EDUCAŢIE INTERCULTURALĂ

“Dumnezeul tău este evreu,

Maşina pe care o ai este japoneză.

Pizza este italiană,

Iar couscous-ul este algerian.

Democraţia pe care o practici este

grecească.

Cafeaua ta este braziliană.

Ceasul îţi este elveţian.

Cămaşa este indiană.

Radioul tău este coreean.

Vacanţele tale sunt turceşti, tunisiene sau

marocane.

Cifrele tale sunt arabe

Scriitura îţi este latină,

şi . . . î i reproşezi vecinului tău că este străin.”

(afiş care poate fi citit într-un restaurant turcesc din Paris)

1

Obiectivele modululuiLa sfârşitul modulului cursanţii vor fi capabili:

Să opereze cu noţiunile de bază din domeniul educaţiei

inteculturale, educaţiei pentru diversitate, toleranţǎ si participare

activǎ;

Să-şi analizeze propria atitudine faţă de alte grupuri culturale/etnice

Să-şi formeze reprezentări obiective privind evoluţia şi valorile

culturale ale diferitelor comunităţi;

Să-şi dezvolte abilitǎţilor de comunicare în grup;

Să acţioneze pentru elimiminarea stereotipiilor, prejudecǎţilor si a

discriminǎrii în comunitatea în care activează;

Să aplice cunostinţele teoretice si abilitǎţile practice dobândite în

activitatea de formare prin realizarea unui proiect de implementare

în instituţia şcolară a unui program de educaţie interculturală

Competenţe formate cu ajutorul modulului Abilităţi privind comunicarea interculturală;

Abilităţi privind înţelegerea mecanismelor formării şi funcţionării în

societate a stereotipurilor vizând diferite universuri socio-culturale

Capacitatea de valorificare a diferenţelor individuale în construirea

grupurilor sociale interculturale

Asertivitate şi toleranţă;

Spirit dinamic, de echipă şi modestie;

Abilitatea de a utiliza educaţia interculturală în gestionarea

conflictelor.

Justificare„ Putem numi interculturală educaţia care urmăreşte formarea unor

persoane capabile să aprecieze diferite culturi care trăiesc alături într-o

societate multiculturală, acceptând să evolueze în contact cu aceste culturi

pentru ca această diversitate să devină un element pozitiv, îmbogăţind

viaţa culturală, socială şi economică a mediului” (Deviza Comitetului

pentru şcolile din Quebec ).

Nucleul conceptului de , ,educaţie interculturală” îl

constituie:, ,dialogul culturilor”, , , înţelegerea dintre culturi”, , ,valoarea şi

2

originalitatea fiecărei culturi”, , , înţelegerea dintre comunităţi”, principii

şi valori ce trebuie valorificate şi în mediul şcolar. La baza procesului de

învatamânt adresat tuturor, minoritari si majoritari trebuie să stea fără nici

o îndoială perspectiva interculturală. Educatia poate constitui, fara doar si

poate, o solutie pe termen lung la problemele unei societati multietnice si

multiculturale.

Educaţia interculturală presupune de asemenea o nouă abordare a

orizontului valorilor, deschizând noi piste de manifestare a diversităţii şi

diferenţelor şi cultivând atitudini de respect şi de deschidere faţă de

diversitate; este şi un răspuns specific, pedagogic la incercarea de

soluţionare a unor consecinţe socio-culturale impuse de amploarea

fenomenelor migraţioniste dar şi o modalitate de prevenire şi atenuare a

conflictelor. Din această perspectivă, un obiectiv major al politicilor

eucaţionale actuale îl reprezintă crearea şcolilor interclturale sau care

respectă principiile interculturalităţii .

Şcoala interculturală are ca obiective păstrarea şi apărarea

diversităţii culturale a populaţiei şi prezervarea unităţii şcolii , realizează

un proces de integrare prin preluarea preachiziţiilor culturale pe care le

posedă elevii, invită profesorii să inţeleagă şi să valorifice potenţialurile

culturale ale elevilor, presupune o nouă manieră de concepere şi

implementare a curriculum-urilor şcolare şi o nouă atitudine relaţională

intre profesori, elevi, părinţi.

Punerea în practica a activitatilor de educatie interculturala, în

special în comunitati cu caracter multicultural, în cadrul activităţilor

formale şi nonformale, va contribui la o mai buna cunoastere între

diferitele comunitati, dar si la întarirea coeziunii sociale la nivel local.

T 1 Educaţie interculturală: introducere si perspective de analiză

1. Educaţia interculturală - o nouă provocare a societăţii actuale

2. Definirea educaţiei interculturale

T 2 Stereotipuri, prejudecăţi, discriminare. Identităţi culturale.

1. Actualitatea educaţiei interculturale - globalizare si migraţie

3

2. Stereotipuri si modalităţi de contracarare a lor

3. Prejudecăţile si discriminarea – strategii de eliminare/ control

4. Strategii ale dezvoltării identităţii sociale - majoritate/ minoritate

T 3 Identitate culturală si diferenţe interculturale

1. Cultură si educaţie

2. Înţelegerea culturii - perspective interculturale

T 4 Comunicarea interculturală

1. Comunicarea si importanţa dialogului intercultural

2. Modelul comunicării interculturale

T 5 Interacţiuni în cadrul grupurilor multietnice

1. Definirea grupurilor si a interacţiunilor în grup

2. Dinamica de grup – interacţiuni în grup

3. Specificul grupurilor si comunicarea interculturală în educaţie

T 6 Conflicte si rezolvarea lor în contexte educaţionale

1. Definirea conflictelor si modalităţi de abordare a acestora

2. Rolul educaţiei interculturale în rezolvarea conflictelor

Educaţie interculturală: introducere şi perspective de analiză

Diversitatea este un aspect fundamental al tuturor societăţilor şi

vizează atât diferenţele care există între oameni ca individualităţi , cât şi

cele între diverse grupuri. Existenţa unor identităţi multiple, a valorilor,

tradiţiilor, obiceiurilor şi a modului de relaţionare diferit dintre diverşi

indivizi sau grupuri, impun cu necesitate abordarea educaţiei şi a

societăţii din perspectivă interculturală. Aceasta reprezintǎ atât o nouă

provocare cât şi o condiţie pentru realizarea coeziunii sociale care are la

bazǎ cultivarea respectului reciproc şi a înţelegerii atât între indivizi cât

şi între grupuri. Angajarea în interacţiuni interculturale este inevitabilă, si

mai mult ea poate aduce atât un plus al cunoaşterii cât şi al îmbogăţirii

4

culturale. Fără o înţelegere reciprocă, diferenţele pot genera conflicte,

care în cazul în care nu sunt rezolvate pe o cale paşnică pot degenera în

violarea drepturilor omului.

5

Exerciţiul 1: Scrieţi câteva dintre cele mai importante drepturi ale omului. Motivaţi, la alegere importanţa unuia dintre ele, daţi un exemplu din care să reiasă importanţa acestui drept pentru voi.

Exemple de drepturi fundamentale a le omului

1. Principiul egal i tăţ i i în drepturi ş i a egal i tăţ i i şanselor

2. Dreptul la apărare ş i principiul accesului nediscriminatoriu la actul de just i ţ ie

3. Dreptul la v iată, dreptul la ocrot irea sănatăţ i i ş i dreptul la un mediu sănatos

4. Libertatea individuală ş i dreptul la l ibera circulaţ ie a individului

5. Viaţa personală, inviolabi l i tatea domici l iului ş i secretul corespondenţei

6. Libertatea conşt i inţei7. Libertatea de exprimare8. Libertatea informaţiei 9 . Dreptul la î inăţătura ş i accesul la cul tură

10. Dreptul cetăţeanului la ini ţ iat ivă legis lat ivă

11. Dreptul cetăţeanului de a organiza ş i part ic ipa la întrunir i publ ice

12. Dreptul de asociere13. Munca ş i dreptul la greva 14. Libertatea economică15. Dreptul de proprietate privată ş i dreptul

la moştenire 16. Protecţ ia copi i lor ş i a t ineri lor 17. Protect ia persoanelor cu handicap 18. Dreptul de pet i ţ ionare19. Dreptul persoanei vătamate de o

autori tate publ ică

-  Dec l a r a ţ i a Un ive r s a l ă a Drep tu r i l o r Omulu i , adop t a t ă de Aduna rea Gene ra l ă a Organ i za ţ i e i Na ţ i un i l o r Un i t e   -   l a 10 s ep t embr i e 1948

-  Conven ţ i a pen t ru Apă ra r ea Drep tu r i l o r Omulu i ş i a L ibe r t ă ţ i l o r Fundamen ta l e , adop t a t ă de guve rne l e  

 membre a l e Cons i l i u lu i Eu rope i - l a 4 no i embr i e 1950- Conven ţ i a cu p r i v i r e l a Drep tu r i l e Cop i l u lu i , adop t a t ă de Aduna rea Gene ra l a a Organ i za t i e i

Na t i un i l o r Un i t e   -   l a 20 no i embr i e 1989

Exerciţiul 1: Scrieţi câteva dintre cele mai importante drepturi ale omului. Motivaţi, la alegere importanţa unuia dintre ele, daţi un exemplu din care să reiasă importanţa acestui drept pentru voi.

