Post on 02-Aug-2015
EDUCAŢIE INTERCULTURALĂ
“Dumnezeul tău este evreu,
Maşina pe care o ai este japoneză.
Pizza este italiană,
Iar couscous-ul este algerian.
Democraţia pe care o practici este
grecească.
Cafeaua ta este braziliană.
Ceasul îţi este elveţian.
Cămaşa este indiană.
Radioul tău este coreean.
Vacanţele tale sunt turceşti, tunisiene sau
marocane.
Cifrele tale sunt arabe
Scriitura îţi este latină,
şi . . . î i reproşezi vecinului tău că este străin.”
(afiş care poate fi citit într-un restaurant turcesc din Paris)
1
Obiectivele modululuiLa sfârşitul modulului cursanţii vor fi capabili:
Să opereze cu noţiunile de bază din domeniul educaţiei
inteculturale, educaţiei pentru diversitate, toleranţǎ si participare
activǎ;
Să-şi analizeze propria atitudine faţă de alte grupuri culturale/etnice
Să-şi formeze reprezentări obiective privind evoluţia şi valorile
culturale ale diferitelor comunităţi;
Să-şi dezvolte abilitǎţilor de comunicare în grup;
Să acţioneze pentru elimiminarea stereotipiilor, prejudecǎţilor si a
discriminǎrii în comunitatea în care activează;
Să aplice cunostinţele teoretice si abilitǎţile practice dobândite în
activitatea de formare prin realizarea unui proiect de implementare
în instituţia şcolară a unui program de educaţie interculturală
Competenţe formate cu ajutorul modulului Abilităţi privind comunicarea interculturală;
Abilităţi privind înţelegerea mecanismelor formării şi funcţionării în
societate a stereotipurilor vizând diferite universuri socio-culturale
Capacitatea de valorificare a diferenţelor individuale în construirea
grupurilor sociale interculturale
Asertivitate şi toleranţă;
Spirit dinamic, de echipă şi modestie;
Abilitatea de a utiliza educaţia interculturală în gestionarea
conflictelor.
Justificare„ Putem numi interculturală educaţia care urmăreşte formarea unor
persoane capabile să aprecieze diferite culturi care trăiesc alături într-o
societate multiculturală, acceptând să evolueze în contact cu aceste culturi
pentru ca această diversitate să devină un element pozitiv, îmbogăţind
viaţa culturală, socială şi economică a mediului” (Deviza Comitetului
pentru şcolile din Quebec ).
Nucleul conceptului de , ,educaţie interculturală” îl
constituie:, ,dialogul culturilor”, , , înţelegerea dintre culturi”, , ,valoarea şi
2
originalitatea fiecărei culturi”, , , înţelegerea dintre comunităţi”, principii
şi valori ce trebuie valorificate şi în mediul şcolar. La baza procesului de
învatamânt adresat tuturor, minoritari si majoritari trebuie să stea fără nici
o îndoială perspectiva interculturală. Educatia poate constitui, fara doar si
poate, o solutie pe termen lung la problemele unei societati multietnice si
multiculturale.
Educaţia interculturală presupune de asemenea o nouă abordare a
orizontului valorilor, deschizând noi piste de manifestare a diversităţii şi
diferenţelor şi cultivând atitudini de respect şi de deschidere faţă de
diversitate; este şi un răspuns specific, pedagogic la incercarea de
soluţionare a unor consecinţe socio-culturale impuse de amploarea
fenomenelor migraţioniste dar şi o modalitate de prevenire şi atenuare a
conflictelor. Din această perspectivă, un obiectiv major al politicilor
eucaţionale actuale îl reprezintă crearea şcolilor interclturale sau care
respectă principiile interculturalităţii .
Şcoala interculturală are ca obiective păstrarea şi apărarea
diversităţii culturale a populaţiei şi prezervarea unităţii şcolii , realizează
un proces de integrare prin preluarea preachiziţiilor culturale pe care le
posedă elevii, invită profesorii să inţeleagă şi să valorifice potenţialurile
culturale ale elevilor, presupune o nouă manieră de concepere şi
implementare a curriculum-urilor şcolare şi o nouă atitudine relaţională
intre profesori, elevi, părinţi.
Punerea în practica a activitatilor de educatie interculturala, în
special în comunitati cu caracter multicultural, în cadrul activităţilor
formale şi nonformale, va contribui la o mai buna cunoastere între
diferitele comunitati, dar si la întarirea coeziunii sociale la nivel local.
T 1 Educaţie interculturală: introducere si perspective de analiză
1. Educaţia interculturală - o nouă provocare a societăţii actuale
2. Definirea educaţiei interculturale
T 2 Stereotipuri, prejudecăţi, discriminare. Identităţi culturale.
1. Actualitatea educaţiei interculturale - globalizare si migraţie
3
2. Stereotipuri si modalităţi de contracarare a lor
3. Prejudecăţile si discriminarea – strategii de eliminare/ control
4. Strategii ale dezvoltării identităţii sociale - majoritate/ minoritate
T 3 Identitate culturală si diferenţe interculturale
1. Cultură si educaţie
2. Înţelegerea culturii - perspective interculturale
T 4 Comunicarea interculturală
1. Comunicarea si importanţa dialogului intercultural
2. Modelul comunicării interculturale
T 5 Interacţiuni în cadrul grupurilor multietnice
1. Definirea grupurilor si a interacţiunilor în grup
2. Dinamica de grup – interacţiuni în grup
3. Specificul grupurilor si comunicarea interculturală în educaţie
T 6 Conflicte si rezolvarea lor în contexte educaţionale
1. Definirea conflictelor si modalităţi de abordare a acestora
2. Rolul educaţiei interculturale în rezolvarea conflictelor
Educaţie interculturală: introducere şi perspective de analiză
Diversitatea este un aspect fundamental al tuturor societăţilor şi
vizează atât diferenţele care există între oameni ca individualităţi , cât şi
cele între diverse grupuri. Existenţa unor identităţi multiple, a valorilor,
tradiţiilor, obiceiurilor şi a modului de relaţionare diferit dintre diverşi
indivizi sau grupuri, impun cu necesitate abordarea educaţiei şi a
societăţii din perspectivă interculturală. Aceasta reprezintǎ atât o nouă
provocare cât şi o condiţie pentru realizarea coeziunii sociale care are la
bazǎ cultivarea respectului reciproc şi a înţelegerii atât între indivizi cât
şi între grupuri. Angajarea în interacţiuni interculturale este inevitabilă, si
mai mult ea poate aduce atât un plus al cunoaşterii cât şi al îmbogăţirii
4
culturale. Fără o înţelegere reciprocă, diferenţele pot genera conflicte,
care în cazul în care nu sunt rezolvate pe o cale paşnică pot degenera în
violarea drepturilor omului.
5
Exerciţiul 1: Scrieţi câteva dintre cele mai importante drepturi ale omului. Motivaţi, la alegere importanţa unuia dintre ele, daţi un exemplu din care să reiasă importanţa acestui drept pentru voi.
Exemple de drepturi fundamentale a le omului
1. Principiul egal i tăţ i i în drepturi ş i a egal i tăţ i i şanselor
2. Dreptul la apărare ş i principiul accesului nediscriminatoriu la actul de just i ţ ie
3. Dreptul la v iată, dreptul la ocrot irea sănatăţ i i ş i dreptul la un mediu sănatos
4. Libertatea individuală ş i dreptul la l ibera circulaţ ie a individului
5. Viaţa personală, inviolabi l i tatea domici l iului ş i secretul corespondenţei
6. Libertatea conşt i inţei7. Libertatea de exprimare8. Libertatea informaţiei 9 . Dreptul la î inăţătura ş i accesul la cul tură
10. Dreptul cetăţeanului la ini ţ iat ivă legis lat ivă
11. Dreptul cetăţeanului de a organiza ş i part ic ipa la întrunir i publ ice
12. Dreptul de asociere13. Munca ş i dreptul la greva 14. Libertatea economică15. Dreptul de proprietate privată ş i dreptul
la moştenire 16. Protecţ ia copi i lor ş i a t ineri lor 17. Protect ia persoanelor cu handicap 18. Dreptul de pet i ţ ionare19. Dreptul persoanei vătamate de o
autori tate publ ică
- Dec l a r a ţ i a Un ive r s a l ă a Drep tu r i l o r Omulu i , adop t a t ă de Aduna rea Gene ra l ă a Organ i za ţ i e i Na ţ i un i l o r Un i t e - l a 10 s ep t embr i e 1948
- Conven ţ i a pen t ru Apă ra r ea Drep tu r i l o r Omulu i ş i a L ibe r t ă ţ i l o r Fundamen ta l e , adop t a t ă de guve rne l e
membre a l e Cons i l i u lu i Eu rope i - l a 4 no i embr i e 1950- Conven ţ i a cu p r i v i r e l a Drep tu r i l e Cop i l u lu i , adop t a t ă de Aduna rea Gene ra l a a Organ i za t i e i
Na t i un i l o r Un i t e - l a 20 no i embr i e 1989
Exerciţiul 1: Scrieţi câteva dintre cele mai importante drepturi ale omului. Motivaţi, la alegere importanţa unuia dintre ele, daţi un exemplu din care să reiasă importanţa acestui drept pentru voi.
