Regulile Sf Ioan Casian +435 – 83 de reguli si care s-a retras in Galia, 4. Regulile Sf Benedict de Nurcia +543 – 73 de reguli dupa modelul vasilian, monahii care traiesc dupa regulile lui formeaza pana azi ordinul benedictin, 5. Regulile Sf Savas de la Ierusalim +562 – care a intemeiat Manastirea existenta si azi, el este si autorul Tipicului Mare, iar regulile Sf Sava stau pana azi la baza statului fratiei Sf Mormanat, 6. Regulile Sf Teodor Studitul +789 – regulile pe care le-a stabilit la manastirea Studion din C-tinopol, care azi e o ruina; 7. Regulile Sf Atanasie Atonitul +970 – este intemeietorul Sf Munte Athos, si a stabilit regulile dupa care se conduce pana astazi, dintre care cea mai cunoscuta este interdictia femeilor de a merge in Muntele Athos, totusi protectoarea Muntelui este Maica Domnului. 8 Regulile Sf Teodosie Pecersky + de la Kiev din sec XI – pentru Lavra Pecerskaya

13 decembrie 2011

.Sf Sava de la Milandar din sec XIII, este vorba despre Savanemania, reorganizatorul Bisericii Ortodoxe Sarbe; 10. Sf Calinic de la Cernica sec XIX, cel care a randuit viata monahala la Frasinei prin aplicarea regulilor atonite.

6.jurisprudenta ortodoxa – prin jurisprudenta ortodoxa intelegem practica din viata Bisericii Ortodoxe, sau solutiile care se iau de autoritatile ortodoxe in diferite situatii. Orice solutie anterioara poate constitui izvor si inspiratie pentru o solutie ulterioara. Solutia anterioara poarta numele de „caz de precedenta”. Chiar daca fiecare situatie este unica in felul ei, totusi rezolvarile anterioare pot inspira rezolvarile ulterioare, de aceea atunci cand se ia in Biserica o anumita hotarare trebuie sa aiba in vedere ca aceasta poate genera perpetuarea ei ulterioara.

In regulamentul de procedura al B.O.R., in art 206 se spune: hotararile ce se vor lua, vor putea servi ca jurisprudente pentru intreaga Biserica Ortodoxa Romana.

14

7. parerile canonistilor – sunt comentariile, interpretarile, sugestiile, studiile pe care le fac canonistii cu privire la diferite aspecte canonice din viata Bisericii. De aceea atunci cand Biserica nu intelege anumite canoane vechi ale Bisericii apeleaza la parerile canonistilor: canonul 15 Trulan – interzice relatiile cu iudei, intepretarile canonistilor explica aceste canoane, pentru a nu fi intelese ca hotarari antisemite, ci apara biserica de influentele iudaizante. Biserica are in acest sens o doctrina canonica, adica acea invatatura, prin care se talcuiesc corect si se aplica cu folos legile bisericesti. Pana in 2008 toti episcopii erau alesi de cler si mireni, in noul statut al B.O.R. s-a impus opinia ca episcopii sa nu mai fie alesi de popor, ci de Sf Sinod.

Canonistii ce au explicat canoanele inca din Biserica Primara: Sf Ciprian al Cartaginei, Sf Dionisie al Alexandriei, ambii din sec III; sec IV: Sf Vasile cel Mare, Sf Ioan Gura de Aur; sec VI: Ioan Scolasticul si Dionisie Exiguul; sec VIII-IX Teodor Studitul si Patriarhul Fotie. Cei mai cunoscuti si mai prolifici canonisti ai Bisericii au fost: Alexie Aristen +1160 si care a fost nomofilax (rectorul scolii de drept din Constantinopol), a trait in timpul Imp Ioan Comnenul; Ioan Zonaras, a trait in secolul XII si care a fost cronograf (istoric), a trait in timpul Imp Emanuel Comnenul; Teodor Balsamon, a trait tot in secolul XII si a fost nomofilax, in timpul Imp Isac Anghel. Toti trei au scris comentarii la canoane care ni se pastreaza pana in ziua de astazi. Ele au fost traduse in limba sarba de episcopul Milas si apoi in romaneste si publicate la Arad in 4 volume intre 1930-1936.

Alti canonisti din sec XII-XIII Doxa Patriul, Dimitrie Homateul si Arsenie Antorian. Sec XIV: Matei Vlastaes si Constantin Armopulos.

La romani in sec XX au aparut o serie de comentatori de canoane: Pr Prof Liviu Stan – cel mai canonist al BOR, Prof Iorgu Ivan, Arhid Ioan Floca; la acestia il adaugam si pe pr Constantin Dron, care a tradus si a comentat canoanele apostolice si canoanele Sinoadelor Ecumenice.

8. Tipicul liturgic ortodox

Nu este un izvor doar al cultului ci si al dreptului canonic, un cult care respecta tipicul este si un cult care respecta ordinea canonica in Biserica, randuielile de cult sunt si ele randuieli canonice, de aceea cel care incalca aceste randuieli risca sa fie acuzat de necanonicitate. Ex: o randuiala de cult este aceea ca la Sf Maslu sa se slujeasca mai multi preoti (7), dar niciodata un singur preot, fara o motivatie serioasa. De asemenea incalcarile regulate ale tipucului inseamna dezordine canonica pentru care preotul sau slujitorul poate fi tras la raspundere.

Izvoarele secundare

Acestea sunt secundare, sunt in numar de 4 si sunt valabila in fiecare Biserica Locala:

15

1. Legislatia bisericeasca locala: fiecare Biserica Locala, pornind de la Sf Canoane si de la traditia Bisericii si-a alcatuit o legislatie proprie, care nu intra in contradictie cu legislatia altei biserici locale, ci aplica principiul unitate in diversitate, asa au aparut de timpuriu pravilele in Bisericile Locale. Pravila de Targoviste din 1652 stabileste ca spovedania sa inceapa la varsta de 12 ani pentru fete si 14 ani pentru baieti. Dupa pravile au urmat canonismele, diferite randuieli cu valoare canonica, iar apoi, mai ales in secolul XIX-XX fiecare Biserica si-a alcatuit un Statut de organizare si functionare.

Alaturi de aceste statute, functioneaza si o serie de regulamente cu privire la aspecte ale vietii bisericesti: regulile de procedura si judecata, regimul monahal, regimul cimitirelor, etc.

2. Obiceiul de drept si jurisprudenta locala – fiecare B. Locala are o serie de obiceiuri pe care le respecta si le pastreaza, iarasi in acord cu invatatura Bisericii si in armonie cu celelalte Biserici Locale. Ex: modul alcatuirii vesmintelor liturgice, vesmintele calugarilor sunt diferite, chiar intr-o Biserica Locala avem obiceiuri diferite, obiceiuri liturgice diferite, de asemenea duhovnicia (la sarbi odata ce esti hirotonit esti automat preot, la noi e o ierurgie speciala); alte obiceiuri au caracter canonic, cu privire la ordinea scaunelor episcopale in biserica (la romani totdeauna primul scaun de mitropolit este al Munteniei – Patriarh, Moldova, Ardeal, Muntenia, Cluj, Banatul si celelalte); felul in care se accepta casatoriile mixte. Jurisprudenta locala inseamna ca solutiile luate anterior pot fi izvor pentru solutiile luate dupa aceea.

3. Hotararile tuturor organelor de conducere ale Bisericii potrivit jurisdisctiei lor. Organele de conducere ale Bisericii, de la parohie, pana la Sf. Sinod, pot sa ia diferite hotarari care sunt valabile numai in jurisdictia acestora, ele sunt cu alte cuvinte izvor de drept. (ex: contributia de la parohie).

4. Legislatia de stat – in fiecare stat exista o anumita constitutie, diferite coduri (civil, penal) si legi speciale privind viata cultelor religioase. Fiecare B.O. Locala ia in calcul, si se supune acestei legislatii civile, atata timp cat aceasta legislatie nu contravine invataturii de credinta a Bisericii. (ex: in Grecia nu exista dualitatea dintre casatoria civila si casatoria religioasa). Apoi avem diferite legi: legea privind regimul general al cultelor, codul civil, codul penal, anumite fapte condamnate chiar de codul penal (violarea secretului profesional)

16

15 decembrie 2011

Codicii şi colecţiile de legi bisericeşti

Colecţia de legi bisericeşti înseamnă un ansamblu de legi adunate într-o singură sau mai multe cărţi care nu urmăreşte un sistem de criterii foarte amănunţit. Codul de legi bisericeşti este însă un ansamblu de legi sistematizat după teme şi criterii bine puse la punct. Termenul de cod, derivă de la condere – a întemeia. Au existat multe colecţii de legi bisericeşti, chiar şi coduri, dar mai puţine. Până astăzi, ele sunt adunate de Fotie într-o colecţie oficiată. Criteriul este cel al vechimii, dar canoanele nu sunt sistematizate într-un cod.

A .– colecţiile apostolice – prima categorie de colecţii, canoane, alcătuite încă din vremea apostolilor, până prin secolele III – IV.

I -. Capitolul 15, Faptele Apostolilor, - primă colecţie de hotărâri în Biserica creştină şi care aveau să influenţeze definitiv istoria Bisericii. ( primul sinod Apostolic) – ferirea de idoli, ferirea de sânge şi de sugrumate, ferirea de adulter şi abolire a prescripţiilor Vechiului Testament.

Creştinismul fiind convins că se v-a răspândi la neamuri a hotărât să abolească aceste ritualuri vechi testamentare ce nu aveau fundament dogmatic. Ferirea de sânge şi sugrumate are mai mult un caracter practic, dar şi dogmatic, eliminând ideea de jertfă sângeroasă în Biserică pentru a nu pune în umbră jertfa nesângeroasă.

II – didahia celor 12 Apostoli, care datează de la sfârşitul secolului I, o carte alcătuită din 16 capitole, iar cap 14- 15 cuprind prescripţii despre organizarea Bisericii mai ales cea despre alegerea episcopilor şi a diaconilor ( descoperită în 1865 de Mitropolitul Filotei Verionos)

III – constituţiile apostolice, secolele II – IV – şi care cuprind VIII capitole, iar cap VIII conţine prescripţii bisericeşti.

IV - didascalia, şi ea datează din secolele II III şi a cunoscut cea mai mare răspândire în Biserică. A fost tradusă în greceşte, latină siriană, arabă, etiopiană şi între altele conţine şi prescripţii despre organizarea Bisericii .

B. Colecţiile Canonice. – acele colecţii care cuprind canoanele date de Biserică până într-un anumit moment

17

I – Acolutia – provine din secolul 4, 5 şi care a conţnut canoanele sinoadelor locale şi ale primelor trei sinoade ecumenice. Din nefericire nu s-a păstrat.

II – Colecţia de canoane în 50 de capitole - A fost alcătuită pe la anul 550 de către Patriarhul Ioan Scolasticul şi conţine toate canoanele date până la Sinodul V Ecumenic.

C. Nomo canoanele. – derivă de la nomos – lege de stat şi canon lege bisericească. Au fost acele lucrări care adună la un loc atât legile bisericeşti, cât şi legile civile şi pornesc de la concepţia că viaţa creştinului trebuie să fie în simbioză cu viaţa cetăţeanului. Ideea de separaţie între creştin şi cetăţean, între credincios şi cetăţean este o idee ce s-a dezvoltat în apus după revoluţia franceză şi care pune într-o stare nefirească de duplicitate. Părintele Stăniloae a numit-o Spiritualitatea Integrală. Se foloseşte şi termenul de „sintagmă”. Corespondentul slav al termenului este „ pravilă”.

I – Nomo canonul în 50 de titluri a lui Ioan Scolasticul – alcătuit la 565, este colecţia în 50 de titluri ( vezi mai sus) la care a adăugat legile civile din timpul lui Iustinian, cel mai mare Împărat legiferator din lume.

II – Nomo canonul în 14 titluri – alcătuit probabil de patriarhul Serghie al Constantinopolului în timpul Împăratului Heraclie 610 care s-a pătrat până astăzi şi a cunoscut o larga răspândire

III – Nomo Canonul lui Fotie – alcătuit de Fotie la 883 - cel mai cult şi talental om al Bisericii din secolul IX, el şi-a propus să alcătuiască acest canon şi să adune toate legile bisericeşti şi civile. Sinodul din Constantinopol din 920 aprobă ca colecţie de bază. În secolul 12 el este comentat de Teodor Balsamon.

IV – Nomo canoane mai noi - au apărut mai ales după Schisma cea Mare şi aveau să se răspândească în toată lumea ortodoxă şi prin care noile state în formare aveau să preia legislaţia bizantină şi să asigure perpetuarea Bizanţului, după căderea lui în 1453. Iorga spunea despre Tările Române că sunt Bizanţul după Bizanţ .

1.Nomo canonul lui Grigorie Doxapatriul din secolul 122.Nomo canonul lui Arsenie Andorian secolul 133,Nomo Canonul lui Matei Valastares la anul 1335 – Sintagma Alfabetică organizat după

literela alfabetului grecesc.4.Nomo canonul Duhovnicesc alcătuit în secolul 14 – 15 şi părţi din el tipărit în

Molitfelnice5. Nomo canonul lui Coteleris care s-a tipărit la Paris în 1667 şi care cuprinde 147 de

capitole. El avea să influenţeze foarte mult Pravila Mică de la Govora 1640 – 1641 !!!!!!! ATENŢIE !!!!! PRAVILA LUI COTELIRIS A CIRCULAT CA MANUSCRIS ASTFEL ESTE POSIBILE INFLEUNŢA NU ESTE GREŞALĂ DE ANI

6. Nomo canonul Manuit Malaxus – 1561 – care cuprinde 541 de capitole şi care aea să fie un izvor principal al Pravilei Mari de la Tărgovişte din anul 1652.

7. Nomo canonul Cârja Arhiereilor – a fost alcătuită de Iacob de Ianina al Iepirului la anul 1645.

8. Nomo canonul lui Gheorghe din Trapezunt care a fost profesor la şcoala din Bucureşti şi a alcătuit pe la începutul domniilor fanariote.

18

9. Nomo canonul Carte foarte folositoare de suflet – alcătuită pe la 1790 – 1794 de către Nicodim Aghioritul şi care a cunoscut mare răspândire, însă nu în felul în care se publică.

D – codicii legilor de stat – aceste coduri s-au alătuit în excusivitate din legi de stat care nu au mai preluat canoanele Bisericii dar au păstrat pecetea învăţăturii creştine.

I – Codex Teodosianus – Împăratul Teodosie al II – lea alcătuit la anul 438 ( 425 Prima Universitate Creştină din Constantinopol) prin legile lui se asigură biruinţa creştinismului asupra păgânismului. El a adunat toate legile până în vremea sa iar acele legi păgâne le-a încreştinat . el se foloseşte de alte două codexuri mai vechi care nu ni s-au păstrat şi anume Codex Gregorianus şi Codex Hermogenianus, cunoscute doar cu numele. Cuprinde 16 cărţi sau capitole iar cartea 16 cuprinde legi privind Biserica.

12 ianuarie 2012

II – Corpus Iuris Civilis – cea mai răspândită carte după Sf. Scriptură, a primit acest nume tâtziu, în secolul XVI, dar a apărut în secolul VI, în timpul lui Iustinian. Mai multe legi alcătuite în timpul lui Iustinian, adunate într-un corp de legi :

- Codex – legi de stat emise între 117 – 529, ediţia a doua în 533 , la care a adăugat legile apărute între 529-533 – Codex Iustinianeus

- Novele – legi noi, emise de Iustinian între 534 – 565, ( 153 de novele), multe dintre ele cu referire la viaţa creştină. Ex : se dă o lege ca preoţii să rostească rugăciunile cu voce tare. Aceste novele fac trecerea de la vechiul Drept Roman la Dreptul Bizantin. Prin acestea, Dreptul Roman este salvat şi supravieţuieste până astăzi.

- Instituţiones – a fost elaborată în 534 şi este un manual în studiul dreptului.- Digeste – publicată la anul 533 – cuprinde sinteza gândirii romane, principii,

noţiuni, definiţii, etc – a rămas în felul acesta până astăzi. Una dintre cele mai importante este cea a lui Iulianus, un jurist roman necreştin care a dat o sintagmă celebră cu privire la drept : „Iuris praecepctae sunt caec : oneste vivere alterum non laedere suum cuiquae tribuaere” „Preceptele dreptului sunt acestea a trăi onest, a nu leza pe altul şi a da fiecăruia ceea ce este al său” . O altă definiţie o avem de la Celsus, tot jurist roman : „Ius est ars boni et equi” „Dreptul este arta binelui şi a egalităţii.”

Acste patru cărţi au circulat împreună într-un corpus care a venit în secolul XVI, alături de un alt corpus al Bisericii Apusene Corpus Iuris Canonici

III – Ecogla – o carte „nefericită”, alcătuită de Leon III Isaurul 716 – 740 şi care a fost iconoclast şi a căutat prin acestă carte să reducă influenţa Bisericii asupra statului şi să impună gândirea iconoclastă. Ecogla- selecţie .

IV – Prohiron – la 870 de Vasile I Macedoneanul care restaurează dreptul mutilat de iconoclaşti. Prohiron – mână ( manual).

