Curs 1 ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

caile respiratorii : - cavitatea nazala,

- faringe,

- laringe,

- trahee

- bronhii.

plamanii. CAVITATEA NAZALA - primul segment al cailor respiratorii. - Se afla deasupra cavitatii bucale. - comunica cu exteriorul prin orificiile narinare si cu rinofaringele prin coane. Anterior,

fosele nazale sunt protejate de piramida nazala.

Piramida nazala este o proeminenta situata pe linia mediana a fetei, cu rol de a proteja

fosele nazale. Septul nazal desparte cavitatea nazala in doua cavitati simetrice (fose nazale).

Varful piramidei este situat sub osul frontal si se numeste radacina nasului. Baza prezinta

orificiile narinare. Cele doua fete laterale sunt unite anterior, formand dorsum nasi, care se

termina inferior prin lobul nazal.

- Structura piramidei nazale distingem un schelet osteo-cartilaginos, format din oasele nazale si din cartilajele laterale si cartilajele alare in partea inferioara a piramidei pe care se

prind muschii pielosi care prin contractia lor maresc sau micsoreaza orificiile narinare. La

exterior se afla pielea.

Fosele nazale sunt doua conducte situate inapoia piramidei nazale, de la orificiile

narinare pana la coane. Prezinta un segment anterior, numit vestibul, si un segment posterior,

foselele nazale propriu-zise. Vestibulul nazal este oblic in sus si inapoi si este tapetat de piele

care contine glande sebacee si foliculi pilosi . Fosele nazale propriu-zise au patru pereti.

Structura: - regiunea olfactorie situata deasupra cornetului superior si in dreptul lamei ciuruite a

etmoidului contine celule de sustinere si celule senzoriale - neuroni bipolari de la care

pleaca o dendrita scurta, groasa ce se termina printr-un buton olfactiv care are circa 10-20

cili iar la polul bazal pleaca axonul. Mai multi axoni formeaza nervii olfactivi (10-20)

care strabat orificiile lamei ciuruite a etmoidului si ajung in bulbul olfactiv.

- regiunea respiratorie acopera toti peretii cavitatii nazale, cu exceptia celui superior. Mucoasa este mult mai intinsa, are o bogata vascularizatie si o culoare rosietica, este

alcatuita dintr-un epiteliu cilindric ciliat, glande tubulo-acinoase.

In peretele lateral al foselor nazale sunt sinusurile paranazale, cavitati pneumatice, cu

rol de rezonanta si de a mentine o temperatura constanta. Mucoasa lor se continua cu mucoasa

foselor nazale. Sinusurile paranazale sunt perechi (frontale, maxilare, sfenoidale).

In labirintul etmoidal sunt sapate semicelulele etmoidale care, impreuna cu

semicelulele din oasele vecine, formeaza celulele etmoidale. Pe peretele lateral al foselor

nazale se afla cornetele nazale care delimiteaza impreuna cu peretele lateral delimiteaza

meaturile nazale, in care se deschid:

- celulele etmoidale posterioare in meatul nazal superior;

- sinusul sfenoidal, sinusul frontal, sinusul maxilar si celulele etmoidale anterioare in meatul

nazal mijlociu;

- canalul nazolacrimal in meatul nazal inferior.

Peretii foselor nazale propriu-zise: Peretele

superior

Peretele inferior Peretele intern (septal) Peretele lateral

Este format

din osul nazal,

lama ciuruita

a etmoidului

si corpul

sfenoidului.

Prin lama

ciuruita

a etmoidului

trec nervii

olfactivi.

Este alcatuit din

apofizele

palatine

ale orificiului

maxilar si lama

orizontala a

osului

palatin acoperit

de mucoasa.

Este reprezentat de septul nazal,

cu 3 portiuni: posterioara

(osoasa), mijlocie

cartilaginoasa) si anterioara

(membranoasa).

Portiunea osoasa este formata

superior de lama pependiculara

a etmoidului si inferior de

vomer.

Portiunea membranoasa

a septului este mobila si

separa cele doua narine.

Este mai complex. In esenta e alcatuit din

osul maxilar peste care, dinapoi inainte,

sunt

suprapuse osul palatin,

masa laterala a etmoidului,

cornetele superior si mijlociu, iar anterior

fata mediala a osu-

lui lacrimal.Pe peretele lateral al cavitatii

nazale se gasesc niste proeminente,

cornetele (superior, mijlociu, inferior).

