ASISTENȚA JURIDICĂ EFICIENTĂ ÎN PROCEDURILE PRIVIND ARESTAREA

PREVENTIVĂ

Manual regional pentru avocați

2

Despre Fair Trials Fair Trials este un observator mondial al justiției penale, cu birouri la Londra, Bruxelles și Washington, D.C., axat pe îmbunătățirea dreptului la un proces echitabil în conformitate cu standardele internaționale. Activitatea desfășurată de Fair Trials se bazează pe convingerea că procesele echitabile sunt una dintre pietrele de temelie ale unei societăți juste: ele previn distrugerea unor vieți prin erori judiciare și fac societatea mai sigură prin faptul că ele contribuie la sisteme de justiție transparente și fiabile care mențin încrederea publicului. Deși este universal recunoscut în principiu, în practică, dreptul fundamental la un proces echitabil este abuzat în mod curent. Activitatea Fair Trials combină: (a) ajutorul acordat suspecților pentru a înțelege și a-și exercita drepturile; (b) construirea unei rețele implicate și informate de apărători ai unui proces echitabil (inclusiv ONG-uri, avocați și cadre universitare); și (c) combaterea cauzelor care stau la baza proceselor inechitabile prin cercetare, proceduri judiciare, advocacy și campanii. În Europa, coordonăm Grupul consultativ al experților juridici - cea mai importantă rețea de justiție penală din Europa, formată din peste 180 de firme de avocatură în materie penală, instituții academice și organizații ale societății civile. Mai multe informații despre această rețea și despre activitatea sa privind dreptul la un proces echitabil în Europa pot fi găsite la: https://www.fairtrials.org/legal-experts-advisory-panel

fairtrials.org @fairtrials @fairtrials Fair Trials Contacte Laure Baudrihaye-Gérard Tanja Fachathaler Senior Lawyer (Europe) Legal and Policy Officer +32 (0)2 894 99 55 +32 (0)2 792 39 58 laure.baudrihaye@fairtrials.net tanja.fachathaler@fairtrials.net

Acest document este posibil datorită sprijinului financiar al Programului Justiția Penală al Uniunii Europene. Conținutul acestui document este responsabilitatea exclusivă a autorului și nu poate fi înțeles ca fiind o reflectare a opiniilor Comisiei Europene.

3

Cuprins

Introducere .................................................................................................................................. 4 Domeniu de aplicare și obiective .................................................................................................. 5 Partea 1 – La secția de poliție după arestare ................................................................................. 7

1. Prima consultare cu clientul .............................................................................................. 7 1.1. Dreptul de a avea acces la un avocat la secția de poliție ........................................................ 8 1.2. Confidențialitatea consultării avocat-client .......................................................................... 12 1.3. Renunțarea la dreptul de a avea acces la un avocat............................................................. 14 1.4. Informarea cu privire la drepturi .......................................................................................... 15 1.5. Vulnerabilitatea clientului ..................................................................................................... 17 1.6. Informații cu privire la acuzații înainte de prima audiere ..................................................... 20

2. Asistența în timpul audierii de către poliție ...................................................................... 22 2.1. Prezența avocatului în timpul audierii de către poliție ......................................................... 22 2.2. Participarea unui avocat în timpul audierii ........................................................................... 23 2.3. Servicii de interpretare pentru clienții care nu vorbesc limba dvs. ...................................... 24

Partea 2 – În fața autorității judiciare care decide asupra arestului preventiv .............................. 27 1. Argumente contra propunerii de arestare preventivă .......................................................... 27 1.1 Dreptul de a fi asistat de un avocat ............................................................................................ 29

1.2. Accesul la dosar ..................................................................................................................... 30 1.3. Propunerea de alternative la măsura arestării preventive ...... Error! Bookmark not defined.

2. Verificarea legalității arestării preventive de către instanță .............................................. 34 2.1. Dreptul de a verifica legalitatea menținerii arestului preventiv ........................................... 35 2.2. Prezența suspectului și a inculpatului la înfățisările privind arestarea preventivă .............. 38

4

Introducere Decizia de a dispune arestarea preventivă este una care are consecințe grave pentru inculpat și îl dezavantajează semnificativ din punct de vedere procedural. Simplul fapt de a fi în custodie produce obstacole semnificative în pregătirea apărării. Dreptul la un avocat este o garanție esențială în procedurile penale, care permite exercitarea altor drepturi la un proces echitabil. Prezența avocatului în fazele inițiale ale procesului penal funcționează ca o „cale” spre alte drepturi și contribuie la prevenirea unor prejudicii aduse apărării suspectului. În general, prezența unui avocat în primele etape ale procedurilor penale îl ajută pe suspect să înțeleagă situația juridică și consecințele alegerilor făcute în această etapă crucială. În urma cercetărilor efectuate în zece jurisdicții ale UE (Anglia și Țara Galilor, Grecia, Ungaria, Italia, Irlanda, Lituania, Olanda, Polonia, România și Spania) privind procesele decizionale în ceea ce privește arestarea preventivă și utilizarea măsurilor alternative detenției, 2016, Fair Trials a lansat raportul intitulat „O măsură excepțională? Procese decizionale privind arestarea preventivă în UE.” Raportul evidențiază deficiențe sistemice care au condus la utilizarea nejustificată și excesivă a arestării preventive.1 În acest sens, asistența efectivă a unui avocat este critică. Studiul arată că mulți suspecți consideră că este imposibil să obțină accesul la un avocat în mod prompt și efectiv în timpul detenției. În unele cazuri, din cauza diferențelor dintre regimurile juridice și a dificultăților obținerii asistenței juridice, inculpații se confruntă cu autorități judiciare în timpul înfățișărilor inițiale privind arestarea preventivă fără asistența unui avocat. Chiar și atunci când aceștia sunt prezenți, avocații nu oferă întotdeauna un nivel suficient de reprezentare pentru a proteja drepturile clienților lor. Lipsa asistenței juridice efective înainte și în timpul audierilor privind arestarea a fost identificată ca o

barieră esențială în luarea unei decizii echitabile. Au fost îngrijorătoare următoarele aspecte:

• Avocații nu erau întotdeauna prezenți la înfățișările privind arestarea;

• Calitatea asistenței juridice a fost afectată de timpul limitat acordat avocaților pentru a

se pregăti și/sau de funcționarea necorespunzătoare a sistemelor de asistență juridică;

• Au fost observate bariere legale în unele jurisdicții, cum ar fi faptul că apărarea nu a avut

permisiunea de a aduce probe la audierea privind arestarea; și

• Accesul limitat la dosar a împiedicat avocații să-și informeze clienții și să influențeze

procedurile privind arestarea preventivă.2

Pentru a sprijini eficiența asistenței juridice pe care suspecții sau acuzații o primesc în timpul etapelor

premergătoare judecății, Fair Trials și patru parteneri din Bulgaria, Italia, Ungaria și Grecia au demarat

în 2017 un nou proiect intitulat „Asistență juridică eficientă în procesele decizionale privind detenția

preventivă” (EFPTD). Partenerii proiectului sunt Bulgaria: Comitetul Helsinki din Bulgaria (BHC);

Grecia: Centrul pentru Drept Constituțional European (CECL); România: Asociația pentru Apărarea

Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH); Ungaria: Comitetul Helsinki din

Ungaria (HHC); și Italia: Asociația Antigone (Antigone).

Proiectul EFPTD se concentrează pe abordarea barierelor existente în calea participării efective a

avocaților în domeniul apărării în procesul de luare a deciziilor înaintea etapei judecății, așa cum

1 Fair Trials, mai 2016, O măsură excepțională? Procese decizionale privind arestarea preventivă în UE , disponibil la: https://www.fairtrials.org/wp-content/uploads/A-Measure-of-Last-Resort-Full-Version.pdf. 2 Ibid., p. 4-5.

5

acestea reies din cadrul juridic actual, din practica judiciară și din atitudinile părților interesate

implicate în proces.

Domeniu de aplicare și obiective Manualul este structurat în conformitate cu diferitele etape ale procesului de luare a deciziilor privind arestarea preventivă, de la custodia poliției până la verificarea de către instanță a măsurii arestării preventive. Recunoscând rolul esențial al avocaților în procesul decizional de dinaintea judecății, obiectivul acestui manual este de a oferi îndrumare avocaților privind standardele UE și standardele naționale aplicabile, precum și recomandări practice privind depășirea barierelor juridice, procedurale și culturale pentru o reprezentare eficientă în etapele decizionale privind detenția preventivă în România și să încurajeze utilizarea alternativelor la arestarea preventivă.

Standardele regionale europene

Pentru fiecare etapă a procesului decizional privind arestarea preventivă, acest manual identifică

standardele europene aplicabile și legislația națională, inclusiv măsurile de transpunere a

următoarelor instrumente ale directivelor UE:

• Directiva 2013/48/UE privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor

penale (Directiva privind accesul la un avocat).

• Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (Directiva

privind informarea).

• Directiva 2010/64/UE privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale

(Directiva privind interpretarea).

• Directiva 2016/343 privind prezumția de nevinovăție și dreptul de a fi prezent la proces în

cadrul procedurilor penale (Directiva privind prezumția de nevinovăție).

Pentru comparație, autoritățile naționale și instanțele judecătorești sunt obligate să aplice dispozițiile

dreptului UE chiar dacă legea națională este în conflict cu legislația UE, care are prioritate.3 Principiul

eficacității Curții Europene de Justiție (CJUE) și principiul bunei credințe stipulează că legislația UE

trebuie pusă în aplicare cât mai rapid și mai eficient posibil. Atunci când o țară nu transpune o directivă

sau când transpunerea nu este consecventă, directivele sunt, de asemenea, direct aplicabile în

anumite condiții - ceea ce înseamnă că ele pot fi invocate și utilizate direct și că ele au prioritate asupra

oricărei legislații naționale contradictorii.4

Manualul acoperă, de asemenea, Recomandarea Comisiei Europene privind garanțiile procedurale

pentru persoanele vulnerabile suspectate sau inculpate în cadrul procedurilor penale din 27 noiembrie

2013 (Recomandarea privind persoanele vulnerabile). Recomandările Comisiei Europene nu sunt

3 Declarații anexate Actului Final al Conferinței Interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 115, 9 mai 2008: „tratatele și legislația adoptată de către Uniunea Europeană în temeiul tratatelor va avea prioritate asupra legislației statelor membre”. 4 Pentru mai multe informații, a se vedea Fair Trials – Ghidul practicianului în utilizarea legislației UE în dreptul penal (Roadmap Practitioner Toolkit on using EU law in criminal practice) disponibil la: https://www.fairtrials.org/wp-content/uploads/Using-EU-law-A2L-.pdf.

6

obligatorii din punct de vedere juridic, dar constituie o expresie a opiniilor Comisiei Europene cu privire

la un anumit subiect și sugerează o linie de acțiune pentru statele membre.5

În cele din urmă, unde este cazul, acest manual face referire, de asemenea, la jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului (CEDO), organul judiciar responsabil cu interpretarea Convenției

Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Hotărârile CEDO privind dreptul la un proces echitabil și la

drepturile apărării au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării directivelor UE menționate mai

sus.

Pentru mai multe informații cu privire la standardele europene, consultați ghidurile privind legislația

UE pe care le-a redactat Fair Trials:

• Directivele UE privind drepturile procedurale (disponibil la acest link);

• Ghid pentru folosirea legislației UE în practica dreptului penal (disponibil la acest link);

• Curs juridic online privind accesul la un avocat (disponibil la acest link); și

• Curs juridic online privind arestarea preventivă (disponibil la acest link).

Exemple de bune practici pentru depășirea barierelor practice

Ca parte a proiectului EFPTD, partenerii în cadrul acestui proiect au creat grupuri de lucru pentru

dialog național pentru a identifica și a analiza barierele practice existente pentru asistența efectivă a

avocaților în fiecare etapă a procesului de luare a deciziilor privind arestarea preventivă și pentru a

elabora un plan de acțiune privind modul în care acestea pot fi abordate. Aceștia au organizat, de

asemenea, întâlniri cu decidenții (toamna lui 2018 și primăvara lui 2019) care au reunit o gamă mai

largă de actori din domeniul justiției penale pentru a discuta planurile de acțiune.

Acest manual se inspiră din rezultatele discuțiilor purtate în cadrul acestui dialog pentru a formula

recomandări practice privind depășirea barierelor juridice, procedurale și culturale pentru o

reprezentare eficientă în procesul decizional privind arestarea preventivă în România și încurajează

utilizarea alternativelor la arestarea preventivă.

În baza rezultatelor discuțiilor purtate în cadrul acestor grupuri de dialog, au fost elaborate manuale

specifice pentru avocați, care conțin recomandări practice privind depășirea barierelor juridice,

procedurale și culturale în vederea asistenței juridice eficiente în procesul de luare a deciziilor privind

arestarea preventivă în țările partenere ale proiectului, încurajînd utilizarea alternativelor la arestarea

preventivă. Acest manual se bazează pe exemple de bune practici identificate în cele patru manuale

specifice țărilor participante în cadrul proiectului.

5 Tipurile de legislație UE, disponibile la https://ec.europa.eu/info/law/law-making-process/types-eu-law_en (accesată: 4 februarie 2019).

7

Partea 1 – La secția de poliție după arestare

Când este vorba despre asigurarea unei asistențe juridice eficiente, ceea ce se întâmplă la secția de poliție poate avea un impact incomensurabil asupra procedurilor ulterioare și poate fi factorul determinant între achitarea unei persoane sau condamnarea acesteia. În cauza Salduz, CEDO a subliniat „importanța etapei de cercetare pentru pregătirea procedurilor penale, deoarece probele obținute în această etapă determină cadrul în care infracțiunea incriminată va fi luată în considerare la procesul de judecată”.6 Această secțiune acoperă cele două momente cheie în care asistența juridică este esențială în timpul arestului la poliție:

• prima consultare cu clientul; și

• audierea „oficială” de către poliție sau altă autoritate de cercetare penală.

1. Prima consultare cu clientul

Prima consultare cu un client este o oportunitate cheie pentru: 1. A construi o relație de încredere cu clientul dumneavoastră Întâlnirea inițială cu un client este oportunitatea de a începe stabilirea unei relații eficiente între avocat și client. Aceasta include o explicație acordată clientului despre cine sunteți, de ce sunteți acolo, confidențialitatea conversației dvs. și a tuturor schimburilor de informații, investigației și procedurii. Este esențial să se câștige încrederea, să se explice ce se va întâmpla, să se discute onorariile și asistența juridică (dacă este cazul) și să întrebați clientul despre opţiunile acestuia în ceea ce privește strategia sa de apărare.

2. A informa clientul înainte de audiere cu priviere la drepturile pe care le are Prima consultare este, de asemenea, momentul la care să informați clientul dvs. cu privire la drepturile procedurale și la acuzațiile aduse împotriva sa. Deși poliția este obligată să furnizeze aceste informații conform legislației UE,7 nu ar trebui să presupuneți că clientul a fost deja informat de poliție. Neinformarea - sau informarea insuficientă - a clienților despre drepturile lor (dreptul de a păstra tăcerea, dreptul la un interpret, dreptul de a informa un terț despre arestare sau detenție, dreptul de a fi asistat de un avocat în timpul audierii etc.) înseamnă că este puțin probabil ca aceștia să îşi exercite aceste drepturi. Este esențial ca avocatul să informeze suspectul cu privire la drepturile sale în așa fel încât să se asigure că acesta le înțelege și le poate exercita. Același lucru este valabil și pentru informațiile privind motivele arestării sau ale detenției. Persoana arestată trebuie să înțeleagă de ce poate fi arestată și putea exercita în mod eficient drepturile, în special dreptul de a nu da nicio declaraţie..

3. A obține informații de la client Prima consultare reprezintă, de asemenea, posibilitatea ca avocații să adune cât mai multe informații din partea clientului pentru a putea susține eliberarea lor. Informațiile pe care le obțineți de la un client în acest stadiu ar trebui să contribuie la formularea contraargumentelor la cele cinci motive

6 Salduz împotriva Turciei cererea nr. 36391/02 (Hotărârea din 27 noiembrie 2008), paragraful 54. 7 Directiva privind informarea, Articolul 3(1).

