Cântec de dragoste

3
Cântec de dragoste de Rainer Maria Rilke (în româneşte de Eugen Jebeleanu) Cum să opresc sufletul meu spre a nu se uni cu-al tău? Cum să-l sui oare deasupra ta spre un alt ideal? Ah, cât de mult să-l cârmuiesc aş vrea la ţărmu-acela-n bezne- ascuns, spre a-l pune-ntr-un loc străin, tăcut şi care să stea, când profunzimi vibrezi în val. Şi totuşi, ce pe tine şi pe mine ne mişcă, ştie – arcuş – să ne îmbie, din două coarde unic sunet dând. Ce instrument ne ţine-n acordare? Şi care-artist în mâna lui ne are? O, cântec blând. (http://agonia.ro/index.php/ poetry/104104/Cântec_de_dragoste) Cântec de dragoste de Rainer Maria Rilke Cum să-mi împiedic sufletul nu-l ajungă cutremurat pe al tău? Cum să-l înalţ deasupra ta Spre alte lucruri, altundeva? O, cum l-aş aduna Lângă ceva pierdut în întuneric, într-un ungher tăcut, străin, nefremătând ce nu se-ndepărtează când adâncurile-ţi lunecă departe, unduind Ci tot ce ne-nfioară pe tine şi pe mine, ne împreună totuşi aşa cum un arcuş din două strune-un singur sunet scoate. Pe ce vioară suntem înstrunaţi? Si ce artist ne ţine-n mâna lui, Cântec cum altul nu-i? ( Mirena Frânculescu, Mircea Itu, Poezii de dragoste, antologie universală, vol I-II, Braşov, Ed. „Orientul Latin”, 1992)

Transcript of Cântec de dragoste

Page 1: Cântec de dragoste

Cântec de dragoste

de Rainer Maria Rilke(în româneşte de Eugen Jebeleanu)

Cum să opresc sufletul meu spre anu se uni cu-al tău? Cum să-l sui oaredeasupra ta spre un alt ideal?Ah, cât de mult să-l cârmuiesc aş vreala ţărmu-acela-n bezne-ascuns, spre a-l pune-ntr-un loc străin, tăcut şi caresă stea, când profunzimi vibrezi în val.Şi totuşi, ce pe tine şi pe minene mişcă, ştie – arcuş – să ne îmbie,din două coarde unic sunet dând.Ce instrument ne ţine-n acordare?Şi care-artist în mâna lui ne are?O, cântec blând.

(http://agonia.ro/index.php/poetry/104104/Cântec_de_dragoste)

Cântec de dragostede Rainer Maria Rilke

Cum să-mi împiedic sufletulSă nu-l ajungă cutremurat pe al tău?Cum să-l înalţ deasupra taSpre alte lucruri, altundeva?O, cum l-aş adunaLângă ceva pierdut în întuneric,într-un ungher tăcut, străin, nefremătândce nu se-ndepărteazăcând adâncurile-ţi lunecă departe, unduindCi tot ce ne-nfioară pe tine şi pe mine,ne împreună totuşi aşa cum un arcuşdin două strune-un singur sunet scoate.Pe ce vioară suntem înstrunaţi?Si ce artist ne ţine-n mâna lui,Cântec cum altul nu-i?

( Mirena Frânculescu, Mircea Itu, Poezii de dragoste, antologie universală, vol I-II, Braşov, Ed. „Orientul Latin”, 1992)

Page 2: Cântec de dragoste

Cântec

de Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele:şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meue mai puternică decât mine, decât oasele mele,pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişaremereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvintelungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despartfluviul rece de delta fierbinte, ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă fericire, în sus, şi izbeste-mitâmpla de stele, până cândlumea mea prelungă şi în nesfârşirese face coloana sau altcevamult mai înalt, şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare ca sunt!Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,două culori ce nu s-au văzut niciodată,una foarte de jos, întoarsă spre pământ,una foarte de sus, aproape ruptăîn înfrigurata, neasemuita luptăa minunii că eşti, a-ntâmplarii că sunt.

( Nichita Stănescu, Poezii, Intoducere, tabel cronologic, comentarii şi note critice de Ştefania Mincu, Constanţa, Ed Pontica, 1997)

Morgenstimmung

de Tudor Arghezi

Tu ti-ai strecurat cântecul în mineÎntr-o dupa-amiază, cândFereastra sufletului zăvorâtă bineSe deschisese-n vânt,Fără sa ştiu ca te aud cântând.

Cântecul tău a umplut clădirea toată,Sertarele, cutiile, covoarele,Ca o lavandă sonoră. Iată,au sărit zăvoarele,Si mănăstirea mi-a rămas descuiată.

Şi poate că nu ar fi fost nimicDacă nu intra să sape,Cu cântecul, si degetul tău cel mic,care pipaia mierlele pe clape -Şi întreaga ta faptură, aproape.

Cu tunetul se prabusiră si noriiÎn încaperea universului închis,Vijelia aduse cocorii,Albinele, frunzele...Mi-s şubrede, bârnele, ca foile florii.

De ce-ai cântat ? De ce te-am auzit ?Tu te-ai dumicat cu mine vaporos -Nedespărţit - în bolţi.Eu veneam de sus, tu veneai de jos.Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.

Tudor Arghezi, Cuvinte potrivite, texte alese, schiţă biografică, prefaţă de Ion Apetroaiei, Iaşi, Institutul European, 1997)