Prezentarea Si Promovarea Unei Unitati de Alimentatie Publica Abuziloae Bogdan
Alimentatie Publica
Transcript of Alimentatie Publica
CURS 1
1. Conexiuni ale sistemului alimentaţie – nutriţie – securitate alimentară
Relaţia dintre aliment-sistem de alimentaţie-nutriţie-securitate alimentară
2. Comportamentul alimentar–factor esenţial în echilibrarea cererii-ofertei de alimente
Importanţa comportamentului alimentar. Mecanisme de reglare ale comportamentului alimentar. Tipologii alimentare. Corelarea cererii cu oferta de alimente
3. Politica Uniunii Europene privind securitatea alimentară
Evoluţia conceptului european de securitate alimentară
4. Politica agricolă comună. Dezvoltarea agroalimentară durabilă
5. Modelul Uniunii Europene de elaborare a politicii alimentare
Conceptul de politică privind securitatea alimentară. Politici structurale. Politici pentru situaţii de urgenţă. Paşii de elaborare a politicii de securitate alimentară
6. Strategii de asigurare a securităţii alimentare
Sisteme alimentare eficiente. Rolul şi responsabilităţile participanţilor diverşi implicaţi în lanţul alimentar
Conexiuni ale sistemului alimentaţie – nutriţie – securitate alimentară
Relaţia dintre aliment-sistem de alimentaţie-nutriţie-securitate alimentară
Industria alimentară
produce alimente de calitate sub aspectul inocuităţii, valorii nutritive, însuşirilor senzoriale şi estetice
utilizează şi transformă materiile prime agroalimentare
Condiţia cea mai importantă la care trebuie să răspundă un produs alimentar
lipsa nocivităţii
din produs util organismului, se transformă într-un pericol pentru sănătatea şi viaţa consumatorului
Inocuitatea produselor alimentare – premisă fundamentală a securităţii alimentare
condiţia principală minimă a asigurării stării de sănătate a populaţiei
consumul unor alimente salubre
contaminarea sau poluarea cu organisme sau cu substanţe chimice - un aliment devine potenţial dăunător pentru om
Cauzele principale care influenţează calitatea igienică a produselor alimentare:
toxicitatea naturală
poluarea fizică
poluarea chimică
poluarea biologică
Valoarea igienică – element esenţial de caracterizare a calităţii produselor alimentare
Iniţial
ambalaje şi mediul spaţiilor de depozitare
Treptat
factori ambientali
solul, apa, aerul
Acţiuni eficiente de prevenire eficiente
cunoaşterea tuturor căilor şi momentelor în care se manifestă un risc potenţial de poluare sau contaminare.
Materiile prime agroalimentare
prima etapă a impactului cu mediul
pot acumula sau conţine prin natura lor diverşi agenţi toxici
!!! evaluarea mecanismelor de transfer şi a persistenţei lor
a doua etapă în care alimentele pot fi expuse impactului de natură fizico-chimică şi microbiologică
procesul de producţie - presupune un mediu mai uşor controlabil
depozitarea, conservarea, transportul, comercializarea stabilirea clară a competenţelor şi responsabilităţilor
!!! existenţa tehnicilor, tehnologiilor şi a instrumentarului necesar de-a lungul întregului lanţ alimentar
Minimizarea încărcăturii de poluanţi şi contaminanţi a mărfurilor alimentare, indiferent de gradul lor de prelucrare, se poate realiza doar în măsura în care agenţii toxici sunt descoperiţi, controlaţi şi limitaţi.
Poluarea naturală a apelor cu substanţe chimice provenite de la diferite industrii !!! contaminarea sau poluarea produselor alimentare (de origine vegetală)
Poluarea industrială a atmosferei cu diferite emanaţii, fum, gaze, aerosoli, praf, vapori, ceaţă
!!! factor de poluare a produselor alimentare de origine vegetală şi animală
Poluarea radioactivă a mediului ambiant/a produselor alimentare este consecinţa exploziilor nucleare, a folosirii radiaţiilor ionizante, a elementelor radioactive şi a energiei nucleare
!!! adoptarea unor măsuri foarte stricte de protecţie şi reglementare
O serie de compuşi devin toxici ca urmare a consumului excesiv
Industria alimentară
să asigure consumatorilor produse cât mai echilibrate din punct de vedere al substanţelor nutritive (glucide, lipide, proteine, substanţe minerale, vitamine)
transformarea materiilor prime alimentare în produse finite atrage, în multe cazuri, şi o scădere a valorii nutritive
este necesar să se acţioneze în sensul îmbogăţirii acestor produse cu vitamine, săruri minerale, proteine.
Cantităţile remanente de substanţe toxice
se regăsesc cel mai adesea sub limita maximă admisă
efectele sinergiei sau potenţării reciproce pe termen mediu-lung sunt imprevizibile - dezechilibre ale metabolismului uman
problema se agravează în cazul apariţiei caracterului intenţionat al insalubrizării alimentelor
Alimentele reprezintă cel mai propice vector al unor riscuri multiple de natură biologică, chimică sau fizică, precum şi al unor importante probleme de ordin nutriţional.
Percepţia consumatorilor evoluează în sensul creşterii inacceptabilităţii faţă de riscurile induse de alimente (cel puţin în ţările dezvoltate), fiind corelată cu accesul şi disponibilitatea unui aport alimentar sănătos şi nutritiv.
Aliment
Consumator
Riscuri nutriţionale(subalimentaţia, supraalimentaţia)
Riscuri chimice(toxine naturale, contaminanţi industriali/
din mediu, reziduuri de substanţe chimice/ambalaje)
Riscuri biologice(agenţi patogeni)
Aliment
Consumator
Aliment
Consumator
Riscuri nutriţionale(subalimentaţia, supraalimentaţia)
Riscuri chimice(toxine naturale, contaminanţi industriali/
din mediu, reziduuri de substanţe chimice/ambalaje)
Riscuri biologice(agenţi patogeni)
Alimentele reprezintă vectorul propice manifestării unor riscuri de contaminare, precum şi al unor riscuri
nutriţionale. Riscurile
Riscuri biologice
agenţii zoonotici care pot pătrunde în lanţul alimentar
agenţi patogeni din alimente
agenţi patogeni care se manifestă în situaţii noi
agenţi patogeni recent asociaţi cu transmiterea unor boli
agenţi patogeni rezistenţi
Riscuri chimice
toxine naturale
contaminanţi industriali sau ai mediului
reziduuri ale substanţelor chimice agricole, ale medicamentelor de uz veterinar, ale dezinfectanţilor
substanţe toxice provenite de la ambalaje sau alte materiale
noile probleme în domeniul toxicologiei: alergiile, disfuncţiile endocrine, mutagenitatea, genotoxicitatea, imunotoxicitatea
Riscuri nutriţionale
subalimentaţia şi supraalimentaţia
deficienţele în micronutrienţi
aport excesiv
Riscul potenţial de creştere a incidenţei bolilor microbiene generate de alimente se poate datora următoarelor cauze:
caracteristicile genetice ale microorganismelor şi adaptabilitatea acestora la schimbările de mediu
evoluţia susceptibilităţii gazdelor faţă de infecţii
modificări ale practicilor agricole, de împerechere a animalelor, transformarea alimentelor, sistemele de distribuţie, modelele de nutriţie sau comportamentele alimentare asociate
intensificarea accentuată a comerţului mondial cu alimente concretizată în răspândirea microorganismelor patogene în afara graniţelor unui stat
Riscurile chimice necesită o evaluare şi o monitorizare continuă, acordându-se o atenţie specială următoarelor elemente:
incidenţa noilor probleme în domeniul toxicologiei: reacţii alergice, genotoxicitate, imunotoxicitate, efecte endocrine;
utilizarea crescândă a noilor surse de ingrediente şi a noilor componente ale produselor alimentare;
modificările datorate prezenţei aditivilor alimentari şi toxinelor.
Factorii tehnologici au un impact major în privinţa riscurilor microbiologice şi chimice
în ţările dezvoltate, operatorii economici în domeniul alimentar explorează permanent noi tehnici de prelucrare şi păstrare
în ţările în curs de dezvoltare, infrastructura de bază şi know-how-ul tehnologic al proceselor sunt insuficiente sau lipsesc
Principalele substanţe toxice din alimente
- reduc sau chiar anihilează inocuitatea acestora
Substanţe antinutriţionale care se găsesc în mod natural în alimente
au capacitatea de a reduce potenţialul nutritiv al hranei consumate
efecte
intervin în digestia proteinelor, micşorând utilizarea acestora de către organism
interferează utilizarea substanţelor minerale, favorizând eliminarea lor
intervin în asimilarea glucidelor (anti-amilaze)
inactivează vitaminele sau diminuează activitatea acestora
cerinţe – găsirea celor mai adecvate procedee tehnologice de inactivare sau îndepărtare
Substanţe cu caracter toxic care se găsesc în mod natural în alimente
aminoacizi şi compuşi înrudiţi cu acţiune toxică, amine biogene şi produşi înrudiţi, metilxantinele, substanţe fenolice, alcaloizi, toxinele din ciuperci otrăvitoare, excesul de vitamina A
efecte
aminoacizii toxici produc încetinirea creşterii şi leziuni ale ţesutului renal
aminele biogene produc leziuni cardiace, acţionează asupra glandei suprarenale, determină creşterea tensiunii arteriale
alcaloizii din plante produc tulburări gastrointestinale, vomă, diaree, leziuni hematolitice
toxinele din ciupercile otrăvitoare produc tulburări nervoase, vomă, diaree şi decesul
Cerinţe - diferite tratamente tehnologice
Produşi toxici care contaminează sau se formează în produsele alimentare, în procesele de conservare şi prelucrare
nitrozaminele, hidrocarburi policiclice condensate, azotaţi şi azotiţi
nitrozaminele se formează în produsele alimentare în timpul unor tratamente termice: prăjire, frigere, afumare - derivate din carne prelucrată cu azotaţi şi azotiţi, băuturi nealcoolice, bere, făină, uleiuri vegetale, brânzeturi.
compuşi chimici cu o toxicitate slabă sau medie, însă cu un potenţial cancerigen extrem de ridicat.
Azotaţii şi azotiţii
Azotaţii
ca atare au o toxicitate redusă
folosiţi în conservarea alimentelor, au acelaşi efect cu clorura de sodiu
se regăsesc în cantităţi mici în alimente drept conţinut natural, dar cantitatea existentă poate creşte până la niveluri periculoase prin acţiunea reducătoare a microorganismelor asupra azotaţilor.
Azotiţii au efect methemoglobinizant
efectele toxice şi chiar moartea survin mai ales la copii, ca urmare a consumului de pireuri de legume care conţin cantităţi mari de azotaţi
au acţiune iritantă asupra tubului digestiv, producând congestii şi hemoragii, creşterea tensiunii arteriale şi au un efect puternic hepatotoxic, determinând leziuni hepatice.
Hidrocarburile policiclice aromate
poluarea aerului este una din cele mai importante căi de contaminare: gazele, praful, particulele de funingine dispersate de curenţii de aer afectează cerealele, legumele, fructele.
există încărcare mai mare la produsele vegetale comparativ cu cele de origine animală
tehnologia de afumare şi mai ales tehnologia producerii şi purificării fumului au o importanţă deosebită în fenomenul de poluare.
Micotoxinele
metaboliţi ai mucegaiurilor, care au capacitatea de a modifica structuri biologice anormale, cu efecte degradante atât la om, cât şi la animale
contaminarea cu micotoxine a produselor alimentare este condiţionată de temperatură şi umiditate
infectarea cu spori de mucegai poate avea loc în câmp, în timpul recoltării, condiţionării, depozitării sau distribuţiei.
nu declanşează o imunoreacţie şi rezistă la diferitele procese tehnologice utilizate în industria alimentară
!!! se recomandă prevenirea dezvoltării mucegaiurilor prin curăţenie şi dezinfectare, precum şi stabilirea limitelor maxime admisibile pentru aflatoxine la produsele importate din ţările tropicale şi subtropicale.
Pesticidele
Contaminarea poate fi
directă, prin tratamentul unor materii prime vegetale care se consumă direct
indirectă prin intermediul dozelor reziduale din sol, apă, aer sau prin transferul pesticidelor la animale, respectiv la materiile prime de origine animală prin intermediul furajelor şi apei.