8

legitime pentru detenția preventivă, în general înțelese a fi: (1) riscul ca suspectul să se sustragă de la judecată;8 (2) riscul ca suspectul să distrugă dovezi sau să intimideze martori;9 (3) riscul ca suspectul să comită alte infracțiuni;10 (4) riscul ca eliberarea sa să provoace o tulburare a ordinii publice;11 sau (5) nevoia de a proteja siguranța persoanei care face obiectul unei anchete, în cazuri excepționale.12 Deoarece arestarea preventivă este, în principiu, o măsură excepțională,13 informațiile obținute în această etapă pot ajuta la identificarea unor măsuri mai adecvate, altele decât detenția, care ar putea fi prezentate clientului dvs. pentru a-i explica riscurile descrise mai sus. 4. Examinarea unor nevoi/vulnerabilități specifice clientului Prima consultare este, de asemenea, un moment esențial pentru evaluarea nevoilor specifice clientului - inclusiv dacă are nevoie de un interpret, dacă îndeplineşte condiţiile de a fi reținut și/sau audiat sau dacă prezintă semne de vulnerabilitate (boli psihice, dependență de droguri, disfunţionalităţi fizice). Acesta este, de asemenea, momentul pentru a evalua modul în care clientul a fost tratat de poliție. Fair Trials a constatat că, în practică, procesul de identificare a unor nevoi/vulnerabilități specifice depinde în mare măsură de avocați.14

1.1. Dreptul de a avea acces la un avocat în custodia poliției

Sumar

• Suspectul sau inculpatul are dreptul ca avocatul său sa fie prezent în timpul audierii în secția de poliție și în timpul actelor de investigație sau de colectare a probelor la care suspectul sau inculpatul este obligat sau poate să participe (cum ar fi procedurile de identificare sau reconstrucția evenimentelor și inspecții la fața locului).

• În conformitate cu legislația UE, suspecții sau inculpații trebuie să aibă posibilitatea de a avea acces la un avocat fără întârzieri nejustificate.

• Recenta jurisprudență CEDO permite o anumită întârziere în garantarea dreptului de a avea acces la un avocat în anumite circumstanțe dar acest lucru nu înseamnă că o astfel de întârziere este acceptabilă în conformitate cu standardele UE (care pot fi interpretate ca garantând un nivel mai ridicat de protecție decât CEDO).

a. Standardele UE

Directiva privind accesul la un avocat prevede la Articolul 3(2) că suspecții15 sau inculpații au dreptul de a se consulta cu un avocat înainte de a fi audiați de către poliție sau de o altă autoritate de aplicare a legii sau autoritate judiciară. Articolul 3(2)(a) din Directiva privind accesul la un avocat prevede că

8 Smirnova împotriva Rusiei, cererea nr. 46133/99 și 48183/99, (Hotărârea din 24 iulie 2003), paragraful 59. 9 Ibid. 10 Muller împotriva Franței, cererea nr. 21802/93, (Hotărârea din 17 martie 1997), paragraful 44. 11 I.A. împotriva Franței, cererea nr. 28213/95, (Hotărârea din 23 septembrie 1988), paragraful 104. 12 Ibid, par 108. 13 Regula 6.1 din Regulile ONU privind standardele minime pentru măsurile neprivative de libertate (Regulile Tokyo). 14 Comunicat Fair Trials asupra suspecților vulnerabili (Communiqué on vulnerable suspects). Disponibil la: https://www.fairtrials.org/sites/default/files/publication_pdf/LEAP-%20Vulnerable%20suspects%20-%20communique.pdf. 15 A se reține că Directiva privind accesul la un avocat nu definește conceptul de „suspect”.

9

„persoanele suspectate sau acuzate au acces la un avocat fără întârzieri nejustificate”. Momentul exact al procedurii în care se acordă acest drept este cel mai devreme posibil dintre următoarele: „înainte de a fi audiate de poliție sau de altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară; (...)” sau „fără întârzieri nejustificate după lipsirea de libertate”. Nu există până în prezent jurisprudență a CJEU care să clarifice această cerință de sincronizare. Întrucât considerentul 53 din Directiva privind accesul la un avocat se referă la jurisprudența CEDO, este important să se țină cont de aceasta.

b. Standardele CEDO CEDO a recunoscut că dreptul unei persoane acuzate de o infracțiune să fie în mod efectiv apărată de un avocat este una din trăsăturile fundamentale ale unui proces echitabil.16 CEDO a recunoscut că dreptul unei persoane acuzate de o infracțiune să fie în mod efectiv apărată de un avocat este una din trăsăturile fundamentale ale unui proces echitabil. În hotărârea Marii Camere în cauza Beuze împotriva Belgiei, CEDO a explicat că obiectivele urmărite de dreptul de acces la un avocat includ următoarele:17 • Prevenirea unei erori judiciare și, mai ales, îndeplinirea obiectivelor articolului 6, în special egalitatea armelor între autoritățile de anchetă sau de urmărire penală și inculpat; • Contrapondere la vulnerabilitatea suspecților aflați în custodia poliției; • Protecția fundamentală împotriva coerciției și maltratării suspecților de către poliție; • Asigurarea respectării dreptului unui inculpat de a nu se incrimina și de a păstra tăcerea, care poate fi garantat numai dacă acesta este în mod corespunzător informat despre aceste drepturi.18 În ceea ce privește momentul exercitării dreptului de acces la un avocat, unui suspect ar trebui să i

se acorde asistență juridică din momentul în care există o "acuzație penală" împotriva acestuia în

sensul autonom al Convenției.19 În jurisprudența CEDO, o persoană dobândește statutul de suspect,

fapt ce declanșează garanțiile consacrate la articolul 6 din CEDO, "nu atunci când acest statut este

atribuit în mod oficial acestuia, ci atunci când autoritățile interne au motive plauzibile de a suspecta

implicarea acestei persoane într-o infracțiune.”20

Directiva privind accesul la un avocat se bazează pe jurisprudența CEDO, care a hotărât în cauza Dayanan împotriva Turciei următoarele: „O persoană acuzată are dreptul, de îndată ce este luată în custodie, să fie asistată de un avocat, nu numai în timpul audierii. Într-adevăr, echitatea procedurilor impune ca un inculpat să poată obține toate serviciile asociate în mod particular cu asistența juridică. (...) Avocatul trebuie să poată asigura fără restricție aspectele fundamentale ale apărării persoanei respective: discutarea cazului, organizarea apărării, strângerea probelor favorabile acuzatului, pregătirea pentru audiere, susținerea unui învinuit în primejdie și verificarea condițiilor de detenție.”21

16 Salduz împotriva Turciei [GC], cererea nr. 36391/02 (Hotărârea din 27 noiembrie 2008), § 51; Ibrahim și alții

împotriva Regatului Unit [GC], cererea nr. 50541/08, 50571/08, 50573/08 și 40351/09, (Hotărârea din 13 septembrie 2016), § 255; Simeonovi c. Bulgariei [GC], cererea nr. 21980/04, (Hotărârea din 12 mai 2017), § 112; Beuze împotriva Belgiei [GC], cererea nr. 71409/10, (Hotărârea din 09 noiembrie 2018), § 123. 17 CEDO, Ghid privind art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Dreptul la un proces echitabil

(penal), actualizat la 31 decembrie 2018, p. 71. 18 Beuze împotriva Belgiei [GC], cererea nr. 71409/10, (Hotărârea din 9 noiembrie 2018), §§ 125-130. 19 Simeonovi împotriva Bulgariei [GC], cererea nr. 21980/04, (Hotărârea din 12 Mai 2017), § 110. 20 Truten împoriva Ucrainei, cererea nr. 18041/08, (Hotărârea din 23 September 2016), § 66. 21 Dayanan împotriva Turciei cererea nr. 7377/03 (Hotărârea din 13 octombrie 2009).

10

În cauza Beuze împotriva Belgiei, Curtea a concluzionat că "accesul imediat la un avocat capabil să

furnizeze informații cu privire la drepturile procedurale este de natură să prevină nedreptatea care

decurge din absența oricărei notificări oficiale a acestor drepturi".22 Acesta a mai afirmat că "dreptul

de acces la un avocat apare nu numai atunci când o persoană este luată în custodie sau audiată de

poliție”,23 ci „poate fi relevantă și în cursul acțiunilor procedurale, cum ar fi procedurile de identificare

sau reconstrucția evenimentelor și inspecțiile la fața locului”24

Cu toate acestea, în mod excepțional, este posibil ca accesul la un avocat să fie întârziat. Pentru

evaluarea compatibilității unei astfel de restricții cu dreptul la un proces echitabil, în cauza Ibrahim și

alții împotriva Regatului Unit, CEDO a elaborat un test în două etape:

1. Au existat motive imperioase pentru această restricție?

Având în vedere natura și importanța fundamentală a accesului timpuriu la consultanța juridică,

restricțiile sunt permise numai în circumstanțe excepționale, trebuie să aibă caracter temporar și

trebuie să se bazeze pe o evaluare individuală a circumstanțelor particulare ale cazului.

Pentru evaluare, este relevant dacă decizia de restrângere al dreptului la consultanță juridică a avut

o bază în legislația națională și dacă domeniul de aplicare și conținutul oricărei restricții privind

consilierea juridică au fost suficient detaliate în lege.25 O restricție generală și obligatorie privind

accesul la un avocat în timpul primei audieri nu poate constitui un motiv convingător.26 27

1. Care este prejudiciul cauzat de restricționarea drepturilor la apărare?

Pentru a doua etapă a evaluării, este necesar să se examineze procedura în ansamblu pentru a se

stabili dacă a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.28

22 Beuze împotriva Belgiei [GC], cererea nr. 71409/10, (Hotărârea din 09 November 2018), §§ 125-130. 23 Simeonovi împotriva Bulgariei [GC], cererea nr. 21980/04, (Hotărârea din 12 Mai 2017), § 111; Sîrghi împotriva României, cererea nr. 19181/09, (Hotărârea din 24 August 2016), § 44. 24 İbrahim Öztürk v. Turkey, cererea nr. 16500/04, (Judgment of 17 May 2009), §§ 48-49; Türk împotriva Turciei, cererea nr. 22744/07, (Hotărârea din 05 December 2017), § 47; Mehmet Duman împotriva Turciei, cererea nr. 38740/09, (Hotărârea din 23 Ianuarie 2019), § 41. 25 Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit [GC], cererile nr. 50541/08, 50571/08, 50573/08 și 40351/09, (Hotărârea din 13 Septembrie 2016), § 258. 26 Beuze împotriva Belgiei [GC], cererea nr. 71409/10, (Hotărârea din 09 November 2018), §§ 142-144 and 160-165. 27 CEDO a găsit motive convingătoare atunci când s-a demonstrat în mod convingător că a existat o necesitate

urgentă de a preveni consecințele negative grave asupra vieții, libertății sau integrității fizice într-un caz dat. În

astfel de circumstanțe, există o obligație stringentă adresată autorităților de a proteja drepturile victimelor

potențiale sau reale în temeiul articolelor 2, 3 și 5 § 1 din Convenție în special (Ibid., § 259, Simeonovi împotriva

Bulgaria [GC], nr. 21980/04, (Hotărârea din 12 mai 2017), § 117); pe de altă parte, un risc general de scurgeri de

informații nu poate constitui motive imperioase care să justifice o restricție privind accesul la un avocat (Ibrahim

și alții împotriva Regatului Unit [GC], cererile nr. 50541/08, 50571/08, 50573/08 și 40351/09 (Hotărârea din 13

septembrie 2016), § 259); nici nu pot exista motive convingătoare atunci când restricția privind accesul la un

avocat a fost rezultatul unei practici administrative a autorităților (Simeonovi împotriva Bulgaria [GC], cererea

nr. 21980/04, (Hotărârea din 12 mai 2017), § 130 ). 28 Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit [GC], cererile nr. 50541/08, 50571/08, 50573/08 și 40351/09,

(Hotărârea din 13 septembrie 2016), § 262; Simeonovi împotriva Bulgariei [GC], cererea nr. 21980/04, (Hotărârea

din 12 mai 2017), § 118.

11

În acest context, Curtea ia în considerare și privilegiul împotriva autoincriminării și datoria autorităților

de a informa un suspect despre aceste drepturi.29 În cazul în care accesul la un avocat a fost întârziat

și atunci când suspectul nu a fost informat cu privire la dreptul la asistență juridică, privilegiul de a nu

se autoincrimina sau dreptul de a rămâne tăcut, va fi și mai dificil pentru stat să demonstreze că

procedura în integralitatea sa a fost corectă.30

Marea Cameră a declarat în repetate rânduri că "atunci când se examinează procedura în ansamblu

pentru a evalua impactul deficiențelor procedurale din etapa arestării preventive asupra corectitudinii

generale a procedurilor penale, următoarea listă neexhaustivă de factori ar trebui trebuie luată în

considerare:

• Dacă reclamantul a fost deosebit de vulnerabil, de exemplu, datorită vârstei sau capacității sale

mentale;

• Cadrul juridic care reglementează măsura arestării preventive și admisibilitatea probelor în proces

și dacă acestea au fost respectate;

• Dacă reclamantul a avut posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor și de a se opune folosirii

acestora;

• Calitatea dovezilor și dacă circumstanțele în care au fost obținute pun la îndoială fiabilitatea sau

acuratețea lor, ținând cont de gradul și natura oricăror constrângeri;

• În cazul în care dovezile au fost obținute în mod ilegal, ilegalitatea în cauză și, în cazul în care rezultă

dintr-o încălcare a altui articol din Convenție, natura încălcării constatate;

• În cazul unei declarații, natura declarației și dacă aceasta a fost imediat retrasă sau modificată;

• Modul în care au fost utilizate dovezile și, în special, dacă dovezile au constituit o parte integrală sau

semnificativă a probatorului pe care s-a bazat condamnarea și temeinicia celorlalte dovezi din cauza

respectivă;

• Dacă evaluarea vinovăției a fost efectuată de judecători profesioniști

• Ponderea interesului public în investigarea și sancționarea infracțiunii în cauză;

• Alte garanții procedurale relevante oferite de legislația și practicile interne.”31

Hotărârea CEDO Beuze împotriva Belgiei este importantă în măsura în care subliniază importanța

dreptului de acces la un avocat în arestul poliției, în special în timpul audierilor și a altor acte de

cercetare penală care implică suspectul, precum și dreptul de acces la dosar. Cu toate acestea, decizia

urmează, de asemenea, testul în două etape dezvoltat în cauza Ibrahim și alții, prin urmare nu exclude

29 Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit [GC], cererile nr. 50541/08, 50571/08, 50573/08 și 40351/09, (Hotărârea din 13 septembrie 2016), §§ 266-273. 30 Beuze împotriva Belgiei [GC], cererea nr. 71409/10, (Hotărârea din 09 noiembrie 2018), § 146. 31 Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit [GC], cererile nr. 50541/08, 50571/08, 50573/08 și 40351/09, (Hotărârea din 13 septembrie 2016), § 274; Beuze împotriva Belgiei [GC], cererea nr. 71409/10, (Hotărârea din 09 noiembrie 2018), § 150; Sitnevskiy și Chaykovskiy împotriva Ucrainei, cererile nr. 48016/06 și 7817/07, (Hotărârea din 10 februarie 2017), §§ 78-80.

12

posibilitatea ca, în circumstanțe excepționale, probele adunate cu încălcarea dreptului unui suspect

de a avea acces la un avocat să poată fi folosite în instanță.

Ce înseamnă acest lucru pentru dreptul de acces la un avocat în UE? Jurisprudența actuală a declanșat

o discuție: se pune întrebarea dacă sa nu aceasta constituie o abatere de la standardul din hotărârea

Salduz, spre o direcție în care accesul la un avocat nu este un drept în sine, ci o fațetă a dreptului la un

proces echitabil.32 De asemenea, în baza hotărârii Salduz, Directiva privind accesul la o avocat a UE

prevede accesul la un avocat ca drept în sine. În procesul de transpunere a directivei, statele membre

și-au modificat legislația pentru a se asigura că acestea respectă obligațiile care le revin în temeiul

legislației UE.33 Actuala jurisprudență a CEDO poate crea abordări diferite între Directivă și CtEDO.

Acest lucru duce la incertitudine și confuzie, în special din moment ce Directiva privind accesul la un

avocat face referire la jurisprudența CtEDO. Cu toate acestea, se poate susține că standardele CEDO

constituie doar un standard minim privind accesul la un avocat, ceea ce permite legislației UE să ofere

o protecție mai mare.34 În astfel de circumstanțe, este esențial să se solicite instanțelor naționale să

înainteze întrebări preliminare la CJUE pentru clarificarea dispozițiilor directivei.35

1.2. Confidențialitatea consultării avocat-client

Sumar

• Dreptul la comunicare confidențială între client și avocatul său este consacrat în legislația UE și recunoscut de CEDO.

• Comunicarea include întâlniri, corespondență, convorbiri telefonice și alte forme de comunicare permise în conformitate cu legislația națională între un avocat și clientul său.

• Statele trebuie să se abțină de la a interfera sau de a accesa astfel de comunicări și trebuie să se asigure că există aranjamente pentru a proteja confidențialitatea comunicațiilor.

• CtEDO recunoaște că restricțiile privind dreptul la comunicare confidențială sunt posibile, cu condiția ca acestea să fie justificate de existența unor "motive imperioase" și sunt permise doar dacă efectul acestor limitări nu aduce atingere corectitudinii procedurii în general.