19

V – Epanagoga – alcătuită la 886 în timpul Împăraţilor Leon şi Alexandru Macedoneanul, care reintroduc legile omise de legislaţia iconoclastă. Între autorii acestei cărţi se numără şi Patriarhul Fotie.

VI – Vasilicalele - alcătuit prin 911 în timpul lui Vasile I Macedoneanul şi fiul său Leon VI Filosoful. A fost codul oficial de legi şi cea mai monumentală colecţie de legi romano – bizantină. Cuprind 60 de cărţi şi acestă legislaţie avea să influenţeze legislaţiile tuturor statelor post bizantine.

VII – Novelele lui Leon VI Filosoful, o carte care cuprinde legile noi emise de Leon VI.

O carte care se adaugă Vasilicalelor.

VIII – Hexabiblos – VI cărţi şi a fost alcătuită în 1345 de către Constantin Harmenopulos (Armenopulos) şi care face o sinteză şi o prescurtare din celelalte cărţi bizantine.

Colecţii de legi bisericeşti în Biserica Romano-Catolică :

I – Codex Canonum Ecclesliaricum :-?? Dionisii Exigui – prima colecţie de legi bisericeşti alcătuită în Apus de stră-românul Dionisie Exigul, în secolul VI . El este considerat Părintele Dreptului Canonic, mai ales în Apus. A tradus în limba latină toate canoanele din vremea aceea, până la Sinodul VII Ecumenic şi VII Sinoade locale. Colecţia lui a devenit Colecţia Oficială în timpul Papei Ornista. Specificul este că el traduce numai 50 de canoane din cele 85.

II- Decretum Graţiani – Alcătuit de Prof Graţian din Bolognia la 1151 şi care cuprinde toate canoanele Bisericii Ortodoxe plus decretariile papale.

III – Corpus Iuris Canonicii – alcătuit la 1500 de Prof. Jean Chappins de la Paris şi care

aună tot materialul canonic din Biserica Apuseană. Are denumirea de Corpus.

IV - Codex Iuris Canonicii . La conciliul I Vatican s-a hotărât sisematizare Copusului Canonic într-un Codex. Lucrul se concretiza în 1917 când s-a elaborat Codex Iuris Canonicii ca şi colecţie oficială a Bisericii Apusene. După Conciliul II Vatican, acest codex a fost revizuit şi s-a elaborat ediţia nouă cu acelaşi titlu în 1983 şi care este până astăzi codul oficial al Bisericii Catolice. Toate celelalte izvoare de drept au fost abrogate.

V – Codex Canonum Ecclesiasticorum Orientalium. Tot la Concilul II Vatican s-a hotărât ca pentru Bisericile Catolice de rit Oriental să se editeze un codex propriu, finalizat în 1990. Valabil pentru toate Bisericile de rit Oriental.

20

COLECŢIILE DE LEGI BISERICEŞTI LA ROMÂNI

Primele pravile care au circulat au fost cele aduse din lumea bizantină.:

I – pravile manuscris în limba greacă şi slavonă. Primele au circulat în manuscris folosindu-se ambele limbi. Prima pravilă despre care ştim că a a existat la români a fost :

A. - Pravila lui Alexandru cel Bun – nu s-a păstrat din nefericire, dar a existat deoarece vorbeşte de ea Dosoftei şi Dimitrie Cantemir. Cuprindea un extras din Vasilicale şi câteva legi cu privire la obiceiul pământului care se v-a numi ulterior Ius Valachorum.

B. - Sintagma lui Matei Vlasteres – a circulat şi în greceşte şi în româneşte.C. - Nomocanonul lui Manuil MalaxusD. - Hexabiblosul lui HarmenopulosE. - Pidalionul- colecţie de canoane cu comentarii alcătuite la Muntele Athos

de ieromonahul Agapie şi călugărul Nicodim Aghioritul . s-a publicat la Laipzic în 1800. A circulat până a fost tradusă la Mănăstirea Neamţ prin purtarea de grijă a lui Veniamic Costachi.

F. - Sintagma lui Iacob din Ianina EpiruluiG. - Canonarul lui Ioan Posticul, Postitorul, Ajunătorul

Anul III Sem I

15 martie 2012

VI. Principiul nomocanonic - este rânduiala potrivit căreia Biserica se conduce după legi proprii dar şi cu respectare legilor de stat care nu contravin Bisericii şi credinţei creştine. S-a născut din realitatea firească că Biserica trebuie să ţină cont de realităîţile în care îşi desfăşoară activitatea. Realitatea cea mai directă şi cea mai importantă pentru Biserică este STATUL . Statul este cea mai importantă formă de organizare. Filosofia marxistă a spus că comunismul duce la ideea de dispariţie a statului. Mântuitorul nu a consacrat statul, a pus problema din punc de vedere existenţial. ( Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu). Mântuitorul nu a fost un revoluţionar politic sau social, deşi ştia că stăpânirea romană este nedreaptă cu evreii. Mântuitorul a vrut să schimbe sufletele oamenilor indiferent de neam ( samarineanca, vameşul), indiferent de ocupaţie ( sutaşul) . după întemeierea Bisericii şi începutul activităţii publice s-a pus întrebarea care este atitudinea corectă faţă de stat.

21

( Atâta timp cât statul nu ne face rau, nu avem treabă cu el, chiar şi cand statul este împotrivă nu ne ridică împotriva lui). Când statul a persecutat Biserica, răspunsul creştinului a fost de supunere faţă de Dumnezeu şi supunere faţă de stat până în punctul în care statul i-a obligat să se lepede de credinţă – aşa s-a născut martiriul – sângele martirilor, sămânţa creştinilor. Această situaţia a durat însă până în 313 când prin edictul de la Mediolanum s-a dat libertate creştinilor. În anul 2013, se serbează 1700 de ani de la acest act. În anul 380, creştinismul devine chiar religie de Stat. Aşa s-a născut în locul persecuţiilor, principiul nomocanonic, adică cel de respect reciproc între stat şi Biserică şi o conlucrare în virtutea credinţei creştine numită simfonie. Împăratul Teodosie II în secolul V, dă puterilor Bisericeşti, puterea de stat, iar mai târziu, Împăratul Marcian dă legilor bisericeşti putere mai mare decât legile de stat. Baza principiului nomocanonic s-au născut şi colecţii de legi comune numite nomocanoane. În secolul IV, V apar nomocanoane, Nomocanonul în 14 titluri de Patriarhul Fotie al Ierusalimului......( vezi cursul anul III sem I ).Principiul nomocanonic a fost preluat de toate statele ortodoxe, mai ales după distrugerea imperiului Bizantin. În Ţara Românănească cea mai cunoscută este Pravila de la Tărgovişte 1452. Principiul nomocanonic a funcţionat până la Cuza, când reformele sale juridice au importat din Apus ideea separării Bisericii de Stat. Separaţia a mers încât întemeierea unei singure realităţi sociale care este familia are loc prin două acte separate. Căsătoria civilă şi Cununia religioasă. Principiul nomocanonic a încetat total în perioada comunistă când deşi se vorbea de o libertate religioasă, Biserica a fost supusă unei persecuţii dure. După 1990, principiul nomocanonic s-a reactivat într-o cu totul altă formă, pe baza principiului libertăţii religioase fără ca statul să mai fie obligat a împărtăşii o concepţie religioasă. Viaţa religioasă a fost împinsă tot mai mult în sfera privată, până într-a acolo unde s-a ajuns la interzicerea însemnelor religioase în Instituţiile publice de Stat. Problema este că Statul poate împărtăşii concepţii necreştine sau anticreştine pe care să LE TRENSPUNĂ ÎN LEGE. Se înţelege prin libertate şi opoziţia faţă de legi. Astăzi , din principiul nomocanonic nu a rămas decât foarte puţin. Biserica rămâne în principiul că respectă statul şi legile cît timp nu contravin credinţei.

VII. Principiul autocefaliei – rânduiala potrivit căreia o ...... se conduce prin organe proprii în mod independent de alte unităţi bisericeşti dar cu care păstrează unitatea dogmatică, cultică şi canonică. Se formează o independenţă administrativă. Temeiurile autocefaliei :

1. naturale – comunităţile umane ţin de condiţiile naturale, geografice, etnice culturale politice religioase., cum aşa unităţile umane sunt separate prin criterii naturale şi Bisericile se pot separa administrativ în baza termenului de autocefalie, ( proprie-căpetenie)

2. istorice – derivă din aceea că primele comunităţi creştine au fost organizate în mod autocefal

3. dogmatice – constau în aceea că omul este fiinţă comunitară dar în acelaşi timp şi liberă. Această libertate trebuie recunoscută şi unor comunitaţi independente. Libertatea comunitară nu trebuie lezată prin centralism

4. canonice – le gasim în Sf. Canoane mai ales în canonul 34 apostolic care prevede : „ episcopii fiecărui neam să recunoască pe cel dintâi dintre dânşii şi nimic important şă nu facă fără de acesta, pentru că numai aşa se poate preamări TATĂL ŞI FIUL ÎN DUHUL SFÂNT”

La întemeierea unei Biserici autocefale trebuie respectate următoarele condiţii : 1. Autocefalia să fie cerută în mod canonic şi să facă dovada dreptei credinţe şi că au

minimum 3, 4 episcopi. Ea trebuie cerută de la Biserica Mamă, aceasta din punct de vedere teoretic, practic, multe s-au întemeiat prin multe neânţelegeri. O problemă încă

22

nerezolvată este legată de întrebarea cine trebuie să acorde autocefalia? Biserica mamă sau Patriarhia Ecumenică?

2. sa fie conferita de sinodul bisericii mame prin emitere de tomos.3. autocefalia să fie recunoscută în mod canonic – toate celelalte Biserici trebuie să

recunoască prin scrisori irenice o nouă autocefalie.Ultima Biserica autocefală a fost Mitropolia Cehiei şi Slovaciei 1992 Autocefalia.

Drepturi şi obligaţii ce decurg din Autocefalie

I Drepturi :

a. privind viaţa internă

1. privind puterea învăţătorească – să alcătuiască şi să difuzeze cărţi cu conţinut dogmatic, să oragnizeze învăţământul teologic propriu, să vegheze la apărarea şi păstrarea dreptei credinte

2. privind puterea sfinţitoare – să hirotonească proprii clerici, mai ales episcopi, să stabilească rânduieli tipiconale, legate de calendar ( stil vechi, stil nou) să sfinţească Sf. Mir, să canonizeze sfinţi să instituie sărbători

3. privind puterea conducătoare – Biserica autocefală poate lua hotărâri şi decizii pentru buna ei organizare, poate organiza Biserica din punct de vedere administrativ-teritorial, poate alege episcopi, poate judeca pe episcopi, poate să îşi organizeze propria diasporă

b. drepturile privind viaţa inter-ortodoxă şi inter-personală :

1. să îşi spună părerea asupra oricărei probleme din biserică2. să îşi spună părerea asupra unui viitor sinod pan-ortodox şi să participe la el3. să recunoască sau nu autocefalia unei noi biserici ortodoxe4. să confere sau nu autocefalia unei unităţi bisericeşti aflate sub jurisdicţia ei5. să hotărască asupra ordinii onorifice în biserică ( dipticele – listele cu episcopi) 6. să participe la mişcarea ecumenică la dialogurile inter-personale şi inter-religioase7. să aibe sau nu legăuri frăţeşti cu celelalte Biserici creştine sau cu celelalte culte

II - Obligaţii

a. să respecte unitatea cultică şi canonică a Bisericii Ortodoxeb. să se supună sinoadelor ecumenice şi a celor pan-ortodoxec. să se consulte cu celelalte biserici surorid. să înscrie în diptice întâi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe surori e. să recunoască hotărârile luat de alte biserici ortodoxe surori

I Bisericile Ortodoxe Autocefale organizate ca Patriarhii

23

1. Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului2. Patriarhia Alexandriei3. Patriarhia Antiohiei4. Patriarhia Ierusalimului5. Patriarhia Rusiei6. Patriarhia Serbiei7. Patriarhia Română 8. Patriarhia Bulgară 9. Patriarhia Georgiei

II. Arhiepiscopii ( mai mare ca Mitropolia !!!! )

1. Arhiepiscopia Ciprului2. Arhiepiscopia Greciei3. Arhiepiscopia Albaniei

III. Mitropolii

1. Mitropolia Poloniei2. Mitropolia Finlandei3. Mitropolia Cehiei şi Slovaciei

VIII. Principiul Autonomiei

- are două aspecte :

1. autonomia externă care este rânduiala potrivit căreia Biserica este independentă faţă de toate organizaţiile şi instituţiile din afara ei , mai ales fată de stat – Biserica îşi eleborează singură legile proprii de organizare. Statul nu se amestecă în eleborarea cultului intern public după cum este învăţătura de credinţă. Acestă autonomie este respectată şi garantată de Constituţie art 29 alin. 5 Cultele sunt autonome faţă de stat.

2. autonomia intarnă – rânduiala potrivit căreia fiecare unitate bisericească are o independenţă relativă faţă de celelalte unităţi bisericeşti fără a afecta unitatea dogmatică, cultică şi canonică a Bisericii. Are o paletă foarte largă de manifestare. Autonomia în sensul cel mai restrâns îl întâlnim la nivel parohial. Se manifestă chiar faţă de unele organizaţii superioare, adică parohia este supusă episcopiei dar îşi administrează bunurile după bunul plac. Poate creşte la nivelul episcopiilor până aproape de autocefalie. De exemplu sunt unele mitropolii dependente de Biserica mamă dar care au un statut propriu de organizare şi funcţionare. Aşa sunt mitropoliile româneşti din diasporă. Mitropoliile locale din interiorul României nu au însă acestă autonomie în a îşi elebora propriul statut. Bisericile locale care vor să devină autonome dar nu autocefale, pot cere recunoaşterea autonomiei de la Biserica mamă respectând 2 condiţii 1. – să ceară autonomia în mod canonic ( dreapta credinţă, respectarea principiilor canonice, minimim 2 episcopi etc) 2 – să fie conferită în mod canonic prin tomos prin care să se stabilească drepturile şi îndatoririle acesteia. Nu se cere consensul celorlalte Biserici Ortodoxe.

24

IX Principiul Iconomiei – este rânduiala potrivit căreia sfintele canoane pot fi aplicate fie cu acrivie( exactitate) fie cu pogoromânt ( în sensul restrans al cuvantului) Sfintele canoane se respectă cu stricteţe – dar daca stricteţea este conjuctural dăunătoare

se poate alege pogorământul , încălcarea fornală a canonului – este cel mai important principiu al dreptului canonic şi ne arată că sf. canoane nu se aplică în mod mecanic ci aplicarea lor este srict legată de viaţa bisericii ca nu cumva prin respectarea canonului să se facă un rău mai mare.

Sfintele canoane nu sunt legate doar de viaţa bisericească sunt lagate şi de autoritatea celui care aplică Sf. Canoane, nu există doi duhovnici identici. Fiecare face sau procedează după înţelepciunea lui, dupăî puterea lui, după intensitatea rugăciunii lui.

Mai poate fi numit şi principiul aplicării în duh a Sf. Canoane nu în literă. Ex. Canonul 36 Cartagina – interzice la hirotonire cei din mediul eterodox. Prin iconomie, Biserica poate trece peste prevederea acestui canon în situaţii absolut justificate ( un convertit la ortodoxie). Nu trebuie înţeles ca unul care anulează canoanele, dimpotrivă, ca unul care urmăreşte logica şi rostul Sf. Canoane.

Principiul iconomiei are în vedere şi excepţia întăreşte regula aplicarea pogorământului întăreşte regula că acrivia întăreşte regula. Dreptul nu poate fi orb ca justiţia, ci el urmăreşte aplicare Sf. Canoane în mod corect de la persoană la persoană. Spovedania în Biserica Ortodoxă se face faţă către faţă nu în confesionare.

Consideraţii canonice privind principiul iconomiei

1. principiul iconomiei evidenţiază liberatatea omului în faţa canonului fără a anula canonul. Liberatea este dar de la Dumnezeu pe care nici Dumnezeu nu a încălcat-o cu atât mai mult Sf. Canoane. Pune accent pe acord, nu pe conformism. Canonul XIII Teofil al Alexandriei îi îndeamnă pe duhovnici asupra canoanelor să facă ceea ce îi îndeamnă Dumnezeu. Să ajungi un instrument care pune accemt pe Duh nu pe literă.

2. Evidenţiază importanţa responsabilităţii celor care aplică Sf. Canoane. Responsabilitatea este deasupra canonului, ea nu trebuie să stea în spatele canonului. Este motivul pentru care un preot poate să vadă altfel decât alt preot. Doi duhovnici nu procedează identic. Fiecare procedează cu responsabilitatea şi cu curajul lui duhovnicesc.

3. principiul iconomiei menţine vie dragostea lui Dumnezeu pentru Biserică. Pentru că Dumnezeu nu vrea să închidă la nimeni uşa mântuirii. Dumnezeul pe care îl propovăduim este Unul Viu care nu comdamnă. Cei care resping sunt cei care nu respectă rânduielile Bisericii, nu Dumnezeu. În aplicarea canoanelor judecata trebuie să fie duhovnicească, nu omenească.

