Post on 08-Mar-2016
description
ALIMENTAŢIA ANTICANCER
- o terapie cu gust delicios -
Medicina oficială acceptă, în sfârşit, o realitate pe care
naturismul o susţine de mult timp: alimentaţia corectă poate
împiedica apariţia tumorilor. Fructele, zarzavaturile,
leguminoasele, cerealele integrale şi ierburile aromate
conţin substanţe active care pot preveni îmbolnăvirea de
cancer. Congresul cancerului, ţinut la Paris, a confirmat
capacitatea excepţională a fructelor şi legumelor de a
preveni şi vindeca tumorile ucigătoare. Vegetalele au
triumfat. Legătura dintre cancer şi alimentaţie a fost
dovedită. Un studiu mamut, întins pe o durată de 35 de ani
şi efectuat pe 500.000 de subiecţi, a dovedit fără drept de
apel că alimentaţia vegetariană reduce drastic apariţia
cancerului. Deşi nu e nouă, ideea că hrana joacă un rol
decisiv în stoparea sau dezvoltarea tumorilor canceroase a
fost multă vreme respinsă, minimalizată sau privită cu
scepticism de lumea medicală occidentală. Cancerul era
interpretat ca o boală în sine, declanşată prin înmulţirea
necontrolată a unor celule. Un soi de „nebunie” organică.
Studiile efectuate compară alimentaţia şi modul de viaţă a
500.000 de indivizi din ţările nordice şi sudice ale Europei,
unii amatori de unt şi de cărnuri grase, ceilalţi, consumatori
de legume, fructe şi untdelemn de măsline. Începând cu
anul 1970, majoritatea subiecţilor au fost urmăriţi, fiecare în
parte, timp de 5 ani. Ultimele rezultate au fost publicate în
iunie 2005 şi comunicate oficial la Congresul de la Paris. A
fost primul studiu combinat şi cu prelevări de sânge şi ADN,
stocate în bănci biologice, pentru cercetarea indicilor
nutriţionali. Concluzia este clară: schimbarea regimului
alimentar poate reduce frecvenţa cancerului. Iată şi câteva
recomandări:
Consumaţi cât mai multe fructe şi legume
Persoanele care consumă în medie 35 de grame de fibre
vegetale pe zi (5 porţii de fructe şi legume mâncate pe
parcursul unei zile) îşi reduc riscul îmbolnăvirii de cancer cu
40%. Cifra va creşte dacă, pe lângă alimentaţia vegetariană
veţi face şi mişcare sau sport. În special cancerul intestinal şi
cel de colon sunt ţinute în frâu printr-o alimentaţie
adecvată, combinată cu exerciţii fizice.
Vegetalele: barieră împotriva cancerului de colon
Includeţi în fiecare din mesele dvs. o legumă sau o salată şi
un fruct la desert. Care sunt cele mai indicate? Toate fructele
conţin combinaţii de substanţe protectoare. Pentru a
beneficia de ele, variaţi culorile: după ce mâncaţi un mar
roşu, gustaţi o pară aurie sau un strugure negru. La fel şi în
cazul legumelor: după o tomată roşie, consumaţi un broccoli
verde sau o ridiche neagră. Cel mai adesea, principiile active
care opresc cancerul sunt cuprinse chiar în coloranţii din
plante. Eficienţa lor a fost constatată nu doar în cancerul de
colon, ci şi în cel de prostată, pancreas, plămâni, esofag.
Uitaţi carnea, mâncaţi peşte. Se ştie de multă vreme că
excesul de carne nu este sănătos. Riscul de cancer colorectal
e mult mai ridicat la consumatorii de carne şi mezeluri. În
schimb, nu există nici o problemă cu carnea de pasăre, cu
condiţia să nu provină din crescătorii. Ca alternativă pentru
carne, se recomandă peştele. Anumiţi acizi graşi, prezenţi în
mare cantitate în uleiul de peşte, inhibă dezvoltarea
tumorilor canceroase.
Leguminoase şi cereale complete
E timpul să redescoperim cerealele şi leguminoasele: grâu,
orz, ovăz, mei, secară, linte, fasole, soia, seminţe de in şi
susan. Bogăţia lor în fibre participă la prevenirea cancerului
de colon. Ar fi bine ca pâinea să fie înlocuită cu 6 porţii de
grâu încolţit, consumat pe durata unei zile. Unele
leguminoase (mai ales soia) prezintă un alt atu: conţinutul
bogat în fitoestrogeni. Femeile asiatice, care consumă multe
leguminoase încă de la vârsta copilăriei, sunt mult mai puţin
atinse de cancerul de sân. Ipoteza avansată: aceşti
micro-constituenţi sunt capabili să blocheze efectul
estrogenilor asupra celulelor mamare. O posibilă cauză de
apariţie a cancerului de sân ar fi excesul de kilograme
acumulate după menopauză. În concluzie, puneţi linte în
toate salatele, mâncaţi cu încredere soia, mâncaţi cereale
complete. Protejaţi-vă intestinul şi controlaţi-vă greutatea.
Optaţi pentru o alimentaţie variată
Decât sa mănânci un anume
aliment, mai bine consumi câte puţin din toate. Şi redu
consumul de alcool. De fapt, ideea generală care s-a desprins
la Congresul de la Paris a fost că nu există atât alimente
protectoare, cât o alimentaţie preventivă, inspirată din cea
mediteraneană: legume stropite din belşug cu ulei de
măsline. Un alt principiu recomandat se referă la alimentele
crude şi proaspete, netrecute prin foc. Favorizaţi deci
salatele de legume, condimentate cu ierburi şi fructe de toate
gusturile şi culorile. Activitatea fizică reduce riscul
cancerului de sân. Prin urmare, nici o zi fără plimbare în aer
liber, fără câteva minute de gimnastică sau de alergat.
Mişcarea reduce în proporţie de 40% incidenţa cancerului,
mai ales de sân şi colon, de prostată, plămâni şi uter.
Diminuarea riscurilor apare şi la persoanele suple, care fac
constant mişcare. De unde ideea că nici cei ce au o greutate
normală nu sunt feriţi de teribila maladie. Un studiu
american a demonstrat că densitatea sânului la mamografie
se modifică radical după o oră de exerciţiu fizic. Şi la fel
întreaga structură corporală.
Întrebări adresate medicului specialist dr.
CRISTIAN BOERESCU
- Cum se explică efectul protector al vegetalelor?
- Din păcate, foarte puţine vegetale din cele pe care le
mâncam sunt naturale. Roadele de pe mesele noastre sunt
cel mai adesea prelucrate de tehnologiile industriei
alimentare. Legislaţia actuală este mult prea permisivă cu
aditivii alimentari. Rapiditatea cu care apar în fiecare an
sute şi chiar mii de coloranţi alimentari spune multe despre
deficienţele şi fraudele grave ale sistemului actual.
„Galbenul de unt” (paradimetil-azobenzenul) ca să dau un
singur exemplu, folosit până nu de mult pe scară largă,
produce la animalele de laborator cancerul ficatului. Iată pe
scurt o demonstraţie inversă pentru întrebarea dvs. şi o
pledoarie fierbinte pentru consumul produselor vegetale
proaspete. Semnalul de alarmă a fost tras de specialişti de
mai mulţi ani. Azi, agricultura şi alimentaţia biologică tind
să se afirme, iar nutriţia se conturează ca o perspectivă reală
a unei noi terapii în boala canceroasă. Produsele vegetale
cultivate corect sunt lipsite de toxicitate. Ele realizează un
schimb firesc cu mediul intern celular şi nu blochează deloc
filtrele biologice ale organismului. Dimpotrivă,
micro-constituenţii naturali din legume, fructe, cereale şi
din alte plante şi-au dovedit deja rolul lor anticancerigen în
diverse colţuri ale lumii.