Exemple de drepturi fundamentale a le omului

20. Principiul egal i tăţ i i în drepturi ş i a egal i tăţ i i şanselor

21. Dreptul la apărare ş i principiul accesului nediscriminatoriu la actul de just i ţ ie

22. Dreptul la v iată, dreptul la ocrot irea sănatăţ i i ş i dreptul la un mediu sănatos

23. Libertatea individuală ş i dreptul la l ibera circulaţ ie a individului

24. Viaţa personală, inviolabi l i tatea domici l iului ş i secretul corespondenţei

25. Libertatea conşt i inţei26. Libertatea de exprimare27. Libertatea informaţiei 28. Dreptul la î inăţătura ş i accesul la cul tură

29. Dreptul cetăţeanului la ini ţ iat ivă legis lat ivă

30. Dreptul cetăţeanului de a organiza ş i part ic ipa la întrunir i publ ice

31. Dreptul de asociere32. Munca ş i dreptul la greva 33. Libertatea economică34. Dreptul de proprietate privată ş i dreptul

la moştenire 35. Protecţ ia copi i lor ş i a t ineri lor 36. Protect ia persoanelor cu handicap 37. Dreptul de pet i ţ ionare38. Dreptul persoanei vătamate de o

autori tate publ ică

-  Dec l a r a ţ i a Un ive r s a l ă a Drep tu r i l o r Omulu i , adop t a t ă de Aduna rea Gene ra l ă a Organ i za ţ i e i Na ţ i un i l o r Un i t e   -   l a 10 s ep t embr i e 1948

-  Conven ţ i a pen t ru Apă ra r ea Drep tu r i l o r Omulu i ş i a L ibe r t ă ţ i l o r Fundamen ta l e , adop t a t ă de guve rne l e  

 membre a l e Cons i l i u lu i Eu rope i - l a 4 no i embr i e 1950- Conven ţ i a cu p r i v i r e l a Drep tu r i l e Cop i l u lu i , adop t a t ă de Aduna rea Gene ra l a a Organ i za t i e i

Na t i un i l o r Un i t e   -   l a 20 no i embr i e 1989

6

Definirea educaţiei interculturale

Educaţia interculturală propune o abordare pedagogica a

diferenţelor culturale, strategie prin care se iau in consideratie

specificitatile spirituale sau de alt gen (diferenta de sex, diferenta socială

sau economica etc.), evitindu-se, pe cât posibil, riscurile ce decurg din

schimburile inegale dintre culturi sau, si mai grav, tendintele de

ierarhizare a culturilor. Abordarea interculturală nu este o nouă stiinţa,

nici o noua disciplină, ci , ,o nouă metodologie ce caută să integreze, în

interogaţia asupra spaţiului educaţional, datele psihologiei, antropologiei,

ştiintelor socialului, politicii , culturii , istoriei.” (Cucoş, 2000).

Educaţia interculturală se referă la teme ca “acceptare şi

participare” “învăţarea convieţuirii – a învăţa să trăieşti împreună” ,

evitarea “stereotipiilor şi a prejudecăţilor” şi propune soluţii pentru

promovarea valorilor democraţiei şi interculturalităţii /multiculturalităţii .

Dezvoltarea abilităţilor de comunicare interculturală presupune învăţarea

acestora atât în cadrul organizat (educaţia formală), cât şi în şi prin

activităţi de educaţie non-formală şi informală.

Exerciţiul 2: Faceţi diferenţa între societăţi multiculturale şi societăţi

interculturale

Precizaţi câteva diferenţe dintre cele două tipuri de societăţi.

Interpretaţi intuitiv schema următoare:

7

Dezvoltarea abilităţilor de a interacţiona eficient în contexte

interculturale, chiar şi în cadrul unui mediu dominat de o aparentă

omogenitate culturală, se realizează prin învăţarea unor comportamente

specifice în cadrul unor influenţe educative de ordin formal, non-formal

sau informal.

Învăţarea este un proces de angajare activă în achiziţionarea de noi

informaţii, formarea de noi deprinderi; înţelegerea, transformarea şi

crearea de noi înţelesuri, interpretări ale realităii pe baza interiorizării

experienţelor şi în contactul nemijlocit cu tot ce ne înconjoară. Învăţarea

nu este un proces care se realizează doar în şcoală. Experienţele de

învăţare apar pe parcursul întregii vieţi şi în contexte sociale diverse

(avem aici în vedere perspectiva educaţiei permanente - lifelong learning)

.

Influenţele educative se referă la suportul explicit acordat celor

care învaţă în scopul achiziţiei şi prelucrării personale a informaţiilor, a

interiorizării valorilor şi normelor de bază ale unei societi interculturale

(deschise), şi formarea unui comportament care să promoveze valorile

democratice. Prin acest tip de influenţe se urmăreşte, crearea unor

oportunităţi pentru a înţelege necesitatea şi responsabilitatea de a acţiona,

a) b)

8

de a produce o schimbare, o diferenţă şi de a contribui la coeziunea

socială (înţelegere, parteneriat, toleranţă etc). Cea mai importantă

dimensiune referitoare la instruire , în acest context, se referă la exersarea

atitudinilor şi abilităţilor care reprezintă un suport necesar comunicării

interculturale bazate în primul rând pe acceptare a diferenţei, reciprocitate

şi deschidere.

Educaţia/ învăţarea formală este asociată de cele mai multe ori cu

pregătirea şcolară, universitară sau post-universitară, prin care procesul

educaţional se încheie cu o certificare ce atestă parcurgerea secvenţială a

unui curriculum (program de instruire şi educare) specific, pe baza unor

strategii didactice şi de evaluare recunoscute, într-un cadru organizatoric

bine determinat. Referitor la ponderea şi specificul educaţiei

interculturale în cadrul activităţilor formale, există experienţe diverse în

lume.

Uneori preocupările pentru educaţie interculturală rămân la nivelul

unor simple deziderate ale şcolilor, alteori există preocupări clare pentru

cuprinderea acestei problematici în curriculumul şcolar. Spre exemplu,

educaţia interculturală poate fi prezentă ca tematică specifică inclusă în

curriculumul şcolar al ator discipline conexe ca educaţia civică/ educaţie

pentru cetăţenie activă/ participare, parte componentă a unor programe

integrate sau tematici trans-curriculare sau o combinaţie între cele două

variante .

Educaţia/ învăţarea non-formală include intervenţiile din afara

sistemului formal, realizate tot pe baza unor programe structurate şi în

cadre organizatorice bine determinate, însă, de cele mai multe ori mai cu

un grad mai mare de flexibilitate şi adaptare la nevoile concrete ale

participanţilor. Câteva exemple sunt cele de pregătire/perfecţionare la

locul de muncă, programe de educaţie pentru sănătate, educaţie

interculturală etc. Astfel, în curriculumul non-formal pot fi propuse

activităţi extracuriculare, în afara clasei sau în afara scolii , organizate de

diferite instituţii educative, pentru completarea curriculum-ului formal

unde pot fi oferite ocazii pentru o mai bună intercunoaştere şi înţelegere

comunităţii .

Educaţia/ învăţarea informală se referă la totalitatea influenţelor

variabile, neintenţionate la care individul este supus în mod permanent şi

în contexte diferite: fie în mediul familial, la şcoală, la locul de muncă,

9

fie prin intermediul mass mediei sau a noilor tehnologii informaţionale.

Este vorba de procesul de socializare care poate fi invocat drept sursa

celor mai directe experienţe de învăţare socială. Dacă avem în vedere

„curriculumul informal” al şcolii putem discuta de ceea ce este definit în

literatura de specialitate drept „curriculum ascuns” şi anume influenţele

exercitate în mod spontan în şcoală fară a fi organizate sau promovate de

profesori, dar şi, în mod mai general cultura organizaţională şi climatul

şcolii . În aceste categorii pot fi incluse modalităţile de relaţionare şi

interacţiune din şcoală, limbajul folosit, filosofia şi valorile şcolii ,

simbolurile şi imaginea şcolii , manifestările şi comportamentele acceptate

şi/sau tolerate în şcoală, influenţa anumitor grupuri/ sub-culturi din

şcoală.

Este evident că rezultatele tuturor acestor influenţe educative, fie în

termeni de cunoştinţe, atitudini, valori, sau comportamente, poartă

amprenta caracteristicilor definitorii ale arialului formal, nonformal sau

informal. Ele sunt rezultatul interferenţelor între influenţele mediului

concret în care trăim, dar şi ale capacităţilor individuale şi motivaţiile

fiecăruia dintre noi. Totuşi, având în vedere specificul interacţiunilor

interculturale, se pare că zona “informalului” reprezintă cea mai

semnificativă sursă a învăţării care poate fi exploatată la maxim din

perspectiva educaţiei permanente. Educaţia interculturală, de fapt atât

premisele cât şi consecinţele învăţării interculturale se află în această

zonă a informalului şi apar atunci când ne confruntăm în mod spontan cu

oameni noi, cu situaţii în care trebuie să interacţionăm cu alţii , mai mult

sau mai puţin diferiţi de noi.

