CONSILIEREA CARIEREI SPORTIVE - frsah.ro · tehnici şi instrumente decizionale precum şi nişte...
Transcript of CONSILIEREA CARIEREI SPORTIVE - frsah.ro · tehnici şi instrumente decizionale precum şi nişte...
CONSILIEREA CARIEREI SPORTIVE
În lucrarea care urmează am abordat una dintre cele mai dramatice momente din viaţa
unui sportiv: trecerea de la juniori (amatori) la seniori (profesionişti), dramatismul fiind dat de
conflictele intrapsihice ce se declanşează în sufletul lui încercând să răspundă la următoarea
întrebare: “ei bine, ce fac în continuare? Merg mai departe sau este timpul să renunţ şi să mă
orientez spre altceva?” Individul pus în faţa unei asemenea dileme încearcă să pună în balanţă,
pe de-o parte, beneficiile, oportunităţile, palmaresul şi perspectivele iar, pe de altă parte, la ce
riscuri se expune sau la ce va trebui să renunţe pentru a-şi păstra stilul de viaţă. Mai mult decât
atât, pe măsură ce înaintezi în vârstă există riscul să realizezi că soluţia găsită de tine nu te
mulţumeşte şi asişti neputincios cum rezervorul motivaţional se goleşte treptat (...si sigur)
întrucât te afli pe o stradă cu sens unic (din punct de vedere profesional) iar viitorul este învăluit
în ceaţă.
In prima parte am considerat ca este necesara o trecere in revista a principalelor teorii ale
carierei sportive prezente in literatura de specialitate identificand o caracteristica esentiala a
vietii profesionale : faza de tranzitie. Un capitol care ar putea fi lesne trecut cu privirea este cel
dedicat relatiei dintre antrenori,parinti si sportivi care dincolo de a fi o adaptare sterila a
Triunghiului lui Karpman surpinde in fapt aspectul simbiotic ce exista intre cei trei actori de pe
scena carierei sportive. Nu este deloc intamplatoare asocierea cu acest model de interactiune
sociala intrucat putem lesne observa ca in momentele ce declanseaza o criza existentiala,
fiecaruia i se poate atribui un rol : fie de Victima, fie de Persecutor, fie de Salvator. In cele din
urma am prezentat câteva modele de analiză a acestor momente critice , ulterior expunand câteva
tehnici şi instrumente decizionale precum şi nişte strategii eficiente în faza de planificare a
carierei; după cum se poate vedea în această faza am accentuat funcţia instrumentală a acestei
lucrări[1]
Capitolul final conţine sistematizarea informaţiilor extrase din studiile de caz în funcţie
de care ne-am orientat în elaborarea concluziilor ce vor surprinde principalele motive pentru care
un individ decide “ce”, “de ce” şi “care” este cea mai bună decizie pe care o poată lua atunci
când cursul normal al vieţii sportive îl duce într-un moment de cumpănă existenţială. În mod cert
că nu am putut surprinde întregul scenariu al dramei ce se joacă în sufletul individului însă m-am
concentrat pe ce mi s-a părut esenţial iar dacă aş putea sintetiza filosofia din spatele acestei
lucrări nu aş putea-o face mai bine decât citându-l pe Konrad Adenauer: “Toţi trăim sub acelaşi
cer, dar nu toţi avem acelaşi orizont!”.
1. CARIERA SPORTIVĂ - TEORII ŞI MODELE
Cariera sportivă este farandoiala un subiect extrem de controversat şi disputat atât în
mediile academice cât şi dezbaterile pline de efervescenţa de la grătare sau petreceri ale
microbiştilor, primii mânaţi de curiozitate profesională, ceilalţi arogându-şi dreptul de a face o
analiză minuţioasă a modului cum ar trebui manageriata viaţa personală şi profesională a unui
sportiv. Dincolo de aceste aprecieri, obiective sau subiective, fazele de tranziţie din viaţa unui
fotbalist, tenisman, şahist, s.a. sunt impactate de un real dramatism iar strategiile de coping ale
fiecăruia în parte pot lansa cariera spre perfomanta sau spre prăbuşire. Într-un studiu[2] recent s-a
constat că aproximativ 80% dintre fotbaliştii americani ajung în faliment în mai puţin de doi ani
de la retragerea din activitate; o situaţie similară este prezenta şi în rândul baschetbaliştilor care
în mai puţin de cinci ani suferă pierderi majore (cei drept procentul acestora este comparativ mai
mic: 60%). Indiferent dacă îi spunem “că nu a ştiut ce să facă cu banii” sau că a suferit o “criză
tranzitorie” rezultatul este acelaşi iar soluţia asistării psihologice în aceste etape este mai mult
decât o opţiune viabilă.
Există trei teorii care definesc viaţa profesională a unui sportiv[3]:
1. Cariera sportivă este o activitate sportivă voluntară multianuala aleasa în mod
voluntar de către o persoană şi are drept scop atingerea unei perfomante înalţe în
competiţiile ce se desfăşoară într-un an sau ciclu de evenimente sportive. Din
această perspectivă cariera poate fi locală, naţională sau internaţională precum şi
profesională sau la nivel de amatori.
2. Cariera sportivă poate fi definită ca o succesiune de etape şi tranziţii care includ
atât faza de iniţiere cât şi cea de participare la competiţii sportive iar inchierea ei
este rezultatul unei opţiuni personale sau a unui eveniment dramatic. În princpiu
un sportiv este iniţiat aproximativ în medie la 7 ani şi are nevoie cam de 10 ani
pentru a atinge marea perfomanta plus alţi 5 de a rămâne în vârf.
3. Cariera sportivă este un proces ce se desfăşoară pe tot parcursul vieţii atât în
domeniul sportiv precum şi în afara lui. Conform acestei teorii există câţiva
parametrii ce caracterizează cariera individului:
a. Durata participării la competiţii
b. Gradul de specializare (categoria)
c. Obiectivele de perfomanta (recoduri, medalii, etc)
d. Beneficiile (finaciare, morale, etc)
e. Costurile (investiţiile)
f. Satisfacţia personală
g. Reuşita profesională (recunoaşterea socială)
În timp ce primele reprezintă indicatori obiectivi, ultimii patru parametri sunt de natura
subiectivă, aprecierea lor ramamand la latitudinea sportivului. Ce e interesant este faptul că un
sportiv amator poate fi satisfăcut de cariera sa prin prisma beneficiilor pe care crede că le-a
obţinut în urma practicării sportului respectiv, pe când un profesionist poate considera că
rezultatele obţinute au fost prea scump plătite.
Schlossberg[11] defineşte tranziţia ca fiind un eveniment sau un noneveniment ale cărei
consecinţe se materializează în schimbarea percepţiei despre noi înşine cât şi despre lumea ce ne
înconjoară iar acest proces necesita o corespondenţă în comportamentul nostru cât şi în relaţiile
interpersonale. De exemplu, susţine el, selecţia la echipa naţională este un eveniment ce necesită
adaptări de natura sportivă cât şi socială, pe când o neconvocare la acelaşi nivel este un
noneveniment care necesită strategii de coping pentru eventualele frustrări de natura emoţională.
În principiu tranziţia în sine este privită ca fiind un proces şi nu un simgur eveniment.
Fazele de tranziţie în sport se pot diviza în:
a. Normative
Sunt relativ predictibile întrucât există nişte indicatori de perfomanta legate de
pregătire, competiţii, comunicare şi stil de viaţă;
Se pot identifica relativ uşor: trecerea de la juniori la seniori, de la amatori la
profesionişti, etc.
Cea mai dramatică situaţie este cea legată de terminarea carierei, aceasta fiind
percepută de către sportivi ca atunci când nu mai pot participa la concursuri;
b. Nonnormative
Sunt dictate de anumite împrejurări ce nu pot fi prevăzute: accidentari,
superantrenamentul, schimbarea echipei sau a antrenorului, etc
Datorită ecestor caracteristici este esenţial ca procesul educaţional sportiv să fie
combinat cu unul academic suficient pentru că individul să se poată manifesta şi în
alte domenii (desvoltarea competentelor transferabile);
În literatura de specialitate există două modele de analiză a fazelor de tranziţie în cariera
sportivă:
1. Modele descriptive
2. Modele explicite
3. Modele şi programe de intervenţie
Pentru a descrie modelele descriptive Alfermann şi Stambulova folosesc metaforă a
“linie a vieţii în miniatură”, astfel ca întreg parcursul profesional poate fi divizat în mai multe
etape şi analizat în contextul respectiv cu toate implicaţiile sportive, emoţionale sau sociale.
Niciuna dintre aceste teorii nu se axează pe explicarea situaţiei în sine ci se rezuma să descrie şi
prevesti existenţa unei anumite ordini ca succesiune a unei logici intrinseci.
Principalele teorii sunt descrise în tabelul următor iar ca model de descriere a fiecărei
etape vom alege pe cel propus de Salmela întrucât este cel mai des folosit în lucrările de
specialitate.
Modele Etapele carierei sportive
Faze de tranziţie normative
Bloom (1985) 1. Iniţiere 2. Dezvoltare 3. Perfecţionare
Tranziţiile nu sunt accentuate
Salmela
(1994)
1. Iniţiere
2. Dezvoltare
3. Perfecţionare
4. Dezangajare
1. De la iniţiere la dezvoltare
2. De la dezvoltare la perfecţionare
3. De la perfecţionare la dezangajare
Stambulova
(1994)
1. Faza pregătitoare
2. Incepereea specializării
3. Antrenament intensiv în
ramura aleasă
4. Faza de culminare
5. Faza finală, urmate de
dezangajare
1. De la începători la specializarea în
ramura
2. Tranziţia spre antrenamente
intensive în sport
3. De la juniori la seniori/înalta
perfomanta
4. De la amatori la profesionişti
5. De la înalta perfomanta spre faza
finală
6. Retragerea din activitate
Côtè (1999) 1. Anii de iniţiere
2. Anii de specializare
3. Anii de investiţie
4. Anii de agrement
Tranziţiile nu sunt accentuate
Wylleman şi
Lavallee
(2004)
1. Iniţiere
2. Dezvoltare
3. Perfecţionare
4. Dezangajare
Cele patru etape sunt prezentate
în coordonare cu etapele
psihologice, psihociale şi
dezvoltare vocational-
1. Tranziţia în sportul organizat
2. Tranziţia spre un nivel intensiv al
antrenamentului şi al competiţiilor
3. Tranziţia spre elita sportivă
4. Dezangajarea din competiţiile
sportive
Cele patru faze sunt prezentate în
coordonare cu tranziţiile din alte sfere
academica ale vieţii sportive
Sursa: Dorothee Alfermann şi Natalia Stambulova -Career Transitions and Career
Termination. Handbook of Sport Psychology
Fiecare dintre aceste faze sunt, după cum spuneam mai devreme, o succesiune logică a
unei cariere sportive şi chiar dacă modele descrise mai sus s-au dezvoltat în diferite zone ale
globului şi în contexte culturale şi sportive diferite există câteva caracteristici generale:
I. Faza de iniţiere
Copiii percep sportul sau activităţile sportive ca pe un joc;
Se testează abilităţile în cât mai multe ramuri posibile
Copiii învaţă principiile generale ale unei vieţi sportive;
Este foarte posibilă descoperirea unei afinităţi spre o ramură posibilă unde talentul
copilului se manifestă plenar;
II. Faza de dezvoltare
Sportivii se axează pe una-două ramuri
Identitatea sportivă devine mai puternică
Antrenamentul este mult mai structurat
Funcţia educativă a sportului este îmbinata cu latura perfomantiala, antrenorii
concentrându-se pe dezvoltarea anumitor aptitudini şi competente specifice;
Competiţiile devin din ce în ce mai solicitante, astfel că este normal că anumite
activităţi să fie neglijate (de exemplu cele şcolare)
III. Faza de perfecţionare
În această etapă sportivii devin experţi în ramura lor
Antrenorii devin mentori iar rolul părinţilor este redus ca influenţa;
Sportul în sine devine profesiune pentru majoritatea indivizilor, acesta asigurându-le
mijloacele de subzistenţă;
Sacrificiile în plan personal sunt foarte mari;
Sportivii au un nivel ridicat al stimei de sine şi o puternică identitate competitivă;
IV. Faza de dezangajare
În această etapă încetează participarea la competiţii de nivelul celor anterior atinse;
Apar noi priorităţi şi oportunităţi profesioanale precum mediul academic, antrenorat
sau afaceri.