Cornetul inferior este os inde-

pendent. Fiecare cornet cu pe-

retele lateral, delimiteaza niste adancituri

numite meaturi (superior, mijlociu,

inferior).

Vascularizatia foselor nazale este asigurata de ramuri din artera oftalmica (arterele

etmoidale anterioare) si din artera maxilara (artera sfenopalatina). Venele ajung, in final, in

vena jugulara interna. Limfaticele ajung in nodulii limfatici retrofaringieni si parotidieni, iar

de aici in cei cervicali.

Inervatia mucoasei este asigurata de ramuri din nervul trigemen.

FARINGELE Faringele un conduct musculo-membranos ce are forma unui jgheab deschis anterior

cu lungimea de 15 cm. Este dispus de la baza craniului pn n dreptul vertebrei C8, unde se continu cu esofagul.

Cavitatea faringelui este divizat n trei etaje:

Faringele prezint : - o fat posterioar ce delimiteaz, mpreun cu coloana vertebral, tapetat

de muschii paravertebrali, spatiul retrofaringian;

- fete laterale care la nivelul capului vin n raport cu spatiul mandibulo-faringian cuprins ntre mandibula si faringe, iar la nivelul gtului cu lobii laterali ai glandei tiroide, cu manunchiul vasculo-nervos al gtului format din artera carotid comun, vena jugular intern si nervul vag situat ntre cele dou formatiuni vasculare

Structura faringelui

n structura faringelui se afl: - aponevroza intrafaringian ce se gseste la nivelul peretilor laterali si

posterior ai faringelui si se inser superior pe baza craniului. Are o structur fibroas si este rezistent.

- muschii farinngelui sunt striati, grupati n muschi constrictori si ridictori. Muschii constrictori au fibre circulare si se acoper unul pe celallt (cel superior este acoperit de cel mijlociu, iar acesta de muschiul constrictor inferior); prin contractia lor

micsoreaza diametrul antero-posterior si transversal al faringelui.

Muschii ridicatori au fibre longitudinale si sunt reprezentati de muschii stilo-faringian (are

originea pe procesul stiloid al temporalului) si palato-faringian, care coboar de la palat prin arcul posterior. Prin contractia lor ridic faringele n timpul deglutitiei. - la interior o mucoas alcatuita dintr-un epiteliu cilindric ciliat la nivelul

rinofaringelui si un epiteliu pluristratificat pavimentos necheratinizat la nivelul

bucofaringelui si laringofaringelui.

- la exterior este acoperit de adventitia faringelui format din tesut conjunctiv lax. Vascularizatia faringelui este realizata din artera carotida externa. Sangele venos este

drenat in vena jugulara interna. Limfaticele ajung in nodulii limfatici cervicali.

Inervatia senzitiva si motorie este asigurata de nervul glosofaringian, dar si de nervul vag.

Nasofaringele (rinofaringele)

Bucofaringele

(orofaringele) Laringofaringele

Peretele

superior

Baza craniului, la acest nivel se

afl amigdala faringian. Valul palatin Corespunde planului orizontal care trece

prin hioid si comunic cu orofaringele.

Peretele

inferior

Vlul palatin Plan orizontal prin osul hioid comunic cu laringofaringele.

Se continu cu esofagul

Peretii

laterali

Prezint orificiul trompei lui Eustachio,

nconjurat de amigdala tubar.

Corespund celor dou arcuri (anterior si

posterior) ale vlului palatin, ntre care se afl amigdala palatin.

Corespund santurilor

laringofaringiene

Peretele

anterior

Comunic cu fosele nazale prin dou orificii numite coane.

Comunic cu cavitatea bucal prin peretele posterior al cavittii bucale

Comunic cu laringele prin aditusul laringian

Peretele

posterior

Corespunde coloanei

vertebrale.

Corespunde coloanei

vertebrale.

Corespunde coloanei

vertebrale.

LARINGELE

Este un organ cu dubla functie: conduct aero-vector si organ al fonatiei.

Laringele are o forma de piramida triunghiulara trunchiata cu baza in sus.