Stereotipuri, prejudecăţi, discriminare. Identităţi culturale

Actualitatea educaţiei interculturale - globalizare şi migraţie

Educaţia interculturală reprezintă, aşa cum am văzut anterior, o

topica importantă atât la nivelul politicilor educaţionale dar şi a

practicilor educative (formale, non-formale şi informale) propuse şi

promovate de diferitele sisteme naţionale de învăţământ. De ce aceste

preocupări? Care este motivaţia apariţiei acestei orientări?

10

Societatea contemporană este marcată de contextele geopolitice,

economice, şi culturale diverse. Fenomenele globalizării şi migraţiei sunt

actuale în întreaga lume, are loc o intensificare a schimburilor si

transformarilor pe toate planurile de la cel economic la cel social,

cultural, educaţional. Europa contemporană nu mai poate fi înţeleasă şi

tratată static, dintr-o perspectivă şi cu o viziune ermetică, ci, în primul

rând în mod direct şi deschis prin prisma acestor restructurări care au loc

permanent, a schimbărilor politice, sociale, culturale, economice,

tehnologice, ce par a fi singura constantă a lumii dinamice în care trăim.

Stereotipuri şi modalităţi de contracarare a acestora

În construirea percepţiei noastre despre celălalt intervin o serie de

factori care reflectă atât propriile noastre raţionamente, cât şi anumite

generalizări pe care, în mod indirect le preluăm din societatea în care

trăim. Există situaţii diverse în care apar anumite efecte negative,

convingeri subiective ale unui anumit individ sau grup cu privire la

caracteristiile altui individ sau grup, perceput ca diferit faţă de primul

(grupul de apartenenţă). Este vorba deci de o deteriorare sau construire a

unei imagini deformate a realităţii , apare o convingere sau o reprezentare

preconcepută asupra unor categorii de pesoane sau a unor indivizi care fac

parte din acea categorie.

Exerciţiul 1. Reflectaţi la validitatea următorului motto al tematicii

de faţă:

“Dumnezeul tău este evreu, / Maşina pe care o ai este japoneză. / Piza

este italiană,/ Iar couscous-ul este algerian./ Democraţia pe care o

practici este grecească. / Cafeaua ta este braziliană. Ceasul îţi este

elveţian./ Cămaşa este indiană./ Radiolul tău este coreean./ Vacanţele

tale sunt turceşti, tunisiene sau marocane./ Cifrele tale sunt arabe/

Scriitura îţi este latină, / şi . . . î i reproşezi vecinului tău că este străin.

(Cucoş 2000, p. 231 – afiş care poate fi citit într-un restaurant turcesc din

Paris)

11

Exerciţiul 2. Daţi exemple de stereotipuri pe care le întâlniţi în contexte

educaţionale. Comentaţi raţionalitatea/ iraţionalitatea acestora.

Stereotipul reprezintă un ansamblu de convingeri împărtăşite de un

anumit grup/individ, pe baza unor scheme rigide de înţelegere a altora, cu

privire la caracteristicile personale sau trăsăturile de personalitate şi de

comportament ale unui anumit grup de persoane. Stereotipizarea este

procesul prin care sunt atribuite „etichete” generalizatoare asupra unor

grupuri, clişee care pleacă de la anumite credinţe şi valorizări particulare

subiective. Datorită stereotipiilor apar prejudecăţile, şi mai mult, apare

discriminarea. Prin acest proces al stereotipizării are loc o simplificare a

realităţii care se organizează astfel pe categorii, potrivit unor

caracteristici aparent comune. Astfel anumite imagini se transformă în

clişee/ etichete ca vor fi atribuite mai apoi situaţiilor/ grupurilor/

persoanelor identificate subiectiv ca având aceste caracteristici. O

experienţă de un anumit tip poate deforma realitatea, dar noi vom continua

să judecăm situaţiile similare la fel cu cea care ne-a marcat judecata la

momentul rspectiv

Exerciţiul 3. Cu toţii avem prejudecăţi mai mult sau mai puţin întemeiate.

Unele sunt pozitive altele însă sunt negative. Chiar dacă nu exprimă

neapărat părerea voastră, încercaţi să enumeraţi câteva astfel de etichete

ale următoarelor categorii etnice:

germani punctualitate,….

evrei

japonezi

români

americani

rromi

italieni

maghiari

12

Desigur astfel de stereotipuri apar şi în contexte educaţionale şi nu

de puţine ori suntem tentaţi să avem anumite prejudecăţi despre elevii

leneşi, indisciplinaţi, de etnie rroma, etc.

Evident, că uneori suntem afectaţi, poate în mod inconştient de anumite

stereotipuri care se propagă în societate. Desigur sunt astfel de situaţii

diverse în care stereotipurile afectează percepţiile noastre (de exemplu

când analizăm, critic sau mai puţin critic, un articol din ziar, o emisiune

TV despre rromi) sau chiar comportamentul nostru (atitudinea noastră –

uneori inconştientă în situaţii sociale ca de exemplu în tramvai cu un grup

de rromi). Cum ne putem debarasa de stereotipuri, cum putem elimina

clişeele pe care le avem? Câteva soluţii sunt de natură să ne ajute pentru

a ne debarasa de stereotipuri înainte de a cunoaşte o cultură/ persoană sau

de a ne comporta nepotrivit într-o situaţie:

Examinaţi o situaţie doar după ce cunoaşteţi toate detaliile,

Judecaţi o persoană după ce este, spune şi face, (nu după ce v-a

transmis cineva sau după ce vă aşteptaţi),

Căutaţi să fiţi bine informat şi ceea ce ştiţi să fie pertinent,

semnificativ,

Eliminaţi ceea ce nu este esenţial pentru a rezolva o situaţie,

Angajaţi-vă şi valorizaţi experienţele de comunicare interculturală şi

contactele sociale pozitive,

Fiţi deschis şi tolerant, acceptaţi diversitatea.

Prejudecăţile şi discriminarea – strategii de eliminare/

control a acestoraDatorită existenţei stereotipurilor în gândirea indivizilor, apar ca

manifestări atitudinal- comportamentale două efecte negative şi anume

prejudecata şi discriminarea.

Prejudecata reprezintă fenomenul respingerii celuilalt considerat

drept membru al unui grup faţă de care se manifestă sentimente negative.

Este mai degrabă o predispoziţie de a adopta un comportament negativ

faţă de un membru al unui grup pe baza unei generalizări eronate şi rigide,

fără a ţine cont de trăsăturile şi carcateristicile personale ale acelui

individ.

13

Discriminarea este comportamentul negativ sau tratamentul

nefavorabil faţă de anumiţi indivizi, membri ai unui anume grup social

(sau de alt natură) despre care avem prejudecăţi, şi anume din cauza rasei,

sexului, religiei, etniei sau cerinţelor/ orientărilor speciale pe care le are.

O posibilă clasificare a formelor de discriminare poate fi

următoarea:

a) discriminare oficializată - apare în acte oficiale, documente

juridice (spre exemplu limitarea accesului unor categorii pentru anumite

funcţii - destul de rară, sau limitarea accesului forţei de muncă din noile

state membre în Uniunea Europeană);

b) discriminarea instituţionalizată - nu exista prevederi explicite,

însă sistematic se încurajează informal discriminarea (de exemplu un elev

nu este primit într-o anumită clasă, o persoană nu este acceptată pe o

poziţie anumită datorită unor criterii rasiale sau a aparteneţei la o anumită

minoritate);

c) discriminare situaţională - depinde de perceptia personală a

fiecăruia de a se raporta la celălalt, a interacţiona, a comunica etc.

Discriminarea nu este doar un fenomen care ţine de relaţiile

interetnice, din punct de vedere sociologic se vorbeşte şi de o

discriminare care este susţinută de stratificarea socială, puterea economică

sau prestigiul social.

Referindu-ne la educaţia interculturală rămânem la definirea, pe

scurt, a principalelor tipuri de reacţii discriminatorii, şi anume:

Rasismul – teoria / ideologia care face apologia superiorităţii unei rase

în comparaţie cu alta, militând pentru conservarea şi necontaminarea rasei

considerate privilegiate. Se bazează pe teoria inegalităţii biologice şi

intelectuale a raselor umane promovând idea superiorităţii unora faţă de

celelalte.

Antisemitismul – este acel tip de rasism care este dirijat contra evreilor.

Apartheid – discriminare rasiala care împarte oamenii după culoarea

pielii .

Xenofobie – sentimentul de aversiune faţa de străini în general, faţă de

alte popoare.

Toleranţa – atitudinea de a admite la celălalt/ ceilalţi o manieră de

gândire şi acţiune diferită de propria abordare, fără a avea prejudecăţi

14

despre o anumită persoană/ grup sau cultură dar şi fără a avea relaţii de

comunicare.

Exericiţiul 4. Identificaţi posibile exemple de prejudecăţi, stereotipuri şi

situaţii de discriminare în legătură cu activitatea dintr-o şcoală. ______

_____________________________________________________________

_____________________________________________________________

_____________________________________________________________

Exerciţiul 5. V-aţi simţit vreodată discriminat / etichetat ? Ce aţi simţit?

