SPECIALIZAREA: MANAGEMENT, ANUL II CURS NR.12

COSTURILE DE PRODUCŢIE ALE ÎNTREPRINDERII INDUSTRIALE

12.1 CONCEPTUL DE COST DE PRODUCŢIE AL ÎNTREPRINDERII

12.2 FUNDAMENTAREA COMPONENTELOR PRINCIPALE ALE SECŢIUNII „COSTURI DE PRODUCŢIE”

12.2.1. Fundamentarea cheltuielilor maxime la 1000 lei producţie maximă12.2.2. Fundamentarea cheltuielilor materiale maxime la 1000 lei producţie marfă12.2.3 Fundamentarea cheltuielor la 1000 lei producţie marfă ale produselor reproiectate şi ale produselor noi asimilate12.2.4 Fundamentarea costului producţiei marfă12.2.5 Fundamentarea cheltuielilor comune ale secţiei de producţie12.2.6 Fundamentarea cheltuielilor generale ale întreprinderii12.2.7 Fundamentarea costului unitar al produselor

12.1. CONCEPTUL DE COST DE PRODUCŢIE AL ÎNTREPRINDERII

În condiţiile unei economii de piaţă, costul de producţie reprezintă un indicator de bază care reflectă într-o formă sintetică gradul de eficienţă al desfăşurării întregii activităţi al întreprinderii, determinarea judicioasă a mărimii lui având un caracter strategic.

Costul de producţie reprezintă expresia în bani a consumului de factori de producţie necesar producerii şi vânzării de bunuri materiale şi servicii, concretizat în cheltuieli pentru materii prime, materiale, combustibil, energie, salarii, pentru folosirea de utilaje şi instalaţii, pentru chirii, întreţinere, conducere, administraţie ş.a.

În nivelul costului de producţie se concretizează în expresie valorică cheltuielile cu munca vie şi cu munca trecută, materializată, necesitate de obţinerea unui anumit volum de producţie, precum şi gradul de eficienţă al folosirii resurselor de producţie ale întreprinderii.

Dată fiind importanţa economică a acestui indicator, conducerea întreprinderii trebuie să adopte politici manageriale adecvate de fundamentare a costurilor de producţie şi de reducere sistematică a acestora. Aceste politici manageriale este necesar să conducă la o riguroasă măsurare a costurilor, care să permită stabilirea preţurilor de vânzare a produselor astfel încât să se asigure funcţionarea echilibrată a întreprinderii, alegerea celei mai bune alternative de producţie, determinarea volumului optim de producţie pe termen scurt şi fundamentarea riguroasă a politicii de reducere a cheltuielilor.

Fundamentând în mod riguros nivelul costurilor de producţie, conducerea întreprinderii poate urmări modul de realizare şi reducerea lor sistematică, asigurându-se pe această bază competitivitatea în raport cu firmele concurente şi sporirea nivelului beneficiilor.

În aplicarea politicilor manageriale de fundamentare a costurilor de producţie se operează cu noţiunile de cost global, cost global fix, cost global variabil, cost mediu şi cost marginal.

Costul global reprezintă ansamblul cheltuielilor necesare unui volum de producţie dat dintr-un bun. Acest cost global, abordat structural, pe termen scurt, poate fi divizat în cost global fix şi cost global variabil.

Costul global fix este format din acele cheltuieli ale întreprinderii care pe termen scurt sunt relativ independente de volumul producţiei obţinute. În costul global fix sunt cuprinse, de exemplu, cheltuielile cu amortizarea activelor fixe, cu salariile personalului administrativ şi de conducere, cheltuielile de întreţinere pentru iluminat, încălzit, pentru chirii, dobânzi ş. a.

Aceste cheltuieli nu sunt afectate de variaţia volumului producţiei;pe termen lung,însă, acest cost devine dependent de producţie, putându-se modifica datorită investiţiilor.

Costul global variabil cuprinde acele cheltuieli care se modifică în funcţie de volumul producţiei, din acestea făcând parte cheltuielile cu materii prime, materiale, combustibil şi energie consumate în scopuri tehnologice, cheltuielile cu salariile directe, contribuţiile aferente salariilor directe ş.a. Acest cost exprimă o funcţie crescătoare în raport cu volumul de producţie; când randamentul creşte acesta se măreşte odată cu producţia, însă nu în acelaşi ritm.

Costul mediu unitar exprimă costurile globale pe unitatea de produs, fiind format dintr-un cost mediu fix şi un cost mediu variabil, corespunzător structurii costului global.

Costul marginal exprimă sporul de cost total necesar pentru obţinerea unei unităţi suplimentare de producţie, el măsurând variaţia costului total pentru o variaţie infinit mică a cantităţii de producţie.