- Baza comunica cu laringo-garingele printr-un orificiu, numit aditus laringis, care, anterior este delimitat de epiglota, posterior de cartilajele aritenoide si

lateral de repliurile epiglotico-aritenoidiene, intinse intre epiglota si

cartilajele aritenoide. In grosimea acestor plici se afla cartilajele cuneiforme.

- Varful laringelui se continua in jos cu traheea. - Fetele antero-laterale ale laringelui sunt formate de cele doua lame ale

cartilajului tiroid si de arcul cricoidului. Intre cartilajul tiroid si arcul

cricoidului se afla muschiul si ligamentul tirocricoidian. Deasupra celor

doua lame ale cartilajului tiroid se afla membrana tirohioidiana care ajunge

la osul hioid. Au raport cu glanda tiroida si cu muschii infrahioidieni.

- Fata posterioara proemina in faringe si este formata din cele doua cartilaje aritenoidiene si din pecetea cartilajului cricoid. De o parte si de alta sunt

doua santuri, santurile piriforme.

- Marginea anterioara (marul lui Adam) este reprezentata de muchia unde cele doua lame laterale ale cartilajului tiroid se unesc. Este mai proeminenta

la barbati. Vine in raport cu istmul glandei tiroide.

- Marginile posterioare ale laringelui sunt reprezentate de marginile posterioare ale cartilajului tiroidian si vin in raport cu artera carotida

comuna, vagul si vena jugulara interna.

- Structura laringelui. Laringele este format din cartilaje legate intre ele prin ligamente si articulatii. Asupra

cartilajelor actioneaza muschii laringieni (striati). La interior este tapetat de o mucoasa, sub

care se gaseste o submucoasa.

Cartilajele laringelui. Se disting: cartilaje neperechi (cartilajul tiroid, epiglota si

cartilajul cricoid) si perechi (aritenoide, corniculate, cuneiforme si cartilajele sesamoide).

Toate cartilajele, prezentate in continuare, sunt formate din cartilaj de tip hialin, exceptand

epiglota, care este formata din cartilaj de tip elastic.

Muschii laringelui se impart in intrinseci si extrinseci.

Cei extrinseci se insera cu un capat pe laringe, iar cu celalalt pe organele vecine

(sternotiroidian, tirohioidian, si constrictor inferior al faringelui, care se insera pe creasta

oblica a cartilajului tiroid).

Muschii intrinseci au ambele capete inserate pe cartilaje ale laringelui. Unii sunt

constrictori ai glotei, apropiind plicile vocale (muschiul cricoaritenoidian lateral, muschiul

interaritenoidian), altii sunt dilatatori ai glotei, departand plicile vocale (muschiul vocal, situat

in plica vocala si muschiul tirocricoidian, care realizeaza miscarea de balans inainte a

cartilajului tiroid).

Tunica mucoasa captuseste cavitatea laringelui si se continua in sus cu mucoasa

faringelui, iar in jos cu cea a traheei. Este format din epiteliu si corion. Epiteliul, exceptand

plicile vocale, este cilindric ciliat. La nivelul plicilor vocale este pluristratificat pavimentos.

Tunica mucoasa contine glande care secreta mucus. In corion se gaseste tesut limfoid care

este bogat la nivelul ventriculilor laringieni.

Submucoasa este formata din tesut conjunctiv lax.

Aspectul interior al laringelui. Pe peretii laterali ai laringelui se afla doua perechi de

plici cu directie antero-posterioara; cele doua superioare sunt plici vestibulare, iar cele doua

inferioare plicile vocale. Intre cele doua plici vestibulare se delimiteaza rima vestibulara, iar

intre cele doua plici vocale rima glotidica. Rima glotidica este divizata intr-o parte anterioara,

numita intermembranoasa, limitata intre cele doua cartilaje aritenoide. Intre plicile vestibulare

si vocale, de fiecare parte, se afla vestibulul laringian care, prin aditus laringis, comunica cu

laringo-faringele, iar sub plicile vocale se afla cavitatea infraglotica, ce comunica cu traheea.

Vascularizatia laringelui este asigurata de artera laringiana superioara (din carotida externa)

si artera laringiana inferioara (din artera subclavie). Sangele venos ajunge in vena jugulara

interna. Limfaticele laringelui ajung in ganglionii cervicali.