32 Opinia concurentă a judecătorului Bratza; Concluzie comună concurentă a judecătorilor Rozakis, Spielmann, Ziemele și Lazarova Trajkovska; Opinia concurentă a judecătorului Zagrebelsky, alăturat judecătorilor Casadevall și Trümen. 33 Fair Trials, Beuze împotriva Belgiei, cererea nr. 7149/10 (Marea Cameră), Comentariile scrise ale Fair Trials, disponibile la: https://www.fairtrials.org/wp-content/uploads/2017/11/171020-Beuze-v-Belgium-Intervention.pdf. 34 A. Soo, “Articolul 12 din Directiva 2013/48 / UE: Punct de plecare pentru discutarea unei înțelegeri comune a

criteriilor de remediere efectivă a încălcării dreptului la consiliere juridică", 25 Jurnalul european al criminalității,

drept penal și justiție penală, 1 2017, p. 31-51; A. Soo, "Remedii potențiale pentru încălcarea dreptului la

consiliere juridică în procedurile penale: articolul 12 din Directiva 2013/48 / UE (22 octombrie 2013) și rezultatele

sale în legislația națională", 6 Revizuirea dreptului penal penal, 3 2016, p. 284-307; A. Soo, "Cum progresează

statele membre în ceea ce privește transpunerea Directivei 2013/48 / UE privind dreptul de acces la un avocat?"

O anchetă efectuată între statele membre cu accent special pe modul de transpunere a articolului 12", 8 New

Journal of European Criminal Law, 1 2017, p. 64-76; A. Soo, "Diferența dintre standardele Uniunii Europene și

Strasbourg privind drepturile de apărare în procedurile penale? Ibrahim și alții împotriva Marii Britanii (13

septembrie 2016, 25 Jurnalul european al criminalității, drept penal și justiție penală, 4 2017, p. 327-346, A. Soo,

"(Efective) căi de atac pentru încălcarea dreptului la avocat în timpul procedurilor penale din UE ", publicat în

2018 de Utrecht Law Review. 35 Fair Trials, Ghidul Întrebărilor Preliminare, Martie 2019, valabil la: https://fairtrials.org/sites/default/files/CJEU%20preliminary%20reference%20Toolkit.pdf.

13

a. Standarde UE

Articolul 4 din Directiva privind accesul la un avocat conferă un drept absolut de confidențialitate în ceea ce privește comunicările avocat-client „în exercitarea dreptului de a avea acces la un avocat prevăzut de directivă”. Comunicarea reglementată de această dispoziție include „întrevederi, corespondență, conversații telefonice și alte forme de comunicare permise în temeiul dreptului intern”. Considerentul 33 subliniază importanța confidențialității comunicării dintre avocat și client ca fiind „esențială pentru asigurarea exercitării efective a dreptului la apărare și este o parte esențială a dreptului la un proces echitabil”. În plus, statele membre trebuie să ia măsuri pentru a asigura confidențialitatea comunicațiilor persoanelor private de libertate: „Obligația de a respecta confidențialitatea implică nu numai faptul că statele membre ar trebui să se abțină de la amestecul în această comunicare sau în avea acces la această comunicare, dar și faptul că, atunci când persoanele suspectate sau acuzate sunt lipsite de libertate sau se găsesc într-un loc aflat sub controlul statului, statele membre ar trebui să garanteze faptul că modalitățile de comunicare susțin și protejează confidențialitatea”.

b. Standardele CEDO

CtEDO recunoaște că dreptul la comunicarea confidențială cu avocatul "face parte din cerințele de

bază ale unui proces echitabil într-o societate democratică și o protecție importantă a drepturilor la

apărare care rezultă din articolul 6 alineatul 3 (c)36 al Convenției.”37

În A.T. împotriva Luxemburgului, CEDO a confirmat că dreptul de a avea acces la un avocat include dreptul la o consultare privată înainte de a fi audiat de către judecător: „Curtea subliniază importanța unei consultări între avocat și client înainte de prima audiere de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. În acest moment pot avea loc discuții esenţiale, chiar dacă acest lucru nu înseamnă altceva decât că avocatul îi reamintește persoanei de drepturile sale (...) Avocatul trebuie să poată oferi asistență concretă și eficientă și nu abstractă în virtutea prezenţei sale.”38

Dreptul la comunicarea confidențială dintre suspect și avocat nu poate fi restricționat decât în

circumstanțe excepționale.39 În cauza Sakhnovskiy împotriva Rusiei, Marea Cameră a statuat că "orice

limitare a relațiilor dintre clienți și avocați, indiferent dacă este inerentă sau expresă, nu ar trebui să

înlăture asistența juridică efectivă la care au dreptul inculpații. În pofida dificultăților sau a restricțiilor

36 Art. 6 alin. 3 (c) CEDO: "Orice persoană acuzată de o infracțiune are următoarele drepturi minime: [...] să se

apere în persoană sau prin asistență juridică la alegere, în cazul în care nu dispune de mijloace suficiente pentru a plăti pentru asistență juridică, să îi fie acordată gratis atunci când interesele justiției o impun [...]. 37 S. împotriva Elveției, seria A nr. 220, 28 noiembrie 1991, § 48; Campbell împotriva Regatului Unit, seria A nr. 233, 25 martie 1992, § 46. 38 A.T. împotriva Luxemburgului cererea nr. 30460/13 (Hotărârea din 9 aprilie 2015). 39 LSakhnovskiy împotriva Rusiei [GC], cerere no. 21272/03, (Hotărârea din 02 noiembrie 2010), § 102; Kempers împotriva Austriei, cerere nr. 21842/03, (Hotărârea din 27 februarie 1997); sau Lanz împotriva Austriei, cerere nr. 24430/94, (Hotărârea din 31 ianuarie 2002), § 52.

14

posibile, importanța acordată dreptului la apărare este atât de mare încât dreptul la asistență juridică

efectivă trebuie să fie respectat în toate circumstanțele.”40 41

Limitările dreptului la comunicarea confidențială dintre un inculpat și avocatul acestuia nu ar trebui

să îl priveze pe primul de o audiere echitabilă și pot fi justificate de existența unor "motive

imperioase",42 de exemplu, datorită comportamentului ilegal al avocatului.43 Într-o a doua etapă,

trebuie evaluat efectul unor astfel de limitări asupra corectitudinii generale a procedurilor în cazul

respectiv.44

1.3. Renunțarea la dreptul de a avea un avocat

Sumar

• Clienții pot renunța la dreptul la un avocat, însă această renunțare trebuie acordată în mod voluntar și fără nicio îndoială.

• Informații clare și suficiente, în limbaj simplu și ușor de înțeles, cu privire la conținutul dreptului în cauză și consecințele posibile ale renunțării la acesta trebuie să fie furnizate unei persoane suspecte sau inculpate, oral sau în scris.

• Renunțarea la acest drept poate fi făcută în scris sau verbal, dar circumstanțele renunțării trebuie înregistrate de autorități.

• Renunțarea poate fi revocată în orice moment în timpul procedurilor penale și are efect de la momentul în care a fost făcută.

40 Sakhnovskiy împotriva Rusiei [GC], cerere nr. 21272/03, (Hotărârea din 02 noiembrie 2010), § 102. 41 Limitările care nu au fost acceptate de CEDO includ ascultarea convorbirilor telefonice între un

suspect/inculpat și avocatul său (Hotărârea Zagaria împotriva Italiei, nr. 58295/00, Hotărârea din 07 iulie 2008,

§ 36); limitarea obsesivă a numărului și duratei vizitelor avocaților (Öcalan împotriva Turciei [GC], anexa nr.

46221/99, (Hotărârea din 12 mai 2005), § 135); lipsa confidențialității în videoconferință (Sakhnovskiy împotriva

Rusiei [GC], nr. 21272/03, hotărârea din 02 noiembrie 2010), § 104, Gorbunov și Gorbaciov împotriva Rusiei,

cererea nr. 43183/06 și 27412/07, (Hotărârea din 01 iunie 2016), § 37); supravegherea audierilor de către

organele de urmărire penală (Rybacki v. Polonia, nr. 52479/99, (Hotărârea din 13 aprilie 2009), § 58);

supravegherea de către judecător a contactelor deținutului cu apărătorul său (Lanz împotriva Austriei, nr.

24430/94, (Hotărârea din 31 ianuarie 2002), § 52); supravegherea comunicării dintre inculpat și avocat în sala

de judecată (Khodorkovskiy și Lebedev împotriva Rusiei, dosarele 11082/06 și 13772/05, (Hotărârea din 25

octombrie 2013), §§ 642-647) și imposibilitatea de a comunica liber cu un avocat sub amenințarea unei sancțiuni

(M împotriva Țărilor de Jos, nr. 2156/10, (Hotărârea din 25 octombrie 2017), § 92). A se vedea CEDO, Ghid privind art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Dreptul la un proces

echitabil, actualizat la 31 decembrie 2018, p. 77. 42 Moroz v. Ukraine, App. no. 5187/07, (Judgment of 18 September 2017), §§ 67-70. Moroz împotriva Ucrainei, Cerere no. 5187/07, (Hotărârea din 18 septembrie 2017), §§ 67-70. 43 S. împotriva Elveției, cerere no. 12629/87; 13965/88, (Hotărârea din 28 noiembrie 1991), § 49; Rybacki împotriva Poloniei, cerere no. 52479/99, (Hotărârea din 13 aprilie 2009), § 59. 44 Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit [GC], cerere nr. 50541/08, 50571/08, 50573/08 și 40351/09, (Hotărârea din 13 septembrie 2016), §§ 256 și 257.

15

Deși suspecții sau inculpații au dreptul de a avea acces la un avocat, aceștia pot, de asemenea, renunța la acest drept. Legislația UE stabilește unele garanții fundamentale în ceea ce privește renunțarea la dreptul de a avea acces la un avocat.

a. Standardele UE

• Articolul 9(1)(a) și (b) din Directiva privind accesul la un avocat impune ca „(a) persoana suspectată sau acuzată să primească, în scris sau verbal, informații clare și suficiente într-un limbaj simplu și inteligibil despre conținutul dreptului vizat și posibilele consecințe ale renunțării la el; și (b) renunțarea să se facă în mod voluntar și neechivoc.” Considerentul (39) sugerează că “persoanele suspectate sau acuzate ar trebui să poată să renunțe la un drept conferit de prezenta directivă, cu condiția să li se fi pus la dispoziție informații privind conținutul dreptului în cauză și posibilele consecințe ale renunțării la acesta. În momentul oferirii unor astfel de informații, ar trebui luată în considerare situația specifică a persoanelor suspectate sau acuzate în cauză, inclusiv vârsta și starea psihică și fizică a acestora.”

• Renunțarea poate avea loc fie în scris fie verbal. Însă, Articolul 9(2) impune obligația ca aceasta să „se consemneze, precum și circumstanțele acesteia, utilizând procedura de înregistrare, în conformitate cu dreptul statului membru în cauză.”

• Cu toate acestea, în conformitate cu Articolul 9(3), „persoanele suspectate sau acuzate pot revoca o renunțare ulterior în orice moment al procedurilor penale și că acestea sunt informate cu privire la această posibilitate. O astfel de revocare produce efecte de la momentul în care a fost făcută.” Considerentul (41) clarifică faptul că „în cazul în care persoana suspectată sau acuzată revocă o renunțare în conformitate cu prezenta directivă, ar trebui să nu fie necesară repetarea audierii sau a oricărei acțiuni procedurale care a fost efectuată în perioada renunțării la dreptul respectiv.”

În ceea ce privește persoanele vulnerabile, Recomandarea privind persoanele vulnerabile sugerează că „în cazul în care o persoană vulnerabilă nu este în măsură să înțeleagă și să urmărească procedurile, aceasta nu ar trebui să poată renunța la dreptul de a fi asistată de un avocat în conformitate cu Directiva 2013/48/UE.”

b. Standardele CEDO În jurisprudența CEDO, standardul de renunțare la dreptul de acces la un avocat este cel al unei

"renunțări inteligente și în cunoștință de cauză".45 Aceasta implică faptul că un suspect este conștient

de drepturile sale, inclusiv dreptul de acces la un avocat.46 Având în vedere importanța fundamentală

a dreptului la un avocat pentru corectitudinea unui proces, CtEDO solicită "o protecție specială a

standardului de renunțare inteligentă” și garanții suplimentare atunci când „inculpatul cere un avocat,

deoarece dacă acesta nu are avocat, el are mai puține șanse de a fi informat despre drepturile sale și,

ca o consecință, există mai puține șanse ca acestea să fie respectate ".47 În cauza Simeonovi împotriva

45 Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit [GC], cererile nr. 50541/08, 50571/08, 50573/08 și 40351/09, (Hotărârea din 13 septembrie 2016), § 272; Pishchalnikov împotriva Rusiei, cerere nr. 7025/04, (Hotărârea din 24 decembrie 2009), § 77. 46 Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit [GC], cererile nr. 50541/08, 50571/08, 50573/08 și 40351/09, (Hotărârea din 13 septembrie 2016), § 272; Rodionov c. Rusia, cererile nr. 9106/09, (Hotărârea din 11 martie 2019), § 151. 47 Pishchalnikov împotriva Rusiei, cererea nr. 7025/04, (Hotărârea din 24 decembrie 2009), § 78.

16

Bulgariei, Curtea a considerat că nu se poate considera că un suspect a renunțat la dreptul la asistență

juridică în cazul în care nu a primit informații despre acest drept imediat după arestare.48

În cazurile în care un inculpat a formulat o cerere explicită de acces la un avocat, o renunțare

anterioară (validă) nu va mai fi considerată valabilă.49 Renunțarea la dreptul de acces la un avocat

atunci când un suspect a fost supus unui tratament inuman și degradant de către poliție nu poate fi

considerat valabil.50

Jurisprudența CEDO spune că "este obligația instanței de judecată de a stabili în mod convingător dacă

renunțarea la dreptul la asistență juridică a fost voluntară" și că orice "deficiență a fost rectificată în

timpul procesului ulterior și dacă procedura în ansamblu poate să fie considerată echitabilă".”51

Neexaminarea circumstanțelor în privința renunțării la acest drept ar putea fi "echivalentă cu privarea

reclamantului de posibilitatea de a remedia o situație contrară cerințelor Convenției".52 În cazul în care

renunțarea la dreptul de acces la un avocat corespunde standardului CEDO, nu va exista nici o îndoială

cu privire la corectitudinea generală a procedurilor penale.53

1.4. Informarea despre drepturi

Sumar

• Legislația UE recunoaște că suspecții și inculpații trebuie să-și cunoască drepturile pentru a le putea exercita. Ca atare, imediat ce au fost privați de libertate, aceștia trebuie să primească un formular standard care să conțină drepturile procesuale. • Legislația UE prevede că suspecților și inculpaților trebuie să li se permită păstrarea formularului standard care conține drepturi pe toată perioada detenției lor. • Pe lângă drepturile referitoare la un proces echitabil (de exemplu, dreptul de acces la un avocat, dreptul la interpretare, dreptul la tăcere etc.), formularul standard trebuie să conțină, de asemenea, informații despre posibilitatea contestării legalității arestării sau depunerea unei cereri pentru eliberare condiționată, etc. • Suspecții sau inculpații trebuie să primească formularul standard privind drepturile lor într-o limbă pe care o înțeleg. În lipsa unui formular standard, aceștia trebuie să fie informați oral cu privire la drepturi într-o limbă pe care o înțeleg.

Este esențial ca suspecții și inculpații să-și cunoască drepturile în timpul arestării preventive pentru a

fi în măsură să le exercite și să conteste decizia de arestare preventivă.

a. Standardele UE

La momentul arestării sau al reținerii, Articolul 4(1) din Directiva privind informarea prevede că persoanelor suspectate sau acuzate li se furnizează o „notă privind drepturile” care conține informația descrisă mai sus și pe care o pot păstra pe tot parcursul detenției: „persoanelor suspectate sau acuzate […] li se furnizează cu promptitudine o Notă scrisă privind drepturile. Persoanelor în cauză li se va oferi

48 Simeonovi împotriva Bulgariei [GC], cerere nr. 21980/04, (Hotărârea din 12 mai 2017), § 128. 49 Artur Parkhomenko contra Ucrainei, cerere nr. 40464/05, (Hotărârea din 16 mai 2017), § 81. 50 Turbylev împotriva Rusiei, App. Nu. 4722/09, (Hotărârea din 6 ianuarie 2016), § 96. 51 Türk împotriva Turciei, cerere nr. 22744/07, (Hotărârea din 5 decembrie 2017), §§ 53-54; Rodionov împotriva Rusia, cerere nr.9106 / 09, (Hotărârea din 11 martie 2019), § 167. 52 Ibid. 53 Sklyar împotriva Rusiei, cerere nr. 45498/11, (Hotărârea din 11 decembrie 2017), § 26.

