Espacio público, participación y ciudadanía - Olga Segovia Guiller Dascal
a fi dascal..
-
Upload
ionela-ababei -
Category
Documents
-
view
222 -
download
0
description
Transcript of a fi dascal..
ARTA DE A FI DASCĂL
,,Cei care educă copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viaţă, de aceea pe lângă viaţă, dăruiţi copiilor şi arta de a trăi bine, educându-i. “ -Aristotel
,, Singurul scop al educaţiei este să transforme oglinzile în ferestre. “ -Sydney Harris
Profesiunea de dascăl ar putea fi definită drept condiţia umană, cu alte cuvinte preocuparea de a ameliora în permanenţă pe plan spiritual. Prin urmare, după obţinerea calificării nimeni nu poate rămâne în afara studiului fără riscul descalificării, deoarece nimic nu este mai dăunător viitorului dascăl decât formarea sentimentului de „suficienţă” de sine. Sunt necesare în continuare iniţiative, acţiuni concrete, antrenare ritmică, care să determine mobilizare totală, reală şi efectivă a cadrului didactic, indiferent de specialitatea sa, pe linia ridicării permanente a nivelului de cunoştinţe, prin utilizarea eficientă a tuturor formelor de perfecţionare a pregătirii profesionale şi pedagogice. Nobila muncă de autoperfecţionare continuă a educatorului şi de a sădi ceva din fiinţa sa în fiecare activitate cu tineretul se cere făcută cu multă pasiune, cu multă dragoste, aşa cum au făcut-o atâţia ctitori de şcoală românească: N. Iorga, T. Vianu, G. Călinescu ş.a. Aceştia au înţeles că a fi un bun sau mare dascăl nu înseamnă numai a avea fişele ultimelor noutăţi pe care să le comunice cu „emfază calculată”, ci înseamnă a fi un bun pedagog şi patriot, adică a iubi până la dăruire totală omul, tânărul care vine încrezător să „devoreze” idei, înseamnă a iubi cu ardoare ţara cu viitorul ei, să cultive în toate împrejurările cel mai scump tezaur al inimilor noastre, care este limba românească, să cerceteze obiceiurile şi datinile strămoşeşti, care trebuie păstrate cu sfinţenie şi transmise nealterate generaţiilor următoare. Privit din această perspectivă, dascălul este chemat să se racordeze la cerinţele vieţii, să se implice total în lupta pentru o nouă calitate în învăţământ, în soluţionarea problemelor pe care le pune iintegrarea acestuia în cercetare şi producţie. Calitatea muncii acestuia este dată nu numai de ceea ce ştie să facă, ci, mai cu seamă, de felul cum realizează ce trebuie să înfăptuiască, de orizontul său spiritual, de forţa, adâncimea şi cuprinderea înţelegerii, gândirii şi intuiţiei sale, de vibraţia şi tensiunea intelectuală şi afectivă pe care le investeşte şi cu care îşi înzestrează munca. De la omul şcolii societatea pretinde calitate şi eficienţă maximă, instrucţia şi educaţia fiind socotite ca investiţia cea mai importantă, o investiţie făcută de om şi pentru om, rezultatele materializându-se în conştiinţe, convingeri, sentimente şi atitudini. Aceasta presupune un efort permanent de informare şi de încorporare firească a noilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii în activitatea teoretică şi practică, condiţie esenţială a menţinerii în actualitate a oricărui educator care se vrea competent şi eficient. Orice dascăl îşi aminteşte cu plăcere anii de şcoală şi retrăieşte tainica nădejde cu care şi-a ales această carieră: de a nu trăi inutil, închis în preocupări mărginite, ci de a mai avea o familie. Nu e o simplă metaforă vorba „dascălul e al doilea părinte al copilului”, ci o realitate. N-au oare dascălii, după împrejurări, toată severitatea, toată ambiţia, toată duioşia, toată amărăciunea şi tot orgoliul adevăraţilor părinţi? Ba da! Până într-atât că, adesea, elevii şi studenţii se înşeală asupra valorii iubirii reale a dascălului, aşa cum se înşeală uneori asupra iubirii părinţilor. Trebuie să ajungă oameni în toată firea, să trăiască departe de aceştia, pentru a-şi da seama de adevărata durere de inimă ce sta la izvorul unei măsuri aspre, a neînduplecării, ce li s-a părut grozav de grea atunci, dar sub care era dorinţa şi truda de a-i face oameni. Iată de ce etica dascălului se cade în mod special să fie ireproşabilă, pentru că dascălii reprezintă principalul şi cel mai înrâuritor model viu de comportament în viaţa elevilor. Un dascăl transmite, odată cu cunoştinţele sale, şi, de regulă fără să-şi dea seama, şi modul lui de a fi, de a gândi, de a se comporta în societate şi în viaţă, în raport cu oamenii, cu valorile spirituale şi materiale ale poporului nostru, totul este să le transmită într-un sens pozitiv, creator, care să ducă la configurarea nu a unui cetăţean oarecare, ci a omului nou de care avem nevoie.