4. acrivia şi pogoromântul se află într-o antinomie, o contradicţie aparentă, nu de substanţă. Fundamentul antinomiei se găseşte în antinomiile din Sf. Scriptură. Ex. Mântuitorul spune că dacă cineva îţi cere haina să îi dai şi cămaşa şi că mai fericit este a da şi nu a lua iar o antinomie este în pilda fecioareleor înţelepte. Spune Mântuitorul că atunci când vorbeşti cuvântul tău să fie da da şi nu nu, iar antinomia. Alt exemplu : să nu zici raca fratelui tău căci oricine zice raca fratelui său este osândit şi apoi raca, în noaptea asta am să vin să iau sufletul tău. Aceste exmemple dau substanţă iconomiei.

25

26 Aprilie 2012

Puterea Bisericească

Puterea este manisfestarea unei voinţe sau împlinirea unei legi fizico-fiziologice, de aici dându-ne seama că puterea are o sensibilitate materială şi una nematerială.

1. Puterea dumnezeiască – în Dumnezeu puterea este nelimitată, adică El este ATOTPUTERNIC, adică manifestarea voinţei divine şi prin aceasta a puterii este nelimitată sau altfel spus între a vrea şi a putea la Dumnezeu există armonie şi continuitate deplină. Voinţa este manifestarea voinţei lui Dumnezeu şi a persoanei lucrătoare, de aceea, armonia o putem extinde la voinţă, putere, toate acestea fiind o conexiune şi o continuitate deplină. Există o întrebare legată de atotputernicia Lui Dumnezeu ce vrea să îi închuie pe teologi „ poate Dumnezeu să facă o piatră aşa de mare încât să nu o poată ridica?” Soluţia, înlocuire „a putea”, cu „a vrea”. Atotputernicia lui Dumnezeu înseamnă armonie. Faptul că Dumnezeu nu poate să facă rău nu limitează atoputernicia Lui, deoarece a face răul înseamnă desfinţarea lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care se autodesfinţează, nu mai este Dumnezeu

2. Puterea naturală – Dumnezeu a creat lumea dându-i fiinţă şi voinţă, iar prin aceasta putere. Manifestarea voinţei duce la manifestarea legilor fizico-biologice. Legile naturale prin împlinare duc la împlinirea..legilor fizico-biologice.... . cu privire la om, omul înzestrat cu voinţă, poate să se manifeste în putere şi cu putere. Între putere şi voinţa umană exista armonie dar nu desăvărşită în Rai. Porunca din Eden îl chema pe om la desăvârşire. Omul a ales păcatul, iar totul a dus la dizarmonie, ducând la cădere şi împlicit la moarte. Omul si-a pierdut puterea de nu muri. Pose non mori a devenit Non pose mori. Puterea de a nu muri, a devenit Nu mai poate să nu moară. Asta a dus la imposibilitatea omului de aotomântuire.

3. Puterea socială sau civilă. – După cădere, existenţa umană trebuia să îmbrace o ordine pentru a nu se întoarce în haos. Aşa s-a născut voinţa socială în dorinţa realizării unui minim de bine, manifestare VOINŢEI SOCIALE, POTRIVIT LEGII POZITIVE, A DAT NAŞTERE PUTERII CIVILE. Izvorul puterii sociale este omul. O putere care izvorăşte de jos. Pentru a asigura continuitatea puterii sociale, ea îşi ia alături constrângerea.

26

Se confundă cu destinul uman, creştere, descreştere dar nu veşnicie. În situaţiile aceste poate să apară o tensiune ce duce la revoluţii. Neputinţa puterii sociale este egoismul şi intereseul meschin al celor care sunt la putere.

4. Puterea în Vechiul Testament – ea dobândeşte o caracteristică aprte, deoarece se încarcă nu numai din voinţa umană ci şi din voinţă divină. A fost puterea cu care au fost înzestraţi profeţii. Prin intermediul voinţei umane s-a manifestat voinţa divină în vederea pregătirii mântuirii şi a aşteptării lui Mesia. Puterea vetero-testamentară nu a dus deplin la mântuire deoarece ea nu s-a putut ridica la puterea iertării păcatului strămoşesc.

5. Puterea mântuitoare a lui Iisus Hristos – Hristos restaurează ontologic raportul dintre fiinţă, voinţă şi putere în om. Fiinţa umană se desăvârşeşte în unirea ipostatică cu fiinţa divină în Hristos. Puterea divină lui Hristos desăvârşeşte prin acesta puterea umană , izbăvind puterea umană de moarte prin înviere, voinţa divină a lui Hristos desăvârşeşte voinţa umană ridicându-o la puterea de a ierta. În cele din urmă, Hristos ne-a eliberat de toate păcatele prin jertfa de pe cruce. Iată cu echilibrul dintre fiinţă voinţă şi putere este restabilit în Hristos.

6. Puterea Bisericească – Hristos întemeiază Biserica pentru ca toţi să se împărtăşească de puterea lui mântuitoare. Cu cât Biserica se află între veşnicie şi timp, am putea spune că Biserica se află între putinţă şi neputinţă. Suntem încă neputincioşi în faţa morţii. Prin Hristos putem să biruim moartea. Ne află, între „acum” şi „pururea”. Hristos dă tuturor puterea de a continua puterea de mântuire, sfârşitul rugăciunii Tatăl nostru fiind Că a Ta este ..... . Acestă puterea se cheamă Har. Hristos prin botez dăruieşte tuturor harul preoţiei universale iar prin hirotonire dăruieşe harul preoţiei speciale de a învăţa, a sfinţii şi a conduce pe credincioşi spre mântuire. Astfel s-a născut puterea Bisericească ca fiind puterea ce se fundamentează în Hristos dar şi în puterea şi în voinţa noastră. Definire : PUTEREA BISERICEASCĂ ESTE PUTEREA LUI HRISTOS EXTINSĂ PRIN HAR ÎN UMANITATE. PUTEREA BISERICEASCĂ ÎNSEAMNĂ ACTUALIZAREA PÂNĂ LA SFÂRŞITUL VEACURILOR A PUTERII LUI. Cel care deţine acestă putere bisericească în acestă lume, area cea mai mare putere deoarece are părtăşie la puterea lui Hristos, la Înviere,dăruieşte iertare de păcate şi actualizează continuu jertfa lui Hristos. Acestă puterea nu vine de la cel care o poartă, iar denaturarea puterii bisericeşti începe cu eroarea că ea izvorăşte de la cel care o deţine. Ierarho-latria, ameninţă Ortodoxia. Aceste lucru se vede şi din modelul în care cineva dobândeşte putere bisericească. Adică trece prin două etape, una umană, una divină. În cazul preotului, partea umană, viitorul candidat alege parohia, episcopul hotarăşte, consiliu decide, apoi partea divină, hirotonia. Pierderea poate avea două aspecte. Un aspect uman, unul divin. Pierderea preoţiei, sub aspect uman se face prin neascultare, schismă, etc iar pierderea Harului se face prin căderea în erzie. Caterisirea are în vedere căderea fie umană, fie harică fie amândouă. Numai caterisirile prin căderea umană se pot ridica ulterior. Caterisirile celor care au căzut prin har nu se pot ridica. Exemplu

27

Ion Creangă ( diacon) dar a fost o caterisire umană datorată faptului că îi plăcea să meragă la teatru, să împuşte ciori din clopotniţa Mănăstirii Golia.

3 mai 2012 *

Împărţirea puterii bisericeşti

Este unitară, de aceea acestă împărţire nu este una absolută, este relativă, în funcţie de criteriul folosit.

----------- puterea bisericească a preoţiei speciale ( clericii) 1. după HAR – (elementul divin) ------------ puterea bisericească a preoţiei generale ( laicii)

2.după elementul uman - ( se împarte în funcţie de jurisdicţie)

----- ÎNVĂŢĂTOREASCĂ -----3. după lucrare - ----- SFINŢITOARE ----- cele trei lucrări ale (misiune) ----- CONDUCĂTOARE ----- Mântuitorului

În viaţa statală se vorbeşte despre separarea puterilor în stat. În viaţa bisericească nu se impune o separare. Există totuşi o autonomie ce porneşte de la nivel local la cel central şi dă o oarecare separare în exercitarea puterii bisericeşti.

SUCCESIUNEA APOSTOLICĂ – prin succesiune apostolică se înţelege în principiu transmiterea până astăzi a moştenirii rămase de la Sfinţii Apostoli.

În ce constă această moştenire? Potrivit Prof. Liviu Stan, ea cuprinde două aspecte : 1. elemente personale care nu s-au transmis precum calitatea de apostol, harismele personale; 2. harul şi credinţa care s-au transmis

28

până în ziua de astăzi. De aceea atunci când se vorbeşte despre succesiunea apostolică se are în vedere atât transmiterea haului cât şi transmiterea credinţei neschimbate. Cine modifică ceva din cele două elemente pierde succesiunea apostolică.

20 Mai 2012

Partea practică a Dreptului Canonic

Exercitarea puterii bisericeşti

Exercitarea puterii învăţătoreştiRânduieli canonice privind predica şi cateheza

Puterea învăţătorească reprezintă o continuare a propovăduirii Evanghelice în istorie până la a doua venire a lui Hristos. Vorbim despre perpetuarea adevărului, un Adevăr suprem care este Hristos. Auzim tot mai multe „păreri” care nu vor decât să relativizeze adevărul. Filosofia este o abordare a înţelegerii tainelor existenţei într-o mare a devărurilor relative. Iar ştiinţa este cea care pleacă de la percepţie pierzând cauza ultimă a existenţei.

Canonul 58 Apostolic – afurisirea sau caterisirea pentru episcopul sau preotul care nu propovăduieşte , adică pentru cel ce nu îşi asumă pe deplin puterea bisericească. Predica este act liturgic, nu este o simplă cuvântare, este act liturgic, asta este motivul pt care se spune dintre uşile împărăteşti

Canonul 19 Trulan – întâi-stătătorii bisericii să predice în Dumninici şi sărbători întregului popor adevărurile credinţei bazate pe Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi sau Sfânta Tradiţie.

Canonul 19 Laudiceea – predica trebuie ţinută după citirea Apostolului şi a Evangheliei, adică acela este momentul culminant al Liturghiei credincioşilor. Astăzi predica s-a mutat fie înainte sau fie după împărtăşirea credincioşilor. Acestă mutaţie este ruptă de contextul liturgic dar este impusă de contextul social.

29

Canonul 20 Trulan – propovăduirea se face numai în propria jurisdicţie. Cel ce nu respectă propria jurisdicţie poate fi depus din treaptă. Adică fiecare preot poate să predice doar în parohia lui. De reţinut că profesorii de religie se află sub jurisdicţia preotului paroh din parohia căruia face parte şcoala. De aceea el are dreptul să verifice felul în care au loc orele de religie şi felul în care elevii sunt apropiaţi de biserică şi felul în care profesorul de religie ajunge la biserică ( sunt unii profesori care ajung la Biserică doar de Paşti)

*Canonul 64 Trulan – prevede că mirenii sunt opriţi să predice în Biserică asumându-şi slujire învăţătorească. Predica fiind act liturgic nu poate fi încredinţată decât celor care săvârşesc acte liturgice. În propovăduiri ale mirenilor în cadrul Sfintei Liturghii sunt permise în situaţii de excepţie cu aprobarea episcopului, profesorii de teologie, studenţii teologi sau alţi invitaţi după cum rânduieşte episcopul. Mirenii nu sunt opriţi însă în a propovădui şi a catehiza în afara cultului bisericii dar şi aceştia sub îndrumarea preotului paroh. O astfel de situaţie este legată de Oastea Domnului care ca grupare canonică în cadrul Bisericii Ortodoxe, pot să propovăduiască în adunări dar după slujbele bisericeşti.

Canonul 70 Trulan – prevede că femeia nu poate să propovăduiască în Biserică. Motivaţia nu este una biologică, ci una teologică întrucât femeia nu a fost chemată, adică nu are vocaţie pentru preoţie. Lipsa acestei vocaţii este o taină care ţine de voinţa Mântuitorului Hristos şi nu poate fi discutabilă. Teologia protestantă a discutat ideea şi au acceptat ideea că femeia poate să fie şi preot şi episcop. Sf Ioan Gură de Aur spune Femeia nu are voie să predice în Biserică pentru că a predicat odată în Rai şi s-a dus totul de râpă. Femeia nu este oprită să propovăduiască în baza preoţiei generale a credincioşilor. Ea desfăşoara cea mai importantă misiune în Biserică ( mama te învaţă să te închini, să te rogi şă mergi la Biserică) .

Canonul 26 Laudiceea – enunţă principiul general şi anume – propovăduirea în Biserică şi catehizarea prin case se face numai cu aprobarea episcopului. Episcopul este autoritatea prin care se exercită puterea învăţătorească. El este cel care răspunde la judecată de ceea ce se propovăduieşte în eparhia lui.

Rânduieli canonice privind cărţile liturgice

Canonul 59 Laudiceea – prevede- citirile se fac numai din cărţile canonice, cele cu aprobarea Sf. Sinod sau tipărite cu binecuvântarea episcopului.

30

Canonul 85 Apostolic şi Canonul 2 Atanasie cel Mare - cărţile canonice ale Sfintei Scripturi. ( în aceste canoane se găseşte lista cărţilor canonice din Sf. Scriptură)

Canonul 85 Apostolic – vorbeşte de aşa numita disciplină arcană în Biserică, adică de apărare a unor lucruri care nu pot fi înţelese de alţii. Exemplu păgânii nu au înţeles pe creştini când se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele lui Hristos. De aceea Liturghia credincioşilor se săvârşea cu uşile închuiate.

Unele cărţi din Biserică nu trebuie lăsate pe mâna credincioşilor. ( ex. Molitfelnicul - Ţigăncile fac vrăji cu el)Canonul 68 Trulan - prevede ca toate cărţile canonice să se păstreze şă nu

se strice şi să nu le vândă necinstitorilor. Canonul 46 Cartagina – să se citească şi cărţi despre viaţa mucenicilor, cu

condiţia ca ele să fie tipărite cu binecuvântarea Bisericii.Canonul 60 Apostolic interzice răspândirea cărţilor false, mai ales cele ale

Martorilor lui Iehova.Canonul 63 Trulan – cărţile eretice să se ardă . de aceea nu păstrăm un

exemplar despre Catehismul Calvinesc. Avem excepţii : Visul Maicii Domnuli, carte necanonică, dar bună de citit deoarece întăreşte credinţa în Sf. Fecioara. Talismanul este necanonic şi este carte eretică.

Canonul 61 Trulan – interzice sub pedeapsa caterisirii, comercializarea de talismate, totemuri şi alte obiecte total străine credinţei adevărate.

*Un caracter aparte îl ocupă cărţile lui Origen care au fost traduse şi publicate deoarece scrierile lui sunt scrieri aproape ortodoxe. Ereziile lui sunt greu sesizabile în scrierile lui pentru cititorii neavizaţi.

17 mai 2011

Muzica in Biserica

Muzica instrumentală nu este în sine în contradicţie cu ethosul creştin de aceea în Bisericile vechi creştine se foloseau unele intrumente muzicale primitive care dădeau mai mult ritmul cântării. Ele erau preluate din vechile intrumente de la sinagogă ( Biserica Coptă şi cea Etiopiană). Biserica ortodoxă a preferat muzica vocală pentru că cea intrumentală are un caracter impersonal. A pus accent pe vocea omului şi nu pe intrument. De asemenea a pus accent pe cuvânt şi nu pe sunet. Mesajul este mult mai important. În Biserica Apuseană s-a acceptat muzica intrumentală specific fiind mai ales cântarea la orgă. Orga s-a născut în Răsărit şi se folosea la festivitatea imperială. În 757 Împăratul Constantin Compronimul

31

dăruieşte o orgă lui Pepin cel Scurt. Acesta a introdus-o în Biserică şi se foloseşte până astăzi. Orga se foloseşte în Biserică de mai înainte de Schismă. În Biserica se foloseşte muzica fără să intre în contradictoriu cu slujba exemplu înmormântarea cu fanfară sau colindele cu instrument.

Rânduieli canonice privind iconografia

Canonul IX de la Sinodul VII Ecumenic – să se ardă toate scrierile iconografice.