În prezent, se constată că pe plan mondial un număr din ce în ce mai mare dintre cele mai frecvent cumpărate produse alimentare, consumate sub formă naturală sau după prelucrare industrială, sunt contaminate cu doze apreciabile de reziduuri de pesticide
reziduurile au fost decelate chiar şi în produsele dietetice sau destinate hranei copiilor.
În general, pesticidele din produsele alimentare nu se regăsesc în alimente la niveluri care cauzează intoxicaţii acute
având însă în vedere permanenta lor acţiune asupra organismului uman, ele pot provoca intoxicaţii cronice, având efecte alergice, neurotoxice, teratogene, cancerigene.
!!! deosebită importanţă prezintă atât măsurile practice împotriva prezenţei lor în alimente, cât şi stabilirea consumului zilnic de pesticid admisibil pentru om şi a nivelurilor maxime admisibile ale reziduurilor de pesticide.
fac obiectul cercetării şi reglementării la nivelul organismelor internaţionale (Comisia Codex Alimentarius), care propun standarde cu caracter de recomandare, fundamentate ştiinţific, în vederea adoptării de către statele lumii.
Metale grele şi metaloizi cu potenţial toxic
consecinţă a
folosirii de insecticide şi fungicide ce conţin aceste elemente chimice în compoziţia lor,
poluării apelor interioare sau a mărilor şi oceanelor în care trăiesc diferite specii de animale acvatice,
folosirii unor utilaje neadecvate în procesele tehnologice,
depozitării produselor în recipiente metalice
tratării animalelor şi a consumului de apă sau furaje contaminate.
Poluarea cu metale grele de densitate mare şi cu metaloizi toxici - apa, aerul, alimentele constituind frecvent căi de încărcare a organismului datorită procesului intensiv de industrializare.
Poluarea produselor vegetale prin intermediul apei se face fie prin folosirea la irigaţii a apelor reziduale poluate, fie prin intermediul pulberilor emise de industriile prelucrătoare sau de industriile generatoare de energie.
Alimentele de origine animală sunt poluate de regulă prin consumul de furaje poluate sau prin capacitatea lor selectivă de a concentra din mediu astfel de poluanţi.
Acţiunea metalelor toxice asupra organismului uman depinde de natura poluantului, dar şi de gradul de expunere
Toxicitatea este condiţionată de
frecvenţa şi importanţa aportului
natura alimentului (conţinutul acestuia în proteine şi lipide)
condiţia fiziologică a organismului atacat (sex, vârstă), organismele tinere fiind mai vulnerabile
pătrunse în organismul uman, ele determină apariţia unor intoxicaţii specifice, sau, în anumite situaţii, îşi manifestă potenţialul cancerigen, teratogen sau embriotoxic
!!! Având în vedere toxicitatea metalelor grele, normele internaţionale şi naţionale preconizează limite maxime admisibile metale grele în alimente, precum şi în materiile prime folosite la prelucrarea şi fabricarea acestora.
Aditivii alimentari
utilizarea aditivilor se face pe principiul substanţelor admise
tipul aditivilor permişi şi nivelul dozelor zilnice admisibile fac obiectul reglementărilor la nivel naţional şi internaţional
toţi aditivii sunt testaţi din punct de vedere toxicologic, cu scopul de a stabili cantitatea zilnic tolerabilă pentru persoanele care consumă zilnic, pe termen lung, produse conţinând aditivi.
pentru fiecare substanţă este necesar să se stabilească criteriile de puritate obligatorii, deoarece există posibilitatea ca aditivul să nu aibă caracter toxic, dar impurităţile pe care le conţine să se caracterizeze printr-o toxicitate ridicată
nu sunt admişi dacă efectul dorit poate fi obţinut prin alte metode de fabricaţie satisfăcătoare din punct de vedere tehnic sau economic
Utilizarea aditivilor alimentari
implică un anumit risc determinat de efectele toxice pe care aceştia le pot exercita, în condiţiile în care
industria înclină către folosirea lor pe scară cât mai largă
consumatorii sunt din ce în ce mai avizaţi cu privire la efectele lor nocive de tip cancerigen, teratogen, embriotoxic.
se studiază permanent efectele aditivilor alimentari, însă impactul acestora nu este încă suficient cercetat prin prisma sinergiei şi a potenţării pe termen lung a implicaţiilor asupra sănătăţii.
unii consumatori suferă de alergii alimentare
etichetarea corespunzătoare - în particular - şi reglementarea adecvată, restrictivă, respectarea unor condiţii de natură cultural-religioasă
Microorganismele patogene producătoare de boli sau parazite
pot pătrunde în organismul uman prin apă, produsele alimentare, contactul direct cu persoane infectate sau cu obiecte folosite de aceste persoane
microorganismele patogene acţionează asupra organismului uman prin toxinele (exotoxine, endotoxine) pe care le secretă
gradul de patogenitate foarte variabil se exprimă prin incidenţa îmbolnăvirilor, gravitatea îmbolnăvirilor şi frecvenţa deceselor
din cauza microorganismelor patogene, consumatorul de produse alimentare poate contacta fie o boală microbiană transmisibilă de la animale (ex.: tuberculoza, antrax, bruceloza, colibaciloza, febra aftoasă), fie o toxiinfecţie alimentară
Ambalajele din material plastic
Folosirea materialelor plastice în industria alimentară comportă riscul de a transfera substanţe toxice potenţial prezente în acestea
în procesul de fabricaţie a unor materiale plastice se utilizează stabilizatori pe bază de Pb, Cd, Sn, Ba - substanţe nocive pentru organism
substanţele toxice pot proveni din plastifianţii utilizaţi pentru a mări stabilitatea peliculei de plastic
cedarea unor compuşi ai materialelor plastice în alimente depinde de natura substanţei plastice şi a alimentului, dar şi de durata şi condiţiile de păstrare a alimentelor
!!! Pentru a admite utilizarea unui material plastic în sectorul alimentar, în conformitate cu aceste principii, se cere ca acesta să nu cedeze substanţe toxice sau, într-o anumită limită, substanţe netoxice în condiţii standard.
Antibiotice şi hormoni de creştere
tendinţa de a administra antibiotice şi hormoni în hrana animalelor în scopuri zooeconomice, în scop profilactic sau de tratament, încorporarea accidentală şi adăugarea de antibiotice pentru conservarea produselor au amplificat posibilităţile poluării alimentelor de origine animală
!!! Organismele abilitate desfăşoară în mod regulat evaluări în vederea punerii în evidenţă a prezenţei lor în hrana umană. Unele state au interzis folosirea hormonilor de creştere lor şi importurile de produse de origine animală obţinute de la animale tratate cu aceste substanţe.
PROBLEME NOI ALE ALIMENTAŢIEI MODERNE
Industria alimentară se preocupă permanent de găsirea unor produse, servicii şi procedee noi care să ofere avantaje cantitative, calitative şi economice comparativ cu cele deja existente.
Generalizarea lor în cadrul producţiei şi consumului trebuie sa ţină permanent seama de imperativele securităţii alimentare.
Modificarea alimentelor pe cale genetică
ingineria genetică serveşte măririi valorii nutritive a alimentelor, combaterii bolilor la animale, combaterii foametei, creşterii productivităţii şi reducerii folosirii pesticidelor în agricultură
promotorii vehiculează însă în mod exclusiv avantajele
ingineria genetică serveşte creşterii producţiei şi implicit a profiturilor, motiv pentru care se investesc milioane de dolari în publicitate şi campanii de educaţie publică
oponenţii susţin în mod argumentat următoarele efecte negative
scăderea valorii nutritive, creşterea toxicităţii, reacţii alergice, rezistenţa la antibiotice, cazuri de îmbolnăviri, mutaţii ireversibile asupra mediului
în Statele Unite există o indiferenţă mult mai mare faţă de utilizarea OMG (organisme modificate genetic), în Europa rezistenţa pare să se extindă
Alimentele iradiate
domeniu încă controversat
vizează patru direcţii: conservarea, sterilizarea, controlul încolţirii, coacerii şi al dăunătorilor şi controlul bolilor provocate de alimente
studiile asupra consumatorilor au relevat o atitudine reticentă privind siguranţa lucrătorilor în domeniu şi a mediului, aceasta contribuind la reticenţa faţă de construcţia şi utilizarea facilităţilor pentru iradierea alimentelor
Dezechilibrul nutriţional – expresie a insecurităţii alimentare
Dacă dezechilibrul alimentar (în plus sau în minus) depăşeşte anumite limite şi se prelungeşte în timp, starea de sănătate este subminată şi pot apărea stări patologice numite generic boli de nutriţie, malnutriţie sau distrofii
unele sunt consecinţa insuficienţei substanţelor nutritive: slăbirea distrofică proteică, hipo- şi avitaminozele, rahitismul, pelagra, anemiile nutriţionale, guşa endemică etc
pe plan mondial, alimentaţia omului modern nu corespunde noilor solicitări ale ambientului
creşterea ponderii populaţiei urbane - dependentă de produsele industrializate - a generat creşterea consumului de alimente cu grad ridicat de prelucrare tehnologică
foame absolută
lipsa cantitativă şi calitativă a produselor alimentare necesare organismului uman pentru asigurarea unui minimum energetic pentru menţinerea echilibrului vital
în termeni cantitativi, foamea absolută se poate exprima prin numărul minim de calorii pe care le consumă organismul uman în timp de 24 ore
foame ascunsă (specifică)
lipsa unor elemente nutritive de bază din alimentaţia zilnică a individului (ex.: foamea de proteine, minerale, vitamine)
se exprimă în termeni calitativi, prin numărul de calorii de origine animală, precum şi prin insuficienţa elementelor nutritive – cum ar fi proteinele, glucidele, lipidele, sărurile minerale, vitaminele etc., care compun aportul de alimente ale unei persoane în timp de 24 de ore
Sistemul de reglare a stării nutritive asigură continuitatea şi eficienţa procesului de hrănire a organismului
alterarea poate cauza o stare de malnutriţie care apare atunci când nu se satisfac cerinţele cantitative şi calitative de nutrienţi
pentru a îndeplini cerinţele organismului, nutrienţii trebuie
să fie prezenţi în hrană în formă disponibilă şi într-un raport cantitativ optim
să fie bine absorbiţi la nivel intestinal
să fie utilizaţi la nivel celular
când una din aceste condiţii nu se verifică, apare malnutriţia.
Malnutriţia constă deci într-un dezechilibru – deficienţă sau exces – în aportul de elemente nutritive, îmbrăcând următoarele forme:
Foametea
reprezintă forma cea mai gravă întrucât numărul celor afectaţi este cel mai probabil subestimat, fiind calculat pe baza unor metode care nu iau în calcul distribuţia inegală a alimentelor
Supraalimentaţia
este forma cea mai răspândită astăzi,
numărul de persoane supraponderale rivalizează cu cel al persoanelor subponderale
starea se datorează unui val de supraconsum iniţiat de ţările dezvoltate, conducând la niveluri apreciabile de obezitate în toate ţările în curs de dezvoltare (inclusiv în ţările unde foametea persistă), generând riscuri considerabile asupra sănătăţii
Consum inadecvat de vitamine şi minerale
populaţia afectată de această formă se suprapune parţial cu primele două categorii
cauzele rezidă în lipsa varietăţii alimentare, care conduce la cantităţi insuficiente de microelemente
Subnutriţia
o stare nutriţională de carenţă proteică, parţial calorică şi avitaminoză, pe fondul unei alimentaţii monotone bazate pe fierturi de legume (cartofi), turte din cereale etc
este pusă pe seama sărăciei în cazul unor populaţii izolate, dar ea apare chiar în ţări bogate la persoanele alcoolice, dependente de droguri sau la pături foarte sărace
starea prelungită de subnutriţie îi afectează şi pe adulţi; efectele subnutriţiei la adulţi pot fi clasificate astfel:
scăderea longevităţii, mai ales în lipsa unor tratamente medicale
carenţa protein-calorică; are incidenţa cea mai ridicată şi apare sub forme clinice diverse
anemii nutriţionale, dintre care cea mai cunoscută este cea feriprivă; există anemii cauzate de carenţa de vitamine sau minerale
Schimbările care au generat situaţiile de foamete, supraalimentaţie şi aportul necorespunzător de microelemente au fost corelate cu modificările obiceiurilor alimentare, pe măsură ce alimentaţia tradiţională este înlocuită cu alternative mai puţin hrănitoare:
înlocuirea vechii practici a hrănirii copiilor la sân cu alternative „moderne”,
creşterea semnificativă a consumului de grăsimi şi zahăr faţă de nivelurile anterioare,
reducerea consumului de glucide complexe şi a cerealelor integrale în favoarea cerealelor prelucrate,
globalizarea culturii fast-food dincolo de ţările industrializate.