Exemple de drepturi fundamentale a le omului
20. Principiul egal i tăţ i i în drepturi ş i a egal i tăţ i i şanselor
21. Dreptul la apărare ş i principiul accesului nediscriminatoriu la actul de just i ţ ie
22. Dreptul la v iată, dreptul la ocrot irea sănatăţ i i ş i dreptul la un mediu sănatos
23. Libertatea individuală ş i dreptul la l ibera circulaţ ie a individului
24. Viaţa personală, inviolabi l i tatea domici l iului ş i secretul corespondenţei
25. Libertatea conşt i inţei26. Libertatea de exprimare27. Libertatea informaţiei 28. Dreptul la î inăţătura ş i accesul la cul tură
29. Dreptul cetăţeanului la ini ţ iat ivă legis lat ivă
30. Dreptul cetăţeanului de a organiza ş i part ic ipa la întrunir i publ ice
31. Dreptul de asociere32. Munca ş i dreptul la greva 33. Libertatea economică34. Dreptul de proprietate privată ş i dreptul
la moştenire 35. Protecţ ia copi i lor ş i a t ineri lor 36. Protect ia persoanelor cu handicap 37. Dreptul de pet i ţ ionare38. Dreptul persoanei vătamate de o
autori tate publ ică
- Dec l a r a ţ i a Un ive r s a l ă a Drep tu r i l o r Omulu i , adop t a t ă de Aduna rea Gene ra l ă a Organ i za ţ i e i Na ţ i un i l o r Un i t e - l a 10 s ep t embr i e 1948
- Conven ţ i a pen t ru Apă ra r ea Drep tu r i l o r Omulu i ş i a L ibe r t ă ţ i l o r Fundamen ta l e , adop t a t ă de guve rne l e
membre a l e Cons i l i u lu i Eu rope i - l a 4 no i embr i e 1950- Conven ţ i a cu p r i v i r e l a Drep tu r i l e Cop i l u lu i , adop t a t ă de Aduna rea Gene ra l a a Organ i za t i e i
Na t i un i l o r Un i t e - l a 20 no i embr i e 1989
6
Definirea educaţiei interculturale
Educaţia interculturală propune o abordare pedagogica a
diferenţelor culturale, strategie prin care se iau in consideratie
specificitatile spirituale sau de alt gen (diferenta de sex, diferenta socială
sau economica etc.), evitindu-se, pe cât posibil, riscurile ce decurg din
schimburile inegale dintre culturi sau, si mai grav, tendintele de
ierarhizare a culturilor. Abordarea interculturală nu este o nouă stiinţa,
nici o noua disciplină, ci , ,o nouă metodologie ce caută să integreze, în
interogaţia asupra spaţiului educaţional, datele psihologiei, antropologiei,
ştiintelor socialului, politicii , culturii , istoriei.” (Cucoş, 2000).
Educaţia interculturală se referă la teme ca “acceptare şi
participare” “învăţarea convieţuirii – a învăţa să trăieşti împreună” ,
evitarea “stereotipiilor şi a prejudecăţilor” şi propune soluţii pentru
promovarea valorilor democraţiei şi interculturalităţii /multiculturalităţii .
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare interculturală presupune învăţarea
acestora atât în cadrul organizat (educaţia formală), cât şi în şi prin
activităţi de educaţie non-formală şi informală.
Exerciţiul 2: Faceţi diferenţa între societăţi multiculturale şi societăţi
interculturale
Precizaţi câteva diferenţe dintre cele două tipuri de societăţi.
Interpretaţi intuitiv schema următoare:
7
Dezvoltarea abilităţilor de a interacţiona eficient în contexte
interculturale, chiar şi în cadrul unui mediu dominat de o aparentă
omogenitate culturală, se realizează prin învăţarea unor comportamente
specifice în cadrul unor influenţe educative de ordin formal, non-formal
sau informal.
Învăţarea este un proces de angajare activă în achiziţionarea de noi
informaţii, formarea de noi deprinderi; înţelegerea, transformarea şi
crearea de noi înţelesuri, interpretări ale realităii pe baza interiorizării
experienţelor şi în contactul nemijlocit cu tot ce ne înconjoară. Învăţarea
nu este un proces care se realizează doar în şcoală. Experienţele de
învăţare apar pe parcursul întregii vieţi şi în contexte sociale diverse
(avem aici în vedere perspectiva educaţiei permanente - lifelong learning)
.
Influenţele educative se referă la suportul explicit acordat celor
care învaţă în scopul achiziţiei şi prelucrării personale a informaţiilor, a
interiorizării valorilor şi normelor de bază ale unei societi interculturale
(deschise), şi formarea unui comportament care să promoveze valorile
democratice. Prin acest tip de influenţe se urmăreşte, crearea unor
oportunităţi pentru a înţelege necesitatea şi responsabilitatea de a acţiona,
a) b)
8
de a produce o schimbare, o diferenţă şi de a contribui la coeziunea
socială (înţelegere, parteneriat, toleranţă etc). Cea mai importantă
dimensiune referitoare la instruire , în acest context, se referă la exersarea
atitudinilor şi abilităţilor care reprezintă un suport necesar comunicării
interculturale bazate în primul rând pe acceptare a diferenţei, reciprocitate
şi deschidere.
Educaţia/ învăţarea formală este asociată de cele mai multe ori cu
pregătirea şcolară, universitară sau post-universitară, prin care procesul
educaţional se încheie cu o certificare ce atestă parcurgerea secvenţială a
unui curriculum (program de instruire şi educare) specific, pe baza unor
strategii didactice şi de evaluare recunoscute, într-un cadru organizatoric
bine determinat. Referitor la ponderea şi specificul educaţiei
interculturale în cadrul activităţilor formale, există experienţe diverse în
lume.
Uneori preocupările pentru educaţie interculturală rămân la nivelul
unor simple deziderate ale şcolilor, alteori există preocupări clare pentru
cuprinderea acestei problematici în curriculumul şcolar. Spre exemplu,
educaţia interculturală poate fi prezentă ca tematică specifică inclusă în
curriculumul şcolar al ator discipline conexe ca educaţia civică/ educaţie
pentru cetăţenie activă/ participare, parte componentă a unor programe
integrate sau tematici trans-curriculare sau o combinaţie între cele două
variante .
Educaţia/ învăţarea non-formală include intervenţiile din afara
sistemului formal, realizate tot pe baza unor programe structurate şi în
cadre organizatorice bine determinate, însă, de cele mai multe ori mai cu
un grad mai mare de flexibilitate şi adaptare la nevoile concrete ale
participanţilor. Câteva exemple sunt cele de pregătire/perfecţionare la
locul de muncă, programe de educaţie pentru sănătate, educaţie
interculturală etc. Astfel, în curriculumul non-formal pot fi propuse
activităţi extracuriculare, în afara clasei sau în afara scolii , organizate de
diferite instituţii educative, pentru completarea curriculum-ului formal
unde pot fi oferite ocazii pentru o mai bună intercunoaştere şi înţelegere
comunităţii .
Educaţia/ învăţarea informală se referă la totalitatea influenţelor
variabile, neintenţionate la care individul este supus în mod permanent şi
în contexte diferite: fie în mediul familial, la şcoală, la locul de muncă,
9
fie prin intermediul mass mediei sau a noilor tehnologii informaţionale.
Este vorba de procesul de socializare care poate fi invocat drept sursa
celor mai directe experienţe de învăţare socială. Dacă avem în vedere
„curriculumul informal” al şcolii putem discuta de ceea ce este definit în
literatura de specialitate drept „curriculum ascuns” şi anume influenţele
exercitate în mod spontan în şcoală fară a fi organizate sau promovate de
profesori, dar şi, în mod mai general cultura organizaţională şi climatul
şcolii . În aceste categorii pot fi incluse modalităţile de relaţionare şi
interacţiune din şcoală, limbajul folosit, filosofia şi valorile şcolii ,
simbolurile şi imaginea şcolii , manifestările şi comportamentele acceptate
şi/sau tolerate în şcoală, influenţa anumitor grupuri/ sub-culturi din
şcoală.
Este evident că rezultatele tuturor acestor influenţe educative, fie în
termeni de cunoştinţe, atitudini, valori, sau comportamente, poartă
amprenta caracteristicilor definitorii ale arialului formal, nonformal sau
informal. Ele sunt rezultatul interferenţelor între influenţele mediului
concret în care trăim, dar şi ale capacităţilor individuale şi motivaţiile
fiecăruia dintre noi. Totuşi, având în vedere specificul interacţiunilor
interculturale, se pare că zona “informalului” reprezintă cea mai
semnificativă sursă a învăţării care poate fi exploatată la maxim din
perspectiva educaţiei permanente. Educaţia interculturală, de fapt atât
premisele cât şi consecinţele învăţării interculturale se află în această
zonă a informalului şi apar atunci când ne confruntăm în mod spontan cu
oameni noi, cu situaţii în care trebuie să interacţionăm cu alţii , mai mult
sau mai puţin diferiţi de noi.
