Războiul Ruso-Georgian din vara anului 2008.Autor: Dodon Adriana, studentă anul III, licenţă,

Facultatea de drept, USM.

In the early 1990s, Georgia and its breakaway South Ossetia region had agreed to a

Russian-mediated cease fire that provided for Russian "peacekeepers" to be stationed in the

region. Moscow extended citizenship and passports to most ethnic Ossetians. Simmering long-

time tensions escalated on the evening of August 7, 2008, when South Ossetia and Georgia

accused each other of launching intense artillery barrages against each other.

Conflictul „îngheţat” de la începutul anilor ’90 din Georgia se înfierbântă subit la

sfârşitul verii lui 2008. Ceea ce era considerată a fi o problemă domestică a Georgiei, şi anume

mişcările separatiste din cele două provincii, Osetia de Sud şi Abhazia, devine o chestiune de

interes mondial ce produce schimbări importante în relaţiile internaţionale şi în paradigma de

analiză a acestora.

Acest conflict „îngheţat” se transformă într-un adevărat război regional de facto, prin

actorii implicaţi direct, dar, luând în considerare forţele care intră în coliziune în mod indirect,

capătă valenţe internaţionale. Este un moment de mare intensitate care nu numai că va lăsa

viitorul Georgiei în balanţă, dar va produce o criză profundă a relaţiilor dintre Rusia şi Occident,

cea mai mare de la căderea Uniunii Sovietice.

Războiul de cinci zile din august 2008 redeschide, aşadar, chestiunea poziţionării

Rusiei pe scena internaţională, a relaţiilor dintre o Federaţie Rusă emergentă şi Vest – şi, în

particular, Statele Unite.

Începutul anului 2008 nu anunţa nici o schimbare majoră în viaţa populaţiei georgiene.

Preşedintele Mihail Saakashvili câştiga, pe data de 5 ianuarie, un nou mandat prezidenţial cu o

promisiune solemnă fãcut în faţa poporului,“un bilet câştigător în cazul republicii separatiste

Abhazia”. Concomitent cu alegerile prezidenţiale, a fost organizat un referendum în care

georgienii s-au pronunţat pentru aderarea ţării lor la structurile NATO. Câştigarera unui nou

mandat de preşedinte de către Saakashvili, cât şi referendumul cu un rezultat pozitiv deranjau

Federaţia Rusă care, la jumãtatea lunii ianuarie, lansa avertismentul conform căruia decizia de a

adera la structurile NATO avea să alimenteze separatismul în Georgia. Avertismentul lansat la

acea oră, după cum se va dovedi mai târziu, avea să devină un plan de acţiune şi manipulare a

situaţiei foarte bine pus la punct de Rusia.

Georgia a considerat că noi orizonturi îi sunt deschise, această opinie fiind întărită de

confirmarea sprijinului american pentru aderarerea la NATO. Cu toate acestea, Federaţia Rusă se

afla chiar la graniţă, deci mult mai aproape decât SUA, iar conducerea de la Tbilisi era conştientă 1

că un conflict de orice natură avea să aducă doar dezavantaje Georgiei şi, prin urmare, tot în luna

ianuarie preşedintele Saakashvili afirma că doreşte îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia.

În faţa dovezii de bunăvoinţă georgiană, Kremlinul a rămas intransigent. Continuându-şi

drumul către Occident, preşedintele Saakaşvili realizează că şansele Georgiei de a câştiga

teritoriile nu pot fi sporite decât printr-o reformă radicală a forţelor armate georgiene capabile să

lupte cu separatiştii. Aşadar, fondurile militare au crescut, atingând 8% din PIB în 2007-2008, s-

a renunţat la serviciul militar obligatoriu în favoarea formării unei armate profesioniste şi s-a

implementat un program de achiziţionare de armament.1

Georgia a început antrenarea unei mari forţe de rezervişti, sporind numărul acestora cu

25.000 pe an, într-un efort de a ajunge la un număr final de 100.000. În antrenarea trupelor

georgiene, un aport important l-au adus Statele Unite, care a implementat un program de

antrenament de contrainsurgenţă, întrucât Georgia a fost de acord cu trimiterea de trupe în Irak.

Guvernul a făcut o prioritate şi din dezvoltarea şi antrenarea unui grup operativ special în cadrul

Ministerului de Interne, echipaţi cu vehicule blindate, artilerie şi drone de supraveghere, instruiţi

să lupte cu separatiştii.