17

oportunitatea de a citi Nota privind drepturile și li se va permite să păstreze această notă pe toată perioada în care sunt private de libertate.” De asemenea, așa cum este prevăzut în Articolul 4(3), o notă privind drepturile trebuie „să conțină informații de bază cu privire la orice posibilitate, în temeiul dreptului intern, de a contesta legalitatea arestării, de a obține o revizuire a detenției sau de a solicita eliberarea provizorie.” Legislația UE nu stabilește, prin urmare, consecințele neacordării notei privind drepturile, acest lucru fiind lăsat în sarcina legislației naționale. În practică, nota privind drepturile ar putea să nu fie disponibilă într-o limbă pe care o înțelege clientul dvs. În acest sens, Articolul 4(4) din Directiva privind informarea prevede cerința ca nota privind drepturile să fie „redactată într-un limbaj simplu și accesibil (…)” și ca persoanele suspectate sau acuzate să primească nota „într-o limbă pe care o înțeleg”. În cazul în care aceasta „nu este disponibilă în limba corespunzătoare,” Articolul 4(5) prevede că „persoanele suspectate sau acuzate sunt informate pe cale verbală, într-o limbă pe care o înțeleg, cu privire la drepturile de care beneficiază. Ulterior, persoanele respective trebuie să primească fără întârziere nejustificată nota privind drepturile, într-o limbă pe care o înțeleg.”

b. Standardele CEDO În jurisprudența CEDO privind articolul 6 alineatele (1) și (3) (c) din CEDO, Curtea a comentat mai general în legătură cu prevederea privind informarea suspecților cu privire la drepturile lor. Acest lucru s-a întâmplat în special în ceea ce privește dreptul de a nu da nicio declarație, dreptul la asistență juridică și "renunțarea" la aceste drepturi. După cum este explicat în subcapitolul anterior privind renunțarea la drepturi, Curtea consideră că renunțarea este valabilă numai atunci când se face cu bună știință. Mai precis, a susținut că "renunțarea la un drept, odată invocată, trebuie să fie nu numai voluntară, ci trebuie să constituie, de asemenea, o renunțare inteligentă și în cunoștință de cauză”. Înainte de a se putea spune că un inculpat a renunțat implicit, prin comportamentul său, la un drept important care intră în incidența articolului 6, trebuie să fie demonstrat că acesta ar fi putut prevedea în mod rezonabil consecințele comportamentului său (...)”54 În cauza Ibrahim și alții împotriva Regatului Unit, CEDO a statuat că "pentru a se asigura că protecția acordată de dreptul la un avocat, dreptul de a nu da nicio declarație și privilegiul împotriva autoincriminării sunt practice și eficace, este esențial ca suspecții/inculpații să fie conștienți de ele. Acest lucru derivă din aplicarea de către Curte a standardului de "renunțare inteligentă și în cunoștiință de cauză" pentru orice pretinsă renunțare la dreptul la avocat.”55 Curtea a continuat să clarifice că “o neîndeplinire a obligației de informare va face și mai dificil pentru Guvern să contra argumenteze prezumția de inechitate care apare atunci când nu există motive întemeiate pentru întârzierea accesului la consultanță juridică sau să demonstreze, chiar și atunci când există motive convingătoare pentru întârziere, că procedura în ansamblu era corectă.”56 În Beuze împotriva Belgiei, Marea Cameră a reiterat că "privilegiul împotriva autoincriminării nu se limitează doar la declarațiile propriu zise sau la observații care incriminează în mod direct; pentru ca declarațiile să fie privite ca autoincriminatoare, este suficient ca acestea să fi afectat substanțial poziția inculpatului."57

54 Saman împotriva Turciei, cererea nr. 35292/05, (Hotărârea din 5 aprilie 2011), § 32. 55 Ibrahim and Others v. the United Kingdom [GC], Apps. nos. 50541/08, 50571/08, 50573/08 and 40351/09,

(Judgment of 13 September 2016), § 272. 56 Ibid., § 273. 57 Beuze împotriva Belgiei, cerere nr. 71409/10, (Hotărârea din 9 noiembrie 2018), § 178.

18

În ceea ce privește dreptul la interpretare, CEDO a statuat că informarea despre acest drept trebuie să se facă atunci când persoana este "acuzată de o infracțiune. Această informare trebuie făcută într-o limbă pe care inculpatul o înțelege”.58

Model de bună practică: Italia

Planul național de acțiune italian elaborat în cadrul proiectului EF-PTD recomandă introducerea mai multor garanții, inclusiv a căilor de atac în caz de încălcare a legii în ceea ce privește înmânarea efectivă (în formă scrisă) a formularului standard despre drepturi.

1.5. Vulnerabilitatea clinetului

Sumar

• Potrivit standardului CEDO, persoanele vulnerabile trebuie să poată participa eficient în cadrul proceselor penale. Acest drept este înțeles ca o implicare activă, care presupune drepturile "de a fi prezenți, de a asculta și de a urmări procedura". • Legislația UE impune luarea în considerare a nevoilor speciale ale suspecților sau persoanelor acuzate vulnerabile atunci când se furnizează informații despre drepturile lor, precum și atunci când se implementează dreptul de acces la un avocat. • Legislația UE recomandă statelor membre să ofere suspecților sau persoanelor acuzate vulnerabile accesul la: A. Asistență medicală sistematică și regulată în cadrul procedurilor penale, în cazul în care aceștia sunt privați de libertate; b. Asistența reprezentantului legal la secția de poliție și în timpul audierilor în instanță; c. Informarea cu privire la drepturile procedurale specifice, în special în ceea ce privește dreptul la informare, dreptul la asistență medicală, dreptul la un avocat, respectarea vieții private și, după caz, drepturile legate de arestarea preventivă; d. Adaptare rezonabilă în cazul privării de libertate înainte de condamnare. Statul va lua toate măsurile pentru a se asigura că privarea de libertate este o măsură de ultimă instanță, proporțională și care are loc în condiții adaptate nevoilor persoanei vulnerabile.

În calitate de avocat, vă aflați într-o poziție unică pentru a identifica factori care îl fac vulnerabil pe clientul dvs. Ce puteți face dacă clientul dvs. pare să aibă dizabilități sau deficiențe mintale? Ce puteți face dacă considerați că clientul dvs. nu este apt pentru a fi supus unei audieri? Trebuie luate în considerare nevoile speciale ale persoanelor vulnerabile suspectate sau acuzate și trebuie luate măsuri adecvate pentru a vă asigura că drepturile lor sunt garantate.

a. Standardele UE

Toate acestea sunt prevăzute în legislația UE. Articolul 3(2) din Directiva privind informarea a impus statelor membre să se asigure că informațiile cu privire la drepturile persoanei suspectate sau acuzate sunt puse la dispoziție „ținând seama de orice nevoie specială a persoanelor suspectate vulnerabile sau acuzate vulnerabile.” De asemenea, Considerentul 27 din Directiva privind interpretarea

58 Vizgirda împotriva Sloveniei, cerere nr. 59868/08, (Hotărârea din 28 august 2018), §§ 86-87.

19

subliniază că persoanele suspectate sau acuzate ar putea fi „într-o poziție potențial vulnerabilă, în special din cauza oricăror dizabilități fizice care îi afectează capacitatea de a comunica eficace, decurge din necesitatea unei administrări echitabile a justiției.” În acest sens, „organele de urmărire penală, autoritățile de aplicare a legii și cele judiciare ar trebui […] să se asigure că aceste persoane își pot exercita în mod efectiv drepturile prevăzute de prezenta directivă, de exemplu prin luarea în considerare a oricărei vulnerabilități potențiale care afectează capacitatea de a înțelege procedurile și de a se face înțelese și prin luarea măsurilor corespunzătoare pentru a se asigura că aceste drepturi sunt garantate.” În mod similar, articolul 13 din Directiva privind accesul la un avocat prevede obligația statelor

membre de a "asigura că nevoile speciale ale suspecților și inculpaților vulnerabili sunt luate în

considerare". Pentru o bună administrare a justiției, Considerentul 51 din Directiva privind accesul la

un avocat subliniază importanța "respectării obligației de diligență față de suspecții sau inculpații care

se află într-o situație potențial vulnerabilă". Pentru a facilita exercitarea efectivă a drepturilor lor în

temeiul Directivei, "organele de urmărire penală și autoritățile judiciare ar trebui [...] să "țină seama

de orice potențială vulnerabilitate care afectează capacitatea acestora de a-și exercita dreptul de

acces la un avocat și să informeze o terță persoană cu privire la privarea de libertate și să ia toate

măsurile necesare [...] astfel încât să se asigure că drepturile lor sunt garantate ".

În plus, articolul 9 din Directiva privind asistența juridică din oficiu obligă statele membre să "se

asigure că nevoile speciale ale suspecților și inculpaților vulnerabili și a persoanelor solicitate în baza

unui mandat european de arestare sunt luate în considerare în punerea în aplicare a Directivei."

Considerentul 18 din Directiva privind asistența juridică din oficiu precizează că "statele membre ar

trebui să stabilească criterii practice privind acordarea asistenței judiciare” care „ar putea determina

acordarea asistenței juridice în urma unei cereri a unui suspect, inculpat sau a unei persoane solicitate.

Având în vedere, în special, nevoile persoanelor vulnerabile, o astfel de solicitare nu ar trebui, totuși,

să constituie o condiție de fond pentru acordarea asistenței juridice.”

În plus, Recomandarea privind persoanele vulnerabile oferă recomandări cu privire la următoarele aspecte:

• Asistență medicală: „Persoanele vulnerabile ar trebui să aibă acces la asistență medicală în mod sistematic și periodic pe tot parcursul procedurilor penale în cazul în care sunt private de libertate.”

• Asistența reprezentantului legal: „Reprezentantul legal sau adultul competent care este desemnat de persoana vulnerabilă sau de autoritățile competente pentru a asista acea persoană ar trebui să fie prezent la secția de poliție și în timpul audierilor în fața instanței.”

• Dreptul la informare: „Persoanele vulnerabile și, în cazul în care este necesar, reprezentantul legal al acestora sau un adult competent ar trebui să fie informat cu privire la drepturile procedurale specifice menționate în prezenta recomandare, în special cu privire la cele referitoare la dreptul la informare, dreptul la asistență medicală, dreptul la un avocat, respectarea vieții private și, dacă este cazul, cu privire la drepturile legate de arestul preventiv”.

• Privarea de libertate: „Statele membre ar trebui să ia toate măsurile pentru a se asigura că privarea de libertate a persoanelor vulnerabile înainte de condamnare reprezintă o măsură exceptională, proporțională și care are loc în condiții adaptate la nevoile persoanei vulnerabile. Ar trebui să se ia măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că persoanele vulnerabile au acces la condiții rezonabile de cazare având în vedere necesitățile specifice ale acestora, în cazul în care sunt private de libertate.”

20

Cu toate acestea, legislația UE nu oferă orientări statelor membre ale UE cu privire la etapele și procesele care trebuie urmate.

b. Standardele CEDO Prima teză a articolului 5 § 1 al CEDO stabilește o obligație pozitivă pentru state "de a se abține de la

încălcarea activă a drepturilor în cauză, dar și de a lua măsurile adecvate pentru a oferi protecție

împotriva unei ingerințe ilegale asupra acestor drepturi pentru orice persoană din jurisdicția sa."59 Un

principiu de bază în jurisprudența CEDO cu privire la persoanele vulnerabile în procesele penale este

principiul participării efective. Acest principiu depășește simpla reprezentare a unui suspect 60 fiind

mai degrabă înțeles ca o participare activă, implicând drepturile "de a fi prezent, de a asculta și de a

urmări procedurile".61

Pentru CEDO, participarea efectivă "presupune că inculpatul are o înțelegere largă a naturii procesului de judecată și a ceea ce este în joc pentru el, inclusiv semnificația oricărei sancțiuni care poate fi impusă. Asta înseamnă că, cu ajutorul unui interpret, avocat, asistent social sau prieten, acesta ar trebui să poată înțelege tendința generală a ceea ce se spune în instanță. Inculpatul ar trebui să poată urmări ce se spune de către martorii procurorului și, dacă este reprezentat, să explice avocaților săi propria versiune de evenimente, să sublinieze orice afirmații cu care nu este de acord și să le aducă la cunoștință orice fapte care ar trebui prezentate în apărarea lui.62 În cauza Vaudelle împotriva Franței, privind o persoană cu dizabilități mentale, CEDO a solicitat

"autorităților naționale să ia măsuri suplimentare în interesul bunei administrări a justiției", pentru a

permite persoanei să fie informată în detaliu despre natura și cauza acuzației împotriva lui.63

În ceea ce privește verificarea legalității măsurii arestării preventive, Curtea a statuat că "caracterul

automat al verificării legalității este necesar deoarece o persoană supusă maltratării poate fi

incapabilă să depună o cerere prin care solicită unui judecător să verifice legalitatea măsurii; același

lucru ar putea fi valabil și pentru alte categorii vulnerabile de persoane arestate, cum ar fi cei slabi din

punct de vedere mental sau cei care nu cunosc limba organului judiciar”.”64 O verificare a legalității

privării de libertate în temeiul articolului 5 § 4 “este la fel de importantă pentru persoanele private de

libertate într-o instituție mentală, indiferent dacă execută în paralel o sentință judecătorească ”65

1.6. Informații cu privire la acuzații înainte de prima audiere

Sumar

• Legislația UE impune ca persoanele suspectate sau acuzate care sunt arestate sau reținute să fie informate cu privire la motivele arestării sau privării lor de libertate, inclusiv despre fapta penală de care sunt suspectați/acuzați.

59 El-Masri împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei [GC], cerere nr. 39630/09, (Hotărârea din 13 decembrie 2012), § 239. 60 T și V împotriva Regatului Unit, cerere nr. 24888/94, (Hotărârea din 16 decembrie 1999), § 88. 61 Stanford împotriva Regatului Unit, cerere nr. 16757/90, (Hotărârea din 11 aprilie 1994), § 26. 62 S.C. împotriva Regatul Unit, cerere nr. 60958/00, (Hotărârea din 15 iunie 2004), § 29. 63 Vaudelle împotriva Franței, cerere nr. 35683/97, (Hotărârea din 31 ianuarie 2001), § 65. 64McKay împotriva Regatului Unit [GC], cererea nr. 543/03, (Hotărârea din 3 octombrie 2006), § 34; Ladent împotriva Poloniei, cerere nr. 11036/03, (Hotărârea din 18 martie 2008), § 74. 65 Kuttner împotriva Austriei, cerere nr. 7997/08, (Hotărârea din 16 iulie 2015), § 31.

21

• Suspecții și inculpații trebuie să primească toate informațiile necesare privind acuzațiile care li se aduc; acest lucru le va permite să își pregătească apărarea și va garanta corectitudinea procedurilor. • Informațiile trebuie să fie furnizate într-un limbaj simplu și non-tehnic pe care ei îl pot înțelege și trebuie să acopere motivele esențiale de drept și de fapt care au stat la baza arestării lor; acest lucru le va permite să pregătească apărarea sau să conteste legalitatea privării de libertate. • Informațiile furnizate suspectului și inculpatului la momentul privării de libertate sunt esențiale pentru verificarea legalității unei decizii de arestare preventivă.

Asigurarea faptului că unui suspect sau inculpat îi sunt furnizate informații suficiente cu privire la

natura și cauza acuzației este esențială pentru a garanta echitatea procedurilor penale și pentru ca

aceștia să își poaăt exercita efectiv drepturile de apărare, în conformitate cu legislația națională.66

Informațiile ar trebui furnizate indiferent de modul în care legislațiile naționale califică procedura în

baza căreia suspectul a fost privat de libertate. Este esențial ca clientul și/sau avocatul să fie informați

despre acuzațiile aduse înainte de desfășurarea audierii la poliție.

a. Standardele UE

Legislația UE solicită statelor membre să garanteze accesul la informații înainte de prima audiere formală de la poliție. În Articolul 6(2), Directiva privind informarea obligă statele membre să „se asigure că persoanele suspectate sau acuzate care sunt arestate sau reținute sunt informate cu privire la motivele arestării sau reținerii, inclusiv cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate.” Pentru a înțelege domeniul de aplicare al acestei prevederi, este util să se facă referire la Considerentul 27 care prevede că „persoanele acuzate de săvârșirea unei infracțiuni ar trebui să primească toate informațiile referitoare la acuzare, astfel încât să-și poată pregăti apărarea și să se garanteze echitatea procedurilor penale.” În plus, Considerentul 28 prevede informațiile care trebuie furnizate: „informațiile puse la dispoziția persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate ar trebui să fie furnizate cu promptitudine, cel târziu înainte de prima lor audiere oficială, de către poliție sau de către o altă autoritate competentă și fără a aduce atingere desfășurării anchetei în curs. Ar trebui furnizată o descriere suficient de detaliată a faptelor, inclusiv, dacă se cunosc, a momentului și locului, referitoare la infracțiunea de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate persoanele, precum și a încadrării juridice posibile a infracțiunii prezumate, având în vedere etapa procedurilor penale în care se furnizează o astfel de descriere, astfel încât să se garanteze caracterul echitabil al procedurilor menționate și să se permită exercitarea efectivă a dreptului la apărare.”

b.Standardele CEDO

În ceea ce privește conținutul informațiilor care trebuie furnizate, jurisprudența CEDO este o sursă

importantă de standarde. În Fox și alții împotriva Regatului Unit, CEDO a statuat că „oricărei persoane

arestate trebuie să îi fie aduse la cunoștință, în limbaj simplu și accesibil, pe care îl poate înțelege,

temeiurile esențiale în drept și în fapt ale privării sale de libertate, astfel încât să poată, dacă consideră

necesar, contesta legalitatea în faţa unui tribunal în virtutea paragrafului 4 (art. 5(4) CEDO).