Daca nu a fost cazul încercaţi să faceţi un portret al unei persoane care

este discriminată în mediul şcolar  : ex. un elev rrom, părinţii acestuia, un

elev cu dizabilităţi______________________________________________

_____________________________________________________________

_____________________________________________________________

Există o serie de efecte perverse ale discriminării, precum şi

strategii de eliminare sau minimizare a efectelor acestora. Pot fi aduse în

discuţie câteva din strategiile celor care se simt discriminaţi, şi anume:

a) situaţia de resemnare, şi acceptare a statusului (ex. copiii rromi

care nu merg la şcoală şi se consideră victime ale societăţii , întărind astfel

clişeele existente),

b) autodeprecierea,

c) emanciparea şi implicit lupta contra prejudecăţilor negative

(rromi cu studii superioare, integraţi social etc).

Este extrem de important să înţelegem că nu este vorba doar de

educarea „minorităţilor” ci în egală măsură a majorităţii , pentru a

15

promova o politică a deschiderii, recunoaşterii diferenţelor şi a

diversităţii .

Strategii ale dezvoltării identităţii sociale - cultura majoritară vesrus

minoritarăIdentitatea socială se defineşte în contextul aparteneţei la un

anumit grup şi se referă la modalităţile în care un anumit grup şi membrii

acestuia se percep, acţionează şi interacţionează, atât în cadrul grupului

dar şi în relaţie cu alte grupuri/ indivizi

Când vorbim de strategiile pe care o cultură minoritară le poate

dezvolta în relaţie cu fenomenul construcţiei identitare avem în vedere

stadiile următoare:

1. lipsa preocupărilor identitare: acceptarea dezinteresată, de suprafaţă

a normelor culturii dominante şi lipsa interesului pentru construirea/

reconstruirea propriei identităţi;

2. conformarea: internalizarea normelor societăţii majoritare, cu

păstrarea propriei identităţi;

3. asimlarea : şi încercarea de a fi asimilat într-o nouă cultură gazdă.

Uneori există posibilitatea ca indivizii să se raporteze la ei înşişi prin

intermediul valorilor culturii dominante care duce la o atitudine de

inferioritate;

4. rezistenţa şi separatismul: sunt reflectate de acceptarea integrală a

propriei culturi şi respingerea oricăror norme, valori ale societăţii

majoritare;

5. integrarea : în mod ideal apare atunci când o persoană/ grup îşi

dezvoltă o identitate integrativă proprie pozitivă care îmbină atât

experienţa sa culturală cât şi elementele culturii majoritare.

Pentru cultura majoritară , aşa cum am subliniat, procesul educaţiei

trebuie să favorizeze deschiderea, acceptarea şi interesul pentru alte

culturi. În privinţa tipurilor de strategii se diferenţiază următoarele:

1. lipsa preocupărilor identitare: similară cu cea a culturii minoritare,

lipsa de interes;

2. acceptarea:– existenţa unui sentiment de superioritate a culturii

apartenenţei, poate fi pasivă sau activă – uneori poate apărea toleranţa

ca manifestare de acceptare însă nu de pe poziţii egalitare;

16

3. rezistenţa : la încercările de „limitare” percepută a privilegiilor

culturale ale majorităţii şi acceptarea unor valori ale minorităţii;

4. redefinirea : acceptarea redefinirii culturii dominante sau majoritare

prin deschiderea culturală faţă de valorile culturale minoritare şi

acceptarea accesului acestora la propria cultură;

5. integrarea : din nou, în mod iedal o persoană, un grup este considerat

integrat/ integrativ atunci când, chiar dacă aparţine culturii majoritare/

dominante, recunoaşte şi apreciază valorile culturii minoritare.

Identitate culturală şi diferenţe interculturale

Cultura reprezintă o structură complexă, o matrice de elemente, un

pattern (complex de caracteristici cristalizate într-un anumit mod)

care determină un specific aparte pe care un anumit grup (popor,

naţiune, organizaţie, grup) le-au dobândit pe parcursul unui timp

îndelungat şi care reflectă cunoştinţele, experienţele, credinţele,

valorile, atitudinile, înţelesurile, regulile, religia, noţiunile de timp

şi spaţiu, concepţia despre lume, viaţă, univers; obiectele materiale

şi manifestările simbolice: arta, literatura, muzica, dansul etc.

Prin intermediul influenţelor educative de tip informal, non-formal

şi formal, cultura este transmisă generaţiilor următoare. De modul în care

societatea înţelege să ofere, prin educaţie, o perspectivă coerentă şi

viabilă asupra propriei culturi, şi mai mult deschisă asupra lumii şi

mediului care ne înconjoară, depinde posibilitatea fiecăruia, ca individ, de

a înţelege, aprecia diversitatea şi diferenţa şi de acţiona conform

principiilor interculturale.

Exerciţiul 1: analizaţi unul dintre elementele culturii prezentate mai sus,

încercând o definiţie proprie, şi o enumerare a câtorva dintre

caracteristicile acestuia, valabile pentru spaţiul cultural românesc sau cel

european. Fiţi creativi şi găsiţi exemple din viaţa de zi cu zi pentru a vă

susţine punctul de vedere.

17

Cultura poate fi comparată cu un iceberg. Există o serie de aspecte

vizibile, observabile (spre exemplu îmbrăcămintea, formulele de salut), şi

altele, mai puţin vizibile, care pot fi descifrate doar în cazul în care

suntem familiari cu această cultură (spre exemplu credinţele,

mentalităţile). La fel ca un gheţar, partea observabilă este mult mai mică

decât cea de susţinere (baza culturală) .

Exerciţiul 2: În figura următoare, sunt prezentate câteva dintre

caracteristicile culturii (vizibile respectiv ascunse). Poziţionaţi fiecare

dintre acestea, indicând numerele corespunzătoare celor vizibile,

respectiv, notaţi cele care au rămas sub linia de demarcaţie. Discutaţi

două dintre ele, la alegere, şi oferiţi exemple care să indice difereţele

culturale.

1. Expresii faciale 13. Conduita auto

2. Credinţele religioase 14. Gastonomia

3. Ritualurile religioase 15. Obiceiurile de

servire a mesei

4. Conceptul de spaţiu personal 16. Tradiţia

sărbătorilor

5. Picturile 17. Concepul de

prietenie

6. Sistemul de valori 18. Etica muncii

7. Literatura 19. Conceptul de

18

CULTURA

frumuseţe

8. Strategii de creştere a

copiilor

20. Muzica

9. Organizarea socială 21. Importanţa

timpului

10. Diferenţierea claselor

sociale

22. Conceptul de dreptate

11. Gesturile fizice 23. Relaţiile între

generaţii

12. Altruismul (ajutorarea

altora)

24. Relaţii în

familie

Pentru a reliefa faptul că nu există culturi „mai bune” sau „mai

puţin bune”, vom considera principiul teoretic al relativismului cultural ,

care are o puternică dimensiune practică şi care vizează interpretarea

culturilor lumii şi a realţiilor dintre acestea. Astfel, este deosebit de

relevantă judecarea valorilor în contextul şi funcţionalitatea lor, şi nu

după criteriile altei culturi. Dacă ne referim la obiceiurile, tradiţiile unor

popoare, suntem de acord că există diferite contradicţii şi elemente bizare

care pot fi considerate ciudăţenii pentru cei care aparţin altor culturi.

Graniţa dintre „bine – rău”, „civilizat – înapoiat ” sau „ tradiţional –

modern” este dependentă de modul în care fiecare cutură şi fiecare individ

se raportează la normele universale, parţial împărtăşite în comun. Este

vorba de a accepta criteriul relativităţii având la bază o deschidere, poate

chiar şi curiozitate, dar mai mult o toleranţă care să permită comunicarea

interculturală.

19

ExerciţiuDecideţ i în mod independent unde se plasează propria voastră cul tură . Apoi , împreună

cu un coleg comparaţ i prof i le le ş i discutaţ i următoarele aspecte:

1 . În ce măsură este posibi lă real izarea unei comparaţ i i? Sunt aspecte

difer i te în profi le?

2. Real izaţ i o descr iere s imilară a cul tur i i din care veni ţ i plecând f ie de

la e lementele sugerate anter ior , f ie de la a l te le , pe care le consideraţ i

mai evidente ş i mai importante pentru societatea românească.

3 . Ce dimensiuni par să f ie în contrast cu valor i le americane?

4. În cazul în care sesizaţ i diferenţe majore , cum credeţ i că acestea pot

afecta comunicarea intercul turală? Luaţ i cel puţ in două dimensiuni în

anal iză . Încercaţ i să real izaţ i un scenariu a l comunicăr i i pe cele două

dimensiuni a lese .