Inervatia laringelui este asigurata de nervul laringian superior si inferior, ramuri din nervul

vag. Nervul laringian inferior inerveaza muschii intrinseci ai laringelui, exceptand muschiul

tirocricoidian. Nervul laringian superior inerveaza mucoasa laringelui si muschiul

tirocricoidian.

Cartilajele laringelui

Forma Situatie Descriere

Cartilajul

tiroid

De carte

deschisa

posteri-

or fiind

format din

2 lame

unite pe

linia

mediana

la nivelul

marului lui

Adam.

In partea

posterioara a

laringelui, sub

hioid,

deasupra arcului

cricoidului,

inaintea epiglotei.

Fata anterioara a lamelor laterale prezinta o creasta

pe care se insera muschii sternotiroidian si

tirohioidian.Fata posterioara priveste spre interiorul

laringelui, in raport cu epiglota. Pe marginea

superioara se afla incizura tiroidiana, lateral de care

se prinde membrana tirohioidiana.

Marginea inferioara priveste spre arcul cricoidului

si ofera insertie muschiului si ligamentului

tirocricoidian. Marginile posterioare se prelungesc

in sus cu coarnele superioare si in jos cu cele

inferioare, care se articuleaza cu cartilajul cricoid.

Cartilajul

epiglotic

De frunza

cu petiolul

in jos.

Inapoia

cartilajului tiroid

pe care il

depaseste in sus.

De la baza epiglotei pleaca, spre radacina limbii,

ligamentele glosoepiglotice care ridica plicile

glosoepiglotice si spre spre hioid - ligamentul

hioepiglotic.Varful epiglotei este legat de cartilajul

tiroid prin ligamentul tiroepiglotic.

Cartilajul

cricoid

De inel cu

pecetea

asezata

posterior.

Intercalat intre

tiroid si trahee.

Format din arc situat anterior si lama (pecetea) cartilajului cricoid ce prezinta doua suprafete

articulare superioare pentru baza aritenoidelor si

doua inferioare pentru coarnele inferioare ale

cartilajului tiroid.

Cartilajele

aritenoide

De

piramida

triunghiula

ra, cu baza

in jos.

In partea pos-

terioara a

laringelui,

deasupra la-

mei cartilajului

cricoid.

Prezinta trei fete: fata laterala ce prezinta o creasta

numita creasta arcuata; fata mediala ce priveste spre

interiorul laringelui; fata posterioara ce formeaza

fata posterioara a laringelui. Baza cartilajului

aritenoid se articuleaza cu lama cartilajului cricoid

si prezinta doua procese: unul muscular (posterior),

pe care se prind muschii cricoaritenoidieni (lateral

si posterior) si unul anterior (vocal), pe care se

prinde plica vocala.

Cartilajele

corniculate

La varful car-

tilajelor arite-

noidiene.

Cartilajele

cuneiforme

In plicile arite-

noepiglotice.

Cartilajele

sesamiode

In plicile

vocale.

TRAHEEA Traheea continua laringele si se intinde de la vertebra cervicala C6 pana la vertebra

toracala T4, unde se imparte in cele doua bronhii. Are o lungime de 10-12 cm si un calibru de

1,6-2 cm.

Prezinta un segment cervical si unul toracal.

- segmentul cervical vine in raport posterior cu esofagul, anterior cu istmul glandei tiroide, cu muschii infrahioidieni si pielea. Lateral vine in raport cu

artera carotida comuna, vena jugulara interna, nervul vag si lobii laterali ai

glandei tiroide.

- segmentul toracic este situat in mediastinul superior. Posterior vine in raport cu esofagul, anterior cu arcul aortei si cu ramurile desprinse din el, cu

timusul si cu sternul, iar lateral cu plamanii, acoperiti de pleura

mediastinala.

Structura traheei Traheea este formata dintr-un un schelet fibrocartilaginos, format din 15-20 de inele

cartilaginoase incomplete posterior. Cartilajele sunt unite intre ele prin ligamente

fibroelastice. In partea posterioara, unde inelele sunt incomplete, exista fibre colagene,

elastice si fibre musculare netede (muschiul traheal).

La exterior se afla o adventitie formata din tesut conjunctiv, iar la interior traheea este

acoperita de o mucoasa cu epiteliu cilindric ciliat.

Tunica mucoasa este bogata in glande.