Din acest motiv dascălul nu poate să fie înlocuit de alte mijloace audiovizuale, de noile tehnici electronice de transmitere a informaţiei. Şcoala, fără dascăl, este o ficţiune. Concepţia după care ştiinţa şi tehnica duc la
înlocuirea dascălului are un caracter dezumanizant, contrar însăşi raţiunii de a fi a învăţământului. Rolul dascălului se va schimba, dar nu în sensul unei diminuări impuse de noile tehnici care vor fi introduse în procesul instructiveducativ, ci într-unul opus, al creşterii misiunii sale, al apariţiei unor note definitorii noi ale profesiunii de dascăl, izvorâte din poziţia nouă a învăţământului, din noile sale valenţe informaţional-formative. Personalitatea umană nu poate fi decât creaţia omului. Încercările de prefigurare a profilului dascălului de mâine nu pot să nu ţină seama şi de faptul că procesul de formare a personalităţii umane este rezultatul interacţiunii dintre individ şi societate, că principalul factor care va asigura şi în viitor această interacţiune între ansamblul relaţiilor sociale şi individualitatea umană în formare îl va constitui tot dascălul. Suntem îndreptăţiţi, însă, să vorbim de un dascăl al viitorului ale cărui principale trăsături caracteristice trebuie să fie o pregătire intelectuală superioară, multilaterală, care, pe fondul unei largi culturi generale, trebuie să însumeze nu numai o solidă specializare, dar şi o temeinică pregătire pedagogică, psihologică, sociologică şi, bineînţeles, tehnică. Cu privire la chemarea dascălilor, poeţii, şi adeseori marii gânditori – pedagogi, vorbind în mod figurant, le-au adus cele mai frumoase elogii. Au fost numiţi „făuritori de suflete”, „creatori de valori”, „luminatori sau apostoli ai poporului”, „învăţători ai neamului”. Acesta este rolul cel mai frumos şi cel mai compatibil cu misiunea dascălului şi care va putea continua cu succes în toate timpurile, nefiind o obligaţie, ci o necesitate naţională izvorâtă din dragostea celor ce au fost educaţi în acest spirit.
Personalitatea cadrului didactic poate influenta dezvoltarea personalitatii copiilor prin modul de prezentare a informatiilor, prin stilul sau de gandire spre nou,spre neexplorat,cultivarea increderii in sine, incurajarea efortului creator chiar din primele lor manifestari.Cadrul didactic trebuie sa aiba o atitudine pozitiva si naturala atunci cand intervine pentru a-l invata pe elev limbajul artei,reguli si tehnici moderne.Alegerea strategiilor didactice adecvate care sa-i activizeze pe toti membrii grupului.