- De ce să consumăm legume nefierte?
- Acum 100 de ani, în oraşul Zurich din Elveţia, doctorul
Bircher-Benner demonstra colegilor săi că vegetalele în stare
crudă şi proaspete au o mare putere de vindecare şi
reprezintă pentru oameni o hrană vie, de cea mai bună
calitate. Argumentaţia se baza pe numeroasele cazuri
vindecate în clinica sa, dotată cu cele mai moderne
laboratoare de la acea vreme. Şi nu se descoperiseră încă
vitaminele, enzimele, imunostimulatoarele sau agenţii
antitumorali naturali. De-a lungul timpului, aceste adevăruri
au fost afirmate răspicat de Max Gerson, Rudolf Breuss,
Robert Jackson, Kristine Nolfi şi mulţi alţii dar, din
nefericire, medicina actuală merge parcă prea obsesiv într-o
direcţie greşită. Pentru a înţelege rolul crudităţilor în
prevenirea şi tratarea cancerului, să observăm că cea mai
mare frecvenţă a bolii este întâlnită la persoane în vârstă de
peste 50 de ani, la care componentele tisulare intră în
procesele lente de degenerare, şi astfel organele nu mai fac
faţă asaltului de toxine cancerigene de care vorbeam mai
devreme. Intuim acum uşor de ce curele de crudităţi,
posturile cu sucuri de legume şi fructe, adică hrana vie sunt
o speranţă pentru cei disperaţi şi sunt confirmate de
ultimele comunicări ştiinţifice.
- Legumele şi fructele existente pe piaţa
românească au calitatea de medicament anticancer
sau au suferit modificări genetice care le-au scăzut
proprietăţile curative?
- Puneţi această întrebare la graniţa de vest a ţării şi veţi auzi
un „da” pe sute de mii de voci din piepturile românilor care
vin de la muncă din străinătate. Veţi putea aduna relatări
amănunţite despre parfumul, gustul, vitalitatea şi savoarea
fructelor şi legumelor de la noi. Veritabile declaraţii de
dragoste pentru mere, prune, gutui, roşii, ardei etc.
Personal, cunosc mulţi oameni bine situaţi în Occident care
vin special în România să facă o cură cu crudităţi. Dacă
ministrul agriculturii ar avea inspiraţia să-i pregătească pe
ţăranii români sa intre pe pieţele europene ale produselor
biologice, România ar mai deveni o dată în istorie grânarul
Europei, iar plugul, coasa şi căruţa trasă de cai nu ar mai fi
atât de ridiculizate. În Franţa, doar 7% din agricultură este
biologică, în Germania şi Austria 15%, în Elveţia 23%, iar
preţul la aceste produse este de 3-4 ori mai mare decât la
celelalte. La noi, mai mult de 50% din agricultură depinde
de ciclurile naturale de producţie şi de aceea cred că, dacă
am avea azi autostrăzi, turismul rural ar relansa economia.
Într-o societate bazată pe înţelepciune, cercetările care
demonstrează potenţialul vindecător al dietei anticancer ar
trebui utilizate la maximum în folosul bolnavilor, iar
procesul de producere, preparare şi comercializare al hranei
coordonat cu mai mare grijă.
La mijlocul lunii februarie, la Viena s-a ţinut un congres la
care au participat cercetători de pe toate meridianele
globului. Tema conferinţei: alimentaţia şi cancerul.
Concluzia unanimă: cele mai eficiente remedii pentru
stoparea acestei boli cumplite se găsesc în... farfurie! Unul
din doi bolnavi incurabili ar putea fi salvat printr-o
alimentaţie sănătoasă. Nu numai fructele şi legumele conţin
substanţe bioactive, ci şi cerealele, mirodeniile etc. Ele ne
pot ajuta să trăim mai mult, în deplină sănătate. Meniul
oferit participanţilor la conferinţa de la Viena a fost de-a
dreptul bizar: rulouri de salată verde cu sfeclă, salată de
andive cu rădăcină de tătăneasă, fileuri de peşte cu
rozmarin, şarlotă de lămâie cu sos de soc. Nu sună mai
degrabă a Plafar? Bucătarul a transpus în realitate
rezultatele cercetărilor noastre. Ingredientele folosite aveau
proprietăţi anticancerigene. Acest meniul demonstrează că
alimentaţia anticancer poate fi foarte gustoasă. Ştiam de
mult că broccoli, ca şi alte legume, previn apariţia
cancerului. Acum ştim şi cum acţionează ele: anihilează
efectul cancerigenelor, adică al substanţelor chimice din
mediul înconjurător şi al conservanţilor alimentari.
Substanţele existente în crucifere (varză, conopidă, broccoli
etc.) şi cele din usturoi pot să împiedice acest proces.
Recent, s-a constatat că aceste legume activează la om o
anumită enzimă din ficat (GST) care îl protejează de cancer.
Nu este suficient doar să mâncăm cât mai multe legume
pentru a ne apără de cancer. Ar trebui să consumăm şi mai
multe cereale, mai ales soia. În cerealele integrale ca: ovăz,
grâu, mei etc. există o multitudine de substanţe
anticancerigene. Soia conţine hormoni naturali, o mare
speranţă în prevenirea cancerului de sân.
- Cum acţionează aceşti hormoni vegetali?
- Reduc efectul estrogenilor. Ei împiedică celulele ţesuturilor
hormono-dependente (sâni, prostată) să se transforme în
celule canceroase. Cerealele integrale au o eficien ăț
deosebită, dar în niciun caz făina albă. O mare parte a
substanţelor active se află în învelişul exterior al boabelor.
Acestea stopează cancerul de colon.
- Dar mirodeniile? Care e contribuţia lor la
prevenirea cancerului?
- În această privinţă s-au efectuat studii interesante.
Mirodeniile ajută la „repararea” defectelor ereditare. Printre
candidatele cu perspective strălucite se numără: vinariţa,
vanilia şi scorţişoara.
- Există şi substanţe care provoacă „moartea”
celulelor canceroase?
- Resveratrolul din strugurii negri, în special din vinul roşu,
poate induce apoptoza celulei canceroase. În laborator, s-a
descoperit că acelaşi efect îl are şi varza de Bruxelles. Deci,
un pahar cu vin roşu pe zi ne apără de cancer.
- Ce rol are rădăcina de tătăneasă în meniul
anticancer?
- Rădăcina de tătăneasă are în proporţie de 30% din inulină,
o fibră care fixează substanţele cancerigene şi le „împinge”
spre canale, reducând astfel riscul îmbolnăvirii de cancer la
colon.
- Ce părere aveţi despre tabletele cu fibre din
farmacii?
- Ineficiente! Alimentele bogate în fibre conţin şi fenoli, care
protejează membrana celulei. Aceştia se găsesc mai ales în
cerealele integrale şi în tărâţe. Fibrelor tratate chimic le
lipseşte aceasta componentă, de aceea efectul lor este nul.
- Cum s-a descoperit, de fapt, că alimentaţia
influenţează apariţia cancerului?