Această decizie avea să fie interpretată drept o provocare de către administraţia de la

Kremlin, care părea hotărâtă să oprească expansiunea americană în „zona sa de interese

speciale”. Materializarea nemulţumirii Rusiei – manifestată mai târziu ca violenţă deschisă –

urma să se declanşeze pe 26 ianuarie, când aceasta a întreprins o mişcare politică menită să

distragă atenţia administraţiei de la Tbilisi de la pretenţiile sale democratice şi pro-occidentale

prin mişcarea simbolică de a deschide secţii de votare ilegale pentru propriile alegeri în cele două

republici separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, pentru cele 99% din populaţia regiunilor

separatiste cu paşaport rusesc, fãră acordul Tbilisi-ului.

Moscova a dorit păstrarea aparenţelor şi a relaţiilor formale cu NATO în ciuda

dezaprobării vădite a politicii principalului său membru (SUA). Astfel, pe 8 februarie a avut loc

un Consiliu informal NATO-Rusia în careau fost ridicate probleme legate de cooperarea militară,

apărarea colectivă, statutul Forţelor Convenţionale în Europa cât şi problema scutului anti-

rachetă.

Doar concluziile ulterioare unui eveniment major pot, de cele mai multe ori, să explice

acţiuni ce la un moment dat păreau a nu avea noimă. În cazul de faţă, apropierea Rusiei de SUA

avea menirea de a adormi vigilenţa americană asupra viitoarelor planuri ruseşti.

1 Războiul ruso-georgian- Reacţiile decidenţilor din timpul crizei. Iulian Chifu, Monica

Oproiu, Narciz Bălăşoiu. Editura Cartea Veche Bucureşti, 2010. p.29.

2

Ceea ce avea să se evidenţieze ca fiind catalizatorul evenimentelor din Caucaz apărea pe

16 februarie, când Kosovo îşi declara independenţa. Declaraţia provinciei separatiste sârbeşti cât

şi valul de recunoaşteri care au urmat-o – un număr mare de state occidentale, în frunte cu SUA -

aveau să domine evoluţia evenimentelor de pe scena internaţionalã din acest moment şi până în

august. În aceeaşi zi, republicile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, au cerut guvernării de la

Tbilisi recunoaşterea independenţei.

Independenţa provinciei Kosovo urma să devină precedentul de pe scena internaţională

de care Rusia avea nevoie ca pretext în acţiunile sale contra Georgiei şi, implicit, Occidentului.2

La data de 7 iulie 2008 preşedintele Georgiei s-a întâlnit cu preşedintele Rusiei

Medvedev, cu care a purtat o discuţie pe un ton prietenesc. La întâlnire, preşedintele Saakashvili

a propus înlocuirea trupelor de menţinere a păcii din cele două republici separatiste cu o poliţie

civilă supervizată de UE şi OSCE, invitând Rusia să participe activ, fapt refuzat de omologul său

rus.

Anterior întâlnirii dintre cei doi preşedinţi, Georgia formulase trei cereri diplomaţiei

ruse în legatură cu Abhazia şi Osetia de Sud: retragerea trupelor ruseşti desfăşurate ilegal in

regiunile separatiste, încetarea imediată a construirii infrastructurii militare pe teritoriul georgian,

în regiunile separatiste şi revocarea decretului prezidenţial din 16 aprilie care stabilea legături

oficiale între Rusia şi republicile separatiste. Nici una din cele trei cereri nu a primit vreun

răspuns, ba mai mult, orice discuţie care s-ar fi referit la ele a fost evitată de către partea rusă pe

parcursul întâlnirii.

Principala problemă a planului georgian a fost aceea că a omis posibilitatea unei

intervenţii din partea Rusiei, bazându-se pe faptul că oferind Moscovei garanţii privind trupele

de menţinere a păcii, atunci aceasta ar avea o reacţie întârziată sau slabă. Totuşi, Rusia avea

cunoştinţă de planurile georgiene, iar singurul detaliu care lipsea era data exactă a începerii

operaţiunii. Prin urmare, decizia politică de protejare a Osetiei de Sud a fost luată în avans , căci

un răspuns întârziat ar fi fost inutil, existând şanse mari ca aceasta să fie ocupată în câteva zile:

teritoriul este mic, forţele sale armate slabe, iar capitala extrem de vulnerabilă, localizându-se la

graniţa cu Georgia.3

La 8 august 2008, în timp ce preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev se afla în vacanţă, iar

liderii lumii asistau, la Beijing, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, Rusia atacă

Georgia şi invadează Osetia de Sud. Aşadar, de atât a fost nevoie pentru a izbucni un război ţinut

mocnit aproape două decenii, amintind oricărui cetăţean din Occident de vorbele lui Neville

2 Ibidem.3 http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ Vara tancurilor din 2008: micul

război ruso-georgian care a zguduit lumea.3

Chamberlain despre Cehoslovacia anilor 1930: un război „într-o ţară îndepărtată, între oameni

despre care noi nu ştim nimic”.