Educarea simtului estetic prin creatii literare, plastice si muzicale
Educatia estetica este un factor care influenteaza in mod deosebit conturarea personalitatii umane, contribuind prin formele sale specifice, la dezvoltarea receptivitatii fata de actul de cultura, la formarea gustului fata de frumos si fata de adevar, realizand in acelasi timp, completarea culturii generale a elevului, cunoasterea caracteristicilor artei si oferind posibilitatea intrarii in contact cu procesul de creatie artistica.
Invatand limbajul plastic, cunoscand formele de comunicare si expresie plastica, elevul devine capabil sa descifreze mesajul operei de arta, sa se exprime cu ajutorul mijloacelor specifice acestui gen de creatie.
Dar, educatia estetica se realizeaza nu numai prin educatie plastica , ci si prin literatura, educatie moral-civica, educatie fizica, educatie muzicala. Acest lucru presupune pregatirea tuturor educatorilor in directia formarii propriei sensibilitati, dar si pentru formarea sensibilitatii elevilor, in vederea receptarii semnificatiilor estetice. Dorinta de cunoastere a copiilor este nelimitata. Dupa ce s-a informat si a retinut, copilul simte nevoia sa reproduca, sa arate, sa demonstreze ca a inteles.
Stimularea timpurie a dorintei de a crea (din perioada prescolara si accentuata pe masura ce copilul creste si invata ) se va reflecta in influenta deosebita asupra realizarii unor lucrari artistice (atat in arta cat si in literatura-compuneri) ,asupra formarii personalitatii acestuia. Curiozitatea mereu treaza si activa, receptivitatea, inclinatia spre nou, sensibilitatea, imaginatia bogata, nevoia de cunoastere si de afirmare pot fi satisfacute si dezvoltate in orele de educatie plastica, educatie muzicala (atat in gradinitele de copii cat si in scoli).
Provocandu-l pe copil la creatie, ii dam sansa sa transmita sentimente, stari sufletesti, ii stimulam nevoia de activitate, ii sporim increderea in fortele proprii de a se exprima in artele plastice, muzica, literatura ,dans etc.
’’Creativitatea este o floare atat de delicata, incat elogiul o face sa infloreasca, in timp ce descurajarea o inabuse adesea chiar inainte ca ea sa se poata transforma in floare.’’( T. Carlyle ). Dascalii trebuie sa iubeasca si sa inteleaga aceste flori delicate pentru ca ele dau puterea si progresul omenirii.
Termenul de estetic isi are radacina in grecescul sisthesis- a simti, asa ca,ad literam, educatia estetica
inseamna ’’dezvoltarea sensibilitatii’’. In gandirea teoretica acest termen a fost introdus pe la jumatatea secolului al XVIII-
lea, intelegandu-se prin el: stiinta despre frumos.
Un insemnat numar de filozofi burghezi, intelegand prin frumos numai frumosul artistic, creat de om, defineau
estetica, stiinta frumosului artistic.Acesta a dus la conceperea educatiei estetice de catre unii pedagogi doar ca
educatie artistica: pregatirea pentru frumosul din arta.
Educatia estetica este insotita de un simt estetic, gust estetic, judecata estetica, atitudine si emotie estetica.
Simtul estetic este inclinatia fireasca a omului spre frumos; simtul estetic s-a nascut si se desavarseste in activitate.
In acest sens trebuie inteleasa observatia lui Gorki-’’omul este artist din fire’’, care este in deplin acord cu cea a lui Marx:
’’….omul da forma lucrurilor si in conformitate cu legile frumosului’’. Simtul estetic trebuie trezit si calauzit; el
’’nu se poate dezvolta spontan’’ caci cum observa Dimitrieva- ’’in acest caz poate capata o orientare si un caracter fals,
denaturat.
Gustul estetic este o manifestare a propriului temperament estetic, care rezida in capacitatea
de a surprinde spontan si prompt,frumosul, deosebindu-l de falsa frumusete; el este o ’’intuire subtila’’a frumosului, o
judecata intuitiva.Gustul estetic este rezultatul educatiei: spunem ca cineva are gust estetic cand dovedeste atat sensibilitatea
pentru ceea ce este frumos, cat si capacitatea unei alegeri in conformitate cu legile frumosului.