În prezent predomină tendinţa de a mânca aproape exclusiv „după plac”
Factorii principali sunt cei socio-economici, psihologici, culturali, religioşi.
Alimentaţia necorespunzătoare, dezechilibrată există sub forme diverse în toată lumea, indiferent de nivelul de dezvoltare a economiei. Ea se manifestă fie printr-o alimentaţie redusă, concretizată în consumuri insuficiente de produse necesare satisfacerii nevoilor energetice sau nutritiv-biologice ale organismului, ceea ce conduce la o stare precară a sănătăţii, fie printr-o alimentaţie excesivă, iraţională.
Cauzele supraalimentaţiei şi consumului de alimente inadecvate
absenţa sau inconsistenţa reglementărilor alimentare,
lipsa unui minim de îndrumări alimentare pentru consumatori,
creşterea disponibilităţii alimentelor,
stimularea apetitului înnăscut pentru alimente grase şi dulci,
discrepanţa între bugetele de publicitate ale firmelor şi cele ale organismelor guvernamentale.
Strategiile „inteligente” de marketing utilizate – incluzând „supradimensionarea” porţiilor de produse fast-food cu un adaos minim de preţ, în timp ce unele studii de comportament au arătat că oamenii mănâncă mai mult din ambalaje de dimensiuni mai mari – fac ca, în cele mai multe ţări, eforturile în direcţia educaţiei alimentare să fie lipsite de impact.
Modalităţile de intervenţie
presupun abordări eficiente ale educaţiei alimentare
pot include
tehnici de învăţare „directă” organizate în instituţiile de învăţământ,
popularizarea alimentelor sănătoase,
inscripţionarea unor date nutriţionale verificate de o autoritate independentă,
inscripţionarea unor avertismente pe eticheta alimentelor nesănătoase,
reglementarea informaţiilor nutriţionale despre alimentele dăunătoare şi pentru reclamele adresate copiilor,
citirea etichetelor nutriţionale, instruirea adecvată a cadrelor sanitare în poziţii-cheie – care pot educa pacienţii,
campanii de masă sponsorizate de guvern,
elaborarea de îndrumări/ghiduri alimentare la nivel naţional,
abordări eficiente ale educaţiei alimentare etc.
Aspecte actuale ale relaţiei alimentaţie-sănătate pe plan mondial
Alimentele trebuie să asigure şi o stare bună a sănătăţii
astăzi pare să-şi fi pierdut din importanţă, fapt demonstrat de structura necorespunzătoare a alimentaţiei moderne (exces de junk-food, fast-food, băuturi răcoritoare şi alcoolice, combinaţii necorespunzătoare, orar haotic etc.)
deşi informaţiile abundă, alimentele nu mai sunt utilizate (şi) ca factori de protecţie, ci servesc în principal satisfacerii simţului gustativ, de multe ori actul alimentar survenind ca un gest mecanic, automat, lipsit de semnificaţii – cu excepţia celor sociale
toate statele trebuie să acţioneze pentru prevenirea bolilor cronice prin sprijinirea hrănirii sănătoase şi a unei vieţi active
Recomandările specifice asupra dietei includ
limitarea grăsimilor la 15-30% din necesarul energetic şi a grăsimilor saturate la maxim 10%.
glucidele să furnizeze cea mai mare parte a necesarului energetic (55-75%), glucidele adăugate - sub 10%, iar proteinele 10-15%.
aportul zilnic de sare (care trebuie să fie iodată) trebuie restricţionat la mai puţin de 5 g/zi,
consumul de fructe şi legume trebuie să depăşească 400 g.
Activitatea fizică este considerată un factor-cheie în determinarea necesarului energetic zilnic, contribuind la echilibrul energetic şi controlul greutăţii.
Zilnic, o oră de activitate cu intensitate moderată este considerată necesară pentru menţinerea sănătăţii.
Recomandările urmăresc prevenirea bolilor cronice
Obezitatea
Diabetul
Bolile cardio-vasculare
Cancerul
Osteoporoza şi fracturile osoase
Boli dentare
Raportul asupra sănătăţii mondiale realizat de OMS
factori de risc pentru sănătate
malnutriţia energo-proteică în cazul copiilor
apa şi igiena
lipsa alăptării materne
alcoolul şi tutunul
supraponderalitatea
riscuri de mediu
riscuri ocupaţionale
Factorii de risc asociaţi – direct sau indirect - alimentaţiei şi nutriţiei, efectele lor
Subnutriţia mamei şi copilului
Subponderalitatea
Deficienţa de iod
Deficienţa de fier
Deficienţa vitaminei A
Deficienţa de zinc
Lipsa alăptării materne
Alţi factori legaţi de alimentaţie şi activitatea fizică
Hipertensiunea arterială
Nivelul ridicat al colesterolului
Obezitatea şi supraponderalitatea
Aportul redus de fructe şi legume
Consumul de alcool
Caracterul necorespunzător al apei şi igienei
CURS 2
Importanţa comportamentului alimentar
Mecanisme de reglare ale comportamentului alimentar
Tipologii alimentare
Corelarea cererii cu oferta de alimente
Comportamentul alimentar
ansamblul reacţiilor de răspuns faţă de stimulii interni sau externi, care reclamă aportul de alimente sau întreruperea actului alimentării,
cuprinde o serie de reacţii reflexe, înnăscute (instincte), precum şi reacţii câştigate în cursul vieţii prin experienţă.
plăcerea pe care o conferă consumarea produsului
calităţile senzoriale, afectivitatea, comportamentul emoţional
aprecierea şi selectarea alimentelor
preferinţa crescândă a consumatorilor pentru produsele rafinate
răspunsul industriei alimentare – orientarea producţiei spre crearea pe scară largă de alimente cu un înalt grad de prelucrare, dar mai puţin nutritive şi chiar dezechilibrate.
preferinţa pentru pâinea albă
preferinţa pentru gustul dulce
Toate cele cinci simţuri fundamentale (văzul, auzul, mirosul, gustul şi sensibilitatea tactilă) sunt implicate în determinismul comportamentului alimentar.
Conformându-se facultăţilor şi mecanismelor înnăscute şi adaptându-se la schimbările mediului, comportamentul va determina un anumit aport energetic şi de principii nutritive într-o anumită proporţie şi structură, ceea ce conduce la două situaţii posibile:
dirijarea în mod raţional consumul în funcţie de nevoile organismului,
conform unor norme demonstrate ştiinţific
devierea consumului către un dezechilibru acceptat
datorită impulsului satisfacerii unei nevoi interioare (aspectul hedonic).
factorul social - calitatea şi cantitatea alimentelor exprimă în mod subtil „poziţia socială” a consumatorului
alimentele furnizează
principiile nutritive necesare activităţii organismului
motivarea actului alimentar are la bază
factorii metabolici, fiziologici
factorii hedonici, psihologici şi sociali
impact decisiv în alimentaţia modernă
!!! Calitatea hedonică a alimentului dobândeşte dimensiuni importante prin forţa cu care poate induce o creştere a consumului împotriva raţiunii
control comportamentului alimentar
guvernează aportul şi cheltuiala energetică este extrem de complex
implicând numeroase sisteme de siguranţă
principalele instrumente cu care operează centrii nervoşi sunt apetitul, foamea şi senzaţia de saţietate, importante în special în situaţii de suficienţă alimentară
aportul de alimente este discontinuu, depinzând, de regulă, de factori sociali (program de lucru), independenţi de nevoile organismului
Noile condiţii de viaţă şi de muncă au modificat mult trebuinţele nutritive ale populaţiei
înlocuirea forţei omului prin maşini
dezvoltarea mijloacelor de transport
generalizarea confortului în familie şi la locul de muncă
facilitatea şi multiplicarea mijloacelor de comunicaţie
urbanizarea
scăderea cheltuielii de energie
mărirea solicitării nervoase
Omul a acţionat profund asupra alimentelor
industria alimentară pune la dispoziţia consumatorilor un bogat sortiment de produse mult modificate faţă de materiile prime naturale utilizate în mod tradiţional
ca rezultat al prelucrărilor, se realizează dezechilibre prin concentrarea unor componente nutritive şi îndepărtarea sau distrugerea altora.
!!! Omul nu se poate orienta exclusiv după capacitatea instinctivă de adaptare a consumului de alimente la nevoile sale nutritive, ci trebuie să înveţe să se hrănească şi să-şi formeze un comportament alimentar corect.
Oferta de produse alimentare
grupe de alimente
cunoaştere
asociere lor corecte şi convenabile din punct de vedere
economic
conform cerinţelor de ordin nutriţional şi socio-economic ale consumatorilor.
Piramidele alimentare
reprezentările grafice sunt diverse, orientările utilizează metode similare în prezentarea conceptului modelului alimentar ideal
oferă o selecţie a opţiunilor alimentare (pe grupe de alimente), alături de cantităţile zilnice necesare unei sănătăţi optime.
există similitudini între ilustrări, în ciuda diferenţelor culturale dintre modelele alimentare; grupele includ: cereale, legume, fructe, carne, lapte şi lactate, grăsimi şi zaharuri
diferenţe apar la nivelul grupelor: grăsimi, zaharuri, legume şi fructe, lapte şi produse lactate.
grupe suplimentare, alături de categorizarea unor alimente cum sunt: leguminoase, oleaginoase contribuie la accentuarea diferenţelor
orientările din China, Suedia, Germania şi Portugalia nu includ zahărul în grupa „zaharuri şi grăsimi”
unele reprezentări nu includ deloc grupa „zaharuri şi grăsimi” (ex. Mexic)
fructele şi legumele sunt grupate împreună în cadrul orientărilor din Canada, Anglia, China, Coreea, Portugalia şi Mexic, în timp ce în alte state ele apar grupate independent
singura ţară în care grupa laptelui şi produselor lactate lipseşte este Filipine, întrucât acolo laptele nu constituie o componentă tradiţională a hranei, fiind încadrat în grupa proteinelor
orientările suedeze şi germane conţin o grupă suplimentară; suedezii au separat cartofii şi rădăcinoasele de grupa legumelor principale, întrucât acestea formează baza unei alimentaţii nutritive şi puţin costisitoare, cu recomandarea suplimentării lor cu alte legume
Germania este singura ţară care a propus o grupă de alimente fluide (băuturi)
Porto Rico includ apa în ilustraţii şi recomandări datorită climatului tropical
deşi leguminoasele se încadrează, de regulă, în grupa cărnii, datorită conţinutului ridicat de proteine, Suedia, Germania şi Australia le-au inclus în grupa legumelor datorită conţinutului în vitamine, minerale şi fibre
ghidul SUA le clasifică diferenţiat în grupa legumelor sau în grupa cărnii
ghidul chinez le include în grupa laptelui şi produselor lactate
oleaginoasele se clasifică diferit, în funcţie de importanţa acordată proteinelor sau grăsimilor.
Recomandări cantitative
pentru fiecare categorie de alimente sunt recomandate cantităţile specifice sau se oferă sfaturi generale (porţii)
comparaţia recomandărilor conţinute în diverse ghiduri alimentare arată că aportul total sugerat pentru fiecare grupă de alimente nu înregistrează diferenţe semnificative între ţări, dacă se iau în considerare numărul şi mărimea porţiilor
recomandările cantitative utilizează unităţi de măsură exprimate în porţii, grame etc.