66 Parlamentul European, Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, Raport referitor la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (COM (2010) 0392 - C7-0189 / 2010 - 2010 / 0215 (COD)), 25 noiembrie 2011.

22

Inculpatului trebuie să i se ofere informații suficiente pentru a înțelege pe deplin amploarea acuzațiilor

împotriva sa și pentru a pregăti o apărare adecvată .67,68

În mod similar, în cauza Kamasinski împotriva Austriei, Curtea a decis că inculpatul are dreptul de a fi

informat nu numai despre „temeiul” acuzației, adică faptele pe care se presupune că le-a comis și pe

care se întemeiază acuzația, ci și caracterizarea juridică dată acestor acte. Aceste informații ar trebui

să fie detaliate.69În cazul reclasificării acuzației, CEDO solicită ca incupatul să fie informat în mod

corespunzător și pe deplin despre orice modificare a acuzației, și să i se acorde timp și facilități

adecvate pentru a reacționa la acestea și pentru a pregăti apărarea în baza oricăror informații sau

afirmații noi.70 Aceasta nu consideră suficient ca procurorul să se refere la posibilitatea abstractă ca o

instanță să ajungă la o altă concluzie în ceea ce privește calificarea unei infracțiuni .71

În Pélissier și Sassi împotriva Franței, Marea Cameră a susținut că Convenția "nu impune nicio cerință

formală specială cu privire la modul în care inculpatul trebuie să fie informat despre natura și cauza

acuzațiilor împotriva lui". 72 Informațiile furnizate clientului la momentul arestării sunt esențiale

pentru verificarea legalității unei decizii privind arestarea preventivă. CEDO a reiterat că "trebuie să

existe o suspiciune rezonabilă în momentul arestării și detenției inițiale, în caz de arestare preventivă

prelungită, trebuie să se arate că suspiciunea a persistat și a rămas rezonabilă în timpul privării de

libertate.”73

2. Asistența în timpul audierii de către poliție Audierea oficială de către poliție sau altă autoritate de cercetare reprezintă un pas esențial în cadrul procedurii penale și în special în procedurile decizionale de dinaintea etapei judecății. De aceea, persoanele expuse riscului de arestare preventivă trebuie să poată solicita ca un avocat să fie prezent în timpul audierii. În acest context, avocatul are un rol activ important:

a. În primul rând, avocatul poate convinge poliția să elibereze clientul și să nu solicite

arestarea.

b. În al doilea rând, dacă poliția dorește să solicite arestarea, avocatul poate începe să pregătească o strategie defensivă pentru faza judiciară a procedurilor decizionale privind detenția.

2.1. Prezența avocatului în timpul audierii de către poliție

67 Mattoccia împotriva Italiei, cererea nr. 23969/94, (Hotărârea din 25 iulie 2000), § 60. 68 CtEDO a constatat existența informațiilor detaliate în cazul în care infracțiunile sunt suficient enumerate; locul

și data infracțiunii este menționată; se face trimitere la articolele relevante din Codul penal și se menționează

numele victimei (Brozicek împotriva Italiei, cererea nr. 10964/84, (Hotărârea din 19 decembrie 1989), § 42). 69 Kamasinski împotriva Austriei, cererea nr. 9783/82 (Hotărârea din 19 decembrie 1989), paragraful 79; Pélissier și Sassi împotriva Franței, cererea nr. 25444/94 (Hotărârea din 25 martie 1999), par. 51-52. 70 Mattoccia împotriva Italiei, § 61; Bäckström și Andersson împotriva Suediei (dec.); Varela Geis împotriva Spaniei, § 54. 71 I.H. și și Alții împotriva Austriei, § 34. 72 Pélissier și Sassi împotriva Franței [GC], cererea nr. 25444/94, (Hotărârea din 25 martie 1999), § 53; Drassich împotriva Italiei, § 34; Giosakis împotriva Greciei (nr.3), § 29. 73 Rasul Jafarov v. Azerbaidjan, cererea nr. 69981/14 (Hotărârea din 17 martie 2016), § 119.

23

Sumar

• Suspectul sau inculpatul are dreptul ca avocatul său să fie prezent în timpul audierii la secția de poliție și în timpul actelor de investigație sau de colectare a probelor la care suspectul sau inculpatul are obligația sau poate participa (cum ar fi procedurile de identificare sau reconstrucția evenimentelor și inspecții la fața locului).

• În conformitate cu legislația UE, suspecții sau inculpații trebuie să aibă posibilitatea de a avea acces la un avocat fără întârzieri nejustificate.

• Recenta jurisprudență CEDO permite o anumită întârziere a dreptului de a avea acces la un avocat în anumite circumstanțe, dar acest lucru nu înseamnă că o astfel de întârziere este acceptabilă în conformitate cu standardele UE, care pot fi interpretate ca garantând un nivel mai ridicat de protecție decât CEDO.

a. Standardele UE

În conformitate cu legislația UE, suspectul sau inculpatul are dreptul de a solicita prezența avocatului său în timpul audierii de către poliție în temeiul Articolului 3(3)(b) din Directiva privind accesul la un avocat, care precizează că dreptul de a avea acces la un avocat include dreptul avocatului persoanei suspectului sau inculpatului de a fi prezent în timpul audierii. Unele îndrumări sunt furnizate în Considerentul 25 din Directivă, care explică faptul că avocatul poate, „în timpul audierii persoanei suspectate sau acuzate de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară sau la o audiere în instanță, […] printre altele, în conformitate cu astfel de proceduri, să adreseze întrebări, să solicite clarificări și să facă declarații, care ar trebui să se înregistreze în conformitate cu dreptul intern.” În acest sens, CEDO, în A.T. împotriva Luxemburgului, a subliniat că „avocatul trebuie să fie în măsură să ofere asistență concretă și efectivă și nu numai abstractă în virtutea prezenței sale (…).”74

b. Standardele CEDO

În cauza Salduz împotriva Turciei, CEDO a statuat că „articolul 6 § 1 [al Convenției] impune de regulă, ca accesul la un avocat să fie acordat de la prima audiere a suspectului de către poliție (...). Drepturile de apărare vor fi, în principiu, iremediabil prejudiciate dacă declarațiile incriminatoare date pe durata audierii de către poliție, în lipsa accesului la un avocat, sunt folosite pentru a obţine o condamnare.”75 CtEDO recunoaște că simpla prezență a avocatului constituie un control asupra agresiunii fizice sau verbale a poliției. În general, rolul avocatului în timpul audierii poliției include asigurarea respectării drepturilor clientului său. Recent, jurisprudența CEDO a evoluat în această privință. Pentru mai multe detalii, consultați secțiunea b din capitolul 1.1. (Dreptul de acces la un avocat la secția de poliție).

74 A.T. împotriva Luxemburgului cererea nr. 30460/13 (Hotărârea din 9 aprilie 2015). 75 Salduz împotriva Turciei, cererea nr. 36391/02 (Hotărârea din 27 noiembrie 2008), paragraful 55.

24

2.2. Prezența avocatului în timpul audierii de către poliție

Sumar

• Avocații trebuie să poată oferi asistență concretă și eficientă. • Acest lucru presupune nu numai permisiunea avocatului de a fi prezent, ci și faptul că avocatului i se permite să asiste suspectul în mod activ în timpul audierii de către poliție și să intervină pentru a asigura respectarea drepturilor acestuia.

Rolul avocatului în timpul audierii unui suspect sau inculpat nu se limitează la simpla prezență fizică. Audierile la poliție ar putea fi intimidante pentru oricine. Avocatul trebuie să se asigure că clientul său înțelege întrebările adresate și, dacă nu le înțelege, să solicite clarificări sau reformularea întrebărilor.

a. Standardele UE

„Participarea efectivă” a unui avocat în timpul audierii este consacrat în Articolul 3(3)(b) al Directivei privind accesul la un avocat care urmărește să se asigure că „persoanele suspectate sau acuzate au dreptul ca avocatul lor să fie prezent și să participe efectiv atunci sunt audiate. O astfel de participare este în conformitate cu procedurile din dreptul intern, cu condiția ca astfel de proceduri să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului vizat. Atunci când un avocat participă la o audiere, faptul că o astfel de participare a avut loc se consemnează utilizând procedura de înregistrare în conformitate cu dreptul statului membru respectiv”. Unele îndrumări sunt furnizate în Considerentul 25 din Directivă, care explică faptul că avocatul poate, „în timpul audierii persoanei suspectate sau acuzate de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară sau la o audiere în instanță, […] printre altele, în conformitate cu astfel de proceduri, să adreseze întrebări, să solicite clarificări și să facă declarații, care ar trebui să se înregistreze în conformitate cu dreptul intern.”

b. ECtHR standards În acest sens, CEDO, în A.T. împotriva Luxemburgului, a subliniat că „avocatul trebuie să fie în măsură să ofere asistență concretă și efectivă și nu numai abstractă în virtutea prezenței sale (…).”76 În hotărârea Soytemiz împotriva Turciei, CEDO a subliniat că dreptul de a fi asistat de un avocat

presupune nu numai că avocatului i se permite să fie prezent, ci și faptul că i se permite să asiste în

mod activ suspectul în timpul, inter alia, audierii de la poliție și să intervină pentru a asigura

respectarea drepturilor suspectului. Acesta a afirmat că "dreptul de a fi asistat de un avocat se aplică

pe tot parcursul și până la sfârșitul audierii de către poliție, inclusiv atunci când declarațiile luate sunt

citite și suspectul este rugat să le confirme și să le semneze, deoarece asistența unui avocat este la fel

de importantă în acest moment al audierii". CtEDO a constatat, de asemenea, că poliția este “obligată

să se abțină sau să suspende audierea în cazul în care un suspect a invocat dreptul de a fi asistat de un

avocat în timpul audierii, până când un avocat este prezent și este în măsură să asiste suspectul.

76 A.T. împotriva Luxemburgului cererea nr. 30460/13 (Hotărârea din 9 aprilie 2015).

25

Aceleași considerații se aplică și în cazul în care avocatul trebuie să plece înainte de încheierea audeirii

poliției și înainte de citirea și semnarea declarațiilor luate ".77

2.3. Servicii de interpretare pentru clienții care nu vorbesc limba dvs.

Sumar

• Dacă o persoană suspectată sau acuzată nu vorbește sau nu înțelege limba procedurii penale, trebuie să i se ofere o interpretare fără întârziere pentru a putea înțelege procedura și pentru a-și informa avocatul despre orice aspect care ar trebui să facă parte din apărarea sa.

• Trebuie să se furnizeze interpretări în cursul procedurilor penale în fața organelor de urmărire penală și judiciare, inclusiv în timpul audierii poliției, a tuturor ședințelor de judecată și a audierilor intermediare.

• Costurile pentru interpretare și traducere trebuie să fie suportate de stat, indiferent de rezultatul procedurii.

• Suspecții sau inculpații trebuie să aibă dreptul de a contesta lipsa accesului la serviciile de interpretare și de a se plânge de calitatea acestora.

• Calitatea trebuie să fie suficient de ridicată pentru ca suspectul sau inculpatul să aibă cunoștință de cauză împotriva sa și ca să fie capabilă să își exercite dreptul la apărare.

• Suspectul sau inculpatul poate renunța la dreptul la un interpret.

a. Standardele UE Articolul 2(1) din Directiva privind interpretarea cere statelor membre să ofere servicii de interpretare fără întârziere în cadrul procedurilor penale inclusiv în cadrul audierilor efectuate de poliție: „persoanelor suspectate sau acuzate, care nu vorbesc sau nu înțeleg limba în care se desfășoară procedura penală respectivă, li se oferă, fără întârziere, servicii de interpretare în cadrul procedurilor penale desfășurate în fața autorităților de urmărire penală și a celor judiciare, inclusiv în cadrul audierilor efectuate de poliție, în cadrul tuturor audierilor în fața instanței și în cadrul oricăror audieri intermediare necesare.” În acest context, CJUE, în hotărârea preliminară din cauza Covaci a interpretat Articolul 2(1) și (2) a Directivei privind interpretarea ca făcând referire la interpretarea orală a unor enunțuri orale. Curtea a mai reținut că un suspect în cadrul procedurilor penale, chemat să dea declarații orale (de exemplu în fața instanței sau pentru avocatului său), ar trebui să aibă posibilitatea de a le face în propria limbă.78 În plus, Articolul 2(5) din Directiva privind interpretarea prevede dreptul suspectilor sau inculpaților să conteste lipsa accesului la servicii de interpretare: „să exercite o cale de atac împotriva oricărei decizii care dispune că nu este necesară interpretarea și că, atunci când s-a asigurat interpretarea, respectivele persoane au posibilitatea de a reclama faptul că interpretarea nu este de o calitate suficientă pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.”

77 Soytemiz împotriva Turciei, cerere nr. 57837/09, (Hotărârea din 27 februarie 2019), §§ 44-46, 27. 78 Cauza C-216/14 – Hotărârea Curții (Prima Cameră) din 15 octombrie 2015, Proceduri penale împotriva lui Gavril Covaci, Cerere de hotărâre preliminară de la Amtsgericht Laufen, paragrafele 30 și 33. http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=7478FD9E775E9AA495C6433B2E25EB53?text=&docid=169826&pageIndex=0&doclang=en&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=11556414 (accesat la: 11 februarie 2019).

26

În ceea ce privește costurile, articolul 4 din Directiva privind interpretarea prevede că statele membre suportă costurile de interpretare și de traducere care rezultă din implementarea articolelor 2 (dreptul la interpretare) și 3 (dreptul la traducerea documentelor esențiale), indiferent de rezultatul a procedurii Articolul 2(8) din Directiva privind interpretarea prevede cerința ca interpretarea „să fie de o calitate suficientă să garanteze caracterul echitabil al procedurilor”. În special, trebuie să „garanteze faptul că persoanele suspectate sau acuzate cunosc cazul instrumentat împotriva lor și pot să își exercite dreptul la apărare”.Evaluarea calității este, totuși, lăsată la latitudinea statelor membre, fără a avea nicio îndrumare pentru a asigura un standard uniform în întreaga UE.

Exemplu de bună practică:Italia

Planul național de acțiune italian elaborat în cadrul proiectului EF-PTD sugerează revizuirea modalităților de testare a cunoștințelor și a înțelegerii limbii italiene a persoanei acuzate. De asemenea, recomandă stabilirea înregistrării video obligatorii a interpretării în timpul procedurii, precum și introducerea căilor de atac pentru a contesta competența și calitatea muncii interpretului. În plus, propune introducerea unor căi de atac pentru a contesta o decizie negativă cu privire la posibilitatea de a beneficia de traducere sau interpretare și o revizuire a căilor de atac în ceea ce privește traducerea documentelor, pentru a oferi mai multe protecții și garanții juridice. În cele din urmă, planul de acțiune sugerează introducerea unui registru specific în care traducătorii și interpreții cu cunoștințe specifice în domeniul juridic trebuie să fie înscriși, iar introducerea unei reguli privind recuzarea (cererea de substituire) a interpretului a fost identificată drept o problemă importantă .

b. Standardele CEDO

Este stabilit în jurisprudența CEDO că "un inculpat care nu înțelege sau nu vorbește limba folosită în

instanță are dreptul la asistența gratuită a unui interpret pentru traducerea sau interpretarea tuturor

acelor documente sau declarații în cadrul procedurilor inițiate împotriva sa pe care trebuie să le

înțeleagă sau pe care trebuie să le depună în instanță pentru a beneficia de un proces echitabil.”79

În ceea ce privește momentul informării, CtEDO a considerat că "este important ca suspectul să fie

conștient de dreptul la interpretare, ceea ce înseamnă că el trebuie să fie informat despre acest drept

atunci când este “acuzat de o infracțiune". Această "informare trebuie făcută într-o limbă pe care

solicitantul o înțelege".”80 . Un interpret "ar trebui să fie furnizat din etapa cercetării penale, cu

excepția cazului în care se demonstrează că există motive imperioase pentru a restricționa acest

drept". "Deficiențele inițiale" ale interpretării pot afecta alte drepturi și pot submina echitatea

procesului în ansamblul său.”81

Pentru CEDO, "obligația de a numi un interpret apare atunci când există bănuieli că suspectul nu este

suficient de competent în limba procedurii, de exemplu dacă nu este nici cetățean, nici rezident al țării

în care se desfășoară procedura. De asemenea, apare atunci când este prevăzută o a treia limbă pentru

79 Baytar împotriva Turciei, cerere nr. 45440/04, (Hotărârea din 14 ianuarie 2015), § 49. 80 Vizgirda împotriva Sloveniei, cerere nr. 59868/08, (Hotărârea din 28 noiembrie 2018), §§ 86-87. 81 Baytar împotriva Turciei, cerere nr. 45440/04, (Hotărârea din 14 ianuarie 2015), §§ 50, 54-55.