Contrastul valorilor culturale1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Control personal peste mediu Soarta ş i dest inul

responsabi le

Schimbarea văzută pozi t iv Stabi l i ta te / Tradi ţ ie

Control asupra t impului Contacte intepresonale

Egal i ta te , obiect ivi ta te Ierarhie , rang, s ta tus

Individual ism / Independenţă Bunăstarea grupului /

Dependenţă

Ini ţ ia t ivă personală Drept înnăscut / moşteni t

Competi ţ ie Cooperare

Orientare spre vi i tor Orientare spre t recut

Acţ iune/ Orientare spre muncă Orientare spre exis tenţă/

vieţuire

Relaţ i i informale Relaţ i i formale

Francheţe , deschidere /

Onest i ta te

Ati tudine indirectă /

Orientare spre propria

persoană

Orientare pract ică/ Efic ienţă Ideal ism/ Teorie

Mater ia l ism/ Achizi ţ i i Spir i tual ism / Detaşare

Adaptat după L. R. Kohls & J . Knigt (1994) Developing Intercul tural Awareness: A

Cross-Cultural Training Handbook , Intercul tural Press , London

20

Comunicarea interculturală

Comunicarea şi importanţa dialogului intercultural

Comunicarea este o formă de comportament interuman care

izvorăşte din nevoia de a relaţiona şi a interacţiona cu ceilalţi . Prin

comunicare reuşim să ne înţelegem mai mult sau mai puţin eficient cu

semenii. Comunicarea poate duce la relaţii de armonie, colaborare sau în

mod contrar, când actul comunicării este denaturant, la dispute sau

conflicte.

Procesul de comunicare reprezintă, în fapt cheia unor relaţii

interpersonale pozitive care la rândul lor sunt sursa dezvoltarii

psihosociale atât a indivizilor cât şi a societăţii . Relaţiile interumane pot

fi analizate prin intermediul modalităţilor de comunicare, care sunt de

două tipuri: comunicare verbală şi nonverbală.

Ideea dialogului intercultural trebuie să aiba ca punct de plecare

recunoaşterea diferenţei şi a multiplelor perspective şi dimensiuni ale

lumii în care trăim. Aceste diferenţe, de opinie, de puncte de vedere, şi

chiar valori nu există doar în cadrul unei culturi, cu atât mai mult ele sunt

vizibile în disputele dintre diferite culturi. Tocmai de aceea, dialogul,

comunicarea sau medierea interculturală îşi propun să analizeze aceste

perspective diverse cu un scop precis, şi anume acela de a înţelege şi a

învăţa pe baza experienţelor interculturale diverse. Şi avem aici în vedere

beneficiul pe care îl aduce schimbul de idei, opinii sau cunoştinţe în

cadrul grupurilor heterogene din punct de vedere cultural. Este evident că

în alte culturi, realitatea este percepută în mod diferit , modalitatea de

relaţionare dintre oameni este diferită, viziunile sunt diverse. Trebuie să

acceptăm diversitatea, să nu negăm existenţa unor puncte de vedere

aparent sau în mod real diferite de ale noastre, mai mult trebuie să

21

înţelegem şi să fim deschişi la perspectivele aduse în discuţie de cei care

care nu văd lumea din aceeaşi perspectivă ca şi noi.

Un dialog efectiv este acela care potenţează, pune bazele şi

deschide interacţiuni deschise, care încurajează respectul pentru

împărtăşirea ideilor şi pentru explorarea directă şi multiplă a modului în

care lumea este percepută şi gândită. Ca proces, dialogul intercultural

încurajează identificarea punctelor de vedere multiple dar indică şi o

identificare a limitelor până la care indivizii pot accepta diversitatea.

Tocmai de aceea, educarea în spiritul comunicării interculturale reprezintă

un obiectiv major al formării indivizilor într-o societate dominată de

globalizare şi puternic condiţionată de fenomenul migraţiei, unde

diferenţele culturale sunt evidente şi abilitatea de a iniţia şi păstra un

dialog bazat pe respect şi toleranţă.

Modelul comunicării interculturale

Pentru a înţelege valenţele specifice ale comunicării interculturale,

trebuie să plecăm de la o definiţie concretă a comunicării. Desigur există

perspective diferite de a analiza procesul comunicării, ne vom limita însă

la o perspectivă generală pentru a trece apoi în revistă şi câteva dintre

aspectele specifice în contexte didactice şi contexte interculturale .

Comunicarea este procesul de emitere a unui mesaj şi de transmitere a

acestuia într-o manieră codificată prin intermediul unui canal către un

destinatar, în vederea receptării. O altă definiţie a comunicării se referă

la aceasta ca un mod fundamental de interacţiune psiho-socială a

persoanelor, realizată prin intermediului limbajului articulat sau prin alte

coduri, în vederea transmiterii sau obţinerii unei informaţii, sau a unor

modificări de comportament individual sau de grup

Exerciţiul 1: Enumeraţi temerile pe care le-aţi avea într-o situaţie de

comunicare, irnformală şi una formală într-o cultură diferită. (Exemplu –

găsirea unui mijloc de transport în direcţia dorită într-o ţară străină /

Prezentarea la începutul unui seminar la o universitate din străinătate

unde urmează să studiaţi).

Interacţiuni în cadrul grupurilor

Definirea grupurilor şi a interacţiunilor în grup

22

Grupul poate fi definit ca un ansamblu de persoane caracterizat de o

anumită structură, funcţionaliate şi cu o cultură specifică , rezultate din

relaţiile şi procesele psiho-sociale dezvoltate în cadrul său. Nu poate fi

vorba de grup în cazul unei simple însumări a unor individualităţi , trebuie

să existe un liant, ceva ce uneşte membrii unei anumite colectivităţi .

Grupul este caracterizat de anumite trăsături care, de obicei reprezintă mai

mult decât trasăturile specfice, individuale ale membrilor săi. Este evident

că un individ poate aparţine mai multor grupuri, datorită specificului

acţiunilor sale.

Există variate tipologii şi exemple de grupuri. Din punct de vedere

istoric, în teoria socială prima analiza a unui grup a fost realizată în

legătură cu grupurile primare - familia, grupul de prieteni. O mai mare

importanţă o câştigă apoi studiile centrate pe analiza grupurilor de muncă.

Pentru analiza tipologiei grupurilor vom recurge la câteva clasificări,

după criteriile existente în literatura de specialitate:

1. tipul de relaţii (indicând apropierea, personalizarea)

1.1. grupuri primare – familia, grupul de prieteni, rudele

apropiate.. .

1.2. grupuri secundare – clasa, grupul de muncă, activitatea în

diverse comitete, comisii etc.

2. tipul de reguli ( care se aplică în grup)

2.1. grupuri formale – instituţionalizate, funcţionează după norme

clar stabilite (organizaţii)

2.2. grupuri nonformale – se constituie pentru scopuri, obiective

bine delimitate şi de obicei se dizolvă după rezolvarea sarcinii.

2.3. grupuri informale – se constituie fie în cadrul unor grupuri

formale, între anumiţi indivizi şi de regulă sunt mai stabile, flexible

şi au un grad de constrângere redus.

3. mărimea grupului (numărul de membri, participanţi, actori şi modul de

interacţiune)

3.1. grupuri mari – care de obicei sunt greu de analizat: colectivităţi

specfice, comunităţi, naţiuni, clase sociale; relaţiile sunt mediate şi

nu există o interacţiune faţă în faţă între toti membrii grupului.

3.2. grupuri mici – relaţii interpersonale directe, comportamentul

fiecăruia influenţând manifestările, reacţiile celorlalţi .

4. tipul de autoritate (existentă în grup)

23

4.1. grup egalizat – nu există (teoretic) diferenţe între membrii

grupului, sau acestea nu sunt considerate relevante

4.2. grup ierarhizat – există structuri specifice prin care membrii se

relaţionează între ei.

Exerciţiul 1. Caracterizaţi, după toate criteriile prezentate anterior

următoarele exemplele de grupuri, ex: familia – grup primar, formal, mic,

ierarhizat / naţiunea - grup secundar, formal, mare, ierarhizat.

Grupul de participanti la

prezentul curs

Profesorii de la un liceu

Grupul de joacă din

copilărie

Echipa de formatori -

Ed.Intercuturală

Comisie de evaluare la

bacalaureat

Conducerea unei companii

Grupurile de discuţie –

Internet

Grup de participanţi la o

conferinţă

Exerciţiul 2: Daţi exemple de grupuri

a) cărora le aparţineţi,

b) de care v-aţi simţi atraşi şi la care aţi adera,

c) în cadrul cărora nu aţi intra sub nici o formă. Fiţi creativi dar realişti!

a)

b)

c)

24

Dinamica de grup

Ceea ce este important însă pentru psihologia socială dar şi pentru

educaţia interculturală, este dinamica de grup , şi anume, mecanismul prin

care au loc interacţiunile în cadrul unui grup social.

În cadrul analizei factorilor de eficienţă într-un grup se vorbeşte

despre coeziunea grupului, comunicarea în grup, conflictele în grup,

încurajarea membrilor şi conducerea grupului . Există şi aşa numitele

procese de management la nivelul grupului, le vom aminti doar:

planificare, organizare, coordonare, conducere, comunicare, evaluare,

control . Se vorbeşte şi despre strategii de construcţie a imaginii sau a

identităţii unor grupuri.

Pentru a analiza sarcinile de lucru în grup, sau simplele interacţiuni

care au loc între membrii unui grup, putem face referire la următoarele

categorii care reflectă , în mod evident, procesul comunicării între

persoane diferite:

1. Căutarea sugestiilor

Aceasta se realizează de obicei când membrii grupului îi invită pe alţii

să contribuie cu ideile, sugestiile, comentariile sau propunerile lor: „ Care

este părerea voastră?”, „Credeţi că ar trebui să ne referim la ceva mai

specific?” „Aveţi alte idei mai ingenioase?”, „Cum vi se pare acest

lucru?”...