Totuşi, acţiunea unilaterală a Rusiei s-a produs ca o contra-acţiune a evenimentelor ce

se petrecuseră în Georgia în urmă cu o zi, adică joi, 7 august, când aproape de miezul nopţii,

preşedintele georgian Miheil Saakaşvili ordona forţelor armate să răspundă atacurilor grupărilor

secesioniste din Osetia de Sud, să oprească bombardarea satelor georgiene de către miliţia

osetină, menţionând totuşi „să se reducă la minimum victimele civile”.

Consiliul de Securitate al Rusiei s-a reunit la 8 august, la cererea preşedintelui

Medvedev şi a hotărât intrarea în război de partea osetinilor. Argumentul a fost adus tot de

Medvedev, care susţinea că „femei, copii şi bătrâni mor în Osetia de Sud, iar majoritatea dintre ei

sunt cetăţeni ai Federaţiei Ruse”, iar „cei responsabili pentru asta vor fi pedepsiţi corespunzător”.

Astfel că la incursiunea Georgiei în Osetia de Sud, Rusia a răspuns prin lansarea unor atacuri

aeriene în regiune şi trimiterea de trupe armate în Osetia de Sud. În aceeaşi zi, sunt distruse şi

bazele aeriene din jurul capitalei Tbilisi. Saakaşvili declară stare de război pentru 15 zile şi

mobilizează rezerviştii, însă, până duminică, ruşii controlează Tskhinvali şi cea mai mare parte

din Osetia de Sud. Între 7 şi 12 august, Rusia a dislocat 20.000 de forţe în Osetia de Sud şi tot

atâtea în Abhazia, totalul cărora reprezenta de trei mai mult decât armata georgiană.

Acordul de încetare a focului a fost încheiat la 12 august, după numai cinci zile de

război, când preşedintele Medvedev a raportat lui Javier Solana, Înaltul Reprezentat pentru

Politică Externă şi Securitate Comună al Uniunii Europene, că „a fost obţinut scopul operaţiunii

Rusiei de a constrânge partea georgiană să accepte pacea şi a decis să o oprească”4.

Întrucât nu s-a putut ajunge la o concluzie într-un for internaţional, medierea

conflictului trebuia preluată de un terţ actor. Preşedintele american Bush era decis să nu lase

războiul ruso-georgian să escaladeze într-o confruntare ruso-americană de tipul Războiului Rece.

Prin urmare, cel mai puternic aliat al Georgiei nu dorea să preia frâiele mobilizării Occidentului

pentru formularea unei decizii comune faţă de Moscova, ceea ce scotea din joc orice posibilitate

de a răspunde militar Rusiei, întrucât singura capabilă să facă asta ar fi fost America. Statele

Unite au jucat un rol activ în soluţionarea crizei, însă numai sprijinind politic medierea, din

spatele cortinei.

Rolul de mediator direct i-a revenit Uniunii Europene, mai precis preşedintelui Franţei,

Nicolas Sarkozy, care deţinea preşedenţia rotativă a Uniunii Europene. La momentul izbucnirii

conflictului, Sarkozy se afla la Beijing, alături de ceilalţi lideri ai lumii, la deschiderea Jocurilor

4 Ibidem.4

Olimpice. Aici Sarcozy a încercat să abordeze problema din Georgia cu Putin prim-ministru de

atunci Rusiei li actualul preşedinte al Rusiei.5

Sarkozy decide că un partener mai rezonabil de negociere este Medvedev şi nu Putin.

Atunci când lui Medvedev i-a fost sugerată o vizită a preşedintelui francez, acesta a răspuns,

prompt, afirmativ.

Planul de Pace în Şase Puncte intermediat de preşedintele francez din partea UE

prevede: să nu se recurgă la folosirea forţei, încheierea definitivă a tuturor ostilităţilor, acordarea

accesului liber pentru ajutorul umanitar, retragerea forţelor armate ale Georgiei pe poziţiile lor

permanente de cantonament, retragerea forţelor armate ale Federaţiei Ruse pe liniile anterioare

declanşării ostilităţilor, adoptarea unor măsuri adiţionale de securitate de către forţele ruse de

peacekeeping înainte de stabilirea mecanismelor internaţionale, organizarea unei conferinţe

internaţionale despre statutul viitor al Osetiei de Sud şi Abhaziei şi modalităţile de asigurare a

securităţii acestora pe termen lung.