27

interpretare. În astfel de circumstanțe, competența suspectului în cea de-a treia limbă ar trebui să fie

stabilită înainte de a se lua decizia de utilizare a acesteia în scopul interpretării.”82

Nu este considerat suficient dacă avocatul inculpatului cunoaște limba folosită în instanță, dar nu și

inculpatul. Interpretarea procedurii este necesară deoarece dreptul la un proces echitabil, care include

dreptul de a participa la ședință, presupune ca inculpatul să înțeleagă procedura și să-și informeze

avocatul cu privire la orice aspect care ar trebui făcut/menționat în apărarea sa.83

În practică, este de competența judecătorului "să se asigure că absența unui interpret nu va prejudicia

implicarea deplină a reclamantului într-o chestiune de importanță crucială pentru el".”84Cu toate că

CEDO recunoaște că "atitudinea apărării este, în esență, o chestiune între inculpat și avocatul său",

"paznicii finali ai dreptului la o procedură corectă" sunt judecătorii”.85

Este posibil să se renunțe la dreptul la un interpret; totuși, aceasta trebuie să fie decizia inculpatului, nu a avocatului său.86 În ceea ce privește costurile, este important de menționat că CtEDO solicită asistența gratuită a unui

interpret pentru traducerea sau interpretarea "tuturor documentelor sau declarațiilor din procedură

pe care inculpatul trebuie să le înțeleagă sau să le depună în instanță pentru a beneficia de un proces

echitabil.”87 Acestea nu includ numai declarațiile orale făcute în timpul ședinței de judecată, ci și

materialele documentare și procedurile privind arestarea preventivă.88 Costurile interpretării "nu pot

fi revendicate ulterior de la inculpat”.89

În jurisprudența CtEDO, "un interpret nu face parte din instanța judecătorească în sensul articolului 6

§ 1 și nu există o cerință formală de independență sau de imparțialitate ca atare. Serviciile interpretului

trebuie să ofere inculpatului o asistență efectivă pentru a-și face apărarea, iar comportamentul

interpretului nu trebuie să fie de natură să afecteze corectitudinea procedurii.”90

Model de bună practică: Italia

Prin modificarea legii, dreptul la asistență lingvistică în cadrul consultărilor cu un avocat a fost extins

la consultările dinaintea unei audieri; pentru a prezenta o cerere sau informații în timpul procedurii,91

și pentru consultări privind arestarea preventivă și reținerea 92. Deasemenea, a fost introdusă o

82 Vizgirda împotriva Sloveniei, cerere nr. 59868/08, (Hotărârea din 28 noiembrie 2018), § 81. 83 Kamasinski împotriva Austriei, cerere nr. 9783/82, (Hotărârea din 19 decembrie 1989), § 74; Cuscani împotriva Regatului Unit, cerere nr. 32771/96, (Hotărârea din 24 decembrie 2002), § 38. 84 Cuscani împotriva Regatului Unit, cerere nr. 32771/96, (Hotărârea din 24 decembrie 2002), § 38. 85 Ibid., § 39; Hermi împotriva Italiei [GC], cererea nr. 18114/02, (18 octombrie 2006), § 72; Katritsch împotriva Franței, § 44. 86 Kamasinski împotriva Austriei, cerere nr. 9783/82, (Hotărârea din 19 decembrie 1989), § 80. 87Luedicke, Belkacem și Koç împotriva Germaniei, cereri nr. 6210/73; 6877/75; 7132/75, (28 noiembrie 1978), § 48; Ucak contra Regatului Unit (dec.); Hermi împotriva Italiei [GC], cerere nr. 18114/02, (Hotărârea din 18 octombrie 2006), § 69. 88 Kamasinski împotriva Austriei, cerere nr. 9783/82, (Hotărârea din 19 decembrie 1989), § 74; Hermi împotriva Italiei [GC], § 70; Baytar împotriva Turciei, § 49. 89 Luedicke, Belkacem și Koç împotriva Germaniei, Apps. nr. 6210/73; 6877/75; 7132/75, (28 noiembrie 1978), § 46. 90 Ucak împotriva Regatului Unit (dec.), cerere nr. 44234/98, 24 ianuarie 2002. 91 Codul de procedură penală italian, articolul 143 alineatul (1). 92 Ibid., Articolul 104, paragraful 4-bis.

28

obligație de a traduce în scris o serie de acte fundamentale93 și asistența unui interpret / traducător

este acum întotdeauna responsabilitatea statului, chiar dacă inculpatul este condamnat.

Partea 2 - În fața autorității judiciare care decide asupra arestării preventive Această Parte a 2-a a manualului urmărește să abordeze rolul avocatului în faza instanţei atunci când este luata decizia cu privire la detenția preventivă, fie prin contestarea propunerii de arestare preventivă fie prin exercitarea unei căi de atac împotriva deciziei de arestare preventivă (de exemplu, verificarea legalității măsurii arestării preventive). O înfățișare inițială care să evalueze legalitatea arestului și să decidă dacă suspecții și inculpații vor fi

plasați în arest preventiv ca un aspect preliminar ar trebui să aibă loc cât mai curând posibil după

arestare. O audiere inițială promptă (Secțiunea 1) este importantă pentru o serie de motive legate de

drepturile omului (de exemplu, vulnerabilitatea la abuz a indivizilor recent arestați). Cu toate acestea,

rapiditatea cu care această audiere inițială trebuie să aibă loc face ca de multe ori inculpaților să le fie

dificil să se bucure pe deplin de drepturile procedurale care vor garanta că decizia de a reține sau de

a elibera un suspect este eficace și legală (de exemplu, capacitatea de a examina probele și de a se

consulta cu un avocat).

Având în vedere implicațiile pe termen lung ale deciziilor inițiale privind arstarea, o ședință de judecată ar putea fi necesară la scurt timp după înfățișarea inițială (Secțiunea 2), care să reia procedura, pentru a evalua legalitatea detenției după ce suspectul a avut timp să ia legătura cu un avocat, să analizeze şi să propună probe și să obțină interpretarea și traducerea acolo unde este necesar. În ambele cazuri, avocatul va avea un rol critic.

1. Contestarea propunerii măsurii arestării preventive

Arestarea preventivă este o măsură excepțională. Cea mai bună modalitate de a garanta că arestarea preventivă este utilizată ca măsură excepțională este aceea de a solicita judecătorilor să declare în mod public în deciziile lor de ce toate alternativele disponibile nu sunt suficiente pentru a se asigura că inculpatul va apărea în instanță și se va abține de la comiterea altor infracțiuni sau de la obstrucționarea anchetei.

a. Standardele UE

Măsura F a Programului de la Stockholm din decembrie 2009,94 care încorporează "Foaia de Parcurs"

privind drepturile procedurale 95, prevedea adoptarea unei poziții privind dreptul la verificarea

legalității motivelor privind arestarea preventivă. Măsurile legislative concrete în acest sens nu au fost

încă adoptate.

93 Ibid., Articolul 143, paragraful 2. 94 Programul de la Stockholm - O Europă deschisă și sigură care deservește și protejează cetățenii (2010 / C 115/01). 95 Rezoluția Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind o foaie de parcurs pentru consolidarea procedurală a drepturilor persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (JO C 295/01).

29

Deși nu există norme UE privind arestarea preventivă în procedurile naționale, este interesant de

observat că UE a adoptat măsuri în legătură cu alternativele la măsura arestării preventive în context

transfrontalier, în special datorită faptului că instanțele penale decid adesea arestarea preventivă a

nerezidenților, percepuți ca prezentând riscul de a se sustrage cercetării penale.

Pentru a contracara acest dezavantaj cu care se confruntă inculpații nerezidenți în faza arestării

preventive, în anul 2009 a fost adoptată Decizia-cadru privind privind măsurile de supraveghere

judiciară ca alternativă la arestarea preventivă96(“ESO”). Pentru mai multe detalii privind acest

instrument, a se vedea secțiunea a. în capitolul 2.2. de mai jos.

b. Standardele CEDO Potrivit CEDO, instanța care pronunță decizia de arestare preventivă trebuie, de asemenea, să aibă autoritatea de a elibera inculpatul 97 și trebuie să fie un organism independent de puterea executivă și de ambele părți din proces.98 CEDO a subliniat că temeiurile legale pentru dispunea arestării preventive sunt: 1) riscul ca suspectul să se sustragă judecății; (2) riscul ca suspectul să distrugă probe sau să intimideze martori; (3) riscul ca suspectul să comită alte infracțiuni; (4) riscul ca eliberarea să provoace o tulburare a ordinii publice; (5) nevoia de a proteja siguranța persoanei care face obiectul unei anchete, în cazuri excepționale.99 Pe lângă limitările privind motivele legale, CEDO a mai afirmat că o persoană poate fi reținută numai în scopul de a o aduce în fața autorității legale competente, în baza unei suspiciuni rezonabile că a comis o infracțiune.100 CEDO a subliniat în repetate rânduri prezumția în favoarea eliberării101 și a clarificat faptul că statului

îi revine sarcina probei că o alternativă mai puțin invazivă nu ar servi scopului respectiv.102 CEDO

consideră că "motivele deciziei de arestare preventivă a unei persoane [...] reprezintă un factor

relevant pentru a determina dacă arestarea poată fi considerată arbitrară".103 Prin urmare, "absența

oricărui motiv dat de autoritățile judiciare în deciziile de arestare preventivă pentru o perioadă lungă

de timp poate fi incompatibilă cu principiul protecției împotriva arbitrariului” .104 Decizia de arestare

96 Decizia-cadru 2009/829 / JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă JO L 294, p. 20-40. 97 Singh v. UK, App. no. 23389/94, (Judgment of 21 February 1996), § 65. 98 Neumeister v. Austria, App. no. 1936/63, (Judgment of 27 June 1968), § 24. 99 Ibid, paragraful 108. 100 Rasul Jafarov împotriva Azerbaidjanului, cererea nr. 69981/14, (Hotărârea din 17 martie 2016), paragraful 114. 101 Michalko împotriva Slovaciei, cererea nr. 35377/05, (Hotărârea din 21 decembrie 2010), paragraful 145. 102 Ilijkov împotriva Bulgariei, cererea nr. 33977/96, (Hotărârea din 26 iulie 2001), paragraful 85. 103 S., V. și A. împotriva Danemarcei [GC], cererile nr. 35553/12, 36678/12 și 36711/12, (Hotărârea din 22 octombrie 2018), § 92. 104 Stašaitis împotriva Lituaniei, cererea nr. 47679/99, (Hotărârea din 21 martie 2002), §§ 66-67.

30

preventivă trebuie să fie suficient de motivată și nu ar trebui să conțină expresii „stereotipice”105.106

Argumentele în susținerea și împotriva arestării preventive nu trebuie să fie „generale și abstracte”.107

În vederea prelungirii arestării preventive, CEDO a hotărât că "este de datoria autorităților [...] să

stabilească persistența motivelor care justifică arestarea preventivă continuă"108 and the și "sarcina

probei în aceste chestiuni nu ar trebui să fie inversată punându-i în sarcina persoanei arestate să

demonstreze existența unor motive care justifică eliberarea sa .”109

Avocații au un rol esențial în a verifica dacă propunerea de arestare preventivă se bazează pe dovezi solide și, dacă nu, să conteste motivele pentru care se solicită arestarea preventivă.

1.1. Dreptul de a fi asistat de un avocat

Atunci când o persoană este reținută înainte de trimiterea în judecată, capacitatea acesteia de a participa la pregătirea apărării este mult afectată. Rolul avocatului este esențial pentru a contracara argumentele organelor de urmărire penală pentru detenția preventivă și / sau pentru a se pregăti pentru o exercitare eficientă a unei căi de atac împotriva arestării preventive. Inculpații nu ar trebui să apară neasistataţi la înfățișările privind arestarea preventivă, cu excepția cazului în care au renunțat în mod conștient la dreptul de a avea acces la un avocat. În 2016, Fair Trials a lansat raportul intitulat „O măsură excepțională? Procese decizionale privind arestarea preventivă în UE”. Raportul a evidențiat eșecurile sistemice care au condus la utilizarea nejustificată și excesivă a arestării preventive.110 În special, cercetarea a identificat în mai multe jurisdicții o părtinire procedurală înrădăcinată a instanțelor față de organele de urmărire penală, parțial ca urmare a timpului și a resurselor insuficiente alocate înfățișărilor privind arestarea preventivă. Acest lucru îi poate face pe avocați mai puțin înclinați să dedice timp și efort în faza de dinaintea procesului, în ciuda impactului asupra libertății clientului și asupra rezultatului final al cauzei. Pentru mai multe informații despre dreptul de a avea acces la un avocat și despre asistența unui avocat

în timpul procedurii, vă rugăm să consultați secțiunea 1.1. (Dreptul de acces la un avocat în secția de

poliție), 2.1. (Prezența avocatului în timpul audierii de către poliție) și 2.2. (Participarea unui avocat în

timpul audierii).

105 Yagci și Sargin împotriva Turciei, cererile nr. 16419/90 și 16426/90, (Hotărârea din 8 iunie 1995), paragraful 52. 106 Smirnova împotriva Rusiei, cererile nr. 46133/99 și 48183/99, (Hotărârea din 24 iulie 2003), paragraful 59. 107 Smirnova împotriva Rusiei, cererile nr. 46133/99 și 48183/99, (Hotărârea din 24 iulie 2003), paragraful 63. 108 Merabishvili împotriva Georgiei [GC], cerere nr. 72508/13, (Hotărârea din 28 noiembrie 2017), § 234. 109 Bykov împotriva Rusiei [GC], cerere nr. 4378/02, (Hotărârea din 10 martie 2009), § 64. 110 Fair Trials, mai 2016, „O măsură excepțională? Procese decizionale privind arestarea preventivă în UE” (“A measure of Last Resort? The practice of pre-trial detention decision making in the EU”), accesibil la: https://www.fairtrials.org/wp-content/uploads/A-Measure-of-Last-Resort-Full-Version.pdf.

31

1.2. Accesul la dosar

Sumar

• Legislația UE impune autorităților naționale să pună la dispoziția persoanei arestate sau a avocatului documentele aferente cazului specific aflat în posesia lor, care sunt esențiale pentru a contesta în mod efectiv legalitatea arestării sau reținerii.

• CtEDO specifică faptul că accesul la dosarul cauzei trebuie să fie nelimitat și să includă, dacă este necesar, posibilitatea de a obține copii ale documentelor relevante.

• Refuzul cererii de a avea acces la dosar poate afecta corectitudinea generală a procedurilor.