Filipine, Portugalia, Mexic, Germania şi Suedia evită sugestiile cantitative datorită dificultăţilor de interpretare
piramida filipineză utilizează cuvinte sugestive legate de proporţie şi frecvenţă
recomandările portugheze definesc cantităţile aproximative pentru numai 5 grupe de alimente, proporţia fiind exprimată procentual
Suedia acordă importanţă varietăţii, recomandând ca alegerea să ia în considerare toate cele 7 grupe zilnic
cele mai multe ţări recomandă consumul ridicat de cereale, legume şi fructe concomitent cu un aport redus de carne, lapte şi produse lactate
alimentaţia cu un conţinut ridicat de proteine este considerată ca un model favorabil sănătăţii
alimentaţia zilnică a individului este puternic marcată de modă, factori de stres, considerente hedonice şi sociale aportul zilnic
deficitul unor principii esenţiale
excesul dăunător al unor elemente
nutriţie echilibrată
evitată absolutizarea comparaţiei cu normele biologice
Importanţa majoră a normelor de nutriţie ale populaţiei derivă din aceea că ele
sunt utilizate în fundamentarea politicilor alimentare şi nutriţionale
servesc la evaluarea volumului şi structurii necesarului în alimente, respectiv a resurselor agroalimentare necesare pentru a fi transformate în alimente direct ingerabile, dar şi a volumului şi structurii nutrienţilor necesari
!!! Oferta de produse alimentare nu are ca resorturi doar cauze ce ţin de agricultură şi producţie, importuri, distribuţie, cerinţe economice, modă, obiceiuri şi tradiţii, ci trebuie să se orienteze în funcţie de cerere, de cerinţele nutriţionale ale populaţiei de referinţă.
Normele de consum trebuie considerate orientative
nu trebuie ignorate
trebuie examinate cu prudenţă, în funcţie de condiţiile concrete din mediul respectiv
Conform experienţei mondiale, optimizarea structurii aportului alimentar în raport cu necesităţile fiziologice ale omului contemporan nu se poate realiza numai pe seama unei simple creşteri a disponibilităţilor de produse alimentare cu valoare nutritivă ridicată.
Înţelegerea şi soluţionarea securităţii alimentare la nivel global, naţional şi familial impune o distincţie clară între două noţiuni fundamentale
cererea nominală (potenţială) a populaţiei
cererea solvabilă, care exprimă posibilitatea efectivă a populaţiei de a avea acces la bunurile alimentare necesare
Situaţia derivă din existenţa în ţările dezvoltate a unor importante excedente de produse agroalimentare (ex.: cereale), care nu pot fi vândute pe piaţa internaţională din cauza insuficienţei solvabilităţii cererii populaţiei din ţările în dezvoltare care se confruntă cu lipsa veniturilor
Unele ţări în dezvoltare (ex.: India), confruntându-se cu problema foametei, exportă totuşi produse agroalimentare datorită lipsei solvabilităţii propriei populaţii.
În condiţiile creşterii cererii nominale, cererea solvabilă a populaţiei (puterea de cumpărare) – datorită veniturilor insuficiente şi/sau preţurilor ridicate – nu a evoluat în acelaşi ritm cu necesarul de alimente, ceea ce a generat INSECURITATEA ALIMENTARĂ a populaţiei pe întinse zone ale planetei.
Pentru a evidenţia tendinţele din evoluţia consumului alimentar, în diferite tipuri de ţări, pe baza studierii datelor empirice, au fost construite 5 subtipologii ale consumului fizic pe elemente componente şi evoluţia probabilă a acestora
produse făinoase (cereale+cartofi)
grăsimi animale
grăsimi vegetale
glucide
proteine de origine animală
Ţările subdezvoltate - consum insuficient şi o penurie în aportul alimentar a tuturor celor 5 grupe de trofine principale, se confruntă cu foamea absolută şi foamea specifică.
În ţările în dezvoltare - tendinţă de creştere a consumului/locuitor şi de modificare a structurii trofinelor în sensul diminuării ponderii celor cu valoare nutritivă scăzută.
În cazul ţărilor dezvoltate - tendinţă de creştere uşoară a consumului caloric/locuitor şi o îmbunătăţire continuă a structurii acestuia în favoarea elementelor cu valoare nutritivă ridicată.
În ţările cu un nivel înalt de dezvoltare - tendinţă de stabilizare a consumului caloric, o limitare a consumului unor alimente cu valoare nutritivă ridicată şi stabilizarea consumului de cereale.
SISTEME DE INDICATORI PRIVIND SECURITATEA ALIMENTARĂ
Indicatorii valorici ai consumului populaţiei
prezinta sintetic volumul şi structura consumului de bunuri şi servicii prin evaluarea acestora în expresie bănească
cei mai utilizaţi indicatori valorici ai consumului populaţiei sunt:
cheltuieli totale de consum
structura consumului
cheltuieli totale pentru consumul alimentar
cheltuieli totale pentru mărfuri nealimentare
cheltuieli pentru plata serviciilor
exemplu, în ţara noastră
cheltuieli produse alimentare: 55,8%
cheltuieli mărfuri nealimentare: 23,5 %
cheltuieli pentru plata serviciilor: 20,7%
Indicatorul „cheltuieli totale de consum”
ansamblul cheltuielilor efectuate de populaţie pentru necesităţile de consum curent (produse alimentare, mărfuri nealimentare şi servicii), precum şi contravaloarea consumului uman de produse agroalimentare din resursele proprii ale gospodăriei.
Structura consumului populaţiei
indicator inclus în rândul indicatorilor valorici, deşi este exprimat în procente
se determină utilizând mărimile relative de structură - prin calcularea ponderii fiecărei grupe de bunuri şi servicii consumate în totalul consumului populaţiei :
Cea mai utilizată defalcare a consumului populaţiei pe grupe de bunuri şi servicii este următoarea:
consumul alimentar şi băuturi;
îmbrăcăminte şi încălţăminte;
locuinţe şi înzestrarea cu bunuri;
medicamente şi îngrijire medicală;
transport şi telecomunicaţii;
cultură, învăţământ şi educaţie;
alte cheltuieli de uz personal.
Cheltuieli totale pentru consumul alimentar
ansamblul cheltuielilor băneşti şi în natură aferente acoperirii necesităţilor alimentare ale unei gospodării sau unei persoane, într-o anumită perioadă de timp
Indicatorii consumului în unităţi naturale
consumul total al unui produs şi consumul pe locuitor, ultimul fiind cel mai des utilizat în caracterizarea consumului populaţiei, având o relevanţă mult sporită mai ales în comparaţiile internaţionale.
Consumul mediu anual de produse alimentare pe o persoană care s-a alimentat reprezintă cantităţile medii de produse alimentare intrate în alimentaţia unei persoane, indiferent de provenienţa produselor şi de locul în care se consumă (gospodărie sau unităţi de alimentaţie publică).
se calculează pentru principalele produse alimentare:
carne şi produse din carne (în echivalent carne proaspătă), în kg;
lapte şi produse din lapte (în echivalent lapte), în litri;
zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr), în kg;
cartofi, în kg;
legume şi produse din legume (în echivalent legume), în kg;
fructe şi produse din fructe (în echivalent fructe), în kg;
produse din cereale (în echivalent făină), în kg.
Consumul mediu anual de produse alimentare pe un locuitor (disponibilul de consum alimentar)
cantităţile de produse alimentare disponibile a fi consumate de o persoană în perioada de referinţă.
Consumul mediu de produse alimentare exprimat în calorii şi factori nutritivi pe o persoană care s-a alimentat
corespondentul în calorii şi unele elemente nutritive (proteine, lipide, glucide) al produselor alimentare intrate în alimentaţia unei persoane, într-o anumită perioadă de timp (de regulă o zi).
consumul zilnic/persoană se determină pe baza datelor privind consumul produselor alimentare în unităţi naturale şi a tabelei de compoziţie a produselor alimentare:
permite atât cunoaşterea nivelului structurii calitative şi dinamicii consumului populaţiei, cât şi gradul de apropiere de normele fiziologice optime.
Coşul minim de consum reprezintă ansamblul produselor alimentare, nealimentare şi serviciilor necesare unei persoane sau unei gospodării pentru atingerea unui nivel minim de trai.
cuprinde cantităţile minime necesare din principalele bunuri şi servicii, cheltuielile pentru procurarea acestora, precum şi cele implicate de plata altor bunuri şi servicii necesare consumului minim, în expresie valorică
constituie un important instrument de fundamentare a unor componente ale politicii sociale (ex.: salariul minim pe economie, pensia minimă de asigurări sociale etc.) fiind relevant, în primul rând, sub aspectul nivelului cheltuielilor pe care le presupune acoperirea acestuia
Construcţia coşului minim şi evaluarea acestuia se bazează, în principal, pe informaţiile referitoare la consumul efectiv al populaţiei
cercetări multifuncţionale
se iau în calcul datele privind consumul efectiv al cheltuielilor gospodăriilor situate în zona pragului de sărăcie (stabilit la un nivel procentual dat – ex.: 60% din cheltuielile medii de consum realizate de ansamblul gospodăriilor).
Indicatorii securităţii alimentare
indicatorii cererii de consum alimentar,
indicatorii ofertei de produse agroalimentare (disponibilităţi alimentare),
indicatorii consumului alimentar,
indicatorii entropiei alimentare (insecurităţii alimentare),
indicatorii de reglare a dezechilibrelor demo-alimentare,
indicatorii sintetici ai securităţii alimentare.
I. Indicatorii cererii de consum alimentar al populaţiei
indicatorii cererii potenţiale
indicatorii cererii solvabile a populaţiei
indicatorii cererii finale a populaţiei (cheltuielile probabile)
indicele preţurilor produselor agroalimentare în perioada curentă şi perioada de bază
indicele costului întreţinerii alimentare (arată modificările medii ale preţurilor produselor alimentare cumpărate de populaţie în perioada curentă faţă de perioada de bază)
elasticitatea cererii de produse alimentare (se poate determina în funcţie de venit, dimensiunea familiei, preţ sau de preţul altor produse alimentare conexe)
indicele puterii de cumpărare a banilor
indicatorii normelor de consum alimentar convenţional exprimă cantitatea de bunuri alimentare în kcalorii necesare pentru întreţinerea şi asigurarea echilibrului biologic al unei persoane într-o anumită perioadă de timp (de regulă 24 de ore)
indicatorii raţiilor de consum exprimate în unităţi fizice de consum, necesare pentru întreţinerea organismului uman într-un anumit interval de timp (de regulă 24 de ore)
II. Indicatorii ofertei de produse alimentare
normă de teren arabil ce revine pe o persoană sau prin nr. de persoane ce revine la o unitate de teren arabil
producţia agricolă vegetală şi animală alimentară pe un locuitor exprimate în unităţi fizice, băneşti şi convenţionale
producţia alimentară industrială pe un locuitor
producţia agroalimentară în unităţi fizice, băneşti şi în calorii ce revine pe o persoană
producţia marfă agroalimentară pe un locuitor urban, în unităţi fizice, băneşti în calorii
volumul de mărfuri agroalimentare exprimat în unităţi fizice, băneşti şi în calorii
indicatorii stocurilor de produse agroalimentare
indicatorii rezervelor strategice de produse agroalimentare
indicatorii importului de produse agroalimentare
indicatorii exportului de produse agroalimentare
indicatorii ajutorului alimentar
indicatorii stocului de siguranţă alimentară
indicatorii stocului de alertă
indicatorii stocului curent
indicatorii stocului sezonier de produse agroalimentare
indicele autonomiei alimentare care se calculează ca un raport între resursele interne şi consumul total
III. Indicatorii consumului alimentar
indicatorii consumului fizic, pe o persoană/zi pe produse şi grupe de produse, categorii socio-profesionale, forme de habitat (rural-urban)
indicatorii consumului convenţional (în calorii şi factori nutritivi) pe o persoană/zi pe forme de habitat şi structuri socio-profesionale
consumul alimentar pe o persoană exprimat în unităţi băneşti, pe categorii socio-profesionale şi medii de viaţă socială
indicatorii calităţii consumului alimentar, care se exprimă prin ponderarea consumului alimentar în calorii de origine animală, pe o persoană, precum şi a ponderii trofinelor de origine animală
ponderea cheltuielilor alimentare în totalul cheltuielilor de consum
indicatorii minimului de consum exprimat în calorii şi factori nutritivi
indicatorii coşului alimentar şi ai puterii de cumpărare a acestuia pe grupe de venituri şi categorii socio-profesionale
indicatorii costului alimentar pe total, pe categorii socio-profesionale şi grupe de venituri
IV. Indicatorii entropiei alimentare (insecurităţii alimentare)
indicatorii deficitului alimentar pe grupe de produse şi produse de bază
numărul persoanelor care suferă de foamete cronică
numărul persoanelor care suferă de malnutriţie pe total, grupe de vârstă, forma de habitat;
numărul copiilor subnutriţi pe grupe de vârstă şi pe medii de habitat
indicii somatometrici ai populaţiei pe sexe, grupe de vârstă, grupe de venituri şi niveluri de consum
numărul copiilor sub greutatea ponderală datorită insuficienţei cantitative şi calitative a consumului alimentar
morbiditatea populaţiei datorită carenţelor alimentare, pe sexe, grupe de vârstă, medii de habitat, grupe de venituri
numărul copiilor handicapaţi datorită carenţelor alimentare
numărul persoanelor care suferă de malnutriţie în exces
mortalitatea populaţiei datorită înfometării absolute şi specifice, pe grupe de vârstă, niveluri de venituri, urban-rural
numărul copiilor morţi de inaniţie
speranţa medie de viaţă la naştere în funcţie de nivelul consumului alimentar
V. Indicatorii reglării securităţii alimentare
indicatorii investiţiilor agroalimentare
indicatorii subvenţionării producţiei agroalimentare
indicatorii importului de produse alimentare
indicatorii exportului de alimente
soldul net de produse alimentare ca urmare a importului şi exportului
utilizarea stocului intern de produse agroalimentare
indicatorii ajutoarelor internaţionale şi interne
indicatorii subvenţionării preţurilor de consum
indicatorii embargoului, contingentării mărfurilor la import şi export şi a elasticităţii taxelor vamale
indicatorii indexării salariilor şi veniturilor populaţiei pentru necesităţi de consum alimentar;
indicatorii reducerii preţurilor la alimente
indicatorii cartelării producţiei alimentare
VI. Indicatorii sintetici ai securităţii alimentare
7 indicatori parţiali
1 indicator global, sintetic
Indicatori parţiali
stocuri de cereale, procent din total cereale utilizate la nivel mondial
Rezervele de cereale ale principalilor cinci exportatori de cereale.