Rolul social este determinant numele sportivului devenind un brand în sine;
Cercetările moderne au concluzionat că cea mai eficientă cale de a descrie o carieră
sportivă este cea în care viaţa individului este privită prin prisma a mai multor aspecte sau
planuri ale fiinţei; o astfel de abordare holistică ne oferă indicii mult mai clare şi putem realiza
un profil mult mai exact al celui anagjat spre marea perfomanta. În tabelul următor se are în
vedere identificarea fazelor de tranziţie, specialiştii putând corela informaţiile în funcţie de
nevoile individului aflat într-o etapă sau alta:
Ani 10 15 20 25 30 35
Nivel
Sportiv
Iniţiere Dezvoltare Măiestrie Dezangajare
Nivel
Psihologic
Copil Adolescent Adult
Nivel
Psihosocial
Părinţi
Fraţi
Colegi
Colegi
Antrenor
Părinţi
Partener
Antrenor
Familie
Antrenor
Nivel
Vocational-
Academic
Ciclul
Primar
Ciclul
Gimnazial
şi Liceal
Ciclul
Academic
Pregătire şi perfecţionare vocaţionala
Ocupaţie profesională.
Sursa: Dorothee Alfermann şi Natalia Stambulova -Career Transitions and Career
Termination. Handbook of Sport Psychology
Modelele explicite ale fazelor de tranziţie a carierei şi-au propus să se concentreze şi să
explice motivele şi cerinţele, procesele de coping, factorii care influenţează coping-ul,
obiectivele şi consecinţele ulterioare fazei de tranziţie. Un model extrem de folosit de către
practicienii în domeniul asistentei sportive este cel elaborat de către Schlossberg cunoscut ca şi
“Modelul 4 S” care analizează interacţiunea dintr-un set de patru factori: Situaţia, Sinele,
Suportul şi Strategiile.
Problema centrală a modelelor explicite rezidă din conflictul intrapsihic ce se dezvolta în
timp între “ce este” şi “cine doreşte să devină”, atletul fiind intens solicitat din punct de vedere
mental, fizic şi emoţional. Eficienta strategiilor de coping este dependenta de echilbrul dinamic
dintre resurse şi barierele ce se manifestă pe perioada procesului de tranziţie; resursele implică
toţi factorii interni şi externi care facilitează fenomenul (cunoştinţe, aptitudini, experienţă,
suportul financiar, etc) în timp ce barierele interferează şi frânează tot acest proces. În principiu
o tranziţie incheata cu succes este asociată cu strategiile folosite de către individ în vederea
recrutării şi mobilizării resurselor pentru a trece peste barierele impuse sau autoimpuse; un
eventual eşec trebuie prevăzut din timp, sportivul necesitând o asistentă competenta din partea
specialiştilor din domeniul carierei sportive. În psihologia sportivă se foloseşte termenul de
psihoprofilaxie care în combinaţie cu psihocorectia (o inlfuenta orientată, controlată asupra
psihicului) reprezintă un set de strategii, metode şi tehnici pe care un profesionist în consiliere
trebuie să le cunoască şi să apele la ele înainte ca tranziţia să se declanşeze.
Ce ar trebui să facă totuşi un consilier atunci când se instalează o criză în tranziţie? Cel
mai probabil este imperativ să se facă o evaluare a consecinţelor crizei în sine întrucât fără vreo
analiză preliminară este posibil ca planul de tratament să eşueze lamentabil. De exemplu în cazul
unui sportiv ce este afectat de supraantrenament, nediagnosticat corect îi poate provoca o
adâncire a stării de depresie în care se află său fiind forţat să concureze poate suferi accidentari
serioase. În principiu modelele şi programele de intervenţie se pot diviza în:
1. intervenţii de prevenţie a crizei
2. intervenţii de elaborare a strategiilor de coping
3. intervenţii de combatere a consecinţelor negative ale crizei
Trebuie specificat faptul că programele de intervenţie din ultima categorie deja ţin de
sfera psihoterapiei sau chiar, în cazurile extreme, de psihiatrie iar din acest motiv este mai mult
decât evidenţă importanţa unei abordări profilactice pe tot parcursul carierei sportive.
2. TRIUNGHIUL DRAMATIC AL PERFOMANTEI SPORTIVE: SPORTIV-
ANTRENOR-PARINTI
În “Psihologia Sportului de Perfomanta”, Epuran, Tonita şi Holdevici au propus un
model simplu şi eficient de analiza psihocomportamentală a unui sportiv cunoscut ca “cei 4 A ai
Perfomantei”, autorii specificând că în general perfomanţele individuale sunt consecinţă a patru
factori: Aptitudinile, Atitudinile, Antrenamentul şi Ambianţa. Foarte interesant pentru subiectul
acestei dizertaţii este identificarea principalelor componente ale ultimului factor iar aceştia sunt
după opinia autorilor următoarele:
Mediul natural şi fizic
Mediul material-tehnic
Mediul social
Şcoală
Mediul sportiv (echipa, clubul)
Climatul sportiv (ansamblul relaţiilor din cadrul echipei şi cu precădere cea
antrenor-sportiv)
Relaţiile interpersonale
Mediul cultural
Familia
Farandoiala ca o enumerare aleatorie nu poate surprinde ponderea şi natura influenţei pe
care o are fiecare factor în parte însă cercetările moderne au identificat faptul că cel puţin în
fazele de iniţiere, dezvoltare sau măiestrie, familia şi antrenorul sunt elementele cheie ale
componentei amibiental-sociale. Mai mult decât atât, aşa cum suprind şi autorii “Psihologiei
Sportului de Perfomanta” influenta antrenorului depăşeşte cu mult granita unui instructor de
ramura sportivă caracteristicile acestui rol social fiind scoase în evidenţă de faptul că acesta este:
un pedagog
un tehnician
un cercetător
Din acest punct de vedere în zilele noastre este o banalitate să afirmi caracterul
multidisciplinar al pregătirii antrenorului, însă aşa cum atrag atenţia Epuran şi Holdevici[4] “nu a
devenit o banalitate recunoaşterea rolului important al psihologiei în pregătirea acestuia, pe
acelaşi plan cu pregătirea de tehnician de specialitate”. Ca o confirmare a celor spuse înainte e
de notorietate stilul pompieristic al managerilor din fotbal care atunci când trec prin situaţii de
criză îşi duc fotbaliştii după şedinţă de pupat icoane la psiholog sperând să bage mai multe goluri
în seara respectivă. Este evidentă atitudinea acestora faţă de procesul consilierii care dincolo de
faptul că acesta este un construct, nu oferă soluţii de pe-o zi pe alta la probleme ale căror cauze
sunt adânc înrădăcinate.
Dacă în trecut cercetările s-au axat doar pe relaţia antrenor-sportiv cercetările moderne au
adus în ecuaţie şi familia astfel că în acest moment putem vorbi despre o relaţie simbiotică între
cei trei membri ai acestui triunghi dramatic indiferent de faptul că acolo pe podium se afla numai
atletul, tenismenul sau şahistul. În general antrenorii considera că părinţii au o influenţă pozitivă
asupra sportivilor, lucru confirmat într-un studiu[5] în rândul antrenorilor de tenis ascendentul
familiei fiind cuantificat într-un procent de 70%. După cum se pare însă tehnicienii sportivi sunt
mai îngrijoraţi de acea minoritate care creează dificultăţi iar în viziunea lor problemele părinţilor
se leagă de faptul că:
a. au cerinţe şi aşteptări foarte înalte pentru investiţiile financiare făcute
b. implicarea prea mare în viaţa personală a sportivului poate influenţa negativ
c. aceştia încearcă să îşi antreneze copiii în afara şedinţelor de antrenament
În cele ce urmează vom face o sinteză a interacţiunilor, problemelor, rolurilor şi a
comportamentelor ce dinamizează acest triunghi, cu părţile bune sau rele, elaborând câteva
recomandări pentru fiecare în parte implicată atunci când este cazul.