Canonul 82 Trulan - să nu se mai picteze Mântuitorul sub formă de miel deoarece se confundă metafora cu realitatea. Mântuitorul s-a întrupat ca om, nu ca miel. Acestă reprezentare contravine flagrant întrupării ( exagerări gen Hristos ca miel pe disc). Acest canon nu a fost receptat în Biserica Apuseană ( în general acest sinod nu a prea fost receptat în Apus). Chiar reprezentarea Mântuitorului care merge printre oi şi ţine un miel în braţe nu este canonică, deoarece Hristos a fost păstor de oameni nu cioban. Nici în Răsărit nu s-a respectat în totalitate acest canon, reprezentările fiind tolerate de Biserică. În general Biserica Ortodoxă a căutat să excludă reprezentări ce afectează credinţa sau produc dezechilibre. Ortodoxia nu are cultul inimii gen cultul Inimii Mântuitorului sau al Inimii Maicii Domnului. Şi în Biserica Ortodoxă apare ceva ( icoana din faţa clasei cu Maica Domnului)

Legat de reprezentările canonice – vorbim despre reprezentarea evanghelistilor sub forma simbolurilor ( Leul ,Viţelul, Vulturul, Îngerul). Singura excepţie în care un animal este reprezntat cu aureolă este porumbelul ( Sf. Duh s-a pogorât sub forma porumbelului) . Un fapt întâlnit în Biserica Ortodoxă este pictarea unor persoane istorice sub chipul unor Sfinţi sau pictarea unor duşmani sub chipul diavolilor. Ceea ce totuşi s-a permis în Biserică este introducerea unor elemente cu caracter istoric în pictura Bisericească. Păstorii sunt îmbrăcaţi în haine popurale româneşti. . unele reprezentări ale soldaţilor care l-au răstingnit pe Mântuitorul au haine austro-ungare sau Lazăr în costum popular românesc iar bogatul în haine ungureşti. Ceea ce nu se poate picta este persoana lui Dumnezeu Tatăl. Reprezentarea lui sub forma unei persoane în vărstă este o reprezentare metaforică dar necononică. Cel mult se reprezintă ca o mână ce se pogoară şi binecuvinteză. Reprezentările Sf Treimi sunt cele mai grele. Unele reprezentări canonice precum cea a lui Rubliov sau cele necanonice , reprezentarea Sfintei Treimi sub forma unei persoane cu trei feţe.

32

Anul IV – semestrul I11 10 2012

* - Acest material conţine ce s-a vorbit în clasă la respectivul curs. - Cuprinde mai mult sau mai puţin, depinde de dispoziţia pe care am

avut-o şi posibil sau nu, să conţină greşeli grave de redactare şi/sau exprimare

Rânduieli canonice privin botezul

Botezul este taina intrării în biserică sce sterge păcatul strămoşesc şi se primeşte harul mântuirii.

SĂVĂRŞITORUL - este EPISCOPUL sau PREOTUL sau diaconul alături de PREOT sau EPISCOP.

Canonul 44 Nechifor Mărturisitorul prevede că în situaţii de excepţie, diaconul sau monahul ( monahia) pot săvărşii botezul.

Canonul 45 Nechifor Mărturisitorul prevede ca se poate săvărşii botezul de către orice creştin ortodox ( tatăl, moaşa sau mama).

Excepţia este doar primejdia de moarte !!! Caz ( botezarea lui Nicolae Steinhard cu apă din cutia de conservă dar săvărşită de preot, fără biserică, veşminte, etc).

Canonul 68 Apostolic prevede că nu pot boteza cei eretici deoarece credinţa este condiţia esenţială a invocării Duhului Sfânt.

Cei caterisiţi dar nu pentru erezie şi cei apriţi de la cele Sfinte pot boteza în caz de necesitate.

Canonul 7, Sinodul II Ecumenic prevede că prin iconomie botezul săvărşit de cei din afara Bisericii Ortodoxe se poate recunoaşte dacă se îndeplineşte condiţia ca el sa fie săvărşit în numele Sfintei Treimi. ( această problemă nu este rezolvată nici până astăzi în Ortodoxie)

33

PRIMITORUL – orice persoană de orice vărstă care nu a mai fost botezată şi care mărturiseşte credinţa direct sau indirect prin intermediul naşilor. Credinţa mărturisită la botez are caracter personal dar mai ales este credinţa Bisericii.

Canonul 72 Trulan prevede catehizarea celor maturi care vor să se boteze.Nimeni nu poate sa fie constrans pentru botez !!!Pedobaptismul ( botezul copiilor) a existat încă de la început („ Şi s-a botezat

casa lui Corneliu” includea şi copii) şi cu timpul el s-a generalizat ca toate slufetele să aibă sansa mântuirii.

Canoanele 14, IV Ecumenic şi 8 VII Ecumenic menţionează pedobaptismul şi prevede anatema pentru cei care refuză.

Canonul 110 Cartagina prevede strict botezarea tuturor pruncilor.

Argumentul vine de la Mântuitorul care l-a Matei 21, 26 spune Oare nu aţi auzit că din gura pruncilor şi a celor ce sugt s-a săvârşit laudă?

NAŞUL– este cel care mărturiseşte credinţa în locul pruncului şi noul părinte duhovnicesc, de aceea şi cei maturi care mărturisesc ei singuri credinţa au totuşi nevoie de naşi ca noul părinte duhovnicesc.

Canonul 45 Cartagina prevede că mai ales bolnavii care nu pot să vorbească au nevoie de naşi

Instituţia NĂŞIEI în Biserică a înlocuit rolul diaconiţelor din Biserica veche. Naşul trebuie să fie creştin ortodox obligatoriu adică să mărturisească cu adevărat credinţa Bisericii. NU EXISTĂ EXCEPŢIE DE LA ACEASTĂ REGULĂ!!!.

Recomandabil este ca nasul să fie de acelaşi gen cu cel pe care îl botează ( naşul să boteze baiatul şi naşa să boteze fata) .

Naşul trebuie să fie unic. Nu poţi avea doi naşi la botez. În Biserica Greciei există o hotărâre prin care se impune ca la botez să fie o singură persoană la botez, naş sau naşă.

Vârsta minimă pentru a fi naş este de 14 ani!Naşul, la botez nu trebuie să fie căsătorit.NU POT SA FIE NAŞI : eterodocsii, cei cu o viaţa imorală ( cei ce trăiesc

în desfrânare) * Principul Sf. Vasile cel Mare (canonul 26) „din două rele îl alegi pe cel mai mic”, cei care fac avort ( din păcate cei care au făcut avort primesc canon să mearga să boteze – preot tâmpit – că altă explicaţie nu găsesc eu ),

34

monahii ( pentru că s-au rupt de lume şi nu se mai pot ocupa de copiii care sunt în lume, el poate să fie doar naş de călugărie ) părinţii propriului copil*

*Canonul 54 Trulan prevede că nu poate să fie naş, părintele, la propriul copil nu există excepţie!!!

*În caz de excepţie, preotul săvărşitor poate să fie naş copilui.

Canonul 6 Timotei al Alexandriei prevede că femeia în timpul ciclului nu poate să fie botezată dar poate boteza

Canonul 6 Neo-Cezareea prevede că femeia însărcinată se botează dar asta nu înseamnă că se botează în acel moment şi pruncul din pântecele ei ( că nu e ca la şampon 2 în 1 !!! )

Cu privire la post – în Biserica veche, botezul se făcea la praznice mari după perioade de post, de aceea se pregăteau pentru botez atât naşii cât şi catehumenii. Această condiţie nu se mai practică şi astăzi.

SĂVĂRŞIREA BOTEZULUI

A. Timpul săvărşirii

Canonul 38 Nechifor Mărturisitorul prevede că se face la 40 de zile de la naştere ( perioada în care pruncul se întăreşte şi trece leuzia mamei) .

Problema lăuziei – se recomandă că femeia leuză să nu iasă afară din casă , prevedere cu totul medicală dar pe care a întărit-o Biserica în societatea primară unde nu exista o medicina dezvoltată. În acesta perioadă, femeia şi copilul sunt foarte sensibili şi mai ales femeia este foarte sensibilă. Din popor : Nu e bine să stai pe patul femeii leuze că îi iei laptele sau Nu e bine să o vezi că o deochi.

B . Timpul botezului

În situaţii de nesitate copilul poate fi botezat imediat după naştere.În principiu botezul este săvărşit după Sf. Liturghie iar copilul este împărtăşit

cu împărtăşanie de la LiturghieIniţial, botezul era legat de Sf. Liturghie şi de aceea la unele mari sărbători se

cântă Câţi în Hristos.Biserica Ortodoxă nu a separat tainele decât tărziu datorită unei influenţe a

Romano – CatolicilorCanonul 37 Ioan Ajunătorul – dacă pruncul moare nebotezat părinţii sau cei

vinovaţi se canonisesc.Ziua potrivită este Duminica.

35

C. Locul Botezului

Canonul 59 Trulan prevede că locul botezului este numai Biserica parohială sub pedeapsa caterisirii, după botez urmând îmbisericirea.

În caz de excepţie, botezul trebuie săvărşit oriunde. O atenţie deosebită trebuie să o avem cu apa de la botez ( bisericile vechi au

un loc numit puţ orb – loc unde se aruncă apa de botez şi apa cu care se spală preoţii pe mâini)

Botezul nu se săvărşeşte la mănăstire pentru că pruncul nu se îmbisericeşte în comunitatea monahală ci în cea parohială.

Botezul se poate face în spial în caz de moarte , dar trebuie continuat la parohie cu slujba după formula de botez

D. Modul săvărşirii

Canonul 49 apostolic – botezul se săvărşeşte în numele Sfintei Treimi, de aceea botezul care nu e în numele Sfintei Treimi nu este valid

Canonul 50 apostolic - botezul se face prin trei afundări sub pedeapsa caterisirii, doar prin excepţie botezul se poate face prin turnare sau stropire.

Sub influenţa Bisericii Greco – Catolice, excepţia a devenit regulă, încât în secolul trecut chiar şi în FTOAS se învăţa că botezul se poate săvărşii şi prin turnare sau stropire, dar termenul prin treducere înseamnă a afunda.

În situaţii de excepţie când nu ai apă la îndemână, didahia ne învaţă că la botez putem să folosim , nisip, pământ, vin sau putem sufla asupra lui sau apă de orice fel, sau apă caldă

Canonul 84 Trulan, vorbeşte despre botezul condiţionat adică sunt cazuri în care nu se ştie dacă a fost botezat şi astfel slujba se face cu formula DACĂ NU A FOST BOTEZAT SE BOTEAZĂ ROBUL LUI DUMNEZEU X ÎN NUMELE TATĂLUI ŞI AL FIULUI ŞI AL SFÂNTULUI DUH AMIN !!!!!!

Se poate face şi în cazul accidentelor genetice în cazuri în care fătul are malformaţii ( nu îţi dai seama dacă e om – au existat cazuri)

Botezul siamezilor ( un trup şi două capete) se face pentru două persoane!!!! Fără afundare deoarece este periculos.

Canonul 91 Trulan este cel mai vechi canon care redă momentele principale ale slujbei botezului păstrate până astăzi : sfinţirea apei, a uleiului, lepădările, ungerea şi botezul cu observaţia că ungerea în Biserica Greacă se face de sus până jos ( şi îl pregăteşte ca atlet a lui HRISTOS – tot trupul să fie binecuvântat de Duhul Sfânt)

36

Canonul 47 Apostolic – botezul nu se repetă ( vezi canonul 84 Trulan) chiar dacă a fost făcut prin stropire sau turnare.

Canonul 18 Cartania – morţii nu se botează !S-a născut o altă practică redată şi în telegraful român, despre botezul

pruncilor avortaţi care se compune dintr-o slujbă hibrid între botez şi parastas. PRACTICĂ TOTAL NECANONICĂ

Canonul II Timotei al Alexandriei, demonizaţii nu se botează până nu sunt exorcizaţi – nu se poate face botezul fără exorcizări.

Canonul 38 Nichifor Mărturisitorul, muribunzii trebuie botezaţi din necesitate, chiar şi cei în comă ( pe cei în comă nu îi inmpărtăşeşti – dacă trăiesc se continuă sşujba)

Canonul 52 Laudiceea – botezul se poate face şi în zile de post, la masa de după botez făcându – se dezlegare la peşte şi vin ( dezlegare de la preot)

Fetele la botez nu de duc în altar ca semn că ele nu au chemare la preoţie nu din misogism sau discriminare

E. Numele la Botez

Numele de botez arată că omul este persoană capabilă de dialog, de aceea se spune că Dumnezeu ne va striga pe nume la judecată ( Adame unde eşti ? – vezi textul scripturistic) Numele omului este dat de Dumnnezeu, iar omul dă numele animalelor – Omul preotul creaţiunii cosmice. La romani : Nume este home – Nume este omul. Pentru că persoana umană este unică, în mod normsl, unei persoane i se pune un singur nume. Biserica Ortodoxă din Grecia a dat o lege 1955 prin care se cere să se dea un singur nume la copil. Numele de botez nu se mai pierde. Călugăria nu desfinţează botezul, iar numele de călugărie arată calea cea nouă pe care merge persoana. Între numele de botez şi cel de călugărie nu este o poziţie ci o continuitate ( Dan Ilie devine Daniel) şi la hirotonie, episcopul poate da un nume nou candidatului

Naşul sau preotul când constată că numele este nepotrivit pot să dea ei un nume de sfânt.

F. Efectele botezului

Canonul 110 Cartagina vorbeşte despre stergerea păcatului strămoşesc – teologia descrie botezul în acest fel dar sunt şi teologi care vorbesc despre botez nelegându –l de păcatul strămoşesc

Canulul 96 Trulan, cei ce prin botez în Hristos s-au îmbrăcat au făgăduit să urmeze vieţuirea cu Hristos. Botezul este o făgăduinţă

37

Botezul din punc de vedere administrativ- bisericesc. Preotul trebuie să boteze numai în jurisdicţia sa pentru ca pruncii să fie integraţi în comunitatea parohială în care or să trăiască efectiv. Botezul se face numai pe bază de certificat de naştere ( problema rromilor) . Certificatul se eliberează la 15 zile de la naştere de către oficiul stării civile al primăriilor, după 15 zile până la un an se eliberează numai cu aprobarea specială a primarului, iar după un an numia prin hotărâre judecătorească.

Preotul are obligaţia să înregistreze botezul în registrul botezaţilor.La solicitare, preotul este obligat să elibereze certificat de botez, în caz de

pierdere se elierează ulterior adeverinţe de botez.

1. 11. 2012

Rânduieli canonice privind Taina Mirungerii

Mirungerea este taina creşterii în Duhul Sfânt. Din punct de vedere canonic, Taina înseamnă intregrarea într-o Biserică Autocefală, pentru că Taina se face cu Sfântul şi Marele Mir sfinţit de o Biserică Autocefală.

Botezul înseamnă integrarea în Biserica Ortodoxă, îmbisericirea - integrarea în Biserica Parohială şi Mirungerea - în Biserica Autocefală.

Ungerea în VT avea semnificaţia puterii iar la romani, sportivii erau unşi ca semn al atletului desăvârşit.

Săvârşitorul este Episcopul sau Preotul.

Primitorul este numai credinciosul botezat valid

Canonul 48 Laudiceea prevede că mirungerea se face imediat după botez. Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic, prevede că Mirungerea se administreayă şi eterodocşilor care vin la Ortodoxie.

Se săvârşeşte la orice vârstă imediat după botez sau când revin la Ortodoxie după rătăcire

Săvârşirea :

38

Canonul 57 Cartagina ne arată că iniţial această taină era numită după forma săvârşirii, adică punerea mâinilor episcopilor, de aceea era săvărşită doar de episcop

Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic menţionează indirect forma ulterioară de administrare a acestei taine prin ungere. În felul acesta a fost lăsată şi în seama preoţilor din considerene practice pentru că episcopii nu mai reuşeau să pună mâinile pe toţi cei nou botezaţi. Totuşi sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir a rămas numai în seama episcopilor (prevederea canonului VI Cartagina)

Canonul 59 Trulan – locul săvărşirii este BisericaClava 141 din Pravila Mare spune că ungerea se poate face cu trei degete. Canonul 47 Apostolic prevede că Botezul nu se repetă semn că şi

Mirungerea nu se mai repetă. Totuşi în situaţiile reveniţilor la ortodoxie Mirungerea se administreayă din nou ca semn al reintegrării lor în comunitatea pierdută.

Canonul I al Sfântului Ioan Ajunătorul / mirungerea apostaţilor care revin la Biserica Ortodoxă.

Iniţial diaconiţele participau la Mirungerea femeilor, nu ele miruiau şi purtau mâna preotului în actul miruirii. Faptul că nu ele miruiau arată clar că ele nu erau hirotonite

* Femeia e bună numai ca Luna – să apară seara şi să dispară dimineaţa )))

Odată cu apariţia pedobaptismului, rolul diaconiţelor dispare, de aceea dispariţia lor este una firească şi fără să fie o hotărâre care să interzică existenţa lor.

Mirungerea se săvârşeşte numai cu Sf. Mir obţinut numai de la Episcopul locului, sfinţit de Sinodul Autocefal sub jurisdicţia căruia se află parohul. De aceea mirungerea nu se poate săvârşii cu Sf. şi Marele Mir de la alte Biserici.

Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir

Este o ierurgie apărută în timp, pentru că în cult este o oarecare evoluţie.Canonul VI Cartagina ne arată că iniţial Sfântul şi Marele mIr trebuia

săvârşit de Episcopi, ulterior dreptul acesta rezervându-se unui Sinod.Sfântul Andrei Şaguna arată că Sfântul şi Marele Mir trebuie sfinţit de

Episcopul din Eparhia Sa. Mitrofanovici arată că Sfântul şi Marele Mir trebuie sfinţit de Mitropolit.

39

Sunt situaţii în care Biserici autocefale precum Biserica Antiohiei din America primesc Sfântul şi Marele Mir de la Patriarhia Ecumenică.