Procentul rezervei de cereale, realizate de cei cinci mari exportatori, raportat la consumul lor intern.
Producţia de cereale a principalilor trei mari importatori – China, India şi Comunitatea Statelor Independente.
Producţia de cereale a ţărilor cu deficit de alimente (LIFDC) – 86 de ţări (43 din Africa, 24 din Asia, 9 din America Latină şi Caraibe, 7 din Oceania şi 3 din Europa).
Producţia de cereale a ţărilor cu deficit de alimente (LIFDC) cu excepţia Chinei şi Indiei.
Variaţia preţurilor la importurile de produse agroalimentare (media unei luni de referinţă).
Indicele global al securităţii alimentare a menajelor (IGSAM)
cuprinde în structura sa trei elemente ce ţin de asigurarea securităţii alimentare:
disponibilităţile alimentare;
stabilitatea aprovizionării alimentare;
accesul populaţiei la consumul de alimente.
IGSAM = 100 - [H{G + (1-G)Ip} + 0,5Ω]
H – măsoară proporţia persoanelor subalimentate faţă de populaţia totală
G – deficitul alimentar care măsoară ecartul ca proporţie între aportul alimentar mediu al persoanelor subalimentate şi necesităţile nutriţionale medii, ceea ce exprimă gravitatea
alimentaţiei
Ip – exprimă inegalitatea distribuţiei deficitelor alimentare
Ω - coeficientul de variaţie a disponibilităţilor energetice alimentare, care măsoară probabilitatea unei securităţi alimentare date
Evoluţia situaţiei alimentare mondiale
disponibilitatea pe locuitor a alimentelor destinate consumului uman direct
repartiţia de disponibilităţi alimentare în interiorul fiecărei ţări .
INDICATORII UTILIZAŢI ÎN DOMENIUL ALIMENTAR DE CĂTRE FAO
Indicele FAO pentru output-ul agricol;
Indicele Big Mac;
Indicele FAO pentru output-ul cerealier;
Indicele nivelului recoltelor (1989-91 = 100);
Indicele FAO pentru output-ul alimentar;
Indicele FAO al preţurilor bunurilor alimentare;
Indicele preţurilor bunurilor alimentare (1995 = 100);
Indicele producţiei alimentare (1989-91 = 100);
Indicele FAO pentru output-ul zootehnic;
Indicele producţiei zootehnice (1989-91 = 100).
Indicele FAO pentru output-ul agricol
are la bază pe suma preţurilor unor cantităţi determinate ale diferitelor produse agricole, obţinute prin deducerea cantităţilor folosite ca seminţe şi hrană pentru animale
în componenţa acestui indice intră produse vegetale şi animale din fiecare ţară
valoarea indicelui este dată de cantitatea output-ului în anul curent faţă de cantitatea produsă într-o perioadă anterioară
Indicele Big Mac
a fost creat în 1986 în vederea stabilirii corectitudinii aprecierii unei valute şi se bazează pe teoria parităţii puterii de cumpărare
se compară preţul produsul Big Mac al firmei McDonalds obţinut la nivel local cu aceeaşi reţetă în 118 ţări
paritatea puterii de cumpărare este dată de rata de schimb care ar determina acelaşi cost al produsului ca şi în America
se poate stabili dacă o monedă naţională este sub- sau supraevaluată
Indicele FAO pentru output-ul cerealier
se bazează pe suma preţurilor unor cantităţi determinate ale diferitelor cereale, obţinute prin deducerea cantităţilor folosite ca seminţe şi hrană pentru animale
Indicele FAO pentru output-ul zootehnic
se bazează pe suma preţurilor unor cantităţi determinate ale diferitelor produse zootehnice.
denumirea de „zootehnic” este folosită în sens larg, referindu-se la toate animalele domestice indiferent de vârstă, locaţie şi scopul creşterii lor
Indicatorii de securitate alimentară sunt utilizaţi în monitorizarea şi evaluarea programelor de ajutor alimentar.
monitorizarea programului
se bazează pe realizarea rezultatelor dorite (ex.: cantitatea de alimente livrată unui centru de distribuţie, numărul populaţiei beneficiare etc.)
presupune colectarea şi analiza constantă, periodică a informaţiilor
evaluarea impactului
exprimă măsura în care programul determină modificări ale condiţiilor securităţii alimentare (ex.: îmbunătăţirea nivelului nutriţional al beneficiarului), măsurând progresul datorat unui program faţă de obiectivele declarate iniţial
Construirea indicatorilor
Clasificarea
stabilirea situaţiei în care se află o gospodărie sau un individ (dacă există stare de insecuritate alimentară sau de malnutriţie)
necesită stabilirea unor criterii de bază pentru evaluare, în scopul comparării eficiente a indicatorilor
Măsurarea
OMS a publicat metode recomandate pentru obţinerea măsurătorilor antropometrice şi a indicilor de dezvoltare
Perspectiva
indicatorii de impact trebuie să se exprime nu numai ca valoare absolută, ci şi relativă, ceea ce adaugă o perspectivă esenţială interpretării indicatorului prin ilustrarea măsurii în care o problemă dată a fost rezolvată
Selectarea indicatorilor
relevanţă, credibilitatea, cost, comparabilitatea, variabilitatea în timp, utilizarea informaţiei
Scopul studierii comportamentului consumatorului
este de a preîntâmpina mai bine cerinţele acestuia.
Aprecierea utilităţii unui produs
are un caracter strict subiectiv şi individual
depinde de o multitudine de factori de natură foarte complexă care exprimă obiceiurile, gusturile şi preferinţele fiecăruia
Consumatorul poate adopta următoarele stări comportamentale:
nemulţumit, fiind mereu în căutare de noi produse
instabil, fiind într-o permanentă schimbare a furnizorilor
exigent, fiind posesorul unei capacităţi ridicate de evaluare a produselor
curios, chiar şi atunci când nu are intenţia de a cumpăra
deschis colaborării, dornic de a se implica în actul vânzării – cumpărării
introvertit şi reţinut în aprecieri, uneori având dorinţe pe care nu şi le poate exprima
Factorii care sunt externi individului, dar au un impact substanţial asupra comportamentului consumatorului sunt de natură socială şi culturală.
cultura
statutul sau clasa socială
grupul de referinţă
relaţiile de familie
Cultura prezintă cea mai importantă influenţă externă asupra comportamentului individului, inclusiv asupra comportamentul lui de consum
fără cunoştinţe despre cultura din care un produs face parte, greşelile în vânzare pot fi interpretate ca fiind oportunităţi ratate
lansarea de către firma Nestle a produsului “Nescafe instant coffee”
cantitatea de grăsime din dietă şi efectele negative asupra sănătăţii rezultate din creşterea nivelului colesterolului în sânge
oportunitate de marketing pentru producătorii de alimente sărace în grăsimi
Rolul social
un grup influenţează membrii săi – persoanele din mediul rural, se supun, câteodată, celui care are cel mai mult teren, atribuindu-i astfel un rol de lider persoanei respective
experienţa folosirii erbicidelor în Nigeria
Grupul de referinţă
grupul exercită o influenţă asupra comportamentului
grupul din care face parte individul
grupul la care individul aspiră
grupul la care individul are perspective de a fi adoptat
grupul de referinţă asigură un standard de comparaţie în funcţie de care un individ îşi judecă propriile atitudini, credinţe şi comportamentul
ex. comportamentul unui morar
contraex. comportamnetul consumatorilor de peşte din China
grup de referinţă – familia – decizie de cumpărare – copii
Influenţele endogene sunt cele interne individului.
psihologică şi includ: nevoi şi motivaţii, percepţii, procese de învăţare, atitudini, tipuri de personalităţi şi imaginea de sine
Nevoia = diferenţa perceptibilă între starea actuală şi starea dorită,
care este suficient de importantă astfel încât să stimuleze reacţia de cumpărare
Conştientizarea nevoii – nu consumăm neapărat sănătos, dar tindem să o facem
Orez superior rafinat
Orez simplu rafinat
Un motiv = impuls ce acţionează asupra individului pentru a-şi îndeplini nevoi
Percepţia = procesul prin care un individ selectează, organizează şi interpretează informaţiile primite, pentru a-şi crea o sugestivă imagine de ansamblu.
indivizii pot avea percepţii diferite sau interpretări diferite pentru aceiaşi stimuli, potrivit celor trei procese de percepţie:
atenţia selectivă
deformarea selectivă
reţinerea selectivă
Deformarea selectivă
informaţia este adesea distorsionată, pentru a fi în concordanţă cu părerile, opiniile şi aşteptările existente
Atenţia selectivă
oamenii nu pot fi atenţi la toţi stimulii comerciali şi necomerciali
au descoperit modalităţi de a reduce cantitatea de informaţii pe care, de fapt, o prelucrează
Reţinerea selectivă
oamenii uită totul prea uşor
informaţia reţinută este, în general, aceea care serveşte la luarea deciziei bazate pe atitudini şi păreri
Învăţarea
Marea majoritate a comportamentului uman este învăţat
dovada învăţării constă în schimbarea comportamentului unei persoane după ce aceasta a căpătat experienţă
dacă experienţa cumpărătorului nu se ridică la nivelul aşteptărilor, atunci este foarte posibil ca el să sufere o DISONANŢĂ COGNITIVĂ (indivizii se străduiesc să menţină un set consistent de atitudini şi păreri)
când atitudinile şi părerile despre un produs sau serviciu s-au schimbat din cauza performanţelor lui scăzute, în comparaţie cu aşteptările, atunci cumpărătorul va deveni motivat să redreseze balanţa dintre aşteptări şi experienţă
Piaţa orientează organizaţiile care se ocupă şi iau poziţie faţă de disonanţa cognitivă, căutând să rezolve insatisfacţiile cumpărătorilor:
Nu contează câtă atenţie atribuie o organizaţie producerii sau distribuţiei produselor ei, dar e imposibil să nu existe niciodată un defect cât de mic
unii cumpărători vor fi nesatisfăcuţi la un moment dat
companiile nu urmăresc direct fiecare caz de returnare a produsului, dar promovează politica “cumpărătorul are întotdeauna dreptate”
Atitudinile sunt o predispoziţie învăţată de a răspunde într-o manieră favorabilă sau nefavorabilă în ceea ce priveşte un anumit produs.
