CALATOR PRIN CER SI STELE de Viviana Iordan

“Doar fii atent, fii atent, doar atât ţi se cere, mai cu seamă azi, mai cu seamă acum. Te-am învăţat să priveşţi, te-ai deprins să asculţi. Doar fii atent, nu te lăsa răpti de lucruri mici. Ai aflat cât de înşelătoare pot fi, cum te fură, cum nu-ţi lasă gândul şi inima să zboare, păstrându-te prizonier într-o lume de fleacuri. Fără însemnătate sunt toate, să nu uiţi, să nu uiţi…Tu căre Înalt să te duci şi de-Acolo să vezi, dacă vrei să-nţelegi. Fă-ţi Timp, nu te mai ascunde, nu te mai teme de ceasornic. Nu el, ci Altcineva îţi numără şi clipele, şi faptele. Fii atent, fii atent, îţi zic, ieri o minune a trecut pe lângă tine şi nici n-ai băgat-o în seamă.  Mai ţii minte cum era pe când nu-ţi scăpa niciun miracol? Pe unde ai rătăcit atâta vreme? Aici era locul tău, nu acolo, departe, deşi drumul care ţi-a purtat paşii în altă direcţia n-a fost nici el greşit. L-ai străbătut trăind, acum întoarce-te, intră din nou în zodia poveştilor care ţi-a fost de la naştere menită. Te întâmpină aici multe cărări, călătorule, iar celui îndrăzneţ îi ţin îngerii pavăză…” Apoi vocea tăcu.Indrumătorule, “Ajuta-ma sa pasesc pe Cale, stiu ca in micimea mea m-am considerat vrednic de a-ti fi discipol. Nu-ti cer sa mijlocesti pentru mine Sus ci, doar vorbe bune. Si de ar fi sa nu-mi vorbesti voi sti sa ascult povetele tale; voi deveni invatacel. Invata-ma sa ma descopar! De-ar fi sa vezi in mine samanta cunoasterii condu-ma spre intelepciune. Fi calauza mea inspre zidirea mea ca Om!Iti cer invatatorule ingaduinta de a ma lasa sa sper ca intr-o buna zi reflexia mea in oglinda sa fie imaginea ta. Ma rog tie nu pentru ingaduinta in fata ezitarilor mele ci pentru cinism in fata victoriilor mele. Sunt slab si nu stiu sa ma vad! Incerc sa imi inving slabiciunile pe care mi le banuiesc.Sunt slab si nu imi place ceea ce vad! Incerc sa ma inving dar nu stiu cumSunt puternic si nu stiu sa ma vad. incerc sa imi fiu mie aliat.Sunt puternic si nu imi place ceea ce vad! Incerc sa ma inving dar nu stiu cum. Cine e Ucenicul şi cine Învăţătorul? De unde vin întrebările şi de unde – răspunsurile? Tot ceea ce ştii se afla demult înlăuntrul tău, tot ceea ce ai aflat ştiai dintotdeauna. Când începem să ne căutăm Calea, cerem Luminii să ne dea un Maestru.  E semnul semnelor: a venit Vremea. Nimenea nu ne spune însă, când ne încumetăm să facem primul pas, că, tânjind după cel menit să ne îndrume, rugă tăcută înălţăm către Ceruri să devenim noi înşine îndrumători. Nici nu credem, atunci, că am fi pregătiţi pentru asta. Stelele care strălucesc sunt departe, sunt Sus. Nimenea nu ne spune că, dacă ridicăm către ele privirea, inima noastră se preschimbă în stea. Cunoaşterea e făclia ce ne însoţeşte, dar Marele Foc, undeva, ne aşteaptă. Până acolo vor fi multe de dus, de făcut, multe lupte. Vom avea parte de izbânzi în ale căror tainiţe ne putem pierde, va fi loc de înfrângeri gata să ne ducă la pieire. Vom fi puternici şi slabi, slabi şi puternici, pe rând şi deodată, până vom învăţa să ne iubim şi tăria, şi slăbia şi să-L slăvim pe El, Acela care ni le-a dăruit pe amândouă.Cine e, oare, Învăţătorul? Dar Ucenicul, cine? Şi învăţători, şi ucenici suntem, şi puternici, şi slabi. În întrebările noastre stau pitite răspunsurile şi în căderile noastre aripile cu care vom zbura spre Înalt.Dacă avem grijă de steaua ce ne pâlpâie în piept, mica flacără care suntem se va contopi cândva cu Marele Foc.Până atunci însă vom şti Cine e Unicul Maestru. Vom fi descoperit Calea, Adevărul şi Viaţa.