Gustul estetic variaza cu epocile si indivizii, dar merita acest nume cand colorandu-
se diferit ramane totusi la un nivel superior.
Judecata estetica este judecata care are ca obiect frumosul artei, al naturii sau al vietii sociale, deci,
obiectul ei este intotdeauna o valoare estetica. Spre deosebire de judecata logica, in cea estetica, sensibilitatea omului se
manifesta sub forma impresiilor aduse de gust, impresii care sunt raportate la criteriile de apreciere a frumosului. Tratatele
burgheze deosebesc doua categorii de judecati estetice: judecati de constatare (’’Gioconda’’-
capodopera lui Leonardo da Vinci), care semnaleaza o valoare estetica si judecati de apreciere estetica (’’Pe Donul linistit’’
este cel mai grandios roman al realismului), care ierarhizeaza, stabilesc analogii, raporturi, motivatii etc.
Consideram ca in mod practic, ’’cunoasterea artistica…presupune o prezenta de fiecare clipa a aprecierii: alaturi
de constatare, o legatura permanent nemijlocita intre observare si atitudine’’.
Atitudinea estetica este conduita consecvent manifestata prin sensibilitate fata de frumos, din
dragostea pentru frumos si prin apararea si crearea frumosului. Atitudinea estetica se concretizeaza si in actiuni care duc
la instaurarea si raspandirea frumosului in realitatea inconjuratoare.
Emotia estetica este o traire intensa (un act de constiinta, puternic colorat afectiv), provocat de perceperea frumosului.
Desi termenul ’’emotie’’ denumeste acte psihice rapide si intense, expresia emotie estetica este folosita cu intelesul de mai
sus: un act complex, care angajeaza toate laturile personalitatii umane, o traire puternica, o ’’bucurie luminoasa’’, care
continua si dupa incetarea contactului cu opera de arta.
In acest sens emotia estetica reprezinta actul de ’’intelegere emotionala’’ a frumosului. Avem
in vedere pe omul sanatos sufleteste, indeosebi pe omul societatii noastre, in emotiile caruia ideologia intervine adecvat,
dand orientare justa si adancime priceperii artei.
In jurul varstei de 8 ani are loc o diferentiere intre emotiile si sentimentele estetice,
legate de gustarea operei de arta si cele legate de procesul de creatie.
Se formeaza cerinte interne ale frumosului aspiratii, dorinte, interese si atitudini estetice. Gustul
artistic se dezvolta inegal pentru diferite domenii artistice. Exista un gust estetic general, care refuza ceea ce este urat,
murdar, dezarmonic- inestetic. Uneori nedezvoltarea si cultivarea gustului estetic genereaza circulatia de obiecte “de prost gust
”.
In perioada scolaritatii mici, atat institutorul cat si familia trebuie sa puna accent pe educatia estetica, aceasta fiind o
componenta de baza a formarii vocationale a personalitatii, sa ajute si sa urmareasca indeaproape procesul de formare a
caracterului si sa intervina cu promptitudine atunci cand este cazul.
Educatia pentru frumos si educatia prin frumos reprezinta doua sensuri, pe
care educatia estetica le implica. Nu ne putem ocupa doar de calauzirea elevului spre frumos, de pregatirea lui
vederea perceperii profunde a artei, fara sa cercetam si ceea ce urmeaza:
influenta frumosului asupra personalitatii celui care il percepe. Eucatia estetica are deci, in vedere mai intai frumosul artelor:
literatura (arta cuvantului), muzica (arta sunetului), pictura (arta formei si culorii), coregrafia (arta formei in miscare).
Culoarea dincolo de perceptie si trairea ei afectiva, este o oglinda a personalitatii copiilor. Specialistii pot interpreta aspecte
ale personalitatii oamenilor in functie de preferinte pentru una sau unele culori.
