Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

download Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

of 111

description

Petru Vulcan (pseudonim al lui Petru Ghinu; 25 iunie 1869, Târnova, azi în Macedonia - 4 februarie 1922, Constanţa) este un prozator, publicist şi autor de versuri. De origine aromână, este fiul Mariei (născută Darvinga) şi al lui Dimitrie Ghinu, primar. Vine în 1880 în România, chemat de rude. Îşi continuă cu multe dificultăţi învăţătura începută în ţinutul natal, înscriindu-se într-un târziu la liceul din Craiova, unde îl are coleg pe Traian Demetrescu, iar profesor pe Mihail Strajanu. Îşi ia bacalaureatul în 1893 şi urmează 2 ani cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti (1893-1895). O vreme este funcţionar în Ministerul de Interne. Din 1897 se stabileşte la Constanţa, unde lucrează ca şef de birou şi de serviciu la Prefectura judeţului, apoi e diurnist la Direcţia Porturilor Maritime. Elev de liceu, Vulcan îşi vede tipărit cel dintâi volum de versuri, Zori, în 1889. Ulterior, numele pe care şi-l alesese, Petru Vulcan, ca şi celelalte pseudonime (Don Petre, Pedro, Picurar'lu de la Pind, Picurarul de la Pind, Vulpe) pot fi întâlnite în „Lumina", „Revista craioveană", „Revista şcoalei", „Curierul Olteniei", „Opiniunea literară", „Vocea Oltului", „Albina", editate la Craiova, în „Jiul", „Familia", „Lumea nouă", „Lumea nouă ştiinţifică şi literară", „Adevărul ilustrat", „Povestea vorbei", „Românul", „Soarele", „Foaia interesantă", „Viitorul ţărei", „Epoca", „Valuri" etc. În 1897 figurează ca director literar la „Revista poporului" din Bucureşti. Altă publicaţie pe care o fondează şi conduce, în care îi apar aproape număr de număr versuri, nuvele, schiţe, impresii de călătorie, articole pe diferite teme, recenzii şi un fragment de roman, este „Ovidiu", editată la Constanţa între 1898 şi 1910, în jurul căreia organizează şi un cerc literar. Iniţiativa venea din credinţa că ar putea ajunge un reformator al literelor româneşti. Vulcan este un publicist infatuat, un poligraf impenitent, care nu poate fi descurajat de nimeni şi de nimic. Versurile cuprinse în placheta Zori sau în Limba iubirei şi Raiaua (1892), Pontice (1898), împovărate de stângăcii şi de sărăcie imaginativă, îi imită palid pe Mihai Eminescu, Al. Vlahuţă şi pe George Coşbuc. Când invocă trecutul macedoromânilor, cu viziunea ridicării lor la o viaţă glorioasă, versificările capătă o oarecare substanţă. De altfel, în periodice, ca şi în volumul Lilice de la Pind (1897), dă poezii în dialectul aromân, însoţite de transpunerea lor în cel dacoromân. Paginile de proză, incluse în culegerea Dragomir. Medgeea. Baba Sanda. La bacalaureat (1895), în Icoane din viaţă (1903) ori în romanele Almeiuna (Din Orient) („Familia", 1903) şi Armâna (1904), au caracter autobiografic. Alteori Vulcan încearcă să descrie moravuri contemporane, ca în romanele Fecioara (1900) şi Liliana (1914) sau în fragmentul de roman Mizerabilii noştri („Ovidiu", 1910) şi într-o puzderie de instantanee publicistice, toate naraţiuni amorfe, banale, în care îşi pierd urma şi mobilul patriotic, şi cel moral. Chiar arunci când pastişează (în Fecioara pleacă de la romanul Dan al lui Vlahuţă), Vulcan ajunge să îşi desfigureze modelul. Doar în unele însemnări de călătorie pare să se închege câte o secvenţă mai interesantă. Opera literară • Zori, Craiova, 1889;• Limba iubirei şi Raiana, Craiova, 1892;• Dragomir. Medgeea. Baba Sanda. La bacalaureat, Craiova, 1895;• Lilice de la Pind, prefaţă de V.A. Urechia, Târgu Jiu, 1897;• Pontice, Constanţa, 1898;• Fecioara, Constanţa, 1900;• Asasinarea lui Ştefan Mihăileanu, Constanţa, 1900;• Acropolis, Constanţa, 1901;• Icoane din viaţă, Constanţa, 1903;• Armâna, Constanţa, 1904; ediţie îngrijită de Dina Cuvata, Fayetteville, New York - Constanţa, 1996;• Albumul naţional al Dobrogei, Bucureşti, 1906;• Istoricul oraşului Constanţa (în colaborare cu Mihail Maldarescu), Constanţa, 1911;• Liliana, Constanţa, 1914;• Constantinopolul Semilunei, Bucureşti, 1916;• Bucăţi alese, prefaţă de Al. Gherghel, Constanţa, 1936;• Spre „Tropaeum Trai

Transcript of Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

  • 5/12/2018 Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

    1/111

    2/111

    3/111

    4/111

    5/111

    6/111

    7/111

    8/111

    9/111

    10/111

    11/111

    12/111

    13/111

    14/111

    15/111

    16/111

    17/111

    18/111

    19/111

    20/111

    21/111

    22/111

    23/111

    24/111

    25/111

    26/111

    27/111

    28/111

    29/111

    30/111

    31/111

    32/111

    33/111

    34/111

    35/111

    36/111

    37/111

    38/111

    39/111

    40/111

    41/111

    42/111

    43/111

    44/111

    45/111

    46/111

    47/111

    48/111

    49/111

    50/111

    51/111

    52/111

    53/111

    54/111

    55/111

    56/111

    57/111

    58/111

    59/111

    60/111

    61/111

    62/111

    63/111

    64/111

    65/111

    66/111

    67/111

    68/111

    69/111

    70/111

    71/111

    72/111

    73/111

    74/111

    75/111

    76/111

    77/111

    78/111

    79/111

    80/111

    81/111

    82/111

    83/111

    84/111

    85/111

    86/111

    87/111

    88/111

    89/111

    90/111

    91/111

    92/111

    93/111

    94/111

    95/111

    96/111

    97/111

    98/111

    99/111

    100/111

  • 5/12/2018 Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

    101/111

  • 5/12/2018 Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

    102/111

  • 5/12/2018 Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

    103/111

  • 5/12/2018 Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

    104/111

  • 5/12/2018 Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

    105/111

  • 5/12/2018 Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

    106/111

  • 5/12/2018 Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

    107/111

  • 5/12/2018 Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

    108/111

  • 5/12/2018 Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

    109/111

  • 5/12/2018 Albumul National Al Dobrogei 1866 1877 1906 Petru Vulcan

    110/111

    111/111