Oficialii americani au găsit documentul revoltător, deşi s-au aflat în permanentă

conexiune cu oficialii francezi, nu s-au aşteptat la un astfel de rezultat. În viziunea americană, un

acord de încetare a focului trebuie să stabilească date şi locuri precise, ceea ce în acest caz nu se

întâmpla. Natura vagă, ambiguă lăsa loc a numeroase de interpretări ce puteau fi folosite de

Rusia în propriul avantaj.

Invazia rusească din Georgia a fost precedată de atacuri cibernetice intensive menite sã

perturbe, să deterioreze sau chiar să întrerup permanent funcţionarea infrastructurii informatice

critice civile, guvernamentale şi publică. Aceste atacuri, care au devenit un adevărat asediu în

seara dinaintea invaziei marchează un nou început în istoria războiului.

Vorbim aici despre primul caz în care o invazie desfăşurată pe apă, aer şi pământ a fost

coordonată cu o ofensivă cibernetică. Asaltul cibernetic a început în seara zilei de 7 august, cu o

zi înainte de momentul în care Rusia pretinde că a pătruns pe teritoriul georgian. Un număr mare

de servere şi majoritatea traficului de internet au fost scoase din funcţiune şi puse sub control

extern.

În primele zile ale conflictului, majoritatea site-urilor autorităţilor georgiene şi cele ale

presei au fost fie inaccesibile, fie funcţionau cu mare dificultate, neputând fi actualizate. Atacul a

avut şi alte elemente simbolice, un exemplu notoriu în acest sens este poza ce îl înfăţişează pe

preşedintele Saakashvili ca fiind Hitler, poze ce apărea în momentul în care se accesa pagina

Ministerului Afacerilor Externe din Georgia.

Aceste atacuri au fãcut aproape imposibilă comunicarea Georgiei cu restul lumii şi au

permis victoriile iniţiale ale propagandei ruseşti. Sursele media din întreaga lume nu au avut de

5 Ibidem.5

ales şi au fost nevoite să se bazeze exclusiv pe informaţiile oferite de site-urile ruseşti care

transmiteau punctul de vedere al Moscovei în ceea ce priveşte cauza, scopul şi desfãurarea

războiului.

Atacurile cibernetice s-au prelungit chiar şi după 12 august, atunci când Rusia a anunţat

că a încetat orice fel de ostilităţi la adresa Georgiei. Mulţumită eforturilor coordonate ale unui

număr mare de experţi informaticieni şi specialişti în războiul cibernetic, traficul normal a fost

reluat la o saptămână de la atacurile iniţiale. Majoritatea site-urilor au fost operate din afara

Georgiei.6

Situaţia din Kosovo era adusă la masa discuţiilor în mod deliberat, pentru a reaminti

europenilor că independenţa Kosovo fusese susţinută doar de Uniunea Europeană, împotriva

dorinţei Rusiei. În aceeaşi logică a legii talionului, la 26 august 2008, preşedintele Medvedev

anunţă că, din motive „umanitare”, Rusia recunoaşte independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei.

La nivel internaţional Osetia de Sud şi Abhazia a fost recunoscută de Nicaragua în

2008, Venezuela şi mica insulă Nauru. Un aspect interesant este şi faptul că la foarte scurt timp

de la recunoaşterea de independenţei Osetiei de sud şi Abhaziei, Adunara populară din Găguzia

cu susţinerea a 18 membri din cei 34 a cerut presedintelui Vladimir Voronin si Parlamentului de

la Chişinău să recunoasc independenţa Abhaziei si Osetiei de Sud.

Într-o declaraţie adoptată la sfârşitul saptămânii trecute, organul legislativ de la Comrat

îşi exprima "susţinerea univocă şi solidaritatea cu popoarele Osetiei de Sud si Abhaziei în lupta

lor dreaptă pentru independenţă şi autodeterminare".

Acea cerere a Adunării populare din Găgăuzia nu a fost examinată, mai ales din

raţionamenul evitării înrăutăţirii cu Rusia cât şi cu marile puteri Europene, dar mai ales cu SUA.

Mai nou Rusia a semnat un "tratat de alianță și integrare" cu regiunea separatistă

georgiană Osetia de Sud, chiar în ziua în care se împlinește un an de la anexarea Crimeii.