Cunoasterea corelatiilor subiect-culoare ne poate ajuta in relatiile cu subiectii-copii, ajutandu-ne sa aflam raspunsuri corecte
la intrebarile: cand, cum si cu ce mijloace, cu ce fel de ajutor sa intervenim in valorificarea potentelor formative ale desenului?
Totodata ii conducem pe copii spre descoperirea semnificatiilor culorilor, gasind titluri cat mai potrivite cromaticii folosite.Astfel ii
angajam pe acestia in decodificarea semnificatiei culorilor specifice anotimpurilor si le folosim in lucrarile lor. Aceste activitati sunt
insotite de ilustratii muzicale adecvate (de exemplu:’’Anotimpurile’’, de Vivaldi). Culorile sunt semene,stimuli sau mijloace de
expresie, purtatoare ale unor semnificatii de natura intelectuala,estetica si afectiva. Se stie ca limbajul artistic-plastic al copiilor
reprezinta invelisul material al gandirii lor artistice, care face posibil schimbul de idei, de sentimente,stari emotive, deci exprimarea
impresiilor vizual-estetice in structuri specifice artei plastice.
Copiii, pot fi familiarizati la un nivel optim cu elementele de limbaj plastic (culoare, punct, linie, forma) prin elaborarea unei
strategii adecvate: selectarea unei tematici care vizeaza elementele limbajului plastic si care se poate realiza prin activitatile
artistico-plastice, dar si prin alte activitati (antrenament grafic, cercul de pictura etc.); folosirea unor metode activ-participative si a
unor tehnici de lucru variate.
Pentru familiarizarea copiilor cu elementul de limbaj plastic culoarea ne putem propune sa rezolvam urmatoarele teme:
Jocul culorilor infratite (fuzionarea la margine a culorilor, obtinerea unor noi culori); Spune cu ce seamana? (fuzionarea in masa a
culorilor); De-a fabricantii de culori (prepararea nuantelor prin amestecul a doua culori in diferite proportii); Deschidem cu alb si
inchidem cu negru (tonuri de culoare, ruperea tonului); Marea (efectul termic al culorilor, culori reci); Camp cu grau si maci (culori
calde)
In vederea redarii punctului spontan ne putem opri la temele: Camp cu flori si Noapte instelata,iar pentru punctul elaborat la
temele: Margele colorate in sirag si Struguri cu boabe mari, mijlocii si mici.
Pentru linia plastica modulata,putem alege subiecte cu forta de sugestie: Ploua si bate vantul toamna, Prietenul sau
prietena mea.Peisaj de iarna (primavara),iar pentru linia modulata in punct continuu (fara a ridica instrumentul de scris)
tema Copaci.
Deoarece toate activitatile de desen, pictura vizeaza nemijlocit si forma obiectuala, planificam in cadrul activitatilor comune
doar realizarea formei spontane: Sa facem fluturi colorati, Cum putem sa facem sa semene mai bine cu…etc.
Strategiile didactice folosite trebuie sa fie cat mai diversificate. Astfel putem folosi cu certa eficienta mici povestitoare sau
texte adaptate:Unde-iMofturosul (Ion Susala),Calatorie in tara culorilor (Gheorghe Mocanu), Basme multicolore (I.Ziedonis);
ghicitori, auditii muzicale si diverse mijloace de invatamant: esantioane textile, reproduceri de arta din albume,pliante etc.
In scopul cunoasterii si utilizarii constiente a culorilor de catre copii, putem concepe o serie de jocuri introductive sau
finale: Recunoaste culoarea,(din esantioane textile, reproduceri de arta, diapozitive, fotografii,etc.); Gaseste culoarea (educatoarea
spune numele unei culori, copiii o cauta si coloreaza cu ea o pata in partea de sus a plansei); Rece,cald,frige (educatoarea spune
numele unei culori calde sau reci ,iar copiii raspund prin asociere cu senzatia termica; de exemplu: pentru rosu raspund frige,
pentru galben cald, pentru albastru rece); jocul colectiv Rosu,galben si albastru (sau oricare dintre culori), care a avut ca obiectiv
recunoasterea si deosebirea culorilor si aplicarea relatiei ‚’’au aceeasi culoare’’; sau jocul De-a criticii in expozitie, folosit in final, la
aprecierea lucrarilor realizate.