Pentru fundamentarea costurilor de producţie se întocmeşte secţiunea de plan „Costurile de producţie”, care cuprinde următoarele planuri principale:

1. Cheltuieli maxime la 1000 lei producţie marfă2. Cheltuieli materiale maxime la 1000 lei producţie marfă3. Cheltuieli la 1000 lei producţie marfă ale produselor reproiectate şi ale

produselor nou asimilate4. Costul producţie marfă5. Cheltuieli comune ale secţiei de producţie6. Cheltuieli generale ale întreprinderii7. Costul unitar al produsului8. Program de măsuri pentru asigurarea reducerii costurilor de producţie

şi a cheltuielilor materiale.Pentru elaborarea acestor planuri şi dimensionarea indicatorilor specifici

este necesar să se facă analize detaliate, pentru a putea evidenţia rezervele existente şi elabora programul de măsuri pentru asigurarea reducerii nivelului costurilor.

La dimensionarea costurilor de producţie se recomandă să se aibă în vedere următoarele cerinţe de bază:

a) stabilirea indicatorilor costurilor de producţie comparativ cu realizările obţinute în perioada de bază, pentru fiecare element şi articol de cheltuială, în vederea asigurării reducerii sistematice a acestora prin măsuri adecvate;

b) determinarea în mod strict a cheltuielilor necesitate de activitatea întreprinderii, evitarea dublei înregistrări ca urmare a posibilităţii grupării cheltuielilor după criterii diferite de clasificare. Respectarea acestor cerinţe presupune, de pildă, ca pentru producţia-marfă costul de producţie determinat pe baza elementelor de cheltuieli primare să fie aceleaşi cu costul determinat pe baza articolelor de calculaţie;

c) evidenţierea în mod clar a costurilor legate de activitatea de bază de cele necesitate de activităţile auxiliare şi de servire;

d) folosirea unor date exacte referitoare la diferitele cheltuieli, prin organizarea unei evidenţe clare şi complete a acestora;

e) determinarea cheltuielilor care se efectuează în perioada considerată de cheltuielile referitoare la alte perioade viitoare, pentru a nu încărca în mod nejustificat costurile de producţie din perioada dată;

f) folosirea normelor tehnico-economice progresive de folosire a resurselor materiale, de muncă şi băneşti pentru fundamentarea nivelului costului de producţie şi luarea în consideraţie a efectelor economice ale măsurilor tehnico-organizatorice asupra reducerii nivelului diferitelor cheltuieli.

12.2. FUNDAMENTAREA COMPONENTELOR PRINCIPALE ALE SECŢIUNII „COSTURI DE PRODUCŢIE”

12.2.1. Fundamentarea cheltuielilor maxime la 1000 lei producţie marfă

În cadrul dimensionării costurilor de producţie, elaborarea planului „Cheltuieli maxime la 1000 lei producţie marfă ” ocupă un loc important. Astfel, prin cuprinsul lui, unitatea productivă trebuie să-şi stabilească nivelul maxim la care trebuie să se situeze cheltuielile de producţie ţinând seama de strategia adoptată la nivel de grup de întreprinderi şi de politica proprie de reducere sistematică a acestora.

Pentru întocmirea acestui plan pe perioada considerată se vor preciza următorii indicatori:

1) valoarea producţiei marfă exprimată în costuri de producţie;2) valoarea producţie marfă exprimată în preţuri;3) cheltuieli de producţie la 1000 lei producţie marfă.

Pentru stabilirea indicatorului „Cheltuieli de producţie la 1000 lei producţie marfă” se poate utiliza următoarea relaţie de calcul, care porneşte de la nivelul cantităţilor şi costurilor unitare, ţinând seama de preţurile stabilite pentru fiecare produs din nomenclatorul întreprinderii:

(12.1)

în care:Ch.p – reprezintă cheltuielile de producţie la 1000 producţie marfă;qi – cantitatea de producţie pentru un produs „i”;cpi – costul de producţie unitar pentru un produs „i”;Pi – preţul unitar pentru produsul „i”.

În cazul în care în perioadele analizate au survenit modificări în mărimea preţurilor, tarifelor etc., pentru a se putea face datele comparabile, trebuie stabilite abaterile valorice care au survenit ca urmare a acestora şi corectate în plus sau minus, după caz, valorile afectate de aceste modificări cu mărimea abaterilor.

12.2.2. Fundamentarea cheltuielilor materiale maxime la 1000 lei producţie marfă

Nivelul calitativ al activităţii unei întreprinderi productive se poate aprecia în condiţiile actuale şi sub raportul măsurării în care se reuşeşte să se realizeze producţia cu cheltuieli materiale cât mai mici. Acordându-se o atenţie de prim ordin acestei cerinţe, unitatea industrială poate să determine indicatorul „Cheltuieli materiale maxime la 1000 lei producţie marfă”, care să se încadreze în prevederile stabilite prin strategia şi tactica adoptate.

Pentru determinarea indicatorului „Cheltuieli materiale maxime la 1000 lei producţie marfă ” se poate utiliza relaţia:

(12.2)

în care:Chm – reprezintă cheltuielile materiale planificate la 1000 lei producţie

marfă;qi – cantitatea planificată din produsul „i”;cmi – cheltuielile materiale planificate pe unitatea de produs „i”;Pi – preţul unitar pentru produsul „i”.