caracteristicile fundamentale ale atitudinilor
I. sugerează că atitudinile sunt de durată
se pot schimba de-a lungul timpului, dar au tendinţa de a fi rezonabil stabilite pe termen scurt şi mediu
II. vizează faptul că atitudinile
sunt învăţate din propria experienţă şi/sau din ceea ce indivizii au citit sau au auzit de la alţii
III. arată că atitudinile preced şi influenţează comportamentul
IV. evidenţiază că atitudinile sunt o generalizare, şi de aceea un individ trebuie să treacă printr-un proces de evaluare pentru fiecare produs în parte
Personalitatea
o persoană caracterizată printr-un grad mare de încredere de sine va avea indiscutabil respect faţă de propriile păreri privind idei, produse, practici şi procese noi
oriunde există un element de risc în adoptarea unui produs inovator, personalităţile încrezătoare în sine vor fi mai degrabă printre cele care îşi vor asuma riscuri decât printre cele care nu şi le vor asuma
Una din principalele aplicaţii ale teoriei comportamentului consumatorului este segmentarea pieţei
clientul poate fi un consumator individual
o organizaţie comercială sau industrială
fiecare entitate are
nevoi
motivaţii
comportamente de cumpărare diferite
o întreprindere încearcă să vândă un produs standardizat
doar o parte din grupul de consumatori vizaţi e posibil să fie satisfăcuţi
restul suferind diferite grade de insatisfacţie şi căutând alternative
necesitatea segmentării pieţei
Tehnica segmentării pieţei ajută întreprinderea să decidă cât de departe să meargă cu adaptarea produselor şi serviciilor sale la nevoile diferitelor grupuri de consumatori
Segmentarea pieţei = procesul de identificare şi apoi separare a pieţei totale în părţi, astfel încât diferitele strategii de marketing să poată fi utilizate pentru fiecare în parte
Strângerea informaţiilor despre diferite segmente pe care întreprinderea le-a identificat
Variabilele folosite în segmentarea pieţei pot fi:
demografice (vârstă, sex, poziţie geografică, ocupaţie, educaţie, rasă)
psihografice (activităţi, interese, opinii, personalitate, stil de viaţă)
comportamentale (gradul de folosire a produselor, măsura în care
individul e fidel mărcii, ocazia cu care utilizează produsul)
Pieţele pot fi segmentate a priori, atunci când bazele segmentării sunt alese în avans şi post priori, când segmentele sunt formate după ce produsul a fost descoperit sau chiar după ce a fost lansat, pe baza răspunsului consumatorului în legătură cu produsul
Danone a lansat iaurtul său pe piaţa românească, a decis
a priori că se va adresa segmentului cuprins între 4 şi 10 ani
intuitiv, managementul a “simţit”că acest segment reprezintă o oportunitate de marketing. Mărimea cutiei (250 ml), designul cutiei (culori fosforescente şi personaje din desene animate) şi aromele (ciocolată, căpşuni s. a.) au fost proiectate să atragăaceastă categorie de vârstă
post priori de segmentare a pieţei prin lansarea mostrelor şi apoi, prin interviuri aleatorii, să determine cine foloseşte produsul, cu ce ocazii, cum a fost utilizat şi cu ce rezultate (le-a plăcut / nu le-a plăcut), şi pe această bază să se fi realizat segmentarea
CURS 3
Politica Uniunii Europene privind securitatea alimentarăEvoluţia conceptului european de securitate alimentară
1967 iniţierea conceptului de ajutor alimentar european
Convenţia Internaţională a Grâului
condiţionat de logica gestiunii stocurilor comunitare
ajutorul putea varia de la an la an în funcţie de surplusul agricol
în acordurile UE cu alte ţări era stipulat şi ajutorul tehnic şi financiar în scopul atingerii autosuficienţei alimentare a ţărilor beneficiare
În prezent conceptul de ajutor alimentar
instrument susceptibil de a contribui la ameliorarea securităţii alimentare, a accesului la hrană
Principii
concentrarea finanţării programelor
definirea şi aplicarea concertată a unor politici şi instrumente integrate privind securitatea alimentară
amplificarea colaborării între donatori
disocierea completă a ajutorului alimentar de gestiunea surplusurilor agricole europene
dezvoltarea progresivă a achiziţiilor triunghiulare şi a celor locale
Instrumente
plurianualitatea programelor (sfârşitul anilor ‘80)
acţiuni de substituire a livrărilor cu ajutorul alimentar (1984)
achiziţii locale şi operaţiuni triunghiulare (1978 şi 1986)
acţiuni de sprijin privind stocurile de securitate şi sistemele informaţionale (1987)
ajutoare alimentare donate unui guvern şi vândute pe pieţele locale
sprijinirea competitivităţii produselor locale, a integrării pieţelor (în special pentru ţările cel mai slab dezvoltate)
Reglementarea adoptată de Consiliul UE la 27 iunie 1996
defineşte cadrul juridic actual al programelor de securitate alimentară ale Comisiei Europene
Instrumentele utilizate în aplicarea reglementării 1292/96
asistenţa tehnică pentru securitate alimentară în ţările prioritare (cu venituri reduse, dependente alimentar şi cu un nivel ridicat de insecuritate alimentară), în vederea identificării, urmăririi aplicării şi evaluării programelor
îmbunătăţirea capacităţii de dialog şi iniţiativă privind securitatea alimentară, contribuţia la elaborarea unor politici viabile şi eficace de securitate alimentară pe termen lung
Creşterea disponibilităţii alimentelor
creşterea ofertei locale de produse
creşterea capacităţii de import
Îmbunătăţirea durabilă a accesului la hrană pentru populaţiile vulnerabile
acţiuni strâns corelate cu lupta împotriva sărăciei:
îmbunătăţirea accesului la mijloacele de producţie
facilitarea accesului la credite şi informaţie
dezvoltarea utilizării forţei de muncă şi a activităţilor remunerate din afara sectorului agricol
creşterea competenţelor şi a participării la decizii
garantarea drepturilor etc
Convenţia din 1999 privind ajutorul alimentar
renegociere convenţiei din 1996
fixează angajamentele anuale minime privind ajutorul alimentar acordat de ţările semnatare (Argentina, Australia, Canada, Comisia Europeană şi statele membre, Japonia, Norvegia, Elveţia, SUA)
elemente noi
diversificarea produselor (cu posibilitatea includerii produselor alimentare tradiţionale corespunzătoare obiceiurilor alimentare locale)
luarea în considerare a costurilor de transport şi operaţionale
evaluarea angajamentelor financiare
limitarea ajutorului pe credit (maxim 20% din angajamente)
Obiectivele noilor orientări din 1996
categorii de măsuri
pe plan intern au fost alcătuite echipe tehnice compuse din experţi europeni şi locali care acţionează în ţările beneficiare pentru pregătirea şi realizarea programelor
vin în sprijinul delegaţiilor Comisiei Europene şi a administraţiilor interne în cadrul programelor de sprijin bugetar
de la sfârşitul anului 1998 funcţionează o a doua reţea de expertiză – RESAL
echipe de experţi participă la
adoptarea deciziilor pe termen scurt/mediu
alcătuirea strategiilor pe termen lung
Coordonarea comunitară şi consultarea statelor membre se realizează la mai multe niveluri:
definirea orientărilor strategice privind ajutorul/securitatea alimentară;
prezentarea strategiilor de intervenţie şi definirea programelor de către Comitetul pentru Securitate şi Ajutor Alimentar care reuneşte reprezentanţii statelor membre
Programul comunitar de ajutor şi securitate alimentară este prezentat Parlamentul European şi supus dezbaterilor
Coordonarea faţă de alţi donatori se realizează în principal în cadrul comitetelor specializate ale FAO şi PAM
Există acorduri specifice cu alte instituţii implicate în asigurarea securităţii alimentare: USAID, Departamentul American de Stat etc
Domenii de intervenţie
Ajutorul alimentar
se acordă în situaţii de urgenţă, urgenţă prelungită, postcriză şi refacere
doar o mică parte din acesta este vândut pe piaţă şi permite constituirea fondurilor de import, cea mai mare parte făcând obiectul unei distribuiri gratuite axate asupra populaţiilor vulnerabile sau servind la reconstituirea stocurilor naţionale de securitate
ajutorul în natură este gestionat de PAM şi organismele non-guvernamentale
ajutorul acordat sistemelor naţionale de prevenire a crizelor constituie o intervenţie importantă, în special prin reaprovizionarea stocurilor de securitate
Acţiuni de sprijin
consolidarea instituţională
dezvoltarea producţiei agricole, a comerţului
acţiuni de refacere
programe speciale („bani/alimente contra muncă”)
sisteme de prevenire a crizelor
Facilităţile în devize
ajutor financiar care permite ţărilor să-şi atenueze deficitele prin procurarea directă a produselor alimentare de pe pieţele regionale şi internaţionale
Modelul Uniunii Europene de elaborare a politicilor alimentare
Conceptul include
politicile structurale de securitate alimentară şi elementele componente,
politicile se securitate alimentară pentru cazuri de urgenţă şi elementele componente.
Politicile structurale pentru securitatea alimentară obiectiv – stabilirea şi asigurarea condiţiilor necesare pentru accesul populaţiei la hrană,
elemente componente
politica macroeconomică: politici monetare, deficite fiscale, cursuri de schimb, balanţa de plăţi
politica de securitate alimentară – componentele ofertei: politica agricolă (politici-suport pentru dezvoltarea ofertei interne), politica comercială (în vederea stabilirii condiţiilor pentru importul de bunuri alimentare în condiţii de transparenţă a pieţei)
politica de securitate alimentară – componentele cererii: politici-suport pentru accesul la hrană (politica privind veniturile, asigurările sociale)
Politica de bază
Guvernul îşi asumă angajamentul de a-şi orienta politicile astfel încât să se realizeze securitatea alimentară structurală
se urmăreşte constituirea ofertei de mărfuri alimentare accesibile şi sănătoase pentru toate categoriile populaţiei
angajamentul de a adopta măsuri de protecţie împotriva dezastrelor în cazuri de urgenţă care pun în pericol securitatea alimentară
Oferă indicaţii asupra modului în care politicile se traduc în acţiuni cu sprijinul guvernului
la nivel european Comitetului Intersectorial pentru Securitate Alimentară şi Observatorul pentru Securitate Alimentară au obligaţia de a urmări aplicarea politicilor de reformă propuse de guvern
Politicile macroeconomice
Obiectivul
de a aplica măsuri pentru asigurarea unei oferte stabile şi transparente de mărfuri alimentare accesibile şi sănătoase pe plan intern
politici având drept scop stabilitatea macroeconomică generală:
controlul asupra balanţei de plăţi, asupra finanţelor publice
măsuri pentru stabilitatea şi convertibilitatea monedei naţionale
politici având drept scop facilitarea integrării în piaţa mondială:
liberalizarea licenţelor de import-export
tarife şi accize în conformitate cu reglementările OMC
obiective pe termen lung, astfel încât sunt necesare o serie de măsuri tranzitorii şi de protecţie (ex.: sprijin acordat producătorilor interni faţă de importurile ieftine) care facilitează atingerea scopurilor politicilor agricole
Politica agricolă
crearea condiţiilor necesare dezvoltării unei producţii agricole interne, eficiente şi profitabile
obiectivele specifice
contribuţia la balanţa de plăţi a ţării în cauză (prin dezvoltarea exportului şi/sau substituirea importului), respectiv utilizarea forţei de muncă rurale
Elementele politicii agricole constau în:
privatizarea proprietăţii funciare
necesită reglementări privind reforma pământului (distribuirea pământului şi a bunurilor, moştenirea pământului), proprietatea asupra pământului (înregistrarea, valoarea indicativă a terenului agricol), achiziţia, vânzarea şi utilizarea terenului (obligaţia de a respecta măsurile de protecţie a pământului, reglementări privind limitele poluării solului şi apelor)
politica de credit rural
crearea condiţiilor şi garanţiilor, astfel încât băncile comerciale să accepte riscul de a acorda credit producătorilor agricoli
se află în strânsă legătură cu proprietatea asupra pământului (ipotecare) şi schemele de asigurare a recoltelor şi şeptelului
politica fiscală
crearea unor motivaţii şi stimulente justificate fiscal pentru producătorii agricoli în vederea creării capacităţii acestora de a fi profitabili şi de a contracta credite pentru investiţii
implică o schimbare graduală a politicilor fiscale, de la reduceri fiscale generale pe perioada de început (măsuri sociale pentru a sprijini forţa de muncă) până la presiuni fiscale intense care vizează crearea şi dezvoltarea întreprinderilor agricole comerciale orientate către profit
politici de sprijin pentru agricultură
crearea structurilor-suport necesare, astfel încât agricultura să devină o ramură profitabilă
includ investiţii susţinute în infrastructura rurală (electrificare, întreţinerea drumurilor, irigaţii), sprijin pentru cercetările agricole şi pentru dezvoltarea serviciilor asociate agriculturii
politici-suport pentru dezvoltarea sectorului producţiei alimentare
măsuri pentru facilitarea investiţiilor în cercetare etc.