Vascularizatia traheei este data de ramuri din arterele tiroidiene, la nivelul gatului, si

din arterele bronsice, la nivelul toracelui. Venele in portiunea cervicala, se varsa in vena

jugulara interna, iar in portiunea toracala in venele azygos.

Limfaticele ajung in nodulii limfatici cervicali pentru segmentul cervical si in cei

traheobronsici si mediastinali pentru segmentul toracal.

Inervatia este asigurata de fibre simpatice din simpaticul cervical si toracal si fibre

parasimpatice din vag.

BRONHIILE La nivelul vertebrei T4, traheea se imparte in cele doua bronhii principale (dreapta si

stanga). Aceste bronhii patrund in plaman prin hil, unde se ramifica intrapulmonar, formand

arborele bronsic. Intre cele doua bronhii exista o serie de deosebiri. Bronhia dreapta este

aproape verticala, cea stanga aproape orizontala. Cea stanga este mai lunga (5 cm) fata de cea

dreapta (2,5 cm), in schimb bronhia dreapta are un calibru mai mare (1,5 cm) fata de cea

stanga (1 cm). Bronhia stanga este inconjurata de crosa aortei, cea dreapta de crosa marii vene

azygos.

Structura bronhiilor principale este asemanatoare traheei, bronhiile principale fiind

formate din inele cartilaginoase incomplete posterior (9-11 la stanga, 5-7 la dreapta).

Vascularizatia arteriala este asigurata de arterele bronsice. Sangele venos este

colectat de venele bronsice care-l duc in sistemul azygos. Limfa ajunge in nodulii limfatici

traheobronsici si mediastinali.

Inervatia vegetativa provine din plexul bronhopulmonar.

PLAMANII

Plamanii sunt principalele organe ale respiratiei. Sunt doi plamani (stang si drept),

situati in cavitatea toracica, fiecare fiind acoperit de pleura viscerala. Plamanii au forma unei

jumatati de con. Culoarea lor variaza cu varsta; la fat este rosu-brun, la copil gri-rozie, la adult

cenusiu mai mult sau mai putin inchis. Greutatea plamanilor este de 700 g pentru plamanul

drept si 600 g pentru cel stang.

Capacitatea totala a plamanilor este de 5000 cm aer. Consistenta plamanilor este elastica, buretoasa. Diametrul vertical este de 22 cm, antero-posterior la baza de 18-20 cm, iar

transversal la baza de 9-10 cm (la plamanul drept diametrul vertical este mai mic decat la

stangul, dar celelalte diametre sunt mai mari).

Fata externa a plamanilor este convexa si vine in raport cu coastele. Pe aceasta fata se

gasesc santuri adanci, numite scizuri, care impart plamanii in lobi. Pe fata externa a

plamanului drept se gasesc doua scizuri, una oblica (principala) si una orizontala (secundara)

care incepe la mijlocul scizurii oblice. Aceste doua scizuri impart plamanul drept in trei lobi

(superior, mijlociu si inferior). Pe fata externa a plamanului stang se gaseste o singura scizura

(scizura oblica) care imparte plamanul stang in doi lobi (superior si inferior).

Fata interna este plana si vine in raport cu organele din mediastin. Pe aceasta fata, mai

aproape de marginea posterioara a plamanilor, se afla hilul pulmonar, pe unde intra sau ies

vasele, nervii si bronhia principala. La plamanul stang, anterior de hil se afla impresiunea

cardiaca lasata de ventriculul stang si impresiunea lasata de aorta descendenta. La plamanul

drept, anterior de hil se afla impresiunea cardiaca, mai mica decat cea stanga, lasata de atriul

drept, cat si impresiunile lasate de vena cava superioara (deasupra impresiunii cardiace) si de

vena cava inferioara (sub impresiunea cardiaca). Deasupra hilului se afla impresiunea

lasata de crosa marii vene azygos, iar posterior de hil se afla impresiunea marii vene azygos.

Baza plamanilor este concava si vine in raport cu diafragma. Prin intermediul

diafragmei, la dreapta vine in raport cu fata superioara a ficatului, iar la stanga cu fundul

stomacului si cu splina.

Varful plamanului depaseste in sus prima coasta si vine in raport cu organele de la

baza gatului.

Marginea anterioara, ascutita, este situata inapoia sternului si acoperita de recesul

costo-mediastinal.