Pentru urmărirea în dinamică a cheltuielilor materiale la 1000 lei producţie marfă, în cazul când apar modificări de preţuri, tarife etc. este necesară asigurării compatibilităţii datelor.

12.2.3. Fundamentarea nivelului cheltuielilor la 1000 lei producţie marfă al produselor reproiectate şi al produselor noi asimilate

În condiţiile reproiectării produselor şi a asimilării unor noi produse, întreprinderea trebuie să urmărească încadrarea cheltuielilor necesitate de executarea lor în obiectivele de cheltuieli stabilite. În acest scop se întocmeşte acest plan, prin care se dimensionează în mod separat pentru produsele

reproiectate şi pentru produsele noi asimilate nivelul costurilor de producţie şi nivelul cheltuielilor la 1000 lei producţie marfă al acestora.

Pentru abordarea acestui plan se poate utiliza un model ca cel prezentat în tabelul 12.1.

Tabelul 12.1Nivelul cheltuielilor la 1000 lei producţie marfă al produselor reproiectate

şi al produselor noi asimilate

Nr.crt.

U.M. Anul precedent

Anul în curs

Anul de fundamentare

Realizări efective

Preliminat Propuneri

I Reproiectări de produse1 Valoarea producţiei marfă

a produselor reproiectate din care:

mii lei

- în anul precedent mii lei- în anul în curs mii lei- în anul de fundamentare mii lei

2 Costuri de producţie3 Nivelul cheltuielilor

la1000 producţie marfă al produselor reproiectate

II Asimilări de produse noi1 Valoarea producţiei marfă

a produselor noi asimilatemii lei

- în anul precedent mii lei- în anul în curs mii lei- în anul de fundamentare mii lei

2 Costuri de producţie 3 Nivelul cheltuielilor la

1000lei producţie marfă al produselor noi

În general, se impune ca prin reproiectarea produselor şi asimilarea unor produse noi să se asigure un proces de reducere sistematică a cheltuielilor la 1000 lei producţie marfă şi sporirea pe această bază a rentabilităţii producţiei.

12.2.4. Fundamentarea costului producţiei marfă

Întocmirea acestui plan trebuie să asigure o fundamentare riguroasă a nivelului costului producţiei marfă prin dimensionarea cheltuielilor pe baza

criteriului elementelor de cheltuieli primare. Pentru întocmirea acestui plan, folosind metoda de corelaţie cu celelalte secţiuni ale planului economic, se poate utiliza un model ca cel prezentat în tabelul 12.2.

Pentru determinarea costului producţiei marfă pe perioada considerată se face însumarea cheltuielilor materiale şi a cheltuielilor cu munca vie.

Tabelul 12.2

Costul producţiei marfă pe elemente primare de cheltuieli

Nr.crt

Denumirea indicatorului Anul curent Anul de fundamentarePlan Preliminat

(realizat)0 1 2 3 4I COSTUL PRODUCŢIEI MARFĂ1 Materii prime, materiale de bază şi

auxiliare (din afară) din care:- semifabricate din cooperare

2 Combustibil (din afară)3 Energie şi apă (din afară)4 Amortizarea mijloacelor fixe5 Alte cheltuieli materiale

TOTAL CHELTUIELI MATERIALE6 Salarii 7 Contribuţia la asigurările şi protecţia

socială8 Alte cheltuieli cu munca vie

TOTAL CHELTUIELI CU MUNCA VIE

II Producţia marfăIII Cheltuieli la 1000 lei producţie din care

- cheltuieli materiale

În cadrul cheltuielilor materiale se stabilesc şi se însumează următoarele elemente de cheltuieli: a) materii prime, materiale de bază şi auxiliare (din afară), din care semifabricate prin cooperare;b) combustibil (din afară);c) energie şi apă (din afară);d) amortizarea mijloacelor fixe;e) alte cheltuieli materiale.

Cheltuielile cu materii prime, materiale de bază şi auxiliare cuprind consumurile corespunzătoare, în expresie valorică, inclusiv cheltuielile de aducere la depozitele unităţii, dacă transportul este efectuat de către terţi. Mărimea acestora se determină pe fiecare categorie în parte, ţinând seama de felul produselor pentru care se folosesc, de cantităţile de executant, de normele de consum şi de preţurile unitare ale materialelor.

Cheltuielile cu combustibilul includ consumul de combustibil adus din afară pentru nevoile tehnologice, energetice sau gospodăreşti, iar cele cu energia şi apa includ consumul de energie electrică, aer comprimat, apă, abur, cumpărate de la alte unităţi pentru aceleaşi necesităţi ca şi combustibilul.

Trebuie precizat că cheltuielile pentru obţinerea combustibilului şi a energiei în unităţile proprii nu se trec la elemente de cheltuieli primare corespunzătoare.

La cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe se trec sumele corespunzătoare amortizării mijloacelor fixe ale unităţii, pe baza normelor legale de amortizare, aşa cum sunt stabilite în planul de amortizare, iar în categoria altor cheltuieli materiale se includ o serie de cheltuieli care nu pot fi cuprinse la celelalte elemente, cum sunt cele referitoare la lucrările de tipografie, editare de buletine, cataloage etc., la plata serviciilor de prelucrare a documentelor şi a informaţiilor la oficiul sau la staţiile de calcul de la terţi, cheltuielile cu plata serviciilor de poştă, telegraf, telefon, plata chiriilor, a licenţelor, a abonamentelor, a lucrărilor de proiectare ş. a.

În cheltuielile cu munca vie pentru producţia marfă se cuprind următoarele elemente:

a) cheltuielile cu salariile;b) contribuţia la asigurările şi protecţia socială;c) alte cheltuieli cu munca vie.

Cheltuielile pentru salarii cuprind toate salariile ce urmează a fi plătite de întreprindere pentru întreg personalul. Contribuţiile la asigurările şi protecţia socială se determină conform normelor legale prin aplicarea unei cote procentuale asupra fondului de salarii. În alte cheltuieli cu munca vie se includ o serie de elemente necuprinse în poziţiile anterioare, cum sunt cele privind deplasările în interes de serviciu, dobânzile bancare, diferitele impozite, amenzi, penalizări, premii, cheltuieli pentru expertize tehnice şi contabile, pentru asistenţă tehnică ş.a.

Pe baza costului producţiei marfă obţinut prin însumarea celor două mari grupe de cheltuieli, din care s-au scăzut cheltuielile efectuate pentru alte activităţi decât activitatea de bază, şi ţinând seama de valoarea producţiei marfă planificată se determină cheltuielile materiale la 1000 lei producţie marfă, folosind modalităţile de calcul precizate anterior.

Planul „Costului producţiei marfă” se întocmeşte folosind şi gruparea cheltuielilor pe articole de calculaţie. Astfel, se porneşte de la planul costului unitar pe fiecare produs în parte, prin care se determină mărimea cheltuielilor pe unitatea de produs pe fiecare articol de calculaţie în parte. Pe această bază,

înmulţind cantitatea prevăzută a se executa pentru fiecare fel de produs cu mărimea cheltuielilor pe fiecare articol de calculaţie se obţine mărimea cheltuielilor corespunzătoare acestuia pe total cantitate. Procedând în acest fel, prin însumarea cheltuielilor pentru fiecare articol de calculaţie şi pentru toate produsele, la întreaga cantitate, se obţine costul producţiei marfă atât pe fiecare articol de calculaţie, cât şi pe total.

Pentru întocmirea planului „Costul producţiei marfă industriale pe articole de calculaţie” se poate utiliza un model de plan ca cel arătat în tabelul 12.3.

Tabelul 12.3

Costul producţiei marfă pe articole de calculaţie

Nr.crt.

Denumirea indicatorului Anul curent Anul de fundamentare Plan Preliminat

(realizat)0 1 2 3 41 Materii prime şi materiale directe234 Materiale recuperabile şi refolosibile

(se scad)5 Salarii directe6 Contribuţia la asigurările şi protecţia

socială pentru salarii directe78 Cheltuieli cu întreţinerea şi

funcţionarea utilajului9 Cheltuieli generale ale secţiei 10 Cheltuieli generale ale întreprinderii1112 Pierderi din rebuturi13141516 Total cost uzină17 Cheltuieli de desfacere18 Total cost complet (rd.16 + rd.17)

12.2.5. Fundamentarea cheltuielilor comune ale secţiei de producţie

Elaborarea planului cheltuielilor comune ale secţiei de producţie are ca obiect dimensionarea cât mai judicioasă a cheltuielilor necesitate de activitatea secţiilor de producţie. În cadrul acestui plan cheltuielile se grupează pe patru mari categorii, şi anume:

I) Cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajului;II) Cheltuieli generale ale secţiei;III) Cheltuieli administrativ - gospodăreşti;IV) Cheltuieli neproductive.Cuprinsul cheltuielilor din fiecare grupă în parte este prezentat în tabelul 12.4.

Tabelul 12.4

Planul cheltuielilor comune ale secţiei de producţiei

Nr.crt.

Denumirea cheltuielilor

Anul pre-

cedent(preli-minat)

Anul defunda-men-tare. Pro-

puneri

 0 1 2 3 A. CHELTUIELI CU ÎNTREŢINEREA ŞI

FUNCŢIONAREA UTILAJULUI - TOTAL     1

Cheltuieli cu reviziile tehnice, reparaţiile curente şi întreţinerea utilajelor şi mijloacelor de transport ale secţiei    

2 Cheltuieli cu reparaţiile capitale la utilajele şi mijloacele de transport executate cu forţe proprii     

 3 Cheltuieli cu reparaţiile capitale la utilajele şi mijloacele de transport executate prin terţi      

 4 Amortizarea utilajelor şi mijloacelor de transport ale secţiei    

 5 Uzura, reparaţia şi întreţinerea sculelor, dispozitivelor si verificatoarelor cu destinaţie specială    

6 Energie, combustibil şi alte materiale pentru scopuri tehnologice şi motrice

    B CELTUIELI GENERALE ALE SECŢIEI – TOTAL     7 Salariile personalului de conducere, tehnic, economic, de

altă specialitate, administrativ şi de deservire al secţiei, contribuţia la asigurările sociale şi protecţie socială