Se sfinţeşte ăn Joia cea Mare ori de câte ori este nevoie .Dacă Sfântul şi Marele Mir se alterează, preotul are obligaţia să îl schimbe.

Confirmarea la Catolici şi Protestanţi

Mirungerea în Biserica Apuseană se numeşte confirmare. Până astăzi, la catolici, săvârşitorul este Episcopul care foloseşte şi ulei sfinţit. După Conciliul doi Vatican s-a dat dezlegarea ca această taină să fie săvârşită şi de către preoţi numiţi seciali de către episcopi.

Ceea ce este specific Bisericii Apusene este decalazul dintre botez şi confirmare, decalaz care nu poate fi susţinut nici canonic, nici dogmatic, ci numai prin tradiţia Bisericii Apusene.

Argumentele că primitorul ar avea nevoie de maturizare dacă ar fi valabile atunci ele trebuiesc respectate mai întâi la botez. Consecinţa cea mai tristă a acestui decalaj este amânarea Împărtăşirii, întrucât confirmarea are loc între 7 şi 14 ani ai copilului, putem spune ca copiii înainte de această vârstă sunt excluşi de la împărtăşanie.

Deseori se vb despre diferenţele dintre ortodocşi şi catolici, de aceea această probelemă este probabil cea mai importantă.

Catolicii au recunoscut că acest decalaj nu are fundament canonic ci doar că se află în tradiţia Bisericii

În Biserica Protestantă s-a preluat acelaşi decalaj cu menţiunea că ea nu mai este numită taină.

40

PRIMIREA ETORODOCŞILOR LA ORTODOXIE

Prin etorodocşi înţelegem alţi creştini care mărturisesc o altă credinţă. Primirea celor de altă credinţă la Biserica adevărată ca problemă importantă pentru viaţa creştină s-a pus încă din Biserica primară. În Biserica primară nu exista decât Biserica iar în afară erezia şi păgânismul.

Canonul 46 apostolic prevede caterisirea celor care recunosc valid botezul ereticilor.

Canonul 68 apostolic prevede ca cei eretici nu pot boteza.Ulterior încep să apară nuanţărilor, încep să apară grupări mai mici sau mai

mari care încep să se îndepărteze faţă de Biserică. Prima nuanţare care apare în acest sens este făcută de Sfântul Vasile cel

Mare în canonul întâi. Erezie, schisma şi adunarea nelegiuită. Din acest motic când credincioşi din aceste trei categorii doresc să devină la Biserică, încep să se pună problemele cum ne comportăm faţă de aceştia iar principiul Sf. Ciprian ( În afara Bisericii nu există mântuire) era deja depăşit.

Primul canon care face această diferenţiere este canonul 7 al Sinodului 2 Ecumenic. Canonul împarte pe cei care vin la ortodoxie în 2 categorii, în cei care vin prin botez, mirungereşi împărtăşire (la cei care nu li se recunoaşte botezul) şi apoi pe cei care vin prin lepădarea de erezie, mirungere şi împărtăşire.

Canonul 47 apostolic reprezintă acrivia pt cei care botează din afară iar canonul 7 al Sinodului II este iconomia.

Canonul 7, II Ecumenic este reluat si de canonul 95 Trulan, încât diferenţa este mai clară, botezul făcut în numele Sf. Treimi este recunoscut iar aşa zisul botez dar nu în numele Sf Treimi dar într-o credinţă fals trinitară sau numai prin o singură afundare nu se poate considera botez.

În secolul V apare prima slujbă alcătuită de Patriarhul Timotei al Constantinopolului pentru reprimirea în Biserică a celor de altă credinţă şi în care apar trei situaţii :

41

A – cei primţi prin botezB – cei primiţi prin mirungere ( adică li se recunoaşte botezul)C – cei primiţi doar prin lepădarea ereziei şi acceptarea învăţăturii adevărate

Ultima situaţi a căzut în Biserică în umbră până astăzi pentru că revenirea se face prin spovedanie şi împărtăşire asta pentru că prin orice păcat noi ne rupem de Biserică.

În secolul IX, Patriarhul Metodie al Constantinopolului care moare în 846 alcătuieşte o rugăciune de curăţire a celor care revin la Biserică. Acesta era situaţi în primul mileniu creştin, situaţia schimbându-se radical în cel de-al doilea mileniu, după schisma cea mare.

Schisma Mare – deşi s-au separat Bisericile aveau ceva în comun, astfel la 1484 la un Sinod în Constantinopol s-a stabilit că primirea catolicilor la ortodoxie se face doar prin mirungere.

La anul 1755 Patriarhii Constantinopolului, Alexandriei şi Ierusalimului au dat o hotărâre dată şi celorlalte Biserici surori în care spun că primirea catolicilor se face prin botez şi mirungere.

42

Aceste două viziuni le avem până astăzi în Biserica Ortodoxă nu avem o viziune clara cu privire la primirea catolicilor la Ortodoxie, adică şi prima şi a doua.

Viziunea celor care nu recunosc botezul şi mirungerea adica varinta 2 este a Sfântului Munte Athos

Cele două viziuni au la bază : eclesiologia comuniunii, exclusivismul eclesiologic.

43

29 noiembrie 2012

PRIMIREA ÎN BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A CELOR DE ALTE CREDINŢE

BOR nu a procedat unitar privind hotărârea de la 1484 şi cea de la 1755.

Arienii erau primiţi prin MIRUNGERE

Prima rânduială cu privire la primirea etorodocşilor la Ortodoxie a apărut la anul a1784, care prelua din viziunea teologilor răsăriteni influenţată fie de acrivie fie de pogorământ. Acestă slujbă s-a republicat în 1937 şi introdusă în molitfelnicul de atunci, a fost iar republicată în ediţia din 1992. Acestă rânduială este valabilă în mod tacit în Biserica noastră până astăzi. Ea a dat naştere la numeroase discuţii şi practici la fel de diferite.

Rânduiala împarte eterodocşii în două categorii :

1.cei nebotezaţi ( necreştini, pagâni, evrei, atei) se primesc prin catehizare, mărturisire de credinţă scrisă de mână şi semnată, apoi botez, mirungere, împărtăşire. DE REŢINUT!!!! – FĂRĂ SPOVEDANIE

2.eterodocşii botezaţi la confesiunea iniţială. – schismaticii - stiliştii - vechii orientali - catolicii

44

BISERICA ORTODOXĂ

- vechii catolici - anglicanii - adventiştii, penticostalii, baptişti, creştinii după evanghelie

Se primesc prin catehizare, mărturisire de credinţă, mirungere, spovedanie şi împărtăşire, dacă este cazul.

3.Cei aşa zişi botezaţi dar nu în numele Sfintei Treimi: Martorii lui Iehova, Mormonii, Scientologii, Socienienii, sunt primiţi la prin mărturisire, botez, mirungere împărtăşire.

Aupra textului şi împărţirii creştinilor în două categorii au existat mai multe acuze :

1 textul este neecumenic şi de multe ori degradant prin limbaj, iar astfel , rânduiala nu s-a mai publicat, în unele texte, lepădarea de vechea credinţă este foarte asemănătoare cu lepădarea de satana.

2.acestă rânduială este prea ecumenică în textul ei, pentru că nu ţine cont de principiul reciprocităţii, adică, dacă cultele neoprotestante nu recunosc botezul ortodox se cuvine ca şi noi să procedăm la fel ( dacă un baptist trece la ortodoxie nu este botezat dar invers se botează).

3.acestă rânduială nu spune nimic de reprimirea celor rătăciţi, adică de cei botezaţi, mirunşi, în BO, care au rătăcit pe la neoprotestanţi şi alte religii şi au reintrat în Ortodoxie, acestă reprimire se face prin spovdanie şi mărturisire de credinţă sau şi prin mirungere potrivit canonului I al Sf. Ioan Ajunătorul.

4.aici, în rânduială nu se spune nimic despre procedura reprimirii clericilor care s-au lepădat sau a unor preoţi din alte confesiuni, neavând procedură unitară privind procedura ( părerea Pr. Este : în 1948, toţi clericii greco- catolici au fost primiţi fără rehirotonire deşi erau hirotoniţi în Biserica Greco-Catolici, deci este cazul să recunoaştem preoţia catolicilor şi a vechilor orientali, dar primiţi prin mirungere.

5.în rânduiala de primire în BO nu se spune nimic despre tundere, care ar trebui totuşi inclusă după mirungere, tunderea fiind simbolul primei jertfe, şi al ascultării.

Toate aceste observaţii au făcut ca acestă rânduială să nu fie publicată şi au trezit necesitatea unei elaborări unitare, dacă nu în intreaga Ortodoxie , cel puţin

45

unitară în Bisericile locale. Până atunci, Biserica este nevoită să lase la latitudinea fiecărui episcop să decidă cum este corect să se procedeze în eparhia lui.

CONCLUZII :

1. Preoţii care se lovesc de astfel de situaţii trebuie să ceară aprobarea şi sfatul episcopului locului, cum să procedeze în concret.

Există dezavantajul ca aceste proceduri să difere de la o eparhie la alta, dar acestă este semnul evident al lipsei de unitate în acestă problemă

2. Rânduiala din Molitfelnic are valoare orientativă, indiferent cum se va proceda, preotul poate să folosească rugăciunile foarte frumoase din acesă rânduială, datoria lui este să amelioreze textul acolo unde el devine prea agresiv.

46

13 – 12 – 2012

Rânduieli canonice privind Taina Cununiei

Condiţii şi impedimente la Cununie:

Cununia Condiţii Impedimente Situatii SpecialeI. DOGMATICE1.Apartenenţa laBiserica Ortodoxă2.Apartenenţa la Biserica Ortodoxă a naşilor

1.Eterodoxia mirilor

2.Eterodoxia naşilor

Cununiile mixte

Cununii tărzii

Cununia în doliu

II. MORALE

1.Pregătirea duhovnicească a mirilor şi a naşilor (spovedanie şi eventual împărtăşire) – pregătire catehetică2. Vărsta canonică

3. Căsătoria şi cununia naşilor4. Binecuvântarea părintească5. Fecioria

1.Nepregătirea duhovnicească

2.Vârsta necanonică3.Lipsa cununiei şi a căsătoriei naşilor4.Lipsa binecuvântării5. Rudenia în anumite grade.6. Doliul

III Canonice

1. Jurisdicția canonică

2. Dupa cununia civila

3. Vestirile

1. Jurisdicție necanonică2Lipsa căsătoriei

47

4. Dispensele civile3Cununia, logodna, Cununia a treia4Hirotonia5Tunderea în monahism6.Lipsa Dispenselor

IV Liturgice

1. Tipicul Liturgic

2. Încadrarea în Timpul Liturgic

3. Locul canonic

1.Timpul Liturgic Oprit2. Locul necanonic

I

*Să fie de credinţă creştin-ortodoxă atât mirii cât şi naşii.

*Dispensa se acordă în situaţii de excepţie, dar la naşi nu există aşa ceva.Dacă naşii nu sunt de credinţă ortodoxă , se cere schimbarea lor

*În Biserica primară, cununiile mixte erau categoric interzise : Canonul 72 Trulan, 10 Laudiceea, interzic astfel de cununii.

*Cu timpul au apărut nuanţele, şi de aceea s-a aplicat principiul paulin „ Privilegium paulinii”, unde se spune că soţul credincios se sfinţeşte prin soţia credincioasă. Până astăzi, problema este nerezolvată unitar în BO, dar nici în cele locale. Astfel în Biserica Rusă sunt acceptate căsătoriile mixte, cu excepţia ca partea etorodoxă să recunoască însemnătatea binecuvântării ortodoxe. În Bisericile Ortodoxe de limbă greacă sunt acceptate cu condiţia ca copiii rezultaţi să fie botezaţi ortodocşi – este ralativ pentru că nu poţi să transformi o consecinţă drept condiţie. Situaţia este amintită de Pr Stăniloaie, pentru că o preia de la Hs.

48

Andrutuos. Muntele Athos nu are un cuvânt de spus în acestă situaţie. În Biserica Ortodoxă, cununiile mixte au apărut foarte târziu şi mai ales în Ardeal. Totuşi, Andrei Şaguna în secolul 19, a acceptat doar că copiii de parte bărbătească trebuiau să urmeze credinţa tatălui şi cei de parte femeiască credinţa mamei. În BOR nu există un punct de vedere comun. În ţară sunt unele episcopii unde se acceptă căsătoriile mixte, în altele nu. În Episcopiile din Diaspora, sunt acceptate căsătoriile mixte. * PREOTUL TREBUIE SĂ PROCEDEZE CUM HOTĂRĂŞTE EPISCOPUL.

* Nu se pot accepta cununiile cu necreştini!

II

*Vărsta minimă este o condiţie morală dar şi biologică şi ea a fost diferită de la o perioadă istorică la alta ( În Bizanţ se cerea 16 ani pt băieţi, 14 pt fete, în Ardeal 22 de ani băieţi şi 18 ani pt fete). Astăzi, vărsta minimă se ia după prevederile civile – În România, vărsta minimă 18 ani pt băieţi, 16 ani pentru fete, chiar şi 15 ani pt fete.

* Vârsta maximă – statul nu prevede nimic. Afântul Vasile cel Mare consideră imorale căsătoriile încheiate la vârste foarte înaintate. De aceea el permite recăsătoria bărbaţilor până la 70 de ani şi a femeilor până la 60 de ani, peste acestă vârstă nu se face cununia. Singura excepţie este când o pereche a trăit necununată şi vor să moară necununaţi.

*Diferenţa de vârstă – statul nu prevede nimic. Biserica nu a stabilit un canon în acestă privinţă. Totuşi, Pravila cea Mare – nu este bine ca între miri să fie diferenţă prea mare ( maxim 10 ani). Nu sunt recomandabile cununiile între persoane cu diferenţă mare de vârstă – căsătoriile imorale.

* Căsătoria naşilor – nimeni nu poate să ducă la altar dacă nu este dus el la altar. Naşul pune cununia împreună cu preotul pe capul mirelui şi naşa la fel. Este imoral să pui dacă tu nu ai fost cununat

* tinerii trebuie spă asculte de părinţii lor*ADEVĂRATA CUNUNIE SE ÎNTEMEIAZĂ PE FECIORIA MIRILOR,

cununa şi simbolizează răsplata jertfei înfrănării. Fecioria este cel mai mare dar pe care şi-l pot face soţii între ei. În familii nu trebuie să aibă loc comparaţii în acestă privinţă. Lipsa fecioriei nu este impediment la taina cununiei –ci doar o cădere morală care se poate repara dar numai moral prin taina spovedaniei.

* Este vorba despre vârsta minimă, în celelalte situaţii, preotul trebuie să fie atent să le evite. Dacă este în faţa unei situaţii speciale, atunci poate să o facă numai cu aprobarea episcopului.

49

* Nu pot să fie naşi cei care sunt necăsătoriţi. Tot din acelaşi motiv nu pot să fie naşi călugării. Nu pot să fie naşi mama şi fiul sau tatăl şi fica, fratele şi sora sau un naş care a divorţat de soţie. Rudenia fizică dintre miri şi naşi, nu este impediment decât ca situaţie (proprii părinţi) fratele mirelui poate să fie naş. RECOMANDABIL ESTE SĂ FIE O SINGURĂ PERECHE DE NAŞI , doar prin excepţie se pot pune 2 perechi de naşi

*Lipsa Binecuvântarii – poate să fie înlocuită de binecuvântarea duhovnicului. El este cel care poate să dea binecuvântarea doar daca la mijloc este o dragoste pură

*Doliul este impediment, mai exact dacă se întâmplă să moară părinţii se ţine dolui 1 an, pt fraţi unchi 6 luni.

*Cununia în doliu – se poate face doar dacă este inmormântarea cu 1 saptămână înainte de nuntă, muzica încet şi se face o combinare între ele, dar nu la slujbă.

EXAMEN 25 IANUARIE ORA 11

III

Preotul poate să ceară certificat de botez de la nași, certificat de cununie etcCununia se face după cununia civilă – specifică doar țărilor în care este o

separație între cele două. Această separație la noi a apărut la Reforma lui Cuza ÎN Constituție prin articolul 2 /49 se spune clar că se săvârșește cununia după căsătoria civilă. Încălcarea acestei reguli este o încălcare a CONSTITUȚIEI.

Dacă se acceptă cununia fără căsătoria civilă, situația bunurilor comune ar fi incertă sau ar da naștere multor probleme.

O altă situație în care se pune problema cununiei fără căsătorie este cea a recăsătorii văduvelor care au pensie de urmaș. Nici în astfel de situație, cununia fără căsătorie civilă nu este justificată.

Între Hirotonire și Cununie nu există incompatibilitate pentru că tainele nu se contrazic între ele. În Biserică, Cununia putea să aibă loc și după Hritotonie. Canonul 10 Algera spune că poate să fie hirotonit diacon si să aibă slujba de cununie după doar dacă acesta spunea că urmează să se hirotonească. Puteai să te aflii în toate treptele dacă erai căsătorit. Din motice morale s.a interyis căsătoria după hirotonie mai ales l.a Sinodul 6 Ecumenic. S.a considerat ca este nepotrivit ca clericul să își caute parteneră

50

În 1959 comuniștii au dat afară mulți călugări sau călugărițe și astfel fie sau călugărit între ei fie au stat așa.