2. Oferirea de sugestii

În cazul în care apar idei, opinii, strategii pe care membrii grupului le

împărtăţesc şi celorlalţi , următoarele strategii pot fi de folos: „Cred că

trebui să facem aşa şi aşa...”, „Haideţi să ne gândim la asta.. ./ să

începem aşa...”, „Putem să luam cazul/ soluţia a, b, c.. .”, „Putem să luăm

propunerea ta şi să o dezvoltăm în felul următor.. .”.. .

3. Acordul, acceptarea

Pot fi incluse aici toate strategiile directe sau indirecte de manifestare

a acordului sau aprobării unui punct de vedere, a unei opinii, sugestii

venite din partea celuialt. De obicei apar atât manifestări verbale cât şi

nonverbale care pot fi luate în calcul pentru manifestarea acordului.

25

Dintre exemple putem menţiona: „Cred că ai dreptate!”, „Ceea ce am

discutat este interesant şi cred că putem face aşa...” , „Aşa e!”, „O idee

bună!”. Uneori tăcerea nu reprezintă obligatoriu acordul sau acceptarea

unui punct de vedere. Poate fi folosită explicit cererea acordului: „Credeţi

că am dreptate? Să încercăm aşa?”. O altă tehnică este cea a parafrazării

care întăreşte o anumită poziţie incitând totodată la alte păreri, sugestii ,

de exemplu...„Dacă am înţeles bine susţii că . . . şi aceasta este şi părerea

mea, poate alţii au însă o opinie diferită”...

4. Dezacordul, dezaprobarea

Toate modurile (decente / paşnice) de a avea o părere, sugestie, idee,

strategie diferită de ceea ce s-a discutat până la momentul respectiv, pot

constitui exemple pentru această categorie. Evident formularea trebuie

adresată nu faţă de persoana care a propus-o ci de ideea, sugestia,

propunerea lansată de celălalt. Conflictul face parte dintr-o altă

categorie, în cazul dezacordului însă, putem spune că acesta este perfect

normal şi constructiv, după cum putem admite că există şi conflicte

pozitive. Exemple de formulări directe ale dezacordului sunt: „Nu sunt de

acord cu asta, cred că... sau trebuie să ne mai gindim la acest aspect”,

„Eu cred că .. . ceea ce este aparent (sau în mod cert, clar) cu ceaa ce s-a

spus inainte.. .”. Există şi formulări indirecte, sau chiar tăcerea poate fi o

formă de exprimare a dezacordului, spre exemplu: „Problema cred ca este

în altă parte.. .”, „Să lăsăm această problemă şi să trecem la altceva...”,

„Nu mai este timp pentru a discuta asta.. .”

5. Căutarea unor clarificări

În cazul în care se doreşte o mai bună lămurire, înţelegere sau

clarificarea unor aspecte legate de problematica discutată , se pot folosi

parafrazări de genul: „Vrei să spui că...”, „Putem să încercăm să

înţelegem mai bine aspectul acesta.. . .”, sau „Ce se întâmplă dacă ceea ce

spui este aşa...?”, „Poţi să oferi şi alte argumente?...”

6. Clarificarea

Aceasta o constituie răspunsul la întrebarea precedentă, deasemenea

sumarizarea poate fi o modalitate eficientă pentru a clarifica probleme,

strategii etc. De exemplu, în primul caz „ După cum am sugerat, eu cred

că .. .”, „Daca aş încerca să explic altfel, aceasta s-ar referi la . . . .” „Să

26

explic mai bine.. .”, sau, pentru cel de-al doilea caz „Dacă ar fi să tragem

o concluzie, aceasta ar putea fi . . .”, „ Reluând ce s-a spus înainte.. .”

7. Întreruperea

Apare atunci când un membru al grupului interferează, opreşte un alt

membru care vorbeşte în momentul respectiv. Totodată, se poate considera

întrerupere şi momentul de tăcere sau lipsa unei comunicări între membrii

grupului, sau dimpotrivă, situaţia în care toţi membrii grupului vorbesc

deodată, sau chiar în grupuri mai mici, neexistând o comunicare reală de

grup. O altă stuaţie este monologul – pentru un grup şi acesta este

dăunător, de aceea mediatorul sau o altă persoană trebuie să intervină

pentru a începe un dialog real în grup. Exemplele sunt imposibil de

sugerat în acest caz.. . .

8. Alte situaţii

În practică este extrem de dificil să evaluăm toate tipurile de situaţii

sau contribuţii personale de aceea pot să existe categorii diverse de

manifestări, ca de exemplu non-implicarea, tăcerea (pe care am inclus-o

la diferite categorii dealtfel) sau pur şi simplu, starategia de evadare -

persoana părăseşte grupul ( în mod real sau doar imaginar) sau chiar

refuzul de a participa la sarcina grupului.

Specificul grupurilor şi comunicarea interculturală în educaţie

Exerciţiul 5 . Menţionaţi câteva dintre situaţiile în care v-aţi bucurat de

apartenenţa la un anumit grup. Enumeraţi, pe scurt caracteristicile unei

activităţi de grup de care aţi fost multumit.

Situaţii/ exemple pozitive . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

……………………………………………………………………………………..

Caracteristici pentru situaţia: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

………………………………………………………………………………………

(ce s-a întâmplat, care a fost scopul, cum a fost amosfera, cum m-am

simţit eu, cum s-au simţit alţii , care a fost rezultatul? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Exerciţiul 6. Identificaţi alte situaţii în care, la activitatea voastră din

şcoală aţi fost confruntat cu o dinamică de grup nu foarte eficientă. Ce aţi

putea face pentru a îmbunătăţi situaţia ?

27

Situaţii/ exemple negative . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Soluţii pentru optimizarea situaţiei: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

……………………………………………………………………………………..

(ce se putea face altfel, cum puteam să mă implic, să contribui mai bine,

ce puteau face ceilalţi?

Este extrem de important în educaţie să ţinem cont de tipul de grup

şi partcularităţile pe care anumite grupuri le au. Spre exemplu, vârsta este

controlată în cadrul procesului de învăţământ prin organizarea educaţiei

pe cicluri de învăţământ şi clase. Întotdeauna startegiile de muncă în grup

trebuie aplicate conform particularităţilor de vârstă ale grupurilor cu care

lucrăm (ex. pedagogia sau practica Instruirii asistate de calculator IAC în

educaţia preşcolară, în ciclul primar, la studenţi – informaticieni, filologi

etc sau în educaţia adulţilor).

Pentru educaţia interculturală, dar nu numai, este important să

stimulăm formarea unor grupuri eterogene (participanţi de sexe diferite,

de nivele intelectuale diferite, cu abilităţi şi interese diferite, proveniţi

din medii culturale diferite.

Conflicte şi rezolvarea lor în contexte educaţionale

Definirea conflictelor – managementul conflictelor

După cum s-a discutat în cadrul temelor referitoare la comunicarea

şi interacţiunea în contexte interculturale, există posibilitatea apariţiei

unor situaţii de tensiune şi de dispută în cadrul acestor procese. Desigur,

conflictele nu sunt specifice doar contextelor interculturale, există astfel

de manifestări în mod permanent şi în toate zonele socialului (în politcă,

educaţie, economie, mass media etc). O orientare relativ recentă în

literatura de specialitate este cea referitoare la managementul conflictelor.

Se vorbeşte şi despre o psiho-sociologie a rezolvării conflictelor, sau un

management al situaţiilor de criză. Toate aceste orientări, respectiv

teoriile şi strategiile practice oferite de aceste discipline sunt de natură să

ne atragă atenţia asupra importanţei soluţionării paşnice şi pozitive a

conflictelor şi mai mult, să ofere repere importante în situaţiile de criză

determinate de conflicte.

28

Conflictul este o stare de opoziţie şi tensiune, de dizarmonie care

rezultă din prezenţa a două sau mai multe elemente de dispută între

persoane, idei sau interese.

Pentru formarea unor competenţe şi tehnici de rezolvare a conflictelor,

se utilizează tehnica comunicării asertive (deschise, responsabile) care

s-a dezvoltat ca una dintre modalităţile de adaptare eficientă la situaţii

conflictuale interpersonale şi de grup. Lipsa asertivităţii este una dintre

cele mai importante surse de conflicte sociale. Această capacitate

denumită asertivitate este rezultatul unui set de atitudini şi

comportamente învăţate care au ca şi consecinţe pe termen lung

îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea încrederii personale şi a

stimei de sine, respectarea drepturilor personale, formarea unui stil de

viaţă eficient, îmbunătăţirea abilităţilor de luare a unor decizii

responsabile. Asertivitatea se referă şi la abilitatea de exprimare a

emoţiilor şi a convingerilor fără însă a încălca drepturile celorlalţi .

