Războiul Ruso Georgian
-
Upload
adriana-dodon -
Category
Documents
-
view
216 -
download
0
description
Transcript of Războiul Ruso Georgian
![Page 1: Războiul Ruso Georgian](https://reader036.fdocuments.net/reader036/viewer/2022082715/5695d0051a28ab9b029093bf/html5/thumbnails/1.jpg)
Războiul Ruso-Georgian din vara anului 2008.Autor: Dodon Adriana, studentă anul III, licenţă,
Facultatea de drept, USM.
In the early 1990s, Georgia and its breakaway South Ossetia region had agreed to a
Russian-mediated cease fire that provided for Russian "peacekeepers" to be stationed in the
region. Moscow extended citizenship and passports to most ethnic Ossetians. Simmering long-
time tensions escalated on the evening of August 7, 2008, when South Ossetia and Georgia
accused each other of launching intense artillery barrages against each other.
Conflictul „îngheţat” de la începutul anilor ’90 din Georgia se înfierbântă subit la
sfârşitul verii lui 2008. Ceea ce era considerată a fi o problemă domestică a Georgiei, şi anume
mişcările separatiste din cele două provincii, Osetia de Sud şi Abhazia, devine o chestiune de
interes mondial ce produce schimbări importante în relaţiile internaţionale şi în paradigma de
analiză a acestora.
Acest conflict „îngheţat” se transformă într-un adevărat război regional de facto, prin
actorii implicaţi direct, dar, luând în considerare forţele care intră în coliziune în mod indirect,
capătă valenţe internaţionale. Este un moment de mare intensitate care nu numai că va lăsa
viitorul Georgiei în balanţă, dar va produce o criză profundă a relaţiilor dintre Rusia şi Occident,
cea mai mare de la căderea Uniunii Sovietice.
Războiul de cinci zile din august 2008 redeschide, aşadar, chestiunea poziţionării
Rusiei pe scena internaţională, a relaţiilor dintre o Federaţie Rusă emergentă şi Vest – şi, în
particular, Statele Unite.
Începutul anului 2008 nu anunţa nici o schimbare majoră în viaţa populaţiei georgiene.
Preşedintele Mihail Saakashvili câştiga, pe data de 5 ianuarie, un nou mandat prezidenţial cu o
promisiune solemnă fãcut în faţa poporului,“un bilet câştigător în cazul republicii separatiste
Abhazia”. Concomitent cu alegerile prezidenţiale, a fost organizat un referendum în care
georgienii s-au pronunţat pentru aderarea ţării lor la structurile NATO. Câştigarera unui nou
mandat de preşedinte de către Saakashvili, cât şi referendumul cu un rezultat pozitiv deranjau
Federaţia Rusă care, la jumãtatea lunii ianuarie, lansa avertismentul conform căruia decizia de a
adera la structurile NATO avea să alimenteze separatismul în Georgia. Avertismentul lansat la
acea oră, după cum se va dovedi mai târziu, avea să devină un plan de acţiune şi manipulare a
situaţiei foarte bine pus la punct de Rusia.
Georgia a considerat că noi orizonturi îi sunt deschise, această opinie fiind întărită de
confirmarea sprijinului american pentru aderarerea la NATO. Cu toate acestea, Federaţia Rusă se
afla chiar la graniţă, deci mult mai aproape decât SUA, iar conducerea de la Tbilisi era conştientă 1
![Page 2: Războiul Ruso Georgian](https://reader036.fdocuments.net/reader036/viewer/2022082715/5695d0051a28ab9b029093bf/html5/thumbnails/2.jpg)
că un conflict de orice natură avea să aducă doar dezavantaje Georgiei şi, prin urmare, tot în luna
ianuarie preşedintele Saakashvili afirma că doreşte îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia.