IV

a. Tipicul Liturgic – Raportul dintre Euharistie și Cununie....Taina era unită cu Liturghia, ulterior ea s.a separat din motive justificate pentru că prin împărtășire sau neîmpărtășire se divulga secretul spovedaniei.

Dacă mirii doresc și întocmesc regula se poate face unită cu Sfânta Liturghieb.Logodna și Cununia. Inițial se săvârșeau separat. Sfântul Sinod, al BOR, în anul 2011 a dat hotărârea ca să nu se mai separe logodna de cununiec. Respectarea Tipicului cununiei este o condiție esențială pentru că au fost situații în care preoții săvârșeau cununia în 10 – 15 minute

Locul – cununia se face doar în fața Sfântului Altar Rudenie

A \ -

B

51

ANUL IV SEMESRUL II

Rudenia ca imepdiment la cununie

Rudenia este imepdiment :

1. Rudenia de sânge pe line directă, impediment absolut. Pe linie colaterală până la gradul VII

- dispensă de la Episcop în gradele V, VI, VII ; iar doar de la Sinod pentru gradul VI

2. Rudenia de cuscrie a. De felul I imediment până la gradul VI * - gradele V şi VI dispensă de la Episcop; gradul IV dispensă de la Sinod b. de felul II, impediment până la grdul VII * - gradele V, VI, VII, dispensă de la Episcop c. impediment până la gradul III ( inclusiv) * - gradele II, III, dispensă de la Episcop

3. Rudenia de năsie impediment până la gradul III, pogorământ de la Episcop doar în gradul III

4. Rudenia morală prin ifiere până în gradul II. Rudenia morală prin tutelă este impediment pe durata tutelei până în gradul II

Dispensa sau pogorământul este binecuvântarea pe care o dă episcopul ( doar el) pentru situaţiile de excepţie.

Dispensa nu trebuie să devină REGULĂ. De aceea ea trebuie să fie mereu bine motivată. Atunci când nu este motivată, dispensa se poate transforma într-un privilegiu sau favoritism, iar situaţia aceasta este o contra mărturie creştină.

Dispensa merge pe principiul hristic, că între două rele eşti nevoit uneori să alegi răul cel mai mic. Ideal este să elimini răul total, dar de foarte multe ori eşti constrâns doar în ambele variante. ( Ex : 1. Vindecare demonizaţilor – „lasă-ne să intrăm în porci”, ştia Hristos că turma o să se arunce în mare, dar Hs avea de ales

52

întree două rele, ori lasă oamenii demonizaţi, ori lăsa dracii să intre în turmă, astfel alege dintre ambele rele, pe cel mai mic. 2. „Decât să sminteşti pe cineva MAI BINE, îţi legi un bolovan de gât şi te arunci în mare” DIN DOUĂ RELE, ALEGEM PE CEL MAI MIC )

Se pot întâmpla situaţii de legături între două persoane care ajung să aibe unul sau mai mulţi copii, fără să fie cununaţi şi între ei existând o anumită înrudire. În faţa acestei două situaţii, preotul are două variante, ori îi îndeamnă să se despartă, producându-se răul separărilor copiilor de părinţi, sau să ii cunune producându-se răul nerespectării impedimentului de rudenie. Astfel preotul trebuie să cânărească ce rău este mai mic. De aceea el trebuie să solicite dispensă. Sunt situaţii în care trăiesc împreună fără să aibă copii, persoane în rudenie foarte apropiată, pentru care nici nu se dă dispensă. Atunci preotul trebuie să îi îndemne categoric la separarea lor.

Pe lângă acestă situaţi poate să existe şi o altă variantă, principiul Sfântului Vasile cel Mare formulat în canonul 26 şi în care se spune că pot exista situaţii în care nu poţi accepta nic cununia, nici despărţirea lor , ci a treia variantă, tolerarea lor lăsăndu.i în seama judecăţii lui Dumnezeu.

Amestecul ilicit de nume. În mod normal două persoane se înrudesc fie după mama fie dup tată. Când înrudirea apare şi după mamă şi după tată este semnul evident că s-a încheiat o cununie ilicită, adică în situaţii nepermise, producându-se aşa numitul amestec ilicit de nume.

Exemple sunt numeroase. A se căsătoreşte cu B apoi divorţează şi A se recăsătoreşte cu sora lui B

Statul nu recunoaşte decât rudenia de sânge. Pentru stat nu există rudenie de cuscrie. O astfel de căsătorie este posibilă la stat.

Canonul 54 Trulan interzice categoric să se căsătoreasca tatăl cu mama şi fiul cu fiica. Acesta interzice şi căsătoria dintre doi fraţi şi două surori.

53

A se căsătoreşte cu B, tatăl lui A se poate căsători cu verişoara lui B ?

C cu D = rudenie de cuscrie, felul II, grad 5Răspuns : NU se poate casători, dar în situaţii de excepţie pt gradul 5 se

poate obţine cu dispensă.

PROBLEMA DIVORŢULUI

Familia după Ortodoxie este indisolubilă.asemenea ca la botez, harul cununiei rămâne până la moarte, dar omul este supus păcatului şi căderii. Atunci când conlucrarea cu harul cununiei încetează , familia intră în criză spirituală, care poate duce din nefericire la divorţ. Divorţul nu înseamnă că harul cununiei se pierde ci doar că încetează conlucrarea cu acesta. La fel ca şi pierderea credinţei unui creştin botezat. El nu îşi pierde harul botezului, ci doar refuză harul Bisericii.

54

A

D

C

B

E F

I

Se spune că Biserica Ortodoxă „ acceptă” divorţul, expresia fiind falsă şi derutantă, Biserica Ortodoxă NU ACCEPTĂ divorţul ci doar îl TOLEREAZĂ . aşa cum boala nu este constitutivă sănătăţii, aşa şi divorţul nu face parte din divorţul vieţii autentice. Dar şi boala şi păcatul vin asupra noastră şi aduc multă nefericire până la moartea fizică şi moartea spirituală. Indisolubilitatea cununiei este de fapt vocaţie, adică un lucru care se doreşte a fi împlinit până la capăt. Divorţul este un eşec şi aşa cum spune Evdochimov, este absurd să interzici eşecul. Biserica nu interzice deivorţul, dar nu înseamnă că îl doreşte sau îl susţine.

Biserica Romano-Catolică, nu acceptă ci nici nu tolerează divorţul ci îl INTERZICE creştinilor ei, fiind cu totul surprinzător pt Biserica Ortodoxă. A nu recunoaşte răul care există în lume înseamnă fie a trăi rupt de realitate fie a nu înţelege teologic existenţa umană ( diferenţă fudamentală)

Divorţul se aseamănă cu apostazia aşa cum este căderea din Biserica mare aşa este căderea din Biserica mică ( familia). Totuşi, Biserica Ortodoxă nu poate sta indiferentă faţă de aceste situaţii. Chiar şi pe apostaziaţi i-a reprimit în Biserică, de exemplu….canonul 8 al Sinodului I ecumenic, îi condamnă pe chatari ( puritani) şi care nu vroiau să se amestece şi să îi primească pe laşi în Biserică

Canonul 87 al Sfântului Vasile cel Mare consideră recăsătorirea ca un remediu împotriva desfrăului

Canonul 7 neo-cezarea, recomandă preoţilor să nu participe la petrecerile de la nunta a doua, ea având caracter de penitenţă.

Aşadar, Biserica Ortodoxă, condamnă divorţul dar nu îl poate interzice.

Cauzele de divorţ :

- Cununia încetează prin moarte. Mântuitorul ne vb şi de o moarte spirituală înainte de moartea fizică „ Lasă morţii să îşi îngroape pe morţii lor”. Moartea spirituală intervine : I. moartea spirituală poate să intervină cu degradarea morală ( adulterul), crima, avortul, refuzul vieţii conjugale ( canonul 14 Gangra), silirea la acte imorale; II. Moartea religioase, provine din erazie, schismă, sectă, apostazie; III. Moartea civilă, prin dispariţie sau călugăria sau declararea juridică a soţului ca mort ( codul familiei, art 37)

Cannonistul Gheorghe Soare, clasifică altfel motivele de divort : I. Canonice, II. Civile ( acceptate de Biserică ) şi III Motive civile ( neacceptate de Biserică).

Astăzi, categoria a III .a nu este clar definită de Biserică este o problemă deschisă care se va rezolva la viitorul şi marele sfânt sinod pan-ortodox. Mai ales cu aprobarea noului cod civil, divorţul este posibil chiar în faţa notarului.

Divorţul Bisericesc – expresia în sine este un non sens …. E ca şi cum ai spune păcat bisericesc , expresia este un termen tehnic care s-a născut în paralel cu expresia „ divorţul civil”. Înainte se numea „ despărţenie”, iar instanţele bisericeşti dădeau „ carte de despărţenie”. Instanţele erau numite „ dicasterii” ele au existat în Vechiul Regat până în 1865 şi în Transilvania până în 1925. Până atunci, doar Biserica pronunţa divorţul. Astăzi, divorţul bisericesc este pronunţat de Episcopul locului, în baza divorţului civil.

El este practic un act administrativ, el nu desface cununia, nu dezleagă taina, nu rupe harul este un act constatator al încetării conlucrării cu harul cununiei. De aceea nu are o conotaţie sacramentală sau spirituală. Au fost unii teologi care, au susţinut că prin divorţ se dezleagă harul

55

cununiei, de aceea trebuie făcută o rugăciune specială de dezlegare ( Episcopul Irineu Minocescu). Din fericire Sinodul BOR a respins o astfel de propunere. A desface harul cununiei este ca şi cum ne-am ruga ca Euharistia să devină din nou pâine şi vin.

De aceea, divorţul bisericesc are un caracter pur constatator şi pur administrativ. Mult mai important este dispensa pentru cununia a doua, de aceea, teologul John Mendolf a propus ca divorţul să fie unit cu cununia a doua.

A se căsătoreşte cu B, nepotul lui a se poate căsători cu nepoata lui B

Rudenie de cuscrie, de felul II, gradul 6 Răspuns : NU! În situaţii de excepţie se poate da dispensă

Rânduieli canonice privind căsătoria şi familia

Canonul 87 al Sfântului Vasile cel Mare : Cine vrea să se căsătorească îi este deschisă lumea întreagă ( Biserica nu ţine cont de limbă, neam, culoare, etc)

Canonul 9 Gangra : Anatema celor ce nu preţuiesc familia ( condamnă căsătoria alba)

Canonul 53 Trulan : Opreşte căsătoria dintre naş şi mama finuluiCanonul 54 Trulan opreşte următoarele căsători : 2 fraţi cu două surori, verii

între ei, tatăl şi fiul cu mama şi fiica, tatăl şi fiul cu două surori, mama şi fiica cu doi fraţi

Canonul 52 Laudiceea prevede să nu se facă nunţi în PostCanonul 87 al Sfântului Vasile cel Mare prevede că cea de-a doua căsătorie

este remedial împreună desfrâuluiCanonul 50 al Sfântului Vasile cel Mare interzice căsătoria a III – a, dar

Biserica până la urmă a îngăduit-o.Canonul 11 Timotei al Alexandriei : clerical să nu săvârşească nunta

nelegiuită.

56

Pe lângă acestea au apărut şi unele exagerări. Într-o carte din Muntele Athos scrie să nu se săvârşească nunta cu lăutari.

Canonul 51 Apostolic prevede anathema pentru cei ce nu beau vin din scârbă faţă de vin.

Canonul 15 Gangra prevede anathema pentru cei ce îşi părăsesc copiii, chiar dacă intră în viaţa monahală.

Canonul 16 Gangra prevede anatehema pentru cei ce îşi părăsesc părinţii pentru a merge la mănăstire.

Canonul 13 Timotei al Alexandriei, recomandă soţilor înfrânare Sâmbăta şi Duminica.

Canonul 28 Ioan Postitorul, soţii să nu împreuneze în perioada de ciclu.Canonul 5 Timotei al Alexandriei prevede neîmpreunare înainte de

ÎmpărtăşireCanonul 14 Gangra părevede anathema soţului sau soţiei care refuză

căsătoria din scârbă faţă de căsătorieCanonul 4 Gangra, anathema celor care refuză să primească Împărtăşania de

la preotul însuratCanonul 3 Dionisie al Alexandriei : Soţii trebuie să fie lor înşişi judecători.Părintele Arsenie : Feciorie până la Cununie şi fidelitate până la moarte !

Rânduieli canonice privind Sfânta Liturghie

Sfânta Liturghie este centrul cultului ortodox. Sfintele canoane amintesc de mai multe Liturghii.

Canonul32 Trulan, aminteşte de Liturghia Sfântului Iacob şi a Sfântului Vasile.

Canonul 52 Trulan aminteşste de Liturghia DarurilorCanonul 30 Laudiceea prevede structura Sfintei Liturghii în mare ( anul 343)

57

A.Rânduieli canonice privind săvârşirea Sfintei Liturghii

1.Săvârşitorul : Episcopul şi Preotul împreună cu diaconii, în prezenţa mirenilor. Liturghia înseamnă comuniunea tuturor. În BO, nu există Missa private trebuie cel puţin un om în Biserică.

Săvârşitorul trebuie să fie în comuniune canonică cu episcopul său şi prin aceasta cu întreaga biserică. Dipticele sunt expresia liturgico-canoniccă a comuniunii.

Canoanele 13, 14, 15 : de la Sinodul Protodeftera prevede caterisirea Episcopului care nu îl pomeneşte pe mitropolit sau a mitropolitului care nu pomeneşte pe Patriarh

Canonul 28 Apostolic prevede că cei caterisiţi nu pot să săvârşească Sfânta Liturghie.

Canonul 4 Antiohia : să nu se slujească cu cei caterisiţi.Canonul 70 Trulan, prevede ca femeia să nu slujească la Liturghie ( nu are

vocaţie pentru preoţie)

2. Timpul Săvârşirii :

Liturghia Sfântului Ioan se face în zilele în care nu se fac celelalte Liturghii şi când nu sunt zile aliturgice

Liturghia Darurilor se săvârşeşte în Postul Mare de Luni până Vineri în zilele aliturgice şi în unele sărbători.

Zilele aliturgice : Vinerea Mare, Luni şi Marţi din prima săptămână a Postului Mare, Miercuri şi Vineri din săptămâna brânzei, Vinerea dinaintea Crăciunului şi Bobotezei când acestea cad Duminica sau Lunea.

Iniţial Sfânta Liturghie era o Cină, se săvârşea seara şi creştinii se împărtăşeau fără ajunare. Ajunarea a apărut ulterior în timp, pentru a întări evlavia faţă de Sfânta Împărtăşanie pentru a arata că între Împărtăşanie şi mâncarea noastra de toate zilele nu este o contradicţie ci doar ajunarea are un caracter moral, de aceea, se poate da şi celor ce au mâncat, copii, bolnavi gravi şi muribunzi.

Canonul 3 Timotei al Alexandriei arată că Sfânta Liturghie se săvârşea zilnic iar Canonul 1 Al Sfântului Teofil al Alexandriei ne spune că Sfânta Liturghie se face mai ales Duminica care este Ziua a VIII –a.

3.Locul săvârşirii :

58

Iniţial s-a săvârşit în locuri sfinţie de sângele martirilor, pe mormintele acestora. După libertatea creştinismului, creştinii au ridicat altare care aveau în ele moaşte ale martirilor. Liturghia se sfinţeşte pe Altare care au antimis cu moaşte. Canonul 31 Trulan, prevede că Liturghia nu se face prin case sau în alte locuri nepotrivte, sub pedeapsa caterisirii. Ea poate fi săvârşită în locuri special numai cu aprobare Episcopului : Penitenciare, Spitale, Şcoli, Azile.

Poate fi făcută cu aprobarea Episcopului şi în Biserici neortodoxe : Catolice, Protestante

4.Materia Sfintei Liturghii :

Materia este Cosmosul întreg. În concret, canonul 32 Trulan prevede ca la Liturghie să fie pâine, vin şi apă.

Pâinea, din făină, apă şi sare, fermentarea ar trebui să se facă în mod natural prin aluatul care dospeşte întreaga frământătură. Drjdia este un adaos care grăbeşte fermentaţia şi din păcate este şi un produs reziduant. În mod correct, prescura se face fără drojdie.

Pistornicul ( pristornicul) este acea pecete care se pune pe prescură cu literele IS HS NI KA . inscripţionarea trebuie să fie una corectă. Fie cu litere greceşti, fie slave, fie latine:

IS HS INC XCNI KA – ÎN LATINĂ HN KA - SLAVONĂ

IS XP NI KA - GREACĂ

Prin tradiţie, prescurile se fac doar cu binecuvântare, de către persoane care trăiesc în înfrânare. Preotul sau preoteasa sau în caz excepţional copiii preotului.

De evitat este folosirea pâinii de cumpărat, ea poate să fie acceptată în situaţii de excepţii.