- Prin studiile efectuate pe emigranţi. În ţara lor, bărbaţii
japonezi suferă foarte rar de cancer la prostată, iar femeile
japoneze nu prea fac cancer la sân. La început, oamenii de
ştiinţă au crezut că acest fapt ar avea legătură cu genele. Dar,
studiind emigranţii japonezi din SUA, ei au constatat că
numărul japonezilor din a doua generaţie bolnavi de cancer
la prostată este egal cu numărul americanilor bolnavi.
Japonezii eliminaseră din alimentaţia lor peştele crud,
brânza de soia şi orezul, înlocuindu-le cu carnea de vită şi
cartofii prăjiţi.
Studiile arată că numărul vegetarienilor cu cancer digestiv
este cu 50% mai scăzut decât cel al consumatorilor de carne.
Să devenim, oare, vegetarieni? Din cercetări nu rezultă că
boala ar fi produsă de carnea în sine. Valabil este următorul
principiu: carnea de porc este nocivă dacă o consumăm
grasă şi în cantitate mare. Supragreutatea sporeşte şi ea
riscul îmbolnăvirii. Recomandarea este: cât mai puţină
carne (maximum 80 g pe zi) sau deloc.
- Ar trebui să fim mai atenţi şi la tigaie?
- Prăjitul la peste 200°C este nerecomandat, pentru că pe
suprafaţa maronie a cărnii se formează substanţe
cancerigene. În experimentele făcute pe animale, s-a
observat că aceste substanţe produc cancerul hepatic şi
cancerul glandelor intestinale şi mamare.
- Dar ele pot fi anihilate prin consumul de
mirodenii?
- Da, condimentând cele 80 g de carne cu rozmarin, cimbru,
salvie, usturoi. Marinatele preparate cu ulei de măsline, oţet
de mere, zeamă de lămâie, usturoi, muştar, sare şi zahăr
brun pot împiedica în proporţie de 90% formarea
combinaţiilor nocive. Recomandarea mea: o felie subţire de
grătar+cereale sau orez natural+legume verzi. Acestea
conţin clorofilă, care este o substanţă anticancerigenă.
- Există o plantă anume pe care o preferaţi?
- Recomand cu căldură ceaiul verde, care ne protejează de
cancer pe mai multe planuri. Cercetătorii americani au
descoperit faptul că o substanţă din componenţa ceaiului
verde poate nimici tumorile, privându-le de hrană. Numele
ei prescurtat este GCG. Ea inhibă dezvoltarea de noi vase
sanguine. Nemaifiind alimentată cu sânge, tumora moare.
FARMACIA NATURII – UCIGAŞII CANCERULUI
- Varza şi, în general, cruciferele. Glucosinolatele,
adevărate pesticide naturale, apără varza de agenţii nocivi
(bacterii, ciuperci). La oameni, ele activează enzima ce
previne cancerul.
- Strugurii. Medicamentul anticancer din struguri, suc şi
vin este resveratrolul, care tratează infecţiile şi calcifierea
arterelor.
- Roşiile. Licopenul este medicamentul natural pe care-l
conţin roşiile, un antioxidant care împiedică apariţia
cancerului de pancreas, intestin, prostată, plămâni. Efectul
este mai puternic dacă roşiile sunt fierte.
- Cerealele. Seleniul, microelementul care menţine la
turaţie maximă o enzimă ce împiedică dezvoltarea
tumorilor, se găseşte în grâul şi grişul nerafinat.
- Citricele. Vitamina C previne cancerul. Cei care combina
la micul dejun felia de şuncă cu un grepfrut pot preveni
formarea nitrosaminelor cancerigene. În pieliţa albă a
citricelor se găsesc bioflavonoide, care sporesc de 30 de ori
efectul vitaminei C.
Fiecare om se poate apăra şi singur de cancer. Iată ce
recomandă specialiştii:
Alcool cu măsură: bărbaţii: maximum 2 pahare/zi;
femeile: maximum 1 pahar/zi. Ideal: vinul roşu, care conţine
resveratrol.
Carne puţină: nu mai mult de 80 g/zi. Mai multă carne de
pui sau de peşte decât de miel sau de vită. Carnea nu trebuie
prăjită prea tare şi se consumă părţile slabe. Ideal este
somonul, care conţine acizi graşi Omega-3 şi vitamina D.
Fără grăsimi animale! Înlocuiţi-le cu cele vegetale, mai
ales cu ulei de măsline. Acesta conţine acizi graşi nesaturaţi
şi vitamina E, care ne protejează de cancer.
Sare, cu economie: maximum 6 g/zi. Înlocuiţi-o cu
mirodenii şi verdeţuri.
Multe cereale şi leguminoase: experţii recomandă
600-800 g/zi, împărţite în mai multe porţii. Optaţi pentru
produsele integrale. Consumaţi zilnic produse din soia:
lapte, brânză (tofu), iaurt.
Multe legume şi fructe: zilnic, între 400 şi 800 g,
împărţite în mai multe porţii. Substanţe bioactive se găsesc
mai ales în crucifere (varză, conopidă, broccoli, gulie etc.) şi
în usturoi. Citricele conţin vitamina C, la fel şi merele
(soiurile vechi), afinele, socul, caisele, morcovii.
Ceaiul verde: băutura ideală.
Zahăr, aproape deloc: pentru că îngraşă, iar
supragreutatea sporeşte riscul îmbolnăvirii de cancer.
Înlocuiţi-l cu miere!
Sursa: http://www.pronature.ro/despre-cancer/farmacia-naturii-ucigasii-cancerului
50 DE ALIMENTE CARE PREVIN CANCERUL
Mâncarea sănătoasă ajută la prevenirea cancerului. Expertul
în nutriţie Sven David Müller afirmă că există 50 de
alimente care protejează şi uneori sunt capabile să lupte
împotriva celulelor canceroase. „Prin hrană nu te vindeci
efectiv de cancer, dar multe alimente acţionează preventiv”,
declară specialistul, citat de cotidianul Bild.
1. Ananasul – Antioxidanţii bogaţi în vitaminele C şi E
protejează celulele atacate de diverse molecule. Conţine
minerale (zinc, seleniu) ce inhibă dezvoltarea cancerului.
2. Caisele – Sunt deosebit de bogate în antioxidanţi.
Vitaminele din aceste fructe cresc capacitatea de reacţie a
pielii la razele ultraviolete cancerigene.
3. Usturoiul – Printre multele alte calităţi, previne
dezvoltarea cancerului.
4. Broccoli – E cea mai bună legumă împotriva cancerului.
Are cea mai mare densitate de vitamine şi minerale:
vitamina C, E, betacaroten.
5. Cicoarea – Conţine fibre vegetale digerabile şi
protejează împotriva cancerului de colon.
6. Căpşunile – Nu conţin nici un component cancerigen.
7. Rodiile – Conţin vitamine şi minerale care neutralizează
substanţele agresive din organism.
8. Ceaiul verde – Previne cancerul de esofag şi de stomac.
Promovează enzime care neutralizează substanţele
cauzatoare de cancer.
9. Varza – Face parte din cele mai active alimente în
vitamina C, beta-caroten şi furnizor de acid folic. De
asemenea, poate proteja împotriva cancerului de sân şi cel
uterin, pentru că slăbeşte efectele nocive ale hormonului
estrogen.
10. Grepfrutul – E bogat în vitamina C şi în una dintre
cele mai importante clase de pigmenţi vegetali care previn
cancerul.