măsuri-suport pentru dezvoltarea şi funcţionarea pieţelor de input/output pentru agricultură, transparenţa pieţei, măsuri de promovare a exporturilor
politici-suport pentru calitate
asigurarea faptului că mărfurile alimentare (locale sau importate) sunt conforme cu standardele internaţionale acceptate
Politici-suport pentru accesul la alimente
definirea venitului minim de subzistenţă în corelaţie cu evoluţia preţului în ceea ce priveşte coşul alimentar lunar minim
implementarea programelor de protecţie socială care să asigure tuturor categoriilor populaţiei acest venit
include definirea politicii de protecţie socială în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul politicii-cadru pentru securitate alimentară
cerinţele minime pentru schemele sociale (ex.: schemele de pensii, schemele de şomaj, protecţia mamei şi copilului etc.)
politica de preţ
este asigurarea faptului că preţurile la produsele alimentare de bază sunt accesibile grupurilor vulnerabile
sunt necesare măsuri care să asigure transparenţa pieţei (elaborarea sistemului informaţional) şi protecţia consumatorului împotriva speculării (legea anti-trust, legea anti-dumping)
controlul calităţii alimentelor
stabilirea reziduurilor de pesticide şi a calităţii bacteriologice în concordanţă cu standardele internaţionale
Politici de securitate alimentară pentru situaţii de urgenţă
obiectiv – crearea capacităţii de a furniza rapid sprijin alimentar
populaţiei afectate de situaţia de urgenţă,
elemente componente
constituirea unei rezerve cerealiere pentru situaţii de urgenţă,
constituirea fondurilor pentru calamităţi,
pregătirea pentru cazuri de dezastre naturale.
Constituirea unei rezerve cerealiere pentru situaţii de urgenţă
crearea capacităţii de a furniza rapid sprijin alimentar populaţiei afectate de situaţia de urgenţă
rezerva de urgenţă este costisitoare şi dificil de creat
trebuie luate în considerare recurenţa şi importanţa urgenţelor posibile
mărimea şi locaţia rezervelor
costurile operative
alternativa utilizării rezervelor pe baze comerciale, ţinând seamă de uşurinţa mobilizării rezervelor comerciale pe perioada iernii.
Constituirea fondurilor pentru calamităţi
mobilizarea rapidă a fondurilor în vederea furnizării de alimente, medicamente, apă potabilă şi locuinţe către populaţia afectată de criză
fondurile - constituite din donaţii - sunt depozitate într-un cont special purtător de dobândă, fiind disponibile numai pentru operaţii de urgenţă
controlul asupra utilizării fondurilor reprezintă responsabilitatea unei comisii speciale de pregătire împotriva dezastrelor
Pregătirea pentru cazuri de dezastre naturale
scopul - de a crea structuri guvernamentale şi proceduri operaţionale în vederea rezolvării rapide şi eficiente a situaţiilor de urgenţă
constituirea unei comisii speciale şi definirea procedurilor corespunzătoare
Observatorul pentru Securitate Alimentară
colectează, monitorizează şi analizează informaţia disponibilă privind situaţiile de insecuritate alimentară (de natură structurală sau aleatorie)
utilizează nu numai informaţia legată de domeniul alimentar, ci şi de situaţia macroeconomică generală, de procesul implementării politicilor agricole şi sociale în concordanţă cu politica – cadru pentru securitate alimentară.
CURS 4
Organizările Comune de Piaţă în Uniunea Europeană
Unicitatea pieţei
Organizaţiile Comune de Piaţă pe produse sau grupe de produse agricole
controlul produselor agricole
stabilizarea pieţelor
protecţia veniturilor agricultorilor
securitatea alimentară
garantarea unor preţuri rezonabile consumatorilor
Instrument de bază al PAC
eliminarea obstacolelor în comerţul intracomunitar cu produse agricole şi alimentare
menţinerea unor bariere extracomunitare
finanţare asigurată prin Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă (secţiunea garantare)
OCP
la nivelul fiecărui stat membru UE
aplică şi respectă regulile şi mecanismele comunitare în funcţie de
suprafeţele şi producţiile de bază istorice şi cotele de producţie negociate
preţurile unice şi sistemul de intervenţie
nivelul plăţilor directe şi al altor ajutoare de piaţă şi alocaţii decise de Comunitate
regulile de calitate a produselor şi măsurile de protecţie a mediului şi de bunăstare a animalelor
măsurile de protecţie vamală stabilite prin Tariful Vamal Comun
Statele membre asigură
armonizarea legislaţiei
crearea sistemului instituţional la nivel naţional pe filiera ficărui produs agroalimentar
se bazează pe un cadru legislativ şi instituţional comun care respectă specificul naţional şi evoluţia pieţei
În funcţie de natura activităţilor din fiecare OCP se diferenţiază
OCP cu preţuri garantate şi intervenţie automată
se bazează pe sistemul de preţuri garantate şi intervenţie automată asupra pieţei dacă preţurile scad sub un anumit nivel
la zahăr şi produse lactate sistemul de intervenţie se aplică pentru 1/5 din producţiile totale
prin reformele întreprinse a avut loc o reduce graduală, în etape, a preţurilor garantate şi s-a trecut la un regim de susţinere a veniturilor, pe baza plăţilor directe
liberalizarea pieţelor se realizează prin eliminarea preţurilor de intervenţie şi alinierea la preţurile pieţei mondiale
la cereale alinierea este foarte avansată
la legume, fructe, vin nu se mai practică intervenţii pe piaţă decât în situaţii de urgenţă
OCP cu preţuri garantate şi intervenţie condiţionată
sistemul se aplică numai în cazul unor crize majore ale pieţei, în urma deciziei Comisiei Europene
la vin, carnea de porc, legumele şi fructele proaspete, pentru 1/3 din producţia UE
OCP mixtă cu preţuri garantate şi ajutoare directe complementare producţiei
se aplică în anumite limite sistemul de preţuri garantate şi s-a trecut la ajutoare directe şi intervenţii condiţionate
la cereale, orez şi carnea de ovine se aplică pentru 1/3 din producţia UE
OCP numai cu plăţi directe
plăţile directe la hectar şi pe animal se acordă prin stabilirea unei sume fixe, în funcţie de suprafeţele cultivate şi randamentele stabilite pe bază istorică la diferite culturi
la culturile oleaginoase, proteice şi tutun se susţin numai 1/10 din producţia obţinută la nivelul UE
OCP fără susţinere directă
se foloseşte numai protecţia vamală
la carnea de pasăre şi derivatele din cartofi se practică acest sistem pentru ¼ din producţia UE
toate produsele care beneficiază de susţinere semnificativă sunt supuse sistemului de control al volumului producţiei
cotele de producţie stabilite la nivel naţional pentru producătorii individuali de lapte şi zahăr trebuie respectate
cotele garantate la nivel naţional, susţinute financiar la o cantitate de bază trebuie respectate
cotele de producţie garantate la nivelul UE – fructe, legume – sunt în curs de eliminare
cotele naţionale pentru surplusuri se stabilesc în cazul produselor mediteraniene – tutun, ulei de măsline, vin, anumite fructe şi legume proaspete cu prag de retragere de pe piaţă
Probleme apărute prin aderarea celor 12 noi state membre – după 1 mai 2004
veniturile populaţiei reprezintă doar 50% faţă de cele din U15
dominantă este agricultura de subzistenţă
necesitate
aplicarea principiului subsidiarităţii şi avantajului comparativ
se va produce mai mult acolo unde există cele mai bune condiţii de producţie, costuri competitive şi calitate superioară
ţările U15 sunt competitive la carnea de porc, lapte, anumite fructe şi legume, industria alimentară
noile state membre au reusurse importante de păşune, suprafeţe pentru producţia de cereale furajere, anumite fructe şi legume şi mari posibilităţi de dezvoltare a producţiei ecologice
măsuri urgente în România şi Bulgaria – creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar (produse animale, procesarea laptelui, anumitor cereale), îmbunătăţirea
marketingului produselor, extinderea activităţilor neagricole pentru obţinerea de venituri alternative.