În faţa dovezii de bunăvoinţă georgiană, Kremlinul a rămas intransigent. Continuându-şi
drumul către Occident, preşedintele Saakaşvili realizează că şansele Georgiei de a câştiga
teritoriile nu pot fi sporite decât printr-o reformă radicală a forţelor armate georgiene capabile să
lupte cu separatiştii. Aşadar, fondurile militare au crescut, atingând 8% din PIB în 2007-2008, s-
a renunţat la serviciul militar obligatoriu în favoarea formării unei armate profesioniste şi s-a
implementat un program de achiziţionare de armament.1
Georgia a început antrenarea unei mari forţe de rezervişti, sporind numărul acestora cu
25.000 pe an, într-un efort de a ajunge la un număr final de 100.000. În antrenarea trupelor
georgiene, un aport important l-au adus Statele Unite, care a implementat un program de
antrenament de contrainsurgenţă, întrucât Georgia a fost de acord cu trimiterea de trupe în Irak.
Guvernul a făcut o prioritate şi din dezvoltarea şi antrenarea unui grup operativ special în cadrul
Ministerului de Interne, echipaţi cu vehicule blindate, artilerie şi drone de supraveghere, instruiţi
să lupte cu separatiştii.
Această decizie avea să fie interpretată drept o provocare de către administraţia de la
Kremlin, care părea hotărâtă să oprească expansiunea americană în „zona sa de interese
speciale”. Materializarea nemulţumirii Rusiei – manifestată mai târziu ca violenţă deschisă –
urma să se declanşeze pe 26 ianuarie, când aceasta a întreprins o mişcare politică menită să
distragă atenţia administraţiei de la Tbilisi de la pretenţiile sale democratice şi pro-occidentale
prin mişcarea simbolică de a deschide secţii de votare ilegale pentru propriile alegeri în cele două
republici separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, pentru cele 99% din populaţia regiunilor
separatiste cu paşaport rusesc, fãră acordul Tbilisi-ului.
Moscova a dorit păstrarea aparenţelor şi a relaţiilor formale cu NATO în ciuda
dezaprobării vădite a politicii principalului său membru (SUA). Astfel, pe 8 februarie a avut loc
un Consiliu informal NATO-Rusia în careau fost ridicate probleme legate de cooperarea militară,
apărarea colectivă, statutul Forţelor Convenţionale în Europa cât şi problema scutului anti-
rachetă.
Doar concluziile ulterioare unui eveniment major pot, de cele mai multe ori, să explice
acţiuni ce la un moment dat păreau a nu avea noimă. În cazul de faţă, apropierea Rusiei de SUA
avea menirea de a adormi vigilenţa americană asupra viitoarelor planuri ruseşti.
1 Războiul ruso-georgian- Reacţiile decidenţilor din timpul crizei. Iulian Chifu, Monica
Oproiu, Narciz Bălăşoiu. Editura Cartea Veche Bucureşti, 2010. p.29.
2
![Page 3: Războiul Ruso Georgian](https://reader036.fdocuments.net/reader036/viewer/2022082715/5695d0051a28ab9b029093bf/html5/thumbnails/3.jpg)
Ceea ce avea să se evidenţieze ca fiind catalizatorul evenimentelor din Caucaz apărea pe
16 februarie, când Kosovo îşi declara independenţa. Declaraţia provinciei separatiste sârbeşti cât
şi valul de recunoaşteri care au urmat-o – un număr mare de state occidentale, în frunte cu SUA -
aveau să domine evoluţia evenimentelor de pe scena internaţionalã din acest moment şi până în
august. În aceeaşi zi, republicile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, au cerut guvernării de la
Tbilisi recunoaşterea independenţei.
Independenţa provinciei Kosovo urma să devină precedentul de pe scena internaţională
de care Rusia avea nevoie ca pretext în acţiunile sale contra Georgiei şi, implicit, Occidentului.2
La data de 7 iulie 2008 preşedintele Georgiei s-a întâlnit cu preşedintele Rusiei
Medvedev, cu care a purtat o discuţie pe un ton prietenesc. La întâlnire, preşedintele Saakashvili
a propus înlocuirea trupelor de menţinere a păcii din cele două republici separatiste cu o poliţie
civilă supervizată de UE şi OSCE, invitând Rusia să participe activ, fapt refuzat de omologul său
rus.