11. Alunele – Conţin vitamina E naturală şi păstrează
celulele înainte de expunerea la razele UV. Prin acizii graşi,
vitamina E este bine absorbită.
12. Cerealele de ovăz – Conţin mulţi agenţi anticancer:
zinc, vitamina E, provitamina A. Pentru pacienţii cu cancer:
fulgi de ovăz cu ulei de nucă!
13. Brânza – Brânza conţine printre altele vitaminele B12
şi B6. Prima este importantă pentru creşterea celulelor
normale, iar a doua pentru metabolism.
14. Măceşele – Bogate în Vitamina C, intervin în
inactivarea radicalilor liberi.
15. Heringul – Acest peşte aprovizionează organismul
deficitar de vitamină D, mai ales în timpul iernii. Lipsa
vitaminei D favorizează dezvoltarea cancerului.
16. Afinele – Protejează vezica urinară prevenind infecţiile
acesteia. Deosebit de bogate în acid folic, vitamina C.
17. Zmeura – Substanţele fitochimice protejează împotriva
transformării maligne a celulelor.
18. Ouăle de găină – Sunt bogate în toate vitaminele şi
mineralele. Conţinutul ridicat de vitamina D şi E protejează
împotriva cancerului.
19. Fibrele – Mazărea, fasolea şi lintea în special
protejează împotriva cancerului de intestin. Probabilitatea
unei boli poate fi redusă cu până la 40% printr-o dietă
bogată în fibre.
20. Coacăzele – Foarte bogate în antioxidanţi, sunt
extrem de benefice împotriva cancerului.
21. Fructul de cactus – Bogat în vitaminele C şi E şi în
compuşi care protejează împotriva degenerării celulelor şi
cancerului la prostată.
22. Grâul – Important protector împotriva cancerului, este
esenţial pentru sistemul imunitar.
23. Usturoiul – Scade tensiunea arterială şi colesterolul.
Inhibă creşterea tumorilor.
24. Şofranul de India – Conţine curcumină, un
ingredient activ care protejează împotriva cancerului de
colon. Doză de prevenire: o linguriţă pe zi, în supe.
25. Cacao – Reduce riscul îmbolnăvirii de cancer prin
substanţele bioactive conţinute.
26. Pesmeţii – Protejează împotriva cancerului de colon.
27. Dovleacul – Conţine vitaminele A, C, E, D şi o mare
parte din vitaminele complexului B.
28. Seminţele – Conţin cantităţi mari de acizi graşi
nesaturaţi (omega-3). Sunt bogate în seleniu, dar şi în alte
minerale.
29. Uleiul din porumb – Conţine cea mai multă vitamină
E dintre toate uleiurile.
30. Ştevia – Combinaţie de vitamina K şi C, poate inhiba
creşterea celulelor canceroase.
31. Mango – Conţine foarte multă vitamina A. Intervine în
inactivarea radicalilor liberi.
32. Morcovii – Compensează radiaţiile ultraviolete şi
fumatul prin conţinutul de betacaroten.
33. Uleiul de nuci sau alune – Este bogat în acizi graşi
polinesaturaţi şi bun împotriva influenţelor negative ale
mediului, cum ar fi poluanţii, care pot afecta sever
organismul uman.
34. Papaia – Conţine papaină, o enzimă folosită în tratarea
cancerului.
35. Migdalele – Proporţia ridicată de seleniu le face
deosebit de importante pentru prevenirea cancerului. Sunt
mult mai bune decât preparatele artificiale de selenium.
36. Cartofii – Au extrem de multe vitamine anticancer, dar
le rămân în proporţie mare doar atunci când sunt fierţi în
coajă.
37. Fisticul – Conţine vitamina A şi seleniu şi poate
preveni cancerul la plămâni.
38. Prazul – Vitaminele şi antioxidanţii conţinuţi reduc
riscul de cancer.
39. Alimentele probiotice – Iaurtul, chefirul, varza
crudă contribuie la rezistenţa florei intestinale şi inhibă
pătrunderea substanţelor străine în organism.
40. Pâinea de secară – Ideală în prevenirea cancerului,
mai ales a celui de sân, secara este bogată în acid fitic, acesta
prevenind creşterea celulelor canceroase.
41. Varza de Bruxelles – Conţine de două ori mai multă
vitamina C decât portocalele. Acoperă nevoia organismului
de acid folic.
42. Sfecla roşie – Este bogată în acid folic, conţine
betanină.
43. Cătina – Un mix de vitamine, minerale şi fitochimicale,
e mai bună decât orice pilulă.
44. Susanul – Conţine fitosteroli, care reduc colesterolul şi
protejează împotriva cancerului.
45. Laptele de soia – Protejează mai ales împotriva
tumorilor ce apar la femei.
46. Agrişele –Sunt bogate în pectină, care distruge sursa
de toxine din intestine.
47. Spanacul – Acidul folic conţinut inhibă degenerarea
celulelor.
48. Roşiile – Licopenul din roşii protejează împotriva
cancerului pulmonar.
49. Somonul sălbatic – Conţine în mod semnificativ mai
mult Omega-3 şi acizi graşi decât somonul de crescătorie.
Aceşti acizi sunt esenţiali în prevenirea cancerului.
50. Varza creaţă – Inhibă răspândirea celulelor
canceroase.
Sursa: http://apropomagazin.md/2010/02/12/iata-50-de-alimente-care-previn-cancerul
/
NOUTĂŢI ÎN TRATAMENTUL CANCERULUI
- Cu toţii avem celule canceroase în corp. Aceste celule nu
apar însă la testele standard dacă nu sunt în număr de
miliarde. Când doctorii spun bolnavilor că nu mai există
celule canceroase în corpul lor după tratamentele efectuate,
aceasta înseamnă doar că testele sunt incapabile să le
măsoare, deoarece nu mai sunt în număr detectabil.
- Celulele canceroase apar în corp de 6 până la 10 ori în
timpul vieţii unui om.
- Când sistemul nostru imunitar este puternic, celulele
canceroase sunt distruse şi astfel este împiedicată
multiplicarea lor şi formarea de tumori.
- Când este diagnosticat cancerul, înseamnă că persoana
respectivă are deficienţe nutriţionale multiple. Aceste
deficienţe pot să apară din cauze genetice sau din cauza
noxelor din mediul înconjurător, a alimentaţiei şi stilului de
via ă greşite.ț
- Pentru a preîntâmpina deficien ele nutriţionale multiple,ț
este necesară schimbarea dietei şi administrarea de
suplimente nutritive, ceea ce va duce la întărirea sistemului
imunitar.
- Chimioterapia presupune „otrăvirea” celulelor canceroase
cu rată mare de creştere, dar astfel sunt distruse şi celulele
sănătoase cu creştere rapidă din măduva spinării, tractul
gastrointestinal etc., iar organe importante ca ficatul,
rinichii, inima sau plămânii pot fi iremediabil afectate.
- Radioterapia distruge celulele canceroase, dar în acelaşi
timp arde, cicatrizează şi distruge celule, ţesuturi şi organe
sănătoase.
- Chimioterapia şi radioterapia vor reduce la început
dimensiunea tumorilor. Aplicarea îndelungată a acestor
tratamente nu va duce însă la distrugerea definitivă a lor.