    8 Amortizarea clădirilor şi a celorlalte mijloace fixe ale

secţiei (cu excepţia utilajelor şi mijloacelor de transport)      9 Cheltuieli pentru cercetări, încercări, experienţe,

standardizări, studii, creaţii, invenţii,inovaţii privind activitatea secţiei      

10 Cheltuieli cu protecţia muncii în secţie      11 Cheltuieli pentru protecţia mediului înconjurător      12 Cheltuieli pentru prelucrarea mecanizată şi automatizată a

informaţiilor     13  Alte cheltuieli generale ale secţiei      C CHELTUIELI ADMINISTRATIV - GOSPODĂREŞTI     14  Furnituri de birou     

15 Cheltuieli de deplasare, detaşare şi transferare     16. Întreţinere şi reparaţii la clădiri şi alte mijloace fixe,

precum şi cheltuieli de gospodărie    17.  Alte cheltuieli administrativ - gospodăreşti      D CHELTUIELI NEPRODUCTIVE – TOTAL     18. Pierderi din întreruperi din cauze interne    19. 

Pierderi din casarea şi declasarea mijloacelor circulante ale secţiei     

20. Lipsuri la inventar la mijloacele circulante ale secţiei     21.  Alte cheltuieli neproductive ale secţiei      E. Total cheltuieli  (A + B + C + D)    

Stabilirea mărimii acestor cheltuieli prin plan se face în mod diferenţiat în raport cu felul cheltuielilor. Aşa, de pildă, salariile personalului tehnico-administrativ din secţie se determină în funcţie de numărul, felul funcţiei şi salariul lunar, cheltuielile pentru reparaţii pe baza planului de cheltuieli pentru reparaţii, cheltuielile pentru amortizarea pe baza planului de amortizare a mijloacelor fixe din secţie ş.a.m.d.

Cu ocazia elaborării planului trebuie prevăzute măsuri de raţionalizare a mărimii lor.

12.2.6. Fundamentarea cheltuielilor generale ale întreprinderii

În cadrul acestui plan se cuprind cheltuielile care sunt necesitate de conducerea şi asigurarea condiţiilor generale pentru desfăşurarea neîntreruptă a procesului de producţie a întreprinderii, considerat ca organism economic de producţie unic.

Pentru dimensionarea cheltuielilor generale, cheltuielile se împart în trei mari grupe, şi anume: a) cheltuieli de interes general; b) cheltuieli administrativ-gospodăreşti; c) cheltuieli neproductive.

Din categoria cheltuielilor de interes general fac parte cheltuielile legate de buna funcţionare a întreprinderii, cum sunt cele referitoare la salarizarea personalului din conducerea întreprinderii, amortizarea mijloacelor fixe de interes general ş.a.

În grupa cheltuielilor administrativ-gospodăreşti se includ cheltuielile de acest fel efectuate pentru activitatea întreprinderii.

În categoria cheltuielilor neproductive se includ cheltuielile care se efectuează ca urmare a unei organizări necorespunzătoare a activităţii, cum sunt pierderile din întreruperi din cauze externe sau lipsurile de inventar la mijloacele circulante din magaziile unităţii peste normele legale de perisabilităţi. Aceste cheltuieli nu se prevăd prin plan, urmărindu-se însă prin evidenţa întreprinderii şi statistic pentru a se cunoaşte mărimea lor.

Conţinutul planului pe grupe, iar în cadrul acestora pe cheltuieli, se prezintă detaliat în tabelul 12.5.

Cheltuielile din planul cheltuielilor generale ale întreprinderii se determină după diferite metode, în raport cu felul lor, pe baza salariilor personalului de conducere, a planului de reparaţii, de amortizare, de deplasări etc. şi a normativelor în vigoare referitoare la diferitele consumuri administrativ-gospodăreşti.

Tabelul 12.5

Planul cheltuielilor generale ale întreprinderii

Nr.crt.

Denumirea cheltuielilorAnul pre-

cedent.Preli-minat

Anul defundamen-tare.Propu-

neri0 1 2 3

A CHELTUIELI DE INTERES GENERAL  - TOTAL    

1

Salariile personalului de conducere, tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ, de deservire şi pază al unităţii,contribuţia la asigurările  sociale şi protecţia socială    

2 

Cota de cheltuieli generale pentru organizaţia superioară (corporaţie, holding etc.)     