Stereotipuri, prejudecăţi, discriminare. Identităţi culturale
Actualitatea educaţiei interculturale - globalizare şi migraţie
Educaţia interculturală reprezintă, aşa cum am văzut anterior, o
topica importantă atât la nivelul politicilor educaţionale dar şi a
practicilor educative (formale, non-formale şi informale) propuse şi
promovate de diferitele sisteme naţionale de învăţământ. De ce aceste
preocupări? Care este motivaţia apariţiei acestei orientări?
10
Societatea contemporană este marcată de contextele geopolitice,
economice, şi culturale diverse. Fenomenele globalizării şi migraţiei sunt
actuale în întreaga lume, are loc o intensificare a schimburilor si
transformarilor pe toate planurile de la cel economic la cel social,
cultural, educaţional. Europa contemporană nu mai poate fi înţeleasă şi
tratată static, dintr-o perspectivă şi cu o viziune ermetică, ci, în primul
rând în mod direct şi deschis prin prisma acestor restructurări care au loc
permanent, a schimbărilor politice, sociale, culturale, economice,
tehnologice, ce par a fi singura constantă a lumii dinamice în care trăim.
Stereotipuri şi modalităţi de contracarare a acestora
În construirea percepţiei noastre despre celălalt intervin o serie de
factori care reflectă atât propriile noastre raţionamente, cât şi anumite
generalizări pe care, în mod indirect le preluăm din societatea în care
trăim. Există situaţii diverse în care apar anumite efecte negative,
convingeri subiective ale unui anumit individ sau grup cu privire la
caracteristiile altui individ sau grup, perceput ca diferit faţă de primul
(grupul de apartenenţă). Este vorba deci de o deteriorare sau construire a
unei imagini deformate a realităţii , apare o convingere sau o reprezentare
preconcepută asupra unor categorii de pesoane sau a unor indivizi care fac
parte din acea categorie.
Exerciţiul 1. Reflectaţi la validitatea următorului motto al tematicii
de faţă:
“Dumnezeul tău este evreu, / Maşina pe care o ai este japoneză. / Piza
este italiană,/ Iar couscous-ul este algerian./ Democraţia pe care o
practici este grecească. / Cafeaua ta este braziliană. Ceasul îţi este
elveţian./ Cămaşa este indiană./ Radiolul tău este coreean./ Vacanţele
tale sunt turceşti, tunisiene sau marocane./ Cifrele tale sunt arabe/
Scriitura îţi este latină, / şi . . . î i reproşezi vecinului tău că este străin.
(Cucoş 2000, p. 231 – afiş care poate fi citit într-un restaurant turcesc din
Paris)
11
Exerciţiul 2. Daţi exemple de stereotipuri pe care le întâlniţi în contexte
educaţionale. Comentaţi raţionalitatea/ iraţionalitatea acestora.
Stereotipul reprezintă un ansamblu de convingeri împărtăşite de un
anumit grup/individ, pe baza unor scheme rigide de înţelegere a altora, cu
privire la caracteristicile personale sau trăsăturile de personalitate şi de
comportament ale unui anumit grup de persoane. Stereotipizarea este
procesul prin care sunt atribuite „etichete” generalizatoare asupra unor
grupuri, clişee care pleacă de la anumite credinţe şi valorizări particulare
subiective. Datorită stereotipiilor apar prejudecăţile, şi mai mult, apare
discriminarea. Prin acest proces al stereotipizării are loc o simplificare a
realităţii care se organizează astfel pe categorii, potrivit unor
caracteristici aparent comune. Astfel anumite imagini se transformă în
clişee/ etichete ca vor fi atribuite mai apoi situaţiilor/ grupurilor/
persoanelor identificate subiectiv ca având aceste caracteristici. O
experienţă de un anumit tip poate deforma realitatea, dar noi vom continua
să judecăm situaţiile similare la fel cu cea care ne-a marcat judecata la
momentul rspectiv
Exerciţiul 3. Cu toţii avem prejudecăţi mai mult sau mai puţin întemeiate.
Unele sunt pozitive altele însă sunt negative. Chiar dacă nu exprimă
neapărat părerea voastră, încercaţi să enumeraţi câteva astfel de etichete
ale următoarelor categorii etnice:
germani punctualitate,….
evrei
japonezi
români
americani
rromi
italieni
maghiari
12
Desigur astfel de stereotipuri apar şi în contexte educaţionale şi nu
de puţine ori suntem tentaţi să avem anumite prejudecăţi despre elevii
leneşi, indisciplinaţi, de etnie rroma, etc.
Evident, că uneori suntem afectaţi, poate în mod inconştient de anumite
stereotipuri care se propagă în societate. Desigur sunt astfel de situaţii
diverse în care stereotipurile afectează percepţiile noastre (de exemplu
când analizăm, critic sau mai puţin critic, un articol din ziar, o emisiune
TV despre rromi) sau chiar comportamentul nostru (atitudinea noastră –
uneori inconştientă în situaţii sociale ca de exemplu în tramvai cu un grup
de rromi). Cum ne putem debarasa de stereotipuri, cum putem elimina
clişeele pe care le avem? Câteva soluţii sunt de natură să ne ajute pentru
a ne debarasa de stereotipuri înainte de a cunoaşte o cultură/ persoană sau
de a ne comporta nepotrivit într-o situaţie:
Examinaţi o situaţie doar după ce cunoaşteţi toate detaliile,
Judecaţi o persoană după ce este, spune şi face, (nu după ce v-a
transmis cineva sau după ce vă aşteptaţi),
Căutaţi să fiţi bine informat şi ceea ce ştiţi să fie pertinent,
semnificativ,
Eliminaţi ceea ce nu este esenţial pentru a rezolva o situaţie,
Angajaţi-vă şi valorizaţi experienţele de comunicare interculturală şi
contactele sociale pozitive,
Fiţi deschis şi tolerant, acceptaţi diversitatea.
Prejudecăţile şi discriminarea – strategii de eliminare/
control a acestoraDatorită existenţei stereotipurilor în gândirea indivizilor, apar ca
manifestări atitudinal- comportamentale două efecte negative şi anume
prejudecata şi discriminarea.
Prejudecata reprezintă fenomenul respingerii celuilalt considerat
drept membru al unui grup faţă de care se manifestă sentimente negative.
Este mai degrabă o predispoziţie de a adopta un comportament negativ
faţă de un membru al unui grup pe baza unei generalizări eronate şi rigide,
fără a ţine cont de trăsăturile şi carcateristicile personale ale acelui
individ.
13
Discriminarea este comportamentul negativ sau tratamentul
nefavorabil faţă de anumiţi indivizi, membri ai unui anume grup social
(sau de alt natură) despre care avem prejudecăţi, şi anume din cauza rasei,
sexului, religiei, etniei sau cerinţelor/ orientărilor speciale pe care le are.
O posibilă clasificare a formelor de discriminare poate fi
următoarea:
a) discriminare oficializată - apare în acte oficiale, documente
juridice (spre exemplu limitarea accesului unor categorii pentru anumite
funcţii - destul de rară, sau limitarea accesului forţei de muncă din noile
state membre în Uniunea Europeană);
b) discriminarea instituţionalizată - nu exista prevederi explicite,
însă sistematic se încurajează informal discriminarea (de exemplu un elev
nu este primit într-o anumită clasă, o persoană nu este acceptată pe o
poziţie anumită datorită unor criterii rasiale sau a aparteneţei la o anumită
minoritate);
c) discriminare situaţională - depinde de perceptia personală a
fiecăruia de a se raporta la celălalt, a interacţiona, a comunica etc.
Discriminarea nu este doar un fenomen care ţine de relaţiile
interetnice, din punct de vedere sociologic se vorbeşte şi de o
discriminare care este susţinută de stratificarea socială, puterea economică
sau prestigiul social.
Referindu-ne la educaţia interculturală rămânem la definirea, pe
scurt, a principalelor tipuri de reacţii discriminatorii, şi anume:
Rasismul – teoria / ideologia care face apologia superiorităţii unei rase
în comparaţie cu alta, militând pentru conservarea şi necontaminarea rasei
considerate privilegiate. Se bazează pe teoria inegalităţii biologice şi
intelectuale a raselor umane promovând idea superiorităţii unora faţă de
celelalte.
Antisemitismul – este acel tip de rasism care este dirijat contra evreilor.
Apartheid – discriminare rasiala care împarte oamenii după culoarea
pielii .
Xenofobie – sentimentul de aversiune faţa de străini în general, faţă de
alte popoare.
Toleranţa – atitudinea de a admite la celălalt/ ceilalţi o manieră de
gândire şi acţiune diferită de propria abordare, fără a avea prejudecăţi
14
despre o anumită persoană/ grup sau cultură dar şi fără a avea relaţii de
comunicare.
Exericiţiul 4. Identificaţi posibile exemple de prejudecăţi, stereotipuri şi
situaţii de discriminare în legătură cu activitatea dintr-o şcoală. ______
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
Exerciţiul 5. V-aţi simţit vreodată discriminat / etichetat ? Ce aţi simţit?