Marginea posterioara este rotunjita si vine in raport cu coloana vertebrala si

extremitatea posterioara a coastelor.

STRUCTURA PLAMANILOR Plamanii sunt alcatuiti din:

- arborele bronsic; - lobuli (formatiuni piramidale, situate la nivelul ultimelor ramificatii ale

arborelui bronsic);

- ramificatiile vaselor pulmonare si bronsice, nervi si limfatice, toate cuprinse in tesut conjunctiv.

Bronhia principala, patrunzand in plaman prin hil, se imparte intrapulmonar la dreapta

in trei bronhii lobare (superioara, mijlocie si inferioara), iar la stanga in doua bronhii lobare

(superioara si inferioara).

Bronhiile lobare se divid apoi in bronhii segmentare care asigura aeratia segmentelor

bronhopulmonare (unitati anatomice si patologice ale plamanilor). Ele au limite, aeratie,

vascularizatie si patologie proprie. Plamanul drept are 10 segmente, iar cel stang 9, lipsind

segmentul medio-bazal.

Segmentatia: BPD BLS AP , A , P - BLM L , M - BLI AP , BA , BP , BM , BL BPS BLS AP , A , P , LiS, LiI - BLI AP , BA , BP ,BL

Segmentele au aeratie si vascularizatie propie, deci, patologie proprie. Segmentele reprezinta unitatea anatomica si patologica a plamanului. Bronhiile segmentare se divid in bronhiole lobulare care deservesc lobulii pulmonari,

unitati morfologice ale plamanului, de forma piramidala, cu baza spre periferia plamanului si

varful in hil. . Unitatea morfologica a plamanului reprezinta LOBULUL ( forma piramidala ci baza periferica). Bronhiolele lobulare, la randul lor, se ramifica in bronhiole respiratorii de la care pleaca ductele alveolare terminate prin saculeti alveolari. Peretii saculetilor

alveolari sunt compartimentati in alveole pulmonare.

Bronhiolele respiratorii, impreuna cu formatiunile derivate din ele (ducte alveolare,

saculeti alveoari si alveole pulmonare) formeaza acinii pulmonari. Unitatea morfo-functionala

este ACINUL PULMONAR ( format dintr-o bronhiola respiratorie,duct, sac alveolar si alveola pulmonara)

Bronhia principala ---Bronhiilobare-----Bronhii segmentare----Bronhiole lobulare---Bronhiole

respiratorii----ducte alveolare----saci alveolari----acini pulmonari.

Bronhiile lobare au structura asemanatoare bronhiilor principale. Bronhiile segmentare

au si ele un schelet cartilaginos, insa cartilajul este fragmentat, in schimb bronhiile lobulare si

respiratorii pierd complet scheletul cartilaginos. Bronhiolele lobulare si respiratorii au un

perete fibroelastic, peste care sunt dispuse fibre musculare netede, cu dispozitie circulara.

In peretii ductelor alveolare intalnim numai membrana fibroelastica acoperita de

epiteliu.

Alveolele pulmonare au forma unui saculet mic, cu perete extrem de subtire, adaptat

schimburilor gazoase. Pe o membrana fibroelastica exista un epiteliu alveolar cu dubla

functie: fagocitara si respiratorie. Exista circa 75-100 milioane de alveole, insumand o

suprafata de 80-120 m. In jurul alveolelor se gaseste o bogata retea de capilare perialveolare, care impreuna cu

peretii alveolelor formeaza bariera alveolo-capilara, in a carei structura mentionam epiteliul

alveolar, membrana bazala fibroelastica a alveolelor, membrana bazala a capilarului si

endoteliul capilar. La nivelul acestei bariere au loc schimburile de gaze dintre alveole si

sange.

VASCULARIZATIA PLAMANILOR

Plamanii au o dubla vascularizatie: nutritiva si functionala.

Vascularizatia nutritiva este asigurata de arterele bronsice, ramuri ale arterei toracale,

care aduc la plaman sange cu oxigen pentru arborele bronsic, parenchimul pulmonar si peretii

arterelor pulmonare, deoarece acestea din urma contin sange cu CO2. Arterele bronsice

intra in plaman prin hil si insotesc arborele bronsic, ajungand numai pana la nivelul

bronhiolelor respiratorii, unde se termina in reteaua capilara, de la care pornesc venele

bronsice ce duc sangele cu CO2 in sistemul venelor azygos, acesta terminandu-se in vena

cava superioara. Vascularizatia nutritiva a plamanului face parte din marea circulatie.