3  Amortizarea mijloacelor fixe de interes general     4 Cheltuieli pentru cercetări, încercări, experienţe,

standardizări,studii, creaţii, invenţii, inovaţii de interes general    

5 Cheltuieli cu protecţia muncii cu caracter general     6  Cheltuieli pentru prelucrarea mecanizată şi automatizată a

informaţiilor     7. Dobânzi bancare     8 Perisabilităţi în cadrul normelor aprobate      9  Alte cheltuieli generale ale întreprinderii     B  CHELTUIELI ADMINISTRATIV-GOSPODĂREŞTI     10 Furnituri de birou     11  Cărţi, reviste, publicaţii şi abonamente     12 Cheltuieli P.T.T.R.     13  Alte cheltuieli de birou      14 Deplasări, detaşări şi transferări în ţară     15  Deplasări în străinătate     16 Materiale pentru întreţinerea şi curăţenia clădirilor şi a

altor mijloace fixe     17 Materiale şi piese de schimb pentru reparaţii curente la

clădiri şi alte mijloace fixe     18 Reparaţii la clădiri si la alte mijloace fixe      19  Reparaţii capitale la clădiri     

20 

Materiale şi piese de schimb pentru funcţionarea mijloacelor de transport uşor     

21

 

Uzura, întreţinerea şi repararea obiectelor de inventar de mică valoare sau scurtă durată cu caracter administrativ -gospodăresc     

22  Cheltuieli pentru încălzit     23. 

Energie electrică pentru iluminat şi forţă motrice în scopuri administrativ-gospodăreşti     

24. Apă,canal, salubritate pentru nevoi administrativ-gospodăreşti     

25  Alte cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărire     26 Cheltuieli cu paza efectuată de terţi     C  CHELTUIELI NEPRODUCTIVE     27  Pierderi din întreruperi din cauze externe     28 

Lipsuri la inventar la mijloacele circulante din magaziile unităţii     

29 Alte cheltuieli neproductive     D 

TOTAL CHELTUIELI GENERALE ALE ÎNTREPRINDERII (A + B+ C)     

La elaborarea planului trebuie urmărită cu consecvenţă reducerea sistematică a mărimii lor prin aplicarea unui regim sever de economii.

12.2.7. Fundamentarea costului unitar al produsului

O cerinţă de bază în aplicarea unei strategii eficiente în domeniul costurilor de producţie o constituie dimensionarea judicioasă a costului unitar pe fiecare fel de produs în parte. În acest scop, la nivelul întreprinderilor industriale se elaborează planul „Costul unitar al produsului”, folosind atât gruparea cheltuielilor pe articole de calculaţie cât şi cea pe elemente de cheltuieli primare.

Stabilirea costului unitar pe produs folosind gruparea cheltuielilor pe articole de calculaţie, asigură cunoaşterea exactă a mărimii fiecărui articol de calculaţie şi a modului cum participă acestea la formarea costului unitar al produsului.

Calculele necesare elaborării costului pe produs se pot concretiza în calculaţia denumită „Costul unitar planificat al produsului”, aşa cum se arată în tabelul 12.6.

Cheltuielile care compun costul unitar al produsului se împart în două mari grupe de cheltuieli şi anume:

- cheltuieli directe;- cheltuieli indirecte.

Tabelul 12.6Costul unitar al produsului

Cod pe anul U.M. ............ Greutatea pe unitate .............. Cantităţi prevăzute ..................

din care pentru producţia marfă ............... Caracteristici.............

Nr.crt. 

Articole de calculaţie

 

U.M.

 

Anul precedent  Anul de fundamentare  Con-sum speci-fic peunita-tea de produs

Preţunitar

 

Costpe

uni-tateade

produs

Normade

consumspeci-fic pe

unitateade

produs

Preţunitar 

Cost pe

unitate de

produs

 

1 Materii prime şi materiale directe                

2 Cheltuieli de transport               

3 

Materiale recuperabile şirefolosibile (se scad)               

4  Salarii directe                

5 

Contribuţia la asigurărisociale şi protecţia socială la salariile directe               

6

Cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajului              

7

Cheltuieli generale ale secţiei              

I COST DE SECŢIE(1+2+3+4+5+6+7)              

8 Cheltuieli generale de întreprindere               

9 

Pierderi din rebuturi (numai când sunt admise)               

II

TOTAL COST PE UZINĂ(I+8+9)               

10  Cheltuieli de desfacere               

III 

TOTAL COST COMPLET(II+10)               

În grupa cheltuielilor directe intră acele cheltuieli care se pot identifica şi repartiza direct pe unitate de produs. Potrivit nomenclatorului de cheltuieli pe articole de calculaţie, din această grupă de cheltuieli directe fac parte următoarele cheltuieli:

a) materii prime şi materiale directe;b) cheltuieli de transport, aprovizionare;c) materiale recuperabile şi refolosibile (se scad);d) salarii directe;e) contribuţia la asigurările sociale şi protecţia socială pentru salariile

directe.În grupa cheltuielilor indirecte se cuprind acelea care nu se pot repartiza în mod direct pe unitate de produs, folosindu-se pentru aceasta anumite chei de repartiţie. Din rândul acestor cheltuieli, potrivit nomenclatorului de cheltuieli, fac parte următoarele:a) cheltuieli cu întreţinerea şi repararea utilajului;b) cheltuieli generale ale secţiei;c) cheltuieli generale ale întreprinderii.Prin planul costului unitar pe produs, aşa cum se arată în tabelul 12.6., se

stabileşte costul de secţie, costul de uzină şi costul complet al produsului.Costul de secţie se obţine adăugând la grupa cheltuielilor directe cota parte

din cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajului şi din cheltuielile generale ale secţiei.