Pe lângă informațiile despre acuzații, avocații vor avea nevoie de acces la dosar cât mai curând posibil pentru a examina probele incriminatorii și a începe să elaboreze o strategie de apărare. Acest lucru este important în ceea ce privește contestarea propunerii arestării preventive, de exemplu pentru a arăta că arestarea preventivă nu este justificată, deoarece dovezile necesare au fost strânse deja de la co-inculpați sau de la martori și că nu mai există o posibilitate de distrugere din partea clientului; sau în general, pentru a pune sub semnul întrebării existența unei suspiciuni rezonabile că persoana a comis infracțiunea și implicit justificarea necesității arestării preventive. Avocatul va trebui să ia măsuri pentru a accesa dosarul cu scopul de a pregăti apărarea. În funcție de nivelul de acces, dosarul va include cel puțin motivele și circumstanțele propunerii măsurii de arestare, uneori și cazierul judiciar al persoanei. În contextul arestării preventive, accesul prealabil la dosarul cauzei este important nu numai pentru că ajută la contestarea legalității arestării, dar poate, de asemenea, să furnizeze avocatului argumente pentru a susține lipsa existenței motivelor de a dispune sau de a menține arestarea preventivă.

a. Standardele UE Articolul 7(1) din Directiva privind informarea prevede că, în orice etapă a procedurii penale în care o persoană este arestată sau reținută, statele membre sunt obligate să „se asigure că documentele referitoare la cauza specifică, aflate în posesia autorităților competente și care sunt esențiale pentru a contesta în mod efectiv, în conformitate cu dreptul intern, legalitatea arestării sau reținerii, sunt puse la dispoziția persoanelor arestate sau a avocaților acestora.” Considerentul 30 explică în continuare că „documentele și, dacă este cazul, fotografiile și înregistrările audio și video care sunt esențiale pentru contestarea efectivă a legalității unei arestări sau detenției unor persoane suspectate sau acuzate, în conformitate cu dreptul intern, ar trebui să fie puse la dispoziția persoanelor suspectate sau acuzate sau a avocaților acestora cel târziu înainte ca autoritatea judiciară competentă să fie chemată să se pronunțe cu privire la legalitatea arestării sau detenției în conformitate cu Articolul 5(4) din CEDO”. Nu se specifică nicio derogare de la această prevedere și, prin urmare, ar trebui să asigure că inculpații

sau avocații acestora au la dispoziție în mod echitabil informațiile necesare pentru a contesta

propunerile de arestare preventivă formulate de organele de urmărire penală. Cu toate acestea,

întrebările cu privire la momentul accesului la dosar, la suportarea costurilor,etc., sunt toate lăsate în

seama procedurilor naționale ale statelor membre, care pot influența în mod semnificativ eficacitatea

acestui drept în practică.

32

b. Standardele CEDO

Articolul 6 § 3 (b) este relevant pentru accesul inculpatului la dosarul cauzei și la dezvăluirea probelor

"și, în acest context, se suprapun cu principiul egalității armelor și a procesului contradictoriu în

temeiul articolului 6 § 1."111

În jurisprudența CEDO, "accesul nerestricționat la dosarul cauzei și utilizarea fără restricții a oricăror

note, inclusiv, dacă este necesar, posibilitatea de a obține copii ale documentelor relevante" sunt

considerate garanții importante ale unui proces echitabil. Curtea a considerat că reprezintă o încălcare

a principiului egalității armelor atunci când inculpatul are acces limitat la dosarul cauzei sau la alte

documente din motive de interes public.112 Lipsa divulgării probelor în apărare poate, în plus, să încalce

dreptul la o audiere adversarială.113

Marea Cameră, în Öcalan împotriva Turciei, a afirmat că "în acest context, se acordă importanță

aparențelor, precum și sensibilității sporite față de administrarea echitabilă a justiției. Respectarea

dreptului la apărare impune ca limitările privind accesul unui inculpat sau al avocatului său la dosar să

nu împiedice ca dovezile să fie puse la dispoziția inculpatului înaintea procesului, iar inculpatul să aibă

posibilitatea să le comenteze prin intermediul avocatului său în observații orale.”114

CtEDO nu solicită accesul direct al inculpatului la dosarul cauzei, însă consideră că este suficient "ca

acesta să fie informat de materialul din dosar de reprezentanții săi.”115 Curtea "consideră, de

asemenea, că respectarea dreptului la apărare impune ca limitările privind accesul unui acuzat sau al

avocatului acestuia la dosarul instanței să nu împiedice ca dovezile să fie puse la dispoziția inculpatului

înaintea procesului și că inculpatului i se oferă posibilitatea să le comenteze prin intermediul

avocatului său în observații orale."116 În cazurile în care un inculpat își face propria apărare, refuzul

accesului la dosar constituie o încălcare a dreptului la apărare.117

Recent, în cauza Beuze împotriva Belgiei, CEDO a recunoscut că refuzul accesului la dosar poate afecta corectitudinea generală a procedurilor: "În funcție de circumstanțele specifice ale fiecărui caz și de sistemul juridic în cauză, următoarele restricții pot, de asemenea, să submineze corectitudinea procedurii: (1) refuzul sau dificultățile întâmpinate de un avocat în a accesa dosarul cauzei în primele faze ale procedurii penale sau în cursul cercetării penale privind arestarea preventivă; și (2) neparticiparea avocatului în acțiuni în timpul cercetării penale, cum ar fi parade de identitate sau reconstrucții.”118

111 Rowe și Davis împotriva Regatului Unit [GC], cerere nr. 28901/95, (Hotărârea din 16 februarie 2000), § 59; Leas împotriva Estoniei, cerere nr. 59577/08, (Hotărârea din 6 martie 2012), § 76. 112 Beraru împotriva României, cerere nr. 40107/04, (Hotărârea din 18 martie 2014), § 70; Matyjek împotriva

Poloniei, cerere nr. 38184/03, (Hotărârea din 24 aprilie 2007), § 65; Moiseyev împotriva Rusiei,cerere nr. 62936/00, (Hotărârea din 9 octombrie 2008), § 217. 113 Kuopila împotriva Finlandei, cerere nr. 27752/95, (Hotărârea din 27 aprilie 2000), § 38 114 Öcalan împotriva Turciei [GC], cerere nr. 46221/99 (Hotărârea din 12 mai 2005), § 140. 115 Kremzow împotriva Austriei, cerere nr. 12350/86 (Hotărârea din 21 septembrie 1993, § 52. 116 Öcalan împotriva Turciei [GC], cerere nr. 46221/99 (Hotărârea din 12 mai 2005), § 140. 117 Foucher împotriva Franței, cerere nr. 22209/93, (Hotărârea din 18 martie 1997), §§ 33-36. 118 Beuze împotriva Belgiei [GC], cerere nr. 71409/10, (Hotărârea din 09 noiembrie 2018), § 135.

33

Exemplu de bună practică: Grecia

Inculpatului i se oferă o imagine de ansamblu a conținutului dosarului de caz de către judecător, de îndată ce apare în fața acestuia pentru a da declarația oficială. Inculpatul și/sau avocatul acestuia au, de asemenea, dreptul de a studia dosarul cauzei și de a face copii ale tuturor documentelor.119 Documentele esențiale, inclusiv toate deciziile care duc la privarea de libertate, documentele care conțin acuzațiile și toate deciziile privind acuzațiile, pot fi traduse gratuit dacă inculpatul nu înțelege limba greacă.120 Cadrul și practica judiciară din Grecia permit un acces larg la dosarul cauzei și rareori se impun restricții la acest drept.

1.3. Propunerea de alternative la măsura arestării preventive

Sumar

• Arestarea preventivă trebuie utilizată doar ca măsură de ultimă instanță. • Deciziile privind arestarea preventivă trebuie să fie individualizate și bazate pe dovezi. • Deciziile privind arestarea preventivă trebuie să fie motivate atât de parchet cât și de avocat. • Atât parchetul cât și avocatul trebuie să aibă posibilitatea de a sugera alternative individualizate la arestarea preventivă. • Alternativele trebuie să fie întotdeauna cele mai puțin restrictive mijloace necesare pentru a asigura scopul pentru care s-au considerat necesare orice restricții.

a. Standardele UE

În 2009, a fost adoptată Decizia-cadru privind privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă

la arestarea preventivă (“ESO”)121 pentru a contracara dezavantajul cu care se confruntă inculpații

nerezidenți în faza arestării preventive, percepuți ca prezentând riscul de a se sustrage cercetării

penale. Instrumentul permite instanței să se bazeze pe autoritățile altor state membre pentru a

supraveghea suspectul/inculpatul, eliminând astfel una dintre principalele cauze ale arestării

preventive a nerezidenților. De la 1 decembrie 2012, dispozițiile sale urmau să fie transpuse în

legislația națională.

Decizia-cadru privind privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă

vizează "consolidarea dreptului la libertate și a prezumției de nevinovăție în Uniunea Europeană".

Obiectivul său este acela de a promova, "după caz, [...] utilizarea unor măsuri neprivative de libertate

ca o alternativă la arestarea preventivă, chiar dacă, în conformitate cu legislația statului membru în

cauză, o arestare preventivă nu poate fi impusă ab initio “.122

119 Codul de Procedură Penală Grec, Articolul 101. 120 Ibid., Articolul 236A. 121 Decizia-cadru 2009/829 / JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă JO L 294, p. 20-40. 122 Decizia Cadru ESO, Considerentul 4.

34

Instrumentul este conceput pentru a oferi o alternativă eficientă la arestarea preventivă și pentru a

aborda, în primul rând, (i) situația în care un inculpat nerezident este ținut în arest preventiv în

așteptarea procesului, deoarece instanța constată că există riscul ca acesta să se sutragă deoarece nu

are legături de comunitate cu statul de judecată; dar și (ii) situația în care un inculpat nerezident este

eliberat temporar, dar nu poate părăsi statul în care este judecat, ceea ce înseamnă o separare

prelungită de statul de reședință.

În ceea ce privește inculpații nerezidenți, decizia-cadru ESO se aplică măsurilor de supraveghere judiciară emise ca alternativă la arestarea provizorie 123. și are ca scop "asigurarea cursului justiției și, în special, faptul că persoana respectivă va fi disponibilă la proces'.124 Este important de remarcat faptul că decizia-cadru ESO nu conferă un "drept" unei persoane de a beneficia de o măsură neprivativă de libertate ca o alternativă la custodia în cadrul procedurilor penale. Aceast lucru este reglementat de legea națională a statului de judecată.125 Dar este o măsură pe care avocații pot să o solicite în contextul procedurilor transfrontaliere. Decizia-cadru OES acoperă următoarele măsuri de supraveghere de bază:126 Obligația de a informa autoritățile despre schimbarea domiciliului; Obligația de a nu intra în anumite locuri (în oricare dintre statele membre); Obligația de a rămâne într-un anumit loc (cu posibile cerințe de interdicție); Obligația de a părăsi teritoriul statului membru de executare; Obligația de a raporta la o anumită dată unei anumite autorități; Obligația de a evita contactul cu anumite persoane; În plus, Decizia-cadru ESO enumeră câteva alte măsuri de supraveghere pe care statele membre le pot accepta sau refuza să le monitorizeze:127 Restricții privind activitatea profesională; Obligația de a nu conduce un vehicul; Securitate financiară; Tratamentul dependenței; Evitarea contactului cu obiecte specifice, care probabil se referă la computerele în cazurile de infracțiuni care implică înaltă tehnologie; Ipoteza principală este că inculpatul va participa voluntar la data instanței din statul membru emitent. Cu toate acestea, în cazul în care o încălcare a măsurilor de supraveghere judiciară conduce la emiterea unui mandat de arestare, articolul 21 prevede că inculpatul trebuie să fie preda în conformitate cu Decizia-cadru privind Mandatul European de Arestare. În mod esențial, eficacitatea ESO depinde de instanțele care o utilizează. Încurajăm avocații să solicite instanțelor să ia în considerare ESO acolo unde este cazul. Pentru îndrumări suplimentare, vă rugăm să consultați: https://www.fairtrials.org/wp-content/uploads/ESO-guide.pdf.

123 Decizia-cadru ESO, articolul 1 124 Ibid., Articolul 2 alineatul (1) litera (a). 125 Ibid., Articolul 2 alineatul (2). 126 Ibid., Articolul 8 alineatul (1). 127 Ibid., Articolul 8 alineatul (2).

35

b. Standardele CEDO

CEDO a subliniat că arestarea preventivă ar trebui impusă numai ca o măsură excepțională. În cauza Ambruszkiewicz împotriva Poloniei,128 Curtea a precizat că „privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă încât este justificată doar în situațiile în care alte măsuri, mai puțin restrictive, au fost luate în considerare și găsite insuficiente pentru protejarea interesului individual sau public, care poate cere ca persoana în cauză să fie deținută. Aceasta înseamnă că nu este suficient ca privarea de libertate să fie în conformitate cu legislația națională, ci trebuie să fie și necesară în circumstanțele date”. Mai mult, CEDO a subliniat folosirea proporționalității în luarea deciziilor, astfel încât autoritățile ar

trebui să ia în considerare alternative mai puțin restrictive înainte de a recurge la detenție,129 iar

autoritățile trebuie de asemenea să ia în considerare și dacă „menținerea arestării preventive a

învinuitului este indispensabilă”. 130 În cauza Idalov împotriva Rusiei, Marea Cameră a statuat că

"atunci când decid dacă trebuie eliberată sau reținută/arestată o persoană, autoritățile sunt obligate

să ia în considerare măsuri alternative de asigurare a participării acesteia în proces.”131

O astfel de alternativă este eliberarea inculpatului în statul de reședință, sub supraveghere. Statele nu pot justifica arestul preventiv prin referire la statutul de străin al inculpatului, ci trebuie să ia în considerare dacă măsurile de supraveghere ar fi suficiente pentru a garanta prezența inculpatului la proces. Dacă riscul de sustragere poate fi evitat prin cauțiune sau prin alte garanții, inculpatul trebuie eliberat, ținând seama de faptul că în cazul în care se poate anticipa o pedeapsă mai ușoară, atunci motivația diminuată a inculpatului de a se sustrage ar trebui luată în considerare. 132

Exemplu de bună practică: Ungaria

Noul Cod de procedură penală extinde posibilitățile de măsuri coercitive alternative și de "variabilitate", oferind judecătorilor o mai mare libertate de a adapta și individualiza decizia lor. Noul CPP combină interzicerea interzicerii geografice cu arestul la domiciliu sub noul termen legal" supravegherea penală". Aceasta prevede, de asemenea, măsurile de expulzare din spațiile publice și raportarea obligatorie. Atunci când instanța își pronunță hotărârea, trebuie să decidă asupra condițiilor obligatorii și facultative (de exemplu, obligativitatea rapoartelor în timpul supravegherii penale) ale supravegherii penale.133 Această schimbare susține procurorii și judecătorii să solicite și să dispună forme mai variate de supraveghere și oferă avocaților mai multe argumente privind alternativele la privarea de libertate.

Exemplu de bună practică: Italia Planul național de acțiune italian sugerează lansarea de campanii pentru crearea de case protejate în vederea reducerii excesului de arestare preventivă. S-a constatat că disponibilitatea unui domiciliu joacă adesea un rol important pentru judecători atunci când decid dacă ar putea fi luate

128 Ambruszkiewicz împotriva Poloniei, cererea nr. 38797/03, (Hotărârea din 4 mai 2006), paragraful 31. 129 Ladent împotriva Poloniei, cererea nr. 11036/03, (Hotărârea din 18 martie 2008), paragraful 55. 130 Ibid. 131 Idalov împotriva Rusiei [GC], App. Nu. 5826/03, (Hotărârea din 22 mai 2012), § 140. 132 Mangouras împotriva Spaniei, cererea nr. 12050/04, (Hotărârea din 28 septembrie 2010), paragraful 79. 133 Explicație detaliată a proiectului de lege T / 1397.

36

măsuri alternative la arestarea preventivă. Crearea de "case protejate" în care să se petreacă perioada procesului ar conduce la o reducere semnificativă a incidenței arestului preventiv.

2. Verificarea legalității

Ultima secțiune a acestui manual analizează rolul avocatului de a obține eliberarea clientului său prin

solicitarea verificării legalității arestării preventive. Studiile arată că, odată ce arestarea preventivă a

fost dispusă, este o luptă juridică grea pentru ca inculpatul să obțină eliberarea. Sarcina de a convinge

instanțele că inculpații ar trebui să fie eliberați este mutată adesea asupra inculpatului, ceea ce este

contrar standardelor stabilite de CEDO.

Avocatul va trebui să conteste motivarea procurorilor/judecătorilor potrivit căreia arestarea

preventivă este legală. Inculpații nu au întotdeauna acces la asistență juridică adecvată sau acces

suficient la materialele dosarului care sunt esențiale pentru a contesta detenția. Chiar și atunci când

accesul este suficient, avocații ar putea să nu aibă timp suficient pentru a studia materialul înainte de

o înfățișare. Judecătorii tind să dea crezare argumentelor prezentate de organele de urmărire penală

în defavoarea celor prezentate de apărare. În unele cazuri, arestarea preventivă poate fi folosită

pentru scopuri ilegale, cum ar fi pentru a obține prin forță o mărturisire, sau în scopuri punitive.

Standardele privind drepturile omului stabilesc anumite motive limitate pentru dispunerea arestării

preventive, însă judecătorii se bazează uneori pe motive ilegale, cum ar fi întemeierea în mod exclusiv

sau în principal pe natura infracțiunilor sau a riscului de sustragere bazat pe motivări suspecte, cum ar

fi lipsa unei reședințe stabile sau cetățenia străină. Motivarea poate fi stereotipică și nu tratează

dovezile specifice în fiecare caz. În astfel de cazuri, este important ca avocații să solicite o verificare a

legalității arestării preventive de către instanță. În funcție de strategie și de procedurile locale, acesta

poate fi un moment oportun pentru a invoca orice încălcare a drepturilor în timpul detenției.