Daca nu a fost cazul încercaţi să faceţi un portret al unei persoane care
este discriminată în mediul şcolar : ex. un elev rrom, părinţii acestuia, un
elev cu dizabilităţi______________________________________________
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
Există o serie de efecte perverse ale discriminării, precum şi
strategii de eliminare sau minimizare a efectelor acestora. Pot fi aduse în
discuţie câteva din strategiile celor care se simt discriminaţi, şi anume:
a) situaţia de resemnare, şi acceptare a statusului (ex. copiii rromi
care nu merg la şcoală şi se consideră victime ale societăţii , întărind astfel
clişeele existente),
b) autodeprecierea,
c) emanciparea şi implicit lupta contra prejudecăţilor negative
(rromi cu studii superioare, integraţi social etc).
Este extrem de important să înţelegem că nu este vorba doar de
educarea „minorităţilor” ci în egală măsură a majorităţii , pentru a
15
promova o politică a deschiderii, recunoaşterii diferenţelor şi a
diversităţii .
Strategii ale dezvoltării identităţii sociale - cultura majoritară vesrus
minoritarăIdentitatea socială se defineşte în contextul aparteneţei la un
anumit grup şi se referă la modalităţile în care un anumit grup şi membrii
acestuia se percep, acţionează şi interacţionează, atât în cadrul grupului
dar şi în relaţie cu alte grupuri/ indivizi
Când vorbim de strategiile pe care o cultură minoritară le poate
dezvolta în relaţie cu fenomenul construcţiei identitare avem în vedere
stadiile următoare:
1. lipsa preocupărilor identitare: acceptarea dezinteresată, de suprafaţă
a normelor culturii dominante şi lipsa interesului pentru construirea/
reconstruirea propriei identităţi;
2. conformarea: internalizarea normelor societăţii majoritare, cu
păstrarea propriei identităţi;
3. asimlarea : şi încercarea de a fi asimilat într-o nouă cultură gazdă.
Uneori există posibilitatea ca indivizii să se raporteze la ei înşişi prin
intermediul valorilor culturii dominante care duce la o atitudine de
inferioritate;
4. rezistenţa şi separatismul: sunt reflectate de acceptarea integrală a
propriei culturi şi respingerea oricăror norme, valori ale societăţii
majoritare;
5. integrarea : în mod ideal apare atunci când o persoană/ grup îşi
dezvoltă o identitate integrativă proprie pozitivă care îmbină atât
experienţa sa culturală cât şi elementele culturii majoritare.
Pentru cultura majoritară , aşa cum am subliniat, procesul educaţiei
trebuie să favorizeze deschiderea, acceptarea şi interesul pentru alte
culturi. În privinţa tipurilor de strategii se diferenţiază următoarele:
1. lipsa preocupărilor identitare: similară cu cea a culturii minoritare,
lipsa de interes;
2. acceptarea:– existenţa unui sentiment de superioritate a culturii
apartenenţei, poate fi pasivă sau activă – uneori poate apărea toleranţa
ca manifestare de acceptare însă nu de pe poziţii egalitare;
16
3. rezistenţa : la încercările de „limitare” percepută a privilegiilor
culturale ale majorităţii şi acceptarea unor valori ale minorităţii;
4. redefinirea : acceptarea redefinirii culturii dominante sau majoritare
prin deschiderea culturală faţă de valorile culturale minoritare şi
acceptarea accesului acestora la propria cultură;
5. integrarea : din nou, în mod iedal o persoană, un grup este considerat
integrat/ integrativ atunci când, chiar dacă aparţine culturii majoritare/
dominante, recunoaşte şi apreciază valorile culturii minoritare.
Identitate culturală şi diferenţe interculturale
Cultura reprezintă o structură complexă, o matrice de elemente, un
pattern (complex de caracteristici cristalizate într-un anumit mod)
care determină un specific aparte pe care un anumit grup (popor,
naţiune, organizaţie, grup) le-au dobândit pe parcursul unui timp
îndelungat şi care reflectă cunoştinţele, experienţele, credinţele,
valorile, atitudinile, înţelesurile, regulile, religia, noţiunile de timp
şi spaţiu, concepţia despre lume, viaţă, univers; obiectele materiale
şi manifestările simbolice: arta, literatura, muzica, dansul etc.
Prin intermediul influenţelor educative de tip informal, non-formal
şi formal, cultura este transmisă generaţiilor următoare. De modul în care
societatea înţelege să ofere, prin educaţie, o perspectivă coerentă şi
viabilă asupra propriei culturi, şi mai mult deschisă asupra lumii şi
mediului care ne înconjoară, depinde posibilitatea fiecăruia, ca individ, de
a înţelege, aprecia diversitatea şi diferenţa şi de acţiona conform
principiilor interculturale.
Exerciţiul 1: analizaţi unul dintre elementele culturii prezentate mai sus,
încercând o definiţie proprie, şi o enumerare a câtorva dintre
caracteristicile acestuia, valabile pentru spaţiul cultural românesc sau cel
european. Fiţi creativi şi găsiţi exemple din viaţa de zi cu zi pentru a vă
susţine punctul de vedere.
17
Cultura poate fi comparată cu un iceberg. Există o serie de aspecte
vizibile, observabile (spre exemplu îmbrăcămintea, formulele de salut), şi
altele, mai puţin vizibile, care pot fi descifrate doar în cazul în care
suntem familiari cu această cultură (spre exemplu credinţele,
mentalităţile). La fel ca un gheţar, partea observabilă este mult mai mică
decât cea de susţinere (baza culturală) .
Exerciţiul 2: În figura următoare, sunt prezentate câteva dintre
caracteristicile culturii (vizibile respectiv ascunse). Poziţionaţi fiecare
dintre acestea, indicând numerele corespunzătoare celor vizibile,
respectiv, notaţi cele care au rămas sub linia de demarcaţie. Discutaţi
două dintre ele, la alegere, şi oferiţi exemple care să indice difereţele
culturale.
1. Expresii faciale 13. Conduita auto
2. Credinţele religioase 14. Gastonomia
3. Ritualurile religioase 15. Obiceiurile de
servire a mesei
4. Conceptul de spaţiu personal 16. Tradiţia
sărbătorilor
5. Picturile 17. Concepul de
prietenie
6. Sistemul de valori 18. Etica muncii
7. Literatura 19. Conceptul de
18
CULTURA
frumuseţe
8. Strategii de creştere a
copiilor
20. Muzica
9. Organizarea socială 21. Importanţa
timpului
10. Diferenţierea claselor
sociale
22. Conceptul de dreptate
11. Gesturile fizice 23. Relaţiile între
generaţii
12. Altruismul (ajutorarea
altora)
24. Relaţii în
familie
Pentru a reliefa faptul că nu există culturi „mai bune” sau „mai
puţin bune”, vom considera principiul teoretic al relativismului cultural ,
care are o puternică dimensiune practică şi care vizează interpretarea
culturilor lumii şi a realţiilor dintre acestea. Astfel, este deosebit de
relevantă judecarea valorilor în contextul şi funcţionalitatea lor, şi nu
după criteriile altei culturi. Dacă ne referim la obiceiurile, tradiţiile unor
popoare, suntem de acord că există diferite contradicţii şi elemente bizare
care pot fi considerate ciudăţenii pentru cei care aparţin altor culturi.
Graniţa dintre „bine – rău”, „civilizat – înapoiat ” sau „ tradiţional –
modern” este dependentă de modul în care fiecare cutură şi fiecare individ
se raportează la normele universale, parţial împărtăşite în comun. Este
vorba de a accepta criteriul relativităţii având la bază o deschidere, poate
chiar şi curiozitate, dar mai mult o toleranţă care să permită comunicarea
interculturală.
19
ExerciţiuDecideţ i în mod independent unde se plasează propria voastră cul tură . Apoi , împreună
cu un coleg comparaţ i prof i le le ş i discutaţ i următoarele aspecte:
1 . În ce măsură este posibi lă real izarea unei comparaţ i i? Sunt aspecte
difer i te în profi le?
2. Real izaţ i o descr iere s imilară a cul tur i i din care veni ţ i plecând f ie de
la e lementele sugerate anter ior , f ie de la a l te le , pe care le consideraţ i
mai evidente ş i mai importante pentru societatea românească.
3 . Ce dimensiuni par să f ie în contrast cu valor i le americane?
4. În cazul în care sesizaţ i diferenţe majore , cum credeţ i că acestea pot
afecta comunicarea intercul turală? Luaţ i cel puţ in două dimensiuni în
anal iză . Încercaţ i să real izaţ i un scenariu a l comunicăr i i pe cele două
dimensiuni a lese .
Contrastul valorilor culturale1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Control personal peste mediu Soarta ş i dest inul
responsabi le
Schimbarea văzută pozi t iv Stabi l i ta te / Tradi ţ ie
Control asupra t impului Contacte intepresonale
Egal i ta te , obiect ivi ta te Ierarhie , rang, s ta tus
Individual ism / Independenţă Bunăstarea grupului /
Dependenţă
Ini ţ ia t ivă personală Drept înnăscut / moşteni t
Competi ţ ie Cooperare
Orientare spre vi i tor Orientare spre t recut
Acţ iune/ Orientare spre muncă Orientare spre exis tenţă/
vieţuire
Relaţ i i informale Relaţ i i formale
Francheţe , deschidere /
Onest i ta te
Ati tudine indirectă /
Orientare spre propria
persoană
Orientare pract ică/ Efic ienţă Ideal ism/ Teorie
Mater ia l ism/ Achizi ţ i i Spir i tual ism / Detaşare
Adaptat după L. R. Kohls & J . Knigt (1994) Developing Intercul tural Awareness: A
Cross-Cultural Training Handbook , Intercul tural Press , London
20
Comunicarea interculturală
Comunicarea şi importanţa dialogului intercultural
Comunicarea este o formă de comportament interuman care
izvorăşte din nevoia de a relaţiona şi a interacţiona cu ceilalţi . Prin
comunicare reuşim să ne înţelegem mai mult sau mai puţin eficient cu
semenii. Comunicarea poate duce la relaţii de armonie, colaborare sau în
mod contrar, când actul comunicării este denaturant, la dispute sau
conflicte.