Interacţiuni comportamentale afişate de părinţi vis-à-vis de sportiv
POZITIVE NEGATIVE
disciplinează copilul în privinţa
comportamentelor dezirabile;
afişează a abordare echilibrată,
suportiva şi lipsit de autoritate
exarcerbata;
furnizează suport financiar
rămâne calm şi îşi controlează
emoţiile
sacrifica timp şi efort pentru copil
se fixează pe pefomanta nu pe
obiective
asigura dragoste şi grijă
necondiţionată
Consecinţe:
copilul devine o persoană mai
bună
consolidează prieteniile şi
beneficiile sociale
obiectivele sunt realiste, rămâne
cu picioarele pe pământ
are experienţe pozitive
etalează o orientare bazată pe
obiective
este negativist şi chiar tiran
pune presiune pe victorie şi
perfomanta
ia sportul mult prea în serios
se implica exagerat şi vrea să
controleze totul
îşi compara copilul cu alţi jucători
îşi distrage copilul pe parcursul
meciului
Consecinţe:
creşte presiunea pe sportiv
cultiva inhibiţia jucătorului
lipsa de motivaţie
distrage atenţia jucătorului în meci
Interacţiuni Parinte-Antrenor
POZITIVE NEGATIVE
are încredere în antrenor
are o atitudine suportiva faţă de
acesta
furnizează suport logistic şi
materiale
Principii şi strategii ce trebuiesc
aplicate de către părinţi şi antrenori:
relaţia dintre antrenor şi părinte
depinde de vârstă, experienţa şi
maturitatea antrenorului;
părinţii trebuie să se concentreze
pe dezvoltarea copilului şi, mai
ales, pe aptitudinile necesare în
viaţă
antrenorii trebuie să empatizeze şi
să înţeleagă părintele
antrenorii trebuie să seteze roluri
şi graniţe pentru părinţi şi jucători
Recomandări ce vizează strict antrenorii:
identifica şi exprima obiective şi
aşteptări clare atât pentru jucători
cât şi pentru părinţi;
implică-te în educarea părinţilor şi
iniţiază şedinţe educare;
comunica liber şi eficient cu
părinţii
implica părinţii
interferează cu activitatea
antrenorului
distrage antrenorul
subminează autoritatea acestuia
schimba des antrenorii
creează probleme de comunicare
cu antrenorul
are aşteptări punând presiune pe
acesta
Atitudini şi comportamente ale părinţilor în viziunea copiilor
POZITIVE NEGATIVE
furnizează suport financiar
furnizează suport logistic
furnizează oportunităţi de a
practica sportul
asigura suport socio-emotional
asigura dragoste şi suport
necondiţionat
face sacrificii pentru că propriul
copil să reuşească
subliniază importanta
antrenamentului intens
asigura un feedback pozitiv
copilului
exercita o presiune uşoară asupra
victoriei
împinge de la spate copilul într-un
mod benefic
foloseşte tehnici motivaţionale
are cunoştinţe minime şi înţelege
ramura respectivă
modelează valorile
asigura o disciplină
corespunzătoare unui sportiv de
perfomanta
supraaccentueaza importanţa
victoriei
aşteptările vis-à-vis de propriul
copil sunt nerealiste
preia rolul antrenorului fără a fi
specialist în ramura respectivă
critică copilul
răsfaţa prea mult copilul
forţează copilul să practice sportul
respectiv
îi spune copilului să nu piardă
împotriva altora mai puţin
îndemânatici
se ceartă cu arbitrii
nu îşi controlează emoţiile
egoul părintelui este determinat de
perfomanta copilului
Atitudini şi comportamente ale părinţilor în viziunea antrenorilor
POZITIVE NEGATIVE
asigura suport necondiţionat
pentru propriul copil
modelează personalitatea sportivă
părinţii trăiesc prin copii
obiectivele părinţilor nu sunt
aceleaşi cu cele ale antrenorilor
a copilului
recunoaşte importanta obiectivelor
pe termen lung
îi respecta pe ceilalţi părinţi,
antrenori şi jucători
îi comunică direct şi în particular
antrenorului îngrijorările legate de
cursul antrenamentelor sau a
competiţiilor
doreşte rezultate pentru a-şi scoate
investiţia
părintele habar nu are despre
sportul în sine
părintele ignora cerinţele
antrenorului
părintele se plânge de antrenor
părintele subminează disciplina
impusă de antrenor
lipsa de respect faţă de antrenor
părintele nu are încredere în
antrenor
părinţii şi antrenorul nu se cunosc
filosofia şi valorile părintelui sunt
incongruente cu cele ale
antrenorului
lipsa unei comunicări oneste
părinţii nu susţin decizia
antrenorului
părinţii nu respecta programul de
pregătire
Concluziile ce se pot trage pe seama observaţiilor de mai sus conduc la ideea că
antrenorii trebuie să dezvolte căi de comunicare excelente cu părinţii şi jucătorii astfel încât
fluxul informaţional să nu fie distorsionat ceea ce ar avea un impact devastator atât asupra
carierei sportivului cât şi propriului renume. Însă cum pe drumul perfomantei sportive sunt
angajaţi şi părinţii, iar din experienţă proprie precum şi a altora, problemele apar din formarea a
mici bisericuţe în cadrul clubului, fiecare dorind să-şi promoveze interesele fără a ţine seama de
aşteptările copilului ori de cerinţele sau interesele atât a celorlati părinţi cât şi a antrenorului.
Personal ori de câte ori îmi apare la club un părinte care doreşte să îşi înscrie copilul la
şah înainte de a fi interesat de prezenţa sau lipsa unor competente specifice la cel mic sunt mai
curios de ceea ce numesc “capacitatea de perfomanta a părintelui” iar în urma interviului mă
decid unde îl încadrez pe tânărul sportiv după faza de iniţiere şi de acomodare. Ideea de la care
plec este strâns legată de invesţiile logistice şi materiale pe care le suporta clubul vis-à-vis de
copil iar în situaţia economică actuala drămuirea resurselor trebuie făcută cu maximă
responsabilitate. Nu de puţine ori se investesc bani, timp şi încredere iar la primul semn de
plictiseală sau frustrare din partea îngeraşului părintele îl retrage din secţia respectivă
plimbându-l la următoarea ramura. Din acest motiv nu este lipsit de importantă că antrenorul să
furnizeze informaţii şi să responsabilizeze familia sportivului cu privire la rolul, atribuţiile,
responsabilităţile şi atitudinile părinţilor în fiecare fază de dezvoltare aşa cum sunt descrise în
tabelul de mai jos.
Etapele Comportamente dezirabile ale părintelui
Faza de iniţiere în ramura
sportivă
Vârsta sportivului: 4,6 - 9,4
ani
asigura transport
provoacă dezbateri inteligente despre ramura
respectivă
asigura suport la nivel general
se implica în ramura sportivă
asigura suport emoţional
asigura asistenţă financiară
asigura oportunităţi şi resurse
accentuează participarea la cât mai multe competiţii
autocontrol emoţional
feedback pozitiv
nu pune presiune prea mare
asigura informarea de bază a copilului legat de sport
sprijină dezvoltarea fizică şi psihică a copilului
face sacrificii în plan personal pentru copil
accentuează latura distractivă a sportului
se concentrează pe susţinerea unui antrenament
intensiv
păstrează echilbrul între viaţa sportivă şi cea extra-
sportiva
face din tenis o experienţă familială
asigura un mediu familial echilibrat şi suportiv
subliniază experienţele de viaţă prin lecţiile de tenis
Faza de dezvoltare
Vârsta sportivului: 10,1 -
14,5 ani
promovează eustresul în copil
nu stresează inutil copilul în timpul jocului
afişează o atitudine echilibrată
asigura resurse şi oportunităţi de dezvoltare
încurajează copilul înainte de meci
asigura suport financiar şi logistic
asigura transportul
face uz de tehnici motivaţionale când copilul este
descurajat
furnizează informaţii suplimentare legate de sport
promovează discuţii inteligente despre sport
păstrează un echilibru între cerinţele sportive şi cele
educaţionale
promovează concepţia de “a munci din greu”
îşi însuşeşte noţiuni de psihologie sportivă
ajuta la fixarea obiectivelor
dezvolta filosofia de viaţă a copilului
Faza de perfomanta/înalta
perfomanta
Vârsta sportivului: 15<
asigura suport la nivel general
asigura suport logistic
asigura asistenta managerială
asigura asistenţă financiară
părintele are încredere în copil
asigura suport emoţional
asigura transportul
afişează echilibru emoţional
devine mai puţin implicat în antrenament şi competiţii
este optimist
îşi ajută copilul în activităţile educaţionale
îl ajuta să ia decizii bune
promovează principii etice
promovează bună dispoziţie
are o relaţie excelentă cu antrenorul
Adaptare după: Understanding the Role Parents Play în Junior Tennis Success (studiu
IFTSOYS) -Daniel Gould, Larry Lauer, Cristina Rolo, Caroline Jannes şi Nori Sie Pennisi, 2005
Indiferent de rolul pe care îl jucăm în viaţa sportivului, antrenor, părinte, consilier,
manager, sponsor, etc, este esenţial să înţelegem că ne aflăm în aceeaşi barcă cu el şi că avem
responsabilitatea să tragem la vâsle în aceeaşi direcţie şi tempo cu acesta, altfel riscăm atât noi
cât şi el să eşuăm pe ţărm lamentabil aruncând pe Apa Sâmbetei timpul, speranţele şi banii
investiţi.
3. STRATEGII DECIZIONALE ÎN FAZELE DE TRANZIŢIE ALE CARIEREI
După cum am spus şi în prima parte ale acestui capitol dincolo de delimitările
conceptuale ale fazelor de dezvoltare ale carierei o importanţă majoră o ocupa identificarea
etapelor tranzititorii din cariera sportivă a unui jucător. Fără o analiză responsabilă sau cu vreo
atitudine “ei las’ că se rezolvă de la sine” riscăm să luăm decizii “după ureche” cu un impact
devastator asupra parcursului profesional al copilului. În cele ce urmează vom trece în revista
câteva strategii analiză a acestor faze precum şi cele mai răspândite strategii decizionale.
O primă metodă de analiză a unei faze de tranziţie îi aparţine B. Hompson, cercetările
sale având ca punct de plecare teoriile ce vizează dezvoltarea carierei pe tot parcursul vieţii ale
lui Super (1976), Gergen (1977), Levinson (78) şi Sugarman (1978, 1986)[6]. În procesul de
consiliere specialistul trebuie să identifice caracteristicile şi strategiile de coping ale clientului în
următoarele faze:
1. primul şoc
2. adaptare provizorie
3. contradicţiile interne
4. criză internă
5. reconstrucţia şi recuperarea
Deşi pare că analiza are un caracter mai mult retrospectiv decât unul profilactic este
foarte posibil ca individul să apară într-una din faze (cu cât mai la început cu atât mai bine) şi
odată ce a fost identificată să poată fi ajutat să înţeleagă dinamica procesului şi dezvolte strategii
de coping. După cum lesne se poate observa se are în vedere doar aspectul psihologic în
defavoarea celui de natura profesională însă este foarte adevărat că drama se consuma în haosul
creat în spaţiul intrapsihic iar din momentul în care tehnicile consilierii psihologice şi filosofice
intra în acţiune clarificând valori, misiuni sau priorităţi tot ce ţine de asistenta vocaţionala
reprezintă o urmare firească a reconstrucţiei şi recuperării. Autorul considera că perioada medie
a intervenţiei se întinde între 6 şi 12 luni iar abordarea instrumentală a cazului este una de natura
holistică.
Acest model conţine totodată principiile pe care s-a clădit o ramură nouă a ştiinţelor
socio-umane: psihologia tranziţiei însă momentan nu se bucura de recunoaşterea lumii
academice; personal sesizez anumite afinităţi între această teorie şi sistemul dezvoltat de Kűbler-
Ross cunoscut ca şi “procesul de doliu psihologic” ale cărui faze sunt: negarea, furia, negocierea,
depresia şi acceptarea.
Cel mai răspândit model între specialiştii consilierii psihologice şi vocaţionale este cel
propus de Schlossberg în 1984, menţionat în finalul primului subcapitol, şi prezentat de Andreea
Szilagyi în lucrarea să “Manualul consultatului în cariera”, autoarea sugerând elaborarea unui
scenariu în urma analizei după următorul model:
1. SITUAŢIA
Cauză: care a fost cauza situaţiei?
Timpul: când s-a produs evenimentul respectiv şi este legat de altul (de exemplu
pensionarea)
Durata: permanenta, temporară sau recurenta?
Experienţe similare: s-au finaliza cu succes? Ce sentimente aţi experimentat?
Alţi factori de stres: alte probleme personale/profesionale? Lipsa suportului sau
blamarea?
Atitudinea faţă de situaţie: pozitivă sau negativă? Oportunitatea sau experienţa
devastatoare?
2. PROPRIA PERSOANĂ (ŞINELE)
Importanţa muncii: ce înseamnă munca pentru dumneavoastră? Identitatea legată de
muncă?
Echilibrul între muncă şi alte solicitări
Rezistenta sau adaptare la schimbare
Încredere în forţele proprii: aveţi suficientă încredere în dvs pentru a face faţa unor
provocări de acest gen?
Semnificaţia ataşat evenimentului de viaţă cu care se confrunta clientul: găsiţi un
înţeles în viaţa dvs? Simţiţi că aveţi o misiune? Puteţi considera munca o parte a
acestei misiuni?