Pentru a avea un comportament sau o atitudine asertivă trebuie să dăm

dovadă, în comunicare de următoarele elemente:

capacitatea de a iniţia, menţine şi încheia o conversaţie într-un mod

paşnic şi plăcut;

promovarea comunicării directe, deschise şi oneste;

câştigarea respectului şi încrederii celorlalţi;

exprimarea emoţiilor şi gândurilor fără a le exclude pe cele ale

interlocutorului;

comunicarea opiniilor şi experienţelor personale;

exprimarea emoţiilor pozitive (empatia, simpatia, bucuria, mândria,

atracţia.. .);

exprimarea emoţiilor negative, fără atăcarea alţilor (reţinere,

neplăcare.. .);

solicitarea sau refuzul unor cereri;

capacitatea de a oferi complimente dar şi de a le accepta;

puterea de a spune „nu” fără a simţi reţinere sau vinovăţie;

Prin intermediul comunicării asertive , se dezvoltă respectul şi stima

de sine dar şi responsabilitatea faţă de ceilalţi , acceptarea şi valorizarea

drepturilor celorlalţi . Desigur, există posibilitatea şi totodată beneficiul

ca, prin intermediul comunicării asertive, indivizii să facă presiuni asupra

29

grupurilor din care fac parte şi să promoveze confruntarea de opinii,

procesul de decizie democratic etc.

Există posibilitatea cultivării asertivităţii în opoziţie cu două modele

comportamentale opuse şi anume pasivitatea şi agresivitatea. Pasivitatea

este un comportament prin care individul încearcă să evite confruntările,

conflictele, pentru a păstra relaţii „bune” cu toată lumea, fără însă a ţine

neapărat cont de drepturile sau dorinţele sale personale. Este manifestarea

unei persoane care nu face cereri, nu solicită ceva anume, nu se implică în

câştigarea unor drepturi personale, sau în apărarea unor opinii. Aceste

persoane se simt rănite, frustrate, iritate, fără însă a încerca să-şi exprime

nemulţumirile faţă de ceilalţi . Dintre motivele adoptării unor atitudini şi

comportamente care denotă pasivitatea putem enumera următoarele:

menţinerea unei stări stabile, de aparentă „pace”; lipsa încrederii că

sentimentele şi convingerile personale sunt importante; considerarea

pasivităţii ca un element de politeţie sau dimpotrivă opusul ca agresivitate

sau aroganţă; lipsa încrederii în propriul sistem de valori şi în capacităţile

şi opiniile personale etc.

Agresivitatea reprezintă o reacţie comportamentală prin care este minimizată

valoarea celorlalţi, sunt încălcate regulile promovate de instituţii şi de autorităţi (de

exemplu profesori sau părinţi). De obicei agresivitatea este însoţită de aroganţă şi de

subestimarea sentimentelor celorlalţi, lipsa de respect, tendinţa de a rezolva problemele

prin violenţă, utilizarea unei critica neconstructive în interacţiunile şi procesul de

comunicare. Ca motive ale unui comportament agresiv, putem enumera: dorinţa de a ieşi

în evidenţă, sentimentul de frustrare sau unele complexe pe care indivizii le maschează

printr-un alt tip de atitudine, sentimentul sau credinţa că drepturile personale sunt mai

importante decât ale altora, etc.

Pasiv Asertiv Agresiv

Se evită abordarea

problemei

Se discută/ analizează

problema

Se atacă problema, persoana

Lipsesc interacţiunile Se comunică şi interacţionează

eficient

Se dispută osti l problema

Lipsa apărări i propriului

interes

Interesul propriu şi cel de grup Interes personal, ignorarea

celorlalţ i

Acceptarea decizii lor Alegerea pe baza decizii lor Decizii pentru ceilal ţ i

30

altora comune

Lipsa încrederii Manifestarea încrederii de sine Atitudine superioară, osti lă

Importanţa drepturilor

celorlalţ i

Drepturile personale şi ale

celorlalţ i

Exclusivitatea drepturilor

personale

Lipsa responsabil i tăţ i i Asumarea responsabil i tăţ i i Blamarea celorlalţ i ,

consideraţi responsabil i

Exerciţiul 2. Daţi exemple de situaţii în care aţi avut un comportament:

Pasiv

_____________________________________________________________

Asertiv

_____________________________________________________________

Agresiv

_____________________________________________________________

Rolul educaţiei interculturale în rezolvarea conflictelor

Conflictele interculturale au un specific anume, ele pun în mişcare

sentimente şi atitudini negative faţă de anumite grupuri, culturi. Acestea

pot fi însă diminuate sau chiar prevenite printr-o perspectivă

interculturală de concepere a educaţiei care să impună eradicarea

violenţei, atenuarea şi aplanarea conflictelor, transformarea lor în dispute

pozitive. Dintre cerinţele unei educaţii interculturale care să formeze

comportamente pozitive amintim:

- formarea aptitudinii de a comunica asertiv (a vorbi dar şi a asculta);

- cooperarea şi munca în grup;

- respectul de sine şi de ceilalţi;

- procesul decizional democratic;

- asumarea responsabilităţii şi acceptarea responsabilităţii altora;

- stăpânirea dar şi exteriorizarea emoţiilor, sentimentelor, trăirilor;

- evitarea confruntărilor verbale şi fizice.

31

Termenul „interculturalitate” are o dimensiune dinamică care exprimă

interacţiune, el trimite la schimb, reciprocitate, interdependenţă, şi dialog.

Educaţia care se realizează pe dimensiunea interculturală vizează două

dimensiuni importante care sunt condiţionate:

- dimensiunea cunoaşterii (care este de domeniul ştiinţific) - se

realizează prin asimilarea de cunoştinţe teoretice cu privire la

aspectele analizate pe parcursul studierii acestei discipline;

- dimensiunea experienţei (subiectivă şi relaţională) – se formează în

activităţi practice (de tipul celor realizate şi practicate în

activităţile de formare) şi ţine de personalitatea fiecăruia şi modul

său de interacţiune cu cei din jur.

Prima dimensiune se referă aşadar la achiziţionarea de informaţii,

pentru o cunoaştere directă şi obiectivă a realităţii , iar a doua vizează

aspectele motivaţional – afective prin care individul îşi transpune aceste

cunoştinţe şi atitudini în comportamente specfice. De modul în care

gândeşte şi acţionează individul depind nu doar realaţiile acestuia cu cei

din jur ci şi societatea în ansamblu.

O societate deschisă care să asigure rezolvarea pe cale paşnică a

conflictelor şi să respecte drepturile omului poate fi clădită doar prin

constribuţia tuturor în spiritul valorilor interculturalităţii .

ANEXE

FIŞE CU EXERCIŢII PENTRU WORKSHOP-URI

32

EXERCIŢIUL 1 – DIFERENŢIERE DISCRIMINARE DIRECTA-DISCRIMINARE

INDIRECTA

GRUPA 1

Construi ţ i 2 s i tuaţ i i de discr iminare întâlni te în societatea românească,

respectând următoarele condi ţ i i :

- Si tuaţ ia 1: o discr iminare directă pe cr i ter iul or ientăr i i sexuale;

- Si tuaţ ia 2: o discr iminare indirectă pe cr i ter iul dizabi l i ta te .

Timp de lucru 10 minute; Raportare 5 minute pentru f iecare grupă

GRUPA 2

Construi ţ i 2 s i tuaţ i i de discr iminare întâlni te în societatea românească,

respectând următoarele condi ţ i i :

- Si tuaţ ia 1: o discr iminare directă pe cr i ter iul e tnie;

- Si tuaţ ia 2: o discr iminare indirectă pe cr i ter iul vârs tă .

Timp de lucru 10 minute; Raportare 5 minute pentru f iecare grupă

GRUPA 3

Construi ţ i 2 s i tuaţ i i de discr iminare întâlni te în societatea românească,

respectând următoarele condi ţ i i :

- Si tuaţ ia 1: o discr iminare directă pe cr i ter iul re l igie;

- Si tuaţ ia 2: o discr iminare indirectă pe cr i ter iul e tnie .

Timp de lucru 10 minute; Raportare 5 minute pentru f iecare grupă

33

EXERCIŢIUL 2 – STUDII DE CAZ PE CONCEPTE DIFERITE DIN MATERIA

ANTI-DISCRIMINARII

STUDIU DE CAZ 1

“DV a fost angajat a l unui teren de golf . El a fost diagnost icat cu schizofrenie

ş i se af lă sub t ra tament . Deşi considera că diagnost icul lui nu reprezenta ceva care

t rebuia ascuns, totuşi a decis , ca la început să nu dezvaluie angajatorului ş i colegi lor

de serviciu boala de care suferea. Ulter ior , când a decis să împărtăşeasă aceste lucruri

colegi lor , aceşt ia au început să î l t ra teze în mod difer i t adresându-i cal i f icat ive

precum „nebun”, „ciudat” sau „săr i t de pe f ix”.

DV. a hotărât să se plângă directorului terenului de golf cu pr ivire la

comportamentul colegi lor de serviciu. În urma acestei plângeri , di rectorul i -a chemat

pe colegi i lui D.V. ş i le-a spus că acesta din urmă nu este întreg la minte ş i că s-a

plâns de comportamentul lor . Le-a recomandat să- l ocolească ş i i -a asigurat că D.V.

va f i pus să lucreze s ingur ast fe l încât să a ibă cât mai puţ in contact cu cei la l ţ i colegi

ş i să nu se mai plângă.

Şi după această întâlnire , colegi i lui D.V. au cont inuat să a ibă acelaşi

comportament , ba mai mult să îş i intensif ice injur i i le la adresa lui D.V.