Procesul de comunicare reprezintă, în fapt cheia unor relaţii
interpersonale pozitive care la rândul lor sunt sursa dezvoltarii
psihosociale atât a indivizilor cât şi a societăţii . Relaţiile interumane pot
fi analizate prin intermediul modalităţilor de comunicare, care sunt de
două tipuri: comunicare verbală şi nonverbală.
Ideea dialogului intercultural trebuie să aiba ca punct de plecare
recunoaşterea diferenţei şi a multiplelor perspective şi dimensiuni ale
lumii în care trăim. Aceste diferenţe, de opinie, de puncte de vedere, şi
chiar valori nu există doar în cadrul unei culturi, cu atât mai mult ele sunt
vizibile în disputele dintre diferite culturi. Tocmai de aceea, dialogul,
comunicarea sau medierea interculturală îşi propun să analizeze aceste
perspective diverse cu un scop precis, şi anume acela de a înţelege şi a
învăţa pe baza experienţelor interculturale diverse. Şi avem aici în vedere
beneficiul pe care îl aduce schimbul de idei, opinii sau cunoştinţe în
cadrul grupurilor heterogene din punct de vedere cultural. Este evident că
în alte culturi, realitatea este percepută în mod diferit , modalitatea de
relaţionare dintre oameni este diferită, viziunile sunt diverse. Trebuie să
acceptăm diversitatea, să nu negăm existenţa unor puncte de vedere
aparent sau în mod real diferite de ale noastre, mai mult trebuie să
21
înţelegem şi să fim deschişi la perspectivele aduse în discuţie de cei care
care nu văd lumea din aceeaşi perspectivă ca şi noi.
Un dialog efectiv este acela care potenţează, pune bazele şi
deschide interacţiuni deschise, care încurajează respectul pentru
împărtăşirea ideilor şi pentru explorarea directă şi multiplă a modului în
care lumea este percepută şi gândită. Ca proces, dialogul intercultural
încurajează identificarea punctelor de vedere multiple dar indică şi o
identificare a limitelor până la care indivizii pot accepta diversitatea.
Tocmai de aceea, educarea în spiritul comunicării interculturale reprezintă
un obiectiv major al formării indivizilor într-o societate dominată de
globalizare şi puternic condiţionată de fenomenul migraţiei, unde
diferenţele culturale sunt evidente şi abilitatea de a iniţia şi păstra un
dialog bazat pe respect şi toleranţă.
Modelul comunicării interculturale
Pentru a înţelege valenţele specifice ale comunicării interculturale,
trebuie să plecăm de la o definiţie concretă a comunicării. Desigur există
perspective diferite de a analiza procesul comunicării, ne vom limita însă
la o perspectivă generală pentru a trece apoi în revistă şi câteva dintre
aspectele specifice în contexte didactice şi contexte interculturale .
Comunicarea este procesul de emitere a unui mesaj şi de transmitere a
acestuia într-o manieră codificată prin intermediul unui canal către un
destinatar, în vederea receptării. O altă definiţie a comunicării se referă
la aceasta ca un mod fundamental de interacţiune psiho-socială a
persoanelor, realizată prin intermediului limbajului articulat sau prin alte
coduri, în vederea transmiterii sau obţinerii unei informaţii, sau a unor
modificări de comportament individual sau de grup
Exerciţiul 1: Enumeraţi temerile pe care le-aţi avea într-o situaţie de
comunicare, irnformală şi una formală într-o cultură diferită. (Exemplu –
găsirea unui mijloc de transport în direcţia dorită într-o ţară străină /
Prezentarea la începutul unui seminar la o universitate din străinătate
unde urmează să studiaţi).
Interacţiuni în cadrul grupurilor
Definirea grupurilor şi a interacţiunilor în grup
22
Grupul poate fi definit ca un ansamblu de persoane caracterizat de o
anumită structură, funcţionaliate şi cu o cultură specifică , rezultate din
relaţiile şi procesele psiho-sociale dezvoltate în cadrul său. Nu poate fi
vorba de grup în cazul unei simple însumări a unor individualităţi , trebuie
să existe un liant, ceva ce uneşte membrii unei anumite colectivităţi .
Grupul este caracterizat de anumite trăsături care, de obicei reprezintă mai
mult decât trasăturile specfice, individuale ale membrilor săi. Este evident
că un individ poate aparţine mai multor grupuri, datorită specificului
acţiunilor sale.
Există variate tipologii şi exemple de grupuri. Din punct de vedere
istoric, în teoria socială prima analiza a unui grup a fost realizată în
legătură cu grupurile primare - familia, grupul de prieteni. O mai mare
importanţă o câştigă apoi studiile centrate pe analiza grupurilor de muncă.
Pentru analiza tipologiei grupurilor vom recurge la câteva clasificări,
după criteriile existente în literatura de specialitate:
1. tipul de relaţii (indicând apropierea, personalizarea)
1.1. grupuri primare – familia, grupul de prieteni, rudele
apropiate.. .
1.2. grupuri secundare – clasa, grupul de muncă, activitatea în
diverse comitete, comisii etc.
2. tipul de reguli ( care se aplică în grup)
2.1. grupuri formale – instituţionalizate, funcţionează după norme
clar stabilite (organizaţii)
2.2. grupuri nonformale – se constituie pentru scopuri, obiective
bine delimitate şi de obicei se dizolvă după rezolvarea sarcinii.
2.3. grupuri informale – se constituie fie în cadrul unor grupuri
formale, între anumiţi indivizi şi de regulă sunt mai stabile, flexible
şi au un grad de constrângere redus.
3. mărimea grupului (numărul de membri, participanţi, actori şi modul de
interacţiune)
3.1. grupuri mari – care de obicei sunt greu de analizat: colectivităţi
specfice, comunităţi, naţiuni, clase sociale; relaţiile sunt mediate şi
nu există o interacţiune faţă în faţă între toti membrii grupului.
3.2. grupuri mici – relaţii interpersonale directe, comportamentul
fiecăruia influenţând manifestările, reacţiile celorlalţi .
4. tipul de autoritate (existentă în grup)
23
4.1. grup egalizat – nu există (teoretic) diferenţe între membrii
grupului, sau acestea nu sunt considerate relevante
4.2. grup ierarhizat – există structuri specifice prin care membrii se
relaţionează între ei.
Exerciţiul 1. Caracterizaţi, după toate criteriile prezentate anterior
următoarele exemplele de grupuri, ex: familia – grup primar, formal, mic,
ierarhizat / naţiunea - grup secundar, formal, mare, ierarhizat.
Grupul de participanti la
prezentul curs
Profesorii de la un liceu
Grupul de joacă din
copilărie
Echipa de formatori -
Ed.Intercuturală
Comisie de evaluare la
bacalaureat
Conducerea unei companii
Grupurile de discuţie –
Internet
Grup de participanţi la o
conferinţă
Exerciţiul 2: Daţi exemple de grupuri
a) cărora le aparţineţi,
b) de care v-aţi simţi atraşi şi la care aţi adera,
c) în cadrul cărora nu aţi intra sub nici o formă. Fiţi creativi dar realişti!
a)
b)
c)
24
Dinamica de grup
Ceea ce este important însă pentru psihologia socială dar şi pentru
educaţia interculturală, este dinamica de grup , şi anume, mecanismul prin
care au loc interacţiunile în cadrul unui grup social.
În cadrul analizei factorilor de eficienţă într-un grup se vorbeşte
despre coeziunea grupului, comunicarea în grup, conflictele în grup,
încurajarea membrilor şi conducerea grupului . Există şi aşa numitele
procese de management la nivelul grupului, le vom aminti doar:
planificare, organizare, coordonare, conducere, comunicare, evaluare,
control . Se vorbeşte şi despre strategii de construcţie a imaginii sau a
identităţii unor grupuri.
Pentru a analiza sarcinile de lucru în grup, sau simplele interacţiuni
care au loc între membrii unui grup, putem face referire la următoarele
categorii care reflectă , în mod evident, procesul comunicării între
persoane diferite:
1. Căutarea sugestiilor
Aceasta se realizează de obicei când membrii grupului îi invită pe alţii
să contribuie cu ideile, sugestiile, comentariile sau propunerile lor: „ Care
este părerea voastră?”, „Credeţi că ar trebui să ne referim la ceva mai
specific?” „Aveţi alte idei mai ingenioase?”, „Cum vi se pare acest
lucru?”...