3. ELEMENTE DE SUPORT
Gândire pozitivă faţă de sine
Încurajarea existenta în mediul în care trăiţi
Informare: oameni, cărţi, materiale legate de planificarea carierei şi căutarea unui loc
de muncă
Referinţe
Deschizătorii de uşi, “relaţiile”
Ajutor practic (împrumut de bani, ajutor cu transportul, scrierea unui CV, etc)
4. STRATEGII
Răspunsuri care modifică situaţia, care oferă control: planificarea carierei, training,
căutarea unui loc de muncă;
Răspunsuri care schimba înţelesul problemei: reconsiderarea propblemei, schimbarea
percepţiei;
Răspunsuri care ajuta la combaterea stresului: exerciţii fizice, nutriţie, alte strategii
personale;
Practică a arătat că din momentul în care clientul are o perspectivă globală să situaţiei
sale creşte sentimentul de control asupra propriului destin şi permite acestuia să abordeze cu
maximă responsabilitate etapele ce succed această fază de analiză a perioadei de tranziţie.
Înainte de a trece prezentarea unor strategii de planificare a carierei vom face o scurtă
prezentare a tehnicilor de luare a deciziei care pot fi folosite cu succes în orice moment al
consilierii fie că este cea de identificare şi analiză a etapei de tranziţie sau cea de elaborare şi
implementare a planului de acţiune.
TEHNICI DE LUARE DE DECIZIILOR
Analiza Pareto Această tehnică te ajută să identifici în ce domeniu trebuie să faci
schimbarea.
Ideea de bază este aceea că făcând 20% din muncă vei genera 80%
din avantajele obţinute din întregul volum de efort depus. Cu alte
cuvinte după ce însiri schimbările pe care vrei să le faci trebuie să le
grupezi pe cele care îţi va impacta major viaţa (adică o schimbare a
stilului de viaţă de exemplu îţi va da un surplus de energie ce îl poţi
valorifica în alte aspecte ale vieţii)
Mind Map-urile În acest caz îţi poţi folosi întreaga capacitate de creaţie identificând
toate opţiunile posibile, conforme sau neconforme, construind o hartă
conceptuală asemeni unui copac.
După ce ai epuizat toate soluţiile poţi creea relaţii între elementele
hârtii sau să le grupezi obţinând o imagine de ansamblu a problemei
precum şi a opţiunilor sau oportunităţilor pe care le ai la dispoziţie.
PMI Această tehnică a fost dezvoltată de Eduard de Bono iar majusculele
poartă semnificaţia: Plus/Minus/Implicaţii. Este suficient să faci un
tabel cu trei coloane şi să enumeri următoarele caracteristici:
PLUS – aspecte pozitive ale situaţiei/deciziei
MINUS – aspecte negative
INTERESANT – urmări sau posibile rezultate obţinute în urma implementării deciziei
SIX THINKING HATS
(metoda pălăriilor)
Având acelaşi creator ca şi tehnică de mai sus această strategie
creativă îţi permite să observi situaţia din mai multe perspective cu
ajutorul unor pălării de culori diferite.
Pălăria albă: sintetizează informaţiile pe care le ai la dispoziţie şi
vezi ce concluzii poţi extrage; cauta corespondete între ele.
Pălăria roşie: etapa intuiţiei, fă uz de emoţii şi semnale corporale
legate de informaţiile de mai sus. Anticipează de exemplu cum ar
putea reactioana oamenii din punct de vedere emoţional.
Pălăria neagră: gândeşte la părţile negative ale situaţiei; fii defensiv
şi precaut de orice consecinţă a deciziei sau situaţiei.
Pălăria galbenă: este momentul să dai dovadă de optimism şi să
observi beneficiile.
Pălăria verde: cauta şi alte soluţii creative la problema ta; poţi apela
de exemplu şi la o mică şedinţă de brainstorming.
Pălăria albastră: reprezita o viziune integratoare asupra soluţiilor şi
alternativelor. Dacă nu există unanimitate poţi merge din nou la
oricare dintre celelalte pălării să strângi informaţii suplimentare.
Analiza SWOT Provenită din domeniul managementul proiectelor această tehnică
poate fi folosită cu succes identificând rând pe rând următoarele
planuri ale problemei cu care ne confruntăm:
Strenghts: listarea aspectelor interne pozitive. Care sunt avantajele
proprii? Le ce te pricepi cel mai bine? Ce văd alţii la tine ca fiind
punctele tale forte?
Weakness: listarea aspectelor negative. Ce anume poţi îmbunătăţi la
tine? La ce nu te pricepi? Ce ar trebuie să eviţi?
Oportunităţi: ce şanse pot apărea. Unde ar putea apărea bune
oportunităţi pentru tine? Care sunt tendinţele personale şi de care eşti
conştient?
Ameninţări: Cu ce obtacole te confrunţi? Ce fac concurenţii tăi? Care
sunt caracteristicile specifice schimbării locului tău de muncă? Ai
probleme financiare?
Analiza de scenariu:
“ce s-ar întâmpla
dacă?”
Această tehnică este o analiză a simulării implementării deciziei iar
elementul cheie îl reprezintă o evaluare cantitativă şi un calcul prin
iteraţie până când soluţia rezultată este cea mai aproape de viziunea
noastră.
Fără a avea pretenţia că am epuizat tehnicile ce le putem folosi în fundamentarea şi
luarea deciziilor mult mai important este procesul în sine; o abordare strategică a fazei de
tranziţie ce începe cu analiza ei şi continuă cu evaluarea propriei persoane în încercarea de a
inventaria registrul de competenţe şi aptitudini personale şi profesionale se dovedeşte a cea mai
optimă cale de identifica obiectivele precum şi resursele de care dispune individul la momentul
respectiv. În principiu, un plan de consiliere (conform Andreei Szylagyi) conţine următorii paşi:
1. Construirea relaţiei: consilierul face uz de abilităţile sale interpersonale pentru a
construi o alianţă terapeutică.
2. Evaluarea: se identifica şi formulează problemele, abilităţile transferabile sau
interesele clientului.
3. Epowerment şi stabilirea obiectivelor: consta într-o primă fază în identificarea şi
accentuarea calităţilor clientului iar apoi în stabilirea unor obiective folosind
tehnicile pe care le vom descrie în rândurile ce urmează.
4. Intervenţia: în funcţie de orientarea consilierului (umanista, cognitiva,
comportamentala, sistemică, s.a.) acesta poate face apel la un repertoriu vast de
tehnici şi metode prin care se pun în practică soluţiile găsite.
5. Finalul: acesta este la fel de important ca oricare din etapele descrise mai sus iar
după unii autori finalizarea procesului apare atunci când consilierul şi clientul
considera că problema este rezolvată sau când individul dobândeşte control
asupra problemei şi manifesta un grad sporit de autonomie.
6. Follow-up: menţinerea contactului cu clientul nu este neapărat necesară însă în
condiţiile în care nu există o dependentă emoţională a clientului feedback-ul
oferit consilierului poate reprezenta o resursă importantă pentru o autoevaluare
eficienta.
Stabilirea obiectivelor şi elaborarea planului de viaţa sunt probabil cele mai
importante aspecte ale consilierii iar dacă ar fi să folosim o metaforă nu se poate găsi altă
mai expresivă decât cea folosită de către Brian Tracy: “planul de zbor”. Imaginaţi-vă că
sunteţi asemeni unui pilot de avion care se pregăteşte să decoleze iar succesiunea logică a
operaţiilor se desfăşoară după următorul algoritm:
1. Decide-te unde vrei să ajungi! Stabileşte destinaţia!
2. Acţionează! Ia-ţi zborul!
3. Fii pregătit să îţi ajustezi traiectoria; fii atent la instrumentele de pe bord pentru
a preîntâmpina eventualele situaţii neplăcute.
De ce este atât de important să îţi setezi o strategie eficienta? Răspunsul ni-l dă autorul
simplu şi direct: “pentru că 99% din timp te vei afla în zbor!”
Cele mai uzuale strategii de stabilire a obiectivelor sunt:
1. Modelul RUMBAS
2. Modelul SMART
3. Modelul NLP
1. Modelul RUMBAS, descris în “Manualul consultantului în cariera”, este unul foarte
simplu de implemntat în şedinţele de orientare vocaţionala iar descrierea unui
obiectiv trebuie să fie descris conform următoarelor caracteristici:
Realistic (Realistic) – obiectivul să fie moderat dar tangibil;
Clar (Understandable) – acesta poate fi exprimat, comunicat către şi înţeles de
către alţii;
Măsurabil (Measurable) – schimbarea să poată fi observată şi evaluată;
Comportamental (Behavoiral) – obiectivul să cuprina paşi de acţiune concretă;
Agreat (Agreed upon) – obiectivul să fie agreat şi acceptat de către cei care ar
putea fi implicaţi;
Specific (Specific) – obiectivul poate fi descris prin unul sau mai multe
comportamente observabile, nu este general;
2. Modelul SMART reprezintă cel mai răspândit instrument în rândul consilierilor iar
primele răspunsuri la care trebuie să aflăm răspunsul este: ce, de ce şi cum atingem
obiectivul?
S = Specific: ce doreşti să obţii? De ce este important să faci asta acum? Cum vrei
să atingi obiectivul?
M = Măsurabil: ideea este că ceea ce nu poţi măsura nu poţi manageria şi astfel
nu poţi monitoriza succesul.
A = Abordabil (de atins): obiectivul nu trebuie să fie mult prea exagerat ci
suficient pentru a te simţi cu adevărat motivat să îţi asumi responsabilitatea să-l
atingi.
R = Realistic/Relevant: realistic nu este sinonim cu uşor ci mai degrabă suficient
de înalt pentru a te simţi împlinit şi satisfăcut după ce îl vei atinge.
T = cu limită de Timp: pentru a scoate în evidenţă importanţa stabilirii unor date
scadente ale acţiunilor noastre este suficient să îl citez pe Andy Szekely:
“obiectivele sunt vise cu termene limita”.
3. Modelul NLP a fost dezvoltat de către Bob Bodenhamer iar ideea fundamentală ce se
ascunde în spatele acestuia îl reprezintă un principiu fundamental în programarea
neurolingvistică despre cum trebuie descrisă starea dorită, adică în termeni de ceea ce
vedem, auzim şi simţim, reuşind astfel să îi dăm inconştientului nostru suficiente
repere pentru a ne călăuzi pe drumul îndeplinirii obiectivului propus.
Elaborarea unui “obiectiv bine-format” presupune parcugerea următorilor paşi:
a. Stabileşte obiectivul în termeni pozitivi.
Descrie situaţia prezentă comparând cu cea viitoare:
Unde te afli acum?
Unde doreşti să ajungi?
Ce doreşti?
Descrie ce simţi
Cine eşti comparativ cu ce doreşti să devii?
b. Descrie obiectivul în termeni senzoriali
Ce vei vedea, auzi sau simţi după ce îl vei îndeplini?
Ce etape sau faze implica atingerea acestui obiectiv?
Concentrează-te mai mult în descrierea cât mai specifică a stării dorite
Ai divizat obiectivul în suficiente etape uşor abordabile?
Te-ar putea depăşi sarcinile vreunei etape?
c. Precizează obiectivul într-un mod convingător pentru tine
Eşti cu adevrat convins de obiectivul în sine?
Te simţi atras de el?