- Când în corp se acumulează prea multe „deşeuri” toxice
rezultate în urma chimioterapiei şi radioterapiei, sistemul
imunitar este fie compromis, fie distrus, iar pacientul poate
muri din cauza unor infecţii banale şi a complicaţiilor lor.
- Chimioterapia şi terapia cu radiaţii pot favoriza mutaţii
genetice în celulele canceroase, care le fac foarte rezistente la
tratament şi greu de distrus. Intervenţiile chirurgicale pot
determina diseminarea (împrăştierea) celulelor canceroase
la alte organe (metastaze).
- O metodă foarte bună de luptă împotriva celulelor
canceroase este de a le înfometa, adică a se evita alimentele
de care acestea au nevoie pentru a se multiplica.
Celulele canceroase se dezvoltă cu:
ZAHĂR: Eliminând din alimentaţie zahărul, se elimină una
din cele mai importante surse de hrană ale celulelor
canceroase. Înlocuitorii zahărului, îndulcitorii sintetici cum
ar fi zaharina, au ca bază aspartamul (E-95), o substanţă
chimică foarte dăunătoare. Înlocuitorii naturali al zahărului
sunt mierea de albine şi melasa, în cantităţi moderate. Sarea
de bucătărie este tratată chimic pentru a avea culoarea albă.
Alternativa este sarea gemă (grunjoasă) sau sarea de mare.
LAPTE şi PRODUSE LACTATE: Laptele favorizează
producerea de mucus în corp, în special la nivelul tractului
gastrointestinal. Cancerul este hrănit de acest mucus.
Renunţând la lapte şi produsele derivate, celulele canceroase
„mor de foame”.
PH ACID: Celulele canceroase înfloresc în mediu acid. O
alimentaţie preponderent carnivoră induce un pH acid în
corp. Este mult mai bine să se consume peşte şi pasăre în
cantităţi mici, în loc de carne de vită sau de porc. Carnea mai
poate conţine substanţe administrate animalelor:
antibiotice, hormoni de creştere sau paraziţi care dăunează
în special persoanelor cu cancer.
- O dietă bazată în proporţie de 80% pe legume proaspete,
consumate ca atare sau sub formă de suc, grâu integral,
seminţe, nuci şi fructe schimbă pH-ul corpului în alcalin. 20
% din hrană poate fi formată din alimente gătite, inclusiv
fasole boabe. Sucurile proaspete din legume asigură
necesarul de enzime digestive uşor absorbabile, care ajung la
nivel celular în 15 minute de la consumare şi care hrănesc şi
favorizează creşterea de celule sănătoase. Este bine să se bea
sucuri proaspete de două-trei ori pe zi. De reţinut:
enzimele sunt distruse la 40°C.
- Evitaţi cafeaua, ceaiul şi ciocolata care pot conţine cantităţi
mari de cofeină. Ceaiul verde este o alternativa foarte bună,
având şi proprietăţi anticanceroase. Cea mai bună băutură
pentru a elimina toxinele sau metalele grele este APA! Apa
distilată este acidă, deci evitaţi-o!
- Proteinele din carne sunt dificil de digerat şi necesită o
cantitate mare de enzime digestive. Carnea nedigerată
rămâne în intestin, intră în putrefacţie şi creşte cantitatea de
reziduuri toxice.
- Celulele canceroase sunt învelite de un perete gros de
proteine. Renunţarea la carne duce la eliberarea de cantităţi
din ce în ce mai mari de enzime. Acestea atacă proteinele din
peretele celular şi permit astfel celulelor specializate să
distrugă celulele canceroase.
- Unele suplimente, cum ar fi vitamina E, produc apoptoza
sau moartea programată a celulelor, metodă naturală a
corpului de a scăpa de celulele bolnave, nedorite şi inutile.
- Cancerul este o boală a minţii, corpului şi spiritului.
Gândirea pozitivă şi o fire activă ajută bolnavul de cancer să
supravieţuiască. Furia, neiertarea şi amărăciunea
construiesc un mediu stresant şi acid în corp. Trebuie să
avem un spirit iubitor, să ne relaxăm şi să ne bucurăm de
viaţă!
- Celulele canceroase nu se pot dezvolta în prezenţa
oxigenului. Făcând exerciţii fizice zilnice şi de respiraţie,
oxigenul ajunge adânc, la nivel celular. Terapia cu oxigen
este foarte importantă pentru distrugerea celulelor
canceroase.
Sursa:
http://serbionel.wordpress.com/2007/11/22/noutati-in-tratamentul-cancerului-de-la-joh
n-hopkins/
ALIMENTAŢIA ÎN TRATAREA BOLII CANCEROASE
Chiar dacă nu există o dietă anume care să vindece cancerul,
hrana joacă un rol esenţial în tratarea bolii. Alimentaţia
ideală al fi: 55% glucide, 30% lipide şi 15% proteine.
- Carnea. Ar fi bine să se consume doar de 2 ori pe
săptămână; ideal - deloc. În trecut, la noi în ţară oamenii
mâncau carne doar duminica sau la sărbători, dar astăzi se
consumă zilnic şi sunt familii în care nu se găteşte fără
carne. Consumul cărnii în tratarea bolii canceroase este
foarte nociv, pentru că ea va furniza materie primă pentru
formarea celulelor canceroase. Cu alte cuvinte, carnea este
hrană pentru cancer. Este bine deci să se consume foarte rar
sau deloc. Este adevărat însă că ea furnizează proteine de
calitate, uşor asimilabile de către organism. Carnea roşie
este o excelentă sursă de fier. Nu este însă indicat consumul
de carne grasă, pentru că aceasta ajută la creşterea
colesterolului rău din organism. Cel mai bine ar fi să limitaţi
consumul cărnii roşii la 100 g pe săptămână, de preferinţă la
prânz. Carnea albă conţine mai puţin fier şi mai puţine
grăsimi. Se poate consuma de două ori pe săptămână, în
total 300 g, preferabil la prânz. Se vor evita preparatele cu
sosuri sau carnea prăjită în ulei, preferându-se cea fiartă şi
fără pieliţe. Se poate înlocui carnea cu un ou sau o farfurie
de legume, combinate cu cereale. Se va evita însă orice
produs obţinut de la animalele crescute cu concentrate.
Trebuie să fie bine înţeles acest lucru de către bolnav. În
crescătorie, animalele primesc o serie de concentrate care
duc la înmulţirea anarhică a celulelor. Trebuie cunoscut că
un pui de crescătorie, în 45 de zile, ajunge la vârsta biologică
de 2 ani şi are mult mai multă carne decât unul crescut în
mod natural, pentru că celulele organismului lui s-au
înmulţit anormal. Or, în cancer, tocmai aceasta este
problema, înmulţirea anarhică a celulelor. Deci, orice om
care face un tratament contra cancerului ar trebui să se
ferească de produsele care au în componenţa lor substanţe
chimice care stimulează înmulţirea celulelor. Nimeni nu va
putea, prin nici o metodă de preparare, să extragă din aceste
cărnuri substanţele nocive şi deci se vor evita, pentru că
altfel orice tratament va fi anulat de hrana ingerată. Aici
intră şi subprodusele din aceste cărnuri (mezeluri).
- Grăsimile. Este suficientă o lingură de grăsimi pe zi,
adică aproximativ 30 g. Un sfert poate fi acoperit de carne şi
trei sferturi de ulei vegetal. Grăsimile saturate se găsesc în
unt, mezeluri, ouă şi carne. Dacă acestea se consumă în
exces, provoacă creşterea colesterolului rău din organism.