Întradiţia românească, Sfânta Liturghie începe cu aratul şi semânatul şi acest lucru este bine prezentat în Pluguşorul.

Vinul trebuie să fie curat, fără adaosuri şi neslujit ( nu de la parastas sau litie). Recomandabil este vinul foarte dulce. Când se pregăteşte Împărtăşania pentru

59

tot anul în Joia Mare, trebuie folosit vin roşu pentru a se vedea dacă Agneţul este îmbibat sau nu cu Sfântul Sânge.

Canonul 13 Nichifor Mărturisitorul spune că Sfânta Liturghie trebuie să se facă cu apă caldă, să arate că Hristos este viu. Apa binecuvântată nu se aruncă ci se consumă. Canonul 70 Apostolic, prevede că la Liturghie să nu se folosească azimă ca evreii ci pâine dospită .

Canonul 57 Trulan prevede ca la Liturghie să nu se folosească miere sau lapte. Canonul 32 Trulan condamnă pe Hidroparastaţi, pe cei care făceau Liturghia cu apă.

Canonul 28 Trulan : Împărtăşania nu se amestecă cu struguri.Canonul 3 Apostolic. La altar se aduce doar ulei şi tămâie, grău şi struguri la

vremea cuvenită Canoul 4 Apostolic : Darurile se dau acasă Canonul 8 Teofil al Alexandriei : Anafora şi prescurile se împăart între

clerici şi credincioşi.Anafora se poate da prin iconomie şi eterodocşilor, dar nu necreştinilor. Canonul 5 Nicolae al Constantinopolului : Prescurile se consumă separat şi

singure.

5.Modul săvârşirii

Canonul 103 Cartagina. Să se folosească formulare liturgice aprobate de Biserică.

Iniţial fiecare Episcop avea anaforaua lui, iar apoi toate s-au uniformizat sub supravegherea episcopilor pentru a evita improvizaţiile Liturgice.

Canonul 19 Laudiceea şi 32 Trulan prevede că la Liturghie, rugăciunile pot să fie citite şi în taină

Canonul 12 Nichifor Mărturisitorul prevede că Potirul la Liturghie nu se binecuvintează

Canonul 91 Vasile cel Mare menţionează Epicleza ca rugăciune care s-a transmis prin tradiţie, obicei.

Canonul 29 Trulan , 41 şi 47 cartagina prevede Postul şi ajunul săvârşitorilor Sfintei Liturghii, Posturile prevăzute de Biserică. Ajunul înseamnă înfrânarea trupească ca foamea trupescă să devină foame de Hristos. Ajunul nu se face după ceas ci nevoinţă. Cam 9 ore până la Sfânta Liturghie.

Canonul 41 Cartagina aminteşte de obiceiul ca Liturghia din Joia Mare să se facă după ce au mâncat. Dar intervine apoi Canonul 29 Trulan care abrogă canonul 41 Cartagina. În Grecia până astăzi, preoţii mănâncă şi apoi după-amiaza pot să

60

facă Liturghia Darurilor. Canonul 47 Nichifor Mărturisitorul prevede că Împărtăşania şă se primească doar de la Preoţii care postesc. Acest Canonul supune judecăţii critice a credincioşilor pe preoţii care nu respectă rânduielile bisericeşti.

Canonul 4 Catagina prevede înfrănarea conjugală înainte şi după Sf. Liturghie

Canonul 10 Protodeftera opreşte sacrilegiu cu obiectele liturgice.

6.Participarea la Sfânta Liturghie

Este viaţa şi expresia cea mai autentică a Bisericii, adică a comuniunii. Ideea de Liturghie Personală este un non-sens. Liturghia înseamnă participare şi nu asistare. Liturghia este viaţa tuturor credincioşilor. De aceea parafrazând pe Sf. Apostol Pavel : Nu putem să nu participăm.

Canonul 80 Trulan şi 11 Sardica spune să nu se lipsească trei duminici consecutive de la Sfânta Liturghie. Altfel clerical să se caterisească iar mireanul să se afurisească.

Din nefericire, astăzi, participarea la Liturghie a scăzut foarte mult încât credincioşii noaştri sunt sub semnul acestei afurisiri. De aceea menirea noastră este de a îi recâştiga pentru participarea la Sfânta Liturghie. Iniţial exista disciplina arcană, la Liturghie rămânând doar cei botezaţi şi se împărtăşeau. Cei nebotezaţi şi care nu se împărtăşeau ieşeau afară.

Astăzi, disciplina arcană s-a restrâns la Sf. Altar, de aceea acolo nu intră oricine. La liturghie rământ toţi credincioşii chiar dacă nu se împărtăşesc. Canonul 9 Alexandriei şi 33 Laudiceea care arată că Liturghie nu se poate face în prezenţa ereticilor. Astăzi, prin iconomie pot să asiste şi eretici la Sfânta Liturghie dar e clar că nu se pot împărtăşii. La muntele Athos, nici eterodocşii nu sunt lăsaţi să asiste la Sfânta Liturghie.

Prin interpretare extinsă, aceste canoane pot fi înţelese şi în legătură şi cu transmisiunile tv ale Liturghiei. Ele sunt permise şi folositoare dar totuşi trebuie respectată disciplina arcană a altarului, de aceea nu sunt permise transmisiunile tv din Altar.

61

B . Rânduieli canonice privind împărtăşirea

O Liturghie este împlinită atunci când se atinge momentul Împărtăşirii. De aceea punctul culminant nu este Epicleza ci Împărtăşirea.

1. Împărtăşirea clericilor.

Canonul 8 Apostolic prevede obligativitatea consumării Sfintelor Taine de Preotul slujitor, astfel să se afurisească.

Împărtăşania trebuie consumată în totalitate cu două excepţii : În Joia Mare şi Agneţele pentru Liturghia Darurilor.

În Biserica Ortodoxă nu există cultul Sfintei Euharistii. Ea este destinată pentru a fi consumată nu adorată, aşa cum există la Romano-Catolici.

Canonul 19 Laudiceea prevede că doar clericii se împărtăşesc în Sfântul Altar. Clericul care nu a slujit poate să se împărtăşească la Sfânta Liturghie. Canonul 18 I Ecumenic prevede că diaconul să nu împărtăşească pe alţii.

Canonul 23 Trulan prevede că preotul să nu ceară plată pentru Cele Sfinte, astfel să se caterisească. De aceea expresia Liturghie plătită nu este corectă.

Prescripţia a III a Sfântului Vasile cel Mare prevede clar că uscarea se face doar de către preot. Împărtăşania pentru bolnavi nu se lasă de la un an la altul.

Canonul 46 Apostolic prevede caterisirea clericilor care se împărtăşesc cu împărtăşania eterodocşilor. Biserica Ortodoxă nu acceptă intercomuniunea pentru că Împărtăşirea este semnul unităţii de credinţă.

2. Împărtăşirea mirenilor şi monahilor

La Liturghie se împărtăşesc doar creştinii ortodocşi care au dezlegare de la preot. Cei care nu ţin toate posturile rânduite de Biserică trebuie să postească trei zile înainte. Aşa procedează şi preoţii. Canonul 13 I Ecumenic – Împărtăşania se dă celor pe moarte chiar dacă s-ar afla sub epitimie. CEA MAI GREA EPITIMIE ESTE SĂ NU MAI FACI – Părintele Arsenie

Canonul 9 Nechifor Mărturisitorul se dă muribunzilor chiar dacă au mâncat şi sunt paralizaţi.

Canonul 83 Trulan – Împărtăşania nu se dă celor morţi, celor în comă , bolnavilor psihici, se dă cu mare atenţie.

Canonul I Timotei al Alexandriei – Împărtăşania nu se dă celor nebotezaţi şi nici celor care refuză.

62

Canonul 12 Timotei al Alexandriei şi canonul 4 Dionisie al Alexandriei prevede că cei ispitiţi în vis înainte de Împărtăşirea trebuie să se cerceteze pe sine.

Canonul 7 Timotei al Alexandrei prevede că nu se dă femeilor în timpul curăţirii. La Împărtăşire nu putem să dăm sânge să donăm să mergem la stomatolog.

Canonul 16 Timotei al Alexandriei prevede că dacă se înghite apă în mod involuntar persoana se poate împărtăşii.

Canonul 38 Laudiceea : Mirenii să nu se împărtăşeaşcă cu Împărtăşania altora. Mod logic Împărtăşania nu se dă în zile aliturgice decât în situaţii de excepţie. Principiul se aplică mai ales în Vinerea Mare

Canonul 58 Trulan : Mireanul sau monahul chiar Regele să nu se împărtăşească singur, de aceea Împărtăşania nu se dă mirenilor acasă. 40 de zile epitimie pt cel carea vomat după Împărtăşire.

Împărtăşania se dă doar prin Uşile Împărăteşti

3. Împărtăşirea copiilor

Ei sunt cei mai vrednici să primească Sf. Împărtăşanie. Diferenţa între noi şi catolici este că ei nu Împărtăşesc copiii decât după confirmare.

Cel mai mare DAR pe care îl putem da copiilor noştri este Sf. Împărtăşanie, o mare taină este copilul care creşte împărtăşindu-se constant. Un mare păcat a respinge pe copii de la Împărtăşire. Până în momentul în care sunt conştienţi, copiii se Împărtăşesc fără ajunare. La botez nu I se cere copilului ajunare. Canonul 52 Apostolic prevede caterisirea pentru clericii care depărtează fără motiv de la cele sfinte. Pr. Rafael Noica : PUNEM ATŢT DE MARE ACCENT PE CEEA CE ESTE ÎNAINTE DE ÎMPĂRTĂŞIRE ŞI DUPĂ NU MAI PUNEM ACCENT PE NIMIC.

Spovedania copiilor începe când sunt conştienţi, în general după 7 ani, deşi canoanele spun după 10 ani

Copiii mici se pot împărtăşi şi numai cu Sfântul Sânge pentru că s.a făcut plinirea Potirului şi există si Sf. Trup

4. Modul Împărtăşirii

Canonul 101 Trulan menţionează indirect că împărtăşirea tuturor se făcea nu cu linguriţa ci în mână. Acest mod se păstrează doar la preoţi, dar nu era doar al preoţilor ci a tuturor credincioşilor, linguriţa se introduce prin secolul 9 ca un mod de a apăra indirect profanarea Sfintei Împărtăşanii. Canonul 10 de la Sinodul Protodeftera aminteşte de folosirea linguriţei pentru a nu profana sfintele. Astăzi se foloseşte linguriţa dar episcopul poate să hotărască revenirea la practica primă.

63

La Împărtăşire trebuie respectată ordinea canonică a Bisericii. Întâi Episcopii, ei îi împărtăşesc pe preoţi, preoţii pe diaconi şi tot preoţii pe mireni şi pe monahi. Diaconii nu pot împărtăşii pentru că Împărtăşirea este punctual culminat al Epiclezei.

În Biserica Ortodoxă este şi numele la Botez care arată întâlnirea personală cu Dumnezeu de aceea la Sfânta Liturghie se foloseşte apă caldă care arată că Hristos este viu şi cuvintele cele mai profunde din Tradiţie cu privire la Împărtăşanie sunt cele pe care Episcopul le rosteşte la Hirotonia unui preot „ Primeşte acest ODOR şi Îl păstrează până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos când Îl va cere de la tine”.

Împărtăşirea deasă sau rară? Întrebarea este un non-sens, ea s-a născut în urma crizei euharistice în care aua ajuns oamenii Bisericii în ultimele secole creştine. Termenul de împărtăşire se referă la comuniune sau la o comuniune care este dincolo de spaţiu şi de timp. Devin părtaş al lui Hristos, devenim dumnezei prin har.

Termenul de deasă sau rară ma întoarce iar în timp, pe când Împărtăşirea mă duce deasupra timpului

Teama de Euharistie nr duce în mod hiperbolic de a fi osândiţi sau pedepsiţi. La liturghie spunem drepţi primind „Drepţi primins SFINTELE, PREACURATELE, CEREŞTILE, NEMURITOARELE, DE VIAŢA FĂCĂTOARELE ŞI ÎNFRICOŞĂTOARELE LUI HS TAINE. Din nefericire astăzi totul s.a hiperbolizat observând că ordinea ne spune clar că ultima dată vb despre „înfricoşare”.

Liturghia este respiraţia noastră duhovnicească. În perioada primară a Bisericii, toţi care se împărtăşeau rămâneau, iar cei care nu se împărtăşeau plecau. Canoanele vorbesc despre împărtăşirea Duminicală şi anume Canonul 9 Apostolic 2 Antiohia, 3 Timotei al Alexandriei vorbesc despre această împărtăşire duminicală iar canonul 66 Trulan vorbeşte despre îndestularea cu Sfintele Taine în Săptămâna Luminată.

Canonul care impune ca măcar preotul să se împărtăşească la Liturghie. Pe cât de nefirească este întrebarea pe atât de nefireşti au fost şi răspunsurile.

1. Împărtăşirea trebuie să fie deasă ca în Biserica primară, dar este unul cantitativ şi relativ. – Orice Liturghie este invitaţie la Împărtăşire. În fiecare Liturghie, întrebarea care trebuie să ne frământe este aceasta : Eu de ce refuz, chemarea lui Hristos?

2. Răspuns venind din partea acriviştilor – Împărtăşirea trebuie să fie rară, cât mai rară, pentru că noi nu suntem vrednici – această viziune se apropie de cultul euharistiei din Biserica Catolică ( o aberaţie) Scopul Liturghiei nu este de a fi adorată ci de a fi consumată

64

3. Ca Împărtăşirea să nu fie nici deasă, nici rară ci doar cine şi când este vrednic. – Cine poate spune că „Merit să mă mântuiesc?” –NIMENI

4. Din Porunca a 4 –a spune că trebuie să ne Împărtăşim în cele 4 Posturi ale anului. Această poruncă este o barcă de salvare pentru cei care nu sunt în corabia lui Hristos

5. Sf. Simenon npul Teolog recomanda că măcar la 40 de zile să ne Împărtăşim pornind de la faptul că Hristos după Înviere a rămas 40 de zile cu ucenicii şi apoi s.a Înălţat- după Sfintele Canoane mai ales Al Sf Ioan Ajunătorul este spune că 40 de zile este epitimie. Criza Euharistică înseamnă autoflagerare şi autopedepsire a creştinilor.

6. Împărtăşirea nu trebuie făcută cu anumită ciclicitate ci cu pregătire. Alţii spun că Împărtăşirea trebuie să fie continuă. Acestea însă nu dau răspunsul la întrebare pentru că noi trebuie să ne împărtăşim continuu la fiecare Liturghie şi de fiecare dată cu pregătire.

În concluzie, o întrebare nefirească aduce răspunsuri nefireşti. Sfântul Nicodim Aghioritul aduce răspunsuri pentru că a încercat să trezească conştiinţa credincişilor care fug de euharistie. Conciliu II Vatican a încercat trezirea din criza euharistică şi din nefericire unii teologi acrivişti au condamnat pe teologii care susţineau împărtăşirea la fiecare Liturghie ca influenţati de teologia catolică. De aceea repetând concluzia canonică şi autentic creştină putem spune că rânduiala este următoarea : Fiecare Liturghie este o chemare la Împărtăşire şi fiecare Liturghie trebuie să îmi pună întrebarea : Eu de ce refuz?

Vârsta spovedaniei

Spovedania începe la vârsta înţelegerii păcatelor. Canonul 10 Timotei al Alexandriei spune că spovedania începe după cunoaşterea şi înţelegerea fiecăruia, de la 10 ani.

Pravila mare, în glava 321 spune că începe la 13 ani pentru băieţi şi 12 ani pentru fete. Astăzi spovedania începe de la 7 ani

Pr Arsenie spovedania este judecata de bună-voie.Locul spovedaniei este în principiu Biserica dar şi locul unde se află

penitentul. Nu se face spovdania în Altar cel mult a clericilor.

65

Secretul spovedaniei

Iniţial mărturisirea era publică sau particulară după cum dorea credinciosul. Canonul 6 Cartagina menţionează că la spovedania publică dezlega episcopul . Întrucât mărturisirea publică a produs nu de puţine ori scandaluri, prin secolul 4 s.a generalizat mărturisirea particulară. În 320 Patriarhul Nectarie generalizează mărturisirea particulară . ea nu era iniţial secretă, dar întrucât s.au produs prin aceasta iarăşi nemulţumiri şi scandaluri în Biserică s-a impus ca mărturisirea să devină secretă.

Canonul 34 Vasile cel Mare şi 28 Nichifor Mărturisitorul impun secretul spovedaniei pentru că păcatele trebuie judecate de Dumnezeu dar nu dee oameni. Canonul 43 cartagina din anul 419 menţionează păstrarea mărturisirii publice.

Secretul spovedaniei este numai pentru preot nu şi pentru penitent. Preotul poate să spună cazul în scop duhovnicesc dar trebuie să scape de orice aluzie sau banuială în legătură cu realitatea.

Încălcarea secretului spovedaniei este o abatere morală gravă a preotului. Se pedepseşte cu caterisire. În Bizanţ se pedepsea cu tăierea limbii sau închisoare pe viaţă.