Documentul semnat în capitala Rusiei dintre Vladimir Putin şi preşedintele Osetiei de

Sud prevede în special crearea unui spațiu de apărare și securitate colectivă cu regiunea

separatistă prorusă georgiană. Tratatul' prevede totodată protejarea frontierei Osetiei de Sud de

către Rusia, precum și o politică externă coordonată între Moscova și regiunea georgiană.7

6 http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/country_profiles/3797729.stm Articolul „Regions

and territories:South Ossetia”;

7http://oai.dtic.mil/oai/oai?

verb=getRecord&metadataPrefix=html&identifier=ADA496306 Russia-Georgia Conflict in

August 2008: Context and Implications for U.S. Interests.

6

Procurorul din cadrul Curţii Penale Internaţionale a cerut judecătorilor specializaţi de a

deschide o "anchetă asupra presupuselor crime de război și crime împotriva umanității" comise

în timpul războiului-fulger din august 2008, care a opus Georgia și Rusia pentru controlul asupra

Osetiei de Sud.Într-un comunicat al CPI se arată că ancheta ar urma să acopere perioada 1 iulie

— 10 octombrie 2008, precizează documentul.

Procurorul mai dorește să ancheteze atacurile îndreptate împotriva soldaților însărcinați

cu menținerea păcii, comise atât de către forțele georgiene, cât și de cele sud-osetine.Georgia,

care a acuzat Moscova de „purificare etnică”, este între altele un stat membru aflat în jurisdicția

CPI, iar aceasta are deci competență pentru crime comise pe teritoriul său. Dacă cererea

procurorului va fi acceptată, aceasta ar fi prima anchetă a CPI asupra unui conflict în afara

Africii.

Conflictul din Osetia de Sud are un caracter foarte complex în care sunt implicaţi practic

(dar neoficial) cei mai importanţi actori ai sistemului internaţional. Fiind creat artificial de către

Centrul Unional pentru a pedepsi Georgia conflictul a evoluat enorm pînă la ciocnirea intereselor

chiar dintre SUA şi Rusia, Caucazul astăzi făcînd parte din sfera de interese a Statelor Unite.

În aceste condiţii probabilitatea rezolvării conflictului pare că e departe,dar merită de

urmărit realizarea planului georgian de rezolvare a conflictului care pare destul de ingenios,de

reuşita lui putînd depinde puternic dispariţia conflictului din Osetia de Sud.

Totuşi există şi o perspectivă în soluţionarea apropiată a conflictului sud-osetian,şi

anume depinde de atractivitatea planului georgian pus în funcţiune acum. Odată cu reabilitarea

zonei controlate de georgieni şi creşterea economică în aşa-numita Entitate Administrativă

Provizorie Sud-Osetiană, ar putea creşte atractivitatea zonei, osetinii din teritoriile controlate de

separatişti urmînd să-şi schimbe orientarea politică şi să fie atraşi să trăiască în Georgia care le-ar

oferi un nivel mai ridicat de trai.

Conform raportului din 2009 efectuat de UE la cerinţa Consiliului Europei privind

situaţia războiului ruso-georgian s-a ajuns la concluzia că Georgia fără o justificare din materia

dreptului internaţional a atacat Osetia de Sud. Conflictul a durat mai mult de 5 zile, timp în care

ambele părţi au încălcat în mod repetat prevederile dreptului internaţional.

În raportul prezentat de UE se indică că mai mult de 850 de persoane şi-au perdut viaţa

şi un număr de 100.000 de persoane şi-au părăsit domiciliul.8 De asemenea raportul prezentat nu

vine să învinovăţească părţile beligerante ci să atraga atenţia asupra problemelor create şi modul

în care acestea trebuie înţelese pentru a fi rezolvate.

8 http://news.bbc.co.uk/2/shared/bsp/hi/pdfs/30_09_09_iiffmgc_report.pdf Report by the

Independent International Fact-Finding Mission on the Conflict in Georgia

7

S u r s e b i b l i o g r a f i c e :

1. http://news.bbc.co.uk/2/shared/bsp/hi/pdfs/30_09_09_iiffmgc_report.pdf Report

by the Independent International Fact-Finding Mission on the Conflict in

Georgia

2. http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/country_profiles/3797729.stm Articolul

„Regions and territories:South Ossetia”;

3. http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/

2008/02/080219_conflicte_inghetat.shtml Articolul „Harta conflictelor

îngheţate”;

4. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ Vara tancurilor din 2008:

micul război ruso-georgian care a zguduit lumea.

5. http://oai.dtic.mil/oai/oai?

verb=getRecord&metadataPrefix=html&identifier=ADA496306 Russia-Georgia

Conflict in August 2008: Context and Implications for U.S. Interests

6. Războiul ruso-georgian- Reacţiile decidenţilor din timpul crizei. Iulian Chifu,

Monica Oproiu, Narciz Bălăşoiu. Editura Cartea Veche Bucureşti, 2010.

8