Grăsimile nesaturate se găsesc în uleiurile vegetale,
legumele oleaginoase şi peşte. Acestea contribuie la scăderea
colesterolului rău şi fluidifică sângele. Se va evita la gătit
grăsimea, cu excepţia uleiului de măsline sau palmier, care
rezistă la căldură. Se poate folosi o linguriţă de unt.
Legumele proaspete. Acestea sunt surse de minerale şi
vitamine şi vor constitui o parte însemnată din hrana zilnică.
De asemenea, sunt foarte bogate în fibre. Ar fi bine să fie
prezente la fiecare masă. Legumele de culoare galbenă sau
roşie (morcovi, sfeclă, tomate, ardei) sunt foarte bogate în
betacaroten, un element indispensabil în lupta contra bolii.
Este bine ca acestea să fie consumate în cantităţi cât mai
mari. Se preferă crude sau sub formă de sucuri, care de
asemenea se vor putea consuma în orice cantitate, în funcţie
de toleranţa individuală, în diferite combinaţii. Este bine să
se folosească întotdeauna legume proaspete, crescute fără
îngrăşăminte chimice şi cât mai aproape de timpul când au
fost culese.
Fructele. Obligatoriu, se vor consuma de cel puţin două ori
pe zi. Acestea sunt bogate în vitamine, minerale şi fibre.
Conţin şi zaharuri, dar aproape toate conţin vitamina C, un
foarte bun antioxidant. Căpşunile, cireşele, pepenii,
piersicile conţin şi vitamina A, foarte utilă organismului,
deci abuzaţi de ele. Cu cât se consumă mai multe fructe
crude sau sub formă de sucuri obţinute în casă, la storcător
(nu de la supermarket, cu conservanţi şi preambalate) cu
atât se ajută mai mult la vindecare. Dacă aveţi balonări sau
probleme intestinale, faceţi compot, dar fără zahăr. Este
foarte bine să înlocuiţi definitiv zahărul cu mierea în
alimentaţie. Siropurile de cătină, măceşe, coacăze sau afine
se vor lua zilnic în doze de 2-3 linguriţe de către cei care fac
tratamente medicamentoase contra cancerului
(chimioterapie).
Lactatele. Bogate în proteine şi calciu sunt indicate mai
ales pentru cei care fac chimioterapie. La aceştia, se indică
iaurtul, care este mai uşor asimilabil şi în plus este util în
lupta cu boala şi cu efectele nedorite ale chimioterapiei. Se
poate consuma, în orice cantitate, în funcţie de toleranţa
individuală. Este util şi în combaterea candidozei, care e din
păcate deseori prezentă la cei ce fac tratamente cu multe
antibiotice sau medicamente de sinteză. Dar trebuie să se
facă diferenţierea între lactatele naturale şi cele care nu mai
conţin nimic viu. Prin pasteurizare, laptele îşi pierde
vitaminele şi enzimele şi devine mort, nemaifiind util în
tratament. Laptele fiert sau pasteurizat furnizează doar
cazeină, care dăunează organismului.
Generalităţi: se vor elimina afumăturile, grăsimile prăjite,
coloranţii, aditivii alimentari şi se va căuta ca hrana să fie
biologică, fără îngrăşăminte sau chimicale.
Alimente de evitat: margarina, zahărul, uleiul rafinat,
alimentele aditivate, cele conservate timp îndelungat, fierte
sub presiune şi în cuptoare cu microunde, abuzul de carne,
în special cea de la animale de crescătorie unde li se
administrează o serie de hormoni şi chimicale, băuturile
răcoritoare chimizate şi, în general, tot ce conţine substanţe
chimice.
Trebuie să se ştie că nu toată lumea tolerează dieta exclusiv
vegetariană. În unele cazuri, aceasta poate duce la agravarea
bolii, mai ales dacă se renunţă brusc la carne. O alimentaţie
corectă pentru unul poate să fie incorectă pentru altul. Se
cunoaşte faptul că nu există doi gemeni perfect identici şi în
niciun caz nu vor fi doi bolnavi care să răspundă identic la
acelaşi tratament sau alimentaţie. În orice caz, se vor
consuma cât mai puţine grăsimi animale, fiind foarte bine ca
acestea să se înlocuiască cu grăsimi vegetale. De asemenea,
se va consuma cât mai puţină sare, sau deloc.
Dintre legume şi fructe, este bine să se evite cele care produc
deranjamente digestive. În toate cazurile, se va căuta să nu
existe constipaţie, deoarece efortul la defecaţie poate agrava
afecţiunea. Reglarea digestiei trebuie asigurată printr-o
alimentaţie corectă.
Fructe şi legume care ajută la vindecare: căpşuni,
castraveţi, cătină, ceapă, cireşe, coacăze, dovleac,
floarea-soarelui, grâu, lămâi, măcriş, nuci, orez, ovăz,
pătrunjel, vinete, pepeni, prune, ridiche neagră, roşii, salată,
sfeclă, soia, spanac, ţelină, usturoi, varză, vişine. Seminţele
de caise, piersici, prune se consumă câte 10 pe zi, perioade
lungi de timp. Acestea conţin vitamina B17 sau letril, foarte
eficientă în tratarea cancerului. De asemenea, se vor
consuma cât mai multe mere cu coajă şi seminţe zilnic.
Acestea conţin quercitină.
Terapia prin dietă: există din ce în ce mai multe cazuri de
vindecări datorate unei anumite diete. Boala canceroasă
afectează întregul organism şi nu numai un anumit organ
sau grup de celule, prin urmare e utilă orice dietă care ajută
la refacere. Se vor elimina în primul rând toate grăsimile
animale prăjite sau care au suferit un proces termic prin
care au ajuns toxice. Se vor înlocui cu uleiuri vegetale,
consumate crude. Zahărul va fi eliminat din alimentaţie şi
înlocuit cu miere.
Se vor consuma cât mai multe legume şi fructe proaspete
sau cu minime transformări eventual sub formă de sucuri de
legume şi fructe proaspete. Nu se admit conservanţii, aditivii
alimentari şi alte adaosuri sintetice. Este foarte indicat să se
consume aceste alimente înainte de a se oxida. Având în
vedere faptul că fructele şi legumele chiar proaspete, în
momentul în care se transformă în sucuri suferă un proces
rapid de oxidare, este indicat să se consume cât mai repede.
Aşadar, nu se vor prepara sucuri de legume şi fructe decât în
cantitatea care se va bea imediat. În cazurile în care nu se
pot consuma fructe şi legume proaspete, se admit sub formă
de fierturi (legumele) şi compoturi (fructele). În hrana
zilnică, se indică în special: cartofii copţi sau fierţi în coajă,
roşiile crude, morcovii suc sau fierţi, fasolea verde fiartă,
soia sub formă de lapte, cereale germinate de orice fel (grâu,
orz, ovăz, orez, secară, porumb) în orice cantitate. Meiul
germinat se poate da la orice tip de cancer. Este bine ca în
dietă să fie incluse cel puţin 200 g de seminţe germinate
zilnic, pe perioade cât mai lungi de timp. Este una din
cerinţele de bază. Acestea vor contribui la aportul de
vitamine naturale, care vor ajuta la o mai rapidă redresare a
organismului. De asemenea, acestea conţin o serie de
minerale şi enzime utile organismului. Deci nu ezitaţi să le
folosiţi zilnic. În cazul în care bolnavul nu dispune de o
dantură sănătoasă, cerealele se pot măcina cu ajutorul unei
râşniţe de cafea. Cantitatea este de minimum 200 g pe zi,
administrate în cursul întregii zile. Bineînţeles că această
cantitate se poate mări în funcţie de toleranţa fiecăruia. Se
poate chiar ca anumite mese să fie suplinite de acestea. Se
vor consuma şi seminţe oleaginoase zilnic: floarea-soarelui,
dovleac, soia, cânepă, susan. Dintre fructe, menţionăm toate
fructele de pădure, fie crude, fie sub formă de sucuri sau, în
caz de intoleranţă alimentară, sub formă de compot cu
miere.