Când angajatorul a organizat o excursie pentru toţ i sa lar ia ţ i i , D.V. nu a fost invi ta t să

par t ic ipe. DV s-a plans din nou directorului . Acesta i -a spus că a t i tudinea sa de a face

plângeri împotr iva colegi lor săi es te necolegială , ş i a creat o s tare de tensiune în

rândul personalului , motiv pentru care a decis concedierea lui D.V.”

Întrebări refer i toare la caz:

1. Au exis ta t acte de discr iminare? Daca da, ident i f icaţ i - le .

2 . Au exis ta t a l te acte culpabi le sancţ ionate pr in legis la t ia ant i -discr iminare? Cum ar

f i putut acţ iona directorul ?

3. Cum pot f i combătute actele de discr iminare din speţă ? Cum acţ ionează pr incipiul

împărţ i r i i sarcini i probei în acest caz?

Timp de lucru 20 de minute;

Raportare 5 minute pentru f iecare grupă

34

STUDIU DE CAZ 2

„Domnul L.M. este angajat de Episcopia Ortodoxă X în cal i ta te de cântăreţ

biser icesc în parohia Y. Preotul paroh S.P. bănuieşte că L.M. este homosexual ş i

t ransmite Episcopeiei X aceste informaţi i .

Preotul paroh S.P. prezintă la sfârş i tul s lujbei de duminică, în fa ţa enoriaşi lor ,

un ziar local care conţ inea un ta lon pentru anunţuri gratui te în care era completat cu

pixul roşu: „Tânăr gay caut bărbat peste 30 de ani pentru re la ţ i i homosexuale .

Tel : . . .” . Pentru că numărul de te lefon era cel a l tânărului L.M., preotul a t ras

concluzia în fa ţa audienţei credincioşi lor că este L.M. este homosexual ş i le-a spus

oamenilor : „Uiteţ i ce ţ inem între noi – lupul între oi . L.M. t rebuie dat afară din

parohie .”

După acest incident . Preotul paroh a început o act ivi ta te de denigrare a lui

L.M., povest ind peste tot pe unde mergea în interesul serviciului că L.M. este

homosexual ş i că ar t rebui dat afară din biser ică precum şi cuvinte insul tă toare la

adresa or ientăr i i sa le sexuale .

Episcopia X intervine în urma unui interviu în presa locală ş i î l ameninţă pe

L.M. că î l vor supune unui examen medical de special i ta te pentru a af la daca este

homosexual sau nu.

L.M. reprezentat de un ONG pentru apărarea dreptur i lor comunităţ i i LGBT

(lesbiene, gay, bisexual i , t ranssexual i ) face o sesizare la CNCD pentru constatarea ş i

sancţ ionarea faptelor de discr iminare la care a fost supus.”

Întrebări refer i toare la caz:

1. Anal izaţ i faptele prezentate din perspect iva exis tenţei sau nu a unei discr iminări

luând în calcul a l te dreptur i care intervin în respect ivele s i tuaţ i i .

2 . Daca Episcopia X î l concediază pe L.M., poate f i sancţ ionată de discr iminare?

Argumentaţ i .

3 . Dacă L.M. ar f i fost îngri j i torul sau gădinarul parohiei , ar f i putut f i concediat?

Timp de lucru 20 de minute;

Raportare 5 minute pentru f iecare grupă

35

STUDIU DE CAZ 3

Pentru anul universi tar in curs , Minis terul Educat ie i s i Cercetăr i i , acordă, pr in

Ordin al minis t rului , un număr de 100 de locuri dest inate învăţământului special

pentru romi. La f iecare facul ta te de drept de s ta t din ţară sunt acordate un număr de 2

locuri pentru romi. La Facul ta tea de Drept candidează pentru aceste locuri 2 persoane,

care sunt admise cu medi i până în 7.50.

Media de promovabi l i ta te generală , pentru cei la l t i candidaţ i es te de 9.20.

Una dintre candidatele aparţ inând majori tă ţ i i , respinsă cu media 9.00, văzând

că cei doi romi sunt admişi cu medi i mai mici decât a e i , decide să înainteze plângere

la Consi l iul Nat ional pentru Combaterea Discr iminari i , deoarece considera ca a fost

discr iminată .

Intrebari :

1 . Anal izat i s tarea de fapt s i precizat i daca exis ta o s i tuat ie de discr iminare.

2. Daca exis ta o s i tuat ie de discr iminare, despre ce t ip de discr iminare este vorba?

3. Care va f i decizia CNCD in acest caz?

4. Ce al te măsuri ar putea lua Minis terul Învăţământului pentru a încuraja educaţ ia

superioară în rândul copi i lor de etnie romă?

Timp de lucru 20 de minute;

Raportare 5 minute pentru f iecare grupă

36

EXERCIŢIUL 3 – ASISTENŢA INDIVIDUALA ACORDATA VICTIMEI

DISCRIMINARII

STUDIU DE CAZ

„A.B. este s tudent de etnie romă. În per ioada 15-19 noiembrie 2003 a

par t ic ipat la un eveniment intercul tural organizat de o asociat ie de dreptur i le omului .

La f inalul manifestăr i lor , toţ i par t ic ipanţ i i , în număr de 19 conduşi de coordonatoarea

lor de la asociaţ ie L.A. au decis să iasă în oraş pentru a bea un pahar de suc. Au intrat

în mai multe c luburi de noapte , dar toate erau ocupate .

In jurul orei 24:30 au ajuns ş i la barul V. unde erau locuri pentru toţ i . Când au

dat să intre , bodyguardul localului le-a spus că A.B. nu poate intra deoarece clubul

are o pol i t ică pr ivată pr in care nu permite accesul persoanelor de etnie romă.

Deşi au încercat să î l convingă pe bodyguard ş i au chemat pol i ţ ia , cei 19 nu au

putut intra în c lub cu tot cu A.B. Pol i ţ ia nu a luat nici o măsură în urma plângeri i

făcute de A.B.

A.B. ş i asociaţ ia de dreptur i le omului organizatoare a evenimentului vă contactează ş i

vă întreabă ce poate să facă?”

Timp de lucru 20 de minute;

Raportare 5 minute pentru f iecare grupă

37

EXERCIŢIUL 4 – JOC DE ROL

Fiecare par t ic ipant pr imeste un bi le t pe care este descr isă o persoană, apoi sunt

rugaţ i ca f iecare dintre e i să creeze o poveste (a vieţ i i ) pentru persoana descr isă pe

bi le tul propriu, cu menţ iunea că toate personajele de pe bi le l te le pr imite de f iecare

grup t ră iesc în aceeaşi comunitate , dar nu neapărat din aceeaşi famil ie .

Bi le te le pot f i :

- adolescentă

- femeie de 30 de ani

- adolescent (băiat)

- tânăr căsător i t

- tânăr de 30 de ani , necăsător i t

- tânără de 20 de ani

- femeie de 60 de ani

- femeie însărcinată

- copi l de 10 ani

- femeie care înf iază un copi l

- bărbat de 75 de ani

- tânăr de 30 de ani

Part ic ipant i i sunt rugat i ca a tunci când crează povestea vieţ i i personajelor să

a ibă în vedere:

- care este numele

- care este vârsta

- care sunt re la ţ i i le de famil ie sau al te t ipuri de re la ţ i i cu al te personaje

- dacă au sau nu copi i

- dacă lucrează, unde, ce fac , dacă nu lucreaza cum iş i petrec t impul

- care este s i tuaţ ia socială , f inanciară

- care sunt hobby-uri le , interesele

După ce f iecare par t ic ipant a creat o poveste pentru personajul propriu, es te

rugat , ca impreuna cu cei la l t i par t ic ipant i sa creeze o poveste a comunitat i i – s tabi l ind

rela ţ i i le dintre personajele par t ic ipanţ i lor .

Timp de lucru 40 de minute;

Raportare 5 minute pentru f iecare grupă

38

EXERCIŢIUL 5 – ROLUL ONG-URILOR ÎN COMBATEREA DISCRIMINARII

În cal i ta te de ONG-uri care luptă împotr iva discr iminări i , apărând drepturi le

unor categori i di fer i te de benefic iar i , construi ţ i o s t ra tegie de modif icare a legi i ant i -

discr iminare în vigoare la această oră , indicând toate e tapele pr in care veţ i t rece.

Timp de lucru 45 de minute; Raportare 5 minute pentru f iecare grupă

EXERCIŢIUL 6 – PLANIFICAREA UNEI CAMPANII DE CONSTIENTIZARE

Luând în calcul ca reprezentaţ i o inst i tut ie scolara mult ie tnica, construi ţ i o

campanie de conşt ient izare , as t fe l :

- s tabi l i ţ i s i tuaţ ia de conşt ient izat (o categorie specif ică sau ant i -discr iminarea în

general)

- del imitaţ i un grup ţ intă

- ident i f icaţ i media cele mai potr ivi te

- ident i f icaţ i pr incipalele act ivi tă ţ i pe care le veţ i organiza sau la care veţ i par t ic ipa

- construi ţ i s loganul campaniei

- construi ţ i un scenariu ( text) pentru un spot difuzat la radio sau TV al campaniei dvs.

Timp de lucru 50 de minute;

Raportare 10 minute pentru f iecare grupă

39