După cum s-a arătat mai sus, accesul la dosar este esențial pentru pregătirea apărării în cadrul

procedurilor preliminare judecății, în special pentru a evalua dacă există temeiuri pentru o suspiciune

rezonabilă. Este important ca în cadrul ședințelor de verificare a legalității să se întrebe dacă s-au luat

măsuri, de exemplu, pentru a proteja dovezile pe care se presupune că deținutul le-ar fi distrus și care

au servit drept temei pentru dispunerea arestării preventive. De asemenea, accesul la dosar este o

sursă importantă de informare cu privire la desfășurarea anchetei de către autoritățile responsabile

și, în caz contrar, ar putea servi drept temei pentru solicitarea eliberării deținutului. Această secțiune

încearcă să ofere recomandări avocaților cu privire la ce trebuie să facă în cazul în care avocatului i se

refuză accesul la dosar sau la o parte limitată a acestuia, dacă accesul la dosar este acordat cu

întârziere sau dacă avocatul nu poate obține fotocopii ale dosarului.

2.1. Dreptul de a verifica legalitatea menținerii arestului preventiv

Sumar

• Verificările periodice privind menținerea arestului preventiv trebuie să aibă loc la intervale rezonabile.

• Toate părțile, inclusiv apărarea, trebuie să poată iniția o astfel de verificare a legalității.

• Autoritățile au o obligație permanentă de a examina dacă pot fi folosite măsuri alternative în locul arestării preventive.

37

a. Standardele UE Articolul 12 din Directiva privind accesul la un avocat obligă statele să se asigure că "persoanele

suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, precum și persoanele solicitate în procedurile

mandatului european de arestare, au o cale de atac efectivă în temeiul dreptului național în cazul

încălcării drepturilor în conformitate cu prezenta Directivă".

Dispoziția este formulată în termeni generali, lucru care ajută la interpretarea de către CJUE. Deși

articolul 12 (1) nu se referă în mod specific la o cale de atac, articolul 47 din Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene 134 prevede o cale de atac eficientă în fața unui tribunal imparțial.

Protecția judiciară eficientă este un principiu general al ordinii juridice a UE 135 și nu se poate afirma

că o astfel de problemă ar putea fi soluționată altfel decât prin accesul la o instanță capabilă să

furnizeze o cale de atac eficientă.136

În ceea ce privește tipul de cale de atac pe care instanța trebuie să o ofere, articolul 12 (2) face referire

în mod clar la utilizarea dovezilor obținute cu încălcarea dreptului de acces la un avocat, și stipulează

că remediile trebuie aplicate în contextul "evaluării declarațiilor" făcute de către suspect sau inculpat

sau a probelor obținute prin încălcarea acestui drept. Contextul cel mai tipic la care se referă acest

articol este luarea deciziilor cu privire la fondul acuzației. Din textul articolului 12 (2) pare relativ

evident că dispoziția se referă la căi de atac cu privire la la acceptarea probelor. În pofida faptului că

nu există o cerință directă de a asigura contestarea deciziei de arestare preventivă în legislația UE,

acest lucru poate fi dedus din prevederea cu privire la o cale de atac eficientă stipulată de Directiva

privind accesul la un avocat.

b. Standardele CEDO

Arestul preventiv trebuie supus unei verificări periodice de către instanță,137 pe care toate părțile interesate (inculpatul, instanța și procurorul) trebuie să o poată iniția.138 Ședința de verificare a legalității detenției trebuie să ia forma unei înfățișări orale contradictorii cu respectarea egalității

134 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2000 / C 364/01), https://www.europarl.europa.eu/charter/pdf/text_en.pdf. 135 CJUE interpretează articolul 47 din Carta UE ca însemnând că: "Principiul protecției jurisdicționale efective a drepturilor persoanelor în temeiul dreptului UE, menționat la articolul 19 alineatul (1) TUE, este un principiu general al dreptului UE care rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre și care a fost consacrată în articolele 6 și 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, și care este reafirmată în prezent de articolul 47 alineatul din Carta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2007, Unibet, C 432/05, UE: C: 2007: 163, punctul 37 și din 22 decembrie 2010, DEB, C 279/09, : 2010: 811, punctele 29-33)."- Hotărârea CJEU din 28 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses (C-64/16), para. 35. 136 Fair Trials, Foaia de parcurs pentru avocați, Directiva accesului la un avocat, disponibil la: https://www.fairtrials.org/wp-content/uploads/A2L-Toolkit-FINAL.pdf. 137 De Wilde, Ooms și Versyp împotriva Belgiei, cererile nr. 2832/66, 2835/66, 2899/66, (Hotărârea din 18 iunie 1971), paragraful 76. 138 Rakevich împotriva Rusiei, cererea nr. 58973/00, (Hotărârea din 28 octombrie 2003), paragraful 43.

38

armelor părților.139 Acest lucru ar putea presupune accesul la dosar,140 aspect confirmat în Articolul 7(1) din Directiva privind dreptul la informare. Decizia privind prelungirea arestului preventiv trebuie luată cu celeritate și necesitatea menținerii arestului preventiv trebuie motivată.141 Deciziile anterioare nu trebuie reproduse pur și simplu.142 Atunci când se verifică legalitatea arestului preventiv, CEDO solicită ca instanța să țină seama de faptul că există o prezumție în favoarea eliberării143 și că prelungirea arestării preventive „poate fi justificată într-o anumită cauză numai dacă există indicii precise privind o cerință reală de interes public care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, prevalează în fața principiului respectării libertății individuale prevăzut la Articolul 5 al Convenției”.144 Autoritățile au obligația constantă de a lua în considerare aplicarea unor măsuri alternative.145 Conform standardelor CEDO, revizuirea detenției preventive (spre deosebire de dreptul unui inculpat de a contesta imediat o decizie prin care se dispune arestarea preventivă) trebuie să aibă loc automat (fără ca inculpatul să solicite acest lucru) 146 la „intervale rezonabile”, pentru ca „deținutul să nu fie supus riscului de a rămâne în detenție mult timp după momentul în care privarea sa de libertate a devenit neîntemeiată”.147 CtEDO oferă, de asemenea, îndrumări cu privire la durata măsurii arestului preventiv. Deși nu stabilește o durată maximă a măsurii în cursul procesului, Curtea indică faptul că procesul trebuie să aibă loc într-un termen "rezonabil", în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din CEDO, și, în general, procedurile care implică un arestat preventiv trebuie să fie efectuate cu o diligență și o celeritate specială .148 Pentru a determina dacă aceste cerințe au fost respectate trebuie să se analizeze circumstanțele individuale ale cazului.149 CEDO a constatat că perioadele de arestare preventivă care durează între 2,5 și 5 ani sunt excesive.150 În cazul arestării preventive ilegale, articolul 5 (5) din CEDO consacră dreptul la despăgubiri pentru

victimele arestării sau reținerii.151 Dreptul la despăgubire "presupune că a fost stabilită o încălcare a

unuia dintre celelalte paragrafe, fie de o autoritate națională, fie de către Curte" 152 iar "dreptul direct

la despăgubiri [financiare preliminare]" în fața instanțelor naționale. 153 Dreptul la despăgubire nu

trebuie "interpretat ca acordând dreptul la despăgubiri de natură pur pecuniară, ci ar trebui să permită

139 Singh împotriva Regatului Unit, cererea nr. 23389/94, (Hotărârea din 21 februarie 1996), paragraful 65. 140 Wloch împotriva Poloniei, cererea nr. 27785/95, (Hotărârea din 19 octombrie 2000), paragraful 127. 141 Ilijkov împotriva Bulgariei, cererea nr. 33977/96, (Hotărârea din 26 iulie 2001), paragraful 84. 142 Michalko împotriva Slovaciei, cererea nr. 35377/05, (Hotărârea din 21 decembrie 2010), paragraful 145. 143 Ibid. 144 McKay împotriva Regatului Unit, cererea nr. 543/03, (Hotărârea din 3 octombrie 2006), paragraful 42. 145 Darvas împotriva Ungariei, cererea nr. 19574/07, (Hotărârea din 11 ianuarie 2011), paragraful 27. 146 McKay împotriva Regatului Unit, cererea nr. 543/03, (Hotărârea din 3 octombrie 2006), paragraful 34. 147 Abdulkhakov împotriva Rusiei, cererea nr. 14743/11, (Hotărârea din 2 octombrie 2012), paragraful 209. 148 Stögmüller împotriva Austriei, cerere nr. 1602/62, (Hotărârea din 10 noiembrie 1969), § 5. 149 Buzadj împotriva Moldovei, cererea nr. 23755/07, (Hotărârea din 16 decembrie 2014), paragraful 3. 150 PB împotriva Franței, cererea nr. 38781/97, (Hotărârea din 1 august 2000), paragraful 34. 151 În ceea ce privește arestarea prevenitvă, dispoziția relevantă este articolul 5 alineatul (1) litera (c) din CEDO. 152 N.C. împotriva Italiei [GC], cerere nr. 24952/94, (Hotărârea din 18 decembrie 2002), § 49; Pantea împotriva României, cerere nr. 33343/96, (Hotărârea din 3 iunie 2003), § 262; Vachev împotriva Bulgariei, cerere nr. 42987/98, (Hotărârea din 8 iulie 2004), § 78. 153 A. și alții împotriva Regatului Unit [GC], cerere nr. 3455/05, (Hotărârea din 19 februarie 2009), § 229; Storck împotriva Germaniei, cerere nr. 61603/00, (Hotărârea din 16iunie 2005), § 122. 153 A. și alții împotriva Regatului Unit [GC], cerere nr. 3455/05, (Hotărârea din 19 februarie 2009), § 229;

39

și un astfel de drept pentru orice stres, anxietate și frustrare pe care o persoană le-ar putea suferi ca

urmare a încălcării altor dispoziții ale articolului 5 “.154

Model de bună practică: Ungaria ‘O evoluție pozitivă constă în faptul că noul Cod de procedură penală introduce o audiere pentru cea de-a doua instanță care decide cu privire la arestarea preventivă: "Articolul 408 (3): În cazul respingerii unei acțiuni în vederea dispunerii arestării preventive - inclusiv atunci când instanța dispune o supraveghere penală sau o hotărâre de reținere în loc de o arestare preventivă - parchetul, inculpatul sau apărătorul solicită instanței, în timp ce se prevalează de o cale de atac legală, să se pronunțe asupra contestației în legătură cu audierea. Inculpatul este informat cu privire la acest drept în momentul depunerii unei căi de atac." "Articolul 481 (4): În cazul articolului 480 (3), instanța regională organizează o audiere. Instanța regională poate organiza o audiere fără o moțiune care să vizeze ședința. [...] Absența inculpatului nu va împiedica audierea. Procurorul care participă la audiere trebuie să lucreze la parchetul care propune dispunerea arestării preventive." Această modificare recentă a legii reprezintă o evoluție pozitivă și rămâne de observat aplicarea sa practică.

2.2. Prezența suspectului și a inculpatului la înfățisările privind arestarea preventivă

Sumar

• Organele judiciar nu au dreptul de a prezenta un inculpat ca fiind vinovat, iar măsurile de imobilizare fizică (cătușe, cutii de sticlă, cuști ) pot fi folosite numai dacă sunt necesare în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărui caz.

The presentation of suspects and accused persons in hearings on pre-trial detention can have a

significant influence on everyone present in a court room, evoking guilt or a security risk where

restraining measures are used. Although remedies for violations are not specified, it is important for

lawyers to be aware of these standards and to invoke them where there are violations, as this can

impact the defence’s position when challenging PTD in court.

a. Standarde europene

Legislația UE stabilește măsuri specifice pentru păstrarea prezumției de nevinovăție, inclusiv:

• Funcționarilor instanței le este interzis să prezinte inculpatul drept vinovat.

• Măsurile de constrângere fizică (cătușe, separatoare din sticlă, cuști și cătușele de fier pentru

picioare) pot fi utilizate numai dacă sunt cerute de circumstanțele particulare ale fiecărui caz.

• Acestea includ cazurile în care inculpatul:

- prezintă un risc de securitate,

- este probabil să se sustragă,

154 Sahakyan împotriva Armeniei, cerere nr. 66256/11, (Hotărârea din 10 noiembrie 2015), § 29; Teymurazyan împotriva Armeniei, cerere nr. 17521/09, (Hotărârea din 15 martie 2018), § 76.

40

- va încerca să contacteze persoane terțe.

Inculpatul nu trebuie să poarte haine de închisoare în instanță sau în public atunci când acest lucru ar da impresia că este vinovat. Articolul 5 din Directiva privind prezumția de nevinovăție solicită statelor membre să adopte „măsuri adecvate pentru a garanta că persoanele suspectate și acuzate nu sunt prezentate ca și cum ar fi vinovate prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizică” în fața instanței sau în public. După cum se explică pe larg în Articolul 6(2) și în Considerentul 20 din Directivă, măsurile precum cătușele, separatoarele de sticlă, cuștile și cătușele de fier pentru picioare trebuie adoptate în funcție de caz. Deci măsurile de constrângere fizică ar trebui să fie evitate dacă utilizarea lor nu este necesară pentru a împiedica suspecții sau persoanele acuzate să se rănească pe ei înșiși sau pe alții; să distrugă orice bun; să se sustragă; sau să intre în contact cu terți sau cu martori. Această cerință ar trebui interpretată ca impunând o obligație de evaluare a circumstanțelor particulare ale fiecărui caz. Decizia de a adopta astfel de măsuri ar putea fi justificată numai atunci când s-a stabilit că într-un anumit caz există un risc real privind securitatea prezentat de inculpat sau s-a dovedit că există motive serioase de a crede că este probabil ca inculpatul să se sustragă sau va încerca să contacteze persoane terțe.

b. Standardele CEDO Directiva privind prezumția de nevinovăție se bazează pe jurisprudența CEDO, care a confirmat faptul că utilizarea unui doc, a cuștilor metalice sau a separatoarelor din sticlă în timpul unei proceduri judiciare subminează drepturile persoanei acuzate.155 În cazul Svinarenko și Slyadnev împotriva Rusiei, Marea Cameră a reiterat faptul că "ținerea unui

inculpat într-o cușcă metalică în timpul procesului său public înseamnă tratament degradant și

afectează corectitudinea procesului" și a subliniat că "expunerea într-o cușcă în timpul audierilor ar

transmite judecătorilor, care urmau să ia decizii cu privire la răspunderea penală și libertate, o imagine

negativă a acestuia ca fiind atât de periculoas încât este nevoie de o asfel de măsură fizică extremă,

subminând prezumția de nevinovăție". Măsurile de privare de libertate în sala de judecată pot avea

un impact negativ și asupra altor aspecte legate de procesul echitabil "în special a drepturilor

inculpatului de a participa efectiv la proces" și "a primi asistență juridică practică și efectivă". Marea

Cameră a concluzionat că nu a putut găsi "argumente convingătoare potrivit cărora, în circumstanțele

actuale, deținerea unui inculpat într-o cușcă [...] în cursul unui proces este un mijloc necesar pentru a-

l imobiliza fizic, împiedicând evadarea, comportamentul dezordonat sau agresiv, sau pentru a-l proteja

împotriva agresiunii din afară. Această practică poate fi greu de înțeles altfel decât ca un mijloc de

degradare și umilire a persoanei din cușcă.”156

155 Ramishvili și Kokhreidze împotriva Georgiei, cererea nr. 1704/06, (Hotărârea din 27 ianuarie 2009), paragraful 100. 156 Svinarenko și Slyadnev împotriva Rusiei [GC], cererile nr. 32541/08 și 43441/08, (Hotărârea din 17 iulie 2014), §§ 122-139. A se vedea și Urazov împotriva Rusiei, cererea nr. 42147/05, (Hotărârea din 14 iunie 2016), §§ 82-83; Vorontsov și alții împotriva Rusiei, nr. 59655/14 și alte două (Hotărârea din 31 ianuarie 2017), § 31; Insanov v. Azerbaijan, cererea nr. 16133/08, (Hotărârea din 14 iunie 2013), §§ 168-170; Khodorkovskiy și Lebedev, cererile nr. 11082/06 și 13772/05, (Hotărârea din 25 octombrie 2013), §§ 642-648). În ceea ce privește suspectul care se află într-o cușcă metalică într-un centru de arestare preventivă în scopul participării sale prin intermediul unei conferințe video, a se vedea Karachentsev împotriva Rusiei, cererea nr. 23229/11, (Hotărârea din 17 iulie 2018), § 53.