Legislaţiile mediavale ulterioare toate pedepsesc cu pedepse aspre până la închisoarea pe viaţă. Şi legislaţia mondială până astăzi pedepseşte încălcarea secretului profesional. La noi în tară, articolul 23 din legea cultelor din 2007 prevede că personalul clerical nu poate fi obligat să dezvăluie secretul spovedaniei. Articolul 214 din Codul Penal al României condamnă divulgarea secretului profesional cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau zile amendă

Articolul 79, alineatul 1 din codul de procedură penală interzice a fi martor cei puşi în situaţia de a divulga secretul profesional.

Canonul 132 cartagina interzice duhovnicului de a fi martor la procese. AtArticolul 28 din regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare din

BOR prevede CATERISIREA . Aceeaşi situaţie este şi în Biserica Romano-Catolică ( Codex iurix canonicii 983, 985, interzic dezlegarea secretului spovedaniei). Temeiul scripturistic al secretului spovedaniei este cel din Vechiul Testament cel de la Isus Sirah, 19 , 10 care spune : „Ai auzit un cuvânt? Să moară cu tine!”

Astăzi spovedanie este clar că este secretă, dar nimeni nu poate fi oprit de la Spovedanie publică dacă acesta nu produce sminteală

66

Cum are loc Mărturisirea?

Mărturisirea are caracter personal ca toate celelalte taine, de aceea practica spovedaniei comune este necanonică. Totuşi, sunt situaţii de excepţie :

1. Spovedania copiilor. 2. Spovedania mirilor.3. Spovedania surdo-muţilor.4. A străinilor sau a personelor cu handicap unde avem nevoie de interediari.5. Spovedania hipo-acuzicilor, în încăperi speciale6. Spovedania celor care nu mai pot să vorbească se poate face prin semne,

stângeri de mână .

Mărturisirea trebuie să fie sinceră şi bazată pe căinţă. Ea poate să fie şi prin dialog, mulţi neştiind că multe fapte nu sunt păcate. Poziţia la Spovedanie nu contează, de aceea se recomandă poziţii comode pentru spovedanie. Cele mai nocive la spovedanie sunt formularele de spovedanie ( test grilă) . Parcurgerea lor creează o senzaţie neplăcută. În biserică nu au existat astfel de formulare, ele au apărut doar în ultimul timp prin mari greşeli pastorale.

Canonul 52 Apostolic Cel ce depărtează pe cineva de la spovedanie să se caterisească, de aceea preotul trebuie să îşi facă timp pentru credincioşii lui

În Pravila lui Nicodim sachelarie se spune …Cel muribund se poate mărturisii oricărui om iar acela trebuie să spună preotului

Cum se dă epitimia. Ea este medicamentul de îndreptare al credinciosului care are un întreit rol :

a. Întărirea pocăinţeib. Conştientizarea păcatelorc. Întărirea dorinţei de împărtăşire

Psalmul 22 cu 5 spune – toiagul Tău şi varga T acestea m-au mângăiat. În spovedanie se lucrează mântuirea nu numai a penitentului ci şi a preotului, de aceea, spovedanie implică mare răspundere pentru preot. În general, preoţilor le este frică de dezlegarea nedreaptă, dar acesta este la fel de vinovată ca şi legarea nedreaptă.

Canonul 84 al Sfântului Vasile aminteşte textul din Facere, Mântuind, mântuieşte-ţi sufletul. Canonul 102 Trulan, cheia canoanelor, îndeamnă la dreapta socoteală între acrivie şi pogorământ. Acrivia exagerată duce la hapotnicism, pogorământul nelimitat duce la nepăsare

67

Nichifor Mărturisitorul în canonul 28 spune că epitimia se dă potrivit dispoziţiei sufleteşti, iar 30 Nichifor Mărturisitorul spune că se dă după chibzuinţa duhovnicului.

Canonul 1 al Sfântului Grigorie de Nissa prevede că epitimia trebuie să aducă vindecarea potrivită. ( nu omori furnicile cu tancu si elefantul cu praştia)

Canonul 4 Ioan Ajunătorul spune că gândurile nu se pedepsesc. Canonul 7 Ioan Ajunătorul spune că începutul şi cauza epitimiei este

consimţământul . Canonul 84 al Sfântului Vasile cel Mare care prevede că epitimia nu se dă după timp ci după pocăinţă. Anii prevăzuţi în Canoane pentru diferite canoane prevăd pedeapsa maximă, adică arată gravitatea păcatului.

Canonul 3 Ioan Ajunătorul prevede cum se scade epitimia în funcţie de nevoinţa penitentului. Pentru fiecare nevoinţă se scade un an. De exemplu, abţinerea de la alcool, de la carne, brânză, ouă, peşte, ulei.

Duhovnicul poate să scadă din epitimie luând el din crucea penitentului asupra lui.

Canonul 46 Ioan Ajunătorul, prevede principiul non dis din iden, adică nu da două pedepse pentru aceeaşi vină.

Canonul 27 Apostolic, Preotul care bate pe penitent să se caterisească Canonul 13 teofil al Aleexandriei prevede că duhovnicul să de canon cum îl

luminează DumnezeuSă nu dai pentru acelaşi păcat aceeaşi sentinţă ci una proprie – DidascaliaSfinţii Părinţi dau epitimii diferite…unii sunt mai aspri, alţii mai blânzi. Canonul 11 Nicolae al Constantinopolului, îl consideră prea blând pe Sf.

Ioan PostitorulSf. Vsile cel Mare prevede 7 ani orpire de la Împărtăşire pentru desfrânaţii

necăsătoriţi, de aceea prevede 15 ani pentru adulter şi 20 de ani pentru ucigaşi, inclusiv avort. Sfântul Teodor Studitul nu cunoaşte epitimii mai mari de 3 ani. Sfântul Ioan Postitorul condamnă desfrânarea în felul următor, 2 – 3 ani celor care sunt mai tineri de 30 de ani şi 3 – 4 ani celor care sunt peste 40 dde ani . Nicodim Aghioritul dă exemplu de cum se dă epitimia şi anume cea care a făcut avort să hrănească un copil sărac, iar ucigaşul să întreţină familia rămasă. Pr Stăniloae spune că astăzi, oprirea de la împărtăşire nu mai este o epitimie eficientă ci trebuie să îi îndemnăm mai repede la fapte milostive

În concluzie, epitimia se dă diferenţiat pentru bărbaţi şi femei, pentru copii, bolnavi, convertiţi, în funcţie de vărstă, de situaţia socială, de pregătire intelectuală, de starea civilă, etc.

În cazul preoţilor, duhovnicii nu pot da epitimia opririi de la Împărtăşire. În situaţia acesta el este obligat să îl trimită la episcop

68

Situaţia cea mai nedorită şi neplăcută este aceea în care se constată că nu se poate da dezlegare. Pentru acestă situaţie, Canonul 85 al Sfântului Vasile cel Mare prevede : De nu putem să îi salvăm să ne sărguim ca măcar să ne salvăm sufletele noastre.

Sf. Ioan Gură de Aur : EPITIMIA SĂ NU SE DEA SIMPLU DUPĂ CANTITATEA PĂCATULUI CI SĂ SE AIBĂ ÎN VEDERE ŞI VOINŢA CELOR CE PĂCĂTUIESC CA NU CUMVA VOIND SĂ CÂRPEŞTI CEEA CE S-A RUPT MAI MARE SĂ FACI RUPTURA sau STRĂDUINDU-TE SĂ RIDICI CEEA CE A CĂZUT, MAI ADÂNCĂ SĂ FACI CĂDEREA

Rânduieli canonice privind hirotonia

Taina hirotoniei este taina prin care prin punerea mâinilor episcopului se împărtăşeşte unei persoane alese şi bine-pregătite, harul dumnezeiesc într.un din cele trei trepte ale preoţiei, prin care primesc puterea bisericească de a învăţa de a săvârşi sfintele taine şi de a conduce pe credincioşi spre mântuire.

Condiţii la taina hirotoniei :

A. Condiţii dogmatice :

1. Hirotonia poate fi săvârşită doar de episcopii care păstrează succesiunea apostolică. 2. Apartenenenţa la BO a candidatului şi a familiei lui. (La hirotonia întreu episcop, candidatul face mărturisirea de credinţă) Canonul 36 Cartagina prevede ca cel care vrea să devină preot să provină din familii ortodoxe (soţia şi copiii, părinţii şi fraţii)3. Preăgătirea teologică corespunzătoare. Canonul 2 al Sinodului VII Ecumenic prevede ca să cunoască foarte bine Psaltirea, Scriptura, Tradiţia şi Canoanele ( aici găsim întreaga revelaţie) Istoria a cunoscut foarte multe forme de şcoli teologice, iniţial se mergea pe ucenicie, astăzi există două categorii de şcoli : seminariile şi facultăţile. Unele episcopii, dau examene de capacitate care sunt necesare mai ales pentru cei care au terminat facultatea cu ani de zile

69

înainte. Excepţie de la această regulă. Fac autodidacţii ( Pr. Cleopa Ilie, Nicolae Steinhard )

B. Condiţii Morale:

1. Vocaţia – acea chemare care vine de la Hristos şi ea este : Obiectivă ( HS a adresat-o ucenicilor Săi, numai

bărbaţilor, o vocaţie pe care noi nu o putem schimba) Subiectivă ( Chemarea lăuntrică pe care o simte

candidatul şi care merge până la capacitatea de jertfă – La preoţie nu poţi fi constrâns de nimeni şi de nimic)

2. Viaţa morală ireproşabilă, Canonul 9 al Sinodului 1 Ecumenic, prevede ca candidatul să fie cercetat, Canonul 36 Nichifor Mărturisitorul prevede fecioria dinainte de căsătorie a candidatului, iar Canonul 18 Apostolic prevede căsătoria candidatului cu o fecioară. El trebuie să aibă o familie morală, să fie căsătorit şi cununat în Biserică

3. Dezlegarea de la duhovnic în urma spovedaniei şi a împărtăşirii. Cel oprit de la Împărtăşanie este oprit şi de la hirotonie, aceasta poate fi temporară sau definitivă de la hirotonie.

4. Recomandările necesare care pot fi de la Facultate şi/sau Seminar, de la Preotul Paroh, eventual de la serviciul la care a lucrat un timp.

5. Alegerea statutului personal înainte de hirotonie, adică trebuie să se hotărască între căsătorit, celibatar sau monah. Acestă condiţie este morală, nu dogmatică. Condiţie justificată de condiţia morală actuală. Caqnonul 10 Algira, dar apoi Canoanele 26 Apostolic şi 6 Trulan, opresc căsătoria după hirotonie.

C. Condiţii canonice :

1. Statutul personal canonic: a. Statutul de familist- la Sinodul 1 Ecumenic s-a stabilit ca cei ce vor să devină clerici ( preoţi sau episcopi) să poată să îşi păstreze statutul de familist. La Sinodul Trulan, prin Canonul 13 s-a prevăzut că preoţii şi diaconii se pot căsători, iar

70

episcopii să fie aleşi numai din celibatari ( canonul 12 Trulan). La un Sinod din Elvira ( Sevilia de astăzi), Biserica Apuseană a impus celibatul clericilor. Canonul 3 Trulan, menţionează acrivia romanilor ( latinilor) . Acestă situaţie a rămas în Biserica Apuseană până astăzi, apariţia uniatismului în Biserica Apuseană a făcut ca să nu se impună acestora celibatul latin. Conciliul 2 Vatican, aprobă căsătoria diaconilor dar numai ai celor onorifici b.Statutul de celibatar – potrivit canonului 30 Trulan, candidatul trebuie să facă o declaraţie că va rămâne celibatar. Canonul 13 Trulan, însă condamnă impunerea celibatului, deşi mai înainte în Canonul 3 Trulan, menţionează acrivia romanilor. Celibatarul poate fi necăsătorit sau văduv. În situaţii cu totul de excepţie poate fi acceptat cel divorţat. c .Statutul de monah – pentru hirotonire trebuie tuns în monahism. Pentru episcopie, spune tradiţia că trebuie să fie monah. Canonul 5 şi 51 Apostolic, interzice să îşi lase femeia din motive de evlavie. Canonul 12 Trulan impune celibatul Episcopilor din motive practice dar nu impune monahismul, doar celibatul. Un alt canon, 48 Trulan, interzice episcopilor să mai stea cu femeia lor. În istoria Bisericii se mai întâlnes episcopi căsătoriţi, chiar până în secolul 12, chiar secolul 17. Prin obiceiul bisericesc s-a impus ca hirotonia episcopilor să se facă numai celor care au tunderea în monahism. Acest obicei se păstreză până astăzi, chiar dacăn canonul 2 al Sinodului Sfânta Sofia arată incompatibilitatea dintre monahism şi episcopat.

2. Hirotonia se săvârşeşte doar cu destinaţie, o jurisdicţie bine-determinată care arată responsabilitatea celui care a fost hirotonit. Acest lucru a început cu ideea că Apostolii au împărţit lumea spre misiune. Canonul 6 al Sinodului 4 Ecumenic, Canonul 8 al Sinodului 2 Ecumenic prevede să nu fie doi episcopi într-o cetate. Jurisdicţia se dă înainte de hirotonie. La catolici, jurisdicţia este spusă după hirotonie ci doar episcopia. Hirotonia întru Episcop – jurisdicţia se stabileşte doar prin alegere. Canonul 6 al Sinodului 1 Ecumenic prevede că alegerea se face prin vot majoritar. Mai multe canonane prevăd că episcopii

71

trebuie să fie aleşi doar de episcopi, dar aceste canoane au fost abrogate de obiceiul bisericesc. De aceea până astăzi, la alegerea episcopilor participă clerici, laici şi monahi, în unele biserici chiar monahii. În BOR, până la statutul din 2008, alegerea episcopilor se făcea de către adunarea naţională bisericească compusă din clerici şi laici. Din 2008, după noul statut BOR, episcopii sunt aleşi doar de Sf. Sinod, la propunerile care pot să vină din partea adunării eparhiale a eparhiei vacante. În scaunul de episcop nu poate fi numit nimeni. La catolici, episcopii sunt numiţi direct de către papă la propunerile bisericilor locale. Legătura dintre episcop şi jurisdicţie este comparată cu legătura dintre soţ şi soţie dintre Hs şi biserică, de aceea canonul 6 Sardica interzice transferul episcopilor. Unde episcopul moare, episcopia se numeşte episcopie văduvită. După noul statut BOR sunt posibile transferurile episcopilor dar numai într-o poziţiei ierarhică superioară. Canonul 76 apostolic prevede ca episcopul să nu îşi aleagă urmaşi. Canonul 7Teofil al Alexandriei prevede că la hirotonia întru episcop să participe şi poporul. În cazul hirotoniei întru preot sau diacon jurisdicţia se poate stabili prin mai multe proceduri – prin numire de la episcop ( exercitarea dreptului episcopului de a-şi numi proprii preoţi) prin concurs dacă episcopul decide ( poate să fie de acte sau examen), prin alegere de către cler sau cler şi popor ( procedura şaguniană) tragerea la sorţi ( procedură biblică) prin transfer acceptat nu din motive disciplinare nefiind asemănat cu cel al episcopilor.

3. Hirotonia să fie săvârşită în mod canonic de episcop, aflat în comuniune. Hirotonia întru episcop potrivit canonului 1 Apostolic trebuie să se facă de 2 sau 3 episcopi. Canonul 4 -1 Ecumenic prevede că hirotonia episcopului o conduce mitropolitul. Hirotonia întru preot sau diacon : Canonul 35 Apostolic prevede că hirotonia o face doar episcopul eparhiot, cel mult episcopul delegat de episcopul eparhiot. Hirotonia trebuie să fie publică, potrivit canonului 7 Teofil al Alexandriei, exclamaţia, „Vrednic este!” fiind o afirmaţie, nu o întrebare. Ea trebuie să fie succesivă, potrivit canonului 17

72

Protodefterea sau 10 Sardica. Iniţial era posibilă hirotonia directă din laic în preot sau laic episcop. Acestă rânduială s.a introdus ulterior.

4. Vărsta canonică şi maturitatea fizică şi psihică – Canonul 14 Trulan prevede că pentru diacon se prevede vârsta de 25, preot 30 şi monahi 40. Pentru că este o condiţie formală ea s.a modificat mult în timp pentru că astăzi pentru diacon şi preot se cere maturitatea fizică, 18 ani iar pentru episcop, maturitatea de 30 de ani. Maturitatea psihică este o condiţie a maturităţii sufleteşti şi trupeşti.

5. Jurământul – ca legământ, angajament pe care îl face candidatul la hirotonie că îşi dedică toată viaţa slujirii lui Hristos, de aceea se pune jurământ şi la terminarea studiilor teologice. Cel care refuză jurământul nu poate fi hirotonit. Prin jurământ se fac următoarele promisiuni . 1. MĂRTURISIREA CREDINŢEI ADEVĂRATE, 2. PĂSTRAREA MORALITĂŢII, 3. RIDICAREA ÎN PASTORAŢIE 4. ASCULTAREA CANONICĂ 5. RESPECTAREA LEGILOR STATULUI CARE NU CONTRAVIN CREDINŢEI CREŞTINE.

73