2. Oferirea de sugestii
În cazul în care apar idei, opinii, strategii pe care membrii grupului le
împărtăţesc şi celorlalţi , următoarele strategii pot fi de folos: „Cred că
trebui să facem aşa şi aşa...”, „Haideţi să ne gândim la asta.. ./ să
începem aşa...”, „Putem să luam cazul/ soluţia a, b, c.. .”, „Putem să luăm
propunerea ta şi să o dezvoltăm în felul următor.. .”.. .
3. Acordul, acceptarea
Pot fi incluse aici toate strategiile directe sau indirecte de manifestare
a acordului sau aprobării unui punct de vedere, a unei opinii, sugestii
venite din partea celuialt. De obicei apar atât manifestări verbale cât şi
nonverbale care pot fi luate în calcul pentru manifestarea acordului.
25
Dintre exemple putem menţiona: „Cred că ai dreptate!”, „Ceea ce am
discutat este interesant şi cred că putem face aşa...” , „Aşa e!”, „O idee
bună!”. Uneori tăcerea nu reprezintă obligatoriu acordul sau acceptarea
unui punct de vedere. Poate fi folosită explicit cererea acordului: „Credeţi
că am dreptate? Să încercăm aşa?”. O altă tehnică este cea a parafrazării
care întăreşte o anumită poziţie incitând totodată la alte păreri, sugestii ,
de exemplu...„Dacă am înţeles bine susţii că . . . şi aceasta este şi părerea
mea, poate alţii au însă o opinie diferită”...
4. Dezacordul, dezaprobarea
Toate modurile (decente / paşnice) de a avea o părere, sugestie, idee,
strategie diferită de ceea ce s-a discutat până la momentul respectiv, pot
constitui exemple pentru această categorie. Evident formularea trebuie
adresată nu faţă de persoana care a propus-o ci de ideea, sugestia,
propunerea lansată de celălalt. Conflictul face parte dintr-o altă
categorie, în cazul dezacordului însă, putem spune că acesta este perfect
normal şi constructiv, după cum putem admite că există şi conflicte
pozitive. Exemple de formulări directe ale dezacordului sunt: „Nu sunt de
acord cu asta, cred că... sau trebuie să ne mai gindim la acest aspect”,
„Eu cred că .. . ceea ce este aparent (sau în mod cert, clar) cu ceaa ce s-a
spus inainte.. .”. Există şi formulări indirecte, sau chiar tăcerea poate fi o
formă de exprimare a dezacordului, spre exemplu: „Problema cred ca este
în altă parte.. .”, „Să lăsăm această problemă şi să trecem la altceva...”,
„Nu mai este timp pentru a discuta asta.. .”
5. Căutarea unor clarificări
În cazul în care se doreşte o mai bună lămurire, înţelegere sau
clarificarea unor aspecte legate de problematica discutată , se pot folosi
parafrazări de genul: „Vrei să spui că...”, „Putem să încercăm să
înţelegem mai bine aspectul acesta.. . .”, sau „Ce se întâmplă dacă ceea ce
spui este aşa...?”, „Poţi să oferi şi alte argumente?...”
6. Clarificarea
Aceasta o constituie răspunsul la întrebarea precedentă, deasemenea
sumarizarea poate fi o modalitate eficientă pentru a clarifica probleme,
strategii etc. De exemplu, în primul caz „ După cum am sugerat, eu cred
că .. .”, „Daca aş încerca să explic altfel, aceasta s-ar referi la . . . .” „Să
26
explic mai bine.. .”, sau, pentru cel de-al doilea caz „Dacă ar fi să tragem
o concluzie, aceasta ar putea fi . . .”, „ Reluând ce s-a spus înainte.. .”
7. Întreruperea
Apare atunci când un membru al grupului interferează, opreşte un alt
membru care vorbeşte în momentul respectiv. Totodată, se poate considera
întrerupere şi momentul de tăcere sau lipsa unei comunicări între membrii
grupului, sau dimpotrivă, situaţia în care toţi membrii grupului vorbesc
deodată, sau chiar în grupuri mai mici, neexistând o comunicare reală de
grup. O altă stuaţie este monologul – pentru un grup şi acesta este
dăunător, de aceea mediatorul sau o altă persoană trebuie să intervină
pentru a începe un dialog real în grup. Exemplele sunt imposibil de
sugerat în acest caz.. . .
8. Alte situaţii
În practică este extrem de dificil să evaluăm toate tipurile de situaţii
sau contribuţii personale de aceea pot să existe categorii diverse de
manifestări, ca de exemplu non-implicarea, tăcerea (pe care am inclus-o
la diferite categorii dealtfel) sau pur şi simplu, starategia de evadare -
persoana părăseşte grupul ( în mod real sau doar imaginar) sau chiar
refuzul de a participa la sarcina grupului.
Specificul grupurilor şi comunicarea interculturală în educaţie
Exerciţiul 5 . Menţionaţi câteva dintre situaţiile în care v-aţi bucurat de
apartenenţa la un anumit grup. Enumeraţi, pe scurt caracteristicile unei
activităţi de grup de care aţi fost multumit.
Situaţii/ exemple pozitive . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
……………………………………………………………………………………..
Caracteristici pentru situaţia: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
………………………………………………………………………………………
(ce s-a întâmplat, care a fost scopul, cum a fost amosfera, cum m-am
simţit eu, cum s-au simţit alţii , care a fost rezultatul? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Exerciţiul 6. Identificaţi alte situaţii în care, la activitatea voastră din
şcoală aţi fost confruntat cu o dinamică de grup nu foarte eficientă. Ce aţi
putea face pentru a îmbunătăţi situaţia ?
27
Situaţii/ exemple negative . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Soluţii pentru optimizarea situaţiei: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
……………………………………………………………………………………..
(ce se putea face altfel, cum puteam să mă implic, să contribui mai bine,
ce puteau face ceilalţi?
Este extrem de important în educaţie să ţinem cont de tipul de grup
şi partcularităţile pe care anumite grupuri le au. Spre exemplu, vârsta este
controlată în cadrul procesului de învăţământ prin organizarea educaţiei
pe cicluri de învăţământ şi clase. Întotdeauna startegiile de muncă în grup
trebuie aplicate conform particularităţilor de vârstă ale grupurilor cu care
lucrăm (ex. pedagogia sau practica Instruirii asistate de calculator IAC în
educaţia preşcolară, în ciclul primar, la studenţi – informaticieni, filologi
etc sau în educaţia adulţilor).
Pentru educaţia interculturală, dar nu numai, este important să
stimulăm formarea unor grupuri eterogene (participanţi de sexe diferite,
de nivele intelectuale diferite, cu abilităţi şi interese diferite, proveniţi
din medii culturale diferite.
Conflicte şi rezolvarea lor în contexte educaţionale
Definirea conflictelor – managementul conflictelor
După cum s-a discutat în cadrul temelor referitoare la comunicarea
şi interacţiunea în contexte interculturale, există posibilitatea apariţiei
unor situaţii de tensiune şi de dispută în cadrul acestor procese. Desigur,
conflictele nu sunt specifice doar contextelor interculturale, există astfel
de manifestări în mod permanent şi în toate zonele socialului (în politcă,
educaţie, economie, mass media etc). O orientare relativ recentă în
literatura de specialitate este cea referitoare la managementul conflictelor.
Se vorbeşte şi despre o psiho-sociologie a rezolvării conflictelor, sau un
management al situaţiilor de criză. Toate aceste orientări, respectiv
teoriile şi strategiile practice oferite de aceste discipline sunt de natură să
ne atragă atenţia asupra importanţei soluţionării paşnice şi pozitive a
conflictelor şi mai mult, să ofere repere importante în situaţiile de criză
determinate de conflicte.
28
Conflictul este o stare de opoziţie şi tensiune, de dizarmonie care
rezultă din prezenţa a două sau mai multe elemente de dispută între
persoane, idei sau interese.
Pentru formarea unor competenţe şi tehnici de rezolvare a conflictelor,
se utilizează tehnica comunicării asertive (deschise, responsabile) care
s-a dezvoltat ca una dintre modalităţile de adaptare eficientă la situaţii
conflictuale interpersonale şi de grup. Lipsa asertivităţii este una dintre
cele mai importante surse de conflicte sociale. Această capacitate
denumită asertivitate este rezultatul unui set de atitudini şi
comportamente învăţate care au ca şi consecinţe pe termen lung
îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea încrederii personale şi a
stimei de sine, respectarea drepturilor personale, formarea unui stil de
viaţă eficient, îmbunătăţirea abilităţilor de luare a unor decizii
responsabile. Asertivitatea se referă şi la abilitatea de exprimare a
emoţiilor şi a convingerilor fără însă a încălca drepturile celorlalţi .