Arta are o mare forta educativa care se explica prin aceea ca ea ne ofera nu numai o conoastere plastica (prin imagini
concrete), ci si emotiva (afectiva).A intelege o opera de arta inseamna, inainte de toate, a o ’’simti’’, a o trai si abia pe aceasta baza
a cugeta asupra ei. Arta detine o multitudine de valente educative si cognitive, deoarece se adreseaza nu numai afectivitatii si
imaginatiei, ci si gandirii si vointei.
Arta plastica formeaza si dezvolta spiritul de observatie, atentia, imaginatia creatoare, placerea si interesul de a desena, de a
picta sau modela.
Educatia plastica, ca parte componenta a educatiei artistice, utilizeaza o metodologie specifica in desfasurarea orelor si
impune anumite cerinte:a lasa elevului deplina libertate de exprimare plastica, a-i dezvolta capacitatea de a se emotiona in fata
frumosului din natura si arta.
Pentru a pune bazele culturii artistice si ale gustului estetic, trebuie sa se urmareasca, inca din prescolaritate inca una dintre
sarcinile educatiei estetice, aceea a formarii atitudinii estetice a elevilor fata de valorile estetice din natura, societate si arta.
Educatia estetica presupune nu numai formarea unor aptitudini si deprinderi de sesizare sau apreciere a frumosului artistic,
dar si insusirea unor cunostinte specifice. Etapa cultural- informativa vizeaza dobandirea unui cumul informational de integrare si
relationare a obiectelor estetice.
Fara o informare corespunzatoare nu se poate crea cadrul favorabil intelegerii, pentru ca arta „vorbeste” doar celui care este
pregatit sa o asculte.Ea poate emotiona in masura in care receptorul este instruit, pregatit pentru a intampina opera care isi incepe
adevarata viata in sufletul si mintea publicului.
Educatia artistico-plastica scolara prin dezvoltarea sensibilitatii estetice,a gandirii lor artistico-plastice si a gustului artistic,
contribuie in mare masura la formarea omului nou, care va participa activ la imbunatatirea estetica a produselor muncii si a
ambiantei artistice a locului de munca, la strangerea relatiilor de prietenie intre oameni, bazate pe sentimente profund umane,pe
principii de etica si estetica, la ridicarea calitatii vietii.
Personalitatea cadrului didactic poate influenta dezvoltarea personalitatii copiilor prin modul de prezentare a informatiilor, prin
stilul sau de gandire spre nou,spre neexplorat,cultivarea increderii in sine, incurajarea efortului creator chiar din primele lor
manifestari.Cadrul didactic trebuie sa aiba o atitudine pozitiva si naturala atunci cand intervine pentru a-l invata pe elev limbajul
artei,reguli si tehnici moderne.Alegerea strategiilor didactice adecvate care sa-i activizeze pe toti membrii grupului.
BIBLIOGRAFIE
1.Barsanescu, S. Vaideanu,Ge. Educatia estetica,E.D.P., Bucuresti,1961
2.Bogdan, T., Stanculescu, I. Psihologia copilului si psihologia pedagogica,
E.D.P.,Bucuresti, 1971
3. Constandache, M. Formarea initiala pentru profesia didactica
prin colegiile universitare de institutori,
Constanta, Ed. Muntenia &Leda,2001
4. Susala, I. Estetica si psihopedagogia Artelor plastice si
Designului,Ed.Sigma,Bucuresti,2000
5. Vianu, T. Estetica, Bucuresti,1968