Generează o imagine viitoare suficient de convingătoare în stare
disociată.
d. Rulează un “Control Calitativ” verificând că e congruent şi cu celelalte
aspecte ale propriei vieţi
Se potriveşte obiectivul în circumstanţele actuale ale vieţii tale?
Este adecvat circumstanţelor interpersonale prezente?
Ce îţi oferă în plus acest obiectiv faţă de ce deţii în prezent?
La ce va trebui să renunţi pentru a atinge acest obiectiv?
Este abordabil acest obiectiv?
Îţi protejează sănătatea, relaţiile, etc?
e. Auto-initierea şi mentenanţa
Ai totul sub control?
Este auto-initiant sau poţi asigura mentenanţa procesului?
Obiectivul trebuie să fie independent de alte persoane, să îl poţi influenţa
direct.
f. Situaţia contextuală a obiectivului
Unde, când, cum, cu cine, etc vei atinge acest obiectiv?
Este adaptat contextului?
g. Identifica resursele de care ai nevoie să atingi obiectivul
Ce resurse ai nevoie pentru a atinge acest obiectiv?
Cine vei deveni?
Cine altcineva a mai atins acest obiectiv?
A mai făcut cineva chestia asta înainte?
Cunoşti cumva pe cineva?
Ce te reţine să mergi înainte şi să îl obţii acum?
h. Procedura dovezilor
Cum vei şti că ai obţinut ceea ce-ţi doreşti?
Cum vei şti că ai atins starea respectivă?
Tehnicile Programării Neurolingvistice s-au dovedit extrem de eficiente în domeniul
managementului carierei iar acest model combinat cu strategiile decizionale precum şi cu cele de
analiza ale fazei de tranziţie (modelul 4S) pot conduce la o decizie fundamentată şi informată.
În cele ce urmează voi expune un model pe care l-am dezvoltat şi aplicat pe parcursul
scurtei perioade cât am lucrat în calitate de consilier şcolar; sursele de inspiraţie sunt atât din
domeniul NLP – ului precum şi cel al managementului proiectelor iar ideea ar fi ca cel mai mare
proiect este propriul destin şi că este preferabil să fii regizor decât spectator al propriei vieţi.
Atâta timp cât nu îţi planifici singur timpul fii sigur că îl vor face alţii pentru tine.
I. STABILIREA OBIECTIVULUI
1. Ce doreşti să obţii/să faci?
Obiectivele pot fi:
a) de progres personal (spiritual, identitate)
b) de progres profesional (aptitudini, competente,)
c) de altă natură (distracţie, proiecte umanitare, aventură)
Formularea obiectivelor va fi obligatorie:
folosind persoana I (“eu voi...)
în termeni pozitivi
motivaţionala
să fie realizabile, dar nu facile
să fie prioritare
Obiectivele mai grele te vor învăţa mai multe despre tine însăţi însă mult mai important
este că acesta să fie esenţial pentru tine şi nu să eşuezi intrunul magnific.
O idee ar fi să exprimi obiectivul luând ca punct de referinţă un "mentor": "Vreau să
vorbesc în public ca Martin Luther King", "Vreau să joc şah ca Topalov" sau, în funcţie de
preferinţele proprii, " să fiu încrezător când vorbesc în faţa altor oameni"
2. Cum vei şti că l-ai îndeplinit? Care este finalitatea lui?
Acum este momentul că obiectivul să fie creionat în termeni cât mai clari (cuvinte şi
expresii senzoriale)
Ce valori am ataşate acestui obiectiv?
Ce dovezi voi avea că mi-am îndeplinit obiectivul?
Când mă aştept să obţin toate acestea? (termen limită)
Claritatea exprimării obiectivului este cea mai importantă etapă; de această etapă depinde
modul cum enunţam activităţile şi modul cum alocam resursele pentru fiecare dintre ele. Valorile
(progresul, autoperfecţionarea, altruismul, etc) ataşate obiectivului sunt sursa motivaţiei
dealungul desfăşurării proiectelor. Recomandabil ar fi să facem un mind-map cu sub-proiectele
care îl compun, activităţile şi resursele necesare.
Un proiect de mare amploare este asemeni Turului Franţei... trebuie să câştigi toate
etapele intermediare. O altă metaforă ar fi situaţia în care era când musulmanii asediau
Constatinopole-ul şi trăgeau aiurea cu tunurile până când a venit un principe şi le-a sugerat să îşi
concentreze focul asupra unui singur punct. În acest stadiu vom obţine ceea ce se numesc
indicatorii de rezultat, ca de exemplu:
voi scrie cărţi
voi avansa profesional
îmi va creşte forţa de joc
voi obţine o diplomă de specializare
Componentele esenţiale ale unui proiect sunt:
a) misiunea (evoluţia personală)
b) energia proiectului (convingeri, recompense, resurse)
c) strategia (administrarea resurselor)
Fiecare proiect trebuie să aibă o finalitate concretă şi să fie generator de noi resurse şi
oportunităţi.
3. De ce vrei să atingi acest obiectiv şi cine doreşti să devii?
Această etapă va dezvălui motivul pentru care îmi doresc să mă angajez total în atingerea
acestui obiectiv.
Ce impact va avea îndeplinirea acestui obiectiv la nivel de:
a) spiritual (misiune)
b) identitatea (personal şi profesional)
c) convingeri şi valori
d) cunoştinţe, competenţe şi abilităţi (inteligente)
e) comportament
f) mediu (cărţi, colaborări, înfiinţări şcoli, susţinerea de cursuri, etc)
Convingerile-cheie vor constitui suportul motivaţional care va susţine acest proiect
precum şi armele cu care voi lupta contra interferentelor iar identificarea nivelului de prioritate şi
necesitatea unui angajament total poate rezulta răspunzând la următoarele întrebări:
De ce este necesar acest obiectiv?
Ce nevoi satisface?
Care este nivelul de prioritate?
Cum ai descrie starea actuală?
Cum ai descrie starea dorită?
Care este diferenţa care face diferenţa între cele două stări?
Dacă ai şti că nu dai greş cum ai proceda?
Care sunt convingerile cheie pe acre le am sau de care am nevoie pentru a duce
la îndeplinire acest proiect?
Cea mai simplă metodă de a-ţi clarifica suplimentar câteva aspecte ale propriei viziuni
este să răspunzi la următoarele întrebări:
Care este lucrul la care te pricepi cel mai bine să-l faci sau care este domeniul în
care poţi deveni cel mai bun din lume?
Care este domeniul care te pasionează cel mai mult?
Pentru ce te vor plăti oamenii?
4. Care sunt beneficiile şi ce recompense ţi-ai propus să-ţi oferi dupe ce vei
îndeplini obiectivul?
Se vor preciza cât mai clar ce beneficii voi obţine în urmă acestui proiect:
voi scrie o carte
îmi va aduce venituri mai mari
voi avansa ierarhic
voi asigura resursele pentru un alt proiect
Recompensele vor fi, alături de convingerile-cheie, energia ce va alimenta acest
proiect; astfel cu cât este mai ambiţios este proiectul cu atât recompensa este mai mare.
Se va avea în vedere, de asemenea, şi recompensele pentru etapele intermediare.
5. Verificarea ecologică.
Cine va fi implicat/afectat de implementarea acestui proiect?
Care sunt beneficiile/necesităţile/obiecţiile lor?
Ce se va întâmpla dacă dau greş? Am vreun plan de rezervă?
Acest proiect este congruent cu celelalte pe are le desfăşori în prezent
(confilcte/susţinere reciprocă de resurse: bani, timp, etc)?
Acest este intradevar integrativ şi prioritar în dezvoltarea şi misiunea mea? Se
merită să-mi asum riscurile ce le implica?
Care sunt consecinţele pe termen lung, mediu sau scurt?
II. ELABORAREA STRATEGIEI
1. Care sunte etapele (concrete) succesive care mă vor conduce la îndeplinirea
obiectivului?
În cadrul unei şedinţe de brainstorming se vor preciza etapele îndeplinirii obiectivului
final ceea ce va constitui o hartă a drumului ce trebuie parcurs. În cazul în care nu îmi sunt foarte
clare fazele de execuţie a proiectului va trebui să extrag din strategiile altora cum au reuşit să-l
ducă la bun sfârşit. Informaţiile trebuiesc personalizate şi nu aplicate fără o filtrare prealabilă.
2. Care sunt activităţile esenţiale ce compun etapele proiectului? Ce alte
activităţi/proiecte sunt congruente şi sinergice cu acestea?
Se va face o listă cu activităţile ce compun proiectul şi se va obţine o ierarhie a lor în
funcţie de caracteristicile următoare:
importanta în desfăşurarea proiectului
natura activităţilor: succesive sau paralele
Se va face o scurtă evaluare ecologică asupra conţinutului activităţilor:
ce aspecte/consecinţe pozitive/negative ar putea avea?
ce găsesc interesant la ea?
cum aş putea face în mod diferit?
3. Ce resurse sunt necesare a fi alocate fiecărei activităţi?
Identificarea şi managementul resurselor:
a) resurse financiare
b) resurse umane (colaboratori, prieteni, mentori, instructori)
c) logistica (echipamente, obiecte, apartament, etc)
d) competente, abilităţi şi cunoştinţe (informaţii - cursuri, cărţi, materiale
audio/video, cursuri de specializare, practică, vizionare de traininguri, etc)
Resursele sunt, de altfel, de două feluri:
a) interne: care sunt în puterea noastră
b) externe: care depind de alte persoane
Întrebări ajutătoare:
Ce resurse am la dispoziţie în acest moment?
Ce resurse mai sunt necesare? Ce alte resurse aş mai fi putut lăsa pe afară?
Care sunt cele mai importante resurse?
Cum pot obţine resursele necesare?
Ce alte opţiuni mai am la dispoziţie?
III. PLANUL DE ACŢIUNE
1. Într-o fisă Gannt se precizează într-o formă ierarhizata activităţile ce
compun proiectul.
Pe fişa trebuie să apară informatiile-cheie în legătură cu proiectul:
termenul limită şi feedback-ul
necesarul de resurse esenţiale
recompensele
2. Se precizează în cadrul fisei durata estimativă pentru fiecare, precum şi
necesarul de resurse.
3. Se integrează strategia de execuţie a proiectului în agenda zilnică.
IV. MONITORIZARE şi FEEDBACK
În faza de proiectare se va specifica pentru fiecare etapă un termen când se va efectua un
feedback intermediar; feedback-ul nu este o critică demobilizanta ci o exprimare intuitivă în
legătură cu mersul proiectului precum şi o prelucrare a informaţiilor furnizate din analiza
indicatorilor de rezultat. Concluziile obţinute în urma analizei intermediare vor ajuta în
recalibrarea strategiei.
Chiar dacă anumite tehnici sau strategii nu sunt testate în domeniul managementului
carierei sportive acest lucru se datorează faptului că nu există o viziune strategică în rândul
antrenorilor, aceştia elaborând obiectivele sub forma unor expediente, chiar dacă necesitatea
unei planificări pe termen lung este mai mult decât o necesitate, deseori subliniată de către
specialiştii din domeniul psihologiei sportive. Nu se poate imputa mare lucru tehnicienilor din
domeniul ramurii sportive întrucât dealungul carierei copilului aceştia uneori reprezintă nişte
etape intermediare iar din acest motiv responsabilitatea trebuie preluată de către părinţi; de fapt
cronica poveştilor de succes ale marilor sportivi consemnează o implicare subtilă a unei unei
figuri parentale care a ştiut să îi asigure resursele sau să-i restabilească echilibrul emoţional
atunci când lucrurile mergeau mai puţin bine.