Pentru a avea un comportament sau o atitudine asertivă trebuie să dăm
dovadă, în comunicare de următoarele elemente:
capacitatea de a iniţia, menţine şi încheia o conversaţie într-un mod
paşnic şi plăcut;
promovarea comunicării directe, deschise şi oneste;
câştigarea respectului şi încrederii celorlalţi;
exprimarea emoţiilor şi gândurilor fără a le exclude pe cele ale
interlocutorului;
comunicarea opiniilor şi experienţelor personale;
exprimarea emoţiilor pozitive (empatia, simpatia, bucuria, mândria,
atracţia.. .);
exprimarea emoţiilor negative, fără atăcarea alţilor (reţinere,
neplăcare.. .);
solicitarea sau refuzul unor cereri;
capacitatea de a oferi complimente dar şi de a le accepta;
puterea de a spune „nu” fără a simţi reţinere sau vinovăţie;
Prin intermediul comunicării asertive , se dezvoltă respectul şi stima
de sine dar şi responsabilitatea faţă de ceilalţi , acceptarea şi valorizarea
drepturilor celorlalţi . Desigur, există posibilitatea şi totodată beneficiul
ca, prin intermediul comunicării asertive, indivizii să facă presiuni asupra
29
grupurilor din care fac parte şi să promoveze confruntarea de opinii,
procesul de decizie democratic etc.
Există posibilitatea cultivării asertivităţii în opoziţie cu două modele
comportamentale opuse şi anume pasivitatea şi agresivitatea. Pasivitatea
este un comportament prin care individul încearcă să evite confruntările,
conflictele, pentru a păstra relaţii „bune” cu toată lumea, fără însă a ţine
neapărat cont de drepturile sau dorinţele sale personale. Este manifestarea
unei persoane care nu face cereri, nu solicită ceva anume, nu se implică în
câştigarea unor drepturi personale, sau în apărarea unor opinii. Aceste
persoane se simt rănite, frustrate, iritate, fără însă a încerca să-şi exprime
nemulţumirile faţă de ceilalţi . Dintre motivele adoptării unor atitudini şi
comportamente care denotă pasivitatea putem enumera următoarele:
menţinerea unei stări stabile, de aparentă „pace”; lipsa încrederii că
sentimentele şi convingerile personale sunt importante; considerarea
pasivităţii ca un element de politeţie sau dimpotrivă opusul ca agresivitate
sau aroganţă; lipsa încrederii în propriul sistem de valori şi în capacităţile
şi opiniile personale etc.
Agresivitatea reprezintă o reacţie comportamentală prin care este minimizată
valoarea celorlalţi, sunt încălcate regulile promovate de instituţii şi de autorităţi (de
exemplu profesori sau părinţi). De obicei agresivitatea este însoţită de aroganţă şi de
subestimarea sentimentelor celorlalţi, lipsa de respect, tendinţa de a rezolva problemele
prin violenţă, utilizarea unei critica neconstructive în interacţiunile şi procesul de
comunicare. Ca motive ale unui comportament agresiv, putem enumera: dorinţa de a ieşi
în evidenţă, sentimentul de frustrare sau unele complexe pe care indivizii le maschează
printr-un alt tip de atitudine, sentimentul sau credinţa că drepturile personale sunt mai
importante decât ale altora, etc.
Pasiv Asertiv Agresiv
Se evită abordarea
problemei
Se discută/ analizează
problema
Se atacă problema, persoana
Lipsesc interacţiunile Se comunică şi interacţionează
eficient
Se dispută osti l problema
Lipsa apărări i propriului
interes
Interesul propriu şi cel de grup Interes personal, ignorarea
celorlalţ i
Acceptarea decizii lor Alegerea pe baza decizii lor Decizii pentru ceilal ţ i
30
altora comune
Lipsa încrederii Manifestarea încrederii de sine Atitudine superioară, osti lă
Importanţa drepturilor
celorlalţ i
Drepturile personale şi ale
celorlalţ i
Exclusivitatea drepturilor
personale
Lipsa responsabil i tăţ i i Asumarea responsabil i tăţ i i Blamarea celorlalţ i ,
consideraţi responsabil i
Exerciţiul 2. Daţi exemple de situaţii în care aţi avut un comportament:
Pasiv
_____________________________________________________________
Asertiv
_____________________________________________________________
Agresiv
_____________________________________________________________
Rolul educaţiei interculturale în rezolvarea conflictelor
Conflictele interculturale au un specific anume, ele pun în mişcare
sentimente şi atitudini negative faţă de anumite grupuri, culturi. Acestea
pot fi însă diminuate sau chiar prevenite printr-o perspectivă
interculturală de concepere a educaţiei care să impună eradicarea
violenţei, atenuarea şi aplanarea conflictelor, transformarea lor în dispute
pozitive. Dintre cerinţele unei educaţii interculturale care să formeze
comportamente pozitive amintim:
- formarea aptitudinii de a comunica asertiv (a vorbi dar şi a asculta);
- cooperarea şi munca în grup;
- respectul de sine şi de ceilalţi;
- procesul decizional democratic;
- asumarea responsabilităţii şi acceptarea responsabilităţii altora;
- stăpânirea dar şi exteriorizarea emoţiilor, sentimentelor, trăirilor;
- evitarea confruntărilor verbale şi fizice.
31
Termenul „interculturalitate” are o dimensiune dinamică care exprimă
interacţiune, el trimite la schimb, reciprocitate, interdependenţă, şi dialog.
Educaţia care se realizează pe dimensiunea interculturală vizează două
dimensiuni importante care sunt condiţionate:
- dimensiunea cunoaşterii (care este de domeniul ştiinţific) - se
realizează prin asimilarea de cunoştinţe teoretice cu privire la
aspectele analizate pe parcursul studierii acestei discipline;
- dimensiunea experienţei (subiectivă şi relaţională) – se formează în
activităţi practice (de tipul celor realizate şi practicate în
activităţile de formare) şi ţine de personalitatea fiecăruia şi modul
său de interacţiune cu cei din jur.
Prima dimensiune se referă aşadar la achiziţionarea de informaţii,
pentru o cunoaştere directă şi obiectivă a realităţii , iar a doua vizează
aspectele motivaţional – afective prin care individul îşi transpune aceste
cunoştinţe şi atitudini în comportamente specfice. De modul în care
gândeşte şi acţionează individul depind nu doar realaţiile acestuia cu cei
din jur ci şi societatea în ansamblu.
O societate deschisă care să asigure rezolvarea pe cale paşnică a
conflictelor şi să respecte drepturile omului poate fi clădită doar prin
constribuţia tuturor în spiritul valorilor interculturalităţii .
ANEXE
FIŞE CU EXERCIŢII PENTRU WORKSHOP-URI
32
EXERCIŢIUL 1 – DIFERENŢIERE DISCRIMINARE DIRECTA-DISCRIMINARE
INDIRECTA
GRUPA 1
Construi ţ i 2 s i tuaţ i i de discr iminare întâlni te în societatea românească,
respectând următoarele condi ţ i i :
- Si tuaţ ia 1: o discr iminare directă pe cr i ter iul or ientăr i i sexuale;
- Si tuaţ ia 2: o discr iminare indirectă pe cr i ter iul dizabi l i ta te .
Timp de lucru 10 minute; Raportare 5 minute pentru f iecare grupă
GRUPA 2
Construi ţ i 2 s i tuaţ i i de discr iminare întâlni te în societatea românească,
respectând următoarele condi ţ i i :
- Si tuaţ ia 1: o discr iminare directă pe cr i ter iul e tnie;
- Si tuaţ ia 2: o discr iminare indirectă pe cr i ter iul vârs tă .
Timp de lucru 10 minute; Raportare 5 minute pentru f iecare grupă
GRUPA 3
Construi ţ i 2 s i tuaţ i i de discr iminare întâlni te în societatea românească,
respectând următoarele condi ţ i i :
- Si tuaţ ia 1: o discr iminare directă pe cr i ter iul re l igie;
- Si tuaţ ia 2: o discr iminare indirectă pe cr i ter iul e tnie .
Timp de lucru 10 minute; Raportare 5 minute pentru f iecare grupă
33
EXERCIŢIUL 2 – STUDII DE CAZ PE CONCEPTE DIFERITE DIN MATERIA
ANTI-DISCRIMINARII
STUDIU DE CAZ 1
“DV a fost angajat a l unui teren de golf . El a fost diagnost icat cu schizofrenie
ş i se af lă sub t ra tament . Deşi considera că diagnost icul lui nu reprezenta ceva care
t rebuia ascuns, totuşi a decis , ca la început să nu dezvaluie angajatorului ş i colegi lor
de serviciu boala de care suferea. Ulter ior , când a decis să împărtăşeasă aceste lucruri
colegi lor , aceşt ia au început să î l t ra teze în mod difer i t adresându-i cal i f icat ive
precum „nebun”, „ciudat” sau „săr i t de pe f ix”.
DV. a hotărât să se plângă directorului terenului de golf cu pr ivire la
comportamentul colegi lor de serviciu. În urma acestei plângeri , di rectorul i -a chemat
pe colegi i lui D.V. ş i le-a spus că acesta din urmă nu este întreg la minte ş i că s-a
plâns de comportamentul lor . Le-a recomandat să- l ocolească ş i i -a asigurat că D.V.
va f i pus să lucreze s ingur ast fe l încât să a ibă cât mai puţ in contact cu cei la l ţ i colegi
ş i să nu se mai plângă.
Şi după această întâlnire , colegi i lui D.V. au cont inuat să a ibă acelaşi
comportament , ba mai mult să îş i intensif ice injur i i le la adresa lui D.V.