Costul de uzină se obţine adăugând la costul de secţie cota parte pe unitatea de produs din cheltuielile generale ale întreprinderii, precum şi cota parte a pierderilor din rebuturi, atunci când tehnologia folosită impune în mod obiectiv existenţa acestora.

Costul complet se obţine la rândul său prin adăugarea la costul de uzină a cheltuielilor de desfacere.

În categoria cheltuielilor de desfacere, care intră în costul unitar complet, se cuprind diferitele cheltuieli de transport şi manipulare (încărcare-descărcare) de la depozit la locul de predare stabilit prin condiţia de franco efectuate cu mijloace proprii sau străine, incluzând în acestea şi plata salariilor personalului, cheltuielile de ambalare referitoare la costul ambalajelor nerestituibile, cuprinse în preţul de facturare şi al materialelor de ambalat (hârtie, stofă, cuie, benzi balot, etichete, inscripţii etc.), cele cu salarizarea personalului care execută aceste operaţii. De asemenea, tot aici intră şi cheltuielile necuprinse în poziţiile precedente, cum sunt cele legate de prezentarea produsului la târguri, expoziţii, efectuarea de demonstraţii privind modul de utilizare, editarea de albume, cataloage, prospecte.

Trebuie menţionat că structura costului complet unitar poate avea anumite particularităţii în raport cu diferitele domenii economice. Astfel, de pildă, în industria constructoare de maşini se poate utiliza articolul de calculaţie complex „Semifabricate din producţie proprie”. În acele ramuri, cum sunt industria energiei electrice, industria chimică, la care energia electrică, combustibilul ş.a., se

folosesc în scopuri tehnologice, cu o greutate specific însemnată, în costul unitar se folosesc ca articole de calculaţie directe: „Combustibil tehnologic”, „Energie tehnologică” ş.a.

În cazul în care amortizarea se poate repartiza direct pe un anumit fel de produs, ea se prevede ca un articol de calculaţie direct distinct.

Calculul diferitelor articole de calculaţie pe unitatea de produs se face după anumite metode specifice.

Cheltuielile directe se determină pe fiecare articol de calculaţie în parte, pe baza normelor de consum ale fiecărui element şi a preţurilor şi tarifelor stabilite pentru acestea. Sursele de date pentru calculul acestor articole se găsesc în planul de aprovizionare tehnico-materială şi în planul de muncă şi salarii.

Calculul practic al articolelor de calculaţie din categoria cheltuielilor directe se face prin înmulţirea normelor de consum unitar sau a normelor de timp, pe fiecare fel de material sau categorie de manoperă, cu preţurile unitare (pentru materii prime şi materiale) sau cu salariul orar aferent (pentru cheltuielile cu manopera).

Trebuie menţionat că la articolul de calculaţie „Materii prime şi materiale directe” se includ cheltuielile cu materiile prime şi materialele care intră în structura produselor, constituind chiar substanţa acestora, diferitele materiale folosite pentru fabricarea produselor, cum sunt armăturile, rulmenţii, piesele de legătură, componentele, materialele auxiliare (cum sunt lacurile, coloranţii, chimicalele etc.) sau materialele destinate asigurării desfăşurării procesului tehnologic, care nu se regăsesc sub nici o formă în substanţa produselor, cum sunt lemnul de mină, materialele refractare, explozivii ş.a.

În calculaţiile pe produs, cheltuielile cu materii prime şi materiale se cuprind în preţuri de livrare, separat sau împreună cu cheltuielile de transport-aprovizionare.

În articolul de calculaţie „Amortizarea utilajului” se cuprinde cota parte, repartizată direct pe produs, lucrare sau serviciu industrial, din amortizarea utilajelor, instalaţiilor, mijloacelor de transport, construcţiilor speciale, uneltelor, dispozitivelor, instrumentelor şi altor mijloace fixe de producţie ale secţiei, calculată potrivit legislaţiei în vigoare.

În cazul în care nu se poate face repartizarea directă a acestor cheltuieli pe unitatea de producţie sau activitate, ele se vor repartiza după metoda indirectă, fiind incluse, aşa cum s-a arătat anterior, în cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajului.

Pentru determinarea contribuţiei la asigurările sociale şi protecţia socială aferentă salariilor directe se aplică cota legală la suma salariilor directe.

Cheltuieli indirecte se calculează pe unitatea de produs cu ajutorul unor chei de repartiţie, astfel:

- cheltuielile comune ale secţiei (CCS):

CCS = (mărimea elementului care a servit ca bază de referinţă, pentru stabilirea cheii de repartiţie , unitatea de produs)

b- salariul direct/produs.