Închei acest capitol exprimându-mi admiraţia pentru părinţii care şi-au sacrificat timpul,
banii şi, deseori, sănătatea pentru ca odraslele lor să devină campioni mondiali; mă gândesc de
exemplu la tatăl lui Gata Kamski care muncea ca zilier în Moscova cu pantofii rupţi pentru a
avea bani să plătească meditaţiile juniorului sau familia lui Magnus Carlsen care şi-au inchiriat
casa achiziţionând o rulotă cu care au străbătut Europa în căutarea unor concursuri pentru cel ce
la numai 18 ani a devenit numărul unu mondial în lista Elo. Această atitudine, ce poate fi lesne
exprimată printr-un termen ce provine din poker: “all în”, reprezintă probabil detaliul care face
diferenţa între o carieră normală, banală şi una de excepţie.
4. CARIERA SPORTIVA – STUDII DE CAZ A UNOR JUCATORI DE
PERFORMANTA IN PERIOADA JUNIORATULUI ( si chiar ulterior)
4.1. Scopul şi ipotezele cercetării
Lucrarea cuprinde cele mai răspândite teorii ale carierei unele provenind din sfera activităţii
sportive, altele din cea extrasportiva, iar scopul acesteia o reprezintă identificarea fazei de
tranziţie de la juniori la seniori, care în şah este aproape identică cu cea de trecere de la amatori
la profesionişti, şi scoaterea în evidenţă a factorilor care au fundamentat decizia de a urma pe
acasta cale sau de a se reorienta spre alte profesii.
Ipoteza generală: ne aşteptam să identificăm spre sfârşitul perioadei junioratului un moment în
care individul este pus în faţa unei decizii importante (de a continua sau nu cu şahul) iar
fundamentarea acesteia se realizează prin analiza oportunităţilor de natură economică,
academică sau socială ce apar pe perioada fazei de tranziţie.
Ipoteze de lucru:
1. Presupunem că vom evidenţia faptul că viaţa sportivă din perioada adolescentei
contribuie la dezvoltarea unei identităţi puternice, clădită pe baza unor rezultate şi
a suportului celor din jur.
2. Presupunem că vom constata faptul că o carieră sportivă pe perioada junioratului
contribuie la dezvoltarea unor competente interpersonale ce se dovedesc utile în
activitatea profesională ulterioară.
3. Presupunem că vom constata identificarea unor competente transferabile de
natura cognitivă ce se pot dezvolta şi cizela prin intermediul şahului.
4. Presupunem că vom constata faptul că activitatea şahista practicată pe perioada
junioratului nu alterează actul educaţional furnizat de şcoală ci, mai mult, este
convergentă.
5. Presupunem că vom constata existenţa unei abordări profilactice la indivizii care
au ales să urmeze cariera sportivă, anticipând “următoarea mutare” pe care o vor
face în viaţă: tranziţia spre activitatea de antrenor.
4.2. Metodologie
Investigaţiile în vederea validării ipotezei generale au debutat prin identificarea unor
subiecţi care au fost puşi în faţa faptului de a continua cariera şahista sau să se orienteze spre alte
domenii; ulterior li s-a administrat un chestionar autobiografic (vezi Anexă) cu ajutorul căruia să
putem scoatem în evidenţă pattern-urile sociale, cognitive sau comportamentale care au
influenţat decizia fiecăruia în parte. Sursa de inspiraţie a chestionarului se afla în capitolul
dedicat acestei metode retrospectiv-longitudinala din compendiul coordonat de prof. Mihai
Jigau, Consilierea Carierei, pe care l-am modificat în acord cu subiectul dizertaţiei.
Dincolo de aspectele descriptive ale istoriei personale am căutat să identificăm cum îşi
structurează individul viziunea şi cum relaţionează cu mediul său social iar în cele din urmă ne-
am străduit să extragem reacţia emoţională a subiectului atunci când este rugat să îşi exprime
eventualele regrete legate de propria carieră.
În ceea ce priveşte sistematizarea informaţiilor ne-am propus să folosim modelul holistic
propus de către Dorothee Alfermann şi Natalia Stambulova în Career Transitions and Career
Termination prezentat de altfel în capitolul dedicat teoriilor în domeniul activităţii sportive.
Participanţii la acest studii sunt foşti şahişti de perfomanta pe perioada junioratului şi
care dintr-un motiv să altul au decis să rămână în domeniul sportiv (3 dintre ei) sau să se
orienteze spre alte profesii (restul de 3), şahul devenind din acel moment un hobby; că grupa de
vârsta trebuie spus toţi se încadrează între 26 şi 32 de ani iar un alt amănunt foarte important este
acela că toţi sunt bărbaţi (evoluţia, criteriile, contextul sau opţiunile fiind foarte diferite în cazul
persoanelor de sex feminin).
După cum am mai spus sinteza informaţiilor se va realiza folosind o viziune holistică în
care elementul central este descrierea fiecărei etape sportive având în vedere contextul
psihosocial, caracteristicile psihologice şi vocational-academic.
FAZA DE INIŢIERE ÎN ŞAH
NIVEL/FAZE SPORTIVII EX-SPORTIVII
Nivel Psihologic:
Copil
Contactul cu şahul s-a realizat în jurul
vârstei de 6-7 ani (mai specific
cunoaşterea regulilor) iniţiativa
aparţinând fie unor rude, fie unor
prieteni de familie însă sub o formă
sau alta aveau legături cu competiţiile
sportive;
Din punct de vedere comportamental
pot fi descrişi ca fiind normali, uşor
timizi, însă din punct de vedere
intelectual sunt caracterizaţi ca fiind
mânaţi de curiozitate cu o putere de
asimilare/asociere peste medie
Au învăţat şah de la proprii părinţi,
respectiv tatăl lor, între 4 şi 6 ani;
Comportament normal pentru un
copil, unul dintre subiecţi
autocaraterizandu-se ca fiind uşor
timid însă fără probleme de
socializare în timp ce ceilalţi sunt
eminamente extrovertiţi;
Se manifestă creionarea unei
identităţi puternice stimulata de
mediul competitiv precum şi de
feedback-ul (pozitiv) oferit de către
cei din jur;
Apar primele rezultate notabile încă de
la primele participări fapt ce i-a
motivat să continue şi nu să
abandoneze (campioni locali sau
judeţeni deşi erau mai mici ca vârstă
decât ceilalţi)
Apar rezultatele în fazele timpurii (5
ani) la unii dintre ei, în celălalt caz
abia în adolescenţă;
Aptitudini cognitive peste medie ba
chiar unul dintre ei cocheteazã cu
literatura sau matematică de la vârste
fragede;
Nivel Psihosocial Sunt sprijiniţi de familie sau de către
rude să practice şahul
Apar primele contacte cu antrenorii de
club descrise ca fiind pozitive;
Grup de prieteni extins însă apariţia
şahului restrânge semnificativ timpul
de joacă cu aceştia;
Se conturează un nou grup de prieteni
din sfera şahului;
Implicaţia familiei este semnificativă
fie datorită faptului că unul dintre
părinţi manifesta pasiune pentru
acest sport, fie datorită împărtăşirii
acestei afinităţi cu fratele, fie toate
împreună.
Reacţia grupului de prieteni sau a
colegilor este caracterizată ca fiind
pozitivă însă apar primele nuanţe de
afirmare a unui rol social a unui
individ “uşor diferit”
Faza de tranziţie Apariţia unor rezultate notabile coroborate cu sprijinul familiei au facilitat
trecerea de la faza de iniţiere spre cea de perfecţionare.
FAZA DE DEZVOLTARE
Nivel Psihologic
Copilărie -
Adolescenţa
Se cizelează o personalitate puternică,
independenta, uşor rebelă, competitivă,
dorinţa de afirmare puternică;
Nu au identificat crize existenţiale pe
perioada adolescentei ba mai mult
percepţia asupra acelei perioade este
una încărcată de romantism; ba mai
mul statutul social datorat
performanţelor sportive şi implicit
recunoaşterea de către cei din jur au
păstrat un nivel ridicat al stimei de
Se remarca şi în acest caz afirmarea
unei personalităţi puternice,
autonome, competitive, uşor rebel ;
Nu au raportat crize adolescentine
încărcate de dramatism ba chiar
fiecare îşi aminteşte cu plăcere de
acea perioadă; într-un singur caz,
însă mult mai târziu, a apărut o
situaţie delicată care nu se datorează
vieţii sportive ci una de natura
sentimentală (despărţirea de prima
sine;
Aptiudini cognitive peste medie ce au
susţinut un parcurs academic facil prin
şcoală său liceu. Dintre acestea
identificăm: puterea de reprezentare,
aptitudini mnezice, puterea de
concentrare şi mobilizare volitivă.
Apar hobby-uri diferite de la caz la
caz: fotbal, mountain-bike, arte
marţiale, urcatul pe munte, cititul,
jocuri de calculator, etc
iubire);
Nivelul ridicat al stimei de sine este
susţinut de rezultatele obţinute, de
calitatea grupului de prieteni, de
viaţa sportivă şi cea extra-sportiva,
de feedback-ul pozitiv din partea
familiei, profesorilor sau a
prietenilor;
Deşi au enumerat aptitudini
cognitive specifice (atenţia, memoria
sau cum se exprima unul dintre ei “o
logică aparte”) impresiile lor se
concentrează mai ales pe dezvoltarea
competentelor interpersonale, statul
social aparte facilitându-le
relaţionarea cu cei din jur;
Nivel Psihosocial Familia joacă şi în această etapă un rol
important susţinând activitatea sportivă
şi implicându-se în actul educaţional
pe perioada şcolii generale sau a
liceului;
Nivelul economic este în general unul
mediu;
Într-un singur caz atmosfera din sânul
familiei nu poate fi considerată a fi
pozitivă în rest mariajele sunt
armonioase, suportive;
Demn de remarcat este prezenţa unei
figuri dominante în rândul familiei
(mama) ce a facilitat transferul unor
atitudini şi valori ce se manifestă şi în
viaţa sportivă a adolescentului
Cercul de prieteni este format în mare
Familia se dovedeşte suportiva atât
în activitatea sportivă cât şi în cea
şcolară susţinând atât moral şi
financiar cariera adolescentului;
Nivelul economic este mediu sau
peste mediu, ambii părinţi având
studii superioare şi un job relativ
stabil;
Atmosfera din sânul familiei este
foarte bună, transferul de valori
precum şi stimularea dezvoltării unei
identităţi puternice, independente,
competitive ale adolescentului fiind
elementele cheie a educaţiei
furnizate de către părinţi;
Nu se observă o delimitare a
influenţei unuia dintre părinţi ci
parte din sportivi, iar pe măsură ce
înaintează în vârstă apare o ruptură din
ce în ce mai evidentă faţa de “vechea
gasca”
anumite compatibilităţi (de exemplu,
citez “de la tata am luat umorul, de la
mama ambiţia, iar impulsivitatea de
la amândoi”)
În prezent relaţiile sunt la fel de
bune;
Cercul de prieteni este aşa cum am
subliniat şi mai sus unul de bună
calitate, stabil, oarecum mixt (şahişti
şi ne-sahisti);
Nivel Vocaţional
– Academic -
Sportiv
Din punct de vedere academic
rezultatele variază între unul de
excepţie cu perfomante notabile la
olimpiade sau concursuri şcolare (în
două din trei cazuri) şi unul normal
datorită faptului trecerii pe planul doi a
şcolii mai ales pe perioada liceului.