Când angajatorul a organizat o excursie pentru toţ i sa lar ia ţ i i , D.V. nu a fost invi ta t să
par t ic ipe. DV s-a plans din nou directorului . Acesta i -a spus că a t i tudinea sa de a face
plângeri împotr iva colegi lor săi es te necolegială , ş i a creat o s tare de tensiune în
rândul personalului , motiv pentru care a decis concedierea lui D.V.”
Întrebări refer i toare la caz:
1. Au exis ta t acte de discr iminare? Daca da, ident i f icaţ i - le .
2 . Au exis ta t a l te acte culpabi le sancţ ionate pr in legis la t ia ant i -discr iminare? Cum ar
f i putut acţ iona directorul ?
3. Cum pot f i combătute actele de discr iminare din speţă ? Cum acţ ionează pr incipiul
împărţ i r i i sarcini i probei în acest caz?
Timp de lucru 20 de minute;
Raportare 5 minute pentru f iecare grupă
34
STUDIU DE CAZ 2
„Domnul L.M. este angajat de Episcopia Ortodoxă X în cal i ta te de cântăreţ
biser icesc în parohia Y. Preotul paroh S.P. bănuieşte că L.M. este homosexual ş i
t ransmite Episcopeiei X aceste informaţi i .
Preotul paroh S.P. prezintă la sfârş i tul s lujbei de duminică, în fa ţa enoriaşi lor ,
un ziar local care conţ inea un ta lon pentru anunţuri gratui te în care era completat cu
pixul roşu: „Tânăr gay caut bărbat peste 30 de ani pentru re la ţ i i homosexuale .
Tel : . . .” . Pentru că numărul de te lefon era cel a l tânărului L.M., preotul a t ras
concluzia în fa ţa audienţei credincioşi lor că este L.M. este homosexual ş i le-a spus
oamenilor : „Uiteţ i ce ţ inem între noi – lupul între oi . L.M. t rebuie dat afară din
parohie .”
După acest incident . Preotul paroh a început o act ivi ta te de denigrare a lui
L.M., povest ind peste tot pe unde mergea în interesul serviciului că L.M. este
homosexual ş i că ar t rebui dat afară din biser ică precum şi cuvinte insul tă toare la
adresa or ientăr i i sa le sexuale .
Episcopia X intervine în urma unui interviu în presa locală ş i î l ameninţă pe
L.M. că î l vor supune unui examen medical de special i ta te pentru a af la daca este
homosexual sau nu.
L.M. reprezentat de un ONG pentru apărarea dreptur i lor comunităţ i i LGBT
(lesbiene, gay, bisexual i , t ranssexual i ) face o sesizare la CNCD pentru constatarea ş i
sancţ ionarea faptelor de discr iminare la care a fost supus.”
Întrebări refer i toare la caz:
1. Anal izaţ i faptele prezentate din perspect iva exis tenţei sau nu a unei discr iminări
luând în calcul a l te dreptur i care intervin în respect ivele s i tuaţ i i .
2 . Daca Episcopia X î l concediază pe L.M., poate f i sancţ ionată de discr iminare?
Argumentaţ i .
3 . Dacă L.M. ar f i fost îngri j i torul sau gădinarul parohiei , ar f i putut f i concediat?
Timp de lucru 20 de minute;
Raportare 5 minute pentru f iecare grupă
35
STUDIU DE CAZ 3
Pentru anul universi tar in curs , Minis terul Educat ie i s i Cercetăr i i , acordă, pr in
Ordin al minis t rului , un număr de 100 de locuri dest inate învăţământului special
pentru romi. La f iecare facul ta te de drept de s ta t din ţară sunt acordate un număr de 2
locuri pentru romi. La Facul ta tea de Drept candidează pentru aceste locuri 2 persoane,
care sunt admise cu medi i până în 7.50.
Media de promovabi l i ta te generală , pentru cei la l t i candidaţ i es te de 9.20.
Una dintre candidatele aparţ inând majori tă ţ i i , respinsă cu media 9.00, văzând
că cei doi romi sunt admişi cu medi i mai mici decât a e i , decide să înainteze plângere
la Consi l iul Nat ional pentru Combaterea Discr iminari i , deoarece considera ca a fost
discr iminată .
Intrebari :
1 . Anal izat i s tarea de fapt s i precizat i daca exis ta o s i tuat ie de discr iminare.
2. Daca exis ta o s i tuat ie de discr iminare, despre ce t ip de discr iminare este vorba?
3. Care va f i decizia CNCD in acest caz?
4. Ce al te măsuri ar putea lua Minis terul Învăţământului pentru a încuraja educaţ ia
superioară în rândul copi i lor de etnie romă?
Timp de lucru 20 de minute;
Raportare 5 minute pentru f iecare grupă
36
EXERCIŢIUL 3 – ASISTENŢA INDIVIDUALA ACORDATA VICTIMEI
DISCRIMINARII
STUDIU DE CAZ
„A.B. este s tudent de etnie romă. În per ioada 15-19 noiembrie 2003 a
par t ic ipat la un eveniment intercul tural organizat de o asociat ie de dreptur i le omului .
La f inalul manifestăr i lor , toţ i par t ic ipanţ i i , în număr de 19 conduşi de coordonatoarea
lor de la asociaţ ie L.A. au decis să iasă în oraş pentru a bea un pahar de suc. Au intrat
în mai multe c luburi de noapte , dar toate erau ocupate .
In jurul orei 24:30 au ajuns ş i la barul V. unde erau locuri pentru toţ i . Când au
dat să intre , bodyguardul localului le-a spus că A.B. nu poate intra deoarece clubul
are o pol i t ică pr ivată pr in care nu permite accesul persoanelor de etnie romă.
Deşi au încercat să î l convingă pe bodyguard ş i au chemat pol i ţ ia , cei 19 nu au
putut intra în c lub cu tot cu A.B. Pol i ţ ia nu a luat nici o măsură în urma plângeri i
făcute de A.B.
A.B. ş i asociaţ ia de dreptur i le omului organizatoare a evenimentului vă contactează ş i
vă întreabă ce poate să facă?”
Timp de lucru 20 de minute;
Raportare 5 minute pentru f iecare grupă
37
EXERCIŢIUL 4 – JOC DE ROL
Fiecare par t ic ipant pr imeste un bi le t pe care este descr isă o persoană, apoi sunt
rugaţ i ca f iecare dintre e i să creeze o poveste (a vieţ i i ) pentru persoana descr isă pe
bi le tul propriu, cu menţ iunea că toate personajele de pe bi le l te le pr imite de f iecare
grup t ră iesc în aceeaşi comunitate , dar nu neapărat din aceeaşi famil ie .
Bi le te le pot f i :
- adolescentă
- femeie de 30 de ani
- adolescent (băiat)
- tânăr căsător i t
- tânăr de 30 de ani , necăsător i t
- tânără de 20 de ani
- femeie de 60 de ani
- femeie însărcinată
- copi l de 10 ani
- femeie care înf iază un copi l
- bărbat de 75 de ani
- tânăr de 30 de ani
Part ic ipant i i sunt rugat i ca a tunci când crează povestea vieţ i i personajelor să
a ibă în vedere:
- care este numele
- care este vârsta
- care sunt re la ţ i i le de famil ie sau al te t ipuri de re la ţ i i cu al te personaje
- dacă au sau nu copi i
- dacă lucrează, unde, ce fac , dacă nu lucreaza cum iş i petrec t impul
- care este s i tuaţ ia socială , f inanciară
- care sunt hobby-uri le , interesele
După ce f iecare par t ic ipant a creat o poveste pentru personajul propriu, es te
rugat , ca impreuna cu cei la l t i par t ic ipant i sa creeze o poveste a comunitat i i – s tabi l ind
rela ţ i i le dintre personajele par t ic ipanţ i lor .
Timp de lucru 40 de minute;
Raportare 5 minute pentru f iecare grupă
38
EXERCIŢIUL 5 – ROLUL ONG-URILOR ÎN COMBATEREA DISCRIMINARII
În cal i ta te de ONG-uri care luptă împotr iva discr iminări i , apărând drepturi le
unor categori i di fer i te de benefic iar i , construi ţ i o s t ra tegie de modif icare a legi i ant i -
discr iminare în vigoare la această oră , indicând toate e tapele pr in care veţ i t rece.
Timp de lucru 45 de minute; Raportare 5 minute pentru f iecare grupă
EXERCIŢIUL 6 – PLANIFICAREA UNEI CAMPANII DE CONSTIENTIZARE
Luând în calcul ca reprezentaţ i o inst i tut ie scolara mult ie tnica, construi ţ i o
campanie de conşt ient izare , as t fe l :
- s tabi l i ţ i s i tuaţ ia de conşt ient izat (o categorie specif ică sau ant i -discr iminarea în
general)
- del imitaţ i un grup ţ intă
- ident i f icaţ i media cele mai potr ivi te
- ident i f icaţ i pr incipalele act ivi tă ţ i pe care le veţ i organiza sau la care veţ i par t ic ipa
- construi ţ i s loganul campaniei
- construi ţ i un scenariu ( text) pentru un spot difuzat la radio sau TV al campaniei dvs.
Timp de lucru 50 de minute;
Raportare 10 minute pentru f iecare grupă
39