Apa care are un termen de garanţie mai mare de 10 zile se
va exclude, pentru că aceasta conţine conservanţi. Apa plată,
minerală etc. se va înlocui cu apă de la robinet sau de la
izvor. La 2 litri de apă, se rad mărunt 2 morcovi, 1 rădăcină
de pătrunjel şi o felie de rădăcină de ţelină. Se lasă apoi apa
pentru 24 ore, acoperită doar cu un tifon şi apoi se poate
consuma fără nicio teamă, pentru că rădăcinoasele absorb
substanţele toxice din apă, lăsând în schimb o serie de
vitamine. Se bea după 24 ore (fără legumele depuse), la
temperatura camerei.
Spălarea pe dinţi. Pentru că majoritatea pastelor de dinţi
conţin fluor, este indicat să se pună pe periuţa de dinţi sare
de bucătărie sau bicarbonat şi să se spele dinţii, clătind apoi
cu apă. Apa cu sare este de fapt ser fiziologic şi nu este
nocivă. Ea vă ajută să aveţi dinţii albi şi desfundă glandele
salivare din cavitatea bucală.
Alimente cu proprietăţi anticancerigene
Alunele - sunt bogate în vitamina E, un antioxidant care
creează starea de spirit optimistă.
Ardeiul iute - determină secreţia endorfinei, substanţă
care te face să te simţi bine.
Bananele - conţin vitaminele grupei B şi minerale
(potasiu, magneziu, fier) care dau energie.
Ceapa - are un conţinut ridicat de herceptină (substanţă
anticancerigenă) ce poate suprima celulele maligne înainte
ca acestea să devină tumori.
Conopida, varza, hreanul, broccoli, ridichile, ţelina,
guliile - conţin carotenoizi, substanţe ce pot preveni şi
reduce riscul de formare a tumorilor canceroase.
Curmalele – sunt o sursă naturală de serotonină, care mai
este numit şi hormonul fericirii, substanţă ce va crea o stare
generală mai bună.
Merele - un studiu american confirmă efectul benefic al
merelor asupra cancerului. Ele conţin quercitină, o
substanţă care împiedică transformarea canceroasă a
celulelor prostatei şi încetinesc boala. Conform studiului,
quercitina blochează efectul cancerigen al hormonilor
masculini, iar în viitorul apropiat s-ar putea să facă parte din
tratamentul clasic al cancerului, după cum afirmă
cercetătorii de la clinica Mayo din Rochester (SUA).
Morcovii, dovleceii - conţin betacaroten care, gătit, este
mai uşor absorbit de organism.
Pepenele galben, spanacul - surse bogate de vitamina A,
betacaroten şi vitamina C, au valoare calorică scăzută şi
conţin fibre vegetale utile tratamentului.
Varza - scade riscul de cancer colorectal. Două linguri de
varză pe zi contribuie la prevenirea riscului de cancer al
stomacului.
Tonul, somonul, sardinele, macroul – au conţinut
ridicat de acizi graşi Omega-3, care ajută sistemul imunitar,
împiedicând metastazele.
Tărâţele de grâu - conţin fibre alimentare, previn cancerul
de colon.
Tărâţele de porumb, grâu, orez ovăz - asigură
protecţia împotriva agenţilor cancerigeni.
Alimentele bogate în vitamina A,C, E şi seleniu -
factori de prevenire a cancerului.
Iaurtul - este recunoscut pentru refacerea florei
microbiene din tubul digestiv, intestine. Prin fermentarea
lui, creşte nivelul vitaminelor din grupa B. Prin acest proces,
multe minerale ajung să fie mai concentrate, iaurtul fiind
bogat în potasiu şi calciu uşor asimilabile. Are un conţinut
mare de acid linoleic, cu importante proprietăţi
anticancerigene şi imunostimulatoare. Evitaţi iaurturile
tratate termic după fermentare. În mod normal, ele trebuie
să conţină germeni vii de: Lactobacilus bulgaricus şi
acidophilus şi Streptococcus thermophilus.
Vitamina B17 (letril) - ajută atât preventiv cât şi la
tratarea cancerului. Se găseşte în: sâmburi de caise, mere,
cireşe, piersici şi prune. Se recomandă 10 sâmburi de caise
pe zi.
Berea fără alcool este foarte bună în tratarea cancerului,
susţin cercetătorii japonezi.
Dieta - pentru că este foarte important ce şi cum mâncăm
în timpul tratării bolii, vom arăta cam cum ar trebui să arate
o dietă pentru orice afecţiune canceroasă.
Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Este bine ca
bolnavul, indiferent de starea lui, să se scoale de dimineaţă.
Se va începe cu băutul unui pahar cu apă, apoi un duş cu apă
caldă, urmat neapărat de o spălare rapidă de câteva secunde
cu apă rece. Spălatul se va face cu un săpun cu cât mai
puţine chimicale, preferabil chiar un săpun de casă, iar
ştergerea se va face cu un prosop moale, din fibre naturale.
După baie, se va unge pielea cu extracte uleioase aplicate în
strat fin, printr-un unui masaj blând. Eventual se pot folosi
creme de gălbenele, cătină etc. Toate acestea vor ajuta la
punerea sângelui în mişcare şi la stimularea poftei de
mâncare, de multe ori perturbată la bolnavii de cancer. Cine
poate, e bine să facă şi gimnastică.
Masa de dimineaţa trebuie să fie cea mai importantă masă a
zilei. Un vechi proverb latin spunea „Masa de dimineaţa
mănânc-o singur, masa de la prânz împarte-o cu un prieten,
iar masa de seară dă-o duşmanului”. Este foarte adevărat.
Dimineaţa trebuie să mâncăm suficient pentru ca
organismul să facă faţă unei zile întregi.
Mulţi consumă fructe după mese, ca desert. Este
recomandat ca fructele să fie mâncate cu 30 de minute
înainte de mese, pentru a se asimila mai bine. Masa de
dimineaţă se poate compune din cereale germinate: grâu,
secară, porumb, hrişcă, ovăz, orz, etc. Cerealele se pot
consuma în orice cantitate substanţă sub diferite forme. Nu
dăm aici reţete de preparare pentru că ar cuprinde prea mult
spaţiu, dar putem spune că orice cereală se poate pune la
încolţit şi apoi măcina. Peste acestea se va pune apoi miere,
după gust, precum şi seminţe mărunţite sau sâmburi de
caise, prune, alune, nuci, etc. Se mai pot face terciuri, adică
se macină cerealele încolţite şi înmoaie în apă clocotită.
Bineînţeles că în acest fel se distrug multe vitamine şi
enzime, dar rămân foarte multe minerale utile organismului.
Se mai poate consuma pâine integrală, unt natural,
brânzeturi, lactate (iaurt în special), ceai din plante
medicinale, pâine prăjită.