Corpul profesoral au manifestat
înţelegere ba chiar o uşoară favorizare
datorată statului social al sportivului.
Colegii de la scoala s-au dovedit
suportivi cel mult neutrii;
Perfomanţele pe plan sportiv sunt deja
la nivel naţional, toţi ajungând
campioni sau cel puţin medaliaţi cu
argint sau bronz;
Programul de pregătire cuprinde
minim 1-2 h/zi şi putea ajunge la 8h/zi
în preajma marilor competiţii; în două
din cele trei cazuri programul de
pregătire era constant în timp ce la al
treilea varia în funcţie de dispoziţia
afectivă din ziua respectivă.
Nivelul perfomantelor academice
variază de la unul mediu până la unul
de excepţie (lotul olimpic de
matematică);
Într-un singur caz domeniul şcolar în
care a excelat pe perioada
gimanziului şi liceului (matematica)
a devenit şi profesia de mai târziu;
Lipsa de da şcoală a provocat în
anumite cazuri lacune informaţionale
resimţite pe perioada facultăţii;
Profesorii au manifestat înţelegere şi,
la fel ca şi în celelalte cazuri, un
relativ favoritism pentru sportivi;
Percepţia colegilor faţă de sportivi
poate fi caracterizată ca fiind un de
“succes story”;
Doar într-un singur caz se remarca
un program constant de pregătire în
timp ce ceilalţi au raportat o
inconstantă evidenta, fapt ce se se
reflecta într-o anumită “volatilitate
sporită” a rezultatelor; această
Demn de ramarcat este faptul că toţi
erau sau vor ajunge în scurt timp la
cluburi de top din ţară;
Fiecare dintre ei manifesta un talent
deosebit în şah iar stilul de joc
reprezintă expresia vie a unei atitudini
noncoformiste, agresive, eminamente
tactica.
evaluare este cumva subiectivă
întrucât s-au aflat mai mereu între
primii 4-5 din ţară la grupa lor;
Caracterizându-şi antrenorii sportivii
au remarcat că dincolo de un
tehnician competent aceştia dădeau
dovadă de o charisma deosebită în
relaţia cu elevii lor.
Ca stil de joc fiecare şi-l
caracterizează diferit: tactic,
poziţional său complex;
Faza de tranziţie Foarte interesant este ca în cele trei
cazuri s-a raportat o criză în preajma
vârstei de 12 ani, criză ce s-a datorat
lipsei unui antrenor de calitate care să
îndeplinească atât rolul de specialsit
cât şi cea de mentor. Faza de tranziţie
s-a încheiat în momentul apariţiei unui
tehnician sportiv precum şi atingerii
unor perfomante înalţe la grupa
respectivă.
Inconstanta în rezultate coroborata,
în cele mai multe cazuri, cu cea din
pregătire au provocat anumite crize
ce nu par a fi fost rezolvate chiar şi
în prezenţa unui antrenor. Dacă într-
unul din cazuri se poate remarca
faptul că şcoala era pe primul plan în
celelalte cazuri se remarca că forţa
eu-lui în lipsa unui mentor/manager
nu este suficientă să rezolve
problemele ridicate de faza de
tranziţie.
FAZA DE MĂIESTRIE/PERFECŢIONARE
Nivel Psihologic:
Adolescent –
Adult
Sintetizând autocaracterizarea precum
şi modul cum sunt percepuţi de către
prietenii sau alte persoane putem
deduce următoarele:
O evoluţie sau accentuare a unei
personalităţi introvertite, cu mult umor
şi foarte sociabilă, introversia fiind o
consencinta practicării unui sport
Percepţia despre sine poate fi
rezumată astfel:
În acest lot se vede o dominaţie a
unor personalităţi extrovertite, doar
într-un singur caz prefera să nu le
exprime, cel mai probabil dintr-un
calcul psihologic;
Motivaţia pentru şah este alimentată
individual (“eşti doar tu cu el în fata
tablei şi e care pe care” sau “este o
luptă a caracterelor”);
Dobândirea a unui autocontrol
emoţional superior cizelat prin
concursuri de înalt nivel, preferând să
îşi reprime sentimentele decât să le dea
frâu chiar şi în experienţe de viaţă
uzuale;
Seriozitate şi responsabilitate în
relaţiile cu cei din jur;
Dezvoltarea unui spirit competitiv,
lipsit de compromisuri;
Principala problemă cu care se
confrunta un sportiv de perfomanta
este regăsirea motivaţiei întrucât aşa
cum recunoaşte unul dintre ei totul se
transformă în rutină;
de dorinţa de afirmare, de întărire a
statutului social dobândit precum şi
dorinţa de a câştiga fiecare partida;
Cuvintele-cheie cu care putem
descrie atitudinea faţă de şah:
curiozitate, competitivitate şi
plăcerea de a juca;
Sunt percepuţi de ceilalţi ca fiind:
prietenoşi, “de viaţă”, de nădejde;
Nivel Psihosocial Nu cunoaşte o dinamica deosebită,
grupul de prieteni ramând în mare
acelaşi iar sprijinul familiei rămâne
constant.
Prieteniile consolidate în adolescenţă
se menţin şi în această fază;
remarcăm o influenţă directă sau
indirectă a familiei în evaluarea
opţiunilor în carieră.
Nivel Academic-
Vocational
În două din trei cazuri au ales
continuarea studiilor la ANEFS, ca o
confirmare a deciziei de a rămâne în
domeniul sportiv; în cel de-al treilea
caz alegerea filierei filologice nu
reprezintă o surpriză întrucât foarte
mulţi şahişti au cochetat cu acest
domeniu.
În prezent toţi au diploma de antrenori
În toate aceste cazuri se remarcă o
orientare spre ştiinţele economice
sau cele din domeniul IT sau
matematică.
Mai mult unii dintre ei au avut ocazia
şi au ales continuarea studiilor în
afara ţării: MBA, MS sau doctorat.
Competente intelectuale ce s-au
dezvoltat şi rafinat cu ajutorul
sau de profesor de şah, acestea fiind
obţinute prin absolvirea facultăţii de
profil sau a Şcolii Naţionale de
Antrenori.
Au dobândit un status inportant în
cadrul clubului în perioada 16-20 de
ani, deci în ultima parte a fazei de
juniorat.
Ca şi competente cognitive sau
interpersonale ce au fost cizelate prin
intermediul şahului aceştia au
identificat:
Memoria
Atenţia
Rezolvarea de probleme
Autocontrol
Rapiditate în luarea deciziei
Abilităţi psihopedagogice
Creativitatea
Puterea de reprezentare
şahului:
Gândirea abstractă
Gândirea analitică
Puterea de concentrare
“reflexul de a crea, juca după
plan”
Capacitatea de rezolvare a
problemelor;
Gândirea profilactică
Capacitatea de a surprinde problema
în ansamblu ei;
Dintre competentele emoţionale şi
interpersonale:
Atitudine pozitivă, proactiva;
Atitudine centrată pe soluţii nu pe
cercetarea motivelor;
Competitivitate crescută;
Ce este interesant că unul dintre
subiecţi a observat şi o latură
distructivă din punct de vedere
emoţional datorită faptului că eşti
într-un perpetuum conflict şi că tinde
să te mărginească ca individ.
Una peste alta exista unanimitate în
ceea ce priveşte aplicabilitatea
competentelor sociale, emoţionale
sau cognitive enumerate mai sus în
viaţa profesională (de exemplu
“proiectarea de bussines-planuri şi
determinarea variabilelor-cheie”);
toţi sunt convinşi că perioada
junioratului a reprezentat o
experienţă pozitivă pregătindu-i
cumva pentru viaţă.
Faza de tranziţie Nu a fost identificată exact întrucât
accederea la cluburi puternice din
campionatul nostru s-a produs înaintea
finalizării liceului, unul dintre ei
exprimându-se foarte explicit: “poate
că viaţa a ales pentru mine”
În decizia de a rămâne în domeniul
sportiv nu s-a resimţit influenta
familiei.
Nu a existat un proces de luare a
deciziei ci a părut mai mult ca fiind o
continuare logică a carierei din
perioada junioratului.
Este mult mai clar definită aceasta
debutând odată cu intrarea la
facultate, decizia orientării spre alte
domenii realizându-se ireversibil
între 20 şi 22 de ani.
Justificarea deciziei are la baza
următoarele argumente:
Specializare anterioară într-un
domeniu
Influenta directă sau indirectă a
părinţilor;
Scăderea timpului alocat şahului
(facultate, masterate, etc);
Scăderea rezultatelor la nivel de
seniori;
Siguranţa financiară este criteriu
foarte important în procesul
decizional;
Perspective dezolante din punct de
vedere financiar;
Efort mult prea mare în raport cu
beneficiile materiale;
Impresii negative asupra modului
cum a fost perceput şahul de către
media din România;
Apariţia unui nou val de juniori
foarte bine pregătiţi;
FAZA DE DEZANGAJARE/TRECERE LA PROFESIONIŞTI
Nivel Profesional Toţi trei au contracte încheiate cu
cluburi de top din Campionatul
României.
Toţi trei antrenează juniori de
perspectiva atât din România cât şi din
afara ţării, unul chiar fiind angajat ca
profesor de şah.
Ca şi clasificare în şah doi dintre ei
sunt Mari Maeştri iar celălalt este în
curs de dobândire, deşi nivelul de joc
precum şi rating-ul personal sunt la
nivelul specificat mai devreme.
Perfomanţele în şah se menţin la nivel
înalt: câştigători ai unor Grand Prix-
uri, medalii la naţionale, selecţii la
echipa olimpică sau în calitate de
antrenori la loturile de juniori, etc
Toţi lucrează în afara ţării în
domeniul IT, bancar, al energiei
regenerabile, educaţional satisfacţiile
financiare fiind arhi-suficiente pentru
un trai decent.
Din când în când participă la
concursuri întrucât aşa cum
recunoaşte unul dintre ei “microbul
odată intrat în sânge este greu să
scapi de el”.
Nu au o viziune a viitorului foarte
bine conturată întrucât acesta este
într-o oarecare măsură incert însă
sunt pregătiţi să facă faţă
provocărilor.
Nivel Psihosocial Niciunul dintre ei nu este căsătorit;
relaţiile cu familia sunt foarte bune în
două din cazuri, ultimul înţelegându-se
bine decât doar cu mama.
Cu excepţia unuia toţi sunt căsătoriţi;
relaţiile cu familia sunt foarte bune.
Reflecţii
personale
Fiecare dintre el este resemnat cu
decizia de a rămâne în şah şi nu o
regereta, iar orizontul profesional este
destul de clar conturat: după ce nu vor
mai putea juca la nivel înalt se vor
orienta spre antrenarea copiilor şi
juniorilor.