Deci

- cheltuielile generale ale întreprinderii(CGÎ)

În practică, pentru repartizarea cheltuielilor cu întreţinerea şi funcţionarea utilajului şi a cheltuielilor generale ale secţiei (care formează împreună cu cheltuielile comune ale secţiei) se poate folosi drept cheie de repartiţie raportul procentual în care se află acestea, calculate pe total întreprindere, faţă de totalul fondului de salarii directe pe întreprindere. În cazul în care există planuri de cheltuieli comune pe fiecare secţie sau fabrică, cheia de repartiţie se calculează făcând raportul procentual dintre cheltuielile comune ale fiecărei secţii şi fondul de salarii directe aferent muncitorilor direct productivi din secţia sau fabrica respectivă.

Astfel, de pildă, dacă din planul cheltuielilor comune ale secţiei de producţie, pe total întreprindere, rezultă că mărimea acestor cheltuieli este de 960000 mii lei, iar cheltuielile cu salariile directe pe total întreprindere reprezintă 800000 mii lei, atunci cheia de repartiţie pentru cheltuielile comune ale secţiei, în raport cu fondul de salarii directe, se calculează astfel:

Cheia de repartiţie

În mod asemănător se poate determina această cheie şi pentru fiecare componentă în parte a cheltuielilor comune ale secţiei (cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajului şi cheltuieli generale ale secţiei).

Pentru repartizarea cheltuielilor comune ale secţiei de producţie pe unitatea de produs se mai pot folosi drept chei de repartiţie şi raportul procentual în care se află mărimea acestor cheltuieli faţă de cheltuielile cu materii prime şi materiale directe sau faţă de alt articol de calculaţie direct, atunci când acestea au o pondere foarte mare în totalul cheltuielilor de producţie.

Cunoscând cheia de repartiţie, cota parte a cheltuielilor comune ale secţiei pe unitatea de produs se determină cu ajutorul relaţiei:

în care:

reprezintă mărimea cheltuielilor comune ale secţiei pe unitatea de produs sau cota parte;

mărimea elementului care a servit ca bază de referinţă pentru stabilirea cheii de repartiţie, pe unitate de produs, în cazul considerat cheltuiala cu salariile directe pe unitatea de produs;

procentul de repartizare a cheltuielilor comune de secţie, conform cheii de repartiţie adoptate.

Dacă, de pildă, pentru un produs oarecare cheltuielile cu manopera directă reprezintă 90 de lei pe unitatea de produs, iar procentul de repartiţie a cheltuielilor comune ale secţiei este de 120, cota parte a cheltuielilor comune ale secţiei pe unitatea de produs se calculează aplicând relaţia cunoscută:

lei

În mod asemănător se calculează pe unitatea de produs cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajului şi cheltuielile generale ale secţiei, atunci când se stabilesc chei de repartiţie separat pentru fiecare din ele.

Într-o serie de domenii, cum ar fi de pildă industria constructoare de maşini, repartizarea cheltuielilor cu întreţinerea şi funcţionarea utilajului pe baza unor chei de repartiţie precum cele amintite anterior are un caracter aproximativ şi convenţional, ceea ce a impus adoptarea altor chei de repartiţie, din rândul cărora, o largă răspândire, o are metoda de repartiţie pe bază de coeficient-maşină-oră.

Cheltuielile generale ale întreprinderii se repartizează pe unitatea de produs folosind drept cheie de repartiţie raportul procentual în care se află volumul total al cheltuielilor generale ale întreprinderii, determinate pe baza planului arătat anterior, la costul de secţie al întregii producţii marfă prevăzut pentru perioada considerată. Astfel, de pildă, dacă costul de secţie al producţiei marfă este de 90 milioane lei, iar cheltuielile generale ale întreprinderii sunt de 10,8 milioane lei, atunci cheia de repartiţie pentru această categorie de cheltuieli este de 12%, calculată astfel:

Cheia de repartiţie pentru cheltuielile generale ale întreprinderii (Pcg)

Cunoscând costul de secţie al fiecărui produs, determinat pe baza calculaţiei de plan şi cheia de repartiţie a cheltuielilor generale ale întreprinderii, se determină mărimea acestor cheltuieli pe unitatea de produs cu ajutorul relaţiei:

în care: reprezintă cota de cheltuieli generale pe unitatea de produs;

costul unitar de secţie; procentul de cheltuieli generale potrivit cheii de repartiţie stabilite.

Dacă pentru un produs A costul unitar de secţie este de 80 mii lei, iar cheia de repartiţie a cheltuielilor generale ale întreprinderii este de 12%, cota parte din cheltuielile generale ale întreprinderii care revin pe unitatea de produs este de 9,6 lei, calculată astfel:

Cheltuieli generale de întreprindere pe unitatea de produs mii lei

Cheltuielile de desfacere pe unitatea de produs se calculează prin aplicarea unui procent stabilit dinainte asupra costului de uzină unitar.

Pentru a se stabili preţul de vânzare, la costul complet unitar se adaugă beneficiul unitar, calculat prin aplicarea procentului stabilit asupra costului complet.