Se poate consuma în orice cantitate lapte de soia. Este un
lapte care are gustul asemănător laptelui de vacă, dar nu are
deloc colesterol şi este foarte util în tratarea bolii
canceroase.
Legumele se pot consuma şi ele la discreţie, preferabil crude
sau, în cel mai rău caz, fierte. Nu amestecaţi legumele cu
fructele!
Sucurile de legume şi fructe se pot bea începând cu trezirea
şi până la culcare, atât pentru calmarea setei, cât şi ca
tratament. Nu există tratament naturist care să nu indice
folosirea sucurilor de legume şi fructe, pentru că ele asigură
organismului vitaminele, enzimele, mineralele şi
fitohormonii necesari. Se poate bea orice cantitate, în
funcţie de toleranţă.
Prânzul. Dacă masa de dimineaţă este cea mai importantă,
urmează prânzul, care de asemenea prezintă mare
importanţă. Un meniu foarte bun este cel care constă doar în
legume, cereale, nuci, alune sau seminţe oleaginoase. În
funcţie de posibilităţi, acestea se vor combina în multe feluri
şi se pot prepara în aşa fel, încât să fie cât mai atractive. Se
pot folosi plante aromate, pentru a ajuta la digestie. Bătrânii
noştri ştiau să facă o colivă foarte gustoasă, ce se servea de
Sfântul Toader. Ei bine, puteţi face colivă acum în fiecare zi.
Carnea se poate înlocui foarte bine cu soia, care are
suficiente proteine să hrănească corpul şi să ajute la
vindecare. Se mai pot adăuga supe, ciorbe de legume, pâine
integrală, ciuperci. Carne, doar 1-2 zile pe săptămână, aşa
cum mâncau strămoşii noştri. Se vor mânca paste făinoase
integrale, varză, brânză, nuci. Terciuri din cereale nu trebuie
să lipsească. Supa se poate face nu numai din carne de pui
fără pieliţă ci din orice carne, inclusiv din cea de peşte. Este
de preferat însă să se facă doar o supă din oase de vită, din
care se va elimina grăsimea de la suprafaţă după răcire. Apoi
se fierb în ea tăiţei şi se serveşte cu multe frunze de pătrunjel
şi ţelină tăiate mărunt. Pâinea va fi doar integrală, uscată
sau prăjită. Este interzisă pâinea caldă. Se vor prepara salate
cu uleiuri vegetale nerafinate, care se vor mânca la începutul
mesei, pentru ca pelicula de ulei să se aşeze pe pereţii
stomacului, protejându-l. După masă, nu este bine să vă
suiţi în pat. După ce aţi mâncat, mişcaţi-vă puţin. O
plimbare în aer curat va ajuta la o mai bună asimilare a
hranei.
Hrana este bine să fie cât mai naturală şi să nu conţină
substanţe chimice. Dacă doriţi neapărat să mâncaţi carne,
aceasta trebuie să provină de la producători care au crescut
animalele cu hrană naturală, nu cu concentrate şi hormoni.
În privinţa preparării, optaţi pentru fierbere, care este mai
sănătoasă. Ar fi bine totuşi să vă abţineţi de la consumul
cărnii de orice fel, pentru că aceasta alimentează celulele
canceroase, contribuind la înmulţirea lor.
Cina. În primul rând trebuie să se cunoască două lucruri:
nu se mai consumă niciun aliment după ora 19:00, pentru a
da posibilitate organismului să se odihnească. Seara se
consumă doar o masă frugală, cu alimente care stagnează
puţin în tubul digestiv. Se pot consuma sucuri de legume sau
fructe, legume chiar fierte, cereale, soia, fructe. Se mai poate
consuma pâine integrală uscată, brânzeturi slabe, paste, orez
fiert la aburi, măsline, ciuperci, fructe. În orice tip de
alimentaţie, se scoate zahărul şi se înlocuieşte cu miere.
Cum spuneam, zahărul va fi eliminat cu desăvârşire.
Consumul băuturilor alcoolice de orice fel este strict interzis.
Se pot lua doar tincturi diluate, din plante medicinale. Încă
un lucru important în ce priveşte alimentaţia: niciodată,
când vă sculaţi de la masă, nu trebuie să fiţi complet sătui, ci
să lăsaţi un pic de loc gol în stomac.
Îmbrăcămintea. Este foarte important ca îmbrăcămintea
să fie lejeră şi confecţionată din fibre naturale. La fel,
pijamaua şi lenjeria de pat. Înainte de culcare, este bine să
se facă o plimbare uşoară, care va contribui la un somn mai
profund. Nu este bine să se obişnuiască administrarea de
somnifere pentru că, odată învăţat cu ele, organismul va cere
din ce în ce mai multe. Un duş înainte de culcare, care se
termină de fiecare dată cu un duş rece, scurt, este de
preferat unui somnifer. De asemenea, dacă este cazul,
pentru un somn liniştit, se pot lua ceaiuri şi preparate din
plante medicinale.
Somnul este foarte important, pentru că în timpul
somnului organismul lucrează pentru vindecare.
De aceea, este bine să fie respectat şi să se înceapă după
orele 21 cel mai târziu. Cel mai bun somn este cel de
dinainte de miezul nopţii.
Dezintoxicarea organismului este indispensabilă şi
obligatorie înaintea oricărui tratament. În decursul
prelucrării alimentelor, în corp, se acumulează o serie de
substanţe ce trebuie eliminate înainte de a începe un
tratament. Dacă nu se începe tratamentul cu o dezintoxicare
serioasă, acesta nu-şi va atinge ţelul. Clismele, purificarea
corpului prin alimentaţie exclusiv vegetariană 2-3 zile pe
săptămână, sucurile de legume şi fructe, ceaiurile diuretice
şi laxative sunt tot atâtea metode de dezintoxicare. Prin
urmare, începeţi orice tratament cu dezintoxicarea
organismului şi veţi avea mult mai multe şanse de reuşită.
Postul. Este foarte important pentru tratament. Un om
bolnav n-are cum să se vindece dacă nu ţine din când în
când post. Postul fără carne se va ţine timp de 2-3 zile,
pentru ca organismul să nu primească alimente de origine
animală decât 2 zile pe săptămână. Un post negru, timp în
care nu se consumă decât apă şi eventual sucuri de legume şi
fructe, se va ţine săptămânal.
Meditaţia. Orientalii, care au studiat mai mult sufletul
decât noi, europenii, au ajuns la concluzia că meditaţia este
cea mai simplă metodă prin care sufletul omului poate să se
cureţe de o serie de energii negative, acumulate în cursul
existenţei. Meditaţi de cel puţin două ori pe zi.
Constipaţia. Chiar dacă nu este o boală, constipaţia duce la
agravarea multor afecţiuni. Eforturile în timpul defecaţiei pe
durata tratamentului vor trebui eliminate, pentru că şi
acestea pot contribui la agravarea afecţiunii. Acest lucru se
va face numai prin alimentaţiei şi prin tratamente naturiste
şi niciodată cu chimicale sau medicamente de sinteză.
Surse:
http://www.comarion.ro/retete_naturiste/index.php?value=Alimentatia%20in
%20tratarea%20bolii%20canceroase.&detalii=Cancer
http://naturaly.ro/alimentatie-sanatoasa-anticancer-ii/?
utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=alimentatie-sanatoasa-anticancer-ii