Reforme PAC
înlocuirea plăţilor directe cu prime de calitate
ajustarea intervenţiilor şi plăţilor în funcţie de cerinţele pieţei
retragerea din cultură a unor suprafeţe
schema de plată unică pe suprafaţă
acordarea unei sume stabilite pe hectar, plătibilă o dată pe an, decuplată total de producţie (necondiţionat de obţinerea de producţie)
verificări încrucişate
controalele administrative cu scopul detectării neregulilor privind datele declarate de fermier faţă de datele de referinţă
evitarea acordării aceluiaşi tip de ajutor de mai multe ori în acelaşi an calendaristic sau an de piaţă
pentru a preveni cumularea necorespunzătoare de ajutoare în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă,
reducerea şi eliminarea treptată a preţurilor de intervenţie şi alinierea la preţurile pieţei mondiale
Organizarea comună de piaţă a cerealelor, oleaginoaselor, culturilor proteice şi a altor culturi în arabil
are la bază Reglementarea Consiliului nr. 1251/1999 privind schema de plăţi directe la suprafaţa arabilă şi Reglemantarea Consiliului nr. 1782/2003 care stabileşte schema unică de plată pe exploataţie (se aplică din 2007)
suprafaţa minimă eligibilă este de 0,3 ha
fermierii care beneficiază de plăţi directe completează o cerere detaliată pentru a putea fi identificate culturile amplasate pe fiecare suprafaţă de teren
culturile sunt strict monitorizate, prin crearea Sistemului Integrat de Administraţie şi Control, în fiecare stat membru
pentru a evita fraudele se fac verificări muniţioase şi controale pentru urmărirea respectării angajamentelor
monitorizarea se face la nivel de fermă, precum şi supravegherea prin satelit
pentru a putea solicita plata directă la hectar, agricultorii trebuie să îşi ţină o evidenţă rigurosă vânzărilor
fermierii care produc cereale au dreptul să-şi vândă producţia centrelor de intervenţie, prin intermediul agenţiilor de intervenţie, numai în perioada de recoltare
cantităţile livrate sunt limitate până la un anumit nivel
Organizarea comună de piaţă a cărnii
are particularităţi pe specii
Reglementarea Consiliului nr. 1254/1999 – mecanismele pentru piaţa internă şi comerţul cu alte ţări, Reglemantarea Consiliului nr. 1760/2000 – condiţiile de identificare şi înregistrare a animalelor şi împreună cu Reglementarea Comisiei nr. 1825/2000 – etichetarea cărnii
plăţile directe se acordă doar la bovine (cu greutate mai mare de 400 kg), ovine, caprine
Mecanismele de politică agricolă folosite pentru OCP a cărnii de bovine
plăţile directe – acordate producătorilor individuali sau unui grup de persoane a căror statut este stabilit de legislaţia naţională (holding)
prime speciale – sub formă de prime anuale pe holding, statele membre pot hotărâ acordarea primei de tăiere, în funcţie d evârstă sau greutatea minimă a carcasei, de 185 kg
prima de depopularea efectivelor – în cazul depăşirii procentului de 60% din totalul tăierilor anuale de masculi din specia bovinei
prima de creştere a vacilor – se cordă tuturor producătorilor care asigură lapte sau produse lactate în limita unei cantităţi ce nu depăşeşte 120 mii kg (dacă un producător trasnferă altei persoane holdingul, poate transfera şi dreptul de primă)
prima de sacrificare – se acordă producătorilor pentru animalele sacrificate sau pentru exportul lor în terţe ţări
prime speciale pentru densitatea la hectar – se acordă holdingurilor care cresc vaci cu lapte în limita a 2 capete la hectar
La porcine şi păsări piaţa este liberalizată (ajutorul de depozitare privată, care se acordă atunci când preţul de piaţă pentru carcase scade sub preţul stabilit; în cazuri excepţionale se admit şi intervenţii prin cumpărare)
Organizarea comună de piaţă a laptelui şi produselor lactate
sectorul este excedentar
laptele proaspăt nu beneficiază direct de preţ de intervenţie, ci prin intermediul untului şi laptelui degresat, în funcţie de procentul de grăsime şi conţinutul de proteine
preţul ţintă al laptelui livrat este numa orientativ, teoretic, şi nu un preţ garantat fermierilor
sistemul de intervenţie
intervenţia pentru achiziţionarea untului prin agenţiile de intervenţie , dacă preţul de piaţă scade sub 92% faţă de preţul de intervenţie pentru o perioadă reprezantativă
ajutorul pentru depozitarea privată a untului şi smântânii
ajutorul pentru depozitarea privată pentru lapte praf degresat şi brânză
Măsuri de comercializare
ajutor pentru laptele praf degresat şi laptele degresat folosit la furajarea animalelor
se fixează în funcţie de preţul de intervenţie a laptelui praf degresat, viţeilor şi preţului de piaţă a proteinei
ajutorul pentru laptele degresat folosit pentru producerea de cazeină şi cazeinaţi
se fixează în funcţie de preţul de intervenţie sau de piaţă pentru laptele praf degresat şi preţul mondial pentru cazeină şi cazeinaţi
ajutor pentru cumpărare la preţuri reduse a smântânii, untului şi a untului concentrat de către organizaţii nonprofit, unităţi militare, procesatori pentru fabricarea produselor de patiserie şi îngheţată, fabricarea de furaje
ajutor pentru laptele oferit şcolilor, în cantităţi echivalente de 0,25 l / elev, zi
Sistemul de cote
stabileşte cantitatea de referinţă individuală pentru fiecare producător, compusă dintr-o cantitate livrată la procesatori şi alta de vânzări directe pe piaţă
dacă se depăşeşte cota se percepe o taxă direct la producător sau la achizitor
Măsuri de comercializare
ajutor pentru laptele praf degresat şi laptele degresat folosit la furajarea animalelor
se fixează în funcţie de preţul de intervenţie a laptelui praf degresat, viţeilor şi preţului de piaţă a proteinei
ajutorul pentru laptele degresat folosit pentru producerea de cazeină şi cazeinaţi
se fixează în funcţie de preţul de intervenţie sau de piaţă pentru laptele praf degresat şi preţul mondial pentru cazeină şi cazeinaţi
ajutor pentru cumpărare la preţuri reduse a smântânii, untului şi a untului concentrat de către organizaţii nonprofit, unităţi militare, procesatori pentru fabricarea produselor de patiserie şi îngheţată, fabricarea de furaje
ajutor pentru laptele oferit şcolilor, în cantităţi echivalente de 0,25 l / elev, zi
Sistemul de cote
stabileşte cantitatea de referinţă individuală pentru fiecare producător, compusă dintr-o cantitate livrată la procesatori şi alta de vânzări directe pe piaţă
dacă se depăşeşte cota se percepe o taxă direct la producător sau la achizitor
Regimul de protecţie la frontieră
importurile şi exporturile sunt supuse unui regim de licenţe, pe baza listei de produse stabilită de Comisia Europeană şi a termenului de valabilitate
taxele vamale fixe la import sunt prevăzute de Triful Vamal Comun.
se aplică şi taxe vamale adiţionale
nivelul taxelor vamale are o limită care este transmisă de Comunitate la Organizaţia Mondială a Comerţului
la export diferenţa între preţul mondial şi preţul UE poate fi acoperit prin restituţii la export, care sunt identice pentru toate statele membre şi pot varia în funcţie de destinaţia exporturilor şievoluţia pieţei mondiale
Organizarea comună de piaţă a vinului
UE este prima în ierarhia mondială a producătorilor de vin, deţinând circa 45% în totalul zonelor viticole, 65% în producţia mondială, 57% în consumul global şi 70% din comerţul mondial cu vin
la nivelul UE, vinul şi produsele din struguri deţin 7,2% din valoarea producţiei agricole totale
CE a stabilit măsuri de adaptare a OCP a vinului la exigenţele concurenţei de pe piaţa mondială, mai ales după intrarea în vigoare a Acordului Runda Uruguay, când s-a înlăturat sistemul de protecţie externă
reducerea capacităţii de producţie
îmbunătăţirea calităţii vinurilor
înlocuirea viilor din soiuri mai puţin productive, interzicerea plantării până în anul 2010, cu excepţia zonelor în care creşte cererea de vin
drept de plantare pe suprafeţe noi se acordă pentru 2% din suprafaţa pe care o posedă un stat
acordarea de plăţi producătorilor de vin pentru eliminarea plantaţiilor vechi şi desfiinţarea treptată a unor forme de distilare
în ultimii ani UE a eliminat o bună parte din excedentele de vin, tranformându-le în băuturi spirtoase şi prin distilare să producă carburant auto
CE a propus desfiinţarea stocării vinului în depozite de intervenţie şi acordarea de ajutor pentru stocarea privată pentru a nu se comercializa în perioadele când există surplus
Mecanisme economice
prime pentru abandonarea viilor
4300 euro/ha pentru abandonarea permanentă a unei suprafeţe între 10 şi 25 ari (nivelul maxim pentru suprafaţa mai mare de 25 ari nu poate depăşi 1450
euro pentru o productivitate mai mică de 20 hl/ha sau 12300 euro/ha, acolo unde se depăşesc 160 hl/ha)
preţuri şi taxe
diferă de la o ţară la alta
accizele variază de la 0 la 320 euro/hl pentru vinurile obişnuite şi la 550 euro/hl pentru vinurile spumante
TVA variază între 5 şi 25%
ajutoare
depozitarea privată a vinurilor de masă, mustului de struguri, mustului de struguri concentrat
ajutorul se acordă în cazul semnării unui contract de depozitare cu agenţiile de intervenţie pentru cel puţin 50 hl vin de masă, cel mult 30 hl must sau 10 hl must concentrat în limita, spre ex. de 0,01837 euro/hl/zi
distilare
producătorii de vin sunt obligaţi să livreze pentru distilare toate subprodusele, cu excepţia celor ce produc mai puţin de 25 hl de vin sau must
Organizarea comună de piaţă a zahărului
Sistemul de stocare
menţinerea stocurilor minime pentru asigurarea unei oferte normale de piaţă
colectarea cotizaţiilor de stocare
compensarea / rambursarea costurilor de stocare
Cotele de producţie
asigurarea anuală a balanţelor pozitive a zahărului
colectarea cotizaţiilor de producţie
Sistemul de import – export
plata restituţiilor la export
eliberarea licenţelor şi organizarea licitaţiilor
colectarea garanţiilor pentru eliberarea licenţelor
colectarea taxelor de import şi a taxelor adiţionale de import
Colaborarea cu instituţiile interprofesionale cu structuri administrative
repartizarea cotelor de zahăr în funcţie de suprafaţa cultivată cu sfeclă de zahăr
Preţurile de susţinere
Preţul ţintă
se stabileşte anual pentru zahărul alb neambalat, de calitate standard
este un preţ teoretic ce se aplică în condiţii normale de echilibru cerere – ofertă
Preţul de intervenţie
preţul la care agenţiile naţionale de intervenţie cumpără zahărul produs în UE în cadrul stabilit prin cotele de producţie
Preţul minim
este preţul la care procesatorii sunt obligaţi să cumpere sfecla de zahăr de la cultivatori la o calitate standard
scopul este de a asigura un venit corespunzător producătorului şia unui echilibru în distribuirea veniturilor dintre producători şi procesatori
Preţul derivat
este stabilit anual pentru zonele deficitare, prin estimarea costului transportului de zahăr între zonele deficitare şi cele excedentare
iniţial aceste preţuri erau acordate Italiei – singura ţară în care producţia era inferioară consumului
ulterior au fost introduse şi în alte ţări datorită deficitului de zahăr sau a costurilor ridicate de producţie
Cotizaţiile producătorilor
scopul
finanţarea surplusului de cote peste nivelul ce asigură consumul comunitar
sunt colectate pentru a recupera cheltuielile totale cu restricţiile la exportul de zahăr făcute din bugetul comunitar
pentru susţinerea productărilor de sfeclă de zahăr, procesatorii plătesc un preţ minim pentru sfeclă, care se stabileşte anual, pe baza unui conţinut de zahăr de minimum 16%
Cotizaţia de stocare / schema de rambursare
pentru a asigura comercializarea zahărului la un preţ stabil (în ciuda sezonalităţii), costul depozitării se rambursează lunar, la o rată fixă plătită fabricilor de zahăr, comercianţilor specializaţi şi agenţiilor de intervenţie
Ajutoarele naţionale
diferă de la o ţară la alta
ajutoare pentru producţia de sfeclă de zahăr – Italia, Spania, Portugalia
ajutoare pentru producţia de trestie d ezahăr
ajutoare naţionale pentru rafinare
Stocurile minime
s-au introdus în urma crizei zahărului din 1974
Aranjamentele de import – export
pentru a permite exportul, atunci când preţul mondial este sub preţul din UE, diferenţa dintre preţul din UE şi preţul mondial poate fi acoperită de restituţii la export. Acordul GATT a impus restricţii cantitative şi bugetare pentru subvenţiile la export.
taxa la export poate fi aplicată şi pentru melasă, siropuri de zahăr, alte zaharuri şi izoglucoză
reglementarea Consiului 1101/1995 stabileşte acorduri preferenţiale cu statele ACP (Africa, Caraibe, şi Pacific) şi India.
zahărul preferenţial este un termen folosit pentru zahărul din trestie brut sau alb importat importat în baza Protocolului nr. 8 din Conventia de la Lome cu statele ACP şi India. La acest zahăr nu se impun taxe de import şi nu se aplică măsuri protecţioniste. UE importă anual o cantitate maximă preferenţială limitată d ezahăr din statele ACP şi India fără taxe vamale.
Subvenţii la export
sunt stabilite pentru o cantitate anuală de 2,5 – 2,6 mil tone de zahăr alb
au fost stabilite restricţii pentru aceste subvenţii, pentru o cantitate echivalentă cu importurile din ţările ACP şi India
Perspective
reducerea subvenţiilor
va determină scăderea preţului zahărului european care este de 3 ori mai mare decât cel de pe pieţele internaţionale
se va înregistra o scădere a cotelor de producţie alocate fermierilor
se va realiza o concentrare a producţiei într-un număr mai redus de firme – Anglia, Franţa, Germania, Austria, Polonia
80% din zahărul necesar va fi importat din Brazilia, ceea ce va afecta relaţiile cu ţările ACP şi India
producţia comunitară se va reduce cu 2/3 faţă de producţia actuală
Organizarea comună de piaţă a legumelor şi fructelor
cele mai mari producătoare de legume sunt Italia, Franţa, Spania, Grecia, Olanda
sunt şi ţări cu balanţă alimentară dezechilibrată – Germania, Marea Britanie, ţările nordice
consum foarte diferit – ex. Olanda produce multe legume, dar exportă mult, consumul fiind redus
producătorii au fost încurajaţi să se organizeze în “organizaţii de producători” – există la nivelul UE 1400 de astfel de organizaţii, 63000 ferme de legume şi fructe cu suprafaţă medie de 4,1 ha
suprafeţele cultivate cu legume şi fructe nu sunt eligibile pentru schema de plată unică pe exploataţie