Vascularizatia functionala apartine micii circulatii. Ea incepe prin trunchiul pulmonar

care isi are originea in ventriculul drept. Trunchiul pulmonar aduce la plaman sange incarcat

cu CO2. Dupa un scurt traiect se imparte in artera pulmonara dreapta si stanga, patrunzand

fiecare in plamanul respectiv, prin hil. In plaman, arterele pulmonare se divid in ramuri ce

insotesc ramificatiile arborelui bronsic pana in jurul alveolelor, unde formeaza reteaua

capilara perialveolara. La acest nivel, sangele cedeaza CO2 si primeste O2. De la reteaua

capilara pornesc venele pulmonare (cate doua pentru fiecare plaman). Ele ies din plaman prin

hil si se duc spre atriul stang.

Limfa plamanului este colectata de nodulii limfatici din hilul plamanului.

Inervatia plamanilor provine din plexul bronhopulmonar.Fibrele parasimpatice

determina bronhoconstrictie si secretia glandelor din mucoasa bronsica, iar cele simpatice

determina bronhodilatatie.

PLEURA

Fiecare plaman este invelit de o seroasa numita pleura. Pleura prezinta o foita

parietala, care captuseste peretii toracelui, si o foita viscerala, care acopera plamanul

patrunzand si in scizuri. Cele doua foite se continua una cu cealalta la nivelul pedicului

pulmonar si al ligamentului pulmonar, care este o formatiune conjunctiva de forma

triunghiulara, avand varful la pediculul pulmonar si baza la nivelul diafragmei. Intre cele doua

foite exista o cavitate virtuala, cavitatea pleurala, in care se afla o lama fina de lichid pleural.

In cavitatea pleurala exista o usoara presiune negativa care obliga cele doua foite sa stea lipte

una de cealalta. Cele doua foite ale pleurei se continua una cu cealalta la nivelul hilului.

Cavitatea pleurala devine reala cand intre cele doua foite ale pleurei se acumuleaza:

sange (hemotorax), lichid (hidrotorax), aer (pneumotorax), puroi (piotorax), limfa

(chilotorax).

Pleura parietala prezinta trei parti: portiunea costala, in raport cu coastele, portiunea

diafragmatica, in raport cu diafragmul, si portiunea mediastinala, spre mediastin. Cand pleura

parietala trece de pe un perete pe altul formeaza recesuri. Cand trece de pe coaste pe

mediastin, ocolind varful pulmonului, se formeaza recesul numit domul pleural cand trece de

pe coaste pe diafragm, ocolind baza plamanului, se formeaza recesul costo-diafragmatic, iar

cand trece de pe coaste pe mediastin, ocolind marginea anterioara a plamanului, se formeaza

recesul costo-mediastinal.

MEDIASTINUL

Mediastinul este spatiul intre fetele mediale ale celor doi plamani acoperiti de pleurele mediastinale. Delimitare: - ant.: fata posterioara a sternului, - post.: fetele anterioare ale vertebrelor T1-T12 - sup.: apertura toracica superioara - inf.: fata superioara a diafragmului - lat.: fetele mediale ale plamanilor acoperiti de pleura mediastinala In mediastinul superior se gasesc: ramurile crosei aortei, cele doua vene brahiocefalice,

nervii vagi, nervii frenici, timusul, traheea, esofagul, lantul simpatic toracal, ultima parte a

canalului toracic dispuse in 4 planuri: 1. timusul si muschii infratiroidieni 2. plan venos: trunchiurile brahiocefalice 3. plan arterial: - crosa aortei, a arterei carotide stangi - trunchi brahiocefalic din care se deschide artera carotida dreapta

sisubclaviculara 4. plan visceral: - esofagul, lantul simpatic toracal, canalul limfatic toracic, nervul frenic si vag Mediastinul inferior are ca limita inferioara fata superioara a diafragmei.

In mediastinul inferior se gaseste cordul cu vasele mari care isi au originea sau se

termina la acest nivel, cat si nervii frenici, iar pe un plan posterior esofagul, nervii vagi,

simpaticul toracal, canalul toracic, sistemul azygos si aorta descendenta.