Regretul cel mare este legat de lipsa
Regretele vis-á-vis de perioada
junioratului sunt legate de
posibilitatea obţinerii unor rezultate
superioare pe plan internaţional însă
nu există urme de frustrare ba chiar
identificăm o nostalgie după
vremurile adolescenţei.
unui antrenor/mentor competent care
să îi îndrume între 14 şi 20 de ani.
Un alt regret este legat de faptul că nu
au avut parte de un management al
carierei sau al timpului pentru a obţine
afirmarea pe plan internaţional.
CONCLUZII FINALE
În urma analizei comparative a informaţiilor extrase prin aplicarea metodei
autobiografice putem avea o imagine de ansamblu asupra evoluţiei carierei fiecărei grupe în
parte şi astfel putem identifica anumite pattern-uri sociale, emoţionale sau intelectuale putem
extrage următoarele concluzii:
1. Nu există diferenţe semnificative din punct de vedere al evoluţiei sportive, toţi
subiecţii parcungand succesiunea logică a unei cariere la nivelul juniorilor;
2. Fazele de tranziţie au debutat la vârste diferite, pentru cei rămaşi în domeniul
sportului mult mai devreme faţă de ceilalţi (18-19 ani faţă de 20-22), evenimentul
major reprezentându-l accederea la un club puternic şi câştigarea unui status
important în cadrul acestuia;
3. Constatăm lipsa unui antrenor-mentor care să îl îndrume pe sportiv pe durata
junioratului, antrenorii cu care au lucrat în toată această perioadă deşi puteau fi
considerate modele în sine nu şi-au asumat alt rol decât cel de tehnicieni de ramura
sportivă;
4. Constatăm de asemenea intervenţii discrete ale familiei în managementul carierei
sportive, totul rezumându-se la suportul financiar şi cel emoţional;
5. Fără un management eficient al carierei care se putea face fie apelând la specialiştii
din domeniu, fie prin asumarea rolului de parinte-manager (foarte răspândit în
carierele jucătorilor de elită) nu au putut dobândi rezultate pe plan internaţional (fapt
remarcat şi regretat de către majoritatea subiecţilor);
6. Ca o confirmare a studiilor deja consacrate în literatura de specialitate practicarea
şahului dezvolta competente de natura cognitivă (atenţie, rezolvarea de probleme,
gândirea abstractă, etc), interpersonale (facilitate de statutul social) precum şi cele ce
vizează construcţia unei personalităţi independente, competitive (intrapersonale).
7. Competentele precizate anterior sunt valorificate atât în procesul educaţional pe
perioada adolescenţei (gimnaziu, liceu, facultate) însă mult mai pregnante sunt în
activitatea profesională ulterioară (fie de antrenor, freelancer, consultant sau
profesor);
8. Cariera sportivă nu alterează performanţele şcolare, ba nu de puţine ori sprijinul
primit de către profesori sau colegi se datorează statutului aparte dobândit datorită
succeselor sportive;
9. Chiar dacă au rămas în domeniul sportiv cei trei subiecţi şi-au calculat “următoarea
mutare” în cariera afişând o abordare profilactică luându-şi licenţa de antrenori
(ANEFS sau SNA) imediat ce au trecut la profesionişti; în acest mod sunt gata să
facă apel la “planul B”.
10. Decizia din perioada de tranziţie în cazul celor care au ales să schimbe domeniul de
activitate s-a fundamentat pe următoarele aspecte:
perspectivele de natura financiară nu erau în măsură să le satisfacă un nivel de
trăi cel puţin egal cu cel pe care l-au avut pe perioada junioratului;
clasificarea obţinută la momentul respectiv (Maestru FIDE sau Internaţional)
şi ratingul nu le puteau facilita obţinerea unor contracte avantajoase cu vreun
club de perfomanta;
meditaţiile personale vis-á-vis de randamentul obţinut în urma efortului depus
pentru a obţine perfomante sportive au fost suficiente pentru a concluziona că
dacă vor depune un volum similar de muncă în alte domenii beneficiile
financiare sunt net superioare;
influenta familiei s-a accentuat în acea perioadă fie ea directă sau indirectă,
sugerându-le cumva că e mai bine să meargă pe o cale mult mai sigură,
riscurile asumate fiind semnificativ mai mici.
Recomandările noastre se îndreaptă în primul rând către părinţi care imediat după faza de
iniţiere trebuie să îşi clarifice ce au de făcut: să meargă pe drumul perfomantei sau să beneficieze
de oportunităţile pe care le oferă şahul în dezvoltarea cognitivă, intrapersonala sau interpersonala
a copiilor; în literatura de specialitate se accentuează latura catharsica a sportului, mai mult decât
atât, tinerii sunt indrumatia să sublimeze şi să-şi controleze agresivitatea înnăscută (mai ales la
băieţi) prin practicarea artelor marţiale, şah, tenis, înot sau oricare altă ramură. Dacă îşi vor
asuma rolul de parinte-manager atunci este imperativ să planifice cariera copilului împreună cu
un specialist urmărind în permanenţă indicatorii de perfomanta după ce planul a fost pus în
practică.
În al doilea rând antrenorii ar trebui să se implice mai mult asumându-şi mai multe
responsabilităţi, depăşindu-şi atribuţiile de simpli tehnicieni, fiind în permanenţă motivaţi să
menţină funcţionalitatea triughiului uman angajat pe durmul marii perfomante şi să sacrifice
tentaţiile obţinerii unor rezultate imediate (cum se procedează la scară largă în şahul românesc)
în favoarea unui proiect pe termen lung.
Iar în al treilea rând recomandările noastre se îndreaptă către sportivii ajunşi în fazele de
tranziţie care ar trebui să pună în balanţă riscurile, oportunităţile, beneficiile şi perspectivele ce i
se oferă în contextul respectiv întrucât după asumarea deciziei îi va fi foarte greu să îşi schimbe
profesia.
Farandoiala ca un proiect de cercetare (mult mai exaustiv decat lucrarea de fata) care sa
aiba in vedere identificarea modului cum marii sportivi au trecut prin crizele existentiale precum
si ce competente transferabile pot fi dezvoltate cu ajutorul sahului nu este numai o provocare ci
si o necesitate pentru toti cei implicati in domeniul sportului indiferent de rolul pe care il jucam
si ni-l asumam in acest scenariu existential.
ANEXA - CHESTIONAR AUTOBIOGRAFIC
1. Cum ai ajuns în lumea şahului? A existat vreo persoană semnificativă în acea
perioadă şi cum anume te-a influenţat?
2. Conceptul despre sine în perioada copilăriei:
Cum te simţeai?
Ce abilităţi şi ce slăbiciuni aveai?
Cum reacţionau alţii faţă de tine?
3. Cât de repede aţi obţinut primele rezultate şi cum te-au impactat?
4. Descrie pe cât posibil mediul familial din perspectiva următoarelor puncte de
vedere:
Statutul social şi economic al familiei în general;
Care sunt relaţiile dintre părinţii tăi?
Prin ce anume te asemeni sau prin ce eşti diferit de membrii familiei? Fă
comparaţii din punct de vedere fizic, atitudinal, comportamental şi valoric.
Ca adolescent/copil erai mai degrabă dependent sau independent?
Ce relaţii ai acum cu membrii familiei?
5. Şcolaritatea şi cariera:
Atitudinile părinţilor, profesorilor, prietenilor, antrenorului şi ale tale cu privire
la şcoală şi cariera.
Ai avut performanţe deosebite la şcoală (medii mari, olimpiade, etc)
Cum crezi că te-a ajutat şahul pe parcursul şcolii (competente cognitive, relaţii
interpersonale, statut social, etc)
6. Perioada adolescenţei:
Cum ai trecut prin perioada de criză a adolescenţei?
Creionează pe cât posibil profilul social din acea perioadă: grup de prieteni,
hobby-uri, activităţi extra-sportive, etc
Au existat evenimente plăcute sau neplăcute care te-au influenţat în alegerea
carierei?
7. Palmaresul sportiv pe perioada junioratului:
Care au fost cele mai semnificative performanţe sportive parcursul perioadei
junioratului (începând chiar cu grupele mici)?
Ai manifestat constantă sau ai avut suişuri şi coborâşuri?
Ai putea specifica cauzele unor eventuale variaţii?
Cât de mult lucrai în vederea atingerii obiectivelor competiţionale?
Cum ţi-ai descrie antrenorul cu care ai atins cele mai mari performanţe şi ce
influenta crezi că a avut asupra ta?
Care a fost statutul tău în cadrul clubului sau a echipei şi cum anume te-au
ajutat colegii sau cei din conducere?
8. Autocaracterizare psihologică şi sportivă
Ce anume te-a motivat pe parcursul întregii carierei sportive?
‒ Convingeri
‒ Expectaţii
‒ Curiozitatea
‒ Scopuri
‒ Răsplata
‒ Statut social
Cum ţi-ai defini stilul de joc (intuitiv, tactic, pragmatic, poziţional)?
Cum te văd ceilalţi (persoanele de sex opus)?
Cum te văd prietenii tăi?
Cum crezi că eşti cu adevărat?
Ideal, cum ţi-ar plăcea să fii?
Îţi exprimi sentimentele sau le reprimi?
9. Decizii în cariera
Ce funcţie, ocupaţie, profesiune ai acum?
Când anume ai luat decizia de a continua cariera sportivă sau de a o apuca un
alt drum?
Ce anume te-a determinat să iei decizia?
‒ Perfomanţele anterioare
‒ Familia, şcoală, prietenii
‒ Experienţe extraordinare (pozitive sau negative)
‒ Condiţiile materiale
‒ etc
Ce aptitudini cognitive (atenţia, memoria, reprezentarea, creativitatea,
rezolvarea de probleme, etc), intrapersonale (emoţionale) şi interpersonale
(sociale) crezi că ţi-au fost stimulate, dezvoltate şi cizelate exclusiv prin
intermediul şahului?
Cum te poţi folosi de aptitudinile/competentele respective în următoarea
perioadă?
Ce regrete ai vis-a-vis de perioada junioratului?
10. Planuri de viitor
Ce este cel mai probabil să se întâmple în viaţa ta în viitor?
Ce reacţii ai avut înainte şi după finalizarea redactării autobiografiei?
BIBLIOGRAFIE
[1] Consilierea carierei sportive (lucrare de disertatie) – Grigore Nicolae Petre, 2011
[2] http://www.mondonews.ro - “80% dintre fotbalişti, în faliment”, 2010
[3] Dorothee Alfermann şi Natalia Stambulova - Career Transitions and Career Termination -
Handbook of Sport Psychology (ediţia a III-a) 2007
[4] Mihai Epuran, Florentina Tonita şi Irina Holdevici - Psihologia Sportului de Perfomanţã
(teorie şi practică), editura Fest 2008
[5] Daniel Gould, Larry Lauer, Cristina Rolo, Caroline Jannes şi Nori Sie Pennisi -
Understanding the Role Parents Play în Junior Tennis Success (studiu IFTSOYS), 2005
[6] Dai Williams - Life events and career change: transition psychology în practice,
http://www.eoslifework.co.uk/transprac.htm, 2008
[7] www.mindtools.com – Decision Making Techniques
[8] Brian Tracy - Planul de zbor, editura Meteor Bussines 2008
[9] http://www.goal-setting-guide.com/goal-setting-tutorials/smart-goal-setting
[10] http://www.neurosemantics.com/nlp/nlp-goal-setting-model