Anterior întâlnirii dintre cei doi preşedinţi, Georgia formulase trei cereri diplomaţiei
ruse în legatură cu Abhazia şi Osetia de Sud: retragerea trupelor ruseşti desfăşurate ilegal in
regiunile separatiste, încetarea imediată a construirii infrastructurii militare pe teritoriul georgian,
în regiunile separatiste şi revocarea decretului prezidenţial din 16 aprilie care stabilea legături
oficiale între Rusia şi republicile separatiste. Nici una din cele trei cereri nu a primit vreun
răspuns, ba mai mult, orice discuţie care s-ar fi referit la ele a fost evitată de către partea rusă pe
parcursul întâlnirii.
Principala problemă a planului georgian a fost aceea că a omis posibilitatea unei
intervenţii din partea Rusiei, bazându-se pe faptul că oferind Moscovei garanţii privind trupele
de menţinere a păcii, atunci aceasta ar avea o reacţie întârziată sau slabă. Totuşi, Rusia avea
cunoştinţă de planurile georgiene, iar singurul detaliu care lipsea era data exactă a începerii
operaţiunii. Prin urmare, decizia politică de protejare a Osetiei de Sud a fost luată în avans , căci
un răspuns întârziat ar fi fost inutil, existând şanse mari ca aceasta să fie ocupată în câteva zile:
teritoriul este mic, forţele sale armate slabe, iar capitala extrem de vulnerabilă, localizându-se la
graniţa cu Georgia.3
La 8 august 2008, în timp ce preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev se afla în vacanţă, iar
liderii lumii asistau, la Beijing, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, Rusia atacă
Georgia şi invadează Osetia de Sud. Aşadar, de atât a fost nevoie pentru a izbucni un război ţinut
mocnit aproape două decenii, amintind oricărui cetăţean din Occident de vorbele lui Neville
2 Ibidem.3 http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ Vara tancurilor din 2008: micul
război ruso-georgian care a zguduit lumea.3
![Page 4: Războiul Ruso Georgian](https://reader036.fdocuments.net/reader036/viewer/2022082715/5695d0051a28ab9b029093bf/html5/thumbnails/4.jpg)
Chamberlain despre Cehoslovacia anilor 1930: un război „într-o ţară îndepărtată, între oameni
despre care noi nu ştim nimic”.
Totuşi, acţiunea unilaterală a Rusiei s-a produs ca o contra-acţiune a evenimentelor ce
se petrecuseră în Georgia în urmă cu o zi, adică joi, 7 august, când aproape de miezul nopţii,
preşedintele georgian Miheil Saakaşvili ordona forţelor armate să răspundă atacurilor grupărilor
secesioniste din Osetia de Sud, să oprească bombardarea satelor georgiene de către miliţia
osetină, menţionând totuşi „să se reducă la minimum victimele civile”.
Consiliul de Securitate al Rusiei s-a reunit la 8 august, la cererea preşedintelui
Medvedev şi a hotărât intrarea în război de partea osetinilor. Argumentul a fost adus tot de
Medvedev, care susţinea că „femei, copii şi bătrâni mor în Osetia de Sud, iar majoritatea dintre ei
sunt cetăţeni ai Federaţiei Ruse”, iar „cei responsabili pentru asta vor fi pedepsiţi corespunzător”.
Astfel că la incursiunea Georgiei în Osetia de Sud, Rusia a răspuns prin lansarea unor atacuri
aeriene în regiune şi trimiterea de trupe armate în Osetia de Sud. În aceeaşi zi, sunt distruse şi
bazele aeriene din jurul capitalei Tbilisi. Saakaşvili declară stare de război pentru 15 zile şi
mobilizează rezerviştii, însă, până duminică, ruşii controlează Tskhinvali şi cea mai mare parte
din Osetia de Sud. Între 7 şi 12 august, Rusia a dislocat 20.000 de forţe în Osetia de Sud şi tot
atâtea în Abhazia, totalul cărora reprezenta de trei mai mult decât armata georgiană.
Acordul de încetare a focului a fost încheiat la 12 august, după numai cinci zile de
război, când preşedintele Medvedev a raportat lui Javier Solana, Înaltul Reprezentat pentru
Politică Externă şi Securitate Comună al Uniunii Europene, că „a fost obţinut scopul operaţiunii
Rusiei de a constrânge partea georgiană să accepte pacea şi a decis să o oprească”4.
Întrucât nu s-a putut ajunge la o concluzie într-un for internaţional, medierea
conflictului trebuia preluată de un terţ actor. Preşedintele american Bush era decis să nu lase
războiul ruso-georgian să escaladeze într-o confruntare ruso-americană de tipul Războiului Rece.
Prin urmare, cel mai puternic aliat al Georgiei nu dorea să preia frâiele mobilizării Occidentului
pentru formularea unei decizii comune faţă de Moscova, ceea ce scotea din joc orice posibilitate
de a răspunde militar Rusiei, întrucât singura capabilă să facă asta ar fi fost America. Statele
Unite au jucat un rol activ în soluţionarea crizei, însă numai sprijinind politic medierea, din
spatele cortinei.
Rolul de mediator direct i-a revenit Uniunii Europene, mai precis preşedintelui Franţei,
Nicolas Sarkozy, care deţinea preşedenţia rotativă a Uniunii Europene. La momentul izbucnirii
conflictului, Sarkozy se afla la Beijing, alături de ceilalţi lideri ai lumii, la deschiderea Jocurilor
4 Ibidem.4
![Page 5: Războiul Ruso Georgian](https://reader036.fdocuments.net/reader036/viewer/2022082715/5695d0051a28ab9b029093bf/html5/thumbnails/5.jpg)
Olimpice. Aici Sarcozy a încercat să abordeze problema din Georgia cu Putin prim-ministru de
atunci Rusiei li actualul preşedinte al Rusiei.5
Sarkozy decide că un partener mai rezonabil de negociere este Medvedev şi nu Putin.
Atunci când lui Medvedev i-a fost sugerată o vizită a preşedintelui francez, acesta a răspuns,
prompt, afirmativ.
Planul de Pace în Şase Puncte intermediat de preşedintele francez din partea UE
prevede: să nu se recurgă la folosirea forţei, încheierea definitivă a tuturor ostilităţilor, acordarea
accesului liber pentru ajutorul umanitar, retragerea forţelor armate ale Georgiei pe poziţiile lor
permanente de cantonament, retragerea forţelor armate ale Federaţiei Ruse pe liniile anterioare
declanşării ostilităţilor, adoptarea unor măsuri adiţionale de securitate de către forţele ruse de
peacekeeping înainte de stabilirea mecanismelor internaţionale, organizarea unei conferinţe
internaţionale despre statutul viitor al Osetiei de Sud şi Abhaziei şi modalităţile de asigurare a
securităţii acestora pe termen lung.
Oficialii americani au găsit documentul revoltător, deşi s-au aflat în permanentă
conexiune cu oficialii francezi, nu s-au aşteptat la un astfel de rezultat. În viziunea americană, un
acord de încetare a focului trebuie să stabilească date şi locuri precise, ceea ce în acest caz nu se
întâmpla. Natura vagă, ambiguă lăsa loc a numeroase de interpretări ce puteau fi folosite de
Rusia în propriul avantaj.
Invazia rusească din Georgia a fost precedată de atacuri cibernetice intensive menite sã
perturbe, să deterioreze sau chiar să întrerup permanent funcţionarea infrastructurii informatice
critice civile, guvernamentale şi publică. Aceste atacuri, care au devenit un adevărat asediu în
seara dinaintea invaziei marchează un nou început în istoria războiului.
Vorbim aici despre primul caz în care o invazie desfăşurată pe apă, aer şi pământ a fost
coordonată cu o ofensivă cibernetică. Asaltul cibernetic a început în seara zilei de 7 august, cu o
zi înainte de momentul în care Rusia pretinde că a pătruns pe teritoriul georgian. Un număr mare
de servere şi majoritatea traficului de internet au fost scoase din funcţiune şi puse sub control
extern.
În primele zile ale conflictului, majoritatea site-urilor autorităţilor georgiene şi cele ale
presei au fost fie inaccesibile, fie funcţionau cu mare dificultate, neputând fi actualizate. Atacul a
avut şi alte elemente simbolice, un exemplu notoriu în acest sens este poza ce îl înfăţişează pe
preşedintele Saakashvili ca fiind Hitler, poze ce apărea în momentul în care se accesa pagina
Ministerului Afacerilor Externe din Georgia.
Aceste atacuri au fãcut aproape imposibilă comunicarea Georgiei cu restul lumii şi au
permis victoriile iniţiale ale propagandei ruseşti. Sursele media din întreaga lume nu au avut de
5 Ibidem.5
![Page 6: Războiul Ruso Georgian](https://reader036.fdocuments.net/reader036/viewer/2022082715/5695d0051a28ab9b029093bf/html5/thumbnails/6.jpg)
ales şi au fost nevoite să se bazeze exclusiv pe informaţiile oferite de site-urile ruseşti care
transmiteau punctul de vedere al Moscovei în ceea ce priveşte cauza, scopul şi desfãurarea
războiului.
Atacurile cibernetice s-au prelungit chiar şi după 12 august, atunci când Rusia a anunţat
că a încetat orice fel de ostilităţi la adresa Georgiei. Mulţumită eforturilor coordonate ale unui
număr mare de experţi informaticieni şi specialişti în războiul cibernetic, traficul normal a fost
reluat la o saptămână de la atacurile iniţiale. Majoritatea site-urilor au fost operate din afara
Georgiei.6
Situaţia din Kosovo era adusă la masa discuţiilor în mod deliberat, pentru a reaminti
europenilor că independenţa Kosovo fusese susţinută doar de Uniunea Europeană, împotriva
dorinţei Rusiei. În aceeaşi logică a legii talionului, la 26 august 2008, preşedintele Medvedev
anunţă că, din motive „umanitare”, Rusia recunoaşte independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei.
La nivel internaţional Osetia de Sud şi Abhazia a fost recunoscută de Nicaragua în
2008, Venezuela şi mica insulă Nauru. Un aspect interesant este şi faptul că la foarte scurt timp
de la recunoaşterea de independenţei Osetiei de sud şi Abhaziei, Adunara populară din Găguzia
cu susţinerea a 18 membri din cei 34 a cerut presedintelui Vladimir Voronin si Parlamentului de
la Chişinău să recunoasc independenţa Abhaziei si Osetiei de Sud.
Într-o declaraţie adoptată la sfârşitul saptămânii trecute, organul legislativ de la Comrat
îşi exprima "susţinerea univocă şi solidaritatea cu popoarele Osetiei de Sud si Abhaziei în lupta
lor dreaptă pentru independenţă şi autodeterminare".
Acea cerere a Adunării populare din Găgăuzia nu a fost examinată, mai ales din
raţionamenul evitării înrăutăţirii cu Rusia cât şi cu marile puteri Europene, dar mai ales cu SUA.
Mai nou Rusia a semnat un "tratat de alianță și integrare" cu regiunea separatistă
georgiană Osetia de Sud, chiar în ziua în care se împlinește un an de la anexarea Crimeii.
Documentul semnat în capitala Rusiei dintre Vladimir Putin şi preşedintele Osetiei de
Sud prevede în special crearea unui spațiu de apărare și securitate colectivă cu regiunea
separatistă prorusă georgiană. Tratatul' prevede totodată protejarea frontierei Osetiei de Sud de
către Rusia, precum și o politică externă coordonată între Moscova și regiunea georgiană.7
6 http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/country_profiles/3797729.stm Articolul „Regions
and territories:South Ossetia”;
7http://oai.dtic.mil/oai/oai?
verb=getRecord&metadataPrefix=html&identifier=ADA496306 Russia-Georgia Conflict in
August 2008: Context and Implications for U.S. Interests.
6
![Page 7: Războiul Ruso Georgian](https://reader036.fdocuments.net/reader036/viewer/2022082715/5695d0051a28ab9b029093bf/html5/thumbnails/7.jpg)
Procurorul din cadrul Curţii Penale Internaţionale a cerut judecătorilor specializaţi de a
deschide o "anchetă asupra presupuselor crime de război și crime împotriva umanității" comise
în timpul războiului-fulger din august 2008, care a opus Georgia și Rusia pentru controlul asupra
Osetiei de Sud.Într-un comunicat al CPI se arată că ancheta ar urma să acopere perioada 1 iulie
— 10 octombrie 2008, precizează documentul.
Procurorul mai dorește să ancheteze atacurile îndreptate împotriva soldaților însărcinați
cu menținerea păcii, comise atât de către forțele georgiene, cât și de cele sud-osetine.Georgia,
care a acuzat Moscova de „purificare etnică”, este între altele un stat membru aflat în jurisdicția
CPI, iar aceasta are deci competență pentru crime comise pe teritoriul său. Dacă cererea
procurorului va fi acceptată, aceasta ar fi prima anchetă a CPI asupra unui conflict în afara
Africii.
Conflictul din Osetia de Sud are un caracter foarte complex în care sunt implicaţi practic
(dar neoficial) cei mai importanţi actori ai sistemului internaţional. Fiind creat artificial de către
Centrul Unional pentru a pedepsi Georgia conflictul a evoluat enorm pînă la ciocnirea intereselor
chiar dintre SUA şi Rusia, Caucazul astăzi făcînd parte din sfera de interese a Statelor Unite.
În aceste condiţii probabilitatea rezolvării conflictului pare că e departe,dar merită de
urmărit realizarea planului georgian de rezolvare a conflictului care pare destul de ingenios,de
reuşita lui putînd depinde puternic dispariţia conflictului din Osetia de Sud.
Totuşi există şi o perspectivă în soluţionarea apropiată a conflictului sud-osetian,şi
anume depinde de atractivitatea planului georgian pus în funcţiune acum. Odată cu reabilitarea
zonei controlate de georgieni şi creşterea economică în aşa-numita Entitate Administrativă
Provizorie Sud-Osetiană, ar putea creşte atractivitatea zonei, osetinii din teritoriile controlate de
separatişti urmînd să-şi schimbe orientarea politică şi să fie atraşi să trăiască în Georgia care le-ar
oferi un nivel mai ridicat de trai.
Conform raportului din 2009 efectuat de UE la cerinţa Consiliului Europei privind
situaţia războiului ruso-georgian s-a ajuns la concluzia că Georgia fără o justificare din materia
dreptului internaţional a atacat Osetia de Sud. Conflictul a durat mai mult de 5 zile, timp în care
ambele părţi au încălcat în mod repetat prevederile dreptului internaţional.
În raportul prezentat de UE se indică că mai mult de 850 de persoane şi-au perdut viaţa
şi un număr de 100.000 de persoane şi-au părăsit domiciliul.8 De asemenea raportul prezentat nu
vine să învinovăţească părţile beligerante ci să atraga atenţia asupra problemelor create şi modul
în care acestea trebuie înţelese pentru a fi rezolvate.
8 http://news.bbc.co.uk/2/shared/bsp/hi/pdfs/30_09_09_iiffmgc_report.pdf Report by the
Independent International Fact-Finding Mission on the Conflict in Georgia
7
![Page 8: Războiul Ruso Georgian](https://reader036.fdocuments.net/reader036/viewer/2022082715/5695d0051a28ab9b029093bf/html5/thumbnails/8.jpg)
S u r s e b i b l i o g r a f i c e :
1. http://news.bbc.co.uk/2/shared/bsp/hi/pdfs/30_09_09_iiffmgc_report.pdf Report
by the Independent International Fact-Finding Mission on the Conflict in
Georgia
2. http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/country_profiles/3797729.stm Articolul
„Regions and territories:South Ossetia”;
3. http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/
2008/02/080219_conflicte_inghetat.shtml Articolul „Harta conflictelor
îngheţate”;
4. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ Vara tancurilor din 2008:
micul război ruso-georgian care a zguduit lumea.
5. http://oai.dtic.mil/oai/oai?
verb=getRecord&metadataPrefix=html&identifier=ADA496306 Russia-Georgia
Conflict in August 2008: Context and Implications for U.S. Interests
6. Războiul ruso-georgian- Reacţiile decidenţilor din timpul crizei. Iulian Chifu,
Monica Oproiu, Narciz Bălăşoiu. Editura Cartea Veche